ŢARA BÂRSEI

— 326 —
In fine, nu trebuie uitat, după cum remarcă just Pradier-
Fodere 1 ), că Italia a dat pe Cardinalul Alberoni Spaniei şi pe
Cardinalul Mazarin Franţei.
Astfel diplomaţia italiană, atât de avansată şi potrivită exigenţelor
epocii, a influenţat mult desvoltarea şi rafinarea diplomaţiei
europene.
4. Primul Stat, care a imitat metodele diplomaţiei italiane,
a fost Franţa.
Ludovic al Xl-lea a fost nu numai unul din creatorii unităţii
Franţei, ci si un suveran cu mari ambiţii în politica sa
externă. Hill 2 ) susţine că nici un monarh n'a întrebuinţat, într'o
măsură atât de largă, arta diplomatică înaintea lui. Din documentele
incomplecte ale epocii se pot cita mai mult de şaptezeci
de nume de ale persoanelor, cari au servit în diplomaţia lui Ludovic
al Xl-lea şi este sigur că agenţii săi secreţi au întrecut acest
număr fără precedent. Este interesant de notat că între agenţii
săi diplomatici au fost foarte mulţi Italieni.
Heffter, vorbind despre diplomaţia din această epocă, o
caracterizează astfel: „Es war im Allgemeinen eine Liigendiplomatie,
wie man selbst kein Bedenken hatte, einzugestehen; die Kunst der
Verstellung im positiven Gewande der Liige; Qui nescit dissimulare
nescit regnare, und Liigen mit Liigen gelten, war der Wahlspruch.
Kein Mittel galt dabei fur unerlaubt, am wenigsten Bestechung.
Ludwig XI. von Frankreich und Ferdinand der Katholische waren die
Hauptreprăsentanten dieser Richfung" 3 ).
La începutul secolului al XVI-lea, Regii Franţei s'au aşezat
în fruntea progresului ştiinţific, care s'a produs în jurul lor,
încurajându-1 cu toate mijloacele. Diplomaţii francezi au simţit
că nu pot rămâne străini de mişcarea Renaşterii. Ei au înţeles
că un ambasador trebuia să fie în acelaş timp, „jurisconsulte, savant,
artiste et homme du monde". Nici una din aceste conditiuni
t
nu era neglijată în educaţiunea tinerilor diplomaţi. Numele mari
ale ambasadorilor francezi din această epocă, tot atât de ilustre
în ştiinţa dreptului ca şi în aceea a afacerilor publice, mărturisesc
o erudiţiune, care uimea secolul lor 4 ).
') Pradier-Fodere, op. cit., pag. 549. 2 ) Hill, op. cit., pag. 152. 8 ) August
Wilhelm Heffter, Das europaische Volkerrecht der gegenwart (1844), pag. 376-
4
) Pradier-Fodere, op. cit., I. pag. 452.