ŢARA BÂRSEI

RuinL
Partea literară
De-acum eu n'am să-ţi mai pândesc
Un zâmbet înflorit în soare
Cu fluturi vii de arabesc;
Nici versuri n'am să-ţi mai şoptesc
Pe sub răchite plângătoare.
S'a stins, iubito, ca o stea
In nopţi cu giulgiuri de brocarte,
Tot visul care ne-amăgea,
Şi tot mai mult ne va părea
Un basm, cetit cândva 'ntr'o carte.
Vom fi de-acum străini în veci,
— Ai vrut aşa, la ce m'aş frânge?
Dar, par'că, m'aşteptam să pleci:
Pe cât sunt ochii tăi de reci,
Pe-atât n'am ochi să-i pot deplânge.
N'am glas de foc şi n'am puteri
Şi n'am stălpări—şi-mi e tot una!—
Să ne iertăm ca la 'nvieri,
Mai dragi, iubito, decât ieri
Şi mai copii ca totdeauna.
Sunt robul unui gând înfrânt
Sub fulger mut de pantomime,
Că port în suflet un mormânt
Pe care n'a plâns nici un sfânt
Si-o raclă 'n care nu e nime.
i
Dumitru Olariu