Buletinul "Muzeului limbei române"

1
Y
196 TH, CAPIDAN
'
în : de-ariHina (dealiKea) „adevărat" 22/XIX, cf. p. 204.
/ nu se pronunţă.
Am urmărit cu atenţiune acest fenomen şi la auzul
fiecărui cuvânt în care / nu se rostea, am avut impresia
că vocala imediat premergătoare se pronunţă ceva mai
lung. O formă ca mută în fraza : adusirâ paye mută : au
adus multă zestre (Biglişti), am auzit-o rostindu-se mai
mult : mută sau muutâ decât mută.
La formele în care / eră precedat de o consonantă, rostirea
şovăiâ între pronunţarea lui 7 pentru 1, ca în cazurile
dinpa ragraful de mai sus, şi între pronunţarea în
care nu se simţea nimic din urma lui l : pe umfatâ (umflată)
l-am auzit pronunţându-se umfyată şi umfatâ : aqe mâna
umfatâ, lu tsâpă un- yaspe : are mâna umflată, 1-a pişcat
(înţepat) un viespe (Libofşa, Muz.) : mudzem (muldzim) ;
mugu şi mug (mulgu), (Carbunara, Muz.); — căduqă (căldură)
: yali no-aqavdă căduqa : ele nu iabdă la căldură
(ib.) ; — săts (săltă) : cqesc săts : cresc sălcii (ib.) ; —
psautu (psaltu)': cântăreţ 23/XVIII; psăutisea : cântă la
strană 26/XVIII; —pubiqe (pulbire) : pulbere (ib.); — denie
(celnic) : cenicu anost nu ieşti aua : cel nicul nostru nu
este aici (Imiştea, Muz.) ; — c~enitsiy (celnitsfi) (Libofşa,
Muz.); — Cenislor 9/XXII sabâ (slabă) 24/XVIII; — afai
(aflai) : n-afai hazmu n caqea maqi 10/VII; — atu (altu) :
«oi cărig s-atu np-avem i/VII; — fambuqa (flambura)
3/XXI; — aco (aclo) : nă as- paqăm să fudzim de-aco :
ne-am speriat şi am plecat de acolo. (Pleasa). Această
din urmă formă este singura care se pronunţă consecvent
fără / la toţi Fărşeroţii; însă avem şi : arco, aqco
şi ayco ci. io/XXII — auataq (aualtari) : auaiaq vinim :
alaltăeri am venit (Cortesi) ; — auSaticuy (ausaticlui) :
nu-l tsăn ti-hia ausaticuy : nu cinstesc pe bătrâni (Sehepuri,
Muz.).