Publication as PDF

POLITICA EXTERNĂ
A REPUBLICII MOLDOVA 2009 – 2011
în sinteze şi dezbateri

CZU 327(478)
P 75
Sub editura Asociaţiei pentru Politica Externă (APE) şi Fundaţiei Friedrich Ebert (FES).
Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii
Politica externă a Republicii Moldova 2009-2011 : în sinteze şi dezbateri
/ red.: Lina Grâu. – Ch. : «MS Logo» SRL, 2011. – 320 p.
500 ex.
ISBN 978-9975-9625-9-9
327(478)
P 75

Cuprins
- Introducere 6
- Introducere 7
CAPITOLUL 1. ANUL 2009: RESETAREA RELAŢIILOR CU PARTENERII EXTERNI 8
- Criza gazelor şi lecţiile acesteia pentru Uniunea Europeană şi Republica
Moldova: Andrei Popov în dialog cu Vladimir Socor 9
- CSI – un club de discuţii incapabil să soluţioneze problemele statelor membre 12
- Relaţiile cu vecinii, la cel mai jos nivel de la declararea independenţei Republicii Moldova 17
- Factorul extern şi alegerile parlamentare anticipate din 29 iulie 2009 23
- Rolul factorului extern în campania electorală pentru alegerile parlamentare anticipate din
29 iulie 2009 în viziunea experţilor de politică externă: România versus Rusia 29
- Modul în care rezultatul alegerilor parlamentare anticipate din
29 iulie 2009 ar putea influenţa politica externă a Republicii Moldova: viziunea experţilor 36
- Modul în care rezultatul alegerilor parlamentare anticipate din 29 iulie 2009
ar putea influenţa politica externă a Republicii Moldova: viziunea academică 43
- Obiectivele politicii externe a Alianţei pentru Integrare Europeană 46
- Republica Moldova la 18 ani de independenţă. Cum să îmbunătăţim relaţiile cu vecinii? 51
- Dimensiunea soft-power a politicii externe a Federaţiei Ruse în Republica Moldova 58
- Perspectivele dezvoltării relaţiilor Republicii Moldova cu Rusia, România şi Ucraina 64
- Integrarea Europeană – prioritate majoră a Guvernului Filat: primele acţiuni 72
- Republica Moldova optează pentru integrarea în UE, dar rămâne în CSI: pragmatism
sau soluţie de moment? 77
- Parafarea Convenţiei privind micul trafic la frontiera cu România şi ultimele evoluţii
în relaţiile cu UE 83
- Noua politică externă a Republicii Moldova. Interviu cu Natalia Gherman 88
- Perspectivele de integrare europeană ale Republicii Moldova: rolul statelor membre ale UE 94
- Chişinăul trebuie să facă tot ce îi stă în puteri pentru a deveni atractiv pentru partea stângă a
Nistrului. Interviu cu Igor Corman 99
- Relaţiile dintre Republica Moldova şi Ucraina: viziunea diplomaţiei moldoveneşti.
Interviu cu Andrei Popov 104
- Procesul de reglementare a conflictului transnistrean: starea actuală şi perspective.
Interviu cu Victor Osipov 111
- Integrarea europeană şi problematica transnistreană: evoluţii şi rezultate în 2009 116
CAPITOLUL 2. ANUL 2010: SUB ZODIA PARTENERIATELOR STRATEGICE 122
- Evoluţii în politica externă a Republicii Moldova la începutul anului 2010 122
- Evoluţia relaţiilor diplomatice cu România, Ucraina şi Rusia. Interviu cu Andrei Popov 128
- Procesul de reglementare a conflictului transnistrean: noi tensiuni în relaţia
Chişinău-Tiraspol. Interviu cu Oazu Nantoi 134
- Relaţiile Republicii Moldova cu România: Declaraţia comună privind parteneriatul strategic
pentru integrarea europeană a Republicii Moldova 139
3

- Declaraţia comună a preşedinţilor Medvedev şi Ianukovici: repercusiuni pentru Republica
Moldova 145
- Negocierile privind regimul liberalizat de vize între Republica Moldova şi UE 149
- Evoluţia relaţiilor Republicii Moldova cu Republica Federativă Germania 154
- Relaţiile cu Ucraina, Rusia, România: cazul Palanca, embargoul vinurilor în Rusia şi
consulatele româneşti la Bălţi şi Cahul. Interviu cu Andrei Popov 161
- Impactul tensiunilor dintre Chişinău şi Moscova asupra relaţiilor dintre cele
două state 166
- Evoluţia politicii externe a Republicii Moldova în perioada guvernării Alianţei pentru
Integrare Europeană 170
- Republica Moldova în cadrul Parteneriatului Estic 174
- Rezultatele întâlnirii trilaterale de la Deauville şi concluziile Consiliului Permanent pentru
Afaceri Externe al UE 181
- Semnarea Tratatului privind regimul frontierei cu România şi demersul adresat NATO de
susţinere în retragerea trupelor ruse din Transnistria 186
- Politica externă a Republicii Moldova: retrospectiva anului 2010 192
CAPITOLUL 3. ANUL 2011: DE LA PARTENERIAT, LA ASOCIERE POLITICĂ ŞI
INTEGRARE ECONOMICĂ CU UE 199
- Rezultatele vizitei la Chişinău a vicepreşedintelui american, Joe Biden, şi a vicepreşedintelui
CE, Catherine Ashton 199
- Evoluţia relaţiilor diplomatice cu vecinii şi Forul economic UE-Moldova de la Chişinău 203
- Sprijinul UE şi reglementarea transnistreană în contextul crizei politice de la Chişinău 209
- Problematica transnistreană în cadrul dialogului moldo-german 213
- Problematica transnistreană în ajunul consultărilor în formatul 5+2 de la Moscova
din 21 iunie 2011 219
- Trilaterala Chişinău-Bruxelles-Kiev 224
- Priorităţile Poloniei în calitate de preşedinte al Consiliului Uniunii Europene 229
- Diplomaţia Republicii Moldova la 20 de ani: realizări şi eşecuri 233
- Viziunea Germaniei privind vectorii de politică externă ai Republicii Moldova 239
- Deficienţele cadrului legal şi instituţional privind susţinerea diasporei Republicii Moldova
de peste hotare 245
CAPITOLUL 4. POLITICA EXTERNĂ 2009-2011:
DE LA AŞTEPTĂRI, LA REALIZĂRI. INTERVIURI 251
- Dirk Schuebel: UE vă va fi alături şi la bine, şi la rău, dar clasa politică trebuie să arate
determinare în continuarea reformelor 251
- Iurie Leancă: Politica externă a Republicii Moldova s-a derulat în ultimii ani sub semnul
apropierii fără precedent de Uniunea Europeană 260
- Igor Corman: Trebuie să fim sinceri cu cetăţenii noştri când vorbim despre integrarea
europeană 267
- Dorin Chirtoacă: Din cauza conflictelor interne riscăm să pierdem şansa istorică de apropiere
de UE şi să reintrăm în sfera de influenţă a Rusiei 275
4

- Vasile Nedelciuc: Politica externă dă rezultate bune dacă şi acasă se produc lucruri bune.
Altfel, riscăm să ratăm şansa de aderare la UE 283
- Igor Munteanu: SUA, alături de partenerii europeni, au salutat perspectiva unei transformări
accelerate a Republicii Moldova şi mizează pe continuarea acestui curs 295
- Nicu Popescu: UE va evalua pe viitor succesele Chişinăului în funcţie de progresele în
realizarea reformelor interne şi nu de promisiunile făcute 306
- Victor Chirilă: Dacă nu va depăşi criza politică, AIE riscă să piardă guvernarea şi viitorul
european al Republicii Moldova 312
5

6
Introducere
Promovarea integrării europene a Republicii Moldova s-a înscris întotdeauna
printre obiectivele principale ale Fundaţiei Friedrich Ebert. De la lansarea sa la Chișinău în
2012, fundaţia a sprijinit mai multe proiecte menite să sprijine Republica Moldova pe calea
integrării sale europene.
Willy Brandt, un social-democrat german renumit, spunea că cooperarea
internaţională este mult prea importantă pentru a fi lăsată doar pe seama guvernelor.
Moldova este un exemplu elocvent unde domeniul afacerilor interne şi cel al afacerilor
externe depind extrem de mult unul de celălalt, având, ambele, un impact semnificativ asupra
viitorului ţării. Anume din această perspectivă este importantă implicarea societăţii civile
într-un dialog constructiv pe probleme de politică externă şi integrare europeană. Pornind
de la acest raţionament, Fundaţia Friedrich Ebert şi-a asumat o implicare activă în acest
domeniu, urmărind două obiective – cel de a avea un public şi o societate civilă informată
în probleme de politică externă şi integrare europeană şi cel de a dezvolta cooperarea pe
probleme de integrare europeană dintre societatea civilă şi factorii decizionali.
Astfel, de câţiva ani, FES sprijină publicarea suplimentului “Integrarea europeană
pas cu pas” la ziarul “Timpul de Dimineaţă”, care este, cred, o istorie de succes în stimularea
dezbaterilor pe plan intern în domeniul integrării europene.
În vederea realizării celui de-al doilea obiectiv, în comun cu Asociaţia pentru
Politică Externă, cu care suntem parteneri de mai mulţi ani, am reuşit să construim un
dialog fructuos dintre societatea civilă şi politicieni în cadrul proiectului comun “Sinteze şi
dezbateri pe politică externă”. Pe lângă dezbaterile radio, cluburile de presă, documentele
de analiză, cartea dată reprezintă un rezultat tangibil al proiectului sus-menţionat, iar
volumul ei considerabil vorbeşte despre intensitatea dezbaterilor de politică externă, care
s-au dezvoltat semnificativ în ultimii ani. Aceasta este o dovadă în plus a faptului că vocea
societăţii civile se face tot mai auzită, ceea ce reprezintă un succes în sine.
Ne bucură rezultatele obţinute şi rămânem în continuare angajaţi în promovarea
valorilor şi ideii europene în Republica Moldova, şi în sprijinirea eforturilor de integrare
europeană a ţării.
Stefanie Moser,
Reprezentantă FES în România şi Republica Moldova

Introducere
„Politica Externă a Republicii Moldova (2009-2011) în sinteze şi dezbateri” este
o colecţie de interviuri radiofonice realizate de Asociaţia pentru Politică Externă (APE) în
colaborarea cu Grupul de presă IMEDIA şi difuzate de postul de radio Vocea Basarabiei.
Interviurile sunt rodul proiectului „Sinteze şi Dezbateri de Politică Externă”
al APE, implementat în cooperare cu Fundaţia Friedrich Ebert (FES). Pe parcursul
proiectului au fost difuzate 60 de emisiuni radiofonice, în cadrul cărora reprezentanţii
societăţii civile, politicienii şi diplomaţii au avut posibilitatea să dezbată principalele teme
ale politicii externe a Republicii Moldova.
Acest proiect a facilitat închegarea unei comunităţi de experţi de politică externă
compusă din reprezentanţi ai societăţii civile, ai partidelor politice, ai Parlamentului şi
Ministerului de Externe. Politica externă nu mai este doar apanagiul exclusiv al partidelor
politice şi al guvernanţilor, dar şi al societăţii civile, care exercită o influenţa tot mai mare
asupra politicii externe moldovene, participând la formularea şi monitorizarea ei. Opiniile
societăţii civile sunt, din ce în ce mai greu de ignorat şi, tot mai frecvent, sunt ascultate şi
luate în considerare de guvernanţi.
De asemenea, proiectul a urmărit să contribuie la informarea profesionistă şi
echidistantă a societăţii despre principalele teme ale politicii externe. Difuzarea emisiunilor
„Sinteze şi Dezbateri de Politică Externă” la radio Vocea Basarabiei a oferit unui public larg
acces la opinii variate şi competente asupra evenimentelor şi evoluţiilor de politică externă
care au vizat nemijlocit Republica Moldova.
Prezenta colecţie este divizată în patru capitole distincte care conţin cele mai
relevante interviuri ale proiectului nostru. Ele vizează diverse subiecte ce reflectă agenda
şi evoluţia relaţiilor Republicii Moldova cu principalii săi parteneri internaţionali în
perioada 2009 - 2011: Uniunea Europeană (UE), România, Ucraina, Federaţia Rusă,
SUA şi Germania. Laitmotivul tuturor interviurilor este integrarea europeană a Republicii
Moldova, care este tratată, tot mai mult, prin prisma modernizării ţării şi, mai puţin, prin
cea a alegerii geopolitice între Vest şi Est.
Interviurile reflectă schimbarea tectonică care s-a produs, în ultimii trei ani,
în politica externă a ţării. Datorită acestei schimbări, integrarea europeană a devenit un
factor ce determină tot mai mult conţinutul relaţiilor Republicii Moldova cu principalii
săi parteneri. Din acest punct de vedere, dezvoltarea unui şir de parteneriate strategice
reprezintă un imperativ dictat atât de necesitatea asigurării unui climat propice pentru
integrarea noastră europeană, cât şi de imperiozitatea afirmării Republicii Moldova ca
un stat european, matur şi previzibil la frontiera estică a UE. Interviurile scot în evidenţă,
de asemenea, insuficienţele structurale, depăşirea cărora este crucială pentru viitoarele
parteneriate strategice.
Problema transnistreană este, de asemenea, prezentă în interviurile noastre. În
majoritatea lor, conflictul este perceput că fiind o provocare pentru aprofundarea relaţiilor
contractuale cu UE. În acelaşi timp, începând cu 2009, asistăm la structurarea unei
7

paradigme noi de soluţionare a problemei, conform căreia integrarea europeană ar urma să
creeze condiţiile necesare pentru reintegrarea ţării.
Prezenta colecţie de interviuri oferă o largă gamă de opinii asupra evenimentelor
ce au dominat agenda diplomaţiei noastre, ea nu reprezintă, însă, o analiză exhaustivă
a politicii externe a Republicii Moldova. Cu toate acestea, colecţia este o sursă bună de
informaţii pentru eventualele cercetări şi analize de politică externă ce vor încerca să disece
obiectivele, motivaţiile şi principalele repere de care s-a ghidat politica noastră externă în
aceasta perioadă.
8
Victor Chirilă
Director Executiv
Asociaţia pentru Politică Externă

CAPITOLUL 1. ANUL 2009: RESETAREA RELAŢIILOR
CU PARTENERII EXTERNI
12 ianuarie 2009
Criza gazelor şi lecţiile acesteia pentru Uniunea Europeană şi Republica
Moldova: Andrei Popov în dialog cu Vladimir Socor
Andrei Popov, director executiv al APE: Chiar din primele zile ale anului, criză
gazelor ţine cap de afiş în presa internaţională şi locală. Ceea ce iniţial era tratat de mulţi
doar că o nouă rundă în disputa deja tradiţională dintre Rusia şi Ucraina cu privire la
preţul gazelor şi condiţiile de tranzit a degenerat foarte rapid într-o foarte serioasă criză
internaţională, care afectează în modul cel mai direct interesele unui mare grup de state
europene.
Uniunea Europeană peste noapte s-a pomenit a fi un actor-cheie în această
dispută şi acum se află în faţa unui foarte serios test de credibilitate. Criza are multiple
faţete şi dimensiuni şi în ultimele zile în spaţiul public din Republica Moldova experţi,
oficiali, politicieni au discutat despre multe din ele. Un aspect separat al dezbaterii şi pentru
mulţi în mod firesc cel mai important ţine de implicaţiile acestei crize asupra intereselor
Republicii Moldova. A fost sau nu pregătită Moldova? A făcut sau nu tot ce putea pentru a
minimiza impactul negativ al crizei şi, în sens mai larg, pentru a reduce vulnerabilităţile sale
în domeniul securităţii energetice? Are sau nu are ţara noastră opţiuni realiste pentru a-şi
diversifica sursele de aprovizionare cu gaze naturale şi a reduce dependenţa totală de gazul
rusesc? Iată doar câteva dintre cele mai frecvente subiecte de discuţie.
Domnule Vladimir Socor, vreau să vă întreb despre lecţiile pe care Moldova ar
trebui să le „înveţe” şi opţiunile pe care le are ţara noastră în vederea reducerii vulnerabilităţii
în faţa repetării unor astfel de situaţii.
Vladimir Socor, analist al Fundaţiei Jamestown: Deocamdată, singurul lucru
care apare cu claritate este faptul că Rusia a declanşat în mod artificial această criză, a dorit
s-o declanşeze şi a căutat pretexte pentru a ajunge la această situaţie. În decursul lunii
decembrie, Rusia a propus preţuri pentru gazul rusesc (care, în cea mai mare parte, este
gaz provenit din Turkmenia). Rusia a propus un preţ care a variat fără nicio explicaţie, de
la săptămână la săptămână, în sus şi în jos, în coridorul dintre 250 dolari pe o mie de metri
cubi şi 450 dolari pentru o mie de metri cubi
De fiecare dată, partea rusă a insistat că acesta va fi „preţul de piaţă”. De fapt, nu
există un „preţ de piaţă”. Preţul de piaţă este preţul pe care Rusia doreşte să-l eticheteze în
acest mod. Preţurile cerute de Rusia au fost cu totul arbitrare în această perioadă. Ucraina
a achitat toate facturile de gaz, ce-i drept cu întârziere de o lună sau, în unele cazuri, cu
întârziere de două luni, dar a achitat facturile pentru gazul consumat în tot decursul anului
2008. Achitarea integrală s-a produs, cu oarecare întârzieri, la sfârşitul lunii decembrie
9

2008. Au mai rămas de plătit penalizări pentru întârzierea cu care Ucraina achitase facturile
respective.
Pentru a tranşa problema penalizărilor, atât Rusia, cât şi Ucraina s-au adresat
arbitrajului internaţional de la Stockholm. Dar înainte de a începe măcar procedura de
la Stockholm, Rusia, în mod abuziv şi unilateral, a încetat livrările de gaze. Repet, după
ce Ucraina achitase toate facturile pe anul 2008. Prin urmare, Rusia în mod deliberat a
provocat această criză.
Andrei Popov: Totuşi, este şi o diferenţă de percepţie din partea Europei.
Analizând articolele de fond din marele publicaţii occidentale, constat o diferenţă faţă de
modul cum a fost percepută criza din 2006 şi cum sunt văzute lucrurile astăzi. Dacă în
2006 opinia internaţională în Europa era aproape necondiţionat de partea Ucrainei, de
data aceasta liniile oarecum s-au şters şi nu exista un contrast foarte mare, nu mai iese în
evidenţă faptul că doar Rusia a fost cea care este de vină, iar multă lume blamează Ucraina,
de rând cu Rusia. Atât pentru netransparenţa în care se desfăşoară schemele de tranzitare a
gazului, vezi RosUcrEnergo, pentru războiul total pe care îl poartă între ei liderii ucraineni
şi explicaţiile lor contradictorii cu privire la motivele care au condus la eşecul negocierilor
cu Gazprom la sfârşitul anului 2008.
Vladimir Socor: Într-adevăr, în anul 2006 şi după aceea chiar, s-a cristalizat o
percepţie europeană potrivit căreia Rusia este vinovata principală şi Ucraina este o victimă
a atacului rus, în 2006 şi ulterior. În 2009, percepţia s-a schimbat, deoarece în Europa şi în
SUA s-a instalat, între timp, un sentiment nu numai de oboseală faţă de Ucraina - „Ucraine
fatigue” de careva vreme, dar chiar un sentiment de exasperare faţă de Ucraina, din cauza
crizelor politice neîncetate, a corupţiei şi în general a prăbuşirii guvernării ucrainene.
Ucraina trece printr-o criză de guvernare, începând cu revoluţia oranj, care a
devenit un eşec evident – apropo, un avertisment pentru Republica Moldova. Deci, această
stare de exasperare faţă de Ucraina sigur că lucrează în favoarea Rusiei. În momentul în
care Rusia a stopat livrările de gaze nu numai către Ucraina, dar către Europa prin Ucraina,
începând cu ziua de 6 sau 7 ianuarie, a apărut în Europa tendinţa de a blama şi Ucraina, din
cauza lipsei de informaţii.
Rusia câştigă în mod clar bătălia pentru opinia publică, bătălia propagandistică.
Rusia este infinit mai bine decât Ucraina echipată pentru această bătălie. Reprezentanţii
Gazpromului şi ai guvernului rus sunt în permanenţă la Londra, la Paris, la Berlin, la
Bruxelles şi în alte capitale europene. De asemenea, oameni de afaceri şi personalităţi
politice europene călătoresc cu regularitate la Moscova. Gazpromul a angajat firme de lobby
şi de relaţii publice cu bani foarte grei, pe care Ucraina nu-i are. Mesajele ucrainene sunt
mai confuze şi mai nesistematice decât ale Gazpromului. Uneori apar şi neconcordanţe
între mesajele Ucrainei adresate din diferite părţi ale guvernării ucrainene faţă de Occident.
Deci, Gazpromul are un avantaj marcant în bătălia pentru convingerea opiniei
publice europene. Ca un rezultat net al acestor tendinţe contradictorii, poziţia europenilor
10

este, în general, destul de confuză, aproape echidistantă, între Ucraina şi Rusia, dar totuşi
cu un plus de iritare faţă de acţiunile abuzive ale Rusiei. Totuşi, chiar dacă pe termen scurt
Rusia a câştigat bătălia propagandistică, pe termen mediu şi lung Rusia a suferit o înfrângere
propagandistică, demonstrând că este pregătită, în orice moment, să întrerupă livrările de
gaze către clienţii săi principali.
Andrei Popov: Şi de data aceasta Moldova s-a dovedit a fi foarte vulnerabilă şi
practic ostatică într-un joc mult mai mare cu mize mult mai mari, dar care ne loveşte în
modul cel mai direct. Atunci când panica şi aşteptările deconectării şi a unor zile friguroase
fără gaze în case a părut să atingă apogeul şi a început numărătoarea inversă, iată am
primit o mână de ajutor din partea Ucrainei, care s-a angajat, pe o perioadă nedefinită,
să ne furnizeze câte 1,5 milioane metri cubi din propriile rezerve. Totuşi, Rusia rămâne
furnizorul unic de gaze pentru Republica Moldova. Conducta strategică spre Balcani, care
traversează Ucraina şi Republica Moldova, este sursa principala din care primim gaze. Ce
se poate de făcut în această situaţie de către Chişinău? Ce putem realist face dacă nu pentru
a elimina completamente riscurile, cel puţin pentru a reduce vulnerabilitatea şi a estompa
efectul negativ al unor asemenea situaţii în viitor? Şi cât de fezabilă, credeţi, în acest context,
ar putea fi racordarea Republicii Moldova la sistemul de distribuţie a gazelor al României?
Vladimir Socor: Primul pas necesar este introducerea unei proceduri permanente
de consultare a Chişinăului cu UE. Al doilea, îmi pare imperioasă racordarea reţelei de gaze
a Republicii Moldova cu reţeaua românească. Am aflat de la experţi români în domeniul
gazelor faptul că politica României în extragerea gazului are ca obiectiv să prelungească
disponibilitatea zăcămintelor de gaze din România pentru următorii 30 de ani: ritmul
extracţiei anuale de gaze în România este calculat în aşa mod încât rezervele care sunt
actualmente cunoscute şi dovedite să dureze încă 30 de ani. După părerea mea, am spus
acest lucru şi în România şi cu alte ocazii, consumul Republicii Moldova este atât de
modest, încât România ar putea, fără să facă sacrificii economice deosebite, să asigure
măcar o parte din necesarul de gaze al Republicii Moldova, racordând cele două reţele
eventual pe traseul Iaşi - Bălţi, sau pe alt traseu, în aşa mod încât şi Chişinăul să fie conectat.
Pentru România, cu producţia ei de 12 miliarde metri cubi pe an, a furniza
Republicii Moldova, să spunem, 600-700 milioane metri cubi pe an, adică jumătate din
ceea ce se consumă, nu ar fi un sacrificiu teribil şi, cu siguranţă, ar fi o politică de asigurare a
Republicii Moldova împotriva vulnerabilităţii faţă de Rusia. Îmi pare un imperativ strategic.
Aici eu văd un interes naţional comun al României şi Republicii Moldova. Retorica despre
frăţietate nu face nici două parale dacă România, cu surplusul ei de energie, nu intervine în
situaţii de criză pentru Republica Moldova.
Andrei Popov: Dar totuşi este vorba şi de anumite restricţii de ordin tehnic. Ceea
ce am aflat eu de la specialişti este faptul că este imposibil, în cazul unor intermitenţe de
acest gen, de a folosi pe perioade scurte de timp în sens invers conducta strategică care
trece din Republica Moldova în România şi mai departe. După cum mi-au explicat experţii,
11

compresoarele sunt setate în aşa fel încât ele pompează acest gaz, la presiune foarte mare,
în direcţia nord-est – sud-vest şi a schimba în sens revers este posibil doar atunci când se
ia o decizie strategică şi este foarte greu să faci acest lucru pentru intermitenţe sporadice şi
relativ scurte de acest gen.
Vladimir Socor: Conducta aceea acum este goală. Republica Moldova suferă
anume din cauza că această conductă este goală. Legătura de acolo este irelevantă pentru
relaţia dintre Republica Moldova şi România. Cred că suntem amândoi de acord cu faptul
că avem această premisă pentru racordarea dintre Republica Moldova şi România, premisa
fiind conducta de capacitate considerabilă care ajunge de la câmpurile de gaze ale României
până la Iaşi. Şi în plus, România se bucură de flexibilitate în ceea ce priveşte sursele pentru
generarea curentului electric. România dispune de cărbune şi de centrala nucleară de la
Cernavodă. Ca rezultat, România are un surplus de electricitate, pe care, în aceste zile de
criză, îl exportă în ţări vecine, cum ar fi Bulgaria.
13 februarie 2009
CSI – un club de discuţii incapabil să soluţioneze problemele statelor
membre
12
Opinii:
- Nicu Popescu, expert al Consiliului European pentru
Relaţii Externe, Londra, Marea Britanie;
- Eugen Revenco, director de programe la APE;
- Victor Chirilă, director de programe la APE;
- Eugen Carpov, fost ministru adjunct de Externe
responsabil de dimensiunea estică a politicii
externe moldovene.
Moderator: În perioada 9-10 februarie 2009, secretarul executiv al Comunităţii
Statelor Independente, Serghei Lebedev, a efectuat o vizită de lucru la Chişinău. Vizita a
avut loc în contextul preluării de către Republica Moldova a preşedinţiei CSI pentru anul
2009. La întrevederea cu preşedintele Vladimir Voronin s-a vorbit, citez din comunicatul
preşedinţiei moldovene, despre acţiunile ce ţin de consolidarea securităţii energetice în
cadrul CSI şi cooperarea în combaterea efectelor crizei economice şi financiare globale.
Este sau nu este CSI o structură viabilă? Se poate oare această organizaţie opune eficient
crizei economice mondiale şi, nu în ultimul rând, cât de judicioasă a fost angajarea
guvernării de le Chişinău în executarea preşedinţiei CSI exact în anul în care urmează să
înceapă negocierile, complexe şi dificile, pe marginea unui nou acord politic cu UE?
Nicu Popescu: Iniţial funcţia CSI era dublă – atât de a gestiona divorţul statelor

post-sovietice, cât şi de a încerca să menţină, prin anumite instrumente, influenţa Federaţiei
Ruse în spaţiul post-sovietic. Primul obiectiv al CSI a fost atins, divorţul a avut loc, treptat
statele post-sovietice şi-au diversificat destul de mult atât politica externă, cât şi relaţiile
economice externe. Iar al doilea obiectiv, de a menţine prin intermediul CSI influenţa
Rusiei, cred că în mare parte a eşuat.
Anume din acest motiv cred că Rusia, chiar dacă periodic încearcă să prezinte CSIul
drept vehicul prin care îşi avansează interesele în spaţiul post-sovietic, nu reuşeşte să-şi
menţină o zonă de influenţă exclusivă în spaţiul post-sovietic prin CSI. Şi parţial din această
cauză adevăratele vehicule în acest sens au devenit Comunitatea economică Euroasiatică,
cât şi organizaţia Tratatului de securitate colectivă din spaţiul post-sovietic. Însă trebuie
să ne dăm seama că Rusia este capabilă să-şi consolideze sfera sa de influenţă doar întrun
număr destul de restrâns de state post-sovietice, în primul rând în Asia Centrală, dar
şi în Armenia. Pe când practic jumătate din statele CSI nu intră în sfera reconsolidată de
influenţă a Rusiei, chiar dacă influenţa rusească încă este destul de semnificativă şi acolo.
Moderator: În ce măsură vedeţi CSI-ul menţinându-se, în următorii câţiva ani, ca
o structură viabilă? Mai ales în contextul războiului din Georgia şi a conflictului cu Ucraina
privind livrarea gazelor naturale de la începutul anului 2009?
Nicu Popescu: CSI-ul nu trebuie tratat ca o structură viabilă, pentru că niciodată
nu a fost aşa ceva. CSI-ul este un club, în care preşedinţii unui număr restrâns de state
se întâlnesc periodic pentru a discuta anumite subiecte de interes comun. În cadrul CSI
adevăratul lucru care contează sunt relaţiile bilaterale dintre statele post-sovietice, iar CSIul,
ca structură cu interese sau viziuni comune politice şi economice, este practic inexistent.
Şi din această perspectivă cred că CSI va continua aceeaşi existenţă semi-lâncezindă pentru
următorii ani, în timp ce adevărata esenţă a relaţiilor dintre statele post-sovietice va avea loc
atât la nivel bilateral între statele din acest spaţiu, cât şi în cadrul celorlalte structuri postsovietice,
în primul rând a Comunităţii economice euroasiatice şi a organizaţiei Tratatului
de securitate colectivă din CSI.
Moderator: Care credeţi că va fi impactul crizei economice mondiale care se
prefigurează pentru spaţiul CSI?
Nicu Popescu: Criza economică mondială va avea un impact major asupra
întregului spaţiu post-sovietic, însă deocamdată nu este foarte clar ce fel de impact va fi.
Pe de o parte, Rusia se află într-o situaţie extrem de dificilă, rezervele sale financiare scad
cu o viteză şocantă pentru Guvernul de la Moscova şi, totodată, şi influenţa Rusiei scade.
În acelaşi timp, şi celelalte state post-sovietice sunt destul de fragile, cu economii destul de
disfuncţionale şi acestea pot fi afectate de criză poate chiar mai mult decât Federaţia Rusă.
Cert este faptul că pentru următorii doi-trei ani, întregul spaţiu post-sovietic intră într-o
perioadă de incertitudine legată de criza mondială şi nu este deloc clar cum va ieşi Rusia şi
întreaga zonă din această criză.
În acelaşi timp, trebuie să ne dăm seama că Rusia de astăzi nu mai este capabilă
13

să îşi reconsolideze sfera de influenţă unică pe teritoriul întregii foste URSS şi nici măcar
pe întreg teritoriul CSI. Este suficient să ne uităm la statistica comercială. De exemplu,
în Republica Moldova acum 10 ani practic 70 la sută din comerţ avea loc cu statele din
CSI. Astăzi, această cifră este de circă 40 la sută. În balanţa comerţului extern al Republicii
Moldova, Rusia este mai puţin importantă decât România, reprezentând doar 15 la sută din
volumul schimburilor comerciale. Din cele şase state post-sovietice incluse în Parteneriatul
Estic, numai Belarus are o relaţie comercială mai strânsă cu Federaţia Rusă decât cu UE.
Există foarte multe cifre surprinzătoare, inclusiv faptul că Armenia, care este un partener
strategic al Federaţiei Ruse, de fapt are mai mult comerţ cu un stat mic ca Belgia decât cu
Rusia. Aceste tendinţe sunt structurale şi ele au deja un impact vizibil în întreg spaţiul postsovietic.
Moderator: Republica Moldova a preluat în acest an preşedinţia în CSI. În ce
măsură credeţi că a fost judicios pentru Chişinău ca în acest an, în care urmează să înceapă
negocierile pentru un nou acord politic cu UE, să-şi disperseze efortul diplomatic şi pe
direcţia CSI-ului? Nu este aceasta o încercare de a prinde doi iepuri, cu riscul de a nu
prinde niciunul până la urmă?
Nicu Popescu: Cred că nu putem compara „iepurele” european cu „ne-iepurele”
CSI. Or, aceste două instituţii nici măcar nu pot fi comparate una cu alta. În linii mari,
nu contează foarte mult dacă Republica Moldova face sau nu parte din CSI, ci contează
mai mult ce face în această platformă regională. Nu există contradicţie între procesul de
integrare europeană a Republicii Moldova şi relaţii bune, de parteneriat reciproc avantajos,
cu Rusia, Kazahstan sau Belarus. Relaţiile bune cu partenerii din Est pot ajuta Chişinăul
inclusiv în promovarea exporturilor şi nu împiedică integrarea europeană. Însă la fel de bine
trebuie să ne dăm seama că există o contradicţie fundamentală între politicul şi economicul
post-sovietic şi standardele din UE. Nu poate exista integrare simultană în UE şi integrare
politică şi economică în spaţiul CSI, pentru că standardele sunt diferite. În aceste condiţii,
noţiunea de integrare simultană şi în Vest, şi în Est este una absurdă.
Deci, dacă e să ne referim la dilemele politicii externe a Republicii Moldova,
atunci trebuie să ne dăm foarte bine seama că Moldova poate coopera cu Rusia, Belarus
sau Kazahstan şi alte state CSI, integrându-se simultan în UE, însă Republica Moldova nu
se poate integra simultan atât în UE, cât şi în CSI, în condiţiile în care Rusia nu doreşte să
adopte standardele existente în UE.
Moderator: Invitaţii emisiunii de astăzi sunt Eugen Revenco şi Victor Chirilă,
coordonatori de programe la Asociaţia pentru Politică Externă. Domnule Eugen Revenco,
în ce măsură împărtăşiţi ideea că CSI a fost o formă de divorţ civilizat în fostul URSS şi că
această structură rămâne o pârghie de menţine a statelor post-sovietice în sfera de influenţă
a Rusiei?
Eugen Revenco: Am auzit adesea această idee, despre divorţul civilizat, doar că am
văzut şi modele mai de succes de disociere a unor ţări, fără a crea organizaţii internaţionale.
14

CSI nu a reuşit să se impună ca organizaţie internaţională funcţională pentru membrii săi,
între ţările CSI au avut loc războaie, un studiu recent al International Crisis Group califica
unele din ţările CSI ca fiind pe cale de a eşua ca stat – Tadjikistanul de exemplu, avem în
CSI şi cea mai săracă ţară din Europa – Republica Moldova, care nu a reuşit să devină un
proiect de succes.
În ceea ce priveşte modalitatea de cooperare dintre state, avem un pol puternic
– Federaţia Rusă, pe de o parte, şi restul ţărilor din CSI, pe de altă parte, ţări care la ziua
de astăzi au, cu toţii, relaţii ambigue sau neclare cu Federaţia Rusă. Despre iniţiativele
economice, putem spune că este una din organizaţiile cele mai rodnice în producerea
documentelor în stil sovietic, pe diferite segmente, despre care putem doar să zâmbim
când încercăm să aflăm cine le-a dezbătut, cine le-a discutat, în care centre, care sunt
analizele cost-beneficiu etc. Ceva mai devreme am avut şi embargouri la exporturi din
Republica Moldova şi Georgia, chiar în acest an am avut şi un război energetic între aceste
“ţări-prietene”.
Moderator: În ce măsură cooperarea în cadrul CSI ar putea ajuta ţările membre
ale comunităţii să depăşească consecinţele şi impactul crizei economice mondiale?
Victor Chirilă: Pentru a înţelege mai bine potenţialul CSI în depăşirea actualei
crize financiare şi economice, trebuie să ne referim puţin la esenţa acestei organizaţii. CSI
de fapt există virtual, pentru că există peste 1600 de documente semnate, iar conform unei
analize efectuate în 2006 doar 10 la sută din aceste documente funcţionează.
CSI s-a achitat doar parţial de sarcina sa de a asigura despărţirea civilizată a
fostelor republici din URSS, pentru că nu a evitat acele conflicte de pe teritoriul fostului
URSS, de exemplu în Transnistria, în Caucaz şi chiar în Asia Centrală. În anii 94-95, la
iniţiativa Rusiei, s-a încercat să se dea CSI-ului şi dimensiunea de integrare economică,
după modelul UE. CSI şi-a propus atunci să creeze o piaţă de liber schimb, o uniune
vamală şi în final să aibă o comunitate economică comună. Iată că au trecut 17 ani de
atunci. Acordul de liber schimb nu funcţionează, nu avem uniune vamală şi nu putem vorbi
despre o uniune economică. Dacă facem referinţă la experienţa UE în primii 17 ani de
existenţă, vom descoperi că UE a reuşit să aibă o piaţă economică comună, politici comune
în domeniul transportului şi agriculturii, o uniune vamală comună şi de asemenea instituţii
supranaţionale executive, care aveau destule împuterniciri să implementeze acele politici
convenite de statele membre ale UE. Toate aceste lucruri lipsesc în cadrul CSI.
De aici avem şi răspunsul la întrebarea dacă poate sau nu CSI să contribuie eficient
la depăşirea crizei. Nu poate, pentru că nu are mecanismele necesare, nu există nici voinţa
politică necesară între state pentru a coopera în cadrul CSI şi a găsi soluţii comune. De
aceea cred că CSI-ul nu va putea să ne ajute prea mult.
Moderator: Eugen Carpov, fost ministru adjunct de Externe responsabil de
dimensiunea estică a politicii externe moldovene, spune că CSI-ul a fost o improvizaţie
a Moscovei, care însă şi-a demonstrat ineficienţa pe parcursul anilor şi care nu are pârghii
15

eale de a se opune provocărilor economice şi politice moderne. Iar Chişinăul ar trebui să
decidă, într-o perspectivă previzibilă, în favoarea integrării europene.
Eugen Carpov: Nu ştiu dacă a fost exact o modalitate de divorţ civilizat, crearea
CSI-ului. Eu aş spune puţin altfel – a fost o structură concepută la Moscova după destrămarea
URSS, când Federaţia Rusă, stat declarat succesor al Uniunii Sovietice, trebuia să constituie
o structură care să substituie relaţiile pe care le-a avut Moscova cu republicile sovietice.
CSI a fost o organizaţie de cooperare regională creată expromt. Nimeni nu s-a aşteptat cu
mult timp înainte că URSS se va destrăma. Şi când s-a întâmplat, trebuia de creat urgent
ceva. Şi Federaţia Rusă a fost cea care a venit cu iniţiativa creării acestei structuri.
Acum, în ce măsură noua structură a fost favorabilă şi dezvoltării statelor nou create,
aici problema devine puţin mai sofisticată. Dacă ne amintim bine, Republica Moldova nu
a ratificat din start documentele constituante ale CSI, anume pentru că trebuia să studieze
care sunt avantajele participării la această organizaţie. Evident că iniţial erau prezentate
nişte perspective foarte pozitive. Acestea ţineau în primul rând de domeniul economic.
Şi, într-adevăr, exista o logică, când se spunea că republicile fostei Uniuni Sovietice erau
interconectate foarte puternic într-un sistem economic comun. După destrămare era dificil
pentru fiecare stat să-şi reconstruiască relaţiile pe noi criterii cu toate statele din regiune şi
CSI ar fi putut să fie un sistem care să faciliteze trecerea la noi relaţii economice.
În realitate, cred că nu s-a obţinut rezultatul scontat. S-au semnat foarte multe
acorduri în cadrul CSI, s-au creat foarte multe instituţii regionale în cadrul acestei structuri
care urmau să reglementeze diverse domenii importante de cooperare. Dar cred că aici
eficienţa CSI s-a oprit în mare parte, pentru că realizarea de facto a acordurilor semnate nu
s-a mişcat cu tempourile pe care şi le-a propus iniţial CSI.
Moderator: Serghei Lebedev a fost recent la Chişinău şi a declarat că există o
posibilitate de conlucrare la nivel economic pentru a contracara efectele crizei economice
mondiale. Există în cadrul CSI asemenea mecanisme, dincolo de relaţiile strict bilaterale
dintre statele membre?
Eugen Carpov: Eu am impresia că asemenea declaraţii ţin mai mult de domeniul
dorinţelor decât al realităţilor existente în cadrul acestei structuri. De fapt, în mare parte,
rezultatele pe care le-au obţinut statele membre ale CSI în mai mult de 15 ani de cooperare
se bazează pe relaţiile bilaterale. Toate efectele pozitive pe care le-a obţinut Republica
Moldova din colaborarea cu statele membre ale CSI sunt bazate mai mult pe acordurile
pe care le-a semnat în cadrul bilateral. Deci, vorbind despre capacităţile acestei organizaţii
de a se contrapune unor crize la nivel global, eu m-aş îndoi foarte mult. Pentru că acum
vedem că organizaţii mult mai puternice economice, financiare caută soluţii şi, chiar dacă
adoptă unele decizii, nu de fiecare dată acestea au efect. CSI-ul nu şi-a demonstrat eficienţa
în subiecte mult mai simple decât criza economică mondială.
Moderator: Cum vedeţi viitorul acestei structuri, mai ales după războiul din 2008
din Georgia, dar şi după criza gazelor de la începutul lui 2009?
16

Eugen Carpov: Relaţiile din cadrul CSI cred că în viitor vor fi puţin regrupate între
statele participante. Noi vedem că deja avem primul semnal din partea Georgiei care a luat
decizia să părăsească această organizaţie. Referitor la Republica Moldova şi Ucraina, care
şi-au pus drept scop integrarea europeană, probabil să statele respective ar trebui să facă o
analiză foarte atentă referitor la angajamentele pe care le presupune integrarea europeană
şi referitor la angajamentele care şi le-au asumat aceste state în cadrul CSI. Cu siguranţă că
nu toate permit existenţa cooperării şi în alte organizaţii de acelaşi gen. Deci, va trebui să
optăm pentru un anumit vector. Atâta timp cât Republica Moldova şi-a declarat vectorul
integrării europene probabil că va trebui gradual să reducem cooperarea noastră în CSI. Şi
o spun nu în sensul rău al cuvântului, ci în sensul că va trebui să respectăm angajamentele
de integrare europeană, astfel încât să nu venim în contradicţie cu ce ne dorim şi declarăm
la Bruxelles.
Moderator: Apropo despre vectorul politicii externe. În acest an, în care Republica
Moldova ar trebui să înceapă negocierile cu Bruxellesul pe marginea unui nou acord politic,
Chişinăul a preluat preşedinţia în CSI. În ce măsură este judicioasă această dispersare a
efortului diplomatic pe ambii vectori?
Eugen Carpov: Aici trebuie să ţinem cont de faptul că această decizie de a-şi asuma
preşedinţia în cadrul CSI aparţine actualei guvernări, guvernării Partidului Comuniştilor,
care niciodată nu a demonstrat coerenţă în aprecierea vectorilor de politică externă. Practic
asemenea acţiuni le-am avut şi pe parcursul ultimilor ani, când se declarau unele acţiuni
prioritare şi de fapt se implementau alte angajamente asumate pe alte dimensiuni.
24 aprilie 2009
Relaţiile cu vecinii, la cel mai jos nivel de la declararea independenţei
Republicii Moldova
Invitaţi:
- Andrei Popov, director executiv APE;
- Victor Chirilă, director de programe la APE;
- Radu Vrabie, director de programe la APE.
Moderator: Cum pot fi caracterizate în prezent relaţiile Republicii Moldova cu
vecinii săi – România şi Ucraina?
Victor Chirilă: Relaţiile Chişinăului cu vecinii sunt proaste. Aş spune cele
mai proaste de la declararea independenţei Republicii Moldova. Putem spune că este o
autoizolare a Republicii Moldova de principalii săi parteneri, inclusiv în plan economic
– pentru că atât Ucraina, cât şi România absorb o bună parte a comerţului nostru extern.
La capitolul dialog politic în relaţia cu România demult nu mai există un dialog
17

eficient la nivel de şefi de stat, la nivel de miniştri de externe acest dialog a existat cu
intermitenţe, dar niciodată nu s-a ajuns la un dialog constant, permanent, la o înţelegere
asupra problemelor care s-au acumulat de-a lungul vremii. Şi aceste probleme sunt
numeroase. Este destul să ne amintim despre Tratatul de bază, de Acordul privind frontiera
dintre Republica Moldova şi România, de Convenţia privind micul trafic la frontieră, de
deschiderea consulatelor româneşti la Bălţi şi Cahul, de problema Mitropoliei Basarabiei,
care este mereu adusă pe agendă când apar anumite tensiuni în relaţiile Republicii Moldova
cu România.
În raport cu Ucraina, dialogul nu a ajuns atât de jos ca în cazul României, dar
de asemenea problemele acumulate crează încet-încet acea masă critică care poate bloca
pentru mult timp relaţiile noastre politice. Să ne amintim că anul trecut în aprilie la Chişinău
s-a aflat în vizită de lucru ministrul de externe de pe atunci Ogrâzko, iar una din sarcinile
prioritare era să pregătească vizita preşedintelui Ucrainei, Victor Iuşcenko, în Republica
Moldova. Iată că această vizită nu a avut loc şi se pare că nici nu va avea loc prea curând,
pentru că relaţiile, în loc să se îmbunătăţească, dimpotrivă, par să se altereze.
În ultima perioadă se aud diferite mesaje îngrijorătoare din partea Kievului. A
fost introdusă necesitatea pentru cetăţenii moldoveni de a prezenta la vamă 1100 euro
pentru a putea intra în Ucraina. Moldova a fost introdusă de către Parlamentul ucrainean
pe lista ţărilor care prezintă risc pentru migraţia ilegală. Aceste măsuri au fost calificate de
experţii de la Chişinău ca fiind discriminatorii. Acest lucru a fost făcut fără nicio consultare
prealabilă cu autorităţile Republicii Moldova. Kievul a informat mai degrabă prin presă
decât prin canalele oficiale diplomatice Chişinăul despre măsurile care urmează să fie
impuse şi acest lucru trezeşte anumite întrebări în ceea ce priveşte calitatea relaţiilor şi
comunicarea dintre guvernele de la Kiev şi Chişinău.
Radu Vrabie: Suntem într-o situaţie extrem de neplăcută – avem doar doi vecini
şi cu ambii avem relaţii nu dintre cele mai bune. Relaţia cu Ucraina este deteriorată de mai
mult timp, acum problema doar a ieşit la iveală. Avem o serie de probleme pe care nu le
putem rezolva de foarte mult timp – şi aici mă refer la delimitarea frontierelor, la o serie
de probleme legate de proprietăţile moldoveneşti pe teritoriul Ucrainei, dar şi la dreptul
de proprietate asupra barajului de la staţia electrică de la Novodnestrovsk. Un alt capitol
la care avem restanţe în colaborarea cu Kievul este şi conflictul transnistrean, unde demult
nu mai avem Ucraina ca prieten şi aliat. Asta, în pofida faptului că am avut relaţii foarte
bune în perioada 2005-2006. Eu cred că în situaţia în care se află acum Republica Moldova
este un lucru inadmisibil ca relaţiile cu ambii vecini şi principali parteneri economici să se
deterioreze atât de mult.
Victor Chirilă: Republica Moldova a desconsiderat mai multe iniţiative ale
Ucrainei în ultimii ani. Iniţiativa Iuşcenko de reglementare a problemei transnistrene, cu
toate deficienţele ei, merita mai multă atenţie şi tact diplomatic din partea Chişinăului. De
asemenea, începând cu anul 2006, Chişinăul a neglijat în mod evident GUAM-ul, iniţiativă
18

egională în cadrul căreia Ucrainei îi revine rolul central. În special preşedintele Voronin a
neglijat întâlnirile la nivel înalt ale acestei organizaţii începând cu 2007. Şi desigur că astfel
de gesturi nu rămân neobservate la Kiev şi se decontează, mai devreme sau mai târziu.
Neglijarea importanţei regionale a Ucrainei este, cred eu, o mare gafă a diplomaţiei noastre.
Cred că ar fi trebuit acordată mai multă atenţie cooperării şi parteneriatului nostru
cu Ucraina şi în domeniul integrării europene, or acest lucru nu s-a făcut. Dimpotrivă,
Chişinăul continuă să se distanţeze de Ucraina, crezând că astfel vom obţine mai repede
o perspectivă clară de integrare europeană. Or, această logică este greşită atâta timp cât
în Republica Moldova reformele în plan politic, economic şi social solicitate de UE nu
sunt duse la bun sfârşit. Din această cauză orice argument al nostru de a ne despărţi de
locomotiva ucraineană în acest parcurs către UE nu este credibil în ochii Bruxellesului. Iată
de ce o astfel de retorică trebuie lăsată la o parte, trebuie găsite acele proiecte de integrare
europeană cu caracter regional care ne-ar uni eforturile cu cele ale Ucrainei. Aderarea
efectivă a Republicii Moldova la UE va depinde de eforturile noastre interne şi nu de faptul
că în acest moment suntem priviţi ca un vagon la locomotiva Ucrainei.
Moderator: Să fie aceste probleme la care v-aţi referit cauza pentru care Kievul a
introdus restricţii la frontieră pentru cetăţenii moldoveni?
Victor Chirilă: Aceste probleme acumulate creează un fundal nefavorabil pentru
noi şi propice pentru astfel de acţiuni neplăcute în raport cu ţara noastră. Astfel de decizii
ar fi putut fi în mod sigur evitate, dacă Chişinăul acorda mai multă atenţie mesajelor şi
semnalelor care veneau în ultimul timp de la Kiev. Au fost mesaje că Kievul va introduce
regim de vize, de asemenea, s-a vorbit despre faptul că Republica Moldova este o sursă de
migraţie ilegală spre UE prin teritoriul Ucrainei. Iarăşi Chişinăul nu a atras atenţia necesară
acestor mesaje. Şi în cele din urma Kievul a acţionat unilateral şi modul în care s-a luat
această decizie creează un anumit disconfort aici, la Chişinău.
Radu Vrabie: Faptul că Ucraina a făcut acest gest arată, într-adevăr, calitatea
proastă a relaţiilor şi a dialogului dintre Chişinău şi Kiev. Partea proastă este că vor avea
de suferit în primul rând cetăţenii Republicii Moldova care merg des în Ucraina pentru
vizite sau mici afaceri. Şi în acest context cred că Ministerul nostru de Externe trebuie să
fie mai activ şi să ofere anumite explicaţii populaţiei, care, în mare parte, nu prea ştie ce se
întâmplă.
Moderator: Cum ar putea să ne ajute Ucraina în rezolvarea dosarului transnistrean?
Victor Chirilă: Există deja un cadru instituţional pentru reglementarea
transnistreană – acest format 5+2. El este, într-adevăr, deficient la unele capitole, dar cred
că aceasta este formula care întruneşte consensul tuturor părţilor implicate, motiv pentru
care reluarea discuţiilor în formatul 5+2 este prioritatea numărul unu. Pentru că vedem că
în ultimele luni au loc discuţii în aşa-numitul format 2+1 – Medvedev, Voronin şi Smirnov
– şi acesta nu este cadrul care favorizează interesele noastre. Dimpotrivă, Voronin, fiind la
19

Moscova pe 18 martie 2009, a semnat o declaraţie care prejudiciază grav poziţia de până
în acel moment a Chişinăului privitor la modul în care trebuie să fie soluţionată problema
transnistreană. Şi aceste discuţii cu Rusia au avut loc peste capul Ucrainei, neglijând Kievul,
s-au făcut într-o formă nu tocmai transparentă.
De aceea Kievul are toate motivele să fie supărat, să aibă anumite îngrijorări şi o
doză de neîncredere faţă de Chişinău. Asemenea situaţii trebuie evitate, angajându-ne să
discutăm cu Rusia şi cu Transnistria în formatul 5+2, unde Ucraina, UE şi SUA vor putea
participa activ şi contribui cu soluţii în egală măsură ca şi Rusia.
Radu Vrabie: Republica Moldova nu are nici forţă, nici experienţă să negocieze
direct cu Rusia în problema transnistreană, de aceea este prima interesată să aibă un cadru
cât mai transparent şi pentru a avea un dialog permanent şi consultări cu Ucraina. Şi
Ucraina este afectată de acest conflict, niciunei ţări nu îi place să aibă un conflict deschis la
hotar, plus că, din ceea ce spune presa ucraineană, există şi probleme de contrabandă, cu
spălări de bani. Şi eu cred că în urma rezolvării problemelor bilaterale ar creşte interesul
Ucrainei şi ar fi şi ea mai activă şi astfel ar creşte numărul de ţări interesate de o regmentare
viabilă a conflictului. Pentru că, în opinia mea, este puţin probabil ca în formatul 2+1 să
putem obţine o soluţionare care ar avantaja Republica Moldova.
Victor Chirilă: Cred că este nevoie de parteneriate europene atât cu România, cât
şi cu Ucraina. Astfel de parteneriate ne-ar putea ajuta să ieşim din criza în care ne aflăm în
relaţiile cu vecinii.
Parteneriatul cu România este necesar pentru că este un stat membru al UE şi,
alături de celelalte state membre UE, ia decizii care ne vizează direct sau indirect. România
este ţara prin care trece drumul nostru, geografic vorbind, către UE. În plus, este ţara cu
care Uniunea Europeană ne îndeamnă să avem proiecte regionale de infrastructură care
sunt necesare pentru a pregăti economia noastră de standardele europene.
Cu Ucraina parteneriatul european ne-ar ajuta să ne unim eforturile pentru a
obţine acea perspectivă clară de aderare la UE. Din acest parteneriat european trebuie
să facă parte subiecte ca soluţionarea problemei transnistrene ca parte a parcursului
nostru comun spre UE, soluţionarea problemelor mai vechi din relaţiile bilaterale şi, de
asemenea, găsirea şi concentrarea eforturilor şi resurselor necesare pentru a soluţiona acele
impedimente de ordin administrativ, legislativ, regulator care ne împiedică să obţinem, atât
Moldova, cât şi Ucraina, regim de călătorii fără vize în UE.
Moderator: Ce şanse există ca relaţiile dintre Republica Moldova şi România, care
au ajuns atât de tensionate după evenimentele din 7 aprilie 2009, să revină la normalitate?
S-au făcut acuzaţii dure din partea Chişinăului de implicare în organizarea loviturii de stat,
s-au introdus vize, a fost expulzat ambasadorul român…
Andrei Popov: Dacă numim “normalitate” starea în care s-au aflat relaţiile dintre
Chişinău şi Bucureşti în ultimii ani, atunci acest nivel al relaţiilor nu este suficient. Eu cred
că halul în care au ajuns relaţiile noastre marchează cel mai de jos punct în relaţiile dintre
20

Chişinău şi Bucureşti de la proclamarea independenţei Republicii Moldova. Deci, în istoria
relaţiilor bilaterale, fără niciun dubiu, suntem la cel mai de jos nivel.
Am avea o cale enormă de parcurs pentru a reveni la normalitate, nemaivorbind
despre valorificarea potenţialului acestei relaţii, bazat pe faptul că România este singurul
vecin al Republicii Moldova membru al UE, pe avantajele imense pe care ni-l oferă faptul
că vorbim aceeaşi limbă, dar şi pe valoroasa experienţă pe care a acumulat-o România
recent în procesul de tranziţie de la un sistem similar celui de la care a pornit Republica
Moldova spre un sistem compatibil cu cel al UE şi posibilitatea ca această experienţă să
fie transferată Republicii Moldova. Ar mai fi şi potenţialul ca România să devină un avocat
care ar focaliza atenţia marilor cancelarii occidentale asupra Republicii Moldova. Deci, ar
fi atâtea lucruri de câştigat dincolo de o relaţie normală.
Moderator: Faptul că pe de o parte România este ţară membră a UE, iar pe de
altă parte UE este nevoită să intervină prin poziţia sa în evenimentele de la Chişinău, nu
complică şi mai mult sarcina UE?
Victor Chirilă: Cred că te referi la acea tăcere din partea UE în ceea ce priveşte
acuzaţiile aduse României de autorităţile de la Chişinău, mai ales după evenimentele din 7
aprilie 2009. Cred că UE ar trebui să arate solidaritate faţă de România. Această solidaritate
a fost într-un fel exprimată de preşedinţia cehă a UE, de fosta preşedintă a UE – Franţa şi de
viitoarea preşedintă Suedia, printr-o declaraţie comună.
Dar cred că este nevoie de mai multă fermitate, pentru că astfel de acuzaţii au
mai fost şi în trecut, poate nu de o asemenea gravitate. Cred că UE trebuie să solicite
Chişinăului probe concrete, dovezi că într-adevăr România se implică în afacerile interne
ale Republicii Moldova. Şi dacă aceste dovezi nu se confirmă, UE trebuie să fie foarte fermă
vizavi de Chişinău, pentru a curma astfel de acţiuni pe viitor. Situaţia actuală nu poate fi
depăşită doar de Bucureşti şi Chişinău, bilateral. Am ajuns în punctul în care este nevoie de
intervenţia UE pentru a depăşi această situaţie.
Moderator: Vedem că de-a lungul anilor lista problemelor în relaţiile cu vecinii
doar a crescut. Mă refer aici şi la relaţiile cu România, şi la cele cu Ucraina. Credeţi că actuala
putere are destulă voinţă politică ca să demareze un dialog eficient pe baza principiilor
europene cu cele două ţări vecine?
Victor Chirilă: Greu de spus. Experienţa anilor trecuţi demonstrează că la
nivelul retoricii parcă această voinţă politică exista, dar după ce vizitele unor oficiali
români sau ucraineni în ţara noastră se consumau, această voinţă politică nu ajungea şi
la nivelul acţiunilor concrete. De aceea cred că atâta timp cât nu se va renunţa la anumite
stereotipuri ideologice în raport, de exemplu, cu România, atâta timp cât nu se va renunţa
la neîncredere, la paradigma statului asaltat de vecinul din Est în chestiuni teritoriale sau
care ţin de problema transnistreană, sunt sigur că nu se va ajunge la niciun rezultat benefic.
Şi mai există un aspect. Avem o diplomaţie nu tocmai eficientă. Foarte multe
cadre bine pregătite au părăsit Ministerul de Externe. Totuşi, în interiorul Ministerului
21

au mai rămas specialişti buni, au fost angajaţi oameni noi cu o pregătire teoretică foarte
bună, dar acest lucru nu este de ajuns. S-a demonstrat că diplomaţia noastră nu este tocmai
independentă în luarea deciziilor. Şi acest lucru este parţial din cauza faptului că sistemul
politic de luare a deciziilor s-a centralizat tot mai mult în ultimul timp, iar Preşedinţia,
sub conducerea lui Vladimir Voronin, a devenit punctul de comandă în toate sferele de
activitate – fie că vorbim despre economie, politică, de sfera socială, diplomaţie sau alte
domenii. Dar, în acelaşi timp problema se regăseşte şi în interiorul Ministerului. Este
nevoie de şefi ai diplomaţiei care să aibă curajul şi verticalitatea necesară pentru a spune
preşedintelui şi factorilor de decizie din Republica Moldova cum stau lucrurile, care este
tactica cea mai bună şi strategia cea mai indicată pentru a atinge anumite obiective, chiar
dacă aceste sfaturi şi recomandări nu întotdeauna pot să coincidă cu aşteptările factorului
de decizie.
Or, mi se pare că anume aici lucrurile stau foarte prost. Avem ambasadori, dar
care nu au nicio influenţă în diplomaţie, adesea nu spun lucrurilor pe nume, iar cei care
o fac sunt eliminaţi din diplomaţie. Avem în MAE diplomaţi buni, dar care nu au curajul
să spună preşedintelui Voronin ce ar trebui într-adevăr să facă Republica Moldova, la ce
stereotipuri trebuie de renunţat pentru a putea atinge obiectivele pe care ni le-am propus
în relaţiile cu vecinii.
În relaţia cu România, atâta timp cât obiectivele pe care ni le propunem, cum ar
fi Tratatul de bază sau Acordul de frontieră, vor fi legate de aspecte ce ţin de crearea unei
naţiuni moldoveneşti în ţara noastră, atâta timp partea română va privi cu neîncredere
orice acţiuni care vin din partea Chişinăului. Trebuie de făcut o delimitare între chestiunile
ce ţin de identitate, limbă şi chestiunile politice cum ar fi Tratatul de bază, care ar trebui să
fie un acord axat pe ideea integrării europene, şi Acordul de frontieră, care să fie un acord
pur tehnic ce ar reglementa regimul de trecere şi administrare a acestei frontiere şi ar fi la
fel un pas al nostru pe direcţia apropierii de UE. Atunci când va exista această delimitare
clară a subiectelor de ordin identitar şi a celor de ordin politic care afectează interesele şi
bunăstarea ţării, atunci cred că se vor putea face progrese mari în relaţiile cu partenerii
noştri strategici, printre care sunt şi vecinii noştri imediaţi.
22

05 iulie 2009
Factorul extern şi alegerile parlamentare anticipate din 29 iulie 2009
Invitaţi:
- Vlad Lupan, analist independent;
- Victor Chirilă, director executiv interimar al APE;
- Radu Vrabie, director de programe la APE.
Moderator: În urma vizitei pe care preşedintele în exerciţiu, Vladimir Voronin,
lider al Partidului Comuniştilor (PCRM) a avut-o în Federaţia Rusă pe data de 22 iunie
2009, autorităţile de la Moscova s-au arătat gata să acorde Republicii Moldova un credit de
500 milioane dolari. Mai mulţi experţi şi politicieni din opoziţie au calificat, însă, acest gest
al Rusiei drept un suport electoral pentru PCRM şi, totodată, s-au arătat sceptici de faptul
că Rusia va acorda integral acest credit, în condiţiile în care ea însăşi se confruntă cu o gravă
criză economică. Aşadar, cum trebuie interpretat acest gest al Moscovei?
Vlad Lupan: Aici sunt de acord cu reprezentanţii partidelor de opoziţie – este cu
siguranţă o vizită de natură electorală, de altfel, ca şi celelalte vizite pe care le-a întreprins
preşedintele Voronin la Moscova sau reprezentanţii Kremlinului la Chişinău. Însăşi maniera
în care a avut loc vizita demonstrează că are un caracter electoral.
S-au făcut promisiuni care nu pot fi îndeplinite în viitorul apropiat, ceea ce
demonstrează clar că vizita a fost utilizată pentru ceea ce în Occident se numeşte
“oportunităţi de fotografiere”. Oportunităţi de apariţii în mass-media, care ulterior să
fie difuzate inclusiv pe canalele care sunt extrem de populare în Republica Moldova şi
astfel să creeze imagine Partidului Comuniştilor. Acesta pare să fie unicul partid susţinut
de Federaţia Rusă, ceea ce este important pentru electoratul din Republica Moldova în
contextul alegerilor din 29 iulie 2009. În paralel, se încearcă acreditarea ideii că Federaţia
Rusă va susţine financiar Republica Moldova. Părerea mea este că un asemenea ajutor ar
putea veni fie foarte târziu, fie deloc.
Victor Chirilă: Cred că vizita recentă a preşedintelui Voronin la Moscova
confirmă, de fapt, că vectorul estic al politicii noastre externe predomină din ce în ce mai
mult. Este adevărat că este o vizită legată de contextul electoral. Comuniştii contează foarte
mult pe faptul că Federaţia Rusă îi va ajuta să câştige puterea pentru următorii patru ani. De
asemenea, această vizită, dar mai ales mesajele care vin de la Moscova în urma acestei vizite,
ne demonstrează că Federaţia Rusă înţelege să joace un rol important în această regiune,
în ţara noastră, iar miza sa este să preîntâmpine extinderea lumii vestice în Moldova şi în
statele din Europa de Est care fac parte din Parteneriatul Estic, lansat recent de Uniunea
Europeană.
Radu Vrabie: Mai există un aspect care va fi exploatat de Federaţia Rusă. FMI
nu a oferit un credit Moldovei, în condiţiile în care nu există un guvern format, iar pe
23

acest fundal, Moscova vine cu această promisiune, care, în mod sigur, are ca menire să
îmbunătăţească imaginea Rusiei în ochii populaţiei din Republica Moldova. Pentru ca, aşa
cum spun des autorităţile de la Chişinău, “prietenul la nevoie se cunoaşte”.
Victor Chirilă: Dacă se confirmă informaţia că Republica Moldova contează
foarte mult pe această asistenţă financiară în valoare de jumătate de miliard de dolari şi
dacă Republica Moldova va intra în negocieri cu Moscova pentru acest credit, mă tem vor
fi periclitate relaţiile noastre cu FMI, cu Banca Mondială (BM) şi cu SUA, şi desigur cu UE.
Iarăşi, vedem o diferenţă foarte clară dintre relaţia noastră cu Vestul şi cu Federaţia Rusă.
În timp ce în negocierile cu FMI sau cu BM sunt transparente, se cunosc condiţiile pe
care actorii sau partenerii noştri din Vest ni le pun, în cazul Federaţiei Ruse nu cunoaştem
care sunt aceste condiţii, ceea ce trezeşte o sumedenie de suspiciuni şi întrebări, aici, la
Chişinău, din partea partidelor din opoziţie, din partea actorilor din societatea civilă. Şi
este normal să ne întrebăm care sunt condiţiile adevărate, care sunt aşteptările Federaţiei
Ruse?
Pentru că trecutul recent şi mai îndepărtat ne demonstrează că Federaţia Rusă
pune accent pe condiţii de ordin politic, care subminează suveranitatea noastră, anume
suveranitatea la care ţine foarte mult şi pe care pedalează foarte mult în această campanie
Partidul Comuniştilor. Or, dacă acesta ţine cu adevărat la noţiunile de suveranitate şi
independenţă a Republicii Moldova, să ne informeze în mod transparent despre discuţiile
care se poartă la acest capitol.
Vlad Lupan: Pe cât de mult Partidul Comuniştilor respectă de fapt el însuşi
suveranitatea şi independenţa Republicii Moldova? Ce înseamnă aceste plecări la Moscova
şi care este moneda în schimbul căreia Partidul Comuniştilor beneficiază de susţinere
politică? Pe ce mizează preşedintele Voronin când merge la Moscova şi cine va trebui să
plătească pentru asta? Cetăţeanul de rând sau liderul Partidului Comuniştilor? Eu am dubii
că liderul Partidului Comuniştilor va plăti pentru ceva vreodată. În schimb, noi o să avem
de plătit, cu siguranţă.
Victor Chirilă: Desigur, aici este vorba despre viitoarele generaţii. Cine va achita
acest credit? Să nu uităm că deja sunt discuţii începute cu Statele Unite ale Americii în
vederea oferirii unui ajutor Republicii Moldova în cadrul programului Provocările
Mileniului. În cazul în care acordul dintre Republica Moldova şi SUA se va încheia, acest
ajutor poate atinge suma de 300 milioane dolari. Şi acesta nu este credit. Acestea sunt
donaţii, bani pentru proiecte, un cadou, bani pentru a ne construi drumuri, bani pentru
a moderniza agricultura, bani pentru a ne moderniza sistemul de irigaţii, care practic
este inexistent în această ţară. Or, pentru a beneficia de această asistenţă nerambursabilă,
Republica Moldova trebuie să respecte anumite condiţii. Şi aici prima condiţie pe care
americanii o pun în faţa statelor beneficiare este următoarea: democraţia şi buna guvernare.
Or, anume la acest capitol, în ultimele luni, mai ales după alegerile parlamentare din 5
aprilie 2009, avem o deteriorare evidentă. Sunt îngrijorări exprimate de mai multe foruri
24

internaţionale.
Moderator: De ce totuşi Federaţia Rusă ar fi interesată să susţină Partidul
Comuniştilor şi nu alte partide? De ce manifestă un sprijin pe faţă pentru acest partid?
Vlad Lupan: Un calcul rece. Federaţia Rusă întotdeauna a făcut calcule la
rece. Sunt binecunoscuţi în acest sens. Chiar dacă nu le convine pe deplin Partidul
Comuniştilor, pentru că, probabil, îl consideră pe preşedintele Voronin drept un trădător al
Memorandumului Kozak din 2003 şi, respectiv, o persoană în care nu poţi avea încredere.
Calculul politic le spune, de exemplu, că partidul respectiv va câştiga cu un procentaj înalt
alegerile din Republica Moldova. Şi atunci, aşa cum au spus-o şi înaintea alegerilor din 5
aprilie 2009, Rusia mizează pe răul cel mai mic.
Să ne imaginăm o situaţie în care Federaţia Rusă ar susţine alte partide. Asta
ar însemna că Federaţia Rusă susţine partidele care vor, în primul rând, democratizarea
Republicii Moldova. Democratizarea Republicii Moldova însemnă însă instituirea unor
reguli europene şi nu a unor reguli de tip rusesc, de genul: „fac ce vreau şi scap nevătămat
fără probleme”. Deci, astfel ar susţine europenizarea şi plecarea Chişinăului din sfera de
influenţă a Federaţiei Ruse, ceea ce este de neconceput pentru Moscova.
În prezent, pe continentul european există două spaţii. Spaţiul euroasiatic, cu
accent pe “asiatic”, este un spaţiu în care regulile sunt aproximative: „Azi vreau aşa, mâine
vreau altfel. Eu schimb regulile şi tot eu spun că aşa e bine. Deci, fac ce vreau, şi, respectiv,
tot eu rămân cu dreptatea”. La polul celălalt, spaţiul european are reguli clare, judecata-i
judecată, economia – economie şi aici există prosperitate. Şi noi vedem acest lucru. Este
foarte clar că Federaţia Rusă ar susţine doar acele partide din Republica Moldova, care ar
avea o mai mare şansă de succes în parlamentare, iar dacă aceste partide ar fi orientate către
spaţiul civilizaţional euroasiatic ar fi încă şi mai bine. În cazul Republicii Moldova aceasta
este exact situaţia PCRM. Este un partid non-european, în esenţă, şi orientat spre spaţiul
civilizaţional euro-asiatic.
Însă în cazul în care unul dintre partidele democratice sau mai multe partide
democrate vor câştiga alegerile, Federaţia Rusa va lucra şi cu ele. Întrucât este vorba despre
pragmatismul Federaţiei Ruse şi despre interesele sale de viitor. Până la urmă, în relaţiile
internaţionale eşti nevoit să lucrezi cu ceea ce ai.
Victor Chirilă: Partidul Comuniştilor a monopolizat sprijinul Federaţiei Ruse nu
datorită ataşamentului Rusiei faţă de Vladimir Voronin. Sunt sigur că există foarte multă
neîncredere vizavi de preşedintele Voronin. Trecutul o demonstrează. Afrontul pe care în
2003 dl Voronin l-a adus preşedintelui Vladimir Putin nu poate fi uitat atât de uşor şi nu
cred că va fi uitat prea curând. Dar, Federaţia Rusă nu are altă forţă în Republica Moldova
pe care să poată conta, în sensul prezervării influenţei sale în Moldova şi în Transnistria,
prin amânarea rezolvării problemei transnistrene sau găsirea unei soluţii care să avantajeze
Rusia. Iată de ce, acum, Moscova mizează pe Partidul Comuniştilor.
PCRM denotă un comportament departe de practicile şi standardele europene şi,
25

persistând pe această linie, continuă să fie un factor de instabilitate. Partidul Comuniştilor
nu înţelege că stabilitatea în această ţara poate fi asigurată doar prin dialog cu societatea
civilă şi cu partidele de opoziţie şi că nu este nevoie să le distrugi pentru a crea o stabilitate.
Acţionând în acest fel, Partidul Comuniştilor continuă să fie un factor de instabilitate.
Or, instabilitatea este primul element care joacă în beneficiul Federaţiei Ruse, pentru că
astfel sunt create condiţiile pentru prezervarea status quo-ul în Moldova şi în regiunea
transnistreană. Atâta timp cât se va menţine această instabilitate şi acest status quo,
Federaţia Rusă va fi un actor important în viaţa noastră internă, aici, la Chişinău.
Moderator: Aş vrea să revenim la subiectul transnistrean şi la faptul că în această
campanie Transnistria pare să fie mult mai puţin exploatată de partidele politice decât
altădată. De ce se întâmpla acest lucru?
Radu Vrabie: Preşedintele Voronin a recunoscut el însuşi într-un interviu acordat
unui post de radio rusesc că nu prea are timp pentru rezolvarea problemei transnistrene,
întrucât are alte preocupări. Până una-alta, dacă e să ne referim la campania din 29 iulie
2009, eu cel puţin am văzut două partide mai active. În afară de partidul de guvernământ
şi Partidul Democrat, celelalte nu sunt atât de active în ceea ce priveşte sloganele, afişele
electorale, apariţiile la televiziune. Vedem chiar că Partidul Comuniştilor şi-a schimbat
strategia. De la sloganul „Pentru o Moldovă stabilă” s-a trecut la „Să ne apărăm Patria!”.
Bănuiesc că ei merg deja pe această cale a radicalizării, în care Transnistria nu-şi mai
găseşte locul. Aducerea problemei transnistrene la masa de discuţii nu ar avantaja Partidul
Comuniştilor şi de aici şi această absenţă a subiectului transnistrean în platformele
electorale.
Victor Chirilă: Dacă am vorbi despre Transnistria, ar trebui să vorbim despre
pericolul care vine dinspre Est, dinspre Federaţia Rusă, pentru că mai avem în Transnistria
acele trupe armate care staţionează pe teritoriul nostru. Avem acel armament de 20 mii
tone, care în continuare nu este transportat în Federaţia Rusă. Or, iată că aceste subiecte nu
sunt comode pentru a fi discutate acum. Chişinăul oficial are nevoie de sprijinul Federaţiei
Ruse în campania electorală.
Vlad Lupan: Conflictul transnistrean, din punctul de vedere al autorităţilor
Republicii Moldova, este, cu siguranţă, o problemă pe care ei nu vor să o discute. Dar
am văzut că până în 5 aprilie 2009 acest subiect a fost utilizat în mod masiv în electorală,
inclusiv pentru a motiva Federaţia Rusă să se implice de partea Partidului Comuniştilor.
Acum, subiectul conflictului transnistrean nu mai este atât de actual pentru PCRM,
probabil pentru că ei au convins Moscova că sunt cei mai indicaţi să primească susţinerea
Kremlinului.
Pe de altă parte, subiectul transnistrean nu este utilizat nici de partidele de
opoziţie. În primul rând, subiectul transnistrean nu este un subiect de prioritate pentru
cetăţenii Republicii Moldova. În plus, acest subiect a fost utilizat în scopuri electorale de
o manieră propagandistă de Partidul Comuniştilor, în defavoarea intereselor naţionale ale
26

Republicii Moldova.
Deci, odată ce începi să discuţi pe problematica transnistreană şi s-o pui în capul
mesei, înseamnă că susţii eforturile Federaţiei Ruse de a utiliza acest conflict ca pârghie
de influenţă asupra Republicii Moldova. Pentru că în realitate, soluţionarea conflictului
transnistrean nu se va întâmpla în curând. Deci, în momentul în care tu ştii că soluţionarea
conflictului transnistrean nu va veni repede şi totuşi te bagi să discuţi subiectul respectiv,
asta înseamnă că de fapt joci jocul Federaţiei Ruse. Şi atunci evident că partidele liberale,
democrate de opoziţie nici nu ar fi interesate de subiectul transnistrean şi poate că nici nu
ar trebui să utilizeze acest subiect în electorala pentru scrutinul din 29 iulie 2009. Acestea
ar trebui să revină la problematica transnistreană deja după alegeri, în funcţie de rezultate.
Victor Chirilă: Campania electorală pentru 5 aprilie 2009, la fel ca şi aceasta,
pentru 29 iulie 2009, au influenţat negativ politica noastră externă. De fapt, avem de a face
cu o deteriorare a mesajelor noastre de politică externă. Vedem că relaţiile noastre s-au răcit
acum cu Bruxellesul. Ni s-a dat un semnal că UE ar fi gata să înceapă negocierile pentru
semnarea viitorului acord de asociere cu Republica Moldova, dar ne pune nişte condiţii
clare: să tratăm în mod egal cetăţenii Uniunii Europene, ceea ce înseamnă să renunţăm la
regimul de vize instituit pentru cetăţenii României. Ni se impune condiţia să respectăm
drepturile omului şi să investigăm în mod transparent, eficient acele evenimente triste care
au avut loc în aprilie şi care s-au soldat cu încălcarea flagrantă a drepturilor omului. Şi,
de asemenea, ni se cere expres să avem o campanie electorală corectă, în conformitate cu
standardele şi principiile democratice. Când aceste condiţii vor fi îndeplinite, numai atunci
relaţiile cu Bruxellesul vor putea fi relansate.
Or, deocamdată, Chişinăul oficial, Partidul Comuniştilor, nu este gata să facă
aceşti paşi în întâmpinarea Bruxellesului, pentru că obţinerea puterii contează în primul
rând, puterea pare să fie dorită cu orice preţ. Şi acesta este un factor ce creează tensiune în
societate, care se răsfrânge şi asupra calităţii politicii noastre externe.
Moderator: Ce riscuri comportă pentru Republica Moldova deteriorarea relaţiilor
cu partenerii europeni, cu Uniunea Europeană, cu SUA?
Vlad Lupan: Eu aş menţiona aici şi organizaţiile monetare internaţionale, care
au relaţii directe atât cu Uniunea Europeană, cât şi cu Statele Unite. Deteriorarea relaţiilor
pe acest plan presupune o întârziere în semnarea unor acorduri. Or, semnarea de acorduri
nu este pur şi simplu semnarea unor hârtii. Deci, nu vor fi reforme, nu vor fi nici relaţii cu
Uniunea Europeană. Nu va fi o relaţie cu Uniunea Europeană, nu vor fi, respectiv, relaţii
normale nici cu Fondul Monetar Internaţional, nici cu Banca Mondială. În consecinţă,
Republica Moldova nu va primi finanţare tocmai în perioada de criză.
Deci, nivelul relaţiilor economice de mai departe va depinde, de fapt, de
implementarea unor reforme reale în Republica Moldova, într-o perioadă foarte scurtă de
timp, dar şi respectarea unor condiţii privind desfăşurarea alegerilor parlamentare. Îmi pare
foarte rău să le spun radioascultătorilor acest lucru, dar Federaţia Rusă nu are bani să dea
27

Republicii Moldova. Pe hârtie arată foarte frumos, dar banii adevăraţi se află la FMI. Iată de
acolo, dacă nu vin banii, atunci vom avea de a face cu o adevărată criză.
Radu Vrabie: Preşedintele în exerciţiu Vladimir Voronin în interviurile sale a
menţionat faptul că Moldova este o ţară unică, care poate avea relaţii bune şi în Est, şi în
Vest. Un lucru în principiu bine spus, dar prost înfăptuit. Republica Moldova este o ţară
prea mică ca să-şi permită luxul să închidă nişte porţi pe care abia a reuşit să le întredeschidă.
Cu totul diferite ar fi condiţiile creditului Federaţiei Ruse în cazul în care Moldova
ar avea o relaţie mai bună cu Uniunea Europeană decât acum, când ruşii înţeleg că Republica
Moldova nu are, de fapt, alte soluţii. Iată de ce revin iarăşi la lipsa de transparenţă în aceste
negocieri cu Rusia de care au dat dovadă autorităţile din Republica Moldova. Chişinăului
nu îi este convenabil să negocieze cu Rusia fără alţi parteneri, pentru că, în acest moment,
Republica Moldova a ajuns, practic, într-o zonă în care nu ea controlează deciziile...
Victor Chirilă: Politica externă a Republicii Moldova s-a transformat într-un
fel de şantaj. Uitaţi-vă la mesajele şi acţiunile pe care le întreprind actualii oficiali faţă de
Uniunea Europeană: regimul de vize cu România va rămâne în vigoare până când UE nu
va institui regim fără vize pentru cetăţenii Republicii Moldova. Acesta este un şantaj curat.
Astfel de mesaje nu merg la Bruxelles. Cu astfel de şantaj nu îţi poţi creşte credibilitatea.
Credibilitatea se îmbunătăţeşte prin reforme şi acţiuni concrete întreprinse aici, la noi
în ţară: prin ameliorarea condiţiilor democratice, prin modernizarea economiei, prin
consolidarea frontierei, prin îmbunătăţirea serviciilor de frontieră şi vamale, astfel încât să
ţi se permită să beneficiezi de acel de regim de vize cu UE.
În raport cu Fondul Monetar Internaţional, declaraţiile dlui Voronin vorbesc de la
sine. „Fondul Monetar a plecat ca soţia infidelă de la bărbat”, spune el. Dar, să ne întrebăm,
cine este Republica Moldova în raport cu FMI? Să nu uităm că la Fondul Monetar
Internaţional nu iau decizii nişte funcţionari, nişte birocraţi internaţionali care lucrează
acolo. Deciziile sunt luate la FMI de către state dezvoltate precum Germania, Franţa, UE în
general, de SUA... Deci afrontul acesta nu este adresat numai FMI sau BM, el este adresat
unor politicieni concreţi, unor capitale concrete, unor state concrete. Poate nu se înţelege
acest lucru aici, la Chişinău, dar lucrurile anume aşa se prezintă.
Sau, acest anunţ, precum că Federaţia Rusă este gata să ne dea 500 de milioane de
dolari... Nu este şi acesta un afront adresat Vestului? Este, cert, un şantaj. În anii precedenţi
dl Voronin obişnuia să declare că Republica Moldova este o ţară mică şi, prin urmare,
„vom fi acolo unde vor fi interesele noastre economice şi politice”. Păi, unde sunt interesele
noastre economice şi politice? Doar la Moscova? Cred că avem de-a face cu o degringoladă
totală a politicii noastre externe.
28

26 iulie 2009
Rolul factorului extern în campania electorală pentru alegerile
parlamentare anticipate din 29 iulie 2009 în viziunea experţilor de
politică externă: România versus Rusia
Invitaţi:
- Victor Chirilă, director executiv interimar al APE;
- Oleg Cristal, Asociaţia pentru Democraţie
Participativă ADEPT;
- Corneliu Ciurea, expert independent.
Moderator: Domnilor experţi, vreau să vă întreb în primul rând dacă în general
putem vorbi despre o influenţă externă asupra alegerilor din Republica Moldova în această
campanie?
Oleg Cristal: Dacă e să vorbim despre Republica Moldova atunci influenţa din
exterior este foarte puternică şi aici sunt câteva elemente care contribuie la o influenţă
destul de mare asupra alegerilor. Mai întâi de toate, este vorba despre spaţiul informaţional.
Noi avem pe trei frecvenţe de stat două posturi care sunt retransmise din exterior: unul din
Federaţia Rusă cel de-al doilea – din România. Noi avem în Republica Moldova minorităţi
naţionale care reprezintă grupuri destul de importante care votează activ şi reprezintă ţări
destul de importante cum este Federaţia Rusă şi Ucraina, ţări care au interese directe în
Republica Moldova şi care încearcă prin diferite canale să influenţeze opţiunea de vot a
acestor alegători.
În plus, există o parte a cetăţenilor din Republica Moldova care se autoidentifică
drept români şi doresc ca Republica Moldova să se unească într-o anumită perspectivă
cu România. Cuvântul spus de la Bucureşti este foarte important pentru această categorie
de alegători. Prin urmare, ceea ce spune Bucureştiul este important pentru o anumită
parte de alegători, ceea ce spune Moscova este important pentru altă parte de alegători.
Şi acest lucru îl vedem prin mesajele pe care le transmit anumiţi concurenţi înscrişi în
cursa electorală. Unii susţin un mesaj pro-rusesc destul de pronunţat şi speculează că
minorităţile naţionale votează exclusiv în favoarea lor. Alte formaţiuni spun că promovează
un mesaj pro-românesc şi captează în mare parte votul persoanelor care îşi doresc unirea
cu România.
Victor Chirilă: Este adevărat, influenţa factorului extern în interiorul tării, în
politicile domestice este mare şi această influenţă este constantă. Dar, desigur, în timpul
campaniei electorale ea este mult mai pronunţată pentru că atunci se decide viitorul ţării şi
viitoarea configuraţie politică, viitorul vector de politică externă. Şi, desigur, există anumiţi
actori de politică externă care încearcă să speculeze diviziunea la nivel geostrategic care
există în Republica Moldova.
29

Este normal ca cetăţenii să aibă diferite viziuni asupra vectorului de politică externă
a ţării. Problema este că la noi această diviziune este mult mai pronunţată şi aici diviziunea
geostrategică reflectă o divizare pe criterii etnice. Este binecunoscut faptul că marea parte a
minorităţilor etnice au o mai mare aplecare către Rusia, sunt mult mai receptivi la mesajele
care vin dinspre Federaţia Rusă şi deseori votează în funcţie de predilecţiile pe care le au
politicienii de la Moscova vizavi de anumite partide din Republica Moldova.
De asemenea, populaţia majoritară din Republica Moldova, care se consideră
moldoveană sau română este, iarăşi, divizată, dar divizată pe criterii geostrategice: cei care
au trăit pe timpul Uniunii Sovietice sunt mult mai receptivi la mesajele Moscovei; cealaltă
parte, mai tânără, care a reuşit să călătorească în UE, să aibă contacte mai frecvente cu
lumea vestică şi-a schimbat opţiunile în ultimii 18 ani. Această categorie este mult mai
aproape de valorile europene, este mai aproape de practicile UE şi de cultura vestului şi ar
dori ca Republica Moldova să devină într-o bună zi membră a UE, iar mesajele care vin de
la UE sunt mult mai credibile pentru această categorie.
Moderator: Aş vrea să discutăm acum despre ceea ce poate fi numit convenţional
“factorul românesc” în campania electorală din Republica Moldova. S-au făcut foarte multe
speculaţii în presă pe seama implicării României, sau a pretinsei implicări a României,
în evenimentele din 7 aprilie 2009. Imediat după acele proteste, pe data de 8 aprilie,
preşedintele în exerciţiu Vladimir Voronin, lider al Partidului Comuniştilor, a acuzat direct
România de a fi stat în spatele protestelor şi, drept urmare, Chişinăul a introdus regim de
vize pentru cetăţenii români. Vedem că zilele trecute procurorul general Valeriu Gurbulea a
negat oficial acest lucru. În general, actuala campanie electorală a decursul pe fundalul unui
schimb permanent de replici între autorităţile de la Chişinău şi cele de la Bucureşti. Cum
au influenţat toate acestea campania electorală şi, implicit, alegătorii?
Corneliu Ciurea: Influenţa a fost foarte clară, de creare a unui climat isteric
în timpul campaniei. Lucru care a fost făcut intenţionat de Partidul Comuniştilor, de
guvernământ în Republica Moldova, pentru că el avea nevoie de un asemenea climat isteric
pentru a câştiga voturi, sau pentru a-şi păstra voturile pe care le-a obţinut în aprilie 2009.
Este clar că România este utilizată de Partidul Comuniştilor ca un factor electoral.
Bun, până la un punct putem accepta acest lucru. Nu aş vrea să exagerăm. Din
nou, insist asupra ideii de a nu supraestima factorul extern şi mai ales cel românesc, pentru
că, în opinia mea, în Republica Moldova contează mult mai mult factorul american şi cel
rusesc. Tocmai faptul că vorbim încontinuu despre România arată resursele limitate ale
acestei ţări de a influenţa situaţia din Republica Moldova. De fapt, de multe ori ţara vecină
este un cal de bătaie, este partea expusă, partea utilizată în luptele politice şi de mult mai
puţine ori vorbim despre factorul american de politică externă, care este mult mai bine
instituţionalizat în Republica Moldova: avem Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare
(USAID), Institutul Republican Internaţional (IRI), Institutul Naţional Democratic
(NDI). Sunt instituţii promotoare de democraţie, dar care promovează şi un anumit tip de
30

democraţie, occidentală. Pe de altă parte este prezentă şi Rusia, cu multe alte instrumente
de promovare a politicii externe a Rusiei.
Atunci când ne focalizăm doar asupra factorului românesc, arătăm o anumită
miopie în ceea ce priveşte ponderea fiecărui factor. Insist iarăşi asupra ideii că factorii
rusesc şi cel american sunt mult mai importanţi decât cel românesc.
Oleg Cristal: Eu aş fi de acord doar parţial cu ceea ce spune dl Ciurea. Cred totuşi
că România este unul dintre factorii cei mai importanţi în actuala campanie electorală
pentru că puterea foloseşte ţara vecină pe post de „bau, bau”, care sperie electoratul din
Republica Moldova, în special minorităţile naţionale şi trebuie să ţinem cont de faptul că
aceştia constituie 23 la sută din alegători. Sondajele arată că anume minorităţile naţionale
votează preponderent partidul de guvernământ. În plus, o anumită parte dintre moldoveni
au fobii în raport cu România, create pe parcursul a mai multe decenii. Aceste lucruri sunt
exploatate acum de putere în favoarea ei.
Eu sunt sigur că acest lucru s-a făcut intenţionat şi motivul este la suprafaţă –
Republica Moldova trece printr-o criză economică şi socială prin care nu a mai fost din
1998. Se închid foarte multe afaceri. Oamenii sunt concediaţi, li se reduc salariile, bugetarii
au întârzieri la salarii, studenţii au primit bursele cu mari întârzieri sau chiar nu le-au primit
în general. Remitenţele de peste hotare au scăzut în mod dramatic. A falimentat o bancă,
ceea ce este foarte grav. Domeniul construcţiilor a fost îngheţat şi foarte muţi oameni au
rămas acum pe drum cu zeci de mii de euro investiţi şi locuinţa nefinalizată. Exportul s-a
redus dramatic şi tot aşa.
Sunt foarte mulţi indicatori economici şi sociali care ar fi lovit extrem de dur în
PCRM, partidul aflat la guvernare. Comuniştii aveau nevoie să creeze o realitate virtuală,
un duşman inventat, pentru a da un alt subiect central campaniei electorale. Şi trebuie să
recunoaştem că le-a reuşit acest lucru. Chiar şi partidele de opoziţie au preluat mesajele
formaţiunii de guvernământ. În loc să se axeze pe problemele reale ale societăţii care sunt
indicate în sondajele de opinie, ei vorbesc despre duşmani inventaţi.
Victor Chirilă: Sunt de acord cu Cornel Ciurea când spune că Federaţia Rusă
este de fapt un factor mult mai puternic în Republica Moldova decât România. Întradevăr,
Federaţia Rusă are mai multe instrumente pentru a influenţa politicile interne ale
ţării noastre, de a determina viitorul curs al politicii externe, de a o impune să aleagă între
Vest şi Est. Avem o mulţime de exemple în trecut. S-a folosit şi blocada economică faţă de
produsele noastre agricole şi vinicole, s-a recurs şi la blocadă sau presiuni energetice, s-au
folosit şi presiuni diplomatice, s-a încercat în 2005 în campania electorală de atunci să se
influenţeze chiar şi configuraţia politică din tara noastră. Federaţia Rusă nu numai că are
aceste instrumente, ea le şi foloseşte când este nevoie.
România aş spune că este, de asemenea, un actor destul de important. Are, de
asemenea, instrumente. Da, România nu are instituţii asemenea IRI (Institutul Republican
Internaţional din SUA), NDI (Institutul Democratic Naţional) sau USAID prezente în
31

Republica Moldova, dar România, să nu uităm, este deja principala piaţă de desfacere
pentru produsele noastre agricole. Mulţi cetăţeni ai Republica Moldova doresc să aibă
paşaport românesc pentru a călători liber în spaţiul Uniunii Europene. De asemenea,
România ne-a oferit şansa de a semna un Acord de mic trafic la frontieră cu ţara noastră,
dar care nu este semnat. Ştim care sunt cauzele şi ştim care sunt condiţiile impuse de
autorităţile moldoveneşti. Mai există afinităţi sociale, culturale, istorice, sunt mai multe
instrumente pe care le are România la îndemână, dar România nu ştie să le folosească în
sens constructiv. Nu neapărat să dezbine, aşa cum face Federaţia Rusă.
Cred însă că implicarea României este exagerată intenţionat de către autorităţile
de la Chişinău, iarăşi, în scopuri electorale, se creează o isterie artificială pentru a se menţine
la putere având în vedere condiţiile negative în domeniul economiei, tendinţele negative
din politicile sociale. Explicaţia ar fi, sunt de acord, aceea că autorităţile comuniste nu au
multe argumente pozitive cu care să vină în faţa electoratului să-i convingă să voteze pentru
PCRM. În această situaţia, a fost găsit un duşman extern, neglijând, de fapt, problemele
interne.
Cred că această pistă pe care insistă acum autorităţile este greşită şi duce de fapt la
înstrăinarea aliaţilor din Vest şi chiar din Est, pentru că Republica Moldova dă dovadă de
incoerenţă atât pe plan intern, cât şi pe plan extern.
România însă, din cauza declaraţiilor şi mesajelor făcute de preşedintele Traian
Băsescu, îşi taie craca de sub ea pentru că, în fond, anihilează acele instrumente pe care le
are în Republica Moldova, despre care am vorbit mai sus, şi impactul pozitiv pe care le-ar
putea avea asupra cetăţenilor moldoveni.
Corneliu Ciurea: Victor a atras atenţia asupra unui subiect destul de palpitant, care
s-a discutat adesea şi la noi, şi în România. De fapt, există o predispoziţie chiar în interiorul
ţării noastre de a colabora mai eficient cu România, de a simţi impactul unor politici mai
inteligente din partea diplomaţiei româneşti şi sunt experţi români care acceptă, consimt şi
recunosc faptul că, într-adevăr, instrumentele diplomatice româneşti de multe ori dau greş.
Chiar şi acelaşi Dan Dungaciu, în discuţii recunoaşte că România putea influenţa mult mai
bine, mai benefic Republica Moldova.
Dacă vorbim despre aceşti trei factori, putem spune că americanii influenţează
Republica Moldova prin instrumente formalizate, prin instituţii promotoare de democraţie,
lucrând cu opoziţia, dar încercând să păstreze un anumit echilibru utilizând şi politici
de dezvoltare, USAID-ul şi alte organizaţii care oferă bani în mod deschis şi transparent
Republicii Moldova. Şi acest lucru nu poate să nu inspire respect.
Rusia, pe de altă parte, de multe ori foloseşte politici constrângătoare, represive.
Este dreptul ei, pentru că este un stat puternic şi pentru că are un credit de încredere în
Republica Moldova. Sondajele cel puţin arată acest credit. Dar Rusia joacă tare pe acest
teren şi nu se ascunde după degete. Dacă interzice ceva, atunci interzice şi o face deschis.
Politicile româneşti sunt mai puţin clare, mai confuze pentru alegătorii din
Republica Moldova. Pe de o parte, partea bună a politicii româneşti cred eu că este
32

tineretul, politicile axate pe tineret şi studiile care le oferă. Şi aici nu cred că putem avea
obiecţii. Dar politicile media la care recurge deranjează de multe ori şi inspiră anumite
rezerve. Şi alte instrumente diplomatice care sunt utilizate de România, la fel, deranjează.
Acestea deranjează chiar şi acel segment de populaţie care ar putea fi solidar cu România şi
ar putea susţine ideea românească. Cred – şi acesta este un îndemn care vine constant din
partea experţilor – că o revizuire a politicii diplomatice româneşti în raport cu Republica
Moldova se impune şi ar fi benefică pentru ambele părţi.
Oleg Cristal: Pare să existe un consens în mediul experţilor de la Chişinău că
România ar trebui sa-şi schimbe strategia şi tacticile în raport cu Republica Moldova.
Într-o analiză recentă semnată de către directorul asociaţiei ADEPT, Igor Boţan, dânsul
spunea că puterea de la Chişinău ar trebui să-i ridice un monument lui Traian Băsescu
alături de Vladimir Ilici Lenin. De ce? Pentru că într-adevăr foarte multe lucruri care se
întâmplă la Bucureşti toarnă apă la moara comuniştilor – declaraţii populiste, declaraţii
care dau motive serioase pentru a acuza Bucureştiul de implicare directă în treburile
interne ale Republica Moldova. Este suficient doar să preiai anumite afirmaţii făcute de
Traian Băsescu, să le difuzezi la posturile TV din media holding-ul puterii de la Chişinău şi
să pui comentariul ”Iată un exemplu de implicare directă în susţinerea opoziţiei naţionale
şi radicale din Republica Moldova”.
Moderator: Acum aş vrea să revenim puţin la declaraţiile anterioare ale lui Vladimir
Voronin care, după cum spuneam, acuzase direct România că s-ar afla în spatele protestelor
din aprilie. Vedem că procurorul general Valeriu Gurbulea a declarat oficial că România
ca stat nu stă în spatele acestor proteste, ci doar ar fi existat nişte atacuri cibernetice venite
din România şi că mai mulţi cetăţeni români ar fi încercat să vină în acele zile în Republica
Moldova. Prin ce se explică această schimbare de mesaj în declaraţiile autorităţilor? Şi dacă
s-a constat că România nu a fost implicată în acele proteste, de ce nu sunt anulate vizele
pentru cetăţenii români care au fost introduse imediat după 7 aprilie 2009?
Victor Chirilă: Cred că asistăm la o revizuire a mesajelor, a discursului autorităţilor
comuniste de la noi vizavi de România, nu fără presiuni din partea UE. Ştim că la 15
iunie miniştrii de externe ai Uniunii Europene au dat undă verde viitoarelor negocieri
cu Republica Moldova asupra Acordului de asociere, dar sunt câteva condiţii clare, trei
condiţii de fapt: anularea regimului de vize impus României, investigarea evenimentelor
din 7 aprilie 2009 cu participarea opoziţiei şi Parlamentului şi alegerile libere şi corecte.
Observaţi că prima condiţie este revizuirea relaţiilor cu România, pentru că
problema cu România este obstacolul cel mai mare în vederea începerii respectivelor
negocieri. Or, Acordul de asociere ar putea să ne deschidă o cale directă spre anularea
regimului de vize cu Uniunea Europeană, spre semnarea unui Acord de liber schimb
aprofundat cu Bruxellesul.
Aceste perspective, odată obţinute de viitoarea putere de la Chişinău vor aduce
nişte avantaje politice clare. Nu cred că actualele autorităţi nu se gândesc la viitorul relaţiilor
33

cu Bruxellesul, mai ales că există şi această criză financiară şi economică care apasă tot mai
mult asupra Republicii Moldova, asupra economiei, a cetăţenilor de rând. Deja efectele au
fost simţite de mulţi deponenţi ai băncii Invest Privat Bank, care a falimentat, şi să sperăm
că este ultima în această situaţie, dar sunt presupuneri că astfel de situaţii s-ar putea totuşi
repeta pe viitor. Pentru a evita înrăutăţirea situaţiei economice şi financiare din Republica
Moldova nu e de ajuns să ai suportul financiar al Federaţiei Ruse. Este nevoie de suportul
financiar al UE, este nevoie de suportul financiar al FMI. Acordul cu Fondul ne deschide
uşa spre alte asistenţe şi credite avantajoase pentru ţara noastră.
Oleg Cristal: Declaraţia procurorului general vine imediat înaintea scrutinului
din 29 iulie 2009. De ce anume acum? Eu sunt sigur că acesta cunoştea informaţia
respectivă mai de mult timp. S-a lăsat o anumită perioadă pentru ca formaţiunea de
guvernământ să speculeze pericolul românesc, dorinţa României de a produce o lovitură
de stat, o răsturnare violentă a puterii de la Chişinău şi spre finalul campaniei electorale,
când oamenii deja sunt montaţi pe frecvenţa respectivă, se încearcă schimbarea accentelor
pentru perioada postelectorală. Acest mesaj este adresat pentru perioada de după alegeri.
Într-adevăr, Chişinăul va fi impus atât din motive obiective, cât şi motive subiective, să-şi
revizuiască poziţia faţă de România, pentru că aşa a dat Dumnezeu să avem doar doi vecini,
unul dintre care este România – poarta noastră unică spre UE.
Eu sunt optimist şi cred că până la finele anului va fi abolit regimul de vize cu
România pentru că e o precondiţie pentru începerea negocierilor privind noul cadru juridic
cu Uniunea Europeană şi doar după anularea vizelor cu România pot demara negocierile.
Deci, există şi un interes obiectiv al Chişinăului să normalizeze relaţiile cu România.
Corneliu Ciurea: Este regretabil că Republica Moldova îşi construieşte discursul
şi relaţiile ei cu România ţinând cont ori de relaţiile ei cu Moscova, ori de relaţiile ei cu UE.
Ceea ce de fapt înseamnă că Republica Moldova nu are o relaţie cu România şi, de partea
cealaltă, indică asupra faptului că nici România nu are o relaţie oficială, normală, sănătoasă
cu Republica Moldova. Eu cred că diplomaţiile ambelor state au mult de lucrat aici, pentru
că în mod normal trebuie să fie un dialog politic constructiv între Chişinău şi Bucureşti şi
acest lucru lipseşte.
Victor Chirilă: Într-adevăr, nu avem un dialog eficient cu Bucureştiul şi am ajuns
să discutăm cu România prin intermediul Bruxellesului. Trebuie să revizuim relaţia noastră
cu România şi probabil ambele părţi trebuie să se aşeze şi să creeze o strategie comună
de dezvoltare a relaţiilor. Noi nu numai că nu avem o viziune cum să dezvoltăm relaţiile
noastre, noi nu avem dialog pentru a ajunge la acest consens. De aceea primul pas este
reconstituirea dialogului nostru, reconstituirea căilor de comunicare diplomatice, politice
cu Bucureştiul. Aceeaşi sarcină este şi în faţa Bucureştiului. Totul va depinde de viitoarea
configuraţie politică din Republica Moldova.
A declarat-o recent ministrul de Externe al României – viitoarele evoluţii vor
depinde de rezultatele alegerilor parlamentare de la Chişinău, iar pentru a reconstitui
34

încrederea este nevoie de depăşirea problemelor care s-au acumulat în relaţia noastră.
Începutul trebuie să fie semnarea celor două acorduri de bază – a Acordului politic şi a
Acordului privind regimul frontierei de stat. Cred că lipsa unui dialog a şi dus la impasul
din aceste două subiecte. În ultimii ani s-au făcut progrese, s-au depăşit anumite obstacole,
obstacolul major acum fiind neîncrederea care există între părţi.
Moderator: Am pomenit mai sus despre influenţa Rusiei în această campanie.
Cum s-a manifestat ea şi ce rol a jucat la modul concret în campania pentru anticipatele
din 29 iulie 2009?
Oleg Cristal: Eu aş împărţi jocul Rusiei cu Republica Moldova în două etape:
prima etapă a fost aproximativ până pe la începutul lunii iulie 2009, când Rusia miza destul
de mult pe faptul că Partidul Comuniştilor va obţine o victorie şi acest suport s-a manifestat
prin promisiunea Rusiei de a acorda un credit de 500 milioane dolari Republicii Moldova.
S-a promis că o sumă de câteva zeci de milioane va ajunge în Moldova în următoarele două
luni, acest termen este aproape pe sfârşite şi banii nu mai apar.
Nu apar pentru că am intrat, am impresia, într-o a doua perioadă, când Federaţia
Rusă a întors spatele actualei puteri şi acest lucru s-a făcut foarte bine simţit la recentul
summit informal, dacă poate fi numit aşa, de la Moscova, unde a avut loc cursa de cai
organizată de preşedintele Federaţiei Ruse. Posturile de televiziune ruseşti, care sunt un
instrument foarte abil pentru influenţarea alegătorilor în spaţiul post-sovietic, au evitat
imaginea preşedintelui Voronin. Chiar şi imaginea filmată de cameramanul preşedintelui
Voronin nu l-a prezentat niciodată strângând mâna preşedintelui Medvedev. Aşezarea
la masă spune foarte multe lucruri, mai ales în spaţiul post-sovietic. Am observat că
preşedintele Voronin a fost la capătul mesei, la distanţa cea mai mare de preşedintele
Medvedev, chiar mai departe decât preşedinţii regiunilor separatiste Abhazia şi Osetia,
ceea ce este ofensator la adresa preşedintelui Republicii Moldova.
În plus, Voronin nu a avut acum la Moscova întâlniri bilaterale cu Medvedev,
lucru care ar fi fost normal cu atât mai mult că există un subiect de discuţie important, aşa
numitul credit promis de jumătate de miliard. Rusia sau a fost deranjată de anumite acţiuni
ale Chişinăului, sau a înţeles foarte bine că PCRM-ul nu va mai fi dominant după viitoarele
alegeri şi ar trebui să-şi construiască relaţii normale cu mai multe formaţiuni care vor putea
să facă o coaliţie de guvernare după 29 iulie 2009.
Victor Chirilă: Cred că, într-adevăr, Rusia a înţeles că, de această dată, Partidul
Comuniştilor s-ar putea să nu mai aibă majoritatea necesară în viitorul Parlament pentru
a forma Guvernul şi a alege preşedintele. Apar noi actori politici care, de asemenea,
promovează o relaţie strategică privilegiată cu Rusia. Rusia nu poate să fie oarbă şi surdă
la aceste mesaje. Ar fi păcat dacă Moscova ar neglija acest mesaj trimis politicienilor de la
Kremlin. Cred că de această dată Rusia şi Moldova au şansa să stabilească o altfel de relaţie.
O relaţie bazată pe nişte mesaje coerente, mesaje care inspiră încredere şi predictibilitate.
Or, cu actualele autorităţi de la Chişinău Rusia nu s-a bucurat de o relaţie coerentă,
35

predictibilă şi Memorandumul Kozak este cea mai bună mărturie în acest sens. Iată că
apare Partidul Democrat, care în fond dă semnale că este interesat să aibă o relaţie stabilă
cu Federaţia Rusă şi este interesat să respecte acele aşteptări, interese, obiective pe care
Federaţia Rusă le are în ţara noastră.
02 august 2009
Modul în care rezultatul alegerilor parlamentare anticipate din 29 iulie
2009 ar putea influenţa politica externă a Republicii Moldova: viziunea
experţilor
36
Invitaţi:
- Vlad Lupan, expert independent;
- Igor Munteanu, director executiv al Institutului pentru
Dezvoltare şi Iniţiative Sociale Viitorul.
Moderator: Aşadar, prima întrebare este cum vor influenţa rezultatele scrutinului
asupra relaţiei cu vecinii, în primul rând cu România, cu care avem în prezent relaţii extrem
de proaste.
Igor Munteanu: Foarte multă lume aşteaptă de la rezultatele acestor alegeri o
creştere calitativă a mesajului pe care Republica Moldova îl are în raport cu partenerii
săi străini. Şi vreau să spun că în anul 2009 am urmărit o deteriorare în forţă a relaţiilor
cu vecinii şi, de asemenea, am observat o cumpănă în care s-a ajuns în politica externă a
Republicii Moldova. Şi această cumpănă este legată de calitatea dubioasă a unor iniţiative,
care s-au pornit de la atacuri rostite la începuturile campaniei electorale împotriva relaţiei
cu Bucureştiul şi au continuat cu rezervele pe care le-a formulat şeful statului în raport cu
noua politică a Uniunii Europene – Parteneriatul Estic. Şi toate aceste lucruri s-au făcut pe
o tonalitate de râcă, pe o tonalitate de a căuta nişte duşmani externi serioşi cu care merită
să te lupţi.
Eu cred că politica externă a Republicii Moldova merită un „reset”, aşa cum spun
americanii despre relaţia lor cu Rusia – o reprogramare a priorităţilor de bază. Şi chiar dacă
noi spunem că integrarea europeană va rămâne tema centrală a politicilor interne şi externe
ale Republicii Moldova, această relaţie trebuie regândită în termeni funcţionali.
Şi o să mă refer la câteva lucruri importante. Această relaţie cu UE trebuie privită
nu doar în temeni asistenţialişti – voi ne daţi bani şi noi facem ce vrem în interior. Această
relaţie nu trebuie să fie privită ca o obligaţie de a transmite rapoarte formale care nu au nicio
treabă cu realităţile de politică internă. Şi, în sfârşit, faţa, imaginea Republicii Moldova, care
este reprezentată de diplomaţie, dar şi de clasa politică în integralitatea sa, nu trebuie să mai
semene cu feţe buhăite de diplomaţi care nu au nicio treabă nici cu diplomaţia de carieră,
nici cu oamenii de cultură care reprezintă o imagine atractivă şi credibilă a ţării noastre.

Această imagine trebuie să fie total revizuită şi doar în acest fel schimbarea promisă de
partidele liberale şi democratice ar putea să prindă contur şi ar putea fi receptată. Chiar şi
faptul, deloc nesemnificativ, că în majoritatea partidelor care sunt în proces de negociere
a unei alternative la guvernare, sunt o grămada de diplomaţi, care au fost goniţi de fosta
guvernare din Ministerul de Externe, înseamnă că lucruri extrem de grave s-au produs în
interiorul acestui Minister, care trebuie resetat.
Vlad Lupan: Momentul alegerii unui nou guvern contează. Contează dacă acest
guvern va fi aprobat. Şi atunci imediat vom vedea diferenţa dintre guvernarea anterioară şi
guvernarea actuală în politica externă. Unde vom vedea noi această diferenţă? În primul
rând în relaţiile cu vecinii. De ce? Haideţi să ne amintim ce a făcut Partidul Comuniştilor.
De dragul susţinerii electorale pentru alegerile din 5 aprilie 2009, din 29 iulie 2009 a
demonstrat Federaţiei Ruse că are relaţii proaste cu România, pentru că Rusia percepe
România drept un stat care ar fi vrut să ia Republica Moldova sub oblăduirea sa. Ceea ce
sigur este un non-sens, prin definiţie.
O apropiere între astea două state este o apropiere istorică, normală. Rusia însă
percepe apropierea sa de Belarus normală, iar apropierea Republicii Moldova de România
– drept anormală. Este o politică ce nu ţine cont de normalitate. Este o politică ce ţine
cont de interesele Federaţiei Ruse. Cine a susţinut interesele Federaţiei Ruse în Republica
Moldova? Partidul Comuniştilor. Odată plecat de la putere, în cazul în care va fi aprobat
un guvern şi creată o majoritate parlamentară democratică, cu siguranţă vom vedea o
schimbare substanţială de relaţii în politica externă vizavi de vecini. În primul rând avem
în vedere România, dar şi Ucraina. Ucraina a amânat câteva vizite la rând a preşedintelui
Iuşcenko în Republica Moldova pentru motive care devin destul de clare odată cu anul
2009, anul alegerilor. Înţelegem că nu a mai dorit să dea o susţinere deschisă, făţişă
regimului comunist din Republica Moldova. În asemenea circumstanţe vedem că de fapt
Ucraina le trimite mesaje relativ pozitive forţelor democratice. Trebuie să capitalizăm pe
această situaţie. Trebuie să utilizăm situaţia aceasta în favoarea noastră.
Moderator: Cum ar putea evolua relaţiile cu UE după aceste alegeri?
Igor Munteanu: UE a semnalat foarte clar că deciziile sale în privinţa avansării
dialogului politic ţin de corectitudinea procesului electoral, cât şi de viziunea clasei politice
din Republica Moldova. Eu cred că UE a făcut foarte bine că a luat o pauză de meditaţie, de
reflecţie, pentru ca să vadă până unde ajunge democraţia din Republica Moldova. Am văzut
până unde ajunge şi în aprilie 2009, şi înainte de alegerile din iulie, când toate resursele
administrative, tot ce este mai urât în maşinăria de stat a explodat în minţile oamenilor,
a explodat în mâinile poliţiştilor care s-au antrenat în acţiuni de consolidare a regimului
autoritar.
Slavă Domnului că procesul electoral a adus şi rezultate pozitive. Sperăm foarte
mult că aceste rezultate vor aduce la putere un guvern responsabil, transparent şi credibil
pentru partenerii occidentali. Din momentul în care există un interlocutor legitim la
37

Chişinău, în aceeaşi secundă UE va fi dispusă să reia discuţia asupra Acordului de asociere
care trebuie să continue logica Planului de acţiuni, să dea o perspectivă de asociere şi în
acelaşi timp să traseze priorităţile de bază pe care se va mişca cooperarea dintre UE şi
Republica Moldova.
Imaginea tip a Republicii Moldova este de ţară fragmentată, săracă, fără speranţe.
Asta este imaginea în toate rapoartele care circulă prin lume. Eu cred că Republica Moldova
are obligaţia să schimbe această imagine. Cum? Fiind un elev silitor la Politicile de vecinătate
ale UE, la politica Parteneriatului Estic şi în acelaşi timp la producerea de practici pozitive
cu care, de exemplu, UE să se poată mândri. Este extrem de important şi pentru UE ca
atunci când promovează cu atâta dificultate anumite politici costisitoare pentru bugetul
de criză al Uniunii Europene, să aibă posibilitate să spună: „Noi am investit în această ţară,
această ţară a prins lecţia şi ca urmare s-au schimbat lucrurile”. UE are disperată nevoie
să arate succesul Politicii de vecinătate şi eu cred că Republica Moldova prin configuraţia
naturală a forţelor politice care s-a întâmplat după 29 iulie 2009, are toate şansele să se
orienteze spre acest gen de abordare.
Moderator: Să vorbim acum şi despre relaţiile cu SUA. La ce ar trebui să ne
aşteptăm de la aceste relaţii după alegerile din 29 iulie?
Vlad Lupan: Cred că trebuie să înţelegem că expresia la care s-a referit Igor
Munteanu, cea de „reset”, de fapt vine tocmai din SUA, deci resetarea relaţiilor este o
expresie foarte des utilizată acum de către administraţia Obama. Eu sunt adeptul resetării
doar în situaţia în care ea merită, deci în momentul în care vrei să începi de la zero, de pe o
pagină curată.
SUA înţelege foarte bine ce se întâmplă în zona aceasta şi cine este acel actor care
creează probleme în zona respectivă. Acum urmează ca o nouă guvernare să utilizeze acest
moment, înţelegând faptul că administraţia Obama vrea totuşi să mai normalizeze relaţiile
cu Federaţia Rusă pe cât este posibil, dar în acelaşi timp să susţină statele care îşi doresc o
dezvoltare democratică. În situaţia în care în Republica Moldova în sfârşit se pare că se vrea
să apară o nouă guvernare democratică, aceasta este o oportunitate pentru stabilirea de noi
relaţii, este o oportunitate chiar şi pentru administraţia Obama, pentru că este un moment
pe care ei îl simt într-o manieră pozitivă.
Au simţit şi ei cam acelaşi lucru în momentul venirii lui Obama la putere. Este
un moment în care administraţia Obama cred că ar putea înţelege că evenimentele din
Republica Moldova într-adevăr merită să fie susţinute. Iar o guvernare democratică din
Republica Moldova ar trebui să înţeleagă că unul din partenerii strategici pentru viitorul
Republicii Moldova sunt tocmai Statele Unite. Nu doar integrarea europeană poate să
susţină Republica Moldova, dar şi o relaţie specială cu Statele Unite. Haideţi să ne amintim.
Planul Marshall a ridicat Europa până la nivelul actual. Noi acum vrem să fim membri ai
UE. Asta s-a întâmplat cu ajutorul SUA. Trebuie să înţelegem cine a fost şi mai rămâne
actorul central pentru viitorul continentului european. Ei pot să ne susţină şi noi putem să
38

eneficiem de o asemenea susţinere şi este un moment care trebuie numaidecât utilizat.
Igor Munteanu: Vlad Lupan are dreptate în sensul că niciodată nu trebuie să
porneşti o relaţie, sau să încerci să revizuieşti o relaţie cu un partener atât de important
ca Statele Unite de la zero, pentru că niciodată nu se va întâmpla acest lucru. Nu poţi să
resetezi fundamental această relaţie. Trebuie să menţionez că relaţia cu Statele Unite nu
este de fapt la nivelul zero. Pe anumite domenii s-a cooperat destul de strâns: relaţia dintre
militari (Carolina de Nord – Armata Naţională), pe anumite filiere, pe anumite domenii
relaţia a adus rezultate interesante, participarea unor militari la colegii şi şcoli în străinătate
– în Statele Unite, la Centrul Militar din Germania.
Întotdeauna am avut impresia că aceste relaţii sunt un pas înainte şi doi paşi
înapoi. Pentru că, de exemplu, în momentul în care asistenţa Statelor Unite era extrem de
importantă şi producea deja rezultate structurale, autorităţile se temeau şi făceau doi paşi
înapoi. Aşa s-a întâmplat de exemplu cu IPAP-ul (Planul individual de acţiuni cu NATO),
aşa s-a întâmplat de exemplu, cu Millenium Challenge Account. Sigur, guvernanţii au fost
ademeniţi de culoarea banilor, investiţiile strategice, dar s-au temut imediat că această
asistenţă ar putea să schimbe specificul instituţiilor pe care le controlează şi pe care le place
să le controleze.
Evident că în acest moment de ruptură a sistemului politic, în care vine o nouă
elită cu noi obligaţii faţă de acest electorat şi faţă de această populaţie, trebuie să resetăm şi
cooperarea cu SUA pe anumite domenii extrem de importante. Şi aceste domenii eu le-aş
lega de dezvoltarea economică, de creşterea calităţii asistenţei şi consultanţei economice pe
anumite domenii care ar trebui reîmprospătate şi regândite.
Pe de altă parte, le-aş lega şi de sectorul de securitate, care este într-o mare şi
adâncă, disperată problemă. Pentru că atâta timp cât nu ne mişcăm spre reconsiderarea
şi reconfigurarea acestui spaţiu, cetăţeanul nu este protejat, situaţia de criză politică
se poate adânci. Pentru că nu trebuie să privim schimbarea la guvernare ca schimbarea
mecanică a unor politicieni. Ea trebuie să aducă schimbări profunde pe întregul perimetru
al instituţiilor de bază care ţin un stat. Şi atâta vreme cât noi ne uităm după ceasul moscovit,
mâncăm alimente la preţurile europene şi încercăm să potrivim croiala hainelor după
alte continente cred că există o inconsistenţă şi o incoerenţă totală, care vorbeşte despre
dezechilibrarea sistemului politic.
Eu cred că Republica Moldova, pe relaţia cu Statele Unite, trebuie să-şi fixeze foarte
clar câteva priorităţi: dezvoltarea economică, revigorarea sau reformarea fundamentală
a sistemului de securitate care aduce după sine credibilitate, cooperare, interacţiune şi
stabilitate democratică şi nu stabilitatea de care am avut-o până în acest moment.
Vlad Lupan: Să ne amintim că înainte de 7 aprilie 2009 o parte a societăţii civile
repeta în permanenţă este nevoie de reforma sectorului de securitate. Toată lumea se
întreba: „Ce mai este şi asta?”, subînţelegând că termenul „securitate” înseamnă „Serviciul de
Informaţii şi Securitate”. Nu, am repetat, am spus de nenumărate ori. Sistemul de securitate
39

include toate instituţiile care fac parte din sistemul care asigură justiţie şi statul de drept
din Republica Moldova. Asta înseamnă: judecătoriile, sistemul de justiţie, procuratura.
Mass-media liberă este şi ea un element foarte important al sistemului de securitate. Spaţiul
informaţional şi libertatea mass-media, asigurarea unei informări corecte. Numaidecât
înseamnă şi subiecte ce ţin de respectarea drepturilor omului, care trebuie să fie egală atât
în armată, cât şi în societate. Evident că ţine şi de armata Republicii Moldova care trebuie
reformată din temelie. Este nevoie şi de o reformă a Serviciului de Informaţii şi Securitate,
este nevoie şi de reforma altor structuri care sunt neconforme criteriilor europene.
De fapt, reforma sectorului de securitate tocmai asta şi înseamnă – reforma tuturor
serviciilor militarizate sau demilitarizate, dar care se numesc la noi structuri de forţă. Plus
justiţia, plus mass-media, sistemul de informare a populaţiei care trebuie reformat într-o
manieră care să corespundă normelor europene în primul rând. În cadrul unei discuţii
private cu un reprezentant al SUA care se află în străinătate, deci nu e diplomat pe teritoriul
Republica Moldova, dar care are o anumită putere de decizie, vorbeam despre posibilitatea
susţinerii Republicii Moldova pentru o astfel de reformă. El mi-a răspuns foarte simplu:
„Stimaţi reprezentanţi ai Republicii Moldova, pentru noi reforma voastră din punct de
vedere financiar este o nimica toată, doar să vreţi să o faceţi”. Aşa că închipuiţi-vă ce se poate
întâmpla cu un guvern care să vrea să facă o reformă şi care imediat să primească absolut
toată susţinerea financiară din afară. Iată, într-adevăr, una din priorităţile relaţiei noastre cu
Statele Unite, deşi nu este unica.
Igor Munteanu: Accentul deosebit pe care Vlad Lupan l-a pus pe reforma
sectorului de securitate aparent nu are o legătură directă cu politica externă, pentru că
lumea zice: „Politica externă este făcută de diplomaţi”. Ştiinţele politice moderne văd însă o
legătură directă, pentru că atâta timp cât un stat nu-şi aduce într-o bună regulă funcţionarea
instituţiilor de forţă care asigură protecţia individului, care creează stavile contra abuzurilor
administrative sau abuzurilor unor oligarhii necontrolate de interesul public, atâta timp
statele devin şi rămân vulnerabile.
Moderator: Să vorbim acum puţin şi despre relaţiile cu Rusia. Care este perspectiva
acestor relaţii în lumina alegerilor din 29 iulie 2009?
Igor Munteanu: Cu Rusia noi avem o importantă problemă, pe care nu trebuie
să o neglijăm şi atunci când spunem că avem parteneriat strategic cu Rusia noi spunem
un mare fals, o mare minciună. Nu poţi să ai un parteneriat strategic cu o ţară care îţi
cotropeşte teritoriul, după cum nu poţi să ai o relaţie strategică cu cineva care îţi blochează
exporturile. Eu cred că interlocutorii de la Chişinău nu au fost niciodată credibili pentru
Moscova, iar relaţiile noastre au fost tratate circumstanţial în dependenţă de atitudinile
care s-au formulat pentru moment. În relaţiile cu Rusia noi, Republica Moldova, nu trebuie
să negociem niciodată singuri. Asta e o lecţie istorică, care ar fi trebuit să o învăţăm mai
rapid.
În al doilea rând, noi trebuie să avem grijă de formularea interesului naţional
40

indiferent cu cine vorbim. Atâta timp cât facem doi paşi înapoi şi spunem: „Da, dar asta nu
deranjează cumva Federaţia Rusă?”, atâta timp noi nu vom fi credibili, pentru că nimănui
nu-i place să aibă de afacere cu borfaşi, cu persoane care nu au respectul cuvenit pentru
propria lor identitate. Şi eu cred că asta este marea problemă cu care s-a confrunt şi politica
externă, şi politica internă a Republicii Moldova.
Vlad Lupan: Putem caracteriza relaţiile cu Federaţia Rusă, de acum în colo,
în cazul unei guvernări democratice în felul următor: relaţia dintre doi parteneri care se
stimează reciproc. Întrucât trebuie să ne stimăm reciproc – este o normalitate pentru un
stat european care nu trebuie să cedeze din interesele naţionale. Trebuie să înţelegem că
nu putem să ne aşteptăm ca Federaţia Rusă să soluţioneze conflictul transnistrean doar
pentru că avem o guvernare comunistă. Nici nu putem să ne închipuim că acest lucru se
va întâmpla dacă vom avea o guvernare democrată. Este un nonsens. Federaţia Rusă îşi
are interesele sale. Acesta e felul de gândire al Federaţiei Ruse şi trebuie să înţelegem că ea
oricum nu va soluţiona conflictul transnistrean pentru noi şi nici nu va dori să-l soluţioneze
într-o manieră adecvată.
În consecinţă, ar trebuie să mai diminuăm niţel din importanţa acestui subiect
pentru Republica Moldova, să ne punem în capul mesei interesele naţionale. Deci
soluţionarea conflictului să fie făcută după modelul care ne convine, sau pur şi simplu
deloc. Şi atunci, să ne mişcăm înainte în direcţia integrării europene, pentru că asta
e garanţia cea mai mare că alte interferenţe din afara Republicii Moldova nu vor exista,
inclusiv din partea Kremlinului. Este practic o axiomă: democratizarea unei societăţi
înseamnă un singur lucru – stabilizarea ei. Iată că am auzit despre stabilizare din partea
comuniştilor. Stabilizare în sensul în care cetăţenii Republicii Moldova plecau stabil peste
hotare şi trimiteau stabil bani acasă. Asta nu e stabilizare, asta e, după cum s-a exprimat un
coleg de-al nostru, stabilitate de mormânt. Noi vrem o altfel de stabilitate. O stabilizare în
dezvoltarea Republicii Moldova.
Acest lucru este posibil doar în situaţia în care relaţia cu Federaţia Rusă va fi o
relaţie normală şi nu trebuie să ne isterizăm că, Doamne fereşte, până poimâine Transnistria
va fi recunoscută. La urma urmei, şi ce dacă va fi recunoscută de către Federaţia Rusă? Se
va schimba ceva, va pleca pe Lună Republica Moldova sau Transnistria? Nu se va întâmpla
absolut nimic, mai cu seamă că Federaţia Rusă nu va risca acum să repete scenariul din
Georgia, cel cu Osetia. Pur şi simplu Moscovei îi convine situaţia actuală. Dar în definitiv
Rusia nu este interesată de o deteriorare gravă a situaţiei din Republica Moldova, pentru că
atunci toţi vor arăta cu degetul înspre Moscova.
Igor Munteanu: Eu cred că o altă lecţie pe care ar fi trebuit să o învăţăm în ultimii
ani de zile este că ar trebui să ne debarasăm complet de gândirea utopică. Să uităm de
utopia prin care noi aşteptam daruri, cadouri de la Federaţia Rusă, aşteptăm că în sfârşit
Vladimir Voronin va fi ascultat de mai marii zilei şi atunci Transnistria va fi rezolvată ca
problemă.
41

Moderator: Şi acum, foarte pe scurt, va rog să vă referiţi la calitatea diplomaţiei
din Republica Moldova. Cum poate fi apreciată acum calitatea diplomaţiei moldoveneşti
şi ce trebuie schimbat?
Vlad Lupan: Calitatea diplomaţiei poate fi apreciată într-o manieră destul de
simplă. Diplomaţii de calitate se regăsesc la noi oriunde în afara Ministerului de Externe,
în societatea civilă în mod special. Chiar şi persoane din societatea civilă care nu au activat
în Ministerul de Externe sunt mai buni diplomaţi actualmente decât mulţi dintre cei care
au rămas în Ministerul de Externe. În Minister au mai rămas câteva persoane care întradevăr
merită atenţia unei viitoare guvernări. Susţinem aceste persoane din punctul de
vedere al profesionalismului evident, noi fiind persoane din societatea civilă, dar cred că
calitatea diplomaţiei ar urma să fie într-adevăr reevaluată în baza criteriului meritocraţiei
– un criteriu despre care se vorbeşte în toate manualele de ştiinţe politice pe subiectul
democratizării.
Meritocraţia este acel element care determină şi face diferită o guvernare
democratică de una ne-democratică. Deci, dacă vrem profesionalism, meritocraţia
înseamnă profesionalism. Meriţi pentru că eşti bun. Dacă vrem o diplomaţie bună, atunci
va trebui să fie efectuată o reformă structurală serioasă a Ministerului de Externe, pentru
a vedea câte elemente din el mai pot continua activitatea în acest Minister şi care ar putea
contribui la reformarea acestui Minister, astfel încât MAE să devină într-adevăr un liant
dintre Uniunea Europeană şi celelalte structuri guvernamentale pentru o implementare
reală a reformelor europene.
Igor Munteanu: Diplomaţia moldoveană în acest moment este destul de sterilă,
lipsită de idei inovatoare şi extrem de politizată. Acest lucru l-am văzut şi în perioada în
care indicaţiile circulau de la MAE spre ambasade pentru a reflecta într-o anumită manieră
evenimentele din Chişinău, acest lucru l-am văzut şi cu ocazia unor iniţiative fundamentale,
strategic importante, lansate de Uniunea Europeană. Reacţia diplomaţilor era total
impotentă şi cred că acest lucru reflectă ceea ce se întâmplă în serviciul public în general.
Cred că noul guvern are obligaţia morală de a dispensa resursele sale astfel încât să
recurgă, să ajungă la o reformă cardinală, fundamentală a serviciului public. Vorbind despre
aceasta, evident că cei care trebuie să reajusteze serviciul diplomatic trebuie să gonească din
funcţiile călduţe toţi acei ambasadori care au fost instalaţi acolo doar pe criterii superficial
politice şi să dea un alt sens calităţii de diplomat al Republicii Moldova.
42

09 august 2009
Modul în care rezultatul alegerilor parlamentare anticipate din 29 iulie
2009 ar putea influenţa politica externă a Republicii Moldova: viziunea
academică
Invitaţi:
- Mihai Cernenco, conferenţiar universitar;
- Octavian Ţîcu, şeful catedrei Relaţii Internaţionale la
Universitatea Liberă Internaţională din Moldova.
Moderator: În urma scrutinului din 29 iulie niciunul dintre partidele politice nu a
acumulat numărul de mandate necesare pentru a putea alege de unul singur şeful statului,
preşedintele Parlamentului sau Guvernul. Ce urmează, la ce ar trebui să ne aşteptăm în
continuare de la partidele politice?
Mihai Cernenco: Într-adevăr, niciunul dintre partidele politice nu are cel puţin 52
de voturi pentru a alege un guvern, cu atât mai mult 61 de voturi pentru a alege preşedintele
ţării. Astăzi, la ordinea de zi este problema negocierilor, ceea ce nu am avut în ultimii opt
ani de zile, atunci când am avut monopolul unui singur partid. Şi societatea noastră este
nerăbdătoare, cât mai repede să se întâmple ceva. Sigur că avem un partid – PCRM – căruia
i-am văzut şi auzit viziune, politicile pe parcursul a opt ani de zile. Dar mai avem şi patru
alte partide care pentru prima dată în ultimii opt ani de zile au şansa să creeze o coaliţie,
după 1998. De aceea, avem o nouă situaţie şi primul lucru la care ne-am gândit după 29
iulie 2009 a fost începerea negocierilor dintre partidele care vor crea o nouă coaliţie.
Octavian Ţîcu: Într-adevăr, avem o situaţie inedită. Cel puţin după opt ani de zile
este pentru prima dată când comuniştii nu au o majoritate absolută în Parlament. Este o
perspectivă interesantă, mai ales dacă luăm în considerare ceea ce se întâmplă la moment,
aşa numita Coaliţie despre care se discută.
Aş vrea să spun că există cel puţin trei viziuni asupra a ceea ce s-a întâmplat la 29
iulie 2009. Prima este o stare de euforie, probabil datorată faptului că ne dorim cu toţii o
schimbare, sau cel puţin segmente largi ale societăţii moldoveneşti îşi doreau o schimbare.
O a doua abordare ţine de cei care felicită Partidul Comuniştilor pentru victoria detaşată,
cu un scor de aproape trei ori mai mare decât următorul partid. Din acest punct de vedere,
este o realitate pe care opoziţia trebuie să o ea în calcul. Şi în sfârşit, există o abordare mai
pragmatică, mai realistă, care vede că situaţia care s-a creat la momentul actual în Republica
Moldova este una pe muchie, în ceea ce priveşte raportul dintre majoritate şi opoziţie în
acest Parlament. Din această perspectivă, eu cred că unitatea opoziţiei este mai mult ca
necesară în acest moment şi ceea ce s-a întâmplat recent ne demonstrează că lucrurile nu
sunt chiar atât de clare pe cât păreau la început.
43

