T U R C I A - Financiarul

ŢARĂ
Denumire oficială
Republica Turcă
Cod internaţional
TR
Localizare geografică
Europa de Sud‑Est
şi Orientul Mijlociu;
între 35°51' şi 42°06' lat. N
şi 25°40' şi 44°48' long. E
Suprafaţă
780 580 km2 Capitală
Ankara
Climă
Climă temperată caldă în nord,
climă mediteraneeană în sud
şi vest, şi continentală în centru;
Ankara 11,7°C/371 mm;
Adana 18,8°C/641 mm;
Erzurum 6,0°C/453 mm;
Istanbul 13,9˚C/672 mm;
Izmir 17,6˚C/698 mm
Fus orar
CET +1 oră
76
T u r c i a
Portul Alanya este dominat
de faimoasa fortăreaţă Selgiuk.
Emblema oraşului este Turnul
Roşu octogonal, construit
în 1225. Cu o înălţime de 33 m,
acest turn de cinci etaje a fost
punctul‑cheie al unor ziduri
triple care înconjurau cetatea.
Punte între euroPa şi asia
Pentru mulţi occidentali, Turcia, punte între
Europa şi Asia, este un vis oriental. Candelabrul
cu rubine din palatul Topkapi, haremul din palatul
sultanului, minaretele şi moscheile şi lustruitorii
de pantofi cu cutiile lor strălucitoare din aur sunt
doar o parte din Turcia. Ţara mai are însă o faţă:
satele izolate din Anatolia, bisericile din peşterile
din Cappadocia, milioanele de măslini, păstorii
liberi, veşmintele voluminoase care amintesc de
trecutul îndepărtat şi multe alte tradiţii.
Turcia a fost mult timp legătura dintre Europa
şi Orient. Mustafa Kemal Atatürk, fondatorul
Republicii Turce, a deschis porţile ţării spre Europa
şi a netezit calea spre educaţie şi drepturi egale
pentru toţi. Turcia – o ţară fascinantă cu o istorie
de la începutul civilizaţiei – îşi ia acum locul în
lume ca stat modern.
GeoGrafie
Clima Turciei variază de la subtropicală la zăpezi
veşnice. Acest contrast se datorează celor două
lanţuri muntoase: Munţii Pontici, între Marea Neagră
şi nordul Anatoliei, cu vârful cel mai înalt Kaçkar
Dagi de 3 937 m, şi Munţii Taurus, în sud. Cu veri
fierbinţi şi uscate şi ierni ceţoase şi blânde, regiunile
înguste de coastă ale Turciei au o climă subtropical
mediteraneeană. În schimb, culmile anatoliene din
interiorul ţării, mai ales în est, au gheţari şi zăpezi
masive iarna, ce blochează adesea trecătorile din
munţi. Perioadele reci cu temperaturi de –30°C pot
dura câteva luni. Extreme climaterice similare există
între interiorul arid din stepele anatoliene şi regiunea
din jurul Mării Negre, unde precipitaţiile anuale pot
atinge 2 500 mm. Clima Turciei şi topografia se înţeleg
mai bine prin divizarea acesteia în şapte zone.
Peisaje mediteraneene
înfloritoare
Regiunea Marmara este o zonă de dealuri cu pante
line care se întind între Marea Marmara şi graniţa
cu Bulgaria şi Grecia. În Antichitate, aici era Tracia
de est. Floarea‑soarelui aurii, grâul, porumbul,
sfecla de zahăr, fructele şi măslinele cresc în jurul
Mării Marmara.
Regiunea Marmara este centrul industrial principal
al Turciei şi forţa sa economică, rivalizând doar cu
zonele industriale din jurul Istanbului.
Regiunea egeeană e formată dintr‑un vast lanţ
muntos ce se ridică dinspre coastă. Anatolia de Vest

Geografie şi mediu natural
are veri plăcute şi calde, rareori prea fierbinţi,
şi ierni blânde şi umede. Peisaje aluvionare
fertile domină regiunea, iar pantele line sunt
acoperite de măslini, livezi de portocali şi
plantaţii de tutun şi de bumbac. Cu plaje
lungi, golfuri adânci, insule şi peninsule,
această frumoasă regiune de coastă este cea
mai bună zonă turistică a Turciei.
Regiunea cunoscută drept Riviera turcă
este cea de pe coasta mediteraneeană şi se
întinde de la Marea Egee la sud spre graniţa
cu Siria. Aici se găsesc câteva parcuri
naţionale, în zonele turistice populare între
Fethiye şi Alanya. Regiunea este caracterizată
de peşteri cu stalactite, munţi împăduriţi,
livezi de citrice şi plantaţii de bananieri, în
timp ce plajele acoperite de nisip de‑a lungul
coastei se întind pe circa 70 km şi se îmbină
cu câmpurile întinse de bumbac ce acoperă
platoul Kukurova. În Munţii Taurus, cu
altitudini de maximum 4 000 m, se găsesc
păşuni văratice unde seminomazii îşi aduc
turmele de oi.
Anatolia Centrală, formată dintr‑un platou
încadrat de munţi în regiunea deluroasă
anatoliană, acoperă aproape o cincime din
teritoriul Turciei. Tuz Gölü, un lac cu apă
sărată la sud de Ankara, are o suprafaţă de
circa 1 500 km², în funcţie de nivelul de
precipitaţii. În ciuda ploilor rare, Anatolia
Centrală produce mare parte din recolta de
grâne a Turciei, mai ales grâu arnăut. Cu
oraşe subterane şi formaţiuni stâncoase
ciudate, Cappadocia are un peisaj unic.
Regiunea Mării Negre, o zonă cu precipitaţii
abundente, este caracterizată de păduri dense.
În est, pinii şi molizii domină peisajul. La
altitudini mai joase, pantele muntoase sunt
acoperite de fagi, rododrendoni şi aluni. Aici
Bosfor
Kızılırmak
se cultivă ceai, măsline, mandarine, cireşe şi
ZYPERN
smochine. Nu sunt porturi pe acest mal al
Mării Negre şi, în afară de zona de deltă a
celor două fluvii, Kizilirmak şi Yesilirmak,
agricultura mediteraneeană este restricţionată
la câteva platouri.
Peisaje umile în est
Anatolia de Est este o regiune puţin locuită,
cu peisaje muntoase impresionante. Cele două
mari caracteristici naturale ale Anatoliei de
Est sunt Muntele Ararat (Büyük Agˇri Dagˇi)
cu o înălţime de 5 165 m, şi lacul Van:
alimentat de zăpadă topită şi gheţari, lacul
nu are afluenţi şi este cel mai mare lac sărat
din lume. Anatolia de Est e o regiune cu ierni
reci şi zăpadă, câmpuri râpoase şi păşuni rare.
Totuşi, fructele se cultivă cu succes pe pla‑
touri, protejate de cele mai severe îngheţuri
pe timp de iarnă.
Sud‑estul Anatoliei este regiunea dintre
Diyarbakir şi graniţa cu Siria şi Irak. Aici,
temperaturile sunt uneori foarte ridicate, iar
munţii şi platourile au o climă parţial conti‑
nentală şi parţial mediteraneeană. Podgo riile,
câmpurile de orez şi cele de grâu şi linte
domină peisajul. Aici se mai cultivă tutun,
măsline şi fistic. Regiunea a fost irigată cu
apa din Eufrat şi Tigru. Acest lucru a afectat
şi clima locală: vara ploile sunt acum mult
mai frecvente.
