bortă

acţiunea nocivă a enzimelor şi acidului. Mucina, care intră în componenţa mucusului, are o
componenţă chimică variată, în dependenţă de segmentul tractului digestiv unde este sintetizată.
La nivel duodenal aceasta produce adghezia bacteriilor astfel prevenind colonizarea mucoasei,
iar aspectul gelatinos al acesteia permite apărarea mucoasei de acţiunea mecanică a conţinutului
duodenal asupra epiteliului, protejându-l de fermenţi şi acizi. La moment sunt identificate patru
gene umane responsabile de producerea mucinei [38, 57, 63, 80, 109].
1.5 Aspecte de etiologie şi patogenie a malrotaţiei duodenale asociate cu duodenostază
Duodenostaza este o formă a ocluziei intestinale cronice. La baza acestei stări patologice se
află atât factori cu caracter mecanic cât şi funcţionali.
Duodenostaza instalată ca rezultat al acţiunii factorilor mecanici, tradiţional, este divizată
în primară şi secundară, iar după caracterul compensator în compensată, subcompensată şi
decompensată [109, 110].
Dereglările funcţionale primare apar, de obicei, pe fondal de modificări patologice a
plexurilor nervoase parietale. Devierile statutului hormonal care declanşează scăderea tonusului
peretelui duodenal cu instalarea stărilor de hipotonie şi atonie a stratului parietal muscular se
consideră, de asemenea, o cauză a apariţiei duodenostazei funcţionale primare.
Mecanismul comun de declanşare şi instalare a dereglărilor funcţionale primare poate fi
reprezentat astfel:
Dereglarea funcţională şi structurală a stratului muscular duodenal.
Dereglare de inervaţie simpatică şi parasimpatică a duodenului.
Modificarea reglării autonome a plexurilor nervoase intraparietale.
Aceste trei stări patologice în mod independent sau în diferite combinaţii pot conduce la
apariţia duodenostazei funcţionale primare, având un tablou clinic de la asimptomatic, până la
apariţia unei dispepsii grave cu semne de pseudoobstrucţie.
Analizând duodenostaza funcţională secundară în primul rând trebuie să atragem atenţia la
procesele inflamator – distrofice a etajului abdominal superior, implicarea în proces a sistemului
hepato–biliar şi a pancreasului care servesc drept organe ce suferă în primul rând şi conduc la
apariţia ulterioară a duodenostazei funcţionale secundare.
Descrierea detaliată a patologiilor ce provoacă apariţia duodenostazei secundare a fost
realizată de către H.Ellis (1982), care a evidenţiat opt grupe mari:
1. Cauze intraperitoneale: peritonite, traume peritoneale, perforaţii de organe
cavitare, tromboza vaselor mezenteriale etc.
2. Cauze extraperitoneale: intoxicaţii, pneumonia, empiema pleurală, uremia, efecte
adverse ale ganglioblocatorilor, opioidelor etc.
28