bortă

funcţionale şi evacuomotorii a duodenului cu instalarea duodenostazei şi ca urmare - impactul
ultimei asupra stomacului, căilor biliare şi a pancreasului [32, 41, 107].
Malrotaţia duodenală a fost raportată, pentru prima dată, în literatura de specialitate în
1900 de către William Edwards Ladd, care ulterior în 1936 descrie una dintre variantele de
malrotaţie intestinală cel mai frecvent întâlnită (sindromul Ladd), elaborând procedeul operator,
care îi poartă numele şi care a permis reducerea de la 90% până la 25% a mortalităţii nou-
născuţilor afectaţi.
Interesul faţă de această patologie îl putem găsi, retrospectiv, în unele lucrări ale lui
Meckel în 1827, care a fost urmat de o publicaţie în domeniul patogenezei embrionare a
malrotaţiei duodenale [73].
După aceasta au urmat un şir de lucrări care au fost orientate spre clasificarea
duodenostazei după diferite criterii. La moment, majoritatea autorilor deosebesc două forme de
duodenostază: mecanică şi funcţională. Ţimerman, la rândul său, a propus în 1992 o clasificare
mult mai detaliată care întruneşte divizarea după etiologie şi patogenie, după stadii şi gravitate:
1. Forma organică a duodenostazei:
a. Patologii congenitale ale duodenului şi ligamentul Treitz.
Duodenum mobile
Atrezii la nivelul porţiunii distale duodenale
Ligament Treitz scurt
Pancreas inelar
b. Procese extraduodenale.
Piesa artero-mezenterică
Anevrisme de aortă
Tumori şi chisturi pancreatice
Tumori retroperitoneale
Chisturi gigante intra-abdominale
Limfadenita mezenterică
Jejunita proximală
c. Cauze intramurale
Tumori duodenale intraparietale
Tumori de papilă duodenală
Diverticol intraluminal gigant
Ulcere duodenale jos situate complicate cu stenoză
Boala crohn la nivel duodenal.
17