REZUMAT - Universitatea de Arte "George Enescu"
REZUMAT - Universitatea de Arte "George Enescu" REZUMAT - Universitatea de Arte "George Enescu"
puternică pentru a sparge universul tonal, dar nu destul de coerentă pentru a genera un univers non-tonal” (Pierre Boulez). Astfel încât, în ultimele decenii ale secolului al XX lea , conceptul armonic redevine unul din parametrii culorii sonore, investit cu funcţii semantice generate de structura intervalică a acordurilor, de înlănţuirile acestora şi de timpul armonic. 2.1.c. Definiri semantice Mişcările sonore, melodice ori armonice, sunt organizate după principiul dialecticii consonanţă-disonanţă, generat de criteriul fuziunii armonicelor (Stumpf). Cu cât raportul dintre armonice este mai mare, cu atât intervalul indică un grad mai bun de contopire şi este considerat consonant (octava-2:1, cvinta-3:2, cvarta-4:3, terţa mică-6:5, terţa mare-5:4, sexta mică-8:5, sexta mare-5:3, etc.). Consonanţa şi disonanţa, definite astfel în sistem acustic-perceptiv, constituie elemente de dinamizare timbrală, cu definiri semantice fin nuanţate. În acest sens, Corneliu Cezar propune şi argumentează o nouă teorie a afectelor, pornind de la sistemul analogic general al antichităţii, „implicând corelarea tuturor domeniilor realului,[...], într-o unitate începând să fie redescoperită astăzi de noile teorii astro-fizice.” În acest sistem, palierele analogice Spaţiu (palierul Înălţimilor) şi Timp (palierul Duratelor) intră în rezonanţă, producând conotaţii semantice prin analogia cu palierul Astral şi cu cel Aperceptiv, preeducaţional. Ethos-ul intervalic rezultat prin coroborarea acestor analogii cu analiza claselor de intervale indiene (după Marele Tratat de Muzică din secolul al XII lea ) este argumentat prin exemple muzicale edificatoare. Astfel interpretat, spaţiul muzical poate genera sugestii expresive şi semantice pertinente, prin analiza textului muzical din această perspectivă. 1.1. Sursa sonoră Ca element obiectiv, timbrul este determinat, pe de o parte de parametrii fizici ai sunetului (relaţia dintre frecvenţa fundamentalei şi spectru), iar pe de altă parte, de structura şi funcţionarea sursei sonore. Clasificările surselor sonore sunt realizate pe principii acustice (tipul de sunet), organologice (construcţia instrumentului şi calităţile corpului sonor) şi tehnic-instrumentale (modul de funcţionare). Fiecare principiu este prioritar în determinarea unui sistem de clasificare, dar se intersectează cu celelalte în 7
explicarea cauzelor şi efectelor sonore. În toate aceste sisteme de clasificare, vioara şi viola aparţin aceleiaşi clase: instrumente de tipul vocii umane, cu sunet neamortizat, cordofone cu arcuş, prin opoziţie cu pianul, care este integrat fie în clasa instrumentelor de coarde (Berlioz, Enciclopedia Garzanti, A. Paşcanu), fie în arhetipul familial al percuţiei (J.-Cl. Risset). Provenind din aceeaşi familie, a violelor da braccio, vioara şi viola au o evoluţie comună, cu trasformări succesive datorate dezvoltării cântatului melodic. Prima vioară modernă aparţine lui Gasparo da Salò (a doua jumătate a secolului al XVI lea ) şi este creată la comanda unui instrumentist francez în scopul unei sonorităţi solistice, net diferite de sonorităţile violelor, specifice acompaniamentului. Instrumentul este menţionat de Cl. Monteverdi în partitura operei Orfeu (1608), sub denumirea de violino piccolo alla francese. Strălucirea şi vivacitatea timbrală a viorii o consacră în doar câţiva ani drept „regina instrumentelor” (Furetière,1680), iar calităţile certe ale violei (timbru cald, catifelat, uşor nazal) sunt umbrite. Secolul al XX lea confirmă, prin creaţii muzicale şi prin practica interpretativă, opinia lui Berlioz, care caracterizează viola ca fiind „la fel de agilă ca şi vioara [...] ”. Vioara şi viola sunt construite identic şi funcţionează după aceleaşi principii, cu diferenţieri tehnico-expresive datorate raportului dimensional. 1.2. Percepţia timbrală Activitatea corticală muzicală corespunde unei facultăţi umane distincte, angrenează un dispozitiv specific şi este autonomă în raport cu alte facultăţi umane, cum ar fi limbajul. Cercetările neurologice imagistice confirmă hipertrofia anumitor zone cerebrale la muzicieni, cum ar fi planum-ul temporal stâng (mai ales la subiecţi cu auz absolut), partea anterioară a corpului calos (la instrumentişti) sau zona reprezentării corticale a degetelor mâinii stângi (la instrumentiştii de instrumente de coarde). Cert este că muzicienii sunt beneficiarii unor conexiuni neuronale (create sau preexistente şi dezvoltate prin activităţi specifice) inexistente pentru nonmuzicieni. Percepţia unui fragment muzical antrenează mai multe module cerebrale, localizate fie prin imagistica corticală, fie prin observaţia directă în experienţele clinice. Astfel, conturul melodic este identificat în emisfera dreaptă, analiza intervalică şi codurile tono-modale se realizează în emisfera stângă, structurile frontale ale emisferelor stochează în memorie informaţiile muzicale. Percepţia timbrală însă implică procese psiho-afective complexe, imaginea 8
