Psihanaliza fenomenelor religioase
Psihanaliza fenomenelor religioase
Psihanaliza fenomenelor religioase
Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
C.G.Jung<br />
<strong>Psihanaliza</strong><br />
<strong>fenomenelor</strong> <strong>religioase</strong><br />
(Ediţie critică)<br />
Selecţie de texte, introducere şi<br />
note de JEAN CHIRIAC<br />
AROPA<br />
Bucureşti, 1998
Coperta de<br />
Ginno Dumitrescu<br />
© AROPA, 1998, pentru<br />
introducere şi note ISBN<br />
973-98126-3-5<br />
INTRODUCERE
"<strong>Psihanaliza</strong> <strong>fenomenelor</strong>'<strong>religioase</strong>" este un titlu care nemulţumeşte<br />
din mai multe motive. Mai întîi, pentru<br />
că nu explică, din capul locului, despre ce<br />
fenomene <strong>religioase</strong> este vorba. Apoi. pentru că nu<br />
explică ce se are în vedere prin cuvîntul "religie". Şi, în<br />
final, pentru că nu lămureşte ce semnificaţie<br />
acordă cuvîntului "religie " însuşi autorul<br />
materialelor cuprinse în această carte, C.G Jung.<br />
Să începem cu sfirşitul. Pentru Jung, religia este<br />
cu totul altceva decît pentru omul obişnuit. Pentru<br />
că Jung, psiholog al profunzimilor (care refuză pe<br />
nedrept termenul de psihanalist, dar o face din<br />
considerente personale), creatorul conceptului de<br />
inconştient colectiv sau arhetipal în psihologie,<br />
asimilează practica religioasă cu atitudinea individului<br />
care se apleacă, în chip comprehensiv, asupra<br />
inconştientului: fie că e vorba de cel personal (adică<br />
de inconştientul freudian) sau de cel arhetipal, care<br />
îi urmează logic primului. Pentru Jung, deci, religia<br />
este o activitate specifică a individului şi/sau a<br />
colectivităţii îndreptate în direcţia cultivării<br />
numinosului, sau a conţinuturilor numinoa se ale<br />
inconştientului. Această definiţie i-a adus lui Jung<br />
critica acerbă a mediilor ecleziastice, pentru că, se<br />
afirma, ea nu aţin-
ge decît zona minoră (expresia "numaipsihologie" a<br />
făcut epocă), cea a psihicului.<br />
Desigur că, aşa cum am sugerat deja, pentru<br />
publicul larg, pentru mediile intelectuale, pentru oamenii<br />
Bisericii, religia este cu totul şi cu totul altceva. Am<br />
ţinut să precizez poziţia lui Jung în acest sens, pentru a<br />
evita din capul locului o serie de neînţelegeri dureroase.<br />
Este evident pentru noi, azi, şi nu trebuie să<br />
negăm rolul psihanalizei la desconspirarea acestui<br />
proces, că religia, aşa cum am cunoscut-o noi din<br />
practica creştină de zi-cu-zi, s-a limitat la a umple<br />
un vid psihologic creat de sentimentul neputinţei<br />
umane în faţa destinului. Tot ceea ce ştim noi<br />
despre religie se rezumă la cîteva obiceiuri al căror<br />
sens ne scapă, la ritualuri la fel de obscure, la<br />
formule de rugăciune care trebuie să ne asigure<br />
sănătate, bunăstare, şi tot ceea ce ţine de<br />
speranţele vieţii noastre cotidiene. Religia noastră,<br />
ca practică şi credinţe, nu are nimic în comun cu<br />
concepţia lui Jung în acest domeniu; de aceea, toate<br />
însemnările lui privitoare la imageria creştinimului,<br />
la doctrina privatio boni, ne vor părea străine, poate<br />
neavenite, dar oricum nefamiliare. Dar chiar şi<br />
religia asumată de mediile ecleziastice nu ne este<br />
mai apropiată. O distanţă imensă s-a căscat între<br />
viziunea religioasă a Sfinţilor Părinţi, şi practica<br />
omului obişnuit. în acest sens, ceea ce pune Jung<br />
pe seama religiei, ne a apare şi mai străin. Pentru<br />
că se referă, cu o metodă străină nouă, cu un vocabular<br />
cifrat, la referinţele creştinismului primitiv,<br />
adică ale creştinismului aflat în perioada sa de<br />
incubare, un creştinism care nu (mai) are nimic dea<br />
face cu ceea ce se zice şi se face azi, în numele<br />
religie creştine.<br />
Situaţia pare, şi este, din toate punctele de<br />
vedere încurcată. Jung priveşte religia din punctul<br />
de vedere al psihologului empiric, iar noi habar nu<br />
avem nici ce este acest punct de vedere şi<br />
nici ce sînt formele pe care le-a îmbrăcat religia la<br />
începuturile ei, în mediile iudaice, iudeo-creştine,<br />
gnostice, etc. Desigur că aceste inconveniente vor<br />
fi depăşite dacă vom face efortul să citim cîte ceva<br />
din ambele subiecte. Ignoranţa noastră nu poate fi<br />
scuzată, şi nici compensată cu un aparat explicativ<br />
extrem de detaliat al materialelor prezentate aici.<br />
Ea arc însă o calitate: ne deschide, atunci cînd nu<br />
este încăpăţînată, la nou şi, de aici, la puncte de<br />
vedere cel puţin fascinante. Spun "cel puţin fascinante<br />
" pentru că lecturarea lucrării de faţă are şi o<br />
altă calitate care nu poate fi găsită în ce/c care se<br />
referă la religie în general, şi nici în introducerile<br />
succinte in psihologia lui Jung. Este un cîştig al<br />
cititorului cure află că religios nu este atunci cînd se<br />
duce la Biserică sau cînd ciocneşte ouăle de Paşti,<br />
ci atunci cînd află că scopul suprem al religiei, cel<br />
puţin in accepţia lui Jung, este realizarea Sinelui,<br />
adică unirea contrariilor sintetizate în formula<br />
conştient-inconştient.<br />
Această idee, pe care Jung insită în lungul şi<br />
latul operei sale, este prezentă mai ales în formele<br />
<strong>religioase</strong> ale altor popoare şi tradiţii. Este vorbei de<br />
"religia" tuoisîă, de alchimie, de yoga, etc.<br />
Faptul că am scris între ghilimele cuvîntul religie<br />
asociat cu taoismul explică ce trebuie să înţelegem<br />
prin sintagma "forme <strong>religioase</strong>". Taoismul clasic<br />
este o "religie" în măsura în care se preocupă de<br />
realizarea spirituală conformă cu legile nescrise ale<br />
universului, privit Ia scară macro dar şi micro. In<br />
taoism tronează noţiunea celebră deja de Tao pe<br />
care iezuiţii au tradus-o eronat prin Dumnezeu. Tao nu este<br />
de fel un Dumnezeu personal de tipul Dumnezeului<br />
creştin, ci o condiţie, un principiu al realizării care<br />
pune la baza creaţiei jocul elementelor contrare<br />
yin-yang. Această dualitate care se doreşte a fi<br />
rădăcina universului, sau, mai precis, unitatea în<br />
dualitate l-a
preocupat deopotrivă pe Jung, în aceeaşi serie de<br />
interese <strong>religioase</strong> care include critica concepţiilor<br />
creştine despre Dumnezeu. Tragem concluzia că<br />
"formele <strong>religioase</strong> " înseamnă alte modalităţi de<br />
interogare a cosmosului şi a divinităţii care pornesc<br />
de la alte premize, care nu sînt, totuşi, mai puţin<br />
<strong>religioase</strong> (desigur, în înţelesul termenului la Jung).<br />
Iată că am reuşit să limpezim cumva ce rost are<br />
titlul "psihanaliza <strong>fenomenelor</strong> <strong>religioase</strong>". El se<br />
referă, într-un cuvînt, la preocupările lui Jung<br />
din sfera vieţii <strong>religioase</strong>, preocupări care se<br />
îmbină, uneori în chip strălucit, cu propriile<br />
sale concepţii, psihologice, despre viaţa<br />
religioasă. Iată o definiţie destul de stufoasă dar,<br />
din nefericire, nu putem aduce nici o simplificare în<br />
această direcţie. Dacă ne hotărîm să citim<br />
această carte, şi mulţi o vor face desigur datorită<br />
ecoulului pe care îl stîrneşte cuvîntul "religie " în<br />
sufletul lor, nu este de dorit să ne (mai) îmbătăm cu<br />
apa chioară a subiectelor noastre preferate. Jung nu<br />
se adresează aici persoanelor pioase care au îmbrăţişat,<br />
fără nici o ezitare, cutare credinţă<br />
religioasă trîmbiţată de vreo sectă mai mult sau<br />
mai puţin la modă azi. Jung scrie pentru cei care<br />
nu-şi găsesc aleanul în înregimentarea sectară, ci<br />
rătăcesc pe alte meleaguri ale spiritului, care nu au<br />
nimic în comun cu religia de consum pe care ne-o<br />
oferă, pe tavă, religiozitatea modernă. Să nu uităm<br />
că Jung a afirmat că a descoperit în suflet (în psihicul<br />
individului) amprenta lui Dumnezeu. Ori, un Dumnezeu în<br />
suflet, o mandala care aminteşte mai degrabă de<br />
templele buddhiste, nu sînt nici de departe subiecte<br />
dezirabile pentru pioşenia bunului creştin. Ele<br />
evocă, mai degrabă, un orizont de forme şi structuri<br />
<strong>religioase</strong> care neliniştesc. De altfel, sîntem convinşi<br />
că această carte va tulbura multe ape ale spiritului<br />
împăcat cu credinţa că dacă s-a botezat creştin sa<br />
pus bine cu religia şi cu Dumnezeu.<br />
Psihologia abisală<br />
şi experienţa religioasă<br />
la C.G. Jung<br />
într-un interviu acordat televiziunii BBC 1 , în anul 1959, Jung<br />
răspundea senin la întrebarea "credeţi în<br />
Dumnezeu" cu un "Nu am nevoie să cred, acum<br />
ştiu". El lăsa astfel impresia că nu se îndoieşte de<br />
existenţa lui Dumnezeu, că într-un fel sau altul s-a<br />
convins de existenţa Lui şi că, prin urmare, nu are<br />
nevoie să creadă. Credinţa pentru Jung este<br />
afirmarea unui adevăr dogmatic şi nicidecum<br />
garanţia unei experienţe nemijlocite a adevărului<br />
afirmat.<br />
Dacă Jung ştia că Dumnezeu există, trebuie să<br />
înţelegem, aşadar, că "ştiinţa" lui nu era expresia<br />
unei convingeri metafizice sau <strong>religioase</strong>, că<br />
Dumnezeu sau prezenţa sacralităţii Lui i se va fi<br />
revelat în cursul experienţei sale de psiholog al<br />
profunzimilor.<br />
Lucrurile stau şi nu stau aşa. Pentru că Jung,<br />
atunci cînd vorbeşte despre Dumnezeu, nu are în<br />
vedere acelaşi conţinut de reprezentări ca şi al<br />
nostru. El nu se referă la un Dumnezeu personal, la<br />
o figură antropomorfă, şi nici la fenomenologia<br />
cultică care provoacă, aşa cum se crede,<br />
manifestarea divinului. Jung<br />
1 "Face â face", interviu cu John Freeman, BBC Television, 22 octombrie<br />
1959, în "Jung parle, rencontre et interviews", Paris Buchet-Chastel, 1985.
are despre Dumnezeu o reprezentare extrem de<br />
personală, care se inspiră substanţial din<br />
experienţele sale abisale, în lumea inconştientului<br />
arhetipal.<br />
"Tot ceea ce am învăţat, declara Jung tot într-un<br />
interviu, m-a condus pas cu pas la convingerea de<br />
nezdruncinat că Dumnezeu există. Fu nu cred decit în<br />
ceea ce ştiu. Şi aceasta suprimă faptul de a crede.<br />
Prin urmare, eu nu iau existenţa Sa ca pe o credinţă<br />
— ou ştiu că FI există" . Această mărturisire nu<br />
trebuie să ne inducă în eroare. Aşa cum arată şi Elie<br />
G. Humbert, junghian convins, acest "FI" h caie -e<br />
referă Jung are o identitate mai specială 3 .<br />
"Ceea ce numesc unii instinct sau intuiţie, scrie<br />
Jung, nu este nimic altceva decit Dumnezeu.<br />
Dumnezeu este această voce din noi care ne zice ce<br />
trebuie şi ce nu trebuie să facem. Altfel spus,<br />
conştiinţa noastră... Im le cer pacienţilor mei să<br />
înţeleagă că tot ceea ce ii se îivtunplâ împotriva<br />
voinţei lor emană dintr-o forţă superioara. \m puteao<br />
numi Dumnezeu sau diavol, însă pentru mine nu<br />
are nici o importanţa din momentul în care luăm<br />
cunoştinţă că avem de-a face cu o forţă superioară.<br />
Putem face experienţa lui Dumne/eu m fiecare zi" .<br />
Pentru Jung, conchide Eiias G. Humbert, Dumnezeu este o<br />
Voinţă şi o Voce'. Totuşi, această sintagmă nu ne<br />
lămureşte prea mult sensul afirmaţiilor lui Jung.<br />
"Servindu-ne de noţiunea de Dumnezeu, precizează<br />
acesta din urmă, noi exprimăm doar o realitate<br />
psihică şi anume autonomia şi preponderenţa<br />
asupra individului a unor factori psihici". Aceşti<br />
factori psihici exercită<br />
1 "Jung parle, rencontre et interviews", op. cit., p. 197.<br />
Elie G. Humbert: "L'homme aux prises avec l'inconscient", Albin<br />
Midiei. 194. p. 126.<br />
4 "Jung parle. rencontre et interviews'". op. cit., p. 196-197. Elie G.<br />
Humbert. op. cit. p. 126. C.G.Jung: "Ditilectique du Moi et de<br />
rinconscient". trad. R. Cahen,<br />
o influenţă considerabilă asupra conştientului<br />
individului; ei constituie un soi de compensare a eului<br />
subiectiv, aparţinînd in fapt de psihicul obiectiv, cam<br />
tot aşa cum un Tu se raportează la un Eu 7 . într-un<br />
cuvînt, aceşti faimoşi factori sînt arhetipurile<br />
inconştientului colectiv ,<br />
In această perspectivă putem spune că<br />
Dumnezeu, Christos şi toate celelalte imagini divine "nu<br />
sînt numai o împlinire imaginară a dorinţei sau produse<br />
ale subiectivităţii [aviz susţinătorilor teoriilor lui<br />
Freud care asociază religiozitatea cu sentimentul de<br />
neputinţă al individului, cu dorinţele sale puternice<br />
care se doresc satisfăcute]. Ele sînt proiecţii ale<br />
psihicului obiectiv [subl.n. J.C.]" 9 .<br />
Cum ar trebui înţelese asemenea afirmaţii?<br />
Desigur că nu la modul concretismului naiv care<br />
afirmă că Sfintul Duh ar fi numai o creaţie a minţii<br />
omeneşti. Sfintul Duh "este un fapt transcendent<br />
care ni se prezintă ca o imagine arhetipală" 10 . Căci<br />
"atunci cînd îi aplicăm lui «Dumnezeu» denumirea de<br />
arhetip, noi nu spunem nimic despre natura sa<br />
proprie. Ci făcînd astfel, noi recunoaştem că<br />
"Dumnezeu" este înscris în această parte a<br />
sufletului nostru preexistentă conştiinţei, aşa îneît<br />
el nu poate<br />
Gallimard, 1964, p. 295.<br />
7<br />
"Gesammelte Werke"(G.W.). 18, § 1505.<br />
8<br />
Teoria arhetipurilor este centrală în psihologia lui Jung.<br />
Arhetipurile sînt<br />
conţinuturile inconştientului colectiv, care s-a mai numit şi<br />
arhetipal. Ele sînt<br />
posibilităţi înnăscute de reprezentare simbolică a<br />
conţinuturilor inconştientu<br />
lui, şi apar ca atare atît în visele şi fanteziile individului, cît şi<br />
în creaţiile sale<br />
culturale şi spirituale. Aceste predispoziţii creatoare<br />
caracteristice speciei<br />
umane explică unitatea poduselor culturale şi spirituale în<br />
timp şi spaţiu. (N.<br />
Tr.)<br />
9<br />
Elie G. Humbert. op. cit, p. 128.<br />
10<br />
C.G.Jung: "La vie symbolique - Psychologie et vie religieuse", Albin<br />
Michel, 1989, p. 138.<br />
:
trece drept o invenţie a ei. Dumnezeu nu este<br />
astfel nici îndepărtat, nici anihilat,' ci,<br />
dimpotrivă, este plasat în proximitatea<br />
lucrurilor pe care le putem experimenta .<br />
Dumnezeu este un arhetip al inconştientului<br />
colectiv, un soi de compensaţie a conştiinţei<br />
individului, a eului său, de care putem lua<br />
cunoştinţă prin expresiile sale imagistice numinoase (care<br />
inspiră sentimente puternice, ambivalenţe, din<br />
seria extaz-spaimă).<br />
Psihologia abisală şi experienţa lui<br />
Dumnezeu<br />
Ceea ce este reprezentativ gîndirii psihologice<br />
junghiene este tocmai pretenţia de a putea<br />
experimenta prezenţa lui Dumnezeu; pentru că un<br />
Dumnezeu care nu poate fi cunoscut la modul viu, sensibil, nu<br />
are nici o importanţă pentru sufletul uman. Această<br />
idee revine cu obstinaţie în scrierile lui Jung. Iată<br />
ce spune el, de pilda, în consistenta sa lucrare<br />
"Psihologie şi alchimie": "Trebuie să<br />
recunoaştem că «mysterium magnum» nu există<br />
numai în sine, ci este fondat mai ales în sufletul omului. Cine nu<br />
cunoaşte acest lucru din experienţă [subl.n.<br />
J.C.], chiar dacă este un erudit în teologie, nu are habar de<br />
religie (...)" 12 .<br />
Afirmarea experienţei psihologice a lui<br />
Dumnezeu i-au atras lut Jung atacurile mediilor eclaziastice<br />
care l-au acuzat de psihologism, "Faptul de a gîhdi că o<br />
trăire religioasă este un fenomen psihic este considerat<br />
aproape blasfemie, scrie Jung, pentru că, aşa ie<br />
argumentează, acest eveniment nu este «numai<br />
psihologic». Psihicul este numai natură şi de<br />
aceea nu poate de-eurge nimic religios din el" >} . Cu toate<br />
acestea " sufletul trebuie<br />
" CGJunf; *Ma vie - Sooveoi», tt/es et penafes", trad. R. Cahen<br />
şi Y. U Uy, CjMlimmă, 1966, p, 395,<br />
n COJim: "Ptiholoye fi alchimie", Teora, 19%, p. 17. 13<br />
C&Jimg: "Psihologi şi akhimie", op. cit, p.<br />
14.<br />
14<br />
să conţină o posibilitate de a stabili o relaţie, deci o<br />
corespondenţă, cu esenţa divină, pentru că altfel nu<br />
s-ar naşte niciodată o legătură între ele" 14 . Iar<br />
această corespondenţă este arhetipul imaginii divine 15 .<br />
"Dacă însă demonstrez că sufletul are în mod<br />
natural o funcţie religioasă, se plînge Jung, (...)<br />
atunci sînt iritaţi teologii şi mă acuză de<br />
"psihologism". Dacă în suflet nu s-ar afla, conform<br />
experienţei, valori înalte (nestingherite de existenţa<br />
spiritului mimetic în sens contrar, dvTiuiuov 7cveuua ), nu m-a;<br />
interesa deloc psihologia, pentru că atunci sufletul ar fi<br />
ceva inutil. Dar dintr-o experienţă însutită [subl.n.<br />
J.C.] ştim că nu e aşa, ci că sufletul cuprinde<br />
corepondenţele tuturor lucrurilor formulate de<br />
dogmă şi, mai mult decît atît, chiar acel lucru care<br />
îndreptăţeşte sufletul să fie acel ochi căruia îi este<br />
hărăzit să vadă lumina. Pentru aceasta este nevoie<br />
de o întindere nemăsurată şi de o profunzime de<br />
nepătruns"' 6 .<br />
Şi tot despre experienţa lui Dumnezeu în suflet<br />
este vorba şi în următoarele rînduri: "Ar trebui<br />
observat că nu serveşte la nimic să preţuieşti şi să<br />
propovăduieşti lumina, dacă nu o poate vedea<br />
nimeni: mai mult chiar, ar fi necesar să-1 învăţăm<br />
pe om arta de a vedea. Este evident că mulţi nu sînt<br />
în stare să realizeze o legătură între imaginile divine<br />
şi propriul lor suflet; ceea ce înseamnă că nu pot vedea<br />
în ce măsură- imaginile respective se află în<br />
propriul lor inconştient. Pentru a face posibilă<br />
această privire interioară, trebuie eliberat drumul<br />
spre putinţa de a vedea. Nu-mi dau seama cum s-ar putea<br />
realiza acest lucru fără psihologie, adică fără un<br />
contact cu sufletul ".<br />
14<br />
C.G.Jung, "Psihologie şi alchimie", op. cit., p. 15.<br />
15<br />
Ibid.<br />
16<br />
C.G.Jung: "Psihologie şi alchimie", op. cit., p. 17.<br />
17 Ibid.
Dacă Dumnezeu poate fi astfel cunoscut în suflet, sub forma<br />
imaginilor arhetipale, şi dacă el poate fi trăit la<br />
propriu sub forma experienţelor imediate, decurge<br />
că "cea mai nobilă sarcină a educaţiei (adulţilor)<br />
este de a aduce în conştiinţă acel arhetip al imaginii<br />
divine respectiv radiaţia şi efectul său (...)" 18 -Este, în<br />
fond, şi sarcina psihologiei junghiene care a<br />
descoperit, prima, existenţa imaginilor divine în<br />
sufletul uman, atunci cînd a încercat să depăşească<br />
graniţa tratamentelor pur medicale.<br />
"în cadrul procesului analitic, scrie Jung, adică în<br />
controversa dialectică dintre conştient şi<br />
inconştient există o evoluţie, o înaintare către un<br />
scop sau final al cărui caracter greu descifrabil m-a<br />
preocupat timp de mai mulţi ani" 19 . Jung a observat<br />
că unii din pacienţii săi nu au isprăvit procesul<br />
analitic odată cu încheierea aparentă a travaliului<br />
cu medicul. "Asemenea experienţe, conchide Jung,<br />
mi-au întărit convingerea că ar exista în interiorul<br />
sufletului un aşa-zis proces independent de factori<br />
externi care îşi caută un scop..." 20 . "Tocmai aceste ultime<br />
cazuri m-au convins că prin tratarea nevrozei se<br />
atinge o problemă care depăşeşte cu mult cadrul<br />
strict medical şi care nu poate fi rezolvată doar cu<br />
ajutorul cunoştinţelor medicale" 21 . Strădaniile<br />
medicului şi ale pacientului care a depăşit sfera<br />
intereselor medicale, vizează, în cele din urmă,<br />
"acea ascunsă, încă nemanifestată fiinţă «totală»,<br />
care este mai vastă şi în acelaşi timp viitoare" 22 . Este<br />
vorba de aşa-zisul proces de individuaţie care<br />
ţinteşte, în cazurile de excepţie citate de Jung, la<br />
realizarea Totalităţii psihice a individului, realizarea<br />
Sinelui (definit de Jung<br />
18 C.G.Jung: "Psihologie şi alchimie", op.<br />
cit., p. 17.<br />
19 C.G.Jung: "Psihologie şi alchimie", op.<br />
cit., p. 10.<br />
20 Ibid.<br />
21 C.G.Jung: "Psihologie şi alchimie", op.<br />
cit., p. 11.<br />
22 C.G.Jung: "Psihologie şi alchimie", op.<br />
cit., p. 12.<br />
ca Centrul personalităţii unificate). Şinele este, în<br />
accepţia lui junghiană, o unificare a contrariilor<br />
psihice, în speţă a conştientului şi inconştientului.<br />
Pentru că "fără trăirea contrariilor nu există<br />
experienţa totalităţii şi prin aceasta nici acces<br />
interior la formele divine" 23 . în limbaj mistic,<br />
experienţa contrariilor, a Sinelui, face posibilă "o<br />
experienţă nemijlocită a luminii şi întunericului, a lui<br />
Christos şi a diavolului" 24 .<br />
Pentru Jung, trăirea experienţei mistice nu<br />
exclude conul de umbră, "răul" exorcizat de<br />
biserica creştină, pentru că o viziune a Totalităţii nu<br />
se poate lipsi de întuneric dacă se doreşte completă.<br />
De aceea, în repetate rînduri, Jung îi reproşează<br />
mentalităţii creştine dogmatice unilateralitatea<br />
pentru că ea a separat şi alungat umbra din figura<br />
divinităţii, creînd o criză a contrariilor, un război<br />
fără soluţie, care condamnă fiinţa umană la o<br />
existenţă monocoloră într-un univers de valori<br />
spirituale neviabil 25 . '<br />
Nu vom insista asupra criticii acerbe la care supune Jung<br />
mentalitatea creştină. Cititorul va urmări cîteva<br />
secvenţe de abordare junghiană a acestor aspecte<br />
în paginile acestei cărţi. Ne limităm să subliniem<br />
numai că această criză a contrariilor este vinovată<br />
de manifestările disociante ale psihicului omului<br />
modem care, accentuînd rolul vieţii morale şi al<br />
conştiinţei raţionale, a pierdut, în chip dramatic,<br />
legătura cu instinctul, sau, altfel spus, cu<br />
înţelepciunea.ancestrală a speciei depozitată în<br />
genele sale. Pentru că omul nu este numai<br />
conştiinţa sa istorică, el este<br />
23<br />
C.G.Jung: "Psihologie şi alchimie", op. cit., p. 23.<br />
24<br />
Ibid.<br />
25<br />
Şinele este o contopire a contrariilor, spune Jung. Iar prin aceasta, acest<br />
simbol [al Sinelui] se diferneţiază de cel creştin. "Androginia<br />
lui Christos<br />
reprezintă concesia extremă a bisericii faţă de problema<br />
contrariilor"<br />
(C.G.Jung, op. cit. p. 23). (N. Tr.)
şi evoluţia viului de-a lungul vremurilor înecate în<br />
negurile trecutului, pînă la stadiul atins în fazele de<br />
hominizare, iar consecinţele acestei stări de fapt<br />
sînt tocmai solicitările multiple la care este supus<br />
individul uman, solicitări care nu provin numai din<br />
sfera sa culturală, ci asumă componente animale<br />
nebănuite astăzi. Atunci cînd se referă la psihicul<br />
obiectiv Jung are în vedere, fără îndoială, şi acest<br />
punct de vedere, chiar dacă puţin mai nuanţat,<br />
adică deplasat în planul imaginilor sau al posibilităţilor<br />
umane de prefigurare a totalităţii psihice. Acest plan<br />
este înăscut şi reprezintă zestrea de<br />
"înţelepciune divină" a naturii umane 26 . La acest plan<br />
trebuie să accedem atunci cînd păşim pe cărarea<br />
procesului de individuaţie.<br />
Dimensiunile psihice ale procesului<br />
de individuaţie<br />
Dar să insistăm mai mult asupra "procesului de<br />
individuaţie", asupra conceptului de Sine forjat de<br />
Jung pentru a defini centrul personalităţii psihice a<br />
individului, unificarea contrariilor con-ştient-inconştient.<br />
Jung prefigurează acest concept în cursul tumultos<br />
al anilor 1912-1919, cînd trăieşte el însuşi<br />
experienţa confruntării cu inconştientul. "Am întîlnit<br />
un curent de lavă şi pasiunea ieşită din focul ei,<br />
scrie Jung, mi-a modificat şi ordonat viaţa. Toată<br />
experienţa mea ulterioară a constat în elaborarea a<br />
ceea ce ţîşnise din inconştient de-a lungul acestor<br />
ani şi care mai<br />
" Desigur că această sintagmă trebuie considerată întro<br />
manieră mai degrabă simbolică. Cînd vorbim de<br />
"înţelepciunea divină a naturii umane" avem în vedere<br />
cam ceea ce se înţelege prin ideea de "înţelepciune a<br />
materiei". Adică o predispoziţie spre o organizare optimă<br />
în spaţiu şi în timp, care sugerează cercetătorului atent<br />
ceva premeditat, deşi nu în sensul pe care îl implică<br />
facultatea reflecţiei la om (N. Tr.)<br />
18<br />
65.<br />
întîi m-a inundat" 27 .<br />
Ideea Sinelui, scrie pe bună dreptate Elie G. Humbert,<br />
nu i-a venit lui Jung pe calea reflecţiei. Ea i s-a<br />
prezentat ca o realitate neaşteptată care a ordonat<br />
şi a oferit un sens încercării radicale prin care<br />
trecea. Nu poţi atinge din exterior şi nici valida cu<br />
argumente verbale realitatea Sinelui. Pentru a şti ce-şicum<br />
în această privinţă, trebuie să trăieşti<br />
experienţa imediată în confruntarea cu propriul tău<br />
inconştient , în propria ta viaţă.<br />
Jung descrie el însuşi această experienţă în<br />
capitolul "Confruntarea cu inconştientul" din<br />
autobiografia sa "Viaţa mea -Amintiri, vise,<br />
reflecţii", o carte fără îndoială remarcabilă, care s-a<br />
publicat din fericire şi la noi. Vom relua cîteva din<br />
reperele mai importante ale periplului spiritual împlinit de<br />
Jung, pentru a ajunge la imaginile şi reprezentările centrale<br />
ale psihologiei sale.<br />
După despărţirea de Freud, scrie Jung, "a început<br />
pentru mine o perioadă de incertitudine interioară,<br />
ba chiar mai mult, de dezorientare. Mă simţeam ca<br />
şi plutind, ca şi cum aş fi fost cu totul în aer, căci nu<br />
ştiam încă să-mi aflu propria poziţie" 29 . în paralel, Jung<br />
inteţionează să adopte o altă atitudine faţă de<br />
pacienţii săi* "Am decis mai întîi să ascult fără<br />
prejudecată ceea ce îmi povesteau ei din proprie<br />
iniţiativă. Ascultam pur şi simplu ceea ce se năştea<br />
la voia întîmplării" 30 . Pacienţii îi povesteau visele<br />
lor, iar el, decis să o rupă cu orice prejudecată<br />
teoretică, încerca să le pătrundă sensul cu întrebări<br />
ca : "ce-ţi evocă acest vis"?, "ce părere ai de visul<br />
tău"?, sau "de unde şi pînă unde acest vis"?, etc.<br />
Din răspunsurile şi asociaţiile pacienţilor săi de-<br />
27 C.G.Jung: "Ma vie - Souvenirs, reves et pensees", op. cit., p. 232,<br />
28 Elie G. Humbert: "L'homme aux prises avec l'inconscient", op.<br />
cit., p.<br />
29 C.G.Jung: "Ma vie...", op. cit., p. 198.<br />
30 Ibid.
curgeau, firesc, şi interpretările viselor lor.<br />
Visele devin astfel o bază de, interpretare a<br />
manifestărilor inconştientului cu condiţia să<br />
deţii cheia cifrul ui lor' .<br />
Au urinat cîteva vise stranii pe care le-a avut însuşi<br />
Jung şi care nu au putut fi interpretate la<br />
momentul respectiv. Iată, de pildă;<br />
In 1912, cam de Crăciun, am tivut un vis. Xlă<br />
aflam într-o minunată loggia italiană cu coloane/e,<br />
pardoseala şi balustradele din marmură. Şedeam<br />
acolo pe un scaun aurit de stil renascentist, şi<br />
avem in faţă o masă de o iară frumuseţe. Era<br />
tăiată dintr-o piatră verde, ra ş: smaialdul. Stăteam<br />
aşadar şi priveam depărtările, căci această Im'gw<br />
se afla sus în turnul nnri castel. Copiii mu se a/ii ni<br />
şi ei ;V iunii mesei.<br />
Brusc, o pasăre plonja spre >ioi. era un mic<br />
pescăruş sau o porumbiţă. Ea se aşeză gingaş pe<br />
masă iar eu le-am făcut semn copiilor sa sua<br />
cuminţi ea să nu sperie micuţa pasăre albă. îndată,<br />
porumbiţa se transformă într-o fătueă de vreo 8<br />
ani. cu părul blond auriu Ea fugi spre copiii mei şi se<br />
luară la joacă împreună printre colonadele<br />
castelului.<br />
Eu am rămas adîncii în gîndurilc mele, reflectînd<br />
la ceea ce st întîmplase şi tocmai trăisem. Eăiuca<br />
reveni cur îmi şi-şi trecu braţul în jiu ui gîtului meu<br />
cu tandreţe. Apoi brusc micuţa dispăru, dar<br />
porumbiţa era din nou acolo şi grăi rar cu o voce<br />
omenească: "Numai în primele ore ale nopţii pot să<br />
mă transform într-o fiinţă omenească. în timp ce<br />
porumbelul mascul se ocupă de cei 12 morţi". Zicînd<br />
aceasta, ea îşi luă zborul în cerul azuriu, iar eu mă<br />
trezii.<br />
Tot ceea ce am putut spune despre acest vis a<br />
fost că el in-<br />
dica o activare neobişnuită a inconştientului.<br />
însă nu cunoşteam o tehnică anume care să-mi<br />
permită să elucidez procesele interioare. Ce poate<br />
avea în comun un porumbel mascul cu 12 morţi? Apropo<br />
de masa de smarald, mi-a venit în minte<br />
povestea tabulei smaragdina, care figurează în<br />
legenda alchimică a lui Hermes Trismegistul.<br />
Conform acestei legende, Hermes Tris-megistul ar fi<br />
transmis o masă pe care s-ar fi gravat în greceşte<br />
esenţa înţelepciunii alchimice.<br />
M-am mai gîndit şi la cei 12 apostoli, la cele 12<br />
luni ale anului, la semnele zodiacale, etc. Dar nu am<br />
putu găsi soluţia enigmei. în final, a trebuit să<br />
abandonez. Nu mi-a mai rămas altceva de făcut decît<br />
să aştept, să-mi văd de treabă în continuare, şi să<br />
iau aminte la imaginaţiile mele 32 .<br />
Au urmat şi alte impresii vizuale, vise, etc, care<br />
nu păreau mai limpezi în dorinţa lui Jung de a<br />
înţelege ce se petrece cu el însuşi. De aceea,<br />
depăşit de aceste evenimente, el nu găseşte altă<br />
soluţie decît aşteptarea răbdătoare şi atenţia<br />
sporită la manifestările inconştientului. "Visele pe<br />
care le aveam, scrie el, mă impresionau mult, dar<br />
nu reuşeau să mă ajute să depăşesc sentimentul de<br />
dezorientare care mă locuia. Dimpotrivă, continuam să<br />
trăiesc ca sub dominaţia unei presiuni interne.<br />
Uneori, aceasta era atît de puternică încît<br />
începusem să mă bănuiesc de vreo perturbare<br />
psihică" j3 .<br />
Jung îşi trecu în revistă scrupulos toate detaliile<br />
vieţii, pentru a se lămuri dacă, în spiritul<br />
anamnezei freudiene, nu găseşte cumva vreun<br />
element psihotic în trecutul său. Dar încercarea sa<br />
se dovedi infructuoasă: "Mi-am zis atunci: sînt atît<br />
de neştiutor în toate privinţele încît nu pot face<br />
nimic altceva decît ce-mi<br />
32 C.G.Jung: "Ma vie...", op. cit., p. 199-200.<br />
33 C.G.Jung: "Ma vie...", op. cit., p. 201.
trece prin minte" 34 . Din acel moment, Jung se lăsă<br />
conştient în voia impulsiilor inconştientului.<br />
Este interesant de constatat că, din acest<br />
moment, fără să o ştie, Jung adoptă o atitudine faţă<br />
de viaţa sa interioară care se aseamănă izbitor cu<br />
mentalitatea taoistă. Ulterior, el va realiza această<br />
asemănare (am spune noi neîntîmplătoare) şi va<br />
păşi cu curaj în lumea de reprezentări şi simboluri<br />
ale filozofiei taoiste, pentru a-i explora nebănuitele<br />
posibilităţi 35 .<br />
In spiritul noii sale hotărîri "primul lucru care s-a<br />
produs a fost emergenţa unei amintiri din copilărie<br />
datînd de la vîrsta de 10 sau 11 ani"' 6 . La acea epocă<br />
Jung era atras de jocurile de construcţii în care<br />
utiliza diferite materiale ca pietrele sau lutul. Aceste<br />
amintiri erau acompaniate încă de o vie emoţie,<br />
încît Jung şi-a zis: "'Hopa!, băieţaşul de odinioară<br />
este încă prinprejur şi deţine o viaţă creatoare care<br />
îmi lipseşte. Dar oare cum să parvin la ea°" 1? Pentru a<br />
redobîndi această epocă din viaţa sa, Jung se<br />
decide, nu fără sentimentul că totul este penibil,<br />
absurd, să reia jocurile de odinioară, dedicîndu-se<br />
lor trup şi suflet atunci cînd timpul îi permitea.<br />
"Ocupîndu-mă de aceste lucruri, declară el, gîndurile<br />
mele s-au clarificat şi am putut înţelege mai bine<br />
fanteziile despre care avusesem pînă atunci numai<br />
un pre-<br />
" 4 C.G.Jung: "Ma vie...'", op. cit., p. 201.<br />
?> "Şi ce făceau acei oameni, se întreabă Jung transformat<br />
în admirator al înţelepţilor chinezi taoişti, pentru a realiza<br />
progresul eliberator? Atît cît am putut vedea, ei nu făceau<br />
nimic altceva decît să lase lucrurile să se petreacă (wu wei),<br />
aşa cum o indică magistrul Lu Zi (...). «A lăsa să se<br />
petreacă», acţiunea care nu acţionează, abandonul<br />
maestrului Eckhart a devenit pentru mine cheia care permite<br />
deschiderea porţilor ce duc la cale: în domeniul psihic,<br />
trebuie să laşi lucrurile să se petreacă". (C.G.Jung:<br />
"Commentaire sur le Mystere de la Fleur d'Or", Albin Michel, 1979, p. 33.)<br />
(N. Tr.)<br />
3 " C.G.Jung: "Ma vie,..'", op. cit., p. 201-202.<br />
J? C.G.Jung: "Ma vie..."', op. cit., p. 202.<br />
sentiment vag"" 8 .<br />
Situaţii de aceeaşi natură s-au repetat mereu în<br />
viaţa lui Jung. "Prin urmare, de fiecare dată cînd mi<br />
se întîmpla să mă simt blocat, pictam sau sculptam<br />
o piatră; şi de fiecare dată era un rit de intrare care<br />
aducea cu el gînduri şi lucrări" 39 . Multe din lucrările<br />
lui Jung s-au născut în aceste împrejurări mai puţin<br />
obişnuite.<br />
Spre toamna lui 1913, Jung are senzaţia că<br />
presiunea pe care o resimţise pînă atunci în sine se<br />
deplasase cumva în afara lui, "ca ceva care plana<br />
în aer". "Era ca şi cum nu ar fi fost vorba de o<br />
situaţie psihică ci de o realitate concretă" 40 . Au<br />
urmat, în aceste condiţii de exteriorizare a<br />
tensiunilor interioare, o serie de viziuni care, după<br />
cum avea să descopere ulterior, anticipau Primul<br />
război mondial. "Din acel moment, declară Jung.<br />
datoria mea mi s-a părut stabilită cu claritate:<br />
trebuia să încerc să înţeleg ceea ce se întîmpla şi în<br />
ce măsură propria mea experienţă vie era legată<br />
de cea a colectivităţii" 41 . într-un cuvînt, Jung începu<br />
să-şi noteze fantasmele care îi treceau prin minte<br />
atunci cînd se dedica jocului de construcţii, iar acest<br />
efort căpătă o importanţă semnificativă.<br />
Rezultatul acestei hotărîri a fost un talaz de<br />
fantasme în care Jung face tot posibilul să nu-şi<br />
piardă luciditatea. "Mă scufundasem fără nici un<br />
ajutor într-o lume complet stranie. în care totul mi<br />
se părea dificil şi de neînţeles. Trăiam încontinuu<br />
într-o tensiune extremă şi aveam adeseori impresia<br />
că blocuri uriaşe se prăvălesc peste mine" 42 . A face<br />
faţă acestor manifestări ale psihicului abisal<br />
devenise o chestiune vitală. "Sentimentul că mă<br />
38<br />
C.G.Jung: "Ma vie...", op. cit., p. 203.<br />
40 39<br />
Ibid C.G.Jung: Ibid "Ma vie<br />
41<br />
C.G.Jung: "Ma vie , op. cit., p.<br />
42<br />
C.GJung: "Ma vie<br />
204. , op. cit.,<br />
p. 205. , op.<br />
cit., p. 206.<br />
23
supun unei voinţe superioare rezistînd asalturilor<br />
inconştientului era de nezdruncinat, iar prezenţa<br />
sa constantă în mine m-a susţinut - ca un fir<br />
conducător - în împlinirea acestei încer-cari<br />
Adeseori. Jung era atît de bulversat încît trebuia<br />
să recurgă la exerciţii de yoga pentru a-şi domina<br />
emoţiile. "Dar cum scopul meu era să fac<br />
experienţa a ceea ce se petrecea în mine, nu am<br />
căutat refugiu în aceste exerciţii decît în intervalul<br />
de timp în care îmi recuperam calmul care îmi<br />
permitea să-mi reiau lucrul cu inconştientul"' .<br />
"în măsura în care izbuteam să traduc în<br />
imagini emoţiile care mă agitau, notează Jung,<br />
adică să găsesc imaginile care se ascundeau în<br />
emoţii, se instala o pace interioară. Dacă aş mai fi<br />
lăsat cîte ceva pe planul emoţiei, este de crezut<br />
că aş fi fost sfîşiat de conţinuturile inconştientului" 45 .<br />
Refularea acestor materiale psihice nu ar fi fost o soluţie<br />
pentru că ar fi condus la nevroză şi la o<br />
dezintegrare a personalităţii psihice cu un efect<br />
distrugător. "Experienţa mea a avut ca rezultat<br />
acela de a mă învăţa cît este de salutar, din punct de<br />
vedere terapeutic, de a conştientiza imaginile care<br />
rezidă, disimulate. înapoia emoţiilor" 46 .<br />
Jung îşi notează cu conştiinciozitate fantasmele<br />
care îl bîn-tuie, căutînd în acelaşi timp să le<br />
priceapă sensul. "Căci atîta vreme cît nu le<br />
înţelegem semnificaţia, fantasmele apar adeseori ca<br />
un amestec infernal de elemente solemne şi<br />
ridicole" 47 , înţelegerea lor este esenţială, ca şi<br />
luciditatea care ne împiedică<br />
4 ' C.G.Jung: "Ma vie..<br />
44 Ibid.<br />
4 ' Ibid.<br />
46 C.G.Jung: "Ma vie..<br />
" 7 C.G.Juim: "Ma vie..<br />
op. cit., p. 206.<br />
". op. cit., p. 206-207.<br />
". op. cit., p. 207.<br />
să ne identificăm cu conţinuturile inconştientului.<br />
"Ce este mai important, scrie Jung, este<br />
diferenţierea dintre conştient şi conţinuturile<br />
inconştientului. Trebuie cumva să le izolăm pe<br />
acestea din urmă. iar maniera cea mai simplă de a<br />
o face este de a le personifica, apoi de a stabili,<br />
pornind de la conştiinţă, un contact cu aceste<br />
personaje 48 ". Aceste "personaje" interioare, care îi vor<br />
deschide calea speculaţiilor privind arhetipurile inconştientului<br />
colectiv (anima, animus. "bătrinul<br />
înţelept". Şinele), constituie entităţi aparte, care nu<br />
sînt identice cu eul subiectului, dar se manifestă în<br />
şi cu ajutorul subiectului. Con fruntarea cu<br />
asemenea figuri personificate ale inconştientului îi<br />
determină pe Jung să observe: "am înţeles că exista<br />
in nune > instanţă care putea exprima dorinţe<br />
despre care nu ştiam nimic, ba chiar şi lucruri care<br />
mergeau împotriva mea"'*''. Aceste ti miri ofereau<br />
adeseori impresia că se bucură de o realitate fi/ica şi<br />
ca deţin o cunoaştere mai subtilă, "o inteligenţă<br />
intuitivă a lucru rilor". care se pretează la apelativul<br />
de guru folosit de indieni '.<br />
Confruntarea cu arhetipurile inconştientului era<br />
însoţită de un sentiment insinuant de teamă.<br />
"Teama că seria acestor forme ar putea să nu se<br />
mai termine, şi că aş putea să mă pierd in abisurile<br />
insondabile ale ignoranţei" 51 .<br />
în timpul anilor 1918 şi 1920, Jung înţelege însă<br />
că "scopul dezvoltării psihice este Şinele". Şi că<br />
realizarea Lui nu este un proces linear, "ci neapărat<br />
o apropriere circulară, «circumam-<br />
48<br />
C.G.Jung: "Ma vie...", op. cit., p. 217.<br />
49<br />
C.G.Jung: "Ma vie...'", op. cit., p. 213.<br />
50<br />
Un "gur u". af irm ă Jung. nu este neapărat o pers oană în<br />
came s i oa><br />
care trăieşte în acelaşi timp cu discipolul. El poate fi o<br />
personalitate a treci<br />
tului, un personaj legendar, un maestru yoghin ca de pildă<br />
Shankarachaiy<br />
sau chiar o instanţ ă interioară, aşa cum susţine el în aceste<br />
rînduh. (N. Ti.)<br />
51<br />
C.G.Jung: "Ma vie...", op. cit., p. 213.<br />
25
ulatorie»"" 2 . O dezvoltare univocă există numai la<br />
începutul acestui proces evolutiv; "după care, totul<br />
nu este decît o indicaţie către centru" 51 . O indicaţie<br />
care apelează şi ea la imaginile şi fantasmele<br />
oniroide, şi care aminteşte, prin structura sa, de<br />
reprezentările centrului din culturile asiatice, care se numesc<br />
iuandalas > .<br />
Jung explică concis ce înţelege el prin "mandala"<br />
în comentariul său la "Misterul Florii de Aur", o lucrare<br />
de alchimie chineză care corespunde uimitor cu<br />
propriile sale descoperiri din sfera manifestărilor<br />
psihicului abisal. Mandalele nu sînt răspîndite<br />
numai în orient ci şi în occident, în reprezentările <strong>religioase</strong><br />
ale Evului Mediu creştin. "Majoritatea îl<br />
reprezintă pe C'liristos in centru, cu cei patru<br />
evanghelişti sau simbolurile lor în punctele<br />
cardinale. Această concepţie trebuie să fie foarte<br />
veche, pentru că în Egipt Horus şi cei patru fii ai săi<br />
sînt figuraţi în aceeaşi manieră. (Se ştie că Horus şi<br />
cu ai săi patru fii se află mtr-o relaţie foarte strînsă<br />
cu Christos şi cu cei patru evanghelişti). Intr-o<br />
epocă ulterioară găsim o mandala explicită şi foarte<br />
interesantă în cartea lui Jacob Boehme asupra<br />
sufletului. Este cît se poate de evident că aici avem<br />
de-a face cu un sistem psiho-cosmic foarte mult<br />
influenţat de creştinism. El este numit ' ochiul<br />
filozofic" sau "oglinda înţelepciunii", ceea ce<br />
înseamnă precis un sumar de cunoaştere secretă.<br />
Intîlnim cel mai adesea o formă de floare, de cruce<br />
sau de roată cu o predilecţie clară pen-<br />
" C.G.Jung: "Ma vie...", op. cit., p. 228-229.<br />
" C'.GJung: "Ma vie..."', op. cit., p. 229.<br />
"" O "mandala" este un cerc sau o figură circulară<br />
investită cu facultăţi magice, o reprezentare plastică a<br />
totalităţii psihice, care apare şi spontan în visele nocturne şi<br />
în fanteziile noastre din viaţa trează. Jung a remarcat aceste<br />
imagini în experienţa sa cu inconştientul, în fanteziile<br />
bolnavilor săi, şi apoi Ie-a comparat cu reprezentările de<br />
acelşi ordin din culturile tradiţionale, în special cu cele<br />
asiatice (N. Tr.)<br />
tru numărul patru (care aminteşte tetraktys-ul<br />
pitagorician, numărul fundamental). Asemenea<br />
mandalas se găsesc şi în desenele pe nisip realizate<br />
cu scopuri <strong>religioase</strong> la Pueblos. Dar. desigur,<br />
orientul posedă cele mai frumoase mandalas. şi mai<br />
ale* buddhismul tibetan. Am întîlnit desene de<br />
mandalas şi ia IKH-navii mintal, şi aceasta la oameni<br />
care nu au, fără doar şi pu
jurul centrului"' .<br />
Dar iată şi un vis din acelaşi an, 1927, care<br />
reprezintă şi el o ■mandala:<br />
Mă aflam într-un oraş murdar, negru de<br />
funingine. Ploua şi era întunecat; era o noapte de<br />
iarnă. Oraşul era Liverpool. Mergeam împreună cu<br />
nişte elveţieni, cam zece la număr, pe străzile<br />
întunecoase. Aveam sentimentul că venim de la mare,<br />
din port. şi că adevăratul oraş se situa sus, pe<br />
faleze. Noi mergeam într-acolo. Oraşul îmi amintea<br />
de Băle: jos se află piaţa de mărfuri şi există o<br />
străduţă cu scări numită Totengăsschen (calea<br />
Morţilor) care duce la un platou situat deasupra,<br />
piaţa Sfîntul Petru, cu marea biserică Sfîntul Petru.<br />
Ajungînd pe platou, am găsit o piaţă uriaşă abia<br />
luminată de felinare, în care dădeau o mulţime de<br />
străzi. Cartierele oraşului erau dispuse radia! în<br />
jurul pieţei. In mijloc se afla un mic iaz în centrul<br />
căruia exista o insuliţă. în timp ce totul era<br />
cufundat în ploaie, / ' / ceaţă. în fum. şi domnea o<br />
noapte abia luminată, insuliţa strălucea in lumina<br />
soarelui. Acolo creştea un copac, o magnolia,<br />
inundată de flori roşiatice. Era ca şi cum copacul sar<br />
fi aflat în lumina soarelui, şi ca şi cum ar fi fost el<br />
însuşi lumina. Tovarăşii mei făceau remarci asupra<br />
vremii proaste şi, manifest, nu vedeau copacul. Ei<br />
vorbeau de un alt elveţian care locuia la Liverpool<br />
şi se mirau că s-ar fi stablit în tocmai în acest oraş.<br />
Eu eram răpit de frumuseţea copacului înflorit şi de<br />
insula inundată in lumina soarelui şi gîndeam: "Eu<br />
ştiu de ce " şi m-am trezit.<br />
Apropo de un detaliu al visului, trebuie să adaug<br />
o remarcă: fiecare din cartierele oraşului era la<br />
rîndul său construit în<br />
C.G.Jung: "Ma vie...", op. cit., p. 229.<br />
formă de stea in jurul unui centru. Acesta forma o<br />
piaţetă degajată, luminată de un singur felinar, şi<br />
ansamblul constituia astfel replica în mic al<br />
insuliţei. Ştiam că "celălat elveţian" locuia în<br />
vecinătatea unuia din aceste centre secundare.<br />
Acest vis ilustra situaţia mea de atunci. Mai văd<br />
şi acum mantalele de ploaie, impremeabilele grigălbui<br />
lucind de umiditate. Totul era cît se poate<br />
de neplăcut, negru şi impenetrabil privirii... aşa cum<br />
mă simţeam eu în acea perioadă. Dar aveam<br />
viziunea frumuseţii supranaturale şi aceasta îmi<br />
dădea curajul să trăiesc. Liverpool este the pool of life,<br />
"iazul vieţii"; căci liver, ficatul, este, după o veche<br />
concepţie, sălaşul vieţii 58 .<br />
Acest vis a fost hotărîtor pentru Jung, pentru că<br />
experienţa lui "vie" s-a asociat cu sentimentul a<br />
ceva de definitiv. Visul său exprima limpede scopul<br />
confruntării cu manifestările inconştientului, care<br />
nu era altul decăt centrul. "Prin acest vis am înţeles<br />
că Şinele este un principiu, un arhetip al orientării şi<br />
sensului: în aceasta rezidă funcţia sa salutară" 59 .<br />
Jung încetează să mai deseneze mandalas pentru<br />
că are certitudinea înţelesului pe care i 1-a oferit, ca un<br />
actus gratiae, visul de mai sus 60 . El va urmări însă, pe de o<br />
parte, interpretarea tuturor experienţelor trăite în<br />
acesta cea mai importantă perioadă din viaţa sa, în<br />
operele de mai tîrziu; paralelismul cu experienţele<br />
spirituale ale alchimiştilor creştini, dar şi cu cele ale<br />
altor tradiţii culturale, cum ar fi cele ale taoiştilor,<br />
etc. Pe de altă parte, Jung va observa şi îndruma<br />
fenomenele asemănătoare din viaţa pacienţilor săi.<br />
Aşa cum am văzut, el înregistrase deja faptul<br />
uimitor că pacienţii săi, nevropaţi şi psihopaţi,<br />
produceau adeseori asemenea figuri em-<br />
58 C.G.Jung: "Ma vie,..", op. cit., p. 230-231. " 9<br />
C.G.June: "Ma vie, .", op. cit., p. 231. 110 Ibid.<br />
29
lematice ale centrului.<br />
"Am observat la pacienţii mei, femei care nu<br />
desenau manda-las ci le dansau. India deţine o<br />
expresie pentru aceasta: mandala nritya, dansul<br />
mandalei. Figurile dansului traduc acelaşi sens ca<br />
şi desenele" 51 . Din nefericire pacienţii nu au habar<br />
de semnificaţia simbolurilor în formă de mandala<br />
pe care le produc. "Ei sînt doar fascinaţi de ele şi le<br />
găsesc expresive şi operante, într-un fel sau altul în<br />
raport cu starea lor psihica subiectivă" 52 .<br />
Percepţia sensului acestor mandalas se poate<br />
exprima prin desen, de pildă, în timp ce<br />
inconştientul îl obligă pe individ să trăiască viaţa în<br />
toată amploarea ei. "Mandala nu este numai expresivă<br />
ci şi operantă, într-o manieră care se<br />
împacă de minune cu concepţia chineză. Ea<br />
acţionează asupra autorului ei. Ea conţine o virtute<br />
magică imemorială, căci provine la origine din<br />
"cercul protector", din "cercul vrăjit" din care s-a<br />
conservat magia în numeroase cutume populare" 53 . Imaginea<br />
mandalei are ca scop acela "de a trasa un sulcus primigenius, o<br />
brazdă magică în jurul centrului, templului sau temenosului<br />
(incintă sacră) personalităţii intime, pentru a<br />
împiedică "evadările" sau pentru a apăra în mod<br />
apotropaic de devierile cauzate de exterior" 54 .<br />
Figurile <strong>religioase</strong> - simboluri ale Sinelui<br />
în acelaşi context al "procesului de individuaţie",<br />
al confruntării cu conţinuturile (imagini, viziuni,<br />
fantasme, reprezentări "intuitive) ale inconştientului<br />
arhetipal, se înscrie şi relaţia noastră cu figurile<br />
sacre ale religiilor de pretutindeni: Christos, Bu-<br />
" CG.Jung: ■'Commentaire...", op. cit., p. 40.<br />
Ib id<br />
';<br />
" C G.Jung: "Commentaire...", op. cit., p. 42. - 4 Ibid<br />
ddha, Mahomed, etc. Ele nu sînt altceva decît simboluri<br />
ale Sinelui, sau expresii dogmatice ale proceselor<br />
spirituale cu totul identice cu cel descris de Jung. El<br />
o spune explicit: "Simbolul «Christos» este, în<br />
calitate de «Fiu al omului», o experienţă psihică<br />
analoagă unei fiinţe spirituale superioare cu formă<br />
umană, născîndu-se invizibil într-un individ, un corp<br />
pneumatic destinat să devină locuinţa noastră<br />
viitoare, un corp pe care îl îmbrăcăm ca pe o haină,<br />
după expresia pauliniană ("Voi care aţi fost<br />
botezaţi întru Christos, voi l-aţi îmbrăcat pe<br />
Christos")" 55 . în această viziune interpretativă<br />
neobişnuită din perspectiva psihologiei abisale a<br />
simbolului lui Christos, "imitarea lui Christos", căutarea<br />
perfecţiunii divine capătă un alt sens: ea "ar trebui<br />
să urmărească dezvoltarea şi înălţarea propriei<br />
fiinţe interioare, dar datorită credinciosului<br />
superficial, înclinat spre un formalism mecanic,<br />
devine un obiect de cult exterior care tocmai datorită<br />
veneraţiei este împiedicat să pătrundă în<br />
adîncurile sufletului şi să-1 transforme în totalitatea<br />
corespunzătoare modelului" 56 . Astfel se face că<br />
"mijlocitorul divin se află în exterior, în afară, ca o<br />
imagine; omul însă rămîne un fragment şi e neatins<br />
în adîncurile sale" 57 . Pentru că Christos poate fi<br />
imitat pînă la stigmatizare, fără ca cel care imită să<br />
atingă, chiar şi prin aproximare, modelul şi, mai<br />
ales, sensul său. Pentru că nu este vorba aici de o<br />
simplă imitare, admite Jung; ci de "o realizare a<br />
modelului prin mijloace proprii - deo concedenîe - în sfera<br />
trăirii individuale" 5 .<br />
Desigur că aceste idei au fost atacate de<br />
Biserică, şi poate pe bună dreptate. Pentru că Jung,<br />
doritor să-şi afle pretutindeni con-<br />
55<br />
CG.Jung: "Commentaire...", op. cit., p. 72.<br />
56<br />
CG.Jung: "Psihologie şi alchimie", op. cit., p. 12.<br />
57<br />
Ibid.<br />
58<br />
CG.Jung: "Psihologie şi alchimie", op. cit., p. 13.<br />
31
firmarea propriilor sale experienţe, a forţat cumva<br />
nota. El nu a înţeles, de pildă, că "imitarea<br />
modelului divin'" nu este neapărat un act formal,<br />
aşa cum apare el în zilele noastre. Imitarea, în acest<br />
sens, este o "participare mistică 1 ', o manieră de<br />
a-ţi însuşi virtuţile spirituale ale unei entităţi<br />
superioare, extra-mundane, prin copierea rituală a<br />
gesturilor ei. sau prin intrarea în contact, ca şi în<br />
magia contagioasă, cu entitatea propriu-zisă sau cu<br />
simboluri ale ei. In fond, taina euharistiei în<br />
creştinism evocă un fenomen de acest gen:<br />
credinciosul (adeptul) intră în posesia virtuţilor<br />
superioare ale Domnului, consumînd trupul şi<br />
sîngele acestuia, la o manieră ritual-simbolică. El<br />
devine astfel perfect, ca şi modelul său divin, şi<br />
capătă viaţa veşnică sau, după caz, "moştenirea<br />
lumii". Acest aspect care ţine de o mentalitate primitivă,<br />
dar care poate dovedi la o analiză mai atentă<br />
elemente de adevăr surprinzătoare" , i-a scăpat lui<br />
Jung care amestecă adeseori în critica practicilor<br />
<strong>religioase</strong> creştine şi ceva din propria sa aversiune<br />
faţă de conduita tatălui său, pastor protestant, care<br />
nu a avut niciodată sentimentul că Dumnezeu ar<br />
putea fi o experienţă trăită pe viu.<br />
Dacă figurile religiose sînt simboluri ale Sinelui,<br />
atunci ce sînt religiile însele? în optica lui Jung,<br />
după descrierea jun-gologului Elie G. Humbert,<br />
"Religiile erau enormul efort pe care îl făcea, fără să<br />
o ştie, umanitatea, concomitent pentru a menţine<br />
dechisă calea organizatorilor inconştienţi şi pentru<br />
a-i obliga să îmbrace o formă" 60 . Ele erau<br />
mediatori energetici şi infor-<br />
59 în fenomenologia afecţiunilor isterice întîlnim foarte des<br />
simptome care îmbracă acest aspect de imitare a obiectului<br />
(uman). De aceea simptomele au un aspect dual, ele exprimă<br />
simbolic (cu ajutorul simbolismului corpului) tendinţe contrare<br />
din economia psihică a individului. Se pare însă că acest<br />
fenomen de imitare spontană nu este numai o caracteristică<br />
a nevrozelor, ci şi a conduitei sănătoase. (N. Tr.)<br />
00 Elie (}. Humbert: "L'homme aux prises avec l'inconscient'", op. cit., p.<br />
maţionali asumînd astfel funcţii psiho-sociale<br />
extrem de importante dacă avem în vedere<br />
calamităţile care iau naştere atunci cînd<br />
arhetipurile exercită o fascinaţie fără limită.<br />
Jung credea că religia ar fi fost o formă antică de<br />
psihoterapie, "şi că aceasta a luat pe socoteala sa<br />
ceea ce propuneau odinioară ceremoniile de<br />
iniţiere şi marile culte" 61 . "Tratarea psihicului, scrie Jung,<br />
avea în vedere. în timpurile trecute. aceleaşi fapte<br />
fundamentale ale vieţii umane ca şi psihoterapia<br />
modernă" 62 .<br />
Conştientizarea care rezultă dintr-o confiuntare<br />
între inconştientul colectiv şi psihicul individual,<br />
subliniază E.G.Humbert, permite acestuia din urmă<br />
să recupereze energia investită in păturile profunde<br />
ale psihicului* \ în realitate, nu de recuperare este<br />
vorba, ci, mai degrabă, de dizlocare şi de detentă.<br />
Pentru că ceea ce este investit în simptomele şi<br />
reprezentările inconştientului nu participă la viaţa<br />
normală a individului. Totuşi, susţine Jung: "Religiile<br />
au stabilit acest ciclu energetic în chip concreţi st<br />
graţie comerţului cu zeii, aşa cum era el posibil<br />
printr-un cult" 0 . Şi: "Pentru noi, această manieră de<br />
a proceda ar fi prea în contradicţie cu intelectul şi<br />
cu morala sa cognitivă - independent de faptul că,<br />
istoric vorbind, creştinismul 1-a devalorizat prea<br />
mult - pentru a putea lua această soluţie drept<br />
exemplu sau măcar de a o declara posibilă. Dacă,<br />
dimpotrivă, concepem figurile inconştientului ca<br />
fenomene sau funcţii colective psihologice,<br />
această ipoteză nu mai jenează în nici un mod<br />
conşti-<br />
130. 61 C.G.Jung: "G.W." 16, §215.<br />
"C.G.Jung: "G.W." 16, §216.<br />
'" Elie G. Humbert: "L'homme...", op. cit., p. 131.<br />
64 C.G.Jung: "Psychologie de l'inconscient", prefaţă şi trad.<br />
de R. Cahen, Geneve. Librairie de FUniversite Georg et Cie,<br />
1952, p. 183.
