Ghid de elaborare a unei lucrări de licență Introducere

Ghid de elaborare a unei lucrări
de licență în asistența socială
Coord. Ioan Durnescu
2012

CUPRINS
Ghid de elaborare a unei lucrări de licență................................................................................. 3
Introducere ............................................................................................................................................ 3
Cum vă alegeți tema lucrării de licență? ...................................................................................... 5
Cum vă alegeți profesorul coordonator? ..................................................................................... 6
Cum abordați cercetarea bibliografică ?...................................................................................... 7
Trimiterile bibliografice și bibliografia ....................................................................................... 8
Conținutul lucrării de licență.........................................................................................................12
Cum susțineți lucrarea de licență?...............................................................................................14
Câteva sfaturi practice .....................................................................................................................14
Bibliografie...........................................................................................................................................15

Ghid de elaborare a unei lucrări de
licență
Introducere
Scopul acestei lucrări este de a vă orienta în procesul de elaborare a lucrării de licență. După cum
veți observa, stilul abordat este unul apropiat și direct, comunicarea fiind concepută sub forma unui
dialog. Vă veți întreba cum am conceput un dialog în condițiile în care voi nu puteti participa direct
și imediat? Acest ghid se bazează pe experiența cadrelor didactice ale Facultății în coordonarea
lucrărilor de licență. Prin urmare, în acest material vom încerca să vă răspundem la întrebările pe
care deja ni le-­‐ați adresat în ultimii ani. În cazul în care vom descoperi noi întrebări, ne vom
întoarce la acest manual și îl vom complete, astfel încât zonele de confuzie sau nesiguranță să se
restrângă cât mai mult.
Acest manual nu va înlocui munca voastră de cercetare, căutare și elaborare, ci vă va îndruma în tot
acest parcurs. Cele mai multe dintre recomandări se vor referi la aspectele care țin de procesul de
elaborare a unei lucrări de licență și la forma acesteia. Ne vom referi, deci, la cum să vă alegeți tema
lucrării, cum să vă alegeți coordonatorul, cum să abordați cercetarea bibliografică etc., dar vom
discuta, de asemenea, și despre cum să realizați trimiterile bibliografice sau cum să structurați
partea practică sau de cercetare științifică a lucrării.
Așa cum vă imaginați, lucrarea de față nu are pretenții de originalitate. Cele mai multe dintre
aspectele abordate de către noi aici sunt deja tratate savant în alte lucrări de referință (Anghel,
2005; Chelcea, 2007; Eco, 2006; Ferreol și Flageul, 1998; Hart, 1998 etc.). Contribuția acestui
material este în a organiza și adapta exigențele academice la specificul lucrării de licență în
domeniul asistenței sociale. Așa cum și domeniul este într-­‐o permanentă dinamică, și o parte dintre
exigențele academice se pot schimba în timp. Prin urmare, acest material trebuie privit mai degrabă
ca un instrument de lucru ce se va actualiza și adapta periodic.
Sunteți în anul II sau III la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Secția de Asistență Socială și
în curând, veți absolvi această facultate. Lucrarea de licență este ultimul examen pe care îl veți
susține în calitate de studenți la nivel de licență. Așadar, alături de notele de pe parcurs, lucrarea de
licență trebuie să demonstreze cât mai elocvent nivelul cunoștințelor și al competențelor dezvoltate
în cei trei ani de studiu. Dar care sunt aceste competențe?
În Matricea Cadrului Național al Calificărilor din Învățământul Superior sunt identificate șase
competențe specifice ale asistentului social și trei competențe transversale. Cele șase competențe
profesionale specifice sunt:

‘C1. Identificare, culegere de informații, documentare, evaluare și înregistrare a informațiilor,
analiză, evaluare și intervenții specifice pentru reducerea riscurilor sociale de la nivel individual,
familial, de grup, comunitar și societal;
C2. Elaborare, impementare și evaluare a proiectelor, programelor și politicilor de asistență socială
pentru diferite categorii vulnerabile;
C3. Dezvoltarea serviciilor și activităților de prevenire precum și a celor de suport acordate
beneficiarilor sistemului de asistență socială;
C4. Consultanță în accesarea resurselor comunitare pentru persoanele și grupurile sociale excluse
sau aflate în risc de excluziune socială (instituții, servicii, beneficii de asistență socială);
C5. Consiliere și alte metode de intervenție specializată acordate în mediul familial sau instituțional
(spitale, școli, penitenciare, centre anti-­‐drog, instituții specializate de asistență socială etc.) cu
respectarea valorilor și principiilor specifice asistenței sociale;
C6. Comunicare și relaționare profesională cu beneficiarii și alți actori sociali implicați.’
Pe lângă aceste comptetențe specifice asistenței sociale, Cadrul Național al Calificărilor mai
identifică și trei competențe transversale, adică competențe care transcend unui singur domeniu
profesional, cum ar fi: lucrul în echipă, folosirea unei limbi străine etc. Cele trei competențe
transversale menționate pentru asistentul social sunt:
‘CT1. Abordarea obiectivă și argumentată atât teoretic, cât și practic, a unor situații – problemă în
vederea soluționării eficiente a acestora cu respectarea valorilor și principiilor specifice asistenței
sociale;
CT2. Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipă transdisciplinară pe diverse paliere ierarhice
la nivel intra-­‐ și interorganizațional;
CT3. Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională și identificarea resurselor și
modalităților de dezvoltare personală și profesională în scopul inserției și adaptării la cerințele
pieței muncii.’
Cele mai multe dintre aceste competențe se regăsesc în următoarea declarație prevăzută în
suplimentul de diplomă:
‘Planul de învățământ cuprinde discipline ce au ca obiective dobândirea de către
studenţi a competenţelor privind elaborarea, implementarea şi evaluarea proiectelor,
programelor si politicilor de asistenţă socială, a planurilor de evaluare şi intervenţie
individualizate adresate persoanelor, familiilor şi grupurilor vulnerabile. Cunoștințele
şi abilităţile dobândite permit studenților să identifice, să analizeze și să implementeze
intervenţii specifice pentru reducerea riscurilor sociale de la nivel, individual, familial,
de grup, comunitar și societal; să dezvolte servicii şi activităţi de prevenire, precum şi
acţiuni de suport acordate beneficiarilor sistemului de asistenţă socială; să ofere
consultanţă în accesarea resurselor sociale formale (instituţii, servicii, prestaţii) sau
informale (familie etc.), pentru persoanele şi grupurile sociale excluse sau aflate la risc
de excludere socială; să utilizeze diferite metode de intervenţie specializată în mediul
familial sau instituţional (spitale, şcoli, penitenciare, centre anti-­‐drog, instituţii
specializate de asistenţă socială etc.) cu respectarea valorilor și principiilor specifice
asistenţei sociale, în urma dobândirii abilităților de comunicare şi relaţionare
profesională cu beneficiarii și cu alți actori sociali implicați.’

Cu alte cuvinte, prin lucrarea de licență va trebui să demonstrați că dispuneți de competențe
precum:
-­‐ să elaborați, implementați sau să evaluați proiecte, programe, politici, planuri de evaluare și
intervenție individualizate, adresate persoanelor și grupurilor vulnerabile;
-­‐ să identificați, să analizați sau să implementați intervenții specifice;
-­‐ să dezvoltați servicii și activități de prevenire sau acțiuni de suport;
-­‐ să acordați consultanță în accesarea resurselor;
-­‐ să utilizați diferite metode de intervenție specializată;
-­‐ să comunicați și să relaționați cu beneficiarii sau cu alți actori sociali.
Desigur că nu veți putea într-­‐o lucrare scrisă să demonstrați toate aceste competențe, cu atât mai
mult cu cât unele țin de registrul oralității (vezi competențele de relaționare). Este, însă, important
să demonstrați că în intervenția voastră sau în cercetare ați făcut uz și de acestea.
Ca nivel al abordării, ne așteptăm ca la licență, voi să cunoașteți, să descrieți și să utilizați în mod
corect conceptele, metodele și tehnicile pe care le-­‐ați studiat. Prin urmare, ne așteptăm ca lucrările
voastre să fie preponderent descriptive (Hart, 1998). Evident că vom aprecia dacă ați încerca și
abordări analitice sau evaluative, pline de discuții conceptuale sau teoretice, însă acestea vor deveni
cerințe obligatorii abia la nivel de master sau doctorat.
Cum vă alegeți tema lucrării de licență?
Timp de mai multe luni veți lucra intensiv asupra unei singure teme. Prin urmare, este esențial să
vă alegeți o temă care vă stimulează curiozitatea și motivația de a căuta și aprofunda. Dacă nu veți
lucra cu o temă interesantă, vă va fi dificil să zăboviți așa mult timp asupra acesteia. Veți fi tentați să
abandonați sau să o schimbați, ceea ce vă va atrage crize de timp sau neînțelegeri cu profesorul
coordonator. Deci, este important să vă alegeți o temă interesantă !! Dar nu este suficient ca tema să
fie interesantă. Aceasta trebuie să fie și realistă. Ni s-­‐a întâmplat să fim solicitați să coordonăm
lucrări de licență cu tema ‘Modalități de racolare în industria sexului comercial și intervenții ale
asistentului social’. O astfel de temă este, fără îndoială, interesantă, însă este și extrem de dificil și
chiar periculos de abordat. Negocierea accesului la informație, strategiile de cercetare, aspectele
etice sau chiar legale implicate în abordarea temei sunt de natură să descurajeze și pe cei mai
experimentați cercetători. Prin urmare, tema trebuie să fie interesantă și abordabilă.
O altă condiție esențială a temei este ca acesta să fie din domeniul asistenței sociale. În final, veți
obține licență în domeniul asistenței sociale. De aceea nu este potrivit să abordați teme strict
juridice (ex. Efectele căsătoriei putative) sau de altă natură. Chiar dacă ați urmat un modul de
specializare în consiliere, asistența socială a familiei și copilului, asistența socială a grupurilor de
risc, politici sociale, probațiune etc., abordarea temei trebuie să pună în evidență perspectiva
asistenței sociale asupra subiectului în discuție.

