Buletinul "Muzeului limbei române"

PARTEA
II
A. LIMBA ')
AUTORII CARE SAU OCUPAT CU LIMBA ROMANILOR DIN ALBANIA.
G. WEIGAND, Vlacho-Meglen (1892) p. 4—5. — Die Aromunen II
(1894) pp. 176—177, 186—187; 345, 347. — Die Aromunen in Nordalbanien
în Jahresb. XVI (1910), p. 206.
TH. CAPIDAN, Flexion des Substautivs und Verbums im „Codex Dimonie"
în Jahresb. XII (1906) p. 179—232.— Raporturile albano-romăne
în Dacoromania II (1922), p. 496—515.
AL. ROSETTI, Cercetări asupra graiului Românilor din Albania în Grai
şi Suflet IV (1930), p. 1—83.
Dintre călătorii nespecialişti care au scris asupra limbii Românilor din
Albania merită să fie relevat numai C N. BURILEANU, Dela Românii din
Albania (1906), p. 267—286.— I Romeni di Albania (1912), p. 381—389.
I. CONSIDERATIUNI GENERALE
Dintre tulpinele de Români din sudul Peninsulei Balcanice,
Fărşeroţii sânt singurii care îşi păstrează numele
etnic cu o pronunţare mai apropiată de numele comun
al tuturor Românilor. în vreme ce Românii din Tesalia,
Pind şi Macedonia se numesc Armâni, cu protesa lui a obicinuită
în graiul lor, Fărşeroţii, din contră, se numesc Râmăni,
pe alocuri Români şi Rumâni, fără proteza lui a,
însă cu r iniţial pronunţat ceva mai apăsat.
Dimba Românilor din Albania nu este la toţi aceeaşi.
Fa prezintă deosebiri de la o regiune la alta. în unele ţi-
*) O expunere amănunţită asupra graiului IA Fărşeroţi a fost făcută de
mine într'o comunicare ţinută la Muzeul Limbei Române din Cluj, în
prima şedinţă filologică din 1928 (25 Noemvrie), imediat după întoarcerea
mea din Albania. Tot atunci am vorbit şi despre deosebirea ce există
la Fărşeroţi între graiul femeilor şi între graiul bărbaţilor.