inţa noastră intelectuală" 65 . în fine, "Marile sisteme<br />
psiho-terapeutice încarnate în religii au luptat pentru a<br />
menţine dechisă calea lumii arhetipale a psihicului" 66 .<br />
In prefaţa la "Misterul Florii de aur", Jung ne oferă<br />
cîteva clarificări care pot traduce poziţia sa faţă de<br />
toate formele <strong>religioase</strong>: "Admiraţia mea pentru<br />
marii filozofi orientali, scrie el, este la fel de<br />
indubitabilă ca şi lipsa de respect pe care o arăt<br />
faţă de metafizica lor [subl.n.J.C.]. De fapt, îi<br />
bănuiesc că sînt psihologi simbolici cărora nu le-am<br />
putea face un rău mai mare decît de a-i lua în serios<br />
la modul literal. Dacă ceea ce au vrut să zică ei a fost<br />
într-adevăr metafizică, atunci ar fi zadarnic să vrem<br />
să-i înţelegem. Dacă. dimpotrivă, a fost psihologie, iam<br />
putea înţelege şi să profităm de pe urma lor.<br />
căci metafizica devine atunci obiect al experienţei<br />
[subl.n.J.C.|"'. Nimic mai limpede în privinţa specificului<br />
interesului lui Jung atunci cînd abordează filozofiile,<br />
misterele şi misticile antichităţii. El se axează, aşa<br />
cum am mai arătat, pe aspectul viabil, posibil de<br />
reprodus, chiar şi cu unele amendamente. în vieţile<br />
noastre modeme. "Pentru că dacă admit că<br />
Dumnezeu este absolut şi dincolo de orice experienţă<br />
umană, explică Jung. aceasta mă Iasă rece;<br />
eu nu pot acţiona asupra lui şi nici el asupra mea.<br />
Dacă dimpotrivă ştiu că un Dumnezeu este o<br />
puternică impulsie a sufletului meu, atunci trebuie să ţin<br />
cont de el, căci în acel moment el poate deveni<br />
puternic, în chip dezagreabil, pînă şi în practică<br />
(...)'' 6S .<br />
într-un cuvînt, Jung nu este atras de credinţele<br />
(religiile) care se bazează numai pe pura<br />
speculaţiei metafizică; în calitatea sa de psiholog al<br />
profunzimilor, de explorator al figurilor stranii ale<br />
55<br />
CC. 00 .<br />
Jung ..<br />
Ps<br />
:<br />
Jung "<br />
vchologie..."'. op.<br />
cit..<br />
W."18. §<br />
. p.<br />
184<br />
b<br />
' . Jung<br />
■ G.<br />
-J<br />
"•'<br />
"Commentaire..."<br />
. " mmentaire...<br />
op.<br />
ci op.<br />
t..p.<br />
70 t.. p.<br />
inconştientului colectiv, Jung consideră numai ceea<br />
ce are, în cultura spirituală a umanităţii, un ecou în<br />
viaţa noastră imediată. Modul cum a înţeles el să<br />
"psihologizeze" articolele credinţei nu mai are<br />
nimic de-a face cu credinţa în sensul obişnuit,<br />
popular-creştin al termenului. El a încercat să facă<br />
uni experienţa religioasă o realitate vie şi nu o<br />
dogmă care îşi bazează perenitatea pe criteriul<br />
vechimii şi al autorităţii tradiţiei.<br />
Şinele în viaţa normală<br />
în fine, nu este deloc lipsit de interes să vedem<br />
cum privea Jung problema religiei, a cultului propiuzis,<br />
adică cum .nţelegea el simbolismul cultului<br />
creştin pe vremea cînd lucra alături de Freud. Am<br />
extras un pasaj controversat, chiar şi de Jung. despre<br />
religia creştină, dintr-o scrisoare adresată lui Freud.<br />
Găsim aici un Jung entuziast, care pune umărul în<br />
mod substanţial la înflorirea "Cauzei" (psihanalizei),<br />
un Jung convins de caracterul sexual al libidoului, şi<br />
gata să aplice "teoria libidoului" la toate<br />
fenomenele sufletului uman.. Scrisoarea este datată<br />
11 februarie 1910 şi s-ar putea intitula "Despre<br />
funcţia religiei".<br />
"îmi imaginez pentru psihanaliză, scrie Jung, o<br />
sarcină mult mai frumoasă şi mai vastă decît să se<br />
concretizeze într-un ordin etic. Gîndesc că mai trebuie<br />
să-i lăsăm timp psihanalizei să infiltreze popoarele<br />
pornind de la multe centre, să reînvie la [omul]<br />
intelectual sensul simbolicului şi miticului, să-1<br />
retrans-forme binişor pe Cristos în acel zeu-profet<br />
al viei care a fost, şi să canalizeze astfel vechile<br />
forţe pulsionale extatice ale creştinismului, şi totul<br />
cu unicul scop de a face din cultul şi din mitul sfînt<br />
ceea ce erau ele; o sărbătoare a bucuriei neţărmurite,<br />
în care omul are dreptul să fie animal în etos şi în<br />
sfinţenie. Tocmai aceasta era marea frumuseţe şi<br />
funcţie a religiei antice,<br />
35
care, pentru Dumnezeu-ştie-ce nevoi biologice<br />
temporare, a devenii instituţie de lamentare [subl.n.<br />
J.C.]. Ce infinitate de delicii şi de voluptate este aici în<br />
religia noastră, gata să fie recon-dusă la autentica<br />
sa destinaţie! Creştinismul nu poate lăsa<br />
deoparte dezvoltarea etică autentică şi corectă, dar<br />
el trebuie să cultive şi să rafineze în el imnul său de<br />
durere şi de extaz închinat zeului care moare şi<br />
învie, forţa mistică a vinului şi ororile antropofage<br />
ale Cinei - forţele vieţii şi ale religiei punîndu-se<br />
astfel numai în serviciul acestei forme de dezvoltare<br />
etică" .<br />
Cu greu ani putea găsi o expresie mai provocatoare<br />
dar şi mai lucidă, mai complexă (şi care invită la<br />
reflecţie), decît cuvintele de mai sus. Este curios<br />
însă că. confruntat cu aceste spuse, Jung reculează<br />
cuprins de o pudoare intelectuală care ni se pare<br />
suspectă. El pune totul pe seama lipsei sale de<br />
experienţă juvenilă, şi nu mai vrea să i se aducă<br />
aminte de aşa ceva. In realitate, sentimentul că<br />
cultura creştină este în minus la capitolul dinamismelor<br />
vieţii inconştiente 1-a urmărit dintotdeuna.<br />
Nu trebuie să ne inducă în eroare limbajul său<br />
savant, uneori cam prea abstract, atunci cînd, aşa<br />
cum am văzut, tratează problema integrării<br />
contrariilor, a centrului, a Sinelui. Jung rămîne<br />
conştient că o cultivare extremă a eticii şi moralei<br />
creştine, cu aspectele ei atît de puritane, conduce la<br />
o pierdere a instinctului, şi la o ameninţare a vieţii<br />
însăşi. El nu ne clarifică însă, sau nu o face întotdeauna<br />
cu tonul categoric pe care l-ar necesita, ce<br />
trebuie să înţelegem prin instinct. Şi ca întotdeauna,<br />
atunci cînd nu putem desluşi un aspect al teoriilor<br />
cuiva într-o anumită privinţă, ne îndreptăm atenţia<br />
stăruitoare asupra vieţii autorului, aşteptînd de la<br />
faptele zilnice lămuririle necesare. Fapte care nu<br />
exclud, în cazul nostru, elementele "lumeşti", ca să<br />
folosim o expresie mai<br />
1975. Sigiliului lieud & C.G.Jung: "Correspondance", Gallimard, Paris,<br />
pedantă.<br />
în acest sens, M. Eliade, în "Jurnalul" său,<br />
relatează o întîm-plare picantă din viaţa lui Jung,<br />
pe care i-ar fi povestit-o doamna Froebe,<br />
sponsorul principal al activităţilor cultural-spirituale<br />
de la Eranos. Intîmplarea ni se pare semnificativa, însă,<br />
tocmai pentru că credem, în virtutea experienţei<br />
noasue psihanalitce, că asemenea incidente sînt<br />
expresii profane, ce-i drept, dar nu mai puţin<br />
lămuritoare în privinţa modului în care se traduc<br />
credinţele noastre spirituale în viaţa de zi-cu-zi,<br />
sau cum le traduce viaţa de zi-cu-zi. La data de 16<br />
iunie 1952, Eliade scria următoarele:<br />
"Doamna Froebe a cunoscut foarte multă lume,<br />
la început teozofi, spiritualişti, ocultişti - apoi<br />
psihologi, filozofi, orien-talişti; «profesori», cum<br />
spunea ea cu admiraţie. (...) E îndeosebi<br />
inepuizabilă cînd vorbeşte de Jung şi despre<br />
«arhetipuri». (...) Jung s-a purtat cu ea, pînă mai<br />
acum cîţiva ani, foarte aspru. Ea, însă, o<br />
recunoaşte, se simţea legată de el; «ca de Iahve»,<br />
cu care se luptă acum, adăugă. Totuşi, odată,<br />
invitaţi cu toţi la cineva, în Ascona, Jung a băut mai<br />
mult ca de obicei, a silit-o şi pe ea să bea, şi apoi a<br />
făcut ritul de care pomeneam acum cîteva zile. Şi-a<br />
scos inelul lui - care poartă inscripţia abraxa - şi,<br />
punîndu-1 într-o cupă de vin, a recitat cîteva formule<br />
misterioase, apoi i 1-a pus ei, în deget. A doua zi,<br />
cînd s-au trezit toţi, doamna Froebe i-a spus:<br />
«Dumneata, ca psiholog, ai făcut un lucru foarte<br />
grav. M-ai legat de dumneata!...» Jung i-a răspuns:<br />
«N-am făcut-o eu, a făcut-o der Selbst...»" 70 .<br />
Iată, am putea zice şi noi, maliţioşi, cum se<br />
trădează Şinele în viaţa noastră cotidiană!<br />
Dar, fireşte că aceste lucruri nu trebuie luate în<br />
derîdere, chiar dacă bunul nostru simţ ne<br />
îndeamnă să le privim cu reticenţă.<br />
70 M. Eliade: "Jurnal", Humanitas, 1993, Voi. I, p. 225.<br />
37
Straniul rit "gnostic" la care a supus-o Jung pe<br />
susţinătoarea sa, doamna Froebe, chiar dacă nu are<br />
nici o relevanţă spirituală, ne arată totuşi un Jung<br />
cu veleităţi de mistagog, care aplică metafizica<br />
într-o manieră absolut concretistă, chiar şi în cazul<br />
scenariilor rituale pe care, aşa cum ne-a sugerat-o<br />
el însuşi, nu ar trebui să le luăm ad litteram 71 .<br />
De bună seamă că în aceeaşi dimensiune a<br />
integrării aspectelor obscure ale personalităţii<br />
omului modem ar trebui să înţelegem şi declaraţiile<br />
sale consemnate, sub formă de interviu, tot de<br />
Mircea Eliade. Să spicuim cîteva aspecte.<br />
Jung: "Marea problemă a psihologiei (...) este<br />
reintegrarea contrariilor: le regăsim peste tot şi la<br />
toate nivelurile. Deja în cartea mea «Psihologie şi<br />
alchimie», am avut ocazia să mă ocup de integrarea<br />
lui «Satan». Căci, atîta vreme cît Satan nu este integrat,<br />
lumea nu este vindecată şi omul nu este<br />
salvat. Dar Satan reprezintă Răul, şi oare cum să<br />
integrezi Răul? Nu există decît o singură posibilitate:<br />
să-1 asimilăm, adică să-1 ridicăm în conştiinţă, să-1<br />
facem conştient. Este ceea ce alchimia numeşte<br />
Conjuncţia celor două Principii. Căci, la urma urmei,<br />
alchimia reia şi prelungeşte creştinismul. După<br />
alchimişti, creştinismul a salvat omul, dar nu şi<br />
Natura. Alchimistul visează să vindece Lumea în<br />
totalitatea sa: piatra filozofală este concepută ca<br />
Filius Macro-cosmi care vindecă Lumea. Scopul ultim al<br />
«lucrării» alchimice este apokatastaza, Mîntuirea<br />
cosmică".<br />
"Pe planul psihologic, am de-a face cu<br />
experienţe <strong>religioase</strong><br />
71 Tot Eliade ne povesteşte despre admiraţia vie pe care i-o<br />
arăta lui Jung o doamnă în vîrstă de circa 50 de ani. "Aflînd că<br />
Jung se scaldă în fiecare dimineaţă, la şapte, venea cu un<br />
sfert de ceas înainte si, în costum de baie, îl aştepta pe mal.<br />
[...] îi spunea lui Jung că îi place să înoate alături de el în<br />
Lago Maggiore; simte că înoată în inconştientul colectiv [subl. n.<br />
J.C.]"' (M. Eliade: "Jurnal", op. cit, p. 226).<br />
38<br />
care au o structură şi un simbolism care se pot<br />
interpreta. Pentru mine experienţa religioasă este<br />
reală, este adevărată: constat că asemenea<br />
experienţe pot «salva» sufletul, pot accelera<br />
integrarea sa şi instaura echilibrul spiritual. Pentru<br />
mine, psiholog, starea de har există: este perfecta<br />
seninătate a sufletului, echilibrul creator, izvor de<br />
energie spirituală".<br />
"Vorbind tot în calitate de psiholog constat că<br />
prezenţa lui Dumnezeu se manifestă, în experienţa<br />
profundă a psihicului, ca o coincidentia oppositonim — şi<br />
că toată istoria religiilor, toate teologiile sînt aici pentru<br />
a confirma că coincidentia opposito-rum este una din<br />
formele cele mai utilizate şi cele mai arhaice pentru a<br />
exprima realitatea lui Dumnezeu'".<br />
M.Eliade: "Reintegrarea opuşilor, coincidentia<br />
oppositonim, este cheia de boltă a sistemului lui Jung.<br />
lată de ce el se interesează de doctrinele orientale,<br />
de taoisni. de yoga. Aceste tehnici spirituale îi<br />
revelează lui Jung «mijloacele utilizate de asiatici<br />
pentru a transcende multiplele polarităţi şi a accede<br />
la unitatea spirituală». Descoperirea inconştientului<br />
colectiv, realizarea de căpătîi a lui Jung, îl conectează pe<br />
individ la un imens rezervor de «amintiri istorice»:<br />
memoria colectivă, unde supravieţuieşte, în esenţa<br />
sa, Istoria întregii umanităţi". Jung crede că omul ar<br />
trebui să profite din plin de acest rezervor: metoda<br />
sa analitică vizează tocmai elaborarea mijloacelor<br />
de a-1 utiliza".<br />
Jung: "Inconştientul Colectiv este mai periculos<br />
decît dinamita, dar există mijloace de a-1 manipula<br />
fără prea mari riscuri. Atunci cînd se declanşează o<br />
criză psihică, sînteţi perfect dotaţi pentru a o<br />
rezolva. Aveţi visele şi reveriile: daţi-vă silinţa de a<br />
le observa. Am putea chiar spune că fiecare vis<br />
aduce, în felul său, un mesaj: el nu vă spune numai<br />
că ceva nu merge in fiinţa d-voastră profundă, ci vă<br />
aduce, de asemenea, soluţia de a ieşi din criză.<br />
Căci inconştientul colectiv, care vă trimite aceste<br />
vise,
posedă deja soluţia: de fapt, nu s-a pierdut nimic<br />
din vasta experienţa imemorială a umanităţii;<br />
toate situaţiile imaginabile şi toate soluţiile posibile<br />
par să fie prevăzute de inconştientul colectiv. Nu<br />
aveţi decît să observaţi cu grijă "mesajul" transmis<br />
de inconştient şi să-1 «descifraţi»: analiza vă ajută<br />
să citiţi corect asemenea mesaje..." 72 .<br />
La drept vorbind, optimismul lui Jung în privinţa<br />
ajutorului ancestral, spiritual, pe care ni-1 oferă<br />
inconştientul colectiv nu are o bază reala Mai întîi,<br />
pentru că acest faimos "inconştient colectiv" nu<br />
repiezintă o entitate autonomă, aşa cum îi place<br />
adeseori lui Jung să creadă. El înglobează, mai<br />
degrabă ca noţi-un»\ o seiie de procese din sfera<br />
psihicului şi a psiho-somaticu-lui care l-au<br />
determinat pe însuşi Jung să afirme că arhetipurile,<br />
conţinuturile inconştientului colectiv, sînt ceea ce<br />
biologii numesc patterns of behaviuur (trăsături<br />
comportamentale înnăscute). Ve de altă parte, ideea<br />
că toate problemele umanităţii îşi au soluţia m<br />
inconştientul colectiv este şi ea deplasată 73 . Problema<br />
capitala a morţii, de pildă, nu a fost niciodată<br />
soluţionată în chip tiotă'îor d" ---ptre inconştientul<br />
colectiv. Şi nu este singura problemă rrajoiM a<br />
speciei umane care nu-şi găseşte rezolvarea în<br />
uvjeiîştier-t. Ci'id Jung face toate aceste afirmaţii<br />
încrezătoare în valoarea "inteligenţei"<br />
inconştientului colectiv, cred că trebuie să avem în<br />
vedere, mai ales, nevoia sa urgentă de a sensibiliza<br />
comunitatea ştiinţifică, lumea ecleziastă, etc, la<br />
descoperirile sale, care. ce-i drept, aduc foarte<br />
multe lămuriri privitoare la<br />
" Interviu publicat în Mircea Eliade, "Le Cahiers de l'Herne". 73 Nici chiar<br />
Jung nu crede că toate problemele umane sînt solubile. "Am învăţat întie<br />
timp, scrie el, că problemele vitale cele mai grave şi cele mai<br />
importante sînt toate, în fond, insolubile, şi chiar trebuie să<br />
fie astfel, căci ele exprimă polaritatea necesară care este<br />
imanentă oricărui sistem cu autoreglare (C.G.Jung: '<br />
Commentaire...", op. cit., p. 32).<br />
40<br />
semnificaţia vieţii spirituale.<br />
în introducerea mea la cartea "Analiza viselor", care cuprindea<br />
o selecţie de texte compuse de Jung pe marginea<br />
chestiunii spinoase a interpretării viselor, scriam, în<br />
final, că trebuie neapărat să definim conceptul de<br />
"spiritualitate" la Jung, altminteri "gîndirea<br />
autorului rămîne oarecum în ceaţă". Şi precizam<br />
următoarele: "Dacă trebuie să asimilăm «viaţa<br />
spirituală» cu emergenţa unui instinct specific, o<br />
«pulsiune transcendentală», ceva ce urmăreşte<br />
unificarea personalităţii scindate a individului,<br />
atunci ne aflăm pe teritoriul psihanalizei care poate<br />
admite existenţa unei funcţii psihice totalizante şi,<br />
de asemenea, a unei fenomenologii aferente. Dacă<br />
«viaţa spirituală» defineşte fenomene de alt ordin,<br />
adică ceea ce Biserica oficială ne cere să credem,<br />
atunci viziunile junghiene nu au nici o" relevanţă!" .<br />
Desigur că numai în lumina acestei precizări, atît de<br />
necesare, putem aprecia geniul descoperirilor lui<br />
Jung în domeniul vieţii <strong>religioase</strong> privită în<br />
consonanţă cu experienţele sale din sfera<br />
psihologiei inconştientului. Chiar dacă, adeseori,<br />
extrapolările sale psihologizante în domeniul istoriei religiilor,<br />
sau spiritua-lizante, în sfera tratamentului psihanalitic,<br />
lasă de dorit. Din nefericire, însă, cel care studiază<br />
în profunzime lucrările lui Jung are sentimentul, la<br />
un moment dat, că autorul nu îndrăzneşte să facă<br />
pasul hotărîtor înspre valorizarea clară,<br />
psihanalitică, a vieţii <strong>religioase</strong>. Şi aceasta pentru<br />
că, adeseori, Jung ţinteşte, în lucrările sale, să<br />
atragă bunăvoinţa teologilor şi a savanţilor din cele<br />
mai diferite domenii ale ştiinţei şi, nu în ultimul<br />
rînd, a publicului profan care arată interes pentru<br />
aceste subiecte complexe. Această obsesie de a<br />
convinge neapărat, de atragere de partea sa, dar şi<br />
de a cîştiga bunăvoinţa, 1-a împiedicat pe Jung<br />
74 C.G.Jung: "Analiza viselor", AROPA, 1998, p. 19-20. 41
să-şi declare precis poziţia.<br />
Pe de altă parte, este probabil că teoriile lui Jung<br />
în privinţa vieţii <strong>religioase</strong>, privite în conexiune cu<br />
experienţa inconştientului, să nu fi depăşit niciodată<br />
o abordare mai ales pe planul intelectului. Jung<br />
insistă tot timpul să luăm aminte la visele şi reveriile<br />
noastre dar, uită că există manifestări ale<br />
personalităţii noastre care se limitează la sfera<br />
energeticii psihice, a libidoului. Există componente<br />
ale personalităţii noastre care nu pot fi nici<br />
vizualizate şi nici abordate direct prin analiză.<br />
Aceste aspecte nu pot fi decît trăite, consumate, în<br />
sfera individualităţii; prin urmare, ele nu pot face<br />
obiectul unei metode general aplicabile de<br />
integrare. In fine, problematica totalităţii umane,<br />
implîcînd unirea opuşilor, capătă la fiecare individ în<br />
parte expresiile cele mai neobişnuite. Este cu<br />
neputinţă să convingi asemenea indivizi că<br />
manipularea imaginilor - vise, reverii, fantezii - este singura<br />
metodă "salvatoare" din criza existenţială (sau, dacă<br />
vrem, spirituală) în care ne aflăm la un moment<br />
dat. Mai este nevoie de ceva, şi acest "ceva" nu<br />
pare că este de găsit in psihologia lui Jung'".<br />
'" Sentimentul de incompletitudine legat de •'metoda" lui Jung explica<br />
atacurile provenite din partea cercetătorilor din sfera vieţii<br />
<strong>religioase</strong>, a piac-ticilor yoga, mandala, etc, Julius Evola, de<br />
pildă, îi impută lui Jung că a redus teoria şi practica mandalei<br />
la un exerciţiu terapeutic în care avem de-a face cu nebuni.<br />
Ori. susţine acelaşi, tehnicile yoga nu au fost niciodată<br />
adoptate de oameni cu dezechilibre nervoase, ele nu se<br />
adresează nevropaţilor (v. J.E.: "Le Yoga tantrique", Fayard,<br />
1971). Discuţia rărruiie, i'^gui. deschisă: pentru că nu ştim<br />
exact dacă disocierile nervoase tratate de Jung (s><br />
hizofreniile) nu au ceva în comun cu ideea de ruptură, de<br />
minus pe planul vieţii spirituale<br />
Pe de altă parte, este simptomatic faptul că Jung însuşi<br />
resimţea imperi nevoia unei confirmări pe planul<br />
experienţei de viată a teoriilor şi tehnicii sale de integrare a<br />
inconştientului. Tot Eliade notează, la un moment dat, <<br />
"Stînd mult de vorbă cu el [cu Jung, n.n. J.C.], am văzut cît<br />
ţine să afirme şi el a avut experienţe «numinoase»" (Op.<br />
cit., p. 230)-<br />
42<br />
Nota Bene: Articolele selectate pentru volumul<br />
de faţă provin din cîteva cărţi publicate de Jung;<br />
ele nu au făcut niciodată obiectul unui volum de<br />
sine stătător. Titlurile lor originale, în traducere<br />
franceză, sînt următoarele: "L"Esprit et la vie'". "La<br />
psychologie moderne ouvre une voie de comprehension", "Sur<br />
la resurrection", "Introduction", "Le Christ, symbole du Soi".<br />
Aşa cum am procedat şi cu "Analiza viselor", o<br />
antologie de scrieri despre interpretarea viselor, nu<br />
m-am limitat nici aici la simpla traducere a materialelor,<br />
lucru altminteri la îndemina oricui, ci am găsit de<br />
cuviinţă să ofer cititorului o mulţime de informaţii<br />
suplimentare: note, interpretări, sugestii, explicaţii<br />
şi paralele critice, care să lărgească orizontul<br />
lecturii. Acest aspect a scăpat "criticilor" mei care<br />
nu au înţeles că o carte de acest gen nu mai este<br />
doar opera autorului ei, ci şi a specialistului care o<br />
abordează dintr-o perspectivă mai mult sau mai<br />
puţin partizană.<br />
De altfel, ideea de a adnota lucrările unui<br />
anumit autor nu este nouă. Cea mai mare parte a<br />
literaturii filozofice clasice chineze prezintă<br />
această particularitate: ea conţine atît opera<br />
originală a unui autor consacrat, cît şi "aripile",<br />
adică adăugirile şi observaţiile critice, care fac<br />
desigur notă aparte, ale exegeţilor...<br />
Pe de altă parte, trebuie precizat că titlul acestei<br />
lucrări, "<strong>Psihanaliza</strong> <strong>fenomenelor</strong> <strong>religioase</strong>", are în vedere o<br />
certitudine care nu este împărtăşită de toţi adepţii şi<br />
criticii lui Jung. Aceea că psihologia lui Jung nu este<br />
mai puţin psihanaliză decît psihanaliza lui Freud sau<br />
a urmaşilor săi. De aceea pomenesc pe tot<br />
parcursul acestei cărţi, în notele şi observaţiile<br />
mele, de psihanaliză, chiar dacă Jung însuşi preferă<br />
expresii de genul "psihologie modernă" pentru a-şi<br />
desemna propriul său demers. Din punctul meu de vedere<br />
"psihologia" lui Jung este un capitol esenţial al<br />
psihanalizei clasice (ca şi aportul lui Adler la îtiţele-
gerea <strong>fenomenelor</strong> de compensare psihică a<br />
deficienţelor organice), pentru că ea se inspiră din<br />
aceasta din urmă: Jung, în multe privinţe, nu a<br />
făcut decît să prelungească pînă la ultimele lor<br />
consecinţe observaţiile pertinente, din domeniul<br />
clinic dar şi al psihanalizei aplicate, emise de<br />
Freud. (Desigur că sintagma mea "nu a făcut<br />
decît" nu trebuie privită ca o minimalizare a operei<br />
junghiene.)<br />
Dar chiar şi Jung recunoaşte că, la urma urmei, el<br />
1-a urmat (slujit) pe Freud, în ciuda faptului că<br />
junghienii şi freudienii se vor adversari şi nicidecum<br />
colegi. O mărturie în sensul continuităţii în spirit<br />
freudian din opera junghiană ne-o oferă din nou M.<br />
Eliade. în anul 1956, Jung i-a trimis lui B. Nelson, care<br />
pregătea un volum pentru centenarul lui Freud, o<br />
scrisoare în care afirma "că se va înţelege mai<br />
tîrziu că el a fost singurul discipol adevărat al lui<br />
Freud, că numai el singur a continuat opera lui Freud<br />
şi i-a imitat exemplul"' 1 .<br />
Lista principalelor lucrări consultate:<br />
"La vie symbolique-Psychologie et vie religieuse", Albin<br />
Michel, 1989.<br />
"Commentaire sur le Mystere de la Fleur d'Or", Albin<br />
Michel, 1979.<br />
"Ai'on"(Etudes sur la phenomenologie du Soi), Albin Michel,<br />
1983.<br />
"Problemes de l'âme moderne", Buchet/Chastel, 1960.<br />
"Psychologie du transfert", Albin Michel.<br />
Mircea Eliade: "Jumal", Humanitas, 1993. voi. I, p. 404.<br />
<strong>Psihanaliza</strong><br />
<strong>fenomenelor</strong> <strong>religioase</strong>
Ic Spiritul şi viaţa<br />
Problema raporturilor din re spirit şi viaţă este<br />
una dintre cele mai complicate, pentru că trebuie<br />
să veghem să nu ne lăsăm furaţi de reţeaua<br />
termenilor cu ajutorul cărora încercăm dintotdeauna<br />
să circumscriem marile enigme. Căci oare<br />
cum am putea încastra în mişcarea unui proces<br />
mental complexul faptelor aproape infinite, pe care<br />
le desemnăm prin termeni ca "spirit" şi "viaţă",<br />
altfel decît traducîndu-i drama în concepte verbale<br />
simple jetoane intelectuale? Această îndoială pe<br />
care o îndreptăm asupra conceptului verbal mi se<br />
pare desigur dezagreabilă; dar mi se mai pare şi de<br />
circumstanţă, atunci cînd încercăm să vorbim de<br />
lucruri fundamentale. în orice caz, cuvintele "spirit" şi "viaţă"<br />
ne sînt familiare; ele ne sînt cunoştinţe vechi, piese<br />
pe care le mutăm de milenii pe eşichierul gîndirii.<br />
Problema se punea, fără îndoială, în timpurile<br />
ancestrale, atunci cînd un om făcea tulburătoarea<br />
descoperire că suflul care părăsea corpul<br />
muribundului era probabil altceva decît o mişcare a<br />
aerului. Prin urmare, nu este întîmplător că cuvintele<br />
onomatopeice ca ruch, ruach, roho (ebraică, swahili,<br />
arabă) desemnează totodată şi spiritul, cu nu mai<br />
puţină precizie decît grecescul rcvsuua şi latinescul<br />
spiritus.
Ori, în ciuda tuturor cunoştinţelor pe care le<br />
avem despre înţelesul său, ştim noi oare ce este<br />
acela spirit! Sau, măcar, sîntem noi siguri că<br />
atunci cînd folosim acest cuvînt înţelegem cu<br />
toţii acelaşi lucru? Cuvîntul spirit este atît de<br />
ambiguu şi de suspect. .. Nu este el, oare.<br />
multivoc? Acelaşi termen desemnează o idee<br />
nereprezentabilâ. transcendentă, cu<br />
semnificaţie universală; iar mai banal, o noţiune<br />
analoagâ aceleia a cuvîntului englezesc "mind"; el<br />
desemnează totodată vivacitatea intelectuală;<br />
apoi o fantomă şi, de asemenea, un complex<br />
inconştient care provoacă fenomenele<br />
spiritiştilor, ca de pildă mesele mişcătoare,<br />
scriitura automatică, spiritele care îşi fac simţită<br />
prezenţa prin ciocănituri; apoi, într-un sens<br />
figurat, atitudinea dominantă a unui anumit<br />
grup social - "spiritul care domnea în cutare<br />
loc" - şi, în fine, aplicat la corpul material,<br />
duhul vinului, al sării, pînă la băuturile<br />
spirtoase. Nu mă las furat de glume de prost<br />
gust. în aceste apropieri avem de-a face cu un<br />
caracter venerabil al limbii, care denotă o<br />
moleşeală paralizantă a gîndirii noastre; este<br />
un obstacol tragic pentru toţi cei care speră să<br />
atingă, prin gama cuvintelor, înaltele regiuni<br />
extraterestre ale id,eilor pure. Căci atunci cînd<br />
pronunţăm cuvîntul "spirit", sensul momentan<br />
res-trîns asupra căruia punem accentul nu<br />
izbuteşte să suprime în totalitate multiplele<br />
sensuri care se iţesc în acest termen.<br />
Sîntem deci obligaţi să ne punem întrebarea<br />
următoare care este fundamentală: "oare ce se<br />
înţelege, la propriu vorbind, prin cuvîntul spirit,<br />
atunci cînd este folosit în relaţie cu noţiunea<br />
de viaţă!" Nu trebuie nicidecum să<br />
presupunem că fiecare ştie e-xact ce trebuie<br />
înţeles prin "spirit" sau prin "viaţă".<br />
Nu sînt filozof; nu sînt decît un empirist şi, în<br />
prezenţa oricărei întrebări dificile, am tendinţa<br />
să mă bizui pe experienţă pentru a decide ce şi<br />
cum. Cînd lipseşte baza de experienţă la<br />
îndemînă, prefer să las fără răspuns întrebarea<br />
pusă. Prin urmare,<br />
mă voi strădui întotdeauna sâ readuc mărimile<br />
abstracte la conţinutul lor empiric pentru a fi<br />
oarecum sigur că ştiu despre ce vorbesc. Trebuie să<br />
mărturisesc că n-am habar ce este spiritul în sine, la<br />
fel cum ignor şi ce este "viaţa". Nu cunosc viaţa<br />
decît sub aspectul corpurilor vii: ce ar putea fi ea în sine, în<br />
stare abstractă, în afara unui singur cuvînt. mă simt<br />
incapabil să bănuiesc, chiar şi obscur. Prin urmare,<br />
va trebui să vorbesc mai întîi nu de viaţă ci de<br />
corpul viu. nu de spirit ci de psihic. Şi nu pentru că<br />
aş vrea să mă sustiag examinării întrebării cu<br />
privire la trup şi suflet; dimpotrivă, sper mai<br />
degrabă că ajutorul acestui fundament empiric ar<br />
putea s ă i ofere spiritului o existenţă reală - şi asta<br />
fără ca viaţa sâ plătească nota.<br />
Noţiunea de corp viu prezintă mai puţine dificultăţi<br />
in calea explicării, pentru scopul pe care ii urmărim<br />
aici. decît noţiunea generală de viaţă: corpul se<br />
percepe, el este accesibil experienţei noastre, ei se<br />
oteră posibilităţii noastre de a percepe. Prin urinare,<br />
vom fi de acord să spunem că corpul este un<br />
sistem de unităţi materiale adapiat ^copurilor vieţii<br />
şi interior coordonat; este un fenomen sesizabil<br />
prin simţuri sau - mai simplu - o dispoziţie adaptată<br />
a materiei care face posibilă fiinţa vie. Pentru a<br />
evita orice confuzie, doresc să atrag atenţia asupra<br />
faptului că, în definiţia corpului, nu am tăcut să<br />
intervină ceea ce desemnez prin termenul vag de<br />
"fiinţă vie". Această separare, pe care nu \reau pentru<br />
moment nici sa o apăr, nici să o critic, are ca scop<br />
să ne permită să considerăm corpul, nu ca pe o<br />
simplă alcătuire materială, ci ca pe un sistem<br />
material pregătit pentru viaţă, care face posibilă<br />
viaţa cu condiţia totuşi să admitem că înciuda<br />
dispoziţiilor sale. şi oricare ar fi ele. el nu ar putea<br />
trăi fără să intervină "natura vie". Căci. lăsînd la o<br />
parte sensul pe care 1-ar putea avea această "natură<br />
vie". îi lipseşte corpului, atunci cînd îl privim ca<br />
atare, ceva indispensabil vieţii: psihicul. Este
ceea ce ne arată in primul rind experienţa noastră<br />
imediată, cea pe care o trăim vizavi de noi înşine,<br />
şi apoi experienţa imediată , care o trăim vizavi de<br />
ceilalţi; este ceea ce ştim prin deducţii ştiinţifice în<br />
privinţa vertebratelor superioare, şi nu mai puţin în<br />
cea a animalelor inferioare şi a plantelor.<br />
Oare ar trebui să punem pe acelaşi plan. să<br />
identificăm "natura vie", despre care am vorbit<br />
adineaori, şi psihicul pe care îl cunoaştem imediat<br />
prin conştiinţa umană, şi să reconstituim astfel<br />
antica dualitate, bine cunoscută, a sufletului şi<br />
corpului'? Sau mai degrabă există o oarecare<br />
motivaţie care să autorizeze o separare între natura<br />
vie şi viaţă? Ar trebui să admitem că şi sufletul este un<br />
sistem adaptat pentru un scop, o dispoziţie caie nu mai este<br />
numai a materiei pregătite pentru viaţă, ci a materiei<br />
irâitoare, sau mai exact a procesului vieţii. Nu sînt deloc<br />
sigur că această modalitate de a vedea lucrurile ar fi<br />
general acceptată: simeni atît de obişnuiţi cu ideea că<br />
sufletul şi corpul constituie unitatea vie. incit avem<br />
înclinaţia de a considera sufletul ca o simpla<br />
organizare a proceselor vitale care se derulează în<br />
coip.<br />
In măsura în care experienţa noastră ne permite să<br />
tragem concluzii asupra naturii sufletului, ea ne arată<br />
procesul psihic în vnendenţa sa de sistemul nervos.<br />
Ştim cu suficientă certitudine ea distrugerea unor<br />
părţi ale creierului provoacă deteriorări psihice<br />
corespunzătoare. Măduva spinării şi creierul conţin.<br />
în ansamblu, conexiunile căilor senzoriale şi<br />
motrice, ceea ce s-a 1 urnit îndeobşte arc reflex. Ce<br />
trebuie să înţelegem prin acest : uncii. Un exemplu<br />
simplu ne va permite să-1 explicăm. Atin->em cu<br />
degetul un obiect fierbinte - îndată căldura excită<br />
termi--iţiile nervilor tactili. Această excitaţie<br />
modifică starea căii erente pînă la măduva spinării<br />
şi de aici pînă la creier. Dar ,,~ia în măduvă,<br />
celulele ganglionare au captat excitaţia tactilă: —<br />
au transmis modificarea stării către celulele<br />
ganglionare mo-<br />
trice din vecinătate care, la rîndu-le, excită muşchii<br />
braţului, provocînd astfel o bruscă contractură<br />
musculară şi retragerea mîinii. Toate acestea se<br />
derulează cu o asemenea rapiditate îneît. adeseori,<br />
percepţia conştientă a durerii nu se produce decîî<br />
atunci cînd mîna a fost deja retrasă. Reacţia se<br />
produce, aşac* • automat şi nu' devine conştientă<br />
decît mai tîrziu. Eul care percepe ia cunoştinţă de<br />
ceea ce s-a petrecut în măduvă sub form:; unei<br />
imagini pe care o asociază cu concepte şi cuvinte.<br />
Cu ajutorul unui act reflex de acest gen. adică o<br />
excitaţie care- vine epre/ o<br />
reprezentare foarte pre de<br />
pildă, poate fi<br />
reprezentată
vizuală, de pildă, un şarpe cu clopoţei şi zgomotul<br />
său specific. Un semnal de alarmă se declanşează<br />
automat în toată musculatura; arcul reflex este<br />
complet. Dar acest caz se deosebeşte de cel<br />
precedent pentru că un proces cerebral, o suită de<br />
imagini mentale, s-a inserat între excitaţia<br />
senzorială şi impulsul motric. Brusca tensionare a<br />
corpului declanşează la rîndu-i fenomene cardiace<br />
şi circulatorii; acest ansamblu capătă psihic forma<br />
de spaimă.<br />
Pute;n astfel să ne facem o idee de ceea ce este<br />
psihicul. El se compune din reproducerile proceselor<br />
simple în creier şi din reproducerile acestor<br />
reproduceri într-o serie aproape infinită. Aceste<br />
reproduceri au proprietatea de a tî conştiente. Natura<br />
conştiinţei este o enigmă a cărei soluţie eu nu o<br />
cunosc. In chip pur formal, am putea spune că<br />
psihicul este considerat ca fiind conştient pornind<br />
din momentul în care el intră în relaţie cu eul. Dacă<br />
această relaţie nu există, el este inconştient.<br />
Uitarea arată cît de des şi cu cită uşurinţă<br />
conţinuturie [psihicului] îşi pierd contactul cu eul.<br />
De aceea ne place să comparăm conştiinţa cu<br />
lumina unui proiector. Numai obiectele asupra<br />
cărora cade fascicolul luminos intră in timpul<br />
percepţiei mele. Dar dacă se în-tîmplă ca un obiect<br />
să râmînâ în umbră, totuşi el nu a încetat să existe;<br />
numai că nu-1 vedem. Prin urinare, conţinutul<br />
psihic despre care nu am cunoştinţă se află şi el pe<br />
undeva iar starea în care se găseşte el, după toate<br />
aparenţele, nu diferă de cea în care era cînd eul îl<br />
vedea'.<br />
" Spotul luminos al proiectorului evocă mai degrabă faptul<br />
atenţiei. Adică al concentrării mentale care face ca din<br />
noianul de senzaţii şi impresii externe şi/sau interne să<br />
izolăm ceea ce ne interesează în mod deosebit. Este ceva<br />
asemănător cu o lupă care amplifică imaginea vizuală a<br />
unui obiect sau cuvînt dintr-o serie mai mult sau mai puţin<br />
distinctă. (N. Tr.)<br />
' Există totuşi o diferenţă: conştientizarea adaugă<br />
obiectului respectiv o dimensiune afectivă subiectivă, care<br />
provine din intervenţia complexelor per-<br />
în aceste condiţii, conştiinţa trebuie că este<br />
suficient explicată considerînd-o în relaţie cu eul.<br />
Dar punctul critic este eul. Oare. ce trebuie să<br />
înţelegem prin acest cuvînt? După toate probabilităţile<br />
avem de-a face cu un factor a cărui alcătuire<br />
este variată. El se sprijină pe reproducerea<br />
funcţiilor senzoriale care transmit excitaţiile venind<br />
din exterior şi din interior; în plus, ei se bazează<br />
pe o acumulare enormă de reproduceri de imagini<br />
ale trecutului. Toate aceste componente foarte diverse au<br />
nevoie de o puternică coeziune, iar noi am constatat<br />
că această sarcină îi revine conştiinţei. Astfel,<br />
conştiinţa pare a fi precondiţia indispensabilă eului.<br />
Dar. pe de altă parte, conştiinţa nu este posibilă<br />
fără eu. Această contradicţie aparentă poate fi<br />
respinsă dacă admitem că şi eul este o<br />
reproducere: a unui mare număr de procese şi a<br />
conexiunii lor; o reproducere a tuturor proceselor şi<br />
conţinuturi lor care constituie conştiinţa eului!<br />
Multitudinea lor constituie o unitate deoarece<br />
raportul lor cu conştiinţa este un soi de gravitaţie<br />
care atrage elementele particulare spre un centru<br />
probabil virtual. Astfel se face că nu vorbesc numai de eu, ci de<br />
un complex al eului, admiţînd, ceea ce este<br />
fundamental, că acest eu. fiind o alcătuire foarte<br />
variabilă, deci instabilă, nu ar fi pur şi simplu eul.<br />
(îmi este imposibil să mă opresc aici la transformările<br />
clasice ale eului pe care le întîlnim la<br />
alienaţi şi în vis.)<br />
Această concepţie a eului ca alcătuire de<br />
elemente psihice ne conduce logic la următoarea<br />
întrebare: Oare. eul este imaginea centrală, adică<br />
reprezentantul exclusiv al totalităţii fiinţei umane?<br />
Oare. conţine şi exprimă el toate conţinuturile şi<br />
toate funcţiile?<br />
Răspunsul trebuie să fie negativ. Conştiinţa<br />
eului este un<br />
sonale ale individului care conştientizează. Dacă un apus de<br />
soare, de pildă, nu este în sine decît un apus de soare, el<br />
capătă a valoare afectivă nuanţată atunci cînd este perceput<br />
de o persoană anume, (N. Tr.)
complex care nu înglobează totalitatea fiinţei<br />
umane: ea a uitat mai mult decît ştie 4 . Ea a auzit şi<br />
a văzut o infinitate de lucruri de care nu a avut<br />
niciodată habar. Ea nu a ştiut nimic de gîn-durile<br />
care răsăreau dincolo de hotarele ei. Eul nu are nici cea<br />
mai vagă idee despre reglarea atît de incredibil de<br />
importantă a proceselor corporale interne, care intră<br />
in sarcina sistemului nervos vegetativ. Ceea ce eui<br />
conţine ia el este, probabil, partea cea mai infimă din<br />
ceea ce ar uebui >ă conţină o conştiinţă completă. Prin<br />
urmare, eul nu po.ite fi deciî un complex parţial.<br />
Probabil că el este acel complex originar a cărui<br />
coeziune internă este conştiinţa. Dar, oare, sa se<br />
limiteze conştiinţa numai la complexul eui ui? Intradevăr,<br />
nu vedem de ce numai coeziunea unei<br />
anumite părţi a funcţiilor senzoriale şi a unei anumite<br />
părţi a materialeloi provenind din amintne ar trebui<br />
să lie, în exclusivitate, conştiinţă. Şi completele<br />
văzului ^i auzului dispun de o organizare perfectă<br />
înăuntru. Nu există nici un motiv de a nu admite<br />
faptul ca nu ar putea fi şi ele conştiinţă . Cazul<br />
Helenei Keller, o surdă, mută şi oarbă, arată perfect<br />
că simţul tactil şi cel cenestezic sint suficiente pentru<br />
a construi şi a face posibilă o conştiinţă, limitată ce-i<br />
drept, numai la aceste simţuri lată de ce îmi<br />
reprezint conştiinţa eului ca o aicătuire din diverse<br />
"■conştiinţe senzoriale", diversele conştiinţe<br />
particulare independente<br />
4<br />
Nu este vorba aici numai de uitare. Rc/idun-u. în accepţia ei<br />
fivudiană,<br />
îşi are rolul bine determinat în limitaiva hotarelor conştiinţei.<br />
Din nefericire.<br />
Jung, după despărţirea dramatică de mai virstnicul său<br />
contrate şi mentor<br />
spiritual (Fieud), a evitat, cit a fost cu putinţă, să insiste<br />
prea mult asupra<br />
acestui concept care ocupă un ioc central în psihanaliză. (N.<br />
Tr.)<br />
5<br />
incercind să evite conceptul de refulare (v. n. 4), Jung<br />
caută să ne<br />
convingă cu alte exemple că conştiinţa are o ai ie mai<br />
largă, că ea nu se<br />
limitează la hotarele "complexului eului". In fond. el încearcă<br />
să definească<br />
conceptul de lotuliiuiv psihică, care înglobează conştientul şi<br />
inconştientul,<br />
dar tară a insista asupra elementelor refulate ale<br />
inconştientului. (N. Tr.)<br />
au fuzionat în unitatea eului plasată deasupra lor.<br />
Dar cum conştiinţa eului nu înglobează nicidecum<br />
toate activităţile şi nici toate fenomenele psihice,<br />
altfel spus întrucît ea nu conţine în ea toate<br />
reproducerile, iar voinţa, în ciuda eforturilor sale,<br />
nu izbuteşte să penetreze în unele regiuni care îi<br />
rămîn închise, problema se pune de a şti dacă nu<br />
există o coeziune analoagă conştiinţei eului care ar<br />
îngloba toate activităţile psihice, un soi de conştiinţă<br />
mai înaltă şi mai vastă în care s-ar cuprinde şi eul.<br />
Este posibil ca eul nostru să fie şi el înglobat într-o<br />
conştiinţă mai perfectă, ca un cerc mai mic într-un<br />
cerc mai mare.<br />
Tot aşa cum activităţile văzului, auzului, etc,<br />
oferă o imagine a lor care. raportată la un eu.<br />
crează caracterul conştient al acestei activităţi, şi<br />
eu! poate ft considerat, după cum am arătat, ca o<br />
ima«ine a totalităţii activităţilor pe care le cuprinde.<br />
Ba chiar am putea pretinde ca toate activităţile<br />
psihice laolaltă să producă o imagine care ar<br />
cuprinde esenţialul naturii lor, altminteri nu le-am<br />
putea considera drept psihice. Astfel, nu vedem de ce activităţile<br />
psihice inconştiente nu ar avea şi ele acest<br />
caracter de imagini, ca şi cele care se prezintă<br />
conştiinţei noastre. întrucît omul. după cum se<br />
pare, este o unitate vitală care se cuprinde pe sine.<br />
am lî tentaţi să conchidem că imaginile tuturor<br />
activităţilor psihice ar putea fi cuprinse într-o<br />
imagine de ansamblu a omului total şi văzute de el<br />
ca un eu.<br />
împotriva acestei ipoteze, nu voi prezenta nici o<br />
obiecţie esenţială; totuşi ea va rămine reverie<br />
goală atîta vreme cît nu vom resimţi nevoia de a o<br />
utiliza pentru a explica oarece. Chiar dacă simţim<br />
nevoia să recurgem la ideea unei conştiinţe<br />
superioare pentru a explica unele fapte psihice,<br />
aceasta ar rămîne totuşi o simplă ipoteză. Căci<br />
înţelegerea noastră nu are puterea să dovedească<br />
că există o conştiinţă superioară celei pe care o
cunoaştem. întotdeauna va rămîne posibilitatea ca,<br />
în umbra de dincolo de conştiinţa noastră, lucrurile<br />
să fie foarte diferite de ceea ce ne permit să ne<br />
imaginăm cele mai îndrăzneţe dintre minţile<br />
inventive.<br />
Voi reveni asupra acestei probleme mai tîrziu în expunerea<br />
mea. Pentru moment, o vom lăsa de-o parte<br />
pentru a ne reîntoarce la prima chestiune a<br />
sufletului şi corpului. După tot ceea ce am spus<br />
pînă acum. am putea să ne facem o părere despre<br />
ideea de suflet, a cărui esenţă frapează ca fenomen<br />
ne reproducere. Sufletul este o suită de imagini, in<br />
sensul cel mai larg: dar el nu este o juxtapunere, .-.<br />
au o nceesiune fortuită: el este. dimpotrivă, o<br />
construcţie logică şi ovoie de psihic<br />
pentru a-şi exercita activitatea vitală, lot aşa şi<br />
. uH etu l' presupune corpul viu, pentru ca imaginile sale<br />
să poată ,i existe.<br />
Suflet şi coip sînt probabil un cu; iu autagontsc ca<br />
atare, ele exprimă o singură fiinţă a cărei natu i nu<br />
poate ti înţeleasa numai prin manifestarea sa<br />
materială ;, nici prin percepţia internă imediată. Se<br />
ştie că o concepţie antu ■'■ face să se nască omul din<br />
întîlnirea dintre m suflet şi un corp i ; ără îndoială,<br />
este mai e-xact să spunem că o fiinţă vie<br />
necunoscută, despre natura căreia nu s-ar putea<br />
spune nimic, exceplînd faptul că in acest mod desemnăm<br />
noi o substanţă vie. apare e tenor sub<br />
forma unui corp material şi se percepe interior ca o<br />
suită de imagini ale acthită-ţilor vitale care se<br />
derulează în corp. La urma urmei, ne întrebăm<br />
dacă această separare a sufletului şi corpului nu<br />
este. la drept vorbind, o măsură pe care a luat-o<br />
înţelegerea noastră<br />
" Pentru .lung sufletul si psihicul SÎTH identice. De obicei. în scrierile sale.<br />
el foloseşte termenul psyche pentru a cuprinde aceste două<br />
înţelesuri. Râmine in saicina traducătorilor să decidă folosirea<br />
altenia ! .i\ a a lor. i \. i:. ;■<br />
pentru a provoca luarea de cunoştinţă, o<br />
distincţie indispensabilă cunoaşterii unei stări de<br />
lucruri sub două aspecte cărora le-am acordat,<br />
fără nici un drept, o realitate independentă.<br />
Intervenţia ştiinţei nu ne-a permis să<br />
sesizăm enigma vieţii nici în materia organică şi<br />
nici în misterioasele serii de imagini ale sufletului.<br />
Aşa că sîntem mereu în căutarea "naturii vii"a<br />
cărei existenţă trebuie să o admitem dincolo de<br />
ceea ce am putea atinge noi prin experienţă 7 . Cînd<br />
cunoşti abisurile fiziologie^ eşti cuprins de<br />
ameţeală, iar cel care ştie cîte ceva despre<br />
su^et d * de a ajunge la ceva esenţial în<br />
privinţa acestui factor -ndeu multiple faţete care<br />
s-a numit "spirit". Un singur punct pau că "natura<br />
vie" rezumă ideea vieţii în corp, spiriiu 1 csi < suşi, "spiritul" este la fel de<br />
nebulos ca şi "natr'a vr' ' îndoiala pe care o<br />
avem asupra identităţii finale a su'lcti '<br />
corpului se întoarce asupra opoziţiei aparente<br />
întie "sp" '" ţ "natură vie". Fără îndoială că şi<br />
ele sînt unul şi acelaşi luci<br />
Oare ne sînt necesare asemenea aproximări?<br />
Nu ne-a": pi tec. mulţumi cu contrastul deja<br />
suficient de misterios dintre ps'hic ş 1 corp? Din<br />
punctul de vedere al ştiinţelor naturale este<br />
ceea ce ar trebui să facem. Dar mai există şi un<br />
punct de vedere impus de morala cunoaşterii<br />
noastre, care nu numai că ne permite dar ne şi<br />
Jung crează sentimentul că "natura vie" ar fi ceva<br />
misterios, uitînd că nu avem (şi) aici decît un termen<br />
convenţional cu care vrem să desemnăm o anumită stare<br />
de lucruri care se oferă percepţiei noastre şi care diferă de<br />
ceea ce s-a numit materie anorganică. (N. Tr.)<br />
57
impune să mergem mai departe şi să trecem<br />
această barieră aparent insurmontabilă: acest<br />
punct de vedere este cel al psihologiei.<br />
In meditaţiile de pînă acum, eu m-am plasat în<br />
punctul de vedere realist al gîndirii ştiinţelor naturale,<br />
fără a mă îndoi de fundamentele pe care m-am<br />
bizuit. Dar pentru a putea explica pe scurt ce<br />
înţeleg prin punct de vedere psihologic, trebuie să<br />
arăt oâ putem avea serioase îndoieli asupra<br />
dreptului exclusiv al acestei concepţii realiste. Să<br />
luăm ca exemplu ceea ce. pentru înţelegerea naivă,<br />
este lucrul cel mai real: materia. Nu posedăm asupra<br />
naturii materiei decît ipoteze obscure teoretice, imagini ceatc<br />
de sufletul nostru. Mişcarea ondulatorie. sau<br />
emanaţia solară care atinge ochiul meu este<br />
transformată de el în lumină. Sufletul meu este cel<br />
care, cu bogăţia sa de imagini, atribuie lumii<br />
culoare şi sunet, iar ceea ce eu consider drept<br />
certitudinea cea mai raţională reală dintre toate,<br />
experienţa, este. în forma sa cea mai elementară,<br />
un edificiu peste măsură de complicat, format din<br />
imagini psihice . Prin urmare, nu mai rămîne, în<br />
mare, aproape nimic care să fie experienţă<br />
imediată în afara psihicului. Totul este transmis,<br />
tradus, filtrat, alegorizat, deformat şi chiar falsificat<br />
de către el. Noi sîntem în aşa măsură înveşmîntaţi<br />
într-un nor de imagini schimbătoare şi iluzorii la<br />
infinit, încît am<br />
d Şi totuşi, experienţa e subiectivă pe cît ar vrea să ne<br />
nu este eni .lung.<br />
facă să<br />
Altminteri nu ar fi<br />
putinţă nimic din ceea ce secolul<br />
mai a.cs adus ca revoluţionar<br />
nostru.<br />
atribuie<br />
lărîmul ştiinţei şi tehnicii. Dacă totuşi Jung<br />
doză cam mare de relativitate este pentru<br />
că, ca de<br />
obi- rile sale. şi capra şi varza.<br />
cei. el vrea să împace, în<br />
nd se<br />
expun mediilor<br />
teologale el ;<br />
adiesc<br />
e grijă să nu le supere peste măsură, şi<br />
acest .sens îşi îndulceşte tonul şi cutezanţa pozithistă. Apoi<br />
procedează tamar<br />
pe dos. cînd vrea sâ-i cîştige pe reprezentanţii ştiinţei. (N. Tr.)<br />
" Experienţa noastră este mediată de psihic. De aceea nu<br />
poate fi numită -imediată". (N. Tr.)<br />
putea afirma, ca şi marele sceptic bine cunoscut:<br />
"Nimic nu este adevărat - şi nici măcar ceea ce zic<br />
eu acum". Acest nor este atît de gros şi de înşelător<br />
în jurul nostru încît a fost necesar să inventăm<br />
ştiinţele exacte pentru a sesiza cel puţin o luminiţă<br />
din ceea ce s-a numit natura "reală" a lucrurilor.<br />
Este adevărat că. pentru înţelegerea naivă, această<br />
lume mult prea opacă nu pare de fel nebuloasă;<br />
dar dacă intrăm în inima unui primitiv şi<br />
comparăm imaginea sa despre lume cu conştiinţa<br />
unui om civilizat, ne putem face o idee despre<br />
marea umbră în care. şi noi, orbecăim 10 .<br />
Tot ceea ce ştim despre lume şi tot ceea ce<br />
cunoaştem în chip mai imediat nu sînt decît<br />
conţinuturile conştiinţei care curg din izvoare<br />
îndepărtate şi obscure. Nu am intenţia să constat<br />
valoarea relativă a lui 'esse in re, adică a realului, şi<br />
nici pe cea a punctului de vedere idealist a lui esse in<br />
intellectu solo: dar aş vrea să apropii aceste extreme<br />
care se opun, cu ajutorul unui esse in anima; altfel spus: cu<br />
ajutorul punctului de vedere psihologic. Noi nu trăim<br />
imediat decît în lumea imaginilor.<br />
Dacă luăm în serios acest punct de vedere,<br />
rezultă consecinţe deosebite, pentru că nu vom mai<br />
putea subordona validitatea faptelor psihice nici<br />
criticii cunoaşterii şi nici experienţei ştiinţelor<br />
naturale". Singura întrebare ar fi următoarea: Oare<br />
putem afirma că există ceva ce s-ar putea numi<br />
conţinut al conştiinţei? Dacă există aşa ceva, el îşi<br />
are propria valoare. Nu vom putea invoca ştiinţele<br />
naturale decît în cazul în care conţinutul ar<br />
10 Afirmaţia este, desigur, exagerată. Pentru că<br />
mentalitatea omului modern, chiar dacă mai păstrează<br />
multe din superstiţiile şi credinţele primitive, are şi o<br />
dimensiune ■•ştiinţifică"(obiectivă) pe care lumea primitivă<br />
nu a cunoscut-o. Trecerea de la gîndirea magică, de la<br />
credinţa in forţele oculte, la gîndirea cauzală este un salt<br />
calitativ în istoria gîndirii umane, cu consecinţe incalculabile care<br />
abia se fac simţite în zilele noastre. (N. Tr.)<br />
" Adică, nici filozofiei şi nici ştiinţei. (N. Tr.)