TuRCIA
Kırklareli
Bartın
Sinop
2018
T r a c i a
Zonguldak
Bafra
Istanbul
Kastamonu
Ereg˘li
Karabük
Samsun
. Ünye
Kes¸ an
.
Izmi
t
2044
Merzifon
Bandırma Yalova
Bolu
Çankiri
Amasya
2378
Çanakkale
Sakarya
Çorum
Bursa
Tokat
1774
Bozüyük Eskis¸ ehir
Sorgun
Edremit
Polatlı
Yozgat
Kirikkale
Sivas
Trabzon
Artvin
Ordu
3937
Rize
3450 Bayburt
3549
Erzurum
Erzincan
Kars
Ag˘rı
Patnos
Ig˘dır
5165
Bergama
.
Izmir
Akhisar
Manisa
Salihli
2312
Tuz
Gölü
Kırs¸ ehir
Nevs¸ ehir
Kayseri
Elâzıg˘
Bingöl
Mus¸
Tatvan
4434
Ercis¸
Van
IRAN
Kus¸ adası
Bodrum
Aydın
Mug˘ la
3917
Dinar Aks¸ ehir
Aksaray
Malatya
3081
Beys˛ehir Konya
Nig˘de
Denizli I Gölü
Maras
1919
Ereg˘li
2877
3585
Gaziantep
Karaman
S¸ anlıurfa
Manavgat
Osmaniye
3069
Mersin Adana
Alanya
.
Erdemli
Kilis
2339
Iskenderun
Silifke Antakya
Anamur
Diyarbakır Siirt
Hakkâri
Batman
3231 4135
Cizre
Mardin
. Balıkesi
Kütahya
Us¸ ak
Afyonkarahisar
sparta
Antalya
. BULGARIA
Edirne
GEORGIA
GRECIA
Tekirdag˘
Marea
Adapazarı
Marmara
ANKARA
r
AZER-
BAIDJAN
ARMENIA
Keban
Baraji
Lacul
Van
GRECIA
Adıyaman
Atatürk
Baraji
Ceyhan
Tarsus
Golful
Antalya
S I R I A
I R A K
T U R C I A
0 100 200 km
Dardanele
M a r e a M e d i t e r a n ă
M a r e a
A n a t o l i a
M t i i
T a u r u s
Kızılırmak
N e a g r ă
K u z e y A n a d o l u D
Eufrat
Temperaturi medii ale aerului şi apei, ore cu soare şi zile ploioase în Istanbul
Ian. Feb. Mar. Apr. Mai Iun. Iul. Aug. Sept. Oct. Nov. Dec.
Zi (°C) 9 9 11 16 21 26 29 29 25 21 15 11
Noapte (°C) 3 2 3 7 12 16 18 20 15 12 8 5
Apă (ºC) 8 8 8 11 5 20 22 23 21 19 15 11
Ore cu soare/zi 3 4 5 6 9 11 12 11 8 6 4 2
Zile ploioase 12 11 9 6 5 4 3 2 5 7 10 13
˘
a g l a r i
Murat
˘
Tigru
Araks
G ü n e y d o g u T o r r o s l a r
Ararat
Efectele devastatoare ale cutremurului.
485
Viaţa pe un teren instabil
În august şi noiembrie 1999, între 18 000
şi 20 000 de oameni au murit în două
cutremure puternice ce au lovit golful Izmit
şi împrejurimile oraşului Düzce. Cu secole
înainte, cutremurele au ruinat cetăţile greceşti
şi romane din Asia Mică. Cauza instabilităţii
este placa tectonică pe care se sprijină
Anatolia. Acest lucru afectează mai ales estul
Anatoliei, deşi coasta Egeei, împreună
cu centrul şi o fâşie extinsă la sud de ţărmul
Mării Negre, sunt de asemenea vulnerabile.
Cutremurul din august 1999 a măsurat 7,8˚
pe scara Richter. Peste 17 000 de oameni au
fost omorâţi, 60 000 de case au fost distruse
şi 200 000 de oameni au rămas fără adăpost.
Consecinţele tragice ale cutremurului au fost
şi din vina constructorilor care folosesc de ani
de zile materiale ieftine în construirea unor
clădiri cu multe niveluri.
77

486 TuRCIA Populaţie
78
POPuLAŢIE
Număr de locuitori
71,2 milioane
Densitate
91 loc./km²
Distribuţie
67% urban
33% rural
Rată anuală de creştere
1,0%
Speranţă de viaţă
Femei 75 ani
Bărbaţi 70 ani
Religie
Musulmană (sunnită, alawită)
Limbă vorbită
Turcă
Rată a analfabetismului
12%
Tinerii turci trec hotarul
dintre stilul de viaţă tradiţional
şi lumea modernă.
Piatra de încercare a creşterii PoPulaţiei
Când a fost fondată republica în 1923, Turcia avea
12,5 milioane de locuitori. De atunci, populaţia a
crescut la peste 70 de milioane. Peste 90% din
turci sunt musulmani, deşi aderarea la regulile
Coranului este superficială pentru unii. Totuşi,
dizolvarea obiceiurilor tradiţionale şi incertitudinile
vieţii moderne au transformat islamismul într‑o
constantă importantă în viaţa multor turci şi
într‑un punct de referinţă a imaginii de sine.
PoPulaţie
Turcia are ceea ce poate fi descris drept o „piramidă
a tinereţii“. Creşterea rapidă a populaţiei a
dus la un procent demografic de 30% în rândul tinerilor
sub 14 ani (spre deosebire de cele 17 procente
din acest grup de vârstă din UE). Doar 6% din populaţia
Turciei are peste 65 de ani (spre deosebire de 16%
în UE). Totuşi, această particularitate demografică va
dispărea în curând, datorită scăderii natalităţii.
Migraţia est–vest
Populaţia Turciei se strămută în cadrul a două mişcări
principale de lungă durată: din zonele rurale în cele
urbane, dar şi de la est la vest. Mai ales tinerii îngroaşă
rândurile celor care migrează spre oraşe; ca
atare, circa trei sferturi din populaţia turcă sunt
orăşeni. Fiecare recensământ ale celor cinci oraşe
turceşti cu peste un milion de locuitori arată că populaţia
acestora a crescut datorită migraţiei.
Cu cât un turc locuieşte mai spre est sau mai la sud,
cu atât creşte probabilitatea ca acesta să provină
dintr‑o familie numeroasă, şi ca educaţia să fie
primară şi venitul limitat. Primul mare val de migraţie
spre oraşe a fost accelerat de modernizarea agriculturii
în anii 1950. Micii fermieri care nu au putut obţine
fonduri pentru irigaţie, îngrăşăminte şi utilaje au
trebuit să renunţe la ferme şi la stilul de viaţă
tradiţional. Al doilea val a avut loc în anii 1960, ca
rezultat al extinderii reţelei rutiere în interiorul ţării.
Al treilea şi cel mai puternic val a fost cauzat de
farmecul exercitat de veniturile din oraşe.
Datorită lipsei de locuinţe în zonele urbane,
populaţia migratoare a fost nevoită să îşi construiască
barăci. Milioane de case denumite gecekondu
(„construite peste noapte“) au fost ridicate ilegal pe
terenul deţinut de stat. Cartierele de gecekondu, ce se

Populaţie
Multe familii kurde încă trăiesc ca păstori
seminomazi în zonele montane din sud‑vestul
Turciei. Femeile kurde nu poartă voal şi pot
ocupa importante funcţii politice.
întind în jurul oraşelor mari ale Turciei, nu
se compară cu mahalalele din Asia de Sud‑Est
sau America de Sud, deoarece sunt mai bine
construite, iar locuitorilor li se oferă de obicei
drepturi de proprietate după o perioadă. Noile
aşezări sunt adesea controlate de speculatorii
de terenuri şi de proprietăţi.
