ŢARA BÂRSEI

— 320 —
nicată mai târziu de Veneţieni şi Italieni restului Europei, servind
astfel de bază diplomaţiei moderne.
Diplomaţia antică, dela Egipteni până Ia Bizantini, are o
notă caracteristică, care trebuie scoasă în relief.
Anume, atât la primele ambasade civilizate ale Egiptului,
cât şi la trimişii îngrijit selecţionaţi şi încărcaţi cu o gravă răspundere
ai cetăţilor greceşti, — atât la diplomaţii abili şi pricepuţi
ai senatului roman, cât şi la ambasadorii popoarelor din
timpul năvălirilor barbare, — precum şi în sistemul diplomatic
rafinat şi subtil, plin de trucuri şi resurse ingenioase, admirabile
pentru acele timpuri, ale Imperiului bizantin, — găsim o notă
comună şi particulară: ambasadele erau temporare. Misiunile diplomatice
erau îngrijit pregătite şi abil executate, dar, după terminarea
lor. ele încetau în mod natural. Legăturile internaţionale
încă nu au fost atât de consolidate, pentru a pretinde relaţiuni
diplomatice permanente. Deaceea diplomaţia antică nu se urcă
numai adânc în istoria egiptiană ci, spre deosebire de obişnuita
clasificare istorică, ea cuprinde şi perioada năvălirilor barbare
şi ale Imperiului bizantin.
Insă fără experienţa vastă şi tradiţia strălucită a diplomaţiei
antice, poate niciodată nu s'ar fi ajuns la înfiinţarea ambasadelor
permanente ale evului mediu, cari, la rândul lor, au
pregătit câmpul de activitate al congreselor moderne.
II. Diplomaţia medievală.
Primele ambasade permanente au fost înfiinţate de Biserica
din Roma, după ce Papalitatea şi-a întărit prestigiul în Occident.
Sub influenţa papală şi din învăţămintele bizantine, Veneţia a
organizat serios şi temeinic diplomaţia permanentă. Modelul Veneţiei
a fost copiat şi amplificat de celelalte cetăţi ale Italiei.
Iar diplomaţia italiană s'a răspândit şi s'a perfecţionat în restul
Europei. Acest proces de transformare s'a produs însă încet şi
progresiv, aşa încât merită să fie privit mai de aproape.
*
1. Papalităţii îi revine gloria de a fi creat diplomaţia permanentă.
Autorul modern Vaughan Williams afirmă, cu toată imparţialitatea
anglo-saxonă, că „diplomaţia într'adevăr organizată a