Buletinul "Muzeului limbei române"

FĂRŞEROŢII
Trecând la punctul 2 din flexiune, şi aci trebue să recunoaştem
că avem un caz de asemănare cu dialectul meglenit,
în virtutea căruia graiul Fărşeroţilor se apropie mai mult decât
limba celorlalte tulpini aromâneşti de dialectul dacoromân,
in Meglenoromânii (p. 170, § 119), ocupându-mă cu originea
sufixului -âra {-ura, -urlea), l-am adus în legătură
cu acelaşi sufix din cindură-că dacoromân. Lăsând la o
parte chestiunea despre originea sufixului, care este foarte
complicată *), vreau să accentuez aci numai asupra faptului
că identitatea lui cu acelaşi sufix din meglenita şi
dacoromâna ne duce iarăşi la presupunerea exprimată la
punctul 1 din flexiune.
V. INFLUENTA ALBANEZA
Dintre toate populaţiunile româneşti din sudul Peninsulei
Balcanice, Fărşeroţii au suferit cea mai puternică înrâurire
din partea Albanezilor, ca unii care locuesc veacuri de-arândul
în mijlocul lor.
Această înrâurire se arată în două direcţiuni : 1) în manifestările
lor spirituale şi artistice, 2) în limbă.
I. Dacă se apucă cineva să studieze întreaga literatură
populară a popoarelor din sudul Dunării, observă numai
decât că există o asemănare izbitoare aproape în toate motivele
care stau la baza poveştilor populare. Această asemănare
am putut-o constată la început, când am studiat
înrâurirea slavă asupra Meglenoromânilor. Poveştile acestora,
cu foarte puţine deosebiri, se regăsesc şi la Bulgarii din
Meglen. Aceeaşi constatare se poate face şi pentru literatura
populară aromână faţa de literatura greacă, albaneză
1
) Originea suf. megl. -âra {-ura.) este studiată şi de Pliilippide (Oii-
Kinea Românilor,
II, p. 474). Autorul, reproducând explicarea pe care am
•iat-o eu, respinge ca ceva ,,cu totul nefundată" părerea lui G. Pascu
[Archivutn Romanicum X. anul 1926, p. 465), după care -ura de la participiul
prezent acti» meglenit ar fi împrumutată de la forma -ură (-mi)
: trticipiului trecut pasiv albanez.
a