ŢARA BÂRSEI

— 362 —
te facă să izbucneşti în râs, ci mai mult un zâmbet împăciuitor
şi la urmă par'că-ţi vine să spui: bietul om! 1 )
*
In 1904 se împlineau 400 de ani dela moartea lui Ştefan
cel Mare. Ministrul Instrucţiunii de pe atunci, Spiru Haret, voia
ca sărbătorirea marelui voevod să aibă ceva din strălucirea serbărilor
romane. Aşa, 1-a rugat pe Iosif să scrie ceva despre voevodul
Moldovei. Iosif a primit şi în 1905 apare volumul „Din
zile mari". Mulţi, cei mai mulţi critici, au primit rău volumul,
pornind dela ideia preconcepută, că versurile au fost scrise la
comandă, deci, cuprinsul lor, fără discuţie, erau văduve de sinceritate.
E, această învinuire, poate singura care nu i se putea
aduce. Onestitatea literară Iosif nu si-a vândut-o în schimbul
câtorva sute de lei primiţi dela Minister. In tot ce a scris, a fost
sincer. Singura vină: în loc să întrebuinţeze versul lung de epopeie,
s'a folosit de versul scurt, acel cu care era obişnuit. De aici,
lipsa de măreţie a poemului. Criticat mult, un singur glas
autorizat i-a luat apărarea; D-l lorga:
„Nici un scriitor de astăzi, n'ar fi venit aşa de discret cu
darul lui către strămoşul pomenit deunăzi, de cât poetul acela
care se deosebeşte prin aleasa discreţie a sufletului său el
nu ştie să se prefacă, să înşele.... Iosif are tocmai însuşirile ce
trebuiau pentru a scrie cântecul lui Ştefan Vodă, căci Ştefan era
cucernic, smerit, blajin şi înţelept şi nu un Mihaiu sau Ţepeş,
în care clocotă răsvrătirea: si Iosif asa l-a înţeles".
f i i
Intre Coşbuc şi Goga, — vorbind numai despre poeţii ardeleni
— Iosif ţine locul de mijloc, şi cam ferit.
Goga reprezintă sufletul colectivităţii, al Ardealului întreg.
Un fel de Taras Sevcenco al Ucrainei. Prin el vorbia profetul
unei vremi ce-avea să vie, cu acel ton mesianic, prevestind
„înfricoşata judecată". Revolta seculară a unui neam întreg îşi
trâmbiţa durerea în cântecele lui Goga. A fost poetul mulţimii,
şi numai al mulţimii, căci îndată ce, — în volumul „Din umbra
zidurilor" — încearcă în poezia erotică, se pierde în umbra pe
care-o aruncă asupra lui, poezia lui Eminescu. 2 )
') Poezia „Doi voinici" p. 183.
2) A dovedit-o aceasta d. E. Lovinescu.