Buletinul "Muzeului limbei române"

278 X. DRAGA.NU
bondrăşi, etc, ori, dacă cel mascat înfăţişează un animal,
cu numele animalului respectiv: brează, brezae 1 ), capră,
cerb (cerbuţ),cal (câlucean, căluţ, căluş, căluşar 2 ), turcă*), etc.*)_
Obiceiul este foarte vechiu, nu numai la noi (jocul căluşarilor
a fost relevat mai întâiu de N. Istvânfi la 1572,
cf. v. Branişte, Transilvania, XXII—1891, pp. 230—231 ;
apoi de D. Cantemir, Descriptio Moldaviae, P. II, cap. XVII,
în trad. lui G. Pascu, p. 157; tot Cantemir, relevă, cum
am amintit, şi turca), ci şi la popoarele învecinate : slave
srb., dalm., pol. turica, ceh.-slovac, tunce, n.-slav terjaki,
1
) La început brează şi brezae, fem. lui breaz (ca şi Lunae, Mărţae,
Vinae, Dumae, Bălae, Cheşae, Florae, Mândrae, Murgae, Plăvae, Roşcae,
Surae, Ţigae, etc, cf. şi brezoiu „nume de câne") a însemnat „vită pătată
pe frunte sau pe faţă", „pestriţă", apoi „om mascat cu un cap de
animal, învăluit într'o zeghe şi împodobit cu o mulţime de basmale
sau cârpe, panglici şi flori de diferite colori", deci „împestriţat" (Hasdeu,
EM., 596—597, Pascu, Suf. rom., 201, 203 ; greşit Dicţ. Acad., I, 650 :
din barză apropiat de breaz, chiar dacă animalul are cioc de pasere şi
clămpăneşte ca barza, ori reprezintă uneori un cocor, cocoş, păun, etc. Din
româneşte este bg. bărzaca
„bufon".
2
) Cf. R. Vuia, Originea jocului de căluşari, în Dacoromania, II, 215—236.
3
) N'are a face de loc cu Turc, cum socotea D. Cantemir, Descriptio
Moldaviae, P. III, c. I (cf. în trad. lui G. Pascu, Bucureşti, 1923, p. 171 :
„Un spectacol care pare a fi fost scornit în timpurile vechi din
cauza
urii contra Turcilor"), ci este fem. slavului turu „taur" (Cihac, II, 427
şi Şăineanu, Dicţ. univ., s. v.) ; cf. srb., dalm. turica „om mascat cu cap
de cal", pol. turica „jeun homme masque en ure", ceh.-slovac, turice
pl., n.-slov. terjaki, trjaki „festa pentecostes". Aceasta o confirmă şl o
legendă de Crăciun a Românilor, „în care se spune despre un leagăn
de aur purtat pe valurile furtunoase ale mării de un taur cu coarne de
aur", pus „în jocurile" [de Crăciun ale lor], „înfăţoşat de cineva sub masca
unei arătări fioroase, având cap de bou şi
cioc de pasere, pe care-1 plescăeşte
mereu, trăgându-1 cu o sfoară ascunsă, şi e privit de toţi ca un fel
de mama-pădurii, mâncătoare de copii. Cine însă vrea să n'aibă teamă
de dânsa, îi aruncă un ban când deschide ciocul" (W. Schmidt, Das
Jahr und seine Tage, p. 2—3, ap. Ollănescu, Teatrul la Români, p. 80,
şi T. Pamfile, Crăciunul, Bucureşti, 1914, pp. 165—166).
') Vezi T. Pamfile, o. c, cap. XII : Capra, Tarea, Brezaia, pp. 162—163
apoi Dicţ. Acad., I, 648, 650 (brează, brezae) ; I n , 110 (capră) ; I n , 285
(cerb) ; 1*1, 29 şi 59—60 (cal, călucean, căluş căluşel, căluţ, căluşar), unde
se dau citatele şi indicaţiile bibliografice necesare, precum şl R. Vuia, 1. c.