Turcia multietnică
Turcia este o naţiune tânără care s‑a ridicat
din ruinele unui Imperiu Otoman multietnic.
Revoltele popoarelor de alte origini, printre
care kurzii, au fost sever oprimate de regimul
Cuplu de vârstnici în haine tradiţionale se întorc de la cumpărături.
lui Kemal Atatürk în anii 1920. De atunci,
populaţia de creştini ortodocşi şi armeni
creştini, dar şi de evrei, şi‑a menţinut identităţile
culturale respective, deşi azi sunt
minorităţi restrânse.
Cu o populaţie estimată la 12 milioane,
kurzii formează cel mai mare grup etnic
minoritar din ţară. Guvernul turc a permis
doar de curând ca aceştia să îşi folosească în
public propriile limbi: majoritatea kurzilor
vorbesc kurmanci, dar şi zaza, o limbă mai
mult iraniană decât kurdă. Kurzilor li se
permite acum să‑şi publice propriul ziar şi să
difuzeze programe de televiziune în kurdă.
Minorităţile etnice pot răsufla mai uşor în
societatea turcă modernă. Printre aceştia mai
sunt bosniaci, bulgari, georgieni, tătari, caucazieni
şi cerchezi.
Populaţie la răscruce
Secularizarea ţării de către Atatürk, în care
viaţa publică este separată de apartenenţele
religioase, voia să făurească o legătură cu
Occidentul. Aplicată în anii 1920, pentru
binele naţiunii în viitor, această politică a
fost pusă sub semnul întrebării de partidele
islamice ale Turciei. Pentru acestea, cel mai
bun pas înainte, în termeni de putere în
cadrul unei economii moderne, nu necesită
abandonarea credinţelor tradiţionale, valorilor
şi obiceiurilor.
Mulţi turci văd cum ţara lor se află la o
răscruce. Oarecum surprinzător, islamiştii nu
se opun noilor legi privind familia, înaintate
parlamentului în 2002. Conform acestora,
soţul nu mai este capul patriarhal al familiei,
iar soţia nu mai are nevoie de aprobarea sa
pentru a se angaja.
TuRCIA
Musulmanii se adună să se roage în sala
de rugăciune a Marii Moschei din Bursa.
487
Mustafa Kemal
Atatürk – părintele
Turciei moderne
Născut în Salonic,
Mustafa Kemal
(1881–1938) şi‑a
început cariera ca ofiţer
în armata otomană.
În Primul Război
Mondial, s‑a distins prin
rolul avut în devierea unei invazii a aliaţilor
de la Dardanele, sub comanda generalului
Liman von Sanders, în 1915. După căderea
Imperiului Otoman, când puterile aliate
au divizat Anatolia, Kemal a format un guvern
de opoziţie. Carisma sa a determinat trupele
învinse să reia lupta: în 1992, grecii au fost
alungaţi din vestul Turciei, inclusiv din Smirna
(Izmirul de azi). În 1923, Kemal a declarat
Republica Turcă, recunoscută ulterior pe plan
internaţional prin Tratatul de la Lausanne.
Mustafa Kemal avea convingerea că Turcia
trebuia să fie o naţiune mândră şi a condus
ţara pe această cale, orientând‑o energic spre
Occident, adoptarea scrierii latine (în locul
celei arabe), formarea unui nou sistem judiciar
bazat pe cel occidental, precum şi spre
construirea de şcoli şi industrii, şi o politică
externă care a ţinut Turcia departe de al
Doilea Război Mondial până în februarie 1945.
Islamul nu mai era religia naţională.
Fondatorul republicii şi‑a asumat numele
de Atatürk, adică „Părintele turcilor“, printr‑o
decizie aprobată de Adunarea Naţională
în 1934. În Turcia modernă, kemalismul este
una din multele mişcări politice care caută
să învingă naţionalismul şi secularismul, spre
deosebire de tendinţele liberale şi islamice.
79

24
ŢARĂ
Denumire oficială
Republica Islamică Iran
Cod internaţional
IR
Localizare geografică
Orientul Mijlociu;
între 25° şi 39°45’ lat. N
şi 39° şi 63°30’ long. E
Suprafaţă
1 648 000 km2 Capitală
Teheran
Climă
Climă subtropicală continentală
uscată;
Teheran 17,1°C/232 mm;
Esfahan 16,0°C/114 mm;
Rasht 15,8°C/1 355 mm
Fus orar
CET +2,5 ore
Sat în Munţii Elburz. Condiţiile
climatice şi meteorologice
se deosebesc între Câmpia
Caspică umedă şi podişurile
uscate. În văile din nordul
munţilor unde plouă îndeajuns
există vegetaţie luxuriantă.
Iran este numele oficial al ţării din 1935. Cunoscută
înainte sub numele de Persia, regiunea a fost
leagănul unor culturi şi religii milenii îndelungate –
unele dintre acestea dăinuie şi astăzi. Există o
varietate la fel de bogată şi în ce priveşte peisajele:
zone de şes fertile contrastează cu munţi înalţi şi
deşerturi uscate.
GeoGrafie
Iranul este o ţară predominant muntoasă. Marea
Caspică formează graniţa de nord, iar Golful
Persic o desparte de ţara vecină din sud. La vest, Iranul
se învecinează cu Turcia şi Irakul, iar la est cu
Pakistanul şi Afghanistanul. Vecinii din nord sunt
Armenia, Azerbaidjanul şi Turkmenistanul.
Peisaje iraniene de la nord la sud
Munţii înalţi reliefează fâşii de coastă înguste de‑a
lungul Golfului Persic şi al Mării Caspice. Acestea
se prelungesc înspre Podişul Iranian care este aco‑
perit de deşert şi ocupă două treimi din teritoriul
ţării. La sud‑vest, Iranul se deschide înspre Câmpia
Mesopotamiei.
Nord­vestul „sălbatic“
Ţinutul montan, accidentat şi inaccesibil de la
nord‑vest e numit Azerbaidjan. Aici se întâlnesc
I R A N
O lungă istOrie a pOpOarelOr
şi culturilOr printre deşerturi şi munţi
munţii Zagros şi Elburz. În centrul acestui peisaj se
află lacul sărat Urmia, cel mai mare lac al ţării.
Regiunea are o climă continentală cu veri foarte
calde şi uscate şi ierni foarte reci.
Nordul „verde“
Coasta iraniană are forma unei potcoave în jurul părţii
de sud a Mării Caspice. Acest peisaj unic este plin cu
câmpii înverzite şi păduri. Lanţul muntos Elburz se
înalţă abrupt dinspre câmpiile de coastă, adunând
nori de peste Marea Caspică şi asigurând zonei
precipitaţii. Clima subtropicală asigură o vegetaţie
bogată. Deşi pădurile cu aspect de junglă de la şes au
fost tăiate pentru a se cultiva ceai, orez şi tutun, partea
nordică a munţilor Elburz este plină cu păduri dense
de mesteacăn şi stejar.
Munţii Elburz –
divizare climatică şi meteorologică
Munţii Elburz, cel mai mare lanţ muntos din Iran, se
află în continuarea înaltului lanţ muntos din Eurasia.
Înspre est, lanţul formează un arc şi se continuă cu
Munţii Kopet la graniţa Iranului cu Turkmenistanul.
