ŢARA BÂRSEI

— 323 —
2000 ducaţi orice conversaţie cu un diplomat străin despre afaceri
de stat. 1 )
Aceste legi severe, cari formau „Codul Veneţian", erau aplicate
cu toată rigoarea. Ambasadorii aveau deci o gravă răspundere
în executarea lor. Ei erau bărbaţi distinşi, cu o pregătire
serioasă şi cu o înaltă capacitate intelectuală şi profesională.
Octavius Maggi, un scriitor veneţian, ne-a lăsat, într'o carte
publicată la 1596, o imagine edificatoare despre calităţile şi cunoştinţele
ce se cereau unui ambasador din acele vremuri: „El
y y "
trebuie să fie nu numai un bun creştin, ci şi un teolog instruit. El
trebuie să fie un filozof bine versat în Aristotel şi în Plato. El trebuie
să fie capabil de-a transpune, în orice moment, expunerea problemelor
celor mai abstracte, într'o formă dialectică corectă. El trebuie
să cunoască pe clasici şi să fie expert în matematici, în arhitectură,
în muzică, în fizică, în drept civil şi în drept canonic. El trebuie nu
numai să ştie să vorbească latina, cu un rafinament cu totul clasic,
ci el trebuie să fie un maestru în greacă, în spaniolă, în franceză, în
germană şi în turcească. El trebuie să aibă cunoştinţe aprofundate în
istorie, în geografie şi în ştiinţa războiului. Insă el nu trebuie pentru
aceea să neglijeze pe poeţi şi nu trebuie să se găsească niciodată
fără Homer". 2 ) Oare câţi din diplomaţii moderni au cultura vec'
ilor ambasadori venetieni?
3
In secolul al XVI-lea, Veneţia avea ambasade permanente la
Viena, la Paris, la Madrid şi la Roma. Iar împăratul roman şi
regii Franţei şi Spaniei aveau ambasade, iar Sfântul Scaun avea
o nunciatură la Veneţia. Afară de aceea Veneţia mai avea rezi-
> y
denţi acreditaţi la curţile din Neapoli, Turino, Milan şi Londra, precum
şi la cantoanele elveţiene. La Constantinopol era un „bailo" (bajulus).
3 ) In secolul al XVI-lea, „Baillagio"-ul din Constantinopol era
cea mai onorabilă şi cea mai importantă ambasadă pentru ambiţia
unui Veneţian. Raporturile Veneţiei cu Poarta, adeseori ostile,
totdeauna suspecte, chiar şi atunci când se schimbau cele mai
vii manifestaţiuni amicale, cereau ca un asemenea post să fie
ocupat de oamenii cari erau cei mai abili şi cei mai experţi în
negocierile internaţionale. 4 )
La încgput Veneţienii au reclamat încă la 1265 dreptul de-a
2
») Hill, op. cit., 1, pag. 361. ) Vaughan Villiams, op. cit., pag. 259.
Sir Ernest Satow, A guide to diplomatic practice, voi. I, pg. 230-231. 4 ) Pradier-Fodere,
op. cit., I, pag. 165.