Buletinul "Muzeului limbei române"

262 N. DKAGANi:
Documentele ardelene pomenesc un „Balduinus comes
Ferrei Castri" (Zimmermann — Werner, I, p. 69, a. 1240)
şi un ,,Baldinius, plebanus de Resz" (ibid., p. 291, a. 1309).
Baldovineşti avem în Romanaţi, Brăila, Teleorman (vezi
Marele Dicţionar Geografic al României, I, 214).
Berbeniţă,
berbinţă.
în lucrarea sa Die ungarischen Lehnwdrten im Rumânischen,
II, 1. c, p. 296, L> Treml încearcă să derive din
ungureşte şi forma berbeniţa = „berbinţă", „bărbânţă" pe
care o găseşte la I. Bogdan, Doc. lui Ştefan cel mare, I,
9, a. 1458, şi I, 105, a. 1466. încercarea d-sale este un
model de sofistărie : ,,Es kann in dieser Form auch unmittelbar
auf kleinr. berbenyca zuruckgehen, woraus auch
ung. berbencze 'pyxis, thecula, Wânnchen, kleines Tonnchen\
Es ist aber auch moglich, dafî berbeniţă eine nach der
Analogie der Substantiva mit dem Suffix -iţa enstandene
Variante von berbinţă, bârbînţâ darstellt und so alle Formen
aus dem Ungarischen zu erklâren sind". Adecă, după
Treml, ca să iasă ştiinţa „obiectivă", trebue să inversăm
lucrurile : ceea ce este original şi vechiu să considerăm
ulterior. într'adevăr, forma berbeniţă (nu numai în documentele
slavo-române, ci şi la Anon. Car., deci în Banat,
apoi în Maramureş, Sălagiu, Dolj şi Mehedinţi) se prezintă
aşa, fiindcă este cea originală, iar, dacă este vorba
să explicăm şi celelalte forme din acelaşi izvor (< rut.
berbenicja, cf. şi pol. berbenica), n'avem nici o greutate,
dat fiind faptul că în limba noastră -i- aton din sufixul
slav -ica adeseori se sincopează, cum am arătat în Dacoromania,
V, pp. 339—340 : cârţâ < *cărftiţă=slav. krfiica;
cocârţă < cocârtiţă ; codorţâ < codorâţâ, codoriţă; tăgârţă<
slav. *tagarica (cf. bg. tagareci, tagardja, tagdrSica < bg.
tagar < turc. lagăr, dagargyk, „sac de cuir">alb. tagar,
n.-gr. Taydpc, xayapti'xa şi Say-, (z)dreanţâ < slav. sudranica
< sudrati „zerreisen" (cf. Tiktin, DRG., 1807) ală-