Moderator: Ce impact ar putea avea alegerile din 29 iulie asupra politicii externe a
Republicii Moldova? Ne putem aştepta la schimbări radicale în acest domeniu?
Octavian Ţîcu: Eu cred că da. La ora actuală asistăm în spaţiul Baltic – Marea
Neagră la o confruntare între două modele evidente: Uniunea Europeană şi Rusia.
Uniunea Europeană poate să aibă un avantaj din mai multe considerente. În
primul rând, pentru că are un model atractiv, economic cel puţin, dar şi din punctul de
vedere al bunăstării. Proximitatea geografică pe care o avem cu Europa este evident un
avantaj pentru noi. În al doilea rând, există cel puţin două instrumente clare prin care acest
model este în avantaj faţă de Rusia – Politica vecinătăţii apropiate şi Parteneriatul Estic.
Deci, două instrumente clare, cu o abordare soft, o atitudine flexibilă faţă de fostul spaţiu
sovietic.
Rusia, spre regret, a pierdut această luptă, şi nu mă tem să o spun, pentru că Rusia
la ora actuală nu are o politică coerentă pentru ceea ce se numeşte fostul spaţiu sovietic.
Şi în condiţiile în care controlul asupra acestei regiuni este unul din elementele care vor
garanta pe viitor Rusiei statutul de putere regională, atunci ne dăm seama cât de importantă
în această luptă este Republica Moldova. De ce a pierdut Rusia această luptă? Pentru că
Rusia s-a axat în mare parte pe controlul primului eşalon al puterii în ţările din fostul spaţiu
sovietic, scăpând de sub control aşa-numita generaţie Saakaşvili.
Noua generaţie a crescut în spiritul valorilor europene. Dacă ne uităm la clasa
politică moldovenească, aceasta a fost formată în spiritul valorilor româneşti. Deci, de ce să
nu o recunoaştem, 7 aprilie 2009 a fost inclusiv o exaltare a ceea ce înseamnă românesc în
Republica Moldova. Pe lângă nemulţumirile de ordin economic şi politic a fost şi o exaltare
a spiritului românesc. La ora actuală Rusia încearcă să redreseze această situaţie mizând
pe factorul Lupu, Partidul Democrat lăsând în agenda sa cooperarea cu CSI, neutralitatea.
Însă în marea ei parte, opoziţia este axată clar pe valori europene, integrare europeană şi
perspectiva NATO.
Moderator: Cum vedeţi evoluţia relaţiilor cu Bucureştiul şi în ce măsură ne putem
aştepta la o depăşire a crizei în care se află în prezent aceste relaţii?
Octavian Ţîcu: În opt ani de zile Partidul Comuniştilor, cât nu ar fi de straniu, a
obţinut o anumită credibilitate, să-i spunem aşa, între ghilimele, în faţa Uniunii Europene,
care l-a perceput ca pe o realitate existentă cu care trebuie să vorbească, ca forţă principală
în societatea moldovenească. Acum, Uniunea Europeană aşteaptă o schimbare şi eu cred
că bătălia acestor alegeri este şi o bătălie a unor orientări de politică externă. Sigur nu
vom reuşi o ruptură detaşată, pentru că Rusia dispune de instrumente suficiente pentru a
contracara această ruptură definitivă. Ca pârghii, să amintim doar acel aşa-numit credit de
500 milioane dolari promis Republicii Moldova, promisiunea de ieftinire a gazelor şi aşa
mai departe, care poate conta foarte mult la electoratul nostru relativ agramat din punct de
vedere politic.
În ceea ce priveşte România, noi, istoricii, suntem temporali. De două sute de
44

ani nu s-a schimbat nimic în acest spaţiu. Confruntarea între Rusia, Uniunea Sovietică şi
România în jurul Basarabiei este o constantă. Aceasta şi-a schimbat formele, a variat în
intensitate, dar a rămas o constantă. Problema Basarabiei este o problemă de presiune
a Rusiei faţă de România în primul rând. Din punctul acesta de vedere, nu există nicio
îndoială în privinţa actului în sine din 7 aprilie 2009, care se înscrie în acelaşi spectru de
confruntare dintre Rusia şi România. Noi nu putem avea o faţă europeană ca stat, având
relaţii anormale cu România. Este un fapt pe cât de evident, pe atât de greu de contrazis,
mai ales din perspectiva faptului că tot ceea ce ţine la ora actuală de construcţiile identitare
politice din Republica Moldova ţine de această opoziţie dintre românism şi moldovenism,
concept care este un produs al timpurilor sovietice dar care, reactivat la ora actuală, este
un justificativ pentru elita politică comunistă aflată la guvernare. De aceea, atâta timp
cât va exista o prezenţă rusă puternică în Republica Moldova, va continua să fie această
confruntare şi această dilemă.
Mihai Cernenco: Dacă vrea să-şi îmbunătăţească relaţiile cu UE, Chişinăul trebuie
să scoată vizele pentru cetăţenii români. Eu cred că a venit timpul normalităţii, sau cel puţin
eu ca cetăţean aştept o normalitate de la politicieni.
Moderator: În cazul în care criza politică va fi depăşită, ne putem aştepta la o
asistenţă financiară din partea Occidentului, a organismelor financiare internaţionale, a
UE, a SUA? Şi cât de consistentă ar putea fi această asistenţă?
Octavian Ţîcu: Eu cred că perspectivă de asistenţă există, din moment ce
Parteneriatul Estic oferă 350 milioane euro, deci există nişte bani care pot fi accesaţi în
anumite condiţii. Dar dacă ne uităm la rezultatele ultimei misiuni a Fondului Monetar
Internaţional, care fost interpretate de comunişti ca un refuz datorită situaţiei incerte şi a
comportamentului opoziţiei, atunci este clar că lumea aşteaptă o schimbare. Dacă ar fi să
gândim în timp, accederea statelor din Europa de Est în UE a fost precedată de aderarea la
NATO, care, dincolo de aspectele militar şi politic, este un gen de protejare a investiţiilor
care se fac în ţările respective şi o probabilitate de a evita alunecarea democraţiilor tinere
în altă direcţie. Din acest punct de vedere, eu cred că trebuie să existe un angajament clar
al Republicii Moldova în ceea ce priveşte această sincronizare între NATO şi UE. Numai
în acest caz putem vorbi despre un angajament ferm, sigur al UE şi SUA în finanţarea
transformărilor democratice din Republica Moldova.
Mihai Cernenco: Mai mult ca atât, s-a vorbit despre disponibilitatea UE de a acorda
ajutor financiar Republicii Moldova şi eu cred că lucrul acesta s-ar putea întâmpla, dar sunt
de făcut mai multe lucruri. Planul de acţiuni Republica Moldova – UE, care ştiţi că a fost
finalizat în 2007 şi mai fost continuat pentru un an de zile, cerea nişte elemente esenţiale – o
mass-media liberă, o justiţie independentă şi accesul întregii societăţi la sistemul economic
şi de business. Dacă vă aduceţi aminte Marian Lupu pe 10 iulie 2009 spunea exact asta –
oamenii de afaceri sunt trataţi discriminatoriu, în funcţie de apartenenţa politică. Cam asta
a fost elementul esenţial de comportament în cei opt ani de zile. Mediul de afaceri la care
45

s-a referit de fiecare dată UE, Comisia Europeană care a monitorizat Planul de acţiuni este
probabil elementul crucial în comportamentul Republica Moldova.
16 august 2009
Obiectivele politicii externe a Alianţei pentru Integrare Europeană
46
Invitaţi:
- Natalia Catrinescu, ex-secretară a Comisiei naţionale
pentru integrare europeană a Republicii Moldova;
- Valeriu Prohniţchi, director executiv al Centrului
analitic Expert-Grup.
Moderator: Aşadar, iată că pe 8 august 2009, cele patru partide necomuniste care
au ajuns în Parlament – Partidul Liberal Democrat din Moldova, Partidul Liberal, Partidul
Democrat şi Alianţa Moldova Noastră – au anunţat constituirea unei coaliţii majoritare,
numită Alianţa pentru Integrare Europeană. Totuşi, situaţia rămâne destul de incertă,
întrucât nici noua coaliţie majoritară, nici Partidul Comuniştilor nu au numărul necesar de
mandate pentru a putea vota preşedintele ţării. Cum credeţi că ar putea fi depăşită această
situaţie?
Natalia Catrinescu: Cred că aici este nevoie de o maturitate politică din partea
tuturor partidelor şi probabil că cel mai raţional ar fi ca Partidul Comuniştilor să fie de
acord să negocieze cu aceste patru partide şi să voteze preşedintele ţării.
Valeriu Prohniţchi: Ceea ce până la moment s-a întâmplat în cadrul negocierilor
dintre cele patru partide inspiră o anumită încredere, un anumit optimism. Este într-adevăr
momentul, aspectul crucial, dacă comuniştii vor înţelege importanţa politică a momentului
şi vor fi de acord să transfere opt voturi pentru alegerea preşedintelui, pentru că de aceste
circumstanţe depinde nu doar situaţia economică, dar cred că şi viitorul politic al ţării.
Moderator: Cât de mare este riscul ca acest blocaj politic să nu fie depăşit? Adică,
Partidul Comuniştilor să refuze votarea şefului statului? Şi care ar fi consecinţele, atât pe
plan intern, cât şi pe plan extern a perpetuării acestei crize politice?
Natalia Catrinescu: Consecinţele vor fi prea triste, atât pe plan economic, cât şi
pe plan politic. Cred că sunt riscuri ca acest blocaj să nu fie depăşit şi să nu se găsească
cele opt voturi din partea Partidului Comuniştilor, pentru că după opt ani de guvernare,
probabil este greu să renunţi la putere. Cred că anumiţi membri şi susţinători ai Partidului
Comuniştilor au foarte mult de pierdut acum şi cred că şi-ar dori foarte mult să rămână în
procesul de luare a deciziilor. Însă, trebuie să înţelegem, şi cred că Partidul Comuniştilor
înţelege acest lucru, că dacă PCRM nu votează pentru preşedinte, se fac vinovaţi de
provocarea unei noi crize politice şi atunci cred că vor fi penalizaţi de alegători. Şi în acest

caz se vor face încercări de a se crea aparenţa că anume aceste patru partide necomuniste,
care au intrat în Parlament, nu s-au putut înţelege, nu au putut împărţi funcţii, în aşa fel
încât alegătorii să penalizeze anume aceste patru partide necomuniste.
Valeriu Prohniţchi: Cred şi eu că şansele de perpetuare a acestui blocaj sunt
destul de mici, chiar dacă nu pot fi ignorate. Nu cred că alegerile anticipate ar fi favorabile
Partidului Comuniştilor şi am impresia că în cadrul partidului există oameni care înţeleg
că singura şansă de supravieţuire a acestui partid pe termen lung este nu declanşarea unor
alegeri anticipate, nu destabilizarea şi mai puternică a situaţiei politice, ci modernizarea
acestui partid, transformarea lui pe termen lung într-un adevărat partid politic de tip
european. Şi, din aceste considerente, cred că se vor găsi oameni cu suficientă inteligenţă
ca să voteze.
Moderator: Noua coaliţie majoritară şi-a atribuit denumirea, destul de sugestivă
de altfel, de Alianţă pentru Integrare Europeană. Cum ar putea apropia la modul practic
această alianţă Republica Moldova de UE? Care sunt paşii concreţi pe care ar trebui să-i
întreprindem?
Natalia Catrinescu: Integrare europeană însemnă adoptarea valorilor europene,
în primul rând a valorilor de toleranţă în sânul societăţii şi a valorilor de bună guvernare.
Deci, exact despre ce am vorbit anterior. De aceea, pentru a apropia integrarea europeană,
Alianţa pentru Integrare Europeană trebuie să demonstreze că este hotărâtă să promoveze
principiile bunei guvernări, adică un proces decizional echitabil, eficient, utilizarea banilor
publici în folosul societăţii, edificarea unui stat de drept şi cred că aceste priorităţi sunt
bine descrise în declaraţia pe care au făcut-o liderii celor patru partide. Trebuie să avem
diplomaţi buni la Bruxelles şi în alte capitale europene şi trebuie să purtăm un dialog cu
partenerii europeni, bazat pe evidenţe, pe argumente şi pe aşa-numita temă pentru acasă,
să fie demonstrată capacitatea Moldovei de a adopta aceste valori europene.
Moderator: Domnule Prohniţchi, sub aspect economic, ce ar trebui să întreprindă
Alianţa pentru a apropia Republica Moldova de Uniunea Europeană?
Valeriu Prohniţchi: Cred că integrarea europeană a Republicii Moldova începe
la Chişinău şi nu la Bruxelles. Integrarea europeană este pentru Moldova, poate chiar mai
mult decât pentru alte state, o temă pentru acasă deocamdată. Deci sunt o mulţime de
reforme în domeniul economic, în domeniul juridic, administrativ, care încă trebuie să fie
implementate şi cred că acele sarcini care şi le-a stabilit Alianţa pentru sine şi declarate
în public sunt într-un fel realizabile. Chiar şi acea semnare a Acordului de asociere este
realizabilă pentru Moldova, dacă, evident, se realizează o serie de reforme pe plan intern.
Deocamdată nu cred că este realist să vorbim de aderarea propriu-zisă a Republicii
Moldova la UE, în viitorul previzibil. Acest lucru nu este văzut bine la Bruxelles. Moldova
deocamdată nu are suficienţi avocaţi europeni şi corpul nostru diplomatic până în prezent
a fost destul de stângaci în promovarea acestei idei.
47

Deci, sunt necesare reforme interne pentru apropierea de spiritul, de modelul
european, inclusiv de modelul european de luare a deciziilor, după care, aderarea propriuzisă
la UE ar fi mai mult o sarcină tehnică. Evident, va trebui să depăşim unele stereotipuri
politice, care încă există în Uniunea Europeană vizavi de Republica Moldova ca ţară care
politic face parte din Europa. Şi, la modul mai practic, ce ar putea această Alianţă să facă
este negocierea unui bun Acord de liber schimb aprofundat şi comprehensiv. M-aş referi
aici nu doar la liberalizarea comerţului cu mărfuri, care este pentru noi important, dar care
în linii mari deja a fost realizat, ci mai mult la liberalizarea comerţului cu servicii şi mai
ales la liberalizarea circulaţiei forţei de muncă, care evident este pentru Europa un subiect
extrem de delicat, dar şi pentru Moldova este un subiect extrem de important.
Moderator: După alegerile din 29 iulie 2009, la ce schimbări ar trebui să ne
aşteptăm în domeniul relaţiilor externe, inclusiv al relaţiilor externe economice cu Uniunea
Europeană, cu SUA, cu Rusia, cu vecinii – România şi Ucraina? Ştim că relaţiile cu România
sunt cât se poate de proaste, dar vedem acum că şi cu Ucraina raporturile sunt departe de a
fi bune. Iată că, de exemplu, cetăţenii moldoveni nu vor mai putea intra în această ţară fără
a avea asupra lor cel puţin 1100 euro de persoană. De ce schimbări avem nevoie în politica
externă, inclusiv în cea economică?
Natalia Catrinescu: Este o întrebare destul de complexă, pentru că avem nevoie
de un şir de reforme. Deci, în primul şi în primul rând, şi aceasta este ceva care a devenit
o afirmaţie de bun simţ, trebuie să eliminăm vizele pentru cetăţenii români şi trebuie să
eliminăm piedicile în comerţul extern cu vecinul nostru, care este membru al Uniunii
Europene, deci chiar în mod pragmatic, dacă e să uităm că este România, este o ţară membră
a Uniunii Europene şi vecinul cu care avem relaţii economice, comerciale importante.
În al doilea rând, trebuie să eliminăm orice tip de discriminare, pe care tot noi
o impunem, deci, restricţii la export sau restricţii la import, favorizarea unor anumite
companii. Trebuie să permitem agenţilor economici să funcţioneze într-o atmosferă de
reguli egale pentru toţi. Şi cred că aici uneori e bine ca statul să nu se implice şi să creeze
o atmosferă favorabilă pentru agenţii economici şi ei singuri vor face ca lucrurile să se
orienteze corect. Vor face comerţ cu Rusia, vor face comerţ cu Ucraina, vor face comerţ
cu România, vor face comerţ cu toată lumea, pentru că, până la urmă, vor urma logica
profitului. Atunci nu vor exista sau vor fi mai puţin importante decât sunt acum aceste
divizări între partener strategic, partener nestrategic, anumite aspecte politice în relaţiile
comerciale. Şi aici mă refer anume la relaţiile economice, comerciale, deci este altceva pe
plan extern şi politic, dar în ceea ce priveşte relaţiile comerciale, cred că în primul rând
trebuie noi să eliminăm restricţiile pe care singuri ni le impunem.
Valeriu Prohniţchi: Cam aceleaşi lucruri, de fapt, am vrut şi eu să le nuanţez.
Vecinii nu ţi-i alegi, ei îţi sunt daţi de geografie şi de istorie. Trebuie să ai relaţii bune cu
aceşti vecini, poate chiar şi relaţii excelente cu aceşti vecini. Şi relaţiile cu aceşti doi vecini
pentru Moldova sunt de o importanţă mult mai strategică, decât cu alte ţări mai îndepărtate.
48

Avem nevoie de normalizarea politicii noastre comerciale şi a relaţiilor noastre economice
cu toate ţările. Guvernul ar trebui foarte clar să transmită un mesaj agenţilor economici că
ne implicăm până aici, creăm un cadru previzibil ca voi să puteţi activa, mai departe este
treaba voastră, problema voastră să identificaţi care vă sunt avantajele competitive, ce să
produceţi, unde să exportaţi, să semnaţi şi să negociaţi contractele în mod individual.
Moderator: Ce ar trebui de făcut pentru a eficientiza în general politica externă a
Republicii Moldova, inclusiv calitatea diplomaţiei moldoveneşti?
Valeriu Prohniţchi: Eu cred că trebuie profesionalizat serviciul diplomatic. Dacă
serviciul diplomatic va fi unul profesional, în termen de câţiva ani probabil că acest serviciu
îşi va arăta eficienţa. Atunci când noi trimitem ambasadori în China sau în Cuba, sau în
SUA persoane care pleacă, după cum a spus cineva, la odihna binemeritată în aceste ţări, în
loc să reprezinte interesele ţării, care de multe ori nu vorbesc limbile acestor ţări, este clar
că este un sistem eşuat de la bun început.
Natalia Catrinescu: Sunt absolut de acord. Trebuie să fie reformat serviciul public,
inclusiv în domeniul politicii externe, promovările trebuie să fie făcute pe merit şi nu pe
alte criterii, şi chiar dacă ambasadorii în multe ţări sunt numiţi, de fapt, pe criterii politice,
oricum, profesionalismul lor are un rol foarte mare în numirea acestora. Şi, credeţi-mă,
dacă preşedintele SUA ar numi un ambasador care în mod evident nu merită acest post,
s-ar isca un scandal la Washington. Deci, cred că dacă am avea şi noi acelaşi sistem, unde cei
mai buni într-un fel ar reprezenta ţara noastră, atunci chiar şi în Bruxelles sau în alte părţi, în
alte capitale europene, în Moscova, de ce nu, s-ar ivi avocaţi mai puternici pentru interesele
Republicii Moldova.
După cum spuneam mai înainte, întotdeauna mi se creează impresia că nouă ne
lipseşte sofisticare sau profesionalism în felul în care discutăm cu partenerii noştri, fie cu
FMI, BM, Comisia Europeană sau în relaţiile bilaterale cu guvernele Rusiei, Ucrainei,
României şi altor state. Chiar şi în cazul acestor restricţii care au fost impuse de Ucraina,
la care v-aţi referit mai înainte, nu-mi este foarte clar cum s-au ivit, cum s-a ajuns la aceste
restricţii? Ce fel de dialog s-a purtat? Pentru că aceste restricţii impuse de fapt contravin şi
politicii interne a Ucrainei, şi relaţiilor pe care le-am avut până acum. De unde până unde
s-a iscat această idee ca cetăţenii moldoveni să aibă o anumită sumă la ei? Nu ştiu... Chiar şi
aici diplomaţia cred că ar trebui să lucreze un pic altfel.
Moderator: Ca să revenim iarăşi la situaţia economică, fără o asistenţă din exterior,
Republica Moldova ar putea depăşi criza economică pe care o traversează acum, inclusiv să
acopere cumva deficitul bugetar imens care se prefigurează pentru anul 2009?
Valeriu Prohniţchi: Deficitul bugetar din punctul meu de vedere nu poate fi
rezolvat pe termen lung fără o asistenţă imediată din partea FMI, Băncii Mondiale şi a UE.
Cât priveşte criza în economia reală, economia reală are o proprietate de revenire puternică.
Economia, după ce atinge un prag de rezistenţă, începe în mod inevitabil să crească. Dacă,
49

evident, există condiţii normale pentru ca agenţii economici să poată activa.
Atunci când guvernul pompează resursele băneşti din sistemul bancar pentru
finanţarea deficitului bugetar, evident că acest guvern lasă fără resurse investiţionale
companiile. Şi acest lucru este la fel sau poate chiar mai periculos decât pur şi simplu
existenţa unui deficit bugetar mare. Dacă guvernul va fi în stare să găsească surse durabile şi
ieftine de finanţare a deficitului, fără a escalada datoria internă până la nivele insuportabile,
atunci cred că agenţii economici se vor restructura, vor fuziona, se vor diviza, vor găsi
soluţii, vor identifica noi pieţe, noi nişe de piaţă internă şi externă pentru ca să iasă din
această situaţie. Problema lor majoră la moment nici nu este lipsa unor surse financiare pe
termen scurt, ci mai degrabă lipsa resurselor investiţionale pe termen lung şi lipsa pieţelor,
accesul foarte dificil la pieţele externe.
Natalia Catrinescu: Eu aş spune, ca şi Valeriu, că pe termen scurt, fără finanţare
din exterior nu putem supravieţui, din cauza că datoria internă faţă de sistemul bancar este
într-atât de mare şi s-a creat o aşa-numită piramidă financiară, astfel încât fără finanţarea
externă vom intra în incapacitate de plată internă, nu vom putea plăti datoriile sistemului
bancar şi sistemul bancar va fi pus într-o situaţie şi mai dificilă decât este acum. Nu aş vrea
să spun că ar urma un armagedon financiar, dar situaţia va fi destul de gravă şi, după cum
am văzut atunci când a încetinit sau s-a oprit sistemul bancar în Statele Unite, aceasta are
o consecinţă foarte gravă, pentru că sistemul bancar este sistemul circulator al economiei,
este sângele care alimentează economia. Şi aici aş vrea să menţionez că, de fapt, nu este
chiar atât de important de unde găsim resursele acestea financiare.
Aici aş vrea să vorbesc un pic despre împrumuturile posibile din partea Chinei
şi Rusiei. Este important ca aceste resurse să vină foarte repede şi ca ele să fie ieftine, întrun
fel să nu ne pună cătuşe de datorii pe termen mediu şi lung. Şi să fie utilizate aceste
resurse într-un asemenea mod ca să creeze creştere economică pe viitor, ca să putem plăti
aceste datorii. Însă, aş vrea să spun că în ceea ce priveşte împrumutul preconizat din partea
Chinei, există doar o scrisoare de intenţie, nu ştiu dacă este realistă această posibilitate
de a obţine un miliard de dolari din partea Chinei. Mai mult ca atât, nu ştim care sunt
condiţiile. În ceea ce priveşte împrumutul de 500 de milioane de dolari din partea Rusiei,
din nou, nu a fost prea transparent procesul de negocieri şi nu este clar dacă în cazul în
care se schimbă condiţiile politice în Republica Moldova, Rusia va fi disponibilă să acorde
aceşti bani. Pentru că ştim că deciziile Rusiei nu întotdeauna sunt dictate de argumente, ci
uneori au şi o conotaţie politică.
Dacă dorim să luăm bani din oricare altă parte din Vest, atunci trebuie să avem
un program cu FMI, care se asigură că ţara îndeplineşte nişte condiţii macro-economice
suficient de bune, pentru a putea rambursa datoria pe care o oferă. Şi aici este important să
discutăm cu FMI. Din ce cauză? Din cauza politicii externe. Deci, am vorbit că în politica
externă deciziile trebuie să fie consecvente. Dacă noi ne dorim integrare europeană,
atunci este clar că aceste împrumuturi sau granturi ar trebui să vină din partea Uniunii
Europene, din partea partenerilor din Vest şi atunci trebuie să avem un program cu FMI.
50

Dacă împrumutăm din Rusia, atunci trebuie să ne asigurăm că Uniunea Europeană şi alţi
parteneri care pentru noi sunt strategici sunt de acord cu acest împrumut.
Din acest punct de vedere, este imperativ să discutăm în primul rând cu FMI
şi partenerii externi, anume din motive de politică externă. Dacă aceşti bani nu vin în
octombrie, noiembrie, dacă nu va exista cel puţin un angajament clar politic din partea
Uniunii Europene, a altor parteneri că aceşti bani vor veni în ţară, atunci cred că la sfârşitul
toamnei vom fi într-o situaţie extrem de dificilă.
Valeriu Prohniţchi: Sunt sută la sută de acord cu ceea ce a spus Natalia. Este
important ca aceste credite care vin din Rusia sau cel încă neconfirmat din China să nu aibă
condiţionalităţi politice sau geopolitice ataşate, dar mă îndoiesc că acest lucru s-ar putea
realiza. Rusia, în ultima jumătate de an, toate creditele pe care le-a acordat în spaţiul postsovietic,
chiar şi în spaţiul european – Bulgaria, creditul promis Islandei – toate erau credite
condiţionate politic. Acesta e un imperativ geopolitic al Rusiei: de a-şi reafirma influenţa în
spaţiul său de altădată pe care îl controla. Trebuie să înţelegem acest lucru, de aceea trebuie
să fim atenţi în politica noastră externă şi în negocierile acestor credite cu Federaţia Rusă.
23 august 2009
Republica Moldova la 18 ani de independenţă. Cum să îmbunătăţim
relaţiile cu vecinii?
Invitaţi:
- Iurie Leancă, deputat al Partidului Liberal-Democrat
din Moldova (PLDM);
- Oleg Serebrian, deputat al Partidului Democrat din
Moldova (PDM).
Moderator: Pe 27 august 2009 se vor împlini 18 ani de la proclamarea
independenţei Republicii Moldova. Ce a reuşit Republica Moldova ca stat independent în
cei 18 ani şi ce nu a reuşit? Deci, care sunt realizările cele mai importante şi care sunt cele
mai mari rateuri?
Oleg Serebrian: Din păcate, în aceşti 18 ani putem vorbi mai mult despre rateuri,
decât despre reuşite. Cu toate că întotdeauna, în ajun de sărbători, încercăm să găsim şi
aspecte pozitive. Fireşte că unul dintre aceste aspecte ar putea să fie recunoaşterea Republicii
Moldova ca şi stat independent, afirmarea ei ca şi stat independent în plan european, lucru
despre care nu ne-am fi putut gândi acum două decenii, cu atât mai mult acum 25 de ani.
Din păcate, însă, mai mult decât atât nu am înaintat. Am pierdut foarte mult,
lentoarea cu care s-au desfăşurat reformele după 1991, stoparea lor odată cu venirea agrardemocraţilor
în 1994, revenirea comuniştilor în forţă la putere în 2001, după o scurtă pauză
51

de relansare în anii 1998-1999, în perioada de guvernare a Alianţei pentru Democraţie şi
Reforme. Cel mai mare rateu, probabil, care îl avem în Republica Moldova este cel de natură
morală: faptul că după 18 ani de independenţă, foarte mulţi cetăţeni ai Republicii Moldova
nu cred în viitorul acestei ţări şi mulţi dintre ei consideră că aceasta independenţă este doar
virtuală, că nu ne-a adus nimic şi că, în fond, Republica Moldova este astăzi într-un impas.
Deci, în mare parte, datoria viitoarei guvernări a Republicii Moldova este să readucă, întrun
fel, speranţa, încrederea cetăţenilor în viitorul acestei ţări, în viitorul ei european, în
normalizarea situaţiei lor, anume asta aşteaptă lumea de la noi.
Iurie Leancă: Aşa cum a spus şi dl Serebrian, în afara faptului că Republica
Moldova s-a afirmat ca un membru al comunităţii internaţionale, alte realizări şi
performanţe deosebite nu le văd. E suficient să menţionăm că Republica Moldova este
cel mai sărac stat european. Pornind de la această constatare extrem de tristă, bineînţeles
că vedem toate consecinţele şi situaţia este extrem de tristă pe ansamblu. Atunci când eşti
cea mai săracă ţară din Europa, nu poţi avea cetăţeni care ar avea nu anumit confort, care ar
simţi beneficiile de la faptul că Republica Moldova este un stat independent, atunci când
îţi dai seama de starea ta socială, politică, bineînţeles că nu poate fi vorba despre un anumit
prestigiu pe plan internaţional şi pe plan regional, care ar deriva de la o anumită viabilitate
şi succes în dezvoltarea economică şi socială a ţării.
Deci, probleme, din păcate, le avem foarte şi foarte multe, moştenirea guvernării
comuniste de 8 ani a agravat şi mai mult multiplele probleme cu care ne confruntăm.
Dacă e să vorbim despre politica externă şi dacă Republica Moldova astăzi are parteneri
pe sprijinul cărora poate miza în plan politic, financiar, intelectual constatăm, iarăşi, o
problemă foarte mare de imagine, de încredere atât în raport cu cetăţenii din propria ţară,
dar şi în raport cu partenerii principali pe exterior.
Moderator: După cum aţi remarcat şi dumneavoastră, în ultimii 8 ani la putere s-a
aflat Partidul Comuniştilor. După alegerile din 29 iulie 2009, situaţia s-a schimbat, PCRM
nu mai deţine majoritatea absolută în legislativ. Noua coaliţie parlamentară, Alianţa pentru
Integrare Europeană (AIE) este formată din PLDM, PL, PD şi AMN. La ce ar trebui să ne
aşteptăm de la noua coaliţie majoritară, care vor fi priorităţile ei atât pe plan intern, cât şi
pe plan extern?
Iurie Leancă: În documentul de constituire a acestei Alianţe, de fapt, deja au fost
creionate priorităţile de bază atât în ceea ce priveşte politica internă, cât şi politica externă.
Pe planul politicii interne bineînţeles că se vorbeşte despre readucerea şi reaşezarea
Republicii Moldova într-un spaţiu al normalităţii. Ceea ce înseamnă în primul rând
separaţia puterilor. Ceea ce înseamnă existenţa unui echilibru între aceste puteri. S-a vorbit
foarte mult despre necesitatea – şi asta va fi una dintre preocupările principale ale Alianţei
– de a readuce în prim plan drepturile omului şi libertăţile fundamentale. Asta se poate
realiza printr-o justiţie independentă, printr-o mass-media nesubordonată guvernării. S-a
vorbit şi se vorbeşte despre necesitatea reformelor cardinale pe plan economic, pentru a
52

euşi să depăşim această moştenire tristă de cea mai săracă ţară din Europa. Şi asta, iarăşi,
se poate face prin demonopolizarea puterii, prin atragerea investiţiilor, prin atragerea
fondurilor din afară.
Pe plan extern, s-a vorbit foarte mult despre necesitatea normalizării relaţiilor
cu cei doi vecini. Constatăm astăzi nu doar o deteriorare cardinală a relaţiilor noastre cu
România, dar vedeţi, şi relaţia cu Kievul a avut de suferit. Decizia luată de guvernul de
la Kiev de a institui un nou regim pentru cetăţenii din Republica Moldova, extrem de
restrictiv şi discriminatoriu chiar, denotă încă o dată lipsa unui dialog politic dintre cele
două capitale pe parcursul ultimilor ani. Şi atunci, bineînţeles că relaţia cu cei doi vecini
este o prioritate absolută.
În acelaşi timp, nu în zadar Alianţa se numeşte Alianţa pentru Integrare Europeană,
ceea ce denotă că integrarea europeană va deveni o prioritate, dar nu doar prin mimarea
unor gesturi, a unor declaraţii, ci prin trecerea la nişte reforme reale pe plan intern. Fiindcă
integrarea în mare parte constă în a ne face tema pentru acasă, în a prelua valorile care
există în UE, în a prelua principiile, în a prelua standardele şi a le implementa. Şi, totodată,
este nevoie de o diplomaţie, dacă vreţi, agresivă, în sensul bun al cuvântului, una dinamică,
pentru a convinge pe cei de la Bruxelles şi din capitalele UE că Republica Moldova a trecut
de la declaraţii frumoase, nesprijinite de acţiuni, la o activitate de zi cu zi, minuţioasă,
asiduă, dar care are drept obiectiv apropierea Republicii Moldova de standardele şi valorile
din Uniunea Europeană.
Oleg Serebrian: Sigur că una din preocupările majore ale viitoarei guvernări va fi
aspectul social. Republica Moldova este o ţară foarte vulnerabilă, din acest punct de vedere.
Cred că prin asta se explică şi votul pe care mulţi cetăţeni din Republica Moldova l-au dat
şi în 2001, şi în 2005 Partidului Comuniştilor, la fel ca şi în 2009. Constatăm probleme
sociale extrem de grave, probleme legate şi de persoanele în vârstă, dar mai ales probleme
legate de tineret, în Republica Moldova rata şomajului este extrem de ridicată, mai ales
în rândul tinerilor, cei care pleacă masiv peste hotare sunt în special tinerii, cei cu vârsta
cuprinsă între 18 şi 30 de ani.
O mare problemă este problema copiilor străzii, a orfanilor. În România a fost
chiar un proiect al UE pentru combaterea acestui fenomen al copiilor străzii. Cred că în
Republica Moldova avem nevoie cel puţin de un proiect similar, cu toate că din punctul
meu de vedere proporţia, raportată la populaţia ţării, este cu mult mai mare. Ne dăm foarte
bine seama că nu vom putea depăşi toate aceste probleme fără un sprijin din afară, cum
spunea adineaori şi dl Leancă. Integrarea europeană trebuie să fie pentru noi un deziderat,
un scop, dar această integrare trebuie să servească unor scopuri concrete, nu să fie un aspect
pur şi simplu politic speculat. Trebuie să vedem foarte concret cum implementăm acest
aspect al integrării europene pentru ca acesta să aibă un conţinut mult mai practic pentru
cetăţeanul de rând.
UE dispune de fonduri, sunt programe care n-au fost solicitate, programe care
pot fi utilizate şi în sensul restructurărilor administraţiei publice, şi în sensul eficientizării
53

administraţiei publice centrale şi locale, care la noi este una destul de defectuoasă. Aici
cred că trebuie să ne concentrăm atenţia, imediat cum această Alianţă pentru Integrare
Europeană ajunge să guverneze. Cred că avem nevoie de o susţinere logistică, morală,
psihologică şi de altă natură din partea UE şi în rezolvarea unor probleme atât de sensibile,
cum sunt problema integrării comunităţilor minoritare etno-lingvistice din Republica
Moldova – un aspect care a fost neglijat vreme de două decenii. Cât n-am încerca noi să
spunem că este o concordie interetnică în Republica Moldova, uneori aceste tensiuni se
fac sesizate în anumite zone şi tema respectivă continuă să fie speculată de unele partide
politice, inclusiv de Partidul Comuniştilor.
Sunt foarte multe aspecte. Problema e că noi avem o sarcină delicată şi dificilă de a
ameliora situaţia nu într-un oarecare domeniu, cum e firesc şi logic într-o ţară aşezată din UE
– preocupări în domeniul sănătăţii sau în domeniul învăţământului, sau în domeniul fiscal.
Noi avem o gamă extrem de largă. Totul în Republica Moldova trebuie îmbunătăţit, pentru
că nu găsim, din păcate, un singur sector în care să putem spune că lucrurile stau cât decât
bine. Orice aspect am lua – politica internă, externă, justiţie, economie, probleme sociale,
învăţământ, cultură, sport – există peste tot foarte multe probleme, suntem restanţieri la
toate aceste capitole şi sarcina pe care o are Alianţa pentru Integrare Europeană este efectiv
una extraordinar de dificilă şi complexă.
Iurie Leancă: Şi, să completez doar, problema e că necesitatea acestor reforme
intervine pe fundalul unei crize totale economice şi sociale. În mod normal, când eşti într-o
astfel de criză, te gândeşti eventual nu la nişte reforme de ansamblu imediate, ci vreai să
depăşeşti criza în primul rând. Şi atunci, situaţia noastră se complică mult mai mult decât
în cazul în care am prelua puterea în condiţii de normalitate, în condiţii în care nu ar exista
acest deficit bugetar enorm, în condiţia în care nu s-ar pune problema pericolului neplăţii la
timp a salariilor şi pensiilor. Deci, această coincidenţă, din păcate, complică mult mai mult
obiectivele şi problemele cu care urmează să ne confruntăm în momentul în care reuşim să
instalăm această nouă guvernare.
Moderator: AIE deţine 53 de mandate din 101. Un număr suficient pentru a vota
preşedintele Parlamentului şi a confirma Guvernul. Nu însă şi pentru a alege preşedintele
ţării, procedură pentru care este nevoie de 61 de voturi. Prin urmare, Alianţa are nevoie de
încă 8 voturi pe care ar trebui să i le ofere comuniştii. Cât de mare este riscul ca PCRM să
refuze să facă acest lucru, adică să refuze votarea şefului statului şi ce consecinţe ar putea
avea acest refuz?
Oleg Serebrian: Riscul există. Iresponsabilitatea acestui partid este evidentă. Am
văzut-o timp de 8 ani de zile şi este foarte clar că preşedintele Voronin încearcă cu orice
preţ să se menţină la putere. Desigur, este scenariul prost. Un scenariu pozitiv ar fi că, până
la urmă, PCRM, înţelegând starea dificilă în care se află Republica Moldova, să ajungă la
o înţelegere cu cele patru partide care formează AIE, avansând câteva condiţii de natură
politică, aşa cum s-a întâmplat în 2005. Vreau să amintesc în primul rând deputaţilor,
54

liderilor Partidului Comuniştilor, că în anul 2005 partidele care au votat pentru preşedintele
Voronin – şi era o situaţie în oglindă cu situaţia care este acum, când comuniştii aveau 56 de
mandate, iar opoziţia avea 45 – nu s-au cerut funcţii, nu s-au cerut garanţii pentru cineva.
S-au cerut condiţii politice, pe care PCRM nu le-a respectat. AIE va respecta acele condiţii,
sigur că trebuie să fie nişte condiţii judicioase şi fezabile, nişte condiţii politice: continuarea
anumitor lucruri bune pe care poate dânşii le-ar vedea, condiţii de altă natură, dar niciun fel
de condiţionări de alt gen, garanţii personale pentru cineva sau, cu atât mai mult, protejare
prin anumite funcţii.
În caz că PCRM va provoca alegeri anticipate, trebuie să se înţeleagă foarte bine
că opinia publică are o atitudine total negativă faţă de alegeri anticipate şi că cel care va fi
marele perdant al unei viitoare confruntări electorale va fi anume PCRM şi nu partidele
politice de orientare democratică. Desigur, marele perdant va fi societatea moldovenească,
cetăţenii Republicii Moldova care îşi doresc, în acest moment, depăşirea acestei crize. Eu
n-am întâlnit pe nimeni, un cetăţean simplu, un cetăţean de rând care să spună ca şi-ar dori
alegeri anticipate. Asta trebuie să înţeleagă PCRM, dacă a tot vorbit de maturitate politică
şi de cultură politică atâta timp.
Trebuie să înţeleagă că sunt în minoritate, trebuie să treacă în opoziţie. Noi
vom trata opoziţia de o manieră cât se poate de civilizată. Ei sunt 48, o opoziţie destul
de puternică. În caz de necesitate, vom proceda aşa cum se întâmplă în orice parlament
civilizat – vom consulta opinia opoziţiei, vom vedea punctul lor de vedere în orice situaţie
complicată care s-ar putea ivi. Nu vom proceda ca şi ei, când votau bugete în 15 minute,
ceea ce nu se întâmplă în nici un parlament normal.
Acestea sunt garanţiile pe care noi putem să le oferim acestui partid politic, să se
simtă confortabil în legislativ. Dar nu putem în nici un caz merge la alte tipuri de înţelegeri
cu PCRM, gen coaliţie extinsă, includerea lui într-o coaliţie de guvernământ, pentru că asta
ar însemna perpetuarea acestui partid politic la guvernare şi cetăţenii trebuie să înţeleagă
foarte bine că ceea ce s-a întâmplat în Republica Moldova până acum este o consecinţă a
guvernării comuniste şi că anume acest partid politic poartă responsabilitatea pentru ce s-a
întîmplat până în momentul de faţă.
Iurie Leancă: Timp de 8 ani am auzit de dimineaţă până în seară cât de bună este
viaţa în Republica Moldova şi că progresul este unul vizibil şi iată constatăm după 8 ani
un dezastru total economic, o criză fără precedent, cu consecinţe ample pe plan social.
Responsabili bineînţeles că se fac cei care au guvernat de o astfel de manieră ţara. Acum,
când constatăm că restul lumii – şi americanii, şi majoritatea ţărilor europene – se apropie
deja, într-un fel sau altul, de mal, în sensul că apar primele semnale că ţările respective
reuşesc să depăşească consecinţele crizei economice, noi abia intrăm în această perioadă.
Cine îşi asumă responsabilitatea pentru o astfel de situaţie? De ce atunci când, acum un an,
în toată lumea aceste semnale ale crizei au apărut, au fost respectiv percepute de guvernele
de acolo, au fost elaborate măsuri anticriză, la noi, până în 5 aprilie 2009, dacă ţineţi bine
minte, totul era bine şi frumos?
55

Deci, în loc să constatăm, să recunoaştem că există şi la noi o astfel de criză, la
noi totul s-a muşamalizat, doar pentru a avea nişte efecte imediate de ordin electoral. Iată
acum, urmare acestei iresponsabilităţi, Republica Moldova iarăşi este într-o situaţie absolut
de neinvidiat. Aşa cum spunea şi dl Serebrian, în cazul în care ei ar fi într-adevăr patrioţi ai
acestei ţări, şi-ar da bine seama că alegerile anticipate sunt o evoluţie care ar lovi în primul
rând asupra cetăţenilor din Republica Moldova.
Fiindcă, dacă ipotetic un astfel de scenariu va prevala şi ei nu vor vrea să voteze
pentru un preşedinte desemnat de către coaliţie, înseamnă că nu vom avea un guvern
funcţional, înseamnă că nu vom avea instituţii capabile să elaboreze aceste acţiuni anticriză.
Acţiunile pot fi de succes doar în cazul în care vom beneficia de sprijin din afară. Sprijin
din afară bineînţeles că va veni doar în cazul în care va exista o coerenţă şi o strategie bine
gândită şi acceptată de toate forţele politice, în cazul în care va exista această guvernare cu
toate mandatele şi toate competenţele. Dar, din păcate, mă tem şi eu că instinctele lor şi
reflexele, şi experienţa prin care au demonstrat deja că pentru ei, totuşi, principalul este
salvgardarea intereselor egoiste, de grup, de partid, am şi eu această senzaţie, nu foarte
pozitivă, că şi de data aceasta vor da dovadă de preocupare mai mult pentru interesele lor
meschine, decât pentru interesele de ansamblu ale Republicii Moldova.
Dar, pe de altă parte, zic să aşteptăm puţin, să vedem cu ce se vor termina aceste
discuţii – ştiţi că Alianţa a adresat o invitaţie la dialog primului secretar al Partidului
Comuniştilor. Şi urmează să vedem dacă marţi se vor prezenta sau nu se vor prezenta la
discuţii reprezentanţii partidului respectiv.
Moderator: În ultima perioadă autorităţile comuniste au încercat să se apropie tot
mai mult de Rusia, promovând totodată nişte relaţii cât se poate de proaste cu România.
Zilele trecute însă, şeful diplomaţiei române Cristian Diaconescu şi-a exprimat convingerea
că România şi Republica Moldova vor finaliza acordurile bilaterale, după desemnarea
noului guvern de la Chişinău. Puterea comunistă acuzase anterior Bucureştiul de faptul că
ar refuza să semneze aceste acorduri, adică Tratatul politic de bază şi cel privind frontiera
de stat. Cum trebuie interpretate aceste declaraţii ale ministrului Diaconescu? Este un
semnal pentru noua majoritate de la Chişinău?
Oleg Serebrian: Fără îndoială, este un semnal. Este un semnal pozitiv. E bine ca şi
Bucureştiul să dea semnale mai noi Chişinăului. Au fost şi voci care se opuneau vehement
oricăror discuţii privind Tratatul bilateral de bază, considerându-l o practică învechită. Da,
pe undeva este adevărat, aceste tratate bilaterale de bază nu mai sunt de mare actualitate,
ele au fost de actualitate după al doilea război mondial şi au revenit în prim plan în anii ’90,
deci odată cu parada independenţelor în spaţiul ex-comunist.
Dar, ţinând cont de conjunctură, eu cred că nu este un impediment insurmontabil
în relaţia dintre Chişinău şi Bucureşti. Contează foarte mult ce vom pune în acest Tratat,
care, până la urmă, sincer vorbind, este, în mare parte, o formalitate – România a recunoscut
independenţa Republicii Moldova. Acest Tratat de frontieră vine doar să confirme anumite
56

lucruri, întrucât România oricum a recunoscut hotarele Republicii Moldova, care este
succesor de drept al URSS.
Trebuie să facem tot posibilul ca să nu planeze nici un fel de urmă de suspiciune
nicăieri asupra relaţiilor viitoare dintre Bucureşti şi Chişinău. Noi vrem ca Bucureştiul să fie
un partener, noi avem nevoie de sprijinul României, avem nevoie ca relaţiile dintre aceste
două ţări să fie cât se poate de bune, pentru că noi nu avem atât de mulţi prieteni şi potenţiali
aliaţi în interiorul UE, diplomaţii care să cunoască bine situaţia din Republica Moldova.
Din punctul nostru de vedere, noi vom face tot posibilul ca relaţiile şi cu Bucureştiul şi cu
Kievul să fie normalizate. Cu Kievul poate ar fi undeva mai dificil din anumite considerente,
dar cu Bucureştiul, în mare parte, aceste tensiuni au fost tensiuni de caractere, dacă vreţi,
generate de anumite temperamente şi caractere ale unor oameni politici şi nu au avut nici
un fel de substrat real, au fost în bună parte artificiale.
Eu consider, şi colegii din coaliţie au declarat acest lucru în repetate rânduri, că
printre primele gesturi care vor fi întreprinse de Alianţa pentru Integrare Europeană vor fi
şi anularea acelor stupide restricţii de circulaţie, care au fost impuse de regimul comunist
României în luna aprilie 2009, acel regim de vize. Credem că Tratatul privind micul trafic la
frontieră trebuie să fie semnat în regim de urgenţă, pentru a facilita în măsura posibilităţilor,
măcar pentru o parte din cetăţenii Republicii Moldova, traversarea frontierei cu România.
Credem de asemenea că şi Bucureştiul şi Bruxellesul vor fi mai flexibili în ceea ce priveşte
regimul de vize dintre Republica Moldova şi România, nu în sensul exonerării cetăţenilor
Republicii Moldova de vize pentru România, dar în sensul facilitării eliberării vizelor
pentru cetăţenii moldoveni în România.
Iurie Leancă: Cred şi eu că declaraţia ministrului de Externe al României,
Cristian Diaconescu, este una binevenită, ceea ce încă o dată arată că în momentul în care
şi la Chişinău, şi la Bucureşti va exista voinţă politică pentru a normaliza şi a depăşi rapid
problemele care au avut, din punctul meu de vedere, în mare parte un caracter absolut
subiectiv şi absolut artificial, deci, în momentul în care există această voinţă politică va
fi foarte simplu de depăşit aceste probleme. Respectivele documente la care s-a referit dl
Diaconescu au un caracter mai mult simbolic şi eventuala lor semnare cred că, după cum
a spus şi dl Serebrian, va elimina toate eventualele suspiciuni din partea anumitor cercuri
din interiorul Republicii Moldova şi, eventual, şi din afara Republicii Moldova. Şi atunci
cred că este pentru binele şi interesul atât al Chişinăului, cât şi al Bucureştiului să nu lăsăm
spaţiu pentru astfel de eventuale interpretări ale prietenilor sau mai puţin prietenilor atât ai
ţării noastre, cât şi ai României.
În Republica Moldova şi România există mai multe probleme, de la rezolvarea
cărora se va putea schimba într-adevăr spre bine situaţia, viaţa, confortul cetăţenilor din
Republica Moldova şi, respectiv, ale celor din România şi cred că pe astfel de subiecte ar
trebui să se axeze imediat cele două executive de la Chişinău şi de la Bucureşti. În acest sens
sunt destul de optimist, sunt convins că Bucureştiul va reacţiona pozitiv la disponibilitatea
pe care deja a anunţat-o coaliţia creată. Sunt absolut convins că vom reuşi să depăşim aceste
57

probleme destul de repede şi beneficiul va fi, iarăşi, în interesul în primul rând al cetăţenilor
din RepublicaMoldova.
Sunt convins că asta va schimba imaginea Republicii Moldova pe plan regional
şi pe plan european, fiindcă deciziile din aprilie 2009, prin care cetăţenii români au fost
puşi în aceeaşi situaţie ca şi cetăţenii din Sudan, Somalie, ţări cu un risc mare din punctul
de vedere al securităţii, aceste decizii au fost o anomalie. Deci sunt suficient de optimist
în acest sens, la fel ca şi în relaţia noastră cu Kievul. Din câte înţeleg eu, decizia recentă
a guvernului de la Kiev este nimic altceva decât o reacţie la lipsa de atitudine din partea
Chişinăului, o lipsă de eforturi de a încerca să angajezi Kievul.
Deci, noi suntem mult mai interesaţi decât Bucureştiul şi decât Kievul în a avea
o relaţie foarte bună, foarte pragmatică atât economică, cât şi politică cu ambele capitale,
fiindcă şi ca teritoriu, şi ca potenţial economic, politic, militar cele două ţări ne depăşesc.
Acestea, la rândul lor, au mult mai mulţi vecini, pe când noi avem doar doi vecini şi atunci
suntem obligaţi să avem o relaţie foarte bună cu aceşti doi vecini. Şi atunci, de datoria
Chişinăului este şi va fi să iniţieze acţiuni pe linie bilaterală.
Dar, să nu uităm, în anul 1997, dacă nu mă înşel, am avut şi o experienţă din punctul
meu de vedere foarte pozitivă de cooperare trilaterală. Cred că ar fi cazul să revenim şi la
astfel de practici, pentru că beneficiul iarăşi ar fi în primul rând pentru Republica Moldova.
Şi atunci este absolut firesc ca în momentul în care se constituie o nouă guvernare la
Chişinău, relaţia cu vecinii să fie una prioritară, să ne debarasăm de acest substrat artificial,
subiectiv şi să ne axăm pe problemele reale.
30 august 2009
Dimensiunea soft-power a politicii externe a Federaţiei Ruse în Republica
Moldova
58
Invitaţi:
- Oazu Nantoi, Institutul de Politici Publice;
- Oleg Cristal, Asociaţia pentru Democraţie Participativă
ADEPT;
- Radu Vrabie, Asociaţia pentru Politică Externă.
Moderator: La 21 august 2009, Vladimir Voronin a întreprins o vizită surpriză la
Soci, în Federaţia Rusă, unde s-a întâlnit cu preşedintele rus Dmitri Medvedev. Informaţia
despre subiectele abordate în cadrul acestei întrevederi a fost cât se poate de vagă. Presa
rusă a scris însă că Vladimir Voronin nu a obţinut sprijinul total al Rusiei pe care ar fi mizat
şi că Moscova nu ar avea nimic împotrivă să coopereze şi cu alte forţe politice din Republica
Moldova decât PCRM. Întrebarea mea este ce l-a făcut pe Vladimir Voronin să întreprindă
această vizită şi ce putem spune despre rezultatele ei?

Oazu Nantoi: În primul rând despre rezultatele ei nu putem spune nimic,
deoarece este evident, în opinia mea, că vizita lui Vladimir Voronin este legată de situaţia
politică internă în Republica Moldova. Este legată de faptul că Partidul Comuniştilor se află
în minoritate relativă în raport cu Alianţa anunţată şi este evident că Partidul Comuniştilor,
cel puţin la momentul vizitei la Moscova, încă nu şi-a pronunţat poziţia vizavi de procesul
de formare a structurilor puterii în Republica Moldova după alegerile din 29 iulie 2009.
Prin urmare, se poate de spus că vizita la Moscova şi plenara Comitetului central, care
a urmat a doua zi, pe data de 22 august, sunt interdependente şi că Vladimir Voronin,
aflându-se la Moscova, şi-a testat poziţiile pentru ca ele a doua zi să fie anunţate în calitate
de declaraţii ale plenarei Comitetului Central.
Din aceasta declaraţie rezultă că Partidul Comuniştilor neagă dreptul la existenţă
a oricărei Alianţe fără participarea Partidului Comuniştilor, că Partidul Comuniştilor vrea
să iniţieze un dialog bilateral cu fiecare partid necomunist în parte din cele patru care au
ajuns în Parlament şi că Partidul Comuniştilor vede soluţionarea problemei în crearea unei
coaliţii de centru-stânga, adică Partidul Comuniştilor vrea neapărat să rămână la guvernare.
Oleg Cristal: Într-o emisiune anterioară spuneam că aproximativ la jumătatea
campaniei electorale pentru anticipate s-a observat o schimbare de atitudine a Federaţiei
Ruse faţă de puterea de la Chişinău. Atunci se observa că Moscova nu mai mizează în mod
direct şi deschis pe PCRM. Ulterior, au fost publicate în ziarul Moldova Suverană, care
este considerat apropiat partidului de guvernământ, o serie de materiale foarte dure la
adresa Occidentului, în special la adresa SUA, dar şi a UE, pe de altă parte subliniindu-se
importanţa Federaţiei Ruse pe care o poate avea în Republica Moldova şi încercând să
lanseze ideea că Occidentul împinge Republica Moldova într-un loc numit de ei „o a doua
Georgie” – către aderarea la NATO pentru a deveni duşman al Federaţiei Ruse.
Astfel de materiale încercau să pregătească terenul pentru o întrevedere între
Voronin şi Medvedev pentru ca PCRM să câştige sprijinul, din nou, a Federaţiei Ruse. A
urmat întrunirea Voronin - Medvedev şi putem să judecăm despre rezultatele ei în baza
materialelor apărute în presa din Federaţia Rusă. Ştim că presa din Rusia este supusă unui
control strict din partea puterii, respectiv ceea ce apare în presă este semnalul dat de către
puterea de la Moscova.
Pe de altă parte, Voronin, care a doua zi după vizita la Moscova a participat la
plenara PCRM, a putut să speculeze anumite mesaje pe care le-ar fi preluat de la Medvedev,
spunând că Rusia mizează în continuare pe comunişti şi îi încurajează să obţină totul sau
nimic de la cei care se numesc Alianţa pentru Integrare Europeană. Comuniştii vor încerca
să ducă lupta aceasta până la capăt – ori să obţină totul, ori ar putea să piardă destul de mult.
Sunt prea multe interese puse în joc pentru ca sa cedeze poziţiile. Deci, cred că anume în
acest context poate fi privită vizita la Soci a lui Voronin.
Radu Vrabie: Ceea ce mi se pare relevant la această vizită este că chiar dacă
preşedintele în exerciţiu Voronin, prin fapte ar încerca să arate că Moldova balansează
59

între Uniunea Europeană şi Rusia, de fapt ultimele acţiuni, pe parcursul ultimilor ani,
demonstrează că Republica Moldova iarăşi este într-o dependenţă foarte mare de Federaţia
Rusă. Practic în ultima perioadă preşedintele Voronin a plecat la Moscova pentru nu ştiu
care consultări, sau sfaturi, sau sprijin, ceea ce arată că în general în politica externă aşa
numita balanţă pe care încerca conducerea de la Chişinău să o demonstreze a cam eşuat.
Moderator: În general, putem vorbi despre o nouă politică a Rusiei în spaţiul exsovietic,
inclusiv în Republica Moldova?
Radu Vrabie: Mie mi se pare că politica externă a Federaţiei Ruse, cel puţin de la
venirea la conducere a lui Vladimir Putin, s-a schimbat, a devenit un pic mai consecventă,
un pic mai sistemică şi încearcă să reacţioneze la anumite schimbări care au loc în spaţiul
post-sovietic. Referitor la Moldova, până în 2003, până la renumitul Memorandum Kozak,
Rusia era sigură că Republica Moldova este o ţară exclusiv loială. După 2003 vedem că
s-au schimbat anumite lucruri. Rusia a încercat mai multe metode de a-şi păstra şi a mări
influenţa ei aici, inclusiv prin mijloace, să spunem aşa, tradiţionale, pârghii tradiţionale pe
care le are în Republica Moldova cum ar fi conflictul transnistrean, relaţiile economice,
dar şi alte mijloace cum ar fi politica umanitară a Federaţiei Ruse, direcţia umanitară a
politicii externe a Federaţiei Ruse, dar şi prin mass-media, prin minorităţile etnice, relaţiile
culturale, anumite conferinţe istorice.
Oleg Cristal: Churchill spunea că Anglia nu are prieteni şi duşmani, sau duşmani
veşnici, ea are interese veşnice. Acest lucru este valabil pentru oricare putere mondială.
Prin urmare, PCRM o perioadă de timp a fost un prieten fidel al Moscovei, câţiva ani a fost
un duşman destul de important pentru Federaţia Rusă. Deci, putem să observăm că Rusia
poate să-şi schimbe atitudinea faţă de puterea de la Chişinău, asta nu înseamnă însă că îşi
schimbă şi interesele, care sunt constante în Republica Moldova.
Deocamdată nu vedem oscilaţii importante ale Federaţiei Ruse în ceea ce priveşte
implicările directe în politica din Republica Moldova şi explicaţia poate fi simplă – există
regiunea transnistreană a Republicii Moldova pe care ei o controlează integral. Or, având
instrumentul Transnistria, care constituie aproape o treime din teritoriul Republicii
Moldova, nu pui o miză foarte importantă pe restul teritoriului, pentru că oricând poţi
să implici pârghia respectivă, având şi alte elemente, cum ar fi mass-media, investiţiile
economice sau controlul economic asupra Republicii Moldova. Plus resursa energetică
care poate fi transformată în armă, minorităţi importante, plus mentalitatea apropiată,
limba pe care o posedă majoritatea cetăţenilor din Republica Moldova, biserica majoritară
subordonată Patriarhiei Ruse.
Deci, implicând toate pârghiile respective poţi cel puţin să menţii sub un control
anumit populaţia şi teritoriul respectiv. Deci, Moscova probabil va avea o politică destul
de echilibrată cu viitoarea putere de la Chişinău, indiferent care ar fi ea, fiind sigură că
teritoriul respectiv nu poate să facă manevre gen Georgia.
60

Oazu Nantoi: În Republica Moldova sigur că există o dedublare a conştiinţei
omului de rând – pe de o parte, Putin şi Medvedev sunt cei mai populari politicieni, dar,
totodată, circa 70 la sută din populaţie deja consideră că locul Republicii Moldova este în
UE.
În Federaţia Rusă clasa politică este obsedată de politica de luptă contra lumii
monopolare, aşa cum o văd politicienii ruşi. Cândva, exista Tratatul de la Varşovia,
Blocul NATO, iar URSS era o ţară importantă care nu era de neglijat şi avea sferele sale
de influenţă. Şi, când colo, a urmat procesul de ruinare a acestui sistem bipolar şi a rămas
un sistem monopolar, în viziunea lor. Şi acum, Rusia din răsputeri încearcă să se declare
ca unul dintre centrele importante ale geopoliticii mondiale şi tinde spre aşa-zisa politică
multipolară. Şi, în acest sens, Rusia atribuie un rol foarte important spaţiului ex-sovietic.
Aceasta se numeşte ”politica de standarde duble”. Deci, spaţiul ex-sovietic este tratat ca
zonă de interese specifice ale Federaţiei Ruse şi războiul din Georgia este o expresie a
acestei politici şi asta vorbeşte despre o abordare nostalgică în raport cu teritoriile pierdute.
Totuşi, Rusia devine tot mai limitată în ceea ce priveşte instrumentarul pe care
îl are la dispoziţie, deoarece aceste procese centrifuge, de depărtare a fostelor republici
după destrămarea URSS, sunt probabil unele obiective. De exemplu, Republica Moldova a
nimerit în câmpul magnetic al UE, care este mult mai puternic şi mai atractiv pentru omul
de rând care nu gândeşte în termeni geopolitici. Acele patru libertăţi care ni le oferă teoretic
UE pentru omul de rând, pentru omul de afaceri de rând sunt mult mai atractive decât
componenta umanitara a politicii externe a Federaţiei Ruse formulată în concepţia ceea
care a fost adoptată în vara anului trecut. Aşadar, Federaţia Rusă încearcă să-şi promoveze
interesele sale aşa cum le vede ea. Rămâne de văzut în ce măsură noi, cetăţenii acestei ţări,
suntem capabili să conştientizăm interesul nostru naţional şi să-l promovăm.
Moderator: O eventuală rezolvare a problemei transnistrene ar însemna cumva şi
ieşirea Republicii Moldova de sub influenţa Rusiei?
Oazu Nantoi: Cum să vă spun, noi suntem ostatecii unor abordări, să spun aşa,
rectilinii. Asta se referă şi la procesul politic din Republica Moldova unde operăm cu
termeni gen “duşmani, trădători, patrioţi, Iuda”, în loc de “dialog, consens, compromis”.
Dar şi în problema Transnistriei eu sunt printre puţinii care declară, de mai mulţi ani, că
nu atât Rusia este importantă în problema conflictului transnistrean, cât responsabilitatea
care revine guvernărilor de la Chişinău. Se pare că pe parcursul aproape 20 de ani am avut
la Chişinău nişte guvernări corupte în raport, sau prin intermediul Transnistriei. Cum
spun eu, nişte politicieni în buzunarul lui Igor Smirnov. Probabil că există o listă lungă de
“patrioţi” implicaţi în contrabandă prin intermediul Transnistriei. Dacă avem o guvernare
incompetentă, lipsită de voinţă politică, dacă avem nişte parlamente care adoptă nişte
concepţii ale securităţii naţionale unde nici nu este indicată ţara trupele căreia staţionează
ilegal pe teritoriul Republicii Moldova, apoi, despre ce mai vorbim?
Deci, nu este vorba să arătam cu degetul spre Rusia şi s-o declarăm vinovată de
61

toate relele, noi trebuie să ne facem tema de acasă, şi aici noi suntem, spre regret, repetenţi.
Iar eu vreau să expun un punct de vedere paradoxal. Dacă, să sperăm, se va ajunge să avem
o guvernare eficientă, democratică, cu o voinţă politică clară, atunci Rusia va avea motive
să ne respecte şi acest lucru nu va însemna deloc că noi vom fi anti-ruşi. La urma urmei,
Ţările Baltice care au plecat din URSS, care sunt ţări membre ale NATO şi UE, dacă lăsăm
la o parte animozităţile, spuma verbala din presă şi unii patrioţi din Duma de Stat, au relaţii
interstatale normale cu Rusia, nemaivorbind despre relaţiile comerciale. Businessul rusesc
se simte confortabil în ţările Baltice şi recent reprezentantul unui partid rusesc a fost ales
primar general la Riga, dar asta deloc nu înseamnă sfârşitul statalităţii letone. Deci, noi pur
şi simplu suntem ostatecii unor calapoduri primitive.
Dar oricum, în mod sigur, rezolvarea problemei transnistrene ar însemna trecerea
relaţiilor moldo-ruse la un nivel calitativ nou, în baza unui respect reciproc, în baza
normelor de drept internaţional şi în baza interesului reciproc.
Radu Vrabie: O să pornesc şi eu de la afirmaţia lui Oazu Nantoi legată de
guvernarea coruptă în raport cu Transnistria. Am impresia că după 2003, după refuzul
de a semna Memorandumul Kozak şi pedeapsa exemplară pe care a administrat-o după
aceea Federaţia Rusă, conducerea Republicii Moldova suflă şi în iaurt rece şi se străduie
ca toţi paşii pe care îi face să nu-i supere cumva pe ruşi, ceea ce undeva uşurează şi sarcina
Federaţiei Ruse în acest sens.
Şi, în acelaşi timp, vorbind despre corupţia care este prezentă în elita de la
Chişinău, vedem că Republica Moldova preferă să accepte anumite credite neclare de la
Federaţia Rusă fără a face reforme. Asta este probabil mai uşor. Însă această, să spunem,
dedublare, această politică promovată până acum de conducerea de la Chişinău o face în
mod paradoxal să fie nerespectată şi la Moscova, şi de populaţia din Transnistria.
Pentru că, cel puţin din contactele mele pe care le am eu în Transnistria, deja
situaţia nu mai este ca acum 10-15 ani. Populaţia din Transnistria nu-l susţine univoc
pe Igor Smirnov. În acelaşi timp, populaţia din Transnistria nu vede nici în Republica
Moldova un om sau un partid politic care ar putea să o atragă. De aceea avem o situaţie
foarte interesantă când nici conducerea de la Tiraspol nu mai este un monolit. În acelaşi
timp, nici Moldova nu are sau nu vrea sa facă eforturi pentru a atrage populaţia de acolo. Şi,
atât timp cât vor continua aceste procese pe malul drept, va fi foarte greu sa obţinem ceva
pe malul stâng.
Moderator: Cum se manifestă în prezent influenţa Rusiei în spaţiul mediatic,
informaţional şi ce consecinţe ar putea avea această influenţă asupra securităţii naţionale
a Republicii Moldova? Şi ce ar trebui să facă Republica Moldova pentru a-şi asigura
securitatea mediatică?
Oleg Cristal: Eu am lansat, mai mult timp în urmă, o idee care aparent nu este
populară şi chiar am fost atacat destul de dur. Mie mi se pare că Ucraina a procedat corect
când a interzis difuzarea posturilor ruseşti pe teritoriul său naţional, deşi, după mine, au
62

exagerat în cazul reţelelor de cablu. În Republica Moldova noi avem patru frecvenţe de
stat, care deocamdată difuzează trei posturi de televiziune dintre care două sunt străine.
Unul este din Federaţia Rusă, al doilea este din România. Ambele state au interese destul
de importante în Republica Moldova şi, dacă vrem să ne păstrăm statalitatea, noi trebuie să
ţinem cont de securitatea informaţională, pentru că acum războaiele convenţionale trec în
istorie, acum sunt războaie mai întâi de toate informaţionale şi economice.
Deci, urmează să decidem dacă păstrăm pe frecvenţele de stat două posturi străine
sau nu. Pe lângă aceste frecvenţe mai există o sumedenie de posturi care sunt retransmise
zonal, posturi TV şi radio, prin cablu ori prin satelit, fiecare cetăţean decide care post de
televiziune îl priveşte. Totuşi, trebuie să avem o politică informaţională destul de importantă
pentru că, aşa cum spunea şi Oazu Nantoi, la noi, paradoxal, rating-ul lui Medvedev şi al
lui Putin este cel mai înalt printre politicieni. Asta, pentru că vedem că postul rusesc este
principala sursă de informare. Or, cetăţeanul din Republica Moldova gândeşte cu capul
crainicului de la Moscova, ceea ce va spune prezentatorul de ştiri de la Moscova, aceea va
considera el ca fiind realitate. Acest lucru îl dorim noi? Dacă da, putem să lăsăm lucrurile
aşa cum sunt. Dacă nu, atunci trebuie să schimbăm ceva.
Oazu Nantoi: În acest sens, îmi aduc aminte de experienţa mea când am fost în
Israel câţiva ani în urmă şi, fiind la nişte prieteni în familie, ca de obicei, cât gospodina
trebăluia la bucătărie, eu am fost lăsat în faţa televizorului unde erau vreo 200 de canale de
televiziune, dintre care probabil vreo 50 erau cele arabe. Asta în Israel, care se afla într-o
stare de război din momentul constituirii sale, dacă nu greşesc, în 1948. Deci asta este o
abordare. Noi ne plângem că cetăţeanul Republicii Moldova este manipulat de mass-media
străine. Şi cu adevărat este aşa. Vă dau exemplul războiului din Georgia din august 2008.
În octombrie 2008 Institutul de Politici Publice din Moldova a realizat un barometru unde
oamenii au fost întrebaţi cine este responsabil de conflictul dintre Rusia şi Georgia. 20
la sută dintre cei chestionaţi au declarat ca Rusia este de vină, 32 la sută au declarat că
Georgia este de vină, vreo 10 la sută au declarat că SUA, apoi merge NATO şi Abhazia.
Deci, are dreptate Oleg Cristal care spune că în ziua de azi fără ca să ne dăm seama noi
suntem aproape permanent subiecţii unor războaie informaţionale.
Nu putem să închidem, să interzicem accesul undelor electromagnetice din partea
canalelor care nu ne plac nouă – cuiva nu-i place România, cuiva nu-i place Rusia, eu aş putea
să am obiecţii faţă de Ucraina, dar trebuie să ţinem cont de faptul că noi trăim intr-o lume
a concurenţei, inclusiv în plan informaţional. Eu nu am iluzii vizavi de potenţialul statului
moldovenesc de a concura cu SUA în domeniul economic, dar noi trebuie să avem un canal
de televiziune naţional public care să ofere o alternativă cetăţeanului Republicii Moldova:
ce se întâmplă cu Transnistria, ce se întâmplă în relaţiile dintre Comrat şi Chişinău, ce se
întâmplă în relaţiile dintre Chişinău şi Bucureşti, de ce atâtea probleme nerezolvate timp
de aproape 20 de ani dintre două ţări vecine cum este Ucraina şi Republica Moldova şi aşa
mai departe. Într-o asemenea situaţie, eu aş putea să consider că noi tema de acasă ne-am
făcut-o.
63

Noi aici trebuie să avem mass-media deschisă, competitivă şi cetăţeanul trebuie să
aibă acces la mass-media liberă, ceea ce acum nu avem. Iar după aceasta, trebuie să avem
şi dreptul moral să ne gândim bine pe cine lăsăm şi cui îngrădim accesul pe piaţa noastră
informaţională.
Radu Vrabie: Un alt aspect pe lângă ceea ce au spus colegii este faptul că noi
nu numai ne aflăm sub influenţa mass-mediei ruseşti, noi ne aflăm în general într-un
spaţiu informaţional rusesc cam la multe aspecte ale vieţii cotidiene – cinematografele,
discotecile, cluburile de noapte, centrele comerciale sunt de cele mai multe ori locuri unde
se vorbeşte în limba rusă. Şi la acest capitol eu cred într-adevăr că statul Republica Moldova
ar putea să atragă mai multă atenţie pentru a schimba un pic situaţia, pentru că de multe ori
este foarte greu să nimereşti la un film pe care să-l vezi în limba maternă, în limba română.
Cât priveşte televiziunile, este bine că sunt foarte multe canale, însa este rău că au
dispărut anumite programe TV străine care, atunci când erau, puteai să faci o comparaţie.
Şi pe lângă faptul că avem nevoie de o televiziune publică, de televiziuni locale în general,
avem nevoie şi de televiziuni străine, vestice, pentru a putea, din multitudinea de informaţie,
trage anumite concluzii. Atunci când din 60 de canale în grila TV ai 45 ruseşti şi restul de
muzică este foarte greu să ai acces la mai multe puncte de vedere.
Oazu Nantoi: Un mic exemplu, dacă îmi permiteţi intervenţia. După evenimentele
din 7 aprilie 2009, aşa s-a întâmplat ca în raionul Taraclia o parte a raionului a început să
recepţioneze TV7. Aceasta a fost un şoc pentru populaţia din raionul Taraclia, care şi-a
dat seama, băi, stai frate, situaţia nu este chiar atât de simplă şi primitivă cum ne prezentă
nouă televiziunea publică. Oamenii au început să vină în ospeţie la cei care priveau TV7,
fără să fac publicitate acestui canal, dar deoarece au văzut că era o sursă mai credibila de
informaţie. Deci, revin astfel la nevoia de a avea concurenţă.
06 septembrie 2009
Perspectivele dezvoltării relaţiilor Republicii Moldova cu Rusia, România
şi Ucraina
64
Invitaţi:
- Anatol Ţăranu, expert în cadrul Institutului de Istorie şi
Drept al Academiei de Ştiinţe;
- Eugen Revenco, director de programe la Asociaţia
pentru Politică Externă.
Moderator: Astăzi vom discuta despre câteva evenimente care au avut loc la
Bucureşti, Kiev şi Moscova şi care au legătură directă cu Republica Moldova. Aş vrea
să începem cu recenta declaraţie a reprezentantului oficial al Ministerului de Externe al

Federaţiei Ruse, Andrei Nesterenko, privind situaţia din Republica Moldova, făcută la o
conferinţă de presă la Moscova. Andrei Nesterenko şi-a exprimat speranţa că în Parlamentul
de la Chişinău, citez: ”Pe baza unor compromisuri reciproce va fi creată o coaliţie politică
stabilă care să împiedice alunecarea ţării într-o criză a sistemului politic ce ar afecta negativ
dezvoltarea economică a Republicii Moldova şi angajamentele sale externe precum şi
procesul de reglementare transnistreană”. Cum trebuie înţeleasă această declaraţie a
oficialului rus în care, iată, nu mai găsim o susţinere directă a Partidului Comuniştilor, aşa
cum se întâmpla altă dată?
Anatol Ţăranu: Această declaraţie a reprezentantului Ministerului de Externe al
Federaţiei Ruse este una tradiţională pentru asemenea situaţii. Din acest punct de vedere
trebuie să spunem că poziţia Federaţiei Ruse a devenit mult mai realistă decât cea care a
fost demonstrată după alegerile din aprilie 2009, când reprezentanţi sus-puşi din Federaţia
Rusă s-au grăbit să-l felicite pe domnul Voronin şi Partidul Comuniştilor cu victoria care a
fost obţinută în alegeri.
De data aceasta Federaţia Rusă, după toate probabilităţile, învăţată pe experienţa
amară acumulată în prima jumătate a anului şi face un gest care este de aşteptat din partea
unei ţări cum este Federaţia Rusă. Sunt expuse speranţele că în Republica Moldova se va
instala un guvern funcţional, un guvern care va putea să ducă pe un făgaş pozitiv relaţiile
între Federaţia Rusă şi Republica Moldova, inclusiv într-o zonă atât de vulnerabilă cum
este conflictul transnistrean. Asta, luând în consideraţie şi faptul că Federaţia Rusă este
unul dintre sponsorii principali ai procesului de reglementare politică în raioanele de est
ale Republicii Moldova. Mie mi se pare această declaraţie foarte realistă şi binevenită.
Federaţia Rusă de fapt îşi manifestă dorinţa şi disponibilitatea de a colabora cu acel guvern
care se va instala în Republica Moldova în rezultatul scrutinului democratic şi în rezultatul
voinţei exprimate de alegătorii Republicii Moldova pe data de 29 iulie 2009. Eu cred că noi
trebuie să salutăm o asemenea atitudine.
Eugen Revenco: În primul rând, această declaraţie este un lucru firesc, găsim
aproximativ aceeaşi constatare a situaţiei şi deschidere pentru cooperare cu noul guvern
ca şi în declaraţia pe care a făcut-o reprezentantul Uniunii Europene la Chişinău, Kalman
Mizsei. Dar ceea ce este important din această declaraţie este că Federaţia Rusă nu
intenţionează să construiască relaţia bazându-se doar pe un singur partid, ci are nevoie de
o relaţie durabilă cu o ţară, care este Republica Moldova.
Numirea noului guvern este şi de interesul Federaţiei Ruse, care nu este în aparenţă
interesată în destabilizarea situaţiei din Republica Moldova. Este o abordare constructivă,
o abordare deschisa, o abordare care este aşteptată la Chişinău şi Partidul Comuniştilor,
ca un partid responsabil, trebuie să contribuie în mod constructiv şi pozitiv la păstrarea
stabilităţii în ţară şi la găsirea unui echilibru şi instaurarea cât mai repede a unui guvern
funcţional. PCRM trebuie sa contribuie în mod constructiv la păstrarea stabilităţii în ţară
şi nu la distrugerea anumitor coaliţii.
65

Moderator: Cum credeţi că vor evolua relaţiile cu Rusia după schimbarea puterii
la Chişinău?
Eugen Revenco: Puterea se pare deja că s-a schimbat şi evoluţiile nu pot fi decât
în progres. Să spunem că, în mare, relaţiile dintre Federaţia Rusă şi Republica Moldova
sunt reglementate. Avem în jur de 200 de acorduri bilaterale încheiate în diferite domenii.
De asemenea, sunt în vigoare o serie de înţelegeri multilaterale în cadrul CSI, în cadrul
Consiliului Europei, în cadrul altor organizaţii internaţionale, care ne leagă reciproc şi care
constituie un cadru juridic suficient pentru colaborare. Niciuna dintre formaţiunile care
astăzi au acces la putere nu a formulat idei, gânduri sau chemări anti ruseşti, ba din contra,
toate formaţiunile sunt conştiente şi au o abordare pragmatică. Toate înţeleg că interesul
Republicii Moldova este de a cultiva relaţii bune cu toate ţările, în special cu ţări care au o
putere regională, cum este Federaţia Rusă.
Altceva este că există viziuni diferite privind modalităţile de soluţionare şi viteza
cu care trebuie să se purceadă spre soluţionarea conflictului transnistrean. Probabil că aici
va fi cel mai spinos element, dar nici aici nu cred ca este temei pentru tensionarea relaţiilor.
Eu văd doar o clasă politică reformată sau înnoită la Chişinău, o clasă politică care are valori
şi care vine să construiască şi să promoveze interesele naţionale ale Republicii Moldova,
interese care sunt multiple, inclusiv în Federaţia Rusă. Şi nu sunt numai interese care ţin de
promovarea în comerţ cu produse de bază sau cu materie primă.
Anatol Ţăranu: Relaţia cu Federaţia Rusă este foarte importantă pentru Republica
Moldova. Cât pe plan economic, atât şi pe planul reglementării politicii în Transnistria.
Din acest punct de vedere, Chişinăul este vital cointeresat ca această relaţie să se dezvolte
ca una constructivă şi una benefică pentru ambele ţări. Altceva e că multiplele acorduri
încheiate între Republica Moldova şi Federaţia Rusă nu întotdeauna sunt respectate întru
totul în conformitate cu buchea acestor acorduri. Să ne aducem aminte că în conformitate
cu Tratatul de bază dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă, ţările noastre se găsesc
în relaţii de parteneriat strategic. Acesta însă nu a oprit Rusia în declanşarea războiului
economic împotriva Republicii Moldova după 2003, atunci când Chişinăul a respins
Memorandumul Kozak.
Din acest punct de vedere, caracterul relaţiilor moldo-ruse întru totul depind
cum de Moscova, aşa şi de Chişinău. Dacă Chişinăul, în timpul apropiat în condiţiile unei
guvernări noi democratice care se instalează acum în Moldova, va încerca să pedaleze, după
mine într-un mod absolut nejustificat, ideea aderării la NATO sau ieşirii din CSI, acest
lucru nu va îmbunătăţi relaţiile cu Rusia. Aceste probleme necesită indiscutabil o discuţie
profundă în societatea noastră cu atragerea experţilor, dar şi o testare a voinţei poporului
în această privinţă. În definitiv, aceste două subiecte ar putea să ne aducă beneficii foarte
serioase, însă la momentul actual aderarea la NATO şi ieşirea din CSI nu sunt de o
actualitate stringentă.
66

Moderator: Acum aş vrea să discutăm puţin şi despre un alt eveniment care a avut
loc zilele trecute la Bucureşti. Ministrul de Externe al României, Cristian Diaconescu a
declarat, în cadrul întâlnirii anuale cu ambasadorii români, că Republica Moldova se află
în continuare printre priorităţile regionale ale României. Ministrul român de Externe a
explicat că România, ca stat membru al Uniunii Europene, “va insista în continuare pentru
o mai mare implicare a UE în Republica Moldova, având în vedere perioada economică
actuală dificilă, prin acordarea de asistenţă financiară europeană”. Cristian Diaconescu
a amintit că “în pofida unor tensiuni induse artificial în relaţia cu Republica Moldova,
politica de cooperare şi sprijinire a Chişinăului pe cale europeană a rămas neschimbată”.
Şi tot Cristian Diaconescu a declarat într-un alt context că România nu s-a opus niciodată
semnării Tratatului politic de bază şi a celui de frontieră, atâta doar că aceste acorduri
trebuie negociate în spirit european. Înseamnă aceasta oare că am putea să ne aşteptăm,
odată cu schimbarea puterii la Chişinău, la semnarea acestor documente care timp de mai
mulţi ani au umbrit relaţiile moldo-române?
Anatol Ţăranu: Eu cred că în timpul apropiat Ministerul de Externe va fi capabil
să prezinte o agendă în ceea ce priveşte relansarea relaţiilor moldo-române care au fost
atât de profund afectate de regimul comunist. Sunt patru probleme cheie care trebuie să
fie soluţionate cât mai rapid în relaţia cu Bucureştiul. În primul rând, este vorba despre
abolirea acestui regim de vize, care a fost atât de neinspirat impus de actualul Guvern.
A doua problemă se referă la Acordul despre micul trafic la frontieră, care iarăşi este o
prioritate indiscutabilă. Rămân problemele legate de alte două documente – Tratatul de
bază şi Tratatul de frontieră, care, după părerea mea, nu sunt de o actualitate stringentă
şi pot fi cel puţin deplasate în timp. În rest, eu nu vad ce ar putea să umbrească relaţia
Chişinăului cu Bucureştiul în timpul apropiat în cadrul noii guvernări care se instalează la
Chişinău. Eu sunt foarte optimist în această privinţă şi cred că relaţiile moldo-române în
timpul apropiat vor cunoaşte o ascensiune apreciabilă.
Eugen Revenco: Eu o să mă refer la problema cu tratatele. Eu împărtăşesc această
clasificare în documente care nu sunt conflictuale sau nu trezesc niciun fel de dificultăţi sau
obiecţii sau cele care au o componentă politică în sine şi sunt controversate în societate. În
primul rând, mă refer la regimul de călătorii, vizele. Abolirea regimului de vize care a fost
introdus de Chişinău este clar că va fi una dintre priorităţi. A doua ar fi încheierea Acordului
privind micul trafic. Iar celelalte acorduri care în fond nu trebuie să creeze dificultăţi –
Acordul privind regimul de frontieră şi Tratatul politic de bază – nu sunt documente care
să producă efecte directe pentru cetăţeni. Aceste documente ar fi foarte bine să fie lăsate
un timp la o parte pentru că rostul negocierilor nu este de a impune un document, ci a face
aceste documente acceptate de societate sau ratificabile de către legislativ. Iată de ce nu
cred că acum este cel mai potrivit moment să se lanseze negocierile.
Oricum este bine să fie lansate negocieri, s-ar putea că şi viziunile de la Chişinău să
fie mai progresiste decât acele care au fost promovate până acum. Noi ştim că într-un climat
67

prietenesc s-a ajuns la un Tratat politic de bază parafat, care era ratificabil pentru ambele
legislative, care a fost ulterior sabotat de către Partidul Comuniştilor de la Chişinău şi s-a
ajuns peste nouă ani de zile la un document care nu poate fi semnat măcar.
Suntem acum în situaţia în care şi UE a evoluat şi Republica Moldova intenţionează
să-şi aprofundeze relaţia. Şi această relaţie este mult mai diversă şi la capitolul politic,
instituţii de cooperare, formă de colaborare. Deci, dacă documentul bilateral, Tratatul
politic bilateral, vine să creeze nişte structuri inferioare sau nişte forme de cooperare
inferioare celor care vor fi construite în cadrul Acordului de asociere cu UE, atunci acest
Tratat politic de bază este inutil, nu creează valoare adăugată. Altceva este dacă el va avea
un specific şi va asista Republica Moldova mai tare în apropierea de UE şi va grăbi acest
proces, da, atunci de un asemenea document, în aşa o abordare nouă, europeană, care ar
completa sau chiar ar face mai detaliată implementarea angajamentelor noastre europene
şi apropierea de UE, da, de un asemenea document noi am avea nevoie.
Moderator: În cadrul aceleiaşi reuniuni anuale a ambasadorilor de la Bucureşti,
preşedintele României Traian Băsescu a declarat că Republica Moldova în procesul său de
integrare europeană trebuie inclusă în acelaşi pachet cu ţările din Balcanii de Vest. Ce şanse
există ca Republica Moldova să facă parte din pachetul respectiv?
Eugen Revenco: Geografic nu facem parte, astăzi suntem deja parte a Parteneriatului
Estic şi, real vorbind, ar fi foarte greu să fie atins acest deziderat. Apoi, există posibilităţi de
diferenţiere chiar şi în cadrul acestui Parteneriat Estic. Doar că Republica Moldova trebuie
să satisfacă criteriile politice de bază. Deci care sunt criteriile politice? În primul rând,
implementarea angajamentelor asumate 14 ani în urmă faţă de Consiliul Europei. De 14
ani noi nu ne îndeplinim angajamentele pe care ni le-am asumat să le realizăm în câţiva
ani de zile. Astăzi, suntem ţara cu cea mai lungă istorie în implementarea angajamentelor
noastre faţă de Consiliul Europei. Suntem ţara care din 2001 a început a produce regrese.
Şi Consiliul Europei în Adunarea Parlamentară a adoptat şi rezoluţii unde s-a scris, negru
pe alb, că aceasta este una din precondiţii în avansarea relaţiilor cu Uniunea Europeană.
Republica Moldova trebuie în primul rând să-şi stabilizeze instituţiile, să promoveze
reformele democratice, inclusiv atunci când vorbim despre reforme democratice, trebuie
să nu uităm de administraţia locală, autonomia locală, despre audiovizual, justiţie, poliţie.
Un alt aspect foarte sensibil va fi înlăturarea consecinţelor evenimentelor din 7 aprilie
2009, pentru că 7 aprilie a scos la iveală o serie de probleme instituţionale nebănuite, sau,
mai bine zis, camuflate, dar care existau şi sensibilitatea cărora a fost constant ignorată.
Deci, fără înlăturarea problemelor constatate, nu vom putea să evoluăm. Dar
Moldova este o ţară mică, o ţară care cunoaşte procesele democratice, cunoaşte cum se face
transferul de putere. Din fericire, toate regimurile în Moldova, spre deosebire de alte ţări
din CSI, s-au schimbat paşnic şi implementarea reformelor, dacă toate partidele vor dori,
nu va fi o problemă. În asemenea circumstanţe Republica Moldova poate avansa uşor şi
repede pe calea unei integrări europene aprofundate. Şi atunci, având randament, va deveni
68

o istorie de succes şi va face diferenţa faţă de actorii mai mari, cu aceeaşi Ucraina, care astăzi
ne întrece la capitolul relaţiilor cu UE. Atunci abia vom putea vorbi despre o apropiere de
perspectivele europene, pentru că, în fond, ce ne interesează pe noi în Balcani nu este atât
să fim incluşi în pachet, cât să nu treacă acest tren de aderare fără noi. Iar atâta timp cât noi
vom fi la coada grupului din Est, nu ne putem apropia nici de pachetul balcanic.
Anatol Ţăranu: Opinia care a fost formulată de către preşedintele Băsescu este o
propunere extrem de generoasă şi de fapt atestă o strategie pe care ar trebui să o îmbrăţişeze
Republica Moldova. De fapt, despre ce vorbeşte Băsescu? El spune Republicii Moldova:
„Fraţi moldoveni, nu trebuie să mergeţi în Europa cu paşi mici, nu trebuie să tărăgănaţi
acest proces. Aveţi şansele să faceţi un salt. Desigur, pentru aceasta trebuie să depuneţi
eforturi supraomeneşti, să încercaţi să faceţi nişte lucruri pe care alte ţări le-au făcut pe
parcursul mai multor ani, iar voi, având în vedere că sunteţi cu adevărat o ţară mică, o ţară
care nu necesită mari resurse pentru a vă ridica la nivelul unei ţări cu o istorie europeană,
aveţi această şansă”.
Pachetul Balcanilor de Vest înseamnă o cu totul altă abordare a procesului de
integrare europeană pentru Republica Moldova decât pachetul Parteneriatului Estic. Şi
din acest punct de vedere Băsescu de fapt ne propune să încercăm o altă cale decât cea
care a fost deja pentru noi predestinată de Bruxelles şi de partenerii din Occident. Mie
mi se pare că acest proiect este unul foarte idealist, dar şi foarte ambiţios şi nu ar fi rău
dacă politicienii de la Chişinău ar fi puţin idealişti şi ar încerca să realizeze un proiect de
o asemenea anvergură. Aceasta ar însemna că Republica Moldova ar putea să depăşească
actualele dificultăţi într-un ritm mult mai rapid decât acela care ni se propune de fapt de
toţi acei care astăzi observă evoluţiile din interiorul Republicii Moldova.
Moderator: Acum să trecem şi la relaţiile cu Ucraina. Cu câteva săptămâni în
urmă guvernul de la Kiev a inclus Republica Moldova în lista ţărilor care ar prezenta un risc
sporit de migraţie ilegală alături de multe ţări din statele africane şi asiatice. În urma acestei
decizii, cetăţenii moldoveni au fost obligaţi să aibă asupra lor suma minimă echivalentă cu
1100 de euro pentru a putea intra în Ucraina. Ulterior această decizie a fost suspendata
până la formarea noului guvern de la Chişinău. De ce a adoptat Kievul decizia respectivă?
A fost cumva un semnal pentru autorităţile moldovene?
Anatol Ţăranu: Eu cred că această decizie vorbeşte despre neprofesionalismul
ambasadei noastre de la Kiev. Este ieşit din comun faptul că în Republica Moldova această
problemă nu s-a discutat din timp – că doar nu a căzut din pod această decizie a Serviciului
de grăniceri din Ucraina. Ambasada noastră la Kiev deja de mult timp trebuia să semnaleze
acest pericol şi Ministerul nostru de Externe trebuia să ia toate măsurile necesare pentru
a contracara această decizie a Kievului, care este într-un fel ofensatoare pentru cetăţenii
Republicii Moldova.
În fond, vreau să vă spun că relaţia noastră cu Kievul este o relaţie foarte proastă,
este o relaţie care denotă că politica noastră externă în raport cu ţările vecine este o politică
69

falimentară, îndeosebi în ceea ce priveşte Kievul. Din acest punct de vedere trebuie de
menţionat un lucru – dacă în relaţia cu Bucureştiul noi dintotdeauna putem să mizăm pe
faptul că Bucureştiul va fi iertător, că Bucureştiul va fi tolerant faţă de mai multe gafe pe care
le comite Chişinăul şi aceasta se datorează unei relaţii speciale pe care o avem cu România
indiferent de coloratura regimului politic de la Chişinău, păi în raport cu Kievul noi nu
avem această prioritate.
Faptul că astăzi relaţia cu Kievul se găseşte la un nivel atât de jos vorbeşte despre
aceea că Chişinăul are restanţe importante pe această direcţie şi că noua guvernare care
vine trebuie în primul rând să fie preocupată de relaţia cu Ucraina, care este una prioritară.
Primul lucru pe care l-aş face eu, dacă aş avea posibilitatea să influenţez lucrurile, aş trimite
la Kiev un ambasador care ar fi capabil să informeze Chişinăul corect şi în deplina cunoştinţă
de cauză, iar pe de altă parte ar fi capabil să promoveze la Kiev linia elaborată la Chişinău.
Eugen Revenco: Eu împărtăşesc această îngrijorare faţă de o degradare a relaţiei
dintre Kiev şi Chişinău, dintre Ucraina şi Republica Moldova. Această degradare nu a
început ieri, acum suntem la un nivel minim care putea fi evitat. Dacă e să ne amintim, acum
10 ani Republica Moldova avea o colaborare intensă cu Kievul, pe diferite segmente, ne
amintim chiar şi întâlnirile trilaterale dintre preşedinţii din Ucraina, România şi Republica
Moldova, după care începând cu 2001 relaţia nu a mai fost atât de frumoasă, şi nu doar în
cazul Ucrainei.
Se pare că Republica Moldova are o problemă în a-şi lămuri relaţiile cu vecinii
săi, pentru că vecinii Republicii Moldova astăzi nu sunt doar Ucraina şi România, mai este
şi UE care a devenit vecin al Republicii Moldova, este şi NATO, care a devenit vecin al
Republicii Moldova. Şi din această perspectivă Guvernul nou ar trebui să-şi reevalueze şi să
redefinească obligatoriu strategiile sale şi concepţia de politică externă pe care o va avea, în
aşa fel încât aceasta să ţină cont de noile schimbări, noile provocări, dar, în primul rând, şi
de opţiunile şi posibilităţile care ni se deschid.
Republica Moldova în ziua de astăzi este o ţară închisă, şi nu mă tem să spun acest
lucru. Vizele cu România confirmă acest lucru. Ieşirea spre Ucraina, iarăşi, este o dovadă.
Şi dacă ne uităm la regimul nostru comercial care în principiu este unul deschis, noi totuşi
trăim mai mult din importuri, trăim mai puţin din exporturi şi suntem o piaţă mică. Deci,
Republica Moldova poate câştiga numai atunci când va şti să se deschidă lumii şi să înceapă
să cunoască lumea din exterior mai mult.
Ziceam că este nevoie ca Republica Moldova să-şi redefinească, să revadă
relaţiile sale cu vecinii, având în vedere că avem deja vecini mai mari şi mai mulţi. Trebuie
reevaluate şi relaţiile cu NATO – nu este vorba de a adera mâine sau poimâine la NATO, ci
de a construi o relaţie de vecinătate, este vorba despre a cunoaşte acest vecin şi a cunoaşte
modul în care putem să valorificăm prezenţa sa, vecinătatea sa pentru a scoate avantaje atât
pentru securitatea Republicii Moldova, cât şi pentru avansarea comerţului şi a intereselor
noastre naţionale în întregime. Acelaşi lucru şi faţă de UE, dar aici deja cu certitudine avem
în societate un consens pentru aderare. De aici trebuie să pornim construcţia relaţiilor
70

noastre.
Iar în ceea ce priveşte relaţiile cu Ucraina, cu siguranţă că impunerea necesităţii
de a prezenta 1100 euro la intrarea în ţară pentru cetăţenii moldoveni este o penalizare
din partea Kievului pentru o serie de probleme pe care nu le-am rezolvat. În plus, noi nu
avem împreună cu Ucraina proiecte mari comune. Nu am construit poduri, noi nu avem
curse avia directe la Kiev în ultimii câţiva ani. Republica Moldova şi-a deschis un serviciu
foarte bizar în Odesa care substituie într-un fel serviciul consular, o filială a Ministerului
Dezvoltării Informaţionale, ceea ce este o anomalie în practica internaţională şi care
trezeşte nemulţumiri la Kiev. Republica Moldova recent vorbea despre armonizarea
sistemelor energetice şi conectarea la piaţa energetică europeană pentru a-şi asigura
securitatea energetică, iar acum vedem că am renunţat la a cumpăra energie electrică din
Ucraina. Preferăm să cumpărăm energie electrică acum de la centrala de la Cuciurgan, care
alimentează financiar regimul separatist de la Tiraspol şi care se alimentează cu gaz din
Rusia. Şi am renunţat la construcţia unei linii energetice comune pentru conectarea la piaţa
energetică a UE şi în acest fel ne vulnerabilizăm pe noi şi am devenit parteneri necredibil şi
nişte vecini dubioşi pentru Ucraina.
Anatol Ţăranu: Vreau să vă spun că atitudinea Republicii Moldova faţă de
GUAM, organizaţie regională în care Ucraina încearcă să joace rolul de lider regional,
este pur şi simplu revoltător. Ceea ce a făcut Chişinăul, când a încercat să ostracizeze nişte
iniţiative care veneau din partea Kievului, a fost să dea practic peste mână partenerului său.
Şi acest lucru vorbeşte despre faptul că la Chişinău avem o politică externă infantilă, ceea ce
dăunează enorm relaţiei noastre cu Kievul. Am avut posibilităţi foarte mari să ieşim elegant
din această situaţie, să ne păstrăm relaţiile cu Kievul în cadrul GUAM şi în acelaşi timp să
folosim mecanismele GUAM pentru a avea o deschidere mai largă în negocierile cu aceeaşi
Rusie, care priveşte cu ochi proşti această organizaţie. Păcat că Republica Moldova sub
guvernarea comunistă a pierdut aceste oportunităţi.
71

04 octombrie 2009
Integrarea Europeană – prioritate majoră a Guvernului Filat: primele
acţiuni
72
Invitaţi:
- Eugen Revenco, Asociaţia pentru Politică Externă;
- Oleg Cristal, Asociaţia pentru Democraţie Participativă
ADEPT.
Moderator: Astăzi vom discuta despre vizita Premierului Vlad Filat şi a
ministrului de Externe, Iurie Leancă, la Bruxelles, vizită despre care se ştia încă înainte
de învestirea Guvernului. Primul lucru pe care aş dori să vă întreb este ce semnal lansează
vizita premierului şi a ministrului de Externe la Bruxelles?
Eugen Revenco: Este prima lor vizită în exterior, despre care se ştia până la
inaugurarea primului ministru, adică până la aprobarea Guvernului şi programului de
guvernare. Era o vizită aşteptată la Bruxelles şi dorită la Chişinău şi care defineşte orientarea
politicii externe: este vorba de sprijinul pe care îl aşteaptă Chişinăul din partea Uniunii
Europene. Pe de altă parte, este şi un mesaj de activitate prioritară la realizarea reformelor
împreună cu UE. În cadrul acestei vizite, premierul şi ministrul de Externe au avut prilejul
să prezinte programul de guvernare, starea lucrurilor din ţară şi să încerce să traseze căi de
cooperare pe viitor. Noi nu trebuie să privim această vizită ca pe una oficială care trebuia să
se încununeze cu nişte rezultate concrete. Este o vizită-semnal, de deschidere, de dorinţă
de cooperare şi care dă prioritate cooperării vestice, în raport cu cooperarea pe direcţia
estică.
Oleg Cristal: Odată cu desemnarea în funcţie a unor persoane ca şeful statului,
primul ministru şi ministrul de externe apare o întrebare, care vine din partea mediului
jurnalistic: unde veţi avea prima vizită? Explicaţia este simplă – de regulă, prima vizită a
unor astfel de persoane este un semnal ce priveşte vectorul politic al ţării. Prin urmare,
noul Guvern de la Chişinău a stabilit clar vectorul de deplasare spre UE. Acest lucru este
menţionat în programul de guvernare al Alianţei pentru Integrare Europeană. Eu zic că
această vizită la Bruxelles, la doar câteva zile de la instituirea noului Guvern, este una
simbolică şi inedită în istoria Republicii Moldova. Curios lucru este că organizarea acestei
vizite a fost făcută înainte de intrarea în funcţie a noului Guvern, ceea ce comportă un
interes sporit faţă de noua conducere de la Chişinău, inclusiv la Bruxelles.
Europenii aşteptau de mult timp o schimbare la noi şi, repet, această vizită
simbolică este nu atât o tatonare de poziţii, pentru că poziţiile deja sunt cunoscute, ci un
semnal de sprijin al UE faţă de noua conducere din Republica Moldova. Susţinere, nu doar
prin faptul că au fost invitaţi aceşti doi oficiali în inima Europei, la câteva zile de la începerea
activităţii lor, dar şi prin promisiunea că UE este gata ca în viitorul cel mai apropiat să

înceapă negocierile privind noul acord juridic cu Republica Moldova. Europa este gata să
ne acorde credite suplimentare, granturi, pentru a depăşi situaţia complicată creată în urma
crizei economice. Este gata să discute despre liberalizarea regimului de vize, mergând până
la eliminarea vizelor pentru cetăţenii moldoveni care vor călători în UE într-o perspectivă
medie sau îndelungată. Întâlnirile în Parlamentul European au dat posibilitatea ca cei doi
oficiali de la Chişinău să transmită mesajul lor eurodeputaţilor care reprezintă mai multe ţări
europene. Prin urmare, este o tribună foarte importantă ca Moldova să aducă la cunoştinţă
în sânul lumii europene viziunea sa de viitor şi planurile la început de guvernare.
Eugen Revenco: De ce este încă importantă această vizită la Bruxelles? Guvernul
a depistat o gaură mare în bugetul naţional. Probabil că prim-ministrul şi ministrul de
Externe sperau să obţină o asistenţă financiară consistentă din partea UE. Aici într-adevăr
au obţinut o asistentă, vreo 37 milioane euro, dacă nu greşesc, care este mai puţin decât s-au
aşteptat, dar ei au reuşit şi aici este marele merit. De ce au mers în primul rând spre Vest
şi nu spre Est? Unul din argumente este că la Chişinău se aşteaptă începerea negocierilor
cu FMI. UE este puternic reprezentată în bordul directorilor FMI şi ştim că acesta avea
condiţii foarte dure pentru Guvern. Deci, sarcina acestei delegaţii era să pregătească terenul
pentru sosirea negociatorilor FMI şi de a-i avea ca aliaţi. Sunt deja semnale că UE ne va
susţine în facilitarea condiţiilor de creditare ale FMI. Evident că nu va fi o relaxare totală,
dar avem deja câţiva aliaţi în bordul directorilor care vor lua decizii referitor la creditarea
Republicii Moldova. Din această perspectivă, am câştigat mult. Am câştigat o susţinere de
care am avut mare nevoie.
Este important că şi UE avea un interes, nu numai să cunoască autorităţile, dar şi
să transmită semnale noi, precizări referitoare la felul în care decurge cooperarea durabilă
cu Bruxellesul. UE nu construieşte relaţii în baza unor percepţiei superficiale. Este nevoie
de o relaţie durabilă, consistentă, care să fie construită prin reforme şi prin angajamente
exacte. Dacă ne amintim, preşedintele Voronin când a mers la Moscova, la Kremlin, în
aparenţă a primit un cec de vreo 500 milioane dolari, cel puţin i s-a arătat un cec la Kremlin.
În UE nu există Kremlin, în UE nu sunt cecuri din astea. Este o cooperare care se bazează
pe anumite principii.
Acum am reuşit să avem o susţinere din partea UE în negocierile cu FMI, ni s-a
arătat cum va lucra în continuare FMI, a fost punctată fiecare poziţiile de start. În cazul
Republicii Moldova, aceste principii se regăsesc în programul de guvernare şi UE şi-a
precizat poziţiile în public, în cadrul întâlnirilor care au avut loc. Nu vreau să dramatizez
faptul că nu a fost şi o întâlnire cu preşedintele Comisiei Europene, dl Barroso, şi cu
secretarul general, dl Solana. Este un concurs de circumstanţe. Important este că felicitările
din partea acestor oficiali au venit neîntârziat, iar în cazul lui Barroso au venit încă până la
inaugurarea noului Guvern. Acestea sunt semnale suficiente.
Moderator: Este oare gata UE să ofere acum Republicii Moldova o perspectivă
europeană clară?
73

Oleg Cristal: Eu cred că deocamdată nu există o astfel de disponibilitate din
partea UE şi Republica Moldova nici nu ar trebui să insiste în acest moment asupra acestui
fapt. Pentru că în prezent, sarcina noastră este ca să începem negocierile privind Acordul
de asociere, un Acord de asociere diferit de cel al Balcanilor de Vest şi diferenţa constă,
mai întâi de toate, în faptul că lipseşte cel puţin conceptual la acest moment oferirea unei
posibilităţi de aderare la UE. Negocierile vor dura. Optimişti sunt cei din Guvernul Filat
care stabilesc că în 2010 vom semna deja acest Acord. Cred că este un obiectiv foarte
optimist şi nu ar trebui să ne grăbim, din mai multe considerente, inclusiv din motivul că
trebuie să obţinem un document cu o perspectivă de aderare la UE.
Timp de un an sau doi se pot schimba multe lucruri atât în Republica Moldova, cât
şi în cadrul UE. Ce poate să se schimbe în ţara noastră? De cinci ani sau aproape cinci ani
de realizare a Planului de acţiuni Republica Moldova – UE, Comisia Europeană a testat un
şir de domenii problematice, pomenite în trei rapoarte de progres referitor la îndeplinirea
acestui Plan de acţiuni. Noul Guvern şi-a stabilit obiective, subliniind anume aceste
domenii problematice care au nevoie de reformare. În cazul în care Guvernul reuşeşte să
depăşească deficienţele şi restanţele din Planul de acţiuni Republica Moldova – UE, în
aproximativ jumătate de an, acest lucru ar servi drept un argument foarte serios ca UE să
devină mult mai deschisă faţă de Republica Moldova.
Pe de altă parte, în cadrul UE pot surveni anumite schimbări. Mai întâi de toate este
vorba despre aprobarea aşteptată a Tratatului de la Lisabona prin referendumul din Irlanda
şi intrarea în practică a acestui document, ceea ce ar presupune o reformă instituţională
a UE, inclusiv cu posibilitatea de a se extinde mai mult decât în Balcanii de Vest. În plus,
depăşirea crizei economice de ţările din UE ar putea să aibă un efect pozitiv asupra aşanumitului
fenomen al obosirii extinderii. Ştim că atunci când economia creşte, după o
criză şocantă, apar mai multe motive de optimism. Prin urmare, optimismul din societate
se poate transfera şi asupra elitei politice din aceste ţări, care pot fi, ca urmare, mult mai
deschise faţă de statele din Estul Europei.
Republica Moldova are acum şansa să ajungă din urmă Ucraina în calea spre UE
şi chiar s-o devanseze, pentru că, spuneam, nu e nevoie de foarte multe investiţii pentru
reforme în domeniile problematice. Şi în cazul în care devenim locomotivă în această zonă,
putem să obţinem, în aproximativ un an, sau doi, un Acord de asociere cu perspectivă de
aderare la UE. Trebuie să fim optimişti şi există motive pentru asta.
Eugen Revenco: Dacă vorbim despre perspectiva de aderare, ea este importantă
şi are două faţete. În primul rând, este ca un obiectiv al guvernării şi este bine ca el să fie
realist şi fezabil. În circumstanţele în care suntem noi astăzi, cu incertitudinea Tratatului
de la Lisabona, este greu să vorbim despre situaţia din zonă, este greu să vorbim despre
o disponibilitate, o deschidere a UE către Republica Moldova ca să-i acorde această
perspectivă de aderare. Dar nu este doar Republica Moldova o problemă. Eu doar subscriu
la cele spuse de Oleg Cristal, că este nevoie de reforme interne. Noi am văzut, sectorul
de securitate a fost în disfuncţie totală în luna aprilie, drepturile omului sunt chiar violate
74

sistematic. Nu mai este nevoie să căutăm disfuncţii în economie, avem monopolizare.
Criza regională ne-a arătat că este nevoie de o reorientare şi a deschiderii ţării. Astea sunt
lucruri care trebuie înfăptuite.
Nu văd mari dificultăţi în reforme politice şi în adoptarea legilor. Este nevoie ca
Parlamentul să înceapă a lucra, a comunica în exterior, fără fobii parlamentare, să înceapă
a dialoga formaţiunile politice din Alianţă între ele şi cu partidul care se află în opoziţie şi,
mult mai important, să comunice în exterior, să explice mai intens societăţii. Să existe mai
multă transparenţă şi mai multă răspundere din partea politicienilor atunci când transmit
semnale în societate, atunci când desemnează persoane responsabile în anumite funcţii,
atunci când încearcă să adopte nişte decizii, respectând acele principii şi valori pentru care
au luptat înainte de a veni la putere. Aceste lucruri sunt realizabile.
Dar mai este o a doua parte a acestei perspective europene. Aceasta presupune
o mare răspundere din partea UE, în momentul în care se angajează şi acordă această
perspectivă. Deci şi UE intră în acest joc. Este un joc în doi, unde fiecare îşi are rolul său.
Dar perechea nu dansează bine dacă un partener face greşeli. Or, perechea dansează bine
dacă ambii se susţin şi merg înainte. Prin urmare, UE trebuie să-şi evalueze necesităţile,
posibilităţile şi angajamentul său în regiune.
Cred însă că Republica Moldova este cea care poate cel mai uşor să valorifice
micile opţiuni deschise, încă, pentru această perspectivă europeană şi să angajeze UE mai
plenar în acest proces. Este important ca să-i determinăm pe europeni să ne vrea pe noi încă
mai tare decât noi pe ei. Cum să facem acest lucru? Probabil să intensificăm colaborarea
în regiunile frontaliere, să fim un model. Există posibilităţi de cooperare, există diferite
proiecte care trebuie să le aplicăm. Fiecare dintre noi trebuie să fie inclus în proiecte, să
fie activ şi să-şi facă o părticică mică de Europă la el acasă, atrăgând parteneri străini, din
România, din Bulgaria, din Ungaria, din Polonia, din Lituania, cât mai mulţi.
Moderator: Ca să revenim puţin la problema vizelor, după recenta vizită la
Bruxelles, s-a declarat că există posibilitatea ca într-o perspectivă previzibilă UE să anuleze
vizele pentru cetăţenii moldoveni. Când credeţi că s-ar putea produce acest lucru şi ce ar
trebui să întreprindă Chişinăul în acest scop, concret?
Oleg Cristal: Actualul Guvern are două obiective, cel puţin eu aşa le-am sesizat,
referitor la regimul de vize cu UE. Primul este ca până în 2012 să fie semnat Acordul
privind lichidarea regimului de vize şi al doilea obiectiv, sonorizat de primul ministru,
este că în 2012 să obţinem deja călătoria liberă, ceea ce este un lucru diferit. Eu cred că
primul obiectiv este mai realizabil, deşi e foarte optimist. Atunci când Comisia Europeană
a lansat Parteneriatul Estic a vorbit pentru prima dată că statele din estul Europei, inclusiv
Moldova, care fac parte din acest aranjament regional de cooperare, vor putea să obţină o
liberalizare a regimului de vize, până la lichidarea acestuia, într-o perspectivă îndepărtată,
ceea ce în termeni europeni ar însemna mai mult de cinci-şase ani. Deci, dacă Parteneriatul
Estic a fost lansat în decembrie 2008, atunci plusăm şi avem 2013-2014.
75

Revenind la ideea că în 2012 se poate obţine semnarea acestui Acord, cu condiţia
că el va intra în vigoare, să zicem, în 2013 cel mai degrabă, sau chiar în 2014-2015, Guvernul
Republicii Moldova trebuie să rezolve câteva probleme. Mai întâi de toate semnarea este
condiţionată de reformele interne pe domeniile problematice. Doi, e nevoie de fortificat
securitatea frontierei de est a Republicii Moldova. Este o problemă destul de complicată
pentru că există un segment de frontieră moldo-ucraineană, segmentul transnistrean, care
este în afara controlului Republicii Moldova şi aici ar trebui să se găsească mecanisme în
comun cu Ucraina şi UE, poate prin intermediul Misiunii europene de asistenţă la frontieră
EUBAM, ca să stabilească un control strict al graniţei administrative a Republicii Moldova
cu regiunea transnistreană.
În cazul în care se reuşeşte acest lucru, avem un argument destul de serios ca să
obţinem posibilitatea semnării unui Acord de acest fel şi, spre deosebire de Ucraina care
şi-a stabilit încă anul trecut obiectivul semnării Acordului până în 2012, Moldova chiar
dacă a întârziat cu începerea negocierilor cu mai bine de un an are atu-ul, spre deosebire
de Ucraina, de a participa în Programul de mobilitate al UE, care presupune acţiuni de
migraţie. Şi, dacă folosim toate argumentele pe care le avem la dispoziţie, demonstrând
că putem să respectăm toate condiţiile necesare solicitate de UE, inclusiv respectarea
Acordului de readmisie, semnat acum aproape doi ani cu UE, atunci 2012 este un obiectiv
îndrăzneţ, dar real, de obţinere a Acordului respectiv.
Eugen Revenco: Într-adevăr, nu este o perspectivă imediată obţinerea acestui
regim de călătorii fără vize. Republica Moldova are nevoie, în primul rând, să lămurească
problemele sale de frontieră. În al doilea rând, avem avantajul iniţierii Parteneriatului
de mobilitate şi aceste parteneriate trebuie extinse şi ele vor folosi ca argumente. Trei,
Republica Moldova trebuie să facă uz şi să beneficieze plenar de Acordul privind micul
trafic de frontieră şi realizarea calitativă a acestui Acord ţine nu numai de autorităţi dar, în
primul rând, şi de cetăţenii Republicii Moldova, care vor încălca sau nu vor încălca regimul
creat. Vor respecta această limită de 30 sau de 50 km, sau vor face abuz de documentele
de intrare în România. Astea sunt elemente determinante. Următorul element ar fi întradevăr
Acordul privind readmisia şi nu numai cu ţările UE, dar şi cu cele care intră în zona
Schengen însă nu sunt membre, mă refer la Elveţia, inclusiv piticul Liechtenstein.
Un lucru foarte important care nu poate fi negat şi care este un argument esenţial
îl reprezintă nu atât poate paşapoartele europene, româneşti, bulgare, germane pe care le
deţin cetăţenii Republicii Moldova, ci legătura durabilă pe care va reuşi să o stabilească
Republica Moldova cu economiile şi culturile din Europa. Cu alte cuvinte, gradul în care
va fi legată economia Republicii Moldova de economia ţărilor UE, şi nu doar prin exportul
de materii prime. Exportul de materii prime nu este o legătură durabilă pentru crearea
întreprinderilor străine în Republica Moldova şi a celor moldoveneşti în străinătate.
Pentru a-şi promova producţia, Moldova are acum nevoie să-şi protejeze producătorul,
să-l promoveze în exterior. Cu cât mai mult va fi prezentă Moldova pe aceste pieţe, cu
atât mai mari sunt şansele de a avea această călătorie mai simplificată. Un element extrem
76

de important sunt legăturile culturale pe care le are Republica Moldova. În fond, ţara
noastră, comparativ cu altele, este avantajată prin legătura cu România. Ea poate, împreună
cu România, să creeze o relaţie model. Însă o relaţie durabilă cu o singură ţară nu este
suficientă. Aceste elemente pe care l-am numit sunt minim necesare.
11 octombrie 2009
Republica Moldova optează pentru integrarea în UE, dar rămâne în CSI:
pragmatism sau soluţie de moment?
Invitaţi:
- Victor Chirilă, directorul executiv interimar al
Asociaţiei pentru Politică Externă;
- Radu Vrabie, director de programe, Asociaţia
pentru Politică Externă.
Moderator: Astăzi vom discuta despre recentul summit CSI care s-a desfăşurat la
Chişinău şi despre aşteptata întrevedere între ministrul de Externe al Republicii Moldova
şi cel al României. Aş vrea să începem cu reuniunea CSI de la Chişinău. Ce semnificaţie a
avut pentru Republica Moldova acest summit?
Victor Chirilă: Nu cred că a avut o semnificaţie deosebită. Este un summit care
va rămâne în istorie ca multe altele de până acum. Cu alte cuvinte, nimic important nu
aduce în viaţa Comunităţii Statelor Independente şi, mai ales, pentru Republica Moldova.
S-au discutat multe subiecte care, în aparenţă, sunt importante pentru toate ţările membre
CSI, inclusiv pentru Republica Moldova, cum ar fi subiectele legate de depăşirea crizei
economice şi financiare. Totuşi, în ciuda efortului pe care îl depune Comunitatea, nu
cred că ea are capacităţile necesare pentru aplicarea angajamentelor asumate. Pentru a fi
eficientă, în acest sens, Comunitatea trebuie să aibă nişte instituţii supra-naţionale, pe care
nu la are, trebuie să aibă şi un buget necesar pentru a face faţă problemelor pe care le are de
depăşit fiecare dintre ţările CSI, ori nu există un astfel de buget.
În plus, ţările din CSI au obiective de politică externă diferite, probleme interne
în mare parte diferite, au un nivel de dezvoltare diferit şi atunci sigur că nu poate exista o
unitate în acţiuni. Cred că, în curând, angajamentele, documentele semnate aici la Chişinău
vor trece în istorie şi vor fi mai degrabă uitate, vor rămâne mai mult pe hârtie, decât puse
în practică.
Moderator: Există şi unele voci care insistă ca Republica Moldova să părăsească
CSI-ul. Ce ar avea de câştigat Chişinăul şi ce ar avea de pierdut, în cazul în care ar părăsi
această organizaţie?
Radu Vrabie: În opinia mea, declaraţiile în acest sens sunt în măsură să prejudicieze
77

imaginea Moldovei şi să întărească vocile care vorbesc despre o politică anti-rusească a
Republicii Moldova, să întărească aripile tari, aripile extremiste din Rusia, din Transnistria,
unele voci din Moldova. Eu cred că, pragmatic, pentru moment, este important să evităm
discuţiile despre ieşirea din CSI, să reuşim să întărim în plan bilateral relaţiile cu toate ţările
membre CSI, dar, în acelaşi timp, să continuăm să lucrăm în vederea integrării europene a
Republicii Moldova, să promovăm reformele, să curăţăm aceste restanţe pe care le avem în
relaţia cu Uniunea Europeană. În cele din urmă, treptat, vom vedea că aflarea concomitent
în CSI şi Uniunea Europeană este dificilă, din cauza diferitor standarde, diferitor acorduri.
Astfel, Republica Moldova ar putea deocamdată, fără conflicte, să promoveze în continuare
agenda europeană.
Victor Chirilă: CSI a fost creată în primul rând pentru a asigura destrămarea
paşnică, fără conflicte, a Uniunii Sovietice. Acest lucru a fost realizat în mare parte, chiar
dacă unele conflicte locale, precum cele în Armenia, Azerbaidjan, Georgia şi Republica
Moldova au existat, iar în urma lor avem actualele conflicte îngheţate, pe care încercăm
să le rezolvăm fără succes. Cea de-a doua raţiune a creării CSI a fost dezvoltarea unei
organizaţii regionale, care să ajute ţările membre ale Comunităţii să facă faţă problemelor
economice, politice, care au apărut odată cu destrămarea Uniunii Sovietice. Anume în acest
context, Comunitatea şi-a propus crearea, spre exemplu, a zonei libere de comerţ în cadrul
organizaţiei, şi-a propus crearea uniunii vamale, şi-a propus crearea unei arii economice
unice, şi-a propus să elaboreze politici comune în domeniul transportului, comunicaţiilor,
agriculturii, politicii sociale etc.
Dacă analizăm tot ce s-a făcut în acest sens, vom constata că, de fapt, nu s-a
realizat prea mult. Nu avem o uniune vamală, nu avem o zonă liberă de comerţ în cadrul
organizaţiei, nici pomină de o eventuală arie economică unică, nici chiar politici comune
nu avem. De fapt, toate aceste obiective trebuiau să ajute CSI să devină o a doua Uniune
Europeană în Europa de Est. Acest lucru nu s-a realizat. De ce? Pentru că pe parcursul
ultimilor 18 ani a ieşit la iveală că statele fostei Uniuni Sovietice nu mai au aceleaşi obiective
de politică externă, se dezvoltă diferit în domeniul economic, au diferite sisteme politice,
diferite standarde democratice, interpretează diferit valorile şi principiile democratice.
Toate aceste elemente subminează însăşi raţiunea existenţei CSI.
Aproape toţi politicienii care au guvernat ţările membre ale Comunităţii, inclusiv
actualii politicieni de la Moscova, recunosc că CSI nu este o organizaţie viabilă şi că ea nu
şi-a atins scopurile propuse iniţial. CSI mai exista în mare parte datorită interesului Rusiei
de a menţine această organizaţie, pentru că prin ea, Rusia îşi asigură, cel puţin simbolic,
dominaţia asupra acestui spaţiu, în speranţa că, ulterior, ar putea ca ţările membre ale
organizaţiei să fie convinse să revină la ideea iniţială, să găsească acele interese comune
pentru a resuscita organizaţia. Or, acest lucru, de fapt, tărăgănează moartea inevitabilă a
structurii.
Dacă ne referim la Republica Moldova, ea şi-a exprimat de la bun început dorinţa
de participare doar la cooperarea economică. Aici vedem că obiectivele, aşteptările sale nu
78

au fost îndeplinite. În acelaşi timp, Bruxellesul, UE devin tot mai atrăgătoare pentru ţara
noastră, atât din punctul de vedere al valorilor democratice, politice, cât şi al standardelor
de viaţă, al standardelor economice. 70 la sută din cetăţenii Republicii Moldova văd
viitorul ţării lor în cadrul Uniunii Europene. Acest lucru nu are cum să nu se reflecte asupra
viitorului CSI. De ce? Pentru că CSI îşi propune exact aceleaşi obiective ca şi Uniunea
Europeană.
Pe măsură ce Republica Moldova îşi va aprofunda relaţiile cu Uniunea Europeană,
pe măsură ce ţării noastre i se vor oferi perspective clare de integrare europeană, atunci
contradicţiile aflării concomitente în CSI şi UE vor creşte, vor deveni evidente şi vom
ajunge la un moment când politicienii de la Chişinău vor trebui să decidă dacă Moldova
poate face parte în două uniuni vamale. Realist vorbind este imposibil să faci parte din două
uniuni vamale care au standarde diferite. E imposibil ca, în cazul aderării la UE, Moldova
să-şi trimită concomitent reprezentanţii săi în cadrul instituţiilor UE şi ale CSI, căci nu poţi
să împarţi suveranitatea ta în două părţi.
Prin urmare, nu poţi să faci parte din diferite organizaţii supranaţionale, care
au aceleaşi scopuri. Când vom fi puşi în faţa unor astfel de opţiuni, ieşirea din CSI sau
abandonarea Uniunii Europene ar trebui să fie una din soluţiile alese de politicienii
moldoveni. Eu cred că anume abandonarea CSI va fi soluţia pe care o vor alege politicienii
noştri şi ea va fi impusă, în primul rând, de voinţa poporului.
Ca să concluzionez într-un fel, abandonarea CSI de către Republica Moldova este
inevitabilă. Pentru că pe măsură ce Republica Moldova îşi va integra economia în spaţiul
UE, pe măsură ce va face parte din tot mai multe instituţii din cadrul Uniunii Europene, pe
măsură ce va fi liberalizat regimul de vize cu UE, pe măsură ce vom avea un acord de liber
schimb care va presupune preluarea legilor europene aşa cum sunt ele, fără a le modifica,
atunci abandonarea CSI va fi un fapt împlinit şi Rusia va înţelege că, de fapt, acest lucru
este inevitabil.
Moderator: Unul dintre elementele inedite ale acestui summit de la Chişinău,
deşi un eveniment extra-summit, a fost întâlnirea preşedintelui rus, Dmitri Medvedev, cu
liderul Partidului Democrat, Marian Lupu. Cum trebuie interpretată această întrevedere a
preşedintelui de la Kremlin cu Marian Lupu, care, oficial, nu este decât candidat la funcţia
de preşedinte?
Victor Chirilă: Eu cred că Medvedev trimite un semnal Partidului Comuniştilor
că situaţia se schimbă în Republica Moldova, că Rusia este gata să iniţieze relaţii nu doar
cu PCRM, dar şi cu alte partide din interiorul ţării. Marian Lupu a trimis, în ultimul timp,
semnale încurajatoare pentru Moscova şi anume că neutralitatea ţării va fi păstrată şi acesta
va fi unul dintre principiile Alianţei, ale politicii externe pe care o va promova Alianţa, că
aderarea la NATO nu este un obiectiv major al actualei guvernări, chiar dacă vor fi iniţiate
anumite parteneriate cu NATO, de exemplu, în domeniul reformei sectorului de securitate,
pentru că aici NATO are cea mai bogată experienţă. De asemenea, a trimis semnale privind
79

espectarea drepturilor minorităţilor rusofone din ţara noastră. Aceste mesaje nu puteau să
fie ignorate de Moscova.
Moscova înţelege că acum, după alegerile din 29 iulie, în Republica Moldova au
loc nişte transformări: elita politică se schimbă, apare o nouă elită mai tânără, care a fost
educată în capitalele Uniunii Europene, în universităţile europene, au alte viziuni, sunt mult
mai pragmatici, nu au stereotipurile şi preconcepţiile din timpul sovietic şi cu ei trebuie de
găsit un limbaj comun. Pentru că politicienii actuali înţeleg că Rusia are anumite interese în
această regiune, dar şi Republica Moldova are nişte interese naţionale la care ţine. Desigur,
pentru a găsi un compromis astfel încât să fie respectate şi interesele noastre naţionale şi să
fie luate în consideraţie şi îngrijorările Federaţiei Ruse, este nevoie de dialog şi de o politică
pragmatică.
Cred că summitul actual, care, presupun eu, a fost conceput de domnul Voronin
ca un for unde s-ar sărbători victoria Partidului Comuniştilor în alegerile parlamentare
din aprilie, s-a transformat în cele din urmă într-o oportunitate pentru noua guvernare, o
oportunitate de a demonstra partenerilor din Est şi în special Rusiei că aici, la Chişinău,
a apărut o nouă conjunctură politică, noi actori politici, noi oameni de stat care înţeleg
ce înseamnă interesul naţional, care înţeleg ce înseamnă interesele marilor puteri şi
partenerilor în această regiune şi în acelaşi timp sunt dispuşi să promoveze o politică
coerentă, predictibilă, transparentă pentru toţi partenerii şi, în acelaşi timp, o politică
realistă, care nu e bazată pe confruntare, ci pe dialog. De asemenea, am văzut zilele acestea
că ministrul de Externe al Republicii Moldova a avut curajul să spună în cadrul întâlnirii
sale cu miniştrii de externe ai CSI-ului că integrarea europeană este un obiectiv esenţial
pentru ţara noastră, dar în acelaşi timp Republica Moldova nu renunţă la parteneriatul cu
Rusia şi la parteneriatul cu CSI, în special la tot ce ţine de cooperarea economică.
Cred că principalele partide ale coaliţiei pentru integrare europeană au reuşit să
facă faţă acestei provocări de politică externă pe care le-a oferit-o cu grijă domnul Voronin
în 2008. Dintr-o încercare politică, summit-ul CSI a fost transformat într-o oportunitate
politică pentru Alianţă şi ea a fost valorificată cu succes.
Radu Vrabie: Eu cred că întâlnirea dintre Medvedev şi Lupu era una previzibilă,
ţinând cont de experienţa Rusiei pe care o are acum, iar ruşii şi-au schimbat strategia
faţă de statele din CSI – deja nu mai pun miza pe cineva anume şi să-l ţină până la sfârşit,
indiferent dacă el pierde alegerile sau nu, dar lucrează cu conducerea care este aici. Vedem
relaţiile cu Iulia Timoşenko şi relaţiile cu preşedintele Kîrgîzstanului. În acelaşi timp, este o
oportunitate pentru Republica Moldova ca să ridice la un nivel calitativ mai înalt relaţiile cu
Rusia. Cum am mai spus, nu trebuie abandonate sau înrăutăţite relaţiile cu Rusia, dar pur
simplu trebuie ridicate la un alt nivel, la nivel de comunicare transparentă, previzibilă. Este
o oportunitate pentru Republica Moldova să discute mult mai demn cu Federaţia Rusă şi
cu restul partenerilor noştri, cu care în ultimul timp am avut relaţii mai puţin prieteneşti.
80
Moderator: Să vorbim acum şi despre relaţia Chişinău-Bucureşti. Ministrul de

Externe al Republicii Moldova, Iurie Leancă, a avut zilele trecute o discuţie telefonică
cu ministrul interimar de Externe al României, Cătălin Predoiu. Cei doi miniştri au
discutat despre principalele priorităţi ale relaţiei bilaterale, despre perspectiva europeană
a Republicii Moldova şi s-au referit la posibilitatea unei întâlniri, în perioada imediat
următoare. Ce-ar putea aduce nou o astfel de întâlnire în relaţiile Bucureşti-Chişinău?
Radu Vrabie: Eu cred că Republica Moldova, cum spuneam şi referitor la
Federaţia Rusă, are acum posibilitatea să-şi remedieze relaţia cu România, pentru că în
ultimul timp discuţiile moldo-române s-au redus la învinuiri reciproce, mai ales din partea
Chişinăului, la discuţii pe teme ne-centrale, însă ideologice, propagandiste. Noi avem mai
multă nevoie de sprijinul României, decât România de sprijinul Republicii Moldova şi am
în vedere aici relaţiile economice. Din câte ştiţi, România este principalul nostru partener
economic. Avem nevoie de sprijinul României şi de experienţa României şi în procesul
nostru de integrare europeană.
Victor Chirilă: După părerea mea, preluarea puterii de către AIE creează
condiţiile necesare pentru normalizarea relaţiilor cu Bucureştiul. S-au făcut deja unii paşi.
De exemplu, a fost anulat acel regim discriminatoriu de trecere a frontierei pentru cetăţenii
României, care sunt şi cetăţeni ai Uniunii Europene, un regim care încălca angajamentele
noastre luate în cadrul Acordului semnat cu Uniunea Europeană în 2007 de facilitare a
regimului de vize. S-au făcut şi declaraţii încurajatoare privind perspectivele dezvoltării
relaţiilor noastre cu România atât la Chişinău, cât şi la Bucureşti. Există deschidere din
ambele parţi, există mai multă flexibilitate din ambele părţi, există dorinţa de a depăşi
probleme acumulate în ultimii ani.
Trebuie de spus de la bun început că deteriorarea relaţiilor dintre Bucureşti şi
Chişinău se datorează doar într-o anumită măsură declaraţiilor făcute atât de Traian Băsescu,
cât şi de Voronin, declaraţii care trezeau anumite neîncrederi între ambele capitale. Aceste
declaraţii au fost doar vârful de aisberg al neînţelegerilor. Adevărata origine a recentelor
şi mai vechilor animozităţi a constat anume în lipsa unei viziuni comune de dezvoltare a
relaţiilor noastre. De aceea, discuţiile ce vor începe în perioada următoare între Chişinău
şi Bucureşti trebuie sa vizeze anume elaborarea acestei viziuni care ar putea să ia forma
unui acord de parteneriat în domeniul integrării europene. Cred că odată elaborată această
viziune, am putea să evităm încordarea relaţiilor noastre pe viitor. Pentru că trebuie să
recunoaştem că în actuala Alianţă pentru Integrare Europeană sunt partide care au viziuni
nu tocmai identice. Nuanţele sunt foarte importante, detaliile sunt importante. Astfel că
toate cele patru partide trebuie să convină de comun acord asupra unei viziuni comune de
dezvoltare a relaţiilor noastre cu România. Acest lucru este de dorit să fie realizat cât mai
curând posibil.
Moderator: În acelaşi context, aş vrea să vă întreb care ar trebui să fie domeniile
prioritare în relaţiile dintre Chişinău şi Bucureşti?
Victor Chirilă: Trebuie de instituţionalizat relaţiile noastre în toate domeniile şi
81

mă refer, în primul rând, la dialogul politic. A existat în trecut o comisie interguvernamentală
între Chişinău şi Bucureşti de dezvoltare a relaţiilor noastre comune. Dar această instituţie
nu a funcţionat întotdeauna aşa cum a trebuit. Ea a fost controlată, dominată de viziunea
unui singur om. Funcţionarea ei în ultimii ani a depins de voinţa domnului Voronin. În
momentul în care dânsul îşi schimba viziunea faţă de România, această instituţie nu mai
funcţiona în mod normal. Astfel de disfuncţionalităţi instituţionale trebuie evitate.
De acum în acolo Chişinăul şi Bucureştiul trebuie să se concentreze asupra unui
obiectiv comun în dezvoltarea relaţiilor lor. Acest obiectiv comun trebuie să fie integrarea
europeană. Ambele capitale trebuie să renunţe la viziunile de până acum, trebuie să se
supună realităţilor. Există două state, care au două sisteme politice, două state care, în
acelaşi timp, sunt legate de relaţii etnice comune, sunt legate de trecutul lor istoric, de o
cultură comună. Dar în acelaşi timp sunt două state care sunt suverane, independente şi
momentul important pe care trebuie să-l reţină politicienii de la Bucureşti şi de la Chişinău
este că aceste două state doresc să se regăsească împreună în Uniunea Europeană. Or,
pentru a materializa acest obiectiv nu sunt îndeajuns doar declaraţii şi nu este suficientă
doar susţinerea reciprocă pe plan internaţional.
Chişinăul şi politicienii de aici trebuie să aibă curajul să recunoască că drumul
nostru către Uniunea Europeană trece prin România. Aceasta nu înseamnă doar că cetăţenii
noştri vor avea acces liber în UE prin România. În primul rând, acest lucru înseamnă că
Republica Moldova trebuie să fie conectată la spaţiul economic al Uniunii Europene prin
infrastructuri concrete. Aici mă refer la poduri moderne peste Prut, la drumuri moderne
care să ne unească cu România şi, prin România, cu Uniunea Europeană, la căi ferate
moderne care să ne lege cu reţeaua de căi ferate din Uniunea Europeană. Aici mă refer şi la
gazoducte care să ne unească cu reţeaua de gazoducte din România şi, prin gazoductele din
România, cu viitoarea conductă de gaze naturale Nabucco, de asemenea, să fim conectaţi
prin reţele electrice moderne cu reţelele electrice din Uniunea Europeană.
Acestea sunt nişte proiecte concrete, care nu necesită multe discuţii politice, ci
mai curând voinţă politică din ambele părţi şi dorinţă de a găsi resursele necesare pentru a
construi această infrastructură. Avem deja promisiuni din partea SUA şi a UE de a ne ajuta
să finanţăm în parte anumite lucrări infrastructurale, cum ar fi reconstrucţia şi modernizarea
drumurilor, cum ar fi modernizarea reţelelor electrice. Vorbim mereu că Moldova oscilează
între doi vectori – vectorul estic şi vectorul vestic – ori dacă dorim într-adevăr să ancorăm
Republica Moldova pe vectorul vestic, al integrării în UE, avem nevoie de aceste conexiuni
infrastructurale, despre care am vorbit aici. Şi actualul Guvern trebuie să demonstreze că
înţelege acest lucru şi găseşte banii necesari pentru realizarea acestor proiecte.
Radu Vrabie: Noi avem nevoie de remedierea şi reluarea dialogului la toate
capitolele, de creşterea nivelului acestui dialog şi de evitarea conflictelor inutile, conflictelor
„mitologizate”, cum le-aş zice eu, cu declaraţii pentru uz intern, care erau făcute la Bucureşti,
cu declaraţii pentru uz intern care erau făcute la Chişinău. Trebuie să construim o relaţie
reciproc avantajoasă, să evităm propaganda aici, să evităm alte lucruri care ar putea într-un
82

fel afecta sau răni orgoliul unei părţi a cetăţenilor din Republica Moldova, care ar putea
turna apă la moară propagandei din Tiraspol. Şi această abordare pragmatică, această
abordare raţională ar face ca într-un moment oarecare aceste probleme să dispară, practic,
de la sine, prin procesul de lucru.
Iată, ca un exemplu, vroiam să spun că România este a doua ţară ca partener
economic pentru regiunea transnistreană. Deci, într-un moment oarecare, această
abordare ar da o posibilitate şi cetăţenilor moldoveni din Transnistria sau locuitorilor din
partea stângă a Nistrului să înţeleagă că România nu vrea să cucerească acest teritoriu şi
nici să-i înrobească pe toţi cei care nu vorbesc limba română. Astfel, eu cred că într-un
termen mediu îmbunătăţirea relaţiilor cu România ar putea rezolva anumite probleme şi în
conflictul transnistrean.
25 octombrie 2009
Parafarea Convenţiei privind micul trafic la frontiera cu România şi
ultimele evoluţii în relaţiile cu UE
Invitaţi:
- Elena Echim, directorul Departamentului drept
internaţional, MAEIE;
- Eugen Revenco, director de programe la Asociaţia
pentru Politică Externă.
Moderator: Astăzi vom discuta despre Convenţia privind micul trafic la frontieră
cu România, parafată pe 20 octombrie 2009, la Chişinău, şi despre ultimele evoluţii în
relaţiile Republicii Moldova cu UE. Convenţia privind micul trafic la frontieră este un
document care a provocat în ultimii doi ani polemici aprinse în societate. Însă, am văzut
că până la urmă negocierile au durat cel mult o zi şi jumătate. Acordul prevede că cetăţenii
moldoveni din localităţile situate în apropierea frontierei cu România vor putea trece
graniţa, fără vize, doar în baza unui permis special. Care va fi procedura de eliberare a
acestor permise şi de ce acte vor avea nevoie oamenii?
Elena Echim: Condiţiile de obţinere a permisului de mic trafic la frontieră nu
sunt atât de multe. Cetăţenii pot traversa hotarul în baza permisului de mic trafic şi în baza
paşaportului de călătorie în străinătate. Pentru a obţine acest permis, cetăţenii Republicii
Moldova care locuiesc în zona de frontieră se vor adresa autorităţilor României pentru
obţinerea acestui permis şi singura condiţie este ca ei să locuiască legal în zona de frontieră,
cel puţin un an, şi să dovedească că au necesitatea să călătorească frecvent în România.
Moderator: Adică, nu oricine va putea obţine acest permis, ci doar cei care au
nevoie să călătorească frecvent dincolo?
83

