Buletinul "Muzeului limbei române"

418 AL. PROCOPOVICI
venite din partea Dacoromânilor, pe urma unui contact
prelungit cu aceştia. Meglenoromânii au delabializat unele
dintre cuvintele lor, între acestea pe toate cele cu fi, au
depalatalizat pe altele, între acestea pe toate cele cu bi.
De aceea nu vom putea da nici la ei de diftongul ie, ci numai
de e în exemplele cu labială intactă urmată altă dată de
e accentat. Singurele cuvinte de felul acesta pe cari le găsesc
în material adunat de Th. Capidan (ib., pag. 121-—124)
confirmă cele susţinute aici: perviăr „vrei", căsmet>căsmiăt „noroc"
etc. (v. Th. Capidan, „Meglenoromânii" II, pag. 4). Pentru
vechimea labialelor palatalizate meglenoromâne, să nu uităm,
mai ales, pe lângă cele spuse mai sus, că ele nu se găsesc
decât în elemente de origine latină.
Este firesc ca simultaneitatea articulării labiale şi palatale,
jenantă apoi, să se fi produs mai întâiu şi mai uşor acolo
unde labiala şi palatala se găseau în aceeaşi silabă, deci în
cazuri ca pk'ept, în opoziţie cu cazuri ca grabgi, unde frontiera
silabei se găseşte în mijlocul lui b. Iată de ce în Marginea
tinerii îl înlocuiesc pe pkatră, bgine, mnerkuri al
bătrânilor prin Hâtra, gine, nerkuri etc, dar spun şi ei numai
kopk'il, grabgi, anumnit etc., labiala suprimându-se la mijlocul
cuvintelor numai după o consonantă : ask'idâ, algi,
dizgini, dorni, etc, dar şi albginâ.
Simultaneitatea cluziunii labiale şi palatale este cu putinţă,
dar nu şi simultaneitatea fricţiunii labiale şi palatale,
cel puţin nu cu bazele articulatorice obişnuite la noi ale lui
/ şi h resp. v şi j. De altfel puterea fonatorie a fricţiunii
palatale ar şi fi paralizată prin barajul labio-dental al fricţiunii
lui / resp. v. Iată de ce nu-1 găsim în Marginea pe