Buletinul "Muzeului limbei române"

ETIMOLOGII 313
,,Şi se umple..., de se duce ciorciolit, De credeai că dintr'o
oală cu smântână a fost ieşit".
Probabil că şi cuvântul ciurciulată, cu sensul de „frumoasă",
atestat în Glosarul lui Viciu, din Şomfalău în
Târnava-mică, a însemnat la început „gătită cu cercei"
şi e un derivat din ung. csercselye.
Ciosvârtă.
Se ştie de mult (cf. Cihac II 387, Tiktin, DRG.) că ciosvârtă
(cu variantele formale ciosvârte, ciozvârtă, cesvârtă,
cesvărtâ, cezvârtă, cesvârte, ciozvârte, cizvărtă, cesfârtie, ciosvătră,
ciovâstrâ, cf. Dicţ. Acad.) derivă slav. cetvrutu. Neexplicate
au rămas formele cu s în silaba dintâiu, alături
de cele ce se apropie de forma etimologică cetvărtâ (cf. şi
ciovârtâ, ciovârte, ciofârtâ şi — cu r propagat —• ciorvârtă,
cf. Dicţ. Acad.).
Cred că avem a face cu o contaminare, întâmplată însă
pe teren slav, a lui detvru'lu' cu c~estu „parte", din care a
rezultat un *c~estvriitu, rom ces(t)vărtă>ceosvârtâ. Adevărat
că la nici unul din popoarele slave învecinate nu avem o
astfel de formă contaminată; aceasta însă nu împiedecă
de a admite că ea a existat la Slavii înghiţiţi de poporul
român.
într'adevăr, o contaminare a cuvântului care însemnează
„pătrar" şi apoi „bucată mare dintr'o vită tăiată", cu vorba
care însemnează „parte", nu este numai uşor de admis,
ci ea s'a întâmplat şi în cuvântul românesc cioparte (cu
verbul ciopârţi), pe care C. Lacea 1-a explicat just în Dicţionarul
Academiei ca dopată „bucată mare", din ung. csapat,
şi parte.
covârşi, fârfoiu (forfoiu, înforfoiat).
Legătura etimologică a verbului covârşi cu vârf (la origine
vărh) a Văzut-o bine Cihac II 448—449, care citează
forme slave ca ceh. vrsiti „combler (la mesure)", pol. uiwirszot-