Buletinul "Muzeului limbei române"

266 N. DRĂGANU
Având în vedere acest înţeles, cred că nu se poate admite
explicarea dată de Dicţ. Acad., 1. c. : „Poate stă în
legătură cu ung. kalaba, kalabaU „bătaie ceartă, zarvă",
kalabalălni „a vorbi şi a răspunde fără înţeles" analogă
cU cea întâmplată la cuvântul bărâtui". Nu este probabilă
nici legătura cu calabatinâ, pentru care Bogrea, Dacoromania,
IV, 797, trimite la rut. kalabâtina „Pfiitze, L,ache",
şi kalabaâ, kalabas, idem.
Fără îndoială avem a face cu forma metatezată a ungurescului
kabolds „om cu cal sau iapă" < ung. kabola,
kabala (< slav. kobyla) „iapă", „cal" (cf. Szamota-Zolnai,
MOklSz., 435, şi Szinnyei, MTsz., I, 999).
Cart.
Dicţ. Acad. v. I, p. II, 160, dă pe cart (Transilvania,
Banat) cu sensul de „cofă, doniţă, vas de lemn fără capac,
pentru apă, muls laptele, pentru ducerea bucatelor la
câmp, pentru păstrarea chiagului" (din cărtuţ). Pentru
etimologie se compară bulg. karta „ploscă, vas de lemn
pentru măsurat". D-l E. Petrovici, într'o comunicare la
Muzeul Limbei Române, credea că mai curând am avea
a face cu srb. karta=c~utura (cf. Rjednik hrvatskoga iii
srpkoga jezika, IV, 3), care este un împrumut din italieneşte
1 ). Dar nici forma bulgară, nici cea sârbească
nu explică pe cea românească, amândouă trebuind să
dea în româneşte *cartă. O. Densusianu, Gr. Ţ. Haţegului,
60, se gândeşte deci cu drept cuvânt la ung. kârt (tipărit
greşit kart), cuvânt intrat în limba ungurească destul de
devreme (cf. Szarvas-Simonyi, MNytSz., şi Szamota-Zolnai,
MOklSz., s. v.) cu sensul de „holzernes Trinkgefăss" (cf.
şi formele kdrtyus, kdrtya, kdrtika, etc.) din germ. Quart
„der vierte Theil eines Flvissigkeitsmasses" (Schmeller, I,
1396), cum afirmă Lumtzer-Melich, Deutsche Ortsnamen
J
) Cf. it. quarto, log. kartu „Viertel Scheffel", etc. la Meyer-Liibke,
REW., p. 519, nr. 6936.