Elena Echim: Prima condiţie este să locuiască legal în zona de frontieră, de cel
puţin un an şi să aibă temeiuri pentru călătorii frecvente în România.
Moderator: Care va fi raza de acţiune a Convenţiei, adică distanţa maximă de la
hotar la care ar trebui să fie situate localităţile ca locuitorii acestora să cadă sub incidenţa
noului document?
Elena Echim: Regula generală este că această Convenţie se aplică cetăţenilor care
locuiesc în raza de 30 km de la frontieră. Însă, în cazul în care o localitate începe până la 30
km şi se întinde peste această limită de 30 km, deci această localitate intră în limita a până la
50 km de la frontieră, va fi considerată că se află în zona de frontieră. Cu alte cuvinte, 30 km
se extind până la 50 km, în cazul în care localitatea începe de la mai puţin de 30 km. Acest
acord conţine în anexă lista localităţilor care fac parte din zona de frontieră. Orice anexă
este parte integrantă a documentului şi după ce va intra în vigoare, el urmează să fie dat
publicităţii şi publicul larg va lua cunoştinţă şi de anexele care indică localităţile, locuitorii
cărora pot să beneficieze de această facilitate.
Moderator: Există estimări în privinţa numărului de cetăţeni moldoveni care vor
cădea sub incidenţa acordului?
Elena Echim: Depinde de cei care îşi vor dori un permis de mic trafic. Nu toţi
locuitorii dintr-o localitate vor trece frontiera în baza acestui regim de mic trafic de
frontieră. Pot doar să vă spun, estimativ, că numărul localităţilor care vor beneficia de acest
regim este aproape de 600, pe teritoriul Republicii Moldova. Din partea României, din
păcate, încă nu avem aceste date.
Moderator: La ce distanţă în România cetăţenii din zona de frontieră ar putea să
se deplaseze şi ce li se va întâmpla în cazul în care vor depăşi această limită permisă, cum ar
putea fi sancţionaţi?
Elena Echim: Zona de frontieră este egală şi pe teritoriul Republicii Moldova, şi
pe teritoriul României, până la 50 km, cum am menţionat. Cetăţenii care vor trece frontiera
vor avea posibilitatea să călătorească de-a lungul frontierei, în limită de 50 km pe teritoriul
României.
Moderator: Va exista o listă sau o hartă cu zona în care vor avea dreptul să
călătorească? Pentru că altfel s-ar putea rătăci foarte uşor.
Elena Echim: Exact. După cum am menţionat, acest acord va avea o anexă ce
urmează să fie completată şi de partea moldovenească, şi de cea română. Partea română
va întocmi o listă a acestor localităţi din zona de frontieră şi atunci orice călător va putea
să se orienteze uşor. În cazul în care această zonă de frontieră va fi depăşită, sancţiunea
va fi expulzarea de pe teritoriul României, pentru cetăţenii Republicii Moldova. Asta este
regula generală în ce priveşte acordurile de readmisie şi călătoriile reciproce ale cetăţenilor.
84

Sancţiunea expresă prevăzută în acordul despre care discutăm este retragerea acestui
permis de mic trafic.
Moderator: Ce beneficii vor obţine cetăţenii Republicii Moldova de pe urma
Convenţiei? Vor putea să transporte produse agricole în România, de exemplu, fără taxe,
pentru a le vinde acolo, cum s-a vehiculat în presa de la Chişinău?
Elena Echim: Unul dintre temeiuri care pot sta la baza obţinerii acestor permise
de mic trafic este şi participarea la programe în domeniul economic, inclusiv schimburi
în domeniile economic, ştiinţific, cultural, medical, sportiv, mass-media, educaţie.
Schimburile economice vor putea fi efectuate în limita în care prevede legislaţia vamală
a statelor părţi. Condiţiile şi regulile care există acum pentru traversarea frontierei şi
pentru mărfurile care pot fi transportate peste frontiera Republicii Moldova şi, respectiv, a
României, rămân în vigoare şi nu fac obiectul de reglementare al acestui acord.
Moderator: Cetăţenii din zona de frontieră vor avea cumva dreptul să muncească
în România?
Elena Echim: O prevedere expresă, în acest sens, nu este în acest document.
Convenţia permite doar şederea neîntreruptă timp de trei luni pe teritoriul României, în
cazul cetăţenilor Republicii Moldova.
Moderator: Convenţia a fost, deocamdată, doar parafată. Pentru a intra în vigoare,
aceasta urmează să fie avizată de Comisia Europeană, iar apoi semnată de premierul român
şi de cel moldovean. Se ştie cumva în cât timp ar putea intra în vigoare acest document şi
când ar putea fi semnat?
Elena Echim: Momentul semnării şi momentul intrării în vigoare al acestui acord
nu coincid. Evident că anterior semnării, după cum aţi menţionat, este nevoie să se obţină
avizul pozitiv al Comisiei Europene, iar după semnare statele vor îndeplini procedurile
interne necesare pentru punerea în vigoare a acestui acord. Pentru Republica Moldova,
această acţiune de punere în vigoare va fi emiterea unei hotărâri de Guvern pentru
aprobarea documentului. După ce părţile contractante îşi notifică reciproc că au finalizat
procedurile interne, acest acord va intra în vigoare.
Moderator: Pe 21 octombrie, la Chişinău a avut loc prima reuniune de consultări
ale Guvernului Republicii Moldova şi Comisiei Europene cu participarea reprezentanţilor
preşedinţiei UE pe marginea viitorului document bilateral dintre Republica Moldova şi
UE. Acest acord va fi unul de asociere, iar negocierile asupra lui vor începe în ianuarie
2010. Domnule Revenco, ce înseamnă un Acord de asociere şi prin ce se deosebeşte el de
fostul Acord de parteneriat şi cooperare cu UE?
Eugen Revenco: Actualul Acord de parteneriat şi cooperare este prima înţelegere
care a legat politic relaţiile dintre Republica Moldova şi ţările membre ale UE şi instituţiile
europene. Între timp, instituţiile europene au evoluat, sunt competenţe noi, ţările membre
85

au devenit mai multe, dar şi calitatea dialogului dintre Republica Moldova şi UE s-a
intensificat. Faptul că Moldova este o ţară limitrofă cu UE trebuie să fie reflectat în noua
înţelegere. UE între timp şi-a elaborat o politică estică, din care facem parte – ne place,
nu ne place, dar suntem parte a acestei politici europene – şi aceste elemente vor trebui
să fie reflectate în noul Acord de asociere. Compartimentul politic trebuie să obţină o
clarificare şi nişte mecanisme noi de cooperare, care să reflecte intensificarea raporturilor,
periodicitatea, calitatea şi formele întâlnirilor, inclusiv forme de cooperare şi întâlnire sau
forme de susţinere, de integrare a societăţilor civile. Trebuie să fie o deosebire numai între
compartimentul ce se referă la comerţ.
Acordul de parteneriat şi cooperare nu s-a referit la cele patru libertăţi. El are
câteva compartimente care ţin de cooperarea politică, de cooperarea în materie de
investiţii, cooperarea şi acordarea clauzei naţiunii celei mai favorizate pe care o avem deja
în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi o serie de prevederi care nu vin decât să
creeze o anumită claritate în anumite raporturi între ţările noastre şi elemente de susţinere
a reformelor. Situaţia aceasta reflectă dezvoltarea raporturilor de la începutul anilor ’90,
când Moldova abia a apărut pe hartă. Acordul de asociere însă trebuie să includă cele patru
libertăţi care ni le dorim noi – circulaţia persoanelor, serviciilor, capitalurilor şi a mărfurilor
– într-un regim de liber acces, cu înlăturarea barierelor care există, fie ele bariere tarifare sau
netarifare. Dar esenţială din punct de vedere politic ar fi acordarea de perspective europene.
Moderator: Acordul de asociere este un acord tip sau conţinutul acestuia va
depinde doar de capacitatea de negociere a Guvernului de la Chişinău?
Eugen Revenco: Acest Acord de asociere se va înscrie în liniile generale ale
Parteneriatului Estic, cu siguranţă. Adică este naiv să credem că fiecare ţară îşi va avea un
acord de asociere separat, individual. Doar că Ucraina deja a negociat în mare parte un
acord. Forma, asemănarea acestui acord, probabil, va fi ca o machetă pentru toţi, aşa cum
a fost şi Acordul pentru parteneriat şi cooperare, aşa cum au fost şi acordurile de asociere
pe care le-au avut ţările din Europa Centrală şi de Est. Evident, atunci când se negociază un
acord, fie el chiar şi cadru, fiecare ţară are posibilitatea, în limita mandatului, sau în limita
acestei machete generale, să individualizeze relaţia sa. Bunăoară, este greu să ne închipuim
că Moldova va negocia foarte mult despre peşte sau pescuit, în condiţiile în care noi nu
avem o astfel de industrie pe care o are, spre exemplu, aceeaşi Ucraina, sau mineritul şi
obţinerea cărbunelui – o ramură care, iarăşi, nu ţine de noi. Cu siguranţă că va fi nevoie de
individualizat.
Republica Moldova are anumite particularităţi pe care nu le au şi alte ţări.
Bunăoară, specificul relaţiei sale cu ţările din Balcani. Şi legătura durabilă şi istorică,
culturală, lingvistică, cu România, şi legătura economică, probabil, pe care Moldova ar
putea s-o valorifice sau să o individualizeze în acest nou acord. Pentru că nu există altă ţară
în vecinătatea UE care în întregime să aibă o limbă, o cultură şi o istorie comună. Acest
element de individualizare poate fi exploatat. Nu există altă ţară în acest Parteneriat Estic
86

care să se afle la o etapă atât de dezvoltată în relaţiile sale cu ţările din Balcani, cu acelaşi
CEFTA unde am fost destul de activi în încheierea acelui Acord de comerţ liber.
Iarăşi, prezenţa Moldovei în Europa de Sud-Est este mult diferită şi mult mai
avansată decât oricare altă ţară, fie Belarus, fie Ucraina, Armenia, Azerbaidjan sau Georgia.
Astfel că Republica Moldova poate pretinde la o individualizare, doar că nu trebuie să
depăşească cadrul acestui Parteneriat Estic care există şi, mai mult ca atât, acest document
trebuie, în primul rând, să creeze premize sau să lase uşile deschise pentru individualizare
ulterioară, care poate fi făcută, poate fi precizată prin înţelegere şi acorduri bilaterale
suplimentare.
Moderator: În general, cât ar putea dura negocierile asupra Acordului de asociere
şi de ce depinde semnarea lui cât mai rapidă?
Eugen Revenco: Eu nu m-aş angaja acum în a face previziuni cât va dura, pentru că
negocierile nu au numai compartimente tehnice de negocieri. Voinţa politică, schimbarea
realităţilor nu depind numai de autorităţi. Şi doar dorinţa de a schimba nu este suficientă.
Este nevoie de a realiza aceste modificări şi atunci negocierile pot dura mai puţin. Vedem că
Ucraina a negociat o mare parte deja, în doi ani şi jumătate, şi încă nu a dus lucrurile până
la capăt. La alţii, am văzut că Acordul privind micul trafic la frontieră s-a negociat într-o zi,
ceea ce nu s-a făcut în mai bine de doi ani de zile.
În cadrul acestor negocieri este important ca autorităţile să poată bine desluşi
care sunt funcţiile şi rolul lor în interiorul societăţii, în Republica Moldova, ce este
de făcut şi, doi, cum să facă astfel ca aceste lucruri să fie văzute, înţelese, acceptate de
partenerii europeni şi să obţină acele preferinţe pe care şi le doresc. Evident, şi din partea
UE este nevoie de o mai bună cunoaştere a Republicii Moldova şi aici, iarăşi, nu numai
europenii trebuie să-şi dea interesul, dar noi trebuie să le trezim lor interesul. Este un
lucru multidimensional. Perspective? Eu nu m-aş angaja acum să le numesc. Altceva e că
politicienii pot trasa obiective pe care ar vrea să le atingă, spre care ar tinde să le realizeze
într-o anumită perioadă de timp.
Ceea ce ştim e că autorităţile noastre şi îşi doresc ca acest Acord să recunoască
perspectiva liberalizării circulaţiei fără vize în spaţiul UE. Nu este vorba numai de circulaţia
în UE, pentru că interesul nostru este nu doar să obţinem dreptul de a călători în scopuri
turistice, dar şi să intensificăm relaţiile, raporturile noastre, inclusiv pentru mobilitatea
forţei de muncă şi pentru specialişti cu calificare, pentru studenţi, pentru pensionari,
pentru toate categoriile populaţiei.
87

01 noiembrie 2009
Noua politică externă a Republicii Moldova. Interviu cu Natalia
Gherman
Moderator: Elementul principal al noii politici externe a Republicii Moldova
promovate de Alianţa de guvernare este integrarea europeană. La începutul anului 2010,
Republica Moldova va începe negocierile privind semnarea unui nou acord cu UE. Ce fel
de acord va fi acesta şi prin ce se va deosebi de cel anterior?
Natalia Gherman, ministru adjunct al Afacerilor Externe: Va fi un Acord de
asociere care va presupune asocierea politică şi integrarea economică a Republicii Moldova
cu UE. El se va deosebi de Acordul existent (Acordul de parteneriat şi cooperare cu UE)
prin mai multe elemente: îl va depăşi considerabil atât pe plan de asociere politică, cât
şi pe planul integrării sectoriale. Şi este vorba de începerea negocierilor unui Acord de
comerţ liber comprehensiv şi aprofundat între Republica Moldova şi UE. Pentru a avansa
în vederea lansării negocierilor acestui Acord, la începutul anului viitor vom găzdui o
misiune a UE de evaluare a nivelului nostru de pregătire pentru aceste negocieri. În cadrul
acestei misiuni, va fi evaluat nu numai stadiul pregătirii şi necesităţile pe fiecare sector
aparte, ci vor fi conturate şi definitivate necesităţile noastre în vederea pregătirii echipei de
negociatori pentru fiecare domeniu, pentru fiecare sector aparte şi aici, bineînţeles, vom
conta pe sprijinul şi asistenta atât a Comisiei Europene, cât şi a ţărilor membre ale UE, care
deja semnalează că vor fi gata să trimită şi echipe de instructori în Republica Moldova şi să
găzduiască experţii noştri pentru cursuri de instruire.
Instruirea respectivă se va baza atât pe cunoştinţe profunde despre funcţionarea
pieţei interne a UE pe diferite domenii, cât şi referitoare la strategia şi tactica de negocieri
care trebuie să fie aplicate competent, profesionist de către negociatorii noştri pe parcursul
procesului. În acelaşi timp, negocierea Acordului de comerţ liber, comprehensiv şi
aprofundat presupune şi identificarea capacităţilor adiţionale, în vederea reformării
concomitente, pe sectoare, - acolo unde se va depista că este nevoie de o reformare urgentă,
- pentru ca la încheierea procesului de negocieri să fim siguri că avem capacitatea de a
realiza tot ce s-a negociat, toate obiectivele fixate în textul viitorului acord. Acesta e lucrul
cel mai important, din punctul meu de vedere.
Moderator: Noul Acord va prevedea sau nu perspectiva de aderare europeană a
Republicii Moldova?
Natalia Gherman: Acesta este obiectivul nostru în procesul de negocieri. De
obicei, un asemenea obiectiv se fixează în preambulul Acordului. Vom încerca să îl fixam
din prima rundă de negocieri. Totodată, la acest obiectiv în formularea lui clară se poate
reveni şi pe parcursul procesului de negocieri. Va fi un obiectiv important pentru echipa de
negociatori, care va demara acest proces pe 12 ianuarie 2010.
Printre obiectivele procesului de negocieri se află şi lansarea dialogului privind
88

liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii Republica Moldova. În vederea atingerii
acestui obiectiv, vom găzdui o misiune de evaluare a nivelului nostru de pregătire pentru
un asemenea dialog până la sfârşitul anului curent. Misiunea aceasta de evaluare din partea
Comisiei Europene va examina desfăşurarea reformelor pe domenii precum: gestionarea
proceselor de migraţie, funcţionarea Acordului privind facilitarea regimului de vize şi
readmisie, securitatea frontierelor, managementul integrat al frontierelor, securitatea
documentelor de călătorie pe care le eliberăm cetăţenilor Republicii Moldova şi multe
alte aspecte relevante ale acestui dialog privind liberalizarea regimului de vize. Vorbim
despre trei domenii principale pe care le includem în cadrul Acordului de asociere. Primul
- cooperarea în domeniul politic şi de securitate. Al doilea - dialogul privind liberalizarea
regimului de vize. Şi al treilea - crearea unei zone de liber schimb între Republica Moldova
şi UE.
Moderator: Se poate vorbi acum despre un termen în care ar putea fi liberalizat
regimul de vize? Sau este prematur acest lucru şi totul depinde de procesul reformelor, de
capacitatea de negociere a Guvernului?
Natalia Gherman: Este prematur bănuiesc să fixăm anumite termene, pentru
că în cele din urmă, contează lansarea acestui proces. Pe măsura realizării reformelor,
îndeosebi în domeniul justiţiei şi afacerilor externe, vom avea o înţelegere mai clară a
etapelor calendaristice de avansare în cadrul acestui proces.
cu UE?
Moderator: Ce beneficii ar putea aduce cetăţeanului de rând Acordul de asociere
Natalia Gherman: În primul rând, împreună cu partenerii din UE, Republica
Moldova se angajează în promovarea unor reforme importante pe plan intern, care vor
aduce beneficii ţării în întregime şi fiecărui cetăţean în parte. Este vorba despre reforma
judiciară, despre lupta cu corupţia, cu crima organizată, este vorba despre reforma
comprehensivă a sistemului administraţiei publice care înseamnă funcţionarea mai bună
şi mai eficientă a instituţiilor în stat, care trebuie să servească interesele cetăţenilor în
primul rând. Pe lângă toate acestea, vor fi intensificate eforturile şi demersurile în vederea
reintegrării ţării şi soluţionării conflictului transnistrean. Vor fi şi multe alte elemente ce ţin
de reforme.
În al doilea rând, chiar şi pe parcursul avansării în dialogul cu privire la liberalizarea
regimului de vize, vor fi create condiţii mai bune pentru a aduce beneficii adiţionale în
cadrul Acordului existent de facilitare a regimului de vize. Vor fi incluse mai multe categorii
de cetăţeni în cadrul aplicării acestui Acord, categorii care vor beneficia de circulaţia mai
facilitată în spaţiul european. În perspectiva liberalizării graduale a regimului de vize,
sperăm foarte mult că într-o perioadă previzibilă cetăţenii noştri vor beneficia de regimul
de călătorii fără vize în spaţiul european.
În ceea ce priveşte lansarea negocierilor privind crearea unei zone de comerţ liber
între Republica Moldova şi UE, aceasta presupune reforme consecvente în mai multe
89

domenii de activitate, în mai multe sectoare ale economiei naţionale. Pe parcursul realizării
acestor reforme, domeniile respective vor fi modernizate. Scopul negocierilor este de a crea
condiţii prin intermediul reformării acestor sectoare pentru a aduce investiţii străine în
modernizarea şi în avansarea nivelului de funcţionare pe fiecare domeniu concret.
Moderator: Care sunt ţările pe sprijinul cărora mizează cel mai mult Republica
Moldova în procesul său de integrare europeană?
Natalia Gherman: Partenerul principal al Republicii Moldova în procesul de
negocieri este Comisia Europeana. Pe lângă Comisia Europeana, Republica Moldova
îşi intensifică eforturile în colaborarea bilaterală cu mai multe ţări membre ale UE. Deja
simţim contribuţia esenţială şi dorinţa de a se implica în sprijinul echipei de negociatori
din partea Ţărilor Baltice. Ţările nordice ne oferă şi ele asistenţă în pregătirea echipelor
de negociatori, mai ales pe elementul zonei de comerţ liber aprofundat, pentru că au o
experienţă foarte importantă în promovarea idealului privind crearea pieţei libere pe
continental european. Contăm foarte mult pe sprijinul fiecărei ţări membre a UE. Vom
continua discuţiile şi consultările noastre pe plan bilateral, pentru că deschiderea şi
atitudinea pozitivă faţă de Republica Moldova la momentul lansării acestui proces foarte
important se simte din ce în ce mai mult.
Moderator: Care este rolul Parteneriatului Estic în procesul de integrare europeană
a Republicii Moldova?
Natalia Gherman: Intenţionăm să utilizăm toate oportunităţile oferite de
Parteneriatul Estic pentru a avansa aceste procese importante despre care v-am vorbit
anterior şi să facilitam dialogul nostru bilateral cu UE. Toate aceste trei elemente importante
- negocierea Acordului de asociere, crearea graduală a zonei de comerţ liber aprofundat cu
UE şi lansarea dialogului de liberalizare a regimului de vize – sunt reflectate ca obiective
majore în Declaraţia de lansare a Parteneriatului Estic, adoptată pe 7 mai 2009 la Praga. UE
va avea o abordare diferenţiată faţă de fiecare stat membru al acestei iniţiative în oferirea
instrumentelor Parteneriatului Estic. Totul va depinde de nivelul de pregătire şi de nivelul
de ambiţie al fiecărei ţări. Noi intenţionăm să-l utilizăm la maximum şi atunci când ni se
va propune instrumentul de sporire a capacităţii instituţionale din cadrul Parteneriatului
Estic intenţionăm să-l aplicăm pentru instituţiile noastre de stat, care au nevoie de reforme
profunde în vederea sporirii capacităţilor funcţionale. Atunci când ni se va propune
utilizarea oportunităţilor oferite de iniţiativa managementul frontierelor, iarăşi, credem că
acest lucru va fi foarte relevant în contextul lansării dialogului cu privire la liberalizarea
regimului de vize.
În fond, tot ce se propune în cadrul celor patru platforme de cooperare multilaterală
în cadrul Parteneriatului poate fi utilizat, aplicat selectiv şi de către Republica Moldova
în domenii în care avem nevoie realmente de un sprijin adiţional, de fonduri adiţionale,
pentru că, în cele din urmă, totul se face în conformitate cu agenda guvernamentală de
acţiuni, programul de activitate al Guvernului, adoptat pe 25 septembrie 2009. Deci, dacă
90

ne uitam la conţinutul iniţiativei Parteneriatului Estic, putem vedea că mai multe elemente
sunt foarte constructive, sunt în măsură să ne faciliteze realizarea reformelor pe plan intern
şi să faciliteze avansarea dialogului nostru bilateral cu UE pe domeniile menţionate.
Moderator: Problema transnistreană este o piedică sau nu în integrarea europeană
a Republicii Moldova? În ce măsură un sprijin din exterior ar putea ajuta autorităţile de la
Chişinău să rezolve acest conflict şi prin ce ar trebui să se manifeste acest sprijin?
Natalia Gherman: UE este deja implicată în procesul de soluţionare a conflictului
transnistrean prin participarea sa activă în formatul existent 5+2 de soluţionare a
conflictului. Fiecare cunoaşte rolul pozitiv pe care îl are misiunea EUBAM – misiunea
europeană de asistenţă la frontiera moldo-ucraineană. Aceste două elemente fac parte din
contribuţia UE la lansarea unui set de proiecte menite să sporească nivelul încrederii între
cele două maluri ale Nistrului.
Toate aceste elemente sunt în măsură să sporească nivelul de implicare al UE în
procesul soluţionării conflictului transnistrean şi să avanseze nivelul nostru de cooperare
la un nivel calitativ nou. Ele vor face parte şi din procesul de negociere a noului Acord de
asociere, prima parte a căruia se referă la cooperarea în domeniul politic şi de securitate
şi care urmează să reflecte atât angajamentele părţii moldoveneşti, cât şi angajamentele
Uniunii Europene în vederea conjugării efortului comun menit să faciliteze procesul de
soluţionare a conflictului. Eu nu aş spune că nesoluţionarea până acum a conflictului
transnistrean este o piedică pentru lansarea şi avansarea negocierilor pe marginea unui nou
Acord de asociere cu UE.
Moderator: Dincolo de faptul că integrarea europeană a fost proclamată ca o
prioritate a noului Guvern, acesta şi-a propus să stabilească relaţii strategice şi cu patru
state: România, SUA, Rusia şi Ucraina. Aş vrea să discutăm pe rând despre relaţiile cu
fiecare dintre aceste ţări. Ce înseamnă o relaţie strategică cu Bucureştiul, ce aşteptări are
Chişinăul de la această relaţie şi ce ar putea oferi în schimb?
Natalia Gherman: Parteneriatul strategic cu România este un element important
al noului program de guvernare pe domeniul politicii externe. Este o relaţie firească ce
trebuie să existe între două state partenere, între două state vecine. În primul rând, acest
parteneriat presupune un dialog politic avansat, aprofundat pe toate domeniile de interes
comun şi, nu în ultimul rând, pe domeniul integrării europene a Republicii Moldova.
România este un stat vecin, membru al UE şi al NATO. Avem nevoie de o relaţie pragmatică,
sinceră, pentru că în cele din urmă România ar putea să ne ajute plenar la lansarea dialogului
nostru cu UE şi cu structurile euro-atlantice în acest sens, cu atât mai mult cu cât România
rămâne în continuare cel mai important partener economic pentru Republica Moldova.
Această relaţie trebuie să fie continuată, avansată, promovată. Avem nevoie de
investiţii din partea României în economia Republicii Moldova. Avem nevoie de schimburi
interumane, care ar trebui să decurgă într-o manieră mult mai facilitată în comparaţie cu ce
a fost anterior. Şi, nu în ultimul rând, ţinându-se cont şi de acest obiectiv major, am invitat
91

partea română la negocieri, la Chişinău, pe marginea textului unui nou Acord de trafic
frontalier. Acest document sperăm să fie semnat în timpul cel mai apropiat la Bucureşti.
Este vorba despre Convenţia privind micul trafic la frontieră.
Moderator: Ce înseamnă o relaţie strategică cu SUA şi care vor fi principalele
domenii de colaborare cu această ţară?
Natalia Gherman: Cu SUA întotdeauna ne propuneam o relaţie avansată, o
relaţie strategică, pentru că SUA s-au dovedit a fi în perioada independenţei Republicii
Moldova un partener de încredere şi un partener foarte generos pe planul asistenţei de
dezvoltare pentru Republica Moldova. Pe lângă susţinerea politică a demersului nostru
de integrare europeană, SUA sunt şi un partener bilateral foarte important. Avem proiecte
şi programe atât în domeniul avansării dialogului politic, cât şi în domeniul cooperării
economice. Colaborăm şi pentru avansarea nivelului de cooperare pe plan regional, fiindcă
SUA sunt un partener important pentru cooperarea regională în bazinul Mării Negre şi
pentru celelalte iniţiative faţă de care această ţară manifestă un interes sporit.
Moderator: Ce înseamnă o relaţie strategică cu Rusia şi cu ce se deosebeşte ea de
relaţia strategică cu SUA, de exemplu?
Natalia Gherman: Şi cu Federaţia Rusă intenţionăm să dezvoltăm un parteneriat
bazat pe interes reciproc, pe pragmatism şi pe o abordare echilibrată a tuturor aspectelor
de interes comun. Nu în ultimul rând, trebuie să dezvoltăm acest parteneriat pentru că
Federaţia Rusă continuă să aibă un rol important în procesul de soluţionare a conflictului
transnistrean, la fel ca şi SUA, pentru că ambele ţări participă în formatul existent 5+2
de soluţionare a conflictului. Federaţia Rusă rămâne un partener economic cu pondere
importantă pentru Republica Moldova. Participăm împreună în cadrul mai multor
structuri regionale. Intenţionăm să avansăm această relaţie la un nivel nou.
Moderator: De ce este nevoie de o relaţie strategică cu Ucraina şi prin ce este
important acest stat pentru Republica Moldova?
Natalia Gherman: Ucraina este un stat vecin. Pentru Republica Moldova este
firesc să aibă o relaţie strategică şi cu această ţară. Pe lângă dezvoltarea relaţiilor bilaterale,
intenţionăm să ne conjugăm efortul, împreună cu Ucraina, şi pe planul integrării europene.
Ucraina se încadrează în structurile UE, la fel ca şi Republica Moldova. Bănuiesc că avem
mai multe posibilităţi acum să ne consultăm reciproc, încercând să evităm greşeli şi alte
elemente negative care pot apărea în acest proces. Este vorba şi de cooperarea regională
cu Ucraina, în cadrul mai multor foruri, aranjamente, iniţiative. Ucraina este implicată în
procesul de soluţionare a conflictului transnistrean şi avem nevoie de o participare activă
şi constructivă, ţinând cont şi de experienţa pe care o are Ucraina pe acest dosar. Există şi
foarte multe alte elemente.
92
Moderator: Unul dintre principiile de bază ale noii guvernări, fixat şi în declaraţia

de constituire a Alianţei pentru Integrare Europeană, este păstrarea în continuare a
neutralităţii militare a Republicii Moldova. Totodată, se vorbeşte şi despre stabilirea unor
raporturi de colaborare eficientă cu NATO. În acest context, aş vrea să vă întreb cum se
va constitui relaţia cu NATO, aşa încât să nu fie afectat principiul neutralităţii militare a
Republicii Moldova?
Natalia Gherman: Republica Moldova rămâne în continuare un stat neutru
conform Constituţiei. Cu NATO avem o relaţie în cadrul Parteneriatului pentru Pace.
Este un cadru stabilit în care avansăm considerabil. Acum relaţia noastră este bazată pe
un Plan individual de acţiuni în cadrul Parteneriatului pentru Pace, ceea ce înseamnă că
dialogul nostru politic, forumul nostru consultativ cu Alianţa Nord-Atlantică se desfăşoară
prin intermediul activităţilor reflectate în acest plan individual al Parteneriatului. Cadrul
respectiv ne ajută la reformarea sectorului nostru de apărare şi de securitate. Intenţionăm
să-l folosim mai activ, ţinând cont de toate posibilităţile pe care le oferă. Sunt şi alte ţări care
îşi dezvoltă relaţia cu NATO prin intermediul unor documente, programe asemănătoare.
Mă refer la ţări considerate neutre cum sunt Austria, Finlanda şi Suedia. Intenţionăm să
le urmăm exemplul şi să avem o relaţie cu Alianţa Nord-Atlantică la fel de constructivă şi
pragmatică şi care va aduce beneficii în planul realizării reformelor din domeniul securităţii
şi apărării.
Moderator: În concluzie, cum ar putea fi formulată noua politică externă sau
politica externă a noului Guvern de la Chişinău în două-trei propoziţii, aşa ca să cuprindem
în ansamblu toate aspectele?
Natalia Gherman: Prima: integrarea europeană este obiectivul major atât pe plan
intern, cât şi prin exprimarea politicilor noastre pe plan extern. A doua: pragmatism în
realizarea acestor obiective. Şi a treia: servirea interesului fiecărui cetăţean al Republicii
Moldova în realizarea acestor obiective rămâne să fie obiectivul major, prioritar pentru tot
ce facem şi pentru tot ce ne propunem.
93

15 noiembrie 2009
Perspectivele de integrare europeană ale Republicii Moldova: rolul
statelor membre ale UE
94
Invitaţi:
- Vlad Lupan, expert independent;
- Radu Vrabie, director de programe, Asociaţia pentru
Politică Externă.
Moderator: Aş vrea să începem discuţia noastră cu vizita la Chişinău a Secretarului
de stat francez pentru afaceri europene, Pierre Lellouche, care a avut loc pe 11 şi 12
noiembrie 2009. Cât de importantă este această vizită pentru Republica Moldova şi care
este relevanţa ei?
Vlad Lupan: În primul rând, vorbim despre vizita unui Secretar de stat din
Ministerul Afacerilor Externe al Franţei. Este un nivel foarte înalt. Declaraţiile lui Lellouche
denotă foarte clar că discuţia privind necesitatea de a vizita Republica Moldova a fost
coordonată inclusiv cu Nicolas Sarkozy. Susţinerea oferită de către preşedinţia franceză
Republicii Moldova este cunoscută de mai demult pentru că, dacă ne amintim bine, chiar
Nicolas Sarkozy, în vizita sa din România, a afirmat că parcursul european al Republicii
Moldova trebuie numaidecât susţinut. Iată că vedem o realizare practică a acestei susţineri.
Dar, pe de altă parte, această susţinere vine tocmai acum, după investirea noului Guvern
şi nu mai înainte, în timpul fostei guvernări. Iată că Guvernul Alianţei pentru Integrare
Europeană beneficiază de susţinerea Franţei pentru această integrare.
Radu Vrabie: Este cunoscut faptul că în procesul integrării europene ai nevoie
de susţinerea practic a tuturor statelor membre ale UE şi în special a ţărilor mari, a ţărilor
„vechi” din Uniunea Europeană. Faptul că semnalul a fost dat de Paris, o capitală atât de
importantă din UE, este un lucru îmbucurător şi un îndemn pentru noul Guvern, un
semnal care, însă, nu trebuie să ne lase impresia că avem o susţinere totală. Dimpotrivă,
probabil este un îndemn de mobilizare pentru noul Guvern, pentru rezolvarea acelor
restanţe pe care le are Moldova la capitolul integrării europene şi în promovarea unor noi
reforme. Demult nu am avut o vizită la nivel înalt din Franţa, de pe timpul scurtei vizite a
preşedintelui Jacques Chirac, de aceea este un semnal foarte bun.
Moderator: Pierre Lellouche a spus că a venit la Chişinău la insistenţa preşedintelui
francez Nicolas Sarkozy pentru a încuraja Republica Moldova în semnarea unui nou Acord
de asociere cu UE. Diplomatul francez a dat asigurări că Franţa va susţine activ Moldova
la prima rundă de negocieri care urmează să aibă loc în ianuarie 2010. Poate fi calificată
această vizită ca un sprijin direct din partea Franţei pentru apropierea Republicii Moldova
de UE?

Radu Vrabie: Eu cred că Republica Moldova are foarte mult de lucru în
promovarea reformelor, în realizarea aspiraţiilor sale. Franţa are un cuvânt greu de spus
şi poate să ne ajute. Astfel că venirea acestui înalt demnitar francez poate fi interpretată ca
un sprijin din partea Franţei şi nu numai a Franţei, dar şi din partea altor state din UE, din
vechea Europă, pentru că vizitele unor oficiali europeni de rang înalt nu sunt întâmplătoare
şi nu se fac pe un teren nepregătit. Acest teren se pregăteşte, iar ridicarea nivelului înseamnă
un semnal foarte bun pentru Republica Moldova şi sper că autorităţile moldovene vor
trage toate concluziile de rigoare în urma acestei vizite şi vor continua procesul de lucru.
Vlad Lupan: Este în primul rând un semnal de încurajare. Observăm pe de altă
parte că a existat o anumită pauză în ce priveşte reformele europene după numirea noului
Guvern. Este un lucru obiectiv care se întâmplă la o schimbare de Guvern. În acelaşi timp,
credem că au trecut suficiente zile pentru ca acest Guvern să-şi determine componenţa
nominală, inclusiv până la nivelul de viceminiştri, care ulterior să lucreze pe domeniul
integrării europene, împreună cu întreg cabinetul de miniştri. A trecut din timpul necesar
pentru stabilirea căilor pe care va merge restructurarea unor ministere odată cu crearea
noului Guvern şi acum vedem că vine acest mesaj de încurajare şi de susţinere din partea
Franţei.
Aş vrea să facem totuşi diferenţa între aceste două cuvinte: „încurajare” şi
„susţinere”. În cazul dat, încurajare însemnând un apel către autorităţile Republicii Moldova
de a se mişca hotărât pe calea reformelor europene, iar prin susţinerea sa, Franţa poate
oferi un ajutor ţării noastre atât la nivel politic la Bruxelles, cât şi la nivel politic în relaţia
sa cu Moldova şi în relaţia ţării noastre cu reprezentanţii structurilor europene. Până la
urmă, decizia politică le aparţine statelor membre, inclusiv Franţei, însă negocierile vor fi
purtate între Ministerul de Externe al Republicii Moldova, cu participarea experţilor din
alte ministere, şi reprezentanţi ai Comisiei Europene, care este totuşi o structura separată,
este o structura de aplicare a deciziilor. Se pare că Franţa trimite două semnale, în paralel,
unul de încurajare a reformelor din partea Republicii Moldova pentru o mişcare mai rapidă
spre negocierea acordului de asociere între Republica Moldova şi UE şi, pe de altă parte,
trimite un semnal prin care spune: ok, dacă vă mişcaţi înainte, atunci vă vom susţine şi noi.
Moderator: Referindu-se la criza din Republica Moldova, demnitarul francez
a chemat parlamentarii să dea dovadă de înţelepciune la următoarea încercare de a alege
şeful statului, lăsând la o parte interesele personale. Cum ar trebui înţeles acest apel?
Vlad Lupan: Trebuie să înţelegem situaţia corect. În Republica Moldova au avut
loc două scrutine, unul după altul. Aceste alegeri nu au fost uşoare. Ştim ce s-a întâmplat
pe 7 aprilie. Ţara a fost scuturată de o criză de proporţii în domeniul politic, dar şi în
domeniul social. Avem o divizare a situaţiei sociale în ţară, o polarizare a societăţii. Am
avut o polarizare mai adâncă a societăţii în perioada de criză, după care au mai urmat alte
alegeri. Se pare că, dacă se merge pe formula unor alegeri anticipate, înseamnă că va trebui
ca Republica Moldova să se mobilizeze pentru încă o rundă de alegeri, fapt care, evident,
95

nu poate fi susţinut de populaţie. O astfel de situaţie nu este tocmai bună, însă am observat
acelaşi tip de apel din partea UE atât după alegerile din 5 aprilie, cât şi acum după alegerile
din 29 iulie.
Acest lucru înseamnă că UE este interesată de o Moldovă stabilă, care nu trece
dintr-o criza în alta, aşa cum s-a întâmplat, de exemplu, în vecinătatea noastră estică, în
Ucraina, şi este interesată să ne ajute pe calea integrării europene, iar, de fapt, integrarea
europeană, în cazul Republicii Moldova, înseamnă reforme şi revenirea nu doar din criza
politică, dar şi din cea economică.
Radu Vrabie: Eu sunt de acord că mesajul UE nu s-a schimbat. UE vrea stabilitate,
din mai multe puncte de vedere, pentru că numai o Moldovă stabilă, fără crize politice,
neafectată de crize economice, ar putea să înfăptuiască reformele pe care şi le-a propus, însă
nu cu orice preţ. Probabil, UE are în vedere şi conflictul transnistrean, care în linii mari a
cam trecut pe planul doi.
Moderator: Aş vrea să mai pun o întrebare pe care am pus-o, nu o singură dată,
în acest studio. Problema transnistreană este sau nu o piedică în integrarea europeană a
Republicii Moldova?
Radu Vrabie: Eu cred că problema transnistreană a fost utilizată de unele forţe
politice ca să ascundă anumite probleme actuale ale societăţii din Republica Moldova,
inclusiv de pe malul stâng al Nistrului. Eu cred că problema transnistreană poate fi rezolvată
dacă se va construi o strategie clară. Se vorbea pe timpuri de o rezolvare rapidă, se ridicau
mizele, se aşteptau rezultate imediate, ori ele nu veneau, pentru că nu aveau de unde să vină.
Nu cred că nerezolvarea conflictului afectează în măsură foarte mare situaţia din justiţia
Republicii Moldova, din mass media, din sectorul investiţional. Totodată, renunţarea la
anumite formule de „lemn”, renunţarea la anumite acţiuni care aduc numai capital politic şi
nu rezultate în teren ar putea să aducă mai mult folos în rezolvarea conflictului transnistrean.
Vlad Lupan: Este sau nu conflictul transnistrean un blocaj pentru integrarea
europeană? Categoric nu este. Dar această problemă a fost utilizată într-un context
politic pe care eu l-aş defini antieuropean. Să vedem ce s-a întâmplat în conexiunea dintre
problema transnistreană şi integrarea europeană a Republica Moldova tocmai înainte de
alegeri. Preşedintele Voronin a numit iniţiativele Uniunii Europene privind Parteneriatul
Estic drept un CSI-2, o structură care încercuieşte Rusia. De dragul alegerilor, preşedintele
a cedat, blocând astfel atât integrarea europeană a Republicii Moldova, cât şi soluţionarea
conflictului transnistrean, pentru că acest conflict nu poate fi soluţionat în termenii propuşi
de Federaţia Rusă, aşa cum au fost formulaţi, de altfel, în declaraţia comună a preşedintelui
Voronin, Medvedev şi a liderului transnistrean Smirnov, semnată în martie la Moscova.
Este vorba despre o serie de cedări, care ar putea avea anumite repercusiuni, pe viitor, în
procesul de negocieri.
Problema transnistreană, din păcate, a servit drept unealtă împotriva europenizării
Republica Moldova la sfârşitul guvernării anterioare, însă ea nici într-un fel nu prezintă
96

o barieră pentru o guvernare care îşi doreşte integrarea europeană şi soluţionarea
conflictului transnistrean. Câteva guvernări la rând n-au avut pe agenda politică problema
transnistreană ca una din problemele primordiale. Spre sfârşitul mandatului acestora sau
în perioadele electorale, dintr-o dată, problema transnistreană şi în genere toată politica
externă a Republicii Moldova devenea de o importanţă extremă. O astfel de evoluţie
denotă un singur lucru: guvernările anterioare nu au avut niciun succes în alte domenii sau
succese limitate în alte domenii, decât în cel al soluţionării transnistrene sau al relaţiilor pe
plan extern.
Integrarea europeană nu este o politică externă. Este în exclusivitate o politică
internă a Republicii Moldova. În unul din Barometrele de opinie din Republica Moldova
a fost menţionat faptul că populaţia ţării crede că integrarea europeană este un dialog între
Chişinău şi Bruxelles. Nu este. Tocmai că asta este o problemă pe care va trebui să o trateze
actuala guvernare, în perioada în care va avea această ocazie, şi anume transformarea
imaginii relaţiei Chişinău-Bruxelles din una externă, în una internă. Integrarea europeană
este reformarea tuturor instituţiilor din Republica Moldova, dar pentru asta nu îţi încurcă
nicio Transnistrie.
Moderator: Tot în această săptămână a avut loc vizita premierului Vlad Filat la
Bucureşti, unde a participat la reuniunea Iniţiativei Central Europene. El şi-a exprimat
speranţa că Iniţiativa Central Europeană va deveni o punte de legătură dintre UE şi statele
care tind să aparinţă familiei europene. Ca să fie clar şi pentru radioascultătorii noştri, ce
este Iniţiativa Central Europeană şi cum ar putea apropia Republica Moldova de UE?
Vlad Lupan: Subiectul conexiunilor Republicii Moldova cu UE prin intermediul
altor organizaţii a mai fost discutat anterior, în mod particular, de către guvernul comunist.
Această legătură dintre Republica Moldova şi Balcanii de Vest, dintre Republica Moldova
şi Iniţiativa Central Europeană, SECI şi alte iniţiative din zonă nu este ceva nou şi este
un mesaj pe care Republica Moldova încearcă să-l promoveze în sensul în care dorim
să devenim membru al UE, utilizând structuri, organizaţii care pot să ne ajute pe calea
integrării europene. De fapt este un mesaj care rămâne valabil şi pe care l-a promovat şi
prim-ministrul actual. Republica Moldova vrea să devină membru al UE şi toate căile sunt
bune pentru asta, evident.
Totuşi, cred că pe primul loc trebuie să stea reformele pe care noi singuri o să le
implementăm şi relaţia bilaterală cu Bruxellesul. Deşi este greu să numeşti o relaţie dintre
Chişinău şi Bruxelles una bilaterală, pentru că Bruxellesul înseamnă toate statele UE. Cu
cât mai rapid şi mai bine ne vom face temele pe acasă, cu atât mai puţin vom avea nevoie
de alte suporturi şi alte instrumente pentru a ajunge în UE. Deşi, aş menţiona numaidecât
faptul că şi instituţiile respective sunt importante pentru Republica Moldova. Deci, nu
trebuie să le contrapunem. Fiecare instituţie îşi are rolul său, trebuie doar să fim echilibraţi
în utilizarea acestora.
Radu Vrabie: Cuvântul central care mi-a atras atenţia din spusele colegului meu
97

este „de a ajuta”. „A ajuta” nu înseamnă „a face în locul nostru”. Structurile, toate instituţiile,
organizaţiile la care Republica Moldova este parte în drumul său european sunt un lucru
foarte bun, dar ele pot numai să ne ajute, să ne îndrume, să ne împărtăşească din experienţă
şi nu să facă ce avem de făcut în locul nostru. Iarăşi, revenind la practicile pe care le aveam
mai ieri, deţinând preşedinţia acestor organizaţii, nu înseamnă că am obţinut foarte
mult. Trebuie de crescut aşteptările. Aceasta este o platformă foarte bună de discuţii, de
împărtăşire a unor idei, de suport, însă, revenind la ceea ce a spus dl Lupan, lucrul se face
aici, în Republica Moldova, şi nimeni, dacă Republica Moldova nu va vrea şi nu va face, nu
ne va putea ajuta, indiferent din ce organizaţie facem parte.
Moderator: La Bucureşti, premierul Vlad Filat a fost însoţit şi de ministrul de
Externe, Iurie Leancă, care s-a întâlnit cu omologul său român, Cătălin Predoiu. Cei doi
s-au pronunţat pentru încheierea cât mai grabnică a unui Tratat politic bilateral dintre
Chişinău şi Bucureşti. Asupra semnării acestui Tratat au insistat anterior şi fostele autorităţi
comuniste, însă fără succes. Putem vorbi acum despre găsirea unui numitor comun dintre
Bucureşti şi Chişinău în această privinţă?
Radu Vrabie: La începutul emisiunii vorbeam despre faptul că guvernarea nu a
reuşit încă să intre în toată plenitudinea în rezolvarea problemelor cu care se confruntă
Republica Moldova, or la acest capitol mie mi se pare că Ministerul de Externe acum
este pe primul loc, sau a făcut câteva lucruri importante. Încă un lucru pe care vreau să-l
menţionez înainte de a trece la Tratatul de bază este că fostului ambasador Teodorescu i-au
fost retrase acele învinuiri care nu aveau niciun sens, acuzaţiile aduse României de către
fosta guvernare comunistă de la Chişinău referitoare la pretinsa implicare a Bucureştiului
în organizarea violenţelor din 7 aprilie 2009 şi expulzarea care a urmat a ambasadorului
român. Mi se pare că este un gest foarte bun din partea Guvernului de la Chişinău.
Referitor la problema tratatelor. Tratatul de baza şi tratatul de frontieră cu
România erau foarte politizate şi aceste probleme nu puteau fi rezolvate atâta timp cât
erau interpretate în scopuri politice. Greşeli s-au făcut din ambele părţi – şi la Bucureşti,
şi la Chişinău, însă mesajul Chişinăului era foarte obraznic faţă de România. Eu sper că
Republica Moldova şi România vor reuşi în condiţiile actuale să depăşească problemele
dintre ţările noastre. Este un lucru foarte important. În plus, chiar dacă am primit mesaje de
încurajare din partea Parisului, cred că cea care poate să ne ajute cel mai mult dintre ţările
UE este România.
Vlad Lupan: Tratatul politic bilateral dintre Republica Moldova şi România, în
opinia mea, nu a fost semnat până acum din cauza că PCRM, aflat la guvernare în perioada
anterioară, răspundea aşteptărilor şi temerilor Moscovei care se temea că Republica
Moldova, fiind lăsată singură, va fugi din nou în România. Este o percepţie mai veche şi nu
este valabilă prin definiţie. Or, acum avem la guvernare Alianţa pentru Integrare Europeană.
Acest lucru ne demonstrează direcţia spre Occident şi această Alianţă în programul său
electoral a spus foarte clar: vrem un parteneriat strategic european cu România, vecinul
98

şi ţara care istoric ne-a susţinut necondiţionat în calea integrării europene până acum, cu
tot cu problemele pe care le-am avut în relaţia Bucureşti-Chişinău. Ne-a demonstrat o
susţinere necondiţionată şi sinceră, a mers în permanenţă la cedări şi este gata din nou
să ne susţină necondiţionat. Nu există condiţii pe care le pune Bucureştiul în ce priveşte
integrarea europeană a Republicii Moldova. Integrarea europeană a ţării noastre este în
interesul tuturor, atât al Chişinăului, cât şi al Bucureştiului.
Pe de altă parte, parteneriatul strategic european cu România despre care vorbeam
poate fi tocmai acest Tratat de bază. De ce să semnăm un Tratat de bază fără conţinut,
dacă putem să semnăm un Tratat de bază prin care să stabilim acest parteneriat strategic
european cu România? Iată o manieră prin care poţi să transformi o problemă într-o
soluţie. Credem şi sperăm că o astfel de abordare va fi acceptată de ambele părţi. Evident că
aşteptăm mai multe lucruri să se întâmple, iată că deja unele se întâmplă – a fost semnată
Convenţia privind micul trafic de frontieră. De altfel, şi Convenţia privind micul trafic nu
este doar între România şi Republica Moldova. Este de fapt o Convenţie din cadrul UE şi
acum a fost aprobată de Comisia Europeană, un lucru care nu ştiu de ce le scăpa foştilor
guvernanţi în prezentările lor.
Evident că aşteptăm să vedem care vor fi evoluţiile în ce priveşte numirea
ambasadorilor de ambele părţi. Pentru că dacă vrem un parteneriat strategic european cu
România, ar trebui să fie şi un ambasador profesionist în acest domeniu. Sperăm să vedem
pe cineva cu relevanţă, nu numaidecât sută la sută profesionist, dar cel puţin cu relevanţă
pentru relaţia Chişinău – Bucureşti. Sunt o serie de subiecte de ordin practic, care pot fi
soluţionate prin acest Tratat de bază, fără ca să faci din el o sperietoare.
21 noiembrie 2009
Chişinăul trebuie să facă tot ce îi stă în puteri pentru a deveni atractiv
pentru partea stângă a Nistrului. Interviu cu Igor Corman
Moderator: Asistentul adjunct al Secretarului de stat al SUA pentru afaceri
europene şi euro-asiatice, Daniel Russel, a venit recent în Republica Moldova să discute în
special despre perspectivele soluţionării crizei transnistrene. Aş vrea să vă întreb cum vede
actuala guvernare, adică Alianţa pentru Integrare Europeană, rolul pe care l-ar putea avea
SUA în depăşirea crizei transnistrene?
Igor Corman, preşedintele Comisiei de politică externă a Parlamentului: În
primul rând, vreau să menţionez că această vizită se încadrează, de fapt, în şirul de vizite
care au loc şi la noi în ţară şi a oficialilor noştri peste hotare, vizite care au început după ce a
fost format noul Guvern. Sigur că relaţiile noastre cu Statele Unite au o importanţă aparte.
Este foarte clar că Statele Unite joacă un rol deosebit în acest proces de negocieri, în acest
format 5+2. Chiar dacă au calitate de observatori – SUA şi UE – noi înţelegem că aportul
lor este unul foarte important.
99

După acest an electoral, după aceste două campanii istovitoare, este foarte bine
că au început discuţiile la acest subiect. După cum ştim, a avut loc şi o reuniune la Viena,
o primă încercare de a debloca acest proces. Cred că în urma schimbării realităţilor de
la Chişinău, toţi aceşti actori importanţi sunt interesaţi să afle şi viziunea Guvernului
moldovenesc, adică punctele de vedere asupra posibilităţilor de deblocare a procesului de
negocieri.
Până la urmă, ştim cu toţii că sunt câteva elemente foarte importante, care trebuie
să ne asigure o bază pentru identificarea unei soluţii, dacă vorbim despre conflictul
transnistrean. Eu cred că Guvernul actual înţelege foarte bine că un aspect foarte important
este că Republica Moldova trebuie să devină, în primul rând, atractivă pentru cealaltă
parte a ţării – partea din stânga Nistrului. Tot ceea ce face noul Guvern, Alianţa pentru
Integrare Europeană, se include foarte bine în acest context, pentru că dorim să asigurăm o
dezvoltare a ţării, dorim să asigurăm un alt nivel de viaţă, să asigurăm standarde europene
la noi acasă, să devenim într-adevăr un stat de drept, să ajungem la o democraţie veritabilă.
Toate aceste elemente influenţează în mod direct asupra încercărilor de a crea o
bază solidă pentru soluţionarea acestui conflict. Dar mai ştim că mai este şi cealaltă parte
a medaliei. Trebuie să existe o atmosferă de încredere între toţi aceşti actori implicaţi în
procesul de negocieri şi aici sigur că avem un sprijin şi o înţelegere deplină din partea UE
şi din partea SUA. Un rol important trebuie să joace şi Ucraina, dar cunoaştem că acum
în Ucraina există alte evoluţii politice. Este vorba de campania prezidenţială care a fost
declanşată. Şi desigur că un rol important îl are Rusia, în acest context.
Moderator: Chiar vroiam să vă întreb, cum vedeţi în depăşirea conflictului rolul
celorlalţi participanţi la formatul 5+2, adică şi Uniunea Europeană, şi Rusia, despre care aţi
început să vorbiţi, şi Ucraina, şi OSCE.
Igor Corman: Vreau să vă spun, chiar zilele trecute am avut o discuţie foarte bună
cu reprezentanţii viitoarei troici a UE şi am discutat şi aceste aspecte, şi cred că tot mai mult
şi mai mult se conturează o înţelegere a faptului că pentru ca să existe această atmosferă de
încredere şi Rusia trebuie să facă parte din echipă, pentru că fără Rusia este cu mult mai
greu de vorbit despre identificarea soluţiei. Identificarea unei soluţii ar putea fi un exemplu
foarte bun de cooperare între Rusia, UE, SUA şi cred că o cooperare bună între toţi aceşti
mari actori este doar în folosul nostru. Şi chiar dacă există pe agenda internaţională un şir
de subiecte la care nu există o poziţie comună a tuturor acestor actori importanţi, de ce n-ar
fi Moldova un bun exemplu de cooperare? Cred că aici este şansa noastră.
Moderator: Anterior s-a vorbit despre necesitatea de schimbare a statutului de
observator al SUA şi UE în formatul de negocieri cu unul de membri cu drepturi depline.
Ne putem aştepta în viitorul apropiat la o iniţiativă în acest sens, ori pentru Chişinău este
mai avantajos acum să păstreze actuala stare de lucruri?
Igor Corman: După cum ştiţi, noul vicepremier responsabil de subiectul
transnistrean, Victor Osipov, a avut şi el în ultimul timp mai multe contacte importante
100

şi vreau să vă spun că la una din aceste discuţii am participat şi eu, când vicepremierul,
împreună cu preşedintele Parlamentului, au avut discuţii cu reprezentantul OSCE şi cu alţi
reprezentanţi de la Viena în acest proces. Şi vreau să vă spun că prestaţia negociatoruluişef
din partea Moldovei este apreciată ca fiind una foarte bună. Poziţia lui este considerată
foarte realistă şi există o percepţie clară că poziţia pe care o reprezintă el este într-adevăr o
poziţie consolidată a coaliţiei de guvernare. Încă nu s-a ajuns, cred eu, la discutarea unor
subiecte concrete de genul celor la care v-aţi referit şi dumneavoastră – la schimbarea
statutului, dar cred eu că a început un proces nou acum şi este o nouă fază. Sigur că această
disponibilitate, această poziţie flexibilă, aceste noi accente care se pun, cred eu, creează o
situaţie calitativ nouă şi haideţi să rămânem optimişti.
Moderator: Dar cum vede, în general, Alianţa pentru Integrare Europeană
soluţionarea conflictului transnistrean? Legea din 2005 privind statutul regiunii
transnistrene mai rămâne valabilă? Democratizarea şi demilitarizarea regiunii mai sunt
condiţii indispensabile soluţionării definitive a conflictului?
Igor Corman: Cu siguranţă că această Lege din 2005 rămâne valabilă. Cu siguranţă
că trebuie să căutăm identificarea acestei soluţii doar în baza respectării integrităţii şi
suveranităţii Republicii Moldova. Aici, pur simplu, nu pot exista alte posibilităţi ca să
modificăm această poziţie, care este una foarte, foarte clară. O schimbare a elitei politice
din Tiraspol, aşa cum s-a produs această schimbare la Chişinău, ar fi una benefică, dacă s-ar
întâmpla.
Dar şi Rusia trebuie să înţeleagă că toate aceste evoluţii nu sunt în detrimentul
intereselor ruse în zonă şi Rusia trebuie să înţeleagă că este şi în interesul Rusiei, încă
o dată repet, ca să fie un exemplu bun, frumos, de cooperare între toţi. Statutul nostru
de neutralitate cred că este o bază bună pentru ca Federaţia Rusă să nu înţeleagă că tot
ceea ce se întâmplă la noi nu este altceva decât o încercare de a nu ţine cont de interesele
sale. Interese are şi Rusia, şi Uniunea Europeană. Până la urmă, suntem ţară vecină a UE
şi nu avem graniţă comună cu Rusia. Cred că, încă o dată, Moldova trebuie să fie un caz
aparte: suntem acolo unde suntem, factorul geopolitic este unul foarte important şi această
neutralitate, - cred că ar trebui să înţeleagă toţi, - este o bază bună pentru a continua aceste
discuţii.
Moderator: Putem vorbi despre un sprijin extern pentru depăşirea blocajului
politic cu care se confruntă acum Republica Moldova?
Igor Corman: Cu părere de rău, trebuie să spunem sincer că nici nu există
posibilităţi directe de sprijin din exterior în depăşirea acestor blocaje. Din exterior putem fi
sprijiniţi prin alte metode. De exemplu, au avut loc negocieri reuşite cu FMI, avem creditare
şi există acum certitudinea că în perioada care urmează această gaură din buget, moştenire
grea pe care a lăsat-o guvernul anterior, va fi acoperită. Adică nu trebuie ca populaţia să fie
neliniştită de aceste aspecte sociale, cu plata salariilor şi a pensiilor, cred că au fost negocieri
foarte bune. Se mai discută despre un pachet de asistenţă din partea Uniunii Europene. Se
101

discută şi despre posibilităţi de sprijin pe linie bilaterală şi din partea altor ţări. Dar dacă
vorbim despre deblocarea politică, exerciţiul de alegere a preşedintelui, aici doar pe cale
verbală pot fi nişte mesaje care să ne spună că trebuie să fie stabilitate politică în ţară. Alte
posibilităţi de influenţă directă nu văd.
Moderator: Tot în această săptămână, primul ministru Vlad Filat a vizitat oraşul
ucrainean Ialta, unde a participat la reuniunea premierilor din CSI, la care s-a întâlnit cu
premierul ucrainean, Iulia Timoşenko, şi cu cel rus, Vladimir Putin. Aş vrea să vă întreb,
ce are de câştigat Republica Moldova din aflarea sa în CSI, sub aspect politic şi economic?
Igor Corman: În primul rând, este un lucru cunoscut, aşa a fost şi în perioada
anterioară, Moldova şi-a declarat interesul de a participa doar la toate structurile cu
aspect economic în cadrul CSI şi în nici un caz de ordin militar. A fost o poziţie clară şi
anterior. Eu cred că participarea noastră la aceste activităţi în cadrul CSI este importantă,
mai ales sub aspectul păstrării acestor relaţii bilaterale cu toţi partenerii noştri tradiţionali
din spaţiul CSI. Sigur că piaţa acestor ţări, piaţa CSI, dacă putem spune aşa, în ansamblu,
este una foarte importantă pentru noi. Dacă vorbim de Acordul de comerţ liber cu tot
acest spaţiu, cu toate aceste ţări, iarăşi, este un element foarte important. La fel cum şi
ţările europene, dar şi UE per ansamblu este foarte interesată în dezvoltarea acestor relaţii
economice, comerciale cu toate ţările din spaţiul CSI. Procesul de integrare europeană nu e
în contradicţie cu activităţile noastre economice din spaţiul CSI. Noi vorbim de integrarea
europeană, dar nu vorbim de integrarea în spaţiul CSI, care sunt lucruri diferite şi, respectiv,
nu există nici o contradicţie.
Moderator: Deci asta înseamnă că reuniunile de genul celei de la Ialta sunt doar
un prilej pentru a discuta probleme mai vechi, sau aduc ceva crucial, un suflu nou între
statele CSI?
Igor Corman: Uneori, toate aceste discuţii nu aduc ceea ce se aşteaptă. De altfel,
ca şi în cadrul altor aranjamente regionale. Cunoaştem că mai există şi GUAM, mai există
şi alte cooperări regionale şi sigur că atunci când sunt identificate nişte proiecte concrete,
unde pot fi văzute şi rezultatele aceste cooperări, atunci există un alt entuziasm când se
vorbeşte de astfel de participări. Respectiv, eu cred că tot ceea ce se referă la lichidarea
tuturor barierelor, dacă vorbim de comerţul nostru în spaţiul din CSI, aceasta ar fi în
interesul nostru, fiindcă Moldova ar putea să valorifice la maximum această poziţie, ideală
dacă vreţi, pentru Moldova, atunci când ai posibilitatea să faci comerţ liber cu tot spaţiul
CSI, un spaţiu enorm.
Avem acorduri de liber schimb cu toate ţările din Europa de Sud-Est, avem
preferinţe autonome comerciale cu Uniunea Europeană şi la anul pe lângă negocierile
asupra Acordului de asociere, o parte componentă a acestui Acord, una foarte importantă,
va fi zona de comerţ liber cu Uniunea Europeană. Şi vă daţi seama ce situaţie prielnică
are loc atunci când investitorii, venind în Moldova, pot deschide aici întreprinderi, aceste
produse pot fi exportate fără taxe vamale, pe un spaţiu enorm. Moldova ca piaţă nu este
102

una foarte convenabilă, este o piaţă mică, dar cu aceste posibilităţi de a exporta pe o piaţă
enormă şi pentru investitori acest lucru ar fi una din pârghiile importante care ar putea să
contribuie la dezvoltarea economică în Moldova, la crearea noilor locuri de muncă. Altfel,
cum putem să aşteptăm venituri în buget, majorarea pensiilor şi a salariilor?
Moderator: Domnule Corman, tot în această săptămână au fost rechemaţi acasă
şase ambasadori, după ce cu puţin timp în urmă mai fusese rechemat un grup considerabil
de ambasadori. Prin ce se explică această rechemare în masă a şefilor misiunilor diplomatice
moldoveneşti din străinătate?
Igor Corman: În primul rând, vreau să vă spun că există două părţi ale medaliei,
dacă vorbim de acest proces de rotaţie diplomatică, unul normal, şi vreau să vă spun că
mulţi dintre aceşti ambasadori rechemaţi şi-au încheiat misiunea, unii chiar mai înainte,
dar din cauza acestor campanii electorale, tot prin ce-a trecut Moldova în acest an, sigur că
nu a fost în ordinea de zi subiectul rechemării ambasadorilor. Dar pe de altă parte, sunt şi
unii ambasadori politici care au fost numiţi cu puţin timp înainte de alegerile din 29 iulie
2009. Sunt nişte numiri dubioase, fiindcă eu cred că asemenea numiri nu se fac înainte de
alegeri, pentru că este clar că rezultatele alegerilor nu sunt încă cunoscute şi nu este clar ce
fel de guvernare va fi. Toate aceste numiri se fac după alegeri, când este cunoscută situaţia.
Pe de altă parte, vreau să mai spun că Ministerul Afacerilor Externe şi la acest
subiect are foarte multe de făcut. Politica de cadre este una foarte importantă, nu numai
dacă vorbim despre ambasadori, dar în general de diplomaţi, fiindcă toate aceste sarcini
care stau în faţa noii guvernări sunt foarte complexe. Avem nevoie de oameni bine pregătiţi.
Chiar nu pot să înţeleg cum sunt făcute numiri, în unele cazuri, ale diplomaţilor care nu
cunosc limba ţărilor în care lucrează sau nu au pregătirea necesară. Sigur, perfecţiunea nu
are margini şi nu putem spune că în ţară avem acest sistem diplomatic la nivelul cerinţelor
zilei de azi, dar, oricum, trebuie să tindem spre această perfecţiune şi aici Ministerul
Afacerilor Externe, tot corpul diplomatic, are foarte mult de muncit.
Moderator: Asta înseamnă că ne putem aştepta la o reformare a sistemului
diplomatic din Republica Moldova?
Igor Corman: O reformare în sensul bun al cuvântului. În primul rând, o reformare
de calitate. Rotaţia diplomatică are loc continuu şi cei care revin vor trebui să fie selectaţi.
În cazul în care nu există aceste persoane, ele pot fi selectate în bază de concurs, ei pot fi
căutaţi şi în afară, pentru că avem tineri pregătiţi şi în ţară. Eu repet încă o dată că este un
proces foarte complex. Aici este greu de dat anumite reţete. Trebuie doar ca Ministerul de
Externe să încerce să facă tot posibilul să realizeze aceste sarcini deosebit de complicate,
pentru că anul următor, anul 2010, este unul crucial şi va fi sub semnul negocierilor privind
Acordul de asociere cu UE. Toată lumea are aşteptări mari şi dorim cât mai repede să
încheiem aceste negocieri, dar pentru asta avem nevoie de diplomaţi competenţi.
103

06 decembrie 2009
Relaţiile dintre Republica Moldova şi Ucraina: viziunea diplomaţiei
moldoveneşti. Interviu cu Andrei Popov
Moderator: Dle Andrei Popov, recent aţi vizitat Ucraina, unde v-aţi întâlnit cu
colegii de la Kiev. Despre ce s-a discutat în cadrul acestei întâlniri care a avut loc după o
pauză considerabilă?
Andrei Popov, ministru adjunct al Afacerilor Externe: Da, într-adevăr, acum
o săptămână am purtat la Kiev consultări bilaterale cu partea ucraineană, întâi la nivelul
experţilor, după care am avut o rundă întreagă de consultări cu omologul meu, viceministrul
ucrainean de Externe, Constantin Eliseev. În cadrul acestor discuţii am abordat tot spectrul
problematicii cooperării dintre Moldova şi Ucraina şi am încercat să tatonăm terenul în
vederea identificării unor formule de compromis reciproc acceptabil şi avantajos pentru
a oferi decidenţilor politici din cele două state soluţii concrete de scoatere din impas a
raporturilor moldo-ucrainene, care de aproape un deceniu, practic, se află prizoniere
a câtorva „noduri” nesoluţionate, în special referitor la reglementarea raporturilor de
proprietate şi finalizarea proceselor de demarcare a frontierei.
Au fost consultări foarte complexe în cadrul cărora am abordat punct cu punct
aceste probleme nesoluţionate şi cred că am făcut un pas important spre identificarea unor
soluţii de compromis. Va lua timp să conturăm aceste propuneri de compromis. Cred că
este important să spunem ascultătorilor că între statele noastre există interese strategice
convergente – vorbesc şi de promovarea obiectivului comun de integrare europeană, şi
de necesitatea de a conjuga eforturile pentru a reglementa conflictul transnistrean, şi de
interesul Republicii Moldova de a coopera cu Ucraina în vederea asigurării securităţii
noastre energetice. Această coincidenţă de interese şi obiective ar fi trebuit sa ne apropie şi
să creeze premise fireşti pentru edificarea unui parteneriat strategic veritabil între Moldova
şi Ucraina.
În realitate, până în prezent noi suntem destul de departe de a avea o relaţie de
încredere şi deschidere. În mod paradoxal, cu toate că Moldova are doar doi vecini, –
România şi Ucraina, – cu nici unul dintre ei nu am reuşit să stabilim raporturi de parteneriat
real, de parteneriat strategic. În loc să ne concentrăm pe subiecte mari, să atragem investiţii,
să promovăm interese comune, să coordonăm agendele noastre de integrare europeană,
să sporim implicarea constructivă a Ucrainei în eforturile de reglementare a conflictului
transnistrean, noi toţi aceşti ani ne-am împotmolit în nişte chestiuni care nu sunt neapărat
mărunte, cum am fost citat eronat odată, ci pe chestiuni pe care, când le pui în balanţă şi vezi
ce pierde Republica Moldova şi Ucraina, în situaţia în care nu reuşesc să se concentreze pe
probleme mari, vezi că este un cost de oportunitate foarte şi foarte mare pentru Republica
Moldova. Şi percepţia pe exterior este că ceva se întâmplă totuşi cu acest stat, cu Moldova,
dacă după atâţia şi atâţia ani, după atâtea administraţii care s-au schimbat, el nu reuşeşte să
găsească un „modus vivendi” pentru a trece din perioada post-sovietică şi a se concentra pe
104

edificarea unor relaţii moderne.
Trebuie să spargem cercul vicios al logicii „lose-lose”, să ieşim din tranşee şi în
numele intereselor majore care trebuie să ne unească, să construim relaţia bazată pe
paradigma „win-win”. Schimbarea guvernării la Chişinău, adoptarea unor abordări
pragmatice în raporturile cu vecinii şi cu partenerii externi, asumarea unui curs de politică
externă dinamic şi previzibil, în opinia mea, creează premise încurajatoare pentru ca
împreună să valorificăm această fereastră de oportunitate şi să scoatem din impas relaţiile
dintre Moldova şi Ucraina.
Moderator: Dar care sunt în prezent problemele cele mai spinoase în relaţia dintre
Republica Moldova şi Ucraina? Să le luăm pe rând şi să începem cu demarcarea.
Andrei Popov: Frontiera moldo-ucraineană este una relativ lunga – 1222 km.
Aceasta se împarte în trei sectoare. De la nord-vest, de la Criva, raionul Briceni, pe Prut,
ea merge 300 de kilometri până în est, după care, 450 de kilometri este sectorul centru,
sectorul transnistrean, şi coboară în jos, de la Palanca până la Giurgiuleşti şi acolo sunt
470 de kilometri. În perioada sovietică, aceasta a fost o frontiera mai mult convenţională.
Era o frontieră administrativă internă, ea nu a fost marcată cu niciun fel de semne de
frontieră. După 1991, a trebuit ca împreună să transpunem pe hărţi linia acestei frontiere
administrative. Practic, să construim o nouă frontieră, aşa cum se cuvine să fie între două
state independente. Acest proces se numeşte delimitarea. Şi acest proces nu a fost unul
uşor, a durat ani de zile, din 1995, când s-a constituit comisia de delimitare, până în 1999,
când în rezultatul mai multor compromisuri s-a ajuns la semnarea Tratatului cu privire la
frontiera de stat, care a fost ratificat de Parlament în anul 2001.
Odată ratificat, Tratatul de frontiera a devenit un document fundamental
interstatal, care, de altfel, conform principiilor dreptului internaţional, nu poate fi denunţat
unilateral. Aceasta este o realitate. Şi toate angajamentele pe care le avem noi asumate
în acest Tratat sunt angajamente ale Republicii Moldova, nu ţin de cine guvernează la
Chişinău, care este alianţa sau culoarea guvernării. Începând cu 2002, am trecut la faza a
doua şi anume la demarcarea frontierei, ce presupune transpunerea şi marcarea pe teren a
liniei convenite pe hărţi. Se instalează stâlpi de frontieră.
La ora actuală, procesul de demarcare a fost practic finalizat la nord, cu excepţia
punctului centralei şi barajului de Nistru de la Novodnestrovsk sau Dnestrovsc, în raionul
Ocniţa, Naslavcea. La fel şi în sud, practic, integral a fost finalizată demarcarea, cu excepţia
câtorva puncte încă neconvenite. Restul porţiunii de 470 de kilometri a fost demarcat. Dar
din cele mai sensibile zone au mai rămas o porţiune de câteva sute de metri de frontiera
încă nedemarcate la Giurgiuleşti şi punctul de trecere de la Palanca. Acolo urmează să
găsim soluţii de compromis şi să finalizăm procesul de demarcare, astfel încât, - foarte
important, - Moldova să aibă confirmat, inclusiv prin stâlpii de frontieră, accesul la Dunăre
de 430 de metri, prevăzut de Tratat şi care este esenţial pentru buna funcţionare a portului
şi terminalului de la Giurgiuleşti.
105

La fel, este o problemă la Palanca. Este necesar să fie finalizat procesul de demarcare,
dar şi de dus până la capăt angajamentul asumat de Republica Moldova de a transfera în
proprietatea Ucrainei nu doar asfaltul şi suprafaţa terenului aferent ale drumului de 7,7
kilometri, care este o porţiune din drumul de 300 de kilometri dintre Odesa şi Reni, dar
şi de clarificat situaţia cu terenul aferent care, în conformitate cu Tratatul din 2001, se
transferă în proprietatea Ucrainei.
De altfel, atenţie, chiar cei care astăzi încearcă să politizeze acest subiect şi
stârnesc tot felul de speculaţii, în februarie 2002 deja au transmis suprafaţa drumului
şi a terenului aferent în proprietatea Ucrainei. Deci, s-a transmis suprafaţa, fără însă a fi
transmis şi terenul de sub acest drum. E o problemă mai complicată poate de înţeles. Dar
ce este important de reţinut, este că problema se examinează de o manieră cât se poate de
serioasă şi responsabilă, astfel încât să ne asigurăm că transmiterea terenului în proprietatea
Ucrainei pe care Moldova odata şi odată trebuie să o facă în conformitate cu Tratatul de
frontieră, să nu afecteze viaţa oamenilor din Palanca, aşa încât ei să aibă posibilitatea să
traverseze drumul în locuri special amenajate şi să-şi cultive terenurile care se află dincolo
de drum. Este vorba şi de amenajarea unor treceri de pietoni, unor semafoare, precum şi a
unor pasaje subterane.
Mă întreb, de ce acest lucru nu s-a făcut până acum? Am iniţiat deja contactele în
acest sens dintre agenţiile de resort din cele doua ţări. Ne consultăm cu cetăţenii satului
Palanca. Nu exclud că va fi nevoie să convenim asupra unor amendamente la acordul
interguvernamental privind regimul de utilizare a acestui drum, astfel încât interesele
cetăţenilor să fie maximal protejate. Dar, ca un stat european, trebuie să ne respectăm
obligaţiile şi, de aceea, după ce soluţionăm toate problemele la care m-am referit, va trebui
să transmitem Ucrainei Actul cu privire la proprietatea asupra terenului de sub acest drum.
Moderator: Cum stau lucrurile în cel de-al treilea sector al frontierei, sectorul
transnistrean? Aţi convenit cu partea ucraineană că veţi demara procesul de demarcare şi a
acestui segment?
Andrei Popov: Într-adevăr, am convenit de principiu că a venit timpul să
găsim o soluţie practică, inclusiv în ceea ce priveşte implicarea reprezentanţilor regiunii
transnistrene, în primul rând reprezentanţii organelor cadastrale, în procesul de demarcare
şi, doi, să implicăm şi Misiunea de asistenţă la frontiera moldo-ucraineană EUBAM în
procesul de demarcare pe teren, astfel încât acest proces să fie desfăşurat în conformitate
cu standardele europene în materie şi acesta a fost unul dintre subiectele discuţiilor purtate
la Kiev.
La Kiev am ajuns cu maşina şi am călătorit de la punctul de trecere Platonovo până
la şoseaua modernă Odesa-Kiev, punctul de legătură Liuboşevka, 90 de kilometri pe un
drum incredibil, din secolul XIX, plin de gropi, neiluminat... Voi spune doar un lucru: pe
parcursul ultimilor ani, dar în particular pe parcursul ultimului deceniu, nu doar din cauza
nesoluţionării conflictului transnistrean, dar şi din cauza incapacităţii celor două capitale
106

– Kiev şi Chişinău – să se concentreze pe construcţii, pe proiecte de investiţii, am ajuns
în situaţia în care magistralele principale ocolesc Republica Moldova, în loc ca Republica
Moldova să devină, într-adevăr, un stat de tranzit, să lege România de Ucraina, Estul de
Vest.
Cu toate că fluxul de mărfuri dintre Ucraina şi România este în continuă creştere,
acest flux începe să ocolească Republica Moldova, şi pe la nord, şi pe la sud, mai ales
după ce a fost dată în exploatare şoseaua modernă Odesa-Kiev şi după ce au început să se
construiască nişte drumuri moderne în zona carpatină, în regiunea Cernăuţi, Viniţa, unde
se fac legături cu Moldova românească.
Există riscul ca Moldova să devină o pată albă şi să fie ocolită de marile fluxuri. Şi
este foarte uşor să pierzi acest statut de ţară de tranzit şi foarte greu să-l recapeţi. Şi starea
de hal fără de hal în care se află porţiunea de drum între Platonovo şi Liubaşenko, cei 90 de
kilometri pe care cred că mulţi dintre ascultători le-au parcurs cu maşina sau cu autobuzul,
în mod simbolic reflectă starea în care sunt astăzi raporturile dintre Moldova şi Ucraina.
La fel cum ele sunt reflectate şi de absenţa unor legături aeriene directe dintre cele două
capitale. În loc să zbori 50 de minute de la Kiev la Chişinău, cetăţenii sunt nevoiţi să se
chinuie pe drum, ocolind pe la Palanca şi mergând câte 10 ore cu maşina, sau cu trenul să
facă 18-20 de ore.
Sigur, o asemenea stare de comunicare nu poate decât să împiedice cooperarea
normală şi edificarea a ceea ce ne-am propus să facem – a unui parteneriat strategic cu
vecinul nostru din Est. Însă sunt optimist. Pornind de la voinţa politică şi la Chişinău, şi la
Kiev, cred că sunt premise bune ca, după ce am relansat relaţia cu România, să facem acelaşi
lucru cu cel de al doilea vecin al nostru, cu Ucraina.
Moderator: Când ar putea fi rezolvată definitiv problema proprietăţilor
moldoveneşti în Ucraina şi care este situaţia acestora în prezent?
Andrei Popov: Da, foarte bine că aţi pomenit şi de celălalt aspect al problematicii
moldo-ucrainene şi anume de reglementarea raporturilor de proprietate. Într-adevăr,
istoric, din timpurile Uniunii Sovietice, diferite instituţii şi întreprinderi care erau în
jurisdicţia Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti au făcut investiţii importante, în
primul rând pe litoralul Mării Negre, la staţiunile de odihnă Koblevo, dar şi în Sergheevka,
şi în Zatoka. Unele au fost făcute de sindicate, altele de diferite uzine, care după destrămarea
Uniunii Sovietice şi proclamarea independenţei de către Ucraina şi Republica Moldova au
rămas cu un statut juridic nedefinit.
Pe de o parte, există clar documentaţia pe majoritatea acestor obiecte, că Moldova
şi întreprinderile moldoveneşti au investit în construirea lor. Pe de altă parte, procesul de
transmitere a acestora în proprietatea Republicii Moldova a fost sistat de câţiva ani de zile,
partea ucraineană condiţionând avansarea pe acest proces de respectarea de către Republica
Moldova a angajamentelor asumate în cadrul Tratatului cu privire la frontieră şi în cadrul
diferitelor comisii de cooperare. De altfel, în cadrul ultimei comisii interguvernamentale
107

de cooperare comercial-economică, care a avut loc la Kiev în luna mai 2006, au fost luate
mai multe angajamente de partea moldovenească care până în prezent nu fost realizate, şi
ucrainenii, într-un mod parţial explicabil, condiţionează reluarea activităţii acestei comisii
de îndeplinirea tuturor angajamentelor care ni le-am asumat, dar nu le-am respectat.
Cred că şi aici am găsit un punct de vedere comun. Am adus la Kiev cu mine
scrisoarea noului copreşedinte al acestei comisii din partea Republicii Moldova, viceprimministrului,
ministrului Economiei, Valeriu Lazăr, cu privire la interesul Republicii
Moldova de a relua cât mai curând posibil activitatea acestei comisii. Cred că se creează
premise bune şi pe dosarul proprietăţilor Republicii Moldova, este vorba de peste 100 de
obiecte. În privinţa a 47 din ele practic toată documentaţia este gata. E nevoie de o lumină
verde din partea decidenţilor politici din Ucraina şi în contextul relansării relaţiilor moldoucrainene
cred că în următoarele luni vom avea progrese importante şi pe această direcţie
a confirmării drepturilor de proprietate moldoveneşti şi de transmitere a acestor obiective
în proprietatea posesorilor săi de drept.
Există şi un alt punct nevralgic – staţia, barajul de la Novodnestrovsk, statutul
juridic al căreia este mai complicat. A fost un baraj de subordine dublă – atât unională,
cât şi din bugetul Ucrainei. În anii de după independenţă, Ucraina a investit în finalizarea
acestui baraj, a mai schimbat natura şi destinaţia lui, construind şi o staţie de producere a
energiei electrice, integrând-o într-un complex cu alte două obiective economice, mult mai
mari, care se află mai la nord pe teritoriul ucrainean.
Dar acolo, dincolo de raporturile de proprietate care trebuiesc clarificate, este şi
problema demarcării frontierei, asupra căreia negociem la ora actuală. Şi cu siguranţă, în
pofida speculaţiilor, există un acord de principiu că frontiera va trece, în conformitate cu
principiile şi prevederile Tratatului, nu pe teritoriul Republicii Moldova, ci pe mijlocul
acestui baraj, pe axa lui tehnologică. Şi, în paralel, trebuie să examinăm foarte atent
consecinţele asupra mediului înconjurător în bazinul râului Nistru. Căci există anumite
calcule şi studii care spun că demararea activităţii acestui sistem integrat, din care barajul
este doar o părticică, celelalte două piese integrante ale acestui complex fiind tot pe teritoriul
ucrainean, dacă ele vor lucra la turaţii maxime, impactul asupra echilibrului ecologic în
bazinul Mării Negre va fi unul advers.
Am convenit cu partea ucraineană chiar în cadrul vizitei mele la Kiev să invităm
expertiza europeană şi să conectăm instrumentele existente în cadrul Parteneriatului Estic
pentru a ne asigura ca activitatea economică să nu aducă prejudicii mediului înconjurător şi
să lansăm programe de recuperare ecologică, pentru a neutraliza eventualul impact nociv,
care este un aspect foarte important şi este în vizorul Chişinăului.
Faptul că am convenit pentru prima dată să ne adresăm de comun acord
structurilor europene ca ei să trimită experţi, să facă o expertizare fundamentală şi să
implicăm instrumente de finanţare pe linia Parteneriatului Estic este un lucru greu de
trecut cu vederea şi unul foarte important. Dar nu e vorba doar de Novodnestrovsk,
când vorbim despre ecologie, este vorba şi de staţiile de epurare de la Soroca. Începând
108

cu anul 2002, toate deşeurile şi tot sistemul de canalizare al oraşului Soroca, trebuie să o
spunem, se revarsă direct, fără a fi filtrate, în râul Nistru. Şi este un angajament al Republicii
Moldova să amelioreze situaţia cât mai rapid. Din păcate, pe parcursul ultimilor ani, nu s-a
reuşit identificarea unor soluţii funcţionale. Vom intensifica activităţile în acest domeniu,
astfel încât cetăţenii care locuiesc de ambele maluri ale Nistrului să nu mai consume apă
contaminată din Nistru.
Un alt subiect pe care l-am abordat punctual cu diplomaţii ucraineni şi cu omologul
meu, viceministrul ucrainean Constantin Eliseev, a fost legat de excluderea definitivă a
Republicii Moldova din lista statelor, cetăţenii cărora sunt obligaţi să facă dovadă că posedă
suma de 1200 de euro la intrarea în Ucraina. Ştim că în luna mai Guvernul ucrainean a
adoptat o asemenea decizie. Pentru alte state vizate, decizia este deja în vigoare, cetăţenii
altor state – şi este vorba de circa 80 de ţări – atunci când intră pe teritoriul Ucrainei, trebuie
să facă dovada că sunt în posesia unor mijloace financiare suficiente, de 1200 de euro.
Dar pentru Republica Moldova intrarea în vigoare a acestei măsuri a fost
suspendată, începând cu luna august. Ne aducem aminte demersurile domnului primministru,
atunci lider al unui partid de opoziţie, Vlad Filat, şi de fapt şi întreaga Alianţă
a susţinut aceste demersuri, şi Guvernul de atunci a intervenit – nu cred că ar trebui să
ne luptăm pentru întâietate. Important e că atunci, în luna august, s-a reuşit suspendarea
intrării în vigoare a acestei măsuri, care, cu siguranţă, ar fi afectat zeci de mii de cetăţeni
ai Republicii Moldova care anual călătoresc în Ucraina. Acum mergem mai departe. Am
discutat şi un plan de acţiuni concret cu privire la eliminarea definitivă a Moldovei din
această listă, astfel încât să nu existe riscul ca această măsură să poată fi activată.
Am descris doar principalele puncte ale raporturilor moldo-ucrainene:
demarcarea, proprietăţile, relaţiile comercial-economice, regimul călătoriei cetăţenilor.
Dar e un bagaj foarte greu. Şi cred că trebuie să găsim nu doar voinţă politică, dar şi
înţelepciune, şi la Kiev, şi la Chişinău, ca de o manieră modernă şi europeană să găsim
soluţii de compromis. Niciun stat nu va putea să atingă maximum de obiective şi celălalt
doar să piardă. Trebuie să găsim o balanţă, un compromis, aşa cum fac statele europene,
şi după aceasta să ne concentrăm într-adevăr pe proiecte mari, pe atragerea investiţiilor,
pe cooperarea în cadrul diferitor organizaţii regionale, în reglementarea conflictului
transnistrean. Cu siguranţă, una din sarcinile prioritare este şi coordonarea eforturilor
noastre în obţinerea unor condiţii maximal favorabile în raport cu UE: şi în materie de
liberalizare a regimului de vize, şi atunci când negociem despre Acordul politic de asociere,
şi în ceea ce priveşte regimul de comerţ liber aprofundat şi cuprinzător.
Moderator: Să trecem puţin şi la un alt subiect. Acum câteva zile la Atena, în
Grecia, avut loc ministeriala anuală a OSCE, unde a participat şi o delegaţie a Republicii
Moldova, în frunte cu ministrul de Externe, Iurie Leancă. În discursul său de la Atena,
domnul Leancă a reiterat solicitarea mai veche de retragere a trupelor ruse din Republica
Moldova şi înlocuirea căştilor albastre ruseşti cu un contingent multinaţional de observatori
civili. De asemenea, s-a accentuat că conflictul transnistrean trebuie rezolvat neapărat în
109

formatul 5+2. Aceste accente puse de domnul ministru înseamnă cumva că trebuie să ne
aşteptăm la o reevaluare a modului de soluţionare a conflictului transnistrean?
Andrei Popov: Am participat împreună cu ministrul Afacerilor Externe la
ministeriala OSCE de la Atena. Problematica retragerii trupelor ruse, care nu este doar o
solicitare a Republicii Moldova, este de fapt un angajament asumat de către Federaţia Rusă,
o prevedere a dreptului internaţional şi a Constituţiei Republicii Moldova care interzice
staţionarea trupelor străine pe teritoriul Republicii Moldova. A fost un aspect important
al prezentării ministrului de Externe şi al agendei discuţiilor bilaterale pe care Iurie Leancă
le-a avut cu mai mulţi omologi din diferite state europene. Dar, pe lângă acest aspect, s-a
vorbit şi despre noile abordări ale Chişinăului cu privire la reglementarea conflictului
transnistrean.
În primul rând, cred că principala notă de schimbare în abordarea faţă de conflictul
transnistrean este că trebuie să fie o problemă cu adevărat naţională. Nu trebuie să fie
apanajul, monopolul unui singur partid. Între altele, trebuie să facem ca reglementarea
durabilă a conflictului transnistrean să devină o prioritate strategică a întregii guvernări, a
întregii societăţi şi nimeni nu are dreptul să aibă monopol pe această problematică.
Pentru a avansa real, nu în declaraţii, dar în acţiuni şi în fapte spre reintegrarea
Republicii Moldova, este foarte important să nu ne îmbătăm cu apă rece şi să nu ne fixăm
obiective nerealizabile. Să nu tratăm reglementarea conflictului ca o campanie, ca un
obiectiv electoral care trebuie realizat într-o jumătate de an sau într-un an de zile, ci, atenţie,
să construim reglementarea. Şi construcţia începe pe malul drept al Republicii Moldova şi
este un angajament şi un obiectiv să transformăm contextul intern pentru reglementarea
conflictului transnistrean prin atractivitatea Republicii Moldova.
Este foarte greu să convingi cetăţenii din stânga Nistrului că este bine să se integreze
cu Republica Moldova, atunci când cetăţenii care locuiesc aici şi care resimt avantajele sau
dezavantajele modului în care se trăieşte în zona controlată de autorităţile constituţionale
nu vor să locuiască în Moldova şi îşi caută o viaţă mai bună în străinătate. Atunci când
cei care au plecat din Republica Moldova în Italia, Portugalia, Rusia, Spania îşi vor pune
problema serios că este bine să se întoarcă, cred că şi locuitorii regiuni transnistrene vor
privi cu alţi ochi ideea reintegrării. Şi administraţia de la Tiraspol, mai ales elementele ei
care în ruptul capului nu doresc reintegrarea ţării şi doresc să păstreze această stare în care ei
controlează totul acolo şi nimeni nu-i controlează pe ei, ei vor avea o marjă de manevră mai
îngustă. Din interiorul regiunii va fi o presiune asupra lor şi în asta constă cred schimbarea
de abordare.
Reglementarea trebuie construită şi pe malul drept, prin sporirea atractivităţii
Republicii Moldova, şi pe malul stâng, prin deschiderea acestei regiuni şi promovarea unor
măsuri de încredere, prin reanimarea grupurilor de lucru, prin ridicarea obstacolelor care
au fost impuse în ultimii ani de zile în calea liberei circulaţii a persoanelor şi bunurilor
dintre cele două maluri. E o componentă internă foarte importantă, alături de componenta
externă. Trebuie să ne activizăm eforturile în plan internaţional, să comunicăm mai bine
110

interesele noastre partenerilor noştri, să lucrăm în cadrul formatului 5+2, astfel încât să
facem ca obiectivul nostru de a reglementa conflictul transnistrean prin identificarea
unui statut al regiunii în cadrul Republicii Moldova să fie promovat. Şi atunci când nu ne
asumăm obiective nerealiste şi privim acest proces într-adevăr ca un proces, şansele noastre
ca să ne întărim poziţiile la negocieri într-adevăr sunt foarte mari.
Despre aceste noi abordări de asemenea ministrul a vorbit în prezentarea sa, dar o
atenţie deosebită a fost abordată situaţiei interne, noilor realităţi politice. Şi în discursurile
sale, mai mulţi miniştri de externe au făcut referire inclusiv la acest aspect şi la faptul că
noua guvernare de la Chişinău trebuie susţinută de partenerii Republicii Moldova. Iar în
discuţiile bilaterale, subiectul alegerii preşedintelui a fost unul prezent.
Sigur, de capacitatea noastră de a finaliza acest proces şi de a alege un preşedinte
va depinde şi capacitatea Republicii Moldova ca stat să se concentreze pe proiecte mari,
să se concentreze pe construcţie în interesul cetăţenilor şi nu pe discuţii şi dezbateri, şi
certuri electorale. Societatea este prea divizată. Este timpul să spargem acest cerc vicios
şi să începem să ne consolidăm, pentru că nu poate exista o politică externă eficientă şi
reuşită fără să existe o politică internă reuşită şi fără ca să existe o consolidare a societăţii, cel
puţin pe principalele dosare strategice care ţin de interesul naţional fundamental. Acestea
vizează şi integrarea europeană, şi reintegrarea ţării, şi edificarea unei Moldove moderne şi
prospere.
Schimbările care s-au produs în ultimele luni, faptul că la Chişinău este un Guvern
de coaliţie şi că s-a reuşit transferul paşnic, constituţional al puterii şi există şansele ca ideea
de coaliţie – de fapt, o normă europeană – să-şi demonstreze viabilitatea, aceste schimbări
trezesc interes şi simpatie din partea actorilor externi. Căci reuşita Republicii Moldova în
mare parte este un simbol pentru toată regiunea, un semnal că se poate. Şi de capacitatea de
a asigura un climat de stabilitate, de a alege un preşedinte va depinde şi succesul Republicii
Moldova ca stat.
13 decembrie 2009
Procesul de reglementare a conflictului transnistrean: starea actuală şi
perspective. Interviu cu Victor Osipov
Moderator: Domnule Victor Osipov, aţi preluat gestionarea subiectului
conflictului transnistrean în cadrul Guvernului AIE. Cum aţi găsit lucrurile la acest capitol
şi în ce stare se află acum procesul de reglementare a problemei transnistrene?
Victor Osipov, viceprim-ministru responsabil de reintegrarea ţării: Există un
efort al noului Guvern al Republicii Moldova, susţinut de partenerii de dialog şi, aş vrea să
cred, acceptat şi înţeles de cei de la Tiraspol, de a debloca dialogul în această problemă. Eu
consider un succes al noii guvernări faptul că a reuşit să se impună ca un partener de discuţie
credibil, a reuşit să-şi articuleze noua abordare, mult mai deschisă şi mult mai pozitivă, în
111

ceea ce ţine de relaţiile cu Tiraspolul şi tratarea chestiunilor care sunt pe agenda reintegrării
ţării. Astfel, au fost create condiţii pentru un şir întreg de reuniuni şi acţiuni în formatul
5+2 – la Viena, aici la Chişinău, vizita mediatorilor şi observatorilor, plecarea lor comună
la Tiraspol unde putem spune că a avut loc de asemenea o reuniune neformală 5+2. A mai
fost şi organizarea unui seminar de întărire a încrederii între organele de apărare a ordinii
de drept de pe malul drept şi de pe malul stâng, o acţiune de asemenea fără precedent, dar
cu mari perspective.
Aceste semne sunt o suită care arată că există o încălzire cel puţin în procesul de
reglementare. Trebuie să reamintesc că la Viena, pe 6 noiembrie 2009, am convenit că vom
relua dialogul bilateral pentru a soluţiona problemele curente din regiune şi pentru a crea
o platformă pentru proiectele de dezvoltare, inclusiv cele finanţate din exterior de către
UE şi alţi donatori. De asemenea, toate părţile şi-au arătat disponibilitatea pentru reluarea
negocierilor politice în formatul 5+2, ceea ce rămâne a fi o sarcină sub aspectul determinării
datei şi, mai ales, a conţinutului unei prime runde din cadrul acestui proces reluat.
Au avut loc de asemenea o serie întreagă de consultări şi în cadrul reuniunii
miniştrilor de externe ai OSCE de la Atena, pe 1 şi 2 decembrie 2009, care de asemenea au
tratat subiectele aflate pe agendă şi, deşi nu s-a ajuns la o declaraţie privind Moldova, – ceea
ce nu e o noutate, nici în anii precedenţi nu s-a reuşit acest lucru, – eu cred totuşi că discuţiile
au avansat. Şi cred că părţile implicate au arătat destule puncte de vedere comune, destule
tangenţe, cu toate că s-au păstrat şi unele diferenţe care au făcut imposibilă coordonarea
unui text pentru ministerială, într-un termen atât de scurt.
Iată care este situaţia. Dar cel mai important cred că ar fi de menţionat că în urma
acestor înţelegeri, dialogul bilateral dintre Chişinău şi Tiraspol a fost reluat. Eu am avut o
primă întâlnire în regim de lucru, fără publicitate, cu reprezentantul politic al Tiraspolului,
la care am discutat problemele curente ce afectează interesele agenţilor economici de
pe ambele maluri, interesele populaţiei, interesele ţăranilor de pe platoul de la Dubăsari
care au dificultăţi privind accesul la terenurile agricole de după traseul Râbniţa-Tiraspol.
Ar mai fi şi altele de discutat – problemele circulaţiei diplomaţilor, a libertăţii generale a
circulaţiei persoanelor ş.a.m.d. Am început deja o discuţie în acest sens, suntem în faza de
pregătire a soluţiilor pentru problemele care au fost ridicate la prima întrevedere şi chiar
încercăm să programăm o a doua întrevedere. Deci, încercăm să dăm un ritm acestui dialog
şi un conţinut. În acest context, repet, cred că deschiderea noastră pozitivă este percepută
adecvat de către reprezentanţii Tiraspolului şi susţinută de participanţii la procesul de
reglementare politică.
Moderator: Cum vedeţi dumneavoastră şi Alianţa pentru Integrare Europeană
reglementarea conflictului transnistrean? În baza căror principii ar trebui reglementată
această problemă? Există vreo diferenţă de principiu faţă de modul în care era percepută
soluţionarea acestei crize de fostele autorităţi?
112
Victor Osipov: Eu nu cred că principiile de bază fac diferenţa. Ele sunt aceleaşi. Şi

poate că unul din lucrurile cele mai preţioase pe care autorităţile Republicii Moldova au
reuşit să le apere cu suportul aliaţilor noştri internaţionali a fost păstrarea status quo-ului în
care Republica Moldova este recunoscută ca stat suveran, independent şi integru teritorial,
în limitele frontierelor sale internaţional recunoscute. Acest lucru a fost reconfirmat
şi la o reuniune din octombrie în format 3+2 a mediatorilor şi observatorilor la proces
şi, ulterior, pe linie bilaterală de către toţi partenerii noştri. Este un principiu în limitele
căruia noi vedem soluţia diferendului transnistrean. Iar ca formă, care se exprimă de altfel
prin formule destul de generale şi permisive în ceea ce priveşte conţinutul, ca formă noi
vedem exprimarea acestei soluţii prin acordarea unui statut special de autonomie regiunii
transnistrene. Deci nici aici nu există o diferenţă.
Mai mult decât atât, vreau să vă spun că din punctul de vedere al principiilor
fundamentale şi intereselor strategice pe care Republica Moldova le are în această problemă,
una dintre sarcinile noastre a fost, şi cred că am reuşit, să demonstrăm consecvenţă. Pentru
că asta de fapt şi înseamnă o strategie naţională într-o problemă prioritară: să demonstrăm
consecvenţă. Însă noutatea constă în aceea că noi încercăm să abordăm altfel procesul.
Încercăm să abordăm altfel comunicarea şi încercăm să abordăm altfel solicitările, inclusiv
cele venite din partea transnistrenilor, de a soluţiona probleme pe care ei consideră că le
afectează interesele, negociind în acest plan celelalte probleme pe care noi le putem rezolva
şi constatăm că ne afectează interesele noastre. Aşa-numita presiune pozitivă cred că este
mult mai bună decât încrâncenarea cu care se discuta mai înainte – o manieră ce de multe
ori a dus la blocarea discuţiilor chiar în cadrul întâlnirilor concrete. Şi noi nu vom repeta
această greşeală.
De asemenea, o serie de poziţii care nu ţin de aspecte principiale, ci de chestiuni
mai tehnice, eu cred că au nevoie de o nouă abordare. Şi ceea ce am încercat să facem în
această perioadă, preluând dosarul reglementării transnistrene, a fost să evaluăm care
dintre mecanisme nu au funcţionat şi trebuie să fie schimbate sau trebuie să fie aplicate
într-o altă manieră.
Moderator: În pofida faptului că Rusia s-a angajat încă în 1999 să-şi retragă
trupele din Republica Moldova, ele staţionează până acum în regiunea transnistreană. Cum
ar putea fi convinsă Moscova să-şi retragă militarii şi muniţiile de pe teritoriul Republicii
Moldova?
Victor Osipov: Eu aş recomanda celor care discută acest subiect să fie mai nuanţaţi
şi mai corecţi. Nu trebuie să creăm impresia falsă de altfel că de la summitul de la Istanbul,
din 1999 încoace, lucrurile nu s-au mişcat în această problemă. Este fals. Trebuie să vedem
situaţia în dinamica ei reală şi să constatăm faptul că, actualmente, contingentul redus de
trupe ruseşti din Transnistria numără în total o mie de ostaşi, iar toate armamentele grele
au fost evacuate sau casate pe loc. Din totalul arsenalului muniţiilor ruseşti din raioanele
de est ale Republicii Moldova, care număra peste 40 mii de tone, aproape jumătate au fost
deja evacuate. Din contingentul trupelor de pacificare, care iniţial număra 2500 de militari
113

uşi, au rămas astăzi în jur de 500, după o convenţie făcută la Odesa de părţi, dar, practic,
printr-o decizie unilaterală a Federaţiei Ruse.
Eu prefer să abordez şi să prezint această situaţie prin prisma dinamicii pozitive pe
care ea a înregistrat-o. La fel, nu putem tăgădui faptul că aceste procese s-au oprit într-un
anumit moment. Şi încă va trebui să vedem din care motive şi cine poartă responsabilitatea
pentru acest fapt. Eu cred că fiecare dintre părţi o poartă – şi cea transnistreană, şi cea
moldoveană, şi cea rusă. Sarcina noastră, fixată în programul de activitate al Guvernului,
este foarte ambiţioasă şi, în acelaşi timp, foarte firească. Atunci când vorbim despre o
misiune de pacificare, obiectivul ei este pacea. Din fericire, de 17 ani în Transnistria şi în
Zona de securitate situaţia este stabilă şi noi considerăm că, într-un final, – şi ar fi bine să se
întâmple mai devreme, – componentele militare ale mecanismului de pacificare trebuie să
fie înlocuite cu o misiune civilă de monitorizare sub auspicii internaţionale, eventual sub
egida OSCE.
Însă o asemenea transformare poate fi convenită doar de către părţile care sunt
implicate şi în misiunea de pacificare, şi în procesul de reglementare. Nu este un lucru uşor
şi nu vom câştiga prin faptul că vom arăta cu degetul doar la ruşi şi vom prezenta în formă
de reproş ceea ce de fapt este un obiectiv comun. Şi ar trebui să fie o realizare şi pentru
Federaţia Rusă şi o dovadă a faptului că a încheiat cu succes, spre deosebire de alte regiuni
de conflict, o misiune de pacificare. Cred că trebuie să reluăm dinamica pozitivă, încercând
să-i determinăm pe cei care sunt stăpânii trupelor şi ai muniţiilor, să continue până la
evacuarea definitivă a acestora. Nu va fi prea uşor, însă eu cred că avem şanse.
Moderator: Până nu demult s-a pus accentul pe rolul pe care în joacă Rusia în
soluţionarea conflictului transnistrean. Ce rol ar trebui să joace în soluţionarea crizei
transnistrene Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii?
Victor Osipov: UE şi SUA sunt atrase şi au o contribuţie esenţială în procesul de
dezbatere a subiectelor care se află pe agenda întrunirilor. Ei participă în mod egal, deşi
sunt doar observatori. Diferenţa este că, spre deosebire de mediatori, observatorii nu au
dreptul de vot asupra documentelor.
Însă discuţia în cadrul formatului nu este singurul instrument prin care poţi
sprijini soluţionarea conflictului transnistrean. Şi UE, şi SUA au o determinare, pe care
noi o vedem în creştere, de a se implica mult mai serios, în mod special în dezvoltarea
proiectelor care ar trebui să apropie cele două maluri. Prin implicarea în activităţi comune,
prin soluţionarea unor probleme cu care se confruntă populaţia, prin oferirea de asistenţă
tehnică şi financiară în rezolvarea unor probleme de infrastructură, de ocrotire a sănătăţii,
în crearea unor punţi culturale şi aşa mai departe. Eu cred că există multe alte instrumente în
afara celui propriu-zis de reglementare politică sau de negociere politică şi prin intermediul
lor noi trebuie să insistăm, aşa cum am indicat şi în programul de guvernare, ca rolul UE şi
al SUA să crească în acest proces.
114
Moderator: Faptul că administraţia de la Tiraspol este de 20 de ani condusă de

acelaşi lider împiedică soluţionarea conflictului?
Victor Osipov: Nu ştiu dacă aş putea să dau o apreciere prin această prismă. Pot
să spun câteva lucruri care sunt relevante şi reale. Ceea ce s-a întâmplat pe 9 noiembrie
2009, întrunirea neformală 5+2 la Tiraspol, s-a făcut cu acordul lui Igor Smirnov. A fost
din partea lui un gest de deschidere. Deşi el lipsea din regiune în acea zi şi nu a putut să se
întâlnească cu mediatorii şi observatorii, totuşi este evident că am ajuns acolo pentru că el
a acceptat. Nu putem să tragem concluzii pe baza unui gest care s-a produs într-o anumită
zi, însă acesta totuşi mi se pare semnificativ.
În Transnistria are loc acum o rivalitate care se accentuează între grupurile politice.
Igor Smirnov este în situaţia de a-şi apăra autoritatea într-o confruntare destul de grea şi
mulţi îşi leagă speranţa de venirea unei noi generaţii în administraţia tiraspoleană. Eu cred
că noi trebuie să fim totuşi mai prudenţi. Ar trebui evident să încercăm să urmărim cu
atenţie şi să vedem în ce măsură aceste evoluţii politice pot ajuta la reîntregirea ţării. Însă
fără să ne facem iluzii, pentru că dacă aceste procese se vor finaliza doar cu modernizarea şi
eficientizarea managementului unui regim separatist, atunci acest lucru ar putea să ne pună
chiar într-o dificultate mai mare, decât am fost până acum, când managementul era făcut de
oameni vechi, cu metode vechi, foarte costisitoare pentru cei care îl finanţau.
Un alt aspect pe care vreau să-l subliniez este starea democraţiei în Transnistria,
pentru că atunci când un lider rămâne atâta timp să conducă o regiune, asta indică
grave probleme în democraţie. Le spuneam şi partenerilor noştri de discuţii că dacă noi,
guvernarea actuală, vom lua decizii proaste în ceea ce priveşte politica de reintegrare, sau
în alte domenii, vom fi sancţionaţi de electorat, pentru că asta este legea democraţiei. În
Transnistria, de 20 de ani, electoratul nu are posibilitatea şi capacitatea de a alege altceva.
Şi anume acest fenomen – lipsa de democraţie, cred că este cea mai mare problemă în calea
reintegrării, din punctul de vedere al liderismului de la Tiraspol.
Moderator: Eşuarea alegerilor prezidenţiale de la Chişinău ar putea influenţa întrun
fel sau altul procesul de reglementare transnistreană?
Victor Osipov: Contextul politic şi soliditatea instituţiilor politice ale statului sigur
că au o mare importanţă şi înseamnă mult pentru a şti că ai în spate o siguranţă, o stabilitate,
atunci când reprezinţi interesele ţării în asemenea negocieri şi în asemenea procese. Faptul
că evident va afecta, din acest punct de vedere, procesul de reîntregire a ţării, indică asupra
iresponsabilităţii celor care au refuzat să participe la alegerea şefului statului.
În acelaşi timp însă trebuie să constatăm că, din fericire, principalele instituţii
– cea legislativă şi cea executivă – sunt în regulă şi funcţionează, ceea ce înseamnă că
procesele vor continua, atât pe partea de adoptare a cadrului legal necesar, cât şi pe partea
de adoptare a hotărârilor legislative şi executarea lor. Deci toate politicile pe care noi le-am
anunţat în programul de activitate al Guvernului vor fi executate în continuare aşa cum
am promis, cel puţin până la alegerile parlamentare anticipate. Când vor fi aceste alegeri
anticipate nu ştim, o să aflăm la momentul respectiv, dar este cert că un an de zile vom
115

continua implementarea acestor politici.
Perspectiva reglementării definitive politice a conflictului transnistrean nu este
una scurtă. Nimeni nu se aşteptă că va fi soluţionată problema până la mijlocul anului
viitor. Noi avem o sumedenie de probleme curente pe care trebuie să le eliminăm în relaţiile
dintre oamenii de pe malul drept şi cel stâng al Nistrului, de care trebuie să ne ocupăm,
indiferent de configuraţia puterii politice de la Chişinău şi de alte evenimente politice care
s-au întâmplat, se întâmplă şi se vor produce în continuare.
20 decembrie 2009
Integrarea europeană şi problematica transnistreană: evoluţii şi rezultate
în 2009
116
Invitaţi:
- Victor Chirilă, director executiv al Asociaţiei pentru
Politică Externă;
- Vlad Lupan, expert independent;
- Eugen Revenco, director de programe la Asociaţia
pentru Politică Externă.
Moderator: În emisiunea de astăzi vom încerca să facem o totalizare a anului
politic 2009 sub aspectul politicii externe şi nu numai. Cum poate fi calificat anul 2009, a
fost un an uşor, un an greu?
Victor Chirilă: A fost un an plin de provocări, un început prost al politicii externe,
influenţat în special de alegerile parlamentare din Republica Moldova sau mai bine zis
de nereuşita de a organiza o campanie electorală în conformitate cu principiile şi valorile
democratice. Acest lucru s-a răsfrânt negativ asupra politicii noastre externe în prima
jumătate a anului, dar a doua jumătate aş putea spune că este una plină de rezultate, care ar
urma să fie fructificate în anul viitor.
Vlad Lupan: Un an plin de dramatism şi răsturnări. Un an început sub umbra
Partidului Comuniştilor (PCRM). Un început de an în care PCRM se îndrepta spre
Moscova, ca să vedem după asta o evoluţie dramatică internă, evenimentele din 7 aprilie,
cu implicaţii externe. După care, a urmat o răsturnare a situaţiei, o direcţionare spre o
integrare europeană mai clară.
Eugen Revenco: Eu aş spune că începutul anului într-adevăr a fost marcat de
campania electorală şi politica noastră externă a fost subordonată în principal alegerilor,
în special mişcărilor spre Rusia şi tendinţelor de a transforma Rusia într-un argument
în campania electorală. Apoi, a venit momentul adevărului când pe 7 aprilie s-a dat pe
faţă incapacitatea sistemului nostru de securitate. Evenimentele din 7 aprilie au arătat

cât de „profunde” au fost reformele pro-europene din Moldova şi cât de adânc au fost
„împărtăşite” valorile europene de guvernarea anterioară. Partea a doua a anului deja este
plină de speranţe, pe fundalul nereuşitei din prima parte, şi avem o serie de realizări, dar
care sunt mai mult începuturi sau încercări de a restabili unele situaţii, decât realizări cu
adevărat măreţe.
Moderator: Care au fost evenimentele cele mai importante ale anului şi ce efecte
au avut ele asupra Republicii Moldova?
Eugen Revenco: 7 aprilie 2009 este momentul crucial, un moment de turnură. 7
aprilie a marcat calea spre schimbare, iar apoi vedem realizări. Am avut distrugerea relaţiilor
bilaterale cu România, care au coborât la un minim absolut, iar în partea a doua a anului
aceste relaţii de bună vecinătate sunt restabilite.
Cu Ucraina, nereuşitele s-au transformat în hotărârea guvernului ucrainean de a
introduce garanţii financiare pentru cetăţenii Moldovei care călătoresc în Ucraina. Şi, în
partea a doua, vedem suspendarea acestui regim şi tendinţe de anulare a acestuia.
Cu UE vedem o apropiere vădită, o predispunere a europenilor, a Parlamentului
European, a Comisiei Europene. Şi chiar Consiliul Europei este mult mai deschis pentru
Republica Moldova. Vom vedea în anul viitor cum vor fi şi reformele.
Vlad Lupan: Eu voi încerca să urmez situaţii punctuale, cronologice: vizita
ministrului de externe Lavrov în Republica Moldova. O vizită de susţinere electorală.
Rezultatele acestei vizite au dat o serie de semnale în ce priveşte evoluţiile Republicii
Moldova şi direcţionarea non-europeană a acesteia de acum în acolo. După cum a fost şi
declaraţia lui Voronin pentru ziarul rusesc „Kommersant”, în care a criticat UE. După care,
vedem vizita la Moscova, pe 18 martie, în cadrul căreia preşedintele Voronin semnează o
serie de documente cu Smirnov, care vor crea anumite dificultăţi în procesul de soluţionare
transnistreană pe viitor.
După care, cronologic, putem menţiona că momentele cele mai importante,
evident, sunt evenimentele din 7 aprilie şi reacţiile de politică externă care au urmat: atât
vizita lui Solana în Republica Moldova, cât şi apoi, în vară, vizita ministrului de Externe
al Poloniei, Sikorski, cu mesaje foarte clare în privinţa evoluţiilor ce se aşteaptă de la
Republica Moldova.
În a doua jumătate a anului, şi Carl Bildt a venit în Republica Moldova să discute
problemele politice din ţara noastră. Vizita lui Sikorski survine înainte de alegerile din
29 iulie, vizita lui Bild vine înainte de rundele din toamnă-iarnă a alegerii în Parlament a
preşedintelui Republicii Moldova - nereuşite, din păcate, deşi factorul european a încercat
să susţină Republica Moldova în mişcarea sa europeană, pe de o parte, pe de altă parte – la
deblocarea situaţiei politice.
Aş menţiona aici şi summit-ul CSI de la Chişinău, şi vizita la Moscova a fostului
preşedinte Voronin, şi vizita, tot la Moscova, a candidatul pentru postul de preşedinte din
partea PD-ului, Marian Lupu, produse practic în aceiaşi perioadă de timp. Aceste evoluţii
117

au arătat trecerea de la o susţinere deschisă din partea Federaţiei Ruse a PCRM către
susţinerea mai multor partide politice din Republica Moldova care pot influenţa situaţia.
În paralel, am observat şi o susţinere foarte clară europeană, inclusiv în context electoral.
Chiar dacă europenii nu ar fi vrut să spună lucrul acesta, noi îl vedem şi îl recunoaştem, dar
le respectăm dorinţa de a rămâne oarecum detaşaţi, în calitatea lor de parteneri loiali şi nu
implicaţi de o parte sau alta.
Ar mai fi câteva momente importante. Probabil am putea aminti şi de vizita
fostului ministru de externe al Germaniei, în aceeaşi perioadă, înainte de al doilea vot în
cadrul alegerilor anticipate, unde s-au dat semnale clare că cursul promovat de PCRM nu
va mai fi susţinut, în schimb partidele de orientare socială, cum ar fi Partidul Democrat,
ar trebui să se gândească la o eventuală coaliţie cu partidele liberale, ceea ce de fapt s-a şi
întâmplat. A fost un set întreg de elemente, care au determinat, într-un fel, relaţiile noastre
cu vecinii. Însă aceste elemente nu pot să determine realităţile din Republica Moldova, ele
depind numai de noi, de ceea ce facem aici, acasă.
Victor Chirilă: Cred că 7 şi 8 aprilie au fost momentul adevărului pentru mulţi
cetăţeni din Republica Moldova. Atunci, mulţi dintre noi au înţeles că discursul european
al guvernării comuniste este lipsit de substanţă. Un adevăr afirmat şi mai înainte de mulţi
experţi şi politicieni, personalităţi publice de la Chişinău şi din exteriorul Republicii
Moldova. Acest moment de adevăr a avut şi un impact negativ asupra relaţiilor noastre
cu vecinii, în special cu România, cu Ucraina şi a avut un impact negativ asupra relaţiilor
noastre cu UE, pentru că după 7 aprilie se observa practic o îngheţare a relaţiilor noastre
cu Bruxellesul.
Perspectiva începerii negocierilor asupra Acordului de asociere devenise ambiguă,
pentru că Republica Moldova întreprinsese acţiuni ostile faţă de România prin introducerea
regimului de călătorii discriminatorii pentru cetăţenii români – o decizie considerată ca
un afront adus nu doar cu României, dar întregii Uniuni Europene. Şi atunci, UE a decis
să înainteze câteva condiţii esenţiale pentru a relua evoluţia normală a relaţiilor cu ţara
noastră. Una dintre aceste condiţii a fost înlăturarea regimului discriminatoriu de călătorii
pentru cetăţenii români şi investigarea cazurilor de abuz, de violare a drepturilor omului, a
valorilor democratice din timpul evenimentelor din 7 şi 8 aprilie.
În acest context nefavorabil pentru noi, Republica Moldova a fost invitată să adere
la Parteneriatul Estic şi, pe 7 mai 2009, ţara noastră aderă la această iniţiativă. Cred că a
fost o decizie corectă atât din partea UE, cât şi din partea politicienilor noştri de atunci
pentru că participarea noastră la Parteneriatul Estic deschide o mulţime de perspective în
relaţiile noastre bilaterale cu UE. Şi aici trebuie de menţionat câteva momente: datorită
Parteneriatului Estic, Republica Moldova are şansa să semneze în viitorii doi, trei ani un
Acord de asociere cu UE, care va deschide perspectiva asocierii economice la UE şi chiar a
asocierii politice într-o perioadă mai lungă de timp. Deschide perspectiva dialogului privind
liberalizarea regimului de vize cu Bruxellesul, oferă şansa să creăm o zonă de comerţ liber
aprofundat cu UE. Totuşi, aceste perspective nu puteau fi realizate în contextul de după 7
118

şi 8 aprilie.
29 iulie 2009 este un alt moment de adevăr pentru Republica Moldova, un alt
moment de cotitură, care oferă şansa ca aceste perspective pe care le oferea Parteneriatul
Estic să fie cu adevărat realizate. Această cotitură s-a datorat cetăţenilor Republicii
Moldova, în primul rând, care au dat o şansă politicienilor noştri de orientare democratică
să guverneze Republicii Moldova. Miza a fost mare, s-a mizat pe noua generaţie de
politicieni, care veneau cu o agendă ambiţioasă de integrare europeană. Aceste ambiţii şi
această voinţă au fost auzite şi sprijinite nu doar de cetăţenii Republica Moldova, dar şi de
partenerii noştri externi.
Noua guvernare beneficiază de un credit de încredere din partea principalilor
actori internaţionali şi parteneri ai Republicii Moldova, din partea SUA, care a declarat că
ne oferă o asistenţă de 262 milioane dolari în cadrul programului Provocării Mileniului.
FMI a negociat un Acord de asistenţă în valoare de 590 milioane dolari. UE este gata să
înceapă, din ianuarie anul viitor, un Acord de asociere cu ţara noastră. În plus, UE este
gata să ne ofere, în ianuarie-februarie, o asistenţă de peste 100 milioane euro, o asistenţă
care este necesară pentru a face faţă problemelor legate de criza economică şi financiară.
Sunt deschideri bazate pe voinţa politică pe care a afişat-o şi continuă să o afişeze noua
guvernare, dar şi nu numai, pe această ambiţie declarată şi pe aceste obiective declarate,
dar şi pe fapte.
Vedem că noua guvernare a normalizat relaţiile noastre cu vecinii: cu România şi
cu Ucraina. Zilele acestea s-a aflat la Chişinău ministrul de Externe Poroşenko şi se observă
o anumită tendinţă ascendentă în relaţia noastră cu Ucraina. Există o disponibilitate şi,
chiar mai mult decât atât, de a rezolva problemele minore, tehnice, care există actualmente
şi frânează încheierea, coagularea unui parteneriat strategic în domeniul integrării europene
şi al soluţionării problemei transnistrene.
Sunt întreprinse acţiuni de reformare a justiţiei. Noul ministru al justiţiei,
Alexandru Tănase, dă dovadă de profesionalism şi dă dovadă că înţelege cum trebuie să fie
realizate reforme în acest domeniu şi acest lucru este încurajator pentru partenerii noştri
externi. Încurajator în sensul că într-adevăr în Republica Moldova se pot realiza anumite
succese, care pot transforma ţara noastră într-un model în cadrul Parteneriatului Estic, atât
de necesar Uniunii Europene pentru a demonstra că această iniţiativă este una viabilă şi
care poate aduce anumite succese.
Moderator: Cum a evoluat în 2009 problema transnistreană?
Vlad Lupan: Tocmai acesta a fost unul din subiectele pe care le-am menţionat mai
devreme, dacă ne amintim de acele vizite ale ministrului de Externe Lavrov în Republica
Moldova, dar mai ales, vizita dlui Voronin la Moscova, din 18 martie 2009. Documentul
semnat de Voronin, prin care cedează o parte din priorităţile Republicii Moldova de
soluţionare a conflictului transnistrean în favoarea unei susţineri electorale din partea
Moscovei…
119

Moderator: Depăşind mandatul acordat prin legea din 2005 (Legea Republicii
Moldova privind principiile de bază ale statutului juridic special al localităţilor de pe malul
stâng al Nistrului (Transnistria), n.r.)?
Vlad Lupan: ...depăşind însăşi Legea din 2005 în ce priveşte soluţionarea
conflictului, ceea ce demonstrează o direcţie clară de cedări pe subiectul respectiv din partea
PCRM, o renunţare la interesul naţional în favoarea unor interese de partid. Primăvara
anului 2009, motivată electoral, a dus la o serie de cedări pe subiectul transnistrean, după
care avem deja şi o turnură, iarăşi, legată de evenimentele din 7 aprilie. Scopul acestor
evenimente nu au fost luarea cu asalt a Parlamentului de vreo 500 de oameni, dintre care
probabil vreo 499 din ei erau provocatori. Sigur că exagerez, dar provocatori au fost mulţi
şi sunt sigur că lucrurile nu au mers nici pe departe neplanificate, a fost mai mult planificat,
în opinia mea. Aceste evoluţii, aceste evenimente demonstrează cât de mult s-a deviat de la
soluţionarea problemei transnistrene, pentru că, în schimbul unei susţineri de la Moscova
şi menţinerii la putere, s-a renunţat la rezolvarea conflictului.
Observăm şi alte evoluţii. S-a făcut vâlvă, într-un mod absolut nemotivat, din
faptul lichidării Ministerului Reintegrării. Ministerul avea 10 oameni. Dacă asta era
prioritatea guvernării comuniste în soluţionarea conflictul transnistrean, cu 10 oameni,
care aveau de acoperit subiecte mai multe şi mai mari decât pot acoperi 10 oameni, atunci
lucrurile, e clar, nu mergeau cum trebuie şi ele într-adevăr nu au mers. Eu cred că dacă
Ministerul Reintegrării a fost transformat într-un birou în cadrul Guvernului, condus nu
de un ministru fără oameni, dar condus de un viceprim-ministru, atunci lucrurile nu au
devansat, ci au avansat – lucrurile s-au ridicat la un nivel calitativ nou.
De fapt, vedem că subiectul transnistrean a evoluat de la un dezinteres şi cedări
totale, la un interes sporit, actualmente. Am văzut că au avut loc primele consultări în
formatul 5+2, ceea ce nu s-a produs de o perioadă lungă de timp, şi asta s-a întâmplat acum,
în toamnă, odată cu venirea noului Guvern. Sunt semnale destul de clare că lucrurile se
mişcă intr-o direcţie relativ potrivită, doar că nu trebuie să ne aşteptăm la minuni peste
noapte. Nici noi nu creştem în cinci ani, atât cât am creste în 50.
Eugen Revenco: Aş vrea să îl susţin pe Vlad în ultimele precizări. Într-adevăr, nu
putem vorbi serios despre un minister care nu numai că are numai 10 unităţi, dar nu are nici
măcar un buget. Îmi pare rău, dar nu poţi realiza politici neavând niciun ban în susţinere.
Iar dacă să vedem noua schimbare calitativă în conducerea acestei unităţi, negociatorul
moldovean este vorbitor şi de limbă engleză, este tânăr, este energic, receptiv, produce o
impresie mult mai bună asupra străinilor şi chiar din această perspectivă putem să spunem
că este un suflu nou. Iar referitor la aşteptări, trebuie să realizăm că negocierile sunt un
proces şi nu sunt un fel de flash-mob, aşa cum era prezentat de ultima guvernare comunistă.
Negocierile şi conflictul transnistrean sunt şi vor fi procese ce vor dura, spre regret, nu o zi
şi nu un an.
120
Victor Chirilă: În ceea ce priveşte problema transnistreană, marea schimbare care

s-a înregistrat în special după 29 iulie 2009 este că s-a schimbat paradigma soluţionării
acestei probleme. Dacă până pe 29 iulie problema integrării europene era condiţionată de
soluţionarea chestiunii transnistrene, după 29 iulie avem o altă guvernare care înţelege că
integrarea europeană nu trebuie să fie condiţionată de perspectivele soluţionării problemei
transnistrene. Cu alte cuvinte, ne-am luat destinul în propriile mâini, se pune accent pe
modernizarea Republicii Moldova, pe pregătirea ei pentru a adera într-un viitor la UE,
ceea ce înseamnă reforme pe toate planurile: politic, economic, social. În final, aceasta
ar trebui să crească atractivitatea Republicii Moldova pentru regiunea sa transnistreană,
pentru cetăţenii săi care locuiesc în regiunea transnistreană, astfel încât să creeze acea bază
necesară pentru a facilita formularea şi negocierea unei soluţii politice pentru problema
transnistreană. Cred că anume această schimbare este importantă şi trebuie reţinută în
primul rând, atunci când vorbim de chestiunea transnistreană.
Sigur, în ultimele luni se înregistrează o altfel de abordare în raport cu Transnistria
şi această abordare urmăreşte în primul rând să faciliteze stabilirea mai multor legături
între societatea civilă de pe ambele maluri ale Nistrului la diferite nivele. Pentru a permite
soluţionarea acelor probleme stringente sociale, economice care există în această regiune,
care afectează viaţa cetăţenilor moldoveni din regiunea transnistreană şi din partea dreaptă
a Nistrului. Numai prin asigurarea unui anumit nivel de încredere, chiar şi cu administraţia
transnistreană, care nu e recunoscută pe plan internaţional, dar care administrează această
regiune actualmente, trebuie de găsit un anumit limbaj, o anumită înţelegere, pentru a
demara proiecte comune în domeniul social, în domeniul sănătăţii, în domeniul mediului
înconjurător. Proiecte care, iată, se pare că la anul viitor ar putea să beneficieze de o anumită
asistenţă din partea SUA şi din partea UE. Dar această asistenţă nu valorează nimic dacă
administraţia din Tiraspol nu va dori să participe la astfel de proiecte. De aceea, cred că
accentul, actualmente, este pus corect. Este nevoie să fim flexibili, este nevoie să fim cu
adevărat diplomaţi în discuţiile cu transnistrenii, dar în acelaşi timp să respectăm acele
principii care sunt fixate în Legea privind statutul raioanelor de est a Republicii Moldova
din 2005.
Vlad Lupan: Eu aş vrea să fac o precizare. Cred că trebuie să înţelegem că regimul
transnistrean este în general interesat de situaţia economică şi financiară din zilele de azi
să fie relativ deschisă la o serie de proiecte de asistenţă. Iată aici autorităţile Republicii
Moldova, dar în primul rând donatorii internaţionali, ar trebui foarte serios să pedaleze,
pentru că, eu ştiu că ei nu uită, dar trebuie să le amintim în permanenţă faptul că asemenea
asistenţă trebuie să fie condiţionată. În niciun caz asemenea asistenţă nu poate să vină
pur şi simplu de dragul asistenţei, numai de dragul faptului că, uite, dacă găsim un limbaj
comun este deja bine. Nu. Găsim un limbaj comun pentru un scop anume şi acest scop
este soluţionarea conflictului transnistrean. Fără o democratizare a regiunii transnistrene,
care este doar un singur element ce trebuie să fie urmat pentru soluţionarea conflictului
transnistrean, un progres pe această cale nu cred că va exista.
121