pretinde să fie o afirmaţie asupra unui obiect al<br />
experienţei exterioare; nu se va putea invoca<br />
teoria cunoaşterii decît în cazul în care ceva<br />
necunoscut ar fi prezentat ca cunoscut. Să luăm<br />
un exemplu pe care îl cunoaştem cu toţii:<br />
ştiinţele naturale nu au descoperit nicăieri<br />
vreun zeu oarecare; critica cunoaşterii<br />
demonstrează imposibilitatea de a-1 cunoaşte<br />
pe Dumnezeu; dar sufletul face un pas în faţă şi<br />
afirmă că are experienţa lui Dumnezeu.<br />
Dumnezeu este o realitate psihică pe care nu<br />
o putem experimenta în chip imediat. Dacă nu ar<br />
fi fost aşa, atunci niciodată, dar niciodată, nu sar<br />
fi vorbit despre Dumnezeu 12 . Iată un fapt<br />
care are valoare în sine, fără a mai fi nevoie de<br />
mărturii de alt ordin decît cel psihologic; el<br />
este inaccesibil tuturor formelor de critică nepsihologică.<br />
El poate fi obiectul experienţei<br />
celei mai imediate, şi, prin urmare, reale, care<br />
nu poate fi distrusă de nici o mărturie. Numai<br />
oamenii care refuză să considere faptele sau cei<br />
care nu se pot dezbăra de superstiţie rămîn<br />
închişi la acest adevăr. Atîta vreme cît<br />
experienţa lui Dumnezeu nu ridică pretenţia de<br />
a deveni o valoare generală sau o afirmaţie<br />
absolută a existenţei lui Dumnezeu, ea rămîne în<br />
afara oricărei critici 13 : un fapt iraţional, ca, de<br />
pildă, faptul că<br />
i: în realitate, în această privinţă, lucrurile nu stau<br />
chiar aşa. Dumnezeu poate fi pur şi simplu, după cum<br />
afirmă Freud, o reactualizare a experienţelor emoţionale<br />
pe care le-a trăit fiecare din noi, în perioada copilăriei,<br />
alături de părinţi. Aceste impresii arhaice s-au fixat în<br />
inconştient şi revin în viaţa omului adult în perioadele de<br />
criză care, trebuie să o recunoaştem, nu lipsesc. Desigur<br />
că, ulterior, ele sînt greu de izolat şi identificat, cu atît<br />
mai mult cu cît credinţele şi imaginile <strong>religioase</strong> care se<br />
transmit pe cale culturală vin saşi pună propria lor<br />
amprentă. (N. Tr.)<br />
13 în realitate, aşa ceva este cu neputinţă. Istoria<br />
religiilor (ca şi cazuistica psihiatrică) abundă de cazuri în<br />
care o "experienţă personală" a lui Dumnezeu a fost<br />
afirmată ca realitate obiectivă şi, nu de puţine ori,<br />
aclamată ca o nouă formă de religie. Dacă luăm exemplul<br />
mişcărilor eretice care au pigmentat istoria<br />
creştinismului, ca şi vînătoarea de vrăjitoare a Evului<br />
Mediu, vedem<br />
există elefanţi nu trebuie supus nici unei critici. în fond,<br />
experienţa lui Dumnezeu are o valoare relativ<br />
generală, în aşa fel încît toată lumea ştie cumva ce<br />
semnifică expresia "experienţa lui Dumnezeu" 14 . O<br />
psihologie ştiinţifică trebuie să recunoască că<br />
această experienţă este relativ frecventă. Ba ^liia.<br />
trebuie să ţinem cont de ceea ce s-a descris ca<br />
superstiţie. Atunci cînd cineva afirmă că vede spirite<br />
sau că este vrăjit, dacă nu avem de-a face aici cu o<br />
simplă modalitate de exprimare, sîntem în prezenţa<br />
unui fapt în aşa măsură de general încît fiecare<br />
ştie ce trebuie să înţeleagă prin "spirit"' sau prin "a<br />
fi vrăjit"'\ Prin urmare, putem fi siguri că în cazuri de<br />
acest gen avem de-a face. de asemenea, cu un<br />
anumit complex psihic, la fel de real ca şi lumina pe<br />
care o văd. Desigur că eu nu ştiu cum să dovedesc<br />
existenţa spiritului unui mort în experienţa externă;<br />
după cum nu-mi pot reprezenta nici procedeele logice prin care<br />
ani putea dovedi, în chip convingător, că există viaţă<br />
după moarte; dar trebuie să-mi explic faptul că.<br />
din toate timpurile şi în toate locurile, sufletul<br />
afirmă că a avut experienţa spiritelor, după cum<br />
trebuie să ţin cont şi de faptul că un mare număr<br />
de oameni neagă complet această experienţă<br />
subiectivă 16 .<br />
După aceste explicaţii cu caracter mai degrabă<br />
general, aş<br />
cum experienţele personale în ale religiei se impun cu<br />
ardoare în viaţa socială, ameninţînd stabilitatea ordinii<br />
constituite. (N. Tr.)<br />
"Valoarea generală'' a experienţei lui Dumnezeu se<br />
explică, simplu, prin fenomenul transmiterii informaţiilor<br />
culturale. Nimic, în acest sens, nu dovedeşte că această<br />
"experienţă" ar avea o obîrşie naturală (.situată cumva în<br />
suflet). Pe de altă parte, oamenii comit confuzii grave atunci<br />
cînd cred că înţeleg sensul afirmaţiei "experienţa lui<br />
Dumnezeu". Pentru că această experienţă nu este de fel<br />
identică în creştinism, să zicem, şi în taoism. (N. Tr.)<br />
15<br />
Expresii de acest gen participă la fondul comun cultural<br />
al umanităţii.<br />
le><br />
Jung s-a declarat deja un empirist, adică un individ care<br />
nu se lasă influenţat de argumente filozofice, de speculaţii<br />
mistice sau de axiome ştiinţifice, ci de datele experienţei<br />
imediate. (N. Tr.)<br />
61
vrea să revin la noţiunea de spirit pe care concepţia<br />
noastră realistă nu ne-a permis să-1 sesizăm<br />
nicăieri. Spiritul (ca şi Dumnezeu) este un obiect al<br />
experienţei psihice; nu-i putem descoperi nici o<br />
manifestare exterioară şi nici nu-1 putem înţelege<br />
raţional, dacă folosim acest cuvînt în adevăratul<br />
său sens. Cînd ne eliberăm de prejudecata care<br />
constă în reducerea unei noţiuni fie la obiectele<br />
experienţei externe, fie la categoriile apriorice ale<br />
cunoaşterii, ne putem dirija atenţia şi curiozitatea<br />
spre această fiinţă particulară, încă necunoscută,<br />
cate s-a desemnat prin cu-vîntul spirit. Intr-un<br />
asemenea caz. este întotdeauna util să aruncăm o<br />
privire asupra etimologiei presupuse a cuvîntului 17 . căci<br />
adeseori istoria sa proiectează o lumină<br />
surprinzătoare asupra naturii obiectului psihic care îi este<br />
fundamentul.<br />
Cuvîntul german Geist (spirit) are sensul de fiinţă<br />
supra-terestră opusă corpului. încă din cele mai<br />
vechi timpuri, adică în germana veche<br />
(corespunzător anglo-saxonului gast). După Kluge.<br />
sensul fundamental al cuvîntului nu este sigur.<br />
Totuşi, se pare că ar fi avut legătură cu nordicul<br />
geisa (fiinţă furioasă), cu goticul usgaisyan (a-ţi ieşi din<br />
fire) şi cu englezescul aghast (excitat, mînios). Alte<br />
expresii lingvistice vin să consolideze aceste<br />
raporturi. Von Wust befallen werden (a fi cuprins de<br />
mînie) indică faptul că ceva a căzut pe cineva, că<br />
s-a aşezat peste el, că îl călăreşte, "1-a împins<br />
diavolul", este posedat, ceva a intrat în el, etc. în stadiul<br />
prelogic, dar încă şi azi în limbajul poetic - care îşi<br />
datorează eficacitatea aspectelor primitive conservate<br />
-, afectele sînt personificate prin demoni: a<br />
fi îndrăgostit înseamnă a fi fost rănit de săgeţile<br />
lui Amor; Eros a azvîrlit<br />
17 Analiza etimologică face parte din metoda dezvoltată de<br />
Jung numită amplificare. Amplificarea compară obiectul psihic<br />
de analizat cu o suită de reprezentări analoage prezente în<br />
materiale culturale diverse: mituri, basme, relatări de<br />
experienţe mistice, credinţe, superstiţii, etc. (N. Tr.)<br />
printre oameni mărul discordiei, etc. Cînd "furia ne<br />
scoate din minţi", este evident că nu mai sîntem<br />
identici cu noi înşine şi că un demon, un spirit, ne-a<br />
luat în stăpînire.<br />
Atmosfera primordială din care a ieşit odinioară<br />
cuvîntul "spirit" continuă să existe în noi, dar, este<br />
adevărat, la o scară psihică uşor dedesubtul<br />
conştiinţei. După cum o arată spiritismul modern,<br />
această fracţiune a mentalităţii primitive poate sui<br />
la suprafaţă fără prea mare osteneală. Dacă este să<br />
se confirme derivarea etimologică (în ea însăşi<br />
foarte plauzibilă), atunci spiritul ar fi ca şi o copie a<br />
afectului personal. Să luăm un exemplu: atunci<br />
cînd cineva se lasă împins spre afirmaţii<br />
imprudente, se spune că 1-a luat limba pe dinainte,<br />
că i-a scăpat, dovedind astfel că vorbirea lui a<br />
devenit o fiinţă independentă care 1-a ispitit. în<br />
limbajul psihologic spunem: orice afect are tendinţa<br />
de a deveni un complex autonom, de a se detaşa din<br />
ierarhia conştiinţei şi, în măsura posibilului, de a<br />
antrena eul împreună cu, el. Nimic surprinzător,<br />
aşadar, dacă înţelegerea primitivă vede aici<br />
activitatea unei fiinţe străine, invizibile, a unui<br />
''spirit". Spiritul este atunci imaginea afectului psihic şi<br />
acesta este motivul pentru care anticii numeau<br />
spiritele, pe bună dreptate, imagines, imagini.<br />
Să ne întoarcem acum spre alte utilizări ale<br />
noţiunii de "spirit". Fraza: "Cutare face ceva în<br />
spiritul tatălui său" are un sens dublu, căci cuvintul<br />
"spirit", în acest caz, face aluzie deopotrivă la spiritul unui<br />
mort şi la o atitudine mentală, la o manieră<br />
spirituală. Iată şi alte expresii: "s-a manifestat un<br />
spirit nou", "ne găsim în prezenţa unui nou spirit";<br />
aceste expresii încearcă să traducă o reînnoire de<br />
atitudine mentală. O reprezentare fundamentală<br />
este şi aceea a unei luări în posesiune de către un<br />
spirit care a devenit într-o locuinţă, de pildă, un<br />
spiritus rector. Dar am putea, de asemenea, să spunem<br />
cu nelinişte: "în această familie domneşte un spirit<br />
[duh] rău".
Aici nu mai este vorba de personificarea afectului, ci de reprezentarea<br />
unei modalităţi de gîndire sau- în<br />
limbaj psihologic<br />
-de o atitudine. O atitudine rea, care se traduce printr-un spirit<br />
[duh] rău, are prin urmare, pentru o minte naivă,<br />
cam tot aceeaşi<br />
funcţie psihologică ca şi un afect personificat. Mulţi<br />
se vor arăta<br />
nedumeriţi pentru că, de obicei, se înţelege prin<br />
"atitudine" o<br />
formă de adaptare la o situaţie, deci o activitate a<br />
eului conştient,<br />
deci o intenţie vizibilă. Dar atitudinea sau maniera<br />
de a gîndi nu<br />
este întotdeauna, aşa cum ar trebui, produsul<br />
voinţei. Cel mai<br />
adesea, ea îşi datorează particularitatea contagiunii<br />
mentale, alt<br />
fel spus exemplului şi influenţei mediului. Ştim că<br />
uneori atitu<br />
dinea negativă a unora otrăveşte atmosfera;<br />
exemplul lor rău<br />
este contagios; ei îi fac pe ceilalţi să devină<br />
nervoşi pentru că<br />
sînt intolerabili. La şcoală, este suficient un singur<br />
copil turbu<br />
lent pentru a perverti spiritul întregii clase; şi<br />
viceversa: carac<br />
terul vesel şi candid al unui copil poate limpezi şi<br />
transfigura<br />
atmosfera sumbră a unei familii cu condiţia,<br />
desigur, ca exem<br />
plul cel bun să corecteze atitudinea particulară a<br />
fiecăruia. Prin<br />
urmare, o atitudine se poate impune împotriva voinţei<br />
conştiente<br />
-"'exemplele rele corup bunele moravuri". Sugestia maselor este<br />
exemplul cel mai clar în acest sens.<br />
Atitudinea sau modalitatea spirituală se pot<br />
impune conştiinţei, la fel ca un afect, din interior<br />
sau din exterior şi, prin urmare, se traduc prin<br />
aceleaşi metafore de limbaj. La prima vedere, atitudinea<br />
pare mai complicată decît afectul. Dar dacă<br />
privim mai îndeaproape, nici vorbă de aşa ceva. De<br />
fapt, majoritatea atitudinilor se bazează, în mare, pe<br />
un soi de sentinţă care îmbracă adeseori caracterul unui<br />
proverb. în anumite atitudini descoperim imediat sentinţa<br />
căreia i se supun; putem vedea chiar şi de unde s-a<br />
împrumutat această maximă înţeleaptă. De foarte<br />
multe ori atitudinea se caracterizează printr-un<br />
singur cuvînt, de obicei<br />
un ideal. Nu arareori se întîmplă ca chintesenţa unei<br />
atitudini să nu fie nici o sentinţă şi nici un ideal, ci o<br />
personalitate pe care o venerăm şi pe care încercăm<br />
să o imităm .<br />
Educaţia utilizează aceste realităţi psihologice şi<br />
încearcă, cu ajutorul sentinţelor şi idealurilor, să<br />
sugereze atitudini convenabile dintre care foarte<br />
multe rămîn cu adevărat eficace sub forma<br />
durabilelor reprezentări superioare. Ca şi spiritele,<br />
ele au luat în stăpînire o fiinţă omenească. La un<br />
stadiu mai primitiv, viziunea magistrului sau a<br />
pastorului este cea care instruieşte, care<br />
concretizează într-o persoană reprezentarea<br />
superioară diriguitoare, pînă într-acolo încît să o<br />
transforme într-o manifestare percepută.<br />
Ne apropierii astfel de o noţiune a "spiritului"<br />
care depăşeşte cu mult forma verbală animistă.<br />
Sentinţa învăţată sau înţelepciunea proverbială<br />
este. în general, suma numeroaselor experienţe şi<br />
eforturi ale indivizilor, o concluzie condensată în<br />
cîteva cuvinte expresive. De pildă: dacă am supune<br />
unei analize aprofundate euvintui evanghelic: "primii<br />
vor fi ultimii", încereînd să reconstruim toate<br />
elementele care au dus la această condensare de<br />
înţelepciune de viaţă, ar putea să ne surprindă<br />
abundenţa şi maturitatea experienţelor vitale cuprinse<br />
în ele. Este un cuvînt "impunător" care acaparează<br />
puternic sensibilitatea şi o poate poseda multă<br />
vreme 1 ". Aceste maxime sau idealuri care cuprind<br />
1S Jung e\itâ aici, ca de altfel în aproape întreaga sa operă,<br />
să facă apel la vocabularul psihanalizei freudiene. El vorbeşte<br />
de "ideal"' dar nu pronunţă nici un cuvînt despre idealul eului, despre<br />
supraeu. Vorbeşte despre imitarea unei personalităţi dar nu se<br />
referă la faptul, evidenţiat de Freud, că supraeul se<br />
formează după imaginea părinţilor individului , ca şi după<br />
aceea a persoanelor care l-au impresionat cel mai mult.<br />
(Reamintim că în a doua topică i'reudiană, aparatul psihic al<br />
individului este constituit din trei instanţe: şinele, eul ţi<br />
supraeul.) (N. Tr.)<br />
11 Poate că forţa de sugestie a acestei ziceri nu rezidă atît<br />
în experienţa
experienţa cea mai vastă a vieţii. împreună cu<br />
reflecţia cea mai profundă constituie ceea ce noi<br />
numim "spirit" în cel mai înalt sens al termenului.<br />
Dacă o reprezentare superioară de acest gen obţine<br />
o supremaţie fără limite, spunem că viaţa trăită sub<br />
conduita sa este o viaţă condiţionată de spirit, o<br />
viaţă spirituală. Cu cit este mai absolută influenţa<br />
reprezentării superioare, cu atît mai mult ea este mai<br />
constrîhgâtoare, cu atît mai mult se comportă ca un<br />
complex autonom care se impune ca o realitate de<br />
nezdruncinat în faţa conştiinţei eului.<br />
Şi totuşi, nu trebuie să uităm că maximele sau<br />
idealurile de acest gen - adică cele mai înalte dintre<br />
toate - nu sînt formule magice care au un efect<br />
absolut; ele nu pot izbuti să domine decit în<br />
anumite condiţii, atunci cînd, in interiorul<br />
subiectului, ceva este gata să le primească, un<br />
afect gata să primească ceea ce îi oferă ele. Numai<br />
prin intermediul sensibilităţii, ideea sau forma pe<br />
care ar putea să o capete reprezentarea superioară<br />
s-ar putea transforma în complex autonom. Dacă nu<br />
ar sta aşa lucrurile, ideea ar rămîne sub dependenţa<br />
bunului plac conştient, un simplu jeton al unei<br />
prezenţe intelectuale fără formă determinantă. Căci<br />
ideea. atunci cînd nu este decît o simplă noţiune intelectuală,<br />
nu exercită nici o influenţă asupra vieţii,<br />
pentru că, în această stare, ea nu mai este decît un<br />
simplu cuvînt u . Dar, pe de<br />
den<br />
■feiă<br />
1 sk- nueresani de \ăzut cum (şi spectrul larg al \ieţii oolii^v ia i<br />
abundentă de exemple în acest sens) opiniile şi anrene 1 "' 1 ? re!'"<br />
■"'" '■«■'•iile. cele mai evidente ■jju "ia numea cocoşului"" - atunci<br />
cînd pro\ir de la persoane de vază -. sînt citate aproape cu<br />
veneraţie, ca şi cum ar n opinii preţioase menite să risipească<br />
neuura din cutare domeniu ai vieţii sociale. (N. Tr.)<br />
J" i<br />
In realitate, aşa cum am arăt?t deja la nota 19. ceen ce<br />
face ca o reprezentare superioară să se impună publicului<br />
este impactul personalităţii celui care o susţine. Pentru că o<br />
personalitate cu greutate absoarbe afectivitatea publicului<br />
care se arată gata să înghită orice, fă: a r.L-i -.< obiecţie.<br />
altă parte, cînd ea deţine valoarea unui complex<br />
autonom, atunci îşi exercită acţiunea asupra vieţii<br />
personalităţii prin intermediul sensibilităţii.<br />
Să ne ferim să credem că un act de voinţă sau o<br />
alegere conştientă ar fi suficiente pentru a realiza<br />
atitudinile autonome de acest gen Am spus mai sus<br />
că ajutorul sensibilităţii este necesar: aş fi putut<br />
spune la fel de bine că este necesar să existe,<br />
dincolo de bunul plac conştient, o disponibilitate<br />
inconştientă care să poată să conducă la o<br />
atitudine autonomă. Spiritualitatea nu depinde de<br />
voinţă. Căci toate principiile pe care le-am fi putut<br />
alege şi la care am fi putut aspira se află totdeauna<br />
dedesubtul conştiinţei noastre şi, prin urmare, nu<br />
pot fi supuse unui arbitrar conştient. Principiul care<br />
va regla atitudinea noastră este mai degrabă o<br />
afacere a destinului.<br />
Ne vom întreba cu siguranţă dacă nu există<br />
oameni care să aibă ca principiu suprem libertatea<br />
voinţei lor, în aşa fel îneît orice atitudine ar fi<br />
aleasă intenţionat de către ei. Nu cred că cineva<br />
va atinge sau va fi atins o asemenea asemănare<br />
cu Dumnezeu: dar ştiu c? există mulţi care tind<br />
sp^e acest ideal pentru că sînt stăpîniţi de ideea eroică<br />
a libertăţii absolute. Dar oamenii rămîn întotdeauna<br />
dependenţi cumva, pentru că ei nu sînt zei.<br />
Deoarece conştiinţa noastră nu exprimă<br />
totalitatea fiinţei umane; ea constituie doar o parte din<br />
întreg. La începutul acestei expuneri, am indicat că<br />
s-ar putea ca conştiinţa noastră personală să nu fie<br />
singura posibilă în sistemul nostru, că ar fi<br />
subordonată unei conştiinţe mai vaste, aşa cum<br />
sînt complexele mai simple faţă de complexul<br />
eului.<br />
Nu ştiu cum am putea dovedi vreodată că există<br />
în noi o conştiinţă mai înaltă şi mai vastă decît cea<br />
a eului; dar, dacă există<br />
cu condiţia să aibă această aură de eminenţă. (N. Tr.)
aşa ceva, ar trebui să o tulbure sensibil pe aceasta<br />
din urmă. Aş vrea să limpezesc ceea ce cred cu un<br />
exemplu simplu: să presupunem că sistemul nostru<br />
optic ar poseda o conştiinţă care să-i fie proprie şi<br />
care să fie, de pildă, un soi de personalitate pe care<br />
am numi-o "personalitate vizuală". Această<br />
personalitate a descoperit un punct vizual magnific<br />
care o fascinează din cale afară. Şi iată că, brusc,<br />
sistemul acustic percepe clacsonul unui automobil.<br />
Această percepţie este inconştientă pentru<br />
sistemul optic. Atunci porneşte de la eu, fără ştirea<br />
sistemului optic, ordinul dat muşchilor de a<br />
schimba locul corpului. Mişcarea privează brusc<br />
conştiinţa optică de splendidul său spectacol.<br />
Dacă ochii ar putea să gîndească, ei ar ajunge iară<br />
îndoială la concluzia că universul luminii este expus la<br />
tot soiul de factori turbulenţi.<br />
Este. oarecum, cam ceea ce ar trebui să i se<br />
întimple conştiinţei noastre dacă ar exista o<br />
conştiinţă mai vastă şi care, aşa cum am spus-o deja, ar<br />
fi imaginea omului în totalitatea sa. Ori, există oare aceste<br />
tulburări obscure pe care nu le poate evita nici o<br />
voinţă, şi nu le poate îndepărta nici o intenţie?<br />
Există, oare, undeva în noi ceva care să ne fie<br />
inaccesibil şi pe care să-1 bănuim că ar fi originea<br />
acestor tulburări? La prima întrebare am putea<br />
răspunde afirmativ. Lăsîndu-1 la o parte pe<br />
nevrozat, putem observa fără dificultate la omul<br />
normal intervenţiile şi tulburările foarte clare care<br />
provin dintr-o altă sferă. Brusc ni se schimbă<br />
dispoziţia, ne doare capul din senin; brusc am uitat<br />
numele cuiva pe care îl cunoaştem bine şi pe care<br />
tocmai intenţionam să-1 prezentăm; ne obsedează<br />
o melodie cît e ziua de lungă; am vrut să facem<br />
ceva dar iată că ne trece cheful fără să ştim de ce;<br />
uităm ceea ce nu voiam să uităm; ne bucurăm că<br />
vom trage un pui de somn dar iată că somnul ne-a fugit<br />
ca prin farmec; ne căutăm ochelarii pe care îi avem<br />
la ochi; ne-am uitat,<br />
cine ştie unde, umbrela cea nouă . Şi dacă ne<br />
aventurăm în psihologia nevrozatului ne confruntăm<br />
cu tulburările cele mai paradoxale. Apar simptome<br />
morbide incredibile fără ca să provină de la vreo<br />
leziune organică. Fără cea mai mică afecţiune<br />
trupească, temperatură urcă la 40°; nevrozatul este<br />
sufocat de stări de angoasă care nu au nici o cauză;<br />
îl cuprind obsesii absurde de care se miră şi el; apar<br />
erupţii cutanate şi dispar, indiferente la îngrijire şi la<br />
tratament. Natural că avem pentru fiecare caz o<br />
explicaţie convenabilă, care nu ne este de nici o<br />
utilitate pentru cazul următor. Dar nici nu ne putem<br />
îndoi de existenţa acestor tulburări .<br />
Cît priveşte a doua întrebare, aceea a originii<br />
tulburărilor, să ne reamintim că psihologia medicală<br />
a stabilit noţiunea de inconştient şi a arătat că<br />
tulburările de care am vorbit au la bază procese<br />
inconştiente. Prin urinare, este ca şi cum<br />
personalitatea noastră vizuală de mai sus ar fi<br />
descoperit că în afara factorilor vizibili ar exista şi<br />
alţii, invizibili, determinanţi. In general, se pare că<br />
procesele inconştiente nu sînt nicidecum lipsite de<br />
inteligenţă. Dimpotrivă: pentru că ele nu sînt<br />
aservite automatis-melor. lată de ce nu sînt deloc<br />
inferioare în fineţe proceselor conştiente. Mai mult<br />
chiar, adeseori ele depăşesc considerabil inteligenţa<br />
şi înţelegerea conştiente".<br />
Este posibil ca personalitatea noastră vizuală să<br />
se îndoiască<br />
21 Jung citează aici cîteva acte ratate şi simptomatice<br />
studiate pentru prima oară de Freud, în lucrarea<br />
"Psihopatologia vieţii cotidiene". (N. Tr.)<br />
:: Jung introduce aici o concepţie cel puţin discutabilă.<br />
Aceea a unei minţi inconştiente care ar funcţiona la un nivel<br />
superior celei conştiente. în cazul nostru: pentru că nu este<br />
supusă automatismelor şi inhibiţiilor inconştientului. în<br />
realitate, nimic de acest gen nu s-a putut deduce din<br />
complexitatea proceselor noastre mentale. Simptomele<br />
paradoxale pe care le-a enumerat autorul mai sus nu<br />
constituie nicidecum o mărturie a prezenţei unei facultăţi<br />
inteligente, alta decît cea atribuită eului conştient. (N. Tr.)
că tulburările bruşte ale lumii ei provin de la o<br />
conştiinţă. La fel, putem şi noi să ne îndoim de<br />
existenţa unei conştiinţe mai largi fără a avea mai<br />
multă dreptate decît personalitatea vizuală. Dar<br />
întrucît nu vom reuşi niciodată să ne punem într-o<br />
stare care să ne permită să înţelegem o conştiinţă<br />
mai largă, ar fi preferabil pentru noi să numim sfera<br />
obscură "inconştient", fără nici o altă judecată<br />
privind inconştientul însuşi.<br />
Iată-mă revenit acum la chestiunea, articulată la<br />
început, a unei conştiinţe superioare, pentru că<br />
problema care ne ocupă aici. şi care priveşte forţa<br />
determinantă a spiritului, se află în raport cu<br />
procese situate dincolo de conştiinţa eului. Am<br />
remarcat în trecere că, tară afect, o idee nu devine<br />
niciodată o forţă determinantă în viaţă. Am mai spus<br />
că apariţia unui anumit spirit ţine de destin, dorind<br />
să arăt astfel că conştiinţa noastră nu este capabilă<br />
să provoace după bunul ei plac un complex<br />
autonom. Căci el nu este autonom decît dacă ne ia<br />
cu asalt şi-şi manifestă în chip evident<br />
superioritatea sa asupra voinţei conştiente. El însuşi<br />
este unul din factorii de tulburare ieşit din sferele<br />
obscure. Cind am spus mai devreme că este nevoie<br />
de o reacţie a sensibilităţii care să vină să susţină<br />
ideea. am înţeles că este necesară o dispoziţie<br />
inconştientă, a cărei natură afectivă să atingă<br />
profunzimi de acum inaccesibile conştiinţei noastre.<br />
Raţiunea noastră conştientă nu reuşeşte niciodată<br />
să extirpe rădăcinile simptomelor nervoase; pentru<br />
a face aşa ceva sînt necesare procese emoţionale<br />
care să poată influenţa sistemul nervos simpatic."'<br />
Prin urmare, am putea spune la fel de bine, dacă<br />
aceasta ar conveni mai mult conştiinţei mai vaste,<br />
că o idee constrîngătoare se prezintă conştiinţei sub<br />
forma unui comandament fără replică. Omul care<br />
este conştient de ceea ce este<br />
: " Aceasta explică de ce terapia psihanalitică a nevrozelor<br />
nu se poate lipsi de participarea afectivă a pacientului (transfer<br />
afectiv). (N. Tr.)<br />
principiul său director, ştie cu ce autoritate<br />
indiscutabilă dispune el de viaţa noastră. Dar. în<br />
general, conştiinţa este foarte absorbită de dorinţa<br />
ei de a-şi atinge scopurile pe care şi le-a propus<br />
pentru a mai căuta să se lămureasc asupra naturii<br />
spiritului care îi determină viaţa 24 .<br />
Din punct de vedere psihologic, fenomenul spiritului ne<br />
apare, la fel ca orice complex autonom, ca o intenţie<br />
supraordonată a inconştientului sau cel puţin<br />
coordonată conştiinţei personale. Pentru a realiza<br />
mai bine ce este spiritul, ar trebui să vorbim, nu de<br />
inconştient, ci mai degrabă de conştiinţă superioară.<br />
Căci noţiunea de spirit implică faptul că îi<br />
recunoaştem o superioritate asupra eului conştient.<br />
Această superioritate a spiritului nu consta în<br />
subtilităţi de ordinul celor conştiente; ea este un<br />
caracter esenţial al apariţiei sale. aşa după cum<br />
reiese din documentele cele mai vechi ale tuturor timpurilor,<br />
de ia Sfintele Scripturi ,>i puia la Zaruthustru lui Nietzsche.<br />
Psihologic, spiritul se pre/iiua ca o fiinţă personală de<br />
o precizie uneori vizionară. In dogma creştină, c!<br />
constituie a treia persoană a trinităţii. Aceste lapte<br />
dovedesc că spiritul nu se limitează la a fi o simplă<br />
idee ^are s-ar putea înscrie într-o maximă; el<br />
desfăşoară, dimpotrivă, îi! revelaţiile sale cele mai<br />
intense şi mai imediate, o viaţă aparte caic ne dă<br />
impresia că avem de-a face cu o fiinţă independentă<br />
de noi. Dar dacă ideea sa sau principiul este imprevizibil,<br />
dacă intenţiile sale rămîn obscure în<br />
originea şi în finalitatea lor iinpuntndu-se totuşi cu<br />
forţă, noi avem atunci impresia că avem de-a face<br />
cu o fiinţă independentă, cu un soi de conştiinţă<br />
supeuoarâ a cărei natură incomensurabil<br />
superioară nu se mai poate exprima prin<br />
conceptele înţelegerii umane.<br />
~ 4 Jung afirmă aici. in mod indirect, că aspiraţiile noastre<br />
conştiente nu se armonizează, adeseori, cu dispoziţiile<br />
afective inconştiente. De aici, conflictul de finalităţi care<br />
conduce la nevroză. (N. Tr.)
Sîntem atunci obligaţi să recurgem la alte mijloace<br />
de expresie, la simboluri.<br />
Prin simbol înţeleg nu o alegorie sau un simplu<br />
semn; înţeleg mai degrabă o imagine capabilă să<br />
desemneze cît se poate de bine natura obscur<br />
bănuită a spiritului. Un simbol nu cuprinde nimic, el<br />
nu explică, el trimite dincolo de el însuşi spre un<br />
sens aflat încă dincolo, insesizabil, presimţit în chip<br />
obscur, imposibil de exprimat în chip satisfăcător în<br />
limbajul curent. Spiritul care se traduce printr-un<br />
concept este un complex psihic aparţinînd eului<br />
nostru conştient. El nu va produce nimic, nu va face<br />
nimic decît ceea ce am pus în el. Dar un spirit care are nevoie<br />
de un simbol pentru a se exprima este un complex psihic care<br />
mai conţine încă germenii creatori ai posibilităţilor<br />
infinite. Exemplul cel mai simplu şi cel mai bun este<br />
eficacitatea istoric constatată şi perfect vizibilă a<br />
simbolurilor creştine. Dacă am vrea să examinăm<br />
fără prejudecăţi acţiunea exercitată de spiritul creştinismului<br />
primitiv asupra sufletelor oamenilor de rînd din secolul<br />
al doilea, ne-am umple de uimire. Pentru că<br />
acest spirit era mai creator decît oricare altul. Să ne<br />
mai mire, oare, faptul că ne dă impresia de<br />
superioritate divină?<br />
Această superioritate resimţită cu claritate oferă<br />
apariţiei spiritului caracterul său de revelaţie şi<br />
autonomia sa absolută -proprietate primejdioasă,<br />
căci ceea ce putem numi conştiinţă superioară nu<br />
este întotdeauna "superioară" în sensul valorilor<br />
noastre conştiente; adeseori se află în opoziţie<br />
riguroasă cu idealurile noastre recunoscute. In<br />
realitate, trebuie să ne limităm să spunem despre<br />
această conştiinţă ipotetică faptul că ea este mai<br />
"vastă" , pentru a nu face să se nască prejudecata<br />
că am dotat-o neapărat cu o superioritate<br />
intelectuală sau morală. Există, deopotrivă, spirite<br />
luminoase şi obscure. Prin urmare, să nu refuzăm să<br />
vedem că spiritul nu are nimic de absolut, căci el<br />
este relativ<br />
72 73<br />
şi are nevoie de a fi complectat şi perfectat de<br />
viaţă. în realitate, avem destule exemple de cazuri în<br />
care un spirit a pus slăpînire pe un om în aşa grad<br />
încît nu a mai trăit omul ci spiritul singur, şi nu în<br />
perspectiva unei vieţi care să-i aducă omului mai<br />
multă bogăţie şi perfecţiune, ci pentru a se opune<br />
total vieţii. Nu vreau să zic că moartea martirilor<br />
creştini ar fi distrugere absurdă şi fără scop - o<br />
asemenea moarte poate fi, dimpotrivă, indiciul unei<br />
vieţi mai pline decît oricare alta. Mă gîndesc, mai<br />
degrabă, la spiritul unor secte care neagă absolut<br />
viaţa. Oare, ce s-ar mai alege de spirit, dacă omul<br />
ar fi exterminat? Riguroasa concepţie montanistă<br />
corespundea cu siguranţă celor mai nobile exigenţe<br />
morale ale epocii: dar ea era distrugătoare de<br />
viaţă, lată de ce gîndesc că chiar şi un spirit conform<br />
idealurilor noastre cele mai înalte are ca limită<br />
viaţa 25 . Fără îndoială că el este indispensabil vieţii; o<br />
viaţă limitată la eu. o ştim cu prisosinţă, este<br />
insuficientă şi nu ne oferă nici o satisfacţie. "Numai<br />
viaţa trăită într-un anumit spirit merită trăită. Este<br />
remarcabil faptul că viaţa care nu are în vedere<br />
decît eul exercită o influenţă sufocantă, nu numai<br />
asupra aceluia care o trăieşte, ci şi asupra celor care<br />
îi sînt spectatori. Bogăţia vieţii solicită mai mult decît<br />
un eu izolat: ei ii trebuie un spirit, adică un complex<br />
independent şi superior, singurul capabil să suscite<br />
în manifestările vii toate posibilităţile psihice<br />
inaccesibile conştiinţei eului. Dacă există o pasiune<br />
care tinde spre o viaţă oarbă şi dereglată, există şi o<br />
alta care ar sacrifica de bună voie viaţa de dragul<br />
superiorităţii creatoare a spiritului. Această pasiune<br />
transformă spiritul într-o ulceraţie ma-<br />
: " Jung atacă aici exagerările morale şi etice, ascezele şi<br />
abstinenţele absurde din domeniul vieţii <strong>religioase</strong>. Toate<br />
aceste excese, chiar dacă cu seninul plus în faţă, nu fac, în<br />
fond, decît să neantizeze viaţa. De aceea autorul îl<br />
parafrazează pe Nietzsche atunci cînd spune că spiritul nu ar<br />
mai însemna nimic dacă viaţa ar fi distrusă. (N. Tr.)
lignă care distruge, fără nici o raţiune, viaţa umană.<br />
Viaţa este criteriul adevărului în privinţa<br />
spiritului. Un spirit care îl amăgeşte pe om dincolo<br />
de posibilităţile vieţii şi care nu caută decît propria<br />
sa împlinire este un spirit rătăcit, şi nu fără<br />
responsabilitatea omului care ţine în mîinile sale<br />
abandonul de sine sau contrariul.<br />
Viaţa şi spiritul sînt două puteri sau două<br />
necesităţi între care se află plasat omul. Spiritul îi<br />
oferă vieţii sale un sens şi posibilitatea unei<br />
dezvoltări mai largi. Dar viaţa este indispensabilă<br />
spiritului, căci adevărul lui nu este nimic dacă îi<br />
este refuzată viaţa.<br />
2. Psihologia modernă şi<br />
"calea"taoistă<br />
Observaţiile realizate în practica mea mi-au<br />
deschis un acces nou şi neaşteptat la<br />
înţelepciunea orientală. Trebuie ştiut că nu am<br />
pornit în această direcţie de la o cunoaştere mai<br />
mult sau mai puţin suficientă a filozofiei<br />
chineze; dimpotrivă, o ignoram total pe aceasta<br />
din urmă atunci cînd mi-am început cariera de<br />
practician psihiatru şi psihoterapeut, şi numai<br />
experienţele mele medicale ulterioare mi-au<br />
arătat că tehnica mea m-a condus inconştient<br />
pe calea misterioasă spre care eforturile celor mai<br />
înalte spirite ale Orientului au tins vreme de mii<br />
de ani. Fără îndoială că am putea vedea aici<br />
numai o imaginaţie subiectivă, şi acesta este<br />
motivul pentru care am ezitat pînă acum în<br />
faţa publicării. Dar Richard Wilhelm 1 , acest<br />
remarcabil cunoscător al sufletului<br />
' R. Wilhelm este un misionar protestant care a<br />
studiat filozofia chineză perioada şederii sale în China.<br />
El este, de altfel, autorul versiunii germane "Cărţii<br />
Schimbărilor" (Yi Jing), pe care a realizat-o cu concursul unui î<br />
vâţător descendent direct din linia lui Confucius. întors<br />
în Europa, Wilhel avea să dea dovada înaltei preţuiri pe<br />
care o dobîndise faţă de cultura chineză declarînd că<br />
este încîntat de faptul că nu a convertit nici un chinez. îl<br />
ci noaste pe Jung care îl pune la curent cu descoperirile sale din<br />
domeniul ps: hologie abisale, al simbolisticii onirice, etc,<br />
şi-i completează cunoştinţele psihanalitice cu detalii din<br />
filozofia şi alchimia chineză care condu;; Li i.ii'vi-<br />
75
chinez, mi-a confirmat în chip limpede coincidenţa<br />
şi m-a încurajat astfel să scriu un comentariu al<br />
unui text chinezesc a cărui substanţă aparţine<br />
misterioaselor profunzimi ale spiritului oriental. Este<br />
adevărat că conţinutul său oferă concomitent - şi<br />
aici este punctul extraordinar de important - un paralelism foarte<br />
viu cu ceea ce se produce în evoluţia psihică a<br />
pacienţilor mei. care nu sînt chinezi.<br />
Pentru a face mai inteligibil cititorului acest fapt ciudat, trebuie<br />
notat că. aşa cum corpul uman revelează o<br />
anatomie comună dincolo de toate diferenţele<br />
rasiale, psihicul posedă şi el. dincolo de toate<br />
distincţiile culturale şi conştiente, un substrat comun<br />
pe care l-am numit inconştient colectiv. Acest psihic inconştient,<br />
care este comun umanităţii în ansamblul<br />
ei, nu se compune din conţinuturi susceptibile de a<br />
deveni conştiente, ci din dispoziţii latente spre<br />
anumite reacţii identice. Faptul inconştientului<br />
colectiv este, simplu, expresia psihică a identităţii<br />
structurale a creierului dincolo de toate diferenţele<br />
rasiale". Astfel se explică analogia, ba chiar<br />
identitatea, temelor mitice şi simbolice, ca şi, în<br />
general vorbind, posibilitatea pe care o au oamenii<br />
de a se înţelege între ei. Diferitele linii de dezvoltare<br />
psihică pornesc de la un stoc comun care îşi<br />
plonjează rădăcinile în toate straturile trecutului.<br />
Este ceea ce explică chiar şi paralelismul psihic cu<br />
animalele''.<br />
Pe planul pur psihologic, este vorba de instincte de imaginare<br />
toare similitudini. (N. Tr.)<br />
Ipoteza inconştientului colectiv este infirmată de<br />
observaţiile lui l.P. Culianu care arată, pe bună dreptate, că<br />
similitudinile culturale şi spirituale răspîndite pretutindeni în<br />
lumea antică pot fi reduse la seturi de idei transmise pe cale<br />
orală şi dezvoltate ulterior în virtutea facultăţii minţii noastre<br />
de a opera cu formule şi scheme verbale. (N. Tr.)<br />
In acest punct, Jung identifică conţinuturile<br />
inconştientului colectiv cu "trăsăturile comportamentale" ale<br />
biologilor şi etologilor. (N. Tr.)<br />
76<br />
şi de acţiune comune întregii umanităţi. Orice<br />
imaginaţie şi orice acţiune conştiente s-au dezvoltat<br />
pe baza acestor imagini primordiale inconştiente, de<br />
care au rămas legate pentru totdeauna. Este mai<br />
ales cazul atunci cînd conştiinţa nu a atins încă un<br />
grad foarte înalt de claritate, adică atunci cînd, în<br />
toate funcţiile saie. ea rămîne mai dependentă de<br />
instinct decît de voinţa conştienta. de afectivitate<br />
mai mult decît de judecata raţională 4 . Această<br />
stare garantează o sănătate psihică primitivă care<br />
se transformă totuşi în inadaptare din momentul în<br />
care se prezintă circumstanţe care solicită fapte<br />
morale superioare. Instinctele sînt de ajuns pentru<br />
a răspunde nevoilor unei naturi care rămîne. in<br />
mare, aceeaşi. Individul care depinde mai mult de<br />
inconştient decît de opţiunea conştientă înclină deci<br />
spre un conservatorism psihic afirmat. Este motivul<br />
pentru care primitivul nu se schimbă milenii de-a rîndul,<br />
şi arată teamă faţă de tot ce este nou şi insolit 5 .<br />
Pentru că ar putea să-1 conducă la inadaptare şi să-1<br />
expună celor mai grave primejdii psihice, la un soi<br />
de nevroză.<br />
4<br />
Jung pare să uite sau să ignore faptul indiscutabil că o<br />
conştiinţă domi<br />
nată de judecata raţională este subordonată şi ea, de cele<br />
mai multe ori. in<br />
stinctului sau, mai precis, conţinuturilor inconştientului. (Vezi şi<br />
studiul meu<br />
intitulat "Freud şi ocultismul" publicat în introducere la Freud:<br />
"<strong>Psihanaliza</strong><br />
<strong>fenomenelor</strong> oculte", AROPA, 1998.) (N. Tr.)<br />
5<br />
Aceste observaţii sînt valabile în egală măsură şi pentru<br />
omul modern.<br />
fie el dominat de instinct sau de judecata intelectuală.<br />
Experienţa arată că<br />
intelectualul nu este mai puţin rezistent la infuzia noului<br />
decît omul de rînd<br />
sau primitivul. Să ne amintim de soarta psihanalizei care a<br />
întîmpinat vii<br />
rezistenţe la apariţia ei tocmai din rîndurile comunităţii<br />
ştiinţifice!<br />
Pe de altă parte, nu trebuie să uităm că misoneismul, teama de<br />
nou, de insolit este o reacţie naturală de apărare atît la animale<br />
cît şi la om. O reacţie care nu are nimic de-a face cu<br />
raţiunea şi care nu este deloc atenuată de efortul civilizării.<br />
în cel mai bun caz, putem semnala, la omul modern, un<br />
efort de sublimare a misoneismului. de deplasare sau de<br />
raţionalizare (de justificare a lui), ceea ce nu schimbă, în<br />
fond, nimic din eficacitatea sa (N. Tr.)
