Anuarul Institutului de Istorie âGeorge BariÅ£â din ... - Institutul de Istorie
Anuarul Institutului de Istorie âGeorge BariÅ£â din ... - Institutul de Istorie Anuarul Institutului de Istorie âGeorge BariÅ£â din ... - Institutul de Istorie
ACADEMIA ROMÂNĂ FILIALA CLUJ-NAPOCA Anuarul Institutului de Istorie „George Bariţ” din Cluj-Napoca SERIES HISTORICA XLV 2006 EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE
- Page 2 and 3: COMITETUL DE REDACŢIE ANNELI UTE G
- Page 5: CONTENTS STUDIES AND ARTICLES FRANC
- Page 9 and 10: STUDII ŞI ARTICOLE NEGUSTORI LITER
- Page 11 and 12: 3 Negustori literaţi („deák”)
- Page 13 and 14: 5 Negustori literaţi („deák”)
- Page 15 and 16: 7 Negustori literaţi („deák”)
- Page 17 and 18: 9 Negustori literaţi („deák”)
- Page 19 and 20: 11 Negustori literaţi („deák”
- Page 21 and 22: 13 Negustori literaţi („deák”
- Page 23 and 24: ATENTATELE ÎMPOTRIVA LUI SIMION B
- Page 25 and 26: 3 Atentatele împotriva lui Simion
- Page 27 and 28: 5 Atentatele împotriva lui Simion
- Page 29 and 30: 7 Atentatele împotriva lui Simion
- Page 31 and 32: 9 Atentatele împotriva lui Simion
- Page 33 and 34: 11 Atentatele împotriva lui Simion
- Page 35 and 36: 13 Atentatele împotriva lui Simion
- Page 37 and 38: 15 Atentatele împotriva lui Simion
- Page 39 and 40: 17 Atentatele împotriva lui Simion
- Page 41 and 42: 19 Atentatele împotriva lui Simion
- Page 43 and 44: 21 Atentatele împotriva lui Simion
- Page 45 and 46: 23 Atentatele împotriva lui Simion
- Page 47 and 48: 25 Atentatele împotriva lui Simion
- Page 49 and 50: 27 Atentatele împotriva lui Simion
- Page 51 and 52: 29 Atentatele împotriva lui Simion
ACADEMIA ROMÂNĂ<br />
FILIALA CLUJ-NAPOCA<br />
<strong>Anuarul</strong><br />
<strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong><br />
„George Bariţ”<br />
<strong>din</strong> Cluj-Napoca<br />
SERIES HISTORICA<br />
XLV<br />
2006<br />
EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE
COMITETUL DE REDACŢIE<br />
ANNELI UTE GABANYI (Berlin)<br />
KONRAD GÜNDISCH (Ol<strong>de</strong>nburg, Germania)<br />
VICTOR KARADY (Paris/Budapesta)<br />
ANDRÉ LIEBICH (Geneva)<br />
IRINA LIVEZEANU (Pittsburgh)<br />
PAUL E. MICHELSON (Huntington)<br />
CAMIL MUREŞAN (Cluj, preşe<strong>din</strong>te)<br />
JOACHIM VON PUTTKAMER (Jena)<br />
STEFAN SIENERTH (München)<br />
ZOLTÁN SZÁSZ (Budapesta)<br />
MORDEHAI TAMARKIN (Tel Aviv)<br />
RAPHAEL VAGO (Tel Aviv)<br />
ALEXANDRU ZUB (Iaşi)<br />
COLEGIUL DE REDACŢIE<br />
CAMIL MUREŞANU (redactor şef)<br />
LUCIAN NASTASĂ (secretar ştiinţific <strong>de</strong> redacţie)<br />
SUSANA ANDEA<br />
REMUS CÂMPEANU<br />
GELU NEAMŢU<br />
STELIAN MÂNDRUŢ<br />
ELA COSMA<br />
SIMION RETEGAN<br />
GHEORGHE IANCU<br />
Revista se poate procura prin/Toute comman<strong>de</strong> sera adressée à: EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE,<br />
Calea 13 Septembrie nr. 13, Sector 5, 050711, Bucureşti, România, Tel. 4021-318 8146, 4021-318 8106,<br />
Fax 4021-318 2444, e-mail: edacad@ear.ro; Adresa web: www.ear.ro; RODIPET S.A., Piaţa Presei Libere<br />
nr. 1, Sect. 1, P.O.Box 33–57, Bucureşti, România, Tel. 4021-318 7000, 4021-318 7001, Fax 4021-318 7002,<br />
4021-318 7003; ORION PRESS IMPEX 2000 S.R.L., P.O. BOX 77–19, sector 3, Bucureşti, România,<br />
Tel./ Fax: 4021-610 6765, 4021-210 6787; Tel.: 0311 044 668; E-mail: office@orionpress.ro<br />
REDACŢIA: <strong>Institutul</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> „George Bariţ”, str. Napoca nr. 11, Cluj-Napoca, România,<br />
Tel. 064-431669.<br />
© 2007, EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE<br />
Calea 13 Septembrie nr. 13, Sector 5, Bucureşti<br />
Tel. 4021-318 8106
CUPRINS<br />
STUDII ŞI ARTICOLE<br />
FRANCISC PAP, Negustori literaţi („<strong>de</strong>ák”) la Cluj (1599-1637).............................. 9<br />
DANIELA DETEŞAN, Atentatele împotriva lui Simion Bărnuţiu. Între mit şi<br />
realitate ............................................................................................................... 23<br />
ANOUSHEH KARVAR, La formation <strong>de</strong>s élèves roumains dans les écoles<br />
militaire françaises: un enjeu <strong>de</strong> politique extérieure dans les Balkans?............. 71<br />
LEONIDAS RADOS, Bursieri români la Universitatea <strong>din</strong> Atena în secolul XIX:<br />
portretul unui grup .............................................................................................. 83<br />
FLORIN ANGHEL, Oaspeţi <strong>de</strong> seamă şi tronurile lor: <strong>de</strong>spre un proiect românopolon<br />
<strong>de</strong> Uniune, 1931–1932 .............................................................................. 113<br />
MARIUS TURDA, Craniometry and Racial I<strong>de</strong>ntity in Interwar Transylvania ......... 123<br />
PAUL JACKSON, A Case Study in Fascist I<strong>de</strong>ological Production: Corneliu<br />
Codreanu’s For My Legionaries (The Iron Guard) ........................................... 139<br />
MARIANA HAUSLEITNER, Deportationen als Mittel <strong>de</strong>r Durchsetzung politischer<br />
Interessen in Südosteuropa bis 1944 ................................................................... 169<br />
OTTMAR TRAŞCĂ, 23 August 1944. Sfârşitul „camara<strong>de</strong>riei <strong>de</strong> arme” românogermane...............................................................................................................<br />
179<br />
VIRGILIU ŢÂRĂU, Un oraş în tranziţie. Negocierile <strong>din</strong>tre Frontul Naţional Democrat<br />
şi Uniunea Democrată Română <strong>din</strong> Cluj (noiembrie 1944 – martie 1945) .............. 225<br />
STUDII DOCUMENTARE<br />
DUMITRU SUCIU, Grigore Silaşi (1836-1897) ......................................................... 261<br />
ELA COSMA, Casimir von Timoni, şeful agenţiei consulare austriece <strong>de</strong> la Bucureşti<br />
(1832-1849)......................................................................................................... 295<br />
GELU NEAMŢU, Din corespon<strong>de</strong>nţa lui Alimpiu Barbolovici cu George Bariţiu<br />
(1879-1892) – 26 <strong>de</strong> scrisori inedite până acum ................................................ 327<br />
STELIAN MÂNDRUŢ, Virgil Vătăşianu şi Şcoala Română <strong>din</strong> Roma [III] (1930-<br />
1931, 1934-1936, 1938-1946)............................................................................. 349<br />
MIHAELA BEDECEAN, STELIAN MÂNDRUŢ, <strong>Anuarul</strong> <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong><br />
<strong>din</strong> Cluj-Napoca. <strong>Anuarul</strong> <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> „G. Bariţ” <strong>din</strong> Cluj-Napoca.<br />
<strong>Anuarul</strong> <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> „George Bariţ” <strong>din</strong> Cluj-Napoca. Series<br />
Historica (1995-2005). Indice bibliografic ......................................................... 401<br />
Note şi recenzii ............................................................................................................ 435<br />
Necrolog ....................................................................................................................... 481<br />
Cărţi intrate în bibliotecă în anii 2005-2006.................................................................. 483<br />
Viaţa ştiinţifică a <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> „George Bariţ”................................................ 487<br />
„<strong>Anuarul</strong> <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> «G. Bariţ» <strong>din</strong> Cluj-Napoca”, tom. XLV, 2006, p. 1–496
CONTENTS<br />
STUDIES AND ARTICLES<br />
FRANCISC PAP, Literate Tra<strong>de</strong>men („Deák”) in Cluj (1599-1637) .......................... 9<br />
DANIELA DETEŞAN, The Attempts on Simion Bărnuţiu. Between Myth and<br />
Reality ............................................................................................................... 23<br />
ANOUSHEH KARVAR, La formation <strong>de</strong>s élèves roumains dans les écoles militaires<br />
françaises: un enjeu <strong>de</strong> politique extérieure dans les Balkans? ........................... 71<br />
LEONIDAS RADOS, The Romanian Stipen<strong>de</strong>nd Stu<strong>de</strong>nts at the University in<br />
Athens during the 19 th Century: Portrait of a Group ........................................... 83<br />
FLORIN ANGHEL, Guests of Prestige and Their Thrones: About a Romanian-<br />
Polish Union Project. 1931–1932 ....................................................................... 113<br />
MARIUS TURDA, Craniometry and Racial I<strong>de</strong>ntity in Interwar Transylvania ......... 123<br />
PAUL JACKSON, A Case Study in Fascist I<strong>de</strong>ological Production: Corneliu<br />
Codreanu’s For My Legionaries (The Iron Guard) ........................................... 139<br />
MARIANA HAUSLEITNER, Deportationen als Mittel <strong>de</strong>r Durchsetzung politischer<br />
Interessen in Südosteuropa bis 1944 ................................................................... 169<br />
OTTMAR TRAŞCĂ, 23 rd of August 1944. The End of the Romanian-German<br />
„Weapon-Brotherhood” ...................................................................................... 179<br />
VIRGILIU ŢÂRĂU, A City in Trasition. The Negociations between the Democratical<br />
National Front and the Democratical Romanian Union from Cluj (November<br />
1944-March 1945)............................................................................................... 225<br />
DOCUMENTARY STUDIES<br />
DUMITRU SUCIU, Grigore Silaşi (1836-1897) ......................................................... 261<br />
ELA COSMA, Casimir von Timoni, Chief of the Austrian Consular Agency in<br />
Bucharest (1831-1849)........................................................................................ 295<br />
GELU NEAMŢU, From the Correspon<strong>de</strong>nce Alimpiu Barbolovici´s with George<br />
Bariţiu (1879-1892) – 26 Unpublished Letters .................................................. 327<br />
STELIAN MÂNDRUŢ, Virgil Vătăşianu and the Romanian School in Rome [III]<br />
(1930-1931, 1934-1936, 1938-1946) .................................................................. 349<br />
MIHAELA BEDECEAN, STELIAN MÂNDRUŢ, Yearbook of the History Institute from<br />
Cluj. Yearbook of the History Institute from Cluj-Napoca. Yearbook of the History<br />
Institute „George Bariţ” from Cluj-Napoca. Series Historica (1995-2005). ............... 401<br />
Reviews ........................................................................................................................ 435<br />
Necrology ..................................................................................................................... 481<br />
Books received by the Library in the Years 2005-2006................................................ 483<br />
The Scientifical Life of “George Barit” Institute of History ........................................ 487<br />
„<strong>Anuarul</strong> <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> «G. Bariţ» <strong>din</strong> Cluj-Napoca”, tom. XLV, 2006, p. 1–496
INHALTSVERZEICHNIS<br />
STUDIEN UND AUFSÄTZE<br />
FRANCISC PAP, Gelernte Kaufleute („Deák”) in Klausenburg (1599-1637)............ 9<br />
DANIELA DETEŞAN, Die Attentate auf Simion Bărnuţiu. Zwischen Mythos und<br />
Wirklichkeit ....................................................................................................... 23<br />
ANOUSHEH KARVAR, La formation <strong>de</strong>s élèves roumains dans les écoles militaire<br />
françaises: en enjeu <strong>de</strong> politique extérieure dans les Balkans? ........................... 71<br />
LEONIDAS RADOS, Die rumänischen Stipendiaten an <strong>de</strong>r Universität aus Athen<br />
im 19. Jh.: ein Gruppenbild................................................................................. 83<br />
FLORIN ANGHEL, Hohe Gäste und ihre Throne: über einen rumänisch-politschen<br />
Unionsentwurf. 1931-1932 ................................................................................. 113<br />
MARIUS TURDA, Craniometry and Racial I<strong>de</strong>ntity in Interwar Transylvania ......... 123<br />
PAUL JACKSON, A Case Study in Fascist I<strong>de</strong>ological Production: Corneliu<br />
Codreanu’s For My Legionaries (The Iron Guard) ........................................... 139<br />
MARIANA HAUSLEITNER, Deportationen als Mittel <strong>de</strong>r Durchsetzung<br />
politischer Interessen in Südosteuropa bis 1944 ................................................. 169<br />
OTTMAR TRAŞCĂ, 23. August 1944. Das En<strong>de</strong> <strong>de</strong>r rumänisch-<strong>de</strong>utschen<br />
„Waffenbrü<strong>de</strong>rschaft” ......................................................................................... 179<br />
VIRGILIU ŢÂRĂU, Eine Stadt in <strong>de</strong>r Wen<strong>de</strong>. Die Verhandlungen zwischen <strong>de</strong>r<br />
Nationalen Demokratischen Front und <strong>de</strong>r Rumänischen Demokratischen<br />
Union in Cluj (November 1944 – März 1945).................................................... 225<br />
DOKUMENTARSTUDIEN<br />
DUMITRU SUCIU, Grigore Silaşi (1836-1897) ......................................................... 261<br />
ELA COSMA, Casimir von Timoni, Chef <strong>de</strong>r österreichischen Konsularagentie in<br />
Bukarest (1831-1849) ......................................................................................... 295<br />
GELU NEAMŢU, Aus <strong>de</strong>m Briefwechsel <strong>de</strong>s Alimpiu Barbolovici mit George<br />
Bariţiu (1879-1892) – 26 bis jetzt unveröffentliche Briefe – ............................. 327<br />
STELIAN MÂNDRUŢ, Virgil Vătăşianu und die Rumänische Schule in Rom [III]<br />
(1930-1931, 1934-1936, 1938-1946) .................................................................. 349<br />
MIHAELA BEDECEAN, STELIAN MÂNDRUŢ, Das Jahrbuch <strong>de</strong>s Institutes für<br />
Geschichte aus Cluj. Das Jahrbuch <strong>de</strong>s Institutes für Geschichte aus Cluj-<br />
Napoca. Das Jahrbuch <strong>de</strong>s Institutes für Geschichte “George Bariţ” aus Cluj-<br />
Napoca. Series Historica (1996-2006). Bibliographisches Verzeichnis............. 401<br />
Buchkritiken ............................................................................................................... 435<br />
Nachruf ........................................................................................................................ 481<br />
Von <strong>de</strong>r Bibliothek in <strong>de</strong>n Jahren 2005-2006 erhaltene Bücher ................................... 483<br />
Das wissenschaftliche Leben <strong>de</strong>s Institutes für Geschichte "George Barit".................. 487<br />
„<strong>Anuarul</strong> <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> «G. Bariţ» <strong>din</strong> Cluj-Napoca”, tom. XLV, 2006, p. 1–496
STUDII ŞI ARTICOLE<br />
NEGUSTORI LITERAŢI („DEÁK”) LA CLUJ (1599 – 1637)<br />
Francisc Pap<br />
Cluj-Napoca<br />
Începând cu penultimul an al secolului XVI şi până în anul 1637, oraşul Cluj<br />
a beneficiat <strong>de</strong> dreptul încasării vămii tricesimale (a treizecea parte <strong>din</strong> valoarea<br />
vamală – apropiată <strong>de</strong> preţul pe piaţă – a mărfurilor) 1 . Registrele vamale <strong>de</strong><br />
tricesimă 2 (prelucrate <strong>de</strong> noi integral şi valorificate 3 ) informează, printre altele,<br />
1 Vezi, pentru cauzele şi împrejurările în care principele Sigismund Báthori a dat privilegiul<br />
<strong>din</strong> 3 septembrie 1598 [Arhivele Naţionale. Direcţia Ju<strong>de</strong>ţeană Cluj (infra: ANDJC), Fondul Primăria<br />
Oraşului Cluj, Privilegii, fasc. T.T. nr. 1], articolul nostru Marchands hongrois et allemands à Cluj,<br />
dans la première moitié du XVIIe siècle, „Colloquia”, vol. I, nr. 2, p. 70-71 (text şi notele 2, 3). Pentru<br />
raportul <strong>din</strong>tre valoarea vamală şi preţul comercial al mărfii, vezi S. Gol<strong>de</strong>nberg, Despre vama<br />
(vigesima) Sibiului în secolul al XVI-lea, „Acta Musei Napocensis” (infra: ActaMN), II, 1965, p. 676.<br />
2 Iată cotele, la ANDJC, în Fondul Socotelile oraşului Cluj (infra: SOC): 8 XIV (1599); 9<br />
XXIV (1602); 12b VII (1610); 12b VIII (1611); 13a VI (<strong>de</strong>c. 1611-nov. 1612); 13a XVI (<strong>de</strong>c. 1612-<br />
nov. 1613); 13a XXIII (<strong>de</strong>c. 1613-nov. 1614); 13b IX (<strong>de</strong>c. 1614-ian. 1616), l4a XXII (ian.-nov.<br />
1617); 14a XXV (<strong>de</strong>c. 1617-ian. 1619); 15a III (ian.-iul. l619); 15b XII (<strong>de</strong>c. 1621-ian.1622); 15b<br />
XVIII (ian. 1622-ian.1623); 16 XI (ian.-nov. 1623); 16 XXVII (cheltuielile şi administrarea tricesimei<br />
încasate în 1625-1626); 18b IV (febr. 1630-ian. 1631); 19 I (Brevis Ratio Tricesimae 1630-1633);<br />
19 VII (ian. l632-<strong>de</strong>c. 1633); 19 XI (ian.-nov. 1634); 20 II-I (cronologic invers: <strong>de</strong>c. 1634-nov. 1635);<br />
20 V-VI (<strong>de</strong>c. 1635-nov. 1636); tot 20 VI, dar fasc. separat (oct.-nov. 1637).<br />
3 Fluctuaţii <strong>de</strong> valoare vamală la oficiul tricesimal clujean în prima jumătate a sec. XVII, în<br />
ActaMN, VIII, 1971, p. 239-250; Comerţul transilvănean al Clujului <strong>din</strong> prima jumătate a secolului<br />
XVII în registrele vamale, I, în ActaMN, XI, 1974, p.169-184; II, în ActaMN, XII, 1975, p. 237-250;<br />
Comerţul Clujului cu Cracovia în registrele vamale <strong>din</strong> prima jumătate a sec. XVII, în ActaMN, XIII,<br />
1976, p. 351-371; Schimbul <strong>de</strong> mărfuri între Cluj şi Polonia în registrele vamale clujene (1599-1637),<br />
în ActaMN, XIV, 1977, p. 371-400; Comerţul Clujului cu oraşele Slovaciei <strong>de</strong> astăzi (1599-1637), în<br />
ActaMN, XVI,1979, p. 235-249; Orientarea central-europeană a comerţului clujean în prima jumătate<br />
a secolului XVII, în ActaMN, XVII, 1980, p. 209-218; Comerţul Clujului cu Viena între 1599-1637<br />
(pe baza registrelor tricesimale), în ActaMN, XVIII, 1981, p. 171-190; Orientarea balcano-otomană şi<br />
mediteraneană în comerţul clujean (prima jumătate a secolului XVII), în ActaMN, XIX, 1982, p. 93-103;<br />
Negustori şi capital comercial la Cluj în prima jumătate a secolului al XVII-lea, în AIIAC, XXIX,<br />
1988-1989, p. 147-156; Kolozsvár és a királyi Magyarország kereske<strong>de</strong>lmi kapcsolatai, în „Történelmi<br />
Szemle” (infra: TSz), Budapest, XXXIII, 1991, nr. 3-4, p. 239-248; Comercianţi în viaţa obştească a<br />
Clujului (secolele XVI-XVII), în ActaMN, 32.II, 1996, p. 101-108; Registrele vamale <strong>de</strong>spre comerţul<br />
clujenilor (1599-1637). Reţeaua geografică. Dinamica transporturilor, în vol. Omagiu lui Radu Manolescu,<br />
Bucureşti, 1996, p. 239-247; A posztókereske<strong>de</strong>lem a kolozsvári vámnaplókban (1599-1637), în vol.<br />
Emlékkönyv Jakó Zsigmond nyolcvanadik születésnapjára, Kolozsvár, 1996, p. 434-459; Kolozsvári<br />
harmincadjegyzékek, Bukarest-Kolozsvár, 2000; ş.a.<br />
„<strong>Anuarul</strong> <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> «G. Bariţ» <strong>din</strong> Cluj-Napoca”, tom. XLV, 2006, p. 9–21
10<br />
Francisc Pap 2<br />
<strong>de</strong>spre i<strong>de</strong>ntitatea celor care se prezentau la vămuire, cu mărfuri aduse la Cluj ori<br />
<strong>de</strong>stinate transportului în diverse localităţi, zone, ţări. Negustorii literaţi („<strong>de</strong>ák”)<br />
<strong>de</strong>spre care amintim în titlu figurează <strong>de</strong>seori în înregistrările tricesimale.<br />
Din registrele vamale nu reiese şi vreo în<strong>de</strong>letnicire cărturărească anume a<br />
acestor „<strong>de</strong>ák” 4 . În textul registrelor ei apar numai cu apelativul „<strong>de</strong>ák” (lat.<br />
„litteratus”), ca oameni care se prezintă la oficiul tricesimal cu mărfurile lor, fie<br />
aduse, fie cu intenţia <strong>de</strong> a le scoate <strong>din</strong> oraş, pentru ca acestea să fie vămuite. De<br />
regulă, apelativul se adaugă numelui <strong>de</strong> familie şi/sau <strong>de</strong> botez, fără vreo precizare<br />
<strong>din</strong> care să rezulte o eventuală în<strong>de</strong>letnicire intelectuală. Din informaţiile pe care ni<br />
le dau registrele nu putem cunoaşte nici gradul lor <strong>de</strong> instruire, mediu sau superior,<br />
nici locul un<strong>de</strong> şi-au făcut şcoala. Totuşi, prezenţa acestor „<strong>de</strong>ák” în înregistrările<br />
tricesimale merită remarcată, <strong>de</strong>notând nu numai ridicarea păturii angajate în negoţ<br />
la un anumit grad <strong>de</strong> cultură, dar şi alte fenomene caracteristice stadiului <strong>de</strong><br />
<strong>de</strong>zvoltare social-economică a obştei urbane <strong>din</strong> civitas primaria a principatului<br />
transilvan în perioada dată.<br />
Iată numărul literaţilor implicaţi în comerţul clujean, între anii 1599 şi 1637<br />
Anul<br />
Numărul celor implicaţi Numărul celor implicaţi<br />
în importul <strong>de</strong> mărfuri în exportul <strong>de</strong> marfuri<br />
1599 6 1<br />
1602 6 5<br />
1610 6 7<br />
1611 4 2<br />
1612 7 4<br />
1613 4 4<br />
1614 7 3<br />
1615 3 3<br />
1616 6 5<br />
1617 8 3<br />
1618 5 3<br />
1619 2 4<br />
1621/22 2 –<br />
1622 15 1<br />
1623 3 4<br />
1630 26 15<br />
1632 17 10<br />
1633 16 10<br />
1634 13 6<br />
1635 14 8<br />
1636 13 8<br />
1637 4 –<br />
4 Deşi <strong>din</strong> alte surse aflăm că unii (mulţi?) <strong>din</strong>tre ei au fost teologi, profesori, tipografi. Vezi<br />
Szabó Miklós, Tonk Sándor, Erdélyiek egyetemjárása a korai újkorban 1521-1700, Szeged, 1992,<br />
passim.
3 Negustori literaţi („<strong>de</strong>ák”) la Cluj (1599–1637) 11<br />
Că aceste cifre nu reflectă întreaga realitate comercială, o putem afirma, o<br />
dată, pentru că am indicat doar numele <strong>de</strong> negustori „literaţi” luate separat; or,<br />
mulţi <strong>din</strong>tre ei efectuează mai multe transporturi pe an (<strong>de</strong> pildă: cei 7 negustori<br />
„literaţi” care exportă mărfuri în 1610 apar în acel an în 12 înregistrări; cei<br />
4 exportatori <strong>din</strong> anul 1612 sunt înregistraţi <strong>de</strong> 9 ori; cele 15 nume <strong>de</strong> aducători <strong>de</strong><br />
mărfuri în 1622 figurează în total în acel an cu 23 <strong>de</strong> transporturi tricesimate; cei<br />
26 <strong>de</strong> negustori <strong>din</strong> 1630 au fost taxaţi cu 38 <strong>de</strong> transporturi <strong>de</strong> aducere <strong>de</strong> mărfuri<br />
etc.). Pe <strong>de</strong> altă parte, aceiaşi negustori fac drumuri comerciale atât <strong>de</strong> aducere, cât<br />
şi <strong>de</strong> scoatere <strong>de</strong> mărfuri. Nu întot<strong>de</strong>auna cei ce întocmeau înregistrările au<br />
specificat în dreptul numelor calitatea <strong>de</strong> „<strong>de</strong>ák”a clienţilor lor; o <strong>de</strong>ducem <strong>din</strong><br />
cazurile în care numele unor negustori „literaţi” este reluat, chiar în repetate<br />
rânduri, fără a i se mai adăuga amintita calitate. Vor fi fost, <strong>de</strong>ci, cazuri <strong>de</strong> „literaţi”<br />
un<strong>de</strong> lipsea <strong>de</strong> la început specificarea şcolarizării lor.<br />
Oricum, apariţia negustorilor „literaţi” în comerţul clujean este <strong>de</strong>osebit <strong>de</strong><br />
semnificativă. Dincolo <strong>de</strong> numărul mai mic sau mai mare al membrilor păturii<br />
orăşeneşti <strong>de</strong> meşteşugari-negustori care, în perioada <strong>de</strong> înflorire a economiei<br />
urbane transilvănene, se înzestrează cu cunoştinţele şcolare necesare pentru a face<br />
faţă unor cerinţe social-economice<br />
tot mai complexe 5 , remarcabilă este apariţia mentalităţii conform căreia instrucţia<br />
şcolară este nu numai compatibilă cu activitatea comercială, ci chiar firească pentru<br />
cei ce o exercită.<br />
Într-a<strong>de</strong>văr, o activitate negustorească <strong>de</strong>sfăşurată <strong>de</strong> unul şi acelaşi orăşean,<br />
în ritmul şi cu intensitatea care cu prisosinţă reies <strong>din</strong> înregistrările vamale,<br />
necesită pregătire, iar în cazul celor cu stare materială potrivită – chiar şcoală.<br />
Atunci când, spre exemplu, literatul Jónás efectuează personal sau prin mandatari 6 ,<br />
numai în anul 1635, comerţ <strong>de</strong> import concretizat în 4 înregistrări (două<br />
transporturi aduse <strong>de</strong> la Viena, unul <strong>din</strong> Prešov şi unul <strong>din</strong> Levoča), suma totală a<br />
tricesimei percepute ridicându-se la 184 florini 53 <strong>de</strong>nari 7 – ceea ce corespun<strong>de</strong>, cu<br />
aproximaţie, unei valori vamale <strong>de</strong> 5.535 florini şi 90 <strong>de</strong>nari (tricesima fiind, după<br />
cum am arătat, convenţional a treizecea parte <strong>din</strong> valoarea vamală) –, când acelaşi<br />
negustor este înregistrat în acelaşi an cu un singur caz <strong>de</strong> export, în direcţie<br />
neprecizată, taxat cu 360 florini 8 (valoarea vamală corespunzătoare fiind <strong>de</strong> 10.800<br />
5 După cum se observă, numărul negustorilor literaţi creşte după 1630. Aceasta corespun<strong>de</strong><br />
creşterii numerice generale a negustorilor clujeni constatate după această dată. Vezi, pentru aceasta,<br />
articolul nostru <strong>din</strong> „<strong>Anuarul</strong> <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> şi Arheologie Cluj” (infra: AIIAC), XXIX, 1988-<br />
1989, p. 148.<br />
6 Pentru apariţia şi cultivarea mandatariatului, conform registrelor <strong>de</strong> tricesimă <strong>din</strong> Cluj, ca<br />
metodă a activităţii comerciale mo<strong>de</strong>rne, vezi mai ales în articolul citat, nota 5, p. 150.<br />
7 SOC, 20, II, p. 16: 22 aprilie 1635; SOC, 20, I, p. 28: 22 octombrie 1635 (Viena); SOC, 20,<br />
II, p. 3: 14 <strong>de</strong>cembrie 1634 (Prešov; face parte <strong>din</strong> anul vamal 1635); SOC, 20, I, p. 31: 26 octombrie<br />
l635 (Levoča).<br />
8 SOC, 20, I, p. 15: la 12 august 1635, literatul Jónás scoate <strong>din</strong> Cluj, în direcţie neprecizată,<br />
240 boi graşi, vămuit fiind cu 360 florini.
12<br />
Francisc Pap 4<br />
florini), este firesc ca acest negustor să aibă nevoie <strong>de</strong> cunoştinţe cel puţin <strong>de</strong> nivel<br />
mediu, pentru a ţine evi<strong>de</strong>nţa unui asemenea trafic comercial.<br />
Negustorii nu efectuau drumuri comerciale la întâmplare. Ei trebuiau să<br />
cunoască precis cel puţin situaţia cererii şi a ofertei pe pieţele <strong>de</strong> <strong>de</strong>sfacere<br />
frecventate; în acest sens, este <strong>de</strong> admis că vor fi stabilit şi întreţinut relaţii <strong>de</strong><br />
afaceri cu factori economici <strong>de</strong> peste hotare 9 . Nu întâmplător, <strong>de</strong> pildă, literatul<br />
(„<strong>de</strong>ák”) Petru Nyiri se va fi specializat – se poate afirma – în importul a felurite<br />
produse <strong>din</strong> imperiul otoman; o <strong>de</strong>notă două drumuri efectuate în 1622 10 , unul în<br />
1623 11 , două în 1630 12 , două în 1632 13 , în afară <strong>de</strong> transporturile pe care acelaşi le<br />
efectuează în alte direcţii. El îşi va fi format aceste relaţii <strong>de</strong> afaceri, va fi contat<br />
drept cumpărător stabil <strong>de</strong> mărfuri en-gros (după cum spunem noi astăzi) la<br />
Constantinopol, Belgrad şi probabil în alte locuri <strong>din</strong> sud-estul otoman; ceea ce,<br />
evi<strong>de</strong>nt, necesita, <strong>din</strong> partea acestui negustor, să fie la curent cu producţia,<br />
preţurile, posibilităţile şi regia transportului şi, ceea ce este poate şi mai important,<br />
să ţină acasă o evi<strong>de</strong>nţă clară şi la zi a veniturilor sale, a intrărilor şi ieşirilor. Toate<br />
acestea, dacă nu necesitau, erau în orice caz mult înlesnite <strong>de</strong> o instrucţie<br />
corespunzătoare a negustorului (poate, chiar <strong>de</strong> ţinerea unui birou comercial şi<br />
întreţinerea personalului special corespunzător).<br />
Asemenea instruire era binevenită şi în cazul numeroşilor purtători <strong>de</strong> mărfuri<br />
care – fapt atestat documentar – erau în acelaşi timp angajaţi (fie personal, fie<br />
familial, fie chiar prin angrenarea în producţie, în absenţa titularilor, a unui<br />
personal subordonat) în activitatea meşteşugărească. Aceşti oameni, al căror<br />
potenţial economic se realiza <strong>din</strong> activitate meşteşugărească, neguţătorie,<br />
operaţiuni incipiente <strong>de</strong> creditare, avere imobiliară (case şi intravilane în oraş,<br />
proprietăţi <strong>de</strong> pământ în jurul Clujului 14 , valori mobiliare (argintărie, textile etc.),<br />
ca a<strong>de</strong>văraţi financiari ai vremii în Transilvania, dispuneau <strong>de</strong> un întreg organism<br />
economic, în care va fi intrat şi un fel <strong>de</strong> cancelarie, birou <strong>de</strong> contabilitate, cu<br />
personal anume, specializat în administrarea afacerilor. Vor fi fost instruiţi şi ei,<br />
financiarii în cauză, dar nu neapărat: puteau dispune, în rândul personalului aflat în<br />
slujba lor, <strong>de</strong> oameni pregătiţi, în stare să efectueze operaţiunile necesare şi chiar să<br />
ducă la bun sfârşit, la nevoie, o călătorie <strong>de</strong> afaceri. O asemenea situaţie o indică,<br />
<strong>de</strong> exemplu, o însemnare <strong>din</strong> anul 1622, conform căreia, la intrarea în oraş cu un<br />
transport <strong>de</strong> mărfuri, <strong>de</strong> provenienţă neprecizată, s-a perceput tricesima <strong>de</strong> 5 florini<br />
9 Vezi AIIAC, XXIX, 1988-1989, p. 154; ActaMN, 32.II, 1996, p. 107.<br />
10 SOC, 15b, XVIII, p. l5-16 (la 8 martie 1622 aduce marfă <strong>de</strong> la Constantinopol), 43-44 (la 20<br />
septembrie 1622, <strong>din</strong> acelaşi loc).<br />
11 SOC, 16, XI, p. 16: 18 august 1623 (import <strong>de</strong> la Constantinopol).<br />
12 SOC, 18b, IV, p. 33-34: 30 iunie 1630 (<strong>de</strong> la Constantinopol); p. 99-100: 14 ianuarie 1631<br />
(<strong>de</strong> la Belgrad).<br />
13 SOC, 19,VII, p. 9-10: 8 aprilie 1632 (mărfuri aduse <strong>de</strong> la Constantinopol); p. 51: 21<br />
octombrie 1632 (mărfuri aduse <strong>din</strong> „Turcia”).<br />
14 AIIAC, XXIX, 1988-1989, p. 154-155.
5 Negustori literaţi („<strong>de</strong>ák”) la Cluj (1599–1637) 13<br />
şi 45 <strong>de</strong>nari literatului Ioan (János <strong>de</strong>ák), slujitor al lui Matei Vicei 15 . Despre Matei<br />
Vicei se ştie că a fost unul <strong>din</strong>tre oamenii <strong>de</strong> afaceri cei mai activi şi înstăriţi ai<br />
oraşului Cluj, în acelaşi timp lucrând şi în administraţia urbană; ca meserie <strong>de</strong> bază<br />
aurar, îl găsim totuşi printre negustorii care <strong>de</strong>sfăşurau curent un amplu trafic <strong>de</strong><br />
import-export <strong>de</strong> mărfuri 16 . Este foarte probabil că literatul Ioan îl slujea tocmai în<br />
calitatea sa <strong>de</strong> om cu şcoală, putând fi utilizat nu numai în efectuarea<br />
transporturilor, ci şi în lucrările <strong>de</strong> afaceri anexe. Exemplele s-ar putea înmulţi<br />
chiar <strong>din</strong> materialul arhival ce ne slujeşte drept sursă.<br />
*<br />
Fenomenul ale cărui simptoame le-am schiţat nu trebuie, bineînţeles, nici<br />
supra-, nici subestimat. Fără să cunoaştem pregătirea fiecăruia <strong>din</strong>tre literaţii trecuţi<br />
în registrele <strong>de</strong> tricesimă clujene, ceea ce putem admite la ei, şi numai pe baza<br />
înregistrărilor tricesimale, este cel puţin o instrucţie şcolară orăşenească,<br />
înzestrându-i cu <strong>de</strong>xterităţile şi cunoştinţele necesare <strong>de</strong>sfăşurării unor activităţi<br />
economice-administrative 17 . Nepropunându-şi neapărat un mod <strong>de</strong> viaţă specific<br />
intelectual, precum în<strong>de</strong>letniciri ca activitate bisericească-teologică, profesorat,<br />
scrierea, editarea sau tipărirea <strong>de</strong> cărţi, nici nu aveau nevoie <strong>de</strong> studii făcute la<br />
universităţi străine. Şcoli orăşeneşti existau în Transilvania încă <strong>de</strong> prin secolele<br />
XIV–XV 18 . Chiar în mediul rural, documentele menţionează până la cotitura<br />
secolelor XV–XVI un număr crescând <strong>de</strong> oameni instruiţi, mai ales în şcolile rurale<br />
<strong>de</strong> pe lângă parohii 19 . În acelaşi timp însă, marele număr <strong>de</strong> tineri care merg la<br />
studii în străinătate 20 şi care nu se acoperă, totuşi, cu numărul <strong>de</strong> personalităţi<br />
culturale activând în Transilvania, ne <strong>de</strong>termină să nu exclu<strong>de</strong>m nici posibilitatea<br />
unor studii la universităţi străine efectuate <strong>de</strong> literaţii <strong>de</strong>spre care tratăm.<br />
Rolul şi locul literaţilor nu trebuie supraestimat nici <strong>din</strong> alt motiv. Cu toate că<br />
ei trebuie luaţi în consi<strong>de</strong>rare în făurirea unei imagini cât mai apropiate <strong>de</strong> realitate<br />
asupra complexităţii vieţii orăşeneşti clujene la finele secolului XVI şi în prima<br />
jumătate a celui următor, nu literaţii generează înflorirea acestei vieţi orăşeneşti.<br />
Nivelul general <strong>de</strong> cultură, <strong>de</strong>şi crescuse, nu este un mobil al evoluţiei în cazul dat,<br />
ci un efect al ei, un fenomen însoţitor. Literaţii, <strong>de</strong>opotrivă cu negustorii – instruiţi<br />
sau nu –, fac parte <strong>din</strong> pătura socială a celor angajaţi în activităţi economice<br />
urbane, pătură aflată în Transilvania vremii în treptată consolidare şi diferenţiere,<br />
manifestând aspiraţii şi obiective ce coincid în special în <strong>de</strong>ceniile 2-4 ale secolului<br />
XVII cu cele ale autorităţii centrale. Poziţia economică, obiectivele, până şi modul<br />
15 SOC,15b, XVIII, p. 26: 24 mai 1622.<br />
16 Vezi F. Pap, în „Potaissa”, 1978, p. 96-97.<br />
17 Jakó Zsigmond, Írás,könyv,értelmiség, Bukarest, 1977, p. 21.<br />
18 Dankanits Ádám, XVI. századi olvasmányok, Bukarest, 1974, p. 10-11.<br />
19 Jakó Zsigmond, op. cit., p. 30.<br />
20 Dankanits Ádám, op. cit., p. 13-14.Vezi şi Szabó Miklós, Tonk Sándor, op. cit., passim.
14<br />
Francisc Pap 6<br />
<strong>de</strong> viaţă – toate acestea esenţial <strong>de</strong>osebite <strong>de</strong> ale „plebei” orăşeneşti – uniformizează<br />
această pătură în atare măsură, încât nu există nicio diferenţă esenţială între<br />
componenţii ei aflaţi pe diverse trepte <strong>de</strong> instruire şi cultură. Literaţii în cauză nu<br />
pot fi consi<strong>de</strong>raţi intelectuali ai vremii, creatori <strong>de</strong> valori spirituale 21 ; ei sunt<br />
orăşeni precapitalişti (<strong>de</strong>ocamdată, cel mult, angajaţi, dar având aceleaşi veleităţi<br />
<strong>de</strong> înavuţire, ca şi angajatorii) în aceeaşi măsură în care sunt şi concetăţenii lor şi,<br />
în evoluţia social-economică, pot avea acelaşi rol şi loc ca şi aceştia <strong>din</strong> urmă.<br />
A nu le subestima însă importanţa ar însemna să ne dăm seama <strong>de</strong> faptul că,<br />
datorită surplusului <strong>de</strong> cunoştinţe, <strong>de</strong>xterităţii în mânuirea afacerilor, culturii lor<br />
generale, ca şi speciale, câştigate în şcoli <strong>din</strong> ţară sau străinătate, limbilor străine<br />
cunoscute, ei erau chemaţi pe bună dreptate să înlesnească crearea şi conservarea<br />
unor relaţii economice peste hotarele principatului. Dar literaţii erau foarte utili şi<br />
în administraţia orăşenească. Grafia marii majorităţi a registrelor tricesimale<br />
păstrate indică ţinerea acestor registre <strong>de</strong> către oameni instruiţi. Utilizabili, <strong>de</strong> bună<br />
seamă, şi în alte domenii ale administraţiei orăşeneşti, ei erau în măsură să asigure,<br />
pe lângă în<strong>de</strong>letnicirea lor specifică <strong>din</strong> cadrul meşteşugului sau al activităţii<br />
negustoreşti, lucrările <strong>de</strong> cancelarie orăşenească, cu atât mai mult cu cât, în plină<br />
perioadă umanistă, acestea se întocmeau <strong>din</strong> ce în ce mai mult în limba maternă, în<br />
locul latinei accesibile unor pături mai restrânse. (De aici, <strong>de</strong> altfel, incertitu<strong>din</strong>ile<br />
şi fluctuaţiile ortografice, <strong>de</strong>notând o fază <strong>de</strong> început a utilizării limbii materne în<br />
practica administrativă.)<br />
O dovadă indirectă a creşterii pon<strong>de</strong>rii oamenilor înzestraţi cu cultură şcolară<br />
medie şi superioară, şi în general a creşterii nivelului <strong>de</strong> cultură, în primul rând<br />
vădită în administrarea treburilor orăşeneşti, meşteşugăreşti şi comerciale (bancarfinanciare<br />
avant-la-lettre), o constituie apreciabilele cantităţi <strong>de</strong> hârtie importate<br />
mai ales <strong>de</strong> la Viena 22 , <strong>din</strong> Polonia 23 , <strong>din</strong> oraşele Slovaciei <strong>de</strong> astăzi 24 . O lumină<br />
asupra specificului culturii orăşeneşti clujene aruncă, în acelaşi timp, tipăriturile –<br />
relativ puţine, e drept, <strong>de</strong> vreme ce activitatea tipografică era curentă, dar, fireşte,<br />
nu prea abun<strong>de</strong>ntă la Cluj. Tipăriturile aduse <strong>de</strong> la Viena, <strong>din</strong> Polonia, <strong>din</strong> Ungaria<br />
şi <strong>din</strong> oraşul Prešov sunt mai mult <strong>de</strong> caracter laic: gramatici, „Donat”-uri şi<br />
calendare 25 . În contextul prezentei contribuţii ne atrag în mod special atenţia însă<br />
acele jeczeo keonyv (= proces-verbal), probabil registre pentru administrarea<br />
21 Cu excepţia celor care erau în primul rând teologi, profesori, tipografi etc. şi practicau<br />
comerţul doar ocazional. Vezi şi Szabó Miklós, Tonk Sándor, op. cit., passim.<br />
22 ActaMN, XVIII, 1981, p. 176-177.<br />
23 ActaMN, XIV, 1977, p. 381, 389-390.<br />
24 ActaMN, XVI, 1979, p. 238, 246.<br />
25 Pentru publicaţii care conţineau şi informaţii ştiinţifice: <strong>de</strong> medicină,agronomie, astronomie,<br />
etc., <strong>de</strong>ci <strong>de</strong>stinate îmbogăţirii culturii generale, vezi Dankanits Ádám, op. cit., p. 87; vezi şi Francisc<br />
Pap, Importul <strong>de</strong> carte la Cluj în prima jumătate a secolului al XVII–lea, „<strong>Anuarul</strong> <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong><br />
<strong>Istorie</strong> Cluj” (infra: AIIC), XXX, 1990-1991, p. 37-46.
7 Negustori literaţi („<strong>de</strong>ák”) la Cluj (1599–1637) 15<br />
afacerilor, aduse în 1617 <strong>din</strong> Cracovia 26 , care indică tocmai menţionata sporire în<br />
complexitate a birocraţiei orăşeneşti, în pas cu diferenţierea social-economică în<br />
plină <strong>de</strong>sfăşurare.<br />
Prezenţa literaţilor în societatea clujeană a primei jumătăţi a secolului XVII<br />
este, prin urmare, <strong>de</strong>parte <strong>de</strong> a constitui o curiozitate istorică, o <strong>de</strong>vansare a<br />
evoluţiei fireşti. Stadiul la care ajunsese economia orăşenească clujeană justifică<br />
această prezenţă, integrând-o în complexul evoluţiei urbane a vremii în Europa<br />
centrală. Tot atât <strong>de</strong> firesc este ca literaţii, prin specificul pregătirii lor, să fi<br />
contribuit substanţial la progresul procesului <strong>de</strong> diferenţiere, <strong>de</strong> evoluţie socialeconomică<br />
la Cluj, marcat şi <strong>de</strong> cristalizarea treptată a unei pături autonome <strong>de</strong><br />
negustori, <strong>de</strong> ale cărei ten<strong>din</strong>ţe şi direcţii <strong>de</strong> <strong>de</strong>zvoltare nu se poate face abstracţie<br />
în cercetarea istoriei economice a secolului XVII în Transilvania.<br />
ANEXĂ<br />
LITERAŢII („DEÁK”)<br />
IMPLICAŢI ÎN COMERŢUL CLUJEAN ÎNTRE 1599 ŞI 1637<br />
(PE BAZA REGISTRELOR TRICESIMALE CLUJENE)<br />
Observaţie: calitatea <strong>de</strong> literat (ung. „<strong>de</strong>ák”) este specificată în registre după numele (<strong>de</strong><br />
familie sau botez) menţionate; nu o redăm în prezenta listă. Respectăm grafia registrelor.<br />
Or<strong>din</strong>ea este următoarea:<br />
- numele<br />
- localitatea (zona, ţara) <strong>de</strong> un<strong>de</strong> se aduce sau încotro este îndreptat transportul <strong>de</strong> mărfuri<br />
- tricesima încasată.<br />
Observaţii privind lista literaţilor<br />
1. Reproduc toate prezentările la taxare chiar dacă unele se referă la acelaşi literat. Sursa<br />
arhivală (registrele <strong>de</strong> tricesimă) menţionează data exactă la care s-a efectuat fiecare<br />
transport, precum şi lista mărfurior aduse sau scoase <strong>din</strong> oraş. A se consulta pentru aceste<br />
informaţii registrele <strong>de</strong> tricesimă aflate la Arhivele Statului Filiala Cluj, publicate în<br />
volumul Kolozsvári harmincadjegyzékek (1599-1637). Bevezető tanulmánnyal és jegyzetekkel<br />
közreadja Pap Ferenc. Kriterion Könyvkiadó, Bukarest-Kolozsvár, 2000.<br />
2. Subîmpărţirile „Import” şi „Export” conţin şi aducerea în, respectiv scoaterea <strong>de</strong> marfă <strong>din</strong><br />
alte localităţi (zone) <strong>din</strong> Principatul Transilvaniei.<br />
3. Calitatea <strong>de</strong> literat („<strong>de</strong>ák”) nu am menţionat-o totuşi, alături <strong>de</strong> alte amănunte <strong>de</strong> text, în<br />
cazul:<br />
a) mandatărilor<br />
b) soţiilor sau fiilor literaţi (şi ei titraţi)<br />
c) specificării titlului, inserată între prenume şi numele <strong>de</strong> familie.<br />
În aceste cazuri, am tradus textul la prima menţiune <strong>din</strong> registru a numelui respectiv.<br />
26 SOC, 14a, XXII, p. 34: 25 septembrie 1617. Vezi şi ActaMN, XIV, 1977, p. 390 şi nota 60.
16<br />
Francisc Pap 8<br />
1599<br />
Import:<br />
Simon, Viena, 54 florini 25 <strong>de</strong>nari<br />
Miglos,Viena, 85 fl 35 d<br />
Enendy Mattias, Viena, 212 fl 74 ½ d<br />
Istuan, Viena, 16 fl 22 d<br />
Simon, Carei, 28 fl 82 ½ d<br />
Kalmanchey Istwan, neprecizat, 75 fl 00d +<br />
armament netaxat<br />
Bekesi Istwan, neprecizat, 4 fl 46 d<br />
Export:<br />
Balint, Baia Mare, 0 fl 78 ½ d<br />
1602<br />
Import:<br />
Incedy Mathyass Kolosswary ( I.M. <strong>din</strong> Cluj),<br />
nepr., 105 fl 32 ½ d<br />
Mihaly kolozswary az kaalmar Janoss fia<br />
(M.<strong>din</strong> Cluj, fiul neguţătorului Ioan)<br />
nepr., 20 fl 92 d<br />
Bekesy Istuan, nepr., 17 fl 84 ½ d<br />
Makay Istuan, nepr., 6 fl 64 d<br />
Istuan, nepr., 2 fl 53 d<br />
Esaias, nepr., 24 fl. 47 ½ d<br />
Istuan, az kalmar Janoss fia (I., fiul neguţătorului<br />
Ioan), nepr., 117 fl 46 d 1610<br />
Import:<br />
Janos Bakos Borbara fia (Ioan, fiul Barbarei<br />
Bakos), nepr., 6 fl 09d<br />
Hary Mihaly, nepr., 0 fl 69 d<br />
Feierdy Miklos, nepr., 7 fl 52 d<br />
Torda Uzay Janos fia (fiul lit. Ioan <strong>de</strong> pe str.<br />
Turzii), nepr. fl 09d<br />
Jonas, Viena, 149 fl 70 111/2 d<br />
Lukacz <strong>de</strong>akne (soţia lit. Luca), nepr., 0 fl 54 d<br />
Janos fia Torda Uzay,nepr., 8 fl 88 d<br />
Export:<br />
Hari Mihaly, nepr., 2 fl 00 d<br />
Almasy Janos papne (soţia preotului A. J.),<br />
nepr., 0 fl 90 d<br />
Lukacz <strong>de</strong>akne (soţia lit. Luca) nepr., 0 fl 30 d<br />
Czomafay Marton <strong>de</strong>akne (soţia lit. C.M.),<br />
nepr., 0 fl 15 d<br />
Jonas, nepr., 8 fl 00 d<br />
Czomafay Marton <strong>de</strong>akne, nepr., 1 fl 01 d<br />
Lukacz <strong>de</strong>akne, nepr., 1 fl 17 d<br />
Almasi Janos papne, nepr., 1 fl 26 d<br />
Czomafay Marton <strong>de</strong>akne, nepr., 1 fl 48 ½ d<br />
Mihaly, nepr., 0 fl 12 d<br />
Almasi Janos papne, nepr., 1 fl 89 d<br />
Balint <strong>de</strong>akne (soţia lit. Valentin), Baia Mare,<br />
0 fl 08<br />
Makay Istuan, nepr., 9 fl 40 d<br />
Export:<br />
Istuan, nepr., 11 fl 00 ½ d<br />
Symon, nepr., 6 fl 78 d<br />
Janoss <strong>de</strong>akne (soţia literatului Ioan) nepr., 0 fl<br />
29 ½ d<br />
Jonass, nepr., 30 fl 00 d<br />
Makay Istuan, nepr., 1 fl. 28 d.<br />
1611<br />
Import:<br />
Cornelius, Viena, 6 fl 60 d<br />
Trombitas Jakab, Viena, 6 fl 00 d<br />
Razman, Viena, 18 fl 05 d<br />
Miklos <strong>de</strong>ak Gaspar <strong>de</strong>akne fia (lit. M., fiul<br />
soţiei lit. G.), Viena, 5 fl 97 d<br />
Export:<br />
Trombitas Jakab, Viena, 16 fl 36 d<br />
Lukacz <strong>de</strong>akne, Ungaria, 1 fl 00 d<br />
1612<br />
Import:<br />
Jonas <strong>de</strong>aknak ([i s-a adus] literatului Jonas),<br />
Viena, 29 fl 30 d<br />
Jonas, Viena, 23 fl 70 d<br />
Janos, Viena, 20 fl 28 d<br />
Jonas <strong>de</strong>aknak, Viena, 99 fl 00 d<br />
Miklos, Viena, 95 fl 60 d<br />
Gergely, Polonia, 13 fl 48 d<br />
Hari Mihaly, Polonia, 10 fl 19 d<br />
Lukaczj <strong>de</strong>akne, Ungaria, 0 fl 36 d<br />
Lukaczj <strong>de</strong>akne, Ungaria, 0 fl 54 d<br />
Trombitas Jakab, Viena, 12 fl 83 d<br />
Lukaczj <strong>de</strong>akne, Ungaria (?), 0 fl 18 d<br />
Trombitas Jakab <strong>de</strong>aknak ([i s-a adus]<br />
literatului T.J.), nepr., 1 fl 32 d<br />
Export:<br />
Istuan, Baia Mare, 0 fl 36 d<br />
Lukaczj <strong>de</strong>akne, Ungaria, 0 fl 66 d<br />
Lukaczj <strong>de</strong>akne, Ungaria, 1 fl 18 d<br />
Lukaczj <strong>de</strong>akne, Ungaria, 0 fl 67 d<br />
Lukaczj <strong>de</strong>akne, Ora<strong>de</strong>a, 0 fl 54 d<br />
Lukaczj <strong>de</strong>akne, Tăşnad, 0 fl 35 d<br />
Hari Mihaly, Viena (?), 9 fl 56 d<br />
Trombitas Jakab, nepr., 5 fl 00 d<br />
Lukaczj <strong>de</strong>akne, nepr., 1 fl 50 d<br />
1613<br />
Import<br />
Janos <strong>de</strong>ak fia(fiul lit.J.), Viena, 28 fl 40 d<br />
Gergely, Viena, 22 fl 46 ½ d<br />
Gergej, Polonia, 13 fl 04 ½ d<br />
Lukacz <strong>de</strong>akne, nepr., 0 fl 50 d<br />
Marton, nepr., 7 fl 20 d<br />
Export:<br />
Myklos, Viena, 1 fl 35 d
9 Negustori literaţi („<strong>de</strong>ák”) la Cluj (1599–1637) 17<br />
Jonas, Viena, 20 fl 00 d<br />
Miklos, Viena, 24 fl 50 d<br />
Janos, Viena, 1 fl 50 d<br />
Lukaczj <strong>de</strong>akne, nepr., 1 fl 39 d<br />
Jonas, nepr., 100 fl 00 d<br />
1614<br />
Import:<br />
Miklos <strong>de</strong>ak Caspar <strong>de</strong>akne fia (lit.M., fiul<br />
soţiei lit. C.), Viena, 103 fl 86 d<br />
Bartfay Gergely, Viena, 14 fl 45 d<br />
Havi (Hari ?) Mihaly, Polonia, 7 fl 48 d<br />
Christoph, Polonia, 6 fl 47 d<br />
Miklos és Jonas, Polonia, 60 fl 48 d<br />
Jonas <strong>de</strong>aknak ([i s-a adus] lit. J.), nepr., 108 fl<br />
Zakaczy Istvan, nepr., 1 fl 54 d<br />
Gaspar, nepr., 5 fl 01 d<br />
Export:<br />
Ifju Tököly Janos (T.J.junior), Viena,<br />
57 fl 00 d<br />
Jonas, nepr., 15 fl 00 d<br />
Hari (Havi ?) Mihali, Polonia, 15 fl 80 d<br />
1615<br />
Import:<br />
Jonas, Viena, 110 fl 11 d<br />
Varadi Miklos <strong>de</strong>aknak ([i s-a adus] lit. V.M.),<br />
Viena, 19 fl 56 ½ d<br />
Jonas <strong>de</strong>aknak, Polonia, 22 fl 00 d<br />
Teokeolj Marton, nepr., 9 fl 70 d<br />
Export:<br />
Teokeolj Janos, Viena, 14 fl 00 d<br />
Miklos, Polonia, 75 fl 00 d<br />
Jonas, Polonia, 38 fl 00 d<br />
Teokeoly Janos, nepr., 5 fl 00 d<br />
1616<br />
Import:<br />
Jonas <strong>de</strong>aknak, nepr., 39 fl 80 d<br />
Jonas <strong>de</strong>aknak Janos, Viena, 73 fl 77 d<br />
Teökeoly Janos, Viena, 66 fl 74 d<br />
Leorincz, Viena, 0 fl 62 d<br />
Jonas <strong>de</strong>aknak, Viena, 19 fl 20 d<br />
Gaspar, Viena, 16 fl 33 d<br />
Vasarhely Istvan, Ungaria, 0 fl 85 d<br />
Marthon, Jaroslaw, 7 fl 35 d<br />
Export:<br />
Vasarhely Istwan, Ungaria, 3 fl 72 d<br />
Vasarhely Istuan, Ungaria, 1 fl 47 ½ d<br />
Jonas, Ungaria, 77 fl 00 d<br />
Vasarhely Istuan, Ungaria, 2 fl 44 d<br />
Vasarhely Istuan, Ungaria, 3 fl 96 d<br />
Jonas, Viena, 76 fl 00 d<br />
Teokeoly Janos, Viena, 82 fl 00 d<br />
Gaspar, Viena, 12 fl 00 d<br />
Debreczeni Marthon, nepr., 1 fl 37 d<br />
Vasarhelyi Istvan, nepr., 3 fl 34 d<br />
1617<br />
Import:<br />
Gaspar, Viena, 82 fl 96 d<br />
Debreczeny Marthon, Viena, 3 fl 29 d<br />
Jonas <strong>de</strong>aknak Janos, Viena, 150 fl 39 d<br />
Debreczeni Marthon, Viena, 3 fl 01 ½ d<br />
Marthon <strong>de</strong>ak Jonas <strong>de</strong>aknak (lit. M. literatului<br />
J.), Polonia, 10 fl 85 d<br />
Nagy Baniay Kalmar Janos, Polonia, 1 fl 63 d<br />
Teokeoly Marton <strong>de</strong>ak Jonas <strong>de</strong>aknak,<br />
Jaroslaw, 30 fl 65 d<br />
Gergely, Prešov, 10 fl 00 d<br />
Export:<br />
Vasarhely Istuan, Ungaria, 3 fl 04 d<br />
Vasarhely Istuan, Ungaria, 2 fl 59 d<br />
Vasarhely Istuan, Ungaria, 6 fl 48 d<br />
Vasarhely Istuan, Ungaria, 3 fl 10 d<br />
Jonas <strong>de</strong>aknak Teokeoly Janos, Viena, 79 fl 00 d<br />
Ifju Teokeoly Janos <strong>de</strong>aknak (literatului T.J.<br />
junior), Viena, 7 fl 00 d 1618<br />
Import:<br />
Varadj Miklos, Viena, 202 fl 01 ½ d<br />
Varady <strong>de</strong>ak Jonas <strong>de</strong>aknak, Viena, 10 fl 50 d<br />
Teokeoly Janos, Viena, 140 fl 05 ½ d<br />
Jonas <strong>de</strong>aknak, Polonia, 35 fl 00 d<br />
Teokeoly Marthon <strong>de</strong>aknak, Polonia, 18 fl 40 d<br />
Jonas <strong>de</strong>aknak Marton <strong>de</strong>ak, Lwów, 17 fl 25 d<br />
Debreczeny Marthon, nepr., 2 fl 25 d<br />
Export:<br />
Vasarhely Istuan, Ungaria, 1 fl 91 d<br />
Vasarhely Istuan, Ungaria, 2 fl 47 d<br />
Vasarhely Istuan, Ungaria, 8 fl 36 d<br />
Vasarhely Istuan, Ungaria, 2 fl 49 d<br />
Varadi Miklos, Viena, 120 fl 00 d<br />
Teokeoly Janos, Viena, 114 fl 00 d<br />
1619<br />
Import:<br />
Debreczeni Marthon, Lwów, 1 fl 80 d<br />
Peter, Turcia, 17 fl 47 ½ d<br />
Peter, Nicopole, 20 fl 45 d<br />
Export:<br />
Peter, Ungaria, 0 fl 36 d<br />
Varadi Miklos, Viena, 124 fl 00 d<br />
Jonas <strong>de</strong>aknak, Viena, 114 fl 00 d<br />
Vasarhelyi Istvan, Ora<strong>de</strong>a, 3 fl 64 d<br />
Vasarhelyi Istvan, Ora<strong>de</strong>a, 1 fl 40 d<br />
Vasarhelyi Istvan, Ungaria (?), 4 fl 46 d<br />
162l/22<br />
Import:<br />
Döbretzenj Marthon, Prešov, 8 fl 72 ½ d
18<br />
Francisc Pap 10<br />
Ifju Poztometö Janos <strong>de</strong>aknak ([i s-a adus]<br />
literatului P. J. junior), Prešov, 5 fl 25 d<br />
Ifju Poztometö Janos <strong>de</strong>aknak, Prešov,<br />
9 fl 00 d<br />
1622<br />
Import:<br />
Kovaczi Janos, Prešov,(?), 10 fl 18 d<br />
Ifju Poztometö Janos, Prešov (?), 0 fl, 20 d<br />
Jonas, Prešov, 67 fl 00 d<br />
Varadi Miklosnak Jonas <strong>de</strong>ak (literatul J. i-a<br />
adus lui V.M.), Prešov, 11 fl 40 d<br />
Peter, Constantinopol,29 fl 12 ½ d<br />
Peter, Constantinopol, 42 fl 33 d<br />
Debreczeni Marton, Constantinopol, 3 fl 74 d<br />
Varadi Miklos es Jonas, Rimavská Sobota, 182<br />
fl 60 d<br />
Varadi Miklos, Rimavská Sobota,<br />
Varadi Miklos, Rimavská Sobota,12 fl 42 d<br />
Varadi Miklos, Rimavská Sobota, 4 fl 50 d<br />
Ifju Poztometo Marton, Polonia, 34 fl 35 d<br />
Jonas <strong>de</strong>aknak ės Varadi Miklosnak<br />
([li s-a adus] literaţilor J. şi V.M.),<br />
Polonia, 84 fl 00 d<br />
Ifju Poztometo Janos, nepr., 1 fl 40 d<br />
Gyeorgy, nepr., 7 fl 70 d<br />
Janos, nepr., 76 fl 65 d<br />
Vitzei Mate zolgaja Janos <strong>de</strong>ak (servitorul lui<br />
V.M., literatul J.)<br />
Megyessi Ferenc, nepr., 17 fl 15 d<br />
Jonas <strong>de</strong>ak Varadi Miklosnak (lit. J. [i-a adus]<br />
lui V.M.), nepr., 53 fl 00 d<br />
Cziki Peter, nepr., 2 fl 40 d<br />
Brassai Georgy, nepr., 7 fl 95 d<br />
Poztometeö Janos, nepr., 44 fl 79 d<br />
Büki Miklos, nepr., 2 fl 10 d<br />
Export:<br />
Zakatzi Istuan, nepr., 7 fl 22 ½ d<br />
1623<br />
Import:<br />
Wyfalvi Gaspar, Viena, 17 fl 63 d<br />
Nyri Peter, Constantinopol, 34 fl 92 d<br />
Wyfalvi Gaspar, nepr., 18 fl 05 d<br />
Jacab <strong>de</strong>akne (soţia lit. J.), nepr., 3 fl 00 d<br />
Export:<br />
Feiervari Bene<strong>de</strong>k, Ungaria, 1 fl 00 d<br />
Jonas, Ungaria, 1 fl 00 d<br />
Nyri Peter, nepr., 2 fl 62 d<br />
Carkai Mihaly, nepr., 0 fl 98 d<br />
Carkai Mihaly, nepr., 4 fl 60 d<br />
1630<br />
Import:<br />
Thardasi Marthon, Viena, 14 fl 05 d<br />
Feyrvari Bene<strong>de</strong>k, Viena, 49 fl 98 ½ d<br />
Galgoczi Pal, Viena, 3 fl 70 ½ d<br />
Ouarj Tamas, Viena, 20 fl 82 d<br />
Varadj Miklos, Viena, 4 fl 27 d<br />
Köuendj Gieörgy, Viena, 16 fl 55 d<br />
Köpczieny Andras, Viena, 56 fl 60 d<br />
Gergely, nepr., 3 fl 00 d<br />
Cziepregi Mihali, Viena, 21 fl 54 d<br />
Meggiesi Ferencz, Viena, 13 fl 90 d<br />
Waradi Janos, Viena, 2 fl 11 d<br />
Tökölj Janos, Viena, 58 fl 85 d<br />
Barati Gabor, Viena, 35 fl 86 d<br />
Varadi Miklos, Viena, 97 fl 55 d<br />
Ifju Jonas (lit.J. junior), Viena, 64 fl 64 d<br />
Ovari Tamas,Prešov,9 fl 00 d<br />
Eöliüosi Gergely, Prešov, 7 fl 5o d<br />
Szilagi Gergely, Prešov, 6 fl 14 d<br />
Feirdi Janos, Prešov, 12 fl 8o d<br />
Karkai Mihali, Prešov, o fl 6o d<br />
Eölyvösi Gergely,Prešov, 14 fl 3o d<br />
Karkai Mihal, Prešov, 2 fl 82 d<br />
Szilagi Gergeli, Prešov, 6 fl 8o d<br />
Eölivösi Gergely, Prešov, 15 fl oo d<br />
Abrugbanyai Geörgy, Prešov, o fl 99 d<br />
Zilagi Gergely, Prešov, 4 fl 42 d<br />
Lorincz, Carei, 0 fl 24 d<br />
KézdiVasarhelyi Ferenc, Carei, 0 fl 33 d<br />
Karkai Mihaly, Polonia, 9 fl 24 d<br />
Jonas <strong>de</strong>aknak, Jaroslaw, 49 fl 04 d<br />
Gaspar,Jaroslaw, 14 fl 30 d<br />
Wásarhelyi Ferenc, Ungaria, 0 fl 36 d<br />
Jonas <strong>de</strong>aknak, Lwów, 29 fl 84 d<br />
Nyri Peter, Turcia, 39 fl 37 d<br />
Iklodi Tamas, Belgrad, 3 fl 00 d<br />
Nyri Peter, Belgrad, 12 fl 46 d<br />
Szilagi Gergeli, Ujhely, 5 fl 08 d<br />
Jenei Istuan, Caransebeş, 3 fl 00 d<br />
Export:<br />
Karkai Mihali, Ungaria, 0 fl 16 d<br />
Mattias, Ungaria, 0 fl 12 d<br />
Kezdi Vasarhelyi Ferenc, Ungaria, 0 fl 12 d<br />
Feyrdi Janos, Ungaria, 7 fl 58 d<br />
Eöliuösi Gergely, Ungaria, 14 fl 00 d<br />
Cziepregi Mihaly, Ungaria, 0 fl 45 d<br />
Sárosi Peter, Ungaria, 1 fl 33 d<br />
Karkai Mihaly, Ungaria, 2 fl 53 d<br />
Vásárhely Ferenc, 2 fl 04 d<br />
Kezdi Vasarhelyi Ferenc, Ungaria, 1 fl 00 d<br />
Fejerdi Janos, Ungaria, 3 fl 93 d<br />
Fejerdi Janos, Ungaria, 0 fl 50 d<br />
Nyiri Peter, Baia Mare, 1 fl 98 ½ d<br />
Feyrvari Bene<strong>de</strong>k, Viena, 18 fl 00 d
11 Negustori literaţi („<strong>de</strong>ák”) la Cluj (1599–1637) 19<br />
Köptseni Andras, Giulaj Ferenc, Viena,<br />
328 fl 00 d<br />
Szegedi Gergeli, Viena, 135 fl 00 d<br />
Tököli Janos, Viena, 315 fl 40 d<br />
Tököli Janos, Viena, 2 fl 00 d<br />
Sarosi Peter, Kallo, 1 fl 14 d<br />
Waradi Miklos, Viena, 579 fl 00 d<br />
1632<br />
Import:<br />
Jenei Istvan, Prešov, 7 fl 10 d<br />
Köpcseni Andras, Prešov, 11 fl 50 d<br />
Gyulai Ferenc, Prešov, 5 fl 23 ½ d<br />
Eölvesi Gergely, Prešov, 49 fl 10 d<br />
Tamas, Prešov, 12 fl 24 d<br />
Megyesi Ferenc <strong>de</strong>ak szolgaia Carolus Seiber<br />
(C.S., slujitor al lit. M.F.), Viena, 1 fl 08 d<br />
Tordasi Marton, Viena, 13 fl 67 ½ d<br />
Georgy <strong>de</strong>ak Brassai, Viena, 13 fl 54 ½ d<br />
Samuel, Viena, 12 fl 32 d<br />
Tamas, Viena, 28 fl 02 ½ d<br />
Keouendi Georgy, Viena, 18 fl 38 d<br />
Megyesi Ferenc, Viena, 30 fl 64 ½ d<br />
Keouendi Georgy, Viena, 22 fl 35 d<br />
Ouari Tamas, Viena, 28 fl 93 ½ d<br />
Gyulai Ferencz, Viena, 40 fl<br />
Jonas <strong>de</strong>aknak, Viena, 56 fl 70 d<br />
Bene<strong>de</strong>k, Jaroslaw, 16 fl 95 d<br />
Gaspar, Jaroslaw, 9 fl 90 d<br />
Jonas <strong>de</strong>aknak, Jaroslaw, 54 fl 36 d<br />
Ferencz <strong>de</strong>ak Vasarhelyi, Carei, 2 fl 04 d<br />
Osuai Istuan, Carei, 0 fl 45 d<br />
Samuel, Belgrad, 13 fl 97 d<br />
Varadi Miklos, Lwów, 29 fl 8ö d<br />
Jonas, Lwów, 27 fl 7o d<br />
Nyri Peter, Constantinopol, 46 fl 53 d<br />
Jenei Istuan, Caransebeş, 4 fl 50 d<br />
Nyri Peternek ([i s-a adus lit.] N.P.), Turcia, 31<br />
fl 93 d<br />
Export:<br />
Janos <strong>de</strong>ak hi<strong>de</strong>lvi (lit. J. <strong>din</strong> Hi<strong>de</strong>lve [începutul<br />
podului, cartier „extra muros” spre N. al<br />
Clujului]), Ungaria, 0 fl 40 d<br />
Jonas Andras, Ungaria, 114 fl 00 d<br />
Varadi Miklos, Ungaria, 36 fl 00 d<br />
Keopczieni Andras, 273 fl 00 d<br />
Karkai Mihaly, Ungaria, 39 fl 00 d<br />
Ferencz <strong>de</strong>ak vasarhelyi, Ungaria, 2 fl 20 ½ d<br />
Osuai Istuan, Ungaria, 1 fl 50 d<br />
Karkay Mihaly, Ungaria, 3 fl 30 d<br />
Osuai Istuan, Ungaria, 0 fl 90 d<br />
Matyas, Baia Mare, 0 fl 8l d<br />
Ferencz <strong>de</strong>ak Vasarhelyi, Carei, 1 fl 16 ½ d<br />
Karkai Mihaly, Carei, 1 fl 16 d<br />
Nyri Peter, Carei, 5 fl 40 d<br />
Jonas, nepr., 52 fl 00 d<br />
Varadi Miklos, nepr., 179 fl 00 d (dar e scutit<br />
<strong>de</strong> plată)<br />
Varadi Miklos, nepr., 112 fl 00 d<br />
1633<br />
Import:<br />
Tamas, Prešov, 12 fl 29 d<br />
Jeney Istvan, Prešov, 10 fl 53 d<br />
Osuay Istvan, Prešov, 2 fl 25 d<br />
Jeney Istvan, Prešov, 13 fl 53 d<br />
Gaspar, Prešov, 9 fl 90 d<br />
Osvay Istvan, Prešov, 0 fl 90 d<br />
Varadi Miklos, Prešov, 9 fl 00 d<br />
Bene<strong>de</strong>k, Viena, 58 fl 14 ½ d<br />
Tamas, Viena, 13 fl 47 ½ d<br />
Gyulai Ferenc, Viena, 19 fl 66 d<br />
Keouendi Georgy, Viena, 41 fl 45 ½ d<br />
Gyulaj Ferenc, Viena, 26 fl 43 d<br />
Gyulaj Ferenc, Viena, 46 fl 25 d<br />
Keopczieni Andras, Viena, 37 fl 33 d<br />
Bene<strong>de</strong>k, Viena, 72 fl 49 d<br />
Keövendi Georgy, Jaroslaw, 16 fl 92 d<br />
Ouari Thamas, Viena, 19 fl 31 d<br />
Gaspar <strong>de</strong>ak Ujfalvi, Viena, 6 fl 90 d<br />
Varadi Miklos, Viena, 111 fl 60 d<br />
Jonas Andras, Cracovia, 6 fl 25 d<br />
Jonas <strong>de</strong>ak ifju (lit.J. junior), Cracovia, 66 fl 06 d<br />
Pakai Andras, Cracovia, 4 fl 02 d<br />
Keovendi Georgy, Cracovia, 32 fl 15 d<br />
Thamas <strong>de</strong>ak Ouari, Cracovia, 10 fl 47 d<br />
Ferencz <strong>de</strong>ak Vasarhelyi, Carei, 1 fl 7l d<br />
Ferencz <strong>de</strong>ak Vasarhelyi, Carei, 0 fl 90 d<br />
Export:<br />
Ferencz <strong>de</strong>ak Vasarhelyi, Ungaria, 0 fl 95 d<br />
Nyri Peter, Ungaria, 17 fl 51 d<br />
Ferencz <strong>de</strong>ak Vasarhelyi, Ungaria, 0 fl 85 ½ d<br />
Beregszászi Marton, Ungaria, 0 fl 63 d<br />
Ferencz <strong>de</strong>ak Vasarhelyi, Ungaria, 1 fl 80 d<br />
Keczkemeti Istvan, Ungaria, 61 fl 20 d<br />
Osvay Istvan, Ungaria, 0 fl 72 d<br />
Ferencz <strong>de</strong>ak Vasarhelyi, Ungaria, 2 fl 05 ½ d<br />
Jonas, Ungaria, 24 fl 00 d<br />
Ferencz <strong>de</strong>ak Vasarhelyi, Ungaria, 1 fl 45 ½ d<br />
Karkai Mihaly, Baia Mare, 2 fl 29 ½ d<br />
Karkai Mihaly, Carei, 2 fl 35 d<br />
Feierdi Janos, nepr., 20 fl 55 d<br />
Keöpczieni Andras, nepr., 285 fl 00 d<br />
Giulay Ferencz, nepr., 210 fl 00 d<br />
1634<br />
Import:<br />
Desi Istuan, Prešov, 5 fl 25 d
20<br />
Francisc Pap 12<br />
Gaspar <strong>de</strong>aknak, Prešov, 1 f<br />
Eölivösi Gergely, Prešov, 7 fl 32 d<br />
Jeney Istvan, Prešov, 12 fl 15 d<br />
Varadi Miklos, Prešov, 9 fl 00 d<br />
Gaspar, Prešov, 10 fl 50 d<br />
Ferencz, Prešov, 4 fl 05 ½ d<br />
Ouari Thamas, Prešov, 12 fl 54 d<br />
Keouendi Georgy, Prešov, 7 fl 24 d<br />
Keopczieni Andras, Viena, 21 fl 45 d<br />
Keouendi Georgy, Viena, 33 fl 44 d<br />
Ouari Thamas, Viena, 24 fl 58 ½ d<br />
Keouendi Georgy, Viena, 35 fl 34 d<br />
Szilagyi Gergelj, Viena, 19 fl 20 ½ d<br />
Giulay Ferencz, Viena, 58 fl 19 d<br />
Keöpczieni Andras, Viena, 52 fl 89 d<br />
Keöpczieni Andras, Viena, 14 fl 55 d<br />
Ferencz <strong>de</strong>ak Vasarhelyi, Carei, 0 fl 90 d<br />
Giulay Ferencz, Cracovia, 20 fl 34 d<br />
Keouendi Georgy, Viena, 20 fl 06 ½ d<br />
Ouari Tamas, Cracovia, 13 fl 49 ½ d<br />
Ouari Tamas <strong>de</strong>aknak, Cracovia, 7 fl 74 d<br />
Vasarhelyi Ferenc, Ungaria, 0 fl 27 d<br />
Keouendi Giergy, Jaroslaw, 18 fl 61 d<br />
Gaspar <strong>de</strong>ak ujfalvi, Jaroslaw, 19 fl 20 d<br />
Subert Peter, Jaroslaw, 16 fl 72 ½ d<br />
Subert Peter, Lwów, 22 fl 76 ½ d<br />
Feyervari Bene<strong>de</strong>knek, Lwów, 3 fl 00 d<br />
Export:<br />
Osuai Istuan, Ungaria, 2 fl 01 d<br />
Eölueosi Gergely, Ungaria, 6 fl 00 d<br />
Ferencz <strong>de</strong>ak vasarhelyi, Ungaria, 1 fl 56 d<br />
Ferencz <strong>de</strong>ak vasarhelyi, Carei, 3 fl 46 ½ d<br />
Ferencz <strong>de</strong>ak vasarhelyi, Prešov, 3 fl 67 ½ d<br />
Giulaj Ferenc, nepr., 211 fl 50 d<br />
Keopczeni Andras, nepr., 216 fl 00 d<br />
Varadi Miklos, nepr., scutit + 223 fl 50 d<br />
1635<br />
Import:<br />
Keovendi Georg, Viena, 36 fl 56 ½ d<br />
Ouari Tamas, Viena, 48 fl 41 d<br />
Szilagyi Gergely, Viena, 26 fl 15 d<br />
Varadi Miklos, Viena, 97 fl 05 d<br />
Feyervari Bene<strong>de</strong>k, Viena, 78 fl 60 d<br />
Jonas <strong>de</strong>aknak, Viena, 47 fl 40 d<br />
Keopczieni Andras, Viena, 31 fl 58 ½ d<br />
Vyfalvi Gaspar, Viena, 18 fl 90 d<br />
Jonas, Viena, 119 fl 73 d<br />
Keovendi Georgy, Viena, 29 fl 98 ½ d<br />
Szilagyi Gergelj, Viena, 25 fl 13 ½ d<br />
Giulay Ferenc, Viena, 45 fl 27 d<br />
Keöpczieni Andras, Viena, 11 fl 25 d<br />
Subertt Peter, Viena, 59 fl 97 d<br />
Teokeoly Janos <strong>de</strong>aknak, Viena, 16 fl 80 d<br />
Keouendi Gieorgy, Viena, l7 fl 48 ½ d<br />
Giulay Ferencz, Viena, 7 fl 80 d<br />
Jonas <strong>de</strong>aknak, Prešov, 15 fl 00 d<br />
Varadi Miklosnak, Prešov, 18 fl 00 d<br />
Jeney Istuan, Prešov, 12 fl 82 ½ d<br />
Keouendi Gieorgy, Prešov, 12 fl 82 ½ d<br />
Varadi Miklosnak, Prešov, 4 fl 50 d<br />
Ouarj Tamasnak, Prešov, 3 fl 00 d<br />
Jeney Istvan, Prešov, 13 fl 33 d<br />
Keouendi Georgy, Jaroslaw, 12 fl 24 d<br />
Varadi Miklos, Jaroslaw, 123 fl 64 ½ d<br />
Bene<strong>de</strong>k, Jaroslaw, 28 fl 84 d<br />
Teököly Janos, Jaroslaw, 6 fl 60 d<br />
Ouari Tamas, Jaroslaw, 29 fl 17 d<br />
Ferencz <strong>de</strong>akne (soţia lit. F.), Carei, 0 fl 94 ½ d<br />
Keöuendi Gieorgy, Cracovia, 15 fl 60 ½ d<br />
Keöuendi Giorgy, Cracovia, 16 fl 75 d<br />
Ouari Thamas, Cracovia, 23 fl 13 d<br />
Szilagyi Gergely, Cracovia, 20 fl 14 d<br />
Ouari Thamas, Cracovia, 21 fl 19 ½ d<br />
Vyfalvi Gaspar, Lwów, 17 fl 70 d<br />
Subertt Peter, Lwów, 26 fl 51 ½ d<br />
Jonas, Levoča, 2 fl 40 d<br />
Szilagyi Gergely, Moravia, 4l fl 76 ½ d<br />
Export:<br />
Desi Istuan, Ungaria, 2 fl 84 ½ d<br />
Ferencz <strong>de</strong>akne, Ungaria, 1 fl 78 ½ d<br />
Desi Istuan, Ungaria, 3 fl 17 ½ d<br />
Janos, Carei, 0 fl 50 d<br />
Ferencz <strong>de</strong>akne, Carei, 1 fl 09 d<br />
Varadi Miklos, Viena, 9 fl 00 d<br />
Jonas, nepr., 360 fl 00 d<br />
Subertt Peter, nepr., 217 fl 50 d<br />
Keöpczieni Andras, nepr., 372 fl 00 d<br />
Giulay Ferenc, nepr., 300 fl 00 d<br />
1636<br />
Import:<br />
Giulay Ferenc, Viena, 41 fl 70 d<br />
Bene<strong>de</strong>k, Viena, 28 fl 68 d<br />
Keöpczieni Andras, Viena, 20 fl 30 d<br />
Szilagyi Gergely, Viena, 16 fl 26 d<br />
Schubertt Peter, Viena, 26 fl 59 ½ d<br />
Bene<strong>de</strong>k, Viena, 48 fl 90 d<br />
Ouari Thamas, Viena, 34 fl 51 d<br />
Jonas, Viena, 98 fl 76 ½ d<br />
Varadi Miklos, Viena, 55 fl 87 ½ d<br />
Keöpczieni Andras, Viena, 67 fl 87 d<br />
Giulay Ferenc, Viena, 71 fl 83 d<br />
Desi Istuan, Viena, 5 fl 25 d<br />
Gaspar, Prešov, 7 fl 86 d<br />
Jonas, Prešov, 9 fl 00 d
13 Negustori literaţi („<strong>de</strong>ák”) la Cluj (1599–1637) 21<br />
Varadi Miklosnak, Prešov, 9 fl 60 d<br />
Jenei Istuan, Prešov, 12 fl 60 d<br />
Varadi Miklosnak, Prešov, 9 fl 00 d<br />
Ouari Thamas, Prešov, 7 fl 5o d<br />
Schubertt Peter <strong>de</strong>aknak, Prešov, 3 fl 75 d<br />
Varadi Miklos, Prešov, 23 fl 40 d<br />
Keöuendi Gieorgy, Prešov, 8 fl 40 d<br />
Vyfalvi Gaspar, Prešov, 13 fl 03 ½ d<br />
Keöuendi Gieorgy, Cracovia, 15 fl 80 ½ d<br />
Keöuendi Gieorgy, Cracovia, 25 fl 98 d<br />
Keöuendi Gieorgy, Cracovia, 4 fl 07 d<br />
Keöuendi Gieorgy, Cracovia, 11 fl 77 ½ d<br />
Keöuendi Gieorgy, Jaroslaw, 7 fl 50 d<br />
Keöuendi Gieorgy, Levoča, 3 fl 60 d<br />
Export:<br />
Ferencz <strong>de</strong>akne, Ungaria, 1 fl 24 d<br />
Mihaly, Ungaria, 0 fl 76 ½ d<br />
Ferencz <strong>de</strong>akne, Carei, 0 fl 34 d<br />
Schubert Peter, nepr., 202 fl 50 d<br />
Keöpczieni Andras, nepr., 412 fl 50 d<br />
Jonas, nepr., 645 fl 00 d<br />
Ouari Thamas, nepr., 114 fl 00 d<br />
Varadi Miklos, nepr., 1125 fl 00 d<br />
Bene<strong>de</strong>k, nepr., 348 fl 00 d<br />
1637<br />
Import:<br />
Giulay Ferencz, Viena, 67 fl 04 ½ d<br />
Varadi Miklosnak, Viena, 6 fl 00 d<br />
Keouendi Gieorgy, Levoča, 21 fl 75 d<br />
Ouari Thamas, Levoča, 17 fl 40 d<br />
Export:<br />
–
22<br />
Francisc Pap 14
ATENTATELE ÎMPOTRIVA LUI SIMION BĂRNUŢIU.<br />
ÎNTRE MIT ŞI REALITATE<br />
Daniela Deteşan<br />
<strong>Institutul</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> „George Bariţ”, Cluj-Napoca<br />
La începutul lunii ianuarie a anului 1843, încordarea <strong>din</strong> târgul Blajului a<br />
crescut consi<strong>de</strong>rabil, odată cu lansarea veştii că împotriva lui Simion Bărnuţiu s-a<br />
produs un „atentat”. Ştirea s-a răspândit cu repeziciune, alimentată <strong>de</strong> acuzaţiile<br />
publice violente formulate <strong>de</strong> „agresat” la adresa episcopului greco-catolic <strong>de</strong><br />
Făgăraş Ioan Lemeni şi a oamenilor săi. Episodul este punctul <strong>de</strong> pornire al<br />
celebrului şi controversatului proces lemenian 1 , <strong>de</strong>sfăşurat în cetatea <strong>de</strong> pe Târnave<br />
între aprilie 1843, martie 1846. Mai mult <strong>de</strong>cât atât, în seara zilei <strong>de</strong> 21 septembrie<br />
1843 se petrece „un nou atentat criminal” 2 atribuit <strong>de</strong> Simioin Bărnuţiu aceluiaşi<br />
episcop Lemeni. Toate interogatoriile, <strong>de</strong>claraţiile şi anchetele <strong>de</strong>sfăşurate <strong>de</strong> către<br />
autorităţile locale şi centrale, abilitate cu menţinerea liniştii şi or<strong>din</strong>ii publice, n-au<br />
scos însă la iveală niciun vinovat. Cu toate acestea, în mentalul colectiv a persistat<br />
i<strong>de</strong>ea existenţei celor două acţiuni criminale.<br />
1 Despre Procesul Lemenian vezi Eugen von Frien<strong>de</strong>nfels, Joseph Be<strong>de</strong>us von Scharberg.<br />
Beitraege zur Zeitgeschichte Siebenbürgens in 19-ten Jahrhun<strong>de</strong>rt, vol. I (1783-1847), ed. a II-a,<br />
Viena, 1885, p. 403-411; „Observatoriulu”, IV, 1881, nr. 6, p. 21-22, nr. 7, p. 25-26, nr. 8, p. 29;<br />
George Bariţ, Părţi alese <strong>din</strong> istoria Transilvaniei. Pe 200 <strong>de</strong> ani în urmă, vol. I, ed. a II-a, Braşov,<br />
1993, p. 746-758; George Bogdan-Duică, Viaţa şi i<strong>de</strong>ile lui Simion Bărnuţiu, Bucureşti, 1924, p. 40-<br />
67, 224-237; Ioan Lupaş, Acte relative la procesul <strong>din</strong>tre episcopul Lemeni şi profesorii <strong>din</strong> Blaj,<br />
„<strong>Anuarul</strong> <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> Naţională <strong>din</strong> Cluj”, III, 1924-1925, p. 573-584; Coriolan Suciu,<br />
Crâmpeie <strong>din</strong> procesul <strong>din</strong>tre profesorii <strong>de</strong> la Blaj şi episcopul Lemeni (1843-1846), Blaj, 1938, p. 1-80;<br />
George Bariţ şi contemporanii săi, vol. I, III, IV, VII, X, Bucureşti, 1973, 1976, 1978, 1985, 2003;<br />
Octavian Bârlea, Metropolia Bisericii Române Unite proclamată în 1855 la Blaj, „Perspective”, X,<br />
nr. 37-38, 1987, München, p. 46-110; I<strong>de</strong>m, Între episcopul Ioan Lemeni şi Şcoala Ar<strong>de</strong>leană prin<br />
Simion Bărnuţiu, „Perspective”, XXIV, nr. 73, 2000, München, p. 173-196; Marcel Ştirban,<br />
Episcopul Ioan Lemeni (1832-1850) şi problemele epocii sale, „Sargeţia”, XXX, 2002, p. 411-431.<br />
2 Arhivele Primaţiale <strong>din</strong> Esztergom, Fondul Kopacsy, Colecţia „Balázsfalva, állásuktól<br />
megfosztott tanárai ügyében Erdély Vazul nagyváradi, majd Gaganecz József eperjesi görögkatolikus<br />
püspök vizsgálata, 1845-1846” (în continuare APE, FK), Categ. D, nr. 27, fasc. 4-6, cutia<br />
1187, „Scrisoarea lui Bărnuţiu către împăratul Fer<strong>din</strong>and I <strong>din</strong> 1 <strong>de</strong>cembrie 1843. Opt rugăminţi<br />
preaplecate ale lui Simion Bărnuţiu către Majestatea sa Cezarocrăiască şi Apostolică Fer<strong>din</strong>and I, care<br />
cere ajutor împotriva uneltirilor criminale ale lui Ioan Lemeni” (Vezi Anexe).<br />
„<strong>Anuarul</strong> <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> «G. Bariţ» <strong>din</strong> Cluj-Napoca”, tom. XLV, 2006, p. 23–70
24<br />
Daniela Deteşan 2<br />
Stereotipiile şi clişeele construite în epocă în jurul vlădicii Lemeni –<br />
distrugător al diocezei, hoţ, ucigaş şi sodomit – s-au păstrat în timp, au fost<br />
înregistrate la nivelul discursului public şi au influenţat comportamentul individual<br />
şi colectiv al membrilor comunităţii şi nu numai. Pentru a înţelege evoluţia<br />
relaţiilor <strong>din</strong>tre protagoniştii „atentatelor” în ansamblul lor, cu toate aspectele ce le<br />
implică (personal, profesional, naţional, politic, social, religios, cultural), vom<br />
analiza comportamentul individual al fiecăruia. Sursele primare <strong>de</strong> informaţie,<br />
memoriile, <strong>de</strong>claraţiile şi protocoalele comisionale <strong>de</strong> anchetă 3 scot la iveală<br />
virulenţa acuzaţiilor pe fondul unei realităţi istorice multidimensionale şi plurivalente.<br />
La momentul „atentatelor” Simion Bărnuţiu avea 35 <strong>de</strong> ani, iar episcopul<br />
Ioan Lemeni 63 <strong>de</strong> ani. Se cunoşteau <strong>de</strong> 17 ani, <strong>de</strong> pe vremea când tânărul Bărnuţiu<br />
studia la Blaj teologia (1826-1829) şi îl avea profesor la cursul <strong>de</strong> istorie<br />
bisericească pe canonicul Ioan Lemeni, pe atunci secretar al episcopului Ioan Bob.<br />
Din 4 noiembrie 1829 Simion Bărnuţiu a fost angajat profesor <strong>de</strong> sintaxă la<br />
Gimnaziul <strong>din</strong> Blaj, arhivar consistorial (1830), profesor <strong>de</strong> filosofie şi istorie<br />
universală (1832-1833) şi mai apoi numit prefect al Seminarului 4 . În scurt timp, el<br />
a <strong>de</strong>venit un apropiat al episcopului Lemeni. La sinodul electoral <strong>din</strong> 1832, când<br />
acesta <strong>din</strong> urmă a fost ales în funcţia <strong>de</strong> episcop, se pare că Bărnuţiu ar fi afirmat:<br />
„Dacă nu se alege Lemeni, mă împuşc!” 5 Colaborarea <strong>din</strong>tre cei doi a continuat:<br />
Bărnuţiu a fost <strong>de</strong>semnat notar consistorial, în locul lui Teodor Şereni, a participat la<br />
dieta <strong>de</strong> la Sibiu <strong>din</strong> 17 aprilie 1837-31 martie 1838, alături <strong>de</strong> episcopul Lemeni etc.<br />
Tensionarea relaţiilor <strong>din</strong>tre Ioan Lemeni şi Simion Bărnuţiu a <strong>de</strong>venit<br />
evi<strong>de</strong>ntă după publicarea la 20 septembrie 1842 a articolului Despre starea<br />
şcoalelor <strong>din</strong> Blaj în revista clujeană „Vasárnapi Újság”. Atunci s-au <strong>de</strong>clanşat în<br />
presa română şi maghiară <strong>din</strong> Transilvania o serie <strong>de</strong> atacuri directe şi <strong>de</strong>schise la<br />
adresa episcopului Ioan Lemeni şi a colaboratorilor săi, privind starea învăţământului<br />
românesc. Asupra acestui subiect au revenit profesorul <strong>de</strong> istorie universală,<br />
geografie şi cronologie Ioan Rusu 6 , autor al tratatului <strong>de</strong> geografie Icoana<br />
pământului, Iosif Mány 7 , profesor şi el la Blaj, scriitor şi traducător, a cărui<br />
atitu<strong>din</strong>e faţă <strong>de</strong> conflictul lemenian s-a modificat în favoarea lui Lemeni, gest<br />
<strong>de</strong>terminat <strong>de</strong> numirea sa într-un post vacantat prin <strong>de</strong>stituirea profesorilor<br />
3 Vezi documentele <strong>din</strong> Anexe.<br />
4 Ioan Chindriş, Simion Bărnuţiu. Suveranitate naţională şi integrare europeană, Cluj-Napoca,<br />
1998, p. 36-37.<br />
5 Ibi<strong>de</strong>m, p. 14.<br />
6 A.B.C., Pentru Şematismul clerului <strong>din</strong> Episcopatul Făgăraşului şi încă ceva, „Foaie pentru<br />
minte, inimă şi literatură”, nr. 26, 1842, p. 201-205. Ioan Rusu l-a rugat pe George Bariţ, redactorul<br />
„Foii”, ca recenzia lui „să rămâie în anonimitate”. Tocmai <strong>de</strong> aceea, articolul a fost semnat sub<br />
pseudonim. Vezi George Bariţ şi contemporanii săi, vol. III, p. 390-391.<br />
7 D.E.F., A fogarasi görög egyült püspöki megye névtára s még valami, „Vasárnapi Újság”,<br />
nr. 26, 1842, p. 492-501. Deşi a fost semnat cu pseudonim, se pare că autorul articolului a fost Iosif<br />
Mány. Vezi George Bogdan-Duică, Viaţa şi i<strong>de</strong>ile ..., p. 58-59, George Bariţ şi contemporanii săi,<br />
vol. III, p. 394.
3 Atentatele împotriva lui Simion Bărnuţiu. Între mit şi realitate 25<br />
inculpaţi şi, bineînţeles, Simion Bărnuţiu 8 . Acesta făcea o critică aspră la adresa<br />
episcopului pentru că la începutul anului şcolar înlocuise profesorii <strong>din</strong> cele cinci<br />
clase ale liceului <strong>din</strong> Blaj cu călugări bazilitani.<br />
Simion Bărnuţiu se ridica împotriva „spiritului călugărismului, care urăşte<br />
ştiinţa, <strong>de</strong>zvoltarea şi progresul” 9 , afirmând: „cu cât călugărul este mai stabil, cu<br />
atât este profesorul mai rău.” Trebuie remarcat că mesajul transmis avea un vădit<br />
caracter antimonahal. Totodată se trăgea un semnal <strong>de</strong> alarmă, arătându-se că, prin<br />
prezenţa profesorilor-călugări în cele mai importante institute <strong>de</strong> învăţământ ale<br />
românilor ar<strong>de</strong>leni <strong>din</strong> acea vreme, „neamul nostru este în primejdie” 10 .<br />
În partea a doua a articolului se supunea unei critici necruţătoare practica,<br />
moştenită <strong>de</strong> episcopul Ioan Lemeni <strong>de</strong> la Ioan Bob, <strong>de</strong> a hirotoni preoţi <strong>din</strong>tre<br />
aşa-zişii „moralişti” sau „popanduşi”. Aceştia abia dacă ştiau să scrie şi să citească,<br />
fiind consi<strong>de</strong>raţi, alături <strong>de</strong> călugări, „o a<strong>de</strong>vărată plagă atât pentru ei înşişi cât şi<br />
pentru popor” 11 . Extrem <strong>de</strong> revoltat, autorul comentariului îi reproşa indirect<br />
episcopului Lemeni că îi încurajează pe popanduşi în locul tinerilor absolvenţi <strong>de</strong><br />
patru ani <strong>de</strong> teologie, care prin pregătirea lor pot răspândi în ţară „razele<br />
progresului spiritual” 12 . Propulsarea acestor apostoli ai întunericului în satele<br />
româneşti greco-catolice făcea să domnească ignoranţa, sărăcia şi incultura.<br />
Replica publică la acest articol a venit în mai 1845 <strong>din</strong> partea lui Vasile<br />
Er<strong>de</strong>li, episcopul greco-catolic <strong>de</strong> Ora<strong>de</strong>a, comisar imperial, <strong>de</strong>semnat <strong>de</strong> primatul<br />
Ungariei, arhiepiscopul József Kopácsy, să ancheteze evenimentele petrecute la<br />
Blaj între anii 1843 şi 1846. El aprecia că, prin comentariile publicate, Simion<br />
Bărnuţiu „s-a arătat a fi trădător şi duşman al bisericii sale catolice” 13 .<br />
Consi<strong>de</strong>rându-l foarte primejdios pentru biserică şi pentru dieceză, Er<strong>de</strong>li atrăgea<br />
atenţia asupra faptului că Bărnuţiu „a răspândit între tineri lipsa <strong>de</strong> religiozitate şi<br />
necre<strong>din</strong>ţa, el care nici măcar la Paşte nu celebrează liturghia, iar <strong>de</strong> doi ani nici nu<br />
mai calcă în biserică” 14 . Influenţa lui asupra stu<strong>de</strong>nţilor teologi fiind covârşitoare,<br />
Bărnuţiu era acuzat <strong>de</strong> coruperea tineretului atât la Blaj, cât şi la Cluj.<br />
Atitu<strong>din</strong>ea ostilă a înaltului prelat greco-catolic (care la o lună după<br />
încheierea cercetărilor a fost consacrat episcop <strong>de</strong> Ora<strong>de</strong>a în catedrala <strong>de</strong> la Blaj, <strong>de</strong><br />
Rusalii, <strong>de</strong> către însuşi episcopul Ioan Lemeni) s-a concretizat în afirmaţii <strong>din</strong>tre<br />
cele mai necruţătoare: „[Simion Bărnuţiu este] un şarpe hrănit la sânul bisericii şi<br />
8 Vezi George Bogdan-Duică, Viaţa şi i<strong>de</strong>ile ..., p. 191-195, George Bariţ şi contemporanii săi,<br />
vol. III, p. 292, 315, 316, 396-397, 400, vol. IV, p. 276, 277; Ioan Chindriş, Simion Bărnuţiu ...,<br />
p. 267-271.<br />
9 Ioan Chindriş, Simion Bărnuţiu ..., p. 269.<br />
10 Ibi<strong>de</strong>m, p. 270.<br />
11 Ibi<strong>de</strong>m.<br />
12 Ibi<strong>de</strong>m.<br />
13 APE, FK, „Protocolul Comisional <strong>din</strong> 3 martie–23 mai 1845”, semnat <strong>de</strong> Vasile Er<strong>de</strong>li, vezi<br />
Anexe.<br />
14 Ibi<strong>de</strong>m.
26<br />
Daniela Deteşan 4<br />
duşman pe faţă, un <strong>de</strong>făimător al episcopului şi al diecezei sale, smintitor al<br />
cucernicelor învăţături catolice.” 15<br />
După cristalizarea opţiunilor teoretice ale profesorului Bărnuţiu şi popularizarea<br />
lor, strategia reformării societăţii şi bisericii româneşti implica traversarea unor etape<br />
distincte, realizabile la momentul Revoluţiei <strong>de</strong> la 1848. Până atunci, „fapte criminale”,<br />
„ticăloşii înspăimântătoare şi nemaiauzite” 16 au ţinut trează atenţia opiniei publice<br />
şi au alimentat <strong>din</strong> plin conflictul <strong>din</strong>tre gruparea episcopală şi cea bărnuţiană.<br />
Dar cum s-a petrecut totul? Pe fondul neînţelegerilor legate <strong>de</strong> proiectul <strong>de</strong><br />
lege <strong>din</strong> ianuarie 1842 care <strong>de</strong>clara limba maghiară ca limbă oficială 17 , al<br />
numeroaselor <strong>de</strong>zbateri în care se solicita convocarea „soborului cel mare” 18 ,<br />
sinodul diecezan socotit un for consultativ, cu reprezentare naţională, al cărui<br />
congres putea să <strong>de</strong>zbată <strong>de</strong>mersuri şi i<strong>de</strong>i mo<strong>de</strong>rne, pe fondul diferendului<br />
<strong>de</strong>sfăşurat la Blaj între Simion Bărnuţiu şi Ioan Lemeni, la sfârşitul lunii iunie<br />
1842, pe tema celibatului clerical 19 şi, nu în ultimul rând, a criticii „<strong>de</strong>spotatului<br />
bisericesc”, au avut loc cele două „atentate”.<br />
Evenimentele s-au <strong>de</strong>sfăşurat astfel. În noaptea <strong>de</strong> 4 spre 5 ianuarie 1843, în<br />
jurul orei unu fără un sfert 20 , câţiva tâlhari au încercat să pătrundă cu forţa în<br />
dormitorul lui Simion Bărnuţiu. După ce au intrat în curtea casei capitulare un<strong>de</strong><br />
locuia profesorul, urcând pe o scară, au încercat să spargă fereastra şi să smulgă<br />
gratiile <strong>de</strong> fier cu ajutorul unei bârne rezistente. Unul <strong>din</strong>tre bandiţi a lovit oblonul<br />
ferestrei şi, <strong>din</strong> cauza zgomotului, atât Bărnuţiu, cât şi servitorul care dormea în<br />
camera alăturată s-au trezit. Atunci servitorul a văzut că fereastra este <strong>de</strong>schisă şi că<br />
unul <strong>din</strong>tre atacatori încerca să se strecoare înăuntru printre gratii. A ţipat „Tâlharii!” 21 ,<br />
15 Ibi<strong>de</strong>m.<br />
16 I<strong>de</strong>m, „Scrisoarea lui Simion Bărnuţiu către guvernatorul Transilvaniei, Joseph Teleki, <strong>din</strong><br />
15 ianuarie 1843“, vezi Anexe.<br />
17 Comentarii <strong>de</strong>spre proiectul <strong>de</strong> lege <strong>din</strong> 1842, vezi Ioan Lupaş, O lege votată în Dieta<br />
transilvană <strong>din</strong> Cluj la 1842 în Studii istorice, V, Cluj-Sibiu, 1945-1946, p. 232-264; Ladislau Gyémánt,<br />
Mişcarea naţională a românilor <strong>din</strong> Transilvania între anii 1790-1848, Bucureşti, 1986, p. 196-205.<br />
18 Despre „soborul cel mare” vezi Simion Bărnuţiu, Săborul cel mare al Episcopiei Făgăraşului.<br />
Prologus galeatus, „Foaie pentru minte …”, VI, nr. 4, 1843, p. 26-29, nr. 5, 1843, p. 33-37;<br />
Constantin Papfalvi, Urmările primei publicaţiuni a lui Simion Bărnuţiu, „Observatoriul”, IV, 1881,<br />
nr. 6, p. 21; George Bogdan-Duică, Viaţa şi i<strong>de</strong>ile …, p. 212-219; Ladislau Gyémánt, Mişcarea<br />
naţională ..., p. 168; Ioan Chindriş, Simion Bărnuţiu …, p. 62-68, 271-275; George Bariţ şi<br />
contemporanii săi, vol. III, p. 292, Octavian Bârlea, Metropolia Bisericii Române Unite ..., p. 65-76,<br />
I<strong>de</strong>m, Între episcopul Ioan Lemeni şi Şcoala Ar<strong>de</strong>leană ..., p. 180.<br />
19 Chestiunea celibatului clerical a fost consi<strong>de</strong>rată una <strong>din</strong>tre cauzele directe ale primului<br />
atentat împotriva lui Bărnuţiu. Episodul a fost povestit <strong>de</strong> episcop în memoriile dictate la Viena. Vezi<br />
Ioanu Lemenyi. (Schitia biografica dictata <strong>de</strong> elu insusi), în „Şcoala română”, nr. 19, 1880, p. 148,<br />
Coriolan Suciu, Crâmpeie <strong>din</strong> procesul…, p. 53.<br />
20 Bărnuţiu a <strong>de</strong>clarat în scrisoarea către guvernatorul Teleki că atentatul s-a produs „în jur <strong>de</strong><br />
unu fără un sfert după miezul nopţii”, iar către comisia <strong>de</strong>semnată să ancheteze cazul că „incursiunea<br />
... împotriva vieţii şi casei mele ... [s-a produs] pe la douăsprezece şi jumătate după miezul nopţii”.<br />
APE, FK, Vezi Anexe.<br />
21 APE, FK, „Simion Bărnuţiu către comisia <strong>de</strong> anchetă, 6 februarie 1843”, vezi Anexe.
5 Atentatele împotriva lui Simion Bărnuţiu. Între mit şi realitate 27<br />
iar bandiţii, speriaţi, au luat-o la fugă, doi spre piaţa publică, ceilalţi spre locuinţa<br />
lui Simion Fülep 22 .<br />
Canonicul Ştefan Boer, proprietarul casei, a fost trezit <strong>de</strong> îndată, şi împreună<br />
cu câţiva stu<strong>de</strong>nţi a luat act <strong>de</strong> agresiunea săvârşită. Toţi au văzut „grinda proptită<br />
<strong>de</strong> grilajul ferestrei [...] zidul ruinat, jaluzelele luate jos [...] şi cele trei funii legate<br />
împreună” 23 . La faţa locului, în dimineaţa următoare s-au <strong>de</strong>scoperit corpurile<br />
<strong>de</strong>licte – o scară, o bârnă <strong>de</strong> lemn şi trei funii răsucite aruncate pe jos – şi s-a<br />
observat că jaluzelele <strong>de</strong> lemn ale ferestrei fuseseră smulse, gratia <strong>de</strong> fier curbată şi<br />
zidul distrus <strong>de</strong> jur-împrejurul ferestrei.<br />
Întâmplarea a fost reclamată prefectului domeniului episcopal, Samuilă<br />
Vajda, în calitatea lui <strong>de</strong> supraveghetor al or<strong>din</strong>ii publice <strong>din</strong> Blaj. Reclamaţia lui<br />
Simion Bărnuţiu invoca, în principal, existenţa unor dovezi materiale şi necesitatea<br />
<strong>de</strong>rulării unei anchete pentru i<strong>de</strong>ntificarea şi pe<strong>de</strong>psirea vinovaţilor, precum şi<br />
pentru reinstaurarea liniştii.<br />
De asemenea, capitlul catedral <strong>din</strong> Blaj a luat cunoştinţă <strong>de</strong> „trista agresiune<br />
împotriva casei voastre” 24 , angajându-se la 2 februarie 1843 să acţioneze în ve<strong>de</strong>rea<br />
<strong>de</strong>scoperirii tâlharilor. Lui Bărnuţiu i s-a recomandat însă, prin intermediul<br />
prepozitului Simion Crainic şi canonicului custo<strong>de</strong> Ştefan Boer, să renunţe la<br />
învinovăţirile aduse clerului greco-catolic, „<strong>de</strong>oarece jignind ba pe unul, ba pe<br />
altul, nu ajutaţi <strong>de</strong>fel cauzei noastre” 25 .<br />
Cea mai importantă <strong>de</strong>scoperire şi în acelaşi timp unul <strong>din</strong>tre argumentele<br />
folosite <strong>de</strong> Simion Bărnuţiu în alcătuirea expozeului său argumentativ a fost că<br />
scara şi bârna folosite <strong>de</strong> atacatori şi abandonate la locul inci<strong>de</strong>ntului aparţineau lui<br />
Simion Fülep. Concluzia la care a ajuns i<strong>de</strong>ologul Revoluţiei <strong>de</strong> la 1848 era<br />
indubitabilă: „este limpe<strong>de</strong> că ticălosul atentat este opera pomenitului protopop<br />
[Simion Fülep], la care a consimţit prealuminatul domn episcop [Ioan Lemeni] şi<br />
<strong>de</strong>spre care a ştiut Vasile Raţiu, directorul seminarului.” 26<br />
Demonstraţia lui se baza în acest caz pe următoarele elemente: a) cum<br />
scara şi bârna erau în proprietatea parohului blăjean Simion Fülep, el trebuie să<br />
fi avut cunoştinţă <strong>de</strong>spre atentat; b) ruda episcopului s-a comportat neobişnuit:<br />
nu a <strong>de</strong>clarat că cele două obiecte îi aparţin şi nu a raportat acest fapt până ce<br />
nu a fost chemat <strong>de</strong> prepozitul Simion Crainic; c) <strong>de</strong>teriorarea relaţiilor<br />
personale <strong>din</strong>tre Simion Fülep şi Simion Bărnuţiu pe fundalul abuzurilor <strong>din</strong><br />
sânul bisericii greco-catolice a generat „răzbunare [...] pentru blamul anumitor<br />
22 Descrierea atacului <strong>din</strong> 4-5 ianuarie 1843 s-a făcut pe baza mărturiilor lui Simion Bărnuţiu.<br />
Vezi Anexe.<br />
23 APE, FK, „Simion Bărnuţiu către comisia <strong>de</strong> anchetă …”.<br />
24 I<strong>de</strong>m, „Scrisoarea semnată <strong>de</strong> Simion Crainic şi Ştefan Boer în numele capitlului catedralei<br />
<strong>din</strong> Blaj, adresată lui Simion Bărnuţiu în 2/14 februarie 1843”, „Extractul protocolului consistorial pe<br />
anul 1843 <strong>de</strong>spre atentatul împotriva lui Simion Bărnuţiu <strong>din</strong> 2 februarie 1843 şi redactat la 13 mai<br />
1845”, vezi Anexe.<br />
25 Ibi<strong>de</strong>m.<br />
26 APE, FK, „Simion Bărnuţiu către împăratul Fer<strong>din</strong>and I ...”.
28<br />
Daniela Deteşan 6<br />
preju<strong>de</strong>căţi” 27 ; d) atitu<strong>din</strong>ea soţiei protopopului părea suspectă <strong>de</strong> vreme ce nu<br />
recunoscuse că bârna şi scara aparţineau familiei şi afirmase <strong>de</strong>spre arendaşul pe<br />
care-l aveau angajat că nu îndrăzneşte să iasă <strong>din</strong> casă oricât ar lătra câinele 28 ;<br />
e) cererea neobişnuită şi confi<strong>de</strong>nţială a lui Simion Fülep care, înaintea atentatului 29<br />
solicitase administratorului curţii episcopale, doar pentru noaptea „atentatului”, o<br />
slugă, care a ieşit pe poarta prefectului Samuilă Vajda.<br />
Se adăugau acţiunile convergente ale episcopului Ioan Lemeni şi ale<br />
directorului Seminarului, Vasile Raţiu. Ei, care trebuiau să constituie mo<strong>de</strong>le <strong>de</strong><br />
comportament şi ţinută morală exemplară în cadrul comunităţii, <strong>de</strong>veneau, prin<br />
prisma acuzatorului Bărnuţiu, factori ai perturbării moralităţii, integrităţii şi<br />
onorabilităţii tradiţionale. Astfel, cu puţin timp înainte <strong>de</strong> primul atentat, Ioan<br />
Lemeni „ar fi făcut cunoscut sfatul uci<strong>de</strong>rii lui Simion Bărnuţiu” 30 , pe care îl<br />
dăduse la solicitarea lui Simion Fülep, Samoilă Vajda şi Vasile Raţiu. Cei trei îl<br />
trimiseseră la Cluj pe Ştefan Manfi, notarul consistorial şi în acelaşi timp nepotul<br />
lui Lemeni, ca să-i ceară povăţuire episcopului aflat atunci la dietă.<br />
Răspunsul nemijlocit al conducătorului bisericii greco-catolice <strong>din</strong> Făgăraş a<br />
fost o scrisoare adresată lui Vasile Raţiu. Documentul, intens comentat şi citat în<br />
epocă datorită conţinutului incriminator, îl învinuia pe Simion Bărnuţiu pentru<br />
articolul publicat la 20 septembrie 1842 în „Vasárnapi Újság”, numindu-l „unul<br />
<strong>din</strong>tre mulţii Brutus pe care i-a născut epoca sa” 31 . Neîndoielnic că, la citirea<br />
epistolei, directorul Seminarului fusese <strong>de</strong> acord cu toate afirmaţiile episcopului, ba<br />
mai mult, afirmase că [Simion Bărnuţiu] „este ne<strong>de</strong>mn <strong>de</strong> viaţă şi prost şi va fi<br />
distrus în scurtă vreme prin aceste cuvinte: Vai <strong>de</strong> el, căci încă nu este târziu” 32 .<br />
Afirmaţia a fost făcută <strong>de</strong> Raţiu cu voce tare, în ziua <strong>de</strong> 3 ianuarie 1843, în prezenţa<br />
lui Vasile Maior, stu<strong>de</strong>nt în anul II la Teologie. Ieşind <strong>din</strong> biroul directorului,<br />
acesta a făcut cunoscută în sala festivă celorlalţi colegi „teribila ameninţare” 33 .<br />
Nu se poate însă neglija faptul că Vasile Maior era un duşman al lui Vasile<br />
Raţiu, complice la „răzmeriţa” alumnilor şi „dispreţuitor al autorităţii episcopale” 34 .<br />
Credibilitatea mărturiei lui, <strong>de</strong> altfel „coerentă până la cel mai mic amănunt” 35 , era<br />
discutabilă <strong>din</strong> punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al anchetatorilor Vasile Er<strong>de</strong>li, Joseph Gaganetz<br />
şi Ioan Csurgovich.<br />
27 I<strong>de</strong>m, „Simion Bărnuţiu către comisia <strong>de</strong> anchetă …”.<br />
28 Ibi<strong>de</strong>m.<br />
29 APE, FK, „Declaraţia lui Nicolae Găitan, auditor <strong>de</strong> filosofie în anul I, <strong>din</strong> 8 iulie 1843”,<br />
vezi Anexe.<br />
30 I<strong>de</strong>m, „Protocolul Comisional <strong>din</strong> 3 martie-23 mai 1845”, vezi Anexe.<br />
31 I<strong>de</strong>m, „Simion Bărnuţiu către împăratul Fer<strong>din</strong>and I ...”, vezi Anexe.<br />
32 Ibi<strong>de</strong>m.<br />
33 Ibi<strong>de</strong>m.<br />
34 APE, FK, „Informare asupra elevilor seminarului diecezan <strong>din</strong> Făgăraş pentru anul 1842-<br />
1843, Clasa <strong>de</strong> moravuri, dată la Blaj în 22 <strong>de</strong>cembrie 1843 la porunca binevoitoare a Luminăţiei Sale<br />
Episcopale conform regulamentului intern, <strong>de</strong> către Demetriu Stoian şi Demetriu Ladai”.<br />
35 I<strong>de</strong>m, „Protocolul comisional <strong>din</strong> 29 septembrie 1845”.
7 Atentatele împotriva lui Simion Bărnuţiu. Între mit şi realitate 29<br />
Fiecare filă <strong>de</strong> document ne relevă, începând cu 15 ianuarie 1843, acuzaţii şi<br />
incriminări virulente la adresa modului în care şi-au <strong>de</strong>sfăşurat cercetările organele<br />
competente. Evi<strong>de</strong>nt, învinuirile erau formulate <strong>de</strong> Simion Bărnuţiu şi susţinătorii<br />
acestuia şi se refereau atât la activitatea administratorului Samuilă Vajda, rudă cu<br />
episcopul Ioan Lemeni, cât şi la cei doi comisari, vicecomitele Ioan Micşa şi<br />
viceju<strong>de</strong>le Samuel Szegedi, trimişi <strong>de</strong> guvernatorul Teleki la Blaj imediat după<br />
primul atentat. Este elocvent memoriul înaintat <strong>de</strong> Bărnuţiu la 6 februarie 1843<br />
comisiei <strong>de</strong> anchetă: „dumnealui [Samuilă Vajda] nu a ieşit nici un pas <strong>din</strong> cameră,<br />
[...] a venit la casa mea abia la opt dimineaţa şi a avut o atitu<strong>din</strong>e cât se poate <strong>de</strong><br />
<strong>de</strong>taşată. E drept că l-a trimis pe haiduc <strong>din</strong> casă în casă, dar – după ce s-a făcut<br />
cunoscut faptul că scara şi grinda aparţineau domnului Fülep – n-a mai întreprins<br />
nici un <strong>de</strong>mers <strong>de</strong> cercetare, ci a lăsat totul baltă.” 36 Aceeaşi părere o împărtăşeau<br />
profesorul <strong>de</strong> filosofie Iosif Pop, susţinător înverşunat al cauzei bărnuţiene, şi pastorul<br />
reformat A. Bene<strong>de</strong>k. Ambii consi<strong>de</strong>rau că „ancheta efectuată <strong>de</strong> vicecomitele Ioan<br />
Micşa şi <strong>de</strong> viceju<strong>de</strong>le nobililor Szegedi [...] s-a făcut fără suficientă rigoare” 37 .<br />
Derularea normală a investigaţiilor a <strong>de</strong>pins, în bună măsură, <strong>de</strong> raporturile<br />
personale stabilite între membrii comunităţii şi, respectiv, între comisari şi restul<br />
populaţiei. Autoritatea oficialilor a fost subminată <strong>de</strong> apariţia stărilor conflictuale<br />
între Simion Bărnuţiu pe <strong>de</strong> o parte şi Simion Fülep, Vasile Raţiu, Constantin<br />
Alutan şi Ştefan Boer pe <strong>de</strong> alta. Aceştia <strong>din</strong> urmă erau consi<strong>de</strong>raţi „vinovaţi” <strong>de</strong><br />
răspândirea zvonurilor că atentatorii căutau să fure slănina canonicului Boer sau<br />
casa cu bani a capitlului şi a clerului şi nici<strong>de</strong>cum nu aveau intenţii criminale în<br />
ceea ce-l priveşte pe profesorul Bărnuţiu, ba chiar că tâlharii au fost <strong>de</strong>ja prinşi <strong>de</strong><br />
organele competente în Bălcaciu 38 .<br />
De altfel, George Bariţ a lansat în istoriografie i<strong>de</strong>ea că autorul „atentatului”<br />
a urmărit într-a<strong>de</strong>văr să pra<strong>de</strong> casa cu bani a capitlului, însă a greşit fereastra,<br />
atacând chilia lui Bărnuţiu 39 . Ipoteza a fost susţinută şi <strong>de</strong> Coriolan Suciu în<br />
singurul studiu mai consistent asupra procesului lemenian 40 . Este ştiut însă faptul<br />
că George Bariţ s-a străduit să îndulcească imaginea nefavorabilă pe care şi-au<br />
creat-o contemporanii cu privire la evenimentele conflictuale <strong>din</strong> Blaj, şi în special<br />
la persoana episcopului Lemeni 41 .<br />
36 I<strong>de</strong>m, „Protocolul Comisional <strong>din</strong> 3 martie-23 mai 1845”, vezi Anexe.<br />
37 I<strong>de</strong>m, „Protocolul comisional semnat <strong>de</strong> Joseph Gaganetz şi Ioan Csurgovich <strong>din</strong> 29<br />
septembrie 1845”, vezi Anexe.<br />
38 I<strong>de</strong>m, „Memoriul lui Simion Bărnuţiu către împăratul Fer<strong>din</strong>and I ...”.<br />
39 George Bariţ a publicat în ziarul său articolul lui C-tin Papfalvi, Urmările ..., p. 21-22.<br />
40 Coriolan Suciu, Crâmpeie ..., p. 55-56.<br />
41 Demersul lui Bariţ a început încă <strong>din</strong> 1861 (anul <strong>de</strong>cesului lui Ioan Lemeni), când, în nr. 13 al<br />
„Foii pentru minte, inimă şi literatură” a publicat Necrologu pentru episcopulu Ioanu <strong>de</strong> Lemeni, p. 97-99,<br />
încercând să-l reabiliteze pe ierarhul greco-catolic, însufleţit <strong>de</strong> un spirit <strong>de</strong> obiectivitate. A continuat apoi în<br />
Părţi alese ..., p. 574-577 şi p. 746-758. Despre relaţiile <strong>din</strong>tre George Bariţ şi Ioan Lemeni, respectiv<br />
poziţia vis-à-vis <strong>de</strong> procesul lemenian şi atentatele împotriva lui Simion Bărnuţiu, vezi George Bariţ şi<br />
contemporanii săi, vol. III, p. 320, vol. VII, p. 25-26, vol. X, p. 96-97; Ciprian Ghişa, O <strong>de</strong>zbatere în<br />
presa vremii: starea bisericii unite <strong>din</strong> Ar<strong>de</strong>al-viziunea lui Bariţ, „Revista Bistriţei”, XVIII, 2004,<br />
p. 281-289; Coriolan Suciu, Blajul, Braşovul şi Bariţiu, „Cultura creştină”, XIV, 1925, nr. 9, p. 314-321.
30<br />
Daniela Deteşan 8<br />
Coriolan Suciu a acreditat i<strong>de</strong>ea unui proces penal între cele două tabere, <strong>din</strong><br />
care episcopul Lemeni a ieşit învingător şi <strong>de</strong>clarat complet nevinovat. Publicat în<br />
revista „Cultura creştină”, studiul fostului director blăjean a reprezentat începutul<br />
unei serii <strong>de</strong> articole 42 pe aceeaşi temă – care arată că a<strong>de</strong>văratele motive ale<br />
neînţelegerilor <strong>din</strong>tre episcop şi partida bărnuţiană au fost <strong>de</strong> or<strong>din</strong> personal şi nu<br />
politic, naţional sau bisericesc.<br />
Percepţia momentului în mijlocul populaţiei <strong>din</strong> Blaj a fost însoţită <strong>de</strong><br />
distorsiunile <strong>de</strong> rigoare. Plângerile, reclamaţiile, mărturiile semnate <strong>de</strong> stu<strong>de</strong>nţii<br />
teologi aveau o trăsătură comună, generată <strong>de</strong> i<strong>de</strong>ea solidarităţii cu dascălul<br />
Bărnuţiu. Stăruinţa cu care istoricul Coriolan Suciu s-a concentrat asupra<br />
memoriilor celor 12 alumni <strong>din</strong> 11 şi respectiv 16 martie 1845 43 ilustrează acest<br />
aspect. A fost redată în <strong>de</strong>taliu acţiunea celor 12 „apostoli” 44 care l-au instigat pe<br />
profesorul Simion Fülep – proaspăt numit la catedră în locul lui Iosif Pop – să-şi<br />
dove<strong>de</strong>ască nevinovăţia în cazul atentatului împotriva lui Simion Bărnuţiu. De<br />
asemenea, şi-au luat libertatea <strong>de</strong> a-l critica pe profesorul <strong>de</strong> teologie morală<br />
Simion Fülep pentru complicitatea sa la „atentatul contra vieţii lui Bărnuţiu” 45 .<br />
Analiza întreprinsă asupra evenimentelor <strong>din</strong> 4–5 ianuarie 1843 a dus la<br />
următoarea concluzie oficială, conţinută în rezoluţia guvernatorului Transilvaniei<br />
Joseph Teleki, <strong>din</strong> 20 aprilie 1843: „[Ioan Micşa şi Samuel Szegedi] nu au putut să-i<br />
<strong>de</strong>scopere pe autorii acestei ticăloşii.” 46 Mesajul transmis era direct şi în acelaşi<br />
timp sugestiv. Odată formulat, raportul comiţilor supremi a atras după sine<br />
promisiunea contelui Teleki ca, în eventualitatea în care mai persistă bănuieli în<br />
privinţa evenimentelor, să se acţioneze „după cerinţa legilor şi a ordonanţelor prea<br />
înalte în vigoare” 47 .<br />
Treptat, partida bărnuţiană, dorind tot mai mult să-şi împlinească propriile<br />
doleanţe şi interese, a acceptat că singurii vinovaţi pentru producerea „atentatului”<br />
<strong>din</strong> 4-5 ianuarie 1848 erau episcopul Ioan Lemeni şi apropiaţii săi: parohul blăjean<br />
Simion Fülep şi directorul Seminarului Vasile Raţiu. În plus, s-a invocat<br />
premeditarea, pe baza următoarelor argumente: a) afirmaţia lui Raţiu făcută în<br />
prezenţa stu<strong>de</strong>ntului Vasile Maior: „Vai va fi <strong>de</strong> el şi este ne<strong>de</strong>mn să trăiască! 48 ”,<br />
b) otrăvirea câinelui vecinului Nicolae Tipograf; c) smulgerea scândurilor <strong>din</strong><br />
gardurile vecinilor pentru a găsi o intrare mai uşoară <strong>din</strong>spre strada lui Simion<br />
Fülep spre casa lui Simion Bărnuţiu.<br />
42 Studiul semnat <strong>de</strong> Coriolan Suciu este: Preambule la procesul lemenian, „Cultura creştină”,<br />
XVIII, 1938, nr. 8-9, p. 501-520; nr. 10-11, p. 640-663; nr. 12, p. 730-745.<br />
43 Coriolan Suciu, Crâmpeie …, p. 57, 64-65.<br />
44 Este vorba <strong>de</strong>spre următorii stu<strong>de</strong>nţi: Alexandru Baternai, Axente Ioanes, Alexan<strong>de</strong>r Papp,<br />
Stephanus Papp, Gregoriu German, Ioanes Marginai, Basiliu Puian, Roman Constantinus, Petru Brad,<br />
Basiliu Er<strong>de</strong>lyi, Ioanes Groze, Gabriel Manu, Ibi<strong>de</strong>m, p. 58.<br />
45 Ibi<strong>de</strong>m.<br />
46 APE, FK, „Rezoluţia guvernatorului Joseph Teleki în cazul primului atentat împotriva lui<br />
Simion Bărnuţiu dată la Cluj în 20 aprilie 1843”, vezi Anexe.<br />
47 Ibi<strong>de</strong>m.<br />
48 Se referă la Simion Bărnuţiu.
9 Atentatele împotriva lui Simion Bărnuţiu. Între mit şi realitate 31<br />
Raţionamentul logic prin care profesorul Bărnuţiu a ajuns la concluziile<br />
culpabilizatoare la adresa episcopului Ioan Lemeni, protopopului Simion Fülep şi<br />
directorului Vasile Raţiu s-a dovedit <strong>de</strong>ficitar şi a fost <strong>de</strong>montat punct cu punct.<br />
Mai cu seamă cea <strong>de</strong>-a doua comisie imperială, condusă <strong>de</strong> episcopul greco-catolic<br />
<strong>de</strong> Eperies, Joseph Gaganetz, canonicul bisericii catedrale <strong>din</strong> Eperies, Mihail<br />
Zubriczky, şi prepozitul greco-catolic <strong>de</strong> Muncačevo, Ioan Csurgovics, a respins<br />
prin contraargumente acuzaţiile lui Bărnuţiu.<br />
Astfel, singura mărturie nemijlocită a unui participant direct la „atentat”,<br />
Ştefan Rusz, administratorul lui Simion Fülep, s-a constatat a fi neclară. Acesta a<br />
<strong>de</strong>clarat în faţa văduvei Carolina Szőtz „că este neliniştit şi cu sufletul tulburat<br />
pentru că participase la ambele atentate” 49 . După ce a recunoscut uneltele găsite la<br />
locul inci<strong>de</strong>ntului ca fiind proprietatea stăpânului său şi a fost confruntat cu<br />
Carolina Szőtz, şi-a modificat <strong>de</strong>claraţia. El a confirmat doar că a fost implicat în<br />
cele două atentate, dar nu a participat efectiv, spunând că „în amândouă baiurile<br />
sunt şi eu băgat” 50 . Prin cuvintele acestea, bărbatul ilustra o realitate <strong>de</strong>s întâlnită în<br />
acea perioadă: schimbarea formei şi conţinutului <strong>de</strong>poziţiilor martorilor în procese,<br />
<strong>de</strong> la o anchetă la alta. Deviaţiile, abaterile, retractările erau consecinţe ale unor<br />
cauze profun<strong>de</strong> ce se regăsesc în presiunea socială exercitată <strong>de</strong> autorităţile laice şi<br />
ecleziastice, în starea afectivă şi emoţională <strong>din</strong> momentul <strong>de</strong>sfăşurării unei<br />
anchete formale „în lanţuri” 51 , în condiţiile politice şi economice.<br />
Este consemnat şi cazul lui Nicolae Găitan, stu<strong>de</strong>nt teolog în anul I, care a<br />
susţinut că protopopul Fülep s-a implicat în „atentatul” <strong>din</strong> 4-5 ianuarie 1843 52 .<br />
Mărturia lui prezentată a fost însă respinsă prin intermediul altor trei <strong>de</strong>claraţii: a<br />
lui Simion Fülep, a clericului Vasile Pop, coleg cu Nicolae Găitan, şi a lui Petru<br />
Pop, fratele lui Vasile.<br />
În dosarul „atentatului” cercetarea şi analizarea acţiunilor lui Simion Fülep s-au<br />
înfăptuit pe baza unor probe indirecte. Deşi s-au consemnat sub jurământ şi <strong>de</strong><br />
multe ori în prezenţa altor persoane, <strong>de</strong>stăinuirile relatau ceea ce martorii auziseră<br />
<strong>de</strong> la vecini, colegi, prieteni etc., <strong>de</strong>spre cei direct implicaţi în conflict. Tocmai <strong>de</strong><br />
aceea, indiciile pe care le-a oferit profesorul <strong>de</strong> filosofie Iosif Pop 53 , ca urmare a<br />
conversaţiei avute cu preotul reformat A. Bene<strong>de</strong>k <strong>de</strong>spre arendaşul protopopului,<br />
nu au înrâurit cu nimic <strong>de</strong>cizia finală, dată în <strong>de</strong>favoarea lui Simion Bărnuţiu.<br />
Primul „atentat” a <strong>de</strong>spicat pe planul relaţiilor personale o rană adâncă între<br />
Ioan Lemeni şi Simion Bărnuţiu, un clivaj în societatea ar<strong>de</strong>leană, manifestat prin<br />
fron<strong>de</strong> ale alumnilor blăjeni, sinuci<strong>de</strong>ri, intrigi sau focuri <strong>de</strong> armă trase pe culoarele<br />
mănăstirii <strong>din</strong> Blaj. De atunci, „partida lemeniană” şi cea „antilemeniană” şi-au<br />
refuzat una alteia dialogul, acuzându-se reciproc. Neîncre<strong>de</strong>rea, teama, bănuiala<br />
vor marca pentru un timp relaţiile <strong>din</strong>tre ele.<br />
49 APE, FK, „Protocolul Comisional <strong>din</strong> 29 septembrie 1845”.<br />
50 Ibi<strong>de</strong>m.<br />
51 Ibi<strong>de</strong>m.<br />
52 Vezi <strong>de</strong>claraţia lui Nicolae Găitan <strong>din</strong> Anexe.<br />
53 Vezi <strong>de</strong>claraţia lui Iosif Pop <strong>din</strong> Anexe.
32<br />
Daniela Deteşan 10<br />
Monseniorul Octavian Bârlea, simbol al exilului românesc, cel care a<br />
interpretat fenomenele <strong>din</strong> Blaj <strong>din</strong> perspectivă teologică, analizând cele două<br />
curente <strong>din</strong> interiorul bisericii greco-catolice – „Unirea Dintâi” şi „Unirea a Doua”<br />
era <strong>de</strong> părere că „primul atentat” împotriva lui Simion Bărnuţiu a existat cu<br />
a<strong>de</strong>vărat, însă „administraţia Blajului a muşamalizat fapta, neavând nici o intenţie<br />
<strong>de</strong> a <strong>de</strong>scoperi făptaşul” 54 .<br />
Desfăşurarea cronologică a evenimentelor <strong>din</strong> Blaj a <strong>de</strong>monstrat acutizarea<br />
raporturilor <strong>din</strong>tre cele două grupări pe parcursul anului 1843: scandalul <strong>din</strong> Joia<br />
Mare, „războiul <strong>de</strong>claraţiilor” <strong>din</strong>tre alumnii blăjeni şi episcopul Ioan Lemeni,<br />
exmatricularea a 39 <strong>de</strong> stu<strong>de</strong>nţi <strong>din</strong> cei maximum 50 câţi putea să aibă Facultatea<br />
<strong>de</strong> Teologie, protestele profesorilor blăjeni Nicolae Marcu, Simion Bărnuţiu, Iosif<br />
Papp, Demetriu Boer, Vasile Pop, Andrei Pop, Grigore Elekesi, Ioan Fekete<br />
Negruţiu, Grigore Moldvai, către Consistoriu şi Curtea Aulică. Un astfel <strong>de</strong> context<br />
nu a făcut <strong>de</strong>cât să întreţină şi să sporească tensiunea până în momentul când a avut<br />
loc al doilea „atentat” la viaţa lui Simion Bărnuţiu, în seara zilei <strong>de</strong> 21 septembrie<br />
1843. Atmosfera a persistat şi după încheierea anchetelor oficiale.<br />
Iată cum era <strong>de</strong>scrisă <strong>de</strong>sfăşurarea inci<strong>de</strong>ntului în memoriul înaintat<br />
împăratului Fer<strong>din</strong>and I: imediat ce episcopul Ioan Lemeni a aflat că Simion<br />
Bărnuţiu s-a întors <strong>din</strong> vacanţa <strong>de</strong> vară la Blaj, „le-a poruncit <strong>din</strong> nou ucigaşilor<br />
tocmiţi <strong>de</strong> el, ca să-l agreseze” 55 . Aceştia spionau încă <strong>din</strong> 20 septembrie sub<br />
ferestrele locuinţei profesorului. În ziua următoare, s-au ascuns lângă casa în care<br />
Bărnuţiu lua cina împreună cu profesorul <strong>de</strong> istorie bisericească şi drept canonic,<br />
Dumitru Boer. Pe înserate, între orele nouă şi zece, după ce a fost condus <strong>de</strong><br />
colegul Boer până la poartă şi mai avea paisprezece paşi până să ajungă acasă,<br />
„patru ucigaşi s-au năpustit asupra [lui Bărnuţiu]” 56 . Primul <strong>din</strong>tre aceştia, Pavel<br />
Rusz, slujbaş al domeniului episcopal, „năpustindu-se asupra lui în graba mare cu o<br />
măciucă”, i-a ordonat profesorului să nu scoată niciun sunet şi „se străduia să-i<br />
crape capul cu măciuca” 57 . Ca răspuns, Bărnuţiu a început să ţipe după ajutor,<br />
retrăgându-se spre locuinţa sa. Pe când se pregătea să-l mai lovească o dată cu<br />
ghioaga, haiducul curţii a fost împiedicat <strong>de</strong> Matei Moldovan, straja oficială, care a<br />
alergat la locul faptei şi a pus securea lui între tâlhar şi profesor. În cele <strong>din</strong> urmă,<br />
unul <strong>din</strong>tre vecini, Nicolae Tipograf, ieşind afară la auzul strigătelor împreună cu<br />
soţia şi slugile sale, i-a smuls atacatorului arma şi l-a imobilizat pe la spate. În<br />
mijlocul mulţimii adunate, agresorii, văzând că nu îşi pot pune în aplicare „planul<br />
criminal” 58 , au <strong>de</strong>clarat că au fost angajaţi <strong>de</strong> la curtea episcopală ca să-l prindă pe<br />
acela care umbla fără felinar şi au tulit-o spre locuinţa episcopului.<br />
54 Octavian Bârlea, Metropolia Bisericii Române Unite ..., p. 76.<br />
55 APE, FK, „Scrisoarea lui Bărnuţiu către împăratul Fer<strong>din</strong>and I...”.<br />
56 Ibi<strong>de</strong>m.<br />
57 Ibi<strong>de</strong>m.<br />
58 Ibi<strong>de</strong>m.
11 Atentatele împotriva lui Simion Bărnuţiu. Între mit şi realitate 33<br />
Istoria se repetă după nici opt luni: <strong>de</strong>claraţii, jurăminte, mărturisiri, audieri<br />
<strong>de</strong> martori, anchete, interogatorii – toate pentru a clarifica şi lămuri <strong>de</strong>sfăşurarea<br />
exactă a evenimentelor <strong>din</strong> seara <strong>de</strong> 21 septembrie 1843. Semnificative au fost<br />
<strong>de</strong>poziţiile legate <strong>de</strong> o măsură adoptată <strong>de</strong> autorităţi în urma primului atentat: după<br />
ora nouă seara să nu se mai circule pe stradă fără felinar (lămpaş), contravenienţii<br />
riscând încarcerarea. Administratorul domeniului episcopal, Samuilă Vajda, în<br />
calitate <strong>de</strong> şef al poliţiei, trebuia să vegheze la respectarea hotărârii prin<br />
intermediul străjilor <strong>de</strong> noapte ale vlădiciei. Tocmai <strong>de</strong> aceea, la 22 septembrie<br />
1843, Vajda reclama capitlului <strong>din</strong> Blaj faptul că liniştea publică a fost tulburată <strong>de</strong><br />
Simion Bărnuţiu în seara prece<strong>de</strong>ntă, cerând cu insistenţă examinarea<br />
evenimentelor şi luarea unor măsuri punitive.<br />
Prepozitul capitular Simion Crainic a răspuns plângerii prefectului la<br />
3 octombrie 1843 astfel: „am cercetat în amănunt chestiunea şi, neaflându-l pe<br />
onoratul domn profesor Simeon Bărnuţ vinovat întru nimic, l-am achitat <strong>de</strong><br />
plângerea dumneavoastră” 59 . Pe aceeaşi poziţie cu profesorul Bărnuţiu se situa<br />
însuşi auditorul general al proceselor ecleziastice, care a susţinut cauza<br />
antilemeniană. Această scrisoare atesta la fel ca şi „Or<strong>din</strong>ea unui bun<br />
interogatoriu” 60 <strong>din</strong> 27 septembrie 1843 – prin care au fost audiaţi principalii<br />
martori ai celui <strong>de</strong>-al doilea „atentat”, Precup Ioan (alias Manoilă), paznic <strong>de</strong><br />
noapte, Moldovan Matei, slujitor al fiscului şi paznicul or<strong>din</strong>ar numărul doi al<br />
capitlului, Şofan Ioan, cetăţean blăjean şi arendaş, Tudor Martin, ju<strong>de</strong> sătesc,<br />
Mărcuţ Ioan, jurat, Bucur Gabriel, preot în Jidvei, Tipograf Nicolae, cetăţean <strong>din</strong><br />
Blaj, soţia lui, Szabo Aniko, diaconul Şoimoşan Ştefan, sluga Grama Alexandru,<br />
stu<strong>de</strong>nţii la teologie Vasile Maior, Gabriel Man şi Vasile Puian, că nişte tâlhari „au<br />
vrut iar să-l omoare-n bătaie” 61 pe Simion Bărnuţiu.<br />
Reacţia lui Vasile Er<strong>de</strong>li nu a întârziat. În protocolul comisional <strong>din</strong> 3 martie-<br />
23 mai 1845, episcopul <strong>de</strong> Ora<strong>de</strong>a îl numea pe Simion Crainic „stegarul<br />
complotiştilor, [...] promotorul şi sprijinitorul şi patronul <strong>de</strong>tractorilor” 62 . Lăsând la<br />
o parte acuzaţiile aduse lui Ioan Lemeni – că ar plănui să-l otrăvească (şi pe Simion<br />
Crainic!) prin infestarea pâinii şi a vinului necesare pentru celebrarea liturghiei<br />
euharistice 63 – intenţia criminală apare formulată cu claritate încă o dată. Agitaţia<br />
în jurul acestui subiect a sporit <strong>din</strong> zi în zi, fapt confirmat <strong>de</strong> rapoartele şi<br />
<strong>de</strong>poziţiile unora <strong>din</strong>tre martorii la cele două „atentate”.<br />
Afirmaţiile <strong>de</strong>spre al doilea „atentat” împotriva lui Simion Bărnuţiu cuprinse<br />
în ancheta imperială <strong>din</strong> data <strong>de</strong> 25 septembrie 1845 le întâlnim şi cu alte prilejuri<br />
59 APE, FK, „Scrisoarea lui Simion Crainic către administratorul [Samuilă Vajda], copie în<br />
limba germană, dată la Blaj în 3 octombrie 1843”.<br />
60 I<strong>de</strong>m, „Simion Crainic, directorul liceului <strong>din</strong> Blaj, Arsenie Popovici, canonic şi cancelar al<br />
catedralei, Ioan Barna, canonic, semnează Or<strong>din</strong>ea unui bun interogatoriu, copie şi traducere în limba<br />
germană, la 27 septembrie 1843”.<br />
61 Ibi<strong>de</strong>m.<br />
62 APE, FK, „Protocolul Comisional <strong>din</strong> 3 martie-23 mai ...”.<br />
63 Acela ar fi fost motivul pentru care Simion Crainic ar fi pus să fie păzite în sacristie pâinea<br />
şi vinul. Vezi Anexe.
34<br />
Daniela Deteşan 12<br />
în dosarul procesului 64 . Ele se referă punctual la următoarele aspecte: 1) paznicii <strong>de</strong><br />
la curtea episcopală <strong>din</strong> seara atentatului au fost angajaţi fără ştirea şi<br />
consimţământul episcopului Lemeni; 2) ei aveau <strong>din</strong> partea prefectului Samuilă<br />
Vajda sarcina <strong>de</strong> a opri pe oricine circulă fără felinar; 3) ei nu au putut primi<br />
or<strong>din</strong>ul <strong>de</strong> a-l uci<strong>de</strong> pe Bărnuţiu, ci doar <strong>de</strong> a-l prin<strong>de</strong> şi a-l duce pe acesta la curtea<br />
episcopală <strong>de</strong>oarece a încălcat regulile târgului; 4) „incriminarea şi calomia<br />
profesorului <strong>de</strong> filosofie este <strong>de</strong>mnă <strong>de</strong> cea mai aspră imputare şi mustrare, în<br />
spiritul preasfintelor canoane” 65 . Cu toate eforturile <strong>de</strong>puse, Bărnuţiu şi susţinătorii<br />
săi nu au avut câştig <strong>de</strong> cauză în faţa autorităţilor cel puţin pentru moment.<br />
Nemulţumit <strong>de</strong> răspunsul primit <strong>de</strong> la guvernatorul Teleki, Simion Bărnuţiu a<br />
solicitat împăratului Fer<strong>din</strong>and I să intervină „împotriva uneltirilor criminale ale lui<br />
Ioan Lemeni” 66 printr-un memoriu în opt puncte redactat la 1 <strong>de</strong>cembrie 1843.<br />
Corespon<strong>de</strong>nţa trimisă <strong>de</strong> Bărnuţiu Curţii Aulice <strong>de</strong> la Viena conţinea critici aspre<br />
la adresa episcopului Lemeni, incriminând reaua administrare a diecezei, risipirea<br />
averii clerului şi şcolilor, împărţirea arbitrară a slujbelor preoţeşti, neglijarea<br />
educaţiei poporului.<br />
Astfel s-au <strong>de</strong>sfăşurat două <strong>din</strong>tre cele mai controversate episoa<strong>de</strong> ale perioa<strong>de</strong>i<br />
prepaşoptiste. Primul a marcat, prin impactul asupra mediilor intelectualităţii<br />
româneşti, <strong>de</strong>schi<strong>de</strong>rea în viaţa publică a Blajului a procesului lemenian. Semnele<br />
indubitabile ale agresiunii <strong>din</strong> 4-5 ianuarie 1843 asupra locuinţei lui Bărnuţiu au<br />
convins marea majoritate a populaţiei să-l susţină direct şi indirect în <strong>de</strong>mersul<br />
împotriva episcopului Lemeni şi apropiaţilor săi. Cel <strong>de</strong>-al doilea, <strong>din</strong> seara zilei <strong>de</strong><br />
21 septembrie 1843, a adâncit <strong>de</strong>zbinarea <strong>din</strong>tre cele două grupări. Dar imposibilitatea<br />
obiectivă <strong>de</strong> a <strong>de</strong>monstra că episcopul Ioan Lemeni a comandat cele două<br />
tentative <strong>de</strong> asasinat 67 , generează o firească impresia <strong>de</strong> confuzie.<br />
ANEXE 68<br />
I<br />
Blaj, 15 ianuarie 1843, Copia scrisorii lui Simion Bărnuţiu către guvernatorul Transilvaniei<br />
<strong>de</strong>spre primul atentat<br />
Excellentissime ac Illustrissime Domine Gubernator<br />
Domine ac Patrone Gratiotissime!<br />
Die 5 Januarii a c horrendum, et in oppido Blasiensi non prius auditum facinus<br />
commissum esse infrascriptus moestus referre cogor scilicet circa secundum quadrantem ad primam<br />
64 Argumentele sunt folosite şi în argumentaţia lui Vasile Er<strong>de</strong>li. Vezi Anexe.<br />
65 APE, FK, „Protocolul Comisional <strong>din</strong> 25 septembrie ...”. vezi Anexe.<br />
66 APE, FK, „Scrisoarea lui Bărnuţiu către împăratul Fer<strong>din</strong>and I...”.<br />
67 Cel puţin pe baza documentelor analizate până în acest moment.<br />
68 Transcrierea, colaţionarea şi traducerea au fost realizate pentru documentele redactate în<br />
limba latină <strong>de</strong> conf. univ. dr. Vasile Rus, iar pentru documentele redactate în limba germană, <strong>de</strong> cerc.<br />
şt. II dr. Ela Cosma. Le mulţumim şi pe această cale pentru sprijinul acordat.
13 Atentatele împotriva lui Simion Bărnuţiu. Între mit şi realitate 35<br />
post mediam noctem in 5-am Januarii vergentem, latrones non pauci in aulam Domus Capitularis<br />
quae Canonico Custodi <strong>de</strong>stinata ac per ambitum et portam intermediam in duos tractus, quorum unus<br />
a Canonico Custo<strong>de</strong>, alter ab infrascripto inhabitatur divisa et undique bene septa est irrumpentes ope<br />
scalae muro admotae, fenestram domus ab infrascripto inhabitate ad aulam respicientem tabulis<br />
ligneis cratibusque fereis crasis et solidissimis munitam aggressi; ac primum qui<strong>de</strong>m tabulis <strong>de</strong>positis<br />
unoque quadrato vitreo excepto, fenestris apertis, unum e cratibus solida trabe a duobus tantum<br />
portabili ita inflexerunt, ut inter crates spatium pararetur, quo unus homo domum ingredi posset;<br />
jamque a<strong>de</strong>rat spatium paratum quo latrones ingressuri erant cum aliquis e latronibus tabulas<br />
fenestrae alterius forum publicum respicientis vali<strong>de</strong> percutiens infrascriptum in illo cubiculo, ejusque<br />
famulum in altero profun<strong>de</strong> dormientes excitaret, tunc famulus exigua mora interjecta januam<br />
cubiculi, cujus fenestram latrones expugnaverant, cum impetu aperuit, atque unum e latronibus inter<br />
crates ingredi conantem, etjam pectore tenus ingressum conspexit, quia vero nihil in promptu habebat,<br />
quo latronem percuteret, partim etiam terrore insoliti ac inexpectati eventus perculsus nil nisi clamare<br />
potuit, quo territi latrones aufugerunt, quin eos in tenebris distinguere potuisset, vidit tamen duos per<br />
forum publicum versus duas plateas fugientes, interea dum alii plateam, in qua Rmus<br />
D Simeon Fulep Parochus loci habitat, petebant; quo facto infrascriptus foras eggressus<br />
excitavit dormientem in altero Tractu Canonicum Custo<strong>de</strong>m, atque violatam fenestram acce<strong>de</strong>ntes<br />
invenimus scalam, trabem ingentem tres item funes loco opportuno prope januam positos, quibus<br />
latrones proculdubio domum ingressi nefarium suum finem effecturi erant casus hic illico et Praefecto<br />
Dominii Episcopalis, ceu publicae securitatis in oppido Blasii invigilatori, notus redditus est; mane<br />
vero et Rmi D Capitulares ad faciem loci comparentes tabulas ligneas fenestrae<br />
<strong>de</strong>positas cratem ferreum recurvatuam, mutrum circa circumdirutum, atque scalam, trabem illam<br />
ligneam, et contortos tres funes in aula <strong>de</strong>positos conspexerunt. – Paulo post vero id quoque patuit,<br />
scalam, et trabem, quibus latrones provisi venerant memorati Domini Parochi propria esse.<br />
Tristissimum huncce casum dum maestus refero Excellentiam Vestram humillimis precibus<br />
exorare sustineo quatenus praepollenti auctoritate viris quibusdam <strong>de</strong>xteris, et egrejis or<strong>din</strong>are<br />
Gratiotissime dignaretur, ut in faciem loci proce<strong>de</strong>ntes seposito omnis partium studio investigationem<br />
instituant ibi, quo signa relicta naturaliter <strong>de</strong>ducunt, quo si fieri posset, tam malefactores <strong>de</strong>tegantur,<br />
ac puniantur, quam etiam securitas publica jam turbata in tuto collocetur.<br />
Quod dum humillimis precibus orare sustineo prapotenti Excellentiae Vestrae Patrocinio me<br />
commendo, et in profundissima Veneratione emorior. Excellentiae vestrae<br />
Humillimus Servus<br />
Simeon Barnutz m[anu] p[ropria], Philosophiae Professor in Lyceo Blasiensi<br />
Hoc documentum concordare cum originali testor, Dr Josephus Papp m[anu] p[ropria] <strong>de</strong><br />
Ujfalu, Dogmaticae Professor<br />
Subsemnatul sunt constrâns să relatez cu tristeţe că la 5 ianuarie, anul în curs, a fost comisă o<br />
ticăloşie înspăimântătoare şi nemaiauzită până acum în târgul Blajului, adică: în jur <strong>de</strong> unu fără un<br />
sfert după miezul nopţii spre ziua <strong>de</strong> 5 ianuarie, hoţi nu puţini dând buzna în curtea casei capitulare<br />
care este <strong>de</strong>stinată canonicului custo<strong>de</strong> şi care este <strong>de</strong>spărţită prin trecerea şi prin poarta intermediară<br />
în două aripi, <strong>din</strong>tre care una este locuită <strong>de</strong> canonicul custo<strong>de</strong>, cealaltă <strong>de</strong> subsemnatul, şi bine<br />
îngrădită <strong>din</strong> toate părţile, ajungând cu ajutorul scării proptite <strong>de</strong> zid la fereastra casei locuite <strong>de</strong><br />
subsemnatul, fereastră care dă<strong>de</strong>a înspre curte şi care era întărită cu jaluzele <strong>de</strong> lemn şi având<br />
<strong>de</strong>asupra gratii <strong>de</strong> fier groase şi foarte soli<strong>de</strong>, şi mai întâi scoţând jaluzelele şi un ochi <strong>de</strong> sticlă pătrat,<br />
după ce au <strong>de</strong>schis calatele ferestrei au îndoit unul <strong>din</strong>tre grilaje cu ajutorul unei bârne soli<strong>de</strong> care nu<br />
putea fi dusă <strong>de</strong>cât <strong>de</strong> doi oameni, ca să se facă loc între gratii prin care să poată pătrun<strong>de</strong> înăuntru un<br />
om; şi <strong>de</strong>ja se crease spaţiul respectiv, prin care tâlharii aveau <strong>de</strong> gând să intre, când unul <strong>din</strong>tre<br />
tâlhari, izbind cu putere jaluzelele celeilalte ferestre care dă<strong>de</strong>a înspre piaţa publică i-a trezit pe<br />
subsemnatul, care dormea în cameră, şi pe servitorul lui care dormea profund în cealaltă cameră;<br />
atunci servitorul fără zăbavă a <strong>de</strong>schis cu avânt uşa încăperii a cărei fereastră o asaltaseră tâlharii şi l-a
36<br />
Daniela Deteşan 14<br />
zărit pe unul <strong>din</strong>tre tâlhari care se străduia să pătrundă printre gratii şi care trecuse cu pieptul <strong>din</strong>colo,<br />
însă, pentru că nu avea nimic la în<strong>de</strong>mână cu ce să-l lovească pe tâlhar, pe <strong>de</strong>-o parte înspăimântat <strong>de</strong><br />
o întâmplare atât <strong>de</strong> neobişnuită, n-a putut să facă nimic altceva <strong>de</strong>cât să ţipe astfel încât tâlharii,<br />
cuprinşi <strong>de</strong> teamă au fugit, fără ca el să mai poată să-i distingă pe întuneric: totuşi i-a văzut pe doi<br />
<strong>din</strong>tre ei, fugind <strong>de</strong>-a lungul pieţei publice înspre două uliţe, în timp ce alţii se îndreptau spre uliţa<br />
un<strong>de</strong> locuia Simion Fülep, parohul locului; după aceasta subsemnatul ieşind <strong>din</strong> casă l-a trezit pe<br />
canonicul custo<strong>de</strong> care dormea în cealaltă aripă a curţii, şi ajungând la fereastra forţată am găsit scara<br />
împreună cu bârna cea uriaşă şi cu trei funii aşezate într-un loc potrivit lângă poarta cu care fără<br />
îndoială că tâlharii pătrunşi în casă aveau <strong>de</strong> gând să-şi ducă la în<strong>de</strong>plinire scopul lor ticălos. Această<br />
întâmplare a fost adusă şi la cunoştinţa Prefectului Domeniului Episcopal în calitatea lui <strong>de</strong> apărător<br />
al siguranţei publice în târgul Blajului, iar în timpul dimineţii, apărând la faţa locului şi domnii<br />
capitulari, au văzut jaluzelele <strong>de</strong> lemn ale ferestrei smulse, gratia <strong>de</strong> fier curbată, zidul distrus <strong>de</strong> jurîmprejurul<br />
ferestrei, scara, bârna <strong>de</strong> lemn, trei funii răsucite aruncate pe jos în curte. Iar puţin mai<br />
târziu s-a <strong>de</strong>scoperit faptul că scara şi bârna cu care au venit înzestraţi tâlharii aparţineau pomenitului<br />
domn paroh.<br />
Relatând această nefericită întâmplare continui să o implor pe Excelenţa Voastră cu<br />
preaplecate rugăminţi să se învrednicească să dispună prin autoritatea lui preaputernică să găsească<br />
nişte bărbaţi pricepuţi şi aleşi, care, mergând la faţa locului, fără întârziere să efectueze o cercetare<br />
acolo un<strong>de</strong> semnele lăsate conduc în mod natural, iar dacă acest lucru poate fi făcut, atât răufăcătorii<br />
să fie <strong>de</strong>scoperiţi şi pe<strong>de</strong>psiţi, cât şi securitatea publică, atât <strong>de</strong> tulburată, să fie restabilită.<br />
Continuând să mă rog cu preaplecate rugăciuni, mă încre<strong>din</strong>ţez protecţiei preaputernice a<br />
Excelenţei Voastre şi rămân până la moarte în profundă veneraţie. Excelenţei Voastre,<br />
Preaplecată slugă, Simion Bărnuţiu, cu mâna proprie<br />
Profesor <strong>de</strong> filosofie în Liceul <strong>din</strong> Blaj<br />
Confirm că acest document concordă întru totul cu originalul, Doctor Iosif Pap <strong>de</strong> Ujfalău, cu<br />
mâna proprie, Profesor <strong>de</strong> dogmatică<br />
II<br />
Blaj, 2 februarie 1843, Extras <strong>din</strong> Protocolul Consistorial pentru anul 1843 referitor la primul<br />
„atentat”<br />
Extractus Protocolli Consistorialis <strong>de</strong> Anno 1843 die 2-a Februarii in objecto Criminationis in Curia<br />
Canonici Custodis attentatos. Simeoni Barnutiu<br />
Silnica năvălire asupra casei fr[ăţiei] tale amaru o-au simţitu acest Capitulum, şi ca acea faptă<br />
criminală să nu rămână nepe<strong>de</strong>psită, nici acolo sau aicilea să se mai poftorească spre <strong>de</strong>scoperirea<br />
hoţilor a da după putinţe mână <strong>de</strong> ajutoriu precum s-au făgăduit este gata. Numai paşi întru această<br />
treabă puşi să nu fie cu vătămarea numelui şi asuprirea celor nevinovaţi, nici cu <strong>de</strong>făimarea clerului.<br />
Drept aceea, părerea fr[ăţiei] tale că cum aceea criminală îndrăzneală ar fi fost numai asupra<br />
vieţii fr[ăţiei] tale pornită şi întru aceea a nu fi mestecate şi persoane <strong>din</strong> statul preoţesc, <strong>de</strong> tot<br />
neîntemeiată, şi preoţimii <strong>din</strong> Blasiu, <strong>de</strong>spre care aşa ceva fără păcat nici a gândi putem, injurioasă şi<br />
mult stricătoare aflându-o. Strânsă dregătorie îşi ţine acest capitul, luând la socoteală tristele urmări ce<br />
s-ar putea naşte <strong>din</strong> acea stângace părere frăţeşte a-ţi aduce aminte că <strong>de</strong> la acea părere abătându-te,<br />
toate excepţiile pe acea netemeinică părere rezimate, <strong>din</strong> reflexiile, care le vei aşterne cinstitei<br />
comisii, să le laşi afară cu acelea, numai pe unul şi pe altul vătămându-l, iară lucrul nostru nimic<br />
ajutându-l.<br />
Almintrelea, lucrând neplăcutele urmări ce doară <strong>de</strong> aici s-ar naşte fr[ăţiei] tale vei avea <strong>de</strong> a ţi<br />
le imputa precum şi cheltuielile fără sfatul nostru făcute, singur a le purta vei trebui, cu atâta mai<br />
vârtos că şi până acum nu te-ai ţinut <strong>de</strong> încheirea capitului, anume ca lucru acesta să se aştearnă<br />
cinstitului comitat.
15 Atentatele împotriva lui Simion Bărnuţiu. Între mit şi realitate 37<br />
La care a noastră frăţiască aducere aminte voind ca cât mai curând în scris să ne răspunzi, şi<br />
rămânem<br />
Extradatus Blasii die 13-a Maji 845, Per Stephanum Manfi, Notar<br />
III<br />
Cluj, 20 aprilie 1843, Rezoluţia guvernatorului Iosif Teleki în cazul primului atentat împotriva lui<br />
Simion Bărnuţiu<br />
Resolutio<br />
Temerario ausu cujus Dominus Recurrens in hoc suo memoriali notitiam prebet medio<br />
concernentis V Comitis Ioannis Miksa, et vice Judicis Nobilium Samuelis Szegedi per<br />
D Supremum Comitem Comitatus Albae Inferioris e dispositione mea ad faciem loci<br />
exmissorum omnicum circumspectione ac rigore indagato, authores hujus nefarii facinoris juxta<br />
officiosam laudati D Supremi Comitis Relationem recentius ad me perlatam <strong>de</strong>tegi qui<strong>de</strong>m<br />
nequiverunt, repraesentantem tamen Supremum Comitem, hoc non obstante sub hodierno provocari:<br />
ut individua quae hac in parte aliqua suspicio premit vigili oculo servando, si uberiora indicia semet<br />
manifestaverint, contra talia individua inductu legum et subsistentium altmarum or<strong>din</strong>ationum<br />
procedi curet. Claudiopoli die 20 Aprili 1843,<br />
Comes Josephus Teleki m p<br />
Hotărâre<br />
În privinţa îndrăznelii sfruntate <strong>de</strong>spre care ne informează domnul solicitant în acest memoriu al<br />
său, prin intermediul respectivului vicecomite Ioan Micşa şi al viceju<strong>de</strong>lui nobiliar Samuel Szegedi<br />
trimişi la faţa locului <strong>de</strong> către domnul comite suprem al comitatului Alba Inferior, <strong>din</strong> dispoziţia mea,<br />
după ce au cercetat cu toată atenţia şi rigoarea după cum rezultă <strong>din</strong> raportul <strong>de</strong> curând transmis mie, al<br />
pomenitului comite suprem, aceştia nu au putut să-i <strong>de</strong>scopere pe autorii acestei ticăloşii; în ciuda acestui<br />
lucru eu l-am convocat în cursul zilei <strong>de</strong> astăzi pe comitele suprem raportor pentru ca în eventualitatea că<br />
mai apasă vreo bănuială în această privinţă asupra unor indivizi şi dacă aceşti indivizi au manifestat şi<br />
alte semne mai abun<strong>de</strong>nte, atunci să se îngrijească ca să proce<strong>de</strong>ze împotriva acestor indivizi după<br />
cerinţa legilor şi a ordonanţelor prea înalte în vigoare. Cluj, în ziua <strong>de</strong> 20 aprilie 1843<br />
Comitele Iosif Teleki cu mâna proprie<br />
IV<br />
Blaj, 8 iulie 1843. Declaraţia lui Nicolae Găitan <strong>de</strong>spre atentatul <strong>din</strong> 4-5 ianuarie 1843<br />
En<strong>de</strong>sgefertigter bezeige hiemit, daß: als ich neulich um zu studieren, mich in die Au über <strong>de</strong>n<br />
Kokelfluß neben Blasendorf mit <strong>de</strong>m Herrn Basilius Papp Hörer <strong>de</strong>r Philosophie <strong>de</strong>s ersten Jahres am<br />
Blasendorfer Lyceo, begeben habe, unter an<strong>de</strong>ren wovon uns unterre<strong>de</strong>ten, kam die Re<strong>de</strong> auf <strong>de</strong>n<br />
schrecklichen Vorfall, <strong>de</strong>r am 4ten Jänner, nähmlich in <strong>de</strong>r Nacht auf <strong>de</strong>n 5ten geschah: als nähmlich<br />
einige Räuber das Haus <strong>de</strong>s Hochwürdigen Herrn Simeon Barnutz Professors <strong>de</strong>r Weltweisheit<br />
angegriffen, das Fenster ruinirt und die dicken eisernen Stäbe, mit einem Holz Balken so gebogen und<br />
ausgerenkt haben, daß sie durchs Fenster, in das Haus eindringen konnten, / er ohne daß ich ihn<br />
gefragt hätte, sagt: Ich habe gehört von meinem Bru<strong>de</strong>r <strong>de</strong>n Kellermeister vom bischöflichen Hofe,<br />
daß <strong>de</strong>r Hochwürdige Herr Simeon Fülep Erzpriester, Pfarrer, und Professor <strong>de</strong>r Moraltheologie im<br />
Seminar am 4ten Jänner Abends zu ihm gekommen seye, und ihm befohlen habe, er möge kein Gered<br />
machen wenn er wahrnehmen wird, daß <strong>de</strong>r Haus Knecht <strong>de</strong>s Hofes /Darabant/ uiber die Nacht<br />
ausgegangen sey, und er solle ihm ja <strong>de</strong>swegen keine Vorwürfe machen. Und vom selben Bru<strong>de</strong>r<br />
Kellermeister habe ich vernommen, daß <strong>de</strong>r Knecht selbe Nacht uiber das Thor <strong>de</strong>s H. Verwalters
38<br />
Daniela Deteşan 16<br />
springend ausgegangen sey. Mein Bru<strong>de</strong>r sagte weiter: „Ich habe auch früher geglaubt daß <strong>de</strong>r Erz<br />
Priester Fülep jenes Attentats nicht schuldig sey, aber nach <strong>de</strong>m ich mich erinnert habe daß er <strong>de</strong>n<br />
Haus Knecht hinaus verlangt habe, so habe ich nachzu<strong>de</strong>nken angefangen, warum hätte er <strong>de</strong>n<br />
Darabant hinaus verlangt, wenn er ihn nicht dazu gebraucht hätte.“<br />
Daß mir all dieses vom H. Basilius Papp erzählt wor<strong>de</strong>n sey, bin bereit auch mit einem Ei<strong>de</strong>,<br />
wenn es nothwendig seyn soll, zu bekräftigen. Auch <strong>de</strong>n Nahmen jenes Knechtes hat er mir gesagt,<br />
aber ich habe ihn vergessen. Zur Bekräftigung alles <strong>de</strong>ssen, gab ich dies Zeugniß mit meiner eigenen<br />
Nahmens Unterschrift und Siegel bekräftigt zu Blasendorf am 8ten July 1843.<br />
Nicolaus Gaitan, primi anni Philosophiae auditor<br />
Coram nobis,<br />
Simeone Krajnik,<br />
Demetrius Boer,<br />
Praeposito et Prodirectore Lycei Historiae Ecclesiasticae et Juris Canonici Professor<br />
Für die Echtheit <strong>de</strong>r Uibersetzung und pünktlicher Uibereinstimmung mit <strong>de</strong>m Originale haftet<br />
Dr. Joseph Papp Edler von Ujfalu, Professor <strong>de</strong>r Dogmatik<br />
Subsemnatul atestă prin prezenta următoarele: recent, când mă dusesem pentru a studia în<br />
livada <strong>de</strong> <strong>din</strong>colo <strong>de</strong> râul Târnavei, lângă Blaj, cu domnul Vasile Pop, auditor <strong>de</strong> filosofie în anul I la<br />
Liceul <strong>din</strong> Blaj, printre altele <strong>de</strong>spre care am povestit, a venit vorba <strong>de</strong>spre îngrozitorul inci<strong>de</strong>nt<br />
petrecut în 4 ianuarie, respectiv în noaptea spre 5 [ianuarie], când câţiva tâlhari au atacat casa<br />
onoratului domn Simeon Bărnuţ, profesor <strong>de</strong> filosofie, i-au ruinat [stricat] fereastra, iar barele groase<br />
<strong>de</strong> fier le-au îndoit şi strivit atât <strong>de</strong> tare cu o grindă, încât au putut intra în casă pe geam. Fără să-l fi<br />
întrebat, el [Vasile Pop] a spus: „Am auzit <strong>de</strong> la fratele meu, pivnicerul curţii episcopale, că onoratul<br />
domn Simeon Fülep – protopop, preot şi profesor <strong>de</strong> teologie morală la seminar – a fost la el, în<br />
seara <strong>de</strong> 4 ianuarie, şi i-a poruncit sa-şi ţină gura asupra celor ce le va băga <strong>de</strong> seamă; că argatul<br />
curţii /dărăbanţul/ va ieşi în cursul noţii şi să nu îl dojenească <strong>din</strong> această pricină. De la acelaşi frate<br />
pivnicer am mai înţeles că argatul a ieşit [<strong>din</strong> curte] în aceeaşi noapte, sărind poarta domnului<br />
administrator.” Fratele meu a continuat: „Mai <strong>de</strong>mult am crezut că protopopul Fülep nu este vinovat<br />
<strong>de</strong> atentat, dar după ce mi-am amintit că el a poruncit argatului să iasă, am început să cuget: <strong>de</strong> ce i-<br />
ar fi poruncit dărăbanţului să iasă, dacă nu ar fi avut nevoie <strong>de</strong> el afară?”<br />
Dacă este necesar, sunt gata să întăresc printr-un jurământ că acestea toate mi-au fost povestite <strong>de</strong><br />
domnul Vasile Pop. Mi-a spus chiar şi numele acelui argat, dar l-am uitat. Pentru întărirea acestora, am<br />
dat această mărturie confirmată cu semnătura numelui propriu şi cu ştampilă. La Blaj, 8 iulie 1843.<br />
Nicolae Găitan, auditor <strong>de</strong> filosofie în anul I.<br />
În faţa noastră,<br />
Simeon Crainic,<br />
Dimitrie Boer,<br />
prepozit şi prodirector al liceului<br />
profesor <strong>de</strong> istoria bisericii şi <strong>de</strong> drept canonic<br />
Pentru autenticitatea traducerii şi concordanţă punctuală cu originalul atestă dr. Iosif Pop, nobil<br />
<strong>de</strong> Ujfalău, profesor <strong>de</strong> dogmatică.<br />
V<br />
Blaj, 2 / 14 februarie 1843. Mărturia profesorului Iosif Pop <strong>de</strong>spre primul atentat<br />
Zeugniß<br />
En<strong>de</strong>sgefertigter bezeuget hiemit daß als er im Monath Junius und Julius l.J. in <strong>de</strong>r Kost bei<br />
<strong>de</strong>m Herrn Pfarrer Reformirter Religion A. Bene<strong>de</strong>k sich befand bei Gelegenheit einer Unterredung<br />
uiber <strong>de</strong>n Einbruch <strong>de</strong>r in <strong>de</strong>r Nacht am 4ten Jänner 1843 in das Zimmer <strong>de</strong>s Herrn Simeon Barnutz<br />
geschehen war, und die Räuber mit Zurücklassung von 3 Stricken einer Leiter und Balkens, / welche
17 Atentatele împotriva lui Simion Bărnuţiu. Între mit şi realitate 39<br />
letzten zwei Gegenstän<strong>de</strong> <strong>de</strong>r Herr Pfarrer Erz Priester und Professor <strong>de</strong>r Moraltheologie Simeon<br />
Fülep als sein Eigenthum anerkannt hat / ein Umstand zur einiger Beleuchtung jenes Vorfalls bekannt<br />
wur<strong>de</strong>:<br />
Nähmlich <strong>de</strong>r genannte Herr Pfarrer erzählte daß in jener Nacht krankheitshalber in seinem<br />
eigenen Hause gewacht wur<strong>de</strong>, und spät in <strong>de</strong>r Meyerei <strong>de</strong>s Herrn Simeon Fülep ein starkes Geräusch<br />
gehört wur<strong>de</strong>, wobei die eigenen Hun<strong>de</strong>, so wüthen<strong>de</strong>s Gebell aufschlugen, daß man ausgehen mußte<br />
um nachzusehen - bei dieser Gelegenheit hat man bei <strong>de</strong>m Meyer <strong>de</strong>s H. Simeon Fülep Licht gesehen<br />
- <strong>de</strong>r jedoch bekanntermaßen bei <strong>de</strong>r später stattgehabten Untersuchung we<strong>de</strong>r das Geräusch gehört,<br />
noch die entwen<strong>de</strong>ten genannten Instrumente als das Eigenthum seines Herren anzuerkennen sich<br />
weigerte.<br />
Diesen zur Beleuchtung jener Angelegenheit beitragen<strong>de</strong>n Umstand als einen wahren von <strong>de</strong>m<br />
genannten Herrn Pfarrer gehört zu haben, bezeugen hiemit – und dieser Zeugniß mit <strong>de</strong>r Unterschrift<br />
meines Eigennahmens und <strong>de</strong>n Ausdruck meines Siegels. Zu Blasendorf am 26ten 9ber 843.<br />
Dr. Joseph Papp Edler von Ujfalu, Professor <strong>de</strong>r Dogmatik<br />
Mărturie<br />
Subsemnatul a<strong>de</strong>vereşte prin prezenta că: atunci când se afla, în luna [lunile] iunie şi iulie a.c.,<br />
în chirie la domnul preot <strong>de</strong> religie reformată A. Bene<strong>de</strong>k, cu ocazia unei conversaţii <strong>de</strong>spre<br />
incursiunea <strong>din</strong> noaptea <strong>de</strong> 4 ianuarie 1843 în camera domnului Simeon Bărnuţ, când tâlharii au lăsat<br />
în urmă 3 funii, o scară şi o grindă – pe care ultime două obiecte domnul părinte protopop şi profesor<br />
<strong>de</strong> teologie morală Simeon Fülep le-a recunoscut ca fiind proprietatea sa, mi-a fost adusă la cunoştinţă<br />
o împrejurare ce poate face lumină asupra acelui inci<strong>de</strong>nt:<br />
Şi anume, menţionatul preot a povestit că, în acea noapte, <strong>din</strong> motive <strong>de</strong> boală, a vegheat [a<br />
stat treaz], dar târziu în gospodăria domnului Simeon Fülep s-a auzit un zgomot puternic, la care<br />
propriii lui câini au început să latre atât <strong>de</strong> sălbatic, încât a trebuit să iasă afară, să vadă ce e. Cu acest<br />
prilej a văzut lumina aprinsă la maierul [arendaşul] domnului Simeon Fülep, care – după cum se ştie –<br />
la ancheta ulterioară [a <strong>de</strong>clarat că] nu a auzit zgomotul şi a refuzat să recunoască ustensilele sustrase<br />
ca fiind în proprietatea stăpânului său.<br />
Această împrejurare, ce contribuie la luminarea acelei situaţii, este a<strong>de</strong>vărată, aşa cum am<br />
auzit-o <strong>de</strong> la numitul preotul. A<strong>de</strong>veresc mărturia prin prezenta, cu semnătura numelui meu propriu şi<br />
cu marca sigiliului meu. Dată la Blaj, în 26 noiembrie 1843.<br />
Dr. Iosif Pop, nobil <strong>de</strong> Ujfalău, profesor <strong>de</strong> dogmatică<br />
VI<br />
Blaj, 22 septembrie 1843. Declaraţia lui Vasile Gruiţa <strong>de</strong>spre atentatul <strong>din</strong> 21 septembrie 1843<br />
Faţă fiind eu în făgădău la Duţu, în 22 septembrie cătră 7 ciasuri înainte <strong>de</strong> a însăra au nimeritu<br />
Pavel Cătană, haiducul curţii, care neîntrebat <strong>de</strong> nimenea au început a grăi: „Da nu ştii ce s-au întâmplat<br />
asară?” Eu am răspuns: „Nu ştiu.” „Na, să spui eu. Am vrut să prinz pre părintele Bărnuţiu”. Eu am zis:<br />
„Pentru ce?” La care au zis: „Aztănopte cătră zece ciasuri, au ieşit <strong>din</strong> corn <strong>de</strong> la celălalt profesor, care<br />
şe<strong>de</strong> la ficiorii lui Gligoraşiu.” „D-apoi di ce nu i-ai dat pace, că acela e om bun şi n-o greşit la nimine<br />
nimica.” Iel au zis: „Da cum să-i dau pace, că eu am poruncă”. „Da <strong>de</strong> la cine?” Au răspuns: „De la<br />
Domnul Prefect ca cât îl voiu căpăta, minten să-l trimit acolo.” „Dar, Pavele, numai singur ai umblat<br />
după el?” „Ba nu, zisă, cu patr-inşi. Şi şi alaltă sară l-am păzit pe la fereşti şi peste tot locu până la 12<br />
ciasuri.” „D-apoi di ce ai păzit dupa el?” „Da cum nu, au răspuns, că ni-au 69 poruncit Prefectuşul că ne-a<br />
69 Iniţial în text apare sintagma mi-au poruncit peste care este corectat cu expresia ni-au<br />
poruncit.
40<br />
Daniela Deteşan 18<br />
da 30 în cur <strong>de</strong> nu l-om duce, şi l-am fi şi prins <strong>de</strong> n-ar fi fujit ceialalţi trei, da singur mi-au fost frică şi<br />
am fujit. Şi cel <strong>din</strong> corn au vrut să sloboadă puşca pe ferestră şi nu s-au slobozit.”<br />
Toate aceste le-au spus odată, şi apoi s-au dus. După aceia iară s-au întorsu în făgădău. Şi mai<br />
sus scrisele le-au poftorit mai <strong>de</strong> multe ori în auzu tuturora şi au zis şi aceia: „Au avut noroc cu Liţă şi<br />
cu alţii care au fost acolo şi au prins a striga «Toloai» că-l ducem”.<br />
Basilius Gruitza m p<br />
Cantor Cat Ec Blaj<br />
VII<br />
Blaj, 22 septembrie 1843. Declaraţia lui Vasile Major <strong>de</strong>spre al doilea atentat <strong>din</strong> 21 septembrie<br />
1843<br />
Testimonium<br />
Infrascriptus per Adm Rdum ac Clarissimum Dominum Simeonem<br />
Barnutiu Philosophiae in Lyceo Nationali Blasiensi Professorem provocatus ut Testimonium in re hac<br />
hominibus non <strong>de</strong>centi; imo horribili, ut pote qui hace omnia vi<strong>de</strong>rim – perhibeam. Ego proin<br />
conscientiose et fi<strong>de</strong>liter ita totam exponiam rem, prout audivi et vidi – nempe die 21 septembris 1843<br />
Vespertino tempore, post horam nonam, cum praefatus clarissimus Professor a domo forum<br />
prospiciente ubi vitum habebat, me acensa lucerna suam claritatem expectante, ad suum cubiculum<br />
esset rediturus persecutus ab haidonibus el aula Episcopali missis auxilium clamabat, ego vocem<br />
clamantis agnosuns tentavi exire, interim obstitit clausa porta, cujus clavis erat apud<br />
Reverendissimum D Stephanum Boer custo<strong>de</strong>m Capitularem, et serius mihi confuso in<br />
mentem occurebat per fenestram transilirii posse, hoc donec ego peregissem, auxiliares manus<br />
porrexere vicini homines, ac nocturni capitulariter constituti custo<strong>de</strong>s illi enim ceperunt clavam<br />
persequentis tunc Reverendissimus Boer jussit constitutos custo<strong>de</strong>s capere illum latronem sed ille<br />
asylum reperit in aula Praefecti Dominii Episcopalis, a<strong>de</strong>rat multitudo hominum, a<strong>de</strong>rat etiam<br />
Reverendissimus Cipariu Thimotheus adhuc facia fumans non enim dormiebat homo – haec ita.<br />
Statim postea certantes interse constituti custo<strong>de</strong>s Ioannes et Matheus penes fenestram persecuti<br />
D Professoris dicebat Ioannes Matheo: Tu es homo multiceps. Tu hace omnia praescivisti;<br />
nome te interogavi, quid praeteritis vesperis illi iterum quaesierint? Tu autem dixisi quod tu scias quid<br />
illi quaerunt et bene dixisti quod sciveris, i<strong>de</strong>o enim mihi non patefecisti si enim ego illos tunc<br />
allocutus sum, et quaesivi quidnam quaererunt illi respon<strong>de</strong>re: porcellum secunda vice unum ebtium<br />
ex aula Episcopali, sed en quaesivere D Barnutium, sed jam vi<strong>de</strong>bimus cras<br />
Dedi Blasii die 22 Sept<br />
Propria subscriptione usualique sigillo nunitum , Basilius Major m p, III-a anni<br />
SS Theologiae auditor<br />
Mărturie<br />
Subsemnatul, convocat <strong>de</strong> cu totul <strong>de</strong>mnul <strong>de</strong> închinăciune şi luminatul domn Simion<br />
Bărnuţiu, profesor la Liceul Naţional <strong>din</strong> Blaj, ca să <strong>de</strong>pun mărturie în această problemă<br />
necuviincioasă în ochii oamenilor, ba chiar înspăimântătoare, ca unul care am văzut cu ochii mei toate<br />
aceste lucruri, voi expune întreaga chestiune, cât mai conştiincios şi veridic, aşa cum am auzit şi am<br />
văzut; mai exact, în ziua <strong>de</strong> 21 septembrie 1843, pe înserate, după ora nouă, după ce ante-zisul<br />
prealuminat profesor pe când se întorcea în camera sa <strong>din</strong> casa aşezată spre piaţa publică un<strong>de</strong> servea<br />
masa fără să fi aprins felinarul său, după cum se cuvenea luminăţiei sale, fiind urmărit <strong>de</strong> străjile<br />
trimise <strong>de</strong> la Curtea Episcopală, striga după ajutor, eu, recunoscând vocea celui care strigă, am<br />
încercat să ies, dar m-am oprit pentru că poarta era închisă, iar cheia acesteia se afla la Ştefan Boer,<br />
custo<strong>de</strong>le Capitlului, şi <strong>de</strong>-abia mai târziu mi-a venit în minte, pentru că eram tulburat, că pot să sar<br />
pe fereastră, şi până când am făcut eu lucrul acesta, i-au întins o mână <strong>de</strong> ajutor vecinii şi paznicii <strong>de</strong><br />
noapte tocmiţi <strong>de</strong> Capitlu; şi aceia au înşfăcat măciuca celui care-l urmăreau şi atunci Boer a poruncit
19 Atentatele împotriva lui Simion Bărnuţiu. Între mit şi realitate 41<br />
paznicilor tocmiţi să-l prindă pe hoţul acela, însă acela şi-a găsit adăpost în curtea prefectului<br />
domeniului episcopal; era <strong>de</strong> faţă o mulţime <strong>de</strong> oameni, era <strong>de</strong> faţă şi prea<strong>de</strong>mnul <strong>de</strong> închinăciune<br />
domn Timotei Cipariu, fumând pipă, căci omul nu dormea – aceste lucruri aşa au fost. Îndată după<br />
aceea certându-se între ei paznicii tocmiţi, Ioan şi Matei, care l-au urmărit până la fereastra domnului<br />
profesor, îi zicea Ioan lui Matei: „Tu eşti un om cu multe feţe. Ai ştiut <strong>din</strong>ainte toate aceste lucruri.<br />
Oare nu te-am întrebat ce i-au cerut aceia <strong>din</strong> nou în serile trecute? Iar tu ai spus că ştii ce caută aceia<br />
şi bine ai spus că ştiai, căci <strong>de</strong> aceea nu mi-ai spus şi mie, căci dacă eu am vorbit cu aceia şi i-am<br />
întrebat ce caută, ei mi-au răspuns: un purcel, a doua oară mi-au spus că pe un beţiv <strong>din</strong> curtea<br />
episcopală, dar iată că l-au căutat <strong>de</strong> fapt pe domnul Bărnuţiu, însă vom ve<strong>de</strong>a mâine.”<br />
Am dat la Blaj în data <strong>de</strong> 22 septembrie<br />
Cu semnătură proprie şi întărită cu pecetea obişnuită, Vasile Maior cu mâna proprie, stu<strong>de</strong>nt în<br />
anul trei la teologie.<br />
VIII<br />
Blaj, 2 septembrie 1845, A<strong>de</strong>verinţă <strong>de</strong>spre lucrul care s-a întâmplat în zilele trecute cu domnul<br />
profesor Bărnuţiu semnată <strong>de</strong> Nicolae Tipograf, Szabo Ana, Stefan Şoimoşan, Grama Alexandru,<br />
<strong>de</strong>spre al doilea atentat împotriva lui Bărnuţiu<br />
A<strong>de</strong>verinţă<br />
Venind la nouă ore acasă <strong>de</strong> la târgul S. Miklensului, am <strong>de</strong>scărcat <strong>de</strong> pe car ce am avut, şi<br />
puindu-mă la cină cu muierea dimpreună am auzit în piaţ strigând „Tolvai” <strong>de</strong> multe ori. Eu<br />
spăimântându-mă că doară îi foc, sau alte primejdii precum s-au întâmplat şi în Postul Crăciunului,<br />
îndată am ieşit afară dimpreună cu muierea mea. Şi după noi au ieşit şi diacul care şe<strong>de</strong> la mine, a<strong>de</strong>că<br />
Şoimoşan, şi sluga care învaţă la meştesug.<br />
Şi ieşind afară, am văzut o grămadă <strong>de</strong> oameni stând şi lermezuind la poarta domnului canonic<br />
Boer. Ne-am dus la dânşii şi am aflat pre d profesor Bărnuţiu strâmtorindu-l lângă poartă.<br />
Am întrebat: „Cine-i? Cine-i? Domnia-ta eşti d Bărnuţiu?” Domnia lui au răspuns: „Eu<br />
sunt jupâne. Bună mărturie să-mi fii, că vreu să mă omoare hoţii.”<br />
Atunci haiducul Pavel au ridicat bâta în sus, iar eu pe <strong>din</strong> dreptul lui i-am prins bâta şi am zis:<br />
„Ce faci Pavele? Pe samă că îi domnul prof Bărnuţiu!” El au zis: „Fie batăr canonic, aşa am poruncă<br />
<strong>de</strong> la d prefect să-l duc în bu<strong>de</strong> dacă n-are lompaş”. Însă Pavel h tot îl trage, zicând:<br />
„Hai, hai în bu<strong>de</strong>”. D Bărnuţiu a zis: „Eu să vin?” Haiducul a zis: „Tu să vii.” D<br />
Bărnuţiu a zis: „Pentru ce să vin, mă? Că eu vin <strong>de</strong> la cină.” Iar soţiul lui Petrea văcarul îl tot silea să-l<br />
ducă zicând: „Ia-l! Ia-l! Că ştii ce poruncă avem, să-l ducem în bu<strong>de</strong> dacă n-are lompaş.” Atunci<br />
auzind d c Boer au zis: „Care sunteţi?”. D Bărn au zis: „Eu sunt,<br />
Reverendissime Dne! Vreu să mă omoare hoţii!” Iar D c Boer au strigat:<br />
„Prin<strong>de</strong>ţi-i!” Însă dânşii au fugit şi strejile amândouă au fugit să-i prindă. Iară dânşii nu i-au ajuns.<br />
Pentru aceia mărturisim în cunoştinţa sufletului nostru, noi cei <strong>din</strong> jos subscrişi, cum că acestea<br />
aşa s-a întâmplat precum este scris, şi suntem gata a şi jura <strong>de</strong> cumva s-a pofti.<br />
Tipograph Nicolaus m pia, Szabo Aniko muiere, Soimosan Stephanus m<br />
pia, Grama Sandor, sluga<br />
IX<br />
Blaj, 1 <strong>de</strong>cembrie 1843. Simion Bărnuţiu către împăratul Fer<strong>din</strong>and I <strong>de</strong>spre cele două atentate<br />
împotriva lui.<br />
Domine, Domine Benignissime, Naturaliter Clementissime!<br />
Etsi mala ne cogitari qui<strong>de</strong>m sine horrore possint, quae sub pastorali regimine illustrissimi<br />
domini episcopi Fogarasiensis Ioannis Lemény professores perferre coguntur, ea tamen realia esse ex
42<br />
Daniela Deteşan 20<br />
humillime advolutis documentis luculenter patet, iam enim altera vice illustrissimus d episcopus<br />
ope suorum infrascriptum e medio tollere tentavit notumque ei<strong>de</strong>m imminere periculum tanto magis<br />
timendum habet, quod etsi attentatum <strong>de</strong> quinta Ianuarii a c ipsi etiam excellentissimo<br />
d gubernatori regio infrascriptus notum reddi<strong>de</strong>rit: audaciam tamen illustrissimi d<br />
episcopi et suorum neque excellentissimi d regii gubernatoris auctoritas a temerario ausu<br />
repetendo cohibere valuit. In maxime itaque periculo au<strong>de</strong>t infrascriptus ad altissimum thronum<br />
recurrere seriemque suarum tristium querelarum sequenti modo <strong>de</strong>mississime recensere:<br />
Primus ausus temerarius contra vitam infrascripti sub a. b. d. uberius <strong>de</strong>scriptus contigit nocte<br />
in quintam Ianuarii a c vergente internecinum attentatum dirigente Simeone Fülep<br />
parocho Blasiensi, archidiacono ac professore theologiae moralis et pastoralis in seminario<br />
dioecesano Blasiensi; vir hicce (affinis illustrissimi d episcopi ab agresti parochia Landorensi<br />
ad primam Metropolis Ecclesiae Graeco-Catholicae parochiam docendasque insuper sublimes<br />
theologicas scientias propter solam affinitatem vocatus et quatuor officiis toti<strong>de</strong>mque beneficiis qua<br />
parochus, archidiaconus, capellanus et professor, contra canones et cum damno aliorum sacerdotum<br />
ac publici oneratus) odio in infrascriptum inflammatus ceu talem, qui eiusmodi abusus saepe verbis et<br />
nonnunquam coram instantiis competentibus etiam scripto carpebat, horrendum opus adgressus est ad<br />
infrascriptum e medio tollendum.<br />
Instrumenta ad propositum sibi finem necessaria: scala et trabs archidiacono propria ceu<br />
corpus <strong>de</strong>licti tanto maiori eun<strong>de</strong>m suspicione iam tunc statim gravabant, quod odium illius in<br />
infrascriptum, uti et relatio hujus cum aula episcopali publice constaret; suspicionem v<br />
capitulum sua auctoritate mirum in modum confirmavit, illico enim post attentatum domini canonici<br />
capitulares ad dirutam fenestram acce<strong>de</strong>ntes et scalam, trabem contortosque funes conspicientes<br />
edixerunt: dominum scalae quicunque ille foret, gravi suspitioni obnoxium fore cumque brevi post<br />
scalam trabemque archidiacono Fülep propria esse <strong>de</strong>tectum fuisset, publica opinione archidiaconus<br />
tanquam adtentati particeps notabatur.<br />
Quod cum observassent canonici: Basilius Rátz rector seminarii, Constantinus Alutan affinis<br />
episcopi et Stephanus Boer cognatus episcopi, proin<strong>de</strong> partium archidiaconi studiosi, omnem lapi<strong>de</strong>m<br />
moverunt ad suspicionem participii ab archidiacono avertendam i<strong>de</strong>oque in publicum vulgare non<br />
cessabant latrones illos iam lardum Canonici Boer, iam cassam Cleri quaesivisse omnemque operam<br />
impen<strong>de</strong>bant, ut commissarios ad investigandos latrones exmissos persua<strong>de</strong>re possent latronibus non<br />
fuisse consilium infrascripti occi<strong>de</strong>ndi, vi<strong>de</strong>bant enim hoc subsistente suspicionem ab archidiacono<br />
amoveri haud posse, imo etiam eo <strong>de</strong>venerunt, ut nomine v capituli infrascriptum<br />
admonitione sub x terrerent qua suspitio in archidiaconum annihilabatur atque infrascriptus ad<br />
respon<strong>de</strong>ndum provocabatur, ad quam admonitionem respondit infrascriptus sub y osten<strong>de</strong>ns:<br />
admonitionem ipsam esse infundatam et simul postulans, ut in plena sessione capitulari perlegeretur<br />
responsum, quod, ubi factum fuit, canonici nihil, quod reflecterent, habentes suo silentio suspicionem<br />
infrascripti ad dirutam fenestram per se quoque confirmatam rursus confirmarunt.<br />
Verumtamen isthaec admonitio capitularium val<strong>de</strong> nocivum in inquisitionem influxum habuit,<br />
commissarii enim Ioannes Miksa vicecomes et Samuel Szegedi viceiu<strong>de</strong>x nobilium i<br />
comitatus Albae Inferioris voto trium praefatorum canonicorum confisi neque vicinos interrogarunt<br />
omnes, neque citarunt omnes famulos, qui tempore attentati apud archidiaconum in servitio fuerunt,<br />
neque interrogarunt sacerdotes, a quibus hoc in negotio multum discere potuissent, neque aulicos<br />
curiae episcopalis examinarunt, potius cum illis ac praefecto curiae tractabant ac pran<strong>de</strong>bant, licet<br />
hunc ceu suspectum commissariis exhibuerit infrascriptus sub d; imo commissarii officii sui obliti<br />
coram canonico Arsenio Popovics et aliis in domo praefecti infrascripto exprobrarunt, quod<br />
excellentissimo d gubernatori regio casum suum notum reddi<strong>de</strong>rit, se per hoc laesos esse<br />
asserentes, un<strong>de</strong> secutum, quod ceu laesi, ut putabant, neque investigationem, cum <strong>de</strong>bito rigore<br />
peregerint; hinc secuta fuit relatio illustrissimi domini supremi comitis ad excellentissimum dominum<br />
gubernatorem regium superficiali operato commissariorum superstructa et hac nixa resolutio<br />
excellentissimi d gubernatoris regii sub b, qua infrascripto gratiosissime resolvere dignatur,<br />
quod etsi auctores temerarii ausus <strong>de</strong>tegi non potuerint, eo tamen non obstante supremum comitem<br />
provocatum esse, ut personae vigili oculo serventur, contra quas aliqua suspicio esset, et, si uberiora
21 Atentatele împotriva lui Simion Bărnuţiu. Între mit şi realitate 43<br />
indicia semet obtulerint, contra eiusmodi personas inductu legum patriae et subsistentium<br />
altissimarum or<strong>din</strong>ationum procedi curet.<br />
Esto vero auctores nonnisi ob <strong>de</strong>fectum rigoris, a praelaudatis commissariis in obversum<br />
positivi mandati illustrissimi d supremi comitis, intermissi <strong>de</strong>tegi non potuerint: internecinum<br />
nihilominus adtentatum praefati archidiaconi opus esse et qui<strong>de</strong>m illustrissimo d episcopo<br />
consentiente et conscio Basilio Rátz rectore seminarii ex hucusque recensitis cum sequentibus<br />
conectendis liquidum fit; enimvero:<br />
1. Scala et trabs archidiacono propria inquirentem in auctorem internecini ausus inviant et<br />
<strong>de</strong>ducunt ad toties fatum archidiaconum Simeonem Fülep.<br />
2. Odium eius<strong>de</strong>m in infrascriptum iubet ibi<strong>de</strong>m subsistendum eun<strong>de</strong>mque archidiaconum<br />
tanquam participem internecini ausus eo magis consi<strong>de</strong>randum esse, quod:<br />
3. Docente testimonio sub e archidiaconus Simeon Füleep quarta Ianuarii vespera attentati<br />
expetierit servum (darabant) a clavigero curiae episcopalis pro nocte illa, servus autem e curia<br />
episcopali per portam praefecti curialis egressus adivit archidiaconum; iste vero servum expetens<br />
diligenter inculcavit clavigero, ut nocturnam servi absentiam reticeret eique haud imputaret, indigebat<br />
enim opera illius ad internecinum suum consilium exequendum i<strong>de</strong>oque illius absentiam alto silentio<br />
sepelire oportebat, secus enim facile evenire poterat, ut qua absens fatali illa nocte ad red<strong>de</strong>ndam<br />
absentiae rationem in ius adtrahetur examinique rigoroso subiiciatur, quod a commissariis iussa<br />
supremi sui comitis fi<strong>de</strong>liter exequentibus postulari iure merito poterat et revera etiam factum fuisset.<br />
4. Simeon Fülep affinis episcopi Samuel Vajda praefectus et affinis eius<strong>de</strong>m et Basilius Rátz<br />
rector seminarii simulque infausta connexione episcopo iunctus paulo ante internecinum ausum<br />
Stephanum Manfi notarium consistorialem et simul nepotem episcopi miserunt Claudiopolim consilii<br />
ab episcopo tunc in commitiis commorante petendi gratia; quale autem <strong>de</strong><strong>de</strong>rit consulentibus<br />
responsum patuit illico post reditum notarii, etqui<strong>de</strong>m:<br />
a) Ex epistola illustrissimi d episcopi scripta ad Basilium Rátz rectorem seminarii, in<br />
qua infrascriptum unum esse <strong>de</strong>clarabat e multis Brutis, quos genuit aetas, etsi nomen isthoc<br />
infrascriptus haud fuerit promeritus, cum illustrissimo d episcopo quotiescunnque salus<br />
Ecclesiae aut utillitas scholarum postulabat, quas d episcopus salaria professoribus solvere<br />
aegree ferens <strong>de</strong>lere inten<strong>de</strong>bat, semper optima consilia suppeditaverit partim qua iu<strong>de</strong>x in<br />
sessionibus v consistorii, partim qua professor cum aliis professoribus saluti Ecclesiae<br />
addicis; at illustrissimus d eppus pro eiusmodi consiliis odio rependit et filialem<br />
sinceritatem pro hostilitate reputans vindictae studium ascripto factisque manifestare non dubitavit;<br />
huic vindictae studio adscribitur mors Ioannis Rusz professoris historiae universalis, qui die <strong>de</strong>cima<br />
Aprilis a c non sine gravi suspicione veneni occubuit; hinc enata est superior epistola,<br />
qua infrascriptum immerito Brutum commpellat a<strong>de</strong>oque morte dignum iudicat, prouti ipse Basilius<br />
Rátz seminarii rector optimus consiliorum ac verborum episcopi interpres hanc epistolam tertia<br />
Ianuarii a c coram Basilio Maior secundi anni theologiae auditore legit et interpretatus<br />
est infrascriptum vita indignum ac stultum <strong>de</strong>clarans dignumque, ut in momento <strong>de</strong>leatur, imo etiam<br />
brevi reipsa <strong>de</strong>lendum fore praedicens his verbis: „vae illi, non enim est tar<strong>de</strong>”; quam terribilem<br />
comminationem praefatus s theologiae auditor a rectore egressus illico reliquis<br />
theologiae auditoribus in musaeo notam fecit ac narravit, uti testantur theologiae auditores sub c<br />
subscripti; ex hac igitur epistola non solum animus episcopi in infrascriptum sed et consilium, quid<br />
cum ipso fieri <strong>de</strong>si<strong>de</strong>rabat eo magis elucet, quod:<br />
b) Illico post reditum notarii canem vicini Nicolai Typograph occi<strong>de</strong>rint, ne latratu nocturno<br />
operi nefario intentos impediret aut pro<strong>de</strong>ret asseresque e sepibus vicinorum a<strong>de</strong>merint, ut eo facilior<br />
breviorque esset aditus e platea Simeonis Fülep ad domum infrascripti; ac tan<strong>de</strong>m:<br />
c) Quemadmodum rector Basilius Rátz praedixerat infrascriptum brevi <strong>de</strong>lendum fore, sicarii<br />
haud tardantes circa duo<strong>de</strong>cimam noctis quartae Ianuarii omnibus necessariis instrumentis ab<br />
archidiacono Simeone Fülep (uti sub tertio docetur) cooperante provisi reipsa comparuerunt ad<br />
<strong>de</strong>lendum infrascriptum; in cuius occasum episcopum consensisse, patuit etiam post ausum<br />
internecinum, enimvero:
44<br />
Daniela Deteşan 22<br />
d) Iure postulari poterat, ut episccopus <strong>de</strong> hoc casu edoctus infrascripti <strong>de</strong>fen<strong>de</strong>ndi ac<br />
nefariorum <strong>de</strong>tegendorum negotium ipsemet in se assumat a nemine requisitus, quis enim maiore<br />
sacerdotes <strong>de</strong>fen<strong>de</strong>ndi obligatione obstringitur ac episcopus? At illustrissimus dominus episcopus<br />
nullum unnquam passum fecit ad nefarios illos <strong>de</strong>tegendos, imo, cum mense Ianuarii infrascriptus<br />
episcopum Claudiopoli accessisset, illustrissimus dominus nihil <strong>de</strong> hoc casu loqui ausus fuit, sed vix<br />
proposita quaestione „an non vestigia quaedam inventa sint?”, subito ad alias materias tremula voce<br />
transivit; redux vero ad cathedram nunquam super ccasu isthoc cum canonicis tractare ausus est metu<br />
publicae opinionis quam flectere in suas partes tentavit qui<strong>de</strong>m vario modo, iam scilicet in vulgus<br />
spargere latrones illos laridum canonici Boer, mox vero cassam capituli et cleri quaesivisse; iam<br />
latrones illos in Bolkáts interceptos esse, mox verro Stephanum Boer canonicum eo adducendo, ut<br />
fenestras et ianuas suas inusitato modo muniri curaret, ita, ut fabri ipsi eun<strong>de</strong>m vi<strong>de</strong>rent, utpote qui<br />
recte noscebant haec omnia nonnisi ad fucum metus faciendum fieri; verum cuncta haec aliaque<br />
similia tentamina recte sentientium iudicium in partem episcopi flectere non potuerunt.<br />
Etsi vero illustrissimus dominus episcopus suique horrendi istius ausus suspicione ab omnibus<br />
gravarentur, quibus allata adiuncta nota erant; nihilominus tantum abfuit, ut infamiam hanc <strong>de</strong> se<br />
suisque in vulgus sparsam emendasset honorique suo coram patria consuluisset, ut potius novo ausu<br />
internecino <strong>de</strong> vigesima prima Septembris a c semet ipsum amplius prodi<strong>de</strong>rit ac<br />
probaverit, enimvero:<br />
5. Utprimum innotuit illustrissimo domino episcopo infrascriptum (qui metu iam expertae die<br />
quarta Ianuarii violentiae ferias scholasticas domi transigere haud ausus fuit) domum redivisse, illius<br />
sicariis suis in mandatis <strong>de</strong>dit, ut infrascriptum iterum adgre<strong>de</strong>rentur, qui positivo huic mandato<br />
obsequentes vigesima Septembris ad fenestras proprii hospitii insidiati sunt, ast cum metu vigilum in<br />
domum irrumpere ausi non fuissent, repetierunt insidias die vigesima prima Septembris ad fenestras<br />
domus, ubi infrascriptus cum professore Demetrio Boer victum servabat, quemadmodum docetur<br />
testimoniis sub A et E; hinc illico post nonam horam a coena egressum et a praefato professore<br />
can<strong>de</strong>lam ar<strong>de</strong>ntem in manu servante usque in porticum comitatum, postea vero solum versus<br />
proprium hospitium euntem et iam vix 14 passus ab eo<strong>de</strong>m distantem quatuor sicarii adgressi sunt,<br />
quorum primum Paulum nomine cum infrascriptus elevato fuste in se rapido cursu ruentem vidisset,<br />
illico exclamans auxilium hominum implorauit, latro vero totus necis <strong>de</strong>si<strong>de</strong>rium spirans lenta voce<br />
iubebat infrascriptum silere dicens: „sileas, sileas, non clames!” et fuste caput confringere nitebatur,<br />
cuius ictibus aegre admodum evitatis, inter continuum auxilii clamorem pervvenit infrascripptus ad<br />
ianuam proprii hospitii hic latro iterum fustem in caput summa cum violentia direxit, quam semel<br />
infrascriptus manibus exceptam altera vice Mathaeus vigil securi interpoosita a capite avertit; tertio<br />
iti<strong>de</strong>m in caput directam a tergo prehendit Nicolaus Typograph vicinus, qui cum suis domesticis ad<br />
clamorem auxilium implorantis exiverat, itaque cum ad clamorem plures accurrissent, sicarii vi<strong>de</strong>ntes<br />
se ab efficiendo internecino consilio per homines cohiberi, iam pro vigilibus ab aula episcopali<br />
constitutis se <strong>de</strong>clarare atque inn mandatis habere, ut interceptum in carceres illustrissimi d<br />
episcopi <strong>de</strong>ducerent, ea solum <strong>de</strong> causa, quod lampa<strong>de</strong>m non haberet; tan<strong>de</strong>m ab accurrente undique<br />
multitu<strong>din</strong>e territi sicarii in aulam episcopalem profugerunt interrogaruntque episcopum, quid ultro<br />
fieri mandaret; illustrisssimus vero d episcopus interrogantes, siqui<strong>de</strong>m inepti fuerint ad<br />
mandatum exequendum, iam quiescere iussit; altera vero die securitatis invigilatricem se ferens aula<br />
episcopalis et i comitatus mandatum quodpiam praetextens, campanam ecclesiae parochialis<br />
nona hora vespertina pulsari iussit, quod post quatuor dies iterum cessavit. Haec omnia docentur<br />
testibus sub I, item testimoniis sub B, C, D, G. E quibus elucet:<br />
6. Illud subterfugium illustrissimi d episcopi eiusque praefecti Samuelis Vajda, quod<br />
allati sicarii fuissent vigiles ad confirmandam publicam securitatem constituti fundamento penitus<br />
carere; neque enim vigilarunt unquam nisi 20 et 21a Sept cum ad fenestras insidiati sunt; -<br />
neque interrogarunt infrascriptum more vigilum: „Quis es?”, sed muti ruerunt in ipsum fustibus; -<br />
neque opus erat eorum vigiliis, cum adfuerint legitimi vigiles a mense Februario constituti; - neque<br />
etiam clamores nocturni committebantur, qui eiusmodi vigiliis sedandi cohibendique fuissent, nisi<br />
forte inter nocturnae quietis turbatores aulici episcopales referentur, qui totas noctes cum suspectis<br />
saltatoribus insumunt in diversis domibus civium cum scandalo populi ac scholasticae iuventutis
23 Atentatele împotriva lui Simion Bărnuţiu. Între mit şi realitate 45<br />
xhoreas ducentes; si vero illustrissimus d episcopus oppidum a furibus tutum red<strong>de</strong>re serio<br />
vellet, tunc ante omnes praefectum et affinem suum Samuelem Vajda incarcerare <strong>de</strong>beret, utpote<br />
primum in toto comitatu furem, imo etiam sacrilegum, ut qui a <strong>de</strong>functo canonico Ioanne Nemes<br />
contractuales furatus sit super pecunia inter capitulum, pauperes cognatos et ecclesiam Nassodiensem,<br />
cui ultimo inservivit divi<strong>de</strong>nda; neque postremo publicatum fuisse constat in hooce oppido i<br />
comitatus mandatum vi cuius sub poena trucidationis sine lampa<strong>de</strong> a coena redire prohibitum fuisset;<br />
un<strong>de</strong> et pulsatio campanae nonnisi ad fucum faciendum et crimen suum taliter qualiter tegendum ab<br />
aula episcopali or<strong>din</strong>ationem comitatensem praetextente or<strong>din</strong>ata i<strong>de</strong>oque post quatuor dies rursus<br />
intermissa fuit. Hinc elucet:<br />
7. Eos<strong>de</strong>m non vigiles sed sicarios fuisse ab illustrissimo d episcopo ad infrascriptum<br />
trucidandum ablegatos, quod uberius elucet porro:<br />
a) Et estimonio Danielis servi et cognati episcopalis, qui sub H testatur se etiam missum fuisse<br />
cum reliquis, ast, cum ob <strong>de</strong>bilem visum caeteros comitari sibi impossibile esse exposuisset,<br />
illustrissimus d episcopus subri<strong>de</strong>ns ipsum dispensavit dicens: „Non mittatis ipsum, quia<br />
ille non vi<strong>de</strong>t”, un<strong>de</strong> patet illustrissimum d episcopum consilio intterfuisse.<br />
b) E testimoniis vigilum sub I, quos sicarii corrumpere ac in suam partem pertrahere conati<br />
sunt promittentes a praefecto per talerum, ab epicopo vero per 14, 15 florenos, et ultra:<br />
c) Et estimonio Pauli hajdonis curialis, qui coram Ioanne Sofan arendatore Martino Zudor<br />
iudice pagensi et Sonea Marcutiu confessus est sub I se ab episcopo (<strong>de</strong>super, <strong>de</strong> susu, von ober) ad<br />
quietem inviatos esse tanquam ineptos mandatorum executores postquam re infecta in curiam<br />
episcopalem rediverunt.<br />
d) Si nefarius actus non fuisset illustrissimo d episcopo consentiente tentatus iure<br />
postulari ac expectari poterat, ut illustrissimus d episcopus sicarios et praefectum Samuelem<br />
Vajda civili iurisdictioni pro <strong>de</strong>merito puniendos transponeret a nemine requisitus, hoc enim exigebat<br />
non tantum obligatio episcopalis sacerdotem et professorem <strong>de</strong>fen<strong>de</strong>ndi sed vel maximme honor et<br />
existimatio episcopalis horrendi criminis participis notata; at illustrissimus d episcopus non<br />
tantum Samuelem Vajda notarium furem et sacrilegum sed et reliquos rusticos sicarios hodiedum in<br />
aula servat, fovet ac protegit, qui potenti patrocinio aulae episcopalis fulti terrent oppidum universum<br />
nullumque est facinus a<strong>de</strong>o horrendum, quod non facerent iussi per episcopum eiusque praefectum,<br />
uti sub I confitetur ipse Paulus hajdo curialis. E quibus clarum est sicarios per episcopum et<br />
praefectum ablegatos fuisse ad infrascriptum trucidandum, quem re ipsa trucidassent nisi ab<br />
accurrente multitu<strong>din</strong>e ac vigilibus neci ereptus fuisset teste 1, 2 sub I item sub C.<br />
8. Siqui<strong>de</strong>m illustrissimo d episcopo iam altera vice non successerit infrascriptum e<br />
medio tollere, idcirco mediante praefecto suo et affine Samuele Vajda omnium pravorum suorum<br />
consiliorum post Simeonem Fülep primario organo eun<strong>de</strong>m infrascriptum coram v<br />
capitulo accusavit ac ad poenam postulavit, quod adgressus per sicarios auxilium hominum clamans<br />
imploraverit addito praetextu, quod per hunc clamorem primo somno sopiti conturbati sint (iam enim<br />
eo miseriarum <strong>de</strong>venerunt professores sub pastorali regimine illustrissimi d episcopi Ioannis<br />
Lemény, ut neque clamare et auxilium hominum implorare liceat per sicarios aggressis, cum sicarii<br />
sint episcopales), qui cum ipsi turbent securitatem civium reatum libenter in infrascriptum <strong>de</strong>rivarent,<br />
qui in silentio ad suum hospitium a coena redibat et nonnisi per latrones adgressus exclamavit at<br />
neque tunc turbavit clamore suo dormientes, adhuc enim non dormiebant, eo minus praefectus cum<br />
suo principali illustrissimo d episcopo, qui eventum rei avidi expectabant can<strong>de</strong>la ar<strong>de</strong>nte et<br />
nonnisi coepto clamore extincta, uti sub D et sub I, quod novum pravi consilii argumentum est. –<br />
Hanc accusationem v capitulum interposita per infrascriptum protestatione cu ad suam<br />
sphaeram haud pertinentem transposuit reverendissimo domino praeposito capitulari tanquam<br />
prodirectori lycei, cui infrascriptus qua professor immediate subest, qui ad postulatum praefecti<br />
adornata benigna inquisitione sub I, infrascriptum a praetensionibus illustrissimi d episcopi<br />
per suum praefectum exhibitis absolvit qui<strong>de</strong>m sub K, ast a novis eiusmodi vitae periculis ab aula<br />
impen<strong>de</strong>ntibus eo minus liberare potest, cum nec ipse tutus sit.<br />
Cum itaque infrascriptus in maximo vitae periculo positus neque possit auxilium expectare a<br />
comitatu, cuius officiales ad similes ausus investigandos exmitti solitos facile Episcopus <strong>de</strong>mereri
46<br />
Daniela Deteşan 24<br />
potest – neque a capitulo aut consistorio locali, cuius pars maior partim cognatione, partim nexu<br />
pecuniae publicae pessumdatae aliaque multiplici connexione episcopum talia agentem et<br />
admittentem tuetur pars autem minor talia au<strong>de</strong>ntem timet – neque etiam huiusmodi iurisdictionibus<br />
subsit illustrissimus d episcopus, synodum vero generalem communem omnium<br />
personarum ecclesiasticarum ipso episcopo haud excepto (secundum Ecclesiae Graeco-Catholicae<br />
constitutionem etiam sub principibus reformatis intacte custoditam) iudicem ac <strong>de</strong>fensorem<br />
illustrissimus d epiiscopus data opera suppresserit: ad Maiestatem Vestram Sacratissimam<br />
tanquam Regem Apostolicum et Summum Ecclesiarum Patronum recurrere au<strong>de</strong>t infrascriptus<br />
Ean<strong>de</strong>m <strong>de</strong>mississimis precibus orando et obsecrando, quatenus securitatem per professores 25a<br />
Aug a c <strong>de</strong>mississimis precibus immploratam clementissime elargiri dignaretur<br />
cum securitatem aliun<strong>de</strong> obtinere nequeamus sub eiusmodi vero pastoralii regimine illustrissimi<br />
d episcopi nostri post tot casus ac temerarios ausus amplius tuti non simus; ae<strong>de</strong>s enim<br />
episcopaless a religiosissimis quondam episcopis inhabitatae hodie fornicariis et adulteris praebent<br />
habitationem; curia episcopalis a piissimis maioribus Maiestatis Vestrae Sacratissimae eum in finem<br />
nationi nostrae donata, ut esset domicilium reliigionis ac virtutis, hodie in asylum sicariorum conversa<br />
est; a quibus ut Maiestas Vestra Sacratissima suos fi<strong>de</strong>les Ecclesiamque liberare dignetur nunquam<br />
satis orare possumus; actum enim iam est et conclamatum <strong>de</strong> salute nostra, nnisi auxilium a Maiestate<br />
Vestra Sacratissima periclitantibus quantocyus advenerit.<br />
Quod <strong>de</strong>missmis precibus orando fi<strong>de</strong>litatemque perpetuam vovendo emorior,<br />
Maiestatis Vestrae Sacratissimae<br />
Blasii die 1a Decembr 843<br />
Humillimus perpetuoque fi<strong>de</strong>lis ac subditus<br />
Simeon Barnutius m pa, Philosophiae Professor V Cleri, Graeco-<br />
Catholici Notarius<br />
22. Ad Sacratissimam Caessareo-Regiam et Apostollicam Maiestatem Fer<strong>din</strong>andum<br />
Primum. 6. Demisissimae preces Simeonis Barnutiu contra internecina molimina Ioannis Lemény<br />
Episcopi Fogarasiensis auxilium orantis.<br />
Preasfântă Maiestate Cezarocrăiască şi Apostolică,<br />
Preaîndurătorule Domn,<br />
De la natură Preaîngăduitorule!<br />
Cu toate că relele pe care profesorii sunt constrânşi să le îndure sub oblăduirea pastorală a<br />
prealuminatului domn Ioan Lemeny, episcopul <strong>de</strong> Făgăraş, nu pot fi nici măcar gândite fără oroare,<br />
totuşi <strong>din</strong> documentele anexate aici reiese pe <strong>de</strong>plin că acestea sunt reale, căci prealuminatul domn<br />
episcop a încercat încă o dată, cu ajutorul alor săi, să-l facă pe subsemnatul să dispară şi cu atât mai mult<br />
trebuie să se teamă acesta că îl paşte primejdia cunoscută lui, <strong>de</strong>oarece, în ciuda faptului că subsemnatul<br />
a adus la cunoştinţă atentatul <strong>din</strong> ziua <strong>de</strong> cinci ianuarie a anului în curs până şi prealuminatului domn<br />
guvernator regesc, totuşi nici măcar autoritatea preastrălucitului domn gubernator regesc nu a putut să<br />
înăbuşe îndrăzneala prealuminatului domn episcop şi a acoliţilor săi <strong>de</strong> a repeta încercarea temerară. Prin<br />
urmare, aflându-se în cea mai mare primejdie, subsemnatul îndrăzneşte să facă apel la preaînaltul tron şi<br />
să <strong>de</strong>sfăşoare în felul următor răbojul tristelor sale plângeri:<br />
Prima încercare temerară împotriva vieţii subsemnatului, <strong>de</strong>scrisă pe larg la punctele a, b şi d,<br />
a avut loc în noaptea <strong>din</strong>spre cinci ianuarie, atentatul criminal fiind condus <strong>de</strong> Simion Fülep, parohul<br />
blăjean: acest bărbat (rudă a prealuminatului domn episcop, promovat, doar datorită înrudirii cu<br />
acesta, <strong>din</strong> parohia ţărănească <strong>de</strong> la Landor în prima parohie a Bisericii Metropolitane Greco-Catolice<br />
şi pe <strong>de</strong>asupra la predarea sublimelor ştiinţe teologice, fiind <strong>de</strong> asemenea încărcat, împotriva<br />
canoanelor şi spre dauna obştească a celorlalţi preoţi, cu patru slujbe laolaltă cu tot atâtea beneficii:<br />
cea <strong>de</strong> paroh, cea <strong>de</strong> arhidiacon, cea <strong>de</strong> capelan şi cea <strong>de</strong> profesor), aprins <strong>de</strong> ură împotriva<br />
subsemnatului ca împotriva celui care critica a<strong>de</strong>sea cu vorbele sale astfel <strong>de</strong> abuzuri şi uneori le<br />
prezenta în scris în faţa instanţelor competente, a purces la ticăloasa faptă <strong>de</strong> a-l suprima pe<br />
subsemnatul.
25 Atentatele împotriva lui Simion Bărnuţiu. Între mit şi realitate 47<br />
Uneltele <strong>de</strong> care avea el nevoie pentru ţelul propus – scara şi bârna proprii protopopului fiind<br />
corpurile <strong>de</strong>licte, îl apăsau încă <strong>de</strong> atunci cu o bănuială cu atât mai mare, cu cât era în<strong>de</strong>obşte<br />
cunoscută ura lui faţă <strong>de</strong> subsemnatul, precum şi relaţia acestuia cu curtea episcopală; bănuiala a<br />
întărit-o <strong>de</strong>-o manieră limpe<strong>de</strong> venerabilul capitlu prin autoritatea sa, căci domnii canonici capitulari<br />
venind la faţa locului după atentat, adică la fereastra distrusă, şi văzând scara, bârna şi funiile răsucite,<br />
au <strong>de</strong>clarat că, oricine va fi fost proprietarul scării, el se expune unei grave bănuieli, iar după ce, la<br />
scurtă vreme, s-a <strong>de</strong>scoperit că scara şi bârna aparţineau protopopului Fülep, s-a răspândit în târg<br />
vestea că protopopul era părtaş la atentat.<br />
După ce canonicii au observat acest lucru, Vasile Raţ, directorul Seminarului, Constantin<br />
Alutan, ruda episcopului, şi Ştefan Boer, cumnatul episcopului, ca atare ţinând partea protopopului,<br />
au făcut tot posibilul să în<strong>de</strong>părteze <strong>de</strong> protopop bănuiala participării şi <strong>de</strong> aceea nu încetau să<br />
răspân<strong>de</strong>ască ştirea cum că tâlharii aceia căutau ba slănina canonicului Boer, ba casa cu bani a<br />
Clerului şi se străduiau <strong>din</strong> răsputeri să-i convingă pe comisarii trimişi pentru a-i căuta pe tâlhari că<br />
aceia nu aveau <strong>de</strong> gând să-l ucidă pe subsemnatul, căci văzând că <strong>de</strong> vreme ce acesta insista, nu<br />
puteau să în<strong>de</strong>părteze bănuiala <strong>de</strong> la protopop, au ajuns până acolo, încât să-l ameninţe pe<br />
subsemnatul cu mustrare – cuprinsă sub punctul x –, în numele capitlului, prin care era nimicită<br />
bănuiala faţă <strong>de</strong> protopop, iar subsemnatul era chemat să răspundă; subsemnatul a răspuns la acest<br />
avertisment – sub punctul y – arătând că mustrarea este nefondată şi cerând totodată ca răspunsul său<br />
să fie citit în plenul adunării capitulare; când acesta a fost citit, canonicii, neavând ce să chibzuiască,<br />
au confirmat <strong>din</strong> nou prin tăcerea lor bănuiala întărită <strong>de</strong> ei şi în faţa ferestrei distruse a<br />
subsemnatului.<br />
Totuşi, acest avertisment al capitularilor a avut o influenţă foarte dăunătoare asupra anchetei,<br />
căci comisarii Ioan Micşa, vicecomitele, şi Samuel Szegedi, viceju<strong>de</strong>le nobililor vestitului comitat al<br />
Albei Inferioare, bizuindu-se pe votul celor trei canonici pomeniţi, nici nu i-au anchetat pe toţi<br />
vecinii, nici nu au chemat toate slugile care, la vremea atentatului, erau în slujbă la protopop, nici nu<br />
i-au interogat pe preoţi, <strong>de</strong> la care ar fi putut afla multe în această pricină, nici nu i-au cercetat pe<br />
slujitorii <strong>de</strong> la curtea episcopală, ba chiar se întreţineau şi prânzeau cu aceia şi cu prefectul curţii, cu<br />
toate că subsemnatul indicase comisarilor că acesta <strong>din</strong> urmă era suspect – sub punctul d -; mai mult,<br />
uitând <strong>de</strong> îndatorirea lor, comisarii au <strong>de</strong>zaprobat, în faţa canonicului Arsenie Popovici precum şi a<br />
altora, în casa prefectului, faptul că subsemnatul a adus la cunoştinţa preastrălucitului domn<br />
guvernator nenorocirea sa, afirmând că ei se simţeau lezaţi prin acest lucru, şi, în consecinţă,<br />
socotindu-se lezaţi nu au mai efectuat ancheta cu cuvenita rigoare; <strong>de</strong> aici a rezultat raportul<br />
prealuminatului domn comite suprem către preastrălucitul domn guvenator, întocmit în temeiul<br />
muncii superficiale a comisarilor, precum şi, bazată pe acesta, hotărârea preastrălucitului domn<br />
guvernator – sub punctul b –, prin care se învredniceşte a hotărî cu toată îndurarea, pentru<br />
subsemnatul, că, <strong>de</strong>şi autorii încercării temerare nu au putut fi <strong>de</strong>scoperiţi, în ciuda acestui fapt, totuşi,<br />
comitele suprem era chemat să supravegheze cu ochi atent persoanele asupra cărora plana vreo<br />
bănuială şi, dacă acestea ar fi oferit indicii mai în<strong>de</strong>stulătoare, să aibă grijă să se proce<strong>de</strong>ze împotriva<br />
lor conform cerinţelor legilor patriei şi ale preaînaltelor ordonanţe în vigoare.<br />
Să admitem că autorii ticăloşiei nu au putut fi <strong>de</strong>scoperiţi doar datorită lipsei <strong>de</strong> rigoare <strong>din</strong><br />
partea comisarilor înainte-pomeniţi, care au nesocotit porunca expresă a prealuminatului domn comite<br />
suprem; totuşi, este limpe<strong>de</strong> că ticălosul atentat este opera pomenitului protopop, la care a consimţit<br />
prealuminatul domn episcop şi <strong>de</strong>spre care a ştiut Vasile Raţ, directorul seminarului, cele trecute în<br />
revistă până acum legându-se cu cele ce urmează. Căci:<br />
1. Scara şi bârna care aparţineau protopopului îl îndreaptă şi îl aduc pe anchetator la făptaşul<br />
criminalei încercări, adică la <strong>de</strong> atâtea ori pomenitul protopop Simion Fülep.<br />
2. Ura aceluiaşi faţă <strong>de</strong> subsemnatul pretin<strong>de</strong> să ne oprim în acelaşi loc şi să-l consi<strong>de</strong>răm pe<br />
acelaşi protopop părtaş la ticălosul atentat, cu atât mai mult cu cât:<br />
3. După mărturia <strong>de</strong>pusă sub punctul e, în seara zilei <strong>de</strong> 4 ianuarie, în ajunul atentatului,<br />
protopopul Simion Fülep a cerut <strong>de</strong> la chelarul curţii episcopale, pentru acea noapte, o slugă<br />
(darabant), iar sluga aceea s-a dus la protopop ieşind pe poarta prefectului curţii; când a cerut sluga<br />
<strong>de</strong> la prefect, protopopul i-a cerut să treacă sub tăcere absenţa acesteia şi să nu-i reproşeze nimic, căci
48<br />
Daniela Deteşan 26<br />
avea nevoie <strong>de</strong> ajutorul aceleia pentru împlinirea planului său criminal şi, ca atare, trebuia să îngroape<br />
în cea mai adâncă tăcere lipsa slugii, altminteri uşor s-ar fi putut întâmpla ca, <strong>de</strong>oarece lipsise în acea<br />
noapte fatală, să fie chemată în instanţă pentru a da socoteală <strong>de</strong> absenţa ei şi să fie supusă unei<br />
cercetări riguroase, lucru care putea fi cerut pe bună dreptate <strong>de</strong> comisarii care împlineau cu cre<strong>din</strong>ţă<br />
poruncile comitelui lor suprem, iar acest lucru s-a şi întâmplat cu a<strong>de</strong>vărat.<br />
4. Simion Fülep, ruda episcopului, Samoilă Vaida, prefectul şi ruda aceluiaşi episcop, precum şi<br />
Vasile Raţ, directorul Seminarului şi totodată legat <strong>de</strong> episcop printr-o legătură nefericită, l-au trimis la<br />
Cluj, cu puţin înainte <strong>de</strong> încercarea criminală, pe Ştefan Manfi, notarul consistorial şi în acelaşi timp şi<br />
nepotul episcopului, ca să-i ceară sfatul episcopului, care pe atunci se afla în dietă. Ce fel <strong>de</strong> răspuns le-a<br />
dat celor ce-i cereau sfatul a ieşit la iveală la Blaj, după întoarcerea notarului, şi anume:<br />
a) Din scrisoarea prealuminatului domn episcop scrisă lui Vasile Raţ, directorul Seminarului,<br />
în care subsemnatul este <strong>de</strong>clarat ca fiind unul <strong>din</strong>tre numeroşii Brutus pe care i-a născut epoca, cu<br />
toate că subsemnatul nu merita <strong>de</strong>loc această poreclă, <strong>de</strong> vreme ce el a oferit mereu cele mai bune<br />
sfaturi preastrălucitului domn episcop, în parte ca ju<strong>de</strong>cător în şe<strong>din</strong>ţele venerabilului consistoriu, în<br />
parte ca profesor, laolaltă cu alţi profesori consacraţi mântuirii Bisericii, ori <strong>de</strong> câte ori o cereau<br />
mântuirea Bisericii şi folosul şcolarilor, pe care domnul episcop, care cu greu suporta să plătească<br />
salariile profesorilor, intenţiona să le distrugă; însă prealuminatul domn episcop i-a plătit prin ură<br />
acele sfaturi şi, luând sinceritatea filială drept duşmănie, nu a ezitat să-şi manifeste dorinţa <strong>de</strong><br />
răzbunare atât prin scris cât şi prin fapte; acestei dorinţe <strong>de</strong> răzbunare i se datorează moartea lui Ioan<br />
Rus, profesorul <strong>de</strong> istorie universală, care s-a prăpădit în ziua <strong>de</strong> 10 aprilie cu grava bănuială <strong>de</strong> a fi<br />
fost otrăvit; <strong>de</strong> aici s-a născut scrisoarea <strong>de</strong> mai sus, în care subsemnatul este poreclit pe nedrept<br />
Brutus şi consi<strong>de</strong>rat prea<strong>de</strong>mn <strong>de</strong> moarte, aşa cum însuşi Vasile Raţ, directorul seminarului, un<br />
excelent tălmăcitor al sfaturilor şi cuvintelor episcopului, a citit în această scrisoare, în ziua <strong>de</strong> 3<br />
ianuarie a anului în curs, şi a tălmăcit în faţa lui Vasile Maior, stu<strong>de</strong>nt în anul al doilea la teologie,<br />
<strong>de</strong>clarând că subsemnatul este ne<strong>de</strong>mn <strong>de</strong> viaţă şi prost şi merită să fie distrus <strong>de</strong> îndată, ba chiar<br />
prezicând că va fi distrus în scurtă vreme, prin aceste cuvinte: „Vai <strong>de</strong> el, căci încă nu este târziu!”;<br />
ieşind <strong>de</strong> la director, numitul stu<strong>de</strong>nt la teologie, a adus la cunoştinţă, în sala festivă, această teribilă<br />
ameninţare, celorlalţi stu<strong>de</strong>nţi în teologie, după cum dau mărturie la punctul c) stu<strong>de</strong>nţii cu pricina;<br />
prin urmare, <strong>din</strong> această scrisoare nu iese la lumină doar gândul episcopului faţă <strong>de</strong> subsemnatul, ci şi<br />
planul legat <strong>de</strong> ce voia să i se întâmple acestuia, cu atât mai mult cu cât:<br />
b) Tot acolo, după întoarcerea notarului, aceştia au ucis câinele vecinului Nicolae Tipograf, ca<br />
nu cumva să-i împiedice cu lătratul său nocturn pe cei ce intenţionau să săvârşească ticăloşia sau să-i<br />
<strong>de</strong>a <strong>de</strong> gol, şi au smuls scânduri <strong>din</strong> gardurile vecinilor, ca să găsească pe acolo o intrare mai uşoară şi<br />
mai scurtă <strong>din</strong>spre uliţa lui Simion Fülep spre casa subsemnatului; şi în sfârşit:<br />
c) Aşa cum prezisese directorul Vasile Raţ, cum că subsemnatul va fi distrus în scurtă vreme,<br />
ucigaşii tocmiţi s-au şi arătat <strong>de</strong> fapt fără întârziere cam pe la ceasul al doisprezecelea <strong>din</strong> noaptea <strong>de</strong><br />
4 ianuarie dotaţi <strong>de</strong> către protopopul Simion Fülep (aşa cum se arată la punctul 3), care le era<br />
complice, cu toate uneltele necesare, pentru a-l distruge pe subsemnatul; faptul că episcopul<br />
consimţise la pieirea acestuia a ieşit la iveală chiar după încercarea criminală, căci:<br />
d) Se putea cere pe bună dreptate, ca episcopul să ia el însuşi asupra sa, fără să i-o ceară<br />
nimeni, sarcina apărării subsemnatului şi <strong>de</strong>scoperirii ticăloşilor, căci cine altcineva are o mai mare<br />
obligaţie <strong>de</strong> a-i apăra pe preoţi <strong>de</strong>cât episcopul? Însă prealuminatul domn episcop n-a făcut nici un<br />
pas spre <strong>de</strong>scoperirea acelor ticăloşi, ba mai mult, când, în cursul lunii ianuarie, subsemnatul s-a dus<br />
la Cluj, la episcop, prealuminatul domn n-a îndrăznit să sufle vreo vorbă <strong>de</strong>spre această întâmplare,<br />
ci, <strong>de</strong> îndată ce i s-a pus întrebarea dacă nu cumva s-au găsit anumite urme, a trecut brusc la alte<br />
chestiuni cu o voce tremurătoare; iar după ce s-a întors la scaunul său episcopal, nu a îndrăznit<br />
vreodată să discute <strong>de</strong>spre această întâmplare cu canonicii, <strong>de</strong> teama opiniei publice, pe care a şi<br />
încercat să o atragă <strong>de</strong> partea lui în diferite feluri, <strong>de</strong> vreme ce răspândise <strong>de</strong>ja zvonul că acei tâlhari<br />
căutaseră slănina canonicului Boer, iar mai apoi că <strong>de</strong> fapt căutau casa cu bani a capitlului şi a<br />
clerului; ba chiar că acei tâlhari erau <strong>de</strong>ja prinşi în Bolkáts 70 , <strong>de</strong>terminându-l în curând pe canonicul<br />
70 Bălcaciu.
27 Atentatele împotriva lui Simion Bărnuţiu. Între mit şi realitate 49<br />
Ştefan Boer să pună să i se zăbrelească ferestrele şi uşile sale într-un fel nemaipomenit, astfel încât<br />
înşişi fierarii să înţeleagă limpe<strong>de</strong> că acesta doar se prefăcea că îi este teamă; însă toate acestea şi alte<br />
încercări asemănătoare nu au putut să-i atragă <strong>de</strong> partea episcopului pe cei care <strong>de</strong>prinseseră corect<br />
ju<strong>de</strong>cata.<br />
Şi <strong>de</strong>şi prealuminatului domn episcop şi ciracilor săi li se punea în sarcină bănuiala acestei<br />
tentative criminale <strong>de</strong> către toţi cei cărora le ajunsese la urechi aceasta, totuşi el nu a reuşit să<br />
corecteze această opinie răspândită prin târg în legătură cu el şi cu ai săi şi să-şi apere onoarea în faţa<br />
patriei, astfel că mai <strong>de</strong>grabă el s-a trădat şi mai mult şi şi-a dovedit vinovăţia prin noul atentat<br />
criminal <strong>din</strong> ziua <strong>de</strong> 21 septembrie a anului în curs, căci:<br />
5. De îndată ce i s-a adus la cunoştinţă domnului episcop că subsemnatul (care nu a îndrăznit<br />
să-şi petreacă vacanţa şcolară acasă, <strong>de</strong> teama agresiunii <strong>de</strong>scoperite <strong>din</strong> ziua <strong>de</strong> 4 ianuarie) s-a întors<br />
acasă, le-a poruncit ucigaşilor tocmiţi <strong>de</strong> el ca să-l agreseze <strong>din</strong> nou pe subsemnatul; aceştia, dând<br />
ascultare acestei porunci, la 20 septembrie s-au ascuns sub ferestrele casei un<strong>de</strong> era găzduit acesta,<br />
însă, <strong>de</strong>oarece, <strong>de</strong> teama străjilor, nu îndrăzniseră să <strong>de</strong>a buzna în casă, în ziua <strong>de</strong> 21 septembrie s-au<br />
ascuns <strong>din</strong> nou sub ferestrele casei, în care subsemnatul lua masa împreună cu profesorul Dumitru<br />
Boer, aşa cum reiese <strong>din</strong> mărturiile <strong>de</strong> la punctele A şi E; <strong>de</strong> un<strong>de</strong>, patru ucigaşi s-au năpustit asupra<br />
subsemnatului după ce acesta a ieşit <strong>de</strong> la cină şi era însoţit <strong>de</strong> sus-zisul profesor, care avea o<br />
lumânare în mână, până la poartă, dar care, după aceea se îndrepta singur spre propria locuinţă şi se<br />
afla <strong>de</strong>ja cam la 14 paşi <strong>de</strong> aceasta; <strong>de</strong>oarece subsemnatul îl văzuse pe primul <strong>din</strong>tre aceştia, pe nume<br />
Pavel, năpustindu-se asupra lui în graba mare cu o măciucă, strigând <strong>de</strong> îndată a cerut ajutorul<br />
oamenilor; însă tâlharul cuprins cu totul <strong>de</strong> dorinţa crimei îi poruncea cu voce stinsă subsemnatului să<br />
tacă spunând: „Să taci, să taci, să nu strigi!” şi se străduia să-i crape capul cu măciuca; după ce a<br />
evitat cu greu loviturile acestuia, pe când striga fără încetare după ajutor, subsemnatul a ajuns la<br />
poarta gaz<strong>de</strong>i sale; aici, tâlharul şi-a îndreptat <strong>din</strong> nou cu toată furia asupra capului subsemnatului<br />
ghioaga, pe care, după ce mai întâi a apucat-o cu mâinile, chiar acesta mai apoi a în<strong>de</strong>părtat-o <strong>de</strong> la<br />
capul lui straja Matei care şi-a pus securea la mijloc; pe acelaşi tâlhar l-a prins <strong>de</strong> la spate vecinul<br />
Nicolae Tipograf, pe când îşi îndrepta pentru a treia oară ghioaga spre capul subsemnatului; acest<br />
vecin ieşise împreună cu slugile sale la strigătul celui ce cerea ajutor şi astfel, <strong>de</strong>oarece se adunaseră<br />
mai mulţi <strong>din</strong> cauza strigătelor, ucigaşii, văzând că sunt împiedicaţi <strong>de</strong> oameni să-şi pună în aplicare<br />
planul criminal, au început să spună că <strong>de</strong> fapt ei sunt străji tocmite <strong>de</strong> curtea episcopală şi că li s-a<br />
poruncit să ducă în temniţa prealuminatului domn episcop pe un captiv, doar <strong>din</strong> simplul motiv că nu<br />
avea felinar; în cele <strong>din</strong> urmă, înspăimântaţi <strong>de</strong> mulţimea ce se adunase, ucigaşii s-au refugiat la<br />
curtea episcopului şi l-au întrebat pe episcop, ce porunceşte să se facă în continuare; iar prealuminatul<br />
domn episcop le-a poruncit celor ce-l întrebau să se potolească, <strong>de</strong> vreme ce n-au fost în stare să<br />
execute porunca; în schimb, a doua zi, dând <strong>de</strong> înţeles că curtea episcopală ar fi protectoarea liniştii<br />
obşteşti şi luând drept pretext o poruncă oarecare a vestitului comitat, a poruncit să fie tras clopotul<br />
bisericii parohiale la ora a noua a serii, lucru pe care l-au încetat după patru zile. Toate acestea sunt<br />
arătate în mărturiile <strong>de</strong> la punctul I şi <strong>de</strong> asemenea <strong>de</strong> mărturiile <strong>de</strong> la punctele B, C, D, G. Din aceste<br />
lucruri iese la lumină:<br />
6. Acel subterfugiu al prealuminatului domn episcop şi al prefectului său Samuilă Vaida, cum<br />
că ucigaşii tocmiţi ar fi fost străji tocmite pentru întărirea liniştii, publice este cu totul lipsit <strong>de</strong> temei;<br />
căci n-au vegheat <strong>de</strong>cât în zilele <strong>de</strong> 20 şi 21 septembrie, când s-au ascuns sub ferestrele casei<br />
subsemnatului şi nici nu l-au întrebat pe acesta: „Cine eşti?”, ci s-au repezit pe tăcute asupra lui cu<br />
ghioagele; nici nu era nevoie <strong>de</strong> străjitul lor, <strong>de</strong> vreme ce existau străjeri tocmiţi încă <strong>din</strong> luna<br />
februarie; nici nu se producea larmă nocturnă, care să trebuiască să fie potolită şi stinsă prin astfel <strong>de</strong><br />
străjuire, doar dacă nu sunt <strong>de</strong> luat în consi<strong>de</strong>rare printre tulburătorii liniştii nocturne curtenii <strong>de</strong> la<br />
episcopie, care în toate nopţile se însoţesc cu dănţuitori suspecţi, încingând dansuri în diferite case ale<br />
târgoveţilor, spre scandalul poporului şi al tinerimii şcolare; iar dacă prealuminatul domn episcop ar<br />
dori într-a<strong>de</strong>văr să pună târgul la adăpost <strong>de</strong> hoţi, atunci, mai întâi <strong>de</strong> toate, ar trebui să-l arunce în<br />
temniţă pe prefectul curţii şi pe ruda sa Samuilă Vaida, ca hoţ <strong>de</strong> frunte în întreg comitatul, ba chiar şi<br />
nelegiuit, <strong>de</strong>oarece a furat <strong>de</strong> la <strong>de</strong>functul canonic Ioan Nemeş un contract financiar între capitlu,<br />
ru<strong>de</strong>le sărace şi biserica <strong>din</strong> Năsăud, contract care servise celui <strong>din</strong> urmă pentru a împărţi banii; în
50<br />
Daniela Deteşan 28<br />
fine, se observă că nici nu a fost făcută publică în acest târg porunca vestitului comitat, în virtutea<br />
căreia era interzis, sub ameninţarea pe<strong>de</strong>psei cu moartea, să te întorci <strong>de</strong> la cină fără felinar: <strong>de</strong> aceea,<br />
şi trasul clopotului a fost poruncit <strong>de</strong> către curtea episcopală care pretexta o poruncă a comitatului,<br />
doar pentru <strong>de</strong>rutare şi pentru a acoperi pur şi simplu crima sa şi <strong>de</strong> aceea după patru zile a fost<br />
întrerupt <strong>din</strong> nou. De aici iese la iveală:<br />
7. Aceştia nu au fost străjeri, ci ucigaşi trimişi <strong>de</strong> prealuminatul domn episcop pentru a-l uci<strong>de</strong><br />
pe subsemnatul, lucru care iese mai limpe<strong>de</strong> la lumină în continuare:<br />
a) Din mărturia slugii Daniel, rudă cu episcopul, care dă mărturie la punctul H, cum că şi el a<br />
fost trimis cu ceilalţi, însă, pentru că arătase că îi era imposibil să-i însoţească pe ceilalţi datorită<br />
ve<strong>de</strong>rii sale slabe, prealuminatul domn episcop zâmbind l-a scutit zicând: „Să nu-l trimiteţi pe acesta,<br />
pentru că nu ve<strong>de</strong>”; <strong>de</strong> aici se arată că prealuminatul domn episcop a luat parte la complot.<br />
b) Din mărturiile străjilor cuprinse la punctul I, pe care ucigaşii au încercat să le corupă şi să le<br />
atragă <strong>de</strong> partea lor promiţându-le <strong>din</strong> partea prefectului câte un taler, iar <strong>din</strong> partea episcopului câte<br />
14 sau 15 florini, şi pe <strong>de</strong>asupra:<br />
c) Din mărturia lui Pavel slujbaş al curţii episcopale, care a dat mărturia cuprinsă la punctul I<br />
(<strong>de</strong>asupra, <strong>de</strong> susu, von ober) făcută înaintea arendaşului Ioan Şofan, a lui Martin Zudor, ju<strong>de</strong>le<br />
sătesc, şi a lui Sonea Mărcuţiu, reiese că ei au fost trimişi la culcare <strong>de</strong> către episcop după ce s-au<br />
întors la curtea episcopală fără să împlinească treaba lor, ca unii care nu fuseseră în stare să<br />
în<strong>de</strong>plinească poruncile.<br />
d) Dacă fapta ticăloasă nu ar fi fost încercată cu consimţământul prealuminatului domn<br />
episcop, se putea cere şi pretin<strong>de</strong> ca prealuminatul domn episcop să-i pună, fără să-i ceară nimeni, la<br />
dispoziţia jurisdicţiei civile pe ucigaşi şi pe prefectul Samuilă Vaida pentru a fi pe<strong>de</strong>psiţi pe bună<br />
dreptate, căci faptul <strong>de</strong> a apăra un preot şi un profesor nu i-l cerea doar îndatorirea episcopală, ci mai<br />
ales cinstea şi respectul episcopal pătat <strong>de</strong> participarea la o crimă înspăimântătoare; dar prealuminatul<br />
domn episcop nu îl păstrează până în ziua <strong>de</strong> azi la curtea episcopală, îl apără şi îl protejează doar pe<br />
notarul Samuilă Vaida, hoţ şi nelegiuit, ci şi pe ceilalţi ucigaşi ţărani, care, bizuindu-se pe protecţia<br />
puternică a curţii episcopale, terorizează întregul târg şi nu există ticăloşie în<strong>de</strong>ajuns <strong>de</strong><br />
înspăimântătoare pe care să nu o săvârşească <strong>din</strong> porunca episcopului şi a prefectului acestuia, aşa<br />
cum mărturiseşte la punctul I însuşi Pavel, slujbaşul curţii episcopale. Din acestea rezultă cu<br />
limpezime că ucigaşii au fost trimişi <strong>de</strong> episcop şi prefect pentru a-l uci<strong>de</strong> pe subsemnatul, pe care l-ar<br />
fi ucis cu a<strong>de</strong>vărat dacă n-ar fi fost smuls <strong>din</strong> ghearele morţii <strong>de</strong> mulţimea care se adunase şi <strong>de</strong> străji,<br />
după mătruriile 1 şi 2 <strong>de</strong> la punctul I şi <strong>de</strong> asemenea <strong>de</strong> la punctul C.<br />
8. Într-a<strong>de</strong>văr, dacă nici a doua oară nu i-a reuşit prealuminatului domn episcop să-l facă să<br />
dispară pe subsemnatul, atunci l-a acuzat pe acelaşi subsemnat, în faţa venerabilului capitlu, prin<br />
intermediul prefectului său şi a ru<strong>de</strong>i sale Samuilă Vaida, unealta <strong>de</strong> frunte, după Simion Fülep, a<br />
tuturor planurilor sale strâmbe, şi a pretins să fie pe<strong>de</strong>psit, pentru că ceruse, pe când era agresat <strong>de</strong><br />
ucigaşi, ajutor în gura mare <strong>de</strong> la oameni, adăugându-se pretextul că prin acest strigăt au fost <strong>de</strong>ranjaţi<br />
cei care se scufundaseră în primul somn (căci <strong>de</strong>ja la un asemenea grad <strong>de</strong> nenorocire ajunseseră<br />
profesorii în timpul păstoririi prealuminatului domn episcop Ioan Lemeny, ca nici măcar să nu poată<br />
striga după ajutor când sunt atacaţi <strong>de</strong> ucigaşi, <strong>de</strong> vreme ce ucigaşii sunt ai episcopului); aceştia, <strong>de</strong>şi<br />
ei înşişi tulburau liniştea obştească, dă<strong>de</strong>au cu plăcere vina pe subsemnatul, care se întorcea în tăcere<br />
<strong>de</strong> la cină spre locuinţa sa şi nu ar fi strigat dacă nu ar fi fost atacat <strong>de</strong> tâlhari, dar nici măcar atunci<br />
nu i-a tulburat cu strigătul său pe cei ce dormeau, căci aceştia nu dormeau încă, cu atât mai puţin<br />
prefectul împreună cu stăpânul lui prealuminatul domn episcop, care aşteptau cu lăcomie<br />
<strong>de</strong>znodământul întâmplării cu lumânarea aprinsă, şi nu ar fi stins-o <strong>de</strong>cât în momentul auzirii<br />
strigătului, cum se mărturiseşte la punctele D şi I: acest lucru reprezintă o dovadă nouă a planului<br />
ticălos. După ce subsemnatul a <strong>de</strong>pus un protest, venerabilul capitlu, pentru că nu ţinea <strong>de</strong> sfera sa <strong>de</strong><br />
activitate, a transmis această acuzaţie prea<strong>de</strong>mnului <strong>de</strong> închinăciune domn prefect capitular în<br />
calitatea lui <strong>de</strong> director adjunct al liceului, cărui subsemnatul îi este nemijlocit subordonat ca<br />
profesor; acesta, la cererea prefectului, dispunând o binevoitoare anchetă cuprinsă la punctul I, l-a<br />
absolvit pe subsemnatul <strong>de</strong> pretenţiile prealuminatului domn episcop şi ale prefectului său, expuse la
29 Atentatele împotriva lui Simion Bărnuţiu. Între mit şi realitate 51<br />
punctul K, dar prea puţin a putut să-l scape <strong>de</strong> noile primejduiri ale vieţii sale pregătite <strong>de</strong> curtea<br />
episcopală, cu cât nici măcar el nu era în siguranţă.<br />
Prin urmare, pentru că subsemnatul, <strong>de</strong>şi se află azvârlit în cea mai mare primejdie a vieţii, nici<br />
nu poate să aştepte vreun ajutor <strong>de</strong> la comitat, pe ai cărui slujbaşi trimişi <strong>de</strong> obicei pentru a cerceta<br />
asemenea încercări ticăloase episcopul poate să-i anihileze cu uşurinţă, nici <strong>de</strong> la capitlu sau <strong>de</strong> la<br />
consistoriul local, <strong>din</strong> care partea cea mai mare îl păzeşte pe episcopul care săvârşeşte şi îngăduie<br />
ticăloşiile, pentru că în parte sunt legaţi <strong>de</strong> acesta prin întrudire, în parte prin banii publici extorcaţi şi<br />
prin alt fel <strong>de</strong> legătură complexă, iar partea mai mică se teme <strong>de</strong> el pentru că îndrăzneşte astfel <strong>de</strong><br />
lucruri; iar prealuminatul domn episcop nici nu se supune unor asemenea jurisdicţii, căci el, când i s-a<br />
dat ocazia, a suprimat sinodul general, care era ju<strong>de</strong>cătorul şi apărătorul comun al tuturor feţelor<br />
bisericeşti, episcopul nefăcând excepţie (conform constituţiei Bisericii Greco-Catolice, respectată<br />
chiar şi sub principii reformaţi), subsemnatul îndrăzneşte să facă apel la Maiestatea Voastră<br />
sacratisimă, în calitatea sa <strong>de</strong> Rege Apostolic şi Protector Suprem al Bisericilor, implorând-O cu<br />
rugăminţi preaumile să se învrednicescească să dăruiască cu toată îngăduinţa siguranţa implorată prin<br />
preaplecate rugăminţi <strong>de</strong> către profesori în ziua <strong>de</strong> 25 august a anului în curs, <strong>de</strong> vreme ce nu putem<br />
obţine siguranţa noastră <strong>din</strong> altă parte, iar sub păstorirea prealuminatului domn episcop al nostru,<br />
după atâtea nenorociri şi încercări ticăloase, nu mai suntem în siguranţă, căci lăcaşurile episcopale,<br />
locuite cândva <strong>de</strong> cei mai cucernici episcopi, astăzi oferă sălaş <strong>de</strong>străbălaţilor şi adulterilor; curtea<br />
episcopală dăruită <strong>de</strong> preacucernicii strămoşi ai Maiestăţii Voastre Sacratisime neamului nostru cu<br />
scopul <strong>de</strong> a fi locuinţa cre<strong>din</strong>ţei şi a virtuţii, astăzi a fost transformată în azil <strong>de</strong> ucigaşi; nu putem<br />
nicicând să ne rugăm în<strong>de</strong>ajuns <strong>de</strong> Maiestatea Voastră Sacratisimă să scape Biserica Sa şi pe<br />
cre<strong>din</strong>cioşii ei <strong>de</strong> aceştia. Căci s-ar acţiona şi s-ar striga pentru mântuirea noastră, doar dacă ar veni<br />
cât mai iute în întâmpinarea celor primejduiţi ajutorul <strong>din</strong> partea Maiestăţii Voastre Sacratisime.<br />
Cerând acest lucru prin preaplecate rugăminţi şi făgăduind cre<strong>din</strong>ţă veşnică, rămân până la<br />
moarte preaumil şi în veci supus cre<strong>din</strong>cios al Maiestăţii Voastre Sacratisime Simion Bărnuţiu, cu<br />
propria mână, profesor <strong>de</strong> filosofie, notar al venerabilului cler Greco-Catolic.<br />
Opt rugăminţi preaplecate către Maiestatea Sa Cezarocrăiască şi Apostolică<br />
Fer<strong>din</strong>ad I ale lui Simion Bărnuţiu care cere ajutor împotriva uneltirilor criminale ale lui Ioan Lemeny<br />
episcopul Făgăraşului.<br />
X<br />
Blaj, 3 martie – 23 mai 1845. Extras <strong>din</strong> Protocolul Comisional referitor la cele două „atentate”<br />
împotriva lui Simion Bărnuţiu, semnat <strong>de</strong> episcopul greco-catolic <strong>de</strong> Ora<strong>de</strong>a Vasile Er<strong>de</strong>li<br />
Protocollum Commissionale<br />
1° Relate ad <strong>de</strong>nunciationem per philosophiae professorem Simeonem Barnutiu <strong>de</strong> internecinis<br />
moliminibus praesulis sui Ioannis Leményi contra eius vitam suae maiestati sacratissimae <strong>de</strong> dato 1<br />
Decembris 1843 factam.<br />
Exceptis testium fassionibus ex omnibus hoc <strong>de</strong>nunciationis punctum concernentibus actis,<br />
attestatis et fassionibus ipsaque <strong>de</strong>nunciantis professoris allegatione et expositione recursuali<br />
sequentia eveniunt et qui<strong>de</strong>m:<br />
Simeon Barnutiu <strong>de</strong>nuncians crimen suo episcopo <strong>de</strong> <strong>de</strong>creta et tentata per suo homines ipsius<br />
nece appictum sequentibus adstruit: /25/<br />
Paulo antequam tentamen 1 um vi<strong>de</strong>licet nocte in 5 Ianuarii 1843 vergente internecinum<br />
attentatum, dum nempe latrones per fenestram eius cubiculum violenter ingredi tentarunt, contigit<br />
homines episcopales, quibus <strong>de</strong>nuncians professor invisus erat, utpote qui abusus eorum verbis et<br />
nonnunquam etiam coram instantiis competentibus scripto carpebat, vi<strong>de</strong>licet: Simeon Fülep<br />
archidiaconus et parochus Blasiensis episcopo affinitate iunctus, Samuel Vajda praefectus bonorum<br />
episcopalis et episcopo affinis et Basilius Rátz canonicus infausta connexione episcopo iunctus,<br />
notarium consistorialem et simul nepotem episcopi Stephanum Manfi Claudiopolim consilii ab
52<br />
Daniela Deteşan 30<br />
episcopo tunc in comitiis commorante petendi gratia expediverunt atque episcopum illud consilium<br />
<strong>de</strong>disse, ut <strong>de</strong>nunciantem occidant apparere e literis episcopi ad canonicum et tunc seminarii rectorem<br />
Basilium Rátz reditis, quas literas episcopi canonicus Rátz ostendit clerico Basilio Maior et coram<br />
illo ita interpraetatus est: Simeonem Barnutiu professorem unum esse e Brutis, quos genuit aetas,<br />
quem in momento <strong>de</strong>lere non noceret; eo addito: „Vae illi, non enim est tar<strong>de</strong>” – iuxta testimonium<br />
clericorum sub c) quibus audiens interpretationem clericus Basilius Maior in recenti a rectore<br />
egressus narravit; ad internecinum itaque propositum exequendum mox praeparationes factae sunt et<br />
qui<strong>de</strong>m canem vicini Nicolai Tipograf, ne latratu nocturno operi nefario intentos impediret aut<br />
pro<strong>de</strong>ret, occi<strong>de</strong>runt asseresque e sepibus /26/ vicinorum a<strong>de</strong>merunt, ut eo facilius breviusque e platea<br />
Simeonis Fülep ad quarterium occi<strong>de</strong>ndi penetrare possint, quibus taliter praemissis nocte 4 ianuarii<br />
in diem 5 am Ianuarii vergente latrones per fenestram quarterii <strong>de</strong>nunciantis versus aulam respicientem<br />
violenter trabe curvatis cratibus ferreis fenestrae applicitis irrumpere tentarunt auctoremque huius<br />
attentati esse <strong>de</strong>bere Simeonem Fülep archidiaconum et affinem episcopi ipsum corpus <strong>de</strong>licti<br />
vi<strong>de</strong>licet scala et trabs, quae instrumenta i<strong>de</strong>m archidiaconus propria esse recognoscit, probant idque<br />
tanto magis, quia iuxta testimonium sub e) i<strong>de</strong>m archidiaconus Simeon Fülep 4 Ianuarii vespere<br />
attentati expetiit a clavigero episcopali pro nocte illa unum servum e curia episcopali, ita tamen ut<br />
claviger nemini revelaret, expetitus autem servus reipsa per portam praefecti curialis egressus adivit<br />
archidiaconum internecinum tentamen perfecturus, - cuius internecini attentati imputationem episcopo<br />
ut auctori mandatario faciendam esse ex eo patet: quia secus <strong>de</strong> casu edoctus sacerdotem suum<br />
<strong>de</strong>fensurus etiam a nemine requisitus passus facere <strong>de</strong>buisset ad latrones <strong>de</strong>tegendos, quod non fecit,<br />
imo cum mox post attentatum <strong>de</strong>nuncians episcopum Claudiopoli accessisset, nihil <strong>de</strong> hoc casu loqui<br />
ausus est, sed vix proposita quaestione, an non vestigia quaepiam inventa sint, subito /27/ ad alias<br />
materias tremula voce transivit; redux autem ad cathedram nunquam super hoc casu canonicis<br />
tractavit sed tentavit vario modo suum crimen tegere, vi<strong>de</strong>licet in vulgus spargendo latrones illos<br />
lardum canonici Boër, <strong>de</strong>in vero cassam capituli et cleri quaesivisse, postmodum vero latrones illos in<br />
Bolkats interceptos esse, mox vero Stephanum Boër canonicum eo adducendo, ut fenestras et ianuas<br />
suas inusitato modo muniri curaret, ita ut fabri ipsi ri<strong>de</strong>rent, utpote noscentes haec omnia ad fucum<br />
faciendum fieri; atque etiamsi his nonobstantibus perrecte sentientes attentatum episcopo imputaretur,<br />
nihilominus tamen non modo infamiam <strong>de</strong> se suisque sparsam tollere adnisus non est, quin potius<br />
novo attentato se auctorem internecini facinoris esse probavit, quod facinus internecinum contigit 21<br />
Septembris 1843 namque iuxta instrumentum investigationale sub I) sicarii ab Episcopo mandatum<br />
acceperunt querulantem professorem iterum adgrediendi, qui etiam positivo huic iussui obsequentes<br />
20 Septembris memorati anni ad fenestras hospitii eius insidiati sunt, quas insidias repetierunt 21<br />
Septembris ad fenestra domus, in qua adgrediendus cum professore Demetrio Boër victum servabat,<br />
donec tan<strong>de</strong>m egressum et domum revertentem vixque iam 14 passibus a proprio quarterio distantem<br />
comprehen<strong>de</strong>re vellent et fuste concutere, ni accurrentes ipsum liberassent, quodve ipsum siccarii ad<br />
necem quaesiverint e iussu episcopi patet ex argumentis, quia iuxta fassionem testis 1 et 2 sub I 14 et<br />
15 florenos /28/ ab episcopo et unum thalerum a praefecto promittebant siccarii dummodo<br />
cointelligenter se cum iis vigiles haberent; et testis 2us dixit 1 se scire, quod siccarii querant<br />
<strong>de</strong>nunciantem in popina autem unus ex siccariis hajdo aulicus Paulus coram tribus testibus dixit:<br />
„quodsi intercepissent ipsum iam modo Balasfalva non esset et tunc non fuisset vester.” Ubi autem re<br />
infecta siccarii redierunt ad aulam episcopalem et interrogassent, quid faciendum haberent, episcopus,<br />
qui in constituendis siccariis partem habuit, quive dicebat ne Danielem ephebum episcopalem, qui<br />
etiam pro siccario constitutus erat mitterent, quia non vi<strong>de</strong>t, indignabundus reposuit: „ite iam et<br />
dormite, si inepti fuistis mandati executores” – Combinata autem hac expositione atque allegatione<br />
nominati reverendi Simeonis Barnutiu tam cum provocatis testium per ipsum commissarium hunc<br />
regium personaliter auditorum fassionibus aliisque documentis investigationalibus actis et testimoniis<br />
commissario exhibitis.<br />
Decisum. Fundamento suspicionis <strong>de</strong> internecinis molimibus illustrissimi domini Ioannis<br />
Leményi episcopi Fogarasiensis contra vitam reverendi Simeonis Barnutiu iuxta huius allegationem<br />
in eo provocato, quod i<strong>de</strong>m Praesul consilium ipsum occi<strong>de</strong>ndi medio notarii consistorialis Stephani<br />
Manfi per episcopales homines sine ulla proba coniective /29/ expetitum in literis suis paulo ante
31 Atentatele împotriva lui Simion Bărnuţiu. Între mit şi realitate 53<br />
primum attentatum 5 Ianuarii 1853 Claudiopoli ad reverendissimum dominum Basilium Rátz<br />
canonicum tunc seminarii domestici rectorem datis manifestasset, quemadmodum eas literas<br />
canonicus et rector Basilius Rátz coram clerico Basilio Maior interpretatus est per tenores ipsarum<br />
originalium literarum episcopalium <strong>de</strong> dato 25 Decembris 1842 datarum commissario huic<br />
exhibitarum et actis hoc meritum concernentibus sub A) et I) provocative acclusarum plene subruto<br />
namque consi<strong>de</strong>rato imprimis motivo exaratarum earun<strong>de</strong>m praesulearum literarum ex tenoribus<br />
articuli <strong>de</strong> dato 20 Septembris 1842 in „Vasárnapi Újság” vulgati, - quo articulo auctorem se<br />
ingratissimum ecclesiae catholicae et dioecesis suae filium, salvificae religionis catholicae veritate et<br />
doctrina spiritualiter ad salutem nutritum suae matris ecclesiae proditorem, serpentem in sinu fotum et<br />
hostem manifestum, insuper sui praesulis et dioecesis infamatorem, piorum institutionum<br />
catholicorum traductorem exhibet, tamen episcopus in adductis suis literis nullum vindicandi studium<br />
sed solummodo intimi doloris sensum exprimit et vere scribere poterat: „Et tu fili mi, Brute” – etsi<br />
eius<strong>de</strong>m articuli auctor ipse <strong>de</strong>nuncians Simeon Barnutiu fuit, non solum hoc ingrati ecclesiae et<br />
dioecesis filii a<strong>de</strong>oque „Bruti” nomine dignus fuit, sed sufficienter explicari non potest praesulis /30/<br />
indulgentia, quod sive illum sive alium, qui auctor eius<strong>de</strong>m articuli fuit, a quocunque beneficio et<br />
officio ecclesiastico aut dioecesano mox non amoverit atque ad animi mentisve renovationem non<br />
relegaverit; – ut a<strong>de</strong>o literae hae praesuleae a<strong>de</strong>o parum consilium occi<strong>de</strong>ndi <strong>de</strong>nunciantem produnt,<br />
ut potius summa benignitas ex illis elucet sintque illae literae omni respectu consi<strong>de</strong>ratae viro<br />
apostolico dignae; – id autem cre<strong>de</strong>re licet: quod reverendissimus dominus Basilius Rátz canonicus,<br />
quemadmodum quilibet catholicus vir ob eun<strong>de</strong>m articulum commoveri potuerit et contra auctorem<br />
eius<strong>de</strong>m articuli excanduerit, quin tamen exin<strong>de</strong> propositum eum enecandi <strong>de</strong>ducere liceat et si etiam<br />
dixerit canonicus Rátz auctorem articuli dignum fore, ut in momento <strong>de</strong>leatur, item: „Vae illi, non<br />
enim est tar<strong>de</strong>” – quod tamen uno solum teste Basilio Maior, qui ipse etiam iuxta clericorum Petri<br />
Papp et Ioannis Tohati confessionem rectori canonico Rátz infensus erat a<strong>de</strong>oque <strong>de</strong>bite non probatur<br />
exin<strong>de</strong> tamen propositum occisionis nimis violenter infertur idque tanto inconsequentius, – quod<br />
attentatum non Basilio Rátz sed Simeoni Fülep archidiacono, qui eius necem nullatenus<br />
praenunciavit, adscribatur; quod vero alias huius coniecturae <strong>de</strong> intenta allegantis nece adductas<br />
probas concernit, vi<strong>de</strong>licet: quod archidiaconus Fülep petierit pro nocte attentati unum famulum ex<br />
aula a clavigero episcopali, quod tam Simeon Fülep quam claviger aulicus in <strong>de</strong>clarationibus suis sub<br />
C) et D) negant, testimonium vero ad recursum <strong>de</strong>nunciantis Barnutiu sub e) citatum contraria<br />
fassione /31/ Basilii Papp clerici eliditur, suspicionem vero in episcopales homines <strong>de</strong> occiso per eos<br />
cane Nicolai Tipograph, ne vi<strong>de</strong>licet canis latratu suo in exequendo nefario suo proposito eos<br />
impediret aut pro<strong>de</strong>ret sicut etiam <strong>de</strong> excussis e sepibus vicinorum asseribus per eos<strong>de</strong>m episcopales<br />
homines, prouti ipse allegans Simeon Barnutiu nullo teste probat, ita fassione Nicolai Tipograph sub<br />
E) actis adcopulata refutatur, quae interim omnia secus quoque nullatenus probarent, nec quidquam<br />
conferirent ad probandum episcopum mandasse suis hominibus, ut allegantem Barnutiu occidant; ad<br />
quod probandum nec illud argumento <strong>de</strong>servit, quod episcopus ipsum <strong>de</strong>fen<strong>de</strong>re et irrumpere volentes<br />
latrones <strong>de</strong>tegere <strong>de</strong>buisset, cum hoc non ad spirituale episcopi officium et sollicitu<strong>din</strong>em aliis<br />
intentam spectet, indignum est omnino episcopum securitatis externe custo<strong>de</strong>m facere cum hoc<br />
officium ad saecularem iurisdictionem et officiolatum dominalem spectet, per quem in specie autem<br />
per praefectum episcopalem operam adhibitam esse ad fures in quarterium allegantis irrumpere<br />
volentes <strong>de</strong>tegendos eoque fine iudicem quoque nobilium per praefectum evocatum fuisse<br />
confessione capitularium sub F) ad 2 um perhibetur; e qua confessione capitularium virorum una<br />
apparet: mediante concluso capitulari die 13 Maii 1844 alleganti Simeoni Barnutiu perscripto ipsum<br />
venerabile capitulum Blasiense /32/ <strong>de</strong> huius coniecturae nec a quoquam ingenuo viro creditae nisi<br />
fors ab iis, quos ipse Simeon Barnutiu impiissime persua<strong>de</strong>re conabatur, vanitate convictum<br />
allegantem praemonuisse sub incursione sequelarum exin<strong>de</strong> enasciturum, ne in ullum ecclesiasticum<br />
virum infundatam omnino suspicionem <strong>de</strong> intenta eius nece vovere praesummeret, tanto a fortiori,<br />
quod iurisdictio saecularis e positivo excellentissimi domini Iosephi e comitibus Teleky mandato<br />
inquirens, perhibente eius sub G) relatione, post diligentissimam licet indaginem nihil aliud <strong>de</strong>tegere<br />
potuerit, quam scalam et trabem per Simeonem Fülep archidiaconum sponte pro suis recognita esse,<br />
quae per eos<strong>de</strong>m fures ex allodio facile auferri potuit exin<strong>de</strong>que contra notissimae probitatis virum
54<br />
Daniela Deteşan 32<br />
nulla rationabilis suspicio sine aliis iisque evi<strong>de</strong>ntibus probis et testibus concipi potest; omnem autem<br />
in casum philosophiae professore indigna est et irrationabilis argumentatio: quia scala et trabs fuerunt<br />
affinis episcopi Simeonis Fülep, ergo episcopus me occi<strong>de</strong>re voluit–.<br />
Quoad tentamen vero interceptionis actoris Simeonis Barnutiu die 21 Septembris 1843 per<br />
custo<strong>de</strong>s a praefecto dominali episcopali constitutos, si momenta <strong>de</strong>clarationis dominalis praefecti<br />
Samuelis Vajda consi<strong>de</strong>rentur, quod vi<strong>de</strong>licet i<strong>de</strong>m per reverendissimum dominum Basilium Rátz<br />
canonicum perhibente eius testimonio sub C) ad H) provocato 18a vel 19a Septembris praeallati anni<br />
requisitus fuerit, ut postquam eliminati e seminario sententia episcopali clerici pro initio anni<br />
scholastici /33/ ad oppidum comparuerunt et turmatim ambulant famaque ferente Claudiopoli quidam<br />
minati sint, quodsi non triumphaverint, in primo episcopum <strong>de</strong>in<strong>de</strong> rectorem trucidaturos, qua localis<br />
politiae director vigilibus nocturnis per capitulum et oppidum constitutis e parte etiam dominii vigiles<br />
adiungeret ad securitatem custodiendam acce<strong>de</strong>nte etiam eo, quod secundum fassionem Ioannis<br />
Precup nocturni custodis sub II) Iosephus Papp professor pistoletam per plateas explo<strong>de</strong>bat et certa<br />
occasione eun<strong>de</strong>m custo<strong>de</strong>m interrogando: „Quis es?”, obtento responso: „Ego sum” – professor<br />
Iosephus Papp addi<strong>de</strong>rit: „Fortuna est, quod non sit vigil ex aula, quia statim traiecissem illum” –<br />
insuper clamores etiam noctu per studiosos aliosque excitabantur, ita ut omnes formi<strong>din</strong>e replerentur;<br />
huic requisitioni obsequendo pro 20 Septembris tres vigiles constituerit, ut una cum caeteris vigilibus<br />
quemcunque sine lampa<strong>de</strong> ince<strong>de</strong>ntem iuxta editos et publicatos multo ante hunc casum or<strong>din</strong>es, quos<br />
ipse etiam Simeon Barnutiu post tentatam in eius quarterium nocturnorum furum irruptionem fieri<br />
petiit, quive omnibus omnino noti et publicati fuerunt . – Vigiles autem eos<strong>de</strong>m per<br />
praefectum qua politiae directorem absque omni scitu et influxu praesulis constitutos sive<br />
instructionem sive intentionem actorem Simeonem Barnutiu trucidandi habuisse, ne allegatis qui<strong>de</strong>m<br />
et altissimo /34/ loco substratis recursuique Barnutiano adnexis testium fassionibus probatur, in ipso<br />
enim actu, dum ii<strong>de</strong>m haidones dominales eum comprehen<strong>de</strong>re volebant, non modo iuxta fassionem<br />
Nicolai Tipograph sub E) item Annae Szabo, Stephani Sormosan et Alexandri Gramma sub C) se<br />
mandatum habere, etiamsi canonicus esset, quemcunque si non habet lampa<strong>de</strong>m intercipiendi et in<br />
arestum dominale inferendi <strong>de</strong>clararunt, quod ipse <strong>de</strong>nuncians in recursu suo ad 5 um recognoscit sed<br />
nec instrumentum ad occi<strong>de</strong>ndum qualificatum erat, etenim tantum baculum habuit hajdo dominalis,<br />
insuper bini erant imo terni ad necem inferendam autem suffecisset unus, etsi eam intentionem<br />
habuissent excitato per actorem clamore certe profugissent, sed non profugerunt, verum ultro pluribus<br />
licet accurrentibus iuxta testimonium Nicolai Tipograph et actorem <strong>de</strong>fen<strong>de</strong>ntibus, tamen mandatum<br />
executuri eun<strong>de</strong>m comprehen<strong>de</strong>re voluerunt et nonnisi reverendissimo domino Stephano Boër per<br />
fenestram dicente: „Intercipiatis eos!”, studiosis aliisque vigiles persequentibus in aulam episcopalem<br />
evaserunt, episcopum autem sive cum iis locutum esse sive eos ad quietem tamquam ineptos mandati<br />
executores inviasse testes unanimiter diffitentur, sicut etiam quod dixerit episcopus: „Non mittatis<br />
Danielem, quia non vi<strong>de</strong>t”, ut sub P), Ioannes Csáklány autem dicit sub H) eum ebrium fuisse et e<br />
popina extrusum et quod Paulus hajdo dominalis adpromiserit ab episcopo 15 florenos, a praefecto<br />
autem unum thalerum, quod hajdo Paulus ita modificat sub K): „si quemcunque interceperimus, /35/<br />
accipiemus proemium vel unum vigessimarium”, collata eius fassione cum Ioannis Precup sub II),<br />
item quod dixerit Paulus hajdo aulicus: „In popina si intercepissemus, modo non esset Blasii et fuisset<br />
noster, modo autem est vester” sub Q) quae omnia secus quoque consilium occisionis non probarent,<br />
non modo autem mandatum vel consilium occi<strong>de</strong>ndi actorem sed nec speciale ad illum<br />
intercipiendum sive mandatum sive consilium ex testium fassionibus eruitur, omnes enim testes in<br />
causa hac auditi id solum fatentur generale mandatum vigiles et habuisse et habere, quemcunque<br />
etiam canonicum, imo etiam episcopum sine lampa<strong>de</strong> ince<strong>de</strong>ntem post 9 am horam intercipiendi,<br />
Mathaeum autem Moldován dixisse Ioanni Precup, iuxta testimonium sub B) collato cum Q) se scire,<br />
quod querant actorem Simeonem Barnutiu, collata huius cum Ioannis Precup fassione sub I), qui<br />
dicunt: haidones aulicos dixisse: „Quaerimus unum porcellum aut ebriosum aulicum” ad suspicionem<br />
intentae necis probandam non conferunt; sed, si reipsa dixisset hajdo aulicus se quaerere professorem<br />
Barnutiu, exin<strong>de</strong> tamen non sequeretur collatis huius meriti adiunctis, eum quesivisse, ut interficerent,<br />
sed ut sine lampa<strong>de</strong> ince<strong>de</strong>ntem comprehen<strong>de</strong>rent, hoc enim ipsis officium erat; quod autem hajdones<br />
dominales voluerint comprehen<strong>de</strong>re actorem et eo fine ipsum persecuti sunt, ipse actor causa fuit
33 Atentatele împotriva lui Simion Bărnuţiu. Între mit şi realitate 55<br />
namque iuxta utriusque vigilis sub K) /36/ ad 11 et N) ad 8 et Ioannis Precup sub I) interrogarunt<br />
vigiles actorem: „Quis es?” - binis vicibus, ille autem nihil reposuit, sed fugam arripuit, hinc se<br />
suspectum reddidit, <strong>de</strong>in<strong>de</strong> vero cum parapluie semet vigilibus opposuit, hinc combinata fassione sub<br />
N) sub 8 et K) ad 11 e parte vigilum, quorum unus, Paulus, aliquantum ebrius fuisse dicitur, elevatio<br />
baculi ad sui <strong>de</strong>fensam facile explicari potest; quod autem insidias vigiles praevie ad fenestras<br />
struxerint, per in<strong>de</strong>terminata testimonia et fassiones sub A) item sub I) non probatur; ex omnibus<br />
igitur circumstantiis nihil evenire quam quod custo<strong>de</strong>s nocturni actorem Simeonem Barnutiu iuxta<br />
acceptum mandatum nullam personarum distinctionem admittens, eo quod sine lampa<strong>de</strong> post 9 am<br />
horam in platea inventus sit, suo officio satisfacturi comprehen<strong>de</strong>re voluerint in illustrissimum<br />
dominum episcopum, ne qui<strong>de</strong>m coniectura a<strong>de</strong>o horrendi facinoris ca<strong>de</strong>nte, ut a<strong>de</strong>o quod his non<br />
obstantibus Simeon Barnutiu non modo charitate erga suum praesulem, reverentia item et <strong>de</strong>bita<br />
<strong>de</strong>votione sed ipso humano sensu exuto, malitioso omnino supra omnem conceptum animo praesulem<br />
suum, virum tam a suis quam ab aliis universae Transylvaniae cordatis, eum propius noscentibus viris<br />
a religiositate, pietate atque probitate notum, coram aliis tam atrocis criminis insimulare et<br />
<strong>de</strong>praedicare aliisque ingenerare praesumpserit atque Praesuli suo nunciaverit se nolle ab episcopo<br />
suo necem inten<strong>de</strong>nte mandatum recipere vulgataque hac sua nulli reali fundamento superstructa<br />
coniectura universam diversim /37/ ipsam scholasticam iuventutem scandalisaverit atque in multis<br />
priorem erga praesulem suum veneratissimum <strong>de</strong>votionem optimumque <strong>de</strong> eo sensum partim<br />
imminuerit, partim vero exstinerit auctorque exstiterit inauditi illius ausus et temeritatis ut sub 9a<br />
currentis mensis aliqui archidiaconorum praesulem suum velut homicidam a functionibus officii sui<br />
inhibuerint, eun<strong>de</strong>m Simeonem Barnutiu crimen summum et atrocissimum, quo plurimorum<br />
conscientiam suffodit et insontem suum Episcopum moraliter peremerit supra ipsum homicidium<br />
atrocius crimen commisisse – gravissimaeque ob id imputationi et censurae ad mentem sacrorum<br />
canonum semet obnoxium reddidisse –.<br />
Protocol comisional<br />
1) În legătură cu <strong>de</strong>nunţul făcut <strong>de</strong> profesorul <strong>de</strong> filosofie Simion Bărnuţiu privind<br />
maşinaţiunile criminale ale episcopului Ioan Leményi asupra vieţii sale, <strong>de</strong>nunţ înaintat Maiestăţii<br />
Sale Sacratisime la data <strong>de</strong> 1 <strong>de</strong>cembrie a anului 1843.<br />
După ce au fost adunate <strong>de</strong>poziţiile martorilor, <strong>din</strong> toate actele, mărturiile şi <strong>de</strong>poziţiile care<br />
privesc problema <strong>de</strong>nunţului, precum şi <strong>din</strong> însăşi afirmaţia şi expunerea recursuală a profesorului<br />
<strong>de</strong>nunţător, rezultă următoarele, şi anume:<br />
Denunţătorul Simion Bărnuţiu reconstituie prin următoarele crima pusă pe seama episcopului<br />
său care hotărâse şi încercase, chipurile, prin oamenii săi uci<strong>de</strong>rea sa:<br />
Cu puţin înainte <strong>de</strong> a avea loc prima încercare, adică atentatul criminal <strong>din</strong> noaptea <strong>din</strong>spre 5<br />
ianuarie a anului 1843, când tâlharii au încercat să pătrundă cu forţa pe fereastră în dormitorul lui,<br />
oamenii episcopului, care îl urau pe profesorul <strong>de</strong>nunţător, pentru că critica abuzurile lor prin vorbele<br />
lui şi <strong>de</strong> multe ori chiar în scris în faţa instanţelor competente, în speţă: Simion Fülep, protopop şi<br />
paroh al Blajului, rudă cu episcopul, Samoilă Vaida, prefectul bunurilor episcopale şi rudă cu<br />
episcopul, precum şi Vasile Raţ, canonicul, legat <strong>de</strong> episcop printr-o relaţie nefericită, l-au trimis pe<br />
notarul consistorial şi în acelaşi timp nepotul episcopului, Ştefan Manfi, la Cluj, ca să ceară sfat <strong>de</strong> la<br />
episcopul aflat pe atunci în Dietă, iar faptul că episcopul i-a sfătuit să-l ucidă pe <strong>de</strong>nunţător reiese <strong>din</strong><br />
scrisoarea pe care episcopul a adresat-o canonicului şi pe atunci directorul seminarului Vasile Raţ;<br />
această scrisoare a fost arătată <strong>de</strong> Vasile Raţ clericului Vasile Maior, ea fiind tălmăcită astfel <strong>de</strong> către<br />
acesta în faţa clericului: profesorul Bărnuţiu este un Brutus <strong>din</strong>tre mulţii pe care i-a născut epoca şi n-<br />
ar strica ca el să fie <strong>de</strong> îndată distrus, la care a mai spus: „Vai <strong>de</strong> el, căci încă nu este târziu!” –<br />
conform mărturiei clericilor <strong>de</strong> la litera c), cărora clericul Vasile Maior le relatase interpretarea auzită<br />
<strong>de</strong> îndată ce ieşise <strong>de</strong> la director; prin urmare, în curând s-au făcut pregătiri pentru împlinirea crimei<br />
propuse, adică au ucis câinele vecinului Nicolae Tipograf, pentru ca acesta să nu îi împiedice sau să-i<br />
<strong>de</strong>a <strong>de</strong> gol cu lătratul lui pe cei care plănuiau fapta ticăloasă, şi au smuls scânduri <strong>din</strong> gardurile<br />
vecinilor, ca să poată pătrun<strong>de</strong> mai uşor şi mai repe<strong>de</strong> în curtea celui ce urma să fie ucis <strong>din</strong>spre uliţa
56<br />
Daniela Deteşan 34<br />
lui Simion Fülep; după ce au fost săvârşite mai întâi aceste lucruri, tâlharii au încercat, în noaptea<br />
<strong>din</strong>spre 4 spre 5 ianuarie, să pătrundă pe fereastra locuinţei <strong>de</strong>nunţătorului care dă<strong>de</strong>a spre curte<br />
îndoind cu violenţă, cu ajutorul unei bârne, gratiile puse la fereastră, iar faptul că iniţiatorul acestui<br />
atentat trebuie să fie Simion Fülep, protopopul şi ruda episcopului, îl dove<strong>de</strong>şte însuşi corpul <strong>de</strong>lict,<br />
adică scara şi bârna, instrumente care au fost recunoscute ca fiind ale acestuia, şi acest lucru cu atât<br />
mai mult, potrivit mărturiei <strong>de</strong> la litera e), acelaşi protopop Simion Fülep a cerut în seara <strong>din</strong>aintea<br />
atentatului <strong>de</strong> la administratorul curţii episcopale, pentru acea noapte, un om <strong>de</strong> la curtea episcopală,<br />
în aşa fel, ca totuşi, administratorul să nu <strong>de</strong>zvăluie nimănui acest fapt, iar sluga cerută a ajuns la<br />
protopopul care avea <strong>de</strong> gând să săvârşească crima ieşind pe poarta prefectului curţii episcopale –<br />
faptul că imputarea acestui atentat trebuie făcută episcopului ca iniţiator mandatar al acestuia rezultă<br />
<strong>din</strong> următorul aspect: fiindcă odată informat <strong>de</strong>spre această întâmplare, pentru a-l apăra pe preotul<br />
său, chiar fără să i-o ceară nimeni, ar fi trebuit să purceadă la <strong>de</strong>scoperirea tâlharilor, lucru pe care nu<br />
l-a făcut, ba mai mult, când imediat după atentat <strong>de</strong>nunţătorul s-a dus la Cluj, la episcop, acela n-a<br />
îndrăznit să vorbească ceva <strong>de</strong>spre această întâmplare, ci, <strong>de</strong> îndată ce a fost întrebat dacă nu cumva<br />
au mai fost <strong>de</strong>scoperite anumite urme, a trecut brusc, cu o voce tremurătoare, la alte subiecte; iar după<br />
ce s-a întors la scaunul său nu a discutat niciodată cu canonici <strong>de</strong>spre întâmplare, ci a încercat pe<br />
felurite căi să-şi acopere crima, răspân<strong>din</strong>d prin târg zvonul cum că acei tâlhari căutau slănina<br />
canonicului Boer, iar mai apoi casa <strong>de</strong> economii a capitlului şi a clerului, şi că mai târziu acei tâlhari<br />
au fost prinşi în Bolkats 71 ; iar la puţină vreme după aceea l-a adus pe canonicul Boer<br />
în situaţia <strong>de</strong> a pune să i se zăbrelească ferestrele şi uşile sale într-un mod neobişnuit, astfel încât<br />
râ<strong>de</strong>au chiar fierarii, <strong>de</strong>oarece ştiau că toate acestea trebuiau făcute doar <strong>de</strong> ochii lumii; şi chiar dacă,<br />
în ciuda acestor lucruri, simţeau corect cum stau lucrurile, atentatul fiind imputat episcopului, totuşi<br />
acesta nu numai că nu s-a străduit ca, <strong>de</strong> îndată ce s-a răspândit infamia <strong>de</strong>spre el şi <strong>de</strong>spre ai săi, să o<br />
în<strong>de</strong>părteze, ci mai <strong>de</strong>grabă a dovedit că este iniţiatorul unei noi încercări criminale, ticăloşie care a<br />
avut loc pe data <strong>de</strong> 21 septembrie 1843, căci, în conformitate cu actul <strong>de</strong> cercetare aflat la litera I),<br />
ucigaşii au primit <strong>de</strong> la episcop porunca <strong>de</strong> a-l ataca <strong>din</strong> nou pe profesorul care <strong>de</strong>pusese plângerea;<br />
aceştia dând curs chiar imediat acestei porunci, s-au ascuns, în data <strong>de</strong> 20 septembrie a anului<br />
menţionat, sub ferestrele locuinţei aceluia, întinzându-i o cursă; ei au repetat această cursă la<br />
21 septembrie, când s-au ascuns sub ferestrele casei în care cel ce urma să fie atacat lua masa<br />
împreună cu profesorul Dumitru Boer, până când, după ce profesorul a ieşit întorcându-se acasă şi se<br />
afla <strong>de</strong>ja la 14 paşi <strong>de</strong> locuinţa lui, aceştia voiau să-l prindă şi l-ar fi lovit cu măciuca, dacă nu l-ar fi<br />
scăpat oamenii care se adunaseră în fugă acolo, or, faptul că ucigaşii îl căutau pe acesta pentru a-l<br />
uci<strong>de</strong>, <strong>din</strong> porunca episcopului, rezultă <strong>din</strong> următoarele argumente: fiindcă, în conformitate cu<br />
<strong>de</strong>poziţia martorilor 1 şi 2 <strong>de</strong> la litera I), ucigaşii promiteau 14 şi 15 florini <strong>din</strong> partea episcopului şi<br />
un taler <strong>din</strong> partea prefectului curţii episcopale în eventualitatea că străjile ar fi <strong>de</strong>venit complicii lor;<br />
iar martorul al doilea i-a spus primului că el ştie că ucigaşii îl căutau pe <strong>de</strong>nunţător la cârciumă, iar<br />
unul <strong>din</strong>tre ucigaşi, în speţă slujbaşul curţii episcopale Pavel, a spus în faţa a trei martori: „Dacă l-am<br />
fi prins acum nu ar mai fi la Blaj şi atunci nu ar mai fi fost al vostru.” Iar când ucigaşii s-au întors la<br />
curtea episcopală fără să-şi fi făcut treaba şi au întrebat ce trebuiau să facă, episcopul, care avusese<br />
partea lui în tocmirea ucigaşilor şi care le spunea să nu-l trimită pe Daniel, flăcăul episcopal ce fusese<br />
şi el tocmit printre ucigaşi, fiindcă acesta nu ve<strong>de</strong>a, a răspuns furios: „Duceţi-vă <strong>de</strong> acum la culcare,<br />
dacă nu aţi fost în stare să-mi împliniţi porunca” – confruntată fiind această expunere şi alegaţie a<br />
numitului reverend Simion Bărnuţiu atât cu <strong>de</strong>poziţiile martorilor audiaţi în persoană <strong>de</strong> acest comisar<br />
regesc, cât şi cu alte acte investigative şi mărturii expuse comisarului.<br />
Decizie. Temeiul bănuielii legate <strong>de</strong> maşinaţiunile criminale ale prealuminatului domn Ioan<br />
Leményi, episcopul <strong>de</strong> Făgăraş, împotriva vieţii reverendului Simion Bărnuţiu, care, conform<br />
afirmaţiei acestuia <strong>din</strong> urmă, reiese <strong>din</strong> faptul că acelaşi episcop ar fi făcut cunoscut sfatul uci<strong>de</strong>rii<br />
acestuia, sfat cerut – îşi închipuie reclamantul fără nici o dovadă – <strong>de</strong> către oamenii episcopului prin<br />
intermediul notarului consistorial Ştefan Manfi, în scrisoarea adresată cu puţin timp înaintea primului<br />
atentat <strong>din</strong> data <strong>de</strong> 5 ianuarie a anului 1843, <strong>de</strong> la Cluj, prea<strong>de</strong>mnului <strong>de</strong> închinăciune domn Vasile Raţ,<br />
71 Ibi<strong>de</strong>m.
35 Atentatele împotriva lui Simion Bărnuţiu. Între mit şi realitate 57<br />
canonicul, pe atunci directorul Seminarului domestic, după cum canonicul şi directorul Vasile Raţ a<br />
interpretat această scrisoare în faţa clericului Vasile Maior conform conţinutului scrisorii originale<br />
episcopale <strong>din</strong> data <strong>de</strong> 25 <strong>de</strong>cembrie a anului 1843 arătată comisarului acesta şi inclusă, la cerere, în<br />
actele care se referă la acest fapt <strong>de</strong> la literele A) şi I), trebuie dărâmat, dacă se ia în consi<strong>de</strong>rare, în<br />
primul rând, motivul redactării aceleiaşi scrisori episcopale, motiv ce izvorăşte <strong>din</strong> conţinutul<br />
articolului publicat în data <strong>de</strong> 20 septembrie 1842 în „Vasárnapi Újság”, articol prin care autorul său<br />
se arată a fi un foarte nerecunoscător fiu al Bisericii Catolice şi al diecezei sale, fiind, <strong>de</strong>şi a fost<br />
hrănit cu a<strong>de</strong>vărul religiei catolice mântuitoare şi cu învăţătura acesteia întru mântuire, un trădător al<br />
maicii sale Biserica, un şarpe hrănit la sânul ei şi duşman pe faţă, pe <strong>de</strong>asupra <strong>de</strong>făimător al<br />
episcopului şi al diecezei sale, smintitor al cucernicelor învăţături catolice; totuşi, episcopul nu<br />
exprimă în scrisoarea sa nici un fel <strong>de</strong> dorinţă <strong>de</strong> răzbunare, ci doar un simţământ profund <strong>de</strong> durere şi<br />
putea să scrie întru a<strong>de</strong>văr: „Chiar şi tu fiul meu, Brutus!” – <strong>de</strong>şi autorul aceluiaşi articol a fost însuşi<br />
<strong>de</strong>nunţătorul Simion Bărnuţiu, acesta nu numai că este <strong>de</strong>mn <strong>de</strong> acest nume <strong>de</strong> fiu nerecunoscător al<br />
diecezei şi cu atât mai mult <strong>de</strong> Brutus, dar nici nu poate explica în<strong>de</strong>ajuns îngăduinţa episcopului,<br />
<strong>de</strong>oarece acesta, indiferent dacă autorul articolului a fost el sau un altul, nu l-a în<strong>de</strong>părtat <strong>de</strong> îndată <strong>de</strong><br />
la orice beneficiu şi slujbă bisericească sau diecezană şi nu l-a prigonit pentru îndreptarea cugetului<br />
sau a minţii, încât această scrisoare episcopală prezintă prea puţin hotărârea <strong>de</strong> a-l uci<strong>de</strong> pe<br />
<strong>de</strong>nunţător, ci mai <strong>de</strong>grabă, <strong>din</strong> aceasta iese la lumină cea mai mare bunăvoinţă şi această scrisoare<br />
trebuie consi<strong>de</strong>rată cu cel mai mare respect <strong>de</strong>mnă <strong>de</strong> un bărbat apostolic; şi trebuie crezut următorul<br />
lucru: că prea<strong>de</strong>mnul <strong>de</strong> închinăciune domn Vasile Raţ, canonicul, a putut fi impresionat, la fel ca şi<br />
oricare alt bărbat catolic, <strong>din</strong> pricina aceluiaşi articol şi s-a aprins împotriva autorului acestuia, totuşi<br />
nu este îngăduit să <strong>de</strong>ducem <strong>de</strong> aici hotărârea sa <strong>de</strong> a-l uci<strong>de</strong> pe autor, chiar dacă a spus canonicul Raţ<br />
că autorul articolului ar fi <strong>de</strong>mn să fie distrus <strong>de</strong> îndată, <strong>de</strong> asemenea: „Vai <strong>de</strong> el, căci încă nu este<br />
târziu!”, afirmaţie pe care, totuşi, a auzit-o un singur martor, Vasile Maior, care era el însuşi duşman<br />
al directorului canonic Raţ, conform mărturiei clericilor Petru Papp şi Ioan Tohati, şi, ca atare, pe<br />
bună dreptate nu este credibil, <strong>de</strong> un<strong>de</strong> se <strong>de</strong>duce, totuşi, că este prea forţată acuzaţia privind<br />
hotărârea uci<strong>de</strong>rii şi cu atât mai inconsecventă, cu cât atentatul nu îi era atribuit lui Vasile Raţ, ci<br />
protopopului Simion Fülep, care nu prevestise în nici un fel moartea autorului; iar în ceea ce priveşte<br />
celelalte dovezi ale acestei conjecturi legate <strong>de</strong> intenţionata uci<strong>de</strong>re a exponentului, în speţă: că<br />
protopopul Simion Fülep a cerut, pentru noaptea atentatului, un slujitor al curţii episcopale <strong>de</strong> la<br />
administratorul episcopal, acest lucru îl neagă atât Simion Fülep cât şi administratorul curţii<br />
episcopale prin <strong>de</strong>claraţiile lor cuprinse la literele C) şi D), iar <strong>de</strong>poziţia făcută la recursul<br />
<strong>de</strong>nunţătorului Bărnuţiu – cuprinsă la litera e) este <strong>de</strong>montată prin mărturia contrară a clericului<br />
Vasile Papp, în timp ce bănuiala aruncată asupra oamenilor episcopului în legătură cu uci<strong>de</strong>rea<br />
câinelui lui Nicolae Tipograf, chipurile pentru ca nu cumva acesta să-i împiedice sau să-i <strong>de</strong>a <strong>de</strong> gol<br />
prin lătratul său pe cei care aveau <strong>de</strong> gând să pună în aplicare planul lor ticălos, cât şi în legătură cu<br />
scândurile smulse <strong>din</strong> gardurile vecinilor <strong>de</strong> către aceiaşi oameni ai episcopului, aşa cum dove<strong>de</strong>şte<br />
exponentul Simion Bărnuţiu fără nici un martor, este respinsă în aşa fel prin însăşi mărturia lui<br />
Nicolae Tipograf inclusă în acte la litera E), încât aceste lucruri să nu fie, <strong>de</strong> altminteri, în nici un fel<br />
dovedite şi nici să nu poată oferi vreo dovadă că episcopul ar fi poruncit oamenilor săi să-l ucidă pe<br />
<strong>de</strong>nunţătorul Bărnuţiu; iar pentru dovedirea acestui fapt nu se poate sluji nici <strong>de</strong> argumentul că<br />
episcopul ar fi trebuit să-l apere şi să-i <strong>de</strong>scopere pe tâlharii care voiau să-l atace, <strong>de</strong> vreme ce acest<br />
lucru nu ţine <strong>de</strong> îndatorirea spirituală a episcopului, nici <strong>de</strong> grija faţă <strong>de</strong> alţii, drept pentru care este cu<br />
totul ne<strong>de</strong>mn să faci <strong>din</strong> episcop un paznic <strong>din</strong> exterior al liniştii obşteşti, <strong>de</strong> vreme ce această<br />
îndatorire ţine <strong>de</strong> jurisdicţia seculară şi <strong>de</strong> oficiolatul dominal, prin care şi în speţă prin prefectul<br />
episcopal, se arată în mărturia membrilor capitlului cuprinsă la litera F), punctul 2, chiar s-a <strong>de</strong>pus<br />
efortul <strong>de</strong> a-i <strong>de</strong>scoperi pe hoţii care voiau să pătrundă cu forţa în locuinţa <strong>de</strong>nunţătorului şi, în<br />
ve<strong>de</strong>rea acestui lucru, a fost chemat <strong>de</strong> către prefect şi ju<strong>de</strong>le nobililor; <strong>din</strong> această mărturie a<br />
bărbaţilor <strong>din</strong> capitlu rezultă în mod unic, prin intermediul concluziei capitulare <strong>din</strong> data <strong>de</strong> 13 mai a<br />
anului 1844 transmisă în scris <strong>de</strong>nunţătorului Simion Bărnuţiu, că însuşi venerabilul capitlu <strong>din</strong> Blaj<br />
era convins <strong>de</strong> <strong>de</strong>şertăciunea acestei conjecturi, care nu putea fi crezută nici măcar <strong>de</strong> un bărbat naiv,<br />
cu excepţia celor pe care însuşi Simion Bărnuţiu se străduia, cu nelegiuire, să-i convingă, acelaşi
58<br />
Daniela Deteşan 36<br />
capitlu arătând că l-a prevenit pe <strong>de</strong>nuţător, ca nu cumva, cu riscul consecinţelor care ar <strong>de</strong>curge <strong>de</strong><br />
aici, să îndrăznească să insufle vreunei feţe bisericeşti bănuiala neîntemeiată legată <strong>de</strong> plănuita lui<br />
uci<strong>de</strong>re, cu atât mai mult cu cât jurisdicţia seculară cercetând, în urma poruncii exprese a<br />
preastrălucitului domn Iosif conte <strong>din</strong> familia Teleki, aşa cum arată raportul cuprins la litera G, şi cu<br />
toate că cercetarea a fost foarte atentă, nu a putut <strong>de</strong>scoperi altceva <strong>de</strong>cât faptul că scara şi bârna au<br />
fost recunoscute imediat <strong>de</strong> către protopopul Simion Fülep ca fiind ale lui, însă acestea au putut fi cu<br />
uşurinţă sustrase <strong>de</strong> către hoţi <strong>din</strong> curtea sa şi, în consecinţă, nu poate fi concepută nici o bănuială<br />
raţională împotriva acestui bărbat <strong>de</strong> o preacunoscută cinste fără a se aduce alte dovezi şi acelea să<br />
fie limpezi; şi în orice caz, argumentaţia este ne<strong>de</strong>mnă <strong>de</strong> un profesor <strong>de</strong> filosofie şi lipsită <strong>de</strong> raţiune:<br />
fiindcă scara şi bârna au fost ale ru<strong>de</strong>i episcopului, Simion Fülep, rezultă că episcopul a vrut să mă<br />
ucidă.<br />
Iar în ce priveşte încercarea <strong>din</strong> 21 septembrie 1843 <strong>de</strong> prin<strong>de</strong>re a pârâşului Simion Bărnuţiu<br />
<strong>de</strong> către paznicii tocmiţi <strong>de</strong> prefectul domeniului episcopal, dacă se iau în consi<strong>de</strong>rare punctele<br />
<strong>de</strong>claraţiei prefectului dominial Samuilă Vaida, cum că el fusese rugat <strong>de</strong> către canonicul Vasile Raţ –<br />
după cum arată mărturia <strong>de</strong> la litera C), punctul H) <strong>de</strong>pusă la data <strong>de</strong> 18 sau 19 septembrie a anului<br />
menţionat – ca, după ce clericii eliminaţi <strong>din</strong> Seminar prin sentinţă episcopală au apărut în târg pentru<br />
începutul anului şcolar şi umblă în turmă, circulând chiar zvonul că şi la Cluj au ameninţat că, în<br />
eventualitatea că nu vor triumfa, au <strong>de</strong> gând să-l ucidă mai întâi pe episcop, apoi pe director, în<br />
calitatea sa <strong>de</strong> director al poliţiei locale, să adauge la străjile nocturne tocmite <strong>de</strong> capitlu şi <strong>de</strong> târg şi<br />
<strong>din</strong> partea domeniului episcopal nişte străji pentru păzirea liniştii, adăugând şi faptul că, după<br />
mărturia <strong>de</strong> la litera II) a străjii <strong>de</strong> noapte Ioan Precup, profesorul Iosif Papp trăgea cu pistoletul pe<br />
uliţi şi chiar, cu o anumită ocazie, întrebându-l pe acelaşi paznic „Cine eşti” şi obţinând răspunsul „Eu<br />
sunt”, profesorul Iosif Papp a mai adăugat: „Noroc că nu este o strajă <strong>de</strong> la curtea episcopală, pentru<br />
că l-aş fi împuşcat pe loc”; în plus, strigătele scoase în noapte <strong>de</strong> stu<strong>de</strong>nţi îi trezeau şi pe alţii, astfel<br />
încât toţi erau cuprinşi <strong>de</strong> teamă; dând curs acestei rugăminţi, prefectul a tocmit, pentru data <strong>de</strong> 20<br />
septembrie, trei străji, pentru ca, împreună cu celelalte străji, pe oricine mergea fără<br />
felinar, conform dispoziţiilor date şi publicate cu mult înaintea acestei întâmplări, dispoziţii pe care<br />
le-a cerut să se facă chiar Simion Bărnuţiu după încercarea <strong>de</strong> pătrun<strong>de</strong>re cu forţa a hoţilor nocturni în<br />
locuinţa sa şi care erau cunoscute întru totul <strong>de</strong> toată lumea <strong>din</strong> târg. – Iar dacă aceleaşi străji tocmite<br />
<strong>de</strong> prefect în calitatea sa <strong>de</strong> director al poliţiei fără ştirea şi amestecul episcopului au avut fie o<br />
instrucţiune, fie intenţia <strong>de</strong> a-l uci<strong>de</strong> pe pârâşul Simion Bărnuţiu, acest lucru nu este dovedit nici <strong>de</strong><br />
mărturiile <strong>de</strong>puse în instanţa cea mai înaltă şi anexate recursului bărnuţian, căci <strong>din</strong> acelaşi act<br />
, conform mărturiei lui Nicolae Tipograf <strong>de</strong> la litera E), dar şi a Anei Szabo, a lui Ştefan<br />
Sormosan şi a lui Alexandru Gramma <strong>de</strong> la litera C), că, atunci când slujbaşii domeniului episcopal<br />
voiau să-l prindă pe pârâş, ei au <strong>de</strong>clarat că aveau, <strong>de</strong> fapt, or<strong>din</strong> <strong>de</strong> a opri pe oricine, fie el şi canonic,<br />
dacă nu avea felinar, şi să-l ducă în arestul domeniului, lucru pe care îl recunoaşte însuşi <strong>de</strong>nunţătorul<br />
în recursul său la punctul 5, însă nici unealta folosită nu era potrivită pentru a uci<strong>de</strong>, căci slujbaşul<br />
episcopal nu avea <strong>de</strong>cât un baston, şi pe <strong>de</strong>asupra ei erau câte doi sau câte trei, iar pentru crimă ar fi<br />
fost <strong>de</strong> ajuns unul singur, şi chiar dacă ar fi avut această intenţie, cu siguranţă că ar fi fugit <strong>din</strong> cauza<br />
strigătului scos <strong>de</strong> pârâş, însă ei nu au fugit, ba chiar, în ciuda faptului că se strânsese în grabă multă<br />
lume – conform mărturiei lui Nicolae Tipograf – şi îl apărau pe pârâş, au vrut totuşi să-l prindă pe<br />
acela, pentru a împlini porunca primită, şi doar când prea<strong>de</strong>mnul <strong>de</strong> închinăciune domn Ştefan Boer a<br />
spus <strong>de</strong> la fereastră: „Prin<strong>de</strong>ţi-i!”, străjile, urmărite <strong>de</strong> stu<strong>de</strong>nţi şi <strong>de</strong> alţii, au rupt-o la fugă spre curtea<br />
episcopală; iar dacă episcopul fie că a vorbit cu ei, fie că i-a trimis la culcare ca pe nişte netrebnici<br />
care n-au fost în stare să împlinească porunca primită, acest fapt este <strong>de</strong>zminţit în unanimitate <strong>de</strong><br />
martori, la fel cu ceea ce a spus episcopul: „Să nu-l trimiteţi pe Daniel, fiindcă nu ve<strong>de</strong>” – <strong>de</strong> la litera P); iar Ioan Csáclány <strong>de</strong>clară – la litera H) – că el era beat şi că a fost scos cu<br />
forţa <strong>din</strong> cârciumă, iar Pavel, slujbaşul dominial, le-a promis câte 15 florini <strong>din</strong> partea episcopului şi<br />
câte un taler <strong>din</strong> partea prefectului, <strong>de</strong>claraţie pe care slujbaşul Pavel o schimbă în felul următor, la<br />
litera K): „Dacă vom opri pe oricine, vom primi, drept răsplată, fiecare câte 20 <strong>de</strong> florini” – <strong>de</strong>claraţia<br />
lui fiind comparată cu cea a lui Ioan Precup <strong>de</strong> la litera I); <strong>de</strong> asemenea, ceea ce a spus slujbaşul curţii<br />
episcopale Pavel, la litera Q): „Dacă l-am fi prins în cârciumă, în eventualitatea că n-ar fi fost la Blaj,
37 Atentatele împotriva lui Simion Bărnuţiu. Între mit şi realitate 59<br />
ar fi fost al nostru, aşa însă este al vostru”; toate acestea, <strong>de</strong> altminteri, nu ar dovedi <strong>de</strong>loc planul<br />
uci<strong>de</strong>rii şi nu reiese <strong>din</strong> <strong>de</strong>poziţiile martorilor nici că ar fi existat vreo poruncă sau vreun plan <strong>de</strong><br />
uci<strong>de</strong>re a pârâşului, dar nici vreo poruncă sau vreun plan special <strong>de</strong> a-l captura, căci toţi martorii<br />
audiaţi în această cauză <strong>de</strong>clară doar faptul că străjile aveau şi au o poruncă generală <strong>de</strong> a opri pe<br />
oricine, fie el şi canonic, ba chiar şi pe episcop, dacă circulă fără felinar după ora a noua a serii, iar<br />
după mărturia <strong>de</strong> la litera B), comparată cu mărturia <strong>de</strong> la litera Q), Matei Moldovan i-ar fi spus lui<br />
Ioan Precup că el ştie că îl caută pe pârâşul Simion Bărnuţiu; comparând mărturia lui cu cea a lui Ioan<br />
Precup <strong>de</strong> la litera I), când aceştia spun cum că slujbaşii curţii episcopale ar fi <strong>de</strong>clarat: „Căutăm un<br />
purcel sau pe un beţiv <strong>de</strong> la Curte”, ei nu aduc nici un sprijin pentru dovedirea bănuielii crimei<br />
plănuite; dar, dacă într-a<strong>de</strong>văr slujbaşul curţii episcopale ar fi spus că îl caută pe profesorul Bărnuţiu,<br />
<strong>de</strong> aici nu ar reieşi totuşi, comparând aceste spuse cu cele adăugate în acest sens, că îl căutau ca să-l<br />
ucidă, ci ca să-l prindă pentru că umbla fără felinar, căci aceasta era îndatorirea lor; cât <strong>de</strong>spre faptul<br />
că slujbaşii dominiali au vrut să-l prindă pe pârâş şi că l-au urmărit cu acest ţel, însuşi pârâşul a fost<br />
cauza căci, după mărturiile ambelor străji <strong>de</strong> la litere K), punctul 11 şi <strong>de</strong> la litera N), punctul 8,<br />
precum şi a lui Ioan Precup <strong>de</strong> la litera I), străjile l-au întrebat <strong>de</strong> două ori pe pârâş: „Cine eşti?”, iar<br />
acela n-a răspuns nimic, ci a rupt-o la fugă, făcându-se prin aceasta suspect, iar apoi s-a împotrivit<br />
străjilor cu umbrela, <strong>de</strong> un<strong>de</strong>, combinând mărturia <strong>de</strong> la litera N), punctul 8 cu cea <strong>de</strong> la litera K),<br />
punctul 11 poate fi explicată cu uşurinţă ridicarea bastonului întru apărarea lor <strong>din</strong> partea străjilor,<br />
<strong>din</strong>tre care una, Pavel, se spune că era <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> beată; iar <strong>de</strong>spre faptul că străjile au întins în<br />
prealabil o capcană sub ferestrele pârâşului, el nu este dovedit prin mărturiile şi <strong>de</strong>poziţiile<br />
in<strong>de</strong>terminate <strong>de</strong> la litera A) şi, <strong>de</strong> asemenea, <strong>de</strong> la litera I); prin urmare, <strong>din</strong> toate împrejurările nu<br />
rezultă nimic <strong>de</strong>cât faptul că paznicii <strong>de</strong> noapte au vrut să-l prindă pe pârâşul Simion Bărnuţiu, pentru<br />
a-şi face datoria, conform poruncii primite care nu admitea nici o <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> persoană, pentru aceea<br />
că fost găsit pe uliţă, fără felinar după ora a noua a serii, fără să mai cadă asupra prealuminatului<br />
domn episcop nici măcar conjectura unei crime atât <strong>de</strong> teribile, precum aceea prin care, în ciuda<br />
acestor lucruri, Simion Bărnuţiu lipsit nu numai <strong>de</strong> iubire faţă <strong>de</strong> episcopul său, totodată <strong>de</strong> respectul<br />
şi <strong>de</strong> <strong>de</strong>voţiunea cuvenite, ci şi <strong>de</strong> orice simţământ omenesc, având un suflet răutăcios peste orice<br />
închipuire, a îndrăznit să-l acuze în faţa altora pe episcopul său, un bărbat remarcat pentru<br />
religiozitatea, cucernicia şi cinstea sa atât <strong>de</strong> către oamenii săi cât şi <strong>de</strong> alţi bărbaţi cu inimă <strong>din</strong><br />
întreaga Transilvanie, care îl cunosc mai <strong>de</strong> aproape, <strong>de</strong> o crimă atât <strong>de</strong> cumplită, să o propovăduiască<br />
peste tot şi să o insinueze în cugetele altora şi l-a anunţat pe episcopul său că el nu vrea să primească<br />
vreo poruncă <strong>de</strong> la episcopul său care intenţionase să-l ucidă şi, după ce a răspândit prin târg<br />
scorneala aceasta construită pe o bază lipsită <strong>de</strong> realitate, a scandalizat în diverse feluri întreaga<br />
tinerime şcolară, ba chiar în parte a ştirbit, în parte chiar a stins în mulţi <strong>de</strong>voţiunea anterioară faţă <strong>de</strong><br />
preaveneratul lor episcop şi simţământul foarte bun faţă <strong>de</strong> acesta, şi a fost iniţiatorul acelei<br />
nemaiauzite îndrăzneli şi al curajului sfruntat prin care, la data <strong>de</strong> 9 a lunii în curs, câţiva protopopi l-au<br />
oprit pe episcopul lor <strong>de</strong> la împlinirea sfintelor sale îndatoriri <strong>de</strong>oarece era, chipurile, un criminal;<br />
că acelaşi Simion Bărnuţiu a comis o crimă mai atroce <strong>de</strong>cât omuci<strong>de</strong>rea,<br />
o crimă foarte gravă şi foarte cumplită prin care a sfre<strong>de</strong>lit conştiinţa multora şi l-a veştejit moral pe<br />
episcopul său lipsit <strong>de</strong> vină, drept pentru care el s-a expus unei imputări şi pe<strong>de</strong>pse foarte grave, în<br />
spiritul canoanelor sacre.<br />
XI<br />
Blaj, 29 septembrie 1845, Extras <strong>din</strong> Protocolul Comisional privitor la atentatele împotriva lui<br />
Simion Bărnuţiu, semnat <strong>de</strong> Joseph Gaganetz şi Ioan Csurgovich<br />
Protocollum Comissionale<br />
§ 23<br />
Superata taliter hac propudiosa materia et quaestione commissio haec regia transiit ad aliam priori<br />
atrociorem accusationem <strong>de</strong> intentato Simeoni Barnutiu homicidio examinandam et pertractandam, in qua
60<br />
Daniela Deteşan 38<br />
<strong>de</strong>nominati testes pariformiter auditi et <strong>de</strong>positiones eorun<strong>de</strong>m inter se et cum merito accusationis<br />
combinatae sunt, ut sequitur:<br />
Cum duplex idmodi internecinum attentatum aliud <strong>de</strong> 5 Ianuarii 1843 noctu, qua quidam<br />
latrones Simeonis Barnutz hospitii fenestram effringere, crates ferreos evellere tentarunt; aliud autem<br />
die 21a Septembris 1843, ubi in platea aulici servi Simeonem Barnutz aggressi sunt opinione actoris<br />
ad occi<strong>de</strong>ndum illum evenisset. – Primo antecedaneum casum <strong>de</strong> 5a Ianuarii hic sepa/33/ratim<br />
assumit commissio regia proque attentato hocce eppo attribuendo, utpote per suos homines<br />
suscepto i<strong>de</strong>m actor sequentes probas ac testimonia subministrat, quod:<br />
a) Stephanus Rusz tunc temporis oeconomus Simeonis Fülep parochi Blasiensis unaque<br />
archidiaconi et simul afinis episcopi coram vidua gremiali Carolina Szötz quondam<br />
Háromszekiensis adiaconi coniuge haec verba protulerit: se anxium et animo inquietum esse<br />
i<strong>de</strong>o, quod ille utrique attentato interfuerit.<br />
Qui false praetensus tunc temporis oeconomus Simeonis Fülep adiaconi nam adhuc ante<br />
medium annum e servitio dimissus et in propria domuncula infra ecclesiam habitavit. – Stephanus<br />
Rusz sub fi<strong>de</strong> iurata fatetur sibi hoc tantum et qui<strong>de</strong>m ex relationibus aliorum innotuisse: quod aliqui<br />
homines noctu aulam Barnutiam cum frusto ligni, scala et tribus funibus ingressi, crates ferreos unius<br />
fenestrae effringere tentaverint; quae instrumenta i<strong>de</strong>m, qua prius oeconomus, pro proprietate<br />
adiaconi heri sui subin agnovit, ut autem dixisset: se in animo inquietum esse, quod utrique<br />
attentato interfuerit, simpliciter negans in confrontatione cum Carolina Szőts recognovit qui<strong>de</strong>m se<br />
coram ea<strong>de</strong>m questum fuisse, non tamen eo sensu acsi utrique attentato interfuisset, sed quod in<br />
utroque casu implicitus sit atque haec testi dixerit: „intra amandoao bajuri sum begatu” azaz: „mind a<br />
két bajba engemetis kevertek”, quod ipsum testis eo addito recognovit, quod illa in dictorum<br />
verborum malo intellectu /34/ suam relationem fundaverit, prout id ex accluso sub no Io<br />
clarum est.<br />
b) Quod Basilius Papp studiosus alteri studioso Nicolao Guitán, cuius testimonium sub<br />
e) producitur, narraverit sibi a fratre suo Petro Papp clavigero eppali narratum fuisse, quod<br />
Simeon Fülep archidiaconus die 5a Ianuarii 1843 vesperi venerit ad aulam et petierit ab illo pro nocte<br />
unum servum aulicum et iniunxerit, ne hoc ulli revellit nec imputet ipsi, quod illa nocte non fuerit<br />
domi.<br />
Assertum hoc primo refutat ipse adiaconus totam rem intrepi<strong>de</strong> pernegans sub<br />
no IIo – tum testimonium prolatum nullius fi<strong>de</strong>i efficit contrarium praemisso iuramento<br />
extradatum testimonium clerici Basilii Papp sub no IIIo et proin<strong>de</strong> sub fi<strong>de</strong> iurata<br />
authenticatae fassiones Petri Papp clavigeri sub no IVo.<br />
c) Quod Marian Turk oeconomus adiaconi mox post attentatum hoc e servitio<br />
profugerit, aliquandiu latitaverit et sic iterum rediverit; - quod tota nocte huius attentati in domo dicti<br />
oeconomi lumen can<strong>de</strong>lae, homines circa ambulantes et unum horum talem latum pileum in capite<br />
habentem, qualem adiaconus aestate gestare solet, vicinus reformatorum verbi divini minister<br />
observasset hasque circumstantias coram Basilio Kutfalvi principiorum et alio dogmatices professore<br />
iam aquis merso Iosepho Papp retulisset, <strong>de</strong>nique eun<strong>de</strong>m verbi divini ministrum etiam inquisitioni<br />
per vcomitem Ioannem Miksa et viud lium Szegedi peractae interfuisse<br />
illamque coram Iosepho Papp (hoc eo<strong>de</strong>m dicente) non suffici/35/enti cum rigore institutam<br />
<strong>de</strong>clarasset.<br />
Marianum Turk oeconomum fuisse suum negat Simeon Fülep adiaconus, prout et<br />
profugisse post attentatum atque latitasse, fuit enim extra servitium, tantum qua inquilinus in domo<br />
sua villari, quin unquam fugisset vel latitasset; occasione peractae initio Februarii 1843 inquisitionis<br />
formalis ex vinculis plane una cum caeteris minimum suspectis examinatus nec ipsis studiosis<br />
exceptis, qui apud adiaconum tunc in hospitio erant; quin teste officiosa relatione inquirentium<br />
sub GG. adnexa plus <strong>de</strong>tectum fuisset quam quod trabs et scala adiaconi fuerint per illum<br />
ultronee pro suis recognita; alias omnes circumstantias, quarum notitia verbi divini ministro tribuitur,<br />
nullo fundamento pollere sub no Vo advoluta <strong>de</strong>claratio eius<strong>de</strong>m verbi divini ministri<br />
perhibet.<br />
d) Quod Ioann Nezdravenu actu quoque servus quoque adiaconi Iacobo Papp famulo<br />
actoris narraverit se etiam illa nocte audivisse clamorem «Tolvaj!»