CAPITOLUL 2. ANUL 2010:
SUB ZODIA PARTENERIATELOR STRATEGICE
07 martie 2010
Evoluţii în politica externă a Republicii Moldova la începutul anului 2010
122
Invitaţi:
- Vlad Lupan, expert independent;
- Radu Vrabie, director de programe la Asociaţia pentru
Politică Externă.
Moderator: Pe 1 şi 2 martie 2010, la Viena, în Austria, au avut loc consultări în
problema transnistreană în formatul 5+2. După cum se ştie, din acest format fac parte
Chişinăul şi Tiraspolul ca părţi implicate în conflict, Rusia, Ucraina şi OSCE ca mediatori, şi
SUA şi UE ca observatori. Revenit la Chişinău de la aceste consultări, vicepremierul Victor
Osipov, responsabilul de reglementarea conflictului transnistrean în cadrul Guvernului, a
anunţat că negocierile oficiale pe marginea reglementării transnistrene, întrerupte încă în
2006, ar putea fi reluate până la sfârşitul anului curent. Între timp, ar trebui însă să mai
urmeze încă trei consultări de genul celor de la Viena: în mai, iulie şi octombrie. De ce ar fi
nevoie de consultări prealabile pentru a relua negocierile? Dacă ne amintim bine, în 2005,
când a fost stabilit formatul 5+2, tratativele au fost reluate destul de repede. Şi ce şanse
există ca negocierile să fie totuşi reluate încă în acest an?
Radu Vrabie: Atunci când vrem ca un format de negocieri să funcţioneze,
toate părţile trebuie să fie interesate de acest lucru. Din păcate, am văzut în ultimii ani că
administraţia de la Tiraspol nu este interesată de negocieri, decât în cazurile când ar putea
obţine un anumit suport financiar, indiferent dacă sunt bani ruseşti sau europeni. Cred că
administraţia de la Tiraspol încearcă să obţină un preţ cât mai mare pentru revenirea la
formatul oficial 5+2, de aceea probabil că trage de timp prin aceste negocieri neformale.
Administraţia de la Tiraspol speră să găsească anumite lacune în politica promovată de
Chişinău ca să poată ridica miza, sau să amâne pe cât de mult posibil începerea negocierilor,
sau să le blocheze.
Vlad Lupan: Discuţiile prealabile sunt un semn că dialogul este reluat, după o
lungă perioadă de lipsă de negocieri în formatul 5+2. Să ne amintim de perioada electorală
2008-2009, când Partidul Comuniştilor (PCRM) a acceptat, în decembrie 2008, să
se întâlnească cu Smirnov, semnând la această întâlnire un document prin care, practic,
a acceptat plecarea temporară din formatul 5+2, pentru a accepta un alt format - 2+1:
Chişinău, Tiraspol, plus Moscova, - fapt care s-a şi produs. O întâlnire în acest format
2+1 a avut loc în martie 2009, înainte de alegerile din Republica Moldova. Documentele

semnate acolo au demonstrat destul de clar că guvernarea anterioară plecase de la abordarea
în pachet a soluţionării problemei transnistrene, a făcut şi o serie de cedări pe subiectul
retragerii trupelor ruseşti, acceptând staţionarea trupelor ruse pe o perioadă nelimitată de
timp în Republica Moldova, ca apoi să urmeze alegerile şi înţelegerile semnate cu PCRM.
Chiar dacă în perioada 2005-2008 nu am văzut progrese în formatul 5+2, după
care am văzut o plecare de la acest format, am ajuns în situaţia în care, în anul 2009, marcat
de alegeri, s-au produs lucruri serioase. La sfârşitul anului trecut, în 2009, toate părţile din
formatul 5+2 s-au înţeles să revină în acest format pentru a discuta posibilitatea reluării
negocierilor oficiale. Ceea ce s-a produs până acum, sunt negocieri neformale pe marginea
acestui proces.
La întrevederea de la Viena s-a spus că se va reveni la negocieri oficiale în formatul
5+2. Cu alte cuvinte, ceea ce a fost până acum nu sunt negocieri. Astfel, pentru ca să
pregăteşti negocierile este nevoie să stabileşti anumite reguli şi să creezi anumite condiţii.
Aceste condiţii se pare că au fost create printr-o atitudine mai maleabilă din partea
Federaţiei Ruse faţă de noua guvernare, cel puţin le dă o şansă să vadă cum vor acţiona
în problematica transnistreană. Însă asta nu înseamnă că autorităţile de la Kremlin sunt
predispuse faţă de Chişinău. Mai degrabă, ele testează terenul prin intermediul acestor
acţiuni. Pe de altă parte, evident, actorii internaţionali care au fost „excluşi” din formatul
5+2 prin acele plecări ale Chişinăului în formatul 2+1, ar fi vrut să revină în formatul 5+2.
Din punctul de vedere al eficienţei, eu cred că acest format nu va obţine progrese
serioase în soluţionarea conflictului transnistrean. El este mai degrabă un format tactic,
în care trebuie să fie continuate negocierile pe o serie de subiecte importante, dar aceste
negocieri nu vor duce la o soluţionare imediată a conflictului, într-o perioadă scurtă sau
medie de timp.
Radu Vrabie: Eu am încercat şi încerc să înţeleg poziţia Tiraspolului care, chiar dacă
este susţinută şi dictată de Moscova, în mare parte reprezintă un anumit joc propriu. Dacă
observăm, regiunea transnistreană intră într-un şir lung de alegeri. În martie vor fi alegerile
locale, în decembrie vor fi alegerile parlamentare, în 2011 vor fi alegeri prezidenţiale. Nu
cred că administraţia actuală de la Tiraspol va încerca să se apropie de malul drept, de
Chişinăul oficial, pentru că acest lucru va fi speculat de oponenţii săi. Oricine în perioada
aceasta va încerca să se apropie cumva de Chişinău va fi imediat taxat de partea opusă şi,
de aceea, eu mă aştept ca Tiraspolul să continue să-şi facă jocul din ultimii ani şi, la un
moment dat, să găsească un pretext prin care să se retragă de la negocieri, invocând diverse
motive. Sper că acest lucru nu se va întâmpla şi vom avea un suport şi din partea UE şi sper
că mai sunt forţe la Tiraspol care îşi doresc o schimbare a situaţiei. Astea ar fi previziunile
mele privind evoluările procesului de negocieri în următorii doi ani.
Vlad Lupan: Aş vrea să subliniez atitudinea Moscovei şi a Tiraspolului. Faptul că
ei intră în alegeri şi au interesele lor este demonstrat prin două declaraţii ale Ministerului de
Externe al Federaţiei Ruse. Dacă urmărim cu atenţie comunicările acestui Minister, putem
123

să ne dăm foarte bine seama care sunt intenţiile lor. Pe data de 3 martie 2010, Ministerul
rus de Externe face o foarte scurtă declaraţie pe marginea acestor întrevederi, care este
puţin diferită de declaraţiile apărute în presa din Republica Moldova. Nuanţele contează
foarte mult. În partea a doua a acestui comunicat s-a introdus o sintagmă foarte interesantă:
„participanţii la întrevedere au discutat perspectivele posibilităţii reluării negocierilor”.
Deci, nici măcar nu se discută, din punctul de vedere al Federaţiei Ruse, despre reluarea
negocierilor, ci numai „perspectivele posibilităţilor”. Deci, este o condiţionare dublă.
Moderator: Mulţi experţi consideră că o piedică importantă în rezolvarea
problemei transnistrene este prezenţa militară rusească în regiunea nistreană. După ce
România şi-a anunţat intenţia de a găzdui pe teritoriul său elemente ale scutului american
antirachetă, ce şanse mai există ca Moscova să-şi retragă, într-un viitor previzibil, trupele
din regiunea de est a Republicii Moldova?
Vlad Lupan: Eu cred că există o legătură directă între reglementare şi retragere.
Pur şi simplu, interesul Federaţiei Ruse faţă de soluţionarea conflictului transnistrean este
constant şi nu se schimbă de la prezenţa sau absenţa scuturilor. Până acum, nu a existat
acest scut şi Federaţia Rusă oricum nu şi-a retras trupele. Este clar că scutul nu a prezentat
şi nu prezintă acel impediment în vederea retragerii trupelor ruse.
Trebuie să ne gândim foarte atent nu numai la prezenţa fizică a trupelor ruse
în Republica Moldova, dar şi la prezenţa unor cantităţi încă mari de muniţii, de peste
aproximativ 20 mii tone, care rămân pe teritoriul Republicii Moldova şi prezintă, în
continuare, un risc de securitate şi pentru mediul înconjurător. Un alt treilea element
important este că numărul trupelor ruse a scăzut semnificativ până în anul 2010. Acum
sunt peste 1500 de ostaşi. S-ar putea părea că nu sunt mulţi. Dar, în realitate, trebuie să
ţinem cont că o bună parte din cei care au fost membri ai armatei sovietice şi, ulterior, ai
armatei ruse, se află acum în rândurile ofiţerimii aşa-numitei armate transnistrene. Deci,
prezenţa militară rusească este una atât directă, cât şi indirectă, prin armata transnistreană,
chiar dacă transnistrenii nu au oarecum o afiliere directă şi o responsabilitate directă faţă
de Moscova.
Retragerea trupelor ruse trebuie să fie tratată în contextul mai larg al necesităţii
demilitarizării regiunii de est a Republicii Moldova – nu a Republicii Moldova ca stat, ci a
regiunii sale de est. Lipsa suportului militar al regimului de la Tiraspol s-ar putea să reducă
şi din impertinenţa acestui regim. Sigur că este un deziderat destul de greu de realizat, fără
o implicare internaţională pe scară largă şi fără o susţinere serioasă în negocieri, dar nu în
formatul 5+2, pentru că există dreptul de veto. În mod evident, Tiraspolul va supune unui
veto eventuala decizie privind dezmembrarea armatei sale. Deci, nu putem să ne aşteptăm
ca formatul 5+2 să aducă rezultate.
În ce priveşte scutul nemijlocit, nu este un subiect esenţial important. Ceea ce este
important să înţelegem este că nu putem să ne aşteptăm ca scutul să nu trezească interes.
Asta nu înseamnă: gata a apărut scutul, noi nu ne mai retragem. Nu. Interes înseamnă un
124

singur lucru: activizarea unor agenţii secrete, militare, pe teritoriul transnistrean, pentru
că au acces mai liber în Republica Moldova, iar Republica Moldova are un acces relativ
liber în România. Pentru că la război nu putem să ne aşteptăm, nu se va întâmpla. După ce
Federaţia Rusă a avut cazul Georgiei, ea nu va îndrăzni în perioada imediat următoare să
mai creeze o asemenea problemă.
Radu Vrabie: Scutul antirachetă este doar un pretext care va fi utilizat. El era să
aibă un impact negativ doar în cazul când trupele ruseşti erau să fie în marş spre Moscova şi
din cauza scutului ar fi trebuit să se întoarcă înapoi. În cazul în care trupele staţionează, nu
văd un motiv serios. Sunt doar speculaţii utilizate în scopuri politice. Ceea ce pe mine m-a
deranjat foarte mult a fost poziţia unor partide politice din Chişinău, care au luat poziţie mai
înainte decât Ministerul de Externe rus. Dacă Chişinăul, sau partidele politice din Chişinău
nu discutau despre această problemă, nu invocau acest aşa-zis pericol pentru Republica
Moldova, puteam să salvăm timp şi să nu dăm apă la moara propagandei de la Tiraspol.
Prin declaraţii de felul că Republica Moldova ar fi o linie de front, că Republica Moldova
ar mai fi în centrul unui război nu ştiu de care, doar s-a turnat apă la moara propagandei de
la Tiraspol.
Eu cred că, din moment ce noi suntem o ţară neutră, nu trebuie să comentăm
nicio decizie militară a nici uneia din părţi, pentru că, la drept vorbind, cum va fi acest scut
antiaerian în România, aşa există şi o bază militară, cam la aceeaşi distanţă, în Sevastopol.
Trebuie să fim consecvenţi. Ori comentăm şi acuzăm toate părţile care fac schimb de
trupe peste tot în lume, ori nu luăm nicio decizie, pentru că a fi ţară neutră înseamnă că
nu trebuie să comentăm nimic. Nu am văzut niciun comentariu al austriecilor referitor la
instalarea scutului antirachetă în Cehia sau în Polonia, nu a fost nicio reacţie a Ministerului
de Externe al Elveţiei. Sunt nişte lucruri care au fost inventate şi aduse la nivel de scandal
politic şi este păcat pentru noi că am irosit forţele degeaba.
Moderator: Să trecem acum la un alt subiect, la modul cum se aplică Acordul
de mic trafic la frontiera dintre Republica Moldova şi România. După intrarea în vigoare
a acestui Acord pe 26 februarie 2010, multă lume a constatat că la Chişinău, dar şi la
Bucureşti, există un şir întreg de condiţii care fac mai dificilă obţinerea permisului de
mic trafic, decât obţinerea vizei pentru România. Ştim că viceministrul Andrei Popov a
plecat la Bucureşti pentru a discuta simplificarea formularului şi a condiţiilor de obţinere
a permisului. Prin ce se explică aceste scăpări în procesul de aplicare pentru obţinerea
permisului de mic trafic şi cum pot fi ele depăşite la modul practic?
Radu Vrabie: Orice acţiune în cadrul procesului nostru de integrare europeană,
de relaţii cu vecinii, chiar în cazul rezolvării conflictului transnistrean, trebuie privită ca
proces, nu ca eveniment. Mi se pare că una din problemele cheie la acest mic trafic la
frontieră au fost aşteptările foarte mari.
Relaţia noastră cu România este dominată de o serie de stereotipuri, o serie de
aşteptări foarte mari, iar în momentul în care apar anumite probleme tehnice apar foarte
125

multe discuţii, speculaţii despre tratamentul pe care îl oferă românii fraţilor de peste Prut
etc. Eu cred că mai sunt lucruri de făcut, la fel ca şi în privinţa oricăror altor acorduri. Dacă
ambele părţi, şi Bucureştiul, şi Chişinăul vor fi cooperante şi vor reuşi să discute în termeni
normali, fără speculaţii şi stereotipuri, cred că acest lucru în scurt timp va fi înlăturat, se
va ajunge la o formulă comună, acceptabilă pentru ambele părţi. Sper foarte mult că în
scurt timp această mică problemă va fi depăşită, pentru că este o chestiune importantă
pentru locuitorii din zona de frontieră, ori ei au foarte multe legături cu România. Deseori,
relaţiile între populaţia din Ungheni şi cea din Iaşi este mai apropiată decât între Ungheni
şi Chişinău, dată fiind distanţa dintre ele.
Vlad Lupan: Relaţiile în zona de frontieră sunt în primul rând în interesul
cetăţenilor Republicii Moldova şi nu atât de mult al României. Introducerea unor condiţii
prin care cetăţeanul Republicii Moldova trebuie să găsească o invitaţie ca să călătorească
evident că nu creează facilităţi. Pe de altă parte, trebuie să înţelegem foarte corect ce
înseamnă prevederile acestui Acord şi ce înseamnă călătoriile în România. Asta nu
înseamnă lipsă de control. Asemenea prevederi ar trebui să fie parte a Convenţiei privind
micul trafic de frontieră. În documentul cadru al UE ele sunt indicate pe larg pentru ca
părţile să se înţeleagă în detaliu asupra documentelor necesare pentru probarea necesităţii
invitaţiei ş.a.m.d.
Deja este la discreţia ambelor state care negociază acordul să stabilească ce
documente sunt necesare. Se pare că aici s-a produs o situaţie în care, pe de o parte,
Republica Moldova a avut aşteptări destul de înalte faţă de deschiderea pe care poate
să o demonstreze România, pe de altă parte, România s-a simţit oarecum constrânsă de
prevederile Acordului cadru al UE în ce priveşte necesitatea stabilirii anumitor documente
concrete care să permită intrarea pe teritoriul său şi, astfel, se pare că s-a produs un
eveniment birocratic clasic, când democraţia impune mai multe reguli decât sunt necesare.
Moderator: Să vorbim acum puţin şi despre vizita de documentare a Comisiei
Europene din 1 şi 2 martie 2010, care a purtat discuţii în problema liberalizării regimului
de vize cu autorităţile moldovene. Ce ar trebui să întreprindă Republica Moldova pentru a
obţine regimul liberalizat de vize cu ţările UE?
Radu Vrabie: Probabil o să ne repetăm, dar integrarea europeană nu este o
chestiune de politică externă. În mare parte, integrarea europeană este o chestiune de
politică internă. Integrarea europeană este un proces. Liberalizarea regimului de vize,
iarăşi, este un proces, nu este un eveniment. Nu trebuie să semnăm documente ca după aia
să nu le putem îndeplini, cum a fost Planul de acţiuni Republica Moldova - UE. Sunt o serie
de chestiuni tehnice. Probabil, specialiştii în domeniu din cadrul Ministerului de Externe
sau din cadrul ministerelor de resort le cunosc bine.
Deci, în primul rând, pentru a nu pune căruţa înaintea cailor, trebuie să facem
toate lucrurile ce sunt necesare pe interior. Mă refer la calitatea paşapoartelor biometrice,
la înzestrarea cu camere şi toate resursele necesare, la vămile care sunt pe teritoriul
126

Republicii Moldova, controlul asupra migraţiei, controlul asupra porţiunii de hotar pe care
nu îl controlăm acum cu Transnistria. Deci, sunt o serie de prevederi pe care trebuie să
le îndeplinim, iar după asta va fi mult mai uşor să facem lobby în capitalele europene, să
apelăm la prietenii Moldovei din cadrul UE. Atâta timp cât nu facem acest lucru şi suntem
restanţieri având probleme cu exportul de carne, cu anumite produse şi nu ne facem tema
de acasă, va fi foarte greu să ne ajute chiar şi acei prieteni pe care îi avem în UE.
Vlad Lupan: Este o temă care într-adevăr este de interes pentru cetăţeanul
de rând. Când cetăţeanul Republicii Moldova poate să intre în UE fără vize? Evident
că populaţia este interesată, pentru că nu toată populaţia Republicii Moldova ar dori
să părăsească ţara, ci pentru posibilitatea de a pleca la munci sezoniere sau pentru ca
să-şi viziteze liber rudele, să se simtă liberi. Asta este ideea de fapt. Deci, în momentul
în care discutăm liberalizarea regimului de vize, care este un subiect pe care şi l-a dorit
administraţia anterioară, administraţia comunistă, vedem că acest dialog începe acum,
odată cu instaurarea Alianţei pentru Integrare Europeană. Este un semnal foarte clar din
partea UE că suntem gata să începem o discuţie în ce priveşte liberalizarea regimului de
vize. Însă această discuţie trebuie obligatoriu să însemne nu doar aşezarea la masă din
partea Chişinăului şi Bruxellesului, că iată vom discuta şi vom intra. Nu. Este o decizie
politică. Cetăţeanul de rând trebuie să înţeleagă că Guvernul, autorităţile, Alianţa pentru
Integrare Europeană trebuie să implementeze o serie de schimbări în Republica Moldova,
pentru ca cetăţeanului să-i fie permis să intre în UE.
Am auzit de mai multe ori afirmaţii din diverse surse că ar fi bine ca Republica
Moldova să intre pe făgaşul UE odată cu Balcanii de Vest. Desigur, nu se are în vedere
aderarea la pachet. Se are în vedere cooperarea de aceeaşi manieră între UE şi Balcanii de
Vest. Ce înseamnă lucrul acesta? Asta înseamnă că autorităţile Republicii Moldova trebuie
să negocieze cu UE o foaie de parcurs privind liberalizarea regimului de vize. Şi în această
foaie de parcurs să fie înscrise capitolele cu acţiuni concrete, reforme concrete, pe care
trebuie să le îndeplinească Republica Moldova pentru ca să obţină acest regim din partea
UE.
Chiar acum mă uit la foaia de parcurs a Serbiei, a Bosniei. Foarte scurt, putem
să spunem în felul următor. Unu, Republica Moldova trebuie să asigure o calitate a
documentelor care să corespundă normelor UE. Doi, Republica Moldova trebuie să
asigure securitatea datelor private ale cetăţenilor. Acesta a devenit un subiect, de altfel,
foarte serios în Republica Moldova, după alegerile din 5 aprilie 2009, când un Minister avea
acces la toate datele şi se specula că le-ar fi utilizat într-o manieră negativă. Sigur, acestea
sunt speculaţii, atâta timp cât nu sunt probe concrete, demonstrate. Dar este o problemă
care trebuie soluţionată. Trei, managementul integrat al frontierelor. Un lucru, de altfel,
foarte interesant. În zona europeană, doar Norvegia are serviciu de grăniceri, Norvegia,
care nu este membră a UE. Iar noi vrem să fim membri ai UE. În rest, peste tot vedem
poliţie de frontieră. E vorba nu doar de managementul integrat al frontierelor, dar e vorba
şi de securizarea frontierei pe zona transnistreană.
127

Sunt câteva moduri cum să securizezi frontiera pe zona transnistreană, unul dintre
care ar fi printr-o cooperare cu UE, împreună cu Ucraina. Deja am avut exemplul EUBAMului,
care a mers destul de greu, însă cel puţin a mers într-o direcţie potrivită şi trebuie să
mergem şi mai departe. Trebuie să obţinem ce are Ucraina cu Polonia: control comun.
Eventual, pe segmentul transnistrean al frontierei, pe teritoriul Ucrainei, iar la nord şi sud
– pe teritoriul Republicii Moldova, aşa cum, de altfel, s-a şi propus anterior. Mai mulţi ani
în urmă au fost chiar şi zone unde se efectua un control comun dintre Ucraina şi Republica
Moldova. Cred că trebuie să revenim, mai cu seamă că Ucraina a declarat foarte clar prin
noul său preşedinte că doreşte integrarea europeană.
Încă un element important ar fi o serie de acţiuni în oprirea migraţiunii ilegale
de către Republica Moldova şi implementarea acelor acţiuni necesare pentru readmisia
cetăţenilor săi expulzaţi din UE. Noi ştim că cetăţenii Republicii Moldova migrează
câteodată ilegal în UE şi după asta sunt trimişi acasă. Noi avem deja un acord cu UE în
ce priveşte facilitarea vizelor şi readmiterea cetăţenilor pe teritoriul Republicii Moldova.
Însă, în zona Balcanilor, de exemplu, am observat că s-a atras atenţia asupra reintegrării
cetăţenilor în spaţiul de muncă, lucru la care ar trebui, probabil, să se gândească şi
autorităţile Republicii Moldova.
Al treilea capitol pe foile de parcurs pentru zona Balcanilor ţine de ordinea
publică şi securitatea. Cred că la noi corupţia, fără surprinderea nimănui, s-ar plasa pe
locul întâi, dar trebuie să avem în vedere şi problema combaterii traficului de persoane.
În 2008, am sugerat nevoia cooperării directe între Republica Moldova şi statele UE, între
ministerele de interne, în ce priveşte persoanele date în urmărire pe teritoriul Republicii
Moldova, paşapoartele care sunt pierdute etc. Prin urmare, sunt o serie de acţiuni pe care
nu Bruxellesul trebuie să le întreprindă, ci Republica Moldova.
21 martie 2010
Evoluţia relaţiilor diplomatice cu România, Ucraina şi Rusia. Interviu cu
Andrei Popov
Moderator: Dle Andrei Popov, în ultima perioadă aţi întreprins vizite la Kiev,
Bucureşti şi Moscova, unde aţi purtat consultări cu colegii dumneavoastră din ministerele
de externe. Ce au adus nou aceste consultări şi care au fost cele mai importante subiecte
abordate în cadrul lor?
Andrei Popov, ministru adjunct al Afacerilor Externe: În primul rând, toate
cele trei state, vecinii noştri România şi Ucraina, precum şi Federaţia Rusă, sunt state de o
importanţă capitală pentru succesul Republicii Moldova ca stat independent, democratic,
capabil să avanseze pe calea integrării europene şi consolidării instituţiilor democratice. Aş
vrea să stărui foarte mult pe faptul că mesajul cu care am venit şi pe care am stăruit în toate
cele trei capitale, Bucureşti, Kiev şi Moscova, a fost unul identic. Prin asta am transmis un
128

mesaj de coerenţă şi seriozitate.
Avem subiecte de discutat şi cu Moscova, şi cu Kievul, şi cu Bucureştiul. În
mare parte, mai mult sau mai puţin, zonele de interes sunt convergente, există anumite
neînţelegeri sau erori de interpretare, dar este foarte important să nu ne sfiim şi să spunem
lucrurilor pe nume, să ne transformăm în parteneri serioşi şi responsabili. Este foarte
important ca în ceea ce spunem oamenii să aibă încredere.
La Moscova am vorbit despre necesitatea unei abordări noi faţă de mersul european
al Republicii Moldova şi depăşirii unor stereotipuri precum că acest obiectiv, avansarea
pe calea lui, ar conduce la înrăutăţirea relaţiilor dintre Republica Moldova şi Federaţia
Rusă. Am vorbit foarte deschis despre acest lucru, precum şi despre importanţa sublinierii
de către interlocutorii ruşi a principiului asupra căruia, de altfel, în privat stăruie foarte
mult, că singura reglementare viabilă a conflictului transnistrean este în baza respectării
suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.
Am vorbit şi despre cooperarea în planul socio-umanitar, şi despre acţiunile
comune, în special în cadrul CSI, ce urmează să le întreprindem pentru a marca
aniversarea a 65-a de la sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial, dar şi despre necesitatea
dezideologizării unor abordări. Subiectul medaliilor a fost unul care prezintă mare interes,
inclusiv în comunicarea cu experţii, cu mass-media. Am simţit că trebuie să mai cizelăm
unele argumente, să explicăm situaţia specifică în care oamenii din Republica Moldova au
fost în perioada războiului. Chiar şi eu am adus propriul exemplu în care unul din bunei
a fost într-o armată, celălalt în altă armată. Iar noi trebuie să aducem linişte şi conciliere
în societate şi am făcut apel în cadrul discuţiilor cu mai mulţi interlocutori la respect faţă
de aceste realităţi şi că nu intenţionăm de nicio culoare să jignim memoria cuiva sau să
ne angajăm în acţiuni care, cum s-a spus în presă, ar neglija aportul în victoria adusă de
veterani.
Referitor la importanţa eficientizării cooperării Republicii Moldova în cadrul CSI.
Am spus şi o repet, cooperarea Republicii Moldova în cadrul CSI aduce la ora actuală multe
avantaje. Este un subiect, iarăşi, ideologizat. În ultimii ani, cooperarea cu CSI a fost asociată
cu un singur partid, restul fiind prezentate ca pledând pentru ieşirea din această organizaţie.
Iată, avem o evoluţie pozitivă a Republicii Moldova după alegerile din iulie 2009, faptul că
de o manieră pragmatică reuşim să ne înţelegem şi cu România, şi cu Ucraina, să avansăm
în relaţia cu UE şi SUA. Dar ar trebui în acelaşi timp să nu risipim legăturile pe care leam
construit în spaţiul estic, inclusiv în cadrul CSI-ului. Cred că sunt în sine nişte mesaje
puternice, care am simţit că au rezonat şi în anumite birouri din Federaţia Rusă, în care am
avut discuţii.
Se observă că predicţiile apocaliptice cu privire la o anumită politică pe care o va
promova după alegeri Alianţa pentru Integrare Europeană, cum că va fi ostilă Federaţiei
Ruse, nu se adeveresc. Şi acest mesaj începe să fie înţeles, sper, şi în cadrul contactelor la
diferite nivele care vor avea loc între reprezentanţii conducerii Federaţiei Ruse şi Republicii
Moldova. Acest mesaj va fi explicat, clarificat şi mai mult şi vom avansa şi în această direcţie,
129

ca să nu ne ascundem, ca să spunem deschis că există zone în care interesele noastre
nu coincid. Ele nu sunt multe, de altfel, şi este foarte important ca aceste subiecte să le
discutăm franc, dar să nu începem cu discuţii publice, cu declaraţii în presă, cu acuzaţii.
Avem canale de comunicare pe care le folosim, dar este foarte important să ne concentrăm
pe agenda pozitivă a relaţiilor noastre, pe construcţia lor – şi avem mult de construit. Este
un potenţial pe care încă mai avem de unde să-l valorificăm.
La Kiev, cu interlocutorii ucraineni am vorbit despre necesitatea găsirii unor
compromisuri, în paradigma câştig-câştig, pe două dosare problematice care ne otrăvesc
acum atmosfera în relaţiile bilaterale, de mai mult de un deceniu. Este vorba de finalizarea
procesului de demarcare şi soluţionarea raporturilor de proprietate. Şi am spus că ţinem
foarte mult la edificarea unei relaţii de parteneriat strategic cu Ucraina, că avem interesele
naţionale, interesele cetăţenilor Republicii Moldova, dar şi ale unor localităţi şi este în
interesul nostru ca să venim în întâmpinarea acestor interese şi să găsim soluţii care nu le-ar
afecta. Şi, iarăşi, în acest dialog, am ţinut cont şi de preocupările, şi de interesele celeilalte
părţi, căci într-un dialog serios dintre doi parteneri trebuie să te gândeşti la interesele tale,
dar şi la poziţia şi constrângerile în limitele cărora acţionează partenerul.
La Bucureşti a fost o discuţie foarte deschisă şi într-o atmosferă mai mult decât
cordială aş putea spune. Am vorbit despre o nouă fază în care au intrat raporturile dintre
statele noastre, iar România, după cum se ştie, este singurul vecin european al Republicii
Moldova. Am vorbit despre mecanisme concrete, cum putem să transformăm în viaţă
dezideratul construirii unui parteneriat privilegiat şi strategic, dar şi al mutării accentului
de pe planul declarativ pe planul acţiunilor, proiectelor, pe planul economic şi al cooperării
în programe de infrastructură. Sigur că am discutat cu partenerii de la Bucureşti despre
necesitatea eliminării tuturor neînţelegerilor şi erorilor de interpretare, cum le spun eu,
care s-au proliferat în ultimii ani datorită unor abordări primitive de care au dat dovadă unii
conducători din Chişinău, dar şi datorită unor stereotipuri, clişee propagate de mass-media
la Chişinău şi în România.
Trebuie să avem o abordare realistă, europeană a modului cum Republica Moldova
şi România, ca state independente, trebuie să-şi fructifice multiplele avantaje competitive
pe care această relaţie specială o comportă pentru cele două state.
Moderator: La Moscova, aţi discutat printre altele şi despre problema
transnistreană. În ce măsură este Rusia gata acum să contribuie la soluţionarea crizei
transnistrene?
Andrei Popov: Rusia este un actor important în acest proces. Este participant
în formatul 5+2. Are instrumente importante de influenţă şi de comunicare. Recent a
lansat un program de susţinere financiară pentru pensionarii din regiunea transnistreană,
acordându-le, indiferent de cetăţenie, câte 15 dolari pe lună. Se ştie relaţia specială pe care
Tiraspolul a avut-o pe parcursul ultimelor decenii cu Rusia, susţinerea de care s-a bucurat
Transnistria din partea Federaţiei Ruse, inclusiv, sau în primul rând, de ordin economic.
130

S-a mimat existenţa unei situaţii social-economice relativ stabile în Transnistria doar graţie
unei politici mai mult decât indulgente a Gazpromului care nu a cerut achitarea tarifelor
pentru gazul livrat. În schimb, s-a acumulat o datorie enormă pentru acest gaz consumat şi
cetăţenilor din regiunea transnistreană li s-a inoculat aşa o percepţie că serviciile comunale
sunt mai ieftine în Transnistria.
Sigur, fără susţinerea Rusiei şi fără tratamentul preferenţial de care regiunea
transnistreană s-a bucurat din partea Federaţiei Ruse, aceste lucruri nu ar fi fost posibile şi
sigur că acest tratament preferenţial, aceste relaţii oferă Rusiei o anumită responsabilitate,
dar şi anumite canale, instrumente de comunicare. Eu am vorbit foarte mult şi în detaliu
despre noile abordări ale Guvernului de la Chişinău cu privire la principiile de reglementare
a conflictului transnistrean.
Abordarea pragmatică, care vizează planul nu doar politic, dar şi socio-economic,
relansarea activităţii grupurilor de lucru, nu ca acţiune de PR, dar ca deziderat primordial,
care vine să restabilească legăturile pierdute dintre cele două maluri, să restabilească
sentimentul de comuniune între diferite categorii socio-profesionale de pe ambele maluri
şi să rezolve problemele cu care se confruntă în viaţa cotidiană oamenii. Iniţiativa cu privire
la măsurile de încredere, mai multe iniţiative care demonstrează voinţa Chişinăului de a
depolitiza unele subiecte şi de a se angaja într-un dialog direct şi eficient cu interlocutorii
de la Tiraspol, în speţă pe linia reprezentanţilor politici, toate aceste acţiuni denotă o
nouă abordare, un nou suflu proaspăt în abordarea Chişinăului faţă de reglementarea
transnistreană.
Până în prezent, însă, nu putem vorbi despre măsuri de reciprocitate. Mai mult
decât atât, au avut loc şi o serie de provocări, arestări, reţineri, declaraţii neprieteneşti. Noi
credem că este foarte important ca acest proces de consolidare a încrederii să fie susţinut şi
să nu fie subminat. Sigur, Federaţia Rusă, inclusiv prin comunicare directă, dar şi în cadrul
formatului 5+2, are suficiente argumente pentru a ne ajuta în acest sens şi am simţit că
asemenea abordări sunt împărtăşite şi la Moscova.
Moderator: După alegerile din Ucraina s-ar putea produce schimbări considerabile
în relaţiile Chişinăului cu Kievul sau lucrurile vor evolua firesc, previzibil? Cum credeţi?
Andrei Popov: Noi nu trebuie să ne lăsăm duşi de soartă şi de val. Trebuie să
construim relaţiile noastre, să fim serioşi, responsabili, pragmatici. Trebuie sa fim conştienţi
că situaţia noastră ne obligă să avem relaţii dintre cele mai bune cu singurii doi vecini pe
care ii avem: România în vest, Ucraina în est. Sunt două ţări de susţinerea cărora depinde
succesul Republicii Moldova. De aceea, deja au avut loc primele contacte, prim-miniştrii,
miniştrii de Externe au vorbit la telefon.
Mărturisesc că, aflat la Moscova, am avut o discuţie cu ambasadorul Ucrainei la
Moscova, Constantin Grişcenko, care a doua zi a fost numit ministru de Externe, poziţie în
care a mai fost în 2003-2005, iar în anii ‘90 a fost co-preşedinte în comisia pentru delimitarea
frontierei. Deci, domnia sa cunoaşte extrem de bine subtilităţile dosarului delimitării şi
131

înţelegerii de pachet la care s-a ajuns în momentul semnării Tratatului de frontieră în 1999.
Acest pachet a vizat trei puncte: accesul Republicii Moldova la Dunăre prin cei 430 de
metri la Giurgiuleşti; soluţionarea situaţiei complicate în Basarabeasca şi, după cum ştiu,
locuitorii acestei localităţi, toată Basarabeasca, este în componenţa Republica Moldova,
şi frontiera nu trece, precum reieşea din documentele anterioare acordului, prin mijlocul
localităţii; şi Palanca, sectorul de 7,7 km de drum pe care Moldova l-a primit de la Ucraina
în 1995 şi pe care în cadrul acestei înţelegeri în pachet din 1999, ratificată de Parlament
în iulie 2001, urma să-l transmită înapoi în proprietatea Ucrainei, repet, în cadrul unei
înţelegeri de pachet.
De altă situaţie acum se prezintă actul de predare. Conform Tratatului de frontieră,
ratificat în vara anului 2001, mai exact în luna iulie, Republica Moldova urma să transmită
în proprietatea Ucrainei acest sector de 7,7 km şi suprafaţa de teren, nicidecum subsolurile,
cum se speculează, Ucrainei în decurs de o lună. Pe 11 februarie 2002, Guvernul Tarlev, cu
autorizaţiile de rigoare ale conducerii supreme a statului a transmis Ucrainei porţiunea de
drum respectivă, lungime - 7,7 km, lăţime, în medie - 23 de metri, dacă înmulţiţi, vor fi 18
hectare. Dar nu au făcut şi actul final, nu au transmis şi numărul de înregistrare a acestui
sector. E ca şi cum ai vinde cuiva o casă, ai lua în schimb banii, te-ai înţelege, ai bate palma,
dar după aia se descoperă că actul pe care l-ai transmis nu este definitivat, nu este scos
de la Cadastru. Astfel, ne-a rămas moştenire de la Guvernul precedent finalizarea acestui
demers.
Trebuie de reţinut un lucru: în definitivarea acestui demers se ţine cont şi de
interesele naţionale ale Republicii Moldova şi de interesele locuitorilor, urmând să le fie
asigurat un regim privilegiat de acces şi de viaţă şi de realizare a activităţilor comercialeconomice,
inclusiv pe o piaţă adiacentă acestui drum. Din păcate, subiectul este extrem
de politizat. În opinia publică au fost proliferate o serie de neadevăruri speculative, care
isterizează populaţia şi creează o atmosferă de tensiune în societate.
Este foarte bine ca foarte responsabil şi serios să spunem care este adevărul.
Adevărul numărul unu este că subsolul de sub acest drum nu se transmite, rămâne teritoriul
inalienabil al Republicii Moldova. Adevărul numărul doi este că cele 926 de hectare de
dincolo de acest drum au fost şi vor rămâne în componenţa Republicii Moldova, nimeni nu
pune la îndoială acest fapt, în pofida speculaţiilor. Adevărul numărul trei este că cetăţenii,
locuitorii comunei Palanca, vor avea un regim privilegiat şi în ultimele săptămâni au fost
întreprinse măsuri concrete – au fost instalate semne de circulaţie, au fost fixate treceri de
pietoni, au fost eliminate permisele pe care le cereau grănicerii moldoveni şi acum suntem
în procesul de finalizare a unei soluţii concrete de eliminare a unei patrule care a fost plasată
pe acest sector de către partea ucraineană. Vom face o barieră care va scoate necesitatea
acestei patrule interne.
Iată care sunt eforturile noastre şi aceste eforturi sunt unele serioase şi vin
în întâmpinarea intereselor cetăţenilor şi pentru a asigura un climat adecvat, pentru
ca realizarea de către Moldova a obligaţiilor sale internaţionale să nu poată fi abuziv
132

prezentată şi interpretată ca o trădare, cedare a intereselor noastre. Ar fi o mare cedare şi
ar fi o mare lovitură pentru interesele Republicii Moldova dacă nu am reuşi să gestionăm
acest dosar foarte important şi dacă nu am reuşi într-adevăr să ridicăm relaţia cu Ucraina
la nivelul unui parteneriat strategic şi să ne focalizăm într-un sfârşit pe subiecte mari care
ţin de reglementarea conflictului transnistrean, asigurarea securităţii energetice, proiecte
de infrastructură, cooperare în cadrul organismelor internaţionale şi, în primul rând,
avansarea intereselor ambelor state în vederea apropierii şi integrării cât mai rapide în UE.
În loc să discutăm la ora actuală aceste subiecte, 95% din atenţia noastră este captată de
alte subiecte pe care le-am moştenit – demarcarea, chestiuni de proprietate… Dar sper
foarte mult ca foarte responsabil şi pragmatic să găsim soluţii pentru toate aceste probleme
care vin din trecut şi să începem să privim spre viitor, să construim o relaţie stabilă de
parteneriat strategic dintre Moldova şi Ucraina, cum o facem la ora actuală dintre Moldova
şi România.
Moderator: Cum pot fi apreciate relaţiile cu România, dacă ar fi să totalizăm
evoluţiile din ultimele luni?
Andrei Popov: Relaţiile cu România au fost relansate în primele ore de la
confirmarea noului Guvern prin abolirea măsurii abuzive de introducere, în 2009, a
vizelor pentru cetăţenii români. Foarte rapid a fost semnată Convenţia de mic trafic. Primii
beneficiari ai acestui document vor primi permisele de mic trafic în ultima zi a lunii martie
şi vor putea în aprilie deja călători în România. Deci, noi la Chişinău am scos tot ce este
nefiresc şi toate condiţionările artificiale care au fost impuse de foştii guvernanţi şi tratăm
România nu ca principalul inamic, ca un duşman extern, ci ca pe un prieten al Republica
Moldova, o ţară care are mult să ofere Republicii Moldova şi trebuie sa ştim să avem aşa un
dialog, în care să ne respectăm să ne înţelegem.
Există sensibilităţi şi în relaţia noastră, dar este foarte important ca Moldova să
ştie să valorifice deschiderea plenară pe care România o manifestă şi în ceea ce priveşte
susţinerea parcursului european al Republica Moldova, şi în ceea ce priveşte transferarea
experienţei valoroase pe care România a acumulat-o în procesul de integrare europeană.
Iată, ne concentrăm acum şi pe crearea unei atmosfere corespunzătoare pentru a putea
valorifica acest potenţial, şi pe instituţionalizarea raporturilor noastre, ca ele să nu fie doar
la nivelul şefilor de stat, ca să coboare în jos la nivelul guvernelor, ministerelor, instituţiilor,
agenţiilor, administraţiilor publice centrale, dar şi locale. Ne gândim foarte serios la
crearea unor mecanisme de transferare a experienţei, de comunicare. Bunăoară, pe linia
Ministerului de Externe deja au avut loc mai multe consultări foarte fructuoase şi foarte
importante pentru noi şi am convenit asupra intensificării acestor consultări.
Este foarte importantă vizita primului ministru Vlad Filat la Bucureşti, în
noiembrie 2009, vizita preşedintelui Traian Băsescu la Chişinău, în ianuarie 2010. Întradevăr,
au dat nişte semnale de relansare a relaţiei. În plan politic, lumina verde s-a dat.
În plan economic, iată în această săptămână Guvernul României a decis acordarea unui
133

ajutor Republicii Moldova, nerambursabil, nu e vorba de credit, ci de un ajutor financiar
în valoare de 100 milioane euro. Sunt expresii concrete ale deschiderii pe care o manifestă
România faţă de Republica Moldova şi a atitudinii serioase şi responsabile a Guvernului
de la Chişinău faţă de interesele propriului stat, statul Republica Moldova. Şi aşa vom
merge înainte. Se creează premizele pentru o relaţie foarte fructuoasă, foarte apropiată,
privilegiată, între două state care împreună merg în UE. România deja este în UE şi deja
din UE, împreună cu alţi prieteni ai Chişinăului, - de altfel s-a constituit şi un grup al
prietenilor Moldovei în cadrul UE, - ajută Republica Moldova. Şi trebuie să ştim cum să
valorificăm acest ajutor.
Dar, în acelaşi timp, trebuie să spunem franc că există anumite abordări inerţiale şi
în România, în anumite zone politice. O anumită înclinaţie pe planul identitar şi simbolistic.
Noi vrem să nu facem abstracţie de tot ce ne leagă, ceea ce face să avem o relaţie unică,
dar într-adevăr să existe o comunicare în spirit european între două state vecine care se
respectă, care sunt sensibile la interesele celuilalt. Şi există în Republica Moldova anumite
sensibilităţi şi cred că noua guvernare de la Chişinău, cu o nouă calitate a comunicării, şi
colegii de la Bucureşti vor simţi şi mai bine realităţile din Republica Moldova şi vom putea
construi o relaţie, într-adevăr, în spirit european.
18 aprilie 2010
Procesul de reglementare a conflictului transnistrean: noi tensiuni în
relaţia Chişinău-Tiraspol. Interviu cu Oazu Nantoi
Moderator: Aş vrea să începem discuţia noastră pornind de la tensiunile care
au apărut în ultimul timp în raporturile cu Tiraspolul, mă refer la arestarea jurnalistului
Ernest Vardanian, acuzat de Tiraspol de spionaj şi înaltă trădare şi presiunile care se
exercită asupra liceului cu predare în limba română „Alexandru cel Bun” din Tighina, aflat
în subordinea Ministerului Educaţiei de la Chişinău. În primul rând, vreau să vă întreb ce
substrat comportă apariţia acestor noi tensiuni, în momentul în care se părea că au apărut
nişte progrese în relaţia Chişinău-Tiraspol, deşi extrem de fragile?
Oazu Nantoi, deputat al Partidului Democrat: Aţi remarcat corect că „se părea”
că au apărut progrese. Încep cu 13 iulie 1999. Pe atunci, eu activam în Guvernul Republica
Moldova, eram şef de direcţie în cadrul Comisiei interdepartamentale pentru problema
transnistreană şi timp de jumătate de an eu am pregătit un proiect de acord dintre Tiraspol
şi Chişinău privind măsurile de încredere. Acolo totul era absolut steril din punct de vedere
politic. Era vorba despre sport, artă, expoziţii comune a desenelor copiilor, rock festivaluri,
repet, jumătate de an am pregătit. Pe urmă mie mi s-a relatat că înainte de plecarea la
Chişinău, - atunci se practica aşa ceva, delegaţia transnistreană venea la Chişinău, iar noi
ne deplasam la Tiraspol, - a avut loc o discuţie la aşa-zisul Minister al Securităţii, unde s-a
decis ca acest document, repet, steril din punct de vedere politic, să nu fie semnat.
134

De ce? Din simplul motiv că acest regim se bazează pe minciună. Dacă urmărim
mass-media din stânga Nistrului, apoi timp de 20 de ani deja, putem spune, regimul de
la Tiraspol grijuliu creează chipul duşmanului din tot ce se întâmplă pe malul drept al
Nistrului şi nu numai. Pentru ca acest chip al duşmanului să fie unul eficient, trebuie de
redus la minim orice comunicare dintre oamenii de pe ambele maluri ale Nistrului, inclusiv
pe filiera acestor proiecte pe care încearcă să le promoveze Guvernul de la Chişinău cu
suportul UE şi al SUA. În această situaţie, de mai multe ori s-a observat următorul lucru:
numai se observa un dezgheţ uşor în relaţiile dintre Chişinău şi Tiraspol, cum apăreau nişte
puncte de tensiune.
Aş putea să aduc o altă paralelă – anul 1992, când oamenii stăteau în tranşee,
se înţelegeau între ei ca să nu tragă şi am discutat cu oamenii care îmi povesteau cum la
sărbătorile de Paşti din 1992 întâmpinau împreună Paştele, fiind în tranşee opuse. Iar
informaţia despre acest comportament „iresponsabil” ajungea la Tiraspol. Şi acei care
stăteau în tranşee şi nu vroiau să tragă în cei care stăteau pe malul drept al Nistrului, erau
schimbaţi cu cei care erau gata să tragă.
Acelaşi lucru se întâmplă şi în ziua de azi probabil. Regimul este conştient că este
vulnerabil. Un sfert din populaţie a plecat din această zonă de „rai internaţionalist” şi se
apropie decembrie 2010, când în stânga Nistrului trebuie să aibă loc alegerile aşa-zisului
Soviet Suprem şi toate eforturile lui Igor Smirnov de a crea un suport politic nu prea au
succes. Oleg Smirnov, fiul, preconizat pentru funcţia de lider al blocului social-patriotic,
şi-a luat tălpăşiţa şi a plecat din aşa-zisa Transnistrie, lăsându-l pe tatăl său să lupte eroic
pentru controlul asupra fluxurilor financiare împreună cu feciorul mai mare, Vladimir, care
este şeful aşa-numitului comitet de stat vamal.
Prin urmare, ceea ce se întâmplă din stânga Nistrului, de regulă, se încadrează în
această schemă primitivă. Tiraspol nu doreşte dezgheţul relaţiilor, nu doreşte comunicare,
nu doreşte proiecte comune de ordin social, umanitar, ecologic etc. Şi atunci când se
conturează nişte perspective în acest sens, aşa-numitul minister al securităţii de stat recurge
la nişte provocări standard. Spre regret, astea sunt punctele vulnerabile: şcolile, agenţii
economici din stânga Nistrului, problema prelucrării terenurilor care se află peste şoseaua
Tiraspol-Râbniţa. Şi astfel ei obţin ceea ce doresc.
Moderator: În aceste condiţii, cum ar trebui să se comporte autorităţile de la
Chişinău? Ce tactică ar trebui să adopte?
Oazu Nantoi: Vreau să spun un lucru pe care pe mine mă îngrijorează foarte
mult. Nu este vorba de actuala guvernare sau de guvernările precedente. Este vorba de
faptul că toate guvernările de la Chişinău nu înţelegeau, şi din câte se pare, nu doresc să
înţeleagă importanţa dialogului cu populaţia din stânga Nistrului. Atunci când vorbim
despre dialog, ţinând cont de realităţile care sunt, este vorba de dialogul pe calea undelor
electromagnetice.
Se are în vedere că statul, care cu adevărat este preocupat de problema reîntregirii
135

ţării, în mod normal demult trebuia să plaseze de-a lungul Nistrului nişte emiţătoare radio
şi în mod neagresiv, non-violent, să promoveze pas cu pas poziţia sa. Să ofere populaţiei
din stânga Nistrului nişte argumente de alternativă în raport cu cele care sunt vehiculate
de maşinăria ideologică de la Tiraspol şi pe această cale să iniţieze erodarea acestui regim
din interior, pregătind reîntregirea ţării, deoarece reîntregirea ţării nu poate să aibă loc prin
semnarea vreunei hârtii cu vreun statut juridic special miraculos. Reîntregirea ţării se va
întâmpla atunci când conflictul va dispărea în mentalitatea oamenilor, când oamenii din
stânga Nistrului vor gândi tot aşa cum noi gândim pe malul drept al Nistrului, cu toate că
nici noi nu suntem model de comportament, dacă ne aducem aminte ce a fost un an în
urmă.
Moderator: Totuşi se pare că de mai mulţi ani batem pasul pe loc. În aceste
condiţii, formatul 5+2, din care face parte pe lângă Chişinău şi Tiraspol, Rusia, Ucraina
şi OSCE ca mediatori, şi UE şi SUA ca observatori, mai este un cadru suficient, care să
asigure reglementarea transnistreană, sau este nevoie de o resetare a acestui format?
Oazu Nantoi: Eu cred că acest format 5+2 reflectă mai multe realităţi, şi toate
neplăcute, pentru Republica Moldova. Să începem cu data de 8 mai 1997, când preşedintele
Republicii Moldova de pe atunci, Petru Lucinschi, aflându-se la Moscova, a semnat acel
Memorandum cu privire la normalizarea relaţiilor dintre Republica Moldova şi Transnistria.
Anume în baza acestui document a apărut formatul pentalateral, unde Chişinău şi Tiraspol
sunt două părţi absolut egale în drepturi în cadrul procesului de negociere, unde este fixată
clauza că toate deciziile adoptate în cadrul procesului de negociere trebuie să fie reciproc
acceptate, - adică Chişinău nu poate impune nimic fără acceptarea Tiraspolului, - şi unde
se vorbeşte despre garanţii reciproce şi, colac peste pupăză, la urmă se spune că părţile îşi
vor edifica relaţiile în cadrul unui „stat comun”. Prin urmare, acest document pe de o parte
a fixat acest format pentalateral care constituie o capcană pentru Republica Moldova. Pe de
altă parte, dacă îl citeşti cât decât atent, el presupune relaţii confederative între doi subiecţi
egali.
Din 1997 până în prezent, acest format de negocieri a fost folosit, în exclusivitate,
în detrimentul Republicii Moldova şi nu a adus nimic pozitiv pentru Republica Moldova.
Apare întrebarea, de ce Occidentul nu recurge la nişte idei sau recomandări radicale,
resetări? Răspunsul nu este prea optimist pentru Republica Moldova, dar, în opinia mea,
situaţia arată în modul următor: Republica Moldova cu toate problemele ei, inclusiv cu
problema transnistreană, nu constituie o prioritate nici pentru UE, nici pentru SUA,
dacă ne gândim la acel set de probleme pe care aceşti doi macro-actori le au în relaţiile cu
Federaţia Rusă. Noi nu suntem pe lista priorităţilor.
Despre Rusia şi Ucraina în genere mă abţin, deoarece aceste două ţări, fie şi în
mod diferit, dar deschis îşi manifestă interesul în zona transnistreană. Şi asta este una dintre
cauzele că Occidentul nu susţine acest format pentalateral. Alta este că acest format 5+2
are un moment pozitiv şi anume: toate acele cedări grosolane care s-au făcut din partea
136

conducerilor Republicii Moldova au fost realizate ignorând acest format 5+2. Aceasta se
referă şi la ultimul document din 18 martie 2009, semnat de Voronin la Moscova, şi la
Memorandumul de tristă pomină, al lui Kozak, care urma să fie semnat la 25 noiembrie
2003. Şi Occidentul, atunci când spune 5+2, în primul rând are în vedere că acest format
exclude surprize neplăcute gen Memorandumul Kozak. Acest format, teoretic, ar trebui
să excludă şi asemenea situaţii neplăcute când UE şi SUA pot să se pomenească în faţa
unei înţelegeri bilaterale dintre cineva de la Chişinău şi cineva de la Moscova, aşa cum s-a
întâmplat de 18 martie 2009, în aşa numitul format 2+1.
De aceea, eu consider că noi trebuie să fim realişti. Adică, nu rezolvăm nimic dacă
strigăm jos 5+2, dar trebuie să ne dăm bine seama că formatul 5+2 trebuie să fie lăsat în
pace, mai ales dacă ţinem cont că ultima întrevedere oficială a avut loc la 28 februarie 2006,
şi să ne gândim ce mai putem face pe lângă acest format.
Moderator: Şi ce am putea face?
Oazu Nantoi: Eu am spus deja că este vorba despre o politică informaţională
pro-activă în raport cu populaţia din stânga Nistrului. Eu consider că Republica Moldova
trebuie să promoveze o politică externă foarte consecventă şi activă în triunghiul Chişinău-
Bruxelles-Kiev. Da, noi suntem la curent că la Kiev a avut loc schimbarea puterii. Dar noi
nu cunoaştem poziţia actualei guvernări şi eu deloc nu sunt încântat de perspectiva când
Ianukovici şi Medvedev vor face vreo declaraţie despre conflictul transnistrean. Conflictul
transnistrean trebuie să fie transferat de pe agenda dialogului ruso-ucrainean în triunghiul
Bruxelles-Kiev-Chişinău, deoarece Misiunea de asistenţă la frontieră a UE (EUBAM) a
apărut anume în asemenea format şi din această cauză pe 18 mai 2006 Igor Smirnov a
fost nevoit să accepte înregistrarea agenţilor economici din stânga Nistrului în instituţiile
de stat ale Republicii Moldova. Aceasta este calea, eu nu sunt gata să vorbesc în detalii,
deoarece detaliile urmează să apară în urma realizării unei strategii concrete.
Moderator: În perioada 14-21 aprilie 2010, vicepremierul Victor Osipov,
responsabil de reglementarea transnistreană, vizitează Bruxellesul şi Washingtonul, unde
urmează să poarte consultări privind reglementarea transnistreană cu persoane oficiale din
structurile UE şi SUA. În cadrul acestor consultări, Osipov va efectua un schimb de opinii
pe marginea evoluţiilor recente şi a perspectivelor de reglementare transnistreană. Ce ar
putea aduce nou această vizită în procesul de reglementare, pentru că nu este prima vizită
a unui oficial moldovean în străinătate? Care ar fi elementul nou?
Oazu Nantoi: Eu nu cred că este vorba despre vreun element nou. Noi încă putem
să mai aşteptăm un pic, pentru ca Osipov să ne povestească despre rezultatele acestei vizite.
Dar eu aş vrea să atrag atenţia la următorul moment. Pe 21 iulie 1992 a fost semnat Acordul
cu privire la stoparea conflictului armat în raioanele de est ale Republicii Moldova între
Federaţia Rusă şi Republica Moldova – două părţi din conflict. Însă, ulterior, Federaţia
Rusă a impus şi conducerea Republicii Moldova de pe atunci a acceptat, o schemă eronată
de percepere a conflictului unde Igor Smirnov, chipurile, reprezintă populaţia din stânga
137

Nistrului. Chipurile, Transnistria este parte în conflict.
Misiunea OSCE care a apărut în primăvara anului 1993 reflectă şi ea perceperea
greşită a conflictului. Din această percepere greşită a conflictului rezultă propuneri greşite
de soluţionare a conflictului. Să ne aducem aminte de anul 2002, când toată lumea era
bulversată de ideea de federalizare a Republicii Moldova. Pe urmă a venit 10-13 februarie
2003, când preşedintele de pe atunci Voronin a venit cu iniţiativa curajoasă de federaţie
asimetrică şi care în ultimă instanţă mai că nu s-a soldat cu Memorandumul Kozak. De
aceea, eu consider că aceste vizite sunt necesare pentru ca partenerii noştri, SUA şi UE,
să fie mai bine informaţi despre esenţa celor ce se întâmplă şi să nu susţină nişte iniţiative
greşite care pot fi în detrimentul Republicii Moldova.
La ceea ce aţi spus trebuie adăugat că Osipov urmează să viziteze şi Kievul în
cadrul acestei călătorii. Poziţia Kievului este extrem de importantă pentru Republica
Moldova deoarece toate fluxurile de mărfuri, care vin şi pleacă în Transnistria, trec sau prin
teritoriul Ucrainei, sau prin restul teritoriului Republicii Moldova. Liderii de la Tiraspol,
dacă vor să ajungă la Moscova, sau să vină de la Moscova, folosesc aeroportul de la Odesa.
Poziţia Ucrainei este foarte importantă şi putem vedea cum Igor Smirnov încearcă să facă
jocul şi al Moscovei, şi al Kievului. Atunci când statul ucrainean încearcă să meargă pe
filiera consolidării factorului etnic ucrainean în Transnistria, Smirnov nu spune nu. Este
nevoit să facă acest lucru, pentru că altfel Ucraina închide robinetul şi aşa-zisa statalitate
transnistreană se termină în câteva zile.
Prin urmare, repet, aceste vizite sunt necesare, dar asupra noastră planează
blestemul acestei neîmpliniri a procesului de formare a structurilor puterii. Noi iarăşi
suntem în faţa unei perioade incerte în care partidele membre ale Alianţei se gândesc deja
la alegeri anticipate, indiferent când vor fi ele, în toamnă, sau în primăvara anului 2011.
S-a ajuns la conştientizarea faptului că ele sunt inevitabile şi în asemenea situaţii este
greu să-i ceri actualului Guvern nişte acţiuni bine gândite, calculate, de bătaie lungă. Care
bătaie lungă, când partidele se gândesc la lupta pentru putere? Trebuie să fim realişti. Dar,
repet, aceasta nu înseamnă că Guvernul trebuie să fie pasiv, să se distanţeze de problema
transnistreană. Asta este realitatea. Nu sunt fericit de asemenea concluzii, dar se pare că ele
stau la suprafaţă.
Moderator: În acest context, aş vrea să vă întreb în ce măsură problema
transnistreană este o piedică pentru apropierea Republicii Moldova de UE?
Oazu Nantoi: Eu cred că la faza actuală trebuie să fim foarte critici atunci când
vorbim despre apropierea de UE, din simplul motiv că Republica Moldova, după 19
ani şi jumătate de la proclamarea independenţei, nici nu este măcar ţară candidată. În
situaţia când foştii noştri colegi din URSS, Ţările Baltice, sunt membre ale Alianţei Nord-
Atlantice şi ale UE, noi încă ne bălăcim în starea asta cu declaraţii pro-europene, repet,
neavând oficial statutul de ţară candidată. Prin urmare, eu consider că existenţa acestui
regim nesoluţionat nu poate să constituie o scuză pentru noi, cei de pe malul drept, inclusiv
138

pentru aleşii noştri, chiar dacă şi eu fac parte dintre ei, pentru faptul că noi nu avem un stat
de drept funcţional, că la noi evenimentele din 7 aprilie au demonstrat că nicio instituţie
de stat nu a activat în baza legii. Dar dacă nu funcţionează legea, unde-i statul, fraţilor? Ce
fel de integrare europeană? Nemaivorbind de fenomenul corupţiei, despre faptul că tinerii
nu-şi văd viitorul în această ţară. Deci, tema de acasă noi trebuie să o facem, indiferent de
existenţa problemei transnistrene. Igor Smirnov, cu certitudine, are o listă lungă de patrioţi
la Chişinău care sunt complice împreună cu el la contrabandă, dar aceasta nu este o scuză
pentru noi.
02 mai 2010
Relaţiile Republicii Moldova cu România: Declaraţia comună privind
parteneriatul strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova
Invitaţi:
- Victor Chirilă, directoru executiv al Asociaţiei pentru
Politică Externă;
- Vlad Lupan, expert independent.
Moderator: Discutăm astăzi despre recenta vizită a unei numeroase delegaţii
oficiale de la Chişinău, în frunte cu preşedintele interimar Mihai Ghimpu, la Bucureşti.
În cadrul vizitei au fost semnate mai multe documente printre care Declaraţia comună
privind parteneriatul strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova. Prin ce
este importantă această Declaraţie pentru Republica Moldova?
Victor Chirilă: Întâi de toate, aş vrea să spun că este o vizită cu adevărat importantă,
chiar dacă ne aflăm într-un context pre-electoral, aşa cum menţionează unii politicieni
de la noi. Este o vizită importantă pentru că începând cu toamna anului trecut şi până în
prezent am trecut printr-o perioadă de normalizare a relaţiilor dintre Republica Moldova
şi România. Au fost depăşite anumite subiecte sensibile. De exemplu, a fost semnat acel
Acord privind micul trafic la frontieră şi a fost pus în vigoare. S-a rezolvat problema celor
două consulate româneşti în Republica Moldova. Dialogul politic a fost restabilit. Avem
un ambasador al României în Republica Moldova. S-a renunţat la declaraţii acerbe dintr-o
parte şi din alta.
Toate aceste subiecte odată depăşite, rezolvate au creat un fundament necesar
pentru a relansa relaţiile noastre în termenii stabilirii unui parteneriat strategic între ambele
capitale. Mă bucură faptul că prin Declaraţia semnată la Bucureşti de către preşedinţii
Mihai Ghimpu şi Traian Băsescu, de fapt, se dă un scop important, clar, relaţiei noastre cu
România. Un scop care a lipsit în ultimii 20 de ani. Acest scop major se numeşte integrarea
Republicii Moldova în Uniunea Europeană şi cred că România are ce ne oferi la acest
capitol.
139

Vlad Lupan: Cu un an sau chiar mai mult în urmă, discutam cu mai mulţi
factori politici şi cu experţi ideea de a susţine principiile unui parteneriat strategic cu o
serie întreagă de parteneri viitori pentru Republica Moldova. Vorbeam despre faptul că
un singur parteneriat strategic nu este numaidecât logic în cazul Republicii Moldova, în
primul rând. În al doilea rând, despre faptul că e bine să ai mai mulţi parteneri strategici.
Tocmai atunci propuneam ideea unui parteneriat strategic european cu România. De altfel,
un principiu care a fost menţionat de o serie de partide în electorala din 2009.
Motivul pentru o astfel de discuţie în rândul experţilor precum şi a factorilor
politici este simplu: relaţiile Republicii Moldova cu România sunt şi trebuie să fie relaţii
pragmatice, pe motivul că România deja a intrat în UE. Ea are experienţa necesară pentru
ca să ne asiste pe noi în integrarea noastră europeană. Există un atu major în relaţia cu
România: vorbim aceeaşi limbă, nu există nicio problemă în ceea ce priveşte discuţiile pe
această temă. În acelaşi sens putem spune că legislaţia europeană, acquis communitaire,
nu mai este nevoie să fie tradus încă o dată, deci putem să utilizăm acquis-ul tradus deja în
limba română pentru România.
Mai există o idee şi un element important: România, în afara faptului că are deja
o experienţă de pre-aderare la UE, are şi experienţa de a fi membru al UE. Iată aceste
experienţe ne dau posibilitatea să învăţăm cum să parcurgem această cale mai repede şi
mai eficient şi, nu în ultimul rând, aşa cum s-a discutat de altfel şi la Bucureşti, odată ce eşti
membru al UE, peste o perioadă de timp devii un donator. Astfel, subiectul donaţiilor de
asemenea devine important în cazul României şi, respectiv, are anumite repercusiuni asupra
comportamentului României cu alte state, inclusiv Republica Moldova. Nu în ultimul
rând relaţia Republica Moldova – România ar trebui să fie încadrată în acest parteneriat
strategic şi economic, de care nu trebuie să uităm, şi cultural, care, de altfel, a constituit
în mod particular în ultima perioadă de timp subiecte foarte importante, ba uneori chiar
controversate în relaţiile dintre Republica Moldova şi România. Însă Republica Moldova
cu siguranţă poate beneficia de această relaţie.
Aş mai menţiona un lucru pe care multe din autorităţile din Republica Moldova
fie nu l-au luat în consideraţie, fie l-au considerat un element natural în relaţia noastră cu
România, fie au încercat chiar să-l evite. Este faptul că România, în permanenţă, a susţinut
necondiţionat Republica Moldova în planul integrării în structurile europene, fapt de care
s-a bucurat guvernarea anterioară şi de care ar trebui să ne bucurăm şi noi, pentru că această
relaţie este una naturală şi această susţinere este una naturală în cazul Republicii Moldova şi
României. Cred că trebuie să mulţumim şi României pentru o asemenea abordare.
Moderator: Să revenim puţin la subiectul relaţiilor economice. În cadrul acestei
vizite a fost semnat şi Acordul cu privire la asistenţa nerambursabilă de 100 milioane euro
pentru Republica Moldova şi au fost abordate şi anumite probleme ce ţin de dezvoltarea
economiei în general, a energeticii, infrastructurii. E vorba de aceeaşi cale ferată cu
ecartament european care urma să fie construită de la Iaşi la Chişinău, de conducta care
ar urma să unească gazoductele din cele două state, de liniile de tensiune înaltă. De ce
140

depinde realizarea cu succes a acestor proiecte, ducerea lor la bun sfârşit?
Vlad Lupan: În primul rând, de voinţa politică din partea ambelor state, din
partea guvernelor ambelor state, pentru că vorbim despre factorii de decizie. În cazul dat
voinţa politică este prezentă. Problema este pe cât timp este prezentă această voinţă politică
pentru că se intră într-o perioadă electorală şi, respectiv, atenţia se poate mişca de la acest
subiect spre altele. Însă, pe de altă parte, tot aceste subiecte pot fi utilizate şi în campania
electorală. Putem să ne aşteptăm şi la o abordare, şi la alta.
Eu aş fi preferat fără îndoială să văd proiectele implementate în cazul Republicii
Moldova, dar aici intervine factorul numărul doi şi anume – finanţele. De fapt, aici ar trebui
să ne oprim mai mult. Voinţa politică este prezentă, cu finanţele stăm mai dificil pentru că,
în esenţă, Republica Moldova şi România probabil vor trebui să acceseze fonduri europene
pentru implementarea acestor proiecte. Nu este imposibil, însă procedura este de durată,
ca de obicei, cum este cazul UE, şi ia mai mult timp până la accesare şi ulterior mai mult
timp la implementare, pentru că trebuie să urmăm anumite reguli, cum ar fi tenderele.
Victor Chirilă: Dl Lupan are perfectă dreptate. Este nevoie în primul rând de
voinţă politică pentru a implementa aceste proiecte şi desigur de finanţe. În trecut s-a vorbit
foarte des despre aceste proiecte. Proiectul privind construcţia unei căi ferate moderne cu
ecartament european nu este nou. Acesta a fost preluat încă în 2001 de către guvernarea
comunistă de la precedenta guvernare, dar nu s-a făcut nimic. S-a vorbit des despre
proiecte concrete, despre cooperare pragmatică în domeniul infrastructurii energetice,
transportului, dar lucrurile au rămas aşa cum le avem şi în prezent.
La etapa dată există voinţă politică, dar nu există finanţe. Se pare că anumite
discuţii privind accesarea unor resurse oferite de Banca Europeană de Reconstrucţie şi
Dezvoltare şi, de asemenea, de către Banca Europeană de Investiţii sunt în derulare. Dar
rezultatul acestor negocieri va depinde de situaţia de acasă, de stabilitatea politică. Dacă
semnalele vor fi proaste către Bruxelles şi alţi donatori internaţionali, atunci cu siguranţă şi
receptivitatea lor va fi redusă faţă de doleanţele noastre. De aceea, este bine că avem această
voinţă politică, dar să fim foarte atenţi cu evoluţiile de acasă şi reformele care trebuie să le
implementăm, mai ales reformele care au fost enunţate de către Guvernul Filat la Bruxelles
la 24 martie 2010 în faţa tuturor donatorilor. Dacă la acest capitol noi nu vom avea progrese
convingătoare, cu siguranţă că în timpul apropiat nu vom mai avea acea deschidere de care
ne bucurăm acum.
Moderator: Acum se poate vorbi, în sfârşit, despre profilarea unei strategii a
României pentru Republica Moldova sau este prea devreme să se facă asemenea afirmaţii?
Şi, în general, ce ar trebui să conţină o strategie a României pentru Republica Moldova?
Victor Chirilă: Eu cred că această strategie trebuie să fie comună, o strategie
elaborată de Chişinău şi Bucureşti împreună. Aici trebuie să fie mai multe componente luate
în vedere – democratizarea, armonizarea legislativă şi instituţională conform standardelor
UE, reforme în domeniul agriculturii – şi aici România ne poate ajuta foarte mult, are o
141

experienţă bogată.
Faptul că acquis-ul comunitar e tradus în limba română este deja un avantaj
pentru noi. Faptul că experţii români vorbesc aceeaşi limbă ca şi noi este un avantaj, în
sensul preluării practicilor şi legislaţiei europene în domeniu. Suntem martori că România
doreşte să ne ajute, şi probabil îşi va mări prezenţa, în domeniul reformării agriculturii.
Recent s-a afirmat că România este gata să ne ofere o asistenţă de 450 mii euro pentru
organizarea recensământului agricol, pentru etichetarea produselor de carne, pentru
ajustarea standardelor noastre fito-sanitare la cele europene. Deci aceste lucruri, de fapt,
vor da sens, substanţă acestei noi strategii de dezvoltare a relaţiilor dintre Bucureşti şi
Chişinău.
Este important ca acesta strategie să fie susţinută de cele mai importante partide
din Republica Moldova şi mă refer în primul rând la acele partide care formează actuala
Alianţă de guvernare. Este important să se ajungă la un consens în ce priveşte viziunea
asupra relaţiei noastre cu Bucureştiul. Nu toate partidele împărtăşesc aceeaşi viziune, de
exemplu, asupra felului în care Bucureştiul încearcă să construiască relaţia cu Chişinău pe
ideea „o naţiune, două state româneşti”. Cred că această idee nu este împărtăşită de toate cele
patru formaţiuni din Alianţa pentru Integrare Europeană. Lucrul acesta este îngrijorător,
pentru că în contextul unor schimbări politice în interiorul Republicii Moldova s-ar putea
ca această diferenţă să afecteze unitatea viziunilor asupra acestei strategii şi ar putea pune în
pericol implementarea proiectelor infrastructurale enunţate săptămânile trecute.
Vlad Lupan: O strategie din partea Bucureştiului pentru Republica Moldova ar
trebui să conţină în primul rând un element important: promovarea subiectului Republica
Moldova pe agenda UE, ceea ce înseamnă că o strategie a Bucureştiului ar trebui să conţină,
într-adevăr, aşa cum a spus dl Chirilă foarte bine, o poziţie comună cu autorităţile Republicii
Moldova în ce priveşte integrarea europeană. Întocmai asta spuneam mai devreme –
Declaraţia care a fost semnată este în privinţa parteneriatului strategic european, iar un
parteneriat strategic european, de fapt, înseamnă felul în care România poate să susţină şi
să promoveze reformele europene în Republica Moldova şi, în acelaşi timp, să promoveze
imaginea şi subiectul Republicii Moldova în UE şi acasă, la Bucureşti.
Eu cred că până nu demult au existat mai multe viziuni în ce priveşte relaţia cu
Republica Moldova, însă aceste viziuni poate nu erau strategii. O strategie în principiu este
posibilă şi dacă se va merge pe ideea unei strategii, nu doar pe ideea Declaraţiei privind
parteneriatul strategic european, dar şi a unui conţinut pe acest subiect, cu siguranţă
subiectul promovării Republicii Moldova la Bruxelles ar fi unul important. Cel de al doilea
subiect este implementarea reformelor europene în Republica Moldova cu asistenţa
României, care deja are o experienţă în acest domeniu, ştie cum trebuie să implementeze
şi, deoarece în Republica Moldova situaţia nu este foarte diferită de cea care a fost în
România, cred că putem cu siguranţă şi liniştit să afirmăm că experienţa României ne-ar fi
într-adevăr de folos.
142

Moderator: La Bucureşti a fost semnat şi Protocolul de colaborare între
Ministerele Educaţiei ale celor două ţări, Protocol care nu mai fusese semnat din 2001,
deci pe durata guvernării comuniste asemenea protocoale nu au fost semnate din cauza
refuzului autorităţilor de la Chişinău. Protocolul prevede între altele majorarea numărului
de bursieri ai statului român originari din Republica Moldova pentru anul de învăţământ
2010-2011, de la 2150 la 5000. Între altele, s-a discutat şi despre posibilitatea deschiderii
unor extensii ale unor filiale ale universităţilor din România, în primul rând de la Iaşi, de
la Galaţi în centrele universitare din Republica Moldova, - la Bălţi şi la Cahul, - extensii
care au existat până în 2001 şi au funcţionat, de fapt, până în 2003. Întrebarea mea este
cât de importantă este colaborarea cu România în domeniul educaţiei pentru Republica
Moldova?
Vlad Lupan: Este un subiect extrem de important din mai multe motive. Haideţi
să vedem câteva elemente. În primul rând, calitatea procesului educaţional în România
este totuşi mai mare decât în Republica Moldova, să o recunoaştem. Eu pot să vă spun ca
un exemplu, într-un fel şi nostim, că în perioada guvernării PCRM, puţin mai devreme,
discutasem cu un reprezentant al acestui partid despre educaţie, copii şi dânsul mi-a
confirmat că de fapt şi-a trimis copilul în România, pentru că nivelul învăţământului este
mai bun.
Acum intervine şi al patrulea element, elementul important, cel al UE. Procesul
educaţional în Republica Moldova încearcă să fie ajustat la criteriile UE. Mi se pare nu
tocmai reuşit, de altfel, pentru că vorbesc din experienţa personală, de familie, unde am
o serie de profesori în instituţiile de învăţământ superior. Consider că metodele care se
implementează actualmente sunt greşite. Probabil prin combinarea experienţei Republicii
Moldova şi a României, prin faptul că trimitem tineri în România mai mulţi decât am
trimis anterior, putem oarecum compensa din problemele pe care le avem şi să aducem
tinerii noştri la un nivel mai bine pregătit decât cel pe care am putea să-l avem pe viitor în
Republica Moldova.
Dacă vrem un viitor european, vrem şi studenţi care vor intra în viaţa de toate
zilele în calitate de specialişti europeni. Din cauza aceasta avem nevoie de un număr mai
mare acolo, în UE, şi dacă avem deja un asemenea vecin cum este România, cu toate atuurile
sistemului de învăţământ şi ale limbii, cred că trebuie să-l utilizăm. Polonia se pare că
a dat 11 burse pentru Republica Moldova, Cehia, Bulgaria, Grecia. Este absolut evident că
pentru viitorul european al Republicii Moldova numărul acestor burse trebuia să fie mărit
şi este absolut natural că acest lucru s-a întâmplat cu România.
Victor Chirilă: Eu cred că impactul asistenţei în domeniul educaţiei din partea
României pentru Republica Moldova este destul de mare. Uitaţi-vă cine sunt actualii
politicieni ai ţării: dl Filat, care a făcut studiile la Iaşi, dl Tănase care a făcut studiile la Iaşi,
dl Chirtoacă care a făcut studiile, dacă nu greşesc, la Bucureşti, şi mulţi alţii. De asemenea,
pot numi şi politicieni, reprezentanţi ai Partidului Comuniştilor, care au făcut studiile în
143

România, fie au absolvit facultăţi, fie au făcut doctoratul.
Societatea civilă este plină de reprezentanţi care au absolvit universităţile sau au
trecut cursuri de doctorat în România. Impactul este enorm. L-am auzit de dl ambasador
Lazurca spunând că România în ultimii ani a cheltuit pentru asistenţa în domeniul educaţiei
peste 40 milioane euro, iar prin universităţile şi liceele României au trecut aproximativ
40.000 de studenţi şi elevi din Republica Moldova. Cu regret, nu toţi se întorc acasă
deoarece condiţiile nu le permit acest lucru, dar cei care se întorc se pare că fac schimbarea
în Republica Moldova. Această tendinţă va continua şi de acum încolo, mai ales că numărul
burselor va fi mărit substanţial aşa cum deja am auzit.
Moderator: Tangenţial, în declaraţia sa oficială de la Palatul Cotroceni, Mihai
Ghimpu a atins şi problema transnistreană. În ce măsură şi în ce mod ar putea contribui
România la depăşirea conflictului dintre Chişinău şi Tiraspol?
Vlad Lupan: În primul rând, subiectul transnistrean sigur că trebuie discutat la un
nivel adecvat între Guvernul Republicii Moldova şi alte state. În cazul României, sigur că
este destul de dificil să discutăm subiectul transnistrean într-o manieră bilaterală şi eficientă
pentru că România nu este direct implicată în soluţionarea diferendului transnistrean.
În acelaşi timp, România este implicată în acest proces. Aici avem în vedere, în primul
rând, calitatea României de membru al UE. Tocmai prin această implicare România
poate să influenţeze situaţia din UE, să-şi aducă aportul pentru soluţionarea conflictului
transnistrean. Evident, ne amintim şi de rolul României în calitate de stat membru, cu
drepturi egale al Organizaţiei pentru Cooperare şi Securitate în Europa (OSCE) care face
parte din acest proces de soluţionare transnistreană. Deci există, în mod indirect, pentru
România posibilitatea de a se implica în soluţionarea conflictului transnistrean.
România într-adevăr ar putea să ne asiste pe noi în soluţionarea conflictului
transnistrean, dar aici am în vedere o asistenţă din punct de vedere diplomatico-tehnică.
Se are în vedere posibile stagii, discuţii, pregătiri pentru persoanele care sunt implicate în
negocieri, deprinderea unor tehnici de mediere şi de negocieri în România, sau cu asistenţa
unor consilieri români. Deşi, în esenţă, asta ar ridica nişte semne de întrebare din partea
Tiraspolului şi a Moscovei. Dar pe de altă parte nu este numaidecât să declarăm la fiecare
colţ că am negocia sau am discuta cu România subiectele respective, cred că acest aspect în
genere poate să nu fie prezent în mass-media în niciun fel.
Victor Chirilă: Să nu uităm că politica externă a UE este o problemă
interguvernamentală. Aici deciziile se iau prin consens, iar România participă la toate
nivelele de luare a deciziilor. În ciuda faptului că avem deja un ministru de externe comun
al UE, totuşi statele au un rol important în luarea deciziilor şi problema transnistreană cu
siguranţă poate fi influenţată şi de România la masa acestor negocieri. România are un
cuvânt de spus în formularea deciziilor UE asupra acestei chestiuni.
În al doilea rând, România prin asistenţa sa financiară acordată Republicii Moldova
contribuie la rezolvarea acelor probleme economice, sociale cu care ne confruntăm.
144

Rezolvându-le, cu siguranţă vom mări atractivitatea ţării noastre pentru cetăţenii noştri
care locuiesc pe malul stâng al Nistrului. De asemenea, cred că România poate şi trebuie să
participe la procesul de negocieri mult mai mult decât a participat până în prezent.
România este statul nostru vecin, are interese în această regiune la fel cum are
interese şi Ucraina, şi Rusia. Desigur, trebuie să fie implicată într-o anumită formă ţinând
cont de acele susceptibilităţi care există în Transnistria faţă de România. Cred că o informare
mai bună a României asupra acestei chestiuni va îmbunătăţi calitatea luărilor de poziţii a
diplomaţilor români în această chestiune în cadrul dezbaterilor din UE.
30 mai 2010
Declaraţia comună a preşedinţilor Medvedev şi Ianukovici: repercusiuni
pentru Republica Moldova
Invitaţi:
- Radu Vrabie, director de programe la Asociaţia pentru
Politică Externă;
- Alexandru Baltag, doctorand în relaţii internaţionale.
Moderator: Declaraţia comună a preşedintelui rus Dmitrii Medvedev şi a
omologului său ucrainean Victor Ianukovici, semnată la 17 mai 2010, menţiona că
problema transnistreană trebuie rezolvată exclusiv prin mijloace politice paşnice şi prin
dialog bazat pe principii de egalitate. Potrivit Declaraţiei, acest dialog ar fi trebuit să aibă
drept scop final elaborarea pentru Transnistria a unui statut special, care să fie garantat sigur
pe baza respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, precum şi a
neutralităţii constituţionale, cum era numită, şi a unui spaţiu juridic şi economic de apărare
unic. În Declaraţie se mai afirma că Federaţia Rusă şi Ucraina subliniază rolul stabilizator
important al actualei operaţiuni de menţinere a păcii din regiune. În ea se mai vorbea despre
posibilitatea înlocuirii actualelor trupe de menţinere a păcii cu observatori civili sub egida
OSCE, dar numai după rezolvarea definitivă a conflictului. Cum poate fi comentată această
Declaraţie şi ce efecte comportă ea pentru Republica Moldova?
Radu Vrabie: Declaraţia este deştul de vagă, dar este un fel de principiu pe care îl
urmăreşte Federaţia Rusă de mai mulţi ani în reglementarea transnistreană, pentru a lăsa
loc de manevră în discuţiile ulterioare. În linii mari, cred că este o Declaraţie mai favorabilă
pentru Republica Moldova decât Declaraţia pe care a semnat-o fostul preşedinte Vladimir
Voronin, pe 18 martie 2009, la Moscova, împreună cu liderul de la Tiraspol, Igor Smirnov,
în prezenţa lui Medvedev. Care ar fi lucrurile favorabile pentru Republica Moldova? De
exemplu, la început este menţionat „spaţiul unic”. Este pentru prima dată, după mai mulţi
ani, când ruşii renunţă la retorica lor în care se vorbea despre un „spaţiu comun”, o retorică
acceptată la Moscova, acceptată la Tiraspol. Deci, e vorba despre revenirea la „spaţiul unic”.
145

Un alt lucru se referă la retragerea trupelor ruseşti după soluţionarea conflictului
politic. Dar în această Declaraţie nu este specificat acest lucru. În Declaraţia de pe 18 martie
2009 este. Eu cred că Guvernul Republicii Moldova, Biroul pentru reintegrare, Ministerul
de Externe trebuie să ia act de această Declaraţie, document pe care se poate de lucrat şi
care oferă spaţiu de manevră pentru diplomaţia moldovenească.
Cât priveşte discuţiile privind intrarea Ucrainei în orbita intereselor ruseşti sau
apropierea Ucrainei de poziţia rusească în această problemă, mie mi se pare că, totuşi,
Ucraina a luat această decizie din interese mai mult interne, decât externe. Ianukovici
de curând a devenit preşedinte şi are nevoie de câteva succese rapide pentru a arăta
populaţiei că în mandatul său se lucrează şi se obţin rezultate mai bune decât în mandatul
predecesorului său, Victor Iuşcenko. De aceea, aceste aşa-zise cedări făcute de Ucraina
sunt, în opinia mea, mai mult de ordin intern. Ucraina a calculat şi a decis că Rusia este
mai aproape de interesele Ucrainei. La fel a făcut-o şi în 2006, când a acceptat misiunea
EUBAM şi noul regim de frontieră, apropiindu-se atunci de UE.
Alexandru Baltag: Eu consider totuşi că această Declaraţie semnată de
preşedintele Rusiei şi de preşedintele Ucrainei, în primul rând a fost o Declaraţie de ordin
politic, dat fiind faptul că s-a făcut în afara formatului de negocieri 5+2. A fost o Declaraţie
politică ce a dat mai multe semnale atât pe interior, cât şi pe exterior. Cât priveşte pe
exterior, putem observa o consecutivitate de evenimente care s-au produs, începând cu
staţionarea flotei ruseşti în Crimeea pânăîn 2042, Declaraţia comună a Rusei cu Ucraina în
ceea ce priveşte Transnistria, iată că şi Declaraţia sau poziţia oficială a Ucrainei în ceea ce
priveşte non-aderarea la NATO. Adică, sunt nişte evenimente care reprezintă un semnal că
s-a produs restartarea relaţiilor ruso-ucrainene.
Altminteri, aş spune că este în avantajul tuturor ca între Rusia şi Ucraina să fie
relaţii bune. Dacă luăm în consideraţie şi situaţia internă din Ucraina, situaţia socială destul
de complicată, pentru Ucraina este vital să aibă relaţii de bună vecinătate şi de colaborare
cu toţi marii actori, inclusiv cu Rusia. Sunt de acord că a fost şi un semnal pe interior pentru
populaţia Ucrainei că iată, într-adevăr, s-a început o politică matură, o politică externă
echilibrată şi vrem să trăim cu toţii bine. Totuşi, cred că este prematur să anticipăm în ce
direcţie o va lua Ucraina, însă se simte o nouă dinamică şi o abordare geopolitică nouă în
regiune.
Moderator: Unii analişti s-au arătat îngrijoraţi că această Declaraţie a preşedinţilor
rus şi ucrainean ar putea să însemne începutul unui nou plan rusesc cu privire la Republica
Moldova, în general, şi la Transnistria, în particular. Ce părere aveţi despre aceste afirmaţii?
Alexandru Baltag: Eu nu cred că Rusia are ceva nou. Poziţia Rusiei noi o cunoaştem
destul de bine, aceasta a fost declarată pe parcursul timpului: Republica Moldova stat unitar,
- mă refer la declaraţiile oficiale, - stat unitar, neutru, Transnistria având un statut special
garantat. Se mai fac referinţe la o revenire la Planul Kozak sau la o federalizare a Republica
Moldova. Totuşi, Rusia are o pondere mare în rezolvarea conflictului transnistrean, dar să
146

nu uităm că toate deciziile care vor fi luate în acest sens sunt de formatul 5+2 şi aici chiar
aş face referinţă la Declaraţia promtă a Înaltului Reprezentant pentru politică externă şi
securitate comună a UE care a reacţionat imediat după ce s-a făcut Declaraţia comună.
Astfel, să spunem că Rusia are careva scenarii noi, nu cred.
Radu Vrabie: Eu cred că Declaraţia preşedintelui Medvedev şi a omologului său
Ianukovici nu a adus ceva nou, ci mai degrabă a menţionat ceea ce se ştia. De aceea, în acest
context, nu cred că ar exista conspiraţii de a împărţi cumva Moldova, cum s-a mai scris
prin presă. Totuşi, eu cred că această Declaraţie a adus un pic reglementarea transnistreană
pe făgaşul negocierilor diplomatice, ceea ce este bine pentru Republica Moldova, cu o
singură condiţie, ca Republica Moldova să nu mai repete greşelile făcute în ultimii ani,
adică negocieri separate cu unul din actori şi aici mă refer în special la Rusia. Republica
Moldova are nevoie în reglementarea transnistreană de o transparenţă. Trebuie să fie cea
mai transparentă parte din acest format. Or, în cazul în care vom avea această transparenţă
vom avea şi credibilitate, vom fi şi previzibili pentru partenerii noştri europeni, pentru
partenerii noştri americani şi atunci avem şanse în plus. În cazul în care vom încerca cu
orice preţ, vom obţine o rezolvare formală a acestui conflict prin semnarea unor acorduri,
declaraţii, doar 1+1 cu Rusia. Declaraţia Voronin-Smirnov din 2009 arată că documentele
semnate bilateral cu Rusia, de regulă, nu sunt favorabile Republicii Moldova. Acum avem
nevoie de documente semnate într-un cadru mai larg.
Moderator: Guvernul de la Chişinău a avut o reacţie promptă faţă de Declaraţia
preşedintelui rus şi a celui ucrainean. Într-un comunicat oficial, Executivul moldovean a
apreciat sprijinul UE în soluţionarea problemei transnistrene, expus chiar pe 17 mai 2010,
chiar în aceiaşi zi cu Declaraţia. În comunicat se preciza că Guvernul Republicii Moldova
a luat act de Declaraţia lui Medvedev şi Ianukovici, dar se sublinia că „Guvernul Republicii
Moldova pledează pentru reducerea factorului militar în regiune, inclusiv prin retragerea
completă a muniţiilor care aparţin Federaţiei Ruse şi a contingentului militar ce asigură
paza acestora”. Cum poate fi apreciată această reacţie a autorităţilor moldovene, ţinând cont
şi de faptul că Moscova s-a arătat nemulţumită de ea?
Alexandru Baltag: Eu consider că este o reacţie echilibrată. Este o reacţie care
aduce la suprafaţă din nou poziţia Republicii Moldova în ceea ce priveşte conflictul
transnistrean, adică Rusia să-şi respecte angajamentele luate la Istanbul în 1999 şi săşi
retragă armata. În plus, dacă facem referinţă şi la faptul că Republica Moldova este un
stat neutru, referinţă la norma constituţională, atunci asta trebuie să fie de facto. Pentru
Republica Moldova nu este avantajos să vină la moment cu nişte declaraţii tăioase în ceea
ce priveşte conflictul transnistrean, deoarece vedem că se produce o resetare de poziţii între
marile puteri, chiar şi strategia de securitate a lui Obama, chiar şi strategia de securitate a
Rusiei. Într-o oarecare măsură Republica Moldova trebuie să dea dovadă de o diplomaţie
deşteaptă, deoarece ţările mari fac diplomaţie mare.
Radu Vrabie: Eu aş spune matură. Nu puteam critica această Declaraţie. Asta ar
147

fi însemnat să turnăm apă la moara mai ales a Tiraspolului. Probabil, la Tiraspol aşteptau o
reacţie tăioasă a Chişinăului prin care să demonstreze, a câta oară, că Republica Moldova
este pro-românească şi anti-rusească. Liderii de la Tiraspol sunt nemulţumiţi de evoluţiile
care au loc în reglementarea transnistreană. De multe ori încearcă să pună anumite piedici.
Au mai fost pe parcursul anilor. Acum sunt Ernest Vardanian şi Ilie Cazac – un subiect care,
de altfel, a încetat a mai fi discutat în presa din Republica Moldova. De aceea, fiecare reacţie
calmă, bine gândită a Chişinăului, sporeşte şansele ca această reglementare să aibă loc cât
mai curând.
Moderator: Acum câteva zile, ministrul de Externe, Iurie Leancă, a vizitat
Moscova unde s-a întâlnit cu omologul său rus Serghei Lavrov, cu care a discutat inclusiv
despre problema transnistreană. În urma acestor discuţii, Serghei Lavrov a declarat că
Rusia se pronunţă pentru reluarea negocierilor în formatul 5+2, din care fac parte, pe lângă
Chişinău şi Tiraspol ca părţi implicate în conflict, Rusia, Ucraina şi OSCE ca mediatori, şi
UE şi SUA ca observatori. De ce ar insista Rusia acum pentru reluarea negocierilor în acest
format, care a activat pe o perioadă scurtă de timp, din noiembrie 2005 până în februarie
2006, când tratativele au fost sistate?
Radu Vrabie: Rusia niciodată nu a fost împotriva acestui format. Ea l-a susţinut
întotdeauna, a promovat, cel puţin la nivel oficial, ideea că discuţiile trebuie să aibă loc în
formatul 5+2. Însă ei menţionează că aceste negocieri vor avea loc mai ales dacă Chişinăul
şi Tiraspolul se vor înţelege asupra unor probleme principiale, lucru care, iarăşi, va avea loc
dacă vor respecta toate documentele semnate până acum.
Aici este o chestiune foarte delicată. De fapt, dacă am lua toate documentele care
au fost semnate până acum, de cele mai multe ori ele nu sunt respectate de Tiraspol, şi aceste
angajamente nu sunt garantate de către Federaţia Rusă, care este garant în acest conflict.
Începând chiar de la Acordul din 1992 care menţionează libera circulaţie a persoanelor, a
bunurilor, a mărfurilor, prestărilor de servicii pe ambele maluri. Noi ştim care este situaţia
de facto. De aceea cred că dacă s-ar discuta despre cine îşi respectă angajamentele şi cine
nu, balanţa ar fi în defavoarea Rusiei.
Moderator: Şi o ultimă întrebare. În ce măsură Chişinăul mai poate miza pe
sprijinul Ucrainei în procesul de reglementare transnistreană, după schimbările politice din
această ţară, mă refer la victoria lui Ianukovici în alegerile prezidenţiale, care este calificat
de mulţi analişti ca un politician pro-rus?
Radu Vrabie: Eu cred că preşedintele Ianukovici nu este pro-rus, el este proucrainean.
Este una când faci declaraţii în campania electorală şi alta atunci când ajungi la
conducere, pentru că, doreşti sau nu, puterea te disciplinează. Noi trebuie să ţinem cont
de realităţile geopolitice şi geografice care sunt. Noi trebuie să avem o abordare realistă şi
să spunem lucrurilor pe nume: că Transnistria nu reprezintă o problemă centrală pentru
Ucraina. Este o problemă periferică. Balanţa comercială de 300 milioane dolari pe care
o au regiunile ucrainene din jurul Transnistriei cu regiunea transnistreană per ansamblu
148

eprezintă un procent infim în economia ucraineană. Guvernul Republicii Moldova trebuie
să creeze un parteneriat cu Ucraina pentru a rezolva acele probleme mici, dar care încurcă
într-un fel relaţiei dintre Chişinău şi Kiev, pentru a găsi prieteni la Kiev şi prin aceasta a avea
în persoana Ucrainei un partener.
Alexandru Baltag: Eu cred totuşi că dau greş cei care anticipează că Ucraina va fi
pro-rusă. Cât priveşte Transnistria, eu cred că este în interesul Ucrainei ca să aibă ca vecin
Republica Moldova, un stat stabil din punct de vedere politic, un conflict reglementat, o
zonă de unde să lipsească forţele militare străine. Eu nu cred că Ucrainei i-ar conveni să
ridice problema revizuirii frontierelor, deoarece în acest fel cel mai mare perdant ar putea
fi însăşi Ucraina, dacă luăm mozaica etnică a acestei ţări şi toate disensiunile din interiorul
acestei ţări.
Astfel, eu cred că pentru Ucraina cel mai avantajos este să aibă în vecinătatea
imediată zone stabile cu relaţii de bună colaborare şi prietenie cu toţi vecinii. Eu nu cred
că Ucraina a respins parcursul său european. Şi eu sper că poziţia Ucrainei în formatul de
negocieri va fi una corectă.
13 iunie 2010
Negocierile privind regimul liberalizat de vize între Republica Moldova şi
UE
Invitaţi:
- Iulian Fruntaşu, consilier al primului ministru pe
Politică externă şi relaţii cu diaspora;
- Victor Chirilă, director executiv al Asociaţiei pentru
Politică Externă.
Moderator: Discutăm despre negocierile cu privire la regimul liberalizat de vize
între Republica Moldova şi UE, care vor fi lansate pe 15 iunie 2010, la Luxembourg, în
cadrul Comitetului de cooperare Republica Moldova – Uniunea Europeană. Este prima
rundă de negocieri cu privire la liberalizarea regimului de vize. Ce se va discuta în cadrul
acestei runde şi de ce depinde bunul mers al tratativelor?
Iulian Fruntaşu: Este o întrebare complexă, nu ştiu dacă aş putea răspunde aşa,
în câteva minute, dar într-adevăr la 15 iunie va fi lansat dialogul Republica Moldova-UE
privind liberalizarea regimului de vize şi prima reuniune a înalţilor funcţionari în cadrul
dialogului respectiv. Moldova ce-i drept nu a aşteptat lansarea oficială a dialogului, dar a
întreprins acţiuni, a desfăşurat activităţi şi înainte de această perioadă. Putem discuta mai
târziu despre acţiunile care au fost implementate de către ministerele respective, dar iarăşi,
a fost efectuat un volum suficient de mare de lucru şi pe anumite domenii suntem, poate,
149

comparabili cu alte state, Ucraina sau Rusia, care au început acest proces cu mult mai
înainte decât Republica Moldova.
150
Moderator: Totuşi, ce s-a realizat până acum?
Iulian Fruntaşu: Există un grup de lucru, în primul rând, există un Plan de
acţiuni care include tot felul de activităţi. Deci, sunt câteva domenii cum ar fi securitatea
documentelor, inclusiv chestiuni biometrice, mă refer la paşapoartele biometrice, un
compartiment referitor la migraţia ilegală, inclusiv readmisia, un compartiment referitor la
ordinea publică şi securitatea şi, ultimul compartiment - relaţii externe. Pe fiecare din aceste
compartimente există un sir de activităţi care trebuie să fie implementate începând de la
cadrul juridic, până la activităţi tehnice, cum ar fi procurarea de echipamente. Un exemplu
ar fi, să zicem, eliberarea paşapoartelor biometrice, care se va face din 2011. Moldova a
început deja să le elibereze, nu ştiu câte mii de exemplare au fost deja eliberate, eu personal
mi-am făcut unul. Încurajez şi radioascultătorii să facă la fel.
Moderator: Ce ar trebui să facă Republica Moldova ca negocierile cu UE pentru
liberalizarea regimului de vize să se desfăşoare fără dificultăţi?
Victor Chirilă: În primul rând, Guvernul trebuie să aibă un plan clar de acţiuni,
chiar zilele acestea am auzit că un astfel de plan există, s-a creat şi un grup de lucru
interministerial, care se întâlneşte săptămânal în cadrul Ministerului Afacerilor Externe,
ministrul de Externe fiind preşedinte al acestui grup de lucru. Putem spune că procesul a
început. Guvernul, autorităţile nu mai aşteaptă să primească undă verde pentru liberalizarea
regimului de vize, nu aşteaptă să primească o dată concretă când urmează să fie liberalizat
acest regim, dar au început procesul de implementare a acelor criterii care sunt stipulate în
acele foi de parcurs acordate anterior statelor Balcanilor de Vest de către UE. Se speră că
astfel UE, Comisia Europeană vor fi determinate să ne ofere acelaşi tratament ca şi statelor
din Balcanii de Vest.
Moderator: Problema transnistreană poate fi o piedică în procesul de liberalizare
a vizelor?
Victor Chirilă: Eu cred că este o prolemă, pentru că este o regiune necontrolată de
autorităţile constituţionale. Frontiera de est, pe segmentul transnistrean cu Ucraina, iarăşi,
nu este controlată de grănicerii noştri şi, cu siguranţă, din această perspectivă pot apărea
unele întrebări din partea UE. Cu toate acestea, ştiu de exemplu că Guvernul s-a adresat
Uniunii Europene pentru a afla care este poziţia lor, care ar fi acţiunile pe care ţara noastră
ar urma să le întreprindă în contextul dialogului pentru liberalizarea regimului de vize în
cazul Transnistriei.
Pe de o parte, UE ne îndeamnă să fim cât mai flexibili în raport cu această regiune,
cu autorităţile de acolo, pentru a le angaja într-un dialog politic ce va avea ca rezultat
soluţionarea conflictului. Dar în acelaşi timp suntem forţaţi de procesul de liberalizare a
regimului de vize să luăm nişte măsuri dure ce ţin de controlul fluxului migraţional care

vine dinspre regiunea transnistreană, un flux migraţional necontrolat, să luăm măsuri faţă
de contrabanda de mărfuri, să luăm măsuri în ceea ce priveşte securitatea documentelor.
Sunt foarte mulţi cetăţeni moldoveni care locuiesc în regiunea transnistreană şi obţin
paşapoartele gratis în baza certificatelor de naştere eliberate de autorităţile transnistrene. Şi
în cazul acesta apare întrebarea: sunt ele sigure, aceste documente? Care este nivelul lor de
securitate? Pentru că pot veni cetăţeni din alte state, de exemplu Rusia, care au probleme cu
justiţia în aceste ţări, să vină în Transnistria, să obţină un certificat de naştere fals şi în baza
lui să obţină un document în Republica Moldova, ori lucrul acesta trebuie soluţionat şi aici
experienţa UE ne va fi de folos.
Iulian Fruntaşu: Da, noi am lansat un proces neoficial, zic eu, de consultări.
Delegaţia Comisiei Europene şi cei de la Bruxelles cunosc, bineînţeles, acest raport, cred
eu suficient de dificil, între regimul liberalizat de vize pe de o parte şi, pe de altă parte,
tentativele de soluţionare a diferendului transnistrean. Da, există o contradicţie anumită.
Nu ştiu în ce măsură asta va reprezenta un obstacol. Eu cred că există o metodă şi ne
gândim foarte activ acum prin tot felul de sesiuni de brainstorming cu europenii şi în plan
intern, cum să împaci capra şi varza. Da, documentele care sunt eliberate de autorităţile
din regiunea transnistreană nu pot fi controlate. Poate am putea implica EUBAM-ul într-o
anumită măsură, nu ştiu pe cât este de posibil.
Dar ce vreau să spun este că dacă am fi în stare să închidem acest cerc, de intrare
şi ieşire din zonă, noi cred că am putea controla fluxul migraţional, pe de o parte. Pe de
altă parte, statistic vorbind, nu se observă un trend care ar arăta faptul că cei care provin
din zonă sunt mai dispuşi spre crime sau spre violarea regimului actual de şedere în statele
Schengen decât ar fi cei de pe malul drept.
Pe de altă parte, şi ucrainenii, şi ruşii se mişcă spre regimul liberalizat de vize.
Atunci, nu ştiu în ce măsură ruşii, chiar şi cei certaţi cu legea, ar fi inclinaţi să folosească
Transnistria drept cap de pod pentru a intra în UE. Mai degrabă ar fi statele din afara CSIului,
din Pakistan, Afganistan care ar fi vrut să ajungă în UE, iar aceştia vor fi suficient de
depistabili când vor veni la registru din considerente pe care vă daţi seama care ar fi. Eu
cred că până la urmă vom găsi o soluţie.
Victor Chirilă: Cred că vom găsi această soluţie şi împreună cu Ucraina pentru
că din punctul acesta de vedere Transnistria reprezintă o problemă, un potenţial obstacol
pentru liberalizarea regimului de vize şi între UE şi Ucraina. De aceea, cred că aici ar fi
nevoie de cooperare, de găsire a unei soluţii comune între UE, Ucraina şi Republica
Moldova.
Iulian Fruntaşu: Şi eu cred că Bruxellesul va încuraja activ şi Moldova, şi Ucraina
să găsească un numitor comun în acest sens.
Moderator: Dle Fruntaşu, putem vorbi acum despre termene, aproximative
bineînţeles, în care cetăţenii Republicii Moldova ar putea obţine dreptul de a călători fără
vize în UE?
151

Iulian Fruntaşu: Nu ştiu dacă e corect, în primul rând. Aşteptările sunt mari. Pot
spune doar că în cazul Macedoniei asta a durat un an şi jumate. Iarăşi, nu vreau să fie un
termen care ar însemna un angajament din partea noastră. Zic eu, un termen comparabil cu
cel al Macedoniei pe de o parte. Pe de altă parte, a călători fără vize în UE, în statele membre
Schengen, nu înseamnă că vom avea dreptul să muncim acolo. Sunt două lucruri diferite.
Victor Chirilă: Dacă comparăm poziţia de start a Republicii Moldova cu poziţia
de start a Macedoniei, Serbiei şi Muntenegrului, care deja se bucură de regim liberalizat de
călătorii în UE, noi suntem într-o situaţie mult mai avantajoasă decât ei pentru că, deşi nu
avem o foaie de parcurs, foarte multe lucruri s-au făcut deja în Republica Moldova. Am auzit
recent, fiind la Bruxelles, din spusele unor funcţionari ai UE, că acest proces va decurge în
cazul nostru mai rapid pentru că există şi premise în sensul reformelor implementate în
ţara noastră.
Într-adevăr, acest proces este unul de lungă durată, dar dacă privim la Macedonia,
Serbia, Muntenegru, cu siguranţă putem fi optimişti că în următorii doi ani, dacă va exista
voinţă politică pentru a îndeplini acele criterii care vor fi identificate în procesul de dialog,
putem să sperăm ca în 2013 să avem această posibilitate de a călători fără vize în UE.
Desigur, mai depinde şi de factorii politici. Mai depinde şi de stabilitatea şi coerenţa actului
de guvernare în Republica Moldova. Să sperăm că în acest an, până la sfârşitul acestui
an, vom depăşi cu succes obstacole sau încercări politice, printre care şi referendumul şi
alegerile parlamentare din noiembrie. Dacă la sfârşitul anului Republica Moldova va avea
un Guvern stabil, un Parlament credibil pentru următorii patru ani, cu siguranţă că şansele
noastre ca până în 2013 să călătorim fără vize în UE vor fi destul de mari.
Moderator: Care ar fi problemele cele mai mari cu care ar putea să se confrunte
Chişinăul în procesul de negocieri cu UE pe marginea liberalizării regimului de vize, pe
lângă cele menţionate până acum?
Victor Chirilă: Bine, eu aş spune reforme, măsuri, activităţi ce ar trebui să fie
realizate într-un ritm accelerat, cum se spune acum în mediile de la Bruxelles şi de la
Chişinău. Există câteva lucruri pe care noi trebuie să le grăbim. Într-adevăr, în 2008
Republica Moldova a început procesul de eliberare a paşapoartelor biometrice, dar în
doi ani au fost eliberate aproximativ 1400 de paşapoarte biometrice, pe când Macedonia
în primii doi ani a eliberat peste 400.000 de paşapoarte biometrice, Macedonia având o
populaţie de aproximativ două milioane de cetăţeni. Cred că acest exemplu ar putea să
ne servească drept o direcţie, încotro trebuie să mergem şi care ar trebui să fie ritmul de
eliberare a paşapoartelor biometrice în următoarea perioadă.
Plus la aceasta, există sistemul integrat. Nu avem sistemul integrat de management
al frontierei. Iarăşi, noi nu avem nici strategie, nici plan de acţiuni. Există deja o disponibilitate
de a fi asistaţi în acest sens de către Frontex, Agenţia europeană în domeniul controlului
frontierelor Schengen şi, de asemenea, de către EUBAM. De aceea, probabil în următoare
luni vom avea această strategie şi acest plan de acţiuni şi, în 2011, acest sistem, cu asistenţa
152

financiară europeană, va fi pus în practică.
Iulian Fruntaşu: Da, această chestiune este în planul respectiv – în compartimentul
migraţie ilegală, inclusiv readmisia – de a elabora o strategie naţională în ceea ce priveşte
managementul integrat al frontierelor, de a crea un Consiliu naţional în ceea ce priveşte
managementul integrat al frontierei. Există mai multe amendamente şi mai multe legi care
sunt în proces de elaborare şi de adoptare.
Adevărat că procesul politic este aşa cum este. Parlamentul, după cum ştiţi, nu se
întruneşte în sesiuni şi nu prea are cine vota aceste amendamente. Dar, odată ce vom avea
un Parlament funcţional, cred că vom accelera procesul în cauză. Adevărat că depunem
eforturi şi la momentul de faţă încercăm să promovăm amendamentele, legile şi proiectele
respective prin intermediul Alianţei, sunt sensibilizate toate componentele şi atunci când
reuşesc să se întrunească în sesiune aceste legi au prioritate.
În rest, sunt tot felul de activităţi. Dacă vorbim, de exemplu, despre
compartimentul pe care l-am menţionat - migraţie ilegală, inclusiv readmisia, Frontexul
a fost menţionat în curriculum-ul Colegiului grănicerilor, a fost introdus cursul
referitor la detectarea documentelor false şi a vehiculelor furate, care tot este o chestiune
importantă. Sau amendarea Legii privind migraţia forţei de muncă ce se referă în primul
rând la simplificarea procedurii de documentare a cetăţenilor străini care vin în Republica
Moldova. Este o lege din 2008. A fost, de exemplu, desfăşurată o piaţă a muncii în Italia
pentru moldovenii care sunt acolo stabiliţi, astfel încât dânşii să-şi înceapă o afacere în
Republica Moldova. În Padova a avut loc, la 8 mai. Sunt desfăşurate activităţi în ceea ce
priveşte semnarea acordurilor în domeniul securităţii sociale cu România, Italia, alte state.
Lumea munceşte. E un grup de lucru care funcţionează în pofida dificultăţilor legate de
situaţia politică actuală.
Moderator: Pe lângă negocierile cu privire la liberalizarea regimului de vize,
Republica Moldova ar urma să înceapă şi negocierile pe marginea Acordului de liber
schimb cu UE. În cât timp ar putea demara negocierile pe marginea acestui Acord şi de ce
depinde lansarea lor?
Victor Chirilă: A fost recent o delegaţie a Comisiei Europene care să se informeze
asupra stadiului de pregătire a Republica Moldova pentru a lansa astfel de negocieri cu UE.
Acum urmează perioada analizei acestor rezultate la Bruxelles şi probabil este de aşteptat ca
în a doua jumate a anului să primim un răspuns. Din luările de poziţii ale oficialilor europeni
se pare că sunt şanse mari ca o astfel de decizie să fie pozitivă pentru Republica Moldova. Cu
siguranţă asta nu înseamnă că în câteva luni acest Acord va fi negociat. Dimpotrivă, eu cred
că va fi mai greu de negociat decât Acordul de asociere, parte a căruia va fi şi acest Acord
privind zona de liber schimb comprehensivă şi aprofundată. Acest Acord va presupune
anumite angajamente care vor însemna resurse financiare. Întreprinderile moldoveneşti
nu întotdeauna dispun de astfel de resurse financiare. Prin urmare, implementarea acelor
angajamente, standarde tehnice va trebui să prevadă o anumită perioadă de graţie pentru
153

ţara noastră. Şi această perioadă de graţie va trebui să fie negociată cu oficialii europeni.
Iulian Fruntaşu: Şi în perioadele respective fiecare industrie va trebui să vină
cu propuneri. Cred că aici vor fi dificultăţile cele mai mari, pentru că Acordul propriu-zis
pentru mine are două faţete. Pe de o parte, este adevărat că există această perioadă. Acordul
precedent, în ceea ce priveşte preferinţele autonome, era într-un fel mai favorabil, în sensul
în care am fi putut să ne protejăm industriile, dar pe de altă parte nu există această presiune
de care este nevoie pentru a reforma sectoarele şi aceasta ne poate oferi doar un Acord de
comerţ liber şi aprofundat cu UE. Trebuie să găsim un asemenea echilibru, astfel încât să
încurajăm industria noastră să se reformeze, dar să nu o şi distrugem. E un echilibru pe
care negociatorii noştri trebuie să îl cunoască foarte bine şi să ajungă la un document bun
pentru ţară.
Victor Chirilă: Preferinţele comerciale autonome într-adevăr creează un regim
asimetric comercial favorabil nouă, pentru că noi putem exporta fără taxe o mulţime
de produse, chiar şi unele pe care nu le producem actualmente, în timp ce UE continuă
să plătească anumite taxe la exportul aceloraşi produse la noi în ţară. Dar, acest regim
asimetric comercial, sub forma Preferinţelor comerciale autonome nu prevede liberalizarea
sau circulaţia liberă a investiţiilor, de exemplu, care sunt necesare pentru a implementa
aceste standarde europene. Or, acest Acord privind comerţul liber şi aprofundat cu UE va
prevedea posibilitatea de a exporta fără obstacol investiţii în Republica Moldova, va permite
circulaţia liberă a serviciilor în piaţa din Republica Moldova şi cea a UE. Anume circulaţia
liberă a investiţiilor, circulaţia liberă a serviciilor sunt acele vehicule care vor aduce la noi şi
standardele necesare, şi asistenţa necesară, şi practicile care să corespundă cu cele ale UE.
27 iunie 2010
Evoluţia relaţiilor Republicii Moldova cu Republica Federativă Germania
154
Invitaţi:
- Radu Vrabie, director de programe la Asociaţia pentru
Politică Externă;
- Mihai Popşoi, coordonator la Centrul NATO din
Chişinău.
Moderator: Astăzi vom discuta despre relaţiile Republicii Moldova cu Germania,
ţinând cont şi de faptul că în această săptămână la Chişinău s-a aflat în vizită oficială
ministrul federal al Afacerilor Externe al Germaniei, Guido Westerwelle. Cum pot fi
caracterizate relaţiile de astăzi între Republica Moldova şi Republica Federală Germania?
Radu Vrabie: Probabil, voi spune un lucru cunoscut: Germania este locomotiva
UE, este o ţară foarte importantă în cadrul UE şi chiar dacă în acest conglomerat de state

deciziile se adoptă în unanimitate, de opinia Germaniei ascultă foarte multe ţări. În acest
sens, eu cred că în ultima perioadă relaţiile moldo-germane au mers pe o cale ascendentă.
Recent, dl Leancă, ministrul de Externe al Republicii Moldova, a fost în Germania.
Şi dl premier Filat a fost în Germania, unde a avut o întâlnire cu cancelarul Angela Merkel.
Din acest punct de vedere, vedem o creştere a rolului Republicii Moldova printre factorii
de decizie din Republica Federală Germană, fapt îmbucurător. Mai important, din
punctul meu de vedere, este că Moldova şi-a obţinut acest rol nu în urma unei conjuncturi
geopolitice. Este un lucru lăudabil ceea ce a reuşit să facă Guvernul Republicii Moldova,
iar Memorandumul Merkel-Medvedev referitor la Transnistria este relevant în acest sens.
Mihai Popşoi: Legătura noastră cu Germania este una foarte strânsă, dar vizita
ministrului de Externe german la Chişinău este în acelaşi timp şi un moment istoric pentru
că reprezintă prima vizită în Republica Moldova a unui ministru de Externe german.
Germania este un partener foarte important în vederea apropierii Republicii Moldova
de UE, fiind unul din jucătorii principali în UE. Republica Moldova are nevoie pe toate
palierele de suportul acestui stat important în relaţia ei cu UE: în liberalizarea regimului
de vize, negocierea Acordului de liber schimb comprehensiv şi aprofundat, dar la fel şi în
soluţionarea problemei transnistrene.
Relaţia economică este foarte importantă, pentru că în cadrul vizitei premierului
Filat în Germania, acesta a vizitat şi una din uzinele Mercedes, la care prim-ministrul
moldovean şi-a exprimat dorinţa ca Germania să investească în Republica Moldova şi poate
să deschidă la noi o uzină de piese pentru această companie. Germania este prezentă pe
piaţa Republicii Moldova prin astfel de companii ca: Metro, Steilmann, Knauf, Sudzucker
Moldova - companii foarte importante, care oferă servicii şi produse de calitate.
Aspectul economic este foarte important, dar acum se pune accentul şi pe
problema transnistreană. După cum am văzut, în ultimele luni această problemă a fost
dezbătută şi menţionată la diferite nivele de diferiţi funcţionari şi personalităţi, atât din
UE, cât şi din Rusia, Ucraina.
Moderator: Observăm în ultimul timp o penetrare tot mai mare a reprezentanţilor
Germaniei în structurile europene acreditate în Republica Moldova. Este vorba de şefia
Delegaţiei Comisiei Europene la Chişinău şi de şefia Misiunii de asistenţă la frontiera
moldo-ucraineană. Prin ce se explică acest interes al Germaniei faţă de instituţiile UE din
Republica Moldova?
Mihai Popşoi: Interesul Germaniei pentru aceste instituţii bănuiesc că izvorăşte
din interesul faţă de Moldova. Am văzut că din ţările UE care au promovat Republica
Moldova au fost Polonia, la un moment dat Suedia, Ţările Baltice, România, dar aceste ţări
nu au potenţialul Germaniei care a preluat coordonarea evenimentelor de politică externă
din această regiune. Preluarea iniţiativei de către Germania este un element benefic pentru
Republica Moldova, Germania fiind un stat cu care avem relaţii foarte bune, de altfel, cum
avem cu majoritatea statelor europene. Într-un fel, trebuie să ne bucure faptul că anume
155

Germania preia această iniţiativă în regiune, pentru că, pe de o parte, avem relaţii foarte
bune, pe de altă parte, Germania are interesul dar şi potenţialul de a schimba ceva spre bine
în Republica Moldova.
Radu Vrabie: Tradiţional, Germania are o deschidere faţă de spaţiul estic. Nu în
zadar politica de vecinătate a fost iniţiată sub auspiciile Germaniei. Parteneriatul Estic este
sprijinit foarte mult de Germania şi, în acest sens, faptul că această ţară dă o atenţie specială
Republicii Moldova este un lucru important.
Să vedem care sunt cauzele acestui interes german. Putem spune că este un
credit de încredere pe care Germania îl oferă noii conduceri, Alianţei pentru Integrare
Europeană, care şi-a manifestat deschis dorinţa de a se integra în UE şi nu doar la nivel
declarativ, ci şi în anumite domenii, chiar devansează cererile UE, cum ar fi cazul vizelor.
Un alt aspect important este dezamăgirea care există în Europa faţă de ţările care cândva
erau înaintea Republicii Moldova. Mă refer la Georgia şi la Ucraina. Ambele state au eşuat
în politica pro-europeană. În Georgia, ţară care s-a confruntat cu un război, a cam dispărut
de pe agendă politica europeană. În Ucraina a venit o altă conducere care cel puţin în primă
instanţă are alte obiective.
Republica Moldova poate fi un model de succes pentru UE. Conflictul
transnistrean, conform spuselor mai multor specialişti, este unul dintre cele mai rezolvabile
conflicte, nu are componentă etnică, nu are componentă religioasă, nu există duşmănie
între locuitorii simpli de pe ambele maluri ale Nistrului. Cred că aceşti factori însumaţi au
ajutat Republica Moldova să devină una din ţările cheie în acest spaţiu pe care Germania
încearcă să le ajute. Însă nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece. Din câte am înţeles, vizita
ministrului german de Externe nu a fost planificată de foarte mult timp, această vizită este
mai mult un semnal de prietenie dat Republicii Moldova.
156
Moderator: Care are loc, de altfel, după o vizită la Bucureşti…
Radu Vrabie: Exact, şi este un semnal pentru Republica Moldova că avem foarte
mult de lucru şi trebuie să lucrăm nu doar la nivel declarativ, dar şi la nivel practic, pentru că
integrarea europeană este în primul rând politică internă şi nu politică externă. Ministerul
de Externe îşi face treaba, însă, dacă nu are suport pe intern va fi foarte greu să menţinem
această deschidere a ţărilor europene.
Moderator: Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele rus, Dmitri
Medvedev, au semnat pe 5 iunie 2010 un Memorandum prin care conveniseră să creeze
Comitetul UE-Rusia pentru probleme de politică externă şi de securitate la nivelul
miniştrilor de externe. Comitetul ar urma să discute şi să elaboreze recomandări cu privire
la conflictele şi situaţiile de criză în soluţionarea cărora sunt implicate Rusia şi UE, în
diferite formate, inclusiv este vorba şi de conflictul transnistrean.
Guvernul Republicii Moldova a salutat această iniţiativă ruso-germană şi, ulterior,
presa de la Moscova a scris că Berlinul ar fi condiţionat crearea acestui Comitet de politică
externă şi securitate prin retragerea trupelor ruse din Transnistria. Ce efect ar putea avea

Memorandumul Merkel-Medvedev asupra procesului de reglementare transnistreană
şi în ce măsură ar putea determina această înţelegere între liderii de la Berlin şi Moscova
retragerea trupelor ruse din stânga Nistrului?
Radu Vrabie: Ca să înţelegem cât de principali am fost în semnarea acestui
Memorandum, trebuie să spunem că documentul a fost semnat la patru zile după summitul
Rusia-UE de la Rostov pe Don. Imediat după înţelegerile la nivel comunitar UE-Rusia,
Germania a mai avut o discuţie cu Rusia, ceea ce a întărit speranţele noastre că Germania
îşi asumă un rol principal în această problemă, problema transnistreană. Desigur, acest
lucru este bun.
În acelaşi timp, să înţelegem şi poziţia Rusiei. Eu bănuiesc că Rusia de mai mult
timp îşi doreşte să existe anumite schimbări în situaţia care există acum în Republica
Moldova şi regiunea transnistreană. Acest lucru trebuie să fie făcut pentru ei ca să-şi
salveze faţa. Nu pot să renunţe foarte uşor la Transnistria, sunt cetăţeni ruşi, este suportul
pe care îl au şi au nevoie de anumite garanţii şi sprijin din partea UE pentru rezolvarea altor
probleme actuale ale Rusiei. Rusia are nevoie şi de o rezolvare cu succes a unui conflict,
chiar şi pentru imaginea ei internaţională. UE de asemenea are nevoie de o rezolvare a unui
conflict pentru a arăta că poate face acest lucru.
Aici, eu cred că interesele lor se întâlnesc în Transnistria şi eu cred că o rezolvare
europeană a conflictului transnistrean este în interesul nostru. Nu mai avem planuri secrete
sau înţelegeri secrete cu Moscova. Este o discuţie transparentă, sinceră, de care noi avem
nevoie la Chişinău şi cred că şi populaţia de pe malul stâng al Nistrului are nevoie de aşa
ceva. Retragerea trupelor ruseşti va fi un prim pas. Trebuie să înţelegem că trupele ruseşti
de menţinere a păcii şi-au făcut misiunea cu multe pretenţii la ele, neelucidate până la urmă,
dacă sunt trupe de pacificare sau de apărare a intereselor Tiraspolului, cum se mai întâmplă
uneori. Scoaterea acestor trupe ar fi un semn de împăcare. Eu nu văd o duşmănie deschisă
între populaţia de pe malul drept şi de pe malul stâng al Nistrului şi aceste trupe mai mult
dezbină malurile decât le unifică.
O misiune internaţională de poliţie, de observatori civili este mult mai oportună şi
mult mai utilă în cazul dat. Sunt anumite forţe, în special la Tiraspol, care nu-şi doresc acest
lucru, care încearcă să condiţioneze acest lucru sau care îşi văd existenţa doar cu prezenţa
trupelor ruseşti aici. Dar eu cred că dacă vom reuşi să trimitem acest mesaj şi populaţiei de
pe malul stâng al Nistrului, vom reuşi să le explicăm care este de fapt rolul acestei misiuni
internaţionale. Eu cred că toată lumea îşi va dori acest lucru.
Mihai Popşoi: Pentru a înţelege mai bine contextul şi esenţa acestui Memorandum
este bine să atragem atenţia la propunerea Rusiei, făcută acum doi ani, cu privire la noua
arhitectură de securitate în Europa, care, bunăoară, a fost propusă de preşedintele Medvedev
tot la Berlin, în cadrul unei întrevederi cu Angela Merkel. Această nouă arhitectură de
securitate prevede sporirea rolului Rusiei în Europa şi reducerea, într-o oarecare măsură, a
rolului NATO ca unic şi cel mai important jucător pe planul securităţii în Europa.
157

Conform unor experţi ruşi, Germania a condiţionat crearea acestui Comitet
de cooperare pe probleme de securitate şi politică externă cu retragerea forţelor din
Transnistria, pentru că anume aceste forţe în Transnistria nu permit să funcţioneze unui
alt acord foarte important, şi anume Acordului privind forţele convenţionale în Europa.
Propunerea Rusiei este foarte importantă pentru conducerea de la Kremlin pentru că, astfel,
autorităţile ruse încearcă să preia iniţiativa şi să-şi adjudece rolul de mare putere regională,
pe care l-au pierdut după destrămarea imperiului sovietic. Potenţialul lor economic, dar
şi militar, permite acest lucru, însă arhitectura de securitate actuală în Europa dă, într-un
fel, Rusia la o parte, izolând-o, iar Rusiei i-ar fi mai convenabil să fie un actor important pe
arena de securitate.
Experţii ruşi recunosc că această iniţiativă, acest Memorandum e puţin probabil
să se soldeze cu mare succes, deoarece ruşii nu renunţă atât de uşor la această influenţă a
lor în Transnistria. Dacă ar fi dorit s-o facă, au avut multe ocazii şi anterior. Este interesantă
declaraţia ministrului de Externe al Federaţiei Ruse, Lavrov, de acum câteva zile prin care
el consimte înlocuirea misiunii de pacificare cu o misiune civilă internaţională, sub egida
OSCE. Lucrul foarte important pe care l-a menţionat este că misiunea multinaţională, sau
chiar europeană ar fi putut exista în Transnistria, în opinia sa, încă din 2003, dacă UE nu ar
fi intervenit şi nu s-ar fi opus semnării Memorandumului Kozak. Dar, aceasta este o părere,
o poziţie a ministrului Lavrov, nu putem fi siguri cât de sincer este el în această privinţă.
Observăm că în ultima perioadă au existat foarte multe întâlniri şi foarte multe
declaraţii în problematica transnistreană: declaraţia Ianukovici – Medvedev, declaraţia
Înaltului Reprezentant pentru politică externă a Uniunii Europene, doamna Ashton,
declaraţia doamnei Merkel. Toate aceste poziţii nu fac decât să sporească acea masă critică
în jurul problemei transnistrene care, aparent, nu este o prioritate majoră pentru guvernarea
de la Chişinău. Prioritatea majoră ar fi lupta cu sărăcia, integrarea europeană, dar toate
aceste luări de poziţii ale unor oficiali foarte importanţi nu fac decât să sporească poziţia
problematicii transnistrene pe agenda statelor vecine şi a instituţiilor europene. Să sperăm
că printr-o politică bună dusă de Chişinău şi, în egală măsură, printr-o poziţie conciliantă a
Tiraspolului se va ajunge la un compromis.
Radu Vrabie: Eu aş întra un pic în contradicţie cu ceea ce a spus colegul meu. În
primul rând, desigur că Rusia nu îşi doreşte să piardă influenţa în Transnistria. Pe de altă
parte, în relaţii internaţionale se calculează plusurile şi minusurile la anumite lucruri. Rusia
nu-şi dorea să plece nici din Balcani, nici din Serbia. Cu toate acestea, vedem că nu există
prezenţă rusă militară acolo. Rusia este în plină criză. Programul de modernizare nu poate
fi făcut decât cu ajutorul partenerilor externi, în special al celor europeni. Germania joacă
un rol important în procesul de modernizare a Federaţiei Ruse.
Există şi această sumă de 2,2 miliarde dolari, datoria Transnistriei la gaze. Nu sunt
încă atât de puternice vocile care întreabă de ce trebuie să plătim pentru Transnistria un preţ
atât de mare, în momentul în care avem probleme financiare, pentru că 2,2 miliarde dolari
sunt 2000 km de autoban, de drumuri care în Rusia nu există. Probabil că acum ajungem la
158

un moment în care preţul Transnistriei este mai mare decât preţul ei economic. Este prea
mare pentru influenţa politică pe care o are Transnistria. Vedem că nici Guvernul de la
Chişinău nu e un guvern pro-român sau care va uni Republica Moldova cu România – sunt
doar speculaţii. Guvernul este destul de flexibil, chiar şi în problema transnistreană care,
totuşi, este o prioritate, una dintre cele cinci priorităţi ale Guvernului Republicii Moldova.
Moldova acţionează altfel, fără ideologii, fără componentă emoţională, lucrează foarte
practic, mai bine decât executivul de mai înainte. Întâlnirile între Osipov şi Iastrebceak
sunt mai dese decât au fost în ultimii cinci ani între reprezentanţii politici de la Chişinău şi
Tiraspol.
Problema transnistreană se va rezolva, inclusiv prin deschiderea regiunii. Atâta
timp cât regiunea este închisă, ea poate fi uşor controlată de anumite forţe, clanuri,
regimuri, putem să le numim cum vrem. Deschiderea regiunii înseamnă, de fapt, începutul
sfârşitului acestui regim. Nu degeaba sunt arestaţi şi învinuiţi oameni de spionaj. Pentru că
sunt anumite forţe la Tiraspol care nu-şi doresc rezolvarea şi încearcă să tensioneze situaţia.
Aşteaptă un răspuns violent de la Chişinău, aşteaptă un răspuns dur, ca după aia să poată
bloca procesul de negocieri. Din acest punct de vedere, cred că Guvernul acţionează foarte
bine şi nu se lasă provocat. Chiar dacă uneori ne pare că reacţia Guvernului este moale, de
fapt este mai bună decât putem să ne aşteptăm.
Acelaşi lucru este şi în cazul Uniunii Europene. Deseori ne pare foarte greoaie
această abordare a Uniunii Europene de a acţiona, de a reacţiona încet la evenimentele care
se produc aici. Am vrea mai multe de la Uniunea Europeană. Pe de altă parte, vedem că
această abordare a Uniunii Europene, aceste acţiuni pe care le-a făcut în ultimii câţiva ani
sunt mai eficiente decât toate iniţiativele pe care le-a avut Guvernul anterior al Republicii
Moldova care îşi dorea rezolvarea rapidă a conflictului transnistrean.
Trebuie să privim conflictul transnistrean nu ca pe un eveniment, ci ca pe un
proces. Trebuie să lucrăm pentru a obţine altceva decât o hârtie semnată care deseori este
încălcată, cum avem acum sutele de documente semnate referitor la rezolvarea acestei
probleme.
Moderator: Cât de importantă pentru Republica Moldova este susţinerea
Germaniei în dialogul cu privire la liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană?
Radu Vrabie: Din punct de vedere politic este foarte importantă. De părerea
Germaniei se ţine cont şi dacă Germania este de acord cu liberalizarea regimului de vize
pentru Moldova, aceasta înseamnă foarte mult. Acum Germania este un fel de actor sceptic
pozitiv. Era o ţară sceptică faţă de liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii Republicii
Moldova, acum încetul cu încetul se aud semnale pozitive.
Din punct de vedere politic, cred că avem trei ţări: Olanda, Austria, Italia, care
au rezerve faţă de liberalizarea regimului de vize pentru Republica Moldova, dar este mai
mult din punct de vedere tehnic. Şi vă spun ce înseamnă tehnic - este poziţia ministerelor
de interne, pentru că până la urmă cu imigranţii ilegali se ocupă ministerele de interne
159

din statele UE. Noi acum avem nevoie de cooperare la nivel de ministere de interne între
Republica Moldova şi ţările din Uniunea Europeană. Nu spun că asta e tot ceea ce trebuie
să facem, pentru că avem anumite restanţe la acest capitol, însă trebuie de intensificat rolul
Ministerului de Interne, de creat legături cu omologii lor din ţările care sunt sceptice, de a-i
convinge şi de a putea demonstra că cetăţenii Republicii Moldova nu reprezintă un pericol
pentru statele UE.
De altfel, am auzit că mesajul prim-ministrului Filat la întâlnirile cu reprezentanţii
Uniunii Europene nu este de a obţine liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii
Republicii Moldova ca atare, ci de a solicita sprijinul UE la rezolvarea tuturor problemelor,
în aşa fel încât să fim credibili pentru liberalizarea regimului de vize. Este o altă abordare
şi o abordare cred că mult mai pe placul europenilor. Noi nu cerşim acest regim, ci noi
încercăm să fim euro-conformi ca să putem beneficia de acest privilegiu.
Mihai Popşoi: Da, Guvernul nostru a demonstrat că anume preluarea experienţei
statelor din Balcanii de Vest îl va ajuta ca, la un moment dat, după ce va îndeplini toate
rigorile impuse statelor respective, Republica Moldova să fie deja pregătită pentru acest
proces de liberalizare a vizelor şi să nu cerşească această liberalizare. În acest proces
Germania este foarte importantă, atât din perspectiva influenţei sale în procesul decizional
din UE, cât şi din punctul de vedere al asistenţei atât financiare, cât şi tehnice pe care o
poate oferi în problemele de ajustare la standardele europene, atât a sistemului vamal, cât
şi al grănicerilor. Germania este foarte activă în Moldova şi anume acest lucru este foarte
important.
Ceea ce face Republica Moldova pentru ca acest regim de liberalizare a vizelor
să fie unul mai apropiat este un lucru salutabil, pentru că cetăţenii Republicii Moldova au
disperată nevoie de această liberalizare, pentru că ştim că o mare parte din ei se află la muncă
peste hotare şi aceasta este o problemă existenţială şi pentru că rândurile de la ambasade
pentru vize şi efortul depus nu fac decât să le îngreuneze soarta şi aşa dificilă. Sperăm că în
viitorul cât mai apropiat şi această vizită a ministrului german de externe va avea un efect
pozitiv, inclusiv asupra problemei liberalizării vizelor pentru cetăţenii Republicii Moldova.
Moderator: În concluzie, pe care direcţii de colaborare ar trebui să se pună
accentul cel mai mult în relaţia cu Germania?
Radu Vrabie: Avem nevoie de sprijin politic din partea Germaniei, însă el se face
doar prin ceea ce facem noi, aici, acasă. Iar aici, acasă, înseamnă şi atractivitate investiţională.
Dacă vom reuşi să aducem actori importanţi din economia Germaniei pe piaţa Republicii
Moldova, să o facem atractivă pentru ei, desigur că şi discuţiile despre Republica Moldova
în interiorul Germaniei vor creşte. Atât timp cât suntem un fel de „terra incognita” pentru
anumite companii din Germania, sau chiar în alte ţări, cu atât mai greu este ca să pătrundem,
să ajungem pe agenda ministerelor sau chiar a conducerii de vârf din Germania.
Mihai Popşoi: Există câteva direcţii prioritare în care relaţia noastră cu
Germania ar putea să aibă efecte pozitive. Să pornim de la problema transnistreană. Acest
160