Acesta împarte clima şi peisajul între şesul umed de‑a
lungul Mării Caspice şi podişul uscat. În afară de
câteva poteci care leagă partea de nord cu cea de sud,
munţii Elburz sunt neexploraţi. Vulcanul Damavend,

Geografie, mediu natural, populaţie
care are la bază izvoare fierbinţi de sulf, este –
la 5 604 m – cel mai înalt vârf din Iran.
Podişuri iraniene
Munţii Elburz şi Zagros împrejmuiesc podi‑
şurile care se întind pe 1 200 km de la
nord‑vest la sud‑est într‑un arc uriaş. Munţii
şi stepa împart numeroasele bazine, iar
deşerturile de sare şi nisip se întind pe
kilometri întregi şi se transformă în mlaştini
sărate periculoase în anotimpul ploios. Cel
mai mare deşert sărat, Dasht‑e Kavir, se
întinde pe circa 50 000 km 2; aici nu există
viaţă din cauza condiţiilor prea aspre. La fel
ca deşertul Lut, singurul deşert de nisip din
Iran, formează o barieră ce împarte ţara; de‑a
lungul lui se află drumuri. Dunele şi
câmpurile de nisip din deşertul Lut se pot
găsi în special în sud‑est.
Podişul deşertic, care are veri calde şi
uscate şi ierni reci, se află în continuarea
fâşiei aride care se întinde din Sahara până
în Peninsula Arabiei şi în Podişul Iranian.
De‑a lungul perimetrului său şi în mijlocul
podişului nelocuit se găsesc mici oaze. Ne‑
gustorii care mergeau pe drumul caravanelor,
azi pustii şi nefolosite, dar în trecut folosite
iarna, au plecat în căutarea curmalelor din
sud şi a porumbului din nord şi în pelerinaj
la Mashhad, în nord‑est. Începând din iunie,
în Mashhad bate „vântul de 120 de zile“
dinspre Asia Centrală; durează patru luni şi
ajunge la o viteză de 200 km/h.
Munţii Zagros –
munţi înalţi din sud­vest
Trecerea dinspre podiş înspre munţii Zagros
se face uşor. Câteva lanţuri paralele de munţi,
cu altitudini mai mari de 4 000 m, dintre care
unele înconjoară bazine mari, fac din Munţii
Zagros – la fel ca Munţii Elburz – o zonă de
divizare climatică şi meteorologică. Văile
Shiraz, Esfahan şi Hamedan sunt zone bune
pentru locuit. O mare cantitate de precipitaţii
face posibilă agricultura, deşi pădurile de
stejar au dispărut aproape de tot, lemnul fiind
folosit ca material de construcţie şi pentru
foc. Râurile apar datorită topirii zăpezii şi
vara seacă aproape în întregime.
Zona Golfului Persic
Între Munţii Zagros şi zona Golfului Persic
există uneori diferenţe de nivel de aproape
TURCIA
ARMENIA
AZER-
BAIDJAN
Tabrīz
¯
L. Urmia
Orumīyeh
IRAK
¯Kuhha-ye Sabalan
Marāgheh
Īlām
Zanjān
Bākhtarān
Mt¸ii
ARABIA SAUDITĂ
IRAN
AZERBAIDJAN
Ardabīl
KUWAIT
Qazvīn
Marea
Caspică
Bābol
Damāvand
BAHRAIN
QATAR
Sāri
Mt¸ii E l b urz
Hamadān
Arāk
Khorramābad
Z a g r o s
Ahvāz
TEHERAN
Khorramshahr
Bandar-e
Emām Khomeynī
Ābādān
Khārg
4 000 m pe doar 70 km. Coasta de‑a lungul
Golfului Persic este foarte îngustă şi extrem
de umedă şi caldă, fiind favorabilă pentru
cultivarea curmalilor. La capătul nordic al
Golfului Persic – estuarul Tigrului şi Eufra‑
tului –, şesul atinge lungimea maximă.
Această zonă a fost afectată de primul război
din Golf (1980–1988).
PoPulaţie
Poziţia ţării la întretăierea numeroaselor
vechi drumuri de negoţ şi faptul că de‑a
lungul istoriei s‑a aflat sub dominaţia con‑
tinuă a puterilor străine înseamnă că diferite
popoare şi culturi au format caracterul
Iranului. Iranul este singura ţară care are ca
religie de stat islamul şiit.
Grupuri etnice şi religioase
Numele ţării derivă de la al triburilor
indo‑europene (ariene) care au emigrat în
această zonă în jurul anului 2200 î.Hr. Iran
înseamnă „pământul arienilor“. Majoritatea
¯
Dezful
Khuzestān
0 100 200 300 km
Kāshān
Gorgān
Dasht-e Kavīr
Mt¸i i K u h - R u d
Esfahān
Shīrāz
G o l f u l P e r s i c
Bushehr
Pentru a apăra drumul caravanelor au fost construite oraşe fortificate la marginea deşertului – aici,
oraşul Bam în deşertul Lut.
¯
Atrak Kopet Dag
Sabzevār
Sīrjan
Kuh-e Esger
¯
D a s h t - e L u t
Ku
Kermān
Mehrān Str. Hormuz
¯
¯
¯
Kuh-eLalezar
Kuh-eBahun
OMAN
EMIRATELE
ARABE
UNITE
IRAN
TURKMENISTAN
Bīrjand
Kuh-e Palangan
¯
¯
Zāhedān
Hāmun-e
Jaz Muriān
AFGHANISTAN
B alu cist an
G olf u l Oman
433
PAKISTAN
cuceritorilor arabi şi a imigranţilor care au
venit din secolul VII s‑au contopit cu
locuitorii originari.
Mai mult de 50% din populaţie sunt perşi.
Al doilea grup ca mărime e format din azeri,
20%. Aceştia vorbesc o limbă de origine
turcă, azera. Mai puţin de o treime din kurzi,
care trăiesc de obicei în zona de graniţă între
nordul Irakului, estul Turciei şi vestul Iranului,
locuiesc în Iran. În cea mai mare parte sunt
sunniţi şi unii încă duc vieţi (semi)nomade.
Un alt grup care aderă la sunnism şi care
trăieşte în sud‑estul podişului sunt locuitorii
provinciei Belucistan. Ei reprezintă o mino‑
ritate redusă din populaţie, sub 2%. Zona
locuită de ei se întinde până în Pakistan şi
Afghanistan. Din cauza posibilităţilor econo‑
mice limitate, această parte a ţării prezintă o
rată mare a migraţiei.
Chiar şi astăzi se găsesc triburi izolate de
arabi în Khuzestan, la vest. Lurienii sunt
formaţi dintr‑un număr de triburi diferite;
această populaţie şiită duce o existenţă no‑
madă la sud de zona kurdă.
În afară de musulmanii şiiţi care formează
majoritatea cu 90% din populaţie, în Iran
trăiesc şi sunniţi (9%), creştini (mai ales
printre armeni), parşi şi evrei. Noua Constituţie
din 1979 care a fost adoptată după revoluţia
islamică oferă tuturor grupurilor religioase
libertate de exprimare şi de a‑şi urma religia.
Singura religie care nu este tolerată este
Baha’i. Deşi este o sectă care aparţine cre‑
dinţei islamice, este respinsă cu tărie de şiiţi.
Majoritatea adepţilor religiei Baha’i au plecat
peste hotare după revoluţia islamică.
¯
Kūh-e Taftān
25

434 IRAN Populaţie
26
POPULAŢIE
Număr de locuitori
71,5 milioane
Densitate
43 loc./km 2
Distribuţie
67% urban
33% rural
Rată anuală de creştere
0,7 %
Speranţă de viaţă
Femei 72 ani
Bărbaţi 69 ani
Religie
Musulmană (şiită, sunnită)
Limbi vorbite
Persană (limbă oficială); luri;
kurdă; balochi; arabă, armeană
Rată a analfabetismului
20 %
ISTORIE
cca 3000 î.Hr.