O conştiinţă mai înaltă, mai vastă, care mi poate<br />
proveni decît din asimilarea a ceea ce este străin,<br />
tinde spre autonomie, spre revolta împotriva<br />
vechilor zei, care nu sînt altceva decît puterni-cile<br />
imagini primordiale inconştiente de care a depins ea<br />
pînă acum 6 .<br />
Cu cît conştiinţa, şi împreună cu ea voinţa<br />
conştientă, devine mai puternică şi mai autonomă,<br />
cu atît mai mult inconştientul este respins înapoi 7 .<br />
Atunci este cu putinţă ca structurile conştiente să<br />
se emancipeze de modelul inconştient. Cîştigînd<br />
astfel în libertate, ele rup lanţul instinctivităţii pure<br />
şi parvin în final la un stadiu lipsit de instinct sau contrar<br />
instinctului 8 . Această conştiinţă dezrădăcinată nu mai<br />
poate invoca niciodată autoritatea imaginilor<br />
primordiale; ea dă dovada unei libertăţi prometeice<br />
şi asumă un hybris fără Dumnezeu . Dacă ea<br />
planează deasupra lucrurilor, şi chiar deasupra<br />
oamenilor, primejdia de pierdere a echilibrului<br />
ameninţă nu numai individul luat în parte, ci şi, pe<br />
plan colectiv, pe toţi membrii mai slabi dintr-o<br />
asemenea societate. Imitîndu-1 din nou aici pe<br />
Prometeu, ei sînt înlănţuiţi de<br />
Revolta la care se referă Jung nu are nimic de-a face cu<br />
o "conştiinţă mai înaltă". Ea răspunde nevoilor de afirmaie<br />
sociala a noilor generaţii de indivizi umani care. chiar şi în<br />
zilele noastre, încep prin a buscula valorile tradiţiei. în fond,<br />
putem găsi aici unul din motoarele evoluţiei civilizaţiei umane.<br />
(N. Tr.)<br />
7<br />
Mai exact spus: refulat. (N. Tr.)<br />
8<br />
Un caz de acest gen în care valorile conştiinţei se opun<br />
instinctului este<br />
ilustrat de literatura creştină în care citim despre îndemnul lui<br />
Christos de a-i<br />
iubi pe duşmanii noştri. Este evident că o asemenea conduită<br />
nu ar putea ga<br />
ranta supravieţuirea populaţiei care ar aplica-o. (N. Tr.)<br />
9<br />
în creştinismul ortodox, cel puţin, o asemenea<br />
performanţă nu ar putea fi<br />
socotită un "hybris fără Dumnezeu", dacă avem în vedere<br />
exigenţa imitaţiei<br />
lui Christos tradusă, de multe feţe bisericeşti, în îndemnul la<br />
perfecţionare<br />
morală. Iar modelul acestei perfecţionări nu este altul decît<br />
Dumnezeu văzut<br />
ca personificare a tuturor virtuţilor morale şi complet străin<br />
răului. (N. Tr.)<br />
78 79<br />
stînciie C aucazului de către inconştient.. înţeleptul<br />
chinez ar spune, reluînd cuvintele Cărţii<br />
Schimbărilor: "Atunci cînd puterea lui yang a ajuns<br />
la culme, forţa obscură a yinului creşte înăuntrul lui,<br />
căci la amiază noaptea începe, yangul se sfarîmă şi<br />
devine yin'\<br />
Medicul este bine plasat pentru a observa în viaţă<br />
traducerea literală a unei asemenea peripeţii. El vede,<br />
de pildă, un om de a-faceri prosper, care a obţinut<br />
tot ce şi-a dorit şi nu se sinchiseşte de moarte şi de<br />
diavol. Pe culmea reuşitei, acest om îşi abandonează<br />
activităţile şi se prăbuşeşte într-o nevroză<br />
care îl transformă într-o babă smiorcăită, îl<br />
ţintuieşte la pat şi sfîrşeşte practic prin a-1<br />
distruge. Aici e totul: chiar şi transformarea masculinului<br />
in feminin. Găsim un omolog exact al unei<br />
atari evoluţii în legenda lui Nabucodonosor<br />
povestită în cartea lui Daniel, ca şi in toate<br />
demenţele cezariene 10 în general. Cazurile de acest gen<br />
reprezintă exagerarea unilaterală a punctului de<br />
vedere conştient iar reacţia corespunzătoare, yin, a<br />
inconştientului, constituie o importantă diviziune a<br />
practicii psihiatrice din epoca noastră axată pe<br />
supraestimarea voinţei noastre conştiente, în care<br />
sîntem încredinţaţi că "acolo .unde există o voinţă<br />
există şi o cale".<br />
Este de la sine înţeles că nu vreau să-i răpesc<br />
nimic înaltei valori morale a voinţei conştiente.<br />
Conştiinţa şi voinţa trebuie să continue să fie<br />
apreciate în toată splendoarea lor ca cele mai<br />
înalte achiziţii ale umanităţii. Dar la ce serveşte o<br />
moralitate care distruge oamenii? A armoniza voinţa<br />
şi puterea îmi pare a fi mai<br />
10 Demenţele de acest soi nu sînt neapărat compensate, cu<br />
promptitudine, de reacţii de natură yin. Teoria compensaţiei,<br />
cel puţin în accepţia ei chinezească a cuplului de tendinţe<br />
yin-yang, arată că demenţa însăşi poate fi expresia<br />
compensată a unei inferiorităţi psihice în interiorul persoanei<br />
sau/şi a<br />
unei carenţe sociale în viaţa colectivă. (N. Tr.)
mult decît o chestiune morală. Oare, deviza<br />
"morală cu orice preţ" nu este un semn al<br />
barbariei? Adeseori înţelepciunea mi se pare mai<br />
bună. Poate că privesc prin ochelarii medicului<br />
care oferă o viziune diferită a lucrurilor. Meseria<br />
mea mă obligă să repar pagubele produse de<br />
vîrtejurile unei perfecţiuni a civilizaţiei împinse la<br />
extrem.<br />
Orice s-ar spune, este vădit că un conştient întărit<br />
printr-o unilateralitate inevitabilă se îndepărtează<br />
de imaginile primordiale pînă în punctul de a-şi<br />
provoca prăbuşirea. Deja, cu mult înaintea<br />
catastrofei, se anunţă semnele erorii sub forma<br />
pierderii instinctului, a nevrozei, a disperării, a<br />
implicării în situaţii şi probleme imposibile, etc.<br />
Examenul medical descoperă mai întîi un<br />
inconştient care se află în plină revoluţie în faţa<br />
valorilor conştiinţei şi, prin urmare, nu poate fi<br />
asimilat de aceasta din urmă. în timp ce inversul este<br />
natural posibil". Ne găsim plasaţi în faţa unui<br />
conflict aparent fără speranţă, căruia raţiunea<br />
umană nu-i poate oferi decît soluţii false şi<br />
compromisuri îndoielnice ". Acela care le refuză atît<br />
pe unele cît şi pe celelalte, trebuie să facă faţă<br />
problemei de a şti unde este unitatea personalităţii<br />
pe care trebuie să o realizăm şi avem obligaţia să o<br />
căutăm. Tocmai aici începe drumul parcurs de<br />
Orient încă din timpuri imemoriale. Chinezul ştie<br />
unde, pentru că el nu a separat niciodată cu<br />
violenţă opuşii naturii umane pînă în punctul de a-i<br />
pierde din vedere şi a-i lăsa să cadă în<br />
inconştient. El datorează această<br />
1 ' Adică inconştientul poate invada conştiinţa, fenomen<br />
reprezentat plastic prin imaginea unui potop devastator. (N. Tr.)<br />
12 Aluzie la terapiile psihiatrice care apelează la<br />
medicamente sau la persuasiune atunci cînd tratează<br />
probleme sufleteşti. Religia nu este nici ea mai presus: acolo<br />
unde este nevoie de înţelegere ea propune pocăinţa,<br />
renunţarea, rugăciunea. Toate acestea sînt ceea ce Jung<br />
numeşte soluţii false şi compromisurile raţiunii umane. (N.<br />
Tr.)<br />
80<br />
omniprezenţă a conştiinţei sale faptului că şi da-ul<br />
şi nu-ul (sic et non) au rămas uniţi în proximitatea<br />
lor originară cum este cazul în stările psihice<br />
primitive 13 . Cu toate acestea, şi el a simţit<br />
înfruntarea opuşilor şi a căutat calea unde se<br />
află ceea ce hinduşii numesc nirdvondva. adică<br />
eliberarea de opuşi.<br />
De această cale se ocupă textul nostru; tot<br />
despre ea este vorba şi în cazul pacienţilor mei 14 .<br />
Totuşi, ar fi o mare greşeală aceea de a-i cere unui<br />
occidental să întreprindă exerciţii de yoga chineză,<br />
căci el ar apela din nou la voinţă şi la conştiinţă:<br />
prin urmare, şi-ar fortifica şi mai mult conştiinţa<br />
împotriva inconştientului şi ar provoca tocmai efectul<br />
pe care am vrea să-1 evităm 13 . Prin urmare,<br />
nevroza ar fi accentuată. Niciodată nu vom insista<br />
prea mult amintind că noi nu sîntem orientali, asa<br />
încît. în aceste chestiuni, pornim de la baze total<br />
diferite. Ar fi.<br />
Nu este vorba aici de stările psihice ale primitivilor ci de<br />
acele stări psihice care unifică tendinţele contrare, şi pe care<br />
le regăsim, în versiuni distoi-sionate. în nevrozele isterice, de<br />
pildă. (N Tr.)<br />
Nu toţi autorii sînt de acord cu această din urmă<br />
afirmaţie. Iată ce spune Julius Hvola în acest sens: Absurditatea<br />
psihanalizei este evide-uă atunci cînd, împreună cu Jung.<br />
pretinde să indice conţinutul pozitiv, 'ştiinţific'. al yogăi şi al<br />
altor discipline care nu ar face, chipurile, decît să readucă la<br />
tuna de plutire tipuri de oameni turmentaţi de ruptura şi<br />
conflictele di. urc conştient şi inconştient ... şi. prin urmare,<br />
să vindece un bolnav, un nevropat. Dar yoga nu încearcă să<br />
vindece bolnavi, fiinţe divizate sau nevropate Fa porneşte de<br />
la omul sănătos, bine centrat, căruia îi propune căile pentru<br />
depăşirea eventuală a condiţiei umane. (J. Evola: "Le Yoga<br />
tantriqi;e". Fayard. 1971, p.218.) (N. Tr.)<br />
Este ceea ce s-a numit materialism spiritualfChogyam Trungpa). Interesele<br />
occidentalului sînt axate pe nevoia de dominare socială,<br />
aşa incit practicile sale yoghine n-ar face decît să servească<br />
acestor trebuinţe, de-tumînd scopul manifest al<br />
spiritualităţii. Pe de altă parte. Jung atrage atenţia că<br />
utilizarea yogăi de către inşi cu o conştiinţă hipertrofiată ar<br />
conduce la amplificarea rupturii conştiinţă-inconştient (N Tr.)
de asemenea, o mare iluzie să presupunem că<br />
acesta este drumul oricărui nevrozat sau cel care<br />
trebuie urmat la toate gradele de probleme nevrotice.<br />
Aici nu este vorba decît de cazuri în care conştiinţa a<br />
parvenit la un nivel de intensitate anormal şi s-a<br />
abătut, prin urmare, în chip ilegitim, de la relaţia sa<br />
cu inconştientul. Acest înalt grad al conştiinţei<br />
este condiţia sine qua non. Nu există nimic mai<br />
contraindicat decît intenţia de a angaja pe această<br />
cale nevrozaţi care suferă de o predominare<br />
ilegitimă a inconştientului lor 16 . Din acelaşi motiv,<br />
această evoluţie nu are sens înainte de mijlocul vieţii<br />
(35-40 de ani), ba poate fi chiar dăunătoare.<br />
După cum am menţionat, motivaţia esenţială de a<br />
împrumuta această cale nouă a fost faptul că<br />
problema fundamentală a pacienţilor mei mi se<br />
părea insolubilă dacă nu doream să violente/ o<br />
faţetă sau alta a fiinţei lor. Am lucrat întotdeauna cu<br />
convingerea înnăscută că nu există. în fond.<br />
problemă insolubilă. Iar experienţa mi-a dat<br />
dreptate în acest sens. pentru că mai mereu am<br />
văzut cum unii indivizi depăşeau o problemă<br />
insolubilă pentru alţii. Această "depăşire", cum am<br />
numit-o mai întîi, s-a dovedit a fi o elevare a nivelului<br />
conştiinţei. Un interes mai înalt sau mai elevat îşi<br />
tăcea apariţia la orizont şi această lărgire îi răpea<br />
problemei caracterul ei opresant 1 . Problema nu<br />
"' Persoanele care sînt dominate de inconştient remarcă o<br />
predispoziţie la visare, la crearea de scenarii fanteziste irealizabile; în<br />
cazurile patologice, vorbim de obsesii vizionare, de psihoze cu<br />
conţinut mistic, etc. (K. I r. )<br />
17 Există aici două posibilităţi' prima, de a asimila problema<br />
insolubilă, odată cu extensia capacităţii de înţelegere.<br />
Individul realizează că problema sa poate fi rezolvată din<br />
momentul în care o abordează dintr-un alt unghi de vedere,<br />
unul filozofic, şi acceptă, cumva, să-şi modifice mentalitatea<br />
dominantă de până în acel moment.<br />
A doua. un nou orizont - spiritual, cultural, material, etc. ■<br />
absoarbe interesul individului. în aşa fel îneît vechea sa<br />
problemă îşi atenuează fasci-<br />
era rezolvată în sine, într-o manieră logică, dar ea<br />
pălea în faţa unei noi direcţii vitale mult mai<br />
puternice. Ea nu era refulată sau trecută în<br />
inconştient ci apărea, pur şi simplu, într-o lumină diferită,<br />
şi astfel devenea şi ea diferită. Ceea ce, la<br />
un stadiu inferior, provocase conflictele cele mai<br />
violente şi exploziile panicoase ale afectivităţii,<br />
apărea acum, considerat la un nivel superior al<br />
personalităţii, ca o furtună într-o vale contemplată<br />
de la înălţimea unui munte. Furtuna nu este<br />
deloc lipsită de realitate, însă acum ne aflăm<br />
deasupra ei şi nicidecum în ea. Chiar dacă sîntem<br />
concomitent vale şi munte în domeniu! psihologic,<br />
ea nu mai este decît un soi de reverie improbabilă,<br />
îneît ne face să ne simţim cumva dincolo de uman.<br />
O simţind desigur, la nivel afectiv; fără îndoială că<br />
ne scutură şi ne torturează, dar există în acelaşi<br />
timp o conştiinţă situata dincolo. o conştiinţă care<br />
ne împiedică să ne identificăm cu afectul, o<br />
conştiinţă care obiectivează afectul şi zice: "Ştiu<br />
că sufăr". Putem să-i aplicăm afectului, în modul<br />
cel mai riguios cu putinţă, ceea ce textul nostru<br />
zice despre indolenţă: "Indolenţa de care nu<br />
sîntem conştienţi şi indolenţa de care sîntem conştienţi<br />
sînt depărtate la mii de kilometri".<br />
Mi s-a întîmplat cînd şi cînd în practica mea ca<br />
un individ să se autodepăşească el singur în<br />
virtutea unor posibilităţi obscure, şi aceasta a fost<br />
pentru mine cea mai bogată dintre experienţe.<br />
între timp am învăţat că, la urma urmei,<br />
problemele vitale cele mai grave şi cele mai<br />
importante sînt, toate, insolubile, şi că trebuie să<br />
fie aşa pentru că ele exprimă polaritatea necesară<br />
care este imanentă oricărui sistem cu autoreglare.<br />
Niciodată ele nu pot fi rezolvate, ci numai depăşite.<br />
Prin urmare, m-am întrebat dacă această<br />
posibilitate de depăşire, adică de evoluţie psihică<br />
naţia iniţială. (N Tr.)<br />
83
mai avansată, nu era în definitiv o caracteristică<br />
normală, şi dacă faptul de a rămîne fixat la un<br />
conflict nu era aspectul patologic. Orice om trebuie<br />
să posede acest grad superior, cel puţin în formă<br />
germinală. şi să poată dezvolta această posibilitate<br />
cu ajutorul circumstanţelor favorabile. Observînd<br />
procesul evolutiv la cei care se depăşesc singuri. în<br />
tăcere şi parcă inconştienţi, am văzut că destinul lor<br />
avea o trăsătură comună: noutatea venea la ei din<br />
posibilităţile obscure, ei o acceptau şi se depăşeau<br />
graţie ci' s . Am considerat ca tipic faptul că unii o<br />
primeau din afară şi a l ţ i i dinăuntru, sau mai<br />
degrabă că ea emana din afară pentru unii şi<br />
dinăuntru pentru alţii. Totuşi, niciodată noutatea nu<br />
era numai din exterior sau numai din interior.<br />
Dacă venea din exterior, devenea experienţă<br />
intimă; dacă venea din interior, ea devenea<br />
eveniment exterior. Şi totuşi ea nu era niciodată<br />
provocata în chip intenţionat şi conştient, ci avansa<br />
purtată de talazul timpului.<br />
I entaţia de a introduce pretutindeni un plan şi o<br />
metodă mi se pate atît de mare îneît mă exprim<br />
deliberat într-o modalitate toarte abstractă, pentru<br />
a nu interfera cu nimic, căci noutate nu trebuie să fie<br />
cutare sau cutare lucru. In caz contrar, ea ar deveni o reţetă pe<br />
care am putea-o multiplica "maşinal" şi am avea<br />
atunci, o dată în plus. "o metodă bună" în mîinile<br />
"unui om rău" 1 '. In lealitate, am fost impresionat<br />
pînă în adîncul fiinţei mele consiatînd că noutatea nu<br />
corespunde decît rareori sau niciodată aşteptărilor<br />
conştiente şi că. lucru şi mai remarcabil, ea<br />
: ^ Jung afirmă că transformările neaşteptate ale<br />
pacienţilor săi au avut ca motor tendinţe obscure inconştiente.<br />
Acceptînd aceste tendinţe şi modelîndu-se după ele. aceşti<br />
pacienţi au reuşit să depăşească probleme insolubile, atît<br />
pentru ei cît şi pentru terapeuţi, realiznid o sinteză<br />
superioară a conştiinţei, sau o conştiinţă elevată. (N. Tr.)<br />
' Aluzie la proverbul chinez cu acelaşi sens. (N. Tr.)<br />
contrazice şi instinctele înrădăcinate aşa cum le<br />
cunoaştem noi, constituind totuşi o expresie<br />
singular pertinentă a personalităţii, expresie căreia<br />
nu i-am fi putut imagina o formă mai completă.<br />
Dar, oare, ce făceau aceşti oameni pentru a<br />
realiza progresul izbăvitor.' Atît cît am putut vedea,<br />
ei nu făceau nimic (wu wei 2 ) ci lăsau lucrurile să se<br />
petreacă: aşa cum indică maestrul Lu Zi în textul<br />
nostru, lumina se mişcă în virtutea propriei sale<br />
legi dacă nu abandonăm ocupaţiile noastre<br />
obişnuite. Faptul de "a lăsa să se petreacă",<br />
acţiunea care nu acţionează 21 , abandonul magistrului<br />
Eckbart a devenit pentru mine cheia care îmi penuite să<br />
deschid porţile care duc Iacale 2 : în domeniul psihic,<br />
trehuir să /")// să laşi [lucrurile] să se petreacă.<br />
Pentru noi acrostn este o adevărată artă din care<br />
foarte mulţi oameni nu înţeleg nimic: conştientul lor<br />
nu încetează să ajute, să corecteze, să nene, să<br />
multiplice interferenţele şi, în toate cazurile, el nu<br />
poate lăsa în pace pura derulare a procesului psihic. Totu !<br />
ar fi foarte simplu, dacă simplitatea nu ar fi unul<br />
din lucruri'e cele mai complicate. Mai înfîi, ea<br />
constă pur şi simplu în a observa obie< t i v tuiee<br />
fragment de fantasmă în evoluţia ei 23 . Aparent<br />
0 Fxpte^ celebră chinezească prezentă în vocabularul<br />
taoist. Ha defineşte o noţiune cheie a yogăi chineze; aceea<br />
de a acţiona împreună cu cui emul evenimentelor psihice şi<br />
sociale, a nu avansa în răspăr.. .(TM. T r.)<br />
:1 în franceză: non-agir. în realitate, nu este vorba de o pasivitate<br />
contemplativă, ci de o acţiune condusă pe linia minimei<br />
rezistenţe, adică fără efort, tară a forţa nota. "Modelul''<br />
acestei acţiuni îl oferă curgerea apei sau alte fenomene<br />
naturale cum ar fi alternanţa zi-noapte, circuitul anotimpurilor, etc.<br />
(N.TO<br />
' "Cale" în sens de tehnică, metodă... (N Tr.)<br />
~ J lung se referă aici la tehnica imaginaţiei active, pe<br />
care a practicat-o atît el cît şi pacienţii lui. Dar şi această<br />
tehnică trădează o intenţionalitate care vine să contrazică<br />
"metoda" taoistă care nu face nimic anume în acest sens.<br />
Spiritualitatea. în taoism, nu se realizează printr-un<br />
efort special, care s-ar putea califica drept efort spiritual. în taoism,<br />
spiritualitatea nu este ceva sepa-<br />
85
nimic mai simplu, şi totuşi aici încep dificultăţile.<br />
Credem că nu avem nici un fragment de fantasmă,<br />
sau avem dar este stupidă şi ridică o mulţime de<br />
obiecţii. Nu ne putem concentra: ne plictisim, ce ar<br />
putea ieşi de aici? "Asta nu-i decît..." 24 , etc. Conştientul<br />
ridică o mulţime de obiecţii; ba chiar se pare că<br />
adeseori încearcă să înăbuşe activitatea spontană<br />
a imaginaţiei, deşi avem atît intuiţia clară a valorii<br />
acesteia din urmă, cît şi hotărîrea de a lăsa curs<br />
liber procesului psihic, fără nici o interferenţă.<br />
Uneori se produce chiar o crispare a conştiinţei 25 .<br />
Dacă reuşim să surmontăm difrtAflktea iniţială,<br />
intervine totuşi critica încercînd să interpreteze<br />
^fragmentul de fantasmă, să o clasifice, estetizeze<br />
sau chiar să o minimalizeze. Tentaţia de a acţiona<br />
astfel este aproape irezistibilă. După o observare<br />
completă şi fidelă, putem lăsa liniştiţi fragmentul în<br />
grija nerăbdătorului conştient; aşa ceva este chiar<br />
necesar, altminteri ne-am confrunta cu rezistenţe<br />
paralizante din partea lui. Dar la fiecare nouă<br />
observaţie activitatea conştientului trebuie pusă din<br />
nou de-o parte.<br />
în majoritatea cazurilor, rezultatele acestor eforturi sînt, iniţial,<br />
puţin încurajante. Este vorba de frînturi de<br />
fantasme care nu<br />
rat de faptele vieţii de zi-cu-zi. Totuşi, Jung are de-a face cu<br />
pacienţi, adică cu inşi nevrozaţi, şi poate de aceea recursul la<br />
imaginaţia activă. (N. Tr.)<br />
24 Expresie celebră consemnată de Jung prin care pacienţii,<br />
ca şi criticii săi, încercau să relativizeze eforturile sale<br />
analitice reducîndu-le la explicaţii de genul: "dar ăsta nu face<br />
decît să psihologizeze", ca şi cum, comentează Jung,<br />
psihologia ar fi ceva la mintea cocoşului. (N. Tr.)<br />
Toate aceste fenomene sînt citate de Freud atunci cînd exemplifică<br />
formele pe care le capătă rezistenţele eului pacienţilor aflaţi<br />
în terapia psihanalitică, din momentul în care li se cere să<br />
ofere asociaţii libere. După cum am mai arătat, Jung nu<br />
poate renunţa cu totul la bagajul de idei al psihanalizei<br />
freudiene; el încearcă, totuşi, să le despoaie de<br />
particularitatea lor freudiană, dar o face, adeseori, cu<br />
dificultate. (N. Tr.)<br />
86 87<br />
ne permit să discernem clar provenienţa şi<br />
destinaţia lor. Mijloacele de obţinere a fantasmelor<br />
sînt şi ele diferite în funcţie de individ. Pentru mulţi<br />
este mai simplu să le scrie; pentru alţii -să le<br />
vizualizeze; iar alţii le desenează sau le pictează cu<br />
sau fără vizualizare. Cînd avem de-a face cu o<br />
crispare accentuată a conştientului, se prea poate<br />
ca numai mîinile să mai vizualizeze: ele modelează<br />
sau desenează forme care îi sînt adeseori străine<br />
conştientului.<br />
Aceste exerciţii trebuie continuate pînă ce se<br />
dizolva crisparea conştiinţei, altfel spus pînă ce<br />
vom putea lăsa lucrurile să meargă în voia lor, care<br />
este scopul imediat al exerciţiului. Se crează astfel<br />
o nouă atitudine, o atitudine care acceptă deopotrivă<br />
iraţionalul şi incomprehensibilul, în chipul cel<br />
mai firesc cu putinţă. Această atitudine ar fi o otravă<br />
pentru cel care oricum este subjugat de iraţional;<br />
dar are o valoare supremă pentru cel care, printr-o<br />
judecată exclusiv conştientă, s-a limitat dintotdeauna<br />
să aleagă ceea ce-i convine conştiinţei lui<br />
din ceea ce se petrece de la sine, şi care s-a<br />
îndepărtat astfel de viaţă pentru a eşua într-o<br />
lagună stagnantă" .<br />
Aici, drumurile celor două tipuri [umane]<br />
menţionate mai sus diverg. Ambii au învăţat să<br />
accepte ceea ce li se întîmplă. După cum arată<br />
maestrul Lu Zi: "Dacă ni se oferă ocupaţii, trebuie<br />
să le primim; dacă ni se întîmplă lucruri, trebuie să<br />
încercăm să le pătrundem sensul". Unul va primi,<br />
în principal, ceea ce îi vine din exterior - celălalt,<br />
ceea ce îi vine din interior. Şi, aşa cum vrea legea<br />
vieţii, unul va căpăta din exterior ceea ce a<br />
26 Această idee ilustrează concepţia lui Jung despre cele<br />
două categorii de tendinţe umane: introvertite şi<br />
extravertite. Extravertitul este mai puţin atent la "ceea ce se<br />
petrece" în el. De aceea el trebuie să-şi dezvolte atenţia la<br />
manifestările psihice dinăuntrul său. Rezultă de la sine că<br />
introvertiţii vor avea mai puţine dificultăţi în acest sens. (N<br />
Tr.)
efuzat pînâ atunci, iar celălalt va lua din interior<br />
ceea ce a exclus odinioară. Această răsturnare a<br />
fiinţei înseamnă o lărgire. o elevare şi o îmbogăţire a<br />
personalităţii, dacă valorile precedente mai persistă<br />
în răsturnare, în măsura în care nu erau pure iluzii.<br />
Dacă ele nu sînt păstrate, cădem în cealaltă parte şi<br />
trecem de la aptitudine la inaptitudine, de la adaptare la<br />
inadaptare. de la sens la nonsens şi chiar de la<br />
raţiune la tulburare mentală. Acest drum este<br />
primejdios. Orice lucru valoros este costisitor, iar<br />
dezvoltarea personalităţii trece printre lucrurile cele<br />
mai oneroase. Se pune problema de a te împăca cu<br />
tine însuţi, de a te lua în seamă ca pe una din cele<br />
mai importante sarcini, de a rămîne întotdeauna<br />
conştient de ceea ce faci şi de a avea constant în<br />
faţa ochilor cele mai echivoce din faptele tale<br />
există aici, într-adevăr, o sarcină care solicită totul<br />
din noi"'.<br />
Chinezul se poate raporta în întregime In cultura<br />
sa. Dacă împrumută drumul cel lung. el face ceea<br />
ce este recunoscut ca fiind cel mai bun lucru pe<br />
care l-ar putea face. Dar occidentalul se confruntă<br />
cu autorităţile din domeniul intelectual, moral şi<br />
religios, presupunînd că el vrea într-adevăr să<br />
apuce pe acest drum. Iată de ce este infinit mai<br />
simplu să imiţi calea chineză şi să te descotorseşti<br />
de pisălogul european, sau. de ce nu. un lucru nu Ia<br />
fel de simplu: să cauţi drumul care duce înapoi la<br />
Evul Mediu european al Bisericii creştine şi să<br />
reclădeşti zidul care trebuie să-i separe pe<br />
adevăraţii creştini de sărmanii pagini şi de celelalte<br />
curiozităţi etnografice care locuiesc prinprejur .<br />
Flirtul estetic sau intelectual cu viaţa şi cu destinul<br />
îşi găseşte aici un sfîrşit brutal. Mersul spre o<br />
conştiinţă mai înaltă conduce în<br />
27<br />
"Totul din noi", nu numai ca efort şi concentrare ci, mai ales.<br />
ca exer<br />
ciţiu de integrare a elementelor disociate ale personalităţii noastre.<br />
(N .Tr.) 28<br />
Jung s-a străduit să o apuce pe ambele cărări: pe cea<br />
chinezească (Uwistă).<br />
ca şi pe cea creştină. (N. Tr.)<br />
afara tuturor pretextelor, de orice natură ar fi<br />
ele... Fiinţa trebuie să se ofere cu totul, căci<br />
numai pornind de la integralitatea sa 29 ea poate merge<br />
mai departe, şi numai integralitatea sa poate fi<br />
garanţia că drumul său nu va deveni o aventură<br />
absurdă.<br />
Fie că destinul de abordează din exterior sau<br />
din interior, experienţele şi evenimentele căii<br />
rămîn aceleaşi. Iată de ce nu am nevoie să<br />
vorbesc despre multiplele evenimente<br />
interioare sau exterioare a căror diversitate<br />
cvasi-infinită nu aş putea să o epuizez. De altfel, acest<br />
lucru nu ar avea nimic de-a face cu textul 30 pe care îl avem de<br />
comentat. Mai multe ar fi de spus, dimpotrivă, despre<br />
stările psihice care acompaniază dezvoltarea. Aceste<br />
stări sînt exprimate simbolic în textul nostru, şi anume în<br />
simboluri care, de multă vreme, mi-au devenit<br />
familiare în practica mea.<br />
29 "Integritate" nu în sensul moral ci în acela de plenitudine, de totalitate,<br />
de fiinţă integrală. (N. Tr.)<br />
j0 Este vorba de "Misterul Florii de Aur", carte de<br />
alchimie chineză, im-, pregnată de taoism, comentată de<br />
Jung. (N. Tr.)<br />
89
3. Despre înviere<br />
Aveţi într-adevăr dreptate: nu am confruntat<br />
niciodată figura ici Christos în totalitatea aspectelor<br />
sale, pur şi simplu pentru că »,r H fo-t prea mult. Nu<br />
sînt teolog şi nu am timpul să asimilez ţoală<br />
cunoaşterea care ar fi necesară pentru a îndrăzni<br />
să încerc N;I :v/ol\ probleme ca cea a învierii.<br />
i am nici o îndoială. învierea este unul din<br />
elementele cele .iui; in,portante in mitul sau în<br />
biografia lui Christos şi în istoria Hi .Micii primitive.<br />
I. învierea ca fapt istoric în biografia lui Christos<br />
I ţ e i din Evanghelii dau o reprezentare completă a<br />
evenimentelor care au urmat crucificării şi morţii<br />
sale. Totodată. Marcu nu menţionează decît<br />
mormîntul deschis şi gol, şi puvcuţa 'ugerului în<br />
momentul în care s-a creat povestea apari-corpului<br />
vizibil al lui Christos - după toate aparenţele adău-t<br />
a micM mîini ulterioare. Prima relatare despre Christos înviat e<br />
cea a Măriei din Magdala, de la care el gonise şapte<br />
demoni.<br />
g ş p<br />
eastă noiă apare curios rezumată (cf. în special<br />
Marcu. 11, ;. ca şi cum cineva ar fi constatat că<br />
relatarea lui Marcu era îşi prea scurtă, şi că ar<br />
trebui să fie adăugat pentru a fi com-<br />
pletă ceea ce se obişnuia să se povestească<br />
apropo de moartea lui Christos.<br />
Izvorul cel mai vechi al învierii este Pavel, iar el nu este<br />
un martor ocular; el pune însă accentul cu tărie<br />
asupra importanţei absolute şi vitale a învierii, ca şi<br />
asupra autenticităţii povestiţi iui respective (/ Corinticul,<br />
15, 14 şi urm.. 15. 5 şi urm.). Ca martori, el îl<br />
menţionează mai întîi pe Cephas (Petru;, primu!. apoi pe cei<br />
doisprezece, apoi pe cei cinci sute. apoi pe iacob. Apostolii, şi<br />
în final pe sine însuşi. Acest aspect este interesant<br />
pentru că experienţa lui personală constă, este cit<br />
se poate de evident, intr-o viziune care i s-a impus în<br />
chip spiritual. în timp ce relatările mai tardive<br />
insistă asupra caracterului materialmente concret al<br />
corpului lui C'nristo-; (mai ales Lucci. 24.
care a fost descurajată, a parusiei iminente.<br />
După cum o arată numeroasele povestiri<br />
miraculoase conţinute în evanghelii, realităţile<br />
spirituale nu puteau fi puse la îndemîna unui popor<br />
incult şi destul de primitiv decît prin "miracole"<br />
masive şi tangibile, sau prin poveşti de acelaşi gen.<br />
Con-cretismul era inevitabil, cu toate implicaţiile<br />
sale groteşti. De pildă, cei care credeau în Christos<br />
trebuiau să primească prin binecuvîntarea lui<br />
Dumnezeu, la înviere, un corp transfigurat; la fel şi<br />
necredincioşii şi păcătoşii, numai că ei trebuiau să<br />
fie torturaţi o vreme în infern sau în purgatoriu.<br />
Pentru această operaţie era indispensabil un corp<br />
indestructibil, altminteri damnarea ar fi luat sfirşit<br />
într-o clipă 3 .<br />
II. învierea ca eveniment psihologic<br />
în această privinţă, faptele sînt perfect clare şi<br />
bine atestate: viaţa terestră a omului-Dumnezeu se<br />
împlineşte prin învierea sa şi suirea la ceruri. încă de<br />
la început, aceasta a fost credinţa fermă a<br />
creştinismului. In mitolgie, este particularitatea<br />
eroului de a birui moartea şi de a chema la viaţă<br />
părinţii, strămoşii poporului său, etc 4 . El avea o<br />
personalitate mai împlinită, mai bo-<br />
3<br />
Este puţin probabil ca cei care au crezut în acest mit să fi<br />
realizat logic<br />
imposibilitatea ca un trup pieritor să fie supus damnării. Prin<br />
urmare, este la<br />
fel de puţin probabil ca înzestrarea păcătoşilor cu un trup<br />
nepieritor să fi ur<br />
mărit desfiinţarea acestei contradicţii. Mai degrabă, credem<br />
că toate aceste<br />
concepţii coexistau paşnic în mentalitatea credincioşilor de<br />
ieri fără a putea<br />
fi suspectate de ilogism. (N. Tr.)<br />
4<br />
Chiar dacă, la prima vedere, mitul lui Isus trimite la<br />
mitologiile bine cu<br />
noscute ale eroilor nemuritori, nu credem că el poate fi<br />
redus la acestea din<br />
urmă. Există obiceiul, păgubos, de a reduce o figură<br />
mitologică la un model<br />
deja constituit, în virtutea faptului că şi această figură s-ar<br />
caracteriza prin<br />
cîteva din elementele modelului. Este ca şi cum am spune că<br />
toţii indivizii<br />
gata şi mai puternică decît muritoiii de rînd. Deşi el<br />
însuşi t . muritor, existenţa sa nu era neantizată de<br />
moarte: el supravieţui; 1 , într-o formă puţin modificată.<br />
Ia nivelul unei civilizaţii mai ele vate, el se aseamănă<br />
cu Dumnezeul care moare şi învia/ă ca ş ; Osiris, care<br />
devine în fiecare fiinţă umană personalitatea su;<br />
rioară (ca şi Christosul lui loan): al său xf.KEWc uv0|xo;rnal) Noi nu st mi<br />
^e t ' v arhetip (adică din ce este tăcut e l ) pentm<br />
că natui i T-KIIILU! P ne este accesibilă, dai ştim ca<br />
exista aihetipun şi i . ele nioatu efecte.<br />
în această perspectivă, nu mai este dificil să<br />
sesizam iu ce măsură povestea învierii constituie<br />
proiecţia unei cunoaşteri indirecte a Sinelui, care a<br />
apărut sub trăsăturile unui om. un anume Isus din<br />
Nazareth. despre care au circulat o mulţime de z\op.ini<br />
.<br />
care se numesc Vasile sînt zidan, beţi\i. si nun ia vîrsta de c>5 de am.<br />
pentru că un Vasile, considerat etalon, asuma eindva toate aceste detalii<br />
biografice. în realitate. Christos nu este eroul mitologic arhetipal ci<br />
Dumnezeu incarnat.<br />
adică<br />
fapt, aici rezidă şi misterul omului-Dumnezeu pe<br />
care ni-1 p<br />
realizarea conjuncţiei elementelor dihotomice,<br />
spitit-trup boltă a exerciţiului mistic. (N. Tr.)<br />
92 93<br />
di vi<br />
>pune Chr<br />
" "Şinele", în psihologia junghiană. defineşte centrul<br />
personalităţii umane. care nu este identic cu eul empiric. El<br />
constituie sinte/a conştientului .şi i n conştientului. (N. Tr.)<br />
" Cf. fenomenele care s-au numit parapsihologice. Cf. paragraful<br />
despre Christos în textul liturgic slavon după losit 1 - l a -
In acele timpuri, vechii zei îşi pierduseră importanţa.<br />
Puterea lor fusese deja înlocuită de cea a zeului<br />
vizibil. Cezarul, singurul căruia trebuia să i se<br />
aducă sacrificii. Dar această substituire era la fel<br />
de nesatisfăcătoare ca şi cea care 1-a înlocuit pe<br />
Dumnezeu cu Statul comunist. De aceea s-a încercat<br />
frenetic şi disperat să se creeze, chiar şi cu un<br />
material îndoielnic, un suveran spiritual unic. un<br />
pantocrator. în opoziţie cu divinitatea concretizată<br />
de Roma ( ce mizerabilă glumă a istoriei: să-l<br />
înlocuieşti pe Cezar cu ministerul pontifical al sfîntului<br />
Petru!) 1 .<br />
Dacă nevoia unei autorităţi spirituale devenea în<br />
epocă atît de presantă, este pentru că nu exista<br />
decît un singur individ divin. Cezni'u'. în timp ce<br />
ceilalţi indivizi erau anonimi şi nu aveau nici MUK.H<br />
ze ; personali care să le împlinească rugăciunile . Prin<br />
ur-<br />
wu:-. ;i .■; , .V, I l a r (Războiul iudeilor) în: Mead. The (i>,oMic l.-lm<br />
ihe '' /;■ - : zer. p. l<br />
>"• sqq (Chap. III: ■'The Slavonie Josephus Aecouiii of ihe /?■<br />
H-I,i'.\i. A'.wn-.P 100 sqq.)<br />
kieea de j 'ir.pune o personalitate cu aură de sacralitate<br />
cultului mulţimii nu este exclusă. Chiar şi în timpurile noastre<br />
s-a înregistrat o asemenea tentativă, dacă ne amintim de<br />
destinul lui Krishnamurti care a fost "'pregătit" spe-eiai. de<br />
către Sotieiuiea teozofică a d-nei Annie Besant. cu scopul de a fi im-iiiij<br />
conştiinţei mondiale ca un mare instructor spiritual, un soi de<br />
Christos. Este toane probabil ca şi Isus din Nazareth să ti<br />
concentrat, la un moment dat. ambiţii asemănătoare în ochii<br />
rabinilor nemulţumiţi de starea morală, ixi'i'ică etc a<br />
poporului evreu de sub ocupaţia romană. în plus. tradiţia iudaică<br />
impunea şi alte motive nevoii de a resuscita imaginea<br />
unui "împărat" ("unsul lui Dumnezeu") care să ofere evreilor<br />
satisfacţia mesianismului universal lotuşi, avem motive să<br />
credem că Isus. de altfel ca şi Krishnamurti. nu a cedat<br />
acestui simulacru. El a refuzat. în final, să joace rolul de lider<br />
salvator cil naţiei iudaice (în spiritul regelui David). şi a fost<br />
condamnat pentru refuzul sau. Pînă la un anumit moment, Isus<br />
ar fi servit ambiţiile rabinilor: ulterior, aşa cum reiese şi din<br />
textul evangheliilor, el s-ar fi răsculat împotriva "creatorilor"'<br />
săi ''ealizînd un mesaj mesianic de o cu totul altă factură. (N.<br />
Tr.)<br />
Situaţia oamenilor din acel timp era mai rea decît aceea a<br />
egiptenilor din<br />
94<br />
mare, ei îşi căutau refugiul în toate formele posibile<br />
de magie. Situaţia noastră actuală este în realitate<br />
asemănătoare: devenim din ce în ce mai mult<br />
sclavii unui stat anonim a cărui autoritate supremă<br />
decide asupra vieţii noastre 10 . Comunismul a realizat<br />
acest ideal în maniera cea mai deplină. Din<br />
nefericire, democraţia noastră nu-i poate opune alte<br />
idealuri; şi ea crede, la fel, în puterea concretă a<br />
Statului. Nicăieri nu există o autoritate spirituală<br />
care să se poată compara cu cea a Statului. Avem<br />
nevoie presantă de o compensare spirituală la<br />
concreţi sinul care şi-a atins ultima sa formă în<br />
bolşevism. Şi în acest caz. din nou. se pune<br />
problema "mărturiei" impotriva Cezarului.<br />
Cei care au scris evangheliile erau, ca şi Pavel,<br />
preocupaţi să concentreze caracteristicile<br />
miraculoase şi semnificaţiile spirituale în persoana<br />
tînărului rabin, cvasi-necunoscut, care. după o<br />
carieră care nu va fi durat probabil decît un an, şi-a<br />
găsit un sfii-şit prematur. Noi ştim ce au făcut ei<br />
din el, dar nu ştim. in schimb, pinâ în ce punct<br />
această imagine corespunde realităţii istorice a<br />
omului. înăbuşit sub o avalanşă de proiecţii. Nu<br />
ştim dacă el era Logosul şi Christosul veşnic viu. în<br />
orice caz, acest lucru este lipsit de importanţă, dat<br />
fiind că imaginea omului-Dumnezeu este vie în<br />
fiecare din noi şi s-a încarnat (adică proiectat) în<br />
omul Isus, ca să se manifeste sub formă vizibilă şi<br />
pentru ca oamenii să poată recunoaşte în el propriul<br />
lor homo interior, Şinele lor".<br />
ultimele secole precreştine: aceştia adtniseseră deja ideea<br />
unui Osiris individual. La urma urmelor. Egiptul a devenit<br />
îndată creştin, fără nici o ezitare.<br />
u în realitate, omul modem nu este supus autorităţii unui<br />
"stat anonim", ci unei elite politice care deţine puterea şi<br />
care manipulează în propriul ei folos contractul social şi<br />
ideea de stat. Diferenţa este că ideea de stat şi tot ceea ce<br />
decurge din ea nu oferă aceleaşi orizonturi spirituale ca şi<br />
reprezentările <strong>religioase</strong> de odinioară. (N. Tr.)<br />
" Odinioară, oamenii proiectau în Isus iubirea lor. Ei<br />
nutreau convingerea<br />
95
C'hris<br />
mor<br />
ţi C<br />
7/m<br />
veş<br />
mi<br />
larec<br />
duce<br />
deja<br />
20-<br />
Ei şi-au redescoperit astfel demnitatea umană:<br />
fiecare avea o natură divină, l'hristos le spusese:<br />
k 'Dii esjis", voi sînteţi Dumnezei "; şi ca atare ei se<br />
simţeau fraţii lui, împărtăşind aceeaşi natură ca şi<br />
el, pentru a surmonta neantizarea prin puterea<br />
Cezarului sau prin moartea fizică. Ei "înviaseră<br />
împreună cu Christos'".<br />
Intrucît noi sîntem fiinţe psihice, şi ca atare nu sîntem<br />
total dependenţi de spaţiu şi timp, putem înţelege<br />
fără dificultate importanţa capitală a ideii de<br />
înviere: nu sîntem livraţi cu totul forţelor<br />
neantizării, pentru că totalitatea noastră psihică se<br />
întinde dincolo de limitele spaţiului şi timpului.<br />
Progresînd în integrarea inconştientului, noi avem<br />
minunata şansă de a face experienţa naturii<br />
arhetipale 1 " care ne procură un sentiment de<br />
continuitate dincoace şi dincolo de existenţa<br />
noastră prezentă.<br />
Cu cit înţelegem mai bine arhetipul, cu atît mai mult<br />
participăm la viaţa sa şi cu atît mai puternic îi<br />
sesizăm eternitatea, atemporalitatea.<br />
După cum rotundul semnifică integralitatea<br />
realizată sau per-tecţiunca. el exprimă şi rotaţia<br />
(mişcarea a ceea ce se învîrte) sau faptul de a<br />
progresa în conformitate cu o mişcare circulară<br />
ne-<br />
că fu/ionmd cu<br />
Isus ei participă astfel la<br />
virtuţile divine. Viaţa în ează<br />
de sub "legea păcatului şi a<br />
exerciţiul imitaţiei<br />
lui e ignoră<br />
perspectiva<br />
erese. Aşa s-a născut<br />
materialismul iota 15. cap. 2. (N. Ir.)<br />
[l's. 82. 6. citat de loan, 10, 34.J Omul deţine în sufletul său<br />
imaginea (arhetipul) lui Dumnezeu. Asimi-acestui arhetip (ceea ce<br />
Jung numeşte "integrarea inconştientului") con-la<br />
indumnezeiie. A se compara această concepţie cu ceea<br />
ce am scris<br />
- in introducere la C. G. Jung: "Analiza viselor", AROPA, 1998, p. 19despre<br />
funcţia psihică totalizantă. (N. 'I r.)<br />
%<br />
iil Isus. credea Pave!. mă<br />
ii conf<br />
cietăţi<br />
ă<br />
viaţă<br />
noastre<br />
. proiecţiile se sprijină pe<br />
alte 1 despre care am<br />
pomenit deja în<br />
desa ralizate<br />
definită, asemănătoare cu cea a soarelui şi a<br />
astrelor (de unde frumoasa profeţie de credinţă a<br />
liturghiei lui Mithra: Eycb eiut ovnlavoc, uuiv &axf|p<br />
["Eu sînt o stea care îşi descrie orbita împreună cu<br />
voi"]) 14 . Realizarea Sinelui înseamnă de asemenea<br />
reconstituirea relaţiei omului cu cosmosul.<br />
Asemenea realizări sînt acompaniate, adeseori, de<br />
evenimente sincronistice . (Experienţa vocaţiei,<br />
experienţa profetică, relevă şi ele din această<br />
categorie.)<br />
Pentru primii creştini, ca şi pentru toţi primitivii,<br />
trebuia ca învierea să fie un eveniment concret,<br />
material, care poate fi văzut cu ochii şi atins cu<br />
mîinile. ca şi cum spiritul n-ar avea o existenţă<br />
proprie. Chiar şi astăzi, oamenii nu pot sesiza fără<br />
dificultate realitatea unui eveniment psihic, dacă<br />
acesta nu este totodată şi concret. La drept<br />
vorbind, învierea ca eveniment psihic nu este<br />
concretă. Ea este o experienţă pur psihică. Este curios<br />
că creştinii au rămas atît de păgîni îneît nu<br />
înţeleg existenţa spirituală în afara corporalului, ca<br />
eveniment psihic. Mă tem că bisericile noastre<br />
creştine nu vor mai putea menţine multă vreme<br />
acest anacronism şocant, fără teama de a împietri<br />
în contradicţii<br />
14<br />
[Cf. Dietrich, Eine Mithrasliturgie, pp. 8-9.]<br />
15<br />
Evenimentele sincronistice sînt analizate pentru prima<br />
oară de Jung. Ele<br />
sînt manifestări fizice obiective care coincid cu manifestările<br />
psihice ale unui<br />
individ, fără a înregistra nici o relaţie cauzală între ele. Ceea ce<br />
au în comun<br />
aceste fenomene tulburătoare (numinoase) este semnificaţia,<br />
sensul lor sim<br />
bolic. Asemenea manifestări erau cunoscute de lumea antică<br />
(ele stau, după<br />
opinia lui Jung, la baza "Cărţii Schimbărilor" - Yi Jing) şi erau<br />
interpretate<br />
în consecinţă. Un asemenea eveniment sincronistic de mare<br />
importanţă in<br />
istoria creştinismului este Steaua magilor care"anunţă" naşterea<br />
lui Isus, Me<br />
sia, mîntuitorul omenirii. Evenimentul fizic care a susţinut această<br />
proiecţie<br />
mitologică se pare că a fost tripla conjuncţie a planetelor<br />
Jupiter (U) şi Saturn<br />
(b) în semnul Peştilor (H), care pare să indice chiar şi data<br />
precisă a natalită<br />
ţii (după calculele astronomice). (N. Tr.)<br />
97
de nesusţinut. Răspunzînd la această critică printro<br />
concesie, unii teologi au proclamat că corpul<br />
transfigurat după Pavel (corp de materie subtilă),<br />
care le este restituit morţilor în ziua Judecări, ar fi<br />
"forma" individuală autentică, ca idee spirituală<br />
suficient caracteristică a individului pentru a face<br />
superfluu corpul material. Ceea ce a făcut din<br />
învierea trupească principalul stîlp al credinţei<br />
creştine a fost mărturia adusă a vieţii de după<br />
moarte şi speranţa de a scăpa de la damnarea<br />
eternă. Singurul lucru pe care îl ştim cu<br />
certitudine, totuşi, este faptul că pentru psihic<br />
spaţiul şi timpul sînt relative.<br />
Nota Bene 1: Acest text a fost redactat în limba<br />
engleză la data de 19 februarie 1954 ca răspuns la<br />
o întrebare a Marthei Dana, Peggy Gerry şi Marian<br />
Reith, care participaseră la un seminar dirijat de<br />
James Kirsch, la Los Angeles, în 1953-1954.<br />
Seminarul era consacrat lucrării lui Jung Aion şi cu<br />
acea ocazie (după spusele lui J.K.) "fiecare rînd din<br />
carte a fost citit şi comentat. în cursul seminarului,<br />
doamnele Dana, Gerry şi Reith s-au arătat mirate că<br />
nu au găsit nicăieri în scrierile lui Jung un<br />
comentariu la ideea de înviere (...), care li se părea<br />
a fi însuşi nucleul legendei lui Christos; ele s-au întrebat<br />
atunci de ce".<br />
Nota Bene 2: Notele înscrise între paranteze<br />
pătrate provin din editorii textului. Cele fără<br />
paranteze aparţin, după toate probabilităţile, lui<br />
Jung. Notele mele (J.C.) sînt însoţite de .jecificarea<br />
uzuală: (N. Tr.).<br />
4. Psihologia transferului şi<br />
alchimia<br />
Bellica pax, vulnus dulce, suave mal<br />
(Pace războinică, dulce rană.<br />
râu sua Jol.r. Go (Confessio Amuntis,<br />
Ii. p.<br />
Nu este deloc surprinzător că ideea căsătoriei<br />
mistice a fost chemată să joace în alchimie un rol atît<br />
de important, pentru că termenul utilizat pentru a vorbi<br />
despre ea, cel de conjuncno, de semnează în primul rînd<br />
ceea ce noi numim astăzi o combinaţie chimică, iar<br />
ceea ce atrage unul către celalalt corpurile d; combinat<br />
este ceea ce s-a numit în zilele noastre afinitate. Odmoanî<br />
se utilizau diferite expresii care exprimau, toate, o<br />
relaţie urna.:" sau, mai precis, o relaţie erotică, ca<br />
de pildă nuptiae (nuntă), matrimonium şi conjugium<br />
(căsătorie), amiciţia (amiciţie), attra-cto şi adulatio. Prin<br />
urmare, corpurile care urmau să fie combinate erau<br />
reprezentate ca agens şi patiens (agent şi pacient), ca vir<br />
(bărbat) sau masculus (mascul) şi ca femina, mulier,<br />
femi-neus (femeie, feminin), sau, încă şi mai pitoresc:<br />
căţel şi căţea , cal (iapă) şi măgar 2 , cocoş şi găină 3 ,<br />
dragon înaripat şi dragon fără aripi 4 . Cu cît există<br />
mai mulţi termeni antropomorfi şi terio-morfi, cu atît<br />
mai manifestă este partea care revine jocurilor<br />
imaginaţiei, deci inconştientului, şi cu atît este mai<br />
clar şi faptul că gîndirea exploratoare a vechilor<br />
filozofi ai naturii era expusă tentaţiei de a părăsi<br />
terenul proprietăţilor, obscure pentru ei, ale<br />
materiei, adică de a se îndepărta de problema<br />
pur chimică,
pentru a sucomba mitului materiei. întrucîi nu este cu<br />
putinţă ca presupunerea să lipsească cu desăvîrşire,<br />
chiar şi pe cercetătorul cel mai obiectiv şi mai<br />
imparţial îl paşte riscul, din momentul în care a<br />
abordat o obscuritate în care nu a penetrat nici o<br />
lumină, să devină, în lipsa unui reper cunoscut, victima unei<br />
presupuneri inconştiente. Acest lucru nu este neapărat<br />
un rău dacă imaginea care i se oferă în locul<br />
necunoscutului este o reprezentare arhaică, fără<br />
îndoială, dar care permite totuşi să se constituie o<br />
analogie nu lipsită de interes. Astfel se face că<br />
celebra viziune a cuplurilor dansînd, care 1-a pus pe<br />
Kekule" pe urma structurii unor combinaţii ale<br />
carbonului, mai precis ale benzenului, nu era nimic<br />
altceva decît imaginea acuplării, conjunct io, aşa cum<br />
a ocupat ea vreme de 17 secole spiritul alchimiştilor.<br />
Şi cu toate că aceasta era tocmai imaginea care<br />
multă vreme a dejucat interesul cercetătorilor<br />
problemei chimiei trimiţindu-l fără încetare la<br />
mitul originar al nunţii regale, ba chiar divine, ea<br />
şi-a atins totuşi, în viziunea lui Kekule, destinul<br />
chimic, aducînd astfel cel mai mare serviciu<br />
înţelegerii combinaţiilor organice şi dezvoltării<br />
ulterioare, fără precedent, a chimiei de sinteză. Prin<br />
urmare, am putea spune retrospectiv că alchimiştii<br />
au dovedit mult fler atunci cînd au făcut din acest<br />
arcanum arcanorum (arcana arcanelor) 6 , din acest donam Dei et<br />
secretum Altissimi (har al lui Dumnezeu şi taină a Celui<br />
Prea-înalt) 7 , din acest adevărat secret al fabricării<br />
aurului, culmea operei lor. La triumful tardiv al<br />
acestei idei alchimice, ar trebui să adăugăm<br />
confirmarea unei alte idei centrale a alchimiei care<br />
este transmutabilitatea elementelor chimice.<br />
Eminenta semnificaţie, atît practică cît şi teoretică,<br />
a acestor idei ar putea să ne ducă la concluzia că<br />
avem de-a face aici cu anticipări intuitive a căror<br />
fascinosum (putere de fascinaţie) 8 s-a putut explica la<br />
lumina evoluţiei ulterioare.<br />
Dar alchimia, degajîndu-se treptat de fundalul<br />
său mitic, nu a<br />
100<br />
făcut numai să se transforme în chimie: constatăm<br />
că ea s-a transformat totodată într-un soi de<br />
filozofie mistică. în aşa fel încît ideea de conjuncţie<br />
se arată a fi concomitent capabilă să lămurească<br />
misterul obscur al combinaţiilor chimice şi să exprime,<br />
ca mitologemă, arhetipul unirii contrariilor,<br />
devenind astfel imaginea unei imio mystica. Or, arhetipurile<br />
nu sînt ceva exterior, ne-psihic, deşi ele datorează<br />
întotdeauna impresiilor primite din mediu forma pe<br />
care o îmbracă. în opoziţie cu formele exterioare<br />
care le traduc la un moment dat şi independent de<br />
ele, arhetipurile constituie esenţa vieţii unui suflet<br />
ne-individual. care este cu siguranţă înnăscut în<br />
fiecare individ, dar care nu poate ii nici modificat şi<br />
nici însuşit de personalitatea acestuia. Acest suflet<br />
este în individul izolat ceea ce este şi în ceilalţi,<br />
pentru că el se află în toţi oamenii. El constituie<br />
suportul oricărui psih. dividual, aşa cum marea<br />
susţine valurile.<br />
Dacă conjuncţia reprezintă o imagine capitală<br />
pentru alchimie, iar importanţa ei practică s-a verificat<br />
în stadii ulterioare de evoluţie, ea reprezintă şi o<br />
valoare analoagă în domeniul psihic, ceea ce<br />
înseamnă că ea a jucat pentru cunoaşterea obscurităţiLor<br />
interioare ale sufletului acelaşi rol pe care<br />
1-a avut în privinţa enigmelor materiei. Am putea<br />
spune chiar că ea nu şi-ar fi revelat niciodată<br />
eficacitatea în lumea materiei dacă n-ar fi posedat<br />
deja o putere de fascinaţie menţinînd spiritul cercetătorului<br />
în aceeaşi direcţie. Conjuncţia este o<br />
imagine a priori care ocupă dintotdeauna un loc de<br />
prim plan în evoluţia spiritului uman. în fapt, dacă<br />
ne întoarcem în trecut pe urmele acestei idei,<br />
realizăm că există în alchimie două izvoare din care<br />
derivă ea: un izvor creştin şi unul păgîn. Izvorul<br />
creştin este fără îndoială doctrina lui Christos şi a<br />
Bisericii, a Mirelui şi Miresei (Sponsus şi Sponsa), Christos<br />
jucînd rolul Soarelui în timp ce cel al Lunii revenea Bisericii 9 .<br />
Izvorul păgîn este, pe de o parte, hi-
erosgamos 10 - pe de altă parte, unirea mistică a<br />
credincioşilor cu divinitatea". Aceste experienţe<br />
psihice şi mărturiile pe care le-au lăsat ele în<br />
tradiţie lămuresc o parte importantă din lumea<br />
particulară a reprezentărilor alchimiştilor şi din<br />
limbajul lor secret care, fără aceste referinţe, ar<br />
rămîne de neînţeles.<br />
Aşa cum s-a spus mai sus, imaginea conjuncţiei<br />
apare întotdeauna într-un moment crucial al<br />
evoluţiei spiritului uman. Observarea proceselor<br />
mentale în psihoze şi în nevroze a condus inevitabil<br />
psihologia medicală modernă la o explorare mereu<br />
mai aprofundată a acestor fenomene psihice de<br />
fundal care s-au desemnat în general cu numele de<br />
inconştient . Şi tocmai psihoterapia necesită<br />
cercetări de acest gen, căci nu mai este posibil să<br />
admiţi faptul că deranjamentele patologice ale psihicului<br />
se pot explica numai prin alterări corporale sau<br />
prin procese conştiente ci, că. dimpotrivă, trebuie<br />
să se recurgă, pentru a le lămuri, la un al treilea<br />
factor, adică la ipoteticile procese inconştiente 12 .<br />
Practica analizei a arătat că conţinuturile<br />
inconştiente apar, întotdeauna, mai întîi ca<br />
proiectate asupra persoanelor şi conduitelor<br />
obiective. Multe din aceste proiecţii sînt, graţie<br />
recunoaşterii apartenenţei lor la subiect, definitiv<br />
integrate de individ; dar există şi altele care nu se<br />
lasă integrate şi care, de-taşîndu-se de obiectele<br />
lor primare, se transferă atunci asupra medicului<br />
curant*. Dintre aceste conţinuturi, relaţia cu<br />
părintele<br />
Sintagma ''psihologie medicală modernă" se referă,<br />
desigur, la psihanaliză. Nici o altă ramură a psihologiei şi nici<br />
psihiatria modernă nu au manifestat înclinaţiile anunţate de<br />
Jung cu atît optimism. Astăzi se pare că cercetările de acest<br />
gen au secat cu totul sau, în orice caz, nu mai au savoarea de<br />
odinioară. (N. Tr.)<br />
Avem aici două noţiuni distincte. Proiecţia, care este.<br />
aşa cum arată Jung, atribuirea de caracteristici ale subiectului unui<br />
obiect (unui alt individ, "celuilalt"), ca şi cum acestea ar face<br />
parte integrantă din personalitatea ce-<br />
102 103<br />
de sex opus joacă un rol important, adică relaţia fiumamă,<br />
fiică-tată, şi de asemenea relaţia frate-soră lj .<br />
în general vorbind, acest complex nu poate fi<br />
integrat complet, medicul fiind pus aproape<br />
întotdeauna de către pacient în locul tatălui*, al<br />
fratelui, ba chiar al mamei (acest din urmă caz este<br />
fireşte mai rar). întrucît, aşa cum o arată<br />
experienţa, această proiecţie se stabileşte fără a<br />
pierde nimic din intensitatea sa originară (care este<br />
considerată de Freud ca etiologică), ia naştere o<br />
legătură care corespunde în toate privinţele cu<br />
relaţia infantilă iniţială şi care tinde să repete cu<br />
medicul toate experienţele copilăriei; altfel spus,<br />
relaţia de adaptare care a suferit o tulburare<br />
nevrotică este de acum transferată asupra medicului 11 .<br />
Freud care, primul, a recunoscut şi a descris acest<br />
fenomen, a creat pentru a-1 desemna expresia "nevroză<br />
de transfer 1 """.<br />
Or, această legătură este adeseori de o<br />
asemenea intensitate încît am putea vorbi de o<br />
combinaţie. Cînd se combină două corpuri chimice,<br />
ambele suportă o alterare. Acesta este şi cazul în<br />
transfer. Freud a văzut bine că această legătură are o<br />
mare valoare terapeutică, pentru că favorizează<br />
constituirea unui mixtum compositum între sănătatea<br />
mentală a medicului şi echilibrul tulburat al<br />
bolnavului + . Fără îndoială, tehnica lui<br />
luilalt. Şi transferul, care se naşte în terapia psihanalitică ( dar<br />
şi în viaţa de zi-cu-zi). şi constă tot dintr-o proiecţie: pacientul<br />
proiectează asupra psihanalistului impresiile şi sentimentele sale<br />
care au fost legate, iniţial, de imaginea părinţilor săi, sau de<br />
cea a persoanelor care au jucat un rol semnificativ în viaţa sa.<br />
Analiza transferului este fundamentală în terapia psihanalitică.<br />
(N. TrO<br />
Transferul impresiilor şi emoţiilor legate iniţial de<br />
imaginea tatălui subiectului asupra analistului este. adeseori.<br />
încurajat şi de pozţia acestuia din urmă. Analiştii care adoptă<br />
în faţa pacienţilor lor o ţinută arogantă, '•superioară",<br />
-'protectoare"', stimulează transferul de acest gen. (N. Tr.)<br />
"Sănătatea mentală a medicului" nu trebuie<br />
confundată cu ideea de
Freud se străduieşte să păstreze pe cit posibil o<br />
distanţă în raport cu acest fenomen, ceea ce, din<br />
punct de vedere uman, este perfect de înţeles, dar<br />
poate afecta considerabil efectul terapeutic. Este<br />
inevitabil ca medicul să suporte şi el o oarecare<br />
influenţă din care să rezulte o tulburare, o pagubă<br />
pentru sănătatea sa nervoasă 16 . El"ia asupra sa"<br />
suferinţa pacientului* şi o suportă îm-<br />
sfinţenie. Pentru că au existat (şi există) psihanalişti care au<br />
dovedit - în relaţiile lor profesionale, sociale, familiare, etc. -<br />
orice, numai "sănătate mentală"' nu! Totodată, cînd vorbim<br />
de 'sănătate mentală" la psihanalist, avem în vedere mai<br />
puţin un model universal valabil de sănătate pe care psihanalistul<br />
l-ar încarna, cit mai ales posibilitatea ca el să-şi<br />
conştientizeze tarele psihice şi, mai ales, să le accepte, să se<br />
împace cu ele acolo unde aşa ceva este cu putinţă. Este aici o<br />
sarcină pe care cei mai mulţi psihanalişti o ignoră, şi încearcă<br />
în schimb să simuleze o '•sănătate mentală" pe care nu o<br />
au. Profesiunea de psihanalist nu este scutită de primejdia de<br />
a sucomba modelului psihanalistului exemplar! (N. Tr.)<br />
* Există aici mai multe idei. Mai întîi. faptul că psihanalistul<br />
poate deduce empatic elementele cheie ale nevrozei<br />
pacientului. în al doilea rînd, după ce a ajutat la<br />
conştientizarea conflictelor nevrotice, psihanalistul dispune (sau ar<br />
trebui să dispună) de o viziune mai largă asupra faptelor<br />
vieţii, încît să-i permită pacientului, acolo unde este cu<br />
putinţă, să-şi modifice atitudinea mentală pentru a putea<br />
integra conţinuturile inconştientului. Un exemplu simplu va<br />
ilustra a doua idee.<br />
Este vorba de o pacientă de circa 26 de ani, care acuză<br />
înclinaţia morbidă de a se arunca de la etaj sau sub roţile<br />
tramvaiului. Analiza scoate la iveală şi o serie de tendinţe<br />
homicide care au ca obiect persoane din anturajul imediat.<br />
Pacienta a fost internată într-o clinică psihiatrică, a urmat un<br />
tratament medicamentos dar nu s-a vindecat de ciudatele ei<br />
obsesii. Biografia pacientei ne oferă una din cheile nevrozei<br />
ei. Soţul ei a înşelat-o în repetate rînduri pentru ca, de fiecare<br />
dată, să-şi ceară scuze în final, şi să dorească împăcarea.<br />
Recent el a decis să plece de acasă motivînd cumva,<br />
ambiguu, că are nevoie de timp pentru a se clarifica dacă îşi<br />
iubeşte sau nu soţia. Pacienta află, însă, că la mijloc este o<br />
"nouă"' legătură. Urmarea nu este greu de dedus: ea simte<br />
nevoia să se răzbune. Această înclinaţie agresivă o regăsim în<br />
simptomul homicid. Ceva, însă, o împiedică să-şi ducă<br />
intenţia pînă la capăt (în chip<br />
104 105<br />
preună cu acesta. Din principiu, medicul trebuie să<br />
se pună în pericol 17 . înalta semnificaţie pe care a<br />
acordat-o Freud <strong>fenomenelor</strong> transferului mi-a<br />
apărut clar cu ocazia primei noastre întîl-niri, în<br />
1907. La un moment dat, după o discuţie de mai<br />
multe ore, a intervenit o pauză. Brusc el m-a<br />
întrebat fără nici o ezitare: "Şi ce credeţi despre<br />
transfer?" I-am răspuns cu cea mai profundă<br />
convingere că transferul este alfa şi omega metodei<br />
analitice. La care el mi-a răspuns: "Atunci aţi înţeles<br />
esenţialul". Marea importanţă a transferului a<br />
produs adeseori greşeala de a crede că el este<br />
absolut necesar pentru vindecare. Chipurile, ar<br />
trebui să-1 pretindem cumva. Dar este cu<br />
neputinţă să pretinzi aşa ceva, asemănător<br />
credinţei. Credinţa nu are valoare decîi dacă se<br />
naşte de la sine. O credinţă obţinută prin<br />
constrîngere nu este decît o crispare. Acela care<br />
crede că trebuie să pretindă transferul uită că acest<br />
fenomen nu este decît unul din factorii terapeutici şi<br />
că, în plus, cuvîntul transfer nu este decît echiva-<br />
imaginar, desigur). Este un detaliu biografic care o face să se simtă<br />
vinovată faţă de soţ. De aici provine, evident, simptomul<br />
suicidar (agresivitatea întoarsă împotriva subiectului).<br />
Pacienta conştientizează toate amănuntele conduitei ei<br />
nevrotice dar simptomele nu dispar. Analiza continuă şi<br />
scoate la iveală o tendinţă agresivă generală, refulată, la<br />
tînăra femeie. O agresivitate "spontană" care se comportă în<br />
toate privinţele ca şi un instinct natural. Această agresivitate<br />
nu-şi găseşte o manieră corespunzătoare de descărcare şi<br />
produce tulburările pe care le-am pomenit mai sus.<br />
în acest punct, analiza capătă un caracter didactic. Ea<br />
explică pacientei care este rolul agresivităţii în structura<br />
generală a personalităţii ei. în plus, încearcă, împreună cu<br />
pacienta, să găsească modalităţile social acceptabile de<br />
descărcare (sublimare) a tendinţelor agresive.<br />
Desigur că acest lucru nu ar fi cu putinţă dacă psihanalistul<br />
ar împărtăşi şi el opinia generală eronată cum că femeia nu<br />
dispune de tendinţe agresive sau că agresivitatea umană are<br />
numai un caracter reactiv: ea ar fi o replică dată unui<br />
prejudiciu. (N. Tr.)
