Buletinul "Muzeului limbei române"

MORFONEMFL ŞI ECQXOMIA LIMBEI 213
în privinţa morfologiei, limba română se aseamănă
mai mult cu limbile slave decât cu cele romanice ; rolul
morfonemului în declinare, conjugare şi în derivaţiune
este covârşitor.
Aşa se face că pe când gramaticul latin, stabilind paradigma
de conjugare a unui veib ca porto, poate scrie :
port-o
— as
— at
— amus
— atis
— ant
— şi exemplul lui poate fi urmat şi de cel ce scrie gramatica
limbei italiene şi acelor mai multe limbi romanice—
gramaticul român nu poate face decât foarte rar uz de
această schematizare, prin care se scot în relief dezinenţele,
căci el trebue să scrie
port
porţi
poartă
purtăm
purtaţi
poartă
subliniind alterările tulpinei.
Din această cauză Gramaticele române — cea istorică şi
cea practică — s'au ocupat de mult de morfoneme, fără
a le fi găsit un nume special şi fără să le fi dat toată atenţia
pe care cu drept cuvânt o reclamă N. S. Troubetzkoy.
Fie-mi permis să arăt câteva trăsături caracteristice ale
morfonologiei româneşti, alegându-mi exemplele mai ales
din domeniul derivaţiunii.
Problemele pe care mor fonologia le pune linguistului
sânt uneori din cele mai delicate şi pentru înţelegerea
lor e nevoie înainte de toate să ne dăm seama de ceea ce
sar putea numi economia limbei.