Memorandum care s-a semnat recent ar putea, în perspectivă, să aducă beneficii Republicii
Moldova până la soluţionarea conflictului, căci recunoaştem cu toţii că anume prezenţa
militară rusă este un obstacol major pentru mişcarea carului din loc.
Cel de-al doilea aspect este problema economică şi această discordanţă care există
în relaţiile comerciale între Republica Moldova şi Germania. De altfel, noi importăm din
Germania de circa patru ori mai mult decât exportăm. Desigur că Germania, fiind a treia
economie globală, îşi permite să exporte atât de mult, dar şi Republica Moldova trebuie
să îşi sporească prezenţa sa pe piaţa germană, pentru ca cetăţenii germani să afle mai
multe despre Republica Moldova, inclusiv prin produsele moldoveneşti şi prin diaspora
moldovenească, care trebuie să spunem că este foarte activă şi foarte bine organizată în
Germania. Un alt aspect ar fi cooperarea politică în vederea liberalizării regimului de vize,
unde Germania este foarte şi foarte utilă. Şi cel de-al patrulea aspect este procesul de
negociere a Acordului de liber schimb aprofundat şi comprehensiv, în care Germania ar
putea să fie de un ajutor imens Republicii Moldova.
Valorificarea tuturor acestor patru aspecte, în ansamblu, ar aduce beneficii foarte
mari Republicii Moldova în soluţionarea problematicii transnistrene, în integrarea sa
europeană şi în sporirea standardelor de viaţă şi dezvoltarea sa economică în general.
11 iulie 2010
Relaţiile cu Ucraina, Rusia, România: cazul Palanca, embargoul vinurilor
în Rusia şi consulatele româneşti la Bălţi şi Cahul. Interviu cu Andrei
Popov
Moderator: În discuţia de astăzi vom aborda subiecte referitoare la relaţia
Republicii Moldova cu Ucraina, Rusia şi România. Aşadar, în ultimul timp, au revenit în
atenţia opiniei publice discuţiile cu privire la porţiunea de drum Odesa-Reni ce traversează
Republica Moldova în apropierea satului Palanca, Stefan-Vodă. Deşi grupurile comune
de experţi par să fi ajuns la o înţelegere în dosarul Palanca, anumite forţe politice de la
Kiev au afirmat că acest dosar ar prejudicia interesele Ucrainei şi au solicitat chiar crearea
unei comisii speciale în Rada ucraineană. Care este situaţia exactă a drumului de lângă
Palanca, a pământului care urma să fie transmis în proprietatea Ucrainei potrivit Tratatului
de frontieră semnat între Chişinău şi Kiev încă în 1999, ratificat şi promulgat în vara anului
2001?
Andrei Popov, ministru adjunct al Afacerilor Externe: Noi asistăm la un paradox.
În timp ce anumite forţe politice încearcă să speculeze situaţia şi să acuze Guvernul de
la Chişinău de anumite cedări pretinse, de negocieri în genunchi cu Ucraina, opoziţia
ucraineană acuză foarte dur Guvernul de la Kiev că nu întreprinde măsuri pentru a apăra
interesele Ucrainei şi că a negociat prost Acordul de frontieră. Sunt voci, deputaţi care
iniţiază proiecte de denunţare a Tratatului de frontieră care, în opinia lor, ar prejudicia grav
161

interesele Kievului. Despre ce este vorba? Odată şi odată trebuie să punem punctele pe „i”.
În 1999, Moldova şi Ucraina au ajuns la un compromis foarte complicat, dar în
esenţă foarte avantajos intereselor strategice ale Republicii Moldova, deoarece în urma
acestui compromis s-a ajuns la o înţelegere la pachet care viza confirmarea accesului statului
Republica Moldova la 430 de metri de mal dunărean. Porţiune pe care în ultimii 10 ani s-a
construit un terminal performant, un port şi care este un obiect strategic de o importanţă
extraordinară pentru interesele Moldovei.
Tot atunci, s-a obţinut trasarea liniei de frontieră în localitatea Basarabeasca, astfel
încât localitatea să nu fie divizată în două, cum ar fi fost dacă linia ar fi mers de-a lungul
frontierei între cele două republici sovietice, ci a trecut pe marginea nordică a localităţii
Basarabeasca, păstrând în componenţa acestei localităţi şi în componenţa Republicii
Moldova şi depoul, şi staţia de reparare a vagoanelor, şi zeci de hectare de vii, şi alte obiecte
de destinaţie socială şi administrativă din localitatea Basarabeasca.
Al treilea punct al acelui compromis a vizat Palanca, o porţiune de drum de 7,7
km care leagă Odesa de Basarabia de Sud, de localităţile ucrainene Bolgrad, Reni, Ismail,
Belgorod-Dnestrovsk şi fosta Cetatea Albă. Această porţiune de drum de 7,7 km trece prin
teritoriul Republicii Moldova. Ea a fost transmisă Republicii Moldova doar în anul 1995,
ca să treacă iarăşi în posesia Ucrainei, nu doar cu drept de folosinţă, dar şi sub jurisdicţia
Kievului. Este un punct de legătură vital. Acestea sunt elementele compromisului.
Moderator: Doar o singură precizare: statutul acestei porţiuni de şosea prevede că
ea este proprietate a Ucrainei pe teritoriul Republicii Moldova?
Andrei Popov: Categoric, astea sunt prevederile foarte clare ale Tratatului de
frontieră, ratificat de Parlamentul de la Chişinău în iulie 2001, în care este vorba despre o
porţiune de drum în proprietatea Ucrainei, dar care trece şi rămâne pe teritoriul Republicii
Moldova. Însă opoziţia ucraineană acuză guvernarea de la Kiev că a făcut cedări, că pe
cele 430 metri de acces pe Dunăre Moldova a construit un port şi un terminal care fac
concurenţă portului Reni şi redirecţionează traficul maritim spre acest port moldovenesc,
în timp ce situaţia economică a portului Reni este destul de jalnică. Şi atunci, ei fac presiuni.
Ucrainenii spun: noi ne-am ţinut de cuvânt, Moldova şi-a construit terminalul, portul, am
lăsat Basarabeasca, nu am mai tăiat în două acest orăşel, dar la Palanca până acum nu am
primit toate actele necesare, nu am înregistrat acest drum.
Drumul ca atare a fost transmis, o spun cu toată responsabilitatea, pe 11 februarie
2002, chiar în primul an de guvernare a Partidului Comuniştilor, doar că nu s-au făcut
înregistrările ca atare la cadastru şi el nu a fost trecut în evidenţa Ucrainei. Acest fapt
împiedică astăzi Ucraina să investească în reparaţia şi modernizarea acestui drum amplasat
într-o regiune complicată, deseori inundată. Ucraina dorea să consolideze acest drum ca
el să nu fie inundat, căci, să nu uităm că el leagă Odesa de un teritoriu de 12 mii km pătraţi
- Basarabia de Sud. Este vorba de un drum care leagă Odesa de un teritoriu echivalent cu
o treime din suprafaţa Republicii Moldova. Prin urmare, este de o importanţă strategică
162

foarte mare pentru Ucraina. Şi atunci, unii politicieni speculează pe acest fapt şi solicită
Guvernului să aplice tot arsenalul de instrumente de presiune ca să obţină din partea
Republicii Moldova anumite concesii.
Mă bucur să spun că am reuşit să stabilim şi cu noul Guvern de la Kiev o cooperare
fluentă şi corectă şi să ajungem la o soluţie de compromis. Pe parcursul ultimelor 10 luni,
am reuşit să relansăm nu doar relaţia Moldovei cu România, dar şi cu Ucraina. Acum am
ajuns la o înţelegere. Categoric, nu este vorba despre cedare de teritoriu. O spun foarte
tranşant şi sigur: teritoriul Republicii Moldova este inalienabil, de aceea speculaţiile sunt
deşarte şi mincinoase. Şi subsolul de sub acest drum, şi cele 926 hectare de pe partea
cealaltă a drumului rămân teritoriu al Republicii Moldova. Este vorba doar despre drumul
deja transmis în februarie 2002, de către cei care acum ne acuză pe noi de trădare, şi de
terasamentul de construcţie a acestui drum, căci este o zonă mlăştinoasă, deseori inundată
şi drumul nu este chiar la nivelul ierbii, dar are o înălţime de doi, trei, pe alocuri chiar patru
metri deasupra nivelului general al terenului.
Acum stabilim împreună cu experţii ucraineni graniţele, sau perimetrul acestui
sector. Negociem foarte minuţios prevederile de folosire a drumului, interacţiunea diferitor
servicii, asigurarea drepturilor şi posibilităţilor pentru pălănceni de a-şi comercializa
mărfurile, discutăm despre interacţiunea între serviciile vamale. Din 2001 nu mai avem
control comun la frontieră. Acum am reluat discuţiile acestea, am implicat şi EUBAM-ul,
am eliminat patrula ucraineană încă în luna aprilie. Din păcate, presa nu a vorbit foarte
mult despre acest lucru, deşi s-a făcut mare tam-tam atunci când ucrainenii aveau patrulă
de grăniceri.
Important este că valorificăm posibilităţile existente în relaţia noastră cu Ucraina,
că am dezamorsat câteva situaţii complicate şi acum discutăm despre proiecte mai mari.
Am reluat comunicarea aeriană între Kiev şi Chişinău, un beneficiu categoric; am început
să comunicăm în problematica unor proiecte de infrastructură; discutăm şi ne comparăm
notiţele în ceea ce priveşte participarea în cadrul iniţiativei europene Parteneriatul Estic;
cooperăm în cadrul organizaţiilor internaţionale. Am semnat recent şi un protocol în
domeniul asistenţei în problematica învăţământului şi educaţiei şi sper ca în următoarele
săptămâni, poate luni, la începutul toamnei să fim martori şi la evenimente politice
importante, vizite, şedinţe ale Comisiei mixte guvernamentale de cooperare comercialeconomică.
Ultima şedinţă a comisiei a avut loc în mai 2006, acum patru ani – în loc ca
aceste şedinţe să aibă loc în fiecare an, sau de două ori pe an, avem o pauză de patru ani cu
un vecin atât de important cum este Ucraina.
Iată că, printr-o abordare pragmatică, calmă, rezistentă la speculaţii şi emoţii am
reuşit să gestionăm situaţia. Nu este vorba de predare de teritoriu, este vorba de înregistrarea
juridică corespunzătoare a transmiterii terenului Ucrainei, produsă încă în anul 2002.
Moderator: Să trecem şi la relaţiile cu Rusia. Recentul scandal legat de stoparea
unui lot de vin moldovenesc în vama rusească este unul economic, cum afirmă şeful
Serviciului sanitar rus, Ghenadie Onişcenko, sau este vorba, totuşi, de nişte neînţelegeri de
163

ordin politic, provocate de decretul preşedintelui interimar, Mihai Ghimpu, cu privire la
proclamarea zilei de 28 iunie 1940 drept zi a ocupaţiei sovietice?
Andrei Popov: Sigur, coincidenţa acestor evenimente - decretul cu privire la
proclamarea zilei de 28 iunie 1940 ca zi a ocupaţiei sovietice, reacţia controversată, de altfel
unanimă, din presa şi din societatea rusă, o reacţie negativă faţă de acest decret şi reacţiile
controversate din interiorul ţării, precum şi coincidenţa, practic, în aceeaşi săptămână, cu
stoparea a zeci de maşini cu vinuri moldoveneşti, motivându-se că testele au demonstrat
prezenţa unor componente nocive în toate aceste partide, - toate acestea au provocat
discuţii şi interpretări cu privire la caracterul eminamente politic al acestei acţiuni.
Eu aş evita să politizez această situaţie. Este foarte important că o delegaţie de
experţi profesionişti din Republica Moldova din domeniul fito-sanitar de la Ministerul
Agriculturii va vizita Federaţia Rusă. Luni, ei urmează să poarte negocieri cu omologii lor
de la „Rospotrebnadzor”, să vadă exact ce ni se impută, să compare datele, căci am fost
anunţaţi fără să ni se prezinte datele şi cred că după ce experţii vor reveni în ţară şi vom avea
o discuţie pe interior, vom putea merge mai departe cu interpretările.
Totuşi, există un aspect pe care aş vrea să stărui puţin mai mult. Relaţia cu Rusia
este nu numai una foarte importantă pentru interesele economice ale Republicii Moldova,
dar este şi o relaţie complexă. Trebuie să calculezi fiecare cuvânt, fiecare acţiune, poate
cu doi, trei paşi înainte. Să ştii care va fi ecoul şi care vor fi consecinţele. Nu sunt expert
în calitatea vinului, dar este foarte important să ne asigurăm că vinurile noastre pot trece
testările în toate laboratoarele, nu doar în laboratoarele Rusiei, căci este şi în interesul nostru
ca vinurile să corespundă celor mai înalte standarde. Trebuie să recunoaştem că Moldova
este ţara supusă celui mai minuţios control din partea agenţiilor ruseşti. Nicio altă ţară nu
dă atâtea teste de calitate cum este în cazul vinurilor moldoveneşti. Şi atunci, trebuie să
nu admitem scăpări, neglijenţe, instabilitate în asigurarea calităţii. Cu alte cuvinte, să nu
oferim pretexte. Este un epizod foarte neplăcut de altfel, cu un potenţial negativ foarte
mare pentru interesele ţării.
Moderator: Să trecem la relaţiile cu România. Vineri au fost deschise cele două
consulate româneşti la Bălţi şi Cahul, despre care se discuta încă de la începutul anului
2007. Ce importanţă are deschiderea acestor consulate pentru raporturile dintre Chişinău
şi Bucureşti?
Andrei Popov: Nu pot să mă abţin să nu fac o paralelă. Îmi aduc aminte când, în
decembrie 2007, ministrul de Externe de atunci al României, Adrian Cioroianu, a venit la
noi pentru a inaugura consulatul general de la Chişinău. Această acţiune a fost totalmente
boicotată de autorităţile de la Chişinău de atunci. El nu a fost nici măcar întâmpinat pe
aeroport, nici nu i s-a oferit transport pentru a se deplasa de la aeroport la consulat. În acea
lună au fost expulzaţi diplomaţi români. În acea lună, în decembrie 2007, şeful statului de
atunci, Vladimir Voronin, a transmis o scrisoare extrem de violentă tuturor şefilor de stat
şi de guvern din UE în care numea România principala sursă de pericol pentru statalitatea
164

Republicii Moldova, provocând consternare şi stupefacţie în multe cancelarii, printr-o
manieră în care vedea Chişinăul de atunci valorificarea potenţialului în raporturile dintre
Chişinău şi Bucureşti.
Acum am asistat la un gest de normalitate. Unul dintr-o suită lungă de acţiuni
reuşite, realizate pe parcursul ultimelor nouă, zece luni. Cred că această acţiune confirmă
că între statele noastre guvernează un nou spirit şi că am revenit la normalitate. Însă
cetăţenii noştri încă mai trec printr-o procedură destul de anevoioasă pentru a obţine
vizele româneşti la consulatul de la Chişinău. Şi nu este vina Bucureştiului – lucrătorii
consulari fac faţă unui flux de doritori şi unor presiuni foarte mari, solicitanţii fiind nu de
ordinul sutelor, ci de până la o mie de persoane pe zi. Este un volum foarte mare de lucru, se
lucrează la 10 sau 12 ghişee la consulatul românesc şi vizele se acordă gratuit. Deschiderea
a încă două puncte la nord şi la sud va scuti zeci de mii de cetăţeni de necesitatea de a face
aceste drumuri obositoare. Oamenii vor putea să obţină vize la Cahul şi la Bălţi. Aşteptăm
că şi presiunea asupra consulatului general de la Chişinău va scădea şi procedura va fi mai
uşoară.
Spuneam că este ultima acţiune reuşită. Îmi face plăcere să trec în revistă doar
câteva. Intensificarea dialogului politic: am avut vizite a primului ministru la Bucureşti, a
preşedintelui României la Chişinău, a preşedintelui interimar la Bucureşti. Nu mai vorbesc
despre interacţiunea mult mai fluidă, frecventă şi deschisă între ministere şi agenţii - ne
sunăm, ne consultăm, lansăm proiecte comune. Acordul de mic trafic la frontieră este alt
element de succes – circa 10 mii de cetăţeni ai Republicii Moldova au primit permise, la
fel ca şi ajutorul nerambursabil de 100 milioane euro, eşalonat pe patru ani, acordat de
România pentru anumite proiecte infrastructurale în Republica Moldova
A fost redus semnificativ costul biletelor pentru cursele aeriene Chişinău-
Bucureşti şi introdusă o rută suplimentară în acest itinerar. Am simţit susţinerea şi sprijinul
acordat de România Republicii Moldova în avansarea parcursului european, România a
fost co-iniţiatorul clubului „Prietenii Republicii Moldova în UE”. În iunie 2010 a avut loc
a doua şedinţă a acestui club la care au participat mai mulţi miniştri de externe şi, practic,
s-a reuşit focalizarea atenţiei pe subiectul Republicii Moldova, care a fost repus pe harta
intereselor şi atenţiei marilor cancelarii şi a UE.
Tematica Republicii Moldova este un lucru foarte important pentru interesele
ţării noastre. Acum discutăm despre următoarele proiecte, despre consolidarea cadrului
juridic şi aici am reuşit să semnăm un acord foarte important, cel cu privire la securitatea
socială a cetăţenilor, - în aprilie 2010, - astfel încât cetăţenii noştri care lucrează în România
achită cotizaţii la Fondul social şi nu-şi vor pierde pensiile. Sunt şi alte avantaje pe care
cetăţenii noştri le vor simţi ca urmare a semnării acestui document.
Moderator: Altfel spus, putem vorbi despre faptul că în ultimele luni relaţiile între
Republica Moldova şi România au devenit mai pragmatice?
Andrei Popov: Pe de o parte mai pragmatice, pe de altă parte fără să eliminăm
165

componenta lor simbolică, valorică şi culturală. Iată că, pe această notă, aş vrea să spun
că am ajuns la un acord privind deschiderea în viitorul cel mai apropiat a Institutului
Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău. Discutăm despre modalitatea optimă de
reluare a transmiterii postului de televiziune TVR 1 în Moldova. La fel, discutăm şi despre
transmiterea emisiunilor moldoveneşti în România, pentru a contribui la o mai bună
înţelegere a realităţilor din Republica Moldova.
În planul proiectelor infrastructurale ne concentrăm, – şi am discutat acest lucru
acum două săptămâni în cadrul „Business Week” cu un grup de experţi de la Ministerul
Economiei de la noi şi din România, – pe construirea interconexiunii sistemului de
gazoducte Iaşi-Ungheni, a interconexiunii sistemelor de distribuire a energiei electrice, a
cooperării în domeniul căilor ferate. Sunt proiecte concrete. Poate nouă-zece luni nu este
o perioadă suficientă pentru ca toţi cetăţenii să simtă imediat aceste beneficii. Este foarte
limpede că normalizarea, relansarea relaţiilor, succesele pe care le-am atins în acest răstimp
creează o bază foarte solidă pentru a construi proiecte, instituţii, drumuri şi poduri. Am
uitat să pomenesc de darea în folosinţă a podului Rădăuţi-Lipcani, care se surpase foarte
mult în ultimii ani şi ne făceam de râs.
Păream ridicoli, şi Chişinăul, şi Bucureştiul, în ciondănelile acestea fratricide şi
în faptul că, la Chişinău, în loc să fie privit ca un aliat valoros în demersul de obţinere a
perspectivei europene şi apropierii de UE, Bucureştiul era văzut mai mult ca un duşman,
acuzat cu brutalitate. Am depăşit această fază şi sper că niciodată nu vom mai reveni la
această tonalitate.
25 iulie 2010
Impactul tensiunilor dintre Chişinău şi Moscova asupra relaţiilor dintre
cele două state
166
Invitaţi:
- Nicu Popescu, consilier al primului ministru pe
probleme de politică externă;
- Victor Chirilă, director executiv al Asociaţiei pentru
Politică Externă.
Moderator: Emisiunea de astăzi este consacrată relaţiilor Republicii Moldova
cu Federaţia Rusă, ţinând cont de faptul că în ultimul timp în raporturile dintre Chişinău
şi Moscova au apărut unele elemente de tensiune. Cum pot fi calificate relaţiile dintre
Republica Moldova şi Federaţia Rusă la ora actuală?
Nicu Popescu: Cred că relaţiile dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă au
un potenţial de dezvoltare foarte mare. Atât Rusia, cât şi Moldova, doresc să dezvolte
acest potenţial. Ne dorim un parteneriat care ar servi interesele economice şi politice ale

ambelor state. Sunt sigur că atât Rusia, cât şi Moldova îşi doresc relaţii mai bune decât le
au în acest moment.
Victor Chirilă: Cred că relaţiile moldo-ruse sunt, din păcate, imprevizibile. O
demonstrează acest ultim scandal legat de decretul emis de preşedintele interimar Mihai
Ghimpu cu privire la comemorarea ocupaţiei sovietice şi, desigur, declaraţiile şi acţiunile
care au urmat din partea Federaţiei Ruse, declaraţii foarte dure la adresa Republicii
Moldova. Alianţa de guvernare este învinuită de faptul că a transformat ţara noastră într-o
zonă de destabilizare regională, plus la aceasta Federaţia Rusă a recurs din nou la sancţiuni
economice – anume aşa pot fi calificate acţiunile Moscovei, chiar dacă vinul nostru, să
presupunem, într-adevăr ar fi conţinut o substanţă inadmisibilă pentru importul în Rusia.
Cu toate acestea, cred că sancţiunile impuse de Federaţia Rusă la importurile de vin din
Republica Moldova au un subtext politic şi acest lucru este inadmisibil, dacă se doreşte
construirea unui parteneriat de încredere între Moscova şi Chişinău.
Moderator: Haideţi să le luăm pe rând, problemele care au apărut în ultimul timp
în relaţiile dintre Chişinău şi Moscova, şi să începem cu decretul preşedintelui interimar
Mihai Ghimpu, prin care ziua de 28 iunie 1940 a fost declarată zi a ocupaţiei sovietice.
După acest decret, exportatorii de vin moldovenesc în Rusia au început să întâmpine,
iarăşi, probleme. Ca şi în 2006, Serviciul sanitar rus a descoperit în vinurile moldoveneşti
substanţe nocive, iar şeful acestui serviciu, Ghenadi Onişcenko a lansat o serie de declaraţii
mai mult de ordin politic decât tehnic la adresa actualei puteri de la Chişinău. Cum poate fi
comentat acest nou război al vinurilor?
Victor Chirilă: Cred că este o acţiune disproporţionată din partea Federaţiei
Ruse. S-a recurs la acest nou şantaj economic pentru a-i determina pe liderii politici de
la Chişinău, în special liderii Alianţei, să devină mai pragmatici decât dânşii încercau să
demonstreze că sunt. Iată că, de fapt, decretul dlui Ghimpu a adus pe scena dialogului
politic dintre Moscova şi Chişinău un subiect foarte delicat, un subiect legat de istorie, un
subiect văzut diferit la Moscova şi la Chişinău. Moscova a fost deranjată de acest lucru şi
a hotărât să ne dea o lecţie. Or, mi se pare că această acţiune a Moscovei este o implicare
directă în treburile interne ale ţării noastre.
Într-adevăr, chiar şi în Republica Moldova subiectul ocupaţiei sovietice este un
subiect delicat, un subiect care împarte societatea în cel puţin două tabere. Cu toate acestea,
s-a demonstrat în cele din urmă, prin decizia Curţii Constituţionale, că acest subiect poate
fi tranşat de către instituţiile Republicii Moldova şi poate fi soluţionat doar utilizând cadrul
intern, legal şi politic, fără a avea incursiuni, influenţe, presiuni din partea unor state vecine
sau mai îndepărtate. De aceea cred că această reacţie dureroasă din partea Federaţiei Ruse
a fost una inutilă, până la urmă, şi acest subiect s-ar fi putut mult mai uşor de depăşit dacă
Federaţia Rusă ar fi fost mult mai calmă şi mai moderată în reacţii.
Nicu Popescu: Vreau să fac câteva precizări. În nici un caz nu este vorba despre
un nou război al vinurilor. Cuvântul „război” presupune o intensitate a tensiunilor mult
167

mai mare, ori ştim foarte bine – acum doi ani am urmărit live, la televizor – ce însemna
un război în cazul Rusiei şi Georgiei. De aceea, refuz cu desăvârşire să folosesc termenul
„război”, atunci când ne referim la relaţiile moldo-ruse. Există, într-adevăr, dificultăţi
în exportul vinurilor pe piaţa rusă. Însă preocuparea principală a Guvernului este să le
depăşim. Guvernul este preocupat de salvarea locurilor de muncă a miilor de oameni din
industria vinului, de sprijinirea companiilor care au luat credite şi care doresc să-şi dezvolte
afacerile. Principala preocupare a Guvernului ţine anume de calitatea vieţii cetăţenilor
noştri care sunt implicaţi în această ramură foarte importantă a economiei naţionale.
Anume prin această prismă Guvernul încearcă să rezolve problema, prin dialog direct cu
Federaţia Rusă.
Referitor la decretul preşedintelui interimar Mihai Ghimpu. Pe lângă faptul că
ne ciocnim de o situaţie faţă de care Federaţia Rusă are o anumită interpretare a istoriei
din această regiune, în timp ce majoritatea populaţiei din Republica Moldova are o altă
interpretare a istoriei, ne ciocnim, pe de asupra, şi de o situaţie în care în interiorul Republicii
Moldova nu există un consens asupra istoriei. Cred că este foarte bine să discutăm aceste
lucruri, dar este la fel de important să menţinem unitatea clasei politice. Adevărata miză în
procesul europenizării Republicii Moldova ţine în primul rând de unitatea clasei politice,
de unitatea Alianţei pentru Integrare Europeană, pentru că numai astfel vom putea aduce
Moldova mai aproape de UE.
Moderator: De ce totuşi Rusia se arată atât de sensibilă în ceea ce priveşte data
de 28 iunie 1940, mai ales că Pactul Ribbentrop-Molotov, în urma căruia Basarabia a fost
anexată de către URSS, a fost condamnat încă în Uniunea Sovietică?
Nicu Popescu: Federaţia Rusă are şi ea o dezbatere internă privind propriul său
trecut. Nu este de mirare. Practic toate statele din Europa Centrală şi de Est au trecut şi
continuă să treacă prin momente foarte dificile de redefinire a istoriei. În România, spre
exemplu, Mareşalul Antonescu este o persoană controversată care divide societatea. În
Ungaria, există Generalul Horthy care, iarăşi, nu este elementul care ar unifica naţiunea.
Vedem cât de aprinse au fost dezbaterile în Ucraina referitoare la Holodomor, la foametea
din anii 1933-1934 care divizează clasa politică.
Da, problemele de istorie sunt foarte sensibile în această regiune - în Moldova,
Ucraina sau Rusia. Statele deseori reacţionează foarte bolnăvicios la aceste gesturi
simbolice. Este un lucru regretabil, dar este ceea ce observăm, practic, în fiecare stat din
Europa Centrală şi de Est, inclusiv Balcanii. Bănuiesc că va mai dura un deceniu, două,
până când vom putea dezbate aceste subiecte sensibile de o manieră mai calmă. Din
perspectiva Guvernului Republicii Moldova, dorim să discutăm acest lucru la modul calm,
pentru că succesul Republicii Moldova ca stat depinde de acel „răgaz politic”, inclusiv în
politica externă, care ne-ar permite să ne apropiem cât mai mult de UE.
Victor Chirilă: Consider că Rusia nu a renunţat la ideea recâştigării influenţei
asupra spaţiului post-sovietic. Sunt de acord că există această dezbatere asupra trecutului
168

şi asupra viitorului Rusiei în societatea rusă. Sunt opinii diferite. Societatea rusă încă nu a
decis asupra viitorului său, în ce direcţie se va orienta Rusia. În acelaşi timp, cred că actuala
elită politică din Rusia îşi doreşte foarte mult ca regiunea în care ne aflăm noi să rămână
sub influenţa Moscovei. Ea priveşte cu îngrijorare şi suspiciune intenţiile UE de a atrage
tot mai mult Ucraina, Republica Moldova, Belarus, statele din Caucaz într-o relaţie care
să presupună un parteneriat economic, politic şi social mai strâns între UE şi statele din
Europa de Est. Lucrul acesta, cu siguranţă, Rusia nu îl va tolera şi a demonstrat-o prin
diferite declaraţii.
Recent a fost semnat actul privind crearea Uniunii Vamale care cuprinde
Kazahstan, Rusia şi Belarus. Intenţia Moscovei este de a-l transforma într-un pol de atracţie,
de integrare regională pentru celelalte state foste membre ale URSS, de a-l transforma
într-o iniţiativă politică nu doar de esenţă economică, de a crea un nou spaţiu economic şi
politic cu centrul la Moscova. Lucrul acesta nu trebuie să-l scăpăm din vedere.
Evoluţiile ce au urmat după decretul dlui Ghimpu scot în evidenţă un fapt foarte
trist: pragmatismul pe care s-a axat în ultimul an guvernarea de la Chişinău nu este credibil
la Moscova. Moscova a încercat de mai mult ori să pună la îndoială credibilitatea noii
guvernări. Fie cu ocazia organizării summitului CSI de la Chişinău de anul trecut, fie în
cadrul consultărilor moldo-ruso-ucrainene pe problema transnistreană. Rusia mereu insistă
ca Republica Moldova să recunoască Transnistria ca parte egală. Îl vedem pe ambasadorul
Rusiei la Chişinău foarte activ în a-şi exprima nedumerirea, nemulţumirea faţă de unele
acţiuni ale Guvernului. Vedem cât de activă este Mitropolia Moldovei în ultimul timp în a
promova o agendă pro-rusească în ţara noastră. Vedem că la Chişinău apar unele partide
şi unele figuri politice care sunt asociate direct cu Moscova. Anumite fundaţii ruseşti şiau
activizat prezenţa în Republica Moldova. Toate aceste lucruri se fac sub paravanul aşazisului
pragmatism moldo-rus.
Pe de altă parte, acest pragmatism ne-a adus un răgaz care, practic, s-a sfârşit odată
cu decretul lui Mihai Ghimpu. Asta demonstrează că Rusia nu ne va lăsa să avem acel răgaz
de lungă durată necesar pentru a ne consolida pe drumul de integrare europeană, fără a
avea obstacole. Rusia nu este interesată într-o astfel de evoluţie. Cred că tot ce s-a întâmplat
în contextul acestui decret a fost doar un pretext folosit de Rusia pentru a-şi anunţa poziţia
sa reală, care, până nu demult, era neclară la Chişinău.
Eu cred că se impune o reevaluare a poziţiei noastre faţă de Moscova. Nu în sensul
confruntării, dar în sensul reajustării obiectivelor şi a mecanismelor de atingere a acestor
obiective. Nu putem să promovăm un pragmatism care înseamnă doar evitarea problemelor
sensibile în raport cu Federaţia Rusă sau mereu să căutăm îngăduinţa Moscovei faţă de noi.
Nicu Popescu: Nimeni nu se ocupă de căutarea îngăduinţei. Pragmatismul
Republicii Moldova nu este adoptat de dragul relaţiilor cu Federaţia Rusă, sau cu China,
sau cu SUA. Este un pragmatism care serveşte în primul rând interesul Republicii Moldova.
El se manifestă în relaţiile noastre cu UE, care continuă să fie cea mai importantă direcţie
strategică pentru noi. Republica Moldova se mişcă cu paşi rapizi în direcţia UE. Să vă dau
169

doar câteva cifre: peste 50 la sută din comerţul extern al Republicii Moldova revine UE şi
numai 17-18 la sută – Federaţiei Ruse.
Revenind la problema vinului, vreau să menţionez că producţia de vinuri
reprezintă circa 1,6 la sută din Produsul Intern Brut al Republicii Moldova. Evident, mai
există câteva industrii aferente, sectorul bancar este conectat la sectorul viticol, la fel ca şi
transportatorii, putem să observăm că şi cifra de 1,6 la sută din PIB este una semnificativă,
dar nu putem spune că vine sfârşitul lumii dacă sectorul nostru vitivinicol s-a ciocnit de
anumite probleme. Republica Moldova are deja o cotă de export a vinului în UE şi această
cotă anuală a fost acoperită în proporţie de 83 la sută în doar 6 luni. Acest lucru arată
că Republica Moldova poate produce vinuri de calitate şi le poate exporta în UE, că am
putea exporta mai mult decât ne permite această cotă. Iată de ce una din priorităţi este să
diversificăm piaţa de vinuri. Acest lucru presupune o investiţie de timp, o muncă serioasă
şi de aceea preferăm să ne ocupăm de diversificarea pieţelor şi de europenizarea Republicii
Moldova, de dialogul pe vize cu UE, în loc să ieşim pe baricade şi să ne lansăm în discuţii
interminabile despre istorie.
22 august 2010
Evoluţia politicii externe a Republicii Moldova în perioada guvernării
Alianţei pentru Integrare Europeană
170
Invitat:
- Vlad Lupan, consilier prezidenţial pe probleme de
politică externă.
Moderator: În curând se împlineşte un an de la constituirea Guvernului Alianţei
pentru Integrare Europeană şi în emisiunea de astăzi vom încerca să facem un bilanţ al
acestui an de guvernare în ceea ce priveşte politica externă a Republicii Moldova. Pentru
început, aş vrea să vă întreb care sunt priorităţile dvs. în calitate de consilier prezidenţial pe
probleme de politică externă?
Vlad Lupan: Aparatul preşedintelui este parte a structurilor Alianţei pentru
Integrare Europeană (AIE) şi, în mod firesc, continuă politica AIE în domeniul relaţiilor
externe. Nu pot să nu menţionez că politică externă a AIE a fost formulată cu participarea
societăţii civile, aducându-mi şi eu aportul ca reprezentant, pe atunci, al acesteia. De aceea,
în mod firesc, priorităţile de politică externă ale AIE rămân valabile pentru mine, în calitate
de consilier pentru politică externă al preşedintelui Republicii Moldova.
Cele cinci direcţii prioritare de politică externă ale Republicii Moldova vor avea
continuitate. Mă refer la integrarea europeană, un domeniu în care se îmbină atât politica
externă, cât şi, mai ales, cea internă. Mă refer, între altele, şi la relaţiile de bună vecinătate de
tip european cu Ucraina şi cu România. Este natural să cooperăm mai strâns cu aceste state.

România face parte din UE, acolo unde dorim să ajungem şi noi. Împărtăşim o
istorie şi o cultură comună, limba, ceea ce ne va ajuta, cred eu, să ne mişcăm spre UE.
Vom avea nevoie de experienţa României, dar şi de o serie de acte legislative europene care
deja sunt traduse în limba română. Prin urmare, avem un avantaj în restabilirea relaţiilor
normale cu România şi construirea unui parteneriat strategic european.
Cu Ucraina avem de soluţionat o serie de probleme, care nu au fost rezolvate ani
în şir. Guvernările anterioare le-au lăsat pe umerii actualei guvernări a AIE. Revenirea la
normalitate este extrem de importantă, Ucraina fiind şi un actor crucial pentru soluţionarea
conflictului transnistrean.
Celelalte două priorităţi de parteneriat strategic ale Republicii Moldova sunt
relaţiile bune cu Federaţia Rusă şi cu SUA, două state care sunt implicate în mod direct, sau
indirect, în subiecte de interes pentru Republica Moldova: economice, politice, politicomilitare.
SUA este unul din principalii finanţatori ai Republicii Moldova. Ambele ţări, la
fel ca şi Ucraina, sunt implicate în soluţionarea conflictului transnistrean în formatul 5+2.
Este mult de lucru pe domeniile respective, iar Preşedinţia Republicii Moldova
şi celelalte structuri ale AIE trebuie să întreprindă eforturi conjugate. Îmi revine să asigur
această coordonare, conlucrare şi să promovez parteneriatele strategice, fără să uit, evident,
de relaţiile cu alte state şi organizaţii internaţionale importante pentru Republica Moldova.
Moderator: Să încercăm să analizăm ce s-a reuşit, în ultimul an, în domeniul
politicii externe a Republicii Moldova. Ce au reuşit să facă autorităţile de la Chişinău? Vă
propun să începem cu România. Cum au evoluat relaţiile Republicii Moldova cu România,
în ultimul an?
Vlad Lupan: Iată un subiect într-adevăr interesant pentru că relaţiile cu România
pe parcursul ultimilor opt ani au fost fluctuante, în funcţie de situaţia şi atitudinea guvernării
comuniste. În anul 2005, preşedintele Băsescu a venit să susţină cursul proeuropean al
Republicii Moldova. Însă acest curs, până la urmă, nu a fost realizat până la capăt. S-a mers
pe alte formule, pe relaţii foarte bune cu Rusia şi deteriorarea relaţiilor cu România, într-un
mod cu totul nejustificat.
În ultimul an, în relaţia cu România au existat un şir de întrevederi şi consultări,
atât la nivelul structurilor specializate, ministere de externe şi alte instituţii, cât şi la nivel de
prim-miniştri şi preşedinţi. Voi aminti de ultima vizită pe care a făcut-o preşedintele Mihai
Ghimpu în România, unde s-a întâlnit cu preşedintele Băsescu pentru a discuta şi despre
asistenţa oferită de România sinistraţilor din Republica Moldova: construcţia a o mie de
case pentru oamenii care au suferit în urma inundaţiilor. În acest sens, această politică
externă a Preşedinţiei este un succes. Guvernul Republicii Moldova acum are posibilitatea
să îndeplinească promisiunea de construcţie a caselor cu asistenţa României. Vedem că
această relaţie cu Bucureştiul este importantă nu doar pe plan european, dar şi pe plan
intern.
171

172
Moderator: Ce concluzii putem trage privind relaţiile noastre cu UE?
Vlad Lupan: Relaţiile cu UE au evoluat pozitiv şi acesta este semnul sub care
evoluează politica externă a AIE. Imediat după instalarea AIE la guvernare, au început
discuţiile despre semnarea unui nou Acord de asociere între Republica Moldova şi UE.
Acest lucru nu a fost posibil pe parcursul a opt ani de guvernare comunistă. Negocierile
au demarat la începutul anului, iar în vară, în luna iunie, după un şir întreg de runde de
negocieri, s-a constatat că Republica Moldova a reuşit să avanseze suficient de mult în
realizarea unor reforme, aşa încât să poată încheia negocierile până la sfârşitul anului. Să
facem o comparaţie. Ucraina a negociat acelaşi acord cu UE timp de trei ani, iar Republica
Moldova, în jumătate de an, a ajuns Ucraina din urmă.
Ce demonstrează acest lucru? Fără îndoială faptul că în Republica Moldova
reformele sunt posibile. Ca aceste reforme să fie puse în practică, este necesară o stabilitate
politică. În acest sens, mesajele UE au fost foarte clare, au fost mesaje de susţinere a AIE,
a reformelor, mesaje de sprijin financiar, de încurajare a autorităţilor ca să ducă până la
capăt reformele începute. După numărul de contacte pe care le-a avut şi le are Republica
Moldova, UE se află pe primul loc. În fiecare săptămână au loc discuţii, negocieri. Este fără
precedent o astfel de deschidere a UE faţă de Republica Moldova şi trebuie să o fructificăm
şi pe viitor.
Moderator: Ce putem spune despre relaţiile cu SUA? Cum au evoluat în această
perioadă?
Vlad Lupan: Relaţiile cu SUA au evoluat pe o cale progresivă. La o săptămână
după numirea Guvernului Alianţei pentru Integrare Europeană, SUA a făcut o declaraţie
şi a anunţat o asistenţă de 262 milioane dolari. E un semn cât se poate de clar de susţinere
şi de evoluţie pozitivă a relaţiilor SUA – Republica Moldova. A urmat vizita primului
ministru al Republicii Moldova în SUA. Cu această ocazie, de asemenea, au fost transmise
mesaje de susţinere din partea SUA pentru reformele din Republica Moldova. Voi aminti
şi de conferinţa donatorilor din martie 2010, la care SUA a anunţat încă o dată despre
susţinerea acordată Chişinăului şi reformelor promovate de AIE în interesul naţional al
Republicii Moldova.
Am văzut în mai multe rânduri că SUA ne susţine. Ne susţine nu doar pe subiecte
de dezvoltare economică a Republicii Moldova, ne susţine şi în conflictul transnistrean. Ne
susţine pe subiectul retragerii trupelor ruse din Republica Moldova, în cadrul negocierilor
care le poartă cu Federaţia Rusă pe domeniul securităţii europene şi euro-atlantice. Fără
îndoială, o astfel de susţinere a SUA a devenit mult mai vizibilă datorită relaţiilor pe care a
început să le construiască noua guvernare a Alianţei pentru Integrare Europeană.
Moderator: Să trecem şi la relaţiile cu Ucraina, despre care aţi vorbit puţin mai
înainte şi pe care Guvernul AIE şi le-a propus să le aducă la un nivel calitativ nou. Cum au
evoluat ele în această perioadă?

Vlad Lupan: Să nu uităm că AIE a venit la guvernare în anul 2009. Pe atunci,
în Ucraina era un alt guvern. Situaţia s-a schimbat după alegeri. Dar, se pare că anumite
probleme în relaţiile moldo-ucrainene sunt pe cale să se rezolve, inclusiv cele legate de
frontieră. După cum spunea un coleg care lucrează la un minister, acum negociatorii
ucraineni sunt destul de practici. Ei se întreabă: dacă este o problemă, care este soluţia?
Să găsim soluţia! Paradoxal, existau anumite semne de întrebare faţă de comportamentul
Ucrainei în relaţia sa cu Rusia şi ne aşteptam că va fi o discuţie dificilă cu Ucraina. Se pare
că această discuţie dificilă, cel puţin pe unele subiecte, nu există, ci există de fapt o discuţie
productivă. Este bine că lucrurile se mişcă în acest mod. Avem o mulţime de probleme care
ne-au rămas de la guvernarea anterioară, inclusiv cele legate de demarcarea frontierei.
Moderator: Relaţiile cu Rusia, cu care Guvernul de la Chişinău îşi propusese să
aibă un parteneriat strategic, cum pot fi calificate ele după un an de guvernare a Alianţei
pentru Integrare Europeană?
Vlad Lupan: Republica Moldova are un număr mult mai mare de consultări, pe
linia externelor, cu Ucraina şi Rusia, decât cu România. Este doar o precizare. Sigur că se
vehiculează o serie de probleme vizând relaţia cu Federaţia Rusă. Este vorba despre ziua
de 9 mai, decretul preşedintelui Ghimpu privind comemorarea Zilei ocupaţiei sovietice,
problema exportului de vinuri. Dar să nu uităm că problema vinurilor a apărut cu două
săptămâni înainte de decret. Ce pot să spun? Trageţi concluziile dumneavoastră! Dacă
problema vinurilor a apărut înainte de decret, înseamnă că nu decretul era problema. Ne
întrebăm atunci dacă nu cumva Federaţia Rusă vrea să se implice în campania electorală
din Republica Moldova? Eu cred că Federaţia Rusă nu ar trebui să se implice în această
campanie electorală. E necesar ca relaţiile moldo-ruse să fie construite în baza respectului
reciproc şi nu doar Republica Moldova trebuie să întreprindă paşi în acest sens, dar şi
Moscova. Respectul, repet, trebuie să fie reciproc, şi din partea Federaţiei Ruse.
Moderator: Recent, preşedintele interimar Mihai Ghimpu a vizitat Georgia unde
s-a întâlnit cu preşedintele georgian, Mihail Saakaşvili. În presă au apărut unele opinii
potrivit cărora această vizită ar putea însemna începutul unei reînnoiri a GUAM-ului.
Există acum şanse ca GUAM-ul să fie relansat?
Vlad Lupan: Eu nu am auzit în cadrul întâlnirii celor doi preşedinţi ceva care
să indice asupra acestui fapt. Sunt nişte speculaţii nefondate. În actualele circumstanţe
internaţionale nu prea cred că este posibilă revigorarea serioasă a GUAM-ului, iar Ucraina
nu este statul care va accepta aşa ceva. În esenţă, GUAM a apărut în perioada în care toate
cele patru state aveau probleme cu zonele separatiste. În 1996 existau discuţii în cadrul
OSCE, iar ulterior, în 1997, GUAM a fost lansată oficial. De atunci, lucrurile au evoluat,
s-au extins pe diverse domenii şi eu nu văd o problemă în faptul că un grup de ţări îşi doreşte
mai multă democratizare şi dezvoltare. Pe de altă parte, interesele acestor state diferă între
ele. De aceea, să vorbim despre o revigorare reală a GUAM-ului este o speculaţie curată.
Speculaţie care a venit, iată, într-o perioadă electorală în Republica Moldova.
173

Republica Moldova în cadrul Parteneriatului Estic
174
Invitaţi:
26 septembrie 2010
- Cristian Ghinea, director al Centrului Român de Studii
Europene;
- Victor Chirilă, director executiv al Asociaţiei pentru
Politică Externă.
Moderator: Cristian Ghinea este co-autorul unui raport intitulat „Parteneriatul
Estic, instrucţiuni de utilizare. Republica Moldova ca oportunitate”, care a fost lansat joi la
Chişinău. Astăzi vom discuta despre acest raport. A trecut deja un an şi jumate de la lansarea
oficială a Parteneriatului Estic, în mai 2009, la Praga, o iniţiativă a UE ce vizează şase ţări:
Azerbaidjan, Georgia, Armenia, Ucraina, Belarus şi Republica Moldova. Dl Ghinea, ce s-a
reuşit în această perioadă, în particular, ceea ce priveşte Republica Moldova?
Cristian Ghinea: Aş spune că, mai degrabă, Republica Moldova a făcut mai mulţi
paşi pe relaţia bilaterală Chişinău-Bruxelles, decât în cadrul Parteneriatului Estic. Este şi
o problemă a Parteneriatului. Nu este clar ce anume se doreşte cu el? La asta se referă şi
recomandarea noastră principală şi anume că Bruxellesul şi capitalele statelor membre ar
trebui să ofere mai multă substanţă politică, în primul rând, acestui instrument al UE.
În contextul acesta, a doua noastră recomandare ar fi, – de unde este şi subtitlul
raportului, – că Moldova poate fi un exemplu de succes pentru Parteneriatul Estic. Pentru că
Moldova este o ţară care, pe lângă apropierea geografică de UE, are şi anumite caracteristici,
elemente pozitive, comparativ cu celelalte cinci ţări din Parteneriatul Estic. Ea este mai
democratică, mai pro-europeană, are o economie mai deschisă către Europa decât media
celor din Parteneriatul Estic. Pe scurt, dacă este să fie un succes, atunci Moldova este acel
caz posibil de succes.
Altfel, raportul pe care l-am prezentat la Chişinău este o trecere în revistă a
informaţiilor actuale despre Parteneriatul Estic. Are o parte descriptivă şi o parte de
recomandări şi am încercat să aflăm cum se vede Parteneriatul Estic în fiecare dintre ţările
implicate: Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova, Ucraina şi Belarus. Este
adresat mai mult publicului occidental şi factorilor de decizie de acolo: publicului – pentru
a şti cu ce se mănâncă Parteneriatul Estic, despre ce este vorba aici; şi factorilor de decizie
– pentru a-i indemna să fie mai fermi şi mai hotăraţi în direcţia aceasta.
Victor Chirilă: Eu cred că aşteptările faţă de Parteneriatul Estic au fost mari şi
sunt mari în continuare. De exemplu, s-a aşteptat ca Parteneriatul Estic să ajute statele
participante în depăşirea crizei economice şi financiare. Dar finanţarea oferită de UE
pentru Parteneriat este mică şi asta a dezamăgit foarte multă lume, politicieni, guvernanţi
din Ucraina, Moldova şi restul ţărilor din Caucaz. Cred că, în acest caz, s-a scăpat din vedere

esenţa acestei iniţiative. Esenţa Parteneriatului Estic este de a asista statele să se armonizeze
cu standardele economice, sociale, politice, democratice din cadrul UE, ajutând astfel
această regiune să se integreze în spaţiul european.
În ciuda dificultăţilor pe care le întâmpină şi a deficienţelor sale structurale,
Parteneriatul Estic a oferit câteva oportunităţi importante statelor din regiune, care
doresc şi depun eforturi să se integreze în UE. Mă refer la trei momente favorabile. Primul
este liberalizarea regimului de vize cu UE. Parteneriatul Estic a fost cel care a anunţat în
premieră că statele din Europa de Est pot obţine perspectiva călătoriilor fără vize. Vedem
că Republica Moldova deja este pe punctul de a primi un Plan de acţiuni, până la sfârşitul
anului, la fel şi Ucraina.
Al doilea moment este liberalizarea comerţului cu UE, crearea unei zone de
comerţ aprofundat şi comprehensiv de liber schimb. Ucraina a început de mai bine de
doi ani negocierile la acest capitol. Negocierile merg încet. Sunt mai multe probleme care
trebuie să fie soluţionate la Kiev. Chişinăul este pe punctul de a demara dialogul pe acest
subiect, până la sfârşitul anului curent. Al treilea moment extrem de important este Acordul
de asociere, un Acord care va ridica nivelul relaţiilor politice şi juridice între Chişinău
şi Bruxelles, un Acord care ne oferă perspectivă clară de integrare economică în spaţiul
UE şi nu exclude, deşi nu se va menţiona, probabil, în mod clar acest lucru, posibilitatea
integrării politice în momentul în care Republica Moldova va corespunde criteriilor de la
Copenhaga. În general, Parteneriatul Estic oferă un ansamblu întreg de oportunităţi care,
odată valorificate, vor permite statelor din regiune care doresc să se integreze în UE să
ajungă acolo, dar nu fără a depune eforturile necesare în termeni de reforme.
Moderator: Totuşi, cât de realist este ca Parteneriatul Estic să apropie de UE cele
şase state est-europene şi sud-caucaziene, fiind vorba de ţări care, dincolo de faptul că au
făcut parte din Uniunea Sovietică, nu prea au nimic în comun, sunt foarte diferite?
Victor Chirilă: Este adevărat că Parteneriatul Estic cuprinde state diferite ca nivel
de dezvoltare, diferite ca intenţii de angajare cu UE. Sunt mai mulţi experţi, politicieni, din
cadrul UE inclusiv, care argumentează că este nevoie să fie o diferenţiere mai clară între
statele din Parteneriatul Estic. Pentru că există, pe de o parte, Ucraina şi Moldova, care îşi
doresc un nivel aprofundat de relaţii şi aderarea treptată la UE. Este Georgia, care îşi doreşte
practic acelaşi lucru, dar din punct de vedere economic are un pic alte viziuni, deocamdată.
Azerbaidjanul însă are o poziţie ambiguă, atât în ceea ce priveşte relaţiile politice, cât şi
economice. Armenia este parte a Politicii europene de vecinătate ca dialog, dar din punctul
de vedere al faptelor concrete e în situaţia pe care am avut-o noi pe timpul guvernării
comuniste: în fapte nu se face nimic, în vorbe, este o retorică optimistă de apropiere de UE.
Cu siguranţă, este nevoie de o diferenţiere. Dar ea va fi posibilă, probabil, numai
atunci când Republica Moldova va oferi argumente puternice susţinătorilor din cadrul UE,
argumente sub formă de reforme privind armonizarea legislativă, modernizarea economiei,
aprofundarea comerţului cu UE, liberalizarea regimului de vize. Numai în cazul acesta,
175

probabil, acumulând o masă critică de argumente, va fi posibilă şi această diferenţiere şi
UE, Comisia Europeană vor putea fi forţate să ne acorde o perspectivă clară din punct de
vedere politic. De aceea, cred că mingea este în terenul nostru şi prin realizarea temelor de
acasă vom reuşi, în cele din urmă, să facem această diferenţiere, chiar şi faţă de Ucraina, care
vedem că este din ce în ce mai des criticată, în ultimul timp, dacă nu de politicienii din UE,
atunci de experţi internaţionali şi europeni care sunt îngrijoraţi de ceea ce se întâmplă în
Ucraina, în relaţia Guvern – societate civilă.
Cristian Ghinea: Aş adăuga şi eu aici că Parteneriatul Estic are două componente:
una multilaterală şi alta – bilaterală. Cea multilaterală leagă oarecum statele, dar mai degrabă
la nivel regional, deci încurajează proiectele finanţate la nivel regional - în cazul Moldovei
ar fi cooperarea cu Ucraina, dar şi cu România. Componenta cea mai importantă este
cea bilaterală. Aici funcţionează principiul individualităţii, care este unul din principiile
fundamentale subliniate atunci când a fost lansat Parteneriatul Estic.
Ce înseamnă asta? Că fiecare stat va fi evaluat în funcţie de performanţele proprii.
Cred că Moldova ar trebui să insiste pe aplicarea acestui principiu cu consecvenţă, pentru
că, aşa cum spuneam mai devreme, este un stat care nu se compară în termeni de integrare
europeană sau apropiere de Europa cu Azerbaidjanul, de pildă, cu toată simpatia faţă de
Azerbaidjan. Pe de altă parte, în practică, se dezvoltă în cadrul Parteneriatul Estic un bloc,
să-i spunem „blocul apropiat”, care ţine şi de geografie, compus din Moldova şi Ucraina.
Moldova şi Ucraina au în negociere Acordul de asociere, ceea ce nu este cazul cu celelalte
patru ţări din Parteneriatul Estic. Această concepţie se dezvoltă şi cred că se va consolida
pe viitor, căci anume în cadrul celor şase state există două mai avansate, în cazul cărora se
poate vorbi de perspective de integrare, pe termen mediu şi nu foarte lung, să sperăm.
Moderator: Una din dimensiunile Parteneriatul Estic se referă şi la securitatea
energetică a celor şase ţări. Cum ar putea contribui UE la asigurarea securităţii energetice
a Republicii Moldova care, în prezent, din punct de vedere energetic, depinde aproape
integral de Rusia?
Cristian Ghinea: Aici este o discuţie internă a UE, care are încercări variate
legate de securitatea energetică şi aici se desprind anumite grupuri de state. Sunt state care
militează ferm pentru politici comune în domeniul acesta şi România este unul din aceste
state, şi state care preferă să lucreze bilateral şi individual cu Rusia, cum este Germania de
pildă. Tensiunea aceasta dintre cele două grupuri de state ale UE a dus la efecte negative,
dar şi la efecte pozitive. Efectele pozitive asupra cărora ar trebui să ne concentrăm este
concurenţa care se dezvoltă acum între diverse rute de tranzit. Şi, să vă răspund la întrebare,
atunci când UE va fi capabilă să fie ea însăşi suverană energetic, să-şi asigure consumul
de energie nu neapărat contra Rusiei, ci pur şi simplu diversificând sursele şi rutele de
transport, atunci cred că în mod natural nu va avea reticenţe în a-şi ajuta vecinii de la Est.
În cazul Moldovei, în mod particular, cred că România ar putea să facă mai mult.
De pildă, dacă se va dezvolta capacitatea României de a stoca gaze naturale, - care este
176

o mare problemă pe ruta de transport şi lucru important pentru zona aceasta, pentru că
gazele trebuie şi stocate nu doar transportate, - atunci capacitatea României de a ajuta
Moldova în zona aceasta va creşte. Sunt nişte discuţii mai degrabă tehnice. Dar, ca să fiu un
pic pesimist, aici, mai degrabă aş aştepta de la anumite state din UE, ca Polonia şi România
să ajute energetic Ucraina şi Moldova, decât de la UE, care nu este un actor puternic pe
piaţa energetică, din păcate, pentru că nu are poziţii unitare, dar are potenţialul de a deveni.
Victor Chirilă: Eu cred că relaţia cu Rusia, din punct de vedere al dependenţei
energetice, este puternică actualmente, evidentă pentru toată lumea şi cred că se va menţine
şi în viitor. Rusia va fi şi în viitor un important furnizor de resurse energetice, în special de
gaze naturale pentru Republica Moldova. Spun acest lucru pentru că, în ultimul timp, se
discută despre conducta Nabucco şi oportunităţile ce le oferă Republicii Moldova. Cred
însă că despre oportunităţi vorbesc numai acei experţi, care nu sunt experţi în domeniul
energetic, pentru că cel mai apropiat punct de conectare la această conductă se află la 500,
aproape 600 km depărtare de Republica Moldova. Vă daţi seama că un asemenea proiect
- construcţia unei conducte care să unească doar Republica Moldova la Nabucco - este un
proiect foarte costisitor.
Cred că trebuie să avem o strategie bine gândită cu Federaţia Rusă la acest capitol,
în special o strategie care să vizeze întreg sistemul energetic al Republicii Moldova. Pe de
o parte, trebuie să avem o relaţie contractuală, clară, la capitolul importuri de gaze naturale
din Federaţia Rusă. În al doilea rând, cred că este nevoie să modernizăm economia, pentru
că avem o economie energofagă, să stimulăm eficienţa energetică a întreprinderilor. Plus la
aceasta trebuie să dezvoltăm noi resurse energetice şi cred că anume la acest capitol UE ne
poate ajuta cu investiţii şi cu tehnologii moderne.
Parteneriatul Estic, prin platforma sa tematică ce ţine de cooperarea energetică,
poate favoriza un astfel de transfer de tehnologii şi investiţii în Republica Moldova. Din
păcate, deocamdată avem doar discuţii la acest capitol şi nu avem proiecte, nu există proiecte
în cadrul UE. Cred că UE şi statele membre ale Parteneriatul Estic trebuie să se gândească
foarte serios la proiecte de acest fel, proiecte ce ţin de dezvoltarea unor tehnologii, ce ţin
de noi resurse energetice moderne, astfel încât să diminuăm dependenţa energetică faţă
de Rusia. Vedem că, din când în când, Federaţia Rusă utilizează acest instrument ca o
modalitate de şantaj în raport cu Ucraina, cu Republica Moldova.
Trebuie să ne gândim cum să descurajăm Federaţia Rusă să utilizeze dependenţa
energetică ca instrument de şantaj. S-a vorbit şi se vorbeşte foarte mult despre conducte
de gaze care să ne lege cu sistemul de conducte de gaze naturale al României. Dar până
acum nu s-a făcut nimic, nu avem niciun proiect. Este important să ne conectăm cât mai
curând posibil la sistemul energetic al UE şi al României în special. Iarăşi, acest lucru va
descuraja Federaţia Rusă. Totuşi, aş menţiona că sunt nişte progrese, nişte oportunităţi în
acest sens. De exemplu, Republica Moldova a aderat în acest an la Comunitatea energetică
europeană. Comunitatea energetică europeană prevede armonizarea standardelor în acest
domeniu şi interconectarea sistemelor energetice. Republica Moldova va prelua la anul
177

viitor preşedinţia acestei comunităţi şi cred că are o responsabilitate mare, evident, faţă de
toată comunitatea şi, în special, faţă de soarta Republicii Moldova. Cred că este o ocazie să
vină cu nişte proiecte excelente, care să fie susţinute de întreaga comunitate, proiecte care
să avantajeze ţara noastră şi economia noastră.
Moderator: Conflictul transnistrean, iată o problemă cu care Republica Moldova
se confruntă încă din momentul constituirii sale ca stat independent. În ce măsură
Parteneriatul Estic ar putea servi drept platformă la identificarea soluţiilor pentru depăşirea
crizei transnistrene?
Victor Chirilă: Din păcate, Parteneriatul Estic nu este o platformă pentru găsirea
de soluţii pentru problema transnistreană. Problema transnistreană este, într-o anumită
măsură, neglijată de această iniţiativă şi rămâne, deocamdată, un subiect pe agenda
bilaterală a Republicii Moldova cu UE. Dar susţin propunerea Centrului Român pentru
Politici Europene şi a dlui Cristian Ghinea privind o implicare mai mare a Parteneriatul
Estic în această problematică şi utilizarea acestei platforme pentru găsirea unei soluţii.
Datorită UE, în ultimii ani, s-au făcut mai multe progrese. De exemplu, în privinţa
controlului vamal şi al frontierei pe segmentul transnistrean. Avem tot mai multe proiecte
în regiunea transnistreană susţinute de UE. Avem state membre care au iniţiat proiecte
individuale privind cooperarea cu societatea civilă, cooperarea în domeniul economic,
promovarea măsurilor de încredere. Lucrul acesta este încurajator, pentru că, în momentul
în care elita politică din Transnistria se va schimba, se va înnoi, vor apărea nişte politicieni
care vor fi deschişi dialogului. La această etapă avem nevoie de nişte politicieni deschişi
dialogului, şi nu numai noi, dar şi UE, pentru a mişca lucrurile din loc. Atunci când vor
apărea aceşti politicieni, cu siguranţă, toate eforturile care, pentru unii, în special din
regiunea transnistreană, par fără rezultate, vor da roade şi încă foarte rapid.
Cristian Ghinea: Parteneriatul Estic nu trebuie imaginat ca o platformă care
rezolvă toate problemele. Cred că dificultatea problemei transnistrene depăşeşte capacitatea
Parteneriatul Estic, pentru că nu a fost gândit pentru aşa ceva. Altfel, prin modul în care va
funcţiona - prin întâlniri regulate ale guvernelor, dialogul parlamentar, forumul societăţii
civile - Parteneriatul în sine va creea platforme de comunicare multiple pe care Republica
Moldova le poate folosi în mod inteligent pentru ca să promoveze ideea că UE este un actor
care trebuie să se implice mai mult în conflictul transnistrean. Şi argumentul care trebuie
adus celor din Europa este comparaţia cu Georgia.
UE a ignorat conflictul din Osetia până când s-au tras nişte focuri de armă acolo,
a izbucnit războiul. După care europenii, pentru că aşa este modul lor de a reacţiona, s-au
panicat şi au început să facă naveta diplomatică spre Tbilisi şi Moscova. Iar acum investesc
la nivel de miliarde de euro în proiecte de reconstrucţie şi de pacificare în zonă, adică mult
mai scump decât i-ar fi costat să facă nişte proiecte de prevenţie. Chiar glumeam cu nişte
colegi polonezi, - am fost zilele acestea în Transnistria într-o misiune de informare cu mai
mulţi experţi internaţionali, - şi ei ziceau: „Dacă se trag câteva focuri de mitralieră aici,
178

în Transnistria, să vezi ce o să căpătăm atenţia Europei, altfel, ei nu prea există pe agenda
Europei”. Asta este o glumă, nu vrem aşa ceva. Dar o strategie de prevenţie e necesară, mai
ales că zona transnistreană este mult mai aproape de graniţa Europei, decât a fost cazul
Georgiei şi un conflict aici ar destabiliza regiunea la modul foarte grav.
Problema este că, în momentul acesta, nici Chişinăul, nici Tiraspolul nu pot
dialoga, sau nu au soluţii pentru o comunicare directă care să rezolve problema. Şi atunci,
aşa cum Rusia se implică de partea Tiraspolului în mod evident, deşi nerecunoscut oficial,
ar trebui şi UE să se implice pentru că are o voce mult mai puternică, fără a ţine neapărat
partea Chişinăului, pur şi simplu pentru a aduce greutatea necesară şi a îndrepta situaţia
spre rezolvare.
Moderator: Anterior, Rusia se arătase reticentă faţă de Parteneriatul Estic. De fapt,
încă înainte de lansarea oficială a acestuia, în martie 2009, ministrul de externe Serghei
Lavrov acuzase UE, că prin lansarea Parteneriatul Estic, ar încerca să-şi extindă sfera de
influenţă în vecinătatea apropiată a Rusiei. Există anumite riscuri ca Rusia să încerce să
împiedice, într-un fel sau altul, realizarea Parteneriatul Estic?
Cristian Ghinea: Întotdeauna când îi aud pe oficialii ruşi reproşând diverse acţiuni
europenilor, reacţia mea este „ce bine ar fi să fie aşa”. Din păcate, nu este aşa, pentru că
vorbim despre două „animale” diferite. Rusia gândeşte în termeni de politică de dominaţie,
în special teritorială, pe când UE este un gen de construcţie care nu este axată pe dominaţie,
cu atât mai puţin teritorială. UE este axată pe cooperare şi când te axezi pe cooperare
depinde de statele ţintă cât anume vor să coopereze. Depinde anume de Guvernul de la
Chişinău cât anume vrea să coopereze sau să se integreze în UE, fără nici un fel de obligaţie
sau presiune a UE. Pur şi simplu, prin atractivitatea sa, UE este cea care creează premizele
cooperării. Pe de altă parte, Moscova vede totul în regim de tancuri, dominaţie: noi suntem
aici, nu plecăm şi voi ne ameninţaţi. Astea două „animale” foarte diferite, când se întâlnesc,
nu prea reuşesc să comunice foarte bine, de unde vin şi aceste atitudini uşor paranoice ale
Rusiei, de foarte multe ori.
Ca să răspund direct la întrebare, nu cred că Rusia poate să facă foarte mult, decât
dacă îşi influenţează guvernele pe care le poate controla, influenţa, manipula, în zonă, să nu
coopereze. De pildă, - nu vreau să avem probleme diplomatice în sensul acesta, este doar un
exemplu, - de ce ar refuza Guvernul armean asistenţa UE, mai ales că asistenţa aceasta nu
te obligă mai mult decât vrei tu să te angajezi? Sau Guvernul din Azerbaidjan, tot aşa. Este,
dacă vreţi, cum este apa atunci când ocoleşte pietrele. Cam aşa se întâmplă şi cu influenţa
UE în zonele astea. Pur şi simplu, sunt nişte oferte concrete pe care sau le accepţi, sau nu le
accepţi. Dacă nu le accepţi pentru că te influenţează Rusia, va trebui să le explici oamenilor
de acasă, de ce nu ai luat banii de la europeni ca să faci nişte reforme, care sunt până la urmă
de modernizare a statului, a instituţiilor, a infrastructurii?
Victor Chirilă: Eu cred că Rusia este şi acum nemulţumită de această iniţiativă,
o priveşte cu neîncredere, deşi criticile s-au diminuat în ultimul timp. S-au diminuat
179

pentru că s-au schimbat, spre exemplu, realităţile în Ucraina. La Kiev avem un Guvern
care este atent la mesajele care vin de la Moscova, încearcă să promoveze o politică de
echilibru între Vest şi Est. Lucrul acesta satisface îngrijorările şi aşteptările Federaţiei Ruse.
Plus la aceasta, Federaţia Rusă priveşte cu speranţe la realităţile din Republica Moldova
şi încearcă să schimbe situaţia politică din ţara noastră, prin încurajarea unei eventuale
alianţe de centru-stânga, care să promoveze, la fel, o politică de echilibru între Vest şi Est.
De asemenea, în ultimul timp auzim tot mai des despre un nou Acord de liber schimb în
cadrul CSI. Probabil că acest lucru este legat şi de iniţiativa Parteneriatul Estic, ca un fel
de contrapondere la cooperarea economică şi comercială aprofundată cu UE. Rusia, de
asemenea, pedalează tot mai mult pe Uniunea vamală cu Kazahstan şi Belarus. Toate aceste
lucruri nu sunt întâmplătoare.
Rusia se gândeşte la soluţii care să o ajute să-şi refacă influenţa în această regiune
şi promovează mai multe iniţiative care să ducă, în cele din urmă, la o integrare politică.
Pentru că Uniunea vamală, creată recent, este un proiect care are obiective politice şi nu
doar comerciale şi economice. CSI se află acum într-o stare de amorţire. Federaţia Rusă
nu a renunţat la acest proiect şi doreşte să-l reanimeze şi ideea semnării unui nou Acord de
liber schimb probabil că are în vedere acest lucru.
Ce trebuie să facem noi? Probabil că trebuie să cântărim clar priorităţile noastre,
nu doar pe termen scurt şi mediu, dar şi pe termen lung, să gândim strategic. Gândirea
strategică ne îndeamnă să vedem lucrurile clar, să analizăm de unde vin investiţiile
strategice, să vedem cine ne poate ajuta cel mai mult la modernizarea reală a economiei
noastre, modernizare prin atragerea de tehnologii. Vedem în ultimul timp că acest lucru
l-a înţeles foarte bine şi Federaţia Rusă, că tehnologiile vin dinspre UE, dinspre Occident.
Cred că este un exemplu şi pentru elita noastră politică să gândească în acelaşi fel.
Spre deosebire de Federaţia Rusă, UE deja ne întinde o mână în această privinţă.
Acordul de asociere, viitorul Acord de liber schimb cu UE şi liberalizarea regimului de vize
vor crea mediul şi platformele necesare pentru modernizarea ţării noastre pentru atragerea
investiţiilor, pentru atragerea tehnologiilor. De aceea, cred că discuţiile recente privind reechilibrarea
acestor doi vectori sunt un pic lipsite de substanţă, nu ţin cont de contextul
politic şi sunt mai mult alimentate de campania electorală care se desfăşoară acum în
Republica Moldova.
180

31 octombrie 2010
Rezultatele întâlnirii trilaterale de la Deauville şi concluziile Consiliului
Permanent pentru Afaceri Externe al UE
Invitaţi:
- Radu Vrabie, director de programe la Asociaţia pentru
Politică Externă;
- Leonid Litra, director adjunct pentru cooperare
internaţională, Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative
Sociale Viitorul.
Moderator: În programul de astăzi vom aborda două evenimente importante,
petrecute recent. Este vorba despre reuniunea trilaterală între preşedintele Franţei, Nicolas
Sarkozy, preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, şi cancelarul Germaniei, Angela Merkel,
care a avut loc în oraşul francez Deauville. Cel de al doilea eveniment este şedinţa Consiliului
Permanent pentru Afaceri Externe al UE, Consiliu din care fac parte miniştrii de externe
din toate ţările UE, la care s-a decis să se recomande Comisiei Europene elaborarea unui
Plan de acţiuni pentru Republica Moldova în vederea liberalizării regimului de vize.
Vă propun să începem discuţia noastră cu trilaterala de la Deauville. La această
întrevedere, între alte problemele de rezonanţă mondială, cum ar fi dosarul iranian, sau
antrenarea Rusiei în scutul anti-rachetă al NATO, a fost discutată şi problema transnistreană.
Prin ce se explică această atenţie, tot mai mare, în ultimul timp, acordată crizei transnistrene
în discuţiile dintre UE şi Rusia?
Radu Vrabie: Într-adevăr, conflictul transnistrean este o problemă abordată tot
mai des la un nivel înalt în relaţia dintre UE şi Rusia. Soluţionarea conflictului transnistrean
ar putea deveni un test de bună credinţă pentru Moscova, în relaţia cu Bruxellesul. Rusia îşi
doreşte modernizarea ţării cu ajutorul UE, iar statele europene au nevoie de un parteneriat
strategic cu Rusia. Totodată, deschiderea UE faţă de Republica Moldova este şi o urmare a
acţiunilor întreprinse de Chişinău în ultimul an.
Mă refer la cursul pro-european foarte clar, la reformele promovate în acest sens,
dar şi la faptul că, pentru prima dată în ultimii opt ani, o oficialitate a Republicii Moldova,
vicepremierul Victor Osipov a vizitat toate capitalele ţărilor ce fac parte din formatul de
negocieri 5+2 pentru reglementarea transnistreană, informând partenerii noştri despre
ce doreşte Republica Moldova să obţină, care-i sunt propunerile şi ce rezultate aşteaptă.
Desigur, având şi acest mesaj din partea Republicii Moldova, UE îi este mai uşor să
dialogheze cu Rusia şi să ridice discuţiile la un nivel calitativ mai înalt.
Leonid Litra: Eu cred că partenerii europeni şi cei ruşi sunt interesaţi să rezolve
conflictul transnistrean, dar ei îl văd, mai degrabă, ca pe un exemplu instrumental, ca pe un
test care trebuie să demonstreze că dialogul între Rusia şi puterile europene, Germania, în
181

special, dar şi Franţa, poate avea o dimensiune practică. Această dimensiune a fost aleasă
din considerentul că natura conflictului transnistrean este una diferită de cea din Abhazia,
Osetia sau Karabahul de Munte. Este mai uşor de soluţionat, unul mai aproape de frontiera
UE, deci parametrii acestui conflict arată că este un punct bun de pornire. Repet, este
mai degrabă un exemplu instrumental, dar ales şi din cauza insistenţei acestui Guvern al
Alianţei pentru Integrare Europeană, care s-a dovedit a fi unul care poate transmite mesajul
către anumite capitale europene. Or, tocmai această discuţie de la Deauville relevă faptul
că mesajul a fost auzit.
Cu atât mai mult cu cât Germania, UE în general, are nevoie de acest test în raport
cu Rusia pentru că am avut câteva exemple, anterior, care s-au soldat cu un eşec parţial:
cele şase puncte semnate sau coordonate de preşedintele Sarkozy, în timpul preşedinţiei
franceze, cu Rusia, dintre care trei sau mai multe nu s-au îndeplinit, şi alte exemple când
înţelegerile anterioare dintre Rusia şi UE nu s-au realizat. Prin urmare, a venit momentul ca
bunele intenţii să fie acompaniate de rezultate în teren.
Moderator: La conferinţa de presă de la Deauville, ţinută împreună cu cancelarul
german Angela Merkel şi cu preşedintele francez Nicolas Sarkozy, preşedintele rus Dmitri
Medvedev s-a arătat mulţumit de perspectiva reglementării conflictului transnistrean.
El a spus că există şanse de a ajunge la rezultate bune, numai dacă părţile implicate vor
adopta poziţii constructive. În acelaşi timp, liderul de la Kremlin a subliniat că succesul
negocierilor pentru reglementarea transnistreană depinde şi de poziţia României. Cum
credeţi, ce a avut în vedere Dmitri Medvedev când s-a referit la poziţia României?
Leonid Litra: Eu bănuiesc că Rusia s-a arătat în acest fel puţin iritată de insistenţele
României, vizibile pe plan internaţional în ultimul an, ori tocmai România a insistat ca să fie
informată despre acest format de negociere 5+2. Ne amintim de vizita cancelarului Merkel
la Bucureşti, pe 12 octombrie 2010, când premierul Boc solicita informarea României
asupra discuţiilor care au loc. De aici putem conchide că România este un partener care
vrea să aibă certitudinea că nu vor exista surprize în ceea ce priveşte începerea soluţionării
conflictului transnistrean. Această insistenţă nu este privită cu ochi buni de Rusia. Fraza
lui Medvedev, cum că rezolvarea depinde şi de România, înseamnă şi un semnal către
Bucureşti ca să nu insiste pe unele chestii atunci când nu este cazul. Dacă am parafraza, ar
suna în felul următor: „Noi negociem, dar nu aprindeţi lumina, pentru că veţi stinge toate
aceste eforturi”. Într-adevăr, România insistă în continuare să fie un stat care este parte, cel
puţin la nivel informativ, din acest format.
Radu Vrabie: De mai mulţi ani, Rusia încearcă să facă eforturi de a se debarasa
de acel statut de „parte în conflict”, cum a fost catalogată la Curtea Europeană pentru
Drepturile Omului. Vedem că Rusia utilizează în documentele oficiale sintagma de aşanumit
„moldo-pridnestrovskii conflict”, sau conflict moldo-transnistrean, accentuânduşi
statutul de garant al reglementării. Prin urmare, Rusia încearcă să găsească anumiţi
vinovaţi de stoparea reglementării transnistrene. Rusia încearcă să distragă atenţia de la
182

problema principală, chiar dacă trupele militare ruse continuă să se afle pe teritoriul
Republicii Moldova, iar Moscova susţine financiar regimul de la Tiraspol. În retorica
regimului de la Tiraspol, România întotdeauna a fost privită ca o problemă în reglementare.
Întotdeauna, după retorici pro-româneşti sau anti-româneşti, anumite procese erau blocate
- avem exemplul şcolilor cu predare în limba română din regiunea transnistreană, oferirea
cetăţeniei române pentru cetăţenii moldoveni. Deci, întotdeauna, a fost un lucru pe care
Rusia l-a utilizat pentru menţinerea influenţei sale în Republica Moldova.
Nu exclud că mesajul lui Medvedev a avut şi o tentă electorală, în raport cu
Chişinăul, a mai dat apă la moară anumitor forţe politice care invocă blocarea reglementării
transnistrene de către România. Aceste declaraţii ale preşedintelui Medvedev demonstrează
că în pofida deschiderii, dorinţei de a rezolva acest conflict, suntem încă foarte departe de o
soluţie. Rusia insistă asupra egalităţii părţilor între Chişinău şi Tiraspol şi zice că va saluta
orice declaraţie, orice înţelegere între părţi. După cum cunoaştem, regimul de la Tiraspol
nu este gata de reglementare, nu este gata pentru democratizare. De aceea, prin declaraţiile
sale, Rusia nu face decât să menţină actualul status quo.
Moderator: Dmitri Medvedev a mai spus la Deauville că, în prezent, în Republica
Moldova puterea este într-o stare de incertitudine, din cauza apropiatelor alegeri şi,
odată cu instalarea unei noi puteri la Chişinău, ar putea exista şanse bune pentru reluarea
negocierilor. Ce fel de putere credeţi că ar dori Rusia la Chişinău pentru negocierile în
dosarul transnistrean?
Radu Vrabie: Îmi este greu să spun. Probabil o putere care să fie mult mai prorusă
decât este actuala putere. Se invocă deja de un an această instabilitate la putere, deşi
Guvernul a funcţionat normal. Asta se întâmplă pentru că Rusia susţine regimul de la
Tiraspol. Probabil, este o scuză pentru Moscova şi Tiraspol, menită să justifice lipsa de
progrese pe parcursul acestui an şi faptul că reluarea negocierilor oficiale în formatul 5+2
nu se va produce, deşi Republica Moldova insistă asupra acestui lucru. În acest context, cred
că este o declaraţie cu iz electoral destinată Chişinăului. Probabil, unele forţe politice vor
utiliza declaraţia lui Medvedev ca să arate că actuala guvernare nu s-a isprăvit cu sarcinile
pe care le-a avut. Cred că nu este treaba unui stat străin să vorbească despre o situaţie sau
alata. Este un proces electoral normal, conform legii. Cum am mai spus, Guvernul este
funcţional, lucrează, sunt viceminiştrii de externe, s-a lucrat în regim normal, de aceea cred
că a fost o declaraţie mai mult cu iz politic decât una de substanţă.
Leonid Litra: Într-adevăr, Rusia şi-ar dori un interlocutor mai loial în Republica
Moldova. Însă argumentul preşedintelui Medvedev referitor la un guvern mai stabil nu este
valabil pentru că acest an ne-a dovedit că, în pofida crizei politice, Guvernul a fost unul
funcţional. Argumentul lui Medvedev indică mai degrabă amânarea unor decizii, a unor
discuţii în problema transnistreană. Pentru Moscova este important cine va fi în fruntea
viitorului Guvern şi care va fi componenţa sa, pentru că actualul Guvern al AIE a creat
diferite balamucuri Rusiei, prin diferite metode: fie că a fost vorba de parada de 9 mai, fie de
183

decretul lui Ghimpu, fie de discuţiile legate de embargoul la vin - deci, diferite dimensiuni
care au arătat nemulţumirea administraţiei de la Kremlin faţă de loialitatea Guvernului de
la Chişinău.
Moderator: Acum aş vrea să trecem la cel de al doilea subiect al discuţiei noastre.
Consiliul pentru Afaceri Externe al UE a recomandat Comisiei Europene să elaboreze un
Plan de acţiuni pentru Republica Moldova în vederea liberalizării regimului de vize. Ce ar
putea să prevadă acest Plan?
Radu Vrabie: Sunt o serie de recomandări prin care Republica Moldova este
apreciată pentru anumite eforturi pe care le-a făcut, în special în ultimul an. Sunt o serie
de măsuri pe care trebuie să le cuprindă raportul Comisiei Europene. Din câte înţeleg, nu
există o dată limită, ceea ce la Chişinău a trezit speculaţii. Cineva vorbeşte că vom obţine
regimul liberalizat de vize în 2012, alte partide politice spun că este un bluf. S-ar părea că
lipsa unui termen exact este un lucru rău. Dar, în acelaşi timp, este o mare oportunitate
pentru că, dacă vom reuşi să îndeplinim toate criteriile tehnice, atunci vom avea cel puţin
dreptul moral să cerem regimul liberalizat de vize. Acesta ar fi un motiv pentru Guvernul
de la Chişinău să acţioneze repede. Dar, depinde foarte mult şi de Comisia Europeană, şi
de situaţia geopolitică, depinde foarte mult şi de situaţia internă la noi. Dacă vom avea un
Guvern capabil să lucreze, să nu fie permanent întrerupt din activitate de situaţii politice şi
de campanii electorale, atunci există o şansă bună. Dacă nu, atunci riscăm să pierdem iarăşi
terenul şi să rămânem în urma Ucrainei, pe care abia am reuşit s-o ajungem din urmă şi
chiar un pic am întrecut-o.
Leonid Litra: Cred că decizia luată de Consiliul miniştrilor de externe al UE este
una foarte importantă pentru Republica Moldova. Asta arată, de fapt, că efortul făcut a fost
notat, s-a luat act de acest efort. Mai mult ca atât, înaintarea deciziilor care vor veni probabil
la sfârşitul anului, sau la începutul anului viitor, acest Plan de acţiuni este o recunoaştere
a faptului că, în cazul în care Republica Moldova îndeplineşte aceste condiţii, primeşte
regimul liberalizat de vize. Or, tocmai acesta a fost demersul Guvernului de la Chişinău.
Va fi un plan după modelul Balcanilor, chiar dacă se va numi diferit - în cazul
Balcanilor am avut „Foaie de parcurs”, în cazul ţărilor din Parteneriatul Estic avem „Planul
de acţiuni”. Va conţine aceleaşi patru blocuri, probabil - securitatea actelor, paşapoartelor,
inclusiv biometria, gestionarea frontierei şi a migraţiei, relaţii externe şi drepturile omului
şi alte politici sectoriale de combatere a crimei organizate, a traficului de fiinţe umane şi alte
probleme cu care se confruntă societatea. Însăşi decizia este foarte importantă pentru că,
din momentul în care există acest Plan de acţiuni, din acest moment există recunoaşterea
că, în cazul îndeplinirii, Moldova va beneficia de acest regim. Cred eu că termenul de 18
luni, care a fost anunţat anterior şi de prim-ministrul Filat, şi de alţi oficiali, este unul cam
optimist. Volumul temei pe acasă este prea mare pentru a fi îndeplinit în acest termen,
chiar luând în calcul un Guvern constant, sau o situaţie politică fără crize majore. Totuşi,
optimismul nu strică, atunci când este acompaniat de eforturi în teren.
184

Moderator: Ridicarea regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni ar putea fi
legat cumva de ridicarea regimului de vize pentru alte state – Ucraina, Rusia?
Leonid Litra: Ar putea fi legat. Şi unele state chiar încearcă să facă acest lucru. Este
vorba despre unele abordări, noi ne-am obişnuit să le spunem „la pachet”. Aceste abordări
se leagă, în primul rând, de Ucraina. Dar unele ţări precum Franţa, din câte cunosc, care
a participat foarte activ la această reuniune a Consiliului, au încercat să abordeze această
problemă într-un context regional, geopolitic chiar, prin includerea Rusiei şi oferirea
acesteia unei condiţionalităţi tehnice, ceea ce înseamnă, de fapt, un Plan de acţiuni pentru
Rusia şi includerea Rusiei în abordarea la pachet. Poziţia mea este că, dacă criteriul de bază
este îndeplinirea reformelor, atunci această abordare la pachet nu trebuie să aibă loc. Eu aş
fi foarte indulgent faţă de o abordare la pachet împreună cu Ucraina, pentru că Ucraina a
lansat acest dialog pe vize de circa trei ani de zile. A făcut multe reforme, va primi Planul de
acţiuni pe 21 noiembrie 2010, în timpul reuniunii UE - Ucraina şi cred că, în acest context,
o competiţie prietenească ar fi chiar binevenită. Dar, abordarea la pachet, atunci când două
state vor fi gata şi unul nu, şi din acest motiv şi cele care s-au pregătit vor fi amânate – eu nu
aş opta pentru o astfel de abordare.
Pe alocuri, mie mi se pare chiar ridicolă această abordare la pachet cu Rusia, dacă
ea va exista. Sper însă că nu va exista, pentru că una din condiţiile tehnice ale Planului de
acţiuni este instalarea camerelor de luat vederi, sau de supraveghere la fiecare trecere, cu
circuit închis, a frontierei. Imaginaţi-vă grandoarea Rusiei, câte puncte de control sunt, câte
misiuni trebuie să meargă să verifice dacă acest criteriu e îndeplinit sau nu… Deci, apar o
sumedenie de dificultăţi.
Moderator: Care ar putea fi piedicile cele mai mari în realizarea Planului respectiv
pentru Republica Moldova?
Radu Vrabie: În primul rând, situaţia internă. Dacă vom avea aceste alegeri
interminabile, Guvernul nu va reuşi să îndeplinească multe din angajamentele asumate.
În al doilea rând, este vorba despre conflictul transnistrean, inclusiv problema securităţii
actelor locuitorilor regiunii. Avem însă o oportunitate, faptul că Ucraina este interesată săşi
securizeze frontiera cu Republica Moldova şi mai ales segmentul transnistrean de 453
de kilometri. Un al treilea obstacol ar fi situaţia internaţională, faptul că există anumite
ţări importante şi, în cazul dat, putem să spunem, Franţa în primul rând, care îşi doresc
o relaţie specială cu Rusia şi încearcă să promoveze şi Rusia în acest pachet. În acest caz,
există posibilitatea ca UE să tărăgăneze acest proces pentru a putea să includă şi Rusia.
Leonid Litra: Eu aş diviza cerinţele pe care le avem de îndeplinit în două
compartimente: tehnice şi conceptuale. Tehnice ar fi cele care se referă strict la capacitatea
de a îndeplini unele cerinţe. De exemplu, informarea populaţiei privind nevoia de a trece la
paşapoarte biometrice şi asigurarea populaţiei cu aceste paşapoarte, cât mai repede posibil.
Sau crearea unui laborator de detectare a drogurilor sintetice. Deci, tot felul de chestiuni
tehnice, dar care sunt foarte importante.
185

În al doilea rând, ar fi un lucru şi mai important: reformarea Ministerului de
Interne, demilitarizarea lui. Ar mai fi îndeplinirea celor cinci recomandări ale Grupului de
state europene de luptă împotriva corupţiei – GRECO, care sunt un indicator în această
direcţie. Sau, Legea privind datele cu caracter personal, în care balanţa între spaţiul privat
şi cel public este foarte delicată, sensibilă. Sunt nişte chestii care urmează a fi îndeplinite.
Mai avem două lucruri, interministeriale, care trebuie realizate la toate nivelele. Este vorba
de lupta împotriva corupţiei, unde deocamdată, - am văzut în ultimul raport GRECO din
1 octombrie, - în 18 luni nu s-au făcut prea multe. Şi este vorba de creşterea capacităţilor
instituţionale, în special, a instituţiilor responsabile de aplicarea legii. Este vorba atât de
Ministerul Justiţiei, Ministerul de Interne, cât şi despre alte instituţii vizate. Acest proces
trebuie să fie văzut ca un proces cu două viteze: prima - în care conceptual se definesc şi se
schimbă unele formate, iar a doua - în care birocraţia îşi face treaba sa la nivel tehnic.
14 noiembrie 2010
Semnarea Tratatului privind regimul frontierei cu România şi demersul
adresat NATO de susţinere în retragerea trupelor ruse din Transnistria
186
Invitaţi:
- Victor Chirilă, director executiv al Asociaţiei pentru
Politică Externă;
- Eugen Revenco, director al Fundaţiei moldo-lituaniene;
- Radu Vrabie, director de programe, Asociaţia pentru
Politică Externă.
Moderator: Vă propun să abordăm câteva evenimente de ultimă oră, printre
care semnarea Tratatului privind regimul frontierei cu România, scrisoarea adresată de
preşedintele interimar Mihai Ghimpu la 12 noiembrie 2010 Secretarului general al NATO,
în care cerea susţinerea Alianţei Nord-Atlantice în ceea ce priveşte retragerea trupelor
ruse din Transnistria, dar şi apropiatul summit anual al OSCE de la Astana. Să începem
cu Tratatului privind regimul frontierei cu România, semnat pe 8 noiembrie 2010, la
Bucureşti, între premierul moldovean, Vlad Filat, şi ministru român de externe, Teodor
Baconschi. Care este esenţa acestui Tratat?
Eugen Revenco: Tratatul privind regimul frontierei de stat, încheiat între
Republica Moldova şi România, este asemănător cu Tratatul privind regimul de frontieră
de stat, încheiat cu Ucraina în 2003. Documentul, în fond, defineşte linia de frontieră, aşa
cum a fost ea stabilită în acordurile dintre URSS şi România.
Moderator: Ce efecte va avea semnarea acestui Tratat pentru Republica Moldova?
Victor Chirilă: Ştim cu toţii că acest Tratat, care s-a lăsat foarte mult timp aşteptat

la Chişinău de către mai multe partide, a fost un subiect sensibil, delicat, manipulat de
anumite partide pentru a arăta că România este vinovată de toate relele din Republica
Moldova – de lipsa de progrese în soluţionarea problemei transnistrene, de lipsa de
progrese palpabile în domeniul reformelor democratice, economice, de lipsa unor progrese
reale în domeniul integrării europene. Lucrurile acestea au fost extrem de exagerate în
timpul guvernării comuniste. Partidul Comuniştilor mereu pedala pe ideea că lipsa unui
Tratat politic de bază între România şi Republica Moldova şi, de asemenea, lipsa unui
acord de frontieră între Chişinău şi Bucureşti, demonstrează că România nu recunoaşte
suveranitatea şi statalitatea Republicii Moldova. Este un lucru care nu corespunde realităţii.
România este primul stat care a recunoscut independenţa Republicii Moldova.
Între Chişinău şi Bucureşti există peste o sută de tratate în diferite domenii, inclusiv în
domeniul cooperării serviciilor de frontieră, în domeniul vamal, în domeniul circulaţiei
persoanelor pe ambele maluri ale Prutului. Deci, sunt o mulţime de acorduri care, fără
îndoială, ne permiteau să aveam relaţii normale şi fără acest acord. Dar, având în vedere
că acest acord a fost foarte mult timp politizat, cred că semnarea sa scoate de pe agenda
româno-moldavă un subiect spinos, un obstacol în calea dezvoltării normale, în calea unui
parteneriat strategic axat pe integrarea europeană, un parteneriat de lungă durată între
Bucureşti şi Chişinău. Şi, de asemenea, scoate de pe agenda Chişinăului şi Bucureştiului
un subiect care era artificial manipulat, speculat de către anumite forţe politice de la
Chişinău, care nu-şi doresc o relaţie normală, stabilă cu Bucureştiul şi care nu agreează
ideea integrării europene, pentru că, în viziunea lor, integrarea europeană va duce în cele
din urmă la contopirea spaţiilor economice, culturale şi sociale ale Republicii Moldova şi
României.
Radu Vrabie: Cred că semnarea acestui Tratat are un impact şi în ceea ce
priveşte reglementarea transnistreană, întrucât transnistrenii vehiculează adesea pericolul
românizării. Semnarea Tratatului a contribuit la distrugerea acestui mit. În plus, am văzut
reacţiile Ministerului de Externe rus care a salutat semnarea acestui document, procedură
care a avut loc în cadrul unei reuniuni internaţionale, la care a participat şi preşedintele
Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. Toate acestea demonstrează că toţi marii actori
internaţionali sunt mulţumiţi de semnarea acestui Tratat, menit să scoată de pe agendă un
subiect sensibil.
Eugen Revenco: Tratatul acesta privind regimul de frontieră a fost într-adevăr
excesiv politizat şi, din acest considerent, momentul semnării era amânat. Acum, odată cu
semnarea acestuia, putem constata că Alianţa pentru Integrare Europeană şi-a îndeplinit
un punct din programul său de guvernare. În al doilea rând, semnarea Tratatului permite
României să detensioneze dosarul său privind aderarea la zona Schengen. Este un avantaj
şi pentru Republica Moldova, care face astfel dovada unei bune colaborări la frontiera
externă a UE şi face un pas înainte spre modernizarea regimului de frontieră cu România,
deci, un mic pas în direcţia liberalizării regimului de vize cu UE. Repet, nu este un element
187

decisiv, dar este unul din acele mici elemente care, în fond, arată schimbarea de calitate în
relaţia dintre Chişinău şi Bucureşti, cu toate că există şi anumite observaţii referitoare la
procesul de negociere şi semnare a Tratatului.
Victor Chirilă: Aşa cum au remarcat mai mulţi experţi, şi din Republica Moldova,
şi din România, acest acord era necesar României pentru a adera cât mai curând posibil
la spaţiul Schengen. Au existat îndoieli faţă de această legătură, dar iată că, zilele acestea,
ministrul de stat pentru integrare europeană din Franţa, dl Lellouche, a menţionat că
Franţa va face tot ce-i stă în puteri pentru a amâna decizia UE privind aderarea României
la spaţiul Schengen, până în vara anului 2011. El a menţionat că frontiera moldo-română
nu este îndeajuns de bine controlată, că Transnistria este o gaură neagră pentru migraţia
ilegală. Lucrul acesta demonstrează că, într-adevăr, problema frontierei moldo-române
este un subiect pe agenda României de aderare la Schengen. Din acest punct de vedere,
cred că semnarea acestui Tratatul privind regimul de frontieră este un atu pentru România
în procesul de îndeplinire a criteriului necesar pentru a adera la spaţiul Schengen.
Al doilea acord bilateral care ar urma să fie semnat este un document amplu
privind parteneriatul strategic în domeniul integrării europene. Lucrul acesta trebuie să fie
înţeles şi de România, care încearcă să evite semnarea unui asemenea acord, argumentând,
neoficial deocamdată, că declaraţia privind parteneriatul strategic european pe care
preşedinţii Băsescu şi Ghimpu au semnat-o în aprilie 2010, este îndeajuns şi scoate acest
subiect de pe agendă. Eu cred că nu-l scoate, pentru că această declaraţie, deocamdată, nu
angajează şi celelalte componente ale Alianţei pentru Integrare Europeană. De aceea, este
nevoie de un acord care să angajeze toate partidele politice care vor fi prezente în viitorul
Parlament după anticipatele din noiembrie 2010. Numai astfel putem promova o agendă
ambiţioasă de integrare europeană între Republica Moldova şi România.
Moderator: Totuşi, se pare că nu toată lumea este mulţumită de semnarea
acestui Tratat, mă refer la reprezentanţii Partidului Comuniştilor, care, în mod paradoxal,
chiar ei au fost cei care timp de mai mulţi ani au insistat asupra semnării unui Tratat de
frontieră dintre Republica Moldova şi România. De ce credeţi că reprezentanţii PCRM se
arată nemulţumiţi de semnarea Tratatului privind regimul de frontieră dintre Republica
Moldova şi România?
Victor Chirilă: Eu nu înţeleg supărarea Partidului Comuniştilor, pentru că acest
document a fost negociat în proporţie de peste 90 la sută de către guvernarea precedentă.
Negocierile oficiale asupra conţinutului s-au încheiat în vara anului trecut şi, pe parcursul
acestui an, au avut loc nişte consultări la nivel de experţi, care au discutat unele noţiuni
sensibile ale Acordului. Dar substanţa, în mare, a fost negociată de guvernul comunist.
Probabil că dânşii sunt nemulţumiţi de faptul că acest Acord se semnează în
context electoral şi, ca rezultat, un astfel de act ar aduce dividende politice partidului sau
partidelor care stau în spatele semnării acestui document. În plus, cred că este o tactică
a PCRM de a demonstra că, de fapt, ceea ce au vrut ei nu s-a semnat. Nu este adevărat,
188

pentru că capitolul numărul unu al acestui Acord este, de fapt, conţinutul unui adevărat
Acord politic, care ar stabili frontiera de stat între Republica Moldova şi România. Dar,
repet, ceea ce avem noi în acest capitol este o reconfirmare a frontierei, aşa cum a fost
stabilită ea în acordurile anterioare, semnate între România şi URSS.
Eugen Revenco: Eu cred că cei care sunt nemulţumiţi astăzi de acest Acord sau
trişează, sau mint. Pentru că, în anul 2003, preşedintele Republicii Moldova a iniţiat
negocierile asupra Tratatului privind regimul frontierei de stat, în baza unui decret, publicat
în Monitorul Oficial, dacă nu greşesc, pe 8 octombrie 2003. Acesta a fost mandatul pentru
negociatori, negociatorii au elaborat acest document şi l-au dus la bun sfârşit, până la
semnare.
Radu Vrabie: Cred că e vorba de procesul electoral. Dacă te uiţi la mesajul
electoral pe care l-a avut Partidul Comuniştilor şi la referendum, şi în campania electorală,
România era o sperietoare, era încă un mit care era utilizat şi distribuit alegătorilor. Acum,
s-a luat pământul de sub picioarele acestui mit şi bănuiesc că PCRM-ul încearcă să câştige
dividende din ceea ce a mai rămas.
Victor Chirilă: Sunt de acord, Partidul Comuniştilor s-a pomenit fără argumentul
său de bază pe care îl promova insistent în ultimul timp, că România este duşmanul extern,
că ar pune la îndoială şi ar submina integritatea şi suveranitatea Republicii Moldova. Iată
că acest argument, acest mit nu mai este credibil pentru foarte mulţi oameni în Republica
Moldova şi nici pentru partenerii noştri externi. De acum încolo, Partidului Comuniştilor
îi va fi din ce în ce mai greu să argumenteze, să continue acest refren în relaţiile cu partenerii
noştri externi. Prin urmare, eu cred că semnarea acestui Acord este un lucru benefic şi, chiar
dacă mai există nemulţumiri, acestea se vor diminua în lunile următoare şi în anii următori.
Cred că, aşa cum se menţionează în declaraţia Ministerului de Externe al Federaţiei Ruse,
acest Acord este un pas spre normalizarea relaţiilor dintre Chişinău şi Bucureşti. Cred că şi
Partidul Comuniştilor va trebui să ia notă de această declaraţie a Moscovei.
Moderator: Un alt subiect pe care aş dori să-l discutăm în emisiunea noastră este
scrisoarea pe care domnul preşedinte interimar Mihai Ghimpu a adresat-o, pe 12 noiembrie
2010, Secretarului general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, în care cere susţinerea
Alianţei Nord-Atlantice în ceea ce priveşte retragerea trupelor ruse din Transnistria.
Domnul Ghimpu acuza Rusia de violarea dreptului internaţional, pentru faptul că aceasta
nu şi-a respectat angajamentele şi nu şi-a retras până acum trupele din Republica Moldova.
Scrisoarea respectivă a fost făcută publică cu doar câteva zile înainte de summitul Alianţei
Nord-Atlantice, care va avea loc la Lisabona pe 19-20 noiembrie, şi a summitului Rusia-
NATO, programat să aibă loc, tot la Lisabona, pe 20 noiembrie. Cum ar putea ajuta NATO
Republica Moldova în problema retragerii trupelor ruse din Transnistria?
Radu Vrabie: Eu încă nu am o părere bine formată de ce s-a făcut acest lucru,
pentru că este clar că nimeni la reuniunea Rusia-NATO nu va cere public Rusiei să-şi
189

etragă trupele, imediat, necondiţionat. De aceea, mi se pare un pas un pic grăbit, poate din
cauza contextului electoral, şi mi se pare nepotrivit mai ales în contextul unei deschideri
care există acum între Rusia şi Germania, Rusia şi Franţa, şi când conflictul transnistrean
este menţionat ca unul în care Uniunea Europeană şi Rusia ar putea colabora. Mă tem că
această scrisoare ar putea să toarne apă la moara anumitor forţe din Rusia care nu-şi doresc
retragerea trupelor de pe teritoriul Republicii Moldova. Asta ar fi, cred, la prima vedere.
Sunt necesare mai multe informaţii ca să ne dăm seama ce a stat la baza acestei scrisori. Mi
se pare însă, încă o dată, nepotrivită în contextul evoluţiilor care există acum, a întâlnirilor
de la Garmisch şi de la Kiev, în formatul 5+2, şi a summitului OSCE de la Astana. Mi se
pare un lucru grăbit.
Victor Chirilă: Mie mi se pare că noi exagerăm un pic aici. Cred că ideea
scrisorii şi a declaraţiei făcute de domnul Ghimpu nu este de a invita NATO să participe
la soluţionarea problemei transnistrene. Ideea majoră a acestei scrisori pe care a trimis-o
domnului Rasmussen şi a declaraţiilor făcute de dl Ghimpu este, de fapt, de a atrage
atenţia, în primul rând, a opiniei publice internaţionale şi a principalilor noştri parteneri
că problema retragerii trupelor şi a muniţiilor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova
este una de interes major pentru ţara noastră, că fără retragerea prezenţei militare ruse nu
putem să vorbim despre crearea condiţiilor necesare unei soluţionări ample a problemei
transnistrene. Eu cred că declaraţia este binevenită, în contextul apropiatului summit
NATO din 19 noiembrie, de la Lisabona, şi a summitul OSCE din 1-2 decembrie, de la
Astana.
În acelaşi timp, cred că există şi o parte mai puţin plăcută a acestei declaraţii,
pentru că dl Ghimpu atrage atenţia asupra unui lucru foarte delicat, ce ţine de negocierea
viitorului Acord privind forţele convenţionale în Europa. Dânsul atrage atenţia că domnia
sa şi Partidul Liberal nu sunt mulţumiţi de faptul că acest acord, revitalizat, va conţine
referiri, din nou, la principiul privind acceptul statului-gazdă pentru orice prezenţă a
trupelor străine pe teritoriul său. Dânsul este nemulţumit de acest lucru, pentru că, în
opinia sa, acest principiu creează posibilitatea, oportunitatea, o uşă pentru Guvernul
Federaţiei Ruse de a menţine trupele pe teritoriul Republicii Moldova. El face trimitere la
exemplele Osetiei de Sud şi Abhaziei, care au fost recunoscute în urma războiului de către
Federaţia Rusă, iar apoi Federaţia Rusă, recunoscându-le, a obţinut şi dreptul de a menţine
trupele sale pe teritoriul Georgiei.
Eu nu exclud această ipotetică evoluţie. Dar, în condiţiile actuale, când vedem că
există un interes tot mai mare din partea comunităţii internaţionale de a soluţiona acest
conflict al nostru în regiunea transnistreană, când există o mai mare implicare a Uniunii
Europene, o mai mare implicare a Germaniei, care este statul cel mai important acum în
cadrul UE, cu cea mai mare pondere politică şi economică, eu cred că discuţia despre o
atare evoluţie ar fi fost un pic scoasă din context. Eu cred că această nemulţumire, această
îngrijorare pe care a formulat-o public dl Ghimpu trebuia să fie discutată mai întâi în
interior, cu diplomaţii, cu experţii din societatea civilă, pentru a vedea, într-adevăr, dacă
190

există temei să se facă o astfel de declaraţie publică.
Eugen Revenco: Subscriu, în linii mari, dar n-aş stărui atât de mult pe imaginea
de lider al preşedintelui interimar. Eu aş porni de la faptul că această scrisoare vine nu
de la dl Ghimpu ca lider de partid, dar vine de la preşedintele interimar al ţării. Citind
mesajul preşedintelui interimar, eu îmi amintesc de decretul emis, iar apoi anulat de Curtea
Constituţională, referitor la 28 iunie 1940 şi, punctul patru, dacă nu mă înşeală memoria,
din acel decret, amintea despre prezenţa ilegală a trupelor Federaţiei Ruse pe teritoriul
Republicii Moldova. Era un act public, care cerea evacuarea muniţiilor şi armatei străine.
Ne amintim, că ceva mai înainte a mai fost o declaraţie a preşedintelui interimar referitoare
la aniversarea semnării acordului din 1999 privind evacuarea muniţiilor şi armamentului
Federaţiei Ruse. Vedem apropierea summitului OSCE, iar după mai bine de 10 ani după
Istanbul vedem o schimbare, o tentativă de apropiere între Occident şi Rusia pe chestiuni
care ţin de securitate. Pe fundalul unei anumite disfuncţii sau a comunicării defectuoase
între ramurile puterii la Chişinău am putea vedea aceasta şi ca un mandat public pentru
negociatorii moldoveni.
Victor Chirilă: Declaraţia este într-adevăr binevenită, în măsura în care ea trimite
un mesaj clar tuturor partenerilor noştri, că retragerea trupelor ruse şi a muniţiilor ruse de
pe teritoriul Republicii Moldova este un lucru indispensabil pentru soluţionarea problemei
transnistrene, dacă vrem, într-adevăr, ca Republica Moldova să fie un stat suveran şi cu o
statalitate puternică. Dar, în acelaşi timp, dl Ghimpu a adus în discuţia publică un subiect
delicat ce ţine de negocieri. Or, acest subiect trebuia să rămână, atâta timp cât nu a fost găsit
un consens intern, atâta timp cât nu s-a discutat cu partenerii externi, trebuia să rămână un
subiect pentru discuţii diplomatice neoficiale.
Moderator: Şi acum aş vrea să discutăm pe scurt şi despre summitul OSCE ce va
acea loc la începutul lui decembrie la Astana, în Kazahstan. În ce măsură acest summit ar
putea impulsiona reluarea procesului de negocieri în problema transnistreană, întrerupt
în 2006, şi este oare acum gata OSCE să discute şi să analizeze la modul serios înlocuirea
actualei misiuni de menţinere a păcii cu una de observatori civili sub mandatul său?
Radu Vrabie: Summitul şefilor de stat şi de guvern de la Astana, din 1-2
decembrie, într-adevăr este un element foarte important pentru procesul de reglementare
transnistreană. Pe parcursul anului, au avut loc un şir de evenimente importante, atât pe
plan internaţional – cum ar fi summitul de la Deauville, declaraţia Medvedev-Ianukovici,
declaraţia Merkel-Medvedev, dar şi pentru apropierea dintre cele două maluri ale Nistrului
– relansarea trenului Chişinău-Tiraspol-Odesa, decizia Guvernului privind restabilirea
legăturii telefonice fixe, anumite înlesniri pe care Guvernul le-a oferit agenţilor economici
din Transnistria. De aceea, pentru noi este foarte important să avem o declaraţie finală la
summit în care să fie menţionate aceste succese, aceste progrese, care cu siguranţă că vor
impulsiona negocierile şi vor consfinţi acele acţiuni pe care Guvernul de la Chişinău le-a
întreprins, pe care nicio forţă, nici la Tiraspol, nici la Moscova, nu poate să le conteste.
191

Victor Chirilă: Există într-adevăr mai mulţi factori care ne permit să credem că,
la Astana, vom avea, în sfârşit, o declaraţie privind Republica Moldova care să reflecte
progresele realizate pe parcursul acestui an în dialogul dintre Chişinău şi Tiraspol, în dialogul
dintre mediatori şi observatori, în promovarea unor măsuri de încredere pe teren între cele
două maluri ale Nistrului. De asemenea, declaraţia ar trebui să reflecte noua atitudine a
partenerilor noştri principali, cum ar fi noile abordări enunţate în diferite formate: Rusia
şi Ucraina, Rusia şi Germania, şi Rusia-Franţa-Germania, recent, la Deauville. Cred că
diplomaţiei noastre îi revine o sarcină importantă – să reflecte aceste progrese şi principii,
enunţate în mai multe declaraţii, pe parcursul acestui an.
Un principiu important, care cred eu că trebuie să fie menţionat clar în declaraţia
summitului OSCE de la Astana, este disponibilitatea mediatorilor - Rusiei şi Ucrainei - de
a participa la transformarea misiunii de pace din regiune, aşa cum această disponibilitate
a fost menţionată în declaraţiile Ianukovici-Medvedev şi Merkel-Medvedev. Lucrul acesta
este important pentru că un astfel de principiu trebuie să fie legitimat nu doar de doi-trei
parteneri, ci de 56 de parteneri din cadrul OSCE.
Astfel, putem mişca carul din loc în ceea ce priveşte transformarea acestei misiuni
de pacificare, pentru că, actualmente, condiţiile s-au schimbat. Noi avem nevoie de o
misiune de observatori civili care să ne ajute să intrăm într-un dialog constant cu autorităţile
de pe malul stâng al Nistrului şi mă refer nu doar la cele centrale, dar şi la autorităţile locale,
mă refer la mediul de afaceri, la societatea civilă. Deci, avem nevoie de o misiune care să
faciliteze cooperarea noastră sectorială, astfel încât să creăm condiţii favorabile pentru o
soluţionare politică, amplă, a acestei probleme.
30 decembrie 2010
Politica externă a Republicii Moldova: retrospectiva anului 2010
192
Invitaţi:
- Victor Chirilă, director executiv al Asociaţiei pentru
Politică Externă;
- Eugen Revenco, director al Fundaţiei moldo-lituaniene;
- Radu Vrabie, director de programe la Asociaţia pentru
Politică Externă.
Moderator: Această emisiune va fi una de recapitulare şi totalizare a anului 2010
în domeniul politicii externe. Cum au evoluat lucrurile în acest domeniu pe parcursul
anului 2010? Să începem cu relaţiile cu România.
Victor Chirilă: Eu cred ca a fost un an bun. Am depăşit unele probleme moştenite
de la guvernarea precedentă. De exemplu, a fost semnat Acordul privind micul trafic la
frontieră, au fost deschise consulate româneşti la Bălţi şi Cahul. De asemenea, a fost deschis

consulatul Republicii Moldova la Iaşi. S-au făcut paşi în direcţia stabilirii, construirii unui
parteneriat strategic în domeniul integrării europene, în special prin semnarea, în aprilie, a
Declaraţiei la nivel de preşedinţi privind constituirea unui parteneriat strategic în domeniul
integrării europene. Acum, se lucrează deja asupra unui Plan de acţiuni.
Lucrurile s-au mişcat din loc. Relaţia cu Bucureştiul a fost repusă pe o traiectorie
normală, fapt ce inspiră optimism şi ne face să credem că, în viitor, această relaţie va da
roadele la care doar am visat în ultimii ani. Este important ca de acum încolo să se treacă
şi la realizarea unor proiecte concrete, cum ar fi cel din domeniul infrastructurii. România
a anunţat că este gata să ne ofere o asistenţă în valoare de 100 milioane euro, în următorii
patru ani. Toate aceste lucruri vin să demonstreze că ţara vecină nu are o agendă secretă faţă
de Republica Moldova, dimpotrivă, este interesată să contribuie la apropierea ţării noastre
de Uniunea Europeană.
Eugen Revenco: Într-adevăr, relaţia cu România a înregistrat o dinamică nouă şi
acest lucru era oarecum de aşteptat. Relaţiile cu România sunt o prioritate pentru Republica
Moldova. Avem un număr mare de acorduri bilaterale încheiate, mult mai multe decât cu alte
ţări. La nivel de implementare însă, lucrurile stau altfel. Deocamdată, Guvernul moldovean
se preocupă mai mult de imaginea acestei relaţii decât de introducerea elementelor de
durabilitate. Au fost începute mai multe proiecte, dar nu putem să nu observăm că doar
puţine dintre ele au fost duse până la capăt. Să ne amintim că în cazul altor ţări, acest Plan
de acţiuni în domeniul integrării europene a fost dus până la capăt, ba chiar a început
implementarea sa. În cazul României, din păcate, lucrurile nu au avansat atât de repede.
Nu au fost instituite consultările bilaterale sau mecanismele noi instituţionale în domeniul
integrării europene, deşi acest lucru a fost prevăzut în programul de guvernare.
Există, de fapt, mai multe lucruri inexplicabile în relaţia noastră cu România, cel
puţin în ce priveşte Chişinăul. Bunăoară, desemnarea ambasadorului nostru la Bucureşti a
durat un an de zile, lucru care vine în contradicţie cu dinamica raporturilor. Nici consulul
general la Iaşi nu este desemnat până în ziua de astăzi. Există anumite blocaje instituţionale
greu de înţeles şi ar fi bine ca, în anul următor, să se găsească soluţii instituţionale pentru a
preveni apariţia unor situaţii similare.
Radu Vrabie: Ceea ce aş vrea să adaug este faptul că, anul acesta, relaţia cu
România a fost un subiect foarte discutat. Anumite forţe politice au creat chiar o isterie în
jurul românismului, unionismului. Vedem că şi referendumul care a fost organizat toamna
aceasta a eşuat, în mare parte, din cauza disputei „pro” şi „contra” României. În această
ordine de idei, cred că Guvernul Republicii Moldova a făcut foarte bine că s-a bazat pe
relaţii pragmatice, evitând, cu anumite excepţii, discuţiile pe marginea unor probleme ce
ţin de identitate sau limbă. Sper că acest curs va continua şi ne va permite să ieşim din sfera
miturilor şi discuţiilor emotive în cea a unor discuţii pragmatice şi previzibile în relaţiile cu
România.
Moderator: Ce putem spune despre relaţiile cu Rusia ?
193

Radu Vrabie: Relaţia cu Rusia este, probabil, cel mai imprevizibil capitol al politicii
noastre externe. Pe de o parte, Guvernul Republicii Moldova a încercat să stabilească relaţii
bazate pe respect reciproc şi bună înţelegere cu Rusia, pentru a îmbunătăţi raporturile,
destul de proaste în ultimii ani, cu această ţară. Au fost înregistrate şi anumite succese şi aici
putem aminti consultările la nivel de Ministere de Externe, întâlnirile dintre viceminiştrii
Popov şi Karasin, crearea comisiei interguvernamentale moldo-ruse conduse de Fursenko,
din partea Rusiei, şi Lazăr, din partea Republicii Moldova.
Pe de altă parte însă, Rusia a arătat clar că există anumite chestiuni istorice foarte
importante pentru ea. Mă refer aici la decretul preşedintelui interimar, Mihai Ghimpu,
privind declararea zilei de 28 iunie 1940 drept zi a ocupaţiei sovietice, dar şi refuzul lui
Ghimpu de a participa la parada de 9 mai. Reacţia Moscovei a demonstrat că pentru ea
aceste subiecte sunt foarte importante, sensibile. Ultimele schimbări în relaţia cu Rusia au
avut urmări – s-a redus foarte mult cota exportului moldovenesc şi am ajuns să plătim un
preţ mediu european pentru gaze. Situaţia creată ar fi o oportunitate pentru Moldova să
construiască o nouă relaţie cu Rusia, bazată pe principii pragmatice, aşa cum a încercat şi
în cazul României.
Victor Chirilă: Relaţia noastră cu Rusia a înregistrat, într-adevăr, mai multe
sincope. Totuşi, aceasta poate fi caracterizată printr-o anumită stabilitate care ne-a dat
posibilitatea să avem mai multe contacte la nivel de Ministere de Externe, la nivel de
Parlamente, la nivel de partide. De exemplu, Partidul Democrat, ştim cu toţii, a semnat
acel Acord de cooperare cu Partidul Rusia Unită. Intr-o anumită măsură, putem spune că
guvernarea AIE a reuşit să demonstreze Moscovei că poate construi un dialog, o relaţie
previzibilă, bazată pe sinceritate şi abordarea deschisă a problemelor care există intre noi.
Da, într-adevăr, problemele legate de interpretarea trecutului comun lasă o
amprentă nedorită asupra relaţiilor noastre cu Moscova. Aici, cred că politicienii ar trebui
să pună mai puţin accent pe aceste chestiuni şi să se axeze pe probleme, soluţii, perspective
curente, întrucât contextul regional se schimbă radical. Lucrul acesta se observă foarte bine
acum. Există un mai mare interes din partea UE şi a SUA de a construi o relaţie predictibilă
cu Federaţia Rusă, de a o angaja în proiecte comune legate de soluţionarea unor probleme
economice, financiare sau de securitate. Acest aspect nu trebuie să le scape diplomaţilor şi
politicienilor noştri.
Cred că e nevoie de o abordare realistă a viitorului relaţiilor noastre cu Moscova, o
abordare care să fie bazată pe o viziune structurată, o viziune plină de substanţă, o strategie
care nu ar face abstracţie de problemele trecutului, dar ar încerca să găsească consens
asupra interpretării acestor probleme şi, în acelaşi timp, să se axeze pe soluţionarea comună
a problemelor existente.
194
Moderator: Şi relaţiile cu Ucraina cum au evoluat pe parcursul anului 2010?
Eugen Revenco: Guvernul AIE şi-a propus, în egală măsură, ca şi în cazul relaţiilor
cu România, să creeze un parteneriat strategic cu Ucraina, în spirit european. Dacă în cazul

României am avut un număr mare de acorduri bilaterale semnate, cu Ucraina avem un
număr mai mic. Dar, şi trecutul acestor relaţii era diferit, deşi, şi în cazul Ucrainei, şi în cazul
României, aceste relaţii nu erau nici pe departe strălucite.
La sfârşitul anului trecut, Guvernul moldovean a încercat să dea o dinamică nouă
relaţiei bilaterale cu Ucraina. S-a reuşit semnarea unor documente bilaterale importante,
a demarat procesul de demarcare a frontierei pe segmentul transnistrean. Este important
faptul că programul de guvernare şi-a propus soluţionarea problemelor legate de proprietate.
S-a încercat, prin semnarea unui document bilateral, în februarie 2010, între prim-miniştrii
Filat şi Timoşenko, avansarea şi în acest dosar. S-a sperat foarte mult că împreună cu noua
guvernare de la Kiev se va reuşi continuarea dialogului pragmatic, axat pe interese reale şi
pe căutarea soluţiilor.
Din păcate, vedem însă că Ucraina, după ultimele alegeri prezidenţiale, a devenit
un actor extern mai puţin previzibil, cel puţin în relaţia cu Republica Moldova. Am observat
că, în noiembrie curent, în plină campanie electorală, ucrainenii au intervenit unilateral
într-un punct de frontieră, care era în discuţie în cadrul comisiei de demarcare. Subliniez,
au intervenit unilateral, lucru care nu se face la frontieră. Acest lucru s-a produs tocmai
atunci când la Chişinău avea loc o conferinţă internaţională privind managementul integrat
al frontierei. La conferinţă au participat şeful frontierelor ucrainene şi un ambasador
cu misiuni speciale, împuternicit anume cu problemele frontierei. Cei doi însă nu au
abordat subiectul cu autorităţile de la Chişinău, ceea ce confirmă că Ucraina este un actor
imprevizibil, din păcate. Totodată, vedem că, pentru a-şi soluţiona anumite probleme în
relaţiile bilaterale, Kievul şi-a propus să elaboreze o nouă strategie în raport cu Republica
Moldova. Acest fapt însă nu poate să bucure, ba din contra. În cadrul acestei noi strategii
suntem puşi alături de România, care este percepută de Ucraina ca o ameninţare la adresa
securităţii naţionale.
În concluzie, putem spune că deşi au fost făcute anumite eforturi, anumite decizii
pe dosarul ucrainean au fost amânate. În anul care vine, diplomaţia moldovenească ar face
bine să se concentreze mai mult, cel puţin în prima perioadă, asupra dosarului ucrainean.
Victor Chirilă: Într-adevăr, relaţia noastră cu Kievul nu s-a ridicat la nivelul
aşteptărilor. Da, am avut un început bun: s-au semnat anumite acorduri ce ţin de necesitatea
soluţionării problemelor legate de proprietăţile Republicii Moldova de pe teritoriul
Ucrainei şi viceversa; s-a început demarcarea porţiunii de frontieră pe traseul transnistrean.
În cele din urmă însă, schimbarea puterii de la Kiev, în loc să impulsioneze acest proces,
l-a adus într-o formă de stagnare. Acest lucrul este îngrijorător, pentru că, iată, am avut, în
noiembrie, cazul de la Palanca, când grănicerii ucraineni au încercat să schimbe semnele
de frontieră, provocând o tensiune nedorită în relaţiile noastre bilaterale. Această tensiune
a fost remarcată şi de oficialii europeni. Deşi anterior am catalogat aceste incidente drept
probleme tehnice minore, iată că acestea s-au transformat într-un obstacol serios, care nu
ne permite să trecem la faza unui parteneriat strategic axat pe integrare europeană, fapt ce
ne-ar oferi poziţii comune asupra problemei transnistrene.
195

Cred că în noul an, viitorul Guvern şi ministru de Externe vor trebui să acorde o
atenţie mult mai mare dosarului moldo-ucrainean. Este nevoie de a relua dialogul nostru
politic la toate nivele şi, în special, la cel mai înalt nivel, la nivel de preşedinţi, la nivel de
miniştri de Externe, astfel încât să avem posibilitatea să influenţăm viitoarea politică a
Kievului faţă de Republica Moldova.
Radu Vrabie: Un factor care a influenţat relaţiile moldo-ucrainene au fost
campaniile electorale prin care au trecut Moldova şi Ucraina. Acest lucru ne-a făcut să
atragem o atenţie mai mică relaţiilor bilaterale. Între timp, în Ucraina, s-a schimbat mult
contextul intern. Noul preşedinte Ianukovici încearcă să creeze o imagine a unei Ucraine
foarte puternice pe fundalul unei frustrări. Pierderea procesului de judecată cu România
a fost interpretată ca o înfrângere la Kiev. Acum, Ucraina încearcă să-şi recapete influenţa,
să-şi câştige rolul de lider regional, de aceea politica ei poate fi văzută ca o politică dură.
Eugen Revenco a menţionat faptul că suntem puşi acum în acelaşi „coş” cu România. Or,
România este văzută, surprinzător pentru mine, foarte prost în Ucraina, de aceea Republica
Moldova trebuie să intensifice dialogul cu Ucraina pentru a demonstra că Moldova nu este
un duşman, dar mai degrabă un partener al Ucrainei, un partener cu care poate să discute.
Moderator: Să vorbim acum despre raporturile cu Uniunea Europeană. Ce se
poate spune despre aceste raporturi, cum au evoluat ele pe parcursul anului 2010?
Victor Chirilă: Din punctul meu de vedere, relaţiile noastre cu Uniunea
Europeană au evoluat într-o manieră foarte bună, pentru că, acum un an şi jumătate, foarte
puţini dintre noi şi-ar fi putut imagina că UE va accepta să negocieze atât de rapid Acordul
de asociere cu Republica Moldova.
Acest Acord şi celelalte două componente ale sale (liberalizarea regimului de
vize şi crearea zonei de comerţ liber şi aprofundat dintre Republica Moldova şi Uniunea
Europeană) vor pune o bază solidă pentru integrarea politică şi economică a Republicii
Moldova în UE. Acordul de liberalizare a regimului de vize este un pas important spre
obţinerea dreptului de a călători liber în spaţiul UE, iar acest lucru va avea efecte benefice,
în special pentru partea activă a societăţii (studenţi, oameni din sfera academică, oameni
de afaceri etc.), cei de care depinde, de fapt, modernizarea instituţională şi economică a
ţării noastre. Totodată, crearea unei zone libere de comerţ cu UE va impulsiona ajustarea
legislativă şi instituţională la standardele europene. Acest Acord îi va permite Moldovei
să aibă o relaţie contractuală, bazată pe integrare economică graduală cu UE, fapt ce ne va
ajuta, pe viitor, să obţinem şi dimensiunea de integrare politică.
Radu Vrabie: Într-adevăr, relaţia cu Uniunea Europeană a fost una foarte bună
din perspectiva dinamicii şi relaţiilor care s-au creat. Imaginea Republicii Moldova în ochii
ţărilor membre şi ai conducerii UE s-a ameliorat foarte mult. E suficient să amintim de
reuniunea miniştrilor de externe ai Uniunii Europene din septembrie 2010 şi mesajele lor
pentru Republica Moldova. În acelaşi timp, trebuie să menţionăm că, cu cât ne apropiem
mai mult de Uniunea Europeană, cu atât vor creşte sarcinile pe care le vom avea de îndeplinit.
196

În acest sens, cred că ar trebui să reluăm discuţiile pe marginea creării unui oficiu sau a unui
Minister de Integrare Europeană, care s-ar ocupa în exclusivitate de aceste lucruri. Şi asta
pentru că până acum am beneficiat de acest „credit” din partea UE, iar de acum încolo va
trebui să prezentăm rezultate concrete, de care va depinde şi data la care vom putea obţine
încheierea acelui Acord de asociere.
Eugen Revenco: Republica Moldova a avut noroc de o „fereastră de oportunitate”
în raport cu Uniunea Europeană. Pe de o parte, Parteneriatul Estic – noua politică de
deschidere adoptată în această perioadă de Bruxelles, iar pe de alta – schimbarea guvernării
în Republica Moldova, în 2009, pe o Alianţă orientată spre UE şi dornică să valorifice acest
moment favorabil. Ceea ce este necesar, dar s-a reuşit mai puţin, este să se dea un caracter
ireversibil acestui curs de orientare europeană.
Aici aş pune accentul pe abordarea instituţională a integrării europene şi aş vrea
să vin cu un reper. Reperul meu este Programul de guvernare, care spunea că în Cancelaria
de stat va fi creată o subdiviziune şi mecanisme care vor permite implementarea şi
evaluarea reformelor de integrare europeană. Acest lucru nu s-a făcut. Fapt semnalat în
rapoartele, concluziile şi recomandările experţilor moldoveni, dar şi a celor europeni, care
au recomandat fortificarea acestui mecanism. Procesul de implementare şi de coordonare,
pe plan intern, necesită o cunoaştere adâncă, profundă a dosarelor foarte tehnice. Acest
lucru nu este şi puţin probabil că va fi, cunoscut de MAE, pentru că nu este propriu acestei
structuri.
Al doilea element este amplasarea acestui mecanism mai aproape de centrul
de luare a deciziilor: fie Preşedinţie, fie oficiul premierului. Ar fi cazul, probabil, ca şi în
Parlament să existe o Comisie specializată pentru integrare europeană, care ar crea condiţii
pentru elaborarea legislaţiei corespunzătoare. Totodată, ar fi bine să antrenăm plenar şi
opoziţia, care ar putea contribui la acest proces şi să nu se plaseze pe un făgaş distructiv
sau anti-european. Mai mult. Este foarte important ca în acest proces să fie implicată
toată societatea, nu doar o parte din partide care sunt la guvernare. Această abordare
instituţională nouă, diferită, ar trebui să permită implicarea tuturor autorităţilor, în aşa fel
încât reformele şi progresul pe calea integrării europene să devină ireversibile.
Lucrurile stau foarte frumos pe termen scurt, pentru anul trecut, pentru începutul
acestui an, dar noi nu putem construi în continuare relaţia cu UE în lipsa unei strategii
clare, transparente şi cunoscute pentru toată lumea. Această strategie a Republicii Moldova
ar trebui să răspundă la întrebările: de unde pornim, unde vrem să ajungem, care sunt
mecanismele şi care sunt alte pârghii pe care vrem să le folosim şi cum anume le folosim
pentru a atinge acest obiectiv?
Moderator: Şi, în încheiere, dar nu în ultimul rând, cum puteţi caracteriza relaţiile
cu Statele Unite ale Americii în anul care se încheie?
Victor Chirilă: Actualul Guvern şi-a propus să construiască un Parteneriat
strategic cu SUA. Cred că suntem departe de a avea un astfel de Parteneriat strategic, în
197

schimb, avem o relaţie foarte apropiată cu Statele Unite. Am avut mai multe declaraţii
favorabile pentru Republica Moldova făcute la nivel de vicepreşedinte al SUA, la nivel
de secretar de stat, la nivel de Congres, care ne demonstrează că Washingtonul priveşte
foarte atent evoluţiile din ţara noastră, este interesat ca reformele democratice, care să ne
apropie de UE, să continue. De fapt, s-a spus foarte clar că SUA susţin cursul de integrare
europeană a Republicii Moldova şi leagă acest curs de actuala guvernare.
Cred că aceasta este o realizare mare a actualei guvernări, dar, pentru viitor,
este nevoie să punem în funcţiune şi acele instrumente instituţionale pe care Republica
Moldova le are deja construite cu SUA. Mă refer aici la Comitetul pentru cooperare
economică. Deşi titulatura dă de înţeles că acest Comitet are ca obiect relaţiile economice,
de fapt, acest Comitet abordează pe larg chestiuni politice şi chestiunile ce ţin de reformele
democratice. Sunt nişte condiţii pentru dezvoltarea unor relaţii economice aprofundate
cu SUA. Acest Comitet moldo-american nu s-a mai întrunit din 2005. Este cazul ca acesta
să fie repus în funcţiune şi să includă în agendă chestiuni importante pentru dezvoltarea
relaţiilor noastre.
Mă refer aici la anularea anacronicului amendament Jackson-Vanik, care ne
împiedică să beneficiem permanent în relaţiile cu SUA de statutul privind naţiunea cea mai
favorizată. Deocamdată, din cauza acestui amendament anacronic, moştenit de la Uniunea
Sovietică, acest statut este revăzut şi reaprobat, o dată la doi ani, dacă Republica Moldova
îndeplineşte condiţiile necesare, condiţiile democratice. Pentru ca acest anacronism să fie
anulat este nevoie de un dialog politic mult mai intens cu SUA, care ar avea la bază o agendă
de chestiuni în corespondenţă cu aşteptările societăţii.
198