lentul semantic al cuvîntului proiecţie, care desemnează<br />
un fenomen cu neputinţă de pretins 18 . Personal, eu sînt<br />
fericit de fiecare dată cînd transferul se produce în<br />
chip atenuat, sau atunci cînd rămîne practic<br />
imperceptibil. Pentru că atunci sîntem mai puţin<br />
responsabili de apariţia lui, şi putem apela la alţi<br />
factori terapeutici. Dintre aceştia, facultăţile<br />
pacientului de înţelegere şi de judecată joacă un<br />
rol important ca şi, de altfel, buna sa voinţă,<br />
autoritatea medicului, sugestia 19 , "bunele sfaturi" 20 ,<br />
înţelegerea, simpatia, încurajările, etc. Cazurile în<br />
care aceşti factori joacă un rol sînt, de bună seamă,<br />
cele mai puţin grave.<br />
0 analiză atentă a fenomenului transferului<br />
conduce la o<br />
imagine foarte complexă, prezentînd trăsături atît<br />
de marcate<br />
încît cedăm uşor tentaţiei de a izola una ca<br />
esenţială, şi de a<br />
lansa ca explicaţie un: "In fond nu este decît...!"<br />
Mă gîndesc<br />
mai întîi la aspectul erotic, ba chiar sexual al fantasmelor de<br />
transfer. Existenţa acestui aspect este<br />
incontestabilă, dar el nu<br />
este întotdeauna singurul şi nici cel mai esenţial.<br />
Voinţa de<br />
putere (descrisă de Adler) este un alt aspect care<br />
coexistă cu<br />
sexualitatea, şi este adeseori dificil să descoperi<br />
care din aceste<br />
două pulsiuni este preponderentă.<br />
Dar există şi alte forme de concupiscentia<br />
instinctuală care se bazează pe "foame"*, pe<br />
dorinţa de a avea; altele, dimpotrivă, se<br />
* Pentru ca terapia analitică să se desfăşoare în bune<br />
condiţii sînt necesare mai multe lucruri. Mai întîi de toate, să<br />
nu avem de-a face cu o investire narcisică a simptomelor<br />
nevrotice. Apoi esie ne\oie de dorinţa de vindecare a<br />
pacientului care nu se mai suportă în postura nevrotică.<br />
Setea de (auto)cunoaştere joacă şi ea un rol important, mai<br />
ales atunci cînd nu avem la îndemînă un transfer intens.<br />
(Cititorul interesat mai poate găsi şi alte detalii privind acest<br />
subiect citind revista română de psihanaliză, OMEN, editată de<br />
AROPA.) (N. Tr.)<br />
+ Vezi Cap. 2. n. 24. (N. Tr.)<br />
1 La Freud. evoluţia libidoului de-a lungul fazelor de<br />
06<br />
dezvoltare împru-<br />
bazfează j! pe negarea instinctuală a" oricărei moţiuni<br />
de dorinţă. în aşa fel încît viaţa pare fondată pe<br />
ailgoasâ şi autodistrugere*. Un anumit "abaissement dil<br />
nrveau fnental", adică o slăbiciune în orgâritearea<br />
ierarhică a teului, 1 '-este suficient pentru a pune în<br />
mişcare aceste tendinţe şi Aceste avidităţi de ordin<br />
instinctual. cauzînd astfel o disociere a personalităţii,<br />
adică o multiplicare a numărului de centre de<br />
gravitate ale personalităţii^ (în schizofrenie<br />
asistăm chiar la o fragmentare multiplă a<br />
personalităţii.) Aceste Componente dinamice<br />
trebuie considerate, după gradul lor de<br />
predominanţă, ca- aparţiriînd la propriu sau nu<br />
personalităţii, ca vital decisive sau ca pure<br />
sindroame. Deşi pulsiunile cele mai puternice tind<br />
indubitabil spre o activitate concretă şi. majoritatea<br />
timpului, o impun, totuşi nu putem să le acordăm o<br />
semnificaţie exclusiv biologică, căci funcţionarea<br />
lor concretă este supusă unor modificări extrem de<br />
importante din partea personalităţii. La o fiinţă al<br />
cărei temperament antrenează o orientare<br />
spirituală, activitatea pulsională îmbracă la rîndul ei<br />
un anumit caracter simbolic. Nu este vorba de simpla<br />
satisfacere a<br />
mută diferite forme de satisfacere, pornind cu poziţia orală şi<br />
terniinînd cu cea genitală. La nivelul oral. spunem că libidoul<br />
se sprijină pe instinctul alimentar, aşa- incit am putea afirma<br />
că "^foamea", privită ca instinct, nu este separată de litudp,<br />
de interesele libidinale.
unei pulsiuni; dimpotrivă, această activitate este<br />
legată de "semnificaţii" care o fac mai<br />
complexă. In cazul în care procesele<br />
instinctuale sînt prin natura lor pure<br />
sindroame, care nu pot pretinde la realizarea<br />
lor completă la fel ca şi primele, atunci<br />
predomină caracterul simbolic al împlinirii .<br />
Fenomenologia e-rotică furnizează fără îndoială<br />
exemplele cele mai grăitoare de acest gen de<br />
complicaţii. Antichitatea tîrzie cunoştea deja<br />
faimoasa scară de patru: Chawwa (Eva), Elena<br />
(din Troia), Măria şi Sofia. Această serie se<br />
găseşte într-o manieră aluzivă în Faust de Goethe:<br />
unde o întîlnim mai întîi pe Marguerita, personificarea unei<br />
relaţii de ordin pur instinctual (Eva); apoi pe<br />
Elena, care este o figură a animei '; apoi pe<br />
Măria, ca personificare a relaţiei celeste, adică<br />
religioasă şi creştină; în fine, pe Eternul Feminin<br />
(Sofia) expresie care desemnează Sapientia<br />
alchimică. După cum o arată alegerea numelor,<br />
este vorba aici de patru grade ale erosului<br />
sexual, chiar şi de patru nivele ale imaginii<br />
animei, deci de patru stadii ale cultivării erosului.<br />
Primul stadiu, cel al Evei (Chawwa), pămîntul,<br />
este numai biologic; femeia semnifică aici<br />
mama şi nu reprezintă nimic altceva decît ceea<br />
ce trebuie să fie fecundat. Al doilea stadiu<br />
cuprinde un eros care mai are încă o<br />
predominanţă sexuală, dar cu un caracter estetic<br />
şi romantic, iar femeia posedă deja aici cîteva<br />
valori individuale. Al treilea stadiu ridică erosul<br />
la cea mai înaltă veneraţie şi la de-voţiunea<br />
religioasă, şi astfel îl spiritualizează. Contrar<br />
stadiului Chawwa, aici avem de-a face cu o<br />
maternitate spirituală. în fine, al patrulea<br />
stadiu scoate la lumină un aspect care, în chip<br />
ne-<br />
' Aşa cum este şi cazul oricărui instinct în viaţa<br />
normală. <strong>Psihanaliza</strong> freudiană a visului ne-a arătat cum<br />
se poate deghiza libidoul sexual în visele omului<br />
obişnuit ca şi în cele ale nevroticului. Această<br />
deghizare, care este opera travaliului visului, capătă de foarte<br />
multe ori un aspect simbolic. (N. Tr.)<br />
108<br />
aşteptat, merge încă şi mai departe decît ci A< ;•.!<br />
treilea, care este totuşi dificil de depăşit: stadiul<br />
Sapientia V'-.w, oare, prin c ar putea depăşi<br />
înţelepciunea ceea ce este mai siînt şi mai pi:<br />
Numai prin acest adevăr care vrea adeseori ca un<br />
pic mai p 1 * ' să însemne mai mult. Acest grad.<br />
reprezintă o spiritualiza Elenei, adică a erosului<br />
pur şi simplu, fată de ce Sapientia i -te pusă într-un<br />
anumit paralelism cu Sw'amita din Cîntareu < . ' ţărilor.<br />
în afara pulsiunilor diferite pe care nu le putem reduce, ta<br />
să forţăm, unele la altele, mai există şi diferitele<br />
planuri pe care se pot exercita ele. Această state de<br />
lucruri nefiind deloc simplă. nu este nimic<br />
surprinzător în aceea că transferul, aparţinînd şi el<br />
în mare parîe !epomenelo; instinctive, este un proces sau o stare<br />
foarte dificil de interpretat si de judecat. Căci, aşa<br />
cum instinctele şi conţinuturile lor imaginare<br />
specifice sînt parţial concrete şi parţial simbolice (şi<br />
deci ineiective) - sau cînd una. cînd alta tot aşa şi proiecţia<br />
lor prezintă un caracter paradoxal. Transferul este<br />
departe de a fi un fenomen univoc, şi este<br />
întotdeauna imposibil să descoperim aprioric tot<br />
ceea ce reprezintă el. Aceasta este cu siguranţă<br />
valabil şi pentru conţinutul său specific, incestul. Se<br />
ştie că conţinutul imaginar al unei pulsiuni poate fi<br />
interpretat fie într-o manieră reductivă, adică<br />
semiotică, ca o auto-reprezentare a acestei pulsiuni.<br />
fie într-o manieră simbolică, ca sens spiritual al<br />
instinctului biologic*. în primul caz procesul instinctual este<br />
considerat ca efectiv, în al doilea caz ca inefec-<br />
Cele două maniere de interpretare conduc la diferenţele<br />
specifice între tehnicile de interpretare onirică la Freud şi la<br />
Jung. în timp ce Freud ar utliza materialul oniric în sens reductiv.<br />
scoţînd la iveală componentele sexuale refulate ale<br />
individului. Jung ar privi prospectiv, convins că visul are o finalitate,<br />
urmăreşte un scop de atins, şi indică astfel balizele de<br />
orientare. (N. Ir.)
în faţa unui caz concret, adeseori este aproape cu<br />
neputinţă să spui ce este spiritual şi ce este<br />
instinctual. Ambele sînt un amestec de nepătruns, o<br />
adevărată magmă născută din adîncurile haosului<br />
originar. Cînd dăm peste asemenea conţinuturi,<br />
înţelegem imediat de ce echilibrul psihic al<br />
nevrozatului este tulburat şi de ce, la schizofrenic,<br />
sistemul psihic se sfârîmă în bucăţi . Aceste<br />
conţinuturi exercită o fascinaţie care îl acaparează<br />
nu numai pe bolnav - aceasta este de la sine<br />
înţeles -, dar poate avea o acţiune inductoare<br />
asupra inconştientului primului martor interesat,<br />
adică asupra medicului. Bolnavul este strivit sub<br />
greutatea acestor conţinuturi inconştiente şi<br />
haotice, care există desigur pretu tindeni, dar care<br />
s-au activat numai la el, condamnîndu-1 la o<br />
solitudine interioară de neînţeles care este<br />
interpretată în mod eronat. Din nefericire, este<br />
foarte uşor, într-un asemenea caz, să sfîrşeşti printro<br />
judecată sumară sau să-1 angajezi pe pacient pe<br />
o cale falsă, dacă nu ai o înţelegere intuitivă şi<br />
priveşti totul din afară. Aceasta a fost, în schimb,<br />
atitudinea subiectului, şi încă de multă vreme, încît<br />
oferă el însuşi ocazia falsei interpretări. Mai întîi, i se<br />
pare că secretul s-ar afla la părinţii săi. Dar cînd se<br />
desface această legătură şi această proiecţie,<br />
greutatea recade în întregime asupra medicului<br />
căruia i se impune următoarea întrebare: "Dar tu, tu ce<br />
faci cu transferul?"*<br />
Din nou, diferenţele specifice între manierele de a vedea,<br />
în privinţa eti-ologiei nevrozei de astă dată, la Jung şi la<br />
Freud. Jung aduce. aici. în discuţie şi problema schizofreniei.<br />
El sugerează că această afecţiune ar apărea pe fundalul<br />
confruntării psihicului individual cu elementele arhaice ale<br />
psihicului colectiv, cu arhetipurile. El pierde din vedere un<br />
fapt evident, şi anume acela că în schizofrenie se remarcă, de<br />
cele mai multe ori, o predispoziţie constituţională (înnăscută)<br />
pentru această maladie. (N. Tr.)<br />
^•Conţinuturile inconştiente şi haotice" de care vorbeşte<br />
Jung îmbracă rareori un caracter spiritual. Mai ales în cazul<br />
bolnavilor care nu suferă, cum<br />
Asumîndu-şi o înţelegere cordială a decăderii<br />
psihice a pacientului, medicul se expune la<br />
presiunea conţinuturilor inconştiente, şi la acţiunea<br />
lor inductivă. Cazul începe să-1 (pre)"ocu-pe". O<br />
dată în plus este uşor, ba chiar foarte uşor, să<br />
explici totul printr-un sentiment de simpatie sau de<br />
antipatie personală. Nu realizăm că aceasta<br />
înseamnă a explica ignotum per ignotius (necunoscutul<br />
prin ceea ce este şi mai necunoscut). In realitate, aceste<br />
fenomene personale - admiţînd că ele sînt destul<br />
de puternice pentru a putea fi determinante - sînt precis<br />
guvernate de. conţinuturi inconştiente activate. S-a<br />
creat o relaţie inconştientă, care capătă acum, în<br />
imaginaţia pacientului, toate formele şi<br />
dimensiunile despre care literatura specializată ne<br />
oferă detalii abundente. Datorită faptului că<br />
pacientul îi aduce medicului un conţinut activat al<br />
inconştientului său, un material inconştient<br />
corespunzător este constelat şi la medic, printr-un<br />
efect de inducţie care se naşte întotdeauna mai<br />
mult sau mai puţin din proiecţii. Prin aceasta,<br />
medicul şi pacientul intră amîndoi într-o relaţie care<br />
se sprijină pe un dat comun inconştient .<br />
înţelegem fără greutate că nu este deloc uşor<br />
pentru medic să ia cunoştinţă de această<br />
posibilitate. El resimte o rezistenţă naturală în a<br />
admite că ar putea fi afectat în ceea ce are mai intim<br />
"'de<br />
s-ar crede, de prea multă sau prea puţină spiritualitate, ci<br />
acuză simptome care intră încă în sfera somaticului. Iar<br />
simptomele (isterice sau psihotice) nu sînt altceva decît<br />
substituţii ale tendinţelor instinctuale refulate. Există, însă, şi<br />
cazuri, puţine la număr, de manifestări de genul celor<br />
cunoscute de patologia nervoasă care intră în categoria<br />
problemelor de natură spirituală. Repetăm, însă: aceste<br />
cazuri sînt foarte puţin numeroase! (N. Tr.)<br />
Jung oferă (şi) aici o imagine mai degrabă idilică despre<br />
relaţia psihanalist- pacient. în realitate, lucrurile nu stau<br />
deloc aşa. Jung încearcă, însă, aşa cum am mai arătat, să<br />
evite limbajul freudian în scrierile sale. De aici, dificultăţile<br />
serioase pe care le întîmpinâ, şi sentimentul de vag, de<br />
imprecis care transpiră din analizele sale. (N. Tr.)
primul bolnav venit". Iar cu cit medicul este mai<br />
inconştient într-o situaţie de acest gen, cu atît mai<br />
mult va fi tentat să adopte o atitudine apotropaică,<br />
adică de refuz : persona medici, înapoia căreia se<br />
retrage, constituie în acest sens - s-au mai degrabă<br />
pare să constituie - un instrument excelent. Rutina<br />
merge şi ea minări mînă cu această atitudine,<br />
maniera "de a şti dinainte" care face parte dintre<br />
accesoriile apreciate ale practicianului exersat şi ale<br />
autorităţii infailibile 1 . Dar avem de pierdut dacă ne<br />
lipseşte flerul, pentru că contaminarea inconştientă<br />
oferă o posibilitate terapeutică importantă, care<br />
constă în transferul maladiei asupra celui care o<br />
tratează. De bună seamă că trebuie să<br />
presupunem aici că medicul este mai în măsură să<br />
aducă în conştiinţă conţinuturile constelate,<br />
altminteri s-ar lăsa cu o captivitate dublă în<br />
aceeaşi stare de inconştienţă. Marea dificultate<br />
constă în<br />
O ""atitudine apotropaică" este, aşa cum o arată şi<br />
numele, o atitudine de apărare. Această atitudine este<br />
specifică organizării sociale primitive, dar este prezentă şi azi<br />
in chip disimulat. în cazul nostru, medicul tură experienţă psihologică,<br />
se apără inconştient de ameninţările tulburărilor<br />
psihice îmbrăcînd "haina" medicală, care include atît<br />
profesiunea medicală propriu-zisă, cît şi "uneltele" ,<br />
vocabularul şi vestimentaţia medicale, desimile apotropaice<br />
apelează întotdeauna la simbolism şi sînt activate prin<br />
imitaţie şi simulare.(N. Fr.)<br />
Cele mai bune exemple de atitudini de acest gen le<br />
găsim în viaţa noastră politică, ca şi, în general, în tot ceea ce<br />
are de-a face cu puterea. Deşi este evident că "reforma'' de<br />
care se face atîta caz la noi este departe de a fi susţinută în<br />
chip coerent, pragmatic, "experţii" care sînt abilitaţi sa<br />
acţioneze în acest spirit ne îndrugă verzi şi uscate despre<br />
profesionalismul lor, aducînd ca mărturie în acest sens.<br />
activitatea depusă într-un domeniu înrudit şi, mai ales.<br />
pregătirea universitară şi post-universitară. Este ca şi cum un<br />
meteorolog ar încerca să-şi escamoteze erorile prognozei<br />
afirmînd că el a absolvit facultatea de meteorologie, că a<br />
studiat la Universitatea cutare din străinătate, etc. Desigur că<br />
toate aceste '"argumente" nu justifică greşelile comise în<br />
practică. (N. Tr.)<br />
aceea că, adeseori, conţinuturi care în mod normal<br />
ar trebui să rămînă latente sînt activate la medic.<br />
In realitate, el trebuie că este un ins destul de<br />
echilibrat pentru a mai avea nevoie de aceste poziţii<br />
inconştiente, ca compensări ale situaţiei conştiente.<br />
Cel puţin aşa ar trebui să stea lucrurile. Că lucrurile<br />
stau într-adevăr aşa şi într-un sens mai elevat,<br />
rămîne de discutat, pentru că, probabil, medicul nu<br />
şi-ar fi ales meseria de psihiatru şi nu s-ar fi<br />
interesat în particular de tratamentul nevrozelor fără<br />
nici un motiv; or, este cu neputinţă să se fi dedicat<br />
acestor lucruri fără a avea ceva cunoştinţe despre<br />
propriile sale procese inconştiente, în plus, acest<br />
interes pentru inconştient nil este exclusiv rezultatul<br />
unei alegeri libere, ci provine dintr-o<br />
dispoziţie naturală care relevă din destin şi i-a<br />
inspirat, iniţial, gustul pentru profesiunea de<br />
psihiatru. Cu cit am văzut mai multe destine umane<br />
şi le-am cercetat motivaţiile secrete, cu atît mai mult<br />
am fost frapat de torţa cu care acţionează motivele<br />
inconştiente şi de puţinul spaţiu lăsat libertăţii<br />
noastre, naturii şi intenţionalităţii opţiunilor noastre.<br />
Medicul ştie, sau ar trebui să ştie, că el nu ş!~a ales<br />
la întîmplare meseria sa. iar psihoterapeutul, mai<br />
ales, trebuie să fi înţeles că infecţiile psihice, chiar<br />
dacă crede că se va descurca cu ele, sînt in fond<br />
fenomene care întovărăşesc în chip necesar<br />
munca sa, făcînd parte din destin şi corespunzînd<br />
deci dispoziţiilor naturale ale vieţii sale. O asemenea<br />
viziune reprezintă totodată pentru el atitudinea justă<br />
vizavi de pacient. în asemenea situaţie el se simte<br />
implicat personal în problema pacientului, ceea ce<br />
crează baza cea mai favorabilă pentru tratament.<br />
Transferul era deja cunoscut, sub numele de "raport", în psihoterapia<br />
veche, pre-analitică şi, mai înapoi în<br />
timp, de către medicii romantici. El constituie<br />
fundamentul activităţii terapeutice după ce s-au<br />
disipat proiecţiile anterioare ale bolnavului. Dar sa<br />
dovedit in cursul tratamentului că şi judecata<br />
medicului
poate fi tulburată de proiecţii, într-o măsură mai mică<br />
totuşi, altfel terapia ar fi imposibilă. Deşi avem tot"<br />
dreptul să aşteptăm de ... medic ca el să cunoască<br />
cel puţin acţiunile inconştientului asupra propriei<br />
sale persoane şi să le cerem tuturor celor care se<br />
pregătesc să exercite psihoterapia să se supună<br />
mai întîi unei "analize didactice"*, nu este mai<br />
puţin adevărat că chiar şi cea mai bună formare în<br />
acest sens nu va reuşi niciodată să furnizeze<br />
cunoaşterea totalităţii inconştientului. Este exclus<br />
ca inconştientul să fie complet "vidat", pentru<br />
simplul motiv că forţele creatoare sînt în măsură<br />
întotdeauna să nască forme noi. Conştiinţa, oricît<br />
ar putea fi ea de vastă, este şi rămîne micul cerc<br />
interior din cercul mai mare al inconştientului,<br />
insula înconjurată de ocean; şi, ca şi marea,<br />
inconştientul, de asemenea, naşte neîncetat<br />
mulţimi de fiinţe vii mereu altele, aşa încît nu<br />
putem spera să le cuprindem toată bogăţia. Putem<br />
fi lămuriţi de multă vreme despre importanţa<br />
conţinuturilor inconştiente, despre acţiunea şi<br />
caracterele lor. fără să fi sondat vreodată profunzimea<br />
şi posibilităţile lor, căci ele sînt<br />
susceptibile de variaţii infinite şi nu pot fi<br />
dezamorsate. Singura manieră de a le atinge în<br />
practică constă în a încerca să furnizăm<br />
conştientului o atitudine care să-i permită<br />
inconştientului să coopereze în loc de a se opune.<br />
Chiar şi psihoterapeutul cel mai experimentat<br />
trebuie să descopere fără încetare că s-a creat o<br />
conexiune care îl priveşte, pornind de la un<br />
inconştient comun. Şi chiar dacă îşi imaginează că<br />
posedă toate noţiunile şi toate cunoştinţele<br />
necesare asupra<br />
* "Analiza didactică" nu diferă cu nimic de o analiză<br />
terapeutică. Este de remarcat faptul că Freud, care este<br />
practic "părintele" psihanalizei, nu a urmat niciodată o<br />
"psihanaliză didactică", adică una supervizată de un alt<br />
analist. .^ie şi motivul pentru care el a fost atacat în cîteva<br />
rinduri de mai tînărul său<br />
... ate Jung. (N. Tr.)<br />
114<br />
iinal.<br />
arhetipurilor constelate, el va fi obligat să<br />
recunoască, \.\ că există multe alte lucruri<br />
despre care cunoaşterea sa şed avea nici cea<br />
mai mică idee. Fiecare nou caz caie nea<br />
tratament aprofundat este întotdeauna un travaliu de pi JÎ<br />
aşa încît amprentele rutiniere se arată a fi o<br />
direcţie fako l ce formele cele mai înalte ale<br />
psihoterapiei se constitui' activitate foarte exigentă,<br />
în care apar adeseori probleme . solicită numai<br />
inteligenţa şi înţelegerea, ci îl revendică p<<br />
totalitatea sa f . Medicul va avea tendinţa să îi ceaiă<br />
pac -■ acest angajament, dar el trebuie să fie<br />
conştient ca ace< ' genţă, ca să aibă efect, este<br />
valabilă şi în cazul lui.<br />
Am notat mai sus că acele conţinuturi care<br />
intră în ti ai fost mai întîi proiectate, în general<br />
vorbind, asupra păun* I altor membrii ai<br />
familiei*. întrucît aceste conţinuturi aproape<br />
niciodată lipsite de un aspect erotic sau chiai sc><br />
i lîngă alţi factori de care a fost vorba mai<br />
sus), ele pie7'i caracter incestuos clar, şi acest<br />
lucru 1-a determinat pe Fi .*<br />
"Arhetipurile" sînt, în psihologia lui Jung, conţinuturile<br />
inconştientului colectiv. Ele constituie coordonatele pe care se<br />
dezvoltă psihicul indivizilor şi oferă facultăţile reprezentative<br />
şi imagistice care se fac simţite în creaţi,^ umane, începînd<br />
cu mitologia şi religia şi terminînd cu reprezentările social; 1<br />
politice. (N. Tr.)<br />
+ Ideea de totalitate umană îi este inspirată lui Jung, în acest<br />
context, de un dicton alchimic care spune cam aşa: arta<br />
(alchimică) solicită omul total (integral). Ideea ar fi că, în<br />
procesul de integrare a personalităţii totale care, la Jung,<br />
înseamnă unirea conştientului cu inconştientul, individul nu<br />
se poate mărgini la ajutorul inteligenţei sau al culturii sale<br />
intelectuale. Aceste valori indiscutabile ale civilizaţiei<br />
moderne nu au nici o relevanţă atunci cînd ne confruntăm cu<br />
lumea stranie a arhetipurilor. (N. Tr.)<br />
* Este vorba de proiecţia conţinuturilor arhetipale de genul<br />
anima, animus, umbra, etc, care contribuie la constelarea<br />
relaţiilor noastre tipice cu părinţii, cu persoanele de sex opus, etc.<br />
(N. Tr.)<br />
115
şi formuleze doctrina incestului*. Transferul exogam<br />
al acestor conţinuturi asupra medicului nu<br />
schimbă nimic din situaţia creată. Medicul este<br />
inclus şi el, prin proiecţie, în această stranie<br />
atmosferă familială incestuoasă. De aici rezultă, în<br />
chip necesar, o intimitate ireală care îi atinge<br />
deopotrivă pe bolnav şi pe medic, şi care suscită<br />
de ambele părţi rezistenţe şi îndoieli 1 ". Este absolut<br />
inutil să opui un refuz vehement acestor constatări<br />
făcute la început de Freud, căci este vorba aici de un<br />
fapt empiric con-statabil şi atît de general<br />
confirmat, incit numai ignoranţii i-ar<br />
Problema incestului, la Freud. derivă din descoperirea<br />
complexului oedipian, considerat a ti nucleul nevrozei umane. UI se traduce<br />
în formula: atracţia erotică a copilului faţă de părintele de sex<br />
opus. sau faţă de un substitut al părintelui natural. Individul<br />
luptă împotriva tendinţelor erotice incestuoase prin refulare:<br />
pe acest fond de conflict intrapsihic se nasc simpto-mele<br />
nevrotice care intră în sfera de interes a psihanalizei. (>. Tr.)<br />
f O asemenea intimitate poate apărea chiar şi în vis.<br />
Cineva visează, de pildă, că este foarte bun prieten cu însuşi<br />
Freud, şi că acesta din urmă îi face o vizită amicală,<br />
fâgăduindu-i, plin de amabilitate, să îi acorde cîteva şedinţe<br />
de psihanaliză. Visătorul este extrem de încîntat pentru că a<br />
fi psihanalizat de Freud este. fără îndoială, o şansă pe care au<br />
avut-o puţini muritori.<br />
întrebat ce-i sugerează acest vis, visătorul răspunde că nu<br />
înţelege nimic din el, că este un vis absurd, ceva ce nici nu<br />
poate fi interpretat! în realitate, visătorul este extrem de<br />
familiarizat cu psihanaliza, şi mai ales cu psihanaliza<br />
freudiană. Dar el susţine sus şi tare că visul lui nu are nici un sens,<br />
contrar opiniei emise de "părintele psihanalizei" cum că toate<br />
visele au sens şi pot fi interpretate.<br />
Această contradicţie oferă şi cheia visului. El disimulează,<br />
înapoia sentimentelor de stimă şi preţuire care apar în chip<br />
manifest, o ostilitate marcată, aproape imposibil de depistat,<br />
căci ea se exprimă, în mod aluziv, sub forma unei critici de<br />
factură intelectuală (visele nu au sens). Izvorul acestei ostilităţi se<br />
află în copilăria pacientului şi este legat de relaţia sa cu<br />
mama sa naturală. Aversiunea s-a deplasat apoi asupra imaginii lui<br />
Freud. care. formal. îi amintea visătorului de propria sa mamă!<br />
Este ceea ce psihanaliza numeşte transfer negativ. (N. Tr.)<br />
116 117<br />
mai putea ridica obiecţii. Totuşi, interpretarea<br />
acestui fapt râmî-ne, în virtutea problematicii sale. subiectul<br />
numeroaselor controverse. Oare, să fie vorba întradevăr<br />
de un instinct incestuos sau de o variantă<br />
patologică? Sau poate că incestul este vreunul din<br />
"aranjamentele" (Adler) voinţei de putere? Să fie<br />
oare vorba de o regresiune a libidoului normal"" la stadii<br />
infantile de teanui u-nei sarcini vitale resimţite ca<br />
imposibilă 2 ', sau mai degrabă imaginaţia<br />
incestuoasă este numai simbolică şi se datorează<br />
rstuti-vării arhetipului incestului care joacă un rol atît<br />
de important in istoria spiritului?'<br />
în sprijinul tuturor acestor interpretări, atît de<br />
fund; mental diferite, se pot aduce argumente relativ<br />
satisfăcătoare. Conceptul care provoacă, fără doar şi<br />
poate, cel mai mare scandal este cea după care<br />
incestul ar fi un instinct autentic. Dar dacă<br />
considerăm existenţa cvasi-universală a tabuului<br />
incestului, ne este pe-mis .să observăm că, în<br />
general, ceea ce nu este nici dorit şi nici vrut nu<br />
este necesar să fie interzis. După părerea mea,<br />
fiecare din aceste concepţii deţin o parte de adevăr,<br />
în măsura în care cazurile concrete prezintă ca să<br />
spunem aşa toate nuanţele corespunzătoare, dar în<br />
grade de intensitate variabilă. Uneori prevalează<br />
unul din aceste aspecte, alteori un altul. Nu aş vrea<br />
să afirm nicidecum că cele scrise de mine pînă<br />
acum nu ar putea fi com-<br />
în nici un caz nu putem vorbi de un "instinct incestuos". Problema este<br />
mult mai simplă: avem de-a face cu o tendinţă erotică<br />
îndreptată spre mamă pentru că, la urma urmei, mama este<br />
prima persoană de sex opus care se află in preajma copilului.<br />
Acest aspect îi scapă lui Jung, aşa cum i-a scăpat şi lui Freud<br />
şi psihanaliştilor din şcoala sa. (N. Tr.)<br />
T După cum am văzut deja, "'arhetipul incestului" nu<br />
trebuie interpretat pe planul vieţii sexuale. El are o<br />
dimensiune spirituală pentru că se referă la fenomenul de unire a<br />
contrariilor care este scopul final al misticii studiate de Juim. (N. Tr.)
pietate cu alte puncte de vedere. Totuşi, în practică,<br />
este de cea mai mare importanţă modul cum<br />
înţelegem acest aspect incestuos. Explicaţia va<br />
varia în funcţie de natura cazului, de stadiul<br />
tratamentului, de posibilităţile de înţelegere şi de<br />
maturitatea judecăţii pacientului.<br />
Existenţa acestui aspect incestuos nu ridică<br />
numai o dificultate intelectuală, ea semnifică mai<br />
ales că situaţia terapeutică se complică pe plan<br />
afectiv. La urma urmei, în acest aspect incestuos se<br />
ascund sentimentele cele mai secrete, cele mai<br />
penibile, cele mai intense, cele mai tandre, cele mai<br />
pudice, cele mai angoasante, cele mai bizare, cele<br />
mai imorale, ca şi cele mai sacre, cele care<br />
formează indescriptibila şi inexprimabila plenitudine<br />
a raporturilor umane şi le conferă o forţă<br />
constrîngătoare. Ele se înlănţuie, invizibile, ca nişte<br />
tentacule de caracatiţă, în jurul părinţilor şi copiilor,<br />
iar, în transfer, în jurul medicului şi pacientului.<br />
Această forţă constrîngătoare se traduce prin caracterul<br />
ireversibil şi obstinat al simptomului nevrotic şi<br />
prin maniera lui disperată de a se crampona de<br />
lumea infantilă sau de medic. Termenul "posedare"<br />
caracterizează ca nimeni altul această stare.<br />
Acest efect considerabil al conţinuturilor<br />
inconştiente ne îngăduie să ne pronunţăm în<br />
privinţa energiei pe care o conţin ele şi în cea a<br />
importanţei acţiunii lor. Deşi toate posedă, atunci<br />
cînd sînt activate (adică atunci cînd devin<br />
observabile), o energie ca să spunem aşa specifică,<br />
care le permite să se manifeste în chip universal<br />
(de pildă tema incestului), această energie, în circumstanţe<br />
normale, nu este suficientă pentru a<br />
determina apariţia în conştiinţă a conţinutului<br />
inconştient. Această apariţie necesită o anumită<br />
condiţie din partea conştientului. Acesta trebuie să<br />
prezinte o lipsă, sub forma unei pierderi de<br />
energie.<br />
118 119<br />
Energia pierdută aici va spori în inconştient<br />
valoarea psihică a unor conţinuturi de compensare.<br />
"Scăderea nivelului mental" , pierderea energiei<br />
conştientului este un fenomen care se manifestă în<br />
modul cel mai vizibil în "pierderea sufletului" primitivilor;<br />
aceştia dispun, de altfel, de interesante<br />
metode psihote-rapeutice pentru a reintra în posesia<br />
sufletului pierdut. Intrucît nu este aici locul să descriem<br />
mai îndeaproape acest fenomen, aluzia noastră este<br />
suficientă 24 . Omul civilizat prezintă manifestări<br />
analoage. Şi lui i se întîmplă, de asemenea, să-şi<br />
piardă brusc antrenul şi iniţiativa, fără a găsi<br />
explicaţia acestui fenomen 1 '. Descoperirea<br />
adevăratei cauze este adeseori un lucru dificil şi<br />
conduce întotdeauna la o discuţie destul de<br />
spinoasă privitoare la culisele psihice. Activitatea<br />
vitală poate ti în aşa măsură paralizată de tot felul<br />
de omisiuni, de datorii neglijate, de interese care<br />
fluctuează continuu, de încăpâţînări deliberate, etc,<br />
încît anumite cantităţi de energie care nu-şi mai<br />
găsesc utilizarea în conştient se scurg în<br />
inconştient* unde activează anumite conţinuturi<br />
(compensatoare). în aşa fel încît, acestea din urmă<br />
încep să exercite o acţiune de constrîngere asupra<br />
conştientului<br />
* Vezi şi nota J, p.107. (N. Tr.)<br />
La omul modem acest fenomen de pierdere a interesului libidinal pentru<br />
o activitate anume are alte explicaţii. LI se raportează la<br />
principiul plăcerii, în accepţiunea sa freudiană, care<br />
controlează funcţionarea aparatului mental. La primitiv,<br />
pericolele sufletului sînt legate de reprezentări anxioase induse,<br />
în mare parte, pe calea informaţiei culturale. (N. tr)<br />
* Un termen mai potrivit pentru acest fenomen<br />
este cel de "stază libidinală",<br />
care face parte din vocabularul psihanalizei<br />
freudiene. Este vorba de o<br />
acumulare de libido rămas flotant în urma retragerii unei<br />
investiţii obiectale.<br />
Acumularea libidinală presupune regresia la stadii de<br />
dezvoltare şi obiecte<br />
anterioare ( ceea ce Jung desemnează generic ca<br />
"scurgere în inconştient"').<br />
(N. Tr.)
(de unde coincidenţa frecventă dintre o nevroză<br />
obsesională şi o atitudine de extremă neglijare a<br />
unor obligaţii ).<br />
Avem aici numai una din manierele în care se poate produce<br />
o pierdere de energie. Cealaltă nu provine dintr-o<br />
funcţionare necorespunzătoare a conştientului, ci<br />
dintr-o activare spontană a conţinuturilor<br />
inconştientului care antrenează, printr-un efect<br />
secundar, o suferinţă a conştientului. Există în<br />
viaţa noastră momente în care se întoarce pagina.<br />
Atunci îşi fac apariţia interese şi gusturi noi. care nu<br />
au fost niciodată cultivate în prealabil; sau se<br />
pregăteşte o transformare a personalităţii ( ceea ce<br />
s-a numit o schimbare de caracter). în perioada de incubare a<br />
schimbărilor de acest gen, observăm adeseori o<br />
pierdere de energie la nivel conştient: noua evoluţie<br />
a sustras conştientului energia de care avea<br />
nevoie. Această scădere de energie apare cel mai<br />
clar în perioada care precede apariţia unei psihoze,<br />
ca şi în calmul şi vidul dinaintea unor noi creaţii"'.<br />
Forţa considerabilă a conţinuturilor inconştiente<br />
este, aşadar, semnul unei slăbiciuni corelative la<br />
conştient şi la funcţiile sale. Într-o oarecare măsură,<br />
conştientul este ameninţat cu prăbuşirea. O<br />
asemenea primejdie constituie pentru omul primitiv<br />
una din întîmplările "magice" cele mai de temut.<br />
Prin urmare, este de înţeles de ce această secretă<br />
angoasă se întîlneşte. de asemenea,<br />
Neglijarea unor obligaţii nu produce niciodată o nevroză<br />
obsesională. Pentru ca asemenea neglijenţe să se transforme<br />
în obsesii este nevoie ca ele să devină obiectul deplasării<br />
unui conflict nevrotic care nu se poate lichida într-o manieră<br />
directă, nedisimulată. O obsesie larg răspîndită, în acest sens,<br />
este ideea că nu am încuiat locuinţa atunci cînd am plecat de<br />
acasă. Ea este însoţită de constrîngerea anxioasă de a ne<br />
întoarce şi de a verifica dacă am făcut-o sau nu. Nu se poate<br />
pune problema, aici. de o neglijenţă, ci de o conduită de<br />
verificare care îşi are izvorul, de obicei, în structura specifică<br />
a personalităţii individului. (N. tr)<br />
şi la omul civilizat. în cazurile grave, este vorba de<br />
teama secretă de maladie mentală, iar în cele mai<br />
puţin grave - de teama de inconştient, pe care o<br />
trădează chiar şi omul normal, prin rezistenţa sa<br />
faţă de punctele de vedere psihologice. Această<br />
rezistenţă devine de-a dreptul grotescă atunci cînd<br />
ea respinge orice tentativă de explicare<br />
psihologică aplicată problemelor care privesc arta,<br />
filozofia şi religia, ca şi cum acestea ar fi domenii în<br />
care nu are ce căuta sufletul omului sau în care el<br />
nu ar trebui să se amestece*. Medicul cunoaşte<br />
bine, graţie observaţiilor clinice, aceste zone<br />
fortificate: ele amintesc de poziţiile insulare de pe<br />
care se apără nevropaţii de atacurile lăcomiei<br />
("happy neurosis island", după expresia unuia din<br />
bolnavii mei pentru a caracteriza starea sa<br />
conştientă). Dar medicul ştie perfect că bolnavul<br />
are nevoie de o insulă şi că, fără ea, ar fi pierdută<br />
Ea este pentru conştientul său un refugiu şi un<br />
ultim azil împotriva constrîngerii ameninţătoare a<br />
inconştientului. Acelaşi lucru este valabil şi în<br />
privinţa cercurilor tabu ale fiinţei normale care nu<br />
trebuie să fie atinse de psihologie. Dar, întrucît nu s-a<br />
* Ceea ce i se impută psihanalizei atunci cînd se amestecă<br />
în probleme de genul celor semnalate de Jung este<br />
reducţionismul dogmatic. Irită, de pildă, faptul de a reduce<br />
misterul creaţiei artistice la interese de ordin sexual (cum<br />
este cazul în şcoala lui Freud). Pe de altă parte, rezistenţa<br />
faţă de punctele de vedere ale psihologiei îşi are originea în<br />
misoneismul cultural, fenomen care se înregistrează, fără îndoială, şi<br />
la omul modern. (N. Tr.)<br />
+ Nevroza este, într-adevăr, o "insulă fortificată" care îi<br />
oferă insului, sau mai precis inconştientului său, soluţii de<br />
compromis. Afecţiunea nevrotică este, altfel spus, singura<br />
soluţie pe care a găsit-o natura pentru a realiza o relativă<br />
integrare a pulsiunilor inacceptabile din punct de vedere<br />
cultural. în măsura în care civilizaţia modernă se bazează pe<br />
refularea pulsiunilor sexuale şi agresive, aşa cum a arătat cu<br />
justeţe psihanaliza, nu trebuie să ne mire că lucrurile stau<br />
astfel. Şi nu ne miră dacă ne întrebăm, fie şi numai retoric:<br />
oare, care este destinul agresivităţii în societăţile cu adevărat<br />
democratice moderne, caracterizate prin suprapopulare şi<br />
anti-rasism?! (N. Tr.)
cîştigat niciodată un război cu o tactică pur<br />
defensivă, este necesar, dacă vrem să ieşim din<br />
starea de război, să angajăm nego-< ieri cu<br />
vrăjmaşul, pentru a şti la urma urmelor care sînt<br />
condiţiile sale. Aceasta este şi intenţia medicului<br />
care îşi oferă medierea. El nu aspiră nicidecum să<br />
deranjeze idila insulară, un pic cam fragilă, şi nici<br />
pereţii protectori. Dimpotrivă, mai întîi el trebuie să<br />
găsească pe undeva un punct fix pe care să se<br />
poată sprijini, pentru că ar fi extrem de dificil să<br />
încerce mai întîi să-şi pescuiască pacientul din haos.<br />
E! ştie că insula este mult prea strimtă, că existenţa<br />
este mult prea săracă şi, colac peste pupăză,<br />
bîntuită de tot soiul de nenorociri imaginare, căci<br />
prea multă viaţă a fost abandonată în afară, iar<br />
aceasta a trezit din somnul său un monstru<br />
terifiant. El mai ştie şi că fiara aparent periculoasă<br />
se află într-un raport secret de compensare cu<br />
insula şi că va fi capabilă să-i ofere tot ceea ce îi<br />
lipseşte.<br />
Dar transferul modifică figura psihică a medicului,<br />
şi aceasta fără ca el însuşi să-şi dea seama de la<br />
început: el este afectat şi, întocmai ca şi pacientul,<br />
se zbate din greu să se diferenţieze de ceea ce îl<br />
{ine captiv*. Prin urmare, vedem născundu-se, din<br />
ambele părţi, o confruntare directă cu tenebrele în<br />
care rezidă elementul demonic. Această încrucişare<br />
paradoxală de elemente pozitive şi negative, de<br />
încredere şi teamă, de speranţă şi deznădejde, de<br />
atracţie şi rezistenţă, caracterizează relaţia la începuturile<br />
ei. Este starea de miKoq KCU cpiXia (ură şi iubire)<br />
a<br />
LLie de la sine înţeles că toate aceste dificultăţi<br />
considerabile care se nasc în procesul terapeutic sînt<br />
valabile numai în terapia psihanalitică. Psihiatrul nu se<br />
poate teme de aşa ceva, mai precis psihiatrul de cabinet policlinic,<br />
pentru că tratamentul său se rezuma la stabilirea<br />
rapidă a unui diagnostic şi la completarea unui reţetar care<br />
se vrea infailibil. Psihologii - nici .tît. "'Tratamentele " lor se<br />
mărginesc la simple sugestii, la persuasiune, la<br />
jfaturile bune". Asemenea practici nu au nici o relevanţă în<br />
cazurile com-<br />
'exe descrise de Jung (N. Tr.)<br />
122 123<br />
elementelor, pe care alchimiştii au comparat-o cu<br />
haosul oiigi-nar al universului. Inconştientul activat<br />
apare ca un amestec de contrarii dezlănţuite,<br />
antrenînd ca exigenţă sarcina de a le .■■ecuu-cilia,<br />
ceea ce va naşte, spun alchimiştii, marele remediu<br />
inivcr-sal, medicina catholica. .<br />
Trebuie să subliniem că adeseori în alchimie<br />
obscura! rra iniţial numit nigredo şi că el însuşi era<br />
produsul unei operaţii anterioare, aşa încît el nu<br />
constituia pur şi simplu pune "J de plecare 26 . Echivalentul<br />
psihic al nigredo-ului este, de asemepea, rezultatul<br />
conversaţiei preliminare, în cursul căreia, la u., -ncment<br />
dat, care este adeseori aşteptat multă vreme,<br />
este at» ?s in conştientul şi se stabileşte o<br />
identitate 27 inconştientă între 1 o'miv şi medic . Este<br />
posibil ca acest moment să fie perceput şi înregistrat<br />
conştient, dar adeseori se mlîrnpki ca totul<br />
să se petreacă în afara conştiinţei şi ca legătura care<br />
s-a creat să nu fie rec JISCS-cută decît mai tîrziu, şi<br />
indirect, după efectele sale. Se înt'rnpUi să apară şi<br />
vise în acel moment, semnalînd că transferul s-a produs.<br />
De exemplu, un vis declară că a luat foc în beci,<br />
că un ho; $-a furişat în casă, sau că tatăl a murit;<br />
poate fi vorba, de asemenea, de o situaţie oarecare<br />
erotică, mai mult sau mai puţin<br />
* Pentru alchimişti nigredo poate fi înţeles ca materia prima,<br />
adică substanţa care trebuie să fie transformată în aur, dar<br />
şi ca fază a transformării, sau, cum am spune în psihanaliză,<br />
"stadiu". Nigredo evocă plastic starea de haos primordial, în<br />
care elementele chimice se află, ca să spunem aşa, în largul<br />
lor, în amestec, adică în armonia lor naturală, primitivă.<br />
Psihologic vorbind, nigredo este echivalent cu starea de doliu, de<br />
melancolie, de tristeţe, pentru că regresînd la stadiul naturii<br />
sale originare personalitatea individului a suferit concomitent<br />
şi o mare pierdere Ea a trebuit să abandoneze toate valorile<br />
morale, sociale, spirituale, era, pe care le-a îmbrăţişat pînă<br />
la un moment dat, pentru a realiza o nouă sinteză, axată pe<br />
o altă ordine mentală, mult mai conformă cu natura. (N. Tr.)
echivocă 28 . Momentul în care are loc un vis de acest gen<br />
marchează debutul unei cronologii stranii care se<br />
poate întinde pe perioade de luni sau de ani. Aş<br />
vrea să dau un exemplu concret de acest gen, pe<br />
care l-am observat adeseori.<br />
în cursul tratamentului unei femei în vîrstă de<br />
circa 60 de ani, am fost frapat de următorul pasaj<br />
dintr-un vis datînd din 21 octombrie 1938: Un bebeluş<br />
superb, o fetiţă de 6 luni, se joacă în bucătărie pe<br />
lîngă bunicii ei şi pe Ungă mine, mama ei. Bunicii<br />
stau în picioare în stîngd camerei, iar micuţa - pe masa<br />
rectangulară din mijlocul bucătăriei. Eu stau în<br />
faţa mesei şi mă joc cu copilul. Bătrîna spune că<br />
nu-i vine să creadă că o cunoaştem pe micuţă de<br />
numai 6 luni. Răspund că nu ar trebui să o surprindă<br />
acest lucru, pentru că am cunoscut-o şi<br />
iubit-o pe fetiţă de multă vreme.<br />
Este cît se poate de evident că nu avem de-a<br />
face aici cu un copil ca oricare altul, ci cu unul<br />
divin. Faptul că nu se pune problema tatălui face<br />
parte dintr-o asemenea imagine 29 . Bucătăria ca loc<br />
de acţiune desemnează inconştientul. Masa rectangulară<br />
este cuaternitatea, care-i serveşte de obicei<br />
ca bază acestui copil excepţional 30 . Acesta este, de fapt,<br />
un simbol al Sinelui care se exprimă simbolic prin<br />
cuaternitate. Şinele ca atare este atemporal şi<br />
preexistent oricărei naşteri 31 . Dacă visătoarea este<br />
foarte influenţată de India, şi cunoaşte bine<br />
Upanişadele, ea ignoră în schimb simbolismul<br />
medieval şi creştin care prevalează aici. Vîrsta<br />
precisă a copilului m-a determinat să o rog pe<br />
această persoană să caute în notele sale ce s-a<br />
produs cu şase luni mai devreme pe planul<br />
inconştient. La data de 20 aprilie 1938, ea a găsit<br />
următorul vis:<br />
Privesc, în tovărăşia altor femei, un pătrat de<br />
stofă cu figuwi simbolice. îndată după aceea, mă<br />
aflu împreună cu alte femei v.n faţa unui copac<br />
minunat. El a crescut în chip magnific şi iniţial<br />
124<br />
am impresia că este o specie de conifere. Apoi<br />
cuget, sau visez, că este un "copac cu maimuţe"<br />
(araucaria), ale cărui ramuri cresc drept spre cer<br />
ca nişte luminări (confuzie cu cactusu' can~ delabru).<br />
în acest copac este încastrat un pom de Crăci .//?.,<br />
in aşa fel încît mai întîi nu se distinge decît un<br />
singur copac şi nu doi.<br />
Trezindu-se. visătoarea a scris de îndată visul, şi<br />
pentru că în timp ce scria şi-a reprezentat în faţa<br />
ochilor arborele minunat, a avut brusc o viziune cu<br />
un copil strălucitor, încă mic, îniim ia poalele<br />
copacului (tema naşterii pornind de la copac). Pun<br />
urmare, noul ei vis este conform primului. El descrie trenai<br />
naşterea copilului divin (strălucitor)*.<br />
Dar, oare, ce se va fi produs cu nouă luni mai<br />
înainte de<br />
* Tema visului (viselor) comentat de Jung poate fi cu totul alta, mult mn<br />
lumească, mai păinîntească. "Copilul" poate fi o aluzie la<br />
însuşi Jung, pentru că în limba germană se spune jung atunci<br />
cînd vrei să zici "tînăr'", pin urmare copilul (care este tinâr) î!<br />
simbolizează pe Jung. Că acest copil auc asociat cu arborele<br />
miraculos, pentru că el stă la poalele copacului, este P>n"; î.<br />
-doială o aluzie prea puţin măgulitoare la personalitatea lui<br />
Jung. Şi iată de ce.<br />
Copacul care creşte spre cer este un simbol al ambiţiilor<br />
virile ale femeii care, chiar dacă are vîrsta de 60 de ani şi a<br />
citit Upanişadele, nu este mai puţin marcată de inconştientul<br />
ei, sau mai precis de obsesiile ei din sfera protestului viril.<br />
(Copacul însuşi este un simbol falie aşa cum o dovedesc<br />
multe ilustraţii care provin din lucrările alchimice.) Copilul<br />
mititel care stă la poalele falnicului arbore, scoate în<br />
evidenţă, prin comparaţie, cît de măruntă este "strălucirea"<br />
lui Jung în raport cu exigenţele femeii, care, fără îndoială, în<br />
viaţa de zi cu zi, se arată foarte îndatoritoare faţă de Jung, pe<br />
care îl consideră un geniu al psihologiei abisale. Atunci cînd<br />
o femeie vrea să-şi disimuleze complexul de inferioritate faţă de<br />
bărbaţi, le crează acestora impresia că ei nu se ridică la<br />
nivelul aşteptărilor ei. Visătoarea noastră nu procedează<br />
altfel, numai că deplasează totul în domeniul onric, pe planul<br />
visului. De altfel, în visul nostru, nu este întîmplător că<br />
visătoarea se află în tovărăşia altor femei. Ea este, probabil,<br />
(şi) o feministă înfocată care găseşte că bărbaţii de azi nu<br />
sînt bărbaţi cît (cum) ar trebui... (N. Tr.)
