ŢARA BÂRSEI

— 356 —
prea cinstit, impresionabil până şi de cele mai mărunte lucruri
pe lângă cari noi trecem fără să le băgăm în seamă, 1 ) lesne ne
putem închipui ce ucigătoare impresie i-a lăsat Capitala libertăţii
mult visate de el. Fără îndoială: losif, admiţând că trăsăturile
fundamentale ale caracterului unui om sunt de natură atavică,
ori unde s'ar fi găsit, rămânea acelaşi. Bucureştii însă i-au mărit
tristeţea, diminuându-i curajul de a înfrunta viaţa care, pentru
el, a fost brutal de nedreaptă. „A scris cu sânge, într'o vreme
când alţii plângeau cu lacrimi de cerneală". (Goga : Două morminte)
Aruncat într'o lume de afaceri, acest romantic întârziat, realitatea
trebuia să-1 strivească. Şi 1-a strivit
Am insistat anume asupra acestui capitol din viaţa lui
losif, pentrucă numai aşa putem ajunge Ia înţelegerea cât mai
apropiată de adevăr a operei lui, mai ales că dorinţa lui ar fi
fost să fie un continuator al celuilalt poet ardelean: Coşbuc.
Citindu-i scrisul, n'aş îndrăsni să-I clasez în istoria literaturii
noastre, aşa cum am auzit pe unii: a fost un poet de
mâna a doua. Sufletele nu se pot clasa ca la farmacie, mai cu
seamă când aduc atâta sinceritate, realizată în artă cu mijloace
atât de simple. losif a rămas în poezia noastră ceva stingher.
Numai în proză, prin felul cu priveşte viaţa, îi mai găsim tovarăşi:
Brătescu-Voineşti şi, poate, Gârleanu. Scrisul lor e potolit. Focul
arde înăbuşit, împrăştiind o căldură duioasă, tristă par'că. Nici
un strigăt de revoltă, aproape nici un ţipăt de durere. O
dumnezeiască resemnare melancolică ori nostalgică. Scrisul lor
') Acesta e portretul făcut de cei mai mulţi cari l-au cunoscut sau i-au
fost prieteni. Iar fratele poetului îmi scrie:
„Firea lui losif se traduce astfel: o delicateţă nobilă, în atitudine şi în
mişcări, cu profundă reflexiune în interiorul său. Capabil de-a se impersonalizâ,
fără regret, înaintea unui ambiţios cu talent; necruţător faţă de cei
fără talent.... Dragostea lui faţă de soţie şi copil n'aveâ pereche". Despre
Corina spunea: „Cine ştie cât trăiesc ?! Vreau, — şi de aceea fac ce fac —
să-i rămâie în minte şi sufiet, un tată bun, bun şi drăgostos".
Lucian Costin, într'un articol despre Simeon FI. Marian (Dimineaţa, 3
Iunie 1930): „Era acest M. Eminescu, — spune D-na Marian, — un bărbat
timid, gânditor, trist, păşia încet, vorbea rar şi ales. Numai Şt. O. losif eră
in felul său".