CAPITOLUL 3. ANUL 2011: DE LA PARTENERIAT, LA
ASOCIERE POLITICĂ ŞI INTEGRARE ECONOMICĂ
CU UE
20 martie 2011
Rezultatele vizitei la Chişinău a vicepreşedintelui american, Joe Biden, şi a
vicepreşedintelui CE, Catherine Ashton
Invitaţi:
- Victor Chirilă, director executiv al Asociaţiei pentru
Politică Externă;
- Radu Vrabie, director de programe, Asociaţia pentru
Politică Externă.
Moderator: Vizita vicepreşedintelui american Joe Biden la Chişinău, din 11
martie 2011, a fost apreciată de foarte multă lume ca fiind una istorică. Pe de altă parte,
principalul partid de opoziţie, Partidul Comuniştilor, a calificat-o drept una „umilitoare”
pentru Republica Moldova, acuzând autorităţile moldovene de servilism faţă de SUA. De
fapt, ce a însemnat pentru Republica Moldova vizita lui Joe Biden? Cum trebuie interpretat
mesajul acestei vizite?
Victor Chirilă: Dl Biden a venit la Chişinău ca să transmită un mesaj clar de
susţinere din partea Washingtonului, a Guvernului american pentru Republica Moldova,
pentru AIE şi, mai ales, pentru acea agendă de reforme care a fost anunţată anul trecut
şi este pusă în aplicare în continuare. Fără îndoială, este o vizită simbolică, aşa cum s-a
spus, dar acest simbolism va trebui să fie transpus în practică, de acum încolo, de către
guvernanţii noştri, de către diplomaţia Republicii Moldova. Simbolismul este important,
fără îndoială, mai ales în discuţiile cu partenerii noştri, atât din Vest, cât şi din Est. Desigur,
pentru a da substanţă acestui mesaj simbolic, va fi nevoie de foarte multă muncă, aici, în
interiorul Republicii Moldova. Pentru ca SUA şi UE să poată să ne susţină, ele au nevoie
de argumente solide, care să vină din interiorul ţării noastre. Sper foarte mult că aceste
argumente vor veni.
Radu Vrabie: A fost o vizită pe care diplomaţia Republicii Moldova ar putea s-o
treacă în palmares. E un rezultat foarte bun, mai ales că un oficial american, de un rang atât
de înalt, vine pentru prima dată în Republica Moldova. Chiar dacă nu s-a semnat niciun
document, – şi asta a fost una din critici, – totuşi, trebuie să ţinem cont de categoriile
de greutate ale celor două ţări. Dacă va fi anulat amendamentul Jackson Vanik pentru
Republica Moldova, acesta deja va fi un rezultat practic al vizitei de şase ore întreprinse la
Chişinău de vicepreşedintele Biden. Referitor la critici, de cele mai multe ori, ele au avut
199

un caracter electoral, au vizat doar anumite elemente şi nu întotdeauna aceste critici au
fost clare. Totuşi, cred că a fost o lipsă de respect din partea Partidului Comuniştilor să nu
participe la acea întâlnire a delegaţiei parlamentare cu Joe Biden.
Moderator: Cu puţin timp înaintea vicepreşedintelui american, la Chişinău s-a
aflat în vizită şi doamna vicepreşedinte a Comisiei Europene, Catherine Ashton, care este
Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politică de securitate. La Chişinău,
ea s-a întâlnit cu liderii celor trei partide din Alianţa pentru Integrare Europeană, cu
care a discutat despre dinamizarea relaţiilor moldo-comunitare, dar şi despre probleme
de politică externă şi de securitate, inclusiv despre conflictul transnistrean. Doamna
Ashton a mai spus că Acordul de asociere cu UE pe care îl negociază în prezent Chişinăul
şi Bruxellesul „ne va aduce şi mai aproape unii de alţii, atât prin asocierea politică, cât şi
prin integrarea economică”. Catherine Ashton a subliniat că Guvernul Republicii Moldova
trebuie să acorde o atenţie sporită reformelor economice şi apropierii ţării de standardele
europene. Ce înseamnă toate aceste afirmaţii, dacă ar fi traduse din limbaj diplomatic în
limbajul de toate zilele?
Radu Vrabie: Vizita dnei Ashton vine să confirme că acea cale pe care Republica
Moldova a pornit în anul 2009 este una corectă şi are tot sprijinul din partea UE. Desigur,
au fost atinse acele câteva puncte foarte importante pentru noi: Acordul de asociere,
liberalizarea regimului de vize, reglementarea conflictului transnistrean. Este îmbucurător
că, actualmente, Chişinăul a intrat într-o listă de prieteni ai UE şi SUA, or tocmai aceştia
sunt partenerii strategici care pot realmente să ajute Republica Moldova în dezvoltarea şi
modernizarea sa, inclusiv în reglementarea conflictului transnistrean, pentru că măsurile
de întărire a încrederii dintre cele două maluri ale Nistrului au nevoie de o finanţare
importantă. Această finanţare poate veni numai din partea acestor doi actori.
Victor Chirilă: Ambele vizite, atât cea a dlui Biden, cât şi vizita dnei Ashton, scot
în evidenţă faptul că, actualmente, Republica Moldova se bucură de o deschidere enormă
din partea partenerilor noştri din Vest, fără de care reformele economice, schimbările,
modernizarea ţării în general nu pot avea loc. Republica Moldova nu are resursele necesare
pentru a-şi duce la bun sfârşit agenda ambiţioasă. De aceea, respectiva deschidere trebuie să
fie preţuită şi menţinută în continuare. Menţinerea ei poate fi asigurată doar prin reforme,
prin stabilitatea politică necesară pentru a implementa aceste reforme. Guvernarea AIE
este lăudată pentru reformele şi progresele din ultimul an. Însă lucrul acesta nu trebuie
să ne autoliniştească. Laudele şi aprecierile au menirea să ne încurajeze să mergem mai
departe pe această cale, pentru că, în viitor, ne aşteaptă nişte sarcini şi mai dificile decât
până acum.
Acordul de asociere ne va deschide oportunităţi pentru aprofundarea relaţiilor
noastre cu UE, dar, în acelaşi timp, ne va pune în faţă noi provocări, în termeni de reforme.
Acordul de asociere ne va oferi perspectiva integrării economice în spaţiul UE, or, acest
lucru înseamnă asimilarea de standarde, legi, transformarea instituţiilor noastre. Acest
200

proces nu este unul automat. Din păcate, Legea privind anti-discriminarea demonstrează
că autorităţile noastre înţeleg acest proces ca fiind un automatism tehnic. Lucrul acesta
trebuie evitat. Această asimilare presupune şi o consultare foarte largă cu diferiţi actori
sociali, politici, economici din Republica Moldova.
Moderator: Am văzut că nu doar oficialităţile străine au vizitat Republica Moldova
în ultimul timp, ci şi lideri politici de la Chişinău s-au aflat în vizite în străinătate.
Victor Chirilă: Am auzit critici din partea unor comentatori, experţi, care
consideră că prea des oficialii noştri călătoresc la Bruxelles. Eu cred că este o exagerare.
Cred că, dimpotrivă, aceste vizite sunt necesare, pentru că reformele pe care noi trebuie să
le implementăm, planurile pe care le-am stabilit împreună cu UE, de exemplu, la capitolul
liberalizarea regimului de vize, necesită un dialog constant la diferite nivele şi, în special, la
nivelul cel mai înalt.
Chiar dacă aceste planuri şi programe de activitate presupun anumite acţiuni
tehnice, trebuie să fim conştienţi de faptul că orice decizie a UE legată de liberalizarea
regimului de vize, legată de crearea unei zone de comerţ liber sau de semnarea Acordului
de asociere are şi o importantă componentă politică. Politicul are un rol important în
luarea deciziilor în cadrul UE. Iată de ce partenerii noştri din UE, de la Bruxelles şi din alte
capitale europene trebuie informaţi în mod corespunzător despre acţiunile pe care le-am
implementat, despre activităţile ce urmează a fi realizate şi despre problemele ce există în
societate şi la nivel politic.
Radu Vrabie: Vreau să remarc şi importanţa pe care o are dimensiunea cooperării
interparlamentare. De regulă, Comisia Europeană este cea care urmăreşte cu maximă
exigenţă toate detaliile tehnice şi toate reformele din Republica Moldova, la fel ca şi în
orice altă ţară care negociază cu UE. Dar în ultima perioadă a crescut rolul Parlamentului
European. Sigur, Paramentul European nu ia decizii „pentru” sau „împotriva” unei ţări.
Însă, dacă Parlamentul European are anumite rezoluţii, declaraţii în sprijinul Republicii
Moldova, asta ajută ţara în dialogul cu Comisia Europeană şi cu statele membre. În acest
context, cred că Republica Moldova trebuie să atragă atenţia la dimensiunea cooperării
interparlamentare.
Cooperarea cu UE nu trebuie să fie unidimensională, adică nu numai Guvernul
trebuie să fie cel care lucrează pentru implementarea reformelor. Avem nevoie de un dialog
foarte larg cu UE, avem nevoie ca integrarea europeană să nu fie o chestiune de importanţă
guvernamentală, ci de importanţă naţională. Toate sferele vieţii cotidiene - Parlament,
Guvern, business, societate civilă, medii academice - trebuie să promoveze acest dialog, să
demonstreze că Republica Moldova este o ţară care păşeşte într-adevăr pe calea europeană
şi care va parcurge acest drum.
Victor Chirilă: Parlamentul European, într-adevăr, şi-a mărit foarte mult rolul în
cadrul UE, mai ales în procesul de luare a deciziilor. Parlamentul European împreună cu
Consiliul UE iau parte la luarea unor decizii şi la elaborarea unor legi obligatorii pentru
201

toate statele membre ale UE. Din acest punct de vedere, pentru Republica Moldova este
foarte important ca Parlamentul European să aibă şi pe viitor abordări pozitive faţă de
ţara noastră. În trecut, Parlamentul European a luat mai multe poziţii benefice pentru
ţara noastră. A formulat mai multe declaraţii în care Comisia Europeană, de exemplu, este
solicitată să se angajeze în dialogul privind liberalizarea regimului de vize cu Republica
Moldova, să ofere o perspectiva clară europeană ţării noastre. Astfel de mesaje creează o
presiune pozitivă asupra Comisiei Europene, care este, de fapt, puterea executivă a UE.
De exemplu, liberalizarea regimului de vize presupune implementarea unor
reforme concrete în mai multe domenii. La fiecare etapă, Comisia Europeană va face evaluări
corespunzătoare. Aceste evaluări vor fi discutate şi aprobate atât de statele membre, cât şi
de Parlamentul European. Fără aprobarea Parlamentului European, Republica Moldova nu
va putea trece la o altă etapă în acest proces şi, la fel, decizia finală de liberalizare a regimului
de vize va necesita şi aprobarea din partea Parlamentului European. De aceea, un dialog
constant, permanent cu UE şi Parlamentul European este necesar pentru a ne asigura un
sprijin politic solid pentru realizarea acelor obiective pe care ni le-am fixat.
Moderator: Ce riscă Republica Moldova, în cazul în care nu va reuşi să asigure
aceste condiţii, dle Chirilă?
Victor Chirilă: Riscă răcirea relaţiilor cu UE, cu Washingtonul. Riscă să
dezamăgească aceşti parteneri importanţi, aşa încât UE şi SUA să-şi direcţioneze atenţia
spre alte obiective, mai importante decât Republica Moldova. Nereuşita Republicii
Moldova de a deveni acea „istorie de succes” pe care mulţi şi-ar dori s-o vadă, atât în ţară,
cât şi peste hotare, ar putea să aibă efecte negative şi pentru Parteneriatul Estic, în general.
De fapt, Moldova este acum privită ca unica şansă a Parteneriatului Estic de a-şi demonstra
viabilitatea şi raţiunea de a exista în viitor.
Având în vedere evenimentele care se întâmplă acum în Africa de Nord şi interesul
crescând al unor state importante din UE pentru această regiune, insuccesul Republicii
Moldova pe calea reformelor ar putea să toarne apă la moara acelor state care consideră
că UE trebuie să aloce mai multă asistenţă statelor din Maghreb (Africa de Nord), sau
să acorde mai multă atenţie respectivei regiuni. Ar fi păcat, pentru noi şi pentru întreaga
regiune.
Moderator: Zilele trecute, a mai avut loc o vizită importantă a unui oficial din
Republica Moldova în exterior. Este vorba de ministrul de Externe, Iurie Leancă, care a
vizitat Bucureştiul, unde s-a întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu. Ce se poate spune
despre această vizită? Ar putea să marcheze începutul unei colaborări mai strânse în
domeniul energetic? Pentru că s-a declarat că o parte din suma de 100 milioane euro, ajutor
nerambursabil pe care România îl acordă Republicii Moldova, ar putea să fie redirecţionată
pentru realizarea unor proiecte din domeniu?
Victor Chirilă: Eu cred că Moldova a întârziat foarte mult în a pune în practică
proiecte comune cu România în domeniul energetic. Dacă acest lucru s-ar fi întâmplat în
202

anii 90, cred că acum Republica Moldova ar fi avut o altă situaţie, mult mai bună, la capitolul
securitate energetică. Din păcate, rolul României în asigurarea securităţii energetice a fost
neglijat, în mod intenţionat, de către autorităţile Republicii Moldova care au guvernat ţara,
în special, în perioada 2001-2009. Este o eroare foarte mare şi această eroare o plătim acum
cu toţii. Suntem, fără îndoială, la cheremul oricăror presiuni din domeniul energetic din
partea Federaţiei Ruse. Avem o securitate energetică nu fragilă, ci inexistentă.
Sper mult că actuala guvernare înţelege acest lucru şi înţelege, cu adevărat, rolul
ce-i revine României în acest sens. Cred că este nevoie de a implementa cât mai curând
posibil proiecte comune, ce ar da posibilitate Republicii Moldova să-şi conecteze reţeaua
de conducte de gaze naturale cu reţeaua României. Este nevoie de o conectare cât mai
curând posibilă a sistemului nostru energetic la sistemul energetic al României şi, prin
România, la cel al UE. Toate poveştile despre impactul pozitiv pe care Nabucco ar putea să
îl aibă asupra Republicii Moldova sunt un bluf, atâta timp cât Republica Moldova nu este
conectată la sistemul de gaze naturale al României.
De asemenea, este un bluf şi povestea cu South Stream care ar putea să aibă
efecte pozitive. Nu este adevărat. Unica şansă reală a Republicii Moldova să diminueze din
pârghiile de presiune ale Federaţiei Ruse, pârghii ce ţin de domeniul securităţii energetice,
este conectarea Republicii Moldova la sistemul energetic şi de gaze naturale ale României.
Aceasta este unica posibilitate ca să facem faţă, pe viitor, eventualelor presiuni din Est.
03 aprilie 2011
Evoluţia relaţiilor diplomatice cu vecinii şi Forul economic UE-Moldova
de la Chişinău
Invitat:
- Andrei Popov, ministru adjunct al Afacerilor Externe
Moderator: Recent, ministrul de Externe, Iurie Leancă, s-a întâlnit la Moscova cu
omologul său rus, Serghei Lavrov, cu care a discutat mai multe probleme bilaterale, inclusiv
problema conflictului transnistrean. La Moscova, Leancă a optat pentru transformarea
discuţiilor informale în problema transnistreană, care au loc cu regularitate în ultimul timp,
în negocieri cu titlul oficial. La rândul său, şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a spus că
şi Rusia este interesată ca tratativele oficiale să fie reluate cât mai curând, dar a precizat că
decizia finală aparţine Chişinăului şi Tiraspolului. Ce şanse există ca aceste negocieri să fie,
în sfârşit, reluate la nivel oficial după o pauză de mai bine de 5 ani?
Andrei Popov: Şansele ca, în viitorul apropiat, să fie anunţată reluarea negocierilor
în formatul 5+2 sunt relativ mari. Ultima rundă a avut loc acum 5 ani. De atunci, toate
discuţiile au avut un caracter informal, deci fără a se adopta decizii. Aşteptările pe care
trebuie să le investim în acest format sunt un alt subiect de discuţii. Poziţia Chişinăului, dar
203

şi a majorităţii participanţilor în acest format, este că nu atât procesul contează, deşi este
şi el important. Contează finalitatea lui şi rezultatele palpabile în avansarea spre obiectivul
final.
Ceea ce bucură e că, la Moscova, cei doi miniştri de Externe, Leancă şi Lavrov,
au avut o poziţie absolut convergentă privind obiectivul identificării unei soluţii viabile,
în baza unui stat unic, a integrităţii teritoriale a Republica Moldova şi definirii unui statut
special pentru Transnistria, în componenţa Republicii Moldova. Este un element foarte
important, un element pe care unii observatori l-au perceput ca pe o noutate. Probabil,
noutatea este insistenţa cu care ministrul Lavrov a repetat de mai multe ori termenii:
„integritatea teritorială a Republicii Moldova” şi „stat unic”, folosindu-i ca parametri cheie
pentru această soluţie. Pe 4 aprilie 2011, la Viena, va avea loc runda informală în formatul
5+2, la care delegaţia moldovenească va fi condusă de viceprim-ministrul Eugen Carpov,
responsabil de problematica reintegrării. Urmează să vedem acolo în ce măsură toţi
partenerii, inclusiv Tiraspolul, sunt gata să discute anume de pe aceste poziţii rezonabile
şi logice.
Moderator: Atunci când Rusia vorbeşte despre statut principal pentru
Transnistria, în cadrul Republicii Moldova, are în vedere acelaşi lucru pe care îl are în
vedere şi Chişinăul?
Andrei Popov: Discuţiile în formatul 5+2 ne vor ajuta să aducem precizările de
rigoare, să ne verificăm poziţiile, atât cu privire la durata acestui proces şi parametrii lui, cât
şi în ce priveşte viziunile noastre, delimitarea competenţelor dintre Chişinău şi Tiraspol.
Aici trebuie să fim pregătiţi de faptul că o reglementare nu înseamnă doar victorii. Este
greşit să priveşti reglementarea conflictului transnistrean ca pe o posibilă victorie a unei
părţi şi capitularea altei părţi. Orice reglementare, a oricărui conflict, presupune şi concesii
deseori dureroase. Cred că este important ca întreaga clasă politică, elitele, dar şi opinia
publică să fie pregătite şi de anumite concesii rezonabile.
Pe noi ne interesează să depăşim această situaţie de status-quo, să restabilim
integritatea teritorială a ţării şi să facem să funcţioneze instrumentele de asigurare a
drepturilor omului pe malul stâng al Nistrului. Este necesar ca, în acest proces, statul
reintegrat să fie unul viabil, iar soluţia să fie consistentă, să fie acceptată de clasa politică şi
de societate şi să reprezinte un compromis rezonabil dintre principalii actori reprezentaţi
în formatul 5+2. Aceştia sunt principalii parametri şi, dacă vreţi, criteriile de succes ale
reglementării.
Pentru a maximiza şansele, este nevoie ca şi noi, aici, la Chişinău, să ne facem treaba.
Mă refer la transformarea Republicii Moldova într-un pol de atracţie pentru populaţia din
stânga Nistrului, prin promovarea măsurilor de încredere şi a ideii de integrare europeană.
Este un proces de durată, care poate fi asemuit cu nişte investiţii în care beneficiile nu se
văd imediat. Este însă important să faci paşii necesari, să investeşti, pentru ca după aceea să
poţi culege roadele acestei investiţii.
204

Moderator: Şeful diplomaţiei ruse a mai spus, la Moscova, că operaţiunea de
menţinere a păcii din regiunea nistreană ar trebui reformatată. Acest lucru însă, potrivit
lui Serghei Lavrov, ar trebui să se întâmple numai după ce va fi clar cum va fi reglementat
conflictul transnistrean. Înseamnă oare aceste declaraţii că Rusia este gata să-şi retragă
prezenţa militară din regiunea de est a Republicii Moldova şi în ce condiţii ar fi gata să facă
acest lucru?
Andrei Popov: Cred că este bine să facem anumite precizări. Atunci când vorbim
despre prezenţa militară a Federaţiei Ruse în Republica Moldova trebuie să ne referim la
două elemente.
În primul rând, trebuie să ne referim la stocurile de muniţii de la Colbasna, 20
mii de tone de muniţii şi paza asigurată de militarii ruşi a acestor depozite, câteva sute
de soldaţi. Nu există nicio bază juridică pentru a continua prezenţa acestor muniţii pe
teritoriul Republicii Moldova. Poziţia noastră consecventă a fost necesitatea retragerii
ordonate, transparente şi necondiţionate a acestor muniţii din Colbasna. Federaţia Rusă
invocă o obstrucţie cu care se confruntă din partea Tiraspolului, a lui Smirnov. Urmează să
discutăm acest aspect.
Cea de a doua componentă are forma participării Federaţiei Ruse în aşa zisa
operaţiune tripartită de menţinere a păcii din zona de securitate, în care participă circa
500 de soldaţi din Federaţia Rusă, un număr echivalent de soldaţi din Transnistria şi din
Republica Moldova. Această forţă a fost introdusă în zona de securitate în condiţii specifice,
ca urmare a acordului din iulie 1992. Mandatul, structura, obiectivele acelei misiuni au
fost legate atunci de necesitatea opririi războiului şi separării părţilor. Acum, trăim într-o
altă lume. Nu mai există pericolul declanşării ostilităţilor militare, iar obiectivul principal
pe care trebuie să-l realizăm nu mai este să oprim războiul, ci este să construim pacea.
Or, dacă este să fim oneşti şi obiectivi şi să examinăm în ce măsură actuala operaţiune
corespunde rigorilor impuse de noile timpuri, vom vedea că mandatul acestei misiuni este
foarte limitat. Este nevoie de o misiune mult mai focalizată, care ar face investigaţii comune
ale unor incidente, ar monitoriza eficace situaţia din Zona de securitate şi ar răspunde la
numeroasele incidente. Vorbim despre necesitatea transformării actualei operaţiuni într-o
misiune civilă, multinaţională, sub mandat internaţional.
La Moscova, viceprim-ministrul Iurie Leancă a discutat foarte franc acest subiect
cu ministrul Lavrov. Judecând după declaraţia ministrului rus de Externe, în faţa presei,
am avut senzaţia că argumentele, absolut logice şi imparabile, pe care Iurie Leancă le-a dus
în discuţie, au avut efect. De altfel, aţi remarcat că, imediat, administraţia de la Tiraspol a
avut o reacţie de nemulţumire vizavi de limbajul şi argumentele folosite de ministrul rus
de Externe.
S-a vorbit şi despre necesitatea de a continua procesul deschiderii unei noi ferestre
de acces, noi terminale pentru producţia vinicolă moldovenească în Federaţia Rusă. S-a
constatat cu satisfacţie că, în pofida unor sincope de moment, volumul exporturilor a
crescut. Moldova a exportat, în 2010, mai mult vin în Federaţia Rusă decât în 2009 sau
205

în 2008 şi noi vrem să continuăm această tendinţă. Acelaşi lucru se referă şi la volumul
exportului de fructe şi legume.
S-a discutat şi despre situaţia cu care ne confruntăm la capitolul tratamentului
relativ discriminatoriu în ceea ce priveşte tarifele la gaze. În timp ce până şi reprezentanţii
celor mai vulnerabile pături din Republicii Moldova achită tariful la gaze, Federaţia Rusă
permite administraţiei de la Tiraspol nu doar să nu achite, dar şi să consume gaze la un
tarif de practic cinci ori mai mic decât cel pe care îl plătesc cetăţenii de pe malul drept.
Această politică discriminatorie este folosită de administraţia transnistreană în scopuri
propagandistice, aceasta permiţându-şi să evoce aşa zisele avantaje ale vieţii de pe malul
stâng. Evident, este o situaţie artificială, susţinută de Federaţia Rusă. Această poziţie
subliniază existenţa unor pârghii şi canale de influenţă importante pe care le are Rusia,
cum este şi această asistenţă pentru păturile vulnerabile şi suplimentul la pensii pe care
Federaţia Rusă îl acordă pensionarilor din regiunea transnistreană.
Ca să rezum, această vizită ne-a permis să facem un pas important în dialogul
nostru cu Federaţia Rusă, să ne înţelegem mai bine şi să discutăm, nu în baza unor
stereotipuri sau relatări adesea distorsionate din presă, dar în baza unor situaţii reale,
capabile să influenţeze, sper, modul de gândire a colegilor din Ministerul rus de Externe şi
să ne ajute să ne înţelegem mai bine.
Moderator: Să trecem la un alt subiect, cel al Forului economic UE-Moldova,
organizat de Institutul de Studii Estice din Varşovia, în parteneriat cu Asociaţia pentru
Politică Externă din Moldova, la care aţi participat şi dumneavoastră şi aţi avut şi un discurs
despre relaţiile Republicii Moldova cu vecinii săi. Cum pot fi calificate aceste relaţii în
prezent?
Andrei Popov: În primul rând, trebuie să vorbesc despre acest Forum, un
eveniment central în viaţa diplomatică a Republicii Moldova. Probabil, este unul dintre
cele mai reprezentative, dacă nu cel mai reprezentativ şi serios for internaţional pe subiecte
de politică externă şi integrare europeană, găzduit vreodată de Republica Moldova.
La eveniment au participat mai mulţi oficiali de rang înalt, inclusiv primul ministru al
Poloniei - al şaselea stat ca pondere în UE. Cei mai influenţi politicieni europeni au avut o
alocuţiune la acest Forum - câţiva miniştri adjuncţi de Externe din statele europene, câţiva
preşedinţi de comisii de politică externă din statele europene, vicepreşedintele Senatului
din România, Cristian Diaconescu, şi alţi diplomaţi, precum şi nume notorii din lumea
academică şi analitică din UE, SUA, Ucraina şi Rusia.
În cadrul celor trei zile ale Forumului au fost apreciate, aproape la unison,
succesele pe care Republica Moldova le-a realizat în avansarea sa spre integrarea europeană,
în ultimii un an şi jumătate, şi au fost punctate anumite obiective intermediare, pe care
trebuie să le realizăm în viitorul apropiat, inclusiv ceea ce ţine de reforma Ministerului de
Interne, asigurarea independenţei justiţiei, îmbunătăţirea climatului de afaceri etc. Deci,
de la reglementări şi politici bune să trecem la o implementare şi la reforme, câteodată
206

dureroase, dar fără de care nu ne vom putea împlini această vocaţie de „poveste de succes”
în cadrul Parteneriatului Estic.
Încă un element distinctiv al acestui for ţine de interesul şi susţinerea pe care
autorităţile moldoveneşti au acordat-o acestui eveniment. Şi, vă spun în cunoştinţă de
cauză, prezenţa factorilor oficiali a ţării gazdă a fost fără precedent în cazul Republicii
Moldova, permiţând transmiterea unui mesaj de deschidere, de seriozitate. La for au luat
cuvânt şi primul ministru, şi cei trei vicepremieri - Iurie Leancă, Eugen Carpov, Valeriu
Lazăr, a vorbit şi miniştrul adjunct de Externe, Natalia Gherman, au vorbit consilierul
premierului pentru politică externă, Iulian Fruntaşu, şi consilierul premierului pentru
problematica integrării europene, Nicu Popescu.
La rândul meu, în prezentarea pe care am făcut-o, m-am referit la problematica
vecinătăţii Republicii Moldova, definind noua politică pe care o promovează Chişinăul în
termenul de „zero probleme cu vecinii şi multe rezultate”. În fond, parafrazez o sintagmă
introdusă în limbajul diplomatic de către ministrul de Externe al Turciei, Ahmet Davutoglu,
care, de asemenea, vorbeşte despre prioritatea Turciei „zero probleme cu vecinii”. Şi dacă e
să facem o simplă comparaţie a situaţiei privind relaţiile cu cei doi vecini - România, la vest,
şi Ucraina, la est - de unde am pornit la mijlocul lui 2009 şi unde suntem acum, vom vedea
un contrast izbitor.
Voi puncta doar câteva aspecte în relaţiile cu vecinul din vest, România: declaraţia
de Parteneriat strategic pentru integrarea europeană; încheierea Tratatului cu privire la
regimul de frontieră; semnarea Acordului cu privire la micul trafic de frontieră; deschiderea
celor două consulate româneşti şi a biroului consular; inaugurarea Institutului Cultural
Român; reluarea transmiterii Televiziunii Române în Republica Moldova; dublarea, de la
2500 la 5000, a numărului de burse în instituţiile din România pentru tinerii din Republica
Moldova; asistenţa pe care am primit-o pentru combaterea consecinţelor inundaţiei şi
continuarea acestui proces în cadrul programului 100 de milioane pentru patru ani etc.
Nu pot să nu amintesc şi despre inaugurarea podului Rădăuţi – Lipcani şi planificarea
construcţiei a două alte noi poduri peste Prut, studiile de fezabilitate pentru liniile de
interconexiune pentru energie electrică şi pentru livrarea gazelor. Tot aici amintesc despre
numeroasele proiecte economice, dar şi nivelul de consultanţă fără precedent în ceea ce
priveşte integrarea europeană.
Discutăm acum despre un Plan de acţiuni cu privire la integrarea europeană. În
viitorul apropiat, urmează să aibă loc o nouă şedinţă a comisiei mixte interguvernamentale
de cooperare comercial-economică şi integrare europeană. Totodată proiectăm o şedinţă
comună a guvernelor de la Chişinău şi Bucureşti.
Sunt doar câteva din elementele care creează o imagine de contrast izbitor cu ceea
ce a fost în relaţia dintre Republica Moldova şi România. Pentru comparaţie, acum doi
ani, printr-un gest diplomatic fără precedent, ambasadorul ţării vecine a fost expulzat din
Moldova cu cele mai grave acuzaţii. Cetăţenilor unui stat membru al UE, de fapt, singurul
vecin UE al Republicii Moldova, li s-a impus un regim foarte drastic de vize pe bază de
207

invitaţii. Autorităţile de atunci scriau cu regularitate demersuri la Bruxelles, acuzând
autorităţile române de imixtiune în treburile interne, toate acestea provocând o atmosferă
foarte tensionată. Partenerii noştri europeni chiar nu înţelegeau ce se întâmplă în aceste
două state. Nu pot să spun că totul este perfect acum şi că ne înţelegem sută la sută. Există
într-adevăr anumite stereotipuri inerţiale pe care trebuie să le depăşim. Diferenţa este că
acum nu căutăm zâzanie, ci căutăm să dialogăm, să explicăm dacă există anumite percepţii
diferite.
208
Moderator: Şi relaţiile cu Ucraina?
Andrei Popov: Acelaşi principiu „zero probleme şi multe rezultate” vrem să îl
aplicăm şi în raporturile cu partenerul nostru Ucraina, care este definit ca un partener
cu care vrem să construim o relaţie de parteneriat strategic. Este absolut indispensabil
pentru succesul Republicii Moldova să ne reuşească acest parteneriat strategic nu doar cu
România, dar şi cu Ucraina, căci uitaţi-vă pe hartă, de Ucraina depind atâtea probleme de
interes strategic pentru Republica Moldova.
În primul rând, ne reuneşte obiectivul comun de integrare europeană. Avem
multe lucruri să ne împărtăşim aici. Suntem într-o situaţie similară. Republica Moldova
ajunge rapid din urmă, ba chiar pe alocuri depăşeşte Ucraina. Chiar dacă nu ne aflăm într-o
competiţie în ceea ce priveşte negocierea Acordului de asociere sau în implementarea
Planului de liberalizare a vizelor, nu putem face totuşi abstracţie de faptul că Ucraina a
demarat aceste negocieri cu trei ani înaintea Moldovei, în martie 2007. Moldova a făcut-o în
ianuarie 2010 şi, iată, într-un an de zile, noi am reuşit să încheiem practic un număr identic
de capitole în Acordul de asociere cu UE. Deci, am reuşit practic să ajungem Ucraina din
urmă şi să avem o dinamică foarte pozitivă de negocieri.
Totodată, Ucraina este ţara cheie pentru securitatea noastră energetică. Toată
energia, tot gazul vine în Republica Moldova prin Ucraina.
În cazul problematicii transnistrene, Ucraina este unica ţară cu care regiunea
se învecinează la est şi este foarte important să valorificăm rolul pe care îl poate juca în
promovarea unei soluţii viabile pentru acest conflict. Autorităţile de la Kiev sunt interesate
anume într-o asemenea soluţie, care să creeze un precedent în regiune de soluţionare a
unui conflict în baza restabilirii integrităţii teritoriale a ţării şi nu să genereze un precedent
nedorit. Însă în loc să ne concentrăm pe aceste subiecte mari, timp de foarte mulţi ani
ne-am blocat la probleme relativ înguste, care ţin de subiectul stabilirii raporturilor de
proprietate. Sunt probleme foarte sensibile şi delicate. Vă asigur că le gestionăm cu maximă
responsabilitate şi profesionalism, dar obiectivul nostru este să spargem acest cerc vicios şi
să pornim cooperarea şi în alte domenii strategice.
Am reuşit să reluăm, după o pauză de câţiva ani de zile, comunicarea directă între
Chişinău şi Kiev, blocată, timp de ani de zile, am reuşit să reluăm mersul trenului Chişinău-
Tiraspol-Odesa, să semnăm un număr de documente importante. Totuşi, pe direcţia estică
potenţialul rămâne încă nevalorificat. Următoarele luni sunt importante. Pe parcursul

ultimelor două săptămâni, au avut loc discuţii importante dintre miniştrii de externe dintre
cele două ţări, Leancă şi Grişcenko.
În următoarele luni ne propunem să realizăm câteva obiective intermediare,
printre care şi reluarea activităţii Comisiei mixte de cooperare comercial-economică.
Conform Acordului iniţial, această comisie urma să se întrunească în fiecare an, insă ultima
şedinţă a acesteia a avut loc în mai 2006. Timp de cinci ani, acest important instrument
de promovare a intereselor comune din domeniul comercial-economic dintre Moldova şi
Ucraina nu s-a mai reunit. Ne propunem să reluăm activitatea acestei comisii în acest an, să
organizăm o şedinţă la Chişinău, să facem un schimb de vizite la un nivel mai înalt şi să ne
mişcăm şi pe proiecte concrete, legate de infrastructură, transport şi energetică.
08 mai 2011
Sprijinul UE şi reglementarea transnistreană în contextul crizei politice de
la Chişinău
Invitat:
- Nicu Popescu, analist, cercetător la Consiliul European
pentru Relaţii Externe de la Londra.
Moderator: Iată că au trecut aproape doi ani de când la putere se află actuala
coaliţie majoritară, care şi-a anunţat drept obiectiv primordial integrarea europeană, iar UE
a susţinut această opţiune a autorităţilor de la Chişinău. Ce impresie i-a lăsat Bruxellesului
criza politică prelungită, eşuarea tentativelor de alegere a preşedintelui, tensiunile din
cadrul Alianţei, stagnarea aparentă, cel puţin în procesul de reformare? Sprijinul pe care îl
acorda UE, în primul rând, în cadrul Parteneriatului Estic, mai rămâne valabil?
Nicu Popescu: Fără doar şi poate, Republica Moldova continuă să beneficieze de
acest sprijin. Există o anumită doză de toleranţă faţă de tensiunile politice dintr-un stat ca
Republica Moldova. Este regretabil, dar şi oarecum normal faptul că politica din statele
din centrul şi estul Europei trece adesea prin faze mai turbulente. Într-un fel, nimeni nu s-a
aşteptat că Republica Moldova va depăşi această fază de imaturitate politică mai uşor decât
statele central-europene.
Partea bună a experienţei statelor central-europene este că tensiunile politice nu
au fost un obstacol insurmontabil pentru procesul de reforme. Ele au complicat lucrurile,
dar, până la urmă, aceste state au reuşit să liberalizeze economia, să reformeze poliţia, să
atragă investiţii străine. Iar acest lucru este indiscutabil un exemplu demn de urmat. Pe de
altă parte, există şi un exemplu mult mai negativ, cel al Ucrainei, în care luptele politice,
tensiunile interne, schimbările frecvente de guvern au subminat integral orice energie
internă, care ar fi putut duce la reformele necesare apropierii de Uniunea Europeană.
Ucraina, în perioada 2004-2010, nu a reuşit să schimbe fundamental modul de funcţionare
209

a statului şi, în consecinţă, a intrat în această „zonă gri” de dezinteres din partea Uniunii
Europene.
Republica Moldova se află între aceste două exemple. Există şanse că Moldova
se va mobiliza şi va realiza reformele necesare, dar acest lucru nu trebuie luat ca fapt
garantat. Este necesar să se continue promovarea acestor reforme, destul de dificile.
Uniunea Europeană le va sprijini în continuare, pentru că în pofida tuturor complicaţiilor
din interior, Republica Moldova rămâne cel mai pluralist şi democratic stat din cadrul
ţărilor Parteneriatului Estic, un stat cu cea mai ambiţioasă abordare a reformelor. Aceste
reforme nu sunt realizate la fel de rapid, poate, cât şi-ar dori cetăţenii Republicii Moldova şi
o bună parte din actorii politici de aici, şi poate nu atât de rapid pe cât ar fi sperat Uniunea
Europeană, dar, până la urmă, dinamica acestui progres rămâne una pozitivă, iar acest
lucru, sunt convins, va continua să fie sprijinit de UE.
Moderator: Uniunea Europeană ar putea contribui cumva la depăşirea crizei
politice din Republica Moldova?
Nicu Popescu: Cred că în acest un an şi jumătate de când a venit Alianţa pentru
Integrare Europeană la guvernare, Republica Moldova a reuşit lucruri foarte importante:
să consolideze politica externă, să obţină promisiuni şi oferte concrete de asistenţă externă,
dar şi să iniţieze şi să pună la cale anumite planuri de reformă strategică. Această perioadă
a fost destul de eficientă în atingerea obiectivelor politice externe. Mă refer la plasarea
Republicii Moldova pe agenda europeană ca cel mai credibil partener al Uniunii Europene
din zonă. Totodată, Moldova a elaborat mai multe planuri de reforme – şi la Ministerul de
Interne, şi de atragere a investiţiilor, şi de reformare a economiei. Acum, ţara intră într-o a
doua fază, care presupune realizarea promisiunilor pe care le-a făcut atât la Bruxelles, cât şi
faţă de propriii cetăţeni.
Uniunea Europeană va depune eforturi pentru a ajuta actorii politici din
Republica Moldova să treacă peste criza politică actuală. În proporţie de 99 la sută însă,
responsabilitatea pentru starea politică internă revine actorilor politici interni, nu Uniunii
Europene. UE are suficiente situaţii de criză politică, atât în interiorul său, cât şi în
vecinătate. Nu cred că este realist să aşteptăm ca Uniunea Europeană să meargă să rezolve,
astăzi, criza politică din Tunisia, mâine, criza politică din Egipt, iar, poimâine – cea din
Belarus sau Ucraina. Nu cred că este o aşteptare realistă. UE poate ajuta politicienii să
depăşească această criză, dar nu îi poate substitui în actul de guvernare.
Moderator: În ultimul timp, pe agenda discuţiilor dintre marile puteri figurează
tot mai des problema transnistreană, e ceva întâmplător?
Nicu Popescu: Este, iarăşi, unul din succesele cele mai importante obţinute
în ultimul un an şi jumătate. Succesul ţine de faptul că Republica Moldova a reuşit să
plaseze soluţionarea conflictului transnistrean pe agenda strategică a relaţiilor dintre
Uniunea Europeană şi Rusia. Acum, ca şi în cazul celorlalte măsuri, este absolut necesară
transformarea acestor schimbări politice în acţiuni concrete, care vor ajuta Moldova să
210

promoveze obiectivul reintegrării. La acest capitol, în fond, strategia Republicii Moldova
nu s-a schimbat şi nici nu trebuie să se schimbe. Republica Moldova trebuie să mizeze
în continuare pe edificarea unui stat atractiv pentru cetăţenii din stânga Nistrului.
Este important ca atât Guvernul, cât şi oamenii de afaceri şi partenerii internaţionali să
investească masiv în dezvoltarea economică a localităţilor din vecinătatea nemijlocită a
regiunii transnistrene, ca Rezina sau Varniţa, pentru ca acestea să devină treptat vizibil mai
prospere decât ceea ce se poate observa peste Nistru.
Moderator: Cum este văzută în Europa soluţionarea crizei transnistrene?
Nicu Popescu: Abordarea UE este bazată pe acelaşi pilon conceptual că şi cel al
Republicii Moldova. Acesta se axează pe ideea că o Republică Moldova atractivă economic
şi politic poate constitui bazele reintegrării. În acelaşi timp, UE este angajată acum într-un
proces de relansare a negocierilor în formatul 5+2 şi se află în dialog activ cu Federaţia
Rusă, Ucraina. Cred însă că este important să ne dăm seama că relansarea dialogului şi
a negocierilor în formatul 5+2 nu este cel mai important lucru ce se poate întâmpla în
procesul de reintegrare. Crearea unui stat atractiv în Republica Moldova este obiectivul
cu adevărat important pentru procesul de reintegrare. Negocierile sunt doar un element
subordonat acestui scop strategic.
Moderator: La Chişinău există anumite temeri că Rusia ar putea atrage UE într-o
cursă şi ar putea lansa un proiect de soluţionare similar cu Memorandumul Kozak. E
posibil acest lucru?
Nicu Popescu: Este evident că şi Rusia, şi Transnistria vor încerca să-şi promoveze
interesele, inclusiv în cadrul relansării negocierilor în formatul 5+2. Cred însă că şi Uniunea
Europeană, şi Moldova au văzut suficiente planuri de reglementare, în ultimii 20 de ani, ca
să nu poată fi atrase chiar atât de uşor într-o cursă ca aceasta.
Moderator: Să vorbim puţin şi despre liberalizarea regimului de vize pentru
cetăţenii moldoveni, care ar dori să călătorească în UE. Cât de posibil este ca Republica
Moldova să obţină acest regim liberalizat de vize în următorii doi-trei ani?
Nicu Popescu: Cred că atingerea acestui obiectiv este realistă şi miza cea mai
importantă în acest proces ţine de reforma Ministerului de Interne. Anume în jurul
reformei acestui Minister se va da bătălia pentru capacitatea şi perspectiva cetăţenilor
Republicii Moldova de a călători fără vize în UE. Şi asta, întrucât celelalte reforme necesare
pentru a beneficia de acest drept sunt oarecum mai avansate. Principalul efort ţine acum
de reformarea Ministerului de Interne. Trebuie să recunoaştem că aceasta este şi cea mai
dificilă reformă pe care trebuie să o implementăm în viitorul apropiat.
Moderator: S-ar putea întâmpla ca Rusia să obţină mai devreme acest regim decât
Republica Moldova, mai ales că UE şi Moscova urmează să semneze, în curând, o foaie de
parcurs în acest sens?
211

Nicu Popescu: În primul rând, documentul pe care îl va semna, în curând, Rusia
este tipul de document pe care Republica Moldova l-a semnat deja acum jumătate de an. În
acest sens, ca proceduri de dialog birocratic, Rusia este în urma Moldovei. Evident, în cazul
Rusiei, situaţia va fi un pic mai specială. Este vorba de nişte paşi comuni pe care Federaţia
Rusă şi UE îi vor lua împreună. Calendarul de liberalizare a vizelor ţine însă, în primul
rând, de viteza reformelor care vor fi implementate de Chişinău. Eu însă cred că Republica
Moldova se poate reforma şi are dorinţa de a reforma sectoarele necesare mult mai rapid şi
cu mult mai multă determinare decât o va face Federaţia Rusă, care este un stat mai mare,
cu o altă dinamică politică internă.
Moderator: Şi, în concluzie, ce şanse există ca în Republica Moldova criza politică
să fie depăşită, iar actuala coaliţie să-şi consolideze obiectivul de apropiere de UE?
Nicu Popescu: Eu cred că noi trebuie să separăm instabilitatea politică de procesul
de reformare. Evident, tensiunile din interiorul unui guvern complică procesul de reforme,
dar acestea nu pot fi şi nu trebuie considerate o scuză pentru întârzierea reformelor.
Tensiunile politice complică realizarea reformelor, dar nu le fac imposibile. După cum am
menţionat, toate statele din Europa Centrală şi de Est au reuşit să implementeze reformele
interne, inclusiv în condiţiile unor instabilităţi politice permanente.
Ca să vă dau un exemplu, între 1994 şi 2004, Letonia a avut opt prim-miniştri.
În 2004 însă, după o perioadă de un deceniu destul de instabilă politic, Letonia a reuşit să
adere la UE. Situaţia nu a fost cu mult mai bună, mai stabilă, în ţări ca Cehia sau Slovacia.
Nici în Serbia, care, chiar dacă se mişcă cu o viteză destul de bună spre UE, are o situaţie
politică ce nu poate fi numită una foarte stabilă. Respectiv, deşi tensiunile politice sunt
regretabile, acestea sunt oarecum inevitabile. Ceea ce contează, inclusiv din perspectiva
UE, este ca tensiunile politice să nu devină principala preocupare a politicienilor. Principala
preocupare a factorilor de decizie trebuie să fie continuarea reformelor pe care şi le-au
asumat.
212

22 mai 2011
Problematica transnistreană în cadrul dialogului moldo-german
Invitaţi:
- Victor Chirilă, director executiv al Asociaţiei pentru
Politică Externă;
- Radu Vrabie, director de programe la Asociaţia pentru
Politică Externă.
Moderator: Un comunicat de presă al Guvernului de la Chişinău anunţa,
după recenta întrevedere, la Berlin, dintre premierul Vlad Filat şi cancelarul german
Angela Merkel, că negocierile pe marginea problemei transnistrene, întrerupte în 2006,
vor fi reluate în luna iunie 2011. Trebuie să înţelegem că principalii actori în problema
transnistreană au ajuns la un consens în această privinţă?
Victor Chirilă: Îmi este greu să spun acum că actorii implicaţi au găsit un
consens. Majoritatea actorilor importanţi, mă refer aici la Statele Unite ale Americii, Rusia,
Uniunea Europeană şi, în special, Germania ca reprezentant al Uniunii Europene, susţin
ideea reluării cât mai rapide al acestor negocieri. La fel şi Republica Moldova îşi doreşte
reluarea negocierilor fără condiţionări prealabile. Lucrul acesta nu este însă împărtăşit şi
de Tiraspol. Ştim însă cu toţii că Tiraspolul poate fi influenţat de Moscova, mai ales atunci
când se doreşte foarte mult acest lucru. Fără îndoială, dacă Federaţia Rusă va depune
eforturile necesare, am putea să fim martorii reluării negocierilor oficiale în formatul 5+2,
în luna iunie.
Radu Vrabie: Într-adevăr, în ultima perioadă observăm o intensificare a eforturilor
internaţionale de a soluţiona această problemă. Este important că acestui proces i s-a
alăturat Germania, o ţară importantă din cadrul Uniunii Europene. În acelaşi timp, avem
şi unele rezerve în ceea ce priveşte rezultatele negocierilor. Aceste rezerve se datorează
faptului că Rusia, care, aparent, susţine poziţia Republicii Moldova şi integritatea sa
teritorială, continuă să întărească regimul de la Tiraspol, trimiţând semnale duble. Pe de o
parte, avem o deschidere, pe de altă parte, vine preşedintele Comitetului pe afaceri externe
al Dumei de stat, Kostantin Kosaciov, şi declară că, indiferent de rezolvarea conflictului
transnistrean, nu poate fi vorba despre o Republică Moldova unitară, ceea ce ne dorim noi
de altfel.
Pe de altă parte, vedem ce se întâmplă la Tiraspol. Săptămâna trecută, a avut loc
un incident, să spunem aşa, în cadrul administraţiei de acolo, când Vladimir Iastrebceak,
reprezentantul politic al Transnistriei în cadrul negocierilor în formatul 5+2, a fost criticat
direct de către Vladimir Antiufeev, şeful securităţii, a MGB-ului din Transnistria, pentru
faptul că este prea pro-european. Smirnov a susţinut aceasta critică şi a dat ordin lui
Iastrebceak să fie mult mai cooperant cu securitatea transnistreană, să o informeze despre
213

toate şi să coordoneze toţi paşii care trebuie să-i facă pe exterior. Acest lucru mă face să cred
că în cadrul negocierilor, transnistrenii vor fi foarte atenţi cu luarea anumitor decizii.
Un alt aspect care mie mi se pare important este că rezolvarea conflictului
transnistrean a devenit treptat o problemă de politică externă. Toate mesajele Republicii
Moldova sunt trimise în exterior, iar în interior despre conflictul transnistrean auzim
destul de rar şi doar cu ocazii speciale. Referindu-se la Transnistria, politicienii utilizează
un limbaj de lemn.
Până la urmă, indiferent de înţelegerile marilor actori, noi trebuie să ştim pentru
noi înşine ce fel de reintegrare ne dorim, care sunt parametrii reintegrării şi cum vrem să
arate Republica Moldova după reintegrare, pentru că altfel riscăm, la un moment dat, să
ne trezim prea departe avansaţi în anumite procese şi să nu fim mulţumiţi de ceea ce ne
oferă partenerii străini. De aceea, în opinia mea, este nevoie de a intensifica dialogul în
interiorul ţării, un dialog civic, un dialog care să implice mai mulţi actori, care să ne ajute să
înţelegem cum vrem să arate Republica Moldova în viitor. Aceste mesaje trebuie transmise
în exterior, pentru ca toţi partenerii implicaţi în acest proces să ştie parametrii acceptaţi de
întreg poporul din Republica Moldova.
Moderator: Angela Merkel a mai declarat după întrevederea cu premierul Vlad
Filat că Uniunea Europeană poartă răspundere pentru identificarea unei soluţii de depăşire
a crizei transnistrene. Despre ce fel de răspundere credeţi că este vorba?
Radu Vrabie: Este un lucru firesc ca, devenind vecini nemijlociţi ai Uniunii
Europene, să crească imediat şi interesul Bruxellesului de a rezolva cât mai repede
problema transnistreană, care afectează securitatea regională. Cum va fi identificată această
soluţie, îmi este greu să spun. Au apărut mai multe informaţii precum că ar fi vorba despre
o anumită federalizare, un fel de „plan Kozak light”. Este prematur să spunem acest lucru.
Cred totuşi în bunele intenţii ale Uniunii Europene. În acelaşi timp, repet ce am spus şi
mai devreme: trebuie să fim atenţi, întrucât anumite noţiuni, inclusiv aceeaşi noţiune de
federalizare, sunt înţelese diferit de Moscova şi de Berlin. Cu toate acestea, trebuie să fim
conştienţi că decizia finală nu se va lua separat de Germania, ţară UE, ci va fi o decizie
comună a Uniunii Europene. De aceea, este foarte important să stabilim contacte bune cu
alte ţări europene, să ne folosim de expertiza lor, de experienţa lor pentru a găsi o soluţie
viabilă pentru reglementarea transnistreană.
Victor Chirilă: În 2003 Uniunea Europeană a elaborat şi a aprobat o strategie de
securitate, în baza căreia a propus statelor din regiune Politica europeană de vecinătate, iar
apoi şi iniţiativa Parteneriatului Estic. Şi strategia de securitate, şi iniţiativele ulterioare au
ca scop principal constituirea unei zone de stabilitate şi securitate la frontierele Uniunii
Europene, fie sudice, fie estice. Desigur, acest lucru presupune o implicare mai mare a
Uniunii Europene în modernizarea economică, politică, instituţională, infrastructurală a
statelor din Europa de Est, dar şi o implicare mai mare a Uniunii Europene în soluţionarea
problemelor cu care se confruntă securitatea europeană şi internaţională în aceasta regiune.
214

Printre aceste probleme de securitate regională se numără şi conflictele îngheţate, inclusiv
conflictul transnistrean.
În ultimii 20 de ani, raportul de influenţe în Europa de Est s-a schimbat mult.
Uniunea Europeană şi-a mărit considerabil influenţa economică şi politică, iar Rusia nu
mai este actorul dominant în această regiune. Odată cu extinderea sa spre est, Uniunea
Europeană trebuie să-şi asume şi responsabilitatea soluţionării problemelor regionale.
Acest lucru atrage după sine şi un rol mult mai activ pentru Uniunea Europeană, în special
în raport cu Federaţia Rusă, care este un actor cardinal, un actor cu interese pe care Moscova
le numeşte privilegiate în aceasta regiune. Desigur aceste schimbări dictează Uniunii
Europene şi o mai mare implicare în soluţionarea, în tranşarea problemelor moştenite de la
fosta Uniune Sovietică. Cred că doamna Merkel se referea anume la acest lucru.
Moderator: Cancelarul german a mai spus că destinul Republicii Moldova este
marcat de conflictul transnistrean pentru care încă nu s-a găsit o soluţie. Angela Merkel
a subliniat că a discutat pe marginea crizei transnistrene cu preşedintele rus, Dmitri
Medvedev, şi că a pledat, în cadrul acestor discuţii, pentru identificarea unei soluţii care să
ducă la reîntregirea Republicii Moldova. Merkel a precizat că această soluţie „ar trebui să
asigure o viaţă mai bună tuturor cetăţenilor Republicii Moldova într-o ţară unită”. Ce are
în vedere cancelarul german când vorbeşte despre o Moldovă unită? Acelaşi lucru pe care
îl are în vedere şi Chişinăul?
Victor Chirilă: Consider că Uniunea Europeană şi Germania susţin dorinţa
noastră de a reintegra, economic şi politic, regiunea transnistreană în Republica Moldova,
de a crea un spaţiu unic economic, un spaţiu unic vamal, fiscal etc. Deocamdată, Uniunea
Europeană nu are o viziune clară cum ar trebui să se producă acest lucru, nu are o viziune
clară asupra formulei instituţionale pe care ar trebui să se bazeze viitoarea reintegrare. Nici
Statele Unite ale Americii nu au o viziune structurată. O viziune mai clară vine din partea
Moscovei, care insistă, în continuare, pe Memorandumul Kozak. În prezent, discuţiile
între Moscova şi Berlin se duc foarte intens. Mai mult, în anumite privinţe, Federaţia Rusă
are, din câte se pare, mai mult succes decât noi în a-şi promova politica viitoarei configuraţii
instituţionale. Acest lucru nu ar trebui să le scape diplomaţilor şi politicienilor noştri.
Există anumite principii la care noi trebuie să ţinem şi aceste principii sunt
incorporate în legea din 2005, cu privire la statutul special al raioanelor de est. Ne place sau
nu, această lege a fost votată în unanimitate de către toţi deputaţii Parlamentului. Această
lege trasează obiectivele, dar şi metodologia atingerii lor. Prin urmare, sunt de părerea că
tratativele care urmează să fie lansate oficial între Tiraspol şi Chişinău trebuie să negocieze
la pachet democratizarea, demilitarizarea şi formula de reintegrare a Transnistriei în
Republica Moldova.
Nu sunt de acord de exemplu când se argumentează de unii oficiali europeni
că această lege condiţionează lansarea negocierilor de democratizarea şi demilitarizarea
regiunii. Eu aş recomanda diplomaţilor şi politicienilor să citească încă o dată atent această
215

lege şi vor vedea că ea spune clar că negocierile trebuie să se poarte pentru a democratiza,
demilitariza şi, inclusiv, a oferi un statut special regiunii transnistrene. Nu văd nicio
condiţionare din partea noastră. În schimb, vedem condiţionări permanente din partea
Tiraspolului. De altfel, aşa zisele consultări neoficiale au fost transformate de Tiraspol
în negocierea unor cedări importante din partea Chişinăului, care să satisfacă noţiunea
de egalitate în drept a regiunii transnistrene cu Republica Moldova. Or, acest lucru este
inadmisibil, pentru că, din momentul în care vor fi consimţite astfel de cedări, noi vom
pecetlui viitoarea formulă instituţională de reintegrare a regiunii, chiar înainte de a începe
negocierile oficiale.
Radu Vrabie: Ca să înţelegem dacă Germania are acelaşi punct de vedere ca şi
Chişinăul, trebuie să înţelegem ce îşi doreşte Chişinăul. Într-adevăr, în momentul de
faţă poziţia oficială a Republicii Moldova este Legea din 2005, o lege votată, cum a spus
domnul Chirilă, în unanimitate, o lege care trasează o anumită consecutivitate. Este însă o
lege venită pe fundalul unei încercări a Partidului Comuniştilor de a avea o relaţie bună cu
opoziţia, o lege cu un caracter declarativ în anumite aspecte. Dar, ne place sau nu ne place,
acesta este cadrul legal în care trebuie să acţionăm.
Cu toate astea, cred că acum Republica Moldova are nevoie de o reexaminare, de
o elaborare a unei strategii şi mai minuţioase decât este Legea din 2005, cu paşi concreţi,
cu rezultate, cu aşteptări concrete, pentru că există anumite voci care menţionează faptul
că Legea din 2005 fie este expirată, fie creează anumite impedimente în obţinerea unor
compromisuri între Chişinău şi Tiraspol. Da, poate pentru unii oficiali europeni cuvântul
„federalizare” nu trezeşte îngrijorare. În acelaşi timp, uitându-ne la natura relaţiilor dintre
Chişinău şi Tiraspol, putem observa că federalizarea este înţeleasă altfel în regiunea
transnistreană decât în Germania. Prin federalizare, Tiraspolul îşi doreşte mai degrabă să
se îndepărteze decât să se apropie de Chişinău. De aceea, în acest moment este nevoie, aşa
cum am spus, de elaborarea unei strategii care va reprezenta poziţia Republicii Moldova,
menită să traseze acea linie roşie peste care Chişinăul nu va trece.
Pe parcursul anilor am tot sperat că ne vom angaja în negocieri, iar apoi va veni
şi rezultatul scontat. Din nefericire însă, am avut rezultate proaste. Acum, ar trebui să nu
repetăm aceeaşi greşeală, să nu punem carul înaintea boilor, ci să ne stabilim foarte clar
priorităţile, dorinţele şi posibilităţile. Această strategie trebuie promovată în capitalele
europene. Atât timp cât nu avem această poziţie, diplomaţia rusă are şanse să-şi promoveze
punctul său de vedere, apropiat de Memorandumul Kozak.
Victor Chirilă: Eu sunt adeptul unei strategii de reintegrare a Transnistriei, dar
nu sunt adeptul unei strategii care ar pune sub semnul întrebării acele principii şi obiective
care sunt fixate în Legea din 2005. Eu înţeleg de ce nu este mulţumită Moscova – pentru
că acea Lege presupune retragerea necondiţionată a trupelor sale din regiune, pentru că
acea Lege presupune demilitarizarea regiunii transnistrene şi mă refer aici şi la forţele
paramilitare din această regiune, care numeric sunt mai mari decât întreg contingentul rus.
216

Nu cred că această strategie ar trebui să revizuiască principiile şi obiectivele acestei
legi, dimpotrivă, această strategie trebuie să pornească de la respectiva lege, să o dezvolte
şi nicidecum să-i schimbe esenţa şi consecutivitatea acţiunilor. Mai mult. Această lege
întruneşte consensul politic al clasei politice de la Chişinău şi dacă noi punem sub semnul
întrebării consensul politic asupra modului de soluţionare a problemei transnistrene,
consens la care s-a ajuns cu greu, atunci, în viitor, ne va fi şi mai greu să mai ajungem la o
astfel de armonie. Chiar dacă unora deja începe să nu le placă, este periculos să revizuim
această lege, este practic contraindicat să facem acest lucru, mai ales că această lege oferă
ceea ce toată lumea îşi doreşte – un statut special pentru regiunea transnistreană.
Moderator: Totuşi, cât de important este rolul Germaniei în reglementarea
conflictului transnistrean, ţinând cont de faptul că această ţară nu participă direct la
negocierile în formatul 5+2, iar Uniunea Europeană are doar statut de observator în cadrul
acestui format?
Radu Vrabie: Bineînţeles, aportul Germaniei este unul considerabil în cadrul
Uniunii Europene. UE joacă un rol tot mai mare în regiunea transnistreană şi mă refer
aici, în special, la sprijinul financiar pe care îl acordă Republicii Moldova, inclusiv regiunii
transnistrene, care trece printr-o criză economica foarte mare. În acelaşi timp, influenţa
Uniunii Europene, şi, implicit, a Germaniei, ar putea creşte dacă asistenţa acordată regiunii
transnistrene va fi egală cu cea oferită de Rusia şi va fi formulată într-un pachet unic cu
condiţionări clar definite. În acelaşi timp, eu cred că Uniunea Europeană ar trebui să-şi
asume un rol mai mare decât cel de observator în cadrul negocierilor 5+2. UE trebuie să
exercite un rol de mediator cu drepturi depline pentru a putea avea o contribuţie reală
sau semnificativă în procesul de reglementare. Republica Moldova a făcut o astfel de
propunere, iar actualmente se duc discuţii.
Victor Chirilă: Sunt de acord că Uniunea Europeană trebuie să aibă un rol
mult mai pronunţat, mult mai important decât îl are acum în soluţionarea problemei
transnistrene. Da, UE şi-a mărit prezenţa în regiunea transnistreană în ultimii şase ani, dar
nu este de ajuns. În ciuda progreselor pe care le-a înregistrat Uniunea Europeană, împreună
cu Republica Moldova, Bruxellesul nu şi-a creat pârghii reale de influenţă în regiune. În
continuare, pentru a exercita influenţă asupra regimului de la Tiraspol, UE apelează la
Moscova, pentru că doar Moscova are greutate la Tiraspol. Aceste negocieri cu privire la
reluarea negocierilor în formatul 5+2 sunt o dovadă clară în acest sens. Uniunea Europeană
mizează pe Moscova ca să fie reluate cât mai curând posibil negocierile oficiale şi speră că
acest lucru se va întâmpla în iunie. Deşi, iarăşi, Tiraspolul este foarte imprevizibil şi ar putea
crea diverse obstacole ca să submineze reluarea negocierilor formale.
Dacă doreşte într-adevăr să fie auzită, ascultată şi respectată în regiune, UE trebuie
să se gândească foarte atent, foarte serios cum ar trebui să-şi mărească prezenţa fizică în
Transnistria. UE ar trebui să ceară un statut egal cu cel al Rusiei, de mediator şi de garant
al viitoarei soluţii pentru conflictul transnistrean. Anume acest statut i-ar permite Uniunii
217

Europene să fie mult mai hotărâtă atunci când se discută probleme ce ţin de democratizare,
pentru că i-ar permite să trateze probleme delicate ce ţin de respectarea drepturilor omului,
să se implice inclusiv în chestiuni legate de zona de securitate.
Deocamdată, UE nu are nici un drept să intervină acolo, ori anume în această zonă
de securitate se întâmplă lucruri îngrijorătoare. De exemplu, Tiraspolul îşi întăreşte forţele
armate şi încalcă sfidător drepturile omului, în special, ale locuitorilor din localităţile aflate
sub jurisdicţia Republicii Moldova. Or, acest lucru duce la încordarea situaţiei, care poate
da peste cap orice agendă de negocieri. Uniunea Europeană este surdă, este mută pentru că
nu are nici un drept legal şi nici instrumente politice să se implice.
Plus la aceasta, Uniunea Europeană are un pachet de asistenţă pentru regiunea
transnistreană, dar acest pachet este unul nesemnificativ în comparaţie cu asistenţa pe care
o acordă Tiraspolului Federaţia Rusă. Totodată, modul în care este livrată această asistenţă
face ca ea să nu fie sesizată de cetăţenii noştri din regiunea transnistreană. De aceea, este
nevoie ca Uniunea Europeană să elaboreze un pachet care să fie cel puţin egal cu asistenţa
pe care o oferă Rusia. Un pachet care să fie condiţionat, aşa cum a spus şi colegul meu, de
respectarea unor valori democratice, de respectarea drepturilor fundamentale ale omului.
Numai astfel, asistenţa acordată de UE va fi sesizată şi de oamenii simpli, precum şi de acea
parte a grupărilor politice şi de afaceri din regiune care îşi doresc o mai mare deschidere în
raport cu Republica Moldova şi Uniunea Europeană.
De asemenea, cred că este timpul ca UE să folosească instrumente de coerciţie
asupra regimului, atunci când e cazul. Uniunea Europeană are multe instrumente de
influenţă asupra regiunii. Cel puţin 50 la sută din mărfurile din regiunea transnistreană
sunt exportate pe piaţa europeană, energia electrică produsă la staţia de la Cuciurgan
este exportată în statele Uniunii Europene. De asemenea, locuitorii din regiune vor să
călătorească liber, inclusiv în Uniunea Europeană. Sunt o mulţime de lucruri care pot fi
folosite pentru ca UE să-şi exercite prezenţa, să-şi proiecteze propria putere politică în
această regiune. Or, nu se face destul, nu este voinţă şi nu este determinare în acest sens.
218

18 iunie 2011
Problematica transnistreană în ajunul consultărilor în formatul 5+2 de la
Moscova din 21 iunie 2011
Invitaţi:
- Corneliu Ciurea, expert IDIS Viitorul;
- Radu Vrabie, director de programe la Asociaţia pentru
Politică Externă.
Moderator: Săptămâna viitoare la Moscova ar urma să aibă loc o întrevedere în
formatul 5+2 şi eventual să fie reluate negocierile pe marginea conflictului transnistrean,
negocieri întrerupte în februarie 2006. La ce ar trebui să ne aşteptăm de la întrevederea din
21 iunie de la Moscova?
Radu Vrabie: În primul rând, nu trebuie să ne aşteptăm la rezultate spectaculoase,
din cauza reticenţei celor de la Tiraspol privind reluarea negocierilor în formatul 5+2, dar şi
a poziţiei ambigue a Federaţiei Ruse, chiar dacă ceilalţi actori din formatul 5+2 sunt pentru
reluarea necondiţionată a negocierilor. Chişinăul îşi doreşte reluarea negocierilor într-un
mod necondiţionat, iar Tiraspolul vrea să înainteze unele condiţii care, în opinia sa, ar face
ca procesul să meargă mai uşor. Aceste condiţii ar putea crea însă unele premise pentru
blocarea procesului pe viitor. Noi avem nevoie mai mult decât de reluarea negocierilor.
Trebuie să ne asigurăm că va fi un proces de durată, cu o finalitate clară. Este important
ca părţile, chiar în momentul reluării negocierilor, să indice foarte clar care va fi finalitatea
acestui proces. Dacă se vor admite formule vagi, interpretabile, atunci riscăm ca acest
proces să moară înainte de a se naşte.
Corneliu Ciurea: Comentatorii politici externi ne sugerează să nu avem prea multe
aşteptări. Este clar că procesul, în mare parte, depinde de iniţiativele actorilor regionali.
Republica Moldova are o poziţie mai mult sau mai puţin clară vizavi de acest subiect.
Reluarea negocierilor este văzută în contextul păstrării integrităţii şi suveranităţii statului.
Poziţia Transnistriei este, iarăşi, oarecum clară. Ei nu au deviat de la punctul lor de vedere,
care este diametral opus. De aceea, apropierea părţilor pare a fi extrem de dificilă. Este clar
că, în prima fază, reluarea negocierilor va presupune o încercare de tatonare şi apropiere
a actorilor implicaţi, care sunt la mii de kilometri distanţă, simbolic vorbind, unii de alţii.
Moderator: Pe 10 iunie 2011, în timpul unei recepţii la Ambasada Federaţiei Ruse
de la Chişinău, ambasadorul Valerii Kuzmin îl prezentase pe reprezentantul Tiraspolului,
Vladimir Iastrebceak, drept ministru de externe al Transnistriei. Oficialii moldoveni, care
se aflau la recepţie, au părăsit-o în semn de protest. Reprezentanţii UE şi SUA le-au urmat
exemplul. Peste câteva zile de la acest incident, Ministerul de Externe rus a difuzat un
comunicat în care afirma că nu şi-a schimbat poziţia în ceea ce priveşte modul în care ar
trebui reglementată criza transnistreană şi că recunoaşte integritatea teritorială a Republicii
219

Moldova. Cum trebuie interpretat acest incident şi în ce măsură ar putea afecta el discuţiile
de la Moscova?
Corneliu Ciurea: A fost un incident căruia i s-a acordat multă atenţie din partea
mass-media, dar politicienii şi diplomaţii implicaţi în el, după consumarea lui, l-au tratat
destul de uşor, zicând că era ceva de conjunctură. Oricum, declaraţia Ministerului de
Externe de la Chişinău a fost destul de fermă şi binevenită, din punctul meu de vedere, iar
reacţia Rusiei a venit cu o confirmare că Republica Moldova este văzută ca un tot întreg
suveran şi că Transnistria este doar o parte a acestui stat.
În fond, s-a produs un eveniment regretabil, urmat de o luare de poziţie corectă
din punct de vedere politic. Sigur, s-a comentat foarte mult pe această temă, dar cred că
evenimentul este consumat. În fond, nu s-a întâmplat nimic grav. Trebuie să recunoaştem
că asemenea atitudini ale Rusiei au avut loc şi cu alte ocazii. Nu întotdeauna diplomaţia
noastră găsea de cuviinţă să reacţioneze într-o asemenea manieră şi mă întreb în ce măsură
diplomaţii noştri sunt pregătiţi să răspundă cu aceeaşi monedă şi cu alte ocazii, pentru că,
sunt sigur, diplomaţii ruşi nu-şi vor schimba comportamentul.
Radu Vrabie: Trebuie să spun că nu este un incident în premieră. În fiecare an,
Iastrebceak este prezentat ca ministru de externe al Transnistriei. Este prima dată, în
schimb, când autorităţile moldovene reacţionează în acest fel. Este o reacţie bună, după
mine, pentru că în diplomaţia internaţională, pe lângă normele foarte clar stabilite, există
noţiunea de „cutuma”, când un termen repetat devine, în timp, o normă incontestabilă,
se instituţionalizează. Republica Moldova, în opinia mea, ar trebui să fie foarte atentă nu
numai la asemenea gesturi, dar chiar şi la acele apariţii în documentele oficiale ruseşti, unde
Iastrebceak este prezentat ca ministru de externe, iar Smirnov – preşedinte al republicii
moldoveneşti nistrene. Eu cred că Republica Moldova ar trebui să protesteze de fiecare
dată vizavi de aceşti termeni.
Moderator: Zilele trecute la Chişinău s-a aflat în vizită cunoscutul senator
american John McCain, care, după întrevederile cu preşedintele interimar Marian Lupu şi
cu premierul Vlad Filat, a promis Republicii Moldova sprijinul Washingtonului şi a spus
că ţara sa susţine Republica Moldova în rezolvarea conflictului transnistrean. Ce ajutor i-ar
putea oferi SUA ţării noastre în vederea rezolvării crizei transnistrene?
Radu Vrabie: SUA a dispărut pentru un timp din regiune, fiind mai mult
preocupată de alte zone. Odată cu schimbarea Guvernului, am avut două vizite: a
vicepreşedintelui SUA, Joe Biden, şi cea a senatorului american John McCain, ceea ce
denotă un interes mai mare al Statelor Unite pentru regiune. Totuşi, în ultimii doi ani,
efortul autorităţilor moldovene de a atrage UE şi SUA ca negociatori cu drepturi depline în
problema transnistreană nu este primit cu entuziasm nici la Washington, nici la Bruxelles.
Din punctul meu de vedere, prima mişcare ar fi ca aceşti actori să accepte acest rol şi să
devină mult mai prezenţi şi activi în procesul de reglementare a conflictului transnistrean.
220

Corneliu Ciurea: Eu cred că SUA se va activiza în zona noastră chiar şi fără
rugăminţile Republicii Moldova. Acest lucru se datorează jocurilor geopolitice, care se
înfiripă acum aici. Ştim despre posibila apropiere ruso-germană, care, cu siguranţă, trezeşte
interesul americanilor, întrucât jocul diplomatic şi geopolitic al Berlinului şi al Moscovei
trebuie tălmăcit, iar uneori trebuie găsite soluţii pentru a încuraja sau, dimpotrivă, a
contracara aceste manevre.
Moderator: Mai mulţi experţi şi-au exprimat temerile că Germania ar putea
accepta o soluţie de reglementare a conflictului transnistrean propusă de Rusia. O soluţie
care ar fi în detrimentul intereselor Republicii Moldova. Un fel de Memorandum Kozak-2,
uşor modificat, care ar presupune anularea legii din 2005 cu privire la raioanele de est ale
Republicii Moldova şi transformarea Moldovei într-o federaţie sau confederaţie. Cât de
real este acest pericol în prezent?
Corneliu Ciurea: Dacă vorbim în termeni de pericol, atunci lucrurile sunt
destul de triste. Este vorba, probabil, despre nişte tentative care nu vin neapărat numai
de la Moscova. Berlinul nu joacă în conformitate cu interesele Moscovei, ci îşi conturează
propriile sale interese reieşind din situaţia geopolitică. Sigur, în ultimul timp, Germania
propune nişte proiecte în care noţiunea de „federalizare” apare sub o formă sau alta şi nu
este redată foarte clar ideea de demilitarizare şi democratizare a regiunii transnistrene. Nu
ştiu în ce măsură aceste aspecte pot fi luate ca pericole. Ele sunt, mai curând, îngrijorătoare.
În fond, această alianţă dintre Berlin şi Moscova poate să fie favorabilă Republicii Moldova,
poate să grăbească reglementarea conflictului transnistrean. Bineînţeles, cuvântul de ordine
trebuie să fie aici „nu în orice condiţii” şi „nu cu orice preţ”.
Radu Vrabie: Nu este de mirare că cele două state federative vorbesc despre o
federaţie. Pe de altă parte, ne temem de cuvântul „federaţie” pentru că acesta ni se asociază
automat cu Memorandumul Kozak. Această pagină a conflictului transnistrean a fost una
destul de nefericită pentru noi. În linii mari, trebuie să analizăm cât de bun ar fi un model
federativ pentru noi. Eu cred că Republica Moldova riscă să transforme îngrijorările în
pericole, în momentul în care nu va avea o politică activă.
Mă refer aici la faptul că noi, chiar dacă avem un cadru legal bazat pe legea din
2005, nu prea avem o poziţie clară despre cum vrem să rezolvăm conflictul transnistrean
şi asta trezeşte diferite interpretări. Cred că Republica Moldova are nevoie de o poziţie
clară în care să fie indicate liniile roşii peste care nu se poate trece. Acest lucru, pe de o
parte, ne va feri de presiuni din exterior, iar pe de alta, va ajuta şi Berlinul, şi Moscova, şi
alţi actori să înţeleagă în ce cadru pot găsi o soluţie pentru Republica Moldova. Eu cred că
atunci când preşedintele Dmitri Medvedev şi cancelarul german, Angela Merkel, discută
despre federaţie, fiecare înţelege federaţia în felul său. De aceea, este important ca noi
să avem o poziţie clară şi să putem transmite mesajul nostru în mod consecvent tuturor
partenerilor, pentru ca să nu asistăm la surpriza că Germania şi Rusia vor găsi un scenariu
de reglementare a conflictului transnistrean cu care noi nu vom fi de acord.
221

Corneliu Ciurea: În primul rând, chiar dacă Rusia şi Germania vor găsi un scenariu
favorabil lor, dar care nu va corespunde intereselor Republicii Moldova, acesta va fi un plan
nefuncţional şi nu va putea fi pus în aplicare. Nu cred că acest conflict poate fi rezolvat
evitând interesele Moldovei. Acest plan nu ne poate fi impus cu de-a sila şi, cred, actorii
internaţionali îşi dau prea bine seama de acest lucru. În ceea ce priveşte „liniile roşii”, eu
cred că există o linie roşie trasată în 2005, prin Legea adoptată de Parlament. Sigur, există
încercări subterane, în culise, prin care se sugerează că această lege ar putea fi abolită pentru
a flexibiliza cursul negocierilor. Nu cred însă că Republica Moldova este dispusă să accepte
asemenea gen de troc.
Moderator: Cum ar putea fi, totuşi, depăşite diferenţele de poziţii ale Chişinăului
şi Tiraspolului, care au puncte de vedere diametral opuse în ceea ce priveşte rezolvarea
conflictului transnistrean?
Corneliu Ciurea: Cel mai simplu pentru Chişinău, dar şi pentru Tiraspol, este să
păstreze status quo-ul. A păstra status quo-ul nu este neapărat rău, chiar dacă situaţia nu
este cea mai bună dintre cele posibile. Eu cred că Chişinăul, în ultimul timp, a mers pe
această linie, de a nu forţa şi de a nu veni cu nişte planuri fascinante de reglementare a
conflictului, ci, mai degrabă, a avut o poziţie mai rezervată, de conservare a situaţiei, şi acest
lucru nu este neapărat rău. Din contra, cred că el menţine situaţia în limitele unor parametri
acceptabili. Or, o posibilă reglementare potrivit unui plan dubios, din punctul de vedere al
intereselor Republicii Moldova, ar putea înrăutăţi situaţia. Pentru moment, ne menţinem
pe linia de plutire, dacă vreţi, în ceea ce priveşte reglementarea conflictului transnistrean.
Eu sunt de acord că nu există, deocamdată, premise foarte clare pentru a urgenta procesul
de reglementare. Uneori păstrarea unei situaţii în anumite limite este cea mai bună soluţie.
Radu Vrabie: Eu cred că Tiraspolul este interesat în păstrarea status quo-ului,
pentru că, în linii mari, asta înseamnă întărirea „instituţiilor statale” ale Transnistriei.
Regiunea transnistreană nu există într-un vacuum. Ea dezvoltă anumite relaţii cu Federaţia
Rusă, cu Ucraina, dar şi cu anumite state europene. Din acest punct de vedere, cred că
autorităţile de la Chişinău nu pot fi interesate să păstreze această situaţie, pentru că aceasta
înseamnă depărtarea şi mai mare a celor două maluri ale Nistrului.
În acelaşi timp, este foarte greu să găseşti o soluţie aici şi acum. Nu este posibil.
Este, totuşi, important să păstrăm o anumită legătură între măsurile de promovare a
încrederii, pe care le propune Chişinăul, şi discuţiile referitoare la statutul politic al
regiunii transnistrene. Dacă măsurile de întărire a încrederii vor evolua cu paşi rapizi, iar
statutul politic va rămâne la situaţia care este acum, riscăm să avem o întărire a statalităţii
Transnistriei, care deja astăzi afirmă că nu are nevoie de Republica Moldova întrucât are şi
aşa relaţii bune cu UE.
Un alt lucru ce trebuie să aibă continuitate este activitatea Comisiei
interguvernamentale privind reintegrarea Republicii Moldova, în care au fost atrase toate
ministerele şi agenţiile guvernamentale. Trebuie să ne obişnuim cu ideea că Transnistria
222

este parte a Republicii Moldova. De asemenea, unul din paşii importanţi ce urmează să fie
făcuţi este creşterea numărului de informaţii despre regiunea transnistreană. Noi spuneam
vreo cinci ani în urmă că nu avem resurse să pătrundem în inima şi mintea locuitorilor din
stânga Nistrului, dar uitându-ne la sondajele de opinie, vedem că nici pe malul drept al
Nistrului această problemă nu este una importantă. Avem nevoie de mai multe informaţii
despre regiunea transnistreană, nu neapărat în termeni politici. Putem să vorbim şi despre
cultură şi despre educaţie sau alte evenimente non-politice, care ar spori interesul reciproc
al cetăţenilor de pe ambele maluri.
Moderator: Ce influenţă ar putea avea asupra întrevederii de la Moscova criza
politică de la Chişinău, dar şi alegerile care urmează să aibă loc în Transnistria?
Radu Vrabie: Este clar că actualul lider de la Tiraspol, Igor Smirnov, este
principalul beneficiar al acestei situaţii. Rezultatul alegerilor din decembrie nu ne dă mari
speranţe – nu cred că va veni o altă persoană în fruntea regiunii. Totuşi, anumite modificări
în structura politică din Transnistria vor avea loc, iar acest lucru ne dă speranţe că unele
forţe de la Tiraspol vor fi mai constructive în dialogul cu Chişinăul. Aici este important să
reuşim, cu ajutorul partenerilor externi, să găsim parteneri, prieteni în regiunea din stânga
Nistrului şi să nu permitem forţelor care nu-şi doresc reintegrarea să controleze situaţia.
Corneliu Ciurea: Criza politică la Chişinău afectează grav starea lucrurilor. În
această situaţie, Chişinăul nu poate identifica foarte clar nişte forţe politice în măsură să-şi
asume responsabilitatea pentru un act politic curajos. Să nu uităm de faptul că reglementarea
conflictului transnistrean în orice ipostază, în orice scenariu, fie de federalizare, fie de creare
a unei autonomii, va presupune un act de mare curaj politic, care va avea şi consecinţe
electorale. Noi nu avem acum la Chişinău o formaţiune politică sau un bloc politic capabil
să-şi asume asemenea riscuri. Deci, este foarte clar că procesul de negocieri, dacă va fi
reluat, va fi unul lent, marcat de sincope şi va fi de durată. Iar în condiţiile în care părţile nu
se grăbesc să ajungă la un compromis – va dura la nesfârşit.
223

Trilaterala Chişinău-Bruxelles-Kiev
224
Invitat:
10 iulie 2011
- Victor Chirilă, directorul executiv al Asociaţiei pentru
Politică Externă.
Moderator: În ediţia de astăzi, vă propun să abordăm două teme importante
care au marcat dimensiunea externă în ultimele zile. Este vorba despre vizita la Chişinău
a preşedintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy, şi a ministrului de Externe
ucrainean, Konstantin Grişcenko. Să începem cu vizita lui Herman Van Rompuy. Care a
fost miza vizitei oficialului european la Chişinău?
Victor Chirilă: Cred că miza a fost să transmită un semnal de susţinere, de
încurajare pentru actuala guvernare, pentru Alianţa de Integrare Europeană şi chiar o
încurajare pentru partidele din opoziţie – de a se implica în procesul de reforme, de
a participa la evoluţiile politice din ţara noastră, evoluţii care să ducă la stabilizarea
instituţională şi politică a Republicii Moldova, astfel încât agenda de integrare europeană
să aibă sorţi de izbândă. Este clar pentru toţi că integrarea europeană nu poate fi făcută
doar de Partidul Liberal Democrat, Partidul Liberal şi Partidul Democrat. Este nevoie ca
majoritatea societăţii şi majoritatea clasei politice, inclusiv şi cei din Partidul Comuniştilor,
să se implice în discuţii cu eventuali parteneri, să fie parte a acestui proces. Numai atunci,
cred, Republica Moldova ar avea şanse să combată corupţia, să reformeze instituţiile
statului, astfel încât ele să fie funcţionale, pentru ca să putem scăpa de sistemul clientelar şi
corupt, aşa cum se vorbeşte în ultimul timp.
Moderator: Bine, dar de ce tocmai acum a venit înaltul oficial european la
Chişinău?
Victor Chirilă: Vizita lui a fost planificată din timp. Ea încununează un şir întreg de
vizite întreprinse de oficialii europeni, fie de miniştrii de externe ai Uniunii Europene, fie de
şefii de guverne ai Uniunii Europene, precum a fost Donald Tusk, premierul Poloniei. De
asemenea, să nu uităm că Republica Moldova a fost vizitată, în ultimul an, şi de Comisarul
european pentru extindere şi politică europeană de vecinătate, Stefan Fule, şi de Baroneasa
Cathrine Ashton, Înaltul Reprezentant politica externă şi de securitate comună al UE. Iată
că Van Rompuy, preşedintele UE (el prezidează, de fapt, toate summiturile UE la nivel de
şefi de stat şi şefi de guvern), a venit şi el să-şi exprime susţinerea, să transmită anumite
mesaje pentru noi toţi şi, în special, pentru politicienii actuali.
Moderator: Prin urmare, vizita lui Van Rompuy la Chişinău nu are nicio legătură
cu tensiunile care au apărut în ultimele săptămâni?
Victor Chirilă: Fără îndoială, este o coincidenţă, nu este un eveniment planificat

astfel încât să se suprapună peste jocurile politice de la Chişinău.
Moderator: În ce măsură vizita preşedintelui Consiliului European ar putea
impulsiona mersul reformelor în Republica Moldova?
Victor Chirilă: Van Rompuy a transmis, în opinia mea, două mesaje importante
şi actuale pentru noi toţi. În primul rând, a spus clar că Republica Moldova trebuie să
se implice activ în combaterea corupţiei, flagel ce erodează instituţiile statului, partidele
politice, comunitatea de afaceri, buna funcţionare a economiei, ba chiar şi eficienţa
sistemului democratic. Acest fenomen nu poate fi combătut însă dacă nu reformezi
sistemul judiciar din ţară, dacă nu reformezi poliţia. În plus, pentru ca aceste obiective să
fie materializate, Republica Moldova are nevoie de stabilitate politică.
Dar nu putem să absolutizăm combaterea corupţiei în aşa măsură încât să
aruncăm în aer configuraţia politică pe care se bazează actuala guvernare, buna funcţionare
a instituţiilor şi stabilitatea politică pe care se poate construi o coerenţă şi o previzibilitate
în raport cu vecinii noştri şi societatea ţării. Este nevoie de stabilitate politică şi acest lucru
presupune nu doar alegerea preşedintelui. Alegerea preşedintelui, fără îndoială, este o
problemă politică, o criză instituţională care afectează şi buna guvernare a Alianţei pentru
Integrare Europeană. Cu toate acestea, cred eu, este nevoie de o mai mare coeziune, o mai
mare cooperare, o mai mare solidaritate, coordonare între toate partidele politice de care
depinde soarta ţării.
Soarta ţării nu depinde doar de Alianţa pentru Integrare Europeană, depinde şi
de Partidul Comuniştilor, care trebuie să fie cât mai angajant în procesele politice, să nu
se distanţeze de aceste procese, să fie mai puţin agresiv, să fie mult mai angajat în găsirea
unor eventuali parteneri. Noi avem nevoie de un partid de opoziţie credibil, care să
monitorizeze acţiunile guvernanţilor. Or, fără un astfel de partid cu siguranţă vom asista
la scene interminabile de scandal între membrii Alianţei de guvernare. Cred că şi membrii
Alianţei trebuie, la rândul lor, să-şi tempereze spiritele şi să-şi stăpânească ambiţiile, iar
uneori să facă compromisuri în dialogul dintre ei. Mi se pare că avem o insuficienţă de
dialog, avem o insuficienţă de încredere între membrii coaliţiei de la putere şi lucrul acesta
nu ne deranjează doar pe noi, cetăţenii Republica Moldova, dar pune tot mai mult semne
de întrebare în capitalele europene, semne de întrebare legate de eficienţa guvernării şi
capacitatea acestea de a-şi duce la capăt agenda de reforme pe care a anunţat-o pe 24 martie
2010 la Bruxelles.
Moderator: Vorbind despre susţinerea financiară ce va fi acordată Republicii
Moldova de către UE, Herman Van Rompuy a folosit formula „mai mult pentru mai mult”,
adică mai mulţi bani pentru mai multe reforme. Ce înseamnă, la modul practic, acest lucru?
Victor Chirilă: Acest lucru înseamnă că dacă nu vor înregistra progrese pe calea
reformelor şi, în special, la Ministerul de Interne şi în sistemul judiciar, Republica Moldova
nu va primi acele 50 milioane euro pentru reforma acestui sistem, fapt esenţial pentru a
porni eficient lupta împotriva corupţiei.
225

Corupţia nu poate fi combătută peste noapte, însă contează foarte mult să ai nişte
instrumente instituţionale eficiente capabile să combată acest fenomen, să-i reducă mereu
impactul asupra societăţii şi asupra funcţionării instituţiilor statului. Corupţia subminează
orice idee de integrare europeană, orice idee de modernizare a Republicii Moldova. De
aceea, pentru a obţine această asistenţă financiară, este nevoie să demonstrăm că progresăm
pe calea reformelor, pe calea angajamentelor pe care le-am convenit cu UE. Cum poţi da
50 milioane euro unor instituţii care sunt dominate de fenomenul corupţiei? Care este
certitudinea că aceşti bani nu se vor evapora ca şi multe alte credite şi donaţii făcute de
partenerii noştri de dezvoltare? Prin urmare, trebuie să demonstrăm partenerilor noştri
că aceşti bani vor fi folosiţi eficient. Or, deocamdată, foarte mulţi bani vin nu atât datorită
progreselor, cât, mai curând, datorită acelui credit de încredere de care vorbim mai bine de
doi ani.
Moderator: După toate problemele care au fost înregistrate în ultimul timp, în ce
măsură are Republica Moldova şansa să-şi păstreze imaginea de succes în relaţia cu UE?
Victor Chirilă: Eu cred că Alianţa pentru Integrare Europeană trebuie să revină la
documentul de bază – la Programul de guvernare, negociat cu atâta greu. Documentul ar
putea uni societatea în atingerea unui obiectiv major, cum ar fi integrarea europeană, care
înseamnă pentru noi toţi modernizarea ţării, bunăstare, prosperitate, stabilitate socială şi
politică. Or, acest document este tot mai mult dat uitării de către membrii Alianţei.
În Programul de guvernare sunt prevăzuţi paşi concreţi care au menirea să ducă
la combaterea corupţiei. Nu trebuie să descoperim nimic nou. Acolo este descris pas cu
pas ce trebuie de făcut. Anume la discutarea şi implementarea acestor reforme trebuie să
revină Alianţa. Nu trebuie să se discute abstract despre combaterea corupţiei. Combaterea
corupţiei presupune reforme punctuale care vizează instituţii concrete.
Dacă anumiţi actori ai Alianţei sunt împotriva acestor reforme, în acest caz, cred
că acel membru al Alianţei care doreşte cât mai rapid să implementeze această agendă
trebuie să vină în faţa cetăţenilor şi să spună: „Uitaţi-vă, noi vrem să facem acest lucru,
întâmpinăm rezistenţă, avem nevoie de susţinerea voastră şi presiunea societăţii asupra
acestor componente”. Eu personal şi mulţi cetăţeni ai ţării nu aud un astfel de discurs, în
schimb, se vorbeşte despre sistemul clientelar, despre corupţie, dar niciodată nu ajungem
la esenţă.
Ce trebuie de schimbat? Care sunt acele practici care împiedică reformele? Care
sunt acei oameni care împiedică reformele? Practicile nu sunt abstracte, ele sunt perpetuate
de oameni şi acest lucru trebuie să fie spus clar. Oamenii uneori devin obstacole pentru
implementarea reformelor şi dacă aceşti oameni se opun programului de guvernare, atunci
trebuie de găsit modalităţi ca ei să fie înlocuiţi din funcţiile care le permit să se opună
proceselor de reforme.
Moderator: În ce măsură partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova ar putea
influenţa sau sugera cumva actualei Alianţe să depăşească tensiunile din interior?
226

Victor Chirilă: Uniunea Europeană şi partenerii de dezvoltare ne-au promis
aproape 2 miliarde euro, în martie 2010, pentru un program concret de reforme, care se
numeşte „Să regândim Moldova”. Este un instrument foarte important în a determina
guvernarea de la Chişinău să-şi respecte angajamentele. Această deschidere politică nu
este necondiţionată. Dimpotrivă, ea este condiţionată de fapte şi nu de un discurs proeuropean,
care să-i aline pe funcţionarii europeni, să le ungă ochii cu diferite lucruri
frumoase şi promiţătoare despre voinţa politică care există în Republica Moldova. Tot mai
multe întrebări există despre această voinţă politică. Voinţa politică fără fapte este un bluf.
Deschiderea din partea UE, dorinţa acesteia de a ne susţine este, de asemenea, un
privilegiu pentru noi, un privilegiu care poate acţiona asupra noastră ca un instrument de
presiune. Noi putem pierde în orice moment acest sprijin politic şi financiar al UE, dacă nu
ne ţinem de cuvânt, dacă vorbim mereu despre combaterea corupţiei, dar nu facem nimic
în instituţiile pe care le administrăm. Este nevoie şi de o mai mare sinceritate, inclusiv din
partea Uniunii Europene, care trebuie să înţeleagă că, în prezent, Alianţa pentru Integrare
Europeană a ajuns la un moment crucial pentru existenţa sa. Este un moment delicat,
când nu mai este nevoie doar de laude, de încurajări. Este nevoie de mesaje sincere despre
evoluţiile negative din ultimul timp, care pot răsturna stabilitatea politică a ţării şi agenda
sa de reforme. Cu cine putem să facem acum alte alianţe, cu Partidul Comuniştilor? Cu
o formaţiune care are, în continuare, un discurs agresiv în raport cu potenţialii parteneri
din Alianţă? Un partid care utilizează întâlnirile cu partenerii europeni, inclusiv cu Van
Rompuy, pentru a se plânge în loc să discute agenda de viitor a ţării?
E timpul ca Partidul Comuniştilor să devină realist, cumpătat şi deschis pentru
întreaga societate. Ne-am săturat de această ură faţă de România, faţă de UE, SUA, această
aroganţă pe care o demonstrează cu orice ocazie când vin la Chişinău înalţi oaspeţi din
SUA şi UE. Acest lucru nu demonstrează că ei într-adevăr ar fi interesaţi într-un parteneriat,
într-o eventuală coaliţie cu un alt partid politic, astfel încât să ducem la capăt agenda de
modernizare a ţării, o agendă care să ne apropie de UE. De aceea, consider că funcţionarii
europeni trebuie să echilibreze mesajele lor de laude cu aprecieri sincere despre situaţia
reală din ţară, astfel încât să-i determine pe politicienii de la Chişinău să se angajeze mult
mai serios în procesul de reforme. Or, această angajare nu poate avea loc fără o comunicare
mai bună, fără stăpânirea acelor prejudecăţi meschine pe care le au ei unul faţă de altul.
De ajuns! Mulţi dintre ei au afaceri, au o stare materială destul de bună, eu cred că este
timpul să se gândească şi la interesul cetăţenilor de rând. În multe privinţe, avem percepţia
că interesele noastre sunt neglijate.
Moderator: Să trecem acum la vizita ministrului de Externe ucrainean, Konstantin
Grişcenko, la Chişinău. Vizita survine la scurt timp după ce Republica Moldova a finalizat
procedurile de transmitere în proprietatea Ucrainei a tronsonului de drum Odesa-Reni, de
lângă localitatea Palanca, Ştefan Vodă. În ce măsură transmiterea şoselei de lângă Palanca
în proprietatea Ucrainei ar putea duce la deblocarea relaţiei cu Kievul, cum au afirmat mai
multe voci?
227

Victor Chirilă: După părerea mea, subiectul Palanca a fost închis la 30 iunie
2011 când a fost semnat Actul de determinare şi stabilire a hotarelor şoselei transmise
în proprietate Ucrainei. Şoseaua de la Palanca, acele 7,7 km de pe drumul Odesa-Reni, a
fost transmisă în proprietatea Ucrainei încă în februarie 2002, când guvernarea de atunci a
semnat Actul de predare a acestui obiect infrastructural. Acest Act de predare a fost semnat
în baza Protocolului adiţional la Tratatul de frontieră între Moldova şi Ucraina, semnat în
august 1999 şi ratificat de Parlamentul moldovean, dominat de comunişti, în noiembrie
2001.
Ceea ce a făcut actuala guvernare în ultimii doi ani a fost să negocieze cu partea
ucraineană cum va fi exploatat acel traseu de şosea de 7,7 km, cum va fi întreţinut acest
obiect infrastructural, cum va fi respectat dreptul la libera circulaţie a cetăţenilor de la
Palanca, care să le permită acces nestingherit către cele 900 de hectare de pământ care se
află dincolo de şoseaua de la Palanca, cum va fi respectat dreptul cetăţenilor de la Palanca
să beneficieze de acea mică piaţă care le permite să-şi desfacă produsele acolo, cum şi unde
vor fi instalate bornele care vor determina traseul aflat în proprietatea Ucrainei. Deci, toate
aceste lucruri au fost negociate. Au fost negociate poate mai mult timp decât se aştepta,
dar în sfârşit cred că ambele părţi au ajuns la un compromis care să satisfacă şi aşteptările
cetăţenilor noştri de la Palanca.
Cred că cetăţenii de la Palanca au avut tot dreptul să fie indignaţi şi au procedat
corect atunci când şi-au manifestat această indignare, pentru că au determinat astfel
autorităţile să negocieze cu mai mare seriozitate respectarea drepturilor lor. Bravo lor că
au avut curajul să facă acest lucru! De acum încolo, trebuie să urmărim atent cum vor fi
respectate de partea ucraineană drepturile lor. Dacă partea ucraineană nu-şi va respecta
angajamentele, atunci de partea noastră este UE şi dreptul internaţional şi, cu siguranţă,
vom soluţiona aceste probleme tehnice.
În altă ordine de idei, cred că suntem pe un drum bun în relaţia noastră cu Kievul,
pentru că, în sfârşit, după cinci ani, aducem pe un făgaş firesc dialogul nostru politic,
deschidem noi oportunităţi pentru colaborarea noastră economică, dar şi pentru agenda
comună de integrare europeană şi, nu în ultimul rând, oportunităţi pentru o mai bună
conlucrare asupra subiectului transnistrean. Kievul este un actor strategic pentru Republica
Moldova în acest sens.
Integrarea europeană nu poate fi dusă la bun sfârşit dacă nu va fi soluţionată
problema transnistreană. Nu vom putea beneficia de liberalizarea regimului de vize cu
UE dacă nu vom soluţiona problema controlului eficient al traseului transnistrean al
frontierei moldo-ucrainene. Or, pentru aceasta trebuie să demarcăm clar acest segment
şi să îmbunătăţim controlul în comun. Eu cred că prin declaraţia cu privire la cooperarea
în domeniul integrării europene, semnată de ministrul de Externe ucrainean, Konstantin
Grişcenko, şi omologul său moldovean, Iurie Leancă, se deschide un nou capitol în relaţia
noastră cu Ucraina şi cred că vom asista la o dinamizare şi a dialogului politic la diferite
nivele între Kiev şi Chişinău.
228

30 iulie 2011
Priorităţile Poloniei în calitate de preşedinte al Consiliului Uniunii
Europene
Invitaţi:
- Bogumil Luft, Ambasador al Poloniei în Republica
Moldova;
- Valeriu Gheorghiu, director al Departamentului
integrare europeană, MAEIE;
- Victor Chirilă, directoru executiv al Asociaţiei pentru
Politică Externă.
Moderator: Începând cu luna iulie 2011 Polonia a preluat Preşedinţia Consiliului
European. Ce înseamnă preşedinţia unei ţări la Consiliul UE?
Bogumil Luft: Aceasta nu este preşedinţia Uniunii Europene, este preşedinţia
Consiliului Uniunii Europene. De fapt, acest Consiliu este un sistem de colaborare,
de dezbatere şi de luare a deciziilor în toate domeniile de cooperare între ţările Uniunii
Europene. Din această cauză, Consiliul Uniunii Europene se întruneşte într-o componenţă
diferită. De exemplu, când se dezbat probleme legate de economie se întrunesc miniştrii
economiei, când se dezbat probleme de justiţie - miniştrii justiţiei.
De fiecare dată, ministrul care reprezintă ţara ce deţine preşedinţia Consiliului,
este preşedinte şi organizator al dezbaterilor. Deci, are o mare influenţă în ceea ce priveşte
agenda de discuţii, adică ţara respectivă influenţează agenda dezbaterilor, promovează nişte
probleme şi acesta este cel mai important element al rolului ţării care deţine preşedinţia.
De exemplu, Consiliul Uniunii Europene care este compus din miniştri de externe se
întruneşte sub preşedinţia Baronesei Ashton, reprezentantul UE pentru politica externă,
iar summit-ul UE compus din premieri sau preşedinţi de state este prezidat de preşedintele
permanent al Consiliului UE, Herman Van Rompuy.
Moderator: Care sunt obiectivele Poloniei pe durata celor şase luni de preşedinţie
la Consiliul UE?
Bogumil Luft: Programul este alcătuit din trei elemente importante. Unul este
legat, în special, de economie. Acum trecem prin criza economică şi este evident că toată
Europa se confruntă cu această problemă a crizei. Nu vreau să intru în detalii, dar în
programul polonez pentru aceste şase luni vrem să promovăm o gândire şi nişte acţiuni
de viitor. Nu numai combaterea crizei, dar şi ideea că integrarea europeană şi colaborarea
strânsă dintre ţările Uniunii Europene sunt o şansă nu numai pentru combaterea crizei, dar
şi pentru dezvoltarea în viitor.
A doua prioritate este dezvoltarea securităţii ţărilor europene prin colaborarea
cea mai strâns posibilă. Acest lucru presupune dezvoltarea sistemului de colaborare în
229

domeniul de securitate militar şi nemilitar, în domeniul combaterii crizelor de tot felul.
A treia prioritate este legată de politica externă, mai ales de politica de vecinătate şi aici
trebuie să spunem un lucru. În general, sunt două direcţii ale Politicii de vecinătate a UE -
cea sudică şi cea estică.
Acum de câteva luni, în vecinătatea sudică a Europei aveam multe evenimente
politice foarte interesante, un fel de revoluţie în toată această zonă, în ţările Africii de Nord
şi Orientului Apropiat. Acolo, în ultimele luni a început un proces care poate avea un viitor
bun. Este posibil ca acest proces să aducă mai multă democraţie, un lucru care ar fi foarte
binevenit pentru colaborarea noastră cu aceste ţări. Este important ca vecinii noştri să
fie mai apropiaţi de noi, să împărtăşească valori comune cu noi. Din această cauză, UE
încearcă să ajute aceste ţări din vecinătatea sudică şi noi considerăm că acest lucru este
foarte important pentru toată Europa şi vrem să susţinem această activitate.
În acelaşi timp, vrem să subliniem, să aducem la cunoştinţa ţărilor care sunt puţin
mai departe că această vecinătate, pentru care am şi creat acest proiect de Parteneriat
Estic, este şi ea foarte importantă pentru securitatea UE şi pentru dezvoltarea colaborării
economice. Aceasta nu este o direcţie mai puţin importantă, iar programul preşedinţiei
prevede un eveniment foarte important în acest sens - summitul Parteneriatului Estic de la
Varşovia din septembrie 2011.
Moderator: Ce aşteptări are Republica Moldova faţă de preşedinţia Poloniei la
Consiliul UE?
Valeriu Gheorghiu: Indiferent ce ţară deţine preşedinţia Consiliului UE, noi avem
un program bazat pe programul de guvernare, dar şi pe evoluţia relaţiilor noastre cu UE.
Ambasadorul Bogumil Luft a spus că este foarte importat rolul ţării care deţine preşedinţia
pentru elaborarea şi realizarea agendei. Polonia este o ţară mare, importanţă, este o ţară care,
împreună cu Suedia, a venit cu propunerea ca să fie elaborată politica Parteneriatului Estic,
politică care a fost acceptată de toate statele UE. Rolul Poloniei pentru noi este important
inclusiv dacă ţinem cont de faptul că în Polonia se cunoaşte mult mai bine situaţia noastră,
întrucât nu este un secret că nu în toate ţările UE lumea o să poată găsi imediat pe hartă
unde este Republica Moldova.
Ţinând cont de toate aceste aspecte încercăm să ne planificăm cât mai multe
activităţi pe care să le realizăm în această perioadă. În această ordine de idei, priorităţile
noastre sunt următoarele: în primul rând, în domeniul liberei circulaţii - noi întreprindem
toate eforturile ca să implementăm prima fază a dialogului pe vize, faza legislativă, când
trebuie să definitivăm cadrul juridic necesar pentru liberalizarea regimului de vize şi să
trecem la faza a doua, faza operaţională, care înseamnă, de fapt, promovarea acelor politici
în conformitate cu noul cadru juridic.
Nu este uşor, dar de la bun început vreau să vă spun că din momentul în care
am lansat acest dialog, noi am avut susţinerea experţilor din Polonia, care, pur şi simplu,
au venit şi ne-au dat sfaturi atunci când le-am cerut să expertizeze anumite legi şi să ne
230

semnaleze unde e problema. Este unica ţară cu care funcţionează foarte bine aşa numitul
Forum moldo-polonez, când instituţiile noastre lucrează la modul direct: grănicerii
cu grănicerii, cei de la agricultură cu cei de la agricultură, iar Ministerele de externe fac
periodic totaluri şi văd împreună cu toţi ceilalţi ce urmează să mai facem. Îi suntem foarte
recunoscători Poloniei pentru acest fapt.
Polonia este, de asemenea, o ţară care ne acordă şi asistenţă, inclusiv financiară,
inclusiv ambasada de la Chişinău. Alt domeniu este cel al negocierii zonei de liber schimb
cuprinzător şi aprofundat. Aici, iarăşi, experienţa Poloniei este foarte importantă pentru
noi. Faptul că Polonia este unica ţară din UE care nu a intrat în criză atunci când toţi ceilalţi
au intrat, ne spune cât de relevantă este cooperarea noastră cu Polonia în acest domeniu.
Noi am vrea să începem negocierile în privinţa zonei de liber schimb, să avem una sau
poate două runde în acest an, astfel ca să intrăm deja în acest proces şi poate chiar să-l
încheiem peste un an.
S-au început negocierile privind aderarea Moldovei la Spaţiul aerian comun
european. Din relatările colegilor, am înţeles că negocierile sunt foarte constructive.
Moderator: Printre aşteptările Republicii Moldova se numără şi un regim de
vize liber cu UE. Când ne putem aştepta la un regim liberalizat de vize pentru cetăţenii
moldoveni?
Valeriu Gheorghiu: Este greu să spunem exact data şi ziua când o să obţinem
acest regim liberalizat de vize. Republica Moldova este prima ţară din spaţiul estic al UE
care a început să perfecteze paşapoarte biometrice şi este prima ţară care perfectează în
exclusivitate paşapoarte biometrice pe tot teritoriul ţării, iar de la 1 ianuarie 2012 acest
lucru va fi realizat şi în toate ambasadele noastre în străinătate. Acesta este un moment
decisiv pentru luarea deciziilor. Fără asigurarea securităţii documentelor nu putem vorbi
despre faptul că vom avea regim liberalizat de vize.
Mai e şi o altă problemă. Noi, într-adevăr, întreprindem eforturi mari şi dacă ne
uităm la experienţa ţărilor din Balcani ar trebui să credem că spre sfârşitul anului 2012 toate
cerinţele înaintate vor fi realizate. Nu depind toate de noi însă. Cred că mult va depinde şi
de cine, în 2012, va câştiga alegerile din Franţa, socialiştii sau dreapta. Dar, dacă judecăm
după experienţa ţărilor din Balcani, pentru că nu suntem mai răi sau mai buni, ar trebui să
reuşim peste un an şi jumătate.
Bogumil Luft: Pentru a lua decizia de deschidere a graniţelor pentru oameni
dintr-o anumită ţară, este important ca aceasta să fie văzută ca o ţară nu numai democratică,
dar o ţară care se dezvoltă, în care există speranţa oamenilor, în care nu este niciun pericol,
este o ţară stabilă. Altfel, există pericolul că oamenii vor părăsi acest stat, vor pleca în UE şi
nu se vor mai întoarce. Toate aceste elemente sunt importante pentru luarea deciziilor, mai
ales în situaţia prezentă. În situaţia asta, în Republica Moldova ar trebui să fie realizată o
transformare. Să fie evident că această ţară merge spre un viitor mai bun.
Moderator: În ce măsură criza politică din Republica Moldova poate afecta
231

eformele necesare pentru apropierea Chişinăului de UE?
Bogumil Luft: Este evident că atunci când apare această criză politică este
foarte greu de realizat un program de reforme, iar pentru aceasta, clasa politică de la
guvernare trebuie să fie unită. Reforma este ceva foarte greu, este grea pentru societate.
Este periculoasă din punct de vedere politic, în sensul în care electoratul nu recepţionează
neapărat pozitiv nişte reforme care sunt absolut necesare. În această situaţie, stabilitatea
politică este foarte importantă. Acum nu cred să fie situaţia chiar aşa de dramatică. Sunt
realizate nişte reforme, ar fi mai bine ca ritmul reformelor să fie mai accentuat, dar cred
că în timp aceste probleme îşi vor găsi soluţia. Mai este nevoie încă de multă muncă. Noi,
europenii, am spus deja de multe ori acest lucru. Nu cred că este necesar să o spun încă o
dată.
Moderator: Până acum, în presă, dar şi în mediile politice, Republica Moldova era
calificată ca o istorie de succes în relaţiile cu UE. În ce măsură acest calificativ, de „istorie
de succes” rămâne valabil şi în continuare?
Victor Chirilă: Dacă analizăm transformările, schimbările democratice care au
avut loc în ultimii doi ani în Republica Moldova, dacă luăm în considerare schimbările
survenite în relaţiile cu UE, inclusiv cu vecinii, putem spune că Moldova este o istorie de
succes. Dar, dacă comparăm aceste schimbări cu ambiţiile noastre, cu obiectivele pe termen
mediu şi lung, atunci cred că ar fi mai bine să spunem că este o istorie de succes în devenire
şi este de datoria noastră să nu ratăm acest lucru. Nu vorbesc doar despre politicieni,
dar şi despre societate, în general, pentru că politicienii pot să rateze acest lucru dacă şi
noi vom fi mai leneşi, mai puţin interesaţi de îndeplinirea acelor obiective. Parteneriatul
Estic ne-a adus deja o perspectivă a integrării europene, conţinută în Acordul de asociere
care se negociază actualmente. În acesta este clar scris că Republica Moldova urmează să
se integreze economic în piaţa comună a UE. Acest lucru înseamnă absorbţia internă a
standardelor tehnice, a legislaţiei şi a instituţiilor UE. De fapt, înseamnă un pas enorm spre
integrarea politică.
Evoluţiile din ultimii cinci ani ne demonstrează că Politica europeană de vecinătate
şi Parteneriatul Estic, ca instrument al Politicii europene de vecinătate, sunt politici
evolutive, iar acest lucru ne dă speranţa că, pas cu pas, vom ajunge la momentul în care va
fi evident pentru toată lumea că integrarea politică a Republica Moldova, ca şi a altor state
care depun într-adevăr eforturi să realizeze acest obiectiv, este o perspectivă inevitabilă.
Cred că aceasta este şi marea aşteptare a multor susţinători ai Republicii Moldova,
inclusiv din cadrul UE. Probabil că summitul de la Varşovia va face referire din nou la
Tratatul de constituire a UE, mai bine zis, la articolul 49, dând de înţeles sugestiv că ideea
de integrare politică a Republicii Moldova şi a Ucrainei în UE este realizabilă şi depinde de
aceste ţări să o transpună în practică.
232

28 august 2011
Diplomaţia Republicii Moldova la 20 de ani: realizări şi eşecuri
Invitat:
- Victor Chirilă, director executiv al Asociaţiei pentru
Politică Externă.
Moderator: Ieri Republica Moldova a marcat aniversarea a 20 de ani de la
proclamarea Independenţei. Care sunt cele mai mari realizări ale diplomaţiei moldoveneşti,
obţinute pe parcursul acestor două decenii?
Victor Chirilă: Printre realizări aş dori să menţionez conectarea Republicii
Moldova la o serie de iniţiative regionale care promovează ideea integrării europene.
Această conectare nu a fost întotdeauna uşoară pentru diplomaţia moldovenească, mai ales
atunci când sprijinul politic din interior nu era atât de bine pronunţat. Acest lucru s-a văzut
la sfârşitul anilor 90, când diplomaţia a promovat insistent, activ, fără o susţinere puternică
din partea clasei politice, ideea aderării ţării noastre la Pactul de stabilitate pentru Europa
de Sud-Est. Această conectare, în viziunea diplomaţilor de atunci, ar fi trebuit să detaşeze
ţara noastră de spaţiul ex-sovietic, să transforme Republica Moldova într-un stat sud-est
european şi să deschidă oportunităţi de integrare graduală în cadrul Uniunii Europene, aşa
cum au obţinut statele din Balcanii de Vest, care au făcut parte şi ele din Pactul de stabilitate
pentru Europa de Sud-Est.
A doua realizare este internaţionalizarea problemei staţionării ilegale a trupelor
şi muniţiilor ruseşti pe teritoriul Republicii Moldova. Această internaţionalizare s-a făcut,
fără îndoială, cu sprijinul partenerilor noştri occidentali, cu sprijinul Uniunii Europene, al
Statelor Unite ale Americii, al statelor vecine, iar aici aş dori să menţionez România. Cea
de-a treia realizare este retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova, care
a fost consemnată şi în dreptul internaţional prin deciziile luate la summitul OSCE de la
Istanbul din 1999. Chiar dacă Federaţia Rusă nu respectă întru totul acele acorduri, un fapt
rămâne de netăgăduit – retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova este
actualmente o normă a dreptului internaţional. Acest lucru este un succes al diplomaţiei
din Republica Moldova.
Următoarea realizare este faptul că s-a reuşit internaţionalizarea problemei
transnistrene, prin implicarea Statelor Unite ale Americii şi a Uniunii Europene. Această
idee a fost formulată încă la sfârşitul anilor 1990, dar a fost ignorată timp de mai mulţi
ani de către clasa politică. După eşecul Memorandumului Kozak, Partidul Comuniştilor şi
preşedintele de atunci, Vladimir Voronin, au înţeles însă că internaţionalizarea problemei şi
implicarea SUA şi UE este absolut necesară. Dacă la sfârşitul anilor ‘90 Uniunea Europeană
era refractară vizavi de subiectul transnistrean, acum problema transnistreană este unul
din punctele importante de pe agenda dialogului politic dintre Moldova şi UE şi figurează
în planul de acţiuni semnat în 2005. Mai mult, Uniunea Europeană este tot mai activă în
233

egiunea transnistreană, fie că este vorba de dialog politic, fie că este vorba de asistenţă
pentru promovarea măsurilor de încredere între ambele maluri ale Nistrului.
Totodată, UE intenţionează să-şi intensifice prezenţa în regiunea transnistreană
în următorii ani, ba chiar ar putea participa la un program de modernizare sau de asistenţă
post conflictuală în regiunea transnistreană. Cel puţin, această posibilitate este formulată de
Comisia Europeană în noua viziune a Politicii europene de vecinătate şi a Parteneriatului
Estic care va fi discutată la summitul Parteneriatului Estic din septembrie curent, în Polonia.
O altă realizare este recunoaşterea de către Uniunea Europeană a aspiraţiilor
europene ale Republicii Moldova. Această recunoaştere s-a făcut odată cu semnarea de
către Republica Moldova a Planului de acţiuni UE – Moldova, în 2005. Recunoaşterea
acestor aspiraţii s-a făcut în ciuda progreselor minime la capitolul democraţie din acei
ani şi a fost, în mare parte, o victorie a diplomaţiei moldoveneşti de atunci. În ciuda
multor deficienţe, aceasta a reuşit, prin dialogul activ cu Bruxellesul, să convingă Comisia
Europeană, Uniunea Europeană să recunoască aceste aspiraţii europene. Tot aceste aspiraţii
ar trebui să ducă, în cele din urmă, la recunoaşterea unei perspective clare de integrare
politică a Republicii Moldova în UE.
Următoarea realizare a celor două decenii de independenţă ar fi faptul că obiectivul
integrării europene a devenit unul strategic pentru Republica Moldova, atât în domeniul
politicii interne, cât şi al politicii externe. La sfârşitul anilor 90, această idee a fost promovată
insistent de către diplomaţia moldovenească. Aceasta nu s-a bucurat de susţinere atunci,
în mare parte şi din cauza instabilităţii politice din acea vreme. Ministerul de Externe de
atunci a elaborat şi o primă strategie de integrare europeană a Republicii Moldova. Aceasta
nu a fost susţinută de Partidul Comuniştilor, dar, peste şase ani, acelaşi partid a ridicat
integrarea europeană la nivel de prioritate a statului. Astfel, datorită insistenţei şi activităţii
diplomaţiei moldoveneşti, ideea de integrare europeană a rămas vie în ciuda multor
dificultăţi de la începutul anilor 2000.
Ultimii doi ani ai independenţei noastre au fost marcaţi de un şir de succese
incontestabile, cum sunt: deschiderea dialogului privind liberalizarea regimului de vize cu
Uniunea Europeană, demararea negocierilor cu privire la asocierea politică şi integrarea
economică a Republica Moldova cu UE. Aceste lucruri cred se datorează schimbărilor
democratice ce au avut loc în ţara noastră, dar şi eforturilor Ministerului de Externe,
administrat acum de cea mai bună echipă de diplomaţi din ultimii 20 de ani. Datorită
insistenţei, abilităţii diplomaţilor noştri s-a reuşit, în cele din urmă, să se valorifice acea
încredere pe care Uniunea Europeană ne-a acordat-o în 2009.
Moderator: Am vorbit despre realizări, dar care au fost provocările cărora
Republica Moldova a trebuit să le facă faţă în ultimii 20 de ani?
Victor Chirilă: În pofida eforturilor depuse de diplomaţia moldoveană, marile
provocări la adresa independenţei, integrităţii, prosperităţii şi democraţiei în Republica
Moldova rămân aceleaşi ca şi acum 20 de ani. Prima în acest şir este staţionarea ilegală
234

a trupelor ruse şi a muniţiilor ruseşti pe teritoriul Republicii Moldova. Chiar dacă este
vorba despre o problemă mai mult psihologică, evenimentele din Georgia au demonstrat
că aceasta poate deveni o ameninţare reală. Deşi, dacă diplomaţia moldovenească a reuşit
să convingă Federaţia Rusă, în 2002, să facă o legătură între retragerea trupelor ruse şi
soluţionarea problemei transnistrene, prezenţa trupelor şi a muniţiilor ruseşti pe teritoriul
Moldovei nu are nici o argumentare din punct de vedere al dreptului internaţional şi nici
din punct de vedere politic.
O a doua mare provocare este legată oarecum de prima. Mă refer la fragilitatea
statutului nostru de neutralitate. Practic, acest statut de neutralitate permanentă, consfinţit
în Constituţia Republicii Moldova, a fost încălcat, timp de douăzeci de ani, de Federaţia
Rusă. Este o realitate. Nici Rusia nu poate nega acest lucru. Cum l-am putea ignora noi,
care suntem interesaţi într-un parteneriat strâns cu Federaţia Rusă, bineînţeles, bazat pe
respect reciproc.
Cea de-a treia provocare rămâne separatismul regiunii transnistrene. Regiunea este
controlată de un regim autoritar, semi-sovietic, nedemocratic şi anti-occidental şi atât timp
cât aceste realităţi se păstrează, acest teritoriu va rămâne un focar de instabilitate pentru
întreaga Europă şi, în primul rând, pentru Republica Moldova. Orice reintegrare a regiunii
transnistrene în cadrul Republicii Moldova trebuie să fie însoţită de democratizarea acestei
regiuni. Această democratizare nu se poate petrece timp de o săptămână, câteva luni şi nici
măcar un an. Este un proces care trebuie să demareze de pe acum şi să continue în paralel
cu găsirea unei soluţii politice viabile pentru problema transnistreană.
Şi aici, cred eu, UE şi SUA trebuie să se implice mai activ în promovarea
schimbărilor democratice din această regiune. Atât timp cât la Tiraspol se află un regim
nedemocratic şi anti-occidental, în practică poate fi pusă orice soluţie de compromis
sau, dimpotrivă, riscăm să ne trezim cu o „soluţie” care poate periclita independenţa,
suveranitatea, democraţia şi cursul de integrare europeană al ţării noastre. Acest lucru
trebuie să fie spus clar de diplomaţia noastră şi trebuie luat în considerare de clasa politică.
Următoarea în această listă a provocărilor care rămân actuale este securitatea
energetică, o problemă cu impact profund asupra politicii noastre interne şi externe,
asupra coeziunii politice şi sociale. În 20 de ani s-a făcut foarte puţin sau chiar nimic
pentru a soluţiona această problemă. S-a neglijat în permanenţă rolul esenţial în asigurarea
securităţii energetice care îi revine vecinului nostru vestic, România, ţară care ne poate
ajuta să echilibrăm balanţa de influenţă energetică în Republica Moldova.
Din păcate, din cauza unor probleme de ordin politic, în mare parte artificiale,
menite să asigure menţinerea la putere a unor partide, s-au ignorat proiecte concrete în
domeniul energiei, în domeniul transportului, infrastructurii, proiecte care ar fi trebuit
să ne asigure în cei 20 de ani o relativă stabilitate energetică, o relativă independenţă
energetică în raport cu Federaţia Rusă. Nu trebuie să ne debarasăm în totalitate de
resursele energetice ruseşti. Nu acesta trebuie să fie scopul diplomaţiei noastre. Scopul ar
fi reechilibrarea influenţei. Acest lucru rămâne o provocare, un obiectiv pentru diplomaţia
235

noastră de acum încolo.
În aceşti 20 de ani, Republica Moldova nu a reuşit să se detaşeze de spaţiul exsovietic
în abordările regionale ale Uniunii Europene. Statele membre ale UE ne privesc
în continuare ca pe o parte componentă a spaţiului ex-sovietic, alături de Ucraina, Belarus,
statele din Caucaz. Dintr-un anumit punct de vedere, lucrul acesta este pozitiv, pentru
că astfel Uniunea Europeană încearcă să ne determine să cooperăm împreună cu aceste
state, să facem schimb de experienţă în domeniul reformelor şi armonizării legislative la
standardele UE.
Pe de altă parte, acest lucru împiedică ţara noastră să obţină o perspectiva clară
de integrare politică în Uniunea Europeană. Din păcate, Republica Moldova nu a reuşit
să valorifice şansa anilor ‘90, când, aderând la Pactul de stabilitate pentru Europa de Sud–
Est, a avut posibilitatea să se detaşeze, din punct de vedere economic, de acest spaţiu
ex-sovietic. Este foarte important ca Republica Moldova să fie conectată cât mai bine la
spaţiile regionale care au o perspectivă de integrare europeană, unde UE este deja angajată
conceptual să le ofere perspectiva de integrare europeană şi să le accepte ca membre. Acest
lucru nu s-a reuşit, în mare parte, din cauza schimbărilor politice din Republica Moldova de
la sfârşitul anilor 90. Revenirea la putere a Partidului Comuniştilor a schimbat traiectoria
de politică externă şi a insuflat partenerilor noştri occidentali neîncrederea în evoluţiile
din ţara noastră. De asemenea, o nerealizare a Republica Moldova, şi deja am menţionat-o
într-un fel, este faptul că ţara noastră nu a obţinut p\nă în prezent o perspectivă clară de
integrare politică în Uniunea Europeană.
Moderator: Aţi remarcat mai devreme că în ceea ce priveşte aprofundarea relaţiilor
cu UE, diplomaţia moldovenească a înregistrat progrese incontestabile, în ultimii doi ani.
Republica Moldova este în pragul asocierii politice şi integrării economice cu UE. Ce are
de făcut însă Chişinăul pentru a atinge aceste obiective?
Victor Chirilă: Pentru a realiza aceste obiective este nevoie de reforme concrete,
practice, pe tărâmul reformelor democratice şi economice – reforme care, în ultimul timp,
bat pasul pe loc, din cauza instabilităţii politice, din cauza că partidele, clasa noastră politică
este dezbinată şi nu este unită de o idee naţională, care ar trebui să fie ideea de integrare
europeană.
În 2005, partidele au avut curajul să formuleze şi să susţină în Parlament o astfel de
platformă, o platformă a integrării europene a Republica Moldova. Credem că o asemenea
atitudine ar trebui sprijinită de toate partidele parlamentare din actualul Legislativ, dar şi
de formaţiunile extra-parlamentare şi de societatea civilă. Cred că o astfel de platformă ar
uni şi clasa politică, şi întreaga societate, servind drept temelie pentru depăşirea actualei
crize politice din ţara noastră şi ar spori, implicit, progresele pe calea integrării europene.
Pe de altă parte, diplomaţia Republicii Moldova ar trebui să asigure un climat
favorabil, propice pentru implementarea reformelor interne. Acest climat presupune
acţiuni concrete în raport cu Federaţia Rusă. La ora actuală, avem un dialog coerent, activ
236

în comparaţie cu anii precedenţi la nivel de ministere de externe şi legislative. Important
este ca această tendinţă să continue, să se aprofundeze şi, totodată, ca acest parteneriat să
fie axat pe soluţionarea problemelor de securitate regională.
În primul rând, mă refer la soluţionarea problemei transnistrene prin angajarea
Federaţie Ruse în găsirea unei soluţii de compromis. Desigur, nu trebuie să neglijăm şi
aprofundarea relaţiilor economice cu această ţară, care reprezintă o piaţă esenţială pentru
produsele noastre agricole şi este un investitor major în economia noastră. Dar aprofundarea
relaţiilor comerciale şi economice nu trebuie să aibă loc în detrimentul suveranităţii şi
integrităţii Republicii Moldova. Pe de altă parte, există subiecte sensibile pentru Moscova,
cum ar fi cooperarea cultural-umanitară şi respectarea drepturilor minorităţii ruse în
Republica Moldova. Unele din obiecţiile Federaţiei Ruse nu sunt întemeiate, altele trebuie
discutate. Este nevoie de mare flexibilitate şi de inteligenţă în raport cu Moscova şi de un
dialog continuu pe tema îngrijorărilor pe care le au Republica Moldova şi Federaţia Rusă,
când este vorba de parteneriatul comun.
În acelaşi timp, a venit momentul să punem în practică Parteneriatul strategic
european cu România. Există o declaraţie semnată în aprilie 2010 la nivel de preşedinţi.
Acest parteneriat trebuie să aibă la bază şi un plan de acţiuni concrete care să fie implementat
în comun de guvernele de la Chişinău şi Bucureşti. Asupra unui astfel de plan se lucrează. Să
sperăm că acesta va fi adus la cunoştinţa opiniei publice, va fi discutat şi va fi pus în practică.
Acest plan însă trebuie să ducă la valorificarea legăturilor identitare, lingvistice, culturale,
istorice, economice şi politice care există. Nu cred că ignorarea factorului identitar în
relaţia cu România este binevenită. Dimpotrivă. Atât timp cât unele partide vor încerca
să neglijeze acest factor, va exista şi nemulţumirea din partea unei părţi a societăţii, lucru
care se va reflecta şi în abordările unor partide politice şi nu va servi la coeziunea societăţii.
Totodată, relaţiile cu Ucraina sunt şi ele foarte importante. În ultimul timp s-au
înregistrat succese în soluţionarea unor probleme tehnice minore, dar cu impact asupra
dialogului politic şi cooperării economice. Important este ca aceste mici succese să ducă şi
la formularea unei platforme solide de cooperare, axate pe ideea de cooperare europeană.
Atât timp cât facem parte din Parteneriatul Estic şi cât UE are o viziune în comun asupra
acestei regiuni, un parteneriat dintre Kiev şi Chişinău la capitolul integrare europeană
este necesar. Acest lucru nu înseamnă că Republica Moldova nu va fi tratată diferenţiat.
Dimpotrivă, dacă Republica Moldova va înregistra succese mai mari decât cele pe care
le înregistrează Kievul, cu siguranţă, percepţia şi abordarea Uniunii Europene faţă de ţara
noastră se va schimba şi perspectiva de integrare europeană va fi mai uşor de câştigat şi de
argumentat în raport cu Bruxellesul şi celelalte capitale europene.
De asemenea, cred că programul Parteneriatului pentru democraţie, pentru că
astfel este genericul parteneriatului cu Statele Unite ale Americii, trebuie aprofundat.
Acesta trebuie să se axeze şi mai mult pe subiecte de securitate regională, cum ar fi şi
soluţionarea problemei transnistrene, aprofundarea cooperării cu Alianţa Nord-Atlantică.
Republica Moldova, indiferent dacă este un stat neutru sau nu, trebuie să demonstreze
237

că este un actor care participă la consolidarea securităţii regionale, a securităţii europene.
Acest lucru se poate face împreună cu Statele Unite ale Americii, Uniunea Europeană şi
statele vecine.
Este important ca acest Parteneriat pentru democraţie să cuprindă mai multe
elemente, să fie mult mai vizibil pe dimensiunile de integrare europeană şi pe dimensiunile
de securitate regională. De asemenea, cred că această aprofundare trebuie să fie axată şi pe
modernizarea armatei Republicii Moldova. O ţară suverană, independentă, trebuie să aibă
şi o armată care să corespundă standardelor europene, o armată suficient de bine dotată,
care să fie tratată ca un element de securitate, şi nu de risc regional.
Pe de altă parte, cred că transformarea contingentului de pacificare rus într-o
misiune civilă internaţională trebuie să fie accelerată. Subiectul trebuie adus pe agenda
partenerilor noştri occidentali. Trebuie să fie discutată în permanenţă la cel mai înalt nivel
între Moscova şi Bruxelles, Moscova şi Washington. Această transformare nu trebuie să
aştepte găsirea unei soluţii politice pentru regiunea transnistreană. Ea este necesară pentru
că un contingent militar, aşa cum este acum, nu poate contribui la promovarea măsurilor
de încredere între malurile Nistrului. Misiunea sa era cu totul diferită.
Acum realităţile s-au schimbat. Este nevoie de restabilirea relaţiilor între maluri
în diferite domenii, fie că vorbim despre comerţ, economie, infrastructură sau autorităţi
locale. Militarii nu pot să contribuie în deplină măsură la un astfel de dialog. Este nevoie
de o misiune civilă a UE împreună cu Ucraina şi Rusia pentru a mobiliza ambele părţi
să intensifice contactele. Actualmente, chiar dacă există acest interes pentru promovarea
măsurilor de încredere, misiunea de pacificare rusă este un impediment. Acest lucru trebuie
să fie spus tranşant, sincer, şi discutat cu Federaţia Rusă. Alte două priorităţi ale diplomaţiei
noastre se referă la finalizarea retragerii trupelor ruse de pe teritoriul ţării, iar acest lucru
trebuie să se realizeze în conformitate cu dreptul internaţional şi cu angajamentele pe care
Federaţia Rusă şi le-a asumat anterior.
Ultimul obiectiv, care este unul iminent, este reluarea negocierilor oficiale care
trebuie să se producă cât mai curând posibil. Diplomaţia noastră trebuie să insiste asupra
acestui lucru în dialogul cu partenerii noştri, dar, de asemenea, este important ca această
reluare a negocierilor să se axeze pe un subiect concret. Acest subiect concret trebuie să
fie negocierea statutului special al regiunii transnistrene în cadrul Republicii Moldova.
Un statut special, care să consolideze suveranitatea, independenţa şi democraţia ţării
şi să asigure integrarea europeană a Republicii Moldova. Orice soluţie care nu respectă
aceste condiţii, mai mult decât probabil, nu va fi susţinută de societate şi nu va avea nici un
succes în asigurarea viabilităţii Republicii Moldova. În faţa diplomaţiei noastre sunt sarcini
enorme, sarcini pe care aceasta nu le poate realiza de una singură. Ea are nevoie de un sprijin
puternic din partea clasei politice, iar clasa politică trebuie să se mobilizeze, să găsească un
compromis, în sfârşit, după 20 de ani, asupra principalelor probleme de politică externă.
Integrarea europeană a statelor din Europa Centrală şi de Sud-Est a fost rapidă şi
datorită faptului că clasele politice din respectivele ţări au reuşit să găsească compromisul
238

necesar asupra politicii externe. Politica externă nu i-a dezbinat, dar i-a unit şi acest lucru a
salvat energiile ţărilor, energiile claselor politice astfel încât ele să fie canalizate în vederea
realizării celor mai importante obiective, interese naţionale ale ţării. Acest lucru trebuie să
servească drept exemplu pentru ţara noastră.
19 noiembrie 2011
Viziunea Germaniei privind vectorii de politică externă ai Republicii
Moldova
Invitaţi:
- Martin Sieg, consilier pe probleme de politică externă şi
securitate în Bundestagul Germaniei, Biroul lui Manfred
Grund;
- Peter Schulze, profesor de ştiinţe politice la
Universitatea Gottingen.
Moderator: În emisiunea de astăzi vă prezint secvenţe din câteva discuţii cu
experţii germani Peter Schulze şi Martin Sieg care au vizitat recent Republica Moldova
la invitaţia Asociaţiei pentru Politică Externă. Cei doi experţi sunt buni cunoscători ai
realităţilor din Rusia, dar şi din spaţiul ex-sovietic, precum şi ai evoluţiilor prin care a trecut
conflictul transnistrean. Pentru început, l-am întrebat pe Peter Schulze care sunt în prezent
principiile de care se ghidează Germania în relaţiile cu Federaţia Rusă.
Peter Schulze: Indiferent cine este la putere în Germania, noi avem încă de pe
timpul Uniunii Sovietice un consens relativ puternic privind relaţiile cu Rusia şi acest
consens este împărtăşit de toate partidele din Parlamentul german, adică din Bundestag.
Consensul referitor la relaţiile cu Rusia are la bază şi este susţinut de grupuri de influenţă
puternice din societatea germană, în primul rând de comunitatea oamenilor de afaceri,
deoarece aceasta se implică activ în sistemul economic rusesc.
Mai mult de 6.000 de întreprinzători germani lucrează în Rusia şi ei sunt interesaţi
să îmbunătăţească situaţia internă de acolo, deci ei reprezintă un catalizator al stabilităţii
în Rusia, al procedurilor legale şi poate chiar democratice. În interiorul Germaniei, aceştia
forţează partidele politice şi Guvernul să se ferească de luarea de poziţii ideologice când
este vorba de politicile Berlinului. Comunitatea oamenilor de afaceri reprezintă astfel un
bloc foarte puternic.
În al doilea rând, odată cu unificarea Germaniei, am înţeles că Rusia este nu
doar un actor foarte important, dar şi un actor în politica europeană şi nu poţi face nimic
împotriva sau fără Rusia dacă doreşti o dezvoltare stabilă a Europei, o dezvoltare paşnică şi
lipsită de confruntări. O politică orientată împotriva Rusiei este exclusă, pe când o politică
ce implică cooperarea cu Rusia este foarte dificilă, cu toţii ştim acest lucru. Cu toate acestea,
239

noi încercăm şi mi se pare că până acum relaţiile s-au dezvoltat destul de bine.
Uneori suntem criticaţi de alte state europene, în special de Polonia sau ţările
Baltice, pentru că suntem prea pro-ruşi, dar acest fapt este în interesul nostru naţional,
deoarece cu toţii luptăm pentru o Europă paşnică, o Europă în care să nu existe conflicte
şi o Europă care ar trebui să fie compusă din state membre ce au între ele relaţii cordiale şi
prieteneşti. Cooperarea este mai bună decât confruntarea, acesta este principiul.
Moderator: Cât de importantă este iniţiativa de la Meseberg pentru relaţiile dintre
Germania şi Rusia, iniţiativă ce se referă la un nou sistem de securitate pe continentul
european care ar include şi Rusia? Ce şanse are această iniţiativă să se dezvolte şi după
alegerile prezidenţiale din Rusia, care ar putea duce la o schimbare de putere?
Peter Schulze: Această iniţiativă în mod cert va continua, întrebarea este dacă se vor
înregistra sau nu progrese. Iniţiativa a fost acceptată de partea rusă şi, bineînţeles, întreaga
conducere a Rusiei a fost implicată încât nu are importanţă cine va fi noul preşedinte, Putin
sau altcineva. Nu vă fixaţi asupra personalităţilor. Putin este doar o figură puternică, dar
totuşi o figură. Rusia este mai mult condusă de o conducere colectivă.
Iniţiativa de la Meseberg în sine este o surpriză, nimeni nu s-a gândit la aşa ceva.
A fost o acţiune a cancelarului care nu a fost discutată în prealabil în cadrul comunităţii
europene, dar consider că a fost un pas corect, deoarece a deschis calea unor aranjamente
de politică externă şi de securitate în cadrul Uniunii Europene faţă de Rusia. UE nu are
o astfel de instituţie, deci a fost o încercare de a reflecta ceea ce există în relaţiile NATO-
Rusia şi în organele de cooperare NATO-Rusia sub auspiciile europene şi ruseşti. Nu există
noutăţi prea multe despre ceea ce se petrece acolo, dar este un instrument ce va continua să
existe, încet, calm, chiar şi cu succes.
Iniţiativa de la Meseberg este una extrem de vastă, deoarece avem un dialog foarte
intens cu Rusia. Guvernele noastre se întâlnesc de două ori pe an, iar ministerele sunt în
contact permanent cu ministerele ruseşti. În afară de aceasta, avem întâlnirile oamenilor
de afaceri, întâlnirile elementelor societăţii civile o dată pe an în cadrul programului numit
„Dialogul de la Sankt Petersburg”.
Iniţiativa de la Meseberg are un scop mare şi este legată de o nouă arhitectură de
pace şi securitate în Europa. Aceasta este un element care doreşte revitalizarea conceptului
vechi de „Europa, casa comună” şi acest fapt este în interesul Rusiei, iar Germania nu are
nimic împotrivă. Am spus - bine, susţinem o astfel de idee, dar există câteva probleme
în Europa, una din ele fiind Transnistria, Moldova, şi de ce nu am încerca să soluţionăm
această problema?
Moderator: Credeţi că Rusia este sincer dispusă să contribuie la rezolvarea crizei
transnistrene?
Peter Schulze: Nu cred că Rusia are multe de câştigat din situaţia de aici. Nu există
un conflict real, o problemă gravă. Cred că Medvedev s-a înţeles la Meseberg cu Merkel
spunând: „Vom soluţiona problema sau vom contribui la soluţionarea ei prin a influenţa
240

Tiraspolul să schimbe regimul şi a-l face mai flexibil, deschis. Dar voi – Germania, Paris,
voi trebuie să aveţi grijă de Chişinău, de politicienii de acolo. Dacă ei nu se vor uni atunci
nu va exista nicio înţelegere”.
Ruşii ar dori să vadă o Moldovă neutră, fără de NATO şi fără unire cu România,
ceea ce este foarte clar şi, desigur, securizarea drepturilor populaţiei din Transnistria,
inclusiv ceea ce ţine de limba vorbită. Dacă situaţia se va desfăşura astfel, atunci ei îşi vor
manifesta dorinţa de a continua discuţiile.
Moderator: Dar cum priveşte Germania la Parteneriatul Estic, proiect destinat
unui număr de şase state ex-sovietice inclusiv Republica Moldova. Este oare această
iniţiativă una de succes?
Peter Schulze: Noi îi dorim succes, această iniţiativă ar trebui să continue, dar nu
ar trebui să fie un instrument împotriva Rusiei. Noi avem o relaţie deosebită cu Rusia şi
de aceea nu avem nevoie de elemente ale altor strategii care ar submina relaţia noastră. Aş
spune că noi o observăm, nimeni nu spune nimic rău despre Parteneriatul Estic, dar este
un instrument foarte slab. Mă refer la faptul că banii care sunt alocaţi pentru şapte ani sunt
împărţiţi între statele din Caucaz, Belarus, Ucraina şi Moldova.
Moderator: Sunteţi sceptic în ceea ce priveşte viitorul Parteneriatului Estic?
Credeţi că acesta ar putea dispărea?
Peter Schulze: Nu, nu va dispărea pentru că dacă oamenii primesc bani ei vor
cere mai multe fonduri. Nu cred însă că se va dezvolta pentru că în prezent avem probleme
financiare grave în cadrul UE. În următorii şapte ani nu se vor înregistra creşteri de asistenţă.
Dacă această iniţiativă va fi folosită pentru a îndepărta Rusia de Europa atunci este un
instrument negativ. Vrem ca Rusia să nu rămână pe dinafară. Pentru că Rusia rămasă pe
dinafară este prea periculoasă pentru noi. Cine ştie ce s-ar petrece acolo? Ar putea exista
o dezvoltare imperialistă, naţionalistă sau de orice alt gen care va distruge relaţia noastră,
pacea şi securitatea. Să o aducem în interior este mai bine decât să o lăsăm pe dinafară.
Moderator: În contextual relaţiilor cu Rusia, dar şi a problemei transnistrene un
alt expert german, Martin Sieg, spune că la prima etapă nu ar trebui să punem prea mari
speranţe în tratativele pe marginea conflictelor între Chişinău şi Tiraspol care ar putea fi
reluate în viitorul apropiat.
Martin Sieg: Este important că negocierile vor fi reluate, deoarece ele au fost
stopate în 2006. Cred că este un prim pas, bineînţeles procesul ţine acum mai mult de
procedură decât de substanţă. Trebuie să fim foarte atenţi. Există o situaţie politică sub
semnul întrebării la Chişinău, se apropie un fel de alegeri în Transnistria şi apoi avem
alegeri prezidenţiale în Rusia.
Nu aşteptaţi prea multe şi nici prea devreme, în orice caz, soluţionarea conflictului
va necesita un angajament pe termen lung. Întrebarea este ce poate realiza formatul 5+2?
Formatul 5+2 nu poate oferi o soluţie finală prea curând doar prin negocieri diplomatice.
241

Ceea ce poate realiza acest format este probabil să se ajungă anul viitor la un acord între
părţi referitor la cum ar trebui să arate o soluţie finală care ar garanta integritatea teritorială
a Republicii Moldova, şi care, mai mult ca atât, ar trebui să asigure că o Moldovă unificată
va reprezenta un stat funcţional.
Moderator: Dar care sunt pârghiile care ar putea determina Transnistria să accepte
un acord în acest sens?
Martin Sieg: Trebuie să recunosc că în prezent nu văd o posibilitate de compromis
şi de aceea trebuie să vorbim despre un proces de lungă durată.
Un element al acestui proces va fi, în primul rând, apropierea societăţilor de pe
ambele maluri ale Nistrului. Măsurile de întărire a încrederii sunt deosebit de importante
în acest sens şi, de asemenea, ar trebui să ne gândim la prevederile unei soluţii finale, care
nu va fi simplu de negociat pe cale diplomatică de către parteneri. Trebuie să se realizeze
o schimbare politică în ambele părţi ale ţării. Moldova trebuie să continue calea integrării
europene. Trebuie realizate încă multe reforme interne. Acelaşi lucru este valabil şi pentru
celălalt mal al râului.
Din ceea ce văd acum cu greu îmi pot imagina cum pot fi îmbinate diferitele
sisteme politice într-un stat comun. Cu greu îmi imaginez cum ar lucra. Cu siguranţă,
trebuie să existe o schimbare politică. Ea nu poate fi impusă de către parteneri, de UE,
dar ceea de ce avem noi nevoie este o strategie de includere a Transnistriei şi de conferire
locuitorilor şi elitelor de acolo a sentimentului că interesele lor sunt luate în considerare.
Uneori, UE poate servi şi drept garant. De exemplu, dacă doriţi să aderaţi la UE
în viitor, drepturile minorităţilor sunt foarte importante. Astfel, trebuie oferit Transnistriei
sentimentul că interesele ei sunt protejate, că nu va deveni o provincie marginală, că are
garanţii în ceea ce priveşte excluderea unificării cu România şi că subiectul neutralităţii va
fi soluţionat într-un mod satisfăcător. Aceşti paşi în sine nu vor defini soluţia finală, dar vor
pregăti terenul.
În următorii câţiva ani procesul de negocieri se va axa pe abordarea dublei verificări.
În primul rând, încercaţi să găsiţi cât mai multe compromisuri posibile în formatul 5+2
referitor la principiile generale ale unei soluţii şi apoi pregătiţi terenul între Moldova şi
Transnistria pentru soluţia finală. În prezent condiţiile nu sunt favorabile, dar cu o strategie
care ar implica şi Transnistria există posibilitatea de a le crea.
Moderator: Cum poate fi caracterizată însă în prezent politica externă a Republicii
Moldova?
Martin Sieg: Cred că aveţi o echipă foarte competentă în cadrul Ministerului de
Externe. Cred că MAEIE face o treabă bună în ceea ce priveşte relaţiile cu UE. Nu am ce
critica în această privinţă, dar politica externă nu reprezintă doar ceea ce face Ministerul
de Externe.
În general, este important pentru Moldova, în special când vine vorba despre
soluţionarea conflictelor şi crearea unui cadru internaţional, să ajungă la un nivel de
242

coerenţă mai mare referitor la politicile sale interne – puteţi să îi spuneţi stabilitate, sau
cum doriţi. Atât timp cât nimeni nu ştie, şi acest lucru este valabil pentru toţi partenerii
din formatul de negocieri, pentru Rusia, Transnistria, ce tip de Guvern va fi în Moldova în
următoarele luni, este foarte dificil ca aceştia să se hotărască şi să-şi definească interesele.
Alt subiect care este important şi va necesita, de asemenea, timp, ţine de continuarea
vectorului de integrare europeană. Iarăşi, aici nu este vorba doar despre negocieri cu UE, ci
mai mult de implementare, de transpunere a părţilor relevante ale acquis-ului, a legislaţiei
comunitare a UE în Moldova. Acesta este un drum lung, uneori foarte dificil şi într-un final
ţine de reformele interne.
Dacă, de exemplu, aţi semnat Acordul de liber schimb cu UE care vine împreună
cu Acordul de asociere, dacă l-aţi implementat, atunci puteţi aştepta ca fiecare partener
care face parte din cadrul de negocieri să înţeleagă că procesul de integrare europeană este
ireversibil şi nu există alte opţiuni ce ţin de politica externă a Republicii Moldova. Astfel,
va fi mai uşor pentru Transnistria, Rusia şi toate celelalte părţi implicate să-şi definească
propriile interese deoarece vor şti mai bine la ce să se aştepte de la Moldova şi pe ce cale
merge ea. Întrebarea nu se rezumă doar la faptul dacă în politica externă se realizează
progrese, Ministerul de Externe îşi îndeplineşte bine obligaţiunile, este vorba de mai mult
– de continuitate în această privinţă şi de susţinerea reformelor interne.
Moderator: Dar mai are oare Republica Moldova şanse să rămână în continuare o
poveste de succes a UE aşa cum se afirmase anterior?
Martin Sieg: Depinde cum priveşti lucrurile. Dacă te referi doar la negocierile
demarate de Ministerul de Externe, atunci la Bruxelles oamenii sunt surprinşi de cât de
bine merge totul, cât de repede merg negocierile. Cu toate acestea, integrarea europeană
nu se referă doar la negocieri, nu este vorba numai de diplomaţie, de semnarea tratatelor,
ci şi despre implementarea părţilor relevante ale acquis-ului comunitar, iar aici nu au fost
înregistrate prea multe progrese până acum.
Instabilitatea politică este văzută ca un obstacol major la Bruxelles. Acest fapt este
într-adevăr o problemă. Oamenii îşi aduc aminte de experienţa neplăcută provocată de
Ucraina şi aceasta ar putea periclita percepţia Moldovei în cadrul UE. În urma evoluţiilor
problematice în Ucraina a existat speranţa că Moldova va deveni o nouă poveste de succes.
Dacă va deveni o poveste de succes vom şti doar la sfârşit, nu ştim acest lucru acum. Cu
toate acestea, ne temem că acest tip de instabilitate ar putea conduce la o situaţie similară
celei din Ucraina. Diferitele partide din Moldova ar trebui să se concentreze mai mult pe
instaurarea unui mediu coerent şi pe începerea reformelor serioase.
UE trebuie, de asemenea, să înţeleagă că în timpul apropiat nu va vedea aici un
Guvern stabil. Acest lucru nu se va întâmpla pentru că interesele partidelor sunt foarte
diferite. Avem aici o anumită instabilitate. În opinia mea, aceasta poate să scadă, însă nu va
dispărea. Nu este adevărat că de la un Guvern instabil nu te poţi aştepta la reforme şi nu
trebuie să folosiţi această scuză în discuţiile cu UE.
243

Trebuie să insistăm asupra reformelor bine definite şi să nu încercăm ceea ce
de obicei face UE, adică să opteze pentru o abordare foarte generală. Am unele îndoieli
privind, de exemplu, importanţa la momentul actual a legii privind nediscriminarea.
Uneori este vorba despre alegerea timpului potrivit – costă multă energie în procesul
politic şi provoacă multe controverse. Ei bine, energia politică trebuie focusată pe ceea ce
merită mai multă atenţie la moment. De exemplu, cred că poate fi vorba despre reforma în
justiţie, reformarea pieţei care va da posibilitate Moldovei să beneficieze real de zona de
comerţ liber.
Acestea sunt subiectele cele mai importante şi UE trebuie să ia în considerare
faptul că într-un stat unde instabilitatea se prelungeşte trebuie continuate reforme şi nu
aşteptată stabilitatea. Trebuie să se insiste asupra reformelor şi să se pună accent pe acele
lucruri care sunt în mod evident în interesul ţării şi cu care, în general, toată lumea este de
acord.
Rusă?
244
Moderator: Cum ar trebui să se raporteze autorităţile de la Chişinău la Federaţia
Martin Sieg: Cred că este destul de evident că în prezent Moldova are o putere
de negociere cu Rusia foarte limitată. Moldova trebuie să se decidă. Sunteţi o ţară mică,
Guvernul nu este foarte stabil şi există un trecut în ceea ce priveşte negocierile cu Rusia.
În special, când vine vorba despre soluţionarea conflictului transnistrean, au fost elaborate
multe documente de către guvernarea precedentă şi actuală. Moldova şi-a schimbat cursul
de mai multe ori şi în acest fel a frustrat Rusia.
Acum cred ca ar fi bine să aveţi o politică calmă, care să definească foarte clar
priorităţile. După cum înţeleg, acum prioritatea de bază a politicii externe este integrarea
europeană, fără a pune în discuţie subiectul neutralităţii, iar pentru Rusia acest fapt este
important. Sigur că Rusia nu va fi tocmai fericită de integrarea europeană a Moldovei. Ea
are propriile sale modele integraţioniste – Uniunea vamală cu Kazahstan şi Belarus. Ea ar
dori să vadă inclusă acolo şi Moldova, însă este vorba despre o situaţie în care poţi alege
doar o singură variantă. Dacă Moldova se alătură zonei de comerţ liber cu UE, cealaltă
opţiune dispare. Rusia se teme însă mai mult de un potenţial statut de ţară membră NATO,
de aceea Rusia doreşte garanţii în această privinţă.