Mai mult decât atât, tema trebuie să fie bine definită. Am întâlnit frecvent titluri cum ar fi
‘Delincvența juvenilă’. După cum observați, denumirea lucrării ne trimite cu gândul la un întreg
domeniu. Ne putem aștepta la un adevărat compendiu de teorii explicative, teorii ale intervenției,
legislație, studii comparate etc. De cele mai multe ori, însă, lucrările de licență se referă la un anumit
aspect al delincvenței juvenile: fie abordează tratamentul aplicat minorilor în centrele de reeducare
sau în serviciile de probațiune, fie vorbesc despre politici sociale de suport în cazul minorului care
nu răspunde penal etc. Nu am întâlnit încă o lucrare de licență care să cuprindă enciclopedic toate
aspectele delincvenței juvenile (și nici nu ar trebui !!). Ceea ce trebuie reținut din acestă discuție
este că tema sau titlul lucrării trebuie să surprindă un aspect clar și abordabil în cuprinsul lucrării
de licență. Strâns legat de acest aspect al delimitării temei, este important de precizat că nici o
abordare prea îngustă nu este de dorit. Continuând exemplul de mai sus, vă puteți imagina ce ar
însemna să vă alegeți o temă cum ar fi: Tratamentul aplicat în centrele de reeducare asupra
minorilor cu vârsta de 14 ani. În primul rând, nu veți găsi literatură suficientă care să abordeze
strict această vârstă. În al doilea rând, nu veți identifica decât foarte puțini subiecți pentru partea de
cercetare. După cum vedeți, o temă prea îngustă vă condamnă la o lucrare pauperă în surse
bibliografice și la o cercetare bazată pe un număr foarte mic de subiecți.
De asemenea, atunci când vă alegeți tema este bine să vă puneți întrebarea ”ce pot aduce nou prin
lucrarea sau cercetarea mea?”. De cele mai multe ori, răspunsul nu este facil încă de la începutul
redactării lucrării, dar pe măsură ce vă documentați și scrieți vă pot veni idei noi de interpretare
sau puteți analiza un fenomen social dintr-­‐o nouă perspectivă teoretică.
Pentru a concluziona la acest paragraf, vă sugerăm ca tema:
-­‐ să fie interesantă, să aveți o afinitate deosebită pentru subiectul respectiv,
-­‐ să fie abordabilă sau posibil de realizat,
-­‐ să fie realizată din perspectiva asistenței sociale,
-­‐ să aducă un plus de cunoaștere,
-­‐ să fie bine definită -­‐ nici prea generoasă, dar nici prea îngustă.
Cum vă alegeți profesorul coordonator?
Știm din experiența anilor precedenți că unii studenți au tendința de a-­‐și alege profesorul
coordonator dintre profesorii cunoscuți ca fiind mai aproape de studenți sau mai disponibili pentru
a oferi orientare, bibliografie etc. Nu negăm că aceste criterii sunt importante, însă sugerăm că alte
considerente ar trebui să aibă prioritate în alegerea coordonatorului. NU ALEGEȚI ÎNTÂI
COORDONATORUL ȘI APOI TEMA, CI INVERS !!!
După ce v-­‐ați oprit asupra unei teme care răspunde satisfăcător cerințelor expuse în paragraful
precedent, este necesar să vă găndiți care sunt profesorii care v-­‐ar putea îndruma competent în
demersul vostru. Chiar dacâ vi se pare că profesorii voștri sunt cunoscători în toate domeniile sau
subdomeniile asistenței sociale (!), trebuie să știți că există, totuși, o specializare a fiecăruia dintre
noi. Dar cum puteți ști care este specializarea fiecăruia dintre profesori? Sunt câteva modalități prin
care puteți afla răspunsul la acestă întrebare:

1. profesorii sunt în general specializați în funcție de cursurile sau seminariile pe care le
susțin. Spre exemplu, dacă vă alegeți o temă din domeniul abuzului asupra copilului,
probabil că cei mai competenți să vă îndrume ar fi profesorii care susțin cursurile sau
seminariile de asistența socială a victimelor violenței domestice sau de protecție a copilului.
2. dacă primul criteriu nu vă clarifică deplin, puteți să consultați CV-­‐ul profesorilor de pe site-­‐
ul Facultății. De obicei, specializarea profesorului rezultă imediat din lista de lucrări
publicate. Probabil că specializarea sau preocuparea principală a profesorului rezultă ușor
din lista publicațiilor recente.
3. dacă încă aveți semne de întrebare sau sunteți nesiguri, puteți să vă consultați cu colegii sau
cu profesorii cu care aveți cursuri sau seminarii.
Avantajul de a avea un profesor coordonator specializat pe tema pe care intenționați să o abordați
este că acesta este informat cu privire la cele mai noi teorii, cele mai recente acte normative sau cele
mai actuale tehnici de intervenție și, prin urmare, vă va orienta mult mai riguros în hățișul
informațional.
De regulă, vă veți întâlni cu profesorul coordonator săptamânal pentru a discuta despre progresul
sau dificultățile ‘creației’ voastre. Înainte de depunerea lucrării la secretariat, profesorul
coordonator va aviza lucrarea, ceea ce înseamnă că, din punctul lui de vedere, aceasta este suficient
de bună pentru a fi prezentată comisiei.
Cum abordați cercetarea bibliografică?
V-­‐ați stabilit tema și coordonatorul lucrării de licență. Acum trebuie să începeți partea cea mai
interesantă a demersului vostru: elaborarea lucrării.
De obicei, o nouă lucrare începe prin a studia ce s-­‐a scris ori s-­‐a publicat anterior pe subiectul
respectiv. Această etapă poartă denumirea de documentare sau de evaluare a literaturii (literature
review, engl.).
Unde vă puteți documenta pe un anumit subiect? Sunt câteva opțiuni pe care le puteți explora. Aici
amintim câteva:
- alte lucrări de licență pe tema respectivă,
- lucrări de doctorat,
- catalogul bibliotecii,
- baze de date internaționale,
- reviste și jurnale științifice etc.
Lucrările de licență sau cele de doctorat pot fi găsite în secțiunile speciale ale bibliotecilor, inclusiv
în biblioteca Facultății noastre.
Catalogul bibliotecii noastre este electronic și deja v-­‐ați familiarizat cu opțiunile de căutare (după
subiect sau după autor).
O altă sursă importantă de bibliografie sunt bazele de date internaționale. Biblioteca Centrală
Universitară (BCU) are acces la o serie de baze de date internaționale ce pot fi identificate la adresa:

http://www.bcub.ro/resurse-­‐electronice/baze-­‐de-­‐date-­‐stiintifice
Dacă accesați acest link de pe un computer al BCU sau oricare filială a acesteia ori folosind server-­‐ul
Facultății nostre (prin WI-­‐FI), puteți accesa aceste baze de date și aveți permisiunea de a descărca
gratuit conținutul articolelor care vă interesează.
Cele mai utile baze de date internaționale pentru științele sociale sunt:
- Wiley-­‐Blackwell,
- ProQuest,
- SAGE,
- EBSCO,
- Oxford Journals.
Criteriile de căutare în aceste baze de date internaționale sunt asemănătoare cu cele utilizate în
cataloagele bibliotecii noastre. Pentru orice nelămuriri, vă puteți adresa cu încredere
bibliotecarilor.
Un alt început al etapei de documentare este Google Scholar sau dicționarele și enciclopediile. De
regulă, acestea oferă o viziune generală asupra domeniului studiat și trimit la o serie de lucrări
clasice pentru acel subiect.
Atunci când urmăriți să aflați semnificația unui concept, nu utilizați dicționare explicative ale limbii
române, ci dicționare sau enciclopedii specializate !!
La sala de lectură veți putea găsi numeroase reviste și jurnale științifice. Nu ezitați să le studiați. Aici
veți putea găsi numeroase noutăți din domeniul asistenței sociale. În Revista de Asistență Socială
veți găsi cu siguranță articole, statistici etc. ce vă sunt necesare în elaborarea lucrării de licență.
Un exemplu util de cercetare bibliografică ne oferă Eco (2006) în subcapitolul III.2.4. Biblioteca din
Alexandria: un experiment (pp. 123-­‐156). Același autor prezintă în mod foarte prietenos care sunt
principalele tipuri de instrumente sau fișe (fișa de lectură, fișa bibliografică etc.) ce pot fi folosite în
etapa de cercetare bibliografică.
Trimiterile bibliografice și bibliografia
Una dintre marile probleme cu care se confruntă lumea academică este plagiatul. Pe scurt, plagiatul
este un furt de idei, texte, brevete etc. Cu alte cuvinte, plagiatul este un furt de creație intelectuală.
Am ales să abordăm acest subiect în acest paragraf deorece am observat că, de cele mai multe ori,
studenții nu intenționează să fure, ci nu cunosc suficient de bine modalitățile corecte de trimitere
bibliografică. De aceea, în lucrările de licență am identificat de numeroase ori forme incorecte de
trimitere bibliografică, cum ar fi: copierea parțială, citare neatribuită, menționarea incompletă sau
colajul (pentru mai multe detalii despre Plagiat, vizitați http://www.fjsc.ro/ro/informatii/206-­‐