Civilizaţia elamită
cca 1500 î.Hr.
Înaintarea triburilor iraniene
de mezi şi perşi
550 î.Hr.
Cirus al II lea cel Mare pune
bazele Imperiului Ahemenid
331 î.Hr.
Alexandru cel Mare cucereşte
Persia
323­160 î.Hr.
Domnia Seleucizilor
224 d.Hr.
Persanii pun bazele dinastiei
sassanide
636–642
Persia este cucerită de arabii
islamici
Secolul XI
Imperiul turcilor selgiucizi
1220
Ginghis Han cucereşte Persia
1502–1736
Dinastia safavidă
1722
Invazia triburilor afgane
1736
Nadir Şah cucereşte Persia
1794–1925
Dinastia Qajar
1925
Reza Chan (Reza Pahlavi)
devine şah
1941
Mohammad Reza Pahlavi
devine succesorul său
1978
Căderea dinastiei Pahlavi
1979
Revoluţia islamică
sub conducerea lui Ruhollah
M. Khomeini
1980–1988
Război dintre Iran şi Irak
(primul război din Golf)
Stilul de viaţă nomad vechi de secole încă este comun în spaţiile întinse ale Iranului.
Credinţa şiită
Ca fondator al islamului, Mahomed (cca 570–632)
nu a avut nici un fiu şi nici nu a lăsat vreo lege scrisă
prin care să‑şi rezolve succesiunea. După moartea
sa, mulţi dintre adepţii lui au pledat pentru înfiinţarea
unui comitet de alegere a succesorului. Alţii erau de
părere că numai un descendent al lui Mahomed putea
să fie adevăratul „imam“ – singurii care puteau
investiga voia lui Alah. Atunci, ginerele lui Mahomed
şi descendenţii lor şi‑au unit forţele cu Partidul lui
Ali („Shiat Ali“) şi, mai târziu, aceştia au devenit
şiiţii. Şiiţii nu reprezintă decât 10% dintre toţi
musulmanii din lumea întreagă. Ei se află în opoziţie
cu sunniţii, cealaltă religie islamică importantă.
Principalele diferenţe dintre şiiţi şi sunniţi sunt legate
de legi şi ritualuri.
Martiriul lui Hussein, nepotul lui Mahomed, este
evenimentul care îi defineşte şi îi influenţează pe
şiiţi, care de‑a lungul secolelor s‑au împărţit în mai
multe grupuri. Se crede că suferinţa şi moartea sunt
condiţii necesare pentru a ajunge în paradis.
Credinţa imamilor iranieni (Doisprezece Şiiţi) – unul
dintre cele trei grupuri principale ale şiiţilor – este că
existau doisprezece imami (cei supranumiţi „viziona‑
rii fără de păcat“) care erau urmaşii lui Mahomed.
Ultimul imam, al doisprezecelea, este cel mai
important. Dispariţia lui bruscă a fost interpretată ca
un semn că a murit în mod miraculos şi că se aşteaptă
să reapară în Ziua Judecăţii. Mulţi lideri religioşi
precum ayatollahul Khomeini (cca 1900–1989) au
pretins a fi mesagerii şi precursorii imamului dispărut
şi că, după întoarcerea lui, un război sfânt va uni
umanitatea într‑o singură teocraţie.
Educaţie şi sănătate
Deşi fiecare copil primeşte opt ani de educaţie obli‑
gatorie, se estimează că aproximativ 20% din
populaţie este analfabetă. În zonele rurale rata este
şi mai ridicată din cauza lipsei profesorilor. Statul
garantează asigurare de sănătate şi de şomaj, dar
numai pentru angajaţii marilor companii industriale
şi miniere. Resursele scăzute de apă, igiena şi regimul
alimentar precare duc la o stare a sănătăţii nesatis‑
făcătoare pentru marea parte a populaţiei. Zonele
rurale sunt afectate şi de lipsa doctorilor.
Limba persană şi poezia
La fel ca sanscrita şi ca majoritatea limbilor euro pene,
persana este o limbă indo‑europeană şi a apărut mai
întâi sub formă de scriere cuneiformă. După cucerirea
islamică a fost adoptat alfabetul arab care a fost
sporit cu patru litere. Persana vorbită azi sau „farsi“
se trage din limbile iraniene medii. Şi‑a integrat
elemente din alte dialecte şi – deşi a împrumutat
cuvinte – a rămas consecventă de‑a lungul secolelor.
Poezia persană a fost una din cele mai mari
contribuţii la literatura mondială. Operele marilor
poeţi persani, Firdusi (cca 940–1020), Hafis (cca
1209–1292) şi Dshelal Ad Din Rumi (1207–1273),
sunt încă citite şi înţelese cu uşurinţă.
istorie şi Politică
În secolul III î.Hr., în provincia Fars de astăzi,
elamiţii, ale căror origini sunt încă necunoscute,
au pus bazele primului stat organizat cu capitala la
Susa. După valuri de imigraţii ale unor popoare
diferite (printre care mezii şi perşii), Cirus al II lea cel
Mare (domnie între 559–530 î.Hr.), Regele Regilor
ahemenid, a transformat vechiul Imperiu Persan
dintr‑o putere locală într‑una mondială, iar capitala
Persepolis a devenit punctul central. Totuşi, înfrângerea
de către greci în secolul V î.Hr. a marcat sfârşitul
expansiunii persane înspre vest, apogeul puterii lor
şi începutul căderii Imperiului Ahemenid.

Istorie şi politică
În 1979, ayatollahul Khomeini, simbolul Revoluţiei
Islamice din Iran, s‑a întors din exil, fiind primit cu urale.
Cuceritori străini
În câţiva ani, Alexandru cel Mare (356–323 î.Hr.) a
invadat Asia Mică şi a cucerit Imperiul Persan, primul
imperiu mondial din istorie. Până la cucerirea arabilor
în 642 d.Hr., seleucizii, parţi iranieni, şi sassanizii au
scris în mod succesiv istoria Iranului de azi.
Credinţa islamică s‑a extins rapid şi fără probleme,
fiindcă tuturor celor care se converteau la islam li se
promitea scutirea de taxe. Pentru că nemusulmanii
trebuiau să plătească tributuri mari, cei care îşi per‑
miteau să rămână devotaţi credinţei lor erau bogaţii
din clasele superioare – parşii, creştinii şi evreii.
La începutul secolului XI, tribul nomad al turcilor
selgiucizi a pus stăpânire pe Persia şi astfel au mutat
capitala ţării în Isfahan. Selgiucizii au îmbrăţişat
cultura şi limba perşilor şi i‑au forţat şi pe arabi să
facă la fel. Între secolele XIII şi XIV, ţara a fost
invadată de mongoli care, după distrugeri devastatoare,
au contribuit la renaşterea culturii persane.
Dinastii native
Ismail I (1487–1524) a introdus şiismul în Persia ca
religie de stat şi a fondat noul Imperiu Persan în 1502
sub dinastia Sefevizilor. Abbas cel Mare (1571–1629),
cel mai important dintre conducători, a încurajat
negustorii şi diplomaţii din Europa să vină în Persia.
Sub domnia sa, Persia a cunoscut apogeul cultural
şi economic.
În timpul dinastiei Qajar (1794–1925), când
Teheranul, un oraş de provincie, a devenit capitală,
s‑a văzut influenţa crescândă a marilor puteri, Marea
Britanie şi Rusia. În septembrie 1907, ţara a fost
împărţită între sferele de interese ale britanicilor şi
ruşilor.
