Buletinul "Muzeului limbei române"

240 S. PUSCAHIU
cetită, după care „un a accentuat se schimbă în e dacă
e precedat de i şi urmat de poziţie moale" nu se întinde
asupra tuturor formelor flexionare. Se zice buruiene (pluralul
de la buruiană), Stoiene (vocativul de la Stoian), şi
tot astfel băieţi şi băiete (pluralul şi vocativul de la băiat)
sau muieţi, fiindcă nici băiat, nici muieţi nu se mai simt
ca participii. Când însă de la verbul muia şi de la bâia ( =
scălda) se formează participiul-adjectiv muiat şi băiat,
aceste forme menţin şi la plural pe a neschimbat, încât
se zice doi băieţi îmbăiaţi sau doi muieţi muiaţi. Simţul
că, la conjugarea în -are, participiul are terminaţia -at,
-atâ, -aţi, -ate (lăudat, lăudată, lăudaţi, lăudate) a oprit
prefacerea lui a în e. Tot tendinţa de a schematiza morfemul
produce nesiguranţa noastră în forma ca îngenuchiare
sau îngenuchere, studiind sau studiând, etc.
în sfârşit, păstrarea lui o se mai explică şi prin conştiinţa
legăturii etimologice între derivat şi radical.
Cu alte cuvinte, dacă în porumbac, domniţă, domnişor, florar,
bocâncar, clonţar, cojocar, covrigar, lopâtar, porumbar, rotar,
scorţar, scrânciobar, şopărlar, şorecar, florana, joiana, cuvioşie,
călătorie (şi toate cele în -torie), aprozie, boierie,
bogăţie, domnie, hoţie, iobăgie, popie, preoţie, prostie, cuvioşie
(şi toate cele în -osie), lăcomie, mojicie, votrie, neghiobie,
nerozie, obrăznicie, voinicie, slobozie, covăcie, mitocănie,
mitocănime, răcoros, rosurâ etc. s'a păstrat o, este,
pentrucă legătura lor etimologică cu porumb, domn etc.
a fost, în momentul derivării, mai trează decât la cei ce
au derivat (din alboare, cos, moiu, putoare, roz, soră, trupşor,
urdoare, domnie) pe- alburiu, cusutură, muietură, puturos,
rugăciune, surată, trupşurel, urduros, dumniata. Dar o asemenea
explicare nu este decât o amânare a explicării, căci ea
deschide imediat altă întrebare : de ce adecă, une-ori, sau
la anumite persoane, simţul etimologic este mai viu decât
cel gramatical ?
Până să putem răspunde la asemenea chestiuni, rămâne
totuşi observaţia vrednică de reţinut, că simţul nostru
gramatical poate acţiona şi în altă direcţie decât a mor-