Buletinul "Muzeului limbei române"

402 AL. PROCOPOVICI
Argumentul cel mai puternic al lui Al. Rosetti pare a
fi că în Psaltirea lui Tordaşi, scrisă cu litere latine şi ortografie
ungurească, nu se găsesc decât forme ca lege. Grafia
unui sistem ortografic în care nu încape nici o tradiţie ar
trebui să fie decizivă. Un diftong nu este însă decât un
singur fonem şi ar trebui reprezentat deci printr'un singur
semn. Cu mijloace ortografice ungureşti nu se putea reproduce
diftongul ea, necunoscut acelei limbi. Grafia ea ar
fi fost interpretată e-a ca d. p. în Deâk, numele cunoscutului
bărbat de stat al Ungariei. S'a scris deci e în loc de
ea în acea psaltire, pentru că e este fonemul mai apropiat
de diftongul acesta, întocmai precum s'a scris într'însa şi
iota, omeny, morte, flore etc. în loc de toata, oameni, moarte,
floare etc.
Vorbind de alternarea lui o şi u în cazuri ca boni, molţi,
martorisim, scolat, dumnie şi buni, mulţi, mărturisim, sculat,
domnie etc. (pag.53—55), autorul afirmă că pare un fapt
stabilit că aci e vorba numai de o şovăire ortografică între două
litere, motivată de împrejurarea că acestea reprezintă foneme
cu articulaţii foarte apropiate una de alta. Chiar şi în forma
aceasta, cam vagă şi hipotetică, concluzia nu mi se pare
întemeiată pe un material suficient de fapte şi argumente.
Şi aici se înşiră, ca în toate celelalte capitole, mai întâiu
exemplele grupate doar din punct de vedere geografic.
Indicaţiile acestea sânt foarte sumare, sânt simple trimiteri
la alţi autori sau susţinute de două trei exemple alese la
întâmplare : „NORD DE LA TRANSYLVANIE. H, CV et
TM : alternances o/u pour noter [w] (Candrea, Psalt., I, p.
XLIX et Densusianu, Hisf., II, p. 73) d. Iaşi (Iaşi), 1612 :
scolatu, p. 17, 1. 16. DR. 17, n° 19 ; 1621 : martorisim, 1.
3. DR, 59, n° 67; 1626 : alternances o/u : DR, 122, n° 139...
Bessarabie (Tighina), c. 1587 : [u] est note par o, SD, V,
p. 391 " x ). în aşa fel nu putem avea intuiţia adevăratei
') H. = Psautier Hurmuzaki; CV. = Codice Voroneţean, ed. Sbiera;
T.M. - Texte măhăcene, dans CB. II; D.H. = Documente româneşti
p. p. I. Bianu, ed. de l'Academie Roumaine, t. I, fasc. I, 1576—1629