Ghid-­‐impotriva-­‐plagiatului 1). Din păcate, chiar și aceste forme incorecte de trimitere bibliografică
pot crea impresia de plagiat și pot fi sancționate în consecință. Facultatea noastră duce o politică de
‘toleranță zero’ față de plagiat. Sancțiunea pentru această faptă este exmatricularea.
Pentru a evita o astfel de situație nefericită, puteți să folosiți cu succes un principiu enunțat de către
Umberto Eco: ‘a cita este ca și cum ai depune mărturie într-­‐un proces’ (2006: 230). Prin urmare,
‘referința trebuie să fie exactă și punctuală (nu se citează un autor fără a spune din ce carte și ce
pagină) și să poată fi verificată de oricine’ (Eco, 2006: 230).
Cele mai cunoscute sisteme de referințe bibliografice sunt (Chelcea, 2007b):
- sistemul autor-­‐număr – cel cu trimitere numerică la subsolul paginii,
- sistemul autor-­‐dată – cunoscut și sub denumirea de sistem Harvard.
Ambele sisteme de trimitere bibliografică sunt corecte, însă acestea NU trebuie să apară simultan în
același text. Prin urmare, va trebui să decideți ce sistem veți folosi, după care veți fi consecvenți
până la sfărșitul lucrării. De regulă, se consideră că un text cu multiple trimiteri bibliografice se
citește mai ușor dacă se folosește sistemul autor-­‐număr.
Sistemul autor-­‐număr
Pare să fie cel mai vechi sistem de trimitere bibliografică și constă în plasarea unei note de subsol în
urma textului citat:
Ex.
‘De obicei, într-­‐o teză, se citează multe texte ale altora: textul-­‐obiect al lucrării voastre, mai
exact sursa primară, și literatura critică legată de subiect, sursele secundare’ 2
Dacă utilizați o versiune a procesorului de text WORD, procedeul tehnic presupune plasarea
cursorului la capătul citatului și accesarea butonului Insert din bara de sus. Din meniul desfășurat
alegeți Footnote de unde puteți alege mai multe opțiuni. În exemplul nostru am folosit opțiunea
Footnotes – Bottom of page.
Notele de subsol se așează în ordinea apariției lor în text și, apoi, trimiterile bibliografice sunt
reluate în ordine alfabetică la sfâșitul lucrării (”bibliografie”/”referințe bibliografice”).
Sistemul autor-­‐dată
În sistemul autor-­‐dată, studentul va insera direct în text, între paranteze, numele autorului, anul
publicării și, eventual, pagina de unde este extras citatul.
Ex.
În opinia lui Hart (2008), lectura în vederii evaluării este diferită de lectura de plăcere.
sau
Lectura de evaluare este diferită de lectura de plăcere (Hart, 2008).
1 Accesat în data de 09.01.2012
2 Umberto Eco, Cum se face o teză de licență, Iași, POLIROM, 2006, p. 221

