Buletinul "Muzeului limbei române"

ETIMOLOGII 285
pentru a-i alunga x ), care trebue derivată din ia (rostit
ie) -\-te — ,,du-te", ,,cară-te".
Ijog, ojoc.
Dict. Acad., Iivi, p. 465, dă cuvântul ijog din jud. Bihor
cu sensul „mătură" cu coadă lungă, făcută dintr'o buruiană
cu numele iarbă-roşie (M. Pompiliu, Bih. 1012),
cu care [se] mătură cuptorul de cenuşă, dapă ce [s'a] scos
jăraticul cu dârlu' [Rev. crit. IV 144]" şi-1 explică «Stă,
probabil, în legătură cu paleoslav. z~egd „ard", cf. sârb.
bulg. oieg „vătrar, cârlig de scos jarul" >.
Acest cuvânt este cred, identic cu ojoc, or joc „coadă
de cociorvă, cociorvă", „Schurholz", „Stânge", cunoscut
în alte părţi (Someş, Năsăud, etc), pe care se zice că merg
călare babele vrăjitoare, atestat şi la Tiktin, DRG. şi la
Dame, DRF., şi derivat de Asboth, Ak~ EH., XVII, 466,
din ung. azsag, azsak, arszak, arzsak < slav. oZegz „rutabulum",
„Feuerschiirer", „Schurstock", cf. Gombocz—
Melich, MEtSz., col. 202—203 (pentru umblarea călare
pe ojoc cf. azsagon jdrd boszorkăny), iar de Tiktin, DRG.,
1085 : „cf. ung., pol. oz~og, azsag=v.-s\. oZegîi".
Ilaciu, -ă.
Pentru ilaciu, -â, adj. (despre vite) „cu coarne scurte"
(H. XI, 5) ; „cu coarne scurte şi crescute în lături", care
are şi forma Ude, adj., m., şi (prin despărţirea falsă din
Hi ilaciu !) laciu, -ă, adj. (H. VII, 27), Dicţ. Acad., Iivi,
p. 465, dă următoarea explicare „Poate, prin schimb de
sufix, din Hău : corn ilaciu ar fi deci „corn în forma ilăului".
Cred că este vorba de ung. villăs (szarvu) „cornibus
furcillatis", care poate fi villăs fennăllo şi villdskidllo (Hermann
Otto, A magyar păsztorok nyelvkincse, Budapest,
l
) Cf. şi Dacoromania, I, p. 300.