ŢARA BÂRSEI

îmbucătăţit după război a fost Ungaria, ca şi când ea ar fi fost
cauza acestuia; dar în vechea Ungarie, minorităţile nu valorau 57 /„
din totalul populaţiei? Putea • Franţa să nu dea dreptate cauzei minorităţilor
antebelice, când ea însăşi îşi revendica cele câteva mii
de Francezi din Alsacia şi Lorena?- De ce atunci autorul acestui
articol arată că Franţa ia partea cauzei ungureşti?
Franţa în nici un caz n'o putea face, de aceea Henri de
Jouvenel, vorbind despre Ungaria, vecinii ei şi Franţa, cu toate
că Ungurii îi sunt atât de simpatici, afirmă că apropierea dintre
state nu se mai poate face decât pe cale pacinică, prin arbitraj.
Câteva pagini de o excepţională claritate, ne dă Gustav Gratz
în primul său articol: Ungaria şi bolşevismul. Evidenţiază repulsia
Ungurilor pentru anarhie, arătând că Rusia prin însăşi manifestările
ei nu face parte din trupul Europei; dacă Ungurii şi Românii
n'ar fi existat, de mult ar fi absorbit Rusia: Balcanul şi Europa
centrală; iată de ce Polonezii nu pot fi decât aliaţii naturali ai Ungariei
şi avantgarda civilizaţiei apusene în orient. Regretăm că puţini
Unguri privesc împrejurările istorice cu atâta obiectivitate ca
d-1 Gratz.
Ajungând la problema atât de desbătută a optanţilor unguri,
cu multă diplomaţie, cei cari au întocmit acest volum, au lăsat pe
autorii francezi să-şi dea părerea, fiind siguri că în cazul acesta cele
scrise nu vor da naştere la suspiciuni; de asemeni n'ar fi putut
scrie nici dintre Francezi decât aceia cari în prealabil fuseseră
convinşi de felul drastic cum vor trebui să combată teza românească.
Astfel fură înjghebate trei articole: Ungaria şi dreptul
omului de A. de Lapradelle, Ungaria şi tribunalele internaţionale
de Charles Dupuis şi Excesul de putere în materie de arbitraj
internaţional de Rene Brunet. De Lapradelle afirmă că după
război, Ungaria fu expusă pretenţiilor rapace ale învingătorilor, cari
o îmbucătăţiră; se pare că autorul nu se referă la Români, cari
au ocupat chiar mai puţin decât li se oferise: — cazul cu Banatul,
totuşi încheie criticând „procedeele" româneşti cu privire la optanţii
unguri, fără a justifica însă toate criticile aduse.
Mai departe Ch. Dupuis ia făţiş partea optanţilor, cari suferiră
„desfăşurarea urii Românilor". Dece nu ia cu aceiaşi tărie şi
partea Germanilor din provinciile de lângă Rhin, doar e analogie?
Ca încheiere a acestui opus, apare o serie de 7 articole, în
care se urmăreşte evoluţia raporturilor dintre Ungaria, marile puteri
şi statele ei vecine.
Printre primele articole, două sunt semnate de Eugen Horvâth:
Politica externă a Ungariei şi Ungaria şi Anglia. In primul
se afirmă că imperiul marelui Ludovic (1342—82) se întindea şi
asupra principatelor: Muntenia şi Moldova, pe atunci inexistente.
Cum se explică atunci că o fiică a domnului muntean, Nic. Alexandru,