23 octombrie 2011
Deficienţele cadrului legal şi instituţional privind susţinerea diasporei
Republicii Moldova de peste hotare
Invitaţi:
- Victor Chirilă, director executiv al Asociaţiei pentru
Politică Externă;
- Victoria Boian, coordonator de programe la Asociaţia
pentru Politică Externă.
Moderator: În emisiunea de astăzi vă prezint câteva secvenţe dintr-o recentă
şedinţă a Clubului de presă organizat de APE, consacrată problemelor cu care se confruntă
cetăţenii moldoveni care s-au stabilit sau lucrează în străinătate. Recent, Guvernul Republicii
Moldova a semnat o Dispoziţie în care a anunţat că va fi creată Agenţia pentru diasporă.
Coordonatoarea de programe în cadrul APE, Victoria Boian, consideră că această decizie
merită să fie salutată, mai ales că problemele cu care se confruntă în prezent diaspora ar
trebui abordate altfel decât până acum.
Victoria Boian: Susţinerea diasporei trebuie să pornească de la o abordare mult
mai complexă şi integrată a problemelor cu care se confruntă cetăţenii noştri peste hotare.
Anume pe o astfel de abordare ar trebui să se bazeze şi elaborarea unei strategii de stat de
susţinere a diasporei, care ar trasa direcţiile şi obiectivele principale de activitate.
O altă problemă ar fi lipsa unei instituţii guvernamentale capabile să formuleze,
coordoneze, implementeze şi monitorizeze politicile statului ce au ca scop susţinerea
diasporei. Observăm că pe parcursul anilor au fost propuse mai multe iniţiative referitoare
la structura instituţională ce ar trebui să administreze acest subiect, iar recent Guvernul
Republicii Moldova a decis crearea unei Agenţii pentru diasporă, care va dezvolta legăturile
cu moldovenii plecaţi peste hotare şi, totodată, va coordona aplicarea politicilor statului în
domeniul migraţiei. Anume în cadrul acestei Agenţii se doreşte elaborarea unei Strategii de
susţinere a diasporei.
O altă lacună o reprezintă resursele financiare derizorii alocate pentru susţinerea
diasporei. Având în vedere vasta gamă de activităţi, resursele financiare alocate de Guvern
sunt foarte mici, pentru anului 2011 acestea s-au limitat la 150 mii lei. Pentru a avea un
efect vizibil, este nevoie de a include în buget o rubrică separată destinată clar activităţilor
întreprinse de viitoarea Agenţie pentru susţinerea şi gestionarea subiectului diasporei.
Un alt subiect ce ar putea fi abordat este pregătirea insuficientă a reprezentanţilor
misiunilor noastre diplomatice în domeniul comunicării şi cooperării cu Diaspora. Pe
parcursul anilor, ambasadele noastre au întreprins mai multe iniţiative de susţinere a
cetăţenilor noştri aflaţi peste hotare. Printre altele, este şi iniţiativa lansată recent „Ambasada
vine mai aproape de tine”, care urmăreşte facilitarea accesului la serviciile consulare. Aceasta
iniţiativă este lăudabilă, însă este la fel de important ca ambasadele Republicii Moldova să-şi
245

asume rolul nu doar de puncte de contact, dar mai ales de nuclee catalizatoare de activităţi/
interacţiuni permanente în cadrul diasporei. Pentru aceasta este necesară o implicare activă
într-un spectru mai vast de activităţi ce presupune: resurse financiare suplimentare, viziune
strategică, un plan de acţiuni convenit cu asociaţiile diasporei, personal diplomatic bine
instruit responsabil nemijlocit de relaţiile cu diaspora.
Drept rezultat al acestui studiu am formulat următoarele recomandări:
246
1. Elaborarea unei Strategii de susţinere a diasporei, care ar trasa principiile,
obiectivele şi direcţiile principale de activitate, care ar oferi o abordare
complexă şi integrată a problemelor cu care se confruntă cetăţenii noştri
în statele gazdă, dar şi în propria lor ţară.
2. Implicarea societăţii civile şi, mai ales, a reprezentanţilor diasporei în
elaborarea regulamentului de activitate a viitoarei Agenţii pentru
diasporă.
3. Stabilirea unei rubrici separate în cadrul Bugetului Republicii Moldova
privind alocarea de resurse financiare pentru iniţiative de susţinere a
persoanelor originare din Republica Moldova, domiciliate peste hotare.
4. Constituirea unei Fundaţii naţionale pentru susţinerea diasporei, care ar
atrage resurse financiare din partea sectorului privat, organizaţiilor
internaţionale, fundaţii caritabile.
5. Iniţierea unor cursuri de instruire a diplomaţilor noştri în domeniul
comunicării şi cooperării cu diaspora.
6. Dotarea misiunilor diplomatice cu resursele umane şi financiare necesare
pentru a dezvolta o cooperare constantă şi coerentă cu asociaţiile
diasporei.
Moderator: Dar care este situaţia actuală din diasporă?
Victoria Boian: Asociaţiile obşteşti ale diasporei moldoveneşti sunt, în mare parte,
nişte organizaţii rudimentare care necesită a fi fortificate şi susţinute de către autorităţile
de la Chişinău pentru a avea un impact real şi vizibil în ţările gazdă. Până în prezent acestea
au fost înfiinţate haotic, iar legăturile şi reţelele de comunicare şi cooperare între ele sunt
foarte slabe sau chiar inexistente. Această realitate împiedică diaspora noastră să joace
un rol important în promovarea obiectivelor de politică externă ale Republicii Moldova.
Numărul migranţilor moldoveni este unul semnificativ, iar efectele aflării lor peste hotare
se răsfrâng atât asupra situaţiei politice, cât şi asupra celei economice din ţara noastră. Ştim
foarte bine că ei au un impact major, datorită remitenţelor, asupra creşterii economice a
Republicii Moldova. Este foarte important, din acest punct de vedere, să luăm în calcul
dorinţele şi necesităţile acestor oameni, atunci când vine vorba de apărarea drepturilor lor
fundamentale.
Până în prezent, autorităţile Republicii Moldova au întreprins o serie de acţiuni
având ca scop crearea cadrului juridico-instituţional pentru promovarea şi protejarea

drepturilor cetăţenilor noştri aflaţi peste hotare, însă procesul s-a dovedit a fi lent şi
anevoios. Trebuie să menţionăm aici că pe parcursul anilor au fost create două structuri
– Consiliul coordonator pentru susţinerea persoanelor originare din Republica Moldova
domiciliate peste hotare atât permanent cât şi temporar şi Consiliul coordonator al
persoanelor originare din Republica Moldova domiciliate peste hotare. Diferenţa dintre
cele două structuri este că ultima include lideri ai unor organizaţii obşteşti moldoveneşti
de peste hotare. Transformările politice din 2009 au determinat autorităţile să acorde o
mai mare importanţă cetăţenilor săi aflaţi peste hotare, înţelegându-se faptul că aceştia
reprezintă o forţă politică şi economică considerabilă. Subiectul diasporei moldoveneşti
a fost pus în discuţie în termeni calitativ noi, acesta fiind inclus ulterior în Programul de
activitate al Guvernului pentru 2011-2014.
Dacă vorbim despre deficienţele cadrului legal şi instituţional al diasporei
moldoveneşti, atunci am putea să identificăm următoarele: în primul rând, lipsa unei
viziuni strategice. Până în prezent, autorităţile centrale au pus accentul, în mare măsură, pe
activităţi de păstrare a identităţii naţionale şi culturale a persoanelor originare din Republica
Moldova domiciliate peste hotare temporar sau permanent. Aceste activităţi s-au rezumat,
în special, la dotarea asociaţilor obşteşti ale diasporei cu simboluri de stat (drapel, stemă,
imn) înregistrări audio şi video, achiziţionarea costumelor naţionale, abonarea la diferite
ediţii periodice, organizarea unor activităţi cu ocazia sărbătorilor naţionale, acoperirea
cheltuielilor pentru participarea liderilor organizaţiilor obşteşti la congrese etc.
Moderator: Care sunt însă cele mai frecvente probleme de care se ciocnesc
cetăţenii moldoveni din diasporă?
Victor Chirilă: Problemele din diasporă ţin de respectarea tradiţiilor culturale,
promovarea valorilor lingvistice, ţin de respectarea drepturilor economice şi sociale.
Majoritatea cetăţenilor noştri nu se bucură de securitatea socială pe care o au alţi cetăţeni
în respectivele state. Acest lucru presupune negocierea unor acorduri sociale în acest
domeniu. Astfel de negocieri sunt demarate, de exemplu, cu Italia. Există şi probleme de
ordin juridic cu care se confruntă fiecare cetăţean în parte, or, lipsa resurselor financiare
deseori nu le permite să aibă acces la astfel de consultanţă juridică şi atunci autorităţile
Republicii Moldova ar trebui să se gândească cum să ofere această consultanţă juridică
pentru cetăţenii noştri. Cred că astfel de persoane fie ar trebui să existe în cadrul
ambasadelor, fie în cadrul consulatelor, iar cetăţenii noştri trebuie să ştie de existenţa unor
astfel de persoane, de jurişti care pot să le ofere această asistenţă în momente dificile. Plus,
mă refer la un şir de probleme legate de eliberarea actelor, fie că este vorba de certificate
de căsătorie, fie de certificate de naştere. Adesea preţul lor este foarte mare, nu este pe
potriva cetăţenilor noştri. Având în vedere birocraţia pe care o întâlnesc, ei preferă mai
bine să vină acasă decât să apeleze la ambasadele noastre sau să-şi înregistreze copii la
ambasadele ucrainene, ruseşti, deoarece foarte mulţi din ei sunt căsătoriţi cu cetăţeni ai
altor state. Vreau să menţionez că această tendinţă nu ar trebui neglijată pentru că duce la
247

denaţionalizarea copiilor cetăţenilor noştri în statele respective.
Victoria Boian: În afară de aceasta mai sunt unele probleme ce ţin de cetăţenii
aflaţi peste hotare, probleme care au un impact direct în Republica Moldova şi mă refer în
special la cele sociale: copii abandonaţi, dezmembrarea familiilor, lipsa locurilor de muncă,
lipsa dezvoltării social-economice a localităţilor rurale. Aceste probleme sunt cauzate de
exodul forţei de muncă în străinătate.
Victor Chirilă: Sunt foarte mulţi oameni activi în cadrul diasporei noastre,
oameni care au spiritul iniţiativei. Ei se asociază şi creează un grup muzical, de exemplu,
dar o fac pe banii lor. Ei îşi cumpără instrumentele, ei organizează evenimente culturale.
De ce nu s-ar implica ambasada şi autorităţile să îi susţină pe aceşti oameni cu iniţiativă?
În marea majoritate a cazurilor ambasadele sunt absente şi nu atrag atenţia unor astfel
de oameni, ori aceşti oameni trebuie aduşi în asociaţii şi acest spirit de iniţiativă, această
dorinţă de a face ceva să fie valorificate de către autorităţi. Acest lucru presupune în primul
rând comunicare. Dacă nu este o comunicare permanentă cu aceşti oameni, nu există nici
acţiuni care să ducă la promovarea unor astfel de evenimente comune culturale prin care
se păstrează şi comunitatea culturală, lingvistică precum şi anumite relaţii de comunicare
între membrii diasporei. Deseori ei preferă să se asocieze unor altor diaspore: slavone,
ucraineşti, ruseşti şi mai puţin asociaţiilor moldoveneşti sau româneşti. Există din păcate
această diferenţiere între asociaţiile moldoveneşti şi româneşti. Acest lucru trebuie să îl
recunoaştem, deşi nu cred că este benefic pentru noi, pentru promovarea tradiţiilor noastre
comune şi păstrarea specificului nostru, al cetăţenilor noştri care decid din diferite cauze să
rămână în respectivele state.
Moderator: Ce ar trebui să întreprindă autorităţile pentru a spori încrederea
cetăţenilor moldoveni din străinătate în instituţiile de stat din Republica Moldova?
Victor Chirilă: Diaspora Republicii Moldova peste hotare este compusă din
cetăţeni ai Republicii Moldova nemulţumiţi de autorităţi. Majoritatea dintre ei au o
atitudine de neîncredere faţă de autorităţile moldovene. Este important ca în acţiunile
pe care Guvernul le va planifica pe viitor în raport cu diaspora să fie vizată şi sporirea
încrederii între autorităţi şi cetăţenii noştri. De asemenea, am menţionat că Strategia ar
trebui să fie un document complex pentru că problemele cu care se confruntă diaspora nu
ţin doar de problemele din ţările gazdă. În primul rând, aceşti cetăţeni pleacă din Republica
Moldova fiind determinaţi de nişte cauze sociale şi economice. În al doilea rând, Guvernul
îşi propune să-i atragă pe aceşti cetăţeni înapoi în ţară, să-i convingă să se întoarcă. Strategia
ar trebui să vizeze inclusiv protecţia şi promovarea drepturilor cetăţenilor în ţările gazdă,
dar, de asemenea, să vizeze şi problemele cu care aceşti cetăţeni şi familiile lor se confruntă
în ţara lor de baştină, în Republica Moldova.
Pentru a avea o astfel de abordare este nevoie de un document strategic. Agenţia
pentru diasporă, aşa cum a fost ea anunţată de către Guvern, este bună, dar îi lipseşte un
astfel de document. Premierul a semnat această dispoziţie dedicată mai multor instituţii
248

guvernamentale. Aceste indicaţii sunt bune, dar ele iarăşi abordează separat problemele
ce ţin de protecţia drepturilor, de facilitarea condiţiilor de întoarcere. În dispoziţia pe care
dânsul a semnat-o nu se vede o abordare complexă şi integrată a întregii problematici a
Diasporei. Important este ca Guvernul să iniţieze un proces de consultare şi cu reprezentanţii
diasporei, dar şi cu societatea civilă pentru a elabora un astfel de document. Cred că aici ar
trebui să ne inspirăm din experienţa ţărilor vecine şi în primul rând a României.
Moderator: În plus, actuala structură responsabilă pentru relaţiile cu diaspora nu
dispune de suficiente capacităţi administrative.
Victor Chirilă: Actuala Direcţie din cadrul Biroului pentru relaţii interetnice
de fapt nu are capacităţi nici umane, nici financiare pentru a deveni o structură care
coordonează politicile în domeniul migraţiei şi susţinerii Diasporei. Din cinci persoane,
doar trei sunt active. La o populaţie de peste 400 mii de cetăţeni, sau chiar mai mult, trei
persoane sunt insuficiente. În plus, această Direcţie nu are capacitatea să formuleze şi să
coordoneze eventuale politici în acest domeniu. De asemenea, bugetul pe care îl are la
dispoziţie este unul infim. Mai mult decât atât, în diferite decizii guvernamentale legate de
susţinerea Diasporei, de obicei li se indică ministerelor, instituţiilor să întreprindă acţiuni
de susţinere a diasporei din bugetele disponibile, ori acest lucru înseamnă zero, nimic.
Deseori agenţiile, instituţiile, ministerele au cu totul alte priorităţi şi astfel de formulări lasă
la latitudinea agenţiilor să folosească cum vor banii şi este o scuză pentru a spune că astfel
de bani nu sunt, banii disponibili nu le-au permis să îndeplinească astfel de acţiuni.
Este important ca această Agenţie, şi cu siguranţă aşa şi va fi, să aibă şi un buget
mai mare. Iarăşi, nu cred că vor fi suficienţi aceşti bani pentru a susţine diaspora. De aceea,
este nevoie de a crea şi o Fundaţie care să atragă bani privaţi, eventuale donaţii, să găsească
eventuale proiecte care ar putea fi susţinute de donatori internaţionali. De asemenea,
ambasadele trebuie să fie mai active în acest sens, să ajute asociaţiile noastre din cadrul
diasporei să găsească astfel de donatori, să găsească astfel de proiecte. Or, iarăşi, ambasadele
nu au personalul bine pregătit, instruit pentru aşa ceva. Nici nu au personal ca să acopere
exclusiv acest subiect.
De exemplu, dacă deschideţi site-ul ambasadei noastre în Italia veţi vedea că
persoana care se ocupă de diasporă are pe lângă acest subiect şi multe alte sarcini. Atunci,
vă daţi seama care este timpul pe care îl alocă respectiva persoană pentru cooperarea,
comunicarea cu Diaspora. În multe cazuri, şoferii şi personalul administrativ se ocupă de
comunicarea cu diaspora şi, de obicei, aceste persoane, nefiind pregătite, lasă o amprentă
şi o imagine foarte proastă în psihologia cetăţenilor noştri. De multe ori ei mai degrabă vin
acasă să-şi rezolve problemele decât să se ducă la ambasade. Ambasada nu este punctul de
încredere, ea nu a devenit un catalizator de acţiuni în cadrul diasporei, un punct, un nucleu
care să unească toate asociaţiile pentru a atinge nişte obiective comune. Diaspora noastră
nu a devenit un instrument de politică externă, or, aceasta este o resursă foarte mare pentru
politica noastră externă, de promovare a intereselor. Pentru obţinerea acestui lucru este
249

nevoie de o instituţionalizare mult mai bună a asociaţiilor noastre din cadrul diasporei.
Moderator: Ce ar trebui să facă autorităţile de la Chişinău pentru a fi mai eficiente
în colaborarea cu diaspora?
Victor Chirilă: Cred că se impune o cooperare mai strânsă cu România la
capitolul promovarea drepturilor diasporei Republicii Moldova peste hotare. Nu este un
secret pentru nimeni că majoritatea cetăţenilor noştri care se află peste hotare au aceeaşi
etnie românească, au aceeaşi cultură, vorbesc aceeaşi limbă. O cooperare dintre Republica
Moldova şi România, din acest punct de vedere, este indispensabilă şi chiar recomandabilă.
Acest lucru ne-ar facilita şi o utilizare mai eficientă a resurselor financiare, o coordonare
mai bună şi o focalizare mai eficientă a acestor resurse. Plus la acesta, am valorifica mai bine
capacităţile noastre de promovare a tradiţiilor, a culturii şi intereselor noastre naţionale
în statele în care se află diaspora noastră. Există cazuri când se creează impresia că între
Republica Moldova şi România există o concurenţă la capitolul susţinerii diasporei
moldoveneşti. Şi Ucraina este un exemplu relevant în acest sens. Pentru a evita o astfel de
concurenţă nedorită între România şi Republica Moldova cred că se impune găsirea unei
platforme comune de promovare a tradiţiilor noastre comune.
De asemenea, diaspora nu trebuie să se transforme într-un fel de consumatoare
de asistenţă din partea Guvernului şi a autorităţilor centrale. Diaspora trebuie să devină
o platformă de promovare a intereselor noastre naţionale, mai ales când vorbim despre
integrarea noastră europeană – o platformă de promovare a idealurilor noastre, a tradiţiilor
şi desigur a imaginii Republicii Moldova. Pentru ca acest lucru să fie posibil cred că această
diasporă, care este în mare parte fragmentată, trebuie să se integreze mai bine. Ea trebuie
ajutată să se instituţionalizeze mai bine, să-şi coordoneze mai bine acţiunile, trebuie ca
asociaţiile care au fost create în ultimul timp să comunice mai bine, să interacţioneze mai
bine, să aibă un plan de acţiuni comun. Din păcate, în prezent, un astfel de plan de acţiuni
nu există. Este necesar ca ambasadele să devină acele nuclee, acei factori care să promoveze
astfel de schimbări în cadrul diasporei.
250

CAPITOLUL 4. POLITICA EXTERNĂ 2009-2011:
DE LA AŞTEPTĂRI, LA REALIZĂRI. INTERVIURI
Interviuri realizate de Lina Grâu,
Asociaţia pentru Politică Externă
Dirk Schuebel: UE vă va fi alături şi la bine, şi la rău, dar clasa politică
trebuie să arate determinare în continuarea reformelor
Interviu cu Dirk Schuebel, şeful Delegaţiei Comisiei
Europene în Republica Moldova, 05 decembrie 2011
Întrebare: În ultimii trei ani, în perioada 2009-2011, în Republica Moldova au avut
loc evoluţii spectaculoase, atât pe plan intern – şi mă refer aici la schimbarea guvernării în 2009,
remodelarea clasei politice de la Chişinău şi încercările de depăşire a crizei politice, cât şi pe plan
extern. Apropierea de Uniunea Europeană a fost declarată de forţele politice din Alianţa pentru
Integrare Europeană drept prioritate externă absolută. În aceste condiţii, v-aş ruga să daţi o
apreciere generală cursului de politică externă a Republicii Moldova din ultimii trei ani şi să vă
referiţi pe scurt la realizările obţinute, dar şi la eşecurile Republicii Moldova pe plan extern.
Dirk Schuebel: De la venirea la putere a Alianţei pentru Integrare Europeană
în septembrie 2009, eveniment care a coincis practic cu începutul mandatului meu la 1
noiembrie a aceluiaşi an, relaţiile dintre UE şi Republica Moldova s-au ridicat la un nivel
calitativ şi cantitativ nou. Am contabilizat recent numărul de vizite la nivel înalt efectuate
în această perioadă şi am văzut că premierul Vlad Filat, însoţit de cele mai multe ori de
ministrul de Externe, Iurie Leancă, a fost de 12 ori la Bruxelles în acest interval de timp. Şi
domnul Marian Lupu a fost de câteva ori la Bruxelles, şi domnul Mihai Ghimpu a fost şi el
de câteva ori. Nu am numărat bineînţeles numeroasele vizite efectuate de ministrul adjunct
de Externe, Natalia Gherman, în calitatea ei de şef al echipei moldovene de negociatori pe
Acordul de asociere şi pe dialogul pe vize, la fel ca şi cele ale multor altor miniştri.
Pe de altă parte, au fost şi foarte multe vizite în Republica Moldova ale unor
oficiali europeni, atât din structurile UE, cât şi pe linia statelor membre. E o experienţă
care nu a mai existat niciodată anterior pe parcursul tinerei independenţe de 20 de ani a
Republicii Moldova. Acesta este un semn că există o din ce în ce mai mare încredere. A
fost constituit şi un grup de prieteni ai Moldovei – acesta este un alt semn că există multă
susţinere. Această statistică demonstrează că legăturile care au fost create sunt cu mult mai
strânse decât cele ce au existat înainte. Toate întâlnirile pe care le-am avut nu au fost unele
formale, am avut obiective concrete pe care le-am discutat şi toate au fost foarte pozitive.
Astfel încât, dacă e să comparăm relaţiile de acum dintre UE şi Republica Moldova
cu cele de la mijlocul anului 2009, nimeni nu şi-ar fi putut imagina un asemenea parcurs.
251

Nimeni nu ar fi crezut că nu vom fi foarte departe de încheierea negocierilor pe marginea
Acordului de asociere, nimeni nu şi-ar fi imaginat că vom lansa negocierile pe marginea
unui Acord de liber schimb aprofundat şi cuprinzător, nimeni nu şi-ar fi imaginat că vom
avea un Acord privind spaţiul aerian care va fi pus în aplicare în curând, că dialogul pe vize
va fi atât de avansat şi că vor exista perspective reale de a obţine un regim de călătorii fără
vize în UE într-un viitor nu foarte îndepărtat. Toate acestea demonstrează că multe lucruri
au fost făcute corect în relaţiile Republicii Moldova cu UE.
Alt lucru care a impresionat în cadrul negocierilor este faptul că partenerii
moldoveni au fost întotdeauna foarte bine pregătiţi, unele voci spun chiar că ar fi cei mai
bine pretătiţi din toate statele din vecinătatea UE. Şi acest lucru demonstrează că există o
determinare clară în Republica Moldova de a se apropia de UE şi poate chiar mai mult –
cine ştie? Şi acestea sunt nişte veşti foarte bune.
Desigur, ar fi fost bine să vedem aceeaşi atitudine din partea tuturor partidelor
parlamentare în egală măsură. Şi nu a fost cazul. Este corect de amintit faptul că Partidul
Comuniştilor a fost în fruntea procesului de integrare europeană atunci când acest proces a
fost lansat. Acesta este adevărul. Nu vreau să compar nivelul acestor procese, pentru că am
spus deja că de atunci au intervenit importante schimbări calitative.
Ce se putea face mai bine? Poate, din perspectiva politicii interne, în cel mai
bun scenariu ar fi putut avea loc vizite comune la Bruxelles ale liderilor din Alianţa de
guvernare. Poate că şi liderul PCRM, Vladimir Voronin, ar fi putut merge la Bruxelles, dar
nu am primit din păcate nicio solicitate în acest interval de timp de a organiza o asemenea
vizită la Bruxelles, şi este păcat. Pentru că ar fi fost foarte bine ca şi Partidul Comuniştilor
să aibă viziuni pro-europene şi acesta ar fi fost un pas foarte important. Dar nu a fost să fie.
O astfel abordare unificată ne-am fi dorit să vedem, mai întâi în cadrul Alianţei,
dar poate şi cu participarea opoziţiei. Pentru că, am mai spus-o, există două subiecte în
care politicienii din Republica Moldova trebuie să facă front comun în materie de politică
internă: unul este relaţia cu Uniunea Europeană şi celălalt – reglementarea transnistreană.
În aceste două probleme toate forţele politice trebuie să muncească împreună, pentru că
acestea reprezintă interesul comun al Republicii Moldova.
Permiteţi-mi să subliniez şi faptul că relaţiile Republicii Moldova cu cele două ţări
vecine – România şi Ucraina – s-au îmbunătăţit considerabil în perioada la care ne referim.
În primul rând ar fi să menţionez relaţiile cu unul din statele membre ale UE – România.
Constat cu plăcere că relaţiile nu doar s-au normalizat, dar au devenit chiar foarte intense,
ceea ce este bine, pentru că România este un fel de uşă de intrare în UE pentru Republica
Moldova. Moldova poate învăţa mult de la România, care a parcurs deja aceleaşi procese ce
se prefigurează acum pentru Republica Moldova.
În al doilea rând, am plăcerea să constat faptul că şi relaţiile cu Ucraina nu doar s-au
îmbunătăţit foarte mult, dar de asemenea au urcat la un alt nivel, ceea ce are o importanţă
deosebită pentru ambele părţi – atât pentru Moldova, cât şi pentru Ucraina, având în
vedere şi obiectivele comune privind apropierea de UE. Iar pe noi ne bucură să vedem că
252

statele din vecinătatea europeană sunt în relaţii foarte bune.
În final, dar nu în ultimul rând, relaţiile cu Rusia s-au îmbunătăţit şi ele şi cred că
acesta este un lucru bun, pentru că Rusia este un partener economic şi politic important
al Republicii Moldova. Şi suntem interesaţi să existe o relaţie apropiată între Moldova şi
Rusia. Guvernul şi primul ministru au contribuit foarte mult pentru a stabili această bună
relaţie, dar nu numai aceştia – toate forţele politice împreună au acţionat corect.
Întrebare: Republica Moldova a fost la un moment dat numită „povestea de succes
a Parteneriatului Estic”. În ultimul timp însă sunt voci care spun că această poveste de succes
riscă să eşuieze lamentabil. Există într-adevăr riscul ca Republica Moldova să repete scenariul
ucrainean, având în vedere instabilitatea politică internă, dar şi conflictele din cadrul Alianţei
pentru Integrare Europeană?
Dirk Schuebel: Personal, cred ca riscul unui eşec a fost prezent în permanenţă
pe parcursul acestor peste doi ani, a fost ca un fel de sabie a lui Damocle care a atârnat
deasupra Moldovei. Chiar dacă multe progrese au fost obţinute, totuşi nu cred că am ajuns
în punctul în care lucrurile au devenit ireversibile, dacă politicienii nu vor înţelege să stea
împreună şi să muncească pentru continuarea acestui curs. Şi în acest context sper foarte
mult că toţi politicienii realizează care este miza pentru ţară şi faptul că ţara este pe drumul
cel bun, dar în mod evident mai sunt multe lucruri de făcut.
Cred că s-a procedat corect când politica externă a fost pusă în fruntea priorităţilor
agendei de către premierul Vlad Filat şi ministrul de Externe, Iurie Leancă, la fel ca şi de
toţi ceilalţi politicieni. Pentru că acest lucru creează o bază pentru încrederea în faptul că
Republica Moldova este pe agenda UE şi UE va continua să acorde susţinerea necesară
pentru continuarea celor mai dificile capitole din reforma internă. Aceste reforme pot
fi realizate, inclusiv cu susţinerea UE şi a donatorilor. Iar pentru a continua cu această
susţinere, trebuie să vedem un angajament deplin al factorilor de decizie din ţară. Şi dacă
acest angajament va fi la fel de ferm ca până acum, nu am de ce să fiu pesimist şi să mă
gândesc că acest proces nu va continua. Dar subiectul necesită o atenţie constantă şi un
angajament de a se gândi mai mult la ţară decât la interesul politic propriu, un interes de
multe ori egoist. Şi este un proces care se află la început în această ţară şi care, sper eu, va
continua, ceea ce înseamnă că mai mulţi politicienii din această ţară vor avea o viziune clară
despre direcţia în care ar trebui să meargă Republica Moldova şi unde ar trebui să ajungă în
10-15 ani şi nu doar la anul sau peste şase luni.
Întrebare: În ceea ce priveşte alegerile prezidenţiale, în ce măsură este importantă
pentru Occident candidatura propriu-zisă a viitorului candidat? La Chişinău s-a dezbătut
intens declaraţia Dumneavoastră privind sprijinul pentru candidatura Zinaidei Greceanîi. Şi,
pe de altă parte, cum ar putea fi percepute la Bruxelles un eventual eşec al AIE şi atragerea
Partidului Comuniştilor la guvernare într-o formă sau alta, din această perspectivă a progresului
în integrarea europeană?
Dirk Schuebel: Ţara are în mod evident nevoie de un preşedinte, care, conform
253

actualei Constituţii, este o persoană cheie în stat. Aveţi nevoie de preşedinte şi din simplul
motiv că astfel veţi putea evita noi alegeri parlamentare anticipate, care, cred eu, sunt ultimul
lucru de care ţara ar avea nevoie acum – o nouă campanie electorală în care politicienii să
lupte unii cu ceilalţi.
UE nu susţine un anumit politician sau un anumit partid, ci susţine ţara în
întregime. Ne dorim să avem cât mai aproape de noi statele din vecinătate care sunt stabile
din punct de vedere economic şi politic. Iată de ce îi susţinem pe acei politicieni sau acele
partide care au voinţa să continue reformele şi să implementeze reforme veritabile în
ţară. Este motivul pentru care am introdus principiul „mai mult pentru mai mult”. Acesta
înseamnă că vom continua să-i susţinem pe acei politicieni şi acele partide şi instituţii care
sunt factori cheie în promovarea reformelor. Astfel vedem noi situaţia.
Întrebare: În ceea ce priveşte cadrul bilateral negociat între Republica Moldova şi UE,
ministrul de Externe, Iurie Leancă, declara recent că până la sfârşitul anului 2012 ar putea fi
finalizat şi chiar semnat Acordul de asociere. Cum decurg aceste negocieri şi cât de rapid vedeţi
Dumneavoastră progresul pe acest domeniu?
Dirk Schuebel: Discuţiile pe marginea Acordului de asociere au început de doar
doi ani, din ianuarie 2010. Au fost opt runde de negocieri, toate de foarte mare succes şi
putem spune că am ajuns să punem la punct majoritatea prevederilor viitorului Acord.
Suntem pe punctul de a începe şi negocierile pe marginea Acordului de liber schimb
aprofundat şi cuprinzător, care este parte componentă a Acordului de asociere. Ceea ce
înseamnă că nu vom putea finaliza Acordul de asociere fără a avea finalizat de asemenea
acest Acord de liber schimb. Dacă negocierile ar putea fi încheiate anul viitor, e greu de
spus. Şi, în mod cert, nu va fi uşor. Cu toate acestea, având în vedere entuziasmul, la fel ca şi
buna pregătire a părţii moldovene, nu sunt deloc pesimist în privinţa şanselor de a obţine
rezultate în curând, fără a numi careva date concrete.
Acelaşi lucru este valabil şi pentru dialogul pe vize. Am obţinut rezultate bune
într-un timp scurt – din iunie 2010, deci într-un an şi jumătate, iar în curând, în anul 2012,
vom intra într-o a doua fază, în cazul în care evaluarea de impact pe care o vom face va
avea concluzii pozitive. Şi acest lucru, în sine, va fi un foarte mare succes pentru Republica
Moldova. Deci, sugestia mea este să nu ne jucăm prea mult cu date limită, pentru că acest
lucru nu este foarte relevant, ci să ne concentrăm pe reforme. Aceste reforme sunt făcute şi
sunt necesare pentru Republica Moldova şi nu pentru UE.
Toate la un loc, cred că Republica Moldova a realizat o muncă fantastică în ultimii
doi ani în ceea ce priveşte apropierea, pas cu pas, de UE. Mesajul meu pentru poporul
moldovean este să fie un pic mai răbdător, pentru că este evident că asemenea măsuri sunt
drastice şi rezultatele pozitive nu se văd imediat în viaţa de zi cu zi. Este o experienţă pe care
am desprins-o personal din reformele care au avut loc în Germania. Deci, sfatul meu este să
încercaţi să aveţi ceva mai multă răbdare, chiar dacă nu este uşor.
254

Întrebare: În ceea ce priveşte cea de a doua etapă a Planului privind liberalizarea
regimului de vize, cea care ţine de implimentarea cadrului legislativ adoptat în 2011, credeţi că
aceasta va fi mai dificil de realizat decât simpla adoptare a legilor?
Dirk Schuebel: Bineînţeles că va fi mai dificilă, pentru că aceasta este partea de
implementare. Astfel încât, da, nu va fi uşor, dar liderii politici de la Chişinău par să fie
decişi să continue procesul de reforme, iar noi vom continua să îi ajutăm şi sunt convins
că în felul acesta partea cea mai dificilă a procesul poate fi depăşită cu succes. Acest lucru
va convinge toate statele membre că Republica Moldova a îndeplinit toate condiţiile şi că
poate fi introdus un regim de circulaţie fără vize pentru cetăţenii moldoveni.
Întrebare: La modul concret, în ce va consta ajutorul din partea UE?
Dirk Schuebel: Vom continua programul nostru de asistenţă pentru reforme.
Astfel încât în anul 2013 vom atinge, în cadrul agendei bilaterale, pentru prima dată nivelul
de 100 milioane euro, ceea ce este mult mai mult decât a fost până acum. Este de fapt o
majorare de patru ori a bugetului în intervalul 2006-2013. În 2006, UE a alocat Republicii
Moldova aproximativ 25 milioane euro. Deci, e un pas important înainte.
La modul concret, vom continua să oferim consultanţă la nivel înalt şi acest
program va fi chiar extins, începând cu luna martie, pentru că este un proiect de succes.
Vom continua să venim cu suport bugetar în diferite domenii. Planificăm pentru anul 2012
un ajutor pentru susţinerea bugetară în domeniul justiţiei, în legătură directă cu negocierile
pe liberalizarea regimului de vize. Am acordat deja susţinere pentru trecerea la paşapoarte
biometrice şi vom continua să facem acest lucru, în special în aspectele ce ţin de Serviciul
de graniceri şi de punerea la punct a reţelei de radiocomunicaţii de-al lungul întregii
frontiere după cele mai recente standarde europene. Vom continua asistenţa şi în aspectele
legate de reglementarea transnistreană – la modul concret, pentru măsurile de încredere
între cele două maluri ale Nistrului, şi vom încerca să-i pregătim şi pe transnistreni pentru
un potenţial Acord de asociere şi un Acord de liber schimb cuprinzător şi aprofundat.
Toate acestea constitue paşi concreţi care vă vor ajuta în dialogul pe vize, dar şi în
procesul de implementare a Acordului de asociere şi a celui de liber schimb.
Întrebare: Anul 2009 a marcat o perioadă de îngheţ maxim în relaţiile Republicii
Moldova cu vecinii – România şi Ucraina. Între timp, lucrurile s-au schimbat, în relaţiile cu
România s-a ajuns la un parteneriat strategic european, iar cu Ucraina s-a început demarcarea
frontierei, inclusiv pe segmentul transnistrean şi s-au reglementat mai multe probleme istorice,
printre care şi subiectul Palanca. Cum vedeţi evoluând aceste relaţii cu vecinii?
Dirk Schuebel: România este un stat membru al UE care participă la toate
proiectele şi achită partea sa de contribuţie. Şi bineînţeles că România vine şi cu ajutor
bilateral pentru Republica Moldova. Şi cred că şi experienţa României este extrem de
valoroasă pentru Republica Moldova din perspectiva apropierii de UE. Avem o serie de
proiecte de twining în care România joacă un rol foarte activ, ajutând ca legislaţia şi cadrul
255

juridic moldovenesc să fie ridicate la un nivel european. România de asemenea asigură
Republica Moldova cu un număr anumit de consultanţi de nivel înalt, care joacă un rol
important în cadrul UE. Deci, atât pe plan bilateral, cât şi la alte nivele România are o
cooperare destul de intensă cu Republica Moldova.
În ceea ce priveşte Ucraina, avem proiectul numit EUBAM, care recent a fost
extins pentru încă patru ani, până în 2015, şi aceasta este o veste excelentă, pentru că
EUBAM a avut o contribuţie considerabilă la edificarea încrederii de-a lungul frontierei
moldo-ucrainene, ceea ce a permis intensificarea cooperării între serviciile vamale şi de
grăniceri, dar a avut şi un rol important în discuţiile privind reglementarea transnistreană.
Pentru noi este de asemenea importat că Moldova şi Ucraina, fiind ambele
membre ale Parteneriatului Estic, participă la iniţiativele pe care le oferă acest Parteneriat
şi aş vedea foarte multe exemple de foarte bună cooperare de acest fel între UE, Ucraina şi
Moldova. Deci, văd foarte pozitiv posibilităţile de intensificare a acestei colaborări.
Întrebare: Uniunea Europeană este foarte activă în ultimii ani în Republica Moldova.
Pe de altă parte, ceva mai puţin activ par să se manifeste Statele Unite ale Americii. Care sunt
principiile de colaborare ale UE şi SUA în Republica Moldova? Există vreo înţelegere privind
oferirea rolului de lider în regiune Uniunii Europene, SUA având alte priorităţi strategice pe
moment?
Dirk Schuebel: Cred că voi vorbi şi din numele partenerilor noştri americani şi în
particular al ambasadorului SUA la Chişinău, William Moser, atunci când voi spune că UE
şi SUA au obiective similare, identice chiar, în colaborarea cu Republica Moldova. Vrem
stabilitate economică şi politică pentru Republica Moldova şi, în procesul de democratizare,
de reformare democratică, introducerea supremaţiei legii, la fel ca şi identificarea unei
soluţii pentru conflictul transnistrean. Lucrăm foarte străns împreună în formatul 5+2 unde
suntem gata să ne asumăm un rol mai responsabil decât simpli observatori. Asta, pentru că
atât UE, cât şi SUA oferă un suport financiar important pentru regiunea transnistreană.
Am avut o foarte bună colaborare cu fostul ambasador Asif Chaudhry, tradiţie pe
care o vom continua cu noul ambasador american William Moser, cu care am stabilit deja
o colaborare excelentă. Ne propunem să facem schimb de viziuni şi să identificăm modul
cel mai eficient de a ajuta ţara în parcursul ei către o dezvotare democratică. De asemenea,
discutăm şi despre cum să evităm dublarea efortului, pentru că atât UE, cât şi SUA au
bugete importante destinate cooperării cu Republica Moldova. Ne coordonăm pentru a
evita suprapunerile astfel încât să putem ajuta la modul cel mai eficient.
Întrebare: Aproximativ aceeaşi întrebare în raport cu Rusia. Nu simţiţi un fel de gelozie
din partea Moscovei pentru faptul că Republica Moldova este mai mult orientată către UE şi nu
pune un accent atât de mare pe relaţiile cu Rusia? Mai ales având în vedere faptul că subiectul
Republicii Moldova apare în ultimul timp destul de des pe agenda reuniunilor UE- Rusia?
Dirk Schuebel: Impresia mea personală este că nici obiectivele noastre – ale UE şi
ale Rusiei – nu sunt atât de diferite, atunci când vine vorba despre dezvoltarea Republicii
256

Moldova. Sunt convins că şi Federaţia Rusă este interesată, ea însăşi, de o Republică
Moldova stabilă economic şi politic. Din nou, avem dese schimburi de opinii cu colegul
meu, ambasadorul rus Valerii Kuzmin, pe care îl respect foarte mult pentru experienţa pe
care o are.
Acelaşi lucru se întâmplă şi în cadrul formatului 5+2 pe reglementarea
transnistreană. Rusia a fost foarte cooperantă în ultimii doi ani, nu întâmplător decizia de
reluare oficială a negocierilor a fost adoptată la reuniunea care a avut loc la Moscova. Este
un pas foarte pozitiv şi Rusia a jucat un rol foarte constructiv în prima reuniune oficială care
a avut loc la Vilnius. Astfel încât cred că între obiectivele noastre nu există o distanţă chiar
atât de mare. Ambele părţi – atât UE, cât şi Rusia – sunt parteneri economici importanţi ai
Repubicii Moldova. Şi este în interesul nostru ca Republica Moldova să aibă relaţii bune
cu Rusia. Şi cred că şi Rusia gândeşte la fel în ceea ce priveşte relaţiile Republicii Moldova
cu UE.
Întrebare: Recent, în septembrie 2011, au fost reluate negocierile oficiale în formatul
5+2 pentru reglementarea transnistreană, după o pauză de aproape 6 ani. Cum vedeţi evoluând
lucrurile la acest capitol pe termen scurt şi mediu?
Dirk Schuebel: Toată lumea şi-ar dori ca problema să fie soluţionată rapid, dar
nu cred că acesta ar putea fi un un obiectiv realist. Ceea de ce are nevoie fiecare în acest
proces este răbdarea şi înţelegerea celeilalte părţi. Doar avansând pas cu pas putem obţine
un progres real. Am făcut paşi importanţi în ultimii doi ani, inclusiv datorită negociatorilorşefi
din partea Chişinăului – Victor Osipov şi, acum, Eugen Carpov, care au făcut şi fac un
lucru foarte bun. Dar şi partea transnistreană a fost destul de constructivă de mai multe ori
şi reluarea oficială a negocierilor este cea mai bună dovadă în acest sens. Acesta a fost de
asemenea un semnal că politica paşilor mici ar putea duce pe termen mediu la o soluţie cu
care toate părţile vor fi de acord.
Măsurile de întărire a încrederii pe care le promovăm sunt importante în acest
proces, pentru că au drept scop apropierea părţilor şi vin cu proiecte concrete, cu idei
concrete care trebuie realizate cu contribuţia ambelor părţi. Ca să vă dau doar un singur
exemplu, un rezultat practic obţinut în urma măsurilor de încredere a fost reluarea, din 1
octombrie 2010, a circulaţiei trenurilor de pasageri între Chişinău, Tiraspol şi Odesa. A
fost un efort comun, cu participarea şi a experţilor noştri, şi a Misiunii EUBAM şi rezultatul
este unul pozitiv mai ales pentru oameni. Acum încercăm de asemenea să contribuim la
reluarea tranzitului de mărfuri. Acest lucru este ceva mai complicat pentru că implică
şi probleme legate de vamă. Şi aici experţii EUBAM sunt implicaţi pentru a soluţiona
problema. În acelaşi context aş vrea să menţionez şi faptul că primul ministru Vlad Filat a
contribuit şi el foarte mult la aceste progrese prin întâlnirile sale personale pe care le-a avut
cu Igor Smirnov.
Revenind la măsurile de încredere, un exemplu de cum funcţionează acestea este
ajutorul pe care l-am oferit în sfera socială, a sănătăţii prin oferirea unor incubatoare pentru
257

maternitatea din Tiraspol. Acestea au fost donate de o companie moldovenească şi vor
salva vieţile nou-născuţilor în Transnistria.
Întrebare: Aţi menţionat mai sus că o soluţie rapidă a problemei transnistrene este
nerealistă. Nu ar putea, în aceste condiţii, Transnistria să devină un impediment în procesul de
apropiere şi, pe viitor, de aderare a Republicii Moldova la UE?
Dirk Schuebel: Este foarte greu de prezis viitorul. Sugestia noastră este ca Guvernul
moldovean să lucreze pentru a duce cât mai departe reformele acum. Şi bineînţeles că
lucrăm în formatul 5+2 şi în alte formate la o soluţie pentru conflictul transnistrean. Sunt
sigur că, în timp, vom apropia o soluţie pentru acestă problemă, dar pe termen mediu nu
este altceva de făcut pentru Moldova decât să promoveze reformele şi să demonstreze
partenerilor europeni că are intenţii serioase şi face progrese.
Întrebare: Ce părere aveţi despre cererea repetată de mai multe ori în ultimii ani a
Chişinăului de ridicare a statutului UE şi SUA la negocierile pentru reglementarea transnistreană
de la nivelul de observatori la cel de membri cu drepturi depline?
Dirk Schuebel: UE şi SUA au devenit observatori în proces în 2005. Noi credem
că situaţia în 2011 nu mai e la fel ca cea din 2005. Noi jucăm un rol cu mult mai activ şi,
indiferent de cum ne numim, participăm plenar la toate procesele, stăm la aceeaşi masă şi
ne expunem în mod egal punctul de vedere, la fel cum o fac şi alţi parteneri. În plus, venim
cu o susţinere financiară considerabilă pentru reglementare, în particular prin susţinerea
măsurilor de încredere. Iată de ce credem că sistemul de diferenţiere care aminteşte de cel
al castelor indiene nu-şi are locul aici şi trebuie eliminat.
Întrebare: Cum apreciaţi evoluţia conceptului de securitate în perioada la care ne
referim? Se crează impresia că autorităţile evită să abordeze subiectul – într-un fel, îşi doresc să
se apropie de UE, dar evită să vorbească despre NATO.
Dirk Schuebel: Întrebarea ar trebui să fie adresată oficialilor NATO. Totuşi, pot
spune că fiecare ţară decide pentru ea. Constituţia Republicii Moldova în acest moment
prevede statutul de neutralitate. Dacă ţara va crede că acest lucru trebuie schimbat, nu are
decât să îl schimbe, dacă majoritatea populaţiei va decide aşa. Există ţări în UE care nu
sunt membre ale NATO, există ţări care sunt membre NATO, dar nu sunt membre ale
UE. Toate sunt democraţii dezvoltate şi parteneri de încredere pentru ţările UE. Cred că
această problemă trebuie decisă de fiecare ţară individual.
Întrebare: În ceea ce priveşte perspectivele pe plan extern pentru următorii ani,
integrarea europeană în mod sigur va rămâne una dintre priorităţi. Mai mulţi experţi spun
că relaţia cu UE nu va mai fi atât de facilă pentru Republica Moldova, având în vedere că în
ultimii doi ani UE a acordat un foarte mare credit de încredere Chişinăului, însă în următorii
ani Republica Moldova va trebui nu doar să promită reforme, dar să şi realizeze angajamentele
pe care şi le-a asumat.
258

Dirk Schuebel: Acum câteva luni, când am spus că luna de miere între Republica
Moldova şi UE s-a terminat, nu am avut în vedere că relaţia s-a terminat, ci că luna de miere
s-a terminat şi că relaţia urcă la o nouă treaptă de maturitate, devenind un real parteneriat
în cadrul căruia ne înţelegem mai bine unul pe celălalt. Şi la fel ca şi în viaţa privată, acest
parteneriat nu este întotdeauna uşor şi nu este întotdeauna însorit. Uneori mai şi plouă.
Noi, UE, vom încerca să fim parteneri de încredere şi la bine, şi la rău, dar vom spune de
asemenea dacă anumite lucruri vor trebui intensificate sau altele schimbate. Şi Moldova va
proceda la fel cu UE, pentru ca parteneriatul nostru să funcţioneze.
Acesta şi este motivul pentru care am introdus principiul „mai mult pentru mai
mult”. Vom susţine mai mult acei parteneri care vor merge constant pe calea reformelor.
UE va acorda Republicii Moldova mai multe resurse financiare dacă procesul de reforme va
continua şi ţara îşi va onora angajamentele asumate în cadrul acestor reforme.
259

Iurie Leancă: Politica externă a Republicii Moldova s-a derulat în ultimii
ani sub semnul apropierii fără precedent de Uniunea Europeană
260
Interviu cu Iurie Leancă, viceprim-ministru al
Republicii Moldova, ministru al Afacerilor
Externe şi Integrării Europene. 25 noiembrie 2011
Întrebare: În ultimii trei ani, în perioada 2009-2011, în Republica Moldova au avut
loc evoluţii spectaculoase, atât pe plan intern – şi mă refer aici la schimbarea guvernării în 2009,
remodelarea clasei politice de la Chişinău şi încercările de depăşire a crizei politice, cât şi pe
plan extern. Apropierea de UE a fost declarată de forţele politice din Alianţa pentru Integrare
Europeană drept prioritate externă absolută. În aceste condiţii, v-aş ruga să daţi o apreciere
generală cursului de politică externă a Republicii Moldova din ultimii trei ani şi să vă referiţi pe
scurt la realizările obţinute, dar şi la eşecurile Republicii Moldova pe plan extern.
Iurie Leancă: Sunt în totalitate de acord cu evaluarea dvs. că politica externă a
evoluat spectaculos după schimbarea guvernării în 2009. Obiectivul principal al noii
guvernări pe plan internaţional a constat în necesitatea asanării relaţiilor în raport cu
toţi partenerii externi importanţi, inclusiv cu Uniunea Europeană. Acţiunile noastre au
contrastat puternic cu acţiunile circumstanţiale, declarative şi adesea iresponsabile ale
vechii guvernări, au determinat pe plan internaţional o nouă deschidere către Republica
Moldova, reflectată şi în ameliorarea credibilităţii şi imaginii noastre externe.
Cred că pot afirma cu toată certitudinea că am reuşit să convingem capitalele
europene asupra seriozităţii noii guvernări cu privire la intenţiile de integrare în UE,
intenţii susţinute de reformele iniţiate şi realizate pe plan intern. Acest fapt a condus, între
altele, la o adevărata relansare a relaţiilor cu UE.
Progresul substanţial în negocierea Planului de asociere a Republica Moldova
la UE, obţinerea într-un termen-record a aprobării de către UE a unui Plan de acţiuni,
îndeplinirea căruia va permite liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii Republicii
Moldova, avansarea rapidă a discuţiilor privind iniţierea negocierilor pentru semnarea unui
Acord aprofundat şi cuprinzător de liber schimb cu UE, finalizarea negocierilor cu Comisia
Europeană asupra Acordului privind instituirea unui spaţiul aerian comun Republica
Moldova-UE, angajarea unui sprijin financiar consistent pentru susţinerea reformelor în
sumă de 1 miliard 936,49 milioane euro (dintre care 52 la sută reprezintă granturi) sunt
doar unele dintre realizările de referinţă care au fost înregistrate în contextul cooperării cu
UE.
Multiplele vizite la Chişinău a demnitarilor de nivel înalt din mai multe state
europene, a unor importanţi comisari europeni, inclusiv a delegaţiilor de experţi ai
Comisiei Europene, precum şi documentele care au fost semnate cu prilejul vizitelor
respective ilustrează faptul că, în perioada de referinţă, am reuşit să stabilim relaţii de
parteneriat privilegiat cu o serie de state membre ale UE, state care au manifestat solidaritate

cu aspiraţiile europene ale ţării noastre, inclusiv în momentele cruciale ale parcursului
democratic şi european al Republicii Moldova.
Crearea şi activitatea grupului neoficial de prieteni ai Republicii Moldova - „Grupul
pentru acţiunea europeană a Republicii Moldova” reprezintă expresia instituţionalizată a
acestei nou-câştigate solidarităţi europene, solidaritate cu care ne mândrim şi pe care o
apreciem.
Putem conchide, retrospectiv, că politica externă moldovenească s-a derulat, în
perioada 2009-2011, sub semnul apropierii fără precedent de Uniunea Europeană.
Întrebare: Republica Moldova a fost la un moment dat numită „povestea de succes
a Parteneriatului Estic”. În ultimul timp însă sunt voci care spun că această poveste de succes
riscă să eşueze lamentabil. Există într-adevăr riscul ca Republica Moldova să repete scenariul
ucrainean, având în vedere instabilitatea politică internă, dar şi conflictele din cadrul Alianţei
pentru Integrare Europeană?
Iurie Leancă: Calificativul aparţine partenerilor noştri europeni şi cred că
l-am meritat în totalitate. Indiferent de pronosticurile la care faceţi referinţă, Republica
Moldova continuă să rămână pe poziţia de lider al Parteneriatului Estic. Actualmente, nicio
altă ţară a Parteneriatului nu înregistrează progrese mai rapide decât Republica Moldova
în apropierea de UE.
Au trecut doi ani de la semnarea Declaraţiei de la Praga privind Parteneriatul
Estic, prin intermediul căreia, alături de alte state participante, ne-am asumat mai multe
angajamente. La summitul Parteneriatului Estic din Varşovia din 30 septembrie 2011
progresele Moldovei pe linia realizării angajamentelor asumate au fost apreciate foarte
pozitiv, respectivele fiind reflectate cu fidelitate în textul Declaraţiei comune de la finalul
reuniunii.
Declaraţia de la Varşovia comportă o importanţă majoră pentru noi deoarece a
consacrat o altă poziţie a UE privind chestiunea abolirii regimului de vize, renunţându-se la
descurajanta „perspectivă pe termen lung” în favoarea unei abordări diferenţiate a fiecărui
partener estic în funcţie de performanţele sale individuale. Această schimbare de optică
se datorează, în parte, şi demersului consistent al diplomaţiei noastre, fapt care nu poate
să nu ne bucure. Aş mai aminti în acest context că Declaraţia respectivă încurajează UE şi
Republica Moldova să demareze până la sfârşitul anului curent negocierile pentru crearea
Zonei de liber schimb aprofundat şi cuprinzător.
Republica Moldova va continua să fie activă în cadrul Parteneriatului Estic şi să
valorifice oportunităţile oferite atât pe dimensiunea bilaterală, cât şi multilaterală. Am
deplina convingere că, în acest efort, vom beneficia în continuare de sprijinul instituţiilor
europene şi statelor membre ale UE. Noi suntem conştienţi că partenerii europeni
urmăresc, cu o anumită preocupare, evoluţiile politice din Moldova. În aceste circumstanţe,
avem datoria de a demonstra că, în pofida crizei politice şi constituţionale, Guvernul ţării
rămâne funcţional, iar obligaţiile asumate sunt realizate. Atâta timp cât vom proba această
261

„funcţionalitate eficientă”, orice comparaţie cu aşa-zisul „scenariu ucrainean“ va fi de prisos.
Întrebare: Anul 2009 a marcat o perioadă de îngheţ maxim în relaţiile Republicii
Moldova cu vecinii – România şi Ucraina. Între timp, lucrurile s-au schimbat, în relaţiile cu
România s-a ajuns la un parteneriat strategic european, iar cu Ucraina s-a început demarcarea
frontierei, inclusiv pe segmentul transnistrean şi s-au reglementat mai multe probleme istorice,
printre care şi subiectul Palanca. Cum vedeţi evoluând aceste relaţii cu vecinii? Să începem cu
Ucraina.
Iurie Leancă: Într-adevăr, în ultimii doi ani am reuşit să dinamizăm raporturile
moldo-ucrainene, fiind depăşită situaţia de stagnare la care v-aţi referit. Astfel, împreună cu
partenerii ucraineni, am identificat soluţii reciproc acceptabile pentru o serie de chestiuni
sensibile de pe agenda bilaterală. Mă refer, în primul rând, la activizarea procesului de
demarcare a frontierei de stat între cele două ţări, inclusiv iniţierea demarcării sectorului
central transnistrean; închiderea dosarului privind sectorul de drum auto Odesa-Reni din
zona localităţii Palanca; reluarea, după o întrerupere îndelungată, a procesului de negocieri
privind recunoaşterea reciprocă a drepturilor de proprietate, precum şi organizarea recentă
la Chişinău, după o pauză de 5 ani, a şedinţei Comisiei interguvernamentale moldoucrainene
de cooperare comercial-economică.
Creşterea semnificativă a contactelor pe plan bilateral, inclusiv la nivelul şefilor
de stat, de Parlament şi de Guvern, sunt alte indicii certe că relaţiile bilaterale au reintrat în
albia firescului.
În prezent, Republica Moldova şi Ucraina au multe interese comune, îndeosebi
în sfera integrării europene, fapt care determină dezvoltarea cooperării bilaterale în baza
normelor şi standardelor europene. Conştientizând importanţa schimbului de experienţă
în aprofundarea relaţiilor cu UE, în particular, în contextul încheierii Acordurilor
de asociere, promovării dialogului privind liberalizarea regimului de vize, precum şi
dinamizării cooperării multilaterale în cadrul iniţiativei Parteneriatul Estic, ţările noastre
s-au angajat să se susţină reciproc în parcursul lor european.
Cu titlu general, ţin să remarc că relaţiile cu Ucraina vor fi orientate, în continuare,
spre consolidarea unui parteneriat durabil, bazat pe principiile pragmatismului şi interesului
reciproc. În sprijinul acestei opţiuni vin relaţiile tradiţionale dintre ţările noastre, legăturile
strânse la nivelul instituţiilor de stat, ale societăţii civile, multiplele contacte interumane,
prezenţa numeroasă a conaţionalilor noştri în Ucraina şi, respectiv, a ucrainenilor în ţara
noastră. Ucraina este, de asemenea, un actor important al formatului de negocieri 5+2
şi noi contăm foarte mult pe contribuţia sa constructivă în reglementarea conflictului
transnistrean.
Întrebare: În ceea ce priveşte celălalt vecin, România, lucrurile s-au îmbunătăţit în
mod spectaculos – de la regimul de vize impus de guvernarea comunistă după evenimentele din
7 aprilie 2009 la un parteneriat european...
262
Iurie Leancă: Edificarea unor raporturi armonioase, non-conflictuale cu statele

vecine reprezintă o condiţie sine qua non a avansării noastre spre Uniunea Europeană.
Relaţiile cu România au fost văzute de noi, întâi şi înainte de toate, în context
european şi au fost dezvoltate ca atare. Noi am pornit de la înţelegerea faptului că nu ne
vom integra în Uniunea Europeană prin expulzarea diplomaţilor români declaraţi „nongrata”
peste noapte şi discriminând cetăţenii români, prin violarea acordului încheiat cu
UE privind regimul liber de vize pentru cetăţenii UE. Deloc întâmplător că UE a încurajat
şi remarcat pozitiv deblocarea şi relansarea relaţiilor cu România.
În consecinţă, relaţiile dintre Republica Moldova şi România şi-au redobândit
sensul şi consistenţa firească. Prin adoptarea unui şir de acorduri bilaterale, în particular
a Tratatului cu privire la regimul de frontieră şi Acordul privind micul trafic de frontieră,
prin deschiderea circulaţiei pe podul Lipcani-Rădăuţi, prin scoaterea sârmei ghimpate
de la frontiera moldo-română, prin inaugurarea consulatelor româneşti la Bălţi, Cahul
şi Ungheni, precum şi a celui moldovenesc de la Iaşi, prin reluarea discuţiilor asupra
unor proiecte de acorduri bilaterale, uitate deliberat prin sertarele „blindate” ale foştilor
guvernanţi am stabilit osatura unui „parteneriat strategic”, al cărui efecte încep să fie
resimţite pozitiv şi în mod concret de cetăţeni.
Semnarea Declaraţiei comune a celor doi şefi de stat şi transmiterea experienţei
române pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, acordarea de către autorităţile
române a unui credit nerambursabil de 100 milioane euro pentru anii următori, asistenţa
Guvernului României pentru depăşirea consecinţelor inundaţiilor din vara anului
2010, sporirea considerabilă a numărului de burse acordate de statul român studenţilor
moldoveni denotă ancorarea fermă a relaţiilor dintre Republica Moldova şi România,
unite prin afinităţi de istorie, cultură, limbă, tradiţii bilaterale, în limanul normalităţii şi
interesului reciproc.
Valorificarea potenţialului bilateral existent în diferite domenii reprezintă o
prioritate imediată, atât pentru Chişinău, cât şi pentru Bucureşti. Din această perspectivă,
conlucrăm activ cu partenerii români, îndeosebi în vederea iniţierii şi realizării unor
proiecte de importanţă strategică, precum sunt, de exemplu, proiectele de interconexiune
energetică. Canalizarea către Republica Moldova a investiţiilor româneşti şi străine, inclusiv
prin intermediul companiilor occidentale cu sediul în România, este o altă linie de acţiune
care trebuie promovată intens, prin eforturi comune.
Întrebare: Relaţiile cu Rusia în această perioadă au dat impresia că au fost puse
cumva deoparte sau chiar ignorate în anumite intervale de timp. În ce măsură impresia asta este
una corectă? Cum ar trebui să se raporteze Chişinăul la acest partener strategic?
Iurie Leancă: Este doar o impresie. În realitate cooperarea cu Federaţia Rusă a
cunoscut o evoluţie ascendentă pe multiple planuri. Federaţia Rusă reprezintă o mare putere
politică, economică şi militară a lumii, realitate pe care o tratăm ca atare. Rusia dispune de
un potenţial semnificativ pentru a influenţa pozitiv evoluţiile din regiunea noastră. Noi
mizăm pe contribuţia sa constructivă în reglementarea conflictului transnistrean şi suntem
263

interesaţi să dezvoltăm relaţii reciproc avantajoase în diverse domenii, în particular în
domeniile comercial-economic, energetic, umanitar şi altele.
Vizitele înalţilor demnitari moldoveni la Moscova, dar şi ale celor ruşi la Chişinău
confirmă faptul că am reuşit să stabilim un dialog bilateral constant şi constructiv. Federaţia
Rusă şi Republica Moldova au marcat recent, inclusiv în contextul vizitei la Chişinău a
ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, aniversarea a 10-a a semnării Tratatului de
prietenie şi cooperare, care a stabilit principiile fundamentale ale relaţiilor interstatale.
Acest document va sta în continuare la baza relaţiilor moldo-ruse, fiind prelungit, cu
acordul ambelor părţi, pentru următorii zece ani.
Dialogul bilateral continuu a condus, de asemenea, la depăşirea unor blocaje pe
subiecte comerciale, a facilitat sporirea semnificativă a exporturilor moldoveneşti pe piaţa
rusă, majorarea volumului comerţului bilateral şi diminuarea soldului negativ al balanţei
comerciale.
Este evident că mai există anumite probleme moştenite din trecut, inclusiv cea
legată de necesitatea finalizării procesului de retragere a trupelor şi armamentelor din
regiunea transnistreană, soluţionarea cărora reclamă pragmatism, constructivism, respect
reciproc şi renunţarea la abordări unilaterale, abordări determinate, uneori, de anumiţi
factori politici ghidaţi de logica unor dezbateri interne. Din această perspectivă, noi vom
continua să pledăm pentru identificarea unor soluţii reciproc acceptabile, care să ia în
considerare interesele naţionale.
Bineînţeles, am purtat şi vom purta în continuare un dialog sistematic cu partenerii
ruşi pe marginea problematicii transnistrene, subiect care va reprezenta o constantă a
agendei noastre bilaterale atât timp cât conflictul politic rămâne nereglementat.
Întrebare: În ceea ce priveşte relaţia Republicii Moldova cu SUA în aceşti ani, credeţi
că s-a reuşit valorificarea tuturor oportunităţilor pe care ni le-a oferit Washingtonul?
Iurie Leancă: Cred că, în ansamblu, am reuşit să determinăm o relaţie viguroasă cu
SUA, realitate rezumată cel mai bine de Secretarul de stat, Hillary Clinton, care referinduse
într-un context internaţional la vizita premierului Filat la Washington, a evidenţiat că
respectiva, pe lângă rezultatele concrete atinse, a determinat o “fixare” a Republicii Moldova
în agenda de politică externă americană, la cel mai înalt nivel. De altfel, această constatare
a fost reconfirmată şi cu prilejul vizitelor în Republica Moldova a vicepreşedintelui SUA,
Joseph Biden, şi a influentului congresman John McCain.
Noi beneficiem de o susţinere politică fără echivoc din partea SUA în procesul
de reglementare a conflictului transnistrean, precum şi în realizarea vectorului european
al ţării noastre, subiecte care figurează constat în agenda dialogului bilateral Washington-
Bruxelles.
Suntem recunoscători Statelor Unite ale Americii pentru sprijinul substanţial
acordat Republicii Moldova prin intermediul programelor de asistenţă şi schimburilor de
experienţă, finanţate de o serie de structuri guvernamentale şi neguvernamentale din SUA.
264

După semnarea la Washington, în 2010, a mai multor acorduri bilaterale importante, – şi
aici mă refer, în primul rând, la Acordul de finanţare cu Corporaţia Provocările Mileniului,
în valoare de 262 milioane dolari, – au fost iniţiate şi sunt în curs de implementare o serie
proiecte importante pentru ţara noastră care vizează susţinerea agriculturii şi reabilitării
reţelei naţionale de drumuri.
Continuăm să avansăm gradual spre atingerea unor obiective asupra cărora există
viziuni comune, precum: excluderea Republicii Moldova de sub incidenţa Amendamentului
Jackson-Vanick; valorificarea mai bună a oportunităţilor de cooperare cu oficiile IRI şi
NDI, care contribue la educarea formaţiunilor politice şi îmbunătăţirea mecanismului de
organizare a proceselor electorale, obţinerea unei poziţii mai sigure în clasamentul Tier al
Raportului anual al Departamentului de Stat privind prevenirea şi combaterea traficului de
fiinţe umane în lume.
Rezultatele obţinute de Republica Moldova în procesul de consolidare democratică
au fost apreciate de partenerii americani, Republica Moldova fiind considerată drept
un „Model de democraţie” şi selectată, în 2011, în calitate de beneficiar al noii iniţiative
americano-poloneze „Parteneriatul Democraţiilor”.
Întrebare: Recent, în septembrie 2011, au fost reluate negocierile oficiale în formatul
5+2 pentru reglementarea transnistreană, după o pauză de aproape 6 ani. Cum vedeţi evoluând
lucrurile la acest capitol pe termen scurt şi mediu?
Iurie Leancă: Formatul 5+2 de negocieri reprezintă principalul mecanism de
negocieri politice, iar adoptarea deciziei de reluare a negocierilor oficiale din 22 septembrie
2011 reprezintă un pas important în avansarea procesului de reglementare a conflictului
transnistrean. În acest an, datorită eforturilor concertate cu toţi partenerii externi, am
reuşit să depăşim blocajul îndelungat al formatului de negocieri, asta, după ce ultima rundă
oficială a avut loc în februarie 2006. Prima rundă de negocieri va avea loc la Vilnius, în
perioada 30 noiembrie – 1 decembrie 2011, şi va fi dedicată elaborării unui set de principii
procedurale pentru desfăşurarea negocierilor. Anticipăm că acest subiect va fi abordat
şi în cadrul următoarelor câteva runde de tratative. De asemenea, la Vilnius, urmează să
începem discuţiile pe marginea agendei generale a procesului de negocieri.
Cu referire la perspectiva negocierilor, anticipăm că în 2012 vom aborda mai
multe subiecte actuale, precum măsurile de încredere, activitatea grupurilor de lucru,
situaţia în Zona de securitate, libertatea de circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi serviciilor
între cele două maluri ale Nistrului şi altele. De asemenea, consider că anul viitor trebuie
să începem dialogul asupra problemelor centrale ale procesului de reglementare, în
particular - statutul special al regiunii transnistrene. Poziţia noastră principială este că acest
statut special urmează să fie bazat pe respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a
Republicii Moldova. În contextul mai larg al reglementării vom aborda, în mod necesar,
chestiunea transformării operaţiunii de menţinere a păcii într-o misiune internaţională
civilă, problematica drepturilor omului în regiunea transnistreană, precum şi alte
265

aspecte importante. Vom continua, de asemenea, să pledăm pentru acordarea statutului
de mediatori pentru UE şi SUA. În paralel, vom continua dialogul cu partenerii externi
în vederea consolidării premiselor externe pentru avansarea reglementării problemei
transnistrene şi finalizării retragerii forţelor militare străine din Republica Moldova.
Întrebare: Cum apreciaţi evoluţia conceptului de securitate în perioada la care ne
referim? Dintr-o parte se creează impresia că autorităţile evită să abordeze subiectul – într-un
fel, îşi doresc să se apropie de UE, dar evită să vorbească despre NATO.
Iurie Leancă: Progresele noastre în domeniul sectorului securităţii şi apărării în
perioada de referinţă sunt incontestabile şi voi aduce doar câteva exemple în acest sens
– adoptarea Conceptului securităţii naţionale, desfăşurarea procesului Analizei strategice
a întregului sistem al apărării şi adoptarea recentă a Strategiei securităţii naţionale. Este
în fază de finalizare Strategia militară naţională şi Strategia de informare şi comunicare în
domeniul apărării şi securităţii.
Aceste documente strategice, majoritatea dintre care au fost adoptate în premieră,
pun bazele întregului sistem al apărării şi securităţii ţării. Acest exerciţiu complex nu ar fi
fost posibil de realizat fără asistenţa logistică şi financiară acordată de NATO. Alianţa este
organizaţia cea mai bine plasată în ceea ce priveşte experienţa, capacităţile şi expertiza în
domeniul vizat.
Apreciem mult sprijinul acordat de NATO şi de membrii acesteia pentru
modernizarea sectorului de securitate şi apărare, care este, de altfel, obiectivul principal
al Planului individual de acţiuni Republica Moldova-NATO. Spre regret, NATO continuă
să fie asociat doar cu dimensiunea sa militară, fapt care îi denaturează esenţa sa modernă.
În realitate, există multiple oportunităţi de a coopera şi noi facem acest lucru în domenii
precum ştiinţa, gestionarea situaţiilor excepţionale, ecologia, distrugerea pesticidelor
periculoase, traininguri pentru personalul militar şi funcţionarii publici etc. Nu trebuie să
uităm, de asemenea, că NATO este compusă, majoritar, din state membre ale UE, fapt
care indică asupra faptului că ambele organizaţii împărtăşesc scopuri şi valori identice. Mai
mult ca atât, NATO este un susţinător consecvent al integrităţii teritoriale şi a suveranităţii
Republicii Moldova, fapt care trebuie apreciat.
266

Igor Corman: Trebuie să fim sinceri cu cetăţenii noştri când vorbim despre
integrarea europeană
Interviu cu Igor Corman, preşedinte al Comisiei de
politică externă din Parlamentul Republicii Moldova,
deputat al Partidului Democrat din Moldova. 08
noiembrie 2011
Întrebare: În ultimii trei ani, în perioada 2009-2011, în Republica Moldova au avut
loc evoluţii spectaculoase, atât pe plan intern – şi mă refer aici la schimbarea guvernării în 2009,
remodelarea clasei politice de la Chişinău şi încercările de depăşire a crizei politice, cât şi pe plan
extern. Apropierea de Uniunea Europeană a fost declarată de forţele politice din Alianţa pentru
Integrare Europeană drept prioritate externă absolută. În aceste condiţii, v-aş ruga să daţi o
apreciere generală cursului de politică externă a Republicii Moldova din ultimii trei ani şi să vă
referiţi pe scurt la realizările obţinute, dar şi la eşecurile Republicii Moldova pe plan extern.
Igor Corman: Schimbarea din 2009, rezultatele alegerilor din 29 iulie, şi-au
pus bineînţeles amprenta pe evoluţiile din politica externă. Însăşi denumirea coaliţiei
majoritare care a fost creată – Alianţa pentru Integrare Europeană, cât şi programul de
guvernare adoptat în 2009 şi reconfirmat după alegerile parlamentare din noiembrie 2010
indică asupra faptului că integrarea europeană a devenit, într-adevăr, o prioritate absolută a
politicii externe a Republicii Moldova.
Totuşi, riscând să expun o opinie critică, aş face câteva remarci. Bineînţeles că a
existat o perioadă de euforie după 2009. Ne amintim ce a fost în ultimii ani ai guvernării
comuniste – practic au fost îngheţate relaţiile cu UE, cu România, prin introducerea
regimului de vize. Schimbarea guvernării a arătat imediat o îmbunătăţire a dialogului
nostru cu UE şi cu România.
Dar chiar dacă aceste începuturi au alimentat speranţe superoptimiste privind
relaţiile noastre cu UE, eu constat cu regret că ulterior s-au făcut şi declaraţii neadecvate
la acest capitol. Pentru că atunci când ştii de fapt ce se întâmplă în realitate în Uniunea
Europeană şi ce aşteptări au partenerii externi, dar pe interior vii cu nişte declaraţii
exagerate pentru a hrăni populaţia cu aşteptări false, pentru mine acest lucru nu înseamnă
altceva decât ori irealism, ori populism.
Şi aici mă refer în special la două subiecte. În primul rând, am în vedere perspectiva
noastră europeană, pe fundalul a tot ce se întâmplă în UE – e o criză profundă acolo şi
nimeni nu mai discută la modul serios despre posibile viitoare extinderi.
Am avut aşteptări mari de la summitul Parteneriatului Estic de la Varşovia
din septembrie 2011. Pe dimensiunea parlamentară, am avut mai multe rezoluţii ale
Parlamentului European care făceau recomandări explicite şi Comisiei Europene, şi
Consiliului UE, ca implicarea UE în Republica Moldova şi procesul de negocieri dintre
Chişinău şi Bruxelles să se bazeze pe premiza perspectivei integrării europene a Republicii
267

Moldova, în temeiul articolului 49 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Şi, până la
urmă, cu ce am ieşit noi de la summitul de la Varşovia? Cu o declaraţie care, din punctul
meu de vedere, este una dezamăgitoare în acest sens. Declaraţia summitului de la Varşovia
spune, la modul general, că „UE recunoaşte aspiraţiile europene ale unor participanţi la
iniţiativa Parteneriatului Estic”. Deci, o formulă mai slabă nici nu cred că am fi putut aştepta.
Acest lucru ne vorbeşte despre faptul că în cadrul UE există o anumită stare de
spirit, iar unii politicieni de-ai noştri, cu părere de rău, exagerează şi încearcă acasă să
facă declaraţii superoptimiste. Ori ei nu înţeleg ce se întâmplă acolo – dar eu nu vreau
să cred că nu înţeleg, pentru că au vizite foarte dese peste hotare şi au discuţii multe cu
oficialii europeni, ori aceste declaraţii sunt făcute în context politic pentru a crea populaţiei
impresia că lucrurile stau foarte bine.
Al doilea subiect ţine de faptul că cetăţenii noştri au mari aşteptări legate de
liberalizarea regimului de vize. Am primit Planul de acţiuni pentru liberalizarea circulaţiei
la începutul acestui an, ne-am apucat de implementarea lui. Dar, iarăşi, haideţi să vedem
care este distanţa dintre declaraţiile pe care le auzim şi starea adevărată a lucrurilor. S-a spus
în toamna anului trecut că până la sfârşitul anului 2012 vom obţine liberalizarea regimului
de vize. Mai recent s-a declarat că acest lucru se va întâmpla deja până la sfârşitul lui 2013
– deci perioada s-a mai lungit cu un an.
Şi care este starea lucrurilor? Noi pe parcursul anului 2011 ar trebui să aprobăm,
într-o primă fază, cadrul juridic prevăzut de Planul de acţiuni pentru liberalizarea vizelor –
în total sunt 32 de legi. La începutul lunii noiembrie, şapte proiecte de lege nu veniseră încă
de la Guvern. Deja suntem în întârziere, pentru că în Parlament în mod normal adoptarea
unei legi necesită aproximativ două luni, sau măcar minim o lună. Deci, timp de un an
de zile, noi trebuie să adoptăm 32 de legi şi încă nu ştim dacă vom reuşi. Şi atunci, cum
ne putem noi imagina că anul viitor, doar într-un singur an, vom putea să implementăm
toate aceste legi, să venim cu rapoarte pozitive pe care să le transmitem la Bruxelles şi să-i
convingem pe europeni că am făcut regulă în toate aceste domenii?
Şi, în plus, să nu uităm de decizia politică care trebuie să fie luată în cadrul UE,
şi nu doar de Parlamentul European, ci şi de către Consiliul UE. Cu alte cuvinte, după
ce vom argumenta că deja suntem gata pe interior, trebuie să urmeze o decizie în cadrul
Parlamentului European şi o alta, luată de cel puţin 14 state din cele 27 ţări membre ale UE,
reprezentând 62 la sută din populaţia UE. Eu îmi imaginez că este imposibil, în paralel, întrun
an de zile, să implementezi aceste legi, să raportezi la Bruxelles şi să convingi 14 state
membre, ca să nu mai vorbim de procedurile tehnice care vor urma.
În concluzie, bineînţeles că integrarea europeană a Republicii Moldova nu are
alternativă. Am spus mereu că noi nu ar trebui să punem accent atât pe finalitate – adică pe
accederea propriu-zisă a Republicii Moldova în UE, cât pe procesul în sine. Prin integrarea
europeană înţelegem modernizarea ţării, implementarea standardelor europene, şi e bine
să o facem pas cu pas. Şi eu cred că dacă vom avea cetăţenii de partea noastră prin faptul că
vom fi sinceri şi le vom spune real unde suntem, nu vom avea decât de câştigat.
268

Fiecare realizare pe care o avem legată de armonizarea la standardele europene
ne aduce la un alt nivel de viaţă şi, invers, dacă vom veni cu declaraţii populiste tot timpul,
riscăm să provocăm o foarte mare dezamăgire. Pentru că va veni şi anul 2012 şi 2013 şi
atunci oamenii vor cere socoteală. Dacă vom dezamăgi oamenii, va fi cu mult mai grav
pentru întreg procesul de integrare europeană.
Şi un alt lucru foarte important, despre care se vorbeşte foarte puţin aici la Chişinău,
dar foarte deschis la Bruxelles – faptul că ziua de 18 noiembrie şi tot ce va urma legat de
alegerea şefului statului este foarte importantă. Există forţe chiar în UE care s-ar bucura
că noi să eşuăm din nou cu alegerea şefului statului, să aruncăm din nou ţara în alegeri
anticipate, pentru a avea posibilitatea să spună că şi „povestea de succes” a moldovenilor
s-a terminat, şi atunci, vorba aia populară, mai uşor de Bălaie.
Dacă nu vom reuşi să alegem şeful statului, să avem stabilitate pentru următorii
ani pentru a continua reformele, atunci va fi şi mai greu. Pentru că atmosfera din UE nu
este una foarte pozitivă şi numai dacă noi vom avea stabilitate şi vom merge consecvent pe
această cale, doar aşa vom avea o unică şansă ca totuşi să menţinem asupra noastră atenţia
din partea europenilor şi să continuăm proiectele care sunt în derulare cu susţinerea lor.
Altfel, cred că va trebui să uităm de frumoasa “poveste” a integrării europene.
Întrebare: Republica Moldova a fost la un moment dat numită „povestea de succes
a Parteneriatului Estic”. În ultimul timp însă sunt voci care spun că această poveste de succes
riscă să eşueze lamentabil. Există într-adevăr riscul ca Republica Moldova să repete scenariul
ucrainean, având în vedere instabilitatea politică internă, dar şi conflictele din cadrul Alianţei
pentru Integrare Europeană?
Igor Corman: Sigur că există. Primul risc este să nu reuşim să alegem şeful statului
– atunci vom fi categoric aruncaţi în zona gri. Şi cu reformele este la fel. Deja sunt voci
în UE care se uită destul de critic la ceea ce se întâmplă la noi şi vorbesc despre faptul că
am putea ajunge, la fel ca şi Ucraina, o zonă a şanselor nevalorificate. Această fereastră de
oportunitate a fost deschisă (pe parcursul anului 2011) după schimbarea din 2009 şi ni s-a
spus foarte clar – ori intraţi pe această fereastră, ori, dacă nu, va fi o mare dezamăgire. Şi
deja suntem la sfârşitul anului 2011. Deja suntem în zona de risc.
Întrebare: Сum ar putea fi perceput la Bruxelles un eventual eşec al AIE şi atragerea
Partidului Comuniştilor la guvernare într-o formă sau alta, din această perspectivă a progresului
în integrarea europeană?
Igor Corman: Faptul în sine că există probleme în Alianţă nu este un fenomen
nou nici pentru europeni – în majoritatea ţărilor europene se guvernează în cadrul unor
alianţe şi ei ştiu foarte bine cât este de greu să faci acest lucru. Cu atât mai mult în condiţiile
noastre, când nu avem experienţa şi cultura respectivă – deci nu asta este problema.
Dar europenii îşi închipuie totuşi că, dacă părţile componente ale Alianţei întradevăr
sunt ghidate de acest deziderat al integrării europene, atunci ar trebui să privească
lucrurile strategic şi acele probleme şi disensiuni care sunt să treacă pe planul doi.
269

Şi, drept dovadă, au fost şi reacţiile din partea UE imediat după ce liberaldemocraţii
şi comuniştii au votat împreună, în luna octombrie, decizia de a-l demite pe
directorul Serviciului de informaţii şi securitate şi au cerut demiterea procurorului general
şi a altor persoane. Când s-a văzut că se conturează o altă formulă de guvernare, reacţiile au
fost foarte dure – dacă se întâmplă acest lucru, UE îşi va schimba categoric optica şi acest
lucru va marca la modul direct relaţia dintre Bruxelles şi Chişinău.
Deci, UE aşteaptă ca această Alianţă să-şi continue programul, să depăşească
problemele care sunt. Au spus-o din start – ei aşteaptă ca Alianţa să găsească compromisul
rezonabil cu opoziţia – este şi în stil european acest lucru. Eu cred că acest compromis este
posibil. Bineînţeles că Bruxellesul va insista pentru condiţii normale, pentru ca opoziţia
să se simtă confortabil în această arhitectură politică, dar Alianţa trebuie să-şi ducă mai
departe programul.
Întrebare: Anul 2009 a marcat o perioadă de îngheţ maxim, ca să zic aşa, în relaţiile
Republicii Moldova cu vecinii – România şi Ucraina. Între timp, lucrurile s-au schimbat, în
relaţiile cu România s-a ajuns la un parteneriat strategic european, iar cu Ucraina s-a început
demarcarea frontierei, inclusiv pe segmentul transnistrean şi s-au reglementat mai multe probleme
istorice, printre care şi subiectul Palanca. Cum vedeţi evoluând aceste relaţii cu vecinii?
Igor Corman: Relaţiile cu Ucraina, să o spunem aşa cum este, erau practic
îngheţate în anul 2009 şi a mai continuat această perioadă şi după, pentru că noi am pus
accent mai mult pe agenda noastră europeană. Şi chiar dacă foarte repede au fost dezgheţate
şi îmbunătăţite relaţiile cu România, Ucraina a fost un pic lăsată de o parte pe timpul
Alianţei pentru Integrare Europeană I. Dar observăm nişte evoluţii pozitive pe parcursul
anului 2011.
Vreau să vă spun că acest subiect cu Palanca a ţinut mai mult de voinţă politică.
Acest subiect trebuia până la urmă să fie soluţionat, era o obligaţie a Republicii Moldova şi
este bine că a fost eliminat din agenda relaţiilor noastre bilaterale cu Ucraina. Acum însă,
este foarte important ca Guvernul de la Chişinău să monitorizeze cu multă atenţie şi să-şi
îndeplinească toate obligaţiile pe care şi le-a asumat în raport cu oamenii care trăiesc în
satul Palanca, pentru ca aceşti oameni să nu aibă niciun obstacol în a circula liber pe acest
segment de autostradă. Este foarte important ca cetăţenii acestui sat să se simtă confortabil
şi să nu simtă impactul negativ al acestei soluţii. Iar soluţia în sine a fost negociată încă
în 2001, de guvernarea comunistă, şi nouă ne-a revenit doar ca o obligaţie şi o restanţă a
Republicii Moldova.
Faptul că s-a pus punct pe acest subiect deschide o nouă perspectivă în relaţia
noastră bilaterală, pentru că este vorba aici şi de încredere. Iar faptul că există o relaţie
bună şi la nivel înalt nu poate decât să ne ajute: nu este un secret că există şi o relaţie bună a
preşedintelui interimar Marian Lupu cu preşedintele ucrainean Victor Ianukovici. Suntem
ţări vecine şi trebuie să avem o relaţie politică foarte bună, ca să nu mai vorbesc despre
interesul nostru comercial şi economic şi necesitatea de a duce până la capăt delimitarea
270

frontierei. Cred că suntem pe calea cea bună acum şi mi-aş dori ca lucrurile să meargă în
aceeaşi direcţie.
Întrebare: În ceea ce priveşte celălalt vecin, România, lucrurile s-au îmbunătăţit în
mod spectaculos – de la un de-facto război rece cu regim de vize impus de guvernarea comunistă
după evenimentele din 7 aprilie 2009 la un parteneriat european...
Igor Corman: Relaţiile s-au îmbunătăţit într-adevăr spectaculos sub aspect politic.
În plan economic şi comercial România a fost şi mai înainte un partener important pentru
noi şi din fericire acest război politic nu a influenţat atât de mult dimensiunea comercialeconomică
şi umanitară şi aceasta este o bază solidă pentru relaţiile noastre.
În ceea ce priveşte dimensiunea parlamentară, încă din 2009 ne-am înţeles şi am
dorit să avem o agendă concretă, pragmatică şi să ne mişcăm mai repede. Aici mai sunt încă
rezerve. Se vorbeşte mult, se fac declaraţii, dar nu ne mişcăm aşa cum ar trebui. Şi aici cred
că din ambele părţi s-ar putea face cu mult mai mult. Chiar şi atunci când vorbim despre
relaţia dintre parlamente. Încă în 2009 a fost semnat un protocol conform căruia trebuia să
fie creată şi o comisie comună pentru integrare europeană. Din partea noastră am fost tot
timpul deschişi, am aşteptat să declanşăm cât mai repede procedurile pentru ca să fie creată
această comisie. Dar până în prezent ea nu a fost creată – şi suntem deja în 2011.
De exemplu, cu Polonia în acest an în luna februarie am purtat discuţii şi în iulie
deja am creat o Adunare Parlamentară Republica Moldova – Polonia. Deci, lucrurile s-au
mişcat mult mai repede şi la alt nivel. Şi acum există o idee foarte bună ca să aderăm la
Adunarea Interparlamentară Polonia-Lituania-Ucraina. Eu cred că pentru Republica
Moldova aceasta platformă ar fi chiar mai bună decât EURONEST, care întruneşte membri
cu viziuni diferite şi nu agenda europeană este cea care îi uneşte.
Aş dori să avem un mecanism similar şi cu România, pentru că România este ţara
vecină şi ar trebui să fie principalul nostru susţinător, dacă vorbim şi despre agenda noastră
europeană, şi de interesul nostru natural de a avea relaţii bune cu România în calitate de ţară
vecină. Şi aici mai sunt rezerve – ar trebui să ieşim din această fază declarativă, frumoasă şi
să vedem cât mai multe acţiuni concrete.
Întrebare: Relaţiile cu Rusia în ultimii trei ani au dat impresia că au fost puse cumva
deoparte sau chiar ignorate în anumite intervale de timp. În ce măsură impresia asta este una
corectă? Ce aşteaptă de fapt Rusia din relaţia cu Republica Moldova?
Igor Corman: Nu putem spune că au fost ignorate relaţiile cu Federaţia Rusă –
nimeni nu-şi poate permite să ignore o ţară ca Rusia, mai ales în cazul nostru, când suntem
într-o foarte mare măsură dependenţi energetic şi avem un interes foarte mare la capitolul
relaţiilor comercial-economice. Rusia este o piaţă foarte importantă pentru noi şi va fi tot
timpul.
În aceşti ani s-a trecut într-adevăr prin diferite faze, inclusiv prin anumite tensiuni.
Rusia este uneori prea sensibilă la anumite declaraţii care au fost făcute aici la Chişinău.
Vă amintiţi că în 2009-2010, până la alegerile anticipate, am avut un preşedinte interimar
271

care are ideologia lui specifică şi care a supărat Rusia. Şi chiar dacă la Moscova se înţelegea
că Partidul Liberal este doar una din părţile componente ale Alianţei de guvernare, dar
reprezentantul acestui partid era totuşi preşedinte interimar şi făcea declaraţii care nu erau
nici înţelese, nici bine primite la Moscova. Pe parcursul acestui an, 2011, nu am prea auzit
asemenea declaraţii şi la nivel politic avem contacte bune.
Eu nu cred că au dreptate cei care spun că Rusia are o anumită forţă politică sau un
partid politic pe care îl vrea cu orice preţ să vină la guvernare şi să fie un partid de buzunar
al intereselor geopolitice ruseşti în zonă. Eu cred că este firesc ca ruşii să-şi dorească în
primul rând o guvernare prietenoasă. Să aibă percepţia că cei care sunt la Chişinău privesc
lucrurile pragmatic, raţional şi pozitiv, prietenos în raport cu Federaţia Rusă.
Eu nu sunt adeptul teoriei conspiraţiei şi a divizării sferelor de influenţă. Ceea
ce face Rusia în ultimul timp arată foarte mult pragmatism, ei îşi folosesc cu foarte multă
iscusinţă armele pe care le au de la Dumnezeu – gazele şi celelalte bogăţii naturale. Şi, dacă
doriţi, din acest punct de vedere ei merg acum cu zona de influenţă până în Germania, care
la moment importă cam jumătate din gazul consumat din Rusia. Acestea sunt nişte arme
economice şi cred că nimeni la Moscova nu se mai gândeşte să-şi menţină sfera de influenţă
cu tancurile, cum o făceau pe timpuri, şi cred că ar trebui şi noi să ne debarasăm de anumite
complexe.
Ca ţară mică, aşa cum suntem, avem interesul să avem relaţii bune cu Rusia şi
trebuie să fim cei care să îngrijim această relaţie bună, dar nu să zădărâm în permanenţă
Federaţia Rusă şi să arătăm că suntem mare supraputere. Şi apoi să ne întrebăm de ce ei
nu sunt prietenoşi faţă de noi în dosarul gazelor, la exportul vinurilor şi aşa mai departe.
Inclusiv şi dosarul transnistrean este unul foarte important în această relaţie cu Federaţia
Rusă.
Întrebare: În ceea ce priveşte relaţia Republicii Moldova cu Statele Unite ale Americii
în aceşti ani, credeţi că s-a reuşit valorificarea tuturor oportunităţilor pe care ni le-a oferit
Washingtonul?
Igor Corman: Suntem foarte interesaţi să avem o relaţie bună cu Statele Unite
ale Americii, ei ne-au susţinut de la începutul independenţei noastre. Este binecunoscut
că mai ales la capitolul democratizării avem tot sprijinul din partea lor. SUA participă de
asemenea şi la reglementarea conflictului transnistrean, unde au un cuvânt greu de spus.
SUA încearcă să ne ajute şi pe noi, ca şi pe alte ţări din lume, cu instrumente de
genul Millennium Challenge Account.
Dar totuşi cred că trebuie să fim şi aici realişti. Statele Unite sunt departe. Şi cu
siguranţă că Republica Moldova nici pe departe nu este pe lista priorităţilor SUA. Şi este
firesc ca noi să ne găsim locul aici, printre ţările vecine şi în interiorul UE.
Din partea SUA ne putem aştepta la un sprijin politic în reformele democratice,
dar şi din partea SUA cred că există înţelegerea faptului că Republica Moldova trebuie să
aibă în primul rând sprijinul UE, pentru că geografic se află acolo unde se află. Şi nu trebuie
272

să avem aşteptări nerealiste şi exagerat de mari de la relaţia noastră cu SUA.
Întrebare: În septembrie 2011 au fost reluate negocierile oficiale în formatul 5+2
pentru reglementarea transnistreană, după o pauză de 6 ani. Cum vedeţi evoluând lucrurile la
acest capitol pe termen scurt şi mediu?
Igor Corman: Ceea ce am realizat cel mai mult în ultimii ani este internaţionalizarea
acestui subiect şi implicarea foarte activă a Uniunii Europene. Este un lucru firesc, pentru că
acest conflict este cel mai apropiat de hotarul UE. Din interiorul UE, unele ţări, Germania
în special, încearcă să se implice mai activ în reglementare pentru a debloca situaţia,
bazându-se mai ales pe relaţia mai specială pe care o are cu Rusia, ceea ce cred că este un
lucru pozitiv.
Dar eu personal nu cred că putem vorbi la modul serios despre mişcări
spectaculoase în acest dosar, atâta timp cât nu avem stabilitate aici, la Chişinău. O spune şi
Tiraspolul, o spune şi Moscova, o spun şi europenii. Atâta timp cât nu avem o guvernare
previzibilă pe câţiva ani înainte, nu putem vorbi despre reglementare la modul serios. Şi
sigur că se aşteaptă şi rezultatele alegerilor din decembrie din Transnistria, pentru ca să se
vadă dacă acolo este posibil un început de democratizare. Pentru că este important să apară
noi actori şi în Transnistria, care să fie mai flexibili.
Care este poziţia Rusiei la acest subiect rămâne încă o necunoscută. Eu personal
nu cred că ruşii au o strategie şi din cauza asta încearcă să menţină situaţia actuală. Asta,
inclusiv şi din cauza faptului că nu ştiu ce guvernare va fi la Chişinău, sunt complicate şi
încă neclare şi discuţiile cu UE privind participarea ruşilor la Consiliul de politică externă
şi de securitate europeană şi privind rolul Rusiei în acest Consiliu. Pentru că pe cartea asta
se joacă – interesul ruşilor de a avea un cuvânt greu de spus în cadrul UE, în schimbul
căruia Moscova ar trebui să arate o mai mare disponibilitate pentru a contribui constructiv
la soluţionarea unor conflicte, cum ar fi conflictul transnistrean. Este un joc mai mare.
Totuşi, pe lângă aceasta nu trebuie să vedem doar în afară posibilele influenţe
asupra acestui subiect transnistrean. Trebuie să ne întrebăm ce se întâmplă aici la
Chişinău şi care este poziţia noastră, pentru că atunci când cauţi o soluţie, trebuie să fii
gata să mergi la un compromis. Şi dacă se va ajunge la o stabilitate în Moldova şi va fi
semnalată o disponibilitate constructivă din partea Rusiei, atunci va veni rândul şi elitei
politice din Moldova să arate cât de rezonabilă este şi dacă este gata să meargă la anumite
compromisuri. Pentru că, de exemplu, pachetul de legi din 2005 privind principiile de bază
ale reglementării transnistrene, dacă vom rămâne pe aceleaşi poziţii, va fi greu de avansat.
Întrebare: În ceea ce priveşte perspectivele pe plan extern pentru următorii ani,
integrarea europeană în mod sigur va rămâne una dintre priorităţi. Vedeţi o avansare rapidă
pe această cale în perioada următoare? Sau există riscul schimbării cursului, eventual prin
aprofundarea cooperării pe linia Uniunii Euroasiatice propuse recent de Moscova?
Igor Corman: Eu cred că este foarte importantă relaţia cu Estul, relaţia bilaterală
cu Rusia, cu Ucraina ca ţară vecină, şi acest Acord de comerţ liber în cadrul CSI semnat
273

ecent este important pentru noi, pentru că el nu face altceva decât să înmănuncheze
prevederile tuturor celorlalte acorduri care au existat până în prezent. Acest Acord nu vine
ca un obstacol în calea integrării noastre europene. Dar dacă vorbim despre uniune vamală,
uniune monetară, acestea sunt deja alte nivele de integrare şi nu te poţi integra pe două
direcţii.
Eu văd în procesul de integrare europeană o opţiune strategică pe termen lung,
nu de conjunctură, o modernizare a ţării nostre în baza standardelor şi valorilor europene.
Şi eu cred că sprijinul din partea UE, cu toate problemele care sunt acum acolo, este
totuşi foarte important pentru noi. Trebuie să fim sinceri în dialogul cu Federaţia Rusă
şi, îngrijind la maxim această relaţie, să spunem clar şi sincer Moscovei că standardele
europene şi integrarea în structurile UE le considerăm mai importante pentru noi, pentru
viitorul nostru ca ţară. Cred că vom fi astfel înţeleşi acolo, chiar dacă vor fi şi elemente, să
zic aşa, de gelozie. Dar cel puţin deschis Moscova nu ne va reproşa nimic.
Iar în relaţia cu UE trebuie să fim pragmatici şi realişti. Trebuie să înţelegem că
trec şi ei prin vremuri grele, trebuie să înţelegem că la modul serios noi nici pe departe
nu suntem copţi pentru a putea vorbi despre o potenţială aderare. Şi în situaţia creată
trebuie să încercăm să profităm la maxim de acest sprijin pe care ni-l poate oferi UE ca
să implementăm standarde, ca să creştem nivelul de viaţă al moldovenilor. Trebuie să
pregătim terenul pentru o viitoare aderare şi nu să ne îmbătăm cu apă rece că am putea
deveni mâine membri ai UE.
274

Dorin Chirtoacă: Din cauza conflictelor interne riscăm să pierdem şansa
istorică de apropiere de UE şi să reintrăm în sfera de influenţă a Rusiei
Interviu cu Dorin Chirtoacă, prim-vicepreşedinte al
Partidului Liberal, primar al Municipiului Chişinău.
18 noiembrie 2011
Întrebare: În ultimii trei ani, în perioada 2009-2011, în Republica Moldova au avut
loc evoluţii spectaculoase, atât pe plan intern – şi mă refer aici la schimbarea guvernării în 2009,
remodelarea clasei politice de la Chişinău şi încercările de depăşire a crizei politice, cât şi pe plan
extern. Apropierea de Uniunea Europeană a fost declarată de forţele politice din Alianţa pentru
Integrare Europeană drept prioritate externă absolută. În aceste condiţii, v-aş ruga să daţi o
apreciere generală cursului de politică externă a Republicii Moldova din ultimii trei ani şi să vă
referiţi pe scurt la realizările obţinute, dar şi la eşecurile Republicii Moldova pe plan extern.
Dorin Chirtoacă: După evenimentele din 7 aprilie 2009, Republica Moldova
a beneficiat şi beneficiază de o deschidere fără precedent din partea partenerilor noştri
occidentali – este vorba şi despre Uniunea Europeană, şi despre Statele Unite ale Americii.
Susţinerea a venit chiar după evenimentele din aprilie, prin asistenţa umanitară, prin
condamnarea comportamentului brutal al regimului comunist de atunci. Iar după alegerile
parlamentare din 29 iulie 2009 Republica Moldova a beneficiat practic de un credit în
alb pentru demersul său de integrare europeană şi a început negocierea unui pachet de
documente strategice cu Uniunea Europeană.
Vorbim aici despre Acordul de asociere, Acordul de liber schimb aprofundat,
Acordul privind liberalizarea spaţiului aerian, dialogul cu privire la liberalizarea vizelor şi
alte câteva documente importante. Pe o bună parte dintre ele deja s-a avansat considerabil
la modul concret şi depinde doar de Republica Moldova, depinde de noi dacă vom duce
la bun sfârşit toate aceste negocieri pentru a putea beneficia şi de rezultatul parteneriatului
cu UE şi SUA.
Plus la acesta au fost promise acele granturi şi credite în valoare de circa 2 miliarde
euro, pe proiecte concrete şi mai puţin sub formă de bani la buget pentru a fi împărţiţi. Din
această sumă, puţini bani au venit la modul concret şi acum depinde de noi dacă vom şti să
valorificăm aceste proiecte.
Cu alte cuvinte, Republica Moldova a fost şi este răsfăţată de Europa în ultimii
doi ani de zile, comparativ cu ce a fost în perioada 1989-2009. Chiar şi din punctul de
vedere al vizitelor pe care Republica Moldova le-a găzduit – vicepreşedintele SUA, Joe
Biden, preşedintele UE, Herman Van Rompuy, preşedintele Parlamentului European,
Jerzy Buzek, circa zece comisari europeni dintre care unii au fost de două sau chiar de trei
ori – toate acestea într-un timp record, într-o perioadă de un an şi jumătate. Nu cred că state
membre ale UE au beneficiat de o asemenea atenţie pe parcursul ultimilor ani.
Subiectul Republicii Moldova a fost discutat în cele mai mari cancelarii europene
275

– la Berlin, Paris, ţările nordice – Finlanda, Suedia, Norvegia. Practic, Republica Moldova
a fost omniprezentă pe agenda europeană.
Pe de o parte, meritul, între ghilimele, pentru această atenţie din partea
Occidentului se datorează şi Partidului Comuniştilor, pentru că ceea ce au făcut ei timp de
8 ani de zile cu Republica Moldova cu siguranţă i-a determinat pe partenerii europeni, în
momentul în care au avut oportunitatea, adică după momentele aprilie şi iulie 2009, să se
implice şi să o facă la modul foarte concret. Aici este un anumit tip de merit, unul malefic,
al comuniştilor.
Peste acesta s-a suprapus conjunctura, oportunitatea de care beneficiază Republica
Moldova, fiind în cadrul Parteneriatului Estic unul dintre statele pe care s-a pus cea mai
mare miză. Din cele şase state membre, Republica Moldova este cea care are şansa de a
avansa mai rapid pe calea integrării europene pentru că este şi mai mică ca teritoriu, sunt
şi anumite procese democratice mai avansate şi atunci ar fi fost un exemplu de succes în
raport cu Ucraina, Armenia, Azerbaidjan, Georgia sau Belarus.
Acestea sunt avantajele de care Republica Moldova a beneficiat şi beneficiază în
ultimii ani, iar politica externă a noastră s-a pliat pe acest context favorabil şi a ştiut din plin
să valorifice şi să fructifice ceea ce într-un fel am avut ca ofertă şi ca şansă pentru destinul
nostru.
Cred că lovitura pe care a primit-o politica externă a Republicii Moldova, pe de
altă parte, nu ţine de domeniul politicii externe, ci mai degrabă de cel al politicii interne.
Din păcate, în ultima perioadă credibilitatea Republicii Moldova şi a Alianţei a scăzut
în Occident din cauza conflictelor din Alianţă, din cauza nerespectării promisiunilor,
nerespectării cuvântului dat, a războiului intern care s-a lansat în Alianţă.
Din această cauză, europenii se uită la noi nedumeriţi şi se întreabă – ce motive
ne-ar determina să ratăm şansa pe care ne-a oferit-o astăzi istoria, destinul şi UE? Care ar fi
această cauză? Pentru că procurori generali ideali nu vom avea niciodată, şefi ai serviciilor
secrete şi în general servicii secrete ca lumea poate în 20-30 de ani, dacă nu în 50 de ani de
acum încolo, alte probleme de ordin intern vom avea şi ne vor frământa întotdeauna. Dar
toate acestea sunt mai lesne de rezolvat dacă am fi mai apropiaţi de Europa – deconectaţi
de la Est şi cuplaţi la Vest. Şi lucrul acesta ar trebui să-l înţeleagă fiecare, mai ales dintre cei
care sunt la nivel politic şi conduc această ţară.
În cazul în care există motive pentru care noi ar trebui să încetinim procesul
de apropiere de Europa, sau chiar să-l abandonăm şi să ratăm această şansă, dacă cineva
consideră aşa, atunci, ca să zic aşa, eu nu sunt prieten cu el – nu putem fi pe aceeaşi lungime
de undă. Acest lucru ar însemna lipsă de sinceritate în ceea ce priveşte demersul proeuropean.
Nimeni nu pretinde ca noi să mergem în Europa fiind perfecţi, fiind de cristal.
Cred că toată lumea este conştientă că aşa cum suntem – mai pătaţi, mai cu pete albe, negre,
de toate culorile – cam aşa ar trebui să mergem şi spre familia europeană.
De aceea, ori se încheie războiul în Alianţă, ori noi vom pierde şansa integrării
europene, a apropierii de Occident. Şi aceasta va fi a treia oară în ultimii 20 de ani după
276

1990 şi 1999 – prima dată această şansă au valorificat-o Ţările Baltice, a doua oară –
România, Bulgaria şi alte state. Noi, atunci, cu discursul “Jos Mafia!” şi “Mâini curate!” am
pierdut această şansă şi acum din nou, cu aceleaşi “Jos Mafia!” şi “Mâini curate!” riscăm să
pierdem şi această nouă oportunitate.
Întrebare: Сum ar putea fi perceput la Bruxelles un eventual eşec al AIE şi atragerea
Partidului Comuniştilor la guvernare într-o formă sau alta, din această perspectivă a progresului
în integrarea europeană?
Dorin Chirtoacă: La Bruxelles toată această situaţie din Republica Moldova este
percepută ca fiind lipsă de maturitate, lipsă de seriozitate, lipsă de capacitate de a înţelege
care sunt priorităţile unui stat. În consecinţă, chiar dacă o asemenea şansă ar mai veni
în viitor, Europa va fi mult mai circumspectă şi cu greu ar mai oferi cel puţin o parte din
deschiderea de care am beneficiat în ultimii ani. Cu siguranţă nu vom mai avea o asemenea
deschidere. Vorba veche – cine se frige cu ciorbă, suflă după aceea şi în iaurt. Şi din acest
punct de vedere cred că 50 la sută din credibilitate a fost pierdută deja din cauza a ceea ce
s-a întâmplat în ultima perioadă.
Din păcate, ca urmare a degradării lucrurilor în Alianţă, concluzia ar putea fi nu
doar aceea că actuala clasă politică nu este în stare să-şi îndeplinească obiectivele declarate
şi asumate în anul 2009. Riscul este că ar putea fi discreditată ideea însăşi de integrare
europeană a Republicii Moldova. Şi dacă ne uităm la rezultatele ultimului Barometru de
opinie publică, acolo apare un aspect îngrijorător la care am atras atenţia încă acum un an.
Atunci spuneam că, în cazul în care lucrurile vor degrada, nu vor fi sancţionate doar clasa
politică şi doar partidele din Alianţă. S-ar putea să fie discreditată şi aruncată la coşul de
gunoi însăşi ideea de integrare europeană a Republicii Moldova. Şi atunci nu va mai trebui
nimeni să muncească ca să-i convingă pe locuitorii din Republica Moldova să se orienteze
către zona Rusia-Belarus, de unde încercăm cu atâta greu să ne rupem în ultimii 20 de ani.
O asemenea situaţie ar fi de nepermis. Din punctul meu de vedere, dacă lucrurile
vor degrada într-atât încât oamenii nu-şi vor mai dori să meargă în Uniunea Europeană,
atunci ori sunt inconştienţi cei care provoacă toate aceste conflicte interne, ori sunt de rea
credinţă. Şi toate lucrurile acestea se întâmplă într-o orchestraţie de la Moscova cu interesul
clar de a restabili fosta URSS sub o formă sau alta şi de a menţine Republica Moldova în
sfera de influenţă a Rusiei, aşa cum se întâmplă de 200 de ani. Acesta ar fi cel mai grav lucru
care ni s-ar putea întâmpla. Şi dacă se întâmplă, nu văd cine ar mai rămâne în Moldova. Cu
siguranţă ar pleca pe un cap tineretul şi oamenii activi. Nu mi-aş dori deloc să se ajungă la
aşa ceva. Dar într-acolo merg lucrurile, din păcate, astăzi.
Întrebare: Anul 2009 a marcat o perioadă de îngheţ maxim, ca să zic aşa, în relaţiile
Republicii Moldova cu vecinii – România şi Ucraina. Între timp, lucrurile s-au schimbat, în
relaţiile cu România s-a ajuns la un parteneriat strategic european, iar cu Ucraina s-a început
demarcarea frontierei, inclusiv pe segmentul transnistrean şi s-au reglementat mai multe
probleme istorice, printre care şi subiectul Palanca. Cum vedeţi evoluând aceste relaţii cu vecinii?
277

Să începem cu Ucraina.
Dorin Chirtoacă: Ucraina traversează şi ea o perioadă grea, complicată. După
speranţa din perioada revoluţiei portocalii şi a guvernării portocalii s-a ajuns la o restauraţie
care încearcă să menţină echilibrul între Vest şi Est, dar fiind clar orientată mai mult spre
Est. În acelaşi timp, cred că şi actuala guvernare din Ucraina a conştientizat că nu poate săşi
permită să accepte un rol de secund în faţa Moscovei, pentru că totuşi există o mândrie
naţională cunoscută a ucrainenilor. Şi, din acest punct de vedere, îmbunătăţirea relaţiilor
dintre Kiev şi Chişinău a avut loc într-un context firesc. Până unde se poate ajunge, depinde
de măiestria ambelor părţi. La noi putem vorbi mai greu acum despre angajamente solide
în avansarea relaţiilor bilaterale, în condiţiile în care noi nu putem rezolva probleme minore
care ţin de politica internă.
Să dea Dumnezeu să reuşim să obţinem mai multe în negocierile bilaterale care ţin
de managementul comun al frontierelor şi controlul mai eficient pe segmentul transnistrean
al frontierei moldo-ucrainene, soluţionarea conflictului transnistrean, aspectul legat de
Giurgiuleşti şi accesul la Dunăre şi Marea Neagră, sau proprietăţile noastre din Ucraina.
Totul depinde acum de politica internă. În cazul în care vom avea o politică internă
coerentă, clară, stabilă, orientată spre anumite rezultate pe termen mediu şi lung, atunci
vom putea vorbi despre avansarea negocierilor. Altfel, percepţia dintr-o parte, inclusiv de
la Kiev, asupra Chişinăului este că aici este o neînţelegere, o debandadă şi asta nicidecum
nu-i încurajează să procedeze la negocieri, pentru că aici concluzia este simplă – nu ai cu
cine. Din moment ce nu funcţionează lucrurile la nivel de politică internă, nu ai cu cine să
negociezi. Aceasta este concluzia oricărui guvern serios.
Întrebare: În ceea ce priveşte celălalt vecin, România, lucrurile s-au îmbunătăţit în
mod spectaculos – de la regimul de vize impus de guvernarea comunistă după evenimentele din
7 aprilie 2009 la un parteneriat european. Care ar trebui să fie proiectele de viitor în relaţiile
Chişinău-Bucureşti?
Dorin Chirtoacă: În ceea ce priveşte România, din 1991 încoace, la orice nivel,
Bucureştiul a susţinut demersul european al Republicii Moldova. Şi este cunoscută
titulatura României – cea de avocat al Chişinăului pentru integrare europeană. De-a lungul
timpului Bucureştiul a fost acuzat de diverse guverne de la Chişinău – de la cele agrariene
până la cele comuniste – de tot ce doriţi, de toate relele din lume, de toate păcatele posibile
şi imposibile. De fiecare dată România a reuşit însă să nu reacţioneze la aceste provocări
ieftine şi depăşite, aş spune chiar degradante.
În final totuşi, după schimbarea guvernării în 2009, s-a ajuns la o relaţie firească
între Chişinău şi Bucureşti, cu semnarea şi punerea în aplicare a mai multor acorduri la
nivel central, la nivel local, pe diferite ramuri, la conturarea unor proiecte de apropiere
economică, energetică, de conectare a Republicii Moldova la tot ce înseamnă sistemul
energetic european. Securitatea energetică a Republicii Moldova poate fi asigurată de
această conexiune. Există o agendă de circa zece proiecte clare care ar putea permite
278

obţinerea unor rezultate pentru omul de rând. Aici vorbim despre gazoductul Ungheni-Iaşi,
despre interconexiunile la energie electrică din sudul Republicii Moldova. De asemenea,
vorbim despre proiectele de infrastructură preconizate între Chişinău şi Bucureşti în baza
ajutorului de 100 milioane euro anunţat de preşedintele Băsescu. O parte din acest ajutor
a fost deja acordat cu ocazia inundaţiilor.
Şi de aici încolo este necesar ca această listă să fie prelungită, completată, cu oricâte
proiecte este posibil, proiecte cu rezultate la nivelul omului de rând. Este nevoie de proiecte
de infrastructură, proiecte de amenajare – mă refer aici şi la drumuri, şi la reparaţie de şcoli
şi instituţii din domeniul sănătăţii, utilaje, mă refer şi la susţinerea şcolilor din regiunea
transnistreană. De asemenea, am în vedere şi proiecte de infrastructură obişnuită, inclusiv
subterană, care să permită omului de rând să vadă că există nu doar o contribuţie frăţească
şi sufletească a României, dar şi o contribuţie concretă, adresată tuturor comunităţilor din
Republica Moldova, indiferent de originea lor etnică.
Această contribuţie poate veni şi sub forma locurilor de joacă pentru copii, parcuri
amenajate, instituţii şi clădiri renovate, alte lucruri care au vizibilitate, impact şi permit
omului de rând să tragă o concluzie pozitivă în ceea ce priveşte România, indiferent de ce
spune mass media pro-comunistă şi ce propagandă a fost aici, şi mai este încă, din perioada
sovietică.
Întrebare: Relaţiile cu Rusia în această perioadă au dat impresia că au fost puse
cumva deoparte sau chiar ignorate în anumite intervale de timp. În ce măsură impresia asta este
una corectă? Cum ar trebui să se raporteze Chişinăul la acest partener strategic?
Dorin Chirtoacă: Aş spune că relaţiile cu Rusia au fost marcate de o încercare
camuflată a Federaţiei Ruse de a menţine îngheţul în relaţiile bilaterale, dar de a nu prezenta
public acest îngheţ. Felul cum au fost tratate vinurile noastre, producţia agricolă a arătat că
atâta timp cât nu acceptăm rolul de vasali servili din toate punctele de vedere în faţa Rusiei,
ei nu vor accepta o relaţie economică bazată pe avantaj reciproc. Dovadă şi afirmaţia că
vinul nostru este bun de vopsit gardurile, faptul că nici până în prezent nu există un acces
liber al mărfurilor noastre pe piaţa Federaţiei Ruse, în condiţiile în care avem Acordul de
liber schimb în cadrul CSI conform căruia nu există frontiere economice între state, adică
nu ar trebui să apară niciun impediment.
Şi atâta timp cât va exista orientarea pro-europeană a Republicii Moldova, cât se
va avansa cu negocierea documentelor cu UE şi se vor obţine rezultate în acest demers proeuropean,
sunt convins că în toată această perioadă vom fi şantajaţi de Federaţia Rusă. Şi
doar în cazul în care devenim cel puţin stat asociat, deci doar în cazul în care Moscova va
înţelege că nu mai are ce să ne facă, în acel moment s-ar putea să slăbească această atitudine
ostilă şi să spună – bun, i-am pierdut, nu mai avem ce le face. Aşa cum s-a întâmplat şi cu
ţările Baltice.
Şi atunci vor avea interesul chiar să vină să investească pentru a avea acces pe
piaţa europeană. Aşa s-a întâmplat cu ţările Baltice şi cred că acesta ar trebui să fie şi
279

parcursul nostru. Până atunci, prin toate metodele – creşterea preţului la gaze, embargou
la fructe, legume, vinuri şi alte produse, Transnistria – prin toate pârghiile vor încerca să
ne supună presiunilor, să ne şantajeze pentru a determina populaţia să aibă o orientare
nu pro-europeană, ci una pro-rusă. Şi dacă ne uităm la ceea ce apare în sondaje, într-o
anumită măsură lucrul acesta a reuşit, dar asta şi din cauza în primul rând a prostiilor care
se întâmplă în Alianţă.
Respectiv, pentru a avea o relaţie bună cu Federaţia Rusă, nu trebuie să fii în nicio
formă vulnerabil în faţa acesteia. Cu alte cuvinte, trebuie să-ţi plăteşti la timp factura la gaze,
trebuie să nu ai niciun fel de datorii şi restanţe la orice altfel de servicii şi bunuri importate
din Rusia, astfel încât să nu aibă Moscova cu ce să te aibă la mână.
În acelaşi timp, în ceea ce priveşte problema transnistreană, trebuie să existe un
control al autorităţilor constituţionale ale Republicii Moldova asupra liniei de demarcaţie
dintre teritoriul transnistrean şi teritoriul din partea dreaptă a Nistrului. Asta nu înseamnă
frontieră. Asta înseamnă un control efectiv asupra fluxurilor de oameni, mărfuri şi servicii,
fluxuri care se întâmplă în prezent de o manieră netransparentă între malul drept şi malul
stâng. Un asemenea control ar permite să fie fortificată statalitatea Republicii Moldova,
să fie oferit un cadru coerent şi sigur pentru activitatea persoanelor fizice şi juridice.
Astfel încât, de exemplu, prin acest teritoriu să nu poată evada diverse persoane, cum s-a
întâmplat cu Baghirov, şi să existe confirmări că Republica Moldova devine din ce în ce mai
puternică ca stat.
Eu cred că atitudinea reală a acelei părţi din conducerea Federaţiei Ruse care
instrumentează această politică agresivă şi de şantaj faţă de Republica Moldova am văzut-o
prin vocea lui Baghirov, atunci când şi-a bătut joc de Republica Moldova, inclusiv de imnul
ţării – ceea ce este o infracţiune care în mod normal ar trebui să fie pedepsită chiar de
autorităţile ruse. Aceasta este din păcate atitudinea reală a multor grupări de ordin politic
şi politico-economic din Rusia faţă de Republica Moldova.
Întrebare: În ceea ce priveşte relaţia Republicii Moldova cu Statele Unite ale Americii
în aceşti ani, credeţi că s-a reuşit valorificarea tuturor oportunităţilor pe care ni le-a oferit
Washingtonul?
Dorin Chirtoacă: Tradiţional, SUA joacă un rol de garant, de catalizator în
Europa de Est, pentru a asigura apropierea de Europa sau chiar integrarea europeană a
statelor din Est. Şi, din momentul în care statele respective reuşesc să devină membre ale
UE sau state asociate, din acel moment SUA lasă mai departe Europa să se ocupe de soarta
statelor respective. Or, faţă de Republica Moldova SUA sunt în continuare apropiate şi vor
juca, sunt convins, rolul de catalizator, rolul de primă vioară în ceea ce priveşte susţinerea
demersului nostru pro-european. Ulterior, în momentul în care vor vedea că motoarele
noastre au pornit şi mergem de la sine în direcţia respectivă, ei vor lăsa UE să se ocupe mai
mult de noi.
280
Întrebare: Recent, în septembrie 2011, au fost reluate negocierile oficiale în formatul

5+2 pentru reglementarea transnistreană, după o pauză de aproape 6 ani. Cum vedeţi evoluând
lucrurile la acest capitol pe termen scurt şi mediu?
Dorin Chirtoacă: În formatul 5+2 este bine să se comunice, să se negocieze,
dar pe lângă aceasta Republica Moldova are nevoie de o agendă mult mai intensă, mult
mai concretă, mult mai activă în regiunea transnistreană. Formatul 5+2, până la urmă,
reprezintă agenda Moscovei, fără discuţie. De fapt este patru la unu şi doi observatori.
Pentru că OSCE, Ucraina, Transnistria şi Rusia sunt de fapt un actor care vorbeşte prin
patru voci, iar Republica Moldova este de partea cealaltă. Sunt patru voci ale aceluiaşi actor
– ca să nu spunem patru capete ale balaurului. Iar observatorii – SUA şi UE – pot doar
asista şi constata această situaţie tristă.
Totuşi, noi trebuie să continuăm dialogul în cadrul acestui format, dar pe lângă
aceasta ar trebui să arătăm clar cum noi vedem apropierea Transnistriei faţă de partea aceasta
a Nistrului – care este oferta pentru cetăţeni, care este oferta pentru agenţii economici,
care este perspectiva pentru generaţiile viitoare. Şi doar printr-o dezvoltare economică a
părţii drepte a Nistrului cred că putem vorbi despre oricare alte oferte. Or, pentru a avea
o dezvoltare economică, avem nevoie de un control efectiv asupra liniei de demarcaţie.
Pentru că altfel, orice investitor îşi va pune întrebarea – bine, risc şi investesc la Chişinău,
dar cine îmi garantează mie securitatea? Nimeni! Pentru că dacă în 1990 Smirnov a ştiut să
evadeze, atunci când a fost eliberat la Chişinău, şi după 20 de ani acelaşi lucru se întâmplă
cu Baghirov, acest lucru ne arată fără discuţie că nu s-a schimbat nimic timp de 20 de ani şi
în Republica Moldova poţi intra fără control şi poţi ieşi fără control, fără nicio problemă.
Întrebare: Cum apreciaţi evoluţia conceptului de securitate în perioada la care ne
referim? Dintr-o parte se creează impresia că autorităţile evită să abordeze subiectul – într-un
fel, îşi doresc să se apropie de UE, dar evită să vorbească despre NATO.
Dorin Chirtoacă: Noi tot timpul am vorbit deschis, eu personal, Partidul Liberal
din care fac parte şi vom vorbi şi în continuare deschis despre acest obiectiv – aderarea
la NATO. Avem Planul individual de acţiuni care în mod normal are şi componente de
MAP – Membership Action Plan, Plan de acţiuni pentru aderarea la NATO. Este evident
că nu are cum Republica Moldova să devină membră NATO, atâta timp cât are teritoriul
ocupat de armata Federaţiei Ruse. Dar poate avansa cu siguranţă în aplicarea standardelor
NATO în tot ceea ce ţine de structurile de securitate şi de forţă ale statului – SIS, Ministerul
Apărării, Ministerul de Interne, Procuratura, evidenţa populaţiei şi aşa mai departe.
Standardele NATO trebuie aplicate în Republica Moldova, iar atunci când va fi
oportun, vom adera. Însă fără respectarea standardelor nici nu putem discuta despre acest
obiectiv. NATO ne-ar putea ajuta şi în ceea ce priveşte securizarea liniei de demarcaţie
internă, inclusiv pentru a putea preveni traficul de fiinţe umane şi contrabanda. Şi acest
lucru se poate face nu neapărat cu gard, sârmă ghimpată şi alte metode clasice, ci prin
metode electronice, contemporane, dar care asigură un nivel înalt de securitate. Şi asta ar fi
un mare beneficiu pentru noi.
281