- Page 1 and 2: REZUMAT ARGUMENT Vioara şi viola,
- Page 3 and 4: 2. Configuraţii timbrale În defin
- Page 5: etc.. Mişcarea melodică presupune
- Page 9 and 10: a secolului al XVIII lea , odată c
- Page 11 and 12: şi în ansamblul instrumental (imi
- Page 13 and 14: dintre compozitorii romantici, desc
- Page 15 and 16: Admiraţia sa pentru Ceaikovski, Li
- Page 17 and 18: cvartetului prin simetria formei, p
- Page 19 and 20: Partea I, Allegro, cu o dramaturgie
- Page 21 and 22: destinată viorii şi violei, propu
- Page 23 and 24: Mib Major, K. 365. Evenimentul trag
- Page 25 and 26: personalizat pentru fiecare instrum
- Page 27 and 28: BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ: 1. ADORNO,
- Page 29 and 30: 29. FRANÇOIS-SAPPEY, Brigitte - Hi
- Page 31 and 32: 54. PINCHERLE, Marc - Le violon, É
- Page 33: 78. WILLENER, Alfred - Pour une soc
puternică pentru a sparge universul tonal, dar nu <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> coerentă pentru a genera un<br />
univers non-tonal” (Pierre Boulez). Astfel încât, în ultimele <strong>de</strong>cenii ale secolului al XX lea ,<br />
conceptul armonic re<strong>de</strong>vine unul din parametrii culorii sonore, investit cu funcţii<br />
semantice generate <strong>de</strong> structura intervalică a acordurilor, <strong>de</strong> înlănţuirile acestora şi <strong>de</strong><br />
timpul armonic.<br />
2.1.c. Definiri semantice<br />
Mişcările sonore, melodice ori armonice, sunt organizate după principiul<br />
dialecticii consonanţă-disonanţă, generat <strong>de</strong> criteriul fuziunii armonicelor (Stumpf). Cu<br />
cât raportul dintre armonice este mai mare, cu atât intervalul indică un grad mai bun <strong>de</strong><br />
contopire şi este consi<strong>de</strong>rat consonant (octava-2:1, cvinta-3:2, cvarta-4:3, terţa mică-6:5,<br />
terţa mare-5:4, sexta mică-8:5, sexta mare-5:3, etc.). Consonanţa şi disonanţa, <strong>de</strong>finite<br />
astfel în sistem acustic-perceptiv, constituie elemente <strong>de</strong> dinamizare timbrală, cu <strong>de</strong>finiri<br />
semantice fin nuanţate. În acest sens, Corneliu Cezar propune şi argumentează o nouă<br />
teorie a afectelor, pornind <strong>de</strong> la sistemul analogic general al antichităţii, „implicând<br />
corelarea tuturor domeniilor realului,[...], într-o unitate începând să fie re<strong>de</strong>scoperită<br />
astăzi <strong>de</strong> noile teorii astro-fizice.” În acest sistem, palierele analogice Spaţiu (palierul<br />
Înălţimilor) şi Timp (palierul Duratelor) intră în rezonanţă, producând conotaţii<br />
semantice prin analogia cu palierul Astral şi cu cel Aperceptiv, preeducaţional. Ethos-ul<br />
intervalic rezultat prin coroborarea acestor analogii cu analiza claselor <strong>de</strong> intervale<br />
indiene (după Marele Tratat <strong>de</strong> Muzică din secolul al XII lea ) este argumentat prin<br />
exemple muzicale edificatoare. Astfel interpretat, spaţiul muzical poate genera sugestii<br />
expresive şi semantice pertinente, prin analiza textului muzical din această perspectivă.<br />
1.1. Sursa sonoră<br />
Ca element obiectiv, timbrul este <strong>de</strong>terminat, pe <strong>de</strong> o parte <strong>de</strong> parametrii fizici ai<br />
sunetului (relaţia dintre frecvenţa fundamentalei şi spectru), iar pe <strong>de</strong> altă parte, <strong>de</strong><br />
structura şi funcţionarea sursei sonore. Clasificările surselor sonore sunt realizate pe<br />
principii acustice (tipul <strong>de</strong> sunet), organologice (construcţia instrumentului şi calităţile<br />
corpului sonor) şi tehnic-instrumentale (modul <strong>de</strong> funcţionare). Fiecare principiu este<br />
prioritar în <strong>de</strong>terminarea unui sistem <strong>de</strong> clasificare, dar se intersectează cu celelalte în<br />
7
Change language