ŢARA BÂRSEI

— 325 —
3. Prima cetate italiană, care trebuie amintită pentru succesele
ei diplomatice, după Veneţia, este desigur Florenţa.
In secolul al XIII si XlV-lea, Florenţa a avut ca ambasadori
pe Dante, pe Petrarca, pe Boccaccio. Iar în urmă ea se mai putea
mândri cu agenţi diplomatici ca un Guicciardini şi Machiavel 1 ).
Calvo susţine că numai în Italia medievală a începu*
diplomaţia să fie practicată ca o artă şi nu învăţată ca o ştiinţă
de către diplomaţii propiuzişi. Diplomaţia, până atunci, era acomodată
simplicităţii şi asprimei timpurilor. Ea a devenit în şcoala
savanţilor si bărbaţilor de stat italieni, între cari figurează Mai
i i ' °
chiavel în primul rang, „o artă plină de subtilităţi şi de viclenie,
arta de a se disimula, ascunsă sub masca formelor convenţionale,
fâcându-se instrumentul unei politici de egoism şi de intrigi" 2 ).
Machiavel a arătat o mare abilitate în misiunile sale la Ludovic
al XII, la împăratul Maximilian, la Papa Iuliu II şi la
Cezare Borgia 3 ). Intr'o scrisoare adresată prietenului său Rafael
Girolamo, ambasadorul regelui Spaniei Ia curtea împăratului
Maximilian, Nicola Machiavel se pronunţă despre rolul ambasadorului
astfel : „Ambasadorul trebue să se facă stimat de prinţul
pe lângă care este acreditat. In corespondenţa sa cu guvernul pe
care-l reprezintă, subiectele de tratat pot fi trei: ceeace este făcut,
ceeace se face şi ceeace se poate face în urmă. El trebue de-asemenea
să-şi dea silinţa ca să prezinte curţii sale un tablou despre sihiaţiunea
generală a Statului şi oraşului, în care-şi are reşedinţa
prinţul străin"*).
Primele relaţiuni diplomatice permanente, în Italia, despre
cari avem documente, au fost acelea între Francesco Sforza şi
Cosimo de Medici. încă la 1446, Sforza, Ducele Milanului, a trL
mis pe Nicodemus de Pontremoli ca ambasador permanent Ia
Florenţa, pe lângă Cosimo de Medici. Cam în acelaş timp, Florenţa
a început să întreţină o ambasadă permanentă la Milan. In
curând au fost stabilite relaţiuni asemănătoare între Milan, Veneţia
şi Napoli. La 1463 a fost întemeiată ambasada milaneză permanentă
la Curtea Franţei şi acest exemplu a fost urmat de celelalte
State ale Italiei 5 ).
: #
') Hayes, op. cit., pag. 86. 2 ) Charles Calvo, Le droit internaţional theorique
et pratique, e. Ed.,Tome III., pag. 116. ) Pradier-Fodere, op. cit., I.,
3
pag. 163. Ernest Nys, Le Droit International, Voi. II., pag. 389. 5) Hill, op.
cit. II., pag. 154.