În cazul în care lucrarea citată este scrisă de trei sau mai mulți autori, se va trece primul autor, după
care sintagma ‘și colegii’ sau ‘et al.’, anul apariției și, eventual, pagina.
În acest caz, cititorul are direct în text trimiterea bibliografică și nu mai trebuie să caute la subsolul
paginii această informație.
Ca și în celălalt sistem, toate referințele din text trebuie să se regăsească în ordine alfabetică la
sfărșitul lucrării.
ATENȚIE !!
Bibliografia finală se organizează în ordine alfabetică, după NUMELE autorului și nu a prenumelui.
Ex.
Anghel, P. (2005) Tehnici de redactare. EITA
Un caz mai special este cel al trimiterilor bibliografice la lucrări care au apărut cu mult timp în urmă
și au fost re-­‐editate sau traduse și publicate de curând. În acest caz, este indicat ca anul primei
apariții sau anul ediției care a fost traduse să fie specificat între paranteze pătrate. În acest mod,
evităm să creem confuzia că autori care au scris cu multe secole în urmă ne sunt contemporani.
Ex.
Durkheim, E. [1897] (1993). Despre sinucidere. Iași: Editura Institutul European
Un articol se citează după cum urmează:
Blair, T. J. și Buzducea D. (2007). ‘Romanian Pediatric AIDS Cases as Adolescents: Acquisition
Routes, Current Risk Behaviors, and Psychological Correlate’ în AIDS and Behavior, 11 (5): pp. 716-­‐
725.
Titlul articolului este redactat între ghilimele. Titlul publicației este redat în italice. Cifrele 11 și 5
reprezintă volumul și, respectiv, numărul publicației. NU UITAȚI SĂ PRECIZAȚI PAGINILE LA CARE
A FOST PUBLICAT ARTICOLUL !!! Aceste ultime detalii vor ușura cu mult localizarea corectă și
rapidă a lucrării.
Atunci când utilizați un capitol dintr-­‐un volum colectiv, trebuie să trimiteți la autorul capitolului
respectiv și nu la editorul sau coordonatorul volumului.
Ex.
- în text – (Witec, 2011)
- în bibliografia finală – Witec, S. (2011) ‘Valori și principii în probațiune’. În Ioan Durnescu
(Coord.). Probațiunea:Teorii, Legislație și Practică. pp. 387-­‐399. Iași: POLIROM.
Se întâmplă uneori ca în lucrarea de licență să folosiți idei expuse în cursurile la care ați participat
pe durata studiilor. Prelegerile profesorilor pot fi citate după cum urmează:
Ex.
- în text – (Mardare, 2011)

- în bibliografia finală – Mardare, E.I. (2011) Consiliere și terapii familiale. Curs universitar
nepublicat. Facultatea de Sociologie și Asistență Socială. Universitatea din București.
O altă situație frecventă este aceea în care nu aveți acces direct la lucrarea citată, ci la lucrări
intermediare care prezintă ideile cuprinse în lucrarea citată. Sunt așa numitele ‘surse de mâna a
doua’. Desigur că acestă situație nu este una fericită. Ideal ar fi să citiți și să citați lucrările originale.
Înțelegem, însă, că uneori lucrarea originală nu este disponibilă în bibliotecile din România sau că
voi nu ați reușit să o localizați. În acest caz, din onestitate, trebuie să arătați că ideea aparține unui
anumit autor, însă voi ați găsit-­‐o într-­‐o altă lucrare.
Ex.
- în text – dacă este normal ca în toate societățile să existe crime, este normal ca în toate
societățile să existe sisteme de sancționare a crimelor (Durkheim, citat de Chelcea, 2007).
- în bibliografia finală – Chelcea, S. (2007a). Metodologia cercetării sociologice. Metode
cantitative și calitative. București: Editura Economică.
Sunt situații în care găsiți materiale pe care le considerați interesante pe Internet. Acestea pot
cuprinde date statistice, site-­‐urile unor instituții sau organizații, articole de presă, etc. Pentru
citarea unor surse din mediul online regula este aceea de a furniza sursa exactă (link) sau, în cazul
site-­‐urilor mai dinamice, cea care poate oferi cititorului posibilitatea de a accesa sursa originală. De
aceea, pe lângă link-­‐ul complet se menționează și data accesării. Totuși, cu excepția situațiilor în
care pe Internet se regăsesc date statistice sau informații care provin de la organizații recunoscute
(ex. INS, Eurostat, WHO, OECD, UNHCR, UNAIDS, UNODC, etc.), utilizarea acestor surse bibliografice
este de evitat, prioritate având sursele științifice.
Ex.
- în text – la nivelul UE, în România riscul de sărăcie și excluziune socială este cel mai ridicat
(Eurostat, 2012).
- În bibliografia finală -­‐ Eurostat Newsrelease (21/2012 din 08.02.2012) At risk of poverty or
social exclusion in the EU27. In 2010, 23% of the population were at risk of poverty or social
exclusion ...and 27% of children aged less than 18. Eurostat Press Office. Disponibil online în 8
februarie 2012: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_PUBLIC/3-08022012-AP/EN/3-
08022012-AP-EN.PDF
Anexele se așează, de regulă, după bibliografia finală a lucrării.
Acestea sunt cele mai uzuale situații întâlnite în lucrările de licență. Pentru clarificarea altor forme
de trimitere bibliografică, vă recomandăm cu căldură lucrările publicate de Anghel (2005) și
Chelcea (2007b).

