Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
— 329 —<br />
se numeau de „Nord" şi de „Sud" („Northern" şi „Southern".<br />
Fiecare departament avea un Secretar, mai mulţi Sub-Secretari<br />
şi un personal destul de mare. „Departamentul de Nord" cuprindea<br />
Ţările de Jos, Germania, Suedia, Polonia, Rusia etc. Departamentul<br />
de Sud cuprindea Franţa, Elveţia, Italia, Spania, Portugalia<br />
etc. 1 ) Vedem, deci, că afacerile externe ale Angliei erau la început<br />
lipsite de unitate în conducerea lor. In schimb, descoperim<br />
.în acest fapt prima încercare de diviziune regională a relaţiunilor<br />
cu Statele streine, asa cum aceasta s'a realizat, într'o măsură<br />
cu mult mai largă şi specializată, în aproape toate ministerele<br />
moderne, cari însă au avantajul centralizării politicei externe<br />
într'un singur departament, după modelul francez.<br />
Primul care a purtat titlul oficial de „Secreiary of State",<br />
rămas până în zilele noastre calificativul Ministrului Angliei, a<br />
fost Sir Robert Cecil. Regina Elisabeta 1-a numit la 1601 în postul<br />
de „Our Principal Secretary of State". Iar ajutorul lui John Herbert,<br />
este amintit în aceeaş diplomă de numire, ca „one of our Secretaries<br />
of State". 2 )<br />
Diplomaţia medievală engleză, lipsită încă de dibăcia rafinată<br />
a şcoalei italo-franceze, era încă incomplect organizată.<br />
Totuşi politica externă a Angliei avea deja un plan de activitate<br />
şi diplomaţia britanică se pregătea pentru acţiunile mari, cari au<br />
dus la obţinerea unor succese imense în secolele următoare.<br />
In perioada diplomaţiei medievale s'au ivit complicaţiuni<br />
internaţionale în urma unor simple chestiuni protocolare şi ceremoniale.<br />
Toate se rezumau în problema importantă a precedenţei<br />
în rangul şi în locul de participare al ambasadorilor la ceremoniile<br />
oficiale sau la reuniunile diplomatice. Concepţiunea patrimonială<br />
a suveranităţii, pe care o aveau ambasadorii medievali,<br />
îi făcea să se creadă reprezentanţii simbolici ai Suveranilor de<br />
drept divin şi provoca ambiţia lor de-a avea o situaţiune cât<br />
mai privilegiată între ei. Aceste veleităţi formaliste s'au accentuat<br />
şi mai mult la începutul perioadei diplomaţiei moderne, provocând<br />
adevărate crize internaţionale.<br />
Papa luliu al II-lea a fixat, într'o bulă datată la 1504, ierarhia<br />
Statelor creştine, în următoarea ordine: 1. împăratul Roman. 2. Rei)<br />
Hertslet, op. cit., 249-250. 2 ) Hertslet, op. cit., pag. 254.