această dată de 20 aprilie 1938? De pe 19 şi pînă<br />
pe 20 iunie 1937, visătoarea pictase un tablou<br />
reprezentînd la stînga o grămadă de pietre preţioase<br />
de culoare, şlefuite, deasupra cărora se ară*:: un<br />
şarpe de argint, înaripat şi încoronat. In mijlocul<br />
tablo-uluj se afla o figură de femeie goală; pornind<br />
din zona ei genitală se ivea acelaşi şarpe care<br />
atingea nivelul inimii unde năştea o stea de aur cu<br />
cinci colţuri şi cinci culori scînteietoare. Din dreapta<br />
cobora o pasăre strălucitoare care purta în cioc o<br />
mică rămurîcă. Pe rămurică existau cinci flori aranjate<br />
într-un quater-nio, una galbenă, una albastră, una roşie<br />
şi una verde, dar a cin-cea era strălucitoare - deci o<br />
evidentă structură de mandala j2 . Şarpele îl<br />
reprezintă pe kundalini care se ridică şuierind, ceea<br />
ce, în yoga corespunzătoare desemnează<br />
momentul în care debutează acest proces care se<br />
termină cu deificarea în Şinele divin" (syzygia Shiva-<br />
Shakti). Acesia est tocmai momentul naşterii<br />
simbolice, ilustrată în acest tablou nu numai sub o<br />
formă tantri-că, ci şi sub cea creştină a păsării, în<br />
măsura în care există o contaminare între alegoria<br />
naşterii şi porumbelul lui Noe, cel care purta<br />
ramura de măslin.<br />
Acest caz, şi mai ales imaginea din urmă,<br />
constituie un exemplu tipic de simboluri care<br />
acompaniază stabilirea transferului. Semnficaţia<br />
clasică a reconcilierii ataşată porumbelului lui Noe,<br />
care este un incarnatio Dei, unirea lui Dumnezeu cu materia<br />
care are ca scop naşterea mediatorului, drumul pe<br />
care urcă şarpele şi care s-a numit sushumna, linia<br />
mediană între cea a soarelui şi a lunii 34 , toatea<br />
acestea reprezintă primul grad şi anticiparea unui<br />
program care rămîne de realizat, care culminează la<br />
rîndul său în unirea contrariilor. Or, aceasta este<br />
analoagă cu nunta regală a alchimiştilor.<br />
Fenomenele precursoare au sensul unei confruntări<br />
sau a unei ciocniri brutale între diferite contrarii,<br />
încît s-au numit pe bună dreptate cu numele de haos<br />
şi ne-<br />
greală . Aceasta din urmă poate surveni, aşa cum<br />
s-a spus mai sus, încă de la începutul<br />
tratamentului, dar este posibil să necesite mai întîi şi<br />
o perioadă mai lungă de discuţii, ca şi o fază de<br />
"apropiere". Acest lucru este adevărat mai ales în<br />
cazul în care pacientul prezintă rezistenţe violenţe<br />
întovărăşite de angoasă 35 faţă de conţinuturile<br />
activate ale inconştientului. Asemenea rezistenţe îşi<br />
au raţiunea lor de a fi şi o profundă legitimitate, de<br />
aceea nu trebuie pentru nimic în lume să încercăm<br />
să le bus-culăm prin persuasiune sau prin orice altă<br />
metodă de convingere. Nici nu trebuie să le di*<br />
îinuăm importanţa, să ie devalorizăm sau să le<br />
ridiculizăm; dimpotrivă, ele trebuie luate în serios<br />
ca nişte mecanisme de apărare de o importanţă<br />
vitală împotriva conţinuturilor extrem de puternice<br />
[ale inconştientului] pe care cu greu le putem controla.<br />
In genenl vorbind, am putea stabili ca regulă că<br />
slăbiciunea punctului i i vedere conştient este proporţională<br />
cu forţa rezistenţei, Acolo unde există<br />
rezistenţe puternice trebuie aşadar să fim atenţi la<br />
raportul conştient cu pacientul şi, eventual, să<br />
fortificăm punctul său de vedere conştient în aşa fel<br />
încît să se acuze el însuşi de inconsecvenţă, mai<br />
tîrziu,<br />
* Haosul este doar aparent locul confruntării contrariilor. De<br />
fapt, el indică o "ordine", alta decît cea stabilită de lumea<br />
civilizată şi numită cosmos (în care "ceea ce se aseamănă se<br />
adună", iar contrariile se resping). în realitate, în haos sînt<br />
strînse laolaltă, şi fără tensiune conflicruală, toate contrariile.<br />
O confirmare a acestei idei o găsim şi la chinezi, în ''Cartea<br />
Schimbărilor'" (}7 Jing), unde citim la hexagrama nr. 3,<br />
"Dificultatea iniţiala", că unirea contrariilor (în speţă. Cerul şi<br />
Pâmîntul, principiile yin-yang, etc.) produce o stare haotică<br />
din care nu lipseşte, însă, ordinea.<br />
Despre negreală (nigredo) vezi şi nota *, p.123. (N. Tr.) 1 Jung<br />
este de părere că rezistenţele pe care le arată pacientul<br />
faţă de inconştient sînt motivate de nivelul scăzut ai dotării<br />
sale intelectuale. în fond, ne împotrivim la ceva ce nu<br />
înţelegem. în acest sens, intră in sarcina analistului să umple<br />
iacuneîe intelectuale aic pacientului său. (N. Tr.)<br />
127
atunci cînd situaţia va lua un alt curs. Trebuie să<br />
facem aşa pentru că nu putem şti niciodată dinainte<br />
dacă conştientul fragil al bolnavului este capabil să<br />
suporte asaltul inconştientului. Mai mult chiar:<br />
trebuie să continuăm să fortificăm punctul de<br />
vedere conştient (agentul refulării după Freud )<br />
pînă cînd, în chip spontan, bolnavul va fi în stare să<br />
permită el însuşi inconştientului să iasă la lumină 1 .<br />
Dacă din întîmplare avem de-a face cu o psihoză<br />
latentă* 6 , care nu poate fi depistată din capul<br />
locului, putem evita erupţia devastatoare a<br />
inconştientului sau o putem para la timp, graţie<br />
acestei modalităţi prudente de a proceda. în orice<br />
caz, medicul rămîne cu conştiinţa curată, în<br />
asemenea situaţii, pentru că a făcut tot ce i-a stat<br />
în putinţă pentru a evita deznodămîntul fatal 37 . Nu<br />
este inutil să adăugăm că o atare consolidare a<br />
punctului de vedere conştient posedă în sine deja<br />
o mare valoare terapeutică şi este adeseori suficientă<br />
pentru a obţine rezultate satisfăcătoare. Ar fi o<br />
prejudecată eronată aceea de a crede că analiza<br />
inconştientului ar fi panaceul şi că, prin urmare,<br />
trebuie întreprinsă în toate circumstanţele. Analiza<br />
inconştientului se aseamănă cu o intervenţie<br />
chirurgicală şi nu tre-<br />
"Agentul refulării" este eul individului instrumentat de supraeu.<br />
Refu-larea, la Freud, împrumută întotdeauna o dimensiune<br />
morală. Jung nu se referă la o confruntare morală cu<br />
inconştientul pentru că are în vedere mai ales inconştientul<br />
arhetipal, arhetipul. Prin urmare, problema se deplasează, la<br />
el, pe planul dotării intelectuale a subiectului (pacientului).<br />
De aici nevoia de a forthica poziţia intelectuală a celui care se<br />
confruntă cu inconştientul. (N. Tr.)<br />
+ Jung foloseşte aici termenul de "refulat" provocînd astfel<br />
o confuzie între inconştientul colectiv, care nu este niciodată<br />
refulat, şi inconştientul personal care este echivalent cu<br />
"refulatul", la Freud. El pendulează astfel între problema<br />
asimilării inconştientului personal, care ar fi sarcina psihanalistului<br />
J.eudian, şi sarcina integrării incoiiştientului colectiv, care s-ar<br />
bucura de in-'eresul junghienilor. (N. Tr.)<br />
128<br />
buie să recurgem la bisturiu decît dacă eşuează<br />
toate celelalte mijloace*. Atunci cînd inconştientul<br />
nu se impune + , este mai bine să-1 lăsăm în pace. De<br />
aceea cititorul ar trebui să se convingă că<br />
explicaţiile mele privitoare la transfer nu sînt<br />
nicidecum expuse rutinei cotidiene a<br />
psihoterapeutului, ci mai degrabă unei descrieri a<br />
<strong>fenomenelor</strong> care se produc în cazul unei rupturi (care poate fi<br />
evitată) a obstrucţiei normale a conştientului faţă<br />
de inconştient.<br />
Cazurile în care se pune cu cea mai mare acuitate problema<br />
arhetipală a transferului nu sînt întotdeuna ceea ce<br />
numim "cazuri serioase", adică maladii grave. Fără<br />
îndoială că există şi aşa ceva, dar pot exista de<br />
asemenea şi nevroze "uşoare" sau pur şi simplu<br />
oameni care au dificultăţi psihice cărora ne-ar fi<br />
dificil să le punem un diagnostic. Este remarcabil că<br />
tocmai aceste persoane pun medicului problemele cele<br />
mai dificile, de care ele suferă din plin, fără a prezenta<br />
totuşi o simptomatologie nevrotică care să ne<br />
permită să le catalogăm ca boli*. Nu le<br />
* Analiza inconştientului nu este o practică facilă, care să<br />
poată fi înche<br />
iată cu succes după numai cîteva zile sau săptămîni. Ea<br />
necesită un timp<br />
îndelungat, care se întinde adeseori pe o perioadă de mai<br />
mulţi ani, pentru că<br />
procesul de asimilare implică transformări structurale aie<br />
mentalităţilor<br />
conştiente, iar aceste restructurări nu se activează peste<br />
noapte. (N. Tr.)<br />
' Inconştientul este prezent tot timpul în viaţa noastră în<br />
stare de veghe sau in somn. Jung ar trebui să se refere aici,<br />
din nou, la inconştientul colectiv, care nu este prezent<br />
neapărat, zi de zi, în viaţa noastră curentă. (N. Tr.)<br />
* Bolile despre care pomeneşte mereu Jung nu sînt<br />
"boli" în sensul<br />
obişnuit, medical, al cuvîntului. Nici nevrozele şi nici<br />
psihozele, atunci cînd<br />
nu depistăm deteriorări organice care s-ar face vinovate de<br />
apariţia acestor<br />
afecţiuni, nu pot fi numite pur şi simplu "boli". De aceea,<br />
diagnosticul pus<br />
unor asemenea afecţiuni nu reprezintă nimic mai mult decît<br />
o încercare, de<br />
cele mai multe ori eşuată, de a le cataloga cumva, de a le<br />
sistematiza. în orice<br />
caz, pacientul nu are nimic de cîştigat de pe urma aplicării<br />
unor asemenea<br />
procedee. (N. Tr.)<br />
129
putem desemna decît ca o suferinţă acută,, o passio<br />
a sufletului, un morbus animi (o maladie a spiritului).<br />
Relaţiei de încredere care s-a stabilit între bolnav<br />
şi medic, la nivelul conştient, i se opune conţinutul<br />
inconştient constelat, ale cărui proiecţii creazâ o<br />
atmosferă de iluzie care dă naştere unor<br />
neînţelegeri, sau care, dimpotrivă, produc o armonie<br />
incredibilă, acest din urmă caz fiind încă şi mai<br />
neliniştitor decît primul*. Dacă este să punem răul<br />
în faţă, primul caz ar putea interzice pur şi simplu<br />
tratamentul, în timp ce al doilea obligă la mai mari<br />
eforturi pentru a descoperi punctele de diferenţiere.<br />
în ambele cazuri constelarea inconştientului se<br />
arată a fi un factor neliniştitor. Situaţia devine<br />
confuză, ceea ce corespunde întocmai naturii<br />
conţinutului inconştient: el este sumbru şi negru -<br />
nigrwn nigrius nigro (negru mai negru decît negrul) 38 - aşa<br />
cum spuneau pertinent alchimiştii, şi în plus, ea este<br />
încărcată cu tensiuni primejdioase între polii opuşi,<br />
cu toată inimiciţia elemento-rum (ostilitatea<br />
elementelor între ele). Ne găsim astfel într-un haos<br />
impenetrabil, acest termen fiind unul din sinonimele enigmaticei<br />
prima materia . Aceasta are ca echivalent natura conţinutului<br />
inconştient, cu deosebirea că el nu se<br />
manifestă într-o substanţă chimică, cum este cazul<br />
în alchimie, ci în interiorul fiinţei umane. De<br />
altminteri este evident că, chiar şi la unii alchimişti,<br />
prima materia este extrasă din om, aşa cum am arătat<br />
Mult mai simplu explicat, şi mai adecvat: relaţia care se<br />
stabileşte între pacient şi psihanalist are un caracter<br />
ambivaler>t. în fond, ea respectă structura oricărui tip de relaţie<br />
interurnană: armonia adusă la extremă se transformă în<br />
conflict şi viceversa. (N. Tr.)<br />
Prima materia este substanţa care se transformă şi totodată<br />
substanţa iransformantă (care transformă), ea este substanţa<br />
Pietrei filozofale (lapis philosophorum); dacă este echivalată cu<br />
haosul elementelor atunci putem de- ! uce că "substanţa"<br />
pietrei este tocmai caracterul ei monolit, unitar (v. şi nota * r p.<br />
123). (N. Tr.)<br />
130<br />
în Psihologie şi alchimie 39 . Această prima materia sau<br />
Piatră filozofală căutată secole de-a rîndul şi<br />
niciodată găsită, trebuie să fie descoperită în fiinţa<br />
umană, după cum au intuit chiar şi unii dintre ei 40 .<br />
Totuşi acest conţinut nu poate fi decelat :.i integrat<br />
direct: acest lucru nu se poate face decît prin<br />
ocolişul pio-iecţiei. în genere, inconştientul se<br />
manifestă mai întîi în proiecţie; acolo unde se pare<br />
că a erupt într-o manieră imediată, ca în viziuni,<br />
vise, iluminări, psihoze , etc, putem dovedi mereu<br />
că au existat mai întîi condiţii psihice în care<br />
proiecţia apfrea cu evidenţă t . Un exemplu clasic<br />
este, la Pavel, persecuţia fai atică a creştinilor care<br />
a precedat apariţia lui Christos.<br />
Conţinutul labil, înşelător, seînteietor, de care este<br />
f« >ss;lat pacientul ca de un demon, apare între<br />
medic şi el, ca un al crtiictt partener care continuă săşi<br />
facă jocul, cînd infernal, emu inocent, ca cel al<br />
unui spiriduş. Tocmai de aceea l-au persomîica;<br />
alchimiştii ca Hermes sau Mercur, zeul revelaţiei,<br />
concomitent şmecher, înţelept şi mincinos, şi se<br />
lamentează că au fost păcăliţi de el, deşi îi dau<br />
numele cele mai nobile, care îl plasează chiar în<br />
vecinătatea divinităţii 41 . Şi cu toate astea ei<br />
rămîneau, lucra de consemnat, nişte buni creştini a<br />
căror sinceritate nu putea fi pusă la îndoială, iar<br />
tratatele lor începeau sau se sfirşeau prin invocări<br />
pioase 42 . Totodată aş comite o mutilare de<br />
nejustificat a adevărului dacă m-aş mulţumi să<br />
menţionez doar descrierea negativă a personajului,<br />
poznele lui de spiriduş, bogăţia inventivă fără<br />
hotar din care răsar neîncetat idei, invitaţiile<br />
insidioase şi intri-<br />
Jung pune pe picior de egalitate psihoza cu visele,<br />
viziunile sau iluminările, dar acest lucru nu trebuie să inducă<br />
în eroare. Pentru că el se referă aici la psihozele declanşate<br />
de erupţia inconştientului colectiv, de prezenţa arhetipului,<br />
ceea ce se întîmplâ, în realitate, de puţine ori. (N. Tr.)<br />
■ Aşa cum a încercat să demonstreze Jung în cazul citat al<br />
pacientei în vîr-stă de 60 de ani. (N. Tr.)<br />
131
gile sale, ambiguitatea şi răutăţile adeseoride<br />
netăgăduit. El este capabil şi de fapte total opuse,<br />
care m-au făcut să înţeleg de ce alchimiştii i-au<br />
atribuit Mercurului lor cele mai înalte calităţi<br />
spirituale, în ciuda contrastului strigător la cer cu<br />
partea negativă a naturii sale. Conţinuturile<br />
inconştiente au efectiv o mare valoare, căci<br />
inconştientul este finalmente matricea spiritului<br />
uman şi a tuturor invenţiilor sale . Dar oricît de<br />
frumos şi de bogat ar fi acest aspect care constituie<br />
celălalt aspect, el nu contribuie mai puţin, în modul<br />
cel mai primejdios cu putinţă, la inducerea în<br />
eroare, şi aceasta tocmai datorită caracterului său<br />
numinos. Ne gîndim involuntar la acei diavoli de<br />
care vorbeşte sfîntul Atha-nasie în a sa biografie a<br />
sfmtului Anton, care ţin discursuri pioase, cîntă<br />
psalmii, citesc cărţile, sfinte şi - încă şi mai grav -<br />
spun adevărul. Dar trebuie să învăţăm, în cursul<br />
acestei lucrări dificile, să luăm adevărul, frumosul şi<br />
binele de oriunde le găsim. Adică, adeseori, nu<br />
tocmai de unde le căutăm: ci mai degrabă din<br />
scîrnă sau de sub paza Dragonului 1 . 'In stercore<br />
inve-nitur "(s-a găsit în excremente), zice o formulă<br />
magistrală a alchimiei, iar. ceea ce s-a găsit în<br />
aşa ceva nu este mai puţin<br />
Este vorba, desigur, de inconştientul colectiv, de arhetip. Pe<br />
de altă parte, am putea specula un pic arătînd că orice<br />
invenţie umană are, înainte de toate, un destin inconştient, la<br />
fel cum orice fapt psihic începe prin a fi inconştient, etc.<br />
Totodată, nu trebuie să neglijăm rolul informaţiei culturale<br />
transmise prin contactele sociale, al achiziţiei culturale, în<br />
structurarea spiritului uman. La drept vorbind, în lipsa acestor<br />
achiziţii ne-ar fi greu, dacă nu chiar imposibil, să vorbim de<br />
spirit. (N. Tr.)<br />
Aurul alchimiştilor (aurum non vulgi) nu este niciodată aurul<br />
pe care îl cunoaştem cu toţii, aurul obişnuit. De asemnea, de<br />
multe ori prima materia este o "substanţă" pe care nimeni nu dă<br />
doi bani. Simbolurile ei inspiră mai degrabă dezgustul. Toate<br />
aceste imagini evocă adevăruri psihologice şi spirituale<br />
confirmate şi în practica psihanalitică. (Vezi şi notele mele<br />
privind procesul unirii contrariilor, etc, în introducerea la C.G.Jung,<br />
Analiza vise/or, AROPA, 1998.)<br />
132<br />
preţios. Excrementele nu sînt astfel transfigurate<br />
dar nici răul nu este depreciat, iar toate acestea<br />
laolaltă nu micşorează cu nimic harul lui Dumnezeu.<br />
Contrastul este totuşi penibil şi paradoxul<br />
deconcertant. Cugetări ca acestea:<br />
rana<br />
Oupavco 7ICU) O CO)(0 avo<br />
oupaua) TOITO K(XTCO Kaxco<br />
aorpa avco<br />
aaipa Katoo<br />
Cer sus<br />
Cer jos<br />
Aştri sus<br />
Aştri jos<br />
Tot ceea ce este sus<br />
Este şi jos<br />
Primeşte asta<br />
Şi bucură-te" 43<br />
sînt de un optimism foarte superficial şi uită<br />
tortura morală pe care o nasc opoziţiile violente, ca<br />
şi importanţa valorilor etice.<br />
Munca cu materia prima, cu conţinutul<br />
inconştient, reclamă medicului o răbdare infinită,<br />
perseverenţă 44 , echilibru sufletesc, ştiinţă şi<br />
competenţă; iar bolnavului îi cere un angajament<br />
total şi o capacitate de a suferi, care nu-1 ocoleşte<br />
nici pe medic. Semnificaţia profundă a virtuţilor<br />
creştine, mai ales a celor mai înalte dintre ele,<br />
devine atunci evidentă chiar şi necredinciosului,<br />
căci se dovedeşte că el are nevoie de toate pentru<br />
a-şi salva fiinţa conştientă şi existenţa sa<br />
omenească de acest fragment de haos a cărui<br />
stăpînire integrală constituie o încercare ieşită din<br />
comun. Cînd lucrarea reuşeşte, ea are adeseori<br />
efectul unui miracol, şi înţelegem de ce strecura<br />
alchimistul în reţetele sale un *'Deo concedente"<br />
(dacă vrea Dumnezeu) venind din adîncurile inimii<br />
sale, sau de ce credea el că împlinirea operei sale<br />
necesita un miracol divin.
Probabil că i se pare ciudat cititorului faptul că un<br />
''tratament medical" poate provoca asemenea<br />
consideraţii. Deşi este imposibil, în privinţa bolilor<br />
corporale, să cităm o metodă sau un remediu<br />
despre care am putea afirma că acţionează infailibil<br />
în toate circumstanţele, există totuşi multe care<br />
dau se pare rezultatul dorit, fără ca bolnavul sau<br />
medicul să simtă cea mai mică nevoie de a adăuga<br />
un "Deo concedente". Dar noi nu ne ocupăm aici de<br />
corp, ci de suflet. De aceea sîntem obligaţi să<br />
vorbim o altă limbă decît cea a celulelor organice şi<br />
a bacteriilor, o limbă adaptată la natura sufletului, şi<br />
mai trebuie să adoptăm şi o atitudine care măsoară<br />
primejdia şi se arată la înălţime. Şi iotul trebuie să<br />
fie autentic, altminteri rămîne ineficace, în caz<br />
contrar avînd de suferit ambii parteneri. Formula<br />
"Deo concedente" nu este o figură de stil, ci expresia<br />
unei anumite stări de spirit: aceea a unui om care<br />
nu crede că ştie întotdeauna totul, şi care este<br />
conştient că are în faţă, în materia inconştientă de<br />
care se ocupă, o fiinţă vie, un Mercur paradoxal, acela<br />
despre care spunea un magistru: "Iar el este acela pe<br />
care natura 1-a realizat în chip parţial şi 1-a format<br />
ca o formă metalică, sau 1-a lăsat imperfect" ", dar care<br />
este un element al naturii care tinde din toate forţele sale<br />
spre o integrare în totalitatea omului. Se pare că el<br />
este o fărîmă de suflet originar, în care nici o<br />
conştiinţă nu a penetrat pentru a aduce<br />
discriminarea şi ordinea, "o natură dublă unificată"<br />
(Goethe) de o ambiguitate abisală.<br />
întrucît nu ne putem imagina de-adevăratelea -<br />
cîtă vreme nu ne-am pierdut simţul critic - că<br />
umanitatea actuală va fi atins cel mai înalt grad de<br />
conştiinţă posibil, trebuie să mai existe un<br />
Mercurul este o "fiinţă" parţială şi incompletă pentru că el<br />
împărtăşeşte deopotrivă şi natura metalică (solidă) şi cea<br />
acvatică (lichidă). De aceea el este unul din simbolurile<br />
preferate ale alchimiştilor arunci cînd se referă la idealul<br />
operei lor. (N. Tr.)<br />
134 135<br />
"rest" de psihic inconştient şi susceptibil de evoluţie<br />
a cărui dezvoltare are drept consecinţă o mai mare<br />
extensie ca şi o diferenţiere mai amplă a<br />
conştiinţei. în ce măsură acest "rest" este mare sau<br />
mic, nimeni nu o poate spune: nu există, de fapt,<br />
nici o scară care să ne permită să măsurăm<br />
posibilităţile conştiinţei, şi cu atît mai puţin cele ale<br />
inconştientului. în orice caz, nu există nici o îndoială<br />
asupra existenţei unei masa confusa de conţinuturi<br />
arhaice nediferenţiate, care nu se observă numai<br />
în psihoze şi în nevroze ; ele constituie, deopotrivă,<br />
"scheletul din bufet" al numeroaselor persoane care<br />
nu sînt într-adevăr patologice. Fiecare are<br />
problemele şi dificultăţile sale pe care le suportă ca<br />
pe lucruri banale, fără a-şi da seama ce semnifică în<br />
fond ele. De ce nu sînt mereu mulţumit? De ce nu<br />
sînt raţional? De ce nu facem numai binele şi mai<br />
lăsăm un colţişor şi pentru rău? De ce facem prostii<br />
şi nu le putem evita cu puţină circumspecţie? Şi<br />
încă: de ce sîntem întotdeauna contracaraţi şi<br />
paralizaţi atunci cînd avem cele mai bune intenţii?<br />
Cum este oare cu putinţă să existe oameni care nu<br />
observă nimic din toate astea, sau care nu sînt nici<br />
măcar capabili să recunoască că aşa stau lucrurile?<br />
De ce un Pitagora, în urmă cu două mii patru sute de<br />
ani, nu a izbutit să fondeze o dată pentru totdeauna<br />
regatul înţelepciunii, sau creştinismul - împărăţia lui<br />
Dumnezeu pe pămînt?<br />
Biserica afirmă că există Diavolul, principiul<br />
răului, pe care ne place să ni-1 reprezentăm cu<br />
picioare copitate, cu coarne şi cu<br />
Jung se foloseşte de noţiunile alchimice într-o manieră<br />
liberă, nesistematică, în aşa fel încît ele pot însemna aproape<br />
orice în funcţie de contextul filozofic sau psihologic adus în<br />
discuţie. Aici, massa confuza desemnează, de pildă, conţinuturile<br />
psihice inconştiente refulate, "refulatul" în sens freudian,<br />
adică ceva ce trebuie integrat, conştientizat, cu ajutorul<br />
psihanalizei. O altă viziune junghiană este aceea că<br />
inconştientul ar conţine posibilităţi creatoare nebănuite, ceea<br />
ce este. desigur, o speculaţie cu iz romantic care nu are nimic<br />
de-a face cu psihanaliza. (N. Tr.)
ica creştină exprimă într-o manieră aproape<br />
perfectă natura experienţei interioare. Ele conţin o<br />
cunoaştere aproape de nedepăşit a misterelor<br />
sufletului, pe care o transmit cu ajutorul imaginilor<br />
simbolice. Iată de ce inconştientul oferă o afinitate<br />
naturală cu conţinutul spiritual care este cel al<br />
Bisericii, adică, tocmai cu forma dogmatică, care<br />
datorează aspectul său disputelor dogmatice<br />
seculare atît de absurde in ochii epocilor ulterioare,<br />
şi care sînt totuşi expresia eforturilor pasionate ale<br />
multor oameni<br />
Biserica i-ai oferi, deci, o posibilitate reală celui<br />
care caută sâ-;u procure o formă pentru haosul<br />
inconştient, dacă nu am şti oă orice iucrare umană,<br />
chiar şi cea mai perfectă, rămîne incompleta. Este<br />
un fapt acela că întoarcerea la o confesiune ia<br />
Biserică, nu este obligatorie. Există mult mai multe<br />
cazuri de înţelegere mai aprofundată a religiei în<br />
general şi de relaţie mai interiorizată cu ea, care nu<br />
trebuie confundate cu adeziunea la o confesiune''.<br />
Şi aceasta pentru că atunci cînd cineva a înţeles legitimitatea<br />
celor două puncte de vedere care sînt<br />
cele ale celor două ramuri separate ale creştinătăţii,<br />
îi este imposibil să declare exclusiv valabilă una sau<br />
alta dintre ele; pentru a o face ar trebui aă se mintă<br />
pe sine. Ca creştin, trebuie să recunoască că<br />
aparţine unei creştinătăţi divizate de patru sute de<br />
ani, şi că credinţa sa creştină, departe de a-i adiuc<br />
eliberarea., îl azvîrle in confiatul ?! divizarea de care<br />
suferă şi corpul lui Christos. Acestea sînt faptele pe<br />
care nu le pot schimba Bisericile atunci cînd îl<br />
presează pe creştin să aleagă, ca şi cum ar fi ferm<br />
stabilit că ambele deţin adevărul absolut. Un<br />
asemenea punct de vedere nu este în acord cu omul<br />
modern: el este perfect capabil să vadă în ce îi este<br />
superior protestantismul catolicismului, şi viceversa;<br />
el îşi da seama, cu o dureroasă evidenţă, că<br />
presiunea Bisericilor îl obligă să<br />
adopte o unilateralitate contrară cunoaşterii<br />
superioare, să păcă-tuiască împotriva Sfîntului Duh.<br />
El înţelege chiar şi de ce Bîse ricile sînt obligate să<br />
procedeze astfel, şi ştie că trebuie să facă astfel,<br />
pentru ca nici unul din preafericiţii creştini să nu-si<br />
imagineze cumva că. răscumpăraţi, tranchiUzaţi şi<br />
eliberaţi de orice angoasă, ar putea să se<br />
odihnească de acum la sînul unui Abra-ham<br />
anticipat. Păiimirea lui Christos continuă deoarece<br />
viaţa Christosului în corpul mistic, adică viaţa<br />
creştină din cele două părţi ale barierei, este<br />
divizată împotriva ei înşişi, şi nimeni dacă este<br />
onest, nu poşte n;^ga această divizare. Prin urmare,<br />
noi sîntem în situaţia unui nevrozat obligat să se<br />
împace cu dureroasa constatare că este prizonierul<br />
unu; conflict. Tentativele sale repetate de a refula<br />
pur şi simplu partea opusă nu au făcut decît să-i<br />
agraveze nevroza, lată de ce medicul trebuie să-l<br />
sfătuiască să accepte mai intîi existenţa conflictului,<br />
ca şi suferinţa pe care o antrenează el în chip<br />
inevitabil, altminteri conflictul nu ar putea fi<br />
soluţionat niciodată. Europenii clarvăzători - cel<br />
puţin cei care sînl interesaţi de acest gen de<br />
probleme -sînt, prin urmare, mai mult sau mai puţin<br />
conştient, catolici protestanţi şi protestanţi catolici,<br />
şi nu sînt astfel mai puţin cveştini! Să nu cumva să<br />
mi se obiecteze- ca mi există aşa ceva; eu am<br />
văzut din ambele tipuri, şi aceasta mi-a întărit<br />
speranţele pe care mi l-am pus în europeanul viitorului.<br />
Totuşi, pentru marele public, decizia negativă în<br />
faţa confesiunilor provine muli mai puţin din<br />
convingerile <strong>religioase</strong> bine stabilite, cît mai ales<br />
din participarea la fenomenul general de declin<br />
spiritual şi de ignoranţă în materie de religie. Ar<br />
putea să ne indigneze absenţa notorie a<br />
spiritualităţii la oameni . Dar cînd<br />
în realitate, nu putem vorbi de o lipsa de spiritualitate.<br />
Oamenii care nu cred în Dumnezeu aşa cum o fiic creştinii<br />
devotaţi, cred în alte forme ţi formule <strong>religioase</strong>, multe Orient. Apoi mai suit şi super-
eşti medic, nu gîndeşti sistematic că boala sau<br />
pacientul sînt de rea credinţă, sau că acesta din<br />
urmă prezintă o oarecare inferioritate morală; mai<br />
degrabă ai tendinţa să crezi că rezultatul negativ<br />
îşi are cauza în remediul folosit. Deşi avem tot<br />
dreptul să ne îndoim că omul va fi făcut, în cursul<br />
celor cinci milenii de civilizaţie oferite ochilor noştri,<br />
progrese morale considerabile sau măcar sensibile,<br />
nu putem nega totuşi că conştiinţa sa şi funcţiile<br />
acesteia s-au dezvoltat într-o manieră<br />
demonstrabilă. Mai întîi conştiinţa a căpătat, sub<br />
forma ştiinţei, o extensie care ni se pare imensă. In<br />
plus, diversele sale funcţii nu numai că s-au<br />
diferenţiat, dar au şi trecut într-o mare măsură la<br />
dispoziţia eului, ceea ce vrea să însemne că şi<br />
voinţa omului s-a dezvoltat. Acest lucru este mai<br />
frapant cînd comparăm în detaliu starea noastră<br />
spirituală cu cea a primitivilor. încrederea noastră în<br />
eu a crescut considerabil, în comparaţie cu epocile<br />
anterioare, ba chiar s-a distanţat cam periculos, încît<br />
atunci cînd mai spunem "dacă vrea Dumnezeu", nici nu<br />
mai ştim ce înseamnă aceasta, căci adăugăm întrun<br />
suflet: "Cînd vrei ceva, poţi". Şi, oare, cui i-ar<br />
mai veni ideea să apeleze mai degrabă la ajutorul lui<br />
Dumnezeu decît la bunăvoinţa omului, la conştiinţa<br />
datoriei sale, la raţiunea sau la inteligenţa sa?<br />
Orice am gîndi pe seama acestor transformări<br />
ale stării de spirit la oameni, nu schimbă nimic din<br />
realitatea existenţei lor. Or, atunci cînd se schimbă<br />
considerabil atitudinea conştientă a unui individ, se<br />
transformă şi conţinuturile inconştiente constelate<br />
de noua situaţie. Şi cu cît se îndepărtează mai<br />
mult situaţia conştientă de un anumit punct de<br />
echilibru, cu atît este<br />
stiţiile care nu-i ocolesc pe indivizii care nu s-au ridicat pînă la<br />
subtilităţile crezului, sau ale metafizicii clasice. Superstiţiile<br />
evocă şi ele religiozitatea, dacă avem în vedere că aceasta<br />
din urmă nu se limitează la religia creştină, la monoteism, etc. (N.<br />
Tr.)<br />
mai puternică şi mai primejdioasă tendinţa<br />
compensatoare a conţinuturi lor inconştiente care<br />
încearcă să restabilească egalitatea, în final rezultă<br />
o disociere: pe de o parte conştiinţa indi viduală<br />
încearcă convulsiv să-şi scuture bine adversarul<br />
invizibi' (atunci cînd nu ajunge pînă acolo încît să<br />
gîndească că vecii.J. său este diavolul), pe de altă<br />
parte ea sucombă din ce în ce mai mult voinţei<br />
tiranice a unei guvernări contrare interioare, care<br />
prezintă toate caracteristicile unei sub-umanităţi şi<br />
ale unei su-pra-umanităţi demonice .<br />
Atunci cînd parvin la această stare milioane de<br />
oameni, r? zultă o situaţie de ansamblu pe care o<br />
cunoaştem graţie spectacolului plin de învăţăminte<br />
care ni se oferă de vreo zece ani încoace. Aceste<br />
evenimente contemporane, chiar şi în singularitatea<br />
lor, îşi revelează culisele psihologice.<br />
Distrugerile şi devastările demente sînt reacţia de<br />
îndepărtare a conştiinţei în raport cu poziţia de<br />
echilibru. De fapt, există un echilibru între eu şi noneul<br />
psihic, o religio, adică "'o luare în considerare<br />
scrupuloasă" 50 a prezenţei "puterilor'" inconştiente,<br />
care nu poate fi neglijată fără primejdie. Această<br />
turnantă s-a pregătit cu mai multe secole în urmă,<br />
în urma unei schimbări a situaţiei conştiente. Oare,<br />
s-au adaptat Bisericile la această evoluţie seculară?<br />
Desigur că adevărul lor se poate proclama "etern"<br />
cu o legitimitate de netăgăduit, dar haina sa<br />
temporală trebuie să plătească tributul, ca tot ceea<br />
ce se trece: ea trebuie să ţină cont de schimbarea<br />
psihică. Adevărul etern are nevoie de limbajul<br />
uman care se schimbă odată cu spiritul timpului.<br />
Imaginile primordiale sînt susceptibile de<br />
transformări infinite; ele rămîn totuşi aceleaşi,<br />
numai că nu pot fi înţelese din nou decît sub o<br />
formă nouă. Ele<br />
* Ambele împrumută din natura refulatului de sorginte<br />
creştină: lumea biologică, animală, cu instinctele agresive şi<br />
sexuale şi voinţa de putere. (N. Tr.)
solicită fără încetare o interpretare nouă dacă nu<br />
vrem să rămînă mai prejos, pe măsură ce se<br />
accentuează caracterul perimat al conceptului care<br />
le exprimă, în faţa transformărilor fără şir ale celui<br />
pe care alchimiştii l-au botezat: "fugax iile Mercurius" 5] ,<br />
Am lăsa astfel să ne scape un duşman foarte utiL<br />
chiar dacă este şi primejdios. Oare, ce s-a făcut cu<br />
"vinul nou din butoaiele vechi"? Unde sînt<br />
răspunsurile la mizeria şi disperarea unei noi epoci?<br />
Oare, cine a sesizat măcar problemele spirituale<br />
stîrnite de dezvoltarea conştiinţei moderne?<br />
Niciodată, odinioară, nu s-a mai văzut un asemenea<br />
hybris al voinţei şi al puterii care să se impună<br />
adevărului "etern".<br />
Fără îndoială că există aici, în afară de motive de<br />
ordin personal, raţiuni profunde care fac ca cea mai<br />
mare parte a Furopei să sucombe "neopăgînismului",<br />
adică anti-creştinistnr.'ui, şi să<br />
instaureze un ideal religios de putere terestră in<br />
opoziţie cu idealul de iubire care se baza pe un fundament<br />
metafizic. Dar refuzul de a adera la o Biserică nu<br />
înseamnă întotdeauna o atitudine anti-creştină; e<br />
posibil ca el să traducă tocmai inversul, adică o<br />
redescoperire a împărăţiei lui Dumnezeu în inima<br />
omului, acolo unde s-a împlinit "in interioribus ac<br />
superioribus suiş" (k\ părţile interioare şi<br />
superioare), după cuvintele lui Augustin, "misterul<br />
pascal"' 2 . în realitate, această idee veche, caducă<br />
de multă vreme, a omului-microcosmos, constituie<br />
un mare adevăr psihologic care rămîne încă de<br />
descoperit. Odinioară ea era proiectată în corp,<br />
aşa cum şi alchimia proiecta psihicul inconştient în<br />
substanţa chimică. Dar altfel stau lucrurile dacă cuvîntul<br />
microcosmos desemnează lumea şi această<br />
natură interioară care ni se dezvăluie în<br />
inconştient. Un presentiment al acestui adevăr se<br />
găseşte şi în cuvintele lui Origene: "înţelege că şi tu<br />
eşti o lume în miniatură, şi că există în tine soarele,<br />
luna şi stelele"^. Şi tot aşa cum lumea nu constă<br />
numai dintr-o multi-<br />
142<br />
plicitate de elemente incoerente, ci se sprijină<br />
integral pe unitate în sînul lui Dumnezeu, tot aşa<br />
omul nu trebuie să se dizolve în multiplicitatea<br />
contradictorie a posibilităţilor şi tendinţelor pe care i<br />
le prezintă inconştientul, ci trebuie să devină,<br />
dimpotrivă, unitatea care îmbrăţişează această<br />
diversitate . Origene spune minunat: "Tu vezi cum<br />
cel care pare să fie unu nu este unu. dimpotrivă se<br />
pare că există în el tot atîtea persoane cît şi feluri<br />
de a fi" 54 , A fi posedat de către inconştient<br />
înseamnă a fi îm-bucâţit într-un număr mare de fiinţe<br />
şi lucruri, aceasta este o "disjuncţie". lată de ce<br />
idealul creştin este, după Origene, de im a deveni un om<br />
interior unificat*^ 5 . Desigur că punînd accentul în chip<br />
unilateral pe apartenenţa la comunitatea religioasă<br />
exterioară nu atingem acest scop, ci oferim<br />
dezintegrării interioare un vas exterior, mai precis<br />
această comunitate eciezială. tară a transforma<br />
disjuncţia interioară într-o conjuncţie 1 ".<br />
Acest conflict dureros care începe cu nigredo sau<br />
tenebroşi-tas este descris de alchimişti sub diverse<br />
forme: separarea sau divizarea elementelor, dizolvare,<br />
calcinare, incinerare, dezmembrarea corpului uman,<br />
sacrificarea animalelor, a-i tăia mîmile mamei, a<br />
smulge ghiarele leului, dispariţia logodnicului în<br />
corpul logodnicei în care se dizolvă în părticele<br />
infime, etc^ 6 . în<br />
în psihoze avem întotdeauna de-a face cu o scindare a<br />
personalităţii umane (este vorba, desigur, de personalitatea<br />
psihică) în aşa fel încît anumite componente legitime ale<br />
întregului sînl îndepărtate şi privite ca străine euiui<br />
subiectului. Unificarea personalităţii sub patronajul aceluiaşi<br />
eu, adică asumarea conştientă a totalităţii umane (care<br />
include conjuncţia conştient-in-conştient) este ceea ce<br />
propune pe bună dreptate Jung. (N. Tr.)<br />
Conflictele interioare se pot transfera în conflicte<br />
exterioare, ca în cazul disputelor sectaie. O idee surprinzător<br />
de asemănătoare găsim în taoismul lui Zhuang Zi unde citim<br />
că dacă tao-ul dinăuntrul nostru este scindat, întreaga noastră<br />
eficacitate se risipeşte inutil în dispute exterioare (Zhuang Zi,<br />
Tao în ■jfo'lsrr.e, AROPA, ! W l). (N. Tr.)
cursul acestei extreme disjuncţii se produce o<br />
transformare a acestei fiinţe, substanţe sau spirit, care<br />
se revelează mereu a fi listeriosul Mercur, adică el<br />
produce pas cu pas, forme animale monstmoase, o<br />
res simplex, care este desigur unul şi acelaşi lucru, dar<br />
care se compune totuşi dintr-o dualitate ("natura<br />
dublă unificată" a lui Goethe). Prin procedee şi sub<br />
forme variate şi nenumărate, alchimistul încearcă<br />
să depăşească acest paradox sau această<br />
antinomie şi să-1 obţină pe Unul din doi. Dar mulţimea<br />
simbolurilor şi a practicilor sale simbolice<br />
dovedeşte că rezultatul este îndoielnic. în realitate,<br />
sînt rare simbolurile sco^ pului de atins a căror<br />
natură dublă să nu fie imediat evidentă. Fiul<br />
filozofilor, Piatra, homunculul sînt hermafrodiţi.<br />
Aurul alchimic se spune "ne vulgar'", Piatra este corp şi<br />
spirit, tinctura este un "sînge spiritual" Prin urmare,<br />
este de înţeles că nunta chimică, căsătoria<br />
regească, ocupă un loc central în alchimie ca simbol<br />
al unirii supreme şi ultime: în fond, în această<br />
imagine rezidă vraja magică a analogiei, care va duce<br />
opera la împlinirea ei finală, şi va uni prin dragoste<br />
principiile inamice, căci "iubirea este mai puternică<br />
decît moartea".<br />
Alchimia descrie adeseori cu detalii<br />
surprinzătoare fenomenologia psihică pe care o<br />
poate observa medicul în cursul confruntării cu<br />
inconştientul. Unitatea aparentă a persoanei care<br />
zice cu insistenţă: "ew vreau, eu gîndesc...", etc, se<br />
dezintegrază sub efectul şocului întîlnirii cu<br />
inconştientul. Dacă pacientul ar putea să creadă că<br />
un altul (de pildă tatăl sau mama sa) este responsabil<br />
de dificultăţile sale, el si-ar putea salva în proprii săi<br />
ochi aparenţa unităţii sale {putatw unus esse: el crede<br />
că este unu). Dar cînd îşi dă seama că el însuşi<br />
posedă o umbră, că îşi poartă vrăjmaşul la sîn,<br />
atunci începe conflictul. Unul devine doi, iar, ..îtrucît şi<br />
celălalt este o dualitate, ba chiar o pluralitate<br />
făcută<br />
din cupluri de contrarii, curînd eul nu mai este<br />
altceva decît o jucărie în voia tuturor acestor<br />
"voinţe particulare" (mores). Este ceea produce la pacient o<br />
"întunecare a luminii", adică o pierdere a puterii<br />
conştientului şi o dezorientare privind sensul şi întinderea<br />
personalităţii. Situaţia este atît de confuză<br />
încît pacientul trebuie să se cramponeze de medicul<br />
său ca de o ultimă realitate, în asemenea condiţii<br />
medicul se aseamănă cu alchimistul care nu mai<br />
ştie dacă el este cel care amestecă misterioasa substanţă<br />
în creuzet, sau arde el însuşi în foc sub<br />
forma salamandrei. Inevitabila inducţie psihică face<br />
ca ambii să fie atinşi şi transformaţi ca şi cum ar fi<br />
compus un al treilea, în timp ce numai ştiinţa<br />
medicului mai luminează, ca o lampă pîlpîitoare,<br />
tenebrele profunde ale procesului*. Nimic nu<br />
traduce mai bine situaţia morală în care se află<br />
alchimistul decît despărţirea în două părţi a odăii<br />
în care îşi desfăşoară activitatea: "laboratorul" în<br />
care lucrează cu creuzete şi retorte şi "oratoriul"<br />
unde îi imploră iui Dumnezeu indispensabila<br />
iluminare. "Horridas nostrae mentis purga tenebros" 59<br />
(purifică-ne mintea de tenebrele oribile), după<br />
cuvîntul citat de cel care a alcătuit Aurora.<br />
"Ars requirit totum hominem," (arta solicită omul în<br />
întregime), spune un tratat alchimic 60 . Aceasta se aplică şi<br />
travaliului psihoterapeutului. Există cazuri care nu<br />
numai că cer un atare angajament real, dincolo de<br />
rutina profesională, dar care îl şi impun dacă nu<br />
vrem să primejduirii întreaga lucrare pentru a<br />
eschiva propria noastră problemă care ne<br />
asaltează de pretutin-<br />
Desigur că medicul care a străbătut el însuşi procesul de<br />
individuaţie nu mai poate fi afectat la modul sugerat aici de Jung.<br />
Altminteri, în lipsa experienţei trăite a unirii contrariilor, "ştiinţa<br />
medicului" nu mai valorează doi bani. Din nefericire aşa stau<br />
lucrurile dacă avem în vedere că fenomenele descrise de Jung<br />
nu sînt accesibile instituţiilor academice sau, mai simplu<br />
spus, instrucţiei elementare şi de specialitate. (N. Tr.)<br />
145
deni.Trebuie să se atingă întotdeauna limita<br />
posibilităţilor subiective, altminteri nici bolnavul nu-şi<br />
poate percepe propriile sale limite. Dar limitele<br />
arbitrare sînt fără efect. Este vorba, la propriu, de<br />
un travaliu de purificare, în cursul căruia "omnes superfluitates<br />
igne consumuntur" (sînt consumate de către<br />
foc toate inutilităţile), în timp ce se manifestă<br />
lucrurile fundamentale. Şi, oare, ce este mai<br />
important decît faptul de a şti: "Iată ce sînt eu "?<br />
Aici ia naştere o unitate care era o multiplicitate.<br />
Nu mai este eul de odinioară, ficţiunea sa şi apretul<br />
său artificial, ci un alt eu, un eu obiectiv care, din acest<br />
motiv, ar putea fi numit Sine. Nu mai este locul<br />
ficţiunilor conforme convenienţelor, ci o sumă de<br />
fapte riguroase care formează laolaltă această cruce<br />
pe care trebuie să o purtăm fiecare din noi, sau<br />
destinul care sîntem. Primele schiţe ale unei organizări<br />
viitoare a personalităţii apar în vis sau în<br />
"imaginaţia activă", aşa cum am arătat în alte<br />
publicaţii anterioare, sub forma simbolismului mandalei,<br />
care este şi el cunoscut alchimiştilor. Dar primele<br />
apariţii ale acestui simbol al unităţii sînt departe de a<br />
semnifica că unitatea a fost deja realizată. Aşa cum<br />
alchimia cunoaşte un mare număr de procedee cu<br />
variante multiple, de la distilarea septuplă pînă la<br />
cea care se reia de o mie de ori, de la "lucrarea de-o zi"<br />
{opus unius diei) pînă la căutarea care durează vreme<br />
de mai multe zeci de zile, tot aşa şi tensiunile dintre<br />
opuşii psihici nu se echilibrează decît treptat; şi tot<br />
aşa cum produsul ultim al alchimiei trădează o<br />
lipsă esenţială, la fel şi personalitatea unificată nuşi<br />
va pierde niciodată sentimentul dureros al naturii<br />
sale duble. Trebuie să abandonăm domeniului iluziei<br />
ideea eliberării totale de suferinţe a acestei lumi. în<br />
final, viaţa umană a lui Christos, care are valoare de<br />
model simbolic, nu s-a împlinit într-o fericire pe săturate,<br />
ci pe cruce. (Este interesant de ponstatat că<br />
materialismul raţionalist şi un anume creştinism<br />
"vesel" se întîlnesc frăţeşte în idealul<br />
146<br />
hedonist.) Scopul nu are importanţă decît ca idee,<br />
esenţial este opus-ul care duce la acest scop: el umple cu<br />
sens durata unei vieţi. Pentru aceasta, "energiile de<br />
dreapta" şi "energiile de stîn-ga" îşi dau mîna 61 , iar<br />
conştientul şi inconştientul cooperează.<br />
Unirea contrariilor, figurată fie prin soare şi lună,<br />
fie prin cu piui împărătesc frate-soră sau mamă-fiu,<br />
joacă în alchimie un rol atît de important încît întreg<br />
procesul este reprezentat sub forma de hierosgamos,<br />
împreună cu fenomenele mistice care îl întovărăşesc.<br />
Reprezentarea cea mai completă şi<br />
concomitent cea mai simplă de acest gen este fără<br />
îndoială seria de gravuri din Rosarium philosophorum,<br />
anul 1550, pe care o voi prezenta acum. Interesul<br />
psihologic al acestor gravuri justifică un comentariu<br />
aprofundat. în realitate, ceea ce trăieşte şi observă<br />
medicul împreună cu pacientul cu ocazia<br />
confruntării cu inconştientul trimite în chip uimitor<br />
la semnificaţia conţinută în aceste imagini. Şi nu<br />
întîmplător pentru că alchimiştii, care erau adeseori<br />
şi medici, aveau multe ocazii de a face experienţe<br />
de acest gen în măsura în care, ca şi Paracelsus, se<br />
preocupau de sănătatea morală a bolnavului sau se<br />
intersau de visele sale (pentru a stabili<br />
diagnosticul, pronosticul şi terapia). Ei puteau<br />
cumula astfel experienţe de natură psihologică, şi<br />
aceasta nu numai cu bolnavii, ci şi cu ei înşişi, adică<br />
observînd propriile lor conţinuturi inconştiente<br />
activate prin inducţie 62 .După cum chiar şi astăzi<br />
inconştientul se exprimă prin serii de imagini pe<br />
care, adeseori, le pictează pacientul în chip<br />
spontan, imaginile originale, ca de pildă cele din Codex<br />
Alchem. Rhenovacensis 63 şi încă altele, s-au născut într-o<br />
manieră analoagă, adică s-au sedimentat din<br />
impresiile interioare adunate în cursul lucrării, apoi<br />
au fost interpretate şi modificate cu ajutorul<br />
elementelor tradiţionale 64 . De altfel, observăm chiar<br />
şi în seriile de imagini moderne, ală-
turi de reproducerile spontane ale reprezentărilor<br />
arhaice şi simbolice, împrumuturi frecvente din<br />
temele tradiţionale. Această relaţie strimtă între<br />
imagine şi semnificaţia sa psihologică face ca să nu<br />
mi se pară deplasat să studiez o serie de gravuri<br />
medievale în lumina cunoştinţelor noastre moderne,<br />
ba chiar să mă folosesc de ele ca de un fir<br />
conducător pentru expunerea acestor cunoştinţe. în<br />
aceste producţii ciudate ale Evului Mediu sînt<br />
conţinute în germen multe lucruri care au trebuit să<br />
aştepte secole pentru a se desena cît se poate de<br />
clar.<br />
148<br />
NOTELE AUTORULUI:<br />
1 r<br />
"Accipe canem corascenum masculum et caniculara armeniae < w<br />
cîine mascul din Corascena şi o căţea din Armenia.)<br />
Theobald de ' o ' lande, Theatntm Chemicum, Strasbourg, 1609, I,<br />
p.163. Un citat d n ( d> d (Artis Auriferae, I. Bale, 1593, p. 346) zice:<br />
"Accipe canem coetc t t • catulam Armeniae ". (Ia un cîine de aceeaşi<br />
vîrstă şi o căţea din Arm.i > J' papirusul magic , Selene<br />
(luna) este desemnată ca KWOV (căţea) I-1, -i ii magic din Paris,<br />
I, 2280. Preisendanz: Papyri Graecae Magicae, I. p i 1 » Zosim, este<br />
vorba de cîine şi de lup. Berthelot, Alchitnistes grei , ii,<br />
1887-1888, III, xii, 9.<br />
2<br />
La Zosim (Berthelot, op. cit, III, xii, 9).<br />
3<br />
Cf. fraza clasică a lut Senior: "Tu mei indiges, şicul gallus<br />
ga/'i "» ( " get". (Tu ai nevoie de mine ca şi cocoşul de găină.) De<br />
chemina v / > antiquissimiphilosophi libellus..., Strasbourg, 1566, p. 8.<br />
4<br />
Despre aşa ceva găsim numeroase ilustrări în literatură.<br />
5<br />
Richard Anschutz, August Ke'kule, Berlin, 1929, I, p. 624 şi ui * <<br />
n<br />
Hans Eduard Fierz-Davis. Dk Entwickfungsgeschichte der ( hem , '.' ;c<br />
1945, p. 235 şi urm.<br />
6<br />
Dionysius Zacharius, The aman Chemicum, Strasbourg, 1609, j, •""'")<br />
7 l<br />
"Consilium Conjugii". Ars Che.mica, Strasbourg, 1566, p 25 > c, > c'...asemenea<br />
Aurora Consurgens, I, in C.GJung şi M.-L. Von l-ian/, M ~' >.<br />
>. -i<br />
Conjunciionis, III, Ziirich, 1957, cap. II: "Est namquc donum et sac r u,.;^n ">ii<br />
Dei atque res divina... " (în fapt, este harul şi taina lui Dumnezeu<br />
şi un lucru<br />
divin...)<br />
8<br />
Aceasta nu contrazice faptul că tema conjuncţiei îşi<br />
extrage puterea ei<br />
fascinaţie mai întîi de toate din caracterul său arhetipal.<br />
9 Cf. în privinţa acestui punct studiul foarte complet al lui<br />
Hugo Rahner,<br />
"Mysterium lunae", Zeitschrift fur katholische Theologie, Wurzburg, 1939-<br />
1940.<br />
10 Izvoarele clasice care se raportează la acest subiect sînt<br />
adunate în A.<br />
Klinz, Quaestiones selectae ad s aer as miptias Graecorwn religionis et pocseos<br />
pertinentes, Halle, 1933.<br />
" Wilhelm Bousset, Hauptprobleme der Gnosis, Gottingen, 1907, p.<br />
69 şi urm., 315 şi urm., Hans Leisegang, Der heilige Geisl, Leip/ig,<br />
1919, p. 235.<br />
u Calific drept "ipotetice" procesele inconştiente pentru că<br />
inconştientul este prin definiţie inaccesibil observaţiei<br />
directe; nu poate fi cunoscut decît
prin inducţie.<br />
13<br />
Las de-o parte formele "homosexuale", cum ar fi relaţia<br />
tată-fiu, mamăfiică,<br />
etc. Alchimia, atît cît ştiu eu, nu face decît o singură<br />
aluzie la această<br />
deviaţie, în viziunea lui Arisleu: "Domine, quamvis rex sis, male<br />
tamen<br />
imperas et regis: masculos namque masculis conjunxisti, sciens quod masculi<br />
non gignunt". (Doamne, deşi tu eşti rege, tu porunceşti şi<br />
cîrmuieşti rău, căci<br />
tu ai unit bărbătescul cu bărbătesc, ştiind că masculul nu<br />
naşte.) {Arlis<br />
Auriferae, Bale, 1593, p. 147.)<br />
14<br />
Freud (Gesammelte Schriften, t. VII, Viena, 1924, p. 472) a spus în<br />
această privinţă: "Partea decisivă a efortului [terapeutic] este<br />
realizată atunci<br />
cînd s-a creat în relaţia cu medicul, în «transfer», reeditările<br />
acelor conflicte<br />
vechi, în care bolnavul ar vrea să se poarte aşa cum s-a<br />
purtat odinioară.<br />
Maladia respectivă a pacientului este înlocuită de cea,<br />
produsă artificial, a<br />
transferului, de maladia transferului, iar diferitele obiecte ireale ale<br />
libidoului<br />
- de un obiect unic, de asemenea imaginar: persoana medicului". Avem toate<br />
motivele să ne îndoim de faptul că transferul ar fi creat<br />
întotdeauna în chip<br />
artificial, pentru că acest fenomen se produce de<br />
asemenea şi în afara<br />
tratamentului medical, şi aceasta foarte frecvent, ca un<br />
lucru ca să spunem<br />
aşa, natural. Practic nu există niciodată o legătură cît de cît<br />
intimă între două<br />
persoane fără ca fenomenul transferului să nu joace un rol,<br />
fie favorabil, fie<br />
negativ.<br />
"Din momentul în care pacientul arată suficientă bună<br />
voinţă pentru a respecta condiţiile tratamentului, noi reuşim<br />
atunci cu regularitate să dăm tuturor simptomelor maladiei<br />
semnificaţii noi legate de transfer, şi să înlocuim nevroza<br />
originală cu o nevroză de transfer...'' (Freud, Gesammelte<br />
Schriften. t. VI, Viena, 1925, p. 117 şi urm.)<br />
16<br />
Freud a recunoscut deja existenţa a ceea ce se numeşte<br />
"contra-transfer". Cei care cunosc tehnica sa ştiu în ce grad ea<br />
tinde să menţină, în măsura posibilului, persoana medicului<br />
la adăpost de un asemenea efect. Astfel se face, de pildă, că<br />
medicul se aşează în spatele bolnavului şi că el procedează<br />
ca şi cum transferul ar apărea ca un produs al tehnicii sale, în<br />
timp ce este vorba în realitate de un fenomen cu totul natural,<br />
care poate la fel de bine să-1 atingă pe profesor, pe pastor,<br />
pe medicul corpului şi - last but noi least - pe soţ. Freud {op. cit.)<br />
foloseşte de asemenea expresia "nevroze de transfer", ca un<br />
termen colectiv pentru a desemna isteria, isteria de angoasă<br />
şi nevroza ob-sesională (op. cit., t. VII, p. 462).<br />
150<br />
17<br />
Aceste efecte ale transferului asupra medicului sau infirmierei pot une<br />
ori să meargă foarte departe. Eu cunosc chiar şi cazuri în<br />
care, în situaţiile<br />
limita schizofrenice, medicul "a luat asupra sa" scurte<br />
intervale psihotice,<br />
bolnavul bucurîndu-se taman în acele momente, uneori, de<br />
o sănătate fără<br />
cusur. Am observat chiar un caz de paranoia indusă la un<br />
medic care avea în<br />
analiză o pacientă afectată, iniţial, de un delir latent de<br />
persecuţie. Acest lucru<br />
nu este surprinzător, unii dezechilibraţi psihic putînd fi extrem<br />
de contagioşi<br />
dacă medicul însuşi posedă o predispoziţie latentă.<br />
18<br />
Freud {op. cit., t. VI, p. 123) spune apropo de această<br />
exigenţă: "Nu-mi<br />
pot imagina o tehnică mai idioată. Lipsim astfel fenomenul<br />
[transferului] de<br />
caracterul său de spontaneitate care îl face convingător, şi ne<br />
pregătim pentru<br />
noi înşine nişte obstacole dificil de înlăturat". Freud<br />
subliniază şi el aici<br />
"spontaneitatea" transferului, ceea ce este în contradicţie<br />
cu maniera de a<br />
vedea ilustrată de citatele de mai sus. Totuşi, cei care<br />
"pretind" transferul ar<br />
putea să se refere la această frază ambiguă a maestrului lor:<br />
"Cînd te angajezi<br />
în teoria tehnicii analitice, îţi dai seama că transferul este o<br />
exigenţă abso<br />
lută". {Gesammelte Schriften, t. VIII, Viena, 1925, p, 104.)<br />
19<br />
Sugestiile se produc spontan, fără ca medicul să le<br />
poată împiedica şi<br />
fără nici cel mai mic efort din partea lui pentru a le produce.<br />
20<br />
Fără îndoială că, adeseori, sfaturile nu aduc nici un<br />
folos, dar nici<br />
primejdie, datorită relativei lor ineficacităţi. Fie fac parte din<br />
ceea ce publicul<br />
aşteaptă de la "persoana medicală".<br />
21<br />
Un excelent exemplu de aşa ceva este Elena (Selene) lui<br />
Simon Magul.<br />
22<br />
Eu nu consider libidoul, după cum se ştie, ca un apetit<br />
sexual, în ac<br />
cepţia iniţială a lui Freud, ci în sensul de apetit {appetitus) pe care îl<br />
putem<br />
defini ca energie psihică. Vezi în această privinţă<br />
expunerea mea din<br />
L 'Energetique psychique, trad. franc, Geneve, 1956.<br />
23<br />
Aceasta este explicaţia pe care am propus-o pentru unele<br />
fenomene.<br />
24<br />
Trebuie să trimit aici la studiile lui Frazer din<br />
"Creanga de aur"<br />
privitoare la pericolele care ameninţă sufletul, şi la tabuuri.<br />
25<br />
Putem observa acest fenomen, la o scară mai mică, dar<br />
nu mai puţin<br />
clar. sub forma angoasei şi depresiei care preced anumite<br />
eforturi psihice par<br />
ticulare, ca de pildă un examen, o conferinţă, o întîlnire<br />
importantă, etc.<br />
26<br />
Atunci cînd nigredo esteîdentificat cu putrefacţia, el nu se<br />
situează la<br />
începutul operei [alchimice]: este cazul de pildă în seria de<br />
gravuri din<br />
"Rosarium philosophorum" {Artis Auriferae, II, p. 254). La Mylius<br />
151
(Philosophia Reformata, Franc fort. 1624, p. 116), nigredo apare tocmai în<br />
stadiul al cincilea al operei, concomitent cu "putrefactio, care este celebrat în<br />
i nbra purgatoriului ^putrefacţia qnae in umbra purgatorii<br />
celebrator"), iar mai departe (p. 118) găsim această frază<br />
care contrazice ceea ce precede: "Iar această înnegrire este<br />
începutul operei , indicele putrefacţiei", etc. ("Et haec denigralio<br />
este. operis initium, putrefactionis indicium...")<br />
27 Identitatea inconştientă este acelaşi lucru ca şi<br />
"participarea mistică" descrisă de Levy-Bruhl, Les fonctions<br />
mentales dans Ies societes inferieures, Paris, 1912.<br />
Găsim o reprezentare simbolică a acestui moment sub<br />
forma tunetului care trăzneşte şi a 'naşterii din piatră" în<br />
studiu] meu despre procesul de indi-viduaţie, Gestaltungen des<br />
Unbewussten, ! 950, p. 206.<br />
Este vorba de tema "tatăl necunoscut" frecventă în<br />
gnosticism. Cf. Wilhelm Bousset, op. cit., chap. II. p. 58-91.<br />
30 Compară cu viziunea lui Nicolas de Flue, în care un triplu<br />
izvor ţîşneşte într-un bazin pătrat. (M. B, Lavaud: Vie profonde de<br />
Nicolas de Flue, Fri-bourg, 1942, p. 67, şi Alban Stockli. Die<br />
Visionen des Seligen Bruder Klaus, Einsiedeln, 1933, p. 19.) Citim<br />
într-un tratat gnostic: "în al doilea Tată (a doua paternitate)<br />
se arată cei cinci arbori şi în mijlocul lor se află o masă<br />
(tpâ7ic^a). Pe această masă se arată un Verb fiu unic (A.yo
41<br />
Cf. în această privinţă eseul meu: "Spiritul lui Mercur'" în<br />
Symbolik des<br />
Geistes, Zurich, 1948.<br />
42<br />
Astfel se face că a doua parte din 'Aurora consurgens" {Artis<br />
auriferae,<br />
1. p. 246 şi urm.) se încheie cu aceste cuvinte: "Et haec est<br />
probata medicina<br />
Philosophorum, quam omni investiganti fideli et pio volenti praestare<br />
dignetur Dominus noster Jesus Christus, qui cum Patre et Spiritu Sancto vivit<br />
et regnat, Dens unus, per infinita seculorum secula. Amen", (Şi aceasta<br />
este<br />
medicina încercată a filozofilor, acordată tuturor cercetătorilor<br />
sinceri şi pioşi<br />
prin binecuvîntarea Domnului Nostru Isus Christos, care<br />
trăieşte şi îm<br />
părăteşte cu Tatăl şi Sfintul Duh. unul Dumnezeu, în vecii<br />
vecilor. Amin.)<br />
Mai citim şi: "Qui humanitatis nostrae fieri dignatus est particeps, , Jesus<br />
Christus, Filius tuus, Dominus noster: qui te cum vivit et regnat in unitate<br />
Spiritus Sandi Deus per omnia saeaila saeculorum. Amen". (Cel care a<br />
binevoit să se facă participant la umanitatea noastră, Isus<br />
Christos, Fiul tău<br />
Doamne, care, fiind Dumnezeu, traiste şi împărăteşte cu<br />
tine în unitatea<br />
Sfintului Duh, în vecii vecilor. Amin.)<br />
4<br />
" Athanase Kircher, Uedipus Aegyptiacus. Roma, 1652, II, clas. X, cap.<br />
5, p. 414. Există o legătură între acest text şi Tableta de Smarald<br />
(Cf. Julius 1-erdinand Ruska, Tabula Smaragdimi, berlin, 1931.)<br />
44<br />
Rozeria Filozofilor spune (Artis auriferae, II, 230): "Et scias, quod<br />
haec este longissima via, ergo patientia et mora sunt necessariae in nostro<br />
magistero ". ("Să ştiţi că această cale este o cale foarte lungă şi<br />
că răbdarea şi<br />
încetineala sînt necesare în lucrarea noastră".) Cf. "Aurora<br />
consurgens", I,<br />
cap. X: "Tria sunt necessaria, videlicet patientia, mora et aptitudo instrumentorum".<br />
(Kalid Minor.) ("Trei lucruri sînt necesare, anume,<br />
răbdarea,<br />
încetineala şi aptitudinea instrumentelor".)<br />
45<br />
"Rosarium philosophorum"', Artis auriferae, II, p. 231. Ceea ce le apare<br />
alchimiştilor sub "formă metalică", psihoterapeutului i se<br />
prezintă sub forma<br />
omenească.<br />
46<br />
Trebuie să subliniez aici în mod expres că nu mă ocup de<br />
metaf izică şi<br />
nu discut chestiuni <strong>religioase</strong>: eu fac psihologie. Or icare ar putea fi<br />
în sine<br />
experienţa religioasă şi adevărul metafizic, ele sînt, din punct de<br />
vedere em<br />
piric, mai întîi şi înainte de toate fenomene psihice, ceea ce vrea<br />
să însemne<br />
că ele se manifestă ca atare şi că trebuie aşadar să fie supuse<br />
criticii, apre<br />
cierii şi cercetării psihologice. Ştiinţa nu poate fi oprită decît<br />
de propriile ei<br />
limite.<br />
154<br />
47<br />
Cf. "Spiritul Mercur" în Symbolik des (jeistes.<br />
48<br />
Alchimiştii îl compară cu Lucifer, "purtătorul luminii",<br />
îngerul căzut<br />
care era cel mai frumos dintre îngerii lui Dumnezeu. Cf. Mylius, Philosophia<br />
Reformata. Francfbrt, 1622, p. 18.<br />
fq M)<br />
Cf. în această privinţă Psihologie si alchimie, tr. rom., Teora, 1996.<br />
Utilizez aici pentru cuvîntul religio etimologia clasică, nu cea a<br />
Părinţilor Bisericii.<br />
51<br />
Cf. Michael Mai'er. Symbola aureae mensae.... op. cit., p. 386.<br />
52<br />
"Epistola" LV. v. 8 (Migne, /V/V. Lat.. voL XXXIII).<br />
"■' "Homeliae in Leviticum" (Migne. /V/V. gr., voi XII).<br />
■ 4<br />
Jd.<br />
" -Homeliae in Librum Reguin" (Migne. /V/V. gr., voi. XII).<br />
~ b "Gonit dintr-o cameră nupţială în alta". (F'aust, I.)<br />
58<br />
Cf. Turba Philosophorum, ed. Ruska, Berlin, 1931, p. 129. Sermo XIX.<br />
Această noţiune provine din cartea al-Habib (/.. c, p. 43.)<br />
" 9 "Spiritus alme, /[Ilustrator hominum. Horridas nostrae /<br />
Mentis pui^d tenebras. (Duh august care iluminezi oamenii,<br />
dizolvă teribilele tenebre ale spiritului nostru.) Imnul de<br />
Rusalii al călugărului Notker Balbulus (ţ 912).<br />
60<br />
Theob. de Hoghelande, "Liber de alchemiae dufficultatibus", Theatrum<br />
Chcmicum, I. Ursellis, 1602. p. 139.<br />
01<br />
"Căci la armonia înţelepciunii concură torţele de dreapta<br />
şi forţele de sînga. puteri, principi, daimoni, energii". -Acta Joannis"' în<br />
Acta apostolorum apocrypha, Leipzig, 1891.<br />
62<br />
Jcrame Cardan este un exemplu excelent de alchimist care<br />
îşi observă propriile sale vise. Cf. cartea sa: Somniorum synesiorum omnis<br />
generis insomnia explicantes libri IV. Bale, 1585.<br />
p3<br />
Zurich. Biblioteca centrală.<br />
64<br />
Apropo de acest travaliu de inteipretare, a se vedea eseul meu. "Bruder<br />
Klaus" în Gesammelte Wcrkc. voi.XI. Vezi şi. L.avaud. op. cit., cap. III:<br />
"Marea viziune".
