ŢARA BÂRSEI

— 376 —
începută de invaziile turceşti şi continuată de statele succesorale
ale imperiului otoman; a doua e tendinţa de înaintare spre răsărit
a Germanilor (vechiul: „drang nach Osten") manifestată încă din
aspiraţiile împăraţilor germani şi austriaci. A treia şi cea mai îngrijorătoare
e presiunea exercitată de popoarele slave de nord şi
de sud, cari tind să se unească deacurmezişul Ungariei (Cehi şi
Sârbi). Faţă de aceste pericole ce ameninţă Ungaria, autorul crede
în eficacitatea unei confederaţii dunărene, proect ce 1-a întrezărit
L. Kossuth. Explică împrejurările, în urma cărora Ungaria s'a găsit
în războiul cel mare contra Franţei. Arată apoi aşezarea critică a
Ungariei actuale prinsă ca într'un cleşte între Cehoslovacia şi Jugoslavia,
care, conform unei politici panslave, tind către desfiinţarea
acesteia. Pe de altă parte, eventuala unire a Austriei cu Germania
ar agrava şi mai mult situaţia Ungariei. Rămâne ca viitorul
să aducă soluţionarea într'un chip oarecare a problemelor cari se
agită astăzi.
In articolul: Ungaria şi Italia. Albert Berzewiczy arată că
relaţiile dintre aceste ţări sunt tot atât de vechi ca şi istoria
Ungariei.
Acelaş lucru îl susţine şi Eugen Pivăny vorbind despre relaţiile
dintre Ungaria şi America. In ultimul articol al volumului
Ungaria şi statele succesorale, semnat de Tiburce Eckardt, ura
sălbatecă a Ungariei e deslănţuită până la superlativ. Regretăm că
n'a fost tratată de G. Gratz, care ar fi tratat-o cu mai multă
obiectivitate, întrucât T. Eckardt, copleşit de mânie nu poate reda
de cât frânturi de idei. In multe articole se putea admira mândria
poporului ungar, în acest articol nu poate fi vorba de aşa ceva.
Astfel începe prin a arăta cum pe ruinele a trei imperii: otoman,
austro-ungar şi rusesc, apar 12 state, ce ocupă o suprafaţă de cea
2 mii. km 2 ., c'o populaţie de vre-o 100 mii, locuitori. Dintre acestea
cele mai întinse sunt: Polonia, Finlanda şi România, iar cele mai
populate sunt: Polonia, România şi Cehoslovacia. Iată cum conclude
autorul: Balcanii se întind astăzi până la Danzig; iar mai
departe: „qu'est ce que Ies Balkans? Une masse chaotique de
petits etats mecontents et se querellant sant ceese; des Etats qui
n'ont pu ni produire un system bien defini, ni aquerir une veritable
cohesion". Critică apoi principiul naţionalităţilor, care prin
felul cum a fost aplicat Europei centrale de către prezidentul W/ilson,
dovedeşte „T ignorance des faits et des circonstances, ainsi qu'une
myopie politique". Arată apoi că numai o Ungarie mare şi putenică,
desvoltată până în Carpaţi, poate asigura liniştea Europei
occidentale; nu explică însă întru cât statele Micei înţelegeri n'ar
putea împlini aceasta, ci dă doar o justificare f. labilă: Cehoslovacii
şi Jugoslavii sunt desbinaţi între ei, iar Românii nu se pot mândri
cu virtuţi militare (pag. 416). In ce ne priveşte, dacă nu reven-