ŢARA BÂRSEI

— 322 —
preveni o otrăvire. Printr'o lege din acelaş an, ambasadorul era
constrâns ca să predea Statului toate darurile, pe cari le primea
dela străini, pentruca astfel să se evite corupţiunea. De asemenea
era interzis ambasadorilor ca să aibă o proprietate în ţara reşedinţei
lor. Ambasadorul nu putea lipsi dela postul său, nici măcar o
singură zi.
La 1288 s'a impus ambasadorilor veneţieni obligaţiunea ca să
prezinte un raport scris în termen de 15 zile dela reîntoarcerea
lor din ambasadă. 1 ) Senatul veneţian pentru a fi lămurit despre
afacerile puterilor străine, pe lângă cari şi-a acreditat ambasadorii,
nu se mulţumea numai cu trimiterea frecventă a unor depeşe
lungi. El ţinea ca ambasadorii, după reîntoarcerea din misiunea
lor, să se prezinte în Adunarea Senatului şi să citească
acolo un raport dezvoltat despre situaţiunea topografică a ţării unde
au fost trimişi, despre compoziţia şi moravurile curţii, pe care au
frecventat-o, despre starea financiară a guvernului şi despre condifiunile
de prietenie sau de duşmănie politică, în cari trăia guvernul
cu alte ţări. Aceste lecturi diplomatice, numite „Relazione", se
desfăşurau într'un cadru de solemnitate şi sunt una din particularităţile
republicei venetiene. Lectura „Relazione"-lor, în şedinţa
solemnă a Senatului, a devenit o obişnuinţă, intrată în moravurile
politice ale Veneţiei. Senatul, al cărui mandatar era ambasadorul,
nu considera încheiată ambasada atâta vreme cât nu s'a pronunţat
acest discurs final. Acest obiceiu remarcabil s'a menţinut
» *
până la sfârşitul Republicei din Veneţia, adecă până la 1797.
Graţie lui avem azi o mulţime de documente de mare valoare.
Cu tot incendiul din 1577, care a distrus câteva săli ale arhivelor,
se găsesc încă şi astăzi rapoarte amănunţite, începând
dela 1492, cari formează un admirabil ansamblu pentru studiul
secolului al XVI, XVII şi XVIII. 2 )
Durata unei misiuni diplomatice era de trei sau patru luni
în secolul al XNI-lea. Abia în secolul al XV-lea ea a fost prelungită
la doi ani. 3 )
O lege din 1480 interzice ambasadorilor veneţieni convenţiunile
cu străini despre afaceri publice, precum şi corespondenţa politică
adresată persoanelor, cari nu erau în legătură cu guvernul. Iar
un decret din 1841 pedepseşte cu expulzare şi cu o amendă de
') Hill, op. cit., I. pag. 360—361. ») P. Pradier-Fodere, Cours de Droit
Diplomatique, Voi. I. pag. 37 nota 2 ). s) Hill, op. cit., I, pag. 361.