Modernizare
în timpul dinastiei Pahlavi
Cu sprijinul britanicilor, care au văzut în Iran o
fortăreaţă puternică împotriva ruşilor, ofiţerul Reza
Chan (1878‑1944) a preluat puterea şi a pus bazele
dinastiei Pahlavi în 1925. Scopurile principale ale
reformelor sale, care erau preluate după cele ale lui
Atatürk, marele lider al turcilor, erau întărirea
conştiinţei naţionale, limitarea influenţei clerului şiit,
îmbunătăţirea infrastructurii şi secularizarea siste‑
melor legale. Totuşi, politica sa dictatorială l‑a făcut
cel mai mare proprietar de pământ din ţară şi nu a
dus la reforme în favoarea populaţiei sărăcite.
Când şahul Reza a vrut să naţionalizeze rezervele
de ţiţei ale ţării, care fuseseră exploatate de compania
petrolieră britanică, a fost nevoit să se retragă în
1941 după ce ţara a fost invadată de trupe ruseşti şi
britanice. Totuşi, fiul lui Reza, Mohammad Reza
Pahlavi (1919–1980), care a preluat tronul în acelaşi
an, a aplicat aceleaşi reforme ca tatăl său. Sprijinit
de serviciile secrete şi de armată, a sporit ruptura
dintre clasa superioară prooccidentală şi populaţia
rurală strâns legată de religie, care a avut de suferit
şi mai mult din cauza noilor reforme teritoriale.
Această politică distrugătoare şi separatistă a dus la
migrarea a milioane de cetăţeni loviţi de sărăcie din
mediul rural în cartierele sărace urbane. Majoritatea
s‑au stabilit în Teheran, locul unde a luat naştere
revoluţia islamică.
IRAN
435
1989
Moartea ayatollahului
Khomeini; ayatollahul
S.A. Khamenei devine şef
de stat şi „lider spiritual“,
A.A. H. Rafsandjani devine
preşedinte şi şef de guvern
(„lider politic“)
1997
M. Khatami este ales preşedinte
2001
Realegerea lui M. Khatami
2005
M. Ahmadinejad este ales
preşedinte
2009
M. Ahmadinejad este reales
preşedinte
POLITICĂ
Regim politic
Republică prezidenţială
islamică
Şef de stat
„Lider spiritual“; preşedinte
Legislativ
Consiliu al Gardienilor
Constituţiei cu 12 membri,
Parlament cu 290 de membri
aleşi pe 4 ani
Organizare administrativă
30 de provincii (Ostan)
Persepolis era centrul fermecător al vechiului Imperiu Persan sub dinastia Ahemenizilor. În
330 î.Hr., capitala a fost distrusă de armata macedoneană a lui Alexandru cel Mare.
27

54
ŢARĂ
Denumire oficială
Regatul Arab Saudit
Cod internaţional
KSA
Localizare geografică
Orientul Mijlociu:
între 16° şi 32° lat. N,
şi 34°30' şi 56° long. E
Suprafaţă
2 250 000 km²
Capitală
Riyadh
Climă
Climat tropical, arid, deşertic;
Riyadh 24,6°C/81 mm;
Jiddah 28,3°C/64 mm
Fus orar
CET + 2 ore
În deşerturile Arabiei Saudite,
pădurile de palmieri din oaze
şi de‑a lungul uedurilor,
oferă răcoare oamenilor
şi animalelor.
Arabia Saudita
Stat deşertic cu mult petrol şi puţină apă
Cu structura sa monarhică şi de guvernare apropiată
de islam, Regatul Arab Saudit e într‑un fel legat
de trecut. Într‑o ţară unde poliţia religioasă impune
conduita isalmică, saudiţii influenţi încearcă să
reorienteze populaţia spre lumea modernă. Faptul
că Arabia Saudită are cele mai mari rezerve de
petrol şi gaze naturale din lume înseamnă atât o
forţă progresivă cât şi o barieră spre dezvoltare.
GeoGrafie
Peste jumătate din Arabia Saudită este deşert,
cu întinderi mari de dune unduioase, ca o mare
galbenă infinită. Cu alte deşerturi stâncoase şi de
sare şi stepe, aceste regiuni aride constituie 99% din
teritoriul Arabiei Saudite. Romanii o numeau Arabia
deserta („Arabia pustie“), iar în timpuri străvechi,
nomazii au străbătut‑o cu caravanele de cămile.
Ţara are două graniţe naturale: Marea Roşie la vest
şi Golful Persic la est.
Rub al‑Khali
Cel mai mare deşert din Peninsula Arabiei este Rub
al‑Khali. Acest mare deşert, ce se întinde din Yemen
la sud, ocupă o zonă uriaşă din sud‑estul Arabiei
Saudite, şi se continuă spre nord‑est spre Emiratele
Arabe Unite şi Oman. Cel mai uscat şi mai neospitalier
deşert din lume, Rub al‑Khali nu e locuit; nici beduinii
nu îndrăznesc să îl calce. Frumuseţea sa unică se poate
vedea însă din aer: cu dune ce par infinite, este cea
mai mare zonă omogenă de nisip din lume.
Najd, un deşert pietros şi stâncos din centrul ţării,
are o suprafaţă terasată şi stratificată. Terasele sunt
mărginite de văi fluviale asemenea unor defilee
umplute cu aluviuni, aduse când râurile sunt pline:
totuşi, albiile râurilor de aici pot fi complet uscate ani
la rând. Platoul Najd e mărginit de Ad Dahna, deşertul
ce se întinde ca un semicerc îngust pe latura estică.
Mai la nord se află An Nafud, un deşert cu nisip roşu,
ce se întinde la nord înspre Siria. Munţii Arabi sunt
presăraţi cu cratere şi harra, zone de lavă solidificată.
Munţii vestici
Două lanţuri muntoase aproape contigue mărginesc
Marea Roşie. La nord este Hejaz, cu un peisaj stâncos,
iar la sud, lanţul Asir: datorită musonului, aversele
anuale ating 3 000 mm, transformând zona în singura
fertilă din ţară. În partea de vest, ambele lanţuri
muntoase se înclină abrupt spre Marea Roşie. La
sud‑vest se întind Jabal Sawada, care, la 3 133 m, este
cel mai înalt munte din Arabia Saudită, şi Tihamah,
câmpia aluvionară care mărgineşte Marea Roşie.
Arabia Saudită are câteva râuri, dar sunt nesemni‑
ficative. Cursurile sezoniere de apă sunt pline doar
după rare perioade de averse, şi doar de‑a lungul
acestor văi şi la poalele munţilor apa subterană sau
izvoarele pot menţine vegetaţia din oaze.

Populaţie, istorie şi politică
Ţara fără ploaie
Clima Arabiei Saudite este tropicală aridă. În interior,
poate să nu plouă până la zece ani. Clima din zonele
depresionare de coastă este foarte caldă şi umedă, dar
chiar şi aici plouă rar. În capitală, Riyadh, temperatura
medie din ianuarie este de 14°C, iar în iulie de 42°C.
PoPulaţie
În societatea saudită, identitatea este puternic
orientată tradiţional spre trib sau clan. În oraşele
şi satele din Asir sau Njad, cel care nu poate să
dovedească descendenţa dintr‑un anume trib e consi‑
derat inferior social.
