bortă

plexuri vasculare şi nervoase asociate cu microganglioni, aparţinând plexului mienteric descris
de Auerbach. Fibrele celor două straturi nu pot fi net individualizate deoarece des trec de la un
strat la altul.
Peretele muscular asigură motilitatea duodenală, fiind responsabil de îndeplinirea uneia
dintre funcţiile de bază ale tractului digestiv – digestia şi absorbţia. Activitatea de contractţie este
urmată de amestecul alimentelor cu bilă, enzimele şi contactul strâns cu mucoasa intestinală a
bolului alimentar. Motilitatea duodenului asigură eliberarea acestuia de alimentele prelucrate,
toxine şi bacterii, iar dereglarea acestui proces conduce la staza intraluminală, care serveşte ca
mediu favorabil pentru dezvoltarea microorganismelor, micşorând absorbţia.
Motilitatea duodenului este dependentă de automatismul local, controlat prin sistemele
intrinseci Auerbach şi Meisner, responsabile de mişcările segmentare ritmice şi prin sistemul
nervos extrinsec (parasimpaticul excită motilitatea, iar simpaticul o inhibă) [5, 7, 92, 107].
Tunica seroasă ca şi la stomac este alcătuită dintr-o lamă de ţesut conjunctiv lax, fiind
brodată pe faţa externă de un rând de celule mezoteliale. Pe marginea mezenterică a intestinului,
ea continuă cu mezenterul.
1.4 Fiziologia duodenului
Actul de digestie este un proces complicat, cu multiple componente fizico-chimice. După
faza gastrică de digestie bolul alimentar este supus unui proces profund de prelucrare mecanică
în duoden. Hidroliza alimentelor are loc într-un mediu alcalin sub acţiunea secreţiei intestinale,
a sucului pancreatic, şi a bilei. Aici procesul de digestie se realizează sub acţiunea fermenţilor
proteolitici, amilolitici şi lipolitici [18, 21, 35].
Duodenul este organul care îndeplineşte şi câteva funcţii importante în procesul de digestie:
mecanică, secretorie, excretorie, de apărare şi de absorbţie.
Funcţia fiziologică normală a duodenului este o condiţie necesară nu numai pentru
evacuarea bolului alimentar, dar şi a interacţiunii duodenului cu organele adiacente, în primul
rând cu ficatul, căile biliare şi pancreasul.
Funcţia mecanică a duodenului este atribuită păturilor musculare. Tunica musculară a
duodenului are aceleaşi caracteristici generale ca şi stomacul, jejunul, ileonul, dar prezintă şi
unele particularităţi care fac obiectul mai ales al poziţiei anatomice a duodenului. Una dintre ele
este prezenţa la nivelul papilei Watter a unui conductor de ritm, celulele căruia generează
impulsuri forte frecvente care acţionează nu numai asupra duodenului, dar şi asupra porţiunii
proximale a jejunului. Astfel duodenul este denumit drept „dirijor” al motilităţii tractului
digestiv.
24