39 Atentatele împotriva lui Simion Bărnuţiu. Între mit şi realitate 61<br />
Quid exin<strong>de</strong> surgat argumenti commissionem regiam minime pervi<strong>de</strong>re.<br />
e) Quod studiosi tum apud archidiaconum Simeonem Fülep in hospitio existentes Michael<br />
Nikulitza et Ananias Gyulafi aliis studiosis suspecti fuerint <strong>de</strong> eo, quod <strong>de</strong>buerint observare, quae illa<br />
nocte agebantur apud adiaconum.<br />
Nihil mirum est apud alios studiosos Michaelem Nikulitza et Ananiam Gyulafi in tali<br />
suspicione fuisse, dum in ea<strong>de</strong>m sunt apud actorem Barnutz, non est enim discipulus supra<br />
magistrum. /36/ Postquam hi per inquisitores saeculares examinati et ignorantes omnia <strong>de</strong>prehensi<br />
sunt officium magistri philosophi fuisset eos<strong>de</strong>m sinistram opinionem <strong>de</strong>docere.<br />
f) Quod illa nocte acta in domo archidiaconi indubie observaverint vicini et fi<strong>de</strong> iurata obstricti<br />
fatebantur omnia in specie Lepedutz, qui die attentatum praece<strong>de</strong>nte porcum adiaconi<br />
mactando usque ad serum vesperum ibi moratus fuisse dicitur et duo fratres Imandi penes<br />
adiaconum habitantes.<br />
Pessime fit provocatio, quia Lepedutz, alias Demetrius Rajka sub no VI sub fi<strong>de</strong> iurata<br />
recte contrarium fatetur se nihil praeallatorum observasse.<br />
Denique g). Quod canonicus Basilius Rácz paulo attentatum hoc seu 3. Ianuarii 1843°: „Vae<br />
sibi fore et se vita indignum!” coram clerico Basilio Major pronunciaverit teste c) proin probabilius<br />
sciverit, quaenam cum illo futura erant. Ex quibus omnibus persua<strong>de</strong>tur eppum medio suorum<br />
hominum signanter cooperatione Simeonis Fülep adiaconi et afinis sui necem sibi<br />
intentasse.<br />
Quamquam attestatio Basilii Major qua notati clerici et internuncii Barnutziani sola canonici<br />
Rácz attestatione sub AA.iam elidi vi<strong>de</strong>retur, tamen etiamsi clerici Major expositio ad iotta<br />
cohaereret, nullus philosophorum imo nec ruricolarum illam combinationem facere posset, qualem<br />
facit Barnutz, dum fundamentalem suspicionem /37/ explicatione Ratiana litterarum eppi<br />
innocuarum, tan<strong>de</strong>m institutum attentatum sibi inferendae necis in archidiacono Fülep <strong>de</strong>figit, quorum<br />
prius semper in nexu amicitiae stabat imo victum in domo illius <strong>de</strong>si<strong>de</strong>rabat, cui suspitioni, imo<br />
persuasioni nec affinitas 6i gradus inter adiaconum et eppum interce<strong>de</strong>ns suffragari<br />
potuit.<br />
Praemissis accedit, quod argumentum actoris <strong>de</strong> intoxicato prius Nicolai Typograph cane, ne<br />
ex aula eppali venturos latratu suo pro<strong>de</strong>ret et exceptis e cinctura asseribus ad habendum ad<br />
aulam professoris faciliorem introitum iurata et authenticata eius<strong>de</strong>m Tipograff fassio, quae sub<br />
no VIIIo occurrit, sat superque refutet.<br />
§ 24<br />
Aliud attentatum die 21a Septembris 1843ii interveniens secundum praetensionem contra<br />
vitam Simeonis Barnutiu.<br />
Simeon Barnutz in <strong>de</strong>claratione huic commissioni regiae exhibita parum quid ultra praestando<br />
quam quod testes pro altera machinatione contra vitam suam consignaverit, necessitatem fecit,<br />
expositionem suam e recursu suo altiori loco promoto extrahendi, quam iam prior cossarius<br />
pro et contra excussit qui<strong>de</strong>m sed fassiones tantum benevolas excepit, quae nunc authenticandae et<br />
quod insuper allatum est examinandum erat.<br />
Iam <strong>de</strong>nunciatio actoris Barnutz in his consistit:<br />
a) Ut primum innotuit eppo, quod Simeon Barnutz e feriis Blasium rediverit, /38/ illico<br />
siccariis suis in mandatis <strong>de</strong>dit, ut ipsum iterum aggrediantur; qui tam 20a Septembris 843ii ad<br />
fenestras sui hospitii quam 21a penes illam domum, in qua victum servabat, ipsi insidias struebant. –<br />
Cumque 21a Septembris post horam 9am a cena domum iret, in via quatuor sicarii aulici ipsum<br />
aggressi, quorum unum Paulum nempe Rusz hajdonem dominalem, dum elevato fuste in se ruere<br />
conspexisset, clamore excitato homines in auxilium provocavit, dictus autem latro silere ipsum iussit<br />
fustemque constanter contra caput illius vibrabat, Barnutz autem semet <strong>de</strong>ffen<strong>de</strong>ndo usque ad portam<br />
hospitii sui pertigit latrone Paulo ipsum insequente; hic Paulus ultro fustem contra caput eius directum<br />
tenebat sed ictus solus manu sua opposita, alia vice Matthaeus Moldovan accurens or<strong>din</strong>arius vigil<br />
securi sua interposita impedivit, donec <strong>de</strong>in Nicolaus Typograph ad clamorem cum suis domesticis
62<br />
Daniela Deteşan 40<br />
foras exiens Paulo haidoni baculum e manu eripuit. – Postmodum, accurentibus pluribus etiam<br />
hominibus, sicarii, viso eo, quod nihil amplius effecturi sint dicentesque, quod illi vigiles constituti<br />
sint ad capiendum et in carcerem abducendum, quia sine lampa<strong>de</strong> ambulat, ad aulam profugerunt et<br />
episcopum interogarunt, quid /39/ ergo adhuc faciendum haberent? Hic vero iis<strong>de</strong>m dixit: „Si<br />
inepti fuistis ad mandatum exequendum iam modo quiescere potestis.”<br />
Per actorem allatis cum omnibus rei gestae adiunctis testimoniis et fassionibus exceptis ad<br />
invicem collatis siqui<strong>de</strong>m praefectus dominalis Samuel Vajda sub HH. recognoscat hajdonem Paulum<br />
Rusz cum assumendis sociis directe tantum per se qua politiae directorem sine scitu et consensu<br />
eppi die 20a et 21a Septembris 1843., uti etiam alias pluries fecit, pro vigilia nocturna<br />
constitutum fuisse, cum eatenus per canonicum Basilium Rácz brevi ante hoc tempus ex indicatis<br />
rationibus specialiter requisitus fuisset, quod producto testimonio sub C) et nova sua fassione sub D)<br />
confirmat, tum et Paulus hajdo dominalis in iurata sua fassione no IX confiteatur se solum per<br />
praefecum pro vigilia constitutum fuisse eppumque <strong>de</strong>super nihil scivisse et cum fassione<br />
huius fassio Petri Rezore et Stephani Rusz aulicorum vigilum, uti ex no X et XI vi<strong>de</strong>re est,<br />
consentiat neque Daniel Papp contrarium in sua fassione no XII statueret. – Postremo, cum<br />
etiam Matthaeus Moldovan or<strong>din</strong>arius vigil in fassione sua no XIIIo perhibeat aulicos coram<br />
se dixisse, quod per praefectum dominalem pro vigilibus constituti habeantur, apparet falsissime<br />
supponi et adstrui, quod, audito adventu Barnutiano Blasium, statim siccarios constituerit<br />
mandatumque illis <strong>de</strong><strong>de</strong>rit, ut Barnutz actorem aggrediatur.<br />
Nec aliud puncti huius assertum plus veri superiori puncto /40/ in se complecti cernitur, quasi<br />
vigiles aulici unice ac directe ad capiendum Barnutz per praefectum constituti fuissent, nam primo<br />
tale generale mandatum, ut quisquis post horam 9am sine lampa<strong>de</strong> incesserit, capiatur atque ad aulam<br />
<strong>de</strong>ducatur, iam prius extiterat illudque medio dimissae tabulae omnibus oppidanis promulgatum fuit<br />
a<strong>de</strong>oque speciali non fuerat opus. – Tum speciale mandatum <strong>de</strong> Simeone tantum Barnutz praefectus<br />
in utraque <strong>de</strong>claratione et Paulus Rusz et Petrus Rezore vigiles in fassionibus suis negent. – Dein<br />
Nicolaus Typograf in fassione sua tantum generale mandatum se ab iis audivisse unacum Matthaeo<br />
Moldovan confitetur; qui posteriori no XIII. palam dicit sibi Stephanum Rusz vespere 20ae<br />
Septembris aperte hoc dixisse: „Hoc habemus mandatum a praefecto, ut quemcunque sine lampa<strong>de</strong><br />
invenerimus, illum comprehendamus et ad ipsum <strong>de</strong>ducamus”, cui consentit fassio Ioannis Manuila<br />
alias Prekup alterius vigilis sub no XIV et XV, prout effective tum etiam voluerunt Nicolaum<br />
Tipograf et Ioannem Schiller capere, cum sine lampadibus fuerint; <strong>de</strong>nique hoc confirmat etiam<br />
Basilius Gruitza cantor in sua fassione no XVIo statuens, quod, licet Paulus qua potus in<br />
popina Ioannis Sofan garrivisset <strong>de</strong> mandato intercipiendi Barnutz, accepto hoc, tamen mandatum ad<br />
alium quemcunque exten<strong>de</strong>rit, Ioannes autem Sofan, Martinus Zudor et Markuts Szoányi in fassione<br />
priori sub I. testantur qui<strong>de</strong>m Paulum nominatim <strong>de</strong> Barnutio capiendo mandatum coram illis<br />
memorasse, quod probabilius /41/ sensu Basilii Gruicza summendum esse vi<strong>de</strong>tur, cum tamen<br />
fassiones ipsorum per commissionem hanc sub fi<strong>de</strong> iurata authentificatae fuissent, omnes Paulum<br />
tunc potum fuisse et qua talem locutum fuisse omnes aequaliter recognoscunt.<br />
Ita, dum Paulus Rusz dictis quibusdam in popina oppidana certa occasione coram Iosepho<br />
Schiller, Basilio Szűts et Alexandro Papp praetensive prolatis (vi<strong>de</strong> I.) gravatur, sibi cum sociis a<br />
praefecto iniunctum fuisse, quam primum Barnutz Blasium rediverit, etiam si infra terram fuerit,<br />
illum capiant et ad aulam episcopalem <strong>de</strong>ducant, ex haec fassione benevola illorum nihil ad scopum<br />
erui potest, dum enim prae<strong>de</strong>signati testes authenticarentur, Iosephus Schiller priorem fassionem<br />
suam negativam confirmat qui<strong>de</strong>m, addit tamen se iam tardius caeteris ad popinam venisse; Basilius<br />
Szűts nihil horum propriis auribus audisse statuit; nisi solus Alexan<strong>de</strong>r Papp inhaeret priori fassioni,<br />
ast dicit tunc Paulum tinctum fuisse, ut ex nris XVII et XVIII patet.<br />
Omnium vero quam falsissimum est nec ullam minimae probabilitatis speciem habet, quod<br />
dicti vigiles, qua sicarii, ad perimendum actorem cum cuiuscunque <strong>de</strong>mum consilio exmissi fuissent,<br />
nemo namque sana mente concipere valet, ut quis tot homines tam ineptos, tam palam sine<br />
secretissima conspiratione ac instructione, ad occi<strong>de</strong>ndum aliquem constituant hique mox post horam<br />
9am vigilantibus omnibus hominibus, in foro publico undique domibus circumdato, quo or<strong>din</strong>arii /42/<br />
vigiles per totam noctem oberrant, quibuscum aulici homines paulo ante convenerunt et
41 Atentatele împotriva lui Simion Bărnuţiu. Între mit şi realitate 63<br />
colloquebantur, actorem occi<strong>de</strong>re voluissent; qui nec ad excitatum clamorem diffugerunt sed ultro<br />
eun<strong>de</strong>m iam aliis etiam accurentibus comprehen<strong>de</strong>re nisi voluerunt ac, ut ipse in recursu suo puncto<br />
5to exposuit, palam coram omnibus praesentibus edixerunt se ad capiendum illum et ad carcerem<br />
eppi <strong>de</strong>ducendum constitutos esse. – Praeterea datum mandatum occi<strong>de</strong>ndi omnes negant, imo<br />
et persecutionem actoris Paulus Rusz et Petrus Rezore coniiciunt, quod bis interrogatus, quisnam sit?<br />
non respon<strong>de</strong>rit, - accedit, quod Paulus, utut qua potus in popina quoque sine luce balbutiverit, nullus<br />
tamen audivit aliud eum dixisse quam, quod ad intercipiendum ac ad carcerem <strong>de</strong>ducendum missus<br />
fuerit. – Neque ex eo, quod is elevatum baculum tenebat, intentio occi<strong>de</strong>ndi <strong>de</strong>duci potest, huius enim<br />
causam reddit Paulus, quod secus Barnutz illum suo spa<strong>de</strong>tt confodisset, ni semet in via <strong>de</strong>fen<strong>de</strong>re<br />
scivisset, i<strong>de</strong>o ergo etiam ad portam hospitii baculum elevatum tenuit.<br />
Postremum, quod, dum post casum ad aulam redivissent, eppum interrogarint, quidnam<br />
ultra agendum ipsis esset et ab hoc responsum accepissent: „Si inepti fuistis executores mandati, iam<br />
nunc quiescere potestis”, Daniel Papp, Paulus Rusz et Petrus Rezore nris IX, X et XII rotun<strong>de</strong><br />
negant. – Neque sana mente ac recta cum combinatione adiunctorum ullus <strong>de</strong> eppo vel ominari<br />
potest.<br />
b) Quod Ilie Boeriu incola /43/ Nagy Csergediensis ad auditum aliorum hominum retulerit<br />
Petrum Rezore hominem Verensem in mola penes possessionem Csanád sita coram aliis hoc locutum<br />
fuisse: „Si me vocaverint, dicam ego, quia miserunt nos, ut occidamus popam illum, sed si me non<br />
adiurant, ego non dixi”, un<strong>de</strong> adparet „studio ad me occi<strong>de</strong>ndum” missum fuisse Petrum Rezore ex<br />
aula cum aliis sociis.<br />
Hic Boeriu sub fi<strong>de</strong> iurata examinatus dicit se in mola Csanadiensi tota vita sua nunquam<br />
fuisse, igitur cum Petro Rezore non fuisse constitutum, imo nec hoc scire, quisnam hominum i<strong>de</strong>m<br />
sit?, uti ex fassione no XIX apparet. I<strong>de</strong>m confirmavit Petrus Rezore sub fi<strong>de</strong> iurata fatens,<br />
quod ille in vita sua semel tantum in mola Csanadiensi existens, simile quod <strong>de</strong> occi<strong>de</strong>ndo Barnutz<br />
non sit locutus, imo nec potuerit loqui, nam duo anni hac aestate elapsi sunt, ex quo ille ibi fuit, tum<br />
autem casus hic secundus Barnutianus nondum evenerat: vi<strong>de</strong> no XX.<br />
c) Quod eos<strong>de</strong>m vigiles non vigiles sed siccarios fuisse ab eppo ad occi<strong>de</strong>ndum actorem<br />
ablegatos uberius eluceat e testimonio Danielis servi, qui sub H. testatur, se etiam constitutum fuisse<br />
cum caeteris sed, cum <strong>de</strong>bilem visum se habere diceret, eppum subrisisse atque dixisse: „Non<br />
mitatis illum, quia non vi<strong>de</strong>t”, un<strong>de</strong> patet episcopum consilio /44/ ad attentatum influxisse.<br />
Daniel auriga constitutionem suam simpliciter negat no XII nec ipse Ioannes Csaklany<br />
recognoscit Danielem dixisse, quisnam illum pro vigile constituere voluerit ac <strong>de</strong>nique confitetur<br />
fuisse potum Danielem, dum haec locutus fuisset, prout id apparet ex no XXI.<br />
d) Quod hoc patet etiam e testimonio vigilium oppidanorum Matthaei Moldovan et Ioannis<br />
Manuila sub I., quos siccarii corrumpere promissoque a praefecto talero, ab eppo autem 14, 15<br />
fnis in suam partem pertrahere voluerunt.<br />
Promissum tale aulicos enunciasse nec illi soli, nec dicti vigiles oppidani recognoscunt, tam illi<br />
quam hi id solum perhibentes, quod saltem generale dictum intervenerit: „Vigilemus, si aliquem<br />
interceperimus, proemium accipiemus a praefecto” vel quod unus ait: „Vigesimarium accipiemus a<br />
praefecto”, tantum enim pro singulo capite vigiles solebant obtinere, ut ex no XIII et XIV<br />
apparet.<br />
e) Quod Paulus haido coram Ioanne Sofan arendatore, Martino Zudor et Szoanya Markuts sub<br />
I) confessus sit se post casum illum una cum sociis per eppum (<strong>de</strong>super, <strong>de</strong> susu,) ad quietem<br />
inviatos fuisse tanquam ineptos mandatorum executores.<br />
Quod factum attinet, ut reipsa post casum reduces ad aulam per eppum ad quietem<br />
fuissent inviati, iam superius <strong>de</strong>monstratum est falsum esse, nam Daniel /45/ Papp, Paulus Rusz et<br />
Petrus Rezore fi<strong>de</strong> iurata negarunt se eppum vel vidisse vel audivisse. – Quod vero tantum<br />
sermonem Pauli Rusz concernit, hic sermo fuit in popina ductus et praeterquam quod omnes tres<br />
testes Paulum tunc potum fuisse recognoscant, insuper Martinus Zudor occasione authenticationis<br />
haec in specie dicta Pauli una cum illa circumstantia, quod exorto casu statim can<strong>de</strong>la in domo<br />
praefecti exstincta sit, quae prius ar<strong>de</strong>bat, positive negat; Szoanya Markuts vero seipsum etiam potum<br />
fuisse recognoscendo se nullius alterius dicti Pauli recordari dicit quam quod Paulus dixerit:
64<br />
Daniela Deteşan 42<br />
„Barnutium voluimus comprehen<strong>de</strong>re sed fuga amissimus ipsum”, prout ex fassione sub no<br />
XXII et XXIII. .<br />
f) Quod Paulus alias coram Ioanne Sofan retulerit se, cum Blasii eppus MagnoVara<strong>din</strong>ensis<br />
qua commissarius fuisset, per praefectum plane ad cubilis ipsius portam ductum fuisse, imo et<br />
praefectum ipsi inculcasse: „Dicas, quod fueris custos ac interogaveris ipsum, quis est? audis, ita<br />
dicas.” – seu quod in persecutione in foro Barnuczium interogaverit, quisnam sit?<br />
Praeter quam quod ex fi<strong>de</strong>digna relatione, commissio haec regia intellexerit Ioannem Sofan<br />
testem cum tota domo sua erga eppum inimico ferri affectu, propter acceptam ab illo arendam<br />
iuris nun<strong>din</strong>alis in oppido Balasfalva prius tentam; hic pravus animus ipsius ex ipsa fassione ipsius<br />
no XXIV manifeste elucet, solus enim suggesta Paulo quaestione ad fatendum coram se<br />
contra praefectum instigavit hacque /46/ ratione ad id perduxit, ut dixerit coram illo sibi a praefecto<br />
promissos fuisse pro percussione Barnutiana duos taleros, non tamen datos, etiam id, quod alias<br />
negavit aut igitur hajdo Paulus aut provocatus testis, qui hoc puncto nullam fi<strong>de</strong>m meretur.<br />
g) Quod Nicolaus Ketskés dixerit, quod Michael Grama caupo oppidanus praesentibus Ioanne<br />
Csaklany et Basilio Bran <strong>de</strong>functo Danielem Papp aurigam ex popina exstruserit, quia dixerat se<br />
etiam missum fuisse ad aggrediendum Barnucz, tum, quod Ioannes Rácz retulerit, Danielem coram se<br />
certa vice dixisse, quod ipsi praefectum imperialem promiserit, si iverit cum aliis contra Barnutz.<br />
Sicut hanc relationem suam Ketskés Nicolaus negat no XXVIII, ita extrusionem<br />
Danielis propter illud dictum fi<strong>de</strong> iurata negat Grama caupo no XXVI; tan<strong>de</strong>m hoc ipsum<br />
negat Daniel in confrontatione cum Csaklany Ioanne no XII. Ita etiam cum Ioanne Rácz<br />
confrontatus attributum sibi dictum negat no XXVII.<br />
Denique h). Quod Nicolaus Monorai, dum fuisset servus apud praefectum, retulerit Nicolao<br />
Mark professori praefectum omnino promisisse pecuniam iis, qui Barnuczium aggre<strong>de</strong>rentur.<br />
Quaestionatus auriga non constante eo, ubinam locorum serviat, auditus non est, ut a<strong>de</strong>o<br />
Nicolai Mark ceu non immediati testis testimonium sub no XXVIII advolutum pro nudo<br />
adserto habendum esse vi<strong>de</strong>atur et non plus ex hoc et aliis testimoniis inferri posse iudicatur quam<br />
forte praefectum habuisse intentionem illam, ut, cum nocturni vigiles propter casum Barnuczianum<br />
conducti et nocturna ambulatio absque lam/47/pa<strong>de</strong> generatim prohibita fuerit, quam tamen legem<br />
ipse non observavit, solus etiam actor Barnucz caperetur et ad aulam episcopalem <strong>de</strong>ducatur.<br />
Alii testes ceu non immediati plerumque studiosi haud optime notati hinc in<strong>de</strong> dispersi, qua<br />
non idonei et superflui, examinati non sunt, quales forte tres, quatuor universim fuissent.<br />
Votum<br />
Combinatis omnibus rei adiunctis, fassionibus et confrontationibus clarum fuit, quod : 1 o . Vigiles<br />
aulici sine scitu et consensu episcopi constituti. 2 o . Per praefectum cum illo generali mandato, ut omnem<br />
sine discrimine absque lampa<strong>de</strong> ince<strong>de</strong>ntem intercipiant exmissi. 3°. Denique, etiam si speciale<br />
mandatum quoad Barnutzium obtinuissent, illud <strong>de</strong> capiendo tantum ipso ac ad aulam eppalem<br />
<strong>de</strong>ducendo, cum sine lampa<strong>de</strong> ambulaverit, non autem occi<strong>de</strong>ndo accipere potuerint, neque mandatum<br />
tale exequi adlaborantes vigiles aulici dictum Barnucz occi<strong>de</strong>re voluerint inten<strong>de</strong>rintque.<br />
Cum ergo fatus professor utrumque casum tamquam attentatum necis suae immediate qui<strong>de</strong>m<br />
hominibus eppalibus, mediate vero ipsi eppo attribueret, consequitur in<strong>de</strong> enormem<br />
hanc criminationem et calumniam temerarii huius actoris in sensu sannctissimorum canonum<br />
gravissima imputatione et animadversione dignam esse.<br />
Protocol Comisional<br />
Paragraful 23<br />
După ce a fost <strong>de</strong>păşită astfel această neruşinată temă şi chestiune, comisia regală a trecut la<br />
examinarea şi tratarea celeilalte acuzaţii, mai cumplită <strong>de</strong>cât prima, în legătură cu încercarea <strong>de</strong><br />
uci<strong>de</strong>re a lui Simion Bărnuţiu, în care examinare numiţii martori au fost audiaţi în acelaşi fel, iar<br />
<strong>de</strong>poziţiile lor au fost combinate între ele şi cu spiritul acuzaţiei, după cum urmează:
43 Atentatele împotriva lui Simion Bărnuţiu. Între mit şi realitate 65<br />
Având în ve<strong>de</strong>re că au avut loc, în opinia pârâşului, două astfel <strong>de</strong> încercări <strong>de</strong> a-l uci<strong>de</strong>, una în<br />
noaptea <strong>din</strong>spre 5 ianuarie 1843, în care câţiva tâlhari au încercat să spargă fereastra locuinţei lui<br />
Simion Bărnuţiu şi să smulgă gratiile <strong>de</strong> fier, iar celălalt în ziua <strong>de</strong> 21 septembrie 1843, când slugile<br />
curţii episcopale l-au atacat pe Simion Bărnuţiu pe uliţă, în primul rând comisia regală abor<strong>de</strong>ază<br />
separat primul eveniment, cel <strong>din</strong> 5 ianuarie, iar pentru a atribui acest atentat episcopului, bănuit prin<br />
oamenii săi, acelaşi pârâş prezintă următoarele dovezi şi mărturii, anume că:<br />
a) Ştefan Rusz, pe atunci economul lui Simion Fülep, parohul <strong>de</strong> Blaj şi totodată protopop şi<br />
rudă a episcopului, a rostit înaintea Carolinei Szőtz, văduvă aflată în casă, fosta soţie a protopopului<br />
<strong>de</strong> Trei Scaune, următoarele vorbe, cum că el este neliniştit şi cu sufletul tulburat pentru că participase<br />
la ambele atentate.<br />
Acesta pretin<strong>de</strong> în mod fals că pe atunci ar fi fost administratorul protopopului Simion Fülep,<br />
căci <strong>de</strong>ja fusese eliberat <strong>din</strong> slujbă cu o jumătate <strong>de</strong> an înainte şi locuia în propria căsuţă <strong>de</strong> lângă<br />
biserică. – Ştefan Rusz mărturiseşte sub jurământ că lui îi fusese cunoscut, <strong>din</strong> ce relataseră alţii, doar<br />
faptul că nişte oameni, intrând în timpul nopţii cu o bârnă <strong>de</strong> lemn, o scară şi trei funii în curtea lui<br />
Bărnuţiu, au încercat să rupă gratiile <strong>de</strong> fier ale unei ferestre; acelaşi, în calitate <strong>de</strong> fost administrator,<br />
a recunoscut <strong>de</strong> îndată aceste unelte, ca fiind proprietatea protopopului, stăpânul său, negând însă pur<br />
şi simplu că ar fi spus că el se simte neliniştit în sufletul său pentru că participase la ambele atentate<br />
şi, confruntat fiind cu Carolina Szőts, a recunoscut chiar că s-a plâns înaintea acesteia, dar nu în<br />
sensul că ar fi participat efectiv la ambele atentate, ci că ar fi implicat în ambele întâmplări şi a spus<br />
următoarele vorbe martorei: „Întră amândoao baiuri sum begatu”, adică: „mind a két bajba engemetis<br />
kevertek” (în amândouă baiurile sunt şi eu băgat), lucru pe care martorul l-a recunoscut, adăugând şi<br />
faptul că aceea şi-a întemeiat relatarea pe o proastă înţelegere a vorbelor sale, aşa cum acest lucru<br />
rezultă limpe<strong>de</strong> <strong>din</strong> mărturia adăugată la numărul respectiv.<br />
b) Cât <strong>de</strong>spre faptul că stu<strong>de</strong>ntul Vasile Papp ar fi povestit altui stu<strong>de</strong>nt, pe nume Nicolae<br />
Guitan, a cărui mărturie este prezentată la litera e), că i-ar fi povestit fratele său Petru Papp,<br />
administratorul episcopal, cum că protopopul Simion Fülep a venit în seara zilei <strong>din</strong>spre 5 ianuarie<br />
1843 la curtea episcopului şi a cerut <strong>de</strong> la administrator o slugă <strong>de</strong> la curte, pentru noaptea aceea,<br />
poruncindu-i să nu <strong>de</strong>zvăluie acest lucru nimănui şi nici să nu-i impute slugii faptul că în acea noapte<br />
nu a fost acasă.<br />
În primul rând această afirmaţie o respinge chiar protopopul, care neagă întreaga poveste la<br />
numărul II, iar apoi a făcut să fie lipsită <strong>de</strong> credibilitate mărturia adusă prin <strong>de</strong>poziţia contrară, făcută<br />
sub jurământ, a clericului Vasile Papp, aflată la numărul III şi, în continuare, <strong>de</strong>poziţiile autentificate<br />
sub jurământ ale administratorului Petru Papp, aflate la numărul IV.<br />
c) Cât <strong>de</strong>spre faptul că Marian Turk, administratorul protopopului, a fugit <strong>din</strong> serviciu imediat<br />
după acest atentat, a stat ascuns o bucată <strong>de</strong> vreme şi apoi s-a întors; <strong>de</strong> asemenea, <strong>de</strong>spre faptul că<br />
vecinul, care era pastor reformat, văzuse lumânarea arzând toată noaptea în care s-a produs atentatul<br />
şi oameni umblând în jur, unul <strong>din</strong>tre ei purtând pe creştet o tocă largă <strong>de</strong> felul celei pe care<br />
obişnuieşte s-o poarte vara protopopul, şi că a relatat aceste împrejurări în faţa lui Vasile Kutfalvi,<br />
dascălul <strong>de</strong> principii, şi a dascălului <strong>de</strong> dogmatică Iosif Papp, pe care l-au înghiţit <strong>de</strong>ja apele, şi că, în<br />
cele <strong>din</strong> urmă, acelaşi pastor reformat a <strong>de</strong>clarat că a participat şi la ancheta efectuată <strong>de</strong> vicecomitele<br />
Ioan Micşa şi <strong>de</strong> viceju<strong>de</strong>le nobiliar Szegedi şi i-a spus lui Iosif Papp (care era <strong>de</strong> aceeaşi părere) că<br />
această anchetă s-a făcut fără suficientă rigoare.<br />
Protopopul Simion Fülep neagă că Marian Turk ar fi fost administratorul său, precum şi faptul<br />
că, după atentat, ar fi fugit şi ar fi stat ascuns, căci era fără slujbă şi stătea doar ca şi chiriaş în conacul<br />
său, aşa că nici n-a fugit nici nu s-a ascuns; cu ocazia anchetei formale efectuate la începutul lunii<br />
februarie a fost cercetat în lanţuri la fel ca şi ceilalţi mai puţin suspecţi şi n-au fost scutiţi <strong>de</strong> acest<br />
tratament nici stu<strong>de</strong>nţii care erau pe atunci în gazdă la protopop; în temeiul mărturiei oficiale a<br />
anchetatorilor, anexată la litera G., nu s-a <strong>de</strong>scoperit mai mult <strong>de</strong>cât că bârna şi scara erau ale<br />
protopopului, <strong>de</strong> altminteri recunoscute <strong>de</strong> bună voie <strong>de</strong> către acesta ca fiind ale lui; iar <strong>de</strong>claraţia<br />
aceluiaşi pastor reformat anexată la numărul V arată că toate celelalte împrejurări, a căror cunoaştere<br />
este atribuită pastorului, nu se sprijină pe nici o temelie.<br />
d) Cât <strong>de</strong>spre faptul că Ioan Nezdravănul, slugă, cu a<strong>de</strong>vărat, a protopopului, i-ar fi povestit lui<br />
Iacob Papp, slujitorul pârâşului, că şi el a auzit în acea noapte strigătul: „Tulai!”.
66<br />
Daniela Deteşan 44<br />
Comisia regească prea puţin ve<strong>de</strong> ce dovadă s-ar scoate <strong>de</strong> aici.<br />
e) Cât <strong>de</strong>spre faptul că stu<strong>de</strong>nţii care se aflau pe atunci în gazdă la protopop, în speţă Mihail<br />
Niculiţă şi Ananias Gyulafi, erau suspectaţi <strong>de</strong> ceilalţi stu<strong>de</strong>nţi că vor fi văzut ce s-a întâmplat în acea<br />
noapte la protopop.<br />
Nu este întru nimic <strong>de</strong> mirare că Mihail Niculiţă şi Ananias Gyulafi erau suspecţi în ochii<br />
celorlalţi stu<strong>de</strong>nţi, <strong>de</strong> vreme ce sunt la fel <strong>de</strong> suspecţi şi în ochii pârâşului Simion Bărnuţiu, căci<br />
discipolul nu este <strong>de</strong>asupra magistrului. După ce aceştia au fost cercetaţi <strong>de</strong> către anchetatorii seculari<br />
şi au fost prinşi că nu ştiu nimic, sarcina magistrului <strong>de</strong> filosofie ar fi fost să-i <strong>de</strong>zveţe pe aceştia <strong>de</strong><br />
părerea strâmbă.<br />
f) Cât <strong>de</strong>sspre faptul că vecinii au observat fără îndoială cele petrecute în casa protopopului în<br />
acea noapte şi că mărturiseau toate lucrurile constrânşi <strong>de</strong> jurământ, în special Lepeduţ, <strong>de</strong>spre care se<br />
spune că a zăbovit, alături <strong>de</strong> cei doi fraţi Imandi care locuiau la protopop, până seara târziu la acesta,<br />
pentru că îi tăiase porcul.<br />
Este o chemare la <strong>de</strong>poziţie foarte prost făcută, <strong>de</strong>oarece Lepeduţ, cu alt nume Dumitru Raica,<br />
mărturiseşte, sub jurământ, la numărul VI, exact contrariul, cum că el n-a observat nimic <strong>din</strong> cele<br />
pomenite mai înainte.<br />
În fine, litera g). Cât <strong>de</strong>spre faptul că Vasile Raţ canonicul a pronunţat, cu puţin înaintea<br />
acestui atentat, mai exact la 3 ianuarie 1843, înaintea clericului Vasile Maior următoarele: „Va fi vai<br />
<strong>de</strong> el şi este ne<strong>de</strong>mn să trăiască!”, după mărturia <strong>de</strong> la litera c), el ştia probabil ce urmează să se<br />
întâmple cu pârâşul. În baza tuturor acestora, este convins că episcopul i-a căutat moartea<br />
prin oamenii săi şi mai ales prin cooperarea cu Simion Fülep, protopopul şi ruda sa.<br />
Cu toate că mărturia lui Vasile Maior, pomenitul cleric şi informator al lui Bărnuţiu, pare că<br />
este dărâmată fie doar şi <strong>de</strong> mărturia cuprinsă la litera A) a canonicului Vasile Raţ, totuşi, şi dacă<br />
expunerea clericului Maior este coerentă până la cel mai mic amănunt, niciunul <strong>din</strong>tre filosofi, ba<br />
chiar <strong>din</strong>tre ţărani n-ar putea face o astfel <strong>de</strong> <strong>de</strong>ducţie logică, <strong>de</strong> felul celei făcute <strong>de</strong> Bărnuţiu, <strong>de</strong><br />
vreme ce a izvodit fundamentala bănuială <strong>de</strong> plănuire a morţii sale bizuindu-se pe interpretarea făcută<br />
<strong>de</strong> Raţ unei scrisori nevinovate a episcopului, pentru ca mai apoi să arunce vina acestui atentat pe<br />
umerii protopopului Fülep, <strong>de</strong>şi înainte era legat prin prietenie <strong>de</strong> aceştia şi dorea să ia masa în casa<br />
protopopului, a cărui suspectare sau chiar participare la crimă nu a putut fi sprijinită nici măcar dacă<br />
ar interveni în cauză înrudirea la a şasea spiţă între protopop şi episcop.<br />
La cele pomenite mai înainte se adaugă şi faptul că argumentul pârâşului privind otrăvirea în<br />
prealabil a câinelui lui Nicolae Tipograf, pentru ca nu cumva să-i <strong>de</strong>a <strong>de</strong> gol pe cei care urmau să vină<br />
<strong>din</strong>spre curtea episcopului, precum şi cu privire la scândurile smulse <strong>din</strong> gardul împrejmuitor, pentru<br />
a dobândi o cale <strong>de</strong> acces mai uşoară spre curtea profesorului, este în suficientă măsură şi chiar mai<br />
mult respins <strong>de</strong> mărturia autentificată prin jurământ a aceluiaşi Tipograf, mărturie care apare la<br />
numărul VIII.<br />
Paragraful 24<br />
Celălalt atentat care a avut loc, după pretenţia pârâşului Simion Bărnuţiu, împotriva vieţii sale,<br />
la 21 septembrie 1843.<br />
Simion Bărnuţiu, prezentând, în <strong>de</strong>claraţia sa făcută în faţa comisiei regale, puţine <br />
faţă <strong>de</strong> ceea ce oferise drept dovezi pentru celălalt complot împotriva vieţii lui, a impus necesitatea ca<br />
expunerea sa să fie extrasă <strong>din</strong> recursul făcut către instanţa superioară, expunere pe care comisarul<br />
anterior o examinase <strong>de</strong>ja pro şi contra, dar respinsese doar mărturiile binevoitoare, care acum<br />
urmează să fie autentificate, ceea ce a fost adăugat urmând a fi cercetat în continuare.<br />
Deja, <strong>de</strong>nunţul pârâşului Bărnuţiu constă în următoarele:<br />
a) De îndată ce episcopul a aflat că Simion Bărnuţiu se întorsese <strong>din</strong> vacanţă la Blaj, a poruncit<br />
<strong>de</strong> îndată cuţitarilor săi să-l atace <strong>din</strong> nou; aceştia pân<strong>de</strong>au ascunşi atât în ziua <strong>de</strong> 20 septembrie 1843<br />
sub ferestrele locuinţei acestuia, cât şi în ziua <strong>de</strong> 21 septembrie lângă casa în care acesta servea masa.<br />
Şi, pe când se întorcea spre casă <strong>de</strong> la cină, în ziua <strong>de</strong> 21 septembrie, după ora a noua a serii,<br />
atacându-l pe uliţă patru cuţitari <strong>de</strong> la curtea episcopului, <strong>de</strong>oarece îl observase pe unul <strong>din</strong>tre ei,<br />
anume pe Pavel Rusz, slujbaşul domeniului episcopal, pe când se repezea cu o măciucă asupra lui,
45 Atentatele împotriva lui Simion Bărnuţiu. Între mit şi realitate 67<br />
scoţând un ţipăt, a chemat lumea în ajutor, însă zisul tâlhar i-a poruncit să tacă şi învârtea într-una<br />
ghioaga <strong>de</strong>asupra capului său. Iar Bărnuţiu, apărându-se, a răzbit până la poarta locuinţei lui, cu<br />
tâlharul Pavel pe urmele lui; acest Pavel ţinea ghioaga aţintită spre creştetul său, însă după ce mai<br />
întâi a parat lovitura doar cu mâna goală, a doua oară l-a împiedicat pe tâlhar Matei Moldovan, straja<br />
oficială, care a alergat punând securea lui între tâlhar şi profesor, până când, în cele <strong>din</strong> urmă, Nicolae<br />
Tipograf, ieşind afară la auzul ţipătului împreună cu slugile sale, i-a smuls slujbaşului Pavel bastonul<br />
<strong>din</strong> mână. – După aceea, adunându-se în grabă şi mai mulţi oameni, ucigaşii, văzând că nu mai pot<br />
face nimic şi zicând că ei au fost puşi ca străji pentru a-l prin<strong>de</strong> pe acela şi a-l duce în temniţă pentru<br />
că umblă fără felinar, au rupt-o la fugă spre curtea episcopală şi l-au întrebat pe episcop, ce anume<br />
mai au <strong>de</strong> făcut? Iar episcopul le-a zis: „Dacă nu aţi fost în stare să împliniţi porunca mea, atunci vă<br />
puteţi duce <strong>de</strong> acum la culcare.”<br />
Deoarece au fost aduse <strong>de</strong> pârâş mărturii, adăugate împreună cu toate celelalte referitoare la<br />
întâmplare, şi au fost confruntate între ele <strong>de</strong>claraţiile respinse cu privire la faptul dacă prefectul<br />
domeniului episcopal Samuilă Vaida recunoaşte, la litera H) că slujbaşul Pavel Rusz, împreună cu<br />
tovarăşii pe care urma să-i ia cu el, a fost orânduit direct <strong>de</strong> către el, în calitate <strong>de</strong> director al poliţiei,<br />
fără ştirea şi consimţământul episcopului, pentru paza nocturnă în zilele <strong>de</strong> 20 şi 21 septembrie 1843,<br />
aşa cum făcuse <strong>de</strong> mai multe ori şi altă dată, <strong>de</strong>oarece fusese rugat în mod expres, cu puţin înainte, să<br />
facă acest lucru, <strong>din</strong> motivele arătate, <strong>de</strong> către canonicul Vasile Raţ, lucrul acesta este confirmat prin<br />
mărturia cuprinsă la litera C), precum şi prin noua sa <strong>de</strong>poziţie <strong>de</strong> la litera D), iar Pavel slujbaşul<br />
episcopal mărturiseşte, în <strong>de</strong>poziţia sa făcută sub jurământ, că el a fost orânduit pentru strajă doar <strong>de</strong><br />
către prefect şi că episcopul nu a ştiut nimic <strong>de</strong>spre acest lucru, şi, odată cu mărturia lui, consimt<br />
acelaşi lucru şi mărturiile străjilor <strong>de</strong> la curtea episcopului, Petru Rezore şi Ştefan Rusz, mărturii care<br />
sunt <strong>de</strong> văzut la numerele X şi XI, şi nici Daniel Papp nu afirmă contrariul în mărturia sa <strong>de</strong> la<br />
numărul XII, – În cele <strong>din</strong> urmă, <strong>de</strong> vreme ce şi Matei Moldovan, paznic oficial, admite, în <strong>de</strong>poziţia<br />
sa <strong>de</strong> la numărul XIII că oamenii <strong>de</strong> la curtea episcopului au spus în faţa lui cum că ei erau orânduiţi<br />
<strong>de</strong> către prefectul domeniului episcopal drept străji, rezultă că ar fi un lucru foarte fals să presupui şi<br />
să <strong>de</strong>duci că, după ce s-a auzit <strong>de</strong> sosirea lui Bărnuţiu la Blaj, el a tocmit <strong>de</strong> îndată nişte ucigaşi şi le-a<br />
poruncit să-l atace pe pârâşul Bărnuţiu.<br />
Nici cealaltă afirmaţie <strong>de</strong> la acest punct nu pare să cuprindă mai mult a<strong>de</strong>văr în ea <strong>de</strong>cât<br />
punctul anterior, cum că paznicii <strong>de</strong> la curtea episcopului au fost orânduiţi, chipurile, <strong>de</strong> către prefect<br />
cu scopul unic şi direct <strong>de</strong> a-l prin<strong>de</strong> pe Bărnuţiu, căci, în primul rând, o astfel <strong>de</strong> poruncă generală, ca<br />
oricine circulă fără felinar după ora a noua a serii să fie prins şi adus la curtea episcopală existase şi<br />
mai înainte şi fusese făcută cunoscută printr-o tablă afişată tuturor târgoveţilor şi prin urmare nu mai<br />
era nevoie <strong>de</strong> o poruncă specială. – Ca atare, atât prefectul, în ambele sale <strong>de</strong>poziţii, cât şi străjile<br />
Pavel Rusz şi Petru Rezore, în mărturiile lor, neagă existenţa unei porunci speciale doar în privinţa<br />
lui Simion Bărnuţiu. – Apoi, Nicolae Tipograf mărturiseşte, laolaltă cu Matei Moldovan, în <strong>de</strong>poziţia<br />
sa, că el a auzit <strong>de</strong> la paznici doar <strong>de</strong> porunca generală; acesta, în numărul următor XIII, spune pe faţă<br />
că, în seara zilei <strong>de</strong> 20 septembrie, Ştefan Rusz i-a spus <strong>de</strong>schis: „Avem această poruncă <strong>de</strong> la<br />
prefect, ca, pe oricine găsim fără felinar, să-l prin<strong>de</strong>m şi să-l ducem la el”, cu care se potriveşte<br />
mărturia celuilalt paznic Ioan Manuilă, zis şi Prekup, <strong>de</strong> la numerele XIV şi XV, după cum chiar au<br />
vrut să-i prindă pe Nicolae Tipograf şi pe Ioan Schiller, <strong>de</strong>oarece erau fără felinare; în fine, acest<br />
lucru îl confirmă şi cantorul Vasile Gruiţă în mărturia sa <strong>de</strong> la numărul XVI care <strong>de</strong>clară că, <strong>de</strong>şi<br />
Pavel, beat fiind, a trăncănit în cârciuma lui Ioan Sofan <strong>de</strong>spre porunca <strong>de</strong> a-l prin<strong>de</strong> pe Bărnuţiu,<br />
chiar dacă s-ar accepta acest lucru, totuşi porunca s-a extins la oricine altcineva, iar Ioan Sofan,<br />
Martin Zudor şi Markuts Szoányi mărturisesc în <strong>de</strong>poziţia anterioară <strong>de</strong> la litera I cum că Pavel amintise<br />
în faţa lor <strong>de</strong> porunca nominală <strong>de</strong> a-l prin<strong>de</strong> pe Bărnuţiu, lucru care mai <strong>de</strong>grabă pare că trebuie luat<br />
în înţelesul dat <strong>de</strong> Vasile Gruiţă, dar <strong>de</strong> vreme ce mărturiile lor au fost autentificate <strong>de</strong> această comisie<br />
sub jurământ, toţi recunosc la unison că atunci Pavel era beat şi că a vorbit în această stare.<br />
Astfel, <strong>de</strong> vreme ce lui Pavel Rusz i se reproşează anumite vorbe rostite într-o anumită ocazie<br />
în mod închipuit în cârciuma târgului, înaintea lui Iosif Schiller, Vasile Szűts şi Alexandru Papp (vezi<br />
litera I), anume că lui şi tovarăşilor săi li s-a poruncit <strong>de</strong> către prefect ca, <strong>de</strong> îndată ce Bărnuţiu se va fi<br />
întors la Blaj, chiar <strong>de</strong> ar fi în fundul pământului, să-l prindă şi să-l aducă la curtea episcopală, <strong>din</strong>
68<br />
Daniela Deteşan 46<br />
aceeastă mărturisire binevoitoare a lor nu poate fi scos nimic util ţelului , căci, pe când<br />
martorii înainte pomeniţi erau autentificaţi, Iosif Schiller confirmă mărturia sa negativă anterioară, dar<br />
adaugă totuşi că el venise mai târziu la cârciumă <strong>de</strong>cât ceilalţi; Vasile Szűts a <strong>de</strong>clarat că el n-a auzit<br />
nimic cu propriile lui urechi; doar Alexandru Papp îşi menţine <strong>de</strong>poziţia anterioară, însă zice că Pavel<br />
era pilit atunci, cum reiese <strong>din</strong> numerele XVII şi XVIII.<br />
Însă <strong>din</strong>tre toate lucrurile cel mai fals cu putinţă şi care nu are nici cel mai mic aspect <strong>de</strong><br />
probabilitate este faptul că zisele străji, în calitatea lor <strong>de</strong> ucigaşi, au fost trimişi ca să-l distrugă pe<br />
pârâş chiar <strong>din</strong> în<strong>de</strong>mnul cuiva, căci nimeni care are mintea sănătoasă nu poate să conceapă că cineva<br />
orânduieşte atâţia oameni atât <strong>de</strong> nepricepuţi, atât <strong>de</strong> limpe<strong>de</strong> lipsiţi <strong>de</strong> orice conspiraţie foarte secretă<br />
şi <strong>de</strong> orice instrucţiune, ca să ucidă pe cineva şi că aceştia, imediat după ora a noua a serii, pe când<br />
erau treji toţi oamenii, în piaţa publică înconjurată <strong>de</strong> jur împrejur <strong>de</strong> case şi în care patrulează toată<br />
noaptea străjile oficiale, cu care oamenii <strong>de</strong> la curtea episcopală s-au întâlnit cu puţin înainte şi cu<br />
care au discutat, au vrut să-l ucidă pe pârâş; aceştia nu au fugit nici când pârâşul a ţipat, ci n-au vrut<br />
<strong>de</strong>cât să-l prindă, chiar dacă <strong>de</strong>ja se aduna lume <strong>din</strong> toate părţile, şi, după cum însuşi pârâşul a relatat<br />
în recursul său, la punctul 5, au spus făţiş înaintea tuturor că ei au fost orânduiţi ca să-l prindă pe<br />
acesta şi să-l ducă la temniţa episcopului. – Pe lângă acestea, toţi neagă că li s-ar fi dat porunca <strong>de</strong> a<br />
uci<strong>de</strong>, iar Pavel Rusz şi Petru Rezore explică chiar şi urmărirea pârâşului, cum că, <strong>de</strong>şi a fost întrebat<br />
<strong>de</strong> două ori cine este, acesta nu a răspuns. – Se mai adaugă şi ceea ce Pavel, băut fiind, a bolborosit în<br />
cârciumă, fără lumină, însă nimeni nu l-a auzit, totuşi, să fi spus altceva <strong>de</strong>cât că el a fost trimis ca<br />
să-l prindă şi să-l ducă la temniţă pe pârâş. – Nici nu poate fi <strong>de</strong>dusă intenţia <strong>de</strong> a uci<strong>de</strong> <strong>din</strong> faptul că<br />
acesta ţinea bastonul ridicat, căci Pavel arată cauza acestui gest, prin aceea că Bărnuţiu l-ar fi străpuns<br />
cu umbrela sa, dacă nu ar fi ştiut să se apere în drum, <strong>de</strong> aceea el ţinea bastonul ridicat chiar şi în<br />
poarta locuinţei aceluia.<br />
În fine, cât <strong>de</strong>spre faptul că, pe când, după consumarea faptului, se întorseseră la curtea<br />
episcopală, l-au întrebat pe episcop ce anume mai trebuie să facă şi că ar fi primit <strong>de</strong> la acesta<br />
răspunsul: „Dacă aţi fost proşti executanţi ai poruncii, <strong>de</strong> acum puteţi să mergeţi la culcare”, Daniel<br />
Papp, Pavel Rusz şi Petru Rezore îl neagă categoric la numerele IX, X şi XI. – Şi niciunul, dacă are<br />
mintea sănătoasă şi confruntă corect mărturiile adăugate, nu poate nici măcar să prevestească ceva rău<br />
pe seama episcopului.<br />
b) Cât <strong>de</strong>spre faptul că Ilie Boeriu, locuitor <strong>din</strong> Nagy Cserged, a relatat, auzind <strong>de</strong> la alţi<br />
oameni, că Petru Rezore, om <strong>din</strong> Veren, ar fi spus următoarele în faţa altora, în moara situată pe<br />
moşia Csanád: „Dacă mă vor cita ca martor, le voi spune că ne-au trimis să-l uci<strong>de</strong>m pe popa acela,<br />
dar dacă nu mă pun să jur, nu le-am spus nimic”, <strong>de</strong> un<strong>de</strong>, , rezultă că Petru Rezore<br />
a fost trimis <strong>de</strong> la curtea episcopală împreună cu ceilalţi tovarăşi „cu dorinţa <strong>de</strong> a mă uci<strong>de</strong>”.<br />
Acest Boeriu, cercetat sub jurământ, zice că el n-a fost în viaţa lui la moara <strong>din</strong> Csanad, prin<br />
urmare nu s-a întâlnit cu Petru Rezore, ba chiar el nici nu ştie cine este omul acesta, aşa cum reiese<br />
<strong>din</strong> <strong>de</strong>poziţia <strong>de</strong> la numărul XIX. Acelaşi lucru îl confirmă şi Petru Rezore, care mărturiseşte sub<br />
jurământ că el a fost o singură dată în viaţa sa la moara <strong>din</strong> Csanad şi, la fel, că nu a spus nimic <strong>de</strong>spre<br />
moartea lui Bărnuţiu, ba chiar că nici nu putea să spună nimic, căci în această vară s-au împlinit doi<br />
ani <strong>de</strong> când a fost acolo, însă pe atunci această a doua nenorocire a lui Bărnuţiu nu se petrecuse încă:<br />
vezi la numărul XX.<br />
c) Cât <strong>de</strong>spre faptul că <strong>din</strong> mărturia slugii Daniel ar rezulta cu prisosinţă că aceiaşi oameni <strong>de</strong><br />
la curtea episcopului nu erau străji, ci ucigaşi trimişi <strong>de</strong> episcop pentru a-l uci<strong>de</strong> pe pârâş; că acesta<br />
mărturiseşte la litera H), cum că şi el a fost orânduit împreună cu ceilalţi, însă, pentru că zicea că are<br />
ve<strong>de</strong>rea slabă, episcopul ar fi zâmbit şi ar fi spus: „Nu-l trimiteţi pe acela, pentru că nu ve<strong>de</strong>”, <strong>de</strong> un<strong>de</strong><br />
rezultă că episcopul ar fi sugerat intenţia atentatului.<br />
Vizitiul Daniel neagă pur şi simplu, la numărul XII, orânduirea sa şi nici Ioan Csaklany însuşi<br />
nu recunoaşte că Daniel ar fi zis cine a vrut să-l orânduiască pe el ca strajă şi în cele <strong>din</strong> urmă<br />
mărturiseşte că Daniel era beat când a spus aceste lucruri, aşa cum reiese <strong>de</strong> la numărul XXI.<br />
d) Cât <strong>de</strong>spre faptul că acest lucru rezultă şi <strong>din</strong> mărturia, <strong>de</strong> la litera I), a străjilor târgului<br />
Matei Moldovan şi Ioan Manuilă, pe care ucigaşii au vrut să-i corupă şi să-i atragă <strong>de</strong> partea lor cu un<br />
taler promis <strong>de</strong> prefect şi cu 14 sau 15 florini promişi <strong>de</strong> episcop.
47 Atentatele împotriva lui Simion Bărnuţiu. Între mit şi realitate 69<br />
Că o astfel <strong>de</strong> promisiune a fost rostită <strong>de</strong> oamenii <strong>de</strong> la curtea episcopală nu recunosc nici<br />
măcar ei înşişi, nici zisele străji ale târgului, atât aceia, cât şi aceştia admiţând doar faptul că a avut<br />
loc între ei doar o discuţie generală: „Să veghem, iar dacă vom prin<strong>de</strong> pe cineva, vom primi o răsplată<br />
<strong>de</strong> la prefect”, sau cum a zis unul <strong>din</strong>tre ei: „Vom primi douăzeci <strong>de</strong> florini <strong>de</strong> la prefect”, căci atâta<br />
primeau <strong>de</strong> obicei străjile pe cap, după cum rezultă <strong>de</strong> la numerele XIII şi XIV.<br />
e) Cât <strong>de</strong>spre faptul că slujbaşul Pavel ar fi mărturisit, la litera I), în faţa lui Ioan Sofan,<br />
arendaşul, a lui Martin Zudor şi a Szoanya Markuts că el, după acea întâmplare, ar fi fost trimis <strong>de</strong><br />
episcop (<strong>de</strong>asupra, <strong>de</strong> susu) la culcare, împreună cu tovarăşii săi, ca nişte incapabili <strong>de</strong> a împlini<br />
poruncile.<br />
Cu privire la faptul dacă într-a<strong>de</strong>văr, întorcându-se la curte după consumarea evenimentului, ei<br />
au fost trimişi la culcare <strong>de</strong> către episcop, s-a <strong>de</strong>monstrat <strong>de</strong>ja mai sus că nu este a<strong>de</strong>vărat, căci<br />
Daniel Papp, Pavel Rusz şi Petru Rezore au negat sub jurământ că l-ar fi văzut măcar sau că l-ar fi<br />
auzit pe episcop. – Iar în ceea ce priveşte doar discursul lui Pavel Rusz, acest discurs a fost ţinut în<br />
cârciumă şi pe lângă faptul că toşi trei martorii recunosc că atunci Pavel era beat, pe <strong>de</strong>asupra Martin<br />
Zudor neagă categoric, cu ocazia autentificării <strong>de</strong>poziţiei sale, mai ales aceste vorbe ale lui Pavel<br />
împreună cu faptul că, îndată ce evenimentul s-a consumat, lumânarea care ar<strong>de</strong>a în casa prefectului<br />
s-a stins; iar Szoanya Markuts, recunoscând că şi el era beat, spune că nu-şi mai aminteşte nici o altă<br />
vorbă a lui Pavel <strong>de</strong>cât ceea ce a zis acesta: „Am vrut să-l prin<strong>de</strong>m pe Bărnuţiu dar a scăpat fugind”,<br />
după cum <strong>din</strong> mărturia <strong>de</strong> la numerele XXII şi XXIII.<br />
f) Cât <strong>de</strong>spre faptul că o<strong>din</strong>ioară, pe când se afla la Blaj episcopul <strong>de</strong> Ora<strong>de</strong>a Mare în calitate<br />
<strong>de</strong> comisar, Pavel ar fi relatat lui Ioan Sofan că ar fi fost dus <strong>de</strong> prefect <strong>de</strong>-a dreptul la uşa camerei<br />
comisarului, ba chiar că prefectul i-ar fi poruncit: „Să-i spui că ai fost paznic şi că l-ai întrebat pe<br />
cine este, mă auzi?, aşa să-i spui!” – sau că în urmărirea <strong>din</strong> piaţă l-ar fi întrebat pe Bărnuţiu<br />
cine este.<br />
Pe lângă ceea ce reiese <strong>din</strong> această relatare <strong>de</strong>mnă <strong>de</strong> crezare, comisia regală a înţeles că<br />
martorul Ioan Sofan este purtat, împreună cu întreaga sa casă, <strong>de</strong> un sentiment <strong>de</strong> duşmănie împotriva<br />
episcopului, datorită primirii <strong>de</strong> către acesta <strong>din</strong> urmă a aren<strong>de</strong>i dreptului <strong>de</strong> târg în Blaj pe care<br />
înainte o <strong>de</strong>ţinea el; acest cuget strâmb al lui reiese limpe<strong>de</strong> <strong>din</strong> însăşi <strong>de</strong>poziţia sa <strong>de</strong> la numărul<br />
XXIV, căci el singur, sugerându-i lui Pavel chestiunea, l-a instigat să mărturisească înaintea sa<br />
împotriva prefectului şi <strong>din</strong> acest motiv l-a făcut să spună înaintea lui că i-au fost promişi <strong>de</strong> prefect,<br />
pentru străpungerea lui Bărnuţiu, doi taleri, care, totuşi, nu i-au fost daţi, chiar şi acest lucru fiind unul<br />
pe care altă dată l-a negat fie slujbaşul Pavel, fie martorul citat, care în acest punct nu este <strong>de</strong>mn <strong>de</strong><br />
crezare.<br />
g) Cât <strong>de</strong>spre faptul că Nicolae Ketskés ar fi spus că Mihail Grama, crâşmarul târgului, l-ar fi<br />
scos cu forţa <strong>din</strong> cârciumă pe vizitiul Daniel Papp, în prezenţa lui Ioan Csaklany şi a <strong>de</strong>functului<br />
Daniel Bran, pentru că zisese că şi el a fost trimis ca să-l atace pe Bărnuţiu, ca şi <strong>de</strong>spre faptul că Ioan<br />
Raţ a relatat cum că Daniel ar fi spus cândva, <strong>de</strong> faţă cu el, că prefectul i-a promis un galben imperial<br />
dacă va merge cu ceilalţi împotriva lui Bărnuţiu.<br />
Aşa cum Ketskés Nicolae neagă această relatare a sa la numărul XXVIII, tot aşa neagă sub<br />
jurământ, la numărul XXVI, crâşmarul Grama aruncarea cu forţa <strong>din</strong> cârciumă a lui Daniel <strong>din</strong> cauza<br />
acelei vorbe; în fine, acest lucru îl neagă şi Daniel în confruntare cu Csaklany Ioan, la numărul<br />
XXVII.<br />
În fine, h). Cât <strong>de</strong>spre faptul că Nicolae Monorai, pe când era slugă la prefect, i-ar fi relatat<br />
profesorului Nicolae Mark că prefectul le-ar fi promis bani tuturor acelora care îl vor ataca pe<br />
Bărnuţiu.<br />
De vreme ce, după ce a fost întrebat vizitiul, nu s-a aflat un<strong>de</strong> anume slujeşte, el nu a mai fost<br />
audiat ca martor, încât se pare că trebuie socotită ca vorbă goală afirmaţia lui Nicolae Mark, ca<br />
<strong>de</strong>poziţie, <strong>de</strong> la numărul XXVIII, a unui martor indirect, şi se consi<strong>de</strong>ră că nu se poate <strong>de</strong>duce nici <strong>din</strong><br />
mărturia lui, nici <strong>din</strong> a altora că prefectul ar fi avut intenţia ca, <strong>de</strong> vreme ce străjile nocturne au fost<br />
instituite pentru nenorocirea lui Bărnuţiu şi pentru că fusese interzisă tuturor circulaţia fără felinar,<br />
pentru că Bărnuţiu nu a respectat acea lege, doar părâşul să fie prins şi să fie adus la curtea<br />
episcopală.
70<br />
Daniela Deteşan 48<br />
Alţi martori, fiind indirecţi şi, <strong>de</strong> cele mai multe ori, stu<strong>de</strong>nţi care nu aveau referinţe bune,<br />
risipiţi ici şi colo, ca nepotriviţi şi inutili, n-au mai fost cercetaţi, iar în situaţia aceasta au fost în total<br />
cam doi sau trei.<br />
Vot<br />
După ce au fost combinate între ele toate <strong>de</strong>poziţiile adăugate, <strong>de</strong>claraţiile şi confruntările a<br />
fost limpe<strong>de</strong> că: 1) Străjile <strong>de</strong> la curtea episcopală au fost instituite fără ştirea şi consimţământul<br />
episcopului. 2) Ele au fost trimise <strong>de</strong> către prefect cu porunca generală <strong>de</strong> a opri, fără <strong>de</strong>osebire, pe<br />
oricine circulă fără felinar. 3) În fine, chiar dacă ar fi avut o poruncă specială în privinţa lui Bărnuţiu,<br />
ea se referea doar la prin<strong>de</strong>rea şi la aducerea lui la curtea episcopală, pentru că a circulat fără felinar,<br />
însă n-au putut primi or<strong>din</strong>ul <strong>de</strong> a-l omorî, iar când străjile <strong>de</strong> la curtea episcopului se străduiau să<br />
execute o astfel <strong>de</strong> poruncă, ele nici nu voiau, nici nu intenţionau să-l ucidă pe zisul Bărnuţiu.<br />
Prin urmare, <strong>de</strong> vreme ce numitul profesor a atribuit ambele nenorociri, consi<strong>de</strong>rate încercări<br />
<strong>de</strong> uci<strong>de</strong>re a sa, în mod direct oamenilor episcopului şi indirect episcopului, rezultă că această enormă<br />
incriminare şi calomnie a îndrăzneţului pârâş este <strong>de</strong>mnă <strong>de</strong> cea mai aspră imputare şi mustrare, în<br />
spiritul preasfintelor canoane.
LA FORMATION DES ÉLÈVES ROUMAINS<br />
DANS LES ÉCOLES MILITAIRES FRANÇAISES:<br />
UN ENJEU DE POLITIQUE EXTÉRIEURE DANS LES BALKANS?<br />
Anousheh Karvar<br />
Centre National <strong>de</strong> Recherche Scientifique, Paris<br />
La présence importante, au cours <strong>de</strong> la secon<strong>de</strong> moitié du 19e siècle, <strong>de</strong>s<br />
élèves roumains à l’École polytechnique, puis à l’École d’État-major, à l’École <strong>de</strong><br />
l’Artillerie et du Génie <strong>de</strong> Metz (puis <strong>de</strong> Fontainebleau) ou à l’École <strong>de</strong> Cavalerie<br />
<strong>de</strong> Saumur nous invite à examiner <strong>de</strong> plus près les raisons <strong>de</strong> cette arrivée, en<br />
nombre et en France. Tout aussi intéressant serait <strong>de</strong> vérifier le bien-fondé <strong>de</strong><br />
l’assertion <strong>de</strong>s diplomates et attachés militaires français <strong>de</strong> l’époque selon laquelle<br />
le passage par les écoles militaires françaises d’une partie <strong>de</strong> l’élite roumaine aurait<br />
<strong>de</strong>s retombées favorables en termes d’influence politique française dans les<br />
Balkans. Pour répondre à cette double interrogation, nous avons procédé à la<br />
reconstitution <strong>de</strong>s relations intellectuelles et politiques reliant les <strong>de</strong>ux pays,<br />
comme à celle <strong>de</strong> la trajectoire <strong>de</strong>s anciens élèves roumains <strong>de</strong> l’École<br />
polytechnique une fois <strong>de</strong> retour dans leur pays, afin d’y déceler un éventuel<br />
fonctionnement en réseau, en l’occurrence polarisé vers la France.<br />
L’environnement politique roumain<br />
L’histoire <strong>de</strong> l’affranchissement progressif <strong>de</strong>s <strong>de</strong>ux principautés <strong>de</strong> la<br />
Moldavie et <strong>de</strong> la Valachie <strong>de</strong> l’emprise ottomane est jalonnée par <strong>de</strong>ux dates. En<br />
1829, avec le traité d’Andrianople, la Russie est autorisée à accor<strong>de</strong>r un nouveau<br />
statut politique d’autonomie interne aux <strong>de</strong>ux principautés occupées <strong>de</strong>puis la fin<br />
du 14e siècle par les Ottomans. En 1856, le traité <strong>de</strong> Paris place celles-ci sous la<br />
protection collective <strong>de</strong>s gran<strong>de</strong>s puissances européennes, en attendant le futur<br />
statut d’autonomie. En Roumanie, cette marche vers l’indépendance nationale se<br />
traduit par la nécessité <strong>de</strong> construire un État mo<strong>de</strong>rne et ses corollaires, une armée<br />
et une administration calquées sur celles <strong>de</strong>s gran<strong>de</strong>s puissances européennes. Dès<br />
1857, la France reçoit la première <strong>de</strong>man<strong>de</strong> d’assistance militaire et administrative<br />
<strong>de</strong> la Moldavie 1 . L’organisation <strong>de</strong> l’armée, la création <strong>de</strong> la cour <strong>de</strong>s comptes et du<br />
1 Lettre du Consul d’Iasi au ministre français <strong>de</strong>s Affaires étrangères, 20 mars 1857. Archives<br />
du SHAT, 7N1451, Roumanie 1834-1895.<br />
„<strong>Anuarul</strong> <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> «G. Bariţ» <strong>din</strong> Cluj-Napoca”, tom. XLV, 2006, p. 71–81
72<br />
Anousheh Karvar 2<br />
conseil d’État sur le modèle français, la promulgation du co<strong>de</strong> pénal et du co<strong>de</strong><br />
civil inspirés du co<strong>de</strong> Napoléon font partie <strong>de</strong> la conquête <strong>de</strong> l’appareil<br />
administratif et militaire par les fils <strong>de</strong>s grands propriétaires (boyards) moldaves et<br />
valaques formés essentiellement à Paris 2 .<br />
La conférence internationale <strong>de</strong> 1858 déci<strong>de</strong> <strong>de</strong> l’autonomie <strong>de</strong>s <strong>de</strong>ux<br />
principautés et l’intervention décisive <strong>de</strong> Napoléon III pour faire admettre aux<br />
autres puissances européennes l’élection d’un même prince pour les <strong>de</strong>ux<br />
principautés entraîne l’unité roumaine. La <strong>de</strong>man<strong>de</strong> d’assistance adressée à la<br />
France par la Roumanie fait alors partie d’un programme global <strong>de</strong> réformes visant<br />
à fusionner le système législatif et à unifier l’administration et l’armée. Le prince<br />
A.-I. Cuza, auteur <strong>de</strong> la <strong>de</strong>man<strong>de</strong>, a lui-même fait ses étu<strong>de</strong>s et ses premières armes<br />
politiques à Paris. Pendant les sept années <strong>de</strong> son règne (1859-1866), A.-I. Cuza<br />
jette les bases <strong>de</strong> la Roumanie mo<strong>de</strong>rne tout en menant le processus <strong>de</strong> l’unification<br />
et <strong>de</strong> l’indépendance du pays.<br />
La Roumanie réclame à la France <strong>de</strong>s officiers pour l’instruction <strong>de</strong>s troupes,<br />
l’organisation <strong>de</strong> l’intendance militaire et la refonte <strong>de</strong>s écoles militaires <strong>de</strong><br />
Bucarest et d’Iasi. Parallèlement, <strong>de</strong>s fonctionnaires français sont appelés à<br />
réformer le système financier <strong>de</strong> la jeune nation. C’est dans ce cadre qu’on prévoit<br />
d’envoyer un nombre <strong>de</strong> jeunes gens à faire <strong>de</strong>s étu<strong>de</strong>s à Saint-Cyr et à l’École<br />
polytechnique et <strong>de</strong> faire compléter l’instruction <strong>de</strong>s sous-lieutenants sortant <strong>de</strong>s<br />
écoles militaires roumaines à l’École d’État-major, à l’École <strong>de</strong> l’Artillerie et du<br />
Génie <strong>de</strong> Metz et à l’École <strong>de</strong> Cavalerie <strong>de</strong> Saumur 3 .<br />
Le contexte d’arrivée en France<br />
Les jeunes Roumains admis dans ce cadre à l’École polytechnique dans les<br />
années 1860-1870 suivent pas à pas un itinéraire tracé et éprouvé par les<br />
générations précé<strong>de</strong>ntes, celles qui donnèrent au mouvement nationaliste roumain<br />
ses figures les plus marquantes. Dans les années 1830-1840, les Bratianu, Ghica,<br />
Rosetti, Golescu, Cuza, issus <strong>de</strong> familles <strong>de</strong> boyards, reçurent les premiers éléments<br />
<strong>de</strong> leur éducation occi<strong>de</strong>ntale auprès <strong>de</strong> précepteurs français en Roumanie, ou bien<br />
dans l’un <strong>de</strong>s nombreux collèges grecs disséminés <strong>de</strong> Constantinople à Padoue et<br />
fortement imprégnés <strong>de</strong> culture française (principalement l’Académie grecque<br />
Friedrich Thiersch <strong>de</strong> Munich) 4 .<br />
2 Sur les débuts <strong>de</strong> l’État roumain, voir l’excellent ouvrage <strong>de</strong> synthèse <strong>de</strong> G. Castellan,<br />
Histoire <strong>de</strong>s Balkans, XIVe-XXe siècle, Paris, Fayard, 1991.<br />
3 Le contenu détaillé <strong>de</strong> la <strong>de</strong>man<strong>de</strong> roumaine se trouve dans la lettre du 26 août 1860 du<br />
ministre <strong>de</strong>s Affaires étrangères au ministre <strong>de</strong> la Guerre. Archives du SHAT, Ibi<strong>de</strong>m.<br />
4 L’itinéraire éducatif <strong>de</strong> ces jeunes a été minutieusement décrit dans P.H. Griffin, Fathers and<br />
sons in the nineteenth-century Romania: a study of a generational thinking, Thèse <strong>de</strong> doctorat,<br />
University of Southern California, 1969, p. 16 et suite.
3 La formation <strong>de</strong>s élèves roumains dans les écoles militaires françaises 73<br />
De 1815 à 1848, quelques <strong>de</strong>ux cents Roumains suivent cet itinéraire pour<br />
venir étudier à Paris. Soixante-quinze d’entre eux au moins occuperont <strong>de</strong>s<br />
positions politiques et sociales importantes après l’indépendance 5 . L’octroi <strong>de</strong><br />
bourses privées et publiques à partir <strong>de</strong>s années 1820 confère aux séjours à<br />
l’étranger une valeur sociale indéniable. Cette pratique est pérennisée grâce aux<br />
positions politiques et administratives élevées que se voient offrir les jeunes gens<br />
formés en France: une fois au pouvoir, ils continuent à parrainer les séjours<br />
suivants.<br />
La première génération <strong>de</strong>s Roumains en France se livre principalement à<br />
l’étu<strong>de</strong> du droit, <strong>de</strong> la mé<strong>de</strong>cine et à la fréquentation <strong>de</strong>s cours <strong>de</strong> culture générale<br />
(une poignée seulement fréquentera l’École polytechnique). Paris offre avant tout<br />
aux étudiants moldaves, valaques et aux transylvains désireux <strong>de</strong> se rattacher à la<br />
Roumanie un espace <strong>de</strong> rencontre, <strong>de</strong> mise en commun et <strong>de</strong> confrontation d’idées<br />
sur la nation. Les conférences d’A. Mickiewiez, <strong>de</strong> J. Michelet et d’E. Quinet au<br />
Collège <strong>de</strong> France, celles <strong>de</strong> Lamartine et <strong>de</strong> Louis Blanc, la fréquentation du salon<br />
<strong>de</strong> Ledru-Rollin leur permettent <strong>de</strong> formuler cet idéal national dans un<br />
environnement politique romantique en pleine effervescence. Un premier cercle<br />
révolutionnaire roumain est créé par C.A. Rosetti, N. Kretzulescu et A.-I. Cuza<br />
(le futur prince <strong>de</strong>s Principatés Unies), N. Balcescu et I. Ghica, suivi d’une<br />
association littéraire en 1845. Un an plus tard, les étudiants s’organisent grâce à la<br />
fondation <strong>de</strong> la Société <strong>de</strong>s étudiants roumains à Paris. En outre, une bibliothèque<br />
roumaine comprenant une salle d’étu<strong>de</strong>, une rési<strong>de</strong>nce pour étudiants, un salon <strong>de</strong><br />
„dissémination” <strong>de</strong>s idées politiques, une école pour acclimatiser les nouveaux<br />
étudiants viennent compléter le dispositif d’accueil. La Société s’efforce <strong>de</strong><br />
contrôler le flux <strong>de</strong>s étudiants à Paris, <strong>de</strong> les ai<strong>de</strong>r à s’adapter à la société française,<br />
tout en „préservant le sentiment <strong>de</strong> leur nationalité” pendant le séjour à l’étranger 6 .<br />
D’inspiration résolument française, le mouvement d’unification nationale<br />
roumain fut en gran<strong>de</strong> partie l’oeuvre <strong>de</strong> cette génération d’étudiants roumains<br />
issue <strong>de</strong> 1848 et formée essentiellement à Paris 7 . Une fois l’indépendance acquise,<br />
la France fut désignée d’emblée par elle comme modèle <strong>de</strong> référence<br />
administrative et politique, ayant à charge <strong>de</strong> former les futurs cadres <strong>de</strong> l’État<br />
roumain. L’accroissement régulier du nombre <strong>de</strong>s jeunes Roumains fréquentant<br />
l’École polytechnique parisienne à partir <strong>de</strong> 1857 témoigne <strong>de</strong> la concrétisation du<br />
projet <strong>de</strong> mo<strong>de</strong>rnisation étatique, dont le volet militaire reste prépondérant.<br />
5 Ibi<strong>de</strong>m, p. 102-103.<br />
6 Sur l’organisation <strong>de</strong>s étudiants nationalistes roumains à Paris, voir J.C. Campbell, French<br />
influence and the rise of roumanian nationalism, New York, Arno Press & the New York Times,<br />
1971, mais aussi, P.H. Griffin, op. cit.<br />
7 Sur la référence à la France dans le mouvement nationaliste roumain, voir l’analyse détaillée <strong>de</strong><br />
C. Duran<strong>din</strong>, La politique française et les Roumains. 1878-1913: La recherche d’une influence, these<br />
d’État, Université <strong>de</strong> Paris, 1980. L’historiographie roumaine témoigne aussi <strong>de</strong> l’influence française sur<br />
la formation du mouvement national roumain. Voir à titre d’exemple l’ouvrage en langue française <strong>de</strong> P.<br />
Elia<strong>de</strong>, De l’influence française sur l’esprit public roumain, Paris, Leroux, 1898.
74<br />
Anousheh Karvar 4<br />
Ainsi, sur les 127 élèves roumains ayant fréquenté l’établissement entre 1861<br />
et 1900, cinquante-trois entrent à l’École avec le gra<strong>de</strong> <strong>de</strong> sous-lieutenant ou<br />
lieutenant, vingt-et-un continuent leurs étu<strong>de</strong>s à l’École d’Artillerie et du Génie et<br />
quatre à l’École du Génie maritime. Onze seulement se <strong>de</strong>stinent à l’École <strong>de</strong>s<br />
Ponts et chaussées et cinq à l’École <strong>de</strong>s Mines <strong>de</strong> Paris. Sur les soixante carrières<br />
reconstituées, Cinquante-six se déroulent partiellement ou intégralement dans la<br />
sphère militaire, dans les hauts rangs <strong>de</strong> l’armée ou dans les écoles militaires<br />
roumaines.<br />
La création d’une armée mo<strong>de</strong>rne<br />
La guerre russo-turque <strong>de</strong> 1877-78 prépare la proclamation <strong>de</strong> l’indépendance<br />
roumaine et le prince Charles <strong>de</strong> Hohenzollern venu remplacer A.-I. Cuza en 1866<br />
<strong>de</strong>vient alors le roi Carol 1er. La participation <strong>de</strong> la Roumanie à cette guerre aux<br />
côtés <strong>de</strong> la Russie joue un rôle initiatique dans la mo<strong>de</strong>rnisation <strong>de</strong> l’armée. Les<br />
jeunes polytechniciens roumains ayant complété leurs étu<strong>de</strong>s à l’École <strong>de</strong><br />
l’Artillerie et du Génie et versés aux rangs <strong>de</strong> l’armée y trouvent l’occasion <strong>de</strong><br />
prouver leur qualification et leurs qualités d’encadrement 8 .<br />
Cette transformation <strong>de</strong> l’armée roumaine est minutieusement notée par les<br />
attachés militaires et les officiers français en visite dans le pays. Le rapport du<br />
capitaine d’État-major Torcy représentant la France dans les manoeuvres <strong>de</strong><br />
Bucarest mentionne encore en 1874 le manque d’officiers <strong>de</strong> comman<strong>de</strong>ment dans<br />
une armée neuve et artificielle, où tous les emplois sont réservés à une petite<br />
aristocratie 9 . Dix ans après, le capitaine Blanche, attaché militaire à Vienne, note<br />
en revanche les progrès considérables réalisés <strong>de</strong>puis la guerre où les jeunes<br />
officiers formés en France, tenus à l’écart jusqu’ici par <strong>de</strong>s officiers supérieurs<br />
incompétents, ont pu faire preuve <strong>de</strong> leur mérite: „Aujourd’hui encore [1884] les<br />
officiers polytechniciens sont écartés, mais dans quelques années leur arrivée aux<br />
rangs supérieurs est la garantie <strong>de</strong> la suppression <strong>de</strong>s privilèges et <strong>de</strong> l’avancement<br />
d’après une certaine hiérarchie.” 10<br />
L’État roumain reste néanmoins une construction fragile et inachevée, enjeu<br />
<strong>de</strong>s rivalités politiques et économiques <strong>de</strong>s gran<strong>de</strong>s puissances européennes. Le<br />
capitaine Torcy souligne dans le même rapport <strong>de</strong> 1874 le jeu indécis <strong>de</strong> la jeune<br />
nation face à l’Autriche, la Russie et l’Allemagne lors d’une éventuelle guerre<br />
européenne en préconisant: „Il ne dépend que <strong>de</strong> nous <strong>de</strong> la faire basculer, en<br />
facilitant (aux Roumains) l’accès à nos écoles.” 11 Or, le partage territorial peu<br />
8 Sur la quarantaines d’élèves roumains ayant fréquenté l’École polytechnique entre 1857 et<br />
1880, quinze d’entre elles témoignent d’une participation à la guerre russo-turque <strong>de</strong> 1877-1878.<br />
9 Rapport du capitaine Torcy, daté d’octobre 1874. Archives du SHAT, 7N1451, Roumanie<br />
1834-1895.<br />
10 Rapport du capitaine Blanche du 12 avril 1884. Archives du SHAT, Ibi<strong>de</strong>m.<br />
11 Rapport du Capitaine Torcy, daté d’octobre 1874. Archives du SHAT, Ibi<strong>de</strong>m.
5 La formation <strong>de</strong>s élèves roumains dans les écoles militaires françaises 75<br />
avantageux imposé par la Russie à la Roumanie à la fin <strong>de</strong> la guerre russo-turque<br />
<strong>de</strong> 1877 jette un froid durable entre les <strong>de</strong>ux pays. De plus, le souverain roumain,<br />
<strong>de</strong> par ses liens familiaux, penche pour l’Allemagne en matière <strong>de</strong> politique<br />
internationale. Par conséquent, la Roumanie signe en 1883 un traité d’alliance<br />
défensive contre la Russie avec l’Autriche-Hongrie. Elle adhère la même année à la<br />
Triple-Alliance conclue par l’Allemagne, l’Autriche-Hongrie et l’Italie en 1882.<br />
Elle <strong>de</strong>vient dès lors un terrain favorable au déploiement <strong>de</strong> la diplomatie<br />
alleman<strong>de</strong>.<br />
Le rapprochement avec l’Allemagne rencontre les réticences <strong>de</strong>s milieux<br />
politiques pro-français en Roumanie, mais la diplomatie française, ayant adopté<br />
une politique <strong>de</strong> pru<strong>de</strong>nce dans les Balkans <strong>de</strong>puis la défaite <strong>de</strong> 1871, n’entame<br />
aucune tentative <strong>de</strong> récupération 12 .<br />
Sur le plan <strong>de</strong> la formation <strong>de</strong>s cadres, la nouvelle orientation internationale<br />
<strong>de</strong> la Roumanie se traduit par l’instruction en nombre <strong>de</strong>s élèves officiers roumains<br />
dans les académies militaires alleman<strong>de</strong>s, autrichiennes et italiennes 13 . Parallèlement,<br />
le Ministère roumain <strong>de</strong> la Guerre, tenu par les anciens élèves formés en France,<br />
émet le désir <strong>de</strong> maintenir à son niveau antérieur le taux <strong>de</strong> fréquentation <strong>de</strong>s<br />
Écoles françaises 14 . La mise en place par la France <strong>de</strong> la politique restrictive<br />
d’admission d’officiers étrangers va à l’encontre <strong>de</strong>s <strong>de</strong>man<strong>de</strong>s roumaines, et ceci<br />
indépendamment <strong>de</strong>s options diplomatiques prises par la Roumanie.<br />
La doctrine <strong>de</strong>s attachés militaires français<br />
Les décisions contraignantes <strong>de</strong> l’administration française entraînent la<br />
protestation du gouvernement roumain. Les attachés militaires français en charge<br />
du poste <strong>de</strong> Bucarest se font un principe <strong>de</strong> répercuter et d’amplifier les plaintes<br />
roumaines. Ils déplorent la position <strong>de</strong> la métropole au nom <strong>de</strong> la sauvegar<strong>de</strong> <strong>de</strong><br />
l’influence historique française sur le mouvement national roumain. Selon eux, les<br />
jeunes qui ont effectué leurs étu<strong>de</strong>s en France donneront à ce pays <strong>de</strong>s partisans<br />
décidés qui, <strong>de</strong> retour chez eux, seront pour le reste <strong>de</strong> leur existence <strong>de</strong>s<br />
propagateurs convaincus <strong>de</strong> son influence et lui permettront par la même occasion<br />
<strong>de</strong> retrouver son statut <strong>de</strong> gran<strong>de</strong> puissance, face à la concurrence germanique.<br />
Animés d’une tel credo, les attachés militaires déploient un zèle sans<br />
précé<strong>de</strong>nt à transmettre les <strong>de</strong>man<strong>de</strong>s pressantes du Ministère roumain <strong>de</strong> la Guerre<br />
et obtiennent à l’arraché <strong>de</strong>s dérogations exceptionnelles en faveur <strong>de</strong>s officiers<br />
12 Sur les fortes réserves du Quai d’Orsay à l’encontre <strong>de</strong>s agitations anti-dynastiques et profrançaises,<br />
voir C. Duran<strong>din</strong>, op. cit., p. 1063 et suite.<br />
13 Rapport <strong>de</strong> l’attaché militaire au ministre <strong>de</strong> la Guerre datée du 25 octobre 1890. Archives<br />
du SHAT, 7N1452, Roumanie 1887-1896. Voir aussi le rapport du 29 octobre 1898, sur l’admission<br />
<strong>de</strong>s Roumains dans les écoles militaires alleman<strong>de</strong>s et dans les corps et États-majors autrichiens.<br />
Archives du SHAT, 7N1453, Roumanie 1898-1903.<br />
14 Rapport du 17 février 1889. Archives du SHAT, 7N1452, Roumanie 1887-1896.
76<br />
Anousheh Karvar 6<br />
roumains. On peut ainsi expliquer la présence continue <strong>de</strong>s élèves roumains à<br />
l’École polytechnique pendant les années <strong>de</strong> restriction, même si leur nombre est<br />
en voie <strong>de</strong> diminution à partir <strong>de</strong> 1880.<br />
Dans leurs rapports et correspondances avec la tutelle, les attachés militaires<br />
ne cessent d’insister sur l’enjeu que constitue l’admission <strong>de</strong>s jeunes Roumains<br />
dans les écoles militaires françaises, non seulement sur le plan militaire, mais aussi<br />
du point <strong>de</strong> vue politique. L’élite formée en France fait partie <strong>de</strong>s intérêts culturels,<br />
économiques et financiers sur lesquels la diplomatie doit s’appuyer et qu’elle doit<br />
s’efforcer <strong>de</strong> développer.<br />
Selon les attachés militaires, le fait d’avoir étudié en France est<br />
inévitablement assimilé à la francophilie politique: „C’est à cette circonstance<br />
[étu<strong>de</strong>s faites en France], en gran<strong>de</strong> partie, qu’une proportion notable <strong>de</strong>s membres<br />
du parti conservateur doit ses tendances anti-alleman<strong>de</strong>s.” 15<br />
Ils incitent ainsi la diplomatie française à ne pas rester indifférente à ce vivier<br />
<strong>de</strong> jeunes gens envoyés en France par leur gouvernement et qui ont tissé, au cours<br />
<strong>de</strong> leurs années d’étu<strong>de</strong>s, <strong>de</strong>s liens culturels et politiques privilégiés avec leur pays<br />
d’accueil. La correspondance diplomatique entre Bucarest et Paris foisonne d’exemples<br />
<strong>de</strong> présentation <strong>de</strong>s personnalités politiques roumaines avec la référence sur le pays<br />
où elles ont fait leurs étu<strong>de</strong>s, le <strong>de</strong>gré <strong>de</strong> maîtrise <strong>de</strong> la langue française, les liens <strong>de</strong><br />
famille ou <strong>de</strong> mariage avec <strong>de</strong>s Françaises. A titre d’exemple, le commandant<br />
Gra<strong>de</strong>sco du corps du génie roumain est présenté en ces termes: „... a suivi comme<br />
lieutenant les cours <strong>de</strong> l’École d’application <strong>de</strong> l’Artillerie et du Génie pendant les<br />
années 1885-1887. C’est un officier intelligent, énergique, connaissant très bien la<br />
langue française, très intrigant... A sa sortie, il s’est activement occupé <strong>de</strong> la<br />
question d’aérostation pour son pays et s’est mis en relation avec plusieurs<br />
industriels parisiens après avoir essayé en vain d’obtenir <strong>de</strong>s renseignements soit<br />
<strong>de</strong> l’établissement <strong>de</strong> Chalais soit <strong>de</strong> la Compagnie d’Aérostiers <strong>de</strong> Versailles... À<br />
la fin <strong>de</strong> 1887 ou au commencement <strong>de</strong> 1888 il a épousé à Paris Mlle Davioud,<br />
dont le père ou les frères sont commissionnaires en vins et liqueurs avec la Suè<strong>de</strong><br />
et la Russie.” 16<br />
Notons au passage que d’autres observateurs étrangers partagent cette<br />
manière <strong>de</strong> positionner les individus sur l’échiquier politique intérieur et extérieur<br />
conformément au pays où ils ont poursuivi leurs étu<strong>de</strong>s. Un article du journal<br />
„Times” <strong>de</strong> février 1892 qualifie <strong>de</strong> germanophiles les membres „junimistes” du<br />
gouvernement, car: „They have been educated for the most part in German<br />
Universities, and have always sung the praises of Teutonic learning and culture”,<br />
en contraste avec le mouvement général préconisé par les membres du vieux parti<br />
libéral qui considèrent le séjour à Paris comme une qualification essentielle pour la<br />
15 Ibi<strong>de</strong>m.<br />
16 Rapport du 9 février 1897. Ibi<strong>de</strong>m.
7 La formation <strong>de</strong>s élèves roumains dans les écoles militaires françaises 77<br />
vie politique, „the young gentlemen who go abroad to complete their education<br />
generally go to Paris, and return home enthusiastic Francophils” 17 .<br />
Ce type <strong>de</strong> raisonnement ne tient pas compte du paradoxe inhérent au<br />
nationalisme culturel roumain fondé sur <strong>de</strong>s idéologies importées, paradoxe qui fit<br />
éclater le mouvement nationaliste univoque <strong>de</strong>s jeunes intellectuels roumains <strong>de</strong><br />
1848 en partis politiques tiraillés entre l’affirmation <strong>de</strong> leur culture nationale et<br />
l’assimilation <strong>de</strong>s valeurs venues <strong>de</strong> l’Europe occi<strong>de</strong>ntale et pas seulement <strong>de</strong> la<br />
France 18 . Or, les attachés militaires français souhaitent rétablir l’image révolue <strong>de</strong><br />
la génération <strong>de</strong> 1848 unanimement imprégnée <strong>de</strong> culture française. Ils <strong>de</strong>man<strong>de</strong>nt<br />
au gouvernement français <strong>de</strong> prendre en main la <strong>de</strong>stinée <strong>de</strong> la nouvelle génération<br />
issue <strong>de</strong> l’indépendance, fortement divisée sur la définition <strong>de</strong> son unité morale, <strong>de</strong><br />
ses relations avec l’Occi<strong>de</strong>nt et avec les couches populaires <strong>de</strong> la société, pour lui<br />
inculquer une orientation française. Ils utilisent désormais les rivalités francoalleman<strong>de</strong>s<br />
pour appuyer leur <strong>de</strong>man<strong>de</strong>.<br />
Par conséquent, <strong>de</strong>vant les contre-exemples rencontrés ici ou là d’officiers<br />
formés en France mais attirés par la puissance germanique, ils s’indignent face à<br />
tant d’ingratitu<strong>de</strong> envers le pays qui les a accueillis. À leurs yeux, les sentiments<br />
francophiles <strong>de</strong> ces hommes sont soumis à l’épreuve <strong>de</strong> la germanophilie du<br />
souverain roumain, situation à laquelle la France <strong>de</strong>vrait parer sans tar<strong>de</strong>r.<br />
L’aspiration éventuelle d’une partie <strong>de</strong> l’élite à l’indépendance est également<br />
traduite en termes <strong>de</strong> rivalités avec l’Allemagne. Dans son rapport <strong>de</strong> 1889, le<br />
capitaine Torcy, attaché militaire à Vienne et à Bucarest, note avec regret la réserve<br />
<strong>de</strong>s officiers roumains dans „l’expression <strong>de</strong> sympathies traditionnelles pour la<br />
France”. Il attribue certes cette mise à distance du rapprochement franco-russe, à la<br />
présence du prince et à la glorification à outrance <strong>de</strong> la force militaire alleman<strong>de</strong>.<br />
En revanche, il refuse explicitement <strong>de</strong> justifier ce changement d’attitu<strong>de</strong> par les<br />
„préoccupations patriotiques” <strong>de</strong> ces officiers. Il propose même d’user <strong>de</strong> rétorsion<br />
et „couper court aux distributions <strong>de</strong> légions d’honneur” 19 .<br />
Pour que la France retrouve sa place dans cette partie du mon<strong>de</strong> au détriment<br />
<strong>de</strong> l’Allemagne, les attachés militaire en poste à Bucarest préconisent <strong>de</strong><br />
développer le réseau <strong>de</strong>s cadres roumains issus <strong>de</strong>s écoles françaises. Pour<br />
démontrer l’efficacité d’un tel réseau, les attachés militaires français peuvent<br />
s’appuyer sur <strong>de</strong>s situations concrètes. Grâce aux relations qu’ils établissent avec<br />
leurs anciens camara<strong>de</strong>s roumains <strong>de</strong> Polytechnique, <strong>de</strong> Fontainebleau ou <strong>de</strong> la rue<br />
<strong>de</strong> Grenelle, Bucarest est <strong>de</strong>venu un excellent poste d’observation pour la<br />
diplomatie française. L’usage <strong>de</strong> la langue française et les anciens liens <strong>de</strong><br />
camara<strong>de</strong>rie facilitent les rencontres et délient les langues: „Les séjours à Bucarest<br />
17 L’article <strong>de</strong> „Times” daté du 22 février 1892 est reproduit par le capitaine Sailly, attaché<br />
militaire à Bucarest, à son rapport du 2 juillet 1892. Ibi<strong>de</strong>m.<br />
18 Les meilleures analyses <strong>de</strong>s mouvements politiques en jeu en Roumanie sont données dans<br />
P.H. Griffin, op. cit., C. Duran<strong>din</strong>, op. cit.<br />
19 Rapport du 27 octobre 1889. Archives du SHAT, 7N1452, Roumanie 1887-1896.
78<br />
Anousheh Karvar 8<br />
nous sont toujours très profitables. La majeure partie <strong>de</strong>s officiers ayant fait leurs<br />
étu<strong>de</strong>s en France, se montrent pleins d’amabilité pour nous et fort<br />
communicatifs…” 20<br />
Par ce biais, non seulement les représentants <strong>de</strong> l’industrie française <strong>de</strong><br />
l’armement obtiennent <strong>de</strong>s contrats, mais les attachés militaires recueillent <strong>de</strong>s<br />
renseignements précieux sur les caractéristiques techniques <strong>de</strong>s armes alleman<strong>de</strong>s<br />
grâce aux achats effectués par leurs confrères roumains 21 .<br />
La doctrine <strong>de</strong>s attachés militaires selon laquelle les anciens élèves <strong>de</strong>s écoles<br />
françaises conservent un certain attachement, une compréhension privilégiée, un<br />
intérêt permanent pour la France s’intègre progressivement dans le discours <strong>de</strong>s<br />
Ministères <strong>de</strong>s Affaires étrangères et <strong>de</strong> la Guerre. Il profite pour cela du renouveau<br />
diplomatique <strong>de</strong> la France dans les années 1890. Avec la chute <strong>de</strong> Bismarck, la<br />
France sort <strong>de</strong> l’isolement politique et la reconstitution <strong>de</strong> ses forces économiques<br />
et militaires prépare le terrain au déploiement d’actions extérieures vigoureuses: la<br />
France est en passe <strong>de</strong> reconquérir sa place <strong>de</strong> gran<strong>de</strong> puissance mondiale. Par<br />
conséquent, la diplomatie recherche un compromis entre les impératifs <strong>de</strong> la<br />
politique d’expansion coloniale et ceux <strong>de</strong> la politique européenne. De même,<br />
l’attitu<strong>de</strong> réservée et pru<strong>de</strong>nte vis-à-vis <strong>de</strong>s gran<strong>de</strong>s puissances n’exclut plus les<br />
efforts pour affirmer la présence française dans les pays balkaniques. On peut citer<br />
entre autres le soutien aux oeuvres religieuses et au réseau <strong>de</strong>s Alliances françaises<br />
créé sur initiative privée, ainsi que la fondation d’écoles et <strong>de</strong> lycées français.<br />
Au niveau <strong>de</strong> l’admission <strong>de</strong>s élèves et officiers étrangers, le Ministère <strong>de</strong>s<br />
Affaires étrangères qui, jusque là, était resté inopérant en bloquant les <strong>de</strong>man<strong>de</strong>s<br />
roumaines, commence pour la première fois à faire pression sur le Ministère <strong>de</strong> la<br />
Guerre: „l’admission d’officiers étrangers dans nos établissements d’instruction<br />
militaire présente trop d’avantages au point <strong>de</strong> vue <strong>de</strong> l’extension <strong>de</strong> notre<br />
influence”, suggère le chef <strong>de</strong> la diplomatie à son collègue <strong>de</strong> la Guerre 22 .<br />
Pour appuyer cette requête, le Quai d’Orsay cite les <strong>de</strong>man<strong>de</strong>s répétées <strong>de</strong>s<br />
gouvernements étrangers et met en avant l’attitu<strong>de</strong> favorable du gouvernement<br />
allemand quand <strong>de</strong>s <strong>de</strong>man<strong>de</strong>s <strong>de</strong> ce type lui sont adressées. Il reproche à<br />
l’administration française – entendons le Ministère <strong>de</strong> la Guerre – „les trop<br />
nombreuses variations dans notre manière <strong>de</strong> voir” 23 .<br />
Le Ministère <strong>de</strong> la Guerre se plie aux exigences <strong>de</strong> la diplomatie et consent à<br />
émettre un avis favorable aux <strong>de</strong>man<strong>de</strong>s approuvées par le Quai, tout en imposant<br />
un numerus clausus 24 . Les dispositions en faveur <strong>de</strong> l’admission <strong>de</strong>s étrangers dans<br />
20 Rapport du capitaine Villeneuve, attaché militaire à Vienne et à Bucarest daté du 14 mai<br />
1889. Ibi<strong>de</strong>m.<br />
21 Voir le rapport du colonel d’artillerie Saint-Georges au ministre <strong>de</strong> la Guerre sur les<br />
performances <strong>de</strong>s fusils Martini-Henri et <strong>de</strong>s canons Krupp achetés par les Roumains et le Rapport <strong>de</strong><br />
Villeneuve du 11 mai 1889. Ibi<strong>de</strong>m.<br />
22 Lettre du ministre <strong>de</strong>s Affaires étrangères à son collègue <strong>de</strong> la Guerre, 19 août 1896. Ibi<strong>de</strong>m.<br />
23 Ibi<strong>de</strong>m.<br />
24 Lettre du 21 novembre 1896. Ibi<strong>de</strong>m.
9 La formation <strong>de</strong>s élèves roumains dans les écoles militaires françaises 79<br />
les écoles militaires françaises reçoivent un accueil favorable en Roumanie, où le<br />
ministre <strong>de</strong> la Guerre, J. Lahovary, ancien élève <strong>de</strong> l’École polytechnique et <strong>de</strong><br />
l’École <strong>de</strong> l’État-major ne dissimule pas ses sympathies pour la France. La<br />
réglementation roumaine <strong>de</strong> 1898 détermine le quota d’élèves par pays <strong>de</strong> la<br />
manière suivante: la France recevra douze élèves roumains dans ses Écoles<br />
militaires, l’Allemagne dix, l’Autriche trois et l’Italie <strong>de</strong>ux 25 .<br />
Mais le département <strong>de</strong> la Guerre revient aussitôt sur sa décision sous la<br />
pression du ministre <strong>de</strong> la Marine qui évoque „les nombreuses difficultés que la<br />
présence <strong>de</strong>s étrangers crée aux officiers instructeurs dans la présentation <strong>de</strong>s<br />
accords maritimes secrets à leurs élèves”. En 1899, le séjour <strong>de</strong>s étrangers sur les<br />
bâtiments <strong>de</strong> guerre et dans les régiments d’artillerie <strong>de</strong> marine est totalement<br />
interdit 26 .<br />
Pris entre les <strong>de</strong>ux logiques difficilement conciliables <strong>de</strong>s intérêts<br />
diplomatiques et du secret défense, l’attitu<strong>de</strong> du Ministère <strong>de</strong> la Guerre au cours<br />
<strong>de</strong>s années qui nous séparent <strong>de</strong> la Première Guerre mondiale est caractérisée par<br />
une succession <strong>de</strong> tergiversations: en 1896, tandis que l’accès à l’École supérieure<br />
<strong>de</strong> la Guerre et à l’École <strong>de</strong> l’Artillerie et du Génie est totalement interdit aux<br />
étrangers, un numerus clausus est appliqué aux autres écoles; en 1899, on accor<strong>de</strong><br />
<strong>de</strong>s autorisations pour toutes les écoles et régiments à la seule exception <strong>de</strong>s stages<br />
dans les régiments d’artillerie 27 .<br />
En 1905, le Ministère <strong>de</strong> la Guerre passe d’un extrême à l’autre. L’ensemble<br />
<strong>de</strong>s mesures prises en faveur <strong>de</strong> l’admission <strong>de</strong>s étrangers est alors remis en<br />
question; le département <strong>de</strong> la Guerre évoque la gêne créée par la présence <strong>de</strong>s<br />
étrangers en ce qui concerne la liberté <strong>de</strong> l’enseignement <strong>de</strong>s professeurs et<br />
l’insuffisance <strong>de</strong>s mesures <strong>de</strong> pru<strong>de</strong>nce au cours <strong>de</strong>s stages dans les corps <strong>de</strong><br />
troupe, étant donné que „les officiers étant, en général, <strong>de</strong>s sujets d’élite, il est bien<br />
difficile <strong>de</strong> les empêcher <strong>de</strong> se documenter” et invite le Ministère <strong>de</strong>s Affaires<br />
étrangères à n’accor<strong>de</strong>r <strong>de</strong>s autorisations qu’en cas d’intérêt diplomatique ou<br />
économique <strong>de</strong> premier ordre 28 .<br />
À peine six mois plus tard, ayant été informé <strong>de</strong>s pratiques <strong>de</strong> propagan<strong>de</strong><br />
alleman<strong>de</strong> en la matière, le même département <strong>de</strong> la Guerre pousse la politique<br />
d’attraction jusqu’à voler l’initiative aux Affaires étrangères: soulignant l’intérêt<br />
25 Rapport <strong>de</strong> l’attaché militaire, 17 novembre 1900. Archives du SHAT, 7N1453, Roumanie<br />
1898-1903.<br />
26 Le ministre <strong>de</strong> la Marine est cité dans la minute <strong>de</strong> la note du directeur <strong>de</strong>s affaires<br />
politiques au ministre <strong>de</strong>s Affaires étrangères sur l’admission d’officiers étrangers dans l’armée et la<br />
marine datée du 18 avril 1899. Archives <strong>de</strong>s Affaires étrangères, C-Administrative 197, Admission<br />
d’étrangers dans les Écoles militaires françaises.<br />
27 On peut effectivement établir un parallèle entre les dates marquantes <strong>de</strong> l’affaire Dreyfus -<br />
vue sous l’angle d’espionnage - et les positions du Ministère <strong>de</strong> la Guerre, sans toutefois être en<br />
mesure <strong>de</strong> déceler un lien direct entre cet événement et la réglementation concernant la présence <strong>de</strong>s<br />
étrangers dans les écoles militaires françaises.<br />
28 Lettre du ministre <strong>de</strong> la Guerre au ministre <strong>de</strong>s Affaires étrangères du 25 juillet 1905.<br />
Archives <strong>de</strong>s Affaires étrangères, Ibi<strong>de</strong>m.
80<br />
Anousheh Karvar 10<br />
primordial <strong>de</strong> recevoir et d’attirer le plus grand nombre d’étrangers, le nouveau<br />
ministre, Picquart, rappelle la politique similaire appliquée par l’Allemagne. Il ne<br />
faut plus attendre, mais provoquer les <strong>de</strong>man<strong>de</strong>s dans les pays étrangers. Une<br />
circulaire est envoyée à cette fin à tous les postes, sauf à Berlin, Vienne, Rome et<br />
Londres. Les attachés militaires sont désignés par les <strong>de</strong>ux départements <strong>de</strong>s<br />
Affaires étrangères et <strong>de</strong> la Guerre pour diffuser l’information 29 .<br />
Un coup d’oeil sur la fréquentation <strong>de</strong> l’École polytechnique par les étrangers<br />
<strong>de</strong> 1895 à 1914 révèle l’inefficacité <strong>de</strong>s <strong>de</strong>rnières orientations libérales. Les<br />
changements <strong>de</strong> cap successifs <strong>de</strong> l’administration française, la fermeture <strong>de</strong> l’École<br />
<strong>de</strong> l’Artillerie et du Génie <strong>de</strong> Fontainebleau aux étrangers, alors qu’elle reste <strong>de</strong> loin<br />
l’école d’application la plus prisée <strong>de</strong>s élèves roumains, mais aussi l’emprise<br />
financière <strong>de</strong>s banques alleman<strong>de</strong>s sur l’économie <strong>de</strong> ce pays, incitent la Roumanie à<br />
opter pour le modèle germanique en matière d’instruction <strong>de</strong>s cadres <strong>de</strong> son armée 30 .<br />
C’est la fin <strong>de</strong> la présence <strong>de</strong>s élèves roumains à l’École polytechnique.<br />
Conclusion<br />
À travers les rapports envoyés en France et les correspondances privées <strong>de</strong>s<br />
officiers français, on peut tirer un bilan globalement positif <strong>de</strong>s missions françaises en<br />
Roumanie. Les réserves émises interviennent presque toujours à <strong>de</strong>s moments où ces<br />
<strong>de</strong>rniers rencontrent <strong>de</strong>s difficultés pour prolonger leur séjour dans ce pays. On peut<br />
légitimement penser que l’assistance militaire française en matière d’organisation, <strong>de</strong><br />
réglementation et d’instruction a permis à la Roumanie <strong>de</strong> se doter d’une armée<br />
mo<strong>de</strong>rne et professionnelle. Le volet le plus important <strong>de</strong> cette assistance a sans doute<br />
été l’instruction dispensée aux ressortissants roumains sur place, en France et pour<br />
certains à l’École polytechnique et dans les écoles militaires <strong>de</strong> province.<br />
Le recrutement sur la base <strong>de</strong> connaissances spécialisées se substitue au<br />
recrutement traditionnel dans les rangs <strong>de</strong> boyards, alors que les premiers aspirants<br />
officiers sont choisis dans les rangs <strong>de</strong> cette même classe. Le déroulement <strong>de</strong> la<br />
carrière militaire semble désormais s’effectuer sur la base du mérite et <strong>de</strong><br />
l’ancienneté. Enfin, l’armée en cours <strong>de</strong> constitution consoli<strong>de</strong> son apprentissage<br />
dans une épreuve initiatique et démontre son utilité à la cause nationale pendant la<br />
guerre <strong>de</strong> 1877-1878 contre les Ottomans.<br />
Tout au long <strong>de</strong> cette secon<strong>de</strong> moitié du 19e siècle, la diplomatie française<br />
n’a pu rester indifférente au vivier <strong>de</strong>s étudiants étrangers ayant tissé, au cours <strong>de</strong><br />
leurs années d’étu<strong>de</strong>s, <strong>de</strong>s liens culturels et politiques privilégié avec le pays<br />
d’accueil. Jadis considérée comme une politique d’appoint, indicateur <strong>de</strong> bons<br />
rapports diplomatiques, l’attraction <strong>de</strong>s étudiants étrangers <strong>de</strong>vait peu à peu se<br />
29 La note du 6 janvier 1906 annule les décisions du 25 juillet 1905 et la note du 26 novembre<br />
1906 suggère la mise en place du nouveau dispositif. Ibi<strong>de</strong>m.<br />
30 Rapport du 26 décembre 1899. Archives du SHAT, 7N1453, Roumanie 1898-1903.<br />
Correspondance <strong>de</strong> l’ambassa<strong>de</strong>ur <strong>de</strong> France en Roumanie avec son ministre, 31 octobre 1901.<br />
Archives du Quai d’Orsay, CCC. NS. 23, Roumanie 1896-1905.
11 La formation <strong>de</strong>s élèves roumains dans les écoles militaires françaises 81<br />
transformer en un instrument actif <strong>de</strong> la préparation et <strong>de</strong> l’avènement <strong>de</strong>s affinités<br />
politiques. L’exemple <strong>de</strong>s anciens élèves roumains dans les écoles militaires<br />
françaises illustre cette prise <strong>de</strong> conscience dynamique <strong>de</strong> l’enjeu qu’ils<br />
représentent en termes d’influence politique dans les Balkans. Il précise, dans le<br />
même temps, les limites du champ d’action <strong>de</strong>s attachés militaires français dans<br />
l’engrenage <strong>de</strong>s prises <strong>de</strong> décision diplomatiques.<br />
BIBLIOGRAPHIE<br />
Sources manuscrites<br />
Archives du Service historique <strong>de</strong> l’Armée <strong>de</strong> terre<br />
Série 7N: État-major – missions militaires, officiers étrangers, attachés militaries<br />
7N1451: Roumanie 1834-1895.<br />
7N1452: Roumanie 1887-1896.<br />
7N1453: Roumanie 1898-1903.<br />
7N 1708: 1865-1913. Missions militaires.<br />
Archives <strong>de</strong>s Affaires étrangères<br />
C-Administrative 197: Admission d’étrangers dans les Écoles militaires françaises.<br />
CCC. NS. 23, Roumanie 1896-1905.<br />
Sources imprimées<br />
Elia<strong>de</strong> P., De l’influence française sur l’esprit public roumain, Paris, Leroux, 1898.<br />
Monographies<br />
Basilesco N., La Roumanie dans la guerre et dans la paix, Paris, 1919.<br />
Bonzon J.-P., Origine géographique et sociale <strong>de</strong>s étudiants étrangers <strong>de</strong> l’Académie, Genève,<br />
Université <strong>de</strong> Genève, 1982.<br />
Castellan G., Histoire <strong>de</strong>s Balkans, XIVe-XXe siècle, Paris, Fayard, 1991.<br />
Doise J., Vaïsse M., Diplomatie et outil militaire. 1871-1991, Paris, Seuil, 1992.<br />
Duran<strong>din</strong> C., La politique française et les Roumains 1878-1913: La recherche d’une influence, Thèse<br />
d’État, Université Paris III, 1980.<br />
Griffin P. H., Fathers and sons in the nineteenth-century Romania: a study of generational thinking,<br />
Thèse <strong>de</strong> doctorat, University of Southern California, 1969.<br />
Guillen P., L’Expansion. 1881-1898, Paris, Imprimerie Nationale, Collection politique étrangère <strong>de</strong> la<br />
France, 1871-1969.<br />
Iorga N., Roumania. The Encyclopedia and Dictionary of Education, London, Sir Isaac Pitman &<br />
Sons, 1922, p. 1452-1454.<br />
Kiritzesco C., La Roumanie dans la première guerre mondiale, Bucarest, 1927.<br />
Mahmoudi M., Les États balkaniques ottomans vers l’indépendance et l’intervention française, Thèse<br />
Université <strong>de</strong> Nice, 1983.<br />
Mantoux P., Les délibérations du Conseil <strong>de</strong>s Quatre, Paris, 1955.<br />
Pascu S., L’opinion publique internationale et le problème <strong>de</strong> l’unité nationale et politique <strong>de</strong>s<br />
Roumains, Éd. Aca<strong>de</strong>miei (Bibliotheca historica Romaniae. Étu<strong>de</strong>s; 24).<br />
Sadlak J., The Use and abuse of the University: Higher education in Roumania, 1860-1990, Minerva,<br />
XXIX (2), Summer 1991.<br />
Spector D., Rumania at the Paris Peace Conference. A Study of the Diplomacy of Ioan I.C. Bratianu,<br />
New York, 1962.<br />
Vesa V., Les relations politiques roumano-françaises au début du XXe siècle (1900-1916), Éd.<br />
Aca<strong>de</strong>miei (Bibliotheca historica Romaniae. Étu<strong>de</strong>s; 68), Bucureşti, 1986.
82<br />
Anousheh Karvar 12
BURSIERI ROMÂNI LA UNIVERSITATEA DIN ATENA<br />
ÎN SECOLUL XIX: PORTRETUL UNUI GRUP<br />
Leonidas Rados<br />
<strong>Institutul</strong> „A.D. Xenopol” <strong>din</strong> Iaşi<br />
Apărută ca o anexă a istoriei sociale a muncii şi a istoriei relaţiilor<br />
internaţionale, istoria migraţiilor mo<strong>de</strong>rne s-a metamorfozat în ultimele <strong>de</strong>cenii<br />
într-un câmp <strong>de</strong> cercetare autonom şi totodată <strong>de</strong>osebit <strong>de</strong> <strong>din</strong>amic. Este cunoscut<br />
faptul că o parte <strong>din</strong> arsenalul metodologic <strong>din</strong> această sferă se pliază foarte bine pe<br />
necesităţile <strong>de</strong> anchetă ale istoriei educaţiei, domeniu în care tema <strong>de</strong>plasării la<br />
studii are <strong>de</strong>ja patina timpului. Spaţiul istoriografic românesc a produs numeroase<br />
studii în acest registru şi amintim aici preocupările unor cercetători precum<br />
Pompiliu Elia<strong>de</strong> 1 , D. C. Amzăr 2 , C.C. Angelescu 3 , N. Isar 4 , Dan Berin<strong>de</strong>i 5 ,<br />
1 Din arhivele Sorbonei Ştiinţifice, în „Revista generală a învăţământului”, I, 1906, nr. 6, p. 451-463.<br />
2 Stu<strong>de</strong>nţi români în străinătate (Universitatea <strong>din</strong> Berlin). Date şi interpretări statistice, în<br />
„Cercetări literare”, IV, 1941, p. 215-240; Stu<strong>de</strong>nţii români la Universitatea <strong>din</strong> Leipzig, în „Cercetări<br />
literare”, V, 1943, p. 21-39.<br />
3 Stu<strong>de</strong>nţii români în străinătate. Universitatea <strong>din</strong> Bruxelles, în „Studii şi cercetări istorice”,<br />
XVIII, 1943, p. 119-126.<br />
4 Românii la studii în Franţa în anii 1800-1834, în „Analele Universităţii Bucureşti, <strong>Istorie</strong>”,<br />
XXVIII, 1979, p. 41-59.<br />
5 Stu<strong>de</strong>nţi români peste hotare şi procesul <strong>de</strong> constituire a României mo<strong>de</strong>rne, în vol. Dan Berin<strong>de</strong>i,<br />
Cultura naţională română mo<strong>de</strong>rnă, Bucureşti, Edit. Eminescu, 1986, p. 38-55 (reprodus în vol. Dan<br />
Berin<strong>de</strong>i, Mo<strong>de</strong>rnitate şi trezire naţională. Cultura naţională română mo<strong>de</strong>rnă. Studii şi eseuri, Bucureşti,<br />
Edit.Fundaţiei PRO, 2003); Rumänische Stu<strong>de</strong>nten im Ausland und die Enstehung <strong>de</strong>s mo<strong>de</strong>rnen Rumänien<br />
im 20. Jahrhun<strong>de</strong>rt, în vol. Wegenetz europäischen Geistes, II, Universitäten und Stu<strong>de</strong>nten. Die Be<strong>de</strong>utung<br />
stu<strong>de</strong>ntischer Migrationen in Mittel- und Südosteuropa vom 18. bis zum 20. Jahrhun<strong>de</strong>rt, Hrsg. Richard<br />
Georg Plaschka und Karlheinz Mack, Wien, Verlag für Geschichte und Politik, 1987 [Schriftenreihe <strong>de</strong>s<br />
Österreichischen Ost-und-Sü<strong>de</strong>uropa-Instituts; Bd. 12], p. 83-100; Paris et Vienne, centres <strong>de</strong> formation <strong>de</strong>s<br />
cadres intellectuels roumaines aux XIX-ème siècle, în „Étu<strong>de</strong>s danubiennes”, revue publiée par le Groupe<br />
d’étu<strong>de</strong>s <strong>de</strong> la monarchie <strong>de</strong>s Habsbourg <strong>de</strong> l’Institut <strong>de</strong>s hautes étu<strong>de</strong>s européennes <strong>de</strong> Strasbourg V, 1989,<br />
nr. 2, p. 72-82; Tineri români la Paris înainte <strong>de</strong> 1848, în vol. Dan Berin<strong>de</strong>i, Românii şi Europa. <strong>Istorie</strong>,<br />
societate, cultură, Bucureşti, 1991, p. 71-79 (reprodus în vol. Dan Berin<strong>de</strong>i, Românii şi Europa în<br />
perioa<strong>de</strong>le premo<strong>de</strong>rnă şi mo<strong>de</strong>rnă, Bucureşti, 1997, 136-156; La jeunesse et le processus <strong>de</strong> la<br />
constitution <strong>de</strong> la Roumanie mo<strong>de</strong>rne (jusqu’en 1878), în vol. La jeunesse et ses mouvements. Influence<br />
sur l’évolution <strong>de</strong>s Sociétés aux 19 e et 20 e siècles, éd. par Denise Fauvel-Rouif, Paris, Èditions du Centre<br />
National <strong>de</strong> la Recherche Scientifique [Commission internationale d’histoire <strong>de</strong>s mouvements sociaux et<br />
<strong>de</strong>s structures sociales], 1992, p. 157-167; Formarea elitei româneşti peste hotare în cel <strong>de</strong>-al doilea<br />
sfert al secolului al XIX-lea. Parisul, în „Revista <strong>de</strong> istorie”, V, 1994, nr. 5-6, p. 515-521.<br />
„<strong>Anuarul</strong> <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> «G. Bariţ» <strong>din</strong> Cluj-Napoca”, tom. XLV, 2006, p. 83–112
84<br />
Leonidas Rados 2<br />
Stelian Mândruţ 6 , Mihai Sorin Rădulescu 7 , Elena Siupiur 8 , Lucian Nastasă 9 , Cornel<br />
Sigmirean 10 , Florea Ioncioaia 11 . Totuşi, istoriografia română este încă <strong>de</strong>ficitară în<br />
abordarea elementelor care trimit la originea socială a studioşilor, la timpul şi<br />
nivelul studiilor etc. 12 , iar această insuficienţă poate fi pusă şi pe seama specificului<br />
investigaţiei, care trebuie <strong>de</strong>rulată în centre universitare distincte, chiar în state diferite,<br />
necesitând resurse semnificative, <strong>de</strong> care mediul aca<strong>de</strong>mic românesc încă nu dispune.<br />
O cercetare aprofundată şi complexă a fenomenului prezenţei bursierilor<br />
români la Atena nu se poate rezuma la ancheta „migratorului” doar <strong>din</strong> momentul<br />
sosirii sale în capitala elenă 13 . Este imperios necesar să culegem date – atât cât ne<br />
6 Rolul politehnicii <strong>din</strong> Viena în formarea intelectualităţii tehnice româneşti (1867-1918), în<br />
„Xenopoliana”, Iaşi, IV, 1996, nr. 1-4, p. 156-162; Stu<strong>de</strong>nţi <strong>din</strong> România, Transilvania şi Bucovina la<br />
Universitatea Tehnică <strong>din</strong> Viena (1867-1918), în „<strong>Anuarul</strong> <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> cercetări socio-umane «Gh.<br />
Şincai»”, Târgu Mureş, 1, 1998, p. 58-78 (republicat în limba franceză în „Colloquia”, III-IV, 1996-<br />
1997, p. 151-166).<br />
7 Acte privind stu<strong>de</strong>nţii români medicinişti la Paris în <strong>de</strong>ceniul 1850-1860, în „Revista istorică”,<br />
V, 1994, nr. 5-6, p. 523-527; Rumänische Stu<strong>de</strong>nten an <strong>de</strong>n Universitäten in Tübingen und Halle<br />
zwischen 1848-1918, în „Revue Roumaine d’histoire”, 35, 1997, nr. 1-2, p. 27-47; Stu<strong>de</strong>nţi români la<br />
Universitatea <strong>din</strong> Gelssen, în vol. Timpul istoriei. Profesorului Dinu C. Giurescu, volum îngrijit <strong>de</strong><br />
I. Scurtu şi M. S. Rădulescu, Bucureşti, 1998, p. 242-253.<br />
8 Die Intellektuellen aus Rumänien und <strong>de</strong>n Südosteuropäischen Län<strong>de</strong>rn in <strong>de</strong>n <strong>de</strong>utschen<br />
Universitäten (19. Jahrhun<strong>de</strong>rt). I Teil, în „Revue <strong>de</strong>s étu<strong>de</strong>s sud-est européennes”, 33, 1995, nr. 1-2,<br />
p. 83-100; II Teil, nr. 3-4, p. 251-265; Étudiants <strong>de</strong> l’éspace roumain et du Sud-Est européen dans les<br />
Universités alleman<strong>de</strong>s au XIX e siècle, în „Revue Roumaine d’Histoire”, 35, 1997, nr. 3-4, p. 299-<br />
314; Die Deutschen Universitäten und die Bildung <strong>de</strong>r Intelligenz in Rumänien und <strong>de</strong>n Län<strong>de</strong>rn<br />
Südosteuropas im 19. Jahrhun<strong>de</strong>rt, în New Europe College Yearbook 1994-1995, Bucureşti,<br />
Edit.Humanitas, 1998, p. 213-246; Intellektuelle aus Rumänien und <strong>de</strong>n Südosteuropäischen Län<strong>de</strong>rn<br />
an <strong>de</strong>n Deutschen Universitäten im 19. Jahrhun<strong>de</strong>rt. III Teil: Ruprecht-Karls-Universität zu<br />
Hei<strong>de</strong>lberg, în „Revue <strong>de</strong>s étu<strong>de</strong>s sud-est européennes”, 39, 2001, nr. 1-4, p. 143-195.<br />
9 L’espace universitaire allemand et la formation <strong>de</strong> l’élite intellectuelle roumaine (1864-<br />
1944), în „Transylvanian Review”, 12, 2003, nr. 3, p. 38-51; Rolul universităţilor occi<strong>de</strong>ntale în<br />
mo<strong>de</strong>rnizarea şi europenizarea elitelor româneşti, 1860-1918, în „Xenopoliana”, Iaşi, 6, 1998, nr. 1-2,<br />
p. 169-181; Le rôle <strong>de</strong>s étu<strong>de</strong>s à l’étranger dans la carrière <strong>de</strong>s professeurs d’université roumains<br />
(1878-1944), în vol. L’enseignement <strong>de</strong>s Elites en Europe Centrale (19-20 e siècles), sous la direction<br />
<strong>de</strong> Victor Karady et Mariusz Kulczykowski, Cracovie, Université Jagellonne, 1999, p. 149-158.<br />
10 Din viaţa cotidiană a stu<strong>de</strong>nţimii române <strong>de</strong> la universităţile <strong>din</strong> Austro-Ungaria,<br />
în „<strong>Anuarul</strong> <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> Cercetări Socio-Umane «Gheorghe Şincai»”, Târgu-Mureş, II, 1999,<br />
p. 162-174; Universitatea <strong>din</strong> Budapesta şi formarea intelectualităţii româneşti transilvănene, 1867-<br />
1918, în vol. Studii istorice româno-ungare, ed. Lucian Nastasă, Iaşi, 1999.<br />
11 Tineri <strong>din</strong> Principate la studii în Europa (1800-1834). O tentativă <strong>de</strong> sistematizare, în<br />
„<strong>Anuarul</strong> <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> Cercetări Socio-Umane «Gheorghe Şincai»”, I, 1998, p. 20-46; Tineri români şi<br />
greci la studii în Franţa (în <strong>de</strong>ceniul III al secolului trecut), în vol. Istoria ca lectură a lumii, coordonat<br />
<strong>de</strong> L. Boicu, G. Bădărău şi L. Nastasă, Iaşi, Fundaţia Aca<strong>de</strong>mică „A. D. Xenopol”, 1994, p. 525-542.<br />
12 Situaţia nu este proprie doar spaţiului românesc, pentru că nici Franţa, bunăoară, nu are<br />
lucrări <strong>de</strong> sinteză pe această temă ori monografii pe grupuri naţionale. Cf. Nicolas Manitakis, L’essor<br />
<strong>de</strong> la mobilité étudiante internationale à l’âge <strong>de</strong>s Etats-nations. Une étu<strong>de</strong> <strong>de</strong> cas: les étudiants<br />
grecs en France (1880-1940), thèse <strong>de</strong> doctorat dirigée par Gérard Noiriel, Paris, 2004, p. 6.<br />
13 Acum câţiva ani propuneam un chestionar care nu putea fi <strong>de</strong>cât provizoriu, în studiul nostru<br />
Stu<strong>de</strong>nts from Romania at the University of Athens (1845-1890), apărut în „<strong>Anuarul</strong> <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong><br />
<strong>Istorie</strong> «A.D. Xenopol»” (infra AIIX), XXXVII, 2000, p. 295-314.
3 Bursieri români la Universitatea <strong>din</strong> Atena în secolul XIX: portretul unui grup 85<br />
permit izvoarele în general, sursele <strong>de</strong> arhivă în special - şi <strong>de</strong>spre trecutul<br />
educaţional ori <strong>de</strong>spre itinerarul acestuia, apoi amănunte privind obţinerea bursei,<br />
gestionarea fondurilor provenite <strong>de</strong> la autorităţile române, condiţiile <strong>de</strong> trai şi <strong>de</strong><br />
studiu, finalizarea studiilor, evoluţia profesională. Se ştie că, <strong>de</strong> regulă, sursele<br />
creionează aspectul şi mai ales dau direcţiile unei investigaţii, cel puţin în faza<br />
preliminară. Ele sunt utilizate în mod diferit, în funcţie <strong>de</strong> experienţa şi <strong>de</strong> bagajul<br />
intelectual al fiecăruia <strong>din</strong>tre noi. Aceasta a fost, în parte, şi situaţia anchetei <strong>de</strong> faţă,<br />
nici pe <strong>de</strong>parte completă sau i<strong>de</strong>ală, <strong>din</strong> motive ce ţin <strong>de</strong> insuficienţa resurselor 14 .<br />
Din pricina carenţelor fireşti ale învăţământului superior românesc (lipsa<br />
publicului şi a infrastructurii a<strong>de</strong>cvate, pregătirea slabă a profesorilor, cursurile<br />
superficiale, programa învechită, etc.) 15 , aflat la început <strong>de</strong> drum, şi atracţiei<br />
exercitate <strong>de</strong> civilizaţia apuseană, universităţile străine au <strong>de</strong>ţinut vreme<br />
în<strong>de</strong>lungată monopolul formări elitei culturale autohtone. De altfel, faptul explică<br />
în parte modificarea formelor societăţii şi culturii româneşti în veacul care uneşte<br />
revoluţia paşoptistă cu instalarea regimului comunist 16 . Înainte <strong>de</strong> a avea pretenţia<br />
ca universităţile româneşti să poată egala prestaţia celor occi<strong>de</strong>ntale, era nevoie <strong>de</strong><br />
reforme profun<strong>de</strong> în întregul sistem <strong>de</strong> învăţământ. Acestea au avut loc la finele<br />
secolului XIX, <strong>din</strong> păcate secvenţial, iar efectele noii legislaţii au înlăturat doar o<br />
parte <strong>din</strong> gravele probleme ale universităţii româneşti. Aparent paradoxal, în<br />
paralel cu îmbunătăţirea calităţii educaţiei universitare <strong>din</strong> ţară, se constată că<br />
sporeşte numărul <strong>de</strong> stu<strong>de</strong>nţi români implicaţi în fenomenul peregrinatio aca<strong>de</strong>mica,<br />
fiind vorba <strong>de</strong> un proces general european (vizibil în<strong>de</strong>osebi în Elveţia şi Belgia) 17 ,<br />
14 Pe lângă apelul indispensabil la literatura <strong>de</strong> specialitate, am utilizat documente <strong>din</strong> fondul<br />
Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, aflat în custodia Arhivelor Istorice Centrale, <strong>din</strong> fondul<br />
Secretariatul General al Guvernului Moldovei, aflat la Arhivele Naţionale <strong>din</strong> Iaşi, documente <strong>din</strong><br />
arhivele greceşti. A urmat recursul la memorialistica vremii, la cuvântările rectorilor Universităţii<br />
ateniene, la ghidurile stu<strong>de</strong>nţeşti ale perioa<strong>de</strong>i şi la legislaţia universitară. Pe lângă dificultăţile <strong>de</strong><br />
cercetare exhaustivă, anchetatorul este stânjenit – pentru că nu e o dificultate insurmontabilă – şi <strong>de</strong><br />
transcrierea diferită, dacă nu <strong>de</strong>fectuoasă a numelor româneşti, fapt întâlnit şi în cazul altor centre<br />
universitare <strong>din</strong> Occi<strong>de</strong>nt [în acest sens, vezi comunicarea lui Florea Ioncioaia, „Les Normaliens”<br />
Romanian Stu<strong>de</strong>nts at the Ecole Normale Superieure in Paris 1867-1940: Sources and Issues, în<br />
actele conferinţei Aca<strong>de</strong>mic Migrations, Elite Formation and Mo<strong>de</strong>rnisation of National States in<br />
Europe (second part of the 19 th century-1939), 7th-9th April 2005, Central European University,<br />
Budapest, p. 200-209]. Unele informaţii sunt a<strong>de</strong>sea contradictorii şi necesită investigaţii mai<br />
profun<strong>de</strong>; în ultimul timp, anumite date <strong>din</strong> Registrul <strong>de</strong> înscrieri la Universitatea <strong>din</strong> Atena, pe care<br />
pusesem poate prea mult preţ, mi-au fost infirmate <strong>de</strong> alte surse. Apoi, în fondul Ministerul Cultelor şi<br />
Instrucţiunii Publice dosarele sunt uneori <strong>de</strong>ficitar organizate, în primul rând după ştiinţa, atâta câtă<br />
era, a funcţionarului <strong>de</strong> secol XIX, dar şi <strong>din</strong> lipsa <strong>de</strong> interes a arhivistului <strong>din</strong> ultimul <strong>de</strong>misecol.<br />
15 Cf. Lucian Nastasă, Itinerarii spre lumea savantă. Tineri <strong>din</strong> spaţiul românesc la studii în<br />
străinătate (1864-1944), manuscris preconizat a fi publicat în toamna anului 2006 la Edit. Limes <strong>din</strong><br />
Cluj. Nu vom face trimiteri la paginaţie, pentru că aceasta este irelevantă în acest moment.<br />
16 Ibi<strong>de</strong>m.<br />
17 Pentru anul 1912, una <strong>din</strong>tre cele mai avizate cercetătoare ale fenomenului, Natalia Tikhonov,<br />
dă<strong>de</strong>a cifra <strong>de</strong> 287 <strong>de</strong> stu<strong>de</strong>nţi străini la mia <strong>de</strong> înscrişi pentru universităţile <strong>din</strong> Belgia şi 503 pentru<br />
cele <strong>din</strong> Elveţia. Cf. Natalia Tikhonov, Migrations <strong>de</strong>s étudiants et féminisation <strong>de</strong> quelques<br />
universités européennes. À la recherche d’une convergence, în vol. Universitäten als Brücken in<br />
Europa. Les universités: <strong>de</strong>s ponts à travers l’Europe, Hrsg. Hartmut Rü<strong>din</strong>ger Peter, Natalia<br />
Tikhonov, Frankfurt am Main, Berlin, Bern, Peter Lang, 2003, p. 43.
86<br />
Leonidas Rados 4<br />
care are cauze concrete (în principal, instituţionalizarea pieţei universitare<br />
europene).<br />
Astfel, chiar şi la cumpăna secolelor XIX-XX, obţinerea unui titlu universitar<br />
într-o instituţie străină asigura posesorului posibilitatea unei cariere a<strong>de</strong>sea în<br />
slujba statului şi o certă ascensiune socială, chiar şi atunci când pregătirea nu<br />
corespun<strong>de</strong>a întru totul capitalului simbolic înmagazinat în diploma <strong>de</strong> studii. Cei<br />
care nu urmează stagii în afara ţării regretă faptul la vârsta la care migraţia<br />
aca<strong>de</strong>mică nu-şi mai are rostul (spre exemplu, cazul lui Al. Lapedatu), iar alţii, ca<br />
Pompiliu Elia<strong>de</strong>, având posibilitatea comparaţiei, erau pur şi simplu <strong>de</strong>zgustaţi <strong>de</strong><br />
calitatea educaţiei superioare <strong>din</strong> Vechiul Regat 18 . Existau, fireşte, şi reacţii<br />
adverse, în<strong>de</strong>osebi <strong>din</strong> partea intelectualităţii legate, instituţional sau nu, <strong>de</strong> cele<br />
două universităţi <strong>de</strong> la noi: Dragomir Hurmuzescu se pronunţa, la începutul<br />
secolului trecut, pentru restricţionarea ocupării funcţiilor la stat <strong>de</strong> obţinerea unei<br />
licenţe în ţară 19 .<br />
Din a doua jumătate a secolului XIX românesc, sistemul formativ specific<br />
medievalităţii (care viza menţinerea şi transmiterea în familie a poziţiei sociale şi a<br />
funcţiilor, promovând o educaţie <strong>de</strong> or<strong>din</strong> general şi dobândirea unei minime<br />
abilităţi intelectuale) este împins spre zona privată, locul său fiind ocupat <strong>de</strong><br />
sistemul mo<strong>de</strong>rn, „burghez”, care promova cunoaşterea în scopuri pragmatice.<br />
Aşadar, educaţia <strong>de</strong> tip tradiţional este treptat înlocuită cu instrucţia şcolară care,<br />
după cum bine sublinia Florea Ioncioaia 20 , are drept punct terminus obţinerea unei<br />
diplome, ca mărturie a posesiei <strong>de</strong> cunoştinţe intelectuale ori a competenţei<br />
profesionale 21 .<br />
Oricum, angrenajul educativ nu funcţiona aşa cum ar fi trebuit nici măcar<br />
după setul <strong>de</strong> reforme <strong>de</strong> la finele secolul XIX, iar N. Iorga trăgea semnalul <strong>de</strong><br />
18 Într-o scrisoare către Titu Maiorescu, tânărul studios afirma: „Liceul şi Universitatea <strong>din</strong><br />
Bucureşti reuşiseră numai să mă <strong>de</strong>zguste şi să mă ostenească. Şcoala Normală <strong>de</strong> la Paris mi-a<br />
împrospătat toată inteligenţa”, în Titu Maiorescu şi prima generaţie <strong>de</strong> maiorescieni. Corespon<strong>de</strong>nţă,<br />
ed. Z. Ornea, Bucureşti, Edit.Minerva, 1978, p. 241, apud Lucian Nastasă, Itinerarii spre lumea<br />
savantă.<br />
19 Ibi<strong>de</strong>m.<br />
20 Florea Ioncioaia, Stat, societate, cultură în Principatele Române (prima jumătate a secolului<br />
XIX), Teză <strong>de</strong> doctorat, coordonator Al. Zub, Iaşi, 1999, p. 126-127.<br />
21 Întârzierea faţă <strong>de</strong> Europa era în această privinţă <strong>de</strong> aproape un <strong>de</strong>misecol. Sfârşitul<br />
secolului XVIII marcase apariţia în Occi<strong>de</strong>nt, pe <strong>de</strong> o parte, a unei noi concepţii socio-politice care<br />
ve<strong>de</strong>a în tineret o bogăţie socială, plină <strong>de</strong> promisiuni pentru construirea unui alt tip <strong>de</strong> societate, şi pe<br />
<strong>de</strong> alta, a unei pedagogii novatoare în care, pe lângă <strong>de</strong>finirea unui nou set <strong>de</strong> practici, se afirma şi<br />
i<strong>de</strong>ea supremaţiei educaţiei în formarea omului. În aceeaşi or<strong>din</strong>e <strong>de</strong> i<strong>de</strong>i, statul sesizase importanţa<br />
instrucţiei şi iniţia <strong>de</strong>ja ample proiecte <strong>de</strong> naţionalizare a învăţământului în care şcoala nu mai are ca<br />
finalitate socializarea, ci promovarea socială. Vezi Jean Clau<strong>de</strong> Caron, Tinerii la şcoală, în Istoria<br />
tinerilor în Occi<strong>de</strong>nt, vol. 2, coord. Giovani Levi, Jean Clau<strong>de</strong> Schmitt, Iaşi, <strong>Institutul</strong> European,<br />
2001, p. 162-163. Scopul efortului şcolar <strong>din</strong> secolul XVIII nefiind acela <strong>de</strong> a oferi o diplomă sau o<br />
meserie, elemente proprii sistemului meritocratic, accentul era pus pe cizelarea persoanei, pe<br />
formarea gentilomului perfect. Oricum, şi aici se observă o transformare calitativă faţă <strong>de</strong> educaţia<br />
medievală, care era menită a pregăti omul pentru a fi plăcut Divinităţii; cu alte cuvinte, în secolul<br />
XVIII scopul nu mai era Cerul, ci Fericirea.
5 Bursieri români la Universitatea <strong>din</strong> Atena în secolul XIX: portretul unui grup 87<br />
alarmă în două texte care au stârnit vâlvă în epocă 22 ; plurivalentul istoric remarca<br />
erorile <strong>de</strong> parcurs şi direcţia generală greşită a studiilor, aceasta <strong>din</strong> urmă fără alt<br />
scop <strong>de</strong>cât acela <strong>de</strong> a produce exclusiv şi în număr în<strong>de</strong>stulător profesori secundari<br />
lipsiţi <strong>de</strong> baza şi instrumentele cunoaşterii ştiinţifice. Statul era însă dispus să<br />
acor<strong>de</strong> tinerilor <strong>de</strong> origine mo<strong>de</strong>stă numeroase burse pentru a-şi acoperi <strong>de</strong>ficitul <strong>de</strong><br />
cadre specializate. În 1857, „Gazeta <strong>de</strong> Moldova” anunţa că un număr <strong>de</strong> 23 <strong>de</strong><br />
tineri studioşi beneficiază <strong>de</strong> burse în Austria, Franţa, Prusia, Rusia şi Grecia 23 . De<br />
asemenea, conform „<strong>Anuarul</strong>ui General al Instrucţiunii Publice”, în anii 1862-1864<br />
au obţinut stipendii <strong>de</strong> stat 38 <strong>de</strong> tineri la Paris, doi la Atena şi Leipzig, doi la<br />
Berlin şi Roma, unul la München şi unul la Viena. În 1864-1865 alţi 28 <strong>de</strong> studioşi<br />
au luat calea străinătăţii, „migrând” spre centre ca Paris, Liège, Bonn, alţii în<br />
Grecia, Italia, Spania 24 .<br />
Să nu se creadă că statul elen beneficia <strong>de</strong> un sistem <strong>de</strong> educaţie strălucit 25 , în<br />
ciuda paradigmei germane ori a admiraţiei pentru progresul şcolilor exprimate <strong>de</strong><br />
unii romantici precum Ion Helia<strong>de</strong>-Rădulescu. Cauzele sunt diverse şi privesc<br />
incapacitatea clasei politice <strong>de</strong> a construi, după obţinerea in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţei, o<br />
economie solidă care să susţină generoasele proiectele creionate <strong>de</strong> intelighenţie.<br />
Regimul Kapodistria schiţase un plan menit a normaliza viaţa comunităţii elene în<br />
toate domeniile. Eşecul său a lăsat în sarcina Regenţei (1833-1835), a domniei<br />
autoritare (1835-1843) şi apoi constituţionale (1844-1862) a lui Otto I construcţia<br />
unei viziuni coerente a proiectelor <strong>de</strong> <strong>de</strong>zvoltare şi reformare a societăţii şi a<br />
statului grec. Apropiaţii germani ai regelui încercau transplantarea instituţiilor <strong>de</strong><br />
acasă în spaţiul grecesc, fără a <strong>de</strong>finitiva însă această lucrare, mai ales că realităţile<br />
locului şi chiar i<strong>de</strong>alismul romantic al casei regale (care dorea o Grecie<br />
clasicizantă, coagulată în jurul Atenei, condusă <strong>de</strong> rege <strong>din</strong> palatul său construit pe<br />
Acropole 26 ) complica orice iniţiativă constructivă.<br />
Studioşii români <strong>de</strong> la Atena 27 s-au confruntat în prima fază a acestei<br />
„migraţii” cu o situaţie socio-politică explozivă, pe fondul unei fragilităţii<br />
macroeconomice unice în zonă. La un sfert <strong>de</strong> veac după 1821, grecii nu îşi<br />
22 Opinions sincères. La vie intellectuelle <strong>de</strong>s roumains en 1899, Bucureşti, Imprimerie<br />
„L’Indépen<strong>de</strong>nce Roumaine”, 1899; Opinions pernicièuses d’unes mauvais patriote, Bucureşti,<br />
Imprimerie „L’Indépen<strong>de</strong>nce Roumaine”, 1900.<br />
23 Cf. Dan Berin<strong>de</strong>i, Cultura naţională română mo<strong>de</strong>rnă, Bucureşti, ed. 1986, p. 47.<br />
24 Cf. Elena Siupiur, Viaţa intelectuală la români în secolul XIX, în Cartea interferenţelor,<br />
Bucureşti, Edit. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1985, p. 239.<br />
25 Asupra acestei chestiuni, vezi David Antoniou, Ta programmata tis mesis ekpai<strong>de</strong>fsis 1833-<br />
1929 (Programele educaţiei secundare 1833-1929), Istoriko Archeio Ellinikis Neolaias, Geniki<br />
Grammateia Neas Genias, Atena, 1987.<br />
26 Cf. K.Th. Dimaras, Ellinikos Romantismos (Romantismul elen), Atena, Edit. Ermis, 1982, p. 349.<br />
27 Există trei texte ce abor<strong>de</strong>ază chestiunea prezenţei tinerilor la studii în Grecia acelei vremi:<br />
M. Regleanu, Les premiers boursiers roumains à Athènes, în „Balcania”, vol. VI, 1943, p. 417-422;<br />
Leonidas Rados, Stu<strong>de</strong>nts from Romania at the University of Athens (1845-1890), în AIIX, nr. 37,<br />
2000, p. 295-314; I<strong>de</strong>m, Mărturii privind instrucţia fraţilor Sturdza la pensionul profesorului<br />
Ghenadie <strong>din</strong> Atena (mijlocul veacului XIX), în AIIX, nr. 38, 2001, p. 77-97.
88<br />
Leonidas Rados 6<br />
regăsiseră liniştea, pentru că se menţinea un climat revoluţionar cu accente pe<br />
alocuri haotice, în vreme ce noile instituţii coexistau cu vechile practici sociale 28 ;<br />
răscoalele ţărăneşti, izbucnind una după alta, şi insurecţiile <strong>din</strong> diferite zone<br />
sporesc sentimentul general <strong>de</strong> nesiguranţă al cetăţenilor tânărului stat elen 29 , chiar<br />
în condiţiile în care fenomenul haiduciei, simbol al rezistenţei populaţiei greceşti<br />
împotriva stăpânitorilor otomani, fusese izolat <strong>de</strong> autorităţi. În 1846, spre exemplu,<br />
Ioan Nicolescu, unul <strong>din</strong>tre studioşii români, trimitea în ţară o scrisoare în care<br />
zugrăvea mediul în tonuri întunecate. „Starea Ela<strong>de</strong>i se află într-o mare strâmtorare<br />
<strong>din</strong> pricina lipsei [iar] lipsa şi sărăcia îl în<strong>de</strong>amnă pe om la ruşinoase fapte”, scria<br />
seminaristul încă <strong>de</strong> la început. Cauza situaţiei economice <strong>de</strong>zastruoase a grecilor<br />
ar fi, în viziunea observatorului român, „multa slobozenie ce domneşte între dânşii”,<br />
apoi „duhul lor tot<strong>de</strong>auna aplecat spre bătaie” şi, în cele <strong>din</strong> urmă, petrecerile la<br />
care participă aceştia în <strong>de</strong>trimentul muncii. De aici „lipsa şi sărăcia” locuitorilor,<br />
<strong>de</strong> aici apetitul spre „omoruri”; insecuritatea cotidiană îl face pe Ioan Nicolescu să<br />
creadă chiar că „barbarismul încă nu s-au şters <strong>din</strong> neamul elinesc”, iar violenţei<br />
fizice îi alătură pornirea spre speculă („spiculaţie”), îndreptată în<strong>de</strong>osebi asupra<br />
„străinilor ce n-au nici o i<strong>de</strong>e <strong>de</strong> starea ţării sau a capitalei în care intră”. O<br />
constatare dureroasă, mai ales că era probată <strong>de</strong> propria experienţă; faptul că<br />
învăţăceii sunt munteni, îngroaşă cheltuielile <strong>de</strong> acomodare şi studiu, <strong>din</strong> pricina<br />
faimei <strong>de</strong> ţinut bogat a Ţării Româneşti, imagine ce a persistat până după primul<br />
război mondial: „când aud că a venit cineva <strong>din</strong> Valahia, socotesc că au venit plin<br />
<strong>de</strong> bani, nu ştie cum să-l linguşească mai bine ca să-şi poată dobândi scopul său.” 30<br />
Să mai adăugăm că tot la 1846 şi în acelaşi registru, colegul său <strong>de</strong> studii, Ilie<br />
Benescu, <strong>de</strong>plângea dificultăţile şe<strong>de</strong>rii la Atena, nu <strong>din</strong> pricina lipsei mijloacelor <strong>de</strong><br />
trai, ci pentru că „viaţa, nu numai a mea, ci şi a tovarăşilor mei, se află în primejdie” 31 .<br />
În altă or<strong>din</strong>e <strong>de</strong> i<strong>de</strong>i, o <strong>de</strong>zbatere pe tema formelor fără fond şi o reacţie <strong>de</strong><br />
respingere a influenţelor occi<strong>de</strong>ntale concurată chiar <strong>de</strong> imitaţia originalelor<br />
apusene s-au consumat şi în spaţiul culturii elene 32 . Reacţia <strong>de</strong> negare era provocată<br />
nu <strong>de</strong> spiritul religios, ortodox, aşa cum ne-am putea aştepta, ci izvora <strong>din</strong> acutul<br />
28 Vezi amănunte în Catherine Aroni-Tsichli, La Grèce <strong>de</strong> 1848: mo<strong>de</strong>rnité et résistance<br />
traditionnelles, în „Revue <strong>de</strong>s étu<strong>de</strong>s sud-est européennes”, XXXVII (nr. 1-2), p. 123-130.<br />
29 Despre evoluţiile tensionate pe scena politică, până la <strong>de</strong>tronarea lui Otto I, vezi lucrările<br />
colective Istoria tou Ellinikou Ethnous, vol. 14, Neoteros Ellinismos apo 1833 os 1881 (Istoria<br />
poporului elen. Elenismul mo<strong>de</strong>rn 1833-1881), Atena, 1977, p. 126-133, şi Ellada, Istoria kai<br />
Politismos, vol. 6, To Neo Elliniko Kratos. Istoria (Grecia, istorie şi civilizaţie. Statul grec mo<strong>de</strong>rn.<br />
Istoria), Atena, 1982, p. 42-50.<br />
30 Documentul CXXVI, redat în Seminarul Central 1836-1936. Documentele întemeierii, ed.<br />
Victor Papacostea şi Mihail Regleanu, Bucureşti, 1938, p. 202-205.<br />
31 Documentul CXXXIV. Ibi<strong>de</strong>m p. 214-218.<br />
32 Charles Lenormant, membru al expediţiei ştiinţifice franceze în Moreea, nota chiar la 1841:<br />
„Tout est français ici autant que possible, et nous possédons sans contestation l’empire <strong>de</strong>s idées”<br />
(Charles Lenormant, Beaux et voyages, t. II, Lévy, Paris, 1861, p. 302, apud Sophie Basch, Le mirage<br />
grec. La Grèce mo<strong>de</strong>rne <strong>de</strong>vant l’opinion française <strong>de</strong>puis la création <strong>de</strong> l’école d’Athènes jusqu’à la<br />
guerre civile grecque (1846-1946), Préface <strong>de</strong> Robert Jouanny, Paris, Édition Hatier, an?? p. 19).
7 Bursieri români la Universitatea <strong>din</strong> Atena în secolul XIX: portretul unui grup 89<br />
sentiment al trădării intereselor tânărului stat <strong>de</strong> către cabinetele occi<strong>de</strong>ntale 33 şi <strong>din</strong><br />
conştientizarea fragilităţii curentului european filoelen 34 . Această situaţie generează<br />
un curent care promova întoarcerea la rădăcini, clasicismul şi ortodoxia, elemente<br />
necesare pentru a <strong>de</strong>monstra elenismul grecilor mo<strong>de</strong>rni, pus sub semnul întrebării<br />
<strong>de</strong> unii savanţi europeni. În paralel, elita încerca să arate Europei că societatea<br />
greacă poate asimila facil i<strong>de</strong>ile contemporane şi progresiste europene.<br />
Angrenajul educativ grecesc cunoscuse proiecte şi încercări <strong>de</strong> reformă,<br />
începând chiar cu adunările panelenice, precum cele <strong>de</strong> la Epidaur în anii luptei<br />
pentru in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţă 35 , şi continuând cu scurta guvernare a lui Ioan Kapodistria.<br />
Bazele temeinice ale învăţământului <strong>de</strong> concepţie mo<strong>de</strong>rnă, în care statul este<br />
răspunzător <strong>de</strong> instrucţia tinerilor văzuţi ca un important capital social, sunt puse în<br />
timpul Regenţei şi al lui Otto I, căci sistemul impus în acei ani, caracterizat prin<br />
centralizare şi orientare clasicistă, trebuia să rămână în vigoare aproape un secol 36 .<br />
Artizanii acestuia au fost doi mari cărturari germani, Fr. Tiersh şi Georg Ludwig<br />
Maurer, primul susţinând introducerea mo<strong>de</strong>lului german, dar pliat pe trecutul şi<br />
nevoile culturale ale Greciei, în vreme ce ultimul, membru al Regenţei, milita<br />
pentru o construcţie pe baze total noi, evi<strong>de</strong>nt, după acelaşi mo<strong>de</strong>l german 37 .<br />
Fondată la 1837 <strong>din</strong> iniţiativa cărturarilor bavarezi amintiţi 38 , Universitatea<br />
<strong>din</strong> Atena a cunoscut un aflux important <strong>de</strong> stu<strong>de</strong>nţi pentru zona sud-est europeană<br />
(17.000 <strong>de</strong> înscrişi până la 1890, cifră semnificativ mai mare <strong>de</strong>cât a universităţilor<br />
<strong>din</strong> România, şi aceasta la o populaţie mai redusă 39 ). La acest efectiv contribuiau,<br />
33 Istoria tou Ellinikou Ethnous, vol. 14, p. 21.<br />
34 Apusul sprijinea menţinerea statului otoman, fapt ce venea în contradicţie cu mişcarea<br />
greacă <strong>de</strong> risorgimento şi tot <strong>de</strong> acolo veneau teorii jignitoare pentru elita greacă, precum cea<br />
formulată <strong>de</strong> Falmerauer, care se îndoia <strong>de</strong> i<strong>de</strong>ntitatea antropologică între grecii <strong>din</strong> vremea lui Pericle<br />
şi cei mo<strong>de</strong>rni. Vezi amănunte în cartea noastră Sub semnul acvilei. Preocupări <strong>de</strong> bizantinistică în<br />
România până la 1918, Bucureşti, Omonia, 2005, subcapitolul intitulat Mediul cultural şi<br />
istoriografic elen, p. 41-51.<br />
35 I Metarithmisi pou <strong>de</strong>n eghine. Tekmiria Istorias, I, 1821-1894 (Reforma care nu a mai avut<br />
loc. Note <strong>de</strong> istorie, I. 1821-1894), Athina, Epimelia Alexis Dimaras, 1973, p. 15.<br />
36 Mai exact, până la 1929. Cf. Ellada, Istoria kai Politismos, vol. 10, To Neo Elliniko Kratos.<br />
O Politismos (Statul grec mo<strong>de</strong>rn. Cultura), p. 128.<br />
37 Ibi<strong>de</strong>m, p. 129; vezi şi Alexis Dimaras, Xenes epidraseis sti diamorfosi tou ekpai<strong>de</strong>ftikou<br />
sistimatos (Influenţe străine în transformarea sistemului educativ), în „Deltio tis Etairias Spoudon<br />
Neoellinikou Politismou kai Genikis Paidias”, Athina, nr. 2, 1978, p. 60-63.<br />
38 În 1835 Maurer sublinia public utilitatea urgentă a creării unei şcoli <strong>de</strong> ştiinţe înalte în<br />
spaţiul grecesc, instituţie menită să transmită Orientului lumina primită <strong>din</strong> Occi<strong>de</strong>nt. Cf. K.Th.<br />
Dimaras, Ellinikos Romantismos (Romantismul elen), p. 349-350.<br />
39 În primul an Universitatea număra 52 <strong>de</strong> stu<strong>de</strong>nţi înscrişi (8 la Teologie, 22 la Drept, 4 la<br />
Medicină şi 18 la Filosofie), la care se adăugau 75 <strong>de</strong> „auditori regulaţi”. Cf. Istoria tou Ellinikou Ethnous,<br />
vol. 14, p. 487. Totuşi, după două <strong>de</strong>cenii <strong>de</strong> funcţionare, numărul total al absolvenţilor (566) nu era unul<br />
care să mulţumească autorităţile elene. Cf. Logoi ekfonithentes ti 13 Septemvriou 1859 (Cuvântări ţinute pe<br />
13 septembrie 1859), Atena, 1859, p. 17, apud Theodoros Kritikos, I epistimi os epanghelma sti<br />
metaepanastatiki Ellada tou 19ou aiona. Prokatarktikes skepseis kai provlimatismoi (Ştiinţa ca profesie în<br />
Grecia postrevoluţionară în secolul XIX. Gânduri preliminare şi problematizări), în vol. I Epistimoniki<br />
skepsi ston Elliniko choro 18os-19os ai. (Gândirea ştiinţifică în spaţiul elen, secolele XVIII-XIX), Atena,<br />
1998, p. 234 (volum cuprinzând lucrările simpozionului <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> a ştiinţelor, Atena, 19-21 iunie 1997).
90<br />
Leonidas Rados 8<br />
fără îndoială, şi migraţiile stu<strong>de</strong>nţeşti <strong>din</strong> zonele locuite <strong>de</strong> greci, dar aflate în afara<br />
hotarelor statului elen sau <strong>din</strong> diaspora. De altfel, scopul construcţiei universitare<br />
elene era unul întreit: să asigure statului numărul necesar <strong>de</strong> funcţionari calificaţi;<br />
să funcţioneze ca un canal cultural care să lege Răsăritul tradiţionalist şi înapoiat <strong>de</strong><br />
Apusul eficient şi evoluat; să ofere o alternativă <strong>de</strong> studii superioare conaţionalilor<br />
<strong>din</strong> afara statului elen, contribuind la procesul <strong>de</strong> unificare.<br />
Deşi aşezământul ottonian 40 a reprodus în organizarea sa mo<strong>de</strong>lul german (cu<br />
unele influenţe napoleoniene, proprii universităţilor <strong>de</strong> stat), la Atena nu se<br />
întruneau condiţiile care să facă <strong>din</strong> el unul <strong>de</strong> referinţă pentru viaţa universitară<br />
europeană. Nu exista o concurenţă reală între aspiranţii la fotoliul universitar,<br />
cadrele didactice nu aveau un<strong>de</strong> pleca în căutare <strong>de</strong> slujbe mai bine plătite în<br />
interiorul sistemului (ca acele Ruf-uri, transferuri în reţeaua universităţilor<br />
germane), aşa că, imobilizate în acelaşi post era lipsit <strong>de</strong> sens pentru ele să caute a-şi<br />
dovedi pregătirea ori să confirme faptul că au meritat investiţia. Universitatea fiind<br />
una <strong>de</strong> stat şi naţională, profesorii nu aveau alternativă şi, mai mult, chiar i<strong>de</strong>alul<br />
humboldtian, care viza libertatea neîngrădită <strong>de</strong> a învăţa, <strong>de</strong> a preda, autonomia<br />
<strong>de</strong>plină financiară şi instituţională 41 , era <strong>de</strong> neimaginat. Amestecul politicului, nu<br />
doar în numirea profesorilor, dar chiar şi în stabilirea programei, apoi finanţarea<br />
instituţiei în proporţie covârşitoare <strong>de</strong> la buget, au condus, încă <strong>de</strong> la primii paşi, la<br />
<strong>de</strong>vierea <strong>de</strong> la mo<strong>de</strong>lul ales. De altfel, situaţia este similară întregii zone sud-est<br />
europene, un<strong>de</strong> realităţile socio-economice şi culturale nu puteau susţine <strong>de</strong>cât o<br />
singură universitate pentru fiecare stat 42 . Poate şi <strong>din</strong> dorinţa <strong>de</strong> a-şi supune <strong>de</strong>plin<br />
universitatea prin pârghii financiare, autorităţile elene recomandă rectoratului să nu<br />
forţeze colectarea taxelor, căci exista pericolul ca Universitatea să rămână fără<br />
public, profesorii fără slujbe, iar statul fără învăţământ superior 43 .<br />
40 Ceremonia <strong>de</strong> <strong>de</strong>schi<strong>de</strong>re a Universităţii, cu participarea regelui Otto I, s-a <strong>de</strong>sfăşurat la 3 mai<br />
1837, la poalele Acropolei, în casa lui S. Kleanthis, care a <strong>de</strong>venit sediul provizoriu al instituţiei (astăzi<br />
clădirea adăposteşte Muzeul Universităţii), iar primul rector a fost numit K. Schinas, profesor <strong>de</strong> istorie.<br />
S-a alcătuit şi o comisie <strong>din</strong> personalităţi celebre (Theodoros Kolokotronis, legendarul luptător pentru<br />
in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţă, Andreas Zaimis, Georgios Ghenadios, Neofytos Vamvas, Christian August Brantis), care<br />
avea menirea <strong>de</strong> a construi un sediu potrivit scopurilor Universităţii, iar piatra <strong>de</strong> temelie a fost pusă doi<br />
ani mai târziu, la 20 iulie 1839. Cf. Istoria tou Ellinikou Ethnous, vol. 14, p. 69-70.<br />
41 Despre mo<strong>de</strong>lul german vezi sintetica lucrare: Christophe Charles, Jacques Verger, Istoria<br />
universităţilor, Iaşi, 2001.<br />
42 Cazul românesc nu iese nici el <strong>din</strong> acest tipar, pentru că cele două universităţi au fost<br />
construite pe principiul compensaţiei, iar cea <strong>de</strong> la Iaşi, care oricum nu prea conta statistic, a dus o<br />
luptă acerbă pentru supravieţuire, încă <strong>de</strong> la fondarea sa, în 1860; lipsa <strong>de</strong> personal competent şi <strong>de</strong><br />
public, alături <strong>de</strong> concepţiile centraliste întâlnite nu doar la Bucureşti, au făcut ca Universitatea <strong>de</strong> aici<br />
să fie, <strong>de</strong> mai multe ori până la începutul secolului XX, supusă pericolului <strong>de</strong>sfiinţării ca aşezământ<br />
autonom, vocile care militau pentru aceasta argumentând că poporul român nu îşi poate permite<br />
costurile funcţionării a două universităţi.<br />
43 Cf. Kostas Lappas, Panepistimio kai foitites stin Ellada kata ton 19 o aiona (Universitatea şi<br />
stu<strong>de</strong>nţii în Grecia secolului XIX), teză <strong>de</strong> doctorat, Atena, 1997, vol. 3, p. 250. Cercetarea întreprinsă<br />
<strong>de</strong> reputatul savant elen a văzut <strong>de</strong>ja lumina tiparului în 2005, dar, <strong>din</strong> nefericire, nu am avut acces la<br />
ea, fiind nevoiţi a ne mulţumi cu lucrarea <strong>de</strong> doctorat.
9 Bursieri români la Universitatea <strong>din</strong> Atena în secolul XIX: portretul unui grup 91<br />
Nu întâlnim nici acea migraţie stu<strong>de</strong>nţească proprie Germaniei, un<strong>de</strong> o parte<br />
<strong>din</strong> învăţăcei se perindă pe la mai multe universităţi, cu posibilitatea urmării<br />
semestrelor în oraşe diferite. Totuşi preve<strong>de</strong>rile <strong>din</strong> legea <strong>de</strong> organizare şi <strong>din</strong><br />
regulamentul Universităţii <strong>din</strong> Atena menţionează ca posibilă mutarea <strong>de</strong> la o<br />
facultate la alta sau <strong>de</strong> la o specializare la alta, <strong>de</strong>şi nici măcar lucrul acesta nu era<br />
recomandat, <strong>din</strong> motive pedagogice. Apoi, rolul docenţilor <strong>din</strong> sistemul german nu<br />
corespun<strong>de</strong> aproape <strong>de</strong>loc realităţilor Universităţii elene <strong>de</strong> stat un<strong>de</strong> întâlnim totuşi<br />
numeroşi docenţi, cu o situaţie atent reglementată <strong>de</strong> legiuitor. Şi în România a<br />
existat instituţia docentului, dar, ca şi în cazul grecesc, ea nu a dat rezultate, dovadă<br />
a mimetismului formelor fără asigurarea fondului.<br />
Explicaţia numeroaselor probleme pare a fi aceea că emergenţa învăţământului<br />
superior mo<strong>de</strong>rn coinci<strong>de</strong> în toată această zonă cu formarea statului naţional.<br />
Aşadar, i<strong>de</strong>ea <strong>de</strong> naţiune ajunge să prevaleze chiar în sistemul educativ, iar rolul<br />
discreţionar al statului este acceptat <strong>de</strong> toată lumea. Universitatea <strong>de</strong>vine, în acest<br />
fel, în mâna statului, un instrument eficient <strong>de</strong> mo<strong>de</strong>rnizare şi <strong>de</strong> occi<strong>de</strong>ntalizare,<br />
dar şi <strong>de</strong> centralizare şi <strong>de</strong> impunere a i<strong>de</strong>ologiei oficiale, <strong>de</strong> promovare mai subtilă<br />
a i<strong>de</strong>ilor naţionale.<br />
Bursierii români <strong>de</strong> la Atena luau aşadar contact cu un mediu cultural<br />
complex, care nu se putea compara însă, ca evantai <strong>de</strong> opţiuni universitare sau ca<br />
rigurozitate, cu cel occi<strong>de</strong>ntal. Nu aveau să găsească acolo nici seriozitatea dublată<br />
<strong>de</strong> libertatea spiritului, elemente specifice universităţilor germane, nici viaţa<br />
mon<strong>de</strong>nă a Parisului. Apoi imaginarul colectiv românesc nu era unul tocmai<br />
favorabil grecilor, <strong>din</strong> pricina epocii fanariote, aşa că alegerea Atenei ca loc <strong>de</strong><br />
studiu este mai <strong>de</strong>grabă consecinţa lipsei alternativei, datorită faptului că statul<br />
român scotea la concurs burse pentru Atena doar la specializări precum teologia şi<br />
filologia greacă. Aşadar, bursierii români <strong>de</strong> la Universitatea Ottoniană, ulterior<br />
Naţională (după <strong>de</strong>tronarea lui Otto I), au <strong>de</strong> ales între studii în ţară (dar un<strong>de</strong> se<br />
plăteau, cel puţin în principiu, taxe) şi o instrucţie sistematică la Atena, capitală<br />
recunoscută în spaţiul civilizaţiei <strong>de</strong> esenţă ortodoxă, pentru şcoala sa <strong>de</strong> teologie.<br />
În aceeaşi or<strong>din</strong>e <strong>de</strong> i<strong>de</strong>i, aceia care primesc burse în domeniul filologiei, aveau<br />
avantajul studierii limbii şi literaturii greceşti în locul cel mai prielnic cu putinţă,<br />
dat fiind că însuşirea unei limbi, a unei culturi, se face mai temeinic în chiar mediul<br />
care a generat-o. Din scrisorile unor studioşi înţelegem că exista, cel puţin printre<br />
seminarişti, dorinţa aprofundării studiilor teologice în Grecia, <strong>de</strong>şi cei care testaseră<br />
<strong>de</strong>ja calitatea educaţiei secundare <strong>de</strong> acolo, pregătindu-se pentru intrarea în<br />
învăţământul superior, recomandau amatorilor să nu facă acest pas, <strong>din</strong> pricina<br />
cheltuielilor exagerate şi a prestaţiei slabe a profesorilor 44 .<br />
44 Unul <strong>din</strong>tre studioşi, Ilie Benescu, contura o sumbră imagine a sistemului <strong>de</strong> învăţământ <strong>din</strong><br />
Grecia, criticând aspru şcoala clericală Rizarios, un<strong>de</strong> fusese rânduit împreună cu ai săi colegi, dar şi<br />
organizarea aşezămintelor educative ale Greciei, în care, spunea el, „<strong>din</strong> norocire sau <strong>din</strong> nenorocire,<br />
numai cu limba elinească am să mă folosesc”. Apud Victor Papacostea şi Mihail Regleanu, op. cit.,<br />
documentul CXX (scrisoare datată 1846), p. 214-218.
92<br />
Leonidas Rados 10<br />
Stipendiştii <strong>din</strong> Principate, mai târziu <strong>din</strong> România, i<strong>de</strong>ntificaţi <strong>de</strong> noi la<br />
Universitatea <strong>din</strong> Atena, sunt în număr <strong>de</strong> 19 pentru perioada luată în discuţie, dar<br />
nu ne-ar mira ca numărul să crească cu doi-trei studioşi, în contextul lărgirii ariei<br />
<strong>de</strong> investigaţie 45 . Ei urmează cum am mai spus, specializări ca filologia sau<br />
teologia, ai căror profesori titulari erau şcoliţi, în mare parte, la universităţi<br />
occi<strong>de</strong>ntale, graţie tocmai burselor <strong>de</strong> stat pe care şi Universitatea <strong>din</strong> Atena la<br />
punea la dispoziţia absolvenţilor săi.<br />
Există două etape pe care le consi<strong>de</strong>răm distincte în migraţia stipendiştilor<br />
români spre Atena. Prima se consumă <strong>de</strong> la începutul <strong>de</strong>ceniului 5 şi până în anii <strong>de</strong><br />
după Unirea Principatelor (coinci<strong>de</strong> cu domnia lui Otto I al Greciei), evi<strong>de</strong>nţiind<br />
primatul, iniţiativa şi influenţa ierarhiei ecleziastice, în vreme ce a doua se întin<strong>de</strong><br />
pe ultimele patru <strong>de</strong>cenii ale secolului, marcând transferul către autorităţile laice,<br />
mai precis către Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, al programului <strong>de</strong><br />
educaţie a tinerilor peste hotare.<br />
Prima serie <strong>de</strong> bursieri <strong>de</strong>butează în <strong>de</strong>ceniul cinci, având ca protagonişti pe<br />
Dimitrie Racoviţă <strong>de</strong> 22 <strong>de</strong> ani, <strong>din</strong> Bucureşti, înscris la 6 octombrie 1845 (dar care<br />
se afla la Atena <strong>din</strong> 1842, căci într-un document se menţionează că a studiat la<br />
Atena 8 ani şi jumătate 46 ), Ilie Benescu <strong>de</strong> 23 <strong>de</strong> ani, tot <strong>din</strong> Bucureşti, înscris trei<br />
ani mai târziu, şi Ioan Nicolescu (călugărit în timpul studiilor sub numele <strong>de</strong><br />
Ierothei), <strong>de</strong> 30 <strong>de</strong> ani, înmatriculat, conform datelor culese la Atena, în 1849. Se<br />
pare că l-au avut coleg pe Lazăr Drugeanu, aşa cum rezultă <strong>din</strong> documentele<br />
româneşti 47 , <strong>de</strong>şi numele acestuia nu apare în Registrul matricol <strong>de</strong> la<br />
Atena 48 , situaţie care se va repeta la mijlocul <strong>de</strong>ceniului şapte cu un alt studios 49 .<br />
45 Un asemenea caz ar fi putut fi Gheorghe Enăceanu (1837-1897), călugărit sub numele <strong>de</strong><br />
Ghenadie (la numirea ca arhiereu şi-a ales supranumele <strong>de</strong> „Craioveanul”), ajuns apoi episcop <strong>de</strong><br />
Râmnic (<strong>de</strong>cembrie 1886 - ianuarie 1898), instruit la Seminarul <strong>de</strong> la Socola, apoi în insula Halchi (<strong>din</strong><br />
Do<strong>de</strong>canez), un<strong>de</strong> funcţiona o vestită şcoală clericală sub patronajul Patriarhiei Ecumenice, şi în cele <strong>din</strong><br />
urmă la Aca<strong>de</strong>mia <strong>din</strong> Kiev (Cf. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. III (secolele<br />
XIX şi XX), Bucureşti, 1994, p. 149 şi 537). Protectorii săi au ales pentru tânărul studios şcoala <strong>din</strong><br />
Halchi în dauna Universităţii <strong>din</strong> Atena (oricum nu apare în Registrul matricol al stu<strong>de</strong>nţilor atenieni),<br />
dându-i drept coleg <strong>de</strong> învăţătură pe Damaschin Matiescu. În orice caz, îşi însuşise bine limba greacă,<br />
pentru că, dacă la 1857 era <strong>de</strong>ja suplinitor la şcoala amintită, în 1859 îl aflăm predând limba elenă. Cf.<br />
Gh. Adamescu, Istoria Seminarului „Veniamin” <strong>din</strong> Iaşi (1803-1903), Bucureşti, 1904, p. 137.<br />
46 Documentul 357, reprodus în I. Ionaşcu, Material documentar privitor la Istoria Seminarului<br />
<strong>din</strong> Buzău 1836-1936, Bucureşti, Imprimeria Naţională, 1937, p. 216. Documentul menţionează că în<br />
august 1863 D. Racoviţă avea 44 <strong>de</strong> ani, aşadar s-ar fi născut în 1819. În Registrul matricol al<br />
Universităţii <strong>din</strong> Atena apare ca având 22 <strong>de</strong> ani în 1845, <strong>de</strong> un<strong>de</strong> rezultă o diferenţă <strong>de</strong> 4 ani; este<br />
posibil ca tânărul să îşi fi <strong>de</strong>clarat o vârstă cu 4 ani mai mică <strong>de</strong>cât cea reală (care a 26 <strong>de</strong> ani), <strong>din</strong><br />
motive care ne scapă <strong>de</strong>ocamdată.<br />
47 Lazăr Drugeanu era absolvent al Seminarului Central <strong>de</strong> la Bucureşti.<br />
48 Lazăr Drugeanu figurează între profesorii Seminarului Central în 1851, când se re<strong>de</strong>schi<strong>de</strong><br />
aşezământul, ceea ce ne face să cre<strong>de</strong>m că este vorba <strong>de</strong> o omisiune a Registrului matricol al Universităţii<br />
<strong>din</strong> Atena. El apare în documentele interne ca având studii la Atena, dar termenul acesta era <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> vag în<br />
epocă, putând indica, la fel <strong>de</strong> bine, că şi-a făcut studiile la şcoala teologică Rizarios <strong>din</strong> Atena.<br />
49 Consultând cele două culegeri <strong>de</strong> documente menţionate mai sus, eruditul profesor Mircea Păcurariu<br />
rezerva şi el câteva rânduri prezenţei la Atena a acestor studioşi. Vezi Mircea Păcurariu, op. cit., p. 389.
11 Bursieri români la Universitatea <strong>din</strong> Atena în secolul XIX: portretul unui grup 93<br />
Istoria lor este una mai specială, fiind sosiţi în capitala greacă primul în 1842,<br />
trimis <strong>de</strong> episcopul <strong>de</strong> Buzău, Chesarie, ceilalţi în 1844, selectaţi <strong>de</strong> mitropolitul<br />
Ungrovlahiei, Neofit, care îşi făcuse un program <strong>din</strong> calificarea în străinătate a<br />
„românilor autohtoni” pentru a servi la întoarcere drept profesori în seminariile<br />
teologice 50 . Deschi<strong>de</strong>rea manifestată <strong>de</strong> înalta faţă bisericească era remarcată <strong>de</strong><br />
Eufrosin Poteca, care, într-o epistolă adresată mitropolitului la 6 octombrie 1845,<br />
sublinia că numele îi va fi înscris în istoria bisericească între sfinţi pentru că „mare<br />
faptă bună <strong>de</strong> mitropolit făcând, i-ai trimis [pe tineri] spre învăţăturile<br />
theologhiceşti şi la Peştea şi la Athina şi la Moscva” 51 .<br />
Audierea cursurilor Universităţii <strong>de</strong> la Atena nu era pentru aceştia scopul<br />
imediat, pentru că, fără temeinice cunoştinţe <strong>de</strong> limbă greacă, era inutil să <strong>de</strong>vină<br />
stu<strong>de</strong>nţi. Astfel, la sfatul îndrumătorului lor <strong>din</strong> Atena, Georgios Tisamenos, om <strong>de</strong><br />
încre<strong>de</strong>re al lui Neofit, protejaţii acestuia sunt aşezaţi la Şcoala ecleziastică Rizarios 52 ,<br />
un<strong>de</strong> se mai aflau şi doi clerici cu state mai vechi în slujirea Domnului, ierodiaconul<br />
Dionisie Măldărescu şi monahul Dosithei 53 . Mai mult, sistemul educativ elen nu<br />
permitea absolvenţilor <strong>de</strong> şcoli profesionale, categorie în care era inclusă Şcoala<br />
ecleziastică Rizarios, să intre pe băncile Universităţii dacă nu absolveau şi gimnaziul 54 .<br />
50 A trimis bursieri la teologie atât la Pesta, pentru studiul latinei, cât şi la Atena, pentru greaca<br />
veche, dar şi la Chişinău ori Kiev, astfel că în 1845 erau 17 tineri absolvenţi ai şcolilor clericale<br />
muntene la studii în străinătate. Documentul CXI, reprodus în Victor Papacostea, Mihail Regleanu,<br />
op. cit., p. 187-189.<br />
51 Documentul CXX. Ibi<strong>de</strong>m, p. 195.<br />
52 Fondată în 1844, Şcoala clericală Rizarios beneficia <strong>de</strong> o bibliotecă bogată pentru acea<br />
vreme (7000 <strong>de</strong> volume, cf. Ellada, Istoria kai Politismos, vol. 6, partea a II-a, p. 110), avea drept<br />
director <strong>de</strong>semnat pe vestitul aticist Neofytos Doukas, cărturar cu stagii vechi în Principate, elev şi<br />
apoi profesor (1815-1818) la Aca<strong>de</strong>mia Domnească <strong>din</strong> Bucureşti, ulterior profesor particular la<br />
Braşov şi Bucureşti. Din păcate, acesta nu a apucat să îşi ia în primire atribuţiile, <strong>de</strong>cedând tocmai<br />
atunci când toată lumea îl socotea unica personalitate capabilă a conduce respectiva instituţie. Vezi<br />
amănunte <strong>de</strong>spre personalitatea cărturarului în erudita lucrare a Ariadnei Camariano-Cioran, Les<br />
Académies princières <strong>de</strong> Bucharest et <strong>de</strong> Jassy et leurs professeures, Thessaloniki,Institute for Balkan<br />
Studies, 1974, p. 494-511. După o perioadă <strong>de</strong> incertitu<strong>din</strong>i (vezi scrisorile semnate împreună <strong>de</strong><br />
Dositei şi Dionisie Măldărescu, datate 08.01.1846, respectiv 23.01.1846, în Victor Papacostea, Mihail<br />
Regleanu, op. cit., documentul CXXIV, p. 199-201, respectiv CXXVIII, p. 207), direcţiunea a fost<br />
ocupată în cele <strong>din</strong> urmă <strong>de</strong> teologul Konstantinos Kalaganis.<br />
53 Tot la Atena ajungea, pentru studii teologice (nu am aflat însă în ce instituţie a fost aşezat),<br />
Veniamin Cananău, pentru a cărui instrucţie mitropolitul Veniamin Costachi lăsa prin testamentul<br />
redactat în 1844 engolpionul <strong>de</strong> aur dăruit <strong>de</strong> ţarul Nicolae (banii rămaşi după finalizarea studiilor<br />
urmau a fi utilizaţi, conform dorinţei înaltei feţe bisericeşti, pentru înfiinţarea unui premiu pentru cele<br />
mai bune lucrări <strong>de</strong> istorie naţională). Cf. Mircea Păcurariu, op. cit., p. 23.<br />
54 Caracteristica treptei secundare a învăţământului era predominanţa ştiinţelor umaniste,<br />
în<strong>de</strong>osebi a filologiei, ca urmare a imitării mo<strong>de</strong>lului german, accentuată <strong>de</strong> respectul arătat Greciei<br />
clasice. Astfel, materiile filologice ocupau mai bine <strong>de</strong> jumătate <strong>din</strong> programă, în vreme ce disciplinelor<br />
precum matematica sau fizica li se rezerva aproape o cincime, ceea ce face ca acest program educaţional,<br />
insistând pe latura pur teoretică, să se în<strong>de</strong>părteze <strong>de</strong> problemele reale ale societăţii. Conform Legii<br />
Educaţiei <strong>din</strong> 31 <strong>de</strong>cembrie 1836, în gimnazii, <strong>din</strong> totalul <strong>de</strong> 24 <strong>de</strong> ore săptămânal, greaca veche<br />
beneficia în medie <strong>de</strong> 6 ore, latina şi franceza <strong>de</strong> 5, respectiv 2 ore, iar fizica, chimia sau matematica, <strong>de</strong><br />
2, respectiv 1 oră. Cf. Istoria tou Ellinikou Ethnous, vol. 14, p. 485-487.
94<br />
Leonidas Rados 12<br />
Cele mai multe date le avem <strong>de</strong>spre un studios bine pregătit, e drept, aflat şi <strong>de</strong><br />
mai multă vreme în Grecia, anume Dimitrie Racoviţă, absolvent al Seminarului <strong>din</strong><br />
Buzău 55 , care ajunge pe băncile Facultăţii <strong>de</strong> Teologie a Universităţii ateniene în<br />
octombrie 1845. Până la 1848 frecventează cursurile teologice, beneficiind <strong>de</strong><br />
îndrumarea unor profesori celebri în specialităţile lor, precum Misail Apostolidis,<br />
Teokles Farmakidis, Konstantinos Kontogonis, apoi, între 1848 şi 1850, cursurile<br />
Facultăţii <strong>de</strong> Filosofie, audiind prelegerile lui Nefytos Vamvas (filosofie şi retorică),<br />
Konstantinos Asopios (literatură greacă), Ioannes Venthilos (filologie greacă), S.<br />
Koumanoudis (filologie latină), Efthimios Kastorchis (filologie latină) Theodoros<br />
Manoussis (istorie), Er. Mitsopoulos (istorie naturală), S. Strumbos (fizică) 56 . În<br />
perioada aceea existau şi relaţii <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> strânse între profesori ai Universităţii <strong>din</strong><br />
Atena şi cărturari <strong>din</strong> Principate, mai ales că unii <strong>din</strong>tre ei trecuseră, în virtutea<br />
mobilităţii recunoscute, şi prin teritoriul românesc. Un exemplu este Neofytos<br />
Vamvas 57 , aflat în raporturi cordiale cu mitropolitul Neofit al Ungrovlahiei, căruia îi<br />
şi trimite câteva cărţi prin intermediul stipendiştilor români 58 .<br />
Lipsa <strong>de</strong> rezultate palpabile în cazul ierodiaconului Dionisie Măldărescu şi al<br />
monahului Dosithei, poate prea tomnateci pentru studiile extenuante <strong>de</strong> la Atena,<br />
conduce la rechemarea lor în ţară (1848). Interesant este că, <strong>de</strong>şi în anii prece<strong>de</strong>nţi<br />
studioşii nu aveau a spune <strong>de</strong>cât cuvinte aspre la adresa sistemului educativ elen,<br />
într-o înduioşătoare scrisoare <strong>din</strong> 20 martie 1848, redactată în greacă (pentru a mări<br />
efectul preconizat şi pentru a <strong>de</strong>monstra stăpânirea limbii), Lazăr Drugeanu, Ilie<br />
Benescu şi Ioan Nicolescu îl roagă pe mitropolit să le permită continuarea studiilor.<br />
Ei îşi exprimă recunoştinţa pentru „bunul protector” şi se arată conştienţi <strong>de</strong> faptul<br />
că sunt necesare două condiţii pentru reuşita lor: asigurarea fondurilor <strong>de</strong> către<br />
mitropolit şi atitu<strong>din</strong>ea personală faţă <strong>de</strong> învăţătură, dând asigurări că nu vor<br />
„nesocoti obligaţiile impuse […] garantând cu viaţa” pentru respectarea termenilor<br />
înţelegerii. Ştim că atât D. Racoviţă, cât şi ceilalţi trei amintiţi mai sus se întorc în<br />
Principate după ce au obţinut diplome <strong>de</strong> absolvire a studiilor Facultăţii <strong>de</strong><br />
Teologie, <strong>de</strong>venind profesori în sistemul <strong>de</strong> învăţământ ecleziastic, fapt asupra<br />
căruia vom reveni spre finalul studiului.<br />
55 În actele <strong>de</strong> la Atena el se <strong>de</strong>clarase a fi originar <strong>din</strong> Bucureşti, dar sursele interne arată că<br />
este născut în Focşani.<br />
56 Din fericire este publicată diploma <strong>de</strong> absolvire a facultăţilor <strong>de</strong> Teologie şi Filosofie eliberată<br />
la 13 iunie 1850 pe numele lui D. Racoviţă, semnată <strong>de</strong> Rectorul G.A. Mavrocordat şi Decanul <strong>de</strong> la<br />
Teologie Konstantinos Kontogonis, care conţine numele profesorilor şi a cursurilor audiate „până la<br />
finit” <strong>de</strong> studiosul român. Vezi documentul 119, editat în I. Ionaşcu, op. cit., p. 76-77. În aceeaşi<br />
culegere <strong>de</strong> documente, găsim atestatele <strong>de</strong> frecventare a cursurilor eliberate separat pentru cursurile<br />
teologice şi pentru cele <strong>de</strong> la filosofie în 1848, respectiv 1850 (documentele 94, p. 63-64 şi 118, p. 75).<br />
57 Neofytos Vamvas (1770-1855), cleric şi filosof, a predat mai întâi la Aca<strong>de</strong>mia Ionică (1828-<br />
1833), fiind printre primii profesori numiţi la proaspăt fondata Universitate <strong>din</strong> Atena. Între lucrările sale<br />
amintim Stoichia tis Filosofikis Ithikis (Elemente <strong>de</strong> etică filosofică), Viena, 1818, Stoichia Filosofias<br />
(Elemente <strong>de</strong> filosofie), Atena, 1838, Enchiridio Ithikis (Manual <strong>de</strong> Etică), Atena, 1853.<br />
58 Vezi scrisoarea <strong>din</strong> 7 martie 1846 trimisă mitropolitului Neofit <strong>de</strong> Dositei şi Dionisie<br />
Măldărescu (Documentul CXXVIII, editat în Victor Papacostea, Mihail Regleanu, op. cit., p. 208-209).
13 Bursieri români la Universitatea <strong>din</strong> Atena în secolul XIX: portretul unui grup 95<br />
Al doilea val <strong>de</strong> bursieri vine în <strong>de</strong>ceniul şase, când forurile ecleziastice<br />
moldovene constată ceea ce la sud <strong>de</strong> Milcov mitropolitul Neofit observase <strong>de</strong> mai<br />
bine <strong>de</strong> un <strong>de</strong>ceniu, anume că învăţământul religios duce lipsă <strong>de</strong> tineri bine pregătiţi<br />
în domeniul teologiei şi mai ales al limbii greceşti, atât <strong>de</strong> necesare cercetării directe<br />
a surselor 59 . În aceste condiţii, Seminarul Teologic „Veniamin” <strong>de</strong> la Socola trimite<br />
la Atena trei proaspeţi absolvenţi (Clement Nicolau, 25 <strong>de</strong> ani, Filaret Dimitriu, 21 <strong>de</strong><br />
ani, George Erbiceanu, 20 <strong>de</strong> ani), înmatriculaţi în octombrie 1856 la Facultatea <strong>de</strong><br />
Filosofie, cu specializarea filologie. Ei au urmat însă şi unele cursuri <strong>de</strong> la teologie,<br />
obţinând diploma <strong>de</strong> absolvire după un stagiu <strong>de</strong> trei ani, iar la întoarcere au fost<br />
angajaţi ca profesori chiar la instituţia care îi trimisese la studii. Ca şi în cazul<br />
anterior, Seminarul <strong>de</strong> la Socola se afla în raporturi bune cu Universitatea ateniană,<br />
dovada cea mai clară fiind chiar faptul că rectorul, Konstantinos Asopios i-a luat pe<br />
tineri sub protecţia sa (era una <strong>din</strong>tre prerogativele stabilite <strong>de</strong> Regulamentul<br />
Universităţii), trecându-şi numele în rubrica tutorelui. Tot în al doilea val trebuie<br />
amintit şi Constantin Dimitriu, <strong>de</strong> 21 <strong>de</strong> ani, <strong>din</strong> Muntenia, înscris concomitent cu<br />
ceilalţi trei, dar nu la Filosofie, ci la Teologie, şi cu alt tutore (K. Dokos).<br />
Între 1860 şi 1865 avem, se pare, înscris un singur bursier, George Vorvoranu,<br />
<strong>de</strong> la Craiova, <strong>de</strong> 20 <strong>de</strong> ani, înmatriculat în aprilie 1860 la Facultatea <strong>de</strong> Filosofie.<br />
Deşi fusese stu<strong>de</strong>nt la Pesta, inspectorul arhimandrit Inochentie Chiţulescu propunea<br />
Ministrului în acelaşi an trimiterea a 16 „tineri capabili la diferite Aca<strong>de</strong>mii” <strong>din</strong><br />
străinătate, care ar trebui să ocupe la întoarcere o poziţie didactică la seminariile <strong>din</strong><br />
ţară 60 . Mai mult, Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, căruia, <strong>din</strong> 1860, îi erau<br />
subordonate seminariile teologice 61 , făcea cunoscut, un an mai târziu, faptul că în<br />
buget sunt prevăzute 12 burse pentru seminariştii care vor fi selectaţi pentru<br />
străinătate, după ce vor fi pregătiţi în ţară la limbile necesare studiilor 62 .<br />
Un alt moment important este <strong>de</strong>plasarea la Atena a primilor absolvenţi ai<br />
Facultăţii <strong>de</strong> Teologie <strong>din</strong> Iaşi, Filotei Romanescu 63 şi Constantin Erbiceanu,<br />
viitorul <strong>de</strong>schizător <strong>de</strong> drumuri în studiile neoelene, ambii înmatriculaţi în<br />
59 De altfel, erudiţi cercetători ai registrului vieţii bisericeşti constatau faptul că şirul traducerilor<br />
<strong>de</strong> profil <strong>din</strong> limba greacă se rupe după Veniamin Costachi şi Grigore Dascălul, pentru a fi reluat la<br />
începutul secolului XX tocmai <strong>de</strong> foştii stu<strong>de</strong>nţi <strong>de</strong> la Atena (Vezi Mircea Păcurariu, op. cit., p. 389).<br />
60 Inochentie Chiţulescu susţinea pregătirea în prealabil a candidaţilor selectaţi (câte patru<br />
pentru fiecare seminar, cifră prea generoasă pentru bugetul insuficient al educaţiei), pe durata unui an,<br />
în „limba locului” un<strong>de</strong> urmau să studieze, pentru că „<strong>de</strong> se vor trimite nepregătiţi cu scop ca acolo<br />
să-şi facă pregătirile, prea anevoie se va dobândi ce se doreşte, făcându-se totodată şi cheltuieli prea<br />
mari”. Experienţa personală îşi spunea cuvântul, căci el însuşi fusese preparat în particular, cu multă<br />
cheltuială pentru mitropolie, <strong>de</strong> dr. Cosmas Triandafillos şi <strong>de</strong> avocatul Iosif Nistor la Pesta. Vezi<br />
documentele CCXXIII, CXLII şi CXXVII, în Victor Papacostea, Mihail Regleanu, op. cit., p. 354-355,<br />
234-235, 205-206.<br />
61 Vezi documentul datat 26 august 1860, prin care Alexandru Ioan Cuza aproba jurnalul<br />
Consiliului <strong>de</strong> Miniştri în sensul <strong>de</strong> mai sus. Cf. Victor Papacostea, Mihail Regleanu, op. cit.,<br />
documentul CCVIII, p. 330.<br />
62 Documentul CCXXIX, datat 14.01.1861. Ibi<strong>de</strong>m, p. 355-366.<br />
63 Pe Filotei Romanescu nu l-am găsit în arhivele ateniene, dar în fondul Ministerul Cultelor şi<br />
Instrucţiunii Publice există menţiuni în legătură cu prezenţa sa în capitala elenă.
96<br />
Leonidas Rados 14<br />
septembrie 1865 la Teologie. De această dată, documentele sunt mute în privinţa<br />
mobilului acordării acestor două burse, dar trebuie să fie vorba <strong>de</strong> acelaşi<br />
consi<strong>de</strong>rent ca în cazurile anterioare: <strong>de</strong>ficitul <strong>de</strong> specialişti în limba elenă, capabili<br />
a utiliza competent sursele greceşti <strong>din</strong> registrul teologic. Ştim doar că bursa<br />
începea în ianuarie 1865, prevăzută în buget pentru o perioadă <strong>de</strong> doi ani (un an<br />
trebuia consumat la Paris). Ea a fost curând prelungită cu un an, eliminându-se<br />
preve<strong>de</strong>rea referitoare la stagiul parizian. Astfel, cel puţin C. Erbiceanu era <strong>de</strong>clarat<br />
în ianuarie 1868 doctor al Facultăţii <strong>de</strong> Teologie <strong>de</strong> la Atena, notat cu „foarte bine”<br />
la examenele <strong>de</strong> absolvire 64 .<br />
O altă serie <strong>de</strong> stipendişti se alcătuieşte în anul 1873, când Christea<br />
Constantinescu Orleanu <strong>din</strong> Ploieşti, <strong>de</strong> 33 <strong>de</strong> ani, şi Petru Stancu Clinceni 65 <strong>din</strong><br />
capitală, <strong>de</strong> 26 <strong>de</strong> ani, se înscriu la Facultatea <strong>de</strong> Teologie în luna octombrie. Un an<br />
mai târziu, după o riguroasă selecţie în ţară, celor doi li se alătura Dragomir<br />
Demetrescu (călugărit după ce a ajuns la Atena, aşa cum preve<strong>de</strong>au şi regulamentele<br />
Bisericii, sub numele Damaschin). Cu toţii au absolvit cu succes (primul în 1876, al<br />
doilea în 1877 şi ultimul în 1878), obţinând diplome <strong>de</strong> doctor în teologie.<br />
Să mai amintim pe Dosithei Perieceanu (numele indică un călugăr ce şi-a luat<br />
ca nume <strong>de</strong> familie un toponim) <strong>de</strong> 30 <strong>de</strong> ani <strong>din</strong> Perieci, absolvent al învăţământului<br />
secundar la Iaşi, înscris la Teologie în septembrie 1881 şi licenţiat, cu titlul <strong>de</strong> doctor,<br />
în 1886; alte date nu avem <strong>de</strong>spre acesta, cel puţin în acest stadiu al anchetei. Câţiva<br />
ani mai târziu, în octombrie 1885, Octavian Erbiceanu, <strong>de</strong> 20 <strong>de</strong> ani, <strong>din</strong> Iaşi, fiul<br />
fostului stu<strong>de</strong>nt George Erbiceanu, era înscris la Facultatea <strong>de</strong> Filosofie; nici <strong>de</strong>spre<br />
stagiul atenian al acestuia nu avem <strong>de</strong>talii, dar studiile sale trebuie să fi fost foarte<br />
temeinice, dovadă stând excelenta traducere a Ilia<strong>de</strong>i lui Homer.<br />
Un caz special este reprezentat <strong>de</strong> un studios tomnatec, <strong>de</strong> 42 <strong>de</strong> ani, înscris<br />
la Teologie în noiembrie 1890 şi care apare în Registrul <strong>de</strong> înmatriculări sub<br />
numele <strong>de</strong> Saffirinos Gherasimos. Am reuşit să îl i<strong>de</strong>ntificăm în persoana lui<br />
Gherasie Saffirin, ieromonah, posesorul unei diplome <strong>de</strong> bacalaureat <strong>din</strong> 1871,<br />
participant la concursul pentru bursa în studiul teologiei la Atena, organizat <strong>de</strong><br />
autorităţile române în anul 1874, stipendiu adju<strong>de</strong>cat în final <strong>de</strong> Dragomir<br />
Demetrescu. El a ajuns totuşi în cele <strong>din</strong> urmă la Atena, e drept, mult mai târziu<br />
<strong>de</strong>cât sperase, şi după terminarea facultăţii a urcat rapid treptele ierarhiei<br />
ecleziastice. Despre un arhimandrit (fără a da nume) vorbeşte Teohari Antonescu în<br />
Jurnalul său care a văzut <strong>de</strong> curând lumina tiparului. Acest arhimandrit anonim se<br />
apropia în primăvara lui 1894 <strong>de</strong> terminarea studiilor teologice şi, primind unele<br />
semnale <strong>de</strong> la superiorii ecleziastici <strong>din</strong> ţară că ar avea şanse să obţină unul <strong>din</strong> cele<br />
patru locuri libere în Sfântul Sinod, îşi presa profesorii (în faţa cărora se <strong>de</strong>clara un<br />
64 Vezi ediţia anastatică Constantin Erbiceanu, Cronicari greci care au scris <strong>de</strong>spre români în<br />
epoca fanariotă, Postfaţă <strong>de</strong> Andrei Pippidi, Cuvânt introductiv şi arbore genealogic <strong>de</strong> Constantin<br />
Erbiceanu, Bucureşti, 2003, anexa 1, p. 35. Diploma <strong>de</strong> doctor în teologie, purtând nr. 97, este<br />
semnată <strong>de</strong> rectorul Orfanidis şi <strong>de</strong>canul <strong>de</strong> la Teologie, K. Kontogonis.<br />
65 În documente numele apare şi sub forma Clinceanu.
15 Bursieri români la Universitatea <strong>din</strong> Atena în secolul XIX: portretul unui grup 97<br />
filoelen activ) să intervină pentru a primi o dispensă care să-i permită a obţine mai<br />
repe<strong>de</strong> titlul universitar. Răspunsul a venit <strong>de</strong> la profesorul Diomidis Kyriakos,<br />
care i-a cerut să prezinte acceptul Mitropoliei <strong>din</strong> ţară, dar cum acesta nu a ajuns în<br />
forma potrivită, insistenţele arhimandritului au rămas fără rezultat 66 .<br />
Mai cunoaştem doi bursieri întârziaţi 67 , tot la Teologie, Teodor Atanasiu şi<br />
cumnatul său Stefanov, personaje care încheie un pluton curajos, ba chiar<br />
performant şi merituos. Primul, protoiereu în Moldova 68 , înscris în 1893, obţine în<br />
1898 titlul <strong>de</strong> doctor în teologie la Universitatea ateniană, cu o lucrare asupra<br />
şcolilor greceşti <strong>din</strong> România între 1644-1821. Subiectul a fost ales la sugestia lui<br />
Constantin Erbiceanu, forma prelucrată a disertaţiei văzând lumina tiparului în<br />
capitala elenă, în acelaşi an 69 . O parte <strong>din</strong> date provin <strong>din</strong> acelaşi Jurnal al lui<br />
Teohari Antonescu, care aminteşte <strong>de</strong> protoiereul Atanasiu însoţit <strong>de</strong> mitocanul şi<br />
semi-barbarul său cumnat, Stefanov, tot preot, ambii aflaţi la studii teologice la<br />
Universitatea <strong>din</strong> Atena şi în tovărăşia cărora a petrecut a<strong>de</strong>sea, nu întot<strong>de</strong>auna cu<br />
plăcere, după cum mărturisea junimistul.<br />
Să încercăm reconstituirea traseului pe care stipendiştii îl parcurg până la<br />
obţinerea titlului pentru care autorităţile <strong>din</strong> patrie investiseră încre<strong>de</strong>re şi sume<br />
importante <strong>de</strong> bani. Din documentele găsite secvenţial în arhive rezultă că selecţia<br />
bursierilor era una foarte riguroasă. Una <strong>din</strong>tre condiţiile neoficiale era ca aspiranţii<br />
să fie sănătoşi <strong>din</strong> punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re fizic şi capabili să facă faţă cerinţelor studiului<br />
într-un mediu străin. În 1874, bunăoară, o singură bursă era scoasă la concurs<br />
pentru studierea teologiei în Universitatea <strong>din</strong> Atena, termenii fiind stabiliţi încă<br />
<strong>din</strong> 2 mai 1873 şi publicaţi în oficiosul guvernului 70 . La concurs, <strong>de</strong>sfăşurat în<br />
66 Teohari Antonescu, Jurnal (1893-1908), ediţie, studiu introductiv şi note <strong>de</strong> Lucian Nastasă,<br />
Cluj, Limes, 2005, p. 68.<br />
67 Despre Stefanov, Teohari Antonescu lasă să se înţeleagă faptul că era trecut <strong>de</strong> 50 <strong>de</strong> ani, iar<br />
cumnatul său avea aceeaşi vârstă. Ibi<strong>de</strong>m, p. 74.<br />
68 Absolvent al Seminarului <strong>de</strong> la Socola, a primit o parohie în Roman, apoi a <strong>de</strong>venit protopop<br />
la Bacău. Cf. Mircea Păcurariu, op. cit., p. 172.<br />
69 Titlul complet al lucrării era Peri ton Ellinikon scholon en Roumania 1644-1821 kai peri tis<br />
epirois afton epi tou te thriskeftikou kai politikou (Asupra şcolilor greceşti <strong>din</strong> România 1644-821 şi<br />
asupra influenţei lor în spaţiul ecleziastic şi laic), Atena, 1898, şi era <strong>de</strong>dicată ru<strong>de</strong>lor, prietenilor şi<br />
„binecuvântaţilor mei profesori <strong>de</strong> la Facultatea <strong>de</strong> Teologie <strong>din</strong> Atena, cu respect şi consi<strong>de</strong>raţie”,<br />
dar şi lui Constantin Erbiceanu, profesor la Facultatea <strong>de</strong> Teologie <strong>de</strong> la Universitatea bucureşteană.<br />
70 La rubrica anunţuri ministeriale, Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice informa publicul<br />
studios <strong>de</strong> intenţia <strong>de</strong> a scoate la concurs trei asemenea burse. Redăm aici conţinutul anunţului:<br />
„Ministerul, auzind pe Consiliul Permanent al Instrucţiunii, publică concurs pentru trimiterea a trei<br />
stipendişti la Atena pentru a studia teologia în timp <strong>de</strong> trei ani. Concursul se va ţine la 20 august viitor, în<br />
localul Seminarului Central <strong>din</strong> Bucureşti, înaintea unui juriu ad-hoc ce se va numi atunci. De la<br />
aspiranţii care ar dori a beneficia <strong>de</strong> aceste stipendii se va cere: 1. calitatea <strong>de</strong> român indigen, iar nu<br />
naturalizat, conform art. 2, alin. II <strong>din</strong> legea bisericească; 2. certificat <strong>de</strong> absolvire a 7 clase <strong>din</strong>tr-un<br />
seminar central; 3. cunoştinţe <strong>de</strong> limba greacă mo<strong>de</strong>rnă. Concursul, sau examenul, <strong>de</strong> se va prezenta un<br />
singur aspirant, se va face asupra obiectelor mai cu seamă teologice ce se propun în seminariile centrale.<br />
Aspiranţii sunt obligaţi, conform art. 335 <strong>din</strong> Legea Instrucţiunii, a servi la întoarcerea în ţară ca<br />
profesori timp îndoit <strong>de</strong> cât au stat în străinătate pe spesele statului; şi fiindcă, conform art. 2, alin. III <strong>din</strong><br />
legea organică a Bisericii, au dreptul <strong>de</strong> a fi chemaţi în gradul <strong>de</strong> episcopi, aspiranţii laici vor fi obligaţi<br />
după întoarcerea în ţară a intra imediat în cler.” Cf. „Monitorul Oficial” nr. 98, <strong>din</strong> 6/18 mai 1873.
98<br />
Leonidas Rados 16<br />
localul Seminarului Central <strong>din</strong> Bucureşti, în ciuda cererii profesorilor Seminarului<br />
„Veniamin” <strong>de</strong> la Socola ca examinarea celor „<strong>de</strong> <strong>din</strong>coace <strong>de</strong> Milcov” să aibă loc<br />
la Iaşi, se prezentaseră Dragomir Demetrescu, Gherasie Saffirin şi George<br />
Costăchescu, care au fost examinaţi, scris şi oral, la materiile limba elenă, religie,<br />
matematică, istorie naturală. Mai făcuse cerere pentru bursă şi Conon Arămescu<br />
Donici, viitorul episcop <strong>de</strong> Huşi (1902-1912) şi mitropolit primat (1912-1919), pe<br />
atunci ierodiacon, solicitând bursa doar în virtutea titlurilor, fără a veni la lista 71 .<br />
Ministerul recomandase şi pe George Gherghiceanu, încă elev la Seminarul Central<br />
<strong>din</strong> capitală, dar acesta, neavând certificat <strong>de</strong> absolvire, a fost exclus <strong>din</strong> listă 72 . În<br />
această situaţie, comisia alcătuită <strong>din</strong> cinci profesori (D. Petrescu, Ghenadie<br />
Popescu, Gh. Zottu 73 , C. Bobescu, Epaminonda Francudi), în frunte cu directorul<br />
Seminarului, Ghenadie Popescu, el însuşi cu studii în străinătate, îl recomandă<br />
Ministerului drept câştigător pe Dragomir Demetrescu 74 .<br />
În joc intrase şi Mitropolia Ungrovlahiei, care, prin intervenţia lipsită <strong>de</strong> tact<br />
a directorului G. Ionescu, ceruse dreptul exclusiv al selecţiei bursierilor,<br />
argumentându-şi insistenţa prin aceea că viitorii profesori ai seminariilor trebuie<br />
verificaţi nu doar ştiinţific, ci şi moral, mai ales că angajamentele luate înainte <strong>de</strong><br />
plecarea <strong>din</strong> ţară au fost <strong>de</strong> atâtea ori încălcate; mai mult, competenţa comisiei<br />
stabilite <strong>de</strong> Minister era negată în domeniul ştiinţelor ecleziastice şi se solicita ca<br />
măcar cei <strong>de</strong>claraţi reuşiţi să fie clerici, nu laici 75 .<br />
Înainte <strong>de</strong> a părăsi ţara, stipendiştii sunt obligaţi, conform articolului 335<br />
<strong>din</strong> Legea Învăţământului, să semneze o <strong>de</strong>claraţie prin care îşi iau angajamentul<br />
<strong>de</strong> a funcţiona ca profesori în specialitatea obţinută pe o perioadă dublă <strong>de</strong>cât anii<br />
<strong>de</strong> studii 76 , obligaţie care se regăseşte într-o formă asemănătoare şi în prima<br />
etapă. Ei primesc trimestrial bani <strong>din</strong> ţară dar cuantumul este variabil şi, <strong>de</strong><br />
71 Fusese absolvent al Seminarului <strong>de</strong> la Socola, continuându-şi studiile la Universitatea <strong>din</strong><br />
Iaşi şi la cea <strong>din</strong> Cernăuţi, un<strong>de</strong> obţine şi un doctorat în teologie.<br />
72 ANIC (infra: ANIC), fond Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, dosar 191/1874, fila 44.<br />
73 Gh. Zottu (1842-1885) a fost un personaj interesant în viaţa învăţământului teologic românesc<br />
în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. El însuşi elen (originar <strong>din</strong> Epir), cu studii în Grecia,<br />
Germania şi Franţa, a predat la Seminarul Central <strong>din</strong> capitală, apoi la Colegiul Sf. Sava şi la<br />
Facultatea <strong>de</strong> Teologie, fiind şi director al Cancelariei Mitropoliei Ungrovlahiei şi redactor (între<br />
1 ianuarie 1880 şi 24 august 1886) la revista bilunară „Ortodoxul” care apărea la Bucureşti (Cf.<br />
Georgeta Răduică, Nicolin Răduică, Dicţionarul presei româneşti, Bucureşti, 1995, p. 308, şi Mircea<br />
Păcurariu, op. cit., p. 389).<br />
74 Mediile obţinute dă<strong>de</strong>au într-a<strong>de</strong>văr întâietate lui Dragomir Demetrescu, absolvent a şapte<br />
clase seminariale la Seminarul Central. Acesta primise notele 7 2/3 şi 7 7/35 la scris şi oral, cu media<br />
7 19/15, urmat <strong>de</strong> Gherasie Saffirin, care a primit doar 5 2/3 şi 6 1/5, cu media 5 28/30 şi <strong>de</strong> George<br />
Costăchescu, care a obţinut 6 1/3 şi 5 3/5, cu media 5 29/30. ANIC, fond Ministerul Cultelor şi<br />
Instrucţiunii Publice, dosar 191/1874, fila 45 f-v.<br />
75 ANIC, fond Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, dosar 191/1874, fila 39-40 f-v.<br />
Ministerul răspun<strong>de</strong>a că alcătuirea comisiei şi organizarea concursului cad, conform legislaţiei, în<br />
sarcina sa (Ibi<strong>de</strong>m, fila 38).<br />
76 S-a păstrat angajamentul luat, sub semnătură, <strong>de</strong> Dragomir Demetrescu. ANIC, fond<br />
Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, dosar 191/1874, fila 57.
17 Bursieri români la Universitatea <strong>din</strong> Atena în secolul XIX: portretul unui grup 99<br />
regulă, mai mic <strong>de</strong>cât ceea ce sperau bursierii (spre exemplu, au loc reduceri <strong>de</strong><br />
la 2400 la 1600 <strong>de</strong> lei 77 ) şi, în plus o sumă modică pentru cheltuielile <strong>de</strong> drum<br />
dus-întors 78 .<br />
Mijlocul <strong>de</strong> transport cel mai practic, mai rapid şi mai sigur era, bineînţeles,<br />
vaporul, <strong>de</strong> aceea stipendiştii se îmbarcă la Brăila, Galaţi sau Constanţa, via<br />
Constantinopol, un<strong>de</strong> călătorii sunt a<strong>de</strong>sea nevoiţi să rămână câteva zile în<br />
carantină 79 . Debarcarea are loc la Pireu un<strong>de</strong> „asaltul” proprietarilor <strong>de</strong> birjă, aflaţi<br />
în concurenţă pentru clienţi, l-a şocat bunăoară, prin insistenţa lor <strong>de</strong> factură<br />
orientală, pe Teohari Antonescu, proaspăt sosit direct <strong>din</strong> Occi<strong>de</strong>nt 80 .<br />
Pe un drum prost întreţinut şi monoton, flancat <strong>de</strong> case prăpădite, ei se<br />
<strong>de</strong>plasează <strong>din</strong> port spre capitală 81 , cazându-se, <strong>de</strong> regulă, la un proprietar <strong>de</strong>ja<br />
recomandat <strong>din</strong> ţară. În publicaţiile adresate stu<strong>de</strong>nţilor, autorităţile universitare<br />
recomandau ca locuinţa să fie spaţioasă, aerisită, luminoasă şi ferită <strong>de</strong> umezeală,<br />
pentru ca cei veniţi să aibă condiţii <strong>de</strong> trai care să le permită concentrarea totală<br />
asupra studiului 82 . Regula spunea că proprietarul trebuia să şi semneze ca tutore<br />
provizoriu la înregistrarea studiosului, dar nu întot<strong>de</strong>auna preve<strong>de</strong>rea era<br />
respectată. În interval <strong>de</strong> 24 <strong>de</strong> ore <strong>de</strong> la sosirea în Atena, studiosul străin era<br />
obligat să-şi anunţe prezenţa în oraş la poliţie şi în interval <strong>de</strong> 8 zile să se prezinte<br />
personal la rectorat pentru înmatriculare, fiind acceptat cu o condiţie: să<br />
dove<strong>de</strong>ască faptul că are cunoştinţele necesare studiului universitar (<strong>de</strong>ci dovada<br />
absolvirii unei şcoli secundare) şi un comportament compatibil cu normele locale 83 .<br />
Mai era necesară <strong>de</strong>punerea unui jurământ ce pare azi ciudat (<strong>de</strong> ex. conţinea<br />
menţiunea că nu face parte <strong>din</strong> nicio societate secretă), dar care era privit ca<br />
77 Studiosul Christea Constantinescu Orleanu aminteşte chiar într-o scrisoare către Minister că este<br />
foarte dificil a trăi la Atena „doar cu 1600 <strong>de</strong> franci pe lună”. ANIC, fond Ministerul Cultelor şi<br />
Instrucţiunii Publice, dosar 191/1874, fila 15. De altfel, anul următor cuantumul burselor a fost suplimentat.<br />
78 Spre exemplu, Constantin Erbiceanu şi Filotei Romanescu au primit, în 1865, câte 80 <strong>de</strong><br />
galbeni pentru „cheltuielile <strong>de</strong> voiagiu”. Cf. documentul nr. 12 în Leonidas Rados, Acte şi documente<br />
privitoare la viaţa şi activitatea lui Constantin Erbiceanu (1838-1913), în „Arhiva Istorică a<br />
României”, serie nouă, vol. 1 (2004), nr. 1, p. 179.<br />
79 Bunăoară, Christea Constantinescu Orleanu şi Petru Stancu Clinceni au vegetat aici 11 zile<br />
în 1873, motiv pentru care şi întârzie să se înscrie la Universitate. Fond Ministerul Cultelor şi<br />
Instrucţiunii Publice, dosar 191/1874, fila 3 şi 5.<br />
80 Înainte <strong>de</strong> stagiul atenian, el obţinuse, prin influenţa protectorului său (Titu Maiorescu), o<br />
generoasă bursă în Apus, aprofundând la Paris, Hei<strong>de</strong>lberg şi München studiile făcute în ţară. Vezi<br />
Teohari Antonescu, op. cit., p. 12.<br />
81 În lungime <strong>de</strong> 8 km, drumul fusese construit în 1835, cu poduri <strong>de</strong> lemn şi carosabil pietruit,<br />
lucrare pentru care guvernul a plătit 126.277 <strong>de</strong> drahme la acea vreme. Cf. Ellada, Istoria kai<br />
Politismos, vol. 8, To Neo Elliniko Kratos. I Oikonomia (Grecia, istorie şi civilizaţie, vol. 8, Statul<br />
grec mo<strong>de</strong>rn. Economia), p 185.<br />
82 Athanasios Rousopoulos, Odigos ton foititon tou Panepistimiou Othonos (Ghid al stu<strong>de</strong>nţilor<br />
Universităţii Ottoniene), Atena, 1857, p. 90.<br />
83 Ibi<strong>de</strong>m, Anexa I, Diatagma peri sistaseos tou Panepistimiou (Decret asupra înfiinţării<br />
Universităţii), p. 113-114.
100<br />
Leonidas Rados 18<br />
necesar în inflamabilul mediu politic atenian, după care tânărul era înscris la<br />
facultatea şi specializarea dorită 84 .<br />
La Universitatea <strong>din</strong> Atena, înscrierea, cursurile, ca şi examenele, se<br />
plăteau 85 , iar ceea ce rămânea era drămuit cu grijă <strong>de</strong> bursieri, pentru traiul zilnic şi<br />
pentru rechizite sau cărţi (foarte scumpe <strong>de</strong> altfel, mai ales în prima parte a<br />
perioa<strong>de</strong>i) 86 . Costurile vieţii erau mari; s-au păstrat, <strong>din</strong> fericire, mai multe<br />
documente care atestă cheltuielile serioase la care era supus bugetul instituţiilor<br />
române trimiţând studioşi în capitala greacă 87 . La sfatul persoanei <strong>de</strong> încre<strong>de</strong>re a lui<br />
Neofit, Georgios Tisamenos, stipendiştii selectaţi <strong>de</strong> mitropolit trimit în ţară<br />
următoarea justificare privind necesarul <strong>de</strong> vestimentaţie şi lenjerie pentru fiecare<br />
persoană: „1 pălărie <strong>de</strong> vară (18 drahme), 1 şapcă (9 drahme), 6 cămăşi (36<br />
drahme), 6 perechi <strong>de</strong> izmene (36 drahme), 4 perechi <strong>de</strong> pantaloni, <strong>din</strong> care 2 <strong>de</strong><br />
vară şi 2 <strong>de</strong> iarnă (120 drahme), 2 gheroace (180 drahme), 5 jiletci (80 drahme), 4<br />
basmale <strong>de</strong> gât (40 drahme), 6 i<strong>de</strong>m pentru nas (12 drahme), 3 perechi <strong>de</strong> cizme<br />
(60 drahme), 2 papuci (8 drahme), 8 perechi <strong>de</strong> ciorapi (12 drahme), 4 cearşafuri<br />
(15 drahme)”. La acestea se adăugau cheltuielile cu rechizitele necesare învăţăturii,<br />
cărţi şi caiete (ne<strong>de</strong>finit) şi cerneală (15 drahme) 88 . Reieşea un total <strong>de</strong> 650 <strong>de</strong><br />
drahme, la care s-ar fi adăugat alte câteva sute pentru cărţi şi caiete şi apoi, evi<strong>de</strong>nt,<br />
pentru plata profesorilor particulari, chiria locuinţei, alimentaţie, taxele şcolare, alte<br />
cheltuieli extraor<strong>din</strong>are (tratamente medicale, excursii etc.) 89 .<br />
Regulamentele preve<strong>de</strong>au audierea constantă a cursurilor, căci numai aşa<br />
stu<strong>de</strong>ntul era primit la examene. Oricum, autorităţile române ştiau precis ce se<br />
84 Ibi<strong>de</strong>m, p. 115.<br />
85 Aşa erau taxa <strong>de</strong> timbru, taxa <strong>de</strong> înscriere, 10 drahme, taxa <strong>de</strong> folosire a utilităţilor<br />
ştiinţifice, 10 drahme, taxa pentru cursurile speciale, 10-40 <strong>de</strong> drahme pe an taxa <strong>de</strong> absolvire şi cea<br />
pentru titluri aca<strong>de</strong>mice (mai mare). Ibi<strong>de</strong>m, Anexa III, Diatagma peri prosorinou kanonismou tou en<br />
Athinais sistithisomenou Panepistimiou (Decret asupra regulamentului provizoriu al universităţii<br />
înfiinţate la Atena), p. 145.<br />
86 Kostas Lappas, op. cit.<br />
87 Chiar şi aşa, învăţăceilor cu burse la instituţii <strong>din</strong> alte părţi ale Europei li se rezervau sume<br />
mai mari <strong>de</strong> bani. Seminarul Teologic <strong>din</strong> Buzău avea prevăzut în 1847 un buget <strong>de</strong> 60.000 <strong>de</strong> lei, în<br />
care era inclus un capitol <strong>de</strong> 8000 <strong>de</strong> lei, pentru întreţinerea a doi studioşi, D. Racoviţă la Atena şi<br />
G. Tătărăscu la Roma (documentul 90, în I. Ionaşcu, op. cit., p. 57). Într-un alt document <strong>din</strong> 1849<br />
capitolul este <strong>de</strong>taliat, suma crescând simţitor în bugetul pe anul 1850, când primul primeşte 4800 <strong>de</strong><br />
lei, iar cel <strong>de</strong>-al doilea 6400 lei, la care se adăugau alţi 640 <strong>de</strong> lei reprezentând „cheltuiala trimiterii<br />
acestor bani la locurile stabilite” (Ibi<strong>de</strong>m, documentul 114, p. 73).<br />
88 Scrisoarea <strong>din</strong> 22.07.1846 semnată Ilie Benescu şi Lazăr Drugeanu, în Victor Papacostea,<br />
Mihail Regleanu, op. cit., documentul CXXXII, p. 212-213.<br />
89 La 23 <strong>de</strong>cembrie 1847 bursierii trimiteau protectorului <strong>de</strong> la Bucureşti o scrisoare cu toate<br />
cheltuielile făcute pe lunile iulie, august şi septembrie ale anului respectiv (se dă şi paritatea drahmăgalben<br />
în acel moment, <strong>de</strong> 1950 la 150) în care ve<strong>de</strong>m că pentru hrana celor cinci (Ilie Benescu, Ioan<br />
Nicolescu, Lazăr Drugeanu, Dionisie Măldărescu şi Dosithei) se consumau 170 <strong>de</strong> drahme lunar, iar<br />
pentru chiria locuinţei, 50, Documentul CXL (Ibi<strong>de</strong>m, p. 231-232). Evi<strong>de</strong>nt, atunci când banii <strong>din</strong> ţară<br />
întârzie, bursierii puteau apela la împrumuturi <strong>de</strong> la apropiaţi, aşa cum se întâmplă în ianuarie 1846,<br />
când Georgios Tisamenos le împrumută 350 <strong>de</strong> drahme „pentru mâncare, casă şi profesor”<br />
(documentul CXXIV, p. 200).
19 Bursieri români la Universitatea <strong>din</strong> Atena în secolul XIX: portretul unui grup 101<br />
dorea <strong>de</strong> la tinerii trimişi cu burse, condiţionând cel mai a<strong>de</strong>sea continuarea<br />
stipendiului (trimis prin mandat cu intermedierea unor bancheri specializaţi, ca<br />
Jacques Poumay sau Ştefan Ioani<strong>de</strong>, care primeau cel puţin 5% <strong>din</strong> fondurile<br />
transferate) <strong>de</strong> rezultate concrete, trecerea unui semestru, promovarea unor<br />
examene, ş.a. Şi <strong>din</strong> acest motiv, mare parte <strong>din</strong>tre bursierii români s-au întors cu<br />
diplome, <strong>de</strong>şi statisticile recente arată că doar jumătate <strong>din</strong>tre stu<strong>de</strong>nţii grecii<br />
or<strong>din</strong>ari (<strong>de</strong>ci înscrişi) obţineau diplomă, procentul străinilor diplomaţi fiind mult<br />
mai redus. Pentru eliberarea trimestrială a stipendiului, Ministerul <strong>de</strong> profil solicita<br />
– şi faptul e comun bursierilor români <strong>de</strong> pretutin<strong>de</strong>ni - dovada audierii<br />
conştiincioase a cursurilor, semnată <strong>de</strong> un profesor. În cazul Atenei, dovada este<br />
eliberată întot<strong>de</strong>auna <strong>de</strong> rectorat, care se interesează la <strong>de</strong>canatul Facultăţii pentru a<br />
da, în cunoştinţă <strong>de</strong> cauză, certificarea; mai mult, actul era legalizat uneori la<br />
Ministerul Elen <strong>de</strong> Externe, pentru un plus <strong>de</strong> autenticitate. La fel <strong>de</strong> a<strong>de</strong>vărat e şi<br />
că uneori actele trimise <strong>de</strong> bursieri nu ajung la timp, se pierd pe drum sau sunt<br />
rătăcite <strong>de</strong> funcţionarii Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice. Aşa se<br />
întâmplă în 1876 când cei trei stipendişti <strong>de</strong> la Atena (Christea Constantinescu<br />
Orleanu, Petru Stancu Clinceni şi Dragomir-Damaschin Demetrescu) scriu<br />
Ministerului pentru că la urechi le-a ajuns zvonul că funcţionarii nu ştiu nimic <strong>de</strong><br />
soarta lor şi se <strong>de</strong>clară „tare surprinşi, şi poate chiar loviţi <strong>de</strong> trăsnet” la auzul tristei<br />
veşti, căci nu au întârziat niciodată trimiterea a<strong>de</strong>verinţelor 90 .<br />
Durata studiilor, iniţial <strong>de</strong> trei ani (patru aveau doar dreptul şi medicina), a sporit<br />
mai târziu cu încă un an. În tot cazul, cunoştinţele <strong>de</strong> greacă asimilate în ţară nu par<br />
suficiente şi bursierii se văd nevoiţi a studia limba cu profesori particulari, fapt general<br />
valabil. Este aproape o regulă: <strong>de</strong> la primii până la ultimii, stu<strong>de</strong>nţii iau lecţii private,<br />
cu siguranţă şi la sugestia apropiaţilor sau a profesorilor <strong>de</strong> la facultate 91 . Relevant<br />
este că primii studioşi, trimişi <strong>de</strong> mitropolitul Neofit al Ungrovlahiei, întârzie mult<br />
până a se înscrie la teologie, dovadă a pregătirii insuficiente <strong>din</strong> ţară şi a severităţii<br />
vieţii universitare locale. Ştim că examenele erau dure, chiar şi stu<strong>de</strong>nţii greci ezitau<br />
mult înainte <strong>de</strong> confruntarea cu profesorul sau comisia, dar nu aveau nici<strong>de</strong>cum<br />
complexitatea acelor tripos introduse în secolul XIX la Oxford şi Cambridge 92 .<br />
Documentele ne dau unele informaţii şi cu privire la tehnicile <strong>de</strong> învăţare la<br />
care recurgeau bursierii români. Putem generaliza, cu unele rezerve 93 , cazul lui<br />
Lazăr Drugeanu, care se plângea, în 1846, mitropolitului <strong>de</strong> faptul că intenţia sa <strong>de</strong><br />
a traduce o carte <strong>din</strong> limba greacă era amânată <strong>de</strong> „sforţările <strong>de</strong> care am nevoie să<br />
90 ANIC, fond Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, dosar 187/1876, fila 11 f-v.<br />
91 Există asemenea menţiuni pentru foarte mulţi <strong>din</strong>tre stipendişti, care îşi rezervau o parte <strong>din</strong><br />
bani pentru „proghimnasiu”.<br />
92 Cf. Christophe Charle, Jacques Verger, op. cit., p. 117-120.<br />
93 Dintr-o scrisoare adresată mitropolitului, la 28 ianuarie 1846, rezultă că Lazăr Drugeanu se<br />
dove<strong>de</strong>a mai slab la învăţătură, <strong>de</strong>şi îşi dă<strong>de</strong>a toată silinţa, fiind mai aplecat spre latura practică.<br />
În<strong>de</strong>mânarea acestuia „pentru orice lucru atingător <strong>de</strong> existenţa corporală” îi făcea pe Dionisie<br />
Măldărescu şi pe Dositei să creadă că „mult mai potrivite ar fi fost pentru dânsul meşteşugurile”. Vezi<br />
documentul CXXVIII, în Victor Papacostea, Mihail Regleanu, op. cit., p 207-208.
102<br />
Leonidas Rados 20<br />
<strong>de</strong>pun pentru studiul lecţiilor cele mai necesare şi pentru traducerea lor în limba<br />
maternă” 94 . Aşadar învăţăceii apelează, cel puţin în primii doi-trei ani, la această<br />
metodă mai puţin recomandabilă, în ciuda eforturilor semnificative pe care le<br />
presupunea, pentru că nu veneau <strong>din</strong> ţară cu nivelul <strong>de</strong> cunoştinţe la care să poată<br />
gândi şi exprima i<strong>de</strong>i direct în limba greacă. Autorităţile pedagogice recomandau<br />
atât studiul individual (util pentru sedimentarea cunoştinţelor obţinute în facultate,<br />
cât şi pentru completarea acestora), dar mai ales studiul în grup, foarte potrivit<br />
pentru pregătirea examenelor. Studiosul era invitat să îşi organizeze lectura cărţilor<br />
pe două registre, <strong>de</strong> cultură generală şi <strong>de</strong> specialitate, ambele fiind indispensabile<br />
viitorului absolvent; <strong>de</strong> asemenea, cărţile „bune” puteau fi recitite <strong>de</strong> mai multe ori,<br />
iar în vacanţe era recomandată repetarea materiei <strong>din</strong> timpul anului, cu<br />
sistematizarea în notiţe personale 95 .<br />
De altfel, studiul materiei universitare, la care se adăugau lecturile private şi<br />
orele <strong>de</strong> limbă greacă luate <strong>de</strong> la profesori particulari, afecta uneori sănătatea<br />
tinerilor 96 . Dacă ţinem seama şi <strong>de</strong> asistenţa medicală precară, specifică acelor<br />
vremuri, este evi<strong>de</strong>nt că orice afecţiune minoră se putea transforma într-o dramă;<br />
nu a fost cazul cu personajele luate în discuţie în acest context, dar o situaţie limită<br />
apare la începutul anului 1849, când bursierul Spiridon Bă<strong>de</strong>scu, trimis <strong>de</strong> Neofit la<br />
Moscova în scopul „<strong>de</strong> a se educa şi a se civiliza în şcoalele duhovniceşti ale<br />
Rosiei”, fiind grav bolnavcronic, îşi conjura protectorul să îl retragă <strong>de</strong> la şcoală,<br />
pentru a-şi scăpa „tinereţile <strong>de</strong> pogorârea în mormânt” 97 .<br />
Autorităţile universitare recomandau stu<strong>de</strong>nţilor o viaţă echilibrată (7 ceasuri<br />
<strong>de</strong> somn, <strong>de</strong> la 10 seara la 5 dimineaţa), fără excese precum tutunul sau alcoolul,<br />
insistând pe necesitatea îngrijirii atente a corpului şi pe mişcarea fizică (pentru că,<br />
spun pedagogii eleni, neexersarea trupului atrage după sine lenevirea minţii), în<br />
particular însă, pentru că programa nu cuprin<strong>de</strong>a şi ore <strong>de</strong> educaţie fizică 98 .<br />
Scrisorile bursierilor trimişi <strong>de</strong> Neofit ne dau suficiente amănunte în legătură cu<br />
afecţiunile lor fizice ocazionale. La 25 iulie 1846 Dionisie Măldărescu îşi anunţa<br />
binefăcătorul că este aproape vin<strong>de</strong>cat, <strong>de</strong>şi „patima nu l-a lăsat”, iar Ilie Benescu<br />
suferea uneori <strong>de</strong> dureri <strong>de</strong> piept şi cronic <strong>de</strong> ochi „<strong>din</strong> pricina luminii lângă care îşi<br />
face meditaţia” 99 ; <strong>din</strong>tr-o epistolă aflăm că lui Ioan Nicolescu i se recomandau în<br />
94 Documentul CXXXVI (Ibi<strong>de</strong>m, p. 219-220).<br />
95 Era impus chiar un set <strong>de</strong> reguli pentru lectură, între care amintim: citirea zilnică, regulată la<br />
anumite ore, începerea lecturii <strong>de</strong> la titlul cărţii, luarea <strong>de</strong> notiţe, evitarea citirii mai multor cărţi odată<br />
sau a textelor prea dificile. În plus, lecturile <strong>din</strong> clasici, foarte necesare în<strong>de</strong>osebi disciplinelor<br />
umaniste, impuneau scrierea unor marginalii. Cf. Athanasios Rousopoulos, op. cit., p. 86-88.<br />
96 Selecţia pentru bursele în afară ţinea cont şi <strong>de</strong> starea <strong>de</strong> sănătate a candidaţilor, care trebuia<br />
să fie apţi a face faţă diverselor situaţii care puteau apărea în timpul studiilor <strong>de</strong>parte <strong>de</strong> ţară şi <strong>de</strong><br />
mediul familial.<br />
97 Documentul CXLVIII, în Victor Papacostea, Mihail Regleanu, op. cit., p. 240-241.<br />
98 Erau recomandate plimbările, excursiile, lupta, jocurile sportive, dar mai ales înotul şi<br />
„gimnastica militară”, ca unele care puneau în mişcare toate grupele musculare. Apud Athanasios<br />
Rousopoulos, op. cit., p. 89.<br />
99 Documentul CXXXIII, în Victor Papacostea, Mihail Regleanu, op. cit., p. 213-214.
21 Bursieri români la Universitatea <strong>din</strong> Atena în secolul XIX: portretul unui grup 103<br />
1847 băile <strong>de</strong> mare, indicaţie pe care a şi urmat-o (16 băi, care reduc bugetul<br />
comun cu 17,5 drahme) 100 . În cazuri acute, se recurgea la serviciile personalului<br />
sanitar: ieromonahul Dositei vizita în iulie 1845 medicul pentru o gravă afecţiune,<br />
fiind tratat cu „8 lipitori la stomac, împreună cu alte doctorii” 101 , iar Ilie Benescu<br />
plătea 6 drahme în 1847 pentru două extracţii <strong>de</strong>ntare 102 .<br />
Înscrierea la Universitate avea şi rolul <strong>de</strong> a pregăti sistematic pe tânărul care a<br />
ales calea studiilor, pentru o viitoare profesiune. Pentru a răspun<strong>de</strong> la întrebarea<br />
care vizează tipul <strong>de</strong> cursuri audiate <strong>de</strong> bursierii noştri şi examenele pentru care se<br />
pregăteau, e necesar să spunem mai întâi că la Atena existau mai multe prelegeri<br />
magistrale, generale, ţinute <strong>de</strong> profesori <strong>de</strong> renume, la care numărul auditorilor era<br />
foarte mare, dar acestea nu dau neapărat valoarea unei Universităţi, pentru că ele<br />
nu stimulează gândirea stu<strong>de</strong>nţilor. Pentru sistemul educativ, pentru filosofia<br />
educativă a sfârşitului <strong>de</strong> secol XIX, cursurile magistrale, <strong>de</strong>şi îşi au rostul lor, nu<br />
prezintă o importanţă covârşitoare, <strong>de</strong>oarece induc pasivitate auditoriului universitar.<br />
Mult mai utile erau seminariile şi cursurile speciale, un<strong>de</strong> profesorul se<br />
asigura <strong>de</strong> cooperarea stu<strong>de</strong>ntului. Deşi cursurile generale aveau un rol important în<br />
educaţia tânărului, mai ales pe tărâm umanist, chiar stu<strong>de</strong>nţii militează pentru<br />
prevalenţa cursurilor speciale, care facilitau un acces mai rapid la cunoştinţele<br />
necesare viitoarei profesiuni.<br />
Pentru aprofundarea subiectului, este necesară o scurtă incursiune în structura<br />
sistemului universitar atenian. Universitatea avea patru facultăţi, după mo<strong>de</strong>l<br />
german (teologie, filosofie, drept, medicină) care două aveau multiple specializări;<br />
filosofia îngloba istoria, filosofia, filologia şi ştiinţele exacte, iar dreptul – politica<br />
şi ştiinţele juridice. Anul <strong>de</strong> studii se <strong>de</strong>schi<strong>de</strong>a la începutul toamnei şi avea un<br />
semestru <strong>de</strong> iarnă şi unul <strong>de</strong> vară, după mo<strong>de</strong>lul <strong>de</strong>ja încetăţenit.<br />
De asemenea, ştiinţele găzduite <strong>de</strong> facultăţi erau <strong>de</strong> două categorii: generale<br />
(filosofia, istoria, mate-fizica, filologia) şi speciale (teologia, dreptul, politica,<br />
medicina), fiecare cu mai multe cursuri. Profesorii recomandau învăţăceilor să nu<br />
renunţe la cursurile <strong>de</strong>ja începute, dovadă că fenomenul nu era tocmai izolat şi să<br />
îşi facă un program aerisit, pentru a evita obosirea spiritului. Stu<strong>de</strong>ntul i<strong>de</strong>al trebuia<br />
să aibă o sănătate mulţumitoare, atât fizică (acuitatea auditivă şi vizuală), cât şi<br />
spirituală, aceasta <strong>din</strong> urmă însemnând minte sănătoasă, imaginaţie, isteţime,<br />
memorie bună, capacitatea <strong>de</strong> a distinge nuanţele 103 .<br />
Specializările conţineau un număr <strong>de</strong> cursuri speciale şi auxiliare sau<br />
ajutătoare ce variau <strong>de</strong> la epocă la epocă, în funcţie <strong>de</strong> profesori. Interesează aici<br />
exclusiv filologia şi teologia. Prima era consi<strong>de</strong>rată temelia şi instrumentul<br />
celorlalte discipline, pentru că în afara limbii nu poate exista cunoaştere sau ştiinţă.<br />
Stu<strong>de</strong>nţii erau invitaţi să urmeze cu regularitate mai ales cursurile practice, <strong>de</strong><br />
100 Documentul CXL (Ibi<strong>de</strong>m, p. 231-232).<br />
101 Documentul CXIX (Ibi<strong>de</strong>m, p. 193-194).<br />
102 Documentul CXL (Ibi<strong>de</strong>m, p. 231-232).<br />
103 Athanasios Rousopoulos, op. cit., p. 29.
104<br />
Leonidas Rados 22<br />
hermeneutică filologică, şi să nu rămână în urmă cu materia <strong>de</strong> bază. Filosofia şi<br />
istoria se constituiau în ştiinţe auxiliare studiului filologiei, stu<strong>de</strong>ntul trebuind să<br />
asimileze cunoştinţe şi <strong>din</strong> aceste domenii 104 . Cursurile principale erau obligatorii,<br />
iar la cursurile auxiliare, stu<strong>de</strong>ntul avea posibilitatea opţiunii.<br />
Facultatea <strong>de</strong> Teologie avea o singură specializare, teologia fiind consi<strong>de</strong>rată<br />
una <strong>din</strong> cele mai severe şi totodată dificile ştiinţe, pentru că, spun textele vremii,<br />
„teologul se cere a fi un bun istoric, un bun filosof şi un bun filolog”; să adăugăm<br />
fireasca cre<strong>din</strong>ţă în Dumnezeu şi asimilarea crezului ortodox. Din acest motiv,<br />
doctoratul se cere în mod curent stu<strong>de</strong>ntului la Teologie, chiar dacă aceasta<br />
presupune un studiu asiduu, <strong>de</strong>rulat pe mai mulţi ani. Materia era împărţită în trei<br />
părţi, explicativă sau exegetică, istorică şi sistematică, în prima construindu-se<br />
bazele studiului teologic prin asimilări <strong>de</strong> factură filologică (gramatica ebraică şi<br />
greacă, dialectul Sfintei Scripturi), în etapa secundă urmând istoria religiei creştine,<br />
a vieţii sfinţilor şi Apostolilor, a evoluţiei Bisericii Creştine; în fine, ultima parte<br />
cuprin<strong>de</strong>a dogmatica şi etica creştină, patrologia, drept ecleziastic ş.a. Nu în<br />
ultimul rând, stu<strong>de</strong>ntul trebuia să ia cunoştinţă cu aspectele practice, teologia<br />
catehetică, omiletică şi pastorală, în seminarii <strong>de</strong> profil 105 . Deşi prezente în spaţiul<br />
german, materii ca pedagogia şi didactica nu erau incluse în rândul materiilor<br />
obligatorii ale Facultăţii, în ciuda faptului că unii <strong>din</strong>tre profesori argumentaseră<br />
utilitatea introducerii lor 106 .<br />
104 Iată câteva cursuri principale întâlnite în <strong>de</strong>ceniile şase şi şapte: Enciclopedia şi bibliografia<br />
filologiei; Gramatica greacă şi latină, teoria înrudirii lor; Metrica; Istoria literelor greceşti; Istoria<br />
literelor latine; Istoria şi geografia antică; Studiul limbii şi filologiei germane (anul I); Critică şi<br />
hermeneutică; Diplomatică şi paleografie; Arheologie elenă; Arheologie romană; Mitologie; Retorică;<br />
Exerciţii practice în scrierea şi citirea elinei şi latinei (anul II); Istoria artei antice; Istoria artei medievale<br />
şi mo<strong>de</strong>rne; Istoria generală a limbilor (anul III). Cursuri ajutătoare: Enciclopedia filosofiei; Logică şi<br />
metafizică; Psihologie; Antropologie; Istoria dreptului roman (anul I); Filosofia dreptului şi a statului;<br />
Etică; Filosofia istoriei; Istoria şi filologia medievalităţii; <strong>Istorie</strong> ecleziastică şi religie; Istoria naturală;<br />
Istoria limbii şi a filologiei neogreceşti (anul II); Filosofia artei – estetică; Istoria filosofiei; Istoria<br />
mo<strong>de</strong>rnă a statelor europene; Fizică; Chimie; Pedagogie şi didactică (anul III). Ibi<strong>de</strong>m, p. 49-55.<br />
105 Vezi şi D.S. Balanos, I Theologiki Scholi tou Panepistiniou Athinon (Facultatea <strong>de</strong><br />
Teologie a Universităţii <strong>din</strong> Atena), extras <strong>din</strong> „Enaisima”, Atena, 1931, p. 142-186.<br />
106 Materii principale: Enciclopedia şi bibliografia teologiei; Introducere în Vechiul şi Noul<br />
Testament; Studiul limbii ebraice; Hermeneutica şi critica Scripturilor; Erminia cărţilor istorice şi a<br />
psalmilor <strong>din</strong> Vechiul Testament; Erminia cărţilor <strong>din</strong> Noul Testament; Istoria ecleziastică partea I<br />
(anul I); Erminia cărţilor <strong>din</strong> Noul Testament, cu <strong>de</strong>osebire a epistolelor; Istoria ecleziastică partea II;<br />
Dogmatica şi istoria dogmelor; Istoria lui Iisus Hristos şi a creştinismului primar; Arheologie ebraică<br />
şi creştină; Studiul istoricilor ecleziastici, cu <strong>de</strong>osebire a lui Eusebiu (anul II); Simbolistica<br />
ecleziastică şi istoria dogmaticii ortodoxe; Arheologia Bisericii; Istoria ereziilor; Omiletica prin<br />
exerciţii; Catehetica prin exerciţii; Teologia pastorală prin exerciţii; Istoria critică a Sfinţilor Părinţi ai<br />
Bisericii; Studiul Scripturilor şi al Părinţilor greci şi latini (anul III). Materii auxiliare: Enciclopedia<br />
filosofiei; Logica şi metafizica; Antropologia; Istoria generală; Studiul clasicilor greci şi latini;<br />
Studiul limbii germane (anul I); Filosofia dreptului şi a statului; Etica; Filosofia şi religia; Filosofia<br />
artei; Istoria literelor şi a civilizaţiei; Istoria naturală; Istoria filosofiei; Retorica; Pedagogia şi<br />
didactica; Istoria Greciei; Istoria literelor greceşti; Fizica; Chimia (anul III). Athanasios Rousopoulos,<br />
op. cit., p. 55-60.
23 Bursieri români la Universitatea <strong>din</strong> Atena în secolul XIX: portretul unui grup 105<br />
Orele <strong>de</strong> curs se <strong>de</strong>rulau <strong>de</strong> luni până sâmbătă între 8 dimineaţa şi 6 seara;<br />
fireşte, iarna ziua <strong>de</strong> studiu începea mai târziu şi se termina mai <strong>de</strong>vreme. Stu<strong>de</strong>nţii<br />
erau liberi duminicile şi sărbătorile legale (religioase: 1 ianuarie, Sf. Ioan, Sf. Trei<br />
Ierarhi, Sf. Gheorghe, Sf. Constantin şi Elena, Sf. Apostoli, Sf. Dumitru, Sf. Nicolae<br />
ş.a.; apoi laice: 25 ianuarie, 25 martie, 20 mai, 3 septembrie, 3 <strong>de</strong>cembrie), iar<br />
vacanţele durau <strong>de</strong> la 15 iulie la 15 septembrie, şi două săptămâni <strong>de</strong> Paşte (<strong>de</strong> la<br />
începutul săptămânii mari până la a doua săptămână după Paşte) 107 . Într-un stat cu<br />
o influenţă consi<strong>de</strong>rabilă a Bisericii, duminica dimineaţa era recomandată prezenţa<br />
la biserică sau, în cazul în care lucrul nu era posibil, citirea Bibliei acasă 108 . De<br />
asemenea, ştim că românii erau foarte serioşi în audierea cursurilor şi aveau un<br />
comportament a<strong>de</strong>cvat faţă <strong>de</strong> profesori şi <strong>de</strong> colegi 109 . Diplomele <strong>de</strong> absolvire şi<br />
certificatele <strong>de</strong> audiere a cursurilor, eliberate <strong>de</strong> Universitatea <strong>din</strong> Atena, atestă <strong>din</strong><br />
plin acest lucru, toţi bursierii fiind consi<strong>de</strong>raţi studioşi, plini <strong>de</strong> zel, prezenţi la ore<br />
tot anul, valoroşi ca nivel <strong>de</strong> pregătire şi responsabili pentru propria soartă 110 .<br />
La Facultatea <strong>de</strong> Teologie şi la Filosofie, examenele <strong>de</strong> diplomă erau <strong>de</strong> două<br />
tipuri, <strong>de</strong>sfăşurate după un tipic complicat: pentru doctorat, ele se puteau susţine<br />
după cel puţin patru ani <strong>de</strong> studii, fiind mai amănunţite şi mai dificile şi necesitând<br />
prezenţa tuturor profesorilor <strong>de</strong> specialitate, iar pentru simpla absolvire, examenele<br />
se puteau susţine după trei ani <strong>de</strong> cursuri. Pentru a fi acceptat la examinare,<br />
stu<strong>de</strong>ntul trebuia să <strong>de</strong>pună cu 15 zile înainte <strong>de</strong> sesiune o cerere către <strong>de</strong>can, în<br />
care îşi prezenta pe scurt biografia, ataşând a<strong>de</strong>verinţe <strong>de</strong> la profesorii ale căror<br />
cursuri le-a audiat 111 . În cazul doctoratului, după riguroasa examinare a candidatului<br />
<strong>de</strong> către comisie, acesta prezenta în faţa <strong>de</strong>canului o disertaţie în greaca veche şi,<br />
dacă aceasta era acceptată, se stabileau ziua şi ora pentru prezentarea publică<br />
solemnă, la care era prezent şi rectorul. După susţinerea tezei, candidatul primea<br />
diploma <strong>din</strong> mâna <strong>de</strong>canului. În principiu, doar clericii puteau primi „distincţia<br />
doctoratului” în studii teologice, ceilalţi având nevoie <strong>de</strong> o dispensă în acest<br />
sens 112 . Preve<strong>de</strong>rile cu privire la examenele <strong>de</strong> diplomă sunt incluse atât în<br />
<strong>de</strong>cretele regale succesive, <strong>de</strong> după fondarea Universităţii, cât şi în Hotărârile<br />
107 Ibi<strong>de</strong>m, p. 118.<br />
108 Ibi<strong>de</strong>m, p. 92-93.<br />
109 Profesorii trebuiau salutaţi cu respect şi o largă plecăciune, iar către colegi studiosul trebuia<br />
să se manifeste ca un frate şi un colaborator. Ibi<strong>de</strong>m, p. 91.<br />
110 Toate dovezile converg spre această concluzie, fie că este vorba <strong>de</strong>spre prima serie (vezi<br />
livretul <strong>de</strong> stu<strong>de</strong>nt, diplomele şi certificatele lui Dimitrie Racoviţă eliberate între 1845-1850, în<br />
I. Ionaşcu, op. cit., documentele 82, 94, 96, 118, 119), fie că ne referim la bursieri mai târzii, ca <strong>de</strong>s<br />
amintitul Constantin Erbiceanu la 1868 (Vezi Leonidas Rados, The first Romanian Neohellenist:<br />
Constantin Erbiceanu. 1838-1913, în „Balkan Studies”, 41 (2000), 1, p. 113-137), Christea<br />
Constantinescu Orleanu sau Petru Stancu Clinceni între 1874-1878 (ANIC, fond Ministerul Cultelor<br />
şi Instrucţiunii Publice, dosar 191/1874, fila 30).<br />
111 Athanasios Rousopoulos, op. cit., Anexa VI, Diatagma peri exetaseos ton foititon tou<br />
Panepistimiou (Decret asupra examinării stu<strong>de</strong>nţilor Universităţii) p 157.<br />
112 Ibi<strong>de</strong>m, p. 158.
106<br />
Leonidas Rados 24<br />
Ministerului Cultelor şi Educaţiei şi mai ales în cele ale Senatului Universitar,<br />
sursa <strong>din</strong> urmă beneficiind <strong>de</strong> o <strong>de</strong>scriere extrem <strong>de</strong> amănunţită a subiectului 113 .<br />
Până la 1868, bursierii români obţin doar diplome <strong>de</strong> absolvire. Cercetările<br />
noastre (incomplete, e drept, şi <strong>de</strong>loc <strong>de</strong>finitive) au indicat faptul că prima diplomă<br />
<strong>de</strong> doctor i s-a <strong>de</strong>cernat lui Constantin Erbiceanu, care în anul amintit primea<br />
diploma <strong>de</strong> teologie ce va fi recunoscută ca atare în ţară. După acesta, majoritatea<br />
studioşilor <strong>din</strong> a doua perioadă şi-au adju<strong>de</strong>cat asemenea documente, <strong>de</strong>venind mai<br />
ales profesori ai seminariilor teologice. Din lipsa spaţiului şi a informaţiilor<br />
complete, nu putem analiza aici finalizarea studiilor la Atena şi evoluţiile<br />
profesionale ale tuturor bursierilor. Cu toate acestea, vom oferi unele repere pentru<br />
câţiva <strong>din</strong>tre ei.<br />
Despre primul bursier, Dimitrie Racoviţă, ştim că a absolvit în ianuarie 1850<br />
ambele facultăţi (Teologie şi Filosofie), fiind numit „verbal” profesor la Seminarul<br />
<strong>din</strong> Buzău <strong>de</strong> către episcopul Filotei. Cu o pregătire temeinică, se afla, cu siguranţă,<br />
în graţiile acestuia <strong>din</strong> urmă (era, încă <strong>din</strong> 1847, prevăzut în bugetul şcolii, ca<br />
bursier la Atena), căci la 1853 vorbea <strong>de</strong>ja în calitate <strong>de</strong> director al şcolii 114 , pentru<br />
ca la 28 martie 1856 să apară cu rangul <strong>de</strong> pitar 115 . Evoluţia profesională a lui<br />
Dimitrie Racoviţă nu a fost una lipsită <strong>de</strong> inci<strong>de</strong>nte, căci în acelaşi an o inspecţie<br />
găsea Seminarul <strong>din</strong> Buzău într-o „stare rea şi neîngrijire”, mizeria <strong>din</strong> dormitoare,<br />
săli <strong>de</strong> clasă sau bucătărie nefiind întrecută <strong>de</strong>cât <strong>de</strong> proasta alimentaţie a<br />
internilor 116 . El era implicat la 1863 într-un nou scandal, <strong>de</strong> data aceasta mai grav,<br />
pentru că îl expunea personal, Consiliul Superior <strong>de</strong> Instrucţiune 117 aducându-i<br />
acuzaţia că „s-ar fi abătut <strong>de</strong> la îndatoriile sale, prin fapte şi vorbe incompatibile cu<br />
misiunea <strong>de</strong> profesor şi afară <strong>din</strong> sfera sa” şi recomandând Ministerului a i se face<br />
„admoniţiune severă” 118 .<br />
Cel <strong>de</strong>-al doilea absolvent, Lazăr Drugeanu, era angajat, la re<strong>de</strong>schi<strong>de</strong>rea<br />
Seminarului Central <strong>din</strong> Bucureşti (24 mai 1851), ca profesor <strong>de</strong> ştiinţe 119 , iar un an<br />
mai târziu, mulţumit <strong>de</strong> „silinţa şi râvna” fostului stu<strong>de</strong>nt la Atena, mitropolitul<br />
Nifon cerea domnului acordarea unor stimulente materiale şi a unui rang<br />
113 Ibi<strong>de</strong>m, Anexa XIV, Peri ton didaktikon kai apolytirion exetaseon (Asupra examenelor <strong>de</strong><br />
absolvire şi doctorat), p. 187-197.<br />
114 Într-un discurs ţinut la pomenirea a şapte ani <strong>de</strong> la dispariţia lui Chesarie. Cf. Dionisie<br />
Romano, Principii <strong>de</strong> retorică şi elocvenţa amvonului, Iaşi, 1859, apud I. Ionaşcu, op. cit., p. 113,<br />
nota 4. Vezi şi documentul 163, p. 113, <strong>din</strong> 29 <strong>de</strong>cembrie 1853.<br />
115 Documentul 180 (Ibi<strong>de</strong>m, p. 123).<br />
116 Vezi documentele 184 şi 185 (Ibi<strong>de</strong>m, p. 128-130).<br />
117 Alcătuit la acea vreme <strong>din</strong> Boerescu, Laurian, Costaforu şi Zalomit.<br />
118 În caz <strong>de</strong> repetare a situaţiei, D. Racoviţă era ameninţat <strong>de</strong> pe<strong>de</strong>pse mai aspre. Ibi<strong>de</strong>m,<br />
documentul 352, datat 18 mai 1853, p. 214. La nota 2 se menţionează că D. Racoviţă ar fi făcut o<br />
întâmpinare Ministerului pe 25 mai, afirmând că nu s-a abătut <strong>de</strong> la datoria <strong>de</strong> profesor nici prin fapte,<br />
nici prin vorbe neconforme statutului („inima mea a rămas sângerată la primirea asprei mustrări,<br />
ştiindu-mă cu totul nevinovat … în<strong>de</strong>plinindu-mi cu cre<strong>din</strong>ţă penibila, dar frumoasa şi mângâietoarea<br />
pentru mine misiune <strong>de</strong> profesor”).<br />
119 Documentul CLVIII, în Victor Papacostea, Mihail Regleanu, op. cit., p. 264-265.
25 Bursieri români la Universitatea <strong>din</strong> Atena în secolul XIX: portretul unui grup 107<br />
boieresc 120 . În aprilie 1853 Mitropolia solicita un post <strong>de</strong> profesor la aceeaşi<br />
instituţie şi pentru cel <strong>de</strong>-al treilea studios, Ilie Benescu, „care s-a distingat prin<br />
silinţa sa”, iar tânărul obţinea, într-a<strong>de</strong>văr, la 2 mai 1853, <strong>de</strong> la domnitorul Barbu<br />
Ştirbei, <strong>de</strong>cretul <strong>de</strong> numire ca profesor la clasa a IV-a a Seminarului Central 121 . Îl<br />
aflăm, alături <strong>de</strong> arhimandritul D. Dionisie, între iniţiatorii şi redactorii revistei<br />
„Predicatorul” (cu apariţie săptămânală în capitala valahă în intervalul 1857-25<br />
<strong>de</strong>cembrie 1857 şi 1 martie 1858-19 februarie 1859) 122 . Nu cunoaştem motivele<br />
pentru care s-a transferat mult mai târziu la „Sf. Sava”, prestigiul şcolii laice<br />
nefiind probabil singura explicaţie pentru gestul său 123 .<br />
Gheorghe Erbiceanu a absolvit în 1859, odată cu colegii săi, şi a ajuns<br />
profesor provizoriu, apoi titular la Seminarul „Veniamin” <strong>de</strong> la Socola (Iaşi),<br />
<strong>de</strong>venind o personalitate însemnată a învăţământului ieşean 124 . La aceeaşi<br />
instituţie au fost angajaţi ca profesori şi ceilalţi doi: ierodiaconul Filaret Dimitriu,<br />
care preda în 1863 teologia dogmatică şi morală, şi Clement (sau Climent)<br />
Nicolau, avansat la rangul <strong>de</strong> arhimandrit, care îi învăţa pe seminarişti la 1860<br />
dreptul canonic şi limba elenă (ulterior teologia morală, pastorală, dogmatică şi<br />
limba latină), afirmându-se ca redactor a două publicaţii 125 şi ca director al<br />
Seminarului între 1863 şi 1870 126 .<br />
Tot aici a predat <strong>din</strong> 1871 până la 1887, întâi ca profesor provizoriu, apoi<br />
<strong>de</strong>finitiv, Constantin Erbiceanu (asupra căruia nu mai insistăm aici) 127 , înainte <strong>de</strong><br />
mutarea la Bucureşti, un<strong>de</strong> <strong>de</strong>venea profesor la Seminarul Central, suplinitor la<br />
Facultatea <strong>de</strong> Teologie şi director al Tipografiei cărţilor bisericeşti, apoi, în culmea<br />
faimei, aca<strong>de</strong>mician şi chiar vicepreşe<strong>din</strong>te al Aca<strong>de</strong>miei Române. Cât a stat la<br />
Iaşi, a colaborat strâns cu Mitropolia, publicând, împreună cu Dragomir<br />
Demetrescu, un alt doctor în teologie <strong>de</strong> la Atena şi profesor la Seminar (1878-<br />
120 Documentul CLXXXIV (Ibi<strong>de</strong>m, p. 295-296).<br />
121 Documentele CLXXXVII şi CLXXXVIII (Ibi<strong>de</strong>m, p. 299-300).<br />
122 Cf. Georgeta Răduică, Nicolin Răduică, op. cit., p. 322.<br />
123 A încetat <strong>din</strong> viaţă în primul an al noului secol. Cf. Lucian Pre<strong>de</strong>scu, Enciclopedia<br />
Cugetarea, Bucureşti, 1940, p. 94.<br />
124 Cum reiese <strong>din</strong> numeroase dosare păstrate la Arhivele Naţionale <strong>din</strong> Iaşi, Gh. Erbiceanu era<br />
un personaj omniprezent în comisiile <strong>de</strong> bacalaureat <strong>din</strong> ultimele trei <strong>de</strong>cenii ale secolului al XIX-lea,<br />
alături <strong>de</strong> alţi dascăli <strong>de</strong> renume şi <strong>de</strong> universitari ieşeni.<br />
125 Ca redactor şi proprietar, ajutat <strong>de</strong> monahul Inochentie, scotea „Preotul” („foaie bisericească”<br />
ce a apărut săptămânal la Iaşi, între 15 aprilie 1861 şi 30 octombrie 1865, apoi la 9 aprilie<br />
1866, în alfabetul <strong>de</strong> tranziţie), în vreme ce alături <strong>de</strong> Carol Scarlat tipărea „Ecclesia” („ziar moralreligios”<br />
ce apărea săptămânal la Bucureşti între 8 mai 1866 şi 30 aprilie 1867). Cf. Georgeta<br />
Răduică, Nicolin Răduică, op. cit., p. 173 şi 323.<br />
126 Cf. Gh. Adamescu, Istoria Seminarului „Veniamin” <strong>din</strong> Iaşi (1803-1903), Bucureşti, 1904,<br />
p. 141. În 1871 el atentează la viaţa mitropolitului Calinic Miclescu, fiind ju<strong>de</strong>cat şi condamnat la doi<br />
ani <strong>de</strong> <strong>de</strong>tenţie. „Rătăcirea” sa a lăsat liber un post <strong>de</strong> profesor, pe care a venit Constantin Erbiceanu,<br />
în acelaşi an. Vezi amănunte în Leonidas Rados, The first Romanian …, p. 118 şi I<strong>de</strong>m, Acte şi<br />
documente… (cu <strong>de</strong>osebire documentul 16).<br />
127 Amănunte se pot găsi în cele două lucrări ale noastre amintite în nota prece<strong>de</strong>ntă precum şi<br />
în volumul Sub semnul acvilei. Preocupări <strong>de</strong> bizantinistică în România până la 1918, p. 280-293.
108<br />
Leonidas Rados 26<br />
1891, ulterior profesor la Universitatea <strong>din</strong> Bucureşti) 128 , „Revista Teologică”<br />
(„ecleziastică, săptămânală”, care a apărut la Iaşi între 25 martie 1883 şi 18<br />
ianuarie 1887). La Seminarul „Veniamin” a fost numit director şi arhimandritul<br />
Filotei Romanescu, colegul <strong>de</strong> studii al lui Constantin Erbiceanu, pe care îl găsim<br />
între 1877 şi 1884 predând istoria Vechiului şi Noului Testament şi istoria<br />
bisericească 129 .<br />
Petru Stancu Clinceni (1847-1910) a fost numit, după terminarea studiilor la<br />
Atena, superior la capela română <strong>din</strong> Lipsca, apoi la cea <strong>din</strong> Paris, având<br />
posibilitatea să îşi aprofun<strong>de</strong>ze studiile. În 1886, Partenie Clinceni este ales, cu<br />
sprijin liberal, arhiereu cu cognomenul „Băcăuanul”, apoi, în acelaşi an, episcop al<br />
Dunării <strong>de</strong> Jos. Evoluţia sa în ierarhia ecleziastică a culminat cu urcarea, în 1902,<br />
pe tronul mitropolitan al Moldovei 130 .<br />
Un alt absolvent celebru a fost Gherasim Saffirin (1849-1922), originar <strong>din</strong><br />
ju<strong>de</strong>ţul Mehe<strong>din</strong>ţi, interesat încă <strong>din</strong> timpul studiilor la Atena, cum am amintit <strong>de</strong>ja,<br />
<strong>de</strong> ascensiunea în ierarhia Bisericii. După absolvire a ocupat postul <strong>de</strong> profesor şi<br />
director la Seminarul teologic <strong>din</strong> Râmnic, realizând traduceri <strong>de</strong> texte ecleziastice<br />
<strong>din</strong> limbile greacă şi franceză. La 17 februarie 1900 clerul l-a ales episcop <strong>de</strong><br />
Roman, după ce în anul anterior <strong>de</strong>venise arhiereu cu cognomenul „Craioveanul”.<br />
Dacă păstoria sa nu a înregistrat fapte <strong>de</strong>osebite pe plan local, el este foarte<br />
cunoscut în legătură cu ceea ce s-a numit „criza bisericească” <strong>din</strong> 1909-1911, când<br />
s-a pronunţat vehement împotriva Legii Consistoriului Superior Bisericesc şi<br />
împotriva mitropolitului primat Athanasie Mironescu 131 . Reacţia sa a generat o<br />
întreagă serie <strong>de</strong> lupte, inclusiv pe plan politic, şi s-a ajuns chiar la un proces<br />
sinodal, ceea ce a tulburat şi mai mult mediul ecleziastic şi societatea vremii, în<br />
general. Sfântul Sinod l-a găsit nevinovat pe mitropolit, iar Gherasim Saffirin a<br />
fost <strong>de</strong>pus <strong>din</strong> scaunul episcopal, aflându-şi sfârşitul în 1922 132 .<br />
La fel <strong>de</strong> cunoscut a fost Teodor Atanasiu (1851-1927), implicat şi el în<br />
scandalul <strong>de</strong> mai sus, chiar dacă nu direct, memoria fiindu-i adânc respectată şi<br />
după trecerea sa în lumea celor drepţi. Întors <strong>de</strong> la Atena, şi-a reluat parohia <strong>din</strong><br />
128 Cf. Gh. Adamescu, op. cit., p. 149-151. Cf. Mircea Păcurariu, op. cit., p. 260, la Bucureşti<br />
preda cursul <strong>de</strong> istorie bisericească.<br />
129 Ibi<strong>de</strong>m, p. 143.<br />
130 „N-a fost la înălţimea înaintaşilor săi”, scria un erudit istoric al Bisericii Române <strong>de</strong>spre<br />
Partenie Clinceni. Cu toate acestea, ar fi <strong>de</strong> amintit măcar finalizarea clădirii care adăposteşte Catedrala<br />
Mitropolitană <strong>din</strong> Iaşi, înainte <strong>de</strong> a fi silit, al 1908, să <strong>de</strong>misioneze <strong>de</strong> la cârma Mitropoliei, ca urmare a<br />
nemulţumirilor acumulate <strong>de</strong> cler împotriva sa. Cf. Mircea Păcurariu, op. cit., p. 163-164.<br />
131 Ibi<strong>de</strong>m, p. 172. În şe<strong>din</strong>ţa sinodală <strong>din</strong> 12 octombrie 1909, Gherasim Saffirin a aruncat<br />
anatema asupra feţelor bisericeşti care alcătuiau Sfântul Sinod, precum şi asupra celor care<br />
contribuiseră la conceperea legii amintite, pe care o socotea profund anticanonică (p. 139).<br />
132 Ibi<strong>de</strong>m, p. 140. Despre criză şi implicarea fostului stu<strong>de</strong>nt <strong>de</strong> la Atena (inclusiv opinia sa)<br />
vezi următoarele: Gherasim Saf[f]irin, Cuvântări rostite cu privire la proiectul <strong>de</strong> lege pentru<br />
modificarea legii sinodale <strong>din</strong> 1872 şi pentru înfiinţarea Consistoriului Superior Bisericesc,<br />
Bucureşti, 1909; Tulburările bisericeşti şi politicianismul, Vălenii <strong>de</strong> Munte, 1911; Spiru Haret, Criza<br />
bisericească, Bucureşti, 1912.
27 Bursieri români la Universitatea <strong>din</strong> Atena în secolul XIX: portretul unui grup 109<br />
Moldova, după care <strong>de</strong>vine consecutiv vicar la Roman, egumen la Sfântul Spiridon<br />
<strong>din</strong> Iaşi şi la Precista Mare <strong>din</strong> Roman, arhiereu locotenent şi vicar al Mitropoliei la<br />
Bucureşti sub păstoria lui Athanasie Mironescu, apoi s-a ocupat <strong>de</strong> treburile<br />
Mitropoliei <strong>de</strong> la retragerea primatului (iunie 1911) şi până la alegerea lui Conon<br />
Arămescu Donici (februarie 1912). Teodosie Atanasiu Ploieşteanul este ales<br />
imediat episcop <strong>de</strong> Roman (4 februarie 1912), un<strong>de</strong> păstoreşte până la 1 februarie<br />
1923, când se retrage la Mănăstirea Neamţ 133 . Spirit diligent, foarte bun cunoscător<br />
al limbii elene, după ce a reuşit să îşi publice teza <strong>de</strong> doctorat chiar la Atena,<br />
performanţă neegalată în epocă, a început traducerea în 9 volume a Omiliilor<br />
Sfântului Ioan Gură <strong>de</strong> Aur, <strong>de</strong>mers laborios şi mai ales <strong>de</strong> durată, dar dus la bun<br />
sfârşit în cele <strong>din</strong> urmă 134 .<br />
Având imaginea <strong>de</strong> ansamblu, putem concluziona că studioşii români sosesc<br />
în grupuri <strong>de</strong> câte doi-trei, închiriind împreună o locuinţă, bănuim mo<strong>de</strong>stă,<br />
aproape <strong>de</strong> centrul Atenei, un<strong>de</strong> se aflau pe atunci clădirile Universităţii. Ca o<br />
excepţie, cumnaţii Atanasiu şi Stefanov îşi permit să locuiască la hotel şi să ia<br />
masa, cel puţin ocazional, la restaurant 135 , dar aceştia aveau şi alte surse <strong>de</strong> venit.<br />
Diferenţiat, în funcţie <strong>de</strong> rigurozitatea instrucţiei <strong>din</strong> ţară şi <strong>de</strong> calităţile<br />
personale, stipendiştii înving treptat dificultăţile, serioase, e drept, ale însuşirii<br />
limbii greceşti (mai ales că era vorba şi <strong>de</strong> greaca veche) şi ale unui mediu care nu<br />
oferea prea multe alternative <strong>de</strong> petrecere a timpului unor trupuri şi spirite tinere.<br />
Faptul că mulţi erau clerici i-a ajutat să facă faţă greutăţilor studiului (există<br />
mărturii care vorbesc <strong>de</strong>spre ore târzii <strong>de</strong> noapte <strong>de</strong>dicate perfecţionării), dar şi<br />
mediului a<strong>de</strong>sea anost. Deşi la prima ve<strong>de</strong>re pare neverosimil (date fiind afinităţile<br />
religioase), bursierii români <strong>de</strong> la Atena nu se integrează facil nici măcar acolo<br />
un<strong>de</strong> nu ar fi trebuit să existe piedici, adică în mediul ecleziastic. În ciuda faptului<br />
că împărţeau aceeaşi religie (creştin-ortodoxă), studioşii clerici proveniţi <strong>din</strong> spaţiul<br />
românesc (ieromonahul Dositei şi ierodiaconul Dionisie Măldărescu) refuză <strong>de</strong> la o<br />
vreme slujirea serviciului divin în biserici greceşti, <strong>din</strong> pricina diferenţelor <strong>de</strong><br />
mentalitate şi a „mândriei ce <strong>de</strong>curge <strong>din</strong> multa slobozenie a grecilor”, alegând, în<br />
1846, „o biserică hotărâtă şi potrivită cu caracterul nostru, precum şi cu<br />
obiceiurile”, adică un locaş <strong>de</strong> cult rusesc, al cărui preot, cu reputaţie şi bună, oficia<br />
în rusă şi greacă 136 . Pentru cei mai tineri, cum este bunăoară cazul lui Ilie Benescu,<br />
adaptarea la mediul atenian, cu specificul său, pare şi mai dificilă, stu<strong>de</strong>ntul<br />
criticând, <strong>de</strong>-a valma, realităţile socio-politice şi culturale ale Greciei <strong>de</strong> la<br />
jumătatea secolului al XIX-lea 137 .<br />
133 Vezi amănunte în Mircea Păcurariu, op. cit., p. 140, 172 şi 295.<br />
134 E vorba <strong>de</strong>spre Comentariile Sfântului Ioan Gură <strong>de</strong> Aur la epistolele Sf. Apostol Pavel, vol<br />
I-IX, Bucureşti, 1901-1923, lucrare prin care se reia şirul traducerilor ecleziastice <strong>din</strong> limba greacă.<br />
135 Cf. Teohari Antonescu, op. cit., p. 65 şi 73.<br />
136 Cf. documentului CXXVIII (culegerea conţine două acte cu acelaşi număr, aici fiind vorba<br />
<strong>de</strong> primul), în Victor Papacostea, Mihail Regleanu, op. cit., p. 207-208.<br />
137 Documentul CXXXIV (Ibi<strong>de</strong>m, p. 214-215).
110<br />
Leonidas Rados 28<br />
Ruperea <strong>de</strong> ţară şi <strong>de</strong> mediul familial nu i-a făcut să uite <strong>de</strong> realităţile<br />
româneşti, care revin a<strong>de</strong>sea în discuţiile studioşilor. Mai cu seamă în prima<br />
perioadă, corespon<strong>de</strong>nţa lor mărturiseşte i<strong>de</strong>ea, apăsată cu obstinaţie, că prezenţa<br />
lor în şcoli <strong>de</strong> pe meleaguri străine este o obligaţie patriotică şi că sunt datori a<br />
învăţa cât mai bine pentru a-şi onora protectorii, dar mai ales pentru propăşirea<br />
patriei 138 . La fel, cei doi preoţi care fac companie lui Teohari Antonescu la 1893-<br />
1894 întreţin discuţii asupra viitorului ţării sau a politicii statelor <strong>din</strong> jur 139 . Totuşi<br />
nu s-a înfiinţat nicio asociaţie a stu<strong>de</strong>nţilor români la Atena (ca la Paris, bunăoară),<br />
căci, pe lângă faptul că erau clerici (având respectul autorităţii), erau foarte puţini<br />
şi soseau în serii între care nu exista vreo continuitate. Nici alte minorităţi<br />
universitare nu aveau asemenea organizaţii, numărul total al stu<strong>de</strong>nţilor străini<br />
nefiind mai mare <strong>de</strong> câteva zeci, răsfiraţi pe mai bine <strong>de</strong> jumătate <strong>de</strong> veac 140 .<br />
În Atena secolului al XIX-lea distracţiile erau puţine, cum am mai sugerat,<br />
fapt firesc într-o ţară cu grave probleme economice şi dominată substanţial <strong>de</strong> cler.<br />
Din acest punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re, diferenţele erau enorme nu doar între Atena şi Paris, dar<br />
chiar şi între capitala elenă şi un oraş central-european, precum Pesta, spre care se<br />
îndreptau, la mijlocul secolului al XIX-lea, tinerii români pentru studiul limbilor<br />
clasice (cu accent pe latină) şi al teologiei 141 . Pentru autorul Jurnalului mai înainte<br />
amintit, starea <strong>de</strong>presivă pe care i-o pricinuia capitala elenă era întreţinută şi <strong>de</strong><br />
138 Sentimentul patriotic sau, mai corect spus, exprimarea acestuia se diluează întru câtva în a<br />
doua perioadă şi mai ales spre finele secolului al XIX-lea. Până atunci însă, numeroase documente<br />
vorbesc <strong>de</strong>spre simţămintele patriotice ale bursierilor <strong>de</strong> la Atena. Lazăr Drugeanu, <strong>din</strong> primul val <strong>de</strong><br />
stipendişti, scria la 17 octombrie 1846 mitropolitului Neofit că intenţionează să traducă <strong>din</strong> limba greacă<br />
o carte, pentru că „e bine şi folositor” (documentul CXXXVI, ibi<strong>de</strong>m, p. 219-220); Ilie Benescu, <strong>din</strong><br />
acelaşi grup, <strong>de</strong>scrie amicilor <strong>din</strong> ţară starea Ela<strong>de</strong>i, făcând apel la „simţămintele <strong>de</strong> român” (documentul<br />
CXXXIV, ibi<strong>de</strong>m, p. 214-218); în fine, toţi stu<strong>de</strong>nţii grupului trimit lui Neofit în 1848 o scrisoare în care<br />
promit să <strong>de</strong>pună toate eforturile pentru absolvirea studiilor, care le-ar aduce un viitor strălucit lor şi<br />
„pentru patrie slăvit” (documentul CXLI, ibi<strong>de</strong>m, p. 232-234); în fine, la 3 august 1848, Ilie Benescu,<br />
Ioan Nicolescu, Dimitrie Racoviţă şi Lazăr Drugeanu îi scriau lui C.D. Aricescu, interesându-se <strong>de</strong><br />
evoluţiile politice <strong>de</strong> acasă, bucurându-se <strong>de</strong> reuşita revoluţiei <strong>din</strong> iunie 1848, care ar fi <strong>de</strong>schis pentru<br />
români „o epocă <strong>de</strong> aur, o epocă <strong>de</strong> fericire”, şi anunţându-şi amicul <strong>de</strong> faptul că au tradus în greacă,<br />
pentru colegii <strong>de</strong> la Atena, cântecele patriotice primite <strong>din</strong> ţară (I. Ionaşcu, op. cit., documentul 101, p. 67).<br />
139 Cf. Teohari Antonescu, op. cit., p. 65-67.<br />
140 Cf. Kostas Lappas, op. cit.<br />
141 Avem posibilitatea să facem o comparaţie simplă între grupul <strong>de</strong> studioşi <strong>de</strong> la Atena şi cel<br />
<strong>din</strong> Pesta, ambele trimise <strong>din</strong> iniţiativa mitropolitului Neofit. Dacă pentru cel <strong>din</strong> capitala Greciei<br />
unicele modalităţi <strong>de</strong> petrecere a timpului liber care să nu aibă legătură cu mediul ecleziastic erau<br />
plimbările sau excursiile, grupul <strong>din</strong> Pesta dă piept cu o a<strong>de</strong>vărată avalanşă a tentaţiilor. Scrisorile<br />
sosite <strong>de</strong> la Iosif Nistor, persoana căreia îi fuseseră încre<strong>din</strong>ţaţi studioşii români, vorbesc <strong>de</strong>spre<br />
moralitatea scăzută a bursierilor şi <strong>de</strong>spre comportamentul lor ce pare a fi mai curând al unor laici.<br />
Despre părintele Chesarie, bunăoară, aflăm că „nu înceta a umbla pe la teatruri, pe la locuri publice,<br />
un<strong>de</strong> strânsori mari fiind, a<strong>de</strong>sea pricinuieşte scandal” şi, mai grav, cleric fiind, „în soţietate cu<br />
stu<strong>de</strong>nţii să duce în locuri care nici <strong>de</strong> om sivil, cu atâta mai puţin <strong>de</strong> om călugăr sânt cuviincioase”.<br />
Despre un alt studios, Athanasie, „un <strong>de</strong>sfrânat în poftele sale”, nici măcar nu doreşte să mai scrie,<br />
pentru a nu fi bănuit <strong>de</strong> părtinire, sfătuind pe mitropolit să îşi cheme acasă protejaţii pentru că, în lipsa<br />
îndreptării lor, „cu ruşine să vor trimite în ţara lor”. Vezi scrisoarea trimisă <strong>din</strong> Buda, la 18/30 iulie<br />
1846 (documentul CXXXI, în Victor Papacostea, Mihail Regleanu, op. cit., p. 211-212).
29 Bursieri români la Universitatea <strong>din</strong> Atena în secolul XIX: portretul unui grup 111<br />
puţinătatea divertismentelor, mai ales în sezonul rece, ca să nu mai vorbim <strong>de</strong> ceea ce<br />
el numea „lipsa femeilor”. Printre rarele plăceri „ortodoxe” se numărau scurtele<br />
excursii, pe uscat sau pe mare, către obiective turistice sau arheologice 142 , <strong>de</strong>şi ne<br />
îndoim că peregrinările <strong>de</strong> acest tip – oricum rezervate cu predilecţie vacanţelor 143 –<br />
presupunând cheltuieli suplimentare, puteau fi prea numeroase pentru mare parte<br />
<strong>din</strong>tre stipendişti, ei preferând să economisească pentru „ziua <strong>de</strong> mâine”, aşa cum a<br />
fost cazul lui Constantin Erbiceanu, care a strâns astfel fonduri pentru o excursie <strong>de</strong><br />
studii în Franţa, după absolvire 144 . De altminteri, spiritul expansiv, caracteristic lui<br />
Teohari Antonescu (care era şi posesorul unei burse consistente şi se afla sub o<br />
subtilă influenţă occi<strong>de</strong>ntală), nu face parte <strong>din</strong> cultura comportamentală românească,<br />
mai ales că vorbim în majoritate <strong>de</strong> clerici, pentru care sunt valabile alte norme.<br />
Alături <strong>de</strong> stipendiştii români, întâlnim numeroşi greci <strong>din</strong> România, aflaţi la<br />
studii pe cont propriu, <strong>din</strong>tre care o bună parte ştiu româneşte, aşa că în unele<br />
situaţii interacţionează cu românii, fără ca aceasta să constituie un element <strong>de</strong>finitor<br />
sau care să modifice anumite traiectorii 145 . Fără îndoială, pe cei mai vârstnici <strong>din</strong>tre<br />
stu<strong>de</strong>nţii români îi întâlnim în ultimul <strong>de</strong>ceniu al secolului al XIX-lea şi aceştia<br />
sunt tomnaticii Gherasie Saffirin şi cumnaţii Teodor Atanasiu şi Stefanov, ambii<br />
preoţi şi „<strong>de</strong>cani <strong>de</strong> vârstă”. Cei mai tineri sunt George Erbiceanu şi ulterior fiul<br />
său, Octavian apoi George Vorvoranu <strong>din</strong> Craiova, toţi în etate <strong>de</strong> 20 <strong>de</strong> ani. Există<br />
studioşi proveniţi <strong>din</strong> România chiar sub această vârstă, dar ei fac parte <strong>din</strong><br />
categoria celor care se instruiesc pe cheltuiala familiei (urmând facultăţi ca<br />
Medicina şi Dreptul) şi nu ne interesează aici. Media <strong>de</strong> vârstă a stipendiştilor era<br />
<strong>de</strong> 25 <strong>de</strong> ani (consi<strong>de</strong>rând anul înmatriculării), semnificativ mai mare <strong>de</strong>cât în cazul<br />
bursierilor români <strong>de</strong> la universităţile apusene ori al stu<strong>de</strong>nţilor greci. Maturitatea<br />
reprezintă fără îndoială un element important care, adăugat altora expuse anterior,<br />
explică performanţele bursierilor <strong>de</strong> la Atena 146 .<br />
142 Câteva asemenea informaţii cu privire la Lazăr Drugeanu şi la cumnaţii Atanasiu şi<br />
Stefanov. Primul, aflăm <strong>din</strong> scrisoarea datată 23.12.1847 şi adresată Mitropolitului, a întreprins în<br />
august 1847 o excursie <strong>de</strong> o săptămână în insula Egina (în apropiere <strong>de</strong> Atena) şi, în aceeaşi lună, o<br />
plimbare până în Kifisia, vizitând muzeul natural <strong>de</strong> acolo (documentul CXL, Ibi<strong>de</strong>m, p. 231).<br />
Despre cei <strong>din</strong> urmă ştim că l-au însoţit duminică, 10/22 iulie 1894, pe Teohari Antonescu într-o<br />
astfel <strong>de</strong> „plimbare” cu barca spre mănăstirea <strong>de</strong> pe insula Poros, dar, <strong>din</strong> pricina mării agitate şi a<br />
ambarcaţiunii prea încărcate, nu şi-au mai atins obiectivul, preferând să se întoarcă la Pireu. Vezi<br />
Teohari Antonescu, op. cit., p. 73-75.<br />
143 Autorităţile universitare chiar recomandau plimbările şi excursiile turistice, arheologice sau<br />
botanice ca pe instrumente utile păstrării condiţiei fizice. Cf. Athanasios Rousopoulos, op. cit., p. 89.<br />
144 Cf. C. Erbiceanu, Viaţa mea scrisă <strong>de</strong> mine după cât mi-am putut aduce aminte, Bucureşti,<br />
1913, p. 15. Vezi şi Leonidas Rados, The first Romanian …, p. 116.<br />
145 Vezi amănunte în I<strong>de</strong>m, Stu<strong>de</strong>nts from Romania …, p. 295-314.<br />
146 Poate şi <strong>din</strong> pricina eforturilor susţinute pe care le presupunea audierea cursurilor unei<br />
facultăţi la Atena, prea puţini <strong>din</strong>tre foştii bursieri aleg, după absolvire, să îşi completeze studiile şi în<br />
alte centre universitare europene. Dacă Partenie Clinceni avusese ocazia să urmeze alte studii la<br />
Leipzig şi Paris, iar Dragomir Demetrescu în Germania (filosofia), lui Constantin Erbiceanu îi părea<br />
rău, în amurgul existenţei, <strong>de</strong> faptul că responsabilii Ministerului nu îi aprobaseră, la 1868, cererea <strong>de</strong><br />
bursă pentru Germania, susţinând că ar fi reuşit mai multe în viaţă dacă ar fi studiat şi acolo.
112<br />
Leonidas Rados 30<br />
Direcţia Atena <strong>de</strong> studii universitare a reprezentat, fără putinţă <strong>de</strong> tăgadă, o<br />
filieră secundară în arealul instrucţiei tinerimii române peste hotare. Bursele sunt<br />
rezervate exclusiv specializărilor în teologie şi filologie şi clericii sunt cei care<br />
ocupă în<strong>de</strong>osebi respectivele locuri 147 . Dată fiind influenţa consi<strong>de</strong>rabilă a mediului<br />
ecleziastic la acea vreme, importanţa unui doctorat în teologie obţinut la Atena nu<br />
este <strong>de</strong> ignorat, căci un asemenea titlu îl putea conduce pe posesor către un loc în<br />
Sfântul Sinod sau chiar pe un scaun episcopal ori mitropolitan. Nu putem spune în<br />
ce măsură a influenţat fenomenul <strong>de</strong> peregrinatio aca<strong>de</strong>mica al studioşilor români<br />
spre Atena, <strong>de</strong>fecţiunea produsă în raporturile ecleziastice <strong>de</strong> iniţiativa <strong>din</strong> 1863 a<br />
domnitorului Al.I. Cuza (secularizarea averilor mănăstireşti), dar, cel puţin în acest<br />
stadiu al anchetei, impactul nu pare a fi fost unul important, în ciuda reacţiilor dure<br />
ale Patriarhiei Ecumenice şi ale Bisericii Române, exprimate în publicaţiile vremii<br />
<strong>de</strong> teologi şi intelectuali greci şi români. Absolvenţii laici ai Universităţii ateniene<br />
au şi ei <strong>de</strong> cariere <strong>de</strong> succes, cum este cazul lui Dragomir Demetrescu, ajuns<br />
profesor <strong>de</strong> teologie la Universitatea bucureşteană (e drept, şi după studii <strong>de</strong><br />
filosofie în Germania) sau al familiei Erbiceanu: George, Constantin, Octavian,<br />
personalităţi remarcabile ale instituţiilor <strong>de</strong> învăţământ <strong>din</strong> acel timp. Mai mult,<br />
„migraţia” spre Universitatea <strong>din</strong> Atena a tinerilor clerici sau laici dornici să<br />
urmeze sau să-şi completeze studiile teologice ori filologice continuă şi în secolul<br />
al XX-lea 148 , fenomenul câştigând chiar în amplitu<strong>din</strong>e mai ales în interbelic, prin<br />
prezenţa în capitala elenă a unor studioşi <strong>din</strong> Transilvania.<br />
147 Interesant este că, atât cât ne-au permis sursele să observăm, lexicul stu<strong>de</strong>nţilor români, atât<br />
pe durata bursei (vizibil în corespon<strong>de</strong>nţă), cât şi după revenirea în ţară (evi<strong>de</strong>nţiat în publicaţii), este<br />
plin <strong>de</strong> grecisme, până târziu, în ultimele două <strong>de</strong>cenii ale secolului XIX, la aceasta contribuind,<br />
fireşte, chiar specificul studiilor (teologie şi filologie); ar fi relevantă o cuantificare a acestor termeni<br />
greceşti, care ar putea da indicii <strong>de</strong>spre influenţa mediului atenian asupra bursierilor, dar nu este aici<br />
locul unei asemenea <strong>de</strong>zvoltări.<br />
148 Cf. Mircea Păcurariu, op. cit., p. 436.
OASPEŢI DE SEAMĂ ŞI TRONURILE LOR:<br />
DESPRE UN PROIECT ROMÂNO-POLON DE UNIUNE,<br />
1931–1932<br />
Florin Anghel<br />
Universitatea Ovidius, Constanţa<br />
1. Regatul politic<br />
Polemica <strong>din</strong>tre tradiţionalişti (a<strong>de</strong>pţii restaurării structurilor Republicii<br />
nobiliare <strong>de</strong> la sfârşitul secolului al XVIII-lea) şi elita naţionalistă mo<strong>de</strong>rnă<br />
(fondatorii Republicii polone interbelice) nu a fost, paradoxal, capabilă să<br />
capaciteze mare parte a bazelor culturii politice polone. Intelectualitatea polonă a<br />
constatat, <strong>de</strong>cenii mai târziu, înaintea istoricilor, această anomalie 1 .<br />
Negocierile germano-austro-ungare, <strong>de</strong>sfăşurate pe parcursul întregului an<br />
1916, alături <strong>de</strong> structurarea procesului <strong>de</strong> constituire a legiunilor militare conduse<br />
<strong>de</strong> Józef Piłsudski, au avut drept rezultat, la 5 noiembrie 1916, actul-manifest<br />
semnat <strong>de</strong> către suveranii <strong>de</strong> la Berlin şi Viena. Fără să se bazeze pe spaţiul etnic,<br />
cultural sau tradiţional polon, cele două imperii au luat, unilateral, <strong>de</strong>cizia<br />
constituirii Regatului polon, „stat <strong>de</strong> sine stătător, cu o monarhie ereditară şi un<br />
regim constituţional”. O lună mai târziu, Puterile Centrale au <strong>de</strong>cis şi înfiinţarea<br />
Consiliului <strong>de</strong> Regenţă, chemat să coopereze la crearea instituţiilor <strong>de</strong> stat în regat<br />
(Piłsudski era <strong>de</strong>semnat director al Departamentului militar) 2 . Evoluţia militară şi<br />
politică a regiunii central-orientale şi sud-est europene în 1917-1918 a anulat,<br />
practic, proiectul Centralilor <strong>de</strong> închegare a unui regat polon (se preconiza, în<br />
paralel, şi un regat in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nt lituanian, condus <strong>de</strong> un principe <strong>din</strong>tr-o <strong>din</strong>astie<br />
germană). Instituţionalizarea avansată <strong>de</strong> Viena şi Berlin, ca răspuns la mişcarea<br />
naţională polonă, nu mai putea reprezenta un mijloc <strong>de</strong> <strong>de</strong>zamorsare a impasului<br />
provocat viitorul statului polon.<br />
1 În acest sens, vezi, în traducere, textele lui Adam Michnik, Umbrele strămoşilor, în vol.<br />
Restauraţia <strong>de</strong> catifea, Iaşi, 2002; Czeslaw Milosz, Europa natală, Bucureşti, 1999; I<strong>de</strong>m, Ţinutul<br />
Ulro, Bucureşti, 2002.<br />
2 Milică Moldoveanu, Polonia, în vol. Afirmarea statelor naţionale in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nte unitare <strong>din</strong><br />
Centrul şi Sud-Estul Europei, 1821-1923, ed. Viorica Moisuc, Ion Calafeteanu, Bucureşti, 1979,<br />
p. 215. La fel, Henryk Wereszycki, Historia polityczna Polski, 1864-1918, Warszawa, 1990.<br />
„<strong>Anuarul</strong> <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> «G. Bariţ» <strong>din</strong> Cluj-Napoca”, tom. XLV, 2006, p. 113–122
114<br />
Florin Anghel 2<br />
Disputa <strong>din</strong> interiorul societăţii polone, variantele <strong>de</strong> <strong>de</strong>zvoltare viitoare a<br />
statalităţii nu au privit, esenţial, forma <strong>de</strong> stat. Józef Piłsudski, născut în Lituania,<br />
lângă Wilno (Vilnius), cu educaţie în şcolile Rusiei ţariste, li<strong>de</strong>r incontestabil al<br />
armatei, dar şi al Partidului Socialist, a avansat i<strong>de</strong>ea unei republici care să reia<br />
tradiţia secolului al XVIII-lea, respectiv crearea unei fe<strong>de</strong>raţii cu Lituania, Ucraina<br />
şi Bielorusia. Departe <strong>de</strong> a fi un promotor activ al catolicismului şi naţionalismului,<br />
Piłsudski a construit o politică externă iremediabil opusă Rusiei, consi<strong>de</strong>rând că<br />
pericolul major al <strong>de</strong>sfiinţării tânărului stat nu poate veni <strong>de</strong>cât <strong>din</strong>spre Răsărit.<br />
Opozantul său politic constant, Roman Dmowski, li<strong>de</strong>rul Partidului Naţional<br />
Democrat, exponent al polonităţii <strong>din</strong> Germania şi Austro-Ungaria, acuza imperiile<br />
central-europene ca fiind principala ameninţare la existenţa unei Polonii<br />
in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nte, puternice şi catolice. Dmowski nu avea în ve<strong>de</strong>re un stat care să fie<br />
„o cârpă oarecare aflată sub cizmă germană” şi a preconizat o alianţă cu Franţa şi<br />
Rusia, ultima urmând a fi convinsă că „în lupta împotriva Germaniei poate să<br />
conteze pe poloni” 3 .<br />
2. Mareşalul şi planurile <strong>de</strong> restauraţie<br />
Sosirea lui Piłsudski la Varşovia, după <strong>de</strong>tenţia politică în închisoarea<br />
germană <strong>din</strong> Mag<strong>de</strong>burg, şi instalarea sa ca şef al statului – Naczelnik Państwa – au<br />
anulat toate <strong>de</strong>ciziile Consiliului <strong>de</strong> Regenţă. Oficial, la 11 noiembrie 1918,<br />
mareşalul a proclamat Republica polonă 4 .<br />
Primele indicii că şeful necontestat al statului ar dori renunţarea la forma<br />
republicană au apărut în toamna anului 1926, câteva luni după ce, în mai, printr-o<br />
lovitură <strong>de</strong> stat, regimul parlamentar liberal a fost înlocuit. Unul <strong>din</strong>tre primele<br />
documente documente programatice ale Sanacjei (<strong>de</strong>numirea noului regim politic),<br />
elaborat <strong>de</strong> primul ministru Kazimierz Bartel, lua în discuţie contopirea unui<br />
liberalism mo<strong>de</strong>rat cu ten<strong>din</strong>ţele autoritariste şi restrângerea proiectului politic<br />
constituţional <strong>din</strong> 1921. În total acord cu Józef Piłsudski, premierul Bartel<br />
propunea lărgirea prerogativelor preşe<strong>din</strong>telui Republicii. Astfel, actul <strong>de</strong><br />
guvernare trebuia să reprezinte asumarea unor responsabilităţi, acestea nefiind date<br />
<strong>de</strong> doctrine şi parti<strong>de</strong> politice, ci <strong>de</strong> către „evenimente care ne ating şi care se nasc<br />
în fiecare zi” 5 . Guvernul era obligat să „observe strict” cheltuielile bugetare, să<br />
lupte împotriva corupţiei, a „spiritului <strong>de</strong> partid şi a nepotismului”, să se opună<br />
„diferenţierii între clasele sociale”, dar şi „experienţelor inspirate <strong>din</strong> doctrinele<br />
economice şi sociale”. Noul regim propunea implicarea totală a maselor în munca<br />
politică a noilor autorităţi, dorind să pună în valoare „participarea directă, iniţiativa<br />
şi capacităţile <strong>de</strong> organizare ale naţiunii” 6 .<br />
3 Roman Dmowski, Polityka polska i odbudowania państwa, Warszawa, 1925, p. 215.<br />
4 Andrzej Albert (Wojciech Roszkowski), Najnowsza historia Polska, Warszawa, 1999, p. 135.<br />
5 „Le Messager Polonais”, Warszawa, an II, nr. 161 (456), 21.07.1926.<br />
6 Ibi<strong>de</strong>m.
3 Oaspeţi <strong>de</strong> seamă şi tronurile lor 115<br />
Nu în puţine ocazii i<strong>de</strong>ile elitei nobiliare, reunită în cercuri politice <strong>de</strong><br />
inspiraţie conservatoare (fără o a<strong>de</strong>renţă politică semnificativă), se întâlneau cu<br />
cele ale colaboratorilor mareşalului. Programul Uniunii Conservatoare, fondată la<br />
Varşovia după lovitura <strong>de</strong> stat <strong>din</strong> mai 1926, amintea, la fel ca i<strong>de</strong>ologii sanatişti,<br />
primordialitatea luptei împotriva libertăţilor politice necontrolate, i<strong>de</strong>ea autorităţii<br />
guvernului şi şefului statului, sprijinirea libertăţilor individuale şi opoziţia la<br />
controlul statului. Conservatorii mai militau, totodată, pentru un rol major al<br />
familiei şi religiei în societate 7 . Lovitura <strong>de</strong> stat <strong>din</strong> mai 1926 a fost percepută <strong>de</strong><br />
către cercurile conservatoare drept un „serviciu total” al intereselor proprii. Cel<br />
puţin aceasta este esenţa programului publicat <strong>de</strong> istoricul şi omul politic Stanisław<br />
Mackiewicz-Cat, i<strong>de</strong>ologul conservatorismului, care dă<strong>de</strong>a girul său politic noului<br />
regim: „pentru o autoritate puternică, pentru un guvern cu o durată lungă <strong>de</strong> viaţă,<br />
noi suntem gata să plătim chiar cu trupuri dacă Polonia va cere un astfel <strong>de</strong> tribut,<br />
dar Dumneavoastră, Mareşale, daţi-ne un guvern puternic!” 8<br />
Atragerea conservatorilor monarhişti în tabăra noului regim (alături <strong>de</strong><br />
socialişti, organizaţii ale minorităţilor, ofiţeri superiori) nu era nimic altceva <strong>de</strong>cât<br />
o inteligentă mişcare <strong>de</strong> or<strong>din</strong> politic, Piłsudski dorind slăbirea poziţiilor naţional<strong>de</strong>mocraţilor<br />
rivalului Dmowski. În toamna anului 1926, mareşalul concepuse <strong>de</strong>ja<br />
un plan care urmărea evitarea oricărei colaborări între grupările conservatoare,<br />
naţional-creştine şi creştin <strong>de</strong>mocrate cu formaţiunea lui Roman Dmowski. Pentru<br />
obţinerea unui avantaj, în prima fază, mareşalul a inspirat şi încurajat frământările<br />
<strong>de</strong> esenţă monarhistă 9 . În guvernul creat la începutul lunii octombrie 1926, cabinet<br />
condus pentru prima dată <strong>de</strong> către Józef Piłsudski (care <strong>de</strong>ţinea şi portofoliul<br />
Apărării), era loc atât pentru promotorii liberalismului (fostul premier Bartel, la<br />
Instrucţie Publică şi Culte, Gabriel Czechowicz, la Finanţe), pentru componenţii<br />
aşa-numitului „grup al coloneilor” (generalul Felicjan Sławoj-Składkowski, la<br />
Interne), dar şi pentru magnaţii poloni <strong>din</strong> regiunile răsăritene (Aleksan<strong>de</strong>r<br />
Meystowicz, la Justiţie) 10 .<br />
La 25 octombrie 1926, la Nieświez, la doar zece kilometri <strong>de</strong> frontiera<br />
sovietică <strong>de</strong> atunci, în palatul familiei Radziwiłł, monument <strong>de</strong> arhitectură <strong>din</strong><br />
secolul al XVI-lea, întreaga nobilime polonă şi-a dat întâlnire cu noul şef al<br />
statului 11 . Mareşalul a fost întâmpinat, printre alţii, <strong>de</strong> prinţii Janusz şi Karol<br />
Radziwiłł (primul ocupând un important loc politic în structura noului regim),<br />
Olgierd Czartoryski, Zdzislas Lubomirski, Eustachy Sapieha (ministru <strong>de</strong> Externe<br />
7 Szymon Rudnicki, The Polish Conservative I<strong>de</strong>a After 1918, în „Acta Poloniae Historica”,<br />
an. 40, 1979, p. 127-128.<br />
8 Stanisław Mackiewicz-Cat, Panie Marzałka ,în „Słowo”, Wilno (Vilnius), an I, nr. 93, 17. 05.<br />
1926.<br />
9 Arhiva Ministerului Afacerilor Externe (în continuare A.M.A.E.), fond 71/1920-1944 Polonia,<br />
vol. 16, f. 318.<br />
10 Ibi<strong>de</strong>m, f. 309-310.<br />
11 Ibi<strong>de</strong>m, f. 318.
116<br />
Florin Anghel 4<br />
în perioada 1920-1921, semnatarul Convenţiei <strong>de</strong> alianţă cu România <strong>din</strong> 3 martie<br />
1921), conţii Jòzef Potocki şi Jan Tyszkiewicz 12 . Aristocraţii <strong>din</strong> Kresy au profitat<br />
<strong>de</strong> această sărbătoare monarhistă inedită pentru a anunţa sprijinul necondiţionat<br />
acordat lui Józef Piłsudski (el însuşi provenind <strong>din</strong> mediul micii nobilimi polone<br />
<strong>din</strong> Lituania). Pentru prima dată, conservatorii poloni au luat în discuţie o formulă<br />
politică <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> dragă mareşalului – şi cu tradiţie – şi anume ca şeful Poloniei să-şi<br />
recapete titulatura <strong>de</strong> Rex Poloniae et Magnus Dux Lithuaniae. Oficiosul<br />
conservator „Słowo” <strong>din</strong> Wilno (Vilnius) şi-a permis, chiar, înainte <strong>de</strong> întâlnirea <strong>de</strong><br />
la Nieświez, să publice pe prima pagină un colaj fotografic sugestiv: <strong>de</strong> o parte<br />
Stanisław August Poniatowski, ultimul rege al Poloniei, iar <strong>de</strong> cealaltă Józef<br />
Piłsudski 13 .<br />
Prinţul Sapieha, <strong>de</strong>schizând reuniunea politică, a vorbit mareşalului ca unui<br />
suveran: „După înlăturarea tuturor celorlalte piedici (n.n. – regimul constituţional<br />
parlamentar inspirat <strong>de</strong> Constituţia liberală <strong>din</strong> martie 1921), ai luat asupra Ta o<br />
răspun<strong>de</strong>re în faţa <strong>Istorie</strong>i şi viitorului Poloniei. Ai început războiul cu invidia, cu<br />
egoismul şi necinstea, nu în numele unui partid sau al unei doctrine, ci pentru<br />
binele Republicii, pe care-l vezi în formarea unei puternice autorităţi <strong>de</strong> stat, bazată<br />
pe drepturi naţionale.” 14 Mai mult <strong>de</strong>cât atât, prinţul Janusz Radziwiłł amintea<br />
asistenţei că ipoteticul ales, Józef Piłsudski, <strong>de</strong>ţinea „calităţile unei vechi şi nobile<br />
familii <strong>de</strong>votate ţării, legată <strong>de</strong> trecut prin firul neîntrerupt al unei splendi<strong>de</strong><br />
tradiţii” 15 . Conform mărturiilor <strong>de</strong> la Nieświez – probabil, în urma unor aluzii sau<br />
chiar <strong>de</strong>claraţii directe –, discuţii care au fost relatate şi ministrului român <strong>de</strong> la<br />
Varşovia 16 , Piłsudski ar fi dorit alegerea ca rege al Poloniei a unui tânăr prinţ <strong>din</strong>tr-o<br />
<strong>din</strong>astie străină, căruia mareşalul i-ar fi servit <strong>de</strong> mentor şi pe care l-ar fi format şi<br />
pregătit pentru menirea lui viitoare.<br />
O altă informaţie pe care o prezentăm în <strong>de</strong>mersul nostru privind eventuala<br />
instalare a monarhiei la Varşovia provine <strong>de</strong> la unul <strong>din</strong>tre cei mai influenţi li<strong>de</strong>ri ai<br />
regimului sanatist: ne referim la colonelul Walery Sławek, <strong>de</strong> câteva ori primministru<br />
17 şi preşe<strong>din</strong>tele Blocului In<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nt <strong>de</strong> Colaborare cu Guvernul<br />
(B.B.W.R., bază politică a Sanacjei). Sławek se <strong>de</strong>stănuia, în martie 1928, unui<br />
prieten senator, redând, <strong>de</strong> bună seamă, o discuţie intimă cu mareşalul: „Un simbol<br />
indispensabil, care să ralieze în jurul lui elementele disparate <strong>din</strong> care se compune<br />
ţara noastră. Acest simbol nu poate fi <strong>de</strong>cât Monarhia şi <strong>din</strong> această cauză, politica<br />
internă polonă se bazează în prezent pe instaurarea monarhiei, zdrobind orice<br />
12 Kazimierz Smogorzewski, La Pologne restaureée, Paris, 1927, p. 327.<br />
13 „Słowo”, Wilno (Vilnius), 23 octombrie 1926.<br />
14 A.M.A.E., fond 71/1920-1944, Polonia, 16, f. 320.<br />
15 Ibi<strong>de</strong>m, f. 319.<br />
16 Ibi<strong>de</strong>m, f. 320.<br />
17 A <strong>de</strong>ţinut funcţia <strong>de</strong> şef al guvernului polon în perioa<strong>de</strong>le 29 martie–23 august 1930,<br />
4 <strong>de</strong>cembrie 1930-26 mai 1931, 28 martie-12 octombrie 1935.
5 Oaspeţi <strong>de</strong> seamă şi tronurile lor 117<br />
opoziţie şi luând în stăpânire completă administraţia şi chiar organizaţiile sociale<br />
<strong>din</strong> ţară. Progresăm în această direcţie pas cu pas.” 18<br />
La fel ca în cazul majorităţii monarhiilor central şi sud-est europene, şi<br />
apropiaţii lui Józef Piłsudski au pornit <strong>de</strong> la premisa instalării unei <strong>din</strong>astii străine,<br />
care ar fi scutit ţara <strong>de</strong> divergenţe fără sfârşit între familiile princiare autohtone şi<br />
ar fi întărit substanţial statutul extern al Poloniei. E uşor <strong>de</strong> înţeles <strong>de</strong> ce, <strong>din</strong> start,<br />
orice variantă germană a fost exclusă. Cum nici formula adoptată <strong>de</strong> Ungaria (un<br />
regat fără rege, cu amiralul Miklos Horthy drept regent) nu era o soluţie, Varşovia<br />
a preferat să-şi capaciteze interesele politice, strategice şi personale într-o direcţie<br />
inedită. Aceasta <strong>de</strong>oarece mare parte <strong>din</strong> ambiţiile lui Piłsudski duceau spre palatul<br />
Cotroceni <strong>din</strong> Bucureşti, acolo un<strong>de</strong> se aflau moştenitorii regelui Fer<strong>din</strong>and şi ai<br />
reginei Maria (aceasta <strong>din</strong> urmă, prietena apropiată a mareşalului). De altfel,<br />
Cotroceniul contractase importante legături matrimoniale cu casele domnitoare ale<br />
Greciei (Carol al II-lea şi Elisabeta) şi Iugoslaviei (Mărioara), astfel încât <strong>de</strong>venise<br />
un important centru <strong>de</strong> relaţii între suverani.<br />
Căutările noastre în aflarea elementelor <strong>de</strong>terminante ale analizei pe care ne-am<br />
propus-o se îndreaptă cu precă<strong>de</strong>re spre vara şi toamna anului 1931, cel puţin<br />
imediat după ce în fotoliul <strong>de</strong> prim-ministru al României s-a instalat N. Iorga, poate<br />
cel mai important prieten pe care l-a avut Polonia la Bucureşti. La sfârşitul<br />
primăverii lui 1931, prin mijlocirea primului ministru Iorga, între Belwe<strong>de</strong>re<br />
(palatul lui Piłsudski) şi Cotroceni au avut loc discuţii confi<strong>de</strong>nţiale privind<br />
oportunitatea unei vizite oficiale a prinţului Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea<br />
şi fost membru al Regenţei, în Polonia. Temperamentul extrem <strong>de</strong> dificil al lui<br />
Piłsudski, precum şi obişnuinţa lucrului în clan<strong>de</strong>stinitate (practicată cu succes<br />
până în toamna anului 1918) au făcut, probabil, să nu existe nicio documentaţie<br />
<strong>de</strong>spre această problemă. Monografiile <strong>de</strong>dicate lui Piłsudski, unele scrise chiar <strong>de</strong><br />
către prietenii săi, la fel ca şi memoriile sale publicate în timpul vieţii nu au făcut<br />
vreo referire la aceste preocupări. La fel, arhivele polone nu ne-au relevat, încă,<br />
mărturiile documentare pe care le-am căutat. Şi <strong>de</strong> partea română, personajele<br />
principale ale acţiunii (prinţul Nicolae, regele Carol al II-lea, regina Maria,<br />
N. Iorga) nu au lăsat vreo urmă în acest sens. Am utilizat acte oficiale emise în<br />
interiorul Ministerului român <strong>de</strong> Externe şi, <strong>de</strong>ci, cunoscute la nivelul conducerii<br />
guvernului şi în sânul Casei Regale.<br />
Prinţul Nicolae a sosit la Varşovia în seara zilei <strong>de</strong> 20 august 1931, după o<br />
escală <strong>de</strong> câteva ore la Lwów. Pe aerodromul capitalei polone a fost întâmpinat <strong>de</strong><br />
importante oficialităţi, precum ministrul <strong>de</strong> Externe, August Zaleski, şi şeful<br />
Marelui Stat Major, generalul Pyskor. Programul stabilit a fost <strong>de</strong>osebit <strong>de</strong> încărcat<br />
pentru ziua următoare, 21 august: vizitarea uzinelor aeronautice <strong>de</strong> la Okecie, a<br />
unor şcoli militare <strong>de</strong> aviaţie, o audienţă la preşe<strong>din</strong>tele Republicii, Ignacy<br />
Mościcki. În aceeaşi seară, la palatul Belwe<strong>de</strong>re, prinţul Nicolae a fost primit,<br />
18 I<strong>de</strong>m, fond 71/1920-1944 Polonia, 18, f. 22.
118<br />
Florin Anghel 6<br />
câteva ore, <strong>de</strong> Piłsudski 19 . Despre ceea ce s-a discutat atunci, în prezenţa doar a<br />
unui translator, nu am <strong>de</strong>scoperit încă vreo mărturie, iar sursele <strong>de</strong> informaţii sunt<br />
cât se poate <strong>de</strong> zgârcite. Prinţul Nicolae îi mărturisea, însă, unui diplomat român <strong>de</strong><br />
la Varşovia că „nu au fost atinse chestiuni politice” 20 şi nu avem motive <strong>de</strong> a-l<br />
contrazice. Presupunem, cunoscând temperamentele celor două personaje, că<br />
Piłsudski a preferat mai <strong>de</strong>grabă o discuţie amicală şi neoficială pentru a-l observa<br />
şi analiza cât mai bine pe prinţ. După audienţa <strong>de</strong> la Belwe<strong>de</strong>re, cei doi au sosit<br />
împreună, <strong>de</strong>monstrativ, la recepţia dată la palatul regal <strong>de</strong> către preşe<strong>din</strong>tele<br />
Mościcki 21 . În celelalte două zile ale vizitei sale în Polonia, mareşalul s-a preocupat<br />
personal ca prinţul Nicolae să viziteze importante locuri istorice polone: castelul<br />
Wawel şi catedrala Sf. Maria <strong>din</strong> Cracovia, salinele <strong>de</strong> la Wieliczka, centrul istoric<br />
al Lwów-ului 22 .<br />
Peste două luni, în prima jumătate a lui octombrie 1931, <strong>de</strong>terminat <strong>de</strong><br />
agravarea bolii sale <strong>de</strong> plămâni, Piłsudski a sosit într-o vizită neoficială în<br />
România. A preferat, conform prescripţiilor, dar şi ca să fie <strong>de</strong>parte <strong>de</strong> ochii presei,<br />
sanatoriile <strong>de</strong> la Techirghiol şi Carmen Sylva 23 . Sosirea sa, <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> şters reflectată<br />
în presa românească (preocupată, mai <strong>de</strong>grabă, <strong>de</strong> criza economică) a fost salutată<br />
cu căldură <strong>de</strong> oficiosul guvernamental „Neamul românesc” al prietenului său,<br />
Nicolae Iorga. „Ostaş şi om politic – afirma, fără a-şi reţine admiraţia, editorialul<br />
<strong>din</strong> 15 octombrie –, revoluţionar şi creator, naţionalist şi adânc înţelegător a ceea ce<br />
trece şi pe <strong>de</strong>asupra sacrului cult al propriei individualităţii naţionale, acest<br />
splendid exemplar al nobilei sale rase şi-a scris în analele Poloniei şi a poporului<br />
polon o pagină <strong>din</strong> cele mai strălucite.” 24<br />
Vremea <strong>de</strong>osebit <strong>de</strong> rece pentru acea perioadă a anului, ploile abun<strong>de</strong>nte,<br />
şubrezirea organismului provocată <strong>de</strong> excesele la care Piłsudski nu a renunţat<br />
niciodată (fumat, puţine ore <strong>de</strong> somn, regim alimentar neregulat) au <strong>de</strong>clanşat, în<br />
11 octombrie, o pneumonie serioasă, necesitând trimiterea <strong>de</strong> urgenţă a pacientului la<br />
Constanţa şi, <strong>de</strong> aici, la Bucureşti 25 . În această călătorie, mareşalul era însoţit <strong>de</strong> doar<br />
două persoane: aghiotantul său, Adam Sokolowski, şi doctorul Lucjan Skupiewski,<br />
<strong>din</strong> Târgovişte, un bun prieten la care a şi locuit, <strong>de</strong> altfel, <strong>de</strong> câteva ori.<br />
19 I<strong>de</strong>m, fond 71/1920-1944, 17, f. 157-158; raport 2578 <strong>din</strong> 24 august 1931, <strong>de</strong> la<br />
G. Davi<strong>de</strong>scu, însărcinat cu afaceri la Varşovia, pentru D. Ghica, ministru <strong>de</strong> Externe.<br />
20 Ibi<strong>de</strong>m.<br />
21 I<strong>de</strong>m, fond 71/1920-1944, 54, f. 157-158.<br />
22 Ibi<strong>de</strong>m, f. 154; raport 1240 <strong>din</strong> 20 august 1931 <strong>de</strong> la Dan Cârstiuc, girantul Consulatului<br />
român <strong>din</strong> Lwów, către ministrul <strong>de</strong> Externe, D. Ghica.<br />
23 Despre această vizită, vezi Florin Anghel, Despre o călătorie puţin cunoscută a lui Piłsudski<br />
în România (august-octombrie 1931), în vol. <strong>Istorie</strong> şi societate. Culegere <strong>de</strong> studii <strong>de</strong> istorie<br />
mo<strong>de</strong>rnă şi contemporană, ed. Constantin Buşe, Ileana Căzan, Bucureşti, 2000, p. 139-153.<br />
24 N. Iorga, Un creator: Mareşalul Piłsudski, în „Neamul românesc”, an XXVI, nr. 231, 15<br />
octombrie 1931.<br />
25 Pentru cronologia vizitei am utilizat monografia scrisă <strong>de</strong> un prieten foarte apropiat, Waclaw<br />
Jedrzejewicz, Kronika zycia Jòzefa Piłsudskiego, 1867-1935, 2 vol., London, 1977.
7 Oaspeţi <strong>de</strong> seamă şi tronurile lor 119<br />
În Bucureşti, şi-a stabilit reşe<strong>din</strong>ţa în localul Legaţiei Polone şi, bolnav, a<br />
insistat să se întâlnească în particular şi, dacă se putea, confi<strong>de</strong>nţial cu trei<br />
persoane. Prima întreve<strong>de</strong>re a avut loc la 13 octombrie, într-unul <strong>din</strong> saloanele bine<br />
încălzite ale Legaţiei: o discuţie lungă cu prinţul Nicolae. Este probabil ca prinţul<br />
să-i fi <strong>de</strong>stăinuit mareşalului proiectul <strong>de</strong> căsătorie cu Ioana Dumitrescu-Tohani<br />
(Doletti) 26 , ca şi relaţiile tot mai <strong>de</strong>teriorate cu fratele său, regele Carol al II-lea. A<br />
doua zi, la castelul Peleş <strong>din</strong> Sinaia, Piłsudski a fost primit <strong>de</strong> suveran, întreve<strong>de</strong>re<br />
<strong>de</strong>spre care, <strong>de</strong> asemenea, nu <strong>de</strong>ţinem date amănunţite. Este posibil ca, acum,<br />
mareşalul să fi discutat proiectul său matrimonial (acceptat anterior <strong>de</strong> regina<br />
Maria). În sfârşit, la 15 octombrie, reîntors la Bucureşti, Piłsudski a fost invitat în<br />
casa prietenului său, primul ministru N. Iorga, ocazie cu care li<strong>de</strong>rul polon a primit<br />
însemnele <strong>de</strong> mareşal al României 27 . Memoriile savantului ocolesc acest eveniment<br />
28 , <strong>de</strong>şi există pagini foarte cal<strong>de</strong> <strong>de</strong>spre Piłsudski. Astfel, Iorga îşi aminteşte<br />
cum, în iunie 1923, aflat în vizită în Polonia, l-a văzut şi pe mareşal în casa <strong>de</strong> exil<br />
<strong>de</strong> la Sulejówec (lângă Varşovia), spre indispoziţia preşe<strong>din</strong>telui Republicii,<br />
Stanislaw Wojciechowski 29 .<br />
De ce a ţinut Piłsudski, foarte bolnav, să se întâlnească cu prinţul Nicolae,<br />
membru al Casei Regale fără atribuţiuni <strong>de</strong>osebite?<br />
Un posibil răspuns îl poate oferi, o lună şi jumătate mai târziu, editorialul<br />
<strong>de</strong>spre o posibilă instaurare a monarhiei în Polonia, publicat în informatul ziar<br />
conservator <strong>din</strong> Cracovia, „Czas”, <strong>din</strong> 5 <strong>de</strong>cembrie 1931. Gazeta dă<strong>de</strong>a drept sigură o<br />
nouă vizită a prinţului Nicolae la Varşovia pentru a cunoaşte pe una <strong>din</strong> fiicele lui<br />
Piłsudski, Jadwiga; „Czas” mai ştia că regele Carol al II-lea era <strong>de</strong>ranjat <strong>de</strong> căsătoria<br />
recentă a lui Nicolae cu Ioana Doletti. Ştirea <strong>din</strong> mediile polone <strong>de</strong> informare era<br />
transmisă şi publicului francez <strong>de</strong> către istoricul Jacques Bainville, în „Action<br />
Française” 30 . Nicolae chiar recunoaşte că fratele său îi retrăsese, <strong>din</strong> toamna anului<br />
1931, toate stipendiile materiale cuvenite <strong>din</strong> lista civilă a Casei Regale 31 .<br />
La 14 ianuarie 1932, în Comisia constituţională a Sejmului s-a adus în<br />
discuţie şi proiectul monarhic polon (oficial, promovat <strong>de</strong> magnaţii <strong>din</strong> răsăritul<br />
ţării). Prinţul Janusz Radziwiłł, preşe<strong>din</strong>tele Comisiei Parlamentare pentru afaceri<br />
externe, admitea, în faţa asistenţei, că „a<strong>de</strong>renţii principiului monarhic în Polonia<br />
sunt cu mult mai numeroşi <strong>de</strong>cât s-ar cre<strong>de</strong>. Însă instaurarea monarhiei <strong>de</strong>pin<strong>de</strong> <strong>de</strong><br />
împrejurări care a<strong>de</strong>seori sunt in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nte <strong>de</strong> voinţa noastră” 32 . Aflat <strong>de</strong> faţă,<br />
prinţul Zdzislas Lubomirski informa mediile politice că sincera sa convingere este<br />
26 Prinţul Nicolae, În umbra coroanei României, ed. Gheorghe Buzatu, Iaşi, 1991, p. 70.<br />
27 „Neamul românesc”, an XXVI, nr. 273, 3 <strong>de</strong>cembrie 1931.<br />
28 N. Iorga, Orizonturile mele. O viaţă <strong>de</strong> om aşa cum a fost, ed. Valeriu Râpeanu, Bucureşti,<br />
1984.<br />
29 Ibi<strong>de</strong>m, p. 456.<br />
30 A.M.A.E., fond 71/1920-1944, Polonia, 18, f. 132-134.<br />
31 Prinţul Nicolae, op. cit., p. 70.<br />
32 A.M.A.E., fond 71/1920-1944, Polonia, vol. 18, f. 135; raport 229 <strong>din</strong> 21 ianuarie 1932 <strong>de</strong> la<br />
Gr. Bilciurescu, însărcinat cu afaceri la Varşovia, pentru primul ministru N. Iorga.
120<br />
Florin Anghel 8<br />
aceea că „Prinţul Radziwill nu a putut face această <strong>de</strong>claraţie <strong>de</strong>cât în urma unei<br />
indicaţii <strong>de</strong> sus” 33 .<br />
Ceva mai târziu, la 1 martie 1932, primul ministru N. Iorga primea <strong>de</strong> la<br />
Varşovia un raport confi<strong>de</strong>nţial, cu date concrete, <strong>de</strong> la experimentatul diplomat<br />
Grigore Bilciurescu. Beneficiar al intrărilor în saloanele mon<strong>de</strong>ne <strong>din</strong> capitala<br />
polonă, lui Bilciurescu i s-au relatat pe larg conţinuturile discuţiilor <strong>de</strong> la sfârşitul<br />
lunii februarie 1932, <strong>din</strong> palatul Tarnowski, <strong>de</strong> pe strada Piekna <strong>din</strong> Varşovia.<br />
Adunarea grupărilor politice conservatoare (guvernamentale) a adoptat o rezoluţie în<br />
care se avansa un proiect <strong>de</strong> uniune personală între România şi Polonia, pentru<br />
început acceptându-se i<strong>de</strong>ea instituirii unei regenţe comune, compuse <strong>din</strong> Piłsudski şi<br />
Carol al II-lea. Prinţul Zdzislas Lubomirski, autorul raportului prezentat adunării, a<br />
asigurat asistenţa că mareşalul era la curent şi că sprijinea procesul 34 . Din nefericire,<br />
până acum nu am <strong>de</strong>pistat – în i<strong>de</strong>ea că el mai există – acest document şi nici nu<br />
dispunem <strong>de</strong> vreun răspuns, chiar formal, al lui N. Iorga. Observăm, însă, un lucru<br />
cel puţin interesant: rapoartele <strong>de</strong> la Varşovia care conţineau informaţii <strong>de</strong>spre acest<br />
proiect <strong>din</strong>astic ocoleau cu străşnicie cabinetul ministrului <strong>de</strong> Externe, Dimitrie<br />
Ghica, fiind adresate, cu titlu personal şi confi<strong>de</strong>nţial, doar premierului Iorga.<br />
Dacă observaţiile propuse erau clar conturate la Varşovia, evi<strong>de</strong>nt că ne<br />
punem întrebarea ce a împiedicat materializarea acestui inedit şi ambiţios proiect?<br />
Discutând pe marginea analizei prezentate, avansăm cel puţin cinci tipuri <strong>de</strong><br />
explicaţii.<br />
Conflictul i<strong>de</strong>ologic şi personal între Piłsudski şi Dmowski, între regimul<br />
Sanacjei şi Partidul Naţional Democrat s-a amplificat, luând aspecte <strong>din</strong>tre cele mai<br />
dure, în<strong>de</strong>osebi după alegerile parlamentare <strong>din</strong> 1928 şi 1930 care nu au adus<br />
B.B.W.R. (forţa politică a regimului sanatist) majoritatea absolută dorită şi necesară.<br />
De altfel, B.B.W.R. nu controla <strong>din</strong> punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re politic regiuni precum Silezia,<br />
Poznania şi Pomerania, foarte <strong>de</strong>zvoltate <strong>din</strong> punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re economic şi social şi<br />
aflate sub dominaţia politică a P.N.D. Mareşalul Piłsudski, sprijinit <strong>de</strong> „grupul<br />
coloneilor” şi al conservatorilor, a pus în discuţie strategii <strong>de</strong> penetrare politică în<br />
această regiune, distinctă <strong>de</strong> celelalte ale ţării, şi, totodată, <strong>de</strong> evitare a <strong>de</strong>plasării spre<br />
P.N.D. a grupărilor <strong>de</strong> inspiraţie creştin-<strong>de</strong>mocrată şi spre li<strong>de</strong>rul incontestabil al<br />
opoziţiei, Roman Dmowski. Tradiţia şi cultura politică a alegătorilor <strong>din</strong> aceste zone<br />
geografice şi social-politice convergeau spre un obiectiv <strong>de</strong>loc plăcut lui Piłsudski.<br />
Monarhia a fost, cre<strong>de</strong>m, argumentul <strong>de</strong>cisiv în lupta pentru supremaţie politică<br />
asupra naţional-<strong>de</strong>mocraţilor lui Dmowski (foarte apropiaţi <strong>de</strong> i<strong>de</strong>ile franceze ale<br />
liberalismului, parlamentarismului şi republicanismului).<br />
După alegerile parlamentare <strong>din</strong> 1928 şi 1930, „grupul coloneilor” a început<br />
să dove<strong>de</strong>ască o consistentă forţă <strong>de</strong>cizională în viaţa politică. Militarii <strong>de</strong> rang<br />
superior au <strong>de</strong>ţineau funcţii importante în administraţia centrală, locală şi<br />
33 Ibi<strong>de</strong>m.<br />
34 Ibi<strong>de</strong>m, f. 137; raport 777 <strong>din</strong> 1 martie 1932 <strong>de</strong> la Gr. Bilciurescu, Varşovia, pentru N. Iorga.
