ŢARA BÂRSEI

— 315 —
să execute importante misiuni diplomatice. Insă în realitate, adunările
populare puneau multă grije în alegerea celor mai distinşi
cetăţeni, pentru aceste misiuni. Ei trebuiau să cunoască şi să
aibă experienţă nu numai referitor la situaţiunea politică a cetăţii,
ci şi în ceeace privea condiţiunile particulare ale Statului,
la care erau trimişi. 1 )
Una din lucrările cele mai obişnuite ale adunărilor populare
era să trimeată şi să primească ambasade, să asculte şi să
critice pe ambasadorii cari se întorceau acasă, să dea instrucţiuni
ambasadorilor cari plecau în străinătate şi să discute propunerile
făcute de ambasadorii străini. Aristofan ne-a lăsat o
descriere admirabilă despre o asemenea adunare în „Acharians".
Poporul este prezentat aici tocmai când primeşte rapoartele ambasadorilor,
cari se întorceau din Persia si Tracia si când îl
chestiona pe ambasadorul persian Shamatarbas, supranumit
„Ochiul Regelui" 2 ).
Acceptarea unei ambasade într'un stat grecesc al antichităţii
nu era nici o sinecură şi nici un act lipsit de riscuri. O
misiune diplomatică eşuată, expunea pe acei cărora le-a fost încredinţată,
unui adevărat proces penal. Lucrurile se petreceau întocmai
precum azi un şef militar sau naval trebue să răspundă în
faţa unei Curţi Marţiale pentru acţiunile sale nenorocoase. Un
exemplu istoric este punerea sub acuză a lui Eschine de către
Demostene. Eschin a scăpat numai cu mari greutăţi de o condamnare,
cu toată strălucita sa apărare, care a rămas celebră 3 )
Numirea ambasadorilor, precum şi ratificarea acţiunei
sau condamnarea acţiunei lor de către adunările populare ale
cetăţilor greceşti prezintă o frapantă asemănare cu sistemul modern
american. Anume, Congresul Statelor Unite este învestit cu
largi privilegii în materie de politică externă, privilegii, cari nu
se găsesc la alte Parlamente. Congresul numeşte pe ambasadori^
discută toate acţiunile internaţionale şi ratifică sau respinge tratatele
încheiate cu statele streine. Se ştie că Wilson, după ce.
s'a reîntors dela congresul de pace, a fost vehement atacat în
Congres pentru iscălirea Tratatului dela Versailles, a cărui rati-
«
') Michael Rostovsteff, The History and Nature of International Relations
(în „Georgetown Foreign Service Series"), pag. 52. ) Rostovtsteff, op.
3
cit., pag. 52. 8 ) Vaughan Williams, La Diplomaţie, în „Receuil de l'Academie
de Droit International de La Haye", Voi. IV., p. 232.