ŢARA BÂRSEI

— 375 —
a devenit soţia palatinului ungur, cel mai mare funcţionar în statul
maghiar, fâră a aduce vre-un prejudiciu protocolului coroanei?
(Mormântul acestei domniţe române se află în Oradea-Mare). Sau
cum se explică faptul că domnii români: Mircea şi Petru Muşat
încheiau la finele sec. 14, tratate de alianţă pe picior de egalitate
cu succesorul lui Ludovic, Sigismund de Luxenburg, rege ungar
şi împărat german? Neglijând originea română a Iui Matei Corvin,
veneratul rege al Ungariei, şi ajungând la căderea acesteia sub
Turci, crede de principatul Transilvaniei e acum adevărata Ungarie.
Cum poate admite că Transilvania cu domnul ei, loan Zapolia,
fiinţă ca Stat aparte, când Muntenia şi Moldova cari se găsiau în
aceeaşi stare de vasalitate către Turci, ca şi Transilvania, erau
nişte „nenorocite" provincii turceşti? Spre a motivă prezenţa Românilor
în vechea Ungarie, dă o explicaţie pe cât de ridicolă, pe
atât de neaşteptată: în timpul ocupaţiei turceşti, Sârbii şi Românii
veniţi din Balcani, au uzurpat bunurile ungurilor refugiaţi; la înapoierea
acestora, ei aveau teritorii şi privilegii „considerabile".
Dacă din cauza ocupaţiei turceşti, pătrunseră în Ungaria
mulţi străini, cum se face că cel mai pur ţinut unguresc e tocmai
teritoriul vechiului paşalâc pe ambele maluri ale Dunărei mijlocii ?
Autorul deplânge apoi pe unguri că au făcut sacrificii spre
a-şi apăra vecinii de Turci; dar trecerea Uugariei în stare de paşalâc
e deajuns spre a arăta că Ungurii nu-şi apărau de cât propria
lor ţară şi măcar atât se recomandă! (pag. 353). Mai departe arată
că Ungaria a fost totdeauna duşmanul incarnat al Slavilor, deci şi
al Ruşilor, despre care nici nu poate fi vorba înainte de sfârşitul
sec. 17! Cum rămâne atunci că Fr. Eckart prezintă o hartă a sec.
X. în care Rusia, care stăpânia Moldova, eră vecina de răsărit a
Ungariei care poseda Transilvania? De partea cui e dreptatea?
Autorul încheie afirmând că independenţa şi apărarea naţională
fură temeliile nestrămutate ale politicei ungureşti. Aceste puncte de
vedere se pretează poate mai bine politicei româneşti.
Trecând în al doilea articol la analizarea raporturilor dintre
Ungaria şi Anglia, Eugen Horvâth arată străvechile relaţii politice
dintre cele două ţări. Ca şi Gheorghe Lukăcs în articolul Ungaria
şi Franţa, forţează puţin nota de simpatie între aceste state şi
Ungaria. Autorul arată repetatele legături de căsătorie între regii
unguri şi principesele franceze.
Mai departe Gustav Gratz semnează un alt articol: Ungaria
şi Germania în care analizează împrejurările istorice cu aceeaşi
seriozitate şi imparţialitate care îl caracterizează în scrierile D-sale.
Autorul. consideră pe Germani ca unul din cei mai mari şi mai
periculoşi duşmani ai naţiunii maghiare. Orientarea politicii externe
ungare trebue să se facă în armonie cu cele trei mişcări de expansiune
în mijlocul cărora se găseşte: prima e mişcarea est-vest