ŢARA BÂRSEI

— 335 —
Irastaient avec Ies costumes orientaux Ies plus varies et avec Ies
rejouissances nationales Ies plus entraînantes". 1 )
Ludovic XIV. a fost ajutat în conducerea diplomaţiei sale
de patru miniştri de externe succesivi: Hugues de Lionne, Marchizul
Simon Armând de Pomponne, Marchizul J. B. Colbert de
Torcy şi de Croisy. Aceşti miniştri aveau puţină iniţiativă şi
serveau numai ca organe de executare a ordinelor Suveranului
absolutist.
Ludovic XV. a organizat o diplomaţie secretă pe care o
conducea personal. Scopul acestei deplomaţii era nu numai diferit
de ordinele pe care el însuşi le autoriza în mod public, ci
ea era menită câteodată chiar ca să le frustreze. Mecanismul ei
era pe cât de perfect, pe atât de complicat, devenind o conspiraţie
organizată împotriva diplomaţiei oficiale. Ea dispunea de
faimoasa ,,chambre noire", în care se prelucrau depeşele oficiale
şi de un cod de cifru secret pentru conducerea corespondenţei
cu agenţii speciali. Primul funcţionar al Ministerului de externe
din Paris, un anumit Tercier, era în acelaş timp şi secretarul
secret al Regelui. In diferite părţi ale Europei, unii ambasadori,
miniştri sau secretari de ambasadă, secondaţi de corespondenţi
speciali, cari nu erau în legătură cu diplomaţia oficială, se găseau
în serviciul privat al Regelui. Ei erau plătiţi din cassa privată
a Regelui. Astfel adeseori o politică era urmărită în mod
oficial iar alta — în general contrară — se executa sub direcţiunea
personală a monarhului. Câteodată secretarul unei ambasade
era în confidenţa Regelui, primea instrucţiuni secrete dela el
şi executându-le, nimicea rezultatul negocierilor superiorului său, fără
ca acesta din urmă să bănuiască nelealitatea, ce se comitea faţă
de el. Miniştrii secreţi sau, după cum erau supranumiţi ,,les visirs
de poche" ai Regelui, cari au condus administraţia acestui curios
sistem, au fost întâiu Prinţul de Conţi, iar mai târziu Contele de
Broglie. Tercier primea şi transmitea instrucţiunile şi depeşele.
Valetul de cameră Lebel era curierul, care preda şi prelua corespondenţa
Regelui. Această corespondenţă clandestină pare a
fi fost suspectată de lumea oficială abia la 1753. 2 )
Un succes al diplomaţiei
lui Ludovic XV. a fost încheierea
i) Pradier-Fodere, op. cit., II, pag. 256. 2 ) Hill, op. cit., III, pag. 501—502.