Buletinul "Muzeului limbei române"

ETIMOLOGII 257
în privinţa accentului formelor vechi citate până aici
relev ceea ce spune Hasdeu, Et. Magn., col. 1557 : „Să
se observe că pasagele... din cronicari... au fost colaţionate
de noi cu manuscriptele din Academia Română...
şi pretutindeni am găsit aret, adecă cu e tonic deschis".
Fără a ne da indicaţii sigure în privinţa sunetului e (dacă
el ar fi fost deschis, ar trebui să se păstreze astfel şi astăzi
în Moldova şi în Nordul Ardealului, ca şi în aletiu < ung.
elott, dar se rosteşte închis, iar forma arîat din Băiţa, jud.
Hunedoara, ap. Viciu, Glosar, a putut să se nască din rostirea
palatalizată prin asimilaţia lui -ie- la a- precedent),
observaţia lui Hasdeu este justă în privinţa tonului şi
faptul este explicabil prin împrejurarea că în timpul din
care sânt citatele se mai simţea, cel puţin în parte, compoziţia.
Dar din moment ce aceasta nu s'a mai simţit, iar sensul
s'a întunecat, mai ales pe urma întinderii geografice a
cuvântului şi a intervenirii analogiei derivatelor în '-et alături
de cele în -et (cf. exemple mai departe), cu înaintarea în
timp accentul a putut fi mutat pe silaba dintâiu. Aşâ-1
găsim în expresia familiară, întrebuinţată în Braşov, a-i
fi cuiva aret =„a se simţi bine şi sigur", ,,se sentir bien,
etre â son aise" (în sensul germanului „sich heimlich fiihlen")
mai ales negativ, redând, în acest caz, întocmai ideea
exprimată prin germ. „unheimlich" : Expresia aceasta este,
evident, o rămăşiţă a vechii construcţii a lui a fi cu dativul
pentru a însemnă pe „avea". A-i fi cuiva aret a însemnat
deci la început că „cineva are la îndemână ajutor, mijloc
de scăpare", iar în acest caz, fireşte, că „se simte bine
şi sigur".
Atât pentru că se întrebuinţează numai în sens şi cu
accent schimbat, cât şi pentru că poate fi vorba de forma
originală analizată fals din punct de vedere sintactic (slav.
na ret >rom. 'n aret) cea mai veche pare a fi expresia în
aretul (cuiva s. a ceva). Slavul na ret trebue să se fi înţeles
ca atare, deci ca o expresie străină de limba noastră până
cătră sfârşitul secolului XVII. De aceea nu se găseşte la
L>acoromania VI *7