9 Oaspeţi <strong>de</strong> seamă şi tronurile lor 121<br />
economică a statului. În perioada aprilie 1929 – mai 1933, prim-miniştrii au<br />
provenit exclusiv <strong>din</strong> interiorul cercurilor militare: Kazimierz Świtalski (14 aprilie<br />
– 7 <strong>de</strong>cembrie 1929), care, <strong>de</strong>şi nu era militar <strong>de</strong> carieră era strâns legat <strong>de</strong><br />
interesele oligarhiei ofiţereşti, Walery Sławek (29 martie – 23 august 1930 şi<br />
4 <strong>de</strong>cembrie 1930 – 26 mai 1931), Józef Piłsudski (25 august – 4 <strong>de</strong>cembrie 1930)<br />
şi Aleksan<strong>de</strong>r Prystor (27 mai 1931 – 9 mai 1933). Ofiţerii se doreau mandatarii<br />
testamentari, <strong>din</strong> punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re politic, ai mareşalului şi ştiau că Piłsudski<br />
pregătea o Constituţie autoritară, prin care şeful statului dobân<strong>de</strong>a puteri<br />
<strong>de</strong>cizionale foarte mari (ea va fi adoptată în 1935, câteva zile înainte <strong>de</strong> moartea lui<br />
Piłsudski). Un monarh – venit <strong>din</strong> afara structurilor politice polone şi imposibil <strong>de</strong><br />
controlat în cadrul sistemului impus <strong>de</strong> „grupul coloneilor” – ar fi afectat, evi<strong>de</strong>nt,<br />
concentrarea <strong>de</strong> putere la care râvneau militarii în era post-Piłsudski.<br />
Opinia publică polonă cunoştea <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> puţin, la 1930, România şi familia<br />
ei regală. Regele Fer<strong>din</strong>and şi regina Maria vizitaseră Polonia în vara anului 1923,<br />
dar, bunăoară, Carol al II-lea era slab perceput. Mai mult, clasa politică românească<br />
îşi dovedise carenţele în timpul Regenţei, iar căsătoriile contractate <strong>de</strong> palatul<br />
Cotroceni cu suverani balcanici (Grecia, Iugoslavia) nu schimbaseră <strong>de</strong>cisiv datele<br />
problemei. Prinţul Nicolae, <strong>din</strong>colo <strong>de</strong> calităţile sale, era <strong>de</strong>parte <strong>de</strong> imaginea pe<br />
care un viitor monarh trebuia să o aibă, într-o opinie publică (polonă) hrănită<br />
<strong>de</strong>cenii la rând cu creaţiile romantice ale secolului al XIX-lea.<br />
I<strong>de</strong>ea monarhică nu era populară – cel puţin în straturile vizibile – în opinia<br />
publică polonă. La alegerile <strong>din</strong> 1928, monarhiştii <strong>de</strong>claraţi au adunat doar 54.000<br />
<strong>de</strong> voturi (0,5% <strong>din</strong> total), neobţinând niciun mandat în Sejm. Gruparea politică cea<br />
mai apropiată <strong>de</strong> i<strong>de</strong>ile monarhice, Partidul Naţional Catolic, a obţinut 926.000 <strong>de</strong><br />
voturi (8,3% <strong>din</strong> total) şi 37 <strong>de</strong> mandate <strong>de</strong> <strong>de</strong>putaţi (<strong>din</strong>tr-un total <strong>de</strong> 444) 35 . Doi<br />
ani mai târziu, la alegerile <strong>din</strong> 1930, monarhiştii obţineau doar 2.000 <strong>de</strong> voturi, în<br />
vreme ce Partidul Naţional (Catolic) aproape 1.443.000 <strong>de</strong> voturi (12,7% <strong>din</strong> total)<br />
şi 62 <strong>de</strong> mandate în Sejm 36 .<br />
În 1930, conform proiectului elaborat <strong>de</strong> fostul cancelar german, Hermann<br />
Müller, şi pus în circulaţie şi în istoriografia noastră 37 , era preconizată o uniune<br />
35 Antony Polonsky, Politics in In<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nt Poland, 1921-1939. The Crisis of Constitutional<br />
Governement, Oxford, 1972, p. 248-249.<br />
36 Ibi<strong>de</strong>m, p. 324-325.<br />
37 Constantin Buchet, Proiecte <strong>de</strong> uniune <strong>din</strong>astică româno-maghiară, în „Magazin istoric”, nr.<br />
11 (392), noiembrie 1999, p. 29-31. Un document inedit, provenit <strong>din</strong> arhivele americane şi pus în<br />
circulaţie <strong>de</strong> către Ioan Chiper, propune o altă abordare specifică a problemei uniunii <strong>din</strong>astice românoungare.<br />
Astfel, prin mijlocirea lordului Rothermere, Barbu Ionescu (<strong>din</strong> anturajul viitorului rege Carol al<br />
II-lea şi cu ştirea preşe<strong>din</strong>telui P.N.Ţ., Iuliu Maniu) ar fi negociat - cu aprobarea explicită a lui Mussolini<br />
şi a lui Lloyd George - o înţelegere politică româno-ungară, în 1928, care propunea, între altele:<br />
„coroana Ungariei să fie oferită regelui României după cum e Uniunea <strong>din</strong>tre Anglia şi Scoţia, fiecare<br />
ţară păstrându-şi in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa parlamentară şi administrativă”; „Sediul acestei instituţii <strong>de</strong> coordonare,<br />
precum şi sediul unui parlament comun - continuă textul lui Barbu Ionescu - pentru chestiunile ce<br />
privesc ambele ţări să fie la Alba Iulia.” Vezi: Ioan Chiper, 1928: Proiectul unirii coroanei României şi<br />
a Ungariei, în „Expres Magazin”, an III, nr. 6 (80), 12-19 februarie 1992.
122<br />
Florin Anghel 10<br />
<strong>din</strong>astică între România şi Ungaria. Potrivit lui, regentul Miklos Horthy urma să<br />
guverneze Ungaria, marele voievod Mihai – Transilvania, prinţul Nicolae –<br />
Vechiul Regat, întreaga construcţie politică urmând a se afla sub conducerea lui<br />
Carol al II-lea. Această uniune personală, opina Herman Müller, putea avea drept<br />
mo<strong>de</strong>l fie monarhia austro-ungară, fie uniunea <strong>din</strong>tre Suedia şi Norvegia. La rândul<br />
ei, regina Maria a gândit o căsătorie între fiul ei, Nicolae, şi Ioana <strong>de</strong> Savoia, fiica<br />
regelui Italiei, Victor Emanuel al III-lea. Acest cuplu – susţinea ambiţioasa<br />
suverană a României – ar fi urmat să ocupe tronul Ungariei. Cum Mussolini şi-a<br />
<strong>de</strong>clarat făţiş opoziţia faţă <strong>de</strong> acest plan, prinţesa Ioana a „revenit” ţarului Boris<br />
al III-lea al Bulgariei 38 .<br />
Conflictul permanent <strong>din</strong>tre regele Carol al II-lea şi prinţul Nicolae, relaţiile<br />
tensionate <strong>din</strong>tre suveran şi ceilalţi membri ai familiei regale au subminat, chiar <strong>de</strong><br />
la bun început şi în bună măsură, orice tentativă <strong>de</strong> progres în eventualele<br />
negocieri. Regele nu accepta o asemenea concurenţă (Polonia era <strong>de</strong> aproape două<br />
ori mai mare <strong>de</strong>cât România), iar regina Maria – „soacra Balcanilor” – nu mai<br />
dispunea <strong>de</strong> pârghiile <strong>de</strong> <strong>de</strong>cizie <strong>de</strong> o<strong>din</strong>ioară. Mai mult, intrigile răspândite <strong>din</strong><br />
belşug <strong>de</strong> persoanele <strong>din</strong> imediata apropiere a suveranului au avut un efect<br />
<strong>de</strong>vastator asupra relaţiilor personale, mareşalul Piłsudski folosind, la un moment<br />
dat, referitor la vlăstarele regale <strong>de</strong> la Cotroceni, epitetul <strong>de</strong> „<strong>de</strong>screieraţi”.<br />
38 Guy Gauthier, Missy, Reine <strong>de</strong> Roumanie, Paris, 1994, p. 382.
CRANIOMETRY AND RACIAL IDENTITY<br />
IN INTERWAR TRANSYLVANIA *<br />
Marius Turda<br />
Oxford Brookes University<br />
Introduction<br />
The entanglement of racial anthropology with nationalism is particularly<br />
important to un<strong>de</strong>rstand consi<strong>de</strong>ring that there has always been ambivalence in the<br />
way in which racial anthropologists viewed their own nation. The <strong>de</strong>velopment of a<br />
scientific worldview of race in the eighteenth and nineteenth centuries contributed<br />
greatly to the emergence of a new i<strong>de</strong>a of nation – one seen in organic, biological<br />
terms. Paralleling the aspirations for a great historical <strong>de</strong>stiny, the nation could now<br />
claim uniqueness in terms of racial qualities. Ultimately, the story of Romanian<br />
anthropology in Transylvania during the interwar period reflects the competition of<br />
two mutually exclusive ambitions: the encroaching ambition of the state upon the<br />
body of the nation as a whole; and the less successful ambition of the ethnic<br />
communities of Transylvania to translate their common history into reality.<br />
Accounts of interwar Romania generally neglect racial anthropology 1 . An<br />
examination of racial anthropology, in fact, compels a re-examination of the<br />
theoretical contexts which shaped interwar discussions of the nation. This approach<br />
contrasts with that adopted by other scholars working on this period, such as<br />
Katherine Ver<strong>de</strong>ry, Keith Hitchins or László Kürti 2 . Although these scholars have<br />
shaped the current historiographic narratives about interwar Romania, their<br />
* Research for this paper was sponsored by the Marie Curie Intra-European Fellowship. I<br />
should also like to express my thanks to Matt Feldman for his suggestions and remarks.<br />
1 The only reference is to the relationship between political movements, like anti-Semitism and<br />
fascism, and racism. See Radu Ioanid, The Sword of the Archangel. Fascist I<strong>de</strong>ology in Romania,<br />
Boul<strong>de</strong>r, CO., Columbia University Press, 1990.<br />
2 See Katherine Ver<strong>de</strong>ry, National I<strong>de</strong>ology and National Character in Interwar Romania, in<br />
National Character and National I<strong>de</strong>ology in Interwar Eastern Europe, Ivo Banac and Katherine<br />
Ver<strong>de</strong>ry eds., New Haven, Yale Center for International and Area Studies, 1995, p. 103-133; Keith<br />
Hitchins, Orthodoxism. Polemics over Ethnicity and Religion in Interwar Romania, ibi<strong>de</strong>m, p. 135-<br />
156; László Kürti, The Remote Bor<strong>de</strong>rland: Transylvania in the Hungarian Imagination, New York,<br />
State University of New York Press, 2001.<br />
„<strong>Anuarul</strong> <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> «G. Bariţ» <strong>din</strong> Cluj-Napoca”, tom. XLV, 2006, p. 123–138
124<br />
Marius Turda 2<br />
reluctance to explain the existence of racial tropes in what Katherine Ver<strong>de</strong>ry calls<br />
the ‘production of the nation’ in Romania, are indicative of a scholarly difficulty in<br />
addressing the complex relationship between politics and cultural production. This<br />
is partly the product of difficulties intrinsic to i<strong>de</strong>ntifying the elusive nature of<br />
racism within Romanian nationalist discourses; more overtly, however, this is the<br />
result of an imperfect and partial assessment of texts on national i<strong>de</strong>ntity produced<br />
in the interwar period 3 .<br />
Racial Representations of the Nation<br />
Scholars <strong>de</strong>aling with interwar Romania largely agree that the two main<br />
sources for the creation of national i<strong>de</strong>ntity were literary texts and historical<br />
symbols. Accor<strong>din</strong>g to this view, participants in the <strong>de</strong>bate about the nation<br />
appropriated themes and characters that were created by successive generations of<br />
poets, artists, and scholars. The narratives of national belonging thus functioned at<br />
a discursive level 4 . Anthropologists, on the other hand, represented and viewed<br />
objects such as crania and archaeological artefacts and conducted technical<br />
experiments such as cataloguing and classifying the blood-groups of the population<br />
in or<strong>de</strong>r to create what they consi<strong>de</strong>red to be scientific knowledge about the nation.<br />
In other words, racial anthropology aimed at creating a graphic ontology, whereas<br />
the physical characterisation of the nation was seen to provi<strong>de</strong> a certain source of<br />
knowledge. These graphic representations of the nation allowed anthropologists to<br />
engage in allegedly objective incursions into the ethnic fabric of society,<br />
comparing their interpretations of national i<strong>de</strong>ntity with those viewed as more<br />
subjective, particularly literary texts.<br />
Therefore, it must be recognised that racial anthropologists were subject to<br />
increasing critical pressure: in the interwar period the nation as object captured the<br />
attention of specialists and lay commentators alike, from sceptical believers in the<br />
historical <strong>de</strong>stiny of both nations to those obsessed with the ‘genius of the nation’.<br />
3 To her credit, nevertheless, in the introduction to National Character and National I<strong>de</strong>ology in<br />
Interwar Eastern Europe, Katherine Ver<strong>de</strong>ry touches upon the distinction between racial (based on<br />
innate characteristics) and cultural national i<strong>de</strong>ntity (formed by social experience). In her view, “the<br />
salient distinction between the two forms is not whether they refer to physical versus cultural difference<br />
but whether they presume that difference is immutable vs. mutable. That is, a racist i<strong>de</strong>ology is one that<br />
classifies a person on the bases of what are socially presumed to be unchangeable characteristics, like<br />
skin colour, as distinct from other i<strong>de</strong>ologies that classify on the basis of criteria that are at least in theory<br />
changeable”. See Katherine Ver<strong>de</strong>ry, Introduction, in National Character and National I<strong>de</strong>ology in<br />
Interwar Eastern Europe, Ivo Banac and Katherine Ver<strong>de</strong>ry eds., p. XVII, note 9. Unfortunately, she<br />
does not employ this distinction when discussing national character in interwar Romania.<br />
4 All studies <strong>de</strong>aling with nationalism concur on this issue. I mention only two of the most<br />
quoted references: Benedict An<strong>de</strong>rson, Imagined Communities. Reflections on the Origin and Spread<br />
of Nationalism, London, Verso, 1983, and Nation and Narration, Homi Bhabha ed., New York,<br />
Routledge, 1990.
3 Craniometry and racial i<strong>de</strong>ntity in interwar Transylvania 125<br />
Yet as all concerned soon came to realise one could not appeal to the reputation of<br />
racial anthropology without disrupting the monopoly on the discursive production<br />
of the nation created by other institutionalised disciplines like history and literature.<br />
As anthropology was brought un<strong>de</strong>r nationalist scrutiny and ma<strong>de</strong> the basis for<br />
racial thinking, its scientific pretensions were increasingly constrained by<br />
numerous conflicts. This was the case mainly because the graphic representation of<br />
the nation envisioned by racial anthropology was bound to find itself struggling for<br />
recognition in the field of nationalist construction 5 . By entering this contested field,<br />
racial anthropologists were therefore compelled to articulate an interpretation of the<br />
nation based on previously unexplored sources. In the following, I shall <strong>de</strong>vote<br />
attention to one of these sources: craniometry.<br />
With the emergence of national schools of anthropology in the nineteenth<br />
century, the i<strong>de</strong>a of racial origins hitherto cultivated by historiography and<br />
literature was given a new impetus. To be sure, speculations about the role of race<br />
in shaping the <strong>de</strong>stiny and history of peoples characterised the <strong>de</strong>velopment of<br />
every European nation 6 . Racial anthropology manoeuvred these narratives of<br />
historical experience and cultural tradition towards the i<strong>de</strong>a of an essential racial<br />
core of the nation. The nation thus came to embody great physical qualities,<br />
symbols of innate virtues transmitted from generation to generation. Once endowed<br />
with a noble genealogy, the nation was then assigned particular physical<br />
characteristics. The nation consequently became a visible, quantifiable entity:<br />
testable characteristics of the human body, such as the cranium or the composition<br />
of blood, were transformed into speculative i<strong>de</strong>as about the nation. Henceforth,<br />
illumination about its <strong>de</strong>scriptions had to come from an un<strong>de</strong>rstan<strong>din</strong>g of its<br />
physical structure and functions.<br />
The new i<strong>de</strong>a of the nation was also inseparable from racial anatomy.<br />
However, the racial terminology employed was rather fluid and was further<br />
un<strong>de</strong>rmined by divergent interpretations. In<strong>de</strong>ed, during the interwar period, race<br />
was severely criticised for its conceptual laxity. Accor<strong>din</strong>gly, Romanian racial<br />
anthropologists struggled to formulate a <strong>de</strong>finition of ‘race’ able to encompass both<br />
the latest <strong>de</strong>velopments in racial science and salient local, nationalist tradition.<br />
Race was thus both a physical entity – <strong>de</strong>scribed by French naturalist and<br />
anthropologist, Joseph Deniker (1852-1918) as being the “sum-total of<br />
somatological characteristics once met with in a real union of individuals, now<br />
scattered in fragments of varying proportions among several ‘ethnic groups’, from<br />
5 Improvements in anthropology’s social and scientific status were not accompanied by major<br />
attempts to institutionalise the discipline. The Romanian Institute of Anthropology was established only<br />
in 1940. See Gh. Pavelescu, Etnografia românească <strong>din</strong> Ar<strong>de</strong>al în ultimii douăzeci <strong>de</strong> ani (1919-1939),<br />
in “Gând românesc”, 7, 1939, p. 462-470 and Ion Chelcea, Le mouvement ethnographique et folklorique<br />
en ces <strong>de</strong>rnières années, in “Archives pour la Science et la Réforme Sociale”, 16 (1943), p. 363-369.<br />
6 Paul Conlinvaux, The Fates of Nations. A Biological Theory of History, New York, Simon &<br />
Schuster, 1980.
126<br />
Marius Turda 4<br />
which it can no longer be differentiated except by a process of <strong>de</strong>licate analysis” 7 –<br />
and a historical symbiosis, both physical and spiritual; the result of specific<br />
geographical conditions 8 .<br />
Craniometry and Racial Cartography: The ‘Dacian Type’<br />
As many anthropologists of the period recognised, there was no consensus<br />
about what constituted race, let alone how many races populated Europe. Attempts<br />
to work through this problem are <strong>de</strong>tectable in the effort to standardise racial<br />
cartography. Here, three mo<strong>de</strong>ls of racial mapping competed for prominence. The<br />
first was proposed by Joseph Deniker, who i<strong>de</strong>ntified six primary races: Northern,<br />
Eastern, Ibero-Insular, Western or Cenevole, Littoral or Atlanto-Mediterranean,<br />
and Adriatic or Dinaric; along with four sub-races: sub-Northern, Vistulian, North-<br />
Western, and sub-Adriatic 9 . Another mo<strong>de</strong>l was outlined by the American racial<br />
cartographer William Z. Ripley (1867-1941), who insisted that there were only<br />
three European races Teutonic, Alpine (Celtic) and Mediterranean 10 . In turn, the<br />
German racial anthropologist Hans F. K. Günther (1891-1968), suggested that<br />
there were five European races: Nordic, Western, Dinaric, Eastern and Baltic 11 .<br />
Importantly, all three authors consi<strong>de</strong>red the cephalic in<strong>de</strong>x to be a reliable<br />
instrument for classification, meaning that what differentiated races was ultimately<br />
cranial capacity: some were dolichocephalic (mainly the Northern and Ibero-<br />
Insular); others were brachycephalic (the Eastern, Western and Dinaric); and,<br />
finally, some were mesocephalic 12 .<br />
Craniology was extremely popular in the nineteenth century. In 1842, the<br />
Swedish anatomist An<strong>de</strong>rs Retzius (1796-1860) first used the ratio of width to<br />
length in or<strong>de</strong>r to distinguish between dolichocephalic and brachycephalic crania,<br />
thus establishing a craniological comparative study of racial groups (see figure 1).<br />
7 J. Deniker, The Races of Man. An Outline of Anthropology and Ethnography, London,<br />
Walter Scott Ltd., 1900, p. 8.<br />
8 During the interwar period the most enticing <strong>de</strong>finition of race as a spiritual category was<br />
offered by the poet and philosopher Lucian Blaga (1895-1961). See for example Lucian Blaga,<br />
Despre rasă ca stil, in “Gândirea”, XIV, 2 (1935), p. 69-84.<br />
9 J. Deniker, The Races of Man. An Outline of Anthropology and Ethnography, London,<br />
Walter Scott Ltd., 1900.<br />
10 William Z. Ripley, The Races of Europe. A Sociological Study, New York, D. Appleton and<br />
Company, 1899.<br />
11 Hans F. K. Günther, Rassenkun<strong>de</strong> Europas, 2 nd ed., München, J. F. Lehmanns, 1926.<br />
12 The respected Hungarian anatomist, Mihály Lenhossék (1863-1937), extensively reviewed<br />
Deniker’s and Ripley’s theories in two articles he <strong>de</strong>voted to the <strong>de</strong>velopment of Hungarian<br />
anthropology. See Mihály Lenhossék, A magyarság anthropológiai vizsgálata, in “Természettudományi<br />
Közlöny” 47, 1915, p.639-640, 757-783; and Európa lakosságának ere<strong>de</strong>te és fajbeli összetétele, in<br />
“Természettudományi Közlöny”, 50, 697-698 (1918): 269-293. For the Romanian evaluation, see<br />
Iordache Făcăoaru, Socialanthropologia ca ştiinţă pragmatică, in “Buletin eugenic şi biopolitic”, 9,<br />
9-10 (1938), p. 352-365.
5 Craniometry and racial i<strong>de</strong>ntity in interwar Transylvania 127<br />
It was thereafter assumed that craniology could provi<strong>de</strong> a basis for claims that<br />
original, pure races had their correspon<strong>din</strong>g, homogeneous cranial features, either<br />
dolichocephalic or brachycephalic. Racial purity could also be documented through<br />
craniometrical analysis: arithmetic average could reveal whether the racial type<br />
was ‘pure’ or ‘cross-bred’. Craniologists assumed that the more measurements and<br />
in<strong>de</strong>xes of racial type to near the arithmetic average value, the more a given racial<br />
type could be un<strong>de</strong>rstood as pure; conversely, the more a racial type diverged from<br />
this i<strong>de</strong>al average, the more ‘cross-bred’ it was 13 .<br />
Fig. 1. Eugène Pittard: The Brachycephalic and Dolicocephalic Crania<br />
From Les Peuples <strong>de</strong>s Balkans. Esquisses Anthropologique (1916).<br />
13 See the critique provi<strong>de</strong>d by G. M. Morant, A Preliminary Classification of European Races<br />
Based on Cranial Measurements, in “Biometrika”, 20, 3-4 (1928), p. 301-375.
128<br />
Marius Turda 6<br />
Retzius’ system suffered successive transformations, inclu<strong>din</strong>g new in<strong>de</strong>x<br />
categories, as well as various combinations between the cephalic in<strong>de</strong>x and the<br />
facial in<strong>de</strong>x. Towards the end of the nineteenth century, craniometry could claim<br />
the support of such diverse scholars as the German pathologist, Rudolf Virchow<br />
(1821-1902), and the English statistician, Karl Pearson (1857-1936). It was also<br />
during this period that growing scepticism with respect to the utility of cranial<br />
research for racial purposes led many lea<strong>din</strong>g anthropologists to question its<br />
scientific cre<strong>de</strong>ntials 14 .<br />
Craniology, like any other form of racial research during the interwar period,<br />
had strong i<strong>de</strong>ological connotations. For example, an oft-voiced motive<br />
un<strong>de</strong>rpinning Romanian racial anthropology was the notion that the territories<br />
constituting Greater Romania had been frequently inva<strong>de</strong>d (from the Romans of<br />
the Antiquity to the Magyars of the Middle Ages and the Jews of mo<strong>de</strong>rn times).<br />
This i<strong>de</strong>a was neither new nor specifically Romanian: the countries of Central and<br />
Southeast Europe (especially the Balkans) have been repeatedly singled out as<br />
extremely heterogeneous ethnic regions. But Romanians were rather late in<br />
producing a common racial narrative for their territories, which had been the focus<br />
of other competing racial anthropologies before 1918 (Hungarian, German,<br />
Serbian, Bulgarian or Russian) 15 . Not surprisingly, it was a French anthropologist,<br />
Eugène Pittard (1867-1962), who produced one of the first racial researches in<br />
Transylvania after 1918 16 . In Recherches anthropologiques sur les Roumains <strong>de</strong><br />
Transylvanie, Pittard en<strong>de</strong>avoured to verify the claim that Romanians from the Old<br />
Kingdom were dolichocephalic, whilst those from Bukovina and Transylvania<br />
were brachycephalic 17 .<br />
In parallel, racial research focused on the differences between the cranial<br />
characteristics of Romanians and Hungarians in Transylvania. Thus, the Hungarian<br />
anatomist, Jenő Davida (1884-1929), contributed to the discussion with an article<br />
entitled “Beiträge zur Kraniologie <strong>de</strong>r Magyaren und <strong>de</strong>r siebenbürgischen<br />
Walachen”. Davida used the cranial collection, already existing at the Hungarian<br />
University of Cluj (Kolozsvár) prior to 1919, within which he thought that he had<br />
14 In 1890, the Hungarian anthropologist, Aurel Török (1842-1912), produced one of the most<br />
substantial critiques of craniometry, Grundzüge einer systematischen Kraniometrie - arguably the<br />
most <strong>de</strong>tailed craniological analysis of a single skull: 5371 measurements. See Aurel V. Török,<br />
Grundzüge einer Systematischen Kraniometrie, Stuttgart, Verlag von Fer<strong>din</strong>and Enke, 1890.<br />
15 See for example Jovan Cvijić, La Péninsule Balkanique. Géographie humaine, Paris,<br />
Libraire Armand Colin, 1918.<br />
16 Already in 1916 Pittard produced a survey of the peoples in the Balkans, which he analysed<br />
from the perspectives of racial anthropology. See Eugène Pittard, Les Peuples <strong>de</strong>s Balkans. Esquisses<br />
Anthropologique, Paris, Neuchatel, 1916.<br />
17 Eugène Pittard, Recherches anthropologiques sur les Roumains <strong>de</strong> Transylvanie, in “Revue<br />
anthropologique”, 29, 3-4 (1919), p. 57-76. He presented the same arguments in his La Roumanie,<br />
Paris, Éditions Bossard, 1917.
7 Craniometry and racial i<strong>de</strong>ntity in interwar Transylvania 129<br />
found “pure” Hungarian and Romanian crania. Those Hungarian came from largely<br />
Protestant communities, whilst the Romanian crania were collected from Greek-<br />
Orthodox and Greek-Catholic communities 18 . A similar argument was advanced by<br />
the Romanian physician and anatomist, Victor Papilian (1888-1956), in one of his<br />
articles, Nouvelles recherches anthropologiques sur la tête <strong>de</strong>s Roumains <strong>de</strong><br />
Transylvanie. Papilian hoped to <strong>de</strong>monstrate the existence of “special<br />
cephalometric characteristics” amongst Romanians in Transylvania. He reached the<br />
following conclusions: the cranial characteristics of Romanians from Transylvania<br />
differed from both those of Romanians in the Old Kingdom and Hungarians in<br />
Transylvania; compared with to the latter groups, the former were<br />
“hyperbrachephalic” and “mesocephalic” 19 .<br />
Given the use of the tan<strong>de</strong>m dolichocephalic-brachycephalic in most of the<br />
analytical discourses on anthropological writings <strong>de</strong>aling with ethnic groups in<br />
Transylvania – particularly the alleged racial divi<strong>de</strong> between Romanians from the<br />
Old Kingdom and those from the newly united provinces, as well as between<br />
Romanians and Hungarians – the conclusions reached by craniometry were<br />
politically contested. One radical interpretation was produced by the sociologist<br />
and anthropologist, Ion Chelcea (1902-1991), in his study, “Tipuri <strong>de</strong> cranii<br />
româneşti <strong>din</strong> Ar<strong>de</strong>al (Cercetare antropologică)” 20 . Chelcea based his analysis on<br />
the crania collection existing in the Museum of Natural History in Vienna,<br />
assembled by the Austrian anthropologist, Augustin Weisbach (1836-1914) in the<br />
second half of the nineteenth century. Chelcea pushed his craniological research to<br />
a more unorthodox level than Pittard, Davida or Papilian. Methodologically, he<br />
followed the craniological principles outlined by the German anthropologist,<br />
Rudolf Martin (1864-1925) in his 1914 Lehrbuch <strong>de</strong>r Anthropologie, namely<br />
individual measurements of cranium (length, breadth, diameter, and so on) 21 . Based<br />
on these principles, Chelcea grouped Romanian crania into five racial types:<br />
Roman-Mediterranean (or Ibero-Mediterranean); Nordic, Kurgan, Dinaric, Dacian,<br />
and Avar-Turanic (see Figure 2) 22 . Practically, however, he followed the Romanian<br />
nationalist tradition, and thus suggested the existence of a “Dacian racial type”,<br />
which was to be found especially amongst the inhabitants of the Apuseni (Western)<br />
Mountains in Transylvania. (See Figures 3 and 4)<br />
18 Jenő Davida, Beiträge zur Kraniologie <strong>de</strong>r Magyaren und <strong>de</strong>r siebenbürgischen Walachen,<br />
in “Anatomischer Anzeiger”, 66, 1-3 (1928), p. 30-42.<br />
19 Victor Papilian, Nouvelles recherches anthropologiques sur la tête <strong>de</strong>s Roumains <strong>de</strong><br />
Transylvanie, in “Revue anthropologique”, 33, 9-10 (1923), p. 337-341.<br />
20<br />
Ion Chelcea, Tipuri <strong>de</strong> cranii româneşti <strong>din</strong> Ar<strong>de</strong>al (Cercetare antropologică), in<br />
“Memoriile Secţiunii Ştiinţifice”, seria 3, vol. 10 (1934/35), p. 341-368.<br />
21 Rudolf Martin, Lehrbuch <strong>de</strong>r Anthropologie in systematischer Darstellung mit beson<strong>de</strong>rer<br />
Berücksichtigung <strong>de</strong>r anthropologischen Metho<strong>de</strong>n, Jena, Gustav Fischer, 1914.<br />
22 I. Chelcea, Tipuri <strong>de</strong> cranii româneşti <strong>din</strong> Ar<strong>de</strong>al (Cercetare antropologică), p. 360-362.
130<br />
Marius Turda 8<br />
Fig. 2. Ion Chelcea: Racial In<strong>de</strong>xes for Different Races from Tipuri <strong>de</strong> cranii româneşti <strong>din</strong> Ar<strong>de</strong>al<br />
(Cercetare antropologică) (1934/1935).
9 Craniometry and racial i<strong>de</strong>ntity in interwar Transylvania 131<br />
Fig. 3. Ion Chelcea: The Racial In<strong>de</strong>xes of the ‘Dacian Type’<br />
From “Tipuri <strong>de</strong> cranii româneşti <strong>din</strong> Ar<strong>de</strong>al (Cercetare antropologică)” (1934/1935).<br />
Fig. 4. Ion Chelcea: The ‘Dacian Type’<br />
From “Tipuri <strong>de</strong> cranii româneşti <strong>din</strong> Ar<strong>de</strong>al (Cercetare antropologică)” (1934/1935).
132<br />
Marius Turda 10<br />
This obsession with craniology was disseminated so as to make the racist logic<br />
of anthropology seem natural. As played out in the conceptions about racial<br />
belonging outlined in his article, the anthropological permutations in Chelcea’s<br />
reasoning suggest that he was following a specific anthropological tradition, for he<br />
found it perfectly possible to differentiate between Romanian crania from<br />
Transylvania and the rest of Romania. However, as Figure 4 shows, Chelcea’s<br />
<strong>de</strong>scription of “Dacian” cranial characteristics bears more than a passing resemblance<br />
to other anthropological writings. The graphic illustration of this resemblance does<br />
not only bespeak a direct influence, but also is testimony to the way that racial<br />
anthropology turned nationalist, and became obsessed with racial origins.<br />
Yet to recognise the disturbing insistence with racial attributes, one must<br />
investigate racial studies not only in their most technical formulations (charts,<br />
diagrams, mathematical equations and so on) but also in the popularly reiterated<br />
images that traversed interwar philosophy, literature, and medicine, amongst other<br />
fields of study 23 . In other contemporary responses to this problem, writers,<br />
philosophers and sociologists often imagined national metamorphoses based on<br />
real or imaginary racial content 24 . More generally, discussions on national essence<br />
in the interwar period frequently returned to an emphasis on national<br />
metamorphosis, as this was an image through which the assumptions of racial<br />
individuality could be correlated with the recognition of ethnic diversity. The<br />
problem of national essence was especially exacerbated at the juncture of racial<br />
individuality and ethnic diversity, for it was here that fundamental relation between<br />
majority and minority was articulated; and during this period, racial anthropology<br />
was the mechanism called upon to perform this articulation.<br />
Eugenics and Racial I<strong>de</strong>ntity in Transylvania<br />
Within the general racial representations of the Romanians, the racial<br />
eugenicist Iordache Făcăoaru helped to construct a second tradition,<br />
complementary to yet distinct from that set out by other scholars. He criticised the<br />
racial typologies proposed by foreign researches, like the Austrian ethnologist<br />
Viktor Lebzelter (1889-1936) for example 25 , and proposed a more rigorous analysis<br />
of Romanian racial characteristics. Furthermore, whereas Chelcea or Davida<br />
expressed restrained interest in connecting racial anthropology with territorial<br />
claims, Făcăoaru respon<strong>de</strong>d by constructing a Romanian racial ontology, inclu<strong>din</strong>g<br />
23 For the relationship between racial anthropology and eugenics in interwar Romania see<br />
Maria Bucur, Eugenics and Mo<strong>de</strong>rnization in Interwar Romania, Pittsburgh, University of Pittsburgh<br />
Press, 2002.<br />
24 See for example Ion Foti, Concepţia eroică a rasei, Bucureşti, Biblioteca Eroică Generaţia<br />
nouă’, 1936; and Alexandru Randa, Rasism românesc, Bucureşti, I.E. Torouţiu, 1941.<br />
25 See Viktor Lebzelter, “La Répartition <strong>de</strong>s Types Raciaux Romano-Méditerranéens en<br />
Roumanie”, in “L’Anthropologie”, 45, 1-2 (1935), p. 65-69.
11 Craniometry and racial i<strong>de</strong>ntity in interwar Transylvania 133<br />
all territories where Romanians could be found 26 . The racial history of Romanians<br />
became for him an occasion for an investigation into the relationship between<br />
heredity and nationalist reflection. A new national politics required a committed<br />
racial anthropology. As Făcăoaru openly stated: “In our national politics,<br />
anthropology has the role to clarify some of the most important issues concerning<br />
our political rights over the territory we possess and over territories we do not<br />
possess” 27 . In proffering this assumption, Făcăoaru ma<strong>de</strong> clear reference to the new<br />
direction in Romanian national politics, which had done so much to lead<br />
intellectuals and scientists of this period to re-evaluate their importance as<br />
participants to the nationalist scene 28 . Furthermore, <strong>de</strong>spite his critical attitu<strong>de</strong><br />
towards foreign anthropological studies of Romanians, when it came to explaining<br />
racial variety and composition, Făcăoaru had to rely on the racial taxonomies<br />
produced by Deniker, Ripley and others. Such methodological strategy is most<br />
visible in Făcăoaru’s most elaborated racial study, Criteriile pentru diagnoză<br />
rasială (1935) 29 . He accepted six criteria for racial classification: height, the<br />
cephalic in<strong>de</strong>x, the facial in<strong>de</strong>x, the nasal in<strong>de</strong>x, eye colour, and hair colour (see<br />
Figure 5). Based on these criteria, Făcăoaru then i<strong>de</strong>ntified four principal races:<br />
Alpine, Dinaric, Mediterranean and Nordic; and five secondary races: Dalic, East-<br />
European, Oriental, West-Asian and Indian 30 .<br />
By the late 1930s, Făcăoaru became not only a noted eugenicist but also a<br />
highly-praised racial anthropologist. In 1939, he published an article in Zeitschrift<br />
für Rassenkun<strong>de</strong>, the journal edited by the German racial anthropologist and Nazi<br />
supporter, Freihher von Eickstedt (1892-1965), in which he assessed the<br />
importance of economic and social contexts in the preservation of racial<br />
characteristics 31 . He further <strong>de</strong>veloped these arguments in the study of the racial<br />
26<br />
See Iordache Făcăoaru, Cercetări antropologicice în patru sate <strong>din</strong> Transnistria.<br />
Unpublished manuscript (1943). Microfilm, Fond 2242, Opis no. 1, RG-31.004, Reel 4. Holocaust<br />
Memorial Museum Institute (I should like to thank Radu Ioanid and Carl Modig for their help in<br />
obtaining this manuscript). A similar perspective was advocated by another prominent Romanian<br />
eugenicist, Petru Râmneanţu, Românii <strong>din</strong>tre Morava şi Timoc şi continuitatea spaţiului lor etnic cu al<br />
Românilor <strong>din</strong> Banat şi <strong>din</strong> Timocul bulgar, in “Buletin eugenic şi biopolitic”, 12, 1-4 (1941), p. 40-62.<br />
27 Iordache Făcăoaru, Socialantropologia ca ştiinţă pragmatistă, in “Buletin eugenic şi<br />
biopolitic”, 9, 9-10 (1938), p. 358.<br />
28 For a discussion of the nationalist politics of interwar Romania see Irina Livezeanu, Cultural<br />
Politics in Greater Romania: Regionalism, Nation Buil<strong>din</strong>g and Ethnic Strife, 1918-1930, Ithaca,<br />
Cornell University Press, 1995.<br />
29 The study was first published as Criteriile pentru diagnoză rasială, in “Buletin eugenic şi<br />
biopolitic” 6, 10-11-12 (1935): 341-368; and then as a brochure in the collection edited by the<br />
Institute of Hygiene and Social Hygiene from Cluj. See I. Făcăoaru, Criteriile pentru diagnoză<br />
rasială, Cluj, Tip. Universală, 1936.<br />
30 I. Făcăoaru, Criteriile pentru diagnoză rasială, p. 11-21.<br />
31 I. Făcăoaru, Beitrag zum Studium <strong>de</strong>r wirtschaftlichen und sozialen Bewährung <strong>de</strong>r Rassen,<br />
“Zeitschrift für Rassenkun<strong>de</strong>”, 9, 1 (1939), p. 26-39.
134<br />
Marius Turda 12<br />
structure of the rural population in Romania 32 . Făcăoaru was <strong>de</strong>voted to <strong>de</strong>veloping<br />
a bio-political programme, and one should locate his racial arguments within this<br />
ambition. The fact that racial differentiation and classification were explicitly<br />
contextualised within the purpose of an ethno-pedagogy should alert us when it<br />
comes to the use of categories such as science and politics in referring to interwar<br />
racial anthropology. Făcăoaru ma<strong>de</strong> it clear that the final goal of racial<br />
anthropology was to <strong>de</strong>termine the “right to lea<strong>de</strong>rship of those superior”, namely<br />
those belonging to races <strong>de</strong>emed superior 33 . Făcăoaru further <strong>de</strong>veloped his racial<br />
theories into a synopsis of “ethnic hierarchy” in one of his most controversial<br />
articles, “Valoarea biorasială a naţiunilor europene şi a provinciilor româneşti”.<br />
There are three main i<strong>de</strong>as concerning Făcăoaru in this article: racial composition,<br />
racial hierarchy and Romania’s racial diversity. All three i<strong>de</strong>as were based on the<br />
relationship between race, blood and spiritual achievements 34 .<br />
In or<strong>de</strong>r to <strong>de</strong>termine the racial composition of the main European nations,<br />
Făcăoaru claimed to have synthesised the main racial theories of his time, and<br />
in<strong>de</strong>ed he utilised no less than 25 racial terms in his study. Thus, for example,<br />
Bulgarians were composed of the following racial components: M41%; D-A24%;<br />
A15%; Pas-Mo12% and N8% (M=Mediterranean; D-A=Dinaric-Alpine;<br />
A=Alpine; Pas-Mo= Paleoasiatic-Mongoloid; and, finally, N=Nordic); Germans<br />
were composed of N50%; A20%; D15%; E6%; O5%; M2%; L1%, Mo1%<br />
(E=East-European; O=Oriental; L=Lapoid); Romanians were composed of A29%;<br />
M19%; N14%; E12%; D11%; X10%; O3%; Da2% (Da=Dalic; X=Atlantid); whilst<br />
Hungarians were composed of E35%; D20%; C-Mo20%; A15%, N5%, Mo4% and<br />
M1% (C-Mo=Caucasian-Mongoloid) (See Figure 5) 35 .<br />
Next, Făcăoaru surveyed the “biological value” of European races, namely<br />
their biological and spiritual value. He divi<strong>de</strong>d them into “over-endowed races”<br />
(+), “medium-endowed race” (±); and “un<strong>de</strong>r-medium races” (-). Accor<strong>din</strong>g to this<br />
diagram, Swe<strong>de</strong>s were placed on the top of the chart with (+) 80%; (±) 0% and (-)<br />
20%; Romanians were sixth, based on the following data (+) 26%; (±) 33%; and (-)<br />
41%; whilst Hungarians occupied one of the last places, consi<strong>de</strong>ring that they were<br />
just (+) 5%; (±) 21%; and (-) 74% (See Figures 7 and 8) 36 .<br />
Finally, Făcăoaru focused on the “biological value of the Romanian<br />
population” from the geographical/historical regions constituting Romania, namely<br />
32 I. Făcăoaru, Structura rasială a populaţiei rurale <strong>din</strong> România, Bucureşti, Tip. Curţii Regale<br />
F. Göbl, 1940.<br />
33 I. Făcăoaru, Structura rasială a populaţiei rurale <strong>din</strong> România, p. 16 (italics in original).<br />
34 I. Făcăoaru, Valoarea biorasială a naţiunilor europene şi a provinciilor româneşti, in<br />
“Buletin eugenic şi biopolitic” , 14, 9-10 (1943), p. 278-310.<br />
35 Ibi<strong>de</strong>m, p. 280-281. The less known “Dalic” and “Atlantid” races are sub-divisions of the<br />
Nordic race.<br />
36 Ibi<strong>de</strong>m, p. 283.
13 Craniometry and racial i<strong>de</strong>ntity in interwar Transylvania 135<br />
Bukovina, the Banat, Transylvania, Crişana-Maramureş (termed the “Western<br />
provinces”); Moldavia, Bessarabia, Transnistria (the so-called “Eastern<br />
provinces”); and Oltenia, Muntenia and Dobrudja (or the “Southern provinces”).<br />
Both rural and urban populations (male and female) were examined, and Făcăoaru<br />
employed four criteria upon which the “bio-racial level” of these samples of the<br />
population was established: economic efficiency, social mobility, military<br />
propensity, and spiritual <strong>de</strong>velopment 37 . The conclusions are, as expected, the<br />
reflection of Făcăoaru’s own nationalist commitment. Thus, the “Western<br />
provinces (Bukovina, Transylvania and the Banat) are at the highest biological<br />
level; the Eastern provinces (Moldavia, Bessarabia and Transnistria) occupy an<br />
intermediary place, while the Southern provinces (Oltenia, Muntenia and<br />
Dobrudja) are last”. The rest of his conclusions suggest the same stereotypical and<br />
simplistic vision: superior racial qualities are to be found amongst urban, educated<br />
and wealthy social classes 38 .<br />
Fig. 5. Iordache Făcăoaru: Racial Diagnosis From Criteriile pentru diagnoză rasială (1935).<br />
37 I. Făcăoaru, Valoarea biorasială a naţiunilor europene şi a provinciilor româneşti, p. 292.<br />
38 Ibi<strong>de</strong>m, p. 306-307.
136<br />
Marius Turda 14<br />
Fig. 6. Iordache Făcăoaru: Racial Composition of European Nations<br />
From “Valoarea biorasială a naţiunilor europene şi a provinciilor româneşti” (1943).<br />
Fig. 7. Iordache Făcăoaru: Biological Value of European Nations<br />
From “Valoarea biorasială a naţiunilor europene şi a provinciilor româneşti” (1943).
15 Craniometry and racial i<strong>de</strong>ntity in interwar Transylvania 137<br />
Fig. 8. Iordache Făcăoaru: Biological Hierarchy of European Nations<br />
From “Valoarea biorasială a naţiunilor europene şi a provinciilor româneşti” (1943).<br />
Romania’s racial diversity was a problem that fascinated protagonists of the<br />
<strong>de</strong>bate about the nation in interwar Romania. Not many followed Făcăoaru’s radical<br />
version of national i<strong>de</strong>ntity, but he communicated in racial terms what others<br />
struggled to express in poetic or philosophic terms 39 . Ultimately, what transpired<br />
from Făcăoaru’s racial analysis is the complete veneration for bi-polar and<br />
stereotypical interpretations of the nation. It was taken for granted that, as there were<br />
superior and inferior races, there must be a racial engine of superior origin within the<br />
nation, and Făcăoaru located it amongst the Romanians of Transylvania 40 .<br />
39 The classical example can be found in the work of the Romanian poet and philosopher of<br />
culture, Lucian Blaga (1895-1961), especially in his Trilogia Culturii (1944).<br />
40 See also Iordache Făcăoaru, Amestecul rasial şi etnic în România, in “Buletin eugenic şi<br />
biopolitic”, 9, 9-10 (1938), p. 276-287.
138<br />
Marius Turda 16<br />
Related to Făcăoaru’s theory of racial difference was another significant<br />
aspect characterising racial anthropology in interwar Romania: the existence of a<br />
specific racial type. In fact, precisely the extent to which it was repeatedly<br />
reiterated, this emphasis on racial singularity served continually to reproduce an<br />
i<strong>de</strong>ological distinction between social and somatic, political and biological aspects<br />
of the nation. The racial type in its singularity posed the question of national<br />
metamorphosis; that is, the process of viewing national belonging through a twopronged<br />
process: one internal (classification and differentiation); the other external<br />
(<strong>de</strong>lineating relations to other racial groups). The particularity of the nation was<br />
then embodied in an i<strong>de</strong>al racial type, a hypostasis in which national<br />
metamorphosis found its quintessential form in nature, culture and spirit.<br />
Conclusion<br />
In interwar Romania, an impressive emphasis was placed upon racial<br />
characteristics and their connection to physical mechanisms of i<strong>de</strong>ntification and<br />
classification. They were also associated with all the other processes intrinsic to the<br />
discussion on national i<strong>de</strong>ntity, such as national particularity, historical <strong>de</strong>stiny,<br />
ethnic assimilation and racial supremacy. Moreover, to engage in discussions about<br />
national essence and racial character during the interwar period was also to focus<br />
on physical <strong>de</strong>scriptions, and thus on the nation as a physical entity existing in and<br />
through its exchanges with other nations and races. By association with traditional<br />
nationalist values, but also in terms with the political climate of the period, racial<br />
anthropology opened onto racist and anti-Semitic questions. It is for this reason<br />
that, towards the end of the 1930s, Romanian national anthropology more closely<br />
resembled a political programme than scientific research. In the dialogue between<br />
science and politics, the same motivations that universalised racial anthropology<br />
also nationalised it; the same <strong>de</strong>velopments that ma<strong>de</strong> craniometry fundamental to<br />
anthropology also gave rise to their championing within the contested field of<br />
national i<strong>de</strong>ntification.
A CASE STUDY IN FASCIST IDEOLOGICAL PRODUCTION:<br />
CORNELIU CODREANU’S<br />
FOR MY LEGIONARIES (THE IRON GUARD)<br />
Paul Jackson<br />
Oxford Brookes University<br />
Introduction – the study of fascism through<br />
its i<strong>de</strong>ological production<br />
The i<strong>de</strong>ology of Codreanu’s Iron Guard is of perennial interest to scholars of<br />
generic fascism because of its fusion of sacred recourses drawn from the Orthodox<br />
Church alongsi<strong>de</strong> a vicious ultra-nationalism that was steeped in the experiences of<br />
the First World War. A mood of national shortcomings marked interwar Romania,<br />
<strong>de</strong>spite the fact that the country emerged from the cauldron of the war greatly<br />
enlarged thanks to the treaties of Neuilly and Trianon. During the interwar period<br />
the country had to contend with a far more diverse ethnic makeup, alongsi<strong>de</strong> an<br />
increasingly literate society who <strong>de</strong>sired mo<strong>de</strong>rnising reforms. Such aspirations<br />
were hampered due to an over-populated state sector, and a largely stagnant<br />
economy. In the main eschewing the left, many of the country’s interwar<br />
i<strong>de</strong>ologues ten<strong>de</strong>d forward resolutions to these tensions through nationalist politics.<br />
For his part, Codreanu offered a type of fascism that combined the regeneration of<br />
Romania with a sense of sacrifice and martyrdom unequalled in fascist i<strong>de</strong>ologies.<br />
The basic premise of this paper is that a close analysis of a key piece of his<br />
i<strong>de</strong>ological production, his political autobiography For My Legionaries (The Iron<br />
Guard), through the lens of current thinking within generic fascist studies will cast<br />
fresh light on this topic and generate a new rea<strong>din</strong>g of his i<strong>de</strong>ology.<br />
However, before doing so it is important to note that the study of i<strong>de</strong>ologies –<br />
and especially the complex <strong>de</strong>bate concerning the nature of fascist i<strong>de</strong>ology (see<br />
below) – is an inherently difficult task, one in which researchers are presented with<br />
myriad possible techniques to inform their inquiry. In short, the study of i<strong>de</strong>ology is<br />
littered with many conceptual problematics of how to construe meaning in such<br />
work, and as a consequence such analysis bears a closer relation to the hermeneutical<br />
work of literary criticism that to the empirical investigations more typical of the work<br />
„<strong>Anuarul</strong> <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> «G. Bariţ» <strong>din</strong> Cluj-Napoca”, tom. XLV, 2006, p. 139–168
140<br />
Paul Jackson 2<br />
of historians and political scientists 1 . The reason for attempting to surmount these<br />
difficulties lies in the fact that the study of the i<strong>de</strong>ologies of political actors is of<br />
fundamental importance to un<strong>de</strong>rstan<strong>din</strong>g their behaviour, alongsi<strong>de</strong> the behaviour of<br />
those they sought to influence. Consequently, this is an area of analysis that is too<br />
important to leave uncharted because its problematics appear to great to overcome, or<br />
because a conflicting school of thought will disagree with some assertions. To help<br />
combat such confusion, it is imperative that researchers in this field <strong>de</strong>velop an acute<br />
sense of methodological self-consciousness in or<strong>de</strong>r to justify the fin<strong>din</strong>gs of their<br />
assertions and <strong>de</strong>monstrate that, though their conclusions will not be foun<strong>de</strong>d upon<br />
the same epistemological level of truth as empirical surveys of historical events, their<br />
rea<strong>din</strong>gs have been intelligently pursued and contain an inner logic which can be<br />
clearly grasped by those who may find the analysis of interest when conducting<br />
related research in the field. It is to this task that I now turn.<br />
Political religion and a cluster of concepts<br />
for <strong>de</strong>veloping rea<strong>din</strong>gs of fascist i<strong>de</strong>ological production<br />
As a point of <strong>de</strong>parture for analysing the i<strong>de</strong>ology presented by Codreanu, the<br />
<strong>de</strong>signation of the work as distinctly manifesting a form of fascism may seem<br />
somewhat presumptuous. It is the purpose of this section to <strong>de</strong>lineate what is, at<br />
least for heuristic purposes, meant by fascism, and to forward a set of categories<br />
whereby one can extend this working <strong>de</strong>finition into a useful framework through<br />
which researchers can produce hermeneutics of fascist i<strong>de</strong>ological production, such<br />
as For My Legionaries (The Iron Guard).<br />
Asi<strong>de</strong> from nominalist viewpoints that <strong>de</strong>ny the existence of generic patterns to<br />
the radical nationalisms of the interwar period, and mono-causal Marxist positions<br />
that insist on viewing generic fascism as a form of capitalist <strong>de</strong>fence against the<br />
impen<strong>din</strong>g economic revolution of Marxist communism, there exists a growing pool<br />
of scholars who form another school, the “new consensus”, who see a range of<br />
interesting patterns that help researcher un<strong>de</strong>rstand fascist i<strong>de</strong>ology, and <strong>de</strong>lineate<br />
between fascist and non fascist movements 2 . Key figures in this school inclu<strong>de</strong> Roger<br />
Griffin, who <strong>de</strong>signates the core of generic fascism lying in endless permutations of<br />
palingenetic (rebirth) myth combined with “ultra-nationalism”, a highly emotive<br />
1 In fact, the comparison with literary hermeneutics is a fruitful one for conceiving of the task<br />
of analysing i<strong>de</strong>ologically marked material. Just as a literary critic may look for a series of related<br />
themes in a work of fiction and then highlight the nuances of the way the author has <strong>de</strong>alt with them<br />
to produce a „rea<strong>din</strong>g” of a novel, so the analyst of i<strong>de</strong>ologies uses similar techniques when studying<br />
political texts to <strong>de</strong>velop their rea<strong>din</strong>g of the i<strong>de</strong>ology contained therein. Of course, such an approach<br />
is beset with the problem of subjectivity, manifesting itself both in the various opinions presented by<br />
the author of the text, alongsi<strong>de</strong> the inescapable problem of the preconceptions of the analyst<br />
potentially hin<strong>de</strong>ring intelligent dissection of the work in question.<br />
2 Roger Griffin, The Primacy of Culture. The Current Growth (or Manufacture) of Consensus<br />
within Fascist Studies, in „The Journal of Contemporary History”, vol. 37, 2002, no. 1, p. 21-43.
3 A case study in fascist i<strong>de</strong>ological production 141<br />
nationalist politics that seeks to usurp the institutions of liberal <strong>de</strong>mocratic<br />
parliamentary procedure 3 ; Roger Eatwell, who forwards an i<strong>de</strong>al type that<br />
emphasises fascism as a national “third way” between liberalism and communism<br />
that offers “social rebirth” 4 ; and Stanley Payne who also asserts that it was an<br />
nationalist i<strong>de</strong>ology characterised by “creative <strong>de</strong>struction” to usher in a new era” in<br />
his typological <strong>de</strong>scription of fascism 5 . The common factor between these theorists is<br />
the sense of an impen<strong>din</strong>g new age brought about through fascist agency as being a<br />
central factor to the highly charged nationalism of fascist movements. Other theorists<br />
of the i<strong>de</strong>ology inclu<strong>de</strong> Robert Paxton, whose Anatomy of Fascism suggests that<br />
fascisms, inclu<strong>din</strong>g the Iron Guard, can be seen to exhibit five stages. Through this<br />
i<strong>de</strong>al type the Iron Guard reached stage four, the attainment of power 6 . Finally,<br />
perhaps the most fruitful area of recent enquiries exploring its i<strong>de</strong>ological dynamics<br />
comes from the work of Emilio Gentile, who has <strong>de</strong>veloped his own, influential<br />
variant on the concept of political religion to investigate the workings of the<br />
i<strong>de</strong>ology. In doing so he has eschewed a simple <strong>de</strong>finition of the concept and instead<br />
adopted a “cluster” concept whereby a series of interrelated phenomena (which<br />
inclu<strong>de</strong>s political religion, totalitarianism, the new man and palingenetic myth)<br />
manifest fascism when they appear in a discrete i<strong>de</strong>ological matrix 7 .<br />
Seeking a syncretic <strong>de</strong>finition of complex socio-political phenomena, the<br />
approach of clustering related concepts will be used by this paper to construct a set<br />
of categories for analysing i<strong>de</strong>ological production by members of the fascist<br />
intelligentsia (though the term is used here somewhat loosely). This is consciously<br />
pursued in or<strong>de</strong>r to highlight that, following Gentile, fascist i<strong>de</strong>ology can be seen to<br />
comprise of a cluster of interrelated traits, yet in isolation these qualities can also<br />
be seen in a wi<strong>de</strong> variety of other political i<strong>de</strong>ologies. Therefore, in contrast to using<br />
the <strong>de</strong>fining terms for the i<strong>de</strong>ology in an exclusivist fashion, a clustering approach<br />
allows researchers to approach problematic areas with a methodologically plural<br />
strategy <strong>de</strong>rived from a range of political theorists. Further, this approach explicitly<br />
rejects the exclusivist and essentialist atmospheres so often associated with the<br />
<strong>de</strong>fining of political concepts. The cluster that I am forwar<strong>din</strong>g will unpack the<br />
following <strong>de</strong>scription of interwar fascist i<strong>de</strong>ology:<br />
A series of ultra-nationalist i<strong>de</strong>ologies that in their external manifestations<br />
and historical reference points were profoundly affected by the events, and<br />
3 Roger Griffin, The Nature of Fascism, London, Routledge, 1993.<br />
4 Roger Eatwell, Fascism: A History, London, Pimlico, 2003.<br />
5 Stanley Payne, A History of Fascism, 1914-1945, London, UCL Press, 1995, p. 8.<br />
6 Robert O. Paxton, The Anatomy of Fascism, London, Penguin, 2004.<br />
7 Emilio Gentile, The Sacralisation of Politics: Definitions, Interpretations and reflections on<br />
the Question of Secular Religion and Totalitarianism, in „Totalitarian Movements and Political<br />
Religions”, vol. 1, 2000, No. 1, p. 18-55. For a more <strong>de</strong>tailed summery of the principles of clustering<br />
i<strong>de</strong>ological characteristics, see Roger Griffin, Cloister or Cluster? The Implications of Emilio<br />
Gentile’s Ecumenical Theory of Political Religion for the Study of Extremism, in „Totalitarian<br />
Movements and Political Religions”, vol. 6, 2005, No. 2, p. 33-52.
142<br />
Paul Jackson 4<br />
especially militarised nationalisms, of the First World War, and saw<br />
themselves as mo<strong>de</strong>rnising forces. These i<strong>de</strong>ologies were highly sensitive to<br />
a sense of iiberfremdung (literally being overtaken by foreign and alien<br />
forces) that placed the organic i<strong>de</strong>a of the nation in a state of danger and<br />
<strong>de</strong>ca<strong>de</strong>nce. This inculcated a lack of trust in the mechanisms of the state and<br />
necessitated its replacement with a mo<strong>de</strong>rn totalitarian state to secure what<br />
they perceived in the best interests of the future life of the nation. This sense<br />
of political and cultural crisis engen<strong>de</strong>red a sense of liminality, or living<br />
between two historical epochs, fermenting the production of political myths<br />
that narrated the potential dawn of a new age for the organic nation. This<br />
sense of liminality inculcated a need for charismatic lea<strong>de</strong>rs and communitas<br />
movements to <strong>de</strong>velop, which <strong>de</strong>veloped syncretic relationships with past<br />
myths and histories in or<strong>de</strong>r to inspire hope for a “purified” future for the<br />
nation. Such a process impregnated their i<strong>de</strong>ological matrixes with sacred<br />
elements, resulting in these i<strong>de</strong>ologies becoming political religions. In their<br />
extreme form these i<strong>de</strong>ologies also sought an anthropological revolution and<br />
the creation of a nationalised “new man”.<br />
We will begin to unpack this cluster with the impact of the First World War.<br />
It is clear that, across all the belligerent nations, the effects of total war created a<br />
series of nationalised myths. Also, the war not only <strong>de</strong>monstrated the immense<br />
<strong>de</strong>structive power of the mo<strong>de</strong>rn state, but also highlighted the ability for them to<br />
make large incursions into an individual’s life in the name of a “sacred duty”<br />
towards the nation. Across Europe during and after the war national myths<br />
<strong>de</strong>veloped that sacralised the nation, often through the cult of the fallen soldier. A<br />
diverse range of historical analyses have explored this trend 8 , and many have<br />
commented on how the war was un<strong>de</strong>rstood in eschatological terms as a great<br />
purging and rejuvenating event for Europe, sanctifying the use of extreme violence<br />
as the will of God. Gentile continues this line of enquiry by asserting that the<br />
symbolism of <strong>de</strong>ath and resurrection, <strong>de</strong>dication to the nation, the mystic<br />
qualities of blood and sacrifice, the cult of heroes and martyrs, the<br />
“communion” offered by comera<strong>de</strong>rie, all of this led to the diffusion among<br />
the combatants of i<strong>de</strong>as of politics as a total experience, and, therefore, a<br />
religious experience that would renew all aspects of existence 9 .<br />
Therefore, many – though by no means all – who found themselves caught up<br />
in the whirlwind of Europe-wi<strong>de</strong> war respon<strong>de</strong>d by crystallising the events through<br />
the lens of <strong>de</strong>ca<strong>de</strong>nce and regeneration. This was often combined with the belief that<br />
8 See Annette Becker, War and Faith: the religious imagination in France, 1914-1930,<br />
Oxford-Berg, 1998; Allen J. Frantzen, Bloody Good: chivalry, sacrifice, and the Great War, Chicago-<br />
London, University of Chicago Press, 2004; Roland Stromberg, Re<strong>de</strong>mption by War: the intellectuals<br />
and 1914, Lawrence, Regents Press of Kansas, 1982.<br />
9 Gentile, op. cit., p. 38.
5 A case study in fascist i<strong>de</strong>ological production 143<br />
the war marked the end point of the liberal systems of the nineteenth century, which<br />
conferred a form of normative value to the cataclysmic events. This sense of an<br />
en<strong>din</strong>g of an old or<strong>de</strong>r was given objective qualities by events such as the <strong>de</strong>struction<br />
of the ancient regimes of the Habsburg, Hohenzollern and Romanov monarchies, and<br />
further, the fact that in Russia this process actually led to the institution of the first<br />
Marxist state. Also, this mood found expression in philosophies that manifested the<br />
archetype of <strong>de</strong>ath and renewal that became popularised by events, a trope of<br />
interwar culture typified by the success of Oswald Spengler’s Decline of the West.<br />
Such sensitivity to national or even European <strong>de</strong>ca<strong>de</strong>nce could often lead to the<br />
sublimation of profound senses of existential crisis into programmatic visions for the<br />
total transformation of western society. Therefore, also key to Gentile’s observation<br />
was the “total” conception of life that the war engen<strong>de</strong>red, and fascists were heavily<br />
influenced by the i<strong>de</strong>a that all aspects of life could be governed by a single, massive<br />
event. The totalitarianism of fascism can be un<strong>de</strong>rstood as attempts to recreate this<br />
total sense of life, both among its i<strong>de</strong>ologues at the stage of political movements and,<br />
when in power, they attempted to impose this vision upon entire national populations<br />
by generating mo<strong>de</strong>rn totalitarian states.<br />
Another historian whose book explored the politicisation of culture as a result<br />
of the war is Modris Eksteins. He too asserted that for many the war presented<br />
the i<strong>de</strong>a that the world was in the throws of <strong>de</strong>struction, which now seemed<br />
irreversible, but was also in the process of renewal, which seemed inevitable.<br />
In this latter process lay a reality of astoun<strong>din</strong>g implications: the soldier<br />
represented a creative force. As an agent of both <strong>de</strong>struction and regeneration,<br />
of <strong>de</strong>ath and rebirth, the soldier inclined to see himself as a “frontier”<br />
personality, as a pala<strong>din</strong> of change and new life 10 .<br />
Eksteins <strong>de</strong>monstrates the connection between the i<strong>de</strong>a of the creative artist<br />
and the creative soldier, and the elision with the concept of mo<strong>de</strong>rnism in art and<br />
mo<strong>de</strong>rnism in politics. In its <strong>de</strong>fining quality of ushering in the new, mo<strong>de</strong>rnism in<br />
politics infused itself with the spirit of the creative soldier after the war. The thesis<br />
of his book, Rites of Spring, took this i<strong>de</strong>a to argue persuasively that the mo<strong>de</strong>rnist<br />
i<strong>de</strong>ology par excellence to emerge from the war was Nazism. With its emphasis on<br />
breaking through into the future for the nation, it epitomised the instincts of revolt<br />
characteristic of the avant-gar<strong>de</strong>. Following this perspective, we can view the<br />
expression of the <strong>de</strong>sire to forge a new era for the nation through varieties of<br />
totalitarian para-military politics, when infused with palingenetic mythology, as<br />
mo<strong>de</strong>rnising forces in interwar politics, ones that sought to create their own,<br />
alternate mo<strong>de</strong>rnities. Further, although they drew heavily on the myths of the past<br />
to create their sense of nationalism, they produced a new type of national<br />
10 Modris Eksteins, Rites of Spring: The Great War and the Birth of the Mo<strong>de</strong>rn Age, London,<br />
Papermac, 2000, p. 211.
144<br />
Paul Jackson 6<br />
consciousness that, in their brutality and religious parallels, were dramatically<br />
unlike previous incarnations of nationalism. This is an important point to grasp<br />
when attempting to un<strong>de</strong>rstand the dynamics of the militaristic nationalisms that<br />
were created by the war, and their impact on the European political dynamic.<br />
Of course, this was a process influenced by the inescapable fact that a new<br />
generation came of age, constructed i<strong>de</strong>ntities, and became politically conscious<br />
during and immediately after the war. It was this generation, who had tasted war<br />
either through limited battlefront experiences or through the myths of nationalism<br />
and heroism that <strong>de</strong>veloped in the home front, which were particularly susceptible<br />
to the vainglorious dimensions of militarised nationalism. Therefore, their politics<br />
were often shot through with tropes of this milieu, though of course not all of these<br />
<strong>de</strong>veloped into fascism. By analysing this uniquely nationalised culture, George<br />
Mosse has <strong>de</strong>veloped the concept of a “myth of war experience” to help un<strong>de</strong>rstand<br />
the impact and mass trauma of the war on interwar politics and society. 11 In sum,<br />
he found that the experiences of war were often either trivialised through<br />
ephemeral cultural products, or turned into secular transcen<strong>de</strong>ntal nationalisms, a<br />
response that both strengthened the concept of the nation as a civic religion as well<br />
as normalising, domesticating and often trivialising the i<strong>de</strong>a of war and political<br />
violence. Further, the strengthening of the national community through extreme<br />
wartime propaganda – often predicated upon “us verses them” dichotomies –<br />
created a trend for people to construct increasingly homogeneous i<strong>de</strong>ntities after<br />
the war. In turn this led to the role of those consi<strong>de</strong>red “other” in many national<br />
societies, for example Jewish communities, to become increasingly seen as<br />
nomadic, international and alien presences by nationalists. This produced the space<br />
to make populist appeals to resolve senses of überfremdung in nationalist politics<br />
to hold wi<strong>de</strong>spread appeal, because such figures could be presented as the enemies<br />
of the rooted nation (and thereby paradoxically became key figures in the <strong>de</strong>finition<br />
of that concept). This trend resulted in the creation of political myths that offered<br />
exclusive concepts of national community, sometimes <strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nt on scientistic<br />
blood theories, such as the Nazi mo<strong>de</strong>l, or myriad cultural or pseudo-religious<br />
theses to construct exclusivist national communities.<br />
One consequence of this trend was that fresh life was bestowed upon the<br />
concept of the nation as an organic community, as opposed to the legalistic view of<br />
the nation as an entity comprised of lawfully <strong>de</strong>fined citizens in possession of rights.<br />
Organic nationalism saw the nation as an entity with a life of its own and could<br />
literally be healthy or unhealthy, and ultimately one that could either live and die.<br />
Therefore, what appear on first inspection to be metaphors of the organic qualities of<br />
the nation were actually often meant in literal terms, and originate from the secular yet<br />
metaphysical conception that fascists conferred onto their conception of the national<br />
homeland. This concept was in direct conflict with the legalistic i<strong>de</strong>as of liberal<br />
11 G. L. Mosse, Fallen Soldiers: Reshaping the Memory of the World Wars, Oxford, Oxford<br />
University Press, 1990.
7 A case study in fascist i<strong>de</strong>ological production 145<br />
<strong>de</strong>mocratic governance, and formed the basis of fascist critiques of the institutions of<br />
constitutional governance and the various institutions of the state. This theory of the<br />
nation also allowed for i<strong>de</strong>as of alternate mo<strong>de</strong>ls for ren<strong>de</strong>ring the state to <strong>de</strong>velop<br />
among fascist i<strong>de</strong>ologues, which were more closely aligned with the i<strong>de</strong>als of organic<br />
ultra-nationalism. This form of organic nationalism, which sought to radically alter the<br />
constitution of the state, was not only fundamentally incompatible with the institutions<br />
of liberal states but also was characterised by actively seeking to “go beyond” these<br />
limits. This explains the use of the “ultra” prefix employed by political theorists as it<br />
allows a differentiation between this form of nationalism and those entirely<br />
compatible with liberal <strong>de</strong>mocratic institutions. One way in which this was<br />
characterised was through the appeal to communal rights over individual rights, which<br />
both highlights the primacy of the community over the individual in such an<br />
i<strong>de</strong>ological system, alongsi<strong>de</strong> <strong>de</strong>monstrating how these nationalisms conceptualised<br />
their opposition to the liberal notion of the individual – a creation fascists often<br />
blamed on the French Revolution. Therefore, fascism can be seen as a response to the<br />
failure of legalistic approaches to politics to produce a satisfactory psychological<br />
homeland, lea<strong>din</strong>g to grassroots movements to <strong>de</strong>velop, usually among those sensitive<br />
to mo<strong>de</strong>rn anomie, ennui and rootlessness, to find in organic nationalism a way to<br />
construct a new, seemingly authentic sense of community.<br />
Un<strong>de</strong>rpinning this forward looking sense of their psychological homeland,<br />
which was viewed as in a state of crisis due to the presence of nationalised enemies,<br />
yet contained the potential to be reborn into a new maturity and strength, was the<br />
sense of living between two historical epochs. We can flesh out some of the<br />
dynamics of this sense by drawing on the social anthropology of Victor Turner and<br />
his concept of communitas, or revitalisation, movements. Turner’s concept proposed<br />
a dialectical relationship between two forms of community, which he termed<br />
structured society and communitas. The former represented or<strong>de</strong>red and stable<br />
communities, whereas the latter state was generated when these became “an<br />
unstructured or rudimentarily structured and relatively undifferentiated comitatus,<br />
community, or even communion of equal individuals who submit together to the<br />
general authority of the ritual el<strong>de</strong>rs” 12 . This was a dialectic found at all levels of<br />
human existence, and was not exclusively applicable to the revitalisation movements<br />
that he discovered in primitive tribes. Turner observed how such societies, when the<br />
sense of community of a tribe was placed into crisis by a dramatic event – e.g.<br />
<strong>de</strong>vastation by a flood or after a highly <strong>de</strong>structive battle with another tribe – resulted<br />
in the spontaneous creation of new myths and rituals that served to re-root their sense<br />
of community in a new reality. He highlighted that until this process was completed,<br />
they remained in a state of liminality, living neither in the structured society that<br />
characterised the reality that existed before the crisis, or were able to inhabit the new<br />
reality and structured society that a communitas movement nee<strong>de</strong>d create and ren<strong>de</strong>r<br />
12 Victor Turner, The Ritual Process. Structure and Anti-Structure, New York, Al<strong>din</strong>e <strong>de</strong><br />
Gruyter, 1997, p. 96.
146<br />
Paul Jackson 8<br />
stable. Living between two epochs, they lacked a mythic system to confer a sense of<br />
or<strong>de</strong>r upon their community and sought from a communitas movement new myths<br />
synthesising old and new to fill this void.<br />
Roger Griffin, one scholar who has highlighted the synergy between this<br />
anthropological concept and the dynamics of fascist i<strong>de</strong>ology 13 , has asserted that a<br />
sensitivity to an impression of liminality, the feeling of living during a period of<br />
disenchantment, and of national society seemingly being uprooted by mo<strong>de</strong>rnising<br />
trends within the political and cultural milieu, among other factors, caused fascist<br />
i<strong>de</strong>ologues to <strong>de</strong>velop an ultra-nationalist political religion because for them, as for<br />
the primitive tribe, the world is<br />
experienced as out of joint or <strong>de</strong>scen<strong>din</strong>g into chaos. This may provoke an<br />
intensified bout of ritualistic activity in which the tribe or people<br />
symbolically re-centre (re-ground, re-root, re-embed) themselves in reality,<br />
and thereby ensure that the symbolic axis of the world which has become<br />
dislodged once more runs through the heart (the sacred middle) of the life of<br />
the community 14 .<br />
This role of re-rooting society through myth and ritual is key to helping explain<br />
why many fascist i<strong>de</strong>ologues felt they were respon<strong>din</strong>g to sense of existential crisis<br />
of some <strong>de</strong>scription, as well as informing us how the i<strong>de</strong>ology was allowed to<br />
<strong>de</strong>velop its “total” dimension. Broadly, this was because fascism’s various<br />
i<strong>de</strong>ological fantasies were motivated by offering a system of politics that rationalised<br />
all thought and behaviour as a praxis that pursued the single, ultimate end of national<br />
regeneration. This provi<strong>de</strong>d a simplistic and unifying response to complex political<br />
issues, alongsi<strong>de</strong> answers to questions of a religious nature, such as faith in personal<br />
<strong>de</strong>stiny. Also it could offer a renewed sense of community, and conveyed a<br />
metaphysical dimension that conferred meaning onto their lives life through the i<strong>de</strong>a<br />
of the organic nation. This perspective also highlights the mo<strong>de</strong>rnising dimension of<br />
the i<strong>de</strong>ology as one presenting a synthesis of old and new properties offering its<br />
adherents a pathway through a seemingly unconquerable sense of crisis, one that<br />
presents both a sense of continuity with the past while also ushering in a new era.<br />
Such systems in mo<strong>de</strong>rn politics can also be associated with the need for<br />
charismatic figures to provi<strong>de</strong> such lea<strong>de</strong>rship, predicated upon emotional rather than<br />
legalistic legitimacy. Yet even Max Weber, whose work fluently explored this<br />
charismatic form of legitimacy, leaves its exact causes un<strong>de</strong>r <strong>de</strong>fined 15 . Charismatic<br />
appeal consists of an “x-factor” conferred onto a heroic figure of some <strong>de</strong>scription<br />
13 Another analysist of First World War culture has also highlighted the notion of liminality as<br />
a heuristically useful concept. See Eric J. Leed, No Man's Land: combat and i<strong>de</strong>ntity in World War I,<br />
Cambridge, Cambridge University Press, 1979.<br />
14 Roger Griffin, I<strong>de</strong>ology and Culture, in „Journal of Political I<strong>de</strong>ologies”, 2006, forthcoming.<br />
15 See especially Max Weber, The Sociology of Charismatic Authority in From Max Weber:<br />
essays in sociology, H. H. Gerth and C. W. Mills eds., London, Routledge, 2004, p. 245-251.
9 A case study in fascist i<strong>de</strong>ological production 147<br />
during a time of crisis, and is a force that will eventually ebb away if the lea<strong>de</strong>r fails<br />
to come up with the goods, which in this case is the rebirth of the nation.<br />
A further facet to this world of politicised mythology worth briefly<br />
highlighting was the <strong>de</strong>velopment of a circular rather than linear conception of<br />
time, a feeling of living during a period of profound en<strong>din</strong>gs and beginnings,<br />
epitomised by the sense of liminality. When we acknowledge the centrality of this<br />
aspect of the i<strong>de</strong>ology we can more fully comprehend the ruthless logic of<br />
fascism’s spin on the i<strong>de</strong>a of “creative <strong>de</strong>struction”, as they sought to hasten the<br />
end of the “old” and usher in the “new”. From this we can appreciate how various<br />
surface characteristics of fascism – e.g. militarist style, political violence, hatred of<br />
parliamentary politics and even the charismatic lea<strong>de</strong>r cult – were not the <strong>de</strong>fining<br />
point or the end goal of the i<strong>de</strong>ology, but rather were adopted by fascist<br />
movements, either consciously or intuitively, as the means to act out the myth of<br />
rebirth, of <strong>de</strong>ca<strong>de</strong>nce being overcome by new fertility. Also, it is likely that, for all<br />
their surface conviction of being <strong>de</strong>vout Christians, fascists who combined their<br />
ultra-nationalist i<strong>de</strong>ology with their Christianity drew on the Bible and Christian<br />
theology to confer a sacred dimension onto their politics, rather than using them to<br />
genuinely move closer to spiritual enlightenment – a <strong>de</strong>lusion that they themselves<br />
often appear not to have been aware of.<br />
An another key aspect drawn out by fascist movements” worlds of myths is<br />
the employment of hero mythology in or<strong>de</strong>r to construct the fascist “new man”. For<br />
fascists, this was a figure who believed himself to be living at a special time – or<br />
moment of kairos, a time infused with mythic possibility – in which he must enact<br />
a mission where he would go beyond the subjectively conceived normal boundaries<br />
of everyday life, either through a metaphoric sense of conversion or by enacting<br />
this in a more literal fashion with initiation rituals and unlawful political activity,<br />
such as political violence 16 . Once “outsi<strong>de</strong>” these normal boundaries, the “heroic”<br />
fascist believed that he must battle with the enemies of the nation, as conceived by<br />
their i<strong>de</strong>ology. By living out this mythology, even though it may be of great<br />
personal risk, fascists believed that they would confer a boon on their national<br />
community in or<strong>de</strong>r to, through their eyes, re<strong>de</strong>em it from a <strong>de</strong>structive evil<br />
(of course, fascists conceived of their actions as the forces of good). Therefore, by<br />
enacting the role of the mythic hero through the lens of their i<strong>de</strong>ology, fascists<br />
could rationalise their relationship to the national community and divi<strong>de</strong> it into a<br />
16 For an exhaustive exploration of this archetype see Joseph Campbell, The Hero with a<br />
Thousand Faces (London, Fontana Press, 1993). In this fusion of anthropology and psychoanalysis<br />
Campbell forwards an i<strong>de</strong>al typical <strong>de</strong>scription of the hero archetype as follows: „A hero ventures<br />
forth from the world of common day into a religion of supernatural won<strong>de</strong>r: fabulous forces are there<br />
encountered and a <strong>de</strong>cisive victory is won: the hero comes back from this mysterious adventure with<br />
the power to bestow boons on his fellow man.”, p. 30. For a history of how the concept of male<br />
heroism has been integrated into the construction of male i<strong>de</strong>ntity throughout the twentieth century,<br />
see G. L. Mosse, The Image of Man: the creation of mo<strong>de</strong>rn masculinity, New York, Oxford<br />
University Press, 1996.
148<br />
Paul Jackson 10<br />
Manichean division between good and evil. This variant of the palingenetic myth<br />
could sometimes be pursued to the point of personal <strong>de</strong>ath and martyrdom,<br />
indicative of the levels of faith that the political religion could draw out in its<br />
protagonists.<br />
Many theorists of fascism have noted the fascist hero figure, or the fascist<br />
variant of the new man, was an archetype that has many precursors. For example, it<br />
can be found in the Pauline doctrine of Old and New Adam, Enlightenment<br />
concepts of progress, such as Rousseau’s education of Emile, and also its presence<br />
in Soviet the i<strong>de</strong>a of the new Soviet man. Nevertheless in its fascist permutation the<br />
archetype does have some distinctive characteristics, especially its propensity<br />
towards “creative” violence. For fascists, the new man was a belligerent figure who<br />
privileged <strong>de</strong>cisive feats over discussion and reasoned action, either peacefully<br />
through sport (which was conceived as a prelu<strong>de</strong> to fighting), or violently through<br />
combat and war. The cult of military combat created by the First World War<br />
allowed him to <strong>de</strong>monstrate a healthy body that distinguished him from, in their<br />
eyes, the <strong>de</strong>ca<strong>de</strong>nt bourgeoisie. This characterised the tropes through which the<br />
interwar fascist lea<strong>de</strong>rs often sought to refract their charismatic appeal when<br />
presenting themselves to their followers. Further, fascism seized upon the notion<br />
that healthy and disciplined men symbolised the metaphysical “health” of the<br />
nation, and sought to extend the concept onto the new political constituency of<br />
twentieth century Europe: the masses. The concept of a heroic, masculine vanguard<br />
would enact the i<strong>de</strong>ology’s revolutionary dimension: an anthropological revolution<br />
that would transform diverse populations into homogeneous units. Fascists often<br />
believed that they could lead the masses by seizing the power of the mo<strong>de</strong>rn state<br />
in or<strong>de</strong>r to re<strong>de</strong>em them from the “<strong>de</strong>ca<strong>de</strong>nce”, which they had fallen into un<strong>de</strong>r<br />
the liberal and bourgeois political systems. This would transform the national<br />
masses into a healthy, disciplined and unified body of people, revitalised through a<br />
reconnection with the i<strong>de</strong>a of the organic nation.<br />
This highly con<strong>de</strong>nsed summary of key concepts in fascist i<strong>de</strong>ology is far<br />
from exhaustive, but represents many of the important characteristics of interwar<br />
fascist politics. Therefore it provi<strong>de</strong>s a useful map of the generic qualities of the<br />
i<strong>de</strong>ology that researchers should arm themselves with before venturing into the<br />
confusing landscape of fascist writings. As already stated, this paper argues that<br />
researchers can make sense of fascist i<strong>de</strong>ological production by highlighting how<br />
these generic features were expressed in fascism’s idiosyncratic settings. However,<br />
the point of this map is that it is a means to an end, not the end in itself; though<br />
historians should be aware of generic features and the importance of wi<strong>de</strong>r<br />
patterns, they should ultimately be concerned with drawing out unique and<br />
idiosyncratic aspects of their subject matter. Therefore, now suitably endowed with<br />
the correct exploratory equipment, this paper will now leave the comfortable realm<br />
of generic patterns in or<strong>de</strong>r to traverse the more difficult terrain of Codreanu’s<br />
permutation of fascist discourse.
11 A case study in fascist i<strong>de</strong>ological production 149<br />
Corneliu Zelea Codreanu, For My Legionaries (The Iron Guard) 17<br />
Codreanu’s book comprises of a series of first person narratives which tells<br />
the “inspiring” and “heroic” story of how he and his followers took a lea<strong>din</strong>g role<br />
in a series of political movements – The Guard of the National Conscience, League<br />
of National Christian Defence, the Legion of the Archangel Michael, and the Iron<br />
Guard – in or<strong>de</strong>r to <strong>de</strong>fend the newly constructed Greater Romania from a heavily<br />
<strong>de</strong>monised set of national enemies. It is interspersed with clippings from<br />
contemporary journals, as well as quotes from relevant intellectuals. The narrative<br />
starts in the Dobrina forest in the spring of 1919, where a group of stu<strong>de</strong>nts are<br />
preparing to <strong>de</strong>fend the nation from a potential Bolshevik invasion. From these<br />
opening pages, we learn how, for the young Codreanu, military education was vital<br />
to forming his personality. This training would “be with me all my life” we are<br />
told; that discipline and military values “moul<strong>de</strong>d my blood from an early age”;<br />
and, rejecting bourgeois values, that he “learned to love the trenches and to <strong>de</strong>spise<br />
the drawing room.” 18 These assertions are followed by a short <strong>de</strong>scription of how<br />
he joined his father at the front in 1917, only to be sent back due to the army’s age<br />
restrictions. By the time he was of fighting age, he informs us “we, the children<br />
ready to die, were scattered, each to his home” 19 . All of this adds up to an<br />
i<strong>de</strong>alisation of soldierly comportment and a generalised sense of European<br />
disruption that is typical of inter-war fascisms, and <strong>de</strong>monstrates how First World<br />
War mythology was formative in the mindset of Codreanu’s politics.<br />
Key to this rhetoric is Codreanu’s belief in the creative power of the war, and<br />
therefore of war in general. To give some examples, in one early proclamation he<br />
tells soldiers that: “With your weapons you have carved for eternity your country’s<br />
17 The following texts were of general help in writing this section: Native Fascism in the<br />
Successor States, 1918-1945, ed. Peter F. Sugar, California, ABC-Clio, 1971; Radu Ioanid, The<br />
Sword of the Archangel. Fascist I<strong>de</strong>ology in Romania, New York, East European Monographs, 1990;<br />
Nicholas M. Nagy-Talavera, The Green Shirts and Others: A History of Fascism in Hungary and<br />
Romania, California, Hoover Institution Press, Stanford University, 1970; Zeef Barbu, Psycho-<br />
Historical and Social Perspectives on the Iron Guard, The Fascist Movement of Romania, Who Were<br />
the Fascists, Social Roots of European Fascism, S. U. Larsen, B. Hagtvet and J. P. Myklebust eds.,<br />
Bergen, Universitetsforlaget, 1980, p. 379-394; Eugene Weber, Romania, in The European Right: A<br />
Historic Profile, H. Rogger and E. Weber eds., Berkeley, University of California Press, 1965, p. 501-<br />
574; E. Weber, The Men of the Archangel in International Fascism, 1920-1945, W. Laqueur and G.<br />
L. Mosse eds., New York, Harper and Row, 1966, p. 317-343; Constatin Iordachi, Charisma,<br />
Religion and I<strong>de</strong>ology: Romania’s Interwar Legion of the Archangel Micahel in I<strong>de</strong>ologies and<br />
National I<strong>de</strong>ntities. The Case of Twentieth Century Southeastern Europe, Budapest, Central<br />
European University Press, 2004; Zvi Yavetz, An Eyewitness Note: Reflections on the Rumanian Iron<br />
Guard in „Journal of Contemporary History”, vol. 26 (1991), p. 597-610; Radu Ioanid The Sacralized<br />
Politics of the Rumanian Iron Guard in „Totalitarian Movements and Political Religions”, vol. 5, no.<br />
3 (2004), p. 419-453.<br />
18 Corneliu Codreanu, For My legionaries (The Iron Guard), Reedy, WV, Liberty Bell<br />
Publications, 1990, p. 4.<br />
19 Ibi<strong>de</strong>m, p. 6.
150<br />
Paul Jackson 12<br />
bor<strong>de</strong>rs. With your blood you have perfected and sealed your sacrifice” 20 . We are<br />
also told that the first stu<strong>de</strong>nts” congress meeting in Cluj in September 1920 was<br />
marked by a great atmosphere, due to “the unification of the Romanian people by<br />
force of arms and their sacrifice” 21 . Moreover, it is clear that he un<strong>de</strong>rstands that<br />
“sacrifice and fighting create the state” 22 . And after Codreanu had formed the Iron<br />
Guard, he circulated a pamphlet that railed:<br />
A New Romania cannot be born from the back rooms of political parties, just as<br />
Greater Romania was not born from the calculations of politicians, but on the<br />
battlefields of Marasesti and the <strong>de</strong>ep valleys upon which cannon rained steel…<br />
A New Romania cannot be born except by battle; from the sacrifice of its<br />
sons… Soldier! Rise up! History calls you again! As you are. With your<br />
broken arm. With your fractured leg. With your bullet rid<strong>de</strong>n chest… 23<br />
Creativity and war are constantly eli<strong>de</strong>d in this way in the text. Elsewhere, we<br />
are told how, after the war, “peasants returned home from the front resolutely<br />
<strong>de</strong>siring a new life” 24 ; and<br />
that:<br />
Their sacrifice of blood on all fronts created Greater Romania. But to their<br />
great chagrin and disappointment Greater Romania did not meet their<br />
expectations… Greater Romania abandoned them to further Jewish<br />
exploitation and brought down upon their heads the whiplashes of politicians<br />
who would send them into prison when they tried to reclaim their stolen<br />
political rights 25 .<br />
It is from this final quote that we see the key conflation of Codreanu’s views on<br />
the role of the First World War in the construction of a “Greater Romanian” homeland.<br />
Here he also introduces his vicious critique of the Jews. On the one hand, he presented<br />
the war as the creative act lea<strong>din</strong>g to the possibility of a “true” Greater Romania,<br />
drawing on the heroic comportment of the soldier as the creative force capable of<br />
regenerating the nation. Yet on the other hand, this process was constrained by an<br />
enemy that, in his view, had infiltrated the entire Romanian body politic, and<br />
consequently for Codreanu, the journey to a pure Greater Romania was being stymied<br />
by the presence of Romania’s Jews. This tension was where he often appealed to senses<br />
of injustice being perpetrated against the nation to justify his anti-Semitic stance.<br />
By <strong>de</strong>finition for Codreanu, the Jewish population lacked the ability to be a<br />
part of the nation as “true Romanians” (essentially because he believed that their<br />
20 Ibi<strong>de</strong>m, p. 19.<br />
21 Ibi<strong>de</strong>m, p. 27.<br />
22 Ibi<strong>de</strong>m, p. 305.<br />
23 Ibi<strong>de</strong>m, p. 283.<br />
24 Ibi<strong>de</strong>m, p. 83.<br />
25 Ibi<strong>de</strong>m, p. 114.
13 A case study in fascist i<strong>de</strong>ological production 151<br />
blood was different in that it was not directly <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>d from “national ancestors”,<br />
see below), also he criticised Romanian “traitors”, who, either consciously or<br />
unconsciously, were believed to be in league with Jewish conspiracies. We are<br />
treated to lengthy <strong>de</strong>scriptions of such “treason”, especially in reference to officials at<br />
his various trials. One can <strong>de</strong>duce from all of this that Codreanu’s conception of the<br />
role of Jews in Romanian life was pivotal to the i<strong>de</strong>ology that he sought to promote,<br />
and the way he <strong>de</strong>fined his national i<strong>de</strong>ntity. Further, un<strong>de</strong>rlying Codreanu’s whole<br />
i<strong>de</strong>ological stance is the i<strong>de</strong>a of an intense sense of überfremdung, the perception of a<br />
foreign culture overrunning a subjectively constructed “indigenous” one, which can<br />
create a sense of profound anxiety and dread. For Codreanu, the issue of anti-<br />
Semitism should be viewed as the core component of his i<strong>de</strong>ological matrix: the<br />
consistent teleological point of his i<strong>de</strong>ology was that this subjective sensitivity to<br />
überfremdung nee<strong>de</strong>d to be eliminated. This allowed him to find a fixed object of<br />
hate, which appears to have given focus to the generalised anxiety he felt to the lack<br />
of trust in the political and state institutions of post-war Romania. This catalysed<br />
Codreanu’s rea<strong>din</strong>gs of past Romanian anti-Semitic intellectuals into a new<br />
i<strong>de</strong>ological construct that ma<strong>de</strong> sense of the antinomies of mo<strong>de</strong>rn life. The nuances<br />
of this point are worth tracking further.<br />
The core of Codreanu’s argument was that Romania’s Jewish communities<br />
were united and involved in a conspiracy to colonise the Romanian nation through<br />
economic means, thereby reducing “true” Romanians to economic slavery. For a<br />
newly formed nation-state, whose territory and population had experienced a long<br />
history of control from external powers, the colonial rhetoric that he gave to this<br />
perceived “Jewish threat” is especially significant. Early on, Codreanu outlined his<br />
basic theory, arguing Jews were latecomers to Romania, arriving from the early<br />
1800’s onwards. This “infiltration”, as he dubbed it, saw Jews gain control of<br />
“Romanian small commerce and industry; then, by using the same fraudulent tactics,<br />
they attacked big commerce and industry.” He continued that: “Successfully<br />
attacking the middle class meant breaking the Romanian people in two.” This would<br />
result in a future comprised of: “a) The collapse of the ruling class… b) the imposing<br />
of its reconstitution [by a Jewish vanguard, presumably], c) the confusion and<br />
animalisation, the vanquishing and enslavement of the peasant class” 26 . Therefore,<br />
Codreanu’s meta-narrative <strong>de</strong>tails a Jewish colonisation of Romania that involved the<br />
Jewish community gaining control of local economies in the towns before<br />
subjugating “true” Romanians to subor<strong>din</strong>ate positions, thereby enslaving the entire<br />
nation. The strategy of this “infiltration” was primarily economic, in Codreanu’s<br />
view, and he argued that, “Whoever controls the towns controls the means of<br />
subsistence, the wealth of a nation” 27 . From this position, a sense of generalised<br />
paranoia and lack of trust in mo<strong>de</strong>rn commercial life was easy to attribute to a Jewish<br />
influence.<br />
26 Ibi<strong>de</strong>m, p. 59-60.<br />
27 Ibi<strong>de</strong>m, p. 66.
152<br />
Paul Jackson 14<br />
Consequently, this meta-narrative formed the foun<strong>din</strong>g blocks upon which<br />
Codreanu could repeatedly assert that all state apparatus, and of the dynamic of<br />
liberal <strong>de</strong>mocratic politics and its entire philosophy in general, were fundamentally<br />
discredited – further, that they were untrustworthy. The lack of trust Codreanu<br />
could find in the post-war civil and political society was not only “explained”<br />
through the “infiltration” of Jews, but also, once this perception gained genuine<br />
verisimilitu<strong>de</strong> in Codreanu’s mind, it meant that the teleology of his i<strong>de</strong>ology was<br />
for Romania to reach a sort of post-Jewish post-colonialism. All reasoning<br />
emanated from this ultra-nationalist i<strong>de</strong>a, a theory that Codreanu believed was as<br />
the core truth of his age.<br />
To give some examples of how all encompassing a threat Codreanu believed this<br />
to be, one only has to read the subtext to the narratives of battles between his<br />
“organic” 28 political movements and the state. At his first arrest in spring of 1923,<br />
we get a range of elisions surroun<strong>din</strong>g the issue of this sort of corruption, with<br />
examples of officials “betraying” the nationalist vanguard that he attempted to<br />
represent. Later, he makes particular play of a report that supports his claims of<br />
state violence and torture committed by a policeman. Despite the claims being<br />
backed up in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nt investigators, the policeman eventually received a<br />
promotion. This flagged up, for Codreanu, a corrupt policing system and<br />
legislature, and he constantly tried to illuminate this point with emotive examples<br />
of injustice when discussing his <strong>de</strong>alings with the Romanian state 29 . (Arguably the<br />
courts treated him leniently, he was acquitted both in 1924 after he shot <strong>de</strong>ad the<br />
prefect of Iaşi, and again in 1933 after instigating the <strong>de</strong>ath of I.G. Duca.) Further,<br />
as a self-styled <strong>de</strong>fen<strong>de</strong>r of the nation, he offers an i<strong>de</strong>a of how he saw the Jewish<br />
threat in metaphysical terms. He <strong>de</strong>scribes how “the Jews will apply a truly unique<br />
and diabolical plan”, which contains the sacrilegious act of “breaking the spiritual<br />
ties of the Romanians to heaven and earth”. He continues that the Jewish<br />
population will attempt to spread atheistic material, inclu<strong>din</strong>g – somewhat<br />
ridiculously, consi<strong>de</strong>ring his elision between Judaism and advanced capitalism –<br />
international communism. All of this was perpetrated by Jewish agency in or<strong>de</strong>r to<br />
sever “the roots of their [i.e. Romanians] spiritual life” 30 .<br />
Later, we learn that <strong>de</strong>mocratic politics was yet another aspect of this matrix<br />
of reasons for <strong>de</strong>veloping distrust in mo<strong>de</strong>rn society. For Codreanu, “The<br />
Romanian People will not be able to solve the Jewish problem unless it first solves<br />
28 The allusion is to Gramsci, and his dichotomy between „organic” and „traditional” intellectuals<br />
who operate within mo<strong>de</strong>rn civil society. He un<strong>de</strong>rstood organic intellectuals to be those who generate<br />
i<strong>de</strong>ologies that seek to subvert the status quo and enact radical new futures through wars of manoeuvre<br />
followed by wars of position; and traditional intellectuals to be those who seek to maintain the status quo<br />
and existing power structures, and whose power they are often un<strong>de</strong>r the sphere of influence. See<br />
Gramsci, Selections from the Prison Notebooks, London, Lawrence and Wishart, 1998.<br />
29 Codreanu, For My Legionaries, p. 150-182.<br />
30 Ibi<strong>de</strong>m, p. 106.
15 A case study in fascist i<strong>de</strong>ological production 153<br />
the problem of political parties.” 31 When Codreanu <strong>de</strong>livers narratives in which he<br />
himself contested elections, we are given further examples of his impressions on the<br />
corruption of <strong>de</strong>mocracy. When he was on the campaign trail, crowds of “noble”<br />
Romanians were painted as “corrupted” by partisan election officials using drinks as<br />
bribes so that “over the serene and clean life into villages there <strong>de</strong>scend the<br />
floodti<strong>de</strong>s of political corruption” 32 . The binaries he invokes here are clear: the<br />
<strong>de</strong>ca<strong>de</strong>nce of mo<strong>de</strong>rn <strong>de</strong>mocracy <strong>de</strong>stroying the nobility of the peasant and the “true”<br />
Romania, a rhetorical strategy that was typical of his i<strong>de</strong>ological construction of an<br />
i<strong>de</strong>alised Romanian i<strong>de</strong>ntity by opposing it to a <strong>de</strong>monised other. Therefore, this<br />
portrayal of the peasants as a key aspect of national i<strong>de</strong>ntity was far from unique to<br />
Codreanu, for example it was epitomised by the nationalist poetry of Eminescu, yet<br />
Codreanu’s use of the i<strong>de</strong>alised peasant was an extreme variant of this aspect of<br />
Romanian nationalist i<strong>de</strong>ntity. The 1907 Peasant Uprising, an event well within<br />
living memory for many Romanians of the era, had further augmented the<br />
wi<strong>de</strong>spread appeal of an agrarian populism marked by a Christian political dynamic,<br />
and such use of the peasantry by Codreanu can be seen to be broadly in line with that<br />
tradition. Finally, such a concept of the peasant also chimed with the thought of<br />
Constantin Rădulescu-Notru and his theory of Românismul or Romanianism. Like<br />
Codreanu, Rădulescu-Notru believed the Romanian nation had a unique cultural role<br />
in the mo<strong>de</strong>rn world that lay in preserving the village community and eventually<br />
<strong>de</strong>veloping a new peasant state, which he combined with a profound distrust of<br />
bourgeois parliamentary institutions.<br />
We can see such as anti-politician standpoint in Codreanu when he was<br />
elected to Parliament. Here we are told that his strategy was to paint himself as a<br />
righteous and honest figure the face of corrupt career politicians. He tells us that he:<br />
…tried to show them that our country had been inva<strong>de</strong>d by Jewry; that where<br />
the invasion is greatest, human misery is most frightening: in Maramures;<br />
that the beginning of the Jewish existence on our soil, foreshadowed the<br />
<strong>de</strong>ath of Romanians; that as their numbers increased, we would die; that<br />
finally, the lea<strong>de</strong>rs of Romanian nation, the men of the century of <strong>de</strong>mocracy<br />
and of political parties, have betrayed their people in this fight by placing<br />
themselves at the service of great national or international finance 33 .<br />
He then <strong>de</strong>livered a report to the Parliament that argued the Romanian state<br />
had been <strong>de</strong>frau<strong>de</strong>d to the tune of some 50 billion lei, before listing his own anticorruption<br />
and nationalising agenda. Here we have it all: the elision between<br />
foreign invasion and the image of Jewishness to argue the presence of an<br />
existential threat to his i<strong>de</strong>a of the nation, and the more general notion that nations<br />
31 Ibi<strong>de</strong>m, p. 132.<br />
32 Ibi<strong>de</strong>m, p. 194.<br />
33 Ibi<strong>de</strong>m, p. 302.
154<br />
Paul Jackson 16<br />
can literally “die”; Codreanu’s Jewish colonial theory used to give a racist and<br />
caricatured image to a more general and complex state of corruption and<br />
institutional problems in the <strong>de</strong>veloping public and private national institutions 34 ;<br />
and the presentation of his own persona as one provi<strong>din</strong>g a constructive and<br />
re<strong>de</strong>mptive counterpoint to the political “<strong>de</strong>ca<strong>de</strong>nce” of <strong>de</strong>mocracy.<br />
By <strong>de</strong>ri<strong>din</strong>g the political process so comprehensively, the subtext of<br />
Codreanu’s i<strong>de</strong>ology articulates a sense of living in a state “outsi<strong>de</strong>” of normal<br />
society, and during a period of national existential crisis. He paints this as a period<br />
of national liminality necessitating the creation of political movements that<br />
respon<strong>de</strong>d to the crisis within “structured society” and which sought to revitalise<br />
the nation. We can find examples of this <strong>de</strong>sire for a politics of re<strong>de</strong>mption<br />
throughout the text. An early account of a stu<strong>de</strong>nt movement gives a <strong>de</strong>scription of<br />
Codreanu realising himself as a part of a liminal collective of disaffected youths,<br />
and runs as follows:<br />
A great collective electrifying moment, with no preparation beforehand… A<br />
great moment of collective enlightenment like the lightening in the middle of<br />
a dark night, in which the entire youth of the country recognised its own<br />
<strong>de</strong>stiny in life as well as that of its people…<br />
All the millions of <strong>de</strong>ad and of the martyrs of the past are with them, as well<br />
as the nation’s life tomorrow 35 .<br />
Of especial interest in this excerpt is the way he links the present to an,<br />
essentially imagined, sense of connection to past national ancestors as well as to<br />
future generations, thereby generating a sense of time marked by a mythic sense of<br />
past and future that impacts on, informs and inspires the present. Also, along the<br />
same sacralising lines, we can see in Codreanu’s <strong>de</strong>scription of the role played by<br />
the League of Christian National Defence in the emergence of a politics of<br />
conversion. In<strong>de</strong>ed, members were expected to enter “villages to organise them and<br />
to win them over to the new faith” 36 .<br />
Revealingly, this sense a sub-community <strong>de</strong>veloping a politics of <strong>de</strong>liverance<br />
from “evil”, or revitalising communitas movement, was expressed through the<br />
symbolism of flags used by the L.A.N.C. He <strong>de</strong>scribes that:<br />
34 Of course Romania’s political life was shot through with problems. For more on the political<br />
dynamics of the <strong>de</strong>velopment of mo<strong>de</strong>rn Romania, see Social Change in Romania, 1860–1940,<br />
K. Jowett ed., Berkeley, Institute of International Studies, University of California, 1978; and<br />
National Character and National I<strong>de</strong>ology in Inter-War Eastern Europe, Ivo Banac and Katherine<br />
Ver<strong>de</strong>ry eds., New Haven, Yale Center for International & Area Studies, 1995, especially the essays<br />
National I<strong>de</strong>ology and National Character in Inter-War Romania by K. Ver<strong>de</strong>ry, Orthodoxism:<br />
Polemics Over Ethnicity and Religion in Interwar Romania by K. Hitchins, and The „National<br />
Essence” in Interwar Romanian Literary Life by M. Papahagi.<br />
35 Codreanu, op. cit., p. 54.<br />
36 Ibi<strong>de</strong>m, p. 81.
17 A case study in fascist i<strong>de</strong>ological production 155<br />
The cloth of these flags was black – a sign of mourning; in the centre a round<br />
white spot, signifying our hopes surroun<strong>de</strong>d by the darkness they will have to<br />
conquer; in the centre of the white, a swastika, the symbol of the anti-Semitic<br />
struggle throughout the world; and all around the flag, a band of the<br />
Romanian tricolour – red, yellow and blue 37 .<br />
This symbolism reveals the consciousness of the movement clearly: its<br />
un<strong>de</strong>rlying <strong>de</strong>sire to find hope from a world filled with <strong>de</strong>spair, the centrality of<br />
anti-Semitism as the cause and focus for this <strong>de</strong>spair, and the nationalisation of this<br />
condition. Also it contains the i<strong>de</strong>a of a movement of more than one nation, each<br />
co-operating as anti-Semitic fellow travellers. Again, we see that the awareness of<br />
spiritual purpose is key to this sense of mission. This sacralisation of politics<br />
increases as the text progresses. By the time he created of the Legion of the<br />
Archangel Michael, we find Codreanu claiming that his i<strong>de</strong>ology operated in strict<br />
opposition to the materialism of mo<strong>de</strong>rn life:<br />
Through our daring gesture we turned our backs on a mentality that<br />
dominated everything. We killed in ourselves a world in or<strong>de</strong>r to raise<br />
another, high as the sky. The absolute rule of matter was overthrown so it<br />
could be replaced by the rule of spirit, of moral values 38 .<br />
We are then told the four principles of the Legionary lifestyle: faith in God;<br />
trust in their mission, which would inclu<strong>de</strong> personal sacrifice (see below); mutual<br />
love and a need for “inner equilibrium”; and legionary songs. In Codreanu’s<br />
<strong>de</strong>scription of the third of these points especially, we find many of the<br />
characteristics that Turner attributed to communitas movements: close friendships<br />
and a sense of family privileged over “cold, official life”; a “warmth” to the life<br />
within the legionary nests, where one found a “ray of love”; and also, legionaries<br />
were expected to display “propriety, faith, <strong>de</strong>votion and zeal for work” 39 . Further, a<br />
sense of revitalising communitas and common spirit explained the requirement for<br />
uniforms, a characteristic that, as Codreanu notes, was common to Fascists and<br />
Nazis too. Explicitly for Codreanu, these uniforms were “the visible face of an<br />
unseen reality”, i.e. he thought they symbolised the existence of the metaphysical<br />
entirety of the organic nation.<br />
Clear in Codreanu’s writings is the fact that he sees these features as a<br />
mo<strong>de</strong>rnising force for Romanian politics. This is most plainly revealed in<br />
Codreanu’s explanation of the state of contemporary national politics in Europe.<br />
He viewed the Iron Guard as Romania’s variant on the new nationalist movements<br />
– with Nazism as Germany’s variant and Fascism as Italy”s. These regimes, he stated,<br />
were not “dictatorships”, and he <strong>de</strong>scribed the novelty of this new politics thus:<br />
37 Ibi<strong>de</strong>m, p. 82.<br />
38 Ibi<strong>de</strong>m, p. 213-214.<br />
39 Ibi<strong>de</strong>m, p. 217.
156<br />
Paul Jackson 18<br />
If these regimes are not dictatorships or <strong>de</strong>mocracies, what then are they?<br />
Without <strong>de</strong>fining them one must admit they represent a new form of<br />
government, sui generis, in the mo<strong>de</strong>rn states…<br />
I believe it has at its base that state of spirit, that state of elevated national<br />
consciousness which, sooner or later, spreads to the outskirts of the national<br />
organism.<br />
It is a state of inner revelation. That which of old was the people’s instinctive<br />
repository is reflected in these movements in the people’s conscience,<br />
creating a state of unanimous illumination which is encountered only in<br />
religious revivals. This phenomenon could rightly be called national<br />
oecumenicity 40 .<br />
This nationalism represented for Codreanu the coming of age of national<br />
consciousness across interwar Europe. He claimed that this sense of national<br />
consciousness had flashed in and out of existence in the past, but was now in the<br />
process of achieving a state of permanence. For Codreanu, this was the politics of<br />
the future. In these new systems, the lea<strong>de</strong>r was “the incarnation of this unseen<br />
state of spirit, the symbol of this state of consciousness” 41 . Further, he was a figure<br />
that was gui<strong>de</strong>d by the “interests of the immortal nation which have penetrated the<br />
consciousness of the peoples” 42 . We can also see Codreanu drawing upon the past<br />
in a way not dissimilar to Charles Maurras concept of integral nationalism. Like<br />
Maurras, Codreanu believed the eternal concept of the real nation (pays réel) was<br />
un<strong>de</strong>r attack by the legal nation (pays légal), and also was subverted by foreigners,<br />
especially Jews. However, though influential, Codreanu differed from this perspective<br />
in his assertion of the need for a new or<strong>de</strong>r and a new elite to emerge, unlike<br />
Maurras’s” proto-fascist vision for France, which rested upon the tradition of<br />
hereditary monarchy to conceptualise its “re-rooting” principle.<br />
Further, this concept of a nation – one yet to reach full <strong>de</strong>velopment –<br />
brought out the i<strong>de</strong>a of living during a period of kairos and consequently<br />
heightened a mythic sense of possibility, which resulted in giving the characteristic<br />
tone of re<strong>de</strong>mptive mission and purpose to Codreanu’s i<strong>de</strong>ology. In relation to this<br />
sense of kairos, we are treated throughout the text to <strong>de</strong>scriptions of how national<br />
ancestors were being honoured, and how future generations will see then the<br />
present as the era in which the historic opportunity for the creation of the pure<br />
mo<strong>de</strong>rn nation and its new elite – its new men – emerged. Codreanu’s i<strong>de</strong>ology<br />
makes it clear that Legionaries must fail neither party, i.e. their responsibility was<br />
to both the past and to the future. These uses of mythic senses of i<strong>de</strong>ntification with<br />
the past that inspired visions for a new mo<strong>de</strong>rnity were key to the rhetoric of the<br />
movement. In addition to this, we can find an explanation of the mythic sense of<br />
40 Ibi<strong>de</strong>m, p. 243.<br />
41 Ibi<strong>de</strong>m.<br />
42 Ibi<strong>de</strong>m.
19 A case study in fascist i<strong>de</strong>ological production 157<br />
time eli<strong>din</strong>g Christian eschatology to nationalism that Codreanu wanted to alert his<br />
followers to. The clearest evocation of this ran thus:<br />
The final aim [of a nation] is not life but resurrection. The resurrection of<br />
peoples in the name of Jesus Christ. Creation and culture are but a means, not<br />
a purpose [in or<strong>de</strong>r to achieve this]…<br />
There will come a time when all the peoples of the earth shall be resurrected,<br />
with all their <strong>de</strong>ad and all their kings and emperors… This final moment, “the<br />
resurrection from the <strong>de</strong>ad,” is the noblest and most sublime one towards<br />
which a people can rise.<br />
The nation then is an entity which prolongs her existence even beyond this<br />
earth. Peoples are realities even in the nether world… 43<br />
The use of a mythopoeic temporal framework within the i<strong>de</strong>ology’s<br />
construction of time here is clear; and we get an i<strong>de</strong>a of the wi<strong>de</strong>r, metaphysical<br />
dimension to the construction of time within which the i<strong>de</strong>ology operated. Also, to<br />
give just one example of the appeal to future action in this world, we can find<br />
toward the end of the text the following: Codreanu tells the story of how the Iron<br />
Guard attempted to build a dam in the summer of 1933 to aid a local village. In the<br />
or<strong>de</strong>r that he issued to the Legionary Unit Lea<strong>de</strong>rs, he ma<strong>de</strong> the following claim for<br />
how the dam would serve as an inspirational metaphor for the Legionaries:<br />
We too, want to build; from a broken bridge to a road and the tapping of a<br />
waterfall and its change into energy; from a peasant homestead into a new<br />
type of Romanian village, Romanian town, Romanian state.<br />
This is the historic call of our generation, that on today’s ruins we will build a<br />
new and beautiful country 44 .<br />
The rhetoric of being involved in a process of renewal is very clear here. Also<br />
one can get a sense of how buil<strong>din</strong>g a dam that was symbolic of mo<strong>de</strong>rnising this<br />
world, and the i<strong>de</strong>a of a final end point to time and God’s judgement in a<br />
metaphysical reality were related for Codreanu. This is because he presents time in<br />
the following fashion: the present holds a great potential, but is essentially in a<br />
state of crisis; by gaining consciousness of a national mission the future for<br />
Romania will be created anew; this itself is a process tied to the metaphysical end<br />
of time and to divine sanction. Therefore the i<strong>de</strong>ology was marked by a totalising<br />
temporal framework that, by drawing on Christian theology, exten<strong>de</strong>d from a<br />
mythic past, through the present and up to the end of time itself.<br />
We saw earlier that Turner noted how the notion of liminality was also tied to<br />
a sense of suffering. In Codreanu’s text, we are repeatedly treated to examples of<br />
how the Legionary members must physically and mentally suffer in or<strong>de</strong>r to<br />
43 Ibi<strong>de</strong>m, p. 315.<br />
44 Ibi<strong>de</strong>m, p. 341.
158<br />
Paul Jackson 20<br />
awaken the wi<strong>de</strong>r conscience of the nation. This sense of suffering is usually given<br />
a sacred dimension and we can again see Christian theology and suffering eli<strong>de</strong>d<br />
with nationalist i<strong>de</strong>ology. To give some examples of the way he justified suffering in<br />
the present for a better future, when he was imprisoned he ma<strong>de</strong> statements such as:<br />
I looked well and saw the misery of the cell. I told myself “difficult<br />
situation.” A wave of pain ripped through my heart. But I consoled myself:<br />
“It is for our People” 45 .<br />
And:<br />
Lord! We take upon ourselves all the sins of this nation. Receive this our<br />
suffering now. See that a better day for this people be forthcoming through<br />
this suffering 46 .<br />
By the time he had formed the Legion of the Archangel Michael, this rhetoric<br />
became even stronger, though the un<strong>de</strong>rlying justification remained a perceived<br />
altruism, divinely sanctioned. For example, Codreanu <strong>de</strong>scribes how he, along with<br />
Ion Moţa and others, came to the realisation that the Legion of the Archangel<br />
Michael should be formed as an esoteric, vanguard style movement, rather than a<br />
populist one, and that each member of the new movement had to have accepted<br />
their own <strong>de</strong>ath and martyrdom as part of the regeneration of the national cause.<br />
Drawing on the mythic qualities of the sacrificial hero, his palingenetic reasoning<br />
for such an i<strong>de</strong>ology ran thus:<br />
It cannot be that this sacrifice of ours will not be un<strong>de</strong>rstood by Romanians,<br />
that it would not make their souls and consciences tremble and that this will<br />
not constitute a starting point, a point of resurrection for Romanians.<br />
Our <strong>de</strong>ath, in this fashion, could eventually bring this people more good than<br />
all the frustrated en<strong>de</strong>avours of our lifetime…<br />
There are others among our ranks who will avenge us. Not being able to win<br />
while alive, we will win by dying 47 .<br />
Later we are given a <strong>de</strong>scription of the motivation for forming the Iron<br />
Guard’s famous “Death Teams” that crystallises the – initially counter-intuitive –<br />
i<strong>de</strong>a that one can escape from a world of alienation and <strong>de</strong>spair into one of hope<br />
and community through an i<strong>de</strong>ology that fetishises the notion of <strong>de</strong>ath:<br />
But in the face of these obstacles, blows, intrigues and persecutions… this<br />
terrible feeling of aloneness, having nowhere to turn, – we oppose all this<br />
with a firm <strong>de</strong>termination to die.<br />
45 Ibi<strong>de</strong>m, p. 123.<br />
46 Ibi<strong>de</strong>m, p. 124<br />
47 Ibi<strong>de</strong>m, p. 226.
21 A case study in fascist i<strong>de</strong>ological production 159<br />
“The <strong>de</strong>ath team” is the expression of these inner feelings of the legionary<br />
youth throughout the whole country, to receive <strong>de</strong>ath; its <strong>de</strong>termination to go<br />
forward, through <strong>de</strong>ath 48 .<br />
The i<strong>de</strong>a of a nationalised hero figure who goes beyond the everyday<br />
boundaries of life and who martyrs themselves for their national community<br />
<strong>de</strong>monstrates how the hero mythology was utilised as a sacralising force in<br />
Codreanu’s text. Other, less profound, aspects of suffering are also painted in a<br />
romantic light: lack of money, lack of leisure time, a constant sense of persecution,<br />
and so on. Codreanu constantly privileged a sense of suffering and asceticism in<br />
the present over self-gratification, and when he did so, he usually ad<strong>de</strong>d an<br />
acknowledgement of a better world to come. By doing so, he heightened the<br />
contrast between present and future, and therefore the attractiveness of the<br />
i<strong>de</strong>ology’s narrative of national regeneration. Consequently, by emphasising<br />
suffering in the present, the i<strong>de</strong>alised future becomes even more appealing, thereby<br />
augmenting the motivation for members to continue with their “mission” as a boon<br />
to the national community.<br />
To turn more squarely to how Codreanu <strong>de</strong>veloped his sense of a mythic<br />
Romanian homeland, we find <strong>de</strong>finitions of the Romanian people as those who have<br />
inhabited the geographical region of Romania, and who repeatedly had fought off the<br />
various “external races”, which could be seen to have historically populated the land.<br />
Note again how such a meta-narrative generates a sense of uberfremdung by <strong>de</strong>scribing<br />
the nation through a process of conferring the other with a variety of negative properties.<br />
The positive origins of Romanians themselves were given rooted, as opposed to<br />
nomadic, characteristics and were <strong>de</strong>scribed far more poetically. For example:<br />
We were born in the mist of time on this land together with the oaks and the<br />
fir trees. We are bound to it not only by the bread and existence it furnishes<br />
us with as we toil on it, but also by all the bones of our ancestors who sleep<br />
in its ground. All our parents are here. All our memories, all our war-like<br />
glory, all our history is here… 49<br />
Of course, a sense of the fragmented life, intrinsic to mo<strong>de</strong>rnity, was<br />
presented as an existential threat to his i<strong>de</strong>a of a sacred homeland and people. As<br />
we have seen, for him both <strong>de</strong>mocracy and Judaism were the <strong>de</strong>structive agents of<br />
the national homeland. Another quotation emphasises this point:<br />
…<strong>de</strong>mocracy will break up the unity and the spirit of the people, which, faced<br />
with the perfect unity and solidarity of Judaism in Romania… once divi<strong>de</strong>d<br />
into <strong>de</strong>mocratic parties, thus fragmented, will be <strong>de</strong>feated 50 .<br />
48 Ibi<strong>de</strong>m, p. 336.<br />
49 Ibi<strong>de</strong>m, p. 63.<br />
50 Ibi<strong>de</strong>m, p. 148.
160<br />
Paul Jackson 22<br />
So, because <strong>de</strong>mocracy has multiple parties it was too heterogeneous a<br />
phenomenon to be tolerated by Co<strong>de</strong>ranu’s ultra-nationalism and had to go. In its<br />
place a single party with a totalitarian i<strong>de</strong>ology would be a uniting force that would<br />
re-root the national community.<br />
Codreanu also gives <strong>de</strong>scriptions of how one could gain consciousness of the<br />
nation through the collective ecstasis (literally transcen<strong>din</strong>g oneself), found in the<br />
dynamic of crowds during perceived historic moments:<br />
Crowds sometimes establish contact with the soul of the people. A moment<br />
of vision. Multitu<strong>de</strong>s see the nation, with its <strong>de</strong>ad and all its past… they feel<br />
the future seething. This touch with the whole immortal and collective soul of<br />
the nation is feverish, full of trembling.<br />
…national mystique is nothing more than man’s contact, or that of the<br />
multitu<strong>de</strong>, with the soul of their people, through a jump outsi<strong>de</strong> of personal<br />
preoccupations into the eternal life of the people 51 .<br />
And finally, it is also worth quoting at length his most articulate <strong>de</strong>finition of<br />
the nation, which offers the clearest i<strong>de</strong>a of how Codreanu conceived of the i<strong>de</strong>a of<br />
“Romania” as offering an ontological homeland in the face of rootless mo<strong>de</strong>rnity:<br />
The nation inclu<strong>de</strong>s:<br />
1. All the Romanians presently alive.<br />
2. All the souls of our <strong>de</strong>ad and the tombs of our ancestors.<br />
3. All those who will be born Romanians.<br />
A people becomes conscious of itself when it attains the consciousness of this<br />
whole…<br />
The Nation possesses:<br />
1. A physical, biological patrimony – her flesh and blood.<br />
2. A Material patrimony – the soil of her country and its riches.<br />
3. A spiritual patrimony which contains:<br />
a) Her concept of God, the world and life. This concept forms a…<br />
spiritual property… There exists a country of the national spirit, a<br />
country of its visions obtained by revelation or by her own efforts.<br />
b) Her honour…<br />
c) Her culture… This culture is not international. It is the expression<br />
of her blood…<br />
Each of these patrimonies has its importance… The most important<br />
however is the spiritual patrimony, for only it carries the stamp of eternity, it<br />
alone endures through the centuries… 52<br />
51 Ibi<strong>de</strong>m, p. 179-180.<br />
52 Ibi<strong>de</strong>m, p. 313-314.
23 A case study in fascist i<strong>de</strong>ological production 161<br />
From this statement <strong>de</strong>scribing the properties of the nation, we can see how<br />
Codreanu conflated spiritual and biological dimensions in his conception of the<br />
Romanian homeland.<br />
He also repeatedly sought to sacralise the concept by using various legendary<br />
figures and intellectuals as nationalist precursors – sparks on the road to national selfconsciousness.<br />
Early on, we get an exten<strong>de</strong>d piece of i<strong>de</strong>alisation of a contemporary<br />
figure that appears to have inspired Codreanu, Constantin Pancu. He is <strong>de</strong>scribed as a<br />
“hero”, down to earth and likable, typical of an honest Romanian. He fought the “Red<br />
Beast” of communism, yet died in poverty in the early 1920’s – a national martyr for<br />
Codreanu. A more intellectual pantheon is offered a few pages later, consisting of the<br />
following “national geniuses”: Bogdan Haj<strong>de</strong>u, Vasile Conta, Mihail Eminescu, Vasile<br />
Alecsandri; and later, further intellectuals are ad<strong>de</strong>d to the list: Vasile Alecsandri,<br />
Mihail Kogalniceanu, Ion Radulescu, Costache Negri and A. D. Xenopol.<br />
Contemporary figures are also cited at length, especially Alexandru Ioan Cuza,<br />
alongsi<strong>de</strong> other, “fellow-travelling” professors. This sense of the i<strong>de</strong>ology possessing<br />
national pre-cursors was important to Codreanu’s anti-Semitic constructions, as this<br />
offered a quotable reservoir of nationalised intellectual resources for historicising the<br />
new, palingenetic sense of national consciousness that he wishes to disseminate. As<br />
well as figures close to the movement’s historical period, Codreanu also incorporated<br />
extracts by St. Paul. By quoting Corinthians I, 13, 1-8, Codreanu <strong>de</strong>rived further<br />
cre<strong>de</strong>nce to his i<strong>de</strong>ology of “love” and “discipline”. He argued: “it is from here that our<br />
movement stems… Where there is no love there is no Legionary life” 53 . (Of course,<br />
unlike true Christian conceptions of Love, Codreanu could not extend this to those he<br />
consi<strong>de</strong>red other, such as the Jews.) Further, the Archangel Michael himself<br />
incorporated a sacred, mythic figure into Codreanu’s pantheon of i<strong>de</strong>ological<br />
precursors, whose thoughts and actions were felt, collectively, to illuminate and<br />
animate the movement. In short, the movement’s past was historicised using both<br />
historical and cosmological resources, typical of the sacralisation of politics.<br />
Therefore, it is also worth looking at how Codreanu used various categories<br />
of knowledge to build up his arguments. Many of his claims to validity were taken,<br />
ultimately, from the Bible, and he genuinely seems to have believed that he was<br />
exacting a Christian mission 54 . In contrast, we also find a role for what he<br />
53 Ibi<strong>de</strong>m, p. 233.<br />
54 We can find a telling example of how Codreanu privileged an i<strong>de</strong>ology of national preservation<br />
over the more established universal Truths of Christianity when he entered Parliament and was confronted<br />
by an objection from a professor of Theology on his point of the <strong>de</strong>ath penalty for all those convicted of<br />
being “fraudulent manipulators of public funds” (the nebulousness of this <strong>de</strong>scription is obvious). Professor<br />
Ispir calls this extremist attitu<strong>de</strong> „anti-Christian”, yet Codreanu replied that the „<strong>de</strong>ath of a thief” was<br />
“preferable” in comparison to the potential <strong>de</strong>ath of his country. In<strong>de</strong>ed, for Codreanu this ma<strong>de</strong> him a<br />
better Christian. See: Ibi<strong>de</strong>m, p. 303. This also raises further questions concerning the extent to which<br />
Christianity can be seen as appropriated by the i<strong>de</strong>ology on the one hand, or „genuinely” pursued on the<br />
other. The text itself appears to privilege the concept of the nation to such an extent that the notion of the<br />
universality of the religious dimension is fundamentally corrupted. However, the i<strong>de</strong>ology did hold an<br />
appeal among the genuinely faithful, and Priests partook in its activities.
162<br />
Paul Jackson 24<br />
conceives of as “scientific” knowledge (though actually cru<strong>de</strong> scientistic theories),<br />
when he wishes to appropriate a more mo<strong>de</strong>rn rhetoric – for example, when he<br />
cites at length a paper by A. Cuza on the nature of “the science of anti-<br />
Semitism” 55 . Such appeals to a “scientific” knowledge <strong>de</strong>monstrates the ambivalence<br />
in Codreanu’s i<strong>de</strong>ology regar<strong>din</strong>g such rational thought, especially when it could<br />
be marshalled in favour of what was, to his mind, a positive end – namely a<br />
convincing way to <strong>de</strong>monise his enemies. Later, we are told how the i<strong>de</strong>ology was<br />
foun<strong>de</strong>d not upon a rational sense of “thinking alike”, but rather an emotional sense<br />
of “feeling alike” amongst those who held the “same moral-emotional-spiritual<br />
construction”, as he phrased it. Following this point, Codreanu gave a clear<br />
explanation of how he conceived a hierarchy of reason and faith:<br />
This was the signal that the statue of another God<strong>de</strong>ss – Reason – was to be<br />
smashed; that which mankind raised against God, we – not inten<strong>din</strong>g to<br />
throw away or <strong>de</strong>spise – should put her in her proper place, in the service of<br />
God and of life’s meaning 56 .<br />
Later, we can see how the i<strong>de</strong>ology <strong>de</strong>veloped is own sense of inner logic.<br />
We are told how the Legionary movement had “laws of ethics”, which stressed a<br />
sense of moral duty, action and regeneration for the nation 57 ; and then of a set of<br />
“laws”, which consisted of notes on the topics of: discipline, work, silence,<br />
education, reciprocal help, and honour 58 .<br />
Further, we must fully appreciate the way the i<strong>de</strong>ology played with this<br />
distinction between senses of the sacred and the profane, which are of great<br />
importance if we are to more fully comprehend it. We have seen how Codreanu<br />
collapsed the secularisation of the West, and his perceived i<strong>de</strong>a of Jewish<br />
colonialism, into the same phenomenon. Therefore, anything connected with<br />
mo<strong>de</strong>rn Judaism was seen as a profaning influence. For example, towards the<br />
beginning of the text we are told how the University of Iaşi attempted to suspend<br />
religious service at its annual opening ceremony. This provoked Codreanu into<br />
action: “we provoked disor<strong>de</strong>r… but those disor<strong>de</strong>rs would stop the great disor<strong>de</strong>r,<br />
the irreparable disor<strong>de</strong>r”, which, at this point, was primarily seen as communism –<br />
55 This was a discipline that synthesised History, Anthropology, Theology, Politics, Political<br />
Economy and Philosophy which, in a highly a priori rather than inductive scientific methodology,<br />
conclu<strong>de</strong>d the necessity for: „The elimination of the Jews from the midst of other people putting an<br />
end to their unnatural, parasitic existence that is due to an anachronistic concept opposed to the<br />
civilisation and peace of all nations who can no longer tolerate it… The science of anti-Semitism<br />
finally comes to explain this phenomenon…Thus it gives us the formula of the scientific solution for<br />
the problem of Judaism, which in or<strong>de</strong>r to realise we have only to apply. Mo<strong>de</strong>rn anti-Semitism then,<br />
pools all energies… forming a formidable force, certainly capable of solving the greatest problem of<br />
civilization of our times, which is the Jewish problem.” A. C. Cuza, as quoted in Ibi<strong>de</strong>m, p. 42-43.<br />
56 Ibi<strong>de</strong>m, p. 214.<br />
57 Ibi<strong>de</strong>m, p. 231.<br />
58 Ibi<strong>de</strong>m, p. 246.
25 A case study in fascist i<strong>de</strong>ological production 163<br />
seen by Codreanu as a profane, “international” attack by “international Jewry” on<br />
the sacred sense of nationhood. Later, the importance of the sacred becomes more<br />
explicit when we are told of how the Archangel Michael became the movement’s<br />
icon. At a meal on the 8 November 1923, Codreanu suggested the name Michael<br />
the Archangel for the youth organisation of the L.A.N.C. Mota, Codreanu and<br />
others then went to view the icon, and Codreanu recalled that:<br />
I felt bound to this one with all my soul and I had the feeling the Archangel<br />
was alive. Since then, I have come to love that icon. Any time we found the<br />
church open, we entered and prayed before that icon. Our hearts were filled<br />
with peace and joy 59 .<br />
As well as absorbing Christian symbolism into the i<strong>de</strong>ological matrix, the<br />
movement also <strong>de</strong>veloped its own sacred liturgies and rituals. For example, the<br />
Legionaries <strong>de</strong>veloped ritual that began on 8 November 1927, when the first<br />
Legionaries took their vows to join the organisation. Codreanu <strong>de</strong>scribed how small<br />
quantities of soil were gathered from “glorious spots of Romanian history”. These<br />
were mixed together and then placed in small leather sacks as ritual symbols of the<br />
nation. Prayer and an overarching sense of sacredness and solemnity accompanied<br />
these initiation rituals. Later, we are told how the movement honoured Professor Ion<br />
Gavanescul with “the most precious gift we could give him”, a ritual sack of soil.<br />
Subsequently, General Ion Tarnoschi also received a sack, this time containing the<br />
blood of his soldiers. Tarnoschi is <strong>de</strong>scribed as having tears running down his cheeks<br />
as he received it. Further, the sacralisation of the geographical space of the Romanian<br />
land through ancient legends can be seen throughout the text, but is epitomised by<br />
the rationale behind the title for the publication of the league: The Ancestral Land.<br />
Codreanu <strong>de</strong>scribed the significance of the title thus:<br />
This title keeps us tied to the country’s earth in which our ancestors rest; the<br />
land which must be <strong>de</strong>fen<strong>de</strong>d. It plunges us <strong>de</strong>ep into un<strong>de</strong>fined realms; it will<br />
be more than a name, it will be a constant call to battle, the appeal to bravery,<br />
the stirring up of the warlike qualities of our race… Here we have the axis of<br />
our movement already fixed; one end rooted in the earth of our Fatherland, the<br />
other in the heavens: “The Ancestral Land” and Michael the Archangel 60 .<br />
Note especially in this remarkable passage, synthesising the i<strong>de</strong>a of a sacred<br />
territory and a holy war, how the metaphysical realm and the geographical space of<br />
Romania are fused.<br />
In or<strong>de</strong>r to enact this new holy war, the league <strong>de</strong>veloped a need to generate a<br />
vanguard of “new men”. We are clearly told that in such “critical times” Romania<br />
59 Ibi<strong>de</strong>m, p. 126.<br />
60 Ibi<strong>de</strong>m, p. 226.
164<br />
Paul Jackson 26<br />
needs a new and heroic breed of men to enact their “historic” mission. Describing<br />
himself, Codreanu claimed Romania would be lead by a figure possessing<br />
charismatic qualities. For example, he prophesised:<br />
…a great educator and lea<strong>de</strong>r… From this legionary school a new man will<br />
have to emerge, a man with heroic qualities; a giant of our history to do battle<br />
and win over all the enemies of our Fatherland… Everything that our mind<br />
can imagine more beautiful spiritually; everything the prou<strong>de</strong>st that our race<br />
can produce, greater, more just, more powerful, wiser, purer, more diligent<br />
and more heroic… 61<br />
Codreanu continued that this charismatic lea<strong>de</strong>r would be heroic, and would<br />
offer political and national re<strong>de</strong>mption:<br />
This hero… will also know how to elaborate programs; will also know how to<br />
solve the Jewish problem; will also know how to organise the state well; will<br />
also know how to convince other Romanians; and if not, he will know how to<br />
win, for that is why he is a hero 62 .<br />
Later, Codreanu <strong>de</strong>scribes the nation not only as an entity that can live or die,<br />
but also one that can only be led by a heroic vanguard. He conclu<strong>de</strong>d, “…a people<br />
are not capable of governing itself. It ought to be governed by its elite.” He then<br />
recapitulates his view that, as a consequence of the post war settlement, the nation<br />
had fallen into a state of <strong>de</strong>ca<strong>de</strong>nce due to the <strong>de</strong>mocratic political process and<br />
increased racial heterogeneity, and that the old national elite had also <strong>de</strong>generated.<br />
He continued this point by arguing that the Legionaries must wage a generational<br />
war against the old elites because he believed that though national elites were<br />
continued along hereditary blood principles a new elite could remove these if they<br />
no longer function as the “real” elite, meaning they had become <strong>de</strong>ca<strong>de</strong>nt. In this<br />
case, he argued that: “…the real elite is born out of a war with the <strong>de</strong>generate elite,<br />
the false one.” As such, the purpose of an elite was:<br />
a) To lead the nation accor<strong>din</strong>g to the life laws of a people.<br />
b) To leave behind an inheriting elite based not only on the principle of<br />
heredity but also on that of selection… It is like a gar<strong>de</strong>ner who works<br />
his gar<strong>de</strong>n and sees to it that before he dies he has an inheritor… for he<br />
alone can say who among those working with him is best placed to<br />
take his place… 63<br />
He conclu<strong>de</strong>d by claiming the national elite is foun<strong>de</strong>d on the principles of: a<br />
purity of soul, the capacity of work and creativity, bravery, war against threats to<br />
61 Ibi<strong>de</strong>m, p. 221.<br />
62 Ibi<strong>de</strong>m, p. 221.<br />
63 Ibi<strong>de</strong>m, p. 311.
27 A case study in fascist i<strong>de</strong>ological production 165<br />
the nation, a lack of <strong>de</strong>sire for personal wealth, faith in God, and love. From this<br />
characterisation of the role of elites, the notion of liminality is one again clear in<br />
the i<strong>de</strong>ology, here fin<strong>din</strong>g expression in the archetype of generation conflict. We<br />
can also find the rhetoric of the heroic outsi<strong>de</strong>r fighting for the cause of the<br />
peasants in the rhetorical use of the Captain, his moniker within the movement, as<br />
it is suggestive of the myth of “Robin Hood” style irregular troops, or sometimes<br />
bandits, the haiduci – a popular myth common to much of the Balkans region.<br />
Overall, one cannot help but conclu<strong>de</strong> that the text is shot through with the<br />
archetype of rebirth. We have seen this repeatedly in the categories previously<br />
analysed, but to give one final example of how Codreanu’s i<strong>de</strong>ology clearly was<br />
constructed upon a base of mythic palingenesis we can read:<br />
The hour of Romanian resurrection and <strong>de</strong>liverance is approaching. He who<br />
believes, he who will fight and suffer, will be rewar<strong>de</strong>d and blessed by this<br />
people. New times knock at our gates! A world, with an infertile and dry soul<br />
is dying and another one is being born, belonging to those who are full of<br />
faith. 64<br />
Again, we have many key elements comprising Codreanu’s i<strong>de</strong>ology: the<br />
present un<strong>de</strong>rstood as <strong>de</strong>ca<strong>de</strong>nt; a sensitivity to liminality; sacralising rhetoric; the<br />
i<strong>de</strong>alisation of suffering and sacrifice; and a glimpse of the emergence of a new<br />
age. This was the palingenetic, mythic core of fascist i<strong>de</strong>ology that can be seen as<br />
the subjective quality that followers of The Guard of the National Conscience,<br />
League of National Christian Defence, the Legion of the Archangel Michael, and<br />
the Iron Guard, all attempted to live out.<br />
Conclusions<br />
To conclu<strong>de</strong>, it is worth tying together the i<strong>de</strong>ological tropes that were<br />
offered in the cluster concept outlined at the start of the paper by summarising they<br />
ways in which we can see examples of these manifesting themselves in the text. By<br />
doing so, it is possible to construct the following summary of the i<strong>de</strong>ology:<br />
Codreanu’s variant of ultra-nationalism was clearly a politics that was not<br />
compatible with liberal <strong>de</strong>mocratic institutions. He <strong>de</strong>tested these and, <strong>de</strong>spite<br />
partaking in elections and parliamentary procedure, he sought to disregard their<br />
worth at every opportunity in the text. He ma<strong>de</strong> reference to a series of ultranationalisms,<br />
such as Fascism and Nazism, achieving their national revolutions,<br />
and clearly saw himself as part of a community of ultra-nationalist i<strong>de</strong>ologies that,<br />
though marked by much national <strong>de</strong>tail, bore the family relationship of viewing<br />
their actions as a necessary <strong>de</strong>fence of the i<strong>de</strong>ologically conceived national<br />
64 Ibi<strong>de</strong>m, p. 267.
166<br />
Paul Jackson 28<br />
community by <strong>de</strong>veloping new, totalitarian forms for the state that would further<br />
ultra-nationalist ends. Like so many people during this period, and not only<br />
fascists, he was highly influenced by military style and the creative force of the<br />
soldier, as evi<strong>de</strong>nced by his fascination with the myths of heroism produced by the<br />
First World War. He was also motivated by the sense of failure of the war because<br />
it had not produced his utopian vision of a unified and ethnically homogeneous<br />
Romanian nation. This failure to produce a harmonized national population<br />
contributed to his paranoia of Romania being overtaken by “rootless” outsi<strong>de</strong>rs. By<br />
giving them nomadic, international characteristics, the Jews for Codreanu became<br />
the most <strong>de</strong>monised of these groups, and this led to his assertions that, through<br />
their supposed conquest of Romania through economic means, alongsi<strong>de</strong> the<br />
<strong>de</strong>struction of the metaphysical i<strong>de</strong>a of Romania, they were the nation’s primary<br />
enemy.<br />
Their presence in the country was seen to have helped induce in the nation a<br />
state of <strong>de</strong>ca<strong>de</strong>nce, and he believed that the only way to protect and forward the<br />
future health and vitality of Romania was by the introduction of his variant on the<br />
i<strong>de</strong>a of a mo<strong>de</strong>rn totalitarian state. This would inaugurate a new age for the nation,<br />
offering a renewal of a sacred communion with the organic nation that he felt was<br />
being lost in the mo<strong>de</strong>rn, rootless age. Therefore, his i<strong>de</strong>ology was heavily marked<br />
with mythic qualities, especially of hero myths narrating individuals going beyond<br />
everyday boundaries, inclu<strong>din</strong>g self-sacrifice, in or<strong>de</strong>r to serve the needs of their<br />
nation. (In reality, these missions by Iron Guard nests were marked by extreme<br />
political violence, some of the worst of which occurred when the movement was<br />
finally put down after its attempted coup in January of 1941.) We also saw many<br />
tropes of liminality in the i<strong>de</strong>ology. “Romanianism” emerged poetically from the<br />
mists of time, yet in recent years was presented as having fallen into a profound<br />
state of <strong>de</strong>ca<strong>de</strong>nce. In response, the i<strong>de</strong>ology sought a new form of political agency<br />
to bring about its regeneration. It was this re-vitalising role of the i<strong>de</strong>ology that<br />
manifested its dimension as a political religion. By drawing the Orthodox Church,<br />
Codreanu and other i<strong>de</strong>ologues appropriated a set of sacralising resources that<br />
imbued the i<strong>de</strong>ology with a spiritual dimension that possessed a genuine sense of<br />
verisimilitu<strong>de</strong> for its followers. Codreanu also sought a form of national revolution,<br />
or rather anthropological revolution, which would be enacted by the new men of<br />
the Iron Guard, who would be able to convert the nation into “purified”, “healthy”<br />
and homogeneous community.<br />
This rea<strong>din</strong>g of the i<strong>de</strong>ology has sought to highlight the appeal among fascist<br />
i<strong>de</strong>ologues of the need to find in the nation a transcen<strong>de</strong>ntal i<strong>de</strong>a that promises a<br />
vision of hope for the future, and in so doing produces the belief that their i<strong>de</strong>ology<br />
was the only true elixir for the nation. The universal need for people to find forms<br />
of transcen<strong>de</strong>nce may seem a million miles away from the vicious characteristics of
29 A case study in fascist i<strong>de</strong>ological production 167<br />
violence and hatred that Codreanu summoned up in his writing, and that was<br />
enacted by Romanian fascists during the interwar years, but by acknowledging this<br />
spiritual dimension to his thinking we can get closer to mapping his political<br />
thought and the way it drew on aspects of Orthodox Christianity to construct its<br />
i<strong>de</strong>ological dynamic. Further, in this worldview faith and violence were<br />
inextricably linked, a fact that Codreanu repeatedly asserts in the book. Through<br />
the anthropological aspect of the methodology of this paper, we can tackle the<br />
complex issue of the religiosity of the movement by characterising it as a<br />
communitas, or revitalisation, movement. Therefore, though it contained many<br />
tropes of Orthodox thinking, and consequently appears very similar to it in some<br />
ways, the primary purpose of the i<strong>de</strong>ology was the rejuvenation of the nation and<br />
the completion of the i<strong>de</strong>a of “Greater Romania”. Orthodoxy was subverted to a<br />
political i<strong>de</strong>a. The political project of the movement intuitively drew upon the<br />
resources of the church, both because they were an integral aspect of the nation’s<br />
i<strong>de</strong>ntity and also because they lent themselves so readily to generate a symbolic<br />
world that sacralised, and therefore legitimised, extreme behaviour and violence.<br />
However, the limits of this paper lay in the fact that we have a restricted<br />
perspective, i.e. that of Codreanu. This is a field of research that is already well<br />
worn, though what remains un<strong>de</strong>r-researched is the perspective of the Orthodox<br />
Church to the Iron Guard. It is likely that <strong>de</strong>tailed study from this perspective will<br />
shed far more light upon the complex relationship between the traditional and wellestablished<br />
religion of Romanian Orthodoxy and the mo<strong>de</strong>rn political religion of<br />
the Iron Guard.<br />
A final point worth highlighting is the issue of resonance with contemporary<br />
political practices. Clearly, <strong>de</strong>spite major divergences, some aspects of this cluster<br />
of i<strong>de</strong>ological tropes can be seen in postwar variants of fascism. These i<strong>de</strong>ologies<br />
continue to <strong>de</strong>monstrate a variety of different surface characteristics to forward<br />
organic concepts of ultra-nationalist i<strong>de</strong>ntity and programmatic fantasies for its<br />
regeneration. They offer their followers, who can often be found surfing in<br />
rhizomic web communities discussing their sensitivities to new manifestations of<br />
mo<strong>de</strong>rnity’s rootless characteristics, novel frameworks through which to organise<br />
their political praxis. These disparate groups, refracting mo<strong>de</strong>rn society through<br />
new senses of liminality, remain <strong>de</strong>eply influenced by past “heroes” of the<br />
i<strong>de</strong>ology, such as Codreanu, whose work they continue to disseminate and read<br />
with interest. For example, this can be found not only in works such as Julius<br />
Evola’s application of Codreanu’s thought to contemporary political issues, but<br />
also through web outlets, such as ebay or far right specialist, that stocks his work in<br />
a number of foreign translations. The impact and power of conversion of the<br />
i<strong>de</strong>ology contained within For My Legionaries (The Iron Guard), both within<br />
Romania and internationally, is far from merely being a historical concern. In<br />
respect to this ongoing interest, it is worth bearing in mind the words of Eugene<br />
Ionesco, who, when asked to comment on his satire The Rhinoceros and on the
168<br />
Paul Jackson 30<br />
conversion among his fellow Romanians to fascism, offered the following on how<br />
the i<strong>de</strong>ology influenced his thinking:<br />
… in the course of my life I have been very struck by what one might call the<br />
current of opinion, by its rapid evolution, its power of contagion, which is<br />
that of a real epi<strong>de</strong>mic. People allow themselves sud<strong>de</strong>nly to be inva<strong>de</strong>d by a<br />
new religion, a doctrine, a fanaticism … At such moments we witness a<br />
veritable mental mutation. I don”t know if you have noticed it, but when<br />
people no longer share your opinions, when you can no longer make yourself<br />
un<strong>de</strong>rstood by them, on has the impression of being confronted by monsters –<br />
rhinos, for example. They have that mixture of candour and ferocity. They<br />
would kill you with the best of consciences 65 .<br />
65 Martin Esslin, The Theatre of the Absurd. Revised and Enlarged Edition, Middlesex,<br />
Penguin Books Ltd, 1968, p. 178-179.
DEPORTATIONEN ALS MITTEL DER DURCHSETZUNG<br />
POLITISCHER INTERESSEN IN SÜDOSTEUROPA BIS 1944<br />
Mariana Hausleitner<br />
Institut für <strong>de</strong>utsche Kultur und Geschichte Südosteuropas, München<br />
1. Internationale Vergleiche von Großverbrechen<br />
Seit <strong>de</strong>n Kriegen nach <strong>de</strong>m Zerfall Jugoslawiens hat sich in <strong>de</strong>n 1990er<br />
Jahren ein neuer Forschungsstrang etabliert: <strong>de</strong>r internationale Vergleich so<br />
genannter "ethnischer Säuberungen" 1 . Doch alle Versuche die Vernichtungsaktionen<br />
im Faschismus und Stalinismus komparativ anzugehen, entfachten heftige<br />
Kontroversen. Beson<strong>de</strong>rs <strong>de</strong>utlich wur<strong>de</strong> dies, als das "Schwarzbuch <strong>de</strong>s<br />
Kommunismus" erschien 2 . Es gibt unter Historikern keine allgemein anerkannte<br />
Klassifizierung <strong>de</strong>r Großverbrechen. Trotz unterschiedlicher Bewertung <strong>de</strong>r<br />
Massenverbrechen sind sich die Forscher zumin<strong>de</strong>st darin einig, dass das 20.<br />
Jahrhun<strong>de</strong>rt eine neue Dimension an Gewalttätigkeit hervorgebracht hat.<br />
Verglichen mit ähnlichen Großverbrechen in vorangegangenen Jahrhun<strong>de</strong>rten hat<br />
<strong>de</strong>r Ausbau <strong>de</strong>r Bürokratie ein planmäßiges Vorgehen <strong>de</strong>r Täter ermöglicht. Durch<br />
die Einführung von Volkszählungen und Mel<strong>de</strong>registern wur<strong>de</strong> die Durchführung<br />
<strong>de</strong>r Deportationen perfektioniert 3 .<br />
Ich fasse unter Deportationen die von staatlichen Organen unter Zwang<br />
durchgeführte Vertreibung großer Bevölkerungsgruppen aus ihrer Heimat mit <strong>de</strong>m<br />
Ziel ihre Existenzbe<strong>din</strong>gungen an einem an<strong>de</strong>ren Ort zu bestimmen 4 . Die<br />
1 Stellvertretend seien hier nur zwei vergleichen<strong>de</strong> Arbeiten genannt, aus <strong>de</strong>nen ich im<br />
Weiteren zitiere: Norman M. Naimark, Ethnic-Cleansing in Twentieth Century Europe, Washington<br />
1998; Is the Holocaust unique?, Alan S. Rosenbaum (ed.), Boul<strong>de</strong>r, Oxford 1996.<br />
2 Stéphane Courtois u.a., Das Schwarzbuch <strong>de</strong>s Kommunismus. Unterdrückung, Verbrechen<br />
und Terror, München 1998.<br />
3 Zygmunt Bauman, Mo<strong>de</strong>rnity and the Holocaust, New York, 1991.<br />
4 Nicht einbezogen sind hier die Vertreibungen <strong>de</strong>r Deutschen aus Jugoslawien, Polen, Ungarn und<br />
<strong>de</strong>r Tschechoslowakei 1945/46, bei <strong>de</strong>nen es <strong>de</strong>n Regierungen nur darauf ankam, die Deutschen außerhalb<br />
<strong>de</strong>r Lan<strong>de</strong>sgrenze zu beför<strong>de</strong>rn. Bei <strong>de</strong>n Umsiedlungen <strong>de</strong>r <strong>de</strong>utschen Min<strong>de</strong>rheiten 1939/1940 aus <strong>de</strong>m<br />
Baltikum, aus Bessarabien, <strong>de</strong>r Bukowina und Dobrudscha wur<strong>de</strong>n die Betroffenen ohne direkten<br />
Zwang in neu eroberte Gebiete gebracht, die das Deutsche Reich germanisieren wollte. Wegen diesen<br />
Umsiedlungen wur<strong>de</strong>n aber Polen und Ju<strong>de</strong>n <strong>de</strong>portiert und viele kamen in <strong>de</strong>r Folgezeit um. Vgl. Götz<br />
Aly, "Endlösung". Völkerverschiebung und <strong>de</strong>r Mord an <strong>de</strong>n europäischen Ju<strong>de</strong>n, Frankfurt, 1995.<br />
„<strong>Anuarul</strong> <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> «G. Bariţ» <strong>din</strong> Cluj-Napoca”, tom. XLV, 2006, p. 169–178
170<br />
Mariana Hausleitner 2<br />
umfangreichsten Deportationen im 20. Jahrhun<strong>de</strong>rt hat sicher das "Dritte Reich"<br />
konzipiert und durchgeführt. Hier kann nicht auf die <strong>de</strong>utschen Pläne zur<br />
ethnischen Neuordnung Europas eingegangen wer<strong>de</strong>n, sie wer<strong>de</strong>n nur insoweit<br />
behan<strong>de</strong>lt, wie sie die Bürokraten aus <strong>de</strong>n Bündnisstaaten in Südosteuropa in ihren<br />
Plänen zur sogenannten "ethnischen Säuberung" bestärkten 5 .<br />
Unter <strong>de</strong>utsche Verantwortung fallen die Deportationen von Ju<strong>de</strong>n aus <strong>de</strong>m<br />
besetzten Griechenland und Teilen Jugoslawiens. Hierbei war die Deportation in<br />
Konzentrationslager aber nur <strong>de</strong>r erste Schritt zur systematischen Massenvernichtung<br />
6 . Deutsche Behör<strong>de</strong>n führten nach 1938 ebenfalls die Deportationen<br />
<strong>de</strong>r Slowenen in Kärnten durch 7 .<br />
Betrachtet man Deportationen als Instrumente von Herrschaftspolitik, so<br />
lassen sich verschie<strong>de</strong>nartige Ziele ausmachen, welche die jeweilige Regierung<br />
damit verfolgte. Ich wer<strong>de</strong> drei unterschiedliche Typen vorstellen:<br />
1) Deportationen als Begleiterscheinung <strong>de</strong>r Entstehung von Nationalstaaten:<br />
wobei ich die Türkei als Beispiel wähle;<br />
2) Deportationen im Zweiten Weltkrieg als Mittel <strong>de</strong>r "ethnischen Säuberung"<br />
am Beispiel Rumäniens und Bulgariens;<br />
3) Stalinistische Säuberungen, die eine "soziale Homogenität" herstellen<br />
sollten im Fall Bessarabiens und <strong>de</strong>r Nord-Bukowina 1940/41 und 1944<br />
bis 1949.<br />
2. Deportationen mit verschie<strong>de</strong>nen Zielsetzungen<br />
2.1. Die Entstehung <strong>de</strong>r Türkei durch die Ausgrenzung<br />
von Nichtmuslimen<br />
In <strong>de</strong>r Forschung herrscht darüber Konsens, dass die ersten großen Deportationen<br />
<strong>de</strong>s 20. Jahrhun<strong>de</strong>rts im Osmanischen Reich begannen, wo <strong>de</strong>n Nichtmuslimen bis<br />
zu <strong>de</strong>n Balkankriegen 1912/13 eine beschränkte Selbstverwaltung zugestan<strong>de</strong>n<br />
wor<strong>de</strong>n war. Im 19. Jahrhun<strong>de</strong>rt gab es dort zwar auch Ausschreitungen gegen<br />
Nichtmuslime, doch sie hatten einen zeitlich und örtlich begrenzten Charakter.<br />
Zumeist han<strong>de</strong>lte es sich um die Nie<strong>de</strong>rschlagung von Aufstän<strong>de</strong>n. Erst nach<strong>de</strong>m<br />
die Revolution <strong>de</strong>r Jungtürken 1908 einen Mo<strong>de</strong>rnisierungsschub in Gang gesetzt<br />
hatte, nahmen die Abschottungsprozesse zwischen <strong>de</strong>n Ethnien eine beständige<br />
Form an. Das Osmanische Reich war so geschwächt, dass während <strong>de</strong>r<br />
Balkankriege griechische und bulgarische Militäreinheiten Muslime vertreiben<br />
konnten. Die Vertriebenen wur<strong>de</strong>n in Anatolien angesie<strong>de</strong>lt, wo sich danach<br />
5 Wür<strong>de</strong> ich Ostmitteleuropabehan<strong>de</strong>ln, müssten die <strong>de</strong>utschen Massenverbrechen an Ju<strong>de</strong>n,<br />
Slawen und Roma im Mittelpunkt stehen.<br />
6 Raul Hilberg, Die Vernichtung <strong>de</strong>r europäischen Ju<strong>de</strong>n, 2. Bd., Frankfurt, 1990.<br />
7 Karl Stuhlpfarrer, Umsiedlungen und Deportationen während <strong>de</strong>s zweiten Weltkriegs, in Die<br />
Vertreibung <strong>de</strong>r Kärntner Slowenen, Avguštin Malle (Hg.), Klagenfurt, 2002, S. 119-131.
3 Deportationen als mittel <strong>de</strong>r durchsetzung politischer interessen in Südosteuropa 171<br />
Zusammenstöße mit Ortsansässigen häuften. Bei Kriegsbeginn 1914 entstand neuer<br />
Konfliktstoff, weil viele Griechen aus <strong>de</strong>n Küstenorten an <strong>de</strong>r Ägäis und <strong>de</strong>m<br />
Marmarameer nach Anatolien <strong>de</strong>portiert wur<strong>de</strong>n und es dort zu Ausschreitungen<br />
von Muslimen kam. Während bei dieser Deportation die Betroffenen zumeist<br />
überlebten, war dies bei <strong>de</strong>n Armeniern 1915 nicht <strong>de</strong>r Fall 8 .<br />
Während <strong>de</strong>s Ersten Weltkrieges hofften viele Armenier mit Unterstützung<br />
<strong>de</strong>r Entente einen eigenen Staat grün<strong>de</strong>n zu können. Auf <strong>de</strong>r Seite Rußlands<br />
kämpften daher auch vier Einheiten mit armenischen Freiwilligen, die an <strong>de</strong>r<br />
Nie<strong>de</strong>rlage <strong>de</strong>r osmanischen Armee mitbeteiligt waren. Obwohl die im<br />
Osmanischen Reich leben<strong>de</strong>n Armenier loyal geblieben waren, wur<strong>de</strong>n sie im<br />
Februar 1915 von <strong>de</strong>r türkischen Regierung zum wichtigsten "inneren Feind"<br />
erklärt. Die in <strong>de</strong>r osmanischen Armee dienen<strong>de</strong>n Armenier wur<strong>de</strong>n in Lagern<br />
isoliert und im April 1915 von Militäreinheiten ermor<strong>de</strong>t. Gleichzeitig begann die<br />
Deportation armenischer Frauen, Kin<strong>de</strong>r und Alten aus Ost-Anatolien und Kilikien<br />
in eine Wüste Nordsyriens. Da die Vertreibung zumeist zu Fuß und ohne Nahrung<br />
stattfand, starben dabei Tausen<strong>de</strong> an Entkräftung und Hunger. Von <strong>de</strong>n insgesamt<br />
etwa zwei Millionen Armeniern im Osmanischen Reich kamen bis 1918<br />
min<strong>de</strong>stens 200.000 um 9 .<br />
Eine Folge dieses Großverbrechens war nicht nur die dauerhafte Verfeindung<br />
zwischen diesen bei<strong>de</strong>n Ethnien, son<strong>de</strong>rn auch schnell eskalieren<strong>de</strong> Konflikte mit<br />
an<strong>de</strong>ren Nichtmuslimen.<br />
Während <strong>de</strong>r Pariser Frie<strong>de</strong>nskonferenz war ein griechischer Truppenverband<br />
mit einem Mandat <strong>de</strong>s Obersten Rates <strong>de</strong>r Alliierten im Mai 1919 in Smyrna<br />
(Izmir) gelan<strong>de</strong>t. Unterstützt von Griechen aus <strong>de</strong>n Küstenstädten drang er ins<br />
türkisch besie<strong>de</strong>lte Hinterland vor. Ausschreitungen gegen die Muslime waren an<br />
<strong>de</strong>r Tagesordnung und bewirkten Racheaktionen gegen Griechen und Armenier.<br />
Nach<strong>de</strong>m Mustafa Kemal, <strong>de</strong>r später Atatürk genannt wur<strong>de</strong>, 1922 unter <strong>de</strong>r<br />
Losung <strong>de</strong>s Panturkismus ein neues Heer aufgestellt hatte, richtete sich die<br />
staatliche Gewalt vor allem gegen die Griechen. Viele flohen aus Kleinasien,<br />
an<strong>de</strong>re wur<strong>de</strong>n vertrieben. Die Frie<strong>de</strong>nskonferenz in Lausanne 1923 versuchte,<br />
diesen Prozessen nachträglich eine legale Form zu verleihen. Sie verfügte, dass 1,2<br />
Millionen Griechen Anatolien und 356.000 Türken Mazedonien verlassen müssen.<br />
Der Bevölkerungsaustausch sollte in geordneten Bahnen ablaufen, doch es gab<br />
viele Übergriffe und so starben dabei erneut viele Menschen 10 .<br />
8 Dan Diner, Das Jahrhun<strong>de</strong>rt verstehen. Eine universalgeschichtliche Deutung, München,<br />
1999, S. 198ff.<br />
9 Vahakn N. Dadrian, The Comparative Aspects of the Armenian and Jewish Cases of<br />
Genoci<strong>de</strong>: A Sociohistorical Perspective, in Rosenbaum, Is the Holocaust unique? a. a. O., S. 101-<br />
135; Bernard Lewis, Stern, Kreuz und Halbmond. 2000 Jahre Geschichte <strong>de</strong>s Nahen Ostens,<br />
München, 1997, S. 419ff; Robert F. Melson, The Armenian Genoci<strong>de</strong> as Precursor and Prototype of<br />
Twentieth-Century Genoci<strong>de</strong>, in Rosenbaum, Is the Holocaust unique?, a. a. O., S. 87-99.<br />
10 Naimark, Ethnic-Cleansing, S. 19ff; Hakki Keskin, Die Türkei. Vom Osmanischen Reich<br />
zum Nationalstaat, Berlin, 1981, S. 55-60.
172<br />
Mariana Hausleitner 4<br />
Nach <strong>de</strong>m Zusammenbruch <strong>de</strong>s Osmanischen Reiches entstand <strong>de</strong>r türkische<br />
Nationalstaat durch die Ausgrenzung vieler Nichtmuslime. Ihre Stigmatisierung als<br />
"illoyale Kräfte" wur<strong>de</strong> dadurch erleichtert, dass sich <strong>de</strong>r gesamte Prozeß unter <strong>de</strong>n<br />
Be<strong>din</strong>gungen <strong>de</strong>r militärischen Auseinan<strong>de</strong>rsetzungen vollzog.<br />
2.2. "Ethnische Säuberungen" in Rumänien 1941-1943<br />
Die Deportationen <strong>de</strong>r Ju<strong>de</strong>n aus Bessarabien und <strong>de</strong>r Nord-Bukowina nach<br />
Beginn <strong>de</strong>s Krieges gegen die Sowjetunion wur<strong>de</strong>n ebenfalls mit <strong>de</strong>r Illoyalität<br />
dieser Gruppe legitimiert. Da auch das Deutsche Reich alle Ju<strong>de</strong>n ostwärts<br />
vertreiben wollte, nutzte die rumänische Regierung die Situation. Im Ministerrat<br />
setzte sich beson<strong>de</strong>rs <strong>de</strong>r Außenminister Mihai Antonescu im Juni 1941 für die<br />
Vertreibung aller "frem<strong>de</strong>n Elemente" aus <strong>de</strong>n bei<strong>de</strong>n zurückeroberten Gebieten<br />
ein, er nannte dies "Politik <strong>de</strong>r Purifizierung und Vereinheitlichung <strong>de</strong>r Rasse" 11 .<br />
Mitarbeiter <strong>de</strong>s Bukarester Zentralen Statistischen Instituts zählten im August 1941<br />
in Bessarabien die von Ju<strong>de</strong>n verlassenen Häuser, Ackerflächen, Werkstätten und<br />
Betriebe. Das jüdische Eigentum wur<strong>de</strong> so genau erfaßt, weil es an Rumänen als<br />
Belohnung für beson<strong>de</strong>re Verdienste bei <strong>de</strong>r Kriegsteilnahme verteilt wer<strong>de</strong>n sollte.<br />
In <strong>de</strong>n Rubriken über die Ju<strong>de</strong>n Bessarabiens, die 1930 noch mit einer die<br />
Viertelmillion bezifferten wor<strong>de</strong>n waren, vermerkten die Statistiker lapidar, dass<br />
sie sich in Lagern befän<strong>de</strong>n 12 .<br />
Die erste Mordaktion hatten rumänische Son<strong>de</strong>reinheiten gemeinsam mit<br />
Kommandos <strong>de</strong>r <strong>de</strong>utschen Einsatzgruppe D <strong>de</strong>s SS-Gruppenführers Otto<br />
Ohlendorf im Juli 1941 durchgeführt 13 . Dagegen waren die Deportationen ab<br />
August 1941 eine vom Generalstab <strong>de</strong>r rumänischen Armee geplante Aktion.<br />
Durchgeführt wur<strong>de</strong> sie vor allem von Einheiten <strong>de</strong>r Gendarmerie. Das Ziel war<br />
die Vertreibung aller Ju<strong>de</strong>n, doch starben bereits während <strong>de</strong>r Deportation<br />
Tausen<strong>de</strong> Ju<strong>de</strong>n an Hunger und Mangelkrankheiten, weil sie mehrere Tage zu Fuß<br />
und ohne Versorgung unterwegs waren. Nach<strong>de</strong>m im September 1941 das Gebiet<br />
zwischen Dnjestr und südlichem Bug rumänisches Besatzungsgebiet wur<strong>de</strong>, trieb<br />
man die Ju<strong>de</strong>n in die oft völlig zerstörten Ortschaften. Die meisten konnten sich<br />
nicht mehr versorgen, weil sie auf <strong>de</strong>m Transport mehrmals ausgeplün<strong>de</strong>rt wor<strong>de</strong>n<br />
waren. Im ersten Winter starb in Transnistrien fast ein Drittel <strong>de</strong>r Deportierten 14 .<br />
11 Problema evreiască în stenogramele Consiliului <strong>de</strong> Miniştri, Lya Benjamin (ed.), Bucureşti,<br />
1996, S. 234f.<br />
12 Staatsarchiv <strong>de</strong>r Republik Moldova, Chişinău, Fond 706, 555, vol. 1-3.<br />
13 The Einsatzgruppenreports, Yitzhak Arad, Shmuel Krakowski, Shmuel Spector (eds.), New<br />
York, 1989; S. 19, 25, 73; 76, 105f und 111; Ralf Ogorreck, Die Einsatzgruppen und die Genesis <strong>de</strong>r<br />
Endlösung, Berlin, 1996, S. 154ff.<br />
14 Radu Ioanid, The <strong>de</strong>portation of the jews to Transnistria, in Rumänien und <strong>de</strong>r Holocaust.<br />
Zu <strong>de</strong>n Massenverbrechen in Transnistrien 1941-1944, Mariana Hausleitner, Brigitte Mihok, Juliane<br />
Wetzel (Hg.), Berlin, 2001, S. 69-100.
5 Deportationen als mittel <strong>de</strong>r durchsetzung politischer interessen in Südosteuropa 173<br />
Nach<strong>de</strong>m die Deportation <strong>de</strong>r Ju<strong>de</strong>n begonnen hatte, setzte sich <strong>de</strong>r Vize-<br />
Bürgermeister von Czernowitz, Traian Popovici, für sie ein. Auch an<strong>de</strong>re<br />
Interventen wiesen auf die großen Versorgungsprobleme hin, die durch die<br />
Deportation von 35% <strong>de</strong>r Czernowitzer Bewohner entstehen wür<strong>de</strong>n. Daraufhin<br />
gab General Antonescu seine Einwilligung vorerst 20.000 für die Wirtschaft<br />
wichtige Ju<strong>de</strong>n von <strong>de</strong>r Deportation zurückzustellen. Popovici vergab aus eigener<br />
Initiative noch einmal an 5.000 Ju<strong>de</strong>n Aufenthaltspapiere, doch die meisten dieser<br />
Ju<strong>de</strong>n wur<strong>de</strong>n nach seiner Absetzung 1942 vertrieben. Aus <strong>de</strong>r Bukowina wur<strong>de</strong>n<br />
insgesamt etwa 50.000 Ju<strong>de</strong>n <strong>de</strong>portiert. Durch die Geldsendungen von<br />
Verwandten aus Czernowitz konnten sie Netzwerke für die Bedürftigen aufbauen,<br />
so dass mehr Bukowiner als bessarabische Ju<strong>de</strong>n überlebten 15 .<br />
Die geringsten Überlebenschancen hatten die Ju<strong>de</strong>n Transnistriens nach <strong>de</strong>r<br />
Eroberung <strong>de</strong>s Gebietes durch rumänische und <strong>de</strong>utsche Truppen. Ich will nur <strong>de</strong>n<br />
Fall von O<strong>de</strong>ssa erwähnen, wo Antonescu als Strafmaßnahme nach einem<br />
Bombenattentat im Oktober 1941 auf das rumänische Hauptquartier <strong>de</strong>n Befehl zu<br />
Geiselerschießungen gab. Etwa 20.000 Ju<strong>de</strong>n und an<strong>de</strong>re kamen dabei um. Auch dort<br />
trat ein mutiger rumänischer Bürgermeister, Gherman Pântea, auf und konnte die<br />
Erschießung been<strong>de</strong>n. Doch die von ihm Geretteten starben fast alle zwei Monate<br />
später in <strong>de</strong>n Lagern im Sü<strong>de</strong>n Transnistriens. Von <strong>de</strong>n 130.000 Ju<strong>de</strong>n Transnistriens<br />
überlebte nur eine sehr geringe Anzahl. An <strong>de</strong>n Mor<strong>de</strong>n in Transnistrien waren auch<br />
die <strong>de</strong>utsche Einsatzgruppe D von Otto Ohlendorf und eine SS-Gruppe (<strong>de</strong>r so<br />
genannte Selbstschutz) <strong>de</strong>r dortigen Volks<strong>de</strong>utschen beteiligt 16 .<br />
Nach <strong>de</strong>r Einnahme von O<strong>de</strong>ssa waren die Planer eines ethnisch homogenen<br />
Rumäniens vom Sieg <strong>de</strong>r Achsenmächte überzeugt. Der Direktor <strong>de</strong>s Statistischen<br />
Amtes im Innenministerium, Sabin Manuilă, legte im Oktober 1941 einen Plan vor,<br />
wie während <strong>de</strong>s Krieges schrittweise 3,5 Millionen Nichtrumänen aus Rumänien<br />
verschwin<strong>de</strong>n sollten. Bei 1,3 Millionen Ungarn und kleineren Gruppen wie<br />
Serben, Bulgaren und an<strong>de</strong>re schlug er einen Bevölkerungsaustausch mit<br />
auswärtigen Rumänen vor. Die Deportation <strong>de</strong>r gesamten jüdische Bevölkerung<br />
und <strong>de</strong>r Roma nannte er "einseitigen Transfer" 17 .<br />
Im Frühjahr 1942 bestimmten die örtlichen Gendarmerieposten, welche<br />
Roma als beson<strong>de</strong>rs "gefährlich" einzustufen sind und als erste zu <strong>de</strong>portieren<br />
seien. Auf Befehl von Marschall Antonescu wur<strong>de</strong>n zwischen Juni und September<br />
15 Traian Popovici, Cernăuţi 1941. Prigoana, ghetoul şi <strong>de</strong>portarea. Spovedanea fostului<br />
primar al Municipiului Cernăuţi, in Matatias Carp, Cartea Neagră, vol. 3, Bucureşti, 1996, S. 164-189;<br />
Mariana Hausleitner, Die Rumänisierung <strong>de</strong>r Bukowina. Die Durchsetzung <strong>de</strong>s nationalstaatlichen<br />
Anspruchs Grossrumäniens 1918-1944, München, 2001, S. 393ff.<br />
16 Jean Ancel, Transnistria, vol. II, Bucureşti, 1998; Andrej Angrick, Rumänien, die SS und<br />
die Vernichtung <strong>de</strong>r Ju<strong>de</strong>n, in Hausleitner u.a, Rumänien, a.a.O., S. 113-138; S. Ja. Borovoj, Gibel'<br />
evrejskogo naselenija O<strong>de</strong>ssy, in Katastrofa i soprotivlenie ukrainskogo evrejstva 1941-1944, Kiev,<br />
1999, S. 118-153.<br />
17 Sorina Bolovan, Ioan Bolovan, Problemele <strong>de</strong>mografice ale Transilvaniei între stiinţă şi<br />
politică 1920-1945, in Transilvania între medieval şi mo<strong>de</strong>rn, Camil Mureşan (Hg.), Cluj, 1996,<br />
S. 125-131 (Sabin Manuilă, Anexa).
174<br />
Mariana Hausleitner 6<br />
1942 über 24.000 Roma <strong>de</strong>portiert. Sie kamen in transnistrische Dörfer, wo es<br />
zumeist keine Arbeits- und Versorgungsmöglichkeiten gab und daher starb ein<br />
großer Anteil von ihnen. Diese Deportation kritisierte <strong>de</strong>r liberale Politiker<br />
Constantin I. C. Brătianu im September 1942 als ungerechtfertigt 18 .<br />
Vorbereitet wur<strong>de</strong> ebenfalls die Deportation von fast einer Million Ukrainer<br />
und Russen aus <strong>de</strong>r Bukowina und Bessarabien. Die durch ihre Vertreibung<br />
freiwer<strong>de</strong>n<strong>de</strong>n Ackerflächen wur<strong>de</strong>n von <strong>de</strong>n Ämtern für Rumänisierung genau<br />
berechnet 19 . Da an ihre Stelle Rumänen gebracht wer<strong>de</strong>n sollten, die in <strong>de</strong>r Ukraine<br />
und Rußland in Streusiedlungen lebten, zählten Statistiker auch diese Gruppen 20 .<br />
Durch die Entwicklung an <strong>de</strong>r Ostfront wur<strong>de</strong> die für 1943 geplante Deportation<br />
<strong>de</strong>r Slawen nicht in Angriff genommen.<br />
Ebenfalls vertagt wur<strong>de</strong> die im Juli 1942 mit <strong>de</strong>n <strong>de</strong>utschen Behör<strong>de</strong>n<br />
vereinbarten Deportationen von Ju<strong>de</strong>n aus <strong>de</strong>m Sü<strong>de</strong>n Siebenbürgens und <strong>de</strong>m<br />
Altreich in die <strong>de</strong>utschen Vernichtungslager. Sie sollte im September beginnen,<br />
aber für diese Ju<strong>de</strong>n intervenierten verschie<strong>de</strong>ne Kräfte wie zum Beispiel <strong>de</strong>r<br />
rumänische Erzbischof von Siebenbürgen Nicolae Bălan 21 . Danach verän<strong>de</strong>rte sich<br />
die Frontlage zuungunsten <strong>de</strong>r Achsenmächte und in Rumänien mahnten immer<br />
mehr Stimmen zur Besonnenheit. Man muß Marschall Antonescu zubilligen, dass<br />
er nach Stalingrad die militärische Lage realistisch einschätzte. Dagegen trieb<br />
Eichmanns Behör<strong>de</strong> ihr Vernichtungsprogramm noch im Verlauf <strong>de</strong>s Jahres 1944<br />
eisern voran. Seit 1943 verhan<strong>de</strong>lten rumänische Politiker über die Verschickung<br />
<strong>de</strong>r überleben<strong>de</strong>n Ju<strong>de</strong>n aus Transnistrien gegen hohe Geldsummen nach Palästina.<br />
Einige Hun<strong>de</strong>rt Ju<strong>de</strong>n durften Transnistrien verlassen, aber <strong>de</strong>r Mehrheit<br />
verweigerte Antonescu 1944 die Rückkehr. Auch wenn die genaue Zahl <strong>de</strong>r Opfer<br />
umstritten ist, gilt <strong>de</strong>r untere Wert <strong>de</strong>r Schätzungen mit einer Viertelmillion unter<br />
Fachleuten als Konsens 22 .<br />
2.3. Deportationen von Ju<strong>de</strong>n aus <strong>de</strong>n neuen Territorien Bulgariens<br />
Um <strong>de</strong>n Handlungsspielraum in <strong>de</strong>n Bündnisstaaten <strong>de</strong>utlich zu machen,<br />
sollen kurz die Deportationen in Bulgarien dargestellt wer<strong>de</strong>n. Auch auf die<br />
18 Brătianus Protestbrief vgl. Appendix A, in Helsinki Watch, The Persecution of Gypsies in<br />
Romania, New York, 1991, S. 106f; Viorel Achim, Ţiganii în istoria României, Bucureşti, 1998,<br />
S. 136-152; Ţiganii <strong>din</strong> România 1919-1944, Lucian Nastasa, Andrea Varga (Hg.), Cluj, 2001.<br />
19 Zentrales Staatsarchiv Rumäniens, Bukarest, f. Preşe<strong>de</strong>nţia Consiliului <strong>de</strong> Miniştri,<br />
Directoratul Românizării, 72, 1941, S. 10-18.<br />
20 Anton Golopenţia, Ultima carte, Bucureşti, 2001, S. 4f, 359 und 450f; Anton Raţiu, Românii<br />
<strong>de</strong> la est <strong>de</strong> Bug, Bucureşti, 1994.<br />
21 Victor Neumann, Istoria evreilor <strong>din</strong> Banat, Bucureşti, 1999, S. 148-159.<br />
22 Da die Opfer nicht registriert wur<strong>de</strong>n, gibt es verschie<strong>de</strong>ne Schätzungen. Unter <strong>de</strong>n<br />
ausländischen Historikern nennt Ioanid die geringste Anzahl mit 250.000, während Jean Ancel von<br />
410.000 Opfern ausgeht. Vgl. Jean Ancel, Transnistria vol. III, Bucureşti, 1998; Radu Ioanid, Evreii<br />
sub regimul Antonescu, Bucureşti, 1997, S. 398. In Publikationen aus Rumänien wird zumeist das von<br />
<strong>de</strong>n Behör<strong>de</strong>n damals registrierte Minimum von 108.711 Deportierten angegeben. Vgl. Dinu C.<br />
Giurescu, România în al doilea război mondial, Bucureşti, 1999, S. 149.
7 Deportationen als mittel <strong>de</strong>r durchsetzung politischer interessen in Südosteuropa 175<br />
bulgarische Regierung übte 1942 Eichmanns Behör<strong>de</strong> Druck aus, damit sie <strong>de</strong>r<br />
Auslieferung <strong>de</strong>r Ju<strong>de</strong>n zustimme. Wie in Rumänien arbeitete ein einheimischer<br />
Kommissar für Ju<strong>de</strong>nfragen an <strong>de</strong>r Organisation <strong>de</strong>r Transporte. Kommissar Belev<br />
unterzeichnete im Februar 1943 ein Abkommen mit <strong>de</strong>m SS-Obergruppenführer<br />
Dannecker über die Deportationen. Zuerst wur<strong>de</strong>n 11.400 Ju<strong>de</strong>n aus Thrakien und<br />
Mazedonien <strong>de</strong>portiert, zwei Gebiete die erst durch die Kriegsteilnahme 1941 unter<br />
bulgarische Verwaltung kamen. Als die Deportation aus Altbulgarien begann,<br />
setzten sich namhafte Politiker für die Ju<strong>de</strong>n ein. Selbst <strong>de</strong>r regierungstreue<br />
Vizepräsi<strong>de</strong>nt <strong>de</strong>s Parlamentes Dimitar Pešev protestierte 23 . Die Aktion in<br />
Altbulgarien wur<strong>de</strong> verschoben, während die Transporte aus <strong>de</strong>n neu<br />
angeschlossenen Gebieten weitergingen. Im August 1943 begannen geheime<br />
Verhandlungen mit <strong>de</strong>n Alliierten und es gab keine Deportationen mehr 24 .<br />
Die geringere Zahl <strong>de</strong>portierter Ju<strong>de</strong>n in Bulgarien liegt nicht nur daran, dass<br />
Bulgarien insgesamt weitaus weniger Ju<strong>de</strong>n als Rumänien hatte: 1941 waren es<br />
65.000. Meines Erachtens war auch <strong>de</strong>r Antisemitismus in <strong>de</strong>r Gesellschaft<br />
Bulgariens nicht so verbreitet wie in Rumänien. Die soziale Konkurrenzsituation<br />
war weniger ausgeprägt: es gab kaum jüdische Großhändler und Bankiers gegen<br />
welche die Antisemiten hätten hetzen können. Die Mehrheit <strong>de</strong>r bulgarischen<br />
Ju<strong>de</strong>n waren kleine Handwerker und La<strong>de</strong>nbesitzer, die selten ihre Kin<strong>de</strong>r zum<br />
Studium schickten. Daher war bei <strong>de</strong>n Intellektuellen kein so stark auf die Ju<strong>de</strong>n<br />
konzentriertes Feindbild vorhan<strong>de</strong>n wie in Rumänien. Die Feindseligkeiten<br />
richteten sich auch gegen Griechen und Türken. Antisemitismus fungierte also<br />
nicht als einziger "cultural co<strong>de</strong>" eines Minimalkonsenses in <strong>de</strong>r Gesellschaft wie<br />
in Rumänien 25 .<br />
2.4. Stalinistische Deportationen aus Bessarabien<br />
und <strong>de</strong>r Nordbukowina<br />
In Russland waren Deportationen von großen Bevölkerungsgruppen bereits<br />
während <strong>de</strong>s Ersten Weltkrieges ein wichtiges Instrumetarium gewesen. Die<br />
Begründung, dass im Fall von kriegerischen Auseinan<strong>de</strong>rsetzungen im Grenzgebiet<br />
nur loyale Kräfte gedul<strong>de</strong>t wer<strong>de</strong>n können, tauchte erneut 1939 auf zur<br />
Legitimation <strong>de</strong>r Deportationen von Nichtrussen nach <strong>de</strong>r Erweiterung <strong>de</strong>r<br />
sowjetischen Grenzen infolge <strong>de</strong>s Hitler-Stalin-Paktes. Doch es ging auch um ein<br />
23 Gabriele Nissim, Der Mann <strong>de</strong>r Hitler stoppte. Dimitar Pešev und die Rettung <strong>de</strong>r<br />
bulgarischen Ju<strong>de</strong>n, Berlin, 2000.<br />
24 Hans-Joachim Hoppe, Bulgarien, in Dimension <strong>de</strong>s Völkermords, Wolfgang Benz (Hg.),<br />
München 1996, S. 275-310; Stefan Troebst, Antisemitismus im "Land ohne Antisemitismus". Staat,<br />
Titularnation und jüdische Min<strong>de</strong>rheit in Bulgarien 1878-1993, in Ju<strong>de</strong>n und Antisemitismus im<br />
östlichen Europa, Mariana Hausleitner, Monika Katz (Hg.), Berlin, 1995, 109-126.<br />
25 Dietmar Müller, Staatsbürger auf Wi<strong>de</strong>rruf. Ju<strong>de</strong>n und Muslime als Alteritätspartner im<br />
rumänischen und serbischen Nationsco<strong>de</strong>. Ethnonationale Staatsbürgerschaftskonzepte 1878-1941,<br />
Wiesba<strong>de</strong>n, 2005.
176<br />
Mariana Hausleitner 8<br />
an<strong>de</strong>res Ziel: die soziale Homogenisierung in <strong>de</strong>n neu erworbenen Gebieten. Die<br />
sowjetischen Behör<strong>de</strong>n bemühten sich um eine schnelle Nivellierung, die sie<br />
"Ausschaltung <strong>de</strong>r Klassenfein<strong>de</strong>" nannten. Soziale Prozesse, die sich in <strong>de</strong>r<br />
Sowjetunion über zwei Jahrzehnte hingezogen hatten, sollten nun in einigen<br />
Monaten stattfin<strong>de</strong>n 26 .<br />
Nach <strong>de</strong>r Einverleibung Bessarabiens und <strong>de</strong>r Nordbukowina in die<br />
Sowjetunion 1940 verhaftete <strong>de</strong>r sowjetische Geheimdienst zuerst alle Träger <strong>de</strong>r<br />
rumänischen Verwaltung, die nicht geflohen waren. Auch viele Pfarrer und Lehrer<br />
wur<strong>de</strong>n sofort <strong>de</strong>portiert. Danach kamen diejenigen an die Reihe, die durch die<br />
Verstaatlichung <strong>de</strong>r Betriebe, Banken, Werkstätten und Geschäfte überflüssig<br />
gewor<strong>de</strong>n waren. Auch die Landwirtschaft sollte neu organisiert wer<strong>de</strong>n:<br />
Großgrundbesitzer und angebliche Kulaken/ rumän. Chiaburi / wur<strong>de</strong>n <strong>de</strong>portiert.<br />
Da nicht genau <strong>de</strong>finiert war, wer welcher Kategorie zugeordnet wur<strong>de</strong>, verbreitete<br />
sich die Angst auch in <strong>de</strong>r gesamten Mittelschicht. Beson<strong>de</strong>rs diejenigen, die<br />
wegen <strong>de</strong>s Verlustes ihres Arbeitsplatzes vom Verkauf ihres Besitzes lebten,<br />
mussten befürchten, als Schwarzhändler verhaftet zu wer<strong>de</strong>n. Während bei <strong>de</strong>r<br />
Verbannung <strong>de</strong>r angeblichen "Kapitalisten" die jüdische Bevölkerung stärker<br />
betroffen war, gerieten in die Kategorie "Kulaken" vor allem Rumänen und<br />
Ukrainer 27 . Unmittelbar vor <strong>de</strong>m Rückzug <strong>de</strong>s sowjetischen Militärs erfolgte die<br />
letzte Verhaftungswelle. Am 13. Juni 1941 wur<strong>de</strong>n diejenigen <strong>de</strong>portiert, die zuvor<br />
in politischen o<strong>de</strong>r gesellschaftlichen Organisationen gewirkt hatten. Es machte<br />
keinen Unterschied, ob es zionistische Wohltätigkeitsvereine o<strong>de</strong>r sozial<strong>de</strong>mokratische<br />
Gruppen gewesen waren. Ihre Familien wur<strong>de</strong>n auch verschleppt,<br />
kamen aber in separate Lager 28 . Die genaue Anzahl <strong>de</strong>r Deportierten aus<br />
Bessarabien und <strong>de</strong>r Nordbukowina in <strong>de</strong>m einen Jahr <strong>de</strong>r sowjetischen Herrschaft<br />
lässt sich nur schwer ermitteln. Im August 1940 befahl die NKVD-Führung die<br />
Deportation von 43.890 "antisowjetischen Elementen". Im Juni 1941 sollten 85.000<br />
Bessarabier <strong>de</strong>portiert wer<strong>de</strong>n, bis Kriegsbeginn waren über 22.000 abtransportiert<br />
wor<strong>de</strong>n. In rumänischen Darstellungen fin<strong>de</strong>t man Schätzungen zwischen 25.000<br />
bis zu 250.000 Deportierten 29 .<br />
26 Jan T. Gross, Revolution from Abroad. The Soviet Conquest of Poland’s Western Ukraine<br />
and Western Belorussia, Princeton, 1988.<br />
27 Mariana Hausleitner, Die Sowjetisierung <strong>de</strong>r Nordbukowina 1940/1941 und die Umsiedlung<br />
<strong>de</strong>r <strong>de</strong>utschen Min<strong>de</strong>rheit, in East-Central Europe and the Great Powers Politics, Veniamin Ciobanu<br />
(ed.), Iaşi, 2004, S. 338-358; Dov Levin, The Jews and the Inception of Soviet Rule in Bukovina, in<br />
Soviet Jewish Affairs, 6 (1976), 2, S. 59.<br />
28 Bericht eines Überleben<strong>de</strong>n: Julius Wolfenhaut, Nach Sibirien verbannt. Als Ju<strong>de</strong> von<br />
Czernowitz nach Stalinka 1941-1994, Frankfurt a. M., 2005.<br />
29 Zum Deportationsbefehl von 1940 vgl. Nicolas Werth, Ein Staat gegen sein Volk, in Das<br />
Schwarzbuch, Courtois u. a. (Hg.), S. 237. Die Zahlen für 1941 vgl. Anatol Petrencu, România şi Basarabia<br />
în anii celui <strong>de</strong>-al doilea război mondial, Chişinău, 1999, S. 51. Die Zahl von über 250.000 Deportierten<br />
stammt aus Hetzschriften von 1943. Vgl. Mihai Gribnicea, Deportările staliniste <strong>din</strong> Basarabia, in Sub<br />
povara graniţei imperiale, ed. Adrian Pop, Bucureşti, 1993, S. 45. Die niedrigste Schätzung liegt bei 25.000<br />
Rumänen aus Bessarabien, die kleinere Nordbukowina ist dabei ausgeklammert. Vgl. Ion Constantin,<br />
România, marile puteri şi problema Basarabiei, Bucureşti, 1995, S. 109.
9 Deportationen als mittel <strong>de</strong>r durchsetzung politischer interessen in Südosteuropa 177<br />
Als die sowjetische Armee im Frühjahr 1944 in Bessarabien und <strong>de</strong>r<br />
Nordbukowina einrückte, begannen erneut umfangreiche Deportationen. Da fast<br />
alle geflohen waren, die mit <strong>de</strong>r rumänischen Verwaltung in <strong>de</strong>n Kriegsjahren<br />
kooperiert hatten, gehörten zu dieser Deportationswelle vor allem diejenigen, die<br />
Wi<strong>de</strong>rstand gegen die Neuordnung <strong>de</strong>r dörflichen Strukturen leisteten. Als Folge<br />
dieser Deportationen kann die Hungersnot 1946/47 angesehen wer<strong>de</strong>n, <strong>de</strong>r etwa<br />
200.000 Menschen zum Opfer fielen 30 . Deportiert wur<strong>de</strong>n auch all diejenigen, die<br />
in <strong>de</strong>n Verdacht gerieten, die Wi<strong>de</strong>rstandsgruppen in <strong>de</strong>n Wäl<strong>de</strong>rn zu<br />
unterstützen 31 . Als die Kollektivierung vollen<strong>de</strong>t wer<strong>de</strong>n sollte, wur<strong>de</strong>n im Juni/<br />
Juli 1949 erneut angebliche "Kulaken" verhaftet. Danach folgte die Deportation<br />
bestimmter religiöser Gruppen wie die Zeugen Jehovas. Insgesamt wur<strong>de</strong>n 1949<br />
über 48.000 Männer, Frauen und Kin<strong>de</strong>r <strong>de</strong>portiert 32 .<br />
3. Gemeinsamkeiten <strong>de</strong>r genannten Großverbrechen<br />
In autoritären Staaten unabhängig von ihrer politischen Orientierung sind<br />
Deportationen ein zentrales Mittel zur Durchsetzung von Herrschaft 33 . Je stärker<br />
rechtsstaatliche Normen abgebaut sind, umso höher ist die Zahl <strong>de</strong>r To<strong>de</strong>sopfer.<br />
Unter Be<strong>din</strong>gungen <strong>de</strong>s Kriegsrechtes ist nicht mit einer juristischen Überprüfung<br />
von Gewaltakten zu rechnen und daher kann je<strong>de</strong>r Soldat jeman<strong>de</strong>n ermor<strong>de</strong>n, <strong>de</strong>r<br />
zum inneren Feind erklärt wur<strong>de</strong>. Im Stalinismus gab es zwar auch viele<br />
Übergriffe, doch in <strong>de</strong>r Regel konnten nur hochrangige Amtsträger über Leben und<br />
Tod entschei<strong>de</strong>n. Da es sich um Frie<strong>de</strong>nszeiten han<strong>de</strong>lte, war das System in sich<br />
unter Kontrolle. To<strong>de</strong>sfälle konnten daher auch unangenehme Folgen für die<br />
Verursacher haben, wenn sie ohne Anordnung gehan<strong>de</strong>lt hatten.<br />
In <strong>de</strong>n Bündnisstaaten <strong>de</strong>s Deutschen Reiches und im Stalinismus wur<strong>de</strong>n<br />
ähnliche Argumentationsstränge entwickelt, um die Deportationen zu begrün<strong>de</strong>n.<br />
In allen genannten Fällen legitimierten die Regierungen ihre Verbrechen damit,<br />
dass so genannte "illoyale Kräfte" in exponierten Grenzregionen nicht gedul<strong>de</strong>t<br />
wer<strong>de</strong>n könnten 34 .<br />
Doch es gab Unterschie<strong>de</strong> in <strong>de</strong>r Akzeptanz <strong>de</strong>r Zwangsmaßnahmen durch<br />
die Bevölkerung. Die Deportationen <strong>de</strong>r Ju<strong>de</strong>n aus Bessarabien und <strong>de</strong>r<br />
30 Hungertote gab es in jenen Jahren auch in <strong>de</strong>r benachbarten rumänischen Moldau, doch in<br />
weitaus geringerer Zahl, weil es dort noch keine Kollektivierung gab. Vgl. zur Moldau: Gheorghe<br />
Onişoru, România în anii 1944-1948, Bucureşti, 1998, S. 104 und zur Moldauischen SSR: Ion<br />
Ţurcanu, Foametea <strong>din</strong> Basarabia în anii 1946/1947, Chişinău, 1993.<br />
31 Igor Caşu, "Politica naţională" in Moldova sovietică 1944-1989, Chişinău, 2000; Elena<br />
Postica, Rezistenţa antisovietică în Basarabia 1944-1950, Chişinău, 1997.<br />
32 Elena N. Şişcanu, Basarabia sub regimul bolşevic 1940-1952, Bucureşti 1998, S.104-112;<br />
Vasile Stati, Istoria Moldovei, Chişinău, 2002, S. 361ff.<br />
33 Aus <strong>de</strong>r Vielzahl <strong>de</strong>r Arbeiten über strukturelle und i<strong>de</strong>ologische Berührungspunkten <strong>de</strong>s<br />
Nationalsozialismus und Stalinismus sei nur eine zitiert: Thierry Wolton, Roşu-brun. Răul secolului,<br />
Bucureşti, 2001.<br />
34 Ion Bălan, Regimul concentraţionar <strong>din</strong> România 1945-1964, Bucureşti, 2000, S. 141.
178<br />
Mariana Hausleitner 10<br />
Nordbukowina wur<strong>de</strong>n von <strong>de</strong>r rumänischen Gesellschaft bis 1942 weitgehend<br />
akzeptiert. Seit 1918 war systematisch das Feindbild verbreitet wor<strong>de</strong>n, dass vor<br />
allem Ju<strong>de</strong>n bolschewistische Agenten seien. Daher konnten rumänische Zeitungen<br />
im Juli 1941 Fotos veröffentlichen, auf <strong>de</strong>nen Frauen und Kin<strong>de</strong>r bei <strong>de</strong>r<br />
Deportation zu sehen waren und nur wenige wun<strong>de</strong>rten sich über die Erklärung,<br />
diese "Ju<strong>de</strong>o-Bolschewisten" wür<strong>de</strong>n nun wegen ihrer Angriffe auf die Armee<br />
bestraft 35 . In <strong>de</strong>r bulgarischen Gesellschaft waren die Ju<strong>de</strong>n nicht durchgehend als<br />
"innere Fein<strong>de</strong>" stigmatisiert wor<strong>de</strong>n und so regte sich weitaus mehr Protest gegen<br />
ihre Deportation.<br />
Beson<strong>de</strong>rs schwierig ist es, die Akzeptanz bei <strong>de</strong>n stalinistischen<br />
Deportationen zu ergrün<strong>de</strong>n. Aus Interviews mit über fünfzig Czernowitzer Ju<strong>de</strong>n,<br />
<strong>de</strong>ren Familien 1940 und 1941 betroffen waren, entnehme ich eine unterschiedliche<br />
Haltung gegenüber <strong>de</strong>n Deportationen <strong>de</strong>s NKVD und <strong>de</strong>r rumänischen<br />
Gendarmerie. Auch wenn 1940 kaum jemand eine Geste <strong>de</strong>r Solidarität wagte, so<br />
sahen doch alle Mitbürger die Aktionen <strong>de</strong>s NKVD als Willkür an. An<strong>de</strong>rs erlebten<br />
diese Ju<strong>de</strong>n die Haltung ihrer nichtjüdischen Nachbarn nach <strong>de</strong>m Einmarsch <strong>de</strong>r<br />
rumänischen Armee 1941: viele nahmen die Gelegenheit wahr, jüdisches Eigentum<br />
zu plün<strong>de</strong>rn. Diese Ju<strong>de</strong>n sprachen mit umso stärkerer Anerkennung von <strong>de</strong>r<br />
Rettungsaktion <strong>de</strong>s rumänischen Bürgermeisters 36 .<br />
Nach <strong>de</strong>m Zusammenbruch <strong>de</strong>s Kommunismus in Rumänien wur<strong>de</strong> viel über<br />
die stalinistischen Deportationen publiziert und oft die Rumänen insgesamt als<br />
Opfer <strong>de</strong>r Kommunisten ausgegeben. Dass unter <strong>de</strong>n Opfern viele Ethnien<br />
vertreten waren, gerät erst langsam ins Gesichtsfeld. Das größte Hin<strong>de</strong>rnis war<br />
lange das Feindbild <strong>de</strong>r Ju<strong>de</strong>n, die angeblich alle mit <strong>de</strong>r Sowjetunion kollaboriert<br />
hätten, das aus Akten <strong>de</strong>r Sicherheitsbehör<strong>de</strong>n übernommen und nach 1991 ein<br />
Gemeinplatz in vielen Publikationen aus Rumänien und <strong>de</strong>r Moldaurepublik<br />
wur<strong>de</strong> 37 .<br />
Wenn die Feindbil<strong>de</strong>r eng mit staatsbegrün<strong>de</strong>n<strong>de</strong>n Mythen verwoben sind<br />
und For<strong>de</strong>rungen nach Entschädigung gestellt wer<strong>de</strong>n, ist ihre Aufarbeitung<br />
beson<strong>de</strong>rs schwierig. Dies zeigt sich auch daran, dass in <strong>de</strong>r Türkei über das<br />
Massaker an <strong>de</strong>n Armenier von 1915 und die Ausschreitungen gegen Griechen<br />
unter Atatürk bis heute nicht öffentlich diskutiert wer<strong>de</strong>n kann.<br />
35 Mihail Sebastian, Jurnal 1935-1944, Bucureşti, 1996, S. 359.<br />
36 Gaby Col<strong>de</strong>wey u.a., Zwischen Prut und Jordan. Lebenserinnerungen Czernowitzer Ju<strong>de</strong>n,<br />
Köln (im Erscheinen).<br />
37 Stellvertretend aus einer Vielzahl: Valeriu-Florin Dobrinescu, Ion Constantin, Basarabia în<br />
anii celui <strong>de</strong> al doilea război mondial, Iaşi, 1995, S. 185-190; Iulian Fruntaşu, O istorie etnopolitică a<br />
Basarabiei, Bucureşti, 2002, S. 162; Giurescu, România, S. 136f; Petrencu, România, S. 53.
23 AUGUST 1944. SFÂRŞITUL „CAMARADERIEI DE ARME”<br />
ROMÂNO-GERMANĂ<br />
Ottmar Traşcă<br />
<strong>Institutul</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> „George Bariţ”, Cluj-Napoca<br />
I. Introducere<br />
Succesul <strong>de</strong>barcării aliate în Normandia, operaţiune <strong>de</strong>marată la 6 iunie 1944,<br />
a hotărât cursul militar al celui <strong>de</strong>-al Doilea Război Mondial în favoarea Naţiunilor<br />
Unite. În acest context, situaţia internaţională a României a cunoscut în vara anului<br />
1944 o nouă agravare consi<strong>de</strong>rabilă, perspectiva transformării teritoriului naţional<br />
într-un teatru <strong>de</strong> operaţiuni militare, cu cortegiul <strong>de</strong> distrugeri aferent, conturându-se<br />
tot mai clar pentru factorii <strong>de</strong>cizionali <strong>din</strong> Bucureşti. Într-a<strong>de</strong>văr, evenimentele<br />
<strong>de</strong>rulate pe diferitele teatre <strong>de</strong> operaţiuni militare, precum şi intensificarea<br />
bombardamentelor <strong>de</strong>vastatoare efectuate <strong>de</strong> forţele aeriene anglo-americane asupra<br />
României 1 păreau să justifice aceste temeri sumbre. La 22 iunie 1944 Armata Roşie<br />
a <strong>de</strong>clanşat în Bielorusia marea ofensivă împotriva Grupului <strong>de</strong> Armate german<br />
„Centru” (operaţiunea „Bagration”), ce a condus la nimicirea aproape în totalitate a<br />
forţelor germane (28 <strong>de</strong> divizii) şi avansarea unităţilor sovietice cu mai mult <strong>de</strong> 600<br />
<strong>de</strong> km spre vest, acestea ajungând în aproximativ 5 săptămâni <strong>de</strong> la începerea<br />
ofensivei la frontiera germană în Prusia Orientală şi la porţile Varşoviei 2 . La scurt<br />
timp, mai exact la 13 iulie 1944, forţele sovietice şi-au extins ofensiva împotriva<br />
1 În perioada aprilie-august 1944 aviaţia anglo-americană a întreprins 83 <strong>de</strong> atacuri asupra<br />
obiectivelor militare şi industriale aflate pe teritoriul României, cel mai intens bombardat obiectiv<br />
constituindu-l regiunea petroliferă Ploieşti, fapt ce a produs pagube însemnate industriei petrolifere şi a<br />
dus la scă<strong>de</strong>rea dramatică a exportului <strong>de</strong> petrol românesc către Germania. Vezi în acest sens Gheorghe<br />
Buzatu, O istorie a petrolului românesc, Bucureşti, 1998, p. 359-370; Maurice Pearton, Oil and the<br />
Romanian State, Oxford, 1971, p. 260-263; Eugen Stănescu, Iulia Stănescu, Gavril Preda, Petrol şi<br />
bombe la Ploieşti, Ploieşti, 1994; John Sweetman, Ploieşti Oil Strike, New York, 1974, passim; Ottmar<br />
Traşcă, Bombardamentele anglo-americane asupra României, aprilie-august 1944. Percepţii germane şi<br />
maghiare, în „<strong>Anuarul</strong> <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> «George Bariţ» <strong>din</strong> Cluj-Napoca”, XLI/2002, p. 191-211.<br />
2 John Erickson, The Road to Berlin. Stalin’s War with Germany, vol. II, London, 1983, p. 215-231;<br />
Hermann Gackenholz, Der Zusammenbruch <strong>de</strong>r Heeresgruppe Mitte 1944, în Entscheidungsschlachten<br />
<strong>de</strong>s Zweiten Weltkrieges, Hans-Adolf Jacobsen und Jürgen Rohwer (Hrsg.), Frankfurt am Main, 1960,<br />
p. 445-481; Rolf Hinze, Das Ostfront-Drama. Rückzugskämpfe <strong>de</strong>r Heeresgruppe Mitte, Stuttgart, 1987,<br />
passim; David Irving, Hitlers Krieg. Götterdämmerung 1942-1945, München-Berlin, 1986, p. 268-270,<br />
280-281; Albert Seaton, The Russo-German War 1941-1945, London, 1971, p. 432-442.<br />
„<strong>Anuarul</strong> <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> «G. Bariţ» <strong>din</strong> Cluj-Napoca”, tom. XLV, 2006, p. 179–224
180<br />
Ottmar Traşcă 2<br />
Grupului <strong>de</strong> Armate „Ucraina <strong>de</strong> nord” în sectorul Tarnopol-Kovel (operaţiunea<br />
„Lvov-Sandomierz”), în urma căreia trupele Fronturilor 1 şi 4 Ucrainiene<br />
comandate <strong>de</strong> mareşalul I.S. Koniev, respectiv generalul-colonel I.E. Petrov au<br />
pătruns în adâncime pe teritoriul Poloniei, ocupând Galiţia şi atingând la rândul lor<br />
fluviul Vistula în prima <strong>de</strong>cadă a lunii august 3 . Frontul sovieto-german nu a<br />
reprezentat singurul teatru <strong>de</strong> război un<strong>de</strong> Wehrmachtul a înregistrat înfrângeri<br />
repetate în vara anului 1944. Concomitent cu operaţiunile militare iniţiate <strong>de</strong> Armata<br />
Roşie pe frontul <strong>din</strong> est, trupele aliate – profitând <strong>de</strong> superioritatea lor materială şi<br />
numerică zdrobitoare – au înfrânt în Normandia rezistenţa îndârjită opusă <strong>de</strong><br />
armatele germane şi, în urma străpungerii <strong>de</strong> la Avranches realizată la sfârşitul lunii<br />
iulie 1944, ele au avansat rapid spre est, eliberând în perioada imediat următoare cea<br />
mai mare parte a teritoriului Franţei 4 . În fine, ruperea <strong>de</strong> către Turcia la 2 august<br />
1944 a relaţiilor diplomatice cu cel <strong>de</strong>-al III-lea Reich lăsa să se întrevadă schimbări<br />
importante <strong>de</strong> natură politico-militară inclusiv pe teatrul <strong>de</strong> război <strong>din</strong> sud-estul<br />
Europei, cu posibile repercusiuni negative asupra atitu<strong>din</strong>ii României faţă <strong>de</strong><br />
menţinerea alianţei cu cel <strong>de</strong>-al III-lea Reich 5 . Evenimentele enumerate anterior<br />
aveau să influenţeze în mod nefavorabil evoluţia relaţiilor româno-germane în<br />
perioada iunie-august 1944, contribuind la accentuarea scepticismului manifestat <strong>de</strong><br />
opinia publică <strong>din</strong> România, precum şi <strong>de</strong> o mare parte a oamenilor politici şi a<br />
militarilor români cu privire la posibilitatea continuării războiului alături <strong>de</strong><br />
Germania nazistă, conturându-se <strong>din</strong> ce în ce mai mult un curent <strong>de</strong> opinie favorabil<br />
ieşirii României <strong>din</strong> alianţa cu Berlinul şi trecerea <strong>de</strong> partea Naţiunilor Unite.<br />
II. Evoluţia relaţiilor româno-germane<br />
<strong>de</strong> la <strong>de</strong>clanşarea operaţiunii „Barbarossa”<br />
până la ocuparea militară a Ungariei (operaţiunea „Margarethe I”)<br />
Relaţiile <strong>din</strong>tre România şi Germania în cursul celui <strong>de</strong>-al doilea război<br />
mondial au cunoscut o evoluţie sinuoasă, perioa<strong>de</strong>le <strong>de</strong> cooperare fructuoasă<br />
3 John Erickson, The Road to Berlin. Stalin’s War with Germany, p. 231-247; David Irving,<br />
Hitlers Krieg. Götterdämmerung 1942-1945, p. 310-311; Albert Seaton, The Russo-German War<br />
1941-1945, p. 444-454.<br />
4 Paul Carell, Ils arrivent. La bataille <strong>de</strong> Normandie, 6 juin-25 août, vu du coté allemand,<br />
Paris, 1961, passim; David Irving, Hitlers Krieg. Götterdämmerung 1942-1945, p. 275-277, 308,<br />
313-321; Joachim Ludwig, Der <strong>de</strong>utsche Rückzug aus Frankreich 1944, Freiburg im Breisgau, 1994<br />
p. 21-247; Charles B. MacDonald, The Mighty En<strong>de</strong>avour. American Armed Forces in the European<br />
Theater in World War II, New York, 1969, passim.<br />
5 Bun<strong>de</strong>sarchiv-Militärarchiv Freiburg im Breisgau, RH 19 V – Heeresgruppe Südukraine/30,<br />
Kriegstagebuch <strong>de</strong>s Oberkommandos <strong>de</strong>r Heeresgruppe Südukraine, Eintragung vom 01.08.1944 (Citat în<br />
continuare BMF, RH 19 V/KTBHgrSU); Hans-Joachim Hoppe, Bulgarien–Hitlers eigenwilliger<br />
Verbün<strong>de</strong>ter. Eine Fallstudie zur nationalsozialistischen Südosteuropapolitik, Stuttgart, 1979, p. 158-166;<br />
Klaus Schönherr, Die Türkei im Schatten Stalingrads. Von <strong>de</strong>r aktiven Neutralität zum Kriegseintritt, în<br />
Stalingrad. Ereignis-Wirkung-Symbol, Jürgen Förster (Hrsg.), München, 1992, p. 397-415, 411-415.
3 23 August 1944. Sfârşitul „camara<strong>de</strong>riei <strong>de</strong> arme” româno-germană 181<br />
alternând cu cele <strong>de</strong> răceală accentuată şi chiar <strong>de</strong> ostilitate 6 . Această evoluţie a fost<br />
<strong>de</strong>terminată în principal <strong>de</strong> <strong>de</strong>sfăşurarea operaţiunilor militare pe diferitele teatre <strong>de</strong><br />
război, în<strong>de</strong>osebi pe frontul sovieto-german, dar şi <strong>de</strong> chestiuni politice ce au<br />
împovărat mai mult sau mai puţin, direct ori indirect, relaţiile statornicite între<br />
Berlin şi Bucureşti, precum problema membrilor Gărzii <strong>de</strong> Fier aflaţi pe teritoriul<br />
Reichului în perioada 1941-1944 7 ori disputa <strong>din</strong>tre România şi Ungaria cu privire<br />
la apartenenţa Transilvaniei <strong>de</strong> nord şi raporturile tensionate <strong>din</strong>tre cele două state<br />
rezultate în urma celui <strong>de</strong>-al doilea arbitraj germano-italian <strong>de</strong> la Viena <strong>din</strong> 30<br />
august 1940 8 . România a luat parte <strong>din</strong> primul moment <strong>de</strong> partea Germaniei la<br />
„cruciada împotriva bolşevismului”, participarea sa la campania <strong>din</strong> est urmărind<br />
redobândirea teritoriilor pierdute în vara anului 1940 în favoarea statelor vecine<br />
(URSS şi Ungaria). După eliberarea Basarabiei şi a Bucovinei <strong>de</strong> nord în iulie 1941<br />
– provincii cedate URSS în urma ultimatumurilor sovietice <strong>din</strong> 26-27 iunie<br />
6 Pentru evoluţia relaţiilor politice şi militare româno-germane în cursul celui <strong>de</strong>-al Doilea Război<br />
Mondial vezi în<strong>de</strong>osebi Alexandru Duţu, Între Wehrmacht şi Armata Roşie. Relaţii <strong>de</strong> comandament<br />
româno-germane şi româno-sovietice (1941-1945), Bucureşti, 2000, p. 17-212; Jürgen Förster,<br />
Rumäniens Weg in die <strong>de</strong>utsche Abhängigkeit. Zur Rolle <strong>de</strong>r <strong>de</strong>utschen Militärmission 1940/41, în<br />
„Militärgeschichtliche Mitteilungen”, 25/1979, Heft 1, p. 47-77; Rebecca Haynes, Politica României<br />
faţă <strong>de</strong> Germania între 1936 şi 1940, Iaşi, 2003, passim; Andreas Hillgruber, Die Krise in <strong>de</strong>n <strong>de</strong>utschrumänischen<br />
Beziehungen im Herbst 1943 im Zusammenhang mit <strong>de</strong>m Problem <strong>de</strong>r Räumung <strong>de</strong>r Krim<br />
und <strong>de</strong>r Benutzung Transnistriens als rückwärtiges Heeresgebiet, în „Wehrwissenschaftliche<br />
Rundschau”, 6/1956, Heft 12, p. 663-672; I<strong>de</strong>m, Die letzten Monate <strong>de</strong>r <strong>de</strong>utsch-rumänischen<br />
Waffenbrü<strong>de</strong>rschaft, în „Wehrwissenschaftliche Rundschau”, 7/1957, Heft 7, p. 377-397; I<strong>de</strong>m, Die<br />
Räumung <strong>de</strong>r Krim 1944. Eine Studie zur Entstehung <strong>de</strong>r <strong>de</strong>utschen Führungsentschlüsse, Frankfurt am<br />
Main, 1959, passim; I<strong>de</strong>m, Hitler, Regele Carol şi Mareşalul Antonescu. Relaţiile germano-române<br />
(1938-1944), Bucureşti, 1994, passim; Dumitru Şandru, Aurel Kareţchi, Ioan Saizu, Dificultăţi în<br />
„colaborarea” româno-germană (1940-1944), în „<strong>Anuarul</strong> <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> şi Arheologie «A. D.<br />
Xenopol»”, XXIII/1986, p. 201-229; Klaus Schönherr, Der <strong>de</strong>utsche Lehrverband R I und <strong>de</strong>r<br />
Legionärputsch in Rumänien, Januar 1941, în „Militärgeschichtliche Mitteilungen”, 53/1994, Heft 2,<br />
p. 421-447; I<strong>de</strong>m, Die Auswirkungen <strong>de</strong>r militärischen Situation 1944 auf die <strong>de</strong>utsch-rumänischen<br />
Beziehungen, în „Revue Roumaine d’Histoire”, nr. 38, 1999, nr. 1-4, p. 151-181; I<strong>de</strong>m, Luptele<br />
Wehrmachtului în România 1944, Bucureşti, 2004, passim; Aurică Simion, Preliminarii politicodiplomatice<br />
ale insurecţiei române <strong>din</strong> august 1944, Cluj-Napoca, 1979, p. 136-182; 225-420.<br />
7 După înăbuşirea rebeliunii <strong>din</strong> ianuarie 1941, ce a vizat în<strong>de</strong>părtarea <strong>de</strong> la putere a<br />
generalului Ion Antonescu, un număr semnificativ <strong>de</strong> membri ai Gărzii <strong>de</strong> Fier – aproximativ 260 – s-au<br />
refugiat în Germania un<strong>de</strong> au primit drept <strong>de</strong> azil. Vezi în acest sens Walter Hagen, Die geheime<br />
Front. Organisation, Personen und Aktionen <strong>de</strong>s <strong>de</strong>utschen Geheimdienstes, Linz-Wien, 1950,<br />
p. 281-293; Armin Heinen, Legiunea „Arhanghelul”. Mişcare socială şi organizaţie politică. O<br />
contribuţie la problema fascismului internaţional, Bucureşti, 1999, p. 398-445.<br />
8 Pentru evoluţia relaţiilor <strong>din</strong>tre România şi Ungaria după cel <strong>de</strong>-al doilea arbitraj germano-italian<br />
<strong>din</strong> Viena, prin care România a fost nevoită să ce<strong>de</strong>ze Ungariei un teritoriu <strong>de</strong> aproximativ 42.000 km<br />
pătraţi, a se ve<strong>de</strong>a în<strong>de</strong>osebi Csatári Dániel, Forgószélben. (Magyar-román viszony 1940-1945), Budapest,<br />
1969, passim; Stephen D. Kertesz, From the Second Vienna Award to Paris: Transylvania and Hungarian-<br />
Romanian Relations During World War II, în The Roots of Ethnic Conflict, ed. by John F. Cadzow, Kent<br />
University Press, 1978, p. 190-223; Yehuda Lahav/Giva’t Shmuel, Die Sowjetunion und die<br />
transsylvanische Frage, în „Ungarn Jahrbuch” 10/1979, p. 261-299; Tofik Iszlámov, Erdély a szovjet<br />
külpolitikában a második világháború alatt, în „Múltunk”, 1994, nr. 1-2, p. 17-50.
182<br />
Ottmar Traşcă 4<br />
1940 9 – Armata română a continuat campania <strong>din</strong>colo <strong>de</strong> Nistru, fiind angrenată în<br />
operaţiunile militare ce au vizat cucerirea O<strong>de</strong>ssei, peninsulei Crimeea, Caucazului<br />
şi, nu în ultimul rând, a Stalingradului 10 .<br />
Deşi participarea forţelor române la războiul sovieto-german a fost iniţial<br />
acceptată şi sprijinită <strong>de</strong> opinia publică, precum şi <strong>de</strong> întreaga clasă politică<br />
românească, continuarea operaţiunilor peste fluviul Nistru, în adâncimea teritoriului<br />
sovietic, a fost vehement criticată <strong>de</strong> opoziţia <strong>de</strong>mocratică proaliată reprezentată <strong>de</strong> Partidul<br />
Naţional Ţărănesc şi <strong>de</strong> Partidul Naţional Liberal, dar şi <strong>de</strong> o parte consi<strong>de</strong>rabilă a<br />
populaţiei, a corpului ofiţeresc şi nu în ultimul rând a Marelui Stat Major. Motivul<br />
acestei opoziţii trebuie căutat pe <strong>de</strong> o parte în teama cercurilor amintite ca România<br />
să nu apară drept stat agresor în faţa puterilor aliate, pe <strong>de</strong> altă parte în dorinţa<br />
acestora <strong>de</strong> a prezerva potenţialul militar al României în ve<strong>de</strong>rea soluţionării pe<br />
calea armelor a diferendului teritorial cu Ungaria în chestiunea Transilvaniei <strong>de</strong> nord 11 .<br />
9 Pentru contextul intern şi internaţional în care România a fost nevoită să accepte ultimatumurile<br />
sovietice vezi pe larg Florin Constantiniu, Între Hitler şi Stalin. România şi pactul Ribbentrop–Molotov, Bucureşti,<br />
1991, p. 92-96; Valeriu-Florin Dobrinescu, Ion Constantin, Basarabia în anii celui <strong>de</strong> al doilea război mondial,<br />
Iaşi, 1995, p. 149-191; Ion Constantin, România, Marile Puteri şi problema Basarabiei, Bucureşti, 1995, p. 62–100;<br />
10 Pentru participarea Armatei române la operaţiunile militare <strong>de</strong> pe frontal <strong>de</strong> est în anii 1941-<br />
1942 şi pentru relaţiile militare cu Wehrmachtul a se ve<strong>de</strong>a Hans Doerr, Der Feldzug nach Stalingrad.<br />
Versuch eines operativen Überblickes, Darmstadt, 1955, p. 55-116; Alesandru Duţu, Între Wehrmacht şi<br />
Armata Roşie, p. 57-97; Friedrich Forstmeier, O<strong>de</strong>ssa 1941. Der Kampf um Stadt und Hafen und die Räumung<br />
<strong>de</strong>r Seefestung 15. August bis 16. Oktober 1941, Freiburg im Breisgau, 1967, passim; Andreas Hillgruber,<br />
Hitler, Regele Carol şi Mareşalul Antonescu, p. 171-192; Manfred Kehrig, Stalingrad. Analyse und<br />
Dokumentation einer Schlacht, Stuttgart, 1974, p. 45-69, 131-276, 456-473; Adrian Pan<strong>de</strong>a, Ion<br />
Pavelescu, Eftimie Ar<strong>de</strong>leanu, Românii la Stalingrad. Viziunea românească asupra tragediei <strong>din</strong> Cotul<br />
Donului şi Stepa Calmucă, Bucureşti, 1992, passim; Gosztony Peter, Hitlers frem<strong>de</strong> Heere. Das Schicksal<br />
<strong>de</strong>r nicht<strong>de</strong>utschen Armeen im Ostfeldzug, Düsseldorf-Wien, 1976, p. 140-153, 196-237, 291-328, 350-355.<br />
11 De exemplu, într-un memoriu argumentat <strong>din</strong> 18 iulie 1941, principalul li<strong>de</strong>r al opoziţiei <strong>de</strong>mocratice,<br />
şeful Partidului Naţional Ţărănesc – Iuliu Maniu –, atrăgea atenţia Conducătorului statului asupra<br />
faptului că lupta dusă <strong>de</strong> armata română în ve<strong>de</strong>rea recuperării Basarabiei şi a Bucovinei <strong>de</strong> nord nu era o<br />
agresiune „cu intenţia <strong>de</strong> cucerire, intenţii care trebuie să ne fie străine, ci urmarea unei invazii care trebuia<br />
respinsă <strong>din</strong> primul moment”. În schimb, cântărind riscurile ce rezultau <strong>din</strong> angajarea României într-un<br />
război <strong>de</strong> cotropire alături <strong>de</strong> Puterile Axei, li<strong>de</strong>rul ţărănist se consi<strong>de</strong>ra dator – „ca nu cumva mai târziu să fiu<br />
făcut vinovat <strong>de</strong> reticenţe, <strong>de</strong> echivoc, sau <strong>de</strong> lipsă <strong>de</strong> vigilenţă, atât <strong>de</strong> necesare în vremuri <strong>de</strong> azi” – să protesteze<br />
împotriva participării României la un război <strong>de</strong> agresiune: „Nu este admisibil să ne prezentăm ca<br />
agresori faţă <strong>de</strong> Rusia, astăzi aliata Angliei, probabil învingătoare, pentru alt obiectiv <strong>de</strong>cât Bucovina sau<br />
Basarabia, în tovărăşie <strong>de</strong> arme cu Ungaria şi cu Axa, care ne-au rupt printr-un act arbitrar, neratificat <strong>de</strong><br />
nimeni, o parte importantă a ţării noastre, vătămând-ne teritoriul, mândria şi onoarea noastră naţională. Chiar şi<br />
tovărăşia <strong>de</strong> arme <strong>de</strong> până acum, impusă <strong>de</strong> împrejurări, este cât se poate <strong>de</strong> supărătoare, câtă vreme încă nu<br />
am primit nici o satisfacţie în problema Transilvaniei.” În continuare Iuliu Maniu se pronunţa ferm împotriva<br />
participării în continuare la războiul germano-sovietic şi mai ales împotriva i<strong>de</strong>ii <strong>de</strong> a prezenta participarea<br />
armatei române ca o contribuţie la „războiul sfânt contra Rusiei”, pe consi<strong>de</strong>rentul că toate energiile trebuie<br />
canalizate „pentru România Mare, cu toate provinciile sale”, prin urmare în ve<strong>de</strong>rea redobândirii Transilvaniei<br />
<strong>de</strong> nord. Cf. Mareşalul Ion Antonescu. Epistolarul Infernului, Bucureşti, 1993, doc. nr. 25, p. 190-197;<br />
Într-un raport înaintat Berlinului la 7 august 1941, ministrul plenipotenţiar german la Bucureşti, Manfred<br />
von Killinger, a încercat să diminueze însemnătatea acestei opoziţii: „Însemnătatea politică a trecerii<br />
Nistrului a condus la reacţia – chiar dacă neînsemnată – a unor grupări ale opoziţiei.” Cf. Politisches Archiv<br />
<strong>de</strong>s Auswärtigen Amtes Berlin, R 29702, Büro <strong>de</strong>s Staatssekretärs-Rumänien, Band 7, E 149866. Telegramm<br />
Nr. 2503 <strong>de</strong>r <strong>de</strong>utschen Gesandtschaft Bukarest vom 07.08.1941, gez. Killinger (În continuare: PAAAB).
5 23 August 1944. Sfârşitul „camara<strong>de</strong>riei <strong>de</strong> arme” româno-germană 183<br />
Dimpotrivă, mareşalul Ion Antonescu a susţinut necesitatea continuării<br />
operaţiunilor militare alături <strong>de</strong> Wehrmachtul german, invocând în sprijinul<br />
<strong>de</strong>ciziei sale motive <strong>de</strong> natură militară şi politică şi, nu în ultimul rând, <strong>de</strong> prestigiu.<br />
Din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re militar şi <strong>de</strong> prestigiu, el a susţinut că oprirea trupelor române<br />
pe aliniamentul fluviului Nistru era imposibilă atâta timp cât Wehrmachtul<br />
continua operaţiunile militare, iar Armata Roşie opunea o rezistenţă îndârjită<br />
înaintării germane. În opinia sa, trupele române – în calitate <strong>de</strong> aliate ale Armatei<br />
germane – nu puteau să se oprească pur şi simplu la frontieră şi să privească cu<br />
arma la picior <strong>de</strong>sfăşurarea ulterioară a campaniei <strong>din</strong> Rusia, ci, dimpotrivă, ele<br />
trebuiau să participe în continuare în mod activ la operaţiuni până când Armata<br />
Roşie ar fi fost învinsă <strong>de</strong>finitiv 12 . Al doilea motiv principal – cel politic – invocat<br />
<strong>de</strong> mareşalul Antonescu era strâns legat <strong>de</strong> primul şi avea în ve<strong>de</strong>re crearea<br />
premiselor în ve<strong>de</strong>rea refacererii frontierelor României Mari. El era ferm convins<br />
că prin participarea necondiţionată şi masivă a Armatei Române la campania <strong>din</strong><br />
est şi, totodată, prin respectarea integrală a angajamentelor economice, politice şi<br />
militare asumate faţă <strong>de</strong> Germania, România va obţine „merite” la nivelul<br />
conducerii Reichului – evi<strong>de</strong>nt, în <strong>de</strong>trimentul Ungariei – fapt ce-l va <strong>de</strong>termina pe<br />
Adolf Hitler să revizuiască <strong>de</strong>cizia <strong>din</strong> 30 august 1940 şi să restituie României<br />
Transilvania <strong>de</strong> nord. Această convingere era împărtăşită inclusiv <strong>de</strong> majoritatea<br />
ofiţerilor şi militarilor români, precum şi <strong>de</strong> o parte semnificativă a opiniei publice,<br />
astfel că, <strong>de</strong>şi Armata Română a continuat să participe la campaniile <strong>din</strong> 1941-1942<br />
cu contingente militare consi<strong>de</strong>rabile, adversarul principal al României nu a fost<br />
consi<strong>de</strong>rat U.R.S.S., aşa cum ar fi fost <strong>de</strong> aşteptat, ci ... Ungaria 13 .<br />
12 În şe<strong>din</strong>ţa Consiliului <strong>de</strong> Miniştri <strong>din</strong> 5 septembrie 1941 mareşalul Ion Antonescu a expus pe<br />
larg motivele militare ce au stat la baza <strong>de</strong>ciziei sale <strong>de</strong> a continua operaţiunile <strong>din</strong>colo <strong>de</strong> fluviul<br />
Nistru: „În circumstanţele internaţionale <strong>de</strong> azi, pe ce ne puteam sprijini situaţia noastră? Pe germani.<br />
Nu ne sprijinim pe Germania, suntem sfârtecaţi. Dacă o făceam la timp, scăpam Statul Românesc. Şi<br />
în lupta pe care o purtăm, puteam eu, când se băteau germanii cu ruşii, după ce am luat Basarabia,<br />
puteam să mă opresc? Sau să fi făcut cum spun unii: să fi aşteptat, că ne-ar fi dat-o, la pace, englezii?<br />
Puteam să stau cu braţele încrucişate, când germanii se băteau cu ruşii şi să aştept ca să ni se <strong>de</strong>a<br />
Basarabia <strong>de</strong> către englezi? Şi dacă am pornit la luptă, fără Germania nu ne puteam lua Basarabia. [...]<br />
Şi după ce le-am luat cu ajutorul Armatei Germane, puteam să mă opresc la Nistru? Puteam eu să<br />
spun: Eu mi-am luat partea mea, mă opresc aici? […] Ar însemna să <strong>de</strong>zonorez şi Armata şi poporul<br />
român pe veci. Ar fi o <strong>de</strong>zonoare pentru noi, să mă fi dus până la Nistru şi să le fi spus nemţilor apoi:<br />
la reve<strong>de</strong>re.” Cf. Stenogramele şe<strong>din</strong>ţelor Consiliului <strong>de</strong> Miniştri. Guvernarea Antonescu, vol. IV<br />
(iulie-septembrie 1941), alcătuit <strong>de</strong> Marcel-Dumitru Ciucă şi Maria Ignat, Bucureşti, 2000, p. 569<br />
(Stenograma şe<strong>din</strong>ţei Consiliului <strong>de</strong> Miniştri <strong>din</strong> 5 septembrie 1941).<br />
13 Două exemple sunt mai mult <strong>de</strong>cât relevante în ceea ce priveşte această atitu<strong>din</strong>e. Inspectând<br />
unităţile româneşti aflate pe front în toamna anului 1942, comandantul Armatei a 17–a germane,<br />
generalul-colonel Richard Ruoff, a întrebat câţiva soldaţi români dacă sunt conştienţi <strong>de</strong> scopul<br />
prezenţei lor în Rusia. Toţi cei chestionaţi au răspuns în unanimitate: „Desigur, domnule general!<br />
Pentru Transilvania!” Cf. Ion Gheorghe, Un dictator nefericit. Mareşalul Antonescu. Calea României<br />
spre Statul satelit, Bucureşti, 1996, p. 243. Într-un amplu raport înaintat O.K.W.-ului la 5 martie 1943<br />
<strong>de</strong> şeful Misiunii Militare germane <strong>din</strong> România, generalul <strong>de</strong> cavalerie Erik Hansen, referitor la<br />
situaţia <strong>din</strong> România, el remarca în primul rând o „accentuată oboseală <strong>de</strong> război”, atât în armată, cât<br />
şi în cadrul populaţiei (Kriegsmüdigkeit). În continuare, prezentând campania <strong>din</strong> Rusia şi cauzele<br />
înfrângerii româneşti, el era nevoit să constate: „amploarea şi importanţa luptei <strong>din</strong> răsărit nu le este
184<br />
Ottmar Traşcă 6<br />
Deşi comportamentul trupelor române pe frontul <strong>de</strong> est a fost satisfăcător –<br />
ţinând cont <strong>de</strong> sarcinile operative ce le-au fost încre<strong>din</strong>ţate, precum şi <strong>de</strong> instruirea şi<br />
dotarea cu armament mare parte inferioare unităţilor germane –, pe măsura<br />
intensificării rezistenţei opuse <strong>de</strong> Armata Roşie şi a în<strong>de</strong>părtării perspectivelor unei<br />
victorii a Puterilor Axei pe frontul <strong>de</strong> est, în rândul militarilor români s-a propagat<br />
<strong>din</strong> ce în ce mai mult un curent <strong>de</strong> opinie antigerman ce solicita încetarea luptelor în<br />
Rusia şi readucerea lor în ţară pentru a putea lupta împotriva principalului inamic,<br />
Ungaria. Mai mult, ca urmare a eşecurilor suferite <strong>de</strong> maşina <strong>de</strong> război germană la<br />
sfârşitul anului 1942 – începutul anului 1943, atitu<strong>din</strong>ea unei părţi consi<strong>de</strong>rabile a<br />
soldaţilor, ofiţerilor şi opiniei publice româneşti faţă <strong>de</strong> continuarea războiului şi<br />
menţinerii alianţei cu Reichul s-a radicalizat treptat, mergând chiar până la solicitarea<br />
încetării colaborării politico-militare româno-germane şi ieşirii <strong>din</strong> război. În acest<br />
context, înfrângerea <strong>de</strong>zastruoasă <strong>de</strong> la Stalingrad nu a făcut <strong>de</strong>cât să adâncească<br />
divergenţele existente între Bucureşti şi Berlin, ca urmare a distrugerii aproape în<br />
totalitate a celor două armate româneşti aflate pe front – Armatele 3 şi 4 române 14 –,<br />
dar mai cu seamă datorită atitu<strong>din</strong>ii abuzive şi umilitoare manifestate <strong>de</strong><br />
comandamentele şi militarii germani faţă <strong>de</strong> anumiţi comandanţi, state majore şi<br />
unităţi româneşti, consi<strong>de</strong>raţi <strong>de</strong> partea germană drept vinovaţi pentru înfrângere 15 .<br />
lor (românilor – n.n.) în nici un fel cunoscută. Ca urmare a ‹‹duşmăniei ereditare›› întreţinute <strong>de</strong><br />
propaganda românească <strong>din</strong> cele mai vechi timpuri, până în perioada recentă, astăzi tot Ungaria este<br />
receptată ca inamic. Chiar în cadrul unităţilor româneşti combatante în răsărit, Ungaria a fost<br />
prezentată drept inamicul principal <strong>de</strong> către elementele şoviniste ale corpului ofiţeresc, iar ca scop al<br />
luptei româneşti în război s-a lăsat să se înţeleagă retrocedarea ulterioară a părţiii anexate a<br />
Ar<strong>de</strong>alului, oarecum ca o recompensă pentru ajutorul românesc.” În opinia lui Hansen această viziune<br />
se datora politicii promovate <strong>de</strong> Iuliu Maniu, cele mai receptive la această linie politică fiind cercurile<br />
ofiţereşti provenite <strong>din</strong> Transilvania. B.M.F., RH 31-I (Deutsche Heeresmission in Rumänien)/v.134.<br />
(Lage in Rumänien vom 05.03.1943. Deutscher General beim Obkdos. d. Rum. Wehrmacht an das<br />
O.K.W./W.F.St. Ia Nr 14/43 g.Kdos vom 05.03.1943, gez. Hansen). Raportul generalului Hansen este<br />
publicat în Jürgen Förster, Stalingrad. Risse im Bündnis 1942/43, Freiburg im Breisgau, p. 137-142;<br />
Magyar Országos Levéltár Budapest, K 63 - 1942 - 269 - 27/1 - 8530. Raportul nr. 475 <strong>din</strong> 21.11.1942<br />
al Legaţiei maghiare <strong>din</strong> Bucureşti (în continuare: MOL).<br />
14 Armatele a 3-a şi a 4-a române (comandate <strong>de</strong> generalul <strong>de</strong> corp <strong>de</strong> armată Petre<br />
Dumitrescu, respectiv generalul <strong>de</strong> corp <strong>de</strong> armată Constantin Constantinescu-Klaps) au înregistrat în<br />
perioada 15 noiembrie 1942-15 martie 1943 pier<strong>de</strong>ri cifrate la 143.026 morţi, răniţi şi dispăruţi. Cf.<br />
Arhivele Ministerului Apărării Naţionale Piteşti, fond 5423 - Marele Stat Major, Secţia a 7-a Legătura<br />
cu Armatele Aliate, dosar nr. 330, f. 5 (în continuare: AMAN).<br />
15 Pentru criza relaţiilor româno-germane rezultată în urma înfrângerii <strong>de</strong> la Stalingrad vezi<br />
Alesandru Duţu, Între Wehrmacht şi Armata Roşie, p. 98-127; Andreas Hillgruber, Hitler, Regele<br />
Carol şi Mareşalul Antonescu, p. 187-192; Manfred Kehrig, Stalingrad. Analyse und Dokumentation<br />
einer Schlacht, Stuttgart, 1974, p. 456-473; Adrian Pan<strong>de</strong>a, Ion Pavelescu, Eftimie Ar<strong>de</strong>leanu,<br />
Românii la Stalingrad, p. 62-83; Gosztony Peter, Hitlers frem<strong>de</strong> Heere. Das Schicksal <strong>de</strong>r<br />
nicht<strong>de</strong>utschen Armeen im Ostfeldzug, p. 325-328; Ministrul propagan<strong>de</strong>i Joseph Goebbels nota în<br />
jurnalul său, la 23 ianuarie 1943, opinia lui Hitler potrivit căreia „Situaţia extrem <strong>de</strong> critică existentă<br />
momentan pe frontul <strong>de</strong> est se datorează eşecului total al aliaţilor noştri [...] Maghiarii s-au gândit<br />
numai la disputele teritoriale ulterioare cu românii şi reciproca fiind valabilă. [...] Românii sunt slabi,<br />
italienii sunt şi mai slabi, iar cei mai slabi – sub orice critică – sunt maghiarii”. Cf. Die Tagebücher<br />
von Joseph Goebbels. Teil 1I Diktate 1941-1945, Band 7, Januar-März 1943, herausgegeben von<br />
Elke Fröhlich, bearbeitet von Elke Fröhlich, München, 1993, p. 162.
7 23 August 1944. Sfârşitul „camara<strong>de</strong>riei <strong>de</strong> arme” româno-germană 185<br />
Eşecul suferit <strong>de</strong> Wehrmacht şi Armata română în bătălia <strong>de</strong> la Stalingrad a<br />
însemnat nu numai o cotitură importantă în <strong>de</strong>sfăşurarea militară a celui <strong>de</strong>-al<br />
doilea război mondial, dar a constituit totodată un punct <strong>de</strong> turnură şi în ceea ce<br />
priveşte evoluţia ulterioară a relaţiilor româno-germane. Mareşalul Ion Antonescu<br />
şi-a dat seama că Reichul a pierdut războiul şi, prin urmare, <strong>din</strong> partea cercurilor<br />
<strong>de</strong>cizionale române se impunea luarea măsurilor a<strong>de</strong>cvate pentru ca România să<br />
evite aceeaşi soartă 16 . În consecinţă, vicepreşe<strong>din</strong>tele Consiliului <strong>de</strong> Miniştri Mihai<br />
Antonescu s-a <strong>de</strong>cis – cu acordul tacit al mareşalului – să promoveze, începând cu<br />
prima jumătate a anului 1943, o politică <strong>de</strong> <strong>de</strong>sprin<strong>de</strong>re treptată <strong>din</strong> alianţa cu cel<br />
<strong>de</strong>-al III-lea Reich, politică ce s-a concretizat prin refuzul <strong>de</strong> a trimite noi<br />
contingente <strong>de</strong> trupe pe frontul <strong>de</strong> est, retragerea treptată a unităţilor aflate încă în<br />
Rusia, precum şi reluarea contactelor cu Puterile Aliate pe diferite canale <strong>de</strong><br />
comunicare secrete, ca <strong>de</strong> exemplu, Lisabona, Madrid, Ankara, Stockholm în<br />
ve<strong>de</strong>rea pregătirii ieşirii României <strong>din</strong> război şi a încheierii unei păci separate 17 .<br />
Aceste <strong>de</strong>mersuri nu au rămas necunoscute conducerii Reichului 18 , la Berlin<br />
existând temerea – mai ales după <strong>de</strong>fecţiunea Italiei – că Bucureştiul, dar şi<br />
Budapesta, vor încerca să urmeze în scurt timp exemplul italian 19 . Întrucât<br />
disensiunile <strong>din</strong>tre Reich şi aliaţii/sateliţii săi România şi Ungaria s-au înmulţit şi<br />
agravat necontenit în a doua jumătate a anului 1943 pe fondul înfrângerilor suferite<br />
<strong>de</strong> Wehrmacht şi a încercărilor <strong>din</strong> ce în ce mai vizibile a celor două state <strong>de</strong> a se<br />
16 Potrivit afirmaţiilor secretarului particular al vicepreşe<strong>din</strong>telui Consiliului <strong>de</strong> Miniştri Mihai<br />
Antonescu, mareşalul Ion Antonescu a afirmat după vizita efectuată la sfârşitul anului 1942 în Cartierul<br />
General al Führerului: „Germania a pierdut războiul. Acum, trebuie să ne concentrăm eforturile ca să nu-l<br />
pier<strong>de</strong>m pe al nostrum.” Cf. Gheorghe Barbul, Memorial Antonescu. Al treilea om al Axei, Iaşi, 1992, p. 85.<br />
17 Vezi pe larg Jürgen Förster, Stalingrad. Risse im Bündnis, p. 107-113; Andreas Hillgruber,<br />
Hitler, Regele Carol şi Mareşalul Antonescu, p. 211-214; Aurică Simion, Preliminarii politicodiplomatice,<br />
p. 263 şi următoarele.<br />
18 PAAAB, R 29711, Büro <strong>de</strong>s Staatssekretärs-Rumänien, Band 15, E. 186928. Telegramm<br />
Nr. 3845 <strong>de</strong>r <strong>de</strong>utschen Gesandtschaft in Lissabon vom 03.11.1943, gez. Dietmar; E. 186938-186940.<br />
Telegramm Nr. 2223 <strong>de</strong>r <strong>de</strong>utschen Gesandtschaft in Budapest vom 10.11.1943, gez. Jagow;<br />
E. 186948-186949. Telegramm Nr. 3961 <strong>de</strong>r <strong>de</strong>utschen Gesandtschaft in Lissabon vom 12.11.1943,<br />
gez. Huene; E. 186963. Telegramm Nr. 253 <strong>de</strong>r <strong>de</strong>utschen Botschaft in Vatikan vom 15.11.1943, gez.<br />
Weizsäcker; BMF, RW 5 - OKW/WFSt/Abt. Ausl - 363 (Rapoartele Abwehrului <strong>din</strong> 20 respectiv<br />
25 septembrie 1943 cu privire la tratativele <strong>de</strong> pace ale emisarilor români în Madrid şi Ankara).<br />
19 „În ce priveşte posibilităţile <strong>de</strong> trădare la celelalte state satelite – nota în jurnalul său la 23<br />
septembrie 1943 Goebbels –, Horthy ar dori cu plăcere să treacă <strong>de</strong> partea cealaltă, dar Führerul a luat<br />
<strong>de</strong>ja măsurile necesare. Dealtfel, la prima menţionare a unei asemenea trădări el va <strong>de</strong>plasa la Viena<br />
două divizii blindate; cred că asta îi va trezi la realitate pe maghiari. Kállay, primul ministru maghiar<br />
este un porc. Dar el nu se <strong>de</strong>conspiră, este prea precaut pentru a se <strong>de</strong>scoperi. Prin urmare noi trebuie<br />
momentan să facem o figură bună la un joc răuvoitor. Antonescu este un aliat <strong>de</strong> încre<strong>de</strong>re, în măsura<br />
în care se poate afirma aşa ceva <strong>de</strong>spre un balcanic. Chiar şi el se află însă în mâna coruptului şi<br />
anglofilului Mihai Antonescu, ce ar trece <strong>de</strong> partea cealaltă mai <strong>de</strong>grabă azi <strong>de</strong>cât mâine”. Cf. Die<br />
Tagebücher von Joseph Goebbels. Teil 1I Diktate 1941-1945, Band 9 Juli-September 1943,<br />
herausgegeben von Elke Fröhlich, bearbeitet von Manfred Kittel, München, 1993, p. 589; Walter<br />
Warlimont, Al treilea Reich. Comanda Supremă. În inima Cartierului General al Führer-ului 1939–<br />
1945, f.l., f.a., p. 417 şi în special partea a V-a, capitolul IV, nota nr. 6.
186<br />
Ottmar Traşcă 8<br />
distanţa <strong>de</strong> linia politică promovată <strong>de</strong> conducerea Reichului şi <strong>de</strong> a se apropia <strong>de</strong><br />
Puterile Aliate, Hitler şi Înaltul Comandament al Wehrmachtului (OKW) au luat<br />
<strong>de</strong>cizia elaborării unor planuri militare ce vizau ocuparea României şi Ungariei şi<br />
prevenirea <strong>de</strong>sprin<strong>de</strong>rii acestora <strong>din</strong> alianţa cu Germania. Astfel, în perioada<br />
septembrie 1943–februarie 1944 OKW în colaborare cu OKH – Înaltul Comandament<br />
al Armatei <strong>de</strong> Uscat – au elaborat sub numele <strong>de</strong> cod „Margarethe I”, respectiv<br />
„Margarethe II” planurile militare ce vizau ocuparea militară a ambelor state 20 . Dat<br />
fiind faptul că la acea dată Wehrmachtul nu dispunea <strong>de</strong> suficiente trupe în ve<strong>de</strong>rea<br />
ocupării concomitente a celor două state, iar situaţia militară grea pe teatrele <strong>de</strong><br />
operaţiuni nu permitea retragerea unor divizii necesare în acest scop, conducerea<br />
germană a dat dovadă <strong>de</strong> abilitate şi pragmatism elaborând variante care compensau<br />
lipsa efectivelor necesare prin exploatarea disensiunilor teritoriale <strong>din</strong>tre Ungaria,<br />
respectiv adversarele acesteia, România, Slovacia şi Croaţia.<br />
Astfel, potrivit primei variante a planului „Margarethe I”, teritoriul maghiar<br />
urma să fie împărţit în trei regiuni militare. Prima regiune era reprezentată <strong>de</strong><br />
teritoriul aflat la vest <strong>de</strong> Tisa, inclusiv capitala Budapesta, un<strong>de</strong> ocupaţia militară<br />
avea să fie exercitată exclusiv <strong>de</strong> trupele germane. A doua zonă cuprin<strong>de</strong>a teritoriul<br />
situat la est şi sud <strong>de</strong> Tisa (inclusiv Transilvania <strong>de</strong> nord), în această parte ocupaţia<br />
militară urmând să fie realizată <strong>de</strong> unităţile armatelor române. În fine, a treia zonă –<br />
nordul Ungariei – avea să fie plasată sub controlul militar al trupelor germane şi<br />
slovace. Implicarea forţelor militare ale României şi Slovaciei în cadrul operaţiunii<br />
„Margarethe I”, prezenta o tentă politică evi<strong>de</strong>ntă, întrucât planurile elaborate <strong>de</strong><br />
OKW şi OKH stipulau că „românilor şi slovacilor le-au fost rezervate sarcini care<br />
coincid cu principalele lor scopuri politice” 21 . S-ar putea cre<strong>de</strong> că „recompensa”<br />
oferită <strong>de</strong> cercurile <strong>de</strong>cizionale germane pentru colaborarea celor două state la<br />
„reglementarea” situaţiei <strong>din</strong> Ungaria ar fi fost retrocedarea teritoriilor pierdute <strong>de</strong><br />
acestea în favoarea Budapestei în urma arbitrajelor <strong>de</strong> la Viena <strong>din</strong> 2 noiembrie<br />
1938, respectiv 30 august 1940. În realitate Hitler nu a intenţionat să anuleze<br />
efectele teritoriale ale <strong>de</strong>ciziilor <strong>de</strong> la Viena, obiectivul principal în viziunea<br />
Führerului constituindu-l „mo<strong>de</strong>larea atitu<strong>din</strong>ii” guvernului maghiar în conformitate<br />
cu interesele Reichului, respectiv transpunerea în practică a ocupării Ungariei fără<br />
a întâmpina rezistenţă, înlocuirea guvernului condus <strong>de</strong> Kállay Miklós cu unul<br />
obedient şi mobilizarea totală a resurselor materiale şi umane ale statului maghiar<br />
în ve<strong>de</strong>rea continuării războiului alături <strong>de</strong> Reich. În acest sens, utilizarea în cursul<br />
convorbirilor <strong>de</strong>sfăşurate cu regentul Horthy Miklós la castelul Klessheim în 18<br />
martie 1944 a „argumentului” referitor la o posibilă implicare militară a României,<br />
20 Kriegstagebuch <strong>de</strong>s Oberkommandos <strong>de</strong>r Wehrmacht, herausgegeben Von Percy Ernst<br />
Schramm in Zusammenarbeit mit Hans-Adolf Jacobsen, Andreas Hillgruber, Walther Hubatsch, Band<br />
IV, 1 Januar 1944 – 12 Mai 1945, eingeleitet und erläutert von Percy Ernst Schramm, Frankfurt am<br />
Main, 1961, p. 189-249. (În continuare: KTB - OKW); Vezi şi BMF, RW 4 – OKW/WFSt - 584, 585,<br />
passim (Chefsachen „Margarethe”).<br />
21 KTB–OKW, Band IV, p. 190, 211.
9 23 August 1944. Sfârşitul „camara<strong>de</strong>riei <strong>de</strong> arme” româno-germană 187<br />
Slovaciei şi chiar a Croaţiei în ocuparea Ungariei, avea să se dove<strong>de</strong>ască un<br />
element <strong>de</strong>cisiv în atingerea acestor obiective 22 . Acelaşi scenariu – cel al<br />
manipulării disensiunilor teritoriale româno-maghiare –, a stat şi la baza elaborării<br />
planului militar ce avea ca scop ocuparea României („Margarethe II”), plan ce lua<br />
în calcul posibilitatea participării forţelor armate maghiare la operaţiunile <strong>de</strong><br />
ocupare a părţii <strong>de</strong> sud a Transilvaniei 23 . Dacă în cazul Ungariei, operaţiunea<br />
„Margarethe I” a fost pusă în aplicare la 19 martie 1944 24 – eveniment receptat cu<br />
satisfacţie şi speranţa retrocedării Transilvaniei <strong>de</strong> nord <strong>de</strong> către opinia publică şi<br />
oficialii români 25 –, în ceea ce priveşte ocuparea României, Hitler a dispus la<br />
sfârşitul lunii februarie sistarea preparativelor militare. Această <strong>de</strong>cizie a fost luată<br />
după vizita <strong>de</strong> stat întreprinsă <strong>de</strong> mareşalul Ion Antonescu în Germania în perioada<br />
26-27 februarie, vizită ce a risipit momentan temerile conducerii germane cu<br />
22 În şe<strong>din</strong>ţa Consiliului <strong>de</strong> Coroană <strong>din</strong> 19 martie, Horthy afirma faptul că nu a fost în postura<br />
<strong>de</strong> a opune rezistenţă în faţa ocupaţiei germane <strong>de</strong>oarece „Nu dispunem <strong>de</strong> forţele militare necesare.<br />
Dar chiar dacă le-am fi avut, germanii ar fi distrus naţiunea maghiară şi ar fi luat în stăpânire Ungaria.<br />
Rezistenţa <strong>din</strong> partea noastră ar atrage după sine pătrun<strong>de</strong>rea armatei române în Ungaria. Croaţii şi<br />
slovacii ar proceda la fel”. Cf. Horthy Miklós titkos iratai, az iratokat sajtó alá ren<strong>de</strong>zte, magyarázó<br />
szövegekkel és jegyzetekkel ellátta: Szinai Miklós és Szűcs László, második kiadás, Budapest, 1963,<br />
doc. nr. 81, p. 427 (Stenograma şe<strong>din</strong>ţei Consiliului <strong>de</strong> Coroană <strong>din</strong> 19.03.1944); Mai mult, se pare că<br />
principalul motiv care l-a <strong>de</strong>terminat pe Horthy să nu <strong>de</strong>misioneze <strong>din</strong> funcţia <strong>de</strong> regent - în semn <strong>de</strong><br />
protest la adresa ocupaţiei germane –, a fost ameninţarea proferată <strong>de</strong> Hitler, potrivit căreia într-o<br />
asemenea ipostază „Ungaria urma să fie tratată ca un stat inamic, vor fi trimise inclusiv trupele<br />
române, slovace şi croate, iar cele două arbitraje <strong>de</strong> la Viena urmau să fie anulate. Aceste argumente<br />
au avut un efect <strong>de</strong>moralizant asupra lui Horthy”. Cf. Bánffy Miklós, Emlékeimből (1932). Huszonöt<br />
év (1945), második, bővitett kiadás, Kolozsvár, 2001, p. 351; Vezi <strong>de</strong> asemenea Allianz Hitler –<br />
Horthy – Mussolini. Dokumente zur ungarischen Aussenpolitik (1933-1944), einleiten<strong>de</strong> Studie und<br />
Vorbereitung <strong>de</strong>r Akten zum Druck von Magda Ádám, Gyula Juhász, Lajos Kerekes, redigiert von<br />
Lajos Kerekes, Budapest, 1966, doc. nr. 125, p. 367. (Stenograma şe<strong>din</strong>ţei Consiliului <strong>de</strong> Miniştri<br />
maghiar <strong>din</strong> 19.03.1944); Horthy Miklós, Emlékirataim, Budapest, 1993, p. 281-285.<br />
23 KTB–OKW, Band IV, p. 247-249. (Die Bearbeitung <strong>de</strong>s Falles „Margarethe II”. Besetzung<br />
Rumäniens durch <strong>de</strong>utsche Truppen, eingestellt am 28 Februar 1944, gez. Warlimont)<br />
24 Vezi pentru <strong>de</strong>talii Ránki György, Unternehmen Margarethe. Die <strong>de</strong>utsche Besetzung<br />
Ungarns, Budapest, 1984, p. 127 şi următoarele.<br />
25 „Domneşte bucuria generală ca urmare a intrării trupelor germane în Ungaria – raporta la<br />
21 martie 1944 ministrul plenipotenţiar german von Killinger – Cercurile <strong>din</strong> jurul mareşalului<br />
Antonescu şi opoziţia naţionalistă speră la retrocedarea în scurt timp a Transilvaniei.” PAAAB, Büro<br />
<strong>de</strong>s Staatssekretärs-Rumänien, Band 15, R 29711, E. 187312. Telegramm Nr. 1032 <strong>de</strong>r <strong>de</strong>utschen<br />
Gesandtschaft in Bukarest vom 21.03.1944, gez. Killinger; „Ocupaţia germană <strong>din</strong> 1944 a creat mari<br />
speranţe pentru Românii <strong>din</strong> Transilvania <strong>de</strong> nord – relevă un raport înaintat <strong>de</strong> <strong>de</strong>legatul Marelui Stat<br />
Major pe lângă comisia <strong>de</strong> ofiţeri germano-italiană <strong>din</strong> Transilvania – care însă nu s-au împlinit, nici în<br />
ceea ce priveşte aşteptările minime. Este drept că românii în urma acestei ocupaţii au <strong>de</strong>venit mai<br />
îndrăzneţi, dar situaţia lor în cadrul statului maghiar nu s-a îmbunătăţit cu nimic. Din contră, în unele<br />
cazuri – ca urmare a insinuărilor maghiare – românii au avut <strong>de</strong> suferit represiuni chiar şi <strong>din</strong> partea<br />
germanilor.” Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond Delegatul Marelui Stat Major, dosar nr. 15/1944,<br />
f. 93. (Situaţia românilor în Transilvania <strong>de</strong> nord <strong>de</strong> la cedare până la 01.06.1944) (În continuare:<br />
ANIC); Diplomaţi germani la Bucureşti 1937-1944. Din memoriile dr. Rolf Pusch, ataşat <strong>de</strong> legaţie, şi<br />
dr. Gerhard Stelzer, consilier <strong>de</strong> legaţie, traducere <strong>de</strong> Ileana Sturdza şi Cristian Scarlat, ediţie îngrijită,<br />
note, indice şi selecţia materialului ilustrativ <strong>de</strong> Cristian Scarlat, Bucureşti 2001, p.185.
188<br />
Ottmar Traşcă 10<br />
privire la posibilitatea unei <strong>de</strong>fecţiuni politico-militare imediate a României 26 . Mai<br />
mult, la scurt timp după înfăptuirea operaţiunii „Margarethe I”, Führerul l-a invitat<br />
pe Conducătorul statului român la o nouă rundă <strong>de</strong> convorbiri (23-24 martie) 27 în<br />
cursul cărora i-a prezentat motivele ce l-au <strong>de</strong>terminat să ordone ocuparea Ungariei<br />
şi i-a comunicat confi<strong>de</strong>nţial faptul că „atitu<strong>din</strong>ii neloiale a guvernului maghiar şi<br />
după ce atât România cât şi Ungaria nu au recunoscut niciodată arbitrajul <strong>de</strong> la<br />
Viena şi după ce Italia s-a <strong>de</strong>sprins, consi<strong>de</strong>ră că nu mai este potrivit pentru<br />
Germania să funcţioneze în continuare ca semnatar al arbitrajului <strong>de</strong> la Viena. El<br />
(Führerul) îl roagă pe Antonescu ca, <strong>de</strong>ocamdată, să nu vorbească nimănui <strong>de</strong><br />
această <strong>de</strong>claraţie; la momentul potrivit o va face el (Führerul) publică” 28 .<br />
La prima ve<strong>de</strong>re, această <strong>de</strong>claraţie părea să <strong>de</strong>a câştig <strong>de</strong> cauză României în<br />
disputa sa teritorială cu Ungaria şi să justifice astfel linia politică promovată până<br />
la acea dată <strong>de</strong> mareşalul Ion Antonescu în privinţa colaborării politice şi militare<br />
româno-germane. În realitate, <strong>de</strong>claraţia a avut un scop tactic, fiind <strong>de</strong>terminată <strong>de</strong><br />
contextul internaţional nefavorabil. Hitler şi-a dat seama că numai prin simple<br />
promisiuni nu va reuşi să menţină România alături <strong>de</strong> Reich, într-un moment în<br />
care armatele germane înregistrau eşecuri repetate pe toate teatrele <strong>de</strong> război, iar<br />
aliaţii anunţaseră în public faptul că ei consi<strong>de</strong>rau „nul şi neavenit” arbitrajul <strong>din</strong><br />
30 august 1940. Deşi <strong>de</strong>claraţia a rămas confi<strong>de</strong>nţială şi nu avem nici un motiv să<br />
cre<strong>de</strong>m că Führerul a intenţionat vreodată să o facă publică şi cu atât mai puţin să o<br />
transpună în practică – datorită posibilelor repercusiuni politice şi, mai ales,<br />
militare imprevizibile pentru Reich – trebuie spus că ea a avut, totuşi, efecte<br />
imediate în ceea ce priveşte atitu<strong>din</strong>ea României faţă <strong>de</strong> continuarea războiului<br />
alături <strong>de</strong> Germania. Promiţându-i „retrocedarea” Transilvaniei <strong>de</strong> nord, nu numai<br />
că Hitler a reuşit să-l <strong>de</strong>termine pe mareşalul Ion Antonescu să renunţe momentan<br />
la intenţia <strong>de</strong> a ieşi <strong>din</strong> război, menţinând în continuare colaborarea politică şi<br />
militară cu cel <strong>de</strong>-al III-lea Reich, dar a obţinut în acelaşi timp o sensibilă sporire a<br />
contribuţiei militare a României pe frontul <strong>de</strong> est, prin mobilizarea şi trimiterea pe<br />
front a trupelor ce fuseseră reţinute până la acea dată <strong>de</strong> autorităţile române în<br />
interiorul ţării, în<strong>de</strong>osebi <strong>de</strong>-a lungul frontierei cu Ungaria, sub pretextul prevenirii<br />
unei agresiuni maghiare 29 .<br />
26 Pentru convorbirile la nivel înalt româno-germane <strong>din</strong> 26-27.02.1944 a se ve<strong>de</strong>a Akten zur<br />
<strong>de</strong>utschen auswärtigen Politik, Serie E: 1941-1945, Band VII 1. Oktober 1943 bis 30. April 1944,<br />
Göttingen, 1979, doc. nr. 236, p. 446-451; doc. nr. 237, p. 451-454; doc. nr. 238, p. 454-459 (în<br />
continuare: ADAP).<br />
27 Pentru convorbirile româno-germane <strong>din</strong> 23-24.03.1944 vezi ADAP, Serie E, Band VII, doc.<br />
nr. 292, p. 555-562; doc. nr. 293, p. 563-567; doc. nr. 296, p. 570-577; doc. nr. 297, p. 578..<br />
28 ADAP, Serie E, Band VII, doc. nr. 292, p. 556-557. (Aufzeichnung über die Unterredung<br />
zwischen <strong>de</strong>m Führer und Marschall Antonescu in Schloss Klessheim am 23. März 1944).<br />
29 Ca urmare a înrăutăţirii situaţiei în sectorul sudic al frontului <strong>de</strong> est şi a apropierii unităţilor<br />
Armatei Roşii <strong>de</strong> frontiera cu România, mareşalul Ion Antonescu ordonase încă <strong>din</strong> data <strong>de</strong><br />
19.03.1944 mobilizarea generală a Armatei române. Totuşi, este incontestabil faptul că evenimentele<br />
petrecute în Ungaria, respectiv dispariţia ameninţării militare maghiare în urma mobilizării şi<br />
trimiterii pe front a trupelor maghiare dispuse în Transilvania <strong>de</strong> nord, precum şi promisiunea
11 23 August 1944. Sfârşitul „camara<strong>de</strong>riei <strong>de</strong> arme” româno-germană 189<br />
III. Situaţia militară <strong>de</strong> pe flancul sudic al frontului <strong>de</strong> est şi influenţa sa<br />
asupra evoluţiei relaţiilor politico-militare <strong>din</strong>tre România şi cel <strong>de</strong>-al III-lea<br />
Reich în primăvara şi vara anului 1944<br />
Măsura mobilizării Armatei Române fusese cu atât mai necesară ţinând<br />
seamă <strong>de</strong> faptul că situaţia militară în sectorul sudic al frontului, <strong>de</strong> est s-a<br />
<strong>de</strong>teriorat rapid în primele luni ale anului 1944. La 4 martie 1944 Fronturile 1, 2 şi<br />
3 ucrainene au <strong>de</strong>clanşat în regiunea Şepetovka ofensiva <strong>de</strong> primăvară ce a condus<br />
în scurt timp la străpungerea frontului apărat <strong>de</strong> Grupurile <strong>de</strong> Armate „Sud” şi „A”<br />
şi la avansarea în adâncime a trupelor sovietice, astfel încât la sfârşitul aceleiaşi<br />
luni unităţile Armatei Roşii reuşiseră traversarea Nistrului şi a Bugului, pătrunzând<br />
pe teritoriul României 30 . Slaba rezistenţă opusă <strong>de</strong> Wehrmacht presiunii sovietice,<br />
evacuarea administraţiei româneşti <strong>din</strong> Transnistria, Bucovina şi partea <strong>de</strong> nord a<br />
Basarabiei, precum şi starea <strong>de</strong>plorabilă a unităţilor germane aflate în retragere au<br />
făcut o impresie profundă asupra opiniei publice şi a cercurilor <strong>de</strong>cizionale <strong>din</strong><br />
România, conturându-se temerea că ocuparea <strong>de</strong> către sovietici a Moldovei şi a<br />
regiunii petrolifere <strong>de</strong> la Ploieşti era doar o chestiune <strong>de</strong> timp 31 . Pătrun<strong>de</strong>rea<br />
Armatei Roşii pe teritoriul României, dar mai ales slăbiciunea evi<strong>de</strong>ntă dovedită <strong>de</strong><br />
Wehrmacht au dus la tensionarea relaţiilor <strong>din</strong>tre Berlin şi Bucureşti. provocând o<br />
criză <strong>de</strong> încre<strong>de</strong>re la nivelul oficialităţilor politice şi militare române în privinţa<br />
capacităţii conducerii germane <strong>de</strong> a face faţă situaţiei create în urma ofensivei<br />
<strong>de</strong>clanşate pe frontul <strong>de</strong> est <strong>de</strong> Armata Roşie. Acest fapt s-a manifestat în cadrul<br />
schimbului <strong>de</strong> mesaje Hitler-Antonescu, petrecut la sfârşitul lunii martie, în cadrul<br />
căruia conducătorul statului român a criticat – chiar dacă într-o formă voalată –<br />
conducerea superioară germană, solicitând măsuri imediate şi radicale în ve<strong>de</strong>rea<br />
redresării situaţiei, respectiv dirijarea spre sectorul <strong>de</strong> front ameninţat a unor unităţi<br />
<strong>de</strong> blindate germane, înarmarea cu armament antitanc a diviziilor româneşti aflate<br />
în curs <strong>de</strong> mobilizare şi, nu în ultimul rând, evacuarea trupelor aflate în Crimeea.<br />
Hitler s-a arătat dispus să examineze cererile părţii române şi să pună la dispoziţie<br />
ajutorul militar solicitat, dar a refuzat categoric să ia în consi<strong>de</strong>rare posibilitatea<br />
conducerii germane <strong>de</strong> a livra urgent armament antitanc şi tunuri <strong>de</strong> asalt armatei române, au<br />
constituit factori ce au contribuit la <strong>de</strong>cizia autorităţilor române <strong>de</strong> a trimite pe front cea mai mare<br />
parte a unităţilor româneşti aflate în interior. PAAAB, R 29711, Büro <strong>de</strong>s Staatssekretärs-Rumänien,<br />
Band 15, E. 187318-187319. Telegramm Nr. 1064 <strong>de</strong>r <strong>de</strong>utschen Gesandtschaft in Bukarest vom<br />
22.03.1944, gez. Gerstenberg, Killinger; E. 187365. Telegramm Nr. 1198 <strong>de</strong>r <strong>de</strong>utschen Gesandtschaft<br />
in Bukarest vom 30.03.1944, gez. Gerstenberg, Killinger; E. 187392. Telegramm Nr. 533 <strong>de</strong>s Auswärtigen<br />
Amtes vom 02.04.1944, gez. Ritter; KTB–OKW, Band IV, p. 767-768.<br />
30 KTB–OKW, Band IV, p. 766, 769; John Erickson, The Road to Berlin. Stalin’s War with<br />
Germany, p. 182-188.<br />
31 PAAAB, R 29711, Büro <strong>de</strong>s Staatssekretärs-Rumänien, Band 15, E. 187318-187319.<br />
Telegramm Nr. 1064 <strong>de</strong>r <strong>de</strong>utschen Gesandtschaft in Bukarest vom 22.03.1944, gez. Gerstenberg,<br />
Killinger; E. 187361-187362. Telegramm Nr. 1195 <strong>de</strong>r <strong>de</strong>utschen Gesandtschaft in Bukarest vom<br />
30.03.1944, gez. Killinger; E. 187386. Telegramm nr. 1249 <strong>de</strong>r <strong>de</strong>utschen Gesandtschaft in Bukarest vom<br />
01.04.1944, gez. Killinger; E. 187409-187410. Telegramm Nr. 1275 <strong>de</strong>r <strong>de</strong>utschen Gesandtschaft in<br />
Bukarest vom 04.04.1944, gez. Killinger; Diplomaţi germani la Bucureşti, p. 185-186.
190<br />
Ottmar Traşcă 12<br />
evacuării unităţilor germane şi române <strong>din</strong> Crimeea, invocând în sprijinul <strong>de</strong>ciziei<br />
sale consi<strong>de</strong>rente <strong>de</strong> natură politică şi militară (posibilitatea modificării atitu<strong>din</strong>ii<br />
Turciei şi Bulgariei, respectiv utilizarea forţelor sovietice aflate în Crimeea în alte<br />
sectoare ale frontului <strong>de</strong> est, bombardarea regiunii petrolifere Ploieşti etc) 32 .<br />
Înfrângerile suferite pe front s-au repercutat negativ inclusiv asupra stabilităţii<br />
politice interne a României, contribuind la creşterea nemulţumirii populaţiei civile,<br />
dar şi a cercurilor opoziţiei <strong>de</strong>mocratice faţă <strong>de</strong> Germania şi faţă <strong>de</strong> guvernarea<br />
mareşalului Ion Antonescu. Descriind situaţia creată în România în urma recentelor<br />
succese repurtate <strong>de</strong> Armata Roşie, Legaţia germană arăta la începutul lunii aprilie<br />
1944 că „Atmosfera generală în România este <strong>de</strong>osebit <strong>de</strong> sumbră şi nervoasă. În<br />
timp ce o parte a populaţiei reproşează germanilor <strong>de</strong> a nu fi trimis la timp rezerve<br />
pe frontul <strong>de</strong> est, cealaltă parte a populaţiei reproşează mareşalului faptul că nu a<br />
mobilizat la timp. În calitate <strong>de</strong> conducător al statului şi comandant suprem ar fi<br />
trebuit, personal, să evalueze în mod corect situaţia; scuza sa că nu a fost informat<br />
corespunzător <strong>de</strong> către Germania nu este acceptată.” 33<br />
Situaţia militară creată în urma succesului neaşteptat al ofensivei Armatei<br />
Roşii pe flancul sudic al frontului <strong>de</strong> răsărit, ce a avut drept consecinţă imediată<br />
pier<strong>de</strong>rea Transnistriei, Bucovinei şi a părţii <strong>de</strong> nord a Basarabiei, precum şi<br />
transformarea părţii <strong>de</strong> est şi <strong>de</strong> nord-est a teritoriului românesc în teatru <strong>de</strong><br />
operaţiuni militare, i-a <strong>de</strong>terminat pe Hitler şi pe Înaltul Comandament al<br />
Wehrmachtului să opereze modificări la nivelul eşalonului <strong>de</strong> comandă şi a<br />
organigramei Grupurilor <strong>de</strong> Armate „Sud” şi „A”, respectiv să reorganizeze<br />
structurile <strong>de</strong> comandă germane <strong>din</strong> România în ve<strong>de</strong>rea adaptării lor la noua<br />
conjunctură şi a asigurării unei colaborări eficiente cu autorităţile române. Astfel la<br />
26 martie 1944 Grupurile <strong>de</strong> Armate „Sud” şi „A” au fost re<strong>de</strong>numite „Ucraina <strong>de</strong><br />
nord”, respectiv „Ucraina <strong>de</strong> sud”, iar la 31 martie comandanţii celor două Grupuri<br />
<strong>de</strong> Armate, feldmareşalii Erich von Manstein şi Ewald von Kleist, au fost înlocuiţi<br />
cu feldmareşalul Walter Mo<strong>de</strong>l, respectiv generalul-colonel Fer<strong>din</strong>and Schörner 34 .<br />
În ce priveşte Grupul <strong>de</strong> Armate „Ucraina <strong>de</strong> Sud”, el era constituit <strong>din</strong> subgrupul<br />
32 A se ve<strong>de</strong>a în acest sens şi schimbul <strong>de</strong> mesaje Hitler-Antonescu <strong>de</strong> la sfârşitul lunii martie<br />
1944 în Antonescu-Hitler. Corespon<strong>de</strong>nţă şi întâlniri inedite (1940-1944), vol. II, ediţie alcătuită <strong>de</strong><br />
Vasile Arimia, Ion Ar<strong>de</strong>leanu, Ştefan Lache, coordonator ştiinţific dr. Florin Constantiniu, Bucureşti,<br />
1991, doc. nr. 75, p. 150-151; doc. nr. 76, p. 151-153; doc. nr. 77, p. 154-156; doc. nr. 78, p. 156-159;<br />
doc. nr. 80, p. 160-162; KTB–OKW, Band IV, p. 769-775; Andreas Hillgruber, Hitler, Regele Carol<br />
şi Mareşalul Antonescu, p. 222-224.<br />
33 PAAAB, R 29711, Büro <strong>de</strong>s Staatssekretärs-Rumänien, Band 15, E. 187400. Telegramm Nr.<br />
1270 <strong>de</strong>r <strong>de</strong>utschen Gesandtschaft in Bukarest vom 03.04.1944, gez. Killinger.<br />
34 KTB–OKW, Band IV, p. 775-776; Andreas Hillgruber, Hitler, Regele Carol şi Mareşalul<br />
Antonescu, p. 224; Referitor la motivele care l-au <strong>de</strong>terminat pe Hitler să ia <strong>de</strong>cizia înlocuirii<br />
feldmareşalilor Erich von Manstein şi Ewald von Kleist vezi Erich von Manstein, Victorii pierdute,<br />
Bucureşti, f. a., p. 485-487; David Irving, Hitlers Krieg. Götterdämmerung 1942-1945, p. 234-236;<br />
Atât Manstein, cât şi Kleist s-au bucurat <strong>de</strong> încre<strong>de</strong>rea totală a oficialităţilor militare române, măsura<br />
înlocuirii celor doi comandanţi fiind <strong>de</strong>zavuată <strong>de</strong> mareşalul Ion Antonescu. Institut für Zeigeschichte<br />
München, ZS 1130-Hansen. Antworten in erweiterter Berichtform auf eine Anfrage <strong>de</strong>s Instituts für<br />
Zeitgeschichte-München (Br/be vom 21.01.1956), gez. Hansen, fol. 00029 (în continuare: Ifz.).
13 23 August 1944. Sfârşitul „camara<strong>de</strong>riei <strong>de</strong> arme” româno-germană 191<br />
<strong>de</strong> Armate „Wöhler”, comandat <strong>de</strong> generalul <strong>de</strong> infanterie Otto Wöhler, ce reunea<br />
Armata a 8-a germană şi Armata a 4-a română, respectiv subgrupul <strong>de</strong> Armate<br />
„Dumitrescu”, comandat <strong>de</strong> generalul-colonel Petre Dumitrescu, în compunerea<br />
căruia intrau Armata a 6-a germană şi Armata a 3-a română. Adoptarea acestei<br />
structuri <strong>de</strong> comandă mixtă în cadrul Grupului <strong>de</strong> Armate „Ucraina <strong>de</strong> sud” nu era<br />
întâmplătoare, ea fiind pe <strong>de</strong> o parte rezultatul experienţei anterioare în privinţa<br />
colaborării militare româno-germane, pe <strong>de</strong> altă parte urmarea solicitării insistente<br />
a părţii române <strong>de</strong> a fi implicată activ în cadrul <strong>de</strong>ciziilor referitoare la elaborarea<br />
planurilor <strong>de</strong> operaţiuni şi la conducerea efectivă a acestora. Evoluţia cooperării<br />
<strong>din</strong>tre Wehrmacht şi Armata română pe frontul <strong>de</strong> est până la acea dată <strong>de</strong>monstrase<br />
în mod evi<strong>de</strong>nt faptul că trupele române – datorită pregătirii şi înzestrării lor<br />
materiale inferioare –, nu au fost în măsură să planifice şi să execute in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nt,<br />
cu rezultate mulţumitoare, o operaţiune militară <strong>de</strong> anvergură, în acest sens cel mai<br />
conclu<strong>de</strong>nt argument reprezentându-l eşecul drastic suferit <strong>de</strong> cele două Armate<br />
române (a 3-a şi a 4-a) în bătălia <strong>de</strong> la Stalingrad. Sub impresia traumatizantă a<br />
acestei înfrângeri, Hitler a ordonat în 1943 ca trupele române să nu mai fie utilizate<br />
în sectoare <strong>de</strong> front in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nte, ci să fie intercalate cu trupele germane. Deşi,<br />
iniţial, aliatul român a acceptat această structură <strong>de</strong> subordonare, totuşi în<br />
momentul în care teatrul <strong>de</strong> război a ajuns pe teritoriul României, mareşalul Ion<br />
Antonescu şi Marele Stat Major român au ridicat pretenţia justificată <strong>de</strong> a se<br />
implica substanţial în cadrul conducerii operaţiunilor militare <strong>de</strong> pe teritoriul<br />
României, refuzând categoric subordonarea trupelor române <strong>din</strong> Basarabia şi <strong>din</strong><br />
Moldova comandamentului Grupului <strong>de</strong> Armate „Ucraina <strong>de</strong> Sud” 35 . Întrucât Berlinul<br />
şi-a menţinut punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re referitor la necesitatea intercalării trupelor române<br />
cu cele germane, după mai multe run<strong>de</strong> <strong>de</strong> negocieri s-a ajuns la o soluţie <strong>de</strong><br />
compromis. Astfel OKH a subordonat comandamentului Grupului <strong>de</strong> Armate „Ucraina<br />
<strong>de</strong> Sud” două subgrupuri <strong>de</strong> Armate, unul condus <strong>de</strong> un comandant german (generalul<br />
<strong>de</strong> infanterie Otto Wöhler), iar celălalt <strong>de</strong> către un comandant român (generalul <strong>de</strong><br />
armată Petre Dumitrescu. Aşa cum am arătat anterior, ambele subgrupuri <strong>de</strong><br />
Armate dispuneau <strong>de</strong> câte o armată germană şi una română, care la rândul lor<br />
cuprin<strong>de</strong>au corpuri şi divizii germane, respectiv române. Cu toate că noua structură<br />
prezenta avantaje evi<strong>de</strong>nte pentru conducerea germană, ea avea totuşi şi un<br />
handicap major, <strong>de</strong>oarece unităţile şi comandamentele române erau subordonate<br />
Grupului <strong>de</strong> Armate „Ucraina <strong>de</strong> Sud” doar <strong>din</strong> punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re tactic, în celelalte<br />
chestiuni atribuţiile <strong>de</strong> comandă fiind exercitate în continuare <strong>de</strong> mareşalul Ion<br />
Antonescu şi <strong>de</strong> Marele Stat Major român. În plus, cooperarea <strong>din</strong>tre Armata<br />
română şi cea germană avea să fie grevată şi <strong>de</strong> ten<strong>din</strong>ţele vădite ale oficialităţilor<br />
militare române <strong>de</strong> a limita pe cât posibil competenţele eşalonului <strong>de</strong> comandă<br />
german, <strong>de</strong> disensiunile <strong>din</strong>tre cele două părţi, precum şi <strong>de</strong> distanţarea treptată, dar<br />
vizibilă în primăvara şi vara anului 1944 a aliatului român faţă <strong>de</strong> Reich 36 .<br />
35 Klaus Schönherr, Luptele Wehrmachtului în România 1944, p. 58.<br />
36 Ibi<strong>de</strong>m, p. 58-59.
192<br />
Ottmar Traşcă 14<br />
Concomitent cu aceste schimbări, OKW-ul a <strong>de</strong>cis să <strong>de</strong>limiteze exact sferele<br />
<strong>de</strong> autoritate şi competenţele structurilor <strong>de</strong> comandă ale Armatei germane ce<br />
activau <strong>de</strong>ja sau urmau să activeze pe teritoriul României, pentru a asigura în acest<br />
fel o cooperare eficientă cu aliatul român, plecându-se <strong>de</strong> la premiza că aportul<br />
eşalonului român <strong>de</strong> comandă era esenţial în realizarea sarcinilor trasate <strong>de</strong><br />
conducerea germană Grupului <strong>de</strong> Armate „Ucraina <strong>de</strong> Sud”. Deşi la prima ve<strong>de</strong>re<br />
soluţionarea acestei chestiuni nu părea să creeze dificultăţi majore, totuşi ea a fost<br />
îngreunată consi<strong>de</strong>rabil <strong>de</strong> opiniile divergente, precum şi <strong>de</strong> animozităţile personale<br />
existente între comandantul Grupului <strong>de</strong> Armate „Ucraina <strong>de</strong> Sud” – generalulcolonel<br />
Fer<strong>din</strong>and Schörner, un om <strong>de</strong> mână forte şi unul <strong>din</strong>tre comandanţii<br />
preferaţi ai lui Hitler 37 –, şi generalul <strong>de</strong> cavalerie Erik Hansen, ce <strong>de</strong>ţinea funcţia<br />
<strong>de</strong> „general german acreditat pe lângă Înaltul Comandament al Armatei Române”,<br />
fiind totodată şeful Misiunii Militare germane în România. În vreme ce generalulcolonel<br />
Schörner privea problema competenţelor şi a relaţiilor <strong>de</strong> subordonare<br />
exclusiv <strong>din</strong> punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al comandantului aflat în zona <strong>de</strong> operaţii, respectiv<br />
al necesităţilor trupelor combatante, generalul Hansen – în calitatea sa <strong>de</strong> „curea <strong>de</strong><br />
transmisie” între cei doi aliaţi –, trebuia să ţină seama <strong>de</strong> interesele şi <strong>de</strong><br />
susceptibilitatea părţii române, mai ales că Hitler interzisese categoric exercitarea<br />
oricăror presiuni asupra mareşalului Ion Antonescu 38 . În consecinţă, în cadrul<br />
acţiunilor pe care le-a întreprins, Hansen a acţionat cu oarecare menajamente faţă<br />
<strong>de</strong> partea română, ceea ce l-a iritat pe Schörner. Acesta <strong>din</strong> urmă i-a imputat şefului<br />
Misiunii Militare germane faptul că nu a pregătit în mod corespunzător primirea<br />
trupelor Grupului <strong>de</strong> Armate „Ucraina <strong>de</strong> Sud” pe teritoriul României, solicitând<br />
chiar, la OKW şi OKH, rechemarea acestuia 39 . În ve<strong>de</strong>rea <strong>de</strong>tensionării situaţiei a<br />
fost necesară intervenţia combinată a OKW şi a OKH, dar nici în urma acestei<br />
medieri nu s-a ajuns la o cooperare armonioasă, întrucât între cele două foruri<br />
<strong>de</strong>cizionale exista o competiţie intensă în ceea ce priveşte extin<strong>de</strong>rea atribuţiilor şi<br />
a sferelor <strong>de</strong> competenţă în privinţa conducerii operaţiunilor 40 .<br />
Reorganizarea structurii <strong>de</strong> comandă a trupelor germane <strong>din</strong> România a<br />
<strong>de</strong>marat la sfârşitul lunii martie 1944, în toiul luptelor grele purtate în Bucovina şi<br />
în partea <strong>de</strong> nord-est a României. La 29 martie, OKH – ce era responsabil <strong>de</strong><br />
conducerea operaţiilor pe frontul <strong>de</strong> est –, a emis un or<strong>din</strong> prin care şeful Misiunii<br />
Militare germane <strong>din</strong> România a fost subordonat <strong>din</strong> punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re tactic<br />
Grupului <strong>de</strong> Armate „Ucraina <strong>de</strong> Sud”. Această modificare în cadrul raporturilor <strong>de</strong><br />
subordonare contravenea însă instrucţiunilor primite <strong>de</strong> generalul Hansen <strong>de</strong> la<br />
OKW, fapt ce s-a răsfrânt asupra raporturilor acestuia cu autorităţile militare<br />
române. În realitate, dificultăţile au survenit ca urmare a <strong>de</strong>mersurilor întreprinse<br />
37 Pentru personalitatea, cariera şi activitatea feldmareşalului Fer<strong>din</strong>and Schörner vezi Roland<br />
Kaltenegger, Schörner: Feldmarschall <strong>de</strong>r letzten Stun<strong>de</strong>, München-Berlin, 1994, passim.<br />
38 KTB–OKW, Band IV, p. 775; Klaus Schönherr, Luptele Wehrmachtului în România 1944,<br />
p. 50; Andreas Hillgruber, Hitler, Regele Carol şi Mareşalul Antonescu, p. 224-225.<br />
39 KTB–OKW, Band IV, p. 775; David Irving, Hitlers Krieg. Götterdämmerung 1942-1945, p. 248.<br />
40 KTB–OKW, Band IV, p. 775-776.
15 23 August 1944. Sfârşitul „camara<strong>de</strong>riei <strong>de</strong> arme” româno-germană 193<br />
<strong>de</strong> comandamentul Grupului <strong>de</strong> Armate „Ucraina <strong>de</strong> Sud” în ve<strong>de</strong>rea asigurării<br />
aprovizionării şi cazării trupelor sale pe teritoriul român, <strong>de</strong>mersuri ce au vizat<br />
exclusiv satisfacerea nevoilor proprii, fără a ţine seama <strong>de</strong> opiniile autorităţilor<br />
române. Acţionând în această manieră, comandamentul Grupului <strong>de</strong> Armate „Ucraina<br />
<strong>de</strong> Sud” a încălcat preve<strong>de</strong>rile acordurilor politice şi economice româno-germane<br />
aflate în vigoare, ceea ce a provocat fricţiuni între aliaţi şi a atras protestele<br />
vehemente ale mareşalului Ion Antonescu şi ale şefului Marelui Stat Major român,<br />
generalul Ilie Şteflea, pe lângă conducerea germană 41 . În ve<strong>de</strong>rea <strong>de</strong>tensionării<br />
situaţiei şi a evitării pe viitor a disensiunilor între cele două părţi, OKW a emis la<br />
2 aprilie 1944 „Directiva temporară pentru conducerea aprovizionării în România”,<br />
prin care măsura subordonării „Generalului german acreditat pe lângă Înaltul<br />
Comandament al Armatei Române” faţă <strong>de</strong> Grupul <strong>de</strong> Armate „Ucraina <strong>de</strong> Sud” era<br />
anulată. Totodată instrucţiunea amintită preciza că în ceea ce priveşte cazarea şi<br />
aprovizionarea trupelor germane aflate pe teritoriul României, generalul Hansen se<br />
subordona exclusiv OKW, atribuţiile comandamentului Grupului <strong>de</strong> Armate „Ucraina<br />
<strong>de</strong> Sud” în acest domeniu fiind limitate doar la partea <strong>de</strong> nord a României 42 .<br />
Prin această instrucţiune fusese corectată eroarea provocată în urma emiterii<br />
or<strong>din</strong>ului <strong>din</strong> 29 martie, dar problema <strong>de</strong> fond reprezentată <strong>de</strong> <strong>de</strong>limitarea<br />
atribuţiilor şi competenţelor autorităţilor şi serviciilor germane aflate pe teritoriul<br />
României rămânea <strong>de</strong>schisă. După ce această ultimă chestiune a fost reglementată<br />
la nivelul OKW şi OKH, conducerea germană a iniţiat discuţii cu aliatul român în<br />
ve<strong>de</strong>rea stabilirii relaţiilor <strong>de</strong> comandă şi a atribuţiilor structurilor militare românogermane<br />
<strong>din</strong> România. În urma tratativelor <strong>de</strong>sfăşurate la 9 aprilie între mareşalul<br />
Ion Antonescu şi generalul <strong>de</strong> artilerie Eduard Wagner, şeful serviciului<br />
încartiruire, aprovizionare şi administraţie <strong>din</strong> cadrul OKH, teritoriul român <strong>de</strong> la<br />
est <strong>de</strong> Bucureşti şi Ploieşti – linia pasul Buzău-Cislău-Mizil-Urziceni-Dunăre – a<br />
fost <strong>de</strong>clarat „zonă <strong>de</strong> operaţii”. Din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re administrativ zona operativă<br />
urma să fie condusă – in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nt <strong>de</strong> guvernul <strong>de</strong> la Bucureşti, <strong>de</strong> către un<br />
comandant militar român, în vreme ce restul teritoriului României rămânea în<br />
continuare sub administraţia autorităţilor române. Zona <strong>de</strong> operaţii, stabilită <strong>de</strong><br />
comun acord prin protocolul semnat la 9 aprilie, a fost împărţită în două regiuni<br />
distincte, respectiv regiunea propriu-zisă a frontului – linia pasul Ghimeş –<br />
Moineşti-Faraoani – Leova – Româneşti – Sărata – Gălileşti – şi regiunea situată la<br />
sud <strong>de</strong> acest aliniament, constituind zona etapelor formată <strong>din</strong> cinci comandamente<br />
<strong>de</strong> etapă române. Tratativele s-au <strong>de</strong>sfăşurat într-o manieră armonioasă, întrucât<br />
soluţia adoptată la finalul acestora, propusă <strong>din</strong> proprie iniţativă <strong>de</strong> mareşalul<br />
Antonescu, corespun<strong>de</strong>a în întregime doleanţelor părţii germane. În plus, în<br />
ve<strong>de</strong>rea asigurării unei colaborări eficiente între armatele germane şi române, OKH<br />
l-a numit pe generalul <strong>de</strong> infanterie Helge Arthur Auleb „Comandant militar al<br />
teatrului <strong>de</strong> operaţiuni <strong>din</strong> nordul României”, printre alte atribuţii acestuia<br />
41 KTB–OKW, Band IV, p. 775-777; Klaus Schönherr, Luptele Wehrmachtului în România<br />
1944, p. 51.<br />
42 KTB–OKW, Band IV, p. 777.
194<br />
Ottmar Traşcă 16<br />
revenindu-i inclusiv sarcina <strong>de</strong> a asigura legătura <strong>din</strong>tre comandamentul Grupului<br />
<strong>de</strong> Armate „Ucraina <strong>de</strong> Sud” şi comandantul român <strong>din</strong> zona etapelor 43 . Soluţia<br />
adoptată prezenta într-a<strong>de</strong>văr avantaje evi<strong>de</strong>nte pentru conducerea germană, totuşi<br />
ea avea şi un neajuns major. Deşi în zona operativă, conducerea germană dispunea<br />
<strong>de</strong> o structură clară <strong>de</strong> comandă, punctul nevralgic al teatrului <strong>de</strong> operaţiuni militare<br />
<strong>din</strong> România era reprezentat <strong>de</strong> teritoriul situat în spatele zonei operative ce rămânea<br />
sub autoritatea guvernului <strong>de</strong> la Bucureşti, astfel că atribuţiile comandamentului<br />
Grupului <strong>de</strong> Armate „Ucraina <strong>de</strong> Sud” rămâneau limitate, fapt ce avea să constituie<br />
unul <strong>din</strong>tre motivele esenţiale ale catastrofei militare <strong>din</strong> august 1944.<br />
După reorganizarea structurilor <strong>de</strong> comandament şi <strong>de</strong>limitarea sferelor <strong>de</strong><br />
competenţă, atenţia forurilor <strong>de</strong>cizionale române şi germane a fost îndreptată în<br />
direcţia stabilizării şi consolidării liniei frontului <strong>din</strong> România. În urma măsurilor<br />
draconice adoptate <strong>de</strong> noul comandant al Grupului <strong>de</strong> Armate „Ucraina <strong>de</strong> Sud”,<br />
generalul-colonel Fer<strong>din</strong>and Schörner, a fost restabilită disciplina în cadrul<br />
unităţilor germane, serios afectată <strong>de</strong> retragerile continue, reuşindu-se totodată<br />
instaurarea or<strong>din</strong>ii pe front şi în spatele acestuia. De asemenea, cu ajutorul<br />
diviziilor române recent mobilizate, precum şi cu forţele germane trimise, în<br />
special divizii blindate, frontul a putut fi stabilizat în luna aprilie pe aliniamentul<br />
situat între Nistru şi Carpaţi, la nord-vest <strong>de</strong> Câmpulung Moldovenesc. Mai mult,<br />
în perioada următoare, comandamentul Grupului <strong>de</strong> Armate „Ucraina <strong>de</strong> Sud” a<br />
reuşit să completeze cu efective şi să mărească capacitatea combativă a diviziilor<br />
germane, reuşind totodată ca prin acţiuni ofensive locale să amelioreze şi să<br />
scurteze linia frontului, respectiv să constituie în spatele acestuia rezerve blindate<br />
în ve<strong>de</strong>rea contracarării străpungerilor realizate în urma unei eventuale ofensive<br />
sovietice. În fine, au fost <strong>de</strong>puse eforturi serioase pentru crearea unui sistem <strong>de</strong><br />
apărare eficient, organizat în adâncime, al cărui element principal era reprezentat<br />
<strong>de</strong> linia fortificată Focşani-Nămoloasa-Galaţi 44 . În urma acestor măsuri, capacitatea<br />
<strong>de</strong> luptă a trupelor germane şi române crescuse consi<strong>de</strong>rabil, ceea ce părea să<br />
justifice optimismul ce predomina la nivelul comandamentului Grupului <strong>de</strong> Armate<br />
„Ucraina <strong>de</strong> Sud” cu privire la posibilitatea <strong>de</strong> a rezista cu succes în cazul unei<br />
ofensive <strong>de</strong> anvergură sovietice. Potrivit evaluării şefului <strong>de</strong> stat major, generalullocotenent<br />
Walter Wenck, capacitatea <strong>de</strong> luptă a Grupului <strong>de</strong> Armate atinsese în<br />
iunie 1944 un stadiu ce-i permitea nu numai să facă faţă cerinţelor operative, ci să<br />
şi ce<strong>de</strong>ze o parte a unităţilor sale blindate în ve<strong>de</strong>rea întăririi sectoarelor periclitate<br />
<strong>de</strong> pe frontul <strong>de</strong> est 45 . Criza creată în urma <strong>de</strong>clanşării la 22 iunie 1944 a ofensivei<br />
43 AMAN, fond Marele Stat Major, Secţia a 7-a. Legătura cu Armatele Aliate, dosar nr. 530, f.<br />
7 şi următoarele. (Protocolul germano-român <strong>din</strong> 09.04.1944); KTB–OKW, Band IV, p. 782-783;<br />
Klaus Schönherr, Luptele Wehrmachtului în România 1944, p. 52-53; Andreas Hillgruber, Hitler,<br />
Regele Carol şi Mareşalul Antonescu, p. 224-225.<br />
44 Pentru <strong>de</strong>talii vezi BMF, RH 31-I/v.190, passim; KTB–OKW, Band IV, p. 774-775; Alexandru<br />
Duţu, Între Wehrmacht şi Armata Roşie, p. 150-18; Andreas Hillgruber, Hitler, Regele Carol şi<br />
Mareşalul Antonescu, p. 224; Klaus Schönherr, Luptele Wehrmachtului în România 1944, p. 52-53.<br />
45 BMF, RH 19 V/28, fol. 142. KTBHgrSU, Eintragung vom 21.06.1944; Klaus Schönherr,<br />
Luptele Wehrmachtului în România 1944, p. 60-61.
17 23 August 1944. Sfârşitul „camara<strong>de</strong>riei <strong>de</strong> arme” româno-germană 195<br />
sovietice <strong>de</strong> vară – ce a dus în scurt timp la prăbuşirea Grupului <strong>de</strong> Armate<br />
„Centru” –, a afectat însă situaţia Grupului <strong>de</strong> Armate „Ucraina <strong>de</strong> Sud” întrucât<br />
confruntat cu lipsa rezervelor operative OHK, a fost constrâns să retragă în<br />
săptămânile următoare mai multe divizii <strong>de</strong> pe teatrul <strong>de</strong> operaţiuni <strong>din</strong> România,<br />
în special diviziile blindate, acestea fiind trimise pentru a astupa breşele create <strong>de</strong><br />
tăvălugul sovietic în Bielorusia, Polonia şi Galiţia. Iniţial, comandamentul<br />
Grupului <strong>de</strong> Armate „Ucraina <strong>de</strong> Sud” nu a formulat obiecţii faţă <strong>de</strong> aceste măsuri,<br />
consi<strong>de</strong>rând că în lipsa semnalelor referitoare la <strong>de</strong>clanşarea unei ofensive a<br />
Armatei Roşii pe flancul sudic al frontului <strong>de</strong> est, Grupul <strong>de</strong> Armate se putea<br />
dispensa <strong>de</strong> 2-3 divizii, el dispunând în continuare <strong>de</strong> forţe suficiente pentru a face<br />
faţă oricărei eventualităţi. Totuşi, pe măsură ce operaţiunile <strong>de</strong>sfăşurate pe frontul<br />
Grupurilor <strong>de</strong> Armate „Centru” şi „Ucraina <strong>de</strong> Nord” au absorbit divizie după<br />
divizie, comandamentul Grupului <strong>de</strong> Armate „Ucraina <strong>de</strong> Sud” a atras atenţia OKH<br />
la jumătatea lunii iulie că retragerea a noi forţe germane <strong>din</strong> România atinsese o<br />
limită periculoasă, avertizând că în cazul continuării transferului <strong>de</strong> trupe<br />
capacitatea <strong>de</strong> luptă a Grupului <strong>de</strong> Armate „Ucraina <strong>de</strong> Sud” avea să fie slăbită într-o<br />
asemenea măsură încât şansele <strong>de</strong> a rezista cu succes în faţa unei ofensive sovietice<br />
<strong>de</strong> proporţii erau practic inexistente 46 . OKH a neglijat însă protestele formulate <strong>de</strong><br />
comandamentul Grupului <strong>de</strong> Armate şi în lipsa rezervelor a continuat retragerea<br />
diviziilor germane <strong>de</strong> pe frontul român, astfel că până la începutul lunii august<br />
1944 nu mai puţin <strong>de</strong> 10 divizii – <strong>din</strong>tre care 6 blindate –, fuseseră transferate în<br />
alte sectoare ale frontului <strong>de</strong> est 47 . Operaţiunile Grupului <strong>de</strong> Armate se <strong>de</strong>făşuraseră<br />
satisfăcător până la acea dată datorită existenţei unor rezerve suficiente, în<strong>de</strong>osebi a<br />
prezenţei în spatele frontului în calitate <strong>de</strong> forţe <strong>de</strong> intervenţie a unor divizii<br />
blindate <strong>de</strong> elită. Odată cu dirijarea acestora în punctele fierbinţi <strong>de</strong> pe frontul <strong>de</strong><br />
răsărit, teatrul <strong>de</strong> operaţiuni <strong>din</strong> România, şi aşa extrem <strong>de</strong> întins, a rămas<br />
<strong>de</strong>scoperit, cu şanse minime <strong>de</strong> a rezista în faţa unei ofensive <strong>de</strong> proporţii a forţelor<br />
sovietice grupate în cadrul Fronturilor 2 şi 3 Ucrainene.<br />
IV. Tratativele iniţiate <strong>de</strong> România în primăvara şi vara anului 1944<br />
în ve<strong>de</strong>rea <strong>de</strong>sprin<strong>de</strong>rii <strong>din</strong> alianţa cu Germania şi ieşirea <strong>din</strong> război.<br />
Poziţia autorităţilor germane faţă <strong>de</strong> evoluţiile politice <strong>din</strong> România<br />
Situaţia militară precară <strong>de</strong> pe frontul <strong>de</strong> est s-a răsfrânt negativ inclusiv<br />
asupra evoluţiei relaţiilor politice <strong>din</strong>tre România şi cel <strong>de</strong>-al III-lea Reich în<br />
primăvara şi vara anului 1944. Pătrun<strong>de</strong>rea Armatei Roşii pe teritoriul României în<br />
martie 1944, precum şi bombardamentele masive întreprinse <strong>de</strong> aviaţia anglo-<br />
46 BMF, RH 19 V/29, fol. 58, 95. KTBHgrSU, Eintragungen vom 15.07.1944 und 22.07.1944;<br />
Klaus Schönherr, Luptele Wehrmachtului în România 1944, p. 61-62.<br />
47 BMF, RH 19 V/29, fol. 110 şi următoarele. KTBHgrSU, Eintragung vom 24.07.1944, RH<br />
19 V/30, fol. 3, Eintragung vom 01.08.1944; Andreas Hillgruber, Hitler, Regele Carol şi Mareşalul<br />
Antonescu, p. 251; Klaus Schönherr, Luptele Wehrmachtului în România 1944, p. 62, 64.
196<br />
Ottmar Traşcă 18<br />
americană asupra României începând cu luna aprilie 1944 au provocat panică şi<br />
<strong>de</strong>rută la nivelul cercurilor guvernamentale, dar şi ale opoziţiei politice<br />
<strong>de</strong>mocratice române, <strong>de</strong>terminând intensificarea eforturilor pentru i<strong>de</strong>ntificarea<br />
unor soluţii care să ofere posibilitatea <strong>de</strong>sprin<strong>de</strong>rii României <strong>din</strong> alianţa cu<br />
Germania naţional-socialistă şi a ieşirii <strong>din</strong> război. Astfel, după contactele<br />
diplomatice iniţiate cu reprezentanţii puterilor aliate <strong>de</strong> către vicepreşe<strong>din</strong>tele<br />
Consiliului <strong>de</strong> Miniştri Mihai Antonescu – cu ştiinţa şi încuviinţarea mareşalului<br />
Ion Antonescu –, pe parcursul anului 1943, prin intermediul misiunilor diplomatice<br />
ale României în unele state neutre (Portugalia, Spania, Elveţia, Turcia, Suedia),<br />
conducătorul statului român a autorizat la începutul lunii martie 1944 plecarea<br />
prinţului Barbu Ştirbey la Cairo, un<strong>de</strong> acesta urma să <strong>de</strong>sfăşoare tratative cu<br />
reprezentanţii URSS, Angliei şi SUA în ve<strong>de</strong>rea ieşirii României <strong>din</strong> război.<br />
Concomitent, reprezentanţii diplomatici români în Suedia – ministrul plenipotenţiar<br />
Fre<strong>de</strong>ric Nanu şi consilierul <strong>de</strong> legaţie George Duca –, au reluat contactele cu<br />
diplomaţii sovietici acreditaţi în capitala sue<strong>de</strong>ză, respectiv ambasadoarea<br />
Alexandra Kollontai şi consilierul <strong>de</strong> ambasadă Vladimir Semionov 48 . La scurt<br />
timp după reluarea tratativelor, mai precis la 12 aprilie 1944, atât la Ankara, cât şi<br />
la Cairo, reprezentanţii sovietici au făcut cunoscute emisarilor români condiţiile<br />
„minimale” <strong>de</strong> armistiţiu. Propunerile sovietice, elaborate <strong>de</strong> comun acord cu<br />
guvernele Angliei şi SUA, erau adresate <strong>de</strong>opotrivă mareşalului Ion Antonescu şi<br />
li<strong>de</strong>rului opoziţiei <strong>de</strong>mocratice 49 Iuliu Maniu, conţinând următoarele puncte:<br />
1. ruperea relaţiilor cu Germania şi operaţii comune ale Armatei române<br />
împreună cu Armatele Aliate – inclusiv Armata Roşie – împotriva<br />
armatelor germane;<br />
2. restabilirea frontierei sovieto-române <strong>din</strong> 28 iunie 1940;<br />
3. plata <strong>de</strong> către guvernul român a unor <strong>de</strong>spăgubiri pentru pier<strong>de</strong>rile cauzate<br />
URSS în cursul războiului purtat pe teritoriul sovietic;<br />
4. eliberarea şi repatrierea tuturor prizonierilor <strong>de</strong> război aliaţi şi a persoanelor<br />
internate;<br />
5. libertate <strong>de</strong> mişcare neîngrădită pentru trupele sovietice şi aliate pe întregul<br />
teritoriu al României, în cazul în care situaţia militară va necesita acest lucru;<br />
6. <strong>de</strong>cizia comună a guvernului sovietic, britanic şi american <strong>de</strong> a anula cel<br />
<strong>de</strong>-al doilea arbitraj <strong>de</strong> la Viena <strong>din</strong> 30 august 1940 şi <strong>de</strong> a restitui<br />
României Transilvania <strong>de</strong> nord sau cea mai mare parte a ei 50 .<br />
48 Pentru contextul iniţierii <strong>de</strong> către guvernul român a tratativelor <strong>de</strong> la Cairo şi Stockholm în<br />
primăvara anului 1944 vezi Aurică Simion, Preliminarii politico-diplomatice, p. 380 şi următoarele;<br />
Gheorghe Buzatu, Din istoria secretă a celui <strong>de</strong>-al doilea război mondial, vol. I, Bucureşti, 1988,<br />
p. 256 şi următoarele.<br />
49 Opoziţia <strong>de</strong>mocratică era formată <strong>din</strong> Partidul Naţional Ţărănesc şi Partidul Naţional Liberal,<br />
cele două formaţiuni politice fiind conduse la acea dată <strong>de</strong> Iuliu Maniu, respectiv Constantin I. C. Brătianu.<br />
50 România marele sacrificat al celui <strong>de</strong> al doilea război mondial. Documente,. I, coord. Marin<br />
Radu Mocanu, vol. I, Bucureşti, 1994, doc. nr. 73, p. 183-185; Aurică Simion, Preliminarii politicodiplomatice,<br />
p. 387-388; Gheorghe Buzatu, Din istoria secretă a celui <strong>de</strong>-al doilea război mondial, p. 268.
19 23 August 1944. Sfârşitul „camara<strong>de</strong>riei <strong>de</strong> arme” româno-germană 197<br />
În timp ce la 20 aprilie Iuliu Maniu a comunicat prin intermediul unei<br />
telegrame adresate prinţului Barbu Ştirbey că a acceptat condiţiile transmise <strong>de</strong><br />
Puterile Aliate ca bază <strong>de</strong> discuţie, guvernul Antonescu a respins – după oarecare<br />
ezitări – la 15 mai propunerile <strong>de</strong> armistiţiu, consi<strong>de</strong>rându-le nesatisfăcătoare 51 .<br />
Atât cercurile guvernamentale în frunte cu vicepreşe<strong>din</strong>tele Consiliului <strong>de</strong> Miniştri<br />
Mihai Antonescu, cât şi opoziţia <strong>de</strong>mocratică erau convinse <strong>de</strong> necesitatea<br />
<strong>de</strong>sprin<strong>de</strong>rii <strong>din</strong> alianţa cu Reichul, dorind totodată fie încheierea unui armistiţiu,<br />
separat cu reprezentanţii Angliei şi SUA, fie încheierea unui armistiţiu care să<br />
includă şi reprezentanţii URSS, dar care să fie garantat <strong>de</strong> Aliaţii occi<strong>de</strong>ntali prin<br />
trimiterea în România a unor forţe militare simbolice, sperându-se astfel<br />
preîntâmpinarea ocupaţiei unilaterale a României <strong>de</strong> către trupele Armatei Roşii.<br />
Întrucât toate încercările întreprinse <strong>de</strong> cercurile guvernamentale şi ale opoziţiei<br />
<strong>de</strong>mocratice <strong>de</strong> a încheia un armistiţiu separat cu Puterile Aliate – fără participarea<br />
URSS – s-au soldat cu un eşec, atât Washingtonul cât şi Londra refuzând categoric<br />
angajarea într-o asemenea direcţie, guvernului <strong>de</strong> la Bucureşti, ca <strong>de</strong> altfel şi<br />
opoziţiei, nu i-a rămas <strong>de</strong>cât soluţia ameliorării pe calea tratativelor a condiţiilor<br />
transmise la 12 aprilie. În acest punct însă căile <strong>de</strong> acţiune ale guvernului<br />
Antonescu şi ale opoziţiei s-au <strong>de</strong>spărţit. În vreme ce li<strong>de</strong>rul opoziţiei, Iuliu Maniu,<br />
a continuat să insiste până la 23 august 1944 pe finalizarea tratativelor <strong>de</strong> armistiţiu<br />
<strong>de</strong>rulate prin intermediul canalului <strong>de</strong> negociere <strong>de</strong> la Cairo, acceptând chiar<br />
răsturnarea printr-o lovitură <strong>de</strong> stat a mareşalului Ion Antonescu în cazul în care<br />
acesta refuza încheierea armistiţiului în termenii solicitaţi <strong>de</strong> Aliaţi în aprilie,<br />
guvernul antonescian a încercat ameliorarea condiţiilor <strong>de</strong> armistiţiu prin<br />
intermediul tratativelor <strong>de</strong>sfăşurate la Stockholm cu reprezentanţii URSS 52 .<br />
Deşi pe parcursul negocierilor <strong>de</strong>rulate în capitala sue<strong>de</strong>ză în cursul lunilor<br />
mai-iunie 1944 Kremlinul s-a arătat dispus să amelioreze condiţiile <strong>de</strong> armistiţiu<br />
<strong>din</strong> 12 aprilie 1944, odată cu victoriile strălucite obţinute <strong>de</strong> Armata Roşie pe<br />
frontul <strong>de</strong> est în vara anului 1944, interesul Moscovei în ve<strong>de</strong>rea încheierii unui<br />
armistiţiu cu România a scăzut consi<strong>de</strong>rabil. Diminuarea interesului manifestat <strong>de</strong><br />
sovietici este în strânsă legătură cu scopurile politice urmărite <strong>de</strong> Kremlin în<br />
România. Oprirea ofensivei Armatei Roşii <strong>din</strong> zona centrală a frontului <strong>de</strong> est în a<br />
doua jumătate a lunii iulie 1944 a oferit Moscovei posibilitatea <strong>de</strong>clanşării unei<br />
operaţiuni <strong>de</strong> mari proporţii pe frontul românesc. Întrucât în România nu avusese<br />
loc până la acea dată nici o schimbare politică sau revoltă militară îndreptată<br />
împotriva Reichului, care să ofere sovieticilor oportunităţi tactice similare celor<br />
create în Polonia <strong>de</strong> insurecţia antigermană condusă <strong>de</strong> generalul Bor-Komorovski,<br />
li<strong>de</strong>rii <strong>de</strong> la Kremlin au <strong>de</strong>cis să grăbească cucerirea militară a României,<br />
concentrând în acest scop forţe militare consi<strong>de</strong>rabile. În consecinţă, sperând într-o<br />
„neutralizare” rapidă a României şi impunerea ulterior la conducerea ţării a unui<br />
51 Aurică Simion, Preliminarii politico-diplomatice, p. 393-396; Gheorghe Buzatu, Din istoria<br />
secretă a celui <strong>de</strong>-al doilea război mondial, p. 271-272.<br />
52 Aurică Simion, Preliminarii politico-diplomatice, p. 394-414; Gheorghe Buzatu, Din istoria<br />
secretă a celui <strong>de</strong>-al doilea război mondial, p. 273-292.
198<br />
Ottmar Traşcă 20<br />
regim politic prosovietic, este lesne <strong>de</strong> înţeles că în lunile iulie-august 1944<br />
sovieticii nu au mai fost interesaţi în încheierea unui armistiţiu 53 . Pe <strong>de</strong> altă parte,<br />
este la fel <strong>de</strong> a<strong>de</strong>vărat că nici factorii <strong>de</strong>cizionali <strong>de</strong> la Bucureşti nu s-au arătat<br />
entuziasmaţi în semnarea unui armistiţiu cu Moscova, datorită temerilor legate <strong>de</strong><br />
posibila reacţie a numeroaselor trupe germane aflate pe teritoriul României la<br />
vremea respectivă 54 , dar mai cu seamă datorită reticenţelor – pe <strong>de</strong>plin justificate –<br />
manifestate faţă <strong>de</strong> scopurile politice urmărite <strong>de</strong> Kremlin. Mai mult, până la<br />
încheierea unui acord care să asigure prezervarea intereselor naţionale, mareşalul<br />
Ion Antonescu consi<strong>de</strong>ra că era în interesul României să continue rezistenţa alături<br />
<strong>de</strong> Armata germană, <strong>de</strong>oarece în opinia sa doar forţa Wehrmachtului era în măsură<br />
să garanteze în acel context internaţional menţinerea in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţei şi suveranităţii<br />
statului român. În cadrul unei şe<strong>din</strong>ţe a Consiliului <strong>de</strong> Miniştri <strong>din</strong> 21 iulie 1944, el<br />
şi-a exprimat convingerea că „singura forţă în Europa care era şi este capabilă să<br />
mai ţină or<strong>din</strong>e în acest continent este tot forţa germană. În ziua când forţele<br />
militare germane se vor prăbuşi şi vor antrena în această prăbuşire întreaga<br />
prăbuşire socială şi militară a Germaniei, atunci toată Europa va că<strong>de</strong>a în anarhie.<br />
Nu văd posibilitatea <strong>din</strong> partea americanilor, şi în special, a englezilor ca să<br />
menţină şi să salveze Europa <strong>de</strong> la anarhie şi <strong>de</strong> aceea interesul nostru politic şi<br />
militar este ca Germania să nu se prăbuşească.” 55<br />
Ţinând seama <strong>de</strong> opiniile Conducătorului statului român, precum şi <strong>de</strong><br />
diminuarea interesului manifestat <strong>de</strong> Kremlin, dar în egală măsură şi <strong>de</strong> Aliaţii<br />
occi<strong>de</strong>ntali, în ve<strong>de</strong>rea încheierii armistiţiului cu România, nu este <strong>de</strong>loc<br />
surprinzător faptul că în pofida înfrângerilor suferite <strong>de</strong> Wehrmacht pe teatrele<br />
<strong>de</strong> război <strong>din</strong> Europa, mareşalul Ion Antonescu a <strong>de</strong>cis în vara anului 1944 –<br />
ignorând protestele venite <strong>din</strong> partea opoziţiei, Casei regale şi chiar <strong>din</strong> rândurile<br />
guvernului pe care-l conducea –, continuarea ostilităţilor alături <strong>de</strong> Wehrmacht.<br />
Pe lângă motivele <strong>de</strong> genul celor invocate anterior, la adoptarea acestei <strong>de</strong>cizii<br />
se pare că a contribuit şi convingerea împărtăşită <strong>de</strong> mareşal că, şi în cazul în<br />
care Armata germană nu va putea opri tăvălugul sovietic pe frontul <strong>de</strong> est,<br />
Anglia şi SUA vor conştientiza în cele <strong>din</strong> urmă consecinţele politice şi militare<br />
ce puteau <strong>de</strong>curge <strong>din</strong> avansarea Armatei Roşii spre vest şi ca atare vor lua<br />
măsuri pentru a contracara acest pericol. El a continuat să ignore toate semnalele<br />
primite <strong>din</strong> SUA şi Anglia ce îndicau cât se poate <strong>de</strong> evi<strong>de</strong>nt că pentru<br />
oficialităţile aliate drumul României către Washington şi Londra trecea<br />
53 Liviu C. Ţârău, Între Washington şi Moscova. Politicile <strong>de</strong> securitate naţională ale SUA şi<br />
URSS şi impactul lor asupra României (1945-1965), Cluj-Napoca, 2005, p. 317-318.<br />
54 În vara anului 1944 Marele Stat Major român a dispus în secret monitorizarea efectivelor<br />
Armatei germane staţionate pe teritoriul românesc (operaţiunea „Cosma”). Potrivit datelor oferite <strong>de</strong><br />
documentele <strong>de</strong> arhivă româneşti, numărul militarilor germani <strong>din</strong> România (incluzând zona<br />
operaţiilor, zona etapelor şi regiunea interioară) în perioada 15.06.1944-15.08.1944 a evoluat după<br />
cum urmează: 675.224 - 15.06.1944; 574.331 - 30.07.1944; 562.514 - 15.08.1944. Cf. AMAN, fond<br />
5423 – Marele Stat Major, Secţia a 7-a Legătura cu Armatele Aliate, dosar nr. 380, f. 29-31, 97, 100-101.<br />
55 ANIC, fond Preşe<strong>din</strong>ţia Consiliului <strong>de</strong> Miniştri, dosar 31/1944, f. 105-106 (Stenograma<br />
şe<strong>din</strong>ţei Consiliului <strong>de</strong> Miniştri <strong>din</strong> 21.07.1944).
21 23 August 1944. Sfârşitul „camara<strong>de</strong>riei <strong>de</strong> arme” româno-germană 199<br />
obligatoriu prin Moscova 56 , căutând fapte şi evenimente care să-i sprijine<br />
raţionamentul referitor la interesul Aliaţilor <strong>de</strong> a preîntâmpina instaurarea<br />
hegemoniei sovietice în Europa <strong>de</strong> est. Deşi după lansarea cu succes <strong>de</strong> către<br />
forţele anglo-americane a operaţiunii „Overlord” <strong>de</strong>venise evi<strong>de</strong>nt chiar şi pentru<br />
cei mai optimişti partizani ai colaborării româno-germane că Reichul se îndrepta<br />
vertiginos spre o înfrângere <strong>de</strong>zastruoasă, situaţie ce obliga România să adopte<br />
măsuri imediate pentru a evita aceeaşi soartă, <strong>de</strong> pe urma aceluiaşi eveniment<br />
conducătorul statului român a ajuns la o concluzie diametral opusă. Pentru el<br />
<strong>de</strong>barcarea <strong>din</strong> Normandia şi avansarea trupelor aliate spre Germania constituiau<br />
un motiv în plus în ve<strong>de</strong>rea continuării rezistenţei României pe frontul <strong>de</strong> est, fiind<br />
convins că această rezistenţă era aprobată şi încurajată tacit <strong>de</strong> Aliaţii occi<strong>de</strong>ntali,<br />
dat fiind faptul că aceştia nu aveau nici un interes în a permite extin<strong>de</strong>rea<br />
hegemoniei Moscovei în estul şi centrul Europei. Pe <strong>de</strong> altă parte, el nu exclu<strong>de</strong>a<br />
nici varianta încheierii unei păci <strong>de</strong> compromis între Germania şi Aliaţii occi<strong>de</strong>ntali<br />
– fără participarea URSS – chiar dacă la vremea respectivă nu exista nici un indiciu<br />
semnificativ care să justifice o asemenea perspectivă 57 . În ceea ce priveşte situaţia<br />
imediată a României, el opina că şi în ipoteza în care sperata intervenţie angloamericană<br />
nu avea să se realizeze, iar <strong>de</strong>rularea ulterioară a evenimentelor pe<br />
frontul <strong>de</strong> est ar fi <strong>de</strong>terminat totuşi statul român să încheie armistiţiul cu URSS,<br />
conducerea germană urma să fie anunţată în prealabil <strong>de</strong> această <strong>de</strong>cizie, <strong>de</strong>oarece<br />
el nu concepea ca România să proce<strong>de</strong>ze aidoma Italiei cu un an în urmă 58 . Până la<br />
clarificarea <strong>din</strong> punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re politic şi militar a situaţiei, mareşalul Ion Antonescu<br />
56 Dacă oficialii români mai nutreau oarecari speranţe în ceea ce priveşte posibilitatea<br />
încheierii unui armistiţiu separat cu Aliaţii occi<strong>de</strong>ntali, acestea au fost spulberate <strong>de</strong> alocuţiunea<br />
rostită <strong>de</strong> Winston Churchill în Camera Comunelor la 02.08.1944, în care premierul britanic a afirmat<br />
textual: „Mi se pare acum că românii trebuie, înainte <strong>de</strong> toate, să ajungă la o înţelegere cu Rusia, pe<br />
care au atacat-o aşa <strong>de</strong> josnic şi la a cărei discreţie se vor găsi foarte curând. Rusia a oferit condiţiuni<br />
generoase României şi nu are nici o îndoială că ele vor fi acceptate cu gratitu<strong>din</strong>e <strong>de</strong> către poporul<br />
român, afară numai dacă conducătorii români nu ar avea pistol automat prusian înfipt în piept sau la<br />
ceafă”. Gheorghe Buzatu, Dana Beldiman, 23 August 1939-1944. România şi proba bumerangului,<br />
Bucureşti, 2003, doc. nr. 39, p. 133-134.<br />
57 Pentru <strong>de</strong>talii în acest sens vezi Gheorghe Barbul, Memorial Antonescu. Al treilea om al<br />
Axei, p. 159-160; Ion Gheorghe, Un dictator nefericit. Mareşalul Antonescu. Calea României spre<br />
Statul satelit, p. 310; Ioan Hudiţă, Jurnal Politic 1 ianuarie-24 august 1944, publicat cu un studiu<br />
introductiv şi note <strong>de</strong> aca<strong>de</strong>mician Dan Berin<strong>de</strong>i, Bucureşti, 1997, p. 433-434; ADAP, Serie E: 1941-<br />
1945, Band VIII 1. Mai 1944 bis 8. Mai 1944, Göttingen, 1979, doc. nr. 110, p. 197-198.<br />
58 Într-un amplu raport intitulat „Notă <strong>de</strong>spre situaţia <strong>din</strong> România”, întocmit la 12.07.1944,<br />
expertul economic german Karl Clodius arăta la capitolul consacrat poziţiei României în politica<br />
externă: „Am impresia că în ultimul timp s-a întărit la mareşal recunoaşterea faptului că soarta<br />
României în lupta împotriva Rusiei este inseparabil legată <strong>de</strong> soarta Germaniei. Nu numai că a<br />
confirmat aceasta <strong>de</strong> nenumărate ori faţă <strong>de</strong> mine, dar s-a exprimat foarte categoric în acelaşi sens şi<br />
faţă <strong>de</strong> o serie <strong>de</strong> personalităţi române. Adâncul dispreţ pe care îl manifestă cu orice prilej pentru<br />
atitu<strong>din</strong>ea Italiei confirmă această impresie. De curând mi-a spus că atunci când şeful opoziţiei,<br />
domnul Maniu, a vrut să-l <strong>de</strong>termine la o pace separată, el i-a <strong>de</strong>clarat că România nu trebuie să<br />
sufere niciodată aceeaşi soartă ca Italia şi că el nu va permite ca domnul Maniu să încerce să joace<br />
rolul lui Badoglio”. ADAP, Serie E, Bd. VIII, doc. nr. 110, p. 197.
