Buletinul "Muzeului limbei române"

FĂRŞEROŢII 203
-i final. Această formă se întâlneşte şi la Megleniţi. In
graiul fărşerot fenomenul acesta se explică prin lipsa de
pronunţare a lui -i, care se observă şi la alte cuvinte
(cf. p. 188).
4. VERBUL
La verb avem de observat mai întâi conjugarea verbului
auxiliar ,,a fi" la ind. prez. :
i. esc cuqmat „sânt obosit" 16/XVIII şi eseu, (o singură
dată) -s : io -s singură (Levani, Muz.) 2. ieSti, 3. yasti,
iasti, esti, -i, 4. Kim, 5. Hits, 6. sânt (sănt şi sânt) 11/XVIII.
Aci observ că nu există formele Kiti, Kii, care se întâlnesc
numai în graiul Aromânilor din sud.
La imperf. avem : eram şi iram ; încolo regulat ca în
dialectul arom. De la am avem pers. 6 aq (ar) i/XXI cf. 190.
La formele verbale de la cele patru conjugări se observă
mai cu deosebire trecerea mai frecventă a verbelor
de conj. III la conj. II. Această trecere se arată şi în
restul dialectului aromân (avem fătsem, fâtseari pentru
fatsem fatsire etc), însă se pare că ea nu este atât de deasă
ca în graiul Fărşeroţilor. La aceştia forme ca tiqtsem (tritsem)
pentru treatsim „trecem" sau tăqdzem (trădzem)
pentru tradzim „tragem" sânt cele curente.
Sânt cazuri când chiar verbe de conjugarea IV au trecut
la a II : fudzgari pentru fudzire 12/XXI, vineari pentru vinire
13/XXI sânt forme foarte obicinuite.
Verbul difiun „mă cobor" a trecut la unele forme verbale
de la conj. III la conj. I. Astfel la ind. prez. la pers.
1. 2. 3. 6. se conjugă regulat difiun, difiun, difiune, difiun,
însă la 4. 5. difiunâm, defiunats pentru difiunim difiunits.
Tot aşa la imperfect: difiunam, difiunai, defiuna, difiunam,
defiunats, difiuna (cf. 5/XXII) pentru difuneam, difiuneaî
etc. La fel se conjugă la perf. compus : am difiunatâ (cf.
C/XXII) pentru forma regulată am difiusâ. Numai la aorist
uzul şovăie între difius, forma regulată şi singura întrebuinţată
î» restul dialectului aromân, şi difiunai difiunas,
difiună, etc. auzită de mine foarte des în- vorbirea