Buletinul "Muzeului limbei române"

272 N. DKAGANU
Această etimologie a fost primită cu îndoială şi din
partea altor filologi (Şăineanu derivă pe crintâ din ung.
kerenta, iar alţii nu-i cunosc etimologia), şi anume din
pricina lui -tă final pe care nu l-au putut explică. Totuşi
n'avem nici o greutate deosebită la explicarea
acestuia.
Dacă ne uităm în Berneker, SEW., p. 617, vedem că
forma cea mai deasă în care apare cuvântul krina este
diminutivul krinica (v.-bg. krinica „GefâS, Krug", bg.
krinica „GetreidemaB; GefâB aus Rinde zum Sammeln
von Beeren", s.-cr. krinica „Schussel", dem. krinjica, dial.
krnica în loc de krinica „Backtrog ; PreBkufe", n.-sl. kiinica
„Reibnapf", la care se mai adaugă rus. krinica „Quelle,
kleine Wassergrube, Brunnen auf einer Wasserader, wohin
ein Fai3, eine Kufe hineingesetzt wird", rut. krynyca „Brunnen,
Quelle", sl. krnica „tiefe Stelle im Wasser, Wasserwirbel",
pol. vechiu krzynica, azi krynica „Quelle, Brunnen,
Zisterne"). Ştim apoi că în derivate de felul acesta cel dintâiu
-i- al sufixului -ica adeseori a căzut (Cihac chiar dă
s.-cr. krinca). Numeroase exemple de acest fel am dat
în Dacoromania, V, pp. 339—340, explicând pe cârţâ<
slav. krpica. Astfel slav. krinica a putut să dea în româneşte
*crinţă, plur. crinţi, cum se zice la Năsăud. Din
acest plural s'a reconstruit singularul crintâ 1 ), iar pentru
singularul crintâ s'a făcut pluralul crinte (Tiktin, 1. c),
cf. râchitâ, plur. râchiţi şi răchite, etc.
Cum arată finalul -ta, cuvântul a fost împrumutat din
româneşte în ungureşte în deosebite forme : kilinta,
kilenta, kelenta, kerenta, krinta, cf. Szinnyei, Magyar Nyehdr,
XXIII—1924, p. 104.
') Cf. câteva reconstrucţii de acest fel : fiu din plur. fii în locul
singularului vechiu fit (ii) ; salcă din plur. sălci în locul singularului
salcc ( < salix, salicem), ca şl falcă (dr.., megl., ar.) din pluralul
fălci al lui falce (