Buletinul "Muzeului limbei române"

284 X. DRĂGANTJ
hart stm. afrz. hasart (arab. azzar), eigtl., Wurf „sechs",
Wtirfelspiel, Gliick'. Der sch- Laut ist offenbar eine Wiedergabe
des stimmhaften frz. s- Lautes. Das Wort ist
dann auch an die deutsehen Worte auf hart angelehnt und
umgebildet worden".
Ceea ce constată Suolahti e corect. îndoială putem avea
numai în privinţa afirmaţiei că grafia sch, sh într'adevăr
ar redă „sonora" franceză. Cuvântul unguresc este de
origine franceză, dar luat p:in germană.
Ieruncă.
Dicţ. Acad., II» , 457, nu dă etimologia lui ieruncă s. f.
i°. „găinuşă", 2. „nume de oaie", care mai are formele
iruncâ, rieruncă, (-{-creieri}) crieruncă, ieruşcâ (eruscă).
Forma ieruşcă ne indică etimologia, care trebue să aibă
la bază slavul (srb., slav.) jaruh „vernus", ,,Jăhrling"<
jaru „Fruhling" (cf. ad 1. bg. jărka, jdrica „junges Huhn",
slov. jârka „junge Henne", ceh. jafice „junge Henne '
[>ung. jerce, gerce „puică"]; ad. 2. rus. jarka „Schaflamm",
rut. jarka „junges Schaf", jarâa „Damm", bg.
jăre, jere, jdrec „Ziecklein", srb. jarac „Bock", jăre „junge
Ziege", jărica „junge Ziege", slov. jăruh „Jăhrling", etc.
[>ung. jerke, jerke, jarka „miel" sau „ied mai tânăr de
un an"], ap. Berneker, SEW., I, 446—447. Cf. şi ieriţă,
irită „specie de grâu de primăvară" < slav. jarica, Dicţ.
Acad., ibid., p. 454.
Iete !
Alături de iete !, interjecţie de mirare : „uite, ia(n)te
uită l" (cf. şi iuite \, ioite !, etc), relevat de Dicţ. Acad.,
II V I , p. 460, şi explicat „contras din ia te uită \", mai pot
relevă din satul mieu natal Zagra (j. Năsăud) interjecţia
omonimă iete !, ietea ! = „leaca" !, „tp !", adresată cânilor