200<br />
Ottmar Traşcă 22<br />
aprecia însă că România trebuia să continue războiul alături <strong>de</strong> Reich pentru a<br />
câştiga timp şi, mai ales, pentru a evita ocupaţia sovietică. Totuşi, potrivit<br />
informaţiilor <strong>de</strong> arhivă româneşti disponibile, cercurile <strong>de</strong>cizionale <strong>din</strong> Bucureşti<br />
au adus în repetate rânduri la cunoştinţa autorităţilor germane, într-o manieră<br />
neechivocă, faptul că pentru atitu<strong>din</strong>ea viitoare a României <strong>de</strong>terminantă avea să<br />
fie în ultimă instanţă situaţia militară <strong>de</strong> pe frontul <strong>de</strong> est. De exemplu, în cadrul<br />
unei convorbiri avute la sfârşitul lunii aprilie 1944 cu ministrul plenipotenţiar<br />
Manfred von Killinger, vicepreşe<strong>din</strong>tele Consiliului <strong>de</strong> Miniştri Mihai Antonescu a<br />
spus răspicat interlocutorului său: „Dacă Germania îşi respectă garanţia sa şi<br />
teritoriul românesc este respectat ca şi fiinţa şi libertatea României, România va<br />
urma drumul <strong>de</strong> onoare şi legile libertăţii sale. Dacă însă Germania nu mai este în<br />
măsură să apere pământul României sau nu mai poate să-şi respecte garanţia sa,<br />
atunci trebuie să ne-o spună lămurit. Doresc preciziuni, doresc să ştiu a<strong>de</strong>vărul,<br />
oricum ar fi el, pentru că Neamul Românesc nu poate să fie dus la moarte. [...]<br />
Dacă <strong>de</strong>ci frontul rus nu va putea să fie stăvilit şi Ruşii vor coborî spre Sud,<br />
ameninţând câmpia muntenească şi alunecând spre Bucureşti, nu numai Mareşalul<br />
Antonescu sau eu, dar nimeni în România nu va mai putea să răspundă <strong>de</strong> ce se va<br />
întâmpla, pentru că un popor astfel ameninţat are dreptul şi datoria să-şi salveze<br />
existenţa prin toate mijloacele.” 59 (s.n. – O. T.)<br />
Evoluţia situaţiei politice interne <strong>din</strong> România, accentuarea nemulţumirii<br />
opiniei publice faţă <strong>de</strong> regimul patronat <strong>de</strong> mareşalul Ion Antonescu şi, în<strong>de</strong>osebi,<br />
acţiunile iniţiate <strong>de</strong> vicepreşe<strong>din</strong>tele Consiliului <strong>de</strong> Miniştri Mihai Antonescu,<br />
precum şi <strong>de</strong> opoziţia <strong>de</strong>mocratică în ve<strong>de</strong>rea încheierii unui armistiţiu cu Naţiunile<br />
Unite nu au rămas necunoscute conducerii Reichului, sporind temerile referitoare<br />
la posibilitatea <strong>de</strong>sprin<strong>de</strong>rii României <strong>din</strong> alianţa cu Germania şi a ieşirii <strong>din</strong><br />
război. În primăvara şi vara anului 1944, avertismentele recepţionate <strong>de</strong> Berlin cu<br />
privire la posibilitatea unei <strong>de</strong>fecţiuni româneşti s-au înmulţit. Deşi rapoartele<br />
parvenite conducerii celui <strong>de</strong>-al III-lea Reich prin intermediul serviciilor <strong>de</strong><br />
informaţii, al Legaţiei germane <strong>din</strong> Bucureşti, al reprezentanţilor Wehrmachtului<br />
<strong>din</strong> România şi al conducerii Grupului Etnic German conţineau în general date<br />
contradictorii cu privire la situaţia <strong>din</strong> România, în cadrul acestora pot fi<br />
i<strong>de</strong>ntificate totuşi două elemente comune ce aveau să influenţeze într-o manieră<br />
hotărâtoare evoluţia raporturilor româno-germane, prefigurând totodată <strong>de</strong>znodământul<br />
<strong>din</strong> august 1944. Astfel, în pofida faptului că au existat date relevante şi veridice<br />
privind acţiunile iniţiate <strong>de</strong> opoziţia <strong>de</strong>mocratică, <strong>de</strong> Casa Regală şi, nu în ultimul<br />
rând, <strong>de</strong> elementele nemulţumite <strong>din</strong> cadrul Marelui Stat Major în ve<strong>de</strong>rea<br />
înlăturării <strong>de</strong> la putere a regimului antonescian şi a încheierii unui armistiţiu,<br />
Berlinul a ignorat constant aceste avertismente şi a subapreciat posibilităţile <strong>de</strong><br />
acţiune ale opoziţiei antonesciene, consi<strong>de</strong>rând că atâta timp cât mareşalul<br />
59 Arhiva Ministerului <strong>de</strong> Externe Bucureşti, fond 71/Germania, vol. 94, f. 186-187. Notă<br />
asupra convorbirii avute în ziua <strong>de</strong> 25.04.1944 <strong>de</strong> dl Mihai Antonescu, vice-preşe<strong>din</strong>tele Consiliului<br />
<strong>de</strong> Miniştri cu dl von Killinger, la Preşe<strong>din</strong>ţia Consiliului <strong>de</strong> Miniştri (în continuare: AME).
23 23 August 1944. Sfârşitul „camara<strong>de</strong>riei <strong>de</strong> arme” româno-germană 201<br />
Ion Antonescu rămâne la conducerea statului român nu existau motive <strong>de</strong> îngrijorare<br />
pentru Germania. Pe <strong>de</strong> altă parte, oficialităţile politice şi militare ale Reichului<br />
apreciau la unison faptul că stabilitatea internă a regimului antonescian, respectiv<br />
atitu<strong>din</strong>ea viitoare a României în privinţa alianţei cu Germania şi continuarea<br />
războiului erau condiţionate <strong>de</strong> evoluţia situaţiei militare pe teatrele <strong>de</strong> operaţiuni<br />
militare <strong>din</strong> Europa, în<strong>de</strong>osebi <strong>de</strong> <strong>de</strong>rularea ostilităţilor pe frontul <strong>de</strong> est. Într-un raport<br />
înaintat în februarie 1944 către Auswärtiges Amt, Legaţia germană <strong>din</strong> Bucureşti<br />
consi<strong>de</strong>ra în mod eronat că eventuala transformare a teritoriului României în teatru <strong>de</strong><br />
operaţiuni militare va avea ca rezultat consolidarea poziţiei mareşalului Antonescu,<br />
„întrucât rezultatul luptei <strong>din</strong>tre Germania şi Rusia reprezintă o chestiune existenţială<br />
pentru România”. În această eventualitate, era <strong>de</strong> aşteptat ca Armata română să opună<br />
cu certitu<strong>din</strong>e rezistenţă atâta timp cât operaţiunile se vor <strong>de</strong>sfăşura în Basarabia, în<br />
schimb, dacă trupele sovietice <strong>de</strong>păşeau Prutul şi pătrun<strong>de</strong>au în Vechiul Regat, aceasta<br />
„va însemna probabil, în măsura în care ajutoare germane nu vor sta la dispoziţie,<br />
prăbuşirea politică şi militară a României, chiar şi în cazul în care în ultima clipă se va<br />
fi încercat încheierea păcii cu Anglia şi America” 60 .<br />
O altă evaluare a situaţiei şi a atitu<strong>din</strong>ii României <strong>din</strong> aceeaşi lună realizată <strong>de</strong><br />
„Statul Major <strong>de</strong> Legătură România al Marinei <strong>de</strong> Război germane-Marine-<br />
Verbindungsstab Rumänien” pleca <strong>de</strong> la premisa că mareşalul <strong>de</strong>ţine ferm în mâini<br />
frâiele puterii şi că nu există nici un motiv <strong>de</strong> îndoială în privinţa loialităţii sale în<br />
raport cu Germania, chiar dacă anturajul lui era format parţial <strong>din</strong> personalităţi<br />
anglofile. După prezentarea poziţiei regelui, a armatei şi a diferitelor curente politice<br />
faţă <strong>de</strong> regimul antonescian şi <strong>de</strong> alianţa cu Germania, autorii raportului au reiterat<br />
importanţa <strong>de</strong>osebită a frontului <strong>de</strong> est pentru poziţia mareşalului şi a evoluţiei relaţiilor<br />
româno-germane: „Dacă pe frontul <strong>de</strong> est nu intervin situaţii nefavorabile şi Turcia<br />
rămâne neutră, nu există pericolul ca România să <strong>de</strong>zerteze. Dar dacă aceste premise ar<br />
urma să nu fie în<strong>de</strong>plinite, atunci trebuie să ne aşteptăm la ieşirea <strong>din</strong> război a<br />
României, în măsura în care în componenţa guvernului actual nu vor interveni<br />
modificări la momentul corespunzător.” 61 Chiar şi pătrun<strong>de</strong>rea Armatei Roşii pe<br />
teritoriul României în cursul operaţiunilor ofensive <strong>din</strong> luna martie 1944 părea să nu fi<br />
afectat în viziunea conducerii militare germane poziţia conducătorului statului român şi<br />
atitu<strong>din</strong>ea opiniei publice, întrucât şeful Misiunii Militare germane, generalul <strong>de</strong><br />
cavalerie Erik Hansen, comunica OKW la 2 aprilie 1944 că voinţa <strong>de</strong> luptă a<br />
mareşalului era „nezdruncinată”, iar două zile mai târziu reprezentantul OKW,<br />
colonelul <strong>de</strong> stat major Poleck, ce efectuase o călătorie <strong>de</strong> serviciu în România, raporta<br />
forurilor superioare că „România nu se prăbuşeşte, ci va lua parte în continuare cu<br />
eforturi sporite la luptă”. 62<br />
60 PAAAB, R 29711, Büro <strong>de</strong>s Staatssekretärs-Rumänien, Band 15, E. 187204-187205.<br />
Telegramm Nr. 520 <strong>de</strong>r <strong>de</strong>utschen Gesandtschaft in Bukarest vom 15.02.1944, gez. Killinger.<br />
61 BMF, RM 35 III/173, Bericht <strong>de</strong>s Marine-Verbindungsstabes Rumänien vom 05.02.1944<br />
über Lage und Stimmung in Rumänien.<br />
62 KTB–OKW, Band IV, p. 774-775.
202<br />
Ottmar Traşcă 24<br />
Dacă rapoartele întocmite <strong>de</strong> reprezentanţii <strong>din</strong> România ai Wehrmachtului şi<br />
Auswärtiges Amt-ului încercau – după cum am putut constata –, să prezinte situaţia<br />
într-o lumină favorabilă, prin accentul pus pe autoritatea <strong>de</strong> care se bucura încă pe<br />
plan intern mareşalul Ion Antonescu şi pe loialitatea sa faţă <strong>de</strong> Germania, respectiv<br />
prin minimalizarea importanţei şi acţiunilor opoziţiei, evaluările realizate <strong>de</strong><br />
conducerea Grupului Etnic German în frunte cu Andreas Schmidt înfăţişau situaţia<br />
existentă în România în culori mult mai sumbre. Beneficiind <strong>de</strong> o reţea <strong>de</strong><br />
informaţii ce acoperea practic întregul teritoriu al ţării şi care activa extrem <strong>de</strong><br />
eficient, conducerea Grupului Etnic German a furnizat Berlinului în perioada 1940-<br />
1944 rapoarte critice cu privire la politica promovată <strong>de</strong> guvernul român, <strong>din</strong> acest<br />
punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re acestea diferenţiindu-se net <strong>de</strong> documentele elaborate <strong>de</strong> celelalte<br />
servicii germane prezente în România. În acest sens, nici informările şi notele<br />
întocmite în primăvara şi vara anului 1944 <strong>de</strong> conducătorul GEG, Andreas<br />
Schmidt, nu au constituit o excepţie <strong>de</strong> la regulă: în pofida prezenţei unor clişee –<br />
ca <strong>de</strong> exemplu exagerarea pretinsei influenţe exercitate <strong>de</strong> evrei asupra evoluţiei<br />
vieţii politice <strong>din</strong> România –, aceste rapoarte dove<strong>de</strong>sc totuşi o bună cunoaştere a<br />
stării <strong>de</strong> spirit ce domnea în România, precum şi a <strong>de</strong>mersurilor întreprinse în<br />
culise <strong>de</strong> către principalii factori politici şi militari <strong>din</strong> guvern şi opoziţie, în<strong>de</strong>osebi<br />
tratativele <strong>de</strong> armistiţiu cu Aliaţii şi URSS.<br />
De la bun început, Andreas Schmidt a i<strong>de</strong>ntificat două ten<strong>din</strong>ţe prezente, în<br />
opinia sa, în cadrul politicii promovate <strong>de</strong> guvernul român, ale căror exponenţi erau<br />
mareşalul Ion Antonescu, respectiv vicepreşe<strong>din</strong>tele Consiliului <strong>de</strong> Miniştri Mihai<br />
Antonescu. În vreme ce conducătorul statului român era consi<strong>de</strong>rat partizanul<br />
colaborării cu Germania şi al continuării războiului, Mihai Antonescu era apreciat<br />
drept principalul exponent al cercurilor care se străduiau să „saboteze” linia<br />
politică a mareşalului, scopul urmărit fiind abandonarea alianţei cu cel <strong>de</strong>-al III-lea<br />
Reich şi ieşirea României <strong>din</strong> război. În acest sens, în cadrul unui raport <strong>din</strong> iunie<br />
1944 referitor la situaţia politică <strong>din</strong> România, Schmidt aprecia: „Mareşalul<br />
Antonescu se va strădui, <strong>de</strong>sigur, ca şi până acum, să continue războiul alături <strong>de</strong><br />
Germania, în timp ce eforturile lui Mihai Antonescu tind în continuare spre ieşirea<br />
cât mai curând posibil a României <strong>din</strong> război.” 63 În ce priveşte poziţia mareşalului<br />
Antonescu în cadrul vieţii politice româneşti şi modalităţile aflate la în<strong>de</strong>mâna<br />
Germaniei pentru a menţine în continuare statul român în sfera <strong>de</strong> influenţă<br />
63 Bun<strong>de</strong>sarchiv Berlin, NS 19 (Persönlicher Stab <strong>de</strong>s Reichsführers SS)/ 2146, fol. 1. Bericht<br />
<strong>de</strong>s Voksgruppenführers Andreas Schmidt vom 02.06.1944 über die Lage in Rumänien (în<br />
continuare: BB). Într-un alt raport înaintat Berlinului în aprilie 1944, Andreas Schmidt îl caracterizase<br />
pe Mihai Antonescu drept „un mare laş”, pronunţându-se pentru supravegherea sa strictă şi<br />
interzicerea plecării lui în străinătate pentru a <strong>de</strong>sfăşura acolo <strong>de</strong>mersuri pacifiste – aşa cum solicitase<br />
Mihai Antonescu – <strong>de</strong>oarece „Acum nu este cu siguranţă momentul ca Mihai Antonescu să fie lăsat<br />
liber, întrucât el ne poate provoca numai pagube”. Vezi şi PAAAB, R 101118, Inland II geheim, Bd.<br />
427, Berichte und Meldungen zur Lage in und über Rumänien 1944-1945, E. 296287-296288. Inl. II<br />
223 gRs, Bericht über meine Vorsprache beim Marschall und Vizeministerpräsi<strong>de</strong>nt Mihai Antonescu<br />
am 28.03.1944, gez. Andreas Schmidt.
25 23 August 1944. Sfârşitul „camara<strong>de</strong>riei <strong>de</strong> arme” româno-germană 203<br />
germană, Andreas Schmidt se pronunţa împotriva ocupării militare a României, cel<br />
puţin <strong>din</strong> două motive, respectiv slăbirea Armatei române şi pericolul reprezentat<br />
<strong>de</strong> posibilitatea apariţiei mişcărilor <strong>de</strong> partizani în spatele frontului german. Ţinând<br />
seama <strong>de</strong> aceste consi<strong>de</strong>rente, el propunea o soluţie politico-diplomatică, respectiv<br />
remanierea guvernului condus <strong>de</strong> mareşalul Ion Antonescu prin înlocuirea<br />
miniştrilor care aveau ve<strong>de</strong>ri antigermane cu personalităţi <strong>de</strong> orientare naţionalconservatoare<br />
şi cu militari germanofili, eventual prin cooptarea unor experţi<br />
germani. Pe lângă eliminarea elementelor opoziţioniste <strong>din</strong> guvern şi garanţia<br />
menţinerii României în cadrul sferei <strong>de</strong> influenţă germană, în opinia sa această<br />
soluţie oferea avantajul unei mai bune mobilizări şi exploatări a potenţialului<br />
economic şi militar al ţării în folosul maşinii <strong>de</strong> război germane 64 . Conducătorul<br />
GEG atribuia la rândul său o importanţă <strong>de</strong>osebită evoluţiei ostilităţilor pe frontul<br />
<strong>de</strong> est pentru atitu<strong>din</strong>ea viitoare a României faţă <strong>de</strong> menţinerea alianţei cu<br />
Germania şi continuarea războiului 65 .<br />
Spre <strong>de</strong>osebire însă <strong>de</strong> celelalte servicii germane ce mizau în evaluările pe<br />
care le întocmeau pe loialitatea necondiţionată a mareşalului Antonescu faţă <strong>de</strong><br />
Reich şi pe capacitatea acestuia <strong>de</strong> a gestiona <strong>de</strong>stinele României, Andreas Schmidt<br />
se pronunţa pentru o implicare activă a forurilor <strong>de</strong>cizionale germane în viaţa<br />
politică internă a statului român, dat fiind faptul că, în opinia sa, conducerea<br />
efectivă a ţării era exercitată <strong>de</strong> Mihai Antonescu şi nu <strong>de</strong> conducătorul statului<br />
român, ultimul fiind ocupat exclusiv cu inspecţiile pe front şi chestiunile <strong>de</strong> natură<br />
militară. În acest sens concluzia lui Andreas Schmidt la raportul său lunar înaintat<br />
forurilor superioare <strong>din</strong> Berlin este mai mult <strong>de</strong>cât relevantă şi merită a fi reţinută<br />
ca atare: „Dacă vrem să menţinem România, într-o bună zi mareşalul Antonescu va<br />
trebui să afle prin intermediul nostru a<strong>de</strong>vărul – exact ca Mussolini – sau renunţăm<br />
la cooperarea cu România, ca stat. România nu poate învinge dificultăţile interne,<br />
aşa cum a <strong>de</strong>monstrat acest fapt şi pe front.” 66 Mai mult, în cadrul raportului lunar<br />
<strong>din</strong> iulie, Andreas Schmidt a reiterat aceeaşi opinie cu privire la modalităţile <strong>de</strong><br />
menţinere a României ca aliat al Reichului, dar a ţinut să adauge că „această<br />
chestiune, fireşte, are sens să fie ridicată doar dacă guvernul mareşalului nu<br />
64 BB, NS 19/2146, fol. 1-2. Bericht <strong>de</strong>s Voksgruppenführers Andreas Schmidt vom<br />
02.06.1944 über die Lage in Rumänien; PAAAB, R 101118, Inland II geheim, Bd. 427, Berichte und<br />
Meldungen zur Lage in und über Rumänien 1944-1945, E. 393421-393425. Inl. II 1418 g, Auszug<br />
aus <strong>de</strong>m Monatsbericht für Juni 1944 <strong>de</strong>r Deutschen Volksgruppe in Rumänien.<br />
65 Andreas Schmidt şi-a exprimat în mod consecvent această convingere în cadrul rapoartelor<br />
înaintate Berlinului în primăvara şi vara anului 1944. De exemplu, într-o notă <strong>de</strong> la sfârşitul lunii iulie<br />
– începutul lunii august, el arăta că: „În aceste note situaţia politică a fost caracterizată, la urma<br />
urmelor, drept stabilă, în sensul că doar o schimbare a situaţiei militare în sectorul sudic al frontului<br />
<strong>de</strong> est poate provoca schimbări <strong>de</strong> natură politică în România.” PAAAB, R 101118, Inland II geheim,<br />
Bd. 427, Berichte und Meldungen zur Lage in und über Rumänien 1944-1945, E. 393363. Inl. II<br />
1634 g. Aufzeichnung über die politische Atmosphäre in Rumänien.<br />
66 PAAAB, R 101118, Inland II geheim, Bd. 427, Berichte und Meldungen zur Lage in und<br />
über Rumänien 1944-1945, E. 393421-393425. Inl. II 1418 g, Auszug aus <strong>de</strong>m Monatsbericht Juni<br />
1944 <strong>de</strong>r Deutschen Volksgruppe in Rumänien.
204<br />
Ottmar Traşcă 26<br />
conspiră cu Anglia şi America. Dar dacă această eventualitate se confirmă, atunci<br />
aici nu există <strong>de</strong>cât o posibilitate, formarea unui guvern militar <strong>din</strong> ofiţeri români<br />
cinstiţi în colaborare cu aripa radicală a Legiunii, aflată în Germania.” 67<br />
Din cele expuse anterior se poate constata faptul că, <strong>de</strong>şi Berlinul a fost<br />
informat în general cu privire la evoluţia situaţiei politice <strong>din</strong> România şi la<br />
iniţiativele ce aveau ca scop <strong>de</strong>sprin<strong>de</strong>rea <strong>din</strong> alianţa cu Germania şi ieşirea <strong>din</strong><br />
război, totuşi în majoritatea cazurilor datele obţinute au fost <strong>de</strong> natură contradictorie,<br />
fără a putea oferi o imagine clară şi convingătoare asupra a<strong>de</strong>văratelor intenţii ale<br />
cercurilor <strong>de</strong>cizionale <strong>din</strong> România – <strong>de</strong>opotrivă ale puterii sau opoziţiei, conducerea<br />
germană fiind convinsă în continuare că atâta timp cât mareşalul Ion Antonescu se<br />
află la putere nu existau motive <strong>de</strong> îngrijorare. Această constatare este argumentată<br />
<strong>de</strong> faptul că Berlinul nu a reuşit să obţină nici măcar în august 1944 informaţii<br />
vitale referitoare, la stadiul preparativelor opoziţiei în ve<strong>de</strong>rea răsturnării <strong>de</strong> la<br />
putere a regimului patronat <strong>de</strong> mareşalul Ion Antonescu şi, cu atât mai puţin, data<br />
exactă sau măcar aproximativă a înfăptuirii loviturii <strong>de</strong> stat. De exemplu un raport<br />
întocmit <strong>de</strong> Secţia militară <strong>din</strong> cadrul Oficiului Central pentru Siguranţa Reichului<br />
<strong>din</strong> 5 august 1944, cu alte cuvinte, <strong>de</strong> un serviciu ce teoretic ar fi trebuit să prezinte<br />
informaţii sigure şi credibile, mai ales că la vremea respectivă pregătirile opoziţiei<br />
<strong>de</strong>mocratice în ve<strong>de</strong>rea loviturii <strong>de</strong> stat erau foarte avansate, concluziona eronat:<br />
„Ca şi până acum, mijloacele politice <strong>de</strong> forţă se află exclusiv în mâinile<br />
mareşalului şi ale Armatei române. Opoziţia nu are în spate nici o mişcare care să<br />
fie într-a<strong>de</strong>văr <strong>de</strong>cisă să lupte şi care să aibă posibilitatea <strong>de</strong> a smulge mareşalului<br />
puterea.” 68 În consecinţă, nebeneficiind <strong>de</strong> informaţii credibile cu privire la<br />
proiectata lovitură <strong>de</strong> stat, Berlinul – aşa cum vom ve<strong>de</strong>a –, a fost luat total prin<br />
surprin<strong>de</strong>re <strong>de</strong> evenimentele <strong>din</strong> 23 august 1944, fără a putea riposta pe măsura<br />
gravităţii situaţiei politice şi militare rezultate în urma <strong>de</strong>fecţiunii aliatului român.<br />
V. Desprin<strong>de</strong>rea României <strong>din</strong> alianţa cu cel <strong>de</strong>-al III-lea Reich: evenimentele<br />
<strong>de</strong> la 23 august 1944 şi sfârşitul „camara<strong>de</strong>riei <strong>de</strong> arme germano-române”.<br />
Bătălia pentru capitala Bucureşti şi catastrofa Grupului <strong>de</strong> Armate<br />
„Ucraina <strong>de</strong> Sud” în România<br />
După criza gravă creată pe flancul sudic al frontului <strong>de</strong> est în urma ofensivei<br />
Armatei Roşii <strong>din</strong> martie 1944, situaţia militară <strong>de</strong> pe teatrul <strong>de</strong> operaţiuni <strong>din</strong><br />
România s-a consolidat treptat în perioada următoare, atât OKW şi OKH, cât şi<br />
67 PAAAB, R 100377, Inland II C (Volkstumsfragen, Volksgruppen, VoMi), D 1 Rumänien –<br />
Deutschtum in Rumänien, Bd. 54, 1944. Auszug aus <strong>de</strong>m Monatsbericht Juli 1944 <strong>de</strong>s<br />
Volksgruppenführers.<br />
68 ANIC, colecţia Microfilme SUA – Documente germane microfilmate la Alexandria/Virginia<br />
– rola 59, fol. 5631433-5631434. Oberkommando <strong>de</strong>r Wehrmacht, Wehrmachtführungsstab,<br />
Amtsgruppe Ausland, OKW/988.2. Bericht <strong>de</strong>s Militärischen Amtes <strong>de</strong>s Reichsicherheitshauptamtes<br />
vom 05.08.1944 über die innerpolitische Lage in Rumänien.
27 23 August 1944. Sfârşitul „camara<strong>de</strong>riei <strong>de</strong> arme” româno-germană 205<br />
conducerea Grupului <strong>de</strong> Armate „Ucraina <strong>de</strong> Sud” <strong>de</strong>punând <strong>din</strong> aprilie 1944<br />
eforturi consi<strong>de</strong>rabile în ve<strong>de</strong>rea stabilizării şi menţinerii liniei frontului. Pentru<br />
conducerea Reichului, menţinerea României în sfera <strong>de</strong> influenţă germană <strong>de</strong>venise<br />
în primăvara şi vara anului 1944 o problemă <strong>de</strong> importanţă vitală pentru<br />
continuarea războiului. Din punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al intereselor economice şi militare<br />
ale Reichului, România reprezenta la acea dată nu numai principalul furnizor <strong>de</strong><br />
petrol pentru maşina <strong>de</strong> război germană, dar, prin contingentele militare româneşti<br />
aflate pe frontul <strong>de</strong> est, era în acelaşi timp principalul aliat al Wehrmachtului în<br />
războiul împotriva URSS. Pe <strong>de</strong> altă parte România era extrem <strong>de</strong> importantă şi <strong>din</strong><br />
punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al căilor <strong>de</strong> comunicaţii şi aprovizionare ale trupelor aflate pe<br />
frontul <strong>de</strong> est. Nu în ultimul rând necesitatea apărării teritoriului României era<br />
<strong>de</strong>terminată <strong>de</strong> consi<strong>de</strong>rente politice, <strong>de</strong>opotrivă interne şi externe. Ocuparea <strong>de</strong><br />
către Armata Roşie a noi teritorii româneşti ar fi condus cu certitu<strong>din</strong>e la o gravă<br />
criză internă, fapt ce ar fi afectat nu numai atitu<strong>din</strong>ea României faţă <strong>de</strong> colaborarea<br />
cu Germania, ci şi a celorlalte state balcanice. Ca urmare a măsurilor luate <strong>de</strong><br />
OKW, OKH şi <strong>de</strong> comandantul Grupului <strong>de</strong> Armate „Ucraina <strong>de</strong> Sud”, generalulcolonel<br />
Fer<strong>din</strong>and Schörner, acesta <strong>din</strong> urmă recunoscut <strong>de</strong> altfel pentru stilul dur<br />
<strong>de</strong> conducere, situaţia militară – ce păruse la un moment dat compromisă –, nu<br />
numai că a putut fi remediată, chiar mai mult, în urma completărilor materiale şi<br />
umane repartizate pe parcursul lunilor aprilie-iunie, precum şi a construirii <strong>de</strong><br />
poziţii fortificate în spatele liniei principale <strong>de</strong> rezistenţă, capacitatea combativă a<br />
Grupului <strong>de</strong> Armate atinsese un stadiu ce îndreptăţea speranţele conducerii<br />
germano-române <strong>de</strong> a respinge cu succes o ofensivă <strong>de</strong> proporţii a Armatei Roşii 69 .<br />
Situaţia teatrului operaţional <strong>din</strong> România avea să cunoască însă o turnură<br />
nefavorabilă în urma <strong>de</strong>barcării Aliaţilor în Normandia, dar, mai cu seamă, după<br />
<strong>de</strong>clanşarea la 22 iunie 1944 <strong>de</strong> către trupele sovietice a amplelor operaţiuni<br />
ofensive în sectorul <strong>de</strong> front al Grupului <strong>de</strong> Armate „Centru”, operaţiuni ce s-au<br />
extins în cursul lunii iulie inclusiv pe frontul apărat <strong>de</strong> Grupul <strong>de</strong> Armate „Ucraina<br />
<strong>de</strong> nord”. Deteriorarea rapidă şi ireversibilă a situaţiei militare în sectoarele <strong>de</strong><br />
front ale celor două Grupuri <strong>de</strong> Armate germane a <strong>de</strong>terminat OKH – în lipsă acută<br />
<strong>de</strong> rezerve – să retragă în cursul lunii iulie 1944 un număr <strong>de</strong> 11 divizii <strong>de</strong> pe<br />
teatrul operaţional <strong>din</strong> România. Transferarea acestor unităţi, în mare parte <strong>de</strong> elită<br />
– amintim numai divizia <strong>de</strong> infanterie motorizată „Gross<strong>de</strong>utschland”, ori diviziile<br />
blindate 17, 24, 3 SS „Totenkopf” – a afectat în mod <strong>de</strong>cisiv capacitatea operativă a<br />
Grupului <strong>de</strong> Armate „Ucraina <strong>de</strong> Sud” şi a stârnit îngrijorare la Bucureşti.<br />
Guvernul român a reacţionat prompt, avertizând încă o dată conducerea Reichului<br />
că slăbirea frontului românesc putea avea repercusiuni politice nedorite. La 18 iulie<br />
1944 vicepreşe<strong>din</strong>tele Consiliului <strong>de</strong> Miniştri Mihai Antonescu a reproşat într-o<br />
manieră dură ministrului plenipotenţiar Manfred von Killinger retragerea diviziilor<br />
69 Klaus Schönherr, Luptele Wehrmachtului în România 1944, p. 60.
206<br />
Ottmar Traşcă 28<br />
germane, afirmând în acest sens că „începe a <strong>de</strong>veni vexatoriu pentru noi, ca<br />
teritoriul nostru să fie sanatoriul un<strong>de</strong> se refac trupele, pentru ca apoi să plece pe alt<br />
front”. În continuarea discuţiei, oficialul român a lansat un avertisment nedisimulat<br />
la adresa Reichului: „politica românească este în raport cu situaţia frontului <strong>din</strong><br />
răsărit, cu apărarea graniţelor române şi respectul garanţiei date <strong>de</strong> germani. Dacă<br />
frontul nu ţine, nu pot eu însumi să <strong>de</strong>clar formal să mai iau nicio răspun<strong>de</strong>re şi<br />
nimeni n-ar mai putea s-o facă, fiindcă poporul român are <strong>de</strong>sigur dreptul să-şi<br />
salveze existenţa prin orice mijloace.” 70 Avertismentele părţii române, dar şi<br />
protestele conducerii Grupului <strong>de</strong> Armate „Ucraina <strong>de</strong> Sud” au fost ignorate la<br />
Berlin, astfel că OKH a continuat să apeleze şi în perioada următoare la resursele<br />
militare oferite <strong>de</strong> teatrul <strong>de</strong> operaţiuni <strong>din</strong> România, locul diviziilor germane<br />
transferate în alte sectoare <strong>de</strong> front fiind luat fie <strong>de</strong> unităţi româneşti – inferioare<br />
<strong>din</strong> punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al pregătirii şi înzestrării cu armament –, fie <strong>de</strong> divizii<br />
germane <strong>de</strong>cimate. În consecinţă, ca urmare a diminuării capacităţii combative a<br />
Grupului <strong>de</strong> Armate „Ucraina <strong>de</strong> Sud”, şansele forţelor germano-române – expuse<br />
pe un front mult prea întins pentru posibilităţile lor operative –, <strong>de</strong> a rezista cu<br />
succes unei ofensive <strong>de</strong> anvergură sovietice <strong>de</strong>veniseră infime.<br />
La sfârşitul lunii iulie 1944 au intervenit schimbări inclusiv la nivelul<br />
comandamentului Grupului <strong>de</strong> Armate „Ucraina <strong>de</strong> Sud”. Ca urmare a <strong>de</strong>teriorării<br />
rapi<strong>de</strong> a situaţiei militare <strong>de</strong> pe flancul nordic al frontului <strong>de</strong> est în primele zile <strong>din</strong><br />
iulie, fapt ce a periclitat poziţia forţele germane <strong>din</strong> statele baltice şi a generat<br />
neînţelegeri între Hitler şi comandantul Grupului <strong>de</strong> Armate „Nord”, generalul <strong>de</strong><br />
infanterie Hans Friessner, Führerul a <strong>de</strong>cis înlocuirea lui Friessner cu generalulcolonel<br />
Fer<strong>din</strong>and Schörner, Friessner preluând în schimb la 23 iulie 1944<br />
comanda Grupului <strong>de</strong> Armate „Ucraina <strong>de</strong> Sud” 71 . De asemenea, cu câteva zile în<br />
urmă fusese înlocuit şi şeful <strong>de</strong> Stat-Major al Grupului <strong>de</strong> Armate, respectiv<br />
generalul-locotenent Walter Wenck a fost transferat la OKH, în locul său fiind<br />
numit generalul-maior Helmuth von Grolmann 72 . Înainte <strong>de</strong> a se prezenta la noul<br />
post <strong>de</strong> comandă – cartierul general al Grupului <strong>de</strong> Armate „Ucraina <strong>de</strong> Sud”<br />
aflându-se la acea dată în localitatea Slănic Moldova <strong>din</strong> Carpaţii Orientali –,<br />
Friessner, avansat între timp la gradul <strong>de</strong> general-colonel, a fost primit la 24 iulie<br />
<strong>de</strong> Hitler, care cu acest prilej i-a expus situaţia politică şi militară <strong>de</strong> pe teatrul <strong>de</strong><br />
operaţiuni <strong>din</strong> România. În urma expozeului ţinut <strong>de</strong> Führer, Friessner a sesizat<br />
imediat poziţia vulnerabilă a frontului <strong>din</strong> Basarabia şi Moldova. Spre <strong>de</strong>osebire<br />
însă <strong>de</strong> Hitler care se aştepta la un atac sovietic pe flancul sudic al Grupului <strong>de</strong><br />
Armate „Ucraina <strong>de</strong> Sud” în direcţia Galaţi, Friessner a arătat că flancul nordic<br />
70 AME, fond 71/Germania, Bd. 94, fol. 338. Notă asupra convorbirii avute în zile <strong>de</strong><br />
09.06.1944 şi 18.07.1944 <strong>de</strong> dl Mihai Antonescu, vicepreşe<strong>din</strong>tele Consiliului <strong>de</strong> Miniştri cu dl von<br />
Killinger, la Preşe<strong>din</strong>ţia Consiliului <strong>de</strong> Miniştri.<br />
71 Hans Friessner, Árulások, vesztett csaták, Budapest, 1992, p. 31.<br />
72 BMF, RH 19 V/29, fol. 95. KTBHgrSU, Eintragung vom 22.07.1944; Klaus Schönherr,<br />
Luptele Wehrmachtului în România 1944, p. 63.
29 23 August 1944. Sfârşitul „camara<strong>de</strong>riei <strong>de</strong> arme” româno-germană 207<br />
<strong>de</strong>scoperit al dispozitivului germano-român invita Armata Roşie la un atac spre<br />
sud, în spaţiul situat între râurile Siret şi Prut, ceea ce în caz <strong>de</strong> reuşită ar fi condus<br />
la blocarea trecerilor peste Prut şi implicit la încercuirea forţelor germano-române<br />
<strong>din</strong> Basarabia. Hitler nu a fost <strong>de</strong> acord cu opiniile lui Friessner, refuzând <strong>de</strong><br />
asemenea <strong>de</strong> o manieră categorică propunerea acestuia ce viza retragerea frontului<br />
în spatele râului Prut în cazul unui atac sovietic în direcţia sud 73 . O zi mai târziu<br />
Friessner s-a prezentat la comandamentul Grupului <strong>de</strong> Armate <strong>din</strong> Slănic Moldova,<br />
un<strong>de</strong> şeful secţiei <strong>de</strong> operaţii, colonelul <strong>de</strong> stat major Ivo Thilo von Trotha, i-a<br />
prezentat o evaluare a situaţiei <strong>de</strong> pe frontul <strong>din</strong> România, ce contrazicea în mare<br />
parte expozeul optimist ţinut <strong>de</strong> Hitler. Deşi acesta <strong>din</strong> urmă caracterizase situaţia<br />
politică <strong>din</strong> România drept „stabilă”, afirmând că „Mareşalul îmi este <strong>de</strong>votat. Şi<br />
poporul român, şi armata română stau în spatele lui precum un singur om” 74 , <strong>din</strong><br />
prezentarea colonelului von Trotha reieşea faptul că atitu<strong>din</strong>ea guvernului român –<br />
cu excepţia notabilă a mareşalului Ion Antonescu –, era nesigură. Din punct <strong>de</strong><br />
ve<strong>de</strong>re militar, capacitatea <strong>de</strong> luptă a Grupului <strong>de</strong> Armate fusese diminuată ca<br />
urmare a transferării rezervelor în alte sectoare <strong>de</strong> front, ceea ce, coroborat cu<br />
situaţia politică neclară <strong>din</strong> România, punea sub semnul întrebării posibilitate <strong>de</strong> a<br />
face faţă cu succes unui masiv atac sovietic 75 . Astfel, în urma analizei întreprinse<br />
<strong>de</strong> colonelul Ivo Thilo von Trotha, pentru generalul-colonel Hans Fiessner s-au<br />
<strong>de</strong>sprins două concluzii importante:<br />
1. necesitatea retragerii în timp util a frontului Grupului <strong>de</strong> Armate în spatele<br />
râului Prut şi, în cazul în care situaţia militară o impunea, chiar pe linia<br />
fortificată Focşani-Nămoloasa-Galaţi;<br />
2. trecerea tuturor forţelor germane aflate în spatele zonei operative sub<br />
autoritatea comandamentului Grupului <strong>de</strong> Armate „Ucraina <strong>de</strong> Sud” 76 .<br />
Informaţiile îngrijorătoare recepţionate <strong>de</strong> generalul-colonel Friessner cu<br />
privire la starea <strong>de</strong> spirit a românilor şi la schimbarea unor comandanţi români –<br />
fără ştirea germanilor – i-au accentuat suspiciunea cu privire la pregătirea unui puci<br />
în ve<strong>de</strong>rea răsturnării mareşalului Antonescu şi l-au <strong>de</strong>terminat să se <strong>de</strong>plaseze la<br />
Bucureşti la 1 august 1944 în ve<strong>de</strong>rea obţinerii unei clarificări a situaţiei <strong>din</strong> partea<br />
forurilor germane competente. Totuşi, rezultatele obţinute în urma convorbirilor<br />
<strong>de</strong>sfăşurate în capitala României cu generalul-locotenent Alfred Gerstenberg,<br />
comandant al Deutsche Luftwaffenmission in Rumänien-Misiunii Militare Aeronautice<br />
germane în România, şi responsabil pentru apărarea regiunii petrolifere, cu<br />
Manfred von Killinger, ministrul plenipotenţiar german, şi generalul <strong>de</strong> cavalerie<br />
Erik Hansen, Befehlshaber <strong>de</strong>r Deutschen Heeresmission in Rumänien, nu au fost<br />
în măsură să-l liniştească pe comandantul Grupului <strong>de</strong> Armate „Ucraina <strong>de</strong> Sud”.<br />
73 Hans Friessner, Árulások, vesztett csaták, p. 35-36.<br />
74 Ibi<strong>de</strong>m, p. 35.<br />
75 Ibi<strong>de</strong>m, p. 44-48.<br />
76 Ibi<strong>de</strong>m, p. 48.
208<br />
Ottmar Traşcă 30<br />
Chestionat <strong>de</strong> Friessner cu privire la încre<strong>de</strong>rea ce se putea acorda guvernului<br />
român, von Killinger a replicat: „Mareşalul Antonescu are în spatele lui poporul şi<br />
guvernul.” Nemulţumit <strong>de</strong> răspuns, Friessner a insistat dorind să afle măsurile<br />
prevăzute <strong>de</strong> autorităţile germane în eventualitatea producerii unei crize <strong>de</strong> guvern<br />
în România. Răspunsul oferit <strong>de</strong> ministrul plenipotenţiar german relevă elocvent<br />
imaginea falsă existentă în cadrul forurilor germane cu privire la situaţia guvernării<br />
mareşalului Ion Antonescu: „Până acum niciun fel <strong>de</strong> măsuri ! Nici nu este <strong>de</strong><br />
aşteptat vreo criză <strong>de</strong> guvern şi dacă totuşi s-ar întâmpla, vom avea <strong>de</strong>stul timp să<br />
luăm măsuri.” 77 Generalul-locotenent Alfred Gerstenberg a fost şi mai categoric,<br />
asigurându-l pe Friessner că „în caz <strong>de</strong> inci<strong>de</strong>nte o singură (!) baterie <strong>de</strong> artilerie<br />
antiaeriană va fi suficientă pentru a lichida orice lovitură <strong>de</strong> stat la Bucureşti” 78 .<br />
O impresie nesatisfăcătoare avea să dobân<strong>de</strong>ască Friessner şi în urma<br />
convorbirii cu generalul <strong>de</strong> cavalerie Erik Hansen. Alarmat <strong>de</strong> naivitatea şi<br />
pasivitatea autorităţilor germane <strong>din</strong> Bucureşti, generalul-colonel Hans Friessner a<br />
<strong>de</strong>cis să ia măsuri pentru a putea contracara o eventuală schimbare a orientării<br />
politice a României. Astfel, imediat după întoarcerea sa la Slănic Moldova a<br />
ordonat Armatei a 6-a şi grupării armate „Wöhler” să organizeze unităţi <strong>de</strong><br />
intervenţie 79 . Pe <strong>de</strong> altă parte Friessner a hotărât să trimită lui Hitler o scrisoare<br />
personală ce urma să fie înmânată <strong>de</strong> colonelul <strong>de</strong> stat major Ivo Thilo von Trotha.<br />
Referindu-se la situaţia Grupului <strong>de</strong> Armate „Ucraina <strong>de</strong> Sud”, Friessner aprecia în<br />
scrisoare că „în acest moment nu există motive <strong>de</strong> îngrijorare şi frontul Grupului <strong>de</strong><br />
Armate poate fi menţinut, dacă Grupului <strong>de</strong> Armate îi vor fi lăsate la dispoziţie<br />
puţinele rezerve existente încă (două divizii blindate germane <strong>de</strong> putere medie, o<br />
divizie <strong>de</strong> grenadieri blindaţi şi o divizie blindată română)” 80 . Pe <strong>de</strong> altă parte,<br />
Friessner a adus la cunoştinţa forurilor superioare nemulţumirea sa faţă <strong>de</strong> evoluţia<br />
situaţiei politice <strong>din</strong> România şi faţă <strong>de</strong> lipsa <strong>de</strong> reacţie a autorităţilor germane <strong>din</strong><br />
Bucureşti, arătând că „trebuie luate toatea măsurile necesare, pentru a se putea face<br />
faţă oricărei eventualităţi”. Prin urmare, Friessner era <strong>de</strong> părere că pe teatrul <strong>de</strong><br />
operaţiuni <strong>din</strong> România se impunea „o conducere operativă unitară” şi cerea lui<br />
Hitler „să treacă asupra sa toate prerogativele <strong>de</strong> conducere ale Wehrmachtului în<br />
România şi totodată să <strong>de</strong>semneze în ve<strong>de</strong>rea cooperării o singură instituţie politică<br />
abilitată” 81 . Concomitent, Gruparea Armată Wöhler a remis comandamentului<br />
Grupului <strong>de</strong> Armate „Ucraina <strong>de</strong> Sud” un studiu ce examina posibilitatea Armatei a<br />
8-a germane <strong>de</strong> a apăra teritoriul românesc în eventualitatea ieşirii României <strong>din</strong><br />
război. Ţinând seama <strong>de</strong> forţele aflate la dispoziţia Armatei a 8-a, studiul ajungea<br />
77 Ibi<strong>de</strong>m, p. 56.<br />
78 Ibi<strong>de</strong>m, p. 55.<br />
79 BMF, RH 19 V/30, fol. 5. KTBHgrSU, Eintragung vom 01.08.1944.<br />
80 Ibi<strong>de</strong>m, fol. 14. KTBHgrSU, Eintragung vom 03.08.1944.<br />
81 BMF, RH 19 V/30, fol. 15. KTBHgrSU, Eintragung vom 03.08.1944; Vezi şi Hans<br />
Friessner, Árulások, vesztett csaták, p. 58.
31 23 August 1944. Sfârşitul „camara<strong>de</strong>riei <strong>de</strong> arme” româno-germană 209<br />
la concluzia că în cel mai bun caz putea fi apărată poziţia subcarpatică <strong>de</strong>-a lungul<br />
Siretului până la Adjud, ceea ce practic însemna renunţarea la teritoriul românesc<br />
situat la est <strong>de</strong> această linie 82 .<br />
Ajuns în Cartierul General <strong>de</strong> la Rastenburg, colonelul von Trotha a avut mai<br />
multe convorbiri cu şeful OKW, feldmareşalul Wilhelm Keitel, respectiv cu şeful<br />
Statului Major al OKH, generalul-colonel Heinz Gu<strong>de</strong>rian, precum şi cu generalii<br />
Alfred Jodl şi Walter Wenck. Potrivit raportului întocmit la întoarcerea sa în Slănic<br />
Moldova, în cadrul discuţiei cu generalul Gu<strong>de</strong>rian, von Trotha a atras atenţia că în<br />
cazul transferării a noi unităţi <strong>de</strong> pe frontul <strong>din</strong> România era imposibil să se reziste<br />
unui atac sovietic masiv. Ţinând seama şi <strong>de</strong> atitu<strong>din</strong>ea aliatului român, el a<br />
solicitat permisiunea replierii frontului pe linia Dunăre-Carpaţi, în cazul în care<br />
situaţia o cerea. Deşi Gu<strong>de</strong>rian împărtăşise în principiu temerile exprimate <strong>de</strong><br />
comandamentul Grupului <strong>de</strong> Armate „Ucraina <strong>de</strong> Sud”, răspunsul oferit a doua zi,<br />
după convorbirea cu Hitler, era totuşi neconclu<strong>de</strong>nt: „el [Gu<strong>de</strong>rian] speră, să poată<br />
emite, la momentul corespunzător, or<strong>din</strong>ele necesare Grupului <strong>de</strong> Armate, dacă<br />
situaţia ar urma să se <strong>de</strong>zvolte în această direcţie.” 83 Nici convorbirile avute <strong>de</strong><br />
colonelul von Trotha cu şeful OKW <strong>din</strong> 4, respectiv 6 august nu s-au soldat cu<br />
rezultatele sperate <strong>de</strong> conducerea Grupului <strong>de</strong> Armate „Ucraina <strong>de</strong> Sud”. Deşi în<br />
cadrul primei întreve<strong>de</strong>ri – premergătoare vizitei efectuate <strong>de</strong> conducătorul statului<br />
român în Cartierul General al Führerului –, feldmareşalul Keitel manifestase<br />
înţelegere faţă <strong>de</strong> solicitările formulate în scrisoarea sa <strong>de</strong> Friessner cu privire la<br />
modificarea structurii <strong>de</strong> comandă <strong>din</strong> România şi adoptarea unor măsuri<br />
preventive pentru eventualitatea ieşirii <strong>din</strong> război a aliatului român, totuşi el a<br />
refuzat soluţionarea acestora, consi<strong>de</strong>rând că „românii îşi vor da seama <strong>de</strong><br />
motivaţia unei asemenea măsuri”. În replică, colonelul von Trotha a atras <strong>din</strong> nou<br />
atenţia asupra consecinţelor ce rezultau în urma evoluţiei situaţiei <strong>din</strong> Balcani şi a<br />
propus ca pregătirile militare pentru eventualitatea <strong>de</strong>fecţiunii româneşti să fie<br />
iniţiate sub pretextul adoptării <strong>de</strong> „măsuri în ve<strong>de</strong>rea combaterii acţiunilor <strong>de</strong><br />
<strong>de</strong>sant şi paraşutare”. La sfârşitul convorbirii, feldmareşalul Keitel a promis să<br />
examineze încă o dată propunerile Grupului <strong>de</strong> Armate şi să emită în scurt timp un<br />
or<strong>din</strong> corespunzător către Wehrmacht 84 . Cu toate acestea, după vizita efectuată <strong>de</strong><br />
mareşalul Antonescu la Hitler, atitu<strong>din</strong>ea şefului OKW s-a schimbat cu 180 <strong>de</strong><br />
gra<strong>de</strong>, el arătându-se mult mai optimist în ceea ce priveşte fi<strong>de</strong>litatea aliatului<br />
român faţă <strong>de</strong> Reich şi apreciind că „România este legată <strong>de</strong> noi pe viaţă şi pe<br />
moarte şi el nu cre<strong>de</strong> că în următoarea perioadă se va întâmpla ceva” 85 . Această<br />
82 BMF, RH 19 V/30, fol. 15. KTBHgrSU, Eintragung vom 03.08.1944.<br />
83 BMF, RH 19 V/30, fol. 39-40. KTBHgrSU, Eintragung vom 08.08.1944; Hans Friessner,<br />
Árulások, vesztett csaták, p. 58-59.<br />
84 BMF, RH 19 V/30, fol. 40. KTBHgrSU, Eintragung vom 08.08.1944; Hans Friessner,<br />
Árulások, vesztett csaták, p. 59.<br />
85 BMF, RH 19 V/30, fol. 40. KTBHgrSU, Eintragung vom 08.08.1944; Hans Friessner,<br />
Árulások, vesztett csaták, p. 59.
210<br />
Ottmar Traşcă 32<br />
schimbare a atitu<strong>din</strong>ii feldmareşalului Keitel pare cu atât mai surprinzătoare dacă<br />
luâm în consi<strong>de</strong>rare faptul că – aşa cum vom ve<strong>de</strong>a –, rezultatele practice ale<br />
întreve<strong>de</strong>rii Hitler-Antonescu nu ar fi trebuit să fie prea încurajatoare pentru partea<br />
germană. Cert este că feldmareşalul Keitel a irosit o ocazie prielnică <strong>de</strong> a adopta<br />
măsuri ce ar fi putut, poate, preîntâmpina producerea evenimentelor <strong>din</strong> ultima<br />
<strong>de</strong>cadă a lunii august, preferând încă o dată să susţină opinia preconcepută a<br />
Führerului.<br />
Deşi este incontestabil faptul că întreve<strong>de</strong>rile avute <strong>de</strong> colonelul Ivo Thilo<br />
von Trotha cu oficialităţile militare germane nu s-au soldat cu adoptarea măsurilor<br />
sperate <strong>de</strong> conducerea Grupului <strong>de</strong> Armate „Ucraina <strong>de</strong> Sud”, există totuşi indicii<br />
documentare care ne îndreptăţesc să afirmăm că solicitările conţinute în scrisoarea<br />
înaintată <strong>de</strong> generalul-colonel Friessner nu au rămas fără urmări. Astfel, probabil,<br />
sub impresia evoluţiei nefavorabile a ofensivei sovietice <strong>de</strong>clanşate <strong>de</strong> Fronturile 2<br />
şi 3 Ucrainene, precum şi a schimbării atitu<strong>din</strong>ii Bulgariei, Hitler şi OKW au iniţiat<br />
la 21 august 1944 pregătirea şi executarea măsurilor solicitate <strong>de</strong> Friessner cu trei<br />
săptămâni în urmă ce purtau <strong>de</strong>numirea codificată <strong>de</strong> „Fall Rheingold”. Plecând <strong>de</strong><br />
la premiza unei eventuale lovituri <strong>de</strong> stat în România sau a unei operaţiuni<br />
executate <strong>de</strong> inamic, în urma căreia forţele germane <strong>din</strong> România ar fi fost<br />
temporar încercuite, planurile elaborate <strong>de</strong> OKW preve<strong>de</strong>au transferarea<br />
competenţelor <strong>de</strong> comandă asupra unităţilor Wehrmachtului şi Waffen-SS aflate pe<br />
teritoriul românesc în mâna comandantului Grupului <strong>de</strong> Armate „Ucraina <strong>de</strong> Sud”,<br />
scopul fundamental urmărit fiind „protecţia efectivă a zonei petrolifere româneşti,<br />
asigurarea continuării producţiei <strong>de</strong> carburanţi precum şi a menţinerii <strong>de</strong>schise a<br />
căilor <strong>de</strong> transport vitale” 86 . Măsurile prevăzute <strong>de</strong> OKW au fost însă tardive –<br />
fiind şi <strong>de</strong> această dată <strong>de</strong>păşite <strong>de</strong> <strong>de</strong>rularea evenimentelor –, în condiţiile în care<br />
planurile pentru „Fall Rheingold” au fost trimise OKH spre examinare şi aprobare<br />
– ironia sorţii –, doar în ziua <strong>de</strong> 23 august 1944 87 , or<strong>din</strong>ul corespunzător către<br />
comandamentul Grupului <strong>de</strong> Armate „Ucraina <strong>de</strong> Sud” fiind recepţionat <strong>de</strong><br />
generalul-colonel Friessner – după cum se va putea constata –, abia în noaptea <strong>de</strong><br />
23/24 august 1944 88 . Prin urmare, structura <strong>de</strong> comandă creată încă în luna aprilie a<br />
rămas neschimbată până la înfăptuirea loviturii <strong>de</strong> stat, ceea ce a îngrădit în mod<br />
vizibil libertatea <strong>de</strong> manevră a Grupului <strong>de</strong> Armate „Ucraina <strong>de</strong> Sud”. Mai mult, în<br />
pofida faptului că începând cu data <strong>de</strong> 7 august 1944 s-a semnalat o intensificare a<br />
activităţii inamicului, în special a Frontului 2 Ucrainean, potenţialul militar al<br />
86 BMF, RW 4/664, fol. 18. OKW/WFSt/Qu.2(Ost)/Verw.1 Nr. 772891/44 g.Kdos.Chefs.<br />
Befehlsentwurf vom 21.08.1944 betreffend Befehlsregelung im Falle „Rheingold”; fol. 19.<br />
OKW/WFSt/Qu.2(Ost)/Verw.1 Nr. 772891/44 g.Kdos.Chefs. Befehlsentwurf vom 21.08.1944<br />
betreffend Durchführungsbestimmungen zum Fall „Rheingold”; fol. 20-21. OKW/WFSt/Qu.2(Ost)/Verw.1<br />
Nr. 772891/44 g.Kdos.Chefs. Vortragsnotiz vom 21.08.1944 betreffend Befehlsregelung in Rumänien<br />
im Falle beson<strong>de</strong>rer Vorkommnisse.<br />
87 Ibi<strong>de</strong>m, fol. 17. Schreiben <strong>de</strong>s OKW vom 23.08.1944 an Chef Gen.St. d. Heeres.<br />
88 23 August 1944. Documente, vol. II, Colectivul <strong>de</strong> coordonare: Ion Ar<strong>de</strong>leanu, Vasile Irimia,<br />
Mircea Muşat, Bucureşti, 1984, doc. nr. 689, p. 449-451.
33 23 August 1944. Sfârşitul „camara<strong>de</strong>riei <strong>de</strong> arme” româno-germană 211<br />
Grupului <strong>de</strong> Armate nu numai că nu a fost întărit, ci, dimpotrivă, slăbit, ca urmare a<br />
retragerii unei noi divizii blindate (divizia 14 blindată), ceea ce a iritat aliatul<br />
român. În plus, rămăsese nesoluţionată inclusiv spinoasa problemă a aprovizionării<br />
trupelor germane <strong>de</strong> pe teritoriul României, dat fiind faptul că guvernul <strong>de</strong> la<br />
Bucureşti a refuzat sistematic să pună la dispoziţie sumele solicitate în acest scop<br />
<strong>de</strong> autorităţile germane 89 . Astfel că atmosfera în cadrul relaţiilor <strong>din</strong>tre România şi<br />
Germania era mai mult <strong>de</strong>cât tensionată în momentul în care Conducătorul Statului<br />
român a primit invitaţia <strong>de</strong> a efectua o vizită la Cartierul General al Führerului <strong>din</strong><br />
Prusia Orientală.<br />
După mai multe ezitări 90 , mareşalul Ion Antonescu a acceptat în cele <strong>din</strong><br />
urmă invitaţia şi, însoţit <strong>de</strong> vicepreşe<strong>din</strong>tele Consiliului <strong>de</strong> miniştri, Mihai<br />
Antonescu, şi <strong>de</strong> şeful Marelui Stat Major, generalul Ilie Şteflea, s-a <strong>de</strong>plasat la 5<br />
august 1944 la Rastenburg pentru o ultimă rundă <strong>de</strong> convorbiri cu Adolf Hitler, ce<br />
ar fi avut menirea să clarifice stadiul în care se aflau relaţiile relaţiile <strong>din</strong>tre<br />
Bucureşti şi Berlin. În ce priveşte problemele ce au fost discutate în cadrul acestei<br />
reuniuni, atât sursele germane, respectiv stenograma întreve<strong>de</strong>rii redactată <strong>de</strong><br />
translatorul oficial Paul Otto Schmidt 91 şi raportul întocmit <strong>de</strong> locotenent-colonelul<br />
von Meng<strong>de</strong>n <strong>din</strong> cadrul secţiei <strong>de</strong> ataşaţi a OKH 92 , cât şi cele româneşti, respectiv<br />
nota dictată <strong>de</strong> mareşalul Ion Antonescu după întoarcerea sa la Bucureşti 93 ori<br />
relatarea generalului Titus Gârbea, ce în<strong>de</strong>plinea la acea dată funcţia <strong>de</strong> „general<br />
român acreditat pe lângă şeful Statului Major al Armatei <strong>de</strong> Uscat Germane” 94 ,<br />
menţionează trei chestiuni principale, în jurul cărora s-au axat discuţiile: atentatul<br />
comis asupra Führerului la 20 iulie, situaţia militară <strong>de</strong> pe frontul <strong>de</strong> est, atitu<strong>din</strong>ea<br />
viitoare a României. După expunerea referitoare la măsurile adoptate împotriva<br />
organizatorilor complotului şi a complicilor acestora <strong>din</strong> rândurile Armatei germane,<br />
Hitler a prezentat situaţia militară creată în urma gravelor crize cu care se<br />
confruntase Wehrmachtul în cursul anului 1944, subliniind că acestea se datorau<br />
exclusiv „elementelor <strong>de</strong>fetiste şi trădătoare” <strong>din</strong> cadrul corpului ofiţeresc german,<br />
şi a ţinut să-l asigure pe mareşal că pier<strong>de</strong>rile umane şi materiale suferite vor fi<br />
înlocuite rapid. Ajuns în acest punct al convorbirii, Hitler a făcut cunoscut<br />
interlocutorului său a<strong>de</strong>văratul motiv al invitaţiei: „Führerul – citim în nota dictată<br />
<strong>de</strong> mareşalul Antonescu –, uitându-se drept în ochii mei, mi-a spus în mod cu totul<br />
intempestiv şi cu totul neobişnuit în practica <strong>din</strong>tre conducătorii <strong>de</strong> state, fără nici o<br />
indicaţie anterioară, că acesta a fost scopul întreve<strong>de</strong>rii noastre, chestiunea<br />
89 Pentru <strong>de</strong>talii, vezi Klaus Schönherr, Problema bilaterală a aprovizionării Grupului <strong>de</strong><br />
Armate „Ucraina <strong>de</strong> Sud”, aprilie-august 1944, în „Revista istorică”, nr. 3-4, 1999, p. 333-346.<br />
90 Diplomaţi germani la Bucureşti 1937-1944, p. 191-193.<br />
91 ADAP, Serie E, Bd. VIII, doc. nr. 150, p. 294-308.<br />
92 BMF, RH 2 (Generalstab <strong>de</strong>s Heeres) /2911, fol. 11-14. Bericht über die Reise mit <strong>de</strong>m Kgl.<br />
Rumän. Mil. Att. ins F. H. Qu., anläßlich <strong>de</strong>s Staatsbesuches <strong>de</strong>s Marschalls Antonescu am 5. und<br />
6.8.1944.<br />
93 Antonescu-Hitler, vol. II, doc. nr. 83, p. 166-176.<br />
94 Ibi<strong>de</strong>m, doc. nr. 86, p. 195-204.
212<br />
Ottmar Traşcă 34<br />
raporturilor viitoare <strong>din</strong>tre România şi Germania, arătând că vrea să ştie atunci,<br />
<strong>de</strong>ci imediat, dacă România şi în mod special, conducătorul ei, mareşalul<br />
Antonescu – a subliniat – sunt <strong>de</strong>cişi să urmeze până la sfârşit Germania.” 95<br />
Neplăcut surprins <strong>de</strong> cererea ultimativă a Führerului, dar fără a-şi pier<strong>de</strong> cumpătul,<br />
conducătorul statului român a <strong>de</strong>clarat că <strong>de</strong>cizia sa <strong>de</strong>pin<strong>de</strong>a <strong>de</strong> răspunsurile pe<br />
care le va oferi Hitler la următoarele întrebări: 1) Ce obiective urmăreşte Germania<br />
în flancul sudic al frontului <strong>de</strong> est? Antonescu a subliniat faptul că în cazul în care<br />
Grupul <strong>de</strong> Armate „Ucraina <strong>de</strong> Sud” nu va fi în măsură să menţină linia <strong>de</strong> front<br />
existentă la acea dată, atunci România nu va mai putea continua lupta, întrucât<br />
aceasta ar însemna să meargă până la „distrugerea ei totală”; 2) Era Germania în<br />
măsură să oprească într-o perioadă <strong>de</strong> timp <strong>de</strong>terminată ofensiva aeriană aliată<br />
asupra regiunii petrolifere? În cazul continuării cu aceeaşi intensitate a atacurilor<br />
aeriene – arăta mareşalul –, capacitatea <strong>de</strong> rezistenţă a României se apropia <strong>de</strong><br />
sfârşit; 3) Ce măsuri intenţiona să adopte Reichul în cazul în care Turcia urma să<br />
permită accesul prin Strâmtori pentru forţele navale aliate, respectiv să pună la<br />
dispoziţia acestora aerodromurile sale? Întrucât Hitler nu a fost în măsură să ofere<br />
răspunsuri edificatoare la aceste întrebări, discuţia a alunecat spre chestiuni <strong>de</strong><br />
importanţă secundară (fiind discutate printre altele producţia <strong>de</strong> armament, situaţia<br />
raporturilor economice româno-germane etc.), astfel că după o convorbire ce a<br />
durat peste cinci ore, mareşalul Ion Antonescu şi-a luat rămas bun fără să ofere un<br />
răspuns conclu<strong>de</strong>nt referitor la problema continuării războiului până la capăt alături<br />
<strong>de</strong> Germania 96 .<br />
În aceeaşi zi a avut loc şi întreve<strong>de</strong>rea <strong>din</strong>tre ministrul <strong>de</strong> Externe Joachim<br />
von Ribbentrop şi omologul său român Mihai Antonescu, convorbire ce a fost <strong>de</strong><br />
asemenea agitată şi în cadrul căreia au fost abordate atât evoluţia <strong>de</strong> ansamblu a<br />
războiului, cât şi situaţia relaţiilor româno-germane. Ribbentrop i-a reproşat<br />
interlocutorului său tratativele pe care emisarii guvernului român le purtau cu<br />
reprezentanţii aliaţilor în diferite capitale neutre şi care în opinia sa însemnau „o<br />
slăbire a frontului <strong>de</strong> luptă românesc”, Ribbentrop manifestându-şi în consecinţă<br />
dorinţa <strong>de</strong> a cunoaşte intenţiile <strong>de</strong> viitor ale guvernului român. Mihai Antonescu a<br />
recunoscut faptul că iniţiase unele discuţii cu Aliaţii, dar a ţinut să precizeze că nu<br />
făcuse altceva <strong>de</strong>cât să urmeze exemplul german. În acest sens el a menţionat că<br />
<strong>de</strong>ţine informaţii cu privire la contactele <strong>din</strong>tre emisarii germani şi cei ruşi la<br />
Helsinki, respectiv Stockholm, afirmând că inclusiv ministrul <strong>de</strong> Externe german ar<br />
fi discutat cu reprezentanţii sovietici în capitala finlan<strong>de</strong>ză. Această afirmaţie a fost<br />
95 Antonescu-Hitler, vol II, doc. nr. 83, p. 172; în stenograma germană a întreve<strong>de</strong>rii, această<br />
somaţie este redată astfel: „El (Führerul) poate <strong>de</strong>clara, în mod formal că Germania nu va părăsi pe<br />
nici un aliat; trebuie însă să ceară <strong>din</strong> partea fiecărui aliat un răspuns clar la întrebarea dacă el este<br />
gata într-a<strong>de</strong>văr <strong>de</strong> a lupta până la capăt. Dacă nu, aliatul trebuie să spună, pentru ca Germania să<br />
tragă consecinţele necesare spre a salva Reichul <strong>de</strong> soarta pe care i-ar aduce-o înaintarea bolşevică<br />
sau anglo-americană.” ADAP, Serie E, Bd. VIII, doc. nr. 150, p. 302.<br />
96 Antonescu-Hitler, vol II, doc. nr. 83, p. 172-176; ADAP, Serie E, Bd. VIII, doc. nr. 150,<br />
p. 303-308.
35 23 August 1944. Sfârşitul „camara<strong>de</strong>riei <strong>de</strong> arme” româno-germană 213<br />
respinsă vehement <strong>de</strong> Ribbentrop, care a catalogat-o drept „flecăreală proastă”. În<br />
continuare, referindu-se la atitu<strong>din</strong>ea viitoare a guvernului român, Mihai<br />
Antonescu a <strong>de</strong>clarat <strong>de</strong>schis că „atâta timp cât frontul <strong>de</strong> est se menţine, el nu<br />
cunoaşte nici o slăbiciune sau laşitate şi că o lovitură <strong>de</strong> pumnal în spate nu este<br />
compatibilă cu concepţia <strong>de</strong> onoare românească. Dar dacă frontul <strong>din</strong> Moldova nu<br />
se mai menţine şi ruşii se apropie <strong>de</strong> Bucureşti, atunci el nu-şi mai poate asuma<br />
răspun<strong>de</strong>rea”. După un schimb <strong>de</strong> replici referitor la intenţiile Berlinului în privinţa<br />
continuării războiului şi asigurarea dată <strong>de</strong> Ribbentrop că „Germania nu va<br />
abandona niciodată România”, discuţia s-a îndreptat spre chestiunile economice şi<br />
s-a încheiat fără ca Mihai Antonescu să-şi fi asumat vreun angajament concret în<br />
privinţa soluţionării cererilor formulate <strong>de</strong> partea germană 97 . Rezumând, întreve<strong>de</strong>rile<br />
la nivel înalt germano-române <strong>din</strong> 5 august 1944 nu au adus clarificarea<br />
sperată <strong>de</strong> Berlin în sensul angajamentului României <strong>de</strong> a continua până la capăt<br />
războiul alături <strong>de</strong> cel <strong>de</strong>-al III-lea Reich, chestiune care fusese în fapt a<strong>de</strong>văratul<br />
scop al invitării <strong>de</strong>legaţiei române la Rastenburg.<br />
Deşi <strong>de</strong>claraţiile oficialilor români puteau fi consi<strong>de</strong>rate în cel mai bun caz<br />
rezervate, totuşi Hitler şi anturajul său apropiat au rămas cu convingerea că<br />
reuşiseră să-l <strong>de</strong>termine pe Conducătorul Statului român să rămână alături <strong>de</strong><br />
Germania. Această convingere, la prima ve<strong>de</strong>re <strong>de</strong> neînţeles şi care a dăinuit până<br />
la evenimentele <strong>din</strong> 23 august, se explică atât prin încre<strong>de</strong>rea personală <strong>de</strong> care se<br />
bucura mareşalul Antonescu <strong>din</strong> partea lui Hitler, cât mai ales prin rapoartele<br />
înaintate <strong>de</strong> autorităţile germane <strong>din</strong> Bucureşti în cursul lunii august ce au scos în<br />
evi<strong>de</strong>nţă faptul că întreve<strong>de</strong>rea cu Führerul şi stabilizarea situaţiei militare pe<br />
frontul <strong>de</strong> est contribuiseră la redobândirea încre<strong>de</strong>rii mareşalului Antonescu în<br />
capacitatea Germaniei, el fiind convins să meargă până la capăt alături <strong>de</strong> Reich 98 .<br />
Totuşi, elementul <strong>de</strong>cisiv <strong>de</strong> care <strong>de</strong>pin<strong>de</strong>a în ultimă instanţă atitu<strong>din</strong>ea României<br />
rămânea situaţia militară <strong>de</strong> pe frontul <strong>de</strong> est. În acest sens concluzia exprimată <strong>de</strong><br />
ataşatul militar german, generalul-maior Karl Spalcke, cu puţin timp înainte <strong>de</strong><br />
producerea loviturii <strong>de</strong> stat este elocventă: „Situaţia pe frontul <strong>de</strong> est şi, în<strong>de</strong>osebi,<br />
puterea <strong>de</strong> rezistenţă a Grupului <strong>de</strong> Armate Sud este şi rămâne în continuare<br />
elementul <strong>de</strong>terminant pentru atitu<strong>din</strong>ea României.” 99 Se pare că aceste evaluări au<br />
influenţat inclusiv modalitatea în care forurile <strong>de</strong> conducere germane au perceput<br />
evoluţiile politico-militare <strong>din</strong> România, întrucât Hitler, Ministerul <strong>de</strong> Externe şi<br />
OKW-ul au continuat să ignore informaţiile parvenite prin intermediul altor canale<br />
<strong>de</strong> informaţii ce subliniau situaţia încordată <strong>din</strong> România şi iminenţa <strong>de</strong>fecţiunii<br />
aliatului român. De exemplu, la 10 august 1944, conducătorul G.E.G., Andreas<br />
Schmidt, a fost primit în audienţă <strong>de</strong> ministrul <strong>de</strong> Externe von Ribbentrop, căruia<br />
Schmidt i-a atras atenţia asupra gravităţii situaţiei politice <strong>din</strong> România. După<br />
97 ADAP, Serie E, Bd. VIII, doc. nr. 149, p. 278-292.<br />
98 BMF, RH 2/2911, fol. 24. Bericht <strong>de</strong>s Mil. Attachés Bukarest Nr. 404/44 gKdos. vom<br />
08.08.1944; RW 5/470. Bericht <strong>de</strong>s Mil. Attachés Bukarest Nr. 483/44 gKdos. vom 14.08.1944.<br />
99 Ebd., RW 5/470. Bericht <strong>de</strong>s Mil. Attachés Bukarest Nr. 483/44 gKdos. vom 14.08.1944.
214<br />
Ottmar Traşcă 36<br />
întreve<strong>de</strong>re, Ribbentrop a trimis o telegramă Legaţiei Germane <strong>din</strong> Bucureşti în<br />
care solicita verificarea informaţiilor referitoare la o iminentă <strong>de</strong>fecţiune a<br />
României. În răspunsul său – datând probabil <strong>din</strong> 15 august 1944 –, ministrul<br />
plenipotenţiar von Killinger a calificat aceste afirmaţii drept „zvonuri murdare” şi a<br />
susţinut că nu exista nici un motiv <strong>de</strong> îndoială cu privire la loialitatea României! 100<br />
În realitate, în a doua <strong>de</strong>cadă a lunii august 1944 toate pregătirile interne în ve<strong>de</strong>rea<br />
răsturnării <strong>de</strong> la putere a guvernului condus <strong>de</strong> mareşalul Ion Antonescu şi a<br />
<strong>de</strong>sprin<strong>de</strong>rii României <strong>din</strong> război erau practic încheiate. Factorii militari şi politici<br />
implicaţi (Casa Regală, parti<strong>de</strong>le <strong>din</strong> opoziţia <strong>de</strong>mocratică, elementele antigermane<br />
<strong>din</strong> Armată etc.) hotărâseră <strong>de</strong> comun acord ca acţiunea să fie <strong>de</strong>clanşată<br />
concomitent cu începerea ofensivei sovietice pe aripa <strong>de</strong> sud a frontului <strong>de</strong> răsărit,<br />
tocmai pentru a nu permite comandamentului german să poată reacţiona în mod<br />
corespunzător. De asemenea, complotiştii mizau şi pe sprijinul aviaţiei angloamericane,<br />
ce urma să bombar<strong>de</strong>ze concentrările <strong>de</strong> forţe germane şi principalele<br />
căi <strong>de</strong> comunicaţie. Data loviturii <strong>de</strong> stat a fost fixată pentru ziua <strong>de</strong> 26 august<br />
1944 101 .<br />
Acesta era contextul politic şi militar în care pe teatrul <strong>de</strong> operaţiuni <strong>din</strong><br />
România a <strong>de</strong>butat la 20 august 1944 aşteptata ofensivă a Armatei Roşii<br />
(„Operaţiunea Iaşi-Chişinău”). Deşi pregătirile efectuate <strong>de</strong> unităţile sovietice<br />
grupate în cadrul Fronturilor 1 şi 2 Ucrainene, comandate <strong>de</strong> generalii <strong>de</strong> armată R.<br />
I. Malinovski, respectiv F. I. Tolbuhin, nu au rămas necunoscute comandamentelor<br />
române şi germane 102 , totuşi sovieticii au reuşit să-şi mascheze atât <strong>de</strong> bine<br />
intenţiile operative încât conducerea Grupului <strong>de</strong> Armate „Ucraina <strong>de</strong> Sud” şi OKH<br />
nu au fost în măsură să realizeze practic până la <strong>de</strong>clanşarea ofensivei pericolul<br />
mortal ce ameninţa trupele germano-române <strong>din</strong> Basarabia şi Moldova 103 . Pe <strong>de</strong>plin<br />
conştient <strong>de</strong> lungimea excesivă a frontului ce trebuia apărat comandamentul<br />
Grupului <strong>de</strong> Armate elaborase <strong>din</strong> timp planul unei retrageri sistematice pe<br />
aliniamentul Dunăre-Carpaţi („Studie Bär”), retragere <strong>de</strong>terminată fie <strong>de</strong> presiunea<br />
100 Andreas Hillgruber, Hitler, Regele Carol şi Mareşalul Antonescu, p. 396 (nota 20).<br />
101 Vezi pe larg în Aurică Simion, Preliminarii politico-diplomatice, p. 472-474; Gheorghe<br />
Buzatu, Din istoria secretă a celui <strong>de</strong>-al doilea război mondial, p. 153-155; Klaus Beer, Vorbereitung<br />
und Durchführung <strong>de</strong>s Umsturzes vom 23. August 1944 in Rumänien, în „Südostforschungen“, nr. 38,<br />
1979, p. 123; Walter Hagen, Die geheime Front, p. 303.<br />
102 Primele indicii referitoare la pregătirea unei operaţiuni sovietice pe frontul <strong>din</strong> România<br />
fuseseră semnalate <strong>de</strong> comandamentul Grupului <strong>de</strong> Armate „Ucraina <strong>de</strong> Sud” încă <strong>din</strong> 8 august, dar<br />
acestea au <strong>de</strong>venit certitu<strong>din</strong>i ale unei ofensive <strong>de</strong> proporţii iminente abia în 18 august 1944. Vezi în<br />
acest sens BMF, RH 19 V/30, fol. 41-42; 87-93. KTBHgrSU, Eintragungen vom 08.08.1944 und<br />
18.08.1944; Klaus Schönherr, Luptele Wehrmachtului în România 1944, p. 70-73.<br />
103 Hans Kissel, Die Katastrophe in Rumänien 1944, Darmstadt, 1964, p. 179-181. Referindu-se<br />
la intenţiile probabile ale inamicului în sectorul Grupului <strong>de</strong> Armate „Ucraina <strong>de</strong> Sud”, „Abteilung<br />
Frem<strong>de</strong> Heere Ost” aprecia la 15.08.1944: „Prin urmare o operaţiune ofensivă <strong>de</strong> proporţii, cu<br />
obiective operative vaste, împotriva Grupului <strong>de</strong> Armate Ucraina <strong>de</strong> Sud este în continuare<br />
improbabilă.”, BMF, RH 2/2086, fol. 4. Abteilung Frem<strong>de</strong> Heere Ost (I) Nr. 2683/44 gKdos.<br />
Beurteilung <strong>de</strong>r Gesamtfeindlage vor <strong>de</strong>utscher Ostfront. Stand 15.08.1944.
37 23 August 1944. Sfârşitul „camara<strong>de</strong>riei <strong>de</strong> arme” româno-germană 215<br />
exercitată <strong>de</strong> Armata Roşie, fie <strong>de</strong> comportamentul trupelor române – situaţie în<br />
care comandamentul german consi<strong>de</strong>ra că aliniamentul menţionat putea fi apărat cu<br />
succes exclusiv <strong>de</strong> forţe germane (19 divizii) 104 . Dar <strong>de</strong>rularea evenimentelor pe<br />
frontul <strong>din</strong> Moldova avea să răstoarne total aceste planuri şi să confirme cele mai<br />
sumbre previziuni referitoare la atitu<strong>din</strong>ea aliatului român. Astfel, ofensiva<br />
sovietică <strong>de</strong>clanşată în spaţiul cuprins între regiunea <strong>de</strong> la nord <strong>de</strong> Iaşi şi capul <strong>de</strong><br />
pod aflat la sud-est <strong>de</strong> Tiraspol s-a soldat chiar <strong>din</strong> primele două zile cu pătrun<strong>de</strong>ri<br />
adânci ale Armatei Roşii în sectoarele <strong>de</strong> front apărate <strong>de</strong> diviziile româneşti şi cu<br />
apariţia unor semne <strong>de</strong> <strong>de</strong>scompunere în rândul acestora 105 . Lipsa <strong>de</strong> combativitate<br />
a diviziilor româneşti şi mai ales cedarea fără luptă, chiar <strong>de</strong> la primul atac, a<br />
poziţiilor apărate a dus la adâncirea crizei <strong>de</strong> încre<strong>de</strong>re existente la nivelul<br />
comandamentelor militare româno-germane, partea germană acuzând <strong>de</strong>schis<br />
anumite comandamente româneşti <strong>de</strong> trădare. De exemplu, colonelul Ivo Thilo von<br />
Trotha scria în jurnalul său: „Românii […] nu mai luptau în mod conştient […]<br />
pentru a scurta <strong>de</strong>sigur războiul” 106 .<br />
Evoluţia îngrijorătoare a operaţiunilor militare l-a <strong>de</strong>terminat pe mareşalul<br />
Ion Antonescu să plece pe front pentru a analiza la faţa locului împreună cu<br />
comandamentul Grupului <strong>de</strong> Armate „Ucraina <strong>de</strong> Sud”, situaţia creată şi pentru a<br />
adopta măsurile ce se impuneau în ve<strong>de</strong>rea opririi ofensivei sovietice. La 21 august<br />
1944 conducătorul statului român a avut o primă întreve<strong>de</strong>re oficială cu generalulcolonel<br />
Hans Friessner în cadrul căreia a fost discutată situaţia creată în urma<br />
străpungerii frontului <strong>de</strong> către trupele sovietice. Cu acest prilej, mareşalul<br />
Antonescu – surprins la rândul său <strong>de</strong> retragerea precipitată a unor divizii<br />
româneşti –, a promis să clarifice împrejurările în care s-au produs aceste<br />
<strong>de</strong>fecţiuni neaşteptate şi să ia măsuri împotriva celor vinovaţi. În ce priveşte<br />
situaţia <strong>de</strong> pe teatrul <strong>de</strong> operaţiuni, el s-a <strong>de</strong>clarat <strong>de</strong> acord cu măsurile militare<br />
iniţiate <strong>de</strong> partea germană şi a promis trimiterea a noi efective pe front, dar a ţinut<br />
să evi<strong>de</strong>nţieze <strong>din</strong> nou importanţa <strong>de</strong>osebită a menţinerii cu orice preţ a Basarabiei<br />
şi a oraşului Iaşi, întrucât „Aici este în joc nu numai soarta Basarabiei, ci şi soarta<br />
pentru tot<strong>de</strong>auna a poporului român” 107 . După încheierea acestei convorbiri,<br />
generalul-colonel Hans Friessner i-a solicitat mareşalului o discuţie confi<strong>de</strong>nţială,<br />
în cursul căreia i-a atras atenţia asupra zvonurilor care circulau în ţară şi în armată<br />
104 BMF, RH 19 V/64, fol. 2-9. Besprechung mit <strong>de</strong>m Chefs d. Gen. St. Der 6. und 8. Armee<br />
und <strong>de</strong>m Chef d. D. V. St. 3 am 19.08.1944 im Slănic; RH 19 V/30, fol. 97-98. KTBHgrSU,<br />
Eintragung vom 19.08.1944.<br />
105 BMF, RH 19 V/36, fol. 3-14. KTBHgrSU, Eintragung vom 20.08.1944; Die geheimen<br />
Tagesberichte <strong>de</strong>r <strong>de</strong>utschen Wehrmachtführung im Zweiten Weltkrieg 1939-1945, Band 10: 1. März<br />
1944-31. August 1944, Kurt Mehner (Hrsg.), Osnabrück 1985, S. 458, 461. Tagesmeldungen vom 20.<br />
und 21.08.1944; Klaus Schönherr, Luptele Wehrmachtului în România 1944, p. 98 şi următoarele;<br />
Andreas Hillgruber, Hitler, Regele Carol şi Mareşalul Antonescu, p. 253; Hans Friessner, Árulások,<br />
vesztett csaták, p. 71-73.<br />
106 David Irving, Hitlers Krieg. Götterdämmerung 1942-1945, p. 323.<br />
107 BMF, RH 19 V/1, fol. 15-24. Besprechung <strong>de</strong>s Oberbefehlshabers mit Marschall Antonescu<br />
am 21.08.1944 in Slănic; Hans Friessner, Árulások, vesztett csaták, p. 75-77.
216<br />
Ottmar Traşcă 38<br />
cu privire la o posibilă lovitură <strong>de</strong> stat îndreptată împotriva sa. În replică,<br />
Antonescu a imputat conducerii Reichului politica duplicitară promovată faţă <strong>de</strong><br />
România, în<strong>de</strong>osebi în chestiunea Transilvaniei <strong>de</strong> nord, ceea ce explica în opinia<br />
sa ten<strong>din</strong>ţele centrifuge la care făcuse aluzie Friessner. Cu toate acestea, în finalul<br />
discuţiei el a dat asigurări interlocutorului său că „poporul român a păşit şi va păşi<br />
şi <strong>de</strong> acum înainte alături <strong>de</strong> Germania, <strong>din</strong> convingere <strong>de</strong>plină şi ca cel mai cinstit<br />
şi loial aliat.” 108 A doua zi, 22 august, după ce a vizitat <strong>din</strong> nou frontul, mareşalul<br />
Antonescu s-a întâlnit pentru ultima dată cu comandantul Grupului <strong>de</strong> Armate<br />
„Ucraina <strong>de</strong> Sud”. Întrucât situaţia militară se agravase între timp consi<strong>de</strong>rabil, cei<br />
doi au convenit să retragă trupele germano-române pe linia Focşani-Galaţi,<br />
mareşalul promiţând totodată să trimită pe front toate rezervele disponibile.<br />
Conducătorul Statului român şi-a luat rămas bun <strong>de</strong> la Friessner cu următoarele<br />
cuvinte: „Dacă ruşii trec linia Focşani-Galaţi, România este pierdută pentru<br />
tot<strong>de</strong>aua” 109 , el urmând să revină în aceeaşi seară la Bucureşti pentru a-l informa pe<br />
regele Mihai cu privire la situaţia militară.<br />
După vizita efectuată pe front, mareşalul Antonescu a înţeles că războiul era<br />
practic pierdut <strong>de</strong> către România şi, reîntors în capitală, a <strong>de</strong>cis să acţioneze în<br />
consecinţă. Asistat <strong>de</strong> vicepreşe<strong>din</strong>tele Consiliului <strong>de</strong> miniştri Mihai Antonescu şi<br />
ministrul <strong>de</strong> Război, generalul Constantin Pantazi, el l-a primit în jurul orei 22 pe<br />
trimisul Reichului Karl Clodius, căruia i-a <strong>de</strong>zvăluit gravitatea situaţiei <strong>de</strong> pe<br />
frontul <strong>din</strong> Moldova şi i-a comunicat faptul că va arunca în luptă ultimele rezerve<br />
pentru o încercare disperată <strong>de</strong> a stăvili ofensiva sovietică. Totuşi, a continuat<br />
Antonescu, dat fiind faptul că Berlinul nu ţinuse seama <strong>de</strong> avertismentele sale cu<br />
privire la consecinţele slăbirii flancului sudic al frontului <strong>de</strong> est, el se ve<strong>de</strong>a nevoit<br />
să solicite redobândirea „libertăţii <strong>de</strong> acţiune politică” 110 . În dimineaţa zilei<br />
următoare, 23 august, mareşalul a convocat o şe<strong>din</strong>ţă restrânsă a Consiliului <strong>de</strong><br />
Miniştri, în cadrul căreia a fost luată <strong>de</strong>cizia retragerii forţelor armate pe<br />
aliniamentul Focşani-Galaţi şi a evacuării guvernului şi a instituţiilor centrale în<br />
zona Haţeg 111 . Deşi la prima ve<strong>de</strong>re aceste măsuri ar putea crea impresia că Ion<br />
Antonescu dorea să continue lupta până la capăt alături <strong>de</strong> Germania, în realitate, în<br />
urma evoluţiei catastrofale a operaţiunilor <strong>din</strong> Moldova, el se <strong>de</strong>cisese să încheie<br />
armistiţiul 112 . Consecvent însă opiniilor sale, consi<strong>de</strong>ra că situaţia militară trebuia<br />
mai întâi stabilizată pe linia fortificată Focşani-Nămoloasa-Galaţi, pentru a<br />
<strong>de</strong>termina Aliaţii să amelioreze condiţiile <strong>de</strong> armistiţiu oferite guvernului român.<br />
108 BMF, RH 19 V/1, fol. 25-29; Hans Friessner, Árulások, vesztett csaták, p. 78-83.<br />
109 BMF, RH 19 V/1, fol. 30-31. Besprechung <strong>de</strong>s Oberbefehlshabers mit Marschall Antonescu<br />
und <strong>de</strong>m Oberbefehlshaber <strong>de</strong>r Armeegruppe Wöhler in Slănic am 22.08.1944; Hans Friessner,<br />
Árulások, vesztett csaták, p. 83.<br />
110 23 August 1944, vol. II, doc. nr. 687, p. 447-448.<br />
111 Aurică Simion, Preliminarii politico-diplomatice, p. 478.<br />
112 Gheorghe Buzatu, Dana Beldiman, 23 August 1939-1944, doc. nr. 51, p. 155-157; doc. nr.<br />
52, p. 157-159.
39 23 August 1944. Sfârşitul „camara<strong>de</strong>riei <strong>de</strong> arme” româno-germană 217<br />
Între timp, regele Mihai I şi forţele <strong>de</strong>mocratice ostile regimului antonescian<br />
şi continuării războiului alături <strong>de</strong> Reich, grupate în aşa-numitul Bloc Naţional<br />
Democrat, încheiaseră pregătirile în ve<strong>de</strong>rea în<strong>de</strong>părtării <strong>de</strong> la putere a mareşalului<br />
Antonescu şi a încheierii armistiţiului cu Puterile Aliate. Spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong><br />
mareşal, opoziţia <strong>de</strong>mocratică consi<strong>de</strong>ra absolut necesară încheierea cât mai<br />
grabnică a armistiţiului pentru a evita ocuparea militară a teritoriului naţional <strong>de</strong><br />
către Armata Roşie în urma unor lupte grele, precum şi tratarea României în<br />
calitate <strong>de</strong> ţară ocupată, cu toate consecinţele politice, economice şi militare ce<br />
<strong>de</strong>curgeau <strong>de</strong> aici. Lovitura <strong>de</strong> stat planificată pentru data <strong>de</strong> 26 august 1944 a<br />
trebuit să fie <strong>de</strong>vansată însă, ca urmare a precipitării evenimentelor pe teatrul <strong>de</strong><br />
operaţiuni <strong>din</strong> Moldova şi a intenţiei mareşalului Ion Antonescu <strong>de</strong> a părăsi capitala<br />
şi a pleca pe front, după audienţa pe care urma să o aibă la regele Mihai. În aceste<br />
condiţii, personalităţile marcante ale opoziţiei, reunite în dimineaţa zilei <strong>de</strong> 23<br />
august, au <strong>de</strong>cis să acţioneze imediat, luând hotărârea ca în cursul audienţei<br />
mareşalul să fie somat fie să încheie imediat armistiţiul, fie să <strong>de</strong>misioneze, în<br />
eventualitatea unui refuz el urmând să fie arestat 113 . Cert este că poziţiile diametral<br />
opuse pe care se situau opoziţia şi guvernul Antonescu cu privire la modalitatea<br />
ieşirii României <strong>din</strong> război au ieşit cu claritate în evi<strong>de</strong>nţă în cursul audienţei<br />
acordate în după-amiaza zilei <strong>de</strong> 23 august 1944 <strong>de</strong> regele Mihai conducătorului<br />
statului român şi vicepreşe<strong>din</strong>telui Consiliului <strong>de</strong> Miniştri Mihai Antonescu.<br />
Regele a solicitat încheierea imediată a armistiţiului, cerere refuzată categoric <strong>de</strong><br />
mareşal, care s-a pronunţat în favoarea continuării rezistenţei pe aliniamentul<br />
Focşani-Nămoloasa-Galaţi până la obţinerea unor condiţii <strong>de</strong> armistiţiu favorabile<br />
<strong>din</strong> partea aliaţilor. Mai mult, în eventualitatea încheierii armistiţiului, el şi-a<br />
exprimat intenţia <strong>de</strong> a-i comunica în prealabil lui Hitler această <strong>de</strong>cizie. În<br />
consecinţă, regele a dispus arestarea mareşalului şi a lui Mihai Antonescu, precum<br />
şi a colaboratorilor apropiaţi ai acestora, care fuseseră chemaţi la palatul regal sub<br />
pretextul convocării unui Consiliu <strong>de</strong> Coroană 114 . Ulterior regele Mihai a numit un<br />
guvern <strong>de</strong> militari şi tehnicieni în frunte cu şeful Casei Militare Regale, generalul<br />
Constantin Sănătescu, guvern <strong>din</strong> care făceau parte – în calitate <strong>de</strong> miniştri<br />
secretari <strong>de</strong> stat fără portofoliu –, inclusiv reprezentanţii parti<strong>de</strong>lor care formau<br />
Blocul Naţional Democrat 115 . De asemenea în seara aceleiaşi zile a fost difuzată o<br />
113 Ioan Hudiţă, Jurnal Politic 1 ianuarie-24 august 1944, p. 489-494, însemnarea <strong>din</strong><br />
23.08.1944; Constantin Sănătescu, Jurnal, cu o prefaţă <strong>de</strong> Simona Ghiţescu-Sănătescu, Bucureşti,<br />
1993, p. 160-161, însemnarea <strong>din</strong> 23.08.1944.<br />
114 Vezi în acest sens, Constantin Sănătescu, Jurnal, p. 162-163, însemnarea <strong>din</strong> 23.08.1944;<br />
Mihai al României, O domnie întreruptă. Convorbiri cu Philippe Viguié Desplaces, Bucureşti, 1995,<br />
p. 90-92; Aurică Simion, Preliminarii politico-diplomatice, p. 480; Walter Hagen, Die geheime Front,<br />
p. 303-306; Klaus Beer, Vorbereitung und Durchführung <strong>de</strong>s Umsturzes vom 23. August 1944 in<br />
Rumänien, p. 125-126; Andreas Hillgruber, Hitler, Regele Carol şi Mareşalul Antonescu, p. 256-257.<br />
115 „Monitorul Oficial”, partea I, nr. 187 bis <strong>din</strong> 24.08.1944. Decretele nr. 1619 şi 1620 <strong>din</strong><br />
23.08.1944.
218<br />
Ottmar Traşcă 40<br />
proclamaţie a regelui ce anunţa <strong>de</strong>sprin<strong>de</strong>rea României <strong>din</strong> alianţa cu Germania,<br />
încetarea războiului şi acceptarea armistiţiului oferit <strong>de</strong> Aliaţi 116 .<br />
Evenimentele petrecute la Bucureşti au luat total prin surprin<strong>de</strong>re atât pe<br />
Hitler, OKW-ul şi Auswärtiges Amt-ul, cât şi autorităţile germane aflate în<br />
România. În jurul orei 16, locotenent-colonelul Röstel i-a comunicat telefonic<br />
generalului <strong>de</strong> cavalerie Erik Hansen că „în oraş circulă zvonuri <strong>de</strong>spre arestarea<br />
lui Antonescu”. Informat şi rugat să verifice autenticitatea informaţiei, consilierul<br />
<strong>de</strong> legaţie Gerhard Stelzer a comunicat la scurt timp că „nu există nici un sâmbure<br />
<strong>de</strong> a<strong>de</strong>văr în acest zvon”, întrucât el discutase cu colonelul Radu Davi<strong>de</strong>scu, şeful<br />
cabinetului militar al mareşalului, care îi explicase râzând că Ion Antonescu se<br />
dusese la Palat <strong>din</strong> proprie voinţă şi că era aşteptat să se întoarcă 117 . Totuşi, la ora<br />
17 generalul Hansen a fost convocat urgent în clădirea Legaţiei germane, un<strong>de</strong> l-a<br />
găsit – în afară <strong>de</strong> consilierul <strong>de</strong> legaţie Stelzer –, pe Eugen Cristescu, şeful<br />
Serviciului <strong>de</strong> Informaţii român, care i-a comunicat suspiciunea sa referitoare la<br />
arestarea mareşalului Antonescu „<strong>de</strong> către gărzile regale”. Hansen a alertat imediat<br />
serviciile germane <strong>din</strong> Bucureşti şi <strong>din</strong> împrejurimi, luând legătura în acelaşi timp<br />
cu ministrul plenipotenţiar german von Killinger, aflat în acel moment la reşe<strong>din</strong>ţa<br />
sa <strong>de</strong> lângă lacul Snagov. Sosind la Legaţie în jurul orei 19 şi informat <strong>de</strong> cei<br />
prezenţi cu privire la cele întâmplate, ministrul plenipotenţiar german a solicitat<br />
imediat o audienţă la regele Mihai pentru a-i cere explicaţii în legătură cu situaţia<br />
creată, audienţă ce a avut loc în jurul orei 20.30 118 . Regele Mihai i-a comunicat<br />
ministrului plenipotenţiar von Killinger că mareşalul Ion Antonescu şi ministrul <strong>de</strong><br />
Externe Mihai Antonescu fuseseră <strong>de</strong>stituiţi şi arestaţi, comunicându-i totodată<br />
intenţia României <strong>de</strong> a ieşi <strong>din</strong> război şi <strong>de</strong> a încheia armistiţiul cu Naţiunile Unite.<br />
În dorinţa <strong>de</strong> a evita confruntările cu Wehrmachtul, regele a oferit Berlinului<br />
posibilitatea retragerii imediate a trupelor germane <strong>din</strong> România, sub rezerva ca ele<br />
să nu <strong>de</strong>schidă ostilităţile împotriva Armatei române, menţionând că această ofertă<br />
fusese acceptată inclusiv <strong>de</strong> Kremlin. Killinger, care a primit cu scepticism<br />
comunicarea regelui, i-a făcut acestuia reproşuri violente şi a <strong>de</strong>clarat că Germania<br />
nu poate accepta o schimbare a politicii externe a României. Regele a replicat că<br />
trupele germane nu mai apărau ţara şi, în consecinţă, era nevoit să ia legătura cu<br />
inamicul pentru a diminua astfel catastrofa <strong>de</strong>venită inevitabilă 119 . La scurt timp<br />
după difuzarea proclamaţiei regale, noul ministru <strong>de</strong> Externe, Grigore Niculescu-<br />
Buzeşti, l-a primit în audienţă pe consilierul <strong>de</strong> legaţie Gerhard Stelzer, căruia i-a<br />
comunicat oficial ruperea relaţiilor diplomatice <strong>din</strong>tre România şi Germania.<br />
116 23 August 1944, vol. II, doc. nr. 668, p. 407-408.<br />
117 Ifz., ZS 1130, fol. 00094.<br />
118 Ibi<strong>de</strong>m, fol. 00094-00095.<br />
119 PAAAB, R 27801, Handakten Ritter-1944, E. 370509-370511. Telegramm Nr. 2456 <strong>de</strong>r<br />
<strong>de</strong>utschen Gesandtschaft in Budapest vom 30.08.1944, gez. Klugkist, Veesenmayer; BMF, RW 5/470.<br />
Fernmündliche Mitteilung <strong>de</strong>s Generals Spalcke vom 23.08.1944, 22.30 Uhr; RH 19 V/36, fol. 51.<br />
KTBHgrSU, Eintragung vom 23.08.1944; Diplomaţi germani la Bucureşti 1937-1944, p. 195-196.
41 23 August 1944. Sfârşitul „camara<strong>de</strong>riei <strong>de</strong> arme” româno-germană 219<br />
Totodată, ministrul <strong>de</strong> Externe a reiterat oferta guvernului român referitoare la<br />
posibilitatea retragerii trupelor germane şi s-a plâns <strong>de</strong> unele inci<strong>de</strong>nte provocate<br />
<strong>de</strong> trupele germane în capitală, mai ales în zona Băneasa 120 .<br />
Între timp, în clădirea Legaţiei germane <strong>din</strong> Bucureşti s-au adunat principalii<br />
reprezentanţii ai Reichului <strong>din</strong> România: generalul <strong>de</strong> cavalerie Erik Hansen,<br />
generalul-locotenent Alfred Gerstenberg, amiralul Werner Tillessen şi generalulmaior<br />
Karl Spalcke. După întoarcerea consilierului <strong>de</strong> legaţie Gerhard Stelzer <strong>de</strong> la<br />
palatul regal, ministrul plenipotenţiar von Killinger şi generalul Gerstenberg au luat<br />
legătura prin intermediul unui fir special al Wehrmachtului cu Berlinul,<br />
transmiţând informaţiile referitoare la răsturnarea regimului antonescian şefului <strong>de</strong><br />
Stat Major al Luftwaffe –, generalul <strong>de</strong> aviaţie Werner Kreipe 121 . În curând în<br />
cadrul reprezentanţilor Reichului aflaţi în sediul Legaţiei s-au conturat două<br />
curente în ce priveşte percepţia asupra evenimentelor petrecute la Bucureşti,<br />
modalitatea <strong>de</strong> reacţie germană, respectiv oferta înaintată <strong>de</strong> guvernul român.<br />
Generalul Gerstenberg a subestimat în mod grav importanţa şi consecinţele<br />
evenimentelor, consi<strong>de</strong>rând că lovitura <strong>de</strong> stat fusese realizată <strong>de</strong> o clică redusă ca<br />
număr în frunte cu regele, fără a avea susţinerea populaţiei şi a armatei, şi a propus<br />
înăbuşirea puciului şi capturarea autorilor acestuia. În acest sens el a susţinut<br />
executarea unui atac aerian asupra capitalei şi trimiterea diviziei a 5-a <strong>de</strong> artilerie<br />
antiaerienă cantonată la Ploieşti în ve<strong>de</strong>rea ocupării Bucureştiului 122 . De cealaltă<br />
parte s-au situat Hansen, Tillessen, Spalcke şi membrii corpului diplomatic, care<br />
consi<strong>de</strong>rau că lovitura <strong>de</strong> stat era susţinută <strong>de</strong> opinia publică şi armată, apreciind că<br />
se impunea acceptarea condiţiilor oferite <strong>de</strong> partea română 123 . Hitler, care a aflat <strong>de</strong><br />
evenimentele petrecute în capitala României prin intermediul proclamaţiei regale şi<br />
a comunicării generalului Kreipe, a optat în favoarea soluţiei propuse <strong>de</strong><br />
Gerstenberg, ordonând în noaptea <strong>de</strong> 23/24 august înăbuşirea puciului, ocuparea<br />
Bucureştiului şi constituirea unui guvern condus <strong>de</strong> un general filogerman în cazul<br />
în care mareşalul Ion Antonescu nu mai era disponibil 124 . De asemenea, Hitler a<br />
120 Ifz, ZS 1130, fol. 00096; Walter Hagen, Die geheime Front, p. 310; Andreas Hillgruber, Hitler,<br />
Regele Carol şi Mareşalul Antonescu, p. 257-258; Diplomaţi germani la Bucureşti 1937-1944, p. 196.<br />
121 Andreas Hillgruber, Hitler, Regele Carol şi Mareşalul Antonescu, p. 258.<br />
122 Vezi în acest sens însemnarea <strong>din</strong> 23 august <strong>din</strong> jurnalul generalului <strong>de</strong> aviaţie Werner Kreipe:<br />
„Convorbire telefonică cu Manfred von Killinger (ministrul plenipotenţiar) şi Gerstenberg (ataşatul Luftwaffe)<br />
în Bucureşti. Amândoi închişi în clădirea Legaţiei. Killinger complet distrus, trimite salutări Führerului.<br />
Propunerea lui Gerstenberg referitoare la folosirea Stuka şi a diviziei <strong>de</strong> artilerie antiaeriană, vrea să<br />
ocupe oraşul! Convorbire telefonică cu Hitler, care aprobă propunerile lui Gerstenberg. Solicită capturarea<br />
regelui. Legătura telefonică cu Bucureşti restabilită <strong>din</strong> nou, ulterior întreruptă.” David Irving, Hitlers<br />
Krieg. Götterdämmerung 1942-1945, p. 324; BMF, RL 7 (Luftflottenkommando 4)/ 485, fol. 7-8.<br />
Bericht <strong>de</strong>r Luftflotte 4 an OKL über Verrat und Rückzug aus Rumänien vom 11.02.1945.<br />
123 Ifz, ZS 1130, fol. 00097.<br />
124 Or<strong>din</strong>ul dat <strong>de</strong> Hitler avea următorul conţinut: „Or<strong>din</strong>ul Führerului: Arestaţi imediat<br />
camarila trădătorilor; înăbuşiţi o eventuală răscoală. Formaţi un nou guvern prezidat <strong>de</strong> un general<br />
filogerman. Împuternicesc pe generalul Gerstenberg <strong>de</strong> a asigura executarea, în consens cu ministrul<br />
plenipotenţiar german. Toate forţele germane accesibile stau la dispoziţie. Comunicaţi imediat dacă<br />
dispuneţi <strong>de</strong> forţe suficiente”. 23 August 1944, vol. II, doc. nr. 690, p. 451-452; BMF, RH 19 V/36,<br />
fol. 57. KTBHgrSU, Eintragung vom 24.08.1944; KTB–OKW, Band IV, p. 805.
220<br />
Ottmar Traşcă 42<br />
subordonat toate autorităţile, eşaloanele <strong>de</strong> comandă şi trupele germane –<br />
Wehrmacht şi SS – aflate pe teritoriul României, comandamentului Grupului <strong>de</strong><br />
Armate „Ucraina <strong>de</strong> Sud” 125 .<br />
La scurt timp după ce Hitler şi OKW-ul – eronat informaţi cu privire la<br />
situaţia <strong>din</strong> Bucureşti <strong>de</strong> către generalul Gerstenberg –, au emis or<strong>din</strong>ul <strong>de</strong><br />
înăbuşire a puciului şi au precizat <strong>de</strong>taliile intervenţiei armate, în jurul orei 2<br />
generalii Hansen şi Gerstenberg însoţiţi <strong>de</strong> consilierul <strong>de</strong> legaţie Gerhard Stelzer s-au<br />
îndreptat spre Palat pentru a discuta cu primul ministru, generalul Constantin<br />
Sănătescu, şi ministrul <strong>de</strong> Externe Grigore Niculescu-Buzeşti posibilităţile <strong>de</strong><br />
retragere a trupelor germane <strong>de</strong> pe teritoriul României. După o primire „rece, dar<br />
corectă”, primul ministru le-a adus la cunoştinţă că România este nevoită să ceară<br />
armistiţiu şi a reiterat oferta <strong>de</strong> liberă trecere pentru trupele germane, în cazul în<br />
care acestea se abţineau <strong>de</strong> la orice fel <strong>de</strong> acte ostile. După o consultare telefonică<br />
cu Legaţia, Hansen şi Gerstenberg s-au <strong>de</strong>clarat <strong>de</strong> acord să transmită oferta<br />
guvernului român forurilor superioare. Întrucât ministrul <strong>de</strong> Externe Niculescu-<br />
Buzeşti s-a plâns <strong>din</strong> nou <strong>de</strong> faptul că trupele germane <strong>de</strong>schiseseră focul în zona<br />
Băneasa, generalul Gerstenberg s-a arătat dispus – cu permisiunea autorităţilor<br />
române –, să se <strong>de</strong>plaseze acolo pentru a obţine încetarea ostilităţilor. Ajuns însă în<br />
tabăra germană, Gerstenberg şi-a încălcat cuvântul <strong>de</strong> onoare, arestându-l pe<br />
colonelul român ce-l însoţea, şi a dispus efectuarea ultimelor pregătiri în ve<strong>de</strong>rea<br />
executării operaţiunii <strong>de</strong> ocupare a capitalei, ce urma să înceapă la ora 7.30 126 .<br />
Generalul Hansen, reîntors între timp în clădirea Legaţiei, a trimis în jurul orei 3 o<br />
radiogramă şefului <strong>de</strong> Stat-Major al OKW, generalul-colonel Alfred Jodl, în care a<br />
prezentat situaţia reală <strong>din</strong> Bucureşti şi a pledat insistent împotriva acţiunii<br />
proiectate, pe care, ţinând seama <strong>de</strong> raportul <strong>de</strong> forţe existent, o consi<strong>de</strong>ra lipsită <strong>de</strong><br />
perspectivă 127 . Acelaşi punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re a fost susţinut stăruitor <strong>de</strong> Hansen şi în<br />
cadrul convorbirilor telefonice avute cu generalul-colonel Jodl (în jurul orei<br />
3.30) 128 , respectiv comandamentul Grupului <strong>de</strong> Armate „Ucraina <strong>de</strong> Sud” (în jurul<br />
orei 4,05) 129 . Aşa cum era <strong>de</strong> aşteptat, eforturile <strong>de</strong>puse <strong>de</strong> Hansen în ve<strong>de</strong>rea<br />
125 23 August 1944, vol. II, doc. nr. 689, p. 449-451; KTB–OKW, Band IV, p. 805.<br />
126 Constantin Sănătescu, Jurnal, p. 166, însemnarea <strong>din</strong> 24.08.1944; Ifz, ZS 1130, fol. 00098-<br />
00099; Diplomaţi germani la Bucureşti 1937-1944, p. 196.<br />
127 „[...] Pregătirile au fost efectuate potrivit or<strong>din</strong>ului <strong>din</strong> 23.8. ora 23.45, în măsura în care<br />
acest lucru a fost posibil. În consens cu ministrul plenipotenţiar german vă anunţ totuşi că nu este<br />
vorba <strong>de</strong> puciul camarilei <strong>de</strong> palat, ci este vorba <strong>de</strong> o lovitură <strong>de</strong> stat bine pregătită, anunţată<br />
populaţiei şi trupelor prin intermediul postului <strong>de</strong> radio. Măsura beneficiază <strong>de</strong> asentimentul<br />
majorităţii populaţiei. Împotriva regelui şi pentru formarea unui nou guvern nu poate fi i<strong>de</strong>ntificat nici<br />
un general, <strong>de</strong>oarece toţi sunt cre<strong>din</strong>cioşi regelui. Au fost luate măsuri extinse <strong>de</strong> izolare împotriva<br />
tuturor serviciilor şi trupelor germane <strong>din</strong> Bucureşti. Transmiterea or<strong>din</strong>elor a <strong>de</strong>venit practic<br />
imposibilă. Raportul <strong>de</strong> forţe nu oferă momentan perspective în ve<strong>de</strong>rea unui succes militar sau<br />
politic. [...] semnat Hansen.” BMF, RL 7/485, fol. 28. Funkspruch <strong>de</strong>s Deutschen Generals b. d.<br />
Ob.Kdo d. Rum. Wehrmacht vom 24.08.1944, 02.58. Uhr.<br />
128 Ifz, ZS 1130, fol. 00099.<br />
129 BMF, RH 19 V/36, fol. 58. KTBHgrSU, Eintragung vom 24.08.1944.
43 23 August 1944. Sfârşitul „camara<strong>de</strong>riei <strong>de</strong> arme” româno-germană 221<br />
acceptării <strong>de</strong> către Berlin a ofertei guvernului român au rămas fără rezultat. Potrivit<br />
mărturiei sale, Jodl „a primit în tăcere explicaţiile mele; numai la sfârşit a spus<br />
«Voi raporta în mod corespunzător Führerului»” 130 . Hitler şi-a menţinut însă<br />
<strong>de</strong>cizia cu privire la ocuparea capitalei şi înăbuşirea puciului, ea fiind reconfirmată<br />
telefonic Grupului <strong>de</strong> Armate „Ucraina <strong>de</strong> Sud” în dimineaţa zilei <strong>de</strong> 24 august (ora 5)<br />
<strong>de</strong> către feldmareşalul Wilhelm Keitel 131 . La scurt timp după această comunicare<br />
(ora 5.10), or<strong>din</strong>ul <strong>de</strong> <strong>de</strong>clanşare al contraloviturii germane a fost transmis<br />
generalului Gerstenberg care, aflat la marginea Bucureştiului, continua să fie<br />
optimist în ceea ce priveşte şansele <strong>de</strong> reuşită ale acţiunii. Convins că „în ceea ce<br />
priveşte noul guvern român este vorba doar <strong>de</strong> o clică restrânsă care «are pantalonii<br />
plini <strong>de</strong> frică» şi că în împrejurimile Bucureştiului se află numai o per<strong>de</strong>a foarte<br />
subţire <strong>de</strong> trupe româneşti”, el a dispus la ora 7.30 începerea atacului 132 .<br />
Contramăsurile germane erau însă tardive şi nerealiste. Datorită întârzierii,<br />
pregătirii insuficiente, dar, mai ales, subevaluării grave a potenţialului părţii<br />
române şi lipsei trupelor germane cu experienţă <strong>de</strong> luptă, operaţiunea ce viza<br />
ocuparea capitalei şi înăbuşirea puciului era condamnată <strong>de</strong> la bun început la un<br />
eşec sigur. Într-a<strong>de</strong>văr, încă <strong>din</strong> primele ore ale atacului gruparea condusă <strong>de</strong><br />
generalul Gerstenberg s-a confruntat cu rezistenţă îndârjită a trupelor române –<br />
bine pregătite şi înzestrate cu armament, inclusiv cu tancuri germane Tigru –, aflate<br />
sub comanda generalului Iosif Teodorescu 133 . Astfel că după progrese iniţiale,<br />
atacul a fost oprit în scurt timp la periferia <strong>de</strong> nord a Bucureştiului. La ora 11.30<br />
generalul Gerstenberg a raportat telefonic comandamentului Grupului <strong>de</strong> Armate<br />
„Ucraina <strong>de</strong> Sud” „rezistenţa este foarte îndârjită şi nu se poate pătrun<strong>de</strong> în oraş”,<br />
solicitând trimiterea a noi forţe şi sprijinul sporit al aviaţiei 134 . Luftwaffe executase<br />
<strong>de</strong>ja în jurul orei 11 un atac asupra a 150 <strong>de</strong> puncte <strong>din</strong> capitală, dar efectele<br />
acestuia au fost contrare aşteptărilor oficialităţilor germane. Comparativ cu<br />
pagubele provocate <strong>de</strong> aviaţia aliată în perioada aprilie-august 1944,<br />
bombardamentul executat <strong>de</strong> Luftwaffe – chiar dacă a lovit obiective importante<br />
precum Palatul regal sau clădirea Preşe<strong>din</strong>ţiei Consiliului <strong>de</strong> miniştri – nu a<br />
provocat daune materiale sau umane semnificative, dar <strong>din</strong> punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re politic<br />
a constituit o gravă eroare, întrucât a accentuat sentimentele antigermane ale<br />
opiniei publice şi a oferit autorităţilor române pretextul pentru a <strong>de</strong>clara război<br />
Reichului la 25 august 1944 135 .<br />
130 Ifz, ZS 1130, fol. 00100.<br />
131 BMF, RH 19 V/36, fol. 58-59. KTBHgrSU, Eintragung vom 24.08.1944.<br />
132 Ibi<strong>de</strong>m, fol. 59.<br />
133 BMF, RL 7/485, fol. 12-13; KTB–OKW, Band IV, p. 806; Andreas Hillgruber, Hitler,<br />
Regele Carol şi Mareşalul Antonescu, p. 260.<br />
134 BMF, RH 19 V/36, fol. 59. KTBHgrSU, Eintragung vom 24.08.1944; KTB–OKW, Band<br />
IV, p. 807.<br />
135 KTB–OKW, Band IV, p. 806-808; Andreas Hillgruber, Hitler, Regele Carol şi Mareşalul<br />
Antonescu, p. 260-261; Walter Hagen, Die geheime Front, p. 312; Diplomaţi germani la Bucureşti<br />
1937-1944, p. 196.
222<br />
Ottmar Traşcă 44<br />
În tot cursul zilei <strong>de</strong> 24 august s-au dat lupte grele, situaţia grupării<br />
Gerstenberg înrăutăţindu-se constant ca urmare a concentrării <strong>de</strong> către partea<br />
română în jurul capitalei a noi efective, dotate cu blindate. Este a<strong>de</strong>vărat că în<br />
primele ore ale zilei <strong>de</strong> 25 august gruparea <strong>de</strong> luptă condusă <strong>de</strong> Gerstenberg a reuşit<br />
să străpungă liniile <strong>de</strong>fensive româneşti şi să câştige teren, dar ofensiva a fost<br />
oprită <strong>de</strong>finitiv la nord <strong>de</strong> Arcul <strong>de</strong> Triumf. În aceste condiţii, inclusiv Gerstenberg<br />
a fost nevoit să admită faptul că, în lipsa trupelor experimentate şi a armamentului<br />
greu, şansele <strong>de</strong> succes ale ofensivei erau practic nule: „Situaţia în Bucureşti foarte<br />
gravă. Ne aflăm cu forţe insuficiente la periferia <strong>de</strong> nord a Bucureştiului, în dreptul<br />
aeroportului Băneasa (3 km sud-est <strong>de</strong> Mogoşoaia) şi la marginea <strong>de</strong> nord a<br />
aeroportului Otopeni. [...] Atacul în ve<strong>de</strong>rea ocupării oraşului şi executării<br />
or<strong>din</strong>ului Führerului nu poate fi adus la în<strong>de</strong>plinire fără alocarea <strong>de</strong> arme grele şi<br />
aducerea la aeroportul Otopeni a unor trupe combatante, cu experienţă <strong>de</strong> front.” 136<br />
În consecinţă, OKW a <strong>de</strong>cis întărirea pe calea aerului a grupării Gerstenberg cu<br />
trupe <strong>de</strong> paraşutişti (batalionul 1 paraşutişti <strong>din</strong> cadrul celebrei divizii<br />
„Bran<strong>de</strong>nburg”) şi <strong>de</strong> infanterie în ve<strong>de</strong>rea resuscitării atacului, însă nici aceste<br />
unităţi experimentate nu au fost în măsură să restabilească situaţia 137 . Mai mult, în<br />
cursul aceleiaşi zile unităţile militare germane aflate în capitală au fost încercuite<br />
<strong>de</strong> către două grupări <strong>de</strong> luptă româneşti comandate <strong>de</strong> generalii Iosif Teodorescu<br />
şi Gheorghe Rozin, iar în 26 august trupele române au ocupat şi regiunea<br />
petroliferă Ploieşti, apărată <strong>de</strong> slabe unităţi germane, a căror rezistenţă a fost<br />
anihilată <strong>de</strong>finitiv până la 29 august 138 . Astfel că în momentul intrării în capitală a<br />
trupelor sovietice, rezistenţa germană fusese complet eliminată. În cursul luptelor<br />
<strong>de</strong>sfăşurate pentru Bucureşti, dar şi în alte zone ale ţării, trupele române au capturat<br />
aproximativ 56.500 <strong>de</strong> prizonieri germani, <strong>din</strong>tre care cea mai mare parte au fost<br />
predaţi în perioada 3 septembrie-5 octombrie autorităţilor militare sovietice 139 .<br />
Aceeaşi soartă a fost împărtăşită inclusiv <strong>de</strong> majoritatea reprezentanţilor politici şi<br />
militari ai Reichului acreditaţi în capitala României, excepţia constituind-o doar<br />
ministrul plenipotenţiar Manfred von Killinger, care în dorinţa <strong>de</strong> a evita cu orice<br />
preţ captivitatea sovietică s-a sinucis împreună cu secretara sa în clădirea Legaţiei<br />
la data <strong>de</strong> 2 septembrie 1944 140 .<br />
136 BMF, RW 5/470. Funkspruch Generalleutnants Gerstenberg vom 25.08.1944 2.30 Uhr an<br />
OKW/WFSt.<br />
137 KTB–OKW, Band IV, p. 806-807; Klaus Schönherr, Luptele Wehrmachtului în România<br />
1944, p. 140-142.<br />
138 KTB–OKW, Band IV, p. 807; Klaus Schönherr, Luptele Wehrmachtului în România 1944,<br />
p. 142-151; Andreas Hillgruber, Hitler, Regele Carol şi Mareşalul Antonescu, p. 261.<br />
139 Aurică Simion, Preliminarii politico-diplomatice, p. 485. În perioada amintită au fost<br />
predaţi autorităţilor sovietice un număr <strong>de</strong> 36.433 prizonieri germani, <strong>din</strong>tre care 9 generali, 1.215<br />
ofiţeri, 4.244 subofiţeri şi 30.965 trupă. Cf. Alesandru Duţu, Între Wehrmacht şi Armata Roşie,<br />
p. 247.<br />
140 Ifz, ZS 1130, fol. 00101-00102; Diplomaţi germani la Bucureşti 1937-1944, p. 197-203;<br />
Andreas Hillgruber, Hitler, Regele Carol şi Mareşalul Antonescu, p. 266.
45 23 August 1944. Sfârşitul „camara<strong>de</strong>riei <strong>de</strong> arme” româno-germană 223<br />
Lovitura <strong>de</strong> stat <strong>din</strong> 23 august şi <strong>de</strong>sprin<strong>de</strong>rea României <strong>din</strong> alianţa cu cel<br />
<strong>de</strong>-al III-lea Reich au accelerat <strong>de</strong>znodământul ostilităţilor pe flancul sudic al<br />
frontului <strong>de</strong> est, situaţia Grupului <strong>de</strong> Armate „Ucraina <strong>de</strong> Sud” <strong>de</strong>venind în scurt<br />
timp catastrofală. Ca urmare a faptului că Armata română a dat curs fără ezitare<br />
proclamaţiei regale – ce preve<strong>de</strong>a încetarea focului pe frontul <strong>de</strong> est –, părăsindu-şi<br />
în consecinţă poziţiile 141 , numeroase unităţi germane au fost în scurt timp<br />
încercuite, capturate sau distruse <strong>de</strong> către forţele Armatei Roşii. Astfel, în 24 august<br />
armatele sovietice aparţinând Fronturilor 2 şi 3 ucrainene au făcut joncţiunea în<br />
localitatea Leova, încercuind 5 comandamente generale şi 16 divizii ale Armatei a<br />
6-a Germane, care au fost capturate sau nimicite 142 . Cauzele acestei înfrângeri <strong>de</strong><br />
proporţii nu pot fi atribuite exclusiv loviturii <strong>de</strong> stat <strong>de</strong> la 23 august şi ieşirii<br />
României <strong>de</strong> război –, aşa cum au încercat să explice în bună măsură foştii<br />
comandanţi militari germani, implicaţi la acea dată mai mult sau mai puţin în<br />
evenimentele <strong>de</strong> pe teatrul <strong>de</strong> operaţiuni <strong>din</strong> România. O responsabilitate cel puţin<br />
la fel <strong>de</strong> mare revine şi măsurilor eronate şi tardive luate <strong>de</strong> forurile <strong>de</strong>cizionale ale<br />
Reichului. În acest sens, cre<strong>de</strong>m că este suficient să menţionăm slăbirea<br />
potenţialului <strong>de</strong> luptă al Grupului <strong>de</strong> Armate „Ucraina <strong>de</strong> Sud” în ajunul <strong>de</strong>clanşării<br />
ofensivei sovietice, prin transferarea aproape în totalitate în alte sectoare <strong>de</strong> front a<br />
diviziilor sale blindate, eşecul serviciilor <strong>de</strong> informaţii germane în aflarea<br />
planurilor ce vizau în<strong>de</strong>părtarea <strong>de</strong> la putere a mareşalului Ion Antonescu, erorile<br />
comise <strong>de</strong> comandamentul Grupului <strong>de</strong> Armate „Ucraina <strong>de</strong> Sud” în conducerea<br />
operaţiunilor militare şi, nu în ultimul rând, subevaluarea consecinţelor şi<br />
sprijinului <strong>de</strong> care s-a bucurat <strong>din</strong> partea opiniei publice, a clasei politice şi a<br />
Armatei, actul realizat <strong>de</strong> regele Mihai.<br />
Pentru cel <strong>de</strong>-al III-lea Reich consecinţele <strong>din</strong> punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re politic,<br />
economic şi militar ale <strong>de</strong>fecţiunii României au fost <strong>de</strong>zastruoase. Din punct <strong>de</strong><br />
ve<strong>de</strong>re politic, actul <strong>de</strong> la 23 august a însemnat pentru Berlin pier<strong>de</strong>rea unui aliat şi<br />
câştigarea unui nou inamic. În plus, pasul făcut <strong>de</strong> România a influenţat<br />
consi<strong>de</strong>rabil atitu<strong>din</strong>ea celorlalţi aliaţi/sateliţi ai Germaniei, respectiv Bulgaria,<br />
Ungaria, Finlanda şi Slovacia. Din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re economic, pier<strong>de</strong>rea regiunii<br />
petrolifere <strong>de</strong> la Ploieşti a dus la scă<strong>de</strong>rea dramatică a cantităţilor <strong>de</strong> carburanţi<br />
141 „În urma trădării României la 23.8., Armatele 3 şi 4 române împreună cu unităţile<br />
subordonate au ieşit <strong>din</strong> dispozitiv. Masa trupelor române şi-a părăsit poziţiile şi se află parţial în<br />
retragere ordonată, parţial în retragere haotică spre sud şi sud-vest”. Die geheimen Tagesberichte <strong>de</strong>r<br />
<strong>de</strong>utschen Wehrmachtführung, Band 10, p. 472. Tagesmeldungen vom 24.08.1944.<br />
142 „După adunarea tuturor elementelor dispersate următoarele comandamente <strong>de</strong> Corp <strong>de</strong><br />
Armată şi divizii trebuie consi<strong>de</strong>rate distruse: Gen. Kdo. IV., VII., XXX., XXXIV., LII., A.K.; 9., 62.,<br />
79., 106., 161., 257., 258., 282., 294., 302., 306., 320., 335., 370., 376., 384. I. Div.”. BMF, RH 19<br />
V/98, fol. 23. Fernschreiben <strong>de</strong>r Heeresgruppe Südukraine an OKH/Gen. St. d. Heeres, I a Nr.<br />
3648/g.Kdos. vom 22.09.1944, gez. v. Grolmann; RW 4/845. Zustand <strong>de</strong>r Divisionen Heeresgruppe<br />
Südukraine nach Wochenmeldung. Stand: 04.09.1944; Hans Kissel, Die Katastrophe in Rumänien<br />
1944, p. 125 şi următoarele; Klaus Schönherr, Luptele Wehrmachtului în România 1944, p. 161-172;<br />
Andreas Hillgruber, Hitler, Regele Carol şi Mareşalul Antonescu, p. 263.
224<br />
Ottmar Traşcă 46<br />
necesari maşinii <strong>de</strong> război germane. Astfel, potrivit unui raport înaintat OKW-ului<br />
în 13 octombrie 1944, după pier<strong>de</strong>rea regiunii petrolifere producţia <strong>de</strong> carburant<br />
comparativ cu luna aprilie 1944 – ultima lună „normală” înaintea începerii<br />
bombardamentelor aviaţiei aliate – scăzuse cu 95% la cherosen, 61% la benzină şi<br />
40% la motorină! 143 În fine, pier<strong>de</strong>rile militare înregistrate <strong>de</strong> Grupul <strong>de</strong> Armate<br />
„Ucraina <strong>de</strong> Sud” au constituit un handicap major pentru potenţialul militar al<br />
Reichului. Astfel, în intervalul <strong>de</strong> timp 01.01-31.12.1944, Armata <strong>de</strong> Uscat<br />
germană (inclusiv Waffen SS) a suferit pier<strong>de</strong>ri cifrate la 88 divizii, numărul celor<br />
nou înfiinţate sau reconstituite fiind evaluat la 110 144 . Prin urmare, la o sumară<br />
estimare putem constata că aproximativ 1/5 <strong>din</strong> totalul pier<strong>de</strong>rilor militare germane<br />
în 1944 s-a datorat catastrofei Grupului <strong>de</strong> Armate „Ucraina <strong>de</strong> Sud în România”.<br />
La acestea trebuie adăugat faptul că poziţiile germane în Balcani au fost spulberate,<br />
obligând OKW-ul să ia <strong>de</strong>cizia retragerii trupelor germane <strong>din</strong> Bulgaria, Grecia şi<br />
Iugoslavia. Toate aceste fapte îl confirmă <strong>de</strong>plin pe eminentul analist militar al<br />
celui <strong>de</strong>-al Doilea Război Mondial, B.H. Lid<strong>de</strong>ll Hart, care a spus că înfrângerea<br />
Wehrmachtului în România a reprezentat un al doilea Stalingrad 145 . De altfel, în<br />
cursul unei convorbiri ulterioare <strong>din</strong>tre Hitler şi Ante Pavelic (18 septembrie 1944),<br />
însuşi Führerul avea să nominalizeze trei crize majore, cărora Wehrmachtul fusese<br />
nevoit să le facă faţă în cursul anului 1944: <strong>de</strong>barcarea <strong>din</strong> Normandia, prăbuşirea<br />
Grupului <strong>de</strong> Armate „Centru” şi, nu în ultimul rând, „trădarea României” <strong>de</strong> la<br />
23 august 1944 146 .<br />
143 BMF, RW 19 (OKW/Wehrwirtschafts – und Rüstungsamt)/3168. Beitrag zum Monatsbericht<br />
vom 13.10.1944.<br />
144 Ibi<strong>de</strong>m, RH 2/1387. Verluste und Zugänge von Division Verbän<strong>de</strong>n vom 01.01-31.12.1944.<br />
145 B. H. Lid<strong>de</strong>ll Hart, History of the Second World War, London, 1971, p. 585.<br />
146 Staatsmänner und Diplomaten bei Hitler, Andreas Hillgruber (Hrsg.), Band II, Frankfurt<br />
am Main, 1970, p. 511.
UN ORAŞ ÎN TRANZIŢIE.<br />
NEGOCIERILE DINTRE FRONTUL NAŢIONAL DEMOCRAT<br />
ŞI UNIUNEA DEMOCRATĂ ROMÂNĂ DIN CLUJ<br />
(NOIEMBRIE 1944–MARTIE 1945)<br />
Virgiliu Ţârău<br />
Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca<br />
La 10 <strong>de</strong>cembrie 1944, într-o scrisoare adresată unei corespon<strong>de</strong>nte <strong>din</strong><br />
Bucureşti – păstrată în copie <strong>de</strong> Biroul <strong>de</strong> Cenzură Cluj-Turda 1 –, Teofil Vescan<br />
Jr., marcant membru al Partidului Comunist aflat la Cluj, regreta sentimental că nu<br />
poate fi alături <strong>de</strong> „Ica sa iubită” implicat fiind în ample <strong>de</strong>zbateri şi discuţii<br />
politice şi administrative, care îl obligau să rămână în localitate. Având un tată fost<br />
prefect <strong>de</strong> Cluj, până la începutul lunii <strong>de</strong>cembrie, li<strong>de</strong>r al organizaţiei locale a<br />
Frontului Naţional Democrat (în continuare FND), <strong>de</strong>venit mai apoi co-preşe<strong>din</strong>te<br />
al Comitetului Consultativ FND <strong>din</strong> Nordul Ar<strong>de</strong>alului, tânărul Vescan era implicat<br />
şi responsabil pentru organizarea politică a acestei regiuni în raport <strong>de</strong> planurile şi<br />
proiectele autorităţilor comuniste <strong>de</strong> la Bucureşti şi Moscova. În fapt, el se afla în<br />
centrul unei dispute politice, ca reprezentant al Partidului Comunist, cu<br />
reprezentanţii Uniunii Democrate Române (în continuare UDR), organizaţie a<br />
românilor <strong>din</strong> Cluj, înfiinţată la 17 noiembrie 1944, la scurt timp după instaurarea<br />
administraţiei sovietice în această parte <strong>de</strong> ţară.<br />
Istoria acestor tratative face obiectul <strong>de</strong>mersului <strong>de</strong> faţă, restitutiv documentar,<br />
în esenţa sa. Documentele selectate şi publicate în anexă le-am i<strong>de</strong>ntificat în fondul<br />
personal Emil Haţieganu, aflat în păstrare la Arhivele Naţionale Istorice Centrale,<br />
Bucureşti, în urmă cu câţiva ani. Fireşte, <strong>din</strong> raţiuni <strong>de</strong> spaţiu, am ales să publicăm<br />
cu acest prilej doar câteva <strong>din</strong>tre cele 65 <strong>de</strong> dactilograme păstrate în Dosarul nr. 46<br />
<strong>din</strong> fondul mai sus amintit. Cu toate că am încercat să i<strong>de</strong>ntificăm modul în care<br />
acestea au ajuns la Emil Haţieganu, datele sau referinţele la acest lucru s-au dovedit<br />
imposibil <strong>de</strong> găsit. Din analiza textelor, cel mai probabil, ele au ajuns la li<strong>de</strong>rul<br />
românilor transilvăneni imediat după eliberarea sa <strong>din</strong> captivitatea maghiară 2 , la<br />
1 Arhivele Naţionale, Direcţia Ju<strong>de</strong>ţeană Cluj (în continuare ANDJC), Fond Biroul <strong>de</strong> Cenzură<br />
Cluj-Turda, dosar nr. 4, f. 16<br />
2 Deşi trecuse <strong>din</strong> Ar<strong>de</strong>alul <strong>de</strong> nord, ocupat, în România, la 16 august 1944, Emil Haţieganu s-a<br />
întors la 1 septembrie la Cluj, fiind arestat la trecerea frontierei peste Feleac. Perioada <strong>de</strong> <strong>de</strong>tenţie în<br />
Ungaria a luat sfârşit la finele lunii aprilie 1945. Vezi Aurel Socol, Furtună asupra Ar<strong>de</strong>alului,<br />
Biblioteca Tribuna, 1991, p. 86-88, 100.<br />
„<strong>Anuarul</strong> <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> «G. Bariţ» <strong>din</strong> Cluj-Napoca”, tom. XLV, 2006, p. 225–260
226<br />
Virgiliu Ţârău 2<br />
sfârşitul lunii aprilie 1945, fiindu-i transmise <strong>de</strong> unul <strong>din</strong>tre cei doi apropiaţi ai săi,<br />
care au ocupat funcţia <strong>de</strong> secretar general, respectiv secretar al UDR-ului,<br />
Gheorghe V. Giurgiu şi Gheorghe Ropan. Primul a fost colaboratorul său apropiat<br />
la ziarul „Tribuna Ar<strong>de</strong>alului” 3 , iar cel <strong>de</strong> al doilea a fost însărcinat cu redactarea<br />
proceselor verbale ale UDR. În fapt, toate documentele predate lui Haţieganu au<br />
fost cele elaborate sub formă <strong>de</strong> procese verbale <strong>de</strong> către Gheorghe Ropan. Ele fac<br />
referire la discuţiile purtate în cadrul organismelor <strong>de</strong> conducere ale Uniunii<br />
Democrate Române <strong>din</strong> Ar<strong>de</strong>alul eliberat – <strong>de</strong>numită <strong>din</strong> 6 <strong>de</strong>cembrie, <strong>din</strong> raţiuni<br />
strategice, UDR <strong>din</strong> teritoriile eliberate, organizaţia locală Cluj 4 – <strong>de</strong> la fondarea sa,<br />
la 17 noiembrie 1944, şi până la autodizolvare, în 15 martie 1945.<br />
Izvoarele istorice în discuţie <strong>de</strong>schid noi perspective pentru cunoaşterea<br />
evoluţiilor politice <strong>din</strong> toamna anului 1944 în nordul Transilvaniei. Elaborate într-o<br />
perioadă specială – aceea a administraţiei militare sovietice asupra acestei regiuni –,<br />
ele discută materializarea locală a proiectelor politice imaginate <strong>de</strong> comunişti<br />
conducătorii <strong>de</strong> la Moscova, Bucureşti sau Cluj, fiind extrem <strong>de</strong> ilustrative pentru<br />
forma şi substanţa negocierii cu li<strong>de</strong>rii comunităţii locale <strong>din</strong> Cluj. În fapt,<br />
documentele selectate <strong>de</strong> noi se referă la felul în care s-a organizat UDR, ca<br />
organizaţie politică reprezentativă pentru comunitatea românească <strong>din</strong> Cluj, cum a<br />
<strong>de</strong>venit ea obiectul unor încercări <strong>de</strong> integrare în organizaţia locală a FND, trecând<br />
prin diferite run<strong>de</strong> <strong>de</strong> negocieri, pe parcursul cărora UDR a încercat să nu cadă în<br />
capcanele întinse politic <strong>de</strong> reprezentanţii Partidului Comunist, asumându-şi o<br />
misiune exclusiv consultativă în plan administrativ. Ele pot fi sugestive pentru<br />
cunoaşterea reacţiilor li<strong>de</strong>rilor comunităţii româneşti, a problemelor cu care se<br />
confrunta oraşul în tranziţia <strong>de</strong> la starea <strong>de</strong> război la cea <strong>de</strong> pace, şi nu în ultimul<br />
rând pentru felul în care s-au preliminat strategiile politice ale forţelor <strong>de</strong> stânga,<br />
respectiv ale celor istorice în această perioadă.<br />
Situaţia politică şi administrativă a Transilvaniei <strong>din</strong> toamna anului 1944 şi<br />
până în primăvara anului 1945 a fost un subiect în aparenţă mult discutat în<br />
istoriografia românească <strong>de</strong> după 1989. Discuţia istoriografică <strong>de</strong>butează odată cu<br />
publicarea, în 1983, a studiului realizat <strong>de</strong> Ioan Silviu Nistor în care este analizată<br />
activitatea sau mai ales lipsa acesteia, <strong>din</strong> raţiuni care au ţinut <strong>de</strong> planurile sovietice 5<br />
3 Apare la Cluj la 15 septembrie 1940 şi funcţionează cu mici întreruperi până în ianuarie<br />
1945, având şase ediţii pe săptămână şi subtitlul „Organ <strong>de</strong> afirmare a Românilor <strong>din</strong> Ungaria”.<br />
Editor-responsabil al ziarului era Emil Haţieganu, iar redactor-responsabil a fost Gh. V. Giurgiu <strong>de</strong> la<br />
începutul apariţiei ziarului şi până la numărul 1063/17 iunie 1944, când i-a urmat în funcţie Vasile<br />
Vartolomei. Odată cu numărul 1145 <strong>din</strong> 19 octombrie 1944 pe manşeta ziarului mai apare doar<br />
numele directorului, Emil Haţieganu, iar cu nr. 1166/17 <strong>din</strong> 17 noiembrie reapare şi numele primredactorului<br />
Gh. V. Giurgiu, revenit după eliberarea Clujului.<br />
4 Arhivele Naţionale Istorice Centrale Bucureşti (în continuare ANICB), Fond personal Emil<br />
Haţieganu, dosar nr. 46, f. 14.<br />
5 O bogată literatură publicată în ultimii ani, cu un caracter prepon<strong>de</strong>rent documentar şi<br />
provenind <strong>din</strong> arhivele <strong>din</strong> Rusia, a luat în discuţie felul în care sovieticii şi-au proiectat atitu<strong>din</strong>ile şi<br />
planurile cu privire la Transilvania. Dintre scrierile istorice relevante amintim: T.M. Islamov<br />
(redactor responsabil), Transilvanskii vopros. Venghero-rumânskii teritorialnîi spor i SSSR 1940-<br />
1946. Documentî, Moscova, 2000; G.P. Muraşko (red. responsabil), Vostocinaia Evropa v<br />
Dokumentah rosiiskih arhivov 1944-1953gg, tom I, 1944-1948, Moscova, 1997.
3 Negocierile <strong>din</strong>tre Frontul Naţional Democrat şi Uniunea Democrată Română <strong>din</strong> Cluj 227<br />
– Comisariatului pentru administrarea Transilvaniei eliberate 6 , organism creat prin<br />
legea 487 <strong>din</strong> 10 octombrie 1944 <strong>de</strong> autorităţile <strong>de</strong> la Bucureşti, ca să administreze<br />
această parte <strong>din</strong> România. Fireşte, după 1990, atât în istoriografia română, cât şi în<br />
cea maghiară problematica a fost intens <strong>de</strong>zbătută, fiind focalizate mai ales formele<br />
în care situaţia <strong>din</strong> Transilvania a fost folosită pentru a înlesni instaurarea regimului<br />
comunist în România 7 . Fie că a fost vorba <strong>de</strong> abordări monografice, fie <strong>de</strong> articole<br />
sau studii speciale, problematica pe care o discutăm aici a făcut foarte rar şi<br />
inconsistent obiectul reconstituirilor şi analizelor istorice 8 .<br />
Tocmai <strong>de</strong> aceea am ales să publicăm, într-o formă apropiată <strong>de</strong> textele<br />
originale (corectând tacit greşelile <strong>de</strong> dactilografie şi unele forme lexicale<br />
învechite), o parte <strong>din</strong>tre documentele amintite, cu speranţa că astfel un episod,<br />
aparent uitat, dar plin <strong>de</strong> semnificaţii, va fi readus în atenţia contemporanilor.<br />
Documentele aruncă o lumină nouă asupra unei perioa<strong>de</strong> tulburi, pe care un oraş şi<br />
o comunitate, ce tranzitau <strong>de</strong> la starea <strong>de</strong> război la cea <strong>de</strong> pace, le-au înregistrat la<br />
nivelul <strong>de</strong>zbaterii publice. Ele lămuresc una <strong>din</strong>tre problemele importante <strong>din</strong><br />
perspectivă istoriografică, respectiv aceea a creării în nordul Transilvaniei a unor<br />
structuri guvernamentale paralele faţă <strong>de</strong> cele ale statului român în perioada<br />
noiembrie 1944-martie 1945, structuri <strong>din</strong> care ar fi făcut parte şi Uniunea<br />
Democrată Română 9 . În fapt, reprezentanţii români ai acestei organizaţii au evitat,<br />
pe toată perioada funcţionării lor, să participe la activitatea vreunui for <strong>de</strong><br />
reprezentare politică alături <strong>de</strong> FND. Toate propunerile comuniştilor, fie că au<br />
venit <strong>de</strong> la Teofil Vescan, fie <strong>de</strong> la Miklos Goldberger sau Jakab Alexandru,<br />
potrivit cărora colaborarea în plan administrativ – la care UDR acceptase să<br />
participe la nivelul oraşului Cluj – să <strong>de</strong>vină una politică în cadrul unui Consiliu<br />
Dirigent sau Comitet Executiv, au fost respinse public <strong>de</strong> către purtătorii <strong>de</strong> cuvânt<br />
ai românilor <strong>din</strong> această regiune. Documentele publicate în anexă arată tocmai cum<br />
şi în ce fel au rezistat li<strong>de</strong>rii UDR repetatelor propuneri comuniste <strong>de</strong> a constitui un<br />
6 Aut. cit., Constituirea şi activitatea Comisariatului pentru administrarea Transilvaniei<br />
eliberate (octombrie 1944-martie 1945, în „<strong>Anuarul</strong> <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> şi Arheologie”, Cluj-Napoca,<br />
XXVI, 1983-1984, 26, p. 491-498.<br />
7 Vezi realizări <strong>de</strong> tip monografic la Marcela Sălăgean, Administraţia sovietică în Nordul<br />
Transilvaniei, noiembrie 1944-martie 1945, Cluj-Napoca, 2002; Florin Constantiniu, PCR, Pătrăşcanu<br />
şi Transilvania 1945-1946, Bucureşti, 2001; Petre Ţurlea, Transilvania <strong>de</strong> Nord-Est, 1944-1952,<br />
Bucureşti, 2005; în istoriografia maghiară au publicat cercetări similare Fülop Mihály, Vincze Gabor,<br />
Nagy Mihaly Zoltan şi Lipcsey Ildiko.<br />
8 Comentarii parţiale şi lipsite <strong>de</strong> consistenţă sunt <strong>de</strong> găsit în majoritatea lucrărilor <strong>de</strong>dicate<br />
perioa<strong>de</strong>i, situaţia locală, implicit constituirea şi funcţionarea UDR, apărând într-o singură prezentare,<br />
cea realizată <strong>de</strong> Ioan Lăcustă (Cluj, noiembrie 1944-martie 1945. Uniunea Democrată Română face<br />
opoziţie comuniştilor, în „Magazin Istoric”, nr. 12, 1995, p. 13-17).<br />
9 Mai cu seamă în ultimii ani au apărut astfel <strong>de</strong> interpretări în istoriografia maghiară, ele<br />
acreditând chiar i<strong>de</strong>ea că a funcţionat un „guvern provizoriu <strong>de</strong> coaliţie” la Cluj, începând <strong>din</strong><br />
<strong>de</strong>cembrie 1944, sub numele <strong>de</strong> Comitet Central Consultativ pentru Nordul Ar<strong>de</strong>alului. Vezi, spre<br />
exemplu, Nagy, Zoltán Mihály, in, Kolozsvár az észak-erdélyi szovjet katonai közigazgatás idoszakában.<br />
Kolozsvár 1000 éve, Cluj Napoca, 2001, p. 314; Lipcsey, Ildikó, Észak-Erdély szovjet katonai<br />
közigazgatás alatt. 1944, November 15 - 1945, Mácius 13, în „História”, nr. 4-5, 1989.
228<br />
Virgiliu Ţârău 4<br />
atare organism politic, care ar fi conferit reprezentativitate proiectelor FND <strong>din</strong><br />
regiune. Ca urmare, doar această ultimă structură politică, o coaliţie creată şi<br />
dominată <strong>de</strong> reprezentanţii Partidului Comunist, a funcţionat la acest nivel, însă nu<br />
<strong>din</strong> <strong>de</strong>cembrie 1944, ci <strong>din</strong> februarie 1945, atunci când în cadrul unei conferinţe a<br />
prefecţilor numiţi <strong>de</strong> autorităţile sovietice în cele 11 ju<strong>de</strong>ţe <strong>din</strong> regiune, s-a propus<br />
formarea <strong>de</strong> structuri instituţionale care să facă posibilă o coordonare regională 10 .<br />
Ne referim la originarul Comitet Democrat <strong>din</strong> Ar<strong>de</strong>alul <strong>de</strong> Nord, creat la<br />
21 octombrie 1944, în urma semnării platformei comune <strong>de</strong> către reprezentanţii<br />
organizaţiei regionale Cluj a PCR (Pál Veress, Lajos Jordaky şi Alexandru Jakab)<br />
şi cei ai PSD (Victor Pocol, Al. Wolff, Francisc Bru<strong>de</strong>r). La această platformă au<br />
a<strong>de</strong>rat la scurt timp, Frontul Plugarilor, Blocul intelectualilor <strong>de</strong>mocraţi români,<br />
MADOSz, Sindicatele Unite şi Gruparea evreiască antifascistă, iar la începutul lui<br />
noiembrie au fost integrate şi organizaţiile <strong>de</strong> front popular create <strong>de</strong> comunişti,<br />
Apărarea Patriotică şi Uniunea Patrioţilor. În luna <strong>de</strong>cembrie, în urma tratativelor<br />
duse cu Uniunea Democrată <strong>din</strong> Cluj, acest Comitet, a acceptat aparent să<br />
recunoască „fără echivoc” suveranitatea României asupra Transilvaniei <strong>de</strong> Nord 11 .<br />
Integrarea UDR în structurile imaginate <strong>de</strong> FND nu s-a efectuat, până la urmă,<br />
datorită poziţiei duplicitare a li<strong>de</strong>rilor comunişti locali, care cu prilejul run<strong>de</strong>lor <strong>de</strong><br />
negocieri – noiembrie şi <strong>de</strong>cembrie 1944, ianuarie şi martie 1945 – au impus<br />
condiţii <strong>de</strong> neacceptat pentru exponenţii populaţiei româneşti <strong>din</strong> Cluj. În fapt, aşa<br />
cum arată documentele, trei au fost problemele principale care au grevat asupra<br />
înţelegerii <strong>din</strong>tre cele două tabere. Prima a fost cea a impredictibilităţii politicii<br />
duse <strong>de</strong> către FND local, care în permanenţă, <strong>din</strong>colo <strong>de</strong> termenii înţelegerilor<br />
convenite, inventa noi soluţii <strong>de</strong> administrare politică a problemelor regiunii. În<br />
principal, li<strong>de</strong>rii FND s-au aflat în căutarea unor pârghii politice prin care să<br />
transforme UDR într-o rotiţă în mecanismul FND, aşa cum erau şi celelalte<br />
organizaţii, tovarăşe <strong>de</strong> drum, create doar cu scopul <strong>de</strong> a conferi legitimitate socială<br />
şi simbolică acestei coaliţii dominate <strong>de</strong> către comunişti. Cum FND s-a perceput a<br />
fi o formaţiune politică în sine, şi nu o soluţie conjucturală, apărută pentru<br />
rezolvarea tranziţiei, românii reprezentaţi în UDR – organizaţi iniţial pe profesii,<br />
semn al păstrării ultimei formule <strong>de</strong> agregare politică, specifică regimului lui<br />
Carol II, dar şi ca expresie pragmatică a unei nevoi <strong>de</strong> reprezentare politică în lipsa<br />
funcţionării parti<strong>de</strong>lor politice tradiţionale –, au refuzat să tră<strong>de</strong>ze interesele<br />
politice ale comunităţii pe care o reprezentau într-o epocă <strong>de</strong> tranziţie nu doar <strong>de</strong> la<br />
război la pace, ci şi <strong>de</strong> la un stat la altul.<br />
A doua mare problemă survenită în cursul negocierilor se lega <strong>de</strong> modul în<br />
care FND a înţeles să se pronunţe asupra recunoaşterii suveranităţii statului român<br />
asupra Transilvaniei <strong>de</strong> Nord. Laconici, lipsiţi <strong>de</strong> fermitate şi asertivitate în<br />
10 Vezi, mai pe larg, discuţia în Virgiliu Ţârău, Problema naţională în politica Partidului<br />
Comunist Român în anii 1944-1946. Consi<strong>de</strong>raţii preliminare, în „<strong>Anuarul</strong> <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong><br />
Cluj-Napoca”, XXXVI, 1997, p. 223-239.<br />
11 Comunicatul UDR, Plugarii, Cluj, 28 <strong>de</strong>cembrie 1944.
5 Negocierile <strong>din</strong>tre Frontul Naţional Democrat şi Uniunea Democrată Română <strong>din</strong> Cluj 229<br />
comunicatele publice pe această temă, atingând punctul culminant atunci când au<br />
condiţionat recunoaşterea apartenenţei regiunii la România <strong>de</strong> cedarea guvernului<br />
către coaliţia politică pe care o reprezentau, li<strong>de</strong>rii comunişti ai FND au avut a se<br />
confrunta cu solicitări repetate <strong>din</strong> partea UDR asupra acestei probleme. În fapt,<br />
<strong>din</strong> conţinutul negocierilor se poate observa dublul limbaj sau, mai bine zis, dublul<br />
standard pe care comuniştii l-au folosit în această direcţie. Or, tocmai acest lucru i-a<br />
făcut pe li<strong>de</strong>rii UDR să perceapă FND local ca exponentul unor interese politice<br />
care urmăreau menţinerea stării <strong>de</strong> provizorat în regiune, o stare care nu era <strong>de</strong><br />
natură să asigure suveranitatea statului român asupra acesteia. Nu în ultimul rând,<br />
dificultăţi au fost înregistrate în ceea ce priveşte felul în care erau luate hotărârile<br />
administrative la nivel local, modul în care acestea se transpuneau în practică şi ce,<br />
efecte aveau asupra comunităţii româneşti. Cazul ziarului „Tribuna Ar<strong>de</strong>alului”<br />
este semnificativ în acest sens.<br />
Insuccesul negocierilor cu UDR a generat un interesant dans al <strong>de</strong>numirilor<br />
organismului <strong>de</strong> reprezentare politică al FND: numit iniţial Delegaţie permanentă,<br />
iar <strong>din</strong> <strong>de</strong>cembrie Consiliul Central Suprem al FND, a <strong>de</strong>venit în urma întrunirii <strong>de</strong><br />
la Bucureşti, <strong>din</strong> ianuarie 1945, Comitetul Central Consultativ <strong>din</strong> Cluj al FND <strong>din</strong><br />
România. O nouă modificare a structurii şi numelui acestui for a avut loc cu<br />
prilejul, „Conferinţei politice pentru Nordul Ar<strong>de</strong>alului a Frontului Naţional<br />
Democratic <strong>din</strong> România”, începută la Cluj în 12 februarie 1945 12 . Programul<br />
acesteia a cuprins pe parcursul a patru zile, două conferinţe plenare ale tuturor<br />
prefecţilor FND, în care a fost analizată situaţia politică şi a fost ales Comitetul<br />
Executiv al Consiliului FND pentru Nordul Ar<strong>de</strong>alului, organism <strong>de</strong>sfiinţat odată<br />
cu restaurarea administraţiei româneşti în regiune. În fapt, <strong>de</strong>şi reprezentanţii locali<br />
ai FND şi-au asumat un cadru autonomist în planificarea politică, <strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa lor<br />
faţă <strong>de</strong> Bucureşti, concedată <strong>de</strong> Moscova, a condus la treptata dizolvare a<br />
competenţelor lor politice odată cu integrarea Transilvaniei în România. Au<br />
dispărut atunci nu doar proiectele autonomiste, ci şi puterea simbolică primită <strong>de</strong><br />
unii <strong>din</strong>tre li<strong>de</strong>rii percepuţi <strong>de</strong> la Bucureşti ca fiind autonomişti 13 .<br />
12 „Plugarii”, nr. 19, 11 februarie 1945, p. 1.<br />
13 Formal, Comitetul executiv FND <strong>din</strong> Nordul Ar<strong>de</strong>alului s-a autodizolvat la 21 iunie 1945<br />
(„Făclia Democraţiei Române Ar<strong>de</strong>lene”, 21 iunie 1945, p. 3), urmând ca activităţile sale să treacă în<br />
sarcina autorităţilor locale şi a unei organizaţii FND ju<strong>de</strong>ţene (aceasta a fost înfiinţată în 28 iunie, în<br />
conducerea ei nu se mai regăsea niciunul <strong>din</strong>tre foştii diriguitori ai Comitetului, cf. „Făclia”, nr. 87,<br />
29 iunie, 1945, p. 1). În fond această structură a încercat să se suprapună după 6 martie autorităţilor<br />
guvernamentale, ceea ce venea în continuarea ten<strong>din</strong>ţelor <strong>de</strong> autonomie exprimate anterior, şi a<br />
condus la o reacţie adversă <strong>din</strong> partea li<strong>de</strong>rilor comunişti <strong>de</strong> la Bucureşti. De asemenea, unele <strong>din</strong>tre<br />
poziţiile exprimate <strong>de</strong> Teofil Vescan cu privire la activitatea autorităţilor sau referitoare la activitatea<br />
şi organizarea PCR au constituit un motiv întemeiat pentru o atare <strong>de</strong>cizie. De altfel, acestuia, în urma<br />
unui comunicat oficial <strong>din</strong> „Scânteia” (2 iunie 1945, p. 3), i-au fost retrase toate funcţiile <strong>de</strong><br />
conducere <strong>din</strong> cadrul PCR. Hotărârea luată la Bucureşti cu acest prilej lovea în sectarismul şi<br />
ten<strong>din</strong>ţele autonomiste exprimate şi <strong>de</strong> alţi li<strong>de</strong>ri ai Comitetului FND Un alt motiv al <strong>de</strong>ciziei <strong>de</strong><br />
autodizolvare este şi constituirea, la 12 iunie 1945 a Consiliului politic şi administrativ al Prefecturii<br />
Cluj, organism ce prelua la nivel ju<strong>de</strong>ţean (toate ju<strong>de</strong>ţele <strong>din</strong> Transilvania au constituit astfel <strong>de</strong><br />
organisme începând cu luna iunie) atribuţiile avute anterior <strong>de</strong> Comitet.
230<br />
Virgiliu Ţârău 6<br />
Dincolo <strong>de</strong> capitolul <strong>de</strong> istorie instituţională pe care publicarea acestor<br />
documente încearcă să îl lămurească, ele sunt ilustrative pentru felul în care, după<br />
eliberarea Clujului, reprezentanţii <strong>de</strong> origine română ai diferitelor profesiuni au<br />
înţeles să contribuie la structurarea unui punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re românesc în ecuaţia<br />
administrativă a oraşului.<br />
Lista documentelor :<br />
1. Constituirea Uniunii Democrate Române, 17 noiembrie 1944.<br />
2. Organizarea şi planurile iniţiale ale UDR.<br />
3. Primele tatonări cu reprezentanţii PCR şi FND<br />
4. Prima încercare <strong>de</strong> integrare în FND, 27 noiembrie 1944.<br />
5. Colaborarea administrativă între UDR şi FND, 29 noiembrie 1944.<br />
6. Prima şe<strong>din</strong>ţă a Comisiilor Consultative.<br />
7. Proiecte FND şi răspunsuri UDR. Transformarea UDR în organizaţie<br />
locală, consultativă.<br />
8. Acordul <strong>de</strong> principiu <strong>din</strong>tre FND şi UDR în plan economic, social şi<br />
administrativ, 9 <strong>de</strong>cembrie 1944.<br />
9. Primele reacţii ale UDR cu privire la proiectele autonomiste ale FND, 14<br />
<strong>de</strong>cembrie 1944<br />
10. Declaraţia UDR cu privire la colaborarea cu FND, 15 <strong>de</strong>cembrie 1945<br />
11. Delegaţiile FND şi UDR la Bucureşti.<br />
12. Pregătirea unei noi run<strong>de</strong> <strong>de</strong> negocieri cu FND, 24 <strong>de</strong>cembrie 1944<br />
13. Negocierile <strong>din</strong> 30 <strong>de</strong>cembrie 1944.<br />
14. Declaraţiile UDR cu prilejul întrunirii cu FND, 30 <strong>de</strong>cembrie 1944<br />
A. În ceea ce priveşte Platforma FND<br />
B. Principiile colaborării<br />
C. Declaraţia a I-a<br />
D. Declaraţia a II-a<br />
E. Planul <strong>de</strong> colaborarea comun al UDR şi FND Cluj<br />
15. „Recunoaşterea suveranităţii statului român” condiţionată <strong>de</strong> FND <strong>de</strong><br />
a<strong>de</strong>rarea UDR la platforma FND. Reorganizarea UDR, 7 ianuarie 1945.<br />
16. Neînţelegerile <strong>din</strong>tre UDR şi FND <strong>de</strong>vin publice, 18 ianuarie 1945<br />
17. Suspendarea „Tribunei Ar<strong>de</strong>alului” şi încercarea <strong>de</strong> dizolvare a UDR <strong>de</strong><br />
către FND, 30 ianuarie 1945.<br />
18. Scrisoarea lui Teofil Vescan către UDR, 3 februarie 1945.<br />
19. Poziţii ale UDR cu privire la evoluţiile politice <strong>de</strong> la începutul lunii<br />
februarie<br />
20. Ultima rundă <strong>de</strong> negocieri FND-UDR, martie 1945<br />
21. Negocierile continuă….<br />
22. … la 11 martie 1945<br />
23. Discuţii cu privire la viitorul UDR, 12 martie 1945<br />
24. Autodizolvarea Uniunii Democrate Române, 15 martie 1945
7 Negocierile <strong>din</strong>tre Frontul Naţional Democrat şi Uniunea Democrată Română <strong>din</strong> Cluj 231<br />
1<br />
Constituirea Uniunii Democrate Române, 17 noiembrie 1944<br />
Proces-verbal<br />
Luat în Marea consfătuire a Românilor Democraţi, ţinută în ziua <strong>de</strong> 17 noiembrie 1944,<br />
orele 11 a.m., în localul Băncii „Albina” <strong>din</strong> Cluj.<br />
Asistenţa:<br />
În rândul celor prezenţi la această întâlnire am remarcat pe următorii:<br />
Anca Paul, contabil; dr. Aştileanu Vasile,<br />
preot; Albu Gherman, comerciant; Bulboacă<br />
Ionel, comerciant; Bărăianu Ioan, funcţionar;<br />
Bucşa Tiberiu, avocat; Boariu Teodor,<br />
agricultor; Bota Gheorghe, pantofar; dr. Bobb<br />
E. Doina, profesoară; Bobb Gheorghe; Banciu<br />
Ilariu, pensionar; Borzescu Petre, ziarist; dr.<br />
Baciu Ştefan, avocat; Bozac Aurel, director;<br />
Borzan Vasile, profesor; Bercean Traian,<br />
pantofar; dr. Bolchiş Victor, fost director CEC;<br />
dr. Băliban Virgil, protopop; Bălosu Virgil,<br />
director; dr. Başotă Emil, medic; Băliban<br />
Anton, funcţionar; Buzea Ioan, director<br />
„Plugarul”; dr. Chitta Iulian, avocat; Cuibuş<br />
Aurel, pantofar; Ciceu Teodor, preot; Costea<br />
Ioan, protopop; Cucu Ştefan, croitor; Caiţă<br />
Ioan, comerciant; Corondan Gheorghe, croitor;<br />
Corcheş Virgil, funcţionar; Cristian Ioan,<br />
director pensionar; Cotoc Victor, preot; Covaciu<br />
Iosif, stu<strong>de</strong>nt; Crişan Gheorghe, stu<strong>de</strong>nt;<br />
Coroianu Ioan, pensionar; Curea Laurenţiu,<br />
consilier eparhial; Ceuca Anton, director; Curta<br />
Ioan, croitor; Cornea Emil, pictor profesor;<br />
Dragoş Ioan, proprietar; Duma Vasile, proprietar;<br />
Dobocan Sabin, controlor; Dăncuş Gheorghe,<br />
profesor; Dascalovici Nicolae, director pensionar;<br />
Darida Mihail, maestru hornar; dr. Deac Aurel,<br />
industriaş; Er<strong>de</strong>li Vasile, funcţionar; Floruţia<br />
Ioan, şofer; Forna Gheorghe, preot; Farcaşiu<br />
Vasile, funcţionar; dr. Filip V. Coriolan,<br />
medic; Gherman Iosif, protopop; Galoş Ioan,<br />
funcţionar; Grama Alexandru, farmacist;<br />
Ghirişan Vasile, pantofar; Giurgea Ioan, stu<strong>de</strong>nt;<br />
Gădălean Iosif, contabil; dr. Gherman Gheorghe,<br />
medic; Giurgiu V. Gheorghe, ziarist; Hunea<strong>de</strong><br />
Petre, contabil; Hagea Florian, comerciant;<br />
Herşeni Gheorghe, pensionar; Haţieganu Ioan,<br />
inspector pensionar; dr. Hossu Vasile, avocat;<br />
Hossu Iosif, inginer; dr. Hetco Aurel, avocat;<br />
dr. Handrea Ioan, protopop; dr. Hen<strong>de</strong>a Gheorghe,<br />
medic; Iagăr Gavril, profesor <strong>de</strong> teologie;<br />
Irimie Iulian, preot; Jenei Mihai, comerciant;<br />
Ilia Vasile, restaurator; Ionescu Gheorghe,<br />
pensionar CFR; dr. Jurcan Constantin,<br />
pensionar; Jelmerean Iuliu, croitor; dr. Lupan<br />
Aurel, avocat; Labrău Grigore, contabil; Lazăr<br />
Adrian, director bancă; Longariu Gheorghe<br />
pensionar; dr. Lazăr Liviu, profesor<br />
universitar; Manea Iuliu, blănar; Moraru<br />
Vasile, contabil; dr. Muntean Ioan, avocat;<br />
Maier Dumitru, comerciant; Me<strong>de</strong>şan Liviu,<br />
contabil; Micle Ioan, funcţionar; Mercan<br />
Nicolae, funcţionar; Moldovan Vasile, ziarist;<br />
Martin Ioan, administrator; Meteş Nistor,<br />
inginer; Macinic Maxim, pantofar; dr. Miclea<br />
Gheorghe, avocat; Niculescu Haralambie,<br />
agricultor; Negruţiu Mihai, funcţionar; Nicula<br />
Alexandru, preot; Nemeşiu Andrei, proprietar;<br />
Olteanu Dionisie, cleric; Oţiel Grigorie,<br />
comerciant; Pop Romul, preot; Pop Niculae,<br />
învăţător; Pop Augustin, controlor; Pop Ioan,<br />
pantofar; dr. Poenariu Eugen, medic; Pop<br />
Mihai, stu<strong>de</strong>nt; dr. Pop Liviu, medic; dr. Pop<br />
Ioan, avocat; Pop Gheorghe, proprietar; Popa<br />
Ioan, comerciant; Pop Remus, tipograf; Pisău<br />
Ioan, funcţionar; Puticiu Traian, contabil; Pop<br />
Miron, preot; Ra<strong>de</strong>ş Ioan, director; dr. Ranta<br />
Vasile, medic; dr. Ropan Gheorghe, funcţionar;<br />
dr. Rebreanu Petre, avocat; Ranta Vasile,<br />
funcţionar; Şorban Raul, ziarist; Şandor Ioan,<br />
pensionar; Staicoviciu Emil, funcţionar; Suciu<br />
Augustin, preot; Sava Nicolae, consilier<br />
eparhial; dr. Strâmbu Grigorie, canonic;<br />
dr. Strâmbu Gr. Ioan, medic; Săcuiu Andrei,<br />
director; Sălăgeanu Vasile, inginer; Scridon<br />
Vasile, director; Suceava Ioan, funcţionar;<br />
Ţion Alexandru, pantofar; dr. Telia Liviu,<br />
medic; Ţibrea Ioan, funcţionar; Topan Iuliu,<br />
funcţionar; Toşa Ioan, funcţionar; Topan<br />
Victor, pensionar; Teodoru Constantin, artist;<br />
Vescan Teofil, prefect; Vlad Valer, profesor;<br />
Vlaicu Alexandru, profesor; Vâlcu Timotei,<br />
învăţător, şi mulţi alţii, ale căror nume ne<br />
scapă.
232<br />
Virgiliu Ţârău 8<br />
Părintele consilier Vasile Sava este solicitat, <strong>de</strong> unanimitatea celor prezenţi, să conducă<br />
<strong>de</strong>zbaterile adunării în calitate <strong>de</strong> preşe<strong>din</strong>te ad-hoc. Preluând preşe<strong>din</strong>ţia adunării, părintele Sava, în<br />
câteva cuvinte, arată care este scopul întrunirii: cerinţa <strong>de</strong> a da Românilor <strong>din</strong> Ar<strong>de</strong>alul Eliberat, a(l)<br />
căror număr este covârşitor pe aceste meleaguri faţă <strong>de</strong> celelalte naţionalităţi conlocuitoare, un<br />
organism politic corespunzător numărului pe care îl reprezintă şi rolului care li se cuvine în<br />
administrarea acestei provincii. Propune ca noua organizaţie, care trebuie să fie condusă <strong>de</strong> spiritul<br />
<strong>de</strong>mocratic al vremurilor <strong>de</strong> azi - în semnul libertăţilor cetăţeneşti atât <strong>de</strong> dragi nouă românilor şi a(l)<br />
înţelegerii nevoilor şi drepturilor tuturor naţionalităţilor conlocuitoare pe pământul nostru strămoşesc<br />
– <strong>din</strong> care să nu poată face parte <strong>de</strong>cât cetăţeni cu convingeri <strong>de</strong>mocrate, să poarte numele <strong>de</strong> Uniunea<br />
Democrată Română <strong>din</strong> Ar<strong>de</strong>alul Eliberat [s.n.]. Dl. Prefect Teofil Vescan, arătând marile principii<br />
ale <strong>de</strong>mocraţiei situează poporul român în rândul <strong>de</strong>mocraţilor şi îşi exprimă mulţumirea, văzând<br />
organizarea <strong>de</strong>mocratică română <strong>din</strong> Ar<strong>de</strong>alul eliberat. [Adunarea aprobând] cu unanimitate<br />
principiile care trebuie să stea la bazele noii organizaţiuni politice, acceptă ca numirea ei să fie<br />
Uniunea Democrată Română <strong>din</strong> Ar<strong>de</strong>alul Eliberat. În continuare dl. Preşe<strong>din</strong>te cons[ilier] Sava<br />
propune ca o Comisiune <strong>de</strong> candidare, <strong>din</strong> care să facă parte domnii: Ioan Buzea, Gh. V. Giurgiu,<br />
Vasile Ghirişan, Hagea Florian, Jelmereanu Ioan, dr. Pop Ioan, Giurgea Ioan, reprezentând toate<br />
păturile sociale româneşti, <strong>din</strong> toate ramurile <strong>de</strong> activitate, având ca secretar pe dl. Gheorghe Ropan,<br />
să facă propunerile în ve<strong>de</strong>rea alegerii comitetului <strong>de</strong> conducere al Uniunii, <strong>din</strong> sânul căruia se va<br />
alege, la rândul său, Comitetul Executiv.<br />
La propunerea părintelui consilier Laurenţiu Curea, întrunirea proclamă <strong>de</strong> preşe<strong>din</strong>te <strong>de</strong><br />
onoare al Uniunii pe dl. Prof. Emil Haţieganu şi pe cei doi arhierei români, I.P.S. Sa Iuliu Hossu şi pe<br />
P.S. Sa Nicolae Colan. Alege apoi, prin aclamaţie, cu unanimitate, următorul Comitet <strong>de</strong> Conducere,<br />
propus <strong>de</strong> Comisiunea <strong>de</strong> candidare, reprezentând toate instituţiile româneşti şi toate clasele sociale şi<br />
muncitoare, după cum urmează:<br />
Biserica Ortodoxă Română: părintele consilier Vasile Sava<br />
Biserica Română Unită: rev. canonic Grigore Strâmbu<br />
Bănci şi cooperaţie: Vasile Ghircoiaşu, Ioan Buzea, Emil Birtolanu, Gheorghe Ropan<br />
Meseriaşi şi industriaşi: Romul Blaga, Gheorghe Corondan, Vasile Ghirişan, Romul Borgovan<br />
Comercianţi: Florian Hagea, Iacob Albu<br />
Ţărani agricultori: Vasile Pop (Borhanci), Ioan Mureşan- Bigu (Mănăştur), un loc rezervat<br />
Muncitori: Vasile Stan, Pop Ioan, Darida Mihai<br />
Medici : dr. Liviu Pop<br />
Avocaţi : Petre Rebreanu, dr. Aurel Hetco, dr. Ioan Pop, dr. Vasile Hossu<br />
Profesori: Aurel Coza, Valer Vlad<br />
Învăţători : Timotei Vâlcu, Eugen Simonca<br />
Ziarişti şi publicişti : Gheorghe V. Giurgiu, dr. Aurel Socol<br />
Ingineri : V. Metea, Burzo Teodor<br />
Funcţionari : Paul Anca, Virgil Scridon, Vasile Er<strong>de</strong>ly<br />
Tineret : Ioan Giurgea, Pop Mihai I., dr. Bucea Tiberiu<br />
Pensionari: Gheorghe Pop, Victor Bolchiş, Vasile Mariş<br />
Dl. preşe<strong>din</strong>te consilier V. Sava <strong>de</strong>clară ales Comitetul <strong>de</strong> Conducere, mulţumind celor<br />
prezenţi pentru însufleţirea cu care au răspuns la chemarea ce li s-a adresat. Speră că toată suflarea<br />
românească <strong>din</strong> Cluj, şi acei care n-au putut fi prezenţi la adunare, se vor ataşa la hotărârile aduse,<br />
contribuind prin munca lor la <strong>de</strong>săvârşirea <strong>de</strong>zi<strong>de</strong>ratelor politice ale Românilor <strong>din</strong> Ar<strong>de</strong>alul Eliberat.<br />
Adresează un cuvânt <strong>de</strong> mulţumire armatelor sovietice şi române eliberatoare, prin jertfa<br />
cărora graiul românesc răsună <strong>din</strong> nou liber în capitala Ar<strong>de</strong>alului şi tălmăceşte întreaga sa gratitu<strong>din</strong>e<br />
M.S. Regelui Mihai I, prin înţelepciunea căruia s-a putut realiza marele act <strong>de</strong> la 23 august. Exprimă<br />
recunoştinţa poporului ar<strong>de</strong>lean Naţiunilor Unite şi conducătorilor lor, mareşalul Stalin, preşe<strong>din</strong>tele<br />
Roosevelt şi premierul Churchill, pentru tot ce au făcut pentru înfrângerea duşmanului cotropitor.
9 Negocierile <strong>din</strong>tre Frontul Naţional Democrat şi Uniunea Democrată Română <strong>din</strong> Cluj 233<br />
Şe<strong>din</strong>ţa Comitetului <strong>de</strong> conducere<br />
Imediat după terminarea adunării <strong>de</strong> constituire a Uniunii Democrate Române <strong>din</strong> Ar<strong>de</strong>alul<br />
eliberat, Comitetul <strong>de</strong> conducere s-a întrunit sub prezi<strong>de</strong>nţia ad-hoc a părintelui consilier Vasile Sava,<br />
pentru a <strong>de</strong>semna Comitetul executiv al Uniunii.<br />
La propunerea comisiei <strong>de</strong> candidare, compusă <strong>din</strong> domnii Ioan Buzea, Vasile Hossu,<br />
dr. Aurel Hetco şi Gheorghe V. Giurgiu, a fost ales cu unanimitate, prin aclamaţie, următorul Comitet<br />
executiv:<br />
Preşe<strong>din</strong>te: prof. Aurel Coza<br />
Vicepreşe<strong>din</strong>ţi: Părintele consilier Vasile Sava;<br />
Rev. Canonic Grigore Strâmbu<br />
Secretar general: Gheorge V. Giurgiu<br />
Secretari: dr. Gheorghe Ropan<br />
Vasile Er<strong>de</strong>li<br />
Casier: Paul Anca<br />
Controlor: Gheorghe Pop<br />
Membri în Comitet: Ioan Buzea, dr. Vasile Hossu, dr. Aurel Hetco, Valer Ghircoiaş, Vasile<br />
Stan, Romul Blaga, Mureşan Ioan, Giurgea Ioan, Liviu Pop, Victor Bolchiş, Alexandru Lucian şi<br />
Timotei Vâlcu, pentru a face legăturile cu autorităţile ruseşti.<br />
Secretar<br />
[s.s. in<strong>de</strong>scifrabil]<br />
2<br />
Organizarea şi planurile iniţiale ale UDR<br />
Uniunea Democrată Română <strong>din</strong> Ar<strong>de</strong>alul Eliberat<br />
Proces verbal,<br />
Luat în şe<strong>din</strong>ţa <strong>din</strong> 19 noiembrie 1944, orele 9.00 în Comitetul Executiv al UDR, ţinută în<br />
localul Centralei Plugarul.<br />
Sunt prezenţi domnii: prof. Aurel Coza, preşe<strong>din</strong>te; Gheorghe V. Giurgiu, secretar-general;<br />
Paul Anca; Vasile Stan; Ioan Giurgea; Gheorghe Pop; dr. Vasile Hossu; dr. Aurel Hetco; dr. Liviu<br />
Pop; dr. Grigoriu Strâmbu; Vasile Bolchiş; Vasile Er<strong>de</strong>ly; Romulus Blaga; dr. Vasile Sava, consilier<br />
eparhial; dr. Gheorghe Ropan, membri în comitet. Mai sunt <strong>de</strong> faţă şi domnii dr. I. Suceava, Pleşa<br />
Juga, dr. P. Rebreanu şi Ghirişan Vasile.<br />
Dl. preşe<strong>din</strong>te salută pe cei prezenţi şi roagă să se treacă la discutarea problemelor urgente,<br />
invitând pe cei <strong>de</strong> faţă să ridice problemele importante <strong>de</strong> <strong>de</strong>zbătut.<br />
Dl. Dl. Iustin Cl. Iuga prezintă a<strong>de</strong>ziunea lumii IOVR la UDR, şi roagă să fie cooptat în<br />
comitet reprezentantul IOVR. Se ia la cunoştinţă a<strong>de</strong>ziunea şi se salută IOVR, prin reprezentantul său.<br />
După ce se dau lămuriri domnului Vasile Stan asupra rosturilor UDR, se trece la <strong>de</strong>zbaterea<br />
chestiunilor propuse <strong>de</strong> către dl. Secretar-general, dl. Gheorghe V. Giurgiu.<br />
Prima chestiune supusă discuţiei este aceea a primiri membrilor în sânul Uniunii, ţinându-se<br />
sever seama <strong>de</strong> atitu<strong>din</strong>ea <strong>din</strong> trecut a fiecărui cetăţean care doreşte să fie membrul Uniunii. Se va ţine<br />
seama şi <strong>de</strong> eventualele observaţii care se vor face <strong>de</strong> către organizaţiile politice constituite, şi se vor<br />
cerceta cu toată seriozitatea. În acest scop şi pentru a se evita orice posibilităţi <strong>de</strong> insinuări asupra<br />
membrilor noştri se constituie o Comisie <strong>de</strong> Verificare, indicată <strong>de</strong> către toţi cei <strong>de</strong> faţă, alcătuită <strong>din</strong><br />
d-nii dr. P. Rebreanu, Vasile Stan şi Vasile Ghirişan, <strong>de</strong>claraţi inexcepţionabili, şi această comisie<br />
după <strong>de</strong>liberare constată că atât biroul Comitetului Executiv, cât şi dl. Romulus Blaga, care<br />
constituiesc Comisiunea admiterii <strong>de</strong> membru al Uniunii (,) sunt <strong>de</strong>claraţi <strong>de</strong> verificaţi şi după cea mai<br />
bună cunoştinţă a lor au avut o atitu<strong>din</strong>e conformă cu principiile <strong>de</strong>mocrate.
234<br />
Virgiliu Ţârău 10<br />
La propunerea dr. A. Hetco, se constituie Comisiunea <strong>de</strong> prezentare la Autorităţi a Uniunii,<br />
care se compune <strong>din</strong> Dl. Preşe<strong>din</strong>te Aurel Coza, dl. Secretar general Gheorghe V. Giurgiu, dl. Stan<br />
Vasile, Ghirişan Vasile şi Ion Mureşan.<br />
Pentru înscrierea <strong>de</strong> membru se adoptă principiul <strong>de</strong> înscriere pe profesiuni, putându-se<br />
verifica atitu<strong>din</strong>ea fiecăruia mai uşor (,) şi se adoptă propunerea dlui Blaga Romulus <strong>de</strong> a se introduce<br />
chestionarul tipărit, care va fi totodată şi cererea <strong>de</strong> înscriere a membrului. Pentru verificarea<br />
înscrierii, se va apela la 2 membri <strong>din</strong> fiecare profesiune care cunosc mai bine trecutul fiecăruia.<br />
A doua chestiune supusă discuţiei este aceea a organizării Uniunii în ju<strong>de</strong>ţ şi provincie. După<br />
<strong>de</strong>zbateri se hotărăsc următoarele:<br />
Pentru ju<strong>de</strong>ţul Cluj se <strong>de</strong>legă următorii domni, rugaţi să ia legături cum vor afla <strong>de</strong> bine. Din<br />
Comisie fac parte d-nii: Consilier eparhial dr. Vasile Sava, vicepreşe<strong>din</strong>te; dr. Grigoriu Strâmbu,<br />
vicepreşe<strong>din</strong>te; Vasile Bolchiş, Tiberiu Bucşa şi Ion Giurgea.<br />
În ju<strong>de</strong>ţul Someş vor fi rugaţi d-nii: dr. Iuliu Micşa şi Alexandru Coroiu.<br />
În ju<strong>de</strong>ţul Năsăud, d-nii: dr. Mihăese, dr. Ceuca, dr. Mihăilaş şi dr. Nicolae Pop.<br />
În Satu Mare, d-nii: Victor Demian, Ştefan An<strong>de</strong>rco, protopop Dragomir.<br />
În Maramureş: d-nul Ion Bilţiu Dăncuş.<br />
În Sălaj, d-nii: Emil Demian, Sever Oros, protopop Trufaş şi Vaida.<br />
În jud. Mureş, d-nii: dr. Ion Togănel şi dr. Petre Muscă, şi se vor ruga să organizeze şi<br />
Secuimea, după posibilităţi.<br />
În jud. Bihor, d-nii: avocat Chiş, Gavril Stan şi Petre Mărcuşiu<br />
Se trece apoi la discutarea principiilor care vor fi trecute în manifestul ce se va redacta. Se<br />
<strong>de</strong>leagă o comisie compusă <strong>din</strong> d-nii dr. Vasile Hossu, Gheorghe V. Giurgiu şi Ioan Buzea, pentru<br />
redactarea manifestului care va cuprin<strong>de</strong> principiile în baza cărora va activa UDR <strong>din</strong> Ar<strong>de</strong>alul<br />
Eliberat.<br />
Se mai instituie o comisie pentru elaborarea unui Regulament <strong>de</strong> funcţionare, compusă <strong>din</strong> d-nii<br />
Vasile Hossu, Gheorghe V. Giurgiu şi Gheorghe Ropan.<br />
Dl. Gheorghe Ropan propune să se ceară ca în administraţia ju<strong>de</strong>ţului şi a Primăriei<br />
Municipiului să se numească şi un subprefect şi un subprimar, pentru că numai aşa se poate începe<br />
restabilirea unui început <strong>de</strong> administrare conformă majorităţii ce reprezintă elementul românesc. Se<br />
dă <strong>de</strong>legaţie d-lui preşe<strong>din</strong>te să discute această problemă cu autorităţile în drept şi să indice chiar<br />
persoanele potrivite.<br />
Dl. Gheorghe Pop se numeşte administrator al noului local câştigat <strong>de</strong> Uniune, ajutat fiind <strong>de</strong><br />
dl. Vasile Er<strong>de</strong>lyi.<br />
Se mai discută încunoştiinţarea directă a organizaţiunilor politice cu sediul în Cluj, aducânduse<br />
la cunoştinţă adresa Partidului Comunist-regiunea Cluj, prin care salută înfiinţarea UDR.<br />
Pentru serbarea zilei <strong>de</strong> 1 <strong>de</strong>cembrie se discută organizarea unui festival, cu colaborarea<br />
activiştilor români <strong>din</strong> localitate, şi un discurs care se va ţine <strong>de</strong> dl. preşe<strong>din</strong>te.<br />
Cluj, 19 noiembrie 1944.<br />
3<br />
Primele tatonări cu reprezentanţii PCR şi FND<br />
Proces-verbal<br />
Luat în şe<strong>din</strong>ţa Comitetului Executiv al UDR, ţinută în 26 Noiembrie 1944, în localul Centralei<br />
„Plugarul”, fiind prezenţi domnii Prof. Aurel Coza, preşe<strong>din</strong>te; dr. Vasile Hossu, Gh. V. Giurgiu,<br />
dr. Aurel Hetco; dr. Alexandru Lucian; Paul Anca; Timotei Vâlcu; dr. L. Pop şi dr. Gheorghe Ropan,<br />
membri, şi dl. Tiberiu Bucşa.<br />
Dl. preşe<strong>din</strong>te salută pe cei prezenţi şi dă cuvântul d-lui secretar general Gh. V. Giurgiu care<br />
citeşte Regulamentul Provizoriu al Uniunii.
11 Negocierile <strong>din</strong>tre Frontul Naţional Democrat şi Uniunea Democrată Română <strong>din</strong> Cluj 235<br />
Se distribuie exemplare <strong>din</strong> acest regulament membrilor şi sunt rugaţi ca după ce îl vor studia<br />
să-şi facă observaţiile lor.<br />
Dl. preşe<strong>din</strong>te aduce la cunoştinţă invitarea Partidului Comunist <strong>de</strong> a participa la consfătuirea<br />
proiectată pe ziua <strong>de</strong> 27 noiembrie, pentru a discuta problemele Ar<strong>de</strong>alului <strong>de</strong> Nord (,) şi cere să se<br />
fixeze atitu<strong>din</strong>ea Uniunii în cazul în care s-ar pune problema înfiinţării unei organizaţii pentru<br />
Ar<strong>de</strong>alul <strong>de</strong> Nord.<br />
Dl. dr. Aurel Hetco ia cuvântul şi cere să fim precauţi şi să nu ne angajăm politiceşte, ci numai<br />
realizarea problemelor practice să fie ţinta discuţiilor noastre. Astfel <strong>de</strong> probleme ar privi<br />
administraţia, finanţele, siguranţa, aprovizionarea, salubritatea, învăţământul şi altele <strong>de</strong> acest gen.<br />
Dl. Gh. V. Giurgiu este <strong>de</strong> acord cu cele expuse <strong>de</strong> dl. dr. Hetco, cere să activăm, dar cu<br />
condiţii şi fără a ne angaja şi a ne lega fără ştirea Guvernului Român.<br />
Dl. dr. Liviu Pop arată că <strong>de</strong>legaţii UDR, neavând mandatul reprezentativ al populaţiei, nu pot<br />
lua hotărâri, ci numai să asiste la <strong>de</strong>zbateri şi să refere Comitetului, care va putea hotărî în urmă.<br />
Dl. dr. Vasile Hossu expune că fiind numit <strong>de</strong>ja Comisarul pentru Ar<strong>de</strong>alul <strong>de</strong> Nord, ar putea<br />
să-şi ia locul fără a se recurge la înfiinţarea unei astfel <strong>de</strong> organizaţiuni.<br />
Dl. dr. Alexandru Lucian ne expune, pentru orientare, discuţiile avute cu un reprezentant al<br />
Partidului Comunist, [Nicolae] Goldberger, care i-a <strong>de</strong>clarat că <strong>din</strong> partea P[artidului] Comunist se<br />
recunoaşte că Ar<strong>de</strong>alul <strong>de</strong> Nord face parte integrantă <strong>din</strong> România, [şi] că nu ar fi împiedicat să facă o<br />
<strong>de</strong>claraţie în acest sens; mai <strong>de</strong>parte este <strong>de</strong> părere reprezentantul P.C. să se înfiinţeze un Comitet<br />
Central pentru Ar<strong>de</strong>alul <strong>de</strong> Nord şi este pentru participarea proporţională a naţionalităţilor la<br />
conducere.<br />
Mai <strong>de</strong>parte discută problema pasivităţii şi a activării la o conducere şi se pronunţă pentru a<br />
participa.<br />
Dl. dr. Gheorghe Ropan propune să nu tin<strong>de</strong>m la înfiinţarea unui organ autonom, acest lucru ar<br />
însemna crearea unei organizaţii politice autonome şi ar putea aduce numai complicaţii <strong>de</strong> viitor<br />
Guvernului Român în rezolvarea <strong>de</strong>finitivă a problemei Ar<strong>de</strong>alului <strong>de</strong> Nord.<br />
În urma discuţiilor <strong>de</strong>sfăşurate, se hotărăşte să se participe la consfătuire, un<strong>de</strong> vom asista la<br />
discuţii, urmând să se refere totul Comitetului. Se va face şi o <strong>de</strong>claraţie principială prin care se va<br />
arăta că dorim să colaborăm, însă nu înţelegem să facem angajamente politice care ar privi pe diferiţii<br />
noştri membri, pentru a împiedica astfel orientarea lor politică în viitor.<br />
Se <strong>de</strong>leagă următorii domni [pentru a participa la consfătuire]: dr. Liviu Pop, dr. Vasile Hossu,<br />
dr. Alexandru Lucian, Gheorghe V. Giurgiu, Ion Buzea şi dr. Gheorghe Ropan.<br />
Drept care s-a încheiat prezentul proces verbal<br />
Preşe<strong>din</strong>te<br />
Secretar<br />
4<br />
Prima încercare <strong>de</strong> integrare în FND, 27 noiembrie 1944<br />
Proces verbal<br />
Luat în şe<strong>din</strong>ţa Comitetului Executiv al UDR, ţinută în 28 Noiembrie 1944, în localul Centralei<br />
„Plugarul”, fiind prezenţi d-nii: Prof. Aurel Coza, preşe<strong>din</strong>te; dr. Liviu Pop; dr. Vasile Hossu;<br />
dr. Vasile Sava; Ion Buzea; Gh. V. Giurgiu, dr. Alexandru Lucian; Gheorghe Pop; Vasile Er<strong>de</strong>lyi şi<br />
dr. Gheorghe Ropan.<br />
Dl. Preşe<strong>din</strong>te roagă pe dl Alexandru Lucian să facă expunerea celor discutate la consfătuirea<br />
<strong>din</strong> 27 noiembrie, convocată <strong>de</strong> către Partidul Comunist.<br />
Dl. Alexandru Lucian, luând cuvântul, arată că la această consfătuire s-a discutat un singur<br />
lucru, anume a<strong>de</strong>rarea grupărilor şi organizaţiilor politice la Platforma Frontului Naţional Democrat şi<br />
crearea unui Comitet pentru oraşul Cluj al FND. Discuţiile au fost lipsite <strong>de</strong> obiectivitate şi<br />
ten<strong>de</strong>nţioase. La discuţii a luat cuvântul <strong>din</strong> partea Uniunii dl. Gheorghe V. Giurgiu şi a <strong>de</strong>clarat că<br />
înţelegem să colaborăm pe teren practic, însă angajamente politice nu putem lua neavând <strong>de</strong>legaţie în
236<br />
Virgiliu Ţârău 12<br />
acest sens. Dl. dr. Alexandru Lucian a susţinut că este greşit interpretată atitu<strong>din</strong>ea UDR, <strong>de</strong> a nu<br />
participa la colaborare aşa cum reprezentanţii ceilalţi interpretează, dar angajamente care ar tin<strong>de</strong> la<br />
obligarea unor membri ai Uniunii să a<strong>de</strong>re la Platforma FND şi a căror organizaţii <strong>din</strong> care vor face<br />
parte nu au a<strong>de</strong>rat, ar însemna o anticipare asupra viitoarei lor atitu<strong>din</strong>i, contrară cu atitu<strong>din</strong>ea actuală<br />
a organizaţiilor lor politice. Mai <strong>de</strong>parte arată că s-a dat o moţiune sub formă <strong>de</strong> ultimat ca Uniunea să<br />
îşi precizeze atitu<strong>din</strong>ea faţă <strong>de</strong> a<strong>de</strong>rarea sau nea<strong>de</strong>rarea la Platformă, în mod neîntârziat.<br />
Asupra celor spuse se <strong>de</strong>schi<strong>de</strong> discuţia şi ia cuvântul dl. consilier dr. Vasile Sava şi arată că<br />
UDR reprezintă marea majoritate a Românilor care doreşte <strong>de</strong>finitivarea termenilor <strong>din</strong> tratatul <strong>de</strong><br />
armistiţiu. Platforma FND a fost acceptată numai <strong>de</strong> o parte a membrilor <strong>din</strong> Guvernul Român şi<br />
astfel nu este cazul să fim obligaţi, necondiţionat (,) la a<strong>de</strong>rare pentru a putea colabora. Guvernul<br />
Român în această direcţie este unitar şi nu dorim să facem dificultăţi acestui Guvern.<br />
Dl. dr. Alexandru Lucian arată că două posibilităţi avem, să colaborăm sau să nu colaborăm.<br />
Putem colabora şi fără a a<strong>de</strong>ra la Platformă. În caz <strong>de</strong> necolaborare Domnia Sa n-ar mai putea face<br />
parte <strong>din</strong> Uniune, fiind membru al Partidului Social Democrat care a a<strong>de</strong>rat la Platformă.<br />
După mai multe discuţii, toţi sunt <strong>de</strong> acord pentru a participa la colaborare, însă numai pe teren<br />
economic şi practic, lăsând la o parte latura politică. De asemenea, dl. dr. Lucian arată că a<strong>de</strong>rarea<br />
fiind un act politic, trebuie să ne abţinem <strong>de</strong> la aceasta. Dl. dr. Gheorghe Ropan citeşte anumite<br />
sugestii care ar trebui cuprinse în răspunsul ce trebuie să trimitem reprezentanţilor FND.<br />
Dl. dr. Liviu Pop arată că locurile rezervate, chiar pentru Uniune, nu reprezintă a<strong>de</strong>vărata<br />
proporţionalitate care ni s-ar cuveni.<br />
Pentru eventuala participare la următoarele consfătuiri <strong>de</strong>legaţii Uniunii vor avea că<strong>de</strong>rea să se<br />
pronunţe numai în chestiuni <strong>de</strong> natură administrativ-economică.<br />
Se redactează un răspuns care va fi înmânat azi după masă Partidului Comunist.<br />
După cele <strong>de</strong> mai sus, procesul verbal se semnează, urmând ca în ziua <strong>de</strong> 29 să se întrunească<br />
Comitetul pentru a ve<strong>de</strong>a răspunsul, în ve<strong>de</strong>rea participării Uniunii la viitoarele consfătuiri.<br />
Cluj, 28 noiembrie 1944<br />
Preşe<strong>din</strong>te<br />
Secretar<br />
5<br />
Colaborarea administrativă între FND şi UDR, 29 noiembrie 1944<br />
Proces verbal<br />
Luat în şe<strong>din</strong>ţa <strong>din</strong> 30 noiembrie 1944, orele 11, în localul Centralei „Plugarul”, prezenţi fiind<br />
domnii: dr. Liviu Pop, dr. Vasile Hossu, dr. Liviu Lazăr, Ghircoiaş Valer, Ion Buzea, Virgil Bălosu,<br />
Paul Anca, Vasile Er<strong>de</strong>li, dr. Alexandru Lucian, dr. Alexandru Lucian, dr. Petre Rebreanu,<br />
dr. Gheorghe Ropan.<br />
Dl. dr. Alexandru Lucian face rezumatul celor <strong>de</strong>zbătute în şe<strong>din</strong>ţa <strong>din</strong> 29 noiembrie a FND şi<br />
a UDR. Arată că în viitor în toate manifestările publice şi în toate chestiunile un<strong>de</strong> se vor lua hotărâri<br />
<strong>de</strong> comun acord între organizaţiile politice, Uniunea nu va lucra contopită în FND, ci va figura în<br />
chestiunile <strong>de</strong> acord, arătată în mod expres ca: Frontul N.D. în colaborare cu Uniunea D.R..<br />
În şe<strong>din</strong>ţa aceasta s-a făcut împărţirea în comisii, pe resorturi şi s-a dublat numărul membrilor<br />
participanţi. Toată această împărţire este iniţiativa P. Comunist şi modificarea în esenţă nu se admite.<br />
Aceasta este propunerea P. Comunist şi s-a căutat să fie impusă aşa cum este. Comisiile acestea vor<br />
avea atribuţii numai consultative şi numai pentru oraşul Cluj.<br />
Comisiile sunt:<br />
I. Preşe<strong>din</strong>ţia<br />
II. Administraţia, sănătatea şi asistenţa socială.<br />
III. Justiţia şi siguranţa.<br />
IV. Cultură, învăţământ şi arte.<br />
V. Financiară
13 Negocierile <strong>din</strong>tre Frontul Naţional Democrat şi Uniunea Democrată Română <strong>din</strong> Cluj 237<br />
VI. Economie<br />
VII. Muncă şi transport.<br />
Se hotăreşte să dăm <strong>de</strong>legaţii provizorii, să dăm dovadă <strong>de</strong> colaborare şi înţelegere, forţa<br />
numerică nu are importanţă, fiind rolul comisiilor numai consultativ.<br />
După alte îndrumări <strong>de</strong> or<strong>din</strong> general se dau următoarele <strong>de</strong>legaţii:<br />
I. Preşe<strong>din</strong>ţia: dr. Vasile Hossu şi Iacob Tis<br />
II. Administraţia şi Săn.: dr. Liviu Pop şi dr. Gh. Ropan<br />
III. Justiţia şi Sig. : dr. Liviu Lazăr şi dr. Alexandru Lucian<br />
IV. Culturală: prof. Aurel Coza<br />
V. Financiară: Ghircoiaş Valer<br />
VI. Economie: Ion Buzea şi dr. Petre Rebreanu<br />
VII. Muncă şi Transp.: Ing. Teodor Burzo şi Virgil Bălosu.<br />
Prima şe<strong>din</strong>ţă va avea loc azi la orele 15, a doua în 2 <strong>de</strong>cembrie, acestea cu caracter <strong>de</strong><br />
orientare (,) şi a treia, marţi, în 5 <strong>de</strong>cembrie 1944.<br />
Prezentul proces verbal s-a încheiat şi semnat.<br />
Cluj, 30 noiembrie 1944<br />
Preşe<strong>din</strong>te<br />
Secretar<br />
6<br />
Prima şe<strong>din</strong>ţă a Comisiilor Consultative, 1 <strong>de</strong>cembrie 1944<br />
Proces verbal<br />
Luat în şe<strong>din</strong>ţa Comitetului Executiv al UDR, ţinută în ziua <strong>de</strong> 1 <strong>de</strong>cembrie 1944, prezenţi<br />
fiind domnii: Valer Ghircoiaş, Vasile Hossu, dr. G. Strâmbu, V. Bolchiş, I. Buzea, dr. Al. Lucian, dr.<br />
P. Rebreanu, V. Bălosu, Ion Giurgea, dr. L. Pop, R. Blaga şi dr. Gh. Ropan.<br />
Se dă <strong>de</strong>lgaţie d-lui Silaghi Buta, în comisia <strong>de</strong> rechiziţie <strong>de</strong> imobile pentru armata sovietică,<br />
apoi se trece la referatul comisiilor consultative.<br />
I. Dl. V. Hossu <strong>de</strong> la Comisia Preşe<strong>din</strong>ţiei expune că în comisie s-au discutat următoarele:<br />
• Madosz cere un observator la Comisia Preşe<strong>din</strong>ţiei şi să se <strong>de</strong>a şi Uniunii un loc<br />
într-un loc un<strong>de</strong> va dori.<br />
• S-au cerut să se comunice Comisiei toate ordonanţele, <strong>de</strong>ciziile date <strong>de</strong> către<br />
Prefectură, Poliţie, Primărie, Adm. fin., pentru studiere în ve<strong>de</strong>rea coordonării<br />
• S-a cerut să se schimbe numirea organizaţiilor în colaborare cu „Consiliul Dirigent<br />
Provizoriu al oraşului Cluj”. La această cerere <strong>de</strong>legatul Uniunii s-a opus, cerând<br />
să se respecte cele discutate şi adoptate <strong>de</strong> cele două organizaţii în colaborare.<br />
• S-a mai cerut ca după şe<strong>din</strong>ţa plenară să fie încunoştiinţat Guvernul Român <strong>de</strong><br />
începutul acestei colaborări.<br />
• Şi s-a cerut şi aprobat localul Băncii Naţionale pentru sediu.<br />
II. Comisia administrativă: Dl. dr. Gh. Ropan face referatul celor discutate la Comisia<br />
Administrativă. Problemele discutate au fost cele privitoare la epurarea aparatului<br />
administrativ, organizarea administraţiei Primăriei şi cele <strong>de</strong> la salubritate şi asistenţă<br />
socială.<br />
III. Comisia Juridică: Referatul îl face dl. dr. Al. Lucian şi arată că s-au discutat chestiuni<br />
referitoare la organizarea justiţiei, minorităţi şi la ordonanţele date <strong>de</strong> către Prefect. S-a<br />
ajuns la concluzia că Prefectul nu are drept să <strong>de</strong>a ordonanţe cu caracter general,<br />
nefiind <strong>de</strong>cât reprezentantul administrativ al unui ju<strong>de</strong>ţ. Toate ordonanţele vor trebui<br />
trecute înainte pe la comisia juridică.<br />
IV. Comisia Culturală: dl. insp. A. Coza prezintă chestiunile învăţământului şi greutăţile<br />
avute în organizare.
238<br />
Virgiliu Ţârău 14<br />
V. Comisia Financiară: n-a ţinut şe<strong>din</strong>ţă. Dl. Valer Ghircoiaş arată că nu s-a prezentat nici<br />
un <strong>de</strong>legat.<br />
VI. Comisia Economică: Problemele discutate au privit agricultura, industria, comerţul,<br />
cooperaţia şi aprovizionarea. Referatul a fost întocmit <strong>de</strong> către dl. dir. Ion Buzea şi<br />
expune că s-a abandonat proiectul <strong>de</strong> a se menţine planul lui Jurcsek, în problema<br />
aprovizionării s-a cerut să se aplice schimbul în natură şi să se acor<strong>de</strong> preţul produselor<br />
industriale cu cele agricole. În chestiunea preţurilor s-a ajuns la acordul ca să se aplice<br />
preţurile <strong>din</strong> celelalte părţi <strong>din</strong> România.<br />
VII. Comisia Muncă şi Transporturi: referatul făcut <strong>de</strong> către dl. V. Bălosu, după ce a luat<br />
avizul d-lui insp. CFR Mărgărin prezintă următoarele concluzii: trebuie făcute plăţi, dar<br />
lipsesc resursele, actualii funcţionari şi muncitori fiind plătiţi pe trei luni, iar ceilalţi<br />
încă neplătiţi.<br />
În transporturi, <strong>de</strong>şi şoselele ar fi practicabile într-o măsură, lipsesc vehicolele, calea<br />
ferată neputând intra în această combinaţie. Mai <strong>de</strong>parte lipsesc materiile prime, şi în<br />
concluzie finală: cu mijloace proprii nu putem realiza aproape nimic.<br />
Dl. dr. Liviu Pop trage concluzii că <strong>de</strong>legaţii Uniunii s-au prezentat cu competenţă în toate<br />
problemele un<strong>de</strong> trebuiau date soluţii a<strong>de</strong>cvate.<br />
Dl. Ion Giurgea a prezentat un memoriu al Tineretului Universitar care a fost în<strong>de</strong>lung<br />
<strong>de</strong>zbătut, acest memoriu va fi multiplicat şi prezentat la <strong>de</strong>zbaterile plenare. […]<br />
7<br />
Proiecte FND şi răspunsuri UDR. Transformarea UDR în organizaţie locală, consultativă,<br />
6 <strong>de</strong>cembrie 1944<br />
Proces verbal<br />
Luat în şe<strong>din</strong>ţa Comitetului Executiv al UDR, Organizaţia locală Cluj, ţinută în ziua <strong>de</strong><br />
6 <strong>de</strong>cembrie 1944, în localul Centralei „Plugarul”, la orele 11 a.m.<br />
Prezenţi sunt următorii domni: Aurel Coza, preşe<strong>din</strong>te; dr. Liviu Lazăr; dr. Liviu Pop;<br />
dr. Alexandru Lucian; Valer Ghircoiaş; dr. Iuliu Oros; dr. Petre Rebreanu; Ion Buzea; Iacob Tis; Paul<br />
Anca; Ing. Teodor Burzo; Virgil Bălosu şi dr. Gheroghe Ropan, membri.<br />
Se pune în discuţie modificarea, în parte, a <strong>de</strong>numirii Uniunii şi se hotărăşte ca în loc <strong>de</strong><br />
„Ar<strong>de</strong>alul Eliberat” să se adopte <strong>din</strong> „Teritoriile Eliberate”, fiind un termen mai general şi care<br />
cuprin<strong>de</strong> <strong>de</strong> fapt mai mult <strong>de</strong>cât înţelesul istoric al teritoriului Ar<strong>de</strong>alului, astfel <strong>de</strong>numirea va fi:<br />
Uniunea Democrată Română <strong>din</strong> Teritoriile eliberate, iar pentru oraşul Cluj, se va mai adăuga<br />
„Organizaţia Cluj” sau „Organizaţia locală Cluj”.<br />
Dl. dr. Alexandru Lucian expune cele discutate în Comisia prezi<strong>de</strong>nţială şi arată că se<br />
intenţionează înfiinţarea unui Comisariat pentru Ar<strong>de</strong>alul <strong>de</strong> Nord. În unanimitate se hotărăşte că<br />
Uniunea stă pe baza scrisorii adresată Frontului Naţional Democrat şi a <strong>de</strong>claraţiilor <strong>din</strong> repetate<br />
rânduri şi se înţelege să colaboreze pe teren practic, fără să ia angajamente <strong>de</strong> or<strong>din</strong> politic. Se va<br />
colabora şi pe mai <strong>de</strong>parte în Comisiile Consultative, pentru oraşul Cluj.<br />
Dl. dr. Liviu Lazăr prezintă concluziile Comisiei Juridice, care se rezumă la următoarele:<br />
- izvorul <strong>de</strong> drept în teritoriile eliberate rezidă în Tratatul <strong>de</strong> armistiţiu semnat <strong>de</strong> cele trei<br />
puteri aliate şi România.<br />
- Suveranitatea o exercită pe acest teritoriu mareşalul Malinovski, pe baza <strong>de</strong>legaţiei<br />
Comisiei <strong>de</strong> Armistiţiu <strong>din</strong> Bucureşti.<br />
- Prefectura să-şi revizuiască activitatea <strong>de</strong>sfăşurată pe bază <strong>de</strong> ordonanţe, pentru a se pune<br />
în armonie cu principiile <strong>de</strong> mai sus.<br />
În celelalte Comisii nu s-au adus lucruri noi, faţă <strong>de</strong> cele referate în şe<strong>din</strong>ţa anterioară a<br />
Comitetului.
15 Negocierile <strong>din</strong>tre Frontul Naţional Democrat şi Uniunea Democrată Română <strong>din</strong> Cluj 239<br />
Dl. dr. Liviu Pop face cunoscut că în urma informaţiei d-lui Pogăceanu, membru al Partidului<br />
Comunist, <strong>de</strong>ţine ştirea că Rectorul Universităţii, dr. Miskolczy, a luat jurământul <strong>de</strong> la funcţionari pe<br />
numele Regentului Horthy. După ce se arată o adâncă revoltă <strong>din</strong> partea tuturor membrilor <strong>din</strong><br />
Comitet, faţă <strong>de</strong> acest caz <strong>de</strong> şovinism, se hotărăşte să se redacteze o scrisoare <strong>de</strong> sesizare a Comisiei<br />
Prezi<strong>de</strong>nţiale, pentru a aviza asupra acestui caz, cu atât mai vârtos că tot susnumitul domn a scris un<br />
articol în ziarul „Vilagosság”, cu ten<strong>din</strong>ţe reacţionare, <strong>de</strong>spre „Universitatea maghiară” <strong>din</strong> Cluj.<br />
În urma celor discutate, şe<strong>din</strong>ţa se închi<strong>de</strong>.<br />
Cluj, 6 <strong>de</strong>cembrie 1944<br />
Preşe<strong>din</strong>te<br />
Secretar General<br />
8<br />
Acordul <strong>de</strong> principiu <strong>din</strong>tre FND şi UDR în plan economic, social şi administrativ,<br />
9 <strong>de</strong>cembrie 1944<br />
Comitetul Frontului Naţional Democrat<br />
Organizaţia Cluj<br />
În colaborare cu Uniunea Democrată Română<br />
Frontul Naţional Democrat în colaborare cu Uniunea Democrată Română. Organizaţia locală<br />
Cluj, dă <strong>de</strong>legaţie membrilor <strong>de</strong> mai jos, ca în chestiunile privitoare la finanţe şi economie, transport<br />
şi muncă, precum şi în celelalte domenii care sunt în strânsă legătură cu nevoile vieţii economice <strong>din</strong><br />
teritoriile eliberate, să reprezinte cele două organizaţii politice în colaborare, făcând totodată un<br />
călduros apel către autorităţile româneşti să <strong>de</strong>a tot concursul lor pentru curmarea mizeriei şi<br />
neajunsurilor în faţa cărora stă întreaga populaţie <strong>din</strong> acest teritoriu.<br />
Delegaţii noştri sunt:<br />
Din partea FND:<br />
De la UDR<br />
Gheorghe TIMOFI<br />
dr. Alexandru LUCIAN<br />
Jakab ALEXANDRU<br />
Ioan BUZEA<br />
Stefan LAKATOS<br />
dr. Vasile SAVA, ca membru consultativ<br />
Cluj, la 9 <strong>de</strong>cembrie 1944<br />
În numele FND<br />
[ss. in<strong>de</strong>scifrabil]<br />
În numele UDR<br />
[ss. in<strong>de</strong>scifrabil]<br />
/ Notă: Formula acceptată <strong>de</strong> FND<br />
9<br />
Primele reacţii ale UDR cu privire la proiectele autonomiste ale FND<br />
Proces verbal<br />
Luat în şe<strong>din</strong>ţa Comitetului Executiv al UDR, Organizaţia locală Cluj, ţinută în ziua <strong>de</strong> 14<br />
<strong>de</strong>cembrie 1944, orele 11 a.m., la sediul Uniunii <strong>din</strong> str. Memorandului, nr. 13.<br />
Sunt prezenţi d-nii: Aurel Coza, preşe<strong>din</strong>te, dr. Vasile Hossu, dr. Liviu Lazăr, Valer Ghircoiaş,<br />
dr. Petre Rebreanu, Paul Anca, Virgil Bălosu, dr. Iuliu Oros, Gheorghe Pop, Vasile Er<strong>de</strong>li,<br />
dr. Gheorghe Ropan şi Gheorghe V. Giurgiu.<br />
Dl. preşe<strong>din</strong>te Aurel Coza, <strong>de</strong>schizând şe<strong>din</strong>ţa, arată pe scurt atitu<strong>din</strong>ea politică <strong>din</strong> ultimul<br />
timp a Uniunii, care se menţine ferm pe linia <strong>de</strong>mocrată, fi<strong>de</strong>lă aliaţilor şi hotărât pentru afirmarea
240<br />
Virgiliu Ţârău 16<br />
expresă a unităţii teritoriale şi naţionale a României, precum şi a suveranităţii indiscutabile a Statului<br />
Român asupra Ar<strong>de</strong>alului <strong>de</strong> Nord, până când unele organizaţii politice cu care colaborăm se menţin<br />
pe o poziţie plină <strong>de</strong> duplicităţi şi imprecizii <strong>de</strong> natură politică care ar putea avea urmări grave şi<br />
asupra organizaţiei noastre în caz <strong>de</strong> colaborare în astfel <strong>de</strong> condiţiuni neclarificate. Dl. preşe<strong>din</strong>te<br />
expune mai <strong>de</strong>parte că interese străine şi ascunse vor să se camufleze în organizaţii ce se tind a se<br />
crea, pentru a se ajunge la o organizaţie autonomă provincială. O astfel <strong>de</strong> organizaţie ar fi şi<br />
Comitetul Central Consultativ ce se proiectează a se înfiinţa, care ar fi un început în acest sens. Pentru<br />
aceasta citează şi atmosfera în care <strong>de</strong>curg <strong>de</strong>zbaterile plenare în Comisiile întrunite, un<strong>de</strong> prin<br />
surprin<strong>de</strong>re, <strong>de</strong>legaţii diferitelor organizaţii politice vin cu păreri personale, fără să se discute în<br />
prealabil în Comisii. Un astfel <strong>de</strong> caz este al Madosz-ului, prin dr. Bernard Augustin.<br />
În urma discuţiilor la care au participat toţi membrii prezenţi, se hotărăşte în unanimitate ca<br />
proiectul <strong>de</strong> <strong>de</strong>claraţie prezentat <strong>de</strong> către dl. Preşe<strong>din</strong>te, asupra atitu<strong>din</strong>ii Uniunii Democrate Române<br />
şi asupra condiţiilor <strong>de</strong> colaborare în viitor, să fie discutat şi redactat în formă <strong>de</strong>finitivă <strong>de</strong> către o<br />
comisie compusă <strong>din</strong> d-nii dr. Liviu Lazăr, dr. Vasile Hossu, dr. Iuliu Oros, dr. Petre Rebreanu,<br />
Gheorghe V. Giurgiu şi dr. Gheorghe Ropan. Această <strong>de</strong>claraţie va cuprin<strong>de</strong> afirmarea expresă a<br />
suveranităţii Statului Român asupra Ar<strong>de</strong>alului <strong>de</strong> Nord şi refuzul categoric <strong>de</strong> a participa la vreo<br />
organizaţie care ar tin<strong>de</strong> la o autonomie provincială, contrară integrităţii şi unităţii Statului Român.<br />
În continuarea şe<strong>din</strong>ţei, d-nii prof. Liviu Lazăr, Petre Rebreanu şi ing. Teodor Burzo fac<br />
referatul celor discutate în şe<strong>din</strong>ţa Comisiilor, arătând că <strong>de</strong>legaţii Frontului Naţional Democrat dau<br />
dovadă <strong>de</strong> o atitu<strong>din</strong>e mereu separaţionistă şi şovină.<br />
Dl. Preşe<strong>din</strong>te mulţumeşte pentru participarea şi colaborarea membrilor, închizând şe<strong>din</strong>ţa.<br />
Cluj, 14 <strong>de</strong>cembrie, 1944<br />
Preşe<strong>din</strong>te<br />
Secretar<br />
10<br />
Declaraţia UDR cu privire la colaborarea cu FND, 15 <strong>de</strong>cembrie 1945<br />
Uniunea Democrată Română<br />
<strong>din</strong> teritoriile eliberate<br />
Organizaţia locală Cluj.<br />
Declaraţie,<br />
Uniunea Democrată Română <strong>din</strong> teritoriile eliberate imediat după constituirea ei, fi<strong>de</strong>lă<br />
principiilor enunţate în manifestul său program, a crezut <strong>de</strong> datoria ei să caute o colaborare cu forţele<br />
<strong>de</strong>mocrate <strong>din</strong> Cluj, pentru a găsi soluţii potrivite şi practice pentru rezolvarea tuturor problemelor<br />
urgente şi <strong>de</strong> interes local. Drept urmare Uniunea Democrată Română a salutat cu sinceră bucurie<br />
propunerea <strong>de</strong> colaborare a grupărilor <strong>din</strong> Frontul Naţional Democrat, crezând că prin această<br />
colaborare va putea contribui la rezolvarea nevoilor cu caracter urgent, până la încadrarea teritoriilor<br />
eliberate în administraţia Statului Român.<br />
Faţă <strong>de</strong> această atitu<strong>din</strong>e loială şi precis <strong>de</strong>limitată, acceptată şi <strong>de</strong> grupările <strong>din</strong> Frontul<br />
Naţional Democrat, în sensul că colaborarea noastră se restrânge numai la discutarea problemelor <strong>de</strong><br />
interes local şi numai în comisii <strong>de</strong> specialitate - cu regret constatăm că <strong>din</strong> toate manifestările <strong>de</strong><br />
până acum ale reprezentanţilor grupărilor <strong>din</strong> Frontul Naţional Democrat, precum şi ale presei locale<br />
maghiare, se <strong>de</strong>sprin<strong>de</strong> ten<strong>din</strong>ţa <strong>de</strong> a extin<strong>de</strong> funcţiunile acestor comisii asupra întregului Ar<strong>de</strong>al <strong>de</strong><br />
Nord, cu scopul vădit <strong>de</strong> a se ajunge prin aceasta la instituirea unei autonomii regionale.<br />
Pentru a <strong>de</strong>limita şi preciza încă o dată atitu<strong>din</strong>ea noastră precis în cadrele colaborării cu<br />
grupările <strong>din</strong> Frontul Naţional Democrat, ţinem să accentuăm următoarele:<br />
1. Faţă <strong>de</strong> situaţia <strong>de</strong> drept, creată pentru teritoriile Transilvaniei eliberate, <strong>de</strong> convenţiunea <strong>de</strong><br />
armistiţiu <strong>de</strong> la 12 Septembrie 1944, nu este admisibilă nici o formaţiune administrativă care ar crea o
17 Negocierile <strong>din</strong>tre Frontul Naţional Democrat şi Uniunea Democrată Română <strong>din</strong> Cluj 241<br />
autonomie pentru acele teritorii. Ele au revenit <strong>de</strong> drept în suveranitatea Statului Român, fiind numai<br />
temporar în administrarea militară a armatei sovietice eliberatoare.<br />
2. În ce priveşte organizarea acestor teritorii, autoritatea <strong>de</strong> a dispune are numai Guvernul<br />
Regal al României. În timpul cât administrarea lor este prevăzută <strong>de</strong> autorităţile militare sovietice,<br />
organele administrative locale sunt <strong>de</strong>semnate <strong>de</strong> aceste autorităţi. Prin urmare, autoinvestirea unei<br />
formaţiuni <strong>de</strong> natura celei vizate <strong>de</strong> noi, mai sus, cu orice fel <strong>de</strong> ingerinţe sau puteri politice este<br />
lipsită <strong>de</strong> temei legal.<br />
În consecinţă Uniunea Democrată Română <strong>din</strong> Teritoriile eliberate, Organizaţia locală Cluj,<br />
<strong>de</strong>clară categoric refuzul său <strong>de</strong> a face parte <strong>din</strong>tr-un Comitet Central Consultativ sau orice altă<br />
formaţiune similară instituită cu <strong>de</strong>la sine putere, care fie făţiş sau în mod <strong>de</strong>ghizat urmăreşte<br />
instituirea unei autonomii regionale în teritoriile eliberate.<br />
Cluj, la 15 Decembrie 1944.<br />
Dată în Comitetul Executiv al Uniunii Democrate Române <strong>din</strong> Teritoriile eliberate,<br />
Organizaţia locală Cluj.<br />
11<br />
Delegaţiile FND şi UDR la Bucureşti<br />
Proces verbal<br />
Luat în şe<strong>din</strong>ţa Comitetului Executiv al UDR, ţinută în ziua <strong>de</strong> 21 <strong>de</strong>cembrie 1944, la orele 10<br />
a.m., în sediul Uniunii, prezenţi fiind d-nii Prof. Aurel Coza, preşe<strong>din</strong>te, dr. Liviu Lazăr, dr.<br />
Alexandru Lucian, dr. Liviu Pop, dr. Iuliu Oros, Ioan Buzea, Gheorghe Pop, Paul Anca, Valer<br />
Ghircoiaş, Vasile Er<strong>de</strong>li, dr. Gheorghe Ropan şi Gheorghe V. Giurgiu.<br />
Dl. Alexandru Lucian este rugat să facă o expunere asupra <strong>de</strong>mersurilor făcute <strong>de</strong> către<br />
<strong>de</strong>legaţii comuni ai FND şi UDR, în Bucureşti. Dl. Alexandru Lucian, luând cuvântul, arată că în<br />
prima zi, după sosirea la Bucureşti, fiecare <strong>de</strong>legat a luat legătura cu organizaţia sa politică. A doua zi<br />
s-au prezentat în comun la Comisariatul Ar<strong>de</strong>alului, la dl. dr. Ionel Pop, comisarul Ar<strong>de</strong>alului <strong>de</strong><br />
Nord, făcând o expunere asupra doleanţelor Clujului, şi s-a convenit ca împreună cu dl. dr. Ionel Pop<br />
să se prezinte <strong>de</strong>legaţia la dl. Prim-ministru, General Ră<strong>de</strong>scu. S-a redactat şi un memoriu <strong>de</strong> către<br />
<strong>de</strong>legaţii Uniunii, dar acest memoriu a fost acceptat doar în parte <strong>de</strong> <strong>de</strong>legaţii FND, astfel că a trebuit<br />
redactat <strong>din</strong> nou. De altfel şi în memoriul acceptat <strong>de</strong> către <strong>de</strong>legaţii FND-ului s-a inclus implicit<br />
recunoaşterea autorităţii Statului Român asupra Ar<strong>de</strong>alului <strong>de</strong> Nord.<br />
Din partea d-lui General Ră<strong>de</strong>scu, prim-ministru, s-a arătat toată solicitu<strong>din</strong>ea şi s-a promis tot<br />
ajutorul posibil, dar va trebui să fie obţinută aprobarea Comandamentului Sovietic, pentru aprobarea<br />
unei expozituri a Ministerului Aprovizionării, iar partea comercială să poată fi rezolvată <strong>de</strong><br />
întreprin<strong>de</strong>rile comerciale <strong>de</strong> aici.<br />
În toate problemele economice, financiare s-a arătat toată atenţia şi s-a promis tot ajutorul<br />
posibil, urmând ca Statul Român să suporte la caz <strong>de</strong> nevoie şi o parte <strong>din</strong> pier<strong>de</strong>ri, prin diferenţa <strong>de</strong><br />
curs, însă toate <strong>de</strong>pind <strong>de</strong> concesiunile la care vor fi dispuse autorităţile Comandamentului militar<br />
sovietic.<br />
În continuarea şe<strong>din</strong>ţei se citeşte răspunsul Frontului Naţional Democrat, organizaţia Cluj, dat<br />
în scris, în urma <strong>de</strong>claraţiei noastre <strong>din</strong> 15 <strong>de</strong>cembrie 1944.<br />
Se constată în unanimitate că este un răspuns neprecis, plin <strong>de</strong> acuzaţii nedrepte şi chiar<br />
insinuări la adresa Uniunii Democrat Române, ba chiar făcut în termeni dictatoriali şi ultimativi.<br />
Dl. Liviu Pop cere să se <strong>de</strong>a un răspuns energic, hotărât, şi să aducem la cunoştinţa<br />
autorităţilor militare loialitatea intenţiei noastre sincere <strong>de</strong> colaborare.<br />
Dl. dr. Alexandru Lucian arată că indiferent <strong>de</strong> atitu<strong>din</strong>ea noastră privitoare la Comitetul<br />
Central Consultativ, cu sau fără <strong>de</strong> noi, FND îl va face, dar ar fi bine să luăm parte în acest Comitet,<br />
după ce vor obţine <strong>de</strong>claraţii precise asupra atitu<strong>din</strong>ii FND în toate chestiunile teritoriale şi <strong>de</strong><br />
suveranitate.
242<br />
Virgiliu Ţârău 18<br />
Dl. dr. Gh. Ropan cre<strong>de</strong> că orice <strong>de</strong>claraţii se vor da, dar se îndoieşte că se vor putea obţine<br />
<strong>de</strong>claraţii precise, nu vor fi respectate, având în ve<strong>de</strong>re chiar ţinuta <strong>de</strong> până acum a FND, care în toate<br />
ocaziile s-a prezentat prin surpriză mereu cu chestiuni noi şi <strong>de</strong>licate, punându-ne în faţa unor fapte<br />
împlinite şi în mod dictatorial. Este pentru un răspuns categoric <strong>de</strong> nu, în ce priveşte crearea acestui<br />
Comitet Central Consultativ, care ar fi cotemplat <strong>de</strong> FND ca un a<strong>de</strong>vărat guvern al acestei provincii.<br />
În urma discuţiilor, la care au luat parte dr. I. Oros, I. Buzea, Gh. V. Giurgiu, dr. Liviu Lazăr,<br />
Aurel Coza, se hotăreşte să se redacteze răspunsul, la care au colaborat toţi cei <strong>de</strong> faţă.<br />
Drept pentru care s-a încheiat prezentul proces verbal.<br />
Cluj, la 21 <strong>de</strong>cembrie 1944<br />
Preşe<strong>din</strong>te<br />
Secretar<br />
12<br />
Pregătirea unei noi run<strong>de</strong> <strong>de</strong> negocieri cu FND, 24 <strong>de</strong>cembrie 1944<br />
Proces verbal<br />
Luat în şe<strong>din</strong>ţa Comitetului executiv al UDR, <strong>din</strong> ziua <strong>de</strong> 24 <strong>de</strong>cembrie 1944, orele 9 a.m.<br />
ţinută la sediul Uniunii, cu participarea d-lor prof. A. Coza, preşe<strong>din</strong>te, dr. Al. Lucian, dr. L. Pop,<br />
dr. P. Rebreanu, Gh. V. Giurgiu, Ion Buzea, Valer Ghircoiaş, dr. Liviu Lazăr şi dr. Gh. Ropan.<br />
În or<strong>din</strong>ea <strong>de</strong> zi este adresa <strong>de</strong> răspuns a FND-ului, dată la scrisoarea noastră <strong>din</strong> 21 <strong>de</strong>cembrie<br />
1944. În urma citirii adresei şi a discuţiilor <strong>de</strong>schise, se constată că şi <strong>de</strong> data aceasta nu s-a dat un<br />
răspuns precis chestiunilor relevate <strong>de</strong> noi şi care prezintă o importanţă şi o gravitate a situaţiei, mai<br />
ales prin atitu<strong>din</strong>ea <strong>de</strong> echivoc a FND-ului. Se mai constată că ni se anunţă continuarea lucrărilor<br />
comisiilor pentru ziua <strong>de</strong> 27 <strong>de</strong>cembrie 1944.<br />
Dl. dr. Liviu Lazăr arată că în urma propunerii noastre acceptată <strong>de</strong> FND, mai întâi trebuie să<br />
se discute în prealabil un plan <strong>de</strong> colaborare şi dacă vom putea că<strong>de</strong>a <strong>de</strong> acord, numai atunci este<br />
actuală participarea la şe<strong>din</strong>ţele comisiilor.<br />
Dl. dr. A. Lucian prezintă un memoriu personal, în care face istoricul tratativelor între FND şi<br />
Uniune, arătând că este pentru colaborarea în comisii şi eventual şi în Comitetul Central, dacă o atare<br />
formaţiune ar fi instituită <strong>de</strong> către autorităţile militare ruseşti.<br />
Dl. dr. Liviu Pop observă că în memoriul citit se ple<strong>de</strong>ază pentru o colaborare, dar aceasta<br />
numai în cazul când s-ar institui un organ <strong>de</strong> către autorităţile sovietice, care singure sunt în drept să<br />
numească sau să instituie şi fără ca noi să fim aceia care vom furniza sugestii sau să cerem acest<br />
lucru. La acestea se asociază toţi cei prezenţi şi în acest fel ne <strong>de</strong>clarăm <strong>de</strong> acord cu cele propuse <strong>de</strong><br />
dl. Al. Lucian.<br />
Dl. Valer Ghircoiaş este pentru colaborare, dar numai aşa putem înţelege o colaborare în<br />
condiţiuni <strong>de</strong> egalitate dacă suntem consultaţi în toate problemele <strong>de</strong> rezolvat, atât la numiri, cât şi la<br />
organizarea vieţii administrative şi economice, altfel nu ve<strong>de</strong>m în colaborare <strong>de</strong>cât acte impuse şi<br />
fapte împlinite în faţa cărora ne aflăm.<br />
Dl. dr. Alexandru Lucian propune să se discute în prealabil planul <strong>de</strong> colaborare care nu se va<br />
termina aşa uşor şi să facem o <strong>de</strong>claraţie că nu suntem în contra colaborării şi pentru întreg Ar<strong>de</strong>alul<br />
<strong>de</strong> Nord, dacă se va numi un organ pentru întreg Ar<strong>de</strong>alul <strong>de</strong> nord, iar până nu se va stabili planul <strong>de</strong><br />
colaborare să nu discutăm chestiunile privitoare la Ar<strong>de</strong>alul <strong>de</strong> nord.<br />
Dl. dr. Gh. Ropan ţine să se precizeze că ridicarea chestiunii şi a problemelor pentru Ar<strong>de</strong>alul<br />
<strong>de</strong> nord nu este în competenţa noastră, astfel nici <strong>de</strong>claraţii <strong>de</strong> or<strong>din</strong> principial nu este locul să se facă.<br />
Aceste <strong>de</strong>claraţii ar fi numai dăunătoare pentru interesul acestei părţi <strong>de</strong> pământ românesc, pe care o<br />
dorim cât mai repe<strong>de</strong> încadrată în viaţa Statului Român.<br />
În urma propunerii d-lui prof. dr. Lazăr se acceptă să se <strong>de</strong>a un răspuns prin care anunţăm<br />
participarea la elaborarea planului minimal <strong>de</strong> colaborare, însă pentru ziua <strong>de</strong> 30 <strong>de</strong>cembrie 1944, în<br />
ziua <strong>de</strong> 27 <strong>de</strong>cembrie fixată <strong>de</strong> FND fiind sărbătoare, iar <strong>de</strong>legaţii noştri nu ar putea lua parte.
19 Negocierile <strong>din</strong>tre Frontul Naţional Democrat şi Uniunea Democrată Română <strong>din</strong> Cluj 243<br />
Dl. Gh. V. Giurgiu, <strong>de</strong>legat în comisia <strong>de</strong> anchetă a Universităţii, face un raport şi se hotăreşte<br />
să se facă un memoriu.<br />
Cluj, 24 <strong>de</strong>cembrie 1944<br />
Preşe<strong>din</strong>te<br />
Secretar<br />
Uniunea Democrată Română<br />
Organizaţia Cluj<br />
13<br />
Negocierile <strong>din</strong> 30 <strong>de</strong>cembrie 1944<br />
Întâlnirea <strong>din</strong> 30 <strong>de</strong>cembrie 1944<br />
Note sumare<br />
Luate cu ocazia şe<strong>din</strong>ţei <strong>de</strong>legaţilor UDR şi ai FND, organizaţia <strong>din</strong> Cluj, pentru a discuta<br />
preliminariile unui program minimal <strong>de</strong> colaborare între organizaţiile <strong>de</strong> mai sus, program pe care<br />
UDR a fost nevoit să-l propună în scrisoarea <strong>din</strong> 21 <strong>de</strong>cembrie 1944, adresată FND Cluj.<br />
La şe<strong>din</strong>ţa <strong>de</strong> mai sus, care a avut loc în localul Băncii Naţionale, au luat parte <strong>de</strong> la Uniunea<br />
Democrată Română domnii Liviu Lazăr, dr. Iuliu Oros, Aurel Coza, preşe<strong>din</strong>te, şi dr. Gheorghe<br />
Ropan, iar <strong>din</strong> partea Frontului Naţional Democrat, domnii prof. dr. Teofil Vescan şi Francisc Bru<strong>de</strong>r.<br />
A lipsit dl. consilier eparhial Laurenţiu Curea.<br />
Dl. dr. Gheorghe Ropan expune dorinţa domnului consilier Laurenţiu Curea <strong>de</strong> a participa şi<br />
dânsul la aceste convorbiri, <strong>de</strong>oarece „dânsul ţine mult să poată <strong>de</strong>zbate d-sa cu neamul său”, la<br />
această şe<strong>din</strong>ţă neputând lua parte, fiind plecat <strong>din</strong> localitate.<br />
Dl. prof. dr. Teofil Vescan <strong>de</strong>clară că absenţa d-lui Curea nu este o piedică pentru a putea<br />
continua discuţiile, FND-ul fiind legal reprezentat prin <strong>de</strong>legaţii prezenţi.<br />
Dl. dr. T. Vescan oferă preşe<strong>din</strong>ţia dlui prof. Aurel Coza, pentru continuarea discuţiilor, însă<br />
dl. Coza <strong>de</strong>clină, oferind-o dlui. dr. T. Vescan, adăugând că şi prin aceasta vrem să dăm dovadă <strong>de</strong><br />
bunele noastre intenţii <strong>de</strong> a colabora cu FND-ul, fără să avem rezerve nemotivate just şi condiţii<br />
inutile <strong>de</strong> tărăgănare, după cum suntem atât <strong>de</strong> nedrept acuzaţia].<br />
Dl prof. Coza începând discuţiile, cere dlui. prof. dr. T. Vescan mai multă răbdare şi este<br />
nedumerit faţă <strong>de</strong> afirmaţia <strong>din</strong> scrisoarea primită <strong>de</strong> la FND, la 23 <strong>de</strong>cembrie 1944, prin care domnia<br />
sa a refuzat <strong>de</strong> a mai discuta cu UDR-ul.<br />
Dl. dr. T. Vescan şi-a exprimat părerea că <strong>din</strong> discuţiile avute şi cunoscând atitu<strong>din</strong>ea UDR-ului,<br />
şi-a pierdut răbdarea <strong>de</strong> vreme ce nu ar ve<strong>de</strong>a că ar putea duce la vreun rezultat / procesul verbal<br />
rezultat, dorit <strong>de</strong> dânsul şi FND/ [n.n.] şi nu ar vrea să aibă un eşec tocmai dânsul care este român. În<br />
continuare arată că prefectul, tatăl domniei sale a fost înlăturat, şi nu a <strong>de</strong>misionat, cum s-a prezentat<br />
în ziare, pe motivul că ar fi avut o atitu<strong>din</strong>e şovinistă. Dacă dânsul ar pleca <strong>de</strong> pe aceste meleaguri, în<br />
alte părţi, poate s-ar periclita soarta acestui teritoriu <strong>de</strong> a nu mai fi ţară românească.<br />
Dl prof. Coza ţine să observe că domnia sa cre<strong>de</strong> că tatăl domniei sale este într-a<strong>de</strong>văr şovinist<br />
sau nu. La acestea dl T. Vescan răspun<strong>de</strong> că este o acuză nedreaptă.<br />
Dl. prof. Coza în continuare observă că tocmai aşa şi noi Românii <strong>de</strong> aici suntem acuzaţi tot<br />
aşa <strong>de</strong> şovinism pe nedrept, dacă şi noi încercăm să ne apărăm dreptul nostru şi interesele noastre<br />
legitime, după cum şi prefectul pe nedrept a fost acuzat <strong>de</strong> şovinism. Aceasta este şi situaţia UDR-ului<br />
care încearcă să apere drepturile şi interesele legitime ale românilor şi poate pentru aceasta nu se<br />
poate mai bine zis nu se cre<strong>de</strong> că s-ar putea ajunge la o înţelegere cu UDR-ul.<br />
Dl. prof. dr. Liviu Lazăr, făcând unele consi<strong>de</strong>raţiuni cu caracter general, arată poziţia<br />
<strong>de</strong>mocrată a UDR-ului şi a tuturor românilor <strong>de</strong> aici, constată că ne lovim mereu <strong>de</strong> falşii <strong>de</strong>mocraţi,<br />
care oportun s-au îmbrăcat în haina <strong>de</strong>mocraţiei, iar noi nu putem face discriminare între <strong>de</strong>mocraţie<br />
şi i<strong>de</strong>ea naţională, nu putem <strong>de</strong>nega că suntem români şi să nu ne apărăm neamul <strong>din</strong> care facem<br />
parte, câtă vreme alte naţionalităţi îşi apără neamul cu atâta zel că trec în şovinism. Arată mai <strong>de</strong>parte
244<br />
Virgiliu Ţârău 20<br />
că se poate colabora şi între organizaţii cu programe diferite, dovadă este colaborarea cu Guvernul<br />
Român. Noi, adică UDR, <strong>de</strong>sfi<strong>de</strong>m pe oricine ar încerca să ne acuze că nu am dori colaborarea şi nu<br />
am vrea să colaborăm pe baze <strong>de</strong>mocrate<br />
Dl. dr. T. Vescan îşi exprimă părerea că UDR-ul nefiind într-o organizaţie comună nu-i poate<br />
lua apărarea, fiind o organizaţie aparte şi astfel nu putem lupta în contra şovinismului / notă<br />
personală: adică dacă nu suntem în FND nu poate susţine interesele noastre, dar recunoaşte că este un<br />
şovinism chiar în sânul organizaţiilor care fac parte <strong>din</strong> FND/. Continuă [prin a spune n.n.] că Partidul<br />
Comunist înţelege ca fiecare naţiune să colaboreze, şi nu exclu<strong>de</strong> naţionalul. Toate organizaţiile să ia<br />
atitu<strong>din</strong>e împotriva şovinismului. Personal fiecare are dreptul să aibă orice părere, dar este obligat să<br />
se supună, adică să ţină socoteală <strong>de</strong> hotărârea majorităţii.<br />
Domnii prof. dr. Liviu Lazăr şi prof. Coza, alternativ, fac consi<strong>de</strong>raţii asupra motivelor care au<br />
<strong>de</strong>terminat ca UDR-ul să ceară în prealabil <strong>de</strong> la toate grupările o <strong>de</strong>claraţie în scris /a se ve<strong>de</strong>a <strong>de</strong>claraţia<br />
UDR, nr. 1, <strong>din</strong> 30 <strong>de</strong>cembrie 1944/ asupra suveranităţii. În special se relevă ţinuta îndoielnică a unor<br />
grupări, <strong>de</strong>claraţii ale exponenţilor <strong>de</strong> grupări, care contrazic convenţiile internaţionale pe baza cărora<br />
stă. Unii <strong>de</strong>legaţi în comisiile <strong>de</strong> specialitate consultative au substituit <strong>de</strong>claraţii personale celor hotărâte<br />
în comisii, un<strong>de</strong> au participat şi <strong>de</strong>legaţii UDR-ului. Mai ales în comisia juridică, în chestiunea<br />
suveranităţii, a fost o a<strong>de</strong>vărată bătălie şi nu s-a putut exprima punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re a<strong>de</strong>vărat, ci numai<br />
compromisuri, <strong>de</strong>oarece <strong>de</strong>legaţii Uniunii Populare Maghiare susţin teze străine <strong>de</strong> convenţia <strong>de</strong><br />
armistiţiu şi cu interese vizibil contrarii drepturilor României. Pentru toate aceste motive, şi pentru ca nu<br />
tocmai noi românii să fim aceia care să servim material <strong>de</strong> propagandă pentru Ungaria şi să fim implicaţi<br />
într-o acţiune străină <strong>de</strong> interesele Statului Român, pentru a se pune odată clar teza <strong>de</strong> stat românească, şi<br />
în mod <strong>de</strong>schis şi neechivoc, <strong>de</strong>legaţii UDR-ului prezintă o <strong>de</strong>claraţie în scris referitor la suveranitatea<br />
statului român şi cer să fie semnată <strong>de</strong> toate grupările <strong>din</strong> FND.<br />
Dl. dr. T. Vescan face numai observaţii <strong>de</strong> formă, la unele expresii, după ce <strong>de</strong>claraţia UDR-ului<br />
a fost citită şi explicată în <strong>de</strong>taliu. În fond dl. Vescan cre<strong>de</strong> că teza pusă <strong>de</strong> UDR, adică teza<br />
românească <strong>de</strong> stat, nu este irezolvabilă.<br />
Dl. Bru<strong>de</strong>r expune că teza pusă <strong>de</strong> UDR este o condiţie şi cre<strong>de</strong> că aceasta nu va fi acceptată<br />
<strong>de</strong> către Uniunea Populară Maghiară. UDR trebuie să colaboreze fără condiţii. UPM nu poate să<br />
accepte cererea UDR-ului, aceasta fiind o condiţie / dr. Gheorghe Ropan, intervenind, arată că a<br />
recunoaşte drepturile statului român peste aceste teritorii nu este o condiţie şi acest lucru trebuie făcut<br />
<strong>de</strong> oricare cetăţean al statului, acestea <strong>de</strong>curg[ând] <strong>din</strong> Convenţia <strong>de</strong> Armistiţiu, iar <strong>de</strong>claraţia noastră<br />
numai acest lucru cuprin<strong>de</strong>, însă în mod explicit şi indiscutabil/. Mai <strong>de</strong>parte arată că în felul acesta ar<br />
pier<strong>de</strong> colaborarea grupării maghiare <strong>din</strong> FND, astfel că românii ar putea renunţa la această condiţie.<br />
Românii au avut o atitu<strong>din</strong>e antimaghiară după ce au intrat trupele româneşti şi ruse, spărgând table şi<br />
inscripţii – la acestea dl. Oros arată cu ungurii, în 1940, au spart capete <strong>de</strong> români, iar românii poate<br />
numai table cu inscripţii. Acest fapt a fost recunoscut <strong>de</strong> dl. Bru<strong>de</strong>r, confirmând chiar cu fapte<br />
întâmplate aievea./<br />
Dl. prof. A. Coza, în replică, îi documentează domnului Bru<strong>de</strong>r că prin felul domniei sale <strong>de</strong> a<br />
prezenta teza expusă, înţelege ca să menajeze partea maghiară, să renunţe la colaborarea românească,<br />
care reprezintă partea covârşitoare în aceste locuri, numai <strong>de</strong> dragul <strong>de</strong> a nu voi să recunoască un fapt<br />
şi un drept care <strong>de</strong>curge <strong>din</strong> Convenţia <strong>de</strong> Armistiţiu, adică <strong>de</strong> a <strong>de</strong>clara în mod expres că asupra<br />
teritoriilor eliberate suveranitatea o are statul român.<br />
Dl. dr. Liviu Lazăr răspun<strong>de</strong> domnului Bru<strong>de</strong>r că domnia sa şi FND pentru motivele juste<br />
expuse mai sus şi drepturile noastre se tem că vor pier<strong>de</strong> colaborarea cu ungurii, noi românii nu putem<br />
merge alături <strong>de</strong> cei care nu ar vrea să recunoască drepturile României, noi susţinem aceste drepturi,<br />
nu putem furniza material <strong>de</strong> revizionism pentru nimeni, prin faptul că nu am lămuri <strong>de</strong> la început<br />
această teză clară <strong>de</strong> altfel, şi care a încercat să se conteste.<br />
Dl. prof. A. Coza, în urma celor discutate asupra <strong>de</strong>claraţiei noastre şi motivele care ne-au<br />
<strong>de</strong>terminat să o prezentăm ca prealabil, arată că UDR este pregătită să discute în continuare şi alte<br />
probleme, dacă <strong>din</strong> parte grupărilor <strong>din</strong> FND se doreşte asta.
21 Negocierile <strong>din</strong>tre Frontul Naţional Democrat şi Uniunea Democrată Română <strong>din</strong> Cluj 245<br />
Dl. Vescan cre<strong>de</strong> că fiind <strong>de</strong> că<strong>de</strong>rea Comitetului FND această problemă, ea va trebui avizată<br />
acolo.<br />
Cluj, 30 <strong>de</strong>cembrie 1944<br />
Delegaţia UDR, A. Coza, Liviu Lazăr, Iuliu Oros, Gheorghe Ropan.<br />
[ss. In<strong>de</strong>scifrabil]<br />
14<br />
Declaraţiile UDR cu prilejul întrunirii cu FND, 30 <strong>de</strong>cembrie 1944<br />
A. În ce priveşte „platforma” FND<br />
II<br />
„Platforma” formulată <strong>de</strong> FND Bucureşti e un proiect <strong>de</strong> program <strong>de</strong> guvernare a ţării întregi,<br />
propus <strong>de</strong> FND.<br />
Parti<strong>de</strong>le <strong>de</strong>mocratice PNŢ şi PNL au respins colaborarea pe baza acestei platforme. Deci ea a<br />
rămas numai un program <strong>de</strong> partid, sau <strong>de</strong> grupare (FND).<br />
FND Cluj, poate să-şi însuşească, dacă vrea acel program-platformă. E o chestiune internă a lui.<br />
II<br />
UDR respinge această platformă ca temei <strong>de</strong> colaborare cu celelalte parti<strong>de</strong> <strong>din</strong> Cluj, pentru<br />
următoarele motive:<br />
1. UDR e <strong>de</strong> fapt, după cum a <strong>de</strong>clarat <strong>de</strong>ja UDR, reprezentanta celor două parti<strong>de</strong> „istorice”,<br />
în colaborare şi la guvernul român. În urmare UDR nu poate accepta o platformă respinsă <strong>de</strong> aceleaşi<br />
parti<strong>de</strong>.<br />
2. Cu toate că PNŢ şi PNL au respins platforma FND, totuşi e posibilă o guvernare <strong>de</strong><br />
colaborare.<br />
Deci această platformă, pusă <strong>de</strong> unele parti<strong>de</strong>, nu e o condiţie <strong>de</strong> colaborare nici chiar la<br />
guvernarea ţării.<br />
3. PNŢ şi PNL – <strong>de</strong>ci şi UDR – au alte programe care diferă <strong>de</strong> platformă. Aceste programe au<br />
fost publicate. UDR stă pe baza acestor programe şi ar face un act <strong>de</strong> lipsă <strong>de</strong> conştiinţă politică dacă<br />
le-ar refuza şi ar accepta alt program – pe care nu-l împărtăşeşte tale-quale.<br />
4. Platforma e un program <strong>de</strong> guvernare a ţării, în toate compartimentele vieţii <strong>de</strong> stat, cu<br />
soluţionarea diferitelor probleme fundamentale politice, rasiale, etc.<br />
Or colaborarea parti<strong>de</strong>lor <strong>din</strong> Cluj are cu totul alt scop. Nu au să facă reforme, nu au să<br />
guverneze, nu au să facă politică sau să legifereze. Are o singură misiune: administrarea, resp[ectiv]<br />
colaborarea cu administrarea temporară a Clujului.<br />
În consecinţă e <strong>de</strong>plasat să se discute „platforma” pentru o activitate restrânsă, locală,<br />
administrativă – <strong>de</strong> expedient.<br />
26.XII.1944.<br />
B. Principiile colaborării<br />
I. Atitu<strong>din</strong>ea şi <strong>de</strong>claraţiunile <strong>de</strong> până acum sunt bune.<br />
II. Faţă <strong>de</strong> oricare încercare <strong>de</strong> a forma o autoritate, fie şi numai consultativă cu ingerinţă<br />
asupra Transilvaniei <strong>de</strong> Nord întregi, trebuie luată atitu<strong>din</strong>e dârză <strong>de</strong> respingere.<br />
III. În cazul, dacă s-ar institui un comandament sovietic militar-administrativ cu autoritate pe<br />
întreg Ar<strong>de</strong>alul <strong>de</strong> Nord, dacă această calitate regională a comandantului ar fi certă şi dovedită precis<br />
şi dacă acest comandament va cere să se instituie oarecare formaţiune sau comisie consultativă, cu<br />
repercusiune asupra întregului Ar<strong>de</strong>al <strong>de</strong> Nord, se vor cere noi instrucţiuni, urmând a se lua avizul şi<br />
al Ministerului <strong>de</strong> Externe. Până vor sosi aceste instrucţiuni se va temporiza răspunsul.<br />
IV. Exclusiv pentru ajutorarea administraţiunii locale (oraşul şi jud. Cluj) UDR să colaboreze<br />
la următoarele condiţiuni:
246<br />
Virgiliu Ţârău 22<br />
a. Delimitată precis activitatea pentru Cluj.<br />
b. Comisia Consultativă să îşi păstreze strict această calitate: să îşi <strong>de</strong>a părerea numai<br />
asupra chestiunilor, care îi vor fi supuse <strong>din</strong> partea autorităţilor constituite <strong>de</strong> aut[oritatea] sovietică<br />
(prefect, primar). În urmare să nu ia iniţiative, ci să consulte o autoritate oarecare, care îi cere această<br />
consultare.<br />
c. Hotărârile acestei Comisii să cuprindă tot<strong>de</strong>auna părerea, chiar dacă ar rămâne în<br />
minoritate, a UDR. Deci comisiile să nu aducă hotărâri - acestea le vor aduce autorităţile consultate –<br />
ci să <strong>de</strong>a numai opinii. UDR chiar şi prin opinii separate, înaintate în scris, să îşi arate punctul <strong>de</strong><br />
ve<strong>de</strong>re. Prin aceasta răspun<strong>de</strong>rea hotărârilor rămâne în sarcina autorităţii, iar UDR rămâne<br />
cre<strong>din</strong>cioasă convingerilor sale.<br />
d. Deoarece „administrare” nu înseamnă legiferare - UDR să se ferească şi la caz <strong>de</strong><br />
nevoie să uzeze <strong>de</strong> opinii separate, <strong>de</strong> câte ori se vor cere măsuri cu caracter legislativ.<br />
e. În această comisie consultativă a Clujului, românii trebuie să aibă majoritatea. În<br />
cazul, când nu s-ar admite că UDR să aibă majoritatea, se va tin<strong>de</strong> ca românii <strong>din</strong> toate parti<strong>de</strong>le să<br />
aibă, ca o oglindă a situaţiei etnice a ju<strong>de</strong>ţului, inclusiv Clujul.<br />
f. Să se redacteze procese verbale în mai multe originale, <strong>din</strong> care să se păstreze în<br />
arhiva UDR un original.<br />
V. Planul prezentat <strong>de</strong> FND pare că intenţionează un fel <strong>de</strong> „cerc <strong>de</strong> studiu”, care îşi pune<br />
singur problemele. Aceasta o poate face fiecare partid în casa lui, nu e nevoie <strong>de</strong> o colaborare pentru<br />
aşa ceva. Rost are numai o comisie consultativă, care să <strong>de</strong>a sfaturi cerute <strong>de</strong> autorităţi. O asemenea<br />
comisie, care studiază problemele care şi le pune singură, are numai un caracter aca<strong>de</strong>mic, care nu<br />
ajută administraţia. Iar să vie această comisie cu propuneri, ar însemna instituirea unui organism<br />
necunoscut în constituţie şi în alte legi. Sau chiar să aducă hotărâri ar fi un nonsens juridic.<br />
VI. Dacă se va că<strong>de</strong>a <strong>de</strong> acord asupra rostului <strong>de</strong> mai sus (consultativ, la cerere) a acestei<br />
comisii, se va elabora în comun un fel <strong>de</strong> regulament în care se vor fixa principiile <strong>de</strong> mai sus (p. IV.)<br />
VII. Un contact cu celelalte parti<strong>de</strong> trebuieşte ţinut. El să fie cât se poate <strong>de</strong> cordial, până la<br />
puncte <strong>de</strong> program şi răspun<strong>de</strong>re, în care materie nu trebuie făcută nici o concesiune.<br />
VIII. Trebuieşte luat contact cu comandamentul sovietic, arătându-i caracterul <strong>de</strong>mocratic al<br />
UDR şi stându-i la dispoziţie în ce priveşte administrarea pe care o exercită acel comandament.<br />
Dacă se instituie un comandament pentru întreg Ar<strong>de</strong>alul, se vor cere instrucţiunile amintite -<br />
luându-se şi până la primirea lor contact pe cât posibil.<br />
Ierarhii noştri, ar fi bine dacă ar face invitaţii acestui comandament regional, dacă s-ar institui el.<br />
IX. În ce priveşte „platforma” FND, sunt indicaţiuni separate.<br />
26.XII.1944<br />
C. Uniunea Democrată Română <strong>din</strong> Teritoriile eliberate, Organizaţia Cluj.<br />
Declaraţia I-a,<br />
Uniunea Democrată Română cere ca în prealabil să se <strong>de</strong>a o <strong>de</strong>claraţie principială, semnată nu<br />
numai <strong>de</strong> către <strong>de</strong>legaţii Frontului Naţional Democrat, organizaţia Cluj, emişi în comisiunea restrânsă<br />
pentru elaborarea planului minimal <strong>de</strong> colaborare, ci (<strong>de</strong>) către toate grupările care formează FND <strong>din</strong><br />
Cluj, în care <strong>de</strong>claraţie să se precizeze în mod categoric şi fără vreo posibilitate <strong>de</strong> răstălmăcire,<br />
problema suveranităţii a teritoriilor eliberate.<br />
În lipsa acestei <strong>de</strong>claraţii solemne, UDR nu poate discuta bazele <strong>de</strong> colaborare cu FND.<br />
UDR se ve<strong>de</strong> nevoită să pună această problemă principiară prealabilă, fiindcă câţiva exponenţi<br />
<strong>din</strong> sânul comisiilor <strong>de</strong> specialitate au discutat bazele legale ale dreptului României asupra Ar<strong>de</strong>alului<br />
eliberat, ba chiar şi asupra Transilvaniei întregi.<br />
UDR a constatat <strong>din</strong> cuprinsul celor trei adrese primite <strong>de</strong> la FND, că acesta recunoaşte<br />
incontestabila autoritate a convenţiunei <strong>de</strong> armistiţiu, <strong>din</strong> 12 Septembrie 1944, privitor la situaţia <strong>de</strong><br />
drept public a Ar<strong>de</strong>alului eliberat. Însă fiindcă <strong>din</strong> redactarea acestor adrese, rezultă numai în mod<br />
implicit, însă nu reiese în mod evi<strong>de</strong>nt şi expresis verbis, recunoaşterea legalităţii dreptului României<br />
asupra teritoriilor eliberate, UDR este constrânsă – pentru a elimina orice echivoc – să pună problema<br />
prealabilă a suveranităţii.
23 Negocierile <strong>din</strong>tre Frontul Naţional Democrat şi Uniunea Democrată Română <strong>din</strong> Cluj 247<br />
UDR nu ar fi ridicat această problemă, fiindcă a presupus <strong>de</strong>spre fiecare bun cetăţean al<br />
Statului Român, că problema suveranităţii nu comportă şi nu poate comporta posibilitate <strong>de</strong> discuţie.<br />
Nu UDR a ridicat, <strong>de</strong>ci, această chestiune, care propriu zis nu are ce căuta în discuţiile unor comisii<br />
<strong>de</strong> specialitate, instituite pentru asistarea cu opinii a administraţiilor locale <strong>din</strong> Cluj, ci atitu<strong>din</strong>ea,<br />
a<strong>de</strong>sea ambiguă, ba uneori chiar categorică şi mai mult ca evi<strong>de</strong>ntă a unora <strong>din</strong> rândurile FND-ului.<br />
Nu este suficient să aparţii organizaţiunilor centrale <strong>din</strong> România, dar mai trebuie să simţi, să gân<strong>de</strong>şti<br />
şi să te manifeşti (ca cetăţean) româneşte, pentru ca să te i<strong>de</strong>ntifici cu teza (<strong>de</strong> stat) românească care,<br />
<strong>de</strong> altfel, pe lângă că este cea legală, este şi cea dreaptă.<br />
Textul <strong>de</strong>claraţiei pe care cerem să fie semnată <strong>de</strong> către toate parti<strong>de</strong>le şi formaţiunile făcând<br />
parte <strong>din</strong> FND <strong>din</strong> Cluj, urmează să fie astfel redactat:<br />
„Subsemnatele parti<strong>de</strong> politice, respectiv grupări, făcând parte <strong>din</strong> Frontul Naţional Democrat<br />
<strong>din</strong> Cluj, prin semnătura conducătorilor noştri autorizaţi, <strong>de</strong>clarăm în mod solemn, că situaţia <strong>de</strong> drept<br />
public a teritoriilor eliberate <strong>din</strong> Ar<strong>de</strong>alul <strong>de</strong> Nord, este concretizată <strong>de</strong> Convenţiunea <strong>de</strong> armistiţiu,<br />
încheiată la Moscova în 12 Septembrie 1944, pe <strong>de</strong> o parte <strong>de</strong> URSS, USA şi Marea Britanie, iar pe<br />
<strong>de</strong> altă parte <strong>de</strong> România.<br />
Asupra Ar<strong>de</strong>alului <strong>de</strong> Nord, suveranitatea a avut-o România. Prin dictatul <strong>de</strong> la Viena<br />
exercitarea <strong>de</strong> fapt a acestei autorităţi a fost numai suspendată. În punctul 15 <strong>din</strong> Convenţiunea <strong>de</strong><br />
armistiţiu, <strong>din</strong> 12 Septembrie 1944, puterile aliate au <strong>de</strong>clarat nul şi inexistent dictatul <strong>de</strong> la Viena.<br />
Aceasta înseamnă că sunt nule şi neexistente toate consecinţele <strong>de</strong> drept ale acestui dictat, ca şi când<br />
<strong>de</strong> la început n-ar fi fost (existat). În consecinţă suveranitatea României asupra Ar<strong>de</strong>alului <strong>de</strong> Nord<br />
este consi<strong>de</strong>rată <strong>de</strong> drept ca una care n-a încetat niciodată, ci a fost numai tulburată <strong>de</strong> o stare <strong>de</strong> fapt,<br />
întemeiată pe un act <strong>de</strong>clarat nul şi neexistent.<br />
Prin aceeaşi Convenţiune <strong>de</strong> armistiţiu, puterile aliate au hotărât revenirea la România a<br />
Transilvaniei (sau în cea mai mare parte). Din toate aceste rezultă că Transilvania <strong>de</strong> Nord se găseşte<br />
în suveranitatea Statului Român.<br />
(Grupările <strong>din</strong> FND, Comitetul constată că) Din motive militare, autoritatea militară sovietică<br />
exercită controlul asupra acestor teritorii.<br />
Cluj, 30.XII.1944<br />
(Pentru conformitate, Dr. Gheorghe Ropan, secretar)<br />
D. Uniunea Democrată Română <strong>din</strong> Teritoriile eliberate, Organizaţia Cluj.<br />
Declaraţia a II-a,<br />
În chestiunea a<strong>de</strong>rării la „Platforma Frontului Naţional Democrat” pusă în discuţie la prima<br />
întrunire a grupărilor FND-ului şi a UDR-ului <strong>din</strong> Cluj, cu toate că această chestiune nu mai face<br />
obiect <strong>de</strong> discuţie şi <strong>de</strong>ci nu mai poate influenţa colaborarea noastră, UDR ţine să facă următoarea<br />
<strong>de</strong>claraţie:<br />
„Platforma formulată <strong>de</strong> FND Bucureşti e un proiect <strong>de</strong> program <strong>de</strong> guvernare a ţării întregi,<br />
propus <strong>de</strong> FND.<br />
Parti<strong>de</strong>le <strong>de</strong>mocrate PNŢ şi PNL au respins colaborarea pe baza acestei platforme. Deci ea a<br />
rămas numai un program <strong>de</strong> partid, sau <strong>de</strong> grupare (FND).<br />
FND Cluj poate să-şi însuşească, dacă vrea, acel program-platformă. Este o chestiune internă a<br />
organizaţiei.<br />
UDR însă, respinge această platformă ca temei <strong>de</strong> colaborare cu celelalte grupări şi parti<strong>de</strong> <strong>din</strong><br />
Cluj, pentru următoarele motive:<br />
1. UDR, este <strong>de</strong> fapt, după cum a <strong>de</strong>clarat <strong>de</strong>ja UDR, şi reprezentarea [reprezentanta, n.n.]<br />
celor două parti<strong>de</strong> „istorice”, în colaborare şi în guvernul român. Prin urmare UDR nu poate accepta o<br />
platformă respinsă <strong>de</strong> aceleaşi parti<strong>de</strong>.<br />
2. Cu toate că PNŢ şi PNL au respins platforma FND, totuşi e posibilă o guvernare <strong>de</strong><br />
colaborare. Deci această platformă, pusă <strong>de</strong> unele parti<strong>de</strong>, nu e o condiţie <strong>de</strong> colaborare nici chiar la<br />
guvernarea ţării.
248<br />
Virgiliu Ţârău 24<br />
3. PNŢ şi PNL – <strong>de</strong>ci şi UDR – au alte programe care diferă <strong>de</strong> platformă. Aceste programe au<br />
fost publicate. UDR stă pe baza acestor programe şi ar face un act <strong>de</strong> lipsă <strong>de</strong> conştiinţă politică dacă<br />
le-ar refuza şi ar accepta alt program – pe care nu-l împărtăşeşte tale-quale.<br />
4. O platformă este un program <strong>de</strong> guvernare a ţării, în toate compartimentele vieţii <strong>de</strong> stat, cu<br />
soluţionare diferitelor probleme fundamentale, politice, rasiale, etc…<br />
Or, colaborarea parti<strong>de</strong>lor <strong>din</strong> Cluj are cu totul alt scop. Nu au să facă reforme, nu au să<br />
guverneze, nu au să facă politică sau să legifereze. Are o singură misiune: administrarea, respectiv<br />
colaborarea cu administrarea temporară a Clujului.<br />
În consecinţă e <strong>de</strong>plasat să se discute „platforma” pentru o activitate restrânsă, locală,<br />
administrativă – <strong>de</strong> expedient.”<br />
Cluj, 30.XII.1944<br />
(pentru conformitate, dr. Gh. Ropan, secretar)<br />
E. Uniunea Democrată Română <strong>din</strong> Teritoriile eliberate, Organizaţia Cluj.<br />
Planul <strong>de</strong> colaborare comun al UDR şi FND Cluj<br />
UDR dorind să faciliteze lucrările comisiei restrânse, propune următoarea formulă <strong>de</strong><br />
colaborare cu FND Cluj.<br />
1. Colaborarea <strong>din</strong>tre UDR şi FND <strong>din</strong> Cluj se limitează la teritoriul şi populaţiunea oraşului<br />
Cluj / municipiului Cluj /.<br />
Având în ve<strong>de</strong>re că:<br />
a) UDR doreşte să înlăture orice motiv <strong>de</strong> discuţie care ar putea prelungi încheierea acordului<br />
pentru stabilirea modalităţilor <strong>de</strong> colaborare, şi<br />
b) fiindcă rolul comisiilor <strong>de</strong> specialitate este numai <strong>de</strong> a ajuta autorităţile locale cu emiteri <strong>de</strong><br />
opinii <strong>de</strong> or<strong>din</strong> practic, UDR nu discută proporţia numerică prin care diferitele organizaţiuni politice<br />
participă în aceste comisii, rezervându-şi dreptul <strong>de</strong> a pune această problemă în cazul lărgirii cadrului<br />
<strong>de</strong> colaborare.<br />
Delegaţii FND-ului iau act <strong>de</strong> această <strong>de</strong>claraţiune.<br />
2. Pentru orice lărgire a cadrului <strong>de</strong> colaborare stabilit la punctul 1, trebuie ca în prealabil să se<br />
cadă <strong>de</strong> acord în comisia restrânsă emisă <strong>de</strong> UDR şi FND <strong>din</strong> Cluj.<br />
3. Delegaţii specialişti ai UDR şi FND colaborează în comisiile <strong>de</strong> specialitate consultative<br />
care formulează numai opinii/avize consultative/la cererea autorităţilor locale administrative/prefectul<br />
şi primarul municipiului Cluj, dând acestora soluţiuni <strong>de</strong> or<strong>din</strong> practic administrativ, în scopul <strong>de</strong> a<br />
facilita munca acestor autorităţi şi <strong>de</strong> a contribui la uşurarea traiului populaţiunii clujene.<br />
Cluj, 30.XII. 1944<br />
(pentru conformitate, dr. Gh. Ropan)<br />
Compunerea şi procedura în comisiile <strong>de</strong> specialitate consultative.<br />
1. Se instituiesc următoarele comisii <strong>de</strong> specialitate consultative pentru a da avize consultative<br />
la cererea autorităţilor locale:<br />
a) Comisia preşe<strong>din</strong>ţiei; b) Comisia administrativă şi <strong>de</strong> sănătate şi asistenţă; c) Comisia<br />
justiţiei; d) Comisia economică; e) Comisia financiară; f) Comisia muncă şi transport; g) Comisia<br />
culturală şi arte<br />
2. Procedura în comisiile <strong>de</strong> specialitate consultative<br />
a) Aici se vor discuta şi opinia numai asupra chestiunilor <strong>din</strong> punctul 1. şi 3. <strong>din</strong> planul<br />
<strong>de</strong> colaborare /anexat/<br />
b) În caz <strong>de</strong> divergenţă se vor trece la proces verbal toate soluţiunile propuse, fără <strong>de</strong> a<br />
se proceda la vot.<br />
c) În procesele verbale ale comisiilor <strong>de</strong> specialitate, nu se vor trece <strong>de</strong>cât opiniile<br />
emise, iar expunerile <strong>de</strong> opinii şi discuţiile numai în acel caz se vor nota, întrucât cel care a luat<br />
cuvântul sau vreun alt membru al comisiei cere.
25 Negocierile <strong>din</strong>tre Frontul Naţional Democrat şi Uniunea Democrată Română <strong>din</strong> Cluj 249<br />
d) Minuta proceselor verbale se va semna <strong>de</strong> către fiecare membru al comisiei chiar în<br />
acea şe<strong>din</strong>ţă.<br />
e) Procesele verbale numai atunci vor fi consi<strong>de</strong>rate autentice, dacă fiecare membru îl<br />
va semna. Întrucât oricare <strong>din</strong>tre membrii ar refuza semnarea procesului verbal comisia va trebui să se<br />
întrunească într-o nouă şe<strong>din</strong>ţă pentru verificarea procesului verbal.<br />
f) Până când procesul verbal nu este semnat <strong>de</strong> către fiecare membru al comisiei sau în<br />
caz <strong>de</strong> refuz <strong>de</strong> semnare, nu s-a ţinut încă o şe<strong>din</strong>ţă <strong>de</strong> verificare, acel proces verbal nu va putea fi<br />
înaintat nici comisiunei prezi<strong>de</strong>nţiale, nici autorităţilor locale administrative.<br />
g) Procesele verbale se vor dresa în atâtea exemplare câte grupări sunt reprezentate în<br />
aceste comisii, plus un exemplar pentru arhivă.<br />
3. Lucrările comisiei prezi<strong>de</strong>nţiale:<br />
a) Coordonează lucrările comisiilor <strong>de</strong> specialitate.<br />
b) Ţine legătura cu autorităţile administrative locale şi le transmite acestora opiniile<br />
formulate <strong>de</strong> către comisiile <strong>de</strong> specialişti.<br />
c) Se îngrijeşte ca fiecare comisie <strong>de</strong> specialitate să fie informată, prin copii <strong>de</strong> procese<br />
verbale, asupra lucrărilor celorlalte comisii.<br />
d) Întrucât comisia în unanimitate sau prin majoritate absolută a voturilor este <strong>de</strong> părere<br />
că vreo opiniune emisă <strong>de</strong> vreuna <strong>din</strong> comisiile <strong>de</strong> specialitate ar trebui să fie discutată, fiind subiectul<br />
<strong>de</strong> o importanţă mai <strong>de</strong>osebită, în şe<strong>din</strong>ţa comună a comisiilor <strong>de</strong> specialitate, convoacă şe<strong>din</strong>ţa<br />
plenară a comisiilor.<br />
În această unică ipoteză se admite procedura la vot.<br />
e) Pentru a asigura publicitatea lucrărilor comisiilor <strong>de</strong> specialitate, se îngrijeşte ca<br />
extrasele diferitelor opiuniuni emise <strong>de</strong> către comisiile <strong>de</strong> specialitate să parvină tuturor organelor<br />
periodice <strong>din</strong> localitate.<br />
De asemenea se îngrijeşte ca să se <strong>de</strong>a comunicate obiective presei locale <strong>de</strong>spre lucrările<br />
şe<strong>din</strong>ţelor plenare.<br />
f) Procesele verbale ale sale le încheie la fel şi urmând aceeaşi procedură ca şi cea<br />
stabilită pentru comisiile <strong>de</strong> specialitate.<br />
g) Organizează un secretariat şi controlează lucrările acestuia.<br />
h) Primeşte interpelările redactate <strong>de</strong> către grupări sau <strong>de</strong> către oricare membru al<br />
comisiilor <strong>de</strong> specialitate, pe care fie că le rezolvă, în caz <strong>de</strong> unanimitate, <strong>de</strong> păreri prezi<strong>de</strong>nţiale, fie<br />
că le trimite – în caz <strong>de</strong> divergenţă – în faţa şe<strong>din</strong>ţei plenare.<br />
4. Şe<strong>din</strong>ţa plenară a comisiilor <strong>de</strong> specialitate:<br />
a) Este prezidată <strong>de</strong> către un membru <strong>de</strong>legat <strong>din</strong> comisia prezi<strong>de</strong>nţială.<br />
b) Ascultă interpelările aduse în faţa ei prin comisia prezi<strong>de</strong>nţială, asupra cărora, la<br />
cererea reprezentantului uneia <strong>din</strong> grupările politice, <strong>de</strong>schi<strong>de</strong> discuţia.<br />
c) Ascultă acele opinii ale comisiilor <strong>de</strong> specialitate, pe care comisia prezi<strong>de</strong>nţială le-a<br />
<strong>de</strong>ferit, în conformitate cu punctul 3, lit.d), în faţa şe<strong>din</strong>ţei plenare.<br />
d) în şe<strong>din</strong>ţa plenară nu se pot modifica opiniile emise <strong>de</strong> către diferitele comisii <strong>de</strong><br />
specialitate. Discuţia are drept scop numai lămurirea reciprocă a diferitelor puncte <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re, iar nu<br />
formularea <strong>de</strong> opinii.<br />
Comisiile <strong>de</strong> specialitate a (le) căror opinii au fost astfel <strong>de</strong>zbătute în şe<strong>din</strong>ţa plenară, se<br />
întrunesc pentru a discuta <strong>din</strong> nou, în baza materialului documentar expus în şe<strong>din</strong>ţa plenară,<br />
problemele care formează baza acestor opinii şi procedând în lucrările sale conform celor stabilite în<br />
punctul 2. poate formula opinii noi, revenind asupra textelor mai înainte stabilite sau îşi poate menţine<br />
opiniile sale original formulate.<br />
Comisia prezi<strong>de</strong>nţială, luând cunoştinţă <strong>de</strong> rezultatul acestor noi lucrări, trimite opiniile<br />
acestea autorităţilor administrative competente, fără <strong>de</strong> a putea <strong>de</strong>feri a doua oară problema în faţa<br />
şe<strong>din</strong>ţei plenare.<br />
e) Procesele verbale ale şe<strong>din</strong>ţei plenare se întocmesc cu îngrijirea comisiei<br />
prezi<strong>de</strong>nţiale şi se dresează atâtea exemplare câte grupări politice sunt reprezentate în acea comisie,<br />
plus un exemplar original pentru arhivă.<br />
Cluj, 30.XII.1944<br />
s. Gh. Ropan, secretar
250<br />
Virgiliu Ţârău 26<br />
14<br />
„Recunoaşterea suveranităţii statului român” condiţionată <strong>de</strong> FND <strong>de</strong> a<strong>de</strong>rarea UDR la<br />
platforma FND. Reorganizarea UDR, 7 ianuarie 1945<br />
Uniunea Democrată Română<br />
Organizaţia locală Cluj<br />
Proces verbal<br />
Luat în şe<strong>din</strong>ţa Comitetului <strong>de</strong> direcţie al UDR, organizaţia Cluj, ţinută în localul sediului, în<br />
ziua <strong>de</strong> 7 ianuarie 1945. Sunt prezenţi domnii: prof. A. Coza, preşe<strong>din</strong>te, dr. Grigoriu Strâmbu,<br />
vicepreşe<strong>din</strong>te, dr. V. Bolchiş, Paul Anca, Gh. V. Giurgiu, dr. I. Oros, dr. Alexandru Lucian,<br />
Gheorghe Pop, dr. L. Pop, V. Er<strong>de</strong>lyi, dr. Gheorghe Ropan şi mai mulţi membri ai Uniunii.<br />
Dl. prof. A. Coza face o dare <strong>de</strong> seamă asupra tratativelor ce au dus <strong>de</strong>legaţii Uniunii cu<br />
<strong>de</strong>legaţii FND, în ziua <strong>de</strong> 30 ianuarie [<strong>de</strong>cembrie, n.n.] 1944. Asupra mersului tratativelor s-au luat<br />
note care se vor <strong>de</strong>pune la dosar.<br />
Fiind <strong>de</strong> faţă mai mulţi membri, se citesc <strong>din</strong> nou <strong>de</strong>claraţiile noastre şi răspunsul FND-ului,<br />
primit în urma convorbirilor noastre. Dl. prof. Liviu Lazăr, luând cuvântul, constată cu surprin<strong>de</strong>re că<br />
în loc să ne <strong>de</strong>a un răspuns pozitiv FND vine <strong>din</strong> nou cu o cerere, prin care condiţionează<br />
recunoaşterea suveranităţii Statului Român <strong>de</strong> a<strong>de</strong>rarea UDR-ului la platforma FND-ului şi intrarea în<br />
FND a UDR-ului. Domnia sa cere să se <strong>de</strong>a un răspuns prin care să arătăm că nu este nici o legătură<br />
între cererea formulată <strong>de</strong> FND şi <strong>de</strong>claraţia noastră, şi dacă totuşi fac o astfel <strong>de</strong> legătură şi menţin<br />
cererea înseamnă că refuză colaborarea noastră.<br />
Dl. dr. Alexandru Lucian face istoricul tratativelor <strong>din</strong>tre UDR şi FND, <strong>din</strong> care reiese că noi<br />
am refuzat a<strong>de</strong>rarea la platforma FND-ului, precizându-ne atitu<strong>din</strong>ea în scrisoarea noastră <strong>din</strong> 28<br />
noiembrie 1944, la care FND a acceptat o colaborare cu UDR, fără să a<strong>de</strong>răm, indicând chiar şi<br />
formula <strong>de</strong> colaborare. Azi nu mai pot veni cu aceeaşi condiţie, peste care <strong>de</strong>ja am trecut, dânşii pot<br />
cere ori <strong>de</strong> câte ori vor dori a<strong>de</strong>rarea noastră la platformă, însă atitu<strong>din</strong>ea noastră este <strong>de</strong>ja precizată.<br />
FND nu poate lucra ca singur reprezentant al întregii populaţii şi ar fi chiar periculos să lucreze<br />
singur. Drepturile noastre numai aşa pot fi apărate dacă vom colabora cu dânşii. Propune să dăm un<br />
răspuns prin care am da dovadă că dorim să colaborăm. Dovadă că dorim colaborarea şi mai ales că<br />
stăm în ajutorul administraţiilor să o dăm chiar noi prin crearea unei comisii <strong>de</strong> studii. Propunerea <strong>de</strong><br />
a se crea un cerc <strong>de</strong> studii, prin instituirea comisiilor <strong>de</strong> specialitate în sânul cercului <strong>de</strong> studii, este<br />
acceptată <strong>de</strong> întreg plenul comitetului.<br />
Asupra cercului <strong>de</strong> studii se <strong>de</strong>schi<strong>de</strong> discuţia, luând cuvântul dl. preşe<strong>din</strong>te A. Coza, şi arată<br />
că nu trebuie să fim pasivi şi tocmai pentru acest motiv trebuie să activăm în cadrul acestui cerc <strong>de</strong><br />
studii.<br />
În sensul activării mai iau cuvântul d-nii Gh. V. Giurgiu, arătând succesul tratativelor noastre<br />
care s-au soldat mereu în favorul nostru, este pentru propunerea d-lui I. Oros <strong>de</strong> a se da o adresă<br />
autorităţilor locale, prin care aducem la cunoştinţă înfiinţarea Cercului <strong>de</strong> Studii, şi Comandamentului<br />
sovietic să i se facă un scurt istoric, prin care să arate că stăm la dispoziţia autorităţilor. Tot pentru<br />
activare vorbeşte şi dl. Baba Mihai, arătând falsitatea pretinşilor socialişti şi comunişti care şi azi<br />
terorizează şi persecută pe români ca şi în trecut, fără nici o <strong>de</strong>osebire.<br />
Dl. T. Vâlcu arată că, Comandamentul sovietic este greşit informat, pentru aceea cere<br />
înfiinţarea unei comisii care va culege date şi domnia sa stă la dispoziţie, pentru a se mijloci<br />
informarea acestui comandament. Cere să trecem la o atitu<strong>din</strong>e mai ofensivă, ieşind <strong>din</strong> rezervă. Tot<br />
în acest sens iau cuvântul domnii Rebreanu şi Gheorghe Ropan.<br />
Dl. dr. L. Pop revenind la răspunsul ce trebuie dat, este <strong>de</strong> părere că noi <strong>de</strong>ja am dat <strong>de</strong> atâtea<br />
ori acest răspuns, şi noi mereu ne-am ţinut pe linia dreaptă, FND-ul a fost acela care a <strong>de</strong>viat <strong>de</strong> la<br />
linia dreaptă. Pentru un răspuns categoric <strong>de</strong> refuz este dl. Gheorghe Pop, arătând că trebuie să rupem<br />
legăturile cu FND-ul.<br />
În concluzie se hotărăsc următoarele:
27 Negocierile <strong>din</strong>tre Frontul Naţional Democrat şi Uniunea Democrată Română <strong>din</strong> Cluj 251<br />
Să se redacteze un răspuns FND-ului, <strong>de</strong> către o comisie instituită <strong>de</strong>ja, în care să se ţină cont<br />
<strong>de</strong> cele comunicate <strong>de</strong>ja, prin adresele şi scrisorile noastre anterioare, şi în special <strong>de</strong> cele ce însuşi<br />
FND-ul ne-a comunicat în scris.<br />
Se înfiinţează un cerc <strong>de</strong> studii, cu secţiuni <strong>de</strong> specialitate consultative, a (i) căror preşe<strong>din</strong>ţi<br />
vor constitui Biroul cercului <strong>de</strong> studii. În acest scop se <strong>de</strong>leagă o comisie, pentru a face propuneri,<br />
compusă <strong>din</strong> d-nii dr. I. Oros, Gh. V. Giurgiu şi R. Blaga.<br />
Comisia a făcut următoarele propuneri:<br />
1. Secţiunea <strong>de</strong> studii, documentare şi naţionalităţi, preş. Dr. Liviu Lazăr<br />
2. Secţiunea administrativă şi sănătate, preş. Dr. Iuliu Oros<br />
3. Secţiunea juridică, preş. Dr. Alexandru Lucian<br />
4. Secţiunea finanţe, preş. Valer Ghircoiaş<br />
5. Secţiunea industrie şi comerţ, preş. I. Buzea<br />
6. Secţiunea instrucţiune şi culte, preş. I. Simonca<br />
7. Secţiunea muncă şi asigurări, preş. Gheorghe Ropan.<br />
Despre înfiinţarea acestui cerc <strong>de</strong> studii se vor încunoştiinţa autorităţile locale, prin adresă,<br />
făcându-se cunoscut că înţelegem să colaborăm prin toate mijloacele care ne stau la dispoziţie. În<br />
acest sens se va notifica, prin adresa <strong>de</strong> răspuns şi FND-ului.<br />
Drept care s-a încheiat prezentul proces verbal.<br />
Cluj, la 7 ianuarie 1944.<br />
Preşe<strong>din</strong>te<br />
Secretar<br />
15<br />
Neînţelegerile <strong>din</strong>tre UDR şi FND <strong>de</strong>vin publice, 18 ianuarie 1945<br />
Uniunea Democrată Română<br />
<strong>din</strong> Teritoriile eliberate<br />
Organizaţia Cluj.<br />
Proces verbal<br />
Luat în şe<strong>din</strong>ţa Comitetului Executiv al Uniunii Democrate Române, ţinută în ziua <strong>de</strong> 18<br />
ianuarie 1945; la sediul Uniunii, fiind prezenţi d-nii Prof. Aurel Coza, dr. Liviu Pop, Ion Buzea,<br />
dr. Vasile Hossu, ing. Teodor Burzo, Gh. V. Giurgiu, Paul Anca, Vasile Bolchiş, dr. Iuliu Oros,<br />
dr. Vasile Sava, dr. Petre Rebreanu, dr. Alexandru Lucian, dr. Traian Giurgiu, dr. P. Meteş şi dr. Gh. Ropan.<br />
Dl. preşe<strong>din</strong>te Aurel Coza <strong>de</strong>schi<strong>de</strong> şe<strong>din</strong>ţa, dă cuvântul secretarului pentru a citi procesul<br />
verbal al şe<strong>din</strong>ţei anterioare.<br />
Dl. Gh. Pop cere să se completeze procesul verbal cu aceea că dsa a cerut ca FND-ul să-şi<br />
precizeze atitu<strong>din</strong>ea precis şi în mod dogmatic. Cu această completare se <strong>de</strong>clară <strong>de</strong> verificat procesul<br />
verbal.<br />
În continuarea discuţiilor dl. dr. I. Oros cere mai mult tact în divulgarea celor discutate, apoi<br />
citeşte <strong>din</strong> ziarul unguresc „Vilagossag” un comunicat al FND-ului care ar fi şi un răspuns la<br />
scrisoarea noastră. Dsa mai adaugă că <strong>de</strong>şi în loc să ne <strong>de</strong>a un răspuns prin acelaşi proce<strong>de</strong>u, adică în<br />
scris adresat Uniunii, şi contrar tuturor uzanţelor şi practicelor, FND-ul se cre<strong>de</strong> achitat <strong>de</strong> o datorie<br />
elementară şi rupe brusc tratativele printr-o diversiune şi un comunicat plin <strong>de</strong> inexactităţi, dar noi nu-i<br />
putem ierta, şi nu trebuie să rămânem pasivi la acest caz şi printr-un comunicat <strong>de</strong> presă în mod<br />
ofensiv să dăm răspunsul nostru.<br />
Dnii prof. A. Coza, dr. T. Giurgiu se asociază dlui dr. I. Oros, iar dl Gh. V. Giurgiu este şi<br />
pentru un istoric al tratativelor noastre care neapărat ar trebui făcut cunoscut opiniei publice. De<br />
asemenea dl I. Buzea cere ca prin răspunsul nostru să se şteargă <strong>din</strong> opinia publică falsa impresie că<br />
FND-ul ne creează, asupra atitu<strong>din</strong>ii noastre.
252<br />
Virgiliu Ţârău 28<br />
Dl. dr. L. Pop expune că ar fi mai bine ca răspunsul nostru să-l pregătim, dar să aşteptăm până<br />
după congresul sindicatelor, la Bucureşti, <strong>de</strong>oarece în ziarul unguresc „Vilagossag” a apărut un<br />
<strong>de</strong>zi<strong>de</strong>rat separaţionist al sindicatelor <strong>din</strong> Ar<strong>de</strong>alul <strong>de</strong> Nord şi ar fi bine ca întâi să ve<strong>de</strong>m punctul <strong>de</strong><br />
ve<strong>de</strong>re al congresului, apoi sa dăm publicităţii răspunsul.<br />
Dl. dr. Al. Lucian este <strong>de</strong> părere că <strong>de</strong>şi în trecut a fost pentru un răspuns în tratativele noastre,<br />
cât mai mo<strong>de</strong>rat, azi este pentru o atitu<strong>din</strong>e energică şi un răspuns categoric. Mai <strong>de</strong>parte arată că<br />
avertismentul publicat în ziarul unguresc „Er<strong>de</strong>ly”, privitor la administraţia românească, nu a fost<br />
publicat la vreo ingerinţă a Comandamentului sovietic, nici chiar cu ştirea centrului Partidului Social<br />
Democrat. Răspunsul nostru să fie scurt, pentru a avea efect şi să facem un istoric, în care să se arate<br />
că FND-ul a căutat mereu subterfugii şi a sabotat colaborarea noastră, precizându-se <strong>din</strong> nou teza<br />
noastră clară.<br />
Secretarul citeşte notele luate cu ocazia tratativelor <strong>din</strong>tre <strong>de</strong>legaţii noştri şi ai FND-ului,<br />
pentru a se lua la cunoştinţa plenului.<br />
Dl. Ion Buzea luând cuvântul constată că motivul pentru care nu se poate realiza colaborarea<br />
este atât <strong>de</strong> clar acuma şi este mai mult <strong>de</strong>cât evi<strong>de</strong>nt că FND-ul, menajând gruparea Madosz în orice<br />
ocazii, este foarte natural că în felul acesta nu se poate realiza o sinceră colaborare. Cere mai <strong>de</strong>parte<br />
ca să se arate în mod <strong>de</strong>tailat toate aceste motive, pentru a se informa opinia publică.<br />
Pentru redactarea comunicatului nostru se <strong>de</strong>leagă o comisie <strong>din</strong> dnii dr. L. Lazăr, dr. I. Oros,<br />
dr. Al. Lucian, I. Buzea şi Gh. V. Giurgiu.<br />
Dl. dr. Al. Lucian prezintă rezultatele frumoase ale Cercului <strong>de</strong> studii. Pentru a continua<br />
activitatea noastră, fără <strong>de</strong> nici o piedică ar fi bine să se facă epuraţia în sânul nostru, păzindu-ne <strong>de</strong><br />
orice. Dl Dr. Gh. Ropan citeşte procesul verbal al primei şe<strong>din</strong>ţe a Comitetului, în care se ve<strong>de</strong> că<br />
epuraţia comitetului s-a făcut.<br />
Dl. dr. Petre Rebreanu cere să se facă un regulament al epuraţiei, pentru a se avea la în<strong>de</strong>mână<br />
normele <strong>de</strong> epuraţie, altfel toată munca comisiilor <strong>de</strong> epuraţie este zadarnică, nu poate fi dusă fructuos<br />
la bun sfârşit.<br />
Se hotăreşte ca Secţiunea juridică a Cercului <strong>de</strong> studii să elaboreze normele <strong>de</strong> epuraţie sub<br />
forma unui regulament.<br />
Dl. dr. Petre Meteş cere să se ia atitu<strong>din</strong>e în fiecare chestiune şi să se <strong>de</strong>a comunicate <strong>de</strong> presă.<br />
Să luăm atitu<strong>din</strong>e mai ales împotriva elementelor reacţionare care vreau astăzi să <strong>de</strong>mocratizeze viaţa<br />
în Cluj.<br />
Chestiunea înfiinţării unui contencios al Uniunii urmează să fie discutată mai târziu când vom<br />
putea afla persoana care să-l conducă.<br />
În urma celor discutate şe<strong>din</strong>ţa se închi<strong>de</strong>.<br />
Cluj, la 18 Ianuarie 1945<br />
Preşe<strong>din</strong>te<br />
Secretar<br />
16<br />
Suspendarea Tribunei Ar<strong>de</strong>alului şi încercarea <strong>de</strong> dizolvare a UDR <strong>de</strong> către FND,<br />
30 ianuarie 1945<br />
Uniunea Democrată Română<br />
<strong>din</strong> Teritoriile eliberate<br />
Organizaţia Cluj.<br />
Proces verbal<br />
Luat în şe<strong>din</strong>ţa Biroului Executiv al Uniunii Democrate Române, ţinută în ziua <strong>de</strong> 31 Ianuarie<br />
1945, la sediul Uniunii fiind prezenţi dnii prof. Aurel Coza preşe<strong>din</strong>te, dr. Liviu Pop, dr. Iuliu Oros,<br />
dr. Liviu Lazăr, Valer Ghircoiaş, dr. Alexandru Lucian, Dr. Vasile Hossu, Gheorghe Pop, Paul Anca,<br />
şi mai asistă dr. Iacob Tis, redactor al ziarului Tribuna Ar<strong>de</strong>alului şi Dr. Gheorghe Ropan secretar.
29 Negocierile <strong>din</strong>tre Frontul Naţional Democrat şi Uniunea Democrată Română <strong>din</strong> Cluj 253<br />
Se <strong>de</strong>schi<strong>de</strong> şe<strong>din</strong>ţa <strong>de</strong> către dl. preşe<strong>din</strong>te, la or<strong>din</strong>ea zilei, fiind problema suspendării ziarului<br />
„Tribuna Ar<strong>de</strong>alului”.<br />
Dl. secretar Dr. Gh. Ropan luând cuvântul face cunoscut că <strong>din</strong> informaţiile pe care le <strong>de</strong>ţine în<br />
urma Comunicatului dat spre publicare <strong>de</strong> către Uniune, Frontul Naţional Democrat s-a sesizat şi<br />
după <strong>de</strong>zbaterile <strong>din</strong> şe<strong>din</strong>ţa publică în comitetul său, s-a <strong>de</strong>legat o comisie <strong>din</strong> care se spune că au<br />
făcut parte Jakab, Wolf, Lakatos, dr. Pocol şi s-au cooptat dnii V. Pogăceanu şi T. Bugnariu, prefectul<br />
şi primarul, pentru a studia posibilitatea <strong>de</strong> a face <strong>de</strong>mersurile pentru dizolvarea Uniunii şi suprimarea<br />
ziarului românesc „Tribuna Ar<strong>de</strong>alului”. Această comisie dis-<strong>de</strong>-dimineaţă împreună, pe la orele 7 s-a<br />
întrunit şi-n urmă s-a prezentat comandanţilor militari ruşi un<strong>de</strong> au cerut dizolvarea Uniunii şi<br />
suprimarea gazetei româneşti. Rezultatul a şi fost, în ziua <strong>de</strong> 30 Ianuarie s-a interzis apariţia ziarului şi<br />
s-a închis şi tipografia.<br />
Dl Iacob Tis în completarea informaţiilor mai adaugă că în urma convorbirilor ce a avut cu<br />
prefectul ju<strong>de</strong>ţului, acesta s-a arătat surprins <strong>de</strong> cele întâmplate. Incriminările ce se aduc ziarului ar fi<br />
comunicatul Uniunii, vreo 5-6 articole semnate cu I. şi vreo 2-3 articole <strong>de</strong> presă semnate <strong>de</strong> dsa,<br />
precum şi o scrisoare a unui ţăran ce s-a publicat în ziar, scrisoare ce aducea unele acuze<br />
administraţiei şi rezultatul rechiziţiilor asupra crescătorilor <strong>de</strong> vite şi a disproporţiei <strong>de</strong> preţuri ce<br />
domneşte azi.<br />
După mai multe discuţii la care au luat parte dnii dr. L. Pop, V. Ghircoiaş, dr. Al. Lucian, dr. I.<br />
Oros în care s-a (u) propus diferite soluţii să prezentăm colecţia ziarului unguresc „Vilagossag”, un<strong>de</strong><br />
se află toate atacurile mincinoase şi aluzii răutăcioase la neamul românesc, să se obţină autorizaţie<br />
pentru un nou ziar, să cerem să fim ascultaţi şi noi, se hotăreşte ca o <strong>de</strong>legaţie compusă <strong>din</strong> dnii dr. L.<br />
Lazăr, dr. L. Pop şi Dr. Al. Lucian să se prezinte Comandantului sovietic, un<strong>de</strong> vor arăta că Tribuna<br />
este singurul ziar românesc, care a luptat timp <strong>de</strong> 4 ani sub tirania fascistă maghiară şi azi populaţia<br />
românească ar fi lipsită <strong>de</strong> o gazetă. Se vor arăta şi atacurile neîntemeiate ale ziarului „Vilagossag” la<br />
care nu s-a răspuns niciodată şi motivele care au dus la darea comunicatului nostru.<br />
În urma discuţiilor avute şi mai înainte se <strong>de</strong>leagă o comisie <strong>de</strong> iniţiativă care va fi comunicată<br />
Prefectului pentru înfiinţarea Asociaţiei ARLUS, filiala Cluj. Comisia se compune <strong>din</strong> dnii prof. L.<br />
Lazăr, dr. L. Pop, dr. V. Hossu, dr. Al Lucian, V. Ghircoiaş şi dr. I. Oros. Această comisie va lua<br />
legătura cu oficialităţile, pentru ca având colaborarea tuturor românilor să se poată constitui asociaţia<br />
cât mai <strong>de</strong>grabă.<br />
Drept care s-a încheiat prezentul proces verbal.<br />
Preşe<strong>din</strong>te<br />
Secretar<br />
16<br />
Scrisoarea lui Teofil Vescan către UDR, 3 februarie 1945<br />
Către<br />
Comitetul <strong>de</strong> Direcţie al Uniunii Democrate Române<br />
Cluj<br />
Reîntors <strong>din</strong> capitală şi <strong>de</strong> la Sibiu un<strong>de</strong> am <strong>de</strong>zbătut o serie <strong>de</strong> chestiuni în legătură cu<br />
ameliorarea situaţiei în nordul Ar<strong>de</strong>alului, am rămas foarte prost impresionat <strong>de</strong> felul în care în lipsa<br />
mea Uniunea Democrată Română a încercat să nu efectueze contrar înţelegerii noastre colaborarea cu<br />
FND-ul.<br />
Menţionez un singur fapt care poate să Vă lămurească pe <strong>de</strong>plin lucrurile. În ziua <strong>de</strong> 19<br />
Ianuarie 1945, la una <strong>din</strong> şe<strong>din</strong>ţele obişnuite <strong>de</strong> vineri ale Comitetului General Consultativ <strong>din</strong> Cluj al<br />
FND-ului <strong>din</strong> România, s-a votat o moţiune cu privire la Nordul Ar<strong>de</strong>alului şi la lupta noastră pentru
254<br />
Virgiliu Ţârău 30<br />
<strong>de</strong>mocraţie în care s-a precizat, fără nici o ambiguitate, dreptul şi suveranitatea României asupra<br />
acestui teritoriu, moţiune <strong>de</strong> <strong>de</strong>claraţie care trebuia să fie baza <strong>de</strong> plecare a colaborării <strong>din</strong>tre toate<br />
forţele <strong>de</strong>mocratice <strong>din</strong> Cluj. Încă în aceeaşi zi moţiunea a fost trimisă spre publicare ziarului<br />
„Tribuna” <strong>din</strong> Cluj prin dl. Gh. Russu, <strong>de</strong>legatul Uniunii Patrioţilor la FND.<br />
Faţă <strong>de</strong> această situaţie UDR-ul a făcut o afirmaţie cu totul falsă şi <strong>de</strong> rea cre<strong>din</strong>ţă arătând /<br />
vezi ziarul „Tribuna” <strong>din</strong> 26 Ianuarie 1945, pag. 3./ că „ acest răspuns s-a dat abia acum, în 23<br />
ianuarie 1945. Înregistrăm aceasta dată fără nici un comentariu, lăsând la aprecierea cititorilor noştri<br />
să ju<strong>de</strong>ce oarecare eveniment extern a <strong>de</strong>terminat ca răspunsul să aibă conţinutul cunoscut.” De<br />
asemenea în pag. 4 a aceluiaşi număr <strong>din</strong> „Tribuna”, comunicatul UDR-ului afirma următoarele:<br />
„FND-ul silit <strong>de</strong> ultimele evenimente politice prin semnarea armistiţiului intervenit între puterile<br />
aliate <strong>de</strong> o parte şi Ungaria <strong>de</strong> altă parte..., văzând spulberate unele nă<strong>de</strong>jdi a fost nevoit să iasă <strong>din</strong><br />
rezerva <strong>de</strong> menajare a unor grupări ale sale şi a dat un comunicat...prin care recunoaşte abia acum „în<br />
mod natural” suveranitatea indiscutabilă a României”.<br />
Ţinând seama <strong>de</strong> faptul că <strong>de</strong>claraţia noastră a fost dată pe ziua <strong>de</strong> 19 ianuarie 1945, iar<br />
convenţia datează <strong>din</strong> ziua <strong>de</strong> 21 ianuarie 1945, această mistificare mă surprin<strong>de</strong> şi mă pune pe<br />
gânduri în privinţa bunelor intenţii ale UDR-ului, care s-a folosit <strong>de</strong> absenţa mea <strong>din</strong> Cluj pentru a da<br />
comunicatul său în care aduce acuzaţii cu totul neîntemeiate FND-ului, unica grupare, care prin<br />
exponenţii săi oficiali şi administrativi / V. Pogăceanu, T. Bugnariu, I. Cioclu şi alţi mulţi / a<br />
contribuit în spiritul cel mai <strong>de</strong>mocratic la repunerea în drepturi a populaţiei româneşti.<br />
Cluj, 3 Februarie 1945<br />
[ss. prof. dr. T. Vescan]<br />
17<br />
Poziţii ale UDR cu privire la evoluţiile politice <strong>de</strong> la începutul lunii februarie<br />
Proces verbal<br />
Luat în şe<strong>din</strong>ţa Biroului Executiv ţinută în ziua <strong>de</strong> 11 februarie 1945, la sediu, fiind prezenţi<br />
dnii prof. A Coza preşe<strong>din</strong>te, dr. L. Pop, dr. I Oros, dr. V. Hossu, dr. Al. Lucian, V. Ghircoiaş,<br />
V. Bolchiş, P. Anca, ing. T. Burzo, dr. Gh. Ropan, secretar.<br />
Dl. prof. A. Coza expune pe scurt informaţiunile ce <strong>de</strong>ţine în privinţa înfiinţării asociaţiei<br />
ARLUS.<br />
După discuţiile ce au avut loc şi la care au participat toţi cei prezenţi se constată cu mare<br />
surprin<strong>de</strong>re acţiunea unilaterală şi caracterul politic ce i se dă, excluzându-ne făţiş pe noi cei încadraţi<br />
în Uniunea Democrată Română, adică elementul românesc. Desigur aceasta este o manevră tot a<br />
FND-ului pentru a putea monopoliza în scop numai <strong>de</strong> propagandă, şi <strong>de</strong> altfel <strong>de</strong> nu colabora cu noi.<br />
Ne vom prezenta la adunarea convocată şi dacă ne vor oferi colaborarea <strong>de</strong>sigur că vom participa.<br />
Se ia în discuţie scrisoarea dlui T. Vescan diriguitorul Partidului Comunist <strong>din</strong> localitate.<br />
După discuţii în care se arată că este surprinzătoare atitu<strong>din</strong>ea d-sale/a d-lui Vescan T./ <strong>de</strong><br />
censor al vieţii politice şi chiar şi în alte domenii aici, se constată că această scrisoare este a unui<br />
particular şi nu merită răspuns <strong>din</strong> partea Uniunii, cu atât mai vârtos că dsa a dat-o publicităţii ca<br />
scrisoare <strong>de</strong>schisă, posibilitate <strong>de</strong> care noi suntem lipsiţi, chiar prin atitu<strong>din</strong>ea celor <strong>din</strong> FND, care au<br />
contribuit la suprimarea ziarului românesc „Tribuna Ar<strong>de</strong>alului”. De altfel comunicatul Uniunii a fost<br />
dat corect în urma faptului că FND a luat calea ziaristică, şi noi am ales tot aceeaşi cale şi am răspuns<br />
comunicatului dat <strong>de</strong> FND, <strong>din</strong> „Vilagossag”.<br />
Drept care s-a încheiat prezentul proces verbal<br />
Cluj, la 11 Februarie 1945<br />
Preşe<strong>din</strong>te<br />
Secretar
31 Negocierile <strong>din</strong>tre Frontul Naţional Democrat şi Uniunea Democrată Română <strong>din</strong> Cluj 255<br />
19<br />
Ultima rundă <strong>de</strong> negocieri FND-UDR, martie 1945<br />
Uniunea Democrată Română<br />
Organizaţia locală Cluj.<br />
Proces-verbal<br />
Întocmit în şe<strong>din</strong>ţa Comitetului Uniunii Democratice Române, ţinută în ziua <strong>de</strong> 9 Martie 1945,<br />
fiind prezenţi d-nii: prof. Aurel Coza preşe<strong>din</strong>te, dr. Liviu Lazăr, dr. Alexandru Lucian, Gh. Pop,<br />
dr. Traian Giurgiu, V. Ghircoiaş, Paul Anca, dr. Liviu Pop, şi dr. Gheorghe Ropan.<br />
Dl. Liviu Lazăr este rugat să facă o expunere a celor discutate în convorbirea <strong>din</strong> 8 Martie<br />
1945, care a avut loc între unii membri <strong>din</strong> Comitetul UDR şi cei ai FND. Aceste tratative au fost<br />
iniţiate <strong>de</strong> către dl. Teofil Vescan sen[ior] care a cerut mereu dlui Ghircoiaş să găsească un prilej când<br />
reprezentanţi ai UDR şi FND ar putea sta <strong>de</strong> vorbă în ve<strong>de</strong>rea unei colaborări. Dl. V. Ghircoiaş ne<br />
comunică, că neputând evita propunerea făcută <strong>de</strong>ja <strong>de</strong> mai multe ori, dsa a cerut unor membri <strong>din</strong><br />
Comitet să se întrunească.<br />
Dl. dr. L. Lazăr, continuându-şi expunerea, arată că la această consfătuire au luat parte <strong>de</strong> la<br />
UDR, dr. L. Pop, dr. L. Lazăr, Gh. V. Giurgiu, iar <strong>din</strong> partea FND, dl. Vescan, Nicolae Goldberger şi<br />
Teofil Vescan jun[ior]. Dl. Goldberger a făcut o expunere a situaţiei, a cerut colaborare, a<strong>de</strong>că<br />
acceptarea programului <strong>de</strong> guvernare FND al Guvernului Petre Groza, iar în ceea ce priveşte<br />
chestiunile <strong>de</strong> <strong>de</strong>taliu ne vom înţelege. Vescan T. a propus net platforma FND-ului, în tratarea<br />
problemelor privitoare la minorităţi, a reuşit ca săcuimea să <strong>de</strong>clare că luptă pentru o <strong>de</strong>mocraţie<br />
românească, organizarea Ar<strong>de</strong>alului <strong>de</strong> Nord <strong>de</strong> către FND.<br />
În continuare mai arată că pentru ziua <strong>de</strong> duminică este proiectată o nouă convorbire între<br />
<strong>de</strong>legaţii UDR şi ai FND.<br />
Dl. L. Lazăr rezumează opiniunea dsale în următoarele: întreaga activitate a FND-ului este o<br />
mare inconsecvenţă politică şi dsa pre-având <strong>de</strong>ja precizată încă <strong>de</strong> mult atitu<strong>din</strong>ea dsale, n-ar putea<br />
accepta nici un program FND, dar dacă UDR va hotărî se va supune disciplinei.<br />
Dl. dr. L. Pop cre<strong>de</strong> că impresia generală a celor prezenţi a fost că FND ar dori o disi<strong>de</strong>nţă în<br />
rândurile noastre şi cu acea fracţiune să facă colaborarea. Ar fi să le fim <strong>de</strong> unealtă, iar mai târziu să<br />
fim lăsaţi la o parte.<br />
Dl. V. Ghircoiaş face o expunere a situaţiei şi arată că noi avem o răspun<strong>de</strong>re faţă <strong>de</strong> acest<br />
popor <strong>de</strong> aici, fiindu-i reprezentanţii lui şi trebuie să luăm o hotărâre. Dsa cre<strong>de</strong> că între cele două<br />
programe ale FND-ului şi a celorlalte parti<strong>de</strong> istorice nu este <strong>de</strong>osebire.<br />
Dr. Gh. Ropan face o precizare şi îi replică dlui V. Ghircoiaş, arătând că nu numai că este o<br />
<strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> programe între part[i<strong>de</strong>le] istorice şi FND, dar orice început <strong>de</strong> colaborare ar fi un<br />
început <strong>de</strong> compromitere politică a noastră.<br />
Dl. dr. Al. Lucian cre<strong>de</strong> că ar fi mai bine să amânăm până mâine discutarea acestei chestiuni,<br />
să ne mai consultăm şi cu cei care nu sunt <strong>de</strong> faţă şi apoi să luăm o hotărâre.<br />
Preşe<strong>din</strong>te<br />
Secretar<br />
20<br />
Negocierile continuă….<br />
Uniunea Democrată Română<br />
Organizaţia locală Cluj.<br />
Proces-verbal<br />
Întocmit în şe<strong>din</strong>ţa Comitetului Executiv al Uniunii Democratice Române, ţinută în ziua <strong>de</strong><br />
11 Martie 1945, prezenţi fiind dnii Prof. Aurel Coza preş[e<strong>din</strong>te], dr. Al. Lucian, dr. L. Pop, dr. V.<br />
Bolchiş, dr. Traian Giurgiu, V. Ghircoiaş, dr. L. Telia, I. Tis, dr. P. Meteş, Gh. Pop, I. Buzea, V. Er<strong>de</strong>lyi,<br />
R. Blaga şi Dr. Gh. Ropan.
256<br />
Virgiliu Ţârău 32<br />
Dl. dr. Traian Giurgiu face <strong>din</strong> nou o expunere asupra tratativelor <strong>din</strong>tre <strong>de</strong>legaţii UDR şi ai<br />
FND <strong>din</strong> ziua <strong>de</strong> 8 Martie 1945. Iniţiativa acestei consfătuiri se pare că a avut-o pref[ectul] ju<strong>de</strong>ţului<br />
Cluj, V. Pogăceanu. În rezumat s-a cerut o colaborare care ar merge până la fuziunea cu FND.<br />
Dl. preşe<strong>din</strong>te atrage atenţia asupra situaţiei extrem <strong>de</strong> grele şi <strong>de</strong>schi<strong>de</strong> discuţia.<br />
Dl. V. Ghircoiaş face o expunerea asupra mişcării politice începând cu partidul ar<strong>de</strong>lean<br />
naţional şi pune întrebarea că oare n-a fi posibilă o unire a tuturor forţelor politice româneşti? Este<br />
oare <strong>de</strong>osebirea între programele parti<strong>de</strong>lor şi a [l] FND-ului aşa <strong>de</strong> mare că nu am putea colabora?<br />
Dl. dr. Al. Lucian pune întrebarea că ajunşi la putere cei <strong>din</strong> FND <strong>de</strong> ce au nevoie <strong>de</strong> noi<br />
pentru colaborare? Fiindcă numai aşa ar putea să se prezinte ca un guvern autoritar şi <strong>de</strong>mocratic în<br />
faţa ţării. Colaborarea cu ungurii a FND-iştilor nu este sinceră <strong>din</strong> partea acestora <strong>din</strong> urmă şi FND-ul<br />
ar vrea să se sprijine pe masele mari ale populaţiei. Tocmai pentru aceasta nu ne este indiferent nouă<br />
şi ar trebui să colaborăm, pentru a contrabalansa pe duşmanii noştrii /ungurii/, a ocupa diferitele<br />
posturi şi a ne interesa în chestiunea epuraţiei. Pentru aceasta se impune ca o grupare în interesul<br />
oportunismului să ia parte la colaborare, iar restul să stea pe o poziţie intransigentă.<br />
Dl. dr. Gh. Ropan arată că tocmai aceasta este ceea ce ar dori FND-ul, adică o disi<strong>de</strong>nţă, că<br />
doar ei ştiu că parti<strong>de</strong>le istorice nu pot colabora pe baza programului lor <strong>de</strong> guvernământ.<br />
Dr. P. Meteş ve<strong>de</strong> că pentru ajungerea scopului nostru <strong>de</strong> integrare nu are importanţă chiar<br />
dacă vom face aceasta printr-o a<strong>de</strong>rare la FND.<br />
I. Tis: am putea colabora chiar pe baza programului FND, numai să ne garanteze libertatea <strong>de</strong><br />
organizare a noastră.<br />
Dl. dr. L. Lazăr: programul FND ar putea fi acceptat, dar este actul politic care însemnează<br />
<strong>de</strong>fecţiunea în organizaţia <strong>din</strong> care facem parte. Opoziţia parti<strong>de</strong>lor istorice este în interesul neamului,<br />
nu este o răzbunare pe FND. Dacă ne convine politica parti<strong>de</strong>lor istorice rămânem alături <strong>de</strong> ele, dacă<br />
nu tragem consecinţele. Colaborarea ar însemna ruperea legăturilor cu parti<strong>de</strong>le istorice.<br />
După ce iau cuvântul mai mulţi toţi sunt <strong>de</strong> acord cu cele expuse <strong>de</strong> dl. Dr. L. Lazăr şi se<br />
hotărăşte ca o <strong>de</strong>legaţie să ia tratativele cu FND, oferind o colaborare, dar fără să a<strong>de</strong>re la FND.<br />
La serbările <strong>din</strong> 13 Martie crt. va lua parte toată Uniunea.<br />
DCMS<br />
Preşe<strong>din</strong>te<br />
Secretar<br />
21<br />
… la 11 martie 1945<br />
Tratativele între <strong>de</strong>legaţii UDR şi FND <strong>din</strong> Cluj ţinute în locuinţa dlui Jakab <strong>din</strong> strada Regală 14<br />
la 11 Martie 1945 ora 3 p.m.<br />
Sunt <strong>de</strong> faţă <strong>din</strong> partea FND dnii: dr. Teofil Vescan, Vasile Pogăceanu, Jakab [Alexandru] şi<br />
Crăciunaş. Din partea UDR: dnii: prof. Aurel Coza, Valeriu Ghircoiaş, dr. Traian Giurgiu şi Iacob Tis.<br />
1. D. prof. Aurel Coza, preşe<strong>din</strong>tele UDR-ului, arată că în urma raportului făcut <strong>de</strong> <strong>de</strong>legaţii<br />
care au discutat în cursul zilei <strong>de</strong> Joi problema respectivă, propunerea colaborării, în şe<strong>din</strong>ţa<br />
comitetului UDR <strong>de</strong> duminică înainte <strong>de</strong> masă s-a discutat problema colaborării şi în consecinţă<br />
<strong>de</strong>legaţia actuală a primit mandat să se informeze şi să discute eventualele condiţii <strong>de</strong> colaborare. Dsa<br />
regretă foarte mult absenţa dlui dr. Goldberger care a condus tratativele iniţiale.<br />
2. Dl. dr. Teofil Vescan arată că dl. dr. Nicolae Goldberger fiind la Zalău n-a putut sosi <strong>din</strong><br />
cauza unui <strong>de</strong>fect <strong>de</strong> motor, dar dsa şi cu ceilalţi <strong>de</strong>legaţi au mandat <strong>de</strong>plin să comunice condiţiile<br />
colaborării care sunt următoarele:<br />
a) FND ar saluta cu bucurie colaborarea cu UDR cu condiţia ca aceasta să a<strong>de</strong>re la programul<br />
guvernului „FND”.<br />
b) Organizaţia UDR să facă parte <strong>din</strong> FND pe baza programului minimal al FND-ului<br />
păstrându-şi libertatea <strong>de</strong> organizare.
33 Negocierile <strong>din</strong>tre Frontul Naţional Democrat şi Uniunea Democrată Română <strong>din</strong> Cluj 257<br />
c) UDR va trebui să semneze o <strong>de</strong>claraţie subscrisă <strong>de</strong> toţi membrii comitetului, prin care se va<br />
accentua hotărârea <strong>de</strong> a lupta în cadrul FND-ului pentru o <strong>de</strong>mocraţie curată, pentru egalitatea<br />
naţională a tuturor cetăţenilor ţării indiferent <strong>de</strong> originea lor şi pentru realizarea programului <strong>de</strong><br />
guvernare.<br />
d) Pentru a <strong>de</strong>monstra şi mai mult sinceritatea colaborării ar fi bine primită o <strong>de</strong>solidarizare cu<br />
vârfurile reacţionare a[le] parti<strong>de</strong>lor Naţional Ţărănesc şi Naţional Liberal care au împiedicat până<br />
acum o sinceră <strong>de</strong>mocratizare a ţării nereuşind să câştige încre<strong>de</strong>rea marilor puteri aliate. Aceasta,<br />
<strong>de</strong>solidarizarea, s-ar putea manifesta eventual prin a<strong>de</strong>rarea la acţiunea celor 17 organizaţii naţional<br />
ţărăniste care au intrat în FND sau cu organizaţia liberală <strong>de</strong> sub conducerea dlui Gheorghe Tătărescu.<br />
Cele cuprinse în punctul „d” nu formează o condiţie sine-qua-non a colaborării, ci exprimă<br />
numai dorinţa parti<strong>de</strong>lor care fac parte <strong>din</strong> FND.<br />
3. Dl. Valeriu Ghircoiaş şi Traian Giurgiu arată că la întreve<strong>de</strong>rea <strong>de</strong> Joi d. dr. Nicolae<br />
Goldberger a vorbit numai <strong>de</strong>spre o colaborare cu FND exprimând numai ca o dorinţă problema<br />
a<strong>de</strong>rării la programul <strong>de</strong> guvernare şi n-a pus aceasta ca o condiţie sine-qua-non. Este a<strong>de</strong>vărat că la<br />
sfârşit dl. prof. Vescan a amintit în rezumat şi această problemă, dar <strong>de</strong>legaţii UDR-ului au consi<strong>de</strong>rat<br />
aceasta numai ca o dorinţă şi nu ca o condiţie a colaborării.<br />
D. prof. Aurel Coza a arătat că membrii comitetului UDR-ului n-au avut cunoştinţă <strong>de</strong>spre<br />
astfel <strong>de</strong> condiţii rigi<strong>de</strong> şi categorice şi astfel au discutat numai problema colaborării fără nici o<br />
a<strong>de</strong>rare şi s-a hotărât cu unanimitate că UDR-ul este gata pentru o colaborare sinceră ţinându-se<br />
seama <strong>de</strong> interesele specifice locale şi ju<strong>de</strong>ţene. Nediscutându-se însă problema a<strong>de</strong>rării la program şi<br />
încadrării în FND dsa şi membrii <strong>de</strong>legaţiei n-au mandat să discute astfel <strong>de</strong> probleme politice atât <strong>de</strong><br />
grele fără ştirea şi aprobarea comitetului întreg.<br />
5. D. dr. Teofil Vescan arată că înainte <strong>de</strong> a începe tratativele <strong>de</strong> Joi, reprezentanţii parti<strong>de</strong>lor<br />
<strong>din</strong> FND au discutat în prealabil condiţiunile colaborării şi au venit la şe<strong>din</strong>ţă cu un program <strong>de</strong><br />
discuţie bine <strong>de</strong>finit, în sensul căruia, d.dr. Nicolae Goldberger a avut rolul să expună interesele care<br />
ple<strong>de</strong>ază pentru o colaborare atât pentru unii cât şi pentru alţii, iar dsa a avut misiunea <strong>de</strong> a concretiza<br />
forma şi condiţiunile colaborării care sunt cele amintite mai sus şi <strong>din</strong> care în baza instrucţiunilor<br />
primite <strong>de</strong> la centru nu poate lăsa nimic.<br />
6. D. Iacob Tis întreabă dacă este vorba <strong>de</strong>spre a<strong>de</strong>rarea la „platformă” sau <strong>de</strong>spre programul<br />
<strong>de</strong> guvernare al FND-ului.<br />
La răspunsul dlui Teofil Vescan, că este vorba <strong>de</strong> programul <strong>de</strong> guvernare, d. Iacob Tis a<br />
întrebat dacă <strong>din</strong> punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re practic şi al realizării celor cuprinse în programul <strong>de</strong> guvernare /<br />
care ar putea fi acceptat nu numai <strong>de</strong> parti<strong>de</strong>le <strong>de</strong>mocratice care au un program mult mai avansat ci şi<br />
<strong>de</strong> fostele parti<strong>de</strong> conservative / atunci <strong>de</strong> ce nu se mulţumesc parti<strong>de</strong>le <strong>din</strong> FND cu o colaborare<br />
sinceră şi efectivă <strong>din</strong> partea UDR-ului, fără a-i pune pe membrii naţional ţărănişti şi liberali în<br />
situaţia <strong>de</strong> a săvârşi o indisciplină faţă <strong>de</strong> parti<strong>de</strong>le lor? O colaborare efectivă şi sinceră poate să fie cu<br />
mult mai folositoare pentru binele obştesc şi mai ales pentru binele oraşului, ju<strong>de</strong>ţului şi dacă vreţi a<br />
provinciei, <strong>de</strong>cât nişte <strong>de</strong>claraţii politice umilitoare. Cre<strong>de</strong>ţi-ne în cazul dacă noi ne vom înhăma în<br />
jug vom munci în mod <strong>de</strong>zinteresat pentru bine obştesc în colaborare cu dvs. fără a căuta posturi,<br />
titluri sau beneficii personale. Prin urmare nu ve<strong>de</strong> nici o piedică în a colabora cu FND fără a a<strong>de</strong>ra în<br />
scris la vreun program şi fără a intra în această organizaţie politică.<br />
D. Vasile Pogăceanu spune că ţara se află azi în două tabere diametral opuse. Pe <strong>de</strong> o parte se<br />
află toţi cei care doresc o <strong>de</strong>mocraţie avansată aşa cum ne-am obligat prin actul <strong>de</strong>la 23 August, pe <strong>de</strong><br />
altă parte se află vârfurile reacţionare ale parti<strong>de</strong>lor naţional ţărănist şi naţional liberal în frunte cu d.<br />
Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu. Tabăra <strong>din</strong> urmă n-a învăţat nimica <strong>din</strong> evoluţia evenimentelor. D. Iuliu<br />
Maniu, care în 1938 şi-a exprimat admiraţia faţă <strong>de</strong> bărbaţii <strong>de</strong> stat fascişti cum e[rau] Hitler şi<br />
Mussolini, nu şi-a schimbat <strong>de</strong>loc atitu<strong>din</strong>ea ocrotind pe foştii fruntaşi legionari şi fascişti care<br />
împreună cu alte elemente reacţionare au provocat evenimentele sângeroase <strong>din</strong> Bucureşti şi alte<br />
oraşe. Dsa spune că d. prof. Victor Jinga i-ar fi spus că trecând pe lângă clubul partidului naţional<br />
ţărănist a auzit cum au huiduit cei adunaţi acolo pe muncitorii care <strong>de</strong>monstrau paşnic în stradă pentru<br />
FND. Prin urmare provocărilor celor aflaţi la club se datoresc evenimentele petrecute acolo. Azi, când<br />
trebuie să <strong>de</strong>monstrăm prin fapte că vrem <strong>de</strong> fapt o <strong>de</strong>mocratizare a vieţii publice aşa cum ne-au cerut
258<br />
Virgiliu Ţârău 34<br />
aliaţii şi cum ne-am obligat prin armistiţiu, nu putem accepta <strong>de</strong>cât o colaborare absolut sinceră<br />
dovedită prin încadrarea noastră necondiţionată în FND. Parti<strong>de</strong>le <strong>din</strong> FND care au ajuns la cârma<br />
ţării sunt pentru o <strong>de</strong>mocraţie evolutivă, <strong>de</strong> aceea nu vor o colaborare forţată, ci benevolă <strong>din</strong> partea<br />
acelor fruntaşi care doresc <strong>de</strong> fapt <strong>de</strong>mocratizarea ţării. Cu meto<strong>de</strong>le trecutului nu mai merge, <strong>de</strong> acea<br />
o colaborare fără a<strong>de</strong>rare la programul FND şi fără intrarea în această organizaţie nu poate fi<br />
acceptată. Dsa arată că organizaţia naţional ţărănistă <strong>din</strong> ju<strong>de</strong>ţul Someş, în frunte cu d. dr. Micşa a<br />
a<strong>de</strong>rat la programul <strong>de</strong> guvernare şi a intrat în FND, <strong>de</strong> ce să fie Clujul la coadă când ar trebui să fie<br />
în fruntea acelora care au curajul <strong>de</strong> a lua o hotărâre salvatoare pe care va trebui să o ia în mod fatal<br />
peste câteva săptămâni sau luni?<br />
D. dr. Teofil Vescan vorbeşte în acelaşi sens, arătând că dsa a ştiut şi a <strong>de</strong>clarat-o <strong>de</strong>stul <strong>de</strong><br />
lămurit că aliaţii n-au încre<strong>de</strong>re <strong>de</strong>cât într-un guvern FND, ceea ce împreună s-a confirmat acum când<br />
Ar<strong>de</strong>alul a revenit <strong>de</strong> fapt României.<br />
D. Valeriu Ghircoiaş arată că pretenţiunea <strong>de</strong> a a<strong>de</strong>ra la FND l-a surprins. Noi suntem cu toţi<br />
pentru o colaborare sinceră şi <strong>de</strong>zinteresată. Nu râvnim la onoruri sau la avantagii personale, ci dorim<br />
să colaborăm cu administraţia română pentru binele neamului nostru. Primiţi această colaborare fără<br />
alte condiţii căci aşa cer interesele poporului. Dsa nu cre<strong>de</strong> că <strong>de</strong> exemplu d. dr. Petre Groza n-ar<br />
accepta cu bucurie o colaborare cu UDR, fără a pretin<strong>de</strong> <strong>de</strong> la noi <strong>de</strong>claraţii sau acte pe care cei care<br />
am făcut şi facem politica liberală sau naţional ţărănistă nu le vom putea face.<br />
D. Jakab arată că toate ţările <strong>din</strong> vecinătate, Bulgaria, Iugoslavia, Cehoslovacia, Polonia şi<br />
chiar şi Ungaria, au făcut mai mult pentru <strong>de</strong>mocraţie <strong>de</strong>cât noi. E timpul să ne hotărâm şi noi. O<br />
colaborare fără a<strong>de</strong>rare la FND nu poate fi privită [ca fiind] sinceră. Sinceritatea reclamă o hotărâre<br />
categorică. FND nu poate renunţa la cererea <strong>de</strong> a ne încadra <strong>de</strong>oarece în momentul <strong>de</strong> faţă printr-un<br />
astfel <strong>de</strong> act am face servicii reale guvernului FND şi ne-am bucura <strong>de</strong> tot sprijinul parti<strong>de</strong>lor care fac<br />
parte <strong>din</strong> această organizaţie atât la <strong>de</strong>săvârşirea şi <strong>de</strong>zvoltarea organizaţiilor provinciale, cât şi la<br />
participarea în conducerea oraşului şi ju<strong>de</strong>ţului etc.<br />
D. dr. Teofil Vescan a arătat că va tălmăci propunerea dlui Valeriu Ghircoiaş forurilor<br />
superioare FND, dar nu cre<strong>de</strong> că se va renunţa la pretenţiunea intrării în FND. De altfel d. dr. Petre<br />
Groza este numai unul <strong>din</strong>tre cei 13 membri ai comitetului central şi disciplina nu permite nici<br />
membrilor comitetului central, nici comitetelor provinciale sau regionale să renunţe la intrarea în<br />
FND. Până acuma au intrat 13 organizaţii naţional ţărăniste şi 70% <strong>din</strong> membrii partidului liberal au<br />
urmat pe d. Gheorghe Tătărescu. Dsa roagă comitetul UDR-ului să discute propunerile sus amintite şi<br />
să se pronunţe încă luni după masă între orele 3 şi 4. O hotărâre mai întârziată ar fi dăunătoare<br />
intereselor UDR-ului fiindcă după sărbătorile <strong>de</strong> marţi vor avea loc consfătuiri politice între miniştri<br />
şi între comitetul regional al FND-ului cu privire la introducerea <strong>de</strong> fapt a administraţiei, numirea<br />
funcţionarilor etc. şi ar fi păcat dacă UDR ar lipsi <strong>de</strong> la această consfătuire atât <strong>de</strong> importantă pentru<br />
provincia noastră.<br />
D. Valeriu Ghircoiaş a arătat că timpul este prea scurt pentru convocarea comitetului, dar am<br />
putea participa la discuţiile cu membrii guvernului şi până atunci.<br />
S-a hotărât că <strong>de</strong>spre hotărârea comitetului UDR să fie avizat d. prefect şi d. Vescan.<br />
23<br />
Discuţii cu privire la viitorul UDR, 12 martie 1945<br />
Uniunea Democrată Română<br />
Organizaţia locală Cluj.<br />
Proces-verbal<br />
Întocmit în şe<strong>din</strong>ţa Comitetului Executiv al Uniunii Democratice Române, ţinută în ziua <strong>de</strong><br />
12 Martie 1945, prezenţi fiind dnii prof. A. Coza preş[e<strong>din</strong>te], dr. Traian Giurgiu, Ion Buzea, dr. V.<br />
Bolchiş, V. Ghircoiaş, dr. Al. Lucian, dr. Petre Meteş, Gh. Pop, Gh. V. Giurgiu, Al. Stănescu, I. Tis,<br />
dr. Al. Tufan şi dr. Gh Ropan.
