ŢARA BÂRSEI

— 377
dicăm Mărăştii ca strălucită bătălie, cel puţin luptele din 14 şi 15,
dela Posada şi Baia, unde neînvinşii regi unguri Carol Robert şi
Matei Corvin au părăsit în mod ruşinos câmpul de bătaie, ne pot
fi bune chezăşii.
Mai departe autorul pretinde că vechea Ungarie avea hotare
geografice; cel mult poate spune că vechile hotare erau strategice.
Continuă apoi: „de meme qu'aucun Franţais ne sauvait vivre sous
le regime de Negre de Senegal, Ies millions des Hongrois, detaches
de la mere patrie, ne peuvent non plus se resigner â vivre sous
le joug des Serbes ou des Roumains". (pag. 418). Vorbind de
atitudinea ostilă creată Ungariei, scrie: „c'est la politique francaise
qui dicta cette attitude; la France desiderait assurer encore par ce
fait l'intangibilite du Trăite de Versailies"... La France a accepte
cette situation de la Hongrie mutilee et accorde son patronage â
la Petite-Entente, qui est dirigee contre la Hongrie". (pag. 421).
E surprinzător cum Ungurii se complac în ignoranţă şi nu caută
să afle adevărul, temându-se poate că'n acest caz nu şi-ar mai
susţine cu atâta îndârjire cauza lor. Dupăce-şi desfăşură la maximum
necazul, autorul începe seria compătimirilor. Deplânge Cehoslovacia,
„cel mai miop dintre statele succesorale, care se găseşte
în mijlocul activităţii pangermaniste", direct opozabilă tendinţelor
panslaviste. Crede apoi că echilibrul european şi al întregei umanităţi,
nu poate fi asigurat decât prin organizarea pacinică a celor
12 naţiuni prinse între tamponul german şi rus. Mica Înţelegere
tocmai aceasta o urmăreşte; de ce atunci o critică? S'a dovedit
vre-o împrejurare în care această nouă „triplă alianţă" să fi luat
o atitudine ostilă Ungariei? Cât priveşte Ungaria şi România,
acestea nu pot fi decât una contra-fortul celeilalte; România faţă
de Ruşi, Ungaria faţă de Germani. Aşezarea geografică a acestor
ţări, nu le poate face decât aliate naturale în faţa pericolului comun.
Toate calomniile de cari uzează colaboratorii acestui volum,
la adresa Micei Înţelegeri şi mai cu seamă a României, se vor reduce
la valoarea unor mici răutăţi, spuse pe vremea când celei
mai mari părţi dintre Unguri, nu li se deschisese clar înainte, importanţa
ce o are România de a fi vecinul de răsărit al Ungariei.
Această lucrare scrisă tendenţios cu privire la tratatele prin
cari marele război a luat sfârşit şi faţă de naţiunile aşa zise „succesorale"
(Cehoslovacia, Jugoslavia şi România), se prezintă ca un
registru cu recomandări, în care Ungaria are rolul unui negustor
cinstit, dar care, dornic de o altă situaţiune, a avut nevoe de câteva
„cărţi de vizită", spre a-şi asigura noul post după care „optează".
Nefiindu-i satisfăcut felul cum a fost prezentat de conaţionalii
să* apelează şi la stăini, sperând că aceştia au mai multă
greutate în spusele lor. In felul acesta se deapănă cele 430 pag.
ale volumului.