5. Christosul, un simbol al Sinelui<br />
Decreştinarea lumii noastre, dezvoltarea<br />
luciferică a ştiinţei şi tehnicii şi monstruoasele<br />
distrugeri materiale şi morale pe care le-a<br />
produs cel de-al II-lea război mondial au fost<br />
deja comparate, şi nu numai o dată, cu<br />
evenimentele de la sfirşitul timpurilor, prezise în<br />
Noul Testament. Este vorba acolo, după cum se<br />
ştie, de aşteptarea Antichristului: "Hic est<br />
Antichristus qui negat Patrem et Filium" (Acela<br />
este Antichristul care îi neagă pe Tatăl şi pe<br />
Fiul) 1 . Citim în I Ioan, IV, 3: "Orice spirit care îl reneagă<br />
pe Isus [...] este Antichrist despre care aţi auzit<br />
spunîndu-se că va veni" . Apocalipsa este plină<br />
de aşteptarea lucrurilor înspăi-mîntătoare care<br />
trebuie să se producă la sfirşitul timpurilor, înaintea<br />
nunţii Mielului. Aceasta arată clar cum<br />
anima christiana conţine nu numai cunoaşterea<br />
existenţei unui adversar, dar şi conştiinţ "uzuri<br />
ări" li i viito e.<br />
Cititorul se va întreba de ce vorbesc aici<br />
despre Christos şi despre Antichristos,<br />
contrariul lui. Este nevoie să vorbim despre<br />
Christos, căci el constituie mitul încă viu al<br />
civilizaţiei noastre. El este eroul nostru<br />
civilizator care, independent de existenţa sa<br />
istorică, încarnează mitul omului primordial<br />
divin, Adamul mistic. El este cel care ocupă<br />
centrul mandalei creştine, el este dom-<br />
156<br />
nul tetramorphului, simbolul celui palm evanghelici caie sin) ca<br />
şi cele patru coloane ale Iionului său. HI esle în noi<br />
şi noi sîutein în el. împărăţia sa este perla<br />
preţioasă, comoara ascunsă pe cîmp, mica<br />
sămînţâ de muştar care va deveni un copac mare.<br />
cetatea cerească' 1 . Aşa cum Christos este în noi- Ia<br />
fel este şi împărăţia sa cerească .<br />
Aceste cîteva indicaţii bine cunoscute sînt suficiente<br />
pentru a caracteriza locul psihologic al lui Christos.<br />
Chiislos ilustrează arhetipul Sinehr. El reprezint;, o<br />
loialitate de natur\ divină sau celestă, un om<br />
glorificat, un fiii al lui Dumnezeu sine macula peceati<br />
(neprihănit). în calitate de Aclam secundus el<br />
constituie un omolog al primului Aclam dinainte de<br />
cădere, atunci cînd acesta mai poseda încă asemănarea<br />
divină, despre care spune Tertullian: "Şi trebuie sâ<br />
uedeu'. .ipropo de această imagine al lui<br />
Dumnezeu în om. că spini ui uman are aceleaşi<br />
mişcări şi celeaşi sentimente ca şi Dumne/eu. -Ieşi<br />
nu tot aşa cum le are Dumnezeu'". Origene (18 >-."^4) este<br />
mult mai explicit: imago Dei imprimată în suflet şi nu în<br />
corp este o imagine a imaginii, căci sufletul meu nu<br />
este chiar o imagine a lui Dumnezeu, ci a primit<br />
asemănarea imaginii anterioare" Christos.<br />
dimpotrivă, este adevărata imago Da" după care .s-a<br />
creai asemănarea omului nostru interior invizibil, ne<br />
corpuial, incoruptibil şi nemuritor' 0 . Imaginea lui<br />
Dumnezeu m noi se manifestă prin prudenţă,<br />
dreptate, răbdare, virtute. înţelepciune şi disciplina<br />
.<br />
Sfuitul Augustin (354-430) distinge întie imago De' care este<br />
Christosul şi imaginea acestuia care este implantată<br />
in om ca un mijloc sau o posibilitate de a ajunge la<br />
asemănarea divină . Imaginea divină nu se găseşte<br />
în corpul uman. ci în anima raţionalii; care îl distinge pe<br />
om de animal ■"Imaginea lui Dumnezeu este în interior, nu în<br />
corp... Acolo unde este inteligenta, acolo unde este<br />
spiritul, acolo unde este raţiunea care trebuie sâ
caute adevărul, acolo îşi are Dumnezeu imaginea"<br />
\ lată de ce noi trebuie sâ ne amintim, spune<br />
Sfintul Augustin, că sîntem făcuţi după imaginea<br />
lui Dumnezeu numai în inteligenţă, "Dar acolo unde<br />
omul se ştie creat după imaginea lui Dumnezeu, el<br />
recunoaşte că există în el ceva mai mult decît li s-a<br />
dat animalelor" 14 . Rezultă de aici că imaginea lui<br />
Dumnezeu este cumva identică cu anima rationalis.<br />
Aceasta reprezintă omul superior, spiritual, fiomo<br />
caelestis al lui Pavel 15 . Ca şi A dam înainte de căder .<br />
Christosul încarnei/.ă imaginea lui Dumnezeu 16 a<br />
cărei totalitate o scoate în evidenţă Sfintul Augustin.<br />
'"Verbul, zice el, 1-a luat asupa sa pe om aproape '<br />
tegral, suflet şi corp. Şi dacă vrem ceva şi mai<br />
precis: pentru că el posedă suflet şi came şi fiară' 7 ".<br />
Imaginea lui Dumnezeu în om nu este distrusă<br />
prin cădere, ci numai rănită şi coruptă ("deformată")<br />
iar ea este restaurată prin graţia divină. Intenţia de<br />
integrare este indicată de coborîrea în infern a<br />
sufletului lui Christos, a cărei efect mîntuitor se<br />
răs-frînge şi asupra morţilor. Omologul ei psihologic<br />
este integrarea inconştientului colectiv care constituie o<br />
parte indispensabilă a individuaţiei . Sfintul<br />
Augustin declară: "Prin urmare, scopul nostru<br />
trebuie să fie perfecţiunea, şi perfecţiunea noastră<br />
este Christos" 1 , căci el reprezintă imaginea perfectă a<br />
lui Dumnezeu, Iată de ce este numit şi "rege". Soţia<br />
sa (sponsa) este sufletul omului care, "în chil voalat şi<br />
interior, aderă în taina spirituală la Verbul lui<br />
Dumnezeu, pentru ca să fie doi într-o singură<br />
came", paralel cu nunta mistică a lui Christos cu Biserica 19 .<br />
In-<br />
' în măsura în care "inconştientul colectiv'" desemnează o<br />
abilitate înăs-cută a fiinţei umane de a-şi reprezenta (de fapt,<br />
acest fenomen se manifestă în psihicul uman fără intervenţia<br />
voluntară a individului) prin simboluri imaginea Totalităţii, a omului<br />
Total, integrarea acestei facultăţi psihice esle alfa şi omega<br />
procesului de individualii'. (N I r . )<br />
dependent de perpetuarea acestui hierosgamos în dogma şi<br />
ritualul Bisericii, simbolul s-a dezvoltat mai departe în cursul<br />
Evului Mediu în alchimie în fenomenul conjuncţiei<br />
opuşilor, adică în nunta chimică şi, astfel, pe de o<br />
parte în ideea totalităţii Pietrei filozofale, iar pe de<br />
altă parte în conceptul de combinaţie chimică.<br />
Imaginea lui Dumnezeu în om, depreciată de<br />
către păcat, poate fi "reformată" cu ajutorul lui<br />
Dumnezeu 20 , după Rom. XII, 2: "Şi nu vă conduceţi<br />
după această lume, ci transformaţi-vă în reînnoirea<br />
spiritului vostru, pentru ca să puteţi încerca ce este<br />
voinţa lui Dumnezeu". Imaginile totalităţii pe care le<br />
produce inconştientul în cursul unui proces de<br />
individuaţie reprezintă asemenea "reformări" ale<br />
unui arhetip existînd aprioric (mandata"'). Aşa cum<br />
a fost adeseori subliniat, simbolurile spontane ale<br />
Sinelui (ale totalităţii) nu se pot distinge în practică<br />
de o imagine a lui Dumnezeu. In ciuda lui "meiamorphousihe"<br />
(transformaţi-vă). reînnoirea (anakainosis, reformat io) nu<br />
înseamnă o autentică schimbare, ci o restaurare a<br />
unei stări originare, o apokatastasis. Aceasta concordă<br />
riguros cu descoperirea empirică a unui arhetip al<br />
totalităţii"" care a existat dintotdeauna. Totuşi,<br />
acesta poate să dispară din cîmpul vizual al<br />
conştientului, ba chiar poare să nu fie perceput,<br />
pînă ce conştientul iluminat de convertire nu îl<br />
recunoaşte în figura lui Christos. Această<br />
'"anamneză" antrenează restaurarea unei stări<br />
originare de relaţie cu imaginea lui Dumnezeu. Ea<br />
semnifică o integrare, un pod întins deasupra faliei<br />
personalităţii care se datorează diverselor instincte<br />
care merg în direcţii opuse. Această falie nu se<br />
produce acolo unde omul este încă legitim<br />
inconştient de fiinţa sa instinctuală, ca un animal;<br />
ea se arată intolerabilă, adică dăunătoare, acolo<br />
unde o inconştienţă artificială, adică o refulare nu mai<br />
reflectă instinctul.
Viziunea creştină originară a imaginii lui<br />
Dumnezeu (imago Deî) încarnată în Christos<br />
semnifică incontestabil o totalitate care<br />
îmbrăţişează toate lucrurile şi conţine chiar şi<br />
partea animală a fiinţei umane {pecus). Cu toate<br />
astea, simbolul lui Christos este lipsit de totalitate în sensul<br />
modern al termenului, cîtă vreme nu include aspectul<br />
nocturn al lucrurilor, ci îl respinge în chip expres ca<br />
adversar luciferian. Deşi excluderea puterii rele a fost<br />
perfect cunoscută de conştiinţa creştină, tot ce se<br />
pierdea astfel era o umbră fără consistenţă, căci, graţie<br />
doctrinei privatio boni, profesată deja de Origene,<br />
răul nu era altceva decît un bine mai mic, ceea ce îi<br />
răpea orice substanţă. După învăţătura Bisericii,<br />
răul nu este decît "lipsa accidentală de<br />
perfecţiune". Din această propoziţie s-a născut<br />
opinia: Omne bonum a Deo, omne mahim ad homine (tot<br />
binele vine de la Dumnezeu, tot răul - de la om 23 ).<br />
Mai tîrziu ia urmat eliminarea diavolului din unele secte<br />
protestante.<br />
Prin doctrina privatio boni, s-a părut că totalitatea a<br />
fost consolidată în imaginea lui Christos. Totuşi ar<br />
trebui să considerăm răul cumva mai substanţial,<br />
cînd îl întîlnim la nivelul psihologiei empirice. în<br />
antichitate, gnosticii, a căror argumentare este deja<br />
considerabil influenţată de experienţa psihică, s-au<br />
explicat cu problema răului într-o manieră mai<br />
amplă decît Părinţii Bisericii. Astfel, în opinia lor,<br />
Christos "şi-a tăiat umbra de la sine 2 '*". Dacă<br />
acordăm ceva greutate acestei afirmaţii, putem recunoaşte<br />
fără dificultate în Antichrist această parte<br />
tăiată. An-tichristul se dezvoltă în legendă ca un<br />
imitator pervers al vieţii lui Christos. El este un<br />
adevărat antimimon pneuma, un spirit rău care imită,<br />
care îl urmăreşte oarecum pe Christos pas cu pas,<br />
aşa cum umbra urmează corpul. Acest aspect<br />
complementar al figurii mîntuitorului, care a apărut<br />
deja în "Noul Testament, posedă fără îndoială o<br />
importanţă deosebită. Efectiv, el a reţinut<br />
atenţia încă de timpuriu.<br />
Dacă discernem în figura lui Christos o<br />
paralelă la manifestarea psihică a Sinelui,<br />
Antichristul îşi are corespondenţa în umbra<br />
Sinelui, în jumătatea obscură a totalităţii umane,<br />
pentru care nu putem arăta prea mult optimism.<br />
Experienţa ne arată că lumina şi umbra par să fie<br />
repartizate în proporţii egale în natura umană,<br />
aşa încît totalitatea psihică apare mai degrabă<br />
ca o lumină atenuată. Conceptul psihologic al<br />
Sinelui care, pe de o parte, se deduce din<br />
cunoaşterea omului integral şi, pe de altă parte,<br />
se prezintă spontan în producţiile inconştientului<br />
ca o cua-temitate arhetipală cu ramificaţii<br />
constituite din antinomii interne, nu poate omite<br />
umbra care face parte din figura luminoasă şi fără de care<br />
aceasta este lipsită de corp» şi deci de umanitate.<br />
Lumina şi umbra formează în Şinele empiric o<br />
unitate paradoxală. Dimpotrivă, în viziunea<br />
creştină, arhetipul este scindat în două jumătăţi<br />
disperat ireconciliabile, ceea ce conduce în final la un<br />
dualism metafizic, la o separare definitivă a împărăţiei<br />
cerurilor de lumea inflamată a damnării.<br />
Pentru oricine adoptă o atitudine pozitivă vizavi<br />
de creştinism, problema Antichristului este o<br />
încercare dură. Manifestarea Adversarului<br />
semnifică fără îndoială contra-ofensiva diavolului<br />
provocată de încarnarea lui Dumnezeu. Diavolul şia<br />
primit încă de la începutul creştinismului figura<br />
sa de dublu al lui Christos şi, prin urmare, de<br />
Dumnezeu, în timp ce în Cartea lui Iov el mai era<br />
încă un fiu al lui Dumnezeu şi un reprezentant al lui<br />
Yahve 25 . Psihologic vorbind, cazul este clar: figura dogmatică a<br />
lui Christos este atît de sublimă şi de imaculată<br />
încît ea a întunecat tot restul; ea a devenit în fapt<br />
atît de unilaterală încît necesită cu orice preţ o<br />
completare psihică pentru a restabili echilibrul.<br />
Această opoziţie inevitabilă este cea care a condus<br />
deja, de timpuriu, la doctrina celor doi fii ai lui Dumnezeu dintre
care cel mai vîrstnic se numea Satanael 26 . Venirea lui Antichrist nu<br />
este o simplă predicţie profetică, ci o lege<br />
psihologică ineluctabilă care, deşi nu a fost<br />
cunosută de autorul epistolelor io-inice, 1-a condus<br />
la certitudinea enantiodromiei viitoare. Iată de ce<br />
scria el ca şi cum ar fi conştientizat necesitatea<br />
internă a acestei transformări, deşi mai mult ca<br />
sigur că această idee trebuie să-i fi apărut ca o<br />
revelaţie divină . In realitate, orice diferenţiere<br />
superioară a imaginii lui Christos antrenează o<br />
întărire corepun-zătoare a complemetului<br />
inconştient, făcînd astfel să crească tensiunea<br />
dintre sus şi jos.<br />
Cu aceste afirmaţii noi ne mişcăm din plin în<br />
cadrul psihologiei şi al simbolismului creştine, deşi<br />
nu s-a recunoscut niciodată că atitudinea creştină<br />
conţine o fatalitate care trebuie să o conducă la<br />
răsturnarea speranţei ei. şi aceasta, nu din cauza<br />
unor raţiuni fortuite inexplicabile, ci datorită unei<br />
legi psihologice. Idealul spiritualităţii dirijate spre<br />
înalt era destinat să se izbească<br />
* Profeţia creştină a venirii Antichristului aminteşte de<br />
profeţiile hinduse în care epoca pe care o trăim noi azi este<br />
numită epoca de fier şi este pusă sub stăpinirea zeiţei Kali. Este<br />
vorba de distrugerea valorilor tradiţiei, de înlocuirea lor cu<br />
alte valori care nu au o fundamentare temeinică în etosul divin.<br />
Deci, nu este vorba atit de dominaţia răului privit în chip etic,<br />
moral, etc, cît mai ales de o derivă curioasă a conştiinţei<br />
umane care a pierdut, cumva, dreapta măsură în aprecierea<br />
faptelor vieţii şi a conduitelor care se impun. Problema trebuie<br />
transpusă în planul teoriei cunoaşterii, aşa încît putem vorbi,<br />
in acest sens, despre ignoranţă. în acelaşi context.<br />
Antichristul nu personifică neapărat aspectul obscur al<br />
Totalităţii divine, cît mai ales neputinţa omul., modern de a<br />
concepe "perfecţiunea", Totalitatea, în maniera ei -uk.v. ; '. Pe<br />
planul moral, această ignoranţă explică, de pildă, excesele<br />
caritabile din viaţa de zi cu zi, iar în viaţa popoarelor aşa-zisa<br />
discriminare rasială pozitivă. în planul psihologic, interior, al<br />
fiinţei, ea transpare din tendinţa individului de a ignora viaţa<br />
sa inconştientă, pentru a se cantona total în limi-^ ueţii sale<br />
conştiente. (N. Tr.)<br />
162 163<br />
de pasiunea materialistă total ataşată valorilor<br />
pămînteşt care vizează stăpînirea materiei şi<br />
aservirea universului. Această schimbare devine<br />
manifestă în epoca Renaşterii. Aceasă "re naştere"<br />
a fost interpretată ca însemnînd reînnoirea spiritului<br />
antic. Astăzi ştim că acesta din urmă era mai<br />
degrabă o ma-;că. Ceea ce renăştea atunci nu era<br />
spiritul antichităţii, ci cel al t vu-lui Mediu creştin<br />
care îmbrăţişase, transformîndu-se. ciudate<br />
tendinţe păgîne: el schimbase idealul ceresc cu cel<br />
tereştri' şi trecuse de la verticala stilului gotic la<br />
orizontala descoperirii globului pămîntesc şi a<br />
naturii. Dezvoltarea ulterioară care ;\ condus la Era<br />
luminilor şi la Revoluţia franceză a produs astăzi o<br />
situaţie generalizată, ce nu s-ar putea desemna<br />
altfel dîci; ca antichristică; ea verifică anticiparea,<br />
din perioada creştini*ătii primitive, privind<br />
"vremurile de pe urmă". Este ca şi cum. odată cu<br />
venirea lui Christos, opuşii mai înainte latenţi s-ar fi<br />
ra:u>;-festat, sau cum un pendul lansat cu putere<br />
dintr-o parte ar î executat acum mişcarea<br />
complementară din cealaltă parte. Copacul, se<br />
spune, nu poate creşte în cer dacă rădăcinile sale nu<br />
se înfi
inseparabil, al său mysterium iniquitatis de sr>l justitiae. ca<br />
şi un frate de uri alt frate, aşa cum au vrut-o<br />
Ebioniţii 27 şi Euheţii 28 , Ambii se luptă pentru<br />
împărăţie, unul pentru cea a cerului, cela lalt pentru<br />
principatus hujus mundi (împărăţia acestei lumi), Auzim<br />
vorbindu-se despre o împărăţie "de o mie de ani" şi<br />
de venirea Antichristului, ca şi cum cei doi fraţi<br />
împărăteşti ar fi stabilit o împărţire a lumilor şi a<br />
timpurilor. întîlnirea cu Satan a trebuit să fie altceva<br />
decît o -pură întîmplare: ea este o verigă dintr-un<br />
lanţ.<br />
La fel cum trebuie să ne amintim de zeii antici<br />
pentru a putea aprecia într-o manieră justă valoarea<br />
psihologică a arhetipului anima-animus, Christos este<br />
pentru noi analogia cea mai apropiată a Sinelui şi a<br />
semnificaţiei sale. Este vorba fireşte de o va loare<br />
colectivă care nu este recunoscută în chip arbitrar<br />
sau artificial, ci care posedă o realitate efectivă şi<br />
existînd în sine, şi care îşi produce efectele chiar<br />
dacă subiectul nu are cunoştinţă de ele. Fără<br />
îndoială că atributele lui Christos (^substanţialitatea<br />
cu Tatăl, coeternitate, filiaţie divină,<br />
partenogeneză, cruci ficare, Miel sacrificat între<br />
opuşi, etc.) ne fac să recunoaştem în el, incontestabil,<br />
o încarnare a Sinelui. Totuşi, considerat din punct de<br />
vedere psihologic, el nu corespunde decît uneia dintre<br />
jumătăţile arhetipului. Cealaltă jumătate se<br />
manifestă în Anti-christ. Ambii sînt simboluri<br />
creştine care au acelaşi sens ca şi Mîntuitorul crucificat<br />
între cei doi tîlhari. Acest mare simbol<br />
La nivel cosmic, însă, Satan şi Christos pot trimite la<br />
concepţia despre natura dublă a lui Dumnezeu - la<br />
Dumnezeul iubitor şi la ce! distrugător -, care poate fi<br />
lămurită dacă avem în vedere o viziune asemănătoare<br />
prezentă în filozofia taoistă. Acolo se vorbeşte adeseori<br />
despre Cer (principiul absolut) ca manifestînd o alternanţă a<br />
tendinţelor polare yin-yang, tradusă în viaţa umană prin<br />
vremuri de prosperitate, armonie socială şi echilibru şi,<br />
respectiv, de declin moral şi social, de derută şi entropie pe<br />
toate planuiile. (N li )<br />
164<br />
vrea să spună ca de/\olian i şi difcrentieita<br />
lonstimtu coi i . t întotdeauna la o leciniodşteu* şi UMI<br />
amt nintatoart ,i opo/i i« < nu re prezi ntă ni mu ma i<br />
put ui d eut m nif icann mim , 'i n suspendarea sa<br />
chinuitoare între otmşi inseparabili ' < u > u i acestea,<br />
aici nu avem de a face c u o t xtmctie totala a t-nlu minteri sar<br />
distiuee s.i'asul lonşmiitei ieea u> ai ,tvea i<br />
urmare o inconştienta t umpleţi Aboluea rehhva<br />
nu pi decît deciziile supremi i i Ut me in u i i m ins< lulnleioi<br />
u>l de îndatoriri; aittel s[iu
cumva să tîe "binele suprem" (Summum Bonuni). l In<br />
teolog protestaţii a mers pinâ la a declara chiar că:<br />
"Dumnezeu nu poate fi decit bun". Şi totuşi Yahve ar fi<br />
trebuit sâ-1 instruiască mai bine în acest domeniu,<br />
dacă el însuşi nu a fost capabil să observe trufia sa<br />
intelectuală vizavi de atotputernicia şi libertatea<br />
divine. Uzurparea "binelui suprem'" are evident<br />
raţiuni care se situează cu mult în trecut (nu mă<br />
pot extinde aici asupra acestui fapt). Şi cu toate<br />
astea, ea a rămas fundamentul şi cauza ideii de<br />
privat io boni care neaga realitatea răului. Această<br />
idee apărea deja pe deplin formulată la Vasile cel<br />
Mare (330-379), la Denys Areopa-gitul (a doua<br />
'.nnătate a secolului I /), ca şi la Augustin.<br />
Tatian (sec. al 11-lea) este primul reprezentant a ceea ce va<br />
deveni axioma: "()mne bonum a Deo, omne malurn ab homine\<br />
atunci cînd declară: "Dumnezeu nu a făcut nimic<br />
rău; noi sîntem cei care atu născut nedreptatea' 1 ".<br />
Această afirmaţie se întilneşte şi la Meliton din<br />
Sardes (sec. al 11-lea), în scrierea sa Ad Autoly-cutn".<br />
Vasile declară; "Tu nu trebuie să-1 priveşti pe<br />
Dumnezeu ca pe autorul existenţei răului, nici să-ţi<br />
imaginezi că răul posedă o substanţă proprie (i8iav<br />
OTrooraaiv toi) KaKOu eivai'). Căci răul nu există ca o<br />
fiinţă vie, iar noi nu putem aşeza sub ochii noştri<br />
esenţa lui substanţială (ouoiav evonoo tatov). Răul<br />
este privarea de bine [lipsa binelui]... Astfel, răul nu<br />
se bazează pe o existenţă proprie (ev iSia imapţei), ci<br />
se naşte din nutilarea (7rnpd)U0aiv sufletului" 1 . Prin<br />
urmare el nu este nici ne-născut, cum o cred<br />
paginii, cate egalează răul cu natura bună.,, nici<br />
chiar născut. Căci, dacă totul vine de la Dumnezeu,<br />
cum ar putea veni râul de la Bine?"' 4 .<br />
Un alt pasaj lămureşte logica acestei afirmaţii.<br />
Vasile zice, în a doua hotnelie din Hexameron. "Este<br />
absolut nedrept să afirmăm câ răul îşi are<br />
originea în Dumnezeu, căci una din<br />
părţile opoziţiei nu poate ieşi din cealaltă. De fapt.<br />
viaţa nu naşte moartea, întunecimea nu este<br />
obîrşia luminii, boala nu este cea care creză<br />
sănătatea... Prin urmare, dacă (râul) nu este nici nenăscut,<br />
nici născut de Dumnezeu, de unde îşi are el<br />
natura sa? Căci, la urma urmei, nimeni nu poate<br />
nega că el există. Atunci ce vom spune noi? Că răul<br />
nu este o esenţă vie şi animată, ci o dispoziţie opusă<br />
virtuţii, provenind de la persoanele uşuratice în<br />
urma defectării lor în privinţa binelui... Fiecare<br />
trebuie să se considere ca au orul răului care se afră<br />
în el" 35 *.<br />
Legea naturală care vrea ca atunci cînd spunem<br />
"sus" să ne reprezentam în acelaşi timp u "jos",<br />
s-a schimht într-o înlănţuire cauzală împinsă astfel<br />
spre absurd, căci este clar că întunericul nu naşte<br />
lumina, nici lumina întunericul. Totuşi ideea de bine<br />
şi rău constituie premiza judecăţii morale. Este un<br />
cuplu de opuşi logic echivalenţi, care formează, ca<br />
atare, o condiţie sine qua non a oricărui act de<br />
cunoaştere. Din punct de vedere empiric, nu putem<br />
spune nimic mai mult. La acest nivel trebuie<br />
" Afirmaţiile lui Vasile pot fi interpretate şi altfel. Răul nu<br />
are o existenţă autonomă in şesul că el nu este o entitate<br />
vie, o creatură (duh, demon, etc.) care a fost produsă de<br />
Dumnezeu. Este aici, desigur, o idee revoluţionată pentru<br />
lumea antică înclinată să personifice răul şi să-1 proiecteze în<br />
afara individului. Chiar şi Biserica a procedat astfel atunci<br />
cînd a iniţiat ritualurile de exorcizare, Vasile insistă, pe bună<br />
dreptate, asupra faptului câ răul este o stârv a sufletului, o<br />
"mutilare"care poate fi interpretată, psihanalitic, ca o refulare,<br />
De aceea, o dată în plus, răul nu este o creaţie a lui<br />
Dumnezeu ci un efect al acţiunii umane. Refularea, pentru a<br />
reveni pe tărîmul psihanalizei, nu este opera unei entităţi<br />
exterioare omului. Ea este creaţia omului în măsura în care<br />
supraeul noastru cultural nu ne-a picat din cer ci a fost impus din considerente<br />
legate de civilizaţia umană. Iată de ce omul este<br />
responsabil de "răul" din el, Jung nu sesizează aceste nuanţe<br />
şi insistă să ne asigure că Sfinţii Părinţi sîtit vinovaţi de<br />
disocierea Sinelui în creştinism. în realitate, gîndirea St".<br />
Vasile ai putea ti apreciată ca o anticipare curajoasă a viziunii<br />
psihanalizei cate, şi ea, neagă existenţa autonomă a răului.<br />
(N, Tr.)<br />
167
să afirmăm că binele şi răul, ca jumătăţi<br />
coexistente ale unei judecăţi morale, nu provin una<br />
din alta, ci sînt prezente deopotrivă întotdeauna.<br />
Răul este, ca şi binele, o valoare umană, iar ■'oi<br />
sîntem autorii judecăţilor de valoare, dar numai întro<br />
măsură restrînsă sîntem şi autorii stărilor de<br />
fapte supuse judecăţii morale. Aceste stări de fapte<br />
se numesc "bune" de către unii şi '"rele" de către<br />
alţii. Numai în cazurile cele mai importante există<br />
un consens aproape general. Dacă, împreună cu<br />
Vasile, îl considerăm pe om ca autorul răului,<br />
declarăm în acelaşi timp că el este şi autorul binelui<br />
. Totuşi, omul este înainte de toate autorul unei<br />
simple judecăţi; în raport cu faptul judecat, responsabilitatea<br />
sa nu este atît de uşor de stabilit. Ar<br />
trebui pentru aceasta să definim cu claritate<br />
întinderea liberului arbitru. Psihiatrul ştie ce<br />
sarcină extrem de dificilă reprezintă aceasta.<br />
Din aceste motive, psihologul reculează în faţa<br />
afirmaţiilor metafizice, dar el trebuie să critice<br />
fundamentele umane admise de privatio boni. Atunci cînd<br />
Vasile afirmă, pe de o parte, că răul nu are o<br />
substanţă proprie, dar că provine dintr-o "mutilare<br />
a sufletului'', şi că, pe de altă parte, el este convins<br />
că răul există realmente, realitatea relativă a răului<br />
se fondează pe o reală "mutilare'" a sufletului, care<br />
trebuie să aibă şi ea o cauză reală. Dacă sufletul a<br />
fost creat bun la origine, el a fost într-adevăr<br />
corupt jji aceasta provine dintr-o cauză reală, chiar<br />
dacă aceasta nu a fost decît neglijenţă, indiferenţă<br />
şi frivolitate, ceea ce constituie sensul cuvîntului<br />
rhathymia . Dacă ceva este redus la<br />
In .ensul arătat de mine mai sus, omul nu poate fi autorul<br />
binelui. Binele este creaţie divină, el este o ordine instituită<br />
de Creator, o ordine naturală a lucrurilor pe care omul o<br />
perturbează prin acţiunea sa necugetată. (N. Tr.)<br />
Altfel spus, această cauză nu se află în afara omului, nu<br />
este rezultatul 'cţiunii unei entităţi autonome, a unui Diavol,<br />
de care,omul nu s-ar face răs-inzător. Jung nu sesizează<br />
această nuanţă. (N. Tr.)<br />
un fapt psihologic trebuie să accentuez acest<br />
aspect el nu este redus nicidecum la zero, nu este abolit, ci<br />
transpus într-o realitate psihică mult mai uşor de<br />
constatat decît, de pildă, realitatea diavolului<br />
dogmatic care, după sursele autentice, nu a fost<br />
inventat de om, ci exista înaintea lui. Dacă, în ceea<br />
ce îl priveşte, diavolul a căzut în afara lui Dumnezeu<br />
din propria sa voinţă, aceasta demonstrează, pe<br />
de o parte, că răul exista în lume înaintea omului şi<br />
că acesta din urmă nu este singurul lui autor, iar_<br />
pe de altă parte, că diavolul avea deja un suflet<br />
"mutilat'" pentru care trebuie să găsim o cauză<br />
responsabilă*. Viciul fundamentil al arguman.ului<br />
lui Vasile este petiţia de principiu care conduce la<br />
contradicţii insolubile. Se susţine la început că<br />
autonomia răului trebuie negată, chiar şi în faţa<br />
eternităţii diavolului afimată prin dogmă. Motivul<br />
exterior al acestei stări de fapt este, istoric,<br />
ameninţarea dualismului maniheist. Aceasta a<br />
apărut foarte clar în tratatul lui Titus de Bosta (circa<br />
370), Adversus Mttnichaeos 36 . Autorul expune aici că,<br />
contrar dualismului maniheist, răul nu există sub<br />
raportul substanţei*.<br />
loan Chrysostom (circa 344-407) foloseşte, în loc<br />
de axâpi]oii; (privare, lipsă), expresia eKxpoîrr) tou<br />
KaA.oi3 (deviere, abatere în raport cu binele). El se<br />
exprimă astfel: "Râul nu este nimic altceva decît o<br />
deviere de la bine, şi prin urmare răul este secundar în<br />
raport cu binele'" 7 .<br />
Diavolul reprezintă mai degrabă o potenţialitate prezentă<br />
în creaţie, şi anume aceea de a te abate de la legitatea divină. Altfel<br />
spus, omul poate, prin proasta utilizare a libertăţii sale, să<br />
adopte o poziţie care s-a înstrăinat de ordinea naturală<br />
("bună") prescrisă a creaţiei. Prin urmare, nu putem vorbi<br />
despre Diavol ca despre o fiinţă în "carne şi oase" care a<br />
tăcut şi a dres cutare lucru. (N. Tr.)<br />
Afirmaţia este cît se poate de clară aici: răul nu are o<br />
existenţă substanţiala, el nu este o entitate autonomă. (N. Tr.)<br />
169
Denys Areopagitul oferă, în cap. IV al tratatului<br />
său Numele divine, o explicaţie detaliată în privinţa<br />
răului. Răul, spune el, nu poale proveni din bine,<br />
căci, dacă ar proveni din bine, nu ar mai ti rău.<br />
intrucît tot ceea ce există provine din bine, totul<br />
este bun într-o măsură oarecare: "Răul nu există<br />
deloc", (TO 8e KCIKOV oim; ecmv.)<br />
"Prin natura sa răul nu este un lucru şi el nu<br />
produce lucruri". Răul nu există deloc şi el nu este<br />
nici bine, nici producător de bine" (OVJK EOTI Ka66A.orj TO<br />
KCXKOV otite ctyaGov cure 6v saxiv). ■ I oate lucrurile, în<br />
măsura în care există, sînt bune şi provin din Bine;<br />
dar, în măsura în care sînt lipsite de bine, ele nu<br />
sînt nici bune, nici existente". Ceea ce nu există nu<br />
este în întregime rău. Ceea ce este absolut<br />
inexistent nu este nimic, dacă nu este înţeles<br />
cumva ca subzistînd în bine într-o modalitate<br />
extra-esenţială (Kaxd xo vnepovoiov). De unde binele<br />
- atît ca absolut existent, cît şi ca absolut inexistent - va<br />
ocupa un loc cu mult superior şi supraeminent (noXkti)<br />
npotepov \mepi5pîmevov), în timp ce râul nu este nici în<br />
ceea ce există, nici în ceea ce nu exista ( TO de KCXKOV<br />
oi)T£ ev tok, ouenv, ome ev toic, ufj OVJOIV 38 ).<br />
Aceste aserţiuni indică emfaza cu care a fost<br />
negată realitatea râului încă de timpuriu. Această<br />
stare de lucruri se află într-un raport intim, aşa<br />
cum am văzut, cu luarea de poziţie a Bisericii 111<br />
faţa dualismului maniheist. Lucrul apare clar la<br />
Augustin. El scrie, în tratatul său împotriva<br />
maniheiştilor şi marcioniţilor: "Prin urmare, toate<br />
lucrurile sînt bune, pentru că unele sînt mai bune<br />
decît altele şi bunătatea celor inferioare sporeşte<br />
lauda celor mai bune [...] Privitor la cele zise rele, fie sînt<br />
defecte ale lucrurilor bune, care nu pot exista absolut<br />
nicăieri prin ele însele în afara lucrurilor bune [...]<br />
Chiar şi defectele aduc mărturie bunătăţii celor<br />
naturale. De fapt, ceea ce este rău în urma unui<br />
defect este evident bun prin natura sa. Căci defectul 1<br />
este contra<br />
170<br />
naturii, pentru că îi dăunează naturii: şi nu i-ar<br />
dăuna, dacă nu 1-ar micşora binele. Deci râul nu este<br />
decit privarea de bine. Şi prin urmare, el nu este<br />
nicăieri, dacă nu într-un bine oarecare [...] Aşadar,<br />
pot exista realităţi bune fără realităţi rele, aşa cum<br />
există şi Dumnezeu împreuna cu toate realităţile<br />
superioare cereşti; dar realităţile rele nu pot exista<br />
fără cele bune, dacă ele vatămă, ele micşorează<br />
binele; daca ele mai vătăma încă, este pentru că<br />
mai au încă un bine pe care îl pot micşora; şi dacă îl<br />
absorb în întregime, nu mai rămîne nimic natural<br />
pe care să-1 mai poată micşora; prin urmare, mi<br />
mai exista nici râul care sa strice, pentru că lipseşte<br />
natura al căţei bine 1 ar putea micşora, vătămîndu-<br />
1 39 ".<br />
Cartea sentinţelor extrase din Auguslin declară<br />
(CLXX.X VI» "Răul nu are substanţă 40 , căci cet-.a ce<br />
nu ii aie pe Dumnezeu u« autor nu există; astfel,<br />
viciul complici nu este mnuc altceva decît dorinţa<br />
sau acţiunea unei voinţe dezordonate" . lat Au<br />
gustin spune în acelaşi sens: 'Renii nu este rău; dai<br />
dacă cineva foloseşte fierul pentru o crimă , acela<br />
este rău'<br />
Aceste expuneri ale lui Denys Areopagilul şi<br />
Augustin araîâ cu claritate că: răul nu are<br />
substanţa iu sine. nu există, căci el este o<br />
micşorare a binelui care posedă inti adevăr<br />
substanţă Răul este un vitium, un viciu, un defect,<br />
adică o proastă utilizare<br />
* Găsim o paralelă interesantă a acestei observaţii iu<br />
taoism. Zhuang Zi, unul din coriîeii taoismului filozofic, arată<br />
ca legea cerului lace ca lucrurile create să iic aşa cum sînt eie de la<br />
nat ui â i ierul este tier, cu alic cuvinte, şi nu are nici o<br />
proprietate morală sau utilitară Dar lucrurile naturale sînt<br />
modificate de oameni în folosul lor. Fierul poate ii astfel<br />
transformat în unealtă de război şi folosit ca atare. Este ceea<br />
ce taotsmul numeşte legea pâmîntului.-Aceste modificări aduse<br />
naturii naturale a cieaouilor şi lucrurilor constituie "corupţia'' sau<br />
•'răul" lor. Prin urmare, râul este într adevăr o mutilare a binelui.<br />
(V. în acest sens şi introducerea mea la cartea "Tao în<br />
aforisme". AROPA. 1997.) (N. "Ir.)
a lucrurilor în urma unei decizii incorecte a voinţei<br />
(de pildă, orbirea datorată unei dorinţe rele*).<br />
Thomas d'Aquino, mare doctor al Bisericii, spune<br />
referindu-se la citatul lui Areopagitul dat mai sus: "Una din<br />
părţile unui cuplu de opuşi este cunoscută pornind<br />
de la cealaltă, ca de pildă obscuritatea pornind de<br />
la lumină. Iată de ce (răspunsul la întrebarea) «Ce<br />
este răul?» trebuie să se deducă din natura binelui.<br />
Am spus mai sus că binele semnifică tot ceea ce<br />
este de dorit Prin urmare. întrucît toată natura îşi<br />
doreşte propria sa esenţă şi propria sa perfecţiune,<br />
este necesar să spunem că fiinţa şi perfecţiunea<br />
oricărei creaturi au nevoie de bine (rationem boni). Prin<br />
urmare, mi este cu putinţă ca răul să semnifice o<br />
fiinţă, o formă sau o nai ură oarecare. Iată de ce<br />
este necesar ca numele răului să semnifice<br />
absenţa bine lui 43 ". "Răul nu este o fiinţă, în timp re<br />
hineie este o fiinţă 44 " "Faptul că orice agent<br />
operează îr vederea unei finalităţi decurge clar din<br />
faptul că orice agent tinde ^pre ceva definit. Or,<br />
lucrul spre care tinde orice agent în chip definit<br />
trebuie cu necesitate să-i convină acestui agent,<br />
pentru că acesta nu ar tinde spre el dacă nu ar<br />
avea o anumită legătură cu el Ceea ce îi convine<br />
unei fiinţe este bun pentru ea. Aşadar, orice agent<br />
acţionează in vederea unui bine 45 ".<br />
Sfîntul Thomas se referă la cuvintele lui Anstotel:<br />
"Un lucru este cu atît mai alb cu cît este amestecat<br />
mai puţin cu negru 40 " fără a menţiona totodată că<br />
propoziţia inversă: "Un lucru este cu atît mai negru<br />
cu cît este amestecat mai puţin cu alb" revendică<br />
aceeaşi validitate şi este echivalentul logic al primeia. Ar<br />
fi trebuit să se menţioneze şi faptul că nu numai<br />
obscuritatea este cunoscută prin intermediul<br />
luminii, dar şi lumina cu ajutorul ob=<br />
* în realitate, nu dorinţa este rea ci faptul că ea ne "orbeşte",<br />
adică are ceva excesiv, şi de aceea nefiresc. în revedicările ei. (N<br />
I r . )<br />
172 173<br />
scurităţii .<br />
Dat fiindcă numai ceea ce acţionează este real,<br />
după Sfîntul Thomas numai binele este real, adică<br />
existent Totuşi, argumentarea sa presupune un bine<br />
care semnifică ceva de genul "satisfăcător,<br />
convenabil, adaptat, corespunzător" Prin urmare, ar<br />
trebui să traducem: "Omne agens agit propter<br />
bonum" prin: "Orice agent acţionează în vederea a<br />
ceea ce îi convine". Dar aceasta este, după cum<br />
ştim, tocmai ceea ce face diavolul. Şi el posedă un<br />
appetibile (lucru dezirabil) şi tinde, fără îndoială, spre<br />
pei fecţiunea nu în bine, ci în rău. Totuşi nu putem<br />
deduce de aici c tendinţa sa posedă natura binelui 1 .<br />
Rezultă de aici că este posibil să reprezentăm<br />
râul ca o di minuare a binelui, dar cu o asemenea<br />
logică am putea spun că: temperatura iernii arctice<br />
care ne îngheaţă nasul şi urecim.-nu diferă decît cu<br />
puţin de cea care există la ecuator. Dar, in rea<br />
litate, ea diferă cu 230° sub zero absolut. Toate<br />
lucrurile de pe pămînt sînt "calde" pentru că nici<br />
unul nu atinge, nici măcar pe aproape, zero<br />
absolut. Aşa cum lucrurile sînt mai mult sau mai<br />
puţin bune, iar frigul nu este decît o micşorare a<br />
caldului, şi răul nu este decît o micşorare a binelui.<br />
Argumentarea lui privatio<br />
Acest lucru nu poate fi menţionat, aşa cum pretinde Jung,<br />
pentru că la Părinţii creştini lumina este axiomată ca o<br />
reprezentare a binelui, adică a lui Dumnezeu. Ea a existat<br />
încă de la început, sau, mai precis, ea este singura care are<br />
substanţă. Obscuritatea, în acelaşi context simbolic, nu are<br />
o existenţă în sine şi depinde, prin urmare, de gradele de<br />
alterare ale luminii. (N. Tr.)<br />
* Ba putem afirma aşa ceva: pentru că Diavolul acţionează<br />
şi el în concordanţă cu propria sa natură care, deşi este rea<br />
după opinia noastră, este bună pentru el. în măsura în care<br />
Diavolul nu devine înger, el îşi rămîse sieşi consecvent, adică<br />
naturii sale specifice. Prin urmare, "binele" înseamnă a fi în<br />
acord cu propria ta natură naturală, chiar dacă în ochii altora<br />
această "natură" are ceva suspect. (N. Tr.)
