REZUMAT - Universitatea de Arte "George Enescu"

este cristalizat de J. Haydn (68 de cvartete opusate), astfel încât ultimele sale cvartete
corespund accepţiunii generale şi actuale a cvartetului de coarde, în sensul formei quadripartite,
al dramaturgiei tensionate şi al expresiei afective consistente. Scrise într-o
perioadă inclusă perioadei de creaţie a lui Haydn, cele 23 de cvartete ale lui W. A.
Mozart sunt tributare acestuia, în sensul rigorii formale, al principiului tratării motivice
generatoare tematic, al scriiturii contrapunctice şi al emancipării instrumentelor. La
sfârşitul secolului al XVIII lea , cvartetul de coarde ajunge, aşadar, prin creaţiile lui J.
Haydn şi W. A. Mozart, la maturare, atât formal, conceptual şi expresiv, cât şi ca
scriitură. L. v. Beethoven preia principiile predecesorilor săi, recreând, practic, genul,
prin dezvoltările neaşteptate, uluitoare ale acestor principii şi prin inovaţiile
surprinzătoare aduse acestora. Contemporan cu ultimele două perioade de creaţie ale lui
Beethoven (1801-1826), Fr. Schubert concepe cvartetul în manieră total diferită de
acesta, cu o dramaturgie consistentă, într-o permanentă dialectică de lumini şi umbre, de
la violenţă şi îndârjire, la elegie, tandreţe şi lirism. Întreaga creaţie de cvartet a secolului
al XIX lea utilizează principiile formulate în operele lui Haydn, Mozart şi Beethoven, întro
estetică de tip romantic, de expresie schubertiană, profund umană şi confesivă. În
cultura germană, F. Mendelssohn-Bartholdy, Robert Schuman, J. Brahms, Max Reger,
urmează tradiţia genului. În cultura slavă, tradiţia violonistică imprimă creaţiei de gen un
spirit de esenţă populară, la care fac aluzie în anumite locuri din cvartetele lor chiar şi
Haydn, Mozart, Beethoven şi Schubert. Borodin, Smetana şi Dvořak revigorează genul
prin melodica şi ritmica de tip slav, prin tonul confesiv şi autobiografic, al cărui iniţiator
a fost Beethoven. La sfârşitul secolului al XIX lea şi începutul secolului al XX lea , cultura
franceză (C. Franck, Cl. Debussy şi M. Ravel) dezvoltă genul într-o estetică rafinată,
cultivată, meditativă şi foarte elaborată, departe de orice tematică populară. Pluralitatea
tendinţelor estetice ale secolului al XX lea se manifestă şi în domeniul cvartetului de
coarde. Atonalismul, serialismul (A. Honegger, A, Schönberg, A. Berg, A. Webern),
structurile microintervalice (Alois Haba), scriitura intens polifonică (A. Honegger, D.
Milhaud), tonul confesiv şi autobiografic (Henri Sauguet, J. Sibelius, A. Berg), ethosul
popular (S. Prokofiev), programatismul (D. Şostakovici), precum şi structura variabilă
(de la trei la cinci părţi) sunt elemente care confirmă varietatea stilistică a epocii
moderne. În acest context, Bela Bartók reprezintă un reper conceptual în domeniul
17