ŢARA BÂRSEI

- 357 —
n'are sfârşit: sfârşitul se petrece în tine, la câtva timp după
lectură. 1 )
Şi toţi trei au scris puţin.
Prin ceeace a scris, mai ales în partea întâi a activităţii
lui, se încadrează în mişcarea „Sămănătorului", revistă ale cărei
îndepărtate începuturi trebuie să le căutăm în discuţiile din atelierul
lui Kimon Loghi, la Paris, cu losif, 2 ) Anghel, Bârseanu.
Dar „Samănătorul" milita pentru un naţionalism în artă categoric.
Numai prin afirmarea caracterului nostru etnic, în limbă, literatură,
artă şi în orice manifestaţie, neamul nostru are drept la
viaţă, spunea animatorul mişcării, D-1 lorga. Naţionalismul
lui losif, deşi în nota curentului, mai la început când poezii ca
„Veselia" îl apropiau de Coşbuc, curând s'a îmbrăcat într'o haină
mai discretă. El aducea duioşie, blândeţe şi gingăşie. Vigurosului
optimism al lui Coşbuc, losif nu putea să opună decât o
resemnată melancolie după vremurile de demult.
Când pesimismul eminenscian, — adică post-eminescian —
era la modă, când toată literatura noastră se îmbolnăvise de o
nemărginită tristeţe, mai mult fără de cât cu motiv, deci lipsă
de sinceritate, apare în „Convorbiri", chiotul sănătos şi plin de
viaţă din „Nunta Zamfirei" a feciorului grănicerilor din părţile
Năsăudului. Gh. Coşbuc creia curent literar. losif, deşi spune:
„am nutrit totdeauna iluzia tainică de a fi un discipol al Iui
Coşbuc, şi un continuator al lui", 3 ) încă depe când colabora la
„Viaţa" lui Vlahuţă, imprimă creaţiunile lui un alt caracter.
Nemulţumit cu prezentul, ca toţi nemulţumiţii cu actuala
întocmire a lucrărilor, se întoarce în trecut, pe care îl revine
') Oct. Goga: „Scrisul lui pare învăluit într'o ceaţă argintie. In strofele
lui plânge tristeţea potolită a unui cântec în surdină. Avea pasiuni intense,
dar coborîte pe hârtie, aceste patimi cari îl rodeau primiau totdeauna o formă
discretă, ceva din sfiala ochilor, cari priviau cu atâta timiditate împrejur".
(Luceafărul, 1913 p. 459).
Ilarie Chendi: „Sonetele lui sunt o adevărată mărturisire de crediniţă
de felul cum înţelegea arta poeziei, cu fondul puternic răzimat pe: dragostea
de lege şi de ţară şi pe eternele aspiraţii ale neamului".
2
) Locuia în rue Leopold Robert. Prietenii se întruneau, — probabil,
locuinţa fiind mai încăpătoare — în atelierul lui Kimon Loghi, ori în vre-o
cafenea din Montparnasse. (Luceafărul, 1913 p. 464—65).
3) Luceafărul, 1913, p. 466.