bortă

ajutorul structurilor nervoase dopamin- şi serotoninergice. Peristaltismul prandial este activat cu
insulină, gastrină, substanţa P, neurotensina şi prostaglandina E2. Glucagonul produce efect
inhibitor [5, 60, 86].
Funcţia secretorie a duodenului reprezintă o importanţă marcantă în reglarea homeostazei
atât duodenale, cât şi a întregului organism. Spre deosebire de organele exocrine tradiţionale,
care constau dintr-o masă de celule hormono-secretorii, această funcţie este realizată de celulele
endocrine unice şi neuronii peptidergici, amplasaţi difuz pe tot tractul digestiv. Celulele
endocrine sunt depistate, de asemenea, şi în alte organe şi sisteme, mai ales în structurile
nervoase centrale şi periferice (în encefal – colecistokinina, în hipotalamus şi hipofiză – gastrina,
secretina, motilina etc.). Funcţia endocrină a duodenului a fost descrisă de A.M. Ugolev (1978),
care convenţional a fost denumit drept sistem hipotalamo-hipofizar al tractului digestiv (tabel
1.1).
Tabelul 1.1 Peptidele gastrointestinale secretate în duoden
Peptida gastrointestinală Celula secretoare
Gastrina G
Somatostatina D
Colecistochinina I
Secretina S
GIP K
Motilina M
Pe întreg traiectul tubului digestiv există o multitudine de celule endocrine şi neuroni
peptidergici care secretă peptide gastrointestinale, dar fiecare tip de celule îşi au localizarea
proprie. Celulele endocrine de acelaşi tip, dar cu o altă localizare, secretă acelaşi peptid numai că
în timp diferit, fapt care şi determină modificările dinamice ale tractului digestiv după alimentare
[36, 60, 79].
Funcţia de protecţie a duodenului este bazată, în primul rând, pe particularităţile
protectoare ale mucoasei – mucocitoprotecţie. Mucoasa duodenală la fel ca şi alte structuri
seromucoase îndeplineşte funcţia de hotar, aflându-se în contact permanent cu mediul extern. E
de menţionat faptul, că mucoasa tractului digestiv se află în contact cu substanţe potenţial
periculoase spre deosebire de alte bariere de apărare. Mucoasa duodenală are trei bariere de
apărare: preepitelială, epitelială şi postepitelială. Bariera preepitelială include în sine substanţele
produse de celulele proprii (bicarbonaţi, apă, ioni de H2, mucus, glicocalix şi IgA). Proprietăţile
mucusului au efectul unui gel hidratant, ce asigură diminuarea acţiunii mecanice a conţinutului
duodenal asupra epiteliului, prevede deshidratarea macromoleculelor şi apără epiteliul de
27