oni rămîne o petiţie de principiu eufemistică, chiar<br />
dacă răul este privit ca un. rău mai mic sau ca un<br />
efect cu carater finit şi limitat al lucrurilor create. Falsa<br />
concluzie decurge necesar din premiza: Deus = Summum<br />
Bonum, pentru că este imposibil ca binele perfect să<br />
fi creat răul. El a creat numai binele şi binele mai<br />
mic (pe care profanii l-ar numi "mai rău") 47 . Dat<br />
fiindcă, în ciuda unei călduri de 230° deasupra lui<br />
zero absolut totuşi noi îngheţăm ca vai de noi,<br />
există, de asemenea, oameni şi lucruri create,<br />
desigur, de Dumnezeu, care nu au decît un<br />
minimum de bine şi posedă aşadar un maximum de<br />
rău.<br />
Fără îndoială că această tendinţă de a nega<br />
realitatea răului provine din maxima: Omne bonum a Dea,<br />
omne malum ab homine. Aceasta este în contradicţie cu<br />
adevărul care vrea ca cel care a creat caldul să fie,<br />
de asemenea, şi autorul frigului (sau bonitas<br />
inferiorum: bunătatea lucrurilor inferioare). Putem să-<br />
1 aprobăm pe Augustin că toate naturile sînt bune;<br />
dar ele nu sînt suficient de bune pentru ca răutatea<br />
lor să nu fie şi ea evidentă.<br />
Ceea ce s-a petrecut şi se petrece în zilele<br />
noastre în cîmpurile de concentrare ale statelor dictatoriale<br />
nu poate fi calificat ca "lipsă accidentală de<br />
perfecţiune". Aceasta ar suna ca o ironie<br />
insultătoare.<br />
Psihologia nu ştie ce sînt în sine binele şi răul; ea<br />
le cunoaşte numai ca judecăţi asupra unor relaţii:<br />
binele este ceea ce, dintr-un anumit punct de<br />
vedere, apare drept convenabil, acceptabil sau<br />
preţios; răul este opusul binelui. Cînd ceea ce<br />
numim bine este într-adevăr bine pentru noi,<br />
există de asemenea şi un rău care este şi el la fel<br />
de "real" pentru noi. Vedem că psihologia are de-a<br />
face cu o judecată mai mult sau mai puţin<br />
subiectivă, adică cu o opoziţie psihică care este<br />
inevitabilă într-o desemnare de relaţii de valoare:<br />
este bun ceea ce nu este rău şi este rău ceea ce nu<br />
este bun. Există lucruri care, dintr-un anumit<br />
punct de<br />
174<br />
vedere, sin! extrem de rele, adică periculoase.<br />
Există, de asemenea, şi în natura umană lucruri<br />
care sînt foarte periculoase şi, prin urmare, îi apar ca<br />
rele celui care este plasat în linia lor de tir. Nu are sens să<br />
înfrumuseţăm acest rău, căci nu am face-o decît<br />
din dorinţa de a ne proteja cu o falsă protecţie.<br />
Natura umană este capabilă de un rău infinit, iar<br />
faptele rele sînt la fel de reale ca şi cele bune, oricît<br />
de departe s-ar întinde domeniul experienţei umane,<br />
ceea ce vrea să zică că sufletul formulează<br />
involuntar judecata care discriminează. Numai<br />
inconştienţa nu cunoaşte binele şi răul. în interiorul<br />
domeniului xsiholoeic nu ştim, oricit am n de<br />
sinceri, ce preaomină în lume, râul sau binele. Ne<br />
mulţumim să sperăm că binele - adică ceea ce pare<br />
să ne convină. Nimeni nu ar îndrăzni să declare ce<br />
este bineie în mod general. Nici o viziune intuitivă a<br />
relativităţii şi fragilităţii judecăţii noastre morale nu<br />
ar putea să ne elibereze de aceste defecte, iar cei<br />
care îşi imaginează că sînt plasaţi dincolo de bine şi de<br />
tău sînt de obicei cei mai mari torţionari ai<br />
umanităţii, căci ei se contorsionează în chinul şi<br />
angoasa propriei lor frenezii.<br />
Astăzi, ca şi întotdeauna, este extrem de<br />
important ca omul să nu omită să vadă primejdia<br />
răului care mocneşte în el. Această primejdie este,<br />
din nefericire, foarte reală, de aceea psihologia<br />
trebuie să insiste asupra realităţii răului şi să<br />
respingă orice definiţie cate l-ar privi ca insignifiant<br />
sau chiar ca inexistent. Psihologia este o ştiinţă<br />
experimentală care se ocupă de luc iui reale, la<br />
psiholog, eu nu am prin urmare nici o intenţie de a<br />
mă amesteca in metafizică şi nu am competenţa<br />
cerută pentru a o face. Eu nu trebuie să intru în<br />
polemică decît acolo unde metafizica impietează<br />
asupra experienţei pe care o interpretează în chip<br />
nejustificat empiric. Critica mea privitoare la pnvatio boni nu<br />
este valabilă decît din perspectiva experienţei<br />
psihologice. Din punct de vedere ştiinţific, privatio<br />
boni este, aşa cum<br />
175
poate constata oricine, o petiţie de principiu, de<br />
unde, după cum ştim. nu putem scoate decît ce<br />
am introdus. Argumentele de acest gen nu-au nici<br />
o forţă de convingere. Dar faptul că ele sînt nu<br />
numai folosite dar şi crezute este pentru mine ceva de<br />
care nu mă pot descotorosi cu una cu două. De fapt,<br />
este o dovadă a existenţei unei tendinţe de a da,<br />
din principiu, prioritate "binelui", şi aceasta, cu<br />
toate mijloacele convenabile şi neconvenabile de care<br />
se dispune. Prin urmare, atunci cînd metafizica creştină<br />
se ataşează de privatio boni, ea exprimă tendinţa de<br />
a spori mereu binele şi de a micşora răul. Privatio<br />
boni poate fi, aşadar, un adevăr metafizic. Nu-mi voi<br />
da cu părerea în acest domeniu. Trebuie numai să<br />
susţin că, în domeniul experienţei noastre, albul şi<br />
negrul, lumina şi întunericul, binele şi răul sînt opuşi<br />
echivalenţi, aşa încît unul din termeni îl presupune<br />
întotdeauna pe celălalt.<br />
Acest fapt elementar a fost deja apreciat cum se cuvine în<br />
Homeliile clementine, colecţie de scrieri creştine<br />
gnostice compuse pe la anul 150 după Christos 48 .<br />
Autorul lor compară binele şi răul cu mîna dreaptă<br />
şi mîna stîngă a lui Dumnezeu şi înfăţişează creaţia<br />
în general ca formată din syzygii, cupluri de opuşi.<br />
La fel elevul lui Bardesan, Marinus, vede binele ca<br />
luminos şi plasat la dreapta {dexion) şi răul ca obscur<br />
şi plasat la stînga (aristeron) 49 . Partea stîngă<br />
corespunde de asemenea femininului. Şi la Ireneu<br />
(Adv. Haer., I, 30, 3), Sofia Prunikos s-a numit Sinistra<br />
(Stînga). Clement găseşte această manieră de a<br />
vedea perfect compatibilă cu ideea de unitate a lui<br />
Dumnezeu. Dacă ne-am închipui o imagine<br />
antropomorfică a lui Dumnezeu (orice imagine a lui<br />
Dumnezeu este mai mult sau mai puţin antropomorfică),<br />
nu am putea contrazice logica şi naturalul tezei<br />
clementine. în orice caz, această viziune, care este<br />
probabil mai veche cu două sute de ani decît citatul<br />
dat mai sus, dovedeşte că<br />
realitatea răului nu conduce nicidecum la un<br />
dualism maniheist şi că ea nu primejduieşte<br />
imaginea lui Dumnezeu. Dimpotrivă, ea îi asigură<br />
unitatea, făcînd-o să treacă dincolo de distincţia<br />
problematică pe care o întîlnim în viziunea yahvistă<br />
şi creştină. Yahve. se ştie, nu este drept, iar<br />
nedreptatea nu este bună. Dumnezeul creştin,<br />
dimpotrivă, este numai bun. Fără îndoială că teologia<br />
clementină s-a forţat să întindă un pod peste<br />
această opoziţie, într-o modalitate conformă cu<br />
faptele psihologice.<br />
Linia de gîndire a lui Clement merită aşadar să<br />
fie studiată mai îndeaproape. "Dumnezeu, zice el, a stabilit<br />
două împărăţii (basileias) şi două lumi (aionas) şi a<br />
decis să-i încredinţeze Răului (Ponero) actualul<br />
cosmos, pentru că el [răul] este mic şi trece<br />
repede . Dar el a promis să-i rezerve Binelui<br />
lumea viitoare, pentru că el este mare şi veşnic".<br />
Structura omului corespunde acestei diviziuni: corpul provine<br />
din femininul care are ca proprietate emoţia, în timp ce<br />
spiritul vine din masculinul uiruia ii corespunde<br />
elementul raţional'. Clement numeşte corpul şi<br />
spiritul "cele două triade 50 ". Omul provine din "două<br />
amestecuri" (phyramaton, lit.: aluaturi), femininul şi<br />
masculinul, lată de ce îi sînt propuse şi două<br />
drumuri: cel al legii şi cel al absenţei legii. De fapt.<br />
s-au stabilit două împărăţii: "Una s-a numit cer. şi<br />
cealaltă, cea a celor care guvernează în prezent<br />
pămîntul 51 ". "Una din cele două o violentează<br />
(ekbiazetai) pe<br />
Ideea că universul poate fi succesiv în puterea binelui şi.<br />
respectiv, a râului, este prezentă şi în taoism. Acolo ea capătă<br />
expresia de alternanţă a vidului şi plinului, fenomen de care<br />
se face răspunzător Cerul (vezi şi nota *, p. 163). (N. Tr.)<br />
Şi în taoism găsim o bipartiţie asemănătoare: corpul<br />
uman provine din elementul pămînt (vin) care este grosier, iar<br />
spiritul provine din elementul cer (yang) care este subtil. Aceste<br />
expresii nu vor să spună altceva decît că omul, ca orice altă<br />
creatură, este constituit din unirea elementelor polare vinyang.<br />
(N. Tr.)<br />
177
cealaltă''. "Altminteri, aceşti doi suverani<br />
(hegemones) sînt mîinile prompte" ale lui Dumnezeu, prin<br />
referire la Deuteronom, XXXII. 39 ( u Ego occidam et vivere<br />
faciam": "Eu ucid şi dau viaţă'"). El ucide cu mîna<br />
stingă şi eliberează cu mîna dreaptă. Aceste două<br />
principii "nu-şi au esenţa în afara lui Dumnezeu, şi<br />
nici nu există vreun alt principiu originar (arche). Ele<br />
nu au ieşit (proeblethesan) din Dumnezeu ca nişte<br />
animale (zoo), căci ele erau în acord cu el (homodoxoi)".<br />
"Din Dumnezeu au ieşit cele patru elemente [...] El<br />
este tatăl a toată substanţa (ousias). şi nu al<br />
cunoaşterii care a urmat amestecului (elementelor) 52 .<br />
Cînd ele au fost amestecate din afară, s-a născut din<br />
ele. ca un prunc, alegerea 5 ^". Aceasta înseamnă că<br />
amestecul elementelor a dat naştere la inegalităţi<br />
semnitîcînd incertitudini şi. prin urmare, necesitînd<br />
decizii sau alegere [opţiune]. Cele patru elemente<br />
formează quadrupla substanţă a corpului<br />
(tctragenes tou somatos ousia) şi de asemenea a râului<br />
{ton poncrou). "Această substanţă. împărţită în genuri,<br />
a fost proiectată de Dumnezeu, dar ea a fost<br />
amestecată din afara ei însăşi, prin voinţa<br />
Creatorului (ton probatontos). pentru a produce, ca rezultat al<br />
combinării, alegerea (proaicris) care se veseleşte în<br />
rău".<br />
Această frază trebuie să semnifice ceva de genul:<br />
substanţa quadrupla este eternă (oitsa aci) şi odraslă<br />
a lui Dumnezeu, dar tendinţa către rău (he kaktyis<br />
khairousa proairesis) a venit din afara amestecului dorit de<br />
Dumnezeu (Kaxd if|v TOVJ Qeov Boi3A.r)avv e^co xn,<br />
Kpâagi cruuPePr]KEv). Astfel răul nu a fost creat nici de<br />
Dumnezeu, nici de altcineva, nici proiectat în afara<br />
lui, nici ieşit din el. Petru, care s-a angajat în<br />
asemenea reflecţii, nu este deloc sigur că lucrurile<br />
s-au petrecut aşa.<br />
Prin urmare, este ca şi cum, independent (şi fără<br />
să o ştie ?) de Dumnezeu, amestecul celor patru<br />
elemente ar fi căpătat o turnură rea, ceea ce este<br />
totuşi dificil de împăcat cu postulatul<br />
178<br />
clementin al mîinilor opuse ale lui Dumnezeu care "se violentează"<br />
reciproc. Mai ales Petru, care conduce<br />
discuţia, ezită să-i atribuie Creatorului cauza răului.<br />
Clement din Roma reprezintă un creştinism al<br />
lui Petru revelînd o clară amprentă rituală {High<br />
Church) şi trădează nu numai prin aceasta, dar şi prin<br />
doctrina dublului aspect al lui Dumnezeu, un raport<br />
strîns cu Biserica iudeo-creştină primitivă. Găseam<br />
în aceasta din urmă. prin mărturia lui Epiphanes,<br />
gîndirea ebionită că Dumnezeu a creat doi fii: cel<br />
mai în vîrstâ Satan, şi cel mai tînăr Christos^. Fără<br />
îndoială că la acest lucru face aluzie Mihea, unul din<br />
interlocutorii dialogului, atunci cînd crede că binele şi<br />
râul, avînd aceeaşi obîrşie, trebuie că sînt fraţf \<br />
în Apocalipsa (iudeo-creştmăj a Ascensiunii lui<br />
haia, elementul central este constituit de viziunea celor şapte<br />
ceruri în care a fost răpit profetul y . El ii vede mai<br />
întîi pe Sammael şi oştirea sa împotriva cărora s-a<br />
angajat "un mare război" pe firmament. îngerul îl<br />
conduce mai departe. în primul cer, şi acolo îl duce<br />
la un tron. La dreapta acestuia se află îngerii care sînt<br />
mai frumoşi decît cei din partea stingă. Cei din<br />
dreapta "cîntă pe o singură voce"; cei din stingă cîntâ<br />
după cum îi bate capul, iar cîntecele lor nu sînt identice. In al<br />
doilea cer, îngerii sînt mai frumoşi decît în primul, şi<br />
nu există diferenţe între ei. La fel se întîmplă şi în<br />
cerurile superioare. Sammael mai exercită încă, în chip<br />
manifest, o înlluenţă remarcabilă asupra primului<br />
cer, în aşa fel încit îngerii din "stînga" sînt mai puţin<br />
frumoşi, iar cerurile inferioare mai puţin<br />
strălucitoare. Diavolul se află pe firmament, ca şi<br />
arhonţii gnostici, şi, împreună cu îngerii săi, el<br />
corespunde zeilor şi puterilor astrologice. Dat<br />
fiindcă atenuarea strălucirii ajunge pină în sferele<br />
superioare, sfera sa se întretaie cu sfera Trinităţii a<br />
cărei lumină penetrează
la rîndu-i piuă în cerul cel mai de jos. Astfel este<br />
descrisă o imagine care reprezintă o corelare de<br />
opuşi, la fel ca mîna dreaptă şi mina stingă. Este<br />
remarcabil că această viziune, ca şi Homeliile<br />
clementine, aparţine erei pre-maniheiste în care nu<br />
apăruse reacţia de apărare împotriva concurenţei<br />
maniheismului, încă mai era posibil să descrii o<br />
poziţie simplă şi justă de tipul yin-yang, imagine<br />
mai aproape de adevăr decît cea a privat io bani şi,<br />
pe de altă parte, neaducînd nici o atingere monoteismului,<br />
cum este cazul cu yin-yang în reuniunea lor în Tao, termen<br />
pe care iezuiţii l-au tradus logic prin "'Dumnezeu".<br />
Este ca şi cum tocmai dualismul maniheist i-ar tî<br />
conştientizat pe Părinţii Bisericii de faptul că. fără aşi<br />
da seama cu claritate, ei hrăniseră pînă atunci,<br />
mult şi bine, credinţa în substanţialitatea râului .<br />
Această viziune bruscă i-a condus fără îndoială ia<br />
primejdiile antropomorfismului, constînd în a admite<br />
că ceea ce nu poate concilia omul este deopotrivă de<br />
neconciliat şi pentru Dumnezeu. Această eroare a<br />
putut fi evitată de Biserica primitivă datorită<br />
gradului ei mai mare de inconştienţă.<br />
Fără îndoială, am putea presupune că, în<br />
cercurile gnostice ale iudaismului sincretist, problema<br />
imaginii yahviste a lui Dumnezeu, pusă începînd cu<br />
Cartea lui Iov, a continuat să fie discutată, şi<br />
aceasta cu atît mai mult cu cît răspunsul creştin la<br />
această întrebare, adică opţiunea univocă pentru<br />
bunătatea Iui Dumnezeu 57 , nu-i satisfăcea pe evreii<br />
conservatori. Este caracteristic în această privinţă<br />
că tocmai la evreii palestinieni a luat naştere<br />
doctrina celor doi fii opuşi ai lui Dumnezeu. în<br />
interiorul creştinismului, aceasta s-a perpetuat pînă<br />
la bogomili şi cathari; în iudaism, ea se continuă în<br />
speculaţia religioasă şi îşi va găsi<br />
Jung continuă să confunde ideea de substanţialitate a<br />
răului, adică credinţa în răul autonomizat, cu concepţia<br />
dualistă care acceptă, formal, existenţa elementelor de<br />
umbră Inpleroma. (N. Tr.)<br />
180 181<br />
expresia durabilă în cele două părţi ale arborelui<br />
kabbalistic al şefi roiuri lor, în Hessed (Milă) şi Din<br />
(Judecată) Un savant rabin, M. Z. Werblowski, m a onorat<br />
cm faptul de a culege pentru mine o serie de afirmaţii din<br />
literatura ebraică cn privire la a ceasta problemă 58 .<br />
Rabinul Iosif spune: '-'Cuvintul ;•., e<br />
vrea. să zică)- "Aş putea să mă mînii pe voi o clipă<br />
aşa că .( ns este. «Ascunde-te o clipă pînă ce trece<br />
mînia» si s:i vn nunu esc" Yahve atrage atenţia<br />
asupra mîniei sale necontrolate Atunci cînd în<br />
momen.tele de mînie divină este proferat un<br />
hks'em, el se împlineşte fan înconjur. Iată de ce<br />
Balaam era cel care cunoaşte gîndtsrile Preaînaltului<br />
61 ", şi a fost solicitat de Bab.q să-1 blesteme pe<br />
Israel, acest vrăjmaş atît de pruneidios. Aceasta<br />
vrea să zică că el cunoştea momentul mîniei lui<br />
Yahve'"'<br />
Iubirea şi mila lui Dumne/eu sint Ia dreapta sa,<br />
dreptatea şi judecata sînt la stînga. Astfel s-a /îs apropo de I<br />
Regi XXI! 10 ("Eu văd... toată oştirea cerului ţmînduse<br />
ia dreapta şi la sîtma sa"): "Există, oare, acolo<br />
sus o stingă s;i o dreaptă 0 Aceasta \ rea să însemne că<br />
intercesorn se află la dreapta şi acuzatorii la<br />
stînga° J ". S-a zis apropo de Ieşire XV 6: ("Dreapta ta<br />
Doamne, este putere minunată, stînga ta. Doamne,<br />
zdrobeşte vrăjmaşul"): k Cînd Israel a făcut voia lui<br />
Dumnezeu» e! a făcut ca stînaa să devină dreapta;<br />
cînd e! nu a tăcut voinţa lui Dumnezeu, el însuşi a<br />
schimbat-o pe dreapta în stînga 6 " "Stînga lui Dumnezeu<br />
sfârîrnă în bucăţi: dreapta sa atrage ia el"''".<br />
Aspectul primejdios al dreptăţii lui Dumnezeu a<br />
fost expus in
următoarele reflecţii: "Aşa grăit a Sfiutui,<br />
bîneeuvintat fie el: Dacă creez lumea cu milă,<br />
păcatele ei vor predomina: dacă o fac cu dreptate,<br />
oare cum ar mai supravieţui ea? lată de ce o creez,<br />
eu dreptate şi milă. Fie ca ea să dureze!* 6 " Acest<br />
Midrasch spune apropo de Facere XVIII, 23 (rugăciunea lui<br />
Abialiam pentru Sodoma): (Abiaham vorbeşte); "Dacă<br />
vrei să ai lumea, să nu existe in ea o (aspră)<br />
dreptate. Dacă vrei să ai dreptatea, lumea nu va<br />
mai fi. Tu vrei să ţii ambele capete ale frînghiei şi să-<br />
1 ai şi pe unul şi pe celălalt, concomitent. Dacă nu<br />
cedezi un pic, lumea nu va supravieţui '".<br />
Dumnezeu îl preferă pe păcătosul care se<br />
pocâieşte decit pe drept şi îl protejează cu dreptatea<br />
sa, acoperindu-1 cu mina sa, ascun/.indul sub tronul<br />
său 68 .<br />
Apropo de Habacuc II, 3 ("Dacă (viziunea) se lasă<br />
aşteptată, aşteapt-o") Rabbi lonathan a zis: 'Dacă<br />
crezi: «Numai noi aşteptăm, LI nu aşteaptă», scris<br />
este: «Dumnezeu aşteaptă să vă miluiască» (Isaia.<br />
XXX, 18). Iar dacă aşteptăm şi noi, şi KL oaie ce să<br />
mai înipiedice (mîntuirea)? Dreptatea divină este<br />
cea care o împiedică 69 "'. în acelaşi sens trebuie<br />
înţeleasă şi rugăciunea lui Rabbi lonathan: "Fie<br />
vrerea ta să obseivi oprobiul nostru şi să contempli<br />
nimicnicia noastră. îmbraeă-ne in mila ta, acoperă<br />
ne cu puterea ta, înveşmîntează-te în iubire şi<br />
încinge te cu binecuvintare, şi fie ca bunătatea şi<br />
mîngîierea ta să stea înaintea ta 70 "'. Dumnezeu este<br />
pur şi simplu implorat să-şi amintească de atributele<br />
sale bune. Există o tradiţie după care Dumnezeu<br />
se roagă pe Sine; "Fie vrerea mea ca mila mea să<br />
precumpănească şi compasiunea mea să acopere<br />
celelalte atribute". Această tradiţie îşi găseşte<br />
confirmarea în următoarea poveste Aşa grăit-a<br />
Rabbinul Ismael, fiul lui Eîiseu: «luttai într-o zi în<br />
sfmta sfintelor pentru a aduce sacrificii de par<br />
fumuri; şi văzui acolo pe Actarie! Ya' Yahve Sabaoth 72<br />
aşezat pe tronul său slăvit şi el<br />
182 183<br />
îmi zise: «Fiul meu Ismael, binecuvîntează-mă 1 » Iar eu<br />
i-am zis: «Stăpîne al lumilor, fie vrerea ta ca mila ta<br />
să precumpănească asupra mîniei şi ca milostivirea<br />
ta să acopere toate atributele şi ca să-i tratezi pe<br />
fiii tăi cu milostivire şi nu cu aspră dreptate». Şi el<br />
înclină capul spre mine ".<br />
Nu este greu să vedem, în lumina acestor<br />
citate, efectul produs de imaginea divină<br />
contradictorie care era cea a lui Iov, Ea a fost un<br />
obiect al speculaţiei <strong>religioase</strong> în interiorul<br />
iudaismului şi 1-a influenţat, prin intermediul<br />
kabbalei, pe Iacob Boehme, la care întîlnim o<br />
ambivalenţă analoagă între iubirea lui Dumnezeu şi<br />
focul mîniei sale în care este ţinut prizonier Lu-cifer<br />
.<br />
în măsura în care psihologia nu esU n u t i l i / ^a nu<br />
putem deduce un dualism metafizic din u ti^Uii m ■ «>pi -.iii . ei<br />
hivak Mti care este opera ei, sau, dupj CAZ UU . pi .ui n r « i 11<br />
voiul a intrat în lume ca o contraparte reală a lui<br />
Dumnezeu odată cu Christos, iar în cercurile<br />
iudeo-creştine Satan este privit, aşa cum am<br />
văzut, ca fratele mai vîrstnic al lui Christos.<br />
Dar mai există şi un alt motiv care mă incită să<br />
pun în lumină privatio borti: deja la Vasile întîlnim<br />
tendinţa de a atribui concomitent răul şi caracterul<br />
de me on (ne-fiinţă) dispoziţiei {dia-thesis) sufletului.<br />
Dat fiindcă, după acest autor, răul îşi are obîrşia în<br />
uşurătatea umană şi, prin urmare, se datorează unei<br />
neglijenţe, el nu există de fapt decît ca o neatenţie<br />
psihologică, iar aceasta este într-atît o "cantitate<br />
neglijabilă" încît răul se dizolvă pur şi simplu ca un<br />
fum. Fără. îndoială că uşurătatea este un aspect al<br />
răului care trebuie luat în serios, dar este un<br />
element care pote fi eliminat printr-o schimbare de<br />
atitudine. Pur şi simplu am putea acţiona altfel,<br />
dacă am vrea. Condiţia psihologică este ceva atît<br />
de fugitiv şi cvasi-ireal încît tot ce se reduce la ea<br />
capătă un caracter de futilitate sau de eroare<br />
fortuită şi, din acest motiv, ea este minimalizată.<br />
Rămîne deschisă problema de a şti în ce măsură<br />
subestimarea modernă a sufletului s-a ivit din<br />
această prejudecată. Aceasta atîrnâ cu atît mai greu<br />
cu cît sufletul este bănuit, astfel, ca fiind obîrşia<br />
răului. Fără îndoială că Părinţii Bisericii nu şi-au dat<br />
seama de puterea fatală pe care i-au atribuit-o<br />
astfel sufletului. Trebuie să fii absolut orb pentru a<br />
nu vedea rolul strivitor pe care 1-a jucat răul în lume . A<br />
fost necesară intervenţia personală a lui<br />
Dumnezeu pentru a elibera<br />
materialitatea lui. autonomia în sensul de creatură, fie ea<br />
demon sau cine ştie ce altă fiinţă de sine stătătoare. Jung nu<br />
înţelege acest aspect şi, în consecinţă, îi impută "filozofiei<br />
ecleziastice" idei care nu îi aparţin. (N. Tr.)<br />
Faptul că răul este o eroare psihică de mică anvergură<br />
nu înseamnă, automat, că efectele lui ar trebui să fie, şi ele,<br />
minore. Este suficient să ne gîndim la ceea ce a însemnat obsesia<br />
erorii elementare în dispozitivele super-sofisticate ale rachetelor<br />
balistice, pentru a înţelege că un holocaust la scară planetară<br />
s-ar fi putut declanşa dintr-o simplă neatenţie! (N. Tr.)<br />
184<br />
umanitatea de blestemul răului, căci fără<br />
această intervenţie omul s-ar fi pierdut. Dacă<br />
această gigantică putere a răului îi este atribuită<br />
sufletului, nu poate rezulta decît o inflaţie<br />
negativă, adică o revendicare demonică a puterii<br />
inconştientului şi, prin urmare, o intensificare a<br />
acestuia din urmă*. Această consecinţă inevitabilă<br />
este anticipată în figura Antichristului şi se reflec<br />
tează în evenimentele contemporane, caracteristice<br />
specificulw erei creştine a Peştilor, care se apropie de<br />
sfîrşit.<br />
în lumea reprezentărilor creştine, Christos<br />
figurează fără doa< şi poate Şinele 76 . în calitatea sa<br />
de chintesenţă a individualităţi", el are ca atribute<br />
unicitatea şi faptul că nu a venit decît o singura dată.<br />
Dat fiind faptul că Şinele psihologic este un concept<br />
tran scendent, pentru că el exprimă totalitatea<br />
conţinuturilor con şt ; ente şi inconştiente, el nu poate fi<br />
descris decît în termenii antinomiei 77 , ceea ce înseamnă că<br />
atributele menţionate mai sus ;re-buie să fie<br />
completate cu contrariile lor, pentru a caracteriza ; n<br />
chip corect faptul transcendental. Acest lucru se poate face cît >c<br />
poate de simplu sub forma următoarei cuaternităţi:<br />
Venit o singură dată<br />
Unic<br />
Etern<br />
Universal<br />
* Nu vedem deloc cum o eroare psihologică trebuie să<br />
fie identificată cu "o revendicare demonică a puterii<br />
inconştientului". La urma urmei, inconştientul nu este<br />
echivalent cu psihicul luat în totalitatea lui. Probabil ca<br />
Jung atribuie inconştientului o valoare morală negativă şi,<br />
de aici, formula lui absolut nefericită. (N. Tr.)<br />
185
Formula de faţă nu exprimă numai Şinele<br />
psihologic, ci şi figura dogmatică a lui Christos. în<br />
calitatea sa de om istoric, Christos a apărut o<br />
singură dată; în calitate de Dumnezeu, el este universal<br />
şi etern. Şinele ca individualitate a apărut o<br />
singură dată în chip unic; dimpotrivă, ca simbol<br />
arhetipal, el este o imagine a lui Dumnezeu, şi, prin<br />
urmare, universal şi "etern" . Teologia îl<br />
desemnează pe Christos ca total bun şi spiritual;<br />
prin urmare, este necesar să se nască din cealaltă<br />
parte un element "rău" şi "htonian" sau "natural",<br />
care îl desemnează pe Anti-christ. De aici ia fiinţă o<br />
cuaternitate de opuşi care este unificată pe planul<br />
psihologic prin faptul că Şinele nu este doar "bun" şi<br />
"spiritual"; rezultă astfel că umbra acestuia este<br />
cu mult mai puţin neagră. De altfel, opuşii<br />
elementului "bun" şi "spiritual" nu mai sînt<br />
separaţi:<br />
Bun<br />
Spiritua<br />
Rău<br />
Material/htonian<br />
încă de timpuriu a fost recunoscut şi spus că<br />
omul Isus, fiul Măriei, este principium individuationis.<br />
După Hyppolit , Basi-lide 83 declara: "Isus a devenit<br />
premizele distincţiei speciilor<br />
186<br />
(phylokrinesis), iar pătimirea n-a avut alt scop decît<br />
distingerea lucrurilor amestecate în specii. Astfel,<br />
zice el, filiaţia completă care fusese lăsată în urmă<br />
într-o stare de absenţă a formei (amor-phid) a trebuit<br />
să parvină la o distincţie de specii (dein philokrinethenai),<br />
la fel cum Isus a fost supus la rîndul său<br />
la o asemenea distincţie (pephvlokrinetai)". în doctrina<br />
destul de complexă a lui Basilide, Dumnezeul "neexistent"<br />
a născut o triplă filiaţie (hyiotes): primul<br />
"Fiu", a cărui natură este mai subtilă, rămîne sus<br />
alături de Tatăl; al doilea, a coborît un pic mai jos.<br />
datorită naturii sale mai grosiere (pachyimerestera), dar el<br />
păstrează "aripi, ca cele pe care i le-a dat sufletului<br />
Platon în Phedru" & . Cît îl priveşte pe al treilea Fiu, a<br />
cărui natură are nevoie de o purificare (apokatharsis), el a<br />
căzut jos în "lipsa de formă". Această filiaţie este.<br />
aşadar, datorită impurităţii sale, cea mai grosieră şi<br />
cea mai apăsătoare. Recunoaştem fără dificultate, în<br />
aceste trei emanări sau manifestări ale<br />
Dumnezeului neexistent, trihotomia spirit-suflet-corp<br />
(pneumatikon-psychikon-sarkikon). Spiritul este elementul<br />
cel mai subtil şi cel mai elevat; sufletul, în calitatea sa de<br />
ligamentum spiritus et corporis (liant dintre spirit şi corp)<br />
este mai grosier decît spiritul, dar are "aripi de<br />
vultur" 85 pentru a căra elementul greu spre<br />
regiunile superioare. Amîndoi sînt de natură<br />
subtilă şi, prin urmare, locuiesc, la fel ca eterul şi<br />
vulturul. în regiunea luminoasă sau în apropierea ei,<br />
în timp ce corpul, pentru că este greu, tenebros şi<br />
impur, este lipsit de lumină, dar conţine totuşi<br />
sămînţa divină a celei de-a treia filiaţii; totuşi, el se<br />
află într-o stare inconştientă de absenţă a formei.<br />
Această sămînţă este cumva trezită şi purificată de<br />
Isus, făcută aptă de ascensiune (anadrome*') tocmai<br />
mulţumită faptului că în Isus însuşi opuşii au fost<br />
diferenţiaţi (cu ocazia pătimirii, crucificării sau<br />
divizării în patru''). Isus es:e, deci, modelul trezirii<br />
celei de-a treia filiaţii, figură a
umanităţii rămase în obscuritate. El este eso<br />
anthropos pneu-maîikos, omul spiritual interior 88 . El este, de<br />
asemenea, un omolog perfect al trihotomiei: Isus fiul<br />
Măriei reprezintă omul încarnat; predecesorul său<br />
imediat este al doilea Christos, fiul arhon-telui<br />
superior din Hebdomadă, şi, în fine, prima sa<br />
prefigurare este Christosul, fiul arhontelui superior<br />
din Ogdoadă, demiurgul Yahve . Această trihotomie<br />
a figurii anthroposului corespunde aşadar, precis, pe<br />
de o parte, celor trei filiaţii ale Dumnezeului neexistent<br />
şi, pe de altă parte, tripartiţiei naturii<br />
umane. Prin urmare, avem trei dihotomii:<br />
1 II III<br />
l'rima filiaţie Christos din Ogdoadă Spirit<br />
A doua filiaţie Christos din Hebdomadă<br />
Suflet<br />
A treia filiaţie Isus, fiul Măriei Corp<br />
ia sfera corpului greu şi obscur trebuie căutată<br />
amorphia, absenţa formei în care se găseşte a treia<br />
filiaţie. Aşa cum am indicat mai sus, ea pare să fie<br />
practic echivalentă cu "inconştienţa"*. G. Quispel a<br />
scos în relief conceptul de agnosia (= inconştienţă) la<br />
Epiphanes: ""Oxe ydp e^ap%f|
imaginea arhetipală a Sinelui apare în vise, thiar<br />
dacă conştientul visătorului nu conţine nici o<br />
reprezentare de acest gen 94 .<br />
Nu vreau să închid acest capitol fără a formula<br />
cîteva consideraţii care mi se impun în faţa<br />
importanţei problematicii tratate aici. Punctul de vedere<br />
al unei psihologii care are ca obiect fenomenul psihic<br />
relevă lucruri dificil de sesizat şi adeseori greşit<br />
înţelese. Dacă revin prin urmare aici, asupra<br />
punctelor fundamentale, cu riscul de a mă repeta,<br />
este numai pentru a preveni falsele concepţii pe<br />
care le pot naşte expunerile mele precedente şi, în<br />
consecinţă, pentru a-1 scuti pe cititor de dificultăţi<br />
inutile.<br />
Paralela pe care am trasa'.-o aici între Christos şi<br />
Sine nu are nimic altceva decît o semnificaţie<br />
psihologică, cam tot aşa cum cea cu peştele are un<br />
sens mitologic. Nu este vorba nicidecum de o<br />
intruziunea în domeniul metafizic, adică în cel al<br />
credinţei. Figurile lui Dumnezeu şi lui Christos,<br />
proiectate de către imaginaţia religioasă, sînt<br />
inevitabil antropomorfice şi trebuie să fie acceptate<br />
ca atare; aşadar, ele trebuie explicate ca toate<br />
celelalte simboluri. Tot aşa cum anticii credeau că<br />
au vorbit mai mult despre Christos cu ajutorul<br />
simbolului peştelui, alchimiştii aveau la rîndul lor<br />
sentimentul că au lămurit şi aprofundat imaginea lui<br />
Christos punînd-o în paralelă cu piatra; şi tot aşa<br />
cum simbolismul peştelui s-a spulberat cu timpul, la<br />
fel s-a întîmplat şi cu piatra filozofală. Totuşi, apropo<br />
de acest din urmă simbol, există afirmaţii care îl fac<br />
să apară într-o lumină deosebită, şi punînd un<br />
asemenea accent asupra pietrei încît ne-am putea întreba<br />
dacă, în definitiv, Christos nu a fost considerat ca<br />
un simbol al pietrei. Astfel, s-a trasat o dezvoltaie<br />
care, ci' aiutorul unor reprezentări iohanice şi<br />
pauliniene, îl face să intre pe Chriaios iu domeniul<br />
experienţei interioare imediate şi descoperă în >;1<br />
o figură a omului total. între acest fapt şi dovada<br />
psihologică a<br />
existenţei unui anumit conţinut arhetipal, care<br />
posedă toate calităţile care caracterizează<br />
imaginea lui Christos sub trăsăturile sale antice şi<br />
medievale, s-a stabilit de la sine o legătură. Astfel,<br />
i se pune şi psihologiei moderne, ca şi alchimistului,<br />
următoarea întrebare: Şinele este oare un simbol al lui<br />
Christos sau Cristos este un simbol al Sinelui?<br />
în prezentul studiu am îmbrăţişat al doilea<br />
element al alternativei. Am încercat să arăt cum<br />
imaginea tradiţională a lui Christos reuneşte în ea<br />
caracteristicile unui arhetip, care este cel al Sinelui.<br />
Planul şi metoda mea nu au vizat în principiu altceva<br />
decît, să zicem, efortul unui istoric al artei care<br />
caută să stabilească diferitele influenţe care au<br />
contribuit la formarea unei anumite imagini a lui Christos.<br />
Astfel se face că întîlnim conceptul de "arhetip" la fel<br />
de bine în istoria artei, ca şi în filologie şi in critica<br />
şi istoria textelor. Arhetipul psihologic se distinge<br />
însă prin faptul că el priveşte o stare de fapt psihică<br />
universală şi vie, ceea ce schimbă total natura<br />
lucrurilor. Sîntem tentaţi să acordăm o mai mare<br />
importanţă prezenţei vii şi imediate a arhetipului,<br />
decît ideii de Christos istoric. Aşa cum s-a mai<br />
spus, putem constata şi la alchimişti o înclinaţie de a<br />
acorda prioritate pietrei în raport Christos. Sînt<br />
departe de orice intenţie misionară şi. prin urmare,<br />
doresc să declar expres că nu este vorba aici de o<br />
profesiune de credinţă, ci de constatări ştiinţifice.<br />
Dacă înclinăm să vedem în arhetipul Sinelui agentul<br />
real, şi, prin urmare, în Christos. un simbol al Sinelui,<br />
trebuie să reţinem faptul că există o diferenţă<br />
esenţială între perfecţiune şi totalitate: i-maginea lui<br />
Christos este cvasi-perfectă (sau concepută ca<br />
atare), în timp ce arhetipul (atît cît ştim) semnifică<br />
totalitatea, dar este departe de perfecţiune*. Avem aici un<br />
paradox, o afir-<br />
* "Perfecţiunea'" poate exprima şi ea ideea de<br />
totalitate. în sensul a ceva care este complet, căruia nu îi<br />
lipseşte nimic. Desigur că în acest sens nu în-<br />
191
maţie care priveşte ceva indescriptibil şi<br />
transcendental. Realizarea efectivă a Sinelui, care<br />
trebuie să decurgă din recunoaşterea supremaţiei<br />
sale, conduce, prin urmare, la un conflict<br />
fundamental şi, mai precis, la o suspendare între<br />
opuşi, amintind de crucificarea lui Christos între tîlhari.<br />
Rezultatul ei trebuie sa fie o cvasi-totalitate. dar<br />
aceasta nu implică perfecţiunea, hlortul spre o te/eiosis<br />
(perfecţiune) este nu numai legitim dar constituie şi<br />
o proprietate înnăscută a omului, care este una din<br />
'adacinile cele mai puternice ale civilizaţiei. Acest<br />
efort este a tî î de intens incit el se schimbă într-o<br />
pătimire care atrage totul Sa :o 1 mdem în chip<br />
natural spre perfecţiune. într-o direcţie oare-.;ue<br />
Arhetipul, dimpotrivă, tşi găseşte perfecţiunea în<br />
totalitatea a. care este o teleiosis de al gen. Acolo unde<br />
domneşte el. vom i > . conform naturii sale arhaice,<br />
constrlnşi la totalitate, în pofkki oi'.unui etort conştient<br />
Cu siguranţă, individul trebuie să tindă spre<br />
perfecţiune ("Fiţi perfecţi aşa cum este şi Tatăl<br />
vostru din cer ! Mat., V, 48]), dar el trebuie să sufere şi<br />
contrariul intenţiei sale. pentru a-i da totalităţii ceea<br />
ce i se cuvine. (''Aşadar, aflu in nune această lege:<br />
cînd vreau să fac binele, răul este legat de nune- |<br />
Rom., vîl, 21]).<br />
Această situaţie corespunde aproape pe deplin<br />
imaginii lui Christos: el este omul perfect şi,<br />
totodată, crucificatul. Ar fi dificil să imaginăm o<br />
imagine mai veridică a scopului efortului etic. In orice<br />
ca*, ideea Sinelui transcendental, care îi serveşte<br />
psihologiei ca ipoteză de lucru, nu va rivaliza cu<br />
ea, căci, deşi este un simbol, îi lipseşte caracterul de<br />
eveniment care este cel al revelaţiei istorice.<br />
Această idee s-a născut, ca şi ideea orientală de<br />
Atman sau de Tao, din recunoaşterea cel puţin<br />
parţială a faptului - care nu se bazează pe<br />
credinţă sau pe speculaţia me-<br />
a o sugestie de natură morală. (Vezi şi notele mele la<br />
Tao în aforisme \. 1997.) (N. Tr.)<br />
192 193<br />
tafizică, ci pe experienţă - că inconştientul poate,<br />
în anumite condiţii, să producă spontan un simbol<br />
arhetipal al totalităţii. Trebuie să conchidem din<br />
aceasta că un arhetip de acest gen este universal<br />
prezent şi dotat cu o anumită numinozitate. In<br />
acest sens există efectiv nenumărate mărturii<br />
istorice, ca şi materiale modeme demonstrative furnizate de<br />
cazuri 95 . Figurările naive şi neinfluenţate de simbolism<br />
arată că i s-a asociat o semnificaţie centrală şi<br />
supremă, in virtutea faptului că el [arhetipul] constituie<br />
o conjuncţia oppositorum . Acest lucru nu<br />
poate fi înţeles, fireşte, decît ca un paradox, căci o<br />
unificare de opuşi nu poate fi concepută decît ca o<br />
abolire a acestora. Caracterul de paradox se referă<br />
ia toate faptele transcendentale, căci el exprimă în<br />
chip adecvat natura lor indescriptibilă.<br />
Acolo uride domneşte arhetipul Sinelui, vedem cum<br />
apare inevitabil, ca o consecinţă psihologică,<br />
această stare conflictuală pe care o eyprimă<br />
simbolul creştin al crucificării, această stare acută<br />
de absenţă a mîntuirii care nu se sfuşeşte decît cu<br />
consu-mmuJuni est Recunoaştetea arhetipului nu<br />
eludează deci misterul creştin, ci crează, în chip<br />
necesar, condiţia psihologică fără de c-.'.;•■ CHIV<br />
"jr.Hit'iire,.." apare ca absurdă'. Această afirmaţie nu<br />
'.'ung e:-î- (L ;v"uere că invţginea Christului crucificat şj<br />
neprihănit nu constituie o realitate istorică. Ea este o<br />
elaborare teologică ce urmăreşte scopuri etice şi morale.<br />
Dimpotrivă, ideea transcendentală a Sinelui, descoperită pe<br />
cale empirică de către psihologia abisală, ca şi paralele ei din<br />
filozofile orkntale. asumă o concreteţe manifestă în plus, ea este<br />
atestată şi de alte surse psiho-sociale ("neinfluenţate de<br />
simbolism"), de cazuistica psihiatrică, etc. (N. Ir.)<br />
+ Altfel spus, din punct de vedere psihologic, mîntuirea capătă o<br />
expresie concretă. Ea nu mai este legată de reprezentări<br />
obscure <strong>religioase</strong> sau de credinţe de mult depăşite. Mai mult<br />
chiar, ea nu este garantată de executarea unor performanţe<br />
de domeniul moralei şi eticii, aşa cum ne-a încredinţat<br />
creştinismul militant. (N. Tr.)
înseamnă deloc că îi luăm cuiva de pe umeri o<br />
greutate pe care nu era de presupus că avea să o<br />
poarte. Fiinţa '■totală" ştie în ce măsură fiinţa<br />
umană îşi este sieşi insuportabilă. Aşadar, din<br />
punct de vedere creştin, nu ar trebui să i se<br />
obiecteze nimic, cel puţin după părerea mea, cuiva<br />
care se simte apăsat de sarcina realizării<br />
individuaţiei impusă de natură, ca şi a totalităţii,<br />
adică a integralităţii. Dacă procedează. în acest<br />
sens, într-o manieră conştientă şi intenţionată, el<br />
evită toate manifestările îndoielnice care decurg<br />
dintr-o individuaţie refulată. Altfel spus, dacă el îşi<br />
asumă de bună voie integralitatea, nu o va mai<br />
experimenta în chip negativ şi fără ştirea lui F.ste<br />
acelaşi lucru cu a spune că dacă cineva coboară<br />
într-un puţ adînc, ar fi de dorit să se angajeze în<br />
această acţiune ineonjuriniui-se de toate precauţiile<br />
necesare, decît să rişte să se arunce cu capul<br />
înainte.<br />
Caracterul intolerabil al opuşilor în psihologia<br />
creştină provine din exacerbarea lor morală. Acest<br />
lucru ni se pare firesc, deşi istoric vorbind el<br />
corespunde moştenirii Vechiului Testament, adică<br />
dreptăţii care se conformează Legii [mozaice]. Această<br />
influenţă particulară lipseşte în chip frapant<br />
în Orient, în religiile filozofice ale Indiei şi Chinei.<br />
Prefer să nu evoc aici problema de a şti dacă<br />
această accentuare a opuşilor, care sporeşte<br />
suferinţa, corespunde sau nu unui grad superior<br />
de adevăr, ci doresc numai să-mi exprim dorinţa de<br />
a se examina, la lumina legilor noastre psihologice<br />
amintite mai sus, situaţia prezentă a lumii, care<br />
arată întreaga umanitatea dezbinată, ca niciodată,<br />
în două părţi aparent de neconciliat. Dacă un fapt<br />
interior nu este conştientizat, el ni se prezintă din<br />
exterior ca un eveniment al destinului. Altfel spus,<br />
dacă individul rămîne monolitic şi nu<br />
conştientizează opuşii săi interiori, este probabil<br />
ca uni-<br />
194<br />
versul să trebuiască să figureze conflictul şi să se<br />
scindeze în două părţi.
NOTELE AUTORULUI:<br />
11 Ioan, II. 22.<br />
2 Afirmaţia Bisericii se reclamă mei eu din II Ihess II, 3 şi<br />
urm., unde se<br />
vorbeşte de apostazie, de dv0pco7to^ rn,^ dvouiac,<br />
[dtiaptiapj (omul anarhiei,<br />
omul iară lege) sau de vjux z^q djio/.cia s (fiul pierzaniei) care<br />
trebuie să fie<br />
heraldul parusiei Domnului. Acest nelegiuit va lua locul lui Dumnezeu dar în<br />
final va fi ucis de Domnul Isus (prin suflul care iese din gura sa). El va face<br />
miracole KGIT ■evepvEiav iot) Saiava (cu puterea lui Satan) FI se va mani<br />
festa înainte de toate prin minciună şi inylăcu'.ve- Ca model s a invocat<br />
Da<br />
niel XI, 36 şi urm.<br />
3 Despre "cetate", vezi Psihologie şi ulr-himte tr rom , Teora. 1996.<br />
4 H Paoi^eia Toii 0eou evxo; uumv roxiv (împărăţia lui<br />
Dumnezeu<br />
este înăuntrul vostru" sau "printre voi".) "Ha nu vine cu<br />
senine exterioare<br />
(cum observatioue) incit să putem zice: este aici sau este acolo,<br />
pentru că ea<br />
este deopotrivă în interior ca şi pretutindeni". (I uca XVII 20 şi<br />
urm.) ''Fa na<br />
este din această lume (exterioară)". (Ioan. XVIII. i5 ) Analogia<br />
îmărăţiei lui<br />
Dumnezeu cu omul vine din parabola semănătorului.<br />
Siniile Jactum est<br />
coelonini homini qui semiuavit, etc." (împărăţia cerurilor este<br />
asemănătoare<br />
cu un om care a semănat, etc.) (Matei. XIII. 24 C 'f de aesemenea<br />
XIII. 45;<br />
XVIII, 23; XXII, 2. etc.) Citim în papirusul din Ox\r\nch: "r| papiAcîa Î
animalelor )<br />
'' 1 Co i- , XV, 47.<br />
'" In loannis evangeliimi, tract LXXVHL J . ied (836), (.hnstus rste<br />
Dens, anima r.ilionalis el cura". (Christos este n,,mn /.eu. sutVi futinpai<br />
r<br />
şi carne )<br />
17 l<br />
Sama CC XXVII. 4 (col. I I 24): Vfrţu„, «„-.HV^D tot un, ,./>/, i (i/t ««m<br />
homincm .minunii el corpus hominis E> si i l h j - . ' J Mrupulosius w.< W/rr<br />
c/in'i/ jninijii; ci carnem habel el pecus"<br />
18<br />
Knair in As.. 1.1 V. I (col. 628)<br />
'" Contra Faustwn. XXII, 38 (col 424) ^, ^.»»>, et u Hhk l i p i n d Spiritul Mu m < p > i i < n<br />
IlldeO C i^ ti II L.IHISI el Şl silKlttlcl<br />
Se ti un i H a n»ntionm de 1 pi «h uit Hi, i 1 \ \ \ I » î dt Mielul<br />
Pselliis l\ I „ n ni bus m Musilc f<br />
icin In nu I" i < i lanibUl i<br />
deins tem \^ v p t ou ni )<br />
O m i , , > t i , l u , M , a ' K W ! , n , u , , l I ,<br />
P<br />
i n<br />
D e t f i l h i s / ' i i i s i t i v i X i t i L n t i i H i i t i \ v t < > t p i l i m n o i p o s i t i<br />
m a h d a t m o i u • > i t i n i t t n i h i i / < t I m s d i n - i d n { \ ' u b î t t u n > ' d n<br />
i c e s t i l o i u i i m i i L C ! u i i t i c n u i I i i i ' \ i i u i 1 i u n i n i M n<br />
- . a l e ş i ( a ^ i 1<br />
t i 1<br />
t > > . s t t , / u n i > i t u i i > k i n i h i<br />
I ai 1<br />
T 1<br />
Ini S i (t s| I li 1 11 11 i ) C ) i ,.IK ( / ( ' ^ t i<br />
(<br />
1 i f > M ( > o i i i î ' I O I i i i u i ' ' ' /<br />
m LI s \ u i > n i s ui i i n i i u i<br />
p x u u h « < ! < , , c ' mi i t , /, » u ,, , >, i s ;<br />
a d m i s s t i t i I I I M I I U L / U I / / < ' i ' u n i / ; < < ' / 1 i i t i i i i i w < i i L / > > < . / ( \ c o t o unde e\i>t< i c v t<br />
tai J >. x s t i necesit şi muL ci.nti u > u n [ | l nul de^ui^e iui c<<br />
(<br />
hi u 1<br />
' pimannaie sau Ic supi < u ,i nitinU iu şi iu._i c i L\ISII b i n e l e ş i<br />
n u l u i u n u l ' t i n d a d m i s ş i n m a K i i u l b u i t ^ i t d m i t i<br />
deopot im
' ) I i i 'H I i i<br />
1<br />
I , 11 1 1 pili I i t i<br />
u1<br />
1 un<br />
i / h u i II 1<br />
(h i< ad Gi i i<br />
l u)80<br />
1\<br />
ii gindt tt<br />
« t \<br />
f l l ii mim {Hiw> > II<br />
II i nh i Ou 1<br />
i 1 'I<br />
I M> MlJTlt / (<br />
Oi I '/ /<br />
I<br />
/< s, ,1 HI VlIHll ii<br />
»!'<br />
M PG Ifl cd<br />
P, j »wtmc\ ,i ,r/n/<br />
i<br />
i 18 20'n 1 'l'i<br />
' i < d \ 11 < /<br />
> if sc c u< q i malul<br />
i s t r > > i ,<br />
ti a na turain - < /<br />
i»; i s t noi >,u I <<br />
i b o n a 4 c m , h<br />
■11 In 11<br />
nhi<br />
luni<br />
f<br />
DI umih> i / w amplws tui<br />
natul<br />
t i ' ( muiil mhil ne<br />
jteniK Un \ug ist in<br />
i LJUI. II > tiitui quando natua dtfi IV i Oi. i r i y i p ' t \ i O/ e n i( qUP u t /> b ous n uoiiiiu m p oi tbor, e s i<br />
i / ) / /( vus QuatstiomimlX\ nu rr(<br />
i h 'p esse malul), malum<br />
i < > In e r lai punctul lui de vt-deie<br />
e<br />
t>tanit iu itwis bonum naturain<br />
r n H mhilque sit quod noi, ub iHt H mu natur im sed \itium Quo est bonat<br />
LI i'on est sed pmatio bont h i •< s Deoarece Dumnezeu a creat toate<br />
t<br />
s;/it malo std malum non poiesi -i,hi<br />
I, a fuerit bonum [ / Idecqi-laudumus<br />
quando dicimus malulm noi i itvra<br />
(ontrai mm reprehendimus<br />
) f<br />
lucrurile hune aşa îneît nu există nimic să tiu ti fost creat de el,<br />
de unde vine răul? Răspuns: răul nu este o natură: privarea de bine<br />
[lipsa binelui) a căpătai acest nume. Binele poate fi fără rău. dar<br />
răul nu poate fi fără bine. şi nu r»oate exista rău acolo unde nu<br />
a existat bine. ... Prin urmare, atunci cînd zicem "bine", noi<br />
lăudăm natura; cînd spunem "râu", noi blamăm, nu natura, ci<br />
defectul împotriva naturii bune.)<br />
40<br />
"Iniquiuis nulla âubstatitia est". (Răul nu are o substanţă.)<br />
1. c.<br />
CCXXVIII (col. 2590) "Est natura in qua nullum malum est, vel etiam nullum<br />
malum esse potest. Esse autem natura, in qua nullum bonum sit, non<br />
potest. (Există o natură în care nu există rău sau chiar în care<br />
nu poate exista<br />
rău. Dimpotrivă, nu poate exista o natură în care să nu existe<br />
bine.) 1. c, CLX<br />
(col. 2581 unh.r i-<br />
CLXXVI, "Nulla est substantia mali: quia quod auctorem Deum non<br />
habet, non est: ita vititim corruptionis nihil est aliud quam inordinatae vel<br />
desidehum vel actio voluntaris ".<br />
' Sermones suposititii, 1,3, col. 2287. "Nonferrum est malum; sed cui ad<br />
facinus utitur f'erro, ipse malus est".<br />
4<br />
' Sunmia (heologwa, 1. quaest. 48, 1. 44<br />
L.<br />
c, 48, .}.<br />
41<br />
Summa contra Gmtiles, 111, .V<br />
0<br />
Summa theologica, 1, quaest. 48, 2.<br />
4<br />
' în decretele celui de-al IV-lea Conciliu din Latran, s-a zis: "Diabolus<br />
enim et alii daemones a Deo quidem natura creaţi sunt boni sed<br />
ipsi per se facti sunt mali". Denzinger, Enchiridion symbolotum et<br />
definitionum, p. 119.<br />
48<br />
Harnack (Istoria dogmelor, trad. franc, 1932, p. 332) le<br />
stabileşte ca dată de apariţie începutul secolului al IV-lea şi<br />
crede că ele nu conţin "nici un izvor care să poată fi atribuit cu<br />
certitudine secolului al Il-lea". El estimează că Islamul este<br />
mult superior acestei teologii. Yahve ca şi Alah sînt imagini<br />
spontane ale lui Dumnezeu, în timp ce în Homeliile clementine avem de-a<br />
face cu un spirit psiliologic pus pe cugetare. Aceasta nu<br />
însemnează musai că am avea de-a face cu o dezintegrare a<br />
ideii de Dumnezeu. Teama de psihologie nu trebuie împinsă prea<br />
departe.<br />
4Q<br />
Dialogue d'Amantius (editat de Sande Bakhuysen, 1901, p. 119).<br />
50<br />
Vezi triadele funcţiilor în : Symbolik des Geistes, 1948, p. 53<br />
şi urm. Triada feminină, adică somatică este formată din<br />
eniOuuia (dorinţă), 6pyf| (mînie) şi \\m] (mîhnite); cea<br />
masculină din X.ivyifTuoc (raţionare),<br />
201
cunoaştere) şi cpoPoţ (teamă).<br />
'" Clementis Romani quae femntur Homiliae XX, horn. XX, II.<br />
r<br />
în loc de oiio-nq yvrouni; lectura oiiniţ, mi se pare că<br />
furnizează un sens ,.iai bun. Părintele de Lagarde (Clementina,<br />
p. 190) oferă în acest loc: năcr\q ouoiac... OUOT|I;yvwuT|c;.<br />
5:1<br />
Homiliae XX. XX, 3:Tnc UCTO înv kpaoiv<br />
"" l'anarium, I, p. 267.<br />
""° Clementis Horn. XX, horn. XX, VIL Nu întâlnim la Clement nici o<br />
urmă din această atitudine defensivă privitoare ia dualismul<br />
maniheist care îi caracterizează pe autorii creştini mai tîrzii<br />
Prin urmare, homeliile sale trebuie datate la începutul<br />
secolului al II-lea,, dacă nu mai devreme.<br />
11<br />
Hennecke, Neutestamentliche Apokrvphen, p. 309 şi urm.<br />
' 7 Marcu, X, 18; Matei, XIX, 17,<br />
" 8 Scrisoare personală adresată autorului la 12 februarie 1950.<br />
"' Textul care se referă la moartea primilor- născuţi<br />
egipteni,<br />
"" Talmudul din Babylon, Tratat Baba Kama, 60<br />
"' Numerii, XXIV. 16.<br />
h?<br />
l'almudul din Babylon. Tratat Berakoth 7 a.<br />
"'' Midnisch Tanchuma Schemoth XVII<br />
M<br />
Raschi.<br />
"' Midrasch despre Cîntarea Citărilor, II 6.<br />
'* Ben'schitRabba.XU. 15.<br />
67<br />
L. c. XXXIX, 6.<br />
M<br />
Talmudul din Babylon, Tratat Pesachim 119 şi Tratat Sanhedrin<br />
II, 103.<br />
{VI<br />
L. c, Tratat Sanhedrin II. 97.<br />
70<br />
L. c, Tratat Berakoth 16.<br />
71<br />
Aktariel este un tennen tehnic care se compune din ktr, Kether (coroa<br />
nă) şi FI numele lui Dumnezeu.<br />
72<br />
Avem aici o acumulare de nume divine numinoase.<br />
7i<br />
Talmudul din Babylon, Tratat Berakoth 7.<br />
4 75<br />
Aurora, oder Morgenrothe im Aufgang, 16, 54, (p. 215). Savantul meu<br />
prieten Victor White (Dominican Studies, voi. II, 1949, nr. 4. p. 391)<br />
crede că poate detecta în mine urmele maniheismului. Eu nu<br />
practic metafizica, în schimb o practică filozofia ecleziastică.<br />
Iată de ce trebuie să pun întrebarea: ce să facem cu<br />
eternitatea infernului, cu osînda şi cu diavolul? Teoretic<br />
aceste lucruri nu ar trebui să se bazeze pe nimic: atunci<br />
cum s-ar împăca aşa ceva cu dogma osîndei eterne? Dar<br />
dacă ele au totuşi o bază oarecare: ceea ce le susţine nu<br />
poate fi nicidecum un bine. Prin urmare, unde să fie oare pericolul<br />
dualismului? De altfel, criticul meu ar fi trebuit să ştie în ce<br />
măsură eu pun accentul pe unitatea Sinelui, acest arhetip<br />
central care reprezintă un complexio oppositorum prin excelenţă,<br />
şi că. prin urmare, nu inclin nici cit negru sub unghie spre dualism.<br />
76<br />
Mi s-a obiectat că Christos nu este un simbol valabil al<br />
Sinelui, ci doar<br />
un succedaneu înşelător al acestuia. Nu-mi pot însuşi acest<br />
punct de vedere<br />
decît dacă se raportează la o epocă mai recentă care este<br />
capabilă să utilizeze<br />
critica psihologică; dar nu este cazul dacă el pretinde să<br />
judece şi era pre-psihologică.<br />
Nu numai că Christos reprezenta totalitatea, dar el<br />
şi era această<br />
totalitate ca fenomen psihic.<br />
77<br />
Tot aşa cum natura transcendentă a luminii nu poate fi<br />
exprimată decît<br />
prin imaginea corpusculilor şi undelor.<br />
78<br />
Privitor la experienţa Sinelui, cf. Psihologie şi alchimie<br />
("Mandalele in<br />
vise") şi Dialectica eului şi inconştientului.<br />
82<br />
Basilide a trăit în secolul al doilea.<br />
83<br />
Elenchos, VII, 27, 8 şi 12 (p. 207).<br />
84<br />
L. c.,20, 10 (p. 199).<br />
85<br />
L. c, 22, 15 (p. 200).<br />
86<br />
întîlnim acelaşi cuvînt în celebrul pasaj al lui Zosim<br />
asupra craterului<br />
(Berthelot, Collection des anciens alchimistes grecs, III, LI. 8): dvd5pa(xe in\<br />
TO yevoi; TO aov (...Reîntoarce-te la rasa ta).<br />
87<br />
Trebuie să menţionez aici doctrina valentiniană despre<br />
horos la lreneu<br />
(Adv. Haer., 1, 2, 2 şi urm.). Horos este o "forţă'" sau un numen<br />
identic cu<br />
Christos sau cel puţin care emană din el. Horos (limită)<br />
[măsură] are ca si<br />
nonime: opoOnxi]^ (punătorul de limite). uETcryaiYEUţ (care<br />
conduce altun<br />
deva), Kap7ttarf|
quattuor adtingit dimensum partibus orbem, ■<br />
ut trahat ad uitam populos ex omnibus oris ".<br />
(Christosul stăpîneşte, Dumnezeu, peste toate lucrurile El<br />
care, pe crucea întinsă spre cele patru extremităţi ale<br />
lemnului Atinge lumea divizată în patru părţi, Pentru ca să<br />
aducă la viaţă noroadele de pretutindeni.) (Carmina, XIX,<br />
639 şi urm., p. 140). Despre cruce ca "fulger" divin, vezi:<br />
Gestaltungen des Unbewussten, III, paragr. 533.<br />
88 Elenchos, VII, 27, 5 (p. 206).<br />
89 L. c, 26, 5 (p. 204).<br />
90 Panarium , XXX I, 5.<br />
92 L. c, VII, 21, 5 (p. 197). Quispel, "Notă despre Basilide"<br />
în Vigiliae<br />