Peste 50% din populaţia Arabiei Saudite e formată
din beduini sedentari, a căror cultură e totuşi bazată
pe nomadism. În ciuda tendinţei spre urbanizare,
viaţa de beduin este încă baza identităţii culturale
saudite. De aceea există o largă divergenţă de opinii
asupra versiunii saudite despre democraţie, bazată pe
moravurile beduine. Întrebarea centrală e dacă tribul,
care se crede că oferă identitatea unui individ, este
mai important decât autonomia individuală şi liber‑
tatea gândului şi a acţiunii independente.
islamul şi lumea modernă
Istoria şi destinul Arabiei Saudite şi ale familiei sale
conducătoare sunt direct legate de interpretarea
ortodoxă a islamului cunoscută drept wahhabism.
Sunniţii wahhabi constituie majoritatea populaţiei.
Minoritatea şiită, adesea tratată inferior în afaceri şi
în societate, populează estul ţării.
Spre deosebire de şiiţi, sunniţii recunosc drept
legitimi pe cei patru descendenţi ai lui Mohammed
(cca 570–632), primii patru califi. Wahhabismul, o
reformă ce urmărea simplificarea aderării la islam,
s‑a dezvoltat în secolul XVIII. Este ascetic, spiritual
şi nematerialist, doctrina de bază fiind faptul că banii
distrug legătura cu Allah.
Pentru saudiţi, acest lucru mai înseamnă că în public,
bărbaţii şi femeile sunt izolaţi. Femeile trebuie să fie
complet acoperite şi nu au voie să şofeze. Alcoolul şi
distracţiile publice sunt interzise. Mutawwa’in, poliţia
religioasă, denumită Biroul pentru Promovarea Virtuţii
şi Prevenirea Viciului, constrânge aderarea musulma‑
nilor la codul moral islamic.
intoxicaţi de consumism
În Arabia Saudită există un conflict între islam şi
obiceiurile tribale, şi între lumea modernă occidentală
şi apetitul pentru consumism. Când rezervele de
petrol au îmbogăţit Arabia Saudită, unii beduini au
făcut trecerea de la corturile din deşert spre lumea
modernă într‑o singură generaţie. Relaţiile comerciale
de durată cu SUA se reflectă în consumism: în serile
din timpul lunii Ramadanului, când postul ţine de la
răsărit la apus, mulţi saudiţi urcă în limuzine de lux
şi jeepuri şi merg la centrele comerciale, unde
CD‑urile, filmele şi televiziunea prin satelit îşi
aşteaptă cumpărătorii. Însă în timpul orelor de
rugăciune la care musulmanii sunt chemaţi de cinci
ori pe zi, magazinele sunt închise.
Casa conducătoare Saud şi elita influentă se gândesc
să înlăture contradicţia dintre Mutawwa’in şi lumea
modernă occidentală îmbrăţişată de mulţi saudiţi.
Totuşi, mulţi saudiţi încă vor să păstreze un stil de
viaţă islamic adevărat, departe de influenţe străine.
ISRAEL
EGIPT
IORDANIA
H i j a z
SUDAN
Tabuk ¯
Yanbu
al Bahr
˘
Jeddah
ERITREEA
SakÇkah
An Nafud ¯
Jabal Shammar
MadÇ in
SÇlih ¸ ¸
˘
Marea R os¸ie
Tropicul Racului
Mecca
At . TÇ . if˘
T i h ā m a h
Jabal Sawda
Abhā
Ile
Farasan
A s ī r
IRAK
Ash Shummān
J a b a l T u w a i q
Khamis
Najrān
istorie şi Politică
În secolul XV, strămoşii familiei Saud au pus
bazele unui mic regat lângă Riyadh. Pe la 1750,
emirul Mohammed ibn Saud (1726–1766) şi un
reformator islamic pe nume Mohammed ibn Abd
al‑Wahhab (1720–1792) au unit triburile fragmentate
ale regatului într‑un nou regat al Najdului şi, făcând
apel la întoarcerea la islam în forma sa originară, au
creat un stat teocratic. Legătura dintre Coran şi luptă
este simbolizată de steagul Arabiei Saudite: stindar‑
dul verde al islamului cu inscripţia „Nu există alt
Dumnezeu decât Dumnezeu, iar Mohammed este
prorocul său“, şi o pereche de iatagane, simbol al
succesului militar în istoria islamului.
Drumul spre exil
La începutul secolului XIX, Imperiul Saudit Wahhab
se întindea de la Marea Roşie spre Deşertul Siriei la
nord şi către graniţa cu Omanul de azi, la sud, dar a
făcut parte efectiv din Imperiul Otoman care reven‑
dicase întreaga regiune. În 1891, neînţelegerile din
interiorul dinastiei au dus la divizarea imperiului
între clanurile individuale. Casa Saud a plecat în
exil în Kuwait.
Regatul dublu
În 1902, Abd al‑Aziz ibn Saud III (1880–1953) a
recucerit fortăreaţa Riyadh din deşert cu ajutorul
emirului din Kuwait. A domnit peste majoritatea
triburilor din vechiul imperiu şi a inspirat o nouă
viaţă mişcării wahhabi pentru reforma islamică.
În 1915, în timpul Primului Război Mondial, Marea
Britanie l‑a recunoscut pe emir drept conducător
independent al Najdului. Ibn Saud s‑a autoproclamat
rege al Meccăi şi al Medinei în 1926, iar în 1927 a
devenit rege al Najdului. În 1932, a unit ambele
regate şi a format regatul dublu al Arabiei Saudite.
Jabal al Wajid
ARAbiA SAuDitĂ
Laylá
KUWAIT
A d D a h n a ˘
¯
ad D a h l
N a f u d
.
RIYADH
(Ar Riyād)
A l B i y a a d
˘
YEMEN
Al Jubayl
Ad Dammām
Haradh¸ ¸
R u b a l K
˘
Al Qa āmīyāt
Al Mubarrez
Ash Shanam
h ā l ī
Ad Dikākah
IRAN
G o l f u l P e r s i c
Al Hufuf ¯ QATAR
POPuLAŢiE
EMIRATELE
ARABE
UNITE
OMAN
463
ARABIA SAUDITĂ
0 100 200 300 km
Număr locuitori
24,9 milioane
Densitate
11 loc./km²
Distribuţie
87% urban
13% rural
Rată de creştere anuală
3,9%
Speranţă de viaţă
Femei 71 ani
Bărbaţi 67 ani
Religie
Musulmană (sunniţi şi şiiţi)
Limbi vorbite
Arabă (limba oficială); engleză
Rată a analfabetismului
21%
Beduinul nu va putea traversa
deşerturile mari ale Arabiei
Saudite fără cămile.
55

464 ARAbiA SAuDitĂ Istorie şi politică, economie
56
iStORiE
1932
Sub Abd al‑Aziz ibn Saud III
e proclamat Regatul Arabiei
Saudite
1953–1964
Domnia regelui Saud
1964–1975
Domnia lui Faisal ibn Abd
al‑Aziz Ibn Saud
1973
Arabia Saudită întrerupe
furnizarea de petrol către ţările
care sprijină Israelul
1982
Moartea lui Khalid ibn Abd
al‑Aziz, care e succedat
de Fahd ibn Abd al‑Aziz
1991
Arabia Saudită luptă împotriva
Irakului
în Războiul din Golf
1992
Este fondat Consiliul
Consultativ Naţional
şi e adoptată o nouă constituţie
2000
E semnat un acord privind
graniţa cu Yemen
2005
Moartea lui Fahd ibn Abd
al‑Aziz, succedat de regele
Abdullah ibn Abd al‑Aziz
POLitiCĂ
Regim politic
Monarhie islamică absolută
Şef de stat
Rege
Legislativ
Consiliul Consultativ Naţional
cu 150 de membri,
numit de rege
Organizare administrativă
13 regiuni
ECONOMiE
Produs intern brut
188,5 mld. $
Produs naţional brut/locuitor
8 530 $
Comerţ exterior
Importuri 31,2 mld. $
Exporturi 81,0 mld. $
Datorie externă
36,2 mld. $
Abd al‑Aziz ibn Saud III,
fondator al Regatului Arabia
Saudită în 1932.
