ŢARA BÂRSEI

ficare a fost refuzată sub motivul că obligaţiunile faţă de Societatea
Naţiunilor, onest asumate si conştiincios executate, nu ar
cadra cu doctrina tradiţională a monroeismului american. Iar din
clipa aceea Wilson a fost mort politiceşte.
Iată o interesantă analogie între antica democraţie grecească
si între moderna democraţie americană.
*
3. Romanii par a fi fost primii, cari au dat o atenţiune
serioasă dreptului de legaţiune. Dyonisius şi Plutarch afirmă
că Numa Pompiliu a întemeiat un Colegiu a Fecialilor la Roma.
Acest colegiu poate fi asemănat cu un corp diplomatic sacerdoţial.
El se compunea din 20 de membri. Prezidentul lor era numit
„Pater Patratus". Aceştia erau trimişi în ambasade regulate. Primirea
si întreţinerea trimişilor străini era încredinţată lor. Când
erau trimişi în ambasade, primeau instrucţiuni severe şi ample 1 ).
Conducerea politicei externe era însă în mâinile Senatului.
Montesquieu a descris, cu multă măestrie, diplomaţia Senatului-
Poate niciodată nu a existat o diplomaţie mai abilă şi mai prevăzătoare
ca aceasta. Ea a fost o doctrină de adâncă înţelepciune
şi de o neobosită energie, consfinţită şi pusă în practică de o
adunare deliberativă, a cărei membri s'au reînoit în cursul unui
lung şir de secole 2 ).
O tribună liberă, situată aproape de capitol şi numită
„grecostasis", este amintită de Varro ca un loc unde trimişii naţiunilor
străine aşteptau audienţele lor la Senat. Spre sfârşitul Republicei
s'a stabilit un obiceiu, — care în curând a fost formai
autorizat prin „lex Gabinia" — anume, de-a consacra luna Februarie
pentru negocierile între ambasadorii străini şi Senat. La o dată
necunoscută, „grecostasis" a fost mutată în for şi a fost aşezată
tocmai în faţa Templului lui Saturn 3 ).
*
4. In timpul năvălirilor barbare găsim abasade, cari în organizarea
şi executarea lor erau la înălţimea ambasadelor greceşti
şi romane, având un caracter comun cu acestea prin faptul
că şi ele erau numai temporare. De aceea trebuie să Ie clasăm
în categoria diplomaţiei antice.
a
') Grenville Murray, op. cit., pag. 8—9. ) Pr. Czartoryski, op. cit., pag.
37. 3 ) David Jayne Hill, A History of Diplomacy in the internaţional developpement
of Europe, Voi. I., pag. 11—12.