Conținutul lucrării de licență
Probabil că primele întrebări pe care le aude fiecare profesor coordonator din partea studenților săi
sunt legate de numărul de pagini pe care va trebui să le aibă teza, câte capitole trebuie să cuprindă
aceasta etc. În această secțiune vom încerca să clarificăm aceste aspecte de conținut.
Încă de la început trebuie să spunem că nu avem un răspuns standard pentru toate lucrările de
licență. În funcție de temă, de gradul de aprofundare a acesteia, de nivelul de sinteză și așa mai
departe, unele lucrări vor fi mai elaborate, iar altele vor fi mai sintetice.
Să luăm spre exemplu două teme: protecția copilului în sistem non-­‐rezidențial și reintegrarea
socială a persoanelor condamnate pentru infracțiuni informatice. Este evident că prima temă
dispune de o bibliografie generoasă și de o cazuistică diversă. A doua temă, însă, nu poate beneficia
decât de aportul a trei articole (două în limba engleză și unul în românește) și de o teză de doctorat.
Mai mult, numărul subiecților condamnați pentru acest tip de fapte este foarte limitat ceea ce face
ca și partea de cercetare să fie anevoioasă. În concluzie, ne putem aștepta ca lucrarea referitoare la
protecția copiilor să aibă în final un număr mai mare de cuvinte decât cea privind reintegrarea
cyber-­‐infractorilor.
Acestea fiind spuse, probabil că putem aprecia că o lucrarea de licență serioasă ar trebui să
cuprindă între 20 000 și 30 000 de cuvinte, fără bibliografie. Dacă lucrarea are mai puține cuvinte,
înseamnă că ori tema nu a fost bine tratată, ori subiectul nu a fost bine ales (vezi secțiunea Cum ne
alegem tema lucrării de licență?). Dacă lucrarea are mai multe cuvinte, înseamnă că tema a fost prea
largă sau că studentul nu are capacitate de sinteză.
Pentru a afla numărul de cuvinte dintr-­‐o lucrare de licență, deschideți documentul, mergeți la Tools,
din bara de sus a procesorului WORD, și apăsați click pe opțiunea Word Count.
În ceea ce privește numărul de capitole sau numărul de părți ale unei lucrări de licență vom întâlni
aceeași situație: acestea depind de natura temei. Unele teme vor putea fi tratate în trei-­‐ patru
capitole, altele vor avea nevoie de patru-­‐cinci capitole.
De regulă, lucrările de licență cuprind două părți: partea teoretică și partea practică. Această
divizare a lucrării trebuie privită mai degrabă ca una didactică. Lucrarea de licență ar trebui să fie
un tot unitar, fără discontinuități discursive sau de logică.
În partea teoretică sunt prezentate conceptele, teoriile explicative sau de intervenție principale și,
uneori, cadrul legal al temei.
În partea aplicativă, studenții abordează de cele mai multe ori o cercetare pe tema lucrării. Este de
subliniat aici că partea aplicativă a lucrării poate fi realizată cu mai multă imaginație. După cum am
văzut în secțiunea introductivă a acestui Ghid, în lucrarea de licență trebuie să demostrați că v-­‐ați
însușit o serie de deprinderi academice sau de intervenție cum ar fi: să elaborați, să evaluați
programe, politici, planuri de evaluare sau de intervenție; să analizați intervenții specifice, să
dezvoltați servicii etc.

Prin urmare, în partea aplicativă a lucrării puteți aborda, pe lângă cercetare, și analize ale unor
programe sau politici, planuri de intervenție etc.
Este important ca partea aplicativă să continue în mod logic partea teoretică și să ofere răspunsuri
sau soluții la problemetica studiată.
Spre exemplu, dacă tema lucrării voastre este ”Tipuri de intervenție în asistența persoanelor
vârsnice”, în partea aplicativă puteți prezenta mai multe Planuri de intervenție, folosind perspective
teoretice diferite.
Pentru a vă ușura munca, puteți folosi ca structură de bază a lucrării o formă adaptată a geometriei
clasice a grădinilor franceze (Barilari, citat de Ferreol și Flageul, 2007: 120):
Introducere și prezentarea temei
Definirea conceptelor importante
Prezentatrea contextului instituțional
Prezentarea
Exemple
principalelor teorii
explicative
Prezentarea legislației relevante
Partea aplicativă
Concluziile lucrării
Bibliografie
Desigur că acestă structură este una orientativă, ea fiind adaptabilă în funcție de specificul temei.
Spre exemplu, pot exista teme la care prezentarea legislației relevante să nu fie necesară. Structura
finală a lucrării va fi stabilită împreună cu profesorul coordonator.
Așa cum am arătat anterior, Ghidul de față nu își propune să înlocuiască sau să reia conținutul
cursurilor sau a manualelor de metodologie, ci să le completeze cu sugestii în ceea ce privește
utilizarea acestora în procesul de elaborare a lucrării de licență. Prin urmare, în cazul în care ați
optat în partea aplicativă pentru o micro-­‐cercetare, vă sugerăm să folosiți ca bibliografie
următoarele lucrări de metodologie a cercetării sociologice:
Chelcea, S. (2007). Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative și calitative. București:
Editura Economică.
Mărginean, I. (2000)(2004). Proiectarea cercetării sociologice. Iași: POLIROM
În cazul în care ați decis să folosiți în partea aplicativă alte metode (ex. Planuri de intervenție,
analize de politici sau programe etc.), vă recomandăm să utilizați suportul de curs de la materia
corespunzătoare.