Arabia Saudiţilor
Casa Saud e formată din 5 000 de prinţi şi 40 000 de
alţi membri. Politic, este condusă de nevoia de a
păstra puterea. Sub acest regim, religia şi politica
sunt un tot unitar: conducătorii absoluţi îşi numesc
monarhia „administraţia lui Allah“. Nu există
constituţie şi, în ciuda unei Legi de Bază, sunt
conduşi de Coran şi de Sunna (o culegere de legi
tradiţionale islamice). Drept urmare, monarhia saudită
este atât şef de stat cât şi conducător spiritual:
conduce legislativul, executivul şi justiţia şi
controlează viaţa publică prin învăţăturile islamului,
religia de stat. Nu există partide politice recunoscute,
deşi încep să apară unele. Guvernul e format dintr‑un
Consiliu de Miniştri ce răspunde în faţa regelui.
Regele Fahd ibn Abd al‑Aziz (1920–2005), care i‑a
succedat fratelui său Khalid ibn Abd al‑Aziz
(1975–1982) în 1982, a susţinut iniţial o teocraţie
arhaică, guvernată pe baza legii Sharia, care uneori
nu se potriveşte cu drepturile omului şi poate părea
aspră conform standardelor occidentale.
Regele Fahd – al unsprezecelea fiu al lui Ibn Saud,
dintr‑un număr de cel puţin 43 – a fost asistat în
cariera sa de mama lui, din clanul Sudairi, unul din
cele mai influente din lumea arabă. Din 1995, prinţul
moştenitor Abdullah ibn Abd al‑Aziz (n. 1923) a
guvernat ţara şi a devenit rege după moartea lui Fahd
în 2005. Miniştrii de Stat, ai Apărării şi ai Externelor
sunt tot membri ai familiei regale.
Ruperea de trecut
Înainte ca Arabia Saudită să fie un producător
important de petrol, şi înainte ca acest statut să aducă
capcanele lumii moderne, stilul de viaţă al familiei
regale saudite era înrădăcinat în trecut. Regele Faisal
ibn Abd al‑Aziz Ibn Saud (1964–1975), care a venit la
putere după detronarea fratelui său Saud (1953–1965),
a repartizat aşa de ingenios bogăţia încât majoritatea
saudiţilor sunt mândri patrioţi. Arabia Saudită a
supravieţuit şi războiului cu Yemenul, şi înfrângerilor
arabe în conflictele cu Israel. Când puterea familiei
Saud a fost sprijinită de câştigurile din petrol, regiunile
sărace şi triburile considerate inferioare social au
devenit pepiniere pentru extremişti.
Retragerea protecţiei americane
Pentru a‑şi justifica puterea în lumea islamică, familia
Saud a impus un cod religios strict, transformând
Arabia Saudită în cea mai conservatoare ţară din
lumea islamică. Totuşi, influenţa islamului în deciziile
politice e în creştere. Pentru a calma sentimentul
anti‑Occident în lumea islamică, dinastia regală a rupt
alianţa „petrol pentru securitate“ cu SUA. Din 2003,
trupele americane aduse pentru a proteja familia regelui
aproape au plecat din ţară pentru a lupta în Irak.
Organizaţii de ajutorare controversate
Conducătoare a Meccăi, dinastia regală este şi liderul
centrului spiritual al lumilor islamice şi arabe. Îşi
revendică conducerea religioasă în umma, comunitatea
islamică de credincioşi. Organizaţia Adunării Islamice
a şefilor de stat, fondată sub regele Faisal, a fost
întemeiată pentru a promova politica islamică saudită
în statele înconjurătoare din Orientul Mijlociu.
Totuşi, datorită presiunii internaţionale, conducerea
politică a ţării are ca obiectiv monitorizarea activităţilor
misionare islamice, deoarece, prin organizaţiile de
ajutorare saudite, banii au fost se pare pompaţi în
organizaţiile teroriste al‑Qaeda.
Planul de pace al prinţului
De la începutul anilor 1940, bogăţia petrolieră a
crescut influenţa Arabiei Saudite la nivel internaţional.
În 2002, iniţiativa de pace a prinţului moştenitor
Abdullah pentru Orientul Mijlociu – înţelegerea
„pământ pentru pace“ dintre Israel şi Palestina – a
găsit sprijin din partea Ligii Arabe. Cu privire la
problema Palestinei, dinastia regală este preocupată
de legitimitatea şi credibilitatea personală în lumea
arabă, în Occident şi în propria ţară.
economie, transPorturi
şi comunicaţii
Petrolul, cu rezerve pe încă 100 de ani, a oferit
Arabiei Saudite cel mai mare venit naţional din
orice ţară arabă. La începutul anilor 1950, Compania
Petrolieră Arabo‑Americană (ARAMCO) a promis
regatului 50% din venitul net din producţia de petrol.
Azi, ARAMCO este cea mai mare corporaţie petrolieră
din lume, deţinută în întregime de Arabia Saudită.
Circa 25% din puţurile de petrol ale ţării sunt
controlate de companie. Primele zăcăminte importante
de petrol au fost descoperite în 1938. De atunci,
ARAMCO a descoperit circa 90 de bazine de petrol şi
zăcăminte de gaze naturale (echivalentul a 39% din
resursele mondiale) în ţară şi în apele teritoriale.
Fonduri
pentru proiecte ambiţioase
În ultimii 30 de ani, câştigul din petrol a fost pompat
în proiecte de modernizare de anvergură. Acestea
includ irigaţia şi rezervele de apă menajeră, procesarea
agricolă, dar şi sănătatea, justiţia şi sistemul social şi
educaţional. În cadrul urbanizării rapide din anii 1970,
s‑au construit oraşe futuriste. Constructori străini, în
special din Coreea de Sud, au fost aduşi să facă
drumuri, să instaleze sisteme de telefonie şi să
monteze conducte de gaze şi petrol. Au fost construite
şi uzine de desalinizare şi centrale electrice, universităţi
şi spitale, posturi de radio şi televiziune şi clădiri
administrative şi comerciale. Ca reprezentanţi, parte‑
neri şi intermediari pentru companiile europene,
americane şi din Orientul Îndepărtat, beduinii au
devenit afacerişti de succes.
În timpul revoluţiei petrolului din anii 1970,
corporaţiile multinaţionale şi‑au pierdut autoritatea
asupra bazinelor de petrol din Orientul Mijlociu, cea
mai importantă sursă de energie. Până atunci, ţările
producătoare de petrol primeau doar o treime din
preţul la care petrolul brut era vândut pe piaţa
mondială. Deoarece companiile multinaţionale
păstraseră preţul petrolului scăzut în mod artificial
timp de un secol, petrolul a fost o sursă subevaluată:
pe atunci, producţia era un proces foarte costisitor,
iar consumul global era excesiv.
Când corporaţiile multinaţionale au redus preţul
petrolului brut, Arabia Saudită şi alte ţări ale căror
economii naţionale depindeau de exportul de ţiţei au
format Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol
(OPEC). Scopul lor era crearea unei politici petroliere
coordonate şi stabilizarea preţului petrolului.