REZUMAT - Universitatea de Arte "George Enescu"

More documents

Recommendations

Info

decenii ale secolului reprezintă o întoarcere spre tradiţional, spre tonal, spre simplificarea scriiturii muzicale. 3. Dinamica timbrală Percepută în sensul mişcării intra- şi inter-sonore, dinamica timbrală presupune două ipostaze: atitudinea imitativă, aşa-numitul transfer timbral, cu referire la cântatul melodic, şi rezultanta suprapunerilor sonore, cu aspect de interferenţă, în conjunctura cântatului armonic sau polifonic. Cele două ipostaze sunt tributare scriiturii muzicale, capacităţii tehnico-expresive instrumentale şi semanticii contextuale. Astfel, scriitura omofonă include doar atitudini imitative (transfer) şi exclude fenomenul de interferenţă, iar scriitura armonică sau polifonică poate genera, prin interferenţă, un produs sonor nou, cu (sau fără) conotaţii imitative. Sub aspectul capacităţii tehnico-expresive, instrumentele cu sunet conservativ, neamortizat prezintă o adaptabilitate sonoră sporită, fiind capabile de transfer timbral atât către instrumente de acelaşi tip precum şi către tipul instrumental opus. Instrumentele cu sunet neconservativ, amortizat, cum ar fi cele cu coarde ciupite sau lovite, au capacităţi imitative restrânse, transferul timbral fiind sugestiv mai ales înspre instrumentele de acelaşi tip ori înspre efectele care imită propria lor sonoritate, emise de instrumente de tipul opus (ex. stacc. la pian - pizz. la instrumentele de coarde). Din punctul de vedere al semanticii contextuale, cele două ipostaze pot fi revelate în cazul lucrărilor predefinite de compozitor, cu caracter programatic (episoadele suitei enesciene pentru pian şi vioară Impresii din copilărie, Miturile de Karol Szymanowsky, Passacaglia din Concertul nr. 1 pentru vioară şi orchestră de D. Şostakovici, Ciaccona din Sonata a VII-a pentru vioară solo de M. Reger, Allegro furioso din Sonata op. 25 pentru violă solo de P. Hindemith etc.). 3.1. Transferul timbral În cazul viorii şi al violei, transferul timbral implică antrenarea unor procedee tehnico-expresive complexe, precum şi controlul asupra mijloacelor specifice de exprimare instrumentală (vibrato, punctul optim de emisie, raportul dintre viteză, cantitate şi presiune în trăsătura de arcuş). Transferul timbral este identificabil în partitura solistică (referiri la alte surse sonore, prin procedee tehnico-expresive complexe) 11
şi în ansamblul instrumental (imitaţii, prin controlul asupra mijloacelor specifice de exprimare instrumentală). Imitaţiile sunt admisibile doar în limita unei texturi de până la două octave, ambitusul obişnuit al unei voci umane. 4.2. Interferenţa timbrală Fenomenul de interferenţă poate surveni în scriitura armonică şi polifonică, în condiţiile în care armonicele superioare pot fuziona. Intervalele armonice deduse din raporturile frecvenţiale ale primelor patru grade de fuziune (octava, cvinta, cvarta, terţele şi sextele) pot genera o rezultantă compactă, iar sursele sonore îşi pot estompa identitatea, cu condiţia evitării efectului de mască, prin controlul tehnico-expresiv a raportului dintre frecvenţă, lungimea de undă şi timpul de recepţie. În cazul interferenţei, intensitatea emisiei sonore individuale este determinată de arhitectura timbrală a momentului şi implică adaptarea raportului dintre frecvenţă, lungimea de undă şi timpul de recepţie, la capacităţile instrumentale ale celorlalte voci. De altfel, în cazul interferenţei între registre apropiate sau comune, unul dintre elementele care conduc la o rezultantă compactă este atitudinea imitativ-timbrală, exprimată prin adaptarea specificului individual la capacităţile instrumentale ale celorlalte voci, aşa încât se poate spune că interferenţa implică şi aspectul de transfer timbral. PARTEA a II-a - Analize 1. Ipostaze camerale Apărută la începutul secolului al XVIII lea , muzica de cameră se cristalizează, în formele şi genurile ei specifice (trio-ul şi cvartetul), către 1750. Evoluţia cântatului melodic şi, implicit, a tehnicii instrumentale, determină personalizarea timbrală şi tehnico-expresivă a fiecărui instrument, într-un ansamblu de trei sau patru voci, reprezentate solistic. Atât trio-ul cât şi cvartetul sunt de acum considerate drept „ansambluri de instrumentişti-concertişti” ţinând seama de ponderea lor egală în partitură. Trio-ul, gen apărut în jurul anilor 1750, este una din formele consacrate ale muzicii de cameră, cunoscută de obicei sub forma trio-ului de coarde (vioară, violă, violoncel), a trio-ului cu pian (vioară, violoncel, pian) ori a trio-ului de suflători-lemne (oboi, clarinet, fagot). Dacă în trio-urile de coarde şi în cele de suflători, atât timbrurile cât şi ambitusurile sunt sensibil asemănătoare (fie convergente, fie tangente), trio-ul cu 12
Page 1 and 2: REZUMAT ARGUMENT Vioara şi viola,
Page 3 and 4: 2. Configuraţii timbrale În defin
Page 5 and 6: etc.. Mişcarea melodică presupune
Page 7 and 8: explicarea cauzelor şi efectelor s
Page 9: a secolului al XVIII lea , odată c
Page 13 and 14: dintre compozitorii romantici, desc
Page 15 and 16: Admiraţia sa pentru Ceaikovski, Li
Page 17 and 18: cvartetului prin simetria formei, p
Page 19 and 20: Partea I, Allegro, cu o dramaturgie
Page 21 and 22: destinată viorii şi violei, propu
Page 23 and 24: Mib Major, K. 365. Evenimentul trag
Page 25 and 26: personalizat pentru fiecare instrum
Page 27 and 28: BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ: 1. ADORNO,
Page 29 and 30: 29. FRANÇOIS-SAPPEY, Brigitte - Hi
Page 31 and 32: 54. PINCHERLE, Marc - Le violon, É
Page 33: 78. WILLENER, Alfred - Pour une soc

REZUMAT - Universitatea de Arte "George Enescu"

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

Delete template?

Save as template?