Cum susțineți lucrarea de licență?
Odată de ați predat lucrarea la secretariat trebuie să începeți să vă pregătiți pentru susținerea sa în
fața comisiei. De regulă, profesorul coordonator face parte din comisia la care veți susține lucrarea.
Prezentarea lucrării durează de obicei între 10 și 15 minute. În acest interval de timp trebuie să-­‐i
convingeți pe membrii comisiei că:
1. voi ați elaborat acea lucrare,
2. cunoașteți foarte bine domeniul abordat în lucrare,
3. aveți capacitatea de sinteză necesară să prezentați în timp foarte scurt conținutul lucrării,
4. aveți capacitatea de a prezenta pe scurt elementele cheie și, mai ales, concluziile lucrării
voastre,
5. puteți să vă argumentați convingător concluziile la care ați ajuns.
Este firesc ca prezentarea lucrării să fie însoțită de o serie de emoții. De vreme ce acest examen este
unul dintr-­‐o serie lungă de examene pe care le-­‐ați susținut în timpul facultății, aveți deja mecanisme
de coping care vă ajută să duceți la bun sfărșit acest demers.
Pentru a preveni, totuși, un puțin probabil blocaj discursiv, vă recomandăm să vă notați pe o pagină
structura generală a prezentării pe care intenționați să o susțineți. Aceasta nu înseamnă că, în fața
comisiei, veți citi acele însemnări, ci că vă veți putea aminti din când în când principalele repere ale
prezentării voastre.
Nu uitați că voi sunteți cei care cunosc cel mai bine conținutul lucrării voastre!!
Câteva sfaturi practice
În finalul acestui ghid, v-­‐am pregătit câteva pastile de sfaturi practice care ar trebui să vă ajute la
redactarea și susținerea lucrării voastre:
-­‐ lucrarea să fie concisă, sintetică și să fie actualizată cu ultimele lucrări în domeniu;
-­‐ în partea aplicativă, respectiv interpretarea razultatelor să fie comentate din perspectiva teoriilor
psiho-­‐sociale amintite în prima parte – partea teoretică;
-­‐ începeți din timp !!
-­‐ când fişaţi, notaţi referinţele bibliografice complet (autori, an, titluri, oraş, editură etc.), inclusiv
paginile de unde aţi preluat citate şi / sau parafrazări;
-­‐ structura lucrării nu este clară de la început, mai întâi faceţi documentarea, abia apoi structuraţi
lucrarea; este posibil ca structura lucrării să se modifice în timp, odată cu documentarea;
-­‐ forma finală a introducerii se scrie după ce aţi finalizat lucrarea;
-­‐ titlul se definitivează după ce întreaga lucrare este gata;
-­‐ înainte de a susţine lucrarea în comisie faceţi câteva simulări, fie în faţa unei oglinzi, fie în faţa
unor persoane; repetiţia vă va ajuta să atenuaţi emoţiile de la susţinere.
Succes !!

Bibliografie
Anghel, P. (2005) Tehnici de redactare. EITA
Chelcea, S. (2007a). Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative și calitative. București:
Editura Economică.
Chelcea, S. (2007b). Cum să redactăm o lucrare de licență, o teză de doctorat, un articol științific în
domeniul științelor socioumane. Ediția a IV a. București: Comunicare.ro
Eco, U. (2006). Cum se face o teză de licență, Iași: POLIROM, 2006.
Farreol, G. și Flageol, N. (2007) Metode și tehnici de exprimare scrisă și orală. Iași: POLIROM.
Hart, C. (2008). Doing a Literature review. Releasing the Social Science. Research Imagination. SAGE.
http://www.fjsc.ro/ro/informatii/206-­‐Ghid-­‐impotriva-­‐plagiatului (accesat la 09.01.2012)