ŢARA BÂRSEI

— 379 —
nici stabili valoarea reală a urmaşilor. Fiindcă „scriitorii celor
patru epoci reprezintă zalele aceluiaş lanţ, încheiate în chip
firesc una'ntralta: cel ce caută să ridice veriga cea mai strălucitoare
prin noutatea ei, va auzi zuruind întregul lanţ al
înaintaşilor. Apropriindu-ne cu pricepere de scriitorii veacurilor
trecute,' căutând să pătrundem în felul lor de a fi, dându-ne
silinţa să-i înţelegem în firea şi în munca lor, nu vom face numai
un act de pietate, ci vom câştiga înţelegerea pentru desvoltarea
treptată a culturii noastre, vom învăţa să stimăm şi să iubim
pe cei cc, în mijiocul celor mai sângeroase lupte pentru
conservarea noastră etnică, au dat dovadă că sântem un neam
cu nepotolită sete de cultură şi cu cele mai strălucite aptitudini
intelectuale" (p. 5.)
Şi d-l S. P., plin de iubire pentru subiectul său, nu se
mărgineşte, într'adevăr, numai Ia judecarea operelor conform unor
criterii prea pretenţioase pentru vremea şi împrejurările în care
s'au produs, ci caută să străbată şi în sufletul autorilor, transpunându-se
în vremile de care se ocupă şi cântărind, adesea,
opera câte unui scriitor, şi „după măsura dată de însufleţirea
cu care o primiră contemporanii lui".
Şi scopul cărţii acesta vrea să fie: răspândind cunoştinţele
despre istoria literaturii şi culturii noastre în cercurile largi ale
publicului românesc, să răspândească şi însufleţirea pentru opera
înaintaşilor.
Nu credem să ne înşelăm, afirmând că cei care îşi vor
zăbovi cu răbdare atenţiunea pe paginile asupra cărora ochiul
se odihneşte cu atâta plăcere, nu vor regreta timpul cheltuit nici
nu vor contesta atingerea scopului urmărit de autor.
Ax. B.
han Moşoiu: Branul şi cetatea Branului. Monografie istorică,
geografică, turistică-pitorească şi descriptivă. Bucureşti.
Editura asoc. „Turing-Clubul României", 1930, p. 125, Lei 100.
Literatura monografiilor la noi nu este prea bogată şi, —
în afară de câteva lăudabile încercări — România, mai ales cea
dinainte de războiu, nu se poate mândrii cu asemenea lucrări.
Un istoric al Bucureştilor făcut de lonescu-Gion, carte bună, fără
îndoială, de mult a devenit o raritate. In Ardeal, de bine de rău,
se mai găsiâ câte un entuziast, care legat de satul copilăriei
lui, să-i facă istoricul, să ni-1 descrie, aducând, de atâtea ori,
bun material etnografic pentru cercetători. Iniţiativa editurei
„Cultura ^Naţională" s'a înţelenit la câteva oraşe din cari ne
pare râu că lipseşte tocmai Braşovul.
De altfel nu monografii, dar nici măcar ghiduri practice
n'avem, — şi nu pentru sate — dar nici pe seama marilor oraşe.