Întrebare: În ceea ce priveşte perspectivele pe plan extern pentru următorii ani,
integrarea europeană în mod sigur va rămâne una dintre priorităţi. Vedeţi o avansare rapidă pe
această cale în perioada următoare? Sau există riscul schimbării cursului, eventual prin aderarea
la Uniunea Euroasiatică propusă recent de Moscova?
Dorin Chirtoacă: Perspectiva politicii externe o văd ceva mai complicată decât
cea din 2009, cu perspectivă pentru 2010-2011. Acum Ministerul nostru de Externe va
trebui să-i convingă pe partenerii occidentali cu mult mai multe argumente şi cu mult mai
multe mecanisme reale, concrete de aplicare a priorităţilor noastre. Asta, întrucât ceea ce
s-a petrecut în ultimele luni este perceput drept o degradare şi o lipsă de seriozitate, de
maturitate, de capacitate de a gestiona situaţia într-un stat mic, de doar patru milioane de
oameni, dintre care un milion sunt plecaţi peste hotare.
De aceea, perspectivele politicii noastre externe le văd nu sumbre, dar mult mai
complicate decât ceea ce a fost până în prezent. Şi ne-am făcut-o noi cu mâna noastră, nu
altcineva.
282

Vasile Nedelciuc: Politica externă dă rezultate bune dacă şi acasă se
produc lucruri bune. Altfel, riscăm să ratăm şansa de aderare la UE
Interviu cu Vasile Nedelciuc, preşedinte al Asociaţiei
pentru Politică Externă, preşedinte al Consiliului
Director Endava Moldova. 28 noiembrie 2011
Întrebare: În ultimii trei ani, în perioada 2009-2011, în Republica Moldova au avut
loc evoluţii spectaculoase, atât pe plan intern – şi mă refer aici la schimbarea guvernării în 2009,
remodelarea clasei politice de la Chişinău şi încercările de depăşire a crizei politice, cât şi pe plan
extern. Apropierea de Uniunea Europeană a fost declarată de forţele politice din Alianţa pentru
Integrare Europeană drept prioritate externă absolută. În aceste condiţii, v-aş ruga să daţi o
apreciere generală cursului de politică externă a Republicii Moldova din ultimii trei ani şi să vă
referiţi pe scurt la realizările obţinute, dar şi la eşecurile Republicii Moldova pe plan extern.
Vasile Nedelciuc: Analizând politica externă a Republicii Moldova în această
perioadă trebuie de avut în vedere contextul în care au fost relansate relaţiile Republicii
Moldova cu instituţiile europene şi eurotlantice după evenimentele din aprilie 2009.
Când spun acest lucru, mă refer la aşteptările organismelor europene şi
internaţionale faţă de Republica Moldova pe parcursul ultimilor 20 de ani. Dacă atunci,
îndată după prăbuşirea sistemului comunist, Republica Moldova pleda, împreună cu
statele Baltice, pentru apropierea de instituţiile europene şi orientarea către Vest, dacă pe
atunci pieţele Chişinăului erau pline de tineri care scandau şi declarau acest curs, ulterior
instituţiile europene au constatat o schimbare de optică la Chişinău. Asta s-a manifestat
prin rezultatele alegerilor care de fiecare dată scoteau în prim plan alte forţe decât cele care
aveau curs pro-european, dar şi prin felul în care se manifesta intelectualitatea, mass media,
modul în care reprezentanţii oficiali ai Chişinăului promovau valorile europene.
Aşadar, îndată după 1994, prin 95-96, pe când instituţiile europene lucrau intens
cu primii candidaţi la aderare la UE din blocul fost socialist şi căutau parteneri de dialog
în toate ţările post-sovietice, la Chişinău ei nu găseau parteneri credibili, care să aibă şi
sprijinul clar al populaţiei, cu care să discute planul de dezvoltare a UE faţă de zona în
care se află Republica Moldova. Au rămas cu siguranţă dezamăgiţi de felul în care s-au
manifestat partidele politice pe parcursul anilor, de foarte mulţi lideri politici care păreau
promiţători la început.
Iată de ce, atunci când Occidentul s-a dezamăgit de evoluţia evenimentelor din
Ucraina de după revoluţia oranj şi situaţia din Georgia s-a înrăutăţit odată cu conflictul armat
cu Rusia din 2008, iar la Chişinău a venit la putere Alianţa pentru Integrare Europeană,
Occidentul a considerat că a venit momentul potrivit pentru a demara în sfârşit un proiect
cu Republica Moldova care, pentru că Republica Moldova este o ţară mai mică, ar fi reuşit
mai lesne şi ar fi constituit un model pentru Parteneriatul Estic. Occidentalii credeau, şi
probabil pe bună dreptate, că după atâţia ani de frământări, de aşteptări, de schimbări, pe
283

fundalul unui masiv exod de tineri în special către ţările UE, mentalitatea politicienilor şi a
cetăţenilor din Republica Moldova s-a schimbat şi au fost create condiţiile necesare pentru
un dialog nou şi la alt nivel cu instituţiile europene.
Aşadar, la venirea la putere în 2009, Alianţa a beneficiat din start de o simpatie şi
un credit de încredere foarte mare din partea instituţiilor europene. Toată lumea a dorit să
vadă lucrurile frumoase care se întâmplă la Chişinău şi s-a făcut aproape tot ce a depins de
Occident pentru ca Republica Moldova să se mişte în direcţia instituţiilor europene.
Ministrul de Externe, Iurie Leancă, cu experienţa sa diplomatică bogată, având şi
în Comisia pentru politică externă din Parlament un fost diplomat, pe Igor Corman, şi o
majoritate parlamentară care promova aceleaşi valori, a beneficiat de un sprijin foarte larg
în capitalele europene. Şi e de ajuns să vedem vizitele pe care le-a întreprins atât ministrul
de Externe, cât şi prim-ministrul, dar şi alţi demnitari din Republica Moldova în aceşti
ultimi doi ani pentru a ne da seama că din 2009 cancelariile europene şi-au deschis uşile
pentru Republica Moldova, au vrut să creadă în succesul Republicii Moldova, au investit în
noi şi pe bună dreptate trebuie să şi aştepte de la noi anumite rezultate.
De aceea, pe ansamblu, anii 2009-2011 au însemnat un prim progres pe linia
dialogului direct şi complex cu instituţiile europene, dar şi direct cu capitalele, cu statele
membre ale UE. Pentru că trebuie să recunoaştem - cu unele ţări europene noi nu am avut
pe parcursul anilor un dialog direct, consistent şi tocmai de aceea putem spune că pentru
prima dată acest lucru s-a întâmplat în perioada guvernării AIE, şi putem considera asta un
succes.
Dar să nu uităm că politica externă dă rezultate bune dacă acasă se produc lucruri
bune, dacă reformele sunt desfăşurate onest, dacă economia funcţionează normal, dacă
cetăţenii văd o schimbare în bine – toate astea creează un mediu favorabil pentru ca politica
externă să dea rezultate şi să dăinuie. Spre regret însă, şi sunt mai multe motive pentru
nelinişti, lucrurile în ţară au trenat şi continuă să treneze. Sunt sectoare ale economiei
naţionale şi ale activităţii Guvernului care nu arată rezultate pe potriva aşteptărilor. Şi
nu numai ale Guvernului. Să ne referim bunăoară la Procuratură, la organele de drept în
general, care spre ruşinea noastră şi dezamăgirea instituţiilor europene nu au fost în stare
să investigheze corespunzător evenimentelor din aprilie 2009 şi să spună ce s-a întâmplat
atunci în această ţară. Or, finalizarea unei astfel de investigaţii şi stabilirea cauzelor
nelegiuirilor din aprilie 2009 ar fi trebuit să reprezinte o lecţie pentru toţi cei care vor mai
guverna această ţară.
De aceea, după mine, cel mai mare eşec al AIE a fost incapacitatea acesteia de a
depista cauzele evenimentelor din aprilie 2009 şi de a deschide drumul către o guvernare
autentic democratică şi transparentă. De asemenea, putem spune că există rezerve foarte
mari în ceea ce priveşte reformele care s-au produs în organele de drept – Ministerul
de Interne, organele securităţii statului şi în cele de anchetă. Aici dăinuie stilul vechi de
conducere, nu se vede o schimbare modernă, rapidă, nu se văd oameni şi feţe noi hotărâte
să se lupte cu corupţia şi care să aducă şi dovezi că lucrul acesta se întâmplă. Şi bineînţeles
284

că aceste lucruri continuă să genereze nemulţumiri în societate.
Aşadar, politica externă a Republicii Moldova a reuşit mai mult pe linia promovării
mesajului nostru în instituţiile europene şi în cancelariile occidentale, în negocierea
anumitor documente cu UE, dar atunci când ne uităm în interior la modul în care am
implementat angajamentele noastre, aici situaţia noastră este destul de problematică şi cred
că pe bună dreptate instituţiile europene s-ar putea la un moment dat, mai ales dacă nu
vom reuşi să depăşim etapa alegerii preşedintelui, nu neapărat să ne închidă uşa, dar să mai
îngăduie cu Republica Moldova, să fie mai rezervaţi cu noi. Şi dacă alegerile anticipate vor
avea totuşi loc şi aceste alegeri vor fi considerate democratice, s-ar putea să avem nevoie
de circa 5-7 ani pentru a relansa nivelul colaborării de azi cu UE, cu condiţia că democraţii
vor câştiga alegerile şi printr-o guvernare reuşită de cca 4 ani vor reuşi să restabilească
încrederea instituţiilor europene în Republica Moldova.
Întrebare: Republica Moldova a fost la un moment dat numită „povestea de succes
a Parteneriatului Estic”. În ultimul timp însă sunt voci care spun că această poveste de succes
riscă să eşueze lamentabil. Există într-adevăr riscul ca Republica Moldova să repete scenariul
ucrainean, având în vedere instabilitatea politică internă, dar şi conflictele din cadrul Alianţei
pentru Integrare Europeană?
Vasile Nedelciuc: După mine, Republica Moldova chiar a constituit un model şi
un mic succes în primul an al guvernării AIE. Pentru prima dată la Bruxelles şi la Chişinău
se spuneau aceleaşi lucruri, oamenii care se duceau în instituţiile europene şi prezentau
poziţia Republicii Moldova aveau un discurs clar, pe înţelesul tuturor, nu se jucau cu mesaje
duplicitare. Când veneau la Chişinău, occidentalii primeau confirmări ale aceloraşi poziţii
din partea tuturor partenerilor de guvernare şi toate lucrurile acestea, luate împreună, au
deschis uşile.
Au avut loc şi reuniuni importante la Chişinău, la care a fost prezentă spuma
diplomaţiei europene, au fost şi diferite forumuri pe domenii concrete, de exemplu
preşedintele Băncii Mondiale a prezidat la Chişinău o reuniune legată de lansarea
procesului de e-guvernare în Republica Moldova. O dovadă a acestei deschideri este şi
suma enormă de bani pe care UE şi ţările donatoare a decis să o aloce Republicii Moldova
în următorii trei ani în cazul în care Chişinăul va urma angajamentele asumate la venirea
AIE la guvernare.
Toate acestea luate împreună arată că într-adevăr Republica Moldova a fost
considerată a fi capabilă de a deveni o poveste de succes pentru Parteneriatul Estic. Dar
una este să porneşti bine când se dă startul unei curse şi altceva este să şi ajungi la finiş. Spre
regret, suntem încă foarte departe, nici măcar la jumătate de cale. Iar timpul rezervat acestui
maraton iată-iată se încheie. Neînţelegerile din sânul Alianţei, încrâncenarea cu care liderii
Alianţei se duşmănesc şi se atacă unii pe alţii îi fac să uite de obiectivul major pe care şi l-au
asumat şi nu le mai ajunge timp să adopte decizii cu caracter economic şi social care să
aducă schimbarea în ţară şi, mai ales, să aducă şi încrederea oamenilor că ei pot face ceva. Şi
285

dacă lucrurile continuă tot aşa, evident că se va ajunge la noi alegeri şi, aşa cum arătam mai
sus, în cel mai fericit caz pierdem cca 5-7 ani în drumul nostru către integrarea europeană.
Bineînţeles că nu va fi o apocalipsă dacă se întâmplă să ajungem iar la alegeri, dar cu
siguranţă relaţiile UE cu Republica Moldova vor fi mai rezervate. Occidentul în continuare
va căuta să sprijine politicienii şi forţele de la Chişinău cu mai mare credibilitate, care
demonstrează o mai mare capacitate de manevră şi de negocieri într-o guvernare bazată
pe alianţe.
Dar, pentru că Europa se află într-o mare criză economică şi financiară, pentru că
zilnic trebuie să ia decizii privind salvarea euro, salvarea Spaniei, a Greciei etc., nu cred că
va avea timp să mai convoace iarăşi demnitari de prim rang într-o reuniune dedicată special
Moldovei şi să caute surse noi, suplimentare, de sprijin pentru Republica Moldova. Cel
mai înţelept lucru pe care îl putem face acum este să ne concentrăm aici, în interior, să ne
organizăm în aşa fel încât să menţinem guvernarea AIE şi să valorificăm la maxim banii pe
care UE s-a angajat să-i aloce Republicii Moldova.
Şi dacă vom reuşi să facem nişte schimbări de sistem şi să valorificăm banii
promişi în proiecte concrete, proiecte realizate de o manieră transparentă şi onestă, asta
va arăta Europei că da, există o ţară mică, care se confruntă cu separatismul, cu politica
Rusiei de recucerire a acestui teritoriu, dar care, în condiţii deloc uşoare, a reuşit totuşi să
valorifice banii alocaţi, a derulat nişte proiecte importante, a transformat nişte sectoare ale
economiei, a reformat justiţia etc. Şi astea vor constitui argumente forte pentru ca ulterior,
când situaţia în Europa se va îmbunătăţi, să fie luate decizii hotărâte şi foarte importante în
raport cu Republica Moldova.
Întrebare: Сum ar putea fi perceput la Bruxelles un eventual eşec al AIE şi atragerea
Partidului Comuniştilor la guvernare într-o formă sau alta, din această perspectivă a progresului
în integrarea europeană?
Vasile Nedelciuc: Să nu uităm - europenii chiar tratează serios democraţia. Aceştia,
de fiecare dată se uită care este balanţa de forţe în ţară şi, dacă există o alianţă în care nimeni
nu are o majoritate absolută, ei preferă să-i vadă pe cei care reuşesc să discute şi să asigure
o stabilitate în Parlament. Certurile din Alianţă nu sunt ceva ieşit din comun în Europa –
peste tot partidele se înţeapă. Dar dacă partidele de la putere reuşesc să menţină alianţa,
adoptă legile necesare şi, mai ales, luptă cu viciile importante ale societăţii – hoţia, corupţia,
neregulile care împiedică sectorul privat, atunci UE nu va fi deranjată de ciondănelile
politicienilor şi va considera că Republica Moldova a făcut faţă situaţiei.
UE aşteaptă acum luarea unei decizii menite să asigure stabilitatea. Dacă cei trei
lideri ai Alianţei nu pot nici până în pânzele albe să se lămurească cum pot alege un preşedinte
şi dacă acest lucru nu este posibil cu voturile Alianţei plus a celor trei deputaţi care au
plecat recent de la comunişti, atunci nu cred că Occidentul va protesta că la Chişinău s-a
identificat o soluţie de depăşire a crizei prin schimbarea configuraţiei actualului Guvern.
Bineînţeles, occidentalii vor dori să afle de la acest guvern resetat dacă
286

angajamentele asumate anterior faţă de instituţiile europene şi faţă de propria ţară vor
fi respectate. Dacă însă Republica Moldova îşi va pune pe agendă aderarea la Uniunea
Euroasiatică, evident acest lucru va trezi mari nelinişti în UE. Dar dacă o resetare ar însemna
oferirea unor posturi unor foşti comunişti sau chiar unor comunişti, doar pentru că o altă
soluţie n-a fost posibilă pentru a evita alegerile, şi participarea acestora la guvernare nu
modifică programul de guvernare AIE şi asigură o anumită perioadă de stabilitate până la
alte alegeri, s-ar putea ca occidentalii să accepte sau chiar să salute acest lucru.
Deci, cu siguranţă UE va saluta o soluţie de depăşire a actualei crize adoptată
în cadrul actualei Alianţe pentru Integrare Europeană cu participarea celor trei deputaţi
plecaţi de la comunişti. O schimbare de Guvern nu ar fi de dorit pentru că asta ar încetini
reformele. Poate anumite remanieri în Guvern, care să fie însă făcute cu acordul tuturor
componentelor Alianţei, în urma unui dialog transparent.
Întrebare: Anul 2009 a marcat o perioadă de îngheţ maxim, ca să zic aşa, în relaţiile
Republicii Moldova cu vecinii – România şi Ucraina. Între timp, lucrurile s-au schimbat, în
relaţiile cu România s-a ajuns la un parteneriat strategic european, iar cu Ucraina s-a început
demarcarea frontierei, inclusiv pe segmentul transnistrean şi s-au reglementat mai multe
probleme istorice, printre care şi subiectul Palanca. Cum vedeţi evoluând aceste relaţii cu vecinii?
Să începem cu Ucraina.
Vasile Nedelciuc: Situaţia din Republica Moldova depinde crucial de relaţiile pe
care le avem cu România şi Ucraina. Sunt vecinii noştri, două ţări foarte mari – România
este a cincea ţară în UE, iar Ucraina este o ţară şi mai mare, ţară pivot între noi şi Rusia. De
modul în care se desfăşoară situaţia în Ucraina depinde în mod hotărât şi viitorul nostru.
Imaginaţi-vă ce ar fi fost cu Republica Moldova dacă Ucraina nu-şi proclama independenţa
în 1991. Îmi vine greu să-mi imaginez ce ar fi fost cu noi...
Evident că relaţiile noastre cu Ucraina sunt specifice, ele au nişte particularităţi
de care trebuie să ţinem cont. Vrem noi sau nu, dar faptul că teritoriile din sudul şi nordul
Basarabiei, ţinutul Herţa fac parte azi din Ucraina, iar Transnistria face parte din Republica
Moldova, constituie considerente istorice şi geopolitice care vor fi mereu scoase în evidenţă
fie de politicieni fie de anumite segmente ale populaţiei atunci când vor apărea conflicte sau
eşecuri în relaţiile bilaterale. Acest lucru va atârna probabil asupra noastră încă multă vreme.
Ţine de înţelepciunea noastră şi a politicienilor de la Kiev să facem în aşa fel ca lucrurile să
nu depăşească o anumită limită. Deci, relaţiile cu Ucraina sunt marcate de istorie.
Pe de altă parte, relaţiile noastre cu Ucraina sunt marcate şi de Transnistria. Pentru
că Transnistria, chiar dacă am dori să renunţăm la ea, este alături de noi, ne cauzează
probleme foarte mari, are impact foarte mare asupra economiei, prin ilegalităţile care
se fac prin intermediul acestei regiuni – neimpozitarea mărfurilor, aducerea ilegală de
mărfuri şi produse, traficul ilegal de persoane. Toate astea au loc pentru că Transnistria nu
este controlată de noi, iar Ucraina nu ţine totdeauna integral partea Republicii Moldova.
Dimpotrivă chiar, de foarte multe ori se plasează de partea celor din Transnistria, a
287

liderilor din Tiraspol şi a populaţiei vorbitoare de limbă rusă şi, nesprijinindu-ne, într-un
fel contribuie la perpetuarea regimului separatist din Transnistria. Or, asta complică şi mai
mult relaţiile noastre cu Ucraina.
Pe dimensiunea ucraineană relaţiile noastre externe de fiecare dată ar fi trebuit să
fie secondate de acţiuni aproape imediate cu caracter economic, social, cu probleme care să
se rezolve la frontieră, la punctele de trecere, în localităţile de frontieră. Ori, aici, pentru că
sus nu a existat înţelegere, au trenat practicile şi tehnicile de lucru moştenite de la vechiul
regim, motiv pentru care nu prea am făcut mare lucru.
Deci nu cred că în relaţiile cu Ucraina s-a epuizat domeniul de îmbunătăţire a
cooperării. Dacă partea moldovenească ar veni de fiecare dată în faţa ucrainenilor cu dovezi
clare că Republica Moldova respectă toate înţelegerile şi normele legale, nu face ilegalităţi,
că respectă cuvântul dat şi mai ales dacă am mai solicita şi sprijinul UE în dialogul cu
Ucraina, aşa cum am făcut-o în cazul colaborării de la frontieră prin Misiunea EUBAM,
cred că am avansa mult mai rapid şi pe alte dimensiuni mult mai concrete.
Dar, pentru că între lideri nu există armonie şi înţelegere, instituţiile subordonate
nu s-au transformat şi lucrurile nu sunt duse până la capăt. Cu Ucraina avem enorm de
multe lucruri de rezolvat. Comunicarea cu Ucraina e importantă – pe dimensiunea
transporturilor, a şcolilor româneşti din satele din sudul şi nordul Basarabiei şi a celor
ucraineşti din Republica Moldova, libertatea de difuzare a informaţiei, problemele de
proprietate. Demersurile de conlucrare în comun în instituţiile europene sunt iarăşi
importante. Noi nu am valorificat până la capăt potenţialul colaborării cu Ucraina pentru
a atrage investiţii şi a dezvolta euroregiunile de o manieră eficientă. Şi asta, din cauza,
de asemenea, a reticenţei, a lipsei de cunoştinţă, a tărăgănării şi uneori a dorinţei unor
demnitari de şcoală veche de a nu schimba lucrurile.
Întrebare: În ceea ce priveşte celălalt vecin, România, lucrurile s-au îmbunătăţit în
mod spectaculos – de la regimul de vize impus de guvernarea comunistă după evenimentele din 7
aprilie 2009 la un parteneriat european. Ce proiecte de viitor dintre Chişinău şi Bucureşti credeţi
că ar fi necesare?
Vasile Nedelciuc: Lucrurile într-adevăr s-au schimbat radical. Nu cred însă că
agenda bilaterală dintre noi s-a epuizat odată cu normalizarea relaţiilor şi semnarea unui
şir de documente importante care se discutau de ani de zile. Dimpotrivă, sunt surprins
să văd mai multe guvernări la rând de la 98 încoace care nu reuşesc să preia nişte practici
cunoscute pe plan european menite să aprofundeze relaţiile bilaterale cu vecinii care pot
ajuta cel mai mult la realizarea aspiraţiilor europene.
De exemplu, statele Baltice, înainte de a adera la UE, aveau reuniuni comune la
nivel de Guvern, de Parlament, de partide politice, ONG-uri, în cadrul cărora îşi puneau la
punct strategiile şi tacticile de aderare la instituţiile europene, dar şi rezolvarea în comun a
unor probleme interne. Noi nici cu România, nici cu Ucraina nu am avut încă aşa ceva. Nu
am auzit despre vreo şedinţă comună a guvernelor de la Chişinău şi Bucureşti, pe problema
288

traficului de la frontiera moldo-română, de exemplu. Eu am obosit să ascult la nesfârşit
despre traficul cu ţigări şi alte lucruri, când în mod abuziv unii jurnaliştii acuză ba un lider,
ba altul, de a fi stat în spatele acestui fenomen. O şedinţă comună care să discute căile de
contracarare a contrabandei la frontieră şi multe altele, cu transparenţa presei, cred că ar
scoate multe semne de întrebare.
Ar fi bine dacă şi Parlamentele s-ar reuni împreună şi ar lua în dezbatere problemele
cel mai des invocate de cetăţenii de la noi şi de dincolo – problemele legate de traficul
de frontieră, modul în care sunt eliberate anumite acte doveditoare necesare celor care
studiază sau se află temporar în România, problemele cetăţeniei, asigurării sociale etc.
Astfel de reuniuni ar dinamiza colaborarea bilaterală şi ar constitui o dovadă în plus că
avem deja relaţii speciale cu UE şi merităm a fi trataţi în mod special de UE.
Nu prea am văzut proiecte serioase în ultimii ani pe care Republica Moldova şi
România să le deruleze în comun şi care să atragă investiţii şi din partea unor terţi. Bunăoară,
ştim că există mai multe fonduri de investiţii care caută domenii atractive de investiţii în
regiune şi pentru că există sectoare care nu au fost dezvoltate între Republica Moldova şi
România, ţările noastre pot pregăti şi lansa împreună asemenea proiecte investiţionale. Se
poate atrage capitalul privat la rezolvarea problemelor ecartamentului european la calea
ferată, a anumitor poduri sau proiecte din domeniul energetic. Dacă am atrage capitalul
străin, vă asigur că foarte rapid s-ar rezolva foarte multe probleme. Cu siguranţă, am putea
avea alte două sau trei poduri în plus peste Prut fără ca să investească statele noastre, oferind
sectorului privat posibilitatea să le construiască şi apoi să le exploateze contra plată. Din
păcate, nu avem încă astfel de proiecte.
După mine, colaborarea adevărată cu România de abia urmează să o lansăm
cu adevărat, în baza unui proiect european de integrare economică, de valorificare a
potenţialului existent între părţi. Pentru că până acum ne-am mărginit mai mult la activităţi
oarecum formale, care sunt mai uşor de realizat.
Astăzi nimeni nu ne opreşte pe noi, cei de la Chişinău, să spunem clar ce proiecte
concrete ne dorim în relaţia cu Bucureştiul şi să repetăm de fiecare dată doleanţele
noastre la întâlnirile cu reprezentanţii României. Şi nu doar declarativ, dar să venim şi
cu disponibilitatea noastră de a contribui concret la astfel de proiecte. Tot aşa cum nu
ne opreşte nimeni să fim europeni astăzi, să ne comportăm la noi acasă astăzi astfel de
parcă am fi membri ai UE. Negreşit, într-un asemenea caz reacţia instituţiilor europene şi a
României ar fi cu totul alta.
Întrebare: Relaţiile cu Rusia în această perioadă au dat impresia că au fost puse
cumva deoparte sau chiar ignorate în anumite intervale de timp. În ce măsură impresia asta este
una corectă? Cum ar trebui să se raporteze Chişinăul la acest partener strategic?
Vasile Nedelciuc: Este foarte important ca toţi cei care reprezintă statul Republica
Moldova să aibă un comportament cât mai sobru şi cât mai corect în relaţiile cu Rusia,
totodată neexagerând şi nemizând prea mult pe afinităţi ideologice sau pe relaţii personale
289

cu cei care guvernează Rusia. Multă vreme s-a crezut şi încă se mai crede că relaţiile bune cu
Moscova le pot asigura doar cei cu şcoală sovietică, comunistă, cei care au avut şi au relaţii
personale în coridoarele puterii sau businessului din Rusia, cei care vorbesc şi eventual
gândesc în limba rusă. Exemplul altor state fost comuniste, şi nu e neapărat nevoie să ne
referim doar la cele Baltice, arată că acest lucru nu este adevărat!
Dimpotrivă, doar din cauza că, după 1991, majoritatea celor care au fost responsabili
în Republica Moldova de dialogul cu Moscova au făcut parte din fosta nomenclatură de
partid şi de stat sovietică am ajuns în situaţia când relaţiile dintre Chişinău şi Moscova să
depindă de persoane, de apartenenţa acestora la anumite partide sau grupări de interese.
Parteneriatul strategic cu Rusia nu trebuie înţeles şi văzut prin prisma asemănărilor dintre
liderii ce guvernează la Chişinău şi Moscova, ci prin prisma valorilor şi proiectelor pe care
aceştia şi le asumă, le respectă şi le apară.
Chiar dacă relaţiile Republicii Moldova cu Rusia au cunoscut un anumit “îngheţ”
la nivel oficial în anii premergători guvernării AIE, nu putem totuşi spune că acestea nu
s-au dezvoltat. Făcând abstracţie de prezenţa fizică, militară a Rusiei în stânga Nistrului,
dar şi de lipsa unui dialog coerent şi transparent la nivel instituţional între ţările noastre,
Moscova a fost şi este prezentă peste tot – în lumea afacerilor, sectorul financiar, media,
transport, etc. Uneori fără a fi întrebaţi sau chiar fără bine să ştim, relaţiile cu Federaţia Rusă
s-au dezvoltat continuu, deseori fără a se ţine cont de interesele naţionale ale Republicii
Moldova. Şi anume în aceste circumstanţe a ieşit la iveală natura păguboasă a unor relaţii
externe cu Rusia bazate pe relaţii personale, ideologice sau de grup de interese.
Trebuie să pornim de la ideea că Moscova întotdeauna va beneficia de diplomaţi
buni şi va aloca resurse mult mai mari decât noi pentru a-şi promova interesele sale
în regiune. De aceea Chişinăul nu va reuşi să intre în jocuri mari, complexe pentru a-şi
promova interesele şi trebuie să mizeze mai mult pe un comportament demn şi onest în
relaţiile cu Moscova, promovând oriunde obiectivele şi interesele sale naţionale fără a avea
complexele fratelui mai mic.
Cu Rusia trebuie de lucrat pe obiective strategice concrete şi trebuie să ne
asigurăm că avem parteneri care gândesc ca noi sau au aceleaşi interese. Astăzi Rusia are
ca obiectiv strategic menţinerea influenţei în regiune prin mijloace mai mult economice şi
treptat încearcă să preia tot ce ţine de aprovizionarea cu energie, de obiective strategice, de
domeniul bancar, al telecomunicaţiilor etc. Chişinăul în acest dialog trebuie să spună franc
ce se poate şi ce nu se poate. Să pledeze ori de câte ori este nevoie în favoarea licitaţiilor
publice, internaţionale, să negocieze asistat de consultanţi autentici, evitând ca deciziile
importante să fie luate de o singură persoană sau un grup de persoane.
Parteneriatul strategic cu Rusia poate fi valorificat nu prin intrarea Republicii
Moldova în Uniunea Euroasiatică, ci prin atragerea de investitori străini pentru a valorifica
potenţialul uman de la noi şi a mări cota de servicii şi produse exportată de ţara noastră
în Rusia şi în alte state, inclusiv cu ajutorul Rusiei, prin participarea Republicii Moldova
la proiecte strategice europene şi internaţionale care privesc piaţa Rusiei, prin retragerea
290

trupelor ruseşti din Transnistria, şi normalizarea situaţiei din stânga Nistrului şi ridicarea
pe această cale a şanselor Republicii Moldova de aderare la UE.
E adevărat, Moscova încă nu vede astfel parteneriatul strategic cu Chişinăul şi
nici Chişinăul nu este pe deplin gata să fie un jucător autentic într-un astfel de parteneriat.
Cu toate astea, nu trebuie să renunţăm la o astfel de înţelegere a parteneriatului nostru cu
Federaţia Rusă.
Este adevărat, vom fi presaţi încă de Federaţia Rusă în ceea ce priveşte Transnistria,
în problema asigurării cu resurse energetice, în alte sectoare ale economiei, dar aici nu
trebuie să luptăm singuri, pentru că suntem prea mici, suntem doar o piesă într-un concert
mare european – trebuie să avem alături Uniunea Europeană, partenerii occidentali care
sprijină Moldova de atâta vreme. Şi cred că pe această cale vom putea găsi soluţiile cele mai
potrivite pentru menţinerea unor relaţii normale cu Federaţia Rusă.
Întrebare: În ceea ce priveşte relaţia Republicii Moldova cu Statele Unite ale Americii
în aceşti ani, credeţi că s-a reuşit valorificarea tuturor oportunităţilor pe care ni le-a oferit
Washingtonul?
Vasile Nedelciuc: Atât în relaţiile cu America, cât şi cu UE, Republica Moldova nu
a valorificat până la capăt tot ceea ce i s-a oferit. Mai mult, sunt convins că dacă Republica
Moldova ar merge cu paşi acceleraţi şi ar implementa rapid tot ceea ce am convenit cu
partenerii externi, aceştia ar putea deschide suplimentar fonduri pentru noi ca să ne ajute
să ne dezvoltăm. Pentru că Occidentul, UE în special, are nevoie de un partener stabil
aici în regiune, nu are nevoie de conflicte şi de turbulenţe la frontieră estică a sa. SUA de
asemenea ar vrea să vadă o Moldovă stabilă şi fără conflicte pentru a se putea concentra pe
alte zone unde are interese mai mari cu Rusia.
Occidentalii ne oferă asistenţă, dar aşteaptă iniţiative şi de la noi. Din păcate, şi
Republica Moldova, şi chiar şi România, şi alte ţări din regiune nu întotdeauna au valorificat
oportunităţile ce le-au fost oferite din partea instituţiilor europene; de fapt, viteza cu care
este asimilată asistenţa oferită determină şi viteza de integrare în instituţiile europene.
Şi americanii, şi europenii au nevoie de o istorie de succes (success story) în regiune.
Republica Moldova are posibilitate prin intermediul proiectului american Millennium
Challenge să demonstreze americanilor că merită să se investească în Republica Moldova.
Tot aşa, desfăşurând reformele promise şi înaintând proiecte de amploare în acest scop
Chişinăul poate valorifica cca 2,6 miliarde de dolari americani oferiţi de UE şi de donatorii
internaţionali. Să nu uităm că proiectul european al Republicii Moldova este sprijinit
consecvent de SUA.
Întrebare: Recent, în septembrie 2011, au fost reluate negocierile oficiale în formatul
5+2 pentru reglementarea transnistreană, după o pauză de 6 ani. Cum vedeţi evoluând lucrurile
la acest capitol pe termen scurt şi mediu?
Vasile Nedelciuc: Problema Transnistriei nu este numai a Republicii Moldova,
este deja problema Europei. Este adevărat că Europa se confruntă cu mari probleme pe
291

moment şi nu reuşeşte încă să acorde acestui subiect atenţia necesară. Dar este o problemă
europeană, şi asta o arată Germania bunăoară, pentru că atunci când vorbim de Transnistria
vorbim despre traficul ilegal de mărfuri, de fiinţe umane, de material radioactiv, de migraţie
ilegală... Oricine vrea să aibă vecini dezvoltaţi, care au un comportament civilizat, care
nu creează probleme. Aşadar, este de înţeles de ce Europa ar vrea să vadă Moldova într-o
situaţie bună. Ori situaţia din Transnistria nu mai poate fi rezolvată doar de noi.
Dacă ne imaginăm printr-un miracol că într-o noapte se întâmplă o minune şi
conflictul transnistrean este rezolvat, dispar trupele ruseşti, dispare Smirnov şi anturajul
său, se organizează alegeri – vă imaginaţi ce tragedie ar fi în ţara asta? Dacă mâine în
Parlamentul Republicii Moldova am avea o aripă transnistreană ultra-radicală cu o orientare
şovină, secondată de comuniştii noştri, de socialişti şi de alţii? Despre ce stabilitate
în Parlamentul nostru am mai putea vorbi atunci? Ar fi un dezastru, asta ar însemna o
revenire la anii 89-90 şi atunci numai despre stabilitate nu am putea vorbi în această ţară.
Aşa ceva se întâmplă aproape cu toţi cei care, de voie sau fără de voie, cunosc, traversează o
perioadă de înstrăinare, de existenţă separată. Şi această experienţă de a fi existat separat o
vreme, într-un fel sau altul îi marchează pe oameni, mai ales dacă există şi interese externe
pentru aceasta. Şi revenirea la normalitate, integrarea părţilor nu este uşoară, diferenţele
aprofundate de timp deseori sunt speculate de neprieteni.
Într-adevăr, 20 de ani de existenţă separată au creat generaţii diferite de oameni
în Transnistria şi la noi. Dacă tinerii noştri nu-şi imaginează viitorul fără UE, fără accesul
nelimitat la internet, fără libertatea de expresie, fără să vorbească limbi străine etc, cei din
Transnistria, spre regret, urmare a constrângerilor şi a regimului în care au existat, au alt
mod de gândire, ei nu au o deschidere pentru mai multe limbi, dând preferinţă limbii
ruse. Şi această lume manipulată, zombată de propaganda antimoldovenească, şovină, are
nevoie de o perioadă de regăsire de sine.
Chiar dacă vom reuşi să ajungem la o înţelegere privind reglementarea conflictului
transnistrean, oricum va fi nevoie de o perioadă de tranziţie până când ambele maluri
vor putea coexista împreună şi funcţiona în cadrul legal al ţării. Şi probabil că iniţiativele
trebuie să vină tot de la Chişinău. Instituţiile internaţionale, europene nu vor veni cu
soluţii concrete pentru noi, sau vor propune modele care nu sunt adaptate realităţilor de
la noi. Formatul existent de negocieri din păcate nu a dat încă rezultate palpabile. Recent
Germania a manifestat iniţiativa de a contribui la rezolvarea conflictului transnistrean.
Este nevoie de demersuri pe mai multe planuri – guvernamental, diplomatic, de concursul
mediatorilor, vecinilor şi prietenilor noştri – pentru a reuşi identificarea unei soluţii care ar
garanta integritatea statului Republica Moldova şi dezvoltarea lui democratică în vederea
integrării europene.
Întrebare: Cum apreciaţi evoluţia conceptului de securitate în perioada la care ne
referim? Dintr-o parte se creează impresia că autorităţile evită să abordeze subiectul – într-un
fel, îşi doresc să se apropie de UE, dar evită să vorbească despre NATO.
292

Vasile Nedelciuc: Subiectul NATO este evitat în discuţiile politice de la noi din
cauza dorinţei partidelor politice de a nu pierde din electorat. Dar, în opinia mea, este mai
bine să vorbeşti despre boală decât să te faci că nu observi simptomele care se manifestă.
Dacă ne uităm la experienţa altora, constatăm că toate statele fost comuniste care
au devenit membre ale UE după 90 au aderat mai întâi la NATO. Nu veţi găsi nicăieri în
documentele NATO sau UE vreo clauză asemănătoare, dar cu siguranţă subconştientul
celor care iau decizii politice ţine cont de acest lucru – dacă ţara este deja membră a NATO,
înseamnă că ţara dată intră în Uniune cu garanţii de securitate mult mai mari şi cu această
ţară poţi să-ţi faci planuri mari, poţi să faci proiecţii pentru viitor.
Pot da un exemplu din experienţa mea, din activitatea la compania Endava.
Mă întâlnesc în mod curent cu foarte mulţi directori, manageri de mari întreprinderi
occidentale care caută parteneri de încredere în Estul Europei cu care să semneze contracte.
Ştiu ce întrebări dau şi ce îi interesează. Iată de ce la Endava avem nişte prezentări despre
Moldova, unde prezint lucrurile într-o lumină cât mai bună, pentru că sunt interesat ca
investitorii să vină în Moldova, să dea de lucru moldovenilor. Desigur, le povestesc că
noi avem buni specialişti cunoscători de limbi străine, că suntem deprinşi cu disciplina, cu
multiculturalismul etc. Iar aceşti străini nu ezită să întrebe – dar în ce parte se orientează
Republica Moldova? Care sunt relaţiile noastre cu NATO? Pot să confirm că Endava
Moldova a pierdut deja câteva contracte importante doar pentru că Republica Moldova nu
este ţară membră NATO. E adevărat, două din aceste contracte au fost preluate de colegii
noştri de la Endava Cluj şi Endava Iaşi, şi asta doar pentru că acei clienţi nu au dorit să rişte
să investească într-o ţară care nu are garanţiile de securitate pe care le oferă NATO.
Deci, nu este vorba despre NATO ca despre un organism militar unde toţi sunt
preocupaţi cum să-i atace pe ruşi. NATO este o instituţie internaţională mai mult politică
unde, împreună, statele membre decid cum să se protejeze de eventuale riscuri şi atacuri.
Evident, dacă intri într-o asemenea comunitate, membrii căreia deţin controlul la multe
capitole în economia mondială, este cu mult mai uşor să fii acceptat în UE.
Şi invers, nefiind membru al NATO şi confruntându-te cu probleme nerezolvate
cum ar fi separatismul, cu trupe străine pe teritoriu, Republica Moldova are un drum mai
dificil de parcurs pentru a obţine statutul de membru al UE.
Desigur, aderarea Republicii Moldova la NATO nu poate avea loc peste noapte şi
fără sprijinul majorităţii populaţiei ţării. Cred însă că mai devreme sau mai târziu o discuţie
deschisă, francă, vizavi de modul în care ar trebui să ne asigurăm securitatea ar trebui să
o avem. Subiectul NATO nu prea este cunoscut în Republica Moldova, pentru că nu se
discută. Iar acele dezbateri care există totuşi adesea nu ajung la omul de rând, la cei de la
sate. E nevoie de o politică inteligentă de educare a populaţiei, de informare a populaţiei
pentru ca ulterior să fie adoptate decizii importante care să favorizeze ţara în procesul ei de
integrare europeană.
293

Întrebare: În ceea ce priveşte perspectivele pe plan extern pentru următorii ani,
integrarea europeană în mod sigur va rămâne una dintre priorităţi. Vedeţi o avansare rapidă pe
această cale în perioada următoare?
Vasile Nedelciuc: În ultimii ani echipa dlui Leancă s-a ocupat de schimbarea, de
dinamizarea relaţiilor externe pe linia primelor persoane din Minister care lucrează direct
cu UE şi rezultatele obţinute în multe privinţe sunt excelente. Dar îmi dau seama că această
schimbare nu a mers până la capăt. Corpul diplomatic al Republicii Moldova trebuie
fortificat, este nevoie de schimbări atât în ambasade, cât şi în Minister, pentru că există
semnale că modul în care se activează în MAE încă seamănă mult cu ceea ce se întâmpla
şi în trecut.
Dl Leancă a valorificat de asemenea şi comunicarea Guvern – UE şi Guvern
Republica Moldova – guvernele ţărilor din UE. Să remarcăm şirul de vizite ale primministrului
Vlad Filat într-un şir de capitale europene, secundate şi de întâlniri dintre
reprezentanţii sectorului privat din ţară şi investitorii din ţările gazdă. Este nevoie să ne
concentrăm în continuare asupra capitalelor-cheie de care depinde integrarea noastră
economică şi politică în UE.
Pentru că politica externă a unei ţări este realizată nu doar şi nu atât de Ministerul
de Externe, ci şi de celelalte instituţii ale statului, de sectorul privat, de societatea civilă şi
presă, este imperios necesar să stimulăm şi să monitorizăm felul în care îşi fac datoria şi
ceilalţi actori implicaţi în procesul integrării europene.
Cineva spunea că dacă Republicii Moldova i s-ar lua Transnistria, Chişinăul ar
rămâne fără politică externă. Ministerele, departamentele şi agenţiile naţionale trebuie să
înceapă a gândi în termeni europeni, să se familiarizeze cu problematica, cu provocările
Europei. Vom fi auziţi atunci când vom auzi şi înţelege pe ceilalţi. În momentul în care
instituţiile statului identifică problemele de interes comun cu alte state europene, proiectele
pe care le putem propune investitorilor din aceste state sau pe care putem împreună să le
realizăm – acasă sau altundeva, atunci începem să fim europeni adevăraţi şi să contribuim
la politica externă a ţării. Aşadar, trebuie să găsim teme noi de politică externă, să creştem
o nouă generaţie de analişti, economişti, investitori, manageri, diplomaţi care ar avea o
vedere de ansamblu asupra problemelor, dar şi a oportunităţilor nu doar la nivel local, dar
şi regional, european şi la scară mondială, ca să devenim europeni în adevăratul sens al
cuvântului.
294

Igor Munteanu: SUA, alături de partenerii europeni, au salutat
perspectiva unei transformări accelerate a Republicii Moldova şi mizează
pe continuarea acestui curs
Interviu cu Igor Munteanu, ambasador al Republicii
Moldova în Statele Unite ale Americii.
09 noiembrie 2011
Întrebare: În ultimii trei ani, în perioada 2009-2011, în Republica Moldova au avut
loc evoluţii spectaculoase, atât pe plan intern – şi mă refer aici la schimbarea guvernării în 2009,
remodelarea clasei politice de la Chişinău şi încercările de depăşire a crizei politice, cât şi pe plan
extern. Apropierea de Uniunea Europeană a fost declarată de forţele politice din Alianţa pentru
Integrare Europeană drept prioritate externă absolută. În aceste condiţii, v-aş ruga să daţi o
apreciere generală cursului de politică externă a Republicii Moldova din ultimii trei ani şi să vă
referiţi pe scurt la realizările obţinute, dar şi la eşecurile Republicii Moldova pe plan extern.
Igor Munteanu: Statele Unite ale Americii, fiind un partener de dezvoltare al
Republicii Moldova şi încă din 1991, din momentul recunoaşterii independenţei Republicii
Moldova, au finanţat şi au încercat să ghideze priorităţile de dezvoltare ale ţării în aşa fel
încât acest stat să performeze.
SUA şi-au construit pachetul de asistenţă pentru ţara noastră ţinând cont şi
de aşteptările locale, dar şi de existenţa unor interlocutori credibili. Or, aceasta a fost o
importantă problemă a SUA – faptul că nu întotdeauna actorii interni din Republica
Moldova manifestau interes de a duce lucrurile până la capăt. Multe din eşecurile care
s-au întâmplat în primele două decenii de transformare ţineau în primul rând de faptul că
ciclurile politice din Republica Moldova erau mai scurte decât etapele de transformare.
Dincolo însă de această paranteză legată de sprijinul SUA, trebuie să constatăm
că o sursă importantă de intensificare a interesului din partea puterilor occidentale pentru
Republica Moldova a fost legată de fenomenul anului 2009, atunci când, ca urmare a
alegerilor din 29 iulie, s-a format Alianţa pentru Integrare Europeană. Astfel, s-a reuşit în
sfârşit identificarea unui partener foarte puternic motivat, orientat spre occidentalizarea în
progresie a ţării.
Şi atunci SUA, alături de partenerii europeni, au salutat perspectiva unei
transformări accelerate a ţării. Acest lucru s-a întâmplat în 24 martie 2010, atunci când
Republica Moldova a prezentat la Bruxelles propria sa concepţie de transformare, care s-a
numit „Regândirea Republicii Moldova” – „Rethink Moldova”. Acest document a însemnat
un credit înalt pe care partenerii pentru dezvoltare au fost gata să îl acorde Chişinăului
pentru avansarea pe câteva paliere de bază – reforma economică, transformarea democratică
a instituţiilor, întărirea securităţii interne a frontierelor şi integrarea europeană. Pe aceste
patru direcţii de bază SUA a încercat să-şi identifice pachetul propriu de asistenţă.
Momentul martie 2010 este important pentru că SUA consideră că dansul se face
295

în doi – nu este vorba doar de finanţe şi resurse alocate pentru dezvoltare, ci este nevoie
şi de „campioni interni”, adică oameni care îşi asumă angajamentul pentru reforme şi au
sprijinul populaţiei.
Respectiv, în 2010 şi 2011, SUA au alocat resurse importante pentru dezvoltarea
Republicii Moldova. Şi aş menţiona aici Millennium Challenge Account (MCA), care
înseamnă 264 milioane dolari oferiţi pentru proiecte de infrastructură şi pentru agricultură.
Asta, pe lângă pachetul standard anual pe care USAID îl oferă pe priorităţile competiţionale
ale Republicii Moldova.
În plus, sprijinul economic şi structural oferit de MCA şi USAID doar completează
rolul important pe care l-a avut dialogul politic în relaţia bilaterală. Republica Moldova,
fiind avantajată de amplasarea sa geografică şi de schimbările pozitive din 2009, a primit
şi primeşte în continuare asigurări, angajament şi încurajări din partea SUA pentru ca să
reuşească în efortul de asociere la UE, efort care este susţinut atât de societatea şi clasa
politică moldoveană, cât şi de partenerii occidentali.
În mod evident, Republica Moldova are multe restanţe şi procese nefinalizate
pe plan intern, exemplul justiţiei independente şi eficiente este unul din cele mai
relevante în acest context, alături de reforma sistemului de securitate şi ordine publică,
demonopolizarea unor sectoare de servicii, eliminarea corupţiei şi protecţionismului în
sistemul administraţiei de stat etc. Totuşi, au fost şi progrese notabile remarcate de parteneri,
cum ar fi managementul integrat al frontierelor, trecerea rapidă la sistemul paşapoartelor
biometrice, asocierea la anumite spaţii comune cu Uniunea Europeană – spaţiul aerian,
uniunea energetică, alinierea în materie de politică externă etc.
SUA încurajează prin politicile sale integrarea europeană a Republicii Moldova,
încurajează parteneriatele regionale cu Polonia, România, Slovacia sau statele Baltice, ţări
care au ajuns la etapa la care pot să transmită din experienţa şi lecţiile învăţate din propria
lor tranziţie. Este de la sine înţeles că aceste transferuri de know how confirmă maturitatea
acestor ţări vecine şi prietene, care au fost la rândul lor beneficiare de asistenţă şi expertiză
calificată din partea SUA şi a Europei Occidentale, la momentul ruperii lor de trecutul
totalitar comunist şi URSS.
Întrebare: Rămânând la relaţiile cu SUA, am vrut să vă mai întreb dacă în aceşti trei
ani au fost valorificate toate oportunităţile pe care ni le-a oferit Washingtonul?
Igor Munteanu: Din păcate nu. Şi m-aş referi în primul rând la dimensiunea
economică. Chiar dacă Republica Moldova reprezintă o piaţă foarte mică în comparaţie
cu alte pieţe atractive, au existat numeroase oportunităţi inclusiv legate de atragerea
investiţiilor şi crearea unor oferte de business pentru marile companii americane.
Mă refer la semnarea de către Republica Moldova a unui acord cu Agenţia
guvernamentală americană OPIC (Overseas Private Investment Corporation), care oferă
garanţii financiare companiilor care văd oportunităţi de afaceri şi investesc în alte regiuni.
Acordul a fost semnat în noiembrie 2010, dar din păcate companiile moldoveneşti nu şi-au
296

găsit parteneri americani şi din acest motiv lucrurile nu s-au prea mişcat.
Acest acord permite mobilizarea unor serioase resurse financiare tuturor
companiilor, care îşi propun să investească în ţara noastră pe proiecte concrete de business,
inclusiv pe sectoare esenţiale pentru creşterea economică (energie, infrastructură, industria
orientată spre exporturi etc). Există disponibilitatea mai multor camere de comerţ, inclusiv
AmCham, Camera de comerţ şi industrie a Republicii Moldova, dar şi Camera de comerţ
moldo-americană din New York de a lucra mult mai productiv asupra unor proiecte de
afaceri în următorii ani. Să vedem ce urmează. Deocamdată, însă, putem doar să regretăm
că există puţine încercări temerare de a aborda în mod consistent şi pragmatic avantajele
pieţelor americane. Printre temerari voi menţiona Ghilda vinurilor din Moldova, Asociaţia
companiilor IT, dar şi alte companii care îşi doresc o strategie mai viguroasă de ocupare a
unor nişe interesante pe aceste pieţe.
Desigur, avansarea relaţiilor comerciale cu SUA depinde şi de stabilitatea politică
internă, de integritatea procesului democratic şi, nu în ultimul rând, de îndeplinirea
promisiunilor făcute de către politicieni (delivering, cum spun americanii). Emit ipoteza
că şi faptul ne-alegerii şefului de stat după alegerile din noiembrie 2010 şi discuţiile despre
reconfigurarea AIE-II au reprezentat inevitabil aglomerarea unor întrebări fără răspuns din
partea partenerilor occidentali faţă de guvernanţa de la Chişinău. Asta, chiar dacă există şi
alte ţări în care ciclul politic nu este complet, cum ar fi Belgia, sau alte ţări în care guvernele
au viaţă scurtă. Această percepţie de „instabilitate politică”, legată de ne-încheierea ciclului
politic, este taxată şi influenţează motivaţia unor parteneri occidentali de a ne ajuta pe
proiectele noastre fundamentale.
Pentru Republica Moldova este fundamental important ca în raport cu SUA
să dezvolte un parteneriat privilegiat, să elimine restricţiile comerciale existente – şi mă
refer în primul rând la scoaterea amendamentului Jackson-Vanik. Acest amendament
blochează accesul Republicii Moldova la regimul permanent de comerţ normal cu SUA.
Or, întotdeauna când companii americane sunt interesate de ţara noastră, chiar aşa, cu
piaţa ei mică, ei întreabă în primul rând de ce există aceste restricţii comerciale. Evident că
nu este niciun argument logic pentru menţinerea acestora.
Două proiecte de lege în privinţa eliminării amendamentului Jackson-Vanik în
raport cu Republica Moldova au fost înregistrate în cele două camere ale legislativului
american în luna martie-aprilie 2011, ceea ce mă face să estimez – cu prudenţa necesară
atunci când vorbeşti despre un proces legislativ – că „minunea” s-ar putea întâmpla până la
sfârşitul acestui an, 2011, ori la începutul anului viitor 2012. Avem suficient sprijin politic
în Camera Reprezentanţilor şi în Senatul Congresului american. Este un moment la care
am muncit mult şi cred că va însemna o bună şansă de dinamizare a relaţiilor economice
cu Statele Unite.
Există şi alte dimensiuni ale relaţiei noastre de cooperare cu SUA. Suntem
interesaţi să putem discuta la Washington DC şi anumite înţelegeri asupra unor modalităţi
mai convingătoare de facilitare a procesului de obţinere a vizelor pentru cetăţenii noştri,
297

oferind anterior regim fără vize cetăţenilor SUA. Avem nevoie din partea SUA şi de
atragerea unor investiţii importante, avem nevoie de intensificarea cooperării pe domeniul
educaţiei şi nu mă refer doar la programele tradiţionale susţinute de AIREX, dar la proiecte
speciale, cum ar fi deschiderea unei Universităţi Americane la Chişinău, un element esenţial
în remodelarea spaţiului universitar din Republica Moldova. Sigur, trebuie să fim realişti şi
vizionari la nivel de stat ca să putem clădi la nivel practic acest obiectiv, pentru că nimeni
nu se poate aştepta la realizarea acestui obiectiv peste noapte.
În anul 2011 am constatat importante evoluţii pe relaţiile bilaterale şi aş menţiona
aici vizita din 9 martie a vicepreşedintelui SUA, Joe Biden. A fost o vizită de pionierat,
care a dus la formularea unor poziţii mai ferme a SUA privind integrarea europeană a
Republicii Moldova, privind reglementarea conflictului transnistrean în cadrul statului
unitar şi indivizibil şi privind sprijinul reformelor iniţiate de Republica Moldova. Deci, a
fost o vizită extrem de bună pentru vizualizarea obiectivelor comune şi întărirea dialogului
bilateral.
În acelaşi timp, aş menţiona o altă vizită a senatorului John McCain din 12 iulie
2011, care a întărit dimensiunea legislativă a parteneriatului dintre Republica Moldova şi
SUA. Cred că pasul logic pe această dimensiune ar fi crearea unui grup politic de sprijin
pentru Republica Moldova în Congresul SUA. Acest lucru ar putea să ofere nişte energii
foarte importante pentru parteneriatul privilegiat dintre Republica Moldova şi SUA.
Dar sigur că aceste lucruri nu vor fi niciodată oferite de la sine. Cred că trebuie
să perseverăm în scopul întăririi „modelului pozitiv, de succes” al Republicii Moldova în
cadrul Parteneriatului Estic al UE, în condiţii de stabilitate dinamică internă, centrată pe
reforme şi fapte care servesc necesităţilor de dezvoltare a ţării.
Întrebare: În ceea ce priveşte relaţiile cu UE, în această perioadă am avansat destul de
mult, avem în curs de negociere un Acord de asociere şi un Acord privind liberalizarea regimului
de vize, suntem membri ai Parteneriatului Estic. În ce măsură am valorificat şansele pe care ni
le-a oferit UE şi nu riscăm oare ca, în urma neînţelegerilor din coaliţia de guvernare, această
„poveste de succes” care se prefigura să repete soarta Ucrainei?
Igor Munteanu: Parteneriatul Estic nu este cea mai scurtă formă de aderare la
Uniunea Europeană, dar cu siguranţă este cel mai accesibil instrument de întărire a
coeziunii interne cu politicile Bruxellesului. Ar fi total nepotrivit să ne împotrivim ori să
criticăm lipsa de perspectivă europeană stând pe loc. Acest format, „more for more” şi
politicile de stimulare diferenţiată pe care Uniunea Europeană le aplică cu destul succes
în raport cu vecinii săi, trebuie să ne „energizeze” şi nu să ne invite la contemplaţii sterile.
Republica Moldova şi Ucraina îşi doresc să avanseze mai rapid decât alte state
incluse în Parteneriatul Estic, fiind angajate în negocieri şi evaluări complexe pentru cei
doi piloni ai Acordului de asociere – Acordul de liber schimb şi cel privind regimul liber
de vize. Posibil că aşteptările altor state din spaţiul Caucazului de Sud sunt diferite de
ale noastre, dorindu-şi probabil obiective care ţin mai degrabă de un nivel mai generos
298

de integrare economică şi vize, dar fără alinierea la standarde şi instituţii politice comune
cu UE. Le priveşte. Cred că aceste diferenţe au fost sesizate chiar de la lansarea Politicii
europene de vecinătate.
În sinteză, putem afirma că şi Republica Moldova şi Ucraina au reuşit să se
desprindă binişor de „restul grupului” în ultimii doi ani şi că semnarea Acordului de
asociere cu UE va fi precedată de importante înţelegeri sectoriale şi alinieri pe mai multe
spaţii comunitare: spaţiul aerian, spaţiul european energetic, comerţ liber, spaţiul de
securitate şi politică externă etc.
Suntem conştienţi că modelul unei reuşite în Republica Moldova ar închide multe
guri critice şi în UE, mai ales printre vocile demagogice care cheamă UE să-şi închidă uşile
faţă de orice alte extinderi pe viitor, sub pretextul crizei economice şi al blocajelor interne
etc. Personal, cred că succesele noastre vor alimenta succesul de ansamblu al Uniunii
Europene, care are nevoie la rândul său de vizionarism, consistenţă şi proiecţie democratică
asupra valorilor pe care se bizuie.
Întrebare: Anul 2009 a marcat o perioadă de îngheţ maxim, ca să zic aşa, a relaţiilor
Republicii Moldova cu vecinii – România şi Ucraina. Între timp, lucrurile s-au schimbat, în
relaţiile cu România s-a trecut de la un de facto război rece cu regim de vize impus de Chişinău
după evenimentele din 7 aprilie 2009 la un parteneriat strategic european. Cu Ucraina s-a
început demarcarea frontierei, inclusiv pe segmentul transnistrean şi s-au reglementat mai multe
probleme istorice, printre care şi subiectul Palanca. Cum apreciaţi efortul realizat pe dimensiunea
relaţiilor cu vecinii?
Igor Munteanu: Relaţiile cu România au fost extrem de afectate de „exclusivismul
ideologic şi cultural” al PCRM, care a bătut monedă pe căutarea de duşmani externi şi
pe separarea „moldovenismului sănătos” de „expansionismul românesc”. Evident, relaţiile
foarte bune cu România nu puteau încăpea în „fiertura” totalitară promovată de camarila
adunată în jurul liderului PCRM, Vladimir Voronin, şi atunci persoanele care încercau
să aibă o viziune mai favorabilă faţă de normalitatea relaţiilor de comerţ şi cooperare
economică, politică, socială sau de orice alt get cu România, sau care voiau să deschidă
spaţii comune de comunicare culturală sau educaţională cu statul vecin, intrau imediat în
categoria „infractorilor periculoşi”, care urmau să fie izgoniţi din sistemul administraţiei
publice (vezi motivele pentru care au fost votate restricţii contra persoanelor cu dublă
cetăţenie în 2007).
Să ne amintim de decizia de a suspenda funcţionarea filialei Universităţii din Galaţi
de la Cahul, de căutarea duşmanilor poporului printre ziariştii cu vederi naţionale şi proeuropene,
sau persoane cu studii acumulate la Bucureşti, Iaşi sau alte centre universitare
româneşti. În aceste condiţii, desigur că am avut nevoie de anul 2009 ca de un moment
esenţial de „resetare” a relaţiilor cu România, pentru că mai rău nu se mai putea. Această
„gură de aer” şi „normalitate” a început să fie resimţită după instalarea la guvernare a AIE-I.
Bucureştiul şi-a afişat mereu dorinţa de a servi drept avocat al Republicii Moldova
299

în spaţiul comunitar, pentru că are experienţa necesară potrivită şi, din acest motiv, după
anul 2009, Republica Moldova a fost „asaltată de oferte” din partea Bucureştiului.
Pe parcursul anului 2010, România a început să formuleze proiecte economice şi
politice concrete de care a avut întotdeauna nevoie Republica Moldova.
Ofertele au fost legate de sprijinul economic în legătură cu inundaţiile din 2010 de
pe Prut, oferta preşedintelui Băsescu de a investi în următorii patru ani 100 milioane euro
în proiecte planificate de Guvernul de la Chişinău, extinderea numărului de burse pentru
studenţi, dar şi extinderea reţelei de consulate generale în Republica Moldova pentru
facilitarea procesului de eliberare a vizelor.
Şi, nu în ultimul rând, sprijinul pe care diplomaţia românească l-a oferit pentru
crearea aşa-numitului „grup de prieteni” ai Republicii Moldova în UE. Iniţiativa a pornit de
la ministrul de Externe, Teodor Baconschi, şi din acel moment despre Republica Moldova
s-a vorbit nu doar în culoare, dar la nivelul miniştrilor de Externe ai UE, ca despre un
potenţial candidat real la integrare.
Transformările de după 2009 s-au întâmplat prin încrederea reciprocă pe care
elitele politice de la Chişinău şi Bucureşti au regăsit-o. Acest lucru trezeşte speranţe
pozitive şi obligaţii de a face această relaţie bilaterală să fie exemplară pentru alte ţări din
jur, o istorie de succes între doi vecini.
În ceea ce priveşte relaţiile cu Ucraina, aceasta este diferită faţă de relaţiile
noastre cu România sub aspectul paradigmei, dar în acelaşi timp putem spune că suntem
parteneri de integrare, buni vecini şi potenţiali aliaţi. Pentru că odată ajunşi state asociate
la UE, Republica Moldova şi Ucraina ar putea să influenţele pozitiv, prin forţa exemplului
personal, dinamica vecinilor din Est – pe cea a Belarusului şi a statelor din Caucazul de Sud.
Totuşi, în relaţia dintre Ucraina şi Republica Moldova au existat în permanenţă
factori de iritare. Asta ţine şi de proprietăţile Republicii Moldova existenţe pe teritoriul
ucrainean, şi de barajul hidroelectric de la Novodnestrovsk, dar şi de delimitarea neclară a
frontierei dintre Ucraina şi Republica Moldova. La toate acestea se mai adaugă şi iritarea
suplimentară legată de existenţa conflictului transnistrean.
Aceasta nu ne împiedică să afirmăm însă că rolul Ucrainei va rămâne esenţial
pentru obiectivul nostru de reglementare definitivă şi durabilă a conflictului transnistrean,
păstrând caracterul unitar, indivizibil şi suveran al Republicii Moldova asupra întregului
său teritoriu. De acest lucru nu trebuie să uităm nici noi, dar nici politicienii de la Kiev,
chiar şi atunci când sunt supuşi concurenţei electorale.
În plus, datorită faptului că ciclurile politice din Ucraina nu s-au încheiat
întotdeauna la termen, adică au fost alegeri anticipate, au venit concurenţi politici care au
încercat să anuleze priorităţile guvernelor anterioare. Din acest motiv, dinamica internă din
Ucraina adesea a dezavantajat Republica Moldova, care a fost considerată ca fiind mică şi
nesemnificativă pentru interesele de leadership regional şi din acest motiv a fost lăsată la o
parte. Iar noi am avut de pierdut de pe urma acestei ne-angajări a Ucrainei în soluţionarea
unor preocupări de securitate a Republicii Moldova.
300

Privind înainte, putem spune că noi, ambele state, avansăm cu rapiditate spre
un angajament european. Să sperăm că Ucraina va depăşi problemele pe care le are şi va
manifesta continuitate şi interes faţă de oferta UE.
Noi avem proiecte de infrastructură foarte interesante la care aşteptăm răspunsul
Ucrainei, inclusiv coridoarele europene care traversează Republica Moldova şi Ucraina,
avem obiective comune în transformarea calitativă a Parteneriatului Estic care ar trebui să
presupună şi soluţii de aderare instituţională la UE.
Întrebare: Relaţiile cu Rusia în această perioadă – în anii 2009-2011 – au dat
impresia că au fost puse cumva deopare sau chiar ignorate în anumite intervale de timp. În ce
măsură impresia asta este una corectă?
Igor Munteanu: Relaţiile dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă sunt
circumscrise Tratatului de parteneriat strategic, semnat în noiembrie 2001, la momentul în
care Partidul Comuniştilor intra în primul său ciclu de guvernare. În acel moment Federaţia
Rusă reitera angajamentul său de a recunoaşte Republica Moldova în calitate de stat unitar
şi indivizibil, ceea ce presupune că nu recunoştea Transnistria şi că recunoştea jurisdicţia
exclusivă a legislaţiei Republicii Moldova asupra întregului său teritoriu.
Cu alte cuvinte, Federaţia Rusă nu ar trebui să întreprindă nicio acţiune care ar
trata Transnistria ca ceva diferit de corpul suveran al Republicii Moldova, nu ar trebui să
desfăşoare alegeri, să transmită ajutoare financiare ori să instruiască armată, fără acordul
specific al autorităţilor de la Chişinău. Ori, ce se întâmplă în Transnistria seamănă mai
degrabă cu un teritoriu ocupat cu forţa, în care se compromit standarde elementare de
respect faţă de textul Tratatului politic semnat în 2001.
Ar trebui să ne aşteptăm ca această stare de lucruri să poată fi depăşită în timp,
iar Federaţia Rusă a demonstrat în numeroase cazuri că îşi poate afirma voinţa politică
atunci când doreşte. Din acest punct de vedere, noi trebuie să fim tentaţi să trecem peste
supărările şi iritările istorice, să privim Federaţia Rusă în calitate de parte benevolentă, pe
lângă alte calităţi naturale de „partener comercial şi politic” tradiţional pentru businessul
din Republica Moldova.
Noi ar trebui să privim strategic relaţia cu Federaţia Rusă. Este un jucător de
importanţă regională sau chiar subcontinentală care nu poate fi ignorat de nimeni, cu atât
mai mult de state mici cum este Republica Moldova. În acelaşi timp, noi nu putem să face
trocuri pe interes naţional sau pe obiective de natură strategică, cum este aderarea la UE,
care nu trebuie să aibă alternativă. În continuare Republica Moldova va trebui să angajeze
Federaţia Rusă în acel format de negocieri pentru reglementarea transnistreană, pentru a
obţine încrederea că reintegrarea teritorială de asemenea este un proiect fără alternativă.
De asemenea, trebuie să găsim forţe pentru dialog pentru a scoate elementele
care au otrăvit relaţiile cu Federaţia Rusă în ultimile două decenii. Aceste elemente sunt
legate de prezenţa neconstituţională a unor unităţi sau efective militare în Transnistria,
finanţarea unor componente din administraţia regiunii separatiste şi altele. Avem nevoie
301

de demilitarizarea şi integrarea regiunii respective, iar obligaţiile bilaterale şi multilaterale
solicită Federaţiei Ruse o altă linie de comportament, mai civilizat. Acestea sunt iritările
noastre. Eu sper că la momentul în care se va discuta prelungirea Tratatului bilateral dintre
Federaţia Rusă şi Republica Moldova aceste chestiuni vor fi confirmate în dialogul la nivel
înalt şi acest dialog va căpăta o energie sporită.
Întrebare: Recent, în septembrie 2011, au fost reluate negocierile oficiale în formatul
5+2 pentru reglementarea transnistreană, după o pauză de şase ani. Cum vedeţi evoluând
lucrurile la acest capitol pe termen scurt şi mediu?
Igor Munteanu: Toate soluţiile pe termen scurt sunt de regulă eşecuri. O soluţie pe
termen scurt, gen Memorandumul Kozak, ar fi însemnat acceptarea unui colaps programat
al Republicii Moldova şi ar fi utilizat în scopul eliminării oricărui proiect european în folosul
unui model de stat hibrid poliţienesc-banditesc, cum există în acest moment la Tiraspol.
Proiectul de reintegrare promovat şi acceptat recent de Guvern presupune
integrarea sectorială a acestei regiuni, în paralel cu negocierea unui statut compatibil cu
prevederile constituţionale. Or, acest lucru ar trebui să decurgă în paralel cu scoaterea
muniţiilor şi a armatei străine din Transnistria, cu expandarea instituţiilor democratice, a
presei libere, a societăţii civile, a autonomiei locale în spaţiul transnistrean.
Un element foarte bun al acestei strategii graduale, numit uneori şi „strategia
solzului de peşte” este şi faptul că, în acest moment, peste 700 de întreprinderi transnistrene
pot să beneficieze de regimul preferinţelor autonome cu UE şi se speră ca această evoluţie să
ajute gradual la învăţarea beneficiilor câtorva dintre libertăţile europene la care Republica
Moldova are acces în acest moment.
Toate aceste lucruri vorbesc în favoarea faptului că nimeni nu ar trebui să opteze
pentru soluţii pe termen foarte scurt, în detrimentul unei reglementări definitive şi
sustenabile. Acestea ar putea fi uneori circumscrise unor „virajuri” electorale, dar oamenii
de stat ar trebui să nu epateze şi nici să se amăgească cu ideea că ar obţine beneficii
marginale în detrimentul interesului naţional pe termen lung. Or, interesul naţional este
de a avea controlul exclusiv şi suveran al instituţiilor constituţionale asupra populaţiei şi
teritoriului Transnistriei.
Din partea comunităţii internaţionale noi aşteptăm ca sprijinul SUA, OSCE şi
UE să se manifeste mai dinamic, ca negociatorii să discute nu doar problema statutului, ci
şi dimensiunea drepturilor omului, dimensiunea anulării obstacolelor în calea circulaţiei
libere a cetăţenilor, creării condiţiilor pentru securitatea cetăţeanului pe teritoriul
transnistrean.
Actualul sistem de menţinere a păcii în Zona de securitate de pe Nistru este unul
total nesatisfăcător, din acest motiv autorităţile Republica Moldova au vorbit în repetate
rânduri despre inevitabila transformare a misiunii de pacificare în una civilă sub pavilionul
unei instituţii europene sau internaţionale credibile.
În plus, mandatul UE, SUA şi OSCE ar trebui să fie extins către alte zone care ar
302

putea fi folositoare pentru populaţia din această regiune. Mă refer la instituţii civile, dar şi la
forme avansate de diplomaţie populară, care ar putea scoate fenomenul de discurs agresiv
din presa transnistreană, pentru că doar astfel vom putea crea condiţii pentru liberalizarea
spaţiului public în această regiune.
Din punctul meu de vedere, formatul de negocieri pe reglementarea conflictului
transnistrean va putea suferi transformări pozitive din momentul în care Guvernul
Republicii Moldova va avea o strategie de reintegrare – să sperăm că acest lucru se va
întâmpla până la sfârşitul anului, dar şi din momentul în care vor exista impulsuri pozitive
din partea mediatorilor actuali, din partea Federaţiei Ruse inclusiv, în raport cu grupurile
care în mod tradiţional au creat conflicte şi provocări în regiune.
Întrebare: În ultima perioadă s-a creat impresia că rolul SUA în reglementarea
conflictului transnistrean a fost un pic diminuat, UE venind cumva în faţă mai ales prin iniţiativa
manifestată de Germania.
Igor Munteanu: În mod evident, SUA atestă anumite schimbări pe teren, dar
nu pot să substituie formatul integral 5+2 de negocieri. SUA acordă sprijin economic şi
structural autorităţilor Republicii Moldova pentru ca acestea să devină mai credibile în
ochii populaţiei din stânga Nistrului.
În acelaşi timp, SUA vor oferi un sprijin mai consistent pe domenii hipersensibile
pentru instituţiile publice din Republica Moldova, inclusiv întărirea sistemului de
securitate. Este nevoie de strategii şi mecanisme care să creeze premize pentru a angaja
populaţia într-un dialog necesar reintegrării teritoriale, pentru a crea stimulente pentru
business. Este nevoie şi de vocea pozitivă a actorilor din regiune (intelectualitatea, presa,
mediul academic, cercurile de profesie cum sunt medicii), care să privească Republica
Moldova într-un mod unitar, fără a separa Transnistria, şi să creeze instrumente de presiune
contra elitelor militariste de la Tiraspol, care ar putea astfel renunţa la un moment dat la
separarea de Republica Moldova. Acesta este obiectivul susţinut de mediatori.
Întrebare: Cum apreciaţi evoluţia conceptului de securitate în perioada la care ne
referim? Dintr-o parte se crează impresia că autorităţile evită să abordeze subiectul – într-un fel,
îşi doresc să se apropie de UE, dar evită să vorbească despre NATO.
Igor Munteanu: SUA aşteaptă ca multe din problemele interne ale Republicii
Moldova să fie rezolvate şi prin reformarea sistemului de securitate. Foarte multe state
europene şi-au rezolvat această problemă prin aderarea la NATO. Republica Moldova
reprezintă un caz excepţional, atunci când îşi doreşte consolidarea securităţii sale naţionale,
o reformă a sectorului de securitate, fără ca să participe la Alianţă. Cu alte cuvinte, NATO
fără NATO.
Există bineînţeles exemplul unor ţări care sunt puternic integrare în UE dar nu fac
parte din NATO. Mai ales în arealul scandinav. În anumite condiţii am putea să acceptăm
prevederile existente din Constituţie, dacă ne-am mişca pe planul reformelor interne.
Sectorul de securitate reprezintă o bătaie de cap în acest moment pentru
303

autorităţile de la Chişinău, pentru că a fost evitat înainte de asta şi pentru că neutralitatea
constituţională a fost înţeleasă în mod restrictiv sau neadecvat până în prezent. Noi am
avut tradiţia de a adopta documente care nu au fost implementate apoi pe teren. Strategia
actuală de securitate care a fost propusă se deosebeşte calitativ şi după structură şi după
felul în care sunt formulate sarcinile de asigurare a securităţii.
Problema este nu doar a viziunii pe termin lung, ci şi de reformare a instituţiilor
care sunt însărcinate cu anumite misiuni pe acest domeniu. După adoptarea Strategiei de
securitate, mingea va ajunge pe terenul acestor instituţii – şi a Serviciului de Informaţi şi
Securitate, şi a Ministerului Apărării, şi a Ministerului de Interne. Aceste instituţii, în acest
moment, nu pot spune că apelează în mod egal la experienţa unor state vecine care şi-au
transformat aceste sectoare.
Dar pentru a reforma aceste instituţii, ai nevoie de stabilitate internă. Pentru ca
să-ţi pui obiectivul reformării până la capăt a unor instituţii complexe, cum este Ministerul
de Interne, ai nevoie de o voinţă de fier şi de o alocare a resurselor pentru ca fiecare element
din această instituţie să fie transformat în conformitate cu standardele europene. Deci, nu
este suficient doar să-i îmbraci pe grăniceri în haine noi, este nevoie de o reconstruire totală
a sistemului vechi, sovietic, în instituţii compatibile cu standardele europene. Această
schimbare de optică este posibilă în condiţiile unui mandat de reformă politică acceptat
la nivelul Parlamentului. Şi din acest punct de vedere o Strategie va ajuta la vizualizarea
perspectivelor pe termen lung.
Ea nu răspunde însă la toate sub-sistemele pe care trebuie să le implici în aceste
reforme.
Este nevoie probabil ca şi controlul parlamentar să fie accentuat pe aceste spaţii
foarte sensibile ale instituţiilor publice şi să existe parlamentari care înţeleg foarte bine cum
funcţionează aceste instituţii şi cum poate fi exercitat acest control parlamentar.
Întrebare: În ceea ce priveşte perspectivele pe plan extern pentru următorii ani,
integrarea europeană în mod sigur va rămâne una dintre priorităţi. Vedeţi o avansare rapidă pe
această cale în perioada următoare?
Igor Munteanu: Politica externă trebuie să servească dezideratelor şi cursului
strategic stabilit deja în societate. Trebuie să existe continuitate şi integrare în structurile
indispensabile interesului naţional.
Principalele sarcini pe care trebuie să insistăm sunt stabilite deja – buna vecinătate,
adaptare graduală a Republicii Moldova la acquis-ul comunitar, întărirea securităţii
Republicii Moldova prin garanţii din partea instituţiilor din care facem parte şi prin
asocierea la dimensiunile politicii externe a UE, care răspund în mare parte şi aşteptărilor
noastre. Un obiectiv important ţine şi de întărirea spaţiului de bună vecinătate cu Ucraina
şi România, participarea activă la toate formele de interacţiune şi cooperare economică,
care avantajează producătorul autohton şi aduce finanţări şi tehnologii străine în economia
ţării.
304

Ar trebui să avem puterea să trecem de la o diplomaţie săracă şi inerţială la o
diplomaţie vizionară şi profesionistă, reprezentată de cadre profesioniste şi bine pregătite.
Schimbările calitative din acest subsistem al administraţiei publice vor surveni numai în
rezultatul unor procese stabile şi bine gestionate în reformarea sistemului de administraţie
publică, din care face parte şi Ministerul Afacerilor Externe. Administraţia publică va
avea numai de câştigat de pe urma unor angajaţi tineri, care au absolvit universităţi în
străinătate, fără a neglija experienţa şi capitalul uman al altor generaţii de persoane dedicate
diplomaţiei, inclusiv celei economice şi culturale.
În plan economic, în mod evident Republica Moldova trebuie să maximizeze
oportunităţile comerciale externe, trebuie să ofere ajutor businessului autohton pentru ca
acesta să obţină acces la pieţele internaţionale, la finanţele internaţionale şi la tehnologiile
avansate.
Evident că noi suntem în proces de transformare. În acest moment avem peste 55
la sută din exporturi orientate către piaţa europeană comună. Acest lucru vorbeşte despre
faptul că businessul deja a reacţionat foarte bine la acest obiectiv de integrare europeană,
rămâne doar ca el să devină mai competitiv şi mai bine integrat pe pieţele internaţionale. În
felul acesta vom elimina vulnerabilităţile legate anterior de o singură piaţă. Vă aduceţi aminte
că în anul 1998, când s-a întâmplat criza financiară din Rusia, practic în câteva săptămâni
am pierdut aproape un sfert din bugetul anual, ca urmare a faptului că exportatorii din
Republica Moldova erau în proporţie de peste 75 la sută dependenţi de piaţa rusă.
Aceste vulnerabilităţi se manifestă şi în alte domenii economice cruciale, cum este
energia. Avem o dependenţă uluitoare de câţiva furnizori de energie şi acest lucru creează
probleme fundamentale pe care orice investitor dintr-o ţară occidentală le va formula din
prima zi când va ajunge în Republica Moldova. Dacă cineva vrea să deschidă nişte companii
mari, va fi interesat să asigure fluxuri de energie stabile, la preţuri optime, dar va fi atent şi
la faptul ca reglementările de business să nu se schimbe în fiecare an.
Predictibilitatea economică este la fel de importantă ca şi predictibilitatea politică.
Doar în condiţiile în care vom fi capabili să asigurăm aceste condiţii elementare pentru
businessul modern, vom putea atrage capital nou, tehnologii noi şi vom putea răspunde la
solicitările tot mai presante din partea forţei de muncă.
Populaţia nu aşteaptă ani la rândul până când Guvernul va fi în stare să dea răspuns
la întrebarea legată de joburi, de locuri de muncă, ea „votează cu picioarele”. Şi atâta timp
cât oamenii vor considera că muncind în altă parte vor putea oferi mai multe copiilor şi
familiei, votul „cu picioarele” va însemna scoaterea unor grupuri importante din economie
şi societate şi pierderea unor resurse, pe drept cuvânt, irecuperabile din ceea ce este mai de
preţ într-o naţiune – oamenii. Depopularea şi pierderea avantajelor competitive reprezintă
una din cele mai mari provocări pentru Republica Moldova, provocare care face şi ea parte
din obligaţiile politicii externe pe termen lung.
305

Nicu Popescu: UE va evalua pe viitor succesele Chişinăului în funcţie de
progresele în realizarea reformelor interne şi nu de promisiunile făcute
306
Interviu cu Nicu Popescu, analist, cercetător la Consiliul
European pentru Relaţii Externe de la Londra. 14 noiembrie 2011
Întrebare: În ultimii trei ani, în perioada 2009-2011, în Republica Moldova au avut
loc evoluţii spectaculoase, atât pe plan intern – şi mă refer aici la schimbarea guvernării în 2009,
remodelarea clasei politice de la Chişinău şi încercările de depăşire a crizei politice, cât şi pe plan
extern. Apropierea de Uniunea Europeană a fost declarată de forţele politice din Alianţa pentru
Integrare Europeană drept prioritate externă absolută. În aceste condiţii, v-aş ruga să daţi o
apreciere generală cursului de politică externă a Republicii Moldova din ultimii trei ani şi să vă
referiţi pe scurt la realizările obţinute, dar şi la eşecurile Republicii Moldova pe plan extern.
Nicu Popescu: În ultimii trei ani politica externă a fost cel mai de succes domeniu
de guvernare şi anume în acest domeniu au avut loc schimbările cele mai fundamentale.
Şi chiar, dacă doriţi, politica externă a Republicii Moldova este ca un Ferrari în actul de
guvernare, fiind cel mai dinamic, cel mai de succes şi cel mai vizibil domeniu.
Relaţiile s-au schimbat practic pe toate direcţiile. Şi cu UE relaţiile s-au îmbunătăţit
substanţial, au fost relansate mai multe procese de cooperare şi integrare care pe perioada
guvernării anterioare erau practic pe linie de stagnare.
Dacă mergem pe realizări, este vorba în primul rând despre relansarea în plan
diplomatic a Republicii Moldova, care a devenit în viziunea multor europeni singura poveste
de succes a Parteneriatului Estic, dar chiar şi a Politicii europene de vecinătate. Acest lucru
a deschis mai multe canale de integrare şi dialog cu UE – lansarea negocierilor privind
Acordul de asociere cu UE, încheierea negocierilor privind liberalizarea transportului
aerian, lansarea dialogului pe vize, obţinerea unui Plan de acţiuni implementarea căruia va
duce la abolirea vizelor pentru cetăţenii moldoveni care doresc să călătorească în UE etc.
Este vorba despre o normalizare şi o nouă deschidere şi în relaţiile cu Ucraina,
lucru obţinut mai mult sau mai puţin anul acesta.
Pe direcţia europeană este, evident, şi relansarea relaţiilor cu România, care, dacă
ne amintim, în 2009 şi pe parcursul practic întregii guvernări anterioare erau destul de
proaste.
Zonele pe care succesele au fost mai puţin vizibile ţin în primul rând de relaţiile
cu Federaţia Rusă. Aceste relaţii nu sunt conflictuale, aşa cum au fost de mai multe ori
pe timpul guvernării Voronin, însă nici nu este clar dacă potenţialul relaţiei cu Rusia este
realizat la justa lui valoare. Deci, relaţiile cu Rusia sunt oarecum stabile, dar marcate de o
anumită reticenţă.
Un al doilea element în care Republica Moldova ar putea investi mult mai mult
efort ţine de diplomaţia economică. Or, eforturile de politică externă ale ţării deocamdată
sunt percepute ca o diplomaţie politică, nu şi una economică. Deci în acest sens cred că

această dimensiune a politicii externe este cea mai subdezvoltata.
O altă direcţie a politicii externe care nu este valorificată la justa ei valoare este
Turcia – o piaţă şi o putere regională importanta. În relaţiile cu Turcia mai multe ţări,
inclusiv vecinii noştri, au parteneriate destul de apropiate. Statele balcanice, Rusia şi
Ucraina au semnat acorduri de călătorii fără vize cu Turcia, iar Ucraina va negocia în curând
un Acord de liber schimb.
Or, din punctul de vedere al Republicii Moldova cred că trebuie să se investească
mai mult în relaţia cu Turcia, inclusiv din perspectiva unui progres spre abolirea vizelor
în relaţiile cu această ţară, dar şi pe direcţia întăririi parteneriatului economic. Evident că,
în contextul negocierii unei zone de liber schimb cu UE, Republica Moldova ar trebui să
încheie un acord similar şi cu Turcia. Există deja careva mişcări în această direcţie, dar cred
că intensificarea relaţiilor, mai ales comerciale, cu Turcia poate fi şi mai dinamică.
Întrebare: Republica Moldova a fost la un moment dat numită „povestea de succes
a Parteneriatului Estic”. În ultimul timp însă sunt voci care spun că această poveste de succes
riscă să eşueze lamentabil. Există într-adevăr riscul ca Republica Moldova să repete scenariul
ucrainean, având în vedere instabilitatea politică internă, dar şi conflictele din cadrul Alianţei
pentru Integrare Europeană?
Nicu Popescu: Acest risc există. Pe de o parte, Republica Moldova a făcut mai
multe în doi ani şi jumătate în relaţiile cu UE şi în planul reformelor decât a făcut Ucraina
în patru ani de guvernare portocalie. Deci, în acest sens Moldova ca dinamică a reformelor
şi relaţii cu UE deja este într-o situaţie mai bună decât Ucraina în perioada 2005-2010.
Însă evident că Republica Moldova nu este comparată doar cu Ucraina şi cu alte
state post-sovietice, dar şi cu aşteptările pe care le are UE sau cu promisiunile pe care le
face în capitalele europene. Şi în acest sens evident că riscul ca povestea de succes să se
„dezumfle” este destul de real şi practic permanent.
În fond, cred că trebuie să facem o distincţie dintre ce a însemnat această „poveste
de succes” până acum şi ce va urma de acum încolo. În primii doi ani şi jumătate Moldova
a fost o poveste de succes pentru că şi-a relansat parteneriatele politice cu UE, a reuşit
să lanseze o serie de procese de cooperare şi integrare europeană foarte dinamice – şi
Acordul de asociere, şi lansarea în curând a negocierilor privind Acordul de liber schimb,
şi liberalizarea transportului aerian, şi dialogul pe vize. Deci, există foarte multe succese
diplomatice şi politice, însă cred că în viitorul apropiat performanţa Republicii Moldova
va fi evaluată nu în funcţie de câte acorduri noi Republica Moldova iniţiază şi semnează
cu UE, ci de implementarea acelor promisiuni pe care le-a dat Uniunii Europene. Şi aici
cred că Republica Moldova va trebui să transpire cu mult mai mult pentru a se menţine pe
această poziţie de lider.
Întrebare: Spuneaţi recent că acel credit de încredere care a fost acordat iniţial de
Occident autorităţilor democratice de la Chişinău a început să se epuizeze şi în acest context
vreau să vă întreb cum ar putea fi perceput la Bruxelles un eventual eşec al AIE şi revenirea
307

Partidului Comuniştilor la guvernare într-o formă sau alta?
Nicu Popescu: Toţi prietenii Republicii Moldova din UE îşi doresc ca guvernarea
să aibă o perspectivă politică cât decât clară, care ar dura încă cel puţin trei ani. Toţi îşi
doresc ca actualul Guvern să pună deoparte complicaţiile şi schemele politice pentru a
se concentra în sfârşit pe procesul de reforme şi transformare a Republicii Moldova şi pe
implementarea acelor promisiuni pe care Chişinăul le-a făcut Uniunii Europene.
Şi anume din această perspectivă partenerii europeni ai Republicii Moldova
îşi doresc extrem de mult ca această problemă de alegere a preşedintelui să fie în sfârşit
scoasă din agenda politică, prin alegerea unui preşedinte, ceea ce ar permite, aşa cum
speră europenii, Guvernului Filat să lucreze cu toată energia şi dedicaţia în primul rând pe
reforme, atragerea investiţiilor străine, liberalizarea economiei, crearea unei zone de liber
schimb cu UE. Şi mai puţin pe gestionarea în regim manual a unei crize politice lâncezânde
care a consumat atât de multă energie în ultimii doi ani şi jumătate.
Întrebare: Anul 2009 a marcat o perioadă de îngheţ maxim, ca să zic aşa, în relaţiile
Republicii Moldova cu vecinii – România şi Ucraina. Între timp, lucrurile s-au schimbat, în
relaţiile cu România s-a ajuns la un parteneriat strategic european, iar cu Ucraina s-a început
demarcarea frontierei, inclusiv pe segmentul transnistrean şi s-au reglementat mai multe probleme
istorice, printre care şi subiectul Palanca. Cum vedeţi evoluând aceste relaţii cu vecinii?
Nicu Popescu: Dacă încercăm să comparăm aceşti trei ani cu perioada anterioară
de guvernare comunistă, cred că unul din elementele definitorii ale politicii externe a
PCRM era un grad foarte mărit de conflictualitate. În acei opt ani de guvernare, preşedintele
Voronin s-a aflat, la diferite etape, în conflicte aproape deschise cu majoritatea partenerilor
externi ai Republicii Moldova. Exista atunci o instabilitate foarte mare, pentru că relaţiile
sau cu Rusia, sau cu România evoluau foarte rapid de la apropiere şi sprijin oferit lui
Voronin ba de Traian Băsescu, ba de Vladimir Putin, la conflicte aproape deschise. În acest
sens, politica externă era foarte volatilă, era ca un pendul care mergea dintr-o extremă în
alta.
Inclusiv relaţiile cu Ucraina au evoluat de la o apropiere foarte mare în săptămânile
şi lunile de după rezoluţia oranj, când ne amintim că Vladimir Voronin a fost unul dintre
puţinii lideri din fostul spaţiu sovietic care s-a aliniat foarte rapid şi a sprijinit acea revoluţie,
nerecunoscând alegerea lui Ianukovici în toamna lui 2004. Însă foarte rapid acel potenţial
de deschidere s-a epuizat şi către sfârşitul guvernării comuniste relaţiile cu Ucraina erau
practic îngheţate. Ucraina chiar a mers pe introducerea unor măsuri destul de coercitive
faţă de Moldova, inclusiv introducerea acelui cuantum financiar obligatoriu destul de mare
pentru intrarea cetăţenilor moldoveni pe teritoriul ucrainean.
În acest sens, în ultimii trei ani, relaţiile cu Ucraina au reuşit să evolueze de la
îngheţ la un dialog care începe acum să prindă contur şi care treptat probabil va permite să
fie valorificat.
Evoluţia de mai departe depinde şi de Ucraina în mare parte, nu doar de Chişinău.
308

Trebuie să recunoaştem că Republica Moldova îşi doreşte relaţii foarte bune şi foarte
apropiate cu Ucraina, or Kievul este un partener vital pentru Republica Moldova.
Dar în acelaşi timp Chişinăul doreşte şi păstrarea unei anumite distanţe faţă de
Kiev, inclusiv pentru a se diferenţia de Ucraina în procesul de integrare europeană, pentru că
Republica Moldova nu doreşte să fie tratată la pachet cu Ucraina în acest proces. Şi evoluţiile
din ultima perioadă au contribuit într-un fel la acest proces, pentru că centralizarea puterii
în Ucraina în jurul preşedintelui Ianukovici, mai multe tendinţe autoritare ale acestuia,
condamnarea fostului prim-ministru Iulia Timoşenko – toate acestea au complicat relaţiile
Kievului cu UE şi au făcut ca Ucraina să fie văzută ca un stat tipic post-sovietic.
Pe acest fundal evoluţiile în relaţiile dintre Republica Moldova şi Bruxelles au fost
foarte pozitive şi această dinamică – rea în cazul relaţiei Kiev-Bruxelles şi bună în relaţiile
Chişinău-Bruxelles – a creat acest fundal prin care Republica Moldova se diferenţiază tot
mai mult de Ucraina.
Deci, în concluzie, Republica Moldova îşi doreşte şi trebuie să aibă relaţii foarte
bune cu Kievul, dar în acelaşi timp foarte delicat va trebui să gestioneze această relaţie de o
manieră în care să reuşească să se distanţeze de o asociere prea mare cu Ucraina în relaţiile
cu UE.
Întrebare: În ceea ce priveşte celălalt vecin, România, lucrurile s-au îmbunătăţit în
mod spectaculos – de la regimul de vize impus de guvernarea comunistă după evenimentele din
7 aprilie 2009 la un parteneriat european. Cum vedeţi evoluând această relaţie cu singurul vecin
european al Republicii Moldova?
Nicu Popescu: Relaţiile cu România sunt cruciale pentru Republica Moldova.
Este vorba şi despre parteneriatul politic, pentru că România este acel stat din UE căruia
îi va păsa întotdeauna de Republica Moldova indiferent de evoluţiile tactice şi politice de
la Chişinău sau de la Bruxelles. În acest sens, România este acel aliat pe care Republica
Moldova poate conta întotdeauna. Şi în plan economic România este practic cel mai
important partener comercial al Republicii Moldova.
În acelaşi timp, cred că mai există anumite ambiguităţi în relaţiile dintre Chişinău
şi Bucureşti. Sprijinul României este foarte important în relaţia cu UE, însă în acelaşi timp
cred că în rândul politicienilor din Republica Moldova există o dorinţă de a nu fi văzuţi
exclusiv drept nişte protejaţi ai României şi dorinţa de a avea nişte parteneriate cât mai
diverse cu statele UE, şi acesta este un lucru absolut normal.
În ultimii 20 de ani relaţia dintre Republica Moldova şi România a fost mult
prea dominată de politică şi chestiuni simbolice şi potenţialul de cooperare reală practic
nu a fost valorificat la justa lui valoare. Cred că viitoarele priorităţi imediate în relaţia cu
România ţin de fortificarea potenţialului energetic, care ar permite Republicii Moldova să
fie conectată la reţelele de gaze şi de electricitate din UE. Acest lucru îi va permite treptat
să-şi asigure un grad de securitate energetică mult mai mare prin interconectarea acestor
reţele cu România. Şi în acest sens România este singurul şi cel mai important partener care
309

poate ajuta Republica Moldova, cu participarea financiară a UE, să-şi mărească securitatea
energetică.
Întrebare: Relaţiile cu Rusia în această perioadă au dat impresia că au fost puse cumva
deoparte sau chiar ignorate în anumite intervale de timp. În ce măsură impresia asta este una
corectă? Cum ar trebui să se raporteze Chişinăul la acest partener strategic?
Nicu Popescu: Cred că la Chişinău există o înţelegere destul de largă asupra
faptului că Republica Moldova nu-şi poate permite o relaţie proastă sau conflictuală cu
Rusia. În acelaşi timp, există un consens şi asupra faptului că Republica Moldova nu poate
să se integreze în structurile post-sovietice dominate de Rusia. Evident că la nivelul acestui
consens există diferenţe de nuanţe, însă majoritatea actorilor politici înţeleg şi sunt de
acord în privinţa distanţei care trebuie păstrată faţă de Rusia, dar sunt şi deschişi spre o
cooperare cu aceasta.
În fond, în ultimii doi ani şi jumătate, relaţia cu Rusia nu a fost foarte dinamică
în primul rând din cauza poziţiei Rusiei care se pare că aştepta ca Republica Moldova săşi
aleagă un preşedinte. Şi în acest sens Federaţia Rusă era într-o poziţie de aşteptare faţă
de Republica Moldova, sperând ca alegerea unui preşedinte la Chişinău ar putea deschide
şi relansa dialogul cu Moldova. Şi până la urmă Moldova nu este prioritatea-priorităţilor
pentru Rusia. Desigur, Moscova doreşte să îşi păstreze influenţa în tot spaţiul post-sovietic,
însă spre deosebire de anii ‘90 Rusia acum face distincţie clară între statele post-sovietice
prioritare precum Kazahstan, Belarus şi Ucraina şi celelalte ţări care sunt ceva mai jos în
lista priorităţilor ruse.
Întrebare: În ceea ce priveşte relaţia Republicii Moldova cu Statele Unite ale Americii
în aceşti ani, credeţi că s-a reuşit valorificarea tuturor oportunităţilor pe care ni le-a oferit
Washingtonul?
Nicu Popescu: Vizita lui Joe Biden la Chişinău a fost în mod evident un moment
istoric pentru relaţiile dintre Republica Moldova şi Statele Unite. SUA sunt şi au fost foarte
active în sprijinirea Moldovei – atât a procesului de reforme, cât şi a guvernării actuale,
inclusiv cu sprijin financiar direct prin programul Provocările Mileniului. Deci, în acest
sens, relaţiile cu SUA sunt bune, sunt dinamice, Moldova are tot sprijinul Washingtonului.
Însă în acelaşi timp trebuie să înţelegem că Statele Unite sunt în primul rând
preocupate acum de alte probleme, cum ar fi Afganistanul, Irakul, relaţiile cu China
care sunt destul de ambigue, gestionarea crizei economice. Şi Republica Moldova, care
deocamdată nu-şi doreşte să adere la NATO, are un parteneriat destul de limitat pe linie de
securitate şi în plan politic cu Washingtonul.
În acest sens, Republica Moldova are tot sprijinul SUA, însă această relaţie este
importantă, dar nu definitorie nici pentru SUA, nici pentru Republica Moldova.
Alt element care caracterizează această relaţie este faptul că SUA sprijină integrarea
europeană a Republica Moldova şi aşteaptă ca UE să fie liderul în relaţiile Vestului cu
Moldova, iar SUA să sprijine acest proces fără a juca rolul de prim actor.
310

Întrebare: Recent, în septembrie 2011, au fost reluate negocierile oficiale în formatul
5+2 pentru reglementarea transnistreană, după o pauză de 6 ani. Cum vedeţi evoluând lucrurile
la acest capitol pe termen scurt şi mediu?
Nicu Popescu: Nu văd o soluţie pe termen scurt. Pe termen mediu şi lung probabil
există o soluţie, însă contururile acesteia nu sunt deloc clare. Şi, în acest sens, singurul
lucru pe care Republica Moldova îl poate face pentru a contribui la reintegrarea ţării este
să continue reformele democratice în aşa fel încât să se transforme într-un stat modern,
european, democratic, prosper. Acest lucru ar crea un nou fundal şi nişte noi realităţi în
baza cărora o potenţială reintegrare cu regiunea transnistreană ar putea fi mai fezabilă şi
mai atractivă pentru locuitorii regiunii transnistrene.
Acest lucru nu înseamnă că negocierile trebuie puse pe linie moartă. Din contra,
Republica Moldova trebuie să fie foarte activă pe dosarul transnistrean – atât negociind cu
Tiraspolul, cât şi având o politică clară pentru dialog şi sprijin destinată cetăţenilor săi din
stânga Nistrului.
Întrebare: Cum apreciaţi evoluţia conceptului de securitate în perioada la care ne
referim? Dintr-o parte se crează impresia că autorităţile evită să abordeze subiectul – într-un fel,
îşi doresc să se apropie de UE, dar evită să vorbească despre NATO.
Nicu Popescu: În fond, Republica Moldova nu are o politică de securitate clară.
Chişinăul are relaţii politice cu UE, cu Rusia, cu SUA, cu Ucraina şi România. Dar nu are
cultura şi nici timpul de a se gândi la securitatea statului aşa cum o fac majoritatea altor ţări
consolidate. Pentru că problemele economice şi politice curente ocupă cea mai mare parte
a gândirii elitei politice, care nu are astfel nici timpul şi nici capacitatea, dar nici urgenţa de
a se gândi la securitatea Republicii Moldova în plan global sau regional.
În fond, principala preocupare a elitelor este gestionarea relaţiilor curente –
economice, politice, diplomatice şi nu există acea rezervă de timp care ar putea fi investită în
conceptualizarea şi implementarea unor strategii clare de asigurare a securităţii Moldovei.
Întrebare: În ceea ce priveşte perspectivele pe plan extern pentru următorii ani,
integrarea europeană în mod sigur va rămâne una dintre priorităţi. Vedeţi o avansare rapidă pe
această cale în perioada următoare?
Nicu Popescu: Dacă până acum povestea de succes a Republicii Moldova era
evaluată în funcţie de politica sa externă, care a fost una de succes, cred că acum notele
se vor pune în funcţie de politica internă. În acest sens, politica internă, implementarea
reformelor, inclusiv a promisiunilor pe care le-am făcut Uniunii Europene, devine
elementul definitoriu pentru următorii trei ani.
Şi anume pe frontul intern, nu cel extern, se va decide dacă Republica Moldova îşi
va menţine sau nu această imagine de reformator dinamic. Şi ştiind bine că pe plan intern
progresele au fost mult mai puţin convingătoare decât pe plan extern, situaţia actuală
conţine mai multe riscuri pentru Republica Moldova.
311

Victor Chirilă: Dacă nu va depăşi criza politică, AIE riscă să piardă
guvernarea şi viitorul european al Republicii Moldova
312
Interviu cu Victor Chirilă, director executiv al
Asociaţiei pentru Politică Externă,
02 decembrie 2011
Întrebare: În ultimii trei ani, în perioada 2009-2011, în Republica Moldova au avut
loc evoluţii spectaculoase, atât pe plan intern – şi mă refer aici la schimbarea guvernării în 2009,
remodelarea clasei politice de la Chişinău şi încercările de depăşire a crizei politice, cât şi pe plan
extern. Apropierea de Uniunea Europeană a fost declarată de forţele politice din Alianţa pentru
Integrare Europeană drept prioritate externă absolută. În aceste condiţii, v-aş ruga să daţi o
apreciere generală cursului de politică externă a Republicii Moldova din ultimii trei ani şi să vă
referiţi pe scurt la realizările obţinute, dar şi la eşecurile Republicii Moldova pe plan extern.
Victor Chirilă: Am avut în această perioadă o politică externă dinamică,
inteligentă, previzibilă, care a pornit nu de la emoţii şi stereotipuri, dar de la interesele
noastre naţionale, fie că vorbim despre partenerii din Vest, fie de cei din Est. Acest lucru
a fost dictat în special de politica noastră de integrare europeană. Integrarea europeană
presupune şi o anumită maturitate şi previzibilitate a politicii externe din punctul de vedere
al obiectivelor şi al dialogului şi practicilor folosite în raport cu principalii parteneri.
Dacă vorbim de Uniunea Europeană, aici cred că s-a realizat mai mult decât neam
fi aşteptat. Putem vorbi despre demararea negocierilor asupra Acordului de asociere
– practic partea politică a fost negociată, acum suntem la etapa lansării negocierilor pe
marginea Acordului de liber schimb aprofundat, care va constitui partea a doua a Acordului
de asociere şi va deschide Republicii Moldova perspectiva de integrare economică cu UE.
De asemenea, a fost lansat dialogul cu privire la liberalizarea regimului de vize şi, în ciuda
problemelor de acasă legate de instabilitatea politică şi disfuncţionalităţile din interiorul
Alianţei, totuşi primul raport al Comisiei Europene privind îndeplinirea Planului de acţiuni
privind liberalizarea regimului de vize este unul încurajator şi în mare parte pozitiv. Acesta
scoate în evidenţă mai multe progrese pe care Republica Moldova le-a făcut la capitolul
armonizării legislative în diferite sectoare vizate de acest plan.
Până la sfârşitul acestui an va mai fi un raport, care va scoate în evidenţă atât
progresele, cât şi unele carenţe. Totuşi, mesajele care vin de la Bruxelles dau de înţeles că
Republica Moldova se află în pragul iniţierii celei de a doua etape cu privire la liberalizarea
regimului de vize şi dacă va exista voinţă politică şi stabilitate la Chişinău, cu siguranţă
pe parcursul anului viitor vom putea să ajugem în situaţia în care UE să discute despre o
eventuală perspectivă clară de liberalizare a regimului de vize. Cei mai optimişti speră că
acest lucru se va întâmpla la anul viitor, dar acest lucru va depinde foarte mult de efortul
clasei politice, a guvernanţilor, de evoluţiile pe intern.
A fost negociat de asemenea Acordul de aderare a Republicii Moldova la

comunitatea energetică europeană, a fost semnat Acordul de aderare la spaţiul comun
aerian al UE şi multe alte lucruri care denotă că relaţia noastră cu UE este una plină de
conţinut, o relaţie vie, care ne va ajuta să obţinem un nou cadru contractual cu UE, cadru
ce va sta la baza modernizării ţării noastre.
S-a realizat mai mult decât ne-am fi aşteptat în relaţia cu UE. Ce mi se pare
important pentru viitorul relaţiilor noastre este faptul că în ciuda progreselor în relaţiile
cu Bruxellesul, pe interior se observă o desolidarizare a unei părţi a clasei politice de ideea
de integrare europeană. Nu totală, dar deja există o anumită disonanţă. Mă refer în primul
rând la Partidul Comuniştilor, care până de curând se lăuda că a ridicat ideea de integrare
europeană la statut de obiectiv strategic. Iată că în ultimile luni PCRM vorbeşte tot mai des
despre o eventuală reorientare strategică a Republicii Moldova spre Uniunea vamală Rusia-
Belarus-Kazahstan şi chiar despre o eventuală aderare pe viitor la Uniunea Euroasiatică,
care a fost anunţată recent de Moscova. Acest lucru denotă faptul că nu mai există acel
consens care a existat în 2005, că acea declaraţie de susţinere a cursului de integrare
europeană nu mai este valabilă şi probabil clasa noastră politică ar trebui să se gândească la
reeditarea acestui consens. Pentru că la faza implementării Acorului de asociere va fi nevoie
de un consens total al principalelor partide politice, pentru că acest Acord va schimba faţa
ţării şi modul în care funcţionează instituţiile şi întreaga guvernare – politică şi economică.
Un alt moment care ar putea să afecteze politica noastră faţă de UE este crearea
cadrului instituţional care se va ocupa nemijlocit de implementarea Acordului de asociere.
Până în prezent Ministerul de Externe s-a descurcat de minune, dar, din moment ce
Acordul de asociere va fi lansat, va trebui implementat şi va trebui să avem o structură care
să coordoneze acest proces, care să aibă în componenţa sa experţi din toate domeniile –
agricultură, transport, comerţ etc. MAE nu are asemenea capacităţi instituţionale şi îi va fi
greu să dirijeze procesul de implementare a Acordului de asociere.
Concluzia generală este că de acum încolo relaţia noastră cu UE va depinde nu
doar de MAE şi de diplomaţii noştri, ci va depinde şi de efortul intern al diferitor instituţii,
ceea ce înseamnă că politica externă va fi mult mai mult legată decât până acum de politicile
interne implementate în diferite domenii. De calitatea acestor politici va depinde şi calitatea
mesajului nostru extern în raport cu UE.
Întrebare: Republica Moldova a fost la un moment dat numită „povestea de succes
a Parteneriatului Estic”. În ultimul timp însă sunt voci care spun că această „poveste de succes”
riscă să eşuieze lamentabil. Există într-adevăr riscul ca Republica Moldova să repete scenariul
ucrainean, având în vedere instabilitatea politică internă, dar şi conflictele din cadrul Alianţei
pentru Integrare Europeană?
Victor Chirilă: Dacă comparăm realizările pe care le-a înregistrat Republica
Moldova în ultimii ani cu parcursul pe care l-a avut Ucraina şi Georgia, nu mai vorbesc
de Belarus, Azerbadjan sau Armenia, atunci cu siguranţă ţara noastră este o istorie de
succes pentru Parteneriatul Estic. Asta, pentru că UE remarcă aici o dorinţă tot mai
313

mare a politicienilor de a se angaja tot mai mult pe calea integrării europene, există tot
mai multă deschidere spre a avansa în diferite domenii, există iniţiativă cu privire, de
exemplu, la negocierea viitoarei perspective de liberalizare a regimului de vize, cu privire
la integrarea spaţiului aerian, a domeniului energetic, cu privire la lansarea unor noi
proiecte infrastructurale în Republica Moldova, o mai mare implicarea a diferitor instituţii
în dialogul cu UE. Deci, UE simte că se doreşte realizarea unor schimbări în Republica
Moldova. Şi progresul pe care l-am realizat bucură UE.
Dar, în acelaşi timp, există neajunsuri când vine vorba despre implementare, la
capitolul buna guvernare, şi acest lucru a fost chiar remarcat într-un recent studiu realizat
cu susţinerea Open Society Institute. Există carenţe la capitolul implementării unor legi,
există probleme la capitolul reformării sistemului judiciar şi combaterii corupţiei şi aceste
carenţe se regăsesc şi în ultimul raport al Comisiei Europene cu privire la implementarea
Planului de acţiuni cu Republica Moldova.
Din acest punct de vedere cred că povestea noastră de succes ar putea să aibă
de suferit în următorii ani în cazul în care aceste tendinţe interne negative vor persista.
Şi desigur este vorba şi despre climatul politic intern. Aceste percepţii negative pe care le
simţim tot mai des din partea unei anumite părţi a societăţii sunt influenţate în mare parte
şi de insuccesul clasei politice de a găsi o soluţie la criza politică care există în ţara noastră
începând cu 2009. Stabilitatea politică şi instituţională este destul de importantă pentru a
garanta că relaţiile noastre cu UE vor evolua pe un făgaş diferit de cel al Ucrainei. Aşteptările
sceptice ale unor experţi sau politicieni şi funcţionari europeni sunt legate anume de
această incapacitate a clasei noastre politice de a depăşi criza politică interminabilă. Dacă
se va trece peste acest handicap, atunci cred că ataşamentul nostru faţă de UE va fi unul
ireversibil. Asta, mai ales din momentul în care Acordul de asociere va fi semnat, ratificat de
toate statele membre ale UE şi vom trece la faza implementării. După aceea, orice discuţie
despre alţi vectori de dezvoltare va fi inutilă şi nefondată.
Întrebare: Сum ar putea fi perceput la Bruxelles un eventual eşec al AIE şi atragerea
Partidului Comuniştilor la guvernare într-o formă sau alta, din această perspectivă a progresului
în integrarea europeană?
Victor Chirilă: Eu cred că ultimile săptămâni au demonstrat că PCRM nu doreşte
să împartă puterea cu partidele din actuala Alianţă şi, dacă o va împărţi, o va face pentru
a distruge AIE şi acel partid care se va angaja într-un astfel de exerciţiu. Şi cu siguranţă
semnalul va fi prost nu doar pentru România, dar şi pentru UE. Au existat anumite iluzii
din partea unor actori politici importanţi de la Chişinău cu privire la o eventuală angajare
a PCRM, dar mi se pare că aceste iluzii nu au fost bine analizate. Cred că refuzul PCRM de
a veni cu o candidatură pentru funcţia de şef de stat demonstrează intenţiile sale adevărate
– PCRM este interesat de noi alegeri şi de o reconfigurare a scenei politice din Republica
Moldova şi a guvernării după propriul plac şi nicidecum după interesele marii părţi a
societăţii.
314

Întrebare: Anul 2009 a marcat o perioadă de îngheţ maxim în relaţiile Republicii
Moldova cu vecinii – România şi Ucraina. Între timp, lucrurile s-au schimbat, în relaţiile cu
România s-a ajuns la un parteneriat strategic european, iar cu Ucraina s-a început demarcarea
frontierei, inclusiv pe segmentul transnistrean şi s-au reglementat mai multe probleme istorice,
printre care şi subiectul Palanca. Cum vedeţi evoluând aceste relaţii cu vecinii? Să începem cu
Ucraina.
Victor Chirilă: Relaţiile cu Ucraina într-adevăr au înregistrat progrese semnificative,
mai ales pe parcursul anului 2011. În acest an a început delimitarea frontierei, inclusiv pe
segmentul transnistrean, au avut loc mai multe vizite la nivel înalt. Reglementarea situaţiei
în zona tronsonului de şosea Palanca a determinat de facto deblocarea relaţiilor bilaterale
pe mai multe segmente, a marcat relansarea cooperării economice şi apropierea în plan
politic. Ca urmare a acestui impuls, după mai bine de şase ani a avut loc la Chişinău şedinţa
Comisiei mixte de cooperare economică.
Una din priorităţi în cooperarea bilaterală ţine de conlucrarea cu UE şi de
integrarea europeană. Începând cu anul viitor ambele capitale ar trebui să se gândească la
o agendă concretă de acţiuni care să transforme mesajele de aspiraţie europeană în lucruri
concrete. Kievul şi Chişinăul au un interes major să-şi coordoneze mai bine discursul vizavi
de Bruxelles pentru că împreună ambele capitale ar putea fi mult mai convingătoare în
obţinerea unor perspective clare de apropiere şi dezvoltare a relaţiilor contractuale cu UE şi
să valorifice mai bine acele beneficii, oportunităţi, deschideri pe care le oferă Parteneriatul
Estic. Asta, atât în planul cooperării economice, cât şi în domeniul liberalizării regimului
de vize cu UE, în managementul eficent al frontierelor noastre comune, inclusiv în zona
transnsitreană.
Un singur lucru împiedică această colaborare – deteriorarea climatului democratic
de la Kiev. Criticile şi neîncrederea pe care UE le afişează tot mai des faţă de administraţia
lui Ianukovici poate crea probleme în calea formării unui astfel de parteneriat strategic.
De asemenea, Ucraina şi Republica Moldova nu valorifică la maxim posibilitatea
aprofundării cooperării regionale, transfrontaliere. Aici lucrurile se mişcă greoi, se utilizează
ineficient banii pe care UE îi oferă celor două ţări pentru aceste cooperări regionale. Este
un argument în favoarea faptului că o strategie pro-europeană comună, axată nu doar pe
demarcarea fronterei sau soluţionarea problemei de proprietate, ar aduce beneficii ambelor
capitale.
La fel, Chişinăul ar trebui să lucreze mai mult în domeniul protejării drepturilor
diasporei noastre în Ucraina, dezvoltării tradiţiilor, susţinerii limbii române în regiunile
populate majoritar de conaţionalii noştri.
Am aştepta o implicare mai mare a Kievului în susţinerea şi promovarea
schimbărilor democratice în regiunea transnistreană, dar şi în susţnerea minorităţii
ucrainene din regiunea transnistreană, astfel încât aceasta să devină o parte activă a societăţii
şi să fie un agent al schimbării. Deocamdată nu se vede acest sprijin al Kievului pentru
diaspora ucraineană, inclusiv pentru cea de pe malul drept al Nistrului. Şi ar fi important,
315

acest sprijin, pentru că ucrainenii sunt cea mai numeroasă minoritate etnică din Republica
Moldova. Cred că aici şi Chişinăul ar trebui să se gândească la o strategie comună cu Kievul
de dezvoltare a acestei diaspore, astfel încât aceasta să nu mai fie o parte amorfă a societăţii
care se numeşte „minorităţi rusolingve”. Ucrainenii trebuie să-şi promoveze mai bine
tradiţiile, să-şi cultive limba, să-şi promoveze propria cultură. Doar astfel vor deveni actori
importanţi ai societăţii. Deocamdată acest lucru nu se vede. Kievul ar trebui să fie interesat
de susţinerea, inclusiv financiară, a dezvoltării limbii şi culturii ucrainene în Republica
Moldova. Deoarece nu au dezvoltate propriile indentităţi, minorităţile nu se regăsesc în
procesele politice care au loc în ţara noastră. Din moment ce minoritatea ucraineană va fi
mai activă, ea va deveni un garant al relaţiilor noastre strânse cu Kievul şi se va identifica şi
cu ideea de integrare europeană. Deocamdată însă acest lucru nu se întâmplă.
Întrebare: În ceea ce priveşte celălalt vecin, România, lucrurile s-au îmbunătăţit în
mod spectaculos – de la regimul de vize impus de guvernarea comunistă după evenimentele din 7
aprilie 2009 la un parteneriat european. Cum vedeţi dezvoltarea acestor relaţii pe viitor?
Victor Chirilă: Discuţiile în contradictoriu dintre comunişti şi deputaţii din
Alianţa pentru Integrare Europeană din ziua de 1 decembrie din plenul Parlamentului de
la Chişinău au demonstrat clar că o revenire a PCRM la guvernare într-o formă sau alta va
duce la deteriorarea relaţiilor noastre cu Bucureştiul şi riscăm să avem un deja-vu în raport
cu România.
Integrarea europeană a Republicii Moldova nu poate fi realizată trecând peste
România, doar având un parteneriat cu Polonia, Germania şi atât. Integrarea europeană
are şi dimensiunea conectării fizice la spaţiul european şi această conectare fizică trece prin
România. Cei care doresc să readucă la putere Partidul Comuniştilor în forma lui actuală
şi cu mentalitatea actuală riscă foarte mult, şi nu cu propriile interese, ci cu interesele ţării.
Noi trebuie să trecem de la etapa normalizării relaţiilor noastre cu România la
etapa avansării pe proiecte concrete. Or, se vorbeşte foarte mult la acest capitol, dar se face
foarte puţin. Şi aici este vorba nu doar de reconstruirea caselor sinistraţilor în zona inundată.
Este vorba şi despre proiecte majore, cu impact asupra economiei ţării, cu impact la nivelul
conectării noastre la spaţiul european: reţele electrice, gazoducte, drumuri, cale ferată cu
ecartament european. Pe aceste proiecte ar trebui să insiste la Bruxelles ambele capitale.
De asemenea, să nu uităm de dialogul pentru liberalizarea vizelor cu UE – România cred
că este unul dintre principalii parteneri, dacă avem în vedere faptul că frontiera noastră cu
UE este de fapt frontiera cu România. Consolidarea şi eficientizarea managementului la
frontieră trebuie să se producă împreună cu România, care are o bogată experienţă, dar
şi echipamentul necesar. Şi la capitolul reformării Ministerului de Interne România are o
bogată experienţă, dar şi la capitolul combaterii corupţiei, unde în România se lucrează de
ani buni. La fel şi în agricultură, şi la capitolul asimilarea fondurilor europene. Trebuie să
ne pregătim pentru asimilarea fondurilor, în condiţiile în care UE se deschide tot mai mult
către diverse proiecte în Republica Moldova.
316

Să nu uităm despre diaspora noastră comună din statele membre ale UE, dar şi
din spaţiul CSI. Eu cred că şi la acest capitol România şi Republica Moldova trebuie să
aibă o strategie comună. Nu trebuie să împărţim diaspora între moldoveni şi români, din
momentul în care ştim că avem aceeaşi cultură, aceeaşi istorie şi în mare parte şi aceleaşi
paşapoarte. Aici cred că orice politici separate pot doar dăuna ambelor state şi trezi anumite
suspiciuni care pot afecta încrederea reciprocă. În această privinţă cred că este necesară
lansarea unui dialog între capitale, între Bucureşti şi Chişinău, şi acest dialog ar trebui să
producă o anumită coordonare a acţiunilor bazată pe un plan concret de măruri.
Întrebare: Relaţiile cu Rusia în această perioadă au dat impresia că au fost puse cumva
deoparte sau chiar ignorate în anumite intervale de timp. În ce măsură impresia aceasta este una
corectă? Cum ar trebui să se raporteze Chişinăul la acest partener strategic?
Victor Chirilă: Rusia este un partener esenţial pentru noi, unul de care depinde
dezvoltarea ţării, indiferent de obiecţiile pe care le-am avea faţă de Rusia şi de rolul Rusiei
în parcursul nostru. Rusia este o ţară mare, are resurse enorme, Republica Moldova
depinde de importurile de gaze naturale, de piaţa rusească unde sunt realizate majoritatea
produselor agricole. Şi acestea sunt lucruri care trebuie să le luăm ca un dat, ca un factor
obiectiv. Republica Moldova trebuie să ţină cont şi de faptul că Rusia are şi intrese
geopolitice în zonă, chiar dacă acestea contravin intereselor noastre. Tocmai din această
cauză trebuie să fim conştienţi şi să ţinem cont de existenţa acestor interese şi să găsim
acele mecanisme care să ne ajute să facem faţă acolo unde interesele geopolitice ale Rusiei
ne afectează propriile noastre interese naţionale.
Pe de altă parte, sunt şi unele momente unde Chişinăul ar putea să se plieze pe
interesele Rusiei în zonă pentru a-şi rezolva propriile probleme. De exemplu, interesul pe
care îl manifestă în prezent Moscova pentru reglementarea transnistreană ar putea fi folosit
ca vehicul de Republica Moldova, care în acelaşi timp trebuie să aibă grijă să nu admită o
soluţie care să vină în detrimentul interesului său naţional.
Nu putem avea o politică de confruntare în raport cu Rusia, pentru că ponderea
ţărilor noastre este diferită. Dar dialogul trebuie să existe pentru a preveni intruziunile în
politicile noastre domestice, pentru a găsi acele compromisuri la divergenţele care există
între noi – fie că vorbim despre istorie, fie despre preţul la gaze, fie despre problema
transnistreană sau protejarea drepturilor minorităţii ruse în Republica Moldova. Dialogul
va contribui la evitarea acelor suspiciuni care ar fi exploatate de unele forţe de la Moscova
care doresc o politică mult mai tranşantă, mai dură în raport cu Chişinăul.
Rusia are în mod clar interese geopolitice şi are intersul să-şi menţină influenţa
în fostele republici sovietice. Problema este cum acţionăm ca să facem faţă unor astfel
de presiuni din partea Rusiei, care doreşte să-şi consolideze poziţiile geopolitice în zona
noastră. O soluţie este desigur întărirea relaţiilor noastre cu UE, integrarea economică
a Republicii Moldova cu UE, dar şi aceste obiective trebuie să beneficieze de o anumită
stabilitate politică internă în Republica Moldova, dar şi de o stabilitate în relaţiile cu
317

partenerii de care depinde direct sau indirect stabilitatea şi evoluţia previzibilă a ţării
noastre.
Cei care încearcă să înfrunte deschis interesele Moscovei, au toate şansele să
eşueze. Şi atunci, este important să dezvoltăm un dialog pe acele probleme care există între
noi, pe acele probleme unde Rusia şi Republica Moldova ar putea să găsească limbă comună
şi unde Rusia este interesată, din anumite considerente de conjunctură, să contribuie la
identificarea unei soluţii.
Şi cred că în ultimii trei ani actuala guvernare a reuşit să menţină un echilibru,
în ciuda acelor tensiuni care au existat, fie legate de istorie, paradă sau embargoul la
exporturile de vinuri pe piaţa rusă. Dialogul nu a încetat, a continuat la nivel de instituţii,
la nivel de prim-miniştri, dar şi la nivel de preşedinţi. E bine să existe un asemenea dialog,
pentru că prin dialog se reuşeşte evitarea unor posibile tensiuni. Dialogul cu Rusia şi
instituţionalizarea acestui dialog, când relaţia nu mai depinde de simpatiile personale ale
politicienilor din cele două capitale, trebuie să fie o prioritate pentru noi. Marea realizare
a AIE este faptul de a fi demonstrat că se poate purta un dialog constant, sincer, stabil cu
Rusia, chiar dacă există şi tensiuni.
Întrebare: În ceea ce priveşte relaţia Republicii Moldova cu Statele Unite ale Americii
în aceşti ani, credeţi că s-a reuşit valorificarea tuturor oportunităţilor pe care ni le-a oferit
Washingtonul?
Victor Chirilă: Se observă o deschidere mare din partea SUA, deschidere care se
datorează acelor schimbări care au avut loc, în special în domeniul consolidării valorilor
democratice în Republica Moldova. În mare parte datorită acestei schimbări s-a reuşit
obţinerea acelei asistenţe de 262 milioane dolari în cadrul programului Provocările
Mileniului, bani alocaţi pentru modernizarea agriculturii şi reabilitarea drumurilor
naţionale. Această asistenţă este condiţionată de progrese democratice.
Republica Moldova a fost vizitată de vicepreşedintele SUA, Joe Biden, premierul
Vlad Filat a fost în vizită oficială la Washington. Dialogul politic a fost unul dinamic şi
nivelul său demonstrează susţinerea de care se bucură Republica Moldova din partea SUA.
Totuşi, rămân aşteptări care încă urmează să se materializeze. Acel amendament
Jockson-Vanig încă este în vigoare – este o relicvă anacronică a perioadei sovietice, din cauza
căreia Republica Moldova este nevoită să-şi reconfirme periodic statutul naţiunii celei mai
favorizate în raport cu SUA şi acest lucru are impact şi asupra relaţiilor economice, şi asupra
posibilelor investiţii în domenii cu un adaos tehnologic important. Este o aşteptare care
s-ar putea materializa în viitorul apropiat – subiectul este pe agenda Congresului american,
există un grup de congresmani influenţi care susţin această idee şi se pare că nu este atât de
departe momentul când acest amendament va fi înlăturat.
De asemenea, a existat la un moment dat un Comitet bilateral de cooperare
economică, ultima întrunire a căruia a avut loc în 2006. Era o platformă bună de discuţii
dintre Chişinău şi Washington – acolo se discutau nu numai probleme economice, dar şi
318

politice, aspecte ale evoluţiilor în domeniul reformelor. Cred că o astfel de structură ar
fi indicată să reapară şi să funcţioneze şi de acum încolo, pentru că ne oferă o platformă
de interacţiune constantă, permanentă cu Washingtonul, care ar discuta probleme ce ar
defini pe viitor relaţia noastră de parteneriat strategic. Şi mă refer la probleme de securitate
regională, la problema transnistreană, eventuala participare a Republicii Moldova la
operaţiuni internaţionale umanitare de genul celei care a avut loc în Irak. Un parteneriat
strategic cu SUA nu poate să facă abstracţie de problemele de securitate regională. Iar aici
Republica Moldova ar trebui să aibă mai multă iniţiativă. O astfel de componentă va da mai
multă greutate Republicii Moldova în ochii Guvernului american, dar şi ai Concresului,
de care depinde alocarea resurselor şi atragerea eventualelor investiţii strategice. Deci,
componenta securităţii ar trebui să fie mai evidentă în relaţiile noastre cu SUA şi faptul că
suntem o ţară mică nu ar trebui să ne împiedice să abordăm astfel de probleme. Democraţia
este un pilon important al relaţiilor noastre cu Washingtonul, dar la fel de importantă este şi
dimensiunea securităţii regionale şi globale, la care Republica Moldova trebuie să participe
ca un actor responsabil.
Întrebare: Recent, în septembrie 2011, au fost reluate negocierile oficiale în formatul
5+2 pentru reglementarea transnistreană, după o pauză de aproape 6 ani. Cum vedeţi evoluând
lucrurile la acest capitol pe termen scurt şi mediu?
Victor Chirilă: Abordarea AIE este una corectă – soluţionarea graduală a problemei
transnistrene, în contextul apropierii Republicii Moldova de UE, aprofundării relaţiilor
contractuale, a modernizării ei economice, instituţionale şi politice. Acest lucru ar urma să
creeze condiţiile favorabile pentru reintegrarea regiunii transnistrene în cadrul Republicii
Moldova şi să creeze contextul propice pentru negocierile politice în formatul 5+2. Nu se
pune accentul pe soluţionarea rapidă a problemei transnistrene. Alianţa de guvernare şi
Republica Moldova în general nu este de altfel nici pregătită pentru o asemenea soluţionare
rapidă, pentru că în condiţiile actuale, având în vedere realităţile politice şi economice din
regiunea transnistreană, reintegrarea ei ar periclita însăşi procesul de integrare europeană a
ţării. Or, acest lucru este conştientizat de liderii AIE.
Important este că autorităţile noastre au redemarat dialogul cu regiunea
transnistreană, indiferent de faptul că lider al regiunii este Igor Smirnov, unul dintre
persoanele implicate în tragicele evenimente din anii ‘90, în care societatea, dar şi liderii
politici din Republica Moldova nu au încredere. Dar suntem nevoiţi să discutăm cu el,
pentru a contribui prin dialog la deschiderea acestei regiuni, deschiderea faţă de Republica
Moldova, faţă de UE, astfel încât ulterior să contribuim la schimbări în raioanele de est ale
Republicii Moldova. Aceste schimbări vor contribui la modificarea datelor problemei în
regiunea transnistreană, ceea ce va permite un dialog mult mai aprofundat pe probleme
legate de soluţionarea definitivă a conflictului.
Întrebare: Cum apreciaţi evoluţia conceptului de securitate în perioada la care ne
referim? Se crează impresia că autorităţile evită să abordeze subiectul – într-un fel, îşi doresc să
319

se apropie de UE, dar evită să vorbească despre NATO.
Victor Chirilă: Să nu uităm că unul din principiile de consens pe care se bazează
actuala AIE este neutralitatea şi renunţarea la orice discuţii cu privire la aderarea la
NATO. Deci, acesta este în continuare un subiect delicat, care poate avea implicaţii pentru
fundamentul AIE, şi aşa fragil. Subiectul este unul care are un potenţial de dezbinare deloc
neglijabil pentru clasa politică şi pentru societate. Şi politicienii noştri ţin cont de acest
lucru.
De asemenea, este şi Rusia un factor, nu putem face abstracţie de acest lucru.
Atitudinea Rusiei faţă de NATO are influenţă asupra unora dintre politicienii din Republica
Moldova, inclusiv de la guvernare, şi acest lucru îi face reticenţi faţă de iniţiativele de
acest fel, mai ales în condiţiile în care, în situaţia instabilităţii politice, eventualele alegeri
anticipate atârnă ca sabia lui Damocle asupra clasei politice.
Aceştia sunt câţiva dintre factorii care fac ca subiectul NATO să fie împins la
periferia agendei politice. Însăşi modul discret în care a fost aprobată Strategia securităţii
naţionale este un indicator al acestei reticenţe – documentul a fost adoptat fără ca publicul
larg, dar şi o bună parte din experţii din societatea civilă, să poată avea acces la document.
Aşadar, NATO nu este printre priorităţile actualei guvernări şi cred că se ţine cont
de faptul că nici Alianţa Nord Atlantică nu mai este la fel de activă ca în trecut în raport cu
spaţiul în care ne aflăm şi nu mai există încurajări atât de puternice din exterior cu privire la
integrarea graduală şi aprofundarea relaţiilor cu NATO.
Întrebare: În ceea ce priveşte perspectivele pe plan extern pentru următorii ani,
integrarea europeană în mod sigur va rămâne una dintre priorităţi. Vedeţi o avansare rapidă pe
această cale în perioada următoare?
Victor Chirilă: Politica externă a Republicii Moldova va continua să fie dominată
de ideea integrării europene în ciuda problemelor actuale cu care se confruntă UE. Asta,
pentru că ideea de integrare europeană este însăşi temelia procesului de modernizare a
Republicii Moldova. Integrarea europeană ne oferă în prezent cele mai mari beneficii – fie
că vorbim despre libera circulaţie a cetăţenilor noştri în spaţiul UE, fie că vorbim despre
beneficiile economice şi comerciale pe care UE ni le-a oferit începând cu martie 2008.
Acestea sunt lucruri care nu pot fi neglijate, în primul rând pentru că au impact asupra
prosperităţii Republicii Moldova.
În acelaşi timp, continuarea acestui curs depinde de modul în care actuala clasă
politică va reuşi să iasă din acest ciclu vicios al unei permanente instabilităţi politice şi să
soluţioneze problema alegerii preşedintelui Republicii Moldova, să consolideze actuala
Alianţă pentru Integrare Europeană şi să evite irosirea energiilor politice în lupte interne
interminabile.
În cazul în care criza politică se va aprofunda şi vom asista la resetarea actualei
guvernări, nu este exclus că acest lucru ar putea să aibă repercusiuni asupra vectorului de
dezvoltare a Republicii Moldova. Lucrurile sunt foarte volatile încă. Asta, având în vedere
320

şi criza financiară din UE, care cu siguranţă ne va afecta pe parcursul anului viitor mai mult
decât până acum, dar şi nemulţumirea care există în societatea moldoveană în ceea ce
priveşte actul de guvernare şi întârzierea rodului acestei guvernări. Aceste nemulţumiri ar
putea să aibă un impact asupra componentelor AIE în cazul unor alegeri anticipate, ceea ce
i-ar putea costa guvernarea. Şi, în acest caz, nimic nu este sigur. Am putea pierde guvernarea
şi în acelaşi timp şi viitorul european.
321