ŢARA BÂRSEI

— 327 —
Sub domnia lui Ludovic al Xll-lea, a lui Ferdinand Catolicul
şi a împăratului Maximilian, diplomaţia a devenit o instituţiune,
în care forţele de acţiune au fost aduse într'o mai strânsă
relaţiune una cu alta. Insă, lipsit de o organizaţiune solidă şi
de un cod de procedură, în afară de uzanţe cari cu încetul au
luat forma dreptului obicinuinţei, corpul diplomatic era „o îngrămădire
de molecule vii, fără relaţii vitale şi fără suflet" (an
aggregation of living molecules without vital relations and without
soul), cum zice HUI. 1 ) Chestiunile de formă, de ceremonie
şi de precedenţă au devenit obiectele principale ale interesului lor.
Francisc I, a reorganizat diplomaţia franceză. El a înmulţit
numărul ambasadorilor săi, pe care i-a trimis, pentru întâia dată,
la Constantinopol, în Polonia, în Danemarca şi în Suedia şi
chiar şi în Statele germane de importanţă secundară. Aceşti ambasadori
au fost rareori militari. In cele mai multe cazuri erau
eclesiastici. Aşa numitele „Comptes des Tresoriers de l'Epargne"
revelează sumele enorme, cheltuite de Rege din 1526 până la
1543, pentru serviciul secret al Franţei în relaţiunile sale cu
ţările străine. 2 )
La 1 Ianuarie 1589, sub domnia lui Henric al IlI-lea, a fost
întemeiat Ministerul afacerilor Străine al Franţei. Primul său titular
a fost Louis de Revol. s )
Armand-Jean de Plessis, Cardinal de Richelieu, a stat în
fruntea Ministerului de externe într'un interval relativ scurt, de
cinci luni: dela 30 Noembrie 1616 până la 24 Aprilie 1617. Insă
el a condus, cu succese strălucite şi cu o pricepere neîntrecută,
întreaga politica externă a Franţei timp de optsprezece ani, cât
a fost Prim-Ministru, anume dela 1624 până la 1642.*)
Richelieu a fost un mare partizan al ambasadelor permanente
şi a fost poate unul din primii bărbaţi de stat, care s'a
folosit de ele cu multă abilitate. El s'a pronunţat astfel despre
importanţa lor:
„Les Etats recoivent tant d'auantage des negociations continuelles,
lorsqu'elles sont conduites avec prudence, qu'il n'est pas
possible de le croire, si on ne le sait par experience.
.J'avbue que je nai connue cette verite que cinq ou six ans
apres que j'ai ete employe dans le maniement des affairs; mais fen
•) Hill, op. cit., II. pag. 309. 2) Hill, op. cit., II. pag. '441.
cit., II. p. 441. 4 ) Dupuis, op. cit., pag. 283.
3
) HilI, op.