35 Negocierile <strong>din</strong>tre Frontul Naţional Democrat şi Uniunea Democrată Română <strong>din</strong> Cluj 259<br />
Dl. preşe<strong>din</strong>te A. Coza <strong>de</strong>schizând şe<strong>din</strong>ţa face o expunere a celor discutate în şe<strong>din</strong>ţa <strong>din</strong> 11<br />
luna curentă. Dsa le rezumă în următoarele:<br />
- Acceptarea programului FND<br />
- Desolidarizarea cu vârfurile reacţionare <strong>din</strong> parti<strong>de</strong>le istorice şi să dăm o <strong>de</strong>claraţie <strong>de</strong><br />
veştejire a acestora<br />
- Intrarea necondiţionată în FND<br />
Dsa cre<strong>de</strong> că ceea ce dl Goldberger a expus a fost mai mult o expunere <strong>de</strong> motive, concluziile<br />
le pune dl. T Vescan în mod dictatorial. Dl. preşe<strong>din</strong>te cre<strong>de</strong> că dată fiind noua situaţie, adică<br />
încadrarea Ar<strong>de</strong>alului <strong>de</strong> Nord în administraţia <strong>de</strong> stat românească poate ar fi cazul să ne<br />
autodizolvăm, fiind constituiţi doar numai pentru un timp limitat, care s-a şi ajuns.<br />
Dl. V. Ghircoiaş cre<strong>de</strong> totuşi că ar fi posibilă o colaborare, iar dl Dr. P. Meteş cere să<br />
colaborăm chiar pe baza programului FND, dată fiind situaţia specială a Ar<strong>de</strong>alului <strong>de</strong> Nord.<br />
Dl. Al. Lucian cre<strong>de</strong> totuşi că ar fi mai bine ca o grupare <strong>din</strong> sânul nostru să ofere colaborare,<br />
fără ca Uniunea să a<strong>de</strong>re la FND.<br />
Dl. L. Pop cre<strong>de</strong> că ar fi mai bine să se amâne şe<strong>din</strong>ţa până se va ve<strong>de</strong>a cum vor evolua<br />
evenimentele.<br />
Şe<strong>din</strong>ţa se amână, nefiind <strong>de</strong> altfel nici complet Comitetul.<br />
DCMS<br />
Preşe<strong>din</strong>te<br />
Secretar<br />
Uniunea Democrată Română<br />
Organizaţia locală Cluj<br />
24<br />
Autodizolvarea Uniunii Democrate Române, 15 martie 1945<br />
Proces verbal<br />
Întocmit în şe<strong>din</strong>ţa Comitetului Executiv al Uniunii Democrate Române,<br />
ţinută în ziua <strong>de</strong> 15 martie 1945<br />
Sunt prezenţi domnii Prof. A. Coza, preşe<strong>din</strong>te, dr. Vasile Sava, dr. Grigore Strâmbu, dr.<br />
Vasile Hossu, dr. Alexandru Lucian, Gheorghe V. Giurgiu, dr. P. Rebreanu, dr. I. Pop, Romul Blaga,<br />
Paul Anca, Iacob Tis, dr. Gheorghe Ropan, Gheorghe Pop, Vasile Er<strong>de</strong>lyi, dr. Liviu Pop, Prof.<br />
Marian, Ing. Hossu, dr. Deleu O., şi mulţi prieteni.<br />
Dl. preşe<strong>din</strong>te <strong>de</strong>schi<strong>de</strong> şe<strong>din</strong>ţa, salută pe cei prezenţi şi face o expunere a situaţiei, arătând că<br />
menirea noastră s-a terminat conform actului nostru <strong>de</strong> constituire, <strong>de</strong>oarece în urma evenimentelor<br />
petrecute, administraţia românească este introdusă, şi <strong>de</strong>schi<strong>de</strong> discuţia asupra acestei teze.<br />
Deschizându-se discuţia asupra dizolvării sau menţinerii, majoritatea se alătură tezei puse <strong>de</strong> a<br />
se dizolva Uniunea <strong>de</strong>oarece în urma terorii ce s-a introdus ar fi imposibil a activa mai <strong>de</strong>parte fără a<br />
ne expune la internarea tuturor celor care ar mai face parte <strong>din</strong> această organizaţie. Informaţiile ce le<br />
<strong>de</strong>ţine, precum şi faptul că preşe<strong>din</strong>tele şi unii <strong>din</strong>tre membrii noştri au fost arestaţi fără nici o<br />
justificare este cea mai bună dovadă că nu putem activa, cu atât mai vârtos că am avut o poziţie fermă<br />
faţă <strong>de</strong> toate tentativele <strong>de</strong> a ne încadra în FND.<br />
O parte <strong>din</strong> membrii Comitetului este <strong>de</strong> părere că totuşi nu ar trebui să lăsăm populaţia fără o<br />
organizaţie un<strong>de</strong> ar fi apărate interesele româneşti, economice, politice, etc.<br />
La această teză se răspun<strong>de</strong> că dacă va fi posibilă activitatea parti<strong>de</strong>lor atunci sigur că parti<strong>de</strong>le<br />
istorice chiar mâine vor fi pe teren, şi cu atât mai mult să nu le facem dificultăţi prin organismul<br />
nostru care ar fi superfluu.<br />
În urma celor <strong>de</strong> mai sus se cere punerea la vot a menţinerii sau dizolvării, şi după ce se<br />
constată că, Comitetul este legal convocat, sunt prezenţi majoritatea membrilor, se citesc nominal şi<br />
11 /unsprezece/ sunt pentru dizolvare şi 3 /trei/ se abţin <strong>de</strong> la vot.
260<br />
Virgiliu Ţârău 36<br />
În urma votului dat domnul preşe<strong>din</strong>te <strong>de</strong>clară dizolvată Uniunea Democrată Română,<br />
mulţumeşte tuturor pentru colaborare şi [le] cere ca şi în viitor să stea dârzi pentru apărarea<br />
patrimoniului nostru românesc.<br />
În numele Partidului Naţional Ţărănesc, dl. Liviu Pop aduce mulţumiri activităţii Uniunii care a<br />
apărat şi interesele acestui partid. În numele Partidului Naţional Liberal mulţumeşte dl. Gheorghe Pop.<br />
Pentru aducerea la cunoştinţa Prefectului a dizolvării se încre<strong>din</strong>ţează dl. dr. Gheorghe Ropan,<br />
secretarul Uniunii<br />
Preşe<strong>din</strong>te<br />
Secretar<br />
A. Convocator în care Gh. Ropan a consemnat prezenţa şi votul membrilor comitetului UDR<br />
Uniunea Democrată Română<br />
Organizaţia locală Cluj<br />
Convocare<br />
Domnii membri ai Comitetului Executiv al Uniunii Democrate Române sunt rugaţi să participe<br />
necondiţionat la şe<strong>din</strong>ţa <strong>de</strong> comitet care va avea loc în ziua <strong>de</strong> Joi, 15 martie, orele 12, la sediul<br />
Uniunii, la or<strong>din</strong>ea <strong>de</strong> zi fiind chestiuni <strong>de</strong> importanţă foarte mare.<br />
[da] p[rezent]. Prof. Aurel Coza, preş. [s.s. in<strong>de</strong>scifrabil]<br />
[abţ] p[prezent]. Dr. Vasile Sava, vpreş. [s.s. in<strong>de</strong>scifrabil]<br />
[da] p[rezent]. Dr. Grigore Strâmbu, vpreş. [s.s. in<strong>de</strong>scifrabil]<br />
[-] a[bsent]. Valer Ghircoiaş.....[nu sunt acasă]......................<br />
[-] a[bsent]. Dr. Liviu Lazăr......[nu sunt acasă]......................<br />
[abţ] p[rezent]. Dr. Alexandru Lucian [s.s. in<strong>de</strong>scifrabil]<br />
[da] p[rezent]<br />
[da] p[rezent]<br />
[da] p[rezent]<br />
[da] p[rezent]<br />
[da] p[rezent]<br />
[da] p[rezent]<br />
[da] p[rezent]<br />
[da] p[rezent]<br />
[da] p[rezent]<br />
[da] p[rezent]<br />
[da] p[rezent]<br />
[da] p[rezent]<br />
Dr. Liviu Pop [s.s. in<strong>de</strong>scifrabil]<br />
Dr. Vasile Hossu [s.s. in<strong>de</strong>scifrabil]<br />
Dr. Traian Giurgiu<br />
Dr. Iuliu Oros<br />
Gheorghe V. Giurgiu<br />
Dr. Gheorghe Ropan<br />
Dr. Victor Bolchiş<br />
Ion Buzea<br />
Paul Anca<br />
Romul Blaga<br />
Dr. Petre Rebreanu<br />
Gheorghe Pop<br />
Dr. Petre Meteş<br />
Iacob Tis<br />
Ion Giurgea<br />
Vasile Er<strong>de</strong>lyi<br />
Ing. Teodor Burzo<br />
Preşe<strong>din</strong>te<br />
Secretar [s.s. in<strong>de</strong>scifrabil]<br />
[Arhivele Naţionale Istorice Centrale, Bucureşti, Fond personal Emil Haţieganu, Dosar nr. 46, ff. 1-64]
STUDII ŞI DOCUMENTE<br />
GRIGORE SILAŞI<br />
(1836-1897)<br />
Dumitru Suciu<br />
<strong>Institutul</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> „George Bariţ”, Cluj-Napoca<br />
Figura şi activitatea distinsului folclorist şi li<strong>de</strong>r naţional al românilor <strong>din</strong><br />
Transilvania, ca şi unele <strong>din</strong> scrisorile lui pline <strong>de</strong> conţinut politic către George<br />
Bariţiu au fost <strong>de</strong>seori apreciate sau publicate <strong>de</strong> către diferite generaţii <strong>de</strong> literaţi şi<br />
istorici români 1 .<br />
Corespon<strong>de</strong>nţa <strong>de</strong> faţă completează în mod fericit datele referitoare la<br />
activitatea lui publicistică sau politică. Ea ni-l <strong>de</strong>zvăluie ca om harnic, competent şi<br />
dornic <strong>de</strong> acţiune. Silaşi a acţionat în viaţă după principiul că vorba sau promisiunea<br />
trebuia să <strong>de</strong>vină faptă. După ce a observat că patru clerici români uniţi nu şi-au<br />
onorat promisiunea <strong>de</strong> a edita un ziar naţional bisericesc, Silaşi a tipărit în 1865<br />
„Sionul românesc” prin care a luptat pentru promovarea intereselor naţiunii române<br />
şi ale bisericilor sale. Ziarul şi-a făcut repe<strong>de</strong> circa 450 <strong>de</strong> abonaţi şi a fost onorat <strong>de</strong><br />
mulţi colaboratori. Silaşi, pretenţios şi pedant, corectează stilul <strong>de</strong>fectuos al unor<br />
corespon<strong>de</strong>nţe, le îmbunătăţeşte la nevoie şi fondul, pentru a menţine calitatea şi<br />
conţinutul ziarului la un nivel înalt. Prelatul unit s-a bucurat că ziarul a pătruns şi în<br />
aşa-zisele părţi ungurene (Banat, Crişana, Maramureş, Partium) un<strong>de</strong> se vorbea şi se<br />
scria româneşte stâlcit şi chiar existau clerici români care preferau să citească sau<br />
scrie încă în limba maghiară. Silaşi a fost convins că ziarul său va întări sentimentul<br />
naţional şi va îmbunătăţi stilul, vorbirea şi scrierea română <strong>din</strong> zonă.<br />
În această privinţă – după părerea lui – Ar<strong>de</strong>alul a stat înaintea părţilor<br />
ungurene, care trebuiau însă ajutate să-l ajungă <strong>din</strong> urmă în promovarea conştiinţei<br />
naţionale şi a practicării unei limbi române clare şi corecte în vorbire sau în scris. Cu<br />
toate că unii corespon<strong>de</strong>nţi nu cunoşteau nici măcar ortografia, Silaşi consi<strong>de</strong>ră că în<br />
1 Vezi „Transilvania”, XXVIII, nr. 1, 1897, p. 20-21, un<strong>de</strong> Silvestru Moldovan face o scurtă<br />
prezentare a operei şi a vieţii distinsului prelat unit. Referiri şi analize ample asupra activităţii şi<br />
personalităţii lui Grigore Silaşi, vezi şi la Gh. Platon şi V. Russu, Grigore Silaşi, luptător pentru<br />
cauza naţională a românilor, în „Analele Ştiinţifice ale Universităţii Al. I. Cuza <strong>din</strong> Iaşi”, Serie nouă,<br />
Secţiunea III, a. <strong>Istorie</strong>, tomul XIX, 1973, fasc. 1, p. 35-54, un<strong>de</strong> sunt publicate în anexă şi opt<br />
scrisori ale lui Silaşi către Bariţiu; Grigore Silaşi. 100 <strong>de</strong> ani <strong>de</strong> la moarte. 1836-1897, în „Studii şi<br />
Cercetări Etnoculturale”, Bistriţa, vol. III, 1997, p. 81-130.<br />
„<strong>Anuarul</strong> <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> «G. Bariţ» <strong>din</strong> Cluj-Napoca”, tom. XLV, 2006, p. 261–294
262<br />
Dumitru Suciu 2<br />
general poporul român, <strong>de</strong>şi a avut un trecut dureros şi se zbătea în condiţii sociale şi<br />
materiale nu prea favorabile, s-a emancipat <strong>de</strong> curând <strong>din</strong> punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re cultural şi<br />
dovedise zel şi vitalitate prin specialiştii săi <strong>din</strong> domeniul literaturii şi ziaristicii. El a<br />
constatat însă, cu regret, că multe talente tinere şi competente <strong>din</strong>tre clericii ambelor<br />
biserici stăteau „ca îngropate” şi nu erau ajutate să se ridice. Tocmai <strong>de</strong> aceea Silaşi<br />
spera că un ziar naţional bisericesc îi va ajuta să se manifeste şi să se afirme 2 .<br />
Un grupaj <strong>de</strong> scrisori către Bariţiu stă mărturie asupra concepţiei şi acţiunii<br />
politice a lui Silaşi. Blajul fiind „părintele” pasivismului şi Silaşi unul <strong>din</strong>tre fiii<br />
sufleteşti ai greco-catolicismului român <strong>din</strong> Transilvania, el a urmat această tactică<br />
fiind influenţat şi <strong>de</strong> personalitatea puternică a lui Bariţ, unul <strong>din</strong> stâlpii boicotului<br />
parlamentar, a<strong>de</strong>pt convins al petiţionării către tron. Dar petiţionarismul către monarh<br />
într-o Europă străbătută <strong>de</strong> revoluţia industrială şi <strong>de</strong> parlamentarism s-a dovedit cu<br />
timpul <strong>de</strong>păşit şi prăfuit chiar şi în Transilvania un<strong>de</strong> se vor impune, peste câteva<br />
<strong>de</strong>cenii, activismul şi confruntările electorale şi parlamentare dure şi <strong>de</strong>schise între<br />
români şi guvernanţii dualişti unguri. Aflat la Viena, Silaşi sprijină conţinutul Petiţiei<br />
lui Bariţiu şi Raţiu, care n-a avut nici un efect la monarh sau la puternicii zilei. Dar<br />
prelatul unit i-a popularizat conţinutul naţional axat pe i<strong>de</strong>ea autonomiei Transilvaniei<br />
şi pe recunoaşterea legală a naţionalităţii şi limbii române în presa germană <strong>din</strong> capitala<br />
Monarhiei. El a consi<strong>de</strong>rat necesară tipărirea <strong>de</strong> către români a unui ziar în limba<br />
germană în capitală, care să promoveze interesele românilor transilvăneni şi, în<br />
anumite momente importante sau contorsionate ale situaţiei lor politice, a recomandat<br />
trimiterea a doi-trei fruntaşi naţionali pe lângă împăratul-rege Francisc Iosif.<br />
Este interesant că Silaşi, căzut sub impactul pasivismului petiţionarist, <strong>de</strong>şi a<br />
trăit într-o atmosferă europeană dominată <strong>de</strong> ofensiva regimurilor parlamentare, n-a<br />
intuit că monarhii nu mai aveau puterea <strong>de</strong> <strong>de</strong>cizie <strong>de</strong> mai înainte care a fost<br />
transferată către parlamente şi guverne, ceea ce a însemnat că Francisc Iosif I mai<br />
mult a domnit <strong>de</strong>cât a guvernat, atât în Austria cât şi în Ungaria. Într-un fel,<br />
petiţionariştii s-au dus încă <strong>de</strong> pe acum la Viena „să-l pârască pe rege la împărat”<br />
întrucât monarhul era legat <strong>de</strong> mâini şi <strong>de</strong> picioare <strong>de</strong> constituţia maghiară pe care a<br />
jurat să o respecte şi, în acest context, nici dacă ar fi fost bine intenţionat faţă <strong>de</strong><br />
români nu-i putea ajuta substanţial, <strong>de</strong>oarece aceştia căzuseră sub autoritatea şi în<br />
competenţa guvernului Ungariei. Monarhul a fost însă influenţat mai mult <strong>de</strong><br />
supuşii şi <strong>de</strong> noii lui prieteni unguri – cu care s-a bătut în 1848-1849 – dar<br />
2 Scrisorile I-II. În iulie 1865, Silaşi l-a informat pe mitropolitul Şuluţiu că Biserica Română<br />
Unită avea nevoie <strong>de</strong> un jurnal care să-i apere interesele, întrucât în perioada istorică ce o străbătea<br />
întreaga Europă, orice asociaţie politică sau religioasă trebuia înzestrată cu instrumente soli<strong>de</strong> care să-i<br />
promoveze dorinţele, să-i consoli<strong>de</strong>ze situaţia: dacă nu se în<strong>de</strong>plineau aceste cerinţe, acestea rămâneau în<br />
urmă sau erau respinse <strong>de</strong> peste tot, fiind călcate în picioare. În consecinţă, Silaşi îşi informa mitropolitul<br />
că publică „Sionul românesc” şi speră că i-a citit <strong>de</strong>ja programul în primul număr, este <strong>de</strong> acord cu el şi îl<br />
aprobă, atât el, cât şi ceilalţi prelaţi şi fii ai Bisericii Române Unite şi ai naţiunii române. Silaşi pune<br />
revista sub scutul puternic al mitropolitului, asigurându-l că „Sionul românesc” va fi tot<strong>de</strong>auna<br />
cre<strong>din</strong>cios Bisericii Române Unite cu Roma, îi va ţine ridicat stindardul, fără a prejudicia cauza naţiunii<br />
ai cărei membrii erau toţi (<strong>de</strong>ci şi ortodocşii). Vezi Dumitru Suciu, Studii privind mişcarea naţională a<br />
românilor <strong>din</strong> Transilvania în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Cluj-Napoca, 2004, p. 150-151.
3 Grigore Silaşi (1836-1897) 263<br />
<strong>de</strong>oarece, vorba proverbului, stăpânii se ceartă, stăpânii se împacă – el şi<br />
guvernanţii <strong>din</strong> Pesta au avut tot interesul să combată împreună daco-românismul<br />
şi ten<strong>din</strong>ţele <strong>de</strong> apropiere ale românilor <strong>din</strong> Transilvania <strong>de</strong> Bucureşti, lucru<br />
constatat chiar <strong>de</strong> Silaşi în timpul audienţelor la Francisc Iosif I. Prelatul unit a<br />
început imediat să <strong>de</strong>vină mai realist şi mai sceptic în bunăvoinţa monarhului şi a<br />
miniştrilor săi şi a pus accentul pe propaganda europeană, pe cunoaşterea<br />
suferinţelor şi umilinţelor suferite <strong>de</strong> românii transilvăneni <strong>de</strong> către opinia publică<br />
<strong>de</strong>mocratică <strong>din</strong> întregul continent. Cu toate acestea, Silaşi a sperat, în unele<br />
momente <strong>de</strong> optimism, că cercurile politice austriece antiungureşti vor stopa<br />
drumul spre instaurarea dualismului şi-l vor readuce la putere pe Schmerling, după<br />
care s-a convins singur <strong>de</strong> contrarul situaţiei şi <strong>de</strong> <strong>de</strong>şertăciunea speranţelor sale.<br />
Împreună cu Brote şi cu Galu, Silaşi a publicat materiale politice antidualiste<br />
în unele ziare germane şi mai ales în „Die Presse” şi i-a relatat lui Bariţiu că<br />
petiţiunea cu 1493 <strong>de</strong> semnături a fost larg comentată <strong>de</strong> „Presse”, „Vaterland”,<br />
„Zukunft”, dar „Debatte” şi „Wan<strong>de</strong>rer” au susţinut că nu era valabilă <strong>de</strong>oarece nu<br />
a fost semnată şi <strong>de</strong> Andrei Şaguna. Silaşi aştepta ca petiţiunea să fie sprijinită<br />
intens <strong>de</strong> „Reforma” lui Schuselka, <strong>de</strong> orientare clară antimaghiară şi antidualistă.<br />
Deşi a<strong>de</strong>pt al pasivismului, Silaşi, om echilibrat şi conştient <strong>de</strong> pericolul ivirii unor<br />
contradicţii interne între români, a încercat să-i împace pe stu<strong>de</strong>nţii români <strong>din</strong><br />
Viena, a<strong>de</strong>pţi ai activismului sau ai pasivismului, care se certau <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> rău şi <strong>de</strong><br />
zgomotos. Pentru a-i domoli, Silaşi le făcea vizite pe la locuinţe sau îi căuta prin<br />
cafenelele pe care le frecventau şi le transformau, nu rareori, în teren <strong>de</strong> dispute pe<br />
seama alegerii alternativei tactice a mişcării naţionale <strong>din</strong> Transilvania 3 .<br />
După ce a realizat că prin acţiunea organizată în jurul Memorandului cu 1493<br />
<strong>de</strong> semnături nu se vor salva interesele naţionale, Silaşi s-a reorientat prompt şi a<br />
propus recurgerea la opinia publică, la forţa poporului prin formula organizării unei<br />
adunări naţionale generale, <strong>de</strong> genul celei <strong>din</strong> 1848, care să impună respect, dar să<br />
insufle şi o oarecare teamă guvernanţilor unguri. El a simţit nevoia ca românii să<br />
fie <strong>de</strong>osebit <strong>de</strong> activi şi <strong>de</strong> energici în mişcarea naţională şi să apere autonomia<br />
Transilvaniei care, după părerea lui, a constituit „punctul arhimedic al românilor”.<br />
Silaşi n-a realizat că nu trebuia mers numai şi numai pe autonomia ar<strong>de</strong>leană<br />
înscrisă, în vechile diplome şi acte <strong>de</strong> stat care, risipite atunci în eter, nu mai aveau<br />
nici o valoare politică practică, ci trebuia ţinut cont şi <strong>de</strong> interesele celuilalt milion<br />
<strong>de</strong> români – <strong>din</strong> Banat, Crişana, Maramureş, Crasna, Zarand, Solnocul <strong>de</strong> Mijloc,<br />
Chioar. Aceştia urmau să fie incluşi, împreună cu ar<strong>de</strong>lenii, într-un corp politic<br />
unitar şi indivizibil şi <strong>din</strong> punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re programatic, care urmărea eliberarea<br />
întregului şi nu numai a uneia sau a alteia <strong>din</strong> părţile lui componente. Deşi<br />
autonomia ar<strong>de</strong>leană a fost într-a<strong>de</strong>văr, o bună perioadă <strong>de</strong> timp, un punct<br />
arhimedic românesc în lupta contra centralismului maghiar <strong>de</strong> stat, ea, odată<br />
<strong>de</strong>sfiinţată, nu mai putea servi ca structură <strong>de</strong> rezistenţă pentru mişcarea naţională<br />
generală a tuturor românilor <strong>din</strong> Ungaria. Situaţia politică generală era, ea însăşi,<br />
într-un flux ce-şi modifica direcţiile şi orientările, astfel că ceea ce fusese bine<br />
3 Scrisorile III-VIII.
264<br />
Dumitru Suciu 4<br />
pentru români în anumite perioa<strong>de</strong> putea <strong>de</strong>veni uşor fatal în altele. Nu te puteai<br />
crampona la nesfârşit <strong>de</strong> separatismul sau elitismul ar<strong>de</strong>lenesc lăsând pe <strong>din</strong>afară<br />
<strong>din</strong> punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re politic, al structurilor <strong>de</strong> partid şi al organizării tactice sau<br />
practice a rezistenţei comune antidualiste, pe românii <strong>din</strong> părţile vestice şi nu<br />
puteai nici să-i faci cadou ungurilor 4 , pe motiv că ei n-au avut autonomie, vezi<br />
Diploma Leopol<strong>din</strong>ă <strong>din</strong> 1691, legile Dietei <strong>din</strong> Sibiu <strong>din</strong> 1863-1864 etc.<br />
Unii <strong>din</strong>tre li<strong>de</strong>rii naţionali au sperat zadarnic că, odată recâştigată şi salvată<br />
autonomia Transilvaniei, vor reuşi să-i adune în sânul ei nu numai pe cei <strong>din</strong> Banat,<br />
Crişana, Maramureş, Partium, dar şi pe cei <strong>din</strong> Bucovina. Silaşi însuşi, <strong>de</strong>şi merge<br />
pe autonomia ar<strong>de</strong>leană calificată <strong>de</strong> el ca punct arhimedic, simte viitorul şi<br />
unitatea când insistă asupra cultivării sentimentului, a limbii şi a literaturii<br />
naţionale în părţile ungurene, ca şi în cele ar<strong>de</strong>lene. Problema realizării unităţii<br />
organizatorice <strong>de</strong> partid, a evoluţiei programatice comune şi a rezolvării<br />
alternativei tactice se va soluţiona pe etape între 1881 şi 1905.<br />
Silaşi a recomandat mereu soluţia apelului la cercurile largi ale societăţii<br />
româneşti în lupta antiunionistă şi antidualistă care, la nivel <strong>de</strong> districte<br />
(năsău<strong>de</strong>nii, făgărăşenii), comune şi corporaţii româneşti, dar şi minorităţi<br />
româneşti <strong>din</strong> administraţia locală <strong>de</strong> stat, să protesteze contra alipirii Transilvaniei<br />
la Ungaria. El însuşi, împreună cu alţi colegi <strong>de</strong> i<strong>de</strong>i <strong>din</strong> Viena, au trimis un proiect<br />
<strong>de</strong> protest antiunionist în Transilvania pentru ca Bariţ, Raţiu, Nicola, Mureşan,<br />
Antonelli, Sever şi Papfalvi să-l folosească în lupta antidualistă curentă 5 .<br />
4 Dumitru Suciu, Mentalităţi europene în gândirea şi acţiunea politică a românilor <strong>din</strong><br />
Transilvania faţă <strong>de</strong> unele realităţi <strong>din</strong> propria mişcare naţională şi <strong>din</strong> România în secolul al XIX-lea<br />
(), în „Acta Musei Napocensis”, <strong>Istorie</strong>, 23-30, II, 1989-1993, p. 235-262 şi II în 31, II, 1994, p. 145-159.<br />
I<strong>de</strong>m, Mişcarea antidualistă a românilor <strong>din</strong> Austro-Ungaria şi Ilie Măcelariu. 1867-1891, Bucureşti,<br />
2002, p. 262-418, 526-542.<br />
5 Scrisoarea X. Presupunem că memoriul a fost trimis după instalarea guvernului maghiar. El cere<br />
convocarea dietei Transilvaniei pe baza legii electorale <strong>din</strong> 1864, aşa cum s-a cerut în votul separat<br />
românesc dietal <strong>din</strong> 1865 şi în petiţia Raţiu-Bariţiu <strong>din</strong> 1866. Se pretin<strong>de</strong> sistarea oricărei proceduri<br />
menite să <strong>de</strong>sfiinţeze legile şi instituţiile Transilvaniei, sperându-se că va fi respectată preve<strong>de</strong>rea <strong>din</strong><br />
rescriptul <strong>din</strong> 25 <strong>de</strong>cembrie 1865 care menţinea formal şi valoarea legilor elaborate până atunci, pe<br />
români interesându-i mai ales susţinerea legilor I şi II <strong>din</strong> 1863-1864. Se constată că după ce ungurii au<br />
căpătat influenţă la Curte, românii sunt ignoraţi politic, Transilvania este lichidată şi atribuţiile ei sunt<br />
preluate <strong>de</strong> cabinetul ungar. Românii se simt uimiţi şi răniţi, <strong>de</strong>oarece tot ce s-a făcut, s-a făcut fără<br />
consultarea şi acordul lor. Asemenea măsuri vor duce la grave consecinţe, nu numai asupra românilor,<br />
dar şi asupra monarhiei şi a regimului ei <strong>de</strong> stat. Este reamintită Sancţiunea Pragmatică, se face apel şi la<br />
legile <strong>din</strong> 1791, care au consfinţit autonomia şi personalitatea Marelui Principat al Transilvaniei, şi se<br />
subliniază că şefii politici unguri au forţat uniunea Transilvaniei cu Ungaria, la 1848, pentru a întemeia<br />
un „imperiu maghiar”. Românii au protestat în mai, septembrie la Blaj, Năsăud şi Orlat contra uniunii şi<br />
dorinţa lor <strong>de</strong> a nu fi contopiţi cu Ungaria a fost plătită cu 40.000 <strong>de</strong> morţi. Se apelează la legile <strong>din</strong><br />
1863-1864, actele imperiale dn 1860 şi 1861, care au negat uniunea, <strong>de</strong>oarce primejduia interesele<br />
saşilor şi românilor, însă anii 1865-1867 au dovedit că autonomia Transilvaniei, locuită în majoritate <strong>de</strong><br />
români, era dată pradă maghiarismului, iar românii sunt predaţi domniei lui nemărginite. Autorii<br />
proiectului intuiesc că ungurii, reactivând uniunea <strong>de</strong> la 1848, nu vor accepta revizuiri şi îmbunătăţiri ale<br />
acesteia şi vor zdrobi legile ce au acordat drepturi naţionale colective şi naţiunii şi limbii române.<br />
Românii nu renunţă la constituţia <strong>din</strong> 1863/64 şi vor dietă <strong>de</strong>mocratică în Ar<strong>de</strong>al. Vezi D. Suciu, Acţiuni<br />
politice româneşti împotriva suprimării autonomiei Transilvaniei între 1848-1868, în vol. Românii <strong>din</strong><br />
Transilvania împotriva dualismului austro-ungar (1865-1900), Cluj-Napoca, 1978, p. 146-147.
5 Grigore Silaşi (1836-1897) 265<br />
Silaşi a încercat, într-o audienţă la şefii politici ai Monarhiei, să combată<br />
acuzaţiile aduse contra românilor <strong>din</strong> Transilvania, prin care guvernul ungar şi-a<br />
justificat măsurile represive şi centralizatoare întreprinse contra lor. Guvernanţii<br />
unguri i-au acuzat <strong>de</strong> daco-românism şi <strong>de</strong> ten<strong>din</strong>ţe centrifugale către Bucureşti<br />
pentru a obţine mai uşor sprijinul monarhului şi al guvernului austriac în ve<strong>de</strong>rea<br />
susţinerii unităţii Imperiului. Silaşi a afirmat că în mod legal românii respingeau<br />
centralismul maghiar <strong>de</strong> stat şi pretin<strong>de</strong>au respectarea autonomiei Transilvaniei şi a<br />
legilor <strong>din</strong> 1863-1864 care nu însemnau daco-românism sau atentat la integritatea<br />
Monarhiei. El a insistat pe tactica veche a sprijinului Vienei împotriva abuzurilor<br />
ungureşti, dar în condiţiile dualismului lucrul s-a dovedit a fi o imposibilitate sau o<br />
utopie. Silaşi i-a cerut lui Bariţiu să intervină pe lângă noul mitropolit Ioan Vancea<br />
– numit <strong>de</strong> Măcelariu „Papele nostru” – pentru a se angaja în combaterea intrigilor<br />
şi acuzaţiilor ungureşti, cu rugămintea să-i furnizeze totodată şi datele necesare.<br />
Maşinaţiile ungureşti trebuiau combătute şi în broşuri care puteau exprima un<br />
protest mai <strong>de</strong>ns <strong>de</strong>cât cel exprimat în articole <strong>de</strong> ziar. Silaşi l-a crezut pe<br />
împăratul-rege „sedus” sau înşelat <strong>de</strong> propaganda maghiară prin diferite minciuni şi<br />
informaţiuni false şi neruşinate care îi calificau pe autorii Pronunciamentului <strong>de</strong> la<br />
Blaj – <strong>din</strong> 1868 – conspiratori împotriva existenţei Monarhiei. Dacă s-ar zădărnici<br />
această procedură maghiară şi s-ar pune capăt calomniilor ungureşti, românii ar fi<br />
trataţi cu totul altfel la Viena.<br />
Silaşi i-a înaintat lui Francisc Iosif I 14 petiţii ale proprietarilor şi preoţilor<br />
români <strong>din</strong> Transilvania care cereau sistarea urmăririi judiciare a autorilor<br />
Pronunciamentului <strong>de</strong> la Blaj. El a afirmat că guvernul maghiar nu avea dreptul să-i<br />
persecute juridic pe bărbaţii importanţi ai naţiunii române pentru crezul lor politic,<br />
mai ales că românii n-au recunoscut problema uniunii Transilvaniei cu Ungaria ca<br />
fiind soluţionată sau tranşată <strong>de</strong>finitiv. Problema uniunii urma să <strong>de</strong>pindă nu numai<br />
<strong>de</strong> Dieta Ungariei, dar şi <strong>de</strong> o viitoare dietă <strong>de</strong>mocratică a Transilvaniei care să<br />
solicite respect faţă <strong>de</strong> interesele speciale ar<strong>de</strong>lene şi faţă <strong>de</strong> legile ce au garantat<br />
legal naţionalitatea politică a românilor şi le-a <strong>de</strong>clarat limba ca oficială şi egal<br />
îndreptăţită cu maghiara şi germana. Silaşi i-a dat monarhului exemplul Croaţiei<br />
sau al altor provincii mici ale Monarhiei, pentru ca şi Transilvania să se bucure <strong>de</strong><br />
autonomia ei veche şi legală.<br />
Francisc Iosif I i-a răspuns lui Silaşi că problema uniunii şi a recunoaşterii<br />
naţiunii române a intrat în competenţa legislaţiei maghiare întrucât reglementarea<br />
afacerilor politice <strong>de</strong> <strong>din</strong>colo <strong>de</strong> Leitha se afla în resortul parlamentului şi a<br />
guvernului Ungariei. Era greu să-i ajuţi pe oamenii implicaţi în procesul politic al<br />
Pronunciamentului, <strong>de</strong>oarece <strong>de</strong>sfăşuraseră o agitaţie periculoasă în rândurile<br />
poporului român. Aceşti oameni, aflaţi în legături strânse cu Principatele Române<br />
învecinate, au conspirat contra existenţei Monarhiei, <strong>de</strong>şi împăratul-rege nu putea<br />
să înţeleagă cum <strong>de</strong>-i atrage pe românii <strong>din</strong> Austro-Ungaria situaţia mizerabilă <strong>de</strong><br />
acolo (<strong>de</strong>ci <strong>din</strong> România). Toată această afacere şi agitaţie erau cu atât mai triste cu<br />
cât în fruntea lor s-a situat clerul. Silaşi a îndrăznit să remarce că în realitate exista<br />
doar o presupusă sau falsă agitaţie, fiind vorba, în fond, <strong>de</strong> insinuări duşmănoase şi
266<br />
Dumitru Suciu 6<br />
răuvoitoare îndreptate împotriva românilor cre<strong>din</strong>cioşi. Francisc Iosif I a replicat<br />
însă că nu era vorba <strong>de</strong>loc <strong>de</strong> simple insinuări, <strong>de</strong>oarece acuzaţiile n-au venit doar<br />
<strong>de</strong> la guvernul ungar, ci au fost confirmate şi <strong>de</strong> jandarmi ale căror rapoarte atestă<br />
un element în plus, şi anume că agitaţia era întreţinută <strong>de</strong> Bucureşti. În concluzie,<br />
era în interesul autorităţilor să continue cercetările până la capăt pentru ca<br />
nevinovăţia celor implicaţi să iasă la iveală 6 . Este <strong>de</strong> remarcat că monarhul n-a<br />
folosit cuvântul România, ci doar Principatele Române, lucru întâlnit şi în<br />
terminologia altor politicieni austro-ungari.<br />
Monarhul a fost <strong>de</strong>sigur informat <strong>de</strong> Ministerul <strong>de</strong> Externe al Austro-<br />
Ungariei <strong>de</strong>spre rapoartele consulului E<strong>de</strong>r care a informat Viena şi Pesta că la<br />
Bucureşti ar exista un Comitet daco-român care-şi trimitea agenţi în Transilvania<br />
ca să pregătesacă o revoltă şi, prin eforturi comune, să realizeze Daco-România. O<br />
strânsă corespon<strong>de</strong>nţă a fost întreţinută <strong>de</strong> ministrul <strong>de</strong> Interne, baronul Wenkheim,<br />
comisarul regal al Ungariei pentru Transilvania, Péchy şi serviciul <strong>de</strong> jandarmi în<br />
ve<strong>de</strong>rea arestării agenţilor români veniţi <strong>de</strong> la Bucureşti şi pentru înăbuşirea în faşă<br />
a oricăror agitaţii care ar duce la <strong>de</strong>clanşarea unei eventuale insurecţii generale în<br />
Transilvania. În acest context au fost i<strong>de</strong>ntificaţi mai mulţi agitatori, <strong>din</strong>tre care<br />
Alexandru Candiano Popescu a fost arestat, anchetat, i s-au confiscat toate hârtiile<br />
şi scrisorile consi<strong>de</strong>rate incitatoare în sens antimaghiar şi a fost expulzat peste<br />
graniţă.<br />
Alţi oameni <strong>de</strong> stat unguri au fost însă mai calmi şi nu s-au temut <strong>de</strong> spectrul<br />
unei insurecţii generale antimaghiare a românilor <strong>din</strong> Transilvania, chiar ajutată <strong>de</strong><br />
intervenţia armatei <strong>din</strong> România, <strong>de</strong>oarece erau convinşi că Austro-Ungaria ar fi<br />
putut uşor reprima asemenea acţiuni. Mai mult, unii oameni <strong>de</strong> stat unguri afirmau<br />
ironic că, dacă toţi românii doresc să facă parte <strong>din</strong>tr-un stat unitar, Austro-Ungaria<br />
va ataca şi va anexa Principatul România astfel ca ei toţi să fie incluşi în unul şi<br />
acelaşi stat-maghiar. Teama reală a unor guvernanţi unguri şi austrieci a fost ca nu<br />
cumva să izbucnească un război european în cadrul căruia România şi Serbia s-ar<br />
alia cu Franţa, Italia, Rusia sau alte mari puteri, <strong>de</strong>oarece numai cu ajutorul<br />
acestora Bucureştiul şi Belgradul ar fi putut anexa Transilvania, Banatul, Bucovina<br />
respectiv Voievo<strong>din</strong>a, Croaţia, Slovenia sau Dalmaţia 7 .<br />
Silaşi a încercat să-i apere pe românii <strong>din</strong> Transilvania <strong>de</strong> acuzaţiile <strong>de</strong> dacoromânism<br />
pentru a obţine un eventual sprijin <strong>de</strong> la guvernanţii austrieci care să<br />
intervină la Pesta în ve<strong>de</strong>rea adoptării unei atitu<strong>din</strong>i mai tolerante faţă <strong>de</strong> ei. Cu<br />
ocazia unui banchet organizat <strong>de</strong> nunciul papal <strong>de</strong> la Viena, în cinstea instalării<br />
mitropolitului român unit Ioan Vancea, Silaşi a avut o discuţie foarte interesantă cu<br />
6 Scrisoarea XI.<br />
7 Dumitru Suciu, George Cipăianu, Contribution à l’étu<strong>de</strong> <strong>de</strong>s relations diplomatiques<br />
roumaino-austro-hongroises au début du dualisme, în „Studia Universitatis Babeş-Bolyai”, 34, 1989,<br />
fasc. 2, p. 25-36; Dumitru Suciu, Contribuţia elitelor politice româneşti la <strong>de</strong>mocratizarea şi armonizarea<br />
geografiei politice europene: 1848-1918, în „<strong>Anuarul</strong> <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> Cluj-Napoca”, XXXII,<br />
1993, p. 165-166; Biblioteca Aca<strong>de</strong>miei Române, Manuscrise române, nr. 1006, f. 21-22; Dumitru<br />
Suciu, Monarhia şi făurirea României Mari. 1866-1918, Bucureşti, 1997.
7 Grigore Silaşi (1836-1897) 267<br />
baronul Biegeleben, consilier la Ministerul <strong>de</strong> Externe al Austro-Ungariei şi<br />
consilier intim al maiestăţii sale cezaro-regalo-apostolice – împăratul-rege Francisc<br />
Iosif I. Dialogul evi<strong>de</strong>nţiază subtilitatea şi profunzimea gândirii politice a lui<br />
Grigore Silaşi, abilitatea lui în acţiunea <strong>de</strong> apărare a intereselor Principatului<br />
România şi ale românilor <strong>din</strong> Transilvania în situaţia specifică evoluţiei lor politice<br />
<strong>de</strong> atunci.<br />
Silaşi i-a spus lui Biegeleben că era absurd şi nedrept să-i acuzi pe românii <strong>de</strong><br />
viţă latină că ar avea simpatii pentru Rusia şi a combătut toate atacurile<br />
antiromâneşti <strong>din</strong> scrierile englezului Bonner, folosindu-se <strong>de</strong> argumentele <strong>din</strong>tr-o<br />
recenzie a lui Has<strong>de</strong>u, publicată în „Românul”. Silaşi a susţinut totodată că frica <strong>de</strong><br />
România era neîntemeiată, <strong>de</strong>oarece această ţărişoară abia începuse să se<br />
mântuiască <strong>de</strong> rămăşiţele unei gospodării orientale şi să păşească pe urmele<br />
Europei civilizate şi <strong>de</strong>mocratice. Biegeleben l-a combătut şi a afirmat că Brătianu<br />
nutrea ten<strong>din</strong>ţe ire<strong>de</strong>ntiste, dar prelatul român a replicat că patriotul român nu<br />
dorea altceva <strong>de</strong>cât să facă or<strong>din</strong>e şi lucrurile să prospere în România. Biegeleben a<br />
pretins că la Bucureşti nu se va consolida or<strong>din</strong>ea cât timp va exista un<br />
Hohenzollern pe tronul României. Răspunsul l-a frapat pe Silaşi care şi-a adus<br />
aminte că Bariţiu i-a spus într-o scrisoare că România a făcut o mare gafă şi că<br />
purta pe umerii ei vina impardonabilă <strong>de</strong> a fi adus pe tronul <strong>din</strong> Bucureşti un<br />
Hohenzollern. Habsburgii – bătuţi şi umiliţi <strong>de</strong> Prusia în 1866 – au consi<strong>de</strong>rat că<br />
Bucureştiul le-a aruncat mănuşa în faţă aducându-l pe Carol la Bucureşti şi <strong>de</strong><br />
aceea i-au lăsat pe românii <strong>din</strong> Transilvania la discreţia şi batjocura ungurilor. Dar<br />
acest raţionament al lui Bariţiu nu era just, creând o falsă problemă în jurul<br />
instalării lui Carol I în România. Fenomenul se petrecuse în alt context intern şi<br />
internaţional şi fusese benefic 8 – lucru realizat ulterior şi <strong>de</strong> Bariţiu – <strong>de</strong>oarece<br />
salvarea României Mici, combaterea intrigilor antiunioniste ruso-turce cu ajutorul<br />
Prusiei şi Franţei, instaurarea unei <strong>de</strong>mocraţii reale prin funcţionarea unui regim<br />
monarhic parlamentar pe baza Constituţiei <strong>din</strong> 1866, elaborată după mo<strong>de</strong>l belgian,<br />
au asigurat întărirea şi progresul statului princiar şi apoi regal român, ce a fost un<br />
Piemont al tuturor românilor asupriţi <strong>de</strong> la răsăritul la apusul lui.<br />
Silaşi i-a <strong>de</strong>zvăluit un a<strong>de</strong>văr major lui Biegeleben când i-a spus că aducerea<br />
unui prinţ străin a fost legală şi necesară şi fusese propusă <strong>de</strong> aleşii naţiunii,<br />
<strong>de</strong>putaţii <strong>din</strong> cele două Divanuri Ad-hoc, <strong>de</strong> la Iaşi şi Bucureşti, încă <strong>din</strong> 1857 şi<br />
înfăptuită în 1866. Patrioţii români, prin alegerea unui prinţ străin, au tăiat calea<br />
ambiţiilor <strong>de</strong>screierate ale prinţilor şi boierilor indigeni în luptele lor necurmate<br />
pentru tron şi putere. Prelatul unit a fost şocat că mitropolitul Vancea care a auzit<br />
întregul dialog nu a rostit un cuvânt <strong>de</strong> apărare la adresa României şi a românilor<br />
<strong>din</strong> Transilvania. Deziluzia lui a fost cu atât mai mare cu cât el sperase că, dacă<br />
Şuluţiu fusese un a<strong>de</strong>vărat Moise român care, cu curaj şi hotărâre antică s-a luptat<br />
8 D. Suciu, From the Union of the Principalities to the creation of Greater Romania, Cluj-<br />
Napoca, Center for Transylvanian Studies. The Romanian Cultural Foundation, 1993, p. 5-77; I<strong>de</strong>m,<br />
Monarhia şi făurirea României Mari. 1866-1918, p. 33-70.
268<br />
Dumitru Suciu 8<br />
pentru a scoate naţiunea şi biserica <strong>din</strong> Egiptul sclaviei, al împilărilor şi<br />
nedreptăţilor seculare, Vancea – în împrejurările critice ale dualismului – se va<br />
strădui să fie un a<strong>de</strong>vărat Josua ce-i va ajuta şi-i va conduce pe români să intre în<br />
pământul numeroaselor promisiuni <strong>de</strong> egală îndreptăţire politică.<br />
Silaşi i-a dus cancelarului Beust o scrisoare a lui Bariţiu în care erau<br />
combătute acuzaţiile ungureşti privind agitaţiile daco-române şi conspiraţiile contra<br />
Monarhiei. Beust a afirmat că acuzaţiile fuseseră formulate <strong>de</strong> guvernul Ungariei,<br />
<strong>de</strong> fapt neştiind cum stau lucrurile şi cât a<strong>de</strong>văr exista în ele. Silaşi şi-a dat seama<br />
însă că <strong>de</strong> facto n-a reuşit să obţină nimic concret <strong>de</strong> la cancelar. Într-o nouă rundă<br />
<strong>de</strong> convorbiri cu Biegeleben acesta i-a spus că e preferabil ca regimul dualist să se<br />
consoli<strong>de</strong>ze <strong>de</strong>oarece pentru Austria nu exista altul mai bun. Dar <strong>de</strong> pe acest teren,<br />
baronul austriac i-a recomandat lui Silaşi ca românii să reziste contra asupririlor<br />
ungare şi a afirmat că nu aprobă procedurile dure ale guvernului pestan faţă <strong>de</strong> ei.<br />
Baronul austriac a regretat că guvernul Andrássy şi parlamentul ungar n-au aprobat<br />
menţinerea unei diete a Transilvaniei după mo<strong>de</strong>lul Croaţiei. Biegeleben şi-a<br />
exprimat în faţa lui Silaşi bucuria şi satisfacţia pentru împăcarea croato-maghiară<br />
realizată prin Nagodbă 9 .<br />
Mai multe scrisori către Bariţiu <strong>de</strong>zvăluie modul strălucit în care Silaşi a<br />
colaborat cu interlocutorul său, ce conducea şi revista Astrei, „Transilvania”. În<br />
această revistă literatul român, <strong>de</strong>venit profesor universitar la catedra <strong>de</strong> limbă şi<br />
literatură română <strong>din</strong> Cluj, şi-a publicat scrieri, consistente şi <strong>de</strong> mare ecou în<br />
epocă, precum Studiu asupra dialectului macedo-român în comparaţie cu cel dacoromân,<br />
Psaltirea calviniano-română versificată, Românul în poesia sa poporală.<br />
Prin intermediul lui Bariţiu sau singur, Silaşi şi-a completat biblioteca <strong>de</strong><br />
specialitate cu cărţile editate <strong>de</strong> Societatea Aca<strong>de</strong>mică Română <strong>din</strong> Bucureşti,<br />
printre care operele lui Kogălniceanu, Urechia, Elia<strong>de</strong>, Has<strong>de</strong>u, Dicţionarul şi<br />
Glosarul Aca<strong>de</strong>miei, Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie,<br />
Ispirescu, Pann, Baronzi, Donici, cartea Despre elocinţa română cu celebrele<br />
discursuri parlamentare ale lui Brătianu, Kogălniceanu, Barbu Catargiu şi alţii. El a<br />
consultat şi manuscrisul lui Petru Bod <strong>din</strong> Ighiu, Historia Valachorum, consi<strong>de</strong>rat o<br />
operă reuşită asupra căreia i-a atras atenţia şi lui Bogdan Petriceicu Has<strong>de</strong>u.<br />
Operele sale literare au fost viu apreciate în epocă, iar Silaşi a fost ales<br />
membru al Secţiei literare a Astrei şi membru al Societăţii Aca<strong>de</strong>mice Române,<br />
<strong>de</strong>venită <strong>din</strong> 1879 Aca<strong>de</strong>mia Română. Silaşi a recomandat cu căldură Aca<strong>de</strong>miei<br />
Române să tipărească opera fundamentală a botanistului Augustin Kaunitz <strong>de</strong>spre<br />
Flora României în limba română. Botanistul se bucura <strong>de</strong> un bun renume ca<br />
specialist respectat şi în afara Austro-Ungariei şi era filo-român, născut în Lugoj şi<br />
cunoscător <strong>de</strong> limbă română. Silaşi îl apreciază şi <strong>din</strong> alte motive, consi<strong>de</strong>rându-l<br />
curajos şi cre<strong>din</strong>cios convingerilor sale <strong>de</strong>oarece nu era puţin lucru ca între<br />
profesorii universitari unguri <strong>din</strong> Cluj să scrii în limba urgisită a „olahilor”. Silaşi<br />
s-a certat cu profesorul <strong>de</strong> pedagogie Ludovic Felméri, un secui înfocat, cu studii la<br />
9 Scrisoarea XIII.
9 Grigore Silaşi (1836-1897) 269<br />
Sárospatak, care a scris o recenzie pătrunsă <strong>de</strong> fierea urii naţionale şi plină <strong>de</strong><br />
invective la adresa istoriei, literaturii, culturii şi învăţământului românesc. Secuiul<br />
a negat până şi existenţa Aca<strong>de</strong>miei Latine <strong>de</strong> la Cotnari condusă <strong>de</strong> Ioan Sommer<br />
şi înfiinţată <strong>de</strong> Despot Vodă în secolul al XVI-lea, dar a fost combătut dur, pe bază<br />
<strong>de</strong> argumente şi <strong>de</strong> documente, <strong>de</strong> Silaşi 10 .<br />
Paralel cu activitatea literară, Silaşi a <strong>de</strong>sfăşurat o susţinută propagandă<br />
naţională şi a combătut nu rareori regimul dualist. El a adunat <strong>din</strong> arhiva<br />
comitatului Cluj, dar şi <strong>de</strong> la persoane particulare, mărturii <strong>de</strong>spre modul barbar în<br />
care au fost executaţi la Cluj, în 1848-1849, Turcu, Bătrâneanu, Simonis şi alţi<br />
români, mărturii pe care le-a tipărit tot în revista „Transilvania” sub pseudonimul<br />
„Sălăuşeanul” 11 . Silaşi a făcut o propagandă susţinută pentru ajutorarea materială a<br />
răniţilor şi orfanilor Războiului <strong>de</strong> In<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţă a României, şi-a exprimat<br />
protestul şi nemulţumirea împotriva atacurilor antiromâneşti <strong>din</strong> ziarul „Kelet” sau<br />
contra măsurilor abuzive luate <strong>de</strong> guvern împotriva comitetelor române <strong>din</strong><br />
Transilvania care s-au ocupat <strong>de</strong> aceste acţiuni.<br />
Mai mult, Silaşi a intervenit pe lângă Bariţiu să-l recoman<strong>de</strong> Ministerului <strong>de</strong><br />
Război <strong>din</strong> Bucureşti pe căpitanul cezaro-regal Lucian Câmpian pentru a fi cooptat<br />
în Armata României în ve<strong>de</strong>rea participării lui la Războiul <strong>de</strong> In<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţă.<br />
Ofiţerul român era un militar strălucit care şi-a afirmat talentul în războaiele<br />
Monarhiei şi era un român „pe sprânceană, zelos uneori până la esces”, membru al<br />
Astrei. Recomandarea lui Silaşi a fost acceptată. În acest context este explicabilă<br />
pensionarea lui forţată survenită în 1885. Lui Silaşi i s-a fixat o pensie <strong>de</strong> 1058 fl.<br />
anual. El s-a consi<strong>de</strong>rat pensionat abuziv, fără a avea vreo vină documentată cu<br />
probe, fără nici o sentinţă disciplinară şi fără să i se fi recunoscut cei 11 ani<br />
petrecuţi la Viena ca prefect <strong>de</strong> studii şi vicerector la Seminarul Central Cezaro-<br />
Regal Greco-Catolic. Silaşi a protestat împotriva acestor nedreptăţi într-un<br />
memoriu trimis ministrului Trefort Agoston şi, dacă avea să primească răspuns<br />
negativ, intenţiona să meargă la suveran, <strong>de</strong>şi îi mărturisise lui Bariţiu că nici în<br />
acest caz nu-şi făcea iluzii în privinţa rezultatului. Oricum, pensia acordată i-a<br />
permis lui Silaşi să trăiască la nivelul unui călugăr, <strong>de</strong>ci „cam pe subţâre”, mai ales<br />
că scăpase şi <strong>de</strong> cei cinci nepoţi <strong>de</strong> soră orfani pe care i-a crescut, i-a ajutat să-şi<br />
termine studiile şi să se ducă la slujbele lor 12 .<br />
Grigore Silaşi a fost un om <strong>de</strong>mn şi ar fi vrut ca şi societatea românească în<br />
ansamblul ei să adopte o ţinută <strong>de</strong>mnă, inclusiv în politică. Deşi a<strong>de</strong>pt al<br />
pasivismului, el a intuit <strong>de</strong>grabă că petiţionarismul nu este a<strong>de</strong>cvat timpului său şi<br />
ar fi vrut să se termine odată cu cerşitul politic pentru ca românul să nu umble<br />
mereu cu comănacul, cu căciula sau cu memorii şi suplici în mână. Astfel,<br />
eminentul profesor s-a dovedit a fi capabil <strong>de</strong> a-şi modifica şi mo<strong>de</strong>rniza<br />
concepţiile şi acţiunile politice. De asemenea, el a luptat şi în Transilvania pentru<br />
10 Scrisorile XIV-XXXI.<br />
11 Scrisorile XV, XVII, XVIII.<br />
12 Scrisorile XXIV, XXVII, XXIX, XXXII.
270<br />
Dumitru Suciu 10<br />
atenuarea contradicţiilor interne acute <strong>din</strong> sânul mişcării naţionale, pentru evitarea<br />
disputelor dure şi interminabile <strong>din</strong>tre activişti şi pasivişti şi, ceea ce este mai<br />
important, – a militat – în 1875 şi după aceea – pentru înlăturarea separatismului<br />
sau elitismului ar<strong>de</strong>lenesc şi înfăptuirea unor acţiuni comune cu românii<br />
„ungureni” (Banat, Crişana, Maramureş, Partium) în ve<strong>de</strong>rea făuririi unităţii<br />
organizatorice a mişcării politice româneşti <strong>din</strong> Ungaria în ansamblul ei. Uneori a<br />
refuzat posturi <strong>de</strong> director la şcolile româneşti pentru a nu stârni invidia sau ura<br />
unor români răutăcioşi şi egoişti.<br />
În calitatea lui <strong>de</strong> prefect <strong>de</strong> studii, vicerector la Seminarul Cezaro Regal<br />
Greco-Catolic <strong>din</strong> Viena, profesor universitar la Universitatea maghiară <strong>din</strong> Cluj,<br />
Silaşi a contribuit nu numai la formarea profesională a stu<strong>de</strong>nţilor săi, ci şi la<br />
organizarea activităţii lor literare şi cultural-politice prin cunoscutele societăţi ale<br />
timpului. În 1852 a organizat solid şi mo<strong>de</strong>rn, pe bază <strong>de</strong> statut, „Societatea<br />
bisericească-literară a teologilor români” <strong>din</strong> Viena care a atins performanţa <strong>de</strong> a<br />
edita opere bisericeşti importante. Tot Silaşi a fost sufletul „Sionului românesc” şi a<br />
contribuit la înfiinţarea societăţii aca<strong>de</strong>mice „România Jună”.<br />
Numele şi activitatea sa militantă şi mobilizatoare sunt <strong>de</strong> asemenea strâns<br />
legate <strong>de</strong> societatea universitară „Iulia” ce a <strong>de</strong>sfăşurat o muncă naţională asiduă şi<br />
a combătut dualismul, <strong>de</strong> „Reuniunea sodalilor români <strong>din</strong> Cluj”, <strong>de</strong> „Fondul<br />
pentru înfiinţarea unei şcoli române <strong>de</strong> fete <strong>din</strong> Cluj”. Silaşi a însufleţit prin<br />
exemplu personal pe tineri, în<strong>de</strong>mnându-i la muncă şi la activitate, fiind el însuşi<br />
un eminent om <strong>de</strong> cultură care a lucrat cu abnegaţiune, mo<strong>de</strong>st, cinstit şi cu mult<br />
entuziasm naţional 13 .<br />
I<br />
Viena, 29 mai 1864<br />
Prea stimate domnule<br />
Amabilitatea ce am întâmpinat <strong>din</strong> partea preastimatei domniei voastre mă încurajează să nu<br />
vă dau pace nice măcar acasă, <strong>de</strong>parte <strong>de</strong> locul un<strong>de</strong> fui fericit a vă face întâia cunoştinţă mie în veci<br />
neuitată şi preapreţuită.<br />
Eu, preastimate domnule n-am uitat <strong>de</strong>spre tractatul <strong>de</strong>spre sinoa<strong>de</strong> la a cărui elaborare mă<br />
în<strong>de</strong>mnarăţi când cu paşii făcuţi aice la Nunciatura Papală în trebile noastre bisericeşti, mai ales că<br />
articlii cei preapipăiţi ce-i publicaţi <strong>de</strong> atunci încoace în Gazetă îmi împrospătară acel în<strong>de</strong>mn în<br />
memorie şi mă încurajară <strong>din</strong> nou. Ci în <strong>de</strong>cursul lucrărilor mele iară şi iară începe a mă predomni<br />
i<strong>de</strong>ea <strong>de</strong>spre lipsa neapărată <strong>de</strong> un ziar românesc special carea altcum o recunoscurăţi şi preastimata<br />
domnia voastră; o simţiesc şi alţi prea<strong>de</strong>mni bărbaţi. De-mi aduc bine aminte, eu v-am fost împărtăşit,<br />
preastimate domnule, cum că în urma provocărei mele se vorbia astă vară în Blaş serios <strong>de</strong> una foaie<br />
băsericească cu nu mai puţini <strong>de</strong> patru redactori. Din patru pe urmă se alese niceunul şi aşa lucrul<br />
amorţi. Tot astfeli o păţi şi o încercare renoită în privinţa aceasta cam pre la începutul anului curent<br />
încâtu-ţi vine să strigi cu scriptura: „Din Nazaret mai poate ieşi ceva bun?!” După toate aceste,<br />
preastimate domnule, eu mi-am propus tare ca <strong>de</strong> ceea ce se tem alţii să cutez eu a mă apuca şi să<br />
public acel tractat <strong>de</strong>spre sinoa<strong>de</strong> în 1 număr <strong>de</strong> probă al Sionului românesc şi aceasta nestrămutat în<br />
13 Silvestru Moldovan, Dr. Gregoru Silaşi, în „Transilvania”, XXVIII, 1897, nr. 1, p. 19-20.
11 Grigore Silaşi (1836-1897) 271<br />
1 iuliu a.c. Iată ceea <strong>de</strong>spre ce doriam a vă înştiinţa în privinţa cărei însă totuşi doriam a vă cere mult<br />
esperatul sfat.<br />
Fireşte că neavând eu minimul <strong>de</strong> 5000 fl. m.a. ce s-ar pofti aice în Viena ca cauţiune şi <strong>de</strong> altă<br />
parte vrând să suprind încâtva pre Or<strong>din</strong>ariatele şi clerul nostru cu foaia proiectată, că nu se va putea<br />
mesteca în politică ci se va mărgini la causele noastre bisericeşti scientifice şi scolarii: cuget ca <strong>din</strong>tru<br />
început să urzesc lucrul cam cu 1 ½ coala cel mult două coale în 1 şi 15 a fiecărei lune, bunăoară ca<br />
jurnalele noastre beletristice.<br />
Ce ziceţi, preastimate domnule, la aceste? Nu cumva mă <strong>de</strong>sfătuiţi? Căci io vă mărturisesc că<br />
mie acum nu-mi răsună alta în urechi <strong>de</strong>cât „Audaces fortuna iuvat timidosque repellit”. Nu ca şi cum<br />
m-aş încre<strong>de</strong> doară prea mult în mărginitele puteri, dară ştim prea bine, preastimate domnule, câte<br />
talente eminenţi în clerurile noastre stau ca îngropate. O gazetă specialminte besericească, cine ştie<br />
poate le-ar veni <strong>de</strong> în<strong>de</strong>mână spre a se arăta în toată splendoarea lor.<br />
Dacă cumva, preastimate domnule, n-aţi fi în contra îndrăsneţiului meu propus, atunci nu-mi<br />
reieptaţi nice preaumilita-mi rugare ca să binevoiţi a concurge cu peană-va emininte măcar la cei doi<br />
numeri <strong>de</strong> întâiu pentru ca nimbul ce vă împresoară pre cariera literară şi politică a naţiunii noastre să<br />
împrumute şi frage<strong>de</strong>i acestei intreprin<strong>de</strong>ri o avântare şi putere carea să o scape norocită <strong>din</strong> greutatea<br />
naşterei.<br />
Răspunsurile episcopilor la întrebările Nunciaturei au sosit. Cea a lui Szilágyi 1 e<br />
preafavoritoare, celealalte două nu mi le-au putut încă spune la Nunciatură înainte cu vreo 8 zile<br />
fiindcă numai atunci sosiră <strong>de</strong> la Blaş şi Lugoş.<br />
Închinându-mă <strong>de</strong> sănătate, preastimatei doamne şi îndrăznind a mă ruga <strong>de</strong> răspuns măcar până<br />
în 25 iunie cu cea mai profundă reverinţă mă <strong>de</strong>chiar al preastimatei domniei voastre plecat şierb!<br />
Viena, 29 mai 1865<br />
Dr. Gregoriu Silaşi<br />
prefect <strong>de</strong> stud. în sem.gr.c.central<br />
[B.A.R., Mss. rom., nr. 1002, f. 164-164v.]<br />
______<br />
1<br />
Iosif Pop Sălăşeanul, episcop greco-catolic <strong>de</strong> Ora<strong>de</strong>a.<br />
II<br />
Viena, 4 mai 1866<br />
Preastimate domnule!<br />
Multpreţuita epistolă şi alăturea materialul trămis pentru Sionul rom. cu carea mă onoraţi îmi<br />
înplu anima <strong>de</strong> sentimentele mulţămitei şi bucuriei celei mai sincere. Mă bucurai mai ales căci văzui<br />
<strong>din</strong>tr-însa cum că pronia cerească binevoi a vă restatornici sănătatea şi a vă prelungi firul vieţii atât <strong>de</strong><br />
scumpe şi neapărate pentru urzirea şi îndireptarea înţieleaptă a <strong>de</strong>stinelor chiarei noastre naţiuni pe un<br />
viitor în<strong>de</strong>lungat înainte. Io-mi şi unesc, preastimate domule, în ajunul lui S. Georgiu în care am<br />
onoare a vă scrie rugăciunile mele cu celea alor mii şi mii <strong>de</strong> români ca bunul Dumnezeu pentru<br />
rugăciunile şi prin intercesiunile marelui patron <strong>de</strong> nume al preastimatei domniei voastre să ni te<br />
trăiască întru mulţi ani!<br />
Şi ca să mă întorn la cuprinsul lăudatei epistole, articlii alăturaţi lângă dânsa cu atât la mai<br />
mare recunoştinţă mă <strong>de</strong>obligă cu cât că dacă mi-aş lua îndrăsneala a aştepta vreodată ceva <strong>de</strong> la<br />
peană-vă aşia <strong>de</strong> ocupată pe alte terenuri şi pentru alte interese naţionale mai cumpănitoare, apoi<br />
aceea ar fi ca sfaturile mature şi basate pre o esperienţă atât <strong>de</strong> adâncă să nu pregete a îndrepta un<strong>de</strong> ar<br />
fi <strong>de</strong> lipsă neesperienţa mea cu carea am cutezat a mă apuca <strong>de</strong> redigerea unei foae besericeşti numai<br />
înpins <strong>de</strong> dorul <strong>de</strong> a contribui după micele mele puteri şi io cât <strong>de</strong> cât la clădirea culturei şi<br />
prosperărei noastre şi numai pentru că alţii n-arătau voia <strong>de</strong> a mişca odată lucrul.<br />
Mă întrebaţi, preastimate domnule, că am prenumeranţi <strong>de</strong> ajuns cât să se poată susţine Sionul.<br />
Har ceriului am încă ceva mai multişori. Spesele a<strong>de</strong>că mi le scot <strong>de</strong> la 360-400 <strong>de</strong> prenumeranţi iară<br />
în semestrul curinte numărul lor sue la 450. Fireşte că cea mai mare parte <strong>din</strong>tre aceştia e <strong>din</strong> Ar<strong>de</strong>al.
272<br />
Dumitru Suciu 12<br />
În Ungaria şi în treaba aceasta se par a fi indiferinţi, la ce mai adaug că ilustr. Sa episcopul Szilágyi<br />
vrând a mă subvenţiona a prenumerat <strong>din</strong>tr-al său câte un esemplar pentru cele 21 <strong>de</strong> protopopiate <strong>din</strong><br />
eparhia-şi prin ce s-a micşiorat şi mai tare numărul prenumeranţilor <strong>din</strong> acea diecesă. Altmintrea mă<br />
bucur că străbate în acelea părţi măcar la puţini şi măcar ziarul meu <strong>de</strong>oarece ca să fie prenumerate<br />
pre acolo alte foi politice rom., şi mai mică sperare am. Pentru că, Doamne, pierduţi mai sunt! N-ai<br />
cre<strong>de</strong>, preastimate domnule, dar capăt câte o epistolă <strong>din</strong> acele părţi în carea limba rom. e mai<br />
torturată şi mai stricată <strong>de</strong>cât în gura lui Pişta <strong>din</strong> Umoristu. Ba un protopop rom. <strong>de</strong> pre lângă Baia<br />
Mare mi-a scris ungureşte şi a poftit să-i adresez Sionul în limba magiară. Aşiadară S.r. cu ajutoriul<br />
lui D[umne]zeu are în atari locuri şi cu privire la atari rele <strong>de</strong> a aplana cu încetul calea propăşirei<br />
naţionale. Vezi bine că în respectul acesta încă mai mult ar putea face când ar fi în stare să iasă odată<br />
pre fiecare săptămână. Dară un<strong>de</strong> e mecenatul nostru besericesc care să <strong>de</strong>pună cauţiunea <strong>de</strong> 4000 fl.?<br />
Zel <strong>de</strong> scris ar fi în preoţii noştri cei <strong>de</strong> la sate nu însă şi în cei <strong>de</strong> pre guvernele diecesane /cu<br />
două trei escepţiuni lăudabile/, ceea ce mă prin<strong>de</strong> mirarea astfel nescriindu-mi cei ce „habent un<strong>de</strong><br />
clament” îmi scriu <strong>de</strong>stul cei ce nu prea ştiu încât mai fiecare articlu sum nevoit să-l prelucru <strong>de</strong> nou<br />
căci cu nepublicarea lor n-aş vrea să <strong>de</strong>sgust pre scriitori. Tac <strong>de</strong>spre ortografie că <strong>de</strong> aceasta nu aflu<br />
ca în palmă <strong>de</strong> un<strong>de</strong> mi-am şi propus să-i provoc odată în vreo notă la mai mare grijă întru urmarea<br />
ortografiei noastre utcunque generale în Austria, lăsând afară Bucovina. Cu toate şi pre lângă toate<br />
acestea io privind trecutul poporului rom., emanciparea lui ce datează numai <strong>de</strong> ieri <strong>de</strong> alaltă[ieri]<br />
cum şi cercustările lui presinţi sociali şi materiali încă nu prea favorizorii, zic că dânsul şi în privinţa<br />
părtinirei literaturei naţionale preste tot şi a ziaristicei în special documentează un zel şi o putere <strong>de</strong><br />
viaţă <strong>de</strong>mnă <strong>de</strong> mirat.<br />
Dară io vă ocupai, preastimate domnule, şi prea lung cu verbositatea mea. Închei drept aceea<br />
oftându-vă <strong>de</strong> nou <strong>din</strong> adâncul sufletului meu tot binele şi comendându-mă şi <strong>de</strong> aci încolo<br />
binevoitoarelor preastimatei domniei voastre afecturi,<br />
Al preastimatei domniei voastre pururea reveritor 1<br />
Dr. Gregoriu Silaşi<br />
prefect <strong>de</strong> stud. în sem. gr. c. central<br />
[B.A.R., Mss. rom., nr. 1002, f. 166-167].<br />
______<br />
1<br />
Adnotarea lui Bariţiu la f. 167 v: „1866. Dr. Greg. Silaşi, Prefectul Studiilor în Sem. gr. cath.<br />
Central. Viena 4 mai. Prim. 8 mai. Răsp. 28 mai”<br />
III<br />
Viena, 8 ianuarie 1867<br />
Domnului Georgiu Bariţiu, Kronstadt<br />
Lucrul 1 a sosit la dicasteriul ţărei noastre 2 fără semn. Să-l public? Broşurile 3 să le împărţiesc?<br />
Silaşi<br />
[B.A.R., Mss. rom., nr. 1002, f. 168].<br />
______<br />
1 Memoriul pasivist al lui George Bariţiu şi Ioan Raţiu ce purta 1493 semnături.<br />
2<br />
Cancelaria Aulică a Transilvaniei ce-şi trăia ultimele săptămâni.<br />
3<br />
Memoriul s-a tipărit în broşuri în limbile română şi germană.<br />
Georg Bariţiu, Kronstadt<br />
Eingabe gestern zum gubernium<br />
Druckt fertig. Soll nach ihrem Brief vom 6. vertheilen? In<br />
Zeitungen veröffentlichen? Silasi<br />
IV<br />
Viena, 10 ianuarie 1867
13 Grigore Silaşi (1836-1897) 273<br />
V<br />
Viena, 10 ianuarie 1867<br />
Preastimate domnule!<br />
Mult preţuita-ţi epistolă <strong>din</strong> 6 ian. c.n. cum şi telegramul <strong>de</strong> ieri primindu-le mă grăbesc a vă<br />
raporta următoarele:<br />
D. dr. Ioan Raţiu plecând în 7 ian. cătră casă io în ziua următoare a<strong>de</strong>că marţi în 8 ian. m-am şi<br />
răpezât la cancelaria aul. Ca doară voi să aud ceva <strong>de</strong>spre starea lucrului. Am şi auzât, şi anume cum<br />
că memorandul încă în 4 ori 5 ianuariu a sosit <strong>din</strong> cabinetul împ. fără semnătură la cancelarie un<strong>de</strong> a<br />
făcut sensaţiune şi a stârnit acea părere că la spatele domniilor voastre cu memorandul ar sta<br />
Reichenstein 1 . De pre original s-au făcut numai<strong>de</strong>cât cinci copii scrise <strong>din</strong> cari una s-a trămis ieri în 9<br />
ian. cancelariului Mailath 2 , una cu originalul <strong>din</strong>preună/ s-a trămis la gubernatoriul Crennville 3 ,<br />
celelalte stau încă la cancelarie.<br />
Faţă <strong>de</strong> această stare a lucrului treaba cu comitetul naţional 4 ar trebui inteţâtă pentru ca să nu<br />
se poată zice că paşii făcuţi sunt numai ai unei fracţiuni 5 . De altă parte precum preastimata domnia<br />
voastră tot<strong>de</strong>auna aţi fost <strong>de</strong> aceea opiniune, publicitatea în o causă dreaptă ca şi aceasta ne poate încă<br />
doară mai mult ajuta. De aceea io cred asemenea cumcă „va fi bine a nu mai amâna” după cum vă<br />
răspicaţi în epistola susamintită. Drept ce io mai consultându-mă cu cunoscutul nostru bărbat <strong>de</strong> aici<br />
şi cu <strong>de</strong>osebire dacă va sosi broşiura românească pentru Albina, acesta îmi va fi semnalu ca să public<br />
tecstul german în Presse pentru ca astfel să <strong>de</strong>vină obieptul <strong>de</strong>sbaterilor jurnalisticei şi pentru ca să<br />
prevenim escerpte rele şi întortocate ce poate mai târzior ar eşi în public doară chiar la iniţiativa<br />
regimului şi chiar <strong>din</strong> inpulsul lui.<br />
Tipărirea n-am mai putut-o opri <strong>de</strong>oarece coala <strong>de</strong> colectură încă în 8 dimineaţa am şi căpătato.<br />
S-au tipărit 500 <strong>de</strong> esempl. cari broşiurate cu învelitoare <strong>de</strong> papir colorat costă cu totul 20 fl. v.a.<br />
Din broşiure 50 <strong>de</strong> esempl. vă trămit preastimat domniei voastre, 150 sub adresa lui Drotleff 6 , cum şi<br />
arhi şi episcopilor şi capitulelor rom.: precum mă însărcinarăţi! D. Hormuzache vine azi încoace şi i le<br />
voi da în persoană. În privinţa celorlalte aştept dispuseţiuni ulterioare. Pachetul domniei voastre şi al<br />
domnului Drotleff îl trămit cu poşta <strong>de</strong> azi.<br />
Despre calea memorandului îl înştiinţez şi pe d. Dr. Raţiu.<br />
În fine mulţămindu-vă sincer pentru încre<strong>de</strong>rea nemeritată cu care mă onoraţi şi carea-mi va fi<br />
un strămur (!) spre a mă face <strong>de</strong>mn <strong>de</strong> dânsa cel puţin <strong>de</strong> aci încolo mă <strong>de</strong>chiar <strong>de</strong> cel ce am fost şi voi<br />
fi toto<strong>de</strong>auna al preastimatei domniei voastre cel mai profund reveritoriu 7 .<br />
Viena, 10 ianuariu 1867 n.<br />
Dr. Gregoriu Silaşi,<br />
prefect <strong>de</strong> studiu<br />
[B.A.R., Mss. rom., nr. 1002, f. 168].<br />
______<br />
1<br />
Franz Reichenstein, vicecancelar aulic al Transilvaniei în perioada regimului Rainer-Anton von<br />
Schmerling, ultimul care a recunoscut autonomia Marelui Principat al Transilvaniei şi a negat legile<br />
uniunii lui cu Ungaria votate <strong>de</strong> unguri la 1848.<br />
2<br />
Majláth György, cancelar aulic al Ungariei, care pregătea instaurarea dualismului. Practic afacerile<br />
politice <strong>din</strong> Transilvania erau puse şi sub competenţa sa până vor fi trecute sub autoritatea viitorului<br />
guvern Andrássy. Dieta <strong>de</strong> Încoronare <strong>de</strong> la Pesta revendica şi ea aplicarea legilor uniunii <strong>din</strong> 1848,<br />
integrarea Transilvaniei în statul „naţional” maghiar unitar şi ştergerea oricărei urme <strong>de</strong> autonomie a<br />
Marelui Principat.<br />
3<br />
Ludovic Folliot <strong>de</strong> Grenneville, ultimul guvernator al Transilvaniei numit în timpul regimului<br />
Rainer-Schmerling.<br />
4<br />
Comitetul Permanent condus <strong>de</strong> Andrei Şaguna şi Alexandru Sterca Şuluţiu. Întrucât Şaguna era<br />
pentru lupta parlamentară şi contra petiţionării şi a boicotului electoral, pasiviştii n-au mai recunoscut<br />
comitetul ca for conducător naţional. Ei au motivat gestul şi prin necesitatea laicizării mişcării<br />
naţionale. Dar în acest context unii au afirmat că memoriul lui Bariţiu şi Raţiu a fost o acţiune<br />
particulară, nu naţională.
274<br />
Dumitru Suciu 14<br />
5<br />
Deci a celei pasiviste.<br />
6<br />
Cunoscut tipograf <strong>din</strong> Transilvania.<br />
7<br />
Adnotare a lui Bariţ: „Răsp.: 14 ianuar pe larg. Tot atunci D-nei Olimpia Sai. (!). Fam. Filtsch<br />
Ieronim. Tot în 14 s-a scris părintelui Alecsandru la Blaş pe lângă estras <strong>din</strong> această scrisoare. Detto<br />
se scrise lui Drotleff în privinţa celor 150 es. nemţieşti <strong>din</strong> petiţiune cum să le împartă. Detto lui<br />
Schindler.”<br />
VI<br />
Viena, 11 ianuarie 1867 s.n.<br />
Preastimate domnule!<br />
Ieri în 10 ianuariu v-am adresat o epistolă înştiinţătoare <strong>de</strong>spre stadiul ce l-a parcurs până<br />
acuma petiţiunea şi mă rog <strong>de</strong> iertare căci astănoapte <strong>de</strong> nou v-am incomodat cu un telegram. Eu<br />
a<strong>de</strong>că după cum v-am scris în acum amintita epistolă a mea m-am dus să mă înţeleg cu cunoscutul<br />
nostru bărbat cumcă oare faţă cu înpregiurarea că memorandul s-a şi trămis în 9 ian. cătră guberniul<br />
transilvan n-ar fi cu sfat să-l publicăm fără amânare în Presse ca opiniunea publică să reţină guvernul<br />
<strong>de</strong> la apucarea posibilă <strong>de</strong> cutari măsure neplăcute pentru noi? Memoratul domn preaînţelepţeşte<br />
<strong>de</strong>sfătuindu-mă <strong>de</strong> a face vreun pas fără ştirea domniei voastre <strong>de</strong>oparte iar <strong>de</strong> altă parte temându-mă<br />
să nu greşesc cumva neînştiinţându-vă timpuriu <strong>de</strong>spre îndrumarea memorandului cătră guberniu, am<br />
fost silit să-mi iau refugiu la telegraf.<br />
Într-aceea tot ieri <strong>de</strong>odată cu epistola v-am spedat şi doritele 50 <strong>de</strong> broşiure <strong>din</strong> tecstul german<br />
şi am spedat şi lui Drotleff 150. Azi spedai metropoliţilor şi episcopilor.<br />
Contul tipărirei tecstului germ. <strong>din</strong> tâmplare ieri uitându-l îl alătur cu această ocasiune.<br />
Bărbatul nostru mai sus amintit intonă necesitatea adunărei comitetului.<br />
Dealtmintrea poftindu-vă <strong>de</strong> la bunul Dumnezeu ca ziua <strong>de</strong> Anul Nou să o ajungeţi întru mulţi<br />
fericiţi ani mă subscriu al preastimatei domniei voastre adânc reveritoru/<br />
Viena, 11 ianuariu 1867 s.n.<br />
Dr. Gregoriu Silaşi<br />
prefect <strong>de</strong> stud.<br />
[B.A.R., Mss. rom., nr. 1002, f. 171-172v; Platon, Russu, op.cit., p. 46].<br />
VII<br />
Viena, 22 ian. 1867<br />
Preastimate domnule!<br />
Am primit şi mult preţuita domniei voastre epistolă <strong>din</strong> 14 ianuariu carea-mi dă plăcuta<br />
ocasiune <strong>de</strong> a vă mulţămi <strong>de</strong> nou pentru încre<strong>de</strong>rea în puţinătatea mea <strong>de</strong>chiarând totodată că ori şi în<br />
ce causă cu atât mai vârtos în sânta causă naţională vă stau pururea spre dispuseţiune.<br />
Petiţiunea până acum au reprodus-o în estras şi premiţând introduceri comentatoare ziarelor<br />
Presse, Vaterland şi Zukunft. Acestea au pledat pe lângă petiţiune. Iară Debatte şi Wan<strong>de</strong>rer încă au<br />
amintit oarece <strong>de</strong>spre ea însă s-au nevoit a-i <strong>de</strong>prima valoarea mai cu seamă pentru nesubscrierea lui<br />
Şaguna şi preste tot a întortoca lucrul. „Reforma” lui Schuselka încă va arăta-o cetitorilor săi per<br />
extensum dară numai în numărul <strong>din</strong> 30 ian. fiindcă în presinte îl cam îmbulzeşte materialul. Presse ar<br />
primi comentarii dar nu prea este cine să lucre. Totuşi cu dr. Galu şi dr. Brote trei inşi vom face tot ce va<br />
fi cu putinţă. Jurişti <strong>din</strong> partea Blaşiului n-avem numai trei începători pentru că nime nu-i în<strong>de</strong>amnă şi<br />
sprigioneşte. Din ceea parte sunt numeroşi însă purtarea lor vă<strong>de</strong>şte cumcă toată tâmplarea aceasta cu<br />
metr. Şiaguna-i doare, nu le place. În acest înţieles se şi tâmplă între dânşii şi câte o dispută <strong>de</strong>şi<br />
cercându-i pe acasă şi prin vecina căfană mă năsuesc cu toată ocasiunea a-i domoli. Drept că unii şi <strong>din</strong><br />
tinerii gr. or. condamnă purtarea lui Telegrafescu 1 , dar aceştia-s puţini faţă cu cei ce i se închină.<br />
Tecstul german l-am împărţât după cum aţi binevoit a or<strong>din</strong>a. Domnului Eud. Hormuzache i-am<br />
dat în persoană cele 10 esempl. Căci a sosit alaltăieri aici ca conducătoriul <strong>de</strong>putaţiunei <strong>de</strong> adresă. Restul<br />
broşiurelor le voi păstra precum mi-aţi scris/ Albina va apăra bucuros petiţiunea şi <strong>din</strong> parte-şi. Dară<br />
redactorul G. Popa mi-a spus că mai bucuros ar primi articlii scrişi <strong>de</strong> preastimata domnia voastră or <strong>de</strong>
15 Grigore Silaşi (1836-1897) 275<br />
alţii <strong>din</strong> Ar<strong>de</strong>al fiindcă d. Popa ar putea grăi pre lângă dânsa mai mult <strong>din</strong> punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re general <strong>de</strong>cât<br />
<strong>din</strong>tr-unul mai special al giurstărilor actuali <strong>din</strong> Transilvania cari giurstări le cunosc mai bine cei ce se<br />
află la faţa locului. Io încă v-aş ruga să <strong>de</strong>feriţi acestei cereri a d-lui redactor Popa măcar şi numai <strong>din</strong><br />
acel temei pentru ca prin aceasta să îndreptaţi părerea unui bărbat corifeu al Albinei ca şi cum prin articlii<br />
publicaţi în Conc. cu subscripţiunea „G. Baricensis” aţi fi voit <strong>din</strong> toate puterile a sprigioni Concordia şi<br />
a sugruma tânăra Albina. Apoi <strong>din</strong> atari articli am mai putea traduce şi pentru Presse.<br />
Despre soartea ulterioară a petiţiunei <strong>de</strong> când aceea s-a trămis în jos la guberniu n-am mai<br />
auzit nemic. Cele audien<strong>de</strong> nu voi lipsi a vi le reporta fără întârziare.<br />
Pre aici discursul zilei e ministeriul unguresc. Unii nici acum nu cred că regimul austriac le va<br />
conce<strong>de</strong> cândva aşia ceva ungurilor. Alţii iară zic că discursul zilei e ministeriul unguresc. Alţii iară<br />
zic că ministeriu unguresc se va <strong>de</strong>numi numai pentru că prin el magiarii iar să <strong>de</strong>e cu capul <strong>de</strong> părete.<br />
Beserecanii <strong>de</strong> pre aici se tem şi <strong>de</strong> o revoluţiune posibilă cu ocasiunea adunărei „senatului imperial<br />
straor<strong>din</strong>ar”. Nemţii <strong>de</strong> aici însă nici nu vor să audă <strong>de</strong> senat straor<strong>din</strong>ar. De aceea alegerile vor că<strong>de</strong>a<br />
tot pre „Verfassungstreue”.<br />
Comendându-mă cunoscutelor afecturi <strong>de</strong> bunăvoinţă cu tot respectul vecuesc (!) al<br />
preastimatei domniei voastre profund reveritor 2<br />
Viena, 22 ian. 1867<br />
Dr. Gregoriu Silaşi<br />
prefect <strong>de</strong> studii<br />
[B.A.R., Mss. rom., nr. 1002, f. 173-175 v.; Platon, Russu, op.cit., p. 46-47].<br />
______<br />
1<br />
Andrei Şaguna. „Telegraful român” era organul <strong>de</strong> presă al activiştilor români <strong>din</strong> Transilvania,<br />
consi<strong>de</strong>rat <strong>de</strong> Eminescu cel mai mo<strong>de</strong>rn ziar românesc <strong>din</strong> Austro-Ungaria. Într-a<strong>de</strong>văr, alegerile şi<br />
parlamentarismul erau la or<strong>din</strong>ea zilei în Europa revoluţiei industriale <strong>de</strong> atunci. Dar românii <strong>din</strong><br />
Transilvania vor adopta activismul abia la 1905.<br />
2<br />
Adnotarea lui Bariţ: „Răsp. 1 febr.”<br />
VIII<br />
Viena, 30 ianuarie 1867<br />
Preastimate domnule<br />
În fuga mare-ţi scriu aceste şire pentru ca să se poată speda cu poşta cea mai <strong>de</strong>aproape.<br />
Am auzit <strong>din</strong> funtană secură că atenţiunea încordată a cercurilor mai înalte e îndreptată <strong>de</strong>ja<br />
asupra celor ce se fac şi se scriu <strong>de</strong> cătră români şi <strong>de</strong>spre români. Tot <strong>de</strong> acolo aud că Belcredi 1 ieri<br />
ori alaltăieri a cerut <strong>de</strong> la cancelaria <strong>de</strong> curte transilvană toate actele dietelor transilvane <strong>de</strong> sub<br />
Schmerling 2 – Reichenstein. Aşiadară numai în solidaritate cât se poate mai compactă şi cu curaj<br />
înainte! Curtea împărătească tot se pare că n-are voia a ne jertfi cu totul magiarilor 3 . Oare n-ar fi bine<br />
să mai faceţi după aceasta un pas încă şi mai solidar?<br />
Dar când lucrul ar merge totuşi spre rău oare atunci un protest inposant a la 1848 n-ar fi cu<br />
scop? Celea ... le-am înpărţât precum mi-aţi <strong>de</strong>mandat. „Presse” a început a se lupta pentru noi<br />
bărbăteşte fireşte că cam tot cu con<strong>de</strong>i românesc.<br />
Cu <strong>de</strong>stins respect rămânând al preastimatei domniei voastre cunoscut 4<br />
Viena, 30 ian. 1867<br />
Trămit epistola sub adresa preastimatului domn red. şi director I. Mureşianu, pentru ca să<br />
încungiure posibila atenţiune a organelor regimului.<br />
[B.A.R., Mss. rom., nr. 1002, f. 176-177; Platon, Russu, op.cit., p. 47-48].<br />
______<br />
1<br />
Belcredi, om politic austriac.<br />
2<br />
Anton von Schmerling, om politic austriac <strong>de</strong> orientare antidualistă, ministru <strong>de</strong> Interne, dar în fond<br />
eminenţa cenuşie a întreg regimului politic ce a funcţionat între 1861 şi 1865. El i-a ajutat pe românii
276<br />
Dumitru Suciu 16<br />
ar<strong>de</strong>leni să scape <strong>de</strong> pretenţiile unioniste maghiare şi să convoace Dieta <strong>de</strong> la Sibiu care le-a<br />
recunoscut naţionalitatea politică, egalitatea religiilor şi limba ca limbă oficială coordonată cu<br />
maghiara şi germana. Tocmai <strong>de</strong> aceea, în 1865 când ungurii s-au ridicat ca uleiul <strong>de</strong>asupra apei şi au<br />
re<strong>de</strong>venit puternici, au impus că<strong>de</strong>rea lui Schmerling şi l-au trimis ambasador pentru a netezi drumul<br />
spre instaurarea dualismului.<br />
3<br />
Silaşi se înşală, <strong>de</strong>oarece împăratul-rege i-a lăsat pe români „la batjocura ungurilor” după cum au<br />
constatat unii contemporani. El însuşi se corectează şi ve<strong>de</strong> şi răul, <strong>de</strong>ci instaurarea dualismului, ce a<br />
fost un dublu rău, mai rău <strong>de</strong>cât unul singur, şi în acest caz ar dori organizarea unui protest a la 1848.<br />
4<br />
Adresa: „Preastimatului domn Georgiu Bariţiu în Braşiov”.<br />
IX<br />
Viena, 9 februarie 1867<br />
Preastimate domnule<br />
Neştiind io oare înştiinţatu-te-a sau ba cunoscutul nostru bărbat <strong>de</strong> aici <strong>de</strong>spre soarta ce a ajuns<br />
pre petiţiunea celor 1493 la cancelaria aul. transilv. Îmi ţin <strong>de</strong> datorinţă patriotică a-ţi relaţiona eu cu<br />
câteva cuvinte <strong>de</strong>spre acel lucru.<br />
Aşiadară petiţiunea sosind îndărăt <strong>de</strong> la guvern s-a referit în şie<strong>din</strong>ţa cancelariei <strong>din</strong> 7 l.c.<br />
având în referata consiliariul gub. şi secretar presidial Szentgyörgyi. Voturile consiliarilor au fost<br />
următoarele: sasul br. Frie<strong>de</strong>n<strong>de</strong>ls a fost <strong>de</strong> părere ca să se pună „ad acta”. Românul Moldovan 1 <strong>de</strong><br />
sine se înţelege că a <strong>de</strong>fendat-o consiliind ca cancelaria să propună petiţiunea Maiestăţii sale<br />
împărăteşti sprigionind totodată şi <strong>din</strong> parte-şi petitele aceleia pentru nesanţionarea uniunei şi<br />
conchiamarea dietei săbiiane. Consiliarii magiari au sfătuit să roage cancelaria pre Maiestatea sa ca să<br />
se îndure a trămite pe români cu petiţiunea lor la Pesta. Consiliariu săsesc la cancelaria <strong>de</strong> curte se<br />
află <strong>de</strong> presinte numai unul, românesc încă numai unul iară magiari patru. Prin urmare patru voturi au<br />
învins pe cele două şi aşia petiţiunea s-a subşternut împăratului pentru ca preaînălţatul împărat să-i<br />
mâne pe români la Pesta. Însemn că magiarii cancelariei cu această ocasiune iar s-au călărit pre<br />
nesubscrierea metropolitului Şaguna zicând că lăudata petiţune e numai fătul câtorva agitatori. Nu<br />
cugetaţi, preastimate domnule, a mai face vreo manifestaţiune naţională înpuitoare bunăoare un<br />
protest a la 1848 în contra uniunei (şi încă <strong>de</strong> s-ar putea încă înainte <strong>de</strong> <strong>de</strong>numirea ministeriului<br />
unguresc) pentru ca astfel adversarii românilor să pipăească dacă nu vor a cre<strong>de</strong> cumcă cu petiţiunea<br />
ceor 1493 consinte tot sufletul românesc <strong>din</strong> Ar<strong>de</strong>al?<br />
Sasul baron Rosenfeld (fostul pare-mi-se consiliar <strong>de</strong> finanţe şi acum precât ştiu om cu<br />
înrâurinţă în cercurile mai înalte) în zilele aceste a întrebat <strong>de</strong> cineva că cum se poate ca A. Bohăţiel<br />
să vină acuma la dieta pestană când <strong>de</strong> la el ca <strong>de</strong> la un apărător aprig al autonomiei Ar<strong>de</strong>alului se<br />
aştepta altceva?<br />
Corespon<strong>din</strong>ţa <strong>de</strong> la Turda <strong>din</strong> „Presse” s-a fost scris în urma duor ştiri autentice sosite <strong>din</strong><br />
Gherla <strong>din</strong> cari una ne înştiinţă <strong>de</strong>spre cumpărările făcute prin comisiunea gubern, esmisă, cealaltă ne<br />
face cunoscută sistarea comisiunei prin telegramul cancelariei <strong>de</strong> curte. Altmintrea cumcă acea<br />
corespon<strong>din</strong>ţă a nimerit buba s-a putut ve<strong>de</strong>a <strong>din</strong> înverşiunarea şi <strong>din</strong> înveninarea şi necasul ce l-a<br />
provocat în cercurile înalt acelei, aşiacât chiar secretariul presid. Szentgyörgy se apucă <strong>de</strong> scrise acel<br />
„Eingesen<strong>de</strong>t” prin carele numai s-a blamat. Diavoliţa <strong>de</strong> „Presse” a<strong>de</strong>că şi-a bătut joc <strong>de</strong> el<br />
necoregând acel stil rău nemţiesc şi fără interpuncţiunile recerute <strong>de</strong> corectitate. Corespon<strong>din</strong>ţa <strong>din</strong><br />
vorbă altcum <strong>din</strong>preună cu celelalte ce au eşit în „Presse” cu referinţă la petiţiune nu sunt scrise nici<br />
<strong>de</strong> sas nici <strong>de</strong> neamţ ci <strong>de</strong> români. Greşieşte drept aceea d. redactor I. Mureşianu în numărul penultim<br />
al Gazetei Tr. Iară apoi/ când se nevoeşte tot acolo a <strong>de</strong>svinovăţi şi a măguli ori linguşi cancelaria, cu<br />
aceasta numai se face <strong>de</strong> râs. Noi cre<strong>de</strong>m pre aici că doară a mai şi trecut odată timpul în care românul<br />
să umble pururea cu comănacul amână sau să sărute braţul şi vergea ce-l striveşte. Mult ne-au mai<br />
necăjit fraţii maghiari pre noi şi ne mai necăjiesc şi până azi. Să ne pară bine când putem să-i necăjim<br />
şi noi căci neplăcerea ce le-o căşiunăm noi purce<strong>de</strong> mai mult <strong>din</strong> voinţa lor.<br />
Despre şie<strong>din</strong>ţa cancelariei aul. mai sus <strong>de</strong>scrisă l-am încunoştiinţat şi pre escelinţa sa părintele<br />
metropolitul Şuluţiu.
17 Grigore Silaşi (1836-1897) 277<br />
Rugându-mă <strong>de</strong> iertare pentru vorbositatea mea, pre lângă răspicarea adâncei mele reverinţe<br />
mă subscriu al preastimatei domniei voastre plecat şierb.<br />
Viena, 9 febr. 1867<br />
Cunoscutul<br />
[B.A.R., Mss. rom., nr. 1002, f. 178-179v; Platon, Russu, op.cit., p. 48-49].<br />
______<br />
1<br />
Dimitrie Moldovan. Despre el vezi George Bariţiu şi contemporanii săi, vol. V, Bucureşti, 1981,<br />
p. 105-166. Pe viitor George Bariţiu şi contemporanii săi se citează G. B.<br />
X<br />
Viena, 7 martie 1867<br />
Preastimate domnule!<br />
Faţă cu evenimentele zilelor mai noi se simte general că e <strong>de</strong> lipsă ca românii transilvani să<br />
facă paşi mai energioşi spre salvarea onoarei lor politice dacă nu vor a-şi pier<strong>de</strong> înaintea tuturor<br />
parti<strong>de</strong>lor însemnătatea <strong>de</strong> un factor vital <strong>de</strong> căpetenie la orice <strong>de</strong>ci<strong>de</strong>re asupra <strong>de</strong>stinelor<br />
Transilvaniei şi dacă nu vor a abzâce <strong>de</strong> misiunea lor provi<strong>de</strong>nţială faţă cu întreaga românime. Fără<br />
îndoeală simte oricare român că punctul archimedic al românilor e susţinerea autonomiei<br />
Transilvaniei cu orice preţ.<br />
Conduşi <strong>de</strong> această convingere noi mai mulţi <strong>din</strong>tre tinerii bărboşi <strong>din</strong> Viena după consultări<br />
serioase am aflat mai cu sfat spre scopul arătat următoarea purce<strong>de</strong>re:<br />
Năsău<strong>de</strong>nii şi <strong>de</strong> s-ar putea şi făgărăşianii să <strong>de</strong>chiare cât mai în grabă un protest în contra<br />
uniunei „<strong>de</strong> noi fără noi” cătră cari să se alăture apoi comunele şi corporaţiunele române <strong>de</strong> prin/ ţară<br />
care cum vor putea prin <strong>de</strong>clarări simple <strong>de</strong> consentire. Fireşte că mai cu scop ar fi când protestul s-ar<br />
face într-o adunare districtuală. Dacă însă aceasta nu s-ar putea ţinea atunci e <strong>de</strong>stul şi într-o<br />
conferinţă a inteligenţei districtuale cât se poate <strong>de</strong> cercetată. Deschizându-se însă mai târziu<br />
adunările comitatense protestul şi <strong>de</strong>chiarările să se repeţiească chiar şi <strong>de</strong> minorităţi 1 .<br />
Ca să arătăm seriozitatea cu carea ne-am ocupat <strong>de</strong> cestiunea <strong>din</strong> vorbă compuserăm laolaltă<br />
alăturatul substrat <strong>de</strong> protest 2 care-l trămitem tot azi şi pt. domnilor I. Raţiu, Nicola 3 , Ioachim<br />
Mureşan, Antonelli 4 , Axente Sever şi Costantin Papfalvi 5 .<br />
Departe să fie <strong>de</strong> noi a voi să ne arogăm prin aceasta vreo rolă <strong>de</strong> iniţiatori! Ten<strong>din</strong>ţa noastră e<br />
numai ca în haosul acesta mare să contribuim după puteri la lămurirea causei naţionale. Toată<br />
acţiunea în presinte o aşteptăm împreună cu naţiunea <strong>de</strong> la înţelepciunea şi ju<strong>de</strong>cata <strong>de</strong>fecată (!) a<br />
domniei voastre şi unica dorinţă ne-ar fi numai ca coînţelegerea rezultândă <strong>din</strong> consfătuirile necesare<br />
ale domniilor voastre <strong>din</strong>preaună cu alţi bărbaţi aleşi ai naţiunii să aducă efectul cel mai salutar pentru<br />
patrie şi naţiune oferindu-ne îndirepţiunea ce veţi afla cu cale a o alege şi noi şierbitul nostru după<br />
puteri.<br />
Rămânând cu <strong>de</strong>osebită reverinţă al preastimat domniei voastre profund reveritor 6 .<br />
Viena, 7 martie 1867<br />
Dr. Gregoriu Silaşi<br />
prefect <strong>de</strong> stud.<br />
[B.A.R., Mss. rom., nr. 1002, f. 179-180v; Platon, Russu, op.cit., p. 49-50].<br />
______<br />
1<br />
Este vorba <strong>de</strong>sigur <strong>de</strong> minorităţile române <strong>din</strong> congregaţiile comitatense. Aceste foruri locale au<br />
continuat să fie instrumentele ungurilor graţie regulamentelor şi reglementărilor electorale mai vechi<br />
sau mai noi. Jumătate <strong>din</strong> locuri a aparţinut automat viriliştilor, <strong>de</strong>ci marilor proprietari ce plătiseră<br />
impozite mari statului, mai întot<strong>de</strong>auna şi peste tot moşieri unguri, şi cealaltă jumătate se împărţea<br />
prin vot celorlalţi locuitori <strong>din</strong> comitate, <strong>de</strong>ci unguri, români, germani, armeni, evrei etc. Astfel, <strong>de</strong>şi<br />
românii constituiau majorităţi etnice în comitate, ei au fost reprezentaţi prin minorităţi în organele<br />
comitatense. Totuşi Silaşi doreşte participarea acestor minorităţi la lupta antidualistă şi la apărarea<br />
autonomiei Transilvaniei.
278<br />
Dumitru Suciu 18<br />
2<br />
Protestul comentat pe larg la Dumitru Suciu, Acţiuni politice româneşti pentru apărarea autonomiei<br />
Transilvaniei între 1848-1868 în Românii <strong>din</strong> Transilvania împotriva dualismului austro-ungar, Cluj-<br />
Napoa, 1978, p. 146-147.<br />
3<br />
Matei Nicola, li<strong>de</strong>r politic <strong>de</strong> orientare pasivistă.<br />
4<br />
Despre Ioan Antonelli vezi G.B., III, Bucureşti, 1976, p. 212-288.<br />
5<br />
Despre Constantin Papfalvi vezi G.B., IV, Bucureşti, 1878, p. 1-36.<br />
6<br />
Adnotarea lui Bariţiu: „1867. Dr. Greg. Silaşi. Viena, 7 mart. Răsp. pe larg în 3 mai. Naţiunea liberă,<br />
ţara autonomă în Monarhie austriacă”.<br />
XI<br />
Viena, 15 noiembrie 1868<br />
Preastimate domnule!<br />
Cele 14 petiţiuni trămise mie <strong>de</strong> d. G. Manu 1 <strong>din</strong> Deş ca într-una audienţă să le subştern M.<br />
Sale împăratului le-am predat întogma după dorinţă în audienţa ce o avem în 12 l.c. la 10 ore şi <strong>de</strong>spre<br />
a cărei <strong>de</strong>curs şi resultat nemijlocit îmi ţin <strong>de</strong> datorinţă românească a vă înştiinţa şi pre preastimata<br />
domnia voastră.<br />
Audienţa mi se <strong>de</strong>te fără vreo gruetate mare. Drept că io mă întinai numai cu următoarele<br />
petite:<br />
Ich will 14 von mehren, siebenbürgischen romanischen Grundbesitzern und Geistlichen<br />
verfass te Gesuch S. Majestät überreichen, um die allergnädigste Veranlassung, da <strong>de</strong>r gegen die<br />
Blasendorfer Pronunciamentisten angängig gemachtes strafgerichtlichtes Prozess nie<strong>de</strong>rgeschlagen<br />
wer<strong>de</strong>. Poate asta fu causa <strong>de</strong> fui admis aşa <strong>de</strong> uşior. La subşternerea petiţiunii am resumat petitul în<br />
cuvintele următoare rostite către Împăratul:<br />
„Ich wage, E.M., diese allerunterthänigsten Gesuche in tiefster Ehrfurcht zu unterbreiten. In<br />
<strong>de</strong>nselben nahmen mehre romanische Grundbesitzer und Geistliche aus Siebenbürgen ihre Zuflucht<br />
an die allerhöchste Gna<strong>de</strong> E.M., damit <strong>de</strong>r gegen die hervorragendsten Männer und Redakteure <strong>de</strong>r<br />
Romänen wegen Kundgebung ihres politischen Glaubens angängig gemachtes strafgerichtliches<br />
Prozess durch die Gna<strong>de</strong> E.M. nie<strong>de</strong>rgeschlagen wer<strong>de</strong>, als jenes politische Glaubensbekenntni gegen<br />
kein ausdrückliches Staatsgesutz verstös? Denn die Union Siebenbürgens mit Ungarn ist noch offene<br />
Frage und wird von <strong>de</strong>n Romanen als solche betrachtet, da sie sowohl das VIII. Ung. Gestzesartikel<br />
vom Jahr 1848 einem späteren reugulieren<strong>de</strong>n Gesetze, als auch das allerhöchste Reskript E.M. vom<br />
25 Dez. 1865 dieselbe Frage <strong>de</strong>r <strong>de</strong>finitiven Union von <strong>de</strong>r gehörigen Berücksichtigung <strong>de</strong>r<br />
beson<strong>de</strong>ren Interesse Sieben bürgens und von <strong>de</strong>r Garantirung <strong>de</strong>r Rechtsfor<strong>de</strong>rungen <strong>de</strong>r<br />
verschie<strong>de</strong>nen dasigen Nationalitäten abhängig macht. Aus eben diesem Grun<strong>de</strong> bitten die<br />
allerunterthänigsten Gesuchsteller um die allerhöchstenorts zu veranlassen<strong>de</strong> Reaktivirung jener<br />
Gesetze, durch welche die politische nationale Existenz <strong>de</strong>r E.M. stets correct getreuen von Nation<br />
sichergestellt wird? Sowie behufs Regelung <strong>de</strong>r Staatsverhältnisse Siebenbürgens zur ung. Krone um<br />
die allergnadigste Einberufung <strong>de</strong>s siebenbürgischen Landtages, damit auch Siebenbürgen wenigstens<br />
so viel von seiner gesetzlichen Autonomie hatten können, als Kroatien o<strong>de</strong>r eine je<strong>de</strong> an<strong>de</strong>re noch so<br />
unbe<strong>de</strong>uten <strong>de</strong> Provinz durch die Gna<strong>de</strong> E.M. besitzt.”<br />
Precum ve<strong>de</strong>ţi i-am vorbit cam lung, dar totuşi m-a ascultat până la capăt. În răspunsul ce M.S.<br />
a binevoit a mi-l da, trecu cu câteva cuvinte preste cestiunea uniunei şi a dietei, poate căci n-a fost<br />
preparat să audă şi <strong>de</strong>spre acestea cu atât mai multe-mi vorbi <strong>de</strong>spre procesul pronunciamentiştilor<br />
precum urmează:<br />
„die Sache <strong>de</strong>r Union und <strong>de</strong>r Sicherung <strong>de</strong>r Rechte <strong>de</strong>r Romanen wird durch die ung.<br />
Gestzgebung geordnet wer<strong>de</strong>n, in <strong>de</strong>ren Ressort dieselbe gehört. Was jenen politischen Proze<br />
anbelangt, so wird es <strong>de</strong>n Leuten schwer zu helfen sein, <strong>de</strong>nn sie treiben eine gefährliche Agitation<br />
unter <strong>de</strong>m romanischen Volke und conspiriren augenscheinlich mit <strong>de</strong>n benachbarten romanischen<br />
Fürstenthümern gegen <strong>de</strong>n Bestand <strong>de</strong>r Monarchie, wie ich doch nicht begreifen kann, was die<br />
dortigen miserablen Zustän<strong>de</strong> an sich anziehen<strong>de</strong>s für die Leute haben können. Die Sache st um so<br />
bedauerlicher, als die Geistlichkeit selbst sich an die Spitze <strong>de</strong>ser Agitation stellt. (Ich wage, E.M. die<br />
allerunterthänigste Bemerkung zu machen, da jene vermeintliche Agitation nur eine <strong>de</strong>r Euerer
19 Grigore Silaşi (1836-1897) 279<br />
Majestät getreuen Romanen übelwollen<strong>de</strong> feindliche Insinuation ist) Maiestatea Sa: „Nein es ist keine<br />
blose Insinuation, <strong>de</strong>nn die Anzeige kommt nicht blos von Seite <strong>de</strong>r ung. Behör<strong>de</strong>n, es liegen auch die<br />
Berichte <strong>de</strong>r Gensdarmerie und an<strong>de</strong>r vor, welche bestätigen, dass die Agitation von Bukarest aus<br />
unterhalten wird. Er liegt <strong>de</strong>mnach vielmehr im Interesse <strong>de</strong>r Inprozessierten selbst, da die<br />
Untersuchung zu En<strong>de</strong> gefürt ver<strong>de</strong>, damit ihre allfällige Unschuld asss Tageslicht komme. Wie<br />
gesagt, es ist schwer. Ich wer<strong>de</strong> ih übrigen sichen, was sich thun lä βt.”<br />
După acestea fui dimis şi aşa mai mult nu putui zice <strong>de</strong>şi bucuros i-aş fi dat <strong>de</strong>sluşiri <strong>de</strong>spre<br />
causatorii acelei agitaţiuni întreţinute <strong>din</strong> Bucureşti. Doară va face aceasta nou <strong>de</strong>numitul mitropolit<br />
Vancea dacă, preastimate domnule, veţi stărui la dânsul şi-i veţi da datele necesare. După mo<strong>de</strong>sta-mi<br />
părere doară n-ar strica a <strong>de</strong>scoperi aceste maşinaţiuni maghiareşti şi prin o broşiură căci acestea tot<br />
mai mult se consi<strong>de</strong>ră <strong>de</strong>cât un simplu articol <strong>de</strong> jurnal. Împăratul, precum se ve<strong>de</strong>, şi <strong>de</strong> astădată e<br />
sedus prin informaţiuni <strong>de</strong> cele mai mincinoase şi mai neruşinate cari califică pre blăşiani <strong>de</strong><br />
conspiratori contra esistinţei monarhiei. Calea acestor calomnii <strong>de</strong> s-ar putea cumva odată închi<strong>de</strong> şi<br />
atunci nu mă îndoesc că am fi tractaţi cu totul altmintre.<br />
Acestea le-am scris şi domnului G.M. 1 Despre soartea ulterioară a petiţiunilor dându-mi-se a<br />
auzi ceva, nu voi lipsi a vă înştiinţa fără amânare.<br />
Primiţi, preastimate domnule, asecurarea stimei mele celei mai distinse cu carea am fost şi voi<br />
fi <strong>de</strong>apururea al preastimatei domniei voastre sincer servitor.<br />
Viena, 13 noiembr. 1868<br />
Dr. Gregoriu Silaşi<br />
vicerector în semin.grec.conf.<br />
[B.A.R., Mss. rom., nr. 1002, f. 181-183; Platon, Russu, op.cit., p. 50-51].<br />
______<br />
1<br />
Gabriel Manul, Corespon<strong>de</strong>nţa lui cu Bariţiu la B.A.R., mss. rom., nr. 1005, f. 362-384; nr. 1006, f.<br />
25, nr. 1008, f. 223-227, 299, 237, 247, 264, 269, 300, 351; nr. 1009, f. 6; 296, 434; nr. 1010, f. 64,<br />
109, 131, 142; nr. 1011, f. 10, 46, 68, 83, 129, 137; nr. 1012, f. 293, 316, 411, 497.<br />
XII<br />
Viena, 8 <strong>de</strong>cembrie 1868<br />
Georgiu Bariţiu, Kronstadt<br />
Vancea metropolitu soseşte la 11 <strong>de</strong>cembrie în Viena. Nu mult va fi aici. Trămiteţi<br />
informaţiuni? Grăbiţi 1 .<br />
Silaşi<br />
[B.A.R., Mss. rom., nr. 1002, f. 184].<br />
______<br />
1 Adnotarea lui Bariţiu: „1868. Viena, 8 <strong>de</strong>c. Dr. Silaşi. Răsp. în 11 d. prin poştă pe larg dându-i mai<br />
multe informaţiuni”.<br />
XIII<br />
Viena, 31 <strong>de</strong>cembrie 1868<br />
Preastimate domnule!<br />
Mult preţuita epistolă ce mi-o adresară-ţi (sic) în 10 <strong>de</strong>cembre a.c. eu o căpătai numai după<br />
plecarea <strong>de</strong> aici a noului metropolit. Eu a<strong>de</strong>că pe basa unei scrisori primite <strong>de</strong>-a dreptul <strong>de</strong> la<br />
mitropolitul combinasem că au să sosiască în Viena la 11 <strong>de</strong>cembre. A sosit însă la 9 l.a. şi <strong>de</strong>oarece<br />
se auzia că M. Sa împăratul nu va veni <strong>de</strong> la Pesta până pre sărbătorile Crăciunului aşia Ilustritatea sa<br />
în 12 seara şi plecă cătră Pesta <strong>de</strong> un<strong>de</strong> i se telegrafase că în 14 <strong>de</strong>cemb. vor fi audienţe. Epistola<br />
preastimatei domniei voastre totuşi am folosit-o Nu ştiu bine sau rău? Dar să vă enarez toate în<br />
or<strong>din</strong>e.
280<br />
Dumitru Suciu 20<br />
Îndată după sosirea Ilustr. sale făcui a se întreba că fi-vom primiţi spre a ne face reverinţă au şi<br />
cei 14 clerici români? Ni se răspunse că în corp nu se primesc ca mitropolit ci numai ca episcop al<br />
Gherlei, ceea ce mi-am explicat-o aşia că preas. sa nu ar vrea să asculte bucuros bineventări cu<br />
alusiuni şi cam politice după cum în giurstările noastre presinţi şi faţă cu o persoană <strong>de</strong> o puseţiune<br />
aşia <strong>de</strong> înaltă nu se poate almintre. Cu toate aceste io i-o spusei în puţinele cuvinte ce i le-am ţinut şi<br />
aceea că, naţiunea rom. aşteaptă ca precum fericitul Şiuluţiu a fost un a<strong>de</strong>vărat Moise român carele cu<br />
un curagiu şi o resoluţiune a<strong>de</strong>vărat antică s-a luptat pentru a scoate naţiunea şi băserica sa <strong>din</strong><br />
Egipetul sclaviei şi al împilărilor şi nedreptăţilor seculare, succesoriul lui să fie în acelaşi înţieles şi<br />
după împregiurările critice încă în mai mare grad un a<strong>de</strong>vărat Iosua care să ne conducă şi ajute a intra<br />
în pământul atâtor promisiuni <strong>de</strong> egală îndreptăţire ş.c.l. Preas. sa ne răspunse foarte pre lung în esinţă<br />
însă cam acestea: „nu e omul promisiunilor ci al faptelor că <strong>de</strong>şi la toate evenimentele concurg trei<br />
faptori, Dumnezeu a<strong>de</strong>că şi sârguinţa tenace a omului şi a treia cercustările favorabile sau<br />
nefavorabile, totuşi preas. sa orun<strong>de</strong> vor cere interesele noastre comune ca dimpreună să apese în<br />
cumpănă cu ajutoriul lui Dumnezeu şi încât îl vor ierta giurstările şi puterile nicăiri nu va fi <strong>de</strong>fi<br />
(lipsi). Pentru aceea să avem încre<strong>de</strong>re întrânsul. Clericii mei au observat că cuvântul „naţiune” nu i-a<br />
ieşit pe buze nici măcar o dată. Altcum primirea a fost prea binevoitoare.<br />
Joi în 10 <strong>de</strong>cembre s-a tâmplat procesul canonic. Aici fiind pre câteva momente cu<br />
mitropolitul singur i-adusăi înainte între alte enciclica orădană. La acest preas. sa observă că faptul e<br />
prea întristător <strong>de</strong>oarece pre temeiul lui regimele pestan ne poate pretin<strong>de</strong> ca şi ceilalţi episcopi ai<br />
noştri să lucre tot astfel, căci dacă a putut orădanul, <strong>de</strong> ce să nu poată şi dânşii? (Nu cumva a fost şi<br />
este noul mitropolit doară şi provocat <strong>de</strong>ja în respectul acesta?!)<br />
În 12 <strong>de</strong>cembre după ameazi la nunciul prânz în onoarea mitropolitului nou numit. La masă pe<br />
lângă personalul <strong>de</strong> la Nunciatură au mai fost br. Reisenburg, fostul ambasador la Roma, comitele<br />
Piatti, senator imp., şi br. Biegeleben, consiliar în Ministeriul <strong>de</strong> esterne comune şi totodată consiliar<br />
intim. Norocul vru să şied lângă cesta <strong>din</strong> urmă şi io folosii ocasiunea numai<strong>de</strong>cât îndreptând<br />
discursul asupra afacerilor noastre române şi ale României. Astfeli i-arătai escelinţei sale cât <strong>de</strong><br />
nedrept şi totodată absurd lucru e a acusa pe români, viţă latină, <strong>de</strong> simpatie pentru Rusia, câte bârfe<br />
nea<strong>de</strong>vărate şi contraziceri cuprin<strong>de</strong> cartea englezului Bonner criticată <strong>de</strong> d. Haj<strong>de</strong>u în „Românul”,<br />
cât <strong>de</strong> neîntemeiată e presupusa frică <strong>de</strong> România când această ţărişioară numai acum se luptă spre a<br />
se mântui <strong>de</strong> rămăşiţiele unei gospodării orientale şi altele. Aci-mi obiectă <strong>de</strong> ten<strong>din</strong>ţele d-lui<br />
Brăteanu. Io i-observai că d. Brăteanu nu vrea <strong>de</strong>cât ca patriot român bun a consolida or<strong>din</strong>ea şi<br />
prosperarea lucrurilor în patria sa. Acolo or<strong>din</strong>ea nu se va consolida până când pe tron sie<strong>de</strong> un<br />
Hohenzollern fu răspunsul frapant al esc. sale carele mi-aduse aminte ceea ce mi-aţi fost scris într-o<br />
epistolă prece<strong>de</strong>ntă <strong>de</strong>spre vina neiertabilă a românilor. Fireşte că acel răspuns încă nu rămase<br />
nerefutat în care privinţă mă provocai la dorul nutrit <strong>de</strong> patrioţii români încă înainte <strong>de</strong> Convenţiunea<br />
<strong>de</strong> Paris ca a<strong>de</strong>că prin alegerea unui prinţ străin să taie calea ambiţiunei celei fără <strong>de</strong> creeri a boiarilor<br />
indigeni etc. etc. Mi-a bătut la ochi că în toate acestea convorbiri mitropolitul nici barem cu un cuvânt<br />
nu s-a mestecat cu toate că escelinţa sa şie<strong>de</strong>a între mine şi între metropolitul nemijlocit.<br />
Cum memorai, mitropolitul în aceeaşi seară a şi plecat. Epistola preastimatei domniei voastre<br />
căpătând-o în 15 <strong>de</strong>c., am fost mult timp în dubiu că <strong>de</strong> ce să mă apuc? În fine mă <strong>de</strong>ţărmurii şi<br />
făcând <strong>de</strong>spre tecstul aceleia german două copii întogma şi subscriindu-vă pre preastimata domnia<br />
voastră şi pre mine ca copiator una o dusăi la Beust 1 , cealaltă baronului Biegeleben, ieri în<br />
30 <strong>de</strong>cembrie.<br />
Beust, cancelariul <strong>de</strong> stat, mă primi vezi bine cu multă curtenire dându-mi chiar şi scaun să<br />
şied. Dară <strong>de</strong> scos n-am putut scoate nemica <strong>din</strong>tr-însul. M-a ascultat altmintrea până în capăt ca să-i<br />
spun că „faţă cu acusările rădicate <strong>de</strong> nou cu multă înverşiunare în contra românilor transilvani ca şi<br />
cum ar fi aplecaţi şi ar lucra pentru daco-românism şi ar agita şi conspira contra împărăţiei, mi-am<br />
ţinut ca român transilvan <strong>de</strong> datorinţă a aşterne ex. sale epistola ce o căpătai ocasionalmente <strong>de</strong> la<br />
unul <strong>din</strong>tre bărbaţii cei mai distinşi ai românilor şi în care, <strong>de</strong>şi în trăsure foarte generale, se <strong>de</strong>scoperă<br />
netemeinicia acelor acuse cum şi a<strong>de</strong>văraţii tătâni şi propagatori ai daco-românismului şi alte lucruri<br />
cari revarsă lumină nu puţină asupra situaţiunei presinte în Transilvania, <strong>de</strong> un<strong>de</strong> rog pre esc. sa ca pre<br />
dibaciul conducător şi dispunător ai <strong>de</strong>stinelor presinţi ale monarhiei să binevoiască a învrednici
21 Grigore Silaşi (1836-1897) 281<br />
epistola subşternută <strong>de</strong> graţioasa sa consi<strong>de</strong>rare”. La ce numai atâta-mi răspunse că „acusările acestea<br />
se ridică <strong>din</strong> partea Pestei şi esc. sa nu ştie ce şi cât a<strong>de</strong>văr este într-însele”. La aceasta io-i repusăi că<br />
togma <strong>de</strong> aceea îndrăsnii a-l incomoda eu cu acea copie pentru ca esc. sa să fie în stare a se informa şi<br />
<strong>din</strong> fontană română după acsioma „audietur et altera pars” şi că preast. domnia voastră sunteţi gata a<br />
a<strong>de</strong>veri toate cu documente s.c.l. La toate acestea nu-mi răspun<strong>de</strong>a <strong>de</strong>cât „ich danke sehr, ich bin sehr<br />
dankbar” aşiacât dacă io stăteam în loc ca să-i dau timp <strong>de</strong> a-şi face observaţiunile sale sau să mă<br />
întrebe ceva ca apoi io să pot continua mai <strong>de</strong>parte, esc. sa nu zicea niciun cuvânt. Şi aşia<br />
comendându-mă-l părăsii.<br />
Chiar <strong>din</strong> contră <strong>de</strong> br. Biegeleben abia putui scăpa atâtea m-a întrebat şi la atâtea l-am<br />
„reflecţit”. Esinţa celor zâse <strong>de</strong> cătră esc. sa este „că e <strong>de</strong> dorit ca sistemul dualistic <strong>de</strong> azi să se<br />
consoli<strong>de</strong>ze <strong>de</strong>oarece pentru Austria nu avem altul; că pre terenul acesta noi românii să facem<br />
resistinţă contra asupririlor magiare, că esc. sa nu aprobă purce<strong>de</strong>rea magiarilor cea necruţătoare faţă<br />
cu românii, că s-ar fi putut păstra prea bine <strong>din</strong> partea magiarilor dieta Transilvaniei aşia ca a<br />
Croaţiei, <strong>de</strong> a cărei împăcare trebue să ne bucurăm că altmintrea esc. sa caută să mărturisească cumcă<br />
referinţele noastre <strong>din</strong> Ungaria nu le cunoaşte prea bine”. Eu m-am năsuit a-i da la toate cât mai<br />
<strong>de</strong>taiate şi mai posibile <strong>de</strong>sluşiri.<br />
Din cele <strong>de</strong> sus se pare că domnii <strong>de</strong> aici nu s-ar supăra nici<strong>de</strong>cum dacă românii iară s-ar acăţia<br />
<strong>de</strong> cap cu ungurii. Mai amintesc ştirea că în cercuri aristocratice nu se priveşte a fi <strong>de</strong>parte timpul<br />
când Schmerling ar avea a relua dânsu cârma lucrărilor; cel puţin aşia auzii şi <strong>de</strong> la unii juni <strong>de</strong> la<br />
Aca<strong>de</strong>mia Teresiană şi apoi proverbul zice: „was die alten sungen, zwit scherten die Jungen”.<br />
Poporaţiunea pre aici încă e tare nemulţumită cu starea <strong>de</strong> azi.<br />
Mo<strong>de</strong>sta mea părere ar fi ca în presinte românii să-şi cumpere vreun jurnal german mai <strong>de</strong><br />
însemnătate să mai lumineze opiniunea publică şi prin câte o broşiură germană şi franceză şi la<br />
întâmplări mai pon<strong>de</strong>roase să mai trămită şi câte o <strong>de</strong>putaţiune <strong>de</strong> 2-3 bărbaţi <strong>din</strong> cas în cas la<br />
împăratul. Doară s-ar putea colecta un micuţel fond spre aceasta.<br />
În fine rugându-mă <strong>de</strong> iertare pentru lunga mea referadă poftindu-vă dimpreună cu la<br />
preastimata familie sărbători fericite şi în anul nou şi încă în alţi mulţi tot binele şi toată fericirea <strong>de</strong> la<br />
bunul Dumnezeu, peren al preastimatei domniei voastre profund reveritor.<br />
Viena, 31 <strong>de</strong>cembre 1868.<br />
Dr. Gregoriu Silaşi<br />
Vicerector<br />
P.S. Alătur copia dorită. Dr. G.S.<br />
[B.A.R., Mss. rom., nr. 1002, f. 187-190v; Platon, Russu, op.cit., p. 52-54].<br />
______<br />
1 Adnotarea lui Bariţiu: „Răsp. 15 febr. Despre cei 50 f. Audienţe la Beust şi Biegeleben”.<br />
XIV<br />
Cluj, 12 martie 1874<br />
Preastimate doamne<br />
În noua mea vocaţiune <strong>de</strong> profesor al limbei şi literaturei rom. la universitatea <strong>de</strong> aici şi oficiul<br />
mă îndatoreşte şi anima mă trage cu <strong>de</strong>sclintită predilecţiune a mă ocupa <strong>de</strong> istoria limbei şi literaturei<br />
noastre la a cărei conscriere acum în al doilea an adun şi combin datele cu toată posibila diligenţă. Ba<br />
pot zice că preambulul operei tractator <strong>de</strong>spre originea d[aco]-românei (până la sec. V d. Cr.) cum şi<br />
cele două epoci prime ale limbei d[aco]-române ca atari şi ale literaturei ei (secl. V-XV şi secl. XV-<br />
1780) le şi am binişor schiţate şi puse pre papir.<br />
În cadrul epocelor memorate va avea să cuprindă loc şi tractatul <strong>de</strong>spre dialectul nostru<br />
m[acedo?!]-român 1 . Acest tratat cu oarecari adause îndrăsnesc prin aceste a vi-l trămite cu acea rugare<br />
să nu prejetaţi – <strong>de</strong>-l veţi afla acomodat – a-i dare (!) loc în columnele preţuitei Transilvania. Scopul<br />
publicărei tractatului îl espusăi în fruntea lui. Ci mai am şi un alt motiv. În <strong>de</strong>spărţământul X al<br />
„Asociaţiunei noastre transilv.” provocai a<strong>de</strong>că membrii să se înscrie în vreuna <strong>din</strong> cele trei secţiuni
282<br />
Dumitru Suciu 22<br />
ştiinţifice ale lăudatei „Asociaţiuni”, io însumi înscriindu-mă în secţiunea filologică. Ca provocator<br />
am aşiadară să dau esemplu bun şi cu fapta.<br />
De sine se înţelege că nu pot şi nu voi niciodată să-mi arog în <strong>de</strong> aceste una atare perfecţiune<br />
cât să nu vă conced, preastimate domnule, dreptul ce vă compeţieşte ca unui veteran laborator în vinia<br />
(!?) românimei şi a literaturei ei <strong>de</strong> a face la tratul meu oserbaţiunile cuvenite sau a şi arunca în foc<br />
operatul găsindu-l neapt.<br />
Perseverând cu <strong>de</strong>stinsă veneraţiune al preastimatei dvoastre plecat serv.<br />
Cluj, 12/3 1874<br />
Dr. Gregoriu Silaşi<br />
prof. <strong>de</strong> universit.<br />
P.S. În cas <strong>de</strong> publicare, tratatul s-ar mai continua încă cam pre atâta.<br />
[B.A.R., Mss. rom., nr. 1002, f. 191-191v].<br />
______<br />
1 A apărut în „Transilvania”, VII, nr. 8, p. 89-92; nr. 9, p. 101-103; nr. 10, p. 113-115; nr. 12, p. 137-<br />
140; nr. 14, p. 161-164; nr. 15, p. 173-175 sub titlul Studiu asupra dialectului macedo-român paralel<br />
cu cel daco-român.<br />
XV<br />
Cluj, 6 mai 1874<br />
Preastimate doamne!<br />
La preţuita-ţi epistolă numai acum sum în stare <strong>de</strong> a răspun<strong>de</strong>. Morbul bubatului mă <strong>de</strong>ţinu<br />
două săptămâne în pat <strong>din</strong> care numai alaltăeri mă rădicai. Într-aceea în afacerea nefericitului<br />
protopop Ioan Turcu umblasem încă înainte <strong>de</strong> aceea şi vorbisem cu un oficial român <strong>de</strong> la comitat<br />
un<strong>de</strong> a fost memoratul protopop ju<strong>de</strong>cat, legat <strong>de</strong> stâlp şi ăstimp espus la tot soiul <strong>de</strong> batjocuri <strong>din</strong><br />
partea plebei orăşeneşti ca să cerce dacă se mai găsesc ori ba pre acolo acte <strong>din</strong> 1848? Îndată ce<br />
cunoscutul meu va înstrăina în respectul acesta în casul afirmativ voi şi cere licenţă <strong>de</strong> la vicecomitele<br />
ca să pot scoate şi folosi actele respective <strong>din</strong> arhivul comitatului şi aşa în răstimp, sau termin <strong>de</strong> una<br />
săptămână sper a-ţi putea scrie în causa aceasta ceva sigur. Altmintre <strong>din</strong> matriculele parohiei gr. c. <strong>de</strong><br />
aici scosăi ziua justiţiarei sau mai <strong>de</strong>rept grăind nejustiţiarăi amintitului protopop (23 octobre 1848)<br />
<strong>de</strong>preună cu alţi vreo 26 inşi cari în răstimpul <strong>de</strong> la octobre 1848 până în aprilie 1849 parte fură<br />
spânziuraţi, parte împuşcaţi în aşainumitul „fellegvár”, între ei câţiva preoţi şi clerici.<br />
Cu o cale-mi iau libertate <strong>de</strong> a alătura <strong>din</strong> studiul asupra dialectului m[acedo]român, încă<br />
câteva filiere manuscript. Cu vreo 4-5 filere afară <strong>de</strong> ceste presenţi cari peste una săptămână încă se<br />
vor speda voi termina micul şi neînsemnatul meu operat pentru a cărui publicare primeşte te rog cea<br />
mai cordială mulţămită <strong>de</strong> la al preastimat d-tale adânc reveritor 1 .<br />
Cluj, în 6 mai 1874<br />
Dr. Gregoriu Silaşi<br />
[B.A.R., Mss. rom., nr. 1002, f. 192-193].<br />
______<br />
1 Adnotarea lui Bariţiu: „Grig. Silaşi, profes.; colecta (!) numai după reîntoarcerea mea <strong>din</strong> Bucureşti<br />
în 26 mai. R. 1 iunie în T-nia. Protop. Turcu spânzurat în 23 octobre 1848.”<br />
XVI<br />
Cluj, 20 iunie 1874<br />
Preastimate doamne<br />
Grăbesc a trămite aici alăturat capătul tractatului meu <strong>de</strong>spre dialectul m[acedo]român pentru a<br />
cărui publicare te rog acceptă mulţămita mea cea mai fierbinte.<br />
Ştiu că aştepţi cu nerăbdare datele relative la fericitul protopop Turcu. Cre<strong>de</strong>-mă preastimate<br />
doamne că n-am lipsit a mişca toate petrele numai să ajung la obiectul căutat şi dorit. Se pare însă că
23 Grigore Silaşi (1836-1897) 283<br />
cererea mea va fi <strong>de</strong>şiartă <strong>de</strong>oarece un oficial mă informă că acea parte a actelor <strong>din</strong> anii 1848-9 ar fi<br />
fost secvestrată <strong>de</strong> guvernul absolutistic şi Dumnezeu ştie încătrău transportată. Cu toate acestea n-am<br />
<strong>de</strong>sperat încă <strong>de</strong> tot. Un alt oficial îmi promise că va scruta prin podurile şi celariile edificiului<br />
comitatens un<strong>de</strong> sunt <strong>de</strong>puse acte <strong>din</strong> anii şi dieceniile trecute. Într-aceea mă adresai către fiicele şi<br />
familiarii lădatului protopop cari-mi promiseră că vor culege şi vor însemna tot ce vor şti sigur <strong>de</strong>spre<br />
tragica lui fine.<br />
Cu una cale nu-mi vei lua în nume <strong>de</strong> rău umilita rugare să binevoieşti a dispune să mi să<br />
trămită pre lângă recepere poştală a preţiului câte/ un exemplar <strong>din</strong> cărţile anunţate în nr. ultim al<br />
Transilvaniei şi <strong>de</strong>puse şi la redacţiunea acestei spre vânziare. Nu puteţi avea închipuire ce anevoie-mi<br />
pot căştiga cărţile rom. <strong>de</strong> cari am atâta lipsă la cursul literaturei. Librariul meu <strong>de</strong> aici în dar scrise la<br />
Bucureşti şi Săbii <strong>de</strong> repeţâte ori. Librarii <strong>de</strong> acolo nice că-i dădu răspuns. Îmi procură câteva anu,<br />
ştiţi <strong>de</strong> un<strong>de</strong>? Din Lipsca şi Berlin fiind <strong>din</strong> tâmplare anunţate în nişte cataloage anticarii. Ăst timp mă<br />
adresai eu însumi cătră librăria Spreer <strong>din</strong> Săbii. Nice vorbă să-mi răspundă. Tare m-aţi <strong>de</strong>oblega,<br />
preastimate doamne, când concedându-ţi multifariile ocupaţiuni n-ai prejeta a-mi da oarecari<br />
inviaţiuni ca pre ce cale mi-aş putea şi io procura productele literaturei noastre în timp scurt şi în mod<br />
sigur şi convenitor?<br />
Perseverând cu totul respectul al prea. stim. d-tale pururea reveritor 2 /<br />
Cluj, în 20 iuniu 1874.<br />
Dr. Greg. Silaşi<br />
profes. <strong>de</strong> universit.<br />
[B.A.R., Mss. rom., nr. 1002, f. 194-195v].<br />
______<br />
1 Lista la capitolul sau rubrica Anunţ literar <strong>din</strong> „Transilvania”, VII, an? nr. 12, p. 148. Operele erau<br />
recomandate tuturor acelora care se ocupau cu istoria şi cultura naţională şi afacerile politice ale<br />
românilor. Elia<strong>de</strong> spune mult românilor în scrierile sale, dar a exagerat chestiunile religioase pe care<br />
nu le ştie. Este recomandat şi Catalogul lui Iarcu, minus unele greşeli.<br />
2 Adnotarea lui Bariţ: „1874. Grig. Silaşi. Cluş, 20 iun. Răsp. 1 iuliu. Tarife egvilibri. Tăutu Lazăr.<br />
1,80 şi 4,40 = 7,20”.<br />
XVII<br />
Cluj, 15 septembrie 1874<br />
Preastimate doamne!<br />
În ultima preţuita epistolă avuşi rara bunătate <strong>de</strong> a-mi promite tot sucursul posibil întru a-mi<br />
procura cărţile româneşti necesare pre cari prin librarii <strong>de</strong> aici în <strong>de</strong>şiert mi-le comandasem în <strong>de</strong>curs<br />
<strong>de</strong> un an şi jumătate <strong>de</strong> repeţâte ori. Iată că io şi grăbesc a mă folosi <strong>de</strong> acea binevoitoare promisiune<br />
şi <strong>de</strong>şi ştiu cât <strong>de</strong> multe şi mari ocupaţiuni vă consumă timpul petrecerei la Bucureşti totuşi necesitat<br />
îndrăsnesc şi io a te mai incomoda în respectul amintit.<br />
De astă dată aş avea lipsă <strong>de</strong> următoarele opuri cari nu prejetarăţi fiind la faţa locului a dispune<br />
să mi se trămită pre lângă recepere poştală a preţiului. Anume:<br />
M. Kogălniceanu, Cronicele românilor: edit. II; I. Elia<strong>de</strong>, Curieriul <strong>de</strong> ambe secse, toate<br />
cursurile: Analile Societăţei aca<strong>de</strong>mice rom., toate <strong>de</strong> la început. Dicţionariul şi Glosariul aca<strong>de</strong>micie<br />
cât a eşit; Principele Neagoe Basarab, Învăţături relig-morale şi politice pentru fiiu-so Teod.,<br />
Bucureşti, 1843, [B.P. Haş<strong>de</strong>u Tratatul Neagoe Basarab <strong>de</strong>spre arta militară (<strong>de</strong> nu cumva e tot un<br />
op cu cel <strong>de</strong> sus şi <strong>de</strong> a eşit separat); V. A. Urechia, Despre literatura <strong>de</strong>sfrânată ce se încearcă a se<br />
introduce la români. Despre elocenţia română (oratorii Barbu Catargiu, Cogălniceanu, Brăteanu etc),<br />
Despre cronicarii români. Despre clasicism şi romanticism în poesie (sau aşia ceva se intitula una<br />
broşură), Anton Pan, Proverburi, Buc., 1853; Ispirescu, Legen<strong>de</strong> sau basme rom., Buc., 1872;<br />
Baronzi, Limba rom. în literatura tradiţională (sau aşia ceva e titlul unui tratat mai proaspăt).<br />
Cu una cale mă încumet a vă atrage atenţiunea asupra opului manuscript Historia Valachorum<br />
scrisă pre la mijlocul secolului espirat <strong>de</strong> preotul reform. <strong>din</strong> M. Igeu, Petru Bod, care op se citează<br />
cum se ştie nu odată <strong>de</strong> cei ce ne tractă istoria fie scriitori români fie neromâni. Manuscriptul lui Bod
284<br />
Dumitru Suciu 24<br />
se află aici într-un esemplar în Colecţiunea Keményiană a „Museului Transilvan”, într-altul în<br />
biblioteca colegiului unitarilor care se zice a fi originalul. Avui ocasiune <strong>de</strong> a le ve<strong>de</strong>a amândouă ci<br />
numai prin treacăt. Dar şi aşia mi se păru opul într-a<strong>de</strong>văr interesant pentru noi ales pentru varii datine<br />
străvechi rom. şi cu preferinţă pentru istoria unirei băsericeşti a românilor ciscarpatini în care privinţă<br />
lăudatul op cuprin<strong>de</strong> multe date <strong>de</strong> moment superioare. A<strong>de</strong>vărat că autoriul ca reformat se uită <strong>din</strong><br />
perspectivă reformată. Dară togmai aceasta e bine ca să se auză et altera pars. Nu cumva ar fi<br />
Societatea noastre aca<strong>de</strong>mică aplecată să-l editeze?<br />
Adunarea <strong>de</strong> la Deva 1 <strong>de</strong>curse în <strong>de</strong>plină armonie spre bucuria tuturor celor buni. Ne temeam<br />
şi noi. Ne temeam şi noi <strong>de</strong> temerile esprese în ultima-ţi epistolă preţuită mai ales că corifeii cabalelor<br />
erau <strong>de</strong> faţă şi ne şi pregătisem a preîntâmpina <strong>de</strong>turnarea orcanului. Într-aceea partea alaltă, cum se<br />
pare, îşi număra legiunarii şi se află inferioară şi aşia lasă cursa neconturbată, naturală şi naţională<br />
lucrului.<br />
Rugându-mă <strong>de</strong> iertare pentru incomodarea ce-ţi fac perseverez cu distinsă stimă al preastim.<br />
d-tale sincer reveritor 2 .<br />
Dr. Gregoriu Silaşi profes. <strong>de</strong> universit.<br />
[B.A.R., Mss. rom., nr. 1002, f. 194-198v.]<br />
______<br />
1 Despre Adunarea Astrei vezi „Transilvania”, VII, an? nr. 17-18, p. 197-204; nr. 19, p. 221-227; nr.<br />
20, p. 233-236.<br />
2<br />
Adnotarea lui Bariţiu: „Răsp.: 19 oct. Dicţionar glossar. 40. Anale 1,1/69, 1/73, 1/74 – 5 lei; 1<br />
mostră; Cathalog 65 gratis: 1 Legen<strong>de</strong>. Snoave – 60 bani. 1. Dezb. Gen. 64-5; 1 ex. Cunius (?!) <strong>de</strong><br />
aici”.<br />
XVIII<br />
Cluj, 5 <strong>de</strong>cembrie 1874<br />
Preastimate doamne!<br />
Îmi iau libertate <strong>de</strong> a vă trămite aici alăturat jumătate <strong>din</strong> disertaţiunea mea ţinută la adunarea<br />
<strong>din</strong> Deva <strong>de</strong>spre însemnătatea literaturei române tradiţionale. Împregiurările, pre lângă tot propusul şi<br />
toată voinţa nu-mi conceseră să o amplific şi purisez. Cred însă că între culegătorii Transilvaniei vor<br />
fi şi cunoscători <strong>de</strong> limbă rom., apoi corecturele unele nu-s <strong>de</strong> tot neligibile. Cealaltă jumătate va<br />
urma cel mult pre 23-24 diecembre.<br />
Cu bucurie v-am primit şi cetit ca tot<strong>de</strong>auna preţiuitele epistole <strong>din</strong> 19 octobre şi 30 nov. a.c.<br />
Cre<strong>de</strong>ţi-mă cel puţin <strong>de</strong> douăzeci <strong>de</strong> ori fu provocat <strong>din</strong> parte-mi oficialul ju<strong>de</strong>cătoresc Ioan Şiuluţu,<br />
ginere al fericitului protopop Turcu, ca să-mi culeagă <strong>din</strong> gura nevestei şi cumnatelor sale date<br />
autentice <strong>de</strong>spre catastrofă şi moartea socru-so. Tot<strong>de</strong>auna-mi promite niceodată însă nu-şi ţinu<br />
cuvântul încât însumi mă mir <strong>de</strong> atâta nepăsare a lui. Vă promit <strong>de</strong>ci că nu voi mai aştepta după<br />
promisiunea memoratului domn ci numai<strong>de</strong>cât mă voi apuca a însemna împărtăşiri <strong>din</strong> gura<br />
martorilor ochiulaţi: Lazăr Baldi carele văzuse pre Turcu legat <strong>de</strong> stâlp şi batjocurit <strong>de</strong> plebea urbană,<br />
L. Vaida şi <strong>de</strong>sclinit preotul <strong>din</strong> Cluş-Monasteriu care petrecu pe Turcu ca sufleteriu până la locul<br />
pierzărei şi-mi spusă şi ziua morţii lui (23 octombre 1848). De azi în opt zile veţi accepta primele<br />
împărtăşiri <strong>din</strong> cele ce le voi fi aflat.<br />
Afacerea cu Istoria scrisă <strong>de</strong> P. Bod şi cu Haş<strong>de</strong>u stă aşia că io a<strong>de</strong>vărat <strong>de</strong>spre acea istorie<br />
scriam numai <strong>din</strong> scrierile lui Cipariu. Dară astă vară conducând io pre d. Haş<strong>de</strong>u prin toate arhivele<br />
<strong>de</strong> aici d.sa <strong>de</strong>te preste dânsa în colecţiunea Keményiană şi mă provocă să mă folosesc <strong>de</strong> acea istorie<br />
să o fac cunoscută ca unul pre carele mai mult m-ar interesa. Mai târziu zise că ar <strong>de</strong>copia-o şi pentru<br />
sine <strong>de</strong> i-aş câştiga vreun stu<strong>din</strong>te. Imi zise însă numai cam doară. Într-aceea io căpătai notiţie <strong>de</strong>spre<br />
un alt esemplar, doară originalul, aflător în biblioteca colegiului unitarian <strong>de</strong> aici, <strong>de</strong>spre care<br />
esemplar d. Haş<strong>de</strong>u cărui io i-am ajutat cu cea mai sinceră frăţie şi la <strong>de</strong>copiarea <strong>de</strong> documente, nu<br />
ştia nemica. Asta mă făcuse a vă scrie şi a îmbia aca<strong>de</strong>mia ca să editeze acel opşior nu neinteresant.<br />
Aşia cred că procedura mea nu involvă ceva nelealitate.
25 Grigore Silaşi (1836-1897) 285<br />
Ştiţi că lui Popasu şi aceea i s-a crestat <strong>de</strong> culpă că oarecând a stat în relaţiuni bune cu prea<br />
stim. d-voastră?! O auzii cu urechile mele <strong>din</strong> gura unui bărbat magiar competinte. Altcum moral e că<br />
<strong>de</strong>repturi băsericeşti fără <strong>de</strong>repturi politice sunt numai ceea ce zice proverbul românesc că „sai rău <strong>din</strong><br />
părău, că-i mai rău fără <strong>de</strong> rău”. Pentru aceea cei ce câştigă <strong>de</strong>repturi băsericeşti cu sacrificarea<br />
<strong>de</strong>repturilor naţiunei politice nu merită apoteoze. Asta e convingereea şi predica mea <strong>de</strong> vreo şiepte<br />
ani şi durere azi se constată ca a<strong>de</strong>vărată. Statutul organic fără <strong>de</strong>repturi politice recunoscute naţiunei<br />
rom. e păpuşărie în mâna celor potinţi politiceşte. Dar încă dacă acei potinţi n-ar fi în perplesităţi<br />
finanţiale şi altele, încă atunci cum i-ar juca pre fraţii gr.or.!<br />
De ameninţarea clerului gr. c. român că i se va subtrage subvenţiunea nu am auzât. Dar am<br />
auzit <strong>din</strong> gura unei foarte înalte persoane băsericeşti că clerului nostru i se promit toate emolumentele<br />
materiale numai să tacă, să nu facă larmă. Aşiadară iarăşi confirmarea convingerei mele <strong>de</strong> mai sus:<br />
„Vă dăm toate numai <strong>de</strong>repturi politice nu reclamaţi (subînţelege „că cu aceste vă ştim noi apoi scoate<br />
<strong>din</strong> mâni tot ce v-am dat pentru moment”).<br />
Aţi văzut că „Hon” şi după el „Kelet” în câţiva numeri după olaltă pre toţi moldovanii <strong>de</strong> la<br />
vodă până la agricultori, îi face ciangăi romanisaţi? Apoi cu câte injurii aruncate în faţa românilor!<br />
Oare jurnalistica <strong>din</strong> România are notiţie <strong>de</strong>spre atari proceduri?<br />
Perseverez în tot respectul al prea stim. d-tale pururea venerator 1 .<br />
Dr. Greg.Silaşi m.p.<br />
[B.A.R., Mss. Rom., nr. 1002, f. 199-200v.]<br />
______<br />
1<br />
Adnotarea lui Bariţiu: „Lecta în 5 ian. 1875 după reînt. mea <strong>de</strong> la Bucur”.<br />
XVIII<br />
Cluj, în ajunul Crăciunului 1874<br />
Preastimate doamne!<br />
Jumătatea a doua <strong>din</strong> disertaţiunea ce o ţinui la adunarea <strong>din</strong> Deva asupra „însemnătăţii<br />
literaturei rom. tradiţionale”, am onoare a vi-o trămite aice alăturată.<br />
Totodată vă espe<strong>de</strong>z şi câteva date <strong>de</strong>spre orele ultime ale vieţii protopopului Vas. Turcu şi a<br />
tribunilor Bătrâneanu şi Simoniş 1 esecutaţi la 1848 în Cluş. Puţine putui aduna şi aceste încă nu <strong>de</strong> la<br />
membrii familiei repausatului protopop cari şi până astăzi tot numai cu vorba şi cu promisiunea goală<br />
mă ţin şi mă mână <strong>de</strong> pre o zi pre alta. Sentinţa ju<strong>de</strong>cătorească cu actele mi se spune că ar fi nemicit-o<br />
mădularii ju<strong>de</strong>ciului sau tribunalului <strong>de</strong> sânge înşişi când văzură steaua revoluţiunei magiare apunând<br />
ca nu cumva pentru atari ju<strong>de</strong>cate să ajungă ei înşişi pre furci. Cu toate aste mai făcui una încercare,<br />
doară doară s-ar afla, <strong>de</strong>spre ce nu voi lipsi a vă reporta cât <strong>de</strong> curând.<br />
Io pre aci propusăi confraţilor români să ne cugetăm <strong>de</strong> cu bun timp asupra viitoarelor alegeri<br />
dietale şi aşia facem apel nominativ 2 pentru conchiemarea unei conferinţe la Alba Iulia pre 15 febr.<br />
Care apel până acum se poate lăţi şi ceti. Conchiamarea <strong>de</strong>finitivă, după părerea românilor cluşiani, ar<br />
fi bine să o faceţi preastimata d-voastră. Barem <strong>de</strong> i-ar succe<strong>de</strong> conferinţei a <strong>de</strong>ci<strong>de</strong> şi înscena o ţinută<br />
mai <strong>de</strong>mnă şi mai folositoare pentru românimea transilvană <strong>de</strong>cum fuse cea <strong>de</strong> la ultimele alegeri<br />
dietale.<br />
După cari poftindu-vă sărbători fericite cum şi „la anul şi la mulţi ani” în <strong>de</strong>plină sănătate şi<br />
fericire perseverez cu tot respectul al preastim. d-voastră etern reveritor.<br />
Dr. Gregoriu Silaşi<br />
Prof. <strong>de</strong> universit.<br />
[B.A.R., Mss. rom., nr. 1002, f. 201-202v.]<br />
______<br />
1<br />
Semnate cu pseudonimul Sălăuşeanu, datele apar în „Transilvania”, VIII, 1875, nr. 3, p. 30-31.<br />
2<br />
Despre apel vezi G.B., V, Bucureşti, 1981, p. 244.
286<br />
Dumitru Suciu 26<br />
XIX<br />
Cluj, 24 aprilie 1875<br />
Onorabilă Redacţiune!<br />
Grăbesc a trămite alăturatul tractat pentru Transilv. Binevoiţi, aflându-l <strong>de</strong> interes, a-i da loc în<br />
columnele Transilvaniei 1 . În acest cas va urma un Vocabular <strong>de</strong> vreo 2-3 coale.<br />
Perseverând cu distinsă onoare al onorab. Redacţiuni plecat şierb<br />
Cluş, 24/4. 875<br />
Dr. Silaşi, m.p.<br />
[B.A.R., Mss. rom., nr. 1002, f. 203].<br />
______<br />
1<br />
Vezi Psaltirea calviniano-română versificată în „Transilvania”, VIII, an? nr. 12, p. 141-145; nr. 13,<br />
p. 151-153; nr. 14, p. 160-163.<br />
XX<br />
Onorabilă Redacţiune<br />
După ce trămisii partea primă <strong>din</strong> noul meu tratat <strong>de</strong>spre Psaltirea calv. rom 1 , grăbesc a trămite<br />
şi partea ultimă, vocabulariul <strong>de</strong> cuvinte mai arcaice.<br />
La care nu mai am alta <strong>de</strong> adaus <strong>de</strong>cât în presara sântului Georgiu dorinţa ce o are în mine<br />
împreună toată românimea ca bunul Dumnezeu să custe (?) pre preastim. redactoru al Transilvaniei<br />
încă în mulţi mulţi fericiţi ani!<br />
Perseverând cu distins respect al onorab. Redacţiuni plecat serv.<br />
Cluş, 2/5. 875<br />
Dr. Silaşi<br />
[B.A.R., Mss. rom., nr. 1002, f. 204]<br />
______<br />
1 Vezi nota 1 <strong>de</strong> la Scrisoarea XIX.<br />
XXI<br />
Cluj, 13 ianuarie 1877<br />
Preaonorată Redacţiune<br />
Cu distint respect mai trămit <strong>din</strong> tractatul meu Românul în poesia poporală câteva filere spre<br />
publicare în Transilvania 1 . Tractatul e <strong>de</strong>mult gata. Cu copiarea lui însă avui şi mai am şi astăzi necas.<br />
Dară în 10-15 zile cred că voi putea trămite şi restul.<br />
Poftind preastimatului domn redactor şi celorlalţi membri ai redacţiunei „la anul şi la mulţi ani<br />
fericiţi” perseverez al prea onor. Redacţiuni sincer reveritor.<br />
Cluş, în 2 mai 1875<br />
Dr. Greg.<br />
Silaşi m.p. prof.<br />
[B.A.R., Mss. rom., nr. 1002, f. 205].<br />
_____<br />
1 Vezi „Transilvania”, IX, 1876, nr. 18-23; X, 1877, nr. 4-18.<br />
XXII<br />
Cluj, 8 martie 1877<br />
Preaonorată Redacţiune<br />
Mai trămit 8 coale manuscript <strong>din</strong> Românul în poesia sa poporală 1 . Retează încă <strong>din</strong> întregul<br />
tractat la 14 coale scrise cari încă le voi trămite la timp ca să nu se mai întrerupă publicarea<br />
tractatului. Până la tipărirea ăstora trămise acum poate să mai revăz şi coreg una alta într-însele. Cer<br />
scuse căci manuscriptul e cam cu corecture. Dară purisatorii mei îmi <strong>de</strong>scoperiră lucrul în mod mai<br />
rău şi mai nelegibil <strong>de</strong>cum e impurul meu original. Sper că pe scrisoarea mea va putea merge fără<br />
greutate un culegător braşiovan <strong>de</strong>spre cari cred că nu va fi niceunul care să nu ştie ceva româneşte.
27 Grigore Silaşi (1836-1897) 287<br />
Mulţămindu-vă <strong>din</strong> animă pentru îmbărbătarea ce mi-o faceţi mai <strong>de</strong> curând în Gaz.Trans 2 .<br />
perseverez cu distinsă onoare al on. Redacţiuni pururea referitor 3<br />
Cluş în 8/III 1877<br />
Dr. Greg. Silaşi<br />
[B.A.R., Mss. rom., nr. 1002, f. 206-207].<br />
______<br />
1 Vezi nota 1 <strong>de</strong> la scrisoarea XXI. Într-a<strong>de</strong>văr, studiul a apărut cu o întrerupere <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> mare, în<br />
sensul că unele părţi au apărut în nr. 18-23 <strong>din</strong> 1876, iar celelalte în nr. 4-18 <strong>din</strong> 1877.<br />
2<br />
În „Gazeta Transilvaniei”, XL, 1877, nr. 25 Grigore Silaşi este omagiat pentru activitatea Societăţii<br />
„Iulia”. El a insuflat şi insuflă curaj şi iniţiativă printre tinerii studioşi români ce-şi cultivă şi-şi<br />
profesează spiritul naţional. Acest merit este cu atât mai mare cu cât mulţi tineri veniţi <strong>din</strong> gimnaziile<br />
ungureşti şi <strong>de</strong>veniţi stu<strong>de</strong>nţi la Universitatea maghiară <strong>de</strong> stat nu ştiau să vorbească corect în română<br />
iar corespon<strong>de</strong>nţele le scriau <strong>de</strong> obicei în maghiară.<br />
3<br />
Adnotarea lui Bariţiu „1877. Dr. Gr. Silaşi. Cluş, 8/III. R. 22 mai”.<br />
XXIII<br />
Cluj, 21 mai 1877<br />
Preastimată redacţiune<br />
Grăbesc a mai trămite cu tot respectul <strong>din</strong> tractatul meu Românul în poesia ş.a. câteva coale.<br />
Restanţile şiepte coale vor urma la timpul său <strong>de</strong> cu bun timp.<br />
Rog umilit pre preastim. d. redactor al Transilvaniei ca pre membru al „Societăţei acad. Rom.”<br />
să nu prejete a mă înştiinţa prin una carte <strong>de</strong> corespon<strong>de</strong>nţă oarea „Societatea acad. rom.” între<br />
împregiurările critice <strong>de</strong> faţă ţinea-va ăst an şie<strong>din</strong>ţe anuale. Un prea bun cunoscut al meu ar vrea să<br />
concure cu ceva şi la cas afirmativ s-ar grăbi cu purisarea elaboratului.<br />
Perseverând cu distint respect al preastim. redacţiuni stimător<br />
Cluş 21/V 1877<br />
Dr. Greg. Silaşi<br />
[B.A.R., Mss. rom., nr. 1002, f. 209].<br />
XXIV<br />
Cluj, 31 mai 1877<br />
Preastimate domn!<br />
Îţi mulţămesc <strong>din</strong> animă atât pentru încunoştiinţiarea cum că adunarea generală a Asociaţiunii<br />
noastre se va ţinea şi ăst timp cât şi pentru epistola-ţi prece<strong>de</strong>ntă în carea binevoiţi a-ţi manifesta faţă<br />
<strong>de</strong> mine cu atăta sinceră bunăvoinţă părerea <strong>de</strong>spre încurcăturile actuale iară în special <strong>de</strong>spre<br />
colectarea <strong>de</strong> ajutoare pecuniare şi altele pe seama confraţilor <strong>din</strong> România răniţi în lupta pentru<br />
esistenţa statului lor.<br />
Iartă-mă însă să-ţi spun că io întrebasem <strong>de</strong>spre Societatea acad. rom. care dânsa între gravele<br />
cercustări <strong>de</strong> azi întruni-se-va în siesiunea sa or<strong>din</strong>ară actuală sau va fi amânat lucrul pe anul venitor<br />
doară mai păciuit? Cineva s-ar prepara cu un operat ştiinţific pe carele în casul afirmativ l-ar purisa<br />
numai<strong>de</strong>cât ca acesta pe termenul prefipt să poată fi spedit şi să ajungă în Bucureşti. La <strong>din</strong> contra ar<br />
mai amâna purisarea pentru ca eventual să mai poată corege şi adăuga câteva ceva la cestionatul<br />
operat. Te rog dară <strong>de</strong> nou cu tot respectul binevoieşte în vreuna oră liberă a-mi răspun<strong>de</strong> <strong>de</strong> două-trei<br />
şire la întrebarea aceasta.<br />
Ce se ţine <strong>de</strong> colecta pentru oştenii rom. răniţi ziarele locale mag. <strong>de</strong> aici îţi vor fi spus jó (?!)<br />
că românii <strong>de</strong> aici <strong>de</strong>odată cu patriotica, umana şi româneasca d-tale iniţiativă în Gaz. Trans. făcuse<br />
jó (?!) paşi în aceeaşi direcţiune 1 . Se înfiinţiase un comitet în frunte cu zeloasa d-na Maria Ilieşiu n.<br />
Sándor şi se luase alte măsure preparative. Alaltăieri însă lăudata d-nă se <strong>de</strong>şteptă cu una citaţiune la<br />
poliţia locală un<strong>de</strong> i se ceti una or<strong>din</strong>aţiune ministerială carea întrezâce înfiinţarea <strong>de</strong> atari comitete nu<br />
însă şi colectarea <strong>de</strong> ajutoare prin persoane singurite. Cum înţelesei memorata doamnă ceru<br />
or<strong>din</strong>aţiunea minist. în copie spre a se şti orienta. Până acum însă nu i se <strong>de</strong>te ci numai i se promise
288<br />
Dumitru Suciu 28<br />
cam cu gura jumătate. Într-aceea comitetul apucase a spedi una sumă <strong>de</strong> apeluri cătră românii <strong>din</strong><br />
toate regiunile Cluşiului şi resultatul promite acum a fi cu mult mai îmbucurător <strong>de</strong>-ar fi fost poate<br />
fără acel interdict. Mi se spune că mai mulţi bărbaţi tineri se conţieleseră a lucra într-acolo ca <strong>din</strong>tre<br />
cei mai cu avere nimene să nu contribuiească mai puţin <strong>de</strong> un # iară secsul frumos şiarpie (!) ş.c.l. Ăst<br />
mod vor cluşianii rom. să răspunză la invectivele pre cât nesocotite, pre atât şi eronate ale lui Kelet 2 .<br />
Junimea <strong>de</strong> aici însufleţită îşi arată reverinţa prin una <strong>de</strong>putaţiune numeroasă d-nei Ilieşiu pentru<br />
afrontul suferit în causa aceasta putem zice mai mult umanitară <strong>de</strong>cât naţională. Iară primarul Simon<br />
Elek se nevoi a netezi lucrul corectând în persoană azi pre <strong>de</strong>s memorata d-nă şi ascriind faptul <strong>de</strong> a<br />
cita pre una doamnă onorabilă şi <strong>de</strong> toţi stimată înaintea poliţiei numai prostiei urbei.<br />
Dealtmintre precum auzii <strong>de</strong> aici se trămiseră rapoarte <strong>de</strong>spre aceasta şi la ziare străine<br />
germane ş.a., ceea ce ar fi [<strong>de</strong>] dorit să se facă în toate cestiunile ca lumea Europei civilisate încă să<br />
ne cunoască păsurile după informaţiuni genuine iară nu după întortocări jurnalistice judano-renegate.<br />
Perseverând cu distint respect al d-tale pururea stimător.<br />
Cluş în 31 mai 1877<br />
Dr. Greg.Silaşi m.p.prof.<br />
[B.A.R., Mss. rom., nr. 1002, f. 210-211].<br />
______<br />
1 Despre comitetele <strong>de</strong> ajutorare a răniţilor Războiului <strong>de</strong> In<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţă a României ca şi <strong>de</strong>spre<br />
interzicerea lor <strong>de</strong> către guvernul maghiar cu concesia ca iniţiativa să fie preluată <strong>de</strong> cetăţeni ca<br />
persoane particulare, vezi G.B., V, p. 248-258.<br />
2 Atacurile dure împotriva comitetelor româneşti <strong>din</strong> Transilvania care au ajutat răniţii unei armate<br />
străine care, odată vin<strong>de</strong>caţi, vor putea ataca nu numai Turcia, dar şi Ungaria, în nr. 116 <strong>din</strong> „Kelet”.<br />
Atacul <strong>din</strong> „Kelet” a fost la rândul lui combătut <strong>de</strong> „Telegraful român”, XXV, 1877, nr. 38. Ziarul<br />
român a afirmat că atacurile furibun<strong>de</strong> şi ten<strong>de</strong>nţioase <strong>din</strong> „Kelet” erau menite să justifice şi să<br />
pregătească atmosfera pentru luarea unor măsuri <strong>de</strong> represiune şi <strong>de</strong> intimdare a românilor <strong>din</strong><br />
Transilvania în momentul în care fraţii lor <strong>de</strong> peste Carpaţi luptau pentru in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa României.<br />
XXV<br />
Cluj, 8 iulie 1877<br />
Preonorată redacţiune!<br />
Grăbesc a trămite încă 41/2 coale mss. <strong>din</strong> tractatul meu „Românul în poesia sa poporală”.<br />
Restanţile 5 coale vor urma poimâne.<br />
Perseverez cu distint respect al on. Redacţiuni stimător.<br />
Cluş în 8/VII 1877<br />
Dr. Gr. Silaşi<br />
prof.<br />
[B.A.R., Mss. rom., nr. 1002, f. 212].<br />
XXVI<br />
Preastimată redacţiune!<br />
Cu cel mai distint respect trămit aici alăturata restul <strong>din</strong> manuscriptul „Românul în poesia<br />
poporală” 1 , perseverând al pr. stim. Redacţiuni reveritor 2 .<br />
Cluş, în 11 iuliu 1877<br />
Dr. Greg.<br />
Silaşi prof.<br />
[B.A.R., Mss. rom., nr. 1002, f. 213]<br />
______<br />
1<br />
Vezi nota 1 <strong>de</strong> la Scrisorile XXI şi XXII.<br />
2<br />
Adnotarea lui Bariţiu: „1877. Greg. Silaşi. Cluş, 11 iul. Primit 15”.
29 Grigore Silaşi (1836-1897) 289<br />
XXVII<br />
Cluj, 7 septembrie 1877<br />
Preastimate doamne!<br />
Din nr. ultim al Gazetei Tr. văz că te afli în Bucureşti la sesiunea anuală a „Societăţei acad.<br />
rom.” şi iată că nice acolo nu-ţi dau pace ci îndrăsnesc a te incomoda cu una rugare umilită în<br />
favoarea unui bun confrate al nostru.<br />
Acesta e căpitanul c.r. Lucian Câmpian <strong>de</strong> naştere <strong>din</strong> Teleiu, distr. Năsăudului, carele între<br />
împregiurări ar dori şi voi a trece în armata României.<br />
Numitul căpitan e <strong>de</strong> present <strong>de</strong> cl. I în regimentul Regelui Ţărilor <strong>de</strong> Jos nr. 64. Are şierbiţiu<br />
militar <strong>de</strong> 29 ani <strong>din</strong>tre care 23 ca ofiţir, 2 ani <strong>de</strong> campanie, poartă pe piept medalia capitulaţiunei<br />
secun<strong>de</strong>, are <strong>de</strong>cret recunoscător <strong>de</strong> la Maiestatea sa împăratul şi regele Francisc Josef I pentru<br />
bravura şi şierbiţiile sale făcute la Königratz. De curând făcu esamenele teoretice şi practice pentru<br />
înaintare în ordul ofiţirilor stabali (maior etc.). La cari toate se adaugă lau<strong>de</strong>le superiorilor prin carile<br />
şi şi altmintre prin opiniunea publică <strong>din</strong> armată e recunoscut ca oştean <strong>din</strong> creştet până în tălpi,<br />
născut şi crescut <strong>de</strong> oştean în care respect e unanimă opiniunea între camarazii săi. Şi io mai fac încă<br />
un adaus: e român <strong>din</strong> cei căutaţi pe sprânceană, zelos uneori până la esces (am putea zice) [,]<br />
membru <strong>de</strong> mai mulţi ani încoace al „Asociaţiunei rom. Transilvn.” scl.<br />
Fratele Câmpean vrând a trece în armata rom. pune trei condiţiuni: 1. să i se recunoască anii <strong>de</strong><br />
şierbiţiu militar pentru pensiune şi celelalte; 2. banii <strong>de</strong> călătorie până la locul <strong>de</strong>stinaţiunei sale în<br />
România; 3. reflectare (după putinţă) la aceea că dânsu e acum şi în armata austro-ungară pe puntul <strong>de</strong><br />
a înainta între ofiţirii stabali.<br />
Iacă dară în ce-mi stă prea plecata rugare: să binevoiţi a sonda prin cineva la măritul ministeriu<br />
<strong>de</strong> resbel al României ca întrucât ar putea memoratul amic al meu sub condiţiunile preînfirate ajunge<br />
la ţinta dorinţei sale. Fireşte că el, în cas <strong>de</strong> prospect favorabil, mai întâi ar abzice aici şi după aceea<br />
şi-ar subşterne recursul împreună cu toate documentele <strong>de</strong>spre calităţile lui preamintite. În acest<br />
aspect rog cu distinct respect şi pre meritatul veteran al literaturei noastre, preastim. d. A.T. Laurian<br />
pentru intercesiune cărui fiţi buni a-i spune <strong>din</strong> partea puţinătăţii mele cele mai profun<strong>de</strong> închinăţiuni.<br />
Prin căpitanul cestionat oastea României ar face un câştig real. El e recunoscut ca mo<strong>de</strong>l <strong>de</strong> oştean şi<br />
ofiţir în toată armata <strong>din</strong> părţile acestea. Un singur <strong>de</strong>fect are: ar vrea să facă preste noapte <strong>din</strong> toţi<br />
românii tot atâţi oameni ai onoarei şi eroi.<br />
Aşteptându-vă răspunsul binevoitor perseverez cu cel mai distint respect al pr.stim. d-tale<br />
pururea reveritor 2<br />
Dr. Silaşi<br />
[B.A.R., Mss. rom., nr. 1002, f. 214-214v].<br />
______<br />
1 Adnotarea lui Bariţiu: „1877. Dr. G. Silaşi. Cluş, 7 sept. R. 1 nov. Coresi. Pravila n. <strong>de</strong> la Govora.<br />
Divanul 1a. Psaltirea lui Dosoftei” şi adresa: „Preastimatului domn Georgiu Bariţiu membru act. al<br />
„Societăţei aca<strong>de</strong>mice române”. Bucureşti (Romänen). francat”.<br />
XXVIII<br />
Cluj, 30 septembrie 1877<br />
Preastimate doamne!<br />
Înainte <strong>de</strong> aceasta cu vreo trei săptămâni îndrăsnisem a incomoda cu una rugare, respectiv<br />
întrebare. Epistola mea <strong>de</strong> atunci poate s-a pierdut pe poştă. De aci caut să îndrăsnesc a te incomoda<br />
<strong>de</strong> nou.<br />
E vorba <strong>de</strong> un căpitan român <strong>din</strong> armata austro-magiară comună carele ar dori să treacă în<br />
armata României. Cestiunatul căpitan trece <strong>de</strong> cel mai bun oştean în regimentul său (Regele Ţărilor <strong>de</strong><br />
Jos nr. 64). Pre lângă calitatea <strong>de</strong> oştean <strong>de</strong> mo<strong>de</strong>l mai întruneşte şi sentimentele unui prea bun şi<br />
<strong>de</strong>votat român aşiacât dânsu şi pentru brava armată jună a României ar fi un a<strong>de</strong>vărat câştig.<br />
Respectiv ar dori: a) să i se ştie anii <strong>de</strong> şierbiţiu; b) <strong>de</strong>oarece a făcut esamenele <strong>de</strong> ofiţiri ştabali<br />
sau <strong>de</strong> statul major să se primească <strong>de</strong> se poate în calitate <strong>de</strong> maior sau cel puţin să i se <strong>de</strong>a prospect
290<br />
Dumitru Suciu 30<br />
<strong>de</strong> a înainta curând la acel grad; c) spese <strong>de</strong> călătorie la locul <strong>de</strong>stinaţiunii sale. Te asecur, preastim. d.<br />
că pre cât e <strong>de</strong> esemplar ca militar, pre atâta e şi cel mai sincer şi zelos în privinţa rom. Ca<br />
„năsău<strong>de</strong>an” şi-a dat toată silinţa a se perfecţiona în limbă şi e <strong>de</strong> mai mulţi ani încoace membru<br />
or<strong>din</strong>ar la institutul nostru cultural transilvan.<br />
Fii bun drept aceea ştiriceşte la ministeriul <strong>de</strong> resbel al României dacă şi în ce mod şi calitate<br />
ar afla cestiunatul individ primire? Şi <strong>de</strong>spre resultat nu prejeta a mă încunoştinţa în zilele prosime în<br />
două-trei şire.<br />
Pre aici <strong>de</strong>monstraţiuni preste <strong>de</strong>monstraţiuni în 15 sept. foc şi iluminare pentru pretinsele<br />
învingeri ale turcilor la Plevna cu care ocasiune se sparseră ferestrele neiluminate ale protopopului<br />
rom. gr. c. Românii la rândul lor sparseră ferestrele iluminate ale unei văduve române (?!). Lucruri <strong>de</strong><br />
tânguit! În 10 septembrie <strong>de</strong>spărţământul cerc. X al „Asociaţiunei” ţinu adunare anuală la Budatelec<br />
pe Câmpie. Guvernul se presentă la acea mică adunare prin un solgăbirău asistat <strong>de</strong> gendarmi,<br />
bagseama să nu facem vreuna revoltă ceea ce nu-i trecuse nimănui prin minte!<br />
Ca unui binevoitor vechi şi <strong>de</strong> mine preastimat îţi <strong>de</strong>scopăr că io am gata un tractat sau operat<br />
Despre formaţiunea cuvintelor în limba rom. prin <strong>de</strong>rivare şi compunere. Cu purisarea şi reve<strong>de</strong>rea<br />
lui până la concurs mă întârziasem. Acum însă v-aşi putea trămite un prospect <strong>din</strong> el au l-aş putea<br />
subşterne după aceea <strong>de</strong>legaţiunei. Ce ziceţi la aceasta?<br />
Perseverând cu cel mai distint respect al preastim. d-tale purure reveritor.<br />
Dr. Silaşi prof.<br />
[B.A.R., Mss. rom., nr. 1002, f. 216-217].<br />
XXIX<br />
Cluj, 28 noiembrie 1877<br />
Preastimate doamne!<br />
Îţi sum dător cu un car <strong>de</strong> mulţămite. Îţi mulţumesc <strong>din</strong> animă sinceră pentru tipăriturile<br />
Societăţei noastre aca<strong>de</strong>mice <strong>din</strong> carile acum <strong>de</strong> repeţâte ori binevoieşte a-mi face presenţa. Îţi<br />
mulţumesc pentru <strong>de</strong>numirea mea <strong>de</strong> membru onorar al Societăţii aca<strong>de</strong>mice rom. la care act sum<br />
convins că ai fost primul motor şi esoperator şi care pe cât mă onoră pre atât mă <strong>de</strong>primă întru<br />
conscrierea nemeritului meu într-una însă împintenându-mă după măsura mărginitelor mele puteri a le<br />
merita cel puţin pe venitor. Îţi mulţămesc în fine atât în numele meu cât şi al amicului <strong>de</strong> la oaste<br />
pentru fatigiile puse la Bucureşti în afacerea lui militară. Scusă-mă te rog pentru incomoditatea<br />
causată cu aceasta. Ştiu prea bine în câte părţi cu câte <strong>de</strong> toate eşti ocupat. Dară ce era să fac? Amicul<br />
doria informaţiuni esacte întemeiate iar io nu aveam în alt bărbat mai cunoscut şi <strong>de</strong> aceea mai <strong>de</strong><br />
încre<strong>de</strong>re cătră carele să mă încumet a mă adresa în cestionata causă – cel puţin pentru amicul meu –<br />
nu ne<strong>de</strong>licată.<br />
Îmi pare rău că disertaţiunea mea anunţată la adunarea gen. <strong>din</strong> Blaş 1 încă nu ţi-o pot trămite<br />
spre publicare în Transilvania. Am păcatul că nu ştiu să fiu scurt. Disertaţiunea o urzâsăm <strong>de</strong> 3-4<br />
coale iară acum am scris 13 coale şi mai restau 3-4 coale până să fie materia ce tratează terminată.<br />
Promit însă că favorindu-mă sănătatea până în ianuar 1878 voi fi finit-o şi poleit-o întru atâta cât să-ţi<br />
pot spedi spre publicare măcar una parte bună <strong>din</strong> ea dacă nu toată <strong>de</strong>odată. Ast mod cel puţin se va<br />
publica în acelaşi curs anual al Transilvaniei.<br />
Îţi promit şi mai mult dară nu ca să-ţi dau puţin ci că voi să-mi ţiu promisiunea sub cestiunea<br />
vieţii şi sănătăţii favoritorii. Din tractatul meu întârziat <strong>de</strong> la concursul aca<strong>de</strong>miei <strong>de</strong>spre Formarea<br />
cuvintelor în limba rom. prin <strong>de</strong>rivare şi compunere aş putea în 15 coale şierbi Transilvaniei dacă<br />
materia o ai cugeta aptă pentru columnele dânsei. Partea specială s-ar putea apoi tipări în foaia<br />
„Asociaţunei” după oarecare întrerumpere pentru ca publicul Transilvaniei să nu ieie cumva în nume<br />
<strong>de</strong> rău că-l regulăm tot cu lucruri seci filologice.<br />
A<strong>de</strong>vărat că aş dori şi însumi să pot mai întâi citi operatul meu în secţiunea filologică a<br />
„Asociaţiunei”. Debunăseamă aş primi prea bucuros nu una indigitare folositoare <strong>din</strong> partea<br />
membrilor secţiunei. E întrebare însă când vom fi în stare a ne constitui în acea secţiune? La adunarea
31 Grigore Silaşi (1836-1897) 291<br />
gen. <strong>din</strong> 5-6 aug. ne înscrisem în secţiunea <strong>din</strong> vorbă numai 2 inşi cu preşie<strong>din</strong>tele 3. Mai lipsesc<br />
drept aceea patru membri. D-voastră cu secţiunea istorică, <strong>de</strong>-mi aduc bine aminte, încă nu sunteţi în<br />
acest respect mai <strong>de</strong> invidiat. Ar fi dară <strong>de</strong> dorit ca spre a ajunge odată la mult dorita ţinută să se facă<br />
în afacerea subversantă un apel pe calea publicităţii ori provocări <strong>de</strong>-a dreptul îndreptate bărbaţilor<br />
noştri cunoscuţi ca specialişti ori altceva <strong>de</strong> aşia. Iniţiativa ar competi doară ilustrului nostru<br />
preşie<strong>din</strong>te şi preastimat d-tale spre care scop ar fi bine să vă puneţi cât mai curând în conţielegere.<br />
După mulţămite şi alalte încă un rugământ. Nu prejeta a adresa alăturata epistolă d-lui Grg.<br />
Misail, literatoriului nostru. Io nu-i ştiu ubicaţiunea. Altmintre în causa pentru care-l recer îndrăsnesc<br />
a te ruga şi pre preastim. d-ta. Iac-o.<br />
Urbea Cluş face una fundaţiune <strong>de</strong> 1600 fl. anuali pentru premiarea <strong>de</strong> operate concursuale ce<br />
le-ar elabora stu<strong>de</strong>nţii acestei universităţi. Io încă pusăi acum <strong>de</strong> trei ori tema <strong>din</strong> sfera literaturei rom:<br />
A kotnári tudományegyetem és a többi XVI-XVIII századbéli román tanintézetek állapota s befólyásuk<br />
a rom. irodalomra. Ast timp sosi un operat în carele bietul tânăr <strong>de</strong>bunăseamă român (cum se poate<br />
gâci <strong>din</strong> căsnita-i limbă mag.) se estinse prea mult şi prea cu zel românesc înfocat asupra istoriei<br />
noastre naţionale. Premiul nu i-l recunoscui nice io ca censor dară-i lăudai multe părţi bune şi<br />
diligenţa întru scrutare. Însă celălalt censor Lud. Felmeri prof. <strong>de</strong> pedagogie, un secui studiat la<br />
Sarospatak, scrise una recensiune cu peană întinsă în fierea urei naţionale şi plină <strong>de</strong> invective contra<br />
a tot ce este românesc în istorie culminând întru a nega esistenţa atinsei universităţi <strong>din</strong> Cotnari.<br />
Aşiadară îmi atacă chiar tema. Sum dară angagiat a mă apăra în vreuna foaie periodică magiară. Io<br />
amintii acea universitate abia proiectată şi doară şi mai abia începută numai ca un semn <strong>de</strong> mişcământ<br />
cultural <strong>din</strong> partea românilor pe acele timpuri „dară Iuda cel fără<strong>de</strong>lege n-a vrut să înţieleagă”. Despre<br />
dânsa stă una fugitivă memorare în „Pumnul”, Lepturar, A. IV p. 1 pg. 124. Afară <strong>de</strong> aceea încă fiind<br />
la Viena citisem <strong>de</strong>spre ea în Traian un estras <strong>din</strong> Ioan Sommer, De Iacobo Despota Moldaviae<br />
Vajvoda, Wittembergae 158. Însă opul acesta, liber unicissimus, în bibliotecile <strong>de</strong> aici nu se află. Miar<br />
fi dară foarte binevenite nescari indigetări privitoare la istoria şi organizarea internă a acelei<br />
universităţi cum şi a şcoalelor superioare înfiinţate <strong>de</strong> Alesandru cel Bun al Moldavei la 1430 şi <strong>de</strong><br />
Vas. Lupu la 1632 şi a şcoalelor parochialo-sinodale întemeiate <strong>de</strong> Şerban Cantacuzeanu şi Duca /la<br />
finele secolului al XVII. Despre cari altcum cunosc cronicarii rom. şi scrierea lui Misail „Epoca” lui<br />
V. Lupu şi Mat. Basarab. Tot aşia <strong>de</strong>spre şcoalele începătoare rom. <strong>din</strong> Transilvania <strong>de</strong> prin<br />
memoratele secle <strong>de</strong>spre cari nu mă îndoiesc că că ai citit prin cele legiuiri transilvane compilatale şi<br />
aprobatale neasemănat mai multe <strong>de</strong>cât mine. Deci nu prejeta, te rog, a-mi sta în acest respect întrajutor<br />
precât îţi vor conce<strong>de</strong> numeroasele ocupaţiuni.<br />
Perseverând cu distint respect al prea stim. d-tale pururea reveritor.<br />
Dr. Greg. Silaşi prof.<br />
[B.A.R., Mss. rom., nr. 1002, f. 218-219f]<br />
______<br />
1<br />
Despre Adunarea generală a Astrei ţinută la Blaj vezi „Transilvania”, X, 1877, nr. 17, p. 193-195;<br />
nr. 18, p. 205-210; nr. 19, p. 217-222. Grigore Silaşi şi-a anunţat dizertaţia cu titlul Caracterul şi<br />
necesitatea <strong>de</strong>zvoltării lui pedagogice, iar Artemiu Publiu Alessi dizertaţia Despre omul fosil sau<br />
preistoric. Adunarea generală, sub motiv că are multe afaceri <strong>de</strong> rezolvat, le-a amânat pe amândouă<br />
cu recomandarea că dacă nu vor putea fi citite în plen să fie publicate în „Transilvania”. La aceeaşi<br />
Adunare Grigore Silaşi a fost ales notar şi membru în Secţiunea filologică a Astrei împreună cu I. M.<br />
Moldovan, preşe<strong>din</strong>te al Secţiei fiind Timotei Cipariu.<br />
XXX<br />
Cluj, 4 martie 1878<br />
Onorată redacţiune!<br />
Societatea rom. <strong>de</strong> lectură Iulia e a tinerimei noastre <strong>de</strong> la universitate iară Societatea rom. <strong>de</strong><br />
lectură fără epitet vulgo „casina română” e a noastră a bătrânilor rom. <strong>din</strong> Cluş. Aceasta ultima e<br />
prenumerată la Observ. chiar prin mine care trămisei <strong>de</strong>odată 7 prenumeraţiune anume: pentru Societ.
292<br />
Dumitru Suciu 32<br />
Rom. <strong>de</strong> lect., L. Vaida, I. Petran, Iul. Coroianu avocaţi, Silaşi prof., Ios. Rusu telegraf, Laz. Baldi<br />
privat. Societăţii Iulia <strong>de</strong> bună seamă-l spediţi gratis.<br />
Altcum <strong>din</strong> inci<strong>de</strong>ntele acesta iaca vă alătur una scurtă notiţie fugitivă <strong>de</strong>spre societăţile<br />
române culturale <strong>din</strong> Cluş. De veţi afla cu cale înseraţi-o între varietăţile Observatoriului.<br />
Perseverând al On. Redacţiuni reveritor 1 .<br />
Dr. Silaşi prof.<br />
[B.A.R., Mss. rom., nr. 1002, f. 220].<br />
______<br />
1 Adnotarea lui Bariţiu: „1878. Dr. G. Silaşi, Cluş, 4/III” şi adresa: „Onoratei redacţiuni Observatorului.<br />
Nagy Szeben (Erdély ország). franco”.<br />
XXXI<br />
Cluj, 11 septembrie 1879<br />
Preastimate doamne!<br />
Înainte <strong>de</strong> toate primeşte sincerele mele fericitări căci te mântuişi <strong>de</strong> nou <strong>de</strong> una <strong>din</strong><br />
numeroasele şicanări cărora ai fost şi eşti espus în bărbăteasca luptă pentru <strong>de</strong>repturile<br />
neprescriptibile ale amatei noastre naţiuni. Oare însă până când atâte batjocure, nedreptăţiri şi<br />
maltractări <strong>de</strong> tot soiul?! Din alăturata epistolă 1 a colegului meu profesor <strong>de</strong> botanică la universitatea<br />
<strong>de</strong> aici dr. Aug. Kanitz vei binevoi a ve<strong>de</strong>a că dânsul are gata <strong>de</strong> tipar un op foarte interesant şi<br />
fundamental cu privire la Flora României. El s-a <strong>de</strong>clarat ocasionalmente şi io încă l-am în<strong>de</strong>mnat să-l<br />
publice în limba rom. Însă cum, prin ce mijloace şi cu ale cui spese? Io l-am în<strong>de</strong>reptat la Aca<strong>de</strong>mia<br />
rom. şi Delegaţiunei aca<strong>de</strong>mice i-am şi scris în afacerea aceasta cu datul <strong>de</strong> azi. Kanitz înteţieşte<br />
tipărirea temându-se să nu-l prevină alţii. Are oare Aca<strong>de</strong>mia noastră funduri şi spre scopuri <strong>de</strong><br />
acestea? Ori că operatul lui K. s-ar putea doară tipări în Analile Aca<strong>de</strong>miei şi <strong>de</strong> acolo să se facă una<br />
ediţiune separată? La toată tâmplarea aşia am observat că K. ar aştepta în cas <strong>de</strong> a ceda manuscriptul<br />
său Aca<strong>de</strong>miei şi un mo<strong>de</strong>st onorar. Scurt: te rog binevoieşte a te întrepune pentru ca <strong>de</strong> se poate să<br />
fie îmbrăţioşiat un bărbat <strong>de</strong> ştiinţă care se bucură şi preste fruntariile austro-magiare <strong>de</strong> renume nu <strong>de</strong><br />
toate zâlele ca botanic când dânsul vrea a păşi pre arena junei noastre literaturi şi a ştiinţelor literelor<br />
române. El e încâtva filoromân. Născut în Lugoş, ştie româneşte bine. Şi cu acest pas arătă curagiul<br />
convicţiunei <strong>de</strong>oarece între chauviniştii <strong>din</strong> Cluş nu e lucru puţin a cuteza ca profesor la universitatea<br />
magiară să scrii în limba urgisită a olahilor.<br />
Încă una rugare. N-aveţi pre acolo Fabulele lui Donici şi Cost./Bălăcescu? Aş da bucuros şi<br />
câte 10 fl. pre aceste broşiurele atâta lipsă le duc precum duc lipsa şi altor cărţi rom. <strong>de</strong> înainte <strong>de</strong><br />
1848.<br />
Cerând mii <strong>de</strong> scuse pentru atâte incomodări perseverez cu cel mai distint respect al preastim.<br />
d-tale pururea reveritor.<br />
Dr. Greg. Silaşi<br />
[B.A.R., Mss. rom., nr. 1002, f. 222-223].<br />
______<br />
1<br />
Scrisoarea se află la B.A.R., mss rom.., nr. 1002, f. 224-225.<br />
XXXII<br />
Cluj, 10 iulie 1886<br />
Preastimate doamne!<br />
Permite-mi, te rog, ca, basându-mă pre rara voinţă ce tot<strong>de</strong>auna mi-ai arătat într-o afacere şi<br />
publică română şi privată a mea să-ţi cer un svat aşia zicând părintesc. Îndrăsnesc a te incomoda în<br />
acest respect <strong>din</strong> causa căci sum convins că nimeni nu cunoaşte mai bine afacerea <strong>din</strong> vorbă şi<br />
cercustările ei ca prea st. d-ta.
33 Grigore Silaşi (1836-1897) 293<br />
Debunăseamă-ţi va fi <strong>de</strong>ja cunoscut că încă înainte <strong>de</strong> asta cu două luni preaon. d. protopop<br />
Ioan Rusu <strong>din</strong> însărcinarea ilustrului d.br. Ursu-mi scrisese iară la vreo săptămână după aceea veni<br />
chair br. Ursu în persoană la Cluş spre a se înţielege cu mine dacă în casul pensionărei mele aş fi<br />
aplecat ori ba a primi sarcina <strong>de</strong>recţiunei <strong>de</strong> studii la noua şcoală superioară <strong>de</strong> fete a Asociaţunei<br />
noastre transil.? Atât la epistola dlui protopop cât şi d-lui baron în persoană am răspuns afirmativ dară<br />
sub două condiţiuni: întâi ca nu cumva punându-mă eu un individ „in politicis” notat, în fruntea acelui<br />
institut, între împregiurările actuale să-i stric mai mult <strong>de</strong>cât să-i pot folosi. A doua ca nu cumva<br />
primind eu acea onorifică invitare şi însărcinare prin asta să abat <strong>de</strong> la speranţiele lor pre alţii cari<br />
poate chiar aspiră la acel post <strong>de</strong> director.<br />
Prin câteva şire scurte <strong>din</strong> 5 l.c. dl. baron mă întrebă <strong>de</strong> nou dacă sunt pensionat ori transferit?<br />
„Căci suntem prăpădiţi cu şcoala noastră <strong>de</strong> fete dacă nu vini d-ta”, îmi zice ilustrul şi zelosul nostru<br />
bărbat. Răspunsul meu ce i l-am trămis cu datul <strong>de</strong> ieri sună tot cam în înţielesul condiţiunilor <strong>de</strong> mai<br />
sus că a<strong>de</strong>că primesc cel puţin în mod provisoriu directoratul <strong>de</strong> studii <strong>de</strong>cumva la Săbii e dorinţa<br />
oareşicum generală ca eu şi numai eu să vin a ocupa acea staţiune.<br />
Într-a<strong>de</strong>văr eu sum preast. domn acuma pensiunat cu 1058 fl. Pensiunat fără vreo culpă<br />
documentată, fără sentenţă disciplinară, fără să-mi fi cerut măcar documentele <strong>de</strong> pensionare, fără să-mi<br />
fi computat <strong>din</strong> cei doi ani <strong>de</strong> concediu în sensul legei măcar unul, fără să-mi fie ştiut şi recunoscut<br />
măcar unul <strong>din</strong> cei vreo 11 ani petrecuţi ca prefect <strong>de</strong> studii şi vicerector în „Kais. Kön. Gr. Kath<br />
Central-Seminar” <strong>de</strong> la S. Barbara cu superiori numiţi <strong>de</strong>-a dreptul <strong>de</strong> ministerul cultelor <strong>din</strong> Viena,<br />
cu un custor superior în frunte şi în persoana unui consiliar ministerial şi preste tot şi în toate stătător<br />
direct sub respectivul minister ca şi oricare alt oficiu şi institut <strong>de</strong> stat. Contra acestei nedreptăţi am<br />
remustrat la ministerul Trefort şi în cas <strong>de</strong> negativ am <strong>de</strong> cuget să mă duc şi la Majestatea sa <strong>de</strong>şi nu-mi<br />
fac ilusiuni în privinţa resultatului.<br />
La toată întâmplarea însă <strong>din</strong> pensiunea mea <strong>de</strong>şi nu prea mare tot pot trăi ca un călugăr şi cam<br />
pe subţâre mai vârtos că vreo cinci nepoţi <strong>de</strong> soră pre cari ca pre orfani i-am crescut şi purtat la şcoală<br />
sunt acum parte <strong>de</strong> tot parte aproape sburătăciţi.<br />
Ve<strong>de</strong>ţi, preast. domn, că oarecum <strong>de</strong> sine se pune întrebarea să risc oare a mă muta la Săbii şi a<br />
mă espune acolo în etatea mea <strong>de</strong> 50 <strong>de</strong> ani eventualminte la varii neplăceri? Ori mai bine să rămân<br />
tot în Cluş un<strong>de</strong> pot sta şi mai <strong>de</strong>parte <strong>de</strong> studiile mele în al căror curent mă aflu şi un<strong>de</strong> micul cerc al<br />
inteligenţei noastre <strong>din</strong> loc (fără lauda <strong>de</strong> sine fie zis) încă mă ţine necesar?<br />
Cre<strong>de</strong>-mă nu mă tem <strong>de</strong> lucru care tot<strong>de</strong>auna mi-a plăcut ci mă spării „a priori” <strong>de</strong> eventuale<br />
intrici, şicanări, căutări <strong>de</strong> nod în papură ce poate mi s-ar face <strong>din</strong> partea cutăror aspiranţi la direcţiune<br />
căzuţi <strong>de</strong> la speranţa lor. Cu <strong>de</strong> acestea cre<strong>de</strong>-mă că sum sătul până preste cap cari mi-au căziut cu atât<br />
mai greu şi dureros cu cât pururea m-am năsuit a fi omul păcii. Sum sătul, cum am scris ieri şi dlui br.<br />
Ursu, <strong>de</strong> şicanele şi intricile rutenilor <strong>din</strong> Viena <strong>din</strong>tre 1859-1872 cari odată mersese până a mă<br />
propune ministeriului iară acesta nemuritoriului mitropolit A. Sterca-Şuluţiu să fiu revocat <strong>din</strong><br />
seminar. Sum sătul şi <strong>de</strong> ale ungurilor <strong>din</strong> Cluş şi <strong>de</strong> la universitatea <strong>din</strong> Cluş. Şi toate aceste numai şi<br />
numai pentru că Dumnezeu sântul m-a făcut român cu caracter prea drept şi prea <strong>de</strong>schis. Acum să<br />
mai esperiez cumva asemeni lucruri şi <strong>din</strong> partea chiar a fraţilor mei români când n-am togmai lipsă<br />
<strong>de</strong> a face atari esperinţe neplăcute?<br />
Ce să fac dară? Ce mă sfătuiţi?<br />
Binevoiţi a-mi răspun<strong>de</strong> la această întrebare a mea cam incomodătoare ce-i drept dar<br />
provenitoare mai mult <strong>din</strong> grija pentru interesele noastre naţionale române şi a mă sfătui nu zic<br />
frăţieşte ci ca un părinte pre fiiu-so. Rog în această privinţă şi pre spectabilul d. ju<strong>de</strong> <strong>de</strong> tribunal reg.<br />
în pensiune Iosif Sterca Şuluţiu căruia-i răspic complimentele mele <strong>de</strong> sinceră reverinţă şi în care<br />
asemenea am cea mai <strong>de</strong>plină încre<strong>de</strong>re.<br />
Cerându-mi scuse pentru incomodarea ce vă fac ca la unui cari cunoaşteţi mai bine<br />
împregiurările <strong>din</strong> Săbii şi preste tot ale noastre <strong>de</strong> pretutin<strong>de</strong>ni şi aşteptându-vă binevoitorul răspuns<br />
cu respectul cel mai distins perseverez al preastim. d-tale pururea reveritor 1 .<br />
Dr. Gregoriu Silaşi<br />
prof. <strong>de</strong> univ. pens.
294<br />
Dumitru Suciu 34<br />
P. S. Îmi permit a vă atrage atenţiunea cu calea aceasta asupra absolventei <strong>de</strong> la preparandiu<br />
<strong>din</strong> Cluş, Cornelia Lupu <strong>din</strong> Ghierla. Dânsa a făcut în iunie a.c. esemanele <strong>de</strong> calificaţiune cu succes<br />
<strong>din</strong> cele mai strălucite. Superiorii şi senatorul preparandiei vreau să-i mijlocească ca să poată merge<br />
pentru calificarea ulterioară în preparandia superioară <strong>de</strong> fete <strong>din</strong> Budapesta. Tânăra însă a concurs la<br />
profesurele <strong>de</strong> la şcoala noastră super. <strong>de</strong> fete <strong>din</strong> Săbii. Ar fi bine să o sprigioniţi ca nu cumva să o<br />
scăpăm căci promite a <strong>de</strong>veni o profesoară eminentă.<br />
Dr. Silaşi m.p.<br />
[B.A.R., Mss. rom., nr. 1002, f. 226-229].<br />
______<br />
1 Adnotarea lui Bariţiu: „Pres. 11 iul. 1886. Dr. Gr. Silaşi. Cluş, primit 11 răsp. 15”.
CASIMIR VON TIMONI,<br />
ŞEFUL AGENŢIEI C.C. DE LA BUCUREŞTI<br />
(1832-1849)<br />
Ela Cosma<br />
<strong>Institutul</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> „George Bariţ”, Cluj-Napoca<br />
Casimir von Timoni a fost unul <strong>din</strong>tre cei mai harnici agenţi consulari ai<br />
Austriei în principatele dunărene. Cum mandatul său la Bucureşti a fost unul<br />
în<strong>de</strong>lungat (1832-1849), Timoni a avut vreme să cunoască în<strong>de</strong>aproape realităţile<br />
locului. Dacă funcţia sa presupunea trimiterea regulată <strong>de</strong> rapoarte către Ministerul<br />
austriac <strong>de</strong> Externe, cantitatea imensă a rapoartelor păstrate îi atestă acribia, dar şi<br />
înclinaţia clară şi plăcerea <strong>de</strong> a se exprima în scris.<br />
În acelaşi timp, rapoartele lui Timoni se constituie într-o a<strong>de</strong>vărată cronică<br />
sau un jurnal al revoluţiei paşoptiste în principatele române.<br />
Numele reprezentanţilor „consulaturilor străine” în Muntenia, înregistrate în<br />
Almanahul statului pe anul 1844, erau următoarele: Austria – Casimir von Timoni<br />
(1832-1849); Rusia – Iacob Andreevici Daşcov (1840-1847); Franţa – Adrien<br />
Billecocq; Anglia – Robert Colquhoun („Colcum”, 1834-1859); Prusia – baron<br />
Constantin Sachelarie; Grecia – Constantin I <strong>de</strong> Rizo (cel puţin 1844-1848); Belgia<br />
– Biscop (Bischop, cel puţin 1844-1848).<br />
Dintre reprezentanţii puterilor străine la Bucureşti, consulul englez, Robert<br />
Colquhoun (1804-1870), a avut, se pare, cea mai în<strong>de</strong>lungată misiune în capitala<br />
Munteniei. El a stabilit multiple şi apropiate legături cu patrioţii români, inclusiv cu<br />
revoluţionarii <strong>de</strong> la 1848 („Cun-cun” al nostru) 1 .<br />
Din rapoartele lui Timoni reiese acest aspect, după cum este <strong>de</strong>scrisă şi<br />
atitu<strong>din</strong>ea fiecărui consul în parte. Poziţia lui Timoni însuşi, reflectând evi<strong>de</strong>nt<br />
politica ţării sale, este opusă celei afişate <strong>de</strong> Colquhoun. Dacă englezul este un<br />
liberal, <strong>de</strong>schis înnoirilor reformatoare, chiar revoluţionare, susţinând i<strong>de</strong>alul<br />
<strong>de</strong>sprin<strong>de</strong>rii Munteniei <strong>de</strong> sub tutela puterilor suzerană şi protectoare, fireşte că<br />
austriacul nu poate împărtăşi această orientare, Timoni manifestându-se conservator<br />
– în sensul menţinerii statu-quo-ului şi a echilibrului politic, precum şi a relaţiilor<br />
1<br />
Nicolae Isar, Sub semnul romantismului, <strong>de</strong> la domnitorul Gheorghe Bibescu la scriitorul<br />
Simeon Marcovici, Universitatea <strong>din</strong> Bucureşti, 2003. Cartea a apărut şi pe format electronic, <strong>de</strong> un<strong>de</strong><br />
cităm: http://www.univbuc.ro/eBooks/istorie/isar/3.htm.<br />
„<strong>Anuarul</strong> <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> «G. Bariţ» <strong>din</strong> Cluj-Napoca”, tom. XLV, 2006, p. 295–326
296<br />
Ela Cosma 2<br />
<strong>de</strong>ferente <strong>de</strong> supunere a Munteniei faţă <strong>de</strong> imperiile otoman şi ţarist, aliatele<br />
principale ale Austriei.<br />
În anii revoluţiei paşoptiste, reprezentanţii diplomatici ai marilor puteri în<br />
Muntenia erau: Austria – agentul c.c. Casimir von Timoni; Rusia – Christian [sau<br />
Wilhelm] von Kotzebue; Franţa – girantul consular Hory; Anglia – consulul Robert<br />
Colquhoun; Prusia – baronul Emil von Richthofen; Grecia – Constantin I <strong>de</strong> Rizo;<br />
Belgia – Biscop 2 .<br />
*<br />
<strong>Institutul</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> <strong>din</strong> Cluj <strong>de</strong>ţine un fond <strong>de</strong> 1339 documente relative la<br />
anii 1848-1849, dar şi la perioa<strong>de</strong>le ce premerg şi succed revoluţiei. Este vorba<br />
<strong>de</strong>spre xeroxuri efectuate <strong>de</strong> Victor Cheresteşiu, în anii ’60, după originale aflate la<br />
Haus-, Hof- und Staatsarchiv <strong>din</strong> Viena. Catalogul documentelor şi regestele<br />
acestui fond masiv poate fi consultat în cele două volume recent apărute 3 .<br />
În acest fond sunt foarte bine reprezentate cantitativ documentele care<br />
reflectă activitatea agenţiilor consulare austriece în Muntenia (Bucureşti), Moldova<br />
(Iaşi, Galaţi, Bârlad, Huşi), Serbia (Belgrad), Turcia (Constantinopol), activitate<br />
aflată în evi<strong>de</strong>ntă legătură cu <strong>de</strong>sfăşurarea revoluţiei în principate şi în Banat, dar<br />
cu implicaţii şi repercusiuni şi în Transilvania. Aceste documente luminează<br />
extrem <strong>de</strong> sugestiv relaţiile întreţinute <strong>de</strong> Casa <strong>de</strong> Habsburg în afara arcului<br />
carpatic, informaţiile pertinente pe care le <strong>de</strong>ţinea nu numai cu privire la<br />
evenimentele aflate în curs <strong>de</strong> <strong>de</strong>sfăşurare, ci şi la antece<strong>de</strong>ntele şi premisele care le<br />
generau. Pe alocuri, munca <strong>de</strong> informare atât <strong>de</strong> minuţioasă a unor persoane aflate<br />
în slujba statului austriac, precum consulul general <strong>de</strong> la Bucureşti Timoni,<br />
consulul c.c. <strong>din</strong> Iaşi Eisenbach, consulul Huber <strong>din</strong> Galaţi, internunţiul Stürmer<br />
<strong>din</strong> Constantinopol, consulul Mayerhofer <strong>din</strong> Belgrad – concretizată în rapoarte<br />
trimise cu regularitate neabătută (rapoarte care ni s-au păstrat) –, nu diferă întru<br />
nimic <strong>de</strong> acţiunile <strong>de</strong> spionaj extern ale timpurilor ulterioare.<br />
Din acest fond, un număr impresionant <strong>de</strong> documente, mai mult <strong>de</strong> 200, îl au<br />
drept emitent sau <strong>de</strong>stinatar pe agentul c.c. <strong>din</strong> Muntenia.<br />
Prezentul studiu exploatează documentele referitoare strict la activitatea lui<br />
Timoni. Am grupat cronologic materialul astfel: I. perioada 1832 – martie 1848,<br />
cuprinzând începuturile misiunii lui Timoni la Bucureşti şi implicarea lui politică<br />
până la izbucnirea evenimentelor revoluţionare; II. anii revoluţiei, 1848-1849; la<br />
finele lui 1849 în<strong>de</strong>părtarea lui Timoni (prin pensionare) şi numirea lui Anton von<br />
Laurin în funcţia <strong>de</strong> consul general al Austriei la Bucureşti.<br />
Trimiterile <strong>din</strong> parantezele drepte se fac la numărul cutiei şi al documentului,<br />
<strong>din</strong> volumele <strong>de</strong> regeste menţionate, specificându-se locul şi data emiterii<br />
2 Fondul 1848 al <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> <strong>din</strong> Cluj; Grigore Ploeşteanu, Românii în conştiinţa<br />
Europei. Studii şi articole, Târgu Mureş, Edit. Veritas, 1994.<br />
3 Ela Cosma, Revoluţia <strong>de</strong> la 1848-1849. Un catalog <strong>de</strong> documente şi regeste. (Fondul<br />
<strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> <strong>din</strong> Cluj), I–II, Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 2005. În curând, cartea va putea fi<br />
consultată, gratuit, şi pe format electronic.
3 Casimir von Timoni 297<br />
documentului. În paranteze rotun<strong>de</strong> sunt citate <strong>din</strong> documente, în limba germană<br />
sau franceză.<br />
Fiind vorba <strong>de</strong>spre un material documentar atât <strong>de</strong> vast, ne-am mărginit a<br />
puncta sintetic coordonatele misiunii lui Timoni la Bucureşti. Deşi am alcătuit o<br />
anexă cu regestele documentelor ce reflectă această misiune în or<strong>din</strong>e cronologică,<br />
spaţiul nu ne permite acum redarea ei.<br />
Ca o ultimă observaţie preliminară: funcţia <strong>de</strong>ţinută <strong>de</strong> Timoni a fost cea <strong>de</strong><br />
agent c.c. al agenţiei consulare <strong>de</strong> la Bucureşti. Abia în octombrie 1849, odată cu<br />
pensionarea lui Timoni, are loc transformarea agenţiei c.c. <strong>din</strong> capitala munteană în<br />
consulat. Cavalerul Anton von Laurin, succesorul lui Timoni, este numit pe post în<br />
calitate <strong>de</strong> consul general al Austriei în Muntenia.<br />
*<br />
I. Numirea lui Casimir von Timoni la Bucureşti are loc în septembrie 1832.<br />
Într-un document <strong>din</strong> 24 septembrie 1832, datat la Viena, Metternich îl anunţă pe<br />
agentul c.c. <strong>din</strong> Muntenia, von Hackenau, că împăratul a emis în data <strong>de</strong> 15 ale<br />
lunii <strong>de</strong>cizia <strong>de</strong> pensionare a sa, cu o pensie anuală <strong>de</strong> 4.000 [?] florini,<br />
reprezentând echivalentul salariului său <strong>de</strong> până acum. În locul lui Hackenau, pe<br />
post este numit Casimir von Timoni. Totodată, ajutorul <strong>de</strong> translator (k.k.<br />
Interndolmetschgehilfe) von Hillen va fi transferat în altă parte, cu un salariu egal<br />
celui <strong>de</strong> până atunci, <strong>de</strong> 1.000 florini, lăsând în locul său pe von Ferro. Deocamdată<br />
von Hillen va aştepta sosirea lui Timoni la Bucureşti, pentru a-i preda afacerile<br />
agenţiei [3/29].<br />
În 1833 Timoni se plânge prinţului Metternich, rugând să i se mărească<br />
salariul atât lui, cât şi personalului agenţiei c.c. <strong>din</strong> Bucureşti, şi prezentând spre<br />
comparaţie situaţia consulilor Rusiei, Angliei şi Franţei, dar şi a colegului său<br />
austriac <strong>de</strong> la Iaşi [3/31, Bucureşti, 1 aprilie 1833]. Abia în ianuarie 1835 soseşte<br />
<strong>de</strong>cizia <strong>de</strong> mărire a salariilor agenţilor c.c. Timoni <strong>din</strong> Bucureşti şi Wollenberg <strong>din</strong><br />
Iaşi, acordându-i-se fiecăruia un salariu anual <strong>de</strong> 2.000 florini şi o sumă <strong>de</strong> 600<br />
florini pe an pentru plata cheltuielilor <strong>de</strong> cazare [3/33, Viena, 22 ianuarie 1835].<br />
În septembrie 1845, Ministerul austriac <strong>de</strong> Externe îi cere lui Timoni să<br />
treacă la <strong>de</strong>punerea jurământului <strong>de</strong> către actualul cancelar al agenţiei c.c. <strong>din</strong><br />
Muntenia, von Schweiger, conform formulei <strong>de</strong> jurământ uzitate <strong>de</strong> către fostul<br />
cancelar von Ferro, la 21 ianuarie 1833 [3/50, Viena, 12 septembrie 1845].<br />
Agentul Timoni răspun<strong>de</strong> însă că, chiar la sosirea lui <strong>de</strong> la Viena, în 1832, a luat<br />
jurământul cancelarului <strong>de</strong> atunci al agenţiei, von Ferro. Îi trimite lui Metternich,<br />
într-o anexă care nu s-a păstrat, formula jurământului, cerându-i totodată să<br />
dispună <strong>de</strong>punerea jurământului <strong>de</strong> către actualul cancelar von Schweiger, care în<br />
momentul numirii sale în calitate <strong>de</strong> cancelar <strong>de</strong> agenţie <strong>din</strong> Muntenia în<strong>de</strong>plinea<br />
funcţia <strong>de</strong> ajutor <strong>de</strong> translator (Dolmetschgehülfe) la Iaşi şi care încă nu a <strong>de</strong>pus<br />
respectivul jurământ [3/48, Bucureşti, 29 septembrie 1845].
298<br />
Ela Cosma 4<br />
Una <strong>din</strong> problemele care îl va urmări pe Timoni <strong>de</strong>-a lungul carierei sale în<br />
Munteia este cea a păstorilor transhumanţi, a mocanilor ar<strong>de</strong>leni. Încă înainte <strong>de</strong><br />
plecarea sa la Bucureşti, pentru a lua în primire postul <strong>de</strong> agent c.c. în Muntenia,<br />
lui Timoni i se transmit plângerile oierilor transilvăneni <strong>din</strong> data <strong>de</strong> 15 septembrie<br />
1832 şi o notă a Cancelariei transilvane aulice <strong>de</strong> la Viena <strong>din</strong> 19 septembrie 1832,<br />
pentru a lua cunoştinţă <strong>de</strong> această problemă [3/30, Viena, 8 <strong>de</strong>cembrie 1832].<br />
Rapoartele politice sunt cele mai frecvente. Din 1834 Timoni îi scrie direct<br />
lui Metternich, <strong>de</strong>spre: <strong>de</strong>miterea unor boieri <strong>din</strong> opoziţie şi <strong>de</strong>spre tensiunea astfel<br />
creată între guvernul muntean şi boierime [3/36, Bucureşti, 29 martie 1844]; un<br />
individ suspect, chipurile maior nordamerican <strong>de</strong> miliţie, pe nume Bratis, care ar<br />
intenţiona să se <strong>de</strong>plaseze la Pesta, dar <strong>de</strong>sfăşurând activităţi ciudate la Bucureşti<br />
[3/37, 38, 39, Bucureşti, 9 aprilie 1844; Viena, 28 mai 1844; Bucureşti, 3 mai<br />
1844]. Apoi îi raportează aceluiaşi <strong>de</strong>spre: a) numirea unor boieri în diferite funcţii;<br />
b) agentul Marii Britanii Lowy şi cel al Franţei Cochelet; c) efectul provocat <strong>de</strong><br />
instituirea carantinei la graniţa cu Transilvania; d) atacul <strong>din</strong> 3 <strong>de</strong>cembrie, <strong>de</strong> la<br />
Kanisa (Ungaria), asupra poştei conţinând înalte indicaţii; Timoni cere duplicate al<br />
acestora [3/32, Bucureşti, 26 <strong>de</strong>cembrie 1834].<br />
În atribuţiile lui Timoni intră acţiuni diplomatice. În 1836, Metternich îi cere<br />
lui Timoni să militeze pe lângă guvernul muntean pentru recunoaşterea consulului<br />
c.c. <strong>din</strong> Galaţi, Atanaskovics, în această calitate, <strong>de</strong>oarece autorităţile <strong>de</strong> la<br />
Bucureşti nu îl recunosc <strong>de</strong>cât ca viceconsul [3/35, Viena, 29 septembrie 1836].<br />
Câteva luni mai târziu, Timoni se adresează Cancelariei secrete a Casei, Curţii şi<br />
Statului c.c. (k.k. geheime Haus-, Hof- und Staats-Kanzlei), arătând <strong>de</strong>mersurile<br />
sale încununate <strong>de</strong> succes, întreprinse pe lângă autorităţile bucureştene pentru<br />
recunoaşterea domnului Atanaskovics în funcţia <strong>de</strong> consul c.c. la Brăila [3/34,<br />
Bucureşti, 12 <strong>de</strong>cembrie 1836].<br />
Metternich îl anunţă pe Timoni că, în data <strong>de</strong> 11 mai 1847, maiestatea sa a<br />
binevoit să aprobe transformarea agenţiei consulare <strong>din</strong> Ismail într-un viceconsulat,<br />
subordonat consulatului <strong>din</strong> O<strong>de</strong>ssa, numind drept viceconsul la Ismail pe Nikolaus<br />
Sgar<strong>de</strong>lli, fostul agent consular <strong>de</strong> la Brăila. Consulul Huber <strong>de</strong> la Galaţi se<br />
plânsese baronului von Kübeck în 28 iulie 1848 că el nu va mai accepta la Brăila<br />
un agent consular pe un post neplătit, <strong>de</strong>oarece acest lucru nu este în interesul c.c.<br />
Preşe<strong>din</strong>tele Camerei aulice, Kübeck, a stabilit în acord cu Huber că persoana care<br />
va ocupa acest post la Brăila trebuie să fie o persoană iniţiată în relaţiile<br />
comerciale, juridice şi politice, urmând să primească un salariu anual <strong>de</strong> 1.200<br />
florini, plus 600 florini cheltuieli locale şi 700 florini pentru cheltuielile cancelariei<br />
viceconsulare. Concomitent, agenţia consulară <strong>din</strong> Brăila se va transforma în<br />
viceconsulat c.c. Metternich îi cere lui Timoni să aducă toate acestea la cunoştinţa<br />
internunţiului papal la Constantinopol, Stürmer [3/87, Viena, 14 septembrie 1847].<br />
Ceea ce se şi întâmplă, <strong>din</strong> însărcinarea lui Metternich, Timoni informându-l pe<br />
contele Stürmer <strong>de</strong>spre <strong>de</strong>mersurile consulului <strong>din</strong> Galaţi, Huber, în legătură cu<br />
regularizarea (Sistemirung) unui viceconsulat austriac plătit la Brăila, aşa cum la
5 Casimir von Timoni 299<br />
Brăila există şi alte viceconsulate: al Marii Britanii, al Greciei şi al Sar<strong>din</strong>iei [3/89,<br />
Viena, 15 octombrie 1847].<br />
Timoni relatează <strong>de</strong>spre evenimente remarcabile: „răscoala bulgarilor”<br />
(Bulgaren-Emeute) <strong>din</strong> Brăila, care a fost reprimată, garnizoana asigurând or<strong>din</strong>ea<br />
în oraş. Se spune că gospodarul va emite o proclamaţie către toţi bulgarii aşezaţi în<br />
Muntenia. Doi funcţionari <strong>din</strong> Brăila au fost <strong>de</strong>mişi [3/77, Bucureşti, 6 august<br />
1841]. Descrie alungarea <strong>din</strong> ţară (Zurückweisung) a francezului Vaillant <strong>de</strong> către<br />
conducerea Munteniei [3/49, Bucureşti, 3 noiembrie 1845]. Altădată este informat<br />
<strong>de</strong>spre reţinerea <strong>de</strong> către consulul c.c. <strong>din</strong> Galaţi, Huber, a suspectului Erast Mayer,<br />
asupra căruia se <strong>de</strong>scoperise un paşaport fals, şi <strong>de</strong>spre predarea acestuia<br />
Comandamentului suprem <strong>din</strong> Transilvania. A reieşit că este vorba <strong>de</strong> un ungur<br />
fugar <strong>din</strong> Galiţia, Ladislaus Dybowski, condamnat la domiciliu forţat în 1846 la<br />
Lemberg pentru că participase la agitaţii politice. Trebuie supravegheaţi toţi<br />
polonezii aflaţi în Brăila şi în localităţile <strong>din</strong> împrejurimi [3/88, Viena, 20<br />
septembrie 1847].<br />
Timoni este solicitat <strong>de</strong> Metternich să se implice în soluţionarea oricărui fel<br />
<strong>de</strong> chestiuni legate <strong>de</strong> cetăţenii monarhiei c.c. în Muntenia. Cazul celor doi soţi<br />
Sinkovits, care au cerut divorţul, ridică probleme <strong>de</strong> legislaţie canonică [3/40,<br />
Viena, 8 noiembrie 1844]. Episcopul catolic <strong>din</strong> Bucureşti, Malajoni, protestează<br />
împotriva divorţului soţilor Sinkovits. Timoni cere instrucţiuni suplimentare [3/42,<br />
Bucureşti, 27 septembrie 1844].<br />
Alte documente vizează aspecte legate <strong>de</strong> succesiune, cum este cazul<br />
Dorotheei Schobel, [3/85, Viena, 8 iunie 1847] ori al altui supus austriac <strong>din</strong><br />
Muntenia, calitatea <strong>de</strong> moştenitor nefiind reglementată în acest principat, spre<br />
<strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> Moldova [3/81, Bucureşti, 8 iunie 1847].<br />
În 1844, Carl Schwe<strong>de</strong>r, profesor privat („Privatlehrer”) <strong>din</strong> Berlin, stabilit în<br />
capitala munteană, se adresează consulatului c.c. Are rugămintea ca acesta să<br />
intervină la Viena pentru susţinerea ziarului „Bukurester Zeitung”. Argumentează<br />
necesitatea apariţiei unui ziar german la Bucureşti, în folosul „elementului german<br />
<strong>de</strong> aici, care sporeşte pe zi ce trece”, prin dorinţa <strong>de</strong> a aduce informaţii <strong>din</strong> lume –<br />
germanii <strong>din</strong> Muntenia fiind rupţi <strong>de</strong> comunicarea cu alte produse ale presei <strong>de</strong><br />
limbă germană, dar şi <strong>de</strong> informaţiile <strong>din</strong> ţară – inaccesibile germanilor <strong>din</strong> cauza<br />
necunoaşterii limbii române. Mai doreşte să facă cunoscută ţara, care în mare<br />
măsură este o terra incognita. Intenţia lui Schwe<strong>de</strong>r este <strong>de</strong> a edita o foaie politică,<br />
urmată <strong>de</strong> un foileton beletristic. Despre sine însuşi, Schwe<strong>de</strong>r menţionează că<br />
persoana sa prezintă garanţii, întrucât este la Bucureşti <strong>de</strong> trei ani <strong>de</strong> zile,<br />
cunoscând situaţia <strong>de</strong> aici; a predat în cele mai înalte case şi familii, făcându-se<br />
cunoscut; a <strong>de</strong>păşit iluziile tinereţii şi are o concepţie conservatoare bine precizată.<br />
Ca cenzor al ziarului l-a numit pe profesorul <strong>de</strong> latină <strong>de</strong> la „Sfântul Sava”,<br />
ar<strong>de</strong>leanul Hill. Îl roagă pe Timoni să intervină pe lângă înaltele foruri c.c. pentru a<br />
se permite difuziunea ziarului, prin intermediul serviciului aulic poştal <strong>de</strong> expediţie<br />
a ziarelor centrale <strong>de</strong> la Viena (die k.k. Hofpostamts-Haupt-Zeitungs-Expedition in
300<br />
Ela Cosma 6<br />
Wien), în Transilvania şi Ungaria, ca şi în alte state ale monarhiei. Anexează<br />
anunţul tipărit în noiembrie 1844, în care se arată că „Bukurester <strong>de</strong>utsche Zeitung”<br />
apare la 1 ianuarie 1845, în limba germană. Scopul pe care şi-l propune acest ziar<br />
este triplu: 1. să-i informeze pe germanii locuitori în principate; 2. să ofere<br />
reportaje <strong>din</strong> Orient, dar mai ales <strong>din</strong> principate, pentru turiştii şi călătorii neiniţiaţi;<br />
3. să ofere o lectură interesantă (prin articole <strong>de</strong> cultură). Preţul <strong>de</strong> prenumeraţie<br />
este, pentru Bucureşti <strong>de</strong> 28 <strong>de</strong> poli (Zwanziger) pe an, adică 9 florini 20 crăiţari<br />
m.c.; respectiv, 14 poli pe jumătate <strong>de</strong> an şi 7 poli pe un sfert <strong>de</strong> an [3/44,<br />
Bucureşti, 7 octombrie 1844].<br />
În 1845, agentul <strong>de</strong> la Bucureşti îl roagă pe Metternich să aprobe difuzarea<br />
ziarului lui Carl Schwe<strong>de</strong>r în Monarhie şi să permită ca acesta să beneficieze <strong>de</strong><br />
tariful rezervat ziarelor vieneze. Carl Schwe<strong>de</strong>r trimite numerele 41-66 ale ziarului<br />
său, pentru a convinge oficiul <strong>de</strong> cenzură <strong>de</strong> la Viena. Timoni intervine în favoarea<br />
publicaţiei, cu atât mai mult cu cât editorului i s-a permis difuzarea în Prusia, iar<br />
pentru stabilirea preţului <strong>de</strong> vânzare acolo i s-a cerut şi preţul cu care „Bukurester<br />
<strong>de</strong>utsche Zeitung” se vin<strong>de</strong> la Viena [3/51, Bucureşti, 1 septembrie 1845].<br />
Doi ani mai târziu, Timoni se implică <strong>din</strong> nou în favoarea ziarului lui Carl<br />
Schwe<strong>de</strong>r. În ianuarie 1847, agentul c.c. îi raportează prinţului Metternich că, <strong>din</strong><br />
pricina numărului mic <strong>de</strong> abonaţi, ziarul lui Carl Schwe<strong>de</strong>r, „Bukurester <strong>de</strong>utsche<br />
Zeitung”, al cărui prim număr apăruse în ianuarie 1845, a trebuit să fie sistat la<br />
finele aceluiaşi an, cu toate că obţinuse permisiunea <strong>de</strong> tarif. Obţinând fonduri <strong>de</strong> la<br />
conducerea Munteniei, care sprijină reapariţia ziarului, Schwe<strong>de</strong>r intenţionează să-l<br />
reediteze, cerând <strong>din</strong> nou permisiunea tarifului <strong>de</strong> circulaţie în statele monarhiei.<br />
Timoni îl asigură pe Metternich că ziarul va fi redactat în acelaşi spirit <strong>de</strong> până<br />
acum. Anexează anunţul reapariţiei şi exemplare <strong>din</strong> ziar [3/57, Bucureşti, 25<br />
ianuarie 1847]. Răspunsul lui Metternich la cererea formulată <strong>de</strong> Timoni este<br />
favorabil, editorul <strong>de</strong> la Bucureşti obţinând acceptul înaltului oficiu al poliţiei şi<br />
cenzurii [3/84, Viena, 27 martie 1847].<br />
Alteori este vizată situaţia legislativă. La cererea lui Metternich, Timoni<br />
întocmeşte situaţia legislaţiei în vigoare în principatul Munteniei. Dreptul civil<br />
(Civilrecht) a fost legiferat <strong>de</strong> prinţul Caragea, înainte <strong>de</strong> introducerea<br />
Regulamentului organic în 1833, apărând în româneşte şi greceşte în Condica<br />
pravilnicească a Domnului Caragea. Dreptul penal (Strafrecht) apare în secţiunea<br />
ultimă a aceleiaşi condici. Dreptul comercial şi cambial (Han<strong>de</strong>ls- und<br />
Wechselrecht) este un extras <strong>din</strong> Codul lui Napoleon, tradus şi promulgat în 1840<br />
sub <strong>de</strong>numirea <strong>de</strong> Condica comercială. În ceea ce priveşte dreptul bisericesc<br />
(Kirchenrecht), acesta a fost tipărit în 1652, în limba română, <strong>de</strong> către mitropolitul<br />
<strong>de</strong> atunci al Munteniei, Ştefan, şi reprezintă o compilaţie preluată <strong>din</strong> culegerea <strong>de</strong><br />
legi bisericeşti întocmită <strong>de</strong> Alexi Arentin <strong>din</strong> porunca împăratului bizantin Ioan<br />
Comnenus; dreptul bisericesc este rar utilizat, iar exemplarele <strong>din</strong> 1652 sunt puţine<br />
la număr. Procedura civilă şi penală (das Verfahren in Civilrechtsstreitigkeiten und<br />
in Criminalfällen) reprezintă un extras <strong>din</strong> Regulamentul Organic, publicat <strong>de</strong> sine
7 Casimir von Timoni 301<br />
stătător în limba română, în anul 1839. Nu există legislaţia mineritului (Lehensund<br />
Berggesetze). De altfel, nici mineritul ca atare nu există în Muntenia. A existat<br />
o societate rusă, creată pentru prelucrare minieră, cu ajutorul inginerilor care urmau<br />
să execute foraje şi cercetări. Despre acest aspect, Timoni a transmis <strong>de</strong>ja<br />
rapoartele <strong>din</strong> 19 februarie 1844, 23 februarie 1844, 6 octombrie 1845. Până acum<br />
s-a realizat doar exploatarea sării, care este regal <strong>de</strong> stat. Regulamentul organic<br />
preve<strong>de</strong> că, dacă se <strong>de</strong>scoperă o mină pe o moşie, într-un interval <strong>de</strong> 18 luni <strong>de</strong> la<br />
<strong>de</strong>scoperire, proprietarul pământului trebuie să înceapă exploatarea ei, predând<br />
statului 10% <strong>din</strong> venitul net (10% <strong>de</strong>s reinen Gewinns); dacă se <strong>de</strong>păşeşte acest<br />
interval <strong>de</strong> timp, statul va prelua exploatarea minei, plătind proprietarului 10% <strong>din</strong><br />
venitul net realizat [3/47, Bucureşti, 19 ianuarie 1846].<br />
Într-un raport ce nu s-a păstrat, <strong>din</strong> 31 <strong>de</strong>cembrie 1846, Timoni arată<br />
speranţele domnului Bibescu referitoare la creşterea taxei <strong>de</strong> exportare <strong>din</strong><br />
Muntenia în Austria, <strong>de</strong> la 3 la 5 %. Între timp Timoni a aflat că principele a primit<br />
informaţii <strong>de</strong> la capuchehaia sa <strong>din</strong> Constantinopol, conform cărora este în curs<br />
<strong>de</strong>zbaterea pentru noul tratat <strong>din</strong>tre Austria şi Înalta Poartă. Potrivit acestui nou<br />
tratat, în ceea ce priveşte principatul Munteniei se vor menţine în vigoare toate<br />
stipulaţiile <strong>de</strong> până acum, ceea ce este <strong>de</strong> natură să-l nemulţumească pe gospodar<br />
[3/73, Bucureşti, 24 ianuarie 1847].<br />
În rapoartele lui Timoni către Metternich <strong>din</strong> 2 iunie, 9 şi 13 noiembrie 1840,<br />
se dau informaţii <strong>de</strong>spre conjuraţia recent <strong>de</strong>scoperită în Muntenia. Metternich<br />
mărturiseşte că avea cunoştinţă atât <strong>de</strong> agitaţiile „boierilor moldo-valahi”, amintind<br />
numele lui Colson şi Ion Câmpineanu, cât şi <strong>de</strong> cea <strong>de</strong>sfăşurată <strong>de</strong> câţiva agenţi<br />
consulari la Bucureşti; <strong>de</strong> asemenea, <strong>de</strong> activitatea revoluţionară a tineretului<br />
moldo-valah care studiază la Paris. Metternich îi doreşte gospodarului succes, în<br />
<strong>de</strong>pistarea tuturor capilor agitaţiei, sperând că nu se va lăsa pradă milei şi<br />
moliciunii când va purce<strong>de</strong> la anchetarea lor. Îi transmite lui Timoni indicaţia <strong>de</strong> a<br />
prelucra pe toţi membrii agenţiei c.c., în sensul <strong>de</strong> a strânge date <strong>de</strong>spre posibila<br />
extin<strong>de</strong>re a conjuraţiei în Transilvania, precum şi <strong>de</strong> a-l informa pe comandantul<br />
general <strong>de</strong> la Sibiu în legătură cu datele obţinute. Despre Eftimie Murgu, „avocatul<br />
ungar” amestecat în conjuraţia <strong>din</strong> Muntenia, se spune că dacă gospodarul va<br />
consi<strong>de</strong>ra oportune, arestarea şi anchetarea lui, autorităţile austriece vor susţine<br />
această iniţiativă, iar dacă Murgu nu va fi arestat, să fie escortat sub supraveghere<br />
în Transilvania [3/74, Viena, 27 noiembrie 1840].<br />
Timoni raportează <strong>de</strong>spre relaţiile tensionate <strong>din</strong>tre gospodar şi consulul<br />
englez la Bucureşti, Colquhoun, agravate în urma arestării unui „ex-becher”<br />
(Exbeker), aflat sub protecţia consulatului Marii Britanii, care pierduse în două<br />
instanţe un proces şi refuzase executarea silită. Domnitorul Ghica îl roagă pe<br />
Timoni să-i transmită lui Metternich o scrisoare, pentru a-i cere acestuia susţinerea.<br />
Domnitorul îl acuză pe Colquhoun că întreţine legături cu opoziţia, aflându-se în<br />
corespon<strong>de</strong>nţă chiar cu Câmpinenanu, şi ar dori mult înlocuirea consulului englez<br />
[3/80, Bucureşti, 31 iulie 1840].
302<br />
Ela Cosma 8<br />
Abia un an mai târziu aflăm epilogul complotului <strong>din</strong> 1840. Timoni a primit<br />
<strong>din</strong> partea conducerii muntene, în traducere franceză, actele procesului<br />
complotiştilor, sentinţa <strong>de</strong> condamnare a acestora, precum şi confirmarea sentinţei<br />
<strong>de</strong> către domnitor. Este redată şi ju<strong>de</strong>carea lui Murgu, a cărui sentinţă preve<strong>de</strong> ca<br />
numitul Murgu să fie extrădat, iar dacă va mai călca vreodată în principat, să fie<br />
adus în faţa tribunalului penal pentru a-şi executa pe<strong>de</strong>apsa. În anexa dată la<br />
Bucureşti, în 13 mai 1841, se reproduce raportul primei secţii a Divanului suprem<br />
şi a Divanului penal către principele domnitor, raport ce se referă la atentatul<br />
împotriva or<strong>din</strong>ii publice, ai cărui autori sunt: Marin Serghiescu, Constantin<br />
Telegescu, Sotir Géran, Grigore Radoşan, ca<strong>de</strong>tul Nicolae Bălcescu, Constantin<br />
Baronescu, serdarul Dimitrie Macedonski, Mihai Mologescu, Constantin<br />
Cămărăşescu. Sunt arătate relaţiile <strong>din</strong>tre aceştia şi sunt prezentate faptele care îi<br />
incriminează, pe baza <strong>de</strong>poziţiilor lor. Toţi acuzaţii trebuie să sufere pe<strong>de</strong>apsa cu<br />
ocna, şi anume: Marin Serghiescu, Sotir Géran, Constantin Telegescu şi Grigore<br />
Radoşan 10 ani <strong>de</strong> ocnă; serdarul Macedonski, Constantin Baronescu, Constantin<br />
Cămărăşescu, Mihai Mologescu şi căminarul Mitică Filipescu 8 ani; ca<strong>de</strong>tul<br />
Nicolae Bălcescu este condamnat la o recluziune <strong>de</strong> trei ani la Mărgineni<br />
(domiciliu forţat); Eftimie Murgu şi Vaillant sunt arestaţi şi puşi sub anchetă<br />
penală; Antonie Panovski a fost pe<strong>de</strong>psit în<strong>de</strong>ajuns prin închisoarea suferită până<br />
acum. Se ataşează 4 opinii separate faţă <strong>de</strong> protocol ale unor membri ai Divanului<br />
[3/78, Bucureşti, 17 septembrie 1841].<br />
Interesant este raportul <strong>din</strong> martie 1842. Timoni îi relatează lui Metternich o<br />
lungă convorbire a sa cu consulul rus Daşkov, în care acesta îşi <strong>de</strong>clară<br />
nemulţumirile legate <strong>de</strong> prinţul Ghica (domnul Munteniei, 1834-1842): conducerea<br />
autocrată, conflictele cu boierii, <strong>de</strong>turnarea banilor publici în interes personal.<br />
Daşkov arată că, pe vremea investiturii sale la Constantinopol, prinţul Ghica a<br />
nesocotit puterea protectoare, precum şi prezenţa lui Daşkov la Bucureşti. Prin<br />
comportamentul său şi-a câştigat ura boierimii, dar – în conflictul <strong>de</strong>schis izbucnit<br />
între domn şi opoziţie – Poarta a dat primului câştig <strong>de</strong> cauză. Daşkov s-a aliat cu<br />
boierii opoziţiei, <strong>de</strong>şi recunoaşte că şi ei îşi urmăresc doar interesele personale. În<br />
cursul unei călătorii la Viena, în iarna <strong>din</strong>tre anii 1839 şi 1840, prinţul Ghica l-a<br />
câştigat <strong>de</strong> partea sa pe trimisul rus Oloff, care a transmis la Sankt Petersburg<br />
rapoarte foarte favorabile <strong>de</strong>spre situaţia <strong>din</strong> Muntenia. Daşkov este conştient că,<br />
prin acutizarea conflictului între domn şi boieri, curtea ţaristă va trebui fie să<br />
ordone o anchetă împotriva prinţului domnitor, fie să afirme că dreptatea este <strong>de</strong><br />
partea acestuia, ceea ce va atrage după sine că<strong>de</strong>rea capului lui Daşkov. Ghica<br />
luptă prin toate mijloacele, provocându-i pe boieri să <strong>de</strong>clanşeze un scandal în<br />
adunarea generală, răspân<strong>din</strong>d zvonuri false, acuzându-i <strong>de</strong> complicitate cu<br />
răscoala bulgarilor [3/77]. Domnitorul a <strong>de</strong>mis câţiva miniştri, înlocuindu-i cu<br />
membri ai opoziţiei, pentru a da astfel boierilor o mică satisfacţie. Timoni observă<br />
ca oricât <strong>de</strong> „obişnuit aş fi cu lipsa <strong>de</strong> caracter a valahilor” (So sehr ich an die<br />
Charakterlosigkeit <strong>de</strong>r Walachen gewohnt sein sollte), şi-a dat seama că Daşkov
9 Casimir von Timoni 303<br />
era la curent cu amănunte <strong>din</strong> proximitatea domnitorului, trădate <strong>de</strong> oameni ai săi<br />
<strong>de</strong> încre<strong>de</strong>re, ceea ce îl conduce la concluzia că „prinţul Ghica este complet<br />
părăsit” (daß Fürst Ghika vollkommen verlassen ist) [3/79, Bucureşti, 25 martie<br />
1842]. Într-a<strong>de</strong>văr, prinţul Alexandru Ghica va fi curând <strong>de</strong>mis cu concursul<br />
comisarului rus Duhamel şi al celui turc Şekib effendi. Abia în 1856 va reveni în<br />
Muntenia, fiind numit caimacam, calitate în care a sprijinit unirea principatelor<br />
române.<br />
La 1847, <strong>de</strong>spre presupusa uniune <strong>din</strong> principate a „românilor şi ar<strong>de</strong>lenilor”<br />
(die in <strong>de</strong>n Fürstenthümern vermuthete Union <strong>de</strong>r Romanier und Ar<strong>de</strong>lier), Timoni<br />
îi scrie lui Metternich că nu a găsit nici o urmă. A existat însă la Paris proiectul<br />
unei asociaţii pentru susţinerea stu<strong>de</strong>nţilor săraci <strong>din</strong> principate (ein Verein zur<br />
Unterstützung <strong>de</strong>r unbemittleten Stu<strong>de</strong>nten), dar acest proiect nu s-a materializat<br />
<strong>din</strong> lipsă <strong>de</strong> participanţi. Protector spiritual al asociaţiei fusese numit poetul<br />
Lamartine, iar capii ei erau C.A. Rosetti şi Iancu Ghica. Susţinătorii proiectului i-au<br />
înaintat la Bucureşti prinţului Bibescu prospectul asociaţiei, tipărit la Paris, şi o<br />
chemare adresată muntenilor, şi în special doamnelor <strong>din</strong> înalta societate <strong>de</strong> a<br />
sprijini această asociaţie. Conducerea ţaristă, prin consulul Daşkov, a intervenit la<br />
Bucureşti în această chestiune. La sfatul lui Daşkov, prinţul Bibescu a respins<br />
cererea şi a interzis preocupări legate <strong>de</strong> înfiinţarea <strong>de</strong> asociaţii. Domnitorul le-a<br />
cerut şi fiilor săi, stu<strong>de</strong>nţi la Paris, să nu se amestece în astfel <strong>de</strong> proiecte. Timoni<br />
anexează traducerea prospectului <strong>de</strong> constituire a respectivei asociaţii [3/82, 83,<br />
Bucureşti, 30 martie 1847].<br />
*<br />
II. Suntem în zorii revoluţiei paşoptiste.<br />
La începutul lunii martie 1848, Timoni se află la Viena, pentru a dobândi<br />
instrucţiunile necesare participării la negocierile, care au drept scop încheierea<br />
acordului <strong>din</strong>tre Imperiul habsburgic şi Muntenia. Austria este pe punctul <strong>de</strong> a-şi<br />
restructura relaţiile cu ţările ce găzduiesc un mare număr <strong>de</strong> supuşi austrieci:<br />
Moldova, Muntenia, Serbia. În acest scop, Cancelaria secretă a Casei, Curţii şi<br />
Statului a elaborat un proiect <strong>de</strong> acord cu cele 3 principate menţionate. Întrucât în<br />
Muntenia „<strong>de</strong>zvoltarea noilor aşezăminte <strong>de</strong> stat se face cu paşii cei mai repezi”, cu<br />
ajutorul agentului c.c. Timoni, Cancelaria secretă a elaborat, pentru început,<br />
proiectul acordului cu Muntenia [1/10, 14]. Încă la 23 aprilie 1848, la Viena, un<br />
anume Vesque semnează un document <strong>de</strong> 19 file, intitulat Memoriu <strong>de</strong>spre<br />
tratatele juridice <strong>din</strong> principatele dunărene referitoare la Austria” (Memoire über<br />
die Oesterreich betreffen<strong>de</strong> tractatenmäßige Rechtspflege in <strong>de</strong>n Donaufürstenthümern).<br />
Memoriul oferă, în acelaşi timp, răspuns la raportul <strong>din</strong> 3 aprilie<br />
1847 al agentului c.c. <strong>din</strong> Bucureşti, Timoni [1/9].<br />
Aşadar, acesta este, la Viena, consultant <strong>de</strong> specialitate şi referent, în<br />
chestiunea viitorului acord interstatal. Concomitent, la 8 martie, Ministerul c.c. <strong>de</strong><br />
Interne îi atrage expres atenţia agentului, să manifeste cea mai mare discreţie în
304<br />
Ela Cosma 10<br />
tratativele <strong>de</strong> reglementare a chestiunilor <strong>de</strong> drept statal între Austria şi Muntenia,<br />
tratative purtate cu prinţul Bibescu, pentru a nu trezi suspiciunea curţii ţariste şi a<br />
Porţii otomane [1/5] Cancelaria secretă îl dotează cu norme <strong>de</strong> comportament<br />
[1/11], iar Metternich personal îi transmite indicaţii [1/13].<br />
Astfel înarmat, Timoni revine la Bucureşti, la 20 martie 1848, gata să<br />
<strong>de</strong>clanşeze negocierile <strong>de</strong> semnare a acordului. Însă, aici constată o agitaţie,<br />
mirosind a revoluţie, care sporeşte întruna. Timoni are neîntârziat o întreve<strong>de</strong>re cu<br />
domnitorul Bibescu şi cu consulul rus, von Kotzebue. Situaţia i se pare tot mai<br />
îngrijorătoare, iar atitu<strong>din</strong>ea gospodarului echivocă şi nesinceră. Sesisează semne<br />
<strong>de</strong> nelinişte în sânul boierimii opozante, observând că tineretul studios <strong>de</strong> la Paris a<br />
îmbrăţişat rapid cauza franceză, stabilindu-şi <strong>de</strong>zi<strong>de</strong>rate proprii, şi în primul rând:<br />
„unirea întregii naţionalităţi valahe şi formarea unui imperiu dacic” (die gesammte<br />
Wallachische Nazionalität zu vereinen, und ein Dazisches Reich zu grün<strong>de</strong>n)<br />
[3/168, Bucureşti, 27 martie 1848].<br />
În aprilie, Timoni raportează iar şi iar <strong>de</strong>spre tensiunea crescândă <strong>din</strong> ţară.<br />
Domnul Bibescu are, în continuare, o conduită duplicitară, fluctuantă şi incoerentă.<br />
Kotzebue i-a chemat la el pe capii mişcării revoluţionare, sondându-le intenţiile.<br />
La 7 aprilie soseşte la Bucureşti <strong>de</strong>peşa ţaristă <strong>din</strong> 16/28 martie, în care Rusia îşi<br />
exprimă intenţia <strong>de</strong> a interveni cu toată puterea, pentru a împie<strong>de</strong>ca răspândirea<br />
spiritului revoluţionar în principatele române. Această <strong>de</strong>peşă iscă teama <strong>de</strong> o<br />
invazie rusă. Vestea plecării subite a lui Kotzebue la Iaşi (13 aprilie) este<br />
interpretată în sensul iminenţei invaziei militare [3/160, 161, 162].<br />
Alexandru Moruzzi, Emanuil Costache Epureanu, Vasile Cantacuzino,<br />
Zaharia Moldovanu – supuşi moldavi, arestaţi <strong>din</strong> „motive necunoscute” lor la Iaşi<br />
<strong>de</strong> prinţul Mihail Sturdza şi escortaţi la Galaţi şi Brăila, <strong>de</strong> un<strong>de</strong> urmează a fi<br />
îmbarcaţi şi duşi la Măcin –, se adresează lui Timoni, rugându-l să intervină la<br />
conducerea Munteniei pentru eliberarea lor (7 aprilie) [3/94]<br />
La mijlocul lui aprilie Timoni află şi relatează <strong>de</strong>spre revoluţia sângeroasă <strong>de</strong><br />
la Iaşi. Kotzebue, revenit la Bucureşti, confirmă zvonurile neliniştitoare <strong>din</strong><br />
Moldova, cu privire la atitu<strong>din</strong>ea vindicativă a prinţului Sturdza, pe <strong>de</strong> o parte, şi la<br />
posibila intervenţie a trupelor ruse, pe <strong>de</strong> altă parte [3/163-166, 174, 178]<br />
Alarmat, la 22 aprilie, Timoni cere instrucţiuni precise. Neutralitatea<br />
promovată <strong>de</strong> Austria fusese <strong>de</strong>ja încălcată <strong>de</strong> consulul c.c. Huber <strong>din</strong> Galaţi, acesta<br />
asigurând paşapoarte unor fugari moldoveni şi chiar <strong>de</strong>plasându-se, la Brăila, la casa<br />
viceconsulului britanic, pentru a-şi oferi ajutorul [3/179].<br />
La fine <strong>de</strong> aprilie generalul Duhamel soseşte la Iaşi, în calitate <strong>de</strong> comisar<br />
rus, cu misiunea <strong>de</strong> a restabili poziţia celor doi gospodari în principatele dunărene,<br />
precum şi <strong>de</strong> a menţine raporturile <strong>de</strong> statu-quo ale acestora faţă <strong>de</strong> Poartă şi Rusia<br />
[3/180, Bucureşti, 27 aprilie 1848; 3/183, 184].<br />
La început <strong>de</strong> mai, Kotzebue îi cere prinţului Bibescu să supună unei severe<br />
cenzuri „Curierul românesc” al lui Elia<strong>de</strong>-Rădulescu, care a publicat articole ostile<br />
Rusiei şi favorabile in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţei Munteniei. Câteva zile mai târziu, ziarul este<br />
suspendat! [3/181, 182, Bucureşti, 1 şi 9 mai 1848].
11 Casimir von Timoni 305<br />
Consulul Prusiei <strong>din</strong> Moldova, baronul Richthofen, ajunge la Bucureşti în 8<br />
mai, venind <strong>de</strong> la Constantinopol şi îndreptându-se spre Iaşi, cu „intenţia sa <strong>de</strong> a<br />
<strong>de</strong>juca influenţa rusă în Moldova”, după ce obţinuse sprijinul Porţii în favoarea<br />
boierilor moldoveni arestaţi <strong>de</strong> Mihail Sturdza.<br />
Kotzebue este în relaţii tensionate cu principele domnitor. Sosirea lui<br />
Duhamel la Bucureşti (12 mai) va complica tabloul, marii boierii aşteptându-l cu o<br />
petiţie împotriva gospodarului. Acesta s-ar afla în legături cu fraţii Golescu, nutrind<br />
simpatii faţă <strong>de</strong> partida liberală. Fraţii Golescu, se ştie, şi-au eliberat ţăranii <strong>din</strong><br />
legăturile feudale. La întreve<strong>de</strong>rea cu domnitorul, în 13 mai, se pare că generalul<br />
rus îi oferă acestuia inclusiv sprijin financiar. În data <strong>de</strong> 14 mai, toţi boierii în<br />
frunte cu mitropolitul Neofit s-au <strong>de</strong>plasat la comisarul Duhamel [3/182-184;<br />
10/7].<br />
La finele lui mai, comisarul rus face pregătiri logistice ce atestă intenţia<br />
invaziei militare: cere informări în legătură cu posibilităţile <strong>de</strong> aprovizionare în ţară<br />
şi cu preţul <strong>de</strong> achiziţie; se execută reparaţii <strong>de</strong> poduri [10/9].<br />
Holera izbucneşte şi se răspân<strong>de</strong>şte, la Brăila şi Galaţi [10/7]. Aici este<br />
aşteptată sosirea comisarului turc, Fuad effendi, numit în contrapartidă după<br />
<strong>de</strong>semnarea generalului Duhamel [10/8]<br />
La 1 iunie, Timoni raportează <strong>de</strong>spre noua plecare bruscă, la Iaşi, a<br />
consulului Kotzebue, însoţit <strong>de</strong> familia sa [10/10]. După vizita la domnul Bibescu,<br />
agentul c.c. raportează Ministerului c.c. <strong>de</strong> Externe impresiile lăsate <strong>de</strong> convorbirea<br />
purtată cu prinţul domnitor. Prinţul Bibescu i-a lăsat lui Timoni o impresie tulbure,<br />
că nu este un om corect. Pe <strong>de</strong> o parte, pare a nutri „sentimente patriotice”,<br />
fraternizând cu i<strong>de</strong>ile tinerilor liberali – aşa cum îl acuză Kotzebue –, pe <strong>de</strong> altă<br />
parte îi acuză pe ruşi, pe consulul general şi pe generalul Duhamel că nu iau măsuri<br />
ferme împotriva celor care atentează la or<strong>din</strong>ea existentă. În mod cert, Bibescu vrea<br />
să se răzbune pe duşmanii săi personali, marii boieri, creându-şi imaginea unui<br />
domn iubit <strong>de</strong> popor. Nici atitu<strong>din</strong>ea lui Fuad effendi nu este mai puţin duplicitară,<br />
<strong>de</strong>oarece nu acţionează în consens cu ruşii, şi nici nu ezită să primească plângerile<br />
tuturor nemulţumiţilor, intrând în legătură tocmai cu facţiunea revoluţionară<br />
[3/185].<br />
Interesant este răspunsul Ministerului austriac <strong>de</strong> Externe, <strong>din</strong> 19 iunie 1848,<br />
care aprobă solicitarea marelui logofăt al Munteniei, Johann Mano (Iancu Manu),<br />
<strong>de</strong> a i se permite exhumarea fratelui său, Dimitrie Mano, mort la Freiwaldau şi<br />
îngropat tot acolo în 27 februarie 1842, şi aducerea lui în ţară, sub strictă observare<br />
[3/96].<br />
La jumătatea lui iunie, holera face ravagii în capitala Munteniei. În dimineaţa<br />
zilei <strong>de</strong> 20 iunie, Timoni însuşi, simţindu-se rău, a trebuit să meargă la medic; la fel<br />
von Kotzebue [3/186].<br />
Concomitent, sporeşte neliniştea stârnită <strong>de</strong> arestările necontenite, poruncite<br />
<strong>de</strong> Bibescu, sub stricta observare consulului rus şi a comisarului rus [3/186]. Ca<br />
reacţie, în 22 iunie 1848 are loc un atentat armat la viaţa domnitorului, <strong>de</strong>scris pe
306<br />
Ela Cosma 12<br />
larg într-un raport al lui Timoni. În cursul aceleiaşi zile, aidoma celorlalţi consuli<br />
străini, agentul c.c. îl vizitează pe domnul rănit. Îl află foarte afectat <strong>de</strong> atentat,<br />
acceptând acum – ca pe o salvare – i<strong>de</strong>ea intervenţiei ruseşti. Diplomatul austriac<br />
sesizează corect faptul că <strong>din</strong> proclamaţiile tipărite rezultă că întreaga mişcare este<br />
îndreptată împotriva influenţei ruseşti şi a protectoratului rus, cerându-se<br />
subordonarea Munteniei doar faţă <strong>de</strong> Înalta Poartă. De aceea, cei doi funcţionari<br />
ruşi se tem că se află în pericol. Atât prinţul Bibescu, cât şi partea rusă îl<br />
învinovăţesc pe Talaat effendi <strong>de</strong> pasivitate, <strong>de</strong> fraternizare cu revoluţionarii, <strong>de</strong><br />
acţiune în dizarmonie faţă <strong>de</strong> ruşi. În ceea ce priveşte poziţia agenţiei c.c. şi a lui<br />
Timoni însuşi, acesta se arată extrem <strong>de</strong> îngrijorat. „Doamne fereşte, ca nu cumva<br />
să cadă guvernul! Altfel că<strong>de</strong>m pradă nu unui partid politic, ci unei mulţimi ahtiate<br />
după sânge şi pradă.” (Gott verhütte daß die Regierung unterliege, <strong>de</strong>nn dann sind<br />
wir nicht einer politischen Partei son<strong>de</strong>rn einer Mord und Beutelustigen Menge<br />
preis gegeben) [3/187].<br />
Două zile mai târziu, la 24 iunie, Timoni relatează pe larg <strong>de</strong>spre răscoala <strong>din</strong><br />
Oltenia, condusă <strong>de</strong> maiorul Tell, care a instituit la Caracal, în locul isprăvniciei, o<br />
conducere provizorie, şi l-a somat pe domnitor fie să se pună în fruntea mişcării, fie<br />
să abdice. La atare somaţie, Bibescu ar fi fost gata să abdice. Tratativele cu<br />
generalul Duhamel şi cu Kotzebue l-au convins să nu facă acest pas. La 23 iunie,<br />
gospodarul s-a <strong>de</strong>plasat la cazarmă, cerând miliţiei cre<strong>din</strong>ţă în lupta împotriva<br />
rebelilor. Infanteria i-a răspuns însă că este gata să lupte împotriva duşmanilor, dar<br />
nu împotriva fraţilor ei. La ora 6 după-masa, generalul Duhamel a părăsit brusc<br />
capitala. Se spune că a plecat pentru a <strong>de</strong>clanşa invazia rusă.<br />
Mulţimea începe să curgă <strong>din</strong> toate părţile, spre curtea domnească, cerând<br />
gospodarului să-i elibereze pe cei arestaţi în ultimele zile şi să accepte principiile<br />
expuse în proclamaţia căreia i se dă citire, respectiv: libertatea personală şi a presei,<br />
interzicerea bătăilor, împroprietărirea ţăranilor cu <strong>de</strong>spăgubirea moşierilor <strong>de</strong> către<br />
stat, convocarea unei adunări constituante, alegerea unui gospodar responsabil pe<br />
cinci ani cu o listă civilă diminuată, ieşirea <strong>de</strong> sub orice influenţă străină cu<br />
revenirea la vechile privilegii ale ţării, recunoaşterea relaţiei exprese cu Poarta.<br />
Prinţul Bibescu dă poruncă pe dată să fie eliberaţi prizonierii politici, apoi trebuie<br />
să semneze toate reformele cerute <strong>de</strong> popor, îi îmbrăţişează pe toţi, ridică steagul<br />
tricolor şi formează tot atunci un nou guvern. Nicolae Golescu este numit ministru<br />
<strong>de</strong> Interne, cunoscutul scriitor şi editor Elia<strong>de</strong> ministru al Cultelor, Ştefan Golescu<br />
– fratele primului menţionat – ministru <strong>de</strong> Justiţie, maiorul <strong>de</strong> miliţie Tell spătar,<br />
Rosetti – care fusese în arest în ultimele două zile – agă, adică şeful poliţiei <strong>din</strong><br />
Bucureşti. Pe la ora 9, procesiuni cu steaguri tricolore străbat oraşul, spărgând<br />
geamurile caselor unor funcţionari <strong>din</strong> vechiul regim, foarte urâţi <strong>de</strong> popor: fostul<br />
ministru <strong>de</strong> Interne Villara, fostul agă Iancu Manu. În „toată această revoluţie”,<br />
<strong>de</strong>sfăşurată paşnic, doar doi dorobanţi sunt înghesuiţi <strong>de</strong> mulţime şi câteva<br />
persoane suferă răni minore [3/188].<br />
În dimineaţa zilei <strong>de</strong> 24 iunie, <strong>de</strong>vreme, apare proclamaţia lui C.A. Rosetti,<br />
Respect către proprietate, respect către persoane, reprodusă atât în originalul
13 Casimir von Timoni 307<br />
românesc, cât şi în traducerea germană [3/100 şi 188 anexa 2]. Noii miniştri îşi<br />
preiau <strong>de</strong>ja funcţiile. Şi în posturile externe sunt numiţi noi oameni: ca agent al<br />
gospodarului la Viena, în locul lui Phillipsborn, e numit Brătianu; capu-chehaie la<br />
Constantinopol în locul consilierului <strong>de</strong> stat Mavros <strong>de</strong>vine Ion Ghica. În această<br />
situaţie, Timoni se află în încurcătură. Ve<strong>de</strong> că întreaga mişcare revoluţionară <strong>din</strong><br />
Muntenia este îndreptată împotriva influenţei ruseşti. Dacă Poarta va ratifica<br />
intervenţia Rusiei în principate, Timoni nu are nici o problemă, <strong>de</strong>oarece<br />
împrejurarea este conformă tratatelor şi legală. Dacă Poarta nu ratifică o viitoare<br />
imixtiune militară rusă, atunci Timoni va trebui poate să părăsească ţara.<br />
Deocamdată este previzibil ca noul guvern să emită o notă circulară către toate<br />
consulatele străine. Momentan Timoni poate răspun<strong>de</strong> că se află în aşteptarea<br />
instrucţiunilor <strong>de</strong> la guvernul său. Atitu<strong>din</strong>ea consulului englez Colquhoun este<br />
univocă, <strong>de</strong>oarece întreţine legături strânse cu noii miniştri şi cu cauza lor.<br />
Bucureştenii au cre<strong>din</strong>ţa că azilanţii politici îşi pot găsi un refugiu în casa acestuia,<br />
<strong>de</strong>şi Colquhoun afirmă oficial că nu are permisiunea <strong>de</strong> a oferi protecţie. Timoni<br />
cere instrucţiuni grabnice. În clipa <strong>de</strong> faţă, Timoni s-a asociat cu consulul prus şi au<br />
comandat două steaguri: unul c.c. şi unul german. Asta <strong>de</strong>oarece agenţiei c.c. îi<br />
lipsesc <strong>de</strong> 15 ani însemnele oficiale ale statului austriac [3/188].<br />
La 25 iunie, Timoni raportează <strong>de</strong>spre presupusa boală a principelui Bibescu,<br />
un uşor atac <strong>de</strong> holeră, <strong>de</strong>spre care unii cred ca ar constitui preambulul abdicării,<br />
iar alţii spun că îi oferă prilejul <strong>de</strong> a se refugia <strong>din</strong> Bucureşti [3/97]. Cu o zi înainte,<br />
după <strong>de</strong>punerea protestului lor, reprezentanţii puterii ruse părăsiseră capitala.<br />
Timoni află, confuz, la 26 iunie, vestea abdicării şi fugii lui Bibescu. Se constituie<br />
un guvern provizoriu, format <strong>din</strong> boieri, între care Scurtu – un comerciant <strong>din</strong><br />
Leipzig aflat sub protectorat englez; Margarit Moşoiu – şeful poliţiei, care este<br />
supus transilvan şi comis al negustorului Danielopulo; Rosetti – numit secretar al<br />
guvernului; Voinescu – secretar <strong>de</strong> stat. O <strong>de</strong>legaţie compusă <strong>din</strong> câţiva membri ai<br />
guvernului provizoriu îl vizitează pe Timoni, aducându-i la cunoştinţă ultimele<br />
evenimente şi invitându-l la serbarea <strong>din</strong> data <strong>de</strong> 27 iunie. Timoni refuză invitaţia<br />
[3/98]. Cât priveşte epi<strong>de</strong>mia <strong>de</strong> holeră, la 150 <strong>de</strong> îmbolnăviri mor circa 50 <strong>de</strong><br />
persoane pe zi.<br />
În 27 iunie, Timoni este vizitat <strong>de</strong> consulul britanic, Colquhoun, care îl<br />
în<strong>de</strong>amnă să adreseze un protest comun, în cazul în care trupele ruse ar trece<br />
Prutul. Atitu<strong>din</strong>ea lui Colquhoun, favorabilă guvernului provizoriu – cu ai cărui<br />
membri se află în strânsă legătură – nu este împărtăşită <strong>de</strong> Timoni [3/101].<br />
La 29 iunie, Elia<strong>de</strong>, maiorul Tell şi Magheru, care au condus mişcarea <strong>din</strong><br />
Oltenia, ajung la Bucureşti, fiind entuziast întâmpinaţi <strong>de</strong> mulţime. Secretariatul <strong>de</strong><br />
stat trimite consulilor <strong>din</strong> Bucureşti cererea <strong>de</strong> a susţine revoluţia <strong>din</strong> Muntenia. Se<br />
zvoneşte că ruşii au trecut Prutul şi au intrat în Iaşi [3/189].<br />
La 1 iulie are loc încercarea <strong>de</strong> reacţiune <strong>din</strong> partea colonelului Solomon,<br />
care – în fruntea regimentului <strong>de</strong> infanterie <strong>de</strong> la garnizoana Bucureşti – vrea să<br />
înlăture guvernul provizoriu. Se trag clopotele <strong>de</strong> furtună şi o mare mulţime <strong>de</strong>
308<br />
Ela Cosma 14<br />
oameni înconjură clădirea guvernului, pentru capturarea colonelului Solomon.<br />
Acesta porunceşte foc. Cad 10-15 persoane. Solomon se retrage la o cazarmă,<br />
aflată pe o înălţime. Acolo se <strong>de</strong>plasează mitropolitul Neofit şi câţiva conducători<br />
ai revoluţiei. Datorită ascen<strong>de</strong>ntului său spiritual, mitropolitul reuşeşte spre seară,<br />
să-l convingă pe Solomon să accepte un soi <strong>de</strong> convenţie, prin care colonelul îşi dă<br />
<strong>de</strong>misia şi promite să părăsească Muntenia. Noaptea este emis un <strong>de</strong>cret, pentru<br />
liniştirea marilor moşieri [3/190].<br />
În aceeaşi zi, Timoni raportează Ministerului <strong>de</strong> Externe că ruşii au trecut<br />
Prutul. A apărut un nou ziar în limba germană, editat <strong>de</strong> C.A. Rosetti şi<br />
Winterhal<strong>de</strong>r, „Roumania”, al cărui prim număr îl trimite în anexă. Arată că în<br />
acest număr persoana sa este atacată, pentru că ar fi ridicat la agenţia c.c. doar<br />
steagul negru-galben c.c., nu şi pe cel german roşu-galben-negru. Timoni susţine că<br />
e o minciună, întrucât el a înălţat alternativ cele două drapele. Acest inci<strong>de</strong>nt îi<br />
pricinuieşte comentarii amare. În rapoartele anterioare el se referise la pericolul în<br />
care se află. Instrucţiunile aşteptate tot nu sosesc, iar funcţia şi persoana lui <strong>de</strong>vin<br />
pe zi ce trece tot mai periclitate. Pe <strong>de</strong> o parte, Timoni trebuie să apere interesele<br />
supuşilor austrieci care nu îl apreciază întot<strong>de</strong>auna; pe <strong>de</strong> altă parte, el trebuie să<br />
protesteze a<strong>de</strong>sea pe lângă autorităţile ţării, <strong>de</strong>şi protestele sale nu sunt luate în<br />
seamă. În cazul în care în Muntenia s-ar instala anarhia, „probabil va fi obligat să<br />
se salveze” (so wer<strong>de</strong> ich vielleicht gezwungen sein mich zu retten), evi<strong>de</strong>nt numai<br />
în acord cu colegii săi. În ceea ce-i priveşte pe colegii săi, atitu<strong>din</strong>ea lor este mult<br />
mai clară: consulul Marii Britanii (Colquhoun) are legături strânse şi <strong>de</strong>schise cu<br />
noul guvern, nutrind sentimente antiruseşti; girantul Franţei are simpatii proturce şi<br />
se gân<strong>de</strong>şte să protesteze în cazul unei intervenţii ruse; consulul prusac nici nu mai<br />
intră în discuţie, iar cel al Greciei mai mult lipseşte <strong>din</strong> Bucureşti, pendulând între<br />
capitală şi moşia sa <strong>de</strong> la Buzău [3/191, Bucureşti, 1 iulie 1848].<br />
Guvernul provizoriu, care a acordat până acum paşapoarte marilor boieri<br />
pentru a putea părăsi ţara, nu mai permite <strong>din</strong> 8 iulie acest lucru, pentru a-i sili pe<br />
puţinii boieri rămaşi la Bucureşti să semneze şi ei adresa către ţarul Nicolae.<br />
Această adresă, semnată <strong>de</strong> mitropolitul Neofit şi <strong>de</strong> membrii guvernului, este un<br />
răspuns la nota lui Kotzebue şi arată că, aflându-se sub suzeranitatea Porţii şi<br />
beneficiind <strong>de</strong> o administraţie internă in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>ntă, Muntenia şi-a câştigat dreptul<br />
unei noi legislaţii interne, prin intermediul „unei revoluţii paşnice şi pline <strong>de</strong><br />
<strong>de</strong>mnitate”. Poporul român îl roagă pe ţarul Rusiei să recunoască „această operă <strong>de</strong><br />
regenerare paşnică, singura şi a<strong>de</strong>vărata expresie a voinţei ţării”. În cazul refuzului<br />
<strong>de</strong> a se recunoaşte noile drepturi şi noua or<strong>din</strong>e <strong>de</strong> lucruri, poporul român va apela<br />
la Europa, punându-se sub protecţia acesteia şi cerând ajutorul ei imediat [3/192].<br />
În aceeaşi zi, Timoni transmite că Bălăşescu, membru al guvernului<br />
provizoriu, întors <strong>de</strong> la Focşani un<strong>de</strong> s-a întâlnit cu Talaat effendi, a adus vestea că<br />
ar exista un acord între ruşi şi turci, ca ambele puteri să-şi trimită trupele militare în<br />
principate [3/193].<br />
La graniţele principatului au loc concentrări <strong>de</strong> trupe ruse şi turce. Ministerul<br />
<strong>de</strong> Externe austriac îl sfătuieşte pe Timoni să <strong>de</strong>a dovadă <strong>de</strong> pru<strong>de</strong>nţă şi măsură în
15 Casimir von Timoni 309<br />
atitu<strong>din</strong>ea sa, pentru a pune în acord şi a păstra echilibrul între poziţia Austriei şi<br />
cea a Rusiei [1/25].<br />
La 13 iulie, Timoni raportează <strong>de</strong>spre scurta existenţă a caimacamiei <strong>de</strong>spre<br />
rechemarea membrilor conducerii provizorii, refugiaţi <strong>din</strong> Bucureşti în urma unei<br />
revolte, <strong>de</strong>spre situaţia periculoasă în care se află capitala Bucureşti, <strong>de</strong>oarece<br />
„poporul” a <strong>de</strong>vastat şi aproape a <strong>de</strong>molat mai multe case. Dacă „această anarhie<br />
mai durează”, sunt <strong>de</strong> aşteptat lucruri şi mai rele [1/26, 27].<br />
Raportul <strong>din</strong> 15 iulie relatează <strong>de</strong>spre <strong>de</strong>misia <strong>din</strong> 14 iulie a coloneilor Ioan<br />
Odobescu şi Ioan Solomon, în pofida protestului unei mari gloate populare, căreia i<br />
s-a adăugat clasa comercianţilor şi a clerului. Solomon, însoţit <strong>de</strong> cinci comercianţi,<br />
a fost condus prin Giurgiu până la Mehadia, pentru a i se asigura paza. În seara<br />
aceleiaşi zile, în dangătul clopotelor, s-au reîntors la Bucureşti doi membri ai<br />
guvernului provizoriu: Elia<strong>de</strong> şi Constantin Flippescu; în 15 iulie se aşteaptă<br />
sosirea celorlalţi. În ziua <strong>de</strong> 15 miliţia cere diferite favoruri, la un moment dat<br />
soldaţii reţinându-l pe mitropolitul Neofit în cazarmă. Se dă alarma, bătându-se<br />
clopotele <strong>de</strong> furtună, mulţimea se scurge în masă spre cazarmă, iar mitropolitul este<br />
eliberat. Mai târziu, clopotele bat <strong>din</strong> nou în dungă, <strong>din</strong> cauză că miliţia ar fi vrut să<br />
ducă la cazarmă cele patru tunuri aflate în faţa clădirii guvernului. Aceste tunuri nu<br />
folosesc <strong>de</strong> fapt nimănui, <strong>de</strong>oarece nu există patroane <strong>de</strong> tun pentru ele [2/26].<br />
După reîntrunirea la Bucureşti a membrilor guvernului, la jumătatea lunii<br />
iulie, Timoni nu constată totuşi o activitate prea intensă a guvernului. Abia în<br />
17 iulie, mulţimea se adună la mitropolie, la Neofit – „care, indiferent <strong>de</strong><br />
duplicitatea lui, este consi<strong>de</strong>rat prin înalta lui funcţie spirituală drept cap al<br />
conducerii” (welcher ungeachtet seiner Zwei<strong>de</strong>utigkeit, wegen seiner hohen<br />
geistlichen Wür<strong>de</strong> als das Haupt <strong>de</strong>r Regierung angesehen wird), dându-se citire<br />
publică: 1. scrisorii lui Ioan Ghica, care îşi exprimă speranţa că sultanul va<br />
confirma noua constituţie munteană; 2. scrisorii lui Kotzebue, care cere muntenilor<br />
să asigure inten<strong>de</strong>nţa trupelor ruse care vor intra în ţară; 3. scrisorii unui funcţionar<br />
muntean, scrisă în numele lui Talaat effendi, pentru a pregăti înaintarea şi primirea<br />
trupelor turce. Ultimele două scrisori nu sunt crezute <strong>de</strong> mulţime, fiind consi<strong>de</strong>rate<br />
minciuni [2/30].<br />
Într-un raport <strong>din</strong> Galaţi, <strong>din</strong> 20 iulie, consulul c.c. Huber anunţă Ministerul<br />
austriac <strong>de</strong> Externe sosirea la Galaţi în 18 iulie a comisarului Porţii Talaat effendi,<br />
venit <strong>de</strong> la Iaşi. În urma acestuia au sosit generalul rus Duhamel şi consulul rus von<br />
Kotzebue. Într-o întreve<strong>de</strong>re privată, Talaat i-a mărturisit lui Huber convingerea sa<br />
personală că intervenţia rusă a fost instrumentată <strong>de</strong> Duhamel pe cont propriu, nu<br />
numai fără ştirea Porţii, dar şi fără porunca expresă a curţii <strong>de</strong> la Sankt Petersburg<br />
(von General Duhamel auf eigene Gefahr veranlaßt wor<strong>de</strong>n). Talaat consi<strong>de</strong>ră<br />
întemeiate plângerile împotriva prinţilor Sturdza şi Bibescu, iar Poarta e gata să<br />
aprobe reforme adaptate timpului, cu atât mai mult cu cât parti<strong>de</strong>le reformiste <strong>din</strong><br />
cele două principate sunt dispuse să accepte suzeranitatea Porţii. Talaat s-a<br />
exprimat foarte laudativ la adresa lui Richthofen, dar nefavorabil la adresa lui
310<br />
Ela Cosma 16<br />
Timoni. Grecii au lansat „zvonul ridicol” (das lächerliche Gerücht) că ruşii ar fi<br />
venit să-l ajute pe împăratul Austriei să restabilească „vechea or<strong>din</strong>e” (die alte<br />
Ordnung, s. în text) în Monarhia sa. Huber nici n-ar fi amintit acest zvon, dacă<br />
emisarii ruşi, mai numeroşi ca oricând în lunile aprilie şi mai 1848, n-ar fi<br />
„prelucrat” (bearbeitet) <strong>de</strong> ani <strong>de</strong> zile populaţia slavă <strong>de</strong> la Dunărea <strong>de</strong> jos. O parte<br />
a trupelor otomane se află la Brăila, o alta la Focşani. Rifaat paşa, comandantul<br />
trupelor otomane, pare a aştepta poruncă <strong>de</strong> la Constantinopol pentru a acţiona. La<br />
Iaşi domnesc ruşii, la consulat; chiar prinţului Sturdza i s-a limitat libertatea<br />
personală. Se spune că ţarul Nicolae va exercita protectoratul rus asupra celor două<br />
principate „mai eficace ca niciodată” (plus efficace que jamais). În Muntenia, foştii<br />
miniştri – <strong>de</strong> <strong>din</strong>ainte <strong>de</strong> 11 / 23 iunie 1848 – au condus doar o zi (11 iulie), apoi<br />
<strong>din</strong> 12 iulie a revenit la conducere guvernul provizoriu. Se spune că Poarta va<br />
recunoaşte noua stare <strong>de</strong> lucruri. În Brăila au avut <strong>de</strong>ja loc iluminări pentru aceasta.<br />
Rusia a <strong>de</strong>clarat Muntenia şi Moldova „necurate” (unrein) <strong>din</strong> cauza intrării<br />
otomanilor şi a instituit carantină pentru 14 zile [2/31].<br />
Guvernul provizoriu trimite o notă circulară către consulatele străine. Timoni<br />
nu a răspuns nici circularei anterioare, nici acesteia, care se referă la retragerea şi<br />
revenirea guvernului provizoriu. Timoni relatează, la 22 iulie, <strong>de</strong>spre <strong>de</strong>peşa<br />
expediată în 14 iulie <strong>de</strong> sir Stratford Canning <strong>din</strong> Constantinopol consulului englez<br />
la Bucureşti, Colquhoun, în care se arată că Poarta e înclinată să aprobe noua<br />
constituţie munteană. Însă Omer paşa este trimis cu trupe la Giurgiu, pentru a<br />
supraveghea or<strong>din</strong>ea în Muntenia. Poarta îl va trimite şi pe Suleiman, în calitate <strong>de</strong><br />
comisar extraor<strong>din</strong>ar [2/36].<br />
Timoni este sceptic, arătând că ambasa<strong>de</strong>le Angliei şi Franţei sunt <strong>de</strong> partea<br />
cauzei muntenilor, dar cruţă relaţiile Porţii cu Rusia. Guvernul provizoriu lansează<br />
veşti pozitive, dar în sinea sa se teme <strong>de</strong> ce e mai rău şi e gata să fugă iar în caz <strong>de</strong><br />
nevoie. Timoni raportează că atât el, cât şi girantul consular prusac König au<br />
constatat că sunt violete corespon<strong>de</strong>nţa şi pachetele primite <strong>de</strong> la starostia <strong>din</strong><br />
Focşani (acolo <strong>de</strong> un<strong>de</strong> au sosit primele ştiri în legătură cu invazia ruşilor). I-a<br />
reproşat ruperea sigiliilor lui Ştefan Golescu, membru al guvernului, care l-a<br />
asigurat că vina nu o poartă conducerea, ci subordonaţii. Golescu i-a promis lui<br />
Timoni să-i arate o copie a scrisorii lui Talaat effendi către guvern, în care se<br />
specifica disponibilitatea Porţii <strong>de</strong> a aproba constituţia. Golescu nu s-a ţinut <strong>de</strong><br />
cuvânt; niciunul <strong>din</strong> consuli nu a văzut acea scrisoare. „Se pare că scrisoarea lui<br />
Talaat effendi nu conţine <strong>de</strong>fel o asemenea ştire politică” (Es scheint daß in <strong>de</strong>m<br />
Briefe Talaat Effendis eine solche politische Nachricht gar nicht enthalten ist.)<br />
[2/38].<br />
Altă notă a lui Timoni, <strong>din</strong> 25 iulie, arată că Suleiman paşa este aşteptat la<br />
Bucureşti, un<strong>de</strong> i s-a pregătit locuinţa prinţului Bibescu şi o iluminaţie. Puterile<br />
suzerană şi protectoare tot nu şi-au <strong>de</strong>clarat <strong>de</strong>schis intenţiile, <strong>de</strong>şi 20.000 <strong>de</strong><br />
otomani şi 20.000 <strong>de</strong> ruşi staţionează la graniţele Munteniei. Guvernul provizoriu<br />
publică aceleaşi ştiri pozitive, contrazise <strong>de</strong> prezenţa armatelor străine la frontiere.
17 Casimir von Timoni 311<br />
În ultima sa proclamaţie, guvernul provizoriu în<strong>de</strong>amnă poporul la pe<strong>de</strong>psirea<br />
intriganţilor şi a celor care tră<strong>de</strong>ază noua or<strong>din</strong>e. Timoni comentează perspectivele<br />
sumbre ale aţâţării poporului, care până acum s-a manifestat temperat, chiar şi când<br />
lipsea cârmuirea. Comercianţii au înaintat guvernului în 25 iulie o petiţie, cu multe<br />
semnături, în care se cere numirea celor trei episcopi, <strong>de</strong> Râmnic, <strong>de</strong> Argeş şi <strong>de</strong><br />
Buzău. La ora actuală doar scaunul mitropolitan este ocupat. În Bucureşti holera<br />
aproape a încetat. În ţară molima încă bântuie cu tărie, datorită lipsei asistenţei<br />
medicale şi a medicamentelor [2/39]<br />
La 29 iulie, veştile sunt aceleaşi, referitoare la asigurarea lui Talaat că Poarta<br />
a aprobat noua constituţie, că ruşii se retrag, iar turcii vor ocupa Moldova. Aceleaşi<br />
lucruri i le-a confirmat lui Timoni şi viceconsulul britanic <strong>din</strong> Galaţi, Cunningham.<br />
Guvernul provizoriu lucrează la legea pentru alcătuirea adunării naţionale. S-a<br />
anunţat eliberarea ţăranilor <strong>din</strong> iobăgie; legile corespunzătoare vor fi adoptate <strong>de</strong><br />
adunarea generală. Multe <strong>de</strong>putăţii ţărăneşti <strong>din</strong> districtele ţării, dar şi ţigani<br />
individuali vin la Bucureşti, pentru a încerca să afle momentul precis al eliberării<br />
lor. Astfel poporul <strong>de</strong> la ţară, până acum liniştit – „căci până acum numai populaţia<br />
Bucureştiului a luat parte activă la mişcare” – se va trezi în curând şi se pot isca<br />
nenorociri [2/41].<br />
Ministerul austriac <strong>de</strong> Externe comunică, la 1 august, agenţilor c.c. <strong>de</strong> la<br />
Bucureşti şi Iaşi, precum şi internunţiului <strong>de</strong> la Constantinopol conţinutul <strong>de</strong>peşei<br />
trimise ambasa<strong>de</strong>i (Botschaft) ruse, respectiv comunicatul Rusiei vizavi <strong>de</strong><br />
ocuparea principatelor dunărene. Rusia susţine că ea a acţionat împreună cu Poarta<br />
[!] şi în baza tratatelor existente, <strong>de</strong>parte fiind <strong>de</strong> ea „orice ten<strong>din</strong>ţă expansionistă”<br />
(entfernt von je<strong>de</strong>r Vergrößerungsabsicht). Motivele expuse sunt aceleaşi:<br />
refacerea or<strong>din</strong>ii şi interesele Austriei. Ministrul <strong>de</strong> Externe indică agenţilor c.c. că<br />
şi Austria trebuie să susţină aceleaşi motive pe lângă Înalta Poartă. Austria „nu are<br />
nici un motiv întemeiat să reproşeze această ocupaţie” [a principatelor] (So ist für<br />
uns kein Grund zu gültigem Eispruch gegen diese Besetzung vorhan<strong>de</strong>n). Celor doi<br />
agenţi li se cere să nu se alăture protestelor consulilor prusac şi francez faţă <strong>de</strong><br />
intervenţia rusă în principate; să apere interesele supuşilor c.c. în aceste ţări, chiar<br />
apelând la autorităţile rusă şi otomană în caz <strong>de</strong> nevoie; să cultive relaţii amicale cu<br />
autorităţile puterii protectoare şi suzerane [1/34].<br />
Un nou raport al lui Timoni, la 5 august, relatează că în faţa adunării populare<br />
<strong>de</strong> la mitropolie s-a dat citire scrisorii lui Suleiman paşa <strong>din</strong> 3 august. Suleiman<br />
<strong>de</strong>clară mişcarea <strong>din</strong> Muntenia ca fiind revoluţionară şi cere alcătuirea unei<br />
caimacamii în 24 <strong>de</strong> ore, în caz <strong>de</strong> nesupunere ameninţând cu înaintarea trupelor<br />
sale. Guvernul provizoriu solicită un răgaz <strong>de</strong> trei zile, dar Tangir oglu, trimisul lui<br />
Suleiman, nu îi acordă acest răgaz. La 4 august este convocată pe câmpul <strong>de</strong> la<br />
Filaret o nouă adunare populară, pentru a fi consultată voinţa poporului. Poporul<br />
<strong>de</strong>ci<strong>de</strong> ca în caimacamie să fie numite aceleaşi persoane care formau conducerea<br />
provizorie şi să fie trimisă o <strong>de</strong>legaţie <strong>de</strong> 30 <strong>de</strong> persoane la Giurgiu, la paşă.<br />
Consulul Colquhoun îi arată personal lui Timoni că indicaţiile primite <strong>de</strong> Suleiman
312<br />
Ela Cosma 18<br />
nu se referă la părăsirea Giurgiului. La Bucureşti circulă două opinii: unii cred că<br />
sosirea lui Suleiman este doar <strong>de</strong> ochii ruşilor şi că la urmă Poarta va aproba toate<br />
reformele; alţii se tem că Suleiman aşteaptă adunarea tuturor trupelor pentru a<br />
înainta apoi în forţă [2/45].<br />
La 12 august se <strong>de</strong>scrie primirea fastuoasă, cu onoruri militare şi salve <strong>de</strong> tun,<br />
a lui Nicolae Golescu, membru al conducerii provizorii, în tabăra lui Suleiman,<br />
un<strong>de</strong> se discută perspectivele pozitive care li se <strong>de</strong>schid muntenilor. Suleiman ar fi<br />
fost <strong>de</strong> acord cu trimiterea unei <strong>de</strong>legaţii, care să prezinte la Constantinopol<br />
dorinţele şi plângerile muntenilor [2/47]. La 15 august, Suleiman recunoaşte oficial<br />
caimacamia. Timoni însuşi consi<strong>de</strong>ră, în aceste circumstanţe, caimacamia ca fiind<br />
conducerea legitimă a ţării. În acelaşi timp, agentul c.c. cere Ministerului său<br />
reluarea <strong>de</strong>zbaterilor în ve<strong>de</strong>rea stabilirii drepturilor şi privilegiilor cetăţenilor<br />
austrieci <strong>din</strong> Muntenia, propunând ca nu el, cel care <strong>de</strong> 16 ani discută probleme<br />
litigioase cu guvernele muntene, ci o altă persoană capabilă să fie <strong>de</strong>semnată să<br />
purceadă la negocieri [2/53].<br />
În zilele <strong>de</strong> 13 şi 14 august s-au întrunit la Bucureşti cam 10.000 <strong>de</strong> ţărani,<br />
veniţi <strong>din</strong> toate părţile Munteniei, – fiecare localitate fiind reprezentată <strong>de</strong> câte trei<br />
ţărani şi un cleric, pentru a participa la adunarea ţării. Conducerea i-a trimis însă<br />
acasă, amânând <strong>de</strong>schi<strong>de</strong>rea adunării pentru o dată ulterioară. Prezenţa acestei mari<br />
mulţimi <strong>de</strong> oameni nu a provocat nici cea mai mică neorânduială [2/54].<br />
În data <strong>de</strong> 16 august 1848, consulul general al Marii Britanii, Colquhoun, în<br />
uniformă şi însoţit <strong>de</strong> jandarmi, a făcut o vizită oficială locotenenţei, recunoscută<br />
<strong>de</strong>ja <strong>de</strong> Poartă. Timoni şi consulul Prusiei au <strong>de</strong>cis să facă o vizită similară a doua<br />
zi. Consulul francez, care nu a fost recunoscut încă <strong>de</strong> Poartă în această calitate,<br />
trebuie să se manifeste pasiv. – Emisari transilvăneni au sosit la Bucureşti,<br />
propunând locotenenţei ajutorul românilor ar<strong>de</strong>leni în scopul creării unui imperiu<br />
dacic (zur Errichtung eines dazischen Reiches). Timoni cre<strong>de</strong> că, dacă locotenenţa<br />
va ceda unor astfel <strong>de</strong> i<strong>de</strong>i, îşi va semna singură condamnarea [3/102].<br />
Vizita făcută locotenenţei <strong>de</strong> către Timoni, ca şi cea a consulului prusac şi a<br />
celui grec, are loc la 19 august. O zi mai târziu Suleiman soseşte la Bucureşti, fiind<br />
întâmpinat <strong>de</strong> o mare mulţime <strong>de</strong> oameni [2/56]. În dimineaţa zilei <strong>de</strong> 22 Suleiman<br />
îi primeşte în audienţă pe consulii străini. Din <strong>de</strong>claraţiile sale rezultă că misiunea<br />
sa este <strong>de</strong> a restabili liniştea în Muntenia, dizolvând conducerea provizorie şi<br />
instituind o caimacamie. Seara are loc o reprezentaţie teatrală în cinstea lui<br />
Suleiman, pe al cărei fundal portretul sultanului Abdul este puternic luminat, la fel<br />
ca şi 21 <strong>de</strong> transperante pe care sunt scrise cele 21 <strong>de</strong> puncte ale noii constituţii.<br />
Timoni spune că <strong>de</strong>claraţiile lui Suleiman paşa – care cre<strong>de</strong> că, prin suspendarea<br />
guvernului provizoriu şi prin înlocuirea acestuia cu o caimacamie, a restabilit<br />
situaţia <strong>de</strong> drept – sunt în contradicţie atât cu acţiunile guvernului muntean, care<br />
continuă să domnească conform noii constituţii, cât şi cu <strong>de</strong>claraţiile cabinetului <strong>de</strong><br />
la Sankt Petersburg, publicate în jurnalul capitalei Rusiei la 21 iulie, <strong>de</strong>spre<br />
intervenţia trupelor ţariste în principate [3/103]. La 29 august, Timoni constată că,
19 Casimir von Timoni 313<br />
după plecarea lui Suleiman <strong>din</strong> capitala munteană, locotenenţa domnească conduce<br />
ţara în sensul noii constituţii; o adunare formată <strong>din</strong> reprezentanţii ţăranilor şi ai<br />
boierilor <strong>de</strong>zbate chestiunea agrară. În acelaşi timp, agentul c.c. îşi expune temerile<br />
legate <strong>de</strong> faptul că „românii învecinaţi <strong>din</strong> Transilvania vor constitui un permanent<br />
mijloc <strong>de</strong> zgândărire pentru cei <strong>de</strong> aici” (die benachbarten Walachen in Siebenbürgen<br />
ein beständiges Reizmittel für die hiesigen sein wer<strong>de</strong>n) [3/104, 10/6].<br />
La începutul lui septembrie, rapoartele sunt alarmante, vorbind <strong>de</strong>spre teama<br />
şi neorânduiala crescân<strong>de</strong> în Bucureşti: adunări care se ţin pe câmpul libertăţii,<br />
ţiganii liberi care îşi caută o pâine, recolta <strong>de</strong> porumb compromisă <strong>din</strong> cauza<br />
secetei, preţurile la alimente care sporesc pe zi ce trece, incendiul provocat în<br />
Piteşti – când a ars jumătate <strong>din</strong> oraş [3/106, Bucureşti, 2 septembrie 1848]. În<br />
Muntenia bântuie cu putere dizenteria asiatică (asiatische Brechruhr), care,<br />
conform datelor oficiale <strong>din</strong> prima săptămână <strong>de</strong> septembrie, a provocat 4.500 <strong>de</strong><br />
îmbolnăviri şi 1.600 <strong>de</strong> <strong>de</strong>cese. În Bucureşti se înregistrează 15-20 îmbolnăviri şi 7<br />
morţi săptămânal [5/194, Bucureşti, 5 septembrie 1848].<br />
Timoni redă în copie traducerea în limba franceză a actului <strong>de</strong> acuzare a<br />
prinţului Bibescu, trimis sultanului Abdul şi semnat <strong>de</strong> locotenenţa domnească,<br />
care arată totodată inconsecvenţele şi incorectitu<strong>din</strong>ile conţinute <strong>de</strong> Regulamentul<br />
Organic, caracterizat drept „ansamblu inform <strong>de</strong> vicii şi contradicţii <strong>de</strong> toate<br />
speciile” (assemblage informe <strong>de</strong> vices et <strong>de</strong> contradictions <strong>de</strong> toute espèce). Fiind<br />
Regulamentul în sine atât <strong>de</strong> <strong>de</strong>fectuos, prinţul Bibescu l-a aplicat şi mai <strong>de</strong>fectuos.<br />
Se enumeră doar câteva <strong>din</strong>tre actele arbitrare ale gospodarului, arătându-se că nu a<br />
convocat timp <strong>de</strong> trei ani adunarea reprezentativă, că trezoreria publică este sleită,<br />
că administraţia publică şi cea juridică au lucrat făcând numeroase abuzuri.<br />
Memoriul are drept scop nu acuzarea gratuită a fostului principe, ci dorinţa <strong>de</strong> a-l<br />
convinge pe sultan asupra necesităţii remedierii urgente a stării <strong>de</strong> lucruri, pentru a<br />
se evita „o explozie populară”. În consecinţă, membrii locotenenţei domneşti – în<br />
numele poporului român – îl roagă pe sultan să ia în consi<strong>de</strong>rare cererea lor, să<br />
recunoască cele 22 articole anexate, ca să împiedice revenirea la nefericita stare <strong>de</strong><br />
lucruri <strong>de</strong> o<strong>din</strong>ioară [5/194 anexă].<br />
La 5 septembrie, Ministerul c.c. <strong>de</strong> Externe aduce la cunoştinţa agenţilor săi<br />
faptul că a cerut atât Rusiei cât şi Turciei, după ocuparea principatelor dunărene,<br />
să respecte şi asigure drepturile şi privilegiile supuşilor c.c. în Moldova şi<br />
Muntenia [2/66].<br />
În data <strong>de</strong> 7 septembrie Fuad effendi soseşte la Galaţi, <strong>de</strong>clarând că va<br />
suspenda locotenenţa şi va institui o caimacamie [2/69]. În 9 septembrie Golescu,<br />
membru al locotenenţei domneşti, se <strong>de</strong>plasează la Giurgiu, la Suleiman paşa.<br />
Întorcându-se la Bucureşti, Golescu transmite sfatul lui Suleiman, <strong>de</strong> a se organiza<br />
adunări populare, în care poporul să fie chemat să protesteze paşnic împotriva<br />
reintorducerii Regulamentului Organic. Prin urmare, în data <strong>de</strong> 10 şi 11 septembrie<br />
1848 au loc două astfel <strong>de</strong> adunări. Timoni observă că Suleiman paşa, în pofida<br />
caracterului reţinut al <strong>de</strong>claraţiilor sale oficiale, vă<strong>de</strong>şte în realitate o atitu<strong>din</strong>e <strong>de</strong>
314<br />
Ela Cosma 20<br />
sprijin faţă <strong>de</strong> înnoirile <strong>din</strong> Muntenia [3/107]. În data <strong>de</strong> 14, Fuad effendi soseşte la<br />
Giurgiu, un<strong>de</strong> este întâmpinat <strong>de</strong> generalul Duhamel, dar şi <strong>de</strong> o <strong>de</strong>putăţie română.<br />
Suleiman se străduieşte să-l convingă pe succesorul său, Fuad, să adopte linia<br />
urmată <strong>de</strong> el [2/80]. În aceeaşi zi este primită la Suleiman, la Giurgiu, <strong>de</strong>legaţia<br />
locotenenţei domneşti, însoţită <strong>de</strong> o mulţime <strong>de</strong> câteva mii <strong>de</strong> oameni. Fuad nu<br />
acceptă vizita locotenenţei, mulţumindu-se să îi preia doar petiţia. În pofida acestei<br />
întâlniri <strong>de</strong> rău augur, partida revoluţionară speră că Poarta va accepta constituţia<br />
cea nouă. Partida boierilor, în schimb, cre<strong>de</strong> că Poarta va reintroduce Regulamentul<br />
Organic [2/85, 86].<br />
În 19 septembrie, Timoni relatează <strong>de</strong>spre ar<strong>de</strong>rea Regulamentului Organic şi<br />
a arhondologiei în faţa mitropoliei în 18 septembrie 1848 şi <strong>de</strong>spre proclamaţia<br />
emisă <strong>de</strong> mitropolitul Neofit, sub presiunea mulţimii, <strong>de</strong> a<strong>de</strong>rare la principiile<br />
constituţiei. Mitropolitul îi trimite generalului Duhamel o scrisoare <strong>de</strong> ameninţare.<br />
La Brăila au sosit numeroase trupe otomane, sub conducerea lui Refad [Rifaat!]<br />
paşa [2/89]. Acestea sunt aşteptate la Bucureşti. În ziua <strong>de</strong> 21, o mare mulţime <strong>de</strong><br />
circa 10.000 oameni, având în frunte mulţi preoţi, au ieşit neînarmaţi, în dangătul<br />
clopotelor, la marginea capitalei, aşteptând zadarnic sosirea trupelor otomane<br />
[2/91]. La 23 septembrie, cam 10.000 <strong>de</strong> otomani, sub conducerea lui Omer paşa,<br />
se află cantonaţi la Sinteşti, lângă Bucureşti. La chemarea locotenenţei domneşti, o<br />
mare mulţime <strong>de</strong> ţărani sosesc în capitală. Boierii, sperând ca – la intrarea turcilor –<br />
să poată pune <strong>din</strong> nou mâna pe dregătorii, încep să revină în ţară. Timoni<br />
comentează: „Comportamentul lor, aşa cum era <strong>de</strong> aşteptat <strong>din</strong> partea unor oameni<br />
egoişti şi aprope ignoranţi, este total lipsit <strong>de</strong> isteţime” (Ihr Benehmen ist, so wie es<br />
von eigennützigen fast ganz ungebil<strong>de</strong>ten Leuten zu erwarten ist, höchst unklug).<br />
Astfel boierul Nicolae Băleanu – fratele fostului ministru <strong>de</strong> Interne Emanuil<br />
Băleanu –, apropiindu-se <strong>de</strong> Bucureşti în data <strong>de</strong> 21 seara, a trecut prin mulţimea<br />
adunată la intrarea în oraş, strigându-le ţăranilor că ar fi trebuit să fie la muncă şi<br />
proferând cuvinte urâte la adresa constituţiei. Nu este <strong>de</strong> mirare că mulţimea l-a<br />
înşfăşcat <strong>de</strong> îndată şi l-a bătut măr. Acest mod <strong>de</strong> comportare a fost <strong>de</strong> natură să-l<br />
pună în pericol nu numai pe el, ci şi pe ceilalţi boieri aflaţi la Bucureşti [3/195].<br />
E reprodusă scrisoarea lui Fuad effendi către mitropolitul Munteniei, <strong>din</strong><br />
cartierul general Sinteşti, 10/22 septembrie 1848. Fuad arată că a venit ca „ministru<br />
al păcii”, pentru a transmite voinţa sultanului şi pentru a asigura paza şi protecţia<br />
principatului. De aceea, în<strong>de</strong>amnă pe mitropolit, poliţia şi miliţia să colaboreze, în<br />
atingerea acestui scop. Roagă ca această scrisoare să fie făcută publică [3/196<br />
anexă].<br />
Timoni raportează <strong>de</strong>spre ocuparea Bucureştiului <strong>de</strong> către trupele otomane,<br />
după „o scurtă luptă sângeroasă” (13/25 septembrie), şi <strong>de</strong>spre numirea boierului<br />
Constantin Cantacuzino în calitate <strong>de</strong> caimacam al Munteniei. În data <strong>de</strong> 24<br />
septembrie Colquhoun a încercat să-i convingă pe Timoni şi pe girantul<br />
consulatului francez să i se alăture, ca să intervină la Fuad effendi pentru cauza<br />
munteană. Ambii au refuzat. Colquhoun îi cere lui Fuad o întreve<strong>de</strong>re, pe care
21 Casimir von Timoni 315<br />
acesta i-o acordă în 25 septembrie. În aceeaşi zi Fuad îi convoacă la el în tabără<br />
atât pe membrii locotenenţei, cât şi pe boieri, pentru a le comunica voinţa<br />
sultanului. Fuad anunţă numirea vornicului Constantin Cantacuzino ca şi<br />
caimacam. Protestul <strong>de</strong>putaţilor, cu excepţia boierilor, este atât <strong>de</strong> puternic – unii<br />
gesticulând cu bastoanele, ceea ce face cortul să se clatine, încât Fuad trebuie să se<br />
retragă. Omer paşa, încălecând, cheamă miliţia, care îi arestează pe membrii<br />
locotenenţei, şi porunceşte <strong>de</strong> îndată înaintarea trupelor spre Bucureşti. În<br />
confruntarea <strong>de</strong> la cazarma militară, otomanii au 11 morţi şi 12 răniţi, pe când<br />
muntenii numără 40-70 <strong>de</strong> morţi. Timoni <strong>de</strong>scrie în amănunt ocuparea capitalei.<br />
Dacă recunoaşte curajul lui Nicolae Golescu şi Christian Tell, anexând şi protestul<br />
<strong>de</strong>pus <strong>de</strong> ei, îşi exprimă dispreţul faţă <strong>de</strong> laşitatea lui Elia<strong>de</strong>, care, „cuprins <strong>de</strong> o<br />
frică panicardă” (von panischer Furcht ergriffen), s-a refugiat în casa lui<br />
Colquhoun încă <strong>din</strong> 24 septembrie, refuzând să mai colaboreze cu Golescu şi Tell.<br />
Membrii <strong>de</strong> vază ai <strong>de</strong>legaţiei (boierii), în frunte cu mitropolitul Neofit, prinşi în<br />
cortul lui Fuad, au fost escortaţi în cursul nopţii în oraş, fiind apoi lăsaţi la casele<br />
lor. Ceilalţi (membrii locotenenţei) au rămas în tabără (în arest) [3/109].<br />
Timoni primeşte o scrisoare <strong>din</strong> partea locotenenţei domneşti, în care care se<br />
protestează împotriva comportamentului lui Fuad effendi, care dispusese<br />
constituirea unei caimacamii (26 septembrie). La 29 septembrie agentul primeşte şi<br />
nota lui Fuad effendi, în care acesta arată că ar fi eliberat, în data <strong>de</strong> 27 septembrie,<br />
pe cei 27 revoluţionari munteni, reţinuţi la mănăstirea Cotroceni. O parte <strong>din</strong>tre ei<br />
vor fi exilaţi, ceilalţi vor fi puşi în libertate. Timoni i-a cerut lui Omer paşa,<br />
guvernatorul turc al Bucureştiului, <strong>de</strong>spăgubiri pentru comercianţii afectaţi <strong>de</strong> lupta<br />
<strong>din</strong> 25 septembrie, iar Omer l-a asigurat că va păstra or<strong>din</strong>ea şi disciplina în<br />
capitală. Comercianţii, <strong>din</strong>tre care mulţi sunt supuşi austrieci, refuză să-şi<br />
re<strong>de</strong>schidă prăvăliile, pentru că tocmai noul caimacam le-a solicitat acest lucru. Se<br />
spune că mitropolitul Neofit va anula anatema aruncată împotriva caimacamiei,<br />
<strong>de</strong>oarece pe acest motiv mulţi funcţionari refuză să lucreze . Generalul Duhamel,<br />
sosit <strong>de</strong> trei zile la Bucureşti şi cazat la consulatul rus, refuză să iasă <strong>din</strong> casă, <strong>de</strong><br />
teamă, <strong>de</strong>şi este păzit <strong>de</strong> o gardă numeroasă. Magheru, cu armata lui formată <strong>din</strong><br />
puţini oameni, se află la Râmnic, cu intenţia <strong>de</strong> a se retrage în munţi pentru a<br />
continua rezistenţa. Timoni se teme că Magheru va bloca drumurile poştale spre<br />
Braşov şi Sibiu [2/100].<br />
Proclamaţia <strong>din</strong> 3 octombrie a generalului Lü<strong>de</strong>rs către locuitorii Munteniei<br />
anunţă intrarea trupelor ruse, în acord cu Înalta Poartă, în Muntenia şi ocuparea<br />
ţării, pentru a împiedica „nefericita <strong>de</strong>zvoltare a propagan<strong>de</strong>i revoluţionare”. Pe<br />
4 octombrie generalul Duhamel porneşte în întâmpinarea trupelor ruse, întorcânduse<br />
la Bucureşti după câteva zile, împreună cu acestea şi însoţit <strong>de</strong> Kotzebue.<br />
Proviziile cerute lasă să se estimeze un corp <strong>de</strong> 20-24 mii <strong>de</strong> oameni. Pentru<br />
Timoni este neîndoielnic că, spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> turci care proce<strong>de</strong>ază „cu cruţare”<br />
împotriva participanţilor la mişcarea <strong>din</strong> Muntenia, ruşii vor interveni cu toată forţa<br />
împotriva lor. Lui Timoni i se raportează <strong>din</strong> Focşani, un<strong>de</strong> 5.000 <strong>de</strong> ruşi au intrat
316<br />
Ela Cosma 22<br />
încă <strong>din</strong> 28 septembrie, că toţi funcţionarii munteni au fost arestaţi şi anchetaţi <strong>de</strong><br />
ruşi [3/197].<br />
Timoni mai transmite că Magheru i-ar fi oprit la el pe cei doi curieri care îi<br />
fuseseră trimişi. El împiedică comunicaţia între Râmnic, un<strong>de</strong> se află, şi Bucureşti.<br />
În 2 octombrie se pare că 2.000 <strong>de</strong> turci au pornit împotriva lui, armată suficient <strong>de</strong><br />
mare – <strong>de</strong>oarece Magheru are doar 1.200 <strong>de</strong> oameni slab înarmaţi. „Această<br />
continuare lipsită <strong>de</strong> speranţă a rezistenţei” (Dieses hoffnungslose Fortsetzen <strong>de</strong>s<br />
Wi<strong>de</strong>rstan<strong>de</strong>s) va avea ca urmare ocuparea „în <strong>de</strong>taliu” a Munteniei, pe o perioadă<br />
mai în<strong>de</strong>lungată. Generalul Duhamel l-a anunţat pe Timoni că şi-a chemat familia<br />
<strong>de</strong> la Sankt Petersburg, că aceasta a şi ajuns la Iaşi, iar în 14 zile va fi la Bucureşti.<br />
Noul guvern se compune <strong>din</strong>: I. Phillipescu [Filipescu], fostul ministru <strong>de</strong> Finanţe,<br />
la Interne; Grădişteanu la Justiţie; Constantin Belliu la Culte; I. Phillipescu<br />
[Filipescu] – ruda primului numit – secretar <strong>de</strong> stat; Alecu Ghica la Finanţe;<br />
Câmpineanu controlor; colonelul Garbazky – un ofiţer ruso-polon aflat în slujba<br />
Munteniei <strong>din</strong> 1830 – spătar provizoriu; Voinescu – agă al oraşului Bucureşti<br />
[3/198, Bucureşti, 3 octombrie 1848].<br />
La începutul lui octombrie, Timoni se confruntă cu inci<strong>de</strong>ntul <strong>de</strong> la Craiova.<br />
Acolo un număr <strong>de</strong> supuşi austrieci, avându-l în frunte pe preotul romano-catolic<br />
Valentin Mishevich, un misionar <strong>de</strong> la Roma, l-au <strong>de</strong>mis pe starostele c.c, Andreas<br />
Schwab, punând în locul său un comitet. Conflictul a izbucnit <strong>de</strong> la cererea<br />
supuşilor austrieci, ca starostele şi cancelaria <strong>de</strong> agenţie să se mute în curtea<br />
parohială, pentru a se pune la adăpost faţă <strong>de</strong> un posibil atac al trupelor lui<br />
Magheru ori al otomanilor. Cum starostele a refuzat să mute sediul cancelariei în<br />
casa parohială, supuşii austrieci, aducându-i şi alte învinuiri legate <strong>de</strong> modul<br />
<strong>de</strong>fectuos în care şi-ar fi <strong>de</strong>sfăşurat activitatea, l-au <strong>de</strong>mis. Ei au înaintat scrisori<br />
Ministerului c.c. şi adunării Reichului. Timoni consi<strong>de</strong>ră: a) ina<strong>de</strong>cvat comportamentul<br />
preotului romano-catolic; b) incorectă <strong>de</strong>miterea starostelui, <strong>de</strong>oarece acesta<br />
funcţionează în această slujbă <strong>de</strong> mai mulţi ani fără a se fi înregistrat, până acum,<br />
plângeri împotrivă-i, iar actualul protest nu este însoţit <strong>de</strong> dovezile corespunzătoare.<br />
Timoni i-a cerut starostelui să se mute în casa parohială <strong>din</strong> Craiova şi să aibă un<br />
comportament conciliant faţă <strong>de</strong> supuşii austrieci [3/110, 113, 114].<br />
Între persoanele arestate la Cotroceni în 25 septembrie se aflau mulţi cu<br />
cetăţenie austriacă. Timoni a intervenit la Fuad effendi în favoarea lor, şi ei au fost<br />
predaţi agenţiei c.c. O parte a capilor revoluţiei au rămas însă în arest. În 29<br />
septembrie, un anume transilvănean Moşoiu a <strong>de</strong>pus la agenţie plângerea că fratele<br />
său, Margarit Moşoiu, se află între cei arestaţi. Timoni s-a adresat <strong>din</strong> nou lui Fuad<br />
effendi, care a arătat că nu fusese cunoscută calitatea <strong>de</strong> transilvănean a acelui<br />
Moşoiu. Deoarece prizonierii fuseseră <strong>de</strong>ja duşi la Giurgiu, Fuad i-a dat lui Timoni<br />
o poruncă pentru comandantul <strong>din</strong> Giurgiu, în sensul eliberării lui Moşoiu. Fuad i-a<br />
explicat însă lui Timoni că respectivul Moşoiu fusese numit, în ziua izbucnirii<br />
revoluţiei, agă al capitalei şi două luni mai târziu schimbase această funcţie cu cea<br />
<strong>de</strong> ju<strong>de</strong>cător în divan. Fiind <strong>de</strong>ci unul <strong>din</strong> bărbaţii <strong>de</strong> frunte ai revoluţiei, Timoni
23 Casimir von Timoni 317<br />
trebuia să-l convingă să părăsească ţara după eliberarea lui. Într-a<strong>de</strong>văr, paşa <strong>din</strong><br />
Rusciuc l-a eliberat pe Moşoiu, care s-a şi îmbarcat pe dată pe un vas austriac cu<br />
aburi cu <strong>de</strong>stinaţia Orşova. Ceilalţi prizonieri au fost transportaţi şi ei, două zile<br />
mai târziu, pe vase otomane către Orşova. Generalul Duhamel este complet<br />
nemulţumit <strong>de</strong> tratamentul blând aplicat <strong>de</strong> turci. Tocmai <strong>de</strong> aceea conducerea ţării<br />
îi sfătuieşte pe participanţii la revoluţie să se exileze, căci intervenţiile nu slujesc la<br />
nimic atâta vreme cât ruşii sunt <strong>de</strong>cişi să adopte măsuri aspre [3/199, Bucureşti, 7<br />
octombrie 1848].<br />
La 10 octombrie, Timoni anunţă Ministerul <strong>de</strong> Externe că în 26 septembrie /<br />
8 octombrie a primit o adresă <strong>din</strong> partea căimăcămiei, prin care i se cere să supună<br />
cenzurii orice ziar primit <strong>de</strong> supuşii austrieci <strong>din</strong> străinătate. Deoarece cenzura,<br />
care funcţionase timp <strong>de</strong> ani <strong>de</strong> zile în Muntenia şi fusese abolită la izbucnirea<br />
revoluţiei, a fost reintrodusă <strong>de</strong> căimăcămie, Timoni nu poate interveni în favoarea<br />
supuşilor munteni. Aceştia primesc <strong>din</strong> nou presa cu două zile întârziere, <strong>de</strong>oarece<br />
atâta durează operaţiunea <strong>de</strong> cenzurare. Însă <strong>din</strong> partea supuşilor austrieci îi parvin<br />
zilnic plângeri <strong>de</strong> tot felul, la care s-ar adăuga cele legate <strong>de</strong> limitarea dreptului lor<br />
la informaţie, spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> Moldova un<strong>de</strong> agenţia c.c. s-a opus cu succes<br />
reintroducerii cenzurii presei în cazul supuşilor austrieci. Timoni cere instrucţiuni<br />
grabnice <strong>de</strong> la Viena [3/115]. În 14 octombrie scrie iar <strong>de</strong>spre presiunile exercitate<br />
asupra sa <strong>de</strong> către caimacamie, la rândul ei presată <strong>de</strong> comisarii rus şi turc,<br />
Duhamel şi Fuad, în sensul reintorducerii cenzurii presei pentru ziarele primite <strong>de</strong><br />
cetăţenii austrieci <strong>din</strong> străinătate. Timoni arată că, dacă se va menţine pe poziţie<br />
aşteptând instrucţiunile <strong>de</strong> la Viena, riscă să-şi periciliteze situaţia la Bucureşti,<br />
fără să aibă convingerea că va avea câştig <strong>de</strong> cauză [3/117].<br />
De asemenea, transmite solicitarea lui Fuad effendi <strong>de</strong> a se sista refugierea<br />
muntenilor <strong>din</strong>colo <strong>de</strong> graniţa cu Ar<strong>de</strong>alul – cum este cazul lui Elia<strong>de</strong>, Tell şi al<br />
multor altor participanţi la evenimentele revoluţionare <strong>din</strong> Muntenia, acum refugiaţi<br />
la Braşov – şi <strong>de</strong> a se supraveghea exportul <strong>de</strong> arme şi muniţie <strong>din</strong> Transilvania spre<br />
Muntenia. Se anexează lista muntenilor (Walachen) duşi la Orşova: Grigore<br />
Spătescu, Nicolae Golescu, Constantin Ionescu, Ioan Brătianu, Grigore Grădişteanu,<br />
Ştefan Golescu, Alexandru Zane, Nicolae Bălcescu, Constantin Rosetti, Cezar<br />
Bolliac, Dimitrie Bolintineanu, Ioan Voinescu, Constantin Aristia, Ioan Snagoveanu,<br />
Alexandru Golescu [3/116, Bucureşti, 10 octombrie 1848].<br />
În după-masa zilei <strong>de</strong> 10 octombrie soseşte la Colentina comandantul suprem<br />
al trupelor ruse, generalul Lü<strong>de</strong>rs, cu mai multe mii <strong>de</strong> oameni, grosul oştirii fiind<br />
aşteptat în zilele următoare [3/155].<br />
Timoni primeşte o sesizare <strong>de</strong> la starostele <strong>din</strong> Ploieşti, în legătură cu arestarea<br />
<strong>de</strong> către autorităţile române, <strong>din</strong> or<strong>din</strong>ul generalului rus Hasford, a doi supuşi<br />
austrieci: învăţătorii Ioan Codrea <strong>din</strong> Ploieşti şi David Almăşan <strong>din</strong> Vălenii <strong>de</strong><br />
Munte. La apelurile starostelui, ocârmuirea a arătat că arestările au fost poruncite <strong>de</strong><br />
ruşi. Timoni se adresează generalului Duhamel. Comisarul însă îi dă replica că a<br />
primit indicaţii exprese <strong>de</strong> la Sankt Petersburg conform cărora: „împotriva
318<br />
Ela Cosma 24<br />
propagandiştilor şi participanţilor la mişcarea <strong>din</strong> principate să se treacă la cele mai<br />
aspre măsuri, aceştia fiind scoşi <strong>din</strong> ţară fără întârziere”. Timoni, văzând că toate<br />
argumentele lui se loviseră <strong>de</strong> reaua cre<strong>din</strong>ţă a generalului Duhamel, singura<br />
concesie pe care a obţinut-o fiind promisiunea că va discuta cu generalul Lü<strong>de</strong>rs,<br />
cre<strong>de</strong> că există puţine speranţe <strong>de</strong> rezolvare a reclamaţiei sale privind cazurile Codrea<br />
şi Almăşan [3/201, Bucureşti, 12 octombrie 1848]. La 24 octombrie, raportează<br />
<strong>de</strong>spre faptul că învăţătorul Codrea a fost predat agenţiei c.c., Timoni aflând <strong>de</strong> la el<br />
că celălalt învăţător arestat, Almăşan, a evadat. Codrea a fost <strong>de</strong> acord să părăsească<br />
Muntenia cât mai iute. Între timp a mai fost arestat un al treilea supus austriac,<br />
P. Săucean Mereşanu, <strong>de</strong> asemenea învăţător la Rusca [3/119, 121].<br />
Pe 15 octombrie, Timoni trimite un raport baronului von Wessenberg,<br />
ministrul <strong>de</strong> Externe. Pentru a nu va fi interceptat şi citit, Timoni îl trimite cifrat.<br />
Sub cifre este notată transcrierea. Fuad effendi este nemulţumit <strong>de</strong> intervenţia<br />
ruşilor. Consulul rus la Bucureşti, von Kotzebue, este în expectativă şi pare a<br />
aştepta sosirea generalului rus Lü<strong>de</strong>rs [3/118].<br />
La 29 octombrie situaţia rămăsese tensionată, <strong>din</strong> punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re militar. În<br />
Bucureşti au fost încartiruiţi doar 5.000 <strong>de</strong> infanterişti şi 1.000 <strong>de</strong> cavalerişti ai<br />
trupelor ruse, în vreme ce restul <strong>de</strong> până la 25.000 oameni a fost repartizat în<br />
districte. Între soldaţii ruşi şi turci au apărut unele neînţelegeri. Pentru a le evita,<br />
Fuad şi comandantul rus Lü<strong>de</strong>rs au convenit ca ruşii să ocupe cartierele <strong>de</strong> pe malul<br />
drept al Dâmboviţei, iar turcii pe cele <strong>din</strong> stânga râului. La 31 octombrie, agentul<br />
c.c. se plânge la Minister că supuşii austrieci sunt obligaţi să ofere cvartir<br />
militarilor ruşi. Toate reclamaţiile lui adresate caimacamiei şi lui Fuad effendi au<br />
fost zadarnice [3/158].<br />
În ceea ce transmite spre Viena <strong>de</strong> la jumătatea lunii octombrie şi până la<br />
jumătatea lui noiembrie 1848, Timoni continuă să se servească <strong>de</strong> cifru, pentru a<br />
asigura continuitatea rapoartelor sale politice [3/118, 120, 122, 123, 124, 126]. O<br />
parte <strong>din</strong> documentele cifrate beneficiază <strong>de</strong> <strong>de</strong>scifrare, în limba franceză.<br />
Legăturile directe cu Viena sunt întrerupte, dar la 18 noiembrie Timoni reuşeşte să<br />
afle veşti <strong>din</strong> Viena, via Iaşi [3/159].<br />
Raportul <strong>din</strong> 11 noiembrie vorbeşte <strong>de</strong>spre arestarea librarului Winterhal<strong>de</strong>r 4<br />
şi intervenţiile lui Timoni pentru a obţine punerea lui în libertate [3/126].<br />
4 Heinrich Winterhal<strong>de</strong>r, n. 1808, m. 1889, om politic liberal-radical, economist, supus austriac,<br />
născut la Viena, stabilit la Bucureşti, un<strong>de</strong> <strong>de</strong>ţine o librărie împreună cu C.A. Rosetti, traducătorul<br />
unor poezii <strong>de</strong> Vasile Cârlova, C.A. Rosetti. La 1848 e participant activ la revoluţie. Prieten şi<br />
colaborator al lui C.A. Rosetti, conduce împreună cu acesta ziarele „Pruncul român”, „Românul”,<br />
„Roumania”. Arestat <strong>de</strong> caimacam în noiembrie 1848, se află încă în arest în martie 1849 şi va fi<br />
eliberat la intervenţia lui Timoni. Trebuie să părăsească ţara, stabilindu-se la Viena, locul naşterii sale,<br />
dar cere şi i se aprobă <strong>de</strong> către ruşi, în octombrie 1849, să revină în Muntenia, pentru a-şi continua<br />
activitatea <strong>de</strong> librar. Soseşte la Bucureşti în ianuarie 1850. Este unul <strong>din</strong> conducătorii Casei <strong>de</strong><br />
ajutorare şi preve<strong>de</strong>re a lucrătorilor tipografi, întemeiată în 1858. La 1864 e primul director al Casei<br />
<strong>de</strong> <strong>de</strong>puneri şi consemnaţiuni, atunci înfiinţată. Soţia sa este Catherina Winterhal<strong>de</strong>r, iar mama lui<br />
Ma<strong>de</strong>leine Winterhal<strong>de</strong>r, văduvă <strong>de</strong> comerciant <strong>din</strong> Leopoldstadt. 11 documente <strong>din</strong> Fondul 1848 al<br />
<strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> Cluj-Napoca fac referire la Heinrich Winterhal<strong>de</strong>r.
25 Casimir von Timoni 319<br />
Abia la 25 noiembrie Ministerul <strong>de</strong> Externe răspun<strong>de</strong>, referitor la presiunile<br />
căimăcămiei asupra lui Timoni <strong>de</strong> a impune supuşilor austrieci cenzurarea ziarelor<br />
pe care aceştia le primesc <strong>din</strong> străinătate prin intermediul biroului c.c. <strong>de</strong> poştă, că<br />
Timoni nu trebuie să mai insiste strict pe respectarea principiului libertăţii presei şi<br />
a dreptului liber la citit, principiu garantat <strong>de</strong> constituţia austriacă, dar anulat <strong>de</strong><br />
căimăcămie. Cetăţenii Austriei rezi<strong>de</strong>nţi în Muntenia trebuie să accepte legile ţării<br />
în care trăiesc, cu atât mai mult cu cât Poarta încă nu a acordat libertate presei<br />
[3/127].<br />
Timoni se preocupă, în continuare, <strong>de</strong> soarta supuşilor austrieci arestaţi <strong>de</strong><br />
ruşi. Dacă în cazul învăţătorului Codrea cererea sa fusese soluţionată, acum<br />
plângerile lui nu mai sunt luate în seamă. Von Kotzebue i-a oferit un răspuns<br />
evaziv, <strong>de</strong>grevându-se <strong>de</strong> orice responsabilitate. De altfel, căimăcămia evită<br />
reclamaţiile, atribuind comisarilor rus şi turc, Duhamel şi Fuad, puterea <strong>de</strong> <strong>de</strong>cizie,<br />
iar aceştia se raportează la guvernele lor, arătând că nu pot <strong>de</strong>ci<strong>de</strong> nimic, fără<br />
instrucţiuni venite <strong>de</strong> la autorităţile lor superioare. Arestările continuă [3/128,<br />
Bucureşti, 25 noiembrie 1848].<br />
La 5 <strong>de</strong>cembrie 1848, Timoni relatează <strong>de</strong>spre înfiinţarea unei comisii <strong>de</strong><br />
ju<strong>de</strong>care a arestaţilor politici. Comisia, compusă <strong>din</strong> mari boieri, nu-şi va atinge<br />
scopul, <strong>de</strong>oarece capii revoluţiei muntene se refugiaseră, iar persoanele arestate<br />
jucaseră roluri secundare [6/106]. La 16 <strong>de</strong>cembrie, Timoni remarcă zelul excesiv<br />
al membrilor comisiei <strong>de</strong> ju<strong>de</strong>care a arestaţilor politici, care doresc să-şi creeze<br />
merite în ochii ruşilor [6/108].<br />
În ziua <strong>de</strong> 18 <strong>de</strong>cembrie se sărbătoreşte, cu mare fast, Sfântul Nicolae (pe stil<br />
vechi). La sărbătoare participă generalul Lü<strong>de</strong>rs, generalul Duhamel şi consulul<br />
general von Kotzebue, <strong>de</strong> asemenea toţi consulii străini, cu excepţia consulului<br />
general regal britanic, domnul Colquhoun, care este în raporturi tensionate cu<br />
partea rusă. Speranţa unei amnistii nu s-a confirmat [6/108, 109].<br />
Guvernul Munteniei a publicat în foaia oficială o preve<strong>de</strong>re referitoare la<br />
primirea refugiaţilor transilvăneni în satele <strong>din</strong> valea Prahovei, celor săraci urmând<br />
să li se asigure şi alimente. „Cât <strong>de</strong> umanitară ar fi această dispoziţie, ea este<br />
favorabilă mai puţin refugiaţilor, cât funcţionarilor districtuali însărcinaţi cu<br />
aplicarea ei” (So menschenfreundlich diese Verordnung ist, so dürfte dieselbe<br />
weniger <strong>de</strong>n Flüchtlingen als <strong>de</strong>n damit beauftragten Distriktsbeamten zu Gunste<br />
kommen.) [6/109].<br />
Conform raportului lui Stürmer <strong>din</strong> 1 <strong>de</strong>cembrie 1848, la Bucureşti ar fi<br />
izbucnit un conflict între trupele ruse şi miliţia munteană, conflict negat <strong>de</strong><br />
comandantul rus Lü<strong>de</strong>rs. Conform raportului lui Timoni <strong>din</strong> 21 noiembrie, un alt<br />
conflict s-aş fi stârnit între trupele ruseşti şi cele otomane. Nici cabinetul <strong>de</strong> la<br />
Sankt Petersburg, nici cel <strong>de</strong> la Constantinopol nu recunosc aceste conflicte<br />
[6/120].<br />
Timoni se adresează primului-ministru Schwarzenberg, raportând <strong>de</strong>spre<br />
<strong>de</strong>mersurile întreprinse în legăturî cu abuzurile care i s-au semnalat <strong>de</strong> către supuşii<br />
austrieci, privitoare la încartiruirea trupelor ruse. Timoni s-a plâns la căimăcămie,
320<br />
Ela Cosma 26<br />
arătând că mulţi supuşi austrieci, în majoritate meşteşugari săraci, au fost siliţi să<br />
primească în locuinţele lor soldaţi ruşi, şi cere caimacamului sistarea abuzului. În<br />
scrisoarea <strong>de</strong> răspuns, secretarul muntean <strong>de</strong> stat, M. Filipescu, îl asigura pe<br />
Timoni că supuşii austrieci nu au <strong>de</strong> ce să se plângă <strong>de</strong> povara încartiruirilor, <strong>de</strong><br />
vreme ce nu sunt proprietari. Caimacamul însuşi, Constantin Cantacuzino, îi<br />
răspun<strong>de</strong> lui Timoni, precizând că obligaţia încartiruirii soldaţilor ruşi revine doar<br />
proprietarilor <strong>de</strong> locuinţe; cum supuşii austrieci nu au drept <strong>de</strong> proprietate în<br />
Muntenia, nu sunt atinşi <strong>de</strong> preve<strong>de</strong>rea încartiruirii, dar locatarii unor proprietăţi,<br />
fie ei cetăţeni ai Munteniei sau ai altei ţări, nu se pot sustrage obligaţiei <strong>de</strong> a<br />
asigura încartiruirea în locuinţele lor. La 23 <strong>de</strong>cembrie, Timoni îi scrie generalului<br />
Duhamel, cerându-i să ia măsuri <strong>de</strong> exceptare a cetăţenilor austrieci, menţionând<br />
totodată că Ministerul austriac <strong>de</strong> Externe a sesizat <strong>de</strong>ja cabinetul <strong>de</strong> la Sankt<br />
Petersburg în această chestiune [2/120].<br />
La 26 <strong>de</strong>cembrie 1848, Timoni informează că baronul Puchner, comandantul<br />
general al trupelor c.c. <strong>din</strong> Transilvania, l-a rugat să solicite comisarilor rus şi turc<br />
<strong>din</strong> Muntenia, Duhamel şi Fuad, ca secuii, urmăriţi <strong>de</strong> trupele c.c. şi refugiaţi în<br />
Muntenia şi Moldova, să fie <strong>de</strong>zarmaţi, iar armele lor să fie confiscate. Ca urmare a<br />
acestei solicitări, Timoni s-a adresat <strong>de</strong>îndată celor doi comisari (în data <strong>de</strong> 9/12<br />
<strong>de</strong>cembrie 1848). Fuad effendi îl anunţă pe agentul c.c. că va da curs cu plăcere<br />
rugăminţii baronului Puchner, dispunând <strong>de</strong>ja prin<strong>de</strong>rea secuilor – şi tratarea lor cu<br />
„ospitalitatea pe care nu o pot refuza legile umanităţii”, dar <strong>de</strong>zarmându-i imediat.<br />
Răspunsul generalului Duhamel este mai tehnic. Îl anunţă că generalul Lü<strong>de</strong>rs a<br />
ordonat tuturor trupelor <strong>de</strong> frontieră să <strong>de</strong>zarmeze atât secuii, cât şi orice alte cete<br />
înarmate. În acelaşi timp, pentru a evita „orice confuzie”, generalul Lü<strong>de</strong>rs a<br />
poruncit ca armele confiscate să fie predate contra chitanţă, numai după sosirea<br />
unei solicitări formale în acest sens <strong>din</strong> partea guvernului austriac! Puchner să se<br />
adreseze, aşadar, direct generalilor ruşi aflaţi în proximitatea Transilvaniei, şi<br />
anume: feldmareşalul locotenent rus Hasfort – în spaţiul cuprins între Dunăre şi<br />
Olt; locotenent-general Engelhardt la Ploieşti şi pe frontiera <strong>de</strong> la Olt până la<br />
Buzău; colonelul Wranken la Focşani; colonelul von Leyn, care comandă toate<br />
posturile militare <strong>din</strong> Moldova <strong>de</strong>-a lungul frontierei cu Ar<strong>de</strong>alul [3/135].<br />
De la Viena, i se cere lui Timoni (29 <strong>de</strong>cembrie) să <strong>de</strong>greveze poşta agenţiei<br />
<strong>de</strong> chestiunea manipulării ziarelor ce urmează a fi cenzurate, transferând această<br />
sarcină poştei muntene [3/133]. De asemenea, agentul c.c. la Bucureşti este<br />
informat (30 <strong>de</strong>cembrie) că ambasada austriacă <strong>din</strong> Sankt Petersburg a fost<br />
însărcinată prin rescriptul cezaro-crăiesc <strong>din</strong> 29 noiembrie 1848, să ceară<br />
cabinetului rus să ordone comandantului suprem <strong>din</strong> Muntenia, Lü<strong>de</strong>rs, exclu<strong>de</strong>rea<br />
supuşilor austrieci <strong>din</strong> această ţară <strong>de</strong> la orice sarcină <strong>de</strong> încartiruire. Ambasada şi-a<br />
în<strong>de</strong>plinit misiunea; rămâne <strong>de</strong> aşteptat reuşita ei [2/122].<br />
În acelaşi timp, lui Timoni i se aduc la cunoştinţă <strong>de</strong>mersurile consulului<br />
general c.c. <strong>de</strong> la O<strong>de</strong>ssa, Gutmannsthal, care a cerut guvernatorului locţiitor al<br />
Noii Rusii şi al Basarabiei ca la ju<strong>de</strong>carea galiţienilor, supuşi austrieci arestaţi <strong>de</strong>
27 Casimir von Timoni 321<br />
ruşi, să participe şi viceconsulul c.c. <strong>din</strong> Ismail [3/134]. Ruşii arestează supuşi<br />
austrieci nu numai în Muntenia.<br />
La 16 ianuarie 1849, Timoni răspun<strong>de</strong> Ministerului <strong>de</strong> Externe că îi este<br />
practic imposibil să transfere asupra poştei române sarcina distribuirii ziarelor<br />
străine, <strong>de</strong>oarece, odată cu trecerea în noul an, s-au încheiat abonamentele pe 1849,<br />
în valoare <strong>de</strong> 800 fl. m.c. Între abonaţi se află înalte persoane, precum comisarul<br />
Porţii Fuad effendi, caimacamul însuşi şi toţi consulii străini. În cazul în care s-ar<br />
respecta înalta indicaţie <strong>din</strong> 29 <strong>de</strong>cembrie, costul abonamentelor ar trebui returnat<br />
abonaţilor, ceea ce agenţiei c.c. îi este imposibil să facă, <strong>de</strong>oarece a trimis <strong>de</strong>ja<br />
banii la Viena. Timoni cere indicaţii <strong>de</strong>spre modul în care să soluţioneze această<br />
încurcătură [3/138].<br />
Timoni se implică în satisfacerea dorinţei generalului comandant Puchner, cu<br />
privire la refugiaţii transilvăneni în Muntenia 5 [6/31, 148]. Problema intervenţiei<br />
ruse în Transilvania preocupă misiunile diplomatice austriece <strong>de</strong> la Bucureşti şi<br />
Constantinopol. Timoni transmite numeroase ştiri <strong>de</strong>spre evoluţia situaţiei militare<br />
<strong>din</strong> Transilvania. În raportul său <strong>din</strong> 26 ianuarie 1849, Timoni arată că ruşii au luat<br />
prizonieri 19 supuşi austrieci, pe care i-au dus în Rusia. De protestul lui Timoni nu<br />
s-a ţinut seamă. La rândul său, internunţiul Stürmer a protestat împotriva acestei<br />
măsuri. Agentul c.c. <strong>din</strong> Muntenia, Timoni, primise încă în octombrie anul trecut o<br />
solicitare <strong>din</strong> partea lui Fuad effendi, comisarul suprem turc, ca aceşti refugiaţi<br />
politici <strong>din</strong> Muntenia să fie trimişi în interiorul Monarhiei. Generalul rus arată, şi<br />
el, că refugiaţii politici munteni <strong>din</strong> Transilvania ţin legătura permanent, prin<br />
emisari şi prin corespon<strong>de</strong>nţă, cu mişcarea revoluţionară <strong>din</strong> principate. De aceea,<br />
ei reprezintă un pericol şi se cere în<strong>de</strong>părtarea lor urgentă <strong>de</strong> la graniţă. În<br />
concluzie, Comandamentul suprem al Transilvaniei este avizat să supravegheze<br />
strict pe refugiaţii politici veniţi <strong>din</strong> Muntenia şi să-i îndrume spre alte provincii<br />
<strong>din</strong> interiorul Monarhiei [6/33, 132, 153, 154].<br />
La 17 februarie, Ministerul c.c. <strong>de</strong> Externe îi informează pe agenţii săi <strong>din</strong><br />
Principatele române <strong>de</strong>spre constituirea în Transilvania a unor comisii însărcinate<br />
cu cercetarea persoanelor, dar şi a jurnalelor şi tipăriturilor care trec graniţa spre<br />
Muntenia. Astfel <strong>de</strong> comisii urmează să intre în funcţiune şi pe graniţa Banatului<br />
[3/139].<br />
La 9 martie 1849, Timoni raportează <strong>de</strong>spre existenţa a patru arestaţi <strong>din</strong><br />
rândul supuşilor Monarhiei, învăţătorul Săuceanu, comerciantul Farkas <strong>din</strong><br />
Râmnic, librarul Winterhal<strong>de</strong>r şi Neagu. Ultimii doi se află în arest <strong>de</strong> trei luni,<br />
fiind iniţial consi<strong>de</strong>raţi supuşi valahi. Timoni s-a adresat în scris şi generalului<br />
Duhamel, cerând eliberarea supuşilor austrieci. Generalul rus îi răspun<strong>de</strong> lui<br />
5 Trimitem la studiul Elei Cosma, Refugiaţii transilvăneni în Muntenia la 1849, în Istoria – ca<br />
experienţă intelectuală, vol. îngrijit <strong>de</strong> Corneliu Crăciun şi Antonio Faur, Ora<strong>de</strong>a, Edit. Universităţii<br />
<strong>din</strong> Ora<strong>de</strong>a, 2001, p. 222-235. În Fondul 1848 <strong>de</strong> la <strong>Institutul</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> Cluj, mai multe documente se<br />
referă la acest subiect: 5/56, 58, 68, 73 ş.a.
322<br />
Ela Cosma 28<br />
Timoni că, dacă cei arestaţi vor fi găsiţi vinovaţi, după ju<strong>de</strong>carea lor, vor fi<br />
escortaţi <strong>de</strong> nişte ofiţeri <strong>de</strong> încre<strong>de</strong>re până la graniţa Transilvaniei şi vor fi predaţi<br />
autorităţilor austriece cu condiţia <strong>de</strong> a nu-i lăsa pe împricinaţi să se aţină pe lângă<br />
graniţă; iar dacă vor fi aflaţi nevinovaţi, vor fi lăsaţi liberi. Duhamel se scuză<br />
pentru faptul că arestul acestora a fost atât <strong>de</strong> lung, <strong>de</strong>oarece ruşii crezuseră că este<br />
vorba <strong>de</strong> supuşi munteni! Agentul c.c. este nemulţumit însă <strong>de</strong> faptul că, dacă ruşii<br />
îi vor preda pe prizonierii austrieci direct autorităţilor <strong>din</strong> Transilvania, totul se va<br />
face cu ocolirea şi exclu<strong>de</strong>rea agenţiei c.c. <strong>din</strong> Bucureşti [3/140, 142].<br />
Într-un raport <strong>din</strong> 18 aprilie 1849 către prinţul Schwarzenberg, contele<br />
Stürmer arată că feldmareşalul baron von Hammerstein, comandantul suprem c.c.<br />
<strong>din</strong> Galiţia, i-a solicitat lui Timoni să intervină pe lângă Fuad effendi, pentru a se<br />
permite trupelor austriece să treacă prin Muntenia. În urma raportului lui Timoni,<br />
Stürmer l-a întrebat pe Ali paşa care este atitu<strong>din</strong>ea Porţii. Ministrul otoman a<br />
manifestat o atitu<strong>din</strong>e binevoitoare, dar a spus că nu poate încă <strong>de</strong>ci<strong>de</strong> nimic,<br />
înainte <strong>de</strong> a primi raportul lui Fuad [6/162]. Fuad effendi oferă un credit <strong>de</strong> 5.000<br />
<strong>de</strong> galbeni pentru susţinerea trupelor austriece aflate în Muntenia. Situaţia<br />
refugiaţilor transilvăneni la sud <strong>de</strong> Carpaţi reclamă un grabnic ajutor. La 28 aprilie,<br />
ministrul c.c. <strong>de</strong> Finanţe, baronul Krauß dispune returnarea pe dată a celor 5.000 <strong>de</strong><br />
galbeni către Fuad, trimiţând încă 8.000 florini m.c. pentru refugiaţi. Aceşti bani îi<br />
parvin agentului c.c. <strong>de</strong> la Bucureşti, Timoni. Cererea înaintată <strong>de</strong> agentul aulic şi<br />
reprezentantul naţiunii săseşti, Friedrich von Sachsenheim, ministrului <strong>de</strong> Finanţe îl<br />
<strong>de</strong>termină pe acesta să trimită încă o contribuţie <strong>de</strong> 20.000 <strong>de</strong> florini agentului c.c.<br />
<strong>din</strong> Munteia, împreună cu dispoziţia <strong>de</strong> a forma sub conducerea comisarului<br />
superior transilvan von Be<strong>de</strong>us, şi el refugiat în Muntenia, un comitet alcătuit <strong>din</strong><br />
refugiaţi <strong>de</strong> vază şi <strong>din</strong> funcţionari ai trezoreriei transilvane, pentru a gestiona<br />
chestiunea împărţirii fondurilor [5/56].<br />
La 8 mai, Timoni anunţă Viena în legătură cu două noi arestări <strong>de</strong> supuşi<br />
austrieci: profesorul Florian Aaron şi zidarul Varga János. Primul, angajat al<br />
oraşului Sibiu, cetăţean austriac loial, a fost arestat pe nedrept la Râmnic; la fel,<br />
zidarul Varga, stabilit la Piteşti <strong>din</strong> 1845. Timoni anexează scrisoarea lui către<br />
Duhamel, în care cere predarea ambilor către autorităţile austriece, răspunsul<br />
acestuia şi noua scrisoare trimisă aceluiaşi general, cu scopul eliberării celor doi.<br />
Răspunsul lui Duhamel relatează faptele grave care îl incriminează pe Aaron<br />
Florian. Acesta a fost arestat <strong>din</strong> or<strong>din</strong>ul generalului von Hasford, fiind bănuit că e<br />
spion al ungurilor şi că face propagandă promaghiară, furnizând în acelaşi timp<br />
date <strong>de</strong>spre trupele ruse. Aaron Florian ar fi intrat în Muntenia sub nume fals,<br />
stabilindu-se într-un sat <strong>din</strong> apropierea mănăstirii Cozia. El a fost recunoscut şi<br />
arestat la Râmnic. La interogatoriu şi-a dat a<strong>de</strong>văratul nume. Generalul Lü<strong>de</strong>rs a<br />
numit o comisie <strong>de</strong> anchetă, formată <strong>din</strong> ofiţeri ruşi, pentru a stabili dacă Aaron<br />
Florian este sau nu spion. De aceea, el va fi transportat la Bucureşti, pentru<br />
anchetă. Duhamel mai ştie că, în calitate <strong>de</strong> profesor la Colegiul <strong>din</strong> Bucureşti,
29 Casimir von Timoni 323<br />
Florian i-a instigat pe stu<strong>de</strong>nţi să participe la mişcarea revoluţionară <strong>din</strong> Muntenia.<br />
Generalul Lü<strong>de</strong>rs apreciază că Florian şi-a pierdut orice drept <strong>de</strong> a fi consi<strong>de</strong>rat<br />
cetăţean austriac, întrucât <strong>de</strong>şi este originar <strong>din</strong> Transilvania, locuieşte <strong>de</strong> 16 ani în<br />
Muntenia, s-a căsătorit în această ţară, este angajat aici şi a dobândit indigenatul. În<br />
ceea ce-l priveşte pe Varga, el se face vinovat <strong>de</strong> instigarea localnicilor la<br />
nesupunere şi <strong>de</strong> partizanat cu ungurii, <strong>de</strong> aceea va fi escortat la Bucureşti. Şi el,<br />
fiind un susţinător al lui Bem, nu mai poate fi consi<strong>de</strong>rat supus austriac. Agentul<br />
Timoni, într-o nouă scrisoare către generalul rus, observă că un austriac nu-şi poate<br />
pier<strong>de</strong> naţionalitatea <strong>de</strong>cât cu asentimentul său (renunţând la ea), căci, în cazul lui<br />
Aaron Florian – conform tratatelor în vigoare –, sejurul lui în Muntenia poate fi<br />
nelimitat, căsătoria cu o munteancă nu lui, ci ei îi schimba statutul, iar angajarea în<br />
serviciu străin nu îl privează <strong>de</strong> naţionalitatea austriacă. Nici Florian, nici Varga,<br />
prin urmare, nu pot fi excluşi <strong>de</strong> la dreptul lor <strong>de</strong> a fi protejaţi <strong>de</strong> către agenţia c.c.<br />
şi <strong>de</strong> a fi eliberaţi <strong>din</strong> arest şi predaţi către aceasta. Dacă ei vor fi aflaţi vinovaţi,<br />
vor fi ju<strong>de</strong>caţi şi pe<strong>de</strong>psiţi <strong>de</strong> către autoritatea naturală austriacă [3/145].<br />
Timoni relatează <strong>de</strong>spre trecerea graniţei în Muntenia <strong>de</strong> către un corp al<br />
armatei lui Puchner, trecere preconizată pentru data <strong>de</strong> 16 mai 1849. Conform<br />
cererii generalului Puchner, comisarul suprem <strong>de</strong> război von Fronius a solicitat un<br />
credit <strong>de</strong> 100.000 florini m.c. pentru asigurarea inten<strong>de</strong>nţei respectivului corp <strong>de</strong><br />
armată. Doar casa comercială (Han<strong>de</strong>lshaus) Hillel a acceptat acordarea creditului,<br />
condiţionându-l <strong>de</strong> semnătura agentului Timoni. Pentru a satisface dorinţa<br />
generalului Puchner, consulul Timoni a semnat contractul <strong>de</strong> credit. Se cere<br />
rambursarea creditului, pe calea măsurilor ce vor fi întreprinse <strong>de</strong> Ministerul <strong>de</strong><br />
Finanţe [6/36]. Cancelaria <strong>de</strong> stat transmite Ministerului <strong>de</strong> Război raportul<br />
agentului Timoni <strong>de</strong> la Bucureşti, <strong>din</strong> 21 iunie 1849, <strong>din</strong> care rezultă că, în 19 iunie, i<br />
s-a trimis corpului militar aflat sub comanda generalului Puchner, prin intermediul<br />
comisarului suprem <strong>de</strong> război Fronius, suma <strong>de</strong> 30.000 <strong>de</strong> florini bani peşin<br />
<strong>de</strong>stinaţi inten<strong>de</strong>nţei [6/37]. În protocolul Consiliului <strong>de</strong> miniştri, datat 21 iulie<br />
1849, Viena, la punctul 3 al or<strong>din</strong>ii <strong>de</strong> zi se discută cele două împrumuturi, total<br />
<strong>de</strong>zavantajoase pentru Austria, contractate <strong>din</strong> însărcinarea fostului comandant<br />
suprem Puchner <strong>de</strong> către agentul c.c. Timoni <strong>de</strong> la casa comercială (Han<strong>de</strong>lshaus)<br />
Manach <strong>din</strong> Bucureşti. Cele două împrumuturi – unul <strong>de</strong> 340.000 poli (Zwanziger),<br />
celălalt <strong>de</strong> 240.000 poli (Zwanziger) – sunt sca<strong>de</strong>nte. Consiliul <strong>de</strong> miniştri <strong>de</strong>zbate<br />
ce s-ar întâmpla în eventualitatea neachitării ratelor şi ajunge la concluzia că nu<br />
este <strong>de</strong> dorit arestarea funcţionarilor c.c. <strong>din</strong> Bucureşti, nici un scandal <strong>de</strong> proporţii,<br />
astfel încât sumele sca<strong>de</strong>nte vor fi achitate. În acelaşi timp, se va atrage serios<br />
atenţia comandanţilor <strong>de</strong> corp să nu mai contracteze pe viitor împrumuturi fără<br />
garanţii [7/81].<br />
Într-o scrisoare <strong>din</strong> 10 iulie, Timoni îl roagă pe ministrul c.c. <strong>de</strong> Externe,<br />
prinţul Felix von Schwarzenberg să transmită poştei <strong>din</strong> Viena rugămintea <strong>de</strong> a<br />
permite achitarea prenumeraţiei ziarelor: „Journal <strong>de</strong>s Débats”, „Journal <strong>de</strong>
324<br />
Ela Cosma 30<br />
Francfort”, „Petit Courier <strong>de</strong>s Dames”, „Journal <strong>de</strong>s Demoiselles” <strong>de</strong> către<br />
împuternicitul fostului domnitor Bibescu [3/147].<br />
Raportul lui Timoni <strong>din</strong> 24 iulie arată că agentul austriac a primit observaţii<br />
<strong>din</strong> partea conducerii Munteniei cu privire la comportamentul negativ al corpului<br />
c.c. <strong>de</strong> trupe aflat pe teritoriul acestei ţări [6/38]. În schimb, rescriptul lui<br />
Schwarzenberg, purtând data <strong>de</strong> 31 iulie 1849, remarcă atitu<strong>din</strong>ea ostilă a trupelor<br />
otomane <strong>din</strong> Muntenia faţă <strong>de</strong> corpul austriac <strong>de</strong> armată, reîntors în Transilvania<br />
[6/146, 186].<br />
La 3 august, în alt protocol al Consiliului <strong>de</strong> miniştri <strong>de</strong> la Viena, la punctul 5<br />
se prezintă raportul agentului Timoni, care cere instrucţiuni <strong>de</strong> comportament<br />
vizavi <strong>de</strong> refuzul comisarului turc Fuad effendi <strong>de</strong> a-i preda pe refugiaţii rebeli<br />
maghiari autorităţilor austriece. Ministrul <strong>de</strong> Interne insistă asupra necesităţii<br />
extrădării rebelilor <strong>de</strong> către Poartă; costurile <strong>de</strong> întreţinere a acestor oameni pe<br />
teritoriul Munteniei vor fi preluate <strong>de</strong> Austria doar după ce turcii îi vor preda pe<br />
refugiaţi [7/84]. În aceeaşi chestiune, la 7 august Timoni îi raportează <strong>din</strong> nou lui<br />
Schwarzenberg. Conform înaltei dispoziţii primite <strong>de</strong> Timoni în scrisoarea <strong>din</strong> 24<br />
iulie 1849, cu privire la arestarea şi predarea acelor capi ai insurecţiei ungaropolone<br />
care s-ar refugia în Muntenia, Timoni s-a adresat pe dată celor doi comisari,<br />
generalul Duhamel şi Fuad effendi, precum şi conducerii ţării. El îşi exprimă însă<br />
temerea că turcii nu intenţionează <strong>de</strong> fapt să-i pre<strong>de</strong>a pe revoluţionarii unguri. De<br />
aceea, în legătură cu unitatea <strong>de</strong> soldaţi şi ofiţeri, capturată la Câineni <strong>de</strong> către<br />
turci, Timoni a cerut instrucţiuni <strong>de</strong> la contele Stürmer <strong>din</strong> Constantinopol. Timoni<br />
mai menţionează că un ofiţer rebel a apărut la Orşova, la graniţa cu Muntenia,<br />
trimiţând scrisori lui Ali paşa, Fuad effendi şi Omer paşa [3/148]. Un nou protocol<br />
al Consiliului austriac <strong>de</strong> miniştri, <strong>din</strong> 10 august 1849, insistă la punctul 2 al or<strong>din</strong>ii<br />
<strong>de</strong> zi, ca agentului Timoni <strong>de</strong> la Bucureşti să i se transmită indicaţia <strong>de</strong> a expune în<br />
faţa comisarului otoman Fuad pretenţia fermă a Austriei <strong>de</strong> a-i fi extrădaţi rebelii<br />
maghiari refugiaţi în Muntenia [7/86]. Nici în septembrie situaţia nu se modifică, în<br />
sensul că Fuad effendi nu are <strong>de</strong> gând să-i extră<strong>de</strong>ze Austriei pe rebelii maghiari,<br />
refugiaţi în Muntenia, mai înainte <strong>de</strong> a obţine permisiunea expresă <strong>de</strong> la<br />
Constantinopol în acest sens. Timoni mai anunţă că în 24 august au trecut 2.400 <strong>de</strong><br />
oameni <strong>de</strong> la Orşova în Muntenia, un<strong>de</strong> au predat armele; la Vi<strong>din</strong> se află <strong>de</strong>ja<br />
3.500 <strong>de</strong> rebeli (ofiţeri, soldaţi şi civili). Timoni trimite o listă <strong>de</strong> persoane, între<br />
care se numără Dembinski, Meszáros ş.a [7/92, Viena, 7 septembrie 1849].<br />
În nota sa <strong>din</strong> 19 septembrie 1849, agentul c.c. <strong>de</strong> la Bucureşti nominalizează<br />
mai multe persoane ce s-au distins prin ajutorul pe care l-au acordat refugiaţilor şi<br />
soldaţilor transilvăneni <strong>din</strong> Muntenia. Ministrul <strong>de</strong> Externe propune ca împăratul<br />
Franz Joseph să <strong>de</strong>cerneze: 1. comisarului rus Duhamel Or<strong>din</strong>ul Coroanei <strong>de</strong> fier<br />
clasa I; 2. boierului Constantin Ghica, care va ajunge probabil <strong>din</strong> nou într-o<br />
funcţie <strong>de</strong> conducere a miliţiei muntene, Crucea cavalerească a Or<strong>din</strong>ului Leopold;<br />
3. boierului Dimitrie Ghica, şefului <strong>de</strong> secţie Ioanni<strong>de</strong>s şi maiorului Stoica Or<strong>din</strong>ul
31 Casimir von Timoni 325<br />
Coroanei <strong>de</strong> fier clasa III; 4. submedicului Johann Hatschek, care a îngrijit soldaţii<br />
austrieci la Spitalul militar <strong>din</strong> Bucureşti, până când el însuşi s-a îmbolnăvit şi a<br />
murit <strong>de</strong> „febra nervilor”, Medalia mijlocie <strong>de</strong> aur a Onoarei civile. Împăratul<br />
aprobă la 22 septembrie 1849 toate aceste distincţii şi medalii [5/73].<br />
Protocolul Consiliului <strong>de</strong> miniştri <strong>din</strong> 19 septembrie 1849 consemnează<br />
propunerea ministrului Comerţului Bruck <strong>de</strong> disponibilizare a agentului Timoni.<br />
Consiliul <strong>de</strong> miniştri <strong>de</strong>ci<strong>de</strong> disponibilizarea şi mutarea pe alt post a consulului<br />
Timoni <strong>din</strong> Bucureşti, „căruia nu-i lipseşte priceperea, dar care a dat prilej <strong>de</strong><br />
plângeri” (<strong>de</strong>m es zwar an Geschicklichkeit nicht fehlt, ... zu Klagen Anlaß<br />
gegeben hat) [7/95].<br />
Raportul <strong>din</strong> 2 octombrie al ministrului Comerţului Bruck se referă la<br />
reorganizarea autorităţilor <strong>de</strong> reprezentare (Vertretungsbehör<strong>de</strong>n) <strong>din</strong> Moldova şi<br />
Muntenia. Consul general c.c. la Bucureşti este propus cavalerul Anton von Laurin,<br />
cu un salariu <strong>de</strong> 4.000 florini m.c. pe an şi o subvenţie tot <strong>de</strong> 4.000 florini pentru<br />
acoperirea costurilor locuinţei. Agentul <strong>de</strong> până acum, Timoni, va fi pensionat. La<br />
Iaşi va fi menţinut consulul general von Eisenbach, cu un salariu anual <strong>de</strong> 3.000<br />
florini plus costurile <strong>de</strong> locuire, tot <strong>de</strong> 3.000 florini [5/77]. La 8 octombrie 1849, se<br />
emite preaînalta <strong>de</strong>cizie împărătească cu privire la numirea lui von Laurin ca şi<br />
consul general c.c. la Bucureşti, cu salariul propus <strong>de</strong> ministrul Comerţului, şi<br />
menţinerea lui Eisenbach la Iaşi cu un salariu <strong>de</strong> 3.000 gul<strong>de</strong>ni, în vreme ce agentul<br />
Timoni va fi pensionat [5/77 anexă].<br />
Ni s-au păstrat rapoarte ale lui Timoni către Schwarzenberg <strong>din</strong> 16 şi 20<br />
octombrie [3/149, 150], <strong>din</strong> care rezultă că acesta încă îşi exercita şi în<strong>de</strong>plinea<br />
atribuţiile <strong>de</strong> serviciu. La 26 octombrie, consulul rus <strong>de</strong> la Bucureşti, Kotzebue, se<br />
adresează omologului său asutriac în chestiunea cererii soluţionate pozitiv a<br />
librarului Winterhal<strong>de</strong>r <strong>de</strong> a primi autorizaţia <strong>de</strong> revenire în Muntenia. Luându-şi<br />
angajamentul că se va ţine <strong>de</strong>parte <strong>de</strong> orice chestiuni politice, Winterhal<strong>de</strong>r a<br />
obţinut această permisiune [3/152]. La 27 octombrie, agentul Timoni îi scrie<br />
premierului Schwarzenberg <strong>de</strong>spre supusul c.c. Heinrich Winterhal<strong>de</strong>r, născut la<br />
Viena şi actualmente aflat acolo, care, la intrarea trupelor ruseşti în Muntenia,<br />
fusese arestat <strong>de</strong> acestea pentru participarea la revoluţie şi, în urma protestelor lui<br />
Timoni, fusese eliberat <strong>din</strong> arest cu condiţia <strong>de</strong> a părăsi Muntenia, ceea ce se şi<br />
întâmplase. Consulatul general rus <strong>din</strong> Bucureşti îi comunică lui Timoni atât<br />
cererea adresată <strong>de</strong> Winterhal<strong>de</strong>r, <strong>de</strong> a i se permite reîntoarcerea în Muntenia<br />
pentru a-şi continua activitatea <strong>de</strong> librar, cât şi permisiunea acordată lui în acest<br />
sens [3/151].<br />
În 15 <strong>de</strong>cembrie 1849 este emisă nota Ministerului austriac <strong>de</strong> Externe către<br />
Timoni. Conform rescriptului <strong>din</strong> 16 octombrie 1849, urmaşul lui Timoni la<br />
Bucureşti a fost <strong>de</strong>semnat consilierul ministerial von Laurin; concomitent agenţiile<br />
consulare <strong>din</strong> Bucureşti şi Iaşi au dobândit statutul <strong>de</strong> consulate generale.<br />
Lui Timoni i se cere să-l anunţe pe gospodarul Ştirbei <strong>de</strong> modificarea survenită şi,<br />
după sosirea lui von Laurin în capitala Munteniei, să-l iniţieze în afacerile
326<br />
Ela Cosma 32<br />
consulatului şi în relaţiile cu toate <strong>de</strong>partamentele. Apoi Timoni poate să<br />
părăsească postul [3/131].<br />
La 29 ianuarie 1850, Timoni se afla încă la Bucureşti. Raportează premierului<br />
Schwarzenberg <strong>de</strong>spre sosirea lui Winterhal<strong>de</strong>r la Bucureşti, în urmă cu câteva zile.<br />
Cere indicaţii în legătură cu Winterhal<strong>de</strong>r, <strong>de</strong>oarece acesta beneficiază <strong>de</strong> un<br />
paşaport emis <strong>de</strong> misiunea c.c. <strong>din</strong> Paris doar pentru 14 zile, iar după expirarea<br />
acestui paşaport Winterhal<strong>de</strong>r are nevoie <strong>de</strong> acte legale <strong>de</strong> şe<strong>de</strong>re în Muntenia,<br />
emise <strong>de</strong> guvernul austriac [3/154].
DIN CORESPONDENŢA LUI ALIMPIU BARBOLOVICI<br />
CU GEORGE BARIŢIU (1879-1892)<br />
– 26 DE SCRISORI INEDITE PÂNĂ ACUM –<br />
Gelu Neamţu<br />
<strong>Institutul</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> „George Bariţ”, Cluj-Napoca<br />
Cunoscut fiu al Sălajului, vicarul Alimpiu Barbolovici a întreţinut o vastă<br />
corespon<strong>de</strong>nţă cu mai multe personalităţi contemporane lui (1834-1914), între care<br />
Ioan Micu Moldovan, Ilie Măcelariu, Ioan Raţiu, George Pop <strong>de</strong> Băseşti, Vasile<br />
Lucaciu şi alţii.<br />
Între cei cu care a corespondat s-a aflat la loc <strong>de</strong> frunte George Bariţiu. Cele<br />
23 <strong>de</strong> scrisori şi 3 telegrame ale sale către ilustrul bărbat se păstrează la Biblioteca<br />
Aca<strong>de</strong>miei <strong>din</strong> Bucureşti. Menţionăm că şase scrisori constituind răspunsurile lui<br />
George Bariţiu către Alimpiu Barbolovici au fost <strong>de</strong>ja publicate <strong>de</strong> Vasile<br />
Căpâlnean, acum 26 <strong>de</strong> ani (în „Revista arhivelor”, LVII, vol. XLII, nr. 1, 1980,<br />
p. 68-76).<br />
Deci, pentru şase <strong>din</strong>tre scrisorile lui Alimpiu Barbolovici <strong>din</strong> perioada 1879-<br />
1886, dispunem <strong>de</strong> răspunsurile lui G. Bariţiu, ceea ce aruncă o lumină <strong>de</strong>osebit <strong>de</strong><br />
clară asupra relaţiilor epistolare <strong>din</strong>tre cei doi.<br />
Scrisorile fiind publicate în anexă, vom extrage <strong>din</strong> această corespon<strong>de</strong>nţă<br />
doar aspectele mai interesante atât în ceea ce priveşte raporturile <strong>din</strong>tre cei doi, cât<br />
şi poziţia lor faţă <strong>de</strong> mişcarea naţională a românilor <strong>din</strong> Transilvania.<br />
De la bun început trebuie să subliniem că scrisorile au atât un caracter<br />
personal, cât şi unul public, aducând o mulţime <strong>de</strong> informaţii mai mărunte sau mai<br />
importante, <strong>de</strong> la trimiterea unui butoiaş <strong>de</strong> vin bun şi mai apoi a unuia <strong>de</strong> rachiu<br />
lui G. Bariţiu şi până la încercările lui Barbolovici <strong>de</strong> a „restabili legăturile<br />
zdruncinate între factorii naţiunei şi a besericei noastre <strong>din</strong> Sălaj tocmai acum când<br />
am avea lipsă <strong>de</strong> cea mai compactă solidaritate”. Există chiar şi o scrisoare<br />
confi<strong>de</strong>nţială în care vicarul solicită ajutorul „baciului” George să i se acor<strong>de</strong> lui<br />
preşe<strong>din</strong>ţia (băncii) „Silvania” îndreptăţit fiind ca prim-fondator al acesteia precum<br />
şi datorită altor merite.<br />
Înainte <strong>de</strong> a trece în revistă câteva <strong>din</strong>tre momentele mai importante<br />
consemnate în scrisori, să mai precizăm că relaţiile epistolare au fost mult mai<br />
vaste, <strong>de</strong>oarece e sigur că multe scrisori s-au pierdut. Aşa cum Barbolovici i-a<br />
„<strong>Anuarul</strong> <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> «G. Bariþ» <strong>din</strong> Cluj-Napoca”, tom. XLV, 2006, p. 327–347
328<br />
Gelu Neamţu 2<br />
trimis lui Ioan Micu Moldovan 53 <strong>de</strong> scrisori între 1854 şi 1914 (şi nici nu e sigur<br />
că atâtea au fost toate), cre<strong>de</strong>m că şi lui G. Bariţiu (după cum reiese <strong>din</strong> scrisorile<br />
pe care le avem) i-a trimis şi altele la care se face referire, dar care fie s-au pierdut,<br />
fie s-au distrus. Nu este exclus însă ca în timp să apară şi alte scrisori care să se<br />
înserieze printre cele cunoscute.<br />
Scrisorile lui Barbolovici sunt în primul rând dovezi <strong>de</strong> cre<strong>din</strong>ţă faţă <strong>de</strong><br />
Bariţiu ca simbol al mişcării naţionale, ca fruntaş <strong>de</strong> necontestat al acesteia.<br />
Iată cum arată o astfel <strong>de</strong> mărturisire (<strong>de</strong>sigur, cam emfatică, însă cu<br />
siguranţă sinceră): „În momentul când s-a <strong>de</strong>şteptat în sufletul meu conştiinţa <strong>de</strong><br />
român şi prin consecinţă amoarea naţiunei mele a prins rădăcini adânce în inima-mi,<br />
şi veneraţiunea şi amoarea cătră anteluptătorii naţiunei mele; ca pre un atare v-am<br />
recunoscut eu pe spectat domnia voastră <strong>din</strong> cru<strong>de</strong>le-mi tinereţe şi v-am păstrat în<br />
sacrariul animei mele locul cuvenit, v-am gravat scumpul nume, dulcea suvenire cu<br />
una pietate singur apărătorilor eroi a mamei naţiuni datorită în inima mea.”<br />
Barochismul frazei este caracteristic stilului practicat <strong>de</strong> intelectualii vremii.<br />
Istoricul trebuie să privească însă şi seriosul <strong>de</strong> <strong>din</strong>colo <strong>de</strong> limbajul acesta<br />
înflorit şi <strong>de</strong>suet. Şi într-a<strong>de</strong>văr, „serioasă” era constatarea: „Orizontul naţiunii<br />
române”… este „întunecat <strong>de</strong> nori grei care ameninţă drepturile naţiunei cu furtune<br />
grele”. De fapt, aceasta este latura tragică a existenţei zbuciumate a românilor <strong>din</strong><br />
Imperiul austro-ungar.<br />
Corespon<strong>de</strong>nţa, ca şi viaţa, e o împletire <strong>de</strong> comic, tragic şi banal. Dar nu<br />
aceasta e important, important este să ştii să storci scrisoarea <strong>de</strong> orice informaţie<br />
utilă – să adaugi ceva la cunoaşterea epocii şi omului, a relaţiilor sale, a gândurilor,<br />
iluziilor şi intenţiilor sale.<br />
Mai aflăm <strong>din</strong> această corespon<strong>de</strong>nţă că Barbolovici era bun amic cu Ieronim,<br />
unicul fiu al lui George Bariţiu. Şi se pare că Şimleul a fost tărâmul <strong>din</strong> care<br />
Ieronim, ca un vajnic cavaler, a pornit spre Băseşti să cucerească inima domniţei<br />
Elena, frumoasa fiică a lui George Pop. Era acest mariaj ipotetic dorinţa cea mai<br />
arzătoare şi mai secretă a lui Bariţiu. Eroii şi anteluptătorii sunt şi ei oameni, au şi<br />
ei dorinţe omeneşti, fireşti.<br />
N-a fost să fie însă. Nu ştim <strong>de</strong> ce. Ne lipseşte veriga (mărturia, scrisoarea)<br />
care să ne spună exact <strong>de</strong> ce Elena Pop nu a <strong>de</strong>venit Elena Bariţiu, ci Elena Hossu-<br />
Longin. Dar oricare va fi fost motivul, Alimpiu îl cunoştea. Să-i fi scris Ieronim<br />
<strong>de</strong>spre întâlnirea romantică sau, dimpotrivă, lipsită <strong>de</strong> romantism cu Elena? Eşecul<br />
întâlnirii să se fi datorat temperamentului său ciudat, aproape straniu? În fond,<br />
Ieronim trăia în umbra marelui său tată.<br />
Continuând în acelaşi registru cald, omenesc, m-aş opri la încă un moment<br />
căruia i-aş zice „cum trăiau fruntaşii noştri naţionali în <strong>de</strong>ceniul 8-9 al secolului<br />
al XIX-lea”. Şi aş da următorul exemplu: cu câteva zile înainte <strong>de</strong> Crăciunul anului<br />
1880, reverendissimul Alimpiu pune pe tren la Ciucea un butoiaş cu vin bun <strong>de</strong> la<br />
Şimleu cu <strong>de</strong>stinaţia Sibiu. Vinul era însoţit <strong>de</strong> o epistolă la fel <strong>de</strong> înflorită ca <strong>de</strong>
3 Din corespon<strong>de</strong>nţa lui Alimpiu Barbolovici cu George Bariţiu (1879-1892) 329<br />
obicei, având grijă ca nu cumva gestul său să jignească pe bătrânul fruntaş. Şi iată<br />
ce scria: „Dacă <strong>de</strong>părtarea şi împrejurările nepărtinitoare nu mă iartă ca persoană<br />
să-mi fac onoarea şi să mi se îndulcească inima <strong>de</strong> prezenţa-vă cea preţuită şi<br />
dorită, vă rog fierbinte să aveţi bunătate a primi <strong>de</strong> la noi, în semn <strong>de</strong> veneraţiune,<br />
amoare şi a<strong>de</strong>rinţă, un don foarte neînsemnat, a<strong>de</strong>că una butilie cu vin bun” trimis,<br />
evi<strong>de</strong>nt „<strong>din</strong> inimă iubitoare”. Butoiaşul ajunge la Sibiu şi în 10 februarie anul<br />
următor, 1881, Bariţiu încă mai avea butoiaşul jumătate plin, sau, mă rog, jumătate<br />
gol. Cauza? L-a băut cu cruţare, căci îl ţinea <strong>de</strong> „medicament”! Dar să ve<strong>de</strong>m ce<br />
zice Bariţiu <strong>de</strong>spre acest mărunt fapt <strong>de</strong> viaţă cotidiană: „Butoiul cu vin l-am<br />
primit!… până l-am scos <strong>de</strong> la magazia gării a dat un ger cumplit” şi vinul „prinse pe<br />
<strong>de</strong>-asupra prin pregiur ceva scoarţă <strong>de</strong> ghiaţă; l-am tras curând în alt butoi. Din ce-a<br />
fost bun şi plăcut la beute <strong>din</strong> natura sa, prin acea uşioară îngheţătură se făcu şi mai<br />
minunat, căci apa îngheţată a rămas fireşte la o parte […]. Aşa vinul cu care aţi<br />
binevoit a mă onora este un vin ce se zice <strong>de</strong>secat, <strong>din</strong> care eu nu pociu bea <strong>de</strong>cât<br />
cel mult 1 1/2 pahar. Dacă beau ceva mai mult nu-mi face altceva <strong>de</strong>cât mă<br />
adoarme. Îl mai am 1/2 [jumătate], că mi-l ţin ca <strong>de</strong> medicină să beau <strong>din</strong> el numai<br />
la prânz, seara numai rar. Şi sunt cam egoist în acest punct, nu prea îl împart cu<br />
alţii. Numai cu dl.br. Ursu rivalizăm, că fiind vecini petrecem <strong>de</strong> multe ori seara<br />
amândoi, mai mult la d-sa că e mai linişte. Apoi fratele şi amicul Bologa îşi laudă<br />
un vin bun al său, care însă este foc <strong>de</strong> tare şi cam greu.<br />
Aşa d-voastră Reverendissime prin acel present [dar] mie cu totul neaşteptat,<br />
pe lângă că-mi <strong>de</strong>terăţi un mijloc <strong>de</strong> restaurare poterilor la bătrâneţe, îmi făcurăţi şi<br />
ocasiunea <strong>de</strong> a rivaliza şi eu cu vinarii noştri diletanţi.”<br />
Desigur, problemele mari, serioase, politice, naţionale, economice, domină<br />
corespon<strong>de</strong>nţa, iar cele înregistrate mai sus ca elemente <strong>de</strong> „viaţă cotidiană”<br />
constituie doar un episod care face parte şi el <strong>din</strong> curgerea istoriei, chiar dacă-l<br />
consi<strong>de</strong>ră unii neînsemnat.<br />
Alimpiu Barbolovici – <strong>de</strong> exemplu – apăra capitalul băncii „Albina”,<br />
informând pe Bariţiu cui să nu i se acor<strong>de</strong> împrumut pentru a nu se periclita<br />
capitalul „naţional” al acesteia. La care G. Bariţiu recunoaşte la 1 martie 1885 că,<br />
într-a<strong>de</strong>văr, românii au <strong>de</strong> a face cu un a<strong>de</strong>vărat război economic: „Da, este un<br />
război economic acesta, pe care trebuie să-l purtăm <strong>din</strong> toate puterile, în tot<br />
cuprinsul ţărei, dacă voim să mai existăm şi să avem în a<strong>de</strong>văr patria noastră…”<br />
Din alte câteva scrisori reiese că reverindissimul Alimpiu era focarul răspândirii<br />
gazetei „Observatoriul” în Sălaj. El făcea abonamentele şi le trimitea la Sibiu. La fel,<br />
mai târziu, Alimpiu era omul pe care Bariţiu se putea baza în răspândirea operei vieţii<br />
sale, Părţi alese…<strong>din</strong> istoria Transilvaniei, cea mai cuprinzătoare lucrare <strong>de</strong> acest gen,<br />
în limba română, până la sfârşitul secolului al XIX-lea. Şi dacă George Pop <strong>de</strong> Băseşti<br />
s-a dovedit a fi li<strong>de</strong>rul politic al românilor sălăjeni, Alimpiu Barbolovici poate fi<br />
consi<strong>de</strong>rat li<strong>de</strong>rul spiritual al acestora în domeniul bisericesc mai ales, fiind un<br />
remarcabil orator şi un preot <strong>de</strong>osebit <strong>de</strong> activ.
330<br />
Gelu Neamţu 4<br />
Oratoria îşi avea sorgintea în Discursul lui Bărnuţiu, ea constituind parcă o<br />
„virtute a locului”, căci şi George Pop era un orator excelent. Chiar şi scrisorile au<br />
aspectul unor mici discursuri. Parcă-l vezi aidoma pe Alimpiu Barbolovici, cum cu<br />
voce înaltă îşi începe astfel o scrisoare către Bariţiu: „Un fir <strong>de</strong> nisip <strong>de</strong> pe colina<br />
timpului, <strong>din</strong> nou s-a măcinat în marea eternităţii, căci stăm în pragul unui an nou;<br />
însă în <strong>de</strong>curgerea anilor Domnul secolelor conduce <strong>de</strong>stinele popoarelor prin<br />
bărbaţi aleşi, provi<strong>de</strong>nţiali.” Desigur, un astfel <strong>de</strong> bărbat era G. Bariţiu, fără nicio<br />
exagerare. Câteva cuvântări Alimpiu şi le-a tipărit; una <strong>din</strong>tre cele mai frumoase<br />
este aceea închinată lui Simion Bărnuţiu în 14 iulie 1889 la Bocşa română. Aici<br />
reia tema sa predilectă a „bărbatului provi<strong>de</strong>nţial” trimis <strong>de</strong> Dumnezeu să salveze<br />
popoarele în suferinţă, confirmând încă o dată că una <strong>din</strong>tre temele preferate ale<br />
generaţiei <strong>de</strong> la 1848 era aceea a salvatorului.<br />
Ca dovadă a dragostei şi respectului <strong>de</strong> care s-a bucurat vicarul Sălajului,<br />
Alimpiu Barbolovici, stă grandioasa sărbătorire <strong>din</strong> 1898 <strong>de</strong> la Şimleu şi Sărmăşag<br />
un<strong>de</strong> l-au elogiat George Pop <strong>de</strong> Băseşti şi Vasile Lucaciu. Au slujit 11 preoţi şi l-au<br />
întâmpinat pentru a-l felicita alţi 50, precum şi <strong>de</strong>legaţiile „Reuniunii femeilor<br />
sălăjene”, „Despărţământului Sălăjan chiorean” şi „Reuniunii învăţătorilor”, ca şi<br />
directorul băncii „Silvania”.<br />
Meritele i-au fost recunoscute şi la 1908 când s-au serbat 50 <strong>de</strong> ani petrecuţi<br />
în slujba Domnului, a bisericii greco-catolice şi a naţiunii române.<br />
În concluzie, corespon<strong>de</strong>nţa sa cu George Bariţiu va constitui incontestabil<br />
un nou şi valoros izvor <strong>de</strong> documentare pentru istoria Sălajului, a Transilvaniei în<br />
general, pentru cunoaşterea mai aprofundată a unei generaţii care a muncit cu<br />
dăruire şi tenacitate pentru realizarea marii Uniri <strong>de</strong> la 1918, pe care însă Alimpiu<br />
Barbolovici, chiar dacă a visat-o, n-a mai avut şansa s-o trăiască.<br />
I 1<br />
Preastimate spectate domnule!<br />
Şimleul-Silva[niei] 3/5, [1]879<br />
În momentul când s-a <strong>de</strong>şteptat în sufletul meu conştiinţa <strong>de</strong> român şi prin consecinţă amoarea<br />
naţiunei mele a prins rădăcini adânce în inima-mi şi veneraţiunea şi amoarea cătră anteluptătorii<br />
naţiunei mele, ca pre un atare v-am recunoscut eu pre spectat domnia voastră <strong>din</strong> cru<strong>de</strong>le-mi tinereţe<br />
şi v-am păstrat în sacrariul animei mele locul cuvenit, v-am gravat scumpul nume, dulcea suvenire cu<br />
una pietate singur apărătorilor eroi a mamei naţiuni datorită în inima mea. Sunt mominte solemne,<br />
când un preot iubitor <strong>de</strong> religiunea şi naţiunea sa în cununa rugăciunilor trămiţând-o cătră Tronul Ceresc<br />
<strong>de</strong>loc, altariul Domnului, împleteşte numele eroilor luptători pentru cauza naţiunei; un astfel <strong>de</strong><br />
moment solemn şi binevenit e pentru mine ziua onomastică a Domniei voastre, care portaţi cu<br />
<strong>de</strong>mnitate numele S[fân]tului Georgiu. Drept aceea vă asecurez, că nu în<strong>de</strong>plinesc un act <strong>de</strong> curtoazie<br />
1 Original, Biblioteca Aca<strong>de</strong>miei Române (infra: B.A.R.), Bucureşti, Manuscrise româneşti,<br />
nr. 1008, Alimpiu Barbolovici, Vicarul Silvaniei, f. 199-200.
5 Din corespon<strong>de</strong>nţa lui Alimpiu Barbolovici cu George Bariţiu (1879-1892) 331<br />
dictat <strong>de</strong> către spiritul timpului mo<strong>de</strong>rn, ci dau espresiune fi<strong>de</strong>lă a simţămintelor animei mele, a soţiei<br />
mele şi iubitului meu socru Simeon Başa, când rog, pre Părintele îndurărilor: ca în zorile sărbătoarei<br />
sf[ântu]lui Georgiu, să revarse harul său ceresc şi părintesc preste scumpa persoană şi familie a<br />
spectat domniei voastre; în acea ziuă voi trimite rogăciunea mea împreunată cu sacrificiu necruntat <strong>de</strong><br />
la altarul Domnului Seclilor pentru scumpa-vă viaţă rugându-l: ca în fruntea naţiunei române şi a<br />
religiunei noastre spre înflorirea acestora să vă trăiască la mulţi ani fericiţi!<br />
Dealtmintrea pre lângă espresiunea simţămintelor mele <strong>de</strong> distinsă veneraţiune şi amoare<br />
perseverez.<br />
Al spectat d-voastră<br />
<strong>de</strong>votat reveritoriu serv;<br />
Alimpiu Barbolovici<br />
Vicar for.[aneu] ep[isc]opesc a Silvaniei<br />
[De mâna lui G.Bariţiu:] 1879, A. Barbolovici, Şimleu, 3 mai, R. 25 mai.<br />
Ilustrisime Doamne!<br />
Bărbatul doririlor!<br />
II 2<br />
Şimleul Silvaniei la 3/5, [1]880.<br />
Dumnezeu conduce <strong>de</strong>stinele popoarelor prin bărbaţi aleşi - <strong>din</strong> când în când - <strong>din</strong> sânul<br />
acelora, şi după ce viaţa naţiunilor pre acest pământ este una luptă continuă, este o emulaţiune nobilă<br />
întru <strong>de</strong> a-şi câştiga drepturi şi teren <strong>de</strong> aptivitate naţională asecuratorie <strong>de</strong> viitoriul şi existinţia lor,<br />
bărbaţii aleşi prin ochiul provi<strong>din</strong>ţiei sunt anteluptătorii naţiunilor. De un atare anteluptătoriu e<br />
fericită naţiunea română a vă avea pre Ilustritatea Voastră care conduceţi lupta naţională <strong>de</strong> oarecâteva<br />
<strong>de</strong>cenii, aţi avut curagiul <strong>de</strong> a brava furtune, <strong>de</strong> a <strong>de</strong>lătura piedici <strong>din</strong> calea progresului<br />
naţiunei, ba <strong>de</strong> nenumărate ori a-ţi fost martirul naţiunei; pentru că drepturile limbei şi naţionalităţei<br />
noastre române, aţi purtat în sânul-vă doririle şi durerile naţiunei, ba vă este înfrumuseţată anima şi<br />
cu semnele ranelor căşunate, prin luptele îndurate pentru salvarea tezaurelor naţiunei, a<strong>de</strong>că a limbei<br />
şi naţionalităţiei.<br />
Orizontul naţiunei române pentru care aţi trăit şi luptat şi azi încă trăiţi şi luptaţi şi acum este<br />
întunecat <strong>de</strong> nori grei cari ameninţiă drepturile naţiunei cu furtune grele, şi <strong>de</strong>părtarea acelor furtune<br />
nu o sperează naţiunea numai <strong>de</strong> la bărbaţi cordaţi cum sunteţi ilustritatea voastră.<br />
Drept aceea fiind în ajunul zilei sărbătoreşti a preţuitorului nume care cu <strong>de</strong>mnitate-l portaţi,<br />
amoarea şi alipirea către mama-mi naţiune, prin urmare şi către ilustrii ei bărbaţi între cari e fericită a<br />
vă număra şi pre ilustritatea voastră - nu mă iartă, ca să-mi dau espresiunea simţămintelor mele <strong>de</strong><br />
amoare, veneraţiune şi alipire care vi le păstrez în anima-mi şi care se concentrează în acea fierbinte<br />
rogaţiune trimiţândă <strong>de</strong> la altariul Domnului în sărbătoarea Sântului Georgiu cătră Tronul<br />
Atotpotintelui Dumnezeu: ca Domnul îndurărilor să vă trămită binecuvântare şi haru ceresc spre<br />
învoirea scumpelor poteri spirituale şi corporale pentru <strong>de</strong> a potea conduce încă <strong>de</strong>stinele naţiunei<br />
române şi a preţuitenei familiei în mulţi ani fericiţi: Să Trăiţi!!!<br />
Dealtmintrea pre lângă espresiunea simţămintelor mele <strong>de</strong> profundă veneraţiune.<br />
sum al Ilustrităţei voastre <strong>de</strong>votatul reveritor,<br />
Vicar Alimpiu Barbolovici<br />
[De mâna lui G. Bariţiu] 1880, Vicar Alimpiu Barbolovici<br />
3 mai, R. 13 iunie.<br />
2 B.A.R., Mss. rom., nr. 1009, f. 102-103.
332<br />
Gelu Neamţu 6<br />
III 3 Şimleul Silvaniei la 11/6, [1]880<br />
Preaonorate Domnule Redactor!<br />
După ce lacrimile şi suspinurile uneia familie române - care lucra pentru renaşterea poporului<br />
român prin cultură şi religiune - sunt lacrimile şi suspinurile întregei naţiuni române şi a tuturor fiilor<br />
ei, ceea ce a întrelăsat a face, cei competinţi la tempul său - aflu cuviincios a suplini <strong>de</strong>şi mai târziu,<br />
a<strong>de</strong>că a aduce la cunoştinţă preţuita a onoratului public român: cum că viforul morţii neîndurate a<br />
<strong>de</strong>zrădăcinat iarăşi un arbore înfrumuseţat cu flori <strong>de</strong> bună speranţă <strong>din</strong> gră<strong>din</strong>a naţiunei române prin<br />
moartea Mon. d. Luisa Moldovanu născută Vicaşiu - consoţia Mon. d. Ioan Moldovanu zelosului<br />
paroch în Bănişor şi v. protopop on. în traptul Crasnei - carea în 23 aprilie st.n. a.c. la 4 ore după<br />
miazăzi pregătită creştineşte prin primirea sântelor sacramente spre eternitate, în etate <strong>de</strong> 30 <strong>de</strong> ani şia<br />
dat sufletul blând în mâna Creatorului.<br />
Jelesc per<strong>de</strong>rea răposatei afară <strong>de</strong> iubitul ei consoţ - cu care a convieţuit în căsătorie în<br />
coînţelegere exemplară - 18 ani - încă needucaţii fii şi fiică: Alimpiu Iuliu, Augustin, Elena şi Ioan<br />
părintele Mon. d. Ioan vicariu parochu g.c. în Hidiş şi protopopul Ipului; fraţii: Alesandru preot în<br />
Stârciu cu consoţia Veronica, Augustin preot în Cosniciuri cu consoţia Iuliana, Emiliu teolog absolut;<br />
jelesc toţi ceilalţi consângeni, amici, amice şi cunoscuţi; dar s-a îmbrăcat în doliu şi anima poporului<br />
<strong>din</strong> parochia Ianisior; pentru ca în Domnul răposata a fost a<strong>de</strong>vărat preoteasă românească şi maica<br />
poporului; <strong>de</strong>oarece pre cât e <strong>de</strong> sublimă misiunea preotului român, pre atât e <strong>de</strong> însemnată şi<br />
puseţiunea şi chiemarea preotesei române în sânul poporului român; datorinţa ei <strong>de</strong> căpetenie este: ca<br />
prin portarea sa exemplară resfiratorie <strong>de</strong> spiritul iubirei şi a blân<strong>de</strong>ţei să fie una potere spirituală<br />
magnetică spre […] * .<br />
Preastimate spectate domnule!<br />
IV 4 Şimleul Silvaniei 4/9, [1]880<br />
În săptămânile elapse fusei fericit <strong>de</strong> a primi prin poştă <strong>de</strong> la Sibiu „Dicţionarul aca<strong>de</strong>mic<br />
<strong>de</strong>npreună cu glosariul limbei române şi totodată una epistolă <strong>de</strong> la mult preţuitul fiul al sp. domniei<br />
voastre şi sincer iubit amic al meu Ieronim prin carea spre surprin<strong>de</strong>re mi se notifica: că cărţile <strong>de</strong><br />
mare însemnătate mi s-a trimis <strong>din</strong> partea sp. domnielor voastre ca un semn al afecţiunei şi simpatiei<br />
ce binevoiţi a-mi păstra.<br />
Nu ştiu prin ce m-am făcut <strong>de</strong>mn <strong>de</strong> acest semn a simpatiei dacă nu prin aceea că pre sp.<br />
domnia voastră vă venerez şi iubesc ca pre un părinte al meu, ca pre un părinte a literaturei române şi<br />
ca pre cel mai resolut stâlp şi luptător a naţiunei române şi apărătoriul disinteresat a drepturilor<br />
naţiunei noastre.<br />
Dacă aţi avut bunătate a mă onora cu acest don preţios pentru acestea simţăminte nutrite în<br />
sacrariul inimei mele faţă <strong>de</strong> scumpa-vă persoană şi pentru amoarea şi stima frăţiască nutrită în<br />
pietptu-mi ca cătră un frate, cătră scumpul fiu a[l] sp. d-voastre - vă mulţumesc! Şi vă asegurez, că<br />
acestea simţăminte neci mormântul le va şterge <strong>din</strong> anima mea, pentru că caritatea e imortală ca<br />
splendoarea sufletului.<br />
Deci vă rog să mă păstraţi în nobila-vă animă precum şi eu vă voi consacra pre altariul animei mele<br />
amintire eternă. Dar totodată rog şi voi ruga ne-ncetat pre Dumnezeul îndurărilor ca scumpa-va viaţă - în<br />
sănătate <strong>de</strong>plină - spre înflorirea religiunei şi naţiunei noastre să vi-o susţienă la mulţi ani fericiţi!<br />
3 B.A.R., Mss. rom., nr. 1009, f. 116-116 v.<br />
* Scrisoarea întreruptã.<br />
4 B.A.R., Mss. rom. nr. 1009, f. 202-203.
7 Din corespon<strong>de</strong>nţa lui Alimpiu Barbolovici cu George Bariţiu (1879-1892) 333<br />
Dealtmintrea <strong>de</strong>înpreună cu consoţia-mi asegurându-vă <strong>de</strong>înpreună cu prea sp. doamna <strong>de</strong>şi nu<br />
suntem fericiţi a o cunoaşte, <strong>de</strong>spre <strong>de</strong>osebita noastră amoare şi veneraţiune sum,<br />
al spectat d-voastră până la mormânt <strong>de</strong>votat reveritoriu:<br />
Alimpiu Barbolovici<br />
vicariul Silvaniei.<br />
[De mâna lui G. Bariţiu:] 1880. Alimpiu Barbolovici, 4 sept.<br />
Multpreţuite spectate domnule!<br />
V 5<br />
Şimleul Silvaniei la 21/12, [1]880, st.v.<br />
Dacă <strong>de</strong>părtarea şi împrejurările nepărtinitoare nu mă iartă ca în peroană să-mi fac onoarea şi<br />
să mi se îndulcească inima <strong>de</strong> presenţa-vă cea preţuită şi dorită, vă rog fierbinte să aveţi bunătate a<br />
primi <strong>de</strong> la noi în semn <strong>de</strong> veneraţiune, amoare şi a<strong>de</strong>rinţă un don foarte neînsemnat, a<strong>de</strong>că una<br />
butilia mică <strong>de</strong> vin bun - care azi sau mâne se va pone la Ciucea pe tren, ca să ajungă la Sibiu pre S.<br />
Sărbători a Nascerei Mântuitoriului şi dorim să-l petreceţi sănătoşi precum noi [î]l tramitem <strong>din</strong> inimă<br />
iubitoare.<br />
Dealtmintrea prelângă espresiunea <strong>de</strong>osebitei veneraţiuni <strong>din</strong> partea mea şi a consoţiei mele<br />
care vi-o cultivăm oftându-vă sărbători fericite şi aducători <strong>de</strong> consolaţiune spirituală mă simţ fericit<br />
a persevera<br />
Al spectat domniei voastre,<br />
sincer <strong>de</strong>votat reveritoriu,<br />
Alimpiu Barbolovici.<br />
[De mâna lui G. Bariţiu:] 1880, A. Barbolovici, vicariu, Şimleu 21 D.<br />
A răspuns Ieronim<br />
şi eu 10 febr. n.<br />
Spectate domnule!<br />
Mulpreţuite Baciule!<br />
VI 6 Şimleu Silvaniei la 12/4, [1]881<br />
Înainte <strong>de</strong> toate vă cer scuzele preţuite, pentru că îmi ieu permisiunea a vă grăi într-un mod aşa<br />
confi<strong>de</strong>nţial. Spre aceasta mă îndreptăţesc <strong>de</strong> una parte anii plini <strong>de</strong> merite a sp. d-voastre, amoarea şi<br />
stima ce vi le păstrez în inimă-mi <strong>de</strong>mpreună cu întreaga-mi familie, iar <strong>de</strong> altă parte nobilele<br />
simţăminte manifestate în fapte faţă <strong>de</strong> mine.<br />
Eu încă am întârziat cu răspunsul la preţuita-vă epistolă <strong>din</strong> 10 febr. a.c. dar nu <strong>din</strong> propus, <strong>de</strong><br />
a vă restitui împrumutat, că am primit târziu încunoştinţare <strong>de</strong> la sp. d-voastră <strong>de</strong>spre sosirea vinului<br />
la Sibiu, zic nu, pentru că sunt convins că împrejurări neatârnătoare <strong>de</strong> la voinţa sp. domnielor voastre<br />
v-a împe<strong>de</strong>cat întru împlinirea propusului <strong>de</strong> a-mi scrie.<br />
Ni-a căzut bine la inimă înţelegând <strong>din</strong> preţuita-vă epistolă, că vinul meu v-a emeruit<br />
complăcerea, şi sper, că <strong>de</strong> ne va ţine Dumnezeu - vom mai bea vin <strong>din</strong> Sălaj. Dar eu vă rog se aveţi<br />
bunătate a mă scuza că vă răspund aşa târziu la episola-vă plină <strong>de</strong> simţăminte <strong>de</strong> afecţiune; însă<br />
5 B.A.R., Mss.rom., nr. 1009, f. 300.<br />
6 B.A.R., Mss.rom., nr. 1009, f. 377-380 v.
334<br />
Gelu Neamţu 8<br />
unica cauză a întârzierei a fost şi este: <strong>de</strong> una parte ocupaţiunile mele celea fără număr nu mi-a<br />
conces timpu liniştit, ca să vă pot scrie <strong>din</strong> prisosinţa inimei, iar <strong>de</strong> altă parte <strong>de</strong> vreun jumătate an<br />
stau sub presiunea tirană a unor evenimente triste diecesane, care pre cât se pot numi basericeşti pre<br />
atâta sunt şi naţionale, <strong>din</strong> acelea evenimente cari pregătesc ruinarea diecezei Gherlene într-aşa<br />
măsură mi-a consternat sufletul, cât mă reţin a scrie cutăruia bărbat <strong>de</strong> încre<strong>de</strong>re, pentru ca<br />
dispoziţiunea sufletului meu cel supărat se poate ceti <strong>din</strong> epistolele mele. Vă mărturisesc franc, că în<br />
iarna clapsă n-am avut una singură noapte liniştită <strong>de</strong> gândurile celea multe şi mari. Mulpreţuite<br />
Baciule! Celea ce vi le comunic, vi le scriu ca să rămână între noi, a<strong>de</strong>că să nu ştie nemene, că eu vi<br />
le-am scris, <strong>de</strong>şi cred că vă sunt cunoscute <strong>de</strong> aiurea. Cârma diecezei noastre gherlene, a apucat pre o<br />
cale cu totul rătăcită; eu nu ascriu vina episcopului; pentru că e un bărbat <strong>de</strong> erudiţiune frumoasă,<br />
preot mare, om moral şi om blând, pre un atare archiereu l-ar putea informa spre bine consilieru şef;<br />
dar aceia nu voiesc, şi nu sunt înstare, <strong>de</strong>oarece întregul Capitlu ar avea lipsă <strong>de</strong> una reformă radicală.<br />
Capitlul e împărţit în două parti<strong>de</strong> hostile faţă una cu alta, a<strong>de</strong>că consniţii: Corşianu, Bilţ şi Şerban,<br />
formează direct o partidă şi episcopul numai cosiliile acesteia le foloseşte întru guvernare; mai sunt<br />
doi preoţi tineri şi neesperţi cu a cărora sfat trăeşte episcopul; iar canonicii An<strong>de</strong>rco, Vasiliu Pop şi<br />
Gulovich formează partida contrară, cu acestor consiliu <strong>de</strong> loc nu trăieşte eppul. Acum vă rog fiţi bun<br />
a ju<strong>de</strong>ca, un Capitlu sfâşiat în două părţi, cum va fi în stare <strong>de</strong> a subministra succursul datorit<br />
Arhireului spre guvernarea diecesei? Spiritul naţional e exilat <strong>din</strong> gremiul diecezei; numai<br />
catolicismul să înflorească. Ce e şi mai periculos, pre protopopi şi clerul foraneu nu se pune neci un<br />
pond. Vi este cunoscut, că <strong>de</strong> vreo 3 ani fraţii preoţi gr. orientali <strong>din</strong> vecinătatea Silvaniei se silesc a<br />
amăgi pre poporul rom[ân], gr. cath. <strong>de</strong> sub poala Meseşului cu promisiuni că vor căpăta preoţi<br />
pentru soluţiuni mai micuşorate - ca să treacă la religiunea gr. ort. Mai multe comune a fost revoltate,<br />
şi numai prin mari lupte mi-a succes a restatornici pacea. În toamna trecută s-a revoltat comunele<br />
Siere<strong>de</strong>iu şi Crasna Horvathu, şi după ce opiniunile şi principiele mele - care i le-am recomandat<br />
episcopului pentru curmarea tulburărilor - nu i-a plăcut ilustrităţii sale, făr <strong>de</strong> a le reînfrânge, că nu le<br />
putea pre drept fără ştirea mea a emis ca comisariu plenipotenţiat la numitele comune pre can.<br />
Coroianu – om nepăsător cum a fost şi ca vicar, că toate le-am aflat în ruină după dânsul şi pre<br />
Demian profesoru <strong>de</strong> teologie, om tânăr neexpert, şi această comisiune fără <strong>de</strong> a mă chema pre mine -<br />
a încheiat pact cu poporul <strong>din</strong> numitele comune scăriţiate <strong>de</strong> soluţiunea preotului în mod neuzitat <strong>din</strong><br />
Crasna care servea în Cr. Horvathu - la simpla excepţiune a poporului că nu le place, filia Horvathu s-a<br />
dismembrat <strong>de</strong> către matre Crasna şi i-a promis preot local. Pacturile - <strong>de</strong>şi am reclamat la<br />
Consistoriu - le-a aprobat şi le-a trimis în mâna poporului. Acum s-a lăţit răul şi celelalte filiale încep<br />
a cere preot local şi pretind scăriţarea soluţiunilor preoţeşti ameninţând cu disunire, încre<strong>de</strong>rea între<br />
popor, cler şi inteligenţă mireană e zdruncinată şi Sălagiul - în a căruia gremiu - eu cu ajutorul lui<br />
Dumnezeu - în <strong>de</strong>curs <strong>de</strong> 7 ani am fost introdus multe bune, azi mâne va <strong>de</strong>veni terenul discordielor -<br />
singur <strong>din</strong> aplicarea principielor rele a cârmei diecesane; urmările sunt funeste că iată, clerul cel bun<br />
şi luminat <strong>din</strong> Selaj - care a fost însufleţit până-acum la îmbrăţişarea toturor întreprin<strong>de</strong>rilor naţionale,<br />
a <strong>de</strong>venit nepăsător, indiferente cătră toate, pentru că i-a <strong>de</strong>venit atacată subsistenţa materială, făr <strong>de</strong> a<br />
căreia adjutoriu nu-i în posiţiune a sacrifica pre altarul naţiunal, semn inve<strong>de</strong>rat <strong>de</strong>spre această stare<br />
abnormală e împrejurarea că <strong>din</strong> 1878 încoace nu s-a potut ţine nici o adunare a <strong>de</strong>spărţământului<br />
asociaţiunei; pentru că clerul zice: dacă neuniţii ne ieu pânea, neci noi vom da obolul nostru spre<br />
augmentarea fondului asociaţiunei, că şi aceleia emoluminte mai vărtos numai neuniţii <strong>din</strong> giurul<br />
Sibiului le folosesc. Ba ce e şi mai subminatoriu <strong>de</strong> viitoriul acestei diecese cârma diecesană ce<br />
voioasă a da preot şi la 30 fumuri şi a primi popandoşi, <strong>de</strong>şi primul archiereu <strong>de</strong> pie memorie, <strong>de</strong>mnul<br />
Alexi a fost <strong>de</strong>pus <strong>de</strong> una peatră anghiulară a diecesei celei nouă statutul, ca mai mult să nu se<br />
primească moralişti în albul clerului, şi ca comunele mai mici să se afilieze cătră cele mai mari.<br />
Văzând în starea lucrurilor în 28 martie m-am dus la Gherla şi am <strong>de</strong>scoperit în <strong>de</strong>curs <strong>de</strong> 2 zile şi<br />
ilustritatei sale şi Consistoriului toate ranele. Ce vor urma nu ştiu, mă tem că am bătut toaca la<br />
urechile surdului.
9 Din corespon<strong>de</strong>nţa lui Alimpiu Barbolovici cu George Bariţiu (1879-1892) 335<br />
Am notificat episcopului că sălăjenii vor cere un sinod mixt vicariale; însă când îi aminteşti <strong>de</strong><br />
mireni inteliginţi nu voieşte să auză în cadrul constituţiunei, basericeşti, doar cererile poporului<br />
mirean - şi contrazicătoare statutelor diecezane şi viitoriului naţiunii şi basericei - făr <strong>de</strong> a privi la<br />
urmările triste, le împlineşte.<br />
Eu mă năsuesc a restabili legăturile zdrucinate între factorii naţiunei şi a basericei noastre în<br />
Selagiu, tocma acuma când am avea lipsă <strong>de</strong> cea mai compactă solidaritate; <strong>din</strong> acest cuget curat<br />
purcezând, am adresat în zilele acestea un Apel Cerculariu către clerul, inteligenţa mireană şi poporul<br />
român <strong>din</strong> Selagiu, care cerculară fratele Serbu - la dorirea mai multor confraţi - l-a cerut <strong>de</strong> la mine<br />
spre a-l tramite sp. d-voastre ca să aveţi bunătate a-l da publicităţii în preţuitul ziar „Observatoriul”.<br />
Scopul meu a fost a pregăti spiritele şi faţă cu cauza alegerilor dietale, prin urmare, <strong>de</strong> cumva aflaţi<br />
consult, vă rog să-l publicaţi, rugându-vă totodată fierbinte: ca ce veţi afla <strong>de</strong> bine să modificaţi în<br />
context.<br />
Dar cu indulgenţă preţuita a Sp. Domnielor Voastre să trecem la cauza alegerilor.<br />
Românimea <strong>de</strong> pre aici, aşteaptă rezultatul conferinţei ţinând în Sibiu la 12 mai, şi pentru<br />
alegerea celor doi <strong>de</strong>legaţi eu am conchemat alegătorii români <strong>din</strong> cercul Şimleului Silvaniei pre 26<br />
aprilie st.n.a.c. 2 ore d.m. la Şimleul Silvaniei; care aviz <strong>de</strong> veţi afla consult - vă rog să aveţi bonătate<br />
a-l da publicităţii în diuariul Sp. D-voastre. Însă eu sum <strong>de</strong> părere -<strong>de</strong>-npreună cu alţi confraţi - că<br />
întrunindu-se voturile noastre în doi bărbaţi <strong>de</strong> aici respectivii vor refuza a primi mandatul <strong>din</strong> unele<br />
consi<strong>de</strong>raţiuni; eu unul <strong>din</strong> mai multe cauze nu mă voi putea duce. Deci am încre<strong>de</strong>re a vă întreba că<br />
consult ar fi să alegem doi bărbaţi <strong>din</strong> loc <strong>din</strong> Sibii? şi dacă ar fi scopului corespunzătoriu vă rog să<br />
aveţi bonătate a ne recomanda sau in<strong>de</strong>geta pre acei indivizi. Eu v-aşi ruga - în acel caz pre sp.<br />
dvoastră să aveţi bonetatea a ne primi încre<strong>de</strong>rea noastră, sau când nu v-ar fi cu putinţă, fratele<br />
Ieronim, şi pre al doilea vă rog a mi-l notifica. În această privinţă să aveţi bonetatea a-mi comunica<br />
preţuita-ve părere. - Ce se ţine <strong>de</strong> espuseţiunea română ţienândă la Sibiu în 27 aug. a.c. am făcut toţi<br />
paşii posibili ca să fie representată şi Silvania; am emis cerculariu şi pentru încasarea tacselor restante<br />
<strong>de</strong> membri ai asociaţiunei; asemenea şi pentru coadunarea colectelor în favoarea monumentului<br />
fericitului Andrei Mureşanu, precum şi referitoriu la <strong>de</strong>scrierea monografiei Selagiului.<br />
Ce se ţine <strong>de</strong> butoiul în care a fost vinul, dacă tocma voiţi a vă face peste mână cu retrimiterea<br />
aceluia, vă rog să-l adresaţi lui „Friedmann Samuel în Ciucea”. În anul acest încă nu ştiu cum mi se<br />
vor umple buţile, că viţa a <strong>de</strong>gerat, şi numai parte, care a fost îngropată a remas. Semănăturile <strong>de</strong><br />
toamnă sunt frumoase, dar ploile continue a resipit <strong>de</strong>aluri şi a împe<strong>de</strong>cat începerea sămănăturelor <strong>de</strong><br />
primăvară; azi avem prima zi <strong>de</strong> primăvară frumoasă.<br />
Mult preţuite şi spectate domnule, ve rog să aveţi bonetate a mă scusa că mi-am luat<br />
permisiune a vă fatiga preţuita atenţiune prin o ieremiadă aşa <strong>de</strong> lungă.<br />
Dealtmintrea recomandat nobilelor afecte cu distinsă veneraţiune şi amoare sum al spectat<br />
d-voastre sincer <strong>de</strong>votat cultore: Alimpiu Bardolovici.<br />
Din partea soţiei mele cea mai cordială salutare vă rog să primiţi.<br />
Sincer <strong>de</strong>votat cultore:<br />
Alimpiu Barbolovici.<br />
VII 7 Şimleul Silvaniei la 3/5. [1]881.<br />
Preastimate Spectate Domnule!<br />
Naţiunile - [î]şi parcurg viaţa lor cea plină <strong>de</strong> lupte în <strong>de</strong>curgerea timpului, însă provi<strong>de</strong>nţa<br />
concre<strong>de</strong> conducerea <strong>de</strong>stinelor naţiunilor bărbaţilor cordaţi şi <strong>de</strong>votaţi binelui aceleia, <strong>de</strong> un atare<br />
bărbat suntem fericiţi noi românii a vă putea venera şi iubi, pre spectat domnia voastră în fruntea<br />
7 B.A.R., Mss.rom. nr. 1009, f. 388-388 v.
336<br />
Gelu Neamţu 10<br />
naţiunei române. Drept aceea, stând în ajunul sărbătoarei onomastice a spectat domniei voastre ne<br />
ţinem <strong>de</strong> datorinţia plăcută diptată <strong>de</strong> animă-ne carea vă iubeşte şi venerează ca pre un stâlp al<br />
naţiunei noastre române ca să ne dăm expresiune simţămintelor animei noastre în acea fericite doriri<br />
ca Dumnezeul îndurărilor în fruntea luptătorilor naţiunei române spre înflorirea aceleia la mulţi ani<br />
fericiţi să vă trăiască.<br />
Pre lângă espresiunea simţămintelor noastre <strong>de</strong> veneraţiune şi amoare suntem, al spectat<br />
d-voastră, <strong>de</strong>votaţi cultori,<br />
Alimpiu Barbolovici<br />
- vicariu -<br />
Valentin Pop<br />
vicenotar regesc<br />
Preaonorate domnule Redactor!<br />
VIII 8 Şimleul Silvaniei la 9/8, [1]881<br />
Am onoarea a vă transpune cu datul <strong>de</strong> astăzi prin asemnaţiune poştală una sumă <strong>de</strong><br />
contribuiri benevole coadunate <strong>din</strong> unele părţi a vicariatului Selagiului respective <strong>din</strong> <strong>de</strong>spărţământul<br />
XI-a asociaţiunei - pentru redicarea monumentului laureatului nostru poet Andrei Mureşianu. Însă am<br />
speranţă fermă că vor incurge contribuiri benevole <strong>din</strong> toate protopopiatele îngremiate în vicariatul<br />
Silvaniei; <strong>de</strong>oarece <strong>de</strong> repeţite ori am recercat - precum în …….. solvirei taxelor <strong>de</strong> membri ai<br />
asociaţiunei, aşa şi în privinţa ofertelor dân<strong>de</strong> pentru monumentul lui Andrei Mureşianu pre on.<br />
inteligentiă basericească şi mireană <strong>din</strong> Silvania un atare cerculariu am onoare a vi-l inclu<strong>de</strong> şi ?/. pre<br />
lângă acea rogare ca să vă înduraţi a-l da publicităţei în coloanele preţuitului diuariu „Observatoriul”<br />
spre a mă legitima înaintea opiniei publice a naţiunei mele, că toate mijloacele le-am pus în lucrare<br />
spre asicurarea reuşirei scopurilor noastre naţionale.<br />
Totodată [î]mi ieu permisiune a alătura în şi consemnarea contribuirilor incruse păn-acum<br />
pentru redicarea Monumentului lui Andrei Mureşianu, rugându-vă să aveţi bonitate a-l publica în<br />
„Observatoriul”.<br />
Dealtmintrea nobilelor afepte recomandat cu distinsă veneraţiune, sum, al prea onorat d-<br />
voastră <strong>de</strong>votat cultore:<br />
Alimpiu Barbolovici<br />
Vicariul Silvaniei.<br />
[De mâna lui G.Bariţiu:] 1881. Alimpiu Barbolovici.<br />
Şimleu 9 aug. în suplementul Obs. nr. 63.<br />
Spectate domnule!<br />
Preastimate Baciule!<br />
IX 9<br />
Şimleul Silvaniei la 22/9, [1]881<br />
Festivităţile adunărilor române <strong>de</strong> la Sibiu şi azi se oglin<strong>de</strong>ază în cele mai vie şi fi<strong>de</strong>li colori în<br />
spiritul meu, şi pre factorii acelor festivităţi - <strong>din</strong>tre carii - în antea mea sunteţi spectat domnia voastră<br />
8 B.A.R., Mss.rom., nr. 1009, f. 478-478 v.<br />
9 B.A.R., Mss.rom., nr. 1009, f. 497-497 v.
11 Din corespon<strong>de</strong>nţa lui Alimpiu Barbolovici cu George Bariţiu (1879-1892) 337<br />
unul <strong>din</strong>tre cei principali, ba aţi fost sufletul acelora - [î]i îmbrăţişez şi azi în inima mea, şi am plăcere<br />
a vă aduce la cunoştinţă plăcută, cum că numele românului şi în giururile străine <strong>de</strong> pre aici a câştigat<br />
una reputaţiune mai mare.<br />
Ca să avem şi noi şi să putem împărţi şi altora, vă rog frumos să aveţi bonetate a mijloci să mi<br />
se spedieze a Conto meu, prin „post nachname” vreo 6 exemplare <strong>din</strong> Catalogul expuseţiunei.<br />
Mai încolo vă rog foarte să aveţi bonetate a-mi bonifica, cum că aplacidatu-sa şi cât a suma<br />
adiutor prin preaonoratul Comitet a Asociaţiunei pentru susţinerea şcoalei rom. <strong>din</strong> Şimleu Silvaniei?<br />
Decumva nu e <strong>de</strong>cisă încă întrebarea vă rog să o spriginiţi, că <strong>de</strong> nu capătă adiutoriu această<br />
şcoală miseră, e căzută, şi în acel caz trist, ca<strong>de</strong> şi cauza limbei române în gimnasiul <strong>din</strong> Sibiu.<br />
Dealtmintrea pre lângă espresiunea simţămintelor mele <strong>de</strong> profundă veneraţiune şi amoare<br />
sum al spectat d-voastră, <strong>de</strong>votat cultore,<br />
A. Barbolovici<br />
vicariul<br />
Spectate Doamne!<br />
Preastimate Baciule!<br />
X 10<br />
Şimleul Silvaniei la 2/11, [1]881<br />
Astăzi fusei fericit a primi cordiala epistolă <strong>de</strong> la scumpul amic Ieronim în care - între multe<br />
alte comunicate preţuite îmi tălmăceşte pentru mine <strong>de</strong> mare însemnătate cordiale salutări a sp. d-voastră,<br />
pentru cari vă rostesc cea mai călduroasă şi adâncă mulţămită. Deci tocmai nexul cordialităţei celei<br />
spirituale - care-l nutriţi în nobila-vă inimă faţă <strong>de</strong> mine şi a căruia răsunet în inima mea e tezaurul<br />
cel mai scump a sufletului meu - mă în<strong>de</strong>amnă a vă adresa aceste orduri. Dar mă în<strong>de</strong>mnă spre<br />
aceasta şi împregiurarea, că ştiu şi vă cunosc a fi zelantele bărbat a Naţiunei noastre a căruia inimă<br />
ar<strong>de</strong> pentru înaintarea binelui comun a întregii mamei naţiuni şi a singuraticilor fii aceleia cari<br />
conlucră pentru înaintarea culturii naţiunei.<br />
Stimatul domn confrate Gavril Trifu profesor ord.[inar] la preparandia <strong>de</strong> stat <strong>din</strong> Zelau şi<br />
vicepreşe<strong>din</strong>tele Reuniunei învăţătorilor români <strong>din</strong> Sălaj cu datul 29/10 a.c. mi-a notificat cum că a<br />
recurs pentru două stipendii la „Asociaţiune” unul <strong>de</strong> 200 fl. pentru fiica sa Eugenia, care are să<br />
înveţe pre anul venitor pedagogia şi <strong>de</strong> va fi putinţă profesura pentru un institut mai înalt <strong>de</strong> fete;<br />
celualalt <strong>de</strong> 60 fl. pentru fiica sa Emilia carea vrea să înveţe croitorie superioară. Deci prea stimate sp.<br />
doamne, după ce fratele Gavril Trifu e unicul bărbat mireanu a şcoalei în Selagiu, care prin frumoasa-i<br />
cualificaţiune şi zelul său <strong>de</strong> român învăpăiat susţine spiritul naţional şi insuflă amoarea limbei<br />
noastre române în tenerimea studioasă română la amintitul institut, ba rădică vaza limbei noastre<br />
înaintea străinilor <strong>de</strong> la numitul institut; după ce chestionatul bărbat în calitate <strong>de</strong> v. preşe<strong>din</strong>te<br />
Reuniunei învăţătorilor rom. <strong>din</strong> Sălaj e stâlpul, e spiritul dătător <strong>de</strong> viaţă în venitoriul Reuniunei, aşa<br />
cât ostenelele şi sacrificiile care le face dânsul pentru înflorirea acestei reuniuni - care singură ne<br />
poate salva şcoalele <strong>de</strong> direpţiune anti-română şi <strong>de</strong>ca<strong>de</strong>nţă; după ce fiind dânsul omul şcoalei - şi un<br />
părinte rar, până-acum încă şi-a crescut fiicele sale aşa [în]cât acele ambele vorbesc şi scriu:<br />
româneşte, germăneşte şi ungureşte, ba Eugenia a învăţat istoria universală, ambele învaţă limba<br />
franceză şi muzica, ba pre fiica sa Eugenia o ar fi dat încă în anul trecut la institutul pedagogic dar<br />
numai în luna lui mai a trecut <strong>de</strong> 13 ani şi se primesc numai cu 14 ani - am încre<strong>de</strong>re cu toată onoarea<br />
a vă ruga să binevoiţi a vă întrepune la prea onoratul Comitet ca să aibă bunătate a lua în<br />
consi<strong>de</strong>raţiune precât meritele părintelui care mult a lucrat şi lucră neîncetat pentru progresarea cauzei<br />
culturei române, pre atât şi cualificaţiunea fetiţelor, mai vârtos a celeia mai mărişoare - şi a le conferi<br />
10 B.A.R., Mss.rom., nr. 1009, f. 514-515.
338<br />
Gelu Neamţu 12<br />
stipendiile cerute. Să aveţi bunătate preastimate spectate doamne a-mi da crezământ, că nu doresc<br />
ceva preferinţă nemeritată, când mi-eu permisiunea a mă interpune, ci mă rog pentru una fetiţă carea<br />
am sperinţă fundată să ajungă <strong>de</strong> o conducătoare pentru institutele noastre <strong>de</strong> fetiţe - pre cari a le<br />
înfiinţa ne-am pus acum toate puterile. Motivele produse prin mine spre proptirea acestei rogări<br />
ferbinţi adresate cătră bunăvoinţa esperată a sp. domniei voastre le-am împrumutat <strong>din</strong> pracsa ca cel<br />
ce cunosc precum pre părinte aşa şi pre fetiţele sale celea <strong>de</strong> bună speranţă.<br />
Dealtmintrea espertelor nobile simţăminte recomandat cu onoare şi distinsă veneraţiune,<br />
perseverez, <strong>de</strong>votatu cultore şi nepot, al d-voastră,<br />
Alimpiu Barbolovici<br />
vicariu<br />
[De mâna lui Bariţiu]: 1881. Alimpiu Barbolovici, Şimleu,<br />
2 nov. în cauza familiei Trifu.<br />
[Telegramă]<br />
XI 11<br />
5 <strong>de</strong>c. 1881 [Şimleul Silvaniei]<br />
Alegătorii români <strong>din</strong> cercul Şimleului salutăm conferinţa şi urăm succes asecuratoriu <strong>de</strong><br />
<strong>de</strong>slegarea solidarea şi croitoriu <strong>de</strong> un venitoriu mai senin a cauzei naţionale,<br />
Barbalovici vicariul.<br />
Mulpreţuite spectate domnule!<br />
Prea amate Baciule!<br />
XII 12 Şimleul Silvaniei la 1 ian. st.v. 1882<br />
Fine anului claps un graunţ <strong>de</strong> nesip iarăşi s-a sfărmat în oceanul eternităţii <strong>de</strong> pre colina<br />
tempului. Anul a trecut dar a rămas urmările şi fruptele lui, ca să-l guste acei muritori pre cari nu i-a<br />
răpit cu sine în mormânt. Naţiunea noastră română în <strong>de</strong>cursul anului claps şi-a parcurs cariera …..<br />
sale doveditoare <strong>de</strong> viaţă vitală <strong>de</strong> dreptul la un venitoriu mai senin şi măreţ; a luptat lupte şi în luptă<br />
e viaţă a îndurat suferinţe în care e <strong>de</strong>pusă sămânţa venitoriului glorios; însă Provi<strong>de</strong>nţia divină i-a<br />
tramis bărbaţii doririlor, cari a condus-o în lupte şi i-a croit venitoriul prin suferinţe. Între aceşti<br />
bărbaţi a[i] doririlor, e mândră naţiunea română a vă putea venera pre spectat domnia voastră care ca<br />
<strong>de</strong>semnatul Provi<strong>de</strong>nţei divine conduceţi <strong>de</strong>stinele naţiunei <strong>de</strong> oarecâteva <strong>de</strong>cenii - cu paşi securi<br />
către portul <strong>de</strong>stinaţiunei sale. Drept aceea stând în zorile anului nou care poartă în sânul său<br />
evenimente neprevăzute <strong>de</strong> către mărginita minte omenească, dar <strong>de</strong>cizătoare şi preste venitoriul<br />
scumpei noastre naţiuni române - <strong>de</strong> la altariul Domnului voi trimite rogaţiunile mele întrunite cu<br />
sacrificiul necruntat cătră Tronul Domnului D-<strong>de</strong>ilor concentrate în acea dorire ferbinte ca<br />
Dumnezeul îndurărilor fiul vieţei celei scumpe a spectat domniei voastre - întărit <strong>de</strong> har ceresc să-l<br />
susţină spre înflorirea dulcei noastre mame naţiuni, la mulţi ani fericiţi!!<br />
Tot odată am onoare a vă notifica, cum că sub preţuita adresă a spectat domniei voastre v-am<br />
trimis prin calea ferată un butoiaş <strong>de</strong> rachiu <strong>de</strong> prune bistriţe, făcut <strong>de</strong> românu cam la 23 litre pre<br />
11 B.A.R., Mss.rom., nr. 1009, f. 409.<br />
12 B.A.R., Mss.rom. nr. 1010, f. 3-4.
13 Din corespon<strong>de</strong>nţa lui Alimpiu Barbolovici cu George Bariţiu (1879-1892) 339<br />
lângă acea cordială rogare, ca să binevoiţi a-l primi - ca dar <strong>de</strong> anul nou <strong>din</strong> parte-mi - <strong>de</strong>şi<br />
neînsemnat - în semnul veneraţiunei şi amoarei prin care sum <strong>de</strong>votat domniei voastre.<br />
Dealtmintrea rugându-vă să binevoiţi a primi espresiunea sinceră a sentimentelor mele <strong>de</strong><br />
profundă veneraţiune perseverez.<br />
Şimleul Silvaniei la 1 ian. st.v. 1882.<br />
Spectat domniei voastre, sincer <strong>de</strong>votat cultore,<br />
Alimpiu Barbolovici.<br />
Preaonorată Redacţiune!<br />
XIII 13<br />
Şimleul Silvaniei 6/2, [1]882<br />
Am onoarea a ruga pre preaonorata Redacţiune, ca să aibă bonătate a dispune spedarea<br />
„Observatoriului” - a conto pre foarte scurt timp (8 zile) - prelângă <strong>de</strong>obligarea <strong>de</strong> a suscerne însumi<br />
competinţa abonamentului pre sem.I a.c. următorilor domni:<br />
1) M. onoratului d. Demetriu Pap paroch gr. cath. în Halmasdu (Halmasd) per Zovány.<br />
2) Mult on. d. Ioan Catona paroc gr. cath. în Valcaul-român, Olah Valko per: Csizér.<br />
Am onoarea a roga pre preaonorata Redacţiune, să aibă bonătate a publica Cerculariul meu<br />
tramis încă în luna lui <strong>de</strong>cembre [1]881.<br />
Dealtmintrea cu distinsă veneraţiune, sum al preaonoratei Redacţiuni, <strong>de</strong>votat cultore:<br />
Alimpiu Barbolovici,<br />
Vicariul Silvaniei<br />
Spectate Domnule!<br />
Preastimate Baciule!<br />
XIV 14<br />
Şimleul Silvaniei 25/4, [1]882<br />
Veneraţiunea nemărginită încre<strong>de</strong>re, care le cultivez în anima-mi faţă <strong>de</strong> Sp. D-voastră precum<br />
şi mărinimoasa bunăvoinţă documentată faţă <strong>de</strong> mine tot<strong>de</strong>auna, mă în<strong>de</strong>amnă a vă adresa una rogare<br />
fierbinte.<br />
Docentele român <strong>din</strong> parochia Hidig Ioan Cosma recurge la bunăvoinţa preaveneratului<br />
Comitet a Asociaţiunei pentru graţioasa conferire a unuia stipendiu <strong>de</strong> 25 fl. spre ajutorirea fiului său<br />
Augustin Cosma la învăţarea meseriei pantofăriei, şi eu cu datul <strong>de</strong> astăzi am şi suscernut<br />
preaveneratului comitet recursul dânsului.<br />
Suplicantele docente e unul <strong>din</strong>tre docenţii <strong>de</strong> frunte <strong>din</strong> Silvania, iar fiul dânsului e <strong>de</strong>ştept şi<br />
învaţă cu diligenţă meseria. Părintele e însărcinat cu una familie foarte numeroasă şi-i lipsesc<br />
mijloacele spre creşterea aceleia, <strong>de</strong>ci vă rog foarte! să aveţi bonătate a vă intrepune ca să <strong>de</strong>vină<br />
mângăiat bietul părinte prin acordarea ajutorului cerut.<br />
Dealtmintrea espertelor afepte maranimoase recomendat cu distinsă stimă şi nealterată amoare<br />
sum,<br />
Al Sp. D-voastră, iubitoriu şi <strong>de</strong>votat nepot:<br />
A. Barbolovici,<br />
vicariul.<br />
13 B.A.R., Mss.rom., nr. 1010, f. 31-31 v.<br />
14 B.A.R., Mss. rom., nr. 1010, f. 58-58 v.
340<br />
Gelu Neamţu 14<br />
Preastimate spectate domnule!<br />
Prea amate Baciule!<br />
XV 15<br />
Şimleul Silvaniei, la 22/8, [1]882<br />
Stima, confi<strong>din</strong>ţia şi amoarea nealterată nutrite în sacrariul animei mele faţă <strong>de</strong> scumpa<br />
persoană a sp. d-voastre mă în<strong>de</strong>amnă să vă adresez acestea orduri confi<strong>de</strong>nţiali. Din suflet aş fi dorit<br />
şi precum aşteaptă creştinul cel bun ziua <strong>de</strong> S.Paşti am aşteptat ziua <strong>de</strong> 27 aug. ca să mă pot prezenta<br />
la adunarea <strong>de</strong> la Dej spre a-mi <strong>de</strong>lecta ochii sufletului în concertul cel frumos şi măreţ a ingeniurilor<br />
şi animelor române luptătoare pentru renaşterea spirituală şi materială a naţiunei noastre române; dar<br />
durere! un morb care mă torturează <strong>de</strong> vreo două luni, îmi face imposiveră călătoria, şi aşa <strong>de</strong>buie să<br />
fiu lipsit <strong>de</strong> dulceaţa spirituală, şi tot-odată aş fi dorit să mă convin cu sp.d-voastră şi să vă cer prin<br />
fortune probatul consiliu, că ce ar fi <strong>de</strong> făcut faţă <strong>de</strong> venitoarele sinoa<strong>de</strong> diecezane / care se vor<br />
convoca în <strong>de</strong>cursul lunilor septembrie sau octombrie însă precum sunt informat tot pre basea celui<br />
provincial, a<strong>de</strong>că sângur eppul va avea vot <strong>de</strong>cisiv [i]ar ceialalţi <strong>din</strong> cler numai consultativ, iar <strong>de</strong>spre<br />
mireni neci vorbă nu va fi. Cum s-ar putea pune stavilă acestei porniri ruinătoare <strong>de</strong> naţiunea şi<br />
baserica română?<br />
La această împrejurare vă rog fierbinte să aveţi bonătate a-mi comunica preţuitul-vă răspuns şi<br />
părere.<br />
Ce se ţine <strong>de</strong> causa susţinerei şcoalei române <strong>din</strong> Şimleu am susceput preonoratului Comitet a<br />
Asociaţiunei una rogăminte duplă; însă vă rog foarte fiţi bun a vă întrepune ca sucursul <strong>de</strong> 100 fl. v.a.<br />
să se asemneze acestei şcoale şi pre venitoriul an şcolastic, că făr <strong>de</strong> acela va că<strong>de</strong>a şi şcoala poporală<br />
<strong>din</strong> Şimleu şi catedra limbei române <strong>de</strong> la gimnaziul <strong>din</strong> loc, ce ar fi una daună simţitoare pentru<br />
naţiune.<br />
Dealtmintrea espertelor marinimoase afepte recomendat cu profundă veneraţiune perserverez,<br />
Al sp. d-voastrei sincer <strong>de</strong>votat reveritoriu:<br />
A. Barbolovici,<br />
Vicariul.<br />
Spectate Domnule!<br />
Mult preţuite Baciule!<br />
XVI 16 Şimleul Silvaniei la 29/11, [1]882<br />
Înainte <strong>de</strong> toate vă rostesc cea mai adâncă, sinceră şi fericită mulţămită pentru că aţi avut<br />
bunăvoinţa a mă număra între addicţii animei celei nobile prin donarea „Memorandului!” inteligenţiei<br />
române, acestui op care cuprin<strong>de</strong> în sine ranele secularie, doririle şi dorerile naţiunei române, care op<br />
numai prin peana unui bărbat a potut fi compus, care <strong>de</strong> împreună cu naţiunea română a suferit şi<br />
pentru ea s-a luptat şi care poartă în sânul său suspinele şi lacrimele aceleia, şi care a avut tot<strong>de</strong>auna,<br />
şi are şi azi bărbăţia şi curagiu <strong>de</strong> atlet <strong>de</strong> a păşi în lupta pentru naţiune.<br />
Vă rog să fiu scuzat că n-am fost în stare <strong>de</strong> a-mi sprima pân-acuma mulţămita pentru această<br />
distincţiune nemeritată fiind împe<strong>de</strong>cat prin legernalu ocupaţiunilor şi sinodul diecesan.<br />
Însă vă asecurez Ilustre Bărbat a Naţiunei Române, că tenoarea întreagă a „Memorandului”<br />
primită şi salutată <strong>de</strong> către întreaga inteliginţă română ca una spresiune fi<strong>de</strong>lă a simţămintelor,<br />
cugetelor şi convingerei ferme a naţiunei române, prin urmare inteligenţa-l priveşte <strong>de</strong> un act care va<br />
fi pentru tot<strong>de</strong>auna un act epocal în paginile istoriei naţiunei române, şi pre care fiii naţiunei române<br />
15 B.A.R., Mss.rom., nr. 1010, f. 108-108 v.<br />
16 B.A.R., Mss.rom., nr. 1010, f. 181-181 v.
15 Din corespon<strong>de</strong>nţa lui Alimpiu Barbolovici cu George Bariţiu (1879-1892) 341<br />
[î]-l vor transpune nepoţilor şi strănepoţilor ca un Mărgăritar scump spre păstrare dar totodată le va<br />
servi <strong>de</strong> un arsenal <strong>din</strong> care să-şi împrumute armele naţionale spre apărarea drepturilor naţiunei.<br />
Susţină-vă Ceriul viaţa cea scumpă, ca după lupta spirituală naţională <strong>de</strong>sfăşurată în<br />
„Memorandu” să poteţi oarecândva ve<strong>de</strong>a încingându-se fruntea Naţiunei române cu laurul învingerei<br />
Causei naţionale.<br />
Tot cu această ocasiune, am confi<strong>din</strong>ţia cu toată onoarea a vă roga să binevoiţi a mijloci la<br />
librăria W.Krafft, ca sub adresa mea să se trimită 20 exemplarie <strong>din</strong> ediţiunea română a<br />
Memorandului spre împărţire în giurul meu, că pe lângă Şimelu încă n-a ajuns, şi n-aş voi să treacă<br />
esemplariele române făr <strong>de</strong> a le poseda şi inteligenţia <strong>din</strong> giurul acesta.<br />
Dealtmintrelea nobilelor esprese simţăminte recomandat cu sinceră amoare şi profundă<br />
veneraţiune perseverând,<br />
Al mult preţuitului Baciu<br />
Sincer <strong>de</strong>votat nepot,<br />
Alimpiu Barbolovici<br />
vicariu<br />
[De mâna lui G. Bariţiu:] Trimis 1 <strong>de</strong>c: 20 ex. rom. 2 maghiare.<br />
Preastimate spectate domnule!<br />
Preaamate Baciule,<br />
XVII 17<br />
Şimleul Silvaniei la 7/8, [1]884<br />
Am onoare a vă notifica, că în zilele clapse am avut confi<strong>din</strong>ţia a vă tramite un don<br />
neînsemnat, a<strong>de</strong>că: un butoiaş <strong>de</strong> rachiu <strong>de</strong> prune făcut <strong>de</strong> românu, care în timpul căldurilor arzătoare<br />
e consult a se folosi ca prezervativă în contra morburilor <strong>de</strong> stomac.<br />
Vă rog, preastimate Baciule! să binevoiţi a-l primi <strong>de</strong> şi e ceva bagatel - în semnul amoarei şi<br />
veneraţiunei ce vi le cultivez, şi doresc - <strong>de</strong>mpreună cu consoţia-mi – ca bunul Dumnezeu să vă<br />
susţie-vă scumpa sănătate nealterată şi neatacată.<br />
Banii abonamentului pentru „Observatoriu” în zilele acestea [î]mi voi face <strong>de</strong> datorinţă plăcută<br />
a vi-i tramite.<br />
Am onoarea a vă aduce la cunoştinţă preţuită, cum ca rogare senatului scolastic <strong>din</strong> Şimleu -<br />
cu aclusele ei - pentru asemnarea adiutoriului <strong>de</strong> 100 fl. v.a. şi pre venitoriul an şcolastic - am<br />
suscernutu-o preaveneratului Comitet <strong>din</strong> Sibiu în evi<strong>de</strong>nţă şi la adunarea venitoare a o sprijini prin<br />
influenţa-vă <strong>de</strong>cizătoare, că făr <strong>de</strong> acel adjutoriu neci <strong>de</strong>cum vom fi în stare a ne susţine şcoala, făr <strong>de</strong><br />
care ar fi periclitată creşterea română a tinerimei nu numai <strong>de</strong> la şcoala poporală şi cea Comunală, ci<br />
şi <strong>de</strong> la gimnaziu.<br />
Dealtmintrea simţămintelor nobile recomendat cu profundă veneraţiune şi amoare sinceră<br />
perseverez,<br />
Al prea stimatului Baci<br />
Sincer <strong>de</strong>votat cultore<br />
Alimpiu Barbolovici<br />
Vicariul<br />
P.S. Salutare cordială <strong>din</strong><br />
partea mea şi a soţiei<br />
mele fratelui Ieronim<br />
şi <strong>din</strong> partea consoţiei<br />
mele preastimatului Baci.<br />
17 B.A.R., Mss. rom., nr. 1011, f. 119-120.
342<br />
Gelu Neamţu 16<br />
Spectate domnule<br />
Preastimate Baciule!<br />
XVIII 18<br />
Şimleul Silvaniei la 16/8, [1]884<br />
Am onoare a vă transpune sub %/. alăturaţi 32 fl. v.a. ca Competinţia <strong>de</strong> abonament pentru 8<br />
esemplare <strong>din</strong> „Observatoriul” pre semestrul al II-lea a.c. spedate <strong>din</strong> bunăvoinţa sp. domniei voastre<br />
pentru următorii prenumeranţi: 1) Demetriu Pop, 2) Ignaţiu Swen, 3) Ioan Catona, 4) Petru Co<strong>de</strong>nsu,<br />
5) Demetriu Moisi, 6) Michail Buteanu, 7) fiul meu Virgiliu, 8) şi pentru mine.<br />
Totodată, cerându-vă scuzele pentru întârziare vă rostesc adâncă mulţămită pentru bunavoinţă<br />
mărinimoasă.<br />
În urmă aşi afla consult şi v-aş ruga: ca să binevoiţi a publica cu finea anului Catalogul<br />
prenumeranţilor că doară s-ar ruşina şi aceia cărturari români cari nu cetesc numai foi maghiare<br />
văzând că nu sunt induşi în numărul românilor binesimţitori.<br />
Dealtmintrea cu profundă veneraţiune perseverez.<br />
Al sp. d-voastre <strong>de</strong>votat cultore şi iubitoriu nepot:<br />
Alimpiu Barbolovici<br />
Vicariul Silvaniei.<br />
[De mâna lui G. Bariţiu:] 1884. Al. Barbolovici. R. 27 aug.<br />
Spectate domnule!<br />
Preastimate Baciule!<br />
XIX 19<br />
Şimleu 20/2, [1]885<br />
Având la inimă interesele naţiunii mele fie <strong>de</strong> orice natură [î]mi recunosc <strong>de</strong> una obligaminte<br />
morală naţională a vă împărtăşi una <strong>de</strong>scoperire confi<strong>de</strong>nţială, dar „sub sigillo quati sacra mentali” ca<br />
nimene să nu ştie că <strong>din</strong> ce sorginte a-ţi primit <strong>de</strong>sluşirea sau informaţiunea ca să nu mi-aprind paie în<br />
cap. A<strong>de</strong>că am înţeles că un domn magiar <strong>din</strong> Şimleu anume Szathmári Dániel advocat voieşte a<br />
împrumuta <strong>de</strong> la institutul „Albina” una sumă consi<strong>de</strong>rabilă spre <strong>de</strong>purarea datorielor sale fiindcă-i stă<br />
toba în pragul casei. Acest Szathmári e socrul lui Moga, pre a căruia soră o ţine <strong>de</strong> muere d-lu<br />
Trombiţaşiu <strong>din</strong> Sibiu, omul acesta e plin <strong>de</strong> datorii, şi azi mi s-a <strong>de</strong>chiarat un domn maghiar <strong>din</strong> Şimleu,<br />
că <strong>de</strong>-i va acorda „Albina” împrumutul cerut, şi-va risca securitatea capitalului; pentru că acel domn m-a<br />
asecurat: că posesiunea lui Szatmári e estimată la un preţ foarte esagerat <strong>de</strong> scump şi că după ce a<br />
perindat toate institutele <strong>din</strong> Pesta se înţelege <strong>de</strong> împrumutare, şi n-a căpătat <strong>de</strong> nicăiurea bani pe<br />
hipoteca moşiei sale, s-a întors cătră „Albina” se înţelege prin intervenirea oamenilor săi. Deci eu <strong>de</strong>şi nu<br />
sum agentul „Albinei” în acestea părţi, totuşi ca român, mi-am ţienut, <strong>de</strong> datorinţă a vă informa, ca prin<br />
amicul Ieronim să informaţi pre bărbaţii <strong>de</strong>cizători <strong>de</strong> la „Albina” ca să nu pericliteze capitalul.<br />
Asemenea am înţeles că voiesce a împrumuta <strong>de</strong> la „Albina” sumă consi<strong>de</strong>rabilă un domn<br />
posesor căzut <strong>din</strong> comuna Căţelul-unguresc (Magyar-Keczel) cu numele Biró Arpád; Acesta încă e<br />
căzut materialmente, că e plin <strong>de</strong> datorii, posesiunea acestuia încă e estimată la un preţ fabulos <strong>de</strong><br />
scump; pentru că e sterilă [?]. Despre aceasta am auzit ce-a zis el însuşi; „reász<strong>de</strong>m az oláhokat”.<br />
Deci neci posesiunea acestuia poate da sigură garanţia.<br />
Acestea vi le scriu sub secretul patrafirului; <strong>de</strong>ci vă rog să daţi epistola-mi prăfuită flăcărilor<br />
după cetire, căci n-aş voi să ştie nimene <strong>din</strong> ce sorginte aţi primit informaţiune.<br />
Competinţele prenumeraţiunilor la „Observatoriul” voi fi în plăcuta puseţiune a vi le tramite în<br />
zilele acestea.<br />
18 B.A.R., Mss. rom., nr. 1011, f. 127-127 v.<br />
19 B.A.R., Mss.rom., nr. 1011, f. 234-235.
17 Din corespon<strong>de</strong>nţa lui Alimpiu Barbolovici cu George Bariţiu (1879-1892) 343<br />
Dealtmintrea prelângă espresiunea distinsei mele veneraţiuni şi sinceră amoare sum al<br />
preastimatului Baci<br />
<strong>de</strong>votat client şi nepot<br />
Barbolovici<br />
[De mâna lui G. Bariţiu:] R. 1 mart.<br />
Spectate domnule!<br />
XX 20<br />
Şimleul Silvaniei la 21 aug., [1]885<br />
Din încre<strong>din</strong>ţarea românilor sălăjeni mă aflu în plăcuta puseţiune a vi subştene su ?/. inclusa<br />
adresă, carea dă expresiune simţiemintelor noastre sincere <strong>de</strong> mulţiămită, recunoştinţă, iubire şi<br />
a<strong>de</strong>rinţă în care suntem <strong>de</strong>votaţi pentru tot<strong>de</strong>auna spectatu domniei voastre pentru fatigiele, meritele<br />
şi sacrificiile diurnalistice şi literare aduse pre altariul naţiunei noastre române şi a patriei comune.<br />
Dealtmintrea prelângă expresiunea simţămintelor mele <strong>de</strong> profundă veneraţiune perserverez,<br />
Al spectat domniei voastre, <strong>de</strong>votat cultore:<br />
Alimpiu Barbolovici<br />
Vicariul for. gc.<br />
eppesc a Silvaniei<br />
[De mâna lui G. Bariţiu:] 1885 aug. 21.<br />
Alimpiu Barbolovici<br />
Vicar în Şimleu<br />
Resp. 22 nov.<br />
Ilustre Bărbate!<br />
XXI 21<br />
Şimleul Silvaniei la 11/1, [1]886. st.n.<br />
Un fir <strong>de</strong> nisip <strong>de</strong> pre colina timpului <strong>din</strong> nou s-a măcinat în marea eternităţei, căci stăm în<br />
pragul unui an nou; însă în <strong>de</strong>curgerea anilor Domnul seclilor conduce <strong>de</strong>stinele popoarelor prin<br />
bărbaţi aleşi provi<strong>de</strong>nţiali. De un atare bărbat e fericită naţiunea română a te pose<strong>de</strong>a ilustre doamne!<br />
care aţi bravat în mulţi ani furtunele venite asupra naţiunei române.<br />
Deci vă urez <strong>din</strong> adâncul animei mele anu nou fericit, şi în anul nou haru ceresc care <strong>de</strong> una<br />
parte să vă aducă balsam vin<strong>de</strong>cătoriu animei rănite prin pier<strong>de</strong>rea scumpei soţie, iar <strong>de</strong> altă parte să<br />
vă reînnoiască puterile, spirituali şi naţionali ca spre înflorirea naţiunei şi basericei noastre să trăiţi la<br />
mulţi ani fericiţi.<br />
Prelângă espresiunea simţămintelor mele <strong>de</strong> iubire şi profunda veneraţiune sum al d-voastre<br />
sincer <strong>de</strong>votat cultore şi nepot.<br />
Alimpiu Barbolovici<br />
vicariul<br />
P.S. An nou fericit fratelui<br />
Ieronim!<br />
[De mâna lui G. Bariţiu:] 1886 ian. 11<br />
Alimpiu Barbolovici<br />
Vicariu<br />
Resp. 4 febr. n.<br />
20 B.A.R., Mss. rom., nr. 1013, f. 152.<br />
21 B.A.R., Mss. rom., nr. 1012, f. 3-3 v.
344<br />
Gelu Neamţu 18<br />
Preastimate spectate domnule!<br />
Mult iubite Baciule!<br />
XXII 22<br />
Şimleul Silvaniei la 6 aug., [1]890<br />
Sper, că esperta mărinimoasa bunăvoinţă a spectat domnielor voastre mă va scuza că aşa târziu<br />
tramit preţul acelor 7 esemplare <strong>din</strong> preţuitul op „Părţi alese <strong>din</strong> istoria Transilvaniei” tomul al II-lea,<br />
însă cauza întârzierei a fost împregiurarea că: numai după ce a primit clerul puţinul subsidiu<br />
congruale am <strong>de</strong>venit în puseţiunea <strong>de</strong> a pote încasa bănişorii - cari în sumă <strong>de</strong> 35 fl. v.a. am onoare<br />
a-i aclu<strong>de</strong> sub %/. alăturaţi, rugându încă odată preţuita-vă scuză pentru întârziere.<br />
Tot cu această ocaziune [î]mi ieu permisiunea a vă adresa una rogare ferbinte, a<strong>de</strong>că am un<br />
client stu<strong>din</strong>te absolut <strong>de</strong> 6 a clasă gymnasială la gymnasiul rom. cath. <strong>din</strong> Clusiu, tânăr <strong>de</strong> bună<br />
speranţă, însă lipsit <strong>de</strong> mediloace materiale spre a-şi potea continua studiele oare Asociaţiunea<br />
Transilvaniei nu va asemna stipendie pentru stu<strong>de</strong>nţi miseri dar buni? În caz când ar asemna aşi<br />
în<strong>de</strong>mna pre tânăr, ca spriginit <strong>de</strong> patronagiul <strong>de</strong>cizătoriu a preţuitorului Baci să recurgă pentru<br />
dobândirea unui atare stipendiu.<br />
Şi până când aşi fi în plăcuta puseţiune <strong>de</strong> a putea refera în mod oficios previe am onoarea a<br />
vă notifica că adunarea gen. a <strong>de</strong>spărţământului nostru ţienută la 4 aug. în Supurul <strong>de</strong> Sus a reuşit<br />
bine.<br />
După acestea prelângă espresiunea stimei şi iubirei mele cari vi le cultivez în profunda<br />
veneraţiune sum,<br />
Al preaiubitului Baci, sincer iubitoriu şi veneratoriu client:<br />
Alimpiu Barbolovici,<br />
Vicariul Silvaniei<br />
[De mâna lui G. Bariţiu:]<br />
1890. Alimpiu Barbolovici, vicariu Şimleu 6 aug. cu 35 fl. Resp:<br />
Preastimate Spectate Domnule!<br />
Mult iubite Ba<strong>de</strong>!<br />
XXIII 23<br />
Şimleul Silvaniei 1 ianuarie 1892<br />
Din îndurarea lui Dumnezeu - care conduce <strong>de</strong>stinele omenimei - stăm iarăşi lângă mormântul<br />
unui an, în <strong>de</strong>cursul căruia multe evenimente a zguduit orisonul basericei şi naţiunei noastre; înaintea<br />
noastră privim leagănul anului nou în care sunt înfăşiate evenimentele viitoriului nepenetraveru <strong>de</strong><br />
mintea omenească, dar <strong>de</strong>cizătoarie preste soarta basericei şi neamului nostru.<br />
Desastrele anului trecut - îndreptate în contra s.[fintei] noastre baserici şi scumpei mame<br />
naţiuni - le-a bravat pieptul şi inima bărbaţilor noştri provi<strong>de</strong>nţiali, între aceştia e fericita şi mândra<br />
beserică şi naţiunea noastră a vă putea venera şi iubi pre spectat domnia voastră ca să poteţi continua<br />
acest op <strong>de</strong> regenerator a neamului nostru, în serbatoarea anului nou, <strong>de</strong> la s. altar [î]mi voi înălţa şi<br />
rugăciunile împreunate cu s. sacrificiu necruntat cătră Tronul Atotpotintelui Dumnezeu şi-l voi ruga:<br />
ca firul vieţei celei scumpe a spectat domnielor voastre, spre înflorirea cultorilor, să-l susţină încă la<br />
mulţi şi fericiţi ani!!!<br />
Tot cu această ocaziune îm ieu permisiunea a vă ruga pre spectatul domniei voastre să aveţi<br />
bunătate a-mi trimite 6 exemplare <strong>din</strong> tomul al III a preţiosului op „Părţi alese <strong>din</strong> Istoria Transilvaniei”,<br />
pentru acei prenumeranţi, cari şi-a procurat celea două tomuri; unul <strong>din</strong>tre prenumeranţi s-a strămutat <strong>din</strong><br />
Selagi în Transilvania, crez că-şi va procura volumul al III-lea <strong>de</strong> acolo.<br />
22 B.A.R., Mss. rom., nr. 1012, f. 248-248 v.<br />
23 B.A.R., Mss. rom., nr. 1012, f. 351-351 v.
19 Din corespon<strong>de</strong>nţa lui Alimpiu Barbolovici cu George Bariţiu (1879-1892) 345<br />
Prelângă expresiunea simţămintelor mele <strong>de</strong> profundă veneraţiune şi sinceră iubire a faptelor<br />
preţioase recomandat perseverez sincer iubitor şi <strong>de</strong>votat nepot.<br />
Al iubitului Ba<strong>de</strong><br />
Alimpiu Barbolovici<br />
[De mâna lui Bariţiu:] 1892<br />
Alimpiu Barbolovici<br />
S. Şimleu 1/13 ian.<br />
6 Ex. Vol.III<br />
Înscris în 15 ian. la credit şi la exped.<br />
Preastimate spectate domnule!<br />
XXIV 24<br />
[Şimleul Silvaniei, înainte <strong>de</strong> 12 martie 1892]<br />
Înainte <strong>de</strong> toate vă rostesc adâncă mulţămită pentru semnul iubirei înalte manifestată faţă <strong>de</strong><br />
mine prin donarea opului sp. d-voastre „Criticele istorice”. Însă sinţămintele celea nobile faţă <strong>de</strong><br />
mica-mi persoană <strong>de</strong> repetite ori în mod potenţat documentate, mă în<strong>de</strong>amnă să mă adresez cătră<br />
preascumpul Baci prin acestea orduri scrise cu pana încinsă în inima sângerândă românească.<br />
Cred că vă place a fi cunoscut, ca eu, <strong>de</strong>şi persoană neînsemnată - amăsurat cercului meu <strong>de</strong><br />
activitate - tot<strong>de</strong>auna am stat acolo un<strong>de</strong> m-a chemat vocea basericei şi naţiunei mele şi în cualitate<br />
<strong>de</strong> director al <strong>de</strong>spărţământului Asociaţiunei Transilvaniei - în coînţelegere cu confraţii români mireni<br />
- încât mă iartă împregiurările, îmi fac datorinţa şi fraţii români sălăjeni <strong>de</strong> 18 ani m-a pus să dau<br />
expresiunea fi<strong>de</strong>lă simţămintelor şi cugetelor sale în cualitate <strong>de</strong> preşe<strong>din</strong>te sau director la toate<br />
instituţiunile noastre culturale şi naţionale. Am lucrat la înfiinţarea Reuniunei femeilor române<br />
sălăjene făcându-mă şi eu şi soţia-mi <strong>de</strong> membrii fondatori; am făcut tot cât mi-a stat în poteri pentru<br />
înfiinţarea şcoalei <strong>de</strong> fetiţe a Reuniunei fem. rom. sălăjene propunând religiunea elevilor însu-mi.<br />
Mai încolo fără a comite păcatul imo<strong>de</strong>stiei - pot asera că împreună cu doi-trei, am dat viaţă i<strong>de</strong>ii<br />
întemeierei institutului <strong>de</strong> Credit şi economii „Silvania” aceea am nutrit-o şi propagat prin apeluri<br />
adresate cătră întregul Sălaj şi la clădirea acestui institut am pus piatra fundamentală cimentată prin<br />
sudorile mele, pentru ca în <strong>de</strong>curs <strong>de</strong> 8 luni eu singur am fost preşe<strong>din</strong>te, director şi casariu şi cu<br />
mâna şi prelângă responsabilitate am cules - prin poştă <strong>de</strong> la acţionari 37 mii floreni <strong>din</strong> capitalul<br />
fundaţional, şi fratele Cosma şi pre acelea 8 luni a tras soluţiune <strong>de</strong> 800 fl. iar mie mi s-au votat<br />
mulţămită protocolară. În <strong>de</strong>curs <strong>de</strong> 3 ani <strong>de</strong> vineri după-miazăzi până luni <strong>de</strong>mineaţa - cât timp<br />
absenta fratele Cosma la moşia sa <strong>din</strong> Supur tot eu primeam banii <strong>de</strong> la poştă. Cu un cuvânt fraţii<br />
români sălăgeni, când a întemeiat institutul „Silvania” l-a legat nu numai <strong>de</strong> oficiul vicarial, ci şi <strong>de</strong><br />
numele meu, aşa că dacă eu ziceam: nu mă învoiesc să fie institutul „Silvania” în Şimleu şi nu<br />
primesc presidiatura, astăzi acest institut n-ar exista.<br />
Când s-a îmbrăţişiet i<strong>de</strong>ea înfiinţărei şcoalei <strong>de</strong> fete a reuniunei femeilor, toţi eram <strong>de</strong><br />
convingere că aceea va porta firma religiunei domnitoare între românii <strong>din</strong> Sălaj, adică va îmbrăca<br />
caracterul religiunei gr. cath.; ba cu ştire şi cu învoirea fratelui Cosma - care era directorul ales al<br />
şcoalei - pentru că pre domnia sa nu l-au iertat împrejurările să mă acompanieze - am mers la<br />
ilustritatea sa episcopul nostru şi i-am recomandat scutului şi patronajului părinţesc şcoala, care prin<br />
rescrisul d to 8 octobrie 1889 [î]şi exprima dorinţa, „ca şcoala să fie prin reuniune, care a înfiinţat<br />
acea şcoală, <strong>de</strong>chiarată <strong>de</strong> gr.cath.”. Dorinţa ilustrului arhiereu e bazată pre argumente<br />
nerăsturnavere a<strong>de</strong>că: întregul vicariat a Silvaniei este locuit <strong>de</strong> români gr. cath.; şcoala s-a <strong>de</strong>schis în<br />
Şimleu în Centrul oficiului vicariale; elevele <strong>de</strong> la şcoală sunt fiicele preoţilor, docenţilor şi<br />
24 B.A.R., Mss. rom., nr. 1012, f. 264-267 v.
346<br />
Gelu Neamţu 20<br />
inteliginţilor şi a poporenilor gr.cath. <strong>din</strong> Selagiu şi <strong>din</strong> Şimleu; iar clerul <strong>din</strong> întregul vicariat a<br />
Silvaniei în conferinţele tractuale şi-a dat espresiunea ferbinte <strong>de</strong> repeţite ori - ca şcoala să îmbrace<br />
firma religiunei gr. cath. eschisiv domnitoare între românii sălăgieni. - Însă fratele Cosma s-a opus<br />
morţiş acestei dorinţe generoase şi omnilaterale, ba dorinţa aceasta justă şi legală a clerului <strong>din</strong><br />
Selagiu în adunarea generală a Reuniunei femeilor rom. sălăjene s-a numit curent îndreptat în contra<br />
şcoalei. Din această cauză s-a născut frecări între mine şi fratele Cosma, pentru că d-sa mi-a <strong>de</strong>negat<br />
mie influinţa competentă ca unui paroc a Şimleului şi vicar a Silvaniei asupra şcoalei ca a unuia<br />
resedariu a generaţiunei rom.gr.cath. <strong>din</strong> Selagiu ci toată influinţa mi s-a mărginit la cea <strong>de</strong> simplu<br />
catehet (pre hârtie nu se pot pune toate necazurile mele). Pentru binele neamului meu eu am suferit<br />
toate şi pre lângă toate insultele nemeritate, am instruit şi condus elevele religioso-moralminte.<br />
Însă fratele Cosma disensiunile noastre avute pre terenul şcoalei, le-a tras pre cela al<br />
„Silvaniei” şi spre a-mi paraliza influinţa şi micuşora auctoritatea personală şi oficioasă (<strong>de</strong> care are<br />
lipsă biserica şi naţiunea mea în gremiul acestui vicariat) a planisat într-ascuns trântirea mea <strong>de</strong> la<br />
presiditura institutului „Silvania” care s-a şi efeptuit <strong>de</strong>mpreună cu a protopopilor: Ioan Vicaşiu şi<br />
Ioan Moldovanu. Însă n-am <strong>de</strong>venit <strong>de</strong>lăturat prin voturile voinţa şi convingerea unei maiorităţi<br />
stătătoare <strong>din</strong> bărbaţi solizi a acţionarilor prezenţi; ci chiar <strong>din</strong> contră a <strong>de</strong>venit suprematizate voturile<br />
maiorităţii acţionarilor prezenţi prin acţiunile spre executarea manevrei într-ascuns previe câştigate <strong>de</strong><br />
la acţionarii <strong>de</strong>părtaţi, cu plenipotenţii <strong>de</strong> cătră aceia subscrise dar neîmplute prin cari s-a învestit cu<br />
drept <strong>de</strong> votizare până la 20 voturi fiecare, şi unii acţionari ma chiar şi servitoriul institutului - cari<br />
n-au ştiut aprecia momentositatea causei, şi nici cunoştinţă au avut, că pre Cine şi ce Causă a<br />
representat.<br />
După răsturnătura <strong>de</strong>sastruoasă, văzând fratele Georgiu Pop, ca bărbat cu inima la loc, că mi s-a<br />
făcut nedreptate şi înflipt rana usturătoare nu numai persoanei, ci şi puseţiunei oficioase şi<br />
reputaţiunei oficiului meu carea eu <strong>din</strong> darul lui Dumnezeu până acum l-am conservat ca pe cel mai<br />
scump clenodiu: m-a rugat să tac, să sufăr cu paciinţa celor trecute să lucru în sferele <strong>de</strong> activitate,<br />
care le-am ocupat până acuma, că toate se vor vin<strong>de</strong>ca şi eu voi fi restituit în puseţiunea <strong>de</strong> preşe<strong>din</strong>te<br />
la „Silvania”. Eu nu numai am suferit lovitura, ci cu sacrificarea reputaţiunii mele neci onoratul<br />
public cetitor al ziaristicii noastre române nu l-am informat <strong>de</strong>spre cauza <strong>de</strong>lăturărei mele nemeritate<br />
pentru că am cruţat cauza naţională.<br />
Pre carierile noastre <strong>de</strong> activitate şi anume pre cea a <strong>de</strong>spărţământului şi a şcoalei <strong>de</strong> fetiţe <strong>de</strong><br />
aici mi-am făcut datorinţa şi ca lovit şi ca rănit pentru că precum vă place a avea cunoştinţă la<br />
adunarea <strong>din</strong> Selsig am condus lucrările; şcoala <strong>de</strong> fetiţe o am condus-o religioso-moralminte şi o<br />
conduc şi azi, în aşteptare ca tempul va vin<strong>de</strong>ca ranele.<br />
Timpul reîntregirii auctorităţii mele struncinate şi a vin<strong>de</strong>cărei ranelor înflipte inimei mele <strong>de</strong><br />
către Confraţii mei - cu cari am lucrat tot<strong>de</strong>auna pre terenele noastre româneşti <strong>din</strong> tot sufletul - ar fi<br />
să fie 21 martie st.n. a.c. a<strong>de</strong>că adunarea generală a acţionarilor institutului „Silvania”, cu care<br />
ocasiune se vor face schimbări în direcţiune şi se poate repara tot ce s-a făcut în mod greşit în trecut.<br />
Eu, fratelui Giorgiu Pop i-am scris şi m-am <strong>de</strong>clarat, că conform promisiunei charitaţiei sale -<br />
pretind restituirea mea la prese<strong>de</strong>nţia acelui institut, a căruia ligenu a fost unit cu numele meu cu<br />
oficiul meu; pentru că dacă nu era oficiul vicarial în Şimleu şi <strong>de</strong> nu repezenta mo<strong>de</strong>sta mea persoană<br />
acel oficiu - azi românii n-ar avea înfiinţată „Silvania” <strong>din</strong> Şimleu. Totodată m-am <strong>de</strong>chiarat fratelui<br />
Georgiu - ca conducătoriului inteligenţei mirene <strong>din</strong> Selagiu, - că dacă nu voi fi restituit nu mie, ci<br />
cauzei, cu ocaziunea adunărei <strong>din</strong> cestiune, mai mult nici un paş nu merg alăturea cu onorata<br />
inteliginţie, nici pre un teren <strong>de</strong> activitate culturală sau naţională - pentru că n-am fost eu mădulariu<br />
putred <strong>de</strong>mn <strong>de</strong> amputat <strong>de</strong> pre corpul naţiunei mele, ci mă voi restrânge la cel preoţesc şi prescris<br />
prin cadrul oficiului vicarial; şi atunci cel <strong>din</strong>tâi şi dureros paş va fi că voi abzice pentru tot<strong>de</strong>auna <strong>de</strong><br />
postul <strong>de</strong> director a <strong>de</strong>spărţământului asociaţiunei, mă voi retrage <strong>de</strong> la şcoală, cu un cuvânt, cu<br />
aceia, cari pre mine om viu, vor să mă facă om mort, pentru că mi-a tocat în cap reputaţiunea, pre o<br />
cale nu mai pot merge, că sunt om simţitor şi conştiinţa sufletului îmi spune că m-a lovit pentru că<br />
mi-am apărat religiunea şi am stăruit ca floricelele scumpe a nemului meu românesc să fie udate cu<br />
roua religunei şi în contra viforului geros să fie scutite prin aripele basericei. Oare şi aceasta e crimă!
21 Din corespon<strong>de</strong>nţa lui Alimpiu Barbolovici cu George Bariţiu (1879-1892) 347<br />
Această împrejurare tristă pentru mine mi-am luat permisiune, vă rog daţi-mi voie să mă<br />
folosesc <strong>de</strong> expresiunea dictată <strong>de</strong> cătră anima mea românească rănită - a o aduce la mult preţuita<br />
cunoştinţă a prea iubitului Baciu ca la a unuia a<strong>de</strong>vărat Tată a a<strong>de</strong>văratului românism, ca <strong>de</strong> una<br />
parte să nu vă fie necunoscute motivele retragerei mele <strong>din</strong> fruntea <strong>de</strong>spărţământului Şimleului a<br />
XVI, când voi fi adus în dureroasa puseţiune <strong>de</strong> a vă notifica abzicerea-mi, pentru că Ilustrului<br />
Priese<strong>din</strong>te a Asociaţiunei Transilvane pentru literatura rom. şi cultura poporului rom. nu-mi va fi<br />
iertat a pune pre hârtie durerile comunicate cu scumpul Baciu în tenoarea acestei epistole quasi sub<br />
sigillo spre orientare; iar <strong>de</strong> altă parte <strong>de</strong> cumva scumpul Baciu preve<strong>de</strong>a - precum sunt convins că ca<br />
un bărbat înfrumuseţat cu Coroana experiinţei bogate, preve<strong>de</strong>a ca una consecinţă sigură: că<br />
retragerea mea <strong>din</strong> fruntea <strong>de</strong>spărţământului şi <strong>din</strong> a altor cause, ar dăuna spărtură dăunăcioasă<br />
Cauzelor noastre române pre toate terenurile <strong>din</strong> Sălaj naţionale şi culturale; - să aibă bunătate a scrie<br />
fratelui Georgiu Pop şi a-l convinge, că restituirea mea şi-n a oficiului vicarial care-l reprezentez la<br />
presidiatura „Silvaniei” e condiţiune „sine qua non” pentru promovarea intereselor <strong>de</strong>spărţământului<br />
Asociaţiunei şi a tuturor întreprin<strong>de</strong>rilor noastre naţionale-politice, culturale şi economice <strong>din</strong> Sălaj,<br />
pentru că ca sdrucinat, în cauza <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> „Silvaniei” nu aşi mai putea conduce cu succes neci pre<br />
celealalte tărâmuri pentru că nu numai locuitorii <strong>din</strong> Şimleu, ci şi cei <strong>din</strong> giur - fie <strong>de</strong> orişicarea<br />
naţiune sau religiune se întreabă <strong>de</strong> un an <strong>de</strong> zile:? pentru ce nu-i acuma vicariul preşe<strong>din</strong>te la<br />
„Silvania”, căci el a <strong>de</strong>pus cea <strong>din</strong>tâia piatră fundamentală? Eu n-am putut da neci un respuns la<br />
acestea întrebări nedumerite, pentru că „Sum român”. Însă toţi românii, aşa şi fratele Cosma şi ceilalţi<br />
trebuie să subor<strong>din</strong>eze interesele secundarie scopului principal care <strong>de</strong>buie să ne fie: „Salus religionis<br />
et nationis suprema lex esto”, iar ca să putem ajunge acest scop trebue să înalţ pre drapelul toturor<br />
întreprin<strong>de</strong>rilor noastre emblema „Viribus unitis”.<br />
Scumpe Baciule! Vă rog să aveţi bonătatea a scrie fratelui Georgiu Pop îndată după primirea<br />
ordurilor mele confi<strong>de</strong>nţiale şi a-l roga să vă răspundă îndată, iar <strong>de</strong>spre răspuns vă rog fiţi bun a mă<br />
aviza în câteva orduri încă până în 21 Martie a.c. st.n.<br />
Rogându-vă scusele mărinimoase pentru că v-am ostenit preţuita atenţiune cu una causă<br />
neplăcută, dar naţională, recomendat preţuitelor afecte a sincerei stimă şi ferbinte iubire, perseverez<br />
Al preastimat spectat d-voastră sincer <strong>de</strong>votat şi iubitor cultor<br />
Alimpiu Barbolovici,<br />
vicariul Silvaniei.<br />
[De mâna lui G.Bariţiu:] „Venită 12 martie<br />
Resp. 26 aprilie”.<br />
Primit-a-ţi epistola mea?<br />
Împlinitu-mi-aţi rogarea?<br />
XXV 25<br />
[Telegramă]<br />
[martie 1892]<br />
Barbolovici.<br />
Sărbători onomastice la mulţi ani fericiţi!<br />
XXVI 26<br />
[f. dată]<br />
Barbolovici.<br />
vicariul.<br />
25 B.A.R., Mss. rom., nr. 1012, f. 381.<br />
26 B.A.R., Mss. rom., nr. 1011, f. 82.
348<br />
Gelu Neamţu 22
VIRGIL VĂTĂŞIANU<br />
ŞI ŞCOALA ROMÂNĂ DIN ROMA* [III]<br />
Stelian Mândruţ<br />
<strong>Institutul</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> „George Bariţ”, Cluj-Napoca<br />
Importanta acţiune petrecută în <strong>de</strong>schi<strong>de</strong>rea culturală spre Europa a României<br />
întregite în <strong>de</strong>butul <strong>de</strong>ceniului trei al secolului XX, prin inaugurarea Şcolilor<br />
Române în capitalele Franţei şi Italiei, drept consecinţă a osârdiei reprezentate <strong>de</strong><br />
iniţiativa unor personalităţi marcante precum Nicolae Iorga şi Vasile Pârvan, a<br />
rămas consemnată şi parcimonios discutată în literatura <strong>de</strong> specialitate 1 tratând<br />
<strong>de</strong>spre reţeaua <strong>de</strong> cultură românească în străinătate şi formarea elitei ştiinţifice<br />
autohtone <strong>din</strong> mari focare ale civilizaţiei continentale.<br />
Evoluţia României în intervalul abordat a impus necesara sa racordare în<br />
palier cultural-spiritual la marile curente şi orientări europene, tocmai prin<br />
înfiinţarea şi activitatea unor asociaţii/societăţi, instituţii <strong>de</strong> profil a<strong>de</strong>cvat, cu<br />
menirea <strong>de</strong> a se integra novator în efortul recuperator <strong>de</strong>pus într-un extins areal<br />
informaţional şi formaţional. Bursierii, acreditaţi acum în faza <strong>de</strong> extinsă documentare<br />
* Versiune augmentată a intervenţiei rostite la Simpozionul naţional <strong>de</strong> istoria artei „Virgil<br />
Vătăşianu”, Cluj-Napoca, 20 martie 2004. Exprimăm aceeaşi statornică recunoştinţă Doamnei Lucia<br />
Vătăşianu, preşe<strong>din</strong>ta Fundaţiei „Virgil Vătăşianu”, pentru extraor<strong>din</strong>ara solicitu<strong>din</strong>e arătată strădaniei<br />
noastre monografice. Vezi în „Ars Transsilvaniae”, X-XI, 2000-2001, p. 213-249 (I); I<strong>de</strong>m, XII-XIII,<br />
2002-2003, p. 376-422 (II).<br />
1 George Lăzărescu, Prezenţe româneşti în Italia, Bucureşti, 1995; I<strong>de</strong>m, Şcoala Română <strong>din</strong><br />
Roma, Bucureşti, 1996, 2002; Ioan Ungureanu, Şcoala Română <strong>din</strong> Roma şi unele probleme ale<br />
slujitorilor ei reieşite <strong>din</strong> corespon<strong>de</strong>nţă, în „Carpica”, 26, 1997, nr. 1, p. 282-299; Veronica Turcuş,<br />
Le Role <strong>de</strong>s bibliographies italo-roumaines dans les recherches <strong>de</strong>s liens culturels-historiques entre<br />
les Roumains et les Italiens, în „Transylvanian Review”, 7, 1998, nr. 1, p. 96-103 [TR]; I<strong>de</strong>m,<br />
Contribuţii la istoria raporturilor culturale româno-italiene în perioada interbelică. Alexandru<br />
Marcu şi Şcoala Română <strong>din</strong> Roma, în „Studia Universitatis Babeş-Bolyai. Historia”, 46, 2001, nr. 1-2,<br />
p. 177-195; Dinu Adameşteanu, L’Acca<strong>de</strong>mia di Romania (Scuola Romena di Roma) la fine <strong>de</strong>ll’<br />
attività scientifica (1945), în „Ephemeris Dacoromana”, 11, 2000, p. 17-19 [EDR]; Alexandru<br />
Barnea, I<strong>de</strong>ntités et l’histoire récente entre Bucarest et Rome, în „Annuario”, 4, 2002, p. 234-242; Ion<br />
Bulei, Constantin Burcea, La cultura romena in Italia fra le due guerre, le istituzioni, în Romania e<br />
Romània, lingua e cultura romena di fronte all’ Occi<strong>de</strong>nte, U<strong>din</strong>e, 2003, p. 291-311; Nicolae Edroiu,<br />
Il contributo <strong>de</strong>lla Scuola Romena di Roma alla formazione di scuole storiche in Romania, în „Revue<br />
Roumaine d’Histoire”, 42, 2003, nr. 1-4, p. 235-239; Ion Bulei, Diplomaţie culturală. Prezenţe<br />
româneşti în Italia interbelică, Bucureşti, 2005.<br />
„<strong>Anuarul</strong> <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> «G. Bariţ» <strong>din</strong> Cluj-Napoca”, tom. XLV, 2006, p. 349–400
350<br />
Stelian Mândruţ 2<br />
în arhive şi biblioteci străine, contribuiau efectiv la validarea intenţiei respective<br />
într-un <strong>de</strong>plin spirit pozitivist, care incumba un sistem <strong>de</strong> soli<strong>de</strong> date viabile în<br />
difuzarea, la reîntoarcerea lor în ţară, a valorilor occi<strong>de</strong>ntale asimilate, în<strong>de</strong>osebi, în<br />
centre <strong>de</strong> sorginte latină.<br />
Desigur, un atare context prielnic a motivat alegerea întreprinsă cu privire la<br />
reprezentativitatea Parisului şi Romei în planul multiplelor interferenţe<br />
civilizatorice. Capitala Italiei se impusese în peisajul ştiinţific intern şi extern al<br />
epocii interbelice printr-un complex <strong>de</strong> cauze obiective şi subiective, relevat <strong>de</strong><br />
existenţa şi acţiunea altor aşezăminte similare <strong>de</strong> tradiţie certificată în spaţiu şi timp<br />
(cu ascen<strong>de</strong>nt notabil pentru Şcolile franceză, engleză, americană etc.), <strong>de</strong> arhive,<br />
biblioteci, galerii <strong>de</strong> artă şi monumentale, vestigii patrimoniale ale apusei<br />
splendoari a lumii romane, prin specialişti, autohtoni şi străini, angrenaţi în<br />
sistemul universitar local şi naţional, care au conlucrat efervescent la extin<strong>de</strong>rea<br />
spiritului interpretativ privind valorile culturii trecute şi prezente, <strong>din</strong>colo <strong>de</strong><br />
fruntariile Peninsulei Italice. Generaţii <strong>de</strong> tineri studioşi provenind <strong>din</strong> multe ţări<br />
continentale au cercetat diverse domenii specifice: arhitectura, arheologia,<br />
filologia, pictura, sculptura, religia etc., beneficiind <strong>de</strong> atmosfera creatoare<br />
existentă, întreţinută <strong>de</strong> seria <strong>de</strong> instituţii ştiinţifice şi suita <strong>de</strong> savanţi cuprinşi în<br />
aca<strong>de</strong>mii, universităţi, instituţii, având menirea să re<strong>de</strong>scopere elemente<br />
componente ale civilizaţiei europene, valorificate efectiv prin sârguinţa <strong>de</strong> durată,<br />
limitată ori sporită, a pleia<strong>de</strong>i <strong>de</strong> cercetători formaţi şi informaţi la Roma.<br />
Capitala Italiei încetăţenise <strong>de</strong> multă vreme tradiţia unei riguroase şi susţinute<br />
activităţi ştiinţifice. Posibilităţile <strong>de</strong> studiu se vă<strong>de</strong>au nelimitate prin valorizarea<br />
arhivelor şi a bibliotecilor, <strong>de</strong>ţinătoare <strong>de</strong> bogate şi inedite materiale documentare,<br />
prin frumuseţile naturale ale împrejurimilor, prezentând un interes aparte pentru<br />
arheologi şi artişti, care aflau, astfel, prototipuri ale artei şi culturii latine, dar şi<br />
extins continentale, cercetate prin excursii <strong>de</strong> studii întreprinse fie în arealul strict<br />
limitat urbei, fie în cuprinsul întregii ţări, prepon<strong>de</strong>rent la Pompei şi în Sicilia.<br />
Între nenumăratele institute <strong>de</strong> profil existente la Roma în <strong>de</strong>butul anilor ’20<br />
a figurat şi Şcoala Română, cu menirea asumată, potrivit regulamentului <strong>de</strong><br />
înfiinţare 2 , <strong>de</strong> a contribui la întărirea raporturilor culturale reciproce şi <strong>de</strong> a oferi<br />
posibilităţi speciale <strong>de</strong> studiu şi perfecţionare pentru mulţi „tineri învăţaţi şi artişti”,<br />
în variate domenii: limbă şi literatură, clasică şi mo<strong>de</strong>rnă, istorie, arte plastice etc.,<br />
în regim <strong>de</strong> internat aca<strong>de</strong>mic, cu disciplină strictă individuală şi socială, atât<br />
morală cât şi ştiinţifică.<br />
Conform paragrafelor referitoare la organizarea internă a Şcolii, se urmărea<br />
cu precă<strong>de</strong>re atât intensificarea cercetării arheologice în areal restrâns şi extins în<br />
ţările mediteraneene, cât şi stabilirea unor relaţii reciproce cu instituţiile similare<br />
<strong>din</strong> Roma (şcolile americană, austriacă, belgiană, engleză, franceză, germană,<br />
olan<strong>de</strong>ză, spaniolă etc.). Cele două secţii, fondate la minimă distanţă în timp (1922,<br />
2 Vezi în „Monitorul Oficial” [infra: MO], nr. 105, 13 august 1921, p. 4150-4152.
3 Virgil Vătăşianu şi Şcoala Română <strong>din</strong> Roma* [III] 351<br />
1924), <strong>de</strong>venite ulterior trei (istorico-arheologică, filologico-literară, artistică),<br />
aveau menirea să conducă la <strong>de</strong>zvoltarea unor specialităţi/specializări, puţin<br />
cunoscute ori exercitate în România. Iniţial era vizată formarea <strong>de</strong> specialişti în<br />
domeniul arheologiei romane şi istoriei artelor, <strong>de</strong> cercetători care să abor<strong>de</strong>ze<br />
confluenţele istorice <strong>din</strong>tre regatele Peninsulei Italice şi Ţările Române în evul<br />
mediu şi epoca mo<strong>de</strong>rnă, prin studii aprofundate la Roma, Vatican ori în localităţi,<br />
precum Florenţa, Genova, Livorno, Pisa, Veneţia etc. Un rol esenţial în activitatea<br />
<strong>de</strong> diriguire a muncii ştiinţifice, prin stabilirea temelor <strong>de</strong> plan, a călătoriilor<br />
<strong>de</strong> studii, excursiilor arheologice şi istorico-artistice la monumente <strong>din</strong> Roma şi<br />
împrejurimi ori <strong>din</strong> întreaga Italie (Neapole, Siena, Sicilia etc.), revenea<br />
directorului instituţiei.<br />
Segmentul privitor la membrii Şcolii statua modalitatea lor <strong>de</strong> recrutare, prin<br />
recomandare, pentru secţiile istorico-arheologică şi filologico-literară, şi prin<br />
concurs, pentru cea artistică (arheologi-restauratori <strong>de</strong> monumente şi pictori/sculptori).<br />
Propunerile celor mai distinşi doi licenţiaţi ori doctori în specialitate, făcute <strong>de</strong> cele<br />
patru Facultăţi <strong>de</strong> Litere şi Filosofie ale Universităţilor <strong>din</strong> Bucureşti, Cernăuţi,<br />
Cluj, Iaşi, se făceau în luna iunie, pe baza ofertei <strong>de</strong> lucrări personale cu caracter<br />
original, înfăţişată <strong>de</strong> candidaţi şi examinată <strong>de</strong> comisia <strong>de</strong> resort, care proceda la<br />
fixarea calificativului ce acorda calitatea <strong>de</strong> membru pe durata unui singur an, la<br />
început, pentru ca, mai apoi, să se generalizeze practica admisă a prelungirii<br />
stagiului la doi ani. Cei reuşiţi aveau obligaţia să-şi documenteze activitatea prin<br />
memorii trimestriale şi lucrări anuale, publicate în periodicele proprii instituţiei<br />
(„Ephemeris Dacoromana” şi „Diplomatarium Italicum”). Bursierii mai erau datori<br />
să conferenţieze atât în cadrul intern, cât şi extern al Şcolii („cameratele”<br />
organizate în conlucrare cu membrii altor şcoli, ca şi expoziţiile <strong>de</strong> artă vernisate),<br />
în legătură cu anumite chestiuni specifice cercetate sub directa îndrumare a<br />
secretarului ştiinţific, cele mai meritorii abordări fiind tipărite ulterior în cele două<br />
reviste menţionate. Biblioteca, cu un specific incipient <strong>de</strong> „romanism oriental”,<br />
găzduită până în anul 1933, în mo<strong>de</strong>stul sediu provizoriu al Şcolii (Via Emilio <strong>de</strong>l<br />
Cavaliere, 11), a avut un loc esenţial în formarea cultural-ştiinţifică a generaţiilor<br />
<strong>de</strong> bursieri, prin fondurile <strong>de</strong> carte şi periodice sporite continuu, în virtutea seriilor<br />
<strong>de</strong> donaţii venind <strong>din</strong> partea unor organisme publice sau private, interne sau<br />
externe capitalei Italiei. Controlul moral-ştiinţific al Aca<strong>de</strong>miei Române era dublat<br />
material <strong>de</strong> subvenţiile bugetare ale ministerelor <strong>de</strong> resort (Artă, Externe, Instrucţie<br />
Publică), care asigurau cuantumul burselor şi finanţarea tuturor veniturilor<br />
reclamate <strong>de</strong> funcţionarea Şcolii Române <strong>de</strong> la Roma 3 .<br />
Instituţia <strong>de</strong> cultură diriguită succesiv, în cursul anilor ’20, <strong>de</strong> către V. Pârvan<br />
(1921-1927), George G. Mateescu (1927-1929) şi Emil Panaitescu (1929-), a avut<br />
o evoluţie sinuoasă <strong>din</strong> motive obiective, reflectată în<strong>de</strong>osebi <strong>de</strong> rapoartele<br />
întocmite în urma vizitelor lui Ioan Bianu (1927) ori <strong>de</strong> cele redactate anual. Astfel,<br />
3 I<strong>de</strong>m, vezi capitolele II, III şi VI, p. 1451, 1452; Arhivele Naţionale, fond Ministerul<br />
Instrucţiunii, nr. 874, f. 93: Bucureşti, 9 septembrie 1940.
352<br />
Stelian Mândruţ 4<br />
multe aspecte relevate critic <strong>de</strong> I. Bianu, în 1927, <strong>de</strong>spre situaţia concretă a<br />
bursierilor (arareori aleşi după specialităţi, lipsiţi <strong>de</strong> un program <strong>de</strong> lucru temeinic<br />
<strong>de</strong>finit, beneficiind <strong>de</strong> venituri minime asigurării unui trai <strong>de</strong>cent, dar frecventând<br />
la liberă alegere universităţi <strong>de</strong> stat şi particulare), apar sensibil remediate în „darea<br />
<strong>de</strong> seamă” elaborată <strong>de</strong> E. Panaitescu pentru anul 1929-1930. Partea tehnică a<br />
documentului inclu<strong>de</strong>a semnalarea locaţiei neschimbate, respectiv cele două etaje<br />
închiriate, rolul asumat <strong>de</strong> arheologul roman Giuseppe Lugli, în calitate <strong>de</strong> secretar<br />
permanent al Şcolii (1922-), subvenţia anuală în valoare <strong>de</strong> 1,6 milioane lei,<br />
necesară multiplelor cheltuieli şi plăţi reclamate <strong>de</strong> bursieri şi personalul ştiinţificoadministrativ.<br />
Segmentul <strong>de</strong>dicat activităţii ştiinţifice releva tocmai simpatia şi<br />
sprijinul constant <strong>din</strong> partea savanţilor italieni şi învăţaţilor străini <strong>din</strong> Roma, care<br />
au conlucrat cu membrii Şcolii Române şi au ţinut prelegeri, în<strong>de</strong>osebi cu scop<br />
introductiv, pentru a face mai bine sesizabile locul şi rolul monumentelor şi<br />
săpăturilor arheologice în înţelegerea rostului instituţiei, în <strong>de</strong>scifrarea şi<br />
revendicarea asumată a ascen<strong>de</strong>nţei latine şi originii romane a poporului român.<br />
Autorul raportului confirma importanţa reuniunilor ştiinţifico-artistice, generic<br />
<strong>de</strong>numite „camerate”, în extin<strong>de</strong>rea relaţiilor cu aşezămintele similare, precum şi<br />
efortul individual <strong>de</strong>pus <strong>de</strong> fiecare tânăr studios în parte, nominalizat pentru<br />
contribuţia sa efectivă în varii domenii: filologie, istorie, artă etc. Expunerea<br />
situaţiei celor două publicaţii <strong>de</strong> profil, cu un nefericit interval <strong>de</strong> stagnare cuprins<br />
între 1925 şi 1930, ca şi problema noului edificiu, aflat în construcţie pe terenul <strong>din</strong><br />
Valle Giulia (1928-), mai ales în conjunctura în care sediul provizoriu stânjenea<br />
bunul mers al activităţilor cotidiene (biblioteca lipsită <strong>de</strong> un spaţiu suficient <strong>de</strong><br />
<strong>de</strong>pozitare, inexistenţa sălilor speciale pentru conferinţe şi expoziţii, ca şi a<br />
atelierelor necesare artiştilor pictori şi sculptori etc.), constituie alte aspecte<br />
esenţiale prezentate în documentul sus citat 4 .<br />
Acestui dificil interval <strong>din</strong> existenţa şi activitatea Şcolii, <strong>de</strong> la graniţa<br />
<strong>de</strong>ceniilor trei şi patru interbelice, îi putem asigna momentul bursei obţinute <strong>de</strong><br />
Virgil Vătăşianu, doctor în filosofie al Universităţii <strong>din</strong> Viena (1927) şi funcţionar<br />
„ştiinţific” al Bibliotecii Universităţii <strong>din</strong> Cluj, pentru perioada cuprinsă între<br />
1 noiembrie 1930 şi 30 august 1931, în baza concediului oficial pentru studii<br />
acordat <strong>de</strong> conducerea instituţiei amintite 5 .<br />
Subiectul cercetării noastre se dove<strong>de</strong>a perfect îndreptăţit ca, după însuşirea<br />
celor mai noi şi viabile abordări teoretice şi practice în domeniul istoriei artei, la<br />
cursurile superioare frecventate la Praga, Cluj, Viena şi Paris, - chiar temporar<br />
fusese absorbit <strong>de</strong> perfecţionarea biblioteconomică, activitate menită să îi garanteze<br />
atât relativa siguranţă financiară, cât şi oportunitatea continuării <strong>de</strong>mersurilor<br />
4 „Analele Aca<strong>de</strong>miei Române”, 50 (1929-1930), Bucureşti, 1930, p. 56-58, şe<strong>din</strong>ţa publică<br />
<strong>din</strong> 17 ianuarie 1930. [AAR]; vezi şi în „Buletinul Asociaţiei Aca<strong>de</strong>mice «V. Pârvan» a foştilor<br />
membri ai Şcoalei Române <strong>din</strong> Roma”, 5, 1932-1933, p. 9-13. [BAAVP]<br />
5 Stelian Mândruţ, Virgil Vătăşianu şi Biblioteca Universităţii <strong>din</strong> Cluj (1925-1947), în<br />
„Hermeneutica Bibliothecaria”, II, Cluj-Napoca, 2004, p. 297-314.
5 Virgil Vătăşianu şi Şcoala Română <strong>din</strong> Roma* [III] 353<br />
proprii în mediul aca<strong>de</strong>mic local -, să năzuiască şi să izbutească a dobândi<br />
aprobarea unanimă a comisiei <strong>de</strong> resort <strong>din</strong> cadrul Facultăţii <strong>de</strong> Litere şi Filosofie a<br />
Universităţii clujene, pentru un stipendiu la Şcoala Română <strong>din</strong> capitala Italiei.<br />
Cre<strong>de</strong>m ca pe lângă factorul motivaţional, reprezentat <strong>de</strong> reuşita în<br />
specialitate, semnificativ ilustrată prin publicarea tezei <strong>de</strong> doctorat şi suita <strong>de</strong><br />
articole şi recenzii apărute între anii 1927 şi 1930, <strong>de</strong>zamăgirea provocată <strong>de</strong><br />
invalidarea principiului meritocratic în cadrul Bibliotecii Universităţii, cu<br />
repercusiuni grave asupra poliglotului, perfect abilitat ştiinţific, dar stăvilit <strong>de</strong><br />
inserţia politicului, adăugată eşecului survenit în tentativa <strong>de</strong> ocupare a catedrei<br />
vacante <strong>de</strong> Istoria Artei la Universitatea <strong>din</strong> Bucureşti, au alimentat strădania <strong>de</strong><br />
auto<strong>de</strong>păşire a lui V. Vătăşianu, care, pe baza listei <strong>de</strong> lucrări prezentate, se<br />
consi<strong>de</strong>ra îndreptăţit să participe la concursul anunţat pentru un loc disponibil la<br />
instituţia <strong>de</strong> tradiţie <strong>din</strong> Roma.<br />
Disciplina şi rigoarea ştiinţifică proprie cercetătorului monumentelor <strong>de</strong><br />
arhitectură feudală <strong>din</strong> Transilvania, remarcate întemeiat <strong>de</strong> publicaţiile <strong>de</strong> profil,<br />
au constituit la rândul lor un serios ascen<strong>de</strong>nt moral şi valoric pentru cel care, în<br />
conformitate cu indicaţiile legale în vigoare, candidase cu succes, - avantajat şi <strong>de</strong><br />
cunoaşterea limbilor franceză şi italiană -, la proba eliminatorie, <strong>din</strong> iunie 1930, în<br />
urma căreia Consiliul profesoral al Facultăţii sus menţionate, îi confirma unanim<br />
bursa la Roma (în valoare <strong>de</strong> 1370 lire), pentru anul 1930-1931. Funcţionarul<br />
bibliotecii îşi continua însă slujba până la momentul obţinerii concediului legal, cu<br />
data <strong>de</strong> 1 noiembrie 1930. Iar specialistul preocupat <strong>de</strong> soarta patrimoniului istoric<br />
avea să profite <strong>de</strong> călătoria cu trenul spre capitala Italia, apelând la ajutorul<br />
directorului E. Panaitescu, spre a face un popas la Budapesta şi a cerceta cópiile<br />
frescelor murale religioase aflate în custodia Comisiei naţionale ungare (vezi<br />
Anexa I.) 6 .<br />
Desigur, Roma nu îi apărea total necunoscută, în<strong>de</strong>osebi datorită lecturilor<br />
făcute în bibliotecile <strong>din</strong> ţară şi străinătate în <strong>de</strong>cursul studiilor universitare şi<br />
documentării pentru elaborarea tezei <strong>de</strong> doctorat. Atât în anii stu<strong>de</strong>nţiei şi<br />
perfecţionării la Viena, cât mai ales în intervalul petrecut la Biblioteca Universităţii<br />
<strong>din</strong> Cluj, V. Vătăşianu se ţinuse la curent cu evoluţia evenimentelor politice <strong>din</strong><br />
Europa, şi, în special, <strong>din</strong> Italia, marcată după anul 1926 <strong>de</strong> emergenţa şi<br />
impunerea fenomenului totalitar. Mişcarea fascistă în ascensiune avea <strong>de</strong>ocamdată<br />
un caracter eterogen şi contradictoriu. I<strong>de</strong>ologia vehiculată amplifica retorica<br />
<strong>de</strong>spre cultul violenţei, implicit al Ducelui, partidului şi statului corporatist.<br />
Regimul naţionalist, exalta cultul personalităţii, crea un ambient psihologic <strong>de</strong><br />
adulaţie supusă faţă <strong>de</strong> prototipul omului universal, infailibil în existenţă şi<br />
guvernare, reprezentat <strong>de</strong> personalitatea lui Benito Mussolini. Viaţa cotidiană era<br />
6 Direcţia Ju<strong>de</strong>ţeană Cluj a Arhivelor Naţionale, fond Universitatea. Facultatea <strong>de</strong> Litere şi<br />
Filosofie. Procese-verbale, vol. III (1929-1934), p. 55: şe<strong>din</strong>ţa <strong>din</strong> 22 mai 1930: recomandările se<br />
amână până la 10 iunie curent; I<strong>de</strong>m, p. 57/verso: şe<strong>din</strong>ţa <strong>din</strong> 12 iunie 1930: se discută trei cereri,<br />
Buzea, Floca, Vătăşianu, cu <strong>de</strong>cizie pentru ultimul!
354<br />
Stelian Mândruţ 6<br />
dominată <strong>de</strong> un climat general <strong>de</strong> populism vulgar, care supralicita limitata şi<br />
superficiala bunăstare provizorie. Criza economică <strong>de</strong>clanşată pe plan continental a<br />
afectat grav viaţa internă italiană la cumpăna <strong>de</strong>ceniilor interbelice trei şi patru.<br />
Simptomele clasice ale creşterii preţurilor, <strong>de</strong>zechilibrul acţiunilor la bursă,<br />
diminuarea producţiei şi indicelui <strong>de</strong> consum au generat repercusiuni vizibile,<br />
în<strong>de</strong>osebi în tronsonul existenţei cotidiene (foamete, regres <strong>de</strong>mografic, exces<br />
emigraţionist etc.). Riposta oficială a constat în <strong>de</strong>păşirea recesiunii prin<br />
accentuarea caracterului autoritar al sistemului, prin politica <strong>de</strong> lucrări publice, prin<br />
sporirea cheltuielilor colective şi restrângerea consumului privat. Faptul <strong>de</strong> cultură<br />
şi civilizaţie specifică era în întregime controlat, în intenţia <strong>de</strong> a legitima doctrina<br />
fascistă. Dacă, la început, regimul fusese confruntat cu opoziţia elitelor<br />
intelectuale, acum se încerca contracararea şi recuperarea „culturii şi civilizaţiei”,<br />
tocmai în scopul <strong>de</strong> totală fascizare a structurilor instituţionale. Ten<strong>din</strong>ţa oficială<br />
anticreştină, <strong>de</strong>zvoltată până la paroxism, către mijlocul <strong>de</strong>ceniului patru,<br />
intenţiona ca, prin asumarea frauduloasă a epocii glorioase Imperiului Roman, să<br />
fundamenteze legitimitatea istorică a fascismului 7 .<br />
Capitala Italiei <strong>din</strong> toamna anului 1930 surprin<strong>de</strong>a plăcut gândul şi fapta<br />
tânărului V. Vătăşianu, aflat la specializare, prin cadrul a<strong>de</strong>cvat perfecţionării sale<br />
profesionale, înzestrat cu patrimoniul arhitectonic roman, cu instituţiile culturale<br />
existente (aca<strong>de</strong>mii şi universităţi), cu reţeaua <strong>de</strong> arhive, biblioteci, expoziţii,<br />
galerii <strong>de</strong> artă, conjugate cu suita <strong>de</strong> şcoli străine şi mănunchiul <strong>de</strong> profesorispecialişti<br />
în domeniul istoriei artei. Întrupând fructuos îngemănarea <strong>din</strong>tre tradiţie<br />
şi inovaţie prin ceea ce realizase în planul cercetărilor proprii, bursierul român se<br />
simţea benefic impulsionat în <strong>de</strong>venirea sa ştiinţifică, <strong>de</strong> valorile culturalcivilizatorice<br />
percepute vizual şi asimilate hermeneutic, într-un propice context <strong>de</strong><br />
informare şi formare în cadrul Şcolii Române. Alături <strong>de</strong> colegii <strong>de</strong> generaţie, greu<br />
<strong>de</strong> i<strong>de</strong>ntificat datorită inexistenţei unei evi<strong>de</strong>nţe cronologice centralizate (istoricifilologi:<br />
M. Berza, T. Pârvulescu, D. M. Pippidi; artişti: Maria Chelsoi-Cristea,<br />
pictor, E. Costescu, G. P. Ionescu, Gr. Ionescu, arhitecţi) 8 , V. Vătăşianu beneficia<br />
<strong>de</strong> un i<strong>de</strong>ntic program <strong>de</strong> studii, elaborat metodic, cu frecvenţă liberă la cursuri şi<br />
seminarii, pregătirea teoretică şi practică fiind regulamentar urmată <strong>de</strong> redactarea<br />
obligatorie a două studii, <strong>de</strong> excursiile documentare în perimetrul Romei şi<br />
provincie, dar şi <strong>de</strong> conferinţele obligatoriu <strong>de</strong> susţinut la reuniunile instituţiei.<br />
Preocupat pe mai <strong>de</strong>parte <strong>de</strong> problematica monumentelor <strong>de</strong> artă religioasă<br />
<strong>din</strong> Transilvania medievală, bursierul V. Vătăşianu cerceta temeinic literatura<br />
respectivă, se informa şi <strong>de</strong>zbătea chestiunea împreună cu specialiştii italieni şi<br />
străini, cu ocazia colocviilor găzduite <strong>de</strong> biblioteca Şcolii, cu privire la cele mai noi<br />
şi pertinente rezultate în plan conceptual-metodologic în domeniu. Cu siguranţă,<br />
multe alte lucrări aflate în diferite faze <strong>de</strong> travaliu ştiinţific, mai cu seamă cele<br />
7 Max Gallo, Italia lui Mussolini, Bucureşti, 1969, p. 267-318; Giuliano Procacci, Istoria<br />
Italienilor, Bucureşti, 1975, p. 460-463.<br />
8 BAAVP, 13-14, 1940-1943, p. 3-47.
7 Virgil Vătăşianu şi Şcoala Română <strong>din</strong> Roma* [III] 355<br />
conturate în răstimpul petrecut la Biblioteca Universităţii clujene, au fost finalizate<br />
acum şi tipărite în reviste <strong>de</strong> profil. Ca, <strong>de</strong> exemplu, studiul Contribuţie la<br />
cunoaşterea bisericilor <strong>de</strong> lemn <strong>din</strong> Moldova, apărut în volumul Închinare lui<br />
Nicolae Iorga cu prilejul împlinirii vârstei <strong>de</strong> 60 <strong>de</strong> ani (Cluj, 1931). Precum şi<br />
angajamentul, asumat pe durată lungă, <strong>de</strong> a colabora cu intervenţii tematice <strong>de</strong><br />
„istoria artei/topografia artistică românească”, sub iniţialele Vir. V., la redactarea<br />
unor paragrafe <strong>din</strong> tomurile XII/1931 şi XVII-XVIII/1933 ale monumentalei<br />
lucrări Enciclopedia Italiana di Scienza, Lettere e Arti. Suntem convinşi că<br />
materialul pentru contribuţia sa tratând <strong>de</strong>spre La Dormitio Virginis. Indagini<br />
iconografiche, subiect <strong>de</strong>scoperit cu totul întâmplător, pe când cerceta monumente<br />
egiptene, a fost lucrat la Roma, dar <strong>de</strong>finitivat şi restructurat ulterior, într-un<br />
elaborat cuprinzător şi <strong>de</strong> elevată erudiţie, inclus în volumul VI <strong>din</strong> „Ephemeris<br />
Dacoromana” (1935). Bibliotecarul V. Vătăşianu se angajase, totodată, la sugestia<br />
aceluiaşi profesor-director, E. Panaitescu, să ordoneze cele câteva mii <strong>de</strong> tipărituri<br />
(cărţi şi periodice), printr-un constant efort <strong>de</strong> durată, menit să structureze fiinţarea<br />
unui fond-etalon, unitar organizat, aşa cum afirma într-o scrisoare trimisă <strong>de</strong> la<br />
Veneţia la 28 iulie 1931: „...regret numai că biblioteca m-a reţinut atâta în lucru.<br />
Dar am făcut <strong>din</strong> cea mai zăpăcită bibliotecă ce am văzut, o bibliotecă mo<strong>de</strong>l. Asta<br />
e singura mea mângâiere...” 9 .<br />
Scrisorile păstrate în arhiva sa personală certifică un continuu schimb <strong>de</strong><br />
mesaje între fiu şi părinţi, în legătură cu anumite faze distincte ale traseelor<br />
efectuate, în lunile aprilie şi iunie-august 1931, în întreaga Peninsulă. Ca, <strong>de</strong><br />
exemplu, <strong>de</strong>spre unele călătorii oficiale: 9 martie 1931 anunţa încheierea vizitei<br />
colective <strong>de</strong> studii, părăsirea insulei Capri, întoarcerea cu vaporul la Neapole şi cu<br />
trenul la Roma; la 5 aprilie 1931, <strong>de</strong>scria ruta Palermo, Neapole şi Siracusa la 7<br />
aprilie 1931, Palermo, Cefalù, Taormina, Siracusa; la 11 aprilie 1931, Segesta,<br />
Selimunti, Agrigento, Palermo, Taormina, Siracusa, iar peste opt zile, revenirea la<br />
Roma la 12 aprilie 1931, Neapole şi Siracusa, Cefalù, vizita la Dom şi Muzeu, apoi<br />
Taormina; 14 aprilie 1931: Taormina, Siracusa, Roma; <strong>de</strong>plasări private: 9 iunie<br />
1931: impresii <strong>de</strong>spre Assisi, „un orăşel mititel în care prezentul trăieşte aici numai<br />
ca o umbră”; 11 iunie 1931: Perugia, Palatul Municipal, Florenţa; 21 iunie 1931:<br />
Orvieto; 1 august 1931: Verona, la Teatrul Roman audia opera „W. Tell” <strong>de</strong><br />
Rossini, Veneţia, Milano; 3 august 1931: Milano, Como, Torino 10 .<br />
Timpul consumat cu folos ştiinţific a trecut repe<strong>de</strong>, astfel că, în pofida<br />
rezultatelor merituoase, în virtutea cărora fusese în<strong>de</strong>mnat să-şi prelungească bursa<br />
cu încă un an, V. Vătăşianu generos renunţa la şansa oferită <strong>de</strong> a-şi continua<br />
perfecţionarea în capitala Italiei, în i<strong>de</strong>ea <strong>de</strong> a nu abuza <strong>de</strong> facilităţile acordate <strong>de</strong><br />
conducerea Bibliotecii Universităţii <strong>din</strong> Cluj. Într-o ultimă misivă expediată<br />
părinţilor la Sibiu, 5 august 1931, scria că era ocupat cu pregătirile <strong>de</strong> plecare spre<br />
9 S. Mândruţ, op. cit., p. 305.<br />
10 Arhiva Fundaţiei „Virgil Vătăşianu”, fond Varia personal, f. f.; ibi<strong>de</strong>m, dosar Ve<strong>de</strong>ri <strong>din</strong><br />
Italia, f. f.; ibi<strong>de</strong>m, fond Către părinţi, f. f.
356<br />
Stelian Mândruţ 8<br />
casă, pe ruta sugerată <strong>de</strong> cursa Lloyd: 13 august, Roma-Brindisi (cu trenul),<br />
14 august, Brindisi-Pireu (cu vaporul), 15 august, Atena, 18 august, spre Istanbul,<br />
23 august, la Constanţa (pe mare), 25 august, la Sibiu, pentru a reveni la<br />
Bibliotecă, la 1 septembrie 1931, în acelaşi vechi post şi a se alătura, astfel,<br />
grupului <strong>de</strong> colegi-bibliotecari, unii foşti bursieri în străinătate în varii domenii,<br />
precum Ernest Armeanca, Olimpiu Boitoş, Ioan Muşlea etc. 11<br />
Intervalul 1930-1931, petrecut <strong>de</strong> V. Vătăşianu ca bursier la Şcoala Română<br />
<strong>din</strong> Roma, apărea expresiv creionat în raportul <strong>de</strong> activitate înaintat <strong>de</strong> directorul<br />
E. Panaitescu la finele celui <strong>de</strong>-al doilea an <strong>de</strong> conducere a instituţiei. Partea<br />
administrativă inclu<strong>de</strong>a referiri obişnuite la vechiul sediu, funcţionând încă în<br />
apartamentele <strong>de</strong> pe Via Emilio <strong>de</strong>l Cavaliere, la aportul logistic important al<br />
secretarului ştiinţific G. Lugli şi la subvenţia anuală, mereu diminuată, dar necesară<br />
în acoperirea tuturor cheltuielilor <strong>de</strong> întreţinere. Despre bibliotecă se spunea că este<br />
sistematizată conform uzanţelor internaţionale şi că întreţine un schimb<br />
reglementar cu publicaţii <strong>din</strong> ţări europene şi <strong>din</strong> America. Capitolul ştiinţific<br />
menţiona reapariţia celor două reviste proprii, fapt ce sporea prestigiul ştiinţific al<br />
instituţiei, programul comun <strong>de</strong> studii realizat <strong>de</strong> toţi membrii bursieri până la<br />
sfârşitul lunii aprilie 1931, călătoriile şi excursiile <strong>de</strong> lucru organizate în colaborare<br />
cu personalităţi <strong>de</strong> rezonanţă, precum: A. Bartoli, G. Calza, A. Colini, M. <strong>de</strong>lla<br />
Corte, G. Q. Giglioli, E. Iosi, M. Langhi, A, Maiuri, O. Mengarelli, C. Ricci etc.,<br />
prelegerile şi ilustraţiile <strong>de</strong> monumente sau săpături, cu invitaţi <strong>de</strong> marcă, precum<br />
A. Hudsen, T. Ashby, şe<strong>din</strong>ţele ştiinţifice („camerate”), urmate <strong>de</strong> recepţii cu dublu<br />
scop, <strong>de</strong> comunicare şi discuţii, dar şi <strong>de</strong> contacte amicale între bursieri, în care un<br />
rol special au avut arhitectul Richard Bor<strong>de</strong>nache şi istoricul Alexandru Doboşi, ca<br />
şi lucrările elaborate <strong>de</strong> membri pe baza unei metodologii riguros ştiinţifice, pe<br />
subiecte diverse privind istoria, topografia sau arheologia Latium-ului antic, Dacia<br />
şi provinciile învecinate, restaurări şi studii <strong>de</strong> biserici bizantine etc. 12<br />
Debutul anilor ’30 semnifica însă <strong>de</strong>opotrivă pentru proaspătul fost membru<br />
al Şcolii Române <strong>din</strong> Roma, reangajat la Biblioteca Universităţii <strong>din</strong> Cluj, un<br />
moment <strong>de</strong> impact cu epoca crizei economice, care va influenţa <strong>de</strong>cisiv atât<br />
existenţa funcţionarului ştiinţific, cât şi <strong>de</strong>venirea aşezământului spiritual şi a<br />
seriilor <strong>de</strong> bursieri aflate la perfecţionare în capitala Italiei.<br />
În paralel cu activităţile specifice muncii <strong>de</strong> bibliotecă, în<strong>de</strong>osebi<br />
amplificarea catalogului alfabetico-tematic pe materii, V. Vătăşianu îşi continua<br />
cercetarea în domeniul istoriei artei, atât în plan teoretic, prin seria <strong>de</strong><br />
micronomografii închinate picturii autohtone mo<strong>de</strong>rne şi reprezentanţilor ei <strong>de</strong><br />
frunte în secolul XIX – semnificative gesturi <strong>de</strong> recuperare omagială şi<br />
popularizare ştiinţifică, prin abordarea stilului bisericilor <strong>de</strong> lemn în <strong>de</strong>plin spirit<br />
comparat –, cât şi în cel practic, prin suita <strong>de</strong> investigaţii pe teren, <strong>de</strong>sfăşurată mai<br />
11 Ibi<strong>de</strong>m, plic Italia-Cluj, <strong>de</strong> la diverşi, f. f.; S., Mândruţ, op. cit., p. 305; Ioan, Opriş, Istoricii<br />
şi Securitatea, Bucureşti, 2004, p. 458.<br />
12 AAR, 51 (1930-1931), Bucureşti, 1931, p. 212-215: şe<strong>din</strong>ţa generală <strong>din</strong> 26 mai 1930.
9 Virgil Vătăşianu şi Şcoala Română <strong>din</strong> Roma* [III] 357<br />
cu seamă în concediile legale şi sub girul Comisiunii Monumentelor Istorice, Secţia<br />
pentru Transilvania, cu privire la tipologia complexă a monumentelor <strong>de</strong> artă<br />
religioasă medievală <strong>din</strong> aria istorico-geografică perieghezată.<br />
Activitatea Şcolii Române <strong>de</strong> la Roma fusese impulsionată benefic, în aceşti<br />
ani, <strong>de</strong> terminarea edificiului <strong>din</strong> Valle Giulia, conform planurilor arhitectului<br />
P. Antonescu, care datorită celor două etaje, 12 camere, spaţiului pentru bibliotecă,<br />
arhivei foto şi muzeului, favoriza un propice context spaţial, a<strong>de</strong>verit prin creşterea<br />
numărului <strong>de</strong> membri (12 în 1932), prin constanţa apariţiei publicaţiilor <strong>de</strong> profil,<br />
tematizarea acţiunilor specifice (conferinţe-excursii) pentru anii I (antichitate/monumente)<br />
şi II (monumente medievale, Renaştere, mo<strong>de</strong>rnism), prin organizarea<br />
primei expoziţii a secţiei artistice (arhitectură, pictură, sculptură) şi a bogatului<br />
program <strong>de</strong> diverse expuneri, precum cel avansat în lunile februarie-martie 1934, la<br />
care au participat nume importante ale lumii ştiintifice italiene şi europene:<br />
A. Boethius, L. Curtius, A. Maiuri, B. Nogara, R. Paribeni etc. Un factor însemnat<br />
în schema <strong>de</strong> conducere efectivă a instituţiei îl reprezenta secretarul permanent,<br />
G. Lugli, extrem <strong>de</strong> activ încă <strong>de</strong> la fondarea Şcolii (1922-1931), nevoit însă,<br />
datorită onorării invitaţiei <strong>de</strong> a ocupa catedra <strong>de</strong> topografie romană la Universitatea<br />
<strong>din</strong> Roma, să-şi restrângă prerogativele şi să <strong>de</strong>ţină numai funcţia <strong>de</strong> consilier<br />
ştiinţific (1931-1934), până la aflarea unui succesor pe măsură 13 .<br />
Conform articolului 22 (cap. V) <strong>din</strong> „Regulamentul pentru aplicarea legii<br />
care înfiinţează Şcolile Române <strong>de</strong> la Paris şi Roma”, atribuţiile secretarului<br />
permanent, consi<strong>de</strong>rat „asistent” al directorului instituţiei (art. 5/cap. I), erau precis<br />
conturate: numirea se făcea <strong>de</strong> Aca<strong>de</strong>mia Română, la propunerea motivată a<br />
conducătorului Şcolii, care avea în vizor personalităţi <strong>de</strong> notorietate ştiinţifică ori<br />
artistică, manifestând preocupări într-un domeniu specific. Cele mai importante<br />
îndatoriri erau următoarele: a) a îndruma şi verifica activitatea membrilor <strong>din</strong> secţia<br />
arondată, cu responsabilitate asumată faţă <strong>de</strong> direcţiune pentru truda ştiinţifică şi<br />
comportamentul etic al bursierilor; b) a se interesa <strong>de</strong> chestiunea mijloacelor<br />
financiare şi munca intelectuală a membrilor Şcolii; c) a controla gestiunea<br />
materială şi morală a instituţiei, în calitate <strong>de</strong> locţiitor al directorului; d) a rezolva<br />
toate sarcinile prevăzute <strong>de</strong> statutele <strong>de</strong> funcţionare, sub directa oblăduire a<br />
conducerii; e) a efectua informări sistematice pe seama Aca<strong>de</strong>miei Române, prin<br />
intermediul direcţiunii, <strong>de</strong>spre stadiul acţiunilor semestriale, date incluse ulterior în<br />
publicaţiile Şcolii; f) a răspun<strong>de</strong> <strong>de</strong> îmbogăţirea fondului <strong>de</strong> bibliotecă şi <strong>de</strong> toate<br />
colecţiile proprii instituţiei; g) misiunea îi revenea <strong>de</strong>ocamdată pentru 3 ani, în<br />
funcţie <strong>de</strong> aprecierea Aca<strong>de</strong>miei Române şi în urma raportului, motivat avansat, <strong>de</strong><br />
către direcţiune, care, la fiecare sfârşit <strong>de</strong> an şcolar, era îndreptăţită să facă<br />
propuneri <strong>de</strong> sistare ori reînnoire a misiunii secretarului permanent; h) salarizarea<br />
13 E. Panaitescu, Prefazione, în EDR, 5, 1932, p. VII-XI; I<strong>de</strong>m, Ibi<strong>de</strong>m, 6, 1935, p. IX-XI;<br />
AAR, 52 (1931-1932), Bucureşti, 1932, p. 107: şe<strong>din</strong>ţa or<strong>din</strong>ară <strong>din</strong> 26 februarie 1932: raport D. Gusti<br />
<strong>de</strong>spre festivitatea inaugurării <strong>din</strong> ianuarie 1933; I<strong>de</strong>m, 53 (1932-1933), Bucureşti, 1944, p. 19:<br />
şe<strong>din</strong>ţa publică <strong>din</strong> 3 februarie 1933; G. Lăzărescu, op. cit., 1996, p. 38, 58, 63, 102-103, 132.
358<br />
Stelian Mândruţ 10<br />
corespun<strong>de</strong>a celei <strong>din</strong> ţară ori beneficia <strong>de</strong> un tratament echivalent celui <strong>de</strong> profesor<br />
universitar, odată cu transferarea în valută şi cu achitarea cheltuielilor aferente<br />
privind <strong>de</strong>plasarea în interiorul/ exteriorul Romei şi Italiei.<br />
Alte sarcini importante îi reveneau, în urma conlucrării cu directorul<br />
instituţiei, în legătură cu diferite aspecte ale organizării interne, inclusiv verificarea<br />
plăţilor comune, astfel că secretarul permanent avea latitu<strong>din</strong>ea să contrasemneze,<br />
<strong>de</strong> exemplu, <strong>de</strong>cizia conducerii referitoare la prelungirea duratei <strong>de</strong> studii, la cel<br />
mult doi ani (art. 14/cp. III), să impună subiectele conferinţelor pentru membrii<br />
Şcolii şi modalitatea lor <strong>de</strong> elaborare (art. 18/cp. III), să redacteze expuneri<br />
<strong>de</strong>taliate pe seama direcţiunii <strong>de</strong>spre anumite abateri <strong>de</strong> la regulile <strong>de</strong> comportare<br />
ştiinţifică şi morală (art. 19/cp. III), să accepte revizuirea gestiunii materiale şi a<br />
activităţii generale <strong>de</strong> către diriguitorul instituţiei (art. 21d/cp. V), să rezolve,<br />
împreună cu superiorul său ierarhic, toate sarcinile administrativ-ştiinţifice<br />
prevăzute <strong>de</strong> Regulament (art. 21e/cp. V), să întocmească actele justificative pentru<br />
diverse investiţii, avansate Ministerului <strong>de</strong> resort <strong>de</strong> către direcţiune (art. 21g/cp. V),<br />
să domicilieze în localul Şcolii (art. 21g/cp. V), să gospodărească, sub directa<br />
îndrumare a conducerii, toate bursele revenite membrilor instituţiei (art. 23b/cp. VI),<br />
să parafeze raportul general anual, <strong>de</strong> venituri şi cheltuieli, întocmit <strong>de</strong> către<br />
directorul Şcolii (art. 24/cp. VI) 14 .<br />
Am consi<strong>de</strong>rat oportun să <strong>de</strong>taliem paragrafele legii privitoare la atribuţiile<br />
secretarului permanent în structura Şcolii Române <strong>din</strong> Roma, pentru a înţelege mai<br />
bine modalitatea în care V. Vătăşianu fusese <strong>de</strong>semnat la puţin timp să ocupe<br />
funcţia respectivă, dar şi normele prevăzute oficial, satisfăcute <strong>de</strong> acesta în plan<br />
administrativ şi ştiinţific, între anii 1934-1936 şi 1938-1946.<br />
Într-un atare context, <strong>de</strong>terminat <strong>de</strong> solicitarea profesorului G. Lugli <strong>de</strong> a fi<br />
absolvit <strong>de</strong> prerogativele incumbate <strong>de</strong> funcţia <strong>de</strong> consilier ştiinţific (1931-1934),<br />
dar şi motivat <strong>de</strong> respectarea preve<strong>de</strong>rilor regulamentare expuse mai sus, <strong>din</strong><br />
toamna anului 1934, soarta bibliotecarului Vasile Vătăşianu, <strong>de</strong>ja un cunoscut<br />
istoric <strong>de</strong> artă, va dobândi un alt făgaş existenţial. Faptul că fostul membru al Şcolii<br />
Române <strong>din</strong> Roma avea acum şi calităţile unui bun specialist pe tărâm<br />
biblioteconomic, că <strong>de</strong>ţinea un discurs interpretativ şi comparativ, validat în<br />
domeniul propriu <strong>de</strong> specializare, şi cunoştea bine câteva limbi clasice şi mo<strong>de</strong>rne,<br />
profesorul E. Panaitescu să-l in<strong>de</strong>mne pe V. Vătăşianu să candi<strong>de</strong>ze la ocuparea<br />
postului vacant <strong>de</strong> „secretar permanent” şi să continue opera <strong>de</strong> <strong>de</strong>finitivare a<br />
organizării bibliotecii instituţiei, începută cu numai câţiva ani în urmă. Reales în<br />
funcţia <strong>de</strong> diriguitor al instituţiei, E. Panaitescu contribuise efectiv ca V. Vătăşianu<br />
să fie confirmat pe durata unui an calendaristic, prin <strong>de</strong>cizie ministerială, şi să fie<br />
<strong>de</strong>taşat, fără salariu, <strong>de</strong> la 1 septembrie 1934, <strong>de</strong> la Biblioteca Universităţii, cu<br />
păstrarea postului <strong>de</strong> bază la Cluj.<br />
14 Vezi în MO, op. cit., p. 4151-4152.
11 Virgil Vătăşianu şi Şcoala Română <strong>din</strong> Roma* [III] 359<br />
Sarcinile asumate în prima etapă <strong>de</strong> activitate au condus la prelungirea<br />
mandatului pentru faza următoare (1935-1936), prelungire motivată atât prin<br />
„serviciile ireproşabile în ordonarea bibliotecii”, cât mai ales prin rezolvarea<br />
tuturor problemelor legate <strong>de</strong> resortul administrativ, <strong>de</strong> funcţionarea bibliotecii şi<br />
<strong>de</strong> îndrumarea ştiinţifică a secţiei artistice <strong>din</strong> cadrul Şcolii 15 .<br />
Pentru un truditor al bibliotecii şi cercetător al tainelor istoriei artei,<br />
acomodarea cu noul loc <strong>de</strong> muncă nu fusese <strong>de</strong>loc scutită <strong>de</strong> dificultăţi,<br />
V. Vătăşianu fiind obligat să <strong>de</strong>prindă componentele structurii administraţiei încă<br />
<strong>de</strong> la <strong>de</strong>butul anului universitar, când o altă serie <strong>de</strong> tineri bursieri se prezenta la<br />
sediul <strong>din</strong> Valle Giulia. Rutina dobândită gradat şi metodic în gestionarea<br />
fondurilor se împletea cu efortul <strong>de</strong> coordonare ştiinţifică a membrilor cuprinşi în<br />
cele trei secţii, cu precă<strong>de</strong>re cea artistică, validându-se, în<strong>de</strong>osebi în îndrumarea<br />
studiului în arhive, biblioteci, ateliere, galerii, în organizarea conferinţelor şi a<br />
expoziţiilor personale ori colective. Efortul competent <strong>de</strong>pus acum <strong>de</strong> V. Vătăşianu<br />
era dublat <strong>de</strong> cel al refacerii bibliotecii, prin regândirea fondului existent, completat<br />
cu donaţii şi schimburi <strong>de</strong> publicaţii <strong>din</strong> ţară şi străinătate (v. Anexa III), ca şi <strong>de</strong><br />
necesitatea suplinirii directorului în intervalele când absenta, <strong>de</strong> regulă câteva luni<br />
pe an, într-un specific climat intern, nu tot<strong>de</strong>auna lipsit <strong>de</strong> inerente diferen<strong>de</strong>.<br />
Astfel, putem întemeiat afirma că secretarul permanent figura mai tot<strong>de</strong>auna<br />
printre artizanii suitei <strong>de</strong> conferinţe, <strong>de</strong> elevată ţinută ştiinţifică, <strong>de</strong>sfăşurate în<br />
incinta bibliotecii Şcolii, între lunile ianuarie şi martie 1935, reunind participanţi <strong>de</strong><br />
renume, precum: B. Biagetti, B. Calloso, F. Hermann, G. J. Hoogewerff, A. Munoz,<br />
Ramiro Ortiz, R. Papini, Alexandru Tzigara-Samurcaş etc. 16 Cercetătorul artei<br />
româneşti, cu precă<strong>de</strong>re medievale, a coordonat fructuos activitatea câtorva serii <strong>de</strong><br />
membri ai Şcolii, cu accent cuvenit pentru cei <strong>din</strong> cadrul „secţiei artistice”,<br />
îndrumaţi atât în redactarea lucrărilor obligatorii, tipărite în „Ephemeris<br />
Dacoromana” şi „Diplomatarium Italicum” sau în elaborarea prelegerilor <strong>de</strong><br />
specialitate, cât şi în extin<strong>de</strong>rea orizontului lor spiritual, cu prilejul excursiilor <strong>de</strong><br />
studii organizate în aria internă şi externă capitalei Italiei. (Anexa II, V)<br />
Zecile <strong>de</strong> cărţi poştale, existente în fondul personal menţionat, <strong>de</strong>pun<br />
grăitoare mărturie în acest sens, fie că relevă itinerariile străbătute cu bursierii între<br />
anii 1934 şi 1936, fie că încorporează mesajele expediate părinţilor <strong>de</strong> către Elena<br />
şi Virgil Vătăşianu. Gânduri şi sentimente alese, colegiale, <strong>de</strong> respect şi<br />
recunoştinţă sunt exprimate, în<strong>de</strong>osebi <strong>din</strong> partea membrilor „secţiei artistice”:<br />
15 AFVV, dosar Roma, 1934-1936, 1938-1947 [în continuare dos. Roma] f.f.: vezi adresa<br />
Ministerului către Rectorat, nr. 117518 <strong>din</strong> 28 iulie 1934; I<strong>de</strong>m, vezi memoriul lui V. Vătăşianu către<br />
Ministrul Culturii Naţionale şi Culte, Roma, 15 noiembrie 1941; AAR, 53 (1932-1933), Bucureşti,<br />
1933, p. 68: şe<strong>din</strong>ţa generală <strong>din</strong> 25 mai 1933: E. Panaitescu cu mandat prelungit între 15 octombrie<br />
1934 şi 15 octombrie 1936; I<strong>de</strong>m, 55 (1934-1935), Bucureşti, 1935, p. 219-220: şe<strong>din</strong>ţă generală<br />
publică, 30 mai 1935: durata extinsă până la 15 octombrie 1937; I. Opriş, op. cit., p. 458.<br />
16 Arhiva Bibliotecii Mitropoliei <strong>din</strong> Sibiu, fond Prof. I. Lupaş, nr. 1467: Roma, 23 noiembrie<br />
1935; [AMBS]; Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, Mss. 5551/II, f. 102:<br />
Roma, 23 ianuarie 1935 ; E. Panaitescu, op. cit., în EDR, 6, 1935, p. XI.
360<br />
Stelian Mândruţ 12<br />
1934: septembrie, Paris, Lupu; 1935: 15 martie, Bergamo, G. Lugli; 18 aprilie,<br />
Bucureşti, Dumitru Bo<strong>din</strong>, Gheorghe I. Caragaţă, Francisc Pall; 24 aprilie,<br />
Venezia, Grigore Ionescu; 23 august, Graz, Nicolae Corivan; 1 <strong>de</strong>cembrie, Iaşi,<br />
Gr. Ionescu; 1936: 25 februarie, Bucureşti, Gabriela şi Richard Bor<strong>de</strong>nache;<br />
2 martie, Paris, Mica Lapedatu; 6 martie, f. loc., Nicolae Cucu; 22 martie, f. loc.,<br />
Gh. I. Caragaţă, Marina Lupaş; 7 mai, Târgu Mureş, Dorin Popescu; 16 mai,<br />
Napoli, în grup: Emil Condurachi, J. şi N. Cucu, Gheorghe Grosu, Petre Iroaie,<br />
George Ivănescu, M. Lupaş, Fr. Pall, Nicolae Stoica; 16 mai, Napoli, Gh. Grosu,<br />
M. Lupaş; 21 mai, Napoli, în grup: Gh. Grosu, M. şi N. Lupu, N. Stoica transmit<br />
urări cu ocazia zilei onomastice; 7 iunie, Firenze, în grup: E. Condurachi, Gh. I.<br />
Caragaţă, G. Ivănescu, N. Stoica, Vasile Toma; 8 iunie, f. loc., Ion Cucu, Virgil<br />
Gheorghiu; 1 iulie, Viterbo, N. Cucu solicită 200 <strong>de</strong> lire avans <strong>din</strong> bursă pentru<br />
munca la grupul <strong>de</strong> case <strong>din</strong> jurul pieţei Santa Pelegrinno <strong>din</strong> localitate; 13 iulie,<br />
Viterbo, N. Cucu; 16 septembrie, Praga, M. Lupaş; 1 noiembrie, Roma, în grup:<br />
Gh. I. Caragaţă, M. Lupaş, Gheorghe Vinulescu; 14 noiembrie, f. loc., în grup:<br />
Cucu, Grosu, M. Lupaş; 1937: 8 ianuarie, f. loc., urări <strong>de</strong> An Nou: „regretând<br />
mereu lipsa Dvs., ne mângâiem doar cu o amintire scumpă şi cu speranţa unor zile<br />
mai bune, cari să suprime <strong>de</strong>părtarea ce ne <strong>de</strong>sparte...”; 19 ianuarie, f. loc. G. Lugli<br />
şi soţia; 19 martie, Roma, V. Gheorghiu, G. Lugli, Alexandru Marcu 17 .<br />
Seria <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>ri trimise <strong>de</strong> V. Vătăşianu către părinţi constituie o altă<br />
însemnată sursă documentară pentru consemnarea participanţilor şi a traseelor<br />
frecventate pe urmele civilizaţiei romane şi italiene medievale şi mo<strong>de</strong>rne: 1935:<br />
30 martie 1935, Viterbo; 22 mai, Siracusa, ocolul Siciliei, Salerno, Beneventi,<br />
Napoli; 24 mai, Capri, Amalfi, concediu cu părinţii; 6 august, Padova, Veneţia;<br />
8 septembrie, Fiume; 1936: 21 februarie, Città di Castelo; 16 mai, Napoli şi<br />
Pompei; 29 iunie, Siena, Pisa; 6 iulie, Firenze, vizită la Arezzo şi Assisi; 3 august,<br />
Capri, la „Grotta Azzurra” 18 .<br />
Desigur, V. Vătăşianu a avut o contribuţie semnificativă la coordonarea<br />
lucrărilor <strong>de</strong> arheologie clasică şi preistorică, <strong>de</strong> istorie antică şi filologie clasică,<br />
<strong>de</strong> studii şi documente în legătură cu trecutul Românilor şi relaţia lor cu Occi<strong>de</strong>ntul,<br />
publicate <strong>de</strong> bursieri în cele două reviste amintite; dar a influenţat covârşitor, în<br />
plan conceptual şi metodologic, preocupările referitoare la istoria artei, tipărite în<br />
anuarele menţionate, sau ilustrate, vizual şi estetic, în cuprinsul expoziţiilor<br />
realizate <strong>de</strong> membrii secţiei <strong>de</strong> profil (arhitecţi, pictori, sculptori). Articolele<br />
apărute acum în presa ştiinţifică locală sau naţională şi internaţională, ca şi<br />
abordările artistice expuse criticii <strong>de</strong> specialitate, încorporau dubla menire asumată,<br />
17 AFVV, plic Italia-Cluj, <strong>de</strong> la diverşi, f.f.; I<strong>de</strong>m, plic Ilustrate diverse, f.f.; I<strong>de</strong>m, plic Italia-<br />
Roma, f.f.; I<strong>de</strong>m, plic, Către părinţi, f.f.; vezi lista aproape completă a bursierilor, în BAAVP, 13-14,<br />
1940-1943, p. 3-47; V. Vătăşianu <strong>de</strong>venise membru al Asociaţiei în anul universitar 1934-1935, vezi<br />
în I<strong>de</strong>m, 7, 1934-1935, p. 14.<br />
18 I<strong>de</strong>m, plic Ilustrate diverse, f. f.; I<strong>de</strong>m, plic, Către părinţi, f.f.
13 Virgil Vătăşianu şi Şcoala Română <strong>din</strong> Roma* [III] 361<br />
<strong>de</strong> a face cunoscută latura interpretativă inedită a materialului cercetat şi <strong>de</strong> a<br />
integra trecutul şi arta românească în ansamblul civilizatoric european, prin<br />
tipărirea în limbi <strong>de</strong> circulaţie şi difuzarea într-un elevat mediu spiritual.<br />
Tripticul formativ şi informativ, alcătuit <strong>din</strong> lucrările publicate, conferinţele<br />
susţinute în cadrul Şcolii pe teme bine alese, în funcţie <strong>de</strong> fiecare domeniu în parte,<br />
şi excursiile <strong>de</strong> documentare la monumente <strong>de</strong> artă şi arhitectură <strong>din</strong> Roma şi <strong>din</strong><br />
provincie au înrâurit <strong>de</strong>venirea profesională a multor viitoare personalităţi ale<br />
ştiinţei şi culturii româneşti, aflate, între cele peste 75 <strong>de</strong> nume ilustre, la Şcoala<br />
Română <strong>din</strong> Roma.<br />
În paralel cu efortul administrativ-ştiinţific reclamat <strong>de</strong> funcţia sa oficială<br />
între anii 1934-1936 şi marcată <strong>de</strong> expoziţii artistice şi <strong>de</strong> specialitate, <strong>de</strong> cele şase<br />
serii <strong>de</strong> conferinţe <strong>de</strong> popularizare în ciclul <strong>de</strong>dicat problematicii istoriei artei<br />
româneşti şi universale, <strong>de</strong> restructurarea bibliotecii <strong>de</strong> profil, <strong>de</strong> tipărirea<br />
publicaţiilor proprii instituţiei („Diplomatarium Italicum”, III/1934, şi „Ephemeris<br />
Dacoromana”, VI/1935), cercetătorul V. Vătăşianu nu şi-a neglijat strădaniile<br />
legate <strong>de</strong> arhitectura <strong>de</strong> piatră/lemn <strong>din</strong> zona Ţării Haţegului, <strong>de</strong>mers întreprins mai<br />
cu seamă în cursul vacanţelor <strong>de</strong> vară, când efectua sondaje pe teren, în colaborare<br />
cu secţia transilvană a Comisiunii Monumentelor Istorice. Acum se ivise interesul<br />
<strong>de</strong> a <strong>de</strong>pista şi prelucra materialul documentar edit, aflat în arhivele şi bibliotecile<br />
<strong>din</strong> capitala Italiei, cu privire la un subiect <strong>de</strong> amploare în spaţiu şi timp, privind<br />
arta feudală românească <strong>din</strong>tre veacul XII şi anul 1525, pentru un prim volum<br />
preliminar, pentru care stratigrafiase lucrări esenţiale în domeniu şi exceptase un<br />
uriaş material explicativ-interpretativ-ilustrativ, estimat, în final, la câteva mii <strong>de</strong><br />
fişe şi sute <strong>de</strong> pagini dactilografiate. Colaborează acum concomitent la tomurile<br />
publicate în colecţia Enciclopediei Italiene, XXI-XXIII/1934, XXVIII/1935,<br />
XXIX-XXX/1936, pe aceleaşi direcţii bineştiute: „istoria artei” şi „topografia artei<br />
româneşti”. Volumul ultim (XXX) inclu<strong>de</strong>a un <strong>de</strong>ns capitol <strong>de</strong>spre România<br />
(40 pagini, 24 reprezentări grafice, 9 hărţi, 10 planşe foto), realizat <strong>de</strong> 17 autori<br />
români şi străini (geografie: Em. <strong>de</strong> Martonne; culte, literatură: R. Ortiz; istorie:<br />
Carlo Tagliavini; etnografie/folclor: Nicolae Cartojan), între care figura şi „il<br />
segretario” V. Vătăşianu, cu paragraful <strong>de</strong>dicat artelor plastice 19 .<br />
Acelaşi harnic şi documentat specialist îşi exersa virtuţile hermeneutice în<br />
explicarea fenomenului mo<strong>de</strong>rnităţii artei româneşti <strong>din</strong> secolele XIX şi XX, prin<br />
binevenite recenzii la lucrările unor autori precum Coriolan Petranu, Tudor Vianu,<br />
Alexandru Busuioceanu, prin reconstituiri biografice şi zugrăvirea evoluţiei unor<br />
vestiţi pictori, ca, <strong>de</strong> exemplu, Constantin Lecca, Nicolae Popescu, Octavian<br />
Smighelschi. Dacă <strong>de</strong>spre încercarea <strong>de</strong> schiţă a celor 150 <strong>de</strong> biserici <strong>de</strong> lemn<br />
19 I<strong>de</strong>m, plic Legitimaţii <strong>de</strong> la Roma: Nr. 3332. Tessera personale di libero ingresso al Musei-<br />
Galerie, 19 noiembrie 1934, utilizat până în 1942; Nr. 01969. Tessera personale di libero ingresso nei<br />
Regi Musei Gallerie Monumento e Schiavi d’Antichità” 23 noiembrie 1934, valabil până în 1939;<br />
I<strong>de</strong>m, dos. Roma…, f.f.: extras <strong>din</strong> ziar, 25 iunie 1936, cu titlul Marea Enciclopedie Italiană <strong>de</strong>spre<br />
România.
362<br />
Stelian Mândruţ 14<br />
repertorizate pentru veacurile XVII-XIX, afirma că urmează tru<strong>de</strong>i tipărite în 1927,<br />
semnatarul sugera critic date interesante <strong>de</strong>spre biografia şi opera sculptorului<br />
Corneliu Medrea, stabilit la Bucureşti, şi sublinia valoarea plasticii, portretisticii şi<br />
a compoziţiilor acestuia. Colegiala prezentare făcută eseului întocmit <strong>de</strong><br />
Al. Busuioceanu, fostul său camarad <strong>de</strong> studii la Şcoala Română <strong>din</strong> Roma, în<br />
legătură cu pictorul italian D. Preziosi, refugiat între 1868 şi 1869 în capitala<br />
României, sublinia tocmai efortul <strong>de</strong> ilustrare a vieţii cotidiene locale, prin setul <strong>de</strong><br />
acuarele şi schiţe (41), util redat în catalogul anexat 20 .<br />
Abordarea personală a începuturilor şi noutăţii picturii religioase culte în<br />
cazul lui O. Smigelschi, într-o primă monografie omagială, structurată în trei<br />
capitole, <strong>de</strong>spre viaţă, opera şi importanţa ei intrinsecă, fusese expusă documentat<br />
şi sistematic interpretativ, metoda insistenţei pe <strong>de</strong>taliu <strong>de</strong>spre om şi operă, prin<br />
conţinut şi un stil a<strong>de</strong>cvat, fiind remarcată <strong>de</strong> revuistica <strong>de</strong> specialitate. Opiniile<br />
exprimate acum se refereau atât la fondul expunerii, o monografie biografică şi<br />
critică, aparat ştiinţific temeinic, precise informaţii edite şi inedite, cât şi la forma<br />
ei, claritatea şi logica argumentării, puterea <strong>de</strong> evocare şi sugestie, scrisul<br />
competent în „<strong>de</strong>sgroparea <strong>din</strong> uitare a uneia <strong>din</strong> marile figuri ale penelului<br />
ar<strong>de</strong>lenesc”, în<strong>de</strong>mnând la răbdare şi onestitate în făurirea suitei <strong>de</strong> portrete,<br />
<strong>de</strong>osebit <strong>de</strong> ilustrative pentru veacul XIX în istoria artei autohtone. Tratarea aparte<br />
<strong>din</strong> punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re conceptual-metodologic, a unui crâmpei <strong>de</strong> pictură medievală<br />
universală <strong>din</strong> epoca târzie, în varianta genuină a „Icoanei Maicii Domnului”,<br />
aflată la <strong>Institutul</strong> <strong>de</strong> Studii Clasice <strong>din</strong> Cluj, recomanda şi impunea lumii ştiinţifice<br />
autohtone pasiunea şi râvna cercetătorului angajat în opera <strong>de</strong> treptată <strong>de</strong>scifrare a<br />
mirajelor trecutului artistic românesc şi străin 21 .<br />
V. Vătăşianu se impunea acum şi specialiştilor <strong>din</strong> Peninsulă şi <strong>din</strong> vestul<br />
Europei, printr-un documentat studiu <strong>de</strong> cuprin<strong>de</strong>re, erudiţie şi analiză estetică cu<br />
privire la originea şi evoluţia reprezentării iconografice a „Adormirii Maicii<br />
Domnului”, <strong>de</strong> la sfârşitul epocii creştine antice. Truda sa amănunţită şi temeinică a<br />
constat în pătrunzătoare investigaţii urmărind tema în întregul domeniu al artei<br />
orientale, cu sorginte în cea veche coptă egipteană. Autorul menţinea introductiv<br />
cercetările realizate în legătură cu subiectul <strong>de</strong>zbătut şi urmărea <strong>de</strong>zvoltarea<br />
problematicii în arta veche bizantină şi dificultăţile ivite în relaţionarea cu cea<br />
creştină. El trecea apoi la nararea vechilor legen<strong>de</strong> <strong>de</strong>spre „Moartea” sau<br />
„Adormirea Fecioarei” şi a cultului ei în spaţiu şi timp, spre a face rocada la<br />
acatistul bizantin <strong>din</strong> biserică şi răspândirea legen<strong>de</strong>i în Orient şi Occi<strong>de</strong>nt, în<br />
variante transformate până în secolul VIII. Semnatarul cita semnul crucii în vechi<br />
20 Despre C. Petranu (Sibiu, 1931), vezi în „Revue <strong>de</strong> Transylvanie”, 1, 1934, nr. 3, p. 407-<br />
410; T. Vianu (Bucureşti, 1935), în „Gând Românesc”, 4, 1936, nr. 1, p. 126; Al. Busuioceanu<br />
(Bucureşti, 1935), ibi<strong>de</strong>m, p. 126.<br />
21 În vol. Fraţilor Alexandru şi Ioan Lapedatu la împlinirea vârstei <strong>de</strong> 60 <strong>de</strong> ani, Bucureşti,<br />
1936, p. 863-868; Pictorul Octavian Smigelschi, Sibiu, 1936; AFVV, dos. Roma, f.f.: vezi felicitările<br />
expediate <strong>de</strong> mitropolitul Nicolae al Ar<strong>de</strong>alului, Alba Iulia, 21 februarie 1939.
15 Virgil Vătăşianu şi Şcoala Română <strong>din</strong> Roma* [III] 363<br />
reprezentări plastice bizantine şi apusene, în <strong>de</strong>scrierea <strong>de</strong> figuri şi personaje, în<br />
comparaţie cu alte înfăţişări, precum cele etrusce, aflate pe sarcofage. Drept certă<br />
dovadă că arta bizantină o continua pe cea antică, iar „Cultul Fecioarei” era<br />
concesia făcută <strong>de</strong> creştini păgânilor. În fond, în studiul său bine documentat şi<br />
logic expus, V. Vătăşianu relua teza exprimată <strong>de</strong> N. Iorga, în 1926, cu privire la<br />
tipurile bizantine preluate şi existente în vechea artă românească 22 .<br />
Chiar dacă se afla total implicat în activitatea complexă a funcţiei <strong>de</strong>ţinute în<br />
cadrul Şcolii Române <strong>din</strong> Roma, un<strong>de</strong> continua benefic tradiţia administraţiei<br />
organizate <strong>de</strong> pre<strong>de</strong>cesorul său G. Lugli, efectuând totuşi unele minore retuşuri, ce<br />
completau uzanţe <strong>de</strong> or<strong>din</strong> exclusiv secundar, V. Vătăşianu menţinea un permanent<br />
contact epistolar cu colegii <strong>din</strong> cadrul Bibliotecii Universităţii clujene, motivat atât<br />
<strong>de</strong> specificul ordonării fondului <strong>de</strong> carte şi periodice al instituţiei „Acca<strong>de</strong>mia di<br />
Romania”, cât şi <strong>de</strong> nevoia <strong>de</strong> autoperfecţionare pe tărâmul istoriei artei româneşti.<br />
Astfel, în schimbul <strong>de</strong> mesaje <strong>din</strong> vara anului 1936, între V. Vătăşianu şi I. Muşlea,<br />
directorul instituţiei, îl în<strong>de</strong>mna pe „secretarul permanent” să-şi prelungească<br />
stagiul în capitala Italiei (până la trei ani, conform legii) -, în antiteză cu opinia<br />
emitentului, care îşi exprima intenţia <strong>de</strong> a se întoarce în ţară, până în toamna anului<br />
respectiv, pentru a ocupa, pe merit, postul vacant <strong>de</strong> prim-bibliotecar. Insistenţa cu<br />
care i se solicita acum <strong>de</strong>misia, drept indispensabilă condiţie pentru concurs, se<br />
datora atât cunoaşterii suprasolicitării datorate funcţiei <strong>de</strong>ţinute în timp, cât şi<br />
dorinţei <strong>de</strong> a-şi elabora în tihnă lucrările ştiinţifice pentru care se documentase în<br />
arhivele şi bibliotecile italiene, între care figura volumul prim structurat <strong>din</strong> Istoria<br />
artei româneşti. Numai astfel poate fi înţeleasă scrisoarea (v. Anexa IV), conţinând<br />
oferta amicală a profesorului G. Lugli, care îl informa <strong>de</strong>spre posibilitatea<br />
asigurării unui minim interimat până la sosirea altui fost membru al Şcolii,<br />
M. Berza, în calitate <strong>de</strong> „secretar permanent” (1936-1938).<br />
Revenit în cadrul Bibliotecii Universităţii <strong>din</strong> Cluj, la 1 septembrie 1936, la<br />
propria sa dorinţă, V. Vătăşianu îşi relua munca specifică, în multiple sensuri,<br />
biblioteconomic şi bibliografic, atât în finalizarea catalogului topografic şi<br />
revizuirea celui alfabetic, cât şi în verificarea şi completarea fişierelor sistematice,<br />
pe materii, dar şi în organizarea unor expoziţii <strong>de</strong> uz intern, în anii 1937 şi 1938,<br />
ori chiar cumulând calitatea <strong>de</strong> secretar al Comisiunii Bibliotecii. Pe teren strict<br />
profesional, specialistul încerca şi reuşea acum să fructifice o parte <strong>din</strong> rezultatele<br />
cercetărilor sale, prin articole şi studii tipărite în ţară şi străinătate, precum<br />
segmentul documentar informativ privitor la „storia <strong>de</strong>ll’arte romena” şi<br />
„topografia artistica romena” <strong>din</strong> Enciclopedia Italiana (vol. XXXIII-<br />
XXXIV/1937), ori contribuţia vizând raportul <strong>din</strong>tre valorile bizantine şi<br />
neobizantine în pictura religioasă autohtonă <strong>din</strong> Transilvania, sub auspiciile<br />
generoase ale aceleiaşi secţii locale a Comisiunii Monumentelor Istorice 23 .<br />
22 La „Dormitio Virginis”, în EDR, 6, 1935, p. 1-49; vezi şi Horia Teodoru, în Douăzeci <strong>de</strong> ani <strong>de</strong><br />
activitate a Şcolii Române <strong>din</strong> Roma, Bucureşti, 1943, p. 37,39; G. Lăzărescu, op. cit., 1996, p. 50, 103.<br />
23 AFVV, dos. Roma, f.f.: vezi Memoriu, datat Roma, 15 noiembrie 1941; vezi S. Mândruţ,<br />
op. cit., p. 310-312, şi I. Opriş, op. cit., p. 519, 572.
364<br />
Stelian Mândruţ 16<br />
Realitatea prozaică, vieţii cotidiene, în intervalul în care V. Vătăşianu<br />
activase la Roma, constase în euforia regăsirii unei relativ prospere bunestări<br />
burgheze, caracteristică fazei terminale a crizei economice. Probabil că, direct sau<br />
indirect, prin intermediul presei şi radioului, „secretarul permanent” asistase, în<br />
calitate <strong>de</strong> martor pasiv, la coexistenţa unor planuri existenţiale, paralele ori<br />
interferate, în care valul <strong>de</strong> prosperitate mo<strong>de</strong>stă şi limitată se mixa cu exprimări<br />
vulgare <strong>de</strong> facil <strong>de</strong>votament, gesturi afişate ostentativ, cultură aproximată, lipsită<br />
<strong>de</strong> sensibilitate, pe un fond comun, exacerbat naţionalist. Înfăţişarea măreţiei<br />
autorizat „oficială” era recompusă dihotomic în pretenţioase faţa<strong>de</strong> marţiale, care<br />
marcau „vidul” intern ori în fanfaronada cuvintelor menite să adumbrească sărăcia<br />
comuniunii sentimentale în dublu palier, individual şi colectiv. În acest context, <strong>de</strong><br />
exemplu, arhitectura vremii fusese negativ influenţată <strong>de</strong> stilul monumental şi<br />
fastuos, prin edificiile ridicate în centrul istoric al Romei. Literatura şi arta erau<br />
dominate, <strong>de</strong>opotrivă, <strong>de</strong> sentimentul <strong>de</strong> silă faţă <strong>de</strong> contraste şi vidul estetic,<br />
manifest constatat.<br />
Consecinţele crizei ştirbiseră prestigiul regimului politic fascist, care<br />
angrenase paşnic Italia pe eşichierul politicii continentale, mai întâi prin seria <strong>de</strong><br />
acorduri şi proiecte comune, semnate cu vecinii, şi agresiv, prin războiul pornit, în<br />
toamna anului 1935, împotriva Etiopiei şi soldat cu formarea Imperiului italian sub<br />
diriguirea lui Mussolini. Acest gest imixtionist fusese prompt sancţionat<br />
internaţional şi condusese la <strong>de</strong>teriorarea relaţiilor anglo-franco-italiene şi la<br />
apropierea i<strong>de</strong>ologică <strong>din</strong>tre Roma şi Berlin, pecetluită în anul 1936, având în<br />
comun nevoia <strong>de</strong> prestigiu şi politica anexionistă <strong>de</strong> anvergură planetară, aplicată<br />
iniţial în bătălia purtată împotriva Spaniei republicane. În interior, starea <strong>de</strong> fapt<br />
contribuise la înrăutăţirea situaţiei generale a populaţiei, iar sentimentul <strong>de</strong><br />
exultanţă, infuzat pentru stimularea orgoliului naţional, avusese un pandant efectiv<br />
în manifestările cultural-spirituale <strong>din</strong> artă, literatură, muzică, teatru etc. 24<br />
La un <strong>de</strong>ceniu şi jumătate <strong>de</strong> la înfiinţarea Şcolii Române <strong>din</strong> Roma şi în<br />
conjunctura în care presiuni insistente <strong>de</strong> modificare a unor principii, incluse în<br />
regulamentele <strong>de</strong> funcţionare, se manifestau în cazul unor instituţii similare <strong>din</strong><br />
capitala Italiei, chestiunea reorganizării preocupase şi conducerea Aca<strong>de</strong>miei<br />
Române în <strong>de</strong>zbaterile <strong>din</strong> anii 1937 şi 1938. Opiniile vehiculate acum în memorii<br />
redactate <strong>de</strong> foşti membri ai Şcolii se refereau precis la re<strong>de</strong>finirea ţelului iniţial al<br />
instituţiei, relaţia <strong>de</strong> conlucrare cu alte aşezăminte <strong>de</strong> profil, probleme legate <strong>de</strong><br />
diriguirea propriu-zisă şi la reelaborarea unor trasee <strong>de</strong> studiu aca<strong>de</strong>mic. Se avea în<br />
ve<strong>de</strong>re tocmai reuşita combinării interdisciplinare a cercetării arheologice şi<br />
arhivistice în cicluri distincte, care să cuprindă candidaţi, recrutaţi după criterii noi,<br />
pentru un ragaz <strong>de</strong> 3 ani, <strong>din</strong>tre licenţiaţii şi doctorii cei mai capabili ai facultăţilor<br />
<strong>de</strong> profil <strong>din</strong> cadrul celor patru universităţi autohtone. Fără a se omite integrarea,<br />
prin concurs, a absolvenţilor Şcolilor <strong>de</strong> Belle Arte şi Aca<strong>de</strong>miei <strong>de</strong> Arhitectură.<br />
24 M. Gallo, op. cit., p. 324-347; G. Procacci, op. cit., p.457-465.
17 Virgil Vătăşianu şi Şcoala Română <strong>din</strong> Roma* [III] 365<br />
Astfel că proiectul <strong>de</strong> restructurare viza sporirea rolului Şcolii şi a pon<strong>de</strong>rii <strong>de</strong>ţinute<br />
<strong>de</strong> membrii ei, prin cercetările efectuate în arhive, biblioteci, pe şantiere<br />
arheologice ori în laboratoare artistice, pentru <strong>de</strong>prin<strong>de</strong>rea atmosferei culturale<br />
italiane şi răspândirea cunoştinţelor <strong>de</strong>spre civilizaţia şi spiritualitatea românească.<br />
Un amendament refăcut statua acum menirea asumată <strong>de</strong> către directorul instituţiei<br />
şi atribuţiile sale specifice unui mandat <strong>de</strong> cinci ani, în conformitate cu specificul<br />
ciclurilor <strong>de</strong> studii. În cazul concret <strong>de</strong> la Roma, profesorul E. Panaitescu întrunise<br />
acceptul majorităţii membrilor Aca<strong>de</strong>miei Române şi fusese recomandat<br />
Ministerului Educaţiei Naţionale, pentru reconfirmarea în postul <strong>de</strong> conducere<br />
<strong>de</strong>ţinut <strong>din</strong> 1929 25 .<br />
Este foarte probabil ca directorul reinvestit în funcţie şi confruntat cu<br />
multiple chestiuni <strong>de</strong> organizare internă în cursul anului 1938, între care figura şi<br />
iminenta rechemare la Bucureşti a titularului „secretariatului permanent”, Mihail<br />
Berza, un alt istoric, să fi insistat ca fostul său colaborator <strong>din</strong>tre 1934 şi 1936,<br />
V. Vătăşianu, să revină la Roma în i<strong>de</strong>ea aceleiaşi <strong>de</strong>pline înţelegeri şi în virtutea<br />
respectării termenilor stipulaţi <strong>de</strong> regulamentul intern <strong>de</strong> funcţionare al instituţiei.<br />
Iniţiativele sale au fost încununate <strong>de</strong> succes, mai ales datorită faptului că<br />
surveneau într-un moment grevat <strong>de</strong> eşecul bibliotecarului V. Vătăşianu <strong>de</strong> a<br />
avansa pe merit în cadrul Bibliotecii Universităţii <strong>din</strong> Cluj. Astfel că, până la urmă,<br />
la insistenţele reluate ale lui E. Panaitescu V. Vătăşianu a acceptat <strong>de</strong>taşarea<br />
propusă în capitala Italiei, cu data <strong>de</strong> 1 septembrie 1938 (v. Anexa VI) 26 .<br />
Atribuţiile <strong>de</strong>ţinute acum erau conforme cu cele prevăzute <strong>de</strong> art. 22 <strong>din</strong><br />
Regulament în legătură cu sarcinile asumate în calitate <strong>de</strong> „secretar permanent”<br />
(gestiune materială, morală şi administrativă în funcţia <strong>de</strong> „locţiitor” <strong>de</strong> director,<br />
conducerea secţiei artistice şi a bibliotecii, organizarea <strong>de</strong> conferinţe, expoziţii,<br />
excursii etc.). În mod neoficial, revenirea sa la Roma fusese condiţionată şi <strong>de</strong><br />
posibilitatea <strong>de</strong>săvârşirii pregătirii proprii în domeniul istoriei artei, prin reluarea<br />
cercetărilor la faţa locului şi elaborarea unor articole şi studii, între care se <strong>de</strong>taşa<br />
monografia <strong>de</strong>dicată evoluţiei istoriei artei feudale în România. Desigur că<br />
readaptarea la cerinţele noului loc <strong>de</strong> muncă, administrativ-ştiinţifică, nu fusese<br />
<strong>de</strong>loc lipsită <strong>de</strong> sinuozităţi, după un benefic interval <strong>de</strong> activitate bibliotecărească,<br />
dar, Vătăşianu se consi<strong>de</strong>ra <strong>din</strong> nou motivat într-un cadru sensibil modificat<br />
calitativ, <strong>de</strong> aportul membrilor secţiei artistice, ca şi <strong>de</strong> contribuţia majorităţii<br />
bursierilor în toate manifestările validate în interiorul şi exteriorul Şcolii.<br />
25 AAR, 57 (1936-1937), Bucureşti, 1938, p. 142: şe<strong>din</strong>ţa generală publică <strong>din</strong> 31 mai 1937;<br />
I<strong>de</strong>m, 58 (1937-1938), Bucureşti, 1939, p. 154-156: şe<strong>din</strong>ţa <strong>din</strong> 26 mai 1938.<br />
26 AFVV, dos. Acte personale, vezi adresele oficiale ale Ministerului Educaţiei Naţionale, nr.<br />
133821 <strong>din</strong> 24 august 1938 şi nr. 3990 <strong>din</strong> 18 noiembrie 1938: state <strong>de</strong> salarizare, 12 100 lei (9654<br />
netto!); I<strong>de</strong>m, dos. Retrospectiva vieţii mele, f. 6 faţă/verso; I<strong>de</strong>m, dos. Roma…, f. f.: memoriu,<br />
Roma, 15 noiembrie 1941; I<strong>de</strong>m, dos. Roma, f. f.: Roma, 13 septembrie 1938, proces-verbal <strong>de</strong><br />
predare-preluare între M. Berza şi V. Vătăşianu.
366<br />
Stelian Mândruţ 18<br />
Instituţia oferea putinţa <strong>de</strong>zvoltării tinerilor studioşi pe un palier dublu, atât<br />
individual, prin cercetări efectuate în arhive şi biblioteci, fructificate în cele două<br />
publicaţii <strong>de</strong> profil a<strong>de</strong>cvat, cât şi colective, prin peripluri ştiinţifice efectuate în<br />
capitală şi în zona Latiumului, excursiile documentare anuale <strong>din</strong>tre lunile<br />
noiembrie-martie, onorate substanţial <strong>de</strong> participarea profesorului G. Lugli,<br />
ciclurile <strong>de</strong> conferinţe <strong>de</strong>spre cultura românească şi arta antică/creştină, expoziţiile<br />
artistice proprii membrilor secţiei respective. Într-o caracterizare plastică, director<br />
E. Panaitescu, în mesajul adresat colegului său, I. Lupaş (Roma, 7 noiembrie<br />
1939), afirma că bursierii dă<strong>de</strong>au dovadă <strong>de</strong> remarcabilă inteligenţă şi hărnicie,<br />
chiar şi în împrejurări improprii, în care neîncre<strong>de</strong>rea în viitorul afirmării lor<br />
rămânea o problemă dificil <strong>de</strong> rezolvat pe seama societăţii româneşti 27 .<br />
Rapoartele <strong>de</strong> activitate înaintate periodic Aca<strong>de</strong>miei Române <strong>de</strong><br />
conducătorul instituţiei subliniau momente importante <strong>din</strong> existenţa şi acţiunea<br />
propriu-zisă, între care <strong>de</strong>mersul „secretarului permanent” figura mereu la loc <strong>de</strong><br />
frunte. Astfel, V. Vătăşianu conlucrase cu G. Lugli la apariţia volumului IV <strong>din</strong><br />
Diplomatarium Italicum (1939), ca şi în adunarea materialului publicat în tomul IX<br />
<strong>din</strong> Ephemeris Dacoromana. Acelaşi se implicase, alături <strong>de</strong> vestiţi specialişti<br />
italieni, precum A. Bartoli, G. Jacobi, în programul <strong>de</strong> ilustrare a monumentelor<br />
medievale, ca şi în organizarea călătoriilor <strong>de</strong> studii (12 zile) în Sicilia.<br />
V. Vătăşianu se aflase între conferenţiarii care au rostit alocuţiuni pe teme diverse şi<br />
au înfăţişat rezultate personale în domenii ale arheologiei, istoriei şi artelor, oferind<br />
astfel membrilor Şcolii şansa cunoaşterii temeinice a multor chestiuni ştiinţifice <strong>de</strong><br />
actualitate. Corpul referenţilor, compus <strong>din</strong> profesori universitari, directori <strong>de</strong><br />
muzee, expoziţii, galerii artistice ori ai unor instituţii similare (S. Bocconi, G. Calza,<br />
J. Carcopino, A. Collini, P. Ducati, G. Q. Giglioli, G. Giovannoni, E. Gyerstad,<br />
V. Mariano, B. Pace), a constituit mereu un exemplu şi un imbold prin competenţa<br />
şi pertinenţa expunerilor înfăţişate membrilor bursieri şi tuturor participanţilor<br />
străini invitaţi. V. Vătăşianu, <strong>de</strong> exemplu, a abordat subiectul intitulat „Arhitectura<br />
vechilor biserici moldoveneşti” (19 februarie 1940), în care încerca să distingă<br />
elementele constitutive specifice, insistând asupra caracteristicilor originale proprii,<br />
în comparaţie cu altele <strong>din</strong> aria geografico-istorică investigată.<br />
Sporul cantitativ şi calitativ al bibliotecii instituţiei şi re<strong>de</strong>schi<strong>de</strong>rea ei,<br />
conform pretenţiilor mo<strong>de</strong>rne, încorporând un semnificativ tronson <strong>de</strong> literatură<br />
specială <strong>de</strong>spre aria central şi sud-est europeană (dunăreană şi balcanică), se datora<br />
<strong>de</strong>mersurilor aceluiaşi „secretar permanent”, - confruntat cu multiple griji şi lipsuri -,<br />
ce cumula voluntar şi funcţia <strong>de</strong> bibliotecar, fiind ajutat, în munca <strong>de</strong> inventariere<br />
şi catalogare alfabetico-topografică a cărţilor şi publicaţiilor periodice (2000/200 în<br />
1938), <strong>de</strong> soţia sa, Elena Vătăşianu. El mai fusese implicat acum şi în acţiunea <strong>de</strong><br />
completă reproducere a tuturor reliefurilor şi a bazei Coloanei Traiane, într-un total<br />
27 ABMS, fd. Prof. I. Lupaş, nr. 1473; E. Panaitescu, Prefazione iunie 1938), în EDR, 8, 1938,<br />
p. IX, X; AAR, 59 (1938-1939), Bucureşti, 1940, p. 177-178: şe<strong>din</strong>ţa <strong>din</strong> 26 mai 1939, vezi Raport;<br />
I<strong>de</strong>m, 60 (1939-1940), Bucureşti, 1941, şe<strong>din</strong>ţa <strong>din</strong> 31 mai 1940), Raport.
19 Virgil Vătăşianu şi Şcoala Română <strong>din</strong> Roma* [III] 367<br />
estimat final la circa 125 <strong>de</strong> mulaje tehnice. Nu este <strong>de</strong> omis nici aportul său firesc<br />
în organizarea expoziţiei secţiei artistice, reunind patru arhitecţi, doi pictori, un<br />
sculptor, şi în redactarea catalogului aferent, cu ecou imediat în presa italiană şi<br />
românească a vremii 28 .<br />
Toate aceste mărturii participative au relevat statornica preocupare a<br />
conducerii Şcolii Române <strong>din</strong> Roma, în preajma şi după <strong>de</strong>clanşarea războiului<br />
mondial, <strong>de</strong> a funcţiona normal, conform tradiţiei regulamentare, în pofida seriei<br />
<strong>de</strong> diferite greutăţi, surmontată cu persistenţă şi răbdare, în ceea ce priveşte munca<br />
netulburată a efectivului complet <strong>de</strong> 12 membri şi menţinerea neştirbită a<br />
programului <strong>de</strong> vizitare a unor monumente şi muzee, în interiorul şi exteriorul<br />
capitalei Italiei.<br />
Multe <strong>din</strong> frământările proprii „secretarului permanent”, datorate atât<br />
sarcinilor multiple <strong>de</strong>ţinute, cât şi raporturilor <strong>de</strong> cooperare cu membrii bursieri în<br />
varii domenii <strong>de</strong> specialitate, apar insistent în scrisorile <strong>din</strong>tre ei, dar şi cu părinţii<br />
aflaţi la Sibiu. Anumite componente majore/minore ale existenţei cotidiene, diferite<br />
gânduri, i<strong>de</strong>i, opinii fireşti vârstei şi conforme evenimentelor trăite (<strong>de</strong> ex., nu<br />
fusese concentrat militar şi nici nu putea veni acasă!) ori <strong>de</strong> natură ştiinţifică, răzbat<br />
<strong>din</strong> rândurile aşternute fie pe versoul unei cărţi poştale, fie în paginile mesajelor<br />
mai lungi 29 .<br />
În răgazurile <strong>de</strong> tihnă, V. Vătăşianu nu omitea să-şi continue munca <strong>de</strong><br />
cercetare atât la augmentarea <strong>de</strong>mersului calificat în cunoaşterea fenomenului<br />
mo<strong>de</strong>rnităţii în arta naţională a secolului al XIX-lea, prin exemplificări precum<br />
C. Lecca, Nicolae Popea, Mişu Popp şi O Smigelschi, cât şi în reunirea şi<br />
<strong>de</strong>zvoltarea materialului documentar necesar preconizatei sinteze <strong>de</strong>spre evoluţia<br />
artei feudale româneşti între veacurile XII-XVI. Lucrarea se contura treptat pe baza<br />
fişelor excerptate <strong>din</strong> arhive şi biblioteci italiene, explicitate şi augmentate<br />
interpretativ prin discuţii purtate cu specialiştii străini, dar şi prin date verificate şi<br />
corectate, concret pe teren, în tot mai scurte reveniri în concedii <strong>de</strong> odihnă <strong>din</strong> ţară.<br />
Cele două apariţii editoriale consemnate pentru anul 1938, una în revuistica <strong>de</strong><br />
specialitate autohtonă (v. Anexa VII), iar cealaltă, rezultat al invitării la o reuniune<br />
<strong>de</strong> profil (Pittori romeni <strong>de</strong>l secolo scorso in Roma), reprezentau crâmpeie ale<br />
<strong>de</strong>mersului său ştiinţific, manifestat într-un interval temporal tot mai puţin propice<br />
existenţei şi acţiunii Şcolii, într-o conjunctură marcată <strong>de</strong> spectrul abandonării<br />
coexistenţei paşnice în favoarea acceptării conflictului armat generalizat.<br />
28 ABMS, fd. Prof. I. Lupaş, nr. 1476: E. Panaitescu, Roma, 18 martie 1940; AN, fd.<br />
Ministerul Instrucţiunii, nr. 874, p.45, 47, 49: Roma, 11 iulie 1940, raport semestrial; I<strong>de</strong>m, f. 85, 86:<br />
Roma, 26 octombrie 1940, raport trimestrial; AFVV, dos. Roma, f.f.: Roma, 6 iunie 1940, scrisoare<br />
către părinţi, în care citează extrase <strong>din</strong> „Universul”, 57, 1940, nr. 52, 5 iunie, p. 62 şi „Il Giornale<br />
d’Italia”.<br />
29 I<strong>de</strong>m, plic Italia-Roma, f.f.: P. Iroaie, Palermo, 20 martie 1939; Gheorghe Coatu, Dumitru<br />
Ciurea, Bologna, 7 august 1939; Eugen Drăguţescu, Asissi, 17 iulie 1940; Gh. Coatu, Rimini,<br />
6 septembrie 1940; I<strong>de</strong>m, plic Către părinţi, f.f.: Bologna, 18 iulie 1939, Prerugia, 15 februarie 1940,<br />
Bari, 28 martie 1940.
368<br />
Stelian Mândruţ 20<br />
V. Vătăşianu acceptase conştient noua <strong>de</strong>taşare la Roma în funcţia<br />
administrativă <strong>de</strong>ţinută anterior (1934-1936), tocmai atunci când îşi închegase<br />
planul elaborării sintezei pentru care intenţiona să fructifice la maximum şansa<br />
oferită <strong>de</strong> capitala Italiei, <strong>de</strong> documentare şi edificare ştiinţifică într-un climat<br />
aparte, nescutit însă <strong>de</strong> vremelnicia avatarurilor existenţiale. Din cauza<br />
imposibilităţii <strong>de</strong> <strong>de</strong>plasare mai <strong>de</strong>s acasă, solicitase în mod repetat, atât oficial, cât<br />
şi particular, ca experţi reuniţi în cadrul Comisiunii Monumentelor Istorice să îi<br />
trimită fotografii <strong>de</strong> la biserica Sf. Nicolae Domnesc <strong>din</strong> Dorohoi şi muzeul <strong>din</strong><br />
Putna, piese necesare ilustrării pasajelor <strong>din</strong> propria-i tratare monografică. Mai<br />
mult, exasperat <strong>de</strong> lipsa <strong>de</strong> reacţie a factorilor <strong>de</strong> resort <strong>din</strong> ţară, V. Vătăşianu<br />
concurase la subvenţia trienală „G. Chiru”, printr-un simplu memoriu expediat<br />
poştal, obţinând, în vara anului 1940, premiul în valoare <strong>de</strong> 22.500 lei. Aca<strong>de</strong>mia<br />
Română încuraja, astfel, năzuinţa specialistului, gestul fiind înlesnit <strong>de</strong><br />
recomandarea făcută <strong>de</strong> Alexandru Lapedatu, în i<strong>de</strong>ea că: „este acordat pentru<br />
lucrări în curs <strong>de</strong> elaborare sau <strong>de</strong> <strong>de</strong>săvârşire, spre a permite unui cercetător, lipsit<br />
<strong>de</strong> mijloace şi merituos, ca să-şi continue sau să-şi termine o lucrare <strong>de</strong> vădit<br />
interes” 30 .<br />
Comentând notiţa publicată în „Universul” <strong>de</strong>spre amintita facilitate<br />
bănească, emitentul scrisorii adresată părinţilor, cu data <strong>de</strong> 6 iunie 1940, <strong>de</strong>talia<br />
multe <strong>din</strong> elementele <strong>de</strong>venirii manuscrisului său, completat mereu cu noi date,<br />
încă nelămurit tratate, ori cu altele, în curs <strong>de</strong> rezolvare, într-un constant efort <strong>de</strong><br />
rigoare cotidiană, găzduit <strong>de</strong> <strong>Institutul</strong> <strong>de</strong> Istoria Artei şi Arheologie <strong>din</strong> capitala<br />
Italiei. Acelaşi semnatar comenta retoric vestea primită, conform căreia, unii <strong>din</strong>tre<br />
colegii <strong>de</strong> strictă specialitate (Al. Busuioceanu, Constantin C. Giurescu, Al. Marcu),<br />
care îi cunoşteau şi apreciau strădania analitică şi sintetică, intenţionau să îi confere<br />
un suport instituţional, prin invitarea <strong>de</strong> a ocupa postul rămas vacant la catedra <strong>de</strong><br />
istoria artei la Aca<strong>de</strong>mia <strong>de</strong> Belle Arte <strong>din</strong> Bucureşti. V. Vătăşianu se manifesta pe<br />
mai <strong>de</strong>parte preocupat <strong>de</strong> soarta propriei lucrări, în varianta în care înştiinţa <strong>de</strong>spre<br />
un prim capitol, <strong>de</strong>ja redactat, privind arhitectura începuturilor (până la 1241),<br />
<strong>de</strong>spre alte două, mai mărunte, tratând <strong>de</strong>spre sculptura <strong>din</strong> epoca analizată şi<br />
câteva obiecte <strong>de</strong> artă industrială (bronzuri religioase), constituind finalul primei<br />
părţi. Aceasta era urmată logic <strong>de</strong> alte trei secvenţe, mai vaste, dar înglobând<br />
chestiuni dificile. „Lucrarea e prea amplă pentru ca să nu fie cazul <strong>de</strong> a tatona puţin<br />
la început şi a risca o prefacere, <strong>de</strong>oarece mult <strong>de</strong>pin<strong>de</strong> <strong>de</strong> felul grupării şi<br />
expunerii materialului într-un studiu aşa <strong>de</strong> vast.” Dorinţa exprimată în încheiere<br />
viza revenirea grabnică acasă, ca să studieze pe mai <strong>de</strong>parte în biblioteca Muzeului<br />
Brukenthal şi să efectueze cercetări <strong>de</strong> teren, în satele <strong>din</strong> jurul Sibiului 31 .<br />
30 Vezi în Atti <strong>de</strong>l IV Congreso nationale di studi romani, Roma, 1938; AFVV, fd.<br />
Corespon<strong>de</strong>nţă Varia, f.f.: Bucureşti, 6 mai 1939, I. Guţia <strong>de</strong>spre articolul publicat în revista<br />
„Arhitectura”; AAR, 60 (1939-1940), Bucureşti, 1941, p. 250.<br />
31 AFVV, dos. Roma…, f.f.: Roma, 6 iunie 1940; I<strong>de</strong>m, dos. Roma, f.f.: Roma, 7 noiembrie<br />
1940, în ajun <strong>de</strong> Nou An 1941.
21 Virgil Vătăşianu şi Şcoala Română <strong>din</strong> Roma* [III] 369<br />
Afirmaţia era conştient rostită într-un context marcat atât <strong>de</strong> <strong>de</strong>gradarea<br />
continuă a condiţiilor existenţiale într-o capitală <strong>de</strong> „Imperiu”, - datorită angrenării<br />
Italiei în caruselul alianţei cu Germania şi Japonia -, supus gradat paletei <strong>de</strong><br />
inechităţi sociale şi economice, care afectau profund mentalul colectiv şi<br />
problematica existenţei cotidiene (bursă neagră, camuflaj, interdicţii <strong>de</strong> circulaţie,<br />
rechiziţii, raţionalizări), cât şi <strong>de</strong> impactul evenimentelor petrecute în ţară (august<br />
şi septembrie 1940), cu întreg cortegiul <strong>de</strong> vexaţiuni pe seama celor rămaşi în<br />
partea cedată a Transilvaniei şi cu modificarea radicală a opţiunii politice în urma<br />
instaurării regimului autoritar. Chiar dacă „viaţa era <strong>de</strong>osebit <strong>de</strong> scumpă şi trăiam<br />
mult mai izolaţi <strong>de</strong>cât pe vremuri”, conform celor scrise <strong>de</strong> Elena Vătăşianu în<br />
epistola adresată părinţilor soţului ei, aflaţi la Sibiu, ea evoca momentul întâlnirii<br />
cu li<strong>de</strong>rii bisericii greco-catolice <strong>din</strong> Transilvania, Alexandru Niculescu, Ioan<br />
Bălan şi Victor Macavei, aflaţi la Roma pentru a obţine o audienţă la Sfântul Scaun<br />
(2 noiembrie 1940), prin care urmăreau să sensibilizeze opinia publică în legătură<br />
cu tratamentul aplicat românilor <strong>din</strong> aria cedată Ungariei. Clipele <strong>de</strong> tot mai rară<br />
acalmie, ca expresie directă a diminuării relativei bunăstări generale, erau oferite<br />
acum, în friguroase seri <strong>de</strong> toamnă prelungă spre iarnă, <strong>de</strong> reuniuni şi discuţii cu<br />
membrii Şcolii, în binevenite răgazuri <strong>de</strong> comună meditaţie şi oportună reflecţie<br />
asupra stării <strong>de</strong> fapt, ca şi asupra unui viitor mult mai înnegurat, atât cu privire la<br />
fiinţarea instituţiei în sine, cât mai ales la evoluţia situaţiei militare şi politicodiplomatice<br />
<strong>de</strong> pe frontul conflictelor armate <strong>din</strong> Europa, Africa şi Asia 32 .<br />
Şocul evenimenţial fusese direct resimţit <strong>de</strong> Şcoala Română şi întreg<br />
personalul, care încerca, la diferite nivele <strong>de</strong> acţiune, să propună diverse soluţii <strong>de</strong><br />
temporară remediere, cu referire imediată la politica <strong>de</strong> încadrări, salarizare,<br />
fonduri necesare înzestrării tehnico-administrative, bibliotecă, publicaţii ştiinţifice,<br />
în împrejurarea în care subvenţia acordată anual rămânea redusă cu circa 30%,<br />
tocmai datorită drasticelor restricţii financiare în plan naţional. Rândurile aşternute<br />
acum <strong>de</strong> către directorul E. Panaitescu, apar sugestive pe acest sens: „Toată<br />
osteneala să continuăm activitatea noastră cu membrii Şcolii noastre, fără vreo<br />
manifestare exterioară şi în cea mai <strong>de</strong>săvârşită şi conştientă rezervă faţă <strong>de</strong> toată<br />
lumea. Vom putea salva un pic <strong>de</strong> <strong>de</strong>mnitate? Să o facem în mândra noastră<br />
instituţie, mândră pentru ceea ce am făcut şi <strong>de</strong> aceea cu fruntea sus chiar şi în<br />
zilele celei mai <strong>de</strong>zastruoase umilinţe.” Emitentul se referea voalat atât la complexa<br />
situaţie politică <strong>din</strong> ţară, cât mai ales la intenţia tot mai vizibilă a conducerii<br />
Aca<strong>de</strong>miei Române <strong>de</strong> a revizui legea <strong>de</strong> organizare a Şcolilor <strong>din</strong> străinătate, în<br />
ve<strong>de</strong>rea extin<strong>de</strong>rii cadrului propriu <strong>de</strong> activitate, cu menirea <strong>de</strong> a <strong>de</strong>veni o prezenţă<br />
reală în propagarea valorilor cultural-ştiinţifice autohtone în Italia. Restructurarea<br />
preconizată pe baze largi viza atât prerogativele directoriale, cât şi pe cele ale<br />
32 I<strong>de</strong>m, dos. Roma, f.f.: Firenze, septembrie 1940, E. Panaitescu către V. Vătăşianu.
370<br />
Stelian Mândruţ 22<br />
membrilor bursieri, fără să neglijeze chestiunea spinoasă a bugetelor anuale, votate<br />
extrem <strong>de</strong> parcimonios 33 .<br />
Un comportament <strong>de</strong>mn şi exemplar <strong>din</strong> punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re etic şi moral,<br />
continuat şi în toamna anului 1940 <strong>de</strong> „secretarul permanent” al instituţiei, tot mai<br />
a<strong>de</strong>s tracasat <strong>de</strong> consecinţa <strong>de</strong>ciziilor ministeriale privind reevaluarea încadrării<br />
sale în schemă, aflată în total <strong>de</strong>zacord cu dispoziţiile legale, - respectiv, consi<strong>de</strong>rat<br />
un simplu funcţionar administrativ, chiar dacă făcea parte <strong>din</strong> personalul ştiinţific -,<br />
rezulta clar în momentele în care refuzase înscrierea în mişcarea legionară, chiar cu<br />
preţul înlocuirii <strong>din</strong> funcţie. Conform regulamentului, V. Vătăşianu îşi asuma, în<br />
calitate <strong>de</strong> „locţiitor”, conducerea <strong>de</strong>stinelor instituţiei situată pe Valle Giulia, între<br />
noiembrie 1940 – ianuarie 1941 (vizita generalului Ion Antonescu la 16<br />
noiembrie!), după rechemarea prof. E. Panaitescu şi numirea fostului său coleg<br />
<strong>din</strong>tre anii 1930-1931, D. Găzdaru, dar şi între aprilie – octombrie 1941, după<br />
revocarea directorului legionar şi până la sosirea celui legal <strong>de</strong>semnat, în persoana<br />
prof. S. Lambrino. Sarcina în<strong>de</strong>plinită nu fusese <strong>de</strong>loc uşoară în cele două intervale<br />
temporale, marcate <strong>de</strong> dificultăţi insurmontabile <strong>de</strong> natură primordial materială şi<br />
logistică, în asigurarea unui flux normal evoluţiei Şcolii şi instruirii profesionale a<br />
seriilor, tot mai diminuate numeric şi valoric, <strong>de</strong> tineri studioşi. Interimarul în<br />
funcţia <strong>de</strong> conducere se bucura <strong>de</strong> aprobarea tacită a factorilor superiori <strong>din</strong> cadrul<br />
Aca<strong>de</strong>miei Române şi spera ca starea <strong>de</strong> temporalitate să fie abolită prin<br />
reintroducerea paletei <strong>de</strong> drepturi, stipulată legislativ, odată cu fondarea Şcolii în<br />
<strong>de</strong>butul anilor ’20 interbelici 34 .<br />
În acest context, suprasolicitant pe seama celui angrenat temporar în<br />
conducerea instituţiei faţă <strong>de</strong> care se vă<strong>de</strong>a pe <strong>de</strong>plin responsabil, intervin două<br />
tentante oferte, intermediate <strong>de</strong> tatăl său, aflat la Sibiu, fie <strong>de</strong> a da curs invitaţiei<br />
survenită <strong>din</strong> partea profesorului Sextil Puşcariu şi a se transfera la <strong>Institutul</strong><br />
Român <strong>de</strong> la Berlin, inaugurat în toamna anului 1940, fie <strong>de</strong> a ocupa, prin concurs,<br />
un post vacant <strong>de</strong> director la un muzeu local <strong>din</strong> Transilvania. Ultima variantă avea<br />
în ve<strong>de</strong>re tocmai revenirea sa acasă <strong>din</strong> dorinţa <strong>de</strong> a curma presiunea resimţită la<br />
Roma, dar şi <strong>din</strong> intenţia <strong>de</strong> a continua în tihnă redactarea sintezei <strong>de</strong>spre evoluţia<br />
artei feudale în România. Ambele propuneri au fost refuzate gradat, prin<br />
argumentări, logic expuse, în câteva mesaje explicative adresate părinţilor, firesc<br />
preocupaţi <strong>de</strong> soarta sa într-un dublu palier, existenţial şi profesional. „În<br />
chestiunea propusă, nu sunt însă <strong>de</strong>loc dispus să plec la Berlin şi să fac pe veselul<br />
şi amabilul amfitrion...”, V. Vătăşianu negând tocmai capacitatea <strong>de</strong> a servi<br />
propagandistic anumite scopuri, total neviabile ştiinţific. Expozeul <strong>de</strong>zvoltat lucid<br />
33 I<strong>de</strong>m, dos. Roma, f.f.: E. Panaitescu către V. Vătăşianu: Firenze, 21, 22, 24, 28, 30<br />
septembrie 1940; AAR, 61 (1940-1941), Bucureşti, 1942, p. 27-28.<br />
34 AFVV, mss. Autobiografie, f.2; I<strong>de</strong>m, dos. Acte personale, f.f.: Roma, 5 martie 1943: tabel<br />
<strong>de</strong> salarizare: 1/9/1940 (13500lei), 1/11/1941 (21200 lei), 1/1/1942 (30000 lei), 1/11/1942 (28 200 lei);<br />
I<strong>de</strong>m, dos. Roma, f.f.: Roma, 4 noiembrie 1940, către părinţi; I<strong>de</strong>m, dos. Roma…, f.f.: memoriu,<br />
Roma, 15 noienmbrie 1941.
23 Virgil Vătăşianu şi Şcoala Română <strong>din</strong> Roma* [III] 371<br />
în continuare reprezenta o pledoarie „pro domo” a <strong>de</strong>votamentului propriu nutrit<br />
faţă <strong>de</strong> menirea şi viitorul Şcolii aca<strong>de</strong>mice române <strong>din</strong> capitala Italiei, pentru că,<br />
în pofida suitei <strong>de</strong> dificultăţi şi temporare neînţelegeri, cauzate <strong>de</strong>opotrivă <strong>de</strong><br />
motive obiective şi subiective, el consi<strong>de</strong>ra că „Acca<strong>de</strong>mia di Romania” constituia<br />
un institut ştiinţific <strong>de</strong> bună tradiţie, care avea nevoie <strong>de</strong> personal calificat, apt să<br />
călăuzească evoluţia tinerilor membrii bursieri <strong>din</strong> cele trei secţii <strong>de</strong> studiu.<br />
Aşezământul <strong>de</strong> la Berlin, în schimb, era situat în antiteză, ca instrument al<br />
factorului politic, lipsit <strong>de</strong> credibilitate ştiinţifică, pentru că : „istoria se face astăzi<br />
pe alte temeiuri, <strong>de</strong>cât pe consi<strong>de</strong>raţiuni platonice şi discursuri <strong>de</strong> amabilitate;<br />
acum hotărăsc necesităţile inexplicabile şi numai acelea!”. Alternativa meditată şi<br />
expusă faţă <strong>de</strong> i<strong>de</strong>ea avansată <strong>de</strong> a <strong>de</strong>veni director <strong>de</strong> muzeu transilvan („situaţie<br />
materială mo<strong>de</strong>stă şi anvergură ştiinţifică redusă”) se cadra, acum şi astfel, exclusiv<br />
posibilităţii <strong>de</strong> a reveni la Sibiu, în cadrul Bibliotecii Universităţii, aflată în refugiu,<br />
un<strong>de</strong> se simţea cu a<strong>de</strong>vărat între ai săi, acasă, între prieteni 35 .<br />
Misiunea asumată temporar şi, oarecum voluntar <strong>de</strong> V. Vătăşianu, în a dirigui<br />
Şcoala în intervalul marcat <strong>de</strong> neclarităţi şi greutăţi, datorate instabilităţii directorilor<br />
numiţi legal în funcţie, între toamna anului 1940 şi primăvara celui următor, fusese<br />
înlesnită, pe <strong>de</strong> o parte, şi îngreunată, pe <strong>de</strong> alta, <strong>de</strong> noua lege emisă cu privire la<br />
organizarea şi funcţionarea instituţiei. Modalitatea aparte <strong>de</strong> <strong>de</strong>semnare a<br />
conducătorului ei, în cazul <strong>de</strong> faţă, prof. S. Lambrino, se îngemănase acum cu faptul<br />
concret că nici unul <strong>din</strong>tre foştii directori nu mai avea latitu<strong>din</strong>ea <strong>de</strong> a concura,<br />
conform preve<strong>de</strong>rilor intrate în vigoare cu data <strong>de</strong> 17 mai 1941, care abrogau <strong>de</strong>cretul<br />
anterior (31 octombrie 1920) şi regulamentul aferent(13 august 1921).<br />
Stipulaţiile legii erau clare cu referire la direcţiile <strong>de</strong> studiu (arheologia şi<br />
istoria), diseminate pe cele trei secţiuni <strong>de</strong>ja cunoscute (arheologie, istorie şi istoria<br />
artei, filologie clasică, romană şi literaturile respective, artele frumoase:<br />
arhitectura, pictura, sculptura). Directorul, profesor universitar, ilustra una <strong>din</strong><br />
disciplinele enumerate şi era o personalitate <strong>de</strong> anvergură internă şi externă. Numit<br />
pe patru ani <strong>de</strong> Ministerul Educaţiei Naţionale, la recomandarea Aca<strong>de</strong>miei<br />
Române, el mai putea rămâne încă doi ani. Atribuţiile sale vizau conducerea<br />
(îndrumare şi control) şi reprezentarea instituţiei. Avea latitu<strong>din</strong>ea <strong>de</strong> a propune pe<br />
cei numiţi ulterior în posturile <strong>de</strong> subdirector, secretar, bibliotecar, şi <strong>de</strong>semna<br />
persoana consilierului ştiinţific (G. Lugli). Putea înlesni, totodată, prelungirea<br />
bursei pe seama membrilor aflaţi în al doilea an <strong>de</strong> studiu. Funcţia nou ivită, cea <strong>de</strong><br />
subdirector, <strong>de</strong>signa un cadru didactic universitar (profesor ori conferenţiar), numit<br />
iniţial <strong>de</strong> ministru pentru doi ani, care se puteau dubla în timp. El beneficia <strong>de</strong><br />
suma necesară cheltuielilor <strong>de</strong> reprezentare, în tratament egal cu retribuţia unui<br />
secretar <strong>de</strong> legaţia, cls. I-a, ca şi <strong>de</strong> toate cheltuielile <strong>de</strong> <strong>de</strong>plasare. Sarcina sa consta<br />
în a supraveghea întreaga administraţie a Şcolii.<br />
35 AFVV, dos. Roma, f.f.: scrisori datate: Roma, 4 noiembrie 1940, 7 <strong>de</strong>cembrie 1940, 7<br />
aprilie 1942.
372<br />
Stelian Mândruţ 24<br />
Articolul 12 se referea exclusiv la titularul secretariatului, <strong>de</strong>semnat <strong>din</strong>tre<br />
foştii membri, cu rang ştiinţific <strong>de</strong> asistent universitar, trebuind să domicilieze<br />
permanent în clădire. El era numit tot <strong>de</strong> Minister, în baza propunerii directorului,<br />
care putea dispune, la nevoie, şi revocarea sa. Secretarul conducea întreaga<br />
administraţie şi se preocupa <strong>de</strong> toate lucrările aferente. Salariul său era echivalent<br />
cu cel al ataşatului <strong>de</strong> legaţie, odată cu suportarea speselor <strong>de</strong> călătorie. Alte<br />
articole explicau atribuţiile consilierului ştiinţific (G. Lugli), <strong>de</strong>semnat <strong>de</strong> către<br />
director <strong>din</strong>tre personalităţile reprezentative ale vieţii ştiinţifice italiene, cu menirea<br />
să stabilească şi întreţină contactele aca<strong>de</strong>mice necesare; ale bibliotecarului, ales<br />
tot <strong>din</strong>tre foştii membrii ai Şcolii, având o retribuţie egală cu cea a cancelarului <strong>de</strong><br />
legaţiei; precum şi drepturile şi datoriile membrilor selectaţi <strong>din</strong>tre cei mai distinşi<br />
licenţiaţi şi doctori ai celor patru Facultăţi <strong>de</strong> Litere şi Filosofie, dar şi <strong>din</strong>tre<br />
diplomaţii Aca<strong>de</strong>miei <strong>de</strong> Arhitectură şi Şcolilor <strong>de</strong> Belle-Arte, <strong>de</strong> ministrul <strong>de</strong><br />
resort, în urma recomandării motivate a Consiliilor profesorale, pe un an, cu drept<br />
<strong>de</strong> prelungire; la fel, <strong>de</strong>spre „membrii-ospitanţi” şi „oaspeţii <strong>de</strong> onoare”, acceptaţi<br />
în i<strong>de</strong>ea continuării perfecţionării <strong>de</strong> specialitate în cadrul preocupărilor <strong>de</strong><br />
cercetare ale instituţiei găzduitoare (timp <strong>de</strong>3 luni) 36 .<br />
Atât în intervalul în care răspun<strong>de</strong>a <strong>de</strong> existenţa şi acţiunea Şcolii Române<br />
datorită absenţei <strong>de</strong> la post a celor doi directori, unul revocat, D. Găzdaru, iar<br />
celălalt, S. Lambrino, recent <strong>de</strong>legat, cât mai ales pe durata temporală scursă <strong>de</strong> la<br />
intrarea în vigoare a legii publicată oficial în mai 1941, „secretarul permanent”<br />
V. Vătăşianu, <strong>de</strong>numit astfel în conformitate cu vechea titulatură <strong>de</strong>ţinută,<br />
reprezenta un caz unic în analele instituţiei, <strong>de</strong> girant, cu responsabilitate<br />
provizoriu asumată, dar fără nici un fel <strong>de</strong> autorizare <strong>din</strong> punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re oficial şi<br />
material. Confruntat mereu cu multiple cerinţe reclamate <strong>de</strong> efortul <strong>de</strong> organizare a<br />
activităţii Şcolii şi <strong>de</strong> problematica tehnico-administrativă-ştiinţifică incumbată,<br />
V. Vătăşianu suporta cotidian nesiguranţa aplicării noii legislaţii şi avalanşa <strong>de</strong><br />
incertitu<strong>din</strong>i în plan conceptual-metodologic cu privire la <strong>de</strong>mersurile <strong>de</strong> cercetare<br />
ale membrilor bursieri. El <strong>de</strong>nota acum, atât în corespon<strong>de</strong>nţa <strong>de</strong> lucru schimbată<br />
cu factorii <strong>de</strong> resort <strong>de</strong> la Bucureşti, cât şi în cea purtată cu membrii familiei sale,<br />
preocupări intensificate faţă <strong>de</strong> soarta prezentă şi viitoare a aşezământului cultural<br />
<strong>din</strong> capitala Italiei. Subiectele major abordate în epistolarul emis se racordau<br />
<strong>de</strong>sigur posibilităţilor existenţiale şi <strong>de</strong> zilnică supravieţuire, în condiţiile<br />
obiective/subiective generate <strong>de</strong> rocada legislativă, <strong>de</strong> reaşezarea şi sporirea<br />
personalului <strong>de</strong> conducere al Şcolii. În strădania <strong>de</strong> a se asigura relativa stabilitate<br />
în diriguirea <strong>de</strong>stinelor instituţiei, emitentul spera în faptul că posibila revenirea a<br />
fostului director, profesorul E. Panaitescu, putea conduce automat la reconfirmarea<br />
poziţiei sale <strong>de</strong> „locţiitor”, chiar dacă anunţata venire a <strong>de</strong>semnatului „subdirector”,<br />
36 AAR, 61 (1940-1941), Bucureşti, 1942, p. 126-127: şe<strong>din</strong>ţa <strong>din</strong> 16 mai 1941; I<strong>de</strong>m, p. 197:<br />
şe<strong>din</strong>ţa <strong>din</strong> 27 mai 1941 vezi şi în MO, nr. 115, 17 mai 1941, p. 2654-2655.
25 Virgil Vătăşianu şi Şcoala Română <strong>din</strong> Roma* [III] 373<br />
era iminentă temporal. După confirmarea în funcţie a istoricului-numismat<br />
S. Lambrino, caracterizat drept un „serios om <strong>de</strong> ştiinţă”, dar care întârzia să vină<br />
la Roma, acelaşi V. Vătăşianu gira funcţia în continuare, fiind serios interesat <strong>de</strong><br />
sosirea persoanei numită în calitate <strong>de</strong> „locţiitor” (lingvistul Sever Pop). Dacă am<br />
încerca să rezumăm spectrul problematic rămas în suspensie până la graniţa anilor<br />
1941-1942, acesta ar viza, în principal, următoarele direcţii <strong>de</strong> manifestare: a)<br />
soluţionarea conducerii efective (director-subdirector); b) subvenţia anuală/lunară<br />
<strong>de</strong>stinată Şcolii; c) bursele solicitate <strong>de</strong> membrii şi sporurile aferente (<strong>de</strong> 360 lire);<br />
d) cheltuielile <strong>de</strong> reprezentare 37 .<br />
În nenumărate memorii întocmite în răgazul temporal în care condusese<br />
activitatea Şcolii, fără să fie <strong>de</strong>semnat „subdirector” şi fără să beneficieze <strong>de</strong><br />
retribuţia cuvenită, V. Vătăşianu reconsi<strong>de</strong>ra introductiv faza iniţială <strong>de</strong> studii, în<br />
calitate <strong>de</strong> membru al instituţiei, şi cea <strong>de</strong> „secretar permanent”, meditând<br />
dubitativ, în cuprinsul elaboratelor, la oportunitatea altor <strong>de</strong>mersuri similare,<br />
necesare în clarificarea poziţiei ocupate în diriguirea administrativă şi ştiinţifică a<br />
aşezământului cultural <strong>din</strong> capitala Italiei. Pericolul resimţit acut şi <strong>de</strong>zvăluit<br />
prompt, într-un dublu plan, moral şi material, consta în validarea postului <strong>de</strong><br />
„secretar”, cu atribuţii numai strict tehnice, în accepţia revizuită <strong>din</strong> organigrama<br />
internă, <strong>de</strong>zavuat <strong>de</strong> petiţionar şi socotit a constitui o inadmisibilă retrogradare<br />
valorică după anii consecutivi <strong>de</strong> neoficială exersare a calităţii <strong>de</strong> „subdirector”,<br />
în<strong>de</strong>osebi în ultimele două menţionate termene: 15 noiembrie – 6 ianuarie 1941 şi<br />
4 aprilie – 2 octombrie 1941. Cererea <strong>de</strong> a i se examina şi rezolva cuvenit situaţia<br />
era întemeiat justificată <strong>de</strong> dificila stare materială a propriei familii, soţia sa, Elena,<br />
renunţând la ajutorul financiar dobândit pentru activitatea <strong>de</strong> „bibliotecar”<br />
(v. Anexa VIII); astfel că, totalul comunei sume lunare (2320 lire), nu putea fi<br />
<strong>de</strong>loc comparat cu bursa atribuită oricărui membru (1370) lire), fiind insuficientă în<br />
a asigura un <strong>de</strong>cent mininum existenţial, precum şi onorarea diverselor obligaţii <strong>de</strong><br />
reprezentare oficială.<br />
Dialogul epistolar purtat acum cu directorul S. Lambrino, aflat pe mai<br />
<strong>de</strong>parte la Bucureşti, nu fusese <strong>de</strong>loc amiabil, chiar dacă anunţata confirmare a lui<br />
V. Vătăşianu în funcţia <strong>de</strong> „secretar”, conform noii legi, era diplomatic preliminată<br />
<strong>de</strong> fraze binevoitoare în a capta interesul celui total nedreptăţit în aspiraţia nutrită,<br />
în litera regulamentului <strong>de</strong> funcţionare şi în virtutea unei dorite corectitu<strong>din</strong>i<br />
meritocratice.: „În orice caz, Dta poţi rămânea liniştit la post, <strong>de</strong>oarece posezi<br />
încre<strong>de</strong>rea mea, <strong>de</strong>şi nu am plăcerea să te fi cunoscut încă, mulţumită activităţii<br />
Dtale <strong>de</strong> până acum în slujba Şcolii” 38 .<br />
În alte două adrese redactate pe seama Aca<strong>de</strong>miei Române şi Ministerului<br />
Culturii Naţionale, datate, Roma, 15 noiembrie 1941, acelaşi emitent sus amintit îşi<br />
37 AFVV, dos. Roma, f.f.: către S. Lambrino, Roma, 23 iunie şi 18 iulie 1941; către Dimitrie<br />
Găzdaru, Roma, 15, 17 iulie 1941; către părinţi, Roma, 18 iunie şi 31 august 1941.<br />
38 I<strong>de</strong>m, dos. Roma, f.f.: S. Lambrino către V. Vătăşianu, Bucureşti, 3, 18 septembrie 1941;<br />
V. Vătăşianu către S. Lambrino, Roma, 4 octombrie 1941.
374<br />
Stelian Mândruţ 26<br />
continua <strong>de</strong>mersurile principiale în legătură cu remedierea situaţiei proprii în<br />
organigrama instituţiei, sugerând două ipotetice variante <strong>de</strong> rezolvare, fie prin<br />
admiterea şi soluţionarea cererii avansate repetativ, fie prin rechemarea sa în cadrul<br />
Bibliotecii Universităţii <strong>de</strong> la Sibiu şi sistarea însărcinării <strong>de</strong>ţinută la Roma, pentru<br />
că, nu putea accepta legitimarea unei situaţii, inferioare celei avute prin <strong>de</strong>taşările<br />
anterioare. Petiţionarul înştiinţa onest şi <strong>de</strong>spre probabilitatea suplinirii Catedrei<br />
vacante <strong>de</strong> Istoria Artei la instituţia <strong>de</strong> profil a<strong>de</strong>cvat <strong>din</strong> Bucureşti, chiar dacă,<br />
perspectiva năzuită părea <strong>de</strong>părtată în momentul respectiv, în care, acelaşi<br />
„secretar” şi neoficial „director” al Şcolii, făcea onorurile <strong>de</strong> rigoare, în compania<br />
prof. G. Lugli, cu ocazia vizitei particulare a Regelui Mihai şi Reginei Mamă,<br />
Elena (9 <strong>de</strong>cembrie 1941) 39 .<br />
Acest interval temporal, marcat în<strong>de</strong>osebi <strong>de</strong> griji şi îndoieli în existenţa<br />
familiei Elena şi Virgil Vătăşianu, fusese a<strong>de</strong>s evocat, cu „stilizările” cuvenite, în<br />
mesajele adresate părinţilor, drept o necesară supapă <strong>de</strong> reacţie faţă <strong>de</strong> energiile<br />
negative acumulate pe distanţa aproximată a unui an şi jumătate. Datele interesante<br />
comunicate în conjunctura îngăduită <strong>de</strong> restricţiile impuse datorită războiului,<br />
recompuneau, până în <strong>de</strong>taliu, componentele unei reţele pătrunsă <strong>de</strong> avatarurile<br />
traiului cotidian (problema alimentară, chestiunea financiară, relaxarea îngăduită<br />
restrictiv pe malul mării, la Ostia ), dar şi întreţesută benefic <strong>de</strong> puz<strong>de</strong>ria veştilor <strong>de</strong><br />
la Sibiu, - chiar dacă scrisorile parveneau cu o întârziere <strong>de</strong> 2-3 săptămâni! - <strong>de</strong><br />
lectura „Universului’ abonat, ascultarea ştirilor la „Radio Bucureşti”, speranţa unei<br />
proxime vizite la Sibiu (ultima datând <strong>din</strong> 27 iulie 1939!), <strong>de</strong>spre cărţile solicitate a fi<br />
achiziţionate şi expediate pentru documentarea la sinteza în lucru, până la fericirea,<br />
exprimată <strong>de</strong>zinvolt, cu privire la revenirea Basarabiei şi Bucovinei la patria-mamă 40 .<br />
Schimbul <strong>de</strong> scrisori cu familia <strong>de</strong> acasă şi <strong>de</strong> cărţi poştale cu membrii<br />
bursieri aflaţi în cuprinsul Italiei ori în străinătate, o parte <strong>din</strong> ei fiind <strong>de</strong>seori<br />
invitaţi la discuţii conviviale pe teme ştiinţifice ori legate <strong>de</strong> banalul perceput zilnic<br />
în capitala Peninsulei, truda la <strong>de</strong>finitivarea elaboratului sintetic <strong>de</strong>spre evoluţia<br />
artei feudale româneşti, constituiau însemnate momente <strong>de</strong> tihnă spirituală pentru<br />
V. Vătăşianu şi soţia sa, Elena.<br />
„Am reluat lucrul întrerupt cu lucrarea” anunţa în epistola către părinţi<br />
(Roma, 11 august 1941), pentru ca să continue cu faptul că: „lucrarea mea, care<br />
creşte încet, dar sigur, şi începe să mi se pară tot mai bună” (Roma, 31 august<br />
1941), chiar dacă persistau chestiuni irezolvabile (ilustraţia fotografică, hârtia<br />
pentru tipar etc.), care prelungeau, astfel, neşansa ca monografia să poată apărea<br />
numai după terminarea războiului. În pofida obligaţiilor sale curente, autorul găsise<br />
suficient timp pentru a elabora <strong>de</strong>finitiv capitolele <strong>de</strong>spre pictură, mobilier, artele<br />
minore (orfevrăria, miniatura), arhitectura şi sculptura pentru toate cele trei Ţări<br />
Române între veacurile XI şi anul 1525. Emitentul se referea acum, tot mai a<strong>de</strong>s, la<br />
39 I<strong>de</strong>m, dos. Roma, f.f.: Roma, 15 noiembrie 1941; I<strong>de</strong>m, dos. Diverse, f.f.: notiţa <strong>din</strong><br />
„Universul”, 58, nr. 336, joi, 10 <strong>de</strong>cembrie 1941, p. 1, plus fotografia aferentă!<br />
40 I<strong>de</strong>m, dos. Roma, f.f.: Roma, 18 iunie şi 31 august 1941.
27 Virgil Vătăşianu şi Şcoala Română <strong>din</strong> Roma* [III] 375<br />
cele două variante, aleatoriu stabilite în confruntarea in<strong>de</strong>cisă privind funcţia<br />
<strong>de</strong>ţinută în cadrul Şcolii: a) dorinţa <strong>de</strong> a reveni <strong>de</strong>finitiv acasă, în speranţa că numai<br />
aici, şi astfel, putea termina sinteza sa: „nu mai am nici un interes important pentru<br />
ca să rămân aici şi sunt dispus să profit <strong>de</strong> orice ocazie ca să <strong>de</strong>termin înapoierea”<br />
(Roma, 7 septembrie 1941); b) intenţia <strong>de</strong> a suplini Catedra <strong>de</strong> Istoria Artei <strong>de</strong> la<br />
Bucureşti, vacantă prin <strong>de</strong>taşarea lui Al. Busuioceanu la Iaşi (noiembrie 1941), iar<br />
mai apoi, strădania <strong>de</strong> a trece pe postul acestuia <strong>din</strong> capitala Moldovei, eliberat prin<br />
transferarea celui în cauză la <strong>Institutul</strong> Român <strong>de</strong> la Madrid (Roma, 7 martie 1942).<br />
Eşecurile survenite treptat în acest plan <strong>de</strong> acţiune conduc la adâncirea<br />
cercetării referitoare la sinteza proprie şi la extin<strong>de</strong>rea seriei <strong>de</strong> colaborări la reviste<br />
<strong>de</strong> prestigiu internaţional pe teme circumscrise <strong>de</strong>mersului său vizând trecutul artei<br />
medievale româneşti, în special cea bizantină. Reperele comunicate epistolar prof.<br />
S. Puşcariu (München, 31 august şi 14 septembrie 1941) <strong>de</strong> un exeget în materie,<br />
precum Franz Dölger, directorul publicaţiei „Byzantinische Zeitschrift”, aveau în<br />
ve<strong>de</strong>re un elaborat semnat <strong>de</strong> V. Vătăşianu, intitulat „Ursprung und Entwicklung<br />
<strong>de</strong>r Dreikonchenbauten in <strong>de</strong>r Moldau” (nepublicat însă!), urmate <strong>de</strong> colaborarea<br />
cu o editură <strong>de</strong> la Berlin, între anii 1942-1943, cu privire la tipărirea unei proiectate<br />
colecţii documentare <strong>de</strong>spre „Arta feudală în România” (v. Anexa XII, XIII), ca şi<br />
<strong>de</strong> contribuţia efectivă, cu o serie <strong>de</strong> articole, în profilul enunţat <strong>de</strong> către<br />
menţionata imprimerie germană. Biblioteca şi cartea (v. Anexa IX), studiile în<br />
lucru şi volumul în <strong>de</strong>finitivare rămâneau acum unice refugii viabile pe seama<br />
funcţionarului claustrat în propiul laborator <strong>de</strong> muncă intelectuală „un<strong>de</strong> este mai<br />
liniştit şi mai <strong>de</strong>taşat <strong>de</strong> obişnuitele mizerii mărunte” (Elena Vătăşianu, Roma,<br />
27 martie 1942), pentru a se elibera parţial <strong>de</strong> vicisitu<strong>din</strong>ile existenţei condiţionată<br />
<strong>de</strong> statutul legat <strong>de</strong>ţinut la Şcoala Române <strong>din</strong> Roma. Ne întrebăm, totuşi retoric,<br />
dacă suita <strong>de</strong> conferinţe organizate şi prelegerile rostite în interiorul ori exteriorul<br />
instituţiei, cu precă<strong>de</strong>re în anul 1942, ca un normal act <strong>de</strong> popularizare <strong>de</strong>spre arta<br />
medievală românească (în<strong>de</strong>osebi <strong>din</strong> Moldova), mai cu seamă datorită beneficelor<br />
ei interferenţe cu aria bizantină învecinată, să nu fi constituit, oare, un gest reflex şi<br />
consecinţă imediată a frustrării resimţită în urma stării <strong>de</strong> „autoexil”, impusă <strong>din</strong><br />
bineştiute cauze? Fapt consemnat şi <strong>de</strong> raportul anual <strong>de</strong> activitate pentru 1941-<br />
1942, înfăţişat în şe<strong>din</strong>ţă publică la Aca<strong>de</strong>mia Română (10 iulie 1942), cu referiri<br />
la toate manifestările organizate <strong>de</strong> membrii celor trei secţii şi sublinierea efortului<br />
<strong>de</strong>pus <strong>de</strong> secretarul V. Vătăşianu în susţinerea logistică a concertelor prezentate <strong>de</strong><br />
George Georgescu şi Dinu Lipatti în capitala Italiei (v. Anexa X-XI) 41 .<br />
41 I<strong>de</strong>m, dos. Roma, f.f.: Roma, 5 martie 1942, date <strong>de</strong>spre Catedra <strong>de</strong> la Iaşi; Roma, 27 aprilie<br />
1942, <strong>de</strong>spre conferinţa „Bisericile medievale <strong>din</strong> Muntenia”; Roma, 28 mai 1942, mărturia soţiei<br />
Elena: „a muncit în anul acesta fără întrerupere şi în condiţii cât se poate <strong>de</strong> rele pentru nervi”; I<strong>de</strong>m,<br />
dos. Conferinţe, f.f.: 10 februarie 1940, „L ’architectura nelle prime chiese moldave”; 15 noiembrie<br />
1941, „Decorarea policromă în bisericile moldoveneşti”; 5 mai 1942, „Chiese Valacche nel<br />
Medioevo”; 1943, „Aspetti d’arte romena”, citită la Radio Roma; I<strong>de</strong>m, plic Legitimaţii: Tessera nr.<br />
554 Biblioteca <strong>de</strong>l Reale Istituto di Archeologia e Storia <strong>de</strong>ll’ Arte, 31 mai 1941; I<strong>de</strong>m, plic<br />
Legitimaţii: Biblioteca Apostolica Vaticana, Tessere di ammissione 97, 15 iulie 1942; vezi şi în AAR,<br />
63 (1942-1943), Bucureşti, 1943, p. 15-16.
376<br />
Stelian Mândruţ 28<br />
Documentul sus amintit nu consemna însă <strong>de</strong>talii privind reorganizările<br />
survenite în cadrul Şcolii după intrarea în vigoare a noii legi şi aplicarea imediată a<br />
regulamentului intern <strong>de</strong> funcţionare. Drept soluţie propice pentru remedierea stării<br />
sale morale şi materiale, vizibilă în<strong>de</strong>osebi după retrogradarea oficială <strong>din</strong> funcţie,<br />
„secretarul administrativ” V. Vătăşianu trebuise să ce<strong>de</strong>ze locuinţa <strong>de</strong>ţinută în<br />
clădire şi se mutase în chirie (Str. Largo Equado, nr. 6, ap. 19), instituţia suportând<br />
toate cheltuielile aferente. Mai apoi, nemulţumit <strong>de</strong> lipsa <strong>de</strong> promptitu<strong>din</strong>e în<br />
revizuirea normelor <strong>de</strong> salarizare, conform legislaţiei în vigoare, acelaşi petiţionar<br />
îşi solicita repetativ cuvenitele drepturile băneşti (4200 <strong>de</strong> lire pe lună!), în măsura<br />
în care soluţiona, în continuare, multe <strong>din</strong> sarcinile revenite, <strong>de</strong> drept, colegului<br />
S. Pop, <strong>de</strong>semnat ca subdirector (contabilitate, inventariere, corespon<strong>de</strong>nţă oficială,<br />
bursierii, biblioteca etc.).<br />
Consi<strong>de</strong>răm că, în acest context <strong>de</strong>clarat şi marcat <strong>de</strong> încercările sale<br />
înmulţite către factorii <strong>de</strong> <strong>de</strong>cizie <strong>de</strong> la Bucureşti, survenea, fie la sugestia<br />
directorului S. Lambrino, interesat să rezolve grabnic pretenţiile reclamate în plan<br />
moral şi material <strong>de</strong> V. Vătăşianu, fie la imboldul prof. E. Panaitescu, numit<br />
„consilier cu însărcinări speciale” în cadrul Legaţiei României la Sfântul Scaun,<br />
<strong>de</strong>legarea sa în postul <strong>de</strong> secretar cultural principal al reprezentanţei diplomatice <strong>de</strong><br />
pe lângă Quirinal, cu data <strong>de</strong> 15 februarie 1942, calitate în care beneficia lunar <strong>de</strong> o<br />
retribuţie în valoare <strong>de</strong> 16.000 lei. Conform <strong>de</strong>ciziei ministeriale <strong>din</strong> 1 aprilie 1942,<br />
V. Vătăşianu <strong>de</strong>venise secretar cultural şi <strong>de</strong> presă, cu mandat <strong>de</strong> consilier,<br />
însărcinat a soluţiona o mulţime <strong>de</strong> chestiuni revenite conform unui plan <strong>de</strong><br />
activitate, <strong>de</strong>zvoltat pe mai multe direcţii: fondarea unui săptămânal politic şi lunar<br />
cultural, sub <strong>de</strong>numirea <strong>de</strong> „Buletin pentru Roma”, sprijinirea Consiliului Naţional<br />
al Turismului, contribuţia la încheierea unor convenţii culturale bilaterale, asistenţa<br />
<strong>de</strong> specialitate acordată „Asociaţiei româno-italiene”, încurajarea funcţionării<br />
lectoratelor româneşti, activizarea buletinului <strong>de</strong> ştiri în limba română <strong>de</strong> la „Radio<br />
Roma”, <strong>de</strong>mersurile pentru înteţirea activităţii ştiinţifice propriu-zise şi<br />
reciprocitatea schimburilor <strong>de</strong> <strong>de</strong>legaţii (savanţi, profesori, artişti ) la instituţii <strong>de</strong><br />
cultură, precum Şcoala Română, <strong>de</strong> exemplu (Roma, 26 februarie 1942). Conform<br />
unui alt program <strong>de</strong> muncă, păstrat în arhiva personală (Roma, 7 martie 1942), între<br />
acţiunile strict <strong>de</strong>limitate tematic, figurau următoarele: propaganda în Italia,<br />
efectuată prin intermediul articolelor temeinic documentate istoric, publicate în<br />
presa vremii, dar şi a manifestărilor <strong>de</strong> altă natură (ex. „Columna lui Traian” şi<br />
cercetările <strong>din</strong> arhive, biblioteci şi muzee), preocupări artistice, prin concerte<br />
muzicale întreprinse <strong>de</strong> G. Georgescu, D. Lipatti, Ionel Perlea, conferinţe<br />
ştiinţifice, având drept invitaţi <strong>de</strong> marcă <strong>din</strong> ţară (Lucian Blaga, Alexandru Borza,<br />
Liviu Rebreanu, Ion D. Ştefănescu ), participarea unor ansambluri coregrafice<br />
(Florica Capsali), elaborarea unor antologii literare etc. 42<br />
42 I<strong>de</strong>m, dos. Roma, f.f.: S. Lambrino către V. Vătăşianu, Roma, 19 ianuarie 1942 şi Bucureşti,<br />
15 iulie 1942; memoriu, Roma, 14 februarie, 5, 9 martie 1942; corespon<strong>de</strong>nţa oficială cu Ministerul<br />
Propagan<strong>de</strong>i Naţionale, Bucureşti, 17 februarie, 8, 9 aprilie 1942; imprimate tipizate, 24 februarie,<br />
7 martie 1942; I<strong>de</strong>m, dos. Autobiografie, f. 2.
29 Virgil Vătăşianu şi Şcoala Română <strong>din</strong> Roma* [III] 377<br />
Chiar dacă se exprimase critic şi negativ la adresa propunerii ivită o<strong>din</strong>ioară,<br />
în toamna anului 1940, prin bunăvoinţa prof. S. Puşcariu, <strong>de</strong> a activa în cadrul<br />
<strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> Român <strong>din</strong> capitala Germaniei, V. Vătăşianu acceptase oferta actuală<br />
<strong>din</strong> varii motive, între care figurau, cu siguranţă, atât un necesar sentiment <strong>de</strong><br />
corecţie morală şi întremare materială, cât şi faptul <strong>de</strong> a fi util, ca specialist, în<br />
cadrul Legaţiei, mai cu seamă în domeniul presei, acceptată drept un important<br />
element al resortului propagan<strong>de</strong>i culturale şi ştiinţifice în Italia. În<strong>de</strong>osebi în<br />
competiţia <strong>de</strong>zvoltată gradat între diplomaţia maghiară şi română după august 1940,<br />
şi <strong>de</strong>sfăşurată pe toate palierele administraţiei romane, cu finalitate în sprijinul,<br />
eficient politic, în rezolvarea perspectivică a chestiunilor litigioase teritoriale. Putea<br />
să fi acţionat acum şi un lăuntric imbold psihic, care să fi <strong>de</strong>terminat nevoia unor<br />
mai intense relaţii sociale, mult mai publice <strong>de</strong>cât cele valorizate la Şcoală,<br />
<strong>de</strong>zvoltate într-un orizont mental <strong>de</strong> aşteptare, <strong>de</strong>osebit prin ineditul captivant, dar<br />
şi dificil <strong>de</strong> surmontat, prin istovirea continuă, care anihila treptat faza plăcerii<br />
divagaţiei tacite, specifică diplomatului <strong>de</strong> carieră. Să nu omitem, <strong>din</strong> ecuaţie,<br />
impactul contextului intern şi extern pentru 1942, situaţia grea şi <strong>de</strong>primantă<br />
datorată războiului, împrejurare în care, existenţa şi acţiunea pe un atare tărâm<br />
aparte, ofereau un soi <strong>de</strong> relativă imunitate <strong>din</strong> multe puncte <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re.<br />
În tot mai rare rânduri trimise părinţilor săi în legătură cu acest nou loc <strong>de</strong><br />
muncă, V. Vătăşianu încerca mereu să rezume, lucid, dar ludic, calitatea propriu<br />
asumată şi cerinţele funcţiei <strong>de</strong>ţinute, respectiv <strong>de</strong> a elabora dări <strong>de</strong> seamă<br />
eclectice, fapt ce presupunea un în<strong>de</strong>lungat efort <strong>de</strong> lectură cotidiană, situat în<br />
<strong>de</strong>favoarea tru<strong>de</strong>i sale specifice la <strong>de</strong>finitivarea cărţii <strong>de</strong>spre „Arta feudală în<br />
România”. Menţiona în continuare faptul că, a<strong>de</strong>s, conducea sau suplinea, în egală<br />
măsură, colegii <strong>din</strong> compartimentul cultural şi <strong>de</strong> presă, fiind vădit stânjenit <strong>de</strong><br />
„stilul <strong>de</strong> a comunica mereu informaţii inexacte dar plăcute guvernului, falsificând<br />
astfel realitatea”; ba mai mult, era obligat să preia, în parte şi neregulat, unele <strong>din</strong><br />
obligaţiile revenite ataşatului militar şi consilierului economic. În adiacenţa<br />
retribuţiei meritate (<strong>de</strong> minim 1500 lire), emitentul mărturisea şansa <strong>de</strong> a se întâlni<br />
şi discuta cu anumite personalităţi româneşti aflate în vizită la Roma (Al. Borza,<br />
Al. Marcu, L. Rebreanu), <strong>de</strong> a participa la conferinţa criticilor <strong>de</strong> artă antică <strong>de</strong> la<br />
Veneţia (16 iulie 1942), <strong>de</strong> a comenta un film documentar <strong>de</strong>spre Bucovina şi<br />
monumentele ei (Milano), <strong>de</strong> a rosti conferinţe la Radio şi a ţine prelegeri<br />
referitoare la domeniul artei feudale româneşti la reuniuni ştiinţifice organizate <strong>de</strong><br />
institute <strong>de</strong> cercetare, universităţi, aca<strong>de</strong>mii şi diferite Şcoli străine <strong>din</strong> capitala<br />
Italiei. Un fapt inedit este <strong>de</strong>zvăluit <strong>de</strong> conţinutul sumar al „Scrisorii <strong>de</strong> curier”<br />
(Roma, 21 octombrie 1942), anume că V. Vătăşianu, „secretar cultural” pe lângă<br />
Legaţia Regală a României, era purtător <strong>de</strong> corespon<strong>de</strong>nţă oficială şi se <strong>de</strong>plasa în<br />
interiorul şi exteriorul Peninsulei în calitate <strong>de</strong> „curier diplomatic”. Ştampilele şi<br />
vizele (italiană, elveţiană, germană, maghiară, română) <strong>din</strong> paşaportul <strong>de</strong> serviciu,<br />
valabil pentru călătorii în întreaga Europă, confirmau nenumărate <strong>de</strong>plasări, pe rute
378<br />
Stelian Mândruţ 30<br />
variate, efectuate cu trenul între anii 1942-1943, relevate exclusiv <strong>de</strong> scrisorile<br />
către familie, cenzurate, „ab initio”, atât în timp <strong>de</strong> pace, cât mai ales <strong>de</strong> război 43 .<br />
Acest interval constituia un interesant experiment, cu durată în spaţiu şi timp,<br />
marcat <strong>de</strong> inerente riscuri, pătruns <strong>de</strong> o altă experienţă <strong>de</strong> viaţă, <strong>de</strong>prinsă şi exersată<br />
<strong>de</strong> V. Vătăşianu, concomitent cu dimensiunea concretă a cunoscutei sale<br />
manifestări <strong>din</strong> cadrul Şcolii.<br />
Ubicuitatea propriei situaţii, ameliorată relativ în ecuaţia dublei fiinţări în<br />
capitala Italiei, atât ca „secretar administrativ”, cât şi drept „funcţionar cultural şi<br />
<strong>de</strong> presă”, trebuia soluţionată <strong>de</strong>finitiv în conjunctura agravării <strong>de</strong>ca<strong>de</strong>nţei morale<br />
şi materiale, în<strong>de</strong>osebi <strong>din</strong> toamna anului 1942, când dificila stare internă afectase<br />
nivelul <strong>de</strong> trai şi posibilitatea <strong>de</strong> existenţă şi rezistenţă generală. În alte memorii<br />
adresate forurilor <strong>de</strong> resort <strong>de</strong> la Bucureşti, V. Vătăşianu aborda <strong>de</strong>schis problema<br />
salarizării sale, ina<strong>de</strong>cvat rezolvată şi rămasă la un stadiu net inferior în raport cu<br />
alţi colegi, nerespectându-se, astfel, preve<strong>de</strong>rile articolului 13 <strong>din</strong> noul regulament.<br />
Datele concrete interpretate comparativ sugerau următoarea starea <strong>de</strong> fapt:<br />
retribuirea funcţiei <strong>de</strong> secretar era echivalentă cu cea a ataşatului <strong>de</strong> legaţie<br />
(7500 lire, plus sporul <strong>de</strong> scumpete, în total, 9000 lire), în vreme ce reclamantul<br />
primise gradat numai o parte <strong>din</strong> suma cuvenită (2300 lire şi adaosul respectiv, în<br />
valoare <strong>de</strong> 5300 lire). Discrepanţa rămânea evi<strong>de</strong>ntă şi îl <strong>de</strong>zavantaja, astfel, ca pe<br />
unul <strong>din</strong>tre cei mai vechi în post, obţinând doar 1/3 <strong>din</strong> salarul atribuit subdirectorului<br />
S. Pop, fără să suporte analogii cu finanţarea ziariştilor acreditaţi (7500 lire),<br />
cu in<strong>de</strong>mnizaţia legalizată pentru reprezentarea în străinătate (6800 lire) şi nici<br />
măcar cu totalul obţinut <strong>de</strong> bibliotecarul Dinu Adameşteanu (7800 lire). Clamarea<br />
remedierii injustiţiei era mereu însoţită <strong>de</strong> solicitarea <strong>de</strong>spăgubirii parţiale şi<br />
retroactive până în mai 1941, în coroborare cu acordarea celor trei restante gradaţii<br />
<strong>de</strong> vechime. Situaţia se menţinea neschimbată şi în cursul anului 1943, chiar dacă,<br />
prin <strong>de</strong>cizie oficială, i se comunica reconfirmarea în postul <strong>de</strong> secretar cultural <strong>de</strong><br />
legaţie, cu data <strong>de</strong> 1 iunie 1943.<br />
Demersurile sale repetate nu păreau <strong>de</strong>loc ilogice şi singulare, în împrejurarea<br />
în care, problema sistării parţiale ori totale a activităţii Şcolii şi a evacuării ei se<br />
punea tot mai acut în vara anului 1943 <strong>din</strong> pricina evoluţiei confruntărilor armate.<br />
Insuccesele repetate pe fronturile <strong>de</strong> luptă <strong>din</strong> Europa şi Africa, bombardamentele<br />
aliate înmulţite asupra unor centre vitale <strong>din</strong> Peninsulă, unele chiar în vecinătatea<br />
Romei, coroborate cu reuşita <strong>de</strong>barcării în Sicilia, au concurat la validarea turnurii<br />
cruciale împlinită prin actul petrecut la 25 iulie 1943, odată cu înlăturarea lui<br />
B. Mussolini şi instalarea cabinetului condus <strong>de</strong> mareşalul Pietro Badoglio.<br />
Rezoluţia finală privitoare la urgenţa actului închi<strong>de</strong>rii instituţiei şi<br />
repatrierea membrilor inclu<strong>de</strong>a un pasaj care stipula rămânerea la faţa locului a<br />
unui restâns personal (director, subdirector, secretar, bibliotecar), însărcinat să<br />
43 I<strong>de</strong>m, dos. Roma, f.f.: către părinţi, Roma, 7, 27 aprilie şi 25 mai 1942; Roma, 14 iulie 1942,<br />
Declaraţiune nr. 7941/c; I<strong>de</strong>m, dos. Acte personale, f.f.: Paşaportul <strong>de</strong> serviciu nr. 152 S.
31 Virgil Vătăşianu şi Şcoala Română <strong>din</strong> Roma* [III] 379<br />
vegheze la conservarea valorilor materiale <strong>de</strong>pozitate şi să reprezinte ştiinţific<br />
instituţia în dialogul necesar cu lumea aca<strong>de</strong>mică romană şi italiană. Opinia tot<br />
mai frecvent vehiculată, conform căreia, în cazul ocupării Romei <strong>de</strong> către trupele<br />
anglo-americane, Şcoala trebuia să solicite ocrotirea morală şi protecţia juridică a<br />
Sfântului Scaun, astfel ca mandatul Aca<strong>de</strong>miei Române să poată fi transferat<br />
reprezentanţei diplomatice a unui stat neutru, a <strong>de</strong>terminat ca Vaticanul să<br />
manifeste predispoziţia necesară în urma unor preliminare contacte oficiale. Gestul<br />
<strong>de</strong> bunăvoinţă fusese premers logistic, în spaţiu şi timp, atât prin faptul că Şcoala<br />
Română găzduise numeroşi membrii bursieri, arheologi, artişti, istorici, teologi,<br />
care au întreprins studii <strong>de</strong> specialitate în aşezămintele catolice locale şi au iniţiat<br />
utile relaţii interumane şi profesionale, cât şi insistenţei prof. E. Panaitescu,<br />
„consilier special” al Legaţiei <strong>de</strong> pe lângă Sfântul Scaun, care contribuise esenţial<br />
la intensificarea propagan<strong>de</strong>i româneşti la Curia Papală şi în ţările <strong>de</strong> religie<br />
catolică, prin <strong>de</strong>mersurile efectuate <strong>de</strong> a combate ştiinţific consistenţa tezelor<br />
răspândite <strong>de</strong> partea rivală maghiară 44 .<br />
În atari condiţii total neprielnice, instituţia cu sediul în Valle Giulia rămânea<br />
lipsită <strong>de</strong> majoritatea tinerilor studioşi, reîntorşi <strong>de</strong>grabă în ţară, dar şi ameninţată<br />
<strong>de</strong> diminuarea mobilităţii ei ştiinţifice în toamna şi iarna anilor 1943-1944. Astfel,<br />
volumele X <strong>din</strong> „Ephemeris Dacoromana” şi V <strong>din</strong> „Diplomatarium Italicum”, au<br />
fost pregătite <strong>de</strong> tipar şi publicarea lor întârzia <strong>din</strong> pricina greutăţilor inerente cu<br />
care se confrunta Şcoala în plan material. Activitatea cu caracter public (conferinţe,<br />
cursuri) a stagnat <strong>din</strong> aceleaşi motive, augmentată <strong>de</strong> seria <strong>de</strong> restricţii legale<br />
impuse <strong>din</strong> cauza războiului (camuflajul, interzicerea întrunirilor, sistarea<br />
transporturilor, criza cărbunilor etc.). Unica disponibilitate <strong>de</strong> dialog efectiv cu<br />
lumea exterioară o constituia biblioteca, singura rămasă validă <strong>din</strong> cele ale tuturor<br />
Şcolilor acreditate în capitala Italiei, oferind necesarul <strong>de</strong> lectură pentru pregătirea<br />
unui infim număr <strong>de</strong> membri bursieri şi unui extins contingent <strong>de</strong> voluntari italieni,<br />
obligaţi a <strong>de</strong>prin<strong>de</strong> tainele limbii române <strong>din</strong> interese geopolitico-militare.<br />
Conferinţele reduse participativ la un număr restrâns <strong>de</strong> personalităţi reprezentative<br />
locale, compus <strong>din</strong> specialişti arheologi, precum G. Calza, A. Collini, ori istorici <strong>de</strong><br />
artă, ca M. Bettini, C. R. Morey, directorul Şcolii Americane, luau a<strong>de</strong>s forma unor<br />
reuniuni intime, menite a permite menţinerea normală a legăturilor cu lumea<br />
ştiinţifică şi a comunica aspecte, reciproc interesante, privitoare la <strong>de</strong>zvoltarea<br />
relaţiilor culturale şi spirituale româno-italiene.<br />
V. Vătăşianu făcea parte <strong>din</strong> grupul celor patru <strong>din</strong> conducerea Şcolii şi<br />
benefia <strong>de</strong> un răgaz temporal tot mai serios diminuat în legătură cu reluarea<br />
preocupărilor sale <strong>de</strong> strictă specialitate şi finalizare a volumului în lucru. El nu<br />
neglija totuşi a participa la viaţa ştiinţifică internă şi externă instituţiei,<br />
44 I<strong>de</strong>m, dos. Roma, f.f.: Roma, 23 februarie 1943, memoriu către Ministerul Culturii<br />
Nationale; Bucureşti, 7 august 1943, adresa <strong>de</strong> răspuns; Roma, 7 septembrie 1943, către părinţi;<br />
G. Lăzărescu, op. cit., 1996, p. 220-223, 225-226; România - Vatican. Relaţii diplomatice. Vol. I<br />
(1920-1950), Bucureşti, 2003, p. 181, 217-220.
380<br />
Stelian Mândruţ 32<br />
semnificative fiind în acest sens ecourile conferinţei rostită la Perugia <strong>de</strong>spre<br />
acelaşi inevitabil subiect al artei feudale româneşti, ca şi studiul elaborat cu privire<br />
la „ Reliefurile bizantine <strong>de</strong> pe cristelniţa lui Leonhardus”, apărut în „Omagiul lui<br />
Ioan Lupaş la împlinirea vârstei <strong>de</strong> 60 ani” (Bucureşti, 1943). Este cert faptul că,<br />
dacă am încerca să înfăţişăm statistic evoluţia/involuţia apariţiilor sale publice<br />
(conferinţe/prelegeri, articole/studii), curba ar apare vizibil <strong>de</strong>screscândă, în<br />
comparaţie cu epoca premergătoare războiului (1938/2, 1939/1, 1943 şi 1945/1!).<br />
Nu putem nega însă faptul că dificilele împrejurări existenţiale în plan general şi<br />
particular, au influenţat <strong>de</strong>cisiv atât validarea sa în palier concret ştiinţific (mai<br />
puţin truda constantă la terminarea sintezei amintite), cât şi în cel cotidian, familial,<br />
afectând relaţia cu mediul uman <strong>din</strong> Roma şi cu părinţii aflaţi la Sibiu.<br />
Corespon<strong>de</strong>nţa purtată în acest sens, mult diminuată cantitativ şi calitativ,<br />
creionează sugestiv anumite elemente componente ale mentalului colectiv,<br />
constrâns să supravieţuiască într-un interval temporal strict circumscris şi expus<br />
major unor multiple agresiuni exterioare 45 .<br />
Măsurile rigi<strong>de</strong> adoptate acum <strong>de</strong> autorităţi în încercarea <strong>de</strong> a contra extin<strong>de</strong>rea<br />
influenţei autointitulatei „Republici <strong>de</strong> la Salo” şi invadarea nordului ţării <strong>de</strong> trupele<br />
hitleriste, seria <strong>de</strong> bombardamente şi incendii afectând în<strong>de</strong>osebi marginile Romei, în<br />
conjunctura în care confruntările armate stagnau la sudul ei, au contribuit efectiv la<br />
completa <strong>de</strong>gringoladă social-economică şi politico-militară, odată cu disoluţia<br />
armatei naţionale şi preluarea totală a Capitalei <strong>de</strong> către germani (septembrie 1943).<br />
Marasmul existent se agrava după <strong>de</strong>claraţia <strong>de</strong> război <strong>din</strong> 13 octombrie 1943, când<br />
administraţia militară <strong>din</strong> zona <strong>de</strong> nord riposta brutal faţă <strong>de</strong> ofensiva trupelor angloamericane,<br />
ce avansau pentru a ajunge în vecinătatea Romei şi a începe bătălia pentru<br />
eliberarea ei, fapt împlinit final numai în iulie 1944. Desigur că, în acest nefast<br />
context belic, starea <strong>de</strong> spirit generală, mizeria, corupţia, <strong>de</strong>znă<strong>de</strong>j<strong>de</strong>a populaţiei<br />
urbane se înrăutăţeau gradat, datorită conflictului armat la care participau direct ori<br />
indirect, aplanat totuşi <strong>de</strong> intervenţia diplomaţiei Vaticanului, ce facilitase retragerea<br />
armatei <strong>de</strong> ocupaţie şi evitarea, astfel, a validării unor intenţii punitiv-distructive la<br />
adresa capitalei Peninsulei şi locuitorilor ei.<br />
Această stare <strong>de</strong> fapt făcea aproape imposibilă fiinţarea <strong>de</strong> sine stătătoare a<br />
Şcolii, începând <strong>din</strong> <strong>de</strong>butul anului 1944, conducerea instituţiei fiind astfel obligată<br />
a sonda termenii unei eventuale convenţii <strong>de</strong> protecţie juridică, morală şi materială<br />
cu Sfântul Scaun, gest intermediat, cu asentimentul factorilor <strong>de</strong> resort <strong>de</strong> la<br />
Bucureşti, <strong>de</strong> ministrul V. Grigorcea, şeful Legaţiei <strong>de</strong> pe lângă Curia Papală.<br />
Semnatarii unui prim acord încheiat în şase puncte, prof. S. Lambrino şi prof.<br />
Bartolomeo Nogara, directorul general al Monumentelor, Muzeelor şi Galeriei<br />
Pontificale, au prevăzut şi notificat o soluţie aplicabilă în caz <strong>de</strong> forţă majoră,<br />
respectiv ca, în absenţa forţată a directorului ori subdirectorului, tan<strong>de</strong>mul compus<br />
<strong>din</strong> prof. G. Lugli şi „secretarul” V. Vătăşianu, să poată succe<strong>de</strong> automat la<br />
45 I<strong>de</strong>m, dos. Roma, f.f.: Perugia, 10 mai 1945; AAR, 64 (1943-1945), Bucureşti, 1946, p. 108-<br />
110: şe<strong>din</strong>ţa <strong>din</strong> 7 iulie 1944, raport înfăţişat <strong>de</strong> S. Lambrino; D. Adameşteanu, op. cit., p. 17-19.
33 Virgil Vătăşianu şi Şcoala Română <strong>din</strong> Roma* [III] 381<br />
conducerea aşezământului, beneficiind <strong>de</strong> puteri <strong>de</strong>pline, mai ales după intrarea<br />
forţelor aliate în capitala ţării. Papa Pius al XII oferea acum o primă concretizare a<br />
înţelegerii, prin soluţia unui grabnic ajutor financiar pe seama Şcolii (în valoare <strong>de</strong><br />
50 000 lire), mai ales în situaţia în care, datorită înrăutăţirii stării <strong>de</strong> fapt <strong>de</strong> la<br />
Bucureşti, Ministerul Educaţiei Naţionale era incapabil <strong>de</strong> a onora, <strong>din</strong> luna aprilie<br />
1944, subvenţiile reclamate <strong>de</strong> bugetul acesteia. Secretarul V. Vătăşianu fusese<br />
astfel, oficial <strong>de</strong>semnat, să contabilizeze şi repartizeze suma nesperat obţinută <strong>din</strong><br />
partea Vaticanului. Desigur că, pentru momentul dat, impedimentele generate <strong>de</strong><br />
sistarea temporară a plăţii salariilor <strong>din</strong> cauza lipsei unei modalităţi facile <strong>de</strong><br />
expediere <strong>din</strong> România, au afectat în întregime personalul existent (S. Lambrino,<br />
S. Pop, V. Vătăşianu, D. Adameşteanu), ca şi pe cei doi unici bursieri rămaşi (Ion<br />
Guţia, filolog şi Iosif Iliu, pictor), întreaga activitate a instituţiei rămânând total<br />
paralizată între anii 1944-1945 şi în continuare 46 .<br />
Demersurile întreprinse insistent <strong>de</strong> conducerea Şcolii la administraţia<br />
Sfântului Părinte şi la Legaţia acreditată neîntrerupt aici, se explicau şi prin faptul<br />
că instituţia fusese lipsită vreme <strong>de</strong> câteva luni <strong>de</strong> sprijinul oficial al reprezentanţei<br />
diplomatice oficiale <strong>de</strong> pe lângă Quirinal, obligată să se refugieze în iarna anului<br />
1944 şi să revină temporar numai în primăvara celui următor. Activitatea ei în<br />
spaţiu şi timp se corobora permanent cu evenimentele petrecute în ţară, impactul<br />
gestului săvârşit la 23 august 1944 şi convenţia <strong>de</strong> armistiţiu <strong>de</strong> la Moscova,<br />
influenţând <strong>de</strong>cisiv existenţa şi manifestările ei concrete la faţa locului.<br />
Rapoartele anuale înaintate <strong>de</strong> prof. S. Lambrino atât Aca<strong>de</strong>miei Române, cât<br />
şi Ministerului Educaţiei Naţionale, <strong>de</strong>zvoltau succint crâmpeie importante ale<br />
situaţiei resimţite <strong>de</strong> cei rămaşi la datorie în cadrul Şcolii. Mesajul oficial redactat<br />
în 29 mai 1945, se referea, în principal, la truda constantă a celor doi bursieri<br />
consemnaţi, ca şi la reuşitele personale ale membrilor <strong>din</strong> conducerea instituţiei,<br />
între care figurau, un amplu studiu redactat <strong>de</strong> secretarul V. Vătăşianu („L’arte<br />
bizantina in Romania. I ricami liturgici”), teza <strong>de</strong> doctorat a bibliotecarului<br />
D. Adameşteanu, lucrarea „Gramatica limbii române”, elaborată <strong>de</strong> subdirectorul<br />
S. Pop şi seria <strong>de</strong> conferinţe rostită <strong>de</strong> către directorul S. Lambrino, cu un mandat<br />
prelungit la doi ani, la diferite societăţi cultural-ştiinţifice <strong>din</strong> capitala Italiei.<br />
Suita <strong>de</strong> prelegeri interne nu a putut fi susţinută începând <strong>din</strong> iarna lui 1944-<br />
1945, pentru că autorităţile italiene şi aliate au tergiversat intenţionat răspunsul<br />
cuvenit acordat solicitării exprimată oficial <strong>de</strong> a obţine autorizaţia necesară.<br />
Măsura apărea inteligibilă, totuşi, în contextul în care, după aprilie 1945, când se<br />
<strong>de</strong>săvârşea eliberarea totală a nordului ţării <strong>de</strong> sub ocupaţia fascisto-hitleristă,<br />
tentativele <strong>de</strong> reaşezare în areal social-economic şi politic pentru consolidarea<br />
situaţiei interne, au fost afectate major <strong>de</strong> criză, sarabanda guvernelor <strong>de</strong> diverse<br />
orientări, şomaj, nemulţumiri şi revendicări general populare etc.<br />
46 AFVV, dos. Roma, f.f.: vezi adrese oficiale schimbate între S. Lambrino, B. Nogara şi<br />
Mons. Montori: Roma, 3, 12 iunie şi 24, 26 septembrie 1944; Roma, 30 septembrie 1944, către<br />
părinţi; Roma, 17 octombrie 1944, S. Lambrino către V. Vătăşianu vezi documentat şi în România-<br />
Vatican…op. cit., p. 273, 277, 281, 285, 286, 287, 295-296.
382<br />
Stelian Mândruţ 34<br />
O extensie oportună a celor înfăţişate în relatarea anterioară fusese inserată în<br />
darea <strong>de</strong> seamă <strong>de</strong>spre anii 1945-1946, în care se menţiona gradata remediere a<br />
situaţiei generale şi continuarea activităţii uzuale şi ştiinţifice <strong>de</strong> cei patru membri<br />
şi doi bursieri, V. Vătăşianu fiind subliniat aparte prin recenziile elogioase primite<br />
la studiul publicat în anul 1945. Programul <strong>de</strong> conferinţe publice a fost reluat în<br />
luna mai 1946, găzduit <strong>de</strong> aceeaşi incintă a bibliotecii Şcolii, incluzând aportul<br />
unor binecunoscute personalităţi ale vieţii culturale romane: B. Nogara, A. Grenier,<br />
directorul Şcolii Franceze, E. Sjögvist, conducătorul <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> Sue<strong>de</strong>z,<br />
A. Monteverdi, profesor la Universitatea <strong>din</strong> Roma, alături <strong>de</strong> contributorii locali<br />
(S. Lambrino, S. Pop, V. Vătăşianu), participând cu toţii la reinclu<strong>de</strong>rea instituţiei<br />
în fluxul renaşterii interferenţelor benefice la nivelul aşezămintelor străine <strong>din</strong><br />
capitala Italiei. Se amintea faptul că, datorită re<strong>de</strong>schi<strong>de</strong>rii şi reorganizării<br />
muzeelor după un interval <strong>de</strong> cinci ani <strong>de</strong> restricţii, au reînceput vizitele în grup la<br />
monumentele <strong>de</strong> artă, diriguite <strong>de</strong> secretarul V. Vătăşianu. Se constata că, în plan<br />
editorial, apăruse <strong>de</strong>ja volumul X <strong>din</strong> „Ephemeris Dacoromana”, cu doi semnatari,<br />
Bucur Mitrea şi Constantin Vicol, ca şi tipărirea tomului V <strong>din</strong> „Diplomatarium<br />
Italicum”. Partea terminală consemna aportul tuturor specialiştilor instituţiei în<br />
reluarea activităţii ştiinţifice, <strong>de</strong>zvoltată în strânsă conexiune cu revigorarea tru<strong>de</strong>i<br />
altor organisme omonime (americană, engleză, franceză etc.), prin seria <strong>de</strong><br />
conferinţe publice şi prin „<strong>Anuarul</strong>” propriu apărut 47 .<br />
Desigur că documentele oficiale sus pomenite nu puteau nici<strong>de</strong>cum <strong>de</strong>talia<br />
obolul contributiv, extins ori restrâns, specific fiecărui colaborator-specialist în<br />
parte. În calitatea sa <strong>de</strong> secretar permanent, <strong>de</strong>taşat în două rânduri la Roma,<br />
V. Vătăşianu dobândise experienţa tehnică necesară <strong>de</strong> a se achita corect şi prompt<br />
<strong>de</strong> toate atribuţiile revenite, în<strong>de</strong>osebi în intervalele temporale marcate <strong>de</strong> greutăţi<br />
în anii <strong>de</strong> război. El continua să accepte şi rezolve multe <strong>din</strong> sarcinile incumbate<br />
funcţiei <strong>de</strong> director/subdirector, se preocupa <strong>de</strong> chestiunile administrative, <strong>de</strong><br />
existenţa bibliotecii, condusă acum <strong>de</strong> un tânăr cercetător arheolog, se implica în<br />
organizarea reuniunilor reluate tradiţional în cadrul Şcolii şi îndruma excursiile<br />
ilustrative la monumentele <strong>de</strong> artă medievală şi <strong>din</strong> epoca Renaşterii, <strong>din</strong> capitala<br />
ţării. Nu îşi neglija <strong>de</strong>loc propriul travaliu <strong>de</strong> specialitate, efectuat acum cu sincope,<br />
întemeiat motivate, în terminarea sintezei mongrafice, <strong>de</strong>săvârşită în 1944, după un<br />
<strong>de</strong>ceniu <strong>de</strong> contribuţii documentare şi redactări succesive la volumul prim <strong>din</strong><br />
„Istoria artelor în România” (secolul XII –1525), într-un total <strong>de</strong> 970 pagini <strong>de</strong> text<br />
şi note dactilografiate, „tratând toate manifestările artistice <strong>din</strong> domeniul<br />
arhitecturii, picturii, sculpturii, artelor minore (argintărie, miniatură, bro<strong>de</strong>rii<br />
47 AFVV, dos. Roma, f.f.: Scuola Romena di Roma. Acca<strong>de</strong>mia di Romania. Programma <strong>de</strong>lle<br />
Conferenze: februario-maggio 1946: 14/2, B. Nogara; 26/2, A. Grenier; 12/3, S. Lambrino; 26/3,<br />
E. Sjögvist; 9/4, S. Pop; 30/4, A. Monteverdi; 7/5, V. Vătăşianu, La pittura narativa nel tardo periodo<br />
bizantino; vezi şi în AAR, 64 (1943-1945), Bucureşti, 1946, p. 298: şe<strong>din</strong>ţa <strong>din</strong> 16 mai 1945,<br />
S. Lambrino, director pe încă doi ani; I<strong>de</strong>m, 65 (1945-1946), Bucureşti, 1947, p. 9-10: şe<strong>din</strong>ţa <strong>din</strong><br />
15 iunie 1945; I<strong>de</strong>m, p. 260-263: şe<strong>din</strong>ţa <strong>din</strong> 22 mai 1946.
35 Virgil Vătăşianu şi Şcoala Română <strong>din</strong> Roma* [III] 383<br />
liturgice) nu numai româneşti, ci ale întregii unităţi geografice”. Un semnificativ<br />
extras fusese tradus în italiană şi publicat sub <strong>de</strong>numirea, <strong>de</strong>ja încetăţenită în<br />
literatura <strong>de</strong> profil (Roma, 1945, 44 p. şi 32 fotografii), dobân<strong>din</strong>d binemeritate<br />
elogii în presa vremii („La Domenica”, „L’Osservatore Romano”, L’Opinione”,<br />
„Ephemeri<strong>de</strong>s Liturgicae” etc.) 48<br />
Astfel încât, prin efortul constant <strong>de</strong>pus în cadrul Şcolii şi recunoscut ca atare<br />
în rapoartele anuale <strong>de</strong> activitate, cât şi prin contribuţia personală în plan ştiinţific<br />
(conferinţe şi studii), V. Vătăşianu îşi valida nu numai calităţile <strong>de</strong> temeinic<br />
organizator, cât şi cele <strong>de</strong> specialist în domeniul artei feudale româneşti, unanim<br />
apreciate <strong>de</strong> exegeţii italieni şi străini.<br />
Unica supapă facilă <strong>de</strong> exteriorizare, cenzurată totuşi, a setului <strong>de</strong> experienţe<br />
şi trăiri existenţiale acumulate <strong>de</strong> V. Vătăşianu pe durata anului 1946, o reprezenta<br />
corespon<strong>de</strong>nţa schimbată cu familia, un gen <strong>de</strong> comunicare aşternut cu<br />
periodicitate aproximat lunară, în care emitentul <strong>de</strong>talia aspecte relevante <strong>de</strong>spre<br />
activitatea <strong>de</strong>zvoltată în cadrul şi în afara Şcolii. Situaţia dificilă a instituţiei în plan<br />
general fusese temporar remediată prin acţiunile comune <strong>de</strong>sfăşurate, până în vara<br />
anului respectiv, cu privire la urgentarea achitării salariilor restante, eşalonate pe<br />
câte 8-9 luni retroactiv. Semnatarul <strong>de</strong>scria extrem <strong>de</strong> plastic atmosfera care<br />
domnea între cei rămaşi la datorie, şi care erau mereu supuşi unei avalanşe <strong>de</strong> veşti<br />
alarmante şi incontrolabile, colportate şi exagerate pe un fond real şi caracteristic<br />
relativei normalizări a vieţii comunitare. Italia era confruntată acum cu<br />
preliminariile momentului istoric consemnat în iunie 1946, primele alegeri generale<br />
postbelice, şi când, prin referendum, trebuia să se soluţioneze problema formei ei<br />
instituţionale. V. Vătăşianu constata acum că palierul relaţiilor oficiale <strong>de</strong> o<strong>din</strong>ioară<br />
suferise mutaţii ce obligau la circumscrieri şi restrângeri ale convivialităţii într-un<br />
cerc aparte şi a<strong>de</strong>cvat selectat, fie în apartamentul propriu, situat pe Via Manfredi<br />
nr. 17/11, fie în edificiul instituţiei. Posibilităţile <strong>de</strong> recreere cotidiană, înlesnite ori<br />
impietate <strong>de</strong> haosul generat <strong>de</strong> situaţia difuză existentă, se compuneau fie <strong>din</strong><br />
reuniuni strict amicale (bridge, ceai, cină), fie <strong>din</strong> încercări, a<strong>de</strong>s eşuate <strong>din</strong> stricte<br />
motive obiective (bursa neagră, scumpete alimentară, transport precar), <strong>de</strong> călătorii<br />
la malul mării (Ostia) sau în neutra Elveţie învecinată. Activitatea sa ştiinţifică<br />
apărea zugrăvită în culori mai estompate, datorită suprasolicitării psihice iscate <strong>de</strong><br />
nesiguranţa fiinţării viitoare a Şcolii, dar şi a verilor tori<strong>de</strong>, care anihilau orice fel<br />
<strong>de</strong> energii creatoare. Cu toate acestea, V. Vătăşianu dove<strong>de</strong>a că nu <strong>de</strong>zarmase în<br />
totalitate, prin faptul că îşi reluase colaborarea, începută cândva la invitaţia<br />
„Enciclopediei Ecleziastice”, <strong>de</strong> a elabora articole <strong>de</strong>spre arta bizantină în Europa<br />
orientală, îşi exersa cunoştinţele <strong>de</strong> limbi străine, în<strong>de</strong>osebi engleza şi rusa,<br />
48 I<strong>de</strong>m, dos. Roma, f.f.: Roma, 6 <strong>de</strong>cembrie 1945, memoriu către Ministerul Educaţiei<br />
Nationale; Roma, 10 august 1945, revista „Ephemeri<strong>de</strong>s Liturgicae” solicită exemplare pentru<br />
recenzie; Roma, 22 octombrie 1945, „Biblioteca Apostolica Vaticana” reclamă extrase pentru lectura<br />
cititorilor.
384<br />
Stelian Mândruţ 36<br />
contaminat probabil <strong>de</strong> evoluţia evenimentelor şi precaut la configurarea<br />
eşichierului <strong>de</strong> forţe în aria politică continentală 49 .<br />
Într-un orizont intim şi minim comunicat lumii exterioare, gândul nutrit <strong>de</strong> a<br />
reveni la Cluj pentru a concura la ocuparea Catedrei <strong>de</strong> Istoria Artei <strong>de</strong> la<br />
Universitate, insistent exersat lăuntric cu începere <strong>din</strong> vara anului 1944, revenea<br />
acum obsesiv în conştiinţa sa atât datorită situaţiei trăită la faţa locului, a necesităţii<br />
imperioase <strong>de</strong> a publica sinteza elaborată „şi în interesul acestei lucrări ar trebui să<br />
vin acasă, <strong>de</strong>şi cred că acum nu poate fi vorba” (Roma, 5 februarie 1946), cât mai<br />
ales <strong>din</strong> pricina semnalelor favorabile survenite continuu <strong>din</strong> ţară. V. Vătăşianu<br />
reacţiona, ca atare, la una <strong>din</strong> sugestiile venite <strong>de</strong> la C. Daicoviciu, în <strong>de</strong>cembrie<br />
1945, fiind <strong>de</strong> acord să părăsească Şcoala, dar chestionând totuşi, dubitativ retoric,<br />
<strong>de</strong>spre condiţiile existente în ţară şi posibilitatea efectivă <strong>de</strong> reuşită într-un viitor<br />
apropiat. În raport cu lipsa <strong>de</strong> reacţie a aceluiaşi C. Daicoviciu, înregistrată la<br />
jumătatea lunii ianuarie 1946, candidatul la concurs supoziţiona că putea reveni<br />
grabnic cu nava „Transilvania”, plecând <strong>din</strong> Neapole, dar numai în funcţie <strong>de</strong><br />
orarul exact al Companiei <strong>de</strong> transport, <strong>de</strong> aprobarea Ministerului şi conducerii<br />
instituţiei, odată cu ferma asigurare că se putea reîntoarce oricând la Roma, fie în<br />
caz <strong>de</strong> nereuşită, fie <strong>de</strong> amânare a susţinerii probei până în toamna anului 1946.<br />
Ipoteza afirmată opţional într-o primă fază <strong>de</strong> acţiune, se contura <strong>de</strong>cis în vara<br />
anului respectiv, – influenţată probabil <strong>de</strong> vizita ministrului Ştefan Voitec în<br />
capitala Italiei şi <strong>de</strong> discuţia purtată cu acesta –, condiţionată fiind <strong>de</strong> validarea<br />
celor două motive frecvent invocate: a) confirmarea necesară <strong>din</strong> partea lui<br />
C. Daicoviciu în legătură cu şansele la concursul preconizat şi necesara intervenţie<br />
personală la Minister pentru în<strong>de</strong>plinirea tuturor cerinţelor legale; b) stabilizarea<br />
programului <strong>de</strong> <strong>de</strong>plasare a vaporului <strong>de</strong> pasageri menţionat, închiriat <strong>de</strong> guvernul<br />
român pentru repatrierea propriilor cetăţeni.<br />
Sentimentul dihotomic resimţit acum, în prag <strong>de</strong> încheiere a preparativelor <strong>de</strong><br />
plecare <strong>de</strong>finitivă, după un respectabil număr <strong>de</strong> ani petrecuţi în mediul aca<strong>de</strong>mic oferit<br />
<strong>de</strong> instituţia Şcolii Române, apărea sensibil creionat <strong>de</strong> soţia sa Elena, în cele câteva<br />
fraze adresate părinţilor <strong>de</strong> la Sibiu: „Sunt totuşi mulţumită că plecând, vom lăsa<br />
amintiri plăcute şi poate chiar regrete? E straniu cum s-au ataşat <strong>de</strong> noi atâţia străini! În<br />
realitate am avut şi o casă foarte drăguţă şi foarte primitoare” (Roma, 10 iunie 1946).<br />
Soluţiile <strong>de</strong> rezolvare se succedau în avalanşă incontrolabilă în lunile iunie şi<br />
iulie 1946, cu privire la <strong>de</strong>mersurile tot mai oficializate, formulate conjugat atât <strong>de</strong><br />
V. Vătăşianu, la Roma, cât şi <strong>de</strong> C. Daicoviciu, la Cluj şi Bucureşti, referitoare la<br />
postul solicitat la catedra <strong>de</strong> profil a Universităţii clujene. Mesajul punctual în<br />
49 I<strong>de</strong>m, dos. Roma, f.f.: Roma, 5 februarie, 10 iunie, 21 iulie 1946, către părinţi; Bucureşti,<br />
10 iulie 1946, adresa Ministerului Educaţiei Naţionale <strong>de</strong>spre drepturile băneşti transferate telegrafic:<br />
1/10- 31/12 1945: 1857, 13 franci elveţieni; 1/1-31/3 1946: 3159, 13 fr. e.; 1/4-30/6 1946 : 1685, 13<br />
fr. e.; vezi şi în G. Lăzărescu, op. cit., 1996, p. 218-219.
37 Virgil Vătăşianu şi Şcoala Română <strong>din</strong> Roma* [III] 385<br />
consistente <strong>de</strong>talii lămuritoare, redactat <strong>de</strong> C. Daicoviciu şi expediat cu data <strong>de</strong><br />
18 iunie 1946 (v. Anexa XIV) fusese imediat urmat <strong>de</strong> un afirmativ răspuns,<br />
exprimat <strong>de</strong> V. Vătăşianu, conform celor enumerate şi solicitate <strong>de</strong> la Cluj. Adresa<br />
înaintată la 8 iulie 1946 titularului ministerului <strong>de</strong> resort (v. Anexa XV), <strong>de</strong>finea<br />
explicit cele două cauze esenţiale ale rechemării sale <strong>din</strong> postul <strong>de</strong> secretar, la<br />
„proprie cerere”: a) stagnarea activităţii Şcolii: b) intenţia <strong>de</strong> a participa la concursul<br />
<strong>de</strong> la Cluj. Certitu<strong>din</strong>ea plecării iremediabile spre ţară, în <strong>de</strong>butul lunii septembrie,<br />
era totuşi hazardat menţionată, pentru că emitentul nu era <strong>de</strong>loc înştiinţat <strong>de</strong><br />
aprobarea cererii sale, <strong>de</strong> eventualitatea ţinerii examenului, <strong>de</strong> orarul incert al<br />
Companiei care gestiona ruta maritimă între Neapole şi Constanţa. Faptul că<br />
intervenţia făcută la ministrul Voitec reuşise întrutotul, fusese confirmat, la scurtă<br />
vreme în timp, <strong>de</strong> cuprinsul telegramei <strong>de</strong> rechemare <strong>din</strong> post pentru secretarul<br />
V. Vătăşianu, emisă la Bucureşti, în 29 iulie, şi sosită la Roma, în 31 iulie 1946, <strong>de</strong><br />
pregătirile tot mai febrile <strong>de</strong> plecare, cu un bagaj respectabil, „şi mai ales o groază <strong>de</strong><br />
fişărie” (Roma, 21 iulie 1946), tergiversate însă <strong>din</strong> motive necunoscute, dar<br />
intuitibile în situaţia haotică existentă, ca şi <strong>de</strong> mesajul-cerere expediat <strong>de</strong><br />
V. Vătăşianu Consiliului Facultăţii <strong>de</strong> Litere şi Filosofie a Universităţii <strong>din</strong> Cluj<br />
(v. Anexa XVI), probabil la sugestia aceluiaşi diligent C. Daicoviciu, pentru<br />
suplinirea catedrei dorite, drept certitu<strong>din</strong>e a situaţiei că susţinerea probei fusese<br />
temporar amânată 50 .<br />
Lipsa <strong>de</strong> concordanţă a datelor incorect <strong>de</strong>zvoltate în adresele oficiale citate<br />
(v. Anexa XVII: Roma, 7 octombrie 1946, Nr. 2079/17 martie 1946, sic!) apare<br />
hilară şi amendabilă, la fel <strong>de</strong> oficial, <strong>de</strong> înştiinţările inserate în vara anului 1946<br />
(31 iulie) şi, mai ales <strong>de</strong> sensul „Certificatului” eliberat <strong>de</strong> direcţiunea Şcolii, cu data<br />
<strong>de</strong> 19 noiembrie 1946 (v. Anexa XVIII), care ilustra cifra <strong>de</strong> 29 iulie, mult mai<br />
aproape <strong>de</strong> realitate, privind sistarea activităţii sale propriu-zise, în urma aprobării<br />
rechemării la proprie cerere. Motivele întârzierii exagerate, care au contribuit, într-un<br />
fel, la ratarea efectivă a circumstanţei favorabile <strong>de</strong> a fi prezent la Cluj şi <strong>de</strong> a<br />
concura ori suplini postul solicitat la Catedra <strong>de</strong> Istoria Artei, au fost <strong>de</strong> un mai extins<br />
spectru interpretativ, obiectiv şi subiectiv, între care figurau <strong>de</strong>zorganizarea vieţii<br />
interne <strong>din</strong> capitala Italiei, situaţia precară a instituţiei, posibilitatea restrânsă <strong>de</strong><br />
comunicare şi <strong>de</strong> eficientă percepere a stării <strong>de</strong> fapt, urmările probabile ale disputei<br />
verbale şi scrise cu ministrul Voitec într-o chestiune <strong>de</strong> natură politică, dificultăţile<br />
reale sorgimentate <strong>de</strong> variantele <strong>de</strong> <strong>de</strong>plasare spre ţară (vapor, tren, avion),<br />
chestiunea bagajelor transportabile, problema obţinerii tuturor vizelor statale şi<br />
militare în timp util, reclamate intrinsec <strong>de</strong> traiectul călătoriei spre România.<br />
Încercând o ierarhizare legico-logică a motivelor care au îndrituit revenirea sa<br />
în ţară într-o nefastă conjunctură internă, asumată totuşi conştient după refuzul<br />
acceptării unor onoruri ştiinţifice <strong>de</strong> renume în Italia (director la bibliotecile<br />
„Marciana” şi „Hertziana”) şi străinătate (Centrul <strong>de</strong> cercetare <strong>de</strong> la Dumbarton<br />
50 I<strong>de</strong>m, dos. Acte personale, f.f.: Roma, 31 iulie 1946: adresa Legaţiei nr. 1519/5; Cluj, 30<br />
<strong>de</strong>cembrie 1946: Fişa individuală: funcţia efectiv în<strong>de</strong>plinită la data <strong>de</strong> 22 septembrie 1946, <strong>de</strong> secretar.
386<br />
Stelian Mândruţ 38<br />
Quaks <strong>din</strong> Statele Unite), în totală contradicţie cu opţiunea altor colegi <strong>de</strong> serviciu<br />
aca<strong>de</strong>mic, <strong>de</strong> presă, cultură ori <strong>din</strong> misiunile diplomatice, care au tăgăduit<br />
repatrierea (E. Panaitescu, S. Lambrino, S. Pop, D. Adameşteanu etc.), acestea ar<br />
putea fi reduse la două direcţii vitale: raţiunile familiale, dorul <strong>de</strong> ţinuturile natale<br />
şi <strong>de</strong> părinţi, şi cele ştiinţifice, perspectiva profesională la catedră şi tipărirea<br />
volumului prim <strong>din</strong> „Istoria artei feudale”.<br />
Seria <strong>de</strong> vize aplicată în paşaportul său <strong>de</strong> serviciu îngăduie creionarea unui<br />
sigur itinerar urmat cu motonava „Transilvania”: cea italiană, nr. 547, 7 august<br />
1946, românească, nr. 25, 13 noiembrie 1946, viza Governement of Palestina,<br />
Departement of Migration, necesară pentru traversarea Marii Mediterane,<br />
24 noiembrie 1946, cea <strong>de</strong> plecare, „uscita”, Neapole, 26 noiembrie 1946, şi, în<br />
fine, acceptul poliţiei portului Constanţa, certificând intrarea în ţară, la data <strong>de</strong><br />
9 <strong>de</strong>cembrie 1946, după escală făcută la Istanbul 51 .<br />
Odată cu revenirea acasă şi reluarea activităţii în cadrul Bibliotecii Universităţii<br />
<strong>din</strong> Cluj, până la ocuparea Catedrei <strong>de</strong> Istoria Artei în toamna anului 1947, se încheie<br />
un capitol benefic <strong>din</strong> existenţa şi acţiunea omului şi cercetătorului V. Vătăşianu.<br />
Secretar permanent cu atribuţii cultural-ştiinţifice iniţiale în cadrul Şcolii Române <strong>din</strong><br />
Roma, reduse ulterior numai la cele administrative, el a constituit un pion extrem <strong>de</strong><br />
util în funcţionarea mecanismului instituţional, atât în intervalul <strong>din</strong>tre 1934-1936,<br />
cât mai ales <strong>din</strong>tre 1938-1941-1946, tocmai datorită „summei” <strong>de</strong> calităţi <strong>de</strong>ţinute<br />
nativ şi exersate altruist în folosul propăşirii comunităţii intelectuale, reunită în cadrul<br />
organismului respectiv. Nedreptăţit moral şi material, în<strong>de</strong>osebi după validarea noii<br />
legi <strong>de</strong> funcţionare <strong>din</strong> mai 1941, îndrumătorul spiritual al multor serii <strong>de</strong> membri<br />
bursieri şi „locţiitorul” câtorva directori <strong>de</strong> instituţie, prezenţi mai a<strong>de</strong>s „in absentia”,<br />
secretarul V. Vătăşianu, în oportun tan<strong>de</strong>m cu prof. G. Lugli, consilier ştiinţific, a<br />
însemnat un vital punct <strong>de</strong> reper în fiinţarea Şcolii în preajma izbucnirii, dar mai ales<br />
pe durata conflagraţiei armate. Spiritul său <strong>de</strong> corectitu<strong>din</strong>e şi disciplină, <strong>de</strong> dăruire şi<br />
sacrificiu s-a manifestat constant în tot ceea ce a întreprins, unica mostră <strong>de</strong> „egoism”<br />
ştiinţific fiind generată tocmai <strong>de</strong> munca efectivă la elaborarea sintezei capitale<br />
<strong>de</strong>spre arta feudală românească. Pentru realizarea ei finală şi validarea resimţitei<br />
meniri ca autorizat dascăl la catedra <strong>de</strong> profil a<strong>de</strong>cvat, a încercat şi reuşit binemeritat,<br />
într-un târziu, la Cluj. Savantul în <strong>de</strong>venire a acceptat şi slujit cauza reprezentării<br />
intereselor diplomatice ale ţării în momente <strong>de</strong> răscruce, aportul său în direcţia<br />
consilierii culturale şi îndrumării <strong>de</strong> presă fiind apreciat şi consemnat <strong>de</strong> factorii <strong>de</strong><br />
resort. Omul V. Vătăşianu a rămas un familist convins şi un bun prieten atât cu<br />
membrii bursieri ai Şcolii, în<strong>de</strong>osebi cu cei <strong>din</strong> secţia artistică, <strong>de</strong> care se simţea<br />
direct responsabil, cât şi cu colegii <strong>de</strong> serviciu, indiferent <strong>de</strong> rang ori <strong>de</strong> pregătirea lor<br />
profesională. Mai mult, cercetătorul a reuşit să <strong>de</strong>vină un indispensabil rezervor <strong>de</strong><br />
informaţii pentru camarazii italieni şi străini, aflaţi în misiune aca<strong>de</strong>mică la Roma,<br />
51 I<strong>de</strong>m, dos. Autobiografie, f. 3: I<strong>de</strong>m, dos. Retrospectiva vieţii mele, f. 7/faţă; I<strong>de</strong>m, Ilustrate<br />
diverse, f. f.: Verona, 22 noiembrie 1946: <strong>de</strong>spre ultima serată organizată cu amicii; I<strong>de</strong>m, dos. Acte<br />
personale, f. 10, 13, 15; vezi şi în I. Opriş, op. cit., p. 420-423, 432, 459, 462, 463, 471, 474, 487.
39 Virgil Vătăşianu şi Şcoala Română <strong>din</strong> Roma* [III] 387<br />
prin calitatea discursului interpretativ, scris (articole/studii) sau oral (conferinţe/<br />
prelegeri), prin căldura şi pasiunea cu care dăruia şi învăţa, pe toţi cei dispuşi să<br />
dialogheze, cu date şi elemente relevante <strong>din</strong> domeniul istoriei artei medievale<br />
autohtone şi universale. V. Vătăşianu nu şi-a uitat rădăcinile, a păstrat mereu<br />
contactul cu cei <strong>de</strong> acasă, se îngrijora şi suferea pentru climatul nesigur <strong>din</strong> ţară, dar<br />
se vă<strong>de</strong>a marcat şi <strong>de</strong> realitatea cotidiană trăită în Italia acelor vremuri. Şcoala<br />
Română <strong>din</strong> Roma a fost pentru el un binemeritat refugiu ocrotitor pentru cercetare şi<br />
creaţie, dar şi un organism care îi solicita <strong>din</strong> plin exprimarea conjugată a<br />
disponibilităţilor intelectuale şi organizatorice. Chiar şi în 1947, odată cu nesiguranţa<br />
fixării în postul <strong>de</strong> la Cluj şi cu posibilitatea revenirii la Roma, în serviciul <strong>de</strong> presă al<br />
Legaţiei, el se manifesta la fel <strong>de</strong> interesat <strong>de</strong> existenţa şi soarta precară a instituţiei,<br />
până la ulterioara ei brutală <strong>de</strong>sfiinţare <strong>de</strong> autorităţile comuniste. Poate că, <strong>de</strong>loc<br />
simbolic, la <strong>de</strong>cenii distanţă în spaţiu şi timp, fostul membru bursier (1930-1931) şi<br />
secretar permanent, <strong>de</strong>taşat <strong>de</strong> la Biblioteca Universităţii <strong>din</strong> Cluj (1934-1936, 1938-<br />
1946), V. Vătăşianu, figura între cei propuşi, în anul 1968, ca odată cu reluarea<br />
activităţii şi cu strădania <strong>de</strong> restituire a tradiţiei aca<strong>de</strong>mice <strong>de</strong> o<strong>din</strong>ioară, să preia<br />
funcţia <strong>de</strong> director al forului <strong>de</strong> cultură şi civilizaţie românească <strong>din</strong> capitala<br />
Peninsulei, care a fost şi este în continuare „Acca<strong>de</strong>mia di Romania”.<br />
ANEXE<br />
ŞCOALA ROMÂNĂ DIN ROMA<br />
ACCADEMIA DI ROMANIA<br />
VIA EMILIO DEL CAVALIERE, 11<br />
I<br />
Cluj, <strong>de</strong>n 1. Nov.[ember] 1930<br />
An die Direktion <strong>de</strong>r Kommission für Denkmalpflege in Budapest<br />
Herr Dr. Virgil Vatasianu, Mitglied <strong>de</strong>s Rumänischen Institutes in Rom 52 , hat sich mit <strong>de</strong>n<br />
Steinkirchen in Siebenbürgen beschäftigt; über diese Kirchen hat er auch eine schöne Arbeit<br />
veröffentlicht 53 . In <strong>de</strong>r letzten Zeit hat er erfahren, dass die Denkmalpflege-Kommission in Budapest<br />
im Besitze von Kopiien <strong>de</strong>r Wandmalereien siebenbürgischer Steinkirchen ist. Herr Dr. Vatasianu<br />
will sich auf seiner Reise nach Rom in Budapest aufhalten, und bei dieser Gelegenheit, möchte er die<br />
obengennanten Kopiien, wen es möglich ist, sehen.<br />
Ich bitte die Direktion <strong>de</strong>r Kommission <strong>de</strong>m Herrn Dr. V. Vatasianu zu diesem Zwecke<br />
behilflich zu seien.<br />
Hochachtungsvoll Direktor: Em.[il] Panaitescu 54<br />
52 Între 1 noiembrie 1930 şi 30 august 1931, conform concediului legal <strong>de</strong> 10 luni acordat <strong>de</strong><br />
conducerea Bibliotecii Universităţii <strong>din</strong> Cluj, vezi în S. Mândruţ, op. cit., p. 304.<br />
53 Vechile biserici <strong>de</strong> piatră româneşti <strong>din</strong> ju<strong>de</strong>ţul Hunedoara, Cluj, 1930.<br />
54 Emil Panaitescu (1885-1958),profesor titular <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> Antică la Facultatea <strong>de</strong> Litere şi<br />
Filosofie a Universităţii <strong>din</strong> Cluj, director al <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> Studii Clasice şi al Muzeului <strong>de</strong><br />
Arheologie, fost elev al Şcolii Române <strong>din</strong> Roma şi director între anii 1929-1940; <strong>de</strong>spre numirea sa,<br />
în AAR, 50 (1929-1930), Bucureşti, 1930, p. 13: şe<strong>din</strong>ţa or<strong>din</strong>ară <strong>din</strong> 21 iunie 1929; Ibi<strong>de</strong>m, p. 25-28:<br />
27 septembrie 1929: Ibi<strong>de</strong>m, p. 31: 25 octombrie 1929.
388<br />
Stelian Mândruţ 40<br />
[pe plic:]<br />
Şcoala Română <strong>din</strong> Roma<br />
Acca<strong>de</strong>mia di Romania<br />
Roma (36)<br />
Via Emilio <strong>de</strong>l Cavaliere, 11.<br />
An die Direktion <strong>de</strong>r Kommission für Denkmalpflege. Budapest<br />
[Original, AFVV, dosar. Roma… , f. f.]<br />
PROGRAMUL EXCURSIEI ŞCOLII ROMÂNE DIN ROMA ÎN SICILIA. 1935<br />
II<br />
Mai 14: ora 15,05 Plecarea <strong>din</strong> Roma; 18,35 Sosirea în Neapol; 22,30 Plecarea <strong>din</strong> Neapol (vapor);<br />
15: ora 9,15 Sosire în Palermo şi instalare la hotel; 10,30-12,30 Vizită la Palazzo Reale;12,30-13<br />
Vizită la S. Giovanni <strong>de</strong>gli Eremiti; 13-15Masa, repaus; 15-16 Zisa (eventual şi Cuba);16-18 Vizită la<br />
Palazzo Trabia, via Butera şi la mormântul lui N. Bălcescu; 16: ora 8-9 Vizitarea catedralei; 9-9,50<br />
Vizita la Martorana şi San Cataldo; 10-13 Vizita la Muzeul Naţional; 13-15 Masa, repaus; 15-18.<br />
Vizită la Monreale; 17: ora 7,30 Plecare <strong>din</strong> Palermo cu automobile, vizită la Segesta şi<br />
Selinunte. Masa în aer liber (merin<strong>de</strong>); Seara sosire la Agrigento. Instalare la hotel; 18: ora 8, 30-13<br />
Vizitarea templelor; 13-15 Masa, repaus; 15-16 Vizitarea catedralei; 16-17 Vizitarea muzeului<br />
arheologic; 17-19 Preumblare la Rupe Atenea şi la temple; 19: ora 9, 35 Plecarea <strong>din</strong> Agrigento; 17,<br />
39 Sosirea la Siracusa, instalare la hotel; 18,30-19 Vizitarea domului şi fântânei Aretusa; 20: ora 7,30-10<br />
Preumblare în bărci pe Anapo; 10-13 Vizitarea muzeului arheologic; 13-15 Masa, repaus; 15-20<br />
Vizitarea amfiteatrului, altarului lui Jerone, teatrului, nimfeului şi a castelului Eurialo; 21: ora 7, 38<br />
Plecarea <strong>din</strong> Siracusa; 11, 46 Sosire în Taormina. Vizitarea teatrului grec; 13 Masa; 18,17 Plecare <strong>din</strong><br />
Taormina (neobligatorie); 22: ora 11, 15 Sosire la Roma (neobligatorie).<br />
Conducător al excursiei este dl. Virgil Vătăşianu, secretarul Şcolii 55 . În ziua <strong>de</strong> 21 mai, ora 13,<br />
încetează excursia oficială. Dnii membri pot rămâne în excursie în Sicilia, sau în altă parte, până la 29<br />
Mai, când sunt rugaţi să fie toţi la Roma.<br />
[Copie, AFVV, dos. Roma, …, f. f.]<br />
III<br />
ŞCOALA ROMÂNĂ DIN ROMA<br />
ACCADEMIA DI ROMANIA<br />
ROMA<br />
VALLE GIULIA Roma, 14 noiembrie 1935<br />
Mult stimate Domnule Profesor 56 ,<br />
Am primit în zilele trecute <strong>de</strong> la D.[şoara] Mimi Lupaş 57 frumoasele volume „Elementele<br />
principale <strong>din</strong> istoria Românilor” şi „Răscoala ţăranilor <strong>din</strong> Transilvania” 58 , şi vă rog să primiţi cele<br />
mai călduroase mulţumiri. Domnişoara Mimi, sosind la Roma, a dat aici <strong>de</strong>-o toamnă prelungită şi<br />
sper că se va simţi bine la şcoală, şi va găsi un bogat câmp <strong>de</strong> activitate. De altfel dânsa era atât <strong>de</strong><br />
55 Între 1 septembrie 1934 şi 31 august 1936, vezi în S. Mândruţ, op. cit., p. 314.<br />
56 Ioan Lupaş (1880-1967), profesor titular <strong>de</strong> Istoria Românilor la Facultatea <strong>de</strong> Litere şi<br />
Filosofie a Universităţii <strong>din</strong> Cluj şi codirector al <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> Naţională între 1919-1946.<br />
57 Marina Lupaş (1913-1998), aflată în specializare la Roma între anii 1935-1937, vezi<br />
S. Mândruţ, în „<strong>Anuarul</strong> <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> <strong>din</strong> Cluj-Napoca”, 37, 1998, p. 391-292. [AIICN]<br />
58 Titluri complete: Răscoala ţăranilor <strong>din</strong> Transilvania la 1784, Cluj, 1934, şi Epocele<br />
principale în Istoria Românilor, Cluj, 1928.
41 Virgil Vătăşianu şi Şcoala Română <strong>din</strong> Roma* [III] 389<br />
preocupată <strong>de</strong> viitoarea activitate ştiinţifică, încât şi nevasta mea 59 şi eu am trebuit să o sfătuim foarte<br />
insistent să profite <strong>de</strong>ocamdată <strong>de</strong> vremea incomparabilă pentru a vizita înainte <strong>de</strong> toate Roma cu<br />
toate frumuseţile şi monumentele ei.<br />
Rugându-vă să binevoiţi a transmite Doamnei cele mai respectuoase sărutări <strong>de</strong> mâini, primiţi,<br />
Domnule Profesor, expresia celor mai distinse sentimente ce Vă păstrez.<br />
Virgil Vătăşianu<br />
[Original, ABMS, fond Prof. Ioan Lupaş, nr. 1450].<br />
IV<br />
ŞCOALA ROMÂNĂ DIN ROMA<br />
ACCADEMIA DI ROMANIA<br />
VALLE GIULIA<br />
Roma, 26 sett.[embre] [1]936<br />
Caro Sig.[nore] Vătăşianu,<br />
Sono a Roma da dieci giorni per fare di nuovo 60 da Segretario all’ Acca<strong>de</strong>mia, e in un periodo<br />
non certo invidiabile, perchè abbiamo la Scuola piena di ospiti e c’è molto da fare. Per fortuna siamo<br />
alla fine, perchè fra pochi giorni ripartono tutti.<br />
Ho ritirato quelle fotografie <strong>de</strong>l Sig.[nor] Macrea 61 e le ho dato al Sig.[nor] Pall 62 ; ho spedito<br />
quei libri alla Bibl.[ioteca] <strong>de</strong>lla Sorbona e al Museo di Bucarest; ho pagato il conto in pengő 63 a<br />
Budapest dove però c’è una differenza di tredici lire da pagave ancora.<br />
Quando faro la consegna <strong>de</strong>lla cassa al Sig.[nor] Berza 64 che è già arrivato e che mi aiuta,<br />
vedro se esse fuori quella piccola somma che Le mancava.<br />
Come si terrà à Cluj? Mi ossequi tanto la Signora e a Lei molte cose cordiali,<br />
G. Lugli 65<br />
[Original, AFVV, dos. Corespon<strong>de</strong>nţă Varia, f. f.]<br />
V<br />
[1936]<br />
Iubite domnule Vătăşianu,<br />
Am o mică rugăminte pentru d.[umnea]ta, care sper să nu te incomo<strong>de</strong>ze prea mult.<br />
Şi anume. Pentru un articol care acum se tipăreşte în Ephemeris 66 am nevoie <strong>de</strong> 3 (trei)<br />
fotografii cari îmi lipsesc. Paginile 99, 98 şi 12 <strong>din</strong> albumul <strong>de</strong> <strong>de</strong>sene după coloana Traiană al lui<br />
Ripanda. Albumul se găseşte la Palazzo Venezia, un<strong>de</strong> există şi negativele după ori ce pagină, după<br />
59 Vezi nr. VIII <strong>din</strong> Anexe.<br />
60 „Interimatul” fusese asigurat până la venirea lui M. Berza, datorită experienţei dobândite în<br />
funcţie, începând cu anul 1922.<br />
61 Vezi nr. V.<br />
62 Francisc Pall (1911-1992), membru al Şcolii între 1934-1936; <strong>de</strong>talii la Aurel Răduţiu, în<br />
„Acta Musei Napocensis”, 26-30, 1989-1993, p. 667-669, şi Pompiliu Teodor, în „Revista <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong>”,<br />
4, 1993, nr. 3-4, p. 411-413.<br />
63 Moneda oficială maghiară.<br />
64 Mihai Berza (1907-1978), membru al Şcolii <strong>de</strong> la Roma (1931-1933) şi Paris (1935-1936),<br />
secretar al instituţiei <strong>din</strong> capitala Italiei (1936-1938).<br />
65 Profesor, arheolog, topograf al Romei antice şi latine, secretar şi consilier la „Acca<strong>de</strong>mia di<br />
Romania” vreme <strong>de</strong> peste două <strong>de</strong>cenii; vezi în Douăzeci <strong>de</strong> ani…ed. cit., p. 8, 15, şi Ioan I. Russu,<br />
Un prieten al României, prof. G. Lugli, în „Ţara”, 3, nr. 609 <strong>din</strong> 29 mai 1943, p. 2.<br />
66 Un disegno inedito <strong>de</strong>l Rinascimento relativo alla Colonna Traiana, în EDR, 7, 1937, p. 77-116.
390<br />
Stelian Mândruţ 42<br />
câte ştiu eu, astfel că trebuie completat numai un formular şi în două zile reproducerile se pot obţine.<br />
Te rog foarte mult încre<strong>din</strong>ţează cu această unică sarcină pe unul <strong>din</strong>tre membrii care umblă la<br />
Biblioteca Venezia. N.[umă]rul <strong>de</strong> inventar al albumului lui Ripanda îl vor găsi sub acest nume în<br />
catalogul <strong>de</strong> fişe. Dl. Mariani, care era pe vremea mea acolo, nu ştiu dacă şi acum, cunoştea aceste<br />
<strong>de</strong>sene, astfel că în ori ce caz se poate vorbi cu dânsul.<br />
Rog să-mi trimiţi cόpiile, pe cât se va putea mai curând, pe numele meu la Institut 67 . Vă<br />
mulţumesc anticipat.<br />
Mihail Macrea 68<br />
Cluj -Gherescu 2.<br />
[Original, AFVV, dos. Corespon<strong>de</strong>nţă …, f. f.]<br />
VI<br />
Roma, 25 August 1938<br />
Iubite Domnule Vătăşianu,<br />
Vreau mai întâi să-ţi spun câtă bucurie mi-a făcut c-ai acceptat să te întorci la Roma 69 . Mi-a<br />
părut bine şi pentru Şcoală, căreia nu-i pot dori un Secretar cu mai multe calităţi <strong>de</strong>cât D.[umnea]ta,<br />
cum mi-a părut bine şi pentru Director că nu va avea să se ostenească cu învăţarea unei persoane<br />
necunoascătoare a treburilor Şcolii. Şi sunt şi eu flatat să te am şi pre<strong>de</strong>cesor şi succesor 70 . Cât <strong>de</strong>spre<br />
lucrul personal, D.[umnea]ta cunoşti cât şi mine slujba aceasta, cu <strong>de</strong>savantajele, dar şi cu avantajele<br />
pe care evi<strong>de</strong>nt că le are. Evi<strong>de</strong>nt că dacă ai material strâns <strong>de</strong> acasă, <strong>din</strong> ţară, vei putea lucra mai cu<br />
folos <strong>de</strong>cât dacă va trebui să mergi la biblioteci 71 . Dealtminteri, dacă vei avea mai mult talent <strong>de</strong>cât<br />
mine la organizarea lucrului, vei putea, poate, ajunge să ai timp şi pentru aceasta.<br />
Aş fi foarte bucuros dacă, - nefiind obligat să mă prezint la 1 Sept.[embrie] la catedră 72 -, aş<br />
putea să rămân până pe la 12 a lunei, iar D.[umnea]voastră aţi putea să fiţi aici pe la 9-10. Am fi şi<br />
bucuroşi să ne putem reve<strong>de</strong>a toţi patru şi am putea face direct „trecerea puterilor”. Depin<strong>de</strong> numai <strong>de</strong><br />
veştile ce voi primi <strong>de</strong> la Bucureşti.<br />
Altminteri, e inutil să mai spun că părăsesc atât Roma cât şi Şcoala cu regret. Ancuţa 73 ? Care nu a<br />
avut <strong>de</strong>cât avantajele şe<strong>de</strong>rii la Roma pleacă cu şi mai multă părere <strong>de</strong> rău. Ceea ce e mai prost, e că nu<br />
sunt cu totul convins că în ţară voi putea lucra cu mai mult folos. Cred că eram, totuşi, dator să încerc.<br />
Am avut noroc că am luat concediul în Iulie, când au fost aici călduri foarte mari. De la<br />
întoarcere timpul e suportabil aşa că faimoasa lună August trece <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> uşor.<br />
În speranţa că ne vom putea reve<strong>de</strong>a curând, te rog să crezi în sentimentele mele cele mai<br />
cordiale.<br />
M. Berza 74<br />
[Original, AFVV, dos. Roma…f. f.]<br />
67 <strong>Institutul</strong> <strong>de</strong> Studii Clasice <strong>de</strong> pe lângă Universitatea <strong>din</strong> Cluj.<br />
68 Mihail Macrea (1908-1967), specializare la Roma, preparator la <strong>Institutul</strong> <strong>de</strong> Studii Clasice<br />
<strong>din</strong> Cluj; vezi în Mihai Bărbulescu, A Lesson in Discernment, în TR, 5, 1996, nr. 3, p. 38-42.<br />
69 Oficial cu data <strong>de</strong> 1 septembrie 1938, vezi în S. Mândruţ , op.cit., p. 314<br />
70 Referire la intervalul anterior şi ulterior celui reprezentat <strong>de</strong> către M. Berza.<br />
71 Sinteza <strong>de</strong>spre Istoria artei feudale româneşti între secolele XII-XVI.<br />
72 Nu figurează în „<strong>Anuarul</strong> Universităţii <strong>din</strong> Bucureşti pe anul universitar 1938-1939”,<br />
Bucureşti 1940!<br />
73 Anna Tzigara-Samurcaş, soţia lui Mihai Berza, vezi Andrei Pippidi, Arhiva Mihai Berza, în<br />
„Studii şi Materiale <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> Medie”, 4, 1997, p. 12.<br />
74 Vezi şi în I. Opriş, op. cit., p. 519, 572.
43 Virgil Vătăşianu şi Şcoala Română <strong>din</strong> Roma* [III] 391<br />
VII<br />
SOCIETATEA ARHITECŢILOR ROMÂNI<br />
STRADA EPISCOPIEI NR 2<br />
„ARHITECTURA”<br />
TRIMESTRIAL DE ARHITECTURĂ ŞI ARTĂ PLASTICĂ<br />
Bucureşti, 27. IV. 1939<br />
Dragă Prietene,<br />
Îţi mulţumesc pentru rândurile <strong>din</strong> 24. Nu mă îndoiam <strong>de</strong> altfel <strong>de</strong> răspunsul tău afirmativ 75 .<br />
Cât priveşte <strong>de</strong>limitarea subiectului 76 sunt <strong>de</strong> acord, mai ales că o şcoală ar<strong>de</strong>leană <strong>de</strong> după răsboiu<br />
nici nu există, după câte ştiu. Afară <strong>de</strong> pictorul Simonescu 77 <strong>de</strong>la Lugoj, ale cărui lucrări , - Catedrala unită<br />
<strong>din</strong> Lugoj, Bis. unită <strong>din</strong> Târgu Mureş, pe care le cunosc numai <strong>din</strong> fotografii -, sunt vădit inspirate <strong>de</strong><br />
Sibiu şi <strong>de</strong> bis. <strong>din</strong> Ră<strong>de</strong>şti, Demian, C. Bogdan 78 şi ceilalţi ar<strong>de</strong>leni păşesc mai mult pe urmele lui Costin<br />
Petrescu 79 (Notez în treacăt că marea lui frescă a Ateneului a fost pentru mine un mare <strong>de</strong>zastru).<br />
Simonescu cred că ar putea fi înglobat în articolul tău, <strong>de</strong>şi cronologic aparţine anilor <strong>din</strong> urmă.<br />
Din motive bugetare aşi vrea să întrebuinţez chiar clişeele lucrării tale asupra tatălui meu 80 ,<br />
dacă ele, cum presupun, mai există la Drotleff 81 sau acasă la Tatăl tău . Te rog <strong>de</strong>ci să mă lămureşti şi<br />
în această privinţă şi să-mi dai totodată indicaţiuni sau pentru eventuale fotografii <strong>de</strong> reprodus în<br />
legătură cu începutul articolului tău.<br />
La pag. 44 a numărului 1/1939 trimis Şcoalei voastre sunt indicate fascicolele revistei, ce se<br />
mai găsesc la redacţie 82 . Cum acestea sunt proprietatea Societăţii arhitecţilor, te rog să-mi trimiţi o<br />
adresă oficială adresată acesteia, ca să vă putem satisface în privinţa completării colecţiei.<br />
Cu multă dragoste al tău,<br />
V. Smigelschi 83<br />
[Original, AFVV , dos. Corespon<strong>de</strong>nţă… , f. f.]<br />
VIII<br />
ŞCOALA ROMÂNĂ DIN ROMA<br />
ACCADEMIA DI ROMANIA<br />
VALLE GIULIA<br />
Bucureşti, 9 Septembrie 1940<br />
Domnule Ministru 84 ,<br />
Biblioteca Şcolii Române <strong>din</strong> Roma a trecut peste 12.000 <strong>de</strong> volume şi este în continuă<br />
creştere. Este organizată după cele mai mo<strong>de</strong>rne meto<strong>de</strong>: are un catalog ţinut la zi pe autori, un<br />
catalog topografic, un fişier al revistelor şi fireşte un inventar. Pentru munca aceasta zilnică în ultimii<br />
ani am rugat pe d.[oam]na Elena Vătăşianu să ne ajute, în schimbul unei mo<strong>de</strong>ste diurne <strong>din</strong> subvenţia<br />
anuală a Şcolii. D.[oam]na Elena Vătăşianu, licenţiată a Aca<strong>de</strong>miei Comerciale, este soţia<br />
d.[omnu]lui Virgil Vătăşianu, secretarul permanent al Şcolii, căreia îi datorez în mare parte buna<br />
75 Despre continuarea dialogului stă mărturie mesajul adresat <strong>de</strong> V. Smigelschi lui Ioan<br />
Vătăşianu, în AFVV, dos. Corespon<strong>de</strong>nţa Varia, f.f.: Bucureşti, 1 martie 1935.<br />
76 Articol intitulat Bizantinismul şi neobizantinismul în pictura religioasă românească <strong>din</strong><br />
Ar<strong>de</strong>al, în „Arhitectura”, 5, 1937, nr. 4, p. 8-11.<br />
77 Virgil Simonescu (1881-1941).<br />
78 Anastase Demian (1899-1977) şi Catul Bogdan (1873-1954).<br />
79 Costin Petrescu (1897-1978).<br />
80 Pictorul Octavian Smigelschi, Sibiu, 1936.<br />
81 Editura Krafft-Drotleff <strong>din</strong> Sibiu.<br />
82 Anii 1924-1926, 1930, 1931-1933, 1934, cu numerele 3, 6, 7, 9-10, 11 şi 12.<br />
83 Arhitect diplomat, vezi scrisoarea citată la nota 24!<br />
84 Dumitru Caracostea, titular între 4 iulie şi 14 septembrie 1940, vezi Miniştrii învăţământului<br />
<strong>de</strong> la Cuza până astăzi, Slatina, 2003, p. 67.
392<br />
Stelian Mândruţ 44<br />
sistematizare a bibliotecii. Mulţumit pe <strong>de</strong>plin <strong>de</strong> activitatea d.[oam]nei Elena Vătăşianu 85 , vă rog să<br />
primiţi propunerea <strong>de</strong> a o numi într-un post bugetar <strong>de</strong> asistentă-bibliotecar spre a putea continua<br />
activitatea sa pentru folosul singurei biblioteci organizate pe care o avem într-o capitală <strong>din</strong> Europa.<br />
Îmi permit să menţionez că dacă d.[oam]na Elena Vătăşianu n-ar fi soţia secretarului-permanent al<br />
Şcolii, n-ar avea posibilitatea să trăiască la Roma cu unica leafă bugetară.<br />
Primiţi, vă rog, domnule ministru, asigurarea <strong>de</strong>osebitei mele stime.<br />
Directorul Şcolii Române <strong>din</strong> Roma,<br />
Em.[il] Panaitescu<br />
[Original, AN, fond Ministerul Instrucţiunii, nr. 874, f. 66]<br />
IX<br />
DEUTSCHES ARCHÄOLOGISCHES INSTITUT ROM<br />
ROMA (25), VIA SARDEGNA 79, T. 45-727<br />
Tgb. Nr. 550/41 B. 16. Dezember 1941<br />
S. H. Herrn Dr. Virgil Vatasianu<br />
Sekretär <strong>de</strong>r rumänischen Aka<strong>de</strong>mie<br />
ROM<br />
Sehr geehrter Herr Doktor Vatasianu,<br />
In <strong>de</strong>m folgen<strong>de</strong>n Paket fin<strong>de</strong>n Sie die Werke, welche Sie aus unserer Dublettenliste<br />
ausgewählt und in <strong>de</strong>n Verzeichnis Ihrer Desi<strong>de</strong>rata aufgeführt haben, das Dr. Adamesteanu 86 mir<br />
kürzlich überreichte. Wie ich schon mit Dr. Adamesteanu ausgemacht habe und wir es in<br />
persönlichem Gespräch am Tage <strong>de</strong>r Winckelmanns-Adunanz von neuem bestätigten, soll sich <strong>de</strong>r<br />
Dublettentausch auf Grund einer Abrechnung nach Druckseiten vollziehen. Wie aus <strong>de</strong>r beiliegen<strong>de</strong>n<br />
Aufstellung hervorgeht, umfassen die Ihnen heute übersandten Werke insgesamt 2274 Seiten Text<br />
und 63 Tafeln, zusammen 2337 Seiten, die unser Institut bei Ihnen zugute hat. Ich erwarte nun also<br />
Ihre Dublettenliste; es macht gar nichts, wenn Sie nicht jetzt schon genügend Material zur Verfügung<br />
haben, um dier ganze Seiten-Schuld abzu<strong>de</strong>cken; im Laufe <strong>de</strong>r Zeit wer<strong>de</strong>n wir schon dahin kommen,<br />
und vielleicht können Sie gelegentlich auch einige rumänische Neuerscheinungen mit in Tausch<br />
geben. In dieser Hoffnung füge ich unten einige Titel rumänischer Bücher an, die mir bekannt<br />
gewor<strong>de</strong>n sind und die uns noch fehlen. Diese und an<strong>de</strong>re Romanica wür<strong>de</strong> ich gerne in Tausch<br />
nehmen.<br />
Am En<strong>de</strong> bitte ich Sie um eine kurze schriftiliche Bestätigung unserer Abmachungen und<br />
verbleibe mit <strong>de</strong>m Ausdruck vorzüglichster Hochachtung<br />
Ihr sehr ergebener<br />
Jan v. Crons<br />
Bibliothekar<br />
Desi<strong>de</strong>rata romanica<br />
Coman, Joan: L’art <strong>de</strong> Callimaque et <strong>de</strong> Catulle dans le poème „La boucle <strong>de</strong> Bėrėnice”, Bucaresrt,<br />
1936, Universul.<br />
Capidan, Th.: Basilica, Bucureşti, 1938, Tip. Cărţilor Bisericeşti.<br />
Fotino, Scarlat: Or<strong>din</strong>ul doric, Bucureşti, 1934, Cartea Rom.<br />
Jorga, Nicola: Etu<strong>de</strong>s byzantines, Bucarest, 1939-1940 (Instit. d’ėtu<strong>de</strong>s byzantines 1-20).<br />
85 Elena Vătăşianu (1910-1969), căsătorită cu Virgil Vătăşianu în anul 1933, vezi în dos.<br />
Autobiografie. Acte mărunte, f.2.<br />
86 Dinu Adameşteanu (1913-2004), stu<strong>de</strong>nt al prof. S. Lambrino, bursier la Roma (1938-1942)<br />
şi bibliotecar al Şcolii între 1942 şi 1946; vezi şi Omaggio à Dinu Adameşteanu, Cluj-Napoca, 1996,<br />
p. 7, 12, şi I. Opriş, op. cit., p. 289-311.
45 Virgil Vătăşianu şi Şcoala Română <strong>din</strong> Roma* [III] 393<br />
Rosetti, Dinu V.: 1. Săpăturile arheologice <strong>de</strong>la Snagov; 2. Tombes à incinėration <strong>de</strong> l’âge du fer et <strong>de</strong><br />
l’ėpoque romaine dans la rėgion <strong>de</strong> Bucarest; 3. Miscellanea (Publicaţiunile Muzeului municipiului<br />
Bucureşti 2), Bucureşti, 1935.<br />
[Original, AFVV, dos. Roma …, f. f. ]<br />
X<br />
Bucureşti, 29 Aprilie 1942<br />
Mult stimate Domnule Vătăşianu,<br />
Am sosit cu bine în ţară, un<strong>de</strong> primăvara se lasă încă aşteptată şi, rememorând clipele<br />
frumoase petrecute la Roma, mă lupt cu o gripă „triestiană” 87 ce nu vrea să-mi <strong>de</strong>a pace.<br />
Mă adresez D.[omniei] Voastre cu marea rugăminte <strong>de</strong> a mă ajuta pentru ca stagiunea viitoare<br />
să fie pentru mine cât mai rodnică în concerte. Ştiu câtă inimă puneţi pentru cel mai mic lucru şi ştiu<br />
mai cu seamă ce trecere aveţi la Roma în cercurile artistice şi culturale.<br />
De aceia, iată ce vă rog. Programul tuturor Societăţilor muzicale <strong>din</strong> Italia se alcătuieşte acum,<br />
în luna Mai.<br />
Cele douăzeci <strong>de</strong> plicuri trimise, conţin fiecare: a) un prospect cu critici şi aprecieri asupra<br />
mea; b) scrisoarea impresarului meu către societatea respectivă; c) programul recitalului meu pentru<br />
aprilie 1943 (când voi fi liber pentru turneul în Italia).<br />
1. Vă rog <strong>din</strong> suflet să expediaţi cât mai curând şi sub plic recomandat aceste douăzeci<br />
materiale <strong>de</strong> propagandă, <strong>de</strong>bitându-mă cu suma cheltuită pe timbru.<br />
2. Vă mai rog <strong>de</strong> asemeni ca plicul gros adresat, împreună cu o scrisoare, D.[omnişoa]rei<br />
Camus <strong>de</strong>la Servizio Nazionali Concerti (dacă nu mă înşel intrarea este la nr. 91 iar nu la 48 cum este<br />
marcat), să-l duceţi D.[umnea] Voastră personal, căci astfel îşi va da seama că personalităţile române<br />
<strong>din</strong> Italia se interesează în mod special <strong>de</strong> activitatea mea artistică peste hotare. Nu e nevoie să spuneţi<br />
D.[omnişoa]rei Camus că v-am dat tot D.[omniei] Voastre cele douăzeci <strong>de</strong> plicuri, căci s-ar putea<br />
oferi dânsa să le expedieze, şi sunt mult mai sigur să le ştiu trimise <strong>de</strong> mâna D.[omniei] Voastre.<br />
3. Când veţi avea vreo ocazie să vorbiţi cu Molinari 88 <strong>de</strong>spre mine, sau cu contele di San<br />
Martino, preşe<strong>din</strong>tele concertelor <strong>de</strong>la Adriano şi Santa Cecilia, insistaţi să fiu angajat în aprilie viitor<br />
la una <strong>din</strong> aceste două.<br />
Acum nu-mi rămâne <strong>de</strong>cât să vă cer mii <strong>de</strong> scuze pentru toată supărarea ce vă dau şi, rugânduvă<br />
să transmiteţi omagiile mele Doamnei Vătăşianu, vă rog să primiţi expresiunea viilor mele<br />
sentimente <strong>de</strong> gratitu<strong>din</strong>e. Mama vă transmite toată afecţiunea sa.<br />
Al D.[omniei] Voastre cu tot <strong>de</strong>votamentul<br />
Dinu Lipatti 89<br />
Bd. Lascăr Catargiu 12, Bucureşti<br />
[Original, AFVV, dos. Roma…, f. f. ]<br />
XI<br />
Bucureşti, 17 Iunie 1942<br />
Iubite şi stimate Domnule Vătăşianu,<br />
Am tot aşteptat să primesc o veste <strong>din</strong> partea Dvs. cu privire la marea rugăminte ce v-am<br />
adresat şi drept confirmare a primirei scrisorilor şi prospectelor trimise <strong>de</strong> mine Dvs. printr-un domn<br />
87 Despre concertul susţinut la Trieste, în aprilie 1942, vezi Grigore Bârgăuanu, Carmen<br />
Tănăsescu, Dinu Lipatti. Monografie, Bucureşti, 2000, p. 88-89.<br />
88 Bernar<strong>din</strong>o Molinari (1880-1952), director artistic <strong>de</strong> concerte la „Acca<strong>de</strong>mia di Santa<br />
Cecilia” <strong>din</strong> Roma, vezi Dizionario Enciclopedico Italiano, vol. VII, Roma, 1957, p. 861.<br />
89 Dinu Lipatti (1917-1950), compozitor şi pianist, vezi şi Dinu Lipatti, contemporanul nostru,<br />
Bucureşti, 1966.
394<br />
Stelian Mândruţ 46<br />
curier plecat, mai bine <strong>de</strong> o lună <strong>din</strong> Bucureşti pentru Roma. Îmi închipui că pachetul <strong>de</strong>stinat Dvs.,<br />
cât şi pachetul trimis <strong>de</strong> mama mea Doamnei Grigorcea 90 au sosit la <strong>de</strong>stinaţie încă <strong>de</strong> mult.<br />
Noi suntem bine, fiecare ocupat în direcţii opuse. În ce mă priveşte vă pot spune că sunt într-o<br />
intensă activitate, atât pe tărâmul muzical cât şi pe cel… agricol! Mă pasionează ţara cu tot ce are ea<br />
<strong>de</strong> profund sincer şi spontan, aşa încât am <strong>de</strong>cis, în ciuda dificultăţilor, să construesc o foarte mică dar<br />
simpatică villă la moşia noastră <strong>din</strong> Dâmboviţa, un<strong>de</strong> mă voi retrage <strong>de</strong> câte ori voi avea <strong>de</strong> preparat o<br />
stagiune importantă în concerte. Am <strong>de</strong>cis în vara aceasta, în plus <strong>de</strong> prepararea concertelor viitoare,<br />
şi răspun<strong>de</strong>rea unei antreprize rurale ce trebuie s-o duc la bun sfârşit.<br />
Ne gândim foarte <strong>de</strong>s şi cu mult drag la Dvs. cât şi la Doamna Vătăşianu, ambii atât <strong>de</strong><br />
îndatoritori şi <strong>de</strong> amabili!<br />
Dacă proectele mele se vor realiza şi dacă timpurile ne vor permite, sper să vă revăd în<br />
primăvara viitoare când am promisiuni <strong>de</strong> a cânta <strong>din</strong> nou în Italia 91 .<br />
Vă rog <strong>din</strong> suflet să-mi răspun<strong>de</strong>ţi imediat dacă aţi primit pachetul cu cele aproximativ 24<br />
scrisori adresate <strong>de</strong> impresarul meu tuturor societăţilor muzicale <strong>din</strong> Italia şi dacă le-aţi expediat pe<br />
dată, aşa cum îmi permiteam să vă rog prin scrisoarea ce alăturasem pachetului.<br />
Aceste scrisori-prospecte referitoare la concertele mele <strong>din</strong> aprilie 1943 <strong>din</strong> Italia mă vor ajuta<br />
foarte mult, astfel că neexpedierea lor (sau nesosirea lor în mâinile Dvs. printr-o neglijenţă<br />
inexplicabilă) mi-ar dăuna mult.<br />
Vă mulţumesc încă odată pentru toată solicitu<strong>din</strong>era ce-mi acordaţi şi, rugându-vă să<br />
transmiteţi omagiile mele respectuoase Doamnei Vătăşianu, vă rog să cre<strong>de</strong>ţi în expresiunea<br />
sentimentelor mele cele mai <strong>de</strong>votate. Mama vă trimite toată afecţiunea sa.<br />
Al Dvs.,<br />
Dinu Lipatti<br />
Bd. Lascăr Catargiu 12, Bucureşti.<br />
[Original, AFVV, dos. Roma…f. f.]<br />
XII<br />
FLORIAN KUPFERBERG VERLAG<br />
Berlin W 62, Wichmannstrasse 6<br />
Fernruf: 2557 41 Berlin, <strong>de</strong>n 23. 12. 1942<br />
IIk.<br />
Herrn Professor Virgil Vatasianu<br />
Acca<strong>de</strong>mia Rumena<br />
Via Giulia, Rom<br />
Sehr geehrter Herr Professor,<br />
Erlauben Sie mir, Sie hierdurch bekannt zu machen mit <strong>de</strong>r Kunstzeitschrift „Die Kunst <strong>de</strong>r<br />
Kirchen” 92 , <strong>de</strong>r einzigen Zeitschrift ihrer Art in Europa. Sie befasst sich mit <strong>de</strong>r Betrachtung und<br />
Deutung <strong>de</strong>r europäischen Kirchenkunst in <strong>de</strong>r Geschichte, mit <strong>de</strong>r Aufhellung und Deutung <strong>de</strong>r<br />
Zusammenhänge zwischen Religion und künstlerischer Ausdrucksform und Fragen <strong>de</strong>r Ikonographie;<br />
daneben wer<strong>de</strong>n Fragen <strong>de</strong>r europäischen kirchlichen Denkmalpflege behan<strong>de</strong>lt.<br />
90 Soţia trimisului extraor<strong>din</strong>ar şi ministru plenipotenţiar, Vasile Grigorcea, şeful Legaţiei<br />
României <strong>de</strong> pe lângă Quirinal, vezi în România-Vatican…ed. cit., p. 166.<br />
91 Proiect invalidat <strong>din</strong> motive obiective (avatarurile războiului) şi subiective (încercarea <strong>de</strong><br />
profesorat la Conservatorul <strong>din</strong> Geneva), reluat numai în anii 1946 şi 1947, vezi G. Bârgăuanu,<br />
F. Tănăsescu, op. cit., p. 78.<br />
92 Nu am găsit revista citată în colecţia păstrată la Biblioteca Centrală Universitară „Lucian<br />
Blaga” <strong>din</strong> Cluj-Napoca!
47 Virgil Vătăşianu şi Şcoala Română <strong>din</strong> Roma* [III] 395<br />
Wir dürfen gleichzeitig ein Probestück <strong>de</strong>r Zeitschrift (Heft 1/1942) an Ihre Anschrift zur<br />
Absendung bringen. In ähnlicher Weise, wie das übersandte Heft z. B. Fragen <strong>de</strong>r nordischen Kunst<br />
gewidmet ist, soll gelegentlich ein Heft <strong>de</strong>r Zeitschrift Fragen <strong>de</strong>r rumänischen Kirchenkunst in <strong>de</strong>r<br />
Geschichte behan<strong>de</strong>ln. Wir wür<strong>de</strong>n es, sehr geehrter Herr Professor, sehr begrüssen, wenn Sie geneigt<br />
wären, gelegentlich ein solches Heft zusammenzustellen. Die Zeitschrift erscheint während <strong>de</strong>s<br />
Krieges viermal jährlich.<br />
Wir sprechen damit gleichzeitig die Einladung aus, für das Fragengebiert <strong>de</strong>r rumänischen<br />
Kunst die Mitherausgeberschaft an <strong>de</strong>r Zeitschrift anzunehmen. Für Ungarn hat Herr Dozent Dr.<br />
Julius Fleischer, Budapest, für Bulgariei, Herr Professor Ivan Goschev, Direktor <strong>de</strong>s Museums für<br />
kirchliche Kunst in Sofia, die Mitherausgeberschaft übernommen.<br />
Bei dieser Gelegenheit darf ich darauf hinweisen, dass mein Verlag sich speziell <strong>de</strong>r<br />
Herausgabe von Veröffentlichungen zur Archäologie und Kunstgeschichte Südosteuropas widmet.<br />
Für Rumänien sind hierbei u. a. zwei Werke von Herrn Professor Oprescu, Bukarest, geplant bzw. in<br />
Vorbereitung 93 . Vielleicht dürfen wir Sie auch hier zu einer Mitarbeit einla<strong>de</strong>n, wobei insbeson<strong>de</strong>re<br />
vielleicht an eine Darstellung <strong>de</strong>r rumänischen Kirchenmalerei o<strong>de</strong>r an eine Arbeit über rumänische<br />
Miniaturmalerei zu <strong>de</strong>nken wäre, jeweils in einer monographischen Veröffentlichung mit einem Text,<br />
und einem grösseren Bil<strong>de</strong>rteil. Die Art dieser Publikationen wird <strong>de</strong>utlich aus <strong>de</strong>m soeben in <strong>de</strong>r<br />
erwähnten Schriftenreihe erschienen Werk „Die Altungarische Kunst” von Dr. Nandor Fettich<br />
(Budapest) 94 .<br />
Eine Zusammenarbeit sowohl hinsichtlich <strong>de</strong>r Zeitschrift als auch hinsichtlich <strong>de</strong>r Herausgabe<br />
<strong>de</strong>s einen o<strong>de</strong>r an<strong>de</strong>ren monographischen Werkes wür<strong>de</strong> ich je<strong>de</strong>nfalls sehr begrüssen, und Ihrer<br />
freundlichen Nachricht sehe ich mit Interesse entgegen.<br />
Mit verbindlichsten Emphelungen<br />
Ihr sehr ergebener<br />
Dr. A. C. Kupferberg<br />
[Original, AFVV, dos. Roma … f. f.]<br />
FLORIAN KUPFERBERG VERLAG<br />
Berlin W 62, Wichmannstrasse 6<br />
Fernruf: 25 57 41…<br />
XIII<br />
Berlin, <strong>de</strong>n 2. 2. 1943<br />
IIk<br />
Herrn Dr. Virgil Vatasianu<br />
Acca<strong>de</strong>mia di Romania<br />
Valle Giulia, Rom<br />
Sehr geehrter Herr Doktor,<br />
Haben Sie verbindlichen Dank für Ihr frdl. Schreiben vom 20. l., <strong>de</strong>ssen Inhalt mich sehr<br />
interessierte. Ich bedauerte, dass mein Schreiben infolge unrichtiger Anschrift verspätet in ihre Hän<strong>de</strong><br />
gelangte.<br />
Ich freue mich sehr, dass Sie bereit sind, die Mitherausgeberschaft <strong>de</strong>r Zeitschrift für<br />
Rumänien zu übernehmen 95 , so dass wir Ihren Namen unter <strong>de</strong>n Mitherausgebern nennen dürfen. Da<br />
wir ein <strong>de</strong>r Kunstgeschichte Rumäniens gewidmetes Heft nur nach längerer und sorgfältiger<br />
93 George Oprescu (1881-1969), istoric şi critic <strong>de</strong> artă. Titlurile menţionate nu apar în<br />
bibliografia operei, vezi în Omagiu lui George Oprescu cu prilejul împlinirii a 80 <strong>de</strong> ani, Bucureşti,<br />
1961, p. XXVII-XL.<br />
94 Lucrare publicată la Berlin, în 1942, ca prim volum al seriei Schriften zur Kunstgeschichte<br />
Südosteuropa.<br />
95 Vezi epistola anterioară!
396<br />
Stelian Mândruţ 48<br />
Vorbereitung erscheinen lassen wür<strong>de</strong>n, möchte ich glauben, dass eine ausreichen<strong>de</strong> Verständigung<br />
hierüber auch zeitlich möglich ist.<br />
Herr Professor Oprescu wird an <strong>de</strong>r Zeitschrift nicht unmittelbar mitwirken, da sein<br />
Arbeitgebiet im wesentlichen die neuere Kunst ist. Dagegen bereite ich von Herrn Oprescu eine<br />
Buchveröffentlichung über neuere rumänische Malerei vor 96 .<br />
Das Gebiet <strong>de</strong>r Kirchenbaukunst ist in <strong>de</strong>n Themenkreis <strong>de</strong>r Zeitschrift eingeschlossen, ja es<br />
ist sogar eines <strong>de</strong>s wichtigsten Themen in diesem ganzen Fragezusammenhang.<br />
Ich wür<strong>de</strong> es sehr begrüssen, wenn wir für das geplante Rumänienheft <strong>de</strong>r Zeitschrift einen<br />
Beitrag aus Ihrer Fe<strong>de</strong>r im Umfang von etwa 10 bis 12 Schreibmaschinenseiten (mit etwa <strong>de</strong>r<br />
gleichen Zahl von Abbildungen) gewinnen dürften, <strong>de</strong>r sozusagen <strong>de</strong>r Kern <strong>de</strong>s Heftes ausmachte.<br />
Vielleicht liessse sich hierbei ein Ausschnitt aus einer Kunstentwicklung geben, <strong>de</strong>r später nach<br />
an<strong>de</strong>rer Seite ergänzt wer<strong>de</strong>n könnte. Als Termin für diese Arbeit wür<strong>de</strong> ich <strong>de</strong>n 15. 3.<br />
vorschlagen. Als weitere (kleinere) Beiträge für diese geplante Heft waren vorgesehen: Anton<br />
Kaindl (Bukarest), Rumänische Troitzen 97 , ferner ein Aufsatz von Herrn Prof. Petranu über<br />
Neobyzantinische Kunst in Rumänien, <strong>de</strong>r uns bereits vorliegt 98 . Das Bildmaterial für bei<strong>de</strong><br />
Beiträge liegt uns ebenfalls vor. Ich wür<strong>de</strong> mich sehr freuen, wenn ich bald Ihre gedanken zu<br />
diesem geplanten Heft erfahren könnte.<br />
Da das augenglicklich in Arbeit befindliche Heft 1/1943 <strong>de</strong>r Zeitschrift <strong>de</strong>m Thema<br />
„Europäische Fresken” gewidmet ist, wäre es vielleicht zweckmässig, in <strong>de</strong>m geplanten<br />
Rumänienheft ein an<strong>de</strong>res Gebiet <strong>de</strong>r Kunst zu betrachten.<br />
Selbstverständlich bin ich sehr gern bereit, über eine Buchveröffentlichung in nähere<br />
Überlegungen einzutreten. Darf ich fragen, ob die von Ihnen erwähnte grössere Arbeit<br />
verlegerisch schon festgelegt ist? Sollte man nicht überlegen, hiervon gegebenenfalls, -<br />
vielleicht auch in etwas gekürzter Form -, auch eine <strong>de</strong>utsche Ausgabe zu schaffen 99 ? Wertvoll<br />
erschiene mir auch eine monographische Behandlung <strong>de</strong>r rumänischen Fresken wie auch <strong>de</strong>r<br />
Buchmalerei. Bisher ist in unseren „Schriften zur Kunstgeschichte Südosteuropa” 100 wie in <strong>de</strong>n<br />
übrigen, in meinem Verlag erscheinen<strong>de</strong>n Arbeiten ein Thema zur Geschichte <strong>de</strong>r Kunst in<br />
Rumänien noch nicht vergeben.<br />
Ihrer weiteren Nachricht sehe ich gern und mit Interessee entgegen.<br />
Mit verbindlichen Emphelungen und besten Grüssen<br />
Ihr ergebner<br />
Dr. A. C. Kupferberg<br />
[Original, AFVV, dos. Roma,… f. f.]<br />
XIV<br />
Cluj, 18 iunie 1946.<br />
Dragă Bibi 101 ,<br />
În sfârşit, iată că îţi scriu. Mă ierţi pentru întârziere. Chestiunea care te interesează nu era însă<br />
<strong>de</strong>loc actuală atâta vreme cât tu nu puteai veni în ţară. Problema stă astfel: catedra e vacantă şi a fost<br />
96 Vezi nota 42!<br />
97 Nu figurează în cataloagele Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” <strong>din</strong> Cluj-<br />
Napoca!<br />
98 Coriolan Petranu (1893-1945), profesor titular <strong>de</strong> Istoria Artei la Facultatea <strong>de</strong> Litere şi<br />
Filosofie a Universităţii <strong>din</strong> Cluj. Lucrarea nu există în lista publicaţiilor sale!<br />
99 Bibliografia operei Aca<strong>de</strong>micianului profesor doctor docent Virgil Vătăşianu, întocmită <strong>de</strong><br />
Mircea Ţoca (Cluj-Napoca, 1979), nu inclu<strong>de</strong> nici o referire în acest sens!<br />
100 Colecţie inexistentă la Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” <strong>din</strong> Cluj-Napoca!<br />
101 Hipocoristic întrebuinţat <strong>de</strong> cei foarte apropiaţi lui Virgil Vătăşianu, <strong>de</strong> exemplu, cumnatul<br />
său, C. Daicoviciu!
49 Virgil Vătăşianu şi Şcoala Română <strong>din</strong> Roma* [III] 397<br />
suplinită anul acesta şcolar <strong>de</strong> d.[omnu]l Liviu Rusu 102 . Dacă erai în ţară ţi se dă<strong>de</strong>a spre suplinire ţie<br />
şi făceam formele pentru ocuparea <strong>de</strong>finitivă a ei. Este absolut necesar ca tu să vii în ţară cât mai<br />
curând. Cel mai târziu în toamnă, prin Octomvrie sau mai bine în Septemvrie. În Septemvrie se va<br />
pune <strong>din</strong> nou problema suplinirii şi dacă nu eşti în ţară nu ţi se poate propune suplinirea. Când te-oi<br />
ve<strong>de</strong>a în ţară voiu cere publicarea vacanţei pentru ocuparea <strong>de</strong>finitivă fie prin chemare largă, fie prin<br />
concurs. Tu ai dreptul să fii chemat şi după câte constat vei avea votul Consiliului 103 . Condiţia <strong>de</strong><br />
căpetenie e, după cum vezi, pentru orice în legătură cu catedra, ca tu să fii aici. La minister vom avea<br />
atâta trecere ca să-ţi asigurăm o revenire la Roma în cazul neverosimil <strong>de</strong> eşec.<br />
Nu am vorbit până acum cu Voitec 104 . Voiu vorbi imediat ce vine el la Bucureşti sau merg eu<br />
la Bucureşti. Să sperăm că ţi se va face posibilă călătoria şi <strong>din</strong> punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re material. În orice caz<br />
îţi voi mai scrie după ce voiu vorbi cu Voitec. Şi chestia tipăririi cărţii tale 105 e în funcţie <strong>de</strong> prezenţa<br />
ta aici. Voiu vorbi cu d.[omnu.]l prim ministru 106 în acest caz şi sunt sigur că se vor găsi fonduri<br />
pentru asemenea lucrare. Atâta aveam să-ţi scriu <strong>de</strong> cele oficiale. Despre cele personale vă va scrie<br />
Lucia 107 . Sper că ne vom reve<strong>de</strong>a cât mai curând şi atunci vom avea ce povesti.<br />
Vă sărut pe amândoi<br />
C. Daicoviciu 108<br />
[Original, AFVV, dos. Roma… , f. f.]<br />
D.[omniei]-Sale<br />
Domnului Prof.[esor] Ştefan Voitec<br />
Ministrul Educaţiunii Naţionale<br />
Bucureşti<br />
XV<br />
Roma, 8 Iulie 1946<br />
Domnule Ministru,<br />
Referindu-mă la cele ce am avut onoarea a Vă comunica verbal, cu ocazia vizitei Dvs. la<br />
Roma, îmi permit să Vă prezint în scris cererea <strong>de</strong> a fi rechemat <strong>din</strong> postul <strong>de</strong> secretar al Şcolii<br />
Române <strong>din</strong> Roma, pentru următoarele motive: fiindcă activitatea Şcolii în ultimii ani a stagnat<br />
aproape complet, după cum era şi firesc, date fiind împrejurările, şi fiindcă intenţionez să candi<strong>de</strong>z la<br />
catedra <strong>de</strong> istoria artei <strong>de</strong>venită vacantă la Facultatea <strong>de</strong> Litere a Universităţii <strong>din</strong> Cluj 109 .<br />
Vă rog, în consecinţă, Domnule Ministru, să binevoiţi a aproba şi a dispune să mi se transmită:<br />
salariul restant <strong>de</strong>la 1 Octomvrie 1945 până la data când, - după ridicarea salariului -, mă voiu putea<br />
îmbarca. Îmi permit să amintesc cu această ocazie că situaţia mea materială e <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> dificilă, nu<br />
numai fiindcă nu am primit salariul <strong>de</strong> aproape 10 luni, dar fiindcă şi anterior, adică <strong>de</strong>la 1 Iunie 1941<br />
până la 31 Martie 1943, timp <strong>de</strong> aproape doi ani, nu am primit <strong>de</strong>loc in<strong>de</strong>mnizaţia pentru străinătate<br />
prevăzută <strong>de</strong> legea <strong>de</strong> organizare a Şcolii, pe motiv că nu erau fonduri disponibile, în vreme ce,<br />
concomitent, s-au găsit fonduri pentru funcţionarii noi numiţi (Director, Subdirector, Bibliotecar) şi<br />
pentru primii doi chiar <strong>de</strong> la început cu plata integrală a tuturor drepturilor. Rezultă <strong>de</strong> aci că în acest<br />
102 Liviu Rusu (1901-1985), filosof şi estetician.<br />
103 Mai precis, Consiliul profesoral al Facultăţii <strong>de</strong> Litere şi Filosofie a Universităţii <strong>din</strong> Cluj.<br />
104 Ştefan Voitec (1900-1984), între 6 martie 1945 şi 30 noiembrie 1946, titularul portofoliului<br />
<strong>de</strong> resort, vezi în Miniştrii… op. cit., p. 88.<br />
105 Apărută abia în anul 1959 şi reeditată în anul 2001!<br />
106 Petru Groza (1884-1958), premier <strong>de</strong> la 6 la martie 1945.<br />
107 Lucia Daicoviciu (1907-2004), soţia sa.<br />
108 Constantin Daicoviciu (1898-1973), <strong>de</strong>can al Facultăţii <strong>de</strong> Litere şi Filosofie a Universităţii<br />
<strong>din</strong> Cluj, revenită <strong>din</strong> refugiul <strong>de</strong> la Sibiu.<br />
109 Vezi în epistola anterioară !
398<br />
Stelian Mândruţ 50<br />
interval am fost păgubit, fără nicio vină, <strong>de</strong> drepturile mele şi am resimţit aspru această nedreptate în<br />
starea mea materială. Astfel, pentru a putea face faţă tuturor angajamentelor şi a putea părăsi Roma<br />
fără a lăsa în urmă datorii, Vă rog să acordaţi o binevoitoare atenţie acestei chestiuni. Exactitatea<br />
celor <strong>de</strong> mai sus trebue să rezulte şi <strong>din</strong> actele <strong>de</strong>la onor.[atul Minister precum şi <strong>din</strong> întâmpinările<br />
mele făcute în acea perioadă, când am protestat şi împotriva retrogradării mele <strong>de</strong>la gradul <strong>de</strong><br />
„secretar permanent” conform vechii legi, - care implica funcţia unui secund în conducerea Şcolii, cu<br />
toate prerogativele unui locţiitor <strong>de</strong> director (postul <strong>de</strong> Subdirector nu exista încă) -, în acela <strong>de</strong><br />
„secretar administrativ”, conform noului <strong>de</strong>cret-lege <strong>din</strong> mai 1941 110 .<br />
În sfârşit, după remiterea salariului, Vă rog binevoiţi a dispune să se rezerve pentru mine şi<br />
nevastă-mea două locuri cl.[asa] I. pe vaporul „Transilvania” într-una <strong>din</strong> cursele viitoare, pe cât<br />
posibil încă la începutul lunii Septemvrie a.[nul] c.[urent] 111 .<br />
Primiţi, Vă rog, Domnule Ministru, împreună cu mulţumirile mele expresia înaltei stime şi<br />
consi<strong>de</strong>raţiuni ce Vă păstrez.<br />
(Dr. Virgil Vătăşianu)<br />
Secretarul Şcolii Române <strong>din</strong> Roma<br />
[Copie, AFVV, dos. Roma,…f. f.]<br />
XVI<br />
Roma, 16 Septemvrie 1946.<br />
Onorat Consiliu<br />
Subsemnatul Virgil Vătăşianu rog onor.[atul] Consiliu să binevoiască să-mi acor<strong>de</strong> pentru anul<br />
şcolar 1946-1947 suplinirea catedrei <strong>de</strong> Istoria Artelor <strong>de</strong> pe lângă Facultatea <strong>de</strong> Litere şi Filosofie. În<br />
speranţa că această cerere va găsi o apreciere binevoitoare am şi cerut şi obţinut <strong>din</strong> partea<br />
Ministerului Educaţiunii Naţionale încă <strong>din</strong> luna iunie a.[nul] c.[urent] 112 rechemarea <strong>din</strong> postul <strong>de</strong><br />
secretar al Şcolii Române <strong>din</strong> Roma şi aştept numai viza <strong>de</strong> intrare în România <strong>din</strong> partea Comisiunii<br />
Aleate <strong>din</strong> Bucureşti, pentru a mă putea întoarce la Cluj.<br />
Alătur prezentei un memoriu cuprinzând datele personale bio-bibliografice.<br />
Rog onor.[atul] Consiliu să primească expresia sentimentelor mele <strong>de</strong> <strong>de</strong>osebită consi<strong>de</strong>rare şi<br />
<strong>de</strong>votament pe care i le păstrez.<br />
Virgil Vătăşianu<br />
Onor.[atului] Consiliu al Facultăţii <strong>de</strong> Litere şi Filosofie a Universităţii <strong>din</strong> Cluj.<br />
[Copie, AFVV, dos. Roma,… f. f.]<br />
XVII<br />
ŞCOALA ROMÂNĂ DIN ROMA<br />
ACCADEMIA DI ROMANIA<br />
VALLE GIULIA<br />
Nr. 173/1946<br />
Roma, 7 octombrie 1946<br />
Domnule Secretar<br />
Am onoarea a vă aduce la cunoştinţă textul telegramei Ministerului Educaţiei Naţionale,<br />
comunicat Şcoalei cu adresa Legaţiunii Române <strong>din</strong> Roma Nr. 2079/17 martie 1946.<br />
110 Vezi în MO, 59, nr. 115, 17 mai 1941, p. 2654-2657.<br />
111 Va pleca mult mai târziu, <strong>din</strong> motive obiective.<br />
112 Vezi scrisoarea <strong>de</strong> mai sus!
51 Virgil Vătăşianu şi Şcoala Română <strong>din</strong> Roma* [III] 399<br />
Rugăm comunicaţi rechemarea în ţară a Domnului profesor Virgil Vătăşianu a cărui misiune a<br />
încetat.<br />
Semnat pentru Ministru: Dr. Buga.<br />
Nr. 310.689/1946<br />
Vă rog să primiţi, Domnule Secretar, încre<strong>din</strong>ţarea <strong>de</strong>osebitei mele consi<strong>de</strong>raţiuni.<br />
Director, S. Lambrino 113<br />
Domniei Sale Domnului Dr. Virgil Vătăşianu<br />
Secretarul Şcoalei Române <strong>din</strong> Roma<br />
[Original, AFVV, dos. Roma… f. f.]<br />
XVIII<br />
ŞCOALA ROMÂNĂ DIN ROMA<br />
ACCADEMIA DI ROMANIA<br />
VALLE GIULIA<br />
Nr. 200/1946<br />
Roma în 19 Noemvrie 1946.<br />
Certificat<br />
Se certifică <strong>de</strong> către Direcţiunea Şcolii Române <strong>din</strong> Roma că d.[omnu]l Dr. Virgil Vătăşianu a<br />
în<strong>de</strong>plinit funcţia <strong>de</strong> secretar al Şcolii Române <strong>din</strong> Roma <strong>de</strong>la data <strong>de</strong> 1 Septemvrie 1938 până la data<br />
<strong>de</strong> 29 Iulie 1946, când a fost rechemat la proprie cerere. Întorcându-se în ţară, d.[omnu]l V. Vătăşianu<br />
împreună cu doamna Elena Vătăşianu, iau cu dânşii toate lucrurile ce le aparţin, bagajul fiind compus<br />
<strong>din</strong> şase geamantane, două lăzi, doi saci <strong>de</strong> călătorie, un necessaire, o maşină <strong>de</strong> scris, o cutie pălării,<br />
un port-umbrele.<br />
Din acest bagaj face parte:<br />
1/ 14 cutii format 8 cuprinzând fişierul monumentelor <strong>din</strong> România, întocmit <strong>de</strong> d.[omnu]l<br />
V. Vătăşianu în ve<strong>de</strong>rea redactării unei istorii a artei în România, lucrare premiată <strong>de</strong> Aca<strong>de</strong>mia<br />
Română în 1939 114 .<br />
2/ Textul <strong>Istorie</strong>i Artei în România, vol.[umul] I. în manuscris dactilografiat, cuprinzând<br />
c.[irca] 1000 pp.<br />
3/ Diverse manuscrise mărunte, texte <strong>de</strong> conferinţe ţinute, note, toate <strong>de</strong> caracter ştiinţific <strong>din</strong><br />
domeniul istoriei artelor.<br />
4/ O maşină <strong>de</strong> scris „Olympia”.<br />
5/ Un aparat <strong>de</strong> radio „Philips”.<br />
6/ Din gar<strong>de</strong>roba personală, compusă <strong>din</strong> haine mai mult mai sau puţin uzate, notăm: o blană<br />
neagră <strong>de</strong> Breitschwanz, o blană brună <strong>de</strong> miel tuns, un palton căptuşit cu pisică sălbatică. Restul<br />
gar<strong>de</strong>robei se compune <strong>din</strong> haine <strong>de</strong> ceremonie, haine <strong>de</strong> stradă, par<strong>de</strong>sie, albituri, încălţăminte,<br />
obiecte <strong>de</strong> toaletă, rufărie <strong>de</strong> masă.<br />
7/ Câteva vase şi scrumiere <strong>de</strong> porţelan şi sticlă <strong>de</strong> Murano.<br />
8/ Două tablouri şi trei <strong>de</strong>sene <strong>de</strong> artă mo<strong>de</strong>rnă.<br />
Prezentul certificat s-a eliberat pentru a-i servi d.[omnu]lui Dr. Virgil Vătăşianu la întoarcerea<br />
în ţară ca act justificativ în faţa autorităţilor vamale româneşti.<br />
Directorul Şcolii Române <strong>din</strong> Roma<br />
S. Lambrino<br />
113 Scarlat Lambrino (1891-1964), profesor titular <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> Antică şi Epigrafie la Facultatea<br />
<strong>de</strong> Litere şi Filosofie a Universităţii <strong>din</strong> Bucureşti (1927-1944), şi director al Şcolii Române <strong>din</strong> Roma<br />
(1941-1947).<br />
114 Se referă la subvenţia trienală „G. Chiru” a Aca<strong>de</strong>miei Române, în valoare <strong>de</strong> 22.500 lei,<br />
dobândită în vara anului 1940.
400<br />
Stelian Mândruţ 52<br />
Legaţiunea Regală a României la Roma<br />
Văzut, se confirmă că obiectele menţionate în prezenta listă sunt uzate şi aparţin D.[omnu]lui<br />
profesor Virgil Vătăşianu care a locuit în Italia <strong>din</strong> septembrie 1938.<br />
Roma, 19 Noembrie 1946<br />
p.[entru] Însărcinat cu Afaceri<br />
D. Nicolau, Consul General<br />
[Original, AFVV, dos. Roma,… f. f.]<br />
16 FOTO<br />
1. 02 Pompei (1931)<br />
2. 04 Octavian Goga la „Acca<strong>de</strong>mia di Romania” (1935/1936)<br />
3. 13 Virgil Vătăşianu (1939)<br />
4. 07 Soţii Elena şi Virgil Vătăşianu (1939/1940)<br />
5. 11 Roma (<strong>de</strong>cembrie 1939)<br />
6. 03 Şcoala Română <strong>din</strong> Roma (1940)<br />
7. 05 Biblioteca (1940)<br />
8. 01 P. P. Panaitescu la „Acca<strong>de</strong>mia di Romania” (mai 1940)<br />
9. 08 Emil Panaitescu (mai 1940)<br />
10. 10 Roma (apr. 1941)<br />
11. 16 Assisi (mai 1941)<br />
12. 12 Regele Mihai la „Acca<strong>de</strong>mia di Romania” (<strong>de</strong>c. 1941)<br />
13. 09 Tivoli (1941)<br />
14. 06 Venezia (1942)<br />
15. 14 Venezia (1942)<br />
16. 15 Venezia (1942)
ANUARUL INSTITUTULUI DE ISTORIE DIN CLUJ-NAPOCA,<br />
ANUARUL INSTITUTULUI DE ISTORIE „GEORGE BARIŢ” DIN CLUJ-NAPOCA,<br />
ANUARUL INSTITUTULUI DE ISTORIE „GEORGE BARIŢ” DIN CLUJ-NAPOCA,<br />
SERIES HISTORICA<br />
(1995-2005)<br />
INDICE BIBLIOGRAFIC<br />
Mihaela Be<strong>de</strong>cean, Stelian Mândruţ<br />
<strong>Institutul</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> „George Bariţ”, Cluj-Napoca<br />
CUPRINS<br />
NOTĂ 488<br />
CRONOLOGIA ŞI REDACŢIA REVISTEI 488<br />
I. ISTORIOGRAFIE 489<br />
A. Dezvoltarea istoriografiei româneşti 489<br />
B. Viaţa şi activitatea unor istorici români 489<br />
II. IZVOARE ISTORICE 490<br />
A. Documentare 491<br />
B. Epistolare 491<br />
III. ŞTIINŢE AUXILIARE 491<br />
A. Demografie 491<br />
B. Numismatică 491<br />
C. Sigilografie şi ştampile 491<br />
D. Heraldică 491<br />
E. Genealogie 492<br />
F. Etnografie şi folclor 492<br />
G. Toponimie 492<br />
IV. ISTORIE GENERALĂ 492<br />
V. ISTORIE MEDIE 492<br />
A. Feudalismul <strong>de</strong>zvoltat 492<br />
B. Feudalismul târziu 493<br />
VI. ISTORIE MODERNĂ 494<br />
A. <strong>Istorie</strong> social-economică 494<br />
B. <strong>Istorie</strong> politică 494<br />
VII. ISTORIE CONTEMPORANĂ 496<br />
A. <strong>Istorie</strong> social-economică 496<br />
B. <strong>Istorie</strong> politică 497<br />
„<strong>Anuarul</strong> <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> «G. Bariţ» <strong>din</strong> Cluj-Napoca”, tom. XLV, 2006, p. 401–434
402<br />
Mihaela Be<strong>de</strong>ceanu, Stelian Mândruţ 2<br />
VIII. ISTORIA CULTURII 499<br />
A. Generalităţi 499<br />
B. Istoria artelor 499<br />
C. Istoria tiparului, cărţii şi a presei 499<br />
D. Istoria învăţământului 500<br />
E. Istoria bisericii 500<br />
IX. BIOGRAFII 501<br />
X. ISTORIE UNIVERSALĂ 501<br />
XI. VARIA 502<br />
XII. NECROLOAGE 503<br />
XIII. RECENZII 504<br />
A. Cărţi 504<br />
B. Publicaţii periodice 517<br />
ANEXĂ 518<br />
INDICE DE AUTORI 519<br />
EXCURS ISTORIOGRAFIC POSTFAŢATOR 521<br />
N O T Ă<br />
Indicele bibliografic <strong>de</strong>scrie şi întregeşte <strong>de</strong>mersul similar publicat în 1995, reunind întreg<br />
materialul excerptat <strong>din</strong> revista <strong>de</strong> profil ştiinţific editată <strong>de</strong> către <strong>Institutul</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong>, respectiv<br />
<strong>Institutul</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> „George Bariţ” <strong>din</strong> Cluj-Napoca, între anii 1995-2005 (volumele XXXV-XLIV).<br />
Particularităţile <strong>de</strong> fond ale studiilor şi articolelor au reclamat aplicarea proce<strong>de</strong>ului dublei<br />
ordonări, cronologice şi tematice. Criteriul <strong>de</strong> aranjare a atras după sine oportunităţi în <strong>de</strong>limitarea<br />
întreprinsă, astfel că amendarea procentului <strong>de</strong> subiectivism rămâne la latitu<strong>din</strong>ea lectorului.<br />
Informaţiile bibliografice au fost ordonate alfabetic pe autori în fiecare segment tematic. Am<br />
utilizat modalitatea eşalonării cronologice a contribuţiilor inseriate numai în cazul semnalării repetate<br />
a titlurilor aparţinând unui singur autor. Am apelat la sistemul citării unice doar în situaţia<br />
elaboratelor colective, trimiterea făcându-se exclusiv la primul semnatar, ceilalţi fiind lesne <strong>de</strong> aflat în<br />
cuprinsul indicelui final. Menţionăm că, în cazul succesiunii <strong>de</strong> titluri recenzate <strong>de</strong> aceeaşi persoană<br />
într-un singur volum, <strong>de</strong>partajarea trimiterilor a fost realizată pe baza <strong>de</strong>limitării alfabetice a autorilor<br />
semnalaţi ori a titlurilor consemnate ca atare.<br />
Cronologia şi redacţia revistei, Anexele, incluzând lucrările apărute în „Biblioteca <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong><br />
<strong>de</strong> <strong>Istorie</strong>. Serie Nouă” şi repertoriul volumului XLV/2006”, indicele <strong>de</strong> nume şi excursul<br />
istoriografic constituie alte elemente componente ale întreprin<strong>de</strong>rii bibliografice efectuate <strong>de</strong> Mihaela<br />
Be<strong>de</strong>cean şi Stelian Mândruţ.<br />
CRONOLOGIA ŞI REDACŢIA REVISTEI<br />
Vol. XXXV –<br />
XXXVIII/XXXIX<br />
Vol. XL–XLI<br />
<strong>Anuarul</strong> <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> <strong>din</strong> Cluj-Napoca.<br />
Comitetul <strong>de</strong> redacţie: Camil Mureşanu (redactor responsabil),<br />
Ioan Bolovan (secretar <strong>de</strong> redacţie), Ioan Chindriş, Ela Cosma,<br />
Gheorghe Hristodol, Gelu Neamţu. 1996, 1997, 1998, 1999-2000.<br />
<strong>Anuarul</strong> <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> „George Bariţ” <strong>din</strong> Cluj-Napoca.<br />
Comitetul <strong>de</strong> redacţie: Camil Mureşanu (redactor responsabil),<br />
Ioan Chindriş (secretar <strong>de</strong> redacţie), Susana An<strong>de</strong>a, Remus<br />
Câmpeanu, Gelu Neamţu, Simion Retegan. 2001, 2002.
3 Indice bibliografic 403<br />
Vol. XLII-XLIII<br />
Vol. XLIV<br />
Vol. XLV<br />
I. ISTORIOGRAFIE<br />
<strong>Anuarul</strong> <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> „George Bariţ” <strong>din</strong> Cluj-Napoca.<br />
Series Historica. Comitetul <strong>de</strong> redacţie: Camil Mureşanu (redactor<br />
responsabil), Ioan Chindriş (secretar <strong>de</strong> redacţie), Ela Cosma, Gelu<br />
Neamţu, Susana An<strong>de</strong>a, Gheorghe Iancu, Simion Retegan. 2003,<br />
2004.<br />
<strong>Anuarul</strong> <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> „George Bariţ” <strong>din</strong> Cluj-Napoca.<br />
Series Historica. Comitetul <strong>de</strong> redacţie: Camil Mureşanu (redactor<br />
responsabil), Ioan Chindriş, Ela Cosma, Gelu Neamţu, Susana<br />
An<strong>de</strong>a, Gheorghe Iancu, Simion Retegan, Remus Câmpeanu.<br />
2005.<br />
<strong>Anuarul</strong> <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> „George Bariţ” <strong>din</strong> Cluj-Napoca.<br />
Series Historica. Colegiul ştiinţific: Sorin Antohi (Budapesta),<br />
Anneli Ute Gabanyi (Berlin), Konrad Gündisch (Ol<strong>de</strong>nburg,<br />
Germania). Victor Karady (Paris/Budapesta), André Liebich<br />
(Geneva), Irina Livezeanu (Pittsburg), Paul E. Michelson<br />
(Huntington), Camil Mureşanu (Cluj, preşe<strong>din</strong>te), Joachim von<br />
Puttkamer (Jena), Stefan Sienerth (München), Mor<strong>de</strong>hai Tamarkin<br />
(Tel Aviv), Raphael Vago (Tel Aviv), Zoltán Szász (Budapesta),<br />
Alexandru Zub (Iaşi). Comitetul <strong>de</strong> redacţie: Camil Mureşanu<br />
(redactor responsabil), Lucian Nastasă (secretar <strong>de</strong> redacţie),<br />
Susana An<strong>de</strong>a, Remus Câmpeanu, Gelu Neamţu, Stelian Mândruţ,<br />
Ela Cosma, Simion Retegan, Gheorghe Iancu. 2006.<br />
A. Dezvoltarea istoriografiei româneşti<br />
1. CATALAN, Gabriel. Instituţii, practici şi personalităţi la începuturile sovietizării culturii<br />
şi istoriografiei româneşti. 44, 2005, p. 439-462.<br />
2. CÂMPEANU, Remus. O etapă ascen<strong>de</strong>ntă în istoriografia unirii religioase: opera lui<br />
Aloisie Tăutu. 41, 2002, p. 347-354.<br />
3. EDROIU, Nicolae. Cercetarea istorică privind Voievodatul Transilvaniei. 42, 2003, p.<br />
155-160.<br />
4. GROSS, Lidia. Istoria interzisă 34, 1995, p. 69-72.<br />
5. GROSS, Lidia. „Istoriografia română încotro?”. 35, 1996, p. 389-391.<br />
6. HRISTODOL, Gheorghe. Bibliografia istorică a României la <strong>Institutul</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> <strong>din</strong> Cluj.<br />
35, 1996, p. 360-372.<br />
7. KÁROLYI, Iolanda, MÂNDRUŢ, Stelian. „<strong>Anuarul</strong> <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> şi Arheologie<br />
<strong>din</strong> Cluj-Napoca”. „<strong>Anuarul</strong> <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> <strong>din</strong> Cluj” (1982-1995). Indice<br />
bibliografic. 34, 1995, p. 25-62.<br />
8. MÂNDRUŢ, Stelian. Cercetarea istorică actuală, oglindită în paginile „<strong>Anuarul</strong>ui<br />
<strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> <strong>din</strong> Cluj” (1982-1995). 34, 1995, p. 15-23.<br />
9. MUREŞANU, Camil. Eveniment editorial aca<strong>de</strong>mic. Istoria românilor, vol. I-VIII, Bucureşti,<br />
2001-2003. 42, 2003, p. 477.<br />
10. RĂDUŢIU, Aurel. Din istoria <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> <strong>din</strong> Cluj. Anul 1948. 34, 1995, p. 63-67.<br />
11. RĂDUŢIU, Aurel. <strong>Institutul</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> <strong>din</strong> Cluj-Napoca la jubileul <strong>de</strong> 75 <strong>de</strong> ani. 34, 1995,<br />
p. 11-13.<br />
B. Viaţa şi activitatea unor istorici români<br />
12. ANDEA, Susana. Miron Costin şi Transilvania. Corespon<strong>de</strong>nţa în limba latină. 35, 1996,<br />
p. 392-404.
404<br />
Mihaela Be<strong>de</strong>ceanu, Stelian Mândruţ 4<br />
13. BODA, Gherghina. George Bariţ – precursor al muzeografiei româneşti <strong>din</strong> Transilvania.<br />
44, 2005, p. 213-221.<br />
14. BOLOVAN, Sorina Paula; BOLOVAN, Ioan. Ştefan Pascu şi <strong>de</strong>mografia istorică în<br />
România. 42, 2003, p. 145-153.<br />
15. CÂMPEANU, Remus. George Bariţ <strong>de</strong>spre întemeierea Bisericii Române Unite [42,<br />
2003, p. 83-88].<br />
16. CÂMPEANU, Remus. Perspectiva lui Simion Bărnuţiu asupra Unirii religioase a<br />
românilor <strong>din</strong> Transilvania cu Biserica Romei. 42, 2003, p. 251-257.<br />
17. CHINDRIŞ, Ioan. Epistolierul George Bariţ. 42, 2003, p. 101-120.<br />
18. CHINDRIŞ, Ioan. Gheorghe Şincai între literaturile română şi maghiară. 42, 2003, p.<br />
179-187.<br />
19. EDROIU, Nicolae. Omagiu profesorului Camil Mureşanu la împlinirea vârstei <strong>de</strong> 70 <strong>de</strong><br />
ani. 36, 1997, p. 13-23.<br />
20. EDROIU, Nicolae. O viaţă în slujba istoriei (Aca<strong>de</strong>micianul Dan Berin<strong>de</strong>i la 80 <strong>de</strong> ani).<br />
42, 2003, p. 11-15.<br />
21. GROSS, Lidia. Incursiune în istoria unei „istorii”: „Vasile Lupu şi cei doi Gheorghe<br />
Rákoczy” <strong>de</strong> Coriolan Suciu. 35, 1996, p. 351-359.<br />
22. MÂNDRUŢ, Stelian. Receptarea alterităţii în dialogul epistolar <strong>din</strong>tre istoricii Ioan<br />
Lupaş, Gyula Szekfű şi Dávid Angyal (1914-1918). 40, 2001, p. 303-326.<br />
23. MÂNDRUŢ, Stelian. Profesorul Alexandru Husar la 85 <strong>de</strong> ani. 44, 2005, p. 644-645.<br />
24. MÂNDRUŢ, Stelian. Profesorul Gligor Pop la 85 <strong>de</strong> ani. 44, 2005, p. 645-646.<br />
25. MUREŞANU, Camil. Europeanul George Bariţ. 42, 2003, p. 51-56.<br />
26. MUREŞANU, Camil. In memoriam Ştefan Pascu. 42, 2003, p. 143-144.<br />
27. MUREŞANU, Camil. O schiţă istorică a lui George Bariţ <strong>de</strong>spre un episod <strong>din</strong> timpul<br />
domniei lui Ştefan cel Mare. 43, 2004, p. 29-33.<br />
28. MUREŞANU, Camil. Ioan Lupaş (1880-1967). 44, 2005, p. 9-10.<br />
29. NAGHI, Gheorghe. Corespon<strong>de</strong>nţa lui Ioan Boroş cu George Bariţ (1879-1883). 42,<br />
2003, p. 121-139.<br />
30. NEAMŢU, Gelu. Un <strong>de</strong>stin istoriografic împlinit: George Bariţ. 42, 2003, p. 79-82.<br />
31. POPA, Mircea. George Bariţ – călătorul. 42, 2003, p. 89-99.<br />
32. POPESCU, Gheorghe. Aspecte <strong>de</strong>mografice în gândirea economică bariţiană. 42, 2003,<br />
p. 71-78.<br />
33. RUSU, N. Dorina. Acad. Dan Berin<strong>de</strong>i – Bibliografie ştiinţifică: 1945-2003. 42, 2003,<br />
p. 17-48.<br />
34. VĂCĂREL, Iulian. George Bariţ <strong>de</strong>spre servituţile populaţiei rurale şi povara fiscalităţii<br />
în Transilvania. 42, 2003, p. 57-64.<br />
35. VLASIU, Marina. Profesorul Ioan Lupaş, aşa cum l-au văzut elevii şi stu<strong>de</strong>nţii săi. 35,<br />
1996, p. 345-350.<br />
II. IZVOARE ISTORICE<br />
A. Documentare<br />
36. CIURE, Florina. Libri e manoscritti riguardanti i Principati Romeni conservati nella<br />
biblioteca <strong>de</strong>l civico museo Correr di Venezia (secc. XVI-XIX). 44, 2005, p. 483-501.<br />
37. COSMA, Ela. Fondul <strong>de</strong> documente 1848 <strong>de</strong> la <strong>Institutul</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> „George Bariţ” <strong>din</strong><br />
Cluj-Napoca. 43, 2004, p. 711-712.<br />
38. DÖRNER, Anton. Câmpul Pâinii într-un manuscris <strong>din</strong> veacul al XIX-lea. 41, 2002,<br />
p. 225-229.<br />
39. GROSS, Lidia. Completare la „Calendarul Sărbătorilor Catolice” ce apar în documentele<br />
medievale privitoare la Transilvania. 41, 2002, p. 223-224.
5 Indice bibliografic 405<br />
40. RĂDUŢIU, Aurel. Diplome maramureşene. Consi<strong>de</strong>raţii la o sută <strong>de</strong> ani <strong>de</strong> la editare. 40,<br />
2001, p. 351-360.<br />
41. RUS, Vasile. Aestimatio, aestimare, aestimator. Observaţii pe marginea unor articole <strong>de</strong><br />
glosar. 37, 1998, p. 9-38.<br />
B. Epistolare<br />
42. BOTEZAN, Ioana. Corespon<strong>de</strong>nţa lui Aaron Florian şi Simion Mihali cu Timotei<br />
Cipariu. 41, 2002, p. 261-292.<br />
43. BOTEZAN, Ioana; BOTEZAN, Liviu. Din corespon<strong>de</strong>nţa lui Alexandru Roman cu<br />
George Bariţ (1883-1885). 38-39, 1999-2000, p. 173-197.<br />
44. CHINDRIŞ, Ioan. Corespon<strong>de</strong>nţa lui Corneliu Coposu cu preotul Simion Man (1976-<br />
1991). 44, 2005, p. 573-606.<br />
45. CORDOŞ, Nicolae. Din corespon<strong>de</strong>nţa Vasile Lucaciu – Ioan Raţiu (1894-1896). 36,<br />
1997, p. 275-296.<br />
46. WEBER, Peter. Românii <strong>din</strong> Transilvania şi Ungaria la mijlocul secolului al XIX-lea în<br />
impresiile <strong>de</strong> călătorie ale lui John Paget. 44, 2005, p. 51-59.<br />
III. ŞTIINŢE AUXILIARE<br />
A. Demografie<br />
47. BOLOVAN, Ioan. Evoluţia <strong>de</strong>mografică a Transilvaniei în primele două <strong>de</strong>cenii după<br />
revoluţia paşoptistă. 34, 1995, p. 197-215.<br />
48. BOLOVAN, Ioan. Consi<strong>de</strong>raţii privind anii 1848-1849 <strong>din</strong> punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re <strong>de</strong>mografic<br />
(cazul Transilvaniei). 35, 1996, p. 373-381.<br />
49. BOLOVAN, Ioan. Organizarea administrativă şi <strong>din</strong>amica populaţiei Transilvaniei între<br />
revoluţia <strong>de</strong> la 1848 şi primul război mondial. 37, 1998, p. 149-169.<br />
50. BOLOVAN, Ioan. Evreii <strong>din</strong> Transilvania între 1870-1930. Contribuţii <strong>de</strong>mografice. 44,<br />
2005, p. 539-550.<br />
51. BOLOVAN, Ioan; BOLOVAN, Sorina Paula. Opinii <strong>de</strong>spre i<strong>de</strong>ea <strong>de</strong> autonomie în<br />
Transilvania. 37, 1998, p. 315-317.<br />
52. BOLOVAN, Sorina Paula. Familia şi relaţiile matrimoniale în satul românesc<br />
transilvănean în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. 35, 1996, p. 209-224.<br />
53. GLÜCK, Eugen. Populaţia evreiască a Transilvaniei. 1848-1920. 43, 2004, p. 153-176.<br />
54. MUREŞAN, Florin Valeriu. Calamităţi naturale şi variaţii climaterice în prima jumătate a<br />
secolului al XVIII-lea. Impactul acestora asupra habitatelor umane <strong>din</strong> districtul românesc<br />
al Bistriţei. 43, 2004, p. 113-129.<br />
55. TOTELECAN, G. Silviu. Regiunea Munţilor Apuseni. 41, 2002, p. 211-221.<br />
B. Numismatică<br />
56. PAP, Francisc. Clarificări în legătură cu un tezaur monetar <strong>din</strong> Cluj găsit în 1941-1942.<br />
38-39, 1999-2000, p. 231-236.<br />
C. Sigilografie şi ştampile<br />
57. RUS, Dorin Ioan. Zunftwappen und Zeichen in <strong>de</strong>r Sammlung <strong>de</strong>s Mühlbacher Museums.<br />
41, 2002, p. 231-233.<br />
D. Heraldică<br />
58. MUREŞAN, Augustin; MUREŞAN, Olivian. Stemele ju<strong>de</strong>ţelor Olteniei <strong>de</strong> pe sigiliul lui<br />
Alexandru Scarlat Ghica, caimacam al Craiovei. 44, 2005, p. 45-49.
406<br />
Mihaela Be<strong>de</strong>ceanu, Stelian Mândruţ 6<br />
E. Genealogie<br />
59. ANDEA, Susana; ANDEA, Avram. Familia Buicescu-Szalánczi (sec. al XVII-lea). 37,<br />
1998, p. 39-61.<br />
60. CHINDRIŞ, Ioan. Sate şi genealogii <strong>din</strong> „Ieraşul <strong>de</strong> Sus”. (Contribuţii la istoria nobilimii<br />
maramureşene în sec. XVIII). 36, 1997, p. 27-53.<br />
61. KOVÁCS, W. András. Familia Wass <strong>de</strong> Ţaga în Evul Mediu. (Societatea nobiliară <strong>de</strong><br />
mijloc <strong>din</strong> Transilvania). 36, 1997, p. 55-92.<br />
62. POP, Ioan Aurel. O familie nobiliară românească <strong>din</strong> Ţara Haţegului în secolele XV-<br />
XVIII: Poporenii. 35, 1996, p. 13-24.<br />
E. Etnografie şi folclor<br />
63. FLOREA, Virgiliu. Un corpus inedit al folclorului românesc: Manuscrisul <strong>de</strong> la<br />
Budapesta al lui I.C. Hintz-Hinţescu. 43, 2004, p. 185-202.<br />
F. Toponimie<br />
64. ONOFREIU, Adrian. Oraşul Bistriţa – habitat şi toponimie. 34, 1995, p. 295-322.<br />
65. RĂDUŢIU, Aurel. Despre numele „Drakula”. 35, 1996, p. 25-37.<br />
IV. ISTORIE GENERALĂ<br />
66. COSMA, Ela. Harald Roth: Siebenbürgen. O minisinteză <strong>de</strong> istoria Transilvaniei. 34,<br />
1995, p. 375-383.<br />
67. GYÉMÁNT, Ladislau. Evreii <strong>din</strong> România – <strong>de</strong>stin istoric. 34, 1995, p. 73-87.<br />
V. ISTORIE MEDIE<br />
A. Feudalismul <strong>de</strong>zvoltat<br />
68. BELU, Sabin. O manufactură <strong>de</strong> postavuri la Braşov, în sec. al XVI-lea. 37, 1998, p. 201-<br />
218.<br />
69. DENIZE, Eugen. Moldova lui Ştefan cel Mare la intersecţia <strong>de</strong> interese a Marilor Puteri<br />
(1457-1474). 43, 2004, p. 9-28.<br />
70. MÂRZA, Radu. Iezuiţii în Transilvania (1579-1588). (Consi<strong>de</strong>raţii preliminare). 34,<br />
1995, p. 149-157.<br />
71. MUREŞAN, Ovidiu. Relaţii moldo-veneţiene în timpul domniei lui Ştefan cel Mare. 43,<br />
2004, p. 35-56.<br />
72. SIMON, Alexandru. Lumea lui Djem. Buda, Suceava şi Istanbul în anul 1480. 44, 2005,<br />
p. 11-43.<br />
B. Feudalismul târziu<br />
73. ANDEA, Susana. Oficialităţile ar<strong>de</strong>lene, Constantin Brâncoveanu şi mişcarea lui Pintea<br />
(1699). 40, 2001, p. 27-35.<br />
74. ANDEA, Susana; ANDEA, Avram. Habitat şi întemeieri <strong>de</strong> sate în districtul Rodnei în<br />
secolele al XVI-lea şi al XVII-lea: Vărarea şi Găureni. 41, 2002, p. 25-40.<br />
75. ANDEA, Susana; ANDEA, Avram. Înzestrarea cu arme şi organizarea militară a<br />
haiducilor lui Pintea. Anchetele oficiale <strong>din</strong> 1700-1701. 42, 2003, p. 189-204.
7 Indice bibliografic 407<br />
76. BULBOACĂ, Sorin. Nobilimea <strong>de</strong> origine românească <strong>din</strong> Banatul Lugojului şi<br />
Caransebeşului în secolele XVI-XVII. Studiu <strong>de</strong> caz: Familiile Bekes, Iojica, Vaida şi<br />
Măcicaşi. 43, 2004, p. 57-67.<br />
77. CĂZAN, Ileana. Comerţul austriac la Gurile Dunării. Primele tentative. 1768-1791. 42,<br />
2003, p. 205-219.<br />
78. CÂMPEANU, Remus. Elementul românesc în administraţia Transilvaniei în veacul al<br />
XVIII-lea. 37, 1998, p. 127-148.<br />
79. COSMA, Ela. Iluminism şi masonerie la saşi. Proiectul primului cabinet <strong>de</strong> lectură <strong>din</strong><br />
Transilvania. 40, 2001, p. 63-69.<br />
80. COSMA, Ela. Documente privind minele <strong>de</strong> la Borşa. 41, 2002, p. 323-346.<br />
81. COSMA, Ela. Un proiect <strong>de</strong> mo<strong>de</strong>rnizare a drumurilor şi <strong>de</strong> organizare a primei loterii<br />
publice <strong>din</strong> Transilvania, 1873. 44, 2005, p. 503-524.<br />
82. GLÜCK, Eugen. Mişcarea lui Petru Seghe<strong>din</strong>aţ <strong>din</strong> zona Mureşului <strong>de</strong> Jos (1735). 40,<br />
2001, p. 37-62.<br />
83. GORUN, Gheorghe. Dimensiunile violenţelor <strong>din</strong> mediul ţărănesc transilvănean <strong>din</strong> a<br />
doua jumătate a secolului al XVIII-lea. 41, 2002, p. 355-360.<br />
84. LUMPERDEAN, Ioan. Limbă şi economie în societatea românească <strong>din</strong> secolul al XVIIIlea<br />
– prima jumătate a secolului al XIX-lea. 34, 1995, p. 159-171.<br />
85. MIRCEA, Gabriela. Blajul şi domeniul aparţinător la jumătatea secolului al XVIII-lea.<br />
35, 1996, p. 38-61.<br />
86. PAP, Francisc. Registrele tricesimale clujene <strong>de</strong>spre arme, echipament militar şi muniţie<br />
în comerţul clujean (1599-1637). 43, 2004, p. 69-83.<br />
87. PAPP, Klára. Die gesellschaftliche Schichtung <strong>de</strong>r Leibeigenen auf <strong>de</strong>n Grossgrundbesitzungen<br />
von Bihar während <strong>de</strong>s 18. Jahrhun<strong>de</strong>rts. 38-39, 1999-2000, p. 65-83.<br />
88. PAPP, Klára. Prestaţii iobăgeşti în comitatul Bihor în perioada reglementării urbariale.<br />
41, 2002, p. 361-367.<br />
89. PAPP, Klára. Posesiunile transilvănene ale familiei Csáky în prima jumătate a secolului al<br />
XVIII-lea. 43, 2004, p. 99-111.<br />
90. STATE, Radu Alexandru. Un aspect al relaţiilor <strong>din</strong>tre Ţara Românească şi Transilvania<br />
în secolul al XVII-lea: Radu Mihalcea. 38-39, 1999-2000, p. 99-101.<br />
VI. ISTORIE MODERNĂ<br />
A. <strong>Istorie</strong> social-economică<br />
91. AXENCIUC, Victor. Legăturile economice <strong>din</strong>tre Transilvania şi celelalte provincii<br />
româneşti în secolul al XIX-lea. 42, 2003, p. 65-70.<br />
92. BOTEZAN, Liviu. Importanţa conscripţiei czirákyene pentru studierea sesiilor iobăgeşti<br />
şi a obligaţiilor ţăranilor aserviţi <strong>din</strong> Transilvania, între 1820-1848. 41, 2002, p. 41-83.<br />
93. BUŞĂ, Daniela. Investiţiile străine <strong>de</strong> capital în economia României la începutul<br />
secolului al XX-lea. 42, 2003, p. 379-391.<br />
94. DEMŞEA, Dan. Burghezia meşteşugărească română <strong>din</strong> părţile Aradului între anii 1828-<br />
1872. 44, 2005, p. 61-99.<br />
95. DRECIN, Mihai. „Noi prin noi” – variantă a doctrinei liberale „Prin noi înşine”. 35, 1996,<br />
p. 241-246.<br />
96. EGYED, Ákos. Problema emancipării iobagilor <strong>din</strong> Transilvania în contextul european<br />
(II). 34, 1995, p. 173-195.<br />
97. GYÉMÁNT, Ladislau. Imaginea evreilor în presa săsească <strong>din</strong> Transilvania la mijlocul<br />
secolului al XIX-lea. 35, 1996, p. 119-131.
408<br />
Mihaela Be<strong>de</strong>ceanu, Stelian Mândruţ 8<br />
B. <strong>Istorie</strong> politică<br />
98. BOCŞAN, Nicolae; GRÄF, Rudólf. Din memorialistica revoluţiei <strong>de</strong> la 1848. 42, 2003,<br />
p. 269-280.<br />
99. BOTEZAN, Ioana. Câteva scrisori <strong>din</strong> fondul Ioan Micu-Moldovan referitoare la procesul<br />
Memorandului. 34, 1995, p. 323-331.<br />
100. BOTEZAN, Liviu. Începutul activităţii politice a lui Vasile Lucaciu. 40, 2001, p. 123-<br />
139.<br />
101. BOTEZAN, Liviu. Acţiuni ale ţărănimii <strong>din</strong> comitatul Cluj pentru <strong>de</strong>sfiinţarea iobăgiei în<br />
primăvara anului 1848. 42, 2003, p. 281-295.<br />
102. BOTEZAN, Liviu. Participarea ţărănimii <strong>din</strong> Comitatul Turda la revoluţie în primăvara<br />
anului 1848, pentru <strong>de</strong>sfiinţarea iobăgiei. 43, 2004, p. 131-152.<br />
103. BOTEZAN, Liviu; BOTEZAN, Ioana jr. Formele <strong>de</strong> manifestare şi specificul acţiunilor<br />
ţărăneşti <strong>din</strong> scaunele secuieşti în primăvara anului 1848. 44, 2005, p. 121-148.<br />
104. BRĂTESCU, Constantin. Contribuţii la cunoaşterea acţiunilor memorandiste <strong>de</strong>sfăşurate<br />
între anii 1887-1894. 38-39, 1999-2000, p. 151-158.<br />
105. CHINDRIŞ, Ioan; RUS, Vasile. Raportul Cancelariei Aulice a Transilvaniei <strong>de</strong>spre<br />
Adunarea Naţională <strong>de</strong> la 3/15 mai 1848. 40, 2001, p. 265-276.<br />
106. CIOBANU, Vasile. Activitatea diplomatică a lui Alexandru Vaida Voevod la Paris<br />
(1918). 42, 2003, p. 401-406.<br />
107. COSMA, Ela. Intervenţia rusă în Transilvania la 1849. Imaginea ruşilor în presa săsească.<br />
35, 1996, p. 160-176.<br />
108. COSMA, Ela. Personalul forurilor oficiale transilvane şi al naţiunii săseşti (1849). 37,<br />
1998, p. 239-266.<br />
109. COSMA, Ela. Refugiaţii transilvani în Muntenia la 1849. 40, 2001, p. 291-302.<br />
110. DETEŞAN, Daniela. „Procesul lemenian” (1843-1846). Desfăşurare, consecinţe şi<br />
însemnătate. 44, 2005, p. 101-120.<br />
111. DÖRNER, Anton. Administraţia Transilvaniei <strong>din</strong> perioada anilor 1867-1876. 40, 2001,<br />
p. 105-122.<br />
112. EDROIU, Nicolae. Ecouri ale revoluţiei lui Tudor Vladimirescu în Flandra. 35, 1996,<br />
p. 405-420.<br />
113. GAROAFĂ, Dumitru. Refugiaţi transilvăneni în ju<strong>de</strong>ţul Vâlcea în timpul Revoluţiei <strong>de</strong> la<br />
1848-1849. 40, 2001, p. 79-85.<br />
114. GLÜCK, Eugen. România văzută <strong>de</strong> presa vieneză în anul 1866. 41, 2002, p. 317-321.<br />
115. GOŢIA, Dorin. Abatele Zavoral şi răniţii români <strong>de</strong> la Strahov. 42, 2003, p. 393-399.<br />
116. IANCU, Gheorghe. România în anul 1918. Stat învins sau învingător? 37, 1998, p. 319-<br />
321.<br />
117. LOVIN, Minerva. Naţionalismul lui Amos Frâncu. 38-39, 1999-2000, p. 143-149.<br />
118. MÁDLY, Loránd. Încercări <strong>de</strong> activitate politică ale saşilor transilvăneni după 1850.<br />
Încetarea activităţii Universităţii săseşti şi noua or<strong>din</strong>e politică a Pământului Crăiesc<br />
(1850-1852). 44, 2005, p. 173-191.<br />
119. MÂNDRUŢ, Stelian. Opinii vizând „Chestiunea româno-ungară” în Transilvania (1867-<br />
1918). 36, 1997, p. 147-158.<br />
120. MÂNDRUŢ, Stelian. Die rumänischen Abgeordneten aus Siebenbürgen zu <strong>de</strong>n<br />
ungarischen Landtagen zwischen 1848-1849 (Vorstellungsfähigkeit, Beziehungen und<br />
Ergebnisse). 37, 1998, p. 63-72.<br />
121. MÂNDRUŢ, Stelian. Parti<strong>de</strong>le maghiare în viaţa politică a Transilvaniei (1867-1919). 41,<br />
2002, p. 145-170.<br />
122. MÂNDRUŢ, Stelian. Dinamica electoral-politică în Transilvania între anii 1892 şi 1910.<br />
42, 2003, p. 313-323.<br />
123. NEAMŢU, Gelu. Din ecourile unirii Transilvaniei cu România în presa americană<br />
(<strong>de</strong>cembrie 1918). 34, 1995, p. 333-346.
9 Indice bibliografic 409<br />
124. NEAMŢU, Gelu. „Gazeta <strong>de</strong> Transilvania” în revoluţia <strong>de</strong> la 1848-1849. 35, 1996,<br />
p. 132-159.<br />
125. NEAMŢU, Gelu. Interferenţe româno-maghiare în epoca mo<strong>de</strong>rnă. Aspecte ale <strong>de</strong>laţiunii<br />
în documentele revoluţiei <strong>de</strong> la 1848-1849 <strong>din</strong> Transilvania. 36, 1997, p. 139-146.<br />
126. NEAMŢU, Gelu. Revoluţia <strong>de</strong> la 1848-1849. Bibliografie selectivă şi cronologia revoluţiei<br />
române <strong>de</strong> la 1848-1849 <strong>din</strong> Transilvania. 37, 1998, p. 73-99.<br />
127. NEAMŢU, Gelu. O încercare necunoscută <strong>de</strong> a-l captura pe Avram Iancu în vara anului<br />
1848. 38-39, 1999-2000, p. 131-142.<br />
128. NEAMŢU, Gelu. Persecuţii şi abuzuri împotriva unor preoţi ortodocşi <strong>din</strong> Transilvania în<br />
vara anului 1848. 40, 2001, p. 277-290.<br />
129. NEAMŢU, Gelu. Unele aspecte privind imaginea lui Lajos Kossuth <strong>din</strong> perioada<br />
emigraţiei, reflectate în presa românească ar<strong>de</strong>leană. 40, 2001, p. 71-78.<br />
130. NEAMŢU, Gelu. Maghiari alături <strong>de</strong> Revoluţia română <strong>de</strong> la 1848-1849 <strong>din</strong> Transilvania.<br />
41, 2002, p. 97-126.<br />
131. NEAMŢU, Gelu. 3/15 mai 1848, văzut <strong>din</strong> perspectiva fiecărui <strong>de</strong>ceniu <strong>de</strong> până la Unire<br />
(1858-1918). 42, 2003, p. 297-300.<br />
132. NEAMŢU, Gelu. 18 iunie 1848 – „Duminica Sfintei Treimi”, ziua oficială a <strong>de</strong>sfiinţării<br />
iobăgiei în Transilvania. 43, 2004, p. 523-540.<br />
133. NEAMŢU, Gelu. Preotul Ioan Bucur Pop <strong>din</strong> Budiu <strong>de</strong> Câmpie, erou şi martir la 1848-<br />
1849. 44, 2005, p. 525-537.<br />
134. NEAMŢU, Gelu; CÎMPEAN, Viorel. Aspecte ale Revoluţiei <strong>din</strong> 1848 în părţile<br />
Sătmarului. 44, 2005, p. 149-172.<br />
135. PLATON, Gheorghe. Ţărănimea română în prima jumătate a secolului al XIX-lea.<br />
Sentiment i<strong>de</strong>ntitar şi conştiinţă naţională. 41, 2002, p. 85-95.<br />
136. PLATON, Gheorghe. Naţiune şi mişcare naţională în primele <strong>de</strong>cenii ale secolului al<br />
XIX-lea. 42, 2003, p. 221-239.<br />
137. POPOVICI, Vlad. Elite şi strategii politice în mişcarea naţională românească <strong>din</strong><br />
Transilvania (1869-1894). Studiu <strong>de</strong> caz: disputa activism-pasivism. 44, 2005, p. 193-212.<br />
138. RETEGAN, Simion. Delegaţia naţională <strong>de</strong> la Viena <strong>din</strong> 1850. Contribuţia lui Alexandru<br />
Sterca Şuluţiu. 37, 1998, 101-126.<br />
139. RETEGAN, Simion. Conferinţa naţională românească <strong>de</strong> la Sibiu <strong>din</strong> 1863. 40, 2001,<br />
p. 87-104.<br />
140. ROZ, Alexandru. 1848-1849. Eroi fără monumente în Ţara Zarandului. 43, 2004, p. 177-<br />
183.<br />
141. SPIRA, György. Kossuth şi grănicerii români reîntorşi <strong>de</strong> pe râul Vág în toamna anului<br />
1848. 41, 2002, p. 127-143.<br />
142. SUCIU, Dumitru. Contribuţia elitelor politice româneşti la <strong>de</strong>mocratizarea şi armonizarea<br />
geografiei politice europene: 1848-1918 (III). 34, 1995, p. 217-235.<br />
143. SUCIU, Dumitru. Pronunciamentul <strong>de</strong> la Blaj şi impactul său asupra evoluţiei programelor<br />
şi tacticilor mişcării naţionale româneşti <strong>din</strong> Transilvania. 42, 2003, p. 355-372.<br />
144. SUCIU, Dumitru. Transilvania în procesul <strong>de</strong>mocratizării principiilor <strong>de</strong> stabilire a<br />
frontierelor <strong>de</strong> stat în Europa Centrală şi Răsăriteană şi Sistemul <strong>de</strong> la Versailles. 43,<br />
2004, p. 211-242.<br />
145. VARGA, Attila. Pentru o istorie a Banatului în secolul al XIX-lea. Comitatele Caraş şi<br />
Severin între era liberală şi unificarea <strong>din</strong> anul1880. 42, 2003, p. 335-343.<br />
VII. ISTORIE CONTEMPORANĂ<br />
A. <strong>Istorie</strong> social-economică<br />
146. BÁTHORY, Ludovic. Oameni <strong>de</strong> afaceri evrei <strong>din</strong> România. Max Auschnitt şi<br />
<strong>de</strong>zvoltarea societăţii „Titan-Nădrag-Călan” între cele două războaie mondiale. 34, 1995,<br />
p. 111-124.
410<br />
Mihaela Be<strong>de</strong>ceanu, Stelian Mândruţ 10<br />
147. BÁTHORY, Ludovic. Principalele societăţi carbonifere. Relaţiile lor cu capitalul<br />
autohton şi străin între anii 1918-1921. 35, 1996, p. 247-269.<br />
148. BÁTHORY, Ludovic. Consolidarea poziţiilor capitalului autohton în industria<br />
carboniferă între anii 1922-1926. 37, 1998, p. 219-237.<br />
149. BÁTHORY, Ludovic. Societăţile carbonifere <strong>din</strong> România şi capitalul străin (1924-<br />
1929). 38-39, 1999-2000, p. 85-97.<br />
150. BÁTHORY, Ludovic. Recalcularea producţiei <strong>de</strong> cărbune a Societăţii Petroşani pe baza<br />
datelor contabilităţii secrete (1921-1929). 43, 2004, p. 611-650.<br />
151. GYÉMÁNT, Ladislau. Sub patru dictaturi. Zece ani <strong>din</strong> viaţa unei comunităţi evreieşti<br />
<strong>din</strong> Transilvania. Alba Iulia 1940-1950. 41, 2002, p. 393-403.<br />
152. IANCU, Gheorghe. Aspecte <strong>din</strong> procesul colectivizării agriculturii în România (1949-<br />
1960). 40, 2001, p. 205-230.<br />
153. IANCU, Gheorghe; ŢÂRĂU, Virgiliu. Un episod <strong>din</strong> implicarea Securităţii în colectivizarea<br />
agriculturii româneşti. 37, 1998, p. 267-290.<br />
154. MÁRTON, László. Acţiuni ale ţăranilor împotriva înfiinţării şi funcţionării gospodăriilor<br />
agricole colective în Regiunea Mureş (septembrie 1950-<strong>de</strong>cembrie 1951). 44, 2005,<br />
p. 407-437.<br />
155. OPRIŞ, Petre. Industria românească <strong>de</strong> apărare înainte <strong>de</strong> înfiinţarea organizaţiei<br />
Tratatului <strong>de</strong> la Varşovia. 44, 2005, p. 463-482.<br />
156. TRAŞCĂ, Ottmár. Aspecte privind primii ani ai colectivizării agriculturii în România,<br />
1949-1952. Studiu <strong>de</strong> caz: Regiunea Cluj. 44, 2005, p. 385-406.<br />
157. WEBER, Peter. Câteva informaţii privitoare la germanii <strong>din</strong> România în timpul<br />
Republicii <strong>de</strong> la Weimar, aflate în Arhiva Ministerului <strong>de</strong> Externe al Germaniei. 43, 2004,<br />
p. 243-254.<br />
B. <strong>Istorie</strong> politică<br />
158. ANGHEL, Florin. Evreii – o problemă <strong>de</strong> integrare pentru România Mare? Câteva<br />
explicaţii ale antisemitismului: cazul regiunii Cernăuţi, 1919-1940. 34, 1995, p. 99-109.<br />
159. BENJAMIN, Lya. Definiţia „rasială” a calităţii <strong>de</strong> evreu în legislaţia <strong>din</strong> România (1938-<br />
1944). 34, 1995, p. 125-135.<br />
160. CATALAN, Gabriel; STĂNESCU, Mircea. Scurtă istorie a Securităţii. 43, 2004, p. 387-<br />
413.<br />
161. DOBRINCU, Dorin. „Oamenii <strong>de</strong> pădure”. Rezistenţa armată anticomunistă <strong>din</strong> nordul<br />
Transilvaniei (1945-1958). 43, 2004, p. 317-371.<br />
162. FAUR, Antonio. Căpitanul Ştefan Popescu – li<strong>de</strong>rul grupului <strong>de</strong> rezistenţă <strong>din</strong> sudul<br />
Bihorului (1946-1950). 43, 2004, p. 651-663.<br />
163. IANCU, Gheorghe. Chestiunea minorităţilor etnice <strong>din</strong> România (1919-1925) în contextul<br />
internaţional. (Descrieri <strong>de</strong> călătorie). 36, 1997, p. 159-176.<br />
164. IANCU, Gheorghe; TRAŞCĂ, Ottmár. Situaţia politică a României în perioada<br />
septembrie 1939 - septembrie 1940, reflectată în rapoarte ale ataşatului militar american<br />
<strong>din</strong> Bucureşti, J.P. Ratay. 43, 2004, p. 265-315.<br />
165. IVAN, Adrian. Pactul <strong>de</strong> amiciţie şi colaborare între România şi Italia (16 septembrie<br />
1926). 38-39, 1999-2000, p. 103-118.<br />
166. MÂNDRUŢ, Stelian. 23 august 1944 în viziunea istoriografiei marxiste maghiare<br />
(<strong>de</strong>ceniile şapte şi opt). 38-39, 1999-2000, p. 119-130.<br />
167. MILIN, Miodrag. Titoismul la graniţa româno-iugoslavă. 42, 2003, p. 457-474.<br />
168. MOISA, Gabriel. „Tovarăşii <strong>de</strong> drum” ai comuniştilor în Regionala Crişana-Maramureş.<br />
1944-1953. Studiu <strong>de</strong> caz: Frontul Plugarilor. 44, 2005, p. 331-347.<br />
169. PETRENCU, Anatol. Conferinţa <strong>de</strong> pace <strong>de</strong> la Paris şi frontiera <strong>de</strong> răsărit a României. 36,<br />
1997, p. 177-183.
11 Indice bibliografic 411<br />
170. ROZ, Alexandru. Ioan Flueraş, un li<strong>de</strong>r social-<strong>de</strong>mocrat mort în închisorile comuniste.<br />
42, 2003, p. 453-456.<br />
171. ŞANDRU, Dumitru. Deţinuţii politici <strong>de</strong> la Gherla în 1947. 34, 1995, p. 271-282.<br />
172. TRAŞCĂ, Ottmár. „Din nou” <strong>de</strong>spre Ip şi Trăznea. (Activitatea diplomaţiei române<br />
<strong>de</strong>terminate <strong>de</strong> efectele arbitrajului <strong>din</strong> 30 august 1940). 36, 1997, p. 321-324.<br />
173. TRAŞCĂ, Ottmár. Eugen Cristescu – între realitate şi ficţiune. 36, 1997, p. 317-320.<br />
174. TRAŞCĂ, Ottmár. Totalitarismul în România. Aspecte ale relaţiilor <strong>din</strong>tre Generalul Ion<br />
Antonescu şi Mişcarea Legionară în perioada guvernării naţional-legionare (septembrie<br />
1940 – februarie 1941). 36, 1997, p. 197-221.<br />
175. TRAŞCĂ, Ottmár. Stenogramele Consiliului <strong>de</strong> Miniştri al Ungariei <strong>din</strong> 22, 28, 29 şi 31<br />
august 1940 referitoare la cel <strong>de</strong>-al doilea arbitraj <strong>de</strong> la Viena. 37, 1998, p. 177-200.<br />
176. TRAŞCĂ, Ottmár. Planul <strong>de</strong> atac al armatei maghiare împotriva României <strong>din</strong> 23 august<br />
1940. 38-39, 1999-2000, p. 219-230.<br />
177. TRAŞCĂ, Ottmár. Impactul problemei Transilvaniei asupra colaborării militare românogermane,<br />
1941-1944. 40, 2001, p. 155-184.<br />
178. TRAŞCĂ, Ottmár. Bombardamentele anglo-americane asupra României, aprilie – august<br />
1944. Percepţii germane şi maghiare. 41, 2002, p. 191-209.<br />
179. TURCUŞ, Şerban. Vaticanul în discursul politic românesc (1947-1953). 36, 1997, p. 185-<br />
196.<br />
180. TURLIUC, Cătălin. Naturalizarea evreilor în România 1918-1924. 34, 1995, p. 89-97.<br />
181. ŢÂRĂU, Liviu. România şi conflictul sovieto – iugoslav, 1948-1954. 34, 1995, p. 283-<br />
294.<br />
182. ŢÂRĂU, Liviu. Instaurarea comunismului în România şi evreii. 35, 1996, p. 289-302.<br />
183. ŢÂRĂU, Liviu. Un episod <strong>din</strong> istoria războiului rece: Comitetul Naţional Român se<br />
adresează preşe<strong>din</strong>telui Truman (26 mai 1952). 36, 1997, p. 297-307.<br />
184. ŢÂRĂU, Virgiliu. Consi<strong>de</strong>raţii asupra <strong>din</strong>amicii interne a P.C.R. în anii 1944-1946.<br />
Studiu <strong>de</strong> caz (oraşul şi ju<strong>de</strong>ţul Cluj). 35, 1996, p. 316-342.<br />
185. ŢÂRĂU, Virgiliu. Problema naţională în politica Partidului Comunist Român în anii<br />
1944-1946. Consi<strong>de</strong>raţii preliminare. 36, 1997, p. 223-241.<br />
VIII. ISTORIA CULTURII<br />
A. Generalităţi<br />
186. CHINDRIŞ, Ioan. Blajul şi începuturile „Vifleimului” la români. 43, 2004, p. 415-456.<br />
187. CRĂCIUN, Cornel. Reclama în presa românească interbelică <strong>din</strong> Deva. 34, 1995, p. 249-<br />
269.<br />
188. DETEŞAN, Daniela. Înrâuriri her<strong>de</strong>riene în cultura ar<strong>de</strong>leană prepaşoptistă. 43, 2004,<br />
p. 457-497.<br />
189. ISAC, Ionuţ. Aspecte ale istoriei filosofiei mo<strong>de</strong>rne şi contemporane în viziunea lui<br />
Constantin Micu. 40, 2001, p. 231-253.<br />
190. KRISTOPHSON, Jürgen. Limbă? Lingvistică? Politică lingvistică? Studiu <strong>de</strong> caz:<br />
„Limba moldovenească”. 34, 1995, p. 385-394.<br />
191. MÂNDRUŢ, Stelian. Coexistenţa etnoculturală şi vieţile paralele <strong>din</strong> revista „Banatul”<br />
(1926-1930). 44, 2005, p. 315-329.<br />
192. MÂRZA, Radu. Locul lui Franz Miklosich în afirmarea slavisticii româneşti. 43, 2004,<br />
p. 541-568.<br />
193. MITU, Sorin. „Forme fără fond” în imaginarul cultural al românilor ar<strong>de</strong>leni la începutul<br />
epocii mo<strong>de</strong>rne. 35, 1996, p. 100-118.
412<br />
Mihaela Be<strong>de</strong>ceanu, Stelian Mândruţ 12<br />
194. MOŞNEAGU, Bogdan. Iaşi, 1949. Ateneele populare şi etatizarea timpului liber. 43,<br />
2004, p. 373-385.<br />
195. MUREŞANU, Camil. Literatura română ar<strong>de</strong>leană şi i<strong>de</strong>alul Unirii. 38-39, 1999-2000,<br />
p. 159-164.<br />
196. MUREŞANU, Camil. Gândirea politică a lui Eminescu. 40, 2001, p. 9-13.<br />
197. MUREŞANU, Camil. Laicism şi religiozitate în cultura română interbelică. 41, 2002,<br />
p. 379-384.<br />
198. RUSU, N. Dorina. Transilvania şi Aca<strong>de</strong>mia Română. 42, 2003, p. 345-353.<br />
B. Istoria artelor<br />
199. CRĂCIUN, Cornel. Arhitectura românească şi ambientul în perioada interbelică – schiţa<br />
problemei. 35, 1996, p. 280-288.<br />
200. GUI, Daniela. Theodor Aman – pictor istoric. 35, 1996, p. 270-279.<br />
201. GUI, Daniela. Măiestria artistică şi psihologică în portretistica lui Luchian. 36, 1997,<br />
p. 249-257.<br />
202. GUI, Daniela. Peregrinările franceze ale lui Nicolae Grigorescu şi ecoul lor în pictura<br />
mo<strong>de</strong>rnă românească. 38-39, 1999-2000, p. 165-172.<br />
203. NAGHI, Gheorghe. Pictorul Nicolae Popescu (1835-1877). Preliminarii (I). 44, 2005,<br />
p. 223-243.<br />
C. Istoria tiparului şi a cărţii<br />
204. ANDEA, Susana; ANDEA, Avram. Cartea românească veche <strong>din</strong> Transilvania în<br />
inventarele bisericeşti. 35, 1996, p. 62-77.<br />
205. CHINDRIŞ, Ioan. Biblioteca lui Inochentie Micu-Klein. 34, 1995, p. 347-373.<br />
206. CHINDRIŞ, Ioan. Cel mai vechi şematism românesc cunoscut: Ora<strong>de</strong>a, 1813. 41, 2002,<br />
p. 235-260.<br />
207. CHINDRIŞ, Ioan. Episcopul Ioan Bob şi „Biblia <strong>de</strong> la Blaj” <strong>din</strong> 1795. 42, 2003, p. 171-<br />
177.<br />
208. DÂRJA, Ileana. Ad<strong>de</strong>nda et corrigenda la copia Alba Iuliană a inventarului Bibliotecii <strong>de</strong><br />
la Levoča (-Leutschau) <strong>din</strong> anul 1790. 36, 1997, p. 259-273.<br />
D. Istoria învăţământului<br />
209. ANDREI, Mirela. Din istoria şcolilor populare năsău<strong>de</strong>ne. 1830-1866. 43, 2004, p. 499-<br />
521.<br />
210. BERINDEI, Dan. Manualele <strong>de</strong> istorie între educaţie naţională şi educaţie europeană. 42,<br />
2003, p. 241-249.<br />
211. CÂMPEANU, Remus. Şcoală şi viaţă cotidiană în Clujul secolului al XVIII-lea. Aspecte<br />
istoriografice şi arhivistice. 35, 1996, p. 89-99.<br />
212. CÂMPEANU, Remus. Impactul Reformei religioase asupra învăţământului transilvănean.<br />
43, 2004, p. 85-97.<br />
213. FAZEKAS, István. Ratio Educationis (1777). 36, 1997, p. 243-248.<br />
214. MÂNDRUŢ, Stelian. Consi<strong>de</strong>raţii privind relaţiile internaţionale interbelice ale<br />
Universităţii <strong>din</strong> Cluj. 35, 1996, p. 382-388.<br />
215. MÂRZA, Daniela. Imaginea învăţământului bănăţean reflectată în circularele şcolare.<br />
Studiu <strong>de</strong> caz: protocolul <strong>de</strong> circulare al satului Moraviţa (Banat) 1819-1859. 40, 2001,<br />
p. 255-264.<br />
216. MITRAŞCĂ, Mihai. Romanian Perceptions of Japan before World War Two. The School<br />
Textbooks. 44, 2005, p. 287-314.<br />
217. MURGESCU, Mirela Luminiţa. Spiru Haret şi educaţia naţională în şcoala românească.<br />
34, 1995, p. 237-247.
13 Indice bibliografic 413<br />
218. NASTASĂ, Lucian. Geneza a două universităţi în Clujul multicultural (1944-1945). 42,<br />
2003, p. 419-451.<br />
219. PÁL, Judit. Cunoştinţa <strong>de</strong> carte şi învăţământul în scaunele secuieşti în secolul al XVIII-lea.<br />
35, 1996, p. 78-88.<br />
220. RETEGAN, Simion. Gimnaziul <strong>din</strong> Blaj în anul popasului transilvănean al lui Eminescu.<br />
38-39, 1999-2000, p. 199-205.<br />
221. SIGMIREAN, Cornel. Stu<strong>de</strong>nţii Aca<strong>de</strong>miei <strong>de</strong> Teologie <strong>din</strong> Blaj între anii 1806 şi 1911.<br />
42, 2003, p. 325-334.<br />
222. VARGA, Attila. Învăţământul romano-catolic <strong>din</strong> Banat în a doua jumătate a secolului al<br />
XIX-lea. Seminarul Mic <strong>din</strong> Episcopia Cenadului. 1872-1900. 43, 2004, p. 203-210.<br />
223. ZAINEA, Ion. Învăţământul normal <strong>de</strong> stat în limba română <strong>din</strong> Bihor în perioada<br />
interbelică. 43, 2004, p. 569-592.<br />
E. Istoria bisericii<br />
224. BUCUR, Ioan Marius. Stat şi biserică în România postbelică, 1945-1948. Câteva<br />
consi<strong>de</strong>raţii. 35, 1996, p. 303-315.<br />
225. GROSS, Lidia. Dicţionarul istoric – reflexie a „rigorii şi maturităţii unei istoriografii”. 40,<br />
2001, p. 361-368.<br />
226. GROSS, Lidia. Or<strong>din</strong>ul şi Confreria Sfântului Spirit în Transilvania. 41, 2002, p. 9-24.<br />
227. GROSS, Lidia. Confreria capitlului <strong>de</strong> Sibiu. 42, 2003, p. 161-170.<br />
228. LEB, Ioan Vasile. Christliche Spiritualität auf <strong>de</strong>m rumänischen Bo<strong>de</strong>n in <strong>de</strong>m IV. bis VI.<br />
Jahrhun<strong>de</strong>rt. 34, 1995, p. 137-148.<br />
229. MÂRZA, Radu. Aspecte religioase în timpul domniilor lui Iliaş Rareş (1546-1551) şi<br />
Ştefan Rareş (1551-1552). Reflectarea lor în Cronicile lui Macarie şi Eftimie. 36, 1997,<br />
p. 113-120.<br />
230. MIRCEA, Ioan. Demersurile prelaţilor români greco-catolici pentru statutul mitropolitan.<br />
35, 1996, p.184-208.<br />
231. RETEGAN, Simion. Aspecte ale biconfesionalităţii românilor <strong>din</strong> Transilvania la<br />
mijlocul secolului al XIX-lea (1850-1867). 35, 1996, p. 177-183.<br />
232. ŞTIRBAN, Marcel. Blajul în spiritualitatea transilvană. 260 <strong>de</strong> ani <strong>de</strong> la instalarea<br />
episcopului Inochentie Micu-Clain la Blaj. 36, 1997, p. 121-137.<br />
233. ŞTIRBAN, Marcel. Un strigăt în pustiu vreme <strong>de</strong> un pătrar <strong>de</strong> veac (octombrie 1964 –<br />
octombrie 1989). 38-39, 1999-2000, p. 47-63.<br />
234. TURCUŞ, Şerban. I romeni nella dimensione ecclesiologica <strong>de</strong>lla Santa Se<strong>de</strong> da Pio XI à<br />
Paolo VI. 40, 2001, p. 185-203.<br />
IX. BIOGRAFII<br />
235. CHINDRIŞ, Ioan. Horea şi masoneria? 37, 1998, p. 291-301.<br />
236. FÜRTÖS, Andrea. Demnitari arestaţi. Studiu <strong>de</strong> caz: Ilie Lazăr (1947-1964). 44, 2005,<br />
p. 349-383.<br />
237. IANCU, Gheorghe. Aspecte <strong>din</strong> activitatea politică a lui Iuliu Maniu în anii 1910 şi<br />
1919. 44, 2005, p. 551-572.<br />
238. IANCU, Gheorghe. Valeriu Branişte (1869-1928) la „Tribuna” <strong>din</strong> Sibiu (1893). 44,<br />
2005, p. 269-286.<br />
239. NISTOR, Ioan Silviu. Clarificări privind împrejurările şi locul în care a <strong>de</strong>cedat Avram<br />
Iancu. 42, 2003, p. 301-312.<br />
240. ŢÂRĂU, Liviu. Iuliu Maniu şi Constantin I.C. Brătianu, comemoraţi la Istanbul, ianuarie<br />
1956. 40, 2001, p. 327-340.
414<br />
Mihaela Be<strong>de</strong>ceanu, Stelian Mândruţ 14<br />
X. ISTORIE UNIVERSALĂ<br />
241. ANGHEL, Florin. Atitu<strong>din</strong>i şi acţiuni <strong>de</strong> politică externă regională polonă după Tratatul<br />
<strong>de</strong> Pace <strong>de</strong> la Riga (1921-1922). 43, 2004, p. 255-264.<br />
242. BÁTHORY, Ludovic. Mo<strong>de</strong>rnizarea industriei miniere şi metalurgice <strong>din</strong> ţările Europei<br />
Centrale în perioada interbelică. 41, 2002, p. 171-189.<br />
243. BUCKLEY, Ann. Perspectives on Self-Critical Research Methods. 34, 1995, p. 395-399.<br />
244. CÂMPEANU, Remus. Elitele. Eşecul unor tentative <strong>de</strong> <strong>de</strong>finire. 34, 1995, p. 409-412.<br />
245. COSTEA, Simion. Reacţia Germaniei la proiectul Briand <strong>de</strong> uniune europeană (1929-<br />
1931). 40, 2001, p. 141-154.<br />
246. CRISTEA, Nadia. Aspecte ale anexării Basarabiei în istoriografia rusă (1812-1918). 37,<br />
1998, p. 303-310.<br />
247. FÜLÖP, Mihály. Une mémoire éclipsée par la Guerre froi<strong>de</strong>: le réglement <strong>de</strong> paix en<br />
Europe. 40, 2001, p. 369-377.<br />
248. FÜLÖP, Mihály. L’i<strong>de</strong>ntité européenne <strong>de</strong>s petits États d’Europe centrale et orientale. 41,<br />
2002, p. 385-391.<br />
249. GROSS, Lidia. Confreriile medievale în Europa (Cronologie şi <strong>de</strong>finiţie). 36, 1997, p. 93-<br />
112.<br />
250. GYÉMÁNT, Ladislau. I<strong>de</strong>ea europeană la sfârşitul primului război mondial. 42, 2003,<br />
p. 407-418.<br />
251. MÁDLY, Loránd. Aspecte ale atentatului <strong>din</strong> 18 februarie 1853 contra împăratului<br />
Francisc Iosif. 41, 2002, p. 293-316.<br />
252. MAMINA, Alexandru. Tipuri monarhice europene la sfârşitul secolului al XIX-lea şi<br />
începutul secolului al XX-lea. 44, 2005, p. 245-268.<br />
253. MÂNDRUŢ, Stelian. Anii <strong>de</strong> studii universitare clujene ai istoricului I. Tóth Zoltán<br />
(1929-1934). 43, 2004, p. 593-610.<br />
254. MUREŞANU, Camil. L’i<strong>de</strong>ntité nationale en voie <strong>de</strong> transition. 37, 1998, p. 171-176.<br />
255. PAVEL, Teodor. Laic şi ecleziastic în revoluţiile <strong>de</strong> la 1848 <strong>din</strong> Europa Centrală. 42,<br />
2003, p. 259-268.<br />
256. POP, Ioan Aurel. Regatul Ungariei între Apus şi Răsărit: catolici şi noncatolici în secolele<br />
XIII-XIV. 36, 1997, p. 309-315.<br />
257. POP, Ioan Aurel. Europa Centrală – între hegemonii şi rivalităţi. 40, 2001, p. 341-350.<br />
258. PUŞCAŞ, Vasile. SUA „<strong>de</strong>scoperă” Europa Centrală (1919). Raportul expertului<br />
american H. V. Harlan <strong>de</strong>spre aria central europeană. 38-39, 1999-2000, p. 207-217.<br />
259. TURCUŞ, Şerban. Monarhia pontificală clasică. Principii ecclesiologice şi realităţi<br />
instituţionale. 38-39, 1999-2000, p. 9-45.<br />
260. TURCUŞ, Veronica. Influsso <strong>de</strong>ll’architettura cistercense sull’edilizia non-appartenente<br />
all’or<strong>din</strong>e. Il caso italiano. 40, 2001, p. 15-25.<br />
261. VARGA, Attila. Imaginea Conciliului Vatican I în presa maghiară ar<strong>de</strong>leană, 1869-1872.<br />
41, 2002, p. 369-378.<br />
262. VÁRI, Alexandru. Ipostaze ale alterităţii: prostituţie, sexualitate şi imaginea femeii la<br />
Viena şi Budapesta între 1890-1914. 35, 1996, p. 225-240.<br />
263. VITCU, Dumitru. Semnificaţia politică a unui act <strong>de</strong> cultură. (Un episod <strong>din</strong> istoria<br />
Bibliotecii „Corvina”). 42, 2003, p. 373-378.<br />
XI. VARIA<br />
264. Activitatea ştiinţifică a <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> în anul 1995. 35, 1996, p. 504-505.<br />
265. Activitatea ştiinţifică a <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> în anul 1996. 36, 1997, p. 417-418.<br />
266. Activitatea ştiinţifică a <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> în 1998. 37, 1998, p. 387-388.
15 Indice bibliografic 415<br />
267. Activitatea ştiinţifică a <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> pe anul 2002. 42, 2003, p. 478-483.<br />
268. BOLOVAN, Ioan. Cronica activităţii ştiinţifice a <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> pe anul 1994. 34,<br />
1995, p. 451-453.<br />
269. Burse. Călătorii <strong>de</strong> documentare. Schimburi interaca<strong>de</strong>mice. 36, 1997, p. 414-416.<br />
270. Cărţi intrate în fondul Bibliotecii <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> <strong>din</strong> Cluj-Napoca în anii 1999-<br />
2000. 38-39, 1999-2000, p. 237-242.<br />
271. Cărţi intrate în fondul Bibliotecii <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> <strong>din</strong> Cluj-Napoca în anul 2001. 40,<br />
2001, p. 427-431.<br />
272. Cărţi intrate în fondul Bibliotecii <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> <strong>din</strong> Cluj-Napoca în anul 2002. 41,<br />
2002, p. 435-439.<br />
273. Cărţi intrate în Biblioteca <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> „George Bariţ” în anul 2004. 43, 2004,<br />
p. 724-728.<br />
274. Cărţi intrate în Biblioteca <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> „George Bariţ” în anul 2005. 44, 2005,<br />
p. 641-643.<br />
275. Cărţi sosite la redacţie. 34, 1995, p. 449.<br />
276. Cărţi sosite la redacţie. 36, 1997, p. 411-413.<br />
277. Cărţi şi reviste sosite la redacţie. 35, 1996, p. 500.<br />
278. CÂMPEANU, Remus. Cercetări efectuate în Arhivele maghiare <strong>din</strong> Budapesta în<br />
perioada 15-30 octombrie 1995. 35, 1996, p. 501-502.<br />
279. EDROIU, Nicolae. Comisia Mixtă <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> Româno-Slovacă (9-l3 septembrie 2002).<br />
41, 2002, p. 443-445.<br />
280. EDROIU, Nicolae. A VI-a Reuniune a Comisiei Mixte <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> Româno-Slovacă<br />
(Bratislava, 25-28 mai 2004). 43, 2004, p. 722-724.<br />
281. GROSS, Lidia; MÂNDRUŢ, Stelian. Documentare şi reuniuni ştiinţifice în Ungaria. 35,<br />
1996, p. 503.<br />
282. Indici <strong>de</strong> vizibilitate ai <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> „G. Bariţ” în anul 2003. 43, 2004, p. 713-720.<br />
283. Indici <strong>de</strong> vizibilitate ai <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> „G.Bariţ” în anul 2004. 44, 2005, p. 629-<br />
641.<br />
284. MÂNDRUŢ, Stelian. Comisia Mixtă Româno-Maghiară <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> (23-24 aprilie 2002).<br />
41, 2002, p. 441-443.<br />
285. MÂNDRUŢ, Stelian. Comisia Mixtă <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> Româno-Maghiară (Arad, 20-21 mai<br />
2004). 43, 2004, p. 721-722.<br />
286. MÂRZA, Radu. Sesiunea <strong>de</strong> la Levoča a „Südost<strong>de</strong>utsche Historische Kommission” (24-<br />
27 septembrie 1998). 37, 1998, p. 311-313.<br />
287. Participări la manifestări ştiinţifice. 42, 2003, p. 483-490.<br />
288. SUCIU, Dumitru. Stagiu <strong>de</strong> documentare la Budapesta. 35, 1996, p. 502-503.<br />
XII. NECROLOAGE<br />
289. BOLOVAN, Ioan. In memoriam Leonid Boicu: 1929-1997. 36, 1997, p. 419.<br />
290. BOTEZAN, Liviu. *** Károly Dénes (1928-2004). 43, 2004, p. 730.<br />
291. DÖRNER, Anton. *** Gustav I. Gündisch (1907-1996). 35, 1996, p. 506.<br />
292. MÂNDRUŢ, Stelian. *** Marina Vlasiu (1913-1998). 37, 1998, p. 391-392.<br />
293. MÂNDRUŢ, Stelian. *** Ioan Cicală (1926-2002). 41,2002, p. 447-448.<br />
294. MUREŞANU, Camil. *** Ştefan Pascu (1914-1998). 37, 1998, p. 389-390.<br />
295. MUREŞANU, Camil. *** Eugen Glück (1927-2004). 43, 2004, p. 731.<br />
296. *** Dani János (1923-2005). 44, 2005, p. 647.<br />
297. TRAŞCĂ, Ottmár. *** Valeriu Florin Dobrinescu (1943-2003). 43, 2004, p. 729-730.
416<br />
Mihaela Be<strong>de</strong>ceanu, Stelian Mândruţ 16<br />
XIII. RECENZII<br />
A. Cărţi<br />
298. xxx O anchetă stalinistă (1937-1938). Lichidarea lui Marcel Pauker, Bucureşti, 1995,<br />
323 p. 35, 1996, p. 499.<br />
299. ARDELEAN, Livia. Documenta Romaniae Historica, C Transilvania, vol. XIV,<br />
Bucureşti, 2002, LX, 815 p. 43, 2004, p. 665-666.<br />
300. ARDELEAN, Livia. Studii <strong>de</strong> istorie medievală şi premo<strong>de</strong>rnă, Cluj-Napoca, 2003, 513<br />
p. 43, 2004, p. 672-673.<br />
301. BÁTHORY, Ludovic. Zsolt K. Lengyel, Auf <strong>de</strong>r Suche nach <strong>de</strong>m Kompromiss.<br />
Vorsprünge und Gestalten <strong>de</strong>s frühen Transsilvanismus 1918-1928, München, 1993, 470<br />
p. 36, 1997, p. 398-400.<br />
302. BÁTHORY, Ludovic. Nicolae Păun, Construcţia europeană mo<strong>de</strong>rnă. I<strong>de</strong>i, doctrine,<br />
fapte şi instituţii economice. De la Congresul <strong>de</strong> la Viena (1815) la Tratatul <strong>de</strong> la Roma<br />
(1957), Cluj-Napoca, 1997, 214 p. 37, 1998, p. 363-367.<br />
303. BÁTHORY, Ludovic. Ladislau Gyémánt, Preistoria construcţiei europene, Cluj-Napoca,<br />
1999, 464 p. 41, 2002, p. 405-411.<br />
304. BÁTHORY, Ludovic; IANCU, Gheorghe. Das Jahr 1919 in <strong>de</strong>r Tschechoslowakei und<br />
in Ostmitteleuropa, München, 1993, 261 p. 35, 1996, p. 483-486.<br />
305. BELU, Sabin. Vladimir Hanga, Istoria dreptului românesc, Iaşi, 1994, 146 p. 36, 1997,<br />
p. 369-370.<br />
306. BOCŞAN, Nicolae. Camil Mureşanu, Naţiune, naţionalism. Evoluţia naţionalităţilor,<br />
Cluj-Napoca, 1996, 308 p. 35, 1996, p. 450-452.<br />
307. BOLOVAN, Ioan. Sabin Manuilă, Wilhelm Fil<strong>de</strong>man, The Jewish Population in Romania<br />
during World War II / Populaţia evreiască <strong>din</strong> România în timpul celui <strong>de</strong>-al doilea<br />
război mondial, Iaşi, 1994, 62 p. 34, 1995, p. 445-446.<br />
308. BOLOVAN, Ioan. Constituţiile române, Bucureşti, 1995, 288 p. 35, 1996, p. 436.<br />
309. BOLOVAN, Ioan. Minorităţile naţionale <strong>din</strong> România, 1918-1925. Documente,<br />
Bucureşti, 1995, 783 p. 35, 1996, p. 444-445.<br />
310. BOLOVAN, Ioan. Vasilie Popp, Disertaţie <strong>de</strong>spre tipografiile româneşti în Transilvania<br />
şi învecinatele ţări <strong>de</strong> la începutul lor până la vremile noastre, Cluj-Napoca, 1995, 226 p.<br />
35, 1996, p. 438-439.<br />
311. BOLOVAN, Ioan. Procese politice antiromâneşti care au zguduit Transilvania în toamna<br />
anului 1848, Bucureşti, 1995, 194 p. 35, 1996, p. 439-440.<br />
312. BOLOVAN, Ioan. Statisztikai adatforrások. Bibliográfia 1990-1994, Budapest, 1995,<br />
174 p. 36, 1997, p. 355-356.<br />
313. BOLOVAN, Ioan. Dumitru Suciu, Monarhia şi făurirea României Mari, 1866-1918,<br />
Bucureşti, 1997, 336 p. 36, 1997, p. 375-376.<br />
314. BOLOVAN, Ioan. Nicolae Bocşan, I<strong>de</strong>ea <strong>de</strong> naţiune la românii <strong>din</strong> Transilvania şi Banat<br />
(secolul al XIX-lea), Cluj-Napoca, 1997, 256 p. 37, 1998, p. 370-371.<br />
315. BOLOVAN, Ioan. Valeriu Leu, Mo<strong>de</strong>rnizare şi imobilism. Sate şi oameni <strong>din</strong> Banat la<br />
începutul veacului XX în documente memorialistice, Reşiţa, 1998, 128 p. 37, 1998,<br />
p. 371-372.<br />
316. BOLOVAN, Ioan. Ioan Lumper<strong>de</strong>an, Literatura economică românească <strong>din</strong> Transilvania<br />
la începutul epocii mo<strong>de</strong>rne, Bucureşti, 1999, 380 p. 38-39, 1999-2000, p. 259-260.<br />
317. BOLOVAN, Ioan. Bogdan Murgescu, <strong>Istorie</strong> românească – istorie universală (600-<br />
1800), Bucureşti, 1999, 214 p. 38-39, 1999-2000, p. 250-251.<br />
318. BOLOVAN, Ioan. Simona Nicoară, Mitologiile revoluţiei paşoptiste româneşti. <strong>Istorie</strong> şi<br />
imaginar, Cluj-Napoca, 1999, 349 p. 38-39, 1999-2000, p. 261-263.
17 Indice bibliografic 417<br />
319. BOLOVAN, Ioan. Barbu Ştefănescu, Lumea rurală <strong>din</strong> Crişana între Ev Mediu şi<br />
Mo<strong>de</strong>rn, Ora<strong>de</strong>a, 1998, 251 p.; Barbu Ştefănescu, Bodo Edith, Ruperea tăcerii, Ora<strong>de</strong>a,<br />
1998, 472 p. 38-39, 1999-2000, p. 258-259.<br />
320. BOLOVAN, Sorina Paula. Vladimir Trebici, Demografie. Excerpta et selecta, Bucureşti,<br />
1996, 190 p. 36, 1997, p. 370-372.<br />
321. BOLOVAN, Sorina Paula. Recensământul <strong>din</strong> 1850 Transilvania, Bucureşti, 1996, 414 p.;<br />
Recensământul <strong>din</strong> 1857 Transilvania, ed. I, Bucureşti, 1996, 281 p.; Recensământul <strong>din</strong><br />
1857 Transilvania, ed. II, Bucureşti, 1997, 584 p.; Recensământul <strong>din</strong> 1880 Transilvania,<br />
Bucureşti, 1997, 459 p. 37, 1998, p. 367-370.<br />
322. BOLOVAN, Sorina Paula. I<strong>de</strong>ntitate şi alteritate. Studii <strong>de</strong> imagologie, vol. 2, Cluj-<br />
Napoca, 1998, 386 p. 38-39, 1999-2000, p. 270-271.<br />
323. BUCUR, Ioan Marius. Larry L. Watts, O Casandră a României. Ion Antonescu şi lupta<br />
pentru reformă 1918-1941, Bucureşti, 1994, 438 p. 34, 1995, p. 401-408.<br />
324. CATALAN, Gabriel. Dorin Dobrincu, Proba infernului. Personalul <strong>de</strong> cult în sistemul<br />
carceral <strong>din</strong> România potrivit documentelor Securităţii, 1959-1962, Bucureşti, 2004,<br />
XXXVI + 155 p. 44, 2005, p. 612-616.<br />
325. CÂMPEANU, Remus. Jeanne C. Fawtier Stone, Lawrence Stone, An open elite? England<br />
1540-1880, Oxford, 1986, 369 p. 35, 1996, p. 457-458.<br />
326. CÂMPEANU, Remus. Konya Péter, Az eperjesi vértörvényszék – 1687, Budapest, 1994,<br />
138 p. 35, 1996, p. 474-476.<br />
327. CÂMPEANU, Remus. Ioan Marin Mălinaş, Situaţia învăţământului bisericesc al<br />
românilor în contextul reformelor şcolare <strong>din</strong> timpul domniei împărătesei Maria Tereza<br />
(1740-1780), a împăraţilor Iosif al II-lea (1780-1790) şi Leopold al II-lea (1790-1792),<br />
Ora<strong>de</strong>a, 1994, 239 p. 35, 1996, p. 479-480.<br />
328. CÂMPEANU, Remus. Aurel Răduţiu, Ladislau Gyémánt, Repertoriul izvoarelor<br />
statistice privind Transilvania 1690-1847, Cluj, [1995], CIX + 819 p. 35, 1996, p. 430-<br />
433.<br />
329. CÂMPEANU, Remus. Laura Stanciu, Biografia unei atitu<strong>din</strong>i: Petru Maior (1760–<br />
1821), Cluj-Napoca, 2003, 631 p. 43, 2004, p. 683-685.<br />
330. CHINDRIŞ, Ioan. Gelu Neamţu, Revoluţia românilor <strong>din</strong> Transilvania 1848-1849, Cluj-<br />
Napoca, 1996, 200 p. 36, 1997, p. 372-375.<br />
331. CHINDRIŞ, Ioan. Melinda Mitu, Problema românească reflectată în cultura maghiară<br />
<strong>din</strong> prima jumătate a secolului al XIX-lea, Cluj-Napoca, 2000, 627 p. 40, 2001, p. 385-<br />
394.<br />
332. CIORĂSCU, Paula; MÂNDRUŢ, Stelian. Kulturdialog und akzeptierte Vielfalt?<br />
Rumänien und rumänische Sprachgebiete nach 1918, Stuttgart, 1999, 288 p. 40, 2001,<br />
p. 406-407.<br />
333. COSMA, Ela. Deportarea etnicilor germani <strong>din</strong> România în Uniunea Sovietică-1945.<br />
Culegere <strong>de</strong> documente <strong>de</strong> arhivă, Sibiu, 1994, 128 p. 34, 1995, p. 421-423.<br />
334. COSMA, Ela. Kursbuch 115. Kollaboration, Berlin, 1994, 190 p. 34, 1995, p. 446-448.<br />
335. COSMA, Ela. Problematica evreiască ilustrată în colecţiile B.C.U. <strong>din</strong> Cluj-Napoca,<br />
Cluj-Napoca, 1995, 197 p. 34, 1995, p. 419.<br />
336. COSMA, Ela. Anton Raţiu, Românii <strong>de</strong> la est <strong>de</strong> Bug, cercetări etno-sociologice şi<br />
culegere <strong>de</strong> folclor, Bucureşti, 1994, 168 p. 34, 1995, p. 436-437.<br />
337. COSMA, Ela. A History of Romania, Iaşi, 1995, 721 p. 35, 1996, p. 446-448.<br />
338. COSMA, Ela. Siebenbürgen zwischen <strong>de</strong>n bei<strong>de</strong>n Weltkriegen, Köln, 1994, IX, 396 p. 35,<br />
1996, p. 489-492.<br />
339. COSMA, Ela. Die Deutschen in Ostmittel-und Südosteuropa. Geschichte-Wirtschaft-<br />
Recht-Sprache, 2 vol., München, 1995, 327, 251 p. 36, 1997, p. 335-342.<br />
340. COSMA, Ela. Interethnische und Zivilisationsbeziehungen im siebenbürgischen Raum,<br />
Cluj, 1996, 290 p. 36, 1997, p. 380-384.
418<br />
Mihaela Be<strong>de</strong>ceanu, Stelian Mândruţ 18<br />
341. COSMA, Ela. Arhiepiscopul Bartolomeu, Clujul universitar al generaţiei 1946 în<br />
memoriile lui Valeriu Anania, Cluj, 1996, 47 p. 37, 1998, p. 332-334.<br />
342. COSMA, Ela. Worte als Gefahr und Gefährdung. Fünf <strong>de</strong>utsche Schriftsteller vor Gericht<br />
(15. September 1959 – Kronstadt / Rumänien). Zusammenhänge und Hintergrün<strong>de</strong>.<br />
Selbstzeugnisse und Dokumente, München, 1993, 444 p. 37, 1998, p. 328-330.<br />
343. COSMA, Ela. Sorina Paula Bolovan, Familia în satul românesc <strong>din</strong> Transilvania. A doua<br />
jumătate a secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, Cluj-Napoca, 1999, 395 p. 38-<br />
39, 1999-2000, p. 263-264.<br />
344. COSMA, Ela. Georg Hromadka, Kleine Chronik <strong>de</strong>s Banater Berglan<strong>de</strong>s, München,<br />
1993, 120 p. 38-39, 1999-2000, p. 253.<br />
345. COSMA, Ela. Die ungarische Revolution von 1848/49. Vergleichen<strong>de</strong> Aspekte <strong>de</strong>r<br />
Revolutionen in Ungarn und Deutschland, Hamburg, 1999, 199 p. 40, 2001, p. 421-423.<br />
346. COSMA, Ela. Ioan Bolovan, Adrian Onofreiu, Revoluţia <strong>de</strong> la 1848-1849 în zona<br />
regimentului grăniceresc năsău<strong>de</strong>an. Contribuţii istorice şi <strong>de</strong>mografice, Cluj-Napoca,<br />
2003, 280 p. 43, 2004, p. 688.<br />
347. COSMA, Ela. Sorina Paula Bolovan, Ioan Bolovan, Die Deutschen in Rumänien, Cluj-<br />
Napoca, 2002, 141 p. 43, 2004, p. 696-697.<br />
348. COSMA, Ela. Florin Mureşan, Satul românesc <strong>din</strong> nord-estul Transilvaniei la mijlocul<br />
secolului al XVIII-lea (teză <strong>de</strong> doctorat). 43, 2004, p. 681-682.<br />
349. COSMA, Ela. Populaţie şi societate. Studii <strong>de</strong> <strong>de</strong>mografie istorică a Transilvaniei<br />
(secolele XVIII-XX), Cluj-Napoca, 2003, 339 p. 43, 2004, p. 680-681.<br />
350. COSMA, Ela. Simona Ioana Bala, Universul feminin în cultura şi spiritualitatea<br />
tradiţională a poporului român. Ţara Crişurilor, teză <strong>de</strong> doctorat susţinută la<br />
Universitatea „Lucian Blaga” <strong>din</strong> Sibiu, Facultatea <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> şi Patrimoniu, coordonator<br />
ştiinţific dr. Corneliu Bucur, Sibiu, 2003, 434 p. 44, 2005, p. 617-618.<br />
351. COSMA, Ela. Cărţi <strong>de</strong>spre romi: Nicolae Bobu, Book about Rroms. Common Law – A<br />
Legal Peace Process, Cluj-Napoca, 2002, 107 p.; Gheorghe Sarău, Mic dicţionar romromân,<br />
Bucureşti, 1992, 173 p.; Gheorghe Sarău, Limba romani, Bucureşti, 1994;<br />
Gheorghe Sarău, Dicţionar rrom (spoitoresc) - român, Bucureşti, 1998, 141 p.; Gheorghe<br />
Sarău, Corneliu Colceriu, Dicţionar român-rrom (căldărăresc). Dicţionar rrom<br />
(căldărăresc)-român, Bucureşti, 1998, 141 p.; Gheorghe Sarău, Rromii, India şi limba<br />
rromani, 1998; Gheorghe Sarău, Ghid <strong>de</strong> conversaţie român-rom, 2000; Gheorghe Sarău,<br />
Dicţionar rrom-român, Cluj-Napoca, 2000; Costică Băţălan, Rromane taxtaja. Nestemate<br />
<strong>din</strong> folclorul rromilor, Bucureşti-Cluj, 2002, 220 p.; Könczei Csila, Ileana Lăcătuş, Ilonka<br />
néni, Cluj-Napoca, 2002, 323 p.; Otto Daettwyler, Matéo Maximoff, Tsiganes.<br />
Wan<strong>de</strong>rn<strong>de</strong>s Volk auf endloser Straβe. Zürich, 1959, 29 p.; Jean-Pierre Liegeois, Nicolae<br />
Gheorghe, Romii: o minoritate a Europei (Minority Rights Group International), Ora<strong>de</strong>a,<br />
1996, 40 p. 44, 2005, p. 618-622.<br />
352. COSMA, Ela. Ioan Ionescu, Permanenţe autohtone şi creştine româneşti, Bârda, 2003,<br />
234 p. 44, 2005, p. 616-617.<br />
353. CRISTEA, Nadia. Valeriu Cozma, Istoria Universităţii <strong>de</strong> Stat <strong>din</strong> Moldova (1946-1996),<br />
Chişinău, 1996, 560 p. 37, 1998, p. 353-354.<br />
354. CRISTEA, Nadia. Wilhelmus Petrus van Meurs, Chestiunea Basarabiei în istoriografia<br />
comunistă, Chişinău, 1996, 525 p. 37, 1998, p. 355-357.<br />
355. EDROIU, Nicolae. Din publicaţiile Arhivelor Statului Cluj. Din istoria arhivelor<br />
ar<strong>de</strong>lene. 75 <strong>de</strong> ani <strong>de</strong> la înfiinţarea Arhivelor Statului Cluj, Cluj-Napoca, 1995, 356 p.<br />
35, 1996, p. 459-460.<br />
356. EDROIU, Nicolae. Sever Dumitraşcu, Biharea I. Săpăturile arheologice <strong>din</strong> anii 1973-<br />
1980, Ora<strong>de</strong>a, 1994, 486 p. 35, 1996, p. 462-465.<br />
357. EDROIU, Nicolae. II. Rákóczi Ferenc erdélyi hadserege, Ora<strong>de</strong>a, 1994, 652 p. 35, 1996,<br />
p. 437-438.
19 Indice bibliografic 419<br />
358. EDROIU, Nicolae. Ioan Aurel Pop, Românii şi maghiarii în secolele IX-XIV. Geneza<br />
statului medieval în Transilvania, Cluj-Napoca, 1996, 245 p. 35, 1996, p. 465-467.<br />
359. GIURAN, Valeriu. Florica Dobre, Alesandru Duţu, Campania <strong>din</strong> Est în Or<strong>din</strong>e <strong>de</strong> zi,<br />
1941-1944 (vol. IV). Golgota Estului <strong>de</strong> la Stalingrad şi <strong>din</strong> Caucaz la Prut (1942-1944),<br />
Bucureşti, 1997, 256 p. 38-39, 1999-2000, p. 246-247.<br />
360. GROSS, Lidia. Einungen und Bru<strong>de</strong>rschaften in <strong>de</strong>r spätmittelalterlichen Stadt, Köln,<br />
1993, 205 p. 34, 1995, p. 429-430.<br />
361. GROSS, Lidia. Konrad G. Gündisch, Das Patriziat siebenbürgischer Städte im<br />
Mittelalter, Köln, 1993, 465 p. 34, 1995, p. 425-427.<br />
362. GROSS, Lidia. Ortsnamenbuch, Hei<strong>de</strong>lberg, 1992. 34, 1995, p. 420-421.<br />
363. GROSS, Lidia. L’église et le peuple chrétien dans les pays <strong>de</strong> l’Europe du Centre-Est et<br />
du Nord (XIV-e – XV-e siècle), Rome, 1990, 338 p. 35, 1996, p. 454-455.<br />
364. GROSS, Lidia. Paul Nie<strong>de</strong>rmaier, Der mittelalterliche Städtebau in Siebenbürgen, im<br />
Banat und im Kreischgebiet. Teil I: Die Entwicklung vom Anbeginn bis 1241, Hei<strong>de</strong>lberg,<br />
1996, 328 p. 36, 1997, p. 401.<br />
365. GROSS, Lidia. Urkun<strong>de</strong>n-Regesten aus <strong>de</strong>m Archiv <strong>de</strong>r Stadt Bistritz in Siebenbürgen. III<br />
Band (1571-1585), Köln, 1995, 600 p. 36, 1997, p. 344-345.<br />
366. GROSS, Lidia. Georg Gerster, Martin Rill, Siebenbürgen im Flug. Das <strong>de</strong>utsche<br />
Siedlungsgebiet: seine Kirchenburgen, Dörfer, Städte und Landschaften, München, 1997,<br />
267 p. 37, 1998, p. 352-353.<br />
367. GROSS, Lidia. Spiritualität und Herrschaft. Konferenzband zu „Zisterzienser Multimedia<br />
– Museen”, Berlin, 1998, 350 p. 37, 1998, p. 351-352.<br />
368. GROSS, Lidia. Dénes Wildner, Ortslexikon <strong>de</strong>r ehemaligen Gebiete <strong>de</strong>s historischen<br />
Ungarn / A történelmi Magyarország egykori területeinek helynévtára, Bd. 1-2, München,<br />
1996, 1998, 646, 538 p. 37, 1998, p. 350-351.<br />
369. GROSS, Lidia. Harald Zimmermann, Siebenbürgen und seine Hospites Theutonici,<br />
Vorträge und Forschungen zur südost<strong>de</strong>utschen Geschichte. Festgabe zum 70.<br />
Geburtstag, Köln, 1996, 357 p. 37, 1998, p. 349-350.<br />
370. GROSS, Lidia. J.F.Böhmer, Regesta Imperii. II Sächsische Zeit. 5. Abteilung.<br />
Papstregesten (911-1024), Wien, 1998, 490 p. 38-39, 1999-2000, p. 243-245.<br />
371. GROSS, Lidia. Die Pfarrer und Lehrer <strong>de</strong>r evangelischen Kirche A.B. in Siebenbürgen. I<br />
Band: Von <strong>de</strong>r Reformation bis zum Jahre 1700, Köln, 1998, 439 p. 38-39, 1999-2000,<br />
p. 250.<br />
372. GROSS, Lidia. Ioan Drăgan, Nobilimea românească <strong>din</strong> Transilvania între anii 1440-<br />
1514, Bucureşti, 2000, 466 p. 40, 2001, p. 397-398.<br />
373. GROSS, Lidia. Silber und Salz in Siebenbürgen, vol. 1-3, Bochum, 1999, 1724 p. 40,<br />
2001, p. 398-399.<br />
374. GROSS, Lidia. Doi cronicari ar<strong>de</strong>leni <strong>din</strong> secolul al XVII-lea = Zwei Siebenbürger<br />
Chronisten aus <strong>de</strong>m 17. Jahrhun<strong>de</strong>rt, Timişoara, 2001, 192 p. 41, 2002, p. 430-431.<br />
375. GROSS, Lidia. Transilvania şi saşii ar<strong>de</strong>leni în istorigrafie, Sibiu, 2001, 222 p. 41, 2002,<br />
p. 431-432.<br />
376. GROSS, Lidia. Şerban Turcuş, Sinodul general <strong>de</strong> la Buda (1279), Cluj-Napoca, 2001,<br />
286 p. 41, 2002, p. 433-434.<br />
377. GROSS, Lidia. Harald Zimmermann, Der Deutsche Or<strong>de</strong>n im Burzenland. Eine<br />
Diplomatische Untersuchung, Köln, 2000, 246 p. 41, 2002, p. 432.<br />
378. GROSS, Lidia. Csukovits Enikő, Közepkóri magyar zárandok, Budapest, 2003, 260 p. 43,<br />
2004, p. 676.<br />
379. GROSS, Lidia. Historia manet. Volum omagial Demény Lajos, Bucureşti, 2001, 550 p.<br />
43, 2004, p. 671.<br />
380. GROSS, Lidia. Mályusz Elemér, Klió szolgálatában. Válogatott történelmi tanulmányok,<br />
Budapest, 2003, 518 p. 43, 2004, p. 673-674.
420<br />
Mihaela Be<strong>de</strong>ceanu, Stelian Mândruţ 20<br />
381. GROSS, Lidia. Veronica Turcuş, Bibliografia arhitecturii cisterciene. Abaţiile europene<br />
şi cazul transilvan, Cluj-Napoca, 2003, 192 p. 43, 2004, p. 675.<br />
382. GROSS, Lidia. Vekov Károly, Locul <strong>de</strong> a<strong>de</strong>verire <strong>din</strong> Alba Iulia (secolele XIII-XIV),<br />
Cluj-Napoca, 2003, 450 p. 43, 2004, p. 674-675.<br />
383. GROSS, Lidia. Zsigmondkori Oklevéltár, VIII (1421), Budapest, 2003, 503 p. 43, 2004,<br />
p. 675.<br />
384. HRISTODOL, Gheorghe. Bibliografia Dobrogei. 1990. Prezentare selectivă, Constanţa,<br />
1991, 432 p. 35, 1996, p. 433-436.<br />
385. HRISTODOL, Gheorghe. Valentin Ciorbea, Portul Constanţa <strong>de</strong> la antichitate la<br />
mileniul III, Constanţa, /1994/, 280 p. 35, 1996, p. 471-474.<br />
386. HRISTODOL, Gheorghe. Max Demeter Peyfuss, Chestiunea aromânească. Evoluţia ei<br />
<strong>de</strong> la origini până la pacea <strong>de</strong> la Bucureşti (1913) şi poziţia Austro-Ungariei, Bucureşti,<br />
1994, 142 p. 35, 1996, p. 468-471.<br />
387. HRISTODOL, Gheorghe. Anghel Popa, Societatea aca<strong>de</strong>mică „Junimea” <strong>din</strong> Cernăuţi.<br />
1878-1938, Câmpulung Moldovenesc, 1997, 175 p. 37, 1998, p. 372-375.<br />
388. IANCU, Gheorghe. Alexandru Lapedatu, Amintiri, Cluj-Napoca, 1998, 230 p. 37, 1998,<br />
p. 358-360.<br />
389. IANCU, Gheorghe. Marcel Ştirban, Din istoria României, 1918. Desăvârşirea unităţii<br />
statului român. Omagiu generaţiei Marii Uniri la împlinirea a opt <strong>de</strong>cenii (1918-1998),<br />
vol. 3-4, Târgu Mureş, 1998, 206, 347 p. 37, 1998, p. 360-362.<br />
390. IANCU, Gheorghe. Dumitru Suciu, Antece<strong>de</strong>ntele dualismului austro-ungar şi lupta<br />
naţională a românilor <strong>din</strong> Transilvania 1848-1867, Bucureşti, 2000, 322 p.; Dumitru<br />
Suciu, Mişcarea antidualistă a românilor <strong>din</strong> Austro-Ungaria şi Ilie Măcelariu (1867-<br />
1891), Bucureşti, 2002, 550 p. 41, 2002, p. 429-430.<br />
391. ISAC, Ionuţ. Simion Bărnuţiu, Istoria filosofiei, Bucureşti, 2000, 256 p. 40, 2001, p. 417-<br />
419.<br />
392. ISAC, Ionuţ. Ioan Chindriş, Memoriale 100, Cluj-Napoca, 1998, 478 p. 40, 2001, p. 416-<br />
417.<br />
393. ISAC, Ionuţ. Inochentie Micu-Klein, Arhieraticon, Bucureşti, 2000, 131 p. 40, 2001,<br />
p. 417.<br />
394. LECTOR. Alexandru Stănciulescu-Bârda, Bibliografia revistei „Biserica Ortodoxă<br />
Română” (1847-1994), vol. 3, Bârda, 2002, 644 p. 43, 2004, p. 708.<br />
395. LUMPERDEAN, Ioan. Geopolitica, vol. 1, Iaşi, 1994, 572 p. 35, 1996, p. 452-453.<br />
396. MÁDLY, Loránd. Edda Bin<strong>de</strong>r-Iijima, Die Institutionalisierung <strong>de</strong>r rumänischen<br />
Monarchie unter Carol I (1866-1881), München, 2003, 628 p. 43, 2004, p. 691-695.<br />
397. MÂNDRUŢ, Stelian. Din viaţa şi activitatea economistului profesor Victor Jinga.<br />
Culegere <strong>de</strong> studii, Ora<strong>de</strong>a, 1994, 88 p. 34, 1995, p. 440.<br />
398. MÂNDRUŢ, Stelian. Galántai József, Trianon and the Protection of Minorities,<br />
Budapest, 1992, 179 p. 34, 1995, p. 443-445.<br />
399. MÂNDRUŢ, Stelian. Géza Andreas von Geyr, Sándor Wekerle. 1848-1921. Die<br />
politische Biographie eines ungarischen Staatsmannes <strong>de</strong>r Donaumonarchie, München,<br />
1993, 529 p. 34, 1995, p. 438-440.<br />
400. MÂNDRUŢ, Stelian. Al. Husar, I<strong>de</strong>ea europeană sau Noi şi Europa (istorie, cultură,<br />
civilizaţie), Iaşi, 1993, 390 p. 34, 1995, p. 435-436.<br />
401. MÂNDRUŢ, Stelian. Ioachim Crăciun şi Bibliografia românească, Cluj-Napoca, 1994,<br />
110 p. 34, 1995, p. 418-419.<br />
402. MÂNDRUŢ, Stelian. Ion Nistor (1876-1962), Iaşi, 1993, 147 p.; Victor Slăvescu (1891-<br />
1977), Bucureşti, 1993, 113 p. 34, 1995, p. 440-441.<br />
403. MÂNDRUŢ, Stelian. Gligor Popi, Românii <strong>din</strong> Banatul sârbesc în secolele XVIII-XX.<br />
Pagini <strong>de</strong> istorie şi cultură: Panciova, Bucureşti, 1993, 273 p. 34, 1995, p. 437-438.<br />
404. MÂNDRUŢ, Stelian. Prelegeri universitare inaugurale. Un secol <strong>de</strong> gândire<br />
istoriografică românească (1843-1943), Iaşi, 1993, 396 p. 34, 1995, p. 443.
21 Indice bibliografic 421<br />
405. MÂNDRUŢ, Stelian. Südosteuropa-Bibliographie. Band 6/1. Rumänien 1971-1980,<br />
München, 1992, 664 p. 34, 1995, p. 419-420.<br />
406. MÂNDRUŢ, Stelian. Maria Berényi, Istoria Fundaţiei Gojdu (1870-1952). A Gozsdu<br />
alapitvány története (1870-1952), Budapest, 1995, 136 p. 35, 1996, p. 481-482.<br />
407. MÂNDRUŢ, Stelian. Briefe an Georg Daniel Teutsch, Bukarest, 1994, 375 p. 35, 1996,<br />
p. 440-442.<br />
408. MÂNDRUŢ, Stelian. Csucsuja István, Vocaţia libertăţii. Lajos Mocsáry şi românii, Cluj-<br />
Napoca, 1994, 206 p. 35, 1996, p. 442-444.<br />
409. MÂNDRUŢ, Stelian. Szász Zoltán, A románok története, Budapest, 1993, 195 p. 35,<br />
1996, p. 448-450.<br />
410. MÂNDRUŢ, Stelian. Szőgi László, Magyarorsági diákok a Habsburg Birodalom<br />
egyetemein. I. 1790-1850, Budapest, 1994, 392 p. 35, 1996, p. 477-479.<br />
411. MÂNDRUŢ, Stelian. Ionuţ Costea, István Király, Doru Radosav, Fond Secret. Fond „S”<br />
special. Contribuţii la istoria fondurilor secrete <strong>de</strong> bibliotecă <strong>din</strong> România. Studiu <strong>de</strong> caz.<br />
Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, Cluj-Napoca, 1995, 362<br />
p. 36, 1997, p. 386-388.<br />
412. MÂNDRUŢ, Stelian. Klaus Heitmann, Imaginea românilor în spaţiul lingvistic german,<br />
1775-1918. Un studiu imagologic, Bucureşti, 1995, 375 p.; Klaus Heitmann, Oglinzi<br />
paralele. Studii <strong>de</strong> imagologie româno-germană, Bucureşti, 1996, 246 p. 36, 1997,<br />
p. 402-405.<br />
413. MÂNDRUŢ, Stelian. Itinerarii istoriografice. Profesorului Leonid Boicu la împlinirea<br />
vârstei <strong>de</strong> 65 <strong>de</strong> ani, Iaşi, 1996, 565 p. 36, 1997, p. 405-407.<br />
414. MÂNDRUŢ, Stelian. Mariusz Kulczykowski, Zydzistu<strong>de</strong>nci Uniwersytetu Jagiellonskiego<br />
w dobie autonomiecznej Galicji (1867-1918), Krakow, 1995, 435 p. 36, 1997, p. 388-391.<br />
415. MÂNDRUŢ, Stelian. Emil Nie<strong>de</strong>rhauser, A történetirás története Kelet-Europában,<br />
Budapest, 1995, 696 p. 36, 1997, p. 361-363.<br />
416. MÂNDRUŢ, Stelian. Jovan Pejin, Knije, listovi, časopisi i muzidkalije štampe i<br />
objavljene u Kikindi, 1876-1994. Prilog bibliograpiji, Kikinda, 1995, 78 p. 36, 1997,<br />
p. 354-355.<br />
417. MÂNDRUŢ, Stelian. Vasile Puşcaş, Universitate. Societate. Mo<strong>de</strong>rnizare. Organizarea<br />
şi activitatea ştiinţifică a Universităţii <strong>din</strong> Cluj. 1919-1940, Cluj-Napoca, 1995, 310 p.<br />
36, 1997, p. 385-386.<br />
418. MÂNDRUŢ, Stelian. Ioachim-Peter Storfa, Die politischen Schriften <strong>de</strong>s Mihai<br />
Eminescu, Wien, 1995, 222 p. 36, 1997, p. 391-393.<br />
419. MÂNDRUŢ, Stelian. Documente privind mişcarea naţională a românilor <strong>din</strong><br />
Transilvania, vol. 1: 1881-1891, Bucureşti, 1997, 604 p.; Nicolae Josan, A<strong>de</strong>ziunea<br />
populară la mişcarea memorandistă (1892-1895). Mărturii documentare, Bucureşti,<br />
1996, 576 p. 37, 1998, p. 339-342.<br />
420. MÂNDRUŢ, Stelian. Otto Greffner, Şvabii (germanii) <strong>din</strong> Banat. O scurtă istorie, Arad,<br />
1994, 155 p. 37, 1998, p. 334-336.<br />
421. MÂNDRUŢ, Stelian. Karl Kurt Klein, 1897-1997. Corespon<strong>de</strong>nţă, Cluj-Napoca, 1997,<br />
573 p. 37, 1998, p. 345-346.<br />
422. MÂNDRUŢ, Stelian. Metropolen und Provinzen in Altösterreich (1880-1918), Iaşi, 1996,<br />
311 p. 37, 1998, p. 336-339.<br />
423. MÂNDRUŢ, Stelian. Miodrag Milin, Timişoara în revoluţie şi după, Timişoara, 1997,<br />
223 p.; O enigmă care împlineşte şapte ani: Timişoara, 1989-1996, Bucureşti, 1997, 186 p.<br />
37, 1998, p. 347-349.<br />
424. MÂNDRUŢ, Stelian. Gligor Popi, Românii <strong>din</strong> Banatul iugoslav (1918-1941), Timişoara,<br />
1996, 285 p. 37, 1998, p. 343-345.<br />
425. MÂNDRUŢ, Stelian. Scrisori către N. Iorga. Vol. 5 (1916-1918), Bucureşti, 1996, 288 p.<br />
37, 1998, p. 342-343.
422<br />
Mihaela Be<strong>de</strong>ceanu, Stelian Mândruţ 22<br />
426. MÂNDRUŢ, Stelian. Mihai Ştefan Ceauşu, Bucovina habsburgică. De la anexare la<br />
Congresul <strong>de</strong> la Viena. Iosefinism şi postiosefinism (1774-1815), Iaşi, 1998, 249 p.;<br />
Kakucs Lajós, Contribuţii la istoria agriculturii <strong>din</strong> Banat. Secolele XVIII-XIX,<br />
Timişoara, 1998, 275 p. 38-39, 1999-2000, p. 254-255.<br />
427. MÂNDRUŢ, Stelian. Corneliu Crăciun, Societăţi aca<strong>de</strong>mice <strong>din</strong> Bucovina (I).<br />
„Arboroasa” şi „Junimea”, Ora<strong>de</strong>a, 1997, 224 p.; Eugenia Glodariu, Asociaţiile<br />
culturale ale tineretului studios român <strong>din</strong> Monarhia habsburgică, Cluj-Napoca, 1998,<br />
416 p. 38-39, 1999-2000, p. 256-257.<br />
428. MÂNDRUŢ, Stelian. Die Rumänen und Europa vom Mittelalter bis zur Gegenwart,<br />
Wien, 1997, 299 p. 38-39, 1999-2000, p. 252-253.<br />
429. MÂNDRUŢ, Stelian. Documente privind mişcarea naţională a românilor <strong>din</strong><br />
Transilvania, vol. 2: 1892-1894, Bucureşti, 1998, 659 p. 38-39, 1999-2000, p. 245-246.<br />
430. MÂNDRUŢ, Stelian. Elisabeta Faiciuc, Sextil Puşcariu (1877-1948). Biobibliografie,<br />
Cluj-Napoca, 1998, 387 p.; Lucia Turc, Bibliografia istorică a Transilvaniei (1936-1944).<br />
Bibliografie selectivă. Bibliographie historique <strong>de</strong> la Transylvanie, Cluj-Napoca, 1998,<br />
350 p. 38-39, 1999-2000, p. 247-248.<br />
431. MÂNDRUŢ, Stelian. Peter Hasslinger, Arad. November 1918. Oszkár Jászi und die<br />
Rumänen in Ungarn 1900 bis 1918, Wien, 1993, 165 p. 38-39, 1999-2000, p. 266-267.<br />
432. MÂNDRUŢ, Stelian. Lipcsey Ildikó, Nicolae Iorga és az erdélyi magyarok, Budapest,<br />
1998, 191 p. 38-39, 1999-2000, p. 269.<br />
433. MÂNDRUŢ, Stelian. Thomas Nägler, Românii şi saşii până la 1848 (Relaţii economice,<br />
sociale şi politice), Sibiu, 1997, 420 p.; Die Rumänen und die Siebenbürger Sachsen vom<br />
12. Jahrhun<strong>de</strong>rt bis 1848, Hermannstadt, 1999, 287 p. 38-39, 1999-2000, p. 260-261.<br />
434. MÂNDRUŢ, Stelian. Artur Adamovics Nyepokojcsickij, Az erdélyi hadjárat orosz<br />
szemmel. 1849, Budapest, 1999, 230 p. 38-39, 1999-2000, p. 264-265.<br />
435. MÂNDRUŢ, Stelian. Ioan Opriş, Alexandru Lapedatu în cultura românească, Bucureşti,<br />
1996, 363 p.; Alexandru Lapedatu şi contemporanii săi, Cluj-Napoca, 1997, 175 p.;<br />
Alexandru Lapedatu. Amintiri, Cluj-Napoca, 1998, 299 p. 38-39, 1999-2000, p. 267-268.<br />
436. MÂNDRUŢ, Stelian. Adrian Silvan Ionescu, Învăţământul artistic românesc. 1830-1892,<br />
Bucureşti, 1999, 431 p. 40, 2001, p. 400-401.<br />
437. MÂNDRUŢ, Stelian. Kese Katalin, Kultúra és filológia a Román Tanszék történetének<br />
tükrében, Budapest, 1999, 304 p. 40, 2001, p. 419-420.<br />
438. MÂNDRUŢ, Stelian. Alexan<strong>de</strong>r Krischan, Banaterforschung als Aufgabe. Auszug aus<br />
<strong>de</strong>m Gesamtwerk, München, 1999, 384 p. 40, 2001, p. 405-406.<br />
439. MÂNDRUŢ, Stelian. L’enseignement <strong>de</strong>s Élites en Europe Centrale (19-e – 20-e siècles),<br />
Cracovie, 1999, 225 p. 40, 2001, p. 407-408.<br />
440. MÂNDRUŢ, Stelian. Lucian Nastasă, Generaţie şi schimbare în istoriografia română.<br />
(Sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX), Cluj-Napoca, 1999, 150 p. 40, 2001,<br />
p. 401-402.<br />
441. MÂNDRUŢ, Stelian. Gligor Popi, Românii <strong>din</strong> Banatul sârbesc (1941-1996), vol. 2,<br />
Pancevo, 1998, 527 p. 40, 2001, p. 403-404.<br />
442. MÂNDRUŢ, Stelian. Rumänien im Brennpunkt. Sprache und Politik. I<strong>de</strong>ntität und<br />
I<strong>de</strong>ologie im Wan<strong>de</strong>l, München, 1998, 423 p. 40, 2001, p. 404-405.<br />
443. MÂNDRUŢ, Stelian. Timişoara în arhivele „Europei Libere”. 17-20 <strong>de</strong>cembrie 1989,<br />
Bucureşti, 1999, 310 p. 40, 2001, p. 402-403.<br />
444. MÂNDRUŢ, Stelian. Wolfgang Zellner, Dunay Pál, Ungarns Aussenpolitik. 1990-1997.<br />
Zwischen Westintegration, Nachbarschafts-und Min<strong>de</strong>rheitenpolitik, Ba<strong>de</strong>n-Ba<strong>de</strong>n, 1998,<br />
490 p. 40, 2001, p. 420-421.<br />
445. MÂNDRUŢ, Stelian. Luminiţa Fassel, Das <strong>de</strong>utsche Schulwesen in Bessarabien (1812-<br />
1940). Eine komparativ-historische und sozio-kulturelle Untersuchung, München, 2000,<br />
212 p. 41, 2002, p. 425-427.
23 Indice bibliografic 423<br />
446. MÂNDRUŢ, Stelian. Kemény G. Gábor, Iratok a nemzetiségi kérdés történetéhez<br />
Magyarországon a dualizmus korában. VII: 1914-1916, Budapest, 1999, 810 p. 41, 2002,<br />
p. 427-428.<br />
447. MÂNDRUŢ, Stelian. Kiss József Mihály, Magyarországi diákok a bécsi egyetemeken<br />
(1715-1789), Budapest, 2000, 144 p.; Szőgi László, Magyarországi diákok svájci és<br />
hollandiai egyetemeken (1789-1919), Budapest, 2000, 210 p.; Szőgi László,<br />
Magyarorsági diákok németországi egyetemeken és főiskolákon (1789-1919).<br />
Ungarländische Stu<strong>de</strong>nten an <strong>de</strong>n <strong>de</strong>utschen Universitäten und Hochschulen (1789-<br />
1919), Budapest, 2001, 862 p.; Mészáros Andor, Magyarországi diákok a prágai<br />
egyetemeken (1850-1918), Budapest, 2001, 181 p.; Varga Júlia, A kolozsvári királyi<br />
liceum hallgatosága (1784-1848), Budapest, 2000, 320 p.; Berzeviczy Klára, A magyar<br />
katolikus klérus elitjének képzése (1855-1918). A Hittudományi Kar hallgatói, Budapest,<br />
2000, 148 p. 41, 2002, p. 421-424.<br />
448. MÂNDRUŢ, Stelian. Lumi în <strong>de</strong>stine. Memoria generaţiilor <strong>de</strong> la început <strong>de</strong> secol în<br />
Banat, Bucureşti, 2000, 368 p.; Germanii <strong>din</strong> Banat prin povestirile lor, Bucureşti, 2000,<br />
396 p.; Minorităţi, i<strong>de</strong>ntitate şi coexistenţă, Timişoara, 2001, 266 p.; Scene <strong>de</strong> viaţă.<br />
Memorie şi diversitate culturală: Timişoara 1900-1945, Iaşi, 2001, 130 p. 41, 2002, p.<br />
416-418.<br />
449. MÂNDRUŢ, Stelian. Minorităţile între i<strong>de</strong>ntitate şi integrare, Arad, 1999, 188 p.;<br />
Mo<strong>de</strong>le <strong>de</strong> convieţuire în Europa Centrală şi <strong>de</strong> Est, Arad, 2000, 328 p.; I<strong>de</strong>ntitate,<br />
alteritate, multiculturalitate, Arad, 2001, 350 p. 41, 2002, p. 414-416.<br />
450. MÂNDRUŢ, Stelian. Angelika Schaser, Reformele iosefine în Transilvania şi urmările<br />
lor în viaţa socială, Sibiu, 2000, 304 p.; Emanuel Turcyznski, De la iluminism la<br />
liberalismul timpuriu, Bucureşti, 2000, 342 p.; I. Tóth Zoltán, Primul secol al<br />
naţionalismului românesc ar<strong>de</strong>lean (1697-1792), Bucureşti, 2001, 494 p. 41, 2002,<br />
p. 418-421.<br />
451. MÂNDRUŢ, Stelian. Cornel Sigmirean, Istoria formării intelectualităţii româneşti <strong>din</strong><br />
Transilvania şi Banat în epoca mo<strong>de</strong>rnă, Cluj-Napoca, 2000, 807 p. 41, 2002, p. 424-<br />
425.<br />
452. MÂNDRUŢ, Stelian. The Gar<strong>de</strong>n and the Workshop: Disseminating Cultural History in<br />
East-Central Europe. In Memoriam Péter Hanák, Budapest, 1999, 322 p. 41, 2002,<br />
p. 428-429.<br />
453. MÂNDRUŢ, Stelian. Armenopolis. Cultură şi artă armenească la Gherla, Bucureşti,<br />
2002, 174 p. 43, 2004, p. 678-679.<br />
454. MÂNDRUŢ, Stelian. Az 1848-1849. évi első népképviseleti Országgyülés történeti<br />
almanachja, Budapest, 2002, 1248 p. 43, 2004, p. 688-689.<br />
455. MÂNDRUŢ, Stelian. Maria Berényi, Cultura românească la Budapesta în secolul al<br />
XIX-lea, Giula, 2000, 318 p. 43, 2004, p. 685-686.<br />
456. MÂNDRUŢ, Stelian. Maria Berényi, Viaţa şi activitatea lui Emanuil Gojdu: 1802-1870,<br />
Giula, 2002, 289 p.; Pavel Cherescu, Un umanist român. Marele mecenat Emanuil Gojdu<br />
(1802-1870), Bucureşti, 2002, 234 p.; Cornel Sigmirean, Aurel Pavel, Fundaţia Gojdu:<br />
1871-2001, Târgu-Mureş, 2002, 212 p.; Emanuil Gojdu. Bicentenar, Bucureşti, 2003, 203<br />
p. 43, 2004, p. 686-687.<br />
457. MÂNDRUŢ, Stelian. Corneliu Crăciun, Societăţile aca<strong>de</strong>mice române <strong>din</strong> Viena (1861-<br />
l9l8), Ora<strong>de</strong>a, 2001, 358 p. 43, 2004, p. 690-691.<br />
458. MÂNDRUŢ, Stelian. Harald Heppner, Contribuţii la istoria României şi a românilor,<br />
Cluj-Napoca, 2002, 207 p. 43, 2004, p. 679-680.<br />
459. MÂNDRUŢ, Stelian. <strong>Istorie</strong> financiar-bancară. Studii asupra băncilor săseşti,<br />
româneşti, maghiare şi slovace <strong>din</strong> Austro-Ungaria (1867-1918), vol. 2, Cluj-Napoca,<br />
2001, 143 p. 43, 2004, p. 695-696.<br />
460. MÂNDRUŢ, Stelian. Nation-Buil<strong>din</strong>g and Contested I<strong>de</strong>ntities. Romanian and<br />
Hungarian Case Studies, Budapest, 2001, 381 p. 43, 2004, p. 708-709.
424<br />
Mihaela Be<strong>de</strong>ceanu, Stelian Mândruţ 24<br />
461. MÂNDRUŢ, Stelian. Andrei Negru, Emil Pop, „Societatea <strong>de</strong> Mâine”. Indice<br />
bibliografic adnotat, vol. 1-2, Cluj-Napoca, 2001, 406, 431 p. 43, 2004, p. 701-702.<br />
462. MÂNDRUŢ, Stelian. Florian Ştefănescu-Goangă, Cetatea universitară, vol. 1-2, Cluj-<br />
Napoca, 2002, 405, 206 p.; Mircea Popa, Figuri universitare clujene, Cluj-Napoca, 2002,<br />
207 p.; Sorin Şipoş, Silviu Dragomir, istoric, Cluj-Napoca, 2002, 440 p. 43, 2004, p. 697-<br />
698.<br />
463. MÂNDRUŢ, Stelian. Lazăr Ureche, Fondurile grănicereşti năsău<strong>de</strong>ne (1851-1918),<br />
Cluj-Napoca, 2001, 228 p. 43, 2004, p. 689-690.<br />
464. MÂRZA, Eva. Max Demeter Peyfuss, Die Drückerei von Moschopolis, 1731-1769.<br />
Buchdruck und Heiligenverehrung im Erzbistum Ochrida, Wien, 1996, 256 p. 37, 1998,<br />
p. 383-385.<br />
465. MÂRZA, Radu. Amor şi sexualitate în Occi<strong>de</strong>nt, Bucureşti, 1994, 255 p. 34, 1995,<br />
p. 431-433.<br />
466. MÂRZA, Radu. Ioan Lupaş, Istoria unirii românilor, Bucureşti, 1993, 303 p. 34, 1995,<br />
p. 433-435.<br />
467. MÂRZA, Radu. P. P. Panaitescu, Interpretări româneşti. Studii <strong>de</strong> istorie economică şi<br />
socială, Bucureşti, 1994, 263 p. 34, 1995, p. 430-431.<br />
468. MÂRZA, Radu. Peter Švorc, Zrod Republiky (Dobové dokumenty, spomienky a<br />
stanoviská 1914-1918), Košice, 1991, 135 p. 34, 1995, p. 423-424.<br />
469. MÂRZA, Radu. André Vauchez, Spiritualitatea Evului Mediu occi<strong>de</strong>ntal. Secolele VIII-<br />
XII, Bucureşti, 1994, 191 p. 34, 1995, p. 428-429.<br />
470. MÂRZA, Radu. Fernand Brau<strong>de</strong>l, Gramatica civilizaţiilor, vol. 1-2, Bucureşti, 1994, 347,<br />
279 p. 36, 1997, p. 358-360.<br />
471. MÂRZA, Radu. Crown, Church and Estates. Central European Politics in the Sixteenth<br />
and Seventeenth Centuries, London, 1991, XXXI, 321 p. 36, 1997, p. 368-369.<br />
472. MÂRZA, Radu. Josef Janáček, Pád Rudolfa II, Praha, 1995, 222 p. 36, 1997, p. 365-367.<br />
473. MÂRZA, Radu. Jaques Le Goff, Banii şi viaţa. Economie şi religie în Evul Mediu,<br />
Bucureşti, 1993, 127 p. 36, 1997, p. 356-358.<br />
474. MÂRZA, Radu. Ján Steinhübel, Velkomoravské územie v severovýchodnom Zadunajsku,<br />
Bratislava, 1995, 98 p. 36, 1997, 364-365.<br />
475. MÂRZA, Radu. Erich Zöllner, Istoria Austriei. De la începuturi până în prezent. Vol. 1-<br />
2, Bucureşti, 1997, 925 p. 37, 1998, p. 381-383.<br />
476. NASTASĂ, Lucian. Pierre Moulinier, La naissance <strong>de</strong> l’étudiant mo<strong>de</strong>rne (XIXe siècle),<br />
Paris, 2002, 330 p. 44, 2005, p. 622-624.<br />
477. NÄGLER, Thomas. Lidia Gross, Confreriile medievale în Transilvania (secolele XIV-<br />
XVI), Cluj-Napoca, 2004, 332 p. 43, 2004, p. 676-677.<br />
478. NEAMŢU, Gelu. Grigore Ploeşteanu, Românii în conştiinţa Europei. Studii şi articole. 1,<br />
Târgu-Mureş, 1994, 320 p. 34, 1995, p. 441-442.<br />
479. NEAMŢU, Gelu. Samuil Micu, Istoria românilor. Vol. 1-2, Bucureşti, 1995, 522, 495 p.<br />
36, 1997, p. 347-350.<br />
480. NEAMŢU, Gelu. Bibliografia istorică a României. Vol. 9: 1994-1999, Cluj-Napoca,<br />
2000, 702 p. 40, 2001, p. 379-381.<br />
481. NEAMŢU, Gelu. Ioan Chindriş, Transilvanica, Cluj-Napoca, 2003, 917 p. 43, 2004,<br />
p. 666-671.<br />
482. NISTOR, Ioan Silviu. Gelu Neamţu, Procese politice <strong>de</strong> presă antiromâneşti <strong>din</strong> epoca<br />
dualismului austro-ungar 1866-1890. Alte studii <strong>de</strong> istoria presei româneşti, Cluj-<br />
Napoca, 2004, 536 p. 44, 2005, p. 608-610.<br />
483. RETEGAN, Simion. Die Protokolle <strong>de</strong>s österreichischen Ministerrates 1848-1867.<br />
Abteilung 1: Die Ministerien <strong>de</strong>s Revolutionjahres 1848. Band 1: 20 März 1848 – 21<br />
November 1848, Wien, 1996, LXVIII, 732 p. 36, 1997, p. 342-344.<br />
484. RETEGAN, Simion. Gelu Neamţu, Alexandru Roman, marele fiu al Bihorului (1826-<br />
1897), Ora<strong>de</strong>a, 1995, 207 p. 36, 1997, p. 393-395.
25 Indice bibliografic 425<br />
485. RUSCU, Dan. Siebenbürgen zur Zeit <strong>de</strong>r Römer und <strong>de</strong>r Völkerwan<strong>de</strong>rung, Köln, 1994,<br />
276 p. 35, 1996, p. 460-462.<br />
486. SALANŢĂ, Mihaela. Istoria comerţului exterior şi a politicii comerciale româneşti,<br />
Bucureşti, 1998, 391 p. 37, 1998, p. 377-379.<br />
487. SALANŢĂ, Mihaela. Istoria economică a României. Vol. 1, Bucureşti, 1998, 480 p. 37,<br />
1998, p. 375-377.<br />
488. SĂLĂGEAN, Marcela. Vasile Puşcaş, Al doilea război mondial. Transilvania şi<br />
aranjamentele europene (1940-1944), Cluj-Napoca, 1995, 163 p. 35, 1996, p. 494-495.<br />
489. SĂLĂGEAN, Marcela. Vasile Puşcaş, Speranţă şi disperare. Negocieri româno-aliate,<br />
1943-1944, Bucureşti, 1995, 94 p. 35, 1996, p. 495-497.<br />
490. STĂNCIULESCU-BÂRDA. Al. Nicolae Dură, Învierea <strong>de</strong> la ţărmul Mării Negre, Bârda,<br />
2002, 66 p. 43, 2004, p. 677-678.<br />
491. STĂNCIULESCU-BÂRDA. Al. I. Ionescu, Pagini <strong>de</strong> cultură veche creştină<br />
românească, Bârda, 2003, 182 p. 43, 2004, p. 678.<br />
492. STĂNCIULESCU-BÂRDA. Al. Ioan Ionescu, Permanenţe autohtone şi creştine<br />
româneşti, Bârda, 2003, 234 p. 44, 2005, p. 616-617.<br />
493. SUCIU, Dumitru. La fin <strong>de</strong> la Première Guerre Mondiale et la nouvelle architecture<br />
géopolitique européenne, Cluj-Napoca, 2000, 355 p. 40, 2001, p. 409-416.<br />
494. ŞTIRBAN, Marcel. Biblia <strong>de</strong> la Blaj 1795, Roma, 2000, 2630 p. 40, 2001, p. 382-385.<br />
495. ŞTIRBAN, Marcel. Gheorghe Iancu, Problema minorităţilor etnice <strong>din</strong> România în<br />
documente ale Societăţii Naţiunilor (1923-1932), Cluj-Napoca, 2002, 399 p. 43, 2004,<br />
p. 699-701.<br />
496. TANCO, Teodor. Silvestru Leontin Rodneanu, Dicţionar genealogic rodnean. Genealogia<br />
familiilor rodnene <strong>de</strong> la A la Z, 1690-1990, Bucureşti, 2001, 804 p. 40, 2001, p. 394-397.<br />
497. TANCO, Teodor. Gheorghe Neamţu, Gelu Neamţu, Ananie Fărcaş, România în cel <strong>de</strong>-al<br />
doilea război mondial. Fapte <strong>de</strong> arme în marşul spre Vest, Cluj-Napoca, 2003, 364 p. 44,<br />
2005, p. 610-611.<br />
498. TRAŞCĂ, Ottmár. Valeriu Branişte, Scrisori <strong>din</strong> închisoare (Seghe<strong>din</strong> 1918), Reşiţa,<br />
1996, 244 p. 36, 1997, p. 350-351.<br />
499. TRAŞCĂ, Ottmár. Ion Constantin, România, Marile Puteri şi problema Basarabiei,<br />
Bucureşti, 1995, 310 p. 36, 1997, p. 407-410.<br />
500. TRAŞCĂ, Ottmár. Anton Czettler, Pál Graf Teleki und die Auβenpolitik Ungarns, 1939-<br />
1941, München, 1996, 280 p. 36, 1997, p. 395-397.<br />
501. TRAŞCĂ, Ottmár. Ravasz István, Erdély mint hadszintér 1944, Budapest, 1997, 288 p.<br />
37, 1998, p. 379-380.<br />
502. TRAŞCĂ, Ottmár. Dmitri Volkogonov, Troţki. Eternul radical, Bucureşti, /s.a./, 523 p.<br />
37, 1998, p. 380-381.<br />
503. TRAŞCĂ, Ottmár. Anneli Ute Gabanyi, Systemwechsel in Rumänien. Von <strong>de</strong>r Revolution<br />
zur Transformation, München, 1998, 331 p. 38-39, 1999-2000, p. 270.<br />
504. TRAŞCĂ, Ottmár. Strategii şi politici electorale în alegerile parlamentare <strong>din</strong> 19<br />
noiembrie 1946, Cluj-Napoca, 1998, 324 p. 38-39, 1999-2000, p. 248-249.<br />
505. TRAŞCĂ, Ottmár. Die Einsatzgruppen in <strong>de</strong>r besetzten Sowjetunion 1941/1942. Die<br />
Tätigkeits-und Lageberichte <strong>de</strong>s Chefs <strong>de</strong>r Sicherheitspolizei und <strong>de</strong>s SD, Berlin, 1997,<br />
434 p. 40, 2001, p. 423-424.<br />
506. TRAŞCĂ, Ottmár. Nationale Frage und Vertreibung <strong>de</strong>r Deutschen in <strong>de</strong>r<br />
Tschechoslowakei. Fakten, Forschungen, Perspektiven aus <strong>de</strong>m Abstand von 50 Jahren,<br />
Linz, 2000, 175 p. 40, 2001, p. 425.<br />
507. TRAŞCĂ, Ottmár. Rumänien und <strong>de</strong>r Holocaust. Zu <strong>de</strong>n Massenverbrechen in<br />
Transnistrien 1941-1944, Berlin, 2001, 179 p. 40, 2001, p. 424-425.<br />
508. TRAŞCĂ, Ottmár. Johann Böhm, Die Gleichschaltung <strong>de</strong>r Deutschen Volksgruppe in<br />
Rumänien und das „Dritte Reich” 1941-1944, Frankfurt am Main, 2003, 523 p. 43, 2004,<br />
p. 704-705.
426<br />
Mihaela Be<strong>de</strong>ceanu, Stelian Mândruţ 26<br />
509. TRAŞCĂ, Ottmár. Die Rumänien<strong>de</strong>utschen zwischen Demokratie und Diktatur. Der<br />
politische Nachlass von Hans Otto Roth 1919-1951, Frankfurt am Main, 2003, 821 p. 43,<br />
2004, p. 699.<br />
510. TRAŞCĂ, Ottmár. Gerhard Seewann, Norbert Spannenberger, Akten <strong>de</strong>s<br />
Volksgerichtsprozesses gegen Franz A. Basch, Volksgruppenführer <strong>de</strong>r Deutschen in<br />
Ungarn, Budapest 1945-46, München, 1999, 549 p. 43, 2004, p. 706-707.<br />
511. TRAŞCĂ, Ottmár. Norbert Spannenberger, Der Volksbund <strong>de</strong>r Deutschen in Ungarn<br />
unter Horthy und Hitler, München, 2002, 472 p. 43, 2004, p. 702-703.<br />
512. TRAŞCĂ, Ottmár. Verbrechen an die Deutschen in Jugoslawien 1944-1948. Die<br />
Stationen eines Völkermords, München, 2000, 374 p.; Rechtsgutachten über die<br />
Verbrechen an die Deutschen in Jugoslawien 1944-1948, München, 2002, 64 p. 43, 2004,<br />
p. 705-706.<br />
513. TURCUŞ, Şerban. Bilan et perspectives <strong>de</strong>s étu<strong>de</strong>s médiévales en Europe, Louvain-la-<br />
Neuve, 1995, XIII, 522 p. 35, 1996, p. 456 p.<br />
514. TURCUŞ, Şerban. Filosofia e Teologia nel Trecento, Louvain-la-Neuve, 1994, VII, 575<br />
p. 35, 1996, p. 455.<br />
515. TURCUŞ, Şerban. Pratiques <strong>de</strong> la culture écrite en France au XV-e siècle, Louvain-la-<br />
Neuve, 1995, XV, 592 p. 35, 1996, p. 456-457.<br />
516. TURCUŞ, Şerban. Alessandro Barbero, Chiara Frugoni, Dizionario <strong>de</strong>l medioevo,<br />
Milano, 1994, 275 p. 36, 1997, p. 345-347.<br />
517. ŢÂRĂU, Liviu. Gheorghe Iancu, The Ruling Council. The Integration of Transylvania<br />
into Romania 1918-1920, Cluj-Napoca, 1995, 253 p. 35, 1996, p. 486-488.<br />
518. ŢÂRĂU, Virgiliu. Stelian Bălănescu, Ion Solacolu, Inconsistenţa miturilor. Cazul<br />
mişcării legionare, Iaşi, 1995, 312 p. 35, 1996, p. 492-494.<br />
519. ŢÂRĂU, Virgiliu. 6 martie 1945. Începuturile comunizării României, Bucureşti, 1995,<br />
383 p. 35, 1996, p. 497-498.<br />
520. ŢÂRĂU, Virgiliu. Dinu C. Giurescu, Guvernarea Nicolae Ră<strong>de</strong>scu, Bucureşti, 1996, 400<br />
p. 36, 1997, p. 376-379.<br />
521. VARGA, Attila. Simion Retegan, Dumitru Suciu, Loránd Mádly, Mişcarea naţională a<br />
românilor <strong>din</strong> Transilvania între 1849-1918. Documente, vol. II (31 <strong>de</strong>cembrie 1851 – 15<br />
iulie 1859), Bucureşti, 2004, 597 p. 44, 2005, p. 607-608.<br />
B. Publicaţii periodice<br />
522. COSMA, Ela. Halbasien. Zeitschrift für <strong>de</strong>utsche Literatur und Kultur Südosteuropas,<br />
2.Jahrgang, Hefte 1-2, München, 1992, 98, 94 p. 34, 1995, p. 413-414.<br />
523. COSMA, Ela. Südost<strong>de</strong>utsche Vierteljahresblätter, 41. Jahrgang, 1-4, München, 1992,<br />
1-94, 95-178, 179-276, 277-358 p. 34, 1995, p. 415-417.<br />
524. COSMA, Ela. Familia, an 2, nr. 5-6-7, aprilie-iunie-septembrie, Vladimirovaţ /<br />
Petrovăsâla (Republica Serbia), 1995. 35, 1996, p. 428-430.<br />
525. COSMA, Ela. Zeitschrift für Siebenbürgische Lan<strong>de</strong>skun<strong>de</strong>, 19, Heft 1-2, Kőln, 1996,<br />
1-120, 121-240 p. 36, 1997, p. 327-332.<br />
526. COSMA, Ela. Revista <strong>de</strong> istorie socială, 1, Iaşi, 1996, 598 p. 37, 1998, p. 323-328.<br />
527. COSMA, Ela. Südost<strong>de</strong>utsche Vierteljahresblätter, 47. Jahrgang, 1, 3, München, 1998,<br />
1-86, 189-282 p. 37, 1998, p. 330-332.<br />
528. COSMA, Ela. Revista <strong>de</strong> istorie socială, 4-7, 1999-2002, Iaşi, 2004, 512 p. 44, 2005,<br />
p. 624-626.<br />
529. EDROIU, Nicolae. Arhiva Genealogică, I, 1-2, Iaşi, 1994, XXIV, 36 p. 35, 1996,<br />
p. 425-427.<br />
530. GROSS, Lidia. Convergenţe transilvane, 3, Sibiu, 1995, 68 p. 35, 1996, p. 427-428.<br />
531. GROSS, Lidia. Europa. Balcanica-Danubiana-Carpathica. Annales Cultura-Historica-Philologica,<br />
1, 2 A, Budapest, 1993, 1995, 252, 292 p. 35, 1996, p. 423-425.
27 Indice bibliografic 427<br />
532. GROSS, Lidia. Convergenţe transilvane, 4, 5, Sibiu, 1996, 75, 86 p. 36, 1997, p. 333-<br />
334.<br />
533. GROSS, Lidia. Xenopoliana, an 3, nr. 1-4, Iaşi, 1995, 185 p. 36, 1997, p. 332-333.<br />
534. MÂNDRUŢ, Stelian. História. 1979-1992. Tartalomjegyzék I-XIV /Supliment/, História,<br />
nr. 1, Budapest, 1993, 35 p. 34, 1995, p. 414-415.<br />
535. MÂNDRUŢ, Stelian. Südost-Forschungen. Register zu Band 1-50, München, 1993, 300<br />
p. 34, 1995, p. 417-418.<br />
536. MÂNDRUŢ, Stelian. A Treia Europă, an 1-5, Iaşi, 1997-2002, 270, 485, 370, 334 p. 41,<br />
2002, p. 412-414.<br />
537. MÂNDRUŢ, Stelian. <strong>Anuarul</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> Orală, an 1, 2, 3, Cluj-Napoca, 1998-2002, 479,<br />
498, 397 p. 41, 2002, p. 411-412.<br />
538. TURCUŞ, Veronica. „Revue Mabillon”. Revue internationale d’histoire et <strong>de</strong> littératures<br />
religieuses, 5, Brepols, 1994, 346 p. 35, 1996, p. 423.<br />
539. VARGA, Attila. Studia Universitatis Petru Maior. Historia, IV, Târgu Mureş, 2004, 278<br />
p. 44, 2005, p. 626-627.<br />
ANEXĂ<br />
Biblioteca <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> Cluj. Serie nouă<br />
540. <strong>Institutul</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> Cluj-Napoca, 1920-1995. Sărbătorirea împlinirii a 75 <strong>de</strong> ani <strong>de</strong><br />
activitate, Cluj-Napoca, 1995, 36 p.<br />
541. Transilvania între medieval şi mo<strong>de</strong>rn. Partea I, coordonator Camil Mureşanu, Cluj-<br />
Napoca, 1996, 160 p.<br />
542. Mişcarea naţională a românilor <strong>din</strong> Transilvania între 1849-1918. Documente, vol. I<br />
(8 august 1849 – 31 <strong>de</strong>cembrie 1851), coordonator Simion Retegan, Cluj-Napoca,<br />
1996, 620 p.<br />
543. Transilvania între medieval şi mo<strong>de</strong>rn. Partea II, coordonator Camil Mureşanu, Cluj-<br />
Napoca, 1997, 47 p.<br />
544. Transilvania. Studii istorice, coordonator Susana An<strong>de</strong>a, Cluj-Napoca, 2005, 404 p.<br />
INDICE DE AUTORI<br />
ANDEA, Avram – 59, 74, 75, 204<br />
ANDEA, Susana – 12, 59, 73-75, 204<br />
ANDREI, Mirela – 209<br />
ANGHEL, Florin – 158, 241<br />
ARDELEAN, Livia – 299, 300<br />
AXENCIUC, Victor – 91<br />
BÁTHORY, Ludovic – 146-150, 242,301-304<br />
BELU, Sabin – 68, 305<br />
BENJAMIN, Lya – 159<br />
BERINDEI, Dan – 210<br />
BOCŞAN, Nicolae – 98, 306<br />
BODA, Gherghina – 13<br />
BOLOVAN, Ioan – 14, 47-51, 268,<br />
289, 307-319<br />
BOLOVAN, Sorina Paula – 14, 51, 52,<br />
320-322<br />
BOTEZAN, Ioana – 42, 43, 99<br />
BOTEZAN, Ioana jr. – 103<br />
BOTEZAN, Liviu – 43, 92, 100-103, 290<br />
BRĂTESCU, Constantin – 104<br />
BUCKLEY, Ann – 243<br />
BUCUR, Ioan Marius – 224, 323<br />
BULBOACĂ, Sorin – 76<br />
BUŞĂ, Daniela – 93<br />
CATALAN, Gabriel – 1, 160, 324<br />
CĂZAN, Ileana – 77<br />
CÂMPEANU, Remus – 2, 15, 16, 78, 211,<br />
212, 244, 278, 325-329<br />
CHINDRIŞ, Ioan – 17, 18, 44, 60, 105,186,<br />
205-207, 235, 330, 331<br />
CIOBANU, Vasile – 106<br />
CIORĂSCU, Paula – 332<br />
CIURE, Florina – 36<br />
CÎMPEAN, Viorel – 134
428<br />
Mihaela Be<strong>de</strong>ceanu, Stelian Mândruţ 28<br />
CORDOŞ, Nicolae – 45<br />
COSMA, Ela – 37, 66, 79-81, 107-109, 333-<br />
352, 522-528<br />
COSTEA, Simion – 245<br />
CRĂCIUN, Cornel – 187, 199<br />
CRISTEA, Nadia – 246, 353, 354<br />
DÂRJA, Ileana – 208<br />
DEMŞEA, Dan – 94<br />
DENIZE, Eugen – 69<br />
DETEŞAN, Daniela – 110, 188<br />
DOBRINCU, Dorin – 161<br />
DÖRNER, Anton – 38, 111, 291<br />
DRECIN, Mihai – 95<br />
EDROIU, Nicolae – 3, 19, 20, 112,279, 280,<br />
355-358, 529<br />
EGYED, Ákos – 96<br />
FAUR, Antonio – 162<br />
FAZAKAS, István – 213<br />
FLOREA, Virgiliu – 63<br />
FŰLŐP, Mihály – 247, 248<br />
FÜRTÖS, Andrea – 236<br />
GAROAFĂ, Dumitru – 113<br />
GIURAN, Valeriu – 359<br />
GLŰCK, Eugen – 53, 82, 114<br />
GORUN, Gheorghe – 83<br />
GOŢIA, Dorin – 115<br />
GRÄF, Rudólf – 98<br />
GROSS, Lidia – 4, 5, 21, 39, 225-227, 249,<br />
281, 360-383, 530-533<br />
GUI, Daniela – 200-202<br />
GYÉMÁNT, Ladislau – 67, 97, 151, 250<br />
HRISTODOL, Gheorghe – 6, 384-387<br />
IANCU, Gheorghe – 116, 152, 153,163, 164,<br />
237, 238, 304, 388-390<br />
ISAC, Ionuţ – 189, 391-393<br />
IVAN, Adrian – 165<br />
KÁROLYI, Iolanda – 7<br />
KOVÁCS, W. András – 61<br />
KRISTOPHSON, Jürgen – 190<br />
LEB, Ioan Vasile – 228<br />
LOVIN, Minerva – 117<br />
LUMPERDEAN, Ioan – 84, 395<br />
MAMINA, Alexandru – 252<br />
MÁDLY, Loránd – 118, 251, 396<br />
MÁRTON, László – 154<br />
MÂNDRUŢ, Stelian – 7, 8, 22-24, 119-122,<br />
166, 191, 214, 253, 281, 284, 285, 292,<br />
293, 332, 397-463, 534-537<br />
MÂRZA, Daniela – 215<br />
MÂRZA, Eva – 464<br />
MÂRZA, Radu – 70, 192, 229, 286, 465-475<br />
MILIN, Miodrag – 167<br />
MIRCEA, Gabriela – 85<br />
MIRCEA, Ioan – 230<br />
MITRAŞCĂ, Mihai – 216<br />
MITU, Sorin – 193<br />
MOISA, Gabriel – 168<br />
MOŞNEAGU, Bogdan – 194<br />
MUREŞAN, Augustin – 58<br />
MUREŞAN, Florin Valeriu – 54<br />
MUREŞAN, Olivian – 58<br />
MUREŞAN, Ovidiu – 71<br />
MUREŞANU, Camil – 9, 25-28, 195-197, 254,<br />
294, 295<br />
MURGESCU, Mirela Luminiţa – 217<br />
NAGHI, Gheorghe – 29, 203<br />
NASTASĂ, Lucian – 218, 476<br />
NÄGLER, Thomas – 477<br />
NEAMŢU, Gelu – 30, 123-134, 478-481<br />
NISTOR, Ioan Silviu – 239, 482<br />
ONOFREIU, Adrian – 64<br />
OPRIŞ, Petre – 155<br />
PÁL, Judit – 219<br />
PAP, Francisc – 56, 86<br />
PAPP, Klára – 87-89<br />
PAVEL, Teodor – 255<br />
PETRENCU, Anatol – 169<br />
PLATON, Gheorghe – 135, 136<br />
POP, Ioan Aurel – 62, 256, 257<br />
POPA, Mircea – 31<br />
POPESCU, Gheorghe – 32<br />
POPOVICI, Vlad – 137<br />
PUŞCAŞ, Vasile – 258<br />
RĂDUŢIU, Aurel – 10, 11, 40, 65<br />
RETEGAN, Simion – 138, 139, 220, 231, 483,<br />
484<br />
ROZ, Alexandru – 140, 170<br />
RUS, Dorin Ioan – 57<br />
RUS, Vasile – 41, 105<br />
RUSCU, Dan – 485<br />
RUSU, N. Dorina – 33, 198<br />
SALANŢĂ, Mihaela – 486, 487<br />
SĂLĂGEAN, Marcela – 488, 489<br />
SIGMIREAN, Cornel – 221<br />
SIMON, Alexandru – 72<br />
SPIRA, György – 141<br />
STATE, Radu Alexandru – 90<br />
STĂNCIULESCU-BÂRDA, Al. – 490-492<br />
STĂNESCU, Mircea – 160<br />
SUCIU, Dumitru – 142-144, 288, 493<br />
ŞANDRU, Dumitru – 171<br />
ŞTIRBAN, Marcel – 232, 233, 494, 495<br />
TANCO, Teodor – 496, 497<br />
TOTELECAN, G. Silviu – 55
29 Indice bibliografic 429<br />
TRAŞCĂ, Ottmár – 156, 164, 172-178, 297,<br />
498-512<br />
TURCUŞ, Şerban – 179, 234, 259, 513-516<br />
TURCUŞ, Veronica – 260, 538<br />
TURLIUC, Cătălin – 180<br />
ŢÂRĂU, Liviu – 181-183, 240, 517<br />
ŢÂRĂU, Virgiliu – 153, 184, 185, 518-520<br />
VARGA, Attila – 145, 222, 261, 521, 539<br />
VÁRI, Alexandru – 262<br />
VĂCĂREL, Iulian – 34<br />
VITCU, Dumitru – 263<br />
VLASIU, Marina – 35<br />
WEBER, Peter – 46, 157<br />
ZAINEA, Ion - 223<br />
EXCURS ISTORIOGRAFIC POSTFAŢATOR<br />
Exegeţi autohtoni şi străini ai fenomenului istoriografic au încercat să interpreteze statutul<br />
trecutului în contextual duratei actuale, în accepţia ei egalizată cu faza <strong>de</strong> tranziţie a societăţii<br />
româneşti „post” 1989 1 , ca o disciplină socială marcată <strong>de</strong> un inerent subiectivism şi <strong>de</strong>bitoare altor<br />
discipline prin lecturi proprii asupra lumii, sugerate în inegale experienţe şi augmentări ale efortului<br />
cognitiv. Denotând un caracter multidimensional, aflat în continuă renovaţie perspectivică şi<br />
metodologică, acceptată drept o cuvenită lecţie <strong>de</strong> măsură şi mo<strong>de</strong>stie în mai buna gestionare a<br />
memoriei colective, ştiinţa noastră istorică recentă vă<strong>de</strong>şte gradat propensiunea către un alt/nou spirit,<br />
cu un discurs mult mai elaborat, situat într-un parţial acord cu pluralismul manifestat <strong>de</strong> societatea<br />
<strong>de</strong>mocratică în treptată edificare. Chiar dacă, în spaţiu şi timp, în<strong>de</strong>osebi în <strong>de</strong>butul mileniului 3,<br />
presiunea discursului tradiţional persistă diminuat, iar scoriile respective subzistă pe mai multe<br />
planuri. Acest dat constatat implică răspun<strong>de</strong>rea/responsabilitatea specialistului, care se <strong>de</strong>zvoltă<br />
exponenţial acum şi <strong>din</strong> pricina faptului că mixtura <strong>din</strong>tre vechi şi nou în hermeneutica propusă<br />
<strong>de</strong>vine aprehensivă faţă <strong>de</strong> aspiraţiile corpului social, raportul întronat nefiresc între tradiţie şi<br />
inovaţie fiind încă <strong>de</strong>favorabil celui <strong>din</strong> urmă element <strong>de</strong>scris în ecuaţia ce <strong>de</strong>fineşte situarea şi<br />
situaţia dilematică a istoricului, prin însuşi caracterul incipient şi timid al abordării sale.<br />
Este <strong>de</strong>ja un cunoscut truism faptul că, în conjunctura favorabilă generată <strong>de</strong> libertatea <strong>de</strong><br />
expresie, parţiala eliminare a unor alterate tabuuri, explozia instituţională, generaţia <strong>de</strong> tineri cercetători,<br />
germinată <strong>de</strong> fructuoase contacte internaţionale (stagii <strong>de</strong> bursă, documentare, colaborări şi proiecte etc.),<br />
au concurat la alte/noi caracteristici (complexe, <strong>din</strong>amice, contradictorii) în palier istoriografic, cu un<br />
discurs a<strong>de</strong>cvat ca atare şi rezultate-certitu<strong>din</strong>i plasate într-un modificat raport cantitativ-calitativ, prin<br />
tocmai noutatea tematicii tratată în intervalul <strong>de</strong> căutări şi convulsii, ce continuă vechi programe sub<br />
semne fragmentare, dar într-un revăzut spirit critic şi reevaluat standard valoric. Statutul istoriei şi<br />
menirea practicanţilor ei se re<strong>de</strong>fineşte mereu acum în strădania concertată <strong>de</strong> re-construcţie şi re-înnoire<br />
conceptual-metodologică, care să <strong>de</strong>păşească faza moştenită şi preluată a unui <strong>de</strong>bordant empirism,<br />
ina<strong>de</strong>cvat la sugestii primenitoare vizând bună cre<strong>din</strong>ţă, discernământ şi rigoare profesională.<br />
Istoriografia autohtonă rămâne subordonată pe mai <strong>de</strong>parte unor tradiţionale matrice, prin anume<br />
specificităţi, precum: abuzul factologic, fragmentarismul cercetării, cultul faţă <strong>de</strong> relativ şi efemer, inerţii<br />
profesionale, incapacităţi <strong>de</strong> efectivă racordare imediată în perceperea legăturii cu prezentul, fenomenul<br />
accelerării progresive, nevoia <strong>de</strong> re-gândire şi acţiune într-o altă/nouă paradigmă consonantă cu sistemul<br />
valoric existent. Toate acestea solicită un statut şi o structură pe măsura procedurii evolutive, respectiv un<br />
orizont <strong>de</strong> aşteptare şi modalităţi <strong>de</strong> meditaţie dubitativă şi abordare tematică în rostiri echilibrate, exprimate<br />
conştiincios şi riguros profesional, într-un metodic studiu efectuat în maniere interpretative concordante,<br />
1 Al. Zub, De la confruntare la emulaţie, în Studii istorice româno-maghiare, Iaşi, 1999, p. 1-3;<br />
Al. Florin Platon, Feţele lui Ianus. Istoriografia românească la sfârşit şi început <strong>de</strong> secol, în „<strong>Anuarul</strong><br />
<strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> Cercetări Socio-Umane «Gheorghe Şincai»”, 3-4, 2000-2001, p. 7-22; Gheorghe Platon,<br />
Istoriografia românească astăzi: întrebări şi răspunsuri, în „Xenopoliana”, 9, 2001, nr. 1-4, p. 6-19;<br />
Al. Zub, Clio sub zodia tranziţiei, ibi<strong>de</strong>m, p. 1-5; Al. Zub, Început <strong>de</strong> secol şi <strong>de</strong> mileniu în istoriografie,<br />
în „<strong>Anuarul</strong> <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> «A. D. Xenopol»”, 38, 2001, p. 1-6; Camil Mureşanu, Câteva<br />
probleme teoretice actuale în ştiinţa istorică, în „Studia Universitatis Petru Maior”, 2, 2002, p. 5-14; Al.<br />
Zub, Istoria ca lectură a lumii, în „Xenopoliana”, 12, 2004, nr. 1-4, p. 1-2.
430<br />
Mihaela Be<strong>de</strong>ceanu, Stelian Mândruţ 30<br />
referitoare la optici şi viziuni <strong>de</strong> amendare/emendare, <strong>din</strong>colo <strong>de</strong> inerente avataruri, <strong>de</strong> genul: imperfecţiuni,<br />
improvizaţii, precipitări, datorate în<strong>de</strong>osebi balastului funcţional, compus <strong>din</strong> diferite preju<strong>de</strong>căţi şi variate<br />
presiuni <strong>de</strong> natură internă/externă. Demersul cognitiv, <strong>de</strong>ontologic şi iradiaţia socială a discursului istoric<br />
făptuit <strong>de</strong> feluriţi semnatari, prin diversitatea naturii preocupărilor însumate şi posibilităţile incumbate <strong>de</strong><br />
interpretare (respectul faţă <strong>de</strong> document, analiza comparată inter<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>ntă, fenomenul relevat în<br />
procesualitate şi <strong>de</strong>venire, ten<strong>din</strong>ţa spre general şi sinteză etc.), a atras după sine oportune rezerve critice şi<br />
solidarităţi profesionale în eşalonarea achiziţiilor, succesiv potrivite şi fasonate <strong>de</strong> vocaţii personale ori<br />
colective.<br />
În mod concret, alte/noi căi <strong>de</strong> expresie propun acum îndrăzneţe soluţii în legătură cu abandonarea<br />
unor concepte „compromise”, ajustări <strong>de</strong> metodă, reabilitarea unor figuri sau subiecte, chiar dacă<br />
perspectiva secvenţial <strong>de</strong>terminată rămâne limitată, flancată <strong>de</strong> aprecieri globale sau restituţii <strong>de</strong> amănunt,<br />
ce valorizează major numai <strong>de</strong>taliile. Tematica cercetării istorice înve<strong>de</strong>rează a<strong>de</strong>s înterpătrun<strong>de</strong>rea cu alte<br />
domenii/ştiinţe conexe (antropologia, psihologia, sociologia etc.) în ramificarea investigării, prin reluarea<br />
unor discipline auxiliare (genealogia, heraldica etc.), dar, mai ales, prin <strong>de</strong>frişarea tărâmului istoriei recente<br />
(alteritate, elite, minorităţi, mituri, parti<strong>de</strong>, totalitarism etc.), chiar în absenţa unei a<strong>de</strong>cvate metodologii<br />
critice şi a viziunii logice întru dobândirea unei echilibrate ju<strong>de</strong>căţi evaluative, în intenţia <strong>de</strong> a anihila efectul<br />
marjei <strong>de</strong> banal, incertitu<strong>din</strong>e ori predispoziţie spre reancorarea în majore preju<strong>de</strong>căţi. Următoarele direcţii<br />
abordate curajos şi într-un grafic semnificativ, modificat în raport cu datul naţional/politic, persistă:<br />
biserica/religia, viaţa şi problematica rurală, realităţile sociale, <strong>de</strong>mografia istorică, mentalităţile (imaginar<br />
social, imagologie, alteritate, structuri i<strong>de</strong>ntitare, sociologie istorică, etnologie, psihologie etc.), regimul<br />
totalitar (rezistenţa şi <strong>de</strong>tenţia), istoria orală (discursul oficial/public şi sursele nescrise). Un consistent set <strong>de</strong><br />
întrebări se referă acum la: a) existenţa unor confruntări <strong>de</strong> i<strong>de</strong>i, sub formă <strong>de</strong> anchete/<strong>de</strong>zbateri, privind<br />
obsesia <strong>de</strong>mersului cognitiv, ori anumite/multe consi<strong>de</strong>raţii, opinii curente/orientări şi tentative <strong>de</strong> adaptare,<br />
compromis, ignorare, normalitate, tutelaritate, versatilitate etc.; b) fiinţarea dotei <strong>de</strong> competenţă şi<br />
profesionalism, augmentată sau <strong>de</strong>preciată <strong>de</strong> ambiguităţi, paradoxuri, servituţi, dileme, paradigme, reflexe,<br />
stereotipii etc.; c) activitatea şcolilor istorice areale/zonale, care să reconstituie trecutul local, specific<br />
circumscris geografic, caracterizată <strong>de</strong>/prin direcţii/ten<strong>din</strong>ţe, corifei/mo<strong>de</strong>le, lucrări/publicaţii cu rezonanţă<br />
extinsă/restrânsă în spaţiu şi timp.<br />
Acest excurs interpretativ are menirea să contureze locul şi rolul <strong>de</strong>ţinut <strong>de</strong> către membrii şi<br />
colaboratorii externi ai <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> <strong>din</strong> Cluj-Napoca în peisajul ştiinţific intern şi<br />
internaţional, prin comensurarea aportului conceptual-metodologic şi tematic în renovarea discursului<br />
actual, reflectat <strong>de</strong> contribuţiile inserate în volumele XXXV-XLV (1995-2005) ale revistei cu<br />
periodicitate anuală.<br />
În comparaţie cu existenţa şi acţiunea instituţiei şi, implicit, a publicaţiei <strong>de</strong> profil, <strong>de</strong> până la<br />
mijlocul <strong>de</strong>ceniului ultim al secolului XX, <strong>de</strong>venirea ei la sfârşit <strong>de</strong> mileniu şi început <strong>de</strong> veac este<br />
afectată <strong>de</strong> modificarea garniturii <strong>de</strong> conducere colectivă, act primordial resimţit prin asumarea<br />
funcţiei <strong>de</strong> director şi, <strong>de</strong>sigur, <strong>de</strong> redactor responsabil, <strong>de</strong> către acad. C. Mureşanu, odată cu oportune<br />
translaţii ale membrilor <strong>de</strong>semnaţi în comitetul <strong>de</strong> redacţie şi cu semnificative redirecţionări în<br />
stratigrafierea gestionării problematizate a cercetării trecutului. Exerciţiul organizatoric survenit la<br />
minimă distanţă în timp, prin „comasarea prin fuziune cu <strong>Institutul</strong> <strong>de</strong> Cercetări Socio-Umane <strong>din</strong><br />
Cluj-Napoca 2 , a fost evi<strong>de</strong>nt atât în dobândirea unei titulaturi personificate, cât şi în certificarea<br />
viabilităţii a două serii tematice, specifice menţionatei publicaţii aca<strong>de</strong>mice. Caracterul omogen al<br />
componenţei redacţionale a influenţat, <strong>de</strong>sigur, orientarea <strong>de</strong> moment şi <strong>de</strong> perspectivă a creşterii ori<br />
stagnării producţiei istoriografice cuprinsă în ultimele volume ale „<strong>Anuarul</strong>ui”. În sfârşit, tomul cel<br />
mai recent, XLI/2006, aflat sub tipar, înfăţişează un modificat concept managerial privind direcţii şi<br />
meto<strong>de</strong> <strong>de</strong> lucru, <strong>de</strong> provocări şi inovaţii într-un orizont circumscris <strong>de</strong> aşteptarea i<strong>de</strong>atică, cu<br />
protagonişti care uzează <strong>de</strong> un traseu polemic în strădania <strong>de</strong> a i<strong>de</strong>ntifica şi legitima contextul şi<br />
structura unui altfel <strong>de</strong> discurs „postmo<strong>de</strong>rnist”. Efortul <strong>de</strong> atitu<strong>din</strong>e şi reflecţie controversată este<br />
sprijinit moral-volitiv atât <strong>de</strong> un modificat şi bine structurat comitet <strong>de</strong> redacţie, cât şi <strong>de</strong> Colegiul<br />
2 Vezi Hotărâre privind reorganizarea şi schimbarea <strong>de</strong>numirilor unor unităţi <strong>de</strong> cercetare<br />
<strong>din</strong> subor<strong>din</strong>ea Aca<strong>de</strong>miei Române, în „Monitorul Oficial”, partea I, nr. 55 <strong>din</strong> 25 ianuarie 2002, p. 2.
31 Indice bibliografic 431<br />
ştiinţific, tocmai în i<strong>de</strong>ea <strong>de</strong> a facilita ralierea periodicului unui cât mai extins circuit valoric<br />
european/mondial, prin girul unor recunoscute competenţe ale scrisului istoric românesc şi străin.<br />
Prolegomene referitoare la domenii predilecte <strong>de</strong> cercetare şi date statistice exacte în<br />
cuantificarea abordărilor vizând rescrierea ori restituirea trecutului local/regional şi global/naţional,<br />
situează în vizorul atenţiei încărcătura faptică a rubricaturii menţinând sintagme tradiţionale<br />
(„Studii/Articole/Contribuţii”; „Documentar/Miscellanea”; „Discuţii/Interpretări/Opinii”; „Recenzii/Note<br />
bibliografice”; „Cărţi”; „Cronica”; „Necroloage”), încetăţenind alte repere, <strong>de</strong>seori retorice prin<br />
simbolistica, conştient asumată în funcţie şi <strong>de</strong> raportul invers proporţional între manifestările<br />
ştiinţifice interne şi internaţionale, găzduite instituţional sau care au implicat aportul membrilor<br />
unităţii <strong>de</strong> profil <strong>din</strong> capitala Transilvaniei. Câteva exemple rămân expresive într-o aleatorie redare<br />
cronologică: „<strong>Institutul</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> Naţională la 75 <strong>de</strong> ani” (1995, 1996), „Societatea românească şi<br />
evreii în prima jumătate a secolului XX” (1995), „Artă şi civilizaţie” (1996, 1997, 1999/2000),<br />
„Carte, şcoală, cultură” (1996), „Demografie, familie, societate” (1996, 1998) „Etnie şi confesiune”<br />
(1996), „Finanţe, economie şi societate” (1996, 1998, 1999/2000), „Imaginea <strong>de</strong> sine şi imaginea<br />
celuilalt” (1996), „Între <strong>de</strong>mocraţie şi totalitarism” (1996, 1997), „Pagini <strong>din</strong> istoria Transilvaniei<br />
medievale” (1996, 1998), „Biserică şi societate” (1997, 1999/2000), „Interferenţe româno-maghiare<br />
în epoca mo<strong>de</strong>rnă” (1997), „Instituţii şi relaţii internaţionale în secolele XIX şi XX ” (1997, 1998,<br />
1999/2000), „<strong>Istorie</strong> şi genealogie” (1997), „Omagieri” (M. Eminescu, G. Bariţ, I. Lupaş, Şt. Pascu,<br />
D. Berin<strong>de</strong>i, C. Mureşanu, 1997, 2001-2003, 2005), „Revoluţia <strong>de</strong> la 1848-1849 în Europa Centrală şi<br />
<strong>de</strong> Sud-Est” (1998), „Acţiune politică la românii <strong>din</strong> Transilvania în epoca mo<strong>de</strong>rnă” (1999/2000).<br />
Semnatarii materialelor cuprinse în cele zece tomuri repertorizate pentru anii 1995-2005 au fost<br />
estimaţi la un total <strong>de</strong> 138 (539 poziţii), <strong>din</strong>tre care 128 sunt autori <strong>de</strong> articole, studii şi restituţii<br />
documentare (297 titluri), iar restul <strong>de</strong> zece acoperă un bogat segment <strong>de</strong> recenzii şi note bibliografice(242<br />
citări). În mod logic şi legic, majoritatea contributorilor sunt <strong>din</strong> localitate (72) şi aparţin organismului <strong>de</strong><br />
cercetare care tipăreşte publicaţia respectivă. Notabil apare însă şi aportul colegilor specialişti <strong>de</strong> la alte<br />
aşezăminte, preocupaţi fie <strong>de</strong> a reflecta orizontul complex al trecutului zonei transilvane, fie <strong>de</strong> a stabili<br />
atitu<strong>din</strong>i doctrinare, alterităţi fictive şi dimensiuni aşternute sub semnul interogaţiei dubitative, cu privire la<br />
istoria general românească şi la benefice interferenţe cu cea extins central sau vest continentală.<br />
Relativa ierarhizare rămâne grăitoare în acest sens: <strong>Institutul</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> „G. Bariţ” (31) 3 ,<br />
Universitatea „Babeş-Bolyai” (27), Centrul <strong>de</strong> Studii Transilvănene (4), Biblioteca Universitară „Lucian<br />
Blaga” (3), Direcţia Ju<strong>de</strong>ţeană Cluj a Arhivelor Naţionale, Filiala Bibliotecii Aca<strong>de</strong>miei Române,<br />
Muzeul Naţional <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> a Transilvaniei (2), Erdélyi Múzeum Egyesület şi Universitatea Politehnică<br />
(1). Colaborarea fructuoasă între specialişti la nivel local, în consemnarea unor certe repere istoriografice<br />
şi în <strong>de</strong>zbaterea conceptual-metodologică a multor aspecte referitoare la istoria locală şi naţională, a fost<br />
completată <strong>de</strong> oferte pertinente venite <strong>din</strong> exteriorul capitalei Transilvaniei, inserate în paginile<br />
„<strong>Anuarul</strong>ui”. Un primat indiscutabil îl <strong>de</strong>ţine Bucureştiul în acest sens (<strong>Institutul</strong> „N. Iorga”, 7, alţii, 4,<br />
Aca<strong>de</strong>mia Română, 2), urmat <strong>de</strong> cita<strong>de</strong>la aca<strong>de</strong>mică a Iaşului (<strong>Institutul</strong> „A. D. Xenopol”, 5,<br />
Universitatea „Al. I. Cuza”, 1), <strong>de</strong> alte unităţi <strong>de</strong> învăţământ superior <strong>din</strong> ţară (7, Alba Iulia, Arad,<br />
Ora<strong>de</strong>a, Sibiu, Târgu Mureş, Timişoara), <strong>de</strong> arhive (6, Alba Iulia, Bistriţa, Caransebeş, Râmnicu Vâlcea,<br />
Sibiu, Târgovişte) şi muzee (6, Alba Iulia, Arad, Deva, Ora<strong>de</strong>a, Târgu Mureş, Sighet), <strong>de</strong> alte diferite<br />
instituţii (2, Bucureşti, Târgu Mureş), biblioteci (1, Alba Iulia) şi alte diverse persoane (16, pensionari,<br />
profesori etc.). Nu putem minimaliza participarea celor 9 autori străini, reprezentând în majoritate<br />
universităţi <strong>din</strong> Europa (Ungaria, 3, Anglia, 2, Germania, Moldova, 1), Japonia şi Statele Unite (1).<br />
Disponibilitatea spre efectivă conlucrare manifestată <strong>de</strong> cercetători precum Ann Buckley, Jürgen<br />
Kristophson, Fülőp Mihály, Papp Klára, Spira György ori Anatolie Petrencu a făcut ca, <strong>din</strong>colo <strong>de</strong><br />
extin<strong>de</strong>rea sferei geografice, specialiştii amintiţi fie în calitate <strong>de</strong> colaboratori, fie <strong>de</strong> părtaşi la sesiunile<br />
3 An<strong>de</strong>a Susana, Báthory Ludovic, Belu Sabin, Bolovan Ioan, Botezan Liviu, Câmpeanu<br />
Remus, Chindriş Ioan, Cosma Ela, Crăciun Cornel, Deteşan Daniela, Dörner Anton, Egyed Ákos,<br />
Gross Lidia, Gui Daniela, Gyémánt Ladislau, Hristodol Gheorghe, Iancu Gheorghe, Isac Ionuţ, Mádly<br />
Loránd, Mândruţ Stelian, Mureşanu Camil, Nastasă Lucian, Neamţu Gelu, Răduţiu Aurel, Retegan<br />
Simion, Rus Vasile, Suciu Dumitru, Totelecan Silviu, Traşcă Ottmár, Turcuş Veronica, Varga Attila.
432<br />
Mihaela Be<strong>de</strong>ceanu, Stelian Mândruţ 32<br />
ştiinţifice internaţionale, să contribuie la interogarea trecutului în parametrii sensibil modificaţi datorită<br />
focalizării societăţii umane şi a paletei <strong>de</strong> mentalităţi aferente în alte/noi viziuni istoriografice.<br />
Eşalonarea tematică încercată mai jos sugerează următoarea compartimentare „cantitativă” în<br />
conformitate cu structura indicelui bibliografic pentru volumele XXXV-XLV (1995-2005) ale<br />
„<strong>Anuarul</strong>ui”: Istoriografie (21 autori/35 titluri); Izvoare istorice (11/11); Ştiinţe auxiliare (17/19);<br />
<strong>Istorie</strong> generală (2/2); <strong>Istorie</strong> medie (18/23); <strong>Istorie</strong> mo<strong>de</strong>rnă (34/55); <strong>Istorie</strong> contemporană (24/40);<br />
Istoria culturii (35/49); Biografii (5/6); <strong>Istorie</strong> universală (21/23); Varia (8/25); Necroloage (6/9);<br />
Recenzii <strong>de</strong> cărţi (41/223) şi reviste (6/18).<br />
Segmentul istoriografic este echilibrat centrat, pe <strong>de</strong> o parte, pe abordări teoretice privind evoluţia<br />
ştiinţei istorice în general, pe relevarea importanţei unor curente/direcţii/ten<strong>din</strong>ţe în <strong>de</strong>frişarea problematicii<br />
referitoare la concepte novatoare şi metodologii utilizate în discursul actual/con-temporan, iar pe <strong>de</strong> altă<br />
parte, pe concrete elemente componente privitoare la evoluţia istoriografiei autohtone, cu prioritate <strong>de</strong><br />
netăgăduit acordată semnificaţiei omagierii a 75 <strong>de</strong> ani <strong>de</strong> existenţă şi acţiune a instituţiei aca<strong>de</strong>mice<br />
întemeiate la Cluj în anul 1920. Tratări care fac parte <strong>din</strong> exerciţii interpretative <strong>de</strong> durată în spaţiu şi timp<br />
vizează subiecte incitante, precum studiul instituţiei voievodatului, istoriografia Unirii religioase pentru<br />
veacurile XVIII-XX, aportul unor personalităţi <strong>de</strong> rezonanţă locală sau <strong>de</strong> importanţă naţională în palier<br />
cultural-ştiinţific şi spiritual (Gh. Şincai, G. Bariţ, A. Tăutu, I. Lupaş, Şt. Pascu, C. Suciu etc.), <strong>de</strong>stine<br />
istorice creionate în medalioane omagiale (D. Berin<strong>de</strong>i, Al. Husar, C. Mureşanu, G. Popi etc.) ori seria <strong>de</strong><br />
necroloage, care fizeaxă portrete <strong>de</strong> savanţi truditori în cercetarea şi didactica faptului istoric (L. Boicu, I.<br />
Cicală, I. Dani, V. Fl. Dobrinescu, E. Glück, G. Gündisch, Károlyi D., M. Vlasiu etc.).<br />
Evoluţia şi „revoluţia” consemnată la palierul <strong>de</strong>zbaterii istoriografice actuale inclu<strong>de</strong> şi<br />
tronsonul izvoarelor istorice, dispuse acum în numai două esenţiale secţiuni (documentar şi epistolar)<br />
cu privire la înlesnirea analizei macro- şi micro istorice prin apelul constant la diverse mărturii reunite<br />
fie prin efortul colectiv la elaborarea volumelor documentare în cadrul secţiilor <strong>de</strong> istorie medie şi<br />
mo<strong>de</strong>rnă a Transilvaniei <strong>de</strong> la <strong>Institutul</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> clujean, fie prin contribuţiile unor semnatari interni<br />
şi externi privitoare la afişarea veridicităţii şi obiectivităţii în percepţia epistolară sau în simbolistica<br />
alimentată <strong>de</strong> conţinutul jurnalelor <strong>de</strong> călătorie <strong>din</strong> epocile <strong>de</strong>scrise.<br />
Captarea progresului societăţii şi sondarea mentalităţii ei <strong>din</strong> alte/noi perspective hermeneutice<br />
se dimensionează în fragmentul ştiinţelor auxiliare prin vali<strong>de</strong> exerciţii monografice <strong>de</strong>spre aspectul<br />
<strong>de</strong>mografic şi genealogic transilvan, nu doar în frusta accepţie <strong>de</strong> necesară revoltă a „ierarhiei”, ci şi<br />
prin clivajul reclamând insistent implicarea numismaticii, sigilografiei şi onomasticii/toponimiei.<br />
Un comentariu critic pe marginea unei microsinteze <strong>de</strong> istorie a Transilvaniei, ca şi excursul<br />
documentat analitic/sintetic <strong>de</strong>spre trecutul şi prezentul locuitorilor evrei în zona geografică strict<br />
<strong>de</strong>limitat, preliminează anumite încercări <strong>de</strong> modificare a paradigmei discursului referitor la istoria<br />
medie, centrat pe două căi ce valorifică întreg materialul documentar, atât în benefice realizări în<br />
relaţie cu diverse aspecte ale manifestării feudalismului <strong>de</strong>zvoltat (aportul iezuiţilor, manufactura <strong>de</strong><br />
postav <strong>de</strong> la Braşov) şi târziu (habitat şi sate <strong>din</strong> districtul Rodnei, mişcarea lui Pintea Viteazul,<br />
nobilimea <strong>de</strong> origine română <strong>din</strong> Banat, stratificare socială şi prestaţii iobăgeşti în Bihor, iluminism şi<br />
masonerie la saşi, relaţia <strong>din</strong>tre limbă şi economie în societatea rurală etc.) în spaţiul respectiv, cât şi<br />
în legătură cu impactul epocii lui Ştefan cel Mare în areal extins, naţional şi continental, cu raporturi<br />
interromâneşti în vremea lui Radu Mihalcea şi încercările <strong>de</strong> penetrare ale comerţului austriac la<br />
gurile Dunării. Mai persistă, totuşi, o evi<strong>de</strong>ntă sincopă în minima ilustrare a etapelor feudalismului<br />
timpuriu transilvan. Cercetarea instituţionalizată, <strong>de</strong>sfăşurată în cadrul altui institut <strong>de</strong> profil <strong>din</strong><br />
localitate, să fie oare unica şi obiectiva cauză a relevatei inerţii?<br />
Dileme rostite tot mai acut cu privire la crize i<strong>de</strong>ntitare şi stereotipuri etnoculturale în racursiuri<br />
critice la adresa panopliei <strong>de</strong> aproximări, mituri şi realităţi evi<strong>de</strong>nte în sondarea domeniului istoriei<br />
mo<strong>de</strong>rne, marcat <strong>de</strong> un orizont imagologic ancorat între tradiţie şi mo<strong>de</strong>rnizare, răzbat sinuos <strong>din</strong><br />
consistentul segment analitic/sintetic, bazat pe analiza şi interpretarea unui bogat material inedit, referitor<br />
primordial la trecutul zonei geografice transilvane, la implicarea unor personalităţi în <strong>de</strong>finitorii<br />
momente existenţiale şi la raporturi <strong>de</strong> variată intensitate i<strong>de</strong>atică/faptică cu celelalte două ţări româneşti.<br />
Inventarierea se face acum în structuri conceptual-metodologice care subliniază primatul datelor <strong>de</strong><br />
sorginte strict social-economică în aria <strong>de</strong>scrisă (conscripţia czirákiană, burghezia meşteşugărească
33 Indice bibliografic 433<br />
română <strong>din</strong> zona Aradului, emanciparea iobagilor la 1848) sau extinsă (doctrina economică liberală,<br />
legăturile economice interromâneşti şi investiţiile <strong>de</strong> capital străin în economia României), pentru ca,<br />
mai apoi, rolul factorilor obiectivi şi subiectivi să precumpănească în consistenţa tratărilor cu corolar<br />
explicit naţional-politic (1821, sensurile şi motivaţiile naţiunii, sentimentul i<strong>de</strong>ntitar şi conştiinţa<br />
naţională a ţărănimii, revoluţia <strong>de</strong> la 1848-1849, fazele neoabsolutistă şi dualistă, temeinic explorate<br />
drept consecinţă a activităţii celor două colective <strong>de</strong> cercetare specifică, ca şi momentul 1918/1920,<br />
crucial în configurarea şi pecetluirea actului unificării statale <strong>de</strong>pline).<br />
Generaţia în schimbare, care provoacă alte/noi „mituri ale <strong>de</strong>mitizării” într-un discurs<br />
promovând raportarea istoriei la morală şi efectuând circumspecte <strong>de</strong>limitări între anumiţi factori,<br />
<strong>de</strong>schis vizaţi: previzibil, imprevizibil, ireversibil, dar care, într-un alt limbaj <strong>de</strong>cât cel învechit, <strong>de</strong><br />
„lemn”, tin<strong>de</strong> să vin<strong>de</strong>ce prolixitatea şi să umple vidul informaţional, iese în gradată evi<strong>de</strong>nţă pe<br />
tărâmul istoriei contemporane. Continue <strong>de</strong>mersuri <strong>de</strong> cercetare social-economică interbelică<br />
(industria carboniferă, infuzia <strong>de</strong> capital străin, implicarea oamenilor <strong>de</strong> afaceri evrei etc.) şi<br />
postbelică (fenomenul colectivizării agriculturii în plan general şi local ori industria autohtonă <strong>de</strong><br />
apărare în anii ’50) se întrepătrund acum cu abordări ale curentelor/direcţiilor/ten<strong>din</strong>ţelor proprii<br />
spectrului politic (problematica minorităţilor etnice în areal naţional şi transilvan, relaţii diplomatice<br />
bi- şi trilaterale, disputa româno-maghiară, studii <strong>de</strong> caz privind <strong>din</strong>amica PCR pe zone geografice,<br />
activitatea organelor <strong>de</strong> represiune, rezistenţa anticomunistă, impactul „titoismului”, rolul unor<br />
personalităţi antinomice, precum E. Cristescu sau I. Flueraş, locul exilului românesc în anii ’50 etc.).<br />
Tema culturii şi proiecţia ei istoriografică se regăsesc într-o structurare generată <strong>de</strong> materialul<br />
excerptat pe câteva aliniamente stabile cantitativ şi calitativ (generalităţi, arte, tipar şi carte,<br />
învăţământ, biserică), îngăduind reflecţii pertinente <strong>de</strong>spre orizontul reprezentativ <strong>de</strong>scris. Tratări <strong>de</strong><br />
amplă cuprin<strong>de</strong>re informaţională, precum cele <strong>de</strong>spre creaţia literară a Şcolii Ar<strong>de</strong>lene, înrâuriri<br />
her<strong>de</strong>riene în cultura transilvană, imaginarul colectiv, activitatea unor personalităţi autohtone şi<br />
străine, se interferează cu abordări formative privind <strong>de</strong>mersul unor pictori români în spaţiu şi timp,<br />
<strong>de</strong>venirea arhitecturii româneşti <strong>din</strong>tre cele două războaie, <strong>de</strong>stinul unor cărţi rare şi biblioteci<br />
personale, evoluţia ştiinţei <strong>de</strong> carte la românii transilvani, impactul unor reglementări legislative,<br />
sisteme <strong>de</strong> şcoli elementare/gimnaziale, precum şi aspecte ale existenţei inter- şi postbelice a<br />
Universităţii clujene. Responsabilitatea istoricului în interogarea critică a trecutului se manifestă<br />
<strong>de</strong>osebit în domeniul cercetării faptului <strong>de</strong> cre<strong>din</strong>ţă şi spiritualitate, atât în aria locală, cât şi în<br />
extensia ei geografică, prin tentative <strong>de</strong> fixare a unor viabile repere ale moralei creştine în zorii epocii<br />
medievale, studiul unor or<strong>din</strong>e şi confrerii specifice, regândirea şi nuanţarea locului şi rolului <strong>de</strong>ţinut<br />
<strong>de</strong> instituţia religioasă greco-catolică, raporturile <strong>din</strong>tre biserică şi stat între cele două războaie, ca şi<br />
prin raportarea autohtonă la dimensiunea eclesiologică a Sfântului Scaun.<br />
Segmentul aparte <strong>de</strong> biografii cumulează opţiuni semnificative privind clarificarea unor inedite<br />
crâmpeie existenţiale vizând personalităţi <strong>de</strong> calibru diferit pe traiectul istoriei naţionale: Horea<br />
(mason), A. Iancu (1872), V. Branişte (1893), I. Maniu (1910, 1919, 1956), C. I. C. Brătianu (1956)<br />
ori Ilie Lazăr (1947-1964).<br />
Obsesia <strong>de</strong>ja traumatică a ştiinţei istorice autohtone în a afla şi <strong>de</strong>zvolta alte/noi perspective<br />
conceptual-metodologice în interpretarea componentei <strong>de</strong> istorie universală, în<strong>de</strong>osebi cu directă privire la<br />
relevarea conexiunilor trecutului românesc cu al altor arii <strong>de</strong> cultură şi spiritualitate <strong>din</strong> imediată ori<br />
<strong>de</strong>părtată apropiere spaţială şi temporală, transpare major în paginile „<strong>Anuarul</strong>ui”, prin referiri <strong>de</strong> sorginte<br />
teoretică făcute la subiecte precum: monarhia pontificală clasică, confreriile medievale în Europa, <strong>de</strong>finirea<br />
elitelor, istoriografia rusă <strong>de</strong>spre Basarabia; ori la teme <strong>de</strong> natură practică: influenţa arhitecturii cisterciene<br />
în Italia, Regatul Ungariei, zona Europei Centrale, situată între hegemonii şi rivalităţi (<strong>din</strong> Evul Mediu şi<br />
până după 1989), i<strong>de</strong>ologia naţională, i<strong>de</strong>ea europeană, ipostaze ale alterităţii, toate sugerând <strong>de</strong>opotrivă atât<br />
implicarea factorului local în faptele trecutului şi prezentului, cât şi impactul datului civilizator extern în<br />
evoluţia Transilvaniei, în particular, şi a României, în general.<br />
Tronsonul, <strong>de</strong>loc minor în valenţe calitative, inclus în <strong>de</strong>scrierea bibliografică sub <strong>de</strong>numirea <strong>de</strong><br />
„Varia”, constituie, în fond, un repertoriu „tehnic” menit să ilustreze mobilităţi exersate pe orizontală şi<br />
verticală, caracteristice tru<strong>de</strong>i colective a membrilor <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> „G. Bariţ” <strong>din</strong> Cluj-Napoca.<br />
Indicii <strong>de</strong> vizibilitate consemnaţi acum şi <strong>din</strong> raţiuni strict obiective, în <strong>de</strong>mersul <strong>de</strong> a exemplifica şi
434<br />
Mihaela Be<strong>de</strong>ceanu, Stelian Mândruţ 34<br />
impune statutul <strong>de</strong> „excelenţă” atribuit instituţiei <strong>de</strong> cercetare <strong>de</strong> către Secţia <strong>de</strong> resort a Aca<strong>de</strong>miei<br />
Române, relevă <strong>de</strong>scriptiv concrete disponibilităţi <strong>de</strong> travaliu, într-o logică eşalonare cronologică şi<br />
tematică. Deschi<strong>de</strong>rea spre exterior şi dialogul ştiinţific, sistematic <strong>de</strong>zvoltat cu specialişti <strong>din</strong> străinătate,<br />
sunt oportun surprinse atât în secvenţe chestionând ramificarea ariei burselor şi călătoriilor <strong>de</strong><br />
documentare/studiu, în cadrul ori în afara schimburilor interaca<strong>de</strong>mice, potenţate şi validate în<br />
dimensiune central europeană, în<strong>de</strong>osebi prin existenţa şi acţiunea Comisiilor Mixte <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> Româno-<br />
Maghiară şi Româno-Slovacă, cât şi prin achiziţii <strong>de</strong> cărţi şi publicaţii periodice, necesare în<br />
perfecţionarea informării şi formării <strong>de</strong> profil într-un extins relief interdisciplinar.<br />
Faptul este ilustrat sugestiv şi <strong>de</strong> apetenţa spre lectură critică/convenţională, manifestată sub<br />
forma recenziei şi notei bibliografice la cartea <strong>de</strong> istorie românească/străină ori la revistele ştiinţifice <strong>de</strong><br />
profil. Datele statistice întocmite rămân edificatoare cu privire la raportul, aproximat egal, între lucrărilor<br />
autohtone şi cele străine pentru domeniile fundamentale <strong>de</strong> cercetare a trecutului medieval, mo<strong>de</strong>rn şi<br />
contemporan al Transilvaniei şi României, cu inerente disproporţii şi specificităţi, dictate, pe <strong>de</strong> o parte,<br />
<strong>de</strong> calificarea şi preferinţa, selectiv tematică, a referenţilor, iar pe <strong>de</strong> alta, <strong>de</strong> avalanşa cantitativă, tot mai<br />
necontrolată, a producţiei editoriale interne, care oferă a<strong>de</strong>s „pieţei <strong>de</strong> consum” tipărituri făcând serios<br />
rabat scalei <strong>de</strong> valoare. Acestea au în ve<strong>de</strong>re elaborate <strong>de</strong> referinţă (bibliografii, corpusuri documentare),<br />
monografii/sinteze ori tomuri <strong>de</strong> hermeneutică pentru alte/noi domenii <strong>de</strong> cercetare (antropologie,<br />
<strong>de</strong>mografie, elite, i<strong>de</strong>ntitate/alteritate, imagologie, mentalităţi, minorităţi, istoria bisericii/locală/orală<br />
etc.), racordate conceptual-metodologic <strong>de</strong>mersului istoriografic autohton în final <strong>de</strong> mileniu II şi <strong>de</strong>but<br />
<strong>de</strong> veac XXI. Cartea şi periodicul străin, parcurse, adnotate şi redate în comentarii pe marginea versiunii<br />
originale sau a traducerii (<strong>de</strong> ex.: F. Brau<strong>de</strong>l, M. D. Peyfuss, A. Vauchez, 1994, K. Heitmann,<br />
1995/1996, Em. Turczynski, 2000, I. Tóth Zoltán, 2001, H. Heppner, 2002 etc.) completează benefic şi<br />
ingenios efortul <strong>de</strong> documentare şi implică <strong>de</strong>taşări sau ralieri i<strong>de</strong>atice, singulare ori comune, faţă <strong>de</strong><br />
confruntarea <strong>din</strong>tre tradiţie şi inovaţie pe palierul ştiinţei istorice europene/mondiale. Semnalările făcute<br />
acum pe măsura competenţei lingvistice şi <strong>de</strong> specialitate a semnatarilor proveniţi <strong>din</strong> interiorul şi<br />
exteriorul <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong>, pe marginea unor lucrări tratând <strong>de</strong>spre trecutul zonei istorico-geografice<br />
transilvane şi general româneşti, pentru arii temporale şi domenii tematice, extinse sau limitate<br />
(în<strong>de</strong>osebi centrul şi sud-estul continentului), înve<strong>de</strong>rează predominanţa tipăriturilor <strong>de</strong> profil provenind<br />
<strong>din</strong> spaţii istoriografice învecinate şi interesate <strong>de</strong> evoluţia fenomenului autohton, respectiv <strong>din</strong><br />
Germania (34), Ungaria (17), Austria (7), Belgia (3), Anglia, Italia, Moldova, Serbia (2), Elveţia, Polonia<br />
(1). Contactul efectuat, astfel, cu producţia scrisului istoric românesc şi internaţional, a favorizat accesul<br />
imediat sau intermediat la perceperea unor curente/direcţii/opinii/ten<strong>din</strong>ţe, novatoare actualmente în plan<br />
conceptual-metodologic, care au influenţat şi continuă să înrâurească aspiraţia spre permanentă<br />
informare, formare şi <strong>de</strong>zvoltare a „summei” <strong>de</strong> capacităţi intelectuale, specifică grupului <strong>de</strong> cercetare a<br />
istoriei Transilvaniei şi României, reunit într-un propice cadru instituţional, la Cluj-Napoca, sub<br />
auspiciile <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> „G. Bariţ”.<br />
Paleta <strong>de</strong> constatări aşternută la sfârşitul radiografierii istoriografice a conţinutului „<strong>Anuarul</strong>ui”<br />
pe cei 10 ani scurşi (1995-2005), inclu<strong>de</strong> referiri la elemente creionând atât fazele <strong>de</strong>mersului ştiinţific<br />
concret şi diseminările discursului istoric uzitat <strong>de</strong> autorii-contributori, în<strong>de</strong>osebi <strong>de</strong> cei proveniţi <strong>din</strong><br />
cadrul tinerei generaţii, aflată în progresivă afirmare şi strădanie <strong>de</strong> racordare la ten<strong>din</strong>ţele<br />
conceptualizante şi <strong>de</strong> modificate investigări ale istoriei locale şi naţionale, în termenii unei paradigme<br />
consonantă unui generos mo<strong>de</strong>l, îngăduit <strong>de</strong> reevaluarea meditaţiei privind conceptul/ noţiunea <strong>de</strong><br />
„egoistorie” la nivel continental, cât şi etapele re<strong>de</strong>finirii unei aparte conduite istoriografice la scale<br />
valorice diferite şi concordante necesităţii urgentării fenomenului <strong>de</strong> atentă şi nuanţată profesionalizare,<br />
<strong>de</strong>loc scutit <strong>de</strong> antinomii/dihotomii ori semnificaţii proprii felului <strong>de</strong> a scrie şi citi trecutul mai <strong>de</strong>părtat<br />
sau apropiat, propriu naţional ori comun european. În situaţia <strong>de</strong> constatată activitate <strong>de</strong> cercetare a şcolii<br />
istorice clujene, tradiţia existentă în chestionarea trecutului, acceptată şi preluată benefic, mai cu seamă<br />
în ultimul <strong>de</strong>ceniu şi jumătate, a fost ingenios conexată datului vizionar în orizont conceptualmetodologic,<br />
„evoluţia şi revoluţia” <strong>de</strong>sfăşurate acum în mod echilibrat şi paralel, fiind oportun<br />
comensurate <strong>de</strong>/prin calitatea şi cantitatea subiectelor, <strong>de</strong>zinvolt articulate cronologic şi tematic în<br />
cuprinsul periodicului reprezentativ al institutului <strong>de</strong> profil <strong>din</strong> capitala Transilvaniei.
NOTE ŞI RECENZII<br />
Comerţ şi meşteşuguri în Sibiu şi în cele şapte scaune /Han<strong>de</strong>l und Gewerbe in Hermannstadt<br />
und in <strong>de</strong>n Sieben Stühlen (1224-1579), ediţie îngrijită <strong>de</strong> Monica Vlaicu în colaborare cu<br />
Radu Constantinescu, Adriana Ghibu, Costin Feneşan, Cristina Halichias şi Liliana Popa.<br />
Sibiu, „Hora”, Hei<strong>de</strong>lberg, Arbeitskreis für Siebenbürgische Lan<strong>de</strong>skun<strong>de</strong>, Quellen zur<br />
Geschichte <strong>de</strong>r Stadt Hermannstadt, II. Bd., 2003, 580 pag.<br />
Volumul <strong>de</strong> faţă, în ediţie bilingvă româno-germană, al doilea <strong>din</strong> seria Quellen zur Geschichte<br />
<strong>de</strong>r Stadt Hermannstadt, inclu<strong>de</strong> un număr <strong>de</strong> 162 <strong>de</strong> documente (73 în limba latină, 89 în limba<br />
germană), însoţite <strong>de</strong> traducerea lor în limba română şi care acoperă <strong>din</strong> punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re cronologic<br />
intervalul 1224-1579.<br />
Originale sau cópii, documentele sunt editate integral, cu excepţia a patru regeste, pentru<br />
fiecare document fiind precizate forma în care se păstrează (original, copie sau transumpt), locul în<br />
care se află (instituţia, fondul, cota actuală) şi bibliografia aferentă.<br />
În Introducere se prezintă concepţia care a stat la baza alcătuirii lucrării, tehnica <strong>de</strong> editare,<br />
principalele surse utilizate, precum şi contribuţia efectivă a fiecărui colaborator.<br />
Tematica volumului, în ciuda <strong>de</strong>limitării la sfera economică, <strong>de</strong>schi<strong>de</strong> o amplă perspectivă<br />
asupra vieţii urbane <strong>din</strong> Transilvania medievală; pentru că, pe <strong>de</strong> o parte, informaţia cuprinsă în<br />
documente nu se referă strict la Sibiu, ci şi la Provincia Cibiniensis, trecând chiar <strong>din</strong>colo <strong>de</strong> hotarele<br />
acesteia, iar, pe <strong>de</strong> altă parte, breasla, ca formă specifică <strong>de</strong> organizare meşteşugărească, reprezenta o<br />
instituţie complexă, ancorată în sfera religioasă, politică şi militară a oraşului medieval.<br />
Relaţiile comerciale intense, legăturile cu teritorii în<strong>de</strong>părtate favorizează ridicarea unei pături<br />
<strong>de</strong> negustori înstăriţi, care se asociază în mari societăţi comerciale şi uneori influenţează luarea<br />
<strong>de</strong>ciziilor politice.<br />
Documentele ne <strong>de</strong>zvăluie o lume riguros ordonată, cu structuri imuabile, dar care dove<strong>de</strong>şte,<br />
în acelaşi timp, o mobilitate pe care cu greu o bănuiam; bogăţia informaţiei pe care lectura atentă o<br />
<strong>de</strong>scoperă, confirmă, dacă mai era necesar, inegalabila valoare a documentului ca sursă istorică.<br />
Volumul inclu<strong>de</strong>, pe lângă documentele propriu-zise, o listă <strong>de</strong> regeste (care le prece<strong>de</strong>), un<br />
Indice (<strong>de</strong> materii, <strong>de</strong> persoane şi geografic), precum şi un Glossarium <strong>de</strong> termeni germani şi maghiari<br />
specifici tematicii.<br />
Lista prescurtărilor şi bibliografia întregesc lucrarea, conferindu-i un loc aparte în domeniul<br />
editării izvoarelor istorice.<br />
Se impun, totuşi, câteva observaţii:<br />
Bibliografia (actualizată!) omite, <strong>de</strong> exemplu, corpusul <strong>de</strong> documente medievale Documenta<br />
Romaniae Historica. Seria C-Transilvania, care, începând cu volumul X (1977), publică şi forma<br />
originală (adică latină) a documentelor, după normele actuale <strong>de</strong> transcriere, nu numai traducerea<br />
românească a acestora. Chiar dacă numărul documentelor circumscrise prezentei teme nu este foarte<br />
ridicat în cadrul colecţiei amintite (aceasta ajungând doar la vol. XIV, respectiv anul 1375), ea oferă<br />
un mo<strong>de</strong>l <strong>de</strong> care este recomandabil să se ţină seama.<br />
În acest fel s-ar fi evitat inconsecvenţa ce apare în publicarea documentelor latine <strong>din</strong> cadrul<br />
volumului, între documentele date după alte ediţii (în<strong>de</strong>osebi Urkun<strong>de</strong>nbuch zur Geschichte <strong>de</strong>r<br />
Deutschen in Siebenbürgen, ce recurge la forma clasică a limbii latine) şi cele, până acum, inedite,<br />
care au fost transcrise după normele în vigoare. Şi nu exemplificăm <strong>de</strong>cât cu o singură situaţie:<br />
„<strong>Anuarul</strong> <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> «G. Bariţ» <strong>din</strong> Cluj-Napoca”, tom. XLV, 2006, p. 435–479
436<br />
Note şi Recenzii 2<br />
diftongul ae, care în scrierea latină medievală dispare, dar care este prezent în textul documentelor<br />
preluate după alte ediţii (cel mai a<strong>de</strong>sea Urkun<strong>de</strong>nbuch), care urmează ten<strong>din</strong>ţa clasicizantă specifică<br />
epocii în care au fost alcătuite.<br />
De asemenea, s-ar fi evitat formulări stângace în traducere, <strong>de</strong> exemplu: „mare portar regal”<br />
(magister ianitorum regalium), în loc <strong>de</strong> „mare uşier regal/regesc”, şi chiar echivalări eronate: cives,<br />
tradus cu „cetăţeni” sau, în mod constant, cu „târgoveţi”, (care este sensul secundar al termenului), în<br />
loc <strong>de</strong> „orăşeni”, castrum tradus cu „oraş”, în loc <strong>de</strong> „cetate”, i<strong>de</strong>ntificări greşite ale localităţii <strong>de</strong><br />
emitere (Zalathna <strong>din</strong> doc. nr. 9 nu este Zlatna/Kleinschlatten <strong>din</strong> jud. Alba, ci Zlatná na Ostrove <strong>din</strong><br />
Slovacia).<br />
Cele 10 documente publicate în volum sub numerele <strong>de</strong> or<strong>din</strong>e 2-11 se regăsesc în volumele X,<br />
XII-XIV ale corpusului DRH – Seria C. Transilvania, în succesiunea lor cronologică firească, şi<br />
consi<strong>de</strong>răm că măcar pentru acestea s-ar fi putut recurge la aceste tomuri, care, chiar dacă nu sunt nici<br />
ele perfecte, măcar oferă un punct <strong>de</strong> reper validat, atât în ceea ce priveşte transcrierea, cât şi<br />
traducerea documentelor latine medievale.<br />
Pentru un singur document (nr. 1), respectiv fragmentul <strong>din</strong> Diploma Andreiană (1224), se<br />
face referire la această colecţie, anume la volumul întâi al Documentelor privind Istoria României<br />
Seria C Transilvania, apărut în 1951, autorii ignorându-le (ne întrebăm <strong>de</strong> ce?) pe cele ulterioare,<br />
referinţa ultimă în ceea ce priveşte ediţiile româneşti fiind colecţia Hurmuzaki-Densuşianu.<br />
Această situaţie are, probabil, cauze mai adânci <strong>de</strong>cât simpla necunoaştere, şi anume<br />
anonimatul în care se <strong>de</strong>sfăşoară munca <strong>de</strong> editare a documentelor medievale. Desconsi<strong>de</strong>rată a<strong>de</strong>sea,<br />
redusă la statutul <strong>de</strong> „slujnică” a istoriei, nu i se recunosc acesteia nici dificultatea, nici importanţa; iar<br />
celor ce tru<strong>de</strong>sc în acest domeniu, cu greu li se acceptă meritele. Alain <strong>de</strong> Boüard nota în Manuel <strong>de</strong><br />
diplomatique, parafrazându-l pe Bresslau: „ …et l’on a dit à bon droit que si l’on peut être historien<br />
sans connaître la diplomatique, nul ne sera diplomatiste s’il n’est historien” (vol. I, p. 12).<br />
Din păcate puţini istorici, chiar şi <strong>din</strong>tre medievişti, cunosc tainele editării izvoarelor istorice,<br />
motiv pentru care nu ne surprin<strong>de</strong> atitu<strong>din</strong>ea superior-nonşalantă faţă <strong>de</strong> munca în acest domeniu.<br />
Tocmai <strong>de</strong> aceea apreciem contribuţia colegilor noştri (trecând peste unele aspecte discutabile,<br />
sesizate în aceste rânduri), care ne oferă prin această lucrare o bogată sursă informativă cu privire la<br />
viaţa oraşului medieval <strong>din</strong> Transilvania, ce aşteaptă să fie fructificată în viitor.<br />
Lidia Gross<br />
ADRIAN ANDREI RUSU, Castelarea carpatică. Fortificaţii şi cetăţi <strong>din</strong> Transilvania şi teritoriile<br />
învecinate (sec. XIII-XIV), Cluj-Napoca, Editura Mega, 2005, 653 pag. (CD pentru ilustraţie)<br />
Tema cărţii, a cărei prezentare generală o încercăm prin rândurile <strong>de</strong> faţă, are o lungă tradiţie<br />
în istoriografia europeană, mai puţin în cea românească, acest volum constituind, după ştiinţa noastră,<br />
prima încercare <strong>de</strong> sinteză consacrată cetăţilor medievale <strong>din</strong> ţara noastră.<br />
Dorinţa autorului, aşa cum însuşi o afirmă, este <strong>de</strong> a oferi altceva: „un discurs <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> larg<br />
tematic, combinator <strong>de</strong> realitate materială, arhitectonico-arheologică cu izvor scris, strâns cronologic,<br />
mereu în căutare <strong>de</strong> certitu<strong>din</strong>i”, pentru ca, în acest fel, subiectul să îşi câştige şi în România locul pe<br />
care îl <strong>de</strong>ţine în plan istoriografic european. Cre<strong>de</strong>m că va reuşi, căci lucrarea, rezultatul unei cercetări<br />
şi acumulări <strong>de</strong> durată, are toate meritele pentru a se impune atenţiei specialiştilor în domeniu,<br />
medieviştilor în general.<br />
Cartea este structurată în cinci mari capitole: 1. Abordarea metodologică, 2. Castelarea<br />
Transilvaniei, 3. Polifuncţionalitatea fortificaţiilor şi cetăţilor, 4. Subiecte speciale, 5. Repertoriul<br />
fortificaţiilor <strong>din</strong> sec. XIII-XIV. Anexele includ bibliografia problemei (foarte bogată şi actualizată),<br />
abrevierile utilizate, indicele <strong>de</strong> nume, un rezumat în limba engleză, ilustraţia fiind cuprinsă în CD-ul<br />
anexat volumului.
3 Note şi Recenzii 437<br />
Capitolul introductiv are menirea <strong>de</strong> a fixa în timp (veacurile XIII-XIV, respectiv anii<br />
aproximativi 1250-1350) şi spaţiu (Transilvania voievodală şi teritoriile învecinate) subiectul abordat,<br />
<strong>de</strong> a prezenta izvoarele cercetării, terminologia şi meto<strong>de</strong>le urmate, necesare unei abordări ştiinţifice<br />
riguroase.<br />
Cu al doilea capitol pătrun<strong>de</strong>m în „miezul problemei”, anume castelarea Transilvaniei, pornind<br />
<strong>de</strong> la moştenirea materială a antichităţii. Arhitectura militară a secolelor XIII-XIV este minuţios<br />
prezentată, atingând aspecte ce privesc construirea fortificaţiilor, elementele constitutive, amenajările<br />
interioare şi exterioare.<br />
Polifuncţionalitatea fortificaţiilor (cap. 3) <strong>de</strong>schi<strong>de</strong> perspective <strong>de</strong> abordare spre variate<br />
direcţii: organizarea internă a „castelaniei” (<strong>de</strong>finită ca unitate social organizatorică complexă,<br />
constituită <strong>din</strong> cetate şi toate apartenenţele ei - teritoriu şi categoriile umane care îl ocupă permanent),<br />
stăpânii cetăţilor, cetăţi şi oraşe, viaţa cetăţii etc.<br />
Subiectele speciale – etnicitate şi fortificaţii (cetăţile „săseşti”, cele „secuieşti”, românii şi<br />
cetăţile), fortificaţii şi biserici, cetăţile extracarpatice (Moldova, Ţara Românească şi Dobrogea) –<br />
îmbogăţesc şi nuanţează problematica generală.<br />
Repertoriul fortificaţiilor (1. Fortificaţii certe, 2. Fortificaţii presupuse ca aparţinând intervalului<br />
şi 3. Fortificaţii fals atribuite intervalului) sintetizează punctual informaţia cuprinsă în lucrare,<br />
clarificând totodată incertitu<strong>din</strong>ile sau erorile prezente în istoriografie privitoare la tema dată.<br />
Demersul istoric competent şi riguros, întreprins cu firească pasiune, are drept rezultat o<br />
contribuţie <strong>de</strong> referinţă în istoriografia română, <strong>de</strong> care trebuie să se ţină seama (chiar şi <strong>de</strong> către cei<br />
care îl consi<strong>de</strong>ră mult prea „critic” pe autorul ei), o carte cu efect stimulativ în câmpul cercetărilor şi<br />
<strong>de</strong>zbaterilor istoriografice.<br />
Lidia Gross<br />
Transilvania (sec. XIII-XVII). Studii istorice, coord. S. An<strong>de</strong>a, Bucureşti, Editura Aca<strong>de</strong>miei<br />
Române , 2005, 362 p.<br />
Colecţia „Biblioteca <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong>. Serie Nouă” s-a îmbogăţit în anul 2005 cu încă un<br />
volum <strong>de</strong> studii istorice (al şaselea), care vine în completarea unor contribuţii <strong>de</strong> marcă în scrisul<br />
istoric <strong>de</strong>dicat spaţiului transilvan 1 . Sugestiv intitulat Transilvania (sec. XIII-XVII) şi purtând girul<br />
ştiinţific al Susanei An<strong>de</strong>a, în calitate <strong>de</strong> coordonator, volumul surprin<strong>de</strong> fragmente, mai puţin<br />
investigate, <strong>din</strong> istoria medievală a Transilvaniei. Prezenta întreprin<strong>de</strong>re ştiinţifică este rezultatul, în<br />
mare măsură, aşa cum precizează coordonatoarea, a sporirii şi diversificării documentelor inedite,<br />
situaţie la care a contribuit şi publicarea volumelor <strong>din</strong> seria DIR (Documente privind istoria<br />
României, Seria C. Transilvania) şi DRH (Documenta Romaniae Historica, Series C. Transilvania)<br />
sub egida Aca<strong>de</strong>miei Române.<br />
O mare parte <strong>din</strong> cercetările reunite în volum aparţin membrilor colectivului <strong>de</strong> istorie medie<br />
<strong>din</strong> cadrul <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> „George Bariţ”, Cluj-Napoca (Susana An<strong>de</strong>a, Lidia Gross, Aurel<br />
Răduţiu, A<strong>din</strong>el Dincă, Vasile Rus). Cititorul avizat va constata faptul că unii <strong>din</strong>tre autori au utilizat<br />
documente întâlnite în activitatea <strong>de</strong> editare a DRH. Faptul este explicabil în contextul în care, în<br />
bună parte, autorii sunt în acelaşi timp membrii colectivului <strong>de</strong> istorie medie <strong>din</strong> cadrul instituţiei mai<br />
sus menţionate, colectiv care are ca principal obiectiv ştiinţific tocmai publicarea DRH – C,<br />
1 Printre primele cinci volume se numără lucrarea lui S. Retegan, Satul românesc <strong>din</strong><br />
Transilvania, ctitor <strong>de</strong> şcoală 1850-1867, Cluj-Napoca, 1991, volumul colectiv Transilvania între<br />
medieval şi mo<strong>de</strong>rn, coordonator Camil Mureşan, Cluj-Napoca, 1996, sau ediţia <strong>de</strong> documente<br />
Mişcarea naţională a românilor <strong>din</strong> Transilvania între 1849-1918, vol. I, coordonator S. Retegan,<br />
Cluj-Napoca, 1996.
438<br />
Note şi Recenzii 4<br />
Transilvania 2 . Iată, aşadar, că volumul ne pune în faţă – am spune noi – o situaţie fericită: cei care<br />
i<strong>de</strong>ntifică şi editează documentele sunt în egală măsură şi primii beneficiari ai acestora, valorificându-le<br />
şi supunându-le atenţiei cititorilor într-o dublă ipostază, pe <strong>de</strong> o parte documentul în forma originală,<br />
pe <strong>de</strong> altă parte interpretarea acestuia. Alte studii reprezintă continuarea unor mai vechi preocupări<br />
ştiinţifice, aşa cum vom arăta la momentul potrivit.<br />
Dacă titlul anunţă radiografierea, sub aspect temporal, a unui generos segment al epocii<br />
medievale transilvănene, respectiv secolele XIII-XVII, la o privire ceva mai atentă, se observă că<br />
centrul <strong>de</strong> greutate ca<strong>de</strong> totuşi pe evul mediu clasic (sec. XIII-XV). Lucrarea impune prin caracterul<br />
său complex, materializat în diversitatea tematicilor abordate, în utilizarea masivă a informaţiilor<br />
oferite <strong>de</strong> ştiinţele auxiliare ale istoriei, în instrumentarul ştiinţific uzitat şi direcţiile metodologice<br />
oferite. Cu toate că materialele inserate în volumul Transilvania nu sunt structurate pe secţiuni sau<br />
capitole, ele suportă o clasificare, având în ve<strong>de</strong>re cel puţin două criterii: cel cronologic şi cel al listei<br />
autorilor.<br />
Volumul se <strong>de</strong>schi<strong>de</strong> cu două cercetări aparţinând Susanei An<strong>de</strong>a, singurele unitare sub raport<br />
tematic, intitulate Itinerariile regilor în Transilvania voievodală şi în comitatele vestice şi nordice,<br />
respectiv Voievozii Transilvaniei şi itinerariile lor (sec. XIII-1437), care ocupă o treime <strong>din</strong> spaţiul<br />
volumului (p. 1-125). Cu toate că autoarea este o consacrată specialistă în istoria Transilvaniei<br />
secolului al XVII-lea, cu precă<strong>de</strong>re a istoriei şi instituţiilor Principatului, în acest volum interesul său<br />
ştiinţific coboară înspre secolele XIII-XIV. Sondarea unor realităţi istorice aparţinând acestor secole<br />
este rezultatul muncii la volumele <strong>de</strong> DRH, care i-au pus la dispoziţie documente şi subiecte inedite,<br />
precum şi cel <strong>de</strong> faţă. Analizând riguros documentele epocii, Susana An<strong>de</strong>a constată că toţi regii<br />
Ungariei medievale au vizitat şi Transilvania. Prezenţa regelui era <strong>de</strong> multe ori asociată cu<br />
<strong>de</strong>sfăşurarea adunărilor obşteşti şi prilejuia totodată ju<strong>de</strong>carea unor procese importante, acordarea <strong>de</strong><br />
recompense unor slujitori <strong>de</strong>votaţi sau reconfirmarea unor privilegii sau donaţii <strong>de</strong> moşii.<br />
Prin cel <strong>de</strong>-al doilea studiu, complementar celui <strong>din</strong>tâi, autoarea reconstituie, recurgând la<br />
documentele emise <strong>de</strong> voievod şi cancelaria voievodală, itinerariile voievozilor transilvăneni. În<br />
ambele cazuri, Susana An<strong>de</strong>a întâmpină anumite dificultăţi în ceea ce priveşte i<strong>de</strong>ntificarea cu<br />
exactitate a traseelor urmate <strong>de</strong> voievozi. Dificultăţi <strong>de</strong>terminate <strong>de</strong> imposibilitatea <strong>de</strong> a preciza cu<br />
siguranţă provenienţa documentelor, respectiv emintentul lor. Demn <strong>de</strong> remarcat este faptul că cele<br />
două studii sunt însoţite <strong>de</strong> impresionante tabele (la p. 6-66, cu 886 poziţii, şi la p. 70-120, cu 505<br />
poziţii). Acestea conţin informaţii esenţiale cu privire la data, locul în care s-a aflat regele sau<br />
voievodul, respectiv sursele documentare utilizate în reconstituire. Toate aceste date sunt <strong>de</strong> natură să<br />
ofere posibilitatea întocmirii unei ierarhii a localităţilor transilvănene frecventate. Metoda utilizată în<br />
întocmirea acestor tabele oferă un exemplu metodologic şi se constituie în egală măsură într-un util<br />
instrument <strong>de</strong> lucru pentru cei interesaţi <strong>de</strong> subiect.<br />
Un alt exemplu, atât <strong>de</strong> metodă, cât mai ales <strong>de</strong> onestitate profesională şi ştiinţifică, îl oferă<br />
Aurel Răduţiu în studiul intitulat Documenta Romaniae Historica, C. Transilvania, vol. X (1351-<br />
1355), nr. 89 (p. 139-161), şi subintitulat Ad<strong>de</strong>nda et corrigenda. Domnia sa consi<strong>de</strong>ră necesar şi<br />
corect să facă unele rectificări la modul în care au fost traduse şi interpretate anumite date <strong>din</strong><br />
documentul precizat în titlu. Cu toate că însuşi A. Răduţiu a făcut parte <strong>din</strong> colectivul <strong>de</strong> cercetători<br />
care a publicat volumul X al DRH, C., în 1977, reluând critica internă a textului, consi<strong>de</strong>ră oportune<br />
anumite precizări şi completări referitoare atât la datarea, cât şi la conţinutul efectiv al izvorului<br />
istoric în discuţie. Intervenţia sa şi completările operate ca urmare a revizuirii şi reanalizării textului<br />
în cauză se susţin prin republicarea în anexă a documentului respective împreună cu altele două care<br />
vin să eluci<strong>de</strong>ze în ansamblu chestiunea unei împărţiri <strong>de</strong> bunuri în comitatul Hunedoarei la mijlocul<br />
secolului XIV.<br />
Lidia Gross rămâne şi în cele două studii incluse în volumul <strong>de</strong> faţă consecventă mai vechilor<br />
sale preocupări materializate într-o teză <strong>de</strong> doctorat, publicată în 2004 sub titlul Confreriile medievale<br />
<strong>din</strong> Transilvania (sec. XIV-XVI). Primul, intitulat Nicolae Senior <strong>de</strong> Ocna Sibiului – Vicevoievod al<br />
2 În prezent se află în lucru volumul XV <strong>din</strong> DRH, C. Transilvania.
5 Note şi Recenzii 439<br />
Transilvaniei (Aspecte genealogice) (p. 126-138), ne propune reconstituirea unei schiţe biografice a<br />
personajului menţionat prin utilizarea meto<strong>de</strong>i prosopografice. Accentul ca<strong>de</strong> în studiu pe<br />
interpretarea informaţiilor oferite <strong>de</strong> testamentul lui Nicolae Senior redactat în 1465. Analiza<br />
<strong>de</strong>monstrează faptul că interogarea acestui tip <strong>de</strong> documente <strong>de</strong>zvăluie date preţioase asupra unor<br />
aspecte <strong>de</strong> viaţă socială diverse, precum: modalităţile <strong>de</strong> constituire a unui domeniu, <strong>de</strong> împărţire a<br />
moştenirii între membrii familiei, modul în care se închega în epocă sistemul <strong>de</strong> alianţe matrimoniale<br />
etc. Cea <strong>de</strong>-a doua contribuţie a Lidiei Gross la volumul aflat în atenţia noastră este intitulată Or<strong>din</strong>e<br />
religioase şi confrerii în Transilvania medievală. Studiu <strong>de</strong> caz: Or<strong>din</strong>ul şi confreria Sfântului Spirit<br />
(p. 187-219). Cercetătoarea îşi începe <strong>de</strong>mersul cu <strong>de</strong>finirea şi reconstituirea modului în care<br />
societatea medievală s-a raportat la o serie <strong>de</strong> concepte ca: pietate, boală, păcat, mântuire, sistem<br />
hospitalier etc. Esenţa studiului constă în prezentarea unui scurt istoric al Or<strong>din</strong>ului Sfântului Spirit, a<br />
modului în care acesta s-a implicat în viaţa socială inclusiv în spaţiul transilvănean prin investigarea<br />
aşezămintelor or<strong>din</strong>ului <strong>din</strong> această provincie.<br />
O temă particulară, cu o sporită notă <strong>de</strong> originalitate, propune tânărul istoric A<strong>din</strong>el Dincă.<br />
Analiza sa vizează instituţia episcopală transilvană în evul mediu, cu precă<strong>de</strong>re în perioa<strong>de</strong>le<br />
arpadiană şi angevină. Demersul istoriografic se axează asupra reconstituirii procedurii <strong>de</strong> <strong>de</strong>semnare<br />
a episcopului medieval în Biserica catolică. A. Dincă evi<strong>de</strong>nţiază modul în care a evoluat procedura<br />
alegerii episcopului în evul mediu, care a mers <strong>din</strong>spre o limitare progresivă până la eliminarea<br />
participării laicilor, şi chiar a unei părţi a clericilor, astfel încât în secolele XIII-XIV s-a impus ca<br />
modalitate unică nominalizarea pontificală.<br />
După interesante reflecţii <strong>de</strong> natură teoretică, autorul studiului Aprecieri preliminare privind<br />
alegerea episcopului Transilvaniei în secolele XIII-XIV (p. 162-186) subliniază acomodarea parţială a<br />
episcopatului catolic transilvan medieval la normele pontificale ale vremii. Cercetătorul precizează,<br />
ca element <strong>de</strong> diferenţiere, faptul că în spaţiul transilvan în epoca avută în ve<strong>de</strong>re ocuparea scaunului<br />
episcopal a fost rezultatul, în multe situaţii, al alegerii capitulare şi mai rar al <strong>de</strong>semnării pontificale.<br />
De asemenea, autorul surprin<strong>de</strong> tangenţial implicaţiile sferei politicului în procesul alegerii<br />
episcopale, propunându-şi să acor<strong>de</strong> acestei problematici o cercetare ulterioară. Se impune precizat<br />
faptul că în <strong>de</strong>monstraţia sa A. Dincă operează şi câteva importante şi necesare clarificări<br />
terminologice <strong>de</strong> natură eclesiastică, plecând <strong>de</strong> la o riguroasă analiză lingvistică a unor noţiuni<br />
fundamentale pentru înţelegerea subiectului abordat.<br />
În volum este prezent şi reputatul specialist în filologie clasică, Vasile Rus, cu studiul Pro<br />
Scientiarum Aca<strong>de</strong>mia. Consi<strong>de</strong>raţii pe marginea inscripţiei <strong>de</strong> pe frontispiciul bisericii Calvaria <strong>din</strong><br />
Cluj (p. 248-314). Profesorul Vasile Rus pleacă <strong>de</strong> la o analiză istorico-lingvistică a inscripţiei <strong>de</strong> pe<br />
frontispiciul bisericii romano-catolice „Calvaria” situată în cartierul Mănăştur <strong>din</strong> Cluj-Napoca.<br />
Biserica a aparţinut la început abaţiei or<strong>din</strong>ului benedictin (<strong>din</strong> secolul XI), iar mai târziu iezuiţilor<br />
(1581). Este vorba <strong>de</strong>spre o inscripţie în limba latină aşezată <strong>de</strong>asupra intrării principale cu ocazia<br />
restaurării bisericii în 1896, care reia fi<strong>de</strong>l textul unei inscripţii mai vechi incizate iniţial pe<br />
frontispiciul capelei (1819).<br />
Analiza textului latin îi prilejuieşte profesorului, pe lângă precizarea elementelor <strong>de</strong> <strong>de</strong>taliu<br />
legate <strong>de</strong> datarea celor două inscripţii, o incursiune ştiinţifică riguroasă şi complexă în istoria bisericii<br />
„Calvaria”. Implicit, autorul realizează un istoric al or<strong>din</strong>ului religios iezuit <strong>din</strong> Transilvania, inserând<br />
aprecieri referitoare la avatarurile catolicismului şi rolul jucat <strong>de</strong> iezuiţi şi <strong>de</strong> colegiul iezuit clujean în<br />
noul context politico-religios <strong>de</strong>terminat <strong>de</strong> realităţile istorice ale celei <strong>de</strong>-a doua jumătăţi a<br />
secolulului al XVI-lea. Studiul este completat cu o anexă documentară care cuprin<strong>de</strong> cele două acte<br />
emise (1579 şi 1581) <strong>de</strong> Cristofor şi respectiv Ştefan Báthory, amândoi în calitate <strong>de</strong> principi ai<br />
Transilvaniei, la întemeierea Colegiului iezuit <strong>din</strong> Cluj pentru a cărui întreţinere era donată fosta<br />
abaţie dominicană <strong>de</strong> Cluj-Mănăştur. De altfel, Mănăşturul avea să <strong>de</strong>vină a<strong>de</strong>văratul centru spiritual<br />
al misiunii iezuite <strong>din</strong> Transilvania şi nucleul <strong>de</strong> rezistenţă catolică sub principii calvini pe parcursul<br />
secolului XVII.<br />
La conturarea caracterului complex al volumului contribuie şi perspectiva oferită <strong>din</strong>spre<br />
domeniul relaţiilor diplomatice <strong>de</strong> studiul Relaţiile Transilvaniei cu Ţara Românească, reflectate<br />
în «socotelile» Sibiului (1507-1508) (p. 220-247). El aparţine unei alte tinere cercetătoare,
440<br />
Note şi Recenzii 6<br />
Daniela Mitea. Articolul <strong>de</strong>butează cu o prezentare a contextului politic intern şi extern a<br />
frământatului început <strong>de</strong> secol XVI, care a facilitat o intensificare a raporturilor <strong>din</strong>tre Ţările Române,<br />
şi se <strong>de</strong>zvoltă apoi pe câteva coordonate. Sunt investigate relaţiile Ţărilor Române cu marile puteri<br />
vecine şi iniţiativele antiotomane ale acestora, dimensiunea oficială a relaţiilor diplomatice promovate<br />
<strong>de</strong> regele maghiar, Vladislav al II-lea cu domnitorii români contemporani Radu cel Mare şi Mihnea<br />
cel Rău şi legăturile stabilite <strong>de</strong> domnitorii menţionaţi cu oraşele Braşov şi Sibiu, ca principale<br />
intermediare în comunicarea <strong>din</strong>tre cele două state româneşti. Precizăm că studiul face parte <strong>din</strong>tr-un<br />
şantier <strong>de</strong> lucru mai extins al Danielei Mitea privind relaţiile <strong>din</strong>tre Ţările Române la sfârşitul evului<br />
mediu şi în premo<strong>de</strong>rnitate.<br />
Alături <strong>de</strong> autorii prezentaţi mai sus, lucrarea găzduieşte şi câteva contribuţii ale unor<br />
colaboratori fi<strong>de</strong>li ai cercetărilor <strong>de</strong> istorie medievală a Transilvaniei şi ai colectivului <strong>de</strong> medievistică<br />
<strong>din</strong> cadrul <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> „G. Bariţ”.<br />
Astfel, volumul <strong>de</strong> studii istorice medievale Transilvania se întregeşte cu o cercetare venită<br />
<strong>din</strong>spre istoria economică şi socială: Contribuţii la studiul evoluţiei economico-sociale în Maramureş<br />
în secolul al XVII-lea (p. 315-357), purtând semnătura Liviei Ar<strong>de</strong>lean. Studiul, unul <strong>de</strong> istorie locală,<br />
îşi propune să ofere o perspectivă cât mai obiectivă asupra relaţiilor economice şi sociale care s-au<br />
cristalizat în secolul XVII în Maramureş. Cercetătoarea renunţă la clişeele care s-au încetăţenit în<br />
scrisul istoric cu privire la subiectul abordat, subliniind faptul că investigarea subiectului i-a relevat o<br />
reală <strong>din</strong>amicitate sub aspect social şi economic în Maramureş. Cercetarea se structurează pe<br />
următoarele aspecte: i<strong>de</strong>ntificarea noilor hotărnicii, restabilirea unor vechi graniţe, tranzacţii funciare,<br />
marii proprietari, analiza structurii sociale a populaţiei <strong>din</strong> comitatul Maramureşului în secolul XVII,<br />
insistând asupra micii nobilimi locale, principalelor activităţi economice practicate, obligaţiilor fiscale<br />
şi militare ale comitatului<br />
Chiar dacă la o primă ve<strong>de</strong>re volumul ar putea părea compozit, dată fiind tematica extrem <strong>de</strong><br />
diversă, în esenţă el reuşeşte să acopere o istorie <strong>de</strong> câteva secole a Transilvaniei. Lucrarea abor<strong>de</strong>ază<br />
domenii variate <strong>de</strong> la istorie politică la istorie bisericească şi religioasă, economică, instituţii majore<br />
ale epocii (voievodat, episcopat, or<strong>din</strong>e religioase). Este un loc al interdisciplinarităţii ştiinţifice, în<br />
care istoria preia şi utilizează datele oferite cu multă generozitate <strong>de</strong> ştiinţele auxiliare: diplomatica<br />
medievală, genealogia, paleografia etc. Prin subiectele investigate şi maniera <strong>de</strong> abordare, lucrarea se<br />
adresează, în primul rand, specialiştilor în istoria medievală şi premo<strong>de</strong>rnă românească, dar poate<br />
constitui o lectură utilă şi un mo<strong>de</strong>l sub aspect metodologic şi pentru alte categorii <strong>de</strong> cititori.<br />
Mirela Andrei<br />
ENGEL PÁL, C. TÓTH NORBERT, Itineraria regum et reginarum Hungariae-Királyiok és<br />
királynék itineráriumai (1382-1438), Budapesta, 2005, 187 p.<br />
Apărută în seria „Subsidia ad historiam medii aevii Hungariae inquirendam”, cartea reprezintă<br />
un instrument <strong>de</strong> lucru necesar cercetătorului preocupat <strong>de</strong> istoria medie a Ungariei şi, implicit, a<br />
Transilvaniei, publicând itinerariile regelui şi împăratului Sigismund <strong>de</strong> Luxemburg (1382-1437), ale<br />
celor două soţii ale sale, regina Maria (1382-1395) şi regina Barbara (1405-1438), precum şi ale<br />
reginei Elisabeta, văduva lui Ludovic <strong>de</strong> Anjou, (1382-1386).<br />
Stabilirea <strong>din</strong> punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re cronologic a principalelor localităţi <strong>de</strong> reşe<strong>din</strong>ţă oferă un<br />
important suport în datarea unor documente care prezintă dificultăţi sub acest aspect.<br />
Un indice al localităţilor (ce punctează itinerariul) şi un indice <strong>de</strong> persoane (relatores)<br />
facilitează utilizarea lucrării; adăugăm faptul că volumul se prezintă în ediţie bilingvă maghiarogermană,<br />
fapt ce îi asigură accesul într-o arie culturală mai largă.<br />
Lidia Gross
7 Note şi Recenzii 441<br />
JACQUES LE GOFF, Evul Mediu şi naşterea Europei, cuvânt înainte <strong>de</strong> Jacques Le Goff,<br />
traducere <strong>de</strong> Giuliano Sfichi şi Marius Roman, Iaşi, Editura Polirom, 2005, 335 p. (cu titlul<br />
originar: L’ Europe est-elle née au Moyen Âge?, Paris, Éditions du Seuil, 2003.)<br />
Cartea lui Jacques Le Goff face parte <strong>din</strong> cadrul unui proiect mai larg, pe care el însuşi îl<br />
coordonează, Construcţia Europei (The Making of Europe), într-un spaţiu în egală măsură al unităţii<br />
şi al diversităţii, în sprijinul căruia au fost cooptaţi unii <strong>din</strong>tre cei mai prestigioşi istorici ai<br />
momentului, precum şi cinci mari edituri <strong>din</strong> Franţa, Germania, Marea Britanie, Spania şi Italia.<br />
Scopul acestora nu este argumentarea cu orice preţ a unităţii bătrânului continent, ci relevarea liniilor<br />
largi <strong>de</strong> evoluţie istorică, caracterizată atât prin ten<strong>din</strong>ţele integratoare, universaliste, cât şi prin<br />
conflictele, divizările, contradicţiile şi particularismele care au făurit <strong>de</strong>-a lungul timpului un modus<br />
vivendi, o istorie comună.<br />
Istoricul îşi promovează <strong>de</strong>mersul sub forma unei încercări <strong>de</strong> răspuns la întrebarea dacă<br />
Europa s-a născut în Evul Mediu, reluând în fapt i<strong>de</strong>i promovate <strong>de</strong> către pre<strong>de</strong>cesorii săi <strong>de</strong> la Şcoala<br />
Analelor, Marc Bloch şi Lucien Febvre. Încă <strong>din</strong> 1934, Marc Bloch arăta că lumea europeană este o<br />
creaţie a Evului Mediu, care a distrus unitatea antică a civilizaţiei mediteraneene, rezultând un creuzet <strong>de</strong><br />
popoare romanizate şi neromanizate, iar această lume a fost străbătută neîncetat <strong>de</strong> curente comune,<br />
în timp ce în 1944-1945, Lucien Febvre consi<strong>de</strong>ra civilizaţia creştină ca formatoare a unei conştiinţe<br />
comune, peste graniţele instabile ale unor regate schimbătoare, apartenenţă care laicizată treptat, a<br />
dat naştere conştiinţei europene. În lumina acestor moşteniri istoriografice, Creştinătatea este<br />
percepută <strong>de</strong> către Le Goff ca matrice a Europei, atât prin manifestările sale <strong>de</strong> reformare internă<br />
(reforma gregoriană şi cea <strong>de</strong> la Cluny), cât şi prin acţiunile <strong>de</strong> extin<strong>de</strong>re externă (crucia<strong>de</strong>le clasice şi<br />
târzii), care au antrenat în <strong>de</strong>sfăşurarea lor numeroşi conducători, state şi popoare (Introducere, p. 10-11).<br />
Integrând aceste contribuţii, autorul situează construcţia europeană în cadrele largi ale<br />
<strong>de</strong>finirii şi re<strong>de</strong>finirii i<strong>de</strong>ntităţii unei zone geografice angrenată în evoluţii istorice, culturale şi <strong>de</strong><br />
civilizaţie comune, pe care el însuşi le-a mai sondat anterior. 1 Pentru a surprin<strong>de</strong> reperele medievale<br />
ale Europei, în special a celei Occi<strong>de</strong>ntale, Jacques Le Goff îmbină <strong>de</strong>opotrivă analiza clasică a<br />
faptelor istorice cu metoda perspectivei istorice şi cu cercetarea mentalităţilor epocii, a conştiinţelor<br />
oamenilor, aflate, aşa precum el însuşi preciza, la graniţa nesigură <strong>din</strong>tre realităţi şi reprezentările lor 2 .<br />
Lucrarea este structurată în şase capitole, aşezate cronologic în funcţie <strong>de</strong> marile etape ale unui<br />
lung Ev Mediu 3 , cuprins între secolele IV-XV: perioada migraţiilor barbare (veacurile IV-VIII), etapa<br />
carolingiană (secolele VIII-X), anul 1000, Europa feudală (secolele XI-XII), Europa oraşelor,<br />
negustorilor şi universităţilor (secolul XIII) şi amurgul Evului Mediu - veacurile XIV-XV. Demersul<br />
propriu-zis este netezit <strong>de</strong> două aspecte preliminare, ilustrând condiţiile geografice (Europa ca parte a<br />
continentului euro-asiatic şi problema graniţei răsăritene) şi moştenirile pe care le-a lăsat Antichitatea<br />
(greacă, romană, i<strong>de</strong>ologia trifuncţională indo-europeană, bazată pe categoriile oratores, bellatores şi<br />
laboratores şi tradiţia biblică transmisă prin intermediul creştinismului timpuriu). Autorul însuşi îşi<br />
circumscrie foarte clar aria <strong>de</strong> cercetare, în ceea ce el numeşte simbolic scenariul genezei Europei în<br />
perioada medievală, concepându-şi cu abilitate capitolele ca pe nişte straturi, succesiune <strong>de</strong> perioa<strong>de</strong><br />
aşezate la temelia Europei (p. 15-23).<br />
1 Jacques Le Goff, La Vieille Europe et la nôtre, Paris, 1994.<br />
2 Aserţiunea este promovată şi <strong>de</strong> către Jean-François Sirinelli, care arăta că realitatea istorică<br />
brută nu poate fi percepută în claritatea ei cristalină nici măcar <strong>de</strong> către contemporanii ei, care o trec<br />
la rândul lor prin filtrul conştiinţelor <strong>de</strong> oameni trăitori în societate, transformând-o în reprezentare.<br />
Jean-François Sirinelli, Éloge <strong>de</strong> la complexité, în Pour une histoire culturelle, Paris, 1998, p. 433-434.<br />
3 Sintagma lungul Ev Mediu se revendică <strong>de</strong> la binecunoscuta formulă brau<strong>de</strong>liană a duratei<br />
lungi în care se încedrează fenomenele istorice. Jacques Le Goff a avut preocupări similare <strong>de</strong><br />
cercetare, concretizate în secţiunea intitulată Pentru un lung Ev Mediu, <strong>din</strong> lucrarea Imaginarul<br />
medieval, ed. rom., Bucureşti, 1991.
442<br />
Note şi Recenzii 8<br />
Prima secţiune înglobează intervalul cuprins între secolele IV şi VIII, fiind asociat în Occi<strong>de</strong>nt<br />
cu epoca marilor migraţii şi a stabilirii barbarilor în teritoriile fostului Imperiu Roman, prin<br />
întemeierea <strong>de</strong> formaţiuni politice, codificarea cutumelor sub formă <strong>de</strong> legi şi prin începuturile<br />
fenomenului aculturaţiei între barbari şi romani. Totodată are loc şi punerea bazelor creştinismului<br />
medieval <strong>de</strong> către sfântul Ieronim, sfântul Augustin şi papa Grigore cel Mare şi se remarcă patru<br />
personalităţi pe care Le Goff le caracterizează ca părinţii culturali ai Europei, după cum Karl Rand i-a<br />
numit fondatorii culturali ai Evului Mediu: Boethius, Cassiodor, Isidor <strong>din</strong> Sevilla şi Beda<br />
Venerabilul (p. 27-29). Europa Sud-Estică, inclusă în lumea bizantină, a participat începând <strong>din</strong><br />
secolul al VII-lea la lungul conflict <strong>din</strong>tre Bizanţ şi Islam, pe <strong>de</strong> o parte, iar mai apoi între Islam şi<br />
Creştinătatea latină, pe <strong>de</strong> altă parte. Perioada este caracterizată <strong>de</strong> Jacques Le Goff prin sintagma <strong>de</strong><br />
zămislire a Europei.<br />
Al doilea capitol este consacrat intervalului, cuprins între secolele VIII-X, care este <strong>de</strong>dicat<br />
moştenirii statale şi <strong>de</strong> civilizaţie generate prin cuceririle lui Carol cel Mare şi prin alianţa între franci<br />
şi Sfântul Scaun. Caracterizată <strong>de</strong> autor ca o Europă născută înainte <strong>de</strong> vreme, ea îşi are nucleul<br />
strategic în spaţiul imperial francez, o sumă <strong>de</strong> întinse teritorii <strong>din</strong> Franţa, Germania şi Italia. Sesizăm<br />
aşadar maniera organicistă în care istoricul percepe evoluţiile medievale, asociate simbolic cu<br />
naşterea şi copilăria umană, etape începătoare ale noilor experienţe şi ale acumulărilor succesive.<br />
Perioada carolingiană este integratoare pentru Occi<strong>de</strong>ntul medieval şi un mo<strong>de</strong>l avant la lettre pentru<br />
Europa <strong>de</strong> astăzi în primul rând prin i<strong>de</strong>ea unităţii imperiale, manifestată în acţiunile <strong>de</strong> unificare<br />
juridică (reglementările numite capitularii), monetară (moneda unică, <strong>din</strong>arul <strong>de</strong> argint), monastică<br />
(regula benedictină) şi culturală (renaşterea carolingiană: intelectualii palatului, minuscula carolină,<br />
ilustraţiile şi ornamentele cărţilor <strong>de</strong> cult, arhitectura religioasă), pe care Carol cel Mare şi urmaşii săi<br />
le-au promovat, dar care, mai ales sub aspect politic, juridic şi monetar, n-au biruit timpul (p. 47-48;<br />
50-53).<br />
Următoarea secţiune este <strong>de</strong>dicată unui an <strong>de</strong> referinţă <strong>din</strong> istoria continentului, anul 1000, pus<br />
în legătură <strong>de</strong> către istoriografie atât cu sfârşitul lumii, cât şi cu avântul economic al Creştinătăţii,<br />
înregistrat în intervalul cuprins între anii 950-1050. În această perioadă, Sfântul Părinte şi împăratul<br />
romano-german visau, aşa cum precizează autorul, la o Europă paşnică, extinsă spre Răsărit, fapt care<br />
se va materializa mai mult sau mai puţin durabil prin inclu<strong>de</strong>rea maghiarilor şi mai ales a lumii slave<br />
în Creştinătatea unită, ultima fiind consi<strong>de</strong>rată în fapt o premisă a Europei. Astfel, Jacques Le Goff<br />
remarca încă o similitu<strong>din</strong>e, în ceea ce priveşte tiparele istorice, între Evul Mediu şi<br />
contemporaneitate, ultima fiind confruntată cu acelaşi tip <strong>de</strong> problemă care, rezolvată cu tenacitate<br />
până la capăt, ar putea constitui marele eveniment al unificării europene. De aceea, secţiunea poartă<br />
sugestiv titlul Europa visată şi Europa potenţială (p. 56-57).<br />
Capitolul având ca subiect Europa feudală în secolele XI-XII este un florilegiu <strong>de</strong> aspecte şi<br />
caracteristici <strong>din</strong> diferite domenii <strong>de</strong> afirmare a societăţii medievale, care s-ar putea grupa la modul<br />
general, după formularea Iolan<strong>de</strong>i Ţighiliu, sub semnul sentimentului religios, al duhului or<strong>din</strong>ii<br />
ierarhice şi al privilegiului 4 . După o clasificare mai strânsă, elementele abordate <strong>de</strong> autor, cu mici<br />
studii <strong>de</strong> caz, se concentrează în primul rând la nivelul individului trăitor în Evul Mediu, cu<br />
preocupările lui (împărţirea în cele trei or<strong>din</strong>e: oratores, bellatores şi laboratores), cu viaţa sa<br />
cotidiană (ritmată <strong>de</strong> cele trei momente fundamentale: naştere, căsătorie, moarte) şi cu mentalitatea sa<br />
(constituită în jurul sentimentului religios, manifestat prin <strong>de</strong>voţiune, pelerinaje, dar şi prin influenţele<br />
culturii populare). Un al doilea mare nivel <strong>de</strong> percepţie este cel reprezentat <strong>de</strong> noţiunea <strong>de</strong> centru, în<br />
cadrul căreia remarcăm lupta <strong>din</strong>tre ten<strong>din</strong>ţele <strong>de</strong> centralizare monarhică şi fragmentarea feudală, pe<br />
<strong>de</strong> o parte, şi confruntarea <strong>din</strong>tre Sacerdoţiu şi Imperiu, cu potenţialul lor universalist asupra<br />
monarhiilor feudale, pe <strong>de</strong> altă parte. Sfântul Scaun îşi va manifesta dominaţia spirituală (renaşterea<br />
secolului XII: umanismul creştin, avântul cultului marial şi cristic în varianta Vir Dolorum) şi<br />
temporală (prin influenţa politică şi perceperea dărilor pentru Biserică) asupra statelor laice (p. 88-89,<br />
4 Iolanda Ţighiliu, Societate şi mentalitate în Ţara Românească şi Moldova: secolele XV-XVI,<br />
Bucureşti, 1997, p. 150.
9 Note şi Recenzii 443<br />
98-105). Al treilea nivel este cel reprezentat <strong>de</strong> periferii şi marginalitate, reflectate atât la nivel<br />
religios (ereticii şi persecuţiile asupra lor), social şi etnic (evreii), cât şi geografic - limita Europei<br />
Centrale (p. 106-119; referitor la limitele fizico-geografice ale spaţiului central-european, autorul<br />
corelează părerea unor istorici potrivit căreia după prăbuşirea Uniunii Sovietice a reapărut o Europă<br />
Centrală formată în Evul Mediu, cu i<strong>de</strong>ile lui Gábor Klaniczay, care aprecia că zona se <strong>de</strong>zvoltă ca un<br />
laborator <strong>de</strong>schis, diversificat şi creator, pornind <strong>din</strong> Apus şi necunoscând limite spre Răsărit, acea<br />
utopie europeană). Fenomenul crucia<strong>de</strong>lor este analizat într-un mod original, <strong>din</strong> două puncte <strong>de</strong><br />
ve<strong>de</strong>re: atât ca acţiuni <strong>de</strong> recucerire a Locurilor Sfinte (război sfânt), soldate cu eşecul <strong>de</strong> a restaura<br />
Ierusalimul drept capitală a Creştinătăţii şi cu înrăutăţirea vizibilă a relaţiilor <strong>din</strong>tre Occi<strong>de</strong>nt şi<br />
Orient, cât şi ca primă manifestare a colonizării europene, prin crearea statelor latine şi a regatului<br />
latin al Ierusalimului (p. 119-125).<br />
Secţiunea <strong>de</strong>dicată secolului XIII pune accentul pe <strong>de</strong>zvoltarea urbană, având ca mo<strong>de</strong>l<br />
simbolic acelaşi oraş Ierusalim, iar ca prototip negativ Babilonul, pe renaşterea comerţului,<br />
promovarea meşteşugurilor orăşeneşti şi a negustorilor, răspândirea folosirii banului şi, odată cu<br />
această revigorare economică, avansul cunoaşterii, prin apariţia Europei individului care citeşte, a<br />
scolasticii, prin proliferarea şcolilor şi apariţia universităţilor. Le Goff a evi<strong>de</strong>nţiat influenţele<br />
benefice ale scolasticii ca etapă precursoare a activităţii intelectuale europene, prin promovarea<br />
îndoielii, care conduce la o cercetare continuă, la libertatea intelectuală a dialogului, la claritate şi<br />
or<strong>din</strong>e în exprimarea i<strong>de</strong>ilor, susţinând cunoaşterea ca eliberare (p. 162-165; istoricul îi situa pe<br />
scolastici printre precursorii filosofului René Descartes). Autorul a pus şi problema or<strong>din</strong>elor<br />
călugăreşti mendicante, franciscanii şi dominicanii, situându-i pe o poziţie intermediară între clerici şi<br />
laici, mai ales prin funcţia lor <strong>de</strong> promotori ai carităţii, datorită căreia apar ca pre<strong>de</strong>cesori ai<br />
securităţii sociale, atât <strong>de</strong> necesară în fapt şi astăzi. Aceste realităţi medievale ale frumoasei Europe a<br />
secolului XIII conţin în germene, pentru istoric, posibilele linii <strong>de</strong> evoluţie ulterioare, <strong>de</strong>şi Le Goff a<br />
subliniat sentenţios că trecutul propune, nu impune (p. 177-178).<br />
În ceea ce priveşte amurgul Evului Mediu, sintagmă promovată <strong>de</strong> Johan Huizinga mai ales<br />
pentru anii 1320-1450, când s-a manifestat criza societăţii medievale prin lipsa <strong>de</strong> alimente, scă<strong>de</strong>rea<br />
preţurilor agricole, ciuma neagră, foamete, războaie (în principal războiul <strong>de</strong> o sută <strong>de</strong> ani) şi<br />
<strong>de</strong>stabilizare socială 5 , autorul o extrapolează pentru secolele XIV-XV, când încep să apară primele<br />
semne ale mo<strong>de</strong>rnităţii: sentimentul naţional (la început în cadrul monarhiilor engleză şi franceză), în<br />
condiţiile confruntărilor cu alteritatea; laicizarea societăţii, pe fondul schismei papale <strong>de</strong> la Avignon;<br />
fărâmiţarea Imperiului Romano-German; începuturile folosirii tiparului, avansarea pericolului turcesc<br />
după cucerirea Constantinopolului (1453) şi marile <strong>de</strong>scoperiri geografice. Papalitatea şi Imperiul,<br />
polii universalismului medieval occi<strong>de</strong>ntal, sunt surprinşi în această perioadă în criză. Două<br />
personalităţi ne atrag în principal atenţia <strong>din</strong> perspectiva europenă a lui Jacques Le Goff: Pawel<br />
Wlodkowic, rectorul Universităţii <strong>din</strong> Cracovia, care a afirmat pentru întâia oară că războiul<br />
împotriva păgânilor este imoral şi că Europa medievală intolerantă ar trebui să-i integreze pe păgâni şi<br />
pe schismatici, şi George Podiebrad, regele Boemiei, care a propus crearea unei adunări a <strong>de</strong>legaţilor<br />
suveranilor, pe baza cre<strong>din</strong>ţei catolice comune, în scopul domolirii turcilor şi al renunţării la războiul<br />
<strong>din</strong>tre statele europene. Deşi au rămas la stadiul <strong>de</strong> proiecte, aceste i<strong>de</strong>i novatoare <strong>de</strong>monstrează<br />
existenţa dorinţei şi disponibilităţii <strong>de</strong> organizare superioară a unei păci generale încă <strong>din</strong> Evul<br />
Mediu, principalul bun al viitoarei unificări europene (p. 225-226, 230-231).<br />
Concluziile acestui <strong>de</strong>mers vin să circumscrie o <strong>din</strong>amică medievală a Europei, văzută<br />
retrospectiv <strong>din</strong>spre secolul XV spre secolul IV şi <strong>din</strong>spre perioada contemporană spre<br />
medievalitate, perspectivă care ilustrează procesul <strong>de</strong> constituire a spaţiului european, plecând <strong>de</strong><br />
la realităţile actuale <strong>de</strong> unitate şi naţiune, dar şi <strong>de</strong> la noţiunea <strong>de</strong> progres material şi spiritual,<br />
ultima fiind <strong>de</strong>finită şi acceptată <strong>de</strong> autor chiar şi pentru Evul Mediu, cu toate obiecţiile care i s-au<br />
adus, ca o interacţiune a opoziţiilor <strong>de</strong> tot felul. Dacă omului medieval târziu nu-i aparţineau<br />
5 Jacques Berlioz, Flagelurile, în Dicţionar tematic al Evului Mediu Occi<strong>de</strong>ntal, coord.<br />
Jacques Le Goff, Jean-Clau<strong>de</strong> Schmitt, Iaşi, 2002, p. 290.
444<br />
Note şi Recenzii 10<br />
concret <strong>de</strong>cât averea, trupul şi timpul, atunci umanitatea sa nu diferă atât <strong>de</strong> mult <strong>de</strong> cea <strong>de</strong> azi în<br />
tiparele sale fundamentale (p. 239-247).<br />
Lucrarea lui Jacques Le Goff vine cu o nouă grilă <strong>de</strong> analiză a epocii feudale, <strong>de</strong>schizând<br />
registre diverse <strong>de</strong> interpretare a multor fapte şi fenomene pe care el însuşi le-a cercetat minuţios<br />
anterior şi se constituie într-un eseu asupra relaţiei <strong>din</strong>tre realităţile medievale, restituirile acestora şi<br />
i<strong>de</strong>ea organicistă a <strong>de</strong>zvoltării conştiinţei şi construcţiei europene. Metoda utilizată este cea a<br />
perspectivei istorice, orientând cercetătorul <strong>din</strong>spre un prezent trăit spre un trecut reprezentat,<br />
amândouă fiind marcate <strong>de</strong> aceeaşi permanentă necesitate <strong>de</strong> comprehensiune şi <strong>de</strong> semnificareresemnificare.<br />
Această metodă este folosită <strong>de</strong> către istoric cu precauţiile metodologice necesare, care<br />
<strong>de</strong>curg <strong>din</strong> bogata sa experienţă, şi cu indicarea la finalul cărţii a unei bibliografii problematizate şi<br />
<strong>de</strong>taliate atât pe capitole, cât şi pe temele majore prin care se poate analiza moştenirea medievală, mai<br />
ales pentru Europa Vestică, paralel cu trăsăturile europene ale realităţilor medievale restituite.<br />
Autorul însuşi îşi caracteriza eseul asupra genezei civilizaţiei occi<strong>de</strong>ntale prin intermediul<br />
materialului bibliografic folosit: ve<strong>de</strong>ri <strong>de</strong> ansamblu, puncte <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re sugestive. Marele merit al lui<br />
Jacques Le Goff este în primul rând acela <strong>de</strong> a fi reuşit să apropie percepţia contemporană asupra i<strong>de</strong>ii<br />
europene <strong>de</strong> necesitatea evi<strong>de</strong>nţierii originilor şi evoluţiei sale, <strong>de</strong>mers realizat <strong>din</strong> perspectiva<br />
procesualităţii istorice, a duratei lungi. Răspunsul său implicit este că Europa s-a născut în Evul<br />
Mediu.<br />
Daniela Mitea<br />
BOGDAN-ALEXANDRU HALIC, Pace şi război în Ţara Românească în secolele XIV-XVI, cu o<br />
prefaţă <strong>de</strong> acad. Ştefan Ştefănescu, Bucureşti, Editura Comunicare.ro, 2003, 397 p.<br />
Lucrarea lui Bogdan-Alexandru Halic este o sinteză a evoluţiilor politico-militare <strong>din</strong><br />
perimetrul Ţării Româneşti, dar şi <strong>din</strong> cadrul permanentei sale interacţiuni cu Imperiul Otoman, pe <strong>de</strong><br />
o parte, şi cu Regatul Ungariei, apoi Imperiul Habsburgic, pe <strong>de</strong> altă parte, cu accentul pus pe<br />
dihotomia pace-război, dublată <strong>de</strong> raporturile i<strong>de</strong>ntitate-alteritate.<br />
Demersul, constituind teza <strong>de</strong> doctorat a autorului, este structurat în patru mari secţiuni, <strong>din</strong>tre<br />
care prima circumscrie sub toate aspectele istoria internă a Ţării Româneşti în secolele XIV-XVI, iar<br />
cea <strong>de</strong>-a doua este <strong>de</strong>dicată evoluţiilor politico-militare externe, evi<strong>de</strong>nţiind factorii <strong>de</strong> risc la adresa<br />
securităţii zonei Europei danubiene şi crizele care au înglobat în <strong>de</strong>sfăşurarea lor statul muntean.<br />
Ultimele două capitole, echivalente ca întin<strong>de</strong>re cu primele două, dar constituind nucleul cercetării,<br />
corespund formelor păcii (sisteme <strong>de</strong> organizare a păcii şi implementarea lor) şi ale războiului (factori<br />
şi configuraţii militare şi politice), ilustrate cu o dimensiune imagologică (rolul activ <strong>de</strong> reprezentare<br />
al imaginii 1 în raporturile i<strong>de</strong>ntitate-alteritate). Lucrarea se remarcă în primul rând prin amploarea<br />
informaţională a sintezei, cât şi printr-o abordare novatoare a studiului Evului Mediu românesc, atât<br />
prin apelul la tipologizare şi interdisciplinaritate, datorat utilizării meto<strong>de</strong>lor sociologice (statistice),<br />
psihologice (evi<strong>de</strong>nţierea în profilele <strong>de</strong> imagine a dimensiunii umane a subiecţilor luaţi spre<br />
cercetare) şi economice (grafice şi tabele ilustrând valoarea schimburilor comerciale, <strong>din</strong>amica<br />
preţurilor şi cuantumul dărilor), cât mai ales prin dimensiunea imagologică (profilele <strong>de</strong> imagine).<br />
Propunându-şi în principal să reevalueze şi să interpreteze sursele interne şi externe <strong>de</strong>ja<br />
editate, autorul nu intenţionează neapărat să realizeze o cronologie tradiţională a tratatelor <strong>de</strong> pace, a<br />
alianţelor, războaielor, campaniilor militare şi a bătăliilor (Introducere, p. 15), ci şi-a conceput<br />
cercetarea începând cu o radiografiere sub toate aspectele, atât geografic, <strong>de</strong>mografic, economic,<br />
1 Rolul reprezentării a fost evi<strong>de</strong>nţiat şi <strong>de</strong> către Roger Chartier, care arăta că aceasta este<br />
instrumentul unei cunoaşteri mediate, care restituie un obiect absent prin crearea unei corespon<strong>de</strong>nţe,<br />
prin semne şi simboluri universal valabile, cu o imagine prezentă. Roger Chartier, Au bord <strong>de</strong> la<br />
falaise, Paris, 1998, p. 79-80.
11 Note şi Recenzii 445<br />
social, instituţional-statal, cât şi mental şi cotidian, în limitele posibilităţilor informaţionale oferite <strong>de</strong><br />
izvoare, a situaţiei interne a Ţării Româneşti, particularizând-o cu exemple reprezentative aparţinând<br />
secolelor XIV-XVI. Înainte <strong>de</strong> a analiza formele şi mo<strong>de</strong>lele păcii şi ale războiului pentru Ţara<br />
Românească, precum şi acţiunile imagologice menite să le susţină, istoricul pune problema gestionării<br />
puterii politice, militare şi umane în Europa danubiană, în şi asupra Principatului sud-carpatic,<br />
evi<strong>de</strong>nţiind succint raporturile <strong>de</strong> forţe <strong>din</strong>tre Regatul Ungariei, apoi Imperiul Habsburgic, Polonia şi<br />
Imperiul Otoman, în care a fost direct implicată Ţara Românească, în temeiul aşezării sale geostrategice,<br />
fiindu în calea răotăţilor, după exprimarea lui Grigore Ureche 2 .<br />
Într-un alt capitol, accentul este pus atât pe factorii <strong>de</strong> risc care au prejudiciat securitatea<br />
politico-militară la Dunărea <strong>de</strong> Jos, în general, şi în spaţiul muntean, în special, cât şi pe momentele<br />
majore <strong>de</strong> criză în cadrul multiplelor relaţii politico-militare <strong>din</strong>tre Regatul Ungariei şi mai târziu<br />
Imperiul Habsburgic, Ţara Românească şi Imperiul Otoman, <strong>de</strong>-a lungul perioa<strong>de</strong>i cercetate. Maniera<br />
sintetică <strong>de</strong> <strong>de</strong>scriere a crizelor, în care se insistă pe acţiunile <strong>de</strong>fensive antiotomane doar în<br />
momentele lor maximale, coroborată cu sublinierea selectivă a unor personaje reprezentative, precum<br />
Vlad Ţepeş şi Mihai Viteazul, nu oferă întot<strong>de</strong>auna o imagine suficient <strong>de</strong> clară, dar structurarea<br />
informaţiilor în jurul conceptelor factori <strong>de</strong> risc şi factori <strong>de</strong> putere vine să limpezească, printr-o<br />
iniţiativă benefică, înţelegerea globală a fenomenelor politico-militare.<br />
În ceea ce priveşte formele păcii, autorul distinge, urmând tipologizarea <strong>de</strong>ja consacrată a lui<br />
Gheorghe I. Brătianu 3 , două mari categorii <strong>de</strong> sisteme <strong>de</strong> organizare a păcii, Pax Christiana şi Pax<br />
Ottomanica, situând Ţara Românească într-o ipostază duală, <strong>de</strong> neintegrare totală în niciuna <strong>din</strong>tre<br />
ten<strong>din</strong>ţe, atât prin cooperarea cu Creştinătatea în alianţele ofensive sau <strong>de</strong>fensive antiotomane<br />
(p. 216-223; în Concluzii şi consi<strong>de</strong>raţii finale, p. 373, se subliniază importanţa aprofundării cercetării<br />
referitoare la caracterul hegemonic sau fe<strong>de</strong>rativ al acestor alianţe, mai ales în prima jumătate a<br />
secolului XV), cât şi prin compromisul cu Imperiul Otoman, odată cu intrarea în Casa Păcii. În<br />
interiorul aceleiaşi abordări, s-au teoretizat şi contactele diplomatice <strong>din</strong>tre state, pentru a se realiza o<br />
clasificare a categoriilor <strong>de</strong> mediatori ai acestor relaţii, ale căror competenţe şi puteri nu se pretează<br />
unei <strong>de</strong>limitări stricte pentru secolele XIV-XV: soli, negociatori şi reprezentanţi (p. 204-213; este<br />
subliniată importanţa prerogativelor solilor în <strong>de</strong>trimentul mesagerilor, trimişi <strong>de</strong> rang inferior care<br />
doar transmiteau corespon<strong>de</strong>nţa). Demersul referitor la pace este completat cu aspectul imagologic,<br />
evi<strong>de</strong>nţiindu-se mo<strong>de</strong>lele sau tipologiile domneşti, între aspectul teoretic şi teoretizat, <strong>de</strong> imagine<br />
i<strong>de</strong>ală a monarhului (în tradiţia creştină şi mai ales bizantină), şi aspectul practic, <strong>de</strong> promovare şi <strong>de</strong><br />
diseminare a imaginii <strong>de</strong>zirabile a domnilor în raport cu mediile interne, dar mai ales externe, în<br />
contact cu alteritatea. Aceasta <strong>din</strong> urmă impune, cu certitu<strong>din</strong>e, modalitatea <strong>de</strong> receptare a mesajului<br />
propus <strong>de</strong> i<strong>de</strong>ntitate, imaginea <strong>de</strong>zirabilă fiind reflectată în conştiinţa alterităţii, după sistemul<br />
feedback, prin imaginea indusă. Similitu<strong>din</strong>ile şi diferenţele <strong>din</strong>tre cele două ipostaze creionează<br />
măsura în care anumiţi domni analizaţi au reuşit să încheie şi să perpetueze pacea în condiţiile date, în<br />
funcţie <strong>de</strong> modalitatea în care au ştiut să-şi impună mesajul şi să fie percepuţi pe căile comunicării.<br />
La polul opus mo<strong>de</strong>lelor păcii, formele războiului sunt <strong>de</strong>limitate <strong>de</strong> istoric în tipice, urmând<br />
configuraţia generală a modului <strong>de</strong> a purta război al epocii studiate, şi atipice, concretizate în războiul<br />
economic, psihologic şi biologic. Ambele forme sunt influenţate <strong>de</strong> o întreagă suită <strong>de</strong> factori, printre<br />
care sunt evi<strong>de</strong>nţiaţi cel tehnic - categorii <strong>de</strong> armament şi evoluţia lui; uman - structuri militare<br />
organizatorice, efective şi pier<strong>de</strong>ri; economic - potenţial şi costuri <strong>de</strong> întreţinere a corpurilor <strong>de</strong> oaste;<br />
2 Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, ed. a II-a, editor Petre P. Panaitescu, Bucureşti,<br />
1958, p. 68.<br />
3 Gheorghe I. Brătianu, L’ organisation <strong>de</strong> la paix dans l’histoire universelle. Des origines à<br />
1945, Bucureşti, 1997, passim. Altă contribuţie asupra formelor păcii o are Andrei Pippidi, Formes <strong>de</strong><br />
la paix dans le Sud-Est <strong>de</strong> l’ Europe aux XIV e - XVI e siècles, în „Revue <strong>de</strong>s Étu<strong>de</strong>s Sud-Est<br />
Européenes”, tom. XXXII, nr. 3-4, 1994, p. 301-311. O ilustrare a sintagmei Pax Ottomanica legată<br />
<strong>de</strong> zona danubiană conţine, printre altele, şi articolul Iolan<strong>de</strong>i Ţighiliu, Dunărea şi Pax Ottomanica în<br />
secolele XVI-XVIII, în „Revista istorică”, tom V, nr. 11-12, 1994, p. 1149-1156.
446<br />
Note şi Recenzii 12<br />
fizico-geografic - caracteristicile terenului şi fortificaţiile ca amenajări <strong>de</strong>fensive (p. 269-306).<br />
Configuraţia generală a războaielor a fost <strong>de</strong>terminată în secolele XIV-XVI, precum subliniază<br />
autorul, <strong>de</strong> evoluţia artei militare, <strong>de</strong> diferenţele <strong>de</strong> potenţial militar, <strong>de</strong> structurile logistice şi <strong>de</strong><br />
raportul <strong>din</strong>tre efectivele militare reale şi pier<strong>de</strong>rile umane (p. 308-321). Războiul atipic, în<br />
dimensiunea sa economică, s-a concretizat în câteva meto<strong>de</strong> <strong>de</strong> periclitare a ritmicităţii schimburilor<br />
economice şi <strong>de</strong> distrugere a bunurilor, precum războiul vamal, blocada economică, embargoul şi<br />
<strong>de</strong>vastarea teritoriului. Această ultimă modalitate <strong>de</strong> manifestare a războiului medieval se învecinează<br />
cu dimensiunea biologică a ostilităţilor, marcată <strong>de</strong> îmbolnăvirea <strong>de</strong>liberată sau chiar <strong>de</strong> eliminarea<br />
fizică a adversarului, prin otrăvire sau alte mijloace. Dimensiunea psihologică a războiului atipic este<br />
concretizată prin stress-ul combatanţilor, slăbirea combativităţii prin lipsirea sistematică <strong>de</strong> somn şi<br />
<strong>de</strong> hrană şi prin atacurile nocturne neaşteptate (p. 321-332), celebru fiind cel al lui Vlad Ţepeş<br />
împotriva turcilor, <strong>din</strong> noaptea <strong>de</strong> joi spre vineri, 17-18 iunie 1462 4 .<br />
Legat <strong>de</strong> relaţia <strong>din</strong>tre război şi imagine, Bogdan-Alexandru Halic a subliniat două tipuri <strong>de</strong><br />
acţiuni imagologice, una <strong>din</strong> faza <strong>de</strong> pregătire a campaniilor militare şi cealaltă <strong>de</strong>sfăşurându-se în<br />
timpul ostilităţilor (p. 333-356). Spre exemplu, s-a luat ca studiu <strong>de</strong> caz Vlad Ţepeş, domnul Ţării<br />
Româneşti (preocupările autorului se înscriu în studierea imagologică mai ales a domnului mai sus<br />
menţionat şi a lui Mihai Viteazul, aşa cum reiese şi <strong>din</strong> Bibliografie, p. 386-388), căruia i s-a realizat<br />
un profil <strong>de</strong> imagine <strong>din</strong> perspectiva povestirilor germane 5 , comparativ cu corespon<strong>de</strong>nţa<br />
preten<strong>de</strong>ntului la tronul muntean, Dan cel Tânăr, primele inducând prepon<strong>de</strong>rent şi exagerat o<br />
tipologie negativă, satanică, vizibil distorsionată prin filtrul mediului săsesc catolic <strong>din</strong> Transilvania 6 ,<br />
urmate <strong>de</strong> <strong>de</strong>mersurile, cu o tentă asemănătoare, dar ceva mai diluată în intensitate, ale pribeagului<br />
român. Rezultatele acestui tip <strong>de</strong> analiză au fost comparate cu cele induse prin intermediul<br />
corespon<strong>de</strong>nţei lui Pietro di Thomasis, ambasadorul Veneţiei în Regatul Ungariei, cu superiorul său,<br />
dogele, cuprinzând rapoarte <strong>din</strong> martie-iunie 1462, care-i creează lui Vlad Ţepeş o imagine mai<br />
<strong>de</strong>grabă pozitivă, în strânsă legătură mai ales cu necesitatea menţinerii sale în cadrul efortului<br />
politico-militar antiotoman (p. 365-367; la p. 359-361 sunt evi<strong>de</strong>nţiate comparativ informaţiile <strong>din</strong><br />
povestirile germane şi <strong>din</strong> corespon<strong>de</strong>nţa preten<strong>de</strong>ntului domnesc Dan cel Tânăr. Profilele <strong>de</strong> imagine<br />
se regăsesc la p. 363 pentru aceleaşi povestiri germane, respectiv la p. 366 pentru informaţiile <strong>din</strong><br />
rapoartele lui Pietro di Thomasis pe lunile martie-iunie 1462. A se compara cu profilele <strong>de</strong> la p. 255-<br />
258, relevând indicatorii analizaţi pentru iarna 1461-1462). Pentru că grilele <strong>de</strong> inducere a imaginilor<br />
sunt evi<strong>de</strong>nt antagonice, acestea reuşesc să ilustreze dualitatea ipostazelor sub care a fost perceput<br />
Vlad Ţepeş <strong>de</strong> către mediile politice interne şi externe contemporane, dar şi să pună problema<br />
reflecţiei asupra unei căi <strong>de</strong> mijloc în reprezentarea domnului.<br />
Concluzia principală pe care autorul o promovează referitor la subiectul pace-război în spaţiul<br />
muntean este legată <strong>de</strong> necesitatea menţinerii statalităţii, miza fundamentală a alianţelor politicomilitare<br />
în care s-a implicat Ţara Românească şi în sprijinul căreia s-au utilizat instrumente<br />
diplomatice şi militare mai mult sau mai puţin a<strong>de</strong>cvate, între care s-au numărat şi acţiunile<br />
imagologice, atât pentru prezervarea păcii, cât şi pentru potenţarea acţiunilor militare. Potenţialul<br />
imaginii a fost valorificat astfel cu succes încă <strong>din</strong> secolele XIV-XV, chiar dacă nu a fost întru totul<br />
conştientizat şi instrumentat ca atare <strong>de</strong> către factorii <strong>de</strong> <strong>de</strong>cizie politico-militară (p. 371-373).<br />
Un asemenea <strong>de</strong>mers presupune, mai ales prin noutatea sa, o serie întreagă <strong>de</strong> dificultăţi în<br />
abordare, în fruntea cărora stă întrebarea: în ce măsură realizarea profilelor <strong>de</strong> imagine ale domnilor<br />
este viabilă ca metodă interdisciplinară, aplicată cercetărilor istorice, în condiţiile existenţei unor<br />
4 Ştefan Andreescu, Vlad Ţepeş (Dracula). Între legendă şi a<strong>de</strong>văr istoric, ed. II, revăzută,<br />
Bucureşti, 1998, p. 130-131.<br />
5 Pentru mai multe <strong>de</strong>talii asupra povestirilor germane <strong>de</strong>spre Vlad Ţepeş, cu editarea<br />
manuscrisului german <strong>din</strong> biblioteca conventului St. Gall, a se ve<strong>de</strong>a Ioan Bogdan, Vlad Ţepeş şi<br />
naraţiunile germane şi ruseşti asupra lui, Bucureşti, 1896, p. 85-105.<br />
6 Bogdan-Alexandru Halic, Deformările imaginii lui Vlad Ţepeş şi sursele contemporane ale<br />
acestora, în „Panoramic militar. Revistă <strong>de</strong> informare şi relaţii publice”, 1998, nr. 2, p. 45-52.
13 Note şi Recenzii 447<br />
informaţii a<strong>de</strong>sea incomplete prin care Evul Mediu românesc se lasă <strong>de</strong>zvăluit istoricilor? Dacă<br />
pentru spaţiul muntean, problema accesibilizării documentelor aferente secolelor XIV-XVI nu mai<br />
ridică <strong>de</strong> mult dificultăţi, atunci când autorul realizează, spre exemplu, profilul imaginii induse <strong>de</strong><br />
Vlad Ţepeş la Curtea <strong>de</strong> la Buda în iarna 1461-1462, <strong>din</strong> trei puncte <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re - politic, militar şi<br />
uman, rezultatele interpretării statistice a datelor trebuie privite cu mai multă pru<strong>de</strong>nţă, mai ales<br />
datorită neprecizării, în toate cazurile, a surselor concrete <strong>din</strong> care au fost extraşi itemii care au stat la<br />
baza eşantionărilor 7 . Însuşi autorul atrăgea <strong>de</strong> altfel atenţia asupra riscurilor aplicării unei atare<br />
meto<strong>de</strong>, <strong>de</strong>oarece numărul mic <strong>de</strong> izvoare utilizabile nu permite întot<strong>de</strong>auna obţinerea unor concluzii<br />
corespunzând exigenţelor ştiinţei istorice (p. 255, nota 3).<br />
Deşi finalitatea analizelor imagologice corespun<strong>de</strong> în linii mari cu realităţile istorice, atât cât<br />
ne sunt ele cunoscute <strong>din</strong> surse, această metodă trebuie aplicată cu mai multă rigoare, lăsând mereu o<br />
marjă <strong>de</strong> eroare pentru tăcerea surselor Evului Mediu. Subiectul păcii şi războiului în Ţara<br />
Românească în secolele XIV-XVI, constituindu-se într-o sinteză mult prea generoasă, poate fi abordat<br />
şi prin evi<strong>de</strong>nţierea mai strânsă a liniilor <strong>de</strong> evoluţie politico-militare, pentru a nu crea neapărat tipare<br />
<strong>de</strong> interpretare care să generalizeze excesiv mo<strong>de</strong>le şi forme, uniformizând evoluţii uneori<br />
discontinue.<br />
Lucrarea se constituie într-un reper pentru structurarea conceptuală şi abordarea tipologică,<br />
pentru aplicarea meto<strong>de</strong>lor sociologico-statistice în interpretarea faptelor şi fenomenelor istorice<br />
(materializate în diagrame, grafice şi profile <strong>de</strong> imagine) şi mai ales pentru utilizarea analizelor<br />
imagologice comparate. Acestea <strong>din</strong> urmă, realizate cu discernământ critic şi prin selectarea<br />
informaţiilor <strong>din</strong> cadrul unor categorii cât mai largi <strong>de</strong> surse, pot oferi indicii preţioase asupra unor<br />
personaje politice şi asupra unor <strong>de</strong>mersuri politico-militare importante pentru spaţiul românesc<br />
medieval. Bazată pe o bibliografie voluminoasă, îmbinând ten<strong>din</strong>ţe istoriografice mai vechi şi mai<br />
noi, lucrarea lui Bogdan-Alexandru Halic este, <strong>din</strong>colo <strong>de</strong> toate observaţiile noastre, o încercare <strong>de</strong><br />
inovare a meto<strong>de</strong>i istorice, <strong>de</strong>mers care implică, mai ales în cazul analizei imagologice aplicate Evului<br />
Mediu românesc, atât avantajele <strong>de</strong>schizătorului <strong>de</strong> drum, cât şi marile riscuri care trebuie asumate.<br />
Daniela Mitea<br />
Reprezentări ale morţii în Transilvania secolelor XVI-XX, Mihaela Grancea (coordonator), Cluj-<br />
Napoca, Casa Cărţii <strong>de</strong> Ştiinţă, 2005, 345 p.<br />
Sincer vorbind, tematica volumului <strong>de</strong> faţă nu este una <strong>din</strong>tre cele mai atrăgătoare şi mai<br />
optimizante. Cu atât mai mult, atare tematică şi abordare merită popularizată, pe <strong>de</strong> o parte<br />
încadrându-se în curentele <strong>de</strong> vârf practicate <strong>de</strong> istoricii zilelor noastre, pe <strong>de</strong> altă parte, oferind o<br />
meditaţie în jurul unui subiect cu încărcătură existenţială.<br />
„Religiozitate şi atitu<strong>din</strong>i în faţa morţii în spaţiul transilvan <strong>din</strong> premo<strong>de</strong>rnitate până în secolul<br />
XX” este titlul proiectului ce reuneşte câţiva tineri cercetători <strong>de</strong> la Universităţile <strong>din</strong> Sibiu, Cluj-<br />
Napoca şi Alba Iulia, produsul final constituindu-l acest volum colectiv.<br />
7 Metoda statistică se întemeiază în primul rând pe rigoarea datelor cuantificate, totul bazat pe<br />
o documentare cât mai exactă. Presupunând trei etape, între care găsirea variabilelor pentru concepte,<br />
operaţionalizarea în studiu şi măsurarea lor, metoda abstractizează situaţii particulare, pentru a realiza<br />
<strong>de</strong>scrieri generale şi pentru a verifica ipoteze cauzale. Deoarece cercetarea cantitativă implică<br />
măsurători şi analize, se impune cu necesitate lăsarea posibilităţii <strong>de</strong> verificare ulterioare a surselor şi<br />
rezultatelor cercetării. Analiza statistică este oricum mai sigură <strong>de</strong>cât generalizările teoretice şi mai<br />
<strong>de</strong>nsă, cu cât variabilele sunt mai multe. Charles-Olivier Carbonnel, <strong>Istorie</strong> şi meto<strong>de</strong> calitative, în<br />
Dicţionar al meto<strong>de</strong>lor calitative în ştiinţele umane şi sociale (coord. Alex Mucchielli), traducere <strong>de</strong><br />
Veronica Suciu, Iaşi, 2002, p. 205-206; Jonathan Grix, Demystifing Postgraduate Research. From<br />
MA to PhD, Birmingham, 2001, p. 31.
448<br />
Note şi Recenzii 14<br />
Coordonatoarea Mihaela Grancea <strong>de</strong>fineşte într-un amplu şi prea mo<strong>de</strong>st intitulat „Cuvânt<br />
înainte” – <strong>de</strong>oarece avem <strong>de</strong>-a face cu un studiu istoriografic, analitic, <strong>de</strong>ns în informaţie – jaloanele<br />
thanatologiei, „ca domeniu al cunoaşterii, aflată în plină expansiune, având ca obiect <strong>de</strong> studiu<br />
reprezentările, sensibilităţile şi comportamentele (inclusiv <strong>de</strong> natură patologică) legate <strong>de</strong> sistemul<br />
morţii”. Este un domeniu recent <strong>de</strong> cercetare, impus în istoriografia şi antropologia occi<strong>de</strong>ntală după<br />
începutul anilor ’70 ai secolului trecut, iar în ştiinţele umaniste româneşti abia în anii ’90.<br />
Se explică „rezistenţele” ce au frânat înflorirea thanatologiei: concepţia istoriografică<br />
pozitivistă şi tradiţionalistă, dar şi preju<strong>de</strong>căţi religioase, iu<strong>de</strong>o-creştine ori islamice cu referire la<br />
„murire” şi mântuire. Occi<strong>de</strong>ntul, Şcoala <strong>de</strong> la Annales au <strong>de</strong>marat cercetările în acest domeniu,<br />
Michel Vovelle propunând un mo<strong>de</strong>l metodologic <strong>de</strong> analiză a diferitelor surse istorice pe trei nivele:<br />
primul – al morţii ca fapt brut, cu impact asupra comunităţilor umane; al doilea nivel – al morţii trăite,<br />
al sentimentelor, reacţiilor şi atitu<strong>din</strong>ilor faţă <strong>de</strong> moarte în colectivitate, ceea ce a generat practicile<br />
funerare, magice, religioase şi civice; al treilea nivel – al tipurilor <strong>de</strong> discurs magic, religios, ştiinţific,<br />
literar ce reflectă evoluţia atitu<strong>din</strong>ilor faţă <strong>de</strong> moarte şi faţă <strong>de</strong> Lumea <strong>de</strong> Dincolo.<br />
În spaţiul românesc, etnologii şi folcloriştii au fost primii culegători ai practicilor funerare,<br />
încă în secolele anterioare. Abia după 1989 au luat avânt abordările ştiinţifice, antropologice<br />
(Al. Madgearu, Lucian Boia, Ştefan Lemny, Simona şi Toa<strong>de</strong>r Nicoară, Andrei Pippidi, Matei<br />
Georgescu ş.a.).<br />
Revenind la volumul aflat în <strong>de</strong>zbatere, se constată o inevitabilă interdisciplinaritate a<br />
studiilor, <strong>de</strong>oarece fenomenul morţii implică realităţi complementare ce se întrepătrund.<br />
Astfel, Marius Rotar, în Istoriografia românească asupra morţii: mo<strong>de</strong>le şi contra-mo<strong>de</strong>le. O<br />
lume încă <strong>de</strong>schisă, oferă o bază teoretică <strong>de</strong> discuţie, o punere a problemei, punctând cantitativ şi<br />
calitativ realizările istoriografiei româneşti asupra temei date.<br />
Carmen Florea, în studiul Despre tensiunea unei solidarităţi în evul mediu târziu: exemplul<br />
unor oraşe transilvănene, investighează percepţia morţii <strong>de</strong> către comunităţi laice medievale, pornind<br />
<strong>de</strong> la cazurile fraternităţii Corpus Christi <strong>din</strong> Sibiu, al fraternităţii exulum <strong>din</strong> Cluj <strong>de</strong>dicate Sfintei<br />
Caterina şi al confraternităţii dominicane. Concluzia autoarei este că moartea, <strong>de</strong>parte <strong>de</strong> a suspenda<br />
realităţile terestre, organizează şi reorganizează spaţiul social, în temeiul structurilor anterioare<br />
momentului fatal.<br />
Edit Szegedi scrie un eseu, întemeiat documentar pe exemplul reglementărilor privind<br />
înmormântarea la evanghelicii saşi şi pe jurnalul lui Wesselény István (1703-1708), în care analizează<br />
integrarea morţii ca „disciplină ecleziastică şi socială în mediile protestante <strong>din</strong> Transilvania (sec.<br />
XVI-XVIII)”.<br />
Ana Dumitran, în studiul Constante ale discursului în omiletica funebră a românilor<br />
transilvăneni <strong>din</strong> veacul al XVII-lea, şi Laura Stanciu, cu Omiletica lui Petru Maior ca oportunitate<br />
<strong>de</strong> armonizare a Reformei catolice cu Iozefinismul, fac hermeneutică <strong>de</strong> text, pe predicile ortodoxe,<br />
respectiv ale lui Petru Maior, discernând laitmotive, principii călăuzitoare morale şi pedagogice.<br />
Mihaela Grancea şi Emöke Csapó, în articolul Poarta Marii treceri sau perspectiva asupra<br />
morţii reflectate <strong>de</strong> epitaful maghiar <strong>din</strong> Cimitirul Házsongárd în Clujul secolului al XIX-lea,<br />
surprind evoluţia spre mo<strong>de</strong>rnitate în baza mutaţiilor survenite în practica epitafurilor.<br />
Testamentele unor locuitori <strong>din</strong> Arad <strong>de</strong> la începutul secolului al XIX-lea îi prilejuiesc lui<br />
Corneliu Pădurean stabilirea câtorva aspecte legate <strong>de</strong> moarte, mai cu seamă prin preocuparea faţă <strong>de</strong><br />
avere, funeralii şi viaţa veşnică.<br />
Valeria Soroştineanu se referă la Religiozitate şi atitu<strong>din</strong>i în faţa muririi la românii ortodocşi<br />
<strong>din</strong> Transilvania. Consi<strong>de</strong>raţii generale (1899-1916), luând în discuţie schematismele şi calendarele<br />
editate <strong>de</strong> Mitropolia sibiană.<br />
Ada Grenner scrie <strong>de</strong>spre Comunitate bisericească, religiozitate şi atitu<strong>din</strong>i în faţa morţii în<br />
Agnita secolelor XIX-XX, pornind <strong>de</strong> la la surse bibliografice <strong>de</strong> etno-istorie şi <strong>de</strong> la epitafuri.<br />
Andrei Terian stabileşte Mo<strong>de</strong>le <strong>de</strong> reprezentare a morţii în poezia ar<strong>de</strong>leană <strong>din</strong> secolul al<br />
XX-lea, grupându-le în trei categorii în alternanţă diacronică: mo<strong>de</strong>lul „etnic” (la Octavian Goga, Ioan<br />
Alexandru), mo<strong>de</strong>lul „metafizic” (la Lucian Blaga, Ştefan Augustin Doinaş) şi mo<strong>de</strong>lul „corporal” (la<br />
Ion Mureşan, Dan Coman).
15 Note şi Recenzii 449<br />
Sultana Anca Avram relevă Aspecte privind trupul şi moartea în tradiţia populară<br />
românească, <strong>din</strong> perspectiva riturilor funerare.<br />
Mihaela Grancea, în studiul Epitaful românesc <strong>din</strong> perioada regimului totalitar, sursă pentru<br />
investigarea atitu<strong>din</strong>ilor referitoare la moarte, face câteva observaţii interesante asupra discursului<br />
ateist şi a practicii funerare publice, ample <strong>din</strong> perioada comunistă, care amestecă într-un amalgam<br />
şocant mitologia marxistă cu cre<strong>din</strong>ţe precreştine şi creştine.<br />
Cristina Dogot surprin<strong>de</strong> Percepţii asupra morţii soţilor Ceauşescu în opinia publică şi presa<br />
clujeană, într-o lucrare convingătoare şi bine întemeiată metodologic.<br />
Din simpla enumerare a studiilor rezultă varietatea lor <strong>de</strong> conţinut, multitu<strong>din</strong>ea direcţiilor<br />
abordate şi a disciplinelor implicate în efortul <strong>de</strong> sintetizare ştiinţifică, volumul constituindu-se<br />
practic într-o valoroasă contribuţie <strong>de</strong> antropologie istorică.<br />
O ultimă observaţie: studiile sunt precedate <strong>de</strong> un rezumat într-o limbă <strong>de</strong> circulaţie, fapt<br />
lăudabil (şi aparent mai util <strong>de</strong>cât plasarea rezumatului la finele studiului). Traducerea germană a<br />
rezumatelor suferă pe alocuri, în schimb traducerea engleză este <strong>de</strong>osebit <strong>de</strong> reuşită.<br />
Se adaugă o Ad<strong>de</strong>nda, cuprinzând 23 <strong>de</strong> fotografii cu imagini specifice temei – cimitire, pietre<br />
tombale, monumente funerare ilustrative.<br />
Ela Cosma<br />
EDIT SZEGEDI, Tradiţie şi inovaţie în istoriografia săsească între baroc şi iluminism, Cluj-<br />
Napoca, 2004, 351 p.<br />
Cartea lui Edit Szegedi, în fapt teza sa <strong>de</strong> doctorat, reprezintă o temeinică şi exhaustivă<br />
redimensionare a cercetării privind secolul al XVII-lea în istoriografia săsească. Prin „istoriografie”<br />
autoarea înţelege „o formulă mai largă” <strong>de</strong>cât accepţiunea contemporană a termenului, formulă bazată<br />
pe naraţiune şi, într-o oarecare măsură, pe memorie. „<strong>Istorie</strong> înseamnă pentru oamenii sec. al XVIIlea<br />
şi <strong>de</strong> la începutul sec. al XVIII-lea o povestire pentru a păstra memoria, iar această memorie putea<br />
fi memoria trecutului pentru cei prezenţi sau memoria trecutului pentru cei viitori” (p. 6). Din acest<br />
motiv, cartea lui Edit Szegedi inclu<strong>de</strong> şi memorialistica – adică scrieri ce se ocupă <strong>de</strong> stricta<br />
contemporaneitate, <strong>de</strong> la cronici familiale la jurnal, dar şi <strong>de</strong>scrieri geografice şi etnografice, istorie<br />
ecleziastică şi, mai ales, istorie literară – <strong>de</strong>oarece „istoria istoriografiei săseşti premo<strong>de</strong>rne nu se<br />
poate reconstitui în afara unei istorii a literaturii, având în ve<strong>de</strong>re că şi pe plan european literatura<br />
ştiinţifică încă nu era separată <strong>de</strong> beletristică” (p. 9).<br />
Bazându-se pe lectura surselor primare – <strong>din</strong> fondurile bibliotecilor şi arhivelor sibiene,<br />
braşovene şi clujene, şi mai puţin pe prea sporadicele ediţii critice existente, autoarea înfăţişează,<br />
înţelege şi ne transmite, într-o abordare proprie, imaginea unui altfel <strong>de</strong> secol XVII, reflectat <strong>de</strong><br />
producţia istoriografică săsească. Principiul aplicat este prezentat la finele capitolului <strong>de</strong>dicat<br />
Istoriografiei problemei astfel: „Istoria istoriografiei săseşti a barocului şi preiluminismului<br />
reprezintă, în concluzie, un domeniu aproape necercetat, în care pericolul plagiatului este minimal.<br />
Pentru ca literatura istorică a secolelor XVII-XVIII să poată fi cunoscută în <strong>de</strong>plinătatea ei, este<br />
nevoie <strong>de</strong> <strong>de</strong>păşirea concepţiei istorice etniciste şi <strong>de</strong> eliberarea <strong>de</strong> sub tirania autorităţilor<br />
istoriografice” (p. 19). Acest <strong>de</strong>zi<strong>de</strong>rat, atât <strong>de</strong> greu <strong>de</strong> atins – pentru că simpla exorcizare a clişeelor<br />
nu îl duce pe istoric în chip miraculos şi la <strong>de</strong>păşirea lor sau la reinterpretarea în altă lumină, mai<br />
obiectivă, a faptului cercetat – <strong>de</strong>vine însă o certitu<strong>din</strong>e împlinită în cazul lui Szegedi.<br />
Căci nimic <strong>din</strong> ceea ce pune pe hârtie autoarea nu este superficial sau lipsit <strong>de</strong> miez ştiinţific.<br />
Conştientă că: „De regulă istoriografia problemei este tratată printre altele şi, pentru a nu plictisi în<br />
mod inutil cititorii, sub forma unei scurte retrospective” (p. 8), autoarea face <strong>din</strong> capitolul privitor la<br />
Istoriografia problemei unul <strong>de</strong>ns, în care sunt enumeraţi critic autorii care au avut preocupări legate<br />
<strong>de</strong> istoriografia săsească, începând tocmai cu secolul al XVII-lea şi până la Adolf Armbruster şi<br />
Stefan Sienerth, la începutul anilor 1990. Barocul şi iluminismul săsesc s-au impus prin imaginea
450<br />
Note şi Recenzii 16<br />
creată <strong>de</strong> G.D. Teutsch, în Istoria poporului săsesc, în viziunea căruia secolul al XVII-lea a constituit<br />
o epocă <strong>de</strong> suferinţă şi <strong>de</strong>că<strong>de</strong>re pe toate planurile. „Această imagine a paralizat pur şi simplu<br />
cercetările privitoare la acest secol” (p. 11). Edit Szegedi însăşi va „vesti” secolul, <strong>de</strong>scoperindu-i<br />
valenţe inedite, creatoare şi inovatoare.<br />
Pentru capitolele intitulate Redimensionarea Europei în secolul al XVII-lea şi Istoriografia<br />
europeană în secolul al XVII-lea, autoarea s-a bazată pe o bibliografie achiziţionată în bibliotecile <strong>din</strong><br />
Tübingen, Strasbourg, Pisa.<br />
Din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re istoriografic, secolul al XVII-lea „are o situaţie ingrată… aflându-se în<br />
umbra secolelor al XVI-lea şi al XVIII-lea” (Reforma, iluminismul). În Europa occi<strong>de</strong>ntală acest<br />
secol este sinonim cu termeni precum: criză (în plan social, confesional), absolutism (în politică),<br />
baroc (în artă), utopism (în gândire).<br />
Edit Szegedi ne oferă o perspectivă sintetică a istoriografiei europene, o competentă <strong>de</strong>finire a<br />
genurilor şi ten<strong>din</strong>ţelor istoriografice, concomitent cu prezentarea medalioanelor unor Jacques <strong>de</strong><br />
Thou, Samuel Puffendorf, Jacques Benigne Bossuet, Hugo Grotius – istorie politică, Thomas Hobbes<br />
– istorie şi filosofie politică, Martin Luther, Philipp Melanchton, Jean Calvin, Huldrych Zwingli,<br />
Sebastian Franck, Matthias Flacius Illyricus, Cesare Baronio, Isaac Casaubon, Gottfried Arnold –<br />
istorie ecleziastică, Jean Mabillon – erudiţie istorică, Gottfried Wilhelm Leibniz – filosofia istoriei,<br />
Benedict Baruch Spinoza, Pierre Bayle, Richard Simon – critica istorică.<br />
Începuturile istoriografiei în Transilvania. Fundamentarea tradiţiei istoriografice săseşti este<br />
capitolul în care se analizează naşterea istoriografiei săseşti, odată cu impunerea unei conştiinţe<br />
transilvane, „care nu se mai hrănea exclusiv <strong>din</strong> amintirea şi legăturile cu Regatul Ungariei şi <strong>din</strong><br />
speranţa revenirii la situaţia <strong>de</strong> <strong>din</strong>ainte <strong>de</strong> 1541, respectiv 1526, ci într-o măsură crescândă <strong>din</strong><br />
realitatea distinctă şi propriile interese, exprimate şi prin orientarea politică a principatului” (p. 101).<br />
Conştiinţa transilvană a produs o istoriografie transilvană legată <strong>de</strong> stat şi <strong>de</strong> instituţiile acestuia.<br />
Szegedi susţine că individualizarea istoriografiei săseşti, respectiv „începuturile prezumtive”<br />
ale acesteia, datează <strong>din</strong> secolul al XV-lea, după constituirea Universităţii Naţionale Săseşti, ca<br />
instituţie <strong>de</strong> conducere politică a saşilor <strong>de</strong> pe Pământul Crăiesc. „Astfel s-a încheiat procesul <strong>de</strong><br />
formare a saşilor ca entitate politică şi juridică” (p. 102); <strong>de</strong> aici înainte se poate vorbi <strong>de</strong> o<br />
istoriografie săsească, în sens larg.<br />
Rădăcinile ei se află în cultura urbană, „caracteristica prin excelenţă a culturii săseşti şi în<br />
acelaşi timp elementul fundamental al i<strong>de</strong>ntităţii săseşti” (p. 103). Autoarea <strong>de</strong>dică secolului al XVI-lea<br />
capitolul consacrat începuturilor istoriografice la saşi, analizând, <strong>din</strong> nou, genuri şi ten<strong>din</strong>ţe afirmate<br />
<strong>de</strong> secolul în cauză: legătura <strong>din</strong>tre istorie şi drept (exemplificarea se face pe Cuvântarea lui Albert<br />
Huet la dieta <strong>de</strong> la Alba Iulia <strong>din</strong> 1591), culegerea izvoarelor (Christian Pomarius, Daniel<br />
Trappol<strong>de</strong>r), istorie şi poezie (Johann Lebel şi Christian Schesäus), istorie şi geografie,<br />
memorialistică, istoriografie urbană (Szegedi inclu<strong>de</strong> aici şi <strong>de</strong>zbate pe larg Cronica protopopului<br />
Vasile = istoria bisericii Sf. Nicolae <strong>din</strong> Braşov, 1392-1633), cronici murale, istorie locală şi istorie<br />
regională (cronica lui Hieronymus Ostermayer), cronistica (Thomas Bornel şi mai ales cazul lui<br />
Kaspar Helth / Heltai Gáspár, 1510/1515-1574, clujeanul „situat între două culturi”, „una <strong>din</strong><br />
personalităţile cele mai fascinante ale culturii transilvane”, p. 137).<br />
Capitolul Evoluţia istoriografiei săseşti între baroc şi iluminism este, în fapt, în<strong>de</strong>plinirea<br />
promisiunii <strong>din</strong> titlu. Autoarea <strong>de</strong>păşeşte problema sporadicităţii literaturii <strong>de</strong> specialitate şi interesul<br />
redus acordat secolului al XVII-lea, reuşind să închege nu numai o lucrare coerentă, dar şi prelucrată<br />
pe mai multe paliere, analizând probleme diverse şi foarte mo<strong>de</strong>rne, cum ar fi: „<strong>de</strong>mocratizarea<br />
interesului pentru istorie” (p. 147), reflectat în i<strong>de</strong>ntificarea posesorilor <strong>de</strong> carte şi bibliotecă,<br />
îmbogăţirea cunoştinţelor lingvistice ale istoricilor saşi (pe lângă cunoaşterea germanei şi a latinei,<br />
învăţarea maghiarei şi interes pentru română, foarte puţine cunoştinţe <strong>de</strong> franceză şi italiană) – ceea<br />
ce, firesc, va duce la lărgirea orizontului în scrisul istoric, alimentarea <strong>din</strong> surse umaniste (tradiţie,<br />
continuitate), dar îmbrăţişarea barocului (discontinuitate, inovaţie). Sugestiv exprimat, istoriografia şi<br />
memorialistica săsească <strong>de</strong> secol XVII conturează un baroc, care „este caracterizat în acelaşi timp <strong>de</strong><br />
frivolitate şi căinţă, <strong>de</strong> rigoare logică şi metodică şi fantezie <strong>de</strong>bordantă. Avem <strong>de</strong>-a face cu o<br />
generaţie care scria mult şi cu plăcere şi care, indiferent <strong>de</strong> rezultate, îşi pregătea lucrările cu migală,<br />
indiferent dacă erau tipărite sau rămâneau în manuscris” (p. 152).
17 Note şi Recenzii 451<br />
Citându-l pe Fredrich Teutsch, care în a sa istorie a bisericii evanghelice face bilanţul<br />
intelectual al secolului al XVII-lea: <strong>din</strong> 360 scrieri 175 erau <strong>de</strong> teologie, 90 <strong>de</strong> filosofie, 88 <strong>de</strong> istorie<br />
– (multe în manuscris), 9 <strong>de</strong> filologie şi 8 <strong>de</strong> drept canonic, Szegedi confirmă interesul sporit al epocii<br />
pentru consemnări <strong>de</strong> natură istorică, fie ele „diaria” (jurnale / adnotări zilnice), istoriografie<br />
biografică ori lucrări propriu-zise <strong>de</strong> cronistică, documente, istorie ecleziastică, disertaţii istorice.<br />
Reprezentanţii <strong>de</strong> marcă ai secolului sunt încadraţi în anumite genuri sau curente pe care le<br />
cultivă: Andreas Teutsch <strong>de</strong>vine „figura cea mai reprezentativă a pietismului săsesc” (p. 157);<br />
cronicile familiale sunt prezente prin Album Oltar<strong>din</strong>um şi Chronicon Fuchsio-Lupino-Oltar<strong>din</strong>um;<br />
istoria politică este reprezentată prin Georg Kraus şi Mathias Miles; istoria contemporană – prin<br />
Martin Schmeizel; <strong>de</strong>scrierile istorico-geografice – prin Johannes Tröster şi Daniel Wolff; originea<br />
popoarelor ca temă a reconstituirii istorice – prin Lorenz Töppelt, cu lucrarea Origines et occasus<br />
Transsylvanorum; „schimbarea <strong>de</strong> paradigmă” este înfăptuită <strong>de</strong> Valentin Franck von Franckenstein<br />
(autoarea referindu-se aici la teoria privind originea saşilor, teorie „revoluţionată” <strong>de</strong> ultimul autor<br />
menţionat); <strong>de</strong>scrierile istorico-geografice şi problema alterităţii sunt apanajul lui Johannes Lutsch şi<br />
al lui Johann Filstich cu a sa Tentamen historiae Valachicae.<br />
Cea mai însemnată scriere a istoriografiei săseşti <strong>de</strong> secol XVII o constituie Cronica<br />
Transilvaniei (1608-1665) a notarului sighişorean Georg Kraus (1607-1679), aparţinând ca gen<br />
istoriei politice. Edit Szegedi îi consacră un spaţiu larg în paginile cărţii sale explicând în amănunt<br />
conţinutul cronicii, dar şi concepţia şi metoda istorică a autorului.<br />
Cazul lui Johannes Tröster îi prilejuieşte consi<strong>de</strong>raţii amare, căci el „este unul <strong>din</strong> acei autori<br />
care, datorită cunoaşterii parţiale a operei lor, <strong>de</strong> fapt a unei singure cărţi [este vorba <strong>de</strong>spre Das Altund<br />
Neu Teutsche Dacia], sunt introduşi într-un şablon, iar citatele trunchiate, care ţin loc <strong>de</strong><br />
cunoaşterea integrală măcar a acelei scrieri, sunt stoarse în fel şi chip pentru a susţine i<strong>de</strong>ile anumitor<br />
autori… Această reducere a operei la o singură carte a falsificat şi istoria receptării…” (p. 247-248).<br />
Deşi face <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> numeroase referiri la istoriografia maghiară a secolului al XVII-lea, Edit<br />
Szegedi regretă faptul că, pentru a nu lărgi prea mult cadrul acestei lucrări vaste, nu a inclus un<br />
capitol separat <strong>de</strong>spre istoriografia maghiară <strong>din</strong> Transilvania, şi altul <strong>de</strong>spre istoriografia moldomunteană.<br />
Cartea lui Edit Szegedi constituie, <strong>de</strong>-acum, o carte <strong>de</strong> căpătâi, imposibil <strong>de</strong> omis, <strong>de</strong> către cei<br />
interesaţi <strong>de</strong> istoriografia transilvană <strong>de</strong> secol XVII.<br />
Ela Cosma<br />
M. BODOR, L. BOTEZAN, G. NEAMŢU, E. COSMA, I. CHINDRIŞ, S. MÂNDRUŢ,<br />
Documente privind revoluţia <strong>de</strong> la 1848 în Ţările Române, C. Transilvania, Vol. VII, 17-26<br />
iunie 1848, Bucureşti, Editura Aca<strong>de</strong>miei Române, 2005, 744 p.<br />
Fără îndoială că un eveniment editorial <strong>de</strong> maximă importanţă în anul 2005 este apariţia<br />
volumului VII al lucrării Documente privind revoluţia <strong>de</strong> la 1848 în Ţările Române. C. Transilvania,<br />
17-26 iunie 1848. Acest volum întocmit <strong>de</strong> M. Bodor, L. Botezan, G. Neamţu, E. Cosma, I. Chindriş,<br />
S. Mândruţ, cu un cuvânt introductiv <strong>de</strong> aca<strong>de</strong>micianul Camil Mureşanu şi având drept referenţi pe<br />
prof. univ. dr. Nicolae Bocşan şi dr. Dumitru Suciu, reprezintă munca şi eforturile <strong>de</strong> mai mulţi ani a<br />
acestui colectiv <strong>de</strong> profesori şi cercetători <strong>de</strong> la <strong>Institutul</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> „George Bariţ” <strong>din</strong> Cluj-Napoca.<br />
În seria acestor documente volumul I a apărut în anul 1977 şi cuprin<strong>de</strong> primele informaţii <strong>din</strong><br />
data <strong>de</strong> 2 martie 1848. Pe parcursul a 28 <strong>de</strong> ani, nume prestigioase ale ştiinţei istorice clujene au<br />
selectat cu pricepere şi migală, <strong>din</strong> multitu<strong>din</strong>ea <strong>de</strong> documente, informaţii cu impact economic, social,<br />
politic, naţional şi cultural. Amintim aici pe Camil Mureşanu, Ştefan Pascu, Victor Cheresteşiu,<br />
Pompiliu Teodor, Liviu Botezan, Gelu Neamţu, Hil<strong>de</strong> Mureşan, Simion Retegan, Dumitru Suciu, Ioan<br />
Chindriş, Carol Gőllner, Iosif Kovacs, C. Cosma, Ioan Bolovan, Simion Mândruţ ş.a. Volumul <strong>de</strong> faţă<br />
cuprin<strong>de</strong> 342 documente în limbile română, maghiară, germană şi latină, documentele maghiare,
452<br />
Note şi Recenzii 18<br />
germane şi latine având şi traducere românească. De asemenea s-au făcut rezumate ale documentelor<br />
în limba română şi germană, existând şi un indice <strong>de</strong> localităţi şi un indice onomastic. Cartea a apărut<br />
cu sprijinul Ministerului Culturii şi Cultelor.<br />
Anii 1848-1849 au însemnat un moment <strong>de</strong>osebit <strong>de</strong> important în evoluţia naţiunilor europene<br />
<strong>din</strong> epoca mo<strong>de</strong>rnă. În cadrul revoluţiei <strong>din</strong> Transilvania s-a realizat o legătură firească între<br />
obiectivul naţional şi cel social. Această revoluţie a reuşit o simbioză între elita conducătoare şi<br />
masele ţărăneşti pe care le-a atras <strong>de</strong> partea sa producând o conştientizare a i<strong>de</strong>ntităţii şi intereselor<br />
comune româneşti.<br />
Complexitatea şi multitu<strong>din</strong>ea evenimentelor <strong>din</strong> timpul revoluţiei <strong>din</strong> Transilvania,<br />
reconstituirea mersului luptelor, a programului şi aspiraţiilor poporului român, reconstituirea<br />
procesului istoric a acestor ani presupune adunarea unor informaţii bazate pe documente istorice.<br />
Diversitatea materialelor documentare constă în acte oficiale ale autorităţilor centrale şi locale – ale<br />
Guberniului, ale Guvernatorului Transilvaniei, ale Dietei <strong>de</strong> la Cluj, ale Comandantului suprem al<br />
armatei imperiale <strong>din</strong> Transilvania, ale Palatinului ungar, ale Comesului Universităţii săseşti, ale unor<br />
miniştri, comiţi, juzi, ale unor funcţionari locali şi centrali. Alt gen <strong>de</strong> izvoare îl constituie notele cu<br />
caracter personal, consemnări <strong>de</strong> convorbiri, memorii, însemnări zilnice.<br />
De asemenea, o sursă importantă <strong>de</strong> informaţii o reprezintă corespon<strong>de</strong>nţa. Scrisorile cuprind o<br />
diversitate <strong>de</strong> amănunte care reuşesc să creeze o imagine a evenimentelor, a gândurilor, a atitu<strong>din</strong>ilor<br />
faţă <strong>de</strong> actul politic, aspiraţiilor <strong>de</strong> or<strong>din</strong> social şi naţional ale părţilor aflate în mijlocul acestor<br />
evenimente. Putem menţiona numele unor personalităţi importante precum Avram Iancu, Ioan<br />
Lemeni, Simion Bărnuţiu, August Treboniu Laurian şi Constantin Romanu-Vivu.<br />
Cunoaşterea revoluţiei se bazează pe reconstituirea istoriei, pe cadrul juridic-legislativ, pe<br />
raporturile sociale care chiar în aceste momente se schimbă, pe cursul general al vieţii cotidiene, pe<br />
problemele <strong>de</strong>licate <strong>din</strong> sufletul naţiunii şi mai ales pe relaţiile <strong>de</strong>osebit <strong>de</strong> complicate <strong>din</strong>tre naţiunile<br />
Transilvaniei şi Banatului.<br />
Revoluţia română <strong>din</strong> Transilvania, parte a revoluţiei europene, s-a manifestat ca o continuare<br />
a valului energiilor pornite <strong>din</strong> Viena şi Pesta, dar şi ca o reacţie <strong>de</strong> apărare şi <strong>de</strong> împotrivire la <strong>de</strong>cizia<br />
dietei ungare <strong>de</strong> a vota alipirea Transilvaniei la Ungaria.<br />
Pentru români, obiectivele principale au fost obţinerea in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţei sau a autonomiei politice<br />
şi rezolvarea problemelor sociale, în special <strong>de</strong>sfiinţarea iobăgiei.<br />
Până în a doua parte a lunii iunie 1848 multe evenimente importante avuseseră <strong>de</strong>ja loc, iar<br />
popoarele Transilvaniei o porniseră pe propriul lor drum. Astfel, maghiarii proclamaseră la Cluj, în<br />
cadrul dietei cu caracter feudal, uniunea la Ungaria, obiectiv esenţial al revoluţiei maghiare stabilit la<br />
Pesta încă la 15 martie 1848 prin punctul 12 al programului lor. Românii reproşau maghiarilor faptul<br />
că ei nu văd problema naţională rezolvată în spirit <strong>de</strong>mocratic, ci pe o baza tradiţional-istorică, ce viza<br />
un stat ungar unitar (în limitele sale medievale), cuprinzând popoare nemaghiare. Maghiarii erau<br />
conştienţi că în cazul în care revoluţia va triumfa, dacă ar acorda drepturi <strong>de</strong>mocratice românilor,<br />
dominaţia lor în Transilvania se va sfârşi. Acest lucru este clar arătat într-o scrisoare a lui Wesselenyi<br />
către Kossuth Lájos în care se vorbeşte <strong>de</strong>spre pericolul reprezentat <strong>de</strong> numărul românilor care în<br />
condiţiile când „miile <strong>de</strong> nobili şi-ar pier<strong>de</strong> averea, iar naţionalitatea lor se va reduce, cea mai mare<br />
parte a milioanelor care i-ar ocupa locul nu va mai fi maghiară” (pag. 161).<br />
Românii, la rândul lor, şi-au expus la Marea Adunare Naţională <strong>de</strong> la Blaj <strong>din</strong> 3-5 mai 1848<br />
poziţia şi revendicările în celebrul discurs al lui Simion Bărnuţiu, care conţinea crezul politic al<br />
naţiunii române transilvănene. Bărnuţiu anunţă că „ungurii vor prin uniune să şteargă privilegiile<br />
Ar<strong>de</strong>alului... şi să strângă pe toate popoarele, ca să facă <strong>din</strong> toate numai o naţiune, care să se<br />
numească naţiunea cea mare şi tare ungurească”. Oricum, românii nu pot accepta asemenea <strong>de</strong>cizie<br />
pentru că „Ar<strong>de</strong>alul e proprietate a<strong>de</strong>vărată a naţiunii române”, iar naţiunea română „voind a se<br />
constitui şi a se organiza pe temeiul naţional, n-are cuget duşman în contra altor naţiuni şi cunoaşte<br />
acelaşi drept pentru toate”.<br />
În aceste condiţii, în luna iunie se menţinea încă un modus vivendi între maghiari şi austrieci, o<br />
împărţire a puterii, un dualism „avant la lettre”, dar care nu va mai dura prea mult. Naţionalismul<br />
exagerat lui Kossuth şi teama naţiunilor nemaghiare <strong>de</strong> <strong>de</strong>znaţionalizare le-au împins pe acestea în
19 Note şi Recenzii 453<br />
braţele Habsburgilor care prin Constituţie le recunoşteau ca egale cu maghiarii. Asistăm în luna iunie<br />
1848 la evenimente care se precipită spre un război civil, pentru că dispăruse încre<strong>de</strong>rea unuia „în<br />
celălalt”. Aceste evenimente nefericite îşi au cauza în hotărârea Dietei <strong>de</strong> la Cluj <strong>de</strong> la sfârşitul lunii mai,<br />
care hotăra uniunea Transilvaniei cu Ungaria. Constatăm <strong>din</strong> documentele publicate că românii au <strong>de</strong><br />
suferit <strong>din</strong> cauza nobililor, a autorităţilor locale şi mai ales a regimentelor formate cu precă<strong>de</strong>re <strong>din</strong> secui.<br />
La 17 iunie 1848, printr-o Proclamaţie gubernială anunţa că Dieta <strong>de</strong> la Cluj se hotăra ca<br />
„robotele şi zecuielile... pentru tot<strong>de</strong>auna s-au şters”. Se arată că ţăranii „au câştigat în cinste moşia şi<br />
pământurile acele iobăgeşti sau jelereşti care le-au avut până acuma, celelalte rămân în proprietatea<br />
fostului până acuma domn proprietar”. Dar în acelaşi timp, „<strong>de</strong> acuma obşteasca adunare se va ţine la<br />
Pest; <strong>de</strong>putaţii într-un acest chip se vor alege”. Contele Teleki Josef, guvernatorul Transilvaniei, se<br />
grăbeşte să anunţe că „unguri, români, secui, saşi, armeni, toţi suntem fraţi şi dulcea noastră maică<br />
este patria. Această a noastră dulce maică este marea Ţară Ungurească cu Transilvania (Ar<strong>de</strong>alul)”<br />
(pag. 15).<br />
Documentele reflectă că, pe moment, se încearcă o nouă organizare a Transilvaniei în ve<strong>de</strong>rea<br />
alipirii la Ungaria, profitându-se <strong>de</strong> hotărârile <strong>de</strong>mocratice care cel puţin în aparenţă sunt favorabile<br />
tuturor locuitorilor. Datorită faptului că împăratul sancţionase la 10 iunie la Innsbruck uniunea,<br />
palatinul Ştefan anunţă că <strong>din</strong> 17 iunie se <strong>de</strong>sfiinţează Cancelaria Aulică, instituţie simbolizând până<br />
în acel moment autonomia Transilvaniei. Palatinul Ungariei îl numeşte pe baronul Vay Miklos<br />
comisar împuternicit al guvernului ungar în Transilvania pentru a supraveghea „agitaţiile” românilor<br />
şi saşilor, mai ales că se avea în ve<strong>de</strong>re şi vecinătatea cu Ţara Românească şi „cealaltă Valahie”. În<br />
acelaşi timp, baronul Perenyi Sigmond solicită prezenţa palatinului în Transilvania, pentru că „această<br />
ţară câştigată ar <strong>de</strong>veni în acest fel stabilă” (pag. 163).<br />
Din documente rezultă şi o mare neîncre<strong>de</strong>re şi frica <strong>de</strong> românii transilvăneni, <strong>de</strong>oarece, dacă<br />
ar fi fost recunoscuţi drept a patra naţiune politică, acordându-li-se drepturile şi fiind şi majoritari în<br />
Transilvania, aceasta ar fi transformată într-o ţară românească. Acelaşi Wesselenyi afirmă că nici<br />
măcar <strong>de</strong>numirea <strong>de</strong> „român” nu trebuie acceptată <strong>de</strong>oarece „<strong>de</strong>numirea <strong>de</strong> daco-român nu mai este<br />
un simplu nume, ci titlul şi firma unei comunităţi politice”.<br />
În acele momente, <strong>de</strong>şi doreşte in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa spre care tin<strong>de</strong> neîncetat, Ungaria are încă nevoie<br />
<strong>de</strong> Austria datorită începerii războiului civil <strong>din</strong> Croaţia şi unui iminent conflict care se putea<br />
preve<strong>de</strong>a cu românii, astfel că guvernanţii maghiari cereau prezenţa împăratului la Buda sau, dacă nu,<br />
„să-l trimită pe arhiducele Franz Joseph la <strong>de</strong>schi<strong>de</strong>rea Dietei”.<br />
Concomitent se discută problema înfiinţării gărzilor cetăţeneşti maghiare, acolo un<strong>de</strong> nu<br />
existau, iar jandarmeria să se transforme în gardă peste tot şi „să se ordone exerciţii militare”. Iar<br />
un<strong>de</strong> este cazul, să se ordone „în eventualitatea unor întâmplări răzvrătitoare <strong>din</strong> diferite comune ca<br />
aceste gărzi să <strong>de</strong>a o mână <strong>de</strong> ajutor”. Şi asta cu atât mai mult cu cât „în diferite părţi ale ţării poporul<br />
incult s-a dovedit a fi instrumentul orb al instigărilor viclene şi nu dove<strong>de</strong>şte supunere faţă <strong>de</strong> legi şi<br />
în<strong>de</strong>plinirea acestora”. Se preconizează „să se constituie şi un corp <strong>de</strong> voluntari”. Autorităţile conferă<br />
responsabilităţi sporite regimentelor <strong>de</strong> secui care „vor rămâne în mijlocul comitatelor şi scaunelor<br />
săseşti în ve<strong>de</strong>rea ţinerii în frâu a românilor” (pag. 315).<br />
La 19 iunie 1848, Garda Naţională Maghiară <strong>din</strong> Târgu-Mureş cere arme şi muniţie pentru<br />
„primejdiile ce se ridică pe ici-colo în ţara noastră. Armele ce ni se vor distribui vor constitui cel mai<br />
sigur mijloc <strong>de</strong> preîntâmpinare a trăsnetelor ce se ascund în germene în norii ameninţători”. Mai mult,<br />
prin introducerea statariului, juzii nobiliari poruncesc comunităţilor să ridice spânzurători, numai că<br />
mai pretutin<strong>de</strong>ni locuitorii „s-au împotrivit cu mare îndrăzneală anunţând că nu vor da recrut şi nu vor<br />
ridica nici spânzurătoare”. Şi tot ei, întorcându-se <strong>de</strong> la Blaj, în zona Rucărului, au hotărât să împartă<br />
pământurile alodiale, păşunile şi pădurile. Într-o scrisoare Wesselenyi anunţă că pe moment există o<br />
mare neîncre<strong>de</strong>re între conducătorii civili care sunt maghiari şi cei militari care sunt austrieci, iar<br />
„sursa cea mai păcătoasă a necazurilor noastre este discrepanţa între conducătorii puterii civile şi<br />
militare”. Între sarcinile importante ale maghiarilor se numără şi aceea a „mobilizării secuilor”.<br />
Comiţii primesc indicaţia ca, în condiţiile în care nu au arme <strong>de</strong> foc, să confecţioneze mai multe mii<br />
<strong>de</strong> lănci care, să nu fie date pe mâna românilor”. Dar încă o dată se arată că „nu există o chestiune mai<br />
stringentă şi mai urgentă <strong>de</strong>cât felul în care trebuie dislocate regimentele <strong>de</strong> rând care rămân în ţară şi
454<br />
Note şi Recenzii 20<br />
anume cele secuieşti şi <strong>de</strong> voluntari”. Mai mult, autorităţile comitatense nu mai au încre<strong>de</strong>re în<br />
militarii imperiali pentru că „nu putem avea certitu<strong>din</strong>ea că soldaţii polonezi, în <strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa lor faţă <strong>de</strong><br />
ministrul <strong>de</strong> Război, nu ar aştepta <strong>din</strong> nou cu mâinile încrucişate or<strong>din</strong>ul <strong>de</strong> ajutorare <strong>din</strong> Sibiul<br />
în<strong>de</strong>părtat” (pag. 253).<br />
Între obiectivele importante urmărite <strong>de</strong> nobilimea liberală, conducătoare a Transilvaniei, se<br />
numărau – în ve<strong>de</strong>rea integrării în statul ungar – subordonarea autorităţilor civile şi mai ales a celor<br />
militare, <strong>de</strong>semnarea <strong>de</strong> reprezentanţi transilvăneni, maghiari, în guvernul <strong>de</strong> la Pesta, numirea <strong>de</strong> noi<br />
comiţi supremi şi organizarea unei secţii a Transilvaniei în Ministerul <strong>de</strong> Interne şi Justiţie al<br />
Ungariei. Era necesar să se poată pretin<strong>de</strong> „cu fermitate Comandamentului armatei obligativitatea<br />
acceptării fără rezerve a or<strong>din</strong>elor sale”, pentru a se ajunge „la dorita unificare a administraţiei”. Se<br />
văd clar obiectivele celor două puteri, ale Austriei conciliatoare pe moment şi ale Ungariei care se<br />
îndrepta spre ruptura <strong>de</strong> Austria, spre in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţă.<br />
Saşii, la rândul lor, cer păstrarea autonomiei tradiţionale şi acceptă ridicarea românilor la rang<br />
<strong>de</strong> naţiune, <strong>de</strong>cid să-i sprijine pe români şi manifestă reţinere faţă <strong>de</strong> maghiari, <strong>de</strong>clarând că „o<br />
asemenea uniune nu dorim” şi „s-o spunem <strong>de</strong>schis: nu avem încre<strong>de</strong>re în maghiari!”, poziţie<br />
exprimată <strong>de</strong> ziarele germane <strong>din</strong> Sibiu (pag. 468).<br />
În aceste condiţii, împotriva românilor se porneşte o a<strong>de</strong>vărată teroare prin mijloace şi meto<strong>de</strong><br />
variate. Sunt arestaţi ţărani care participaseră la Adunarea <strong>de</strong> la Blaj, se <strong>de</strong>zlănţuie execuţii împotriva<br />
satelor care nu vor – in corpore – să mai presteze robotele. Sunt arestaţi preoţi care „instigă” la<br />
nesupunere, iar acolo un<strong>de</strong> au cerut sătenilor să <strong>de</strong>pună jurământul <strong>de</strong> la Blaj preoţii au fost arestaţi,<br />
cum s-a întâmplat cu preotul <strong>din</strong> Budiul <strong>de</strong> Câmpie. Preotul arată că este împotriva uniunii,<br />
nerecunoscute la Blaj, că ştie că fiul său a făcut propuneri <strong>de</strong> înarmare a sătenilor, dar că a făcut acest<br />
lucru <strong>din</strong> „dragoste mare şi sârguinţă faţă <strong>de</strong> naţia sa. Dar este asta o vinovăţie?” Şi că „atâta vreme<br />
cât nu-şi va avea şi naţiunea noastră cuvântul <strong>de</strong> spus prin reprezentare legislativă, nu poate fi vorba<br />
<strong>de</strong> uniune” (pag. 58).<br />
În acelaşi timp, prin comitate se răspân<strong>de</strong>sc apeluri şi manifeste ale Comitetului Naţional<br />
Român <strong>de</strong> la Sibiu, consi<strong>de</strong>rate instigatoare şi <strong>de</strong>osebit <strong>de</strong> periculoase, iar autorităţile cer ca aceia ce<br />
le scriu şi le răspân<strong>de</strong>sc „să fie arestaţi ... şi să-i pe<strong>de</strong>psească corespunzător”.<br />
Peste tot domneşte agitaţia, zvonurile, nemulţumirea proprietarilor pentru pier<strong>de</strong>rea<br />
domeniilor, lipsa forţei <strong>de</strong> muncă, recolta neadunată. Ţăranii refuză să mai presteze munci, armata<br />
este folosită <strong>de</strong> foştii stăpâni în mod abuziv, planează pericolul unor răzmeriţe armate. În Apuseni,<br />
Avram Iancu şi Simion Balint se află în mijlocul oamenilor pe care încep să-i organizeze. Apare în<br />
rândul românilor, dar şi a maghiarilor frica. Este frica autorităţilor <strong>de</strong> „Comitetul Român <strong>de</strong> la Sibiu,<br />
care invocând numărul poporului, lucrează şi el neostenit la realizarea intenţiei românilor <strong>de</strong> a smulge<br />
celorlalte naţiuni sau Stări teritoriul şi toate drepturile posibile” (pag. 24).<br />
Evenimente îngrijorătoare se petrec în Apuseni, pe valea Mureşului şi în Banat. Spre Abrud,<br />
Câmpeni, Baia <strong>de</strong> Arieş şi Vidra se îndreaptă unităţi militare maghiare care „se străduie a înăbuşi în<br />
faşă mişcările populare primejdioase” şi care, la apelul autorităţilor, trebuie „să folosească armata în<br />
ve<strong>de</strong>rea înăbuşirii revoltei”. Baronul Perenyi anunţă pe ministrul <strong>de</strong> Interne la 18 iunie 1848 că<br />
Avram Iancu convoacă o adunare populară chemându-i „pe români să vină înarmaţi”. Avram Iancu<br />
avertizează într-o scrisoare pe locuitorii Apusenilor că „sosesc vrăşmaşii pe noi, să le ieşim în cale la<br />
strâmtori”. Moţii se organizează în formaţiuni <strong>de</strong> apărare <strong>de</strong> la Turda la Câmpeni pentru a preveni<br />
atacul secuilor, strigând „Să piară duşmanii!” Baronul Perenyi este alarmat că zona a <strong>de</strong>venit<br />
primejdioasă, primejdia venind mai ales „<strong>de</strong> la Abrud şi Hunedoara, <strong>de</strong>ci în cuibul răscoalei lui<br />
Horea”. În zona Secăşelului, potrivit unui document, la 20 iunie 1848 sătenii <strong>de</strong>clară că ei „nu acceptă<br />
or<strong>din</strong>ele Guberniului, nu le recunosc şi acceptă doar [or<strong>din</strong>ele venite] <strong>de</strong> la ai lor”, iar în 26 iunie<br />
locuitorii <strong>din</strong> zona Târnăveniului <strong>de</strong>clară că „ei nu mai recunosc administraţia publică şi aşteaptă<br />
măsurile binefăcătoare ale guvernului <strong>de</strong> la Blaj” (pag. 644).<br />
Dintr-o scrisoare a lui Ioan Moga reiese că autorităţile au încercat să-l aresteze pe Avram<br />
Iancu, recunoscând în el pe principalul conducător <strong>de</strong> care trebuie să se teamă pentru că „el i-a<br />
înarmat pe români şi că vor să-l prinză, dar şi să-l piarză”. În acelaşi timp, în Trei Scaune, românii
21 Note şi Recenzii 455<br />
înscrişi în Garda Naţională îl anunţă pe episcopul greco-unit că „am ieşit să ne exercităm în arme şi<br />
am jurat sub steagul austriac” şi nu sub steagul maghiar.<br />
În data <strong>de</strong> 23 iunie 1848 românii încep să atace unităţile militare care încearcă să intre spre<br />
Abrud, altfel că regimentul secuiesc <strong>de</strong> graniţă 2, mergând spre Ţebea, este întâmpinat <strong>de</strong> pe înălţimi<br />
cu „pietre <strong>de</strong> dimensiuni consi<strong>de</strong>rabile, aruncate în jos asupra trupei”. E vorba <strong>de</strong> acei secui pe care<br />
contele Teleki Domokos îi caracteriza cu aceste cuvinte: „Nu se poate contesta via simpatie<br />
manifestată <strong>de</strong> militarii secui faţă <strong>de</strong> fraţii lor maghiari. La fel frica pe care ei o pot produce<br />
popoarelor <strong>de</strong> altă limbă <strong>din</strong> patrie” (pag. 383). Frică pe care o răspân<strong>de</strong>sc în rândul românilor, care în<br />
cea mai mare parte sunt neînarmaţi. Este vorba <strong>de</strong> masacrele săvârşite <strong>de</strong> secui contra locuitorilor<br />
români <strong>de</strong> la Mihalţ şi Coşlariu. Românii <strong>din</strong> aceste comune respinseseră statariul, iar autorităţile au<br />
trimis împotriva lor trupe secuieşti. Au fost masacraţi şi răniţi zeci <strong>de</strong> români. În legătură cu aceste<br />
evenimente, Comitetul Naţional Roman <strong>de</strong> la Sibiu, prin Simion Bărnuţiu şi Ioan Pipoş, se adresase<br />
Comandamentului suprem al armatei, dar <strong>din</strong> ancheta făcută <strong>de</strong> către comisarii guberniali, contele<br />
Beldi Ferenc şi baronul Kemeny István, reiese că vinovaţi sunt cei ce au murit, iar secuii <strong>de</strong>clarau că<br />
ei „cu sânge au agonisit ţara şi cu sânge vor a o şi apăra”. Mihalţul a însemnat un moment <strong>de</strong> cotitură<br />
şi a conştientizat pentru români ameninţările care planau implacabil asupra lor, intensificând<br />
înarmările româneşti mai ales în Apuseni.<br />
În Banat, la 17 iunie a fost lansat manifestul lui Eftimie Murgu, care îi chema pe români la<br />
Adunarea Naţională <strong>de</strong> la Lugoj <strong>din</strong> 27 iunie, mai ales că erau vizitaţi atât <strong>de</strong> pericolul maghiar, cât<br />
şi <strong>de</strong> cel sârbesc. Eftimie Murgu arată că „sârbii, răsculându-se asupra ungurilor, se sumeţesc a<br />
socoti ţara noastră ca o ţară slavo sârbească”. Episcopul sârb al Timişoarei, Jivcovici, anunţă că<br />
Eftimie Murgu şi Emanoil Gojdu doresc să „transforme Banatul în provincie românească”. La 24<br />
iunie 1848 românii <strong>din</strong> Banat se pronunţă în spiritul dreptului natural şi al numărului lor „să le fie<br />
recunoscută naţionalitatea şi să fie primiţi în orice funcţie publică proporţional cu numărul lor”<br />
(pag. 622). August Treboniu Laurian în<strong>de</strong>amnă pe toţi românii să fie <strong>de</strong> o lege românească, iar<br />
episcopul greco-unit Ioan Lemeni precizează că e foarte important ca <strong>de</strong> acum înainte,<br />
respectându-şi unii altora confesiunea, „uniţii şi neuniţii să ne socotim tot <strong>de</strong> o naţie fiind şi <strong>de</strong> aici<br />
încolo tot acele drepturi având” (pag. 673).<br />
August Treboniu Laurian şi Constantin Românu Vivu se adresează lui Nicolae Bălcescu şi<br />
„fraţilor <strong>de</strong> peste Carpaţi”, subliniind speranţa ar<strong>de</strong>lenilor <strong>de</strong> unire cu toţi românii ca premiză a<br />
reconstituirii Daciei şi arătând că românii, dacă este cazul, se vor sacrifica pentru afirmarea naţiunii<br />
române. Acelaşi lucru îl subliniază consulul Prusiei în Principate, Richthoffen, într-un raport către<br />
ministrul <strong>de</strong> Externe <strong>de</strong> la Berlin, arătând că, după Adunarea <strong>de</strong> la Blaj, dacă românii ar fi recunoscuţi<br />
ca a patra naţiune politică a Transilvaniei şi ar cuceri puterea politică, s-ar putea uni cu Ţara<br />
Românească, Moldova, Bucovina şi Basarabia.<br />
Aceste documente dove<strong>de</strong>sc că în Transilvania, <strong>din</strong> nefericire, se ajunsese într-un punct <strong>din</strong><br />
care nu mai exista cale <strong>de</strong> întoarcere şi că glasul raţiunii urma să fie înlocuit <strong>de</strong> cel al armelor.<br />
Valentin V. Popescu<br />
GELU NEAMŢU, Faţa necunoscută a revoluţiei române <strong>de</strong> la 1848-1849 <strong>din</strong> Transilvania, Cluj-<br />
Napoca, Editura Argonaut, 2004, 422 p.<br />
Consi<strong>de</strong>răm aceasta una <strong>din</strong> cele mai bune cărţi scrise <strong>de</strong> Gelu Neamţu. Autor al multe volume<br />
şi coautor al altora numeroase, <strong>de</strong>dicate revoluţiei paşoptiste a românilor <strong>din</strong> Transilvania,<br />
cercetătorul oferă în acest op o impresionantă însumare a experienţei dobândite în 40 <strong>de</strong> ani <strong>de</strong><br />
specializare în domeniu.<br />
Cuvântul către cititor, ce <strong>de</strong>schi<strong>de</strong> cartea, este mai personal, mai sincer <strong>de</strong>cât o practică uzanţele.<br />
„Ajuns la o vârstă la care îţi cam faci bilanţul”, autorul se înfăţişează în faţa noastră cu o profesiune <strong>de</strong><br />
cre<strong>din</strong>ţă, care sintetizează crezul său istoriografic, calea şi metoda urmate în <strong>de</strong>mersul său.
456<br />
Note şi Recenzii 22<br />
Pe drumul <strong>de</strong>schis <strong>de</strong> Silviu Dragomir, Ioan Lupaş şi David Prodan, <strong>din</strong> 1965 – când a intrat în<br />
cercetare –, Gelu Neamţu a intuit şi a argumentat faptul că, la 1848, „românii au <strong>de</strong>sfăşurat propria<br />
lor revoluţie”. Contrar curentelor mo<strong>de</strong>late politic, fie internaţionalist proletar o<strong>din</strong>ioară, fie<br />
antinaţionalist globalist în zilele noastre, cercetătorul a <strong>de</strong>monstrat existenţa revoluţiei româneşti,<br />
<strong>de</strong>celându-i componentele <strong>de</strong> bază: programul, conducătorii, suportul <strong>de</strong> masă, principiile<br />
<strong>de</strong>mocratice care au propulsat-o.<br />
Subscriem la această „axiomă”. Din perspectivă ar<strong>de</strong>lenească multietnică, realitatea<br />
documentară confirmă <strong>de</strong>sfăşurarea paralelă a revoluţiei în sânul fiecărei comunităţi naţionale –<br />
revoluţie ghidată <strong>de</strong> interesul naţional al fiecăreia în parte. De la Bariţiu încoace, se admite că la 1848<br />
în Transilvania factorul naţional a prevalat asupra celui social.<br />
Gelu Neamţu adună în această carte studii mai vechi şi mai noi, ce relevă „faţa necunoscută”,<br />
aspecte inedite ale revoluţiei române paşoptiste. Pe <strong>de</strong> o parte, <strong>de</strong>zbate teme aprins discutate astăzi,<br />
focalizând şi <strong>de</strong>mitizând clişee false (provenite fie <strong>din</strong> istoriografia maghiară, fie <strong>din</strong> cea comunistă,<br />
după cum precizează autorul). Pe <strong>de</strong> altă parte, argumentează <strong>de</strong> ce revoluţia română a ieşit<br />
învingătoare, chiar fiind înfrântă - <strong>de</strong>oarece ea şi-a atins obiectivele: respingerea uniunii Transilvaniei<br />
cu Ungaria, stoparea maghiarizării şi <strong>de</strong>sfiinţarea iobăgiei fără <strong>de</strong>spăgubire.<br />
Autorul insistă asupra dimensiunii morale a istoriei, asupra corectitu<strong>din</strong>ii actului ştiinţific, fără<br />
a neglija aspectul scrisului pentru „minte şi inimă”. „Cel mai important pentru mine este să ştiu că am<br />
reuşit să ajung la mintea şi inima cititorului şi să-i trezesc interesul. Că se vor ridica unii şi mă vor<br />
contrazice (şi eu i-am contrazis pe alţii), aceasta face parte <strong>din</strong> jocul ştiinţific al căutării a<strong>de</strong>vărului”<br />
(p. 12).<br />
Scopul ultim <strong>de</strong>clarat a fost atins. Cartea este scrisă cu duct şi mână sigură şi se citeşte cu<br />
interes susţinut. Înlănţuirea studiilor este firească, ele constituindu-se în capitole ale unei opere<br />
unitare. Titlurile însele ilustrează stilul narativ al autorului în această carte care ne aminteşte <strong>de</strong> mari<br />
istorici români cu vână literară, Bariţiu, Papiu Ilarian, Bălcescu: I. Intelectualii – conducători fireşti ai<br />
revoluţiei <strong>de</strong>mocratice române <strong>de</strong> la 1848 <strong>din</strong> Transilvania; II. I<strong>de</strong>ile revoluţionare se răspân<strong>de</strong>sc în<br />
Transilvana şi prin presa românească, în pofida unei cenzuri fără egal în Europa; III. Zvonurile <strong>din</strong><br />
primăvara anului 1848 prevestesc mari schimbări; IV. O analiză comparativă a documentelor<br />
oficiale ale Adunării Naţionale <strong>de</strong> la Blaj <strong>din</strong> 3 / 15 mai 1848, care reflectă programul revoluţiei;<br />
V. Revoluţia cuprin<strong>de</strong> şi părţile <strong>de</strong> nord ale Transilvaniei: Maramureşul; VI. Uniunea Transilvaniei<br />
la Ungaria se face peste voinţa românilor şi împotriva lor (30 mai 1848); VII. Masacrul <strong>de</strong> la Mihalţ<br />
<strong>din</strong> vara anului 1848 – botezul cu sânge al uniunii; VIII. 18 iunie 1848 – Duminica Sfintei Treimi,<br />
ziua oficială a <strong>de</strong>sfiinţării iobăgiei; IX. Din activitatea regimentului bănăţean <strong>de</strong> graniţă Caransebeş,<br />
în vara anului 1848; X. Măcelul <strong>de</strong> la Luna Arieşului <strong>din</strong> 12 septembrie 1848 anunţă războiul civil;<br />
XI. La a III-a Adunare Naţională <strong>de</strong> la Blaj (15-28 septembrie 1848) românii vin înarmaţi. Acum se<br />
reînnoieşte programul revoluţiei române; XII. Ciucea, poarta Transilvaniei, forţată <strong>de</strong> trupele<br />
invadatoare; XIII. Personalităţi ale revoluţiei române: 1. Urmărirea lui Alexandru Papiu Ilarian ca<br />
instigator la 1848. 2. Avram Iancu – temperament revoluţionar. 3. O autobiografie necunoscută până<br />
acum a lui Simion Balint. 4. Din corespon<strong>de</strong>nţa lui Simion Bărnuţiu (1848-1849). 5. Episcopul Andrei<br />
Şaguna, regele românilor la 1848. 6. George Bariţiu – un <strong>de</strong>stin istoriografic împlinit. 7. Nicolae<br />
Bălcescu şi <strong>de</strong>putaţii români <strong>din</strong> dieta Ungariei (1849). 8. Sigismund Pop – prototipul renegatului<br />
român”; XIV. Aspecte ale <strong>de</strong>laţiunii în documentele revoluţiei <strong>de</strong> la 1848-1849 <strong>din</strong> Transilvania; XV.<br />
Un memoriu al generalului Lü<strong>de</strong>rs privitor la poziţia românilor <strong>din</strong> Transilvania în revoluţia <strong>de</strong> la<br />
1848-1849; XVI. Simboluri naţionale în timpul revoluţiei <strong>de</strong> la 1848 <strong>din</strong> Transilvania.<br />
Se adaugă bibliografia consultată, lista lucrărilor publicate <strong>de</strong> autor, lista periodicelor<br />
abreviate, precum şi un indice <strong>de</strong> nume.<br />
Fără a <strong>de</strong>zbate fiecare capitol în parte, invităm cititorii să parcurgă această carte. Nu putem<br />
însă ascun<strong>de</strong> interesul pe care ni l-au <strong>de</strong>şteptat studiul <strong>de</strong>dicat intelighenţiei româno-ar<strong>de</strong>lene la 1848<br />
– al cărei rol nu a fost până acum în<strong>de</strong>ajuns subliniat, <strong>de</strong>oarece ea s-a manifestat ca i<strong>de</strong>olog, motor şi<br />
catalizator al revoluţiei, dar şi studiile mo<strong>de</strong>rne asupra simbolurilor naţionale, a zvonurilor, a
23 Note şi Recenzii 457<br />
<strong>de</strong>laţiunii – care, bazate pe documente <strong>de</strong> epocă, fac recurs la istoria mentalităţilor şi a conduitei<br />
umane, la psihologia socială, <strong>de</strong>schizând un câmp larg <strong>de</strong> sugestii cercetărilor viitoare.<br />
Ela Cosma<br />
GELU NEAMŢU, Momente zbuciumate <strong>din</strong> lupta românilor pentru realizarea Dacoromâniei,<br />
1848-1918, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2005, 414 p.<br />
I<strong>de</strong>ea centrală sub care se grupează studiile acestei cărţi este cea a Dacoromâniei.<br />
Autorul, Gelu Neamţu, îşi argumentează poziţia: „Istoria are logica ei şi după un pas urmează<br />
alt pas, pregătit <strong>de</strong> acumulările anterioare. Aşa, după revoluţia <strong>de</strong> la 1848 a urmat unirea <strong>din</strong> 1859 şi<br />
apoi in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa României la 1877. Am zice că este o triadă clasică. Din ea lipseşte însă<br />
Transilvania. Lipseşte doar ca fapt politic împlinit, <strong>de</strong>oarece ‚i<strong>de</strong>ea‘ exista, iar în jurul ei a luat<br />
naştere o mişcare numită dacoromână […].” (p. 5.)<br />
Mai întâi a fost Cuvântul, adică… I<strong>de</strong>ea, <strong>din</strong> care s-a zămislit o mişcare naţională „neoficială”<br />
sau „subterană”. Autorul trasează jaloanele mişcării naţionale dacoromâne: temporale – începând cu<br />
revoluţia <strong>de</strong> la 1848 şi încheindu-se prin unirea <strong>din</strong> 1918, şi spaţiale – <strong>de</strong> ambii versanţi ai Carpaţilor,<br />
dar şi manifestările mişcării prin promotorii ei.<br />
Astfel, cercetătorul se apleacă asupra biografiei militante a personalităţilor marcante: Mihail<br />
Kogălniceanu, Alexandru Roman, Ioachim C. Drăgescu, Gheorghe Secăşan. Pe <strong>de</strong> altă parte,<br />
înfăţişează aspiraţiile şi acţiunile militante închinate dacoromânismului <strong>de</strong> către foruri <strong>de</strong> cultură<br />
(Societatea Aca<strong>de</strong>mică Română, <strong>de</strong>venită Aca<strong>de</strong>mia Română) sau societăţi („Carpaţii”).<br />
Dacă Dacoromania nu a existat <strong>de</strong>cât ca virtualitate, ca potenţial, ca vis colectiv, înseamnă că<br />
naţiunea română <strong>de</strong> astăzi şi România zilelor noastre sunt, <strong>de</strong> fapt, rodul real al unei proiecţii<br />
imaginare. „Nimic nu există în realitate, ceea ce înainte nu a fost gândit.”<br />
Cartea cercetătorului Gelu Neamţu este un memento, care vorbeşte <strong>de</strong>spre forţa i<strong>de</strong>ilor şi a<br />
spiritului, precum şi <strong>de</strong>spre rolul şi răspun<strong>de</strong>rea imensă ce apasă pe umerii intelectualităţii.<br />
În „secolul naţiunilor”, al XIX-lea, i<strong>de</strong>ea dacoromână şi circulaţia ei, utilizarea i<strong>de</strong>ii ca<br />
portdrapel şi stindard al mişcării <strong>de</strong> eliberare naţională a românilor şi <strong>de</strong> înfăptuire a unităţii statale nu<br />
surprind şi nu reprezintă o excepţie.<br />
Mişcări similare au cunoscut toate popoarele răsfirate şi necentralizate teritorial, <strong>din</strong> centrul<br />
european – italieni, germani –, până în Balcani – greci, sârbi. Excrescenţe expansive ale mişcărilor<br />
naţionale fireşti le-au constituit panslavismul – ca viziune <strong>de</strong> extin<strong>de</strong>re teritorială a supremaţiei ruse,<br />
şi „szabadságharc”-ul – ca dorinţă <strong>de</strong> inclu<strong>de</strong>re intr-un spaţiu mitic maghiar a unor naţionalităţi<br />
neungare.<br />
Aşadar, <strong>din</strong> perspectiva secolului al XIX-lea, absenţa i<strong>de</strong>ii Dacoromâniei ar fi putut da <strong>de</strong><br />
gândit, iar simpla prezenţă a i<strong>de</strong>ii ar fi fost insuficientă. Etapele înfăptuirii i<strong>de</strong>ii sunt cunoscute: 1848,<br />
1859, 1877, 1918.<br />
Secolul XX – acolo un<strong>de</strong> cartea cercetătorului Gelu Neamţu se opreşte, când, după crearea<br />
statului naţional român, i<strong>de</strong>ea cu rezonanţe istorice a Dacoromâniei (uneori prezentată ca regat sub<br />
sceptru austriac) este înlocuită <strong>de</strong> realitatea faptică a României Mari şi in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nte, <strong>de</strong>ci secolul XX<br />
<strong>de</strong>vine în Europa, mai cu seamă prin cel <strong>de</strong>-al doilea război mondial, secolul naţionalismului şi al<br />
şovinismului. Fruntariile naţionale, în care s-au aşezat popoarele până la 1918-1920, sunt spulberate<br />
<strong>de</strong> pretenţii hipertrofice şi extranaţionale, în speţă ale naţiunilor „cu un exces <strong>de</strong> vitalitate”, exprimat<br />
prin ten<strong>din</strong>ţe revizioniste: germani, italieni, maghiari, ruşi.<br />
Din perspectiva actuală, a acestui început <strong>de</strong> secol XXI, i<strong>de</strong>ea oficială şi <strong>de</strong> suprafaţă a Europei<br />
unite se contrazice în mod flagrant cu recru<strong>de</strong>scenţa naţionalismului în plan faptic, fie prin regrupări<br />
teritoriale naţionale (unificarea celor două Germanii), fie prin <strong>de</strong>sfiinţarea unor confe<strong>de</strong>raţii statale<br />
(fosta Iugoslavie, fosta Uniune Sovietică), prin reactualizarea unor mituri naţionale ce năzuiesc spre<br />
redimensionări teritoriale (visul Ungariei Mari, i<strong>de</strong>ea teritoriului autonom secuiesc).
458<br />
Note şi Recenzii 24<br />
În mod paradoxal, noua hartă a Europei ne indică, în cazul românilor, o situaţie unică. Acum,<br />
când popoarele îşi „colecţionează” şi grupează apartenenţii în cadrul unui singur stat, există două state<br />
distincte locuite majoritar <strong>de</strong> români. Este vorba <strong>de</strong>spre un puls naţional slab sau <strong>de</strong>spre o ironie a<br />
istoriei?<br />
Cartea lui Gelu Neamţu are o morală intrinsecă: suntem ceea ce gândim, iar naţiunile <strong>de</strong>vin în<br />
timp ceea ce i<strong>de</strong>ologii lor le-au programat să <strong>de</strong>vină. Este o carte ce vorbeşte <strong>de</strong>spre i<strong>de</strong>ntitate<br />
comunitară şi naţională, o carte ce provoacă trecutul şi în<strong>de</strong>amnă la reflecţii asupra viitorului.<br />
Ela Cosma<br />
TIMOTEI CIPARIU, Epistolar 1836-1877, cuvânt înainte <strong>de</strong> Eugen Simion, text îngrijit, studiu<br />
introductiv şi note <strong>de</strong> Ioan Chindriş, Bucureşti, Editura Aca<strong>de</strong>miei Române, 2005, 304 p.<br />
Din orice perspectivă am privi această carte, ca mărturie <strong>de</strong> epocă şi document istoric, ca<br />
istorie biografică a unei personalităţi ori ca fapt <strong>de</strong> istorie filologică şi literară, Epistolarul – incluzând<br />
125 <strong>de</strong> scrisori adresate <strong>de</strong> Timotei Cipariu lui George Bariţiu, în anii 1836-1877 – este o lectura<br />
<strong>de</strong>lectantă, savuroasă atât ca limbaj, cât şi datorită temperamentului corespon<strong>de</strong>ntului. Vulcanicul<br />
Cipariu, cu viaţă interioară bogată, întreţinând raporturi tumultuoase cu semenii, cu spirit şi limbă<br />
ascuţită, urmează unui imbold lăuntric <strong>de</strong> nestăvilit atunci când îşi scrie jurnalul ori când nu se poate<br />
opune tentaţiei şi nevoii <strong>de</strong> a scrie scrisori. Spune el: „Lucrul dracului, că togma când aş vrea să-ţi<br />
isprăvesc făgăduinţele, atuncea am vreme mai puţină. Introducţia, introducţia, asta-mi mâncă zilele,<br />
până oi gata. Batăr n-aş fi început-o, numai s-o fiu scurtat. … Almintrilea, când m-apuc a fircălui, nu<br />
mai am stare. Mărturie poate fi scrisoarea asta şi altele. Ştii bine cât <strong>de</strong> prelung scriu!”<br />
Dacă nu am şti nimic <strong>de</strong>spre personalitatea <strong>de</strong>bordantă a lui Timotei Cipariu, l-am cre<strong>de</strong> un<br />
reuşit narator şi personaj al unei intrigi <strong>de</strong>sfăşurate în cita<strong>de</strong>la <strong>de</strong> la confluenţa Târnavelor, în Blajul<br />
<strong>de</strong> la jumătatea secolului al XIX-lea. Spirit enciclopedic, filolog care a creat un drum propriu în<br />
domeniul său <strong>de</strong> cercetare, Timotei Cipariu îşi face opera originală mai inteligibilă graţie<br />
Epistolarului <strong>de</strong> faţă.<br />
Atenţia acordată <strong>de</strong> Ioan Chindriş lui Cipariu este bivalentă.<br />
Pe <strong>de</strong> o parte, avem <strong>de</strong>-a face cu o ediţie critică a corespon<strong>de</strong>nţei adresate <strong>de</strong> Cipariu lui<br />
Bariţiu, ediţie dotată cu <strong>de</strong>nse şi exhaustive note <strong>de</strong> subsol, cu referinţe şi trimiteri biografice,<br />
bibliografice, cu explicaţii pertinente şi amănunţite relative la epoca şi tumultul contextului istoric la<br />
care se referă scrisorile.<br />
Pe <strong>de</strong> altă parte, nu arareori şi mai cu seamă în studiul introductiv, intitulat Romanul<br />
epistolierului însingurat, Ioan Chindriş constată, psihologizant şi literaturizant, paradoxul neputinţei<br />
cercetătorilor <strong>de</strong> a realiza o monografie <strong>de</strong>finitivă a lui Timotei Cipariu. „Contribuţiile <strong>de</strong> până acum<br />
[..] eşuează constant în nota <strong>de</strong> timiditate faţă cu ansamblul, […] în contrast cu masivitatea<br />
personajului” (p. 1). Cipariu a fost privit unilateral; unghiul predilect <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re a fost cel filologic.<br />
„Monstrul sacru al filologiei arhaice româneşti scă<strong>de</strong>a, însă, văzând cu ochii, diminuat <strong>de</strong> optica<br />
neopozitivistă a lingviştilor <strong>din</strong> secolul nostru.” Din perspectivă pragmatică, pe principiul<br />
aplicabilităţii practice, s-a impus o concepţie mai puţin riguroasă, mai puţin savantă, dar mai adaptată<br />
legilor timpului. Notează Chindriş: „Timpul îşi are legile sale implacabile, după care Simion Ştefan,<br />
autorul acelui acci<strong>de</strong>ntal ‘cuvintele trebuie să fie ca banii…’ marchează un punct mai vizibil în<br />
evoluţia exegezei noastre lingvistice, <strong>de</strong>cât omul care a scris cât o generaţie întreagă, acoperind cu<br />
interesu-i lacom toate zonele ştiinţei ‘<strong>de</strong> limbă şi scriptură’.” (p. 29)<br />
Timotei Cipariu se <strong>de</strong>scoperă nu doar ca filolog, dar şi prin apetenţa lui faţă <strong>de</strong> „literatura<br />
frumoasă”. Memorialistica lui, Jurnalul edit şi acum Epistolarul infirmă „imaginea incompletă a<br />
grămăticului anchilozat, izolat <strong>de</strong> lume între foliantele uriaşei sale biblioteci <strong>de</strong> la încrengătura<br />
Târnavelor, iscând teorii lingvistice rupte <strong>de</strong> realitate” (p. 3).
25 Note şi Recenzii 459<br />
În Cuvântul său înainte, Eugen Simion invită lectorul la <strong>de</strong>scoperirea acestei laturi inedite,<br />
confesive, dar cu certe valenţe culturale, a personalităţii uimitoare a lui Timotei Cipariu.<br />
Ela Cosma<br />
Silber und Salz in Siebenbürgen, Hrsg. von Rainer Slotta, Volker Wollmann, Ion Dor<strong>de</strong>a. Bochum,<br />
Selbstverlag <strong>de</strong>s Deutschen Bergbau-Museums, IV-VII, 2002-2004.<br />
În continuarea primelor trei volume <strong>din</strong> seria Silber und Salz in Siebenbürgen, apărute în 1999,<br />
se impun atenţiei noastre, prin aceeaşi realizare excepţională, tomurile IV-VII.<br />
Volumele IV-V (2002; 468 pag. şi 578 pag.) reprezintă catalogul expoziţiei <strong>de</strong>schise la Muzeul<br />
minier <strong>din</strong> Bochum (în perioada 27 octombrie 2002 – 5 august 2003) sub titlul Aurul Carpaţilor-<br />
Mineritul în Roşia Montană. Pătrun<strong>de</strong>m, astfel, în lumea fascinantă a unei aşezări miniere, Roşia<br />
Montană (Goldbach, Verespatak), a cărei evoluţie este urmărită <strong>din</strong> epoca antică până în cea mo<strong>de</strong>rnă,<br />
<strong>de</strong> la celebrele tăbliţe cerate <strong>de</strong> la Alburnus Maior/Roşia Montană, <strong>din</strong> perioada romană, până la<br />
pietrele funerare <strong>de</strong> mormânt <strong>din</strong> cea interbelică (11 studii semnate <strong>de</strong> Volker Wollmann, Rainer<br />
Slotta, Paul Nie<strong>de</strong>rmaier, Andreas Hoffmann, Michael Ganzelewski).<br />
Alături <strong>de</strong> contribuţiile care ne familiarizează cu istoria localităţii, aspectele urbanistice,<br />
arhitectonice, tehnica exploatării miniere, sunt editate în volumul IV izvoare narative (relatări <strong>de</strong><br />
călătorie, literatură <strong>de</strong> specialitate – geologie şi mineralogie), referitoare la Roşia Montană, datând <strong>din</strong><br />
secolele XVIII-XIX. Volumul următor, V, publică documente <strong>din</strong> Arhiva Tezaurariatului Minier<br />
(păstrată la Direcţia Ju<strong>de</strong>ţeană a Arhivelor Naţionale Cluj), prospecţii miniere şi rapoarte <strong>de</strong><br />
exploatare a zăcămintelor <strong>din</strong> zonă, tot <strong>din</strong> răstimpul veacurilor XVIII-XIX.<br />
Volumul VI (2001; 238 pag.) ne introduce în aceeaşi lume a Munţilor Apuseni, dar <strong>de</strong> această<br />
dată, exclusiv prin intermediul imaginii: pozele a trei fotografi ai secolului XX, al căror obiectiv s-a<br />
îndreptat spre aşezările şi viaţa minerilor <strong>din</strong> zona Roşia Montană: Arthur Oskar Bach, Albert<br />
Schotsch şi Bazil Roman. Fotografiile lor <strong>de</strong>vin document, în măsura în care au surprins gesturile<br />
cotidiene <strong>din</strong>tr-o exploatare minieră, tehnica <strong>de</strong> lucru, echipamentul (vestimentaţia) minerilor etc.<br />
Tomul VII (2004; 741 pag.), intitulat Argintul Rodnei-Strălucirea Bistriţei, constituie catalogul<br />
expoziţiei organizate la Muzeul <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> <strong>din</strong> Bistriţa, în perioada 21 octombrie 2004 - martie 2005, şi<br />
este consacrat exploatărilor <strong>de</strong> argint <strong>din</strong> Rodna, modului în care acestea au favorizat <strong>de</strong>zvoltarea<br />
zonei, în special a oraşului Bistriţa. Studiile semnate <strong>de</strong> Ioan Chintăuan, Corneliu Gaiu, Paul<br />
Nie<strong>de</strong>rmaier, Reinhard Schmidt, Volker Wollmann, Rainer Slotta, Gabriela Rădulescu urmăresc<br />
istoria Rodnei, <strong>din</strong> antichitate până în secolul XIX (chiar cu unele secvenţe <strong>de</strong> istorie contemporană),<br />
evoluţia tehnicilor <strong>de</strong> exploatare, dreptul minier specific Rodnei, <strong>de</strong>zvoltarea oraşului Bistriţa, a cărui<br />
prosperitate s-a datorat şi zăcămintelor <strong>de</strong> argint <strong>din</strong> zonă etc.<br />
Articolele respective sunt urmate <strong>de</strong> publicarea izvoarelor narative şi documentare referitoare<br />
la Rodna: literatura <strong>de</strong> specialitate (geologie şi mineralogie) redactată în veacurile XVIII-XIX şi<br />
documente-rapoarte privind exploatările <strong>de</strong> argint <strong>din</strong> intervalul 1703-1865, <strong>de</strong>pistate în arhivele<br />
locale (Cluj-Napoca, Baia-Mare) şi Viena.<br />
Colaborarea <strong>din</strong>tre Muzeul Minier <strong>din</strong> Bochum (Rainer Slotta), Muzeul Transilvaniei <strong>din</strong><br />
Gun<strong>de</strong>lsheim (Volker Wollmann) şi Direcţia Ju<strong>de</strong>ţeană Cluj a Arhivelor Naţionale (Ion Dor<strong>de</strong>a) s-a<br />
finalizat într-o lucrare monumentală, <strong>de</strong> o <strong>de</strong>osebită valoare ştiinţifică, care oferă „o mină <strong>de</strong> aur”<br />
cercetătorilor, prin izvoarele narative şi documentare editate.<br />
Este o lucrare <strong>de</strong> sinteză cu caracter monografic (primele trei volume consacrate sării şi<br />
exploatărilor metalifere, tomurile patru-şase, Roşiei Montane, iar ultimul, al şaptelea, Rodnei), care se<br />
evi<strong>de</strong>nţiază nu numai prin calitatea conţinutului, ci şi a imaginii.
460<br />
Note şi Recenzii 26<br />
Celor trei coordonatori, Rainer Slotta, Volker Wollmann şi Ion Dor<strong>de</strong>a, se cuvine să le fim<br />
recunoscători pentru disponibilitatea, perseverenţa şi ştiinţa lor, care au făcut posibilă apariţia acestor<br />
cărţi, absolut fascinante.<br />
Lidia Gross<br />
JOACHIM VON PUTTKAMER, Schulalltag und nationale Integration in Ungarn. Slowaken,<br />
Rumänen und Siebenbürger Sachsen in <strong>de</strong>r Auseinan<strong>de</strong>rsetzung mit <strong>de</strong>r ungarischen<br />
Staatsi<strong>de</strong>e 1867-1914, München, Südosteuropäische Arbeiten 115, 2003, 532 p.<br />
Problematica învăţământului, analizată <strong>din</strong> perspectiva vieţii şcolare şi a rolului ori a<br />
interacţiunii naţiunilor în cadrul acestui proces, este <strong>de</strong>osebit <strong>de</strong> incitantă, mai ales dacă este vorba <strong>de</strong><br />
Ungaria, începând cu anul 1867, an în care s-a început transpunerea în practică a i<strong>de</strong>ii naţionale<br />
maghiare, printr-un proiect în care şcolile aveau să <strong>de</strong>ţină un rol important, în poziţia lor <strong>de</strong> centre în<br />
care se face educaţia naţională ori patriotică.<br />
Autorul, Joachim von Puttkamer, este un excelent specialist în domeniul istoriei mo<strong>de</strong>rne,<br />
concentrându-se în cadrul amplelor sale <strong>de</strong>mersuri ştiinţifice mai ales asupra problematicii educative<br />
în Imperiu. Cartea <strong>de</strong> faţă, care după o simplă lectură se relevă a fi rodul unei munci în<strong>de</strong>lungate şi<br />
temeinice, este lucrarea <strong>de</strong> doctorat a domniei sale, piesa <strong>de</strong> consacrare în cercul specialiştilor.<br />
Cartea începe cu scurte precizări privind expunerile care vor urma, ca <strong>de</strong> exemplu cele<br />
referitoare la toponimia prepon<strong>de</strong>rent germană folosită ori la unele <strong>de</strong>talii terminologice, şi se încheie<br />
cu mulţumiri aduse specialiştilor care au ajutat pe autor <strong>de</strong>-a lungul <strong>de</strong>mersului său ştiinţific, şi nu în<br />
cele <strong>din</strong> urmă, familiei. Desigur, înainte <strong>de</strong> a porni pe un drum atât <strong>de</strong> lung, sunt făcute în continuare<br />
precizări ce ţin <strong>de</strong> punerea problemei, subliniindu-se unele asemănări ori <strong>de</strong>osebiri între cazul<br />
Ungariei şi al altor state europene. Este prezent şi un excurs asupra poziţiei metodologice faţă <strong>de</strong><br />
problematica naţionalismului, fiind prezentate principalele curente <strong>de</strong> i<strong>de</strong>i existente la ora actuală, <strong>de</strong><br />
la „mo<strong>de</strong>lul fazelor” al istoricului ceh Miroslav Hroch, cu cele trei etape ale <strong>de</strong>zvoltării gândirii<br />
naţionale, şi până la „şcoala americană” reprezentată prin Eric Hobsbawm, Benedict An<strong>de</strong>rson şi<br />
Ernest Gellner, precum şi modul folosirii <strong>de</strong>-a lungul excursului ştiinţific a principiilor teoretice aici<br />
enunţate.<br />
Într-un stat naţional aflat în faza <strong>de</strong> formare, cum era Ungaria <strong>de</strong> după pactul dualist, şcolile<br />
ocupă un loc <strong>de</strong> primă importanţă în structura <strong>din</strong>amică statală, reprezentând entităţi care au chiar<br />
rolul <strong>de</strong> a pregăti viitorul unei naţiuni – prin educaţie –, proces profund şi complex, prin care s-a<br />
încercat după 1867 „crearea” <strong>de</strong> cetăţeni ai statului maghiar, printr-una <strong>din</strong>tre cele mai ample ofensive<br />
<strong>de</strong> aculturaţie <strong>din</strong> câte a cunoscut istoria Europei. Într-un stat, în care etnicii maghiari reprezentau o<br />
minoritate evi<strong>de</strong>ntă, educaţia – prin toate mijloacele şi pe toate căile – a reprezentat singura<br />
modalitate prin care se putea asigura o bază etnică ori culturală mai largă statului, şi se putea justifica<br />
sistemul politic. Aceste strădanii ale statului ungar s-au lovit în mod repetat <strong>de</strong> revendicările<br />
mişcărilor naţionalităţilor <strong>din</strong> Ungaria, care, la rândul lor, încercau să-şi transpună în practică o<br />
politică <strong>de</strong> tip naţional ori, în cazul minimal, să-şi păstreze i<strong>de</strong>ntitatea etnică, pusă în pericol <strong>de</strong><br />
politica culturală şi educaţională a statului <strong>din</strong> care făceau parte. Români, sârbi, slovaci, ruteni ori<br />
germani doreau păstrarea pe mai <strong>de</strong>parte a i<strong>de</strong>ntităţii şi structurilor lor comunitare, <strong>de</strong>zi<strong>de</strong>rate tot mai<br />
greu realizabile după înăsprirea liniei politice a statului maghiar, marcată <strong>de</strong> Lex Apponyi (1907).<br />
În alcătuirea lucrării sale, autorul a folosit atât texte edite, cât şi surse arhivistice. O serie <strong>de</strong><br />
documente privitoare la mişcările naţionale <strong>din</strong> Ungaria, dar şi la politica şcolară au fost editate; un<br />
rol relevant ocupă şi revistele <strong>de</strong> epocă ce abor<strong>de</strong>ază problematica şcolară, precum şi manualele, a<br />
căror analiză reflectă modul în care învăţământul se adresa fiecărei naţionalităţi. Pentru evi<strong>de</strong>nţierea<br />
raportului numeric <strong>din</strong>tre naţionalităţi, autorul s-a folosit <strong>de</strong> rezultatele recensămintelor efectuate în<br />
perioada analizată.
27 Note şi Recenzii 461<br />
Una <strong>din</strong>tre problemele centrale abordate în cadrul lucrării este raportul biserică-şcoală, care a<br />
cunoscut multe fluctuaţii în această perioadă, dar şi unele specificităţi la fiecare naţionalitate care trăia<br />
în Ungaria <strong>de</strong> atunci. Problema autonomiei bisericilor şi a modului cum s-a manifestat aceasta pe<br />
planul organizării şi <strong>de</strong>sfăşurării învăţământului este prezentată relativ la fiecare religie, bunăoară la<br />
protestanţi, ortodocşi, romano-catolici şi evrei.<br />
Unul <strong>din</strong>tre principalele fundamente legale ale învăţământului în Ungaria l-a reprezentat legea<br />
<strong>din</strong> 1868, care şi-a propus scopuri mari; <strong>de</strong> exemplu, stipula un număr <strong>de</strong> clase obligatorii mai mare<br />
chiar <strong>de</strong>cât legea similară <strong>din</strong> Austria; în momentul introducerii acestei legi, Ungaria avea o pon<strong>de</strong>re a<br />
analfabetismului mai ridicată <strong>de</strong>cât celelalte ţări central-europene, accentuată cu atât mai mult prin<br />
diferenţe regionale semnificative. Nici situaţia celor care trebuiau să ofere copiilor instrucţie nu era<br />
mai bună – numeroşi învăţători nu dispuneau <strong>de</strong> diplome, multe şcoli erau precar dotate cu material<br />
didactic, clădirile şcolilor se aflau <strong>de</strong>seori într-o situaţie proastă. La toate aceste <strong>de</strong>ficienţe, soluţiile<br />
puteau veni doar cu timpul. În repetate cazuri, inspecţiile se axau mai mult pe verificarea<br />
cunoştinţelor <strong>de</strong> limbă maghiară ale elevilor şi a corpului didactic, ceea ce <strong>de</strong>termina pe mulţi<br />
reprezentanţi ai naţionalităţilor să afirme că autorităţile maghiare ar fi „mai mult interesate <strong>de</strong><br />
maghiarizarea şcolilor”. Astfel, s-a consacrat chiar şi i<strong>de</strong>ea, mai ales în opinia publică maghiară, că<br />
Bisericile, dispunând <strong>de</strong> o relativă in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţă, ar pune pe plan secundar în cadrul învăţământului<br />
propriu cultivarea limbii naţionale a statului. Numeroase conflicte <strong>de</strong> opinii au avut loc şi pe aceste<br />
motive în cadrul polemicilor privind problema naţionalităţilor şi a limbii statului. Pe lângă sistemul <strong>de</strong><br />
învăţământ patronat <strong>de</strong> Biserici, statul s-a străduit să creeze un sistem propriu, prin şcolile primare <strong>de</strong><br />
stat, <strong>de</strong> pildă, însă aceste şcoli, <strong>din</strong> care până în anul 1874 au fost realizate 56, nu se bucurau <strong>de</strong>cât <strong>de</strong><br />
o frecvenţă <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> redusă. Prin acest sistem <strong>de</strong> şcoli încerca statul să-şi transpună tot mai apăsat<br />
politica <strong>de</strong> învăţământ; conform legii <strong>din</strong> 1868 nu se preve<strong>de</strong>a ajutor financiar sistematic <strong>din</strong> partea<br />
statului pentru şcolile confesionale, în schimb spre sfârşitul secolului al 19-lea au început să fie<br />
stipulate salariile minime pentru profesori.<br />
Marea cotitură în politica <strong>de</strong> învăţământ a statului ungar a survenit odată cu legea Apponyi <strong>din</strong><br />
1907, care era într-un fel rezultatul dorinţelor a numeroşi politicieni <strong>de</strong> a revizui vechiul sistem <strong>din</strong><br />
1868.<br />
Spiritul noului sistem <strong>de</strong> învăţământ inaugurat prin Lex Apponyi a atras după sine severe<br />
critici <strong>din</strong> partea naţionalităţilor mai ales, dar au fost şi voci <strong>din</strong> sfera politică maghiară care şi-au<br />
manifestat <strong>de</strong>zacordul; în noua atmosferă se va resimţi puternic creşterea rezistenţei <strong>din</strong> partea<br />
naţionalităţilor, fenomen care va întări şi linia mişcărilor naţionale ale acestora. Un exemplu ilustrativ<br />
este cel al şcolilor elementare slovace, săseşti ori româneşti. În cazul <strong>din</strong> urmă, s-au înregistrat<br />
evoluţii după anul 1868, anul în care s-a emis şi un „statut organic” al Bisericii Ortodoxe Române,<br />
date fiind şi condiţiile în care comitatele româneşti cunoşteau una <strong>din</strong>tre cele mai înalte cote <strong>de</strong><br />
analfabetism <strong>din</strong> Imperiu. Aplicarea noii legi a învăţământului a afectat puternic şi învăţământul<br />
elementar în limba română, fiind închise numeroase şcoli şi numeroşi învăţători, mai ales <strong>din</strong> mediul<br />
rural, pierzându-şi astfel slujba. O situaţie aparte, bine subliniată în lucrare, au avut-o şcolile <strong>din</strong><br />
vechile teritorii grănicereşti, un<strong>de</strong>, pe lângă dotarea mai bună a claselor, se putuse asigura şi o calitate<br />
superioară a învăţământului.<br />
Şcolile medii, în care conform părerii oficiale era educată „viitoarea elită naţională”, se bazau<br />
încă <strong>din</strong> punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al organizării pe „Organisationsentwurf”-ul implementat în perioada<br />
neoabsolutistă, fiind păstrat însă caracterul confesional al acestora. În Transilvania, cea mai bine<br />
structurată reţea <strong>de</strong> şcoli medii o aveau saşii, care au reuşit păstrarea unei structuri străvechi în acest<br />
domeniu şi chiar perpetuarea caracterului umanist, în ciuda încercărilor <strong>din</strong> perioada neoabsolutistă <strong>de</strong><br />
a se pune accent pe materiile reale.<br />
Pentru politica oficială a ţării, unul <strong>din</strong>tre cele mai importante scopuri ale învăţământului era<br />
însuşirea limbii oficiale; în acest sens s-au <strong>de</strong>pus numeroase eforturi, învăţarea limbii fiind<br />
consi<strong>de</strong>rată un a<strong>de</strong>vărat „concept <strong>de</strong> stat”. Primele rezultate ale politicii privind învăţarea limbii<br />
maghiare au fost satisfăcătoare, între 1880 şi 1910 dublându-se numărul vorbitorilor <strong>de</strong> maghiară <strong>din</strong><br />
cadrele statului ungar, fapt dovedit <strong>de</strong> către autor prin numeroase statistici repartizate pe comitate.<br />
Transpunerea i<strong>de</strong>ilor naţionale în programul <strong>de</strong> învăţământ a constituit o altă problematică a perioa<strong>de</strong>i
462<br />
Note şi Recenzii 28<br />
şi iarăşi un scop urmărit cu asiduitate, mai ales prin predarea istoriei, în care se viza sublinierea<br />
trecutului glorios al statului ungar şi ataşamentului celorlalte naţiuni faţă <strong>de</strong> strădaniile <strong>din</strong>tot<strong>de</strong>auna<br />
ale acestuia. Scopul era „formarea unei naţiuni”, prin această educaţie istoric-moral-patriotică; însă şi<br />
celelalte naţiuni se străduiau ca în cadrele învăţământului propriu să aplice sisteme similare, cum bine<br />
este exemplificat proiectul consistoriului ortodox <strong>de</strong> la Sibiu <strong>din</strong> anul 1900, un<strong>de</strong> s-a hotărât<br />
abordarea unitară a momentelor mai importante ale istoriei românilor.<br />
O altă problemă, care până acum a fost insuficient abordată şi care îşi găseşte acum locul<br />
cuvenit, este cea a manualelor şcolare, privită atât prin prisma analizei <strong>de</strong> conţinut, cât şi a rolului<br />
acestora ca factor <strong>de</strong> socializare ori a genezei şi răspândirii acestora. La nivelul Ungariei au existat<br />
numeroase asociaţii şi edituri care au încercat să imprime o linie unitară editării manualelor; astfel, pe<br />
lângă editurile principale, fiecare Biserică dispunea <strong>de</strong> asemenea instituţii. Acestea se ocupau însă şi<br />
<strong>de</strong> controlul asupra manualelor şcolare, prin oficii specializate. Astfel s-a ajuns, în numeroase cazuri,<br />
ca unele manuale să nu fie acceptate, să fie retrase ori să aibă loc modificări <strong>de</strong> conţinut <strong>de</strong> la un tiraj<br />
la celălalt. Această problematică ramificată şi vastă este urmărită sistematic într-un capitol separat,<br />
incluzând şi numeroase studii <strong>de</strong> caz care aruncă o lumină suplimentară asupra chestiunii.<br />
O altă temă controversată care-şi găseşte aici o abordare interesantă este cea a practicării i<strong>de</strong>ii<br />
<strong>de</strong> „naţiune politică”, care s-a încercat a fi consacrată în perioada studiată, inclusiv prin intermediul<br />
manualelor şcolare, dar s-a lovit <strong>de</strong>seori <strong>de</strong> rezistenţa naţionalităţilor. O subliniere a<strong>de</strong>cvată găsesc<br />
aici şi miturile <strong>de</strong> tip naţional, a căror pătrun<strong>de</strong>re în conştiinţa elevilor era puternic favorizată prin<br />
tacticile specifice procesului educativ, cu scopul <strong>de</strong> a <strong>de</strong>veni parte componentă a raporturilor care să<br />
stea la baza naţiunii ca o „comunitate imaginată”. Astfel <strong>de</strong> mituri, care s-au bucurat <strong>de</strong> o atenţie<br />
sporită, au fost acela <strong>de</strong>spre aşezarea maghiarilor în Panonia, mitul <strong>de</strong>spre crearea statului Moraviei<br />
Mari, problematica continuităţii daco-romane pe teritoriul Transilvaniei sau chiar conştiinţa <strong>de</strong> sine a<br />
saşilor transilvăneni. În strategiile <strong>de</strong> învăţământ, un rol important au <strong>de</strong>ţinut şi ilustrarea şi <strong>de</strong>scrierea<br />
Revoluţiei <strong>de</strong> la 1848, în care s-a evi<strong>de</strong>nţiat caracterul multinaţional al populaţiei Ungariei, ceea ce a<br />
constituit un punct sensibil în raporturile <strong>din</strong>tre acestea. Însă nu numai ilustrarea relaţiilor <strong>din</strong>tre<br />
naţiuni era o problemă, ci şi a celor <strong>din</strong>tre statul ungar şi Imperiu, <strong>din</strong> momentul în care după 1849<br />
împăratul era reprezentat ca „un monarh drept şi nelimitat <strong>de</strong> bun”, dar totuşi responsabil <strong>de</strong><br />
înăbuşirea revoluţiei maghiare – dilemă rezolvată iniţial prin minimalizarea pon<strong>de</strong>rii Revoluţiei în<br />
cadrul manualelor şcolare. În schimb, numeroase lucrări <strong>de</strong> istorie ale „naţionalităţilor” conţineau<br />
abordări mai vaste ale problematicii, cum a fost şi cazul unor manuale româneşti <strong>din</strong> Transilvania.<br />
Capitolul <strong>de</strong>spre sărbătorile şcolare, intitulat sugestiv Înscenarea naţiunii ilustrează pe larg<br />
aceste manifestări, care doreau a sublinia şi arăta o or<strong>din</strong>e socială şi un ataşament la valorile<br />
societăţii; nu întot<strong>de</strong>auna însă participarea era unanimă ori liber consimţită, aspect atestabil prin<br />
numeroase exemple. La începutul perioa<strong>de</strong>i dualiste, acestei sărbători se <strong>de</strong>sfăşurau paralel cu restul<br />
Austriei şi erau puternic marcate <strong>de</strong> loialismul <strong>din</strong>astic, însă acest caracter s-a estompat în timp. Cele<br />
mai ample manifestări au fost organizate cu ocazia celebrării Mileniului (1896), când s-au investit<br />
eforturi consi<strong>de</strong>rabile pentru ca sărbătoarea să fie cât mai fastuoasă, ceea ce se constată chiar şi la<br />
nivelul şcolilor; acest lucru este pus în evi<strong>de</strong>nţă prin citarea a numeroase cuvântări ce s-au rostit cu<br />
această ocazie pe întin<strong>de</strong>rea întregii ţări. În schimb, în unele locuri, manifestările au avut un caracter<br />
„forţat” ori marcat <strong>de</strong> răceală, cum a fost <strong>de</strong> exemplu în unele aşezări <strong>din</strong> Transilvania; în teritoriile<br />
slovace manifestările au fost consi<strong>de</strong>rate „satisfăcătoare” <strong>de</strong> către autorităţi.<br />
Ultima secţiune tratează felul în care elevii au receptat mesajul transmis către ei prin şcoală şi<br />
modul în care s-au supus ori au reacţionat împotriva acestuia; <strong>de</strong>mersul este într-a<strong>de</strong>văr greoi fiindcă<br />
nu există suficiente surse doar izvoare indirecte. În orice caz, presiunea cea mai mare pe care au<br />
resimţit-o elevii în şcolile maghiare era „<strong>de</strong> a se i<strong>de</strong>ntifica cu cultura maghiară”; acest proces începea<br />
după terminarea şcolii primare, în cele mai multe cazuri, prin părăsirea <strong>de</strong> către elev a cadrului satului<br />
şi familiei proprii şi intrarea într-o altă lume, cel mai <strong>de</strong>s lumea oraşului – un<strong>de</strong> totul diferea <strong>de</strong><br />
obişnuinţele anterioare – mediul, îmbrăcămintea, cercul <strong>de</strong> cunoştinţe, iar această schimbare<br />
<strong>de</strong>termina în timp şi transformarea mentalităţii elevilor. În acest nou mediu, în care regulile <strong>de</strong><br />
socializare erau diferite <strong>de</strong>cât cele „<strong>de</strong> acasă”, un rol complementar şcolii l-au avut societăţile <strong>de</strong><br />
lectură, în care s-a încercat în mod prioritar cultivarea limbii şi literaturii maghiare, fapt care le-a<br />
făcut importante în procesul <strong>de</strong> învăţământ şi a <strong>de</strong>terminat răspândirea lor.
29 Note şi Recenzii 463<br />
În încheiere, autorul schiţează un bilanţ al problematicii şcolare <strong>din</strong> Ungaria în perioada 1867-<br />
1914. În preziua Primului Război Mondial, situaţia frecvenţei şcolare şi a alfabetizării era<br />
satisfăcătoare, cu excepţia unor regiuni <strong>din</strong> est; în unele locuri se putea constata chiar o „supraeducare”;<br />
noul sistem inaugurat prin Lex Apponyi a început să-şi arate efectele, inclusiv prin<br />
diminuarea „concurenţei” celorlalte i<strong>de</strong>i naţionale. De fapt, toate aceste realizări ale învăţământului<br />
confirmau succesul sistemului conceput încă <strong>de</strong> Eotvos, completat prin controlul statului asupra<br />
învăţământului confesional, realizat prin legea Apponyi, ceea ce totuşi nu reprezenta doar o simplă<br />
etapă spre etatizarea completă a învăţământului, ci mai mult o încercare conştientă <strong>de</strong> mo<strong>de</strong>rnizare <strong>de</strong><br />
către stat a şcolilor primare, concomitent cu susţinerea acestora <strong>de</strong> către Biserici. Caracterul naţional<br />
pronunţat şi spiritul acestei legi concorda cu concepţia epocii asupra unui stat naţional liberal, care<br />
„cre<strong>de</strong>a <strong>de</strong> cuviinţă să ceară <strong>de</strong> la fiecare cetăţean loialitate necondiţionată şi cunoaşterea limbii<br />
statului”. Acestor măsuri au încercat să li se opună Bisericile <strong>de</strong> pe teritoriile locuite <strong>de</strong> naţionalităţi,<br />
ajungându-se la o opoziţie <strong>din</strong>tre cele două mo<strong>de</strong>le <strong>de</strong> învăţământ – cel vechi, ecleziastic – şi cel nou,<br />
susţinut <strong>de</strong> stat. Tratarea etnicităţii şi a multitu<strong>din</strong>ii etnice în cadrul şcolii pare să confirme imaginea<br />
tradiţională asupra politicii privind naţionalităţile, care implica părăsirea toleranţei liberale şi trecerea<br />
la o politică <strong>de</strong> asimilare în sensul creării unei naţiuni culturale, fenomen ce a avut loc în anii ’70.<br />
Consacrarea unui concept <strong>de</strong> naţiune unitară în rândurile naţionalităţilor nu a reuşit complet, nefiind<br />
rezolvat nici conflictul <strong>din</strong>tre etnicitate şi diversitatea etnică a statului; legea naţionalităţilor <strong>din</strong> 1868,<br />
chiar dacă oferea un cadru generos <strong>de</strong> manifestare tuturor, era prezentată la cumpăna celor două<br />
secole doar ca o lege care se referă la limba oficială. Tocmai această lege a <strong>de</strong>venit în timp<br />
„fundamentul unei asimilări tolerante”, în cadrele unei politici care se baza inclusiv pe afirmarea unei<br />
integrări foarte largi. În Transilvania, învăţaţii români, alături <strong>de</strong> cler, au reuşit să creeze o<br />
contrapon<strong>de</strong>re serioasă ca politica oficială; propagarea ataşamentului faţă <strong>de</strong> propriile i<strong>de</strong>aluri<br />
naţionale, precum şi susţinerea unui învăţământ ecleziastic au izbutit să pătrundă şi în lumea satului.<br />
În Transilvania s-a constituit un grup mai <strong>de</strong>osebit <strong>de</strong> trei naţiuni, ale căror relaţii difereau mult <strong>de</strong><br />
cele <strong>din</strong> restul Ungariei. În preziua războiului mondial, românii, alături <strong>de</strong> saşii transilvăneni, care <strong>de</strong><br />
asemenea dispuneau <strong>de</strong> un învăţământ solid, chiar dacă preceptele lor naţionale nu intrau atât <strong>de</strong> mult<br />
în conflict cu linia oficială ca în cazul românilor, au reuşit să facă trecerea spre statutul <strong>de</strong> „minorităţi<br />
naţionale”, în condiţiile în care Transilvania a continuat să rămână „un corp străin în statul ungar”. Cu<br />
atât mai mult, aici nu s-a mers pe încercarea <strong>de</strong> a estompa conştiinţa <strong>de</strong> sine naţională, cât pe<br />
promovarea <strong>de</strong> concepţii istorice şi culturale comune.<br />
Înainte <strong>de</strong> război, se pare că orientarea naţionalistă oficială îşi <strong>de</strong>păşise punctul culminant şi<br />
numeroase i<strong>de</strong>aluri ale sale fuseseră atinse; prin sărbători, mai ales prin cea a Mileniului, ori prin<br />
comemorarea Revoluţiei <strong>de</strong> la 1848, patosul naţional era instituţionalizat în mod uniform, chiar cu<br />
ten<strong>din</strong>ţe <strong>de</strong> rigidizare. I<strong>de</strong>ea <strong>de</strong> stat ungar <strong>de</strong>venise o realitate zilnică, la care a contribuit semnificativ<br />
şi efectul legii Apponyi.<br />
Pentru tot ce implica politica şcolară, guvernul ungar a plătit în cele <strong>din</strong> urmă un preţ mare.<br />
Guvernul a crezut în mod „uşuratic” că va rezista criticilor politicienilor naţionali şi ale unor orientări<br />
civice radicale <strong>din</strong> lumea politică; efectele acestei politici şcolare au nuanţat negativ imaginea<br />
Ungariei în străinătate, iar în momentele <strong>de</strong> criză au acţionat ca o povară asupra solidarităţii interne,<br />
venind în <strong>de</strong>zavantajul păstrării Ungariei între vechile sale graniţe, lucru <strong>de</strong> care politicienii <strong>de</strong><br />
<strong>din</strong>ainte încă nu erau conştienţi.<br />
Lucrarea, împărţită pe şapte mari capitole, oferă o imagine complexă asupra problematicii<br />
şcolare în Ungaria <strong>de</strong> după 1867. Descrierea <strong>de</strong>taliată a fenomenelor specifice pe baza unei<br />
bibliografii <strong>de</strong> ultimă oră, alături <strong>de</strong> folosirea unor exemple <strong>de</strong> caz şi tabele care fac cu atât mai<br />
atractiv discursul ştiinţific, completează cunoştinţele oricărui specialist în istoria mo<strong>de</strong>rnă. Complexă<br />
şi interesantă, cercetarea lui Joachim von Puttkamer constituie o contribuţie însemnată la studierea<br />
problematicii şcolare <strong>din</strong> Imperiu, în controversata perioadă <strong>de</strong> după instituirea dualismului.<br />
Lajos-Lorand Mádly
464<br />
Note şi Recenzii 30<br />
Opţiuni politice la popoarele central-est europene în secolul al XIX-lea /Political options of the<br />
central-eastern european peoples in the 19 th century, coord. Teodor Pavel, Cluj-Napoca,<br />
Editura Argonaut (Seria documente-istorie-mărturii), 2006, 318 p.<br />
Pe mesele <strong>de</strong> lucru ale specialiştilor în istorie a apărut <strong>de</strong> curând un nou volum colectiv <strong>de</strong><br />
studii privind istoria Europei centrale şi <strong>de</strong> est în perioada mo<strong>de</strong>rnă. Este vorba <strong>de</strong> rodul unei<br />
colaborări internaţionale, sub coordonarea profesorului dr. Teodor Pavel <strong>de</strong> la Universitatea „Babeş-<br />
Bolyai” <strong>din</strong> Cluj-Napoca, la rândul său un specialist cunoscut în domeniul istoriei Europei mo<strong>de</strong>rne<br />
(<strong>din</strong> lucrările sale cele mai recente amintim: Între Berlin şi Sankt Petersburg: românii în relaţiile<br />
ruso-germane în secolul al XIX-lea, Românii şi rivalitatea germano-rusă 1905-1918 şi Tradiţie şi<br />
mo<strong>de</strong>rnizare în societatea transilvăneană 1850-1918).<br />
Volumul începe cu o introducere semnată <strong>de</strong> către coordonator, în care ne sunt prezentate<br />
aspectele cele mai importante <strong>din</strong> cuprinsul lucrării, împreună cu câteva consi<strong>de</strong>raţii asupra istoriei<br />
Monarhiei austriece <strong>din</strong> „lungul secol al XIX-lea”. Una <strong>din</strong>tre cele mai vizibile şi importante<br />
caracteristici ale lucrării este prezenţa unor materiale ştiinţifice provenind <strong>de</strong> la specialişti atât <strong>din</strong><br />
România, cât şi <strong>din</strong> celelalte state central-europene, ca şi <strong>din</strong> Statele Unite. O prezentare a acestei<br />
lucrări ar fi <strong>de</strong> prisos fără a insista pe scurt şi asupra fiecărui titlu <strong>din</strong> componenţa sa.<br />
Şirul studiilor este <strong>de</strong>schis printr-o interesantă prezentare, semnată <strong>de</strong> dr. Teodor Pavel, a<br />
Catehismului constituţional pentru popor, o carte apărută la Viena în anul 1868 sub semnătura lui<br />
Eduard Breier, relevantă prin modul în care expune i<strong>de</strong>ile liberalismului, constituind o piesă<br />
importantă în studierea culturii politice <strong>din</strong> Imperiu în secolul al XIX-lea. Breier, un renumit jurnalist<br />
<strong>de</strong> origine evreiască, a scris, pe lângă articole cu temă predominant politică, şi opere literare. A<br />
colaborat la numeroase organe <strong>de</strong> presă, iar o parte <strong>din</strong> contribuţiile sale politice le-a adunat şi<br />
sistematizat tocmai în volumul intitulat Catehismul constituţional, care capătă astfel aspectul unui<br />
tratat <strong>de</strong> drept public, cu o structură clară şi inteligibilă, subliniind originile şi practica liberalismului<br />
politic. În lucrare apar şi sistematizări ale „drepturilor fundamentale germane”, dar şi un „credo<br />
politic” al cetăţeanului constituţional, alături <strong>de</strong> „cele zece porunci ale cetăţeanului”. Acest mod <strong>de</strong><br />
prezentare indică o paralelă strânsă între concepţiile politice constituţionale şi preceptele religioase (o<br />
a<strong>de</strong>vărată religie sau catehism politic), dar relevă şi o impregnare <strong>de</strong> tip francmason şi liberal a<br />
viziunii autorului asupra liberalismului politic, în conformitate <strong>de</strong> altfel cu concepţiile acelor vremuri.<br />
Impactul „catehismului politic” în epocă nu poate fi trecut cu ve<strong>de</strong>rea, dat fiind că acesta poate fi<br />
consi<strong>de</strong>rat un veritabil manual <strong>de</strong> <strong>de</strong>mocraţie, care a ajuns şi în mâinile stu<strong>de</strong>nţilor români <strong>de</strong> la<br />
Viena, fapt atestat <strong>de</strong> presa epocii; <strong>de</strong> asemenea, această lucrare nu a fost străină nici cercurilor<br />
nobiliare.<br />
Scris într-o manieră clară şi bine structurată, fără a omite argumentări serioase şi încadrarea în<br />
epocă, însoţite <strong>de</strong> citarea fragmentelor clor mai însemnate <strong>din</strong> „catehism”, acest studiu este o lectură<br />
interesantă pentru orice mo<strong>de</strong>rnist, stimulând curiozitatea cititorului şi pentru restul volumului.<br />
Al doilea studiu, semnat <strong>de</strong> Ian Reifowitz, profesor asistent la State University of New York -<br />
Empire State College, ne prezintă o „alternativă la naţionalismul etnic - patriotismul <strong>de</strong> stat austriac în<br />
scrierile lui Joseph Samuel Bloch, 1882-1918”. Bloch, un politician şi jurnalist <strong>de</strong> origine evreiască,<br />
era un promotor al liberalismului şi al concepţiei <strong>de</strong> naţiune civică, într-o epocă în care, într-un<br />
imperiu aflat în <strong>de</strong>zintegrare, naţionalismele şi antisemitismul se manifestau tot mai activ. În cadrul<br />
naţiunii civice austriece, fiecare naţiune putea să-şi găsească un loc, inclusiv evreii; în acest context,<br />
şi Bloch se opunea mişcării sioniste, consi<strong>de</strong>rându-se pe sine şi pe evreii <strong>din</strong> Imperiu ca „austrieci<br />
evrei ori evrei austrieci” şi susţinând că sentimentul apartenenţei tuturor la naţiunea civică austriacă<br />
va putea asigura perpetuarea şi menţinerea Monarhiei în întregime. Scrierile sale au un profund<br />
caracter patriotic, <strong>din</strong> ele rezultând ataşamentul faţă <strong>de</strong> Austria, dar şi faţă <strong>de</strong> Casa domnitoare, faţă <strong>de</strong><br />
instituţiile statului şi Constituţie; <strong>de</strong> asemenea, Bloch afirma a<strong>de</strong>sea superioritatea unui stat multietnic<br />
faţă <strong>de</strong> statele naţionale. În cadrul acestui studiu, autorul surprin<strong>de</strong> elementele cele mai reprezentative<br />
ale concepţiei lui Bloch, oferindu-ne o imagine a scrierilor sale în contextul european al vremii.
31 Note şi Recenzii 465<br />
O incursiune interesantă în rolul jucat <strong>de</strong> Biserică şi Şcoală în „ariile germane” ale Imperiului<br />
Habsburgic, cu accent mai ales pe rolul i<strong>de</strong>ntitar şi formulele structurale ale acestora, ne oferă în<br />
studiul său Alexandru Simon, doctorand al Universităţii „Babeş-Bolyai” <strong>din</strong> Cluj-Napoca, un<br />
specialist cu o activitate laborioasă în domeniul istoriei, <strong>de</strong> la cea medievală până la cea mo<strong>de</strong>rnă.<br />
Textul, bine alcătuit şi clar expus, prezintă rolul Bisericii în Imperiul Austriac încă <strong>din</strong> perioada<br />
împăratului Iosif al II-lea, trecând prin perioada revoluţiei paşoptiste şi până la <strong>de</strong>strămarea<br />
Imperiului. Pentru evi<strong>de</strong>nţierea situaţiei confesionale, nu lipsesc datele statistice şi exemplele<br />
concrete care ilustrează aspecte mai <strong>de</strong>osebite ale evoluţiei Bisericii şi Şcolii <strong>din</strong> perioada analizată.<br />
Studiul, care acoperă în mod concis o perioadă <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> în<strong>de</strong>lungată, este o modalitate sintetică <strong>de</strong><br />
prezentare a acestor realităţi.<br />
Florin Ştefan, doctorand al Universităţii „Babeş-Bolyai” şi profesor la Liceul teoretic <strong>din</strong> Brad,<br />
ilustrează în materialul său aspecte ale gândirii sociale şi politice <strong>din</strong> Principatele Române şi apoi <strong>din</strong><br />
România perioa<strong>de</strong>i 1840-1890, mai ales prin prisma reflectării spiritului critic, a i<strong>de</strong>ilor <strong>de</strong>mocratice,<br />
dar şi a concepţiilor <strong>de</strong> tip iacobin, şi răspândirea acestora. Pe baza unor exemplificări largi privind<br />
numeroşi oameni <strong>de</strong> cultură ori politicieni ai perioa<strong>de</strong>i, între care Ion Ghica, Alecu Russo, Nicolae<br />
Bălcescu, P. P. Carp ori Mihail Kogălniceanu, cititorul primeşte o imagine sintetică a lumii,<br />
concepţiilor şi mentalităţilor prezente în acea perioadă. Pe tot parcursul lecturii, constatăm efectul<br />
profund pe care l-au avut scrierile politice europene <strong>din</strong> acele vremuri, între care şi cele ale lui Alexis<br />
<strong>de</strong> Tocqueville, prin concepţiile politice pe care le-au profesat, gânditorii şi politicienii români ai celei<br />
<strong>de</strong> a doua jumătăţii <strong>de</strong> secol al XIX-lea dove<strong>din</strong>d că erau racordaţi la fluxul european <strong>de</strong> i<strong>de</strong>i.<br />
Păşind într-o altă arie geografică, următorul studiu, semnat <strong>de</strong> profesorul dr. Cristopher<br />
Blackburn <strong>de</strong> la Universitatea Lousiana / Monroe, Statele Unite, ne face cunoştinţă cu spaţiul polon al<br />
secolelor XVIII şi XIX, mai precis cu istoria Ducatului Varşoviei şi cu rolul jucat <strong>de</strong> Franţa în istoria<br />
acestui mic stat. În timpul războaielor napoleoniene, Polonia a reprezentat un rezervor imens <strong>de</strong><br />
resurse umane şi materiale necesare Franţei în susţinerea companiilor; în acest context, în scopul<br />
asigurării loialităţii stărilor, s-a înlesnit formarea unui mic stat, care va avea o constituţie <strong>de</strong> tip<br />
francez şi limba poloneză ca limbă oficială. Au fost întemeiate aici şi celelalte instituţii <strong>de</strong>mocratice,<br />
s-a adoptat legislaţia napoleoniană, dar dominaţia nobiliară s-a păstrat, iar condiţia supuşilor s-a<br />
înrăutăţit constant, mai ales după Congresul <strong>de</strong> la Viena. Studiul prezintă relativ amănunţit numeroase<br />
aspecte ale evoluţiei micului ducat, insistând şi asupra problematicii sociale, foarte importantă în<br />
contextul epocii, ca şi asupra relaţiilor internaţionale ale Ducatului Varşoviei; această contribuţie<br />
lărgeşte orizonturile cititorului privind evoluţiile <strong>din</strong> Europa Centrală, prin elemente noi.<br />
Un studiu scurt <strong>de</strong>spre strădaniile naţionale <strong>din</strong> spaţiul sud-slav este prezent la jumătatea<br />
volumului, semnat <strong>de</strong> dr. Miodrag Milin, specialist în probleme legate <strong>de</strong> istoria Banatului şi a<br />
sârbilor. Prin acest text concis facem cunoştinţă cu i<strong>de</strong>ile politice ale faimosului om <strong>de</strong> stat Ilia<br />
Garaşanin, reprezentativ pentru epoca re<strong>de</strong>şteptării poporului sârb, care la mijlocul secolului al XIX-lea<br />
preia rolul fruntaş în cadrul eforturilor legate <strong>de</strong> crearea unui stat naţional. Aflăm astfel <strong>de</strong>spre<br />
proiectele legate <strong>de</strong> i<strong>de</strong>ea formării unui stat naţional, precum cel ilirist sau, cel iugoslav, ca şi <strong>de</strong>spre<br />
acţiunea comună ori diferen<strong>de</strong>le <strong>din</strong>tre sârbi, croaţi şi muntenegreni. Într-o manieră clară, autorul<br />
ilustrează aici realităţi care se cuvin cunoscute <strong>de</strong> către fiecare cititor.<br />
Două studii <strong>din</strong> volum se referă şi la istoria Ucrainei, regiune cu un rol important în epoca<br />
mo<strong>de</strong>rnă; dr. Ioan Semeniuc, conferenţiar la Facultatea <strong>de</strong> Litere a universităţii „Babeş-Bolyai”, face<br />
o introducere interesantă în i<strong>de</strong>ea <strong>de</strong> libertate naţională şi statală în cultura ucraineană a celei <strong>de</strong>-a<br />
doua jumătăţi a secolului al XIX-lea. Aceste i<strong>de</strong>i apăruseră încă în secolul al XVII-lea şi s-au<br />
<strong>de</strong>zvoltat în timp, însoţind istoria acestui spaţiu, marcat <strong>de</strong> evoluţii complexe. Încorporarea Ucrainei<br />
la Rusia aduce cu sine o politică <strong>de</strong> rusificare, dar, în ciuda acesteia, a existat o mişcare naţională<br />
ucraineană care s-a manifestat şi la nivel cultural. În acest context, autorul evocă şi personalităţile mai<br />
reprezentative pe plan cultural, subliniind anvergura mişcării şi aducând noi elemente, prin prisma<br />
istoriei culturii. Acestui studiu i se alătură, ca o completare, cel al colegei Halena Miculaiciuc, tot <strong>de</strong><br />
la Facultatea <strong>de</strong> Litere a amintitei Universităţi, prezentând o scurtă istorie a asociaţiei ştiinţifice<br />
„Şevcenko” <strong>din</strong> Lvov, cu un rol important în cadrul mişcării culturale <strong>din</strong> a doua jumătate a secolului<br />
al XIX-lea. Aflăm tot aici date noi <strong>de</strong>spre conducătorii acestei organizaţii şi <strong>de</strong>spre alţi colaboratori,
466<br />
Note şi Recenzii 32<br />
<strong>de</strong>spre poziţia şi recunoaşterea ei pe plan internaţional, practic un maximum <strong>de</strong> informaţii concrete ce<br />
poate fi sintetizat într-un text <strong>de</strong> aceste dimensiuni.<br />
Tratarea aspectelor legate <strong>de</strong> istoria spaţiului sud-slav continuă prin studiul profesorului Rok<br />
Stergar, profesor asistent la Universitatea <strong>din</strong> Ljubljana, Slovenia, care <strong>de</strong>scrie un program naţional<br />
sloven <strong>din</strong> anul 1869, publicat pentru prima oară, anonim, în ziarul vienez „Der Osten”. Acesta<br />
propunea crearea regatului Iliriei, sub <strong>de</strong>numirea <strong>de</strong> Regatul Sloveniei, care să aibă cu Imperiul relaţii<br />
similare cu Ungaria <strong>de</strong> după 1867. Publicarea acestui program a provocat numeroase dispute, dar şi<br />
speculaţii cu privire la a<strong>de</strong>văraţii autori. El se înscrie în şirul celorlalte programe naţionale <strong>din</strong><br />
cuprinsul Monarhiei, avansate la acea dată; prezentarea apariţiei acestui text, dar şi analizarea<br />
urmărilor sale întregesc tabloul reacţiilor imediate sau mai târzii faţă <strong>de</strong> pactul dualist, ale celorlalte<br />
naţiuni componente ale Imperiului.<br />
De la aspecte care ţin mai mult <strong>de</strong> viaţa politică, trecem la cele economice, prin studiul lui<br />
Marin Iosif Balog, doctorand al Universităţii „Babeş-Bolyai” şi specialist în istoria economică a<br />
Imperiului habsburgic <strong>din</strong> a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi începutul secolului XIX. În cadrul<br />
vieţii <strong>de</strong> stat a Austriei, politica fiscală a jucat un rol însemnat la mijlocul secolului al XIX-lea, mai<br />
ales după o anume instabilitate, generată <strong>de</strong> experimentarea mai multor mo<strong>de</strong>le şi faze, ca <strong>de</strong> exemplu<br />
cea liberal-centralistă şi cea absolutist-centralistă. Numeroşi miniştri şi oameni <strong>de</strong> stat şi-au pus<br />
amprenta asupra politicii fiscale, înainte <strong>de</strong> toate miniştrii Finanţelor, iar politica amintită a avut un<br />
impact imediat asupra vieţii locuitorilor Monarhiei. Dacă neoabsolutismul rămâne o epocă marcată <strong>de</strong><br />
reforme substanţiale, până la urmă el se va adânci în dificultăţi financiare provocate <strong>de</strong> războiul <strong>din</strong><br />
1859, care vor <strong>de</strong>termina totodată şi o creştere a fiscalităţii. Prin numeroase date statistice şi tabele,<br />
autorul ne aduce aproape o epocă interesantă şi controversată, conţinând încă numeroase aspecte care<br />
se cuvin a fi <strong>de</strong>scoperite.<br />
Rămânând pe tărâmul economiei, un alt studiu interesant, semnat <strong>de</strong> Nagy Róbert, asistent la<br />
Facultatea <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> şi Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai”, expune aspecte ale i<strong>de</strong>ilor liberale şi<br />
ale celor legate <strong>de</strong> mo<strong>de</strong>rnizare la maghiari în secolul al XIX-lea. Începând cu o introducere în i<strong>de</strong>ile<br />
liberalismului maghiar în context european, studiul continuă o expunere a evoluţiilor <strong>de</strong> or<strong>din</strong><br />
economic <strong>de</strong> <strong>din</strong>ainte <strong>de</strong> revoluţia <strong>de</strong> la 1848-49, prezentând principalele probleme şi personalităţi ale<br />
vremii. Guvernele revoluţionare maghiare susţineau liberalismul economic, începând să<br />
implementeze unele iniţiative în această direcţie, ca <strong>de</strong> exemplu iniţierea lucrărilor <strong>de</strong> construcţie a<br />
căilor ferate; după înfrângerea revoluţiei, liberalismul maghiar a fost redus la tăcere, urmând să<br />
renască în perioada liberală. Evoluţiile acestea, precum şi cele <strong>din</strong> perioada dualistă sunt ilustrate şi cu<br />
numeroase date statistice, care subliniază impactul concret al aplicării i<strong>de</strong>ilor liberale în economie.<br />
Ultimul studiu al volumului prezintă aspecte legate <strong>de</strong> imaginea românilor în cultura maghiară,<br />
reflectată în cadrul periodicelor <strong>din</strong> Cluj între anii 1860 şi 1865; autorul acestui studiu este Valer Rus,<br />
director al Muzeului Memorial „Casa Mureşenilor” <strong>din</strong> Braşov. Studiul porneşte <strong>de</strong> la premisa că<br />
evenimentele <strong>de</strong> la 1848-49 au inaugurat o nouă eră în cadrul relaţiilor ineteretnice <strong>din</strong> Transilvania,<br />
când, pe baza asumării mai ales a i<strong>de</strong>ntităţii naţionale, au apărut noi percepţii, mai ales antagonice, între<br />
români şi maghiari. Acest lucru este subliniat prin evi<strong>de</strong>nţierea modului în care presa maghiară reflecta<br />
opiniile <strong>de</strong>spre locuitorii români, după anul 1860, care a adus Transilvaniei libertatea exprimării.<br />
Imaginea este predominant negativă, aspectele ei fiind bine surprinse <strong>de</strong> autor; presa insistă asupra<br />
i<strong>de</strong>ilor daco-române, asupra agitaţiilor <strong>din</strong> anii ’60 sau asupra programelor naţionale, dar, <strong>de</strong>sigur, nu<br />
lipsesc nici i<strong>de</strong>ile legate <strong>de</strong> împăcarea <strong>din</strong>tre cele două naţiuni. Studiul apare cititorului ca unul compact,<br />
echilibrat, cu aspectele esenţiale ale problemei bine explicate, contribuind la înţelegerea aspectelor<br />
relaţiilor interetnice <strong>din</strong> Transilvania <strong>din</strong> a doua jumătate a secolului al XIX-lea.<br />
Această culegere <strong>de</strong> studii reprezintă o contribuţie semnificativă şi utilă la cercetările privind<br />
istoria Europei centrale şi estice în perioada mo<strong>de</strong>rnă. În primul rând, putem constata diversitatea<br />
temelor prezente aici, <strong>de</strong> la aspecte politice până la cele economice sau cele legate <strong>de</strong> mentalităţi.<br />
Autorii textelor sunt în bună parte tineri, doctoranzi ori asistenţi la Universitatea clujeană, cunoscuţi<br />
<strong>de</strong>ja pentru problematicile pe care le studiază; <strong>de</strong> asemenea, <strong>de</strong> apreciat este şi prezenţa unor autori <strong>de</strong>
33 Note şi Recenzii 467<br />
peste hotare, inclusiv <strong>din</strong> Statele Unite, cu contribuţii interesante şi inedite pentru spaţiul nostru.<br />
Diversitatea <strong>de</strong> probleme şi spaţii geografice prezentate ne înfăţişează o parte a Europei aflată în plină<br />
mo<strong>de</strong>rnizare, <strong>din</strong> care face parte şi spaţiul românesc, <strong>de</strong>ţinând aceleaşi probleme şi evoluţii ca şi restul<br />
continentului.<br />
Loránd-Lajos Mádly<br />
GELU NEAMŢU, MIRCEA VAIDA-VOEVOD, 1 Decembrie 1918. Mărturii ale participanţilor.<br />
Ioachim Crăciun: Documente la un sfert <strong>de</strong> veac <strong>de</strong> la Marea Unire, vol. I, Bucureşti,<br />
Editura Aca<strong>de</strong>miei Române, 2005, 385 p.<br />
Volumul acesta fusese preconizat să apară cu ocazia împlinirii primului sfert <strong>de</strong> veac <strong>de</strong> la<br />
Marea Unire. O mare pon<strong>de</strong>re în realizarea albumului revenea părintelui bibliologiei româneşti<br />
mo<strong>de</strong>rne, Ioachim Crăciun. El fusese prezent la Alba Iulia în acea zi <strong>de</strong> împlinire a i<strong>de</strong>alurilor<br />
româneşti.<br />
Momentul apariţiei era cu nerăbdare aşteptat, stârnind chiar entuziasm, mulţi <strong>din</strong>tre cei care<br />
trimiseseră datele cerute solicitând câte un exemplar cu „rambursă”. De remarcat solicitu<strong>din</strong>ea multor<br />
martori ai Unirii. Ion Clopoţel spre exemplu trimite răspuns lui Ioachim Crăciun în chiar ziua primirii<br />
scrisorii <strong>de</strong> la acesta; la fel proce<strong>de</strong>ază Dimitrie Mureşanu, fost primar la Socodor.<br />
Albumul nu a apărut însă în acel an 1943. Au trebuit să treacă mai mult <strong>de</strong> trei sferturi <strong>de</strong> veac<br />
<strong>de</strong> la „cel mai însemnat act al istoriei noastre”, cum a <strong>de</strong>finit Silviu Dragomir momentul 1 Decembrie,<br />
pentru ca un prim volum al albumului să fie în sfârşit editat. Apărut la Editura Aca<strong>de</strong>miei în 2005, sub<br />
îngrijirea lui Gelu Neamţu şi Mircea Vaida-Voevod (nepot al lui Ioachim Crăciun, după cum aflăm<br />
<strong>din</strong> prefaţa pe care o semnează), volumul a reuşit să vadă lumina tiparului cu sprijinul Ministerului<br />
Culturii şi Cultelor.<br />
Sunt prezentate în acest prim volum 186 <strong>de</strong> portrete, <strong>din</strong> cele 600 trimise colectivului<br />
<strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> <strong>din</strong> Cluj-Sibiu. Mărturii care ajung târziu sub ochii cititorilor; nu prea târziu<br />
însă. Apariţia acestor documente inedite vine să umple un gol istoriografic, poate o lipsă <strong>de</strong><br />
preocupare. Nu căutăm justificări spunând că şi condiţiile istorice au contribuit la târzia lui apariţie.<br />
Pentru unii <strong>din</strong>tre cei care <strong>de</strong>pun mărturie în volum, opera ce trebuia începută atunci se voia<br />
„o evanghelie şi o oglindă a suferinţelor acelora ce au înfăptuit România Mare, învăţătură şi dragoste<br />
generaţiei tinere faţă <strong>de</strong> patria lor”.<br />
Unii trimit doar succinte biografii. Alţii, în schimb, doresc să li se cunoască chiar şi „modul <strong>de</strong><br />
gândire”. Astfel, avocatul dr. Sever Pop trimite o broşură care, cre<strong>de</strong>a el, „arată calea cea a<strong>de</strong>vărată<br />
care duce la înălţarea neamului nostru, înlăturând <strong>din</strong> calea lui Capitalismul parazit şi hrăpăreţ şi<br />
Comunismul distrugător, ambele servind interesele lui Juda”.<br />
Sunt prezenţi aşa-zişi oameni <strong>de</strong> rând, <strong>de</strong> la un meseriaş pantofar până la viitoare personalităţi<br />
<strong>din</strong> noul stat român reîntregit: miniştri, ambasadori, etc. Se pare că marilor personalităţi li se pregătise<br />
un loc aparte în cadrul „şantierului” albumului; găsim aici portretele lui Onisifor Ghibu, Ştefan Ciceo-<br />
Pop, Francisc Hossu-Longin, Ion Clopoţel, Ion Flueraş, Iosif Jumanca. Majoritatea celor prezentaţi<br />
sunt însă într-a<strong>de</strong>văr <strong>din</strong>tre cei care se vor retrage în lumea lor mo<strong>de</strong>stă, <strong>de</strong> un<strong>de</strong> au apărut, luptători<br />
anonimi, animaţi însă cu toţii <strong>de</strong> conştiinţa politică.<br />
Pentru mulţi <strong>din</strong>tre cei prezentaţi în volum, 1 Decembrie 1918 a fost cea mai frumoasă zi <strong>din</strong><br />
viaţă, unii mărturisind-o chiar în scris, cum face dr. Titu Russu.<br />
Documentele acestea, cu incontestabilă valoare <strong>de</strong> izvor, s-ar preta la o cercetare multilaterală.<br />
Scoici care adăpostesc valoroase perle le consi<strong>de</strong>ră, pe drept cuvânt, unul <strong>din</strong>tre autori.<br />
Pe lângă relatările <strong>de</strong>spre ziua cea mare, 1 Decembrie 1918, îşi fac loc rânduri <strong>de</strong>spre lupta<br />
dusă pentru Unire, cu evocarea unor episoa<strong>de</strong> precum procesul memorandiştilor, tristul moment al<br />
Episcopiei <strong>de</strong> Hajdudorog, martirajele <strong>din</strong> zilele Unirii şi cele <strong>din</strong> primele luni ale anului 1919.
468<br />
Note şi Recenzii 34<br />
Emoţionante sunt relatările <strong>de</strong>spre încropirea drapelelor româneşti. În Sibiu, steagul l-au<br />
confecţionat doamnele române, scriind cu litere <strong>de</strong> aur, conform instrucţiunilor preşe<strong>din</strong>telui Astrei,<br />
A. Bârseanu, „visul <strong>de</strong> <strong>de</strong>mult se în<strong>de</strong>plineşte”. Preotul Avram Ciocoiu, <strong>din</strong> împrejurimile Buziaşului,<br />
a improvizat un drapel „în colorile naţionale române. Coloarea albastră <strong>din</strong> blanele reverenzii sale,<br />
cea roşie <strong>din</strong> drapelul unguresc; iar coloarea galbină a dăruit-o Ioan Răchiţan comerciant <strong>din</strong> comuna<br />
Vucova. – Cu acest drapel sfinţit <strong>de</strong> urgenţă s-a dus la Buziaş întreg corul şi alţi oameni la 70 <strong>de</strong><br />
persoane.” De notat apoi faptul că primul mort al României întregite a fost un stegar, Ion Arion.<br />
Episodul morţii lui este relatat în volum. Ura şi îndârjirea asupritorilor faţă <strong>de</strong> simbolurile româneşti a<br />
fost ieşită <strong>din</strong> comun; lucrul este subliniat şi în Argumentul volumului.<br />
În acelaşi Argument se vorbeşte <strong>de</strong>spre „istoria a<strong>de</strong>vărată” şi <strong>de</strong>spre percepţia pe care o aveau<br />
elitele, precum şi oamenii simpli <strong>de</strong> naţionalitate nemaghiară <strong>de</strong>spre Ungaria, văzută ca un stat poliţist<br />
şi o închisoare a popoarelor.<br />
Niciodată nu este prea târziu ca o oglindă a suferinţelor, dar şi a marilor înfăptuiri ale<br />
înaintaşilor să servească drept pildă generaţiilor următoare.<br />
Nefiind român, este greu să înţelegi entuziasmul acestora. Iar, dacă nu eşti nici cre<strong>din</strong>cios, nu<br />
vei putea pătrun<strong>de</strong> resorturile intime ale unui popor care s-a hrănit cu cre<strong>din</strong>ţa în Dumnezeu şi în<br />
izbăvirea sa. Probabil că dacă rândurile aşternute <strong>de</strong> pr. Ioan Iloviciu, în <strong>de</strong>scrierea unei călătorii,<br />
înainte <strong>de</strong> Unire, în Vechiul Regat, ar fi citite <strong>de</strong> către un necre<strong>din</strong>cios, i-ar stârni ilaritatea. Şi cu<br />
siguranţă ar lua în <strong>de</strong>râ<strong>de</strong>re sentimentul tânărului Iloviciu care, văzând Mănăstirea Argeşului, s-a<br />
întrebat dacă „această casă a lui Dumnezeu este făcută <strong>de</strong> mâini omeneşti sau însuşi Dumnezeu a<br />
<strong>de</strong>săvârşit-o”.<br />
Reconfortantă pentru cititorul ar<strong>de</strong>lean <strong>de</strong> azi, vrând-nevrând martor la numeroasele conflicte<br />
<strong>din</strong>tre slujitorii celor două Biserici româneşti <strong>din</strong> Transilvania, este tocmai lipsa <strong>de</strong> controverse<br />
confesionale <strong>din</strong> album. Mai mult, a<strong>de</strong>seori în acest volum, preotul nici nu îşi precizează confesiunea.<br />
Este clar însă că e vorba <strong>de</strong>spre un preot român!<br />
S-a întâmplat tipărirea acestui volum doar în 2005. Am găsit nişte cuvinte frumoase, scrise <strong>de</strong><br />
unul <strong>din</strong>tre cei prezentaţi în filele albumului, medicul Carol Ioan Şotel, aflat în refugiu în anii<br />
trimiterii contribuţiei sale: „Sunt convins, că vremea trebue să mustiască a<strong>de</strong>vărul istoric şi numai<br />
dacă e cazul vredniciei neîndoelnice, să te eternizeze, în panteonul nemuririi, fie chiar şi regionale”.<br />
Poate că a<strong>de</strong>vărul a mustit în tot acest timp.<br />
Biografiile participanţilor la Marea Unire dove<strong>de</strong>sc cu prisosinţă că 1 Decembrie 1918 n-a fost<br />
o întâmplare. Putem vorbi <strong>de</strong> norocul istoric <strong>de</strong> a avea o generaţie cu conştiinţă naţională, atât la<br />
nivelul oamenilor <strong>de</strong> rând, cât şi în galeria marilor personalităţi. Este ceea ce <strong>de</strong>monstrează biografiile<br />
prezente în acest prim volum al albumului.<br />
Viorel Câmpean<br />
ZOLTÁN PÁLFY, National Controversy in the Transylvanian Aca<strong>de</strong>me: The Cluj/Kolozsvár<br />
University in the first half of the 20 th Century, Budapest, Akadémiai Kiadó, 2005, 324 p.<br />
Instituţie cu o reală putere socială şi spirituală, ce pregăteşte intelectuali profesionişti,<br />
Universitatea constituie un câmp <strong>de</strong> investigaţie <strong>de</strong>osebit <strong>de</strong> complex. Ca loc <strong>de</strong> întâlnire a mai tuturor<br />
aspiraţiilor culturale la un moment dat, ea ar trebui <strong>de</strong>finită nu numai prin referinţa la câteva tipuri<br />
organizatorice i<strong>de</strong>al-abstracte, ci mai ales prin clientela pe care o atrage şi prin funcţiile ce le<br />
în<strong>de</strong>plineşte în cadrul societăţii. Din această perspectivă, opţiunea pentru un anume centru <strong>de</strong><br />
învăţământ superior şi pentru o branşă <strong>de</strong> studii, stabilirea unei tipologii în ceea ce priveşte conduita<br />
profesională, pe baza unor variabile socio-istorice (etnie, confesiune, categorie socială, origine<br />
geografică, vârstă etc.), ar trebui să constituie elemente privilegiate <strong>de</strong> analiză.<br />
O atare anchetă ar putea fi cu atât mai sugestivă pentru spaţiul intracarpatic care, prin <strong>de</strong>stinul<br />
istoriei, a cunoscut nu numai pluralismul etnic şi confesional, dar şi fluctuaţii <strong>de</strong> tutelă politico-
35 Note şi Recenzii 469<br />
statală. S-ar pune astfel mai multă rigoare în toate acele încheieri, formulate ambiguu uneori pe baza<br />
imperativelor naţionaliste, dar care se văd anulate imediat în practica infra-istoriei, încheieri ce pot fi<br />
sintetizate în i<strong>de</strong>ea că în perioada 1872-1918 la Universitatea <strong>din</strong> Cluj s-a practicat discriminarea<br />
etnică şi confesională, instituţia fiind un instrument eficace <strong>de</strong> asimilare şi maghiarizare „forţată” a<br />
celorlalte naţionalităţi <strong>din</strong> Transilvania. La fel cum, în aceeaşi manieră, s-a pus problema şi pentru<br />
perioada interbelică, când Ar<strong>de</strong>alul şi în<strong>de</strong>osebi Clujul a fost supus unui puternic proces <strong>de</strong><br />
românizare, Universitatea <strong>de</strong> aici fiind una <strong>din</strong> pârghiile eficace în acest sens.<br />
Ca un paradox însă, constatăm că lipsesc aproape cu <strong>de</strong>săvârşire nu doar monografiile pe care<br />
le-ar merita această instituţie <strong>de</strong> învăţământ superior (cu excepţia notabilă a cărţii lui Vasile Puşcaş,<br />
Universitate, societate, mo<strong>de</strong>rnizare. Organizarea şi activitatea ştiinţifică a Universităţii <strong>din</strong> Cluj,<br />
1919-1940, ed. II, Cluj, Eikon, 2003), dar şi studiile pregătitoare, <strong>de</strong> factură empirică sau strict<br />
evenimenţială, care să ofere un minim cadru <strong>de</strong> abordare a subiectului. Cele câteva realizări <strong>de</strong> până<br />
acum sunt, evi<strong>de</strong>nt, conjuncturale şi cu iz comemorativ-triumfaliste, lipsindu-le substanţa şi coerenţa.<br />
Pentru că, mai mult <strong>de</strong>cât orice, o realitate rămâne indiscutabilă, şi anume că educaţia (în<strong>de</strong>osebi<br />
învăţământul instituţionalizat) a constituit una <strong>din</strong> strategiile majore <strong>de</strong> gestionare a i<strong>de</strong>ntităţii oricărei<br />
etnii. În acest context, transformarea câmpului intelectual începând cu a doua jumătate a secolului<br />
XIX şi impunerea unui nou i<strong>de</strong>al meritocratic (diferit <strong>de</strong> cel nobiliar) au făcut ca filiera studiilor<br />
superioare să <strong>de</strong>vină cea mai importantă pârghie <strong>de</strong> acce<strong>de</strong>re în rândul elitelor, în<strong>de</strong>osebi pentru<br />
minorităţile etnice şi confesionale ce căutau astfel să compenseze <strong>de</strong>zavantajele iniţiale.<br />
Iată <strong>de</strong> ce se sunt necesare ample anchete socio-istorice asupra acestei instituţii <strong>de</strong> învăţământ<br />
superior, dacă se poate pe lungă durată, pentru a <strong>de</strong>sluşi mai bine mecanismele schimbării, ţinând cont<br />
<strong>de</strong> o sumă <strong>de</strong> variabile perfect cuantificabile şi care să ofere elemente veridice – <strong>de</strong> preferat<br />
măsurabile – <strong>de</strong> analiză şi sinteză. În plus, fosta Universitate „Franz Josef” <strong>din</strong> Cluj se află într-o<br />
poziţie cât se poate <strong>de</strong> avantajoasă, întrucât – spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> instituţia similară <strong>din</strong> Budapesta – aici<br />
s-au conservat intacte toate fondurile arhivistice.<br />
În acest context, recenta lucrare a lui Zoltán Pálfy, National Controversy in the Transylvanian<br />
Aca<strong>de</strong>me: The Cluj/Kolozsvár University in the first half of the 20 th Century, apărută la Editura<br />
Aca<strong>de</strong>miei Ungare <strong>de</strong> Ştiinţe (Budapesta, 2005, 324 p.), vine să acopere un gol profund în<br />
istoriografiile română şi maghiară, atât <strong>din</strong> perspectivă tematică, cât şi prin calitatea abordării. Este un<br />
volum complex, cu accente principale pe sociologia educaţiei, prin prezentarea principalelor curente<br />
<strong>de</strong> gândire şi a mo<strong>de</strong>lelor <strong>de</strong> organizare universitară, surprinzând semnificaţiile relaţiei <strong>din</strong>tre educaţie<br />
şi naţionalism, a instrumentalizării învăţământului superior în profitul asimilării „minorităţilor” etc.<br />
Din această perspectivă, autorul îşi asumă o sarcină aproape peste măsură, încercând – printr-o<br />
sumară incursiune istorică - să prezinte oarecum succint problematica raporturilor şi tensiunilor <strong>din</strong>tre<br />
populaţia românească <strong>din</strong> Transilvania şi politica statului ungar <strong>de</strong> la cumpăna <strong>din</strong>tre secole. Sunt<br />
stabilite totodată reperele <strong>de</strong>mografice ale regiunii, cu toată suita <strong>de</strong> aspecte ale evoluţiei economice<br />
şi sociale <strong>de</strong> după Compromisul <strong>din</strong> 1867. În acelaşi timp, analiza învăţământului primar şi secundar<br />
<strong>din</strong> acest spaţiu, cu privire specială la publicul şcolar <strong>de</strong> etnie română, vine să ofere un cadru<br />
revelator. Semnificativă sub raportul analizei este comparaţia pe care o face Zoltán Pálfy cu situaţia<br />
învăţământului <strong>de</strong> acelaşi nivel <strong>din</strong> Vechiul Regat al României, reuşind astfel să facă acele corelări<br />
mai mult <strong>de</strong>cât semnificative între, <strong>de</strong> exemplu, procentul <strong>de</strong> analfabeţi <strong>din</strong> Transilvania şi cel <strong>din</strong><br />
afara arcului carpatic. Totodată, analizând lucrurile pe o durată mai lungă, se poate constata că <strong>de</strong>şi<br />
recensământul <strong>din</strong> 1910 surprin<strong>de</strong> aşa-numitele pier<strong>de</strong>ri produse <strong>de</strong> „Legea Apponyi” în<strong>de</strong>osebi în<br />
privinţa şcolilor comunale şi confesionale (multe româneşti, dar nu numai), sub aspectul<br />
analfabetismului lucrurile au stat mai bine, fiind înregistraţi doar 41% <strong>din</strong>tre românii transilvăneni, în<br />
vreme ce în Regatul României procentul era dublu. Aşadar, limitarea învăţământului în limba română<br />
nu a dus la o abandonare a filierelor şcolare <strong>de</strong> către români, ci dimpotrivă, ceea ce ne poate duce<br />
gândul chiar la un apetit mai mare pentru asimilare.<br />
Observaţii şi corelări semnificative face Zoltán Pálfy în<strong>de</strong>osebi atunci când abor<strong>de</strong>ază<br />
problema învăţământului secundar şi prezenţa românilor în acest tip <strong>de</strong> reţea. Din această perspectivă,<br />
ar mai fi multe aspecte <strong>de</strong> analizat, aspecte care – <strong>de</strong>sigur – nu stăteau probabil în intenţia autorului,<br />
dată fiind tematica volumului. Cu toate acestea, nu ar fi lipsite <strong>de</strong> interes pe viitor cuantificarea
470<br />
Note şi Recenzii 36<br />
publicului românesc care termina ciclul secundar şi relaţionarea cu acelaşi public care urma filiera<br />
studiilor universitare, prin inclu<strong>de</strong>rea câtorva variabile <strong>de</strong> natură sociologică. Evi<strong>de</strong>nt, un asemenea<br />
tip <strong>de</strong> anchetă, prin crearea în primul rând a unei „bănci” <strong>de</strong> date, ar pretin<strong>de</strong> munca unei întregi<br />
echipe <strong>de</strong> lucru, ceea ce – bănuiesc – nu se putea realiza în cadrul proiectului pe care şi l-a propus<br />
autorul.<br />
Cum <strong>de</strong> la sine se înţelege, o parte consistentă a lucrării este <strong>de</strong>dicată învăţământului superior<br />
clujean în ultimul <strong>de</strong>ceniu şi jumătate <strong>de</strong> statalitate maghiară, până la izbucnirea primului război<br />
mondial. Este şi capitolul cel mai interesant <strong>din</strong> istoria acestei instituţii, care multă vreme <strong>de</strong> la<br />
înfiinţare fusese privită ca având funcţii minore în cadrul Imperiului Austro-Ungar, o instituţie<br />
provincială, menită a satisface doar exigenţe <strong>de</strong> interes regional prin distribuirea diplomelor <strong>de</strong> bază<br />
în profesiile didactice (litere, filosofie, matematică, ştiinţe naturale, geografie) şi liberale (drept,<br />
medicină şi farmacie). Faptul s-a datorat, în mod evi<strong>de</strong>nt, mai ales puternicei concurenţe exercitate pe<br />
plan intern <strong>de</strong> Universităţile <strong>din</strong> Budapesta şi Viena, dar şi <strong>de</strong> cele apusene care, printre altele, au<br />
servit drept mo<strong>de</strong>l pentru organizarea instituţiei nou create la Cluj în 1872. Nu întâmplător, în<strong>de</strong>osebi<br />
Universitatea <strong>din</strong> Budapesta a cunoscut o mare concentrare nu numai <strong>de</strong> stu<strong>de</strong>nţi maghiari, dar şi<br />
nemaghiari (printre care mulţi români; vezi lucrarea lui Cornel Sigmirean, Istoria formării<br />
intelectualităţii româneşti <strong>din</strong> Transilvania şi Banat în epoca mo<strong>de</strong>rnă, Cluj-Napoca, Presa<br />
Universitară Clujeană, 2000), întot<strong>de</strong>auna metropola constituind un puternic punct <strong>de</strong> atracţie pentru<br />
provinciali. Pe <strong>de</strong> altă parte, trecerea printr-un atare aşezământ era consi<strong>de</strong>rată un indice <strong>de</strong> calitate,<br />
<strong>de</strong> bună pregătire profesională, prin care se spera - mai ales în cazul provincialilor nemaghiari -<br />
accesul la veritabila elită socială. Când românul Axente Banciu, <strong>de</strong> pildă, a trebuit să opteze pentru o<br />
instituţie <strong>de</strong> învăţământ superior, „singura hotărâre <strong>de</strong>finitivă pe care o luasem - afirmă în el<br />
memoriile sale - era <strong>de</strong> a nu mă duce la Cluj, ci la Budapesta. Îmi dă<strong>de</strong>am seama că alt orizont<br />
sufletesc ţi se <strong>de</strong>schi<strong>de</strong> într-un oraş mare, <strong>de</strong>cât într-unul <strong>de</strong>-a doua sau a treia mână” (Axente Banciu,<br />
Vălul amintirilor, ed. S. Mândruţ, A .A. Rusu, Cluj-Napoca, Presa Universitară, 1998, p. 177).<br />
Treptat însă, în<strong>de</strong>osebi <strong>de</strong> pe la 1900, Clujul a <strong>de</strong>venit într-a<strong>de</strong>văr <strong>de</strong> „interes naţional”, prin<br />
producţia inflaţionistă <strong>de</strong> diplome mai ales în cadrul facultăţii <strong>de</strong> drept şi ca loc <strong>de</strong> concentrare a<br />
stu<strong>de</strong>nţilor mai puţin ambiţioşi, proveniţi nu numai <strong>din</strong> Transilvania, dar şi <strong>din</strong> regiuni mai în<strong>de</strong>părtate<br />
ale Ungariei. Este tocmai epoca pe care o analizează Pálfy Zoltán într-un capitol distinct, utilizând în<br />
<strong>de</strong>monstraţiile lui semnificative tablouri statistice care conduc tocmai la concluzia <strong>de</strong> mai sus. Pe <strong>de</strong><br />
altă parte, dacă autorul ar fi avut posibilitatea să analizeze – <strong>de</strong> exemplu – transferul <strong>de</strong> la<br />
Universitatea <strong>din</strong> Budapesta la cea <strong>din</strong> Cluj, al unor stu<strong>de</strong>nţi a căror localitate <strong>de</strong> naştere sau <strong>de</strong><br />
rezi<strong>de</strong>nţă nu justifică această mutare, în corelare cu studiul comparativ al succeselor lor şcolare (în<br />
învăţământul secundar şi superior), ar fi adus elemente suplimentare pentru a înţelege mai bine ceea<br />
ce a vrut să spună István Apáthy în 1912, pe când era rector al acestei Universităţi şi afirma că<br />
stabilimentul <strong>de</strong> la Cluj <strong>de</strong>venise „o fabrică orientală <strong>de</strong> diplome pentru întreaga Ungarie”.<br />
Cu alte cuvinte, aşa cum indică şi analiza lui Pálfy Zoltán, în ultimul <strong>de</strong>ceniu <strong>de</strong> până la primul<br />
război mondial, Universitatea <strong>din</strong> Cluj a contribuit la o anume <strong>de</strong>valorizare a diplomelor, prin<br />
numărul lor inflaţionist: Facultatea <strong>de</strong> Drept <strong>din</strong> Cluj, <strong>de</strong> pildă, distribuia <strong>de</strong> două-trei ori mai multe<br />
diplome <strong>de</strong>cât în metropola: în 1905 - 837 la Cluj, 281 la Budapesta; în 1907 - 757 la Cluj, 340 la<br />
Budapesta ş.a.m.d.<br />
Subcapitolul Ethnic Romanians of Transylvania in the Hungarian aca<strong>de</strong>me îmi pare exemplar<br />
realizat şi cu consecinţe în planul concluziilor, pe care viitoarele abordări istoriografice vor trebui să<br />
le ia serios în seamă. El a abordat unul <strong>din</strong> aspectele cele mai semnificative ce trebuie asociat<br />
apartenenţei etnice, şi anume opţiunile profesionale ale publicului românesc. S-a evi<strong>de</strong>nţiat <strong>de</strong>ja, prin<br />
mai multe studii socio-istorice, <strong>de</strong>şi nu întot<strong>de</strong>auna explicit, faptul că grupurile etnice <strong>din</strong> Vechea<br />
Ungarie şi în<strong>de</strong>osebi <strong>din</strong> Transilvania şi-au gestionat în mod diferit investiţia şcolară, în cadrul<br />
eforturilor lor <strong>de</strong> mobilitate socială. Iar lucrul acesta s-a <strong>de</strong>rulat şi în funcţie <strong>de</strong> strategiile vizând<br />
asimilarea sau menţinerea i<strong>de</strong>ntităţii culturale. Or, în acest context, autorul subliniază faptul că în<br />
afară <strong>de</strong> filiera tradiţională <strong>de</strong>ja evi<strong>de</strong>nţiată <strong>de</strong> alţi autori – teologia –, românii s-au îndreptat cu<br />
prioritate şi spre Facultatea <strong>de</strong> Ştiinţe Juridice, mulţi <strong>din</strong> ei reuşind să-şi rentabilizeze studiile în plan<br />
profesional, poziţia cea mai frecvent ocupată fiind aceea <strong>de</strong> funcţionar public.
37 Note şi Recenzii 471<br />
Însă interesul major îl prezintă capitolul The Romanian Rule and the Restructuring of the<br />
Educational Market in Transylvania, fiind după ştiinţa mea singura abordare <strong>de</strong> o asemenea amploare<br />
şi complexitate. De altfel, pe acest segment, şi Zoltán Pálfy se simte „acasă”, favorizat poate şi <strong>de</strong><br />
situaţia <strong>de</strong> a analiza într-o manieră inedită multe <strong>din</strong> aspectele specifice perioa<strong>de</strong>i. Ceea ce Irina<br />
Livezeanu doar intuise în lucrarea sa, Cultural politics in Greater Romania. Regionalism, nation<br />
buil<strong>din</strong>g and ethnic struggle, 1918-1930 (Cornell University Press, 1995), fără să fi avut la în<strong>de</strong>mână<br />
analize sociologice şi făcând a<strong>de</strong>seori referinţe la unul <strong>din</strong> naţionaliştii români excesivi (Onisifor<br />
Ghibu), Zoltán Pálfy vine să confirme acum şi să ducă mai <strong>de</strong>parte, în profunzime, aspectele<br />
<strong>de</strong>finitorii a ceea ce a însemnat „românizarea” Universităţii clujene. În primul rând, autorul reuşeşte<br />
să cuantifice numărul stu<strong>de</strong>nţilor <strong>de</strong> etnie maghiară pe care i-a pierdut noua Universitate, ce va căpăta<br />
numele „Fer<strong>din</strong>and I”, nu fără a surprin<strong>de</strong> impactul acestui fenomen pe piaţa universitară ungară şi<br />
românească. Apoi, printr-o minuţioasă analiză comparativă cu „piaţa” universitară <strong>de</strong> pe întreg<br />
teritoriul României şi în strânsă legătură cu reformele <strong>din</strong> învăţământ, se reuşeşte realizarea unui<br />
cadru cât se poate <strong>de</strong> veridic pentru ceea ce a însemnat <strong>de</strong>zvoltarea Universităţii <strong>din</strong> Cluj. Un lucru<br />
însă n-a surprins autorul, că spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> celelalte două instituţii provinciale – <strong>din</strong> Iaşi şi<br />
Cernăuţi, care au fost un fel <strong>de</strong> antecamere pentru cea <strong>de</strong> la Bucureşti –, Universitatea <strong>de</strong> la Cluj a<br />
făcut figură aparte prin calitatea învăţământului, bucurându-se <strong>de</strong> un corp profesoral <strong>de</strong> excepţie şi<br />
dotări la nivelul instituţiilor occi<strong>de</strong>ntale. Este şi motivul pentru care viaţa ştiinţifică <strong>de</strong> aici s-a impus<br />
la nivel nu doar naţional, făcând o puternică concurenţă Universităţii <strong>din</strong> capitală, prin mecanisme pe<br />
care lucrarea lui Vasile Puşcaş – invocată mai sus - le-a evi<strong>de</strong>nţiat în multe <strong>din</strong> <strong>de</strong>talii.<br />
Pe acest fond, Zoltán Pálfy reuşeşte să <strong>de</strong>sluşească regândirea „domeniului naţional” <strong>de</strong> către<br />
autorităţile <strong>de</strong> la Bucureşti şi câteva <strong>din</strong> strategiile <strong>de</strong> integrare într-un spaţiu unitar românesc a<br />
teritoriului transilvănean, recent anexat. În acest context, „problema maghiară” a <strong>de</strong>venit una <strong>din</strong><br />
preocupările fundamentale, ce a evoluat în strânsă legătură cu teoria dominării sociale. Astfel, autorul<br />
reuşeşte să <strong>de</strong>pisteze mecanismele subtile <strong>de</strong> blocare „obscură”, imperceptibilă prin articole <strong>de</strong> lege,<br />
<strong>de</strong> acce<strong>de</strong>re a unor maghiari într-o instituţie <strong>de</strong> învăţământ superior. Totodată sunt relevate şi tarele<br />
unui discurs extremist, ce milita pentru aplicarea unui numerus clausus (numerus valahicus). În aceste<br />
împrejurări, în conformitate cu materialul oferit <strong>de</strong> autor, se poate constata că minoritarii (maghiari şi<br />
evrei) au pus în lucru o serie <strong>de</strong> mecanisme compensatorii, alegând ca branşe <strong>de</strong> studiu domenii în<br />
care concurenţa românilor ar fi mai slabă.<br />
Revenirea Transilvaniei la Ungaria – în urma Arbitrajului <strong>de</strong> la Viena <strong>din</strong> august 1940 –, a făcut<br />
ca vreme <strong>de</strong> alţi patru ani (1940-1944) Universitatea <strong>din</strong> Cluj să se remaghiarizeze, în timp ce mai<br />
vechiul aşezământ românesc şi-a mutat sediul la Sibiu. Analiza pe care o face autorul acoperă o perioadă<br />
perturbată <strong>de</strong> anii războiului, în care mari efective <strong>de</strong> stu<strong>de</strong>nţi (români şi maghiari) sunt antrenaţi pe<br />
câmpurile <strong>de</strong> luptă, prea puţini fiind apţi a-şi continua studiile universitare. De aceea, <strong>din</strong>colo <strong>de</strong> cifrele<br />
seci care ne sunt oferite, Zoltán Pálfy insistă <strong>de</strong>opotrivă şi asupra nuanţărilor pe care le presupune o atare<br />
perioadă, viciată în plus şi <strong>de</strong> resentimentele activate <strong>din</strong>tre autorităţile române şi cele maghiare.<br />
Sfârşitul conflagraţiei a adus însă cu sine probleme complexe pentru viitorul României. Deşi<br />
legitimaţi <strong>de</strong> primatul actului <strong>de</strong> la 23 august 1944, în comparaţie cu Ungaria, guvernanţii români s-au<br />
aflat până la hotărârile finale ale Tratatului <strong>de</strong> Pace <strong>de</strong> la Paris sub spectrul nesiguranţei în ceea ce<br />
priveşte viitorul Transilvaniei. Exista temerea că Uniunea Sovietică ve<strong>de</strong>a Ungaria ca o ţară mult mai<br />
sigură în ceea ce priveşte instaurarea regimului comunist, fapt pentru care se impuneau strategii<br />
speciale, menite să aducă recunoaşterea Transilvaniei ca parte componentă a României, iar <strong>din</strong><br />
multitu<strong>din</strong>ea acestora două au fost fundamentale: obedienţa dusă la extrem a comuniştilor români faţă<br />
<strong>de</strong> Uniunea Sovietică şi oferirea garanţiei că aici s-a instaurat un regim sigur orientat spre URSS;<br />
măsuri veridice <strong>de</strong> protecţie a minorităţilor, prin înlăturarea oricărui tip <strong>de</strong> discriminare pe principii<br />
etnice.<br />
În acest context, problema funcţionării şi pe mai <strong>de</strong>parte a Universităţii maghiare la Cluj intra<br />
în competiţie cu necesitatea revenirii Universităţii româneşti în acelaşi important centru urban<br />
transilvan. Factorii <strong>de</strong> <strong>de</strong>cizie ai instituţiei temporar mutate la Sibiu ar fi dorit reîntoarcerea în<br />
localurile pe care le <strong>de</strong>ţinuse în perioada interbelică, iar pentru a în<strong>de</strong>părta orice concurenţă sugerau<br />
mutarea Universităţii maghiare la Târgu Mureş, în vreme ce conducerea acesteia <strong>din</strong> urmă se opunea
472<br />
Note şi Recenzii 38<br />
oricărei iniţiative <strong>de</strong> acest gen. De aceea, la nivel guvernamental, <strong>de</strong>ciziile nu erau uşor <strong>de</strong> luat, pentru<br />
a menaja susceptibilităţi şi <strong>de</strong> o parte, şi <strong>de</strong> alta. Finalmente, prin două Decrete regale promulgate la<br />
29 mai 1945, se consfinţea funcţionarea la Cluj a două universităţi distincte, una <strong>de</strong> limbă maghiară,<br />
cealaltă <strong>de</strong> limbă română, ce vor dăinui în această postură până în 1959, când se vor unifica sub<br />
titulatura: „Universitatea Babeş-Bolyai”.<br />
Fără a mai insista acum prin diverse formule <strong>de</strong> „laudatio”, lucrarea <strong>de</strong> faţă este un element <strong>de</strong><br />
referinţă indispensabil oricărei abordări viitoare.<br />
Lucian Nastasă<br />
In memoriam Ludovici Huszár, Szerkesztette Biró Sey Katalin, Buza János, Csoma Mária, Gedai<br />
István, Budapest, Magyar Numizmatikai Társulat, 2005.<br />
Volumul în cauză reprezintă <strong>de</strong> fapt – şi <strong>din</strong> păcate – o Restitutio. Aceasta, întâi şi-ntâi, pentru<br />
că are ca temă structurală scrieri legate <strong>de</strong> o disciplină ştiinţifică fără <strong>de</strong> care nu se poate concepe o<br />
istorie economică reală, dar neglijată în acest cadru, iar în al doilea rând pentru că readuce în memoria<br />
specialiştilor, a colecţionarilor figura <strong>de</strong> multe ori uitată a lui Huszár Lajos (Ludovic H.), cel mai<br />
însemnat reprezentant maghiar al numismaticii veacului XX şi unul <strong>din</strong> cei mai <strong>de</strong> seamă numismaţi<br />
europeni ai acelui veac. Am afirmat „<strong>din</strong> păcate” pentru că numismaticii nu i s-a acordat şi nu i se<br />
acordă nici în prezent rostul pe care îl are şi locul ce i se cuvine în rândul pilonilor istoriei economice.<br />
Această afirmaţie este valabilă şi pentru antichitate, un<strong>de</strong> relaţiile marfă-bani sunt <strong>de</strong>ja esenţiale<br />
pentru istoria economiei, şi cu atât mai mult pentru evul mediu, epoca mo<strong>de</strong>rnă şi cea contemporană.<br />
Cât priveşte epoca medievală şi cea mo<strong>de</strong>rnă, fenomenele caracteristice istoriei economice a acestei<br />
„durate lungi” <strong>din</strong> istoria omenirii nu pot fi bine înţelese fără cunoaşterea circulaţiei monetare, a<br />
raportului între produs-marfă şi preţul său. „…tot ce [istoria monetară] poate oferi pentru înţelegerea<br />
istoriei economice generale – ca gradul <strong>de</strong> aliaj fluctuant al mone<strong>de</strong>lor, circulaţia lor, relaţia lor<br />
valorică etc., într-un cuvânt, funcţia <strong>de</strong> mijloc <strong>de</strong> plată a mone<strong>de</strong>i -, trebuie să constituie obiectul unei<br />
examinări <strong>de</strong>taliate în cadrul cercetărilor <strong>de</strong> istorie monetară” 1 .<br />
La 29 ianuarie 2006 s-au împlinit 100 <strong>de</strong> ani <strong>de</strong> la naşterea, în comuna transilvană Miercurea<br />
Nirajului, a lui Huszár Lajos. După studii elementare şi medii efectuate la Târgu-Mureş, tânărul<br />
Huszár se înscrie la Facultatea <strong>de</strong> Litere <strong>din</strong> Budapesta, secţia <strong>de</strong> istorie-geografie, pe care o absolvă<br />
în 1928 cu disertaţia <strong>de</strong> doctorat pe tema <strong>de</strong>dicată gravorilor <strong>de</strong> la Kremnica. În 1929 a ajuns<br />
cercetător la Cabinetul numismatic al Muzeului Naţional al Ungariei, Budapesta. A făcut călătorii <strong>de</strong><br />
cercetări la Roma, Viena, Salzburg, Berlin, München, Kremnica, Belgrad, Sofia, Atena. Între 1944 şi<br />
1945, apoi între 1955 şi 1968 (data pensionării <strong>de</strong> la MNU), a condus Cabinetul numismatic, iar între<br />
1945 şi 1949 s-a aflat în fruntea Muzeului Naţional al Ungariei ca director general, <strong>de</strong> un<strong>de</strong> a fost<br />
în<strong>de</strong>părtat în urma unor intrigi. Din 1968 şi până la moartea survenită la 23 <strong>de</strong>cembrie 1987, el a<br />
continuat însă să lucreze în calitate <strong>de</strong> „consilier <strong>de</strong> specialitate”, <strong>de</strong> fapt <strong>de</strong> custo<strong>de</strong>, prelucrător şi<br />
lărgitor al bogatei colecţii numismatice a Muzeului Semmelweis <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> a Medicinii, Budapesta. În<br />
cursul celor aproape şase <strong>de</strong>cenii <strong>de</strong> activitate numismatică, Huszár Lajos a <strong>de</strong>venit unul <strong>din</strong> cei mai<br />
reputaţi şi respectaţi numismaţi ai Europei. Deşi atras la început mai ales <strong>de</strong> medalistică, el a ajuns şi<br />
un <strong>de</strong>osebit specialist în cercetarea mone<strong>de</strong>i maghiare medievale şi mo<strong>de</strong>rne, fiind şi cel mai<br />
competent cunoscător al istoriei complexe a mone<strong>de</strong>i transilvane. În afară <strong>de</strong> continuarea (prin<br />
volumul III/1) a Corpus-ului iniţiat <strong>de</strong> Réthy, Huszár a reluat şi actualizat <strong>de</strong>terminatorul lui Adolf<br />
Resch, dând la iveală catalogul complet, ilustrat al mone<strong>de</strong>i Principatului Transilvaniei 2 , catalog<br />
1 Huszár Lajos, A budai pénzverés története a középkorban, Budapest, 1958. Citat <strong>de</strong> Buza<br />
János, Huszár Lajos (1906-1987), în „Századok”, 1988, nr. 1-2, p. 279.<br />
2 Huszár Lajos, Az Erdélyi Feje<strong>de</strong>lemség pénzverése, Sajtó alá ren<strong>de</strong>zte: Rádóczy Gyula,<br />
Budapest, 1995. Volumul a fost tipărit după moartea autorului.
39 Note şi Recenzii 473<br />
însoţit şi <strong>de</strong> o nepreţuită schiţă <strong>de</strong> istorie monetară, precum şi <strong>de</strong> înşirarea şi caracterizarea – în funcţie<br />
<strong>de</strong> cunoştinţele la zi – a monetăriilor. Acestea, precum şi celelalte, multe, lucrări ale sale 3 vor fi în<br />
permanenţă o sursă <strong>de</strong> neocolit pentru numismaţi prin metodă, orientări, conţinut.<br />
Cartea pe care o prezentăm, scoasă în bune condiţii grafice şi redactată <strong>de</strong> foşti colaboratori ai<br />
Maestrului, înfăţişează o largă arie a disciplinei ştiinţifice pe care o reprezintă, înmănunchind, pe<br />
lângă amintiri <strong>de</strong>spre Huszár, cercetări <strong>de</strong> numismatică şi medalistică ce merg <strong>din</strong> antichitate până în<br />
epoca contemporană, datorate unor specialişti <strong>din</strong> întreaga Europă. Scrierile inserate în volum<br />
îmbrăţişează numeroase aspecte <strong>de</strong>scriptive, <strong>de</strong> istorie monetară şi chiar economică, <strong>de</strong>monstrând<br />
încă o dată strânsa relaţie mai sus menţionată. Fără să scoatem în evi<strong>de</strong>nţă vreunul <strong>din</strong> studiile<br />
publicate, dorim să accentuăm că în momentul <strong>de</strong> faţă numismatica are numai <strong>de</strong> câştigat prin apariţia<br />
acestui valoros volum. De bună seamă, s-a consi<strong>de</strong>rat inutilă o centralizare a prescurtărilor (ele<br />
figurează după fiecare studiu); ar fi fost binevenită şi tipărirea unor indici (mai recent, ei apar şi în<br />
asemenea publicaţii, nu numai la sfârşitul cărţilor-monografii). Chiar şi fără aceste adaosuri, In<br />
memoriam Ludovici Huszár rămâne, categoric, o lucrare <strong>de</strong> referinţă pentru toţi cei interesaţi <strong>de</strong><br />
numismatică şi medalistică.<br />
Francisc Pap<br />
AGNES MURGOCI, HELEN BEVERIDGE MURGOCI, Pagini engleze <strong>de</strong>spre folclorul<br />
românesc. English pages on Romanian Folklore, publicate <strong>de</strong> Virgiliu Florea, Bucureşti,<br />
Editura Viitorul Românesc, 2005, 295 p.<br />
Folclorista Agnes Murgoci, cvasiabsentă până acum în bibliografia românească <strong>de</strong> specialitate,<br />
este re<strong>de</strong>scoperită – prin această carte – <strong>de</strong> către profesorul Virgiliu Florea. Născută în 1874, la<br />
A<strong>de</strong>lai<strong>de</strong> (Australia), într-o familie <strong>de</strong> emigranţi scoţieni, Agnes Kelly studiază la Colegiul pentru<br />
femei şi apoi la University College <strong>din</strong> Londra, <strong>de</strong>venind licenţiată în zoologie, apoi obţine doctoratul<br />
în filosofie la Universitatea <strong>din</strong> München, fiind prima femeie căreia i se conferă titlul <strong>din</strong> partea<br />
acestei instituţii. Aici îl cunoaşte pe profesorul român George Munteanu Murgoci, şi el doctor în<br />
filosofie, cu care se căsătoreşte în 1904, la Londra. Din căsătorie se nasc doi copii, Helen şi Radu,<br />
Helen fiind cea care, ulterior, îl va ajuta pe Virgiliu Florea în recuperarea patrimoniului intelectual<br />
lăsat <strong>de</strong> mama sa. Soţii Murgoci se stabilesc la Bucureşti, un<strong>de</strong> Agnes învaţă limba română, îşi<br />
însoţeşte soţul în cercetări <strong>de</strong> teren şi, la rândul ei, culege folclor autentic românesc. În timpul<br />
ocupaţiei germane <strong>din</strong> 1916, Agnes Murgoci se întoarce în Anglia împreună cu cei doi copii ai săi.<br />
Este perioada valorificării materialului strâns în România, pe care îl va susţine în cadrul celebrei<br />
Folklore Society <strong>din</strong> Londra, fiind ajutată acolo mai ales <strong>de</strong> Moses Gaster, fost preşe<strong>din</strong>te al amintitei<br />
societăţi (1907-1908).<br />
Dacă schimbul epistolar <strong>din</strong>tre Agnes Murgoci şi Moses Gaster face obiectul unui alt volum,<br />
Moses Gaster în corespon<strong>de</strong>nţă, ediţie îngrijită, prefaţă, note şi indice <strong>de</strong> Virgiliu Florea, Editura<br />
Minerva 1985, 200 p., acum sunt recuperate pentru publicul românesc studiile lui Agnes Murgoci, în<br />
parte edite, în parte rămase în manuscris.<br />
Astfel, cartea <strong>de</strong> faţă inclu<strong>de</strong>, într-o ediţie bilingvă, dar în premieră în limba română,<br />
următoarele studii: Ouăle româneşti <strong>de</strong> Paşti, Obiceiuri legate <strong>de</strong> moarte şi înmormântare la români,<br />
Deochiul în România şi antidoturile lui, Fluturi şi viermi <strong>de</strong> mătase în folclorul românesc, Dracul în<br />
folclorul românesc, Cununa: o sărbătoare transilvăneană a secerişului, Semne româneşti în sare şi<br />
alte semne <strong>de</strong> i<strong>de</strong>ntificare.<br />
Atât <strong>de</strong>mersul <strong>de</strong> recuperare a acestei pe nedrept omise cercetătoare, cât şi tematica şi<br />
conţinutul activităţii ei ştiinţifice constituie puncte <strong>de</strong> interes pentru publicul românesc.<br />
Ela Cosma<br />
3 Vezi o listă în „Numizmatikai Közlöny”, LXXXVI-LXXXVII.
474<br />
Note şi Recenzii 40<br />
PAULINYI OSZKÁR, Gazdag föld – szegény ország, Tanulmányok a magyarországi bányaművelés<br />
múltjából, Szerkesztette Buza János és Draskóczy István, Budapest, 2005<br />
Punând în mâna cititorului o culegere <strong>din</strong> studiile lui Paulinyi Oszkár (1899-1982), redactorii<br />
cărţii, istoricii Buza János şi Draskóczy István, fac posibilă cunoaşterea (respectiv reluarea pe scară<br />
mai largă a) unei părţi <strong>din</strong> opera <strong>de</strong> o viaţă a unui istoric al economiei şi societăţii ungare în evul<br />
mediu şi în epoca ceva mai nouă care, <strong>de</strong> fapt singur, a inaugurat şi apoi întruchipat o atât <strong>de</strong> necesară<br />
întreagă instituţie, şi aceasta nu numai în Ungaria, ci şi în jur. Este vorba <strong>de</strong>spre faptul că, în perioada<br />
sa <strong>de</strong> activitate ştiinţifică, Paulinyi Oszkár a fost unicul specialist preocupat cu consecvenţă <strong>de</strong> o viaţă<br />
<strong>de</strong> problematica (mai ales economico-istorică, dar şi social-istorică a) mineritului în zona Ungariei <strong>de</strong><br />
atunci şi în părţile ungare <strong>de</strong> până în 1918.<br />
După un în<strong>de</strong>lungat stagiu arhivistic (zeci <strong>de</strong> ani arhivist la Budapesta, dar întreprinzând şi<br />
cercetări în arhive <strong>din</strong> Germania, Austria şi Slovacia), Paulinyi a trecut în 1957 în cadrul <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong><br />
<strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> <strong>de</strong> la Budapesta, <strong>de</strong> un<strong>de</strong> s-a pensionat în 1970, continuând să activeze aici cu contract 1 .<br />
Începând chiar cu disertaţia <strong>de</strong> doctorat <strong>de</strong> după absolvirea Universităţii <strong>din</strong> Budapesta, <strong>de</strong>spre<br />
dreptul-privilegiul regal al sării în Ungaria, publicată ceva mai târziu în revista „Századok” 2 , Paulinyi<br />
s-a <strong>de</strong>dicat problematicii mineritului în Ungaria medievală şi mo<strong>de</strong>rnă. Fi<strong>de</strong>l acestor înclinaţii –<br />
pentru că a fost, categoric, vorba <strong>de</strong>spre înclinaţii –, el a întreprins încă <strong>din</strong> anul 1920 cercetări în<br />
arhiva augsburgheză, privind atât <strong>de</strong> importantele ten<strong>din</strong>ţe ale familiei Fugger <strong>de</strong> a investiga şi, dacă<br />
era posibil şi rentabil, a acapara zăcămintele metalifere – în<strong>de</strong>osebi <strong>de</strong> metale preţioase – ale Ungariei<br />
<strong>de</strong> atunci, zăcăminte în care intrau într-o proporţie însemnată şi cele <strong>din</strong> Transilvania, aflate mai cu<br />
seamă în zona Baia Mare–Baia Sprie şi cea a Munţilor Apuseni. (În afară <strong>de</strong> numeroase cercetări şi<br />
scrieri vizând asemenea bogăţii ale Ungariei Superioare <strong>de</strong> atunci/ parte <strong>din</strong> actuala Slovacie, Paulinyi<br />
a cunoscut şi, după mărturia însemnărilor păstrate, şi-a propus să scrie mai <strong>de</strong>taliat şi <strong>de</strong>spre<br />
investigaţiile Fugger-ilor în Transilvania, dar n-a mai apucat s-o facă.)<br />
Conform bibliografiei selective publicate la p. 417-423 ale volumului prezentat, în afară <strong>de</strong><br />
incipiente sau sporadice scrieri <strong>de</strong> altă natură, axa activităţii profesionale a lui Paulinyi au constituit-o<br />
<strong>de</strong> la început şi până la sfârşit <strong>de</strong>zvăluirea şi analiza zăcămintelor şi producţiei <strong>de</strong> subsol a Ungariei<br />
medievale şi mo<strong>de</strong>rne, atât <strong>din</strong> punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re factic-practic-economic, cât şi social-<strong>de</strong>mografic (încă<br />
o dată, o preocupare suficientă pentru un întreg institut <strong>de</strong> cercetare sau măcar pentru numeroşi<br />
membri ai unei secţii întregi). Desigur, capacitatea unui volum – oricât <strong>de</strong> bine elaborat, ca acesta <strong>de</strong><br />
faţă 3 – este mult mai limitată, <strong>de</strong>cât o operă <strong>de</strong> o viaţă. Este explicabil – şi scuzabil –, <strong>de</strong> ce nu şi-au<br />
găsit reproducerea însemnate şi esenţiale scrieri ale lui Paulinyi Oszkár <strong>de</strong> istorie minieră<br />
„<strong>de</strong>scriptivă” 4 sau chiar analize sociale 5 . Ca numismat, trebuie să remarc strânsa legătură revelată şi<br />
1 Draskóczy István, Előszó (Prefaţă), în vol. citat în titlu, p. 7.<br />
2 Paulinyi Oszkár, A sóregále kialakulása Magyarországon, în „Századok”, 58 (1924), p. 627-<br />
647, republicată în volumul <strong>de</strong> faţă, p. 11-25.<br />
3 Aici, un cuvânt <strong>de</strong> apreciere faţă <strong>de</strong> munca plină <strong>de</strong> acribie a redactorilor volumului,<br />
profesorii Buza János şi Draskóczy István.<br />
4 De ex. A magyar aranymonopólium jöve<strong>de</strong>lme a középkorban, în „Domanovszky-<br />
Emlékkönyv”, Budapest, 1937, p. 488-503; Die E<strong>de</strong>lmetallproduktion <strong>de</strong>r nie<strong>de</strong>rungarischen<br />
Bergstädte, beson<strong>de</strong>rs jene von Schemnitz, in <strong>de</strong>r Mitte <strong>de</strong>s 16. Jahrhun<strong>de</strong>rts, în „Nouvelles Étu<strong>de</strong>s<br />
Historiques”, Budapest, 1965, p. 181/196; etc.<br />
5 Eigentum und Gesellschaft in <strong>de</strong>n nie<strong>de</strong>rungarischen Bergstädten …, în Der Außenhan<strong>de</strong>l<br />
…, Köln-Wien, 1971, p. 525-568; Der kleine Mann und die „Han<strong>de</strong>lsherren” …, în „Acta Historica”,<br />
22 (1976), p. 1-23; Die erste Anlauf zur Zentralisation <strong>de</strong>r Berggerichtsbarkeit in Ungarn …, în<br />
„Étu<strong>de</strong>s historiques hongroises”, Budapest, 1980, p. 209-233; etc.
41 Note şi Recenzii 475<br />
<strong>de</strong> Paulinyi între producţia metaliferă şi producţia-circulaţia monetară 6 , cele două fiind parte<br />
inseparabilă a unei atât <strong>de</strong> necesare istorii economice globale.<br />
Preocupările <strong>de</strong> scoatere la iveală a informaţiilor privitoare la exploatarea subsolului l-au<br />
condus pe Paulinyi în mod necesar şi spre a ve<strong>de</strong>a că o asemenea activitate nu a putut fi ruptă, mai<br />
ales în Europa centrală şi estică, <strong>de</strong> aceea a valorificării bogăţiilor <strong>de</strong> subsol, încă <strong>din</strong> secolul al XIII-lea,<br />
dar şi mai pronunţat în timpurile medievale şi mo<strong>de</strong>rne ce au urmat. Paulinyi atrage atenţia asupra<br />
importanţei şi necesităţii intrării capitalului străin încă <strong>de</strong> prin sec. XV-XVI, printre altele, şi pentru<br />
înviorarea comerţului, dar şi a producţiei metalifere 7 . Remarcă începuturile timpurii ale în<strong>de</strong>lungatei<br />
evoluţii economice a Ungariei (şi a Transilvaniei), dar – cum e şi firesc pentru stadiul cercetărilor sale<br />
<strong>de</strong> atunci – nu accentuează în suficientă măsură rolul (mai ales odată cu secolele XV-XVI) comerţului<br />
european etapier 8 .<br />
Cercetările <strong>de</strong> arhivă şi preocuparea pentru <strong>de</strong>scrierea vieţii cotidiene şi a polarizării sociale<br />
<strong>din</strong> oraşele miniere l-au dus pe Paulinyi, chiar in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nt <strong>de</strong> alţi specialişti arhivişti, la concluzia că<br />
un izvor preţios pentru analiza aspectelor mai sus amintite îl constituie cunoaşterea <strong>de</strong>taliată a<br />
repartiţiei dărilor orăşeneşti, a proprietăţii intravilane la oraş, informaţii cuprinse în registrele <strong>de</strong><br />
socoteli ale oraşelor. Astfel ajunge el la rezultate pertinente în privinţa populaţiei orăşeneşti miniere,<br />
reuşind să <strong>de</strong>termine situaţia materială a acesteia după datele arhivistice care priveau clarificarea în<br />
funcţie <strong>de</strong> informaţiile <strong>de</strong> mai sus 9 . În funcţie <strong>de</strong> asemenea cercetări arhivistice, se ajunge la rezultate<br />
cât <strong>de</strong> cât certe şi în cazul unor oraşe <strong>din</strong> Transilvania 10 .<br />
Scrierile lui Paulinyi – după cum am mai amintit – vizează mai mult Ungaria Superioară a<br />
vremii, zonă pe care a cunoscut-o mai bine şi pentru care a făcut cercetări <strong>de</strong> arhivă <strong>de</strong>taliate, dar<br />
includ în bună măsură şi consi<strong>de</strong>raţii, cercetări (<strong>de</strong> care nu era <strong>de</strong> loc străin) privind Transilvania. Am<br />
menţionat că pe baza propriilor cercetări plănuia să scrie şi <strong>de</strong>spre mineritul Transilvaniei, dar nu a<br />
mai găsit timp s-o facă. Din păcate, nici la noi nu există un institut sau măcar o secţie ştiinţifică,<br />
<strong>de</strong>dicat/<strong>de</strong>dicată numai studierii problemelor <strong>de</strong> istorie economică medievală şi mo<strong>de</strong>rnă, ca să nu mai<br />
menţionăm problematica atât <strong>de</strong> specifică a mineritului. Ceea ce cunoaştem în acest domeniu sunt în<br />
primul rând bogatele referiri ale lui D. Prodan şi scrierile altor autori 11 , iar mai recent lucrări publicate<br />
6 Legătură <strong>din</strong> plin prezentă în lucrări ca A körmöcbányai kamara 1434-1435. évi számadása …,<br />
în „A Magyar Numizmatikai Társulat Évkönyve”, 1972, Budapest, 1973, p. 79-94 şi, parţial măcar,<br />
într-o serie <strong>de</strong> scrieri referitoare la istoria mineritului.<br />
7 A középkori magyar réztermelés gazdasági jelentősége, în Gazdag föld – szegény ország,<br />
p. 55-56.<br />
8 F. Brau<strong>de</strong>l scoate în evi<strong>de</strong>nţă rolul à la longue al producţiei central-europene <strong>de</strong> metale încă<br />
<strong>din</strong> sec. XV-XVI, producţie contribuind mult la lărgirea circulaţiei monetare europene. V. Fernand<br />
Brau<strong>de</strong>l, Les jeux <strong>de</strong> ľ échange, Paris, 1979, p. 165-167. Noi am putut <strong>de</strong>monstra, pe baza<br />
materialului tricesimal clujean, preeminenţa unui comerţ european etapier în secolele XVI-XVII,<br />
predominant în comerţul extern al Transilvaniei. V. Kolozsvári harmincadjegyzékek (1599-1637),<br />
Bukarest-Kolozsvár, 2000, în special p. 11-16.<br />
9 V. Kovách Géza, A zilahi céhek története, Bukarest, 1958, passim; S. Gol<strong>de</strong>nberg, Clujul în<br />
secolul XVI, Bucureşti, 1958, passim; mai recent, Kiss András, Más források – más értelmezések,<br />
Marosvásárhely, 2003, p. 175-183, 207-213.<br />
10 V. mai ales A Garam-vidéki bányavárosok lakosságának lélekszáma a XVI. század <strong>de</strong>rekán,<br />
în vol. citat, p. 129-131.<br />
11 În Iobăgia în Transilvania în secolul al XVI-lea, I-III, Bucureşti, 1967-1968; Iobăgia în<br />
Transilvania în secolul al XVII-lea, I-II, Bucureşti, 1986-1987; Problema iobăgiei în Transilvania<br />
1700-1848, Bucureşti, 1989; lucrări ale lui G. Gündisch, S. Gol<strong>de</strong>nberg, Al. Neamţu, apărute în AIIC,<br />
AIIAC, „Studii”, „Revista arhivelor”.
476<br />
Note şi Recenzii 42<br />
<strong>de</strong> Rudolf Wolf <strong>de</strong>spre sare, oraşe salinare, comerţul cu sare 12 . Lipseşte <strong>de</strong>ocamdată o istorie<br />
economică a ţării în evul mediu şi epoca mo<strong>de</strong>rnă. Deşi relativ nouă, disciplina statisticii istorice este<br />
şi ea <strong>de</strong>ficitară în privinţa cercetărilor <strong>de</strong> istorie minieră şi a zăcămintelor miniere 13 .<br />
Dacă în ţara noastră nu se întrevăd remedii prea apropiate în timp, constatăm şi lipsa sau<br />
apariţia doar sporadică 6 a unor scrieri <strong>de</strong> acest gen în Europa.<br />
Că situaţia trebuie să se schimbe şi lucrări sintetice <strong>de</strong> istorie minieră, parte a unei istorii<br />
autohtone, dar şi europene medievale şi mo<strong>de</strong>rne a economiei, sunt necesare o arată şi apariţia – în<br />
bune condiţii grafice – a volumului cu scrieri ale lui Paulinyi Oszkár.<br />
Să nădăjduim că o atare necesitate va fi resimţită şi consecinţele se vor arăta.<br />
Francisc Pap<br />
PETRU DAN IDU, Om şi natură în Carpaţii Maramureşului şi Bucovinei. Viaţa pastorală, Cluj-<br />
Napoca, Editura Napoca Star, 1999, 268 p.<br />
Cartea profesorului Petru Dan Idu reprezintă o analiză complexă şi completă a temei anunţate<br />
în titlu. Aşa cum indică tema, <strong>de</strong>mersul autorului este unul interdisciplinar, la confluenţa geografiei cu<br />
etnografia, sociologia, statistica.<br />
Structura cărţii inclu<strong>de</strong> şapte capitole: 1. Păstoritul în Carpaţii Maramureşului şi Bucovinei –<br />
permanenţă, tradiţie şi actualitate; 2. Natura carpatică – suport al <strong>de</strong>zvoltării vieţii pastorale;<br />
3. Civilizaţia carpatică – rezultantă a umanizării agro-pastorale; 4. Structurile agro-geografice<br />
montane şi viaţa pastorală; 5. Păstoritul – un sistem socio-economic complex al vieţii <strong>de</strong> la munte;<br />
6. Viaţa pastorală şi calendarul popular; 7. Toponimia şi spaţiul montan.<br />
Capitolele 2, 3 şi 4 stabilesc cadrul şi prezintă geografia fizică şi umană a Munţilor<br />
Maramureşului şi Bucovinei: Muntţii Rodnei, Suhard, Maramureş, Depresiunea Maramureşului,<br />
munţii vulcanici Oaş-Ţibleş, munţii mijlocii şi munceii Obcinele Bucovinei, culoarul înalt Bârgău-<br />
Dorna-Moldova, <strong>de</strong>ci relieful zonei, pasuri şi trecători, clima, hidrografia, vegetaţia, bonitatea<br />
pajiştilor permanente şi ameliorarea pajiştilor, solurile, precum şi „raportul om, pădure şi agricultură –<br />
implicaţii în viaţa pastorală”.<br />
Aceste capitole sunt ilustrate, <strong>de</strong>-a lungul a 140 pagini, cu hărţi (geografice, climogramă,<br />
instalaţii tehnice ţărăneşti acţionate <strong>de</strong> forţa motrice a apelor, vegetaţie, <strong>de</strong>nsitatea bovinelor,<br />
ovinelor), tabele cu indici <strong>de</strong> calitate şi umiditate ai principalelor specii <strong>din</strong> flora pajiştilor, apoi tabele<br />
cu pajiştile <strong>din</strong> etajele alpin, montan subalpin, montan mijlociu şi inferior, formule <strong>de</strong> calcul al<br />
bonităţii, tabele statistice <strong>de</strong> geografia populaţiei, structura fondului funciar, a şeptelului ş.a.<br />
De real interes pentru etnograf şi istoric sunt capitolele (1, 5, 6 şi 7) relative la păstoritul <strong>din</strong><br />
Munţii Maramureşului şi Bucovinei.<br />
Petru Dan Idu circumscrie teoretic, reia şi redimensionează mult <strong>de</strong>zbătuta <strong>de</strong>finire a<br />
fenomenului pastoral. Perspectiva geografului ajută aici mult la <strong>de</strong>finirea corectă a unor termeni (cap. 1).<br />
12 Torda város tanácsi jegyzőkönyve 1603-1678, Kolozsvár, 1993; Az erdélyi sóügyek az<br />
Apafi-korszak végén, în Emlékkönyv Jakó Zsigmond születésének nyolcvanadik évfordulójára<br />
Kolozsvár, 1996, p. 549-569; etc.<br />
13 O necesitate resimţită pentru Ungaria medievală şi mo<strong>de</strong>rnă şi <strong>de</strong> O. Paulinyi (A Garam<br />
vidéki hét szabad királyi bányaváros 1542. évi hatvanadadójának lajstromai, în vol. citat, p. 373).<br />
6 Pentru asemenea apariţii, v. <strong>de</strong> ex. Akos Paulinyi (fiul lui O. Paulinyi, profesor universitar în<br />
Germania), Die Technik <strong>de</strong>s Eisenschmelzens in <strong>de</strong>r Habsburger-Monarchie vom 16. bis zum 18.<br />
Jahrhun<strong>de</strong>rt, în Festschrift Othmar Pickl zum 60. Geburtstag, Graz-Wien, 1987, p. 463-477, cu o<br />
bogată bibliografie pentru tehnica europeană a mineritului.
43 Note şi Recenzii 477<br />
Astfel, autorul susţine că păstoritul şi creşterea animalelor – în general, dar şi ca ocupaţii<br />
tradiţionale <strong>de</strong> bază ale poporului român, fiind „cele mai vechi structuri <strong>de</strong> viaţă socială <strong>din</strong> cuprinsul<br />
societăţii româneşti” – nu reprezintă <strong>de</strong> fapt două activităţi distincte, <strong>de</strong>oarece „cele două noţiuni sunt<br />
sinonime şi <strong>de</strong>finesc complexul economic rural” (p. 14).<br />
Etnologii preferă termenul <strong>de</strong> „păstorit”, în timp ce geografii şi alte discipline cu aplicabilitate<br />
economică utilizează termenul <strong>de</strong> „creşterea animalelor”. Sunt posibile nuanţări: dacă creşterea vitelor<br />
trimite la tipul particular al păstoritului se<strong>de</strong>ntar, caracterizat prin creşterea intensivă a animalelor în<br />
cadrul gospodăriilor, păstoritul poate fi acceptat ca o noţiune mai cuprinzătoare, ce se referă la un<br />
anumit tip <strong>de</strong> organizare (asociaţie <strong>de</strong> proprietari), cu un personal angajat şi specializat (baci, ciobani,<br />
strungari, serpari), ce asigură ducerea, paza, creşterea vitelor pe păşunile <strong>din</strong> hotarul satului sau în<br />
munte.<br />
Viaţa pastorală <strong>de</strong> la noi inclu<strong>de</strong>, istoric vorbind, un păstorit local predominant, în primul rând<br />
păstoritul <strong>de</strong> munte (<strong>din</strong> Carpaţi). Din acesta se <strong>de</strong>sprin<strong>de</strong> păstoritul transhumant, „practicat doar <strong>de</strong> o<br />
serie <strong>de</strong> localităţi răspândite pe o arie relativ îngustă”: <strong>din</strong> Breţcu, Covasna, la Săcele, Bran, Ţara<br />
Bârsei, Ţara Oltului, Mărginimea Sibiului, Haţeg, până în zona Novaci. Autorul afirmă: „Caracterul<br />
pronunţat extensiv al creşterii vitelor este relativ recent, iar la transhumanţă se recurgea numai atunci<br />
când numărul oilor era prea mare şi fânul recoltat nu ajungea pentru iernarea lor. De altfel, în Carpaţii<br />
Româneşti s-a practicat o transhumanţă <strong>de</strong> tip alpin, nu <strong>de</strong> tip balcanic”, aceasta <strong>de</strong>oarece familiile<br />
marilor proprietari <strong>de</strong> oi nu însoţeau turmele la păşunile <strong>de</strong> vărat ori la locurile <strong>de</strong> iernat, animalele<br />
fiind îngrijite <strong>de</strong> păstori specializaţi, angajaţi <strong>de</strong> proprietari (p. 9-16.).<br />
Actualmente, situaţia exprimată cantitativ arată că zona Carpaţilor Maramureşului şi<br />
Bucovinei acoperă 298 sate, 740.449 locuitori, 182.202 gospodării, 423.729 ha teren agricol (36,9%<br />
<strong>din</strong> total), 83.133 ha teren arabil (19,6%), 308.546 ha pajişti naturale (72,8%), 155.362 bovine,<br />
524.425 ovine şi caprine, 31.248 cabaline. Rezultă că valenţele potenţiale ale zonei sunt (şi în zilele<br />
noastre) îndreptate în<strong>de</strong>osebi spre creşterea animalelor.<br />
În Carpaţii Maramureşului şi Bucovinei, creşterea animalelor a avut un caracter mixt, totuşi în<br />
satele <strong>de</strong> munte păstoritul bazat pe creşterea ovinelor a avut şi are un rol precumpănitor.<br />
În cadrul oieritului, unitatea funcţională şi structurală este stâna.<br />
Autorul tratează stâna <strong>din</strong> triplă perspectivă: a) ca totalitate a proprietarilor <strong>de</strong> oi care o<br />
compun (aşa-numiţii „sâmbraşi” sau „văjnicari”), păcurari ce formează o grupare profesională<br />
întemeiată pe ru<strong>de</strong>nii ori pe vecinătăţi; b) ca gospodărie <strong>de</strong> vară mobilă („mutătoare” – Oaş, Năsăud,<br />
Lăpuş, Chioar) sau fixă (Munţii Rodnei, Maramureş, Ţibleş, Suhard, Obcinele Bucovinei), cu un<br />
ansamblu <strong>de</strong> construcţii <strong>de</strong>stinate adăpostului oamenilor, vitelor şi produselor lactate (colibă,<br />
comarnic, strungă, seciu); c) ca loc un<strong>de</strong> se prepară caşul, brânza, urda, mâncarea păcurarilor, un<strong>de</strong> se<br />
<strong>de</strong>pozitează vasele şi produsele specifice, proviziile şi îmbrăcămintea ciobanilor şi un<strong>de</strong> locuieşte în<br />
principal baciul.<br />
Aceste întreite aspecte sunt <strong>de</strong>zvoltate în subcapitole aparte, <strong>de</strong> extremă <strong>de</strong>nsitate şi precizie.<br />
Experienţa <strong>de</strong> teren i-a furnizat cercetătorului informaţii specializate, tehnice, terminologice, <strong>de</strong><br />
însemnătate unică.<br />
Nu putea fi omisă conexiunea <strong>din</strong>tre viaţa pastorală şi calendarul popular (cap. 6). Cele două<br />
anotimpuri ale anului pastoral, vara şi iarna, sunt marcate <strong>de</strong> două hotare (Sângeorz, 23 aprilie, şi<br />
Sâmedru, 26 octombrie) şi <strong>de</strong> două miezuri ale timpului (Sântilie, 20 iulie, şi Sâmpetru <strong>de</strong> iarnă, 16<br />
ianuarie). În panteonul românesc, între Sângeorz – zeu tânăr, al vegetaţiei, al cailor şi vitelor cu lapte,<br />
al hol<strong>de</strong>lor – şi Sâmedru – zeu bătrân, patron al iernii pastorale – există o prinsoare, prezentată<br />
antinomic şi în iconografia creştină. Cele două divinităţi împart anul pastoral în două sezoane: unul<br />
steril dar cu lactaţie (23 aprilie – 26 octombrie), altul fertil, <strong>de</strong> împerechere, gestaţie, fătat şi înţărcat<br />
(26 octombrie – 23 aprilie).<br />
Autorul <strong>de</strong>scrie „măsurile” şi riturile organizatorice, juridice, practicile şi scenariile magice<br />
apotropaice, <strong>de</strong> purificare, <strong>de</strong> fertilitate, ocazionate <strong>de</strong> sărbătoarea Sângeorzului („Focul Viu”,<br />
„Sâmbra oilor”), dar şi <strong>de</strong> sărbătorile ulterioare: Sânziene (24 iunie), Sântilie (20 iulie, cu ne<strong>de</strong>ile<br />
pastorale), Sânta Mărie Mare (15 august), Vinerea Mare (Sfânta Paraschiva, 14 octombrie), Sâmedru<br />
(26 octombrie, cu „răscolul” sau alesul oilor, la <strong>de</strong>sfacerea turmei).
478<br />
Note şi Recenzii 44<br />
În fine, toponimia spaţiului montan (cap. 7) rezervă nu puţine surprize, jalonând „istoria<br />
nescrisă a unui popor” (Iorgu Iordan). Petru Dan Idu consemnează o impresionantă multitu<strong>din</strong>e <strong>de</strong><br />
toponime populare ale pasurilor, trecătorilor, pădurilor, munţilor <strong>din</strong> zona cercetată, cu referinţă la<br />
păstoritul practicat acolo.<br />
Toponimele, relevând vechimea şi permanenţa românească, pot duce mai <strong>de</strong>parte cunoaşterea<br />
cutumelor păstoreşti, încă insuficient i<strong>de</strong>ntificate şi înţelese <strong>de</strong> etnografi (măsurişul oilor, trecutul prin<br />
strungă, alesul, răvăşitul).<br />
În mod paradoxal, aparent comuna tagmă a ciobanilor s-a constituit, <strong>din</strong> vechime, într-o<br />
breaslă specializată, într-o meserie închisă şi exclusivistă (care nu tolera, <strong>de</strong> pildă, nici asistenţa<br />
femeilor, darămite implicarea lor), fiind guvernată <strong>de</strong> reguli fixe, <strong>de</strong> o conduită proprie, <strong>de</strong> o iniţiere<br />
prealabilă şi secretă.<br />
Autorul, bazându-se pe propriile cercetări <strong>de</strong> teren, <strong>de</strong>sfăşurate <strong>de</strong>-a lungul multor ani, pe<br />
materialul fotografic şi ilustrativ (<strong>de</strong>sene: ustensile pastorale, tipuri <strong>de</strong> stâni) realizat <strong>de</strong> el însuşi,<br />
reuşeşte să realizeze monografierea zonei respective. Astfel încât cercetările publicate <strong>de</strong> T. Morariu,<br />
înainte <strong>de</strong> cel <strong>de</strong>-al doilea război mondial (1937-1942) – utilizabile şi astăzi – se completează până în<br />
actualitate cu sinteza vieţii pastorale maramureşene şi <strong>din</strong> Obcinele bucovinene, întocmită <strong>de</strong> Petru<br />
Dan Idu.<br />
Ela Cosma<br />
DUMITRU ISAC, Introducere în istoria filosofiei eline, ediţie îngrijită şi prefaţă <strong>de</strong> Ionuţ Isac,<br />
Cluj-Napoca, Editura Grinta, 2005, 224 p.<br />
Într-un lăudabil efort <strong>de</strong> recuperare, Ionuţ Isac editează încă o carte – rămasă în manuscris – a<br />
tatălui său, filosoful şi profesorul clujean Dumitru Isac. Titlul manuscrisului este mai mo<strong>de</strong>st <strong>de</strong>cât<br />
conţinutul său, iar caracterizarea lui Ionuţ Isac este şi ea total lipsită <strong>de</strong> emfază: „Scopul autorului era<br />
comentariul principalelor i<strong>de</strong>i, teorii şi curente filosofice ale antichităţii greceşti.” Cartea este, <strong>de</strong> fapt,<br />
un veritabil compendiu <strong>de</strong> istorie a filosofiei Greciei antice, şi mai mult <strong>de</strong>cât atât; parcurgând filele<br />
cărţii, <strong>de</strong>scoperi bucuria spiritului în călătoria sa <strong>de</strong> revenire la obârşiile raţionalismului european.<br />
Suntem captivaţi <strong>de</strong> stilul acestei cărţi, ce posedă virtuţi retorice, dialectice, <strong>de</strong> argumentare<br />
pertinentă – virtuţi <strong>de</strong>prinse <strong>de</strong> la maeştrii clasici elini studiaţi! –, dar are şi virtuţi literare. Dacă un<br />
D.D. Roşca ni se pare mult mai sec şi mai inexpresiv, ba chiar prea ancorat în material atunci când<br />
este vorba <strong>de</strong> un tărâm prin excelenţă i<strong>de</strong>atic, dacă Lucian Blaga este poate prea criptic şi metaforic<br />
pentru a putea fi receptat univoc, dacă Constantin Noica construieşte un alt tip <strong>de</strong> filosofie<br />
hermeneutică întemeiată pe limba noastră, Dumitru Isac, fără pretenţii <strong>de</strong> originalitate, cucereşte prin<br />
frumuseţea simplă şi prin înlănţuirea limpe<strong>de</strong> a i<strong>de</strong>ilor, într-o carte închegată, ce pare o replică la<br />
Vieţile şi doctrinele filosofilor a lui Diogenes Laertios. Aici, pe în<strong>de</strong>lete, facem cunoştinţă cu<br />
personalităţile care au populat panteonul filosofiei eline, <strong>de</strong> la Thales <strong>din</strong> Milet până la Aristotel.<br />
Volumul cuprin<strong>de</strong> un capitol <strong>de</strong> Consi<strong>de</strong>raţii introductive, care abor<strong>de</strong>ază măreţia culturii<br />
eline, originalitatea filosofiei eline, condiţiile apariţiei acesteia, comparaţia cu filosofia orientală,<br />
periodizarea şi izvoarele filosofiei antice greceşti.<br />
Introducerea este urmată <strong>de</strong> tratarea cronologică a şcolilor filosofice şi a reprezentanţilor <strong>de</strong><br />
marcă ai filosofiei greceşti, în capitolul al II-lea, Etapa preclasică a filosofiei eline (1. şcoala<br />
filosofică ioniană; 2. Heraclit <strong>din</strong> Efes; 3. pitagorismul; 4. şcoala eleată; 5. Empedocle <strong>din</strong><br />
Agrigentum; 6. Anaxagoras <strong>din</strong> Clazomene); şi în capitolul al III-lea, Etapa clasică a filosofiei eline<br />
(1. Leucip şi Democrit; 2. sofiştii; 3. Socrate; 4. Platon; 5. Aristotel).<br />
Este o sinteză cuprinzătoare, expusă într-o formă cu a<strong>de</strong>vărat atrăgătoare, astfel încât cartea lui<br />
Dumitru Isac se recomandă <strong>de</strong> la sine stu<strong>de</strong>nţilor cărora, probabil, le era <strong>de</strong>stinată, dar şi tuturor<br />
iubitorilor <strong>de</strong> înţelepciune şi <strong>de</strong> aventură în lumea i<strong>de</strong>ilor.<br />
Ela Cosma
45 Note şi Recenzii 479<br />
„XENOPOLIANA”, Buletinul Fundaţiei Aca<strong>de</strong>mice „A.D. Xenopol”, Iaşi, IX/2001 (nr. 1-4),<br />
X/2002 (nr. 1-4), XI/2003 (nr. 1-2, 3-4), XII/2004 (nr. 1-4), XIII/2005 (nr. 1-4).<br />
Încă <strong>de</strong> la apariţia sa, „Xenopoliana” dove<strong>de</strong>şte o „personalitate” aparte, bine conturată, care o<br />
impune în câmpul istoriografic actual.<br />
Pe lângă rubricile permanente, „Restitutio” <strong>din</strong> opera istoricului A.D. Xenopol şi „Viaţa<br />
fundaţiei”, fiecare număr propune o temă incitantă, care atrage atenţia specialiştilor, provocându-i la<br />
dialog.<br />
Succinta prezentare a acestor numere se vrea un în<strong>de</strong>mn spre lectură, căci, in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nt <strong>de</strong><br />
specializarea fiecăruia, regăsim în paginile revistei subiecte susceptibile <strong>de</strong> interes.<br />
Volumul IX/2001, sub genericul Discursul istoric la început <strong>de</strong> secol şi <strong>de</strong> mileniu, însumează<br />
treisprezece contribuţii care ating diverse aspecte ale temei: istoriografia română astăzi: întrebări şi<br />
răspunsuri (Ghe. Platon); discurs istoric şi postmo<strong>de</strong>rnitate–opţiuni metodologice (Bogdan<br />
Moşneagu); Clio sub zodia tranziţiei (Al. Zub) sunt numai câteva exemple.<br />
Tomul următor, X/2002, intitulat Istoria culturală astăzi, <strong>de</strong>zbate pe lângă aspectele teoretice<br />
ale problemei, istoria sensibilităţilor, instituţii şi practici sociale, i<strong>de</strong>ntităţi colective, geografii<br />
simbolice, memorie şi uitare în secolul XX.<br />
Numerele 1-2 ale volumului XI/2002, editate <strong>de</strong> Alex Drace-Francis şi Andi Mihalache sub<br />
titlul History and Society since 1970/<strong>Istorie</strong> şi societate după 1970, cumulează o parte a lucrărilor<br />
elaborate în cadrul unui proiect mai larg, <strong>Istorie</strong> şi societate în Sud Estul Europei după 1970,<br />
respectiv comunicările susţinute la a treia conferinţă a istoricilor organizată <strong>de</strong> Colegiul Noua Europă<br />
în colaborare cu Centrul <strong>de</strong> Studii Sud-Est Europene, University College London şi Consulatul Marii<br />
Britanii. Numerele 3-4 , editor e, Adrian Cioflâncă, ne introduc în continuare, într-un subiect sensibil:<br />
Memorie şi uitare în istorie: provocările memoriei şi răspunsurile istoriei; memoria infi<strong>de</strong>lă: uitare,<br />
sublimare, ocultare; strategii patrimoniale şi comemorative, constituind principalele direcţii abordate.<br />
Volumul XII/2004, editori Cătălina Chelcu şi Andi Mihalache, se <strong>de</strong>schi<strong>de</strong> unui subiect<br />
generos: A scrie şi a citi. Practici, simboluri, tipuri <strong>de</strong> lectură. Structurat tematic în patru<br />
compartimente: 1. arheologia lecturii, 2. <strong>din</strong> istoria cărţii, 3. istorie epistolară şi 4. secrete, cenzuri,<br />
prohibiţii, tomul oferă un mo<strong>de</strong>l <strong>de</strong> abordare interdisciplinară, specifică, <strong>de</strong> altfel, publicaţiei.<br />
Apariţia ultimă, XIII/2005, editată <strong>de</strong> Liviu Brătescu şi Ovidiu Buruiană, este <strong>de</strong>dicată unui<br />
subiect special: Liberalismul românesc. Ten<strong>din</strong>ţe, structuri, personalităţi. Trecând prin istoria <strong>de</strong> un<br />
secol a liberalismului românesc, autorii contribuţiilor nu ezită să analizeze stadiul actual al<br />
fenomenului politic şi chiar să privească spre viitor.<br />
Reflexele critice, prezente aproape în fiecare număr, propun un alt mo<strong>de</strong>l <strong>de</strong> incursiune în<br />
lectură, mai <strong>de</strong>schis spre meditaţie şi exprimarea propriilor opinii, în spiritul <strong>de</strong>ja consacrat al<br />
periodicului respectiv.<br />
Sub coordonarea lui Al. Zub, revista „Xenopoliana” reuşeşte să îşi păstreze profilul singular în<br />
scrisul istoriografic contemporan, prin tematică, modalitate <strong>de</strong> abordare, <strong>de</strong>schi<strong>de</strong>re şi, nu în cele <strong>din</strong><br />
urmă, prin disponibilitatea dialogului.<br />
Lidia Gross
480<br />
Note şi Recenzii 46
NECROLOG<br />
ACADEMICIANUL GHEORGHE PLATON (1926–2006)<br />
În ziua <strong>de</strong> 24 ianuarie 2006 a încetat <strong>din</strong> viaţă în municipiul Iaşi profesorul universitar doctor<br />
Gheorghe PLATON, membru titular al Aca<strong>de</strong>miei Române. Comunitatea istoricilor şi oamenilor <strong>de</strong><br />
cultură <strong>din</strong> întreaga ţară, cei care l-au cunoscut, i-au fost colaboratori, doctoranzi sau stu<strong>de</strong>nţi, care i-au<br />
audiat prelegerile, comunicările ştiinţifice şi conferinţele rostite într-un registru consacrat, îi <strong>de</strong>plâng<br />
acum plecarea <strong>din</strong>tre noi şi regretă încheierea unei prodigioase activităţi ştiinţifice şi didactice în<br />
domeniul <strong>Istorie</strong>i, care va rămâne, oricum, adânc implantată în terenul istoriografiei şi învăţământului<br />
superior <strong>din</strong> România. Trecerea la cele veşnice a aca<strong>de</strong>micianului Gheorghe Platon s-a petrecut cu o<br />
lună înainte <strong>de</strong> a împlini vârsta octogenară, <strong>din</strong> care şase <strong>de</strong>cenii le-a <strong>de</strong>dicat cercetărilor istorice şi<br />
<strong>de</strong>opotrivă învăţământului <strong>de</strong> profil, activităţi unanim recunoscute pentru calitatea, profunzimea şi<br />
utilitatea lor. S-a stins chiar în ziua <strong>de</strong> sărbătoare a Unirii Principatelor Române sub Alexandru Ioan<br />
Cuza, moment istoric şi personalitate politică atât <strong>de</strong> dragi istoricului, zi aniversară în care eram<br />
obişnuiţi să-i auzim vocea evocatoare la posturile <strong>de</strong> radio şi televiziune sau la simpozioane ştiinţifice<br />
prin care era marcat şi preţuit un mare eveniment al istoriei naţionale.<br />
Aca<strong>de</strong>micianul profesor Gheorghe Platon s-a născut în târgul Buhuşi (ju<strong>de</strong>ţul Neamţ) la<br />
26 februarie 1926, începându-şi în localitatea natală studiile, pe care le-a continuat la Piatra Neamţ,<br />
ca să urmeze apoi cursurile Facultăţii <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> a celebrei Universităţi <strong>din</strong> Iaşi, finalizându-le în<br />
primii ani postbelici. Erau anii atât <strong>de</strong> dificili <strong>de</strong> după războiul mondial şi seceta care au afectat atunci<br />
cu <strong>de</strong>osebire teritoriul românesc est-carpatic. Nici <strong>din</strong> punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re politic lucrurile nu stăteau mai<br />
bine, instaurarea comunismului în România şi cursul urmat în „obsedantul <strong>de</strong>ceniu” <strong>de</strong> viaţa socialpolitică<br />
a ţării impietând asupra <strong>de</strong>sfăşurărilor fireşti <strong>din</strong> cultură şi ştiinţă. A fost afectată atunci şi<br />
cariera tânărului istoric, ale cărui eforturi înspre documentare temeinică şi cunoaştere profundă a<br />
fenomenelor aparţinând istoriei mo<strong>de</strong>rne româneşti vor <strong>de</strong>veni benefice afirmării profesionalştiinţifice<br />
<strong>de</strong> mai târziu.<br />
După „<strong>de</strong>zgheţul” relativ <strong>din</strong> anii ’60 ai secolului trecut, istoricul poate aspira la recunoaşterea<br />
valorică a rezultatelor activităţilor sale ştiinţifice şi didactice. Datorită performanţelor, Gheorghe<br />
Platon a urcat treptele consacrării profesionale în centrul universitar şi aca<strong>de</strong>mic ieşean. Teza sa <strong>de</strong><br />
doctorat, susţinută la Universitatea <strong>din</strong> Cluj în 1971, având conducător ştiinţific pe profesorul Ştefan<br />
Pascu, a conturat istoriografic domeniul feudal al Moldovei <strong>din</strong> prima jumătate a secolului al XIX-lea,<br />
atrăgând atenţia asupra îmbinării tradiţiei agricole şi a conservatorismului unei părţi a boierimii ţării<br />
cu meto<strong>de</strong> noi şi forme <strong>de</strong> organizare novatoare <strong>din</strong> peisajul socio-economic rural <strong>din</strong> părţile<br />
răsăritene ale arealului românesc. În lucrările sale ulterioare istoricul va <strong>de</strong>monstra evoluţiile<br />
revoluţionare <strong>din</strong> domeniul vieţii agrare româneşti, al economiei, în general, <strong>din</strong> <strong>de</strong>mografie şi<br />
cultură, fiind astfel conturată pregătirea Revoluţiei <strong>de</strong> la 1848 <strong>din</strong> Ţările Române, căreia avea să-i<br />
consacre nenumărate studii <strong>de</strong> reconstituire şi interpretare istorică. Alte cercetări, soldate cu rezultate<br />
notabile, au privit momentul Unirii Principatelor Române <strong>din</strong> 1859 şi domnia lui Alexandru Ioan<br />
Cuza, a căror reflectare în opinia publică europeană şi în documentaţia istorică occi<strong>de</strong>ntală le-a<br />
urmărit în timpul stagiilor <strong>de</strong> cercetare şi documentare ştiinţifică efectuate în Belgia şi Franţa.<br />
Conferenţiar şi apoi profesor al Universităţii „Al. I. Cuza” <strong>din</strong> Iaşi, istoricul Gheorghe Platon avea să<br />
<strong>de</strong>dice învăţământului românesc <strong>de</strong> istorie eforturi ştiinţifice şi didactico-pedagogice impresionante,<br />
contribuind la formarea a numeroşi cercetători în domeniu, arhivişti şi muzeografi, profesori <strong>de</strong> istorie<br />
care au împânzit şcolile <strong>din</strong> localităţile moldovene şi nu numai.<br />
„<strong>Anuarul</strong> <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> «G. Bariţ» <strong>din</strong> Cluj-Napoca”, tom. XLV, 2006, p. 481–482
482<br />
Necrolog 2<br />
În plan ştiinţific şi didactic am remarca acel tratat universitar <strong>de</strong> Istoria mo<strong>de</strong>rnă a României<br />
(1980), elaborat cu multă grijă pentru a<strong>de</strong>vărul istoric şi care a constituit vreme în<strong>de</strong>lungată manualul<br />
după care fenomenele Epocii Mo<strong>de</strong>rne <strong>din</strong> spaţiul românesc erau studiate <strong>de</strong> stu<strong>de</strong>nţii în istorie <strong>de</strong> la<br />
toate universităţile <strong>din</strong> ţară. Profesorul Universităţii ieşene – prima întemeiată în Ţările Române,<br />
creaţie a Domnitorului Unirii – avea să <strong>de</strong>dice mai multe studii istoricului instituţiei, cu <strong>de</strong>osebire la<br />
împlinirea a 125 <strong>de</strong> ani <strong>de</strong> la înfiinţarea ei.<br />
Pentru activitatea sa impresionantă în câmpul mo<strong>de</strong>rnisticii româneşti, profesorul Gheorghe<br />
Platon a fost însărcinat să conducă doctoranzi în acest domeniu, fiind totodată ales în toamna anului<br />
1990 membru corespon<strong>de</strong>nt al Aca<strong>de</strong>miei Române, în 1993 <strong>de</strong>venind membru titular al celui mai înalt<br />
for ştiinţific şi cultural român. S-a implicat substanţial în activităţile ştiinţifice promovate <strong>de</strong> Secţia <strong>de</strong><br />
Ştiinţe Istorice şi Arheologie a Aca<strong>de</strong>miei Române, în funcţionarea Comisiei <strong>de</strong> acordare şi<br />
recunoaştere a titlurilor ştiinţifice şi universitare <strong>din</strong> România (CNATDCU), iar, după pensionarea sa<br />
<strong>de</strong> la Catedra <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> a Universităţii ieşene, ca profesor consultant şi conducător <strong>de</strong> doctorate în<br />
specialitatea <strong>Istorie</strong>i mo<strong>de</strong>rne a României.<br />
Istoriografia română recentă a reţinut colaborarea consistentă a aca<strong>de</strong>micianului Gheorghe<br />
Platon la realizarea tratatului aca<strong>de</strong>mic <strong>de</strong> Istoria Românilor apărut în anii 2001-2003, pentru care a<br />
elaborat mai multe capitole, care se remarcă printr-o profundă putere <strong>de</strong> pătrun<strong>de</strong>re şi sinteză; părţii a<br />
2-a a volumului VII (1821-1918) i-a asigurat coordonarea ştiinţifică. A revenit, în 2005, care avea să<br />
fie, <strong>din</strong> păcate, ultimul an al activităţii sale, cu o nouă lucrare monografică asupra revoluţiei paşoptiste<br />
<strong>din</strong> Ţările Române.<br />
Prin plecarea – în lumea <strong>de</strong> <strong>din</strong>colo – a profesorului şi aca<strong>de</strong>micianului Gheorghe Platon,<br />
ştiinţa istorică românească şi învăţământul universitar <strong>de</strong> istorie <strong>de</strong> la noi suferă o grea pier<strong>de</strong>re. O<br />
resimt <strong>de</strong>opotrivă mulţi <strong>din</strong>tre istoricii clujeni, mo<strong>de</strong>rnişti în<strong>de</strong>osebi, care au beneficiat <strong>de</strong> îndrumările<br />
sale în calitate <strong>de</strong> membru în comisiile <strong>de</strong> analiză şi susţinere a tezelor <strong>de</strong> doctorat, oferindu-le<br />
consultanţă ştiinţifică înalt calificată.<br />
Opera sa istorică şi didactică va continua să rămână – nu ne îndoim – un preţios îndreptar<br />
pentru cercetarea ştiinţifică <strong>din</strong> domeniul istoriei şi pentru şcoala superioară românească.<br />
Nicolae Edroiu<br />
membru corespon<strong>de</strong>nt al Aca<strong>de</strong>miei Române
CĂRŢI INTRATE ÎN BIBLIOTECA ÎN ANII 2005- 2006<br />
• Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică. <strong>Istorie</strong> şi spiritualitate. Şcolile grecocatolice<br />
ale Blajului. 250 <strong>de</strong> ani <strong>de</strong> cre<strong>din</strong>ţă şi cultură. Blaj, 2004, 483 p.<br />
• Cociş, S.; Marcu, F.; Ţentea, O., Bibliografia Daciei Romane (1919-2000). Cluj-Napoca,<br />
2003, 270 p.<br />
• Cristache, Gh.; Tucă, F., Români în Europa şi în lume. Bucureşti, 2002, 352 p.<br />
• Marea Unire <strong>din</strong> 1918 în context european, coord. Ioan Scurtu. Bucureşti, 2003, 448 p.<br />
• I romeni e la Santa Se<strong>de</strong>, coord. Ion Cârja. Bucureşti, 2004, 282 p.<br />
• Ştefan cel Mare şi Sfânt. Portret în istorie. Suceava, 2003, 617 p.<br />
• Gorovei, Ştefan; Székely, M.M., O istorie a lui Ştefan cel Mare. Suceava, 2005, 629 p.<br />
• Onofreiu, Adrian, Istoricul cooperaţiei <strong>de</strong> credit <strong>din</strong> ju<strong>de</strong>ţul Bistriţa-Năsăud. Bistriţa, 2004,<br />
280 p.<br />
• Două secole <strong>de</strong> tranziţie românească. Studii, coord. Maria Mureşan. Bucureşti, 2003, 318 p.<br />
• Mitrea, Ioan, Comunităţi săteşti la est <strong>de</strong> Carpaţi în epoca migraţiilor. Aşezarea <strong>de</strong> la<br />
Davi<strong>de</strong>ni <strong>din</strong> sec. V-VIII. Piatra-Neamţ, 2001, 399 p.<br />
• Murariu, Ioan, Istoria comunei Cristineşti <strong>din</strong> ju<strong>de</strong>ţul Botoşani. Bacău, 2005, 304 p.<br />
• Bosoancă, Traian; Opriş, Ilarie, Învăţământul primar <strong>de</strong> stat şi confesional <strong>din</strong> ju<strong>de</strong>ţul<br />
Mureş în anul şcolar 1939-1940. Târgu-Mureş, 2005, 123 p.<br />
• Stroia, Marian, Românii în confluenţa europeană în secolul al XVIII-lea. Bucureşti, 2004,<br />
212 p.<br />
• Simon, Alexandru, Feleacul: 1367-1587. Cluj-Napoca, 2004, 386 p.<br />
• Prinos lui Petre Diaconu la 80 <strong>de</strong> ani, coord. I.Cân<strong>de</strong>a, V. Sârbu, M. Neagu. Brăila, 2004,<br />
800 p.<br />
• Reprezentări ale morţii în Transilvania secolelor XVI-XX, coord. Mihaela Grancea. Cluj-<br />
Napoca, 2005, 345 p.<br />
• Biblioteca şi cercetarea. Vol. 24. Cluj-Napoca, 2004, 260 p.<br />
• Mitropolia Clujului, Alba Iuliei, Crişanei şi Maramureşului. Cluj-Napoca, 2005, 157 p.<br />
• Relaţii militare româno-germane. Documente. Vol. 2. Bucureşti, 2005, 390 p.<br />
• Omagiu istoricului Valeriu Florin Dobrinescu, coord. Horia Dumitrescu. Focşani, 2003,<br />
830 p.<br />
• Ciobanu, Tiberiu, Voievozi <strong>de</strong>săvârşitori ai statelor medievale Ţara Românească şi<br />
Moldova. Timişoara, 2003, 167 p.<br />
• Andreescu, Gabriel, Schimbări în harta etnică a României. Cluj-Napoca, 2005, 102 p.<br />
• Feldioara-Marienburg. Contribuţii arheologice la istoria Ţării Bârsei. Bucureşti, 2004,<br />
250 p.<br />
• Delegan, M.; Ciubotă, V.; Horvat, I.L., Îndrumătorul fondurilor Arhivei <strong>de</strong> Stat a regiunii<br />
Transcarpatia-Ucraina. Satu Mare, 2004, 185 p.<br />
• Rapport général sur l’activité <strong>de</strong> l’Union Européenne. An 2004. Bruxelles, 2005, 476 p.<br />
• Hudiţă, Ioan, Jurnal politic 1939. Bucureşti, 2004, 350 p.<br />
• Nicolae Iorga şi Universitatea <strong>din</strong> Cluj. Corespon<strong>de</strong>nţă, edit. Stelian Mândruţ, Petre<br />
Ţurlea. Bucureşti, 2005, 389 p.<br />
„<strong>Anuarul</strong> <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> «G. Bariţ» <strong>din</strong> Cluj-Napoca”, tom. XLV, 2006, p. 483–485
484<br />
Cărţi intrate în Bibliotecă în anii 2005–2006 2<br />
• Bucur, Ioan Marius; Stan, Lavinia, Persecuţia Bisericii Catolice <strong>din</strong> România. 1948-1960.<br />
Târgu-Lăpuş, 2005, 259 p.<br />
• Documenta Romaniae Historica. Seria A: Moldova. Vol. 27 (1643-1644). Bucureşti, 2005,<br />
727 p.<br />
• Rus, Dorin Ioan, Contribuţii la cunoaşterea emigraţiei saşilor reghineni în perioada anilor<br />
1944-1964. Cluj-Napoca, 2005, 193 p.<br />
• Retegan, S.; Suciu, D.; Mádly, L., Mişcarea naţională a românilor <strong>din</strong> Transilvania între<br />
1849-1918. Vol. 2. Bucureşti, 2004, 596 p.<br />
• Vekov, Károly, Locul <strong>de</strong> a<strong>de</strong>verire <strong>din</strong> Alba-Iulia: sec. XIII-XVI. Cluj-Napoca, 2003, 449 p.<br />
• An<strong>de</strong>a, Avram; An<strong>de</strong>a, Susana, Transilvania. Biserici şi preoţi. Cluj-Napoca, 2005, 224 p.<br />
• Bolovan, Ioan; Crăciun, Bogdan, Cercetările <strong>de</strong> istoria populaţiei României: 1945-2005.<br />
Cluj-Napoca, 2006, 124 p.<br />
• An<strong>de</strong>a, Susana, Medicul domnesc Bartolomeo Ferrati şi epoca sa. Cluj-Napoca, 2005, 252 p.<br />
• In memoriam Ioan Nestor, coord. P. Roman, D. Ciobanu. Buzău, 2005, 238 p.<br />
• Berényi, Maria, Moştenirea lui Gojdu în oglinda presei române şi maghiare. Budapesta,<br />
2005, 425 p.<br />
• Istoria Transilvaniei. Vol. 2: 1541-1711, coord. Ioan Aurel Pop, A. Magyari, T. Nägler.<br />
Cluj-Napoca, 2005, 448 p.<br />
• Teodor, Dan Gh., Spaţiul carpato-dunăreano-pontic în mileniul marilor migraţii. Buzău,<br />
2003, 554 p.<br />
• Dumitran, Daniel, Un timp al reformelor. Biserica greco-catolică <strong>din</strong> Transilvania sub<br />
conducerea episcopului Ioan Bob. Bucureşti, 2005, 442 p.<br />
• Documente privind Revoluţia <strong>de</strong> la 1848 în Ţările Române. Seria C: Transilvania. Vol. 7:<br />
17-26 iunie 1848. Bucureşti, 2005, 745 p.<br />
• Neamţu, Gelu; Vaida-Voevod, Mircea, 1 <strong>de</strong>cembrie 1918. Mărturii ale participanţilor:<br />
Ioachim Crăciun. Bucureşti, 2005, 385 p.<br />
• Pâslariuc, Virgil, Raporturile politice <strong>din</strong>tre marea boierime şi domnie în Ţara Moldovei în<br />
secolul al XVI-lea. Chişinău, 2005, 293 p.<br />
• Onciul, Dimitrie, Scrieri alese, ediţie <strong>de</strong> Ş. Ştefănescu, D.N.Rusu, B.A. Halic. Bucureşti,<br />
2006, 833 p.<br />
• Puşcariu, Ioan cavaler <strong>de</strong>, Fragmente istorice. Despre boierii <strong>din</strong> Ţara Făgăraşului, ediţie<br />
<strong>de</strong> Vasile Iuga. Cluj-Napoca, 2006, 724 p.<br />
• Scientific research in the Romanian Aca<strong>de</strong>my Institutes. Bucureşti, 2006, 368 p.<br />
• Centru şi periferie, coord. Corneliu Gaiu, Horaţiu Bodale. Cluj-Napoca, 2004, 366 p.<br />
• Österreichisch-Siebenbürgische Kulturbeiträge, coord. R. Gräf, L. Varga, L.M. Vosicky.<br />
Cluj-Napoca, 2005, 429 p.<br />
• Maior, Liviu, Habsburgi şi români. De la loialitatea <strong>din</strong>astică la i<strong>de</strong>ntitate naţională.<br />
Bucureşti, 2006, 283 p.<br />
• Soroştineanu, Valeria, Manifestări ale sentimentului religios la românii ortodocşi <strong>din</strong><br />
Transilvania 1899-1916. Sibiu, 2005, 182 p.<br />
• Birtz, Mircea Remus, Episcopul Emil Riti (1926-2006). Tentativa unei recuperări<br />
istoriografice. Cluj-Napoca, 2006, 214 p.<br />
• Crâmpeie <strong>din</strong> istoria bisericii ortodoxe române <strong>din</strong> Transilvania. Eparhia Sibiului către<br />
Protopopiatul Solnoc II. Corespon<strong>de</strong>nţă. Vol. 1: 1 octombrie 1845 – 20 <strong>de</strong>cembrie 1874,<br />
coord. Dumitru Suciu. Cluj-Napoca, 2006, 495 p.<br />
• Csikós-Nagy, Béla, Economics in the era of globalisation. Budapest, 2005, 562 p.<br />
• Die Sprache und die Kleinen Nationen Ostmitteleuropas, hrsg. Ferenc Glatz, Budapest,<br />
2003, 272 p.<br />
• Mentalităţi şi instituţii. Carenţe <strong>de</strong> mentalitate şi înapoiere instituţională în România<br />
mo<strong>de</strong>rnă, coord. Adrian Paul Iliescu. Bucureşti, 2002, 404 p.
3 Cărţi intrate în Bibliotecă în anii 2005–2006 485<br />
• Luca, Sabin Adrian, Descoperiri arheologice <strong>din</strong> Banatul românesc. Repertoriu. Sibiu,<br />
2006, 359 p.<br />
• Slotta, Rainer; Wollmann, Volker; Dor<strong>de</strong>a, Ioan, Silber und salz in Siebenbürgen, Band 1-7,<br />
Bochum, 1999-2004, 499, 596, 727, 468, 577, 238, 741 p.<br />
• Reinkowski, Maurus, Die Dinge <strong>de</strong>r Ordnung. Eine vergleichen<strong>de</strong> Untersuchung über die<br />
osmanische Reformpolitik im 19. Jahrhun<strong>de</strong>rt. München, 2005, 365 p.<br />
• Südosteuropa. Von vormo<strong>de</strong>rner Vielfalt und nationalstaatlicher Vereinheitlichung, hrsg.<br />
K. Clewing, O. J. Schmitt. München, 2005, 518 p.<br />
• Wissenschaftsbeziehungen und ihr Beitrag zur Mo<strong>de</strong>rnisierung, hrsg. Holger Fischer.<br />
München, 2005, 568 p.<br />
• Schmitt, Oliver Jens, Levantiner. München, 2005, 515 p.<br />
• Bertsch, Daniel, Anton Prokesch von Osten (1795-1876). München, 2005, 754 p.<br />
• Zainea, Ion, Cenzura istoriei, istoria cenzurată. Documente: 1966-1972. Ora<strong>de</strong>a, 2006, 321 p.<br />
• Bărbulescu, Constantin; Popovici, Vlad, Mo<strong>de</strong>rnizarea lumii rurale <strong>din</strong> România în a doua<br />
jumătate a secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. Cluj-Napoca, 2005, 170 p.<br />
• Pană, Virgil, Minoritari şi majoritari în Transilvania interbelică. Studiu <strong>de</strong> caz asupra<br />
fostelor ju<strong>de</strong>ţe Mureş şi Târnava Mare. Târgu-Mureş, 2005, 380 p.<br />
• Mălinaş, Constantin; Căluşer, Iudita, Biblioteca Gimnaziului greco-catolic <strong>de</strong> băieţi <strong>din</strong><br />
Beiuş: 1828-1918. Ora<strong>de</strong>a, 2006, 301 p.<br />
• Buzalic, Alexandru, Ekklesia. Din problematica eclesiologiei contemporane. Blaj, 2005,<br />
324 p.<br />
• Parti<strong>de</strong> politice şi minorităţi naţionale <strong>din</strong> România în secolul XX, coord. Vasile Ciobanu,<br />
Sorin Radu. Sibiu, 2006, 440 p.<br />
Bibliotecar<br />
Mihaela Be<strong>de</strong>cean
486<br />
Cărţi intrate în Bibliotecă în anii 2005–2006 2
VIAŢA ŞTIINŢIFICĂ<br />
A INSTITUTULUI DE ISTORIE „GEORGE BARIŢ”.<br />
DEPARTAMENTUL ISTORIE<br />
CĂRŢI<br />
Volume <strong>de</strong> autor<br />
• Susana An<strong>de</strong>a şi Avram An<strong>de</strong>a, Transilvania. Biserică şi preoţi, Cluj-Napoca, Ed.<br />
Supergraf, 2005,<br />
215 p.<br />
• Gelu Neamţu, Momente zbuciumate <strong>din</strong> lupta poporului roman pentru realizarea<br />
Dacoromâniei. 1848-1918, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca, 2005, p. 403.<br />
• Gelu Neamţu şi Mircea Vaida-Voevod, 1 Decembrie 1918: mărturii ale participanţilor,<br />
Bucureşti, Ed. Aca<strong>de</strong>miei Române, 2005, 385 p.<br />
• Gelu Neamţu şi Viorel Faur, Iosif Roman (1829-1908) o personalitate bihoreană mai<br />
puţin cunoscută, Ed. Universităţii <strong>din</strong> Ora<strong>de</strong>a, 2004 [2005], 203 p.<br />
• Ela Cosma, Revoluţia <strong>de</strong> la 1848 – un catalog <strong>de</strong> documente, 351 regeste (Fondul<br />
<strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> <strong>din</strong> Cluj), I-II, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca, 2005, 277 + 300 p.<br />
Volume colective<br />
• Susana An<strong>de</strong>a, Ioan Bolovan, Ionuţ Costea, Gheorghe Iacob, Coriolan Opreanu, Ioan<br />
Aurel Pop, Cosmin Popa, Mihai Rotea, Aurel Rustoiu, Marcela Sălăgean, Tudor Sălăgean,<br />
Istoria României. Compendiu, coord. Ioan Aurel Pop şi Ioan Bolovan, Moscova, Ed. Bec.<br />
Mup, 2005, p. 307-365 (capitolul Moldova, Ţara Românească şi Transilvania în secolul<br />
XVII).<br />
• Susana An<strong>de</strong>a, Aurel Răduţiu, Lidia Gross, Vasile Rus, A<strong>din</strong>el-Ciprian Dincă, Livia<br />
Ar<strong>de</strong>lean, Daniela Mitea, Transilvania (sec. XIII-XVII). Studii istorice, Ed. Aca<strong>de</strong>miei<br />
Române, Bucureşti, 2005, 362 p.<br />
• Mihai Bărbulescu, Anton Dörner, Ioan Glodariu, Thomas Nägler, Grigor P. Pop, Ioan Aurel<br />
Pop, Mihai Rotea, Valentin Vasiliev, Transylvania between stability and crisis (1457-<br />
1541), în vol. The History of Transylvania, vol. I (until 1541), coord. Ioan Aurel Pop,<br />
Thomas Nägler, Centrul <strong>de</strong> Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2005, p. 299-348.<br />
• Călin Felezeu, Ioan Aurel Pop, Szegedi Edit, Susana An<strong>de</strong>a, Anton Dörner, Rüsz<br />
Fogarasi Enikö, Ionuţ Costea, Ovidiu Ghitta, Magyari Andras, Doru Radosav, Kovacs<br />
Andras, Istoria Transilvaniei <strong>de</strong> la 1541 până la 1711, vol. II, coord. Ioan Aurel Pop şi Ioan<br />
Bolovan, Centrul <strong>de</strong> Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2005.<br />
Ediţii critice<br />
• Timotei Cipariu, Epistolar 1836 – 1877, cuvânt înainte <strong>de</strong> Eugen Simion, text îngrijit,<br />
studiu introductiv şi note <strong>de</strong> Ioan Chindriş, Ed. Aca<strong>de</strong>miei Române, Bucureşti, 2005,<br />
304 p.<br />
• Nicolae Iorga şi Universitatea <strong>din</strong> Cluj. Corespon<strong>de</strong>nţă (1919-1940), ediţie îngrijită <strong>de</strong><br />
Petre Ţurlea şi Stelian Mândruţ, Ed. Aca<strong>de</strong>miei Române, Bucureşti, 2005, 375 p.<br />
„<strong>Anuarul</strong> <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> «G. Bariţ» <strong>din</strong> Cluj-Napoca”, tom. XLV, 2006, p. 487–495
488<br />
Viaţa ştiinţifică 2<br />
• Teohari Antonescu, Jurnal (1893-1908), ediţie îngrijită şi note <strong>de</strong> Lucian Nastasă, Ed.<br />
Limes, Cluj-Napoca, 2005, 385 p.<br />
• Dumitru Isac, Introducere în istoria filosofiei eline, editor Ionuţ Isac, Ed. Grinta, Cluj-<br />
Napoca, 2005, 225 p.<br />
Volume <strong>de</strong> izvoare<br />
• Simion Retegan, Dumitru Suciu, Lorand Lajos Madly, Mişcarea naţională a românilor<br />
<strong>din</strong> Transilvania între 1849-1918, II, Ed. Aca<strong>de</strong>miei Române, Bucureşti, 2004 [2005],<br />
LXIII + 596 p.<br />
Instrumente <strong>de</strong> lucru<br />
• Felicia Hristodol, Gheorghe Hristodol, Stelian Mândruţ, Magdalena Tampa, Ottmar<br />
Traşcă, Lucia Turc, Bibliografia istorică a României, X (1999-2004), Ed. Aca<strong>de</strong>miei<br />
Române, Bucureşti, 2005, XX + 1154 p.<br />
STUDII ŞI ARTICOLE<br />
În volume apărute în străinătate<br />
• Ladislau Gyèmànt, Die Ju<strong>de</strong>n in Siebenbürgen bis zum 18. Jahrhun<strong>de</strong>rt, în vol. Volker<br />
Leppin / Ulrich A. Wien (Hg), Konfessionsbildung und Konfessionskulture in<br />
Siebenbürgen in <strong>de</strong>r Frühen Neuzeit, Franz Steiner Verlag, 2005, p. 191-200.<br />
• Stelian Mândruţ, Idées et projets <strong>de</strong> fédéralisation chez les Roumains <strong>de</strong> Transylvanie au<br />
19-ème siècle, în vol. Pologne-Roumanie. Intégration Européenne (18e – 20e siècles),<br />
Instytut Historii PAN, Warszawa, 2004 [2005], p. 63-89.<br />
• Simion Retegan, Vereine und Parteien <strong>de</strong>r Rumänen, în vol. Die Politische Öffentlichkeit,<br />
Osterreichische Aka<strong>de</strong>mische Verlag, Wien, 2005, p. 1243-1272.<br />
• Lucian Nastasă, Zur Deportation <strong>de</strong>r Zigeuner nach Transnistrien (1942-1944), in vol.<br />
Krista Zach (Hrg.), Migration im südöstlichen Mitteleuropa. Auswan<strong>de</strong>rung, Flucht,<br />
Deportation, Exil im 20. Jahrhun<strong>de</strong>rt, IKGS Verlag, München, 2005, p.281-292.<br />
• Lucian Nastasă, For a Prosopography of the Romanian Aca<strong>de</strong>mic Migrations (1864-<br />
1948). Sources and Historiography, în vol. Aca<strong>de</strong>mic Migrations, Elite Formation and<br />
Mo<strong>de</strong>rnisation of Nation States in Europe, ed. Victor Karay şi Natalia Tikhonov, CEU<br />
Pasts, Inc., Budapest, 2005, p.68-82.<br />
În volume colective apărute în ţară<br />
• Mihai Viteazul şi Transilvania. Culegere <strong>de</strong> studii, coordonator acad. Camil Mureşanu, Cluj-<br />
Napoca, Ed. Napoca Star, 2005, 216 p.<br />
• Camil Mureşanu, Moldoveni într-o campanie <strong>din</strong> nordul Europei în secolul al XVIII-lea, în<br />
vol. Emlékkönyv Csetri Elek születésének nyolcvanadik évfordulójan, Ed. Asociaţiei<br />
Muzeului Ar<strong>de</strong>lean, Cluj-Napoca, 2005, p. 333-337.<br />
• Camil Mureşanu, Cadrul internaţional al politicii lui Mihai Viteazul, în vol. Mihai Viteazul<br />
şi Transilvania, Ed. Napoca Star, Cluj-Napoca, 2005, p. 33-42.<br />
• Camil Mureşanu, Din corespon<strong>de</strong>nţa arheologului Teohari Antonescu, în vol. Teohari<br />
Antonescu. Jurnal (1893-1908), Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2005, p. 308-316.<br />
• Camil Mureşanu, Stephan Ludwig Roth şi românii, în vol. I<strong>de</strong>ntitate naţională şi spirit<br />
european. Aca<strong>de</strong>micianul Dan Berin<strong>de</strong>i la 80 <strong>de</strong> ani, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, f.<br />
a.[2005], p. 537-542;<br />
• Susana An<strong>de</strong>a, A. An<strong>de</strong>a, Proverbe româneşti într-un manuscris <strong>din</strong> anul 1804, în vol.<br />
Oameni şi i<strong>de</strong>i. Studii <strong>de</strong> filologie, Cluj-Napoca, Ed. Risoprint, 2005, p. 31-46.
3 Viaţa ştiinţifică 489<br />
• A<strong>din</strong>el-Ciprian Dincă, Cuvânt înainte la Harald Zimmermann, Papalitatea în evul mediu.<br />
O istorie a papalităţii în oglinda istoriografiei, Ed. Polirom Iaşi, 2004 [2005], p. 7-11<br />
• Ladislau Gyèmànt, Die Ju<strong>de</strong>n in Siebenbürgen bis zum 18. Jahrhun<strong>de</strong>rt, în vol. Volker<br />
Leppin / Ulrich A. Wien (Hg), Konfessionsbildung und Konfessionskulture in Siebenbürgen<br />
in <strong>de</strong>r Frühen Neuzeit, Franz Steiner Verlag, 2005, p. 191-200.<br />
• Nicolae Edroiu, Cuvânt introductiv la volumul Mihai Viteazul şi Transilvania. Culegere <strong>de</strong><br />
studii, coordonator acad. Camil Mureşanu, Ed. Napoca Star, Cluj-Napoca, 2005, p. 9-17.<br />
• Nicolae Edroiu, Damian Todiţă, Mihai Viteazul (1593-1601) – Cronologie, ibid., p. 19-32<br />
• Nicolae Edroiu, Posesiunile lui Mihai Viteazul în Transilvania şi semnificaţia acestora (1596-<br />
1601), ibid., p. 43-54.<br />
• Gelu Neamţu, Luigi Cazzavilan (1852-1903) şi presa românească, în vol. Omagiu Prof.<br />
univ. dr. Onufrie Vinţeler, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2005, p. 312-319.<br />
• Gelu Neamţu, Voluntarii români în armata Statelor Unite în Primul Război Mondial (1917-<br />
1918). Episodul Misiunii Patriotice Române, în vol. Maramureş vatră <strong>de</strong> istorie milenară,<br />
V, Ed. Dragoş Vodă, Cluj-Napoca, 2004 [2005], p. 197-213<br />
• Gelu Neamţu, Gheorghe Neamţu, Mărturii ale unor cadre didactice, combatante pe front,<br />
în vol. Al Doilea Război Mondial. După 60 <strong>de</strong> ani. Noi abordări şi analize, Ed. Napoca<br />
Star, Cluj-Napoca, 2005, p. 193-203.<br />
• Gelu Neamţu, O polemică a lui Alexandru Roman cu Ioan Slavici în Tribuna la 1886, în<br />
vol. Tribuna 120. Studii. Evocări. Amintiri. Analize, coordonator Ioan Maxim Danciu, Ed.<br />
Tribuna, Cluj-Napoca, 2004 [2005], p. 81-94.<br />
• Ioan Chindriş, Biblia lui Petru Pavel Aron. Premisele traducerii Vulgatei în limba<br />
română, în „Libraria. Studii şi cercetări <strong>de</strong> bibliologie”, Târgu Mureş, III, 2004 [2005], p.<br />
45-50.<br />
• Stelian Mândruţ, Virgil Vătăşianu şi Biblioteca Universităţii <strong>din</strong> Cluj (1925-1947), în vol.<br />
Hermeneutica Bibliothecaria, II, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2004 [2005], p.<br />
297-314.<br />
• Gheorghe Iancu, La collectivizzazione <strong>de</strong>ll’agriculture in Romania nei documenti<br />
d’archivio <strong>de</strong>lla stazione radio „Europa Liberă” („Free Europe”), în vol. Comunismo e<br />
Comunismi. Il mo<strong>de</strong>llo Rumeno. Atti <strong>de</strong>l convegno di Messina, 3-4 maggio 2004. A cura di<br />
Gheorghe Mândrescu – Giordano Altarozzi. Prefazione di Antonello Biagini, Cluj-Napoca,<br />
2005, p. 183-192.<br />
• Ottmar Traşcă, Relaţiile româno–germane şi chestiunea evreiască: august 1940–iunie<br />
1941, în vol. România şi Transnistria: Problema Holocaustului, coordonatori Viorel<br />
Achim, Constantin Iordachi, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2004 [2005], p. 252-328.<br />
• Ottmar Traşcă, Ungaria, România şi planurile militare germane „Margarethe I”-<br />
„Margarethe II”. Septembrie 1943-martie 1944”, în vol. România în context internaţional<br />
la sfârşitul celui <strong>de</strong>-al doilea război mondial. Studii şi comunicări, Ed. Fundaţia Ştefan<br />
Guşă, Bucureşti, 2005, p. 223-228.<br />
• Ottmar Traşcă, Aspetti relative ai primi anni <strong>de</strong>lla collettivizzazione agrariana in Romania:<br />
1949-1950. Studio sull’area di Cluj, în vol. Comunismo e Comunismi. Il Mo<strong>de</strong>llo Rumeno.<br />
Atti <strong>de</strong>l convegno di Messina, 3-4 maggio 2004. A cura di Gheorghe Mândrescu – Giordano<br />
Altarozzi. Prefazione di Antonello Biagini, Ed. Accent, Cluj–Napoca, 2005, p. 166–182.<br />
În reviste apărute în străinătate<br />
• Nicolae Edroiu, Il crestianesimo nelle Terre Romene <strong>de</strong>l Basso Medioevo (XII-XIV sec.), în<br />
„Sicvlorvm Gymnasivm”. Rassegna <strong>de</strong>lla Facolta di Lettere e Filosofia <strong>de</strong>ll’Universita di<br />
Catania, Catania, 2003, p. 351-354.
490<br />
Viaţa ştiinţifică 4<br />
În revistele Aca<strong>de</strong>miei Române<br />
• Camil Mureşanu, Universalitatea lui Timotei Cipariu, în „Aca<strong>de</strong>mica”, XV, 2005, nr. 35,<br />
p. 5-7.<br />
• Camil Mureşanu, La latinité <strong>de</strong>s roumains: mythe ou idée force? în „Nouvelles étu<strong>de</strong>s<br />
d’histoire”, XI, 2005, p. 13-18.<br />
• Ladislau Gyèmànt, The Jewish Problem as Part of the Political Culture in Transylvania<br />
in the First Half of the 19th Century, ibid., p. 153-182.<br />
• Nicolae Edroiu, Aca<strong>de</strong>micianul Ioan Lupaş (1880-1967) şi medievistica românească, în<br />
„Aca<strong>de</strong>mica”, XV, 2005, nr. 39, p. 14-15.<br />
• Nicolae Edroiu, 600 <strong>de</strong> ani <strong>de</strong> la naşterea umanistului italan Enea Silvio Picolomini (1405-<br />
1464), în „Aca<strong>de</strong>mica”, XV, 2005, nr. 42, p. 61-62.<br />
• Nicolae Edroiu, Horea (1730-1785). Aportul Aca<strong>de</strong>miei Române la studierea răscoalei <strong>din</strong><br />
1784, în „Aca<strong>de</strong>mica”, XV, 2005, nr. 41, p. 25-26.<br />
• Nicolae Edroiu, Istoricul cercetărilor privind Răscoala lui Horea (1784), cu Bibliografia<br />
răscoalei pe anii 1784-2004, în „Memoriile Secţiei <strong>de</strong> Ştiinţe Istorice şi Arheologie a<br />
Aca<strong>de</strong>miei Române pe anul 2004”, 2004-2005, 101 p.<br />
• Nicolae Edroiu, Rumänische Reisen<strong>de</strong> im Westen zur Zeit <strong>de</strong>r Aufklärung. Horea in Wien<br />
(1779-1784), în „Nouvelles étu<strong>de</strong>s d’histoire”, XI, 2005, p. 109-115.<br />
• Remus Câmpeanu, Impactul Reformei religioase asupra învăţământului transilvănean, în<br />
„<strong>Anuarul</strong> <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> «George Bariţ» <strong>din</strong> Cluj-Napoca, Series Historica”, XLIII,<br />
2004 [2005],, p.85-97.<br />
• Gelu Neamţu, Hungarians besi<strong>de</strong> the Romanian Revolution from Transylvania of 1848-<br />
1849, în „Nouvelles Etu<strong>de</strong>s d’Histoire”, XI, 2005, p. 143-152.<br />
• Gelu Neamţu, 18 iunie 1848 – „Duminica Sfintei Treimi”, ziua oficială a <strong>de</strong>sfiinţării<br />
iobăgiei în Transilvania, în „<strong>Anuarul</strong> <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> «George Bariţ» – <strong>din</strong> Cluj-<br />
Napoca, Series Historica, XLIII”, 2004 [2005],, p. 666-671.<br />
• Gelu Neamţu, Viorel Câmpean, Aspecte ale revoluţiei <strong>din</strong> 1848 în părţile Sătmarului, în<br />
„<strong>Anuarul</strong> <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> «George Bariţ», XLIV, 2005, p. 149-172.<br />
• Gelu Neamţu, Preotul Ioan Bucur Pop <strong>din</strong> Budiu <strong>de</strong> Câmpie, erou şi martir la 1848-1849,<br />
ibid., p. 525-537.<br />
• Ioan Chindriş, Blajul şi începuturile Vifleimului la români, în „<strong>Anuarul</strong> <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong><br />
«George Bariţ» <strong>din</strong> Cluj-Napoca”, Series Historica, XLIII, 2004 [2005], p. 415-456.<br />
• Ioan Chindriş, Corespon<strong>de</strong>nţa lui Corneliu Coposu cu preotul Simion Man (1976–1991),<br />
ibid., XLIV, 2005, p. 583-609.<br />
• Camil Mureşanu, Ioan Chindriş, Preludii la un eveniment cultural: prima traducere a<br />
Vulgatei în limba română, ibid., XV, 2005, nr. 34, p. 17-19.<br />
• Ioan Chindriş, Niculina Iacob, Biblia lui Timotei Cipariu, ibid., nr. 35, p. 13-14.<br />
• Stelian Mândruţ, Anii <strong>de</strong> studii universitare clujene ai istoricului I. Tóth Zoltán (1929-<br />
1934), în „<strong>Anuarul</strong> <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> «George Bariţ» <strong>din</strong> Cluj-Napoca”, XLIII, 2004<br />
[2005], p. 593-610.<br />
• Stelian Mândruţ, Coexistenţa etnoculturală şi vieţile paralele <strong>din</strong> revista „Banatul”<br />
(1926-1930), ibid., XLIV, 2005, p. 315-329.<br />
• Stelian Mândruţ, Prof. Al. Husar la 85 <strong>de</strong> ani. Prof. Gligor Popi la 85 <strong>de</strong> ani, ibid.,<br />
p. 646-648.<br />
• Mihaela Cosma, Fondul <strong>de</strong> documente 1848 <strong>de</strong> la <strong>Institutul</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> „George Bariţ” <strong>din</strong><br />
Cluj-Napoca, ibid., 2004 [2005],, p. 711-712.<br />
• Mihaela Cosma, Un proiect <strong>de</strong> mo<strong>de</strong>rnizare a drumurilor şi <strong>de</strong> organizare a primei loterii<br />
publice <strong>din</strong> Transilvania, 1773, ibid., XLIV, 2005, p. 503-524.<br />
• Dumitru Suciu, Transilvania în procesul <strong>de</strong>mocratizării principiilor <strong>de</strong> stabilire a<br />
frontierelor <strong>de</strong> stat în Europa Centrală şi Răsăriteană şi Sistemul <strong>de</strong> la Versailles, ibid.,<br />
XLIII, 2004 [2005], p. 211-242.
5 Viaţa ştiinţifică 491<br />
• Gheorghe Iancu, Ottmar Traşcă, Situaţia politică a României în perioada septembrie<br />
1939 – septembrie 1940 reflectată în rapoarte ale ataşatului militar american <strong>din</strong><br />
Bucureşti, J. P. Ratay, ibid., XLIII, 2004 [2005], p. 265-315.<br />
• Gheorghe Iancu, Valeriu Branişte (1869-1928) la „Tribuna” <strong>din</strong> Sibiu (1893), ibid.,<br />
XLIV, 2005, p. 269-286.<br />
• Gheorghe Iancu, Aspecte <strong>din</strong> activitatea politică a lui Iuliu Maniu în anii 1910 şi 1919,<br />
ibid., p. 551-572.<br />
• Ludovic Báthory, Recalcularea producţiei <strong>de</strong> cărbune a Societăţii Petroşani conform<br />
datelor contabilităţii secrete (1921-1929), ibid., XLIII, 2004 [2005], p. 611-650.<br />
• Ottmar Traşcă, Situaţia politică a României în perioada septembrie 1939–septembrie<br />
1940 reflectată în rapoarte ale ataşatului militar american <strong>din</strong> Bucureşti, J. P. Ratay, ibid.,<br />
p. 265–315.<br />
• Attila Varga, Învăţământul romano-catolic <strong>din</strong> Banat în a doua jumătate a secolului al<br />
XIX-lea. Seminarul Mic <strong>din</strong> Episcopia Cenadului. 1872-1900, ibid., p. 203-210.<br />
• Ottmar Traşcă, Relaţiile româno-ungare şi problema Transilvaniei, 1940-1944 (I), în<br />
„<strong>Anuarul</strong> <strong><strong>Institutul</strong>ui</strong> A.D. Xenopol”, XLI, 2004 [2005], p. 311–349.<br />
În alte reviste <strong>din</strong> ţară<br />
• Remus Câmpeanu, Spiritualitate catolică şi învăţământ în Transilvania veacului al XVIII-lea<br />
- românii si oportunitaţile lor <strong>de</strong> studiu în epoca prereformistă, în „Studia Universitatis<br />
Babeş-Bolyai. Theologia Catholica”, Cluj-Napoca, L, 2005, tom 1, p.125-130.<br />
• Remus Câmpeanu, O sursă <strong>de</strong> mare potenţial pentru istoria socială şi istoria<br />
administrativă a Transilvaniei: conscripţia fiscală <strong>din</strong> anul 1750, în „Annales Universitatis<br />
Apulensis. Series Historica”, VIII, 2004 [2005], p. 81-86.<br />
• Remus Câmpeanu, Un li<strong>de</strong>r al istoriografiei paşoptiste, George Bariţ, <strong>de</strong>spre cauzele şi<br />
începuturile Unirii religioase a românilor transilvăneni cu Biserica Romei, ibid., II/2, 2005,<br />
p. 95-117.<br />
• Remus Câmpeanu, Impactul reformelor şcolare imperiale asupra şcolilor primare<br />
româneşti în <strong>de</strong>ceniul iosefin, în „Libraria. Studii şi cercetări <strong>de</strong> bibliologie”, Târgu Mureş,<br />
III, 2004 [2005], p.79-88.<br />
• Ioan Chindriş, Biblia lui Petru Pavel Aron, în „Studia Universitatis Babeş-Bolyai.<br />
Theologia catholica”, XLIX, 2004 [2005], tom 3, p. 133-138.<br />
• Ioan Chindriş, Biblia lui Petru Pavel Aron. Premisele traducerii Vulgatei în limba<br />
română, în „Libraria. Studii şi cercetări <strong>de</strong> bibliologie”, Târgu Mureş, III, 2004 [2005],<br />
p. 45-50.<br />
• Stelian Mândruţ, Milan Hodza şi românii, în „Studia Universitatis Babeş-Bolyai” XLVIII,<br />
2003 [2005], nr. 1-2, p. 143-164 şi în „Transilvania”, 33, 2004 [2005], nr. 5, p. 40-51.<br />
• Stelian Mândruţ, Anii <strong>de</strong> şcoală sibiană ai istoricului Andrei Oţetea, în „Acta Musei<br />
Napocensis”, XXXIX–XL, 2002-2003 (2005), nr. 2, p. 301-308.<br />
• Gheorghe Iancu, Colectivizarea agriculturii şi postul <strong>de</strong> radio Europa liberă, în<br />
„Tribuna”, serie nouă, III, 2004 [2005], nr. 54, p. 9.<br />
• Lucian Nastasă, Marin Sorescu – stu<strong>de</strong>nt la Universitatea <strong>din</strong> Iaşi, în „Tribuna”, Cluj,<br />
serie nouă, IV, 2005, nr.70, p.16.<br />
• Lucian Nastasă, De ce este Aca<strong>de</strong>mia o problemă?, în „Observatorul cultural”, VI, 2005,<br />
nr.3, p.14-15.<br />
• Ottmar Traşcă, Le régime d’Antonescu et l’enrôlement <strong>de</strong>s ethniques allemands <strong>de</strong><br />
Roumanie dans le Wehrmacht et le Waffen SS. Sources documentaires alleman<strong>de</strong>s, 1941-<br />
1944, în „Transylvanian Review”, XIV, 2005, nr. 2, p. 82–96.<br />
• Ottmar Traşcă, Aspecte ale relaţiilor Stat-Biserică în România postbelică, reflectate în<br />
documente <strong>din</strong> arhivele maghiare, în „Arhiva Istorică a României”, serie nouă, I, 2004<br />
[2005], nr. 2, p. 224-251.
492<br />
Viaţa ştiinţifică 6<br />
Participări la manifestări ştiinţifice<br />
Interne<br />
• Camil Mureşanu, Bucureşti, 28 ianuarie 2005, Aca<strong>de</strong>mia Română, Simpozion omagial<br />
„200 <strong>de</strong> ani <strong>de</strong> la naşterea lui Timotei Cipariu”, comunicarea Universalitatea lui Timotei<br />
Cipariu.<br />
• Camil Mureşanu, Satu Mare, 15 aprilie 2005, Muzeul <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> Satu Mare, Mitropolia<br />
Română Unită cu Roma, Simpozion omagial „Grigore Maior“, comunicarea Situaţia <strong>din</strong><br />
Imperiul Habsburgic în perioada păstoririi lui Atanasie Rednic şi Grigore Maior.<br />
• Camil Mureşanu, Cluj-Napoca, 12 octombrie 2005, Facultatea <strong>de</strong> Litere a Universităţii<br />
„Babeş-Bolyai“ Cluj-Napoca, Colocviu internaţional „George Bariţ – cetăţean al lumii“,<br />
comunicarea Viaţa şi activitatea lui George Bariţ.<br />
• Lidia Gross, Cluj-Napoca, 23-25 noiembrie 2005, Universitatea „Babeş-Bolyai“ Cluj-<br />
Napoca, Comisia <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> a oraşelor Sibiu, Primăria municipiului Cluj-Napoca, Sesiune<br />
ştiinţifică internaţională „Privilegii şi evoluţie urbană. Clujul – oraş liber regal“,<br />
comunicarea Bresle şi confrerii în Clujul medieval.<br />
• A<strong>din</strong>el Ciprian Dincă, Cluj-Napoca, 26-29 mai 2005, Centrul Cultural German Cluj-<br />
Napoca, Universitatea „Babeş-Bolyai“, Simpozionul „Cluj-Napoca – <strong>de</strong>stinul unui oraş şi al<br />
locuitorilor săi în Europa. Oraşul şi istoria sa“, comunicarea Die Beneditinerabtei von Cluj-<br />
Mănăştur und die mittelalterlichen Anfange Klausenburs (Abaţia benedictină <strong>de</strong> la Cluj-<br />
Mănăştur şi începuturile medievale ale aşezării Cluj).<br />
• A<strong>din</strong>el Ciprian Dincă, Cluj-Napoca, 19-22 octombrie 2005, <strong>Institutul</strong> Cultural Român,<br />
Universitatea „Babeş-Bolyai“, Simpozionul „Populaţia României. Trecut, prezent, viitor“,<br />
comunicarea Un profil <strong>de</strong>mografic. Germanii în Transilvania medievală (secolele XII-XV)<br />
(în colaborare cu dr. Cosmin Rusu).<br />
• A<strong>din</strong>el Ciprian Dincă, Lipova, 21-22 octombrie 2005, Complexul Muzeal Arad,<br />
Simpozionul „Secolul al XIII-lea în teritoriile locuite <strong>de</strong> români“, comunicarea Geneza<br />
culturii scrise în Transilvania medievală.<br />
• Ladislau Gyémánt, Cluj-Napoca, 19-22 octombrie 2005, <strong>Institutul</strong> Cultural Român,<br />
Universitatea „Babeş-Bolyai“, Simpozionul „Populaţia României. Trecut, prezent, viitor“,<br />
comunicarea Evoluţia <strong>de</strong>mografică a Transilvaniei între anii 1690 şi 1847.<br />
• Ladislau Gyémánt, Cluj-Napoca, 8-10 noiembrie 2005, Conferinţa internaţională<br />
„Contribuţia evreilor în lumea muzicii universale” (organizator)<br />
• Nicolae Edroiu, Cluj-Napoca, 22 noiembrie 2005, Cluj-Napoca, 23-25 noiembrie 2005,<br />
Universitatea „Babeş-Bolyai“ Cluj-Napoca, Comisia <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> a oraşelor Sibiu, Primăria<br />
Municipiului Cluj-Napoca, Sesiune ştiinţifică internaţională „Privilegii şi evoluţie urbană.<br />
Clujul – oraş liber regal“, comunicarea Despre stemele oraşelor medievale. Stema oraşului<br />
Cluj.<br />
• Anton Dörner, Cluj-Napoca, 24 septembrie 2005, Muzeul Naţional <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> a<br />
Transilvaniei, Centrul <strong>de</strong> Studii Transilvane, Universitatea Sapientia, Sesiunea<br />
internaţională „Ştefan Bocskai şi epoca sa”, cu comunicarea Statutul juridic al Transilvaniei<br />
în epoca lui Ştefan Bocskai.<br />
• Remus Câmpeanu, Alba Iulia, 16-17 iunie 2005, Facultatea <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> şi Filologie şi<br />
Centrul <strong>de</strong> studii istorice şi politologice „Iuliu Maniu” <strong>din</strong> cadrul Universităţii „1<br />
Decembrie 1918” Alba Iulia, Sesiunea <strong>de</strong> comunicări ştiinţifice „<strong>Istorie</strong> naţională - istorie<br />
europeană. Orientări actuale în arheologie, istorie, muzeologie şi arhivistică”, comunicarea<br />
Noi date privind răscoala lui Horea în Ungaria.<br />
• Remus Câmpeanu, Alba Iulia, 30 iunie - 6 iulie 2005, Fundaţia „Pro Oriente” <strong>din</strong> Viena şi<br />
Facultatea <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong>-Filologie a Universităţii „1 Decembrie 1918” <strong>din</strong> Alba Iulia, A treia<br />
conferinţă internaţională „Unirea religioasă a românilor ar<strong>de</strong>leni”, comunicarea Unire<br />
religioasă şi mental public la începuturile catolicismului românesc <strong>din</strong> Transilvania.
7 Viaţa ştiinţifică 493<br />
• Remus Câmpeanu, Cluj-Napoca, 18-20 noiembrie 2005, Departamentul Cluj al Facultăţii<br />
<strong>de</strong> Teologie Greco-Catolică a Universităţii „Babeş-Bolyai” <strong>din</strong> Cluj-Napoca, Sesiunea <strong>de</strong><br />
comunicări ştiinţifice „Învăţământul teologic greco-catolic, trecut, prezent şi viitor”,<br />
intervenţia Istoriografia învăţământului greco-catolic. Realizări şi perspective.<br />
• Gelu Neamţu, Cluj-Napoca, 12 octombrie 2005, Facultatea <strong>de</strong> Litere a Universităţii<br />
„Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, <strong>Institutul</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> „George Bariţ” al Aca<strong>de</strong>miei Române,<br />
Colocviul internaţional „George Bariţ – cetăţean al lumii”, comunicarea Testamentul lui<br />
George Bariţ.<br />
• Ioan Chindriş, Bucureşti, 28 inuarie 2005, Aca<strong>de</strong>mia Română, Simpozionul omagial „200<br />
<strong>de</strong> ani <strong>de</strong> la naşterea lui Timotei Cipariu”, comunicarea Biblia lui Timotei Cipariu.<br />
• Stelian Mândruţ, Cluj-Napoca, 21 martie 2005, Aca<strong>de</strong>mia Română, <strong>Institutul</strong> <strong>de</strong><br />
Arheologie şi Istoria Artei, Fundaţia „Virgil Vătăşianu” , Muzeul <strong>de</strong> Artă Cluj-Napoca,<br />
Asociaţia „Ars Transsylvaniae”, Simpozion naţional <strong>de</strong> istoria artei „Virgil Vătăşianu”,<br />
comunicarea Virgil Vătăşianu, avataruri şi izbândă (1947-1963)<br />
• Stelian Mândruţ, Reşita/Crivaia, 3-5 iunie 2005, Consiliul Ju<strong>de</strong>ţean Caraş-Severin,<br />
Fundaţia Română <strong>de</strong> Etnografie şi Folclor <strong>din</strong> Voivo<strong>din</strong>a, Universitatea „Babeş-Bolyai”,<br />
Muzeul Banatului Montan, Simpozionul „Banatul, trecut istoric şi cultural”, comunicarea<br />
Relaţiile româno-sârbe (1821-1918) reflectate în istoriografia română actuală.<br />
• Stelian Mândruţ, Băile Herculane, 9-10 septembrie 2005, Consiliul Ju<strong>de</strong>ţean Caraş-<br />
Severin, Universitatea „Eftimie Murgu”, Muzeul Banatului Montan, Sesiunea ştiinţifică<br />
„Revoluţia <strong>de</strong> la 1848 în Banat. Solidarităţi şi separaţii”, comunicarea Revoluţia <strong>de</strong> la 1848<br />
<strong>din</strong> Banat în istoriografia românească <strong>de</strong> după 1989.<br />
• Stelian Mândruţ, Târgu-Mureş, 22-23 septembrie 2005, Universitatea „Petru Maior”,<br />
Facultatea <strong>de</strong> Ştiinţe şi Litere, Conferinţa internaţională „Integrarea europeană între tradiţie<br />
şi mo<strong>de</strong>rnitate”, comunicarea Formarea intelectualităţii artistice româneşti la Aca<strong>de</strong>mia <strong>de</strong><br />
Belle Arte <strong>din</strong> München (sec. 19 - 20).<br />
• Stelian Mândruţ, Cluj-Napoca, 18-20 noiembrie 2005, Universitatea „Babeş-Bolyai”,<br />
Facultatea <strong>de</strong> Teologie Greco-Catolică, Sesiunea internaţională „Învăţământul teologic<br />
greco-catolic, trecut, prezent şi viitor”, comunicarea Griechisch-katholische Rumänische<br />
Studieren<strong>de</strong> aus Siebenbürger an <strong>de</strong>r Budapester Theologischen Fakultät, an Anfang <strong>de</strong>s<br />
20.ten Jahrhun<strong>de</strong>rt.<br />
• Simion Retegan, Cluj-Napoca, 12 octombrie 2005, Facultatea <strong>de</strong> Litere a Universităţii<br />
„Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, <strong>Institutul</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> „George Bariţ” al Aca<strong>de</strong>miei Române,<br />
Colocviul internaţional „George Bariţ – cetăţean al lumii”, comunicarea Contribuţii noi la<br />
viaţa şi activitatea lui George Bariţ.<br />
• Simion Retegan, Cluj-Napoca, 19-22 octombrie 2005, <strong>Institutul</strong> Cultural Român,<br />
Universitatea „Babeş-Bolyai“, Simpozionul „Populaţia României. Trecut, prezent, viitor“,<br />
comunicarea Dispoziţii oficiale şi reacţii populare în privinţa vârstei maritale la mijlocul<br />
sec. al XIX-lea.<br />
• Loránd Lajos Mádly, Cluj-Napoca, 19-22 aprilie 2005, Universitatea „Babeş-Bolyai”<br />
Cluj-Napoca, Sesiunea ştiinţifică anuală a şcolii doctorale <strong>de</strong> istorie, ediţia I, comunicarea<br />
Dotaţia Naţională a Universităţii săseşti <strong>din</strong> august 1850 şi însemnătatea acesteia.<br />
• Loránd Lajos Mádly, Cluj-Napoca, 26-29 mai 2005, Centrul Cultural German,<br />
Universitatea „Babeş-Bolyai”, Biblioteca Austria <strong>din</strong> Cluj, Conferinţa „Cluj-Napoca,<br />
<strong>de</strong>stinul unui oraş şi al locuitorilor săi în Europa-Oraşul şi istoria sa”, comunicarea Clujul,<br />
scenă a evenimentelor revoluţionare <strong>din</strong> 1848/49 (în limba germană).<br />
• Loránd Lajos Mádly, Lugoj, 15 <strong>de</strong>cembrie 2005, Muzeul Banatului şi Universitatea<br />
„Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Conferinţa „I<strong>de</strong>ntitate şi alteritate”, ediţia a X-a, cu o<br />
comunicare pe tema epoca neoabsolutistă reflectată în memorialistica saşilor transilvăneni<br />
(preconizat).
494<br />
Viaţa ştiinţifică 8<br />
• Gheorghe Iancu, Cluj-Napoca, 6-8 mai 2005, <strong>Institutul</strong> Italo-Român <strong>de</strong> Studii Istorice <strong>din</strong><br />
Cluj-Napoca, Facultatea <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> <strong>din</strong> cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” <strong>din</strong> Cluj-<br />
Napoca, Centrul <strong>de</strong> Studii Transilvane, Simpozionul internaţional „Războiul şi societatea în<br />
secolul XX”, comunicarea România şi armistiţiile <strong>din</strong> anii 1917-1918 (în colab.).<br />
• Gheorghe Iancu, Cluj-Napoca, 13 mai 2005, Universitatea „Bogdan Vodă” – Secţia <strong>de</strong><br />
Ştiinţe Politice, Simpozionul „Statul <strong>de</strong> drept şi economia <strong>de</strong> piaţă în perspectiva a<strong>de</strong>rării la<br />
Uniunea Europeană”, comunicarea Statalitatea românească în contextul relaţiilor<br />
internaţionale. 1916-1920.<br />
• Gheorghe Iancu, Iclod, jud. Cluj, Primăria comunei Iclod, Simpozionul „Tradiţie şi istorie<br />
în comuna Iclod”, comunicarea Rolul prefecţilor în introducerea administraţiei româneşti<br />
în Transilvania. 1918.<br />
• Lucian Nastasă, Timişoara, 16-17 iulie 2005, Ludwig-Maximilians-Universität München<br />
şi Deutschen Kulturzentrum <strong>din</strong> Timişoara, Conferinţa internaţională pe tema „Deutsche<br />
und an<strong>de</strong>re Min<strong>de</strong>rheiten Südosteuropas im gesellschaftlichen Umbruch <strong>de</strong>r Jahre<br />
1944/1945”, comunicarea Forms of managing Magyar i<strong>de</strong>ntity in Romania, 1944-1948.<br />
• Gheorghe Hristodol, Cluj-Napoca, 15 octombrie 2005, Asociaţia <strong>de</strong> Studii Aromâne,<br />
Simpozionul „Românii <strong>de</strong> peste hotare”, comunicarea Istoriografia <strong>de</strong>spre aromâni în<br />
ultimii cinci ani (1999-2004).<br />
• Attila Varga, Cluj-Napoca, 19-22 aprilie 2005, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca,<br />
Sesiunea ştiinţifică anuală a şcolii doctorale <strong>de</strong> istorie, ediţia I, comunicarea Biserica<br />
Romano-Catolică <strong>din</strong> Banat şi Sfântul Scaun înainte <strong>de</strong> revoluţia <strong>de</strong> la 1848-1849.<br />
Misiunea la Roma şi jurnalul secret al episcopului <strong>de</strong> Cenad József Lonovics.<br />
• Attila Varga, Bistriţa, 6-8 mai 2005, <strong>Institutul</strong> Italo-Român <strong>de</strong> Studii Istorice, <strong>Institutul</strong><br />
Cultural Român, Universitatea „Babeş-Bolyai” <strong>din</strong> Cluj-Napoca, Conferinţa internaţională<br />
româno-italiană „Războiul şi societatea în secolul XX”, comunicarea Sfârşitul primului<br />
război mondial şi relaţiile Bisericii Romano-Catolice <strong>din</strong> Banat cu autorităţile <strong>de</strong> la<br />
Bucureşti după Marea Unire (1918-1923).<br />
Externe<br />
• Stelian Mândruţ, München, 7- 10 aprilie 2005, Aka<strong>de</strong>mie <strong>de</strong>r Bil<strong>de</strong>n<strong>de</strong>n Künste München,<br />
„Nationale I<strong>de</strong>ntitäten. Internationale Avantgar<strong>de</strong>n”. Internationale Konferenz <strong>de</strong>r<br />
Forschungsgruppe „München als europäischen Zentrum <strong>de</strong>s Künstlerausbildung”,<br />
comunicarea Die Ausbildung <strong>de</strong>r rumänischen Künstler an <strong>de</strong>r Aka<strong>de</strong>mie <strong>de</strong>r Bil<strong>de</strong>n<strong>de</strong>n<br />
Künste aus München (19-20 Jhdt.).<br />
• Lucian Nastasă, Budapesta, 7-9 aprilie 2005, Central European University, Conferinţa<br />
internaţională „Aca<strong>de</strong>mic Migrations, Elite Formation and Mo<strong>de</strong>rnisation of Nation States<br />
in Europe”, conferinţa For a Prosopography of the Romanian Aca<strong>de</strong>mic Migrations (1864-<br />
1948). Sources and Historiography.<br />
• Lucian Nastasă, Seggau/Leibnitz (Austria), 29 septembrie - 1 noiembrie 2005,<br />
Südost<strong>de</strong>utsche Historische Kommission, Conferinţa internaţională pe tema „Universität<br />
und aka<strong>de</strong>mische Bildung als Vermittler zwischen <strong>de</strong>n Deutschen und <strong>de</strong>ren<br />
südosteuropäischen Nachbarn, 1850-1940“, comunicarea The German Aca<strong>de</strong>mic space and<br />
the emergence of the Romanian intellectual elite (1864-1944).<br />
• Ottmar Traşcă, Berlin (Germania), 22-29 octombrie 2005, Fantom e. V. – Verein zur<br />
För<strong>de</strong>rung von Kunst und Kultur und zur Schaffung eines historischen Bewusstseins,<br />
Conferinţa „Gelebte Forschung und erforschtes Leben“, comunicarea Rumänische<br />
Volks<strong>de</strong>utschen in Wehrmacht und Waffen SS, 1940-1944.<br />
• Ottmar Traşcă, Participant la proiectul „Şvabii sătmăreni în perioada interbelică - O<br />
minoritate în jocul <strong>de</strong> interese naţionale concurente (1918-1940)”, proiect coordonat <strong>de</strong><br />
Muzeul Ju<strong>de</strong>ţean Satu Mare şi Institut für Donauschwäbische Geschichte und Lan<strong>de</strong>skun<strong>de</strong><br />
Tübingen, proiect ce se întin<strong>de</strong> pe perioada 2004-2007.
9 Viaţa ştiinţifică 495<br />
Stagii <strong>de</strong> documentare în biblioteci şi arhive externe<br />
• Ladislau Gyémánt, Budapesta, 5 – 18 iunie 2005, stagiu <strong>de</strong> documentare la Arhivele<br />
Naţionale Ungare, cercetarea materialului original al Conscripţiei fiscale a Transilvaniei <strong>din</strong><br />
anul 1750, confruntare cu microfilmul <strong>de</strong> la Cluj în ve<strong>de</strong>rea pregătirii pentru tipar.<br />
• Nicolae Edroiu, Bratislava, 28 oct.- 2 nov. 2005, contacte privind sesiunea <strong>din</strong> anul 2006 a<br />
Comisiei Mixte <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> Româno-Slovace.<br />
• Remus Câmpeanu, Budapesta, 12 – 27 septembrie 2005, stagiu <strong>de</strong> documentare la Arhivele<br />
Naţionale Ungare, cercetarea materialului original al Conscripţiei fiscale a Transilvaniei <strong>din</strong><br />
anul 1750, confruntare cu microfilmul <strong>de</strong> la Cluj în ve<strong>de</strong>rea pregătirii pentru tipar.<br />
• Marghioala Bodor, Budapesta, 9 iunie – 2 iulie 2005, în cadrul schimburilor<br />
interaca<strong>de</strong>mice, stagiu <strong>de</strong> documentare la Arhivele Naţionale Maghiare – continuarea<br />
cercetărilor în fondurile Gubernium (Praesidialia şi Politicis), Archivum Regnicolare Diaeta<br />
anni 1848-49; Tezaurariatul Transilvaniei, în ve<strong>de</strong>rea <strong>de</strong>pistării noilor documente.<br />
• Dumitru Suciu, Budapesta, 10-21 octombrie 2005, Cercetări la Arhivele Naţionale<br />
Maghiare, Arhiva Guberniului Transilvaniei (Er<strong>de</strong>ly Gubernium), două fonduri: F – 263 şi<br />
F – 264; 240 pag. xerocopiate <strong>de</strong> documente; Sondaje în bibliografia <strong>de</strong> specialitate la<br />
subiectul SUA, Sistemul <strong>de</strong> la Versailles şi problemele specifice ale Europei Centrale şi <strong>de</strong><br />
Est la Bibliotecile Széchenyi Könyvtár şi Országyulésikönyvtár.<br />
• Loránd Lajos Mádly, Viena, 2-16 octombrie 2005, bursă <strong>de</strong> cercetare, oferită <strong>de</strong> fundaţia<br />
Pro Oriente/Österreich Kooperation.<br />
• Loránd Lajos Mádly, Budapesta, 1-30 noiembrie 2005, bursă <strong>de</strong> cercetare, oferită <strong>de</strong><br />
Europa Institut Budapest.<br />
• Ottmar Traşcă, Budapesta, 1-30 noiembrie 2005, bursă <strong>de</strong> cercetare, oferită <strong>de</strong> Europa<br />
Institut Budapest.<br />
• Attila Varga, Budapesta, 1-30 noiembrie 2005, bursă <strong>de</strong> cercetare, oferită <strong>de</strong> Europa<br />
Institut Budapest.
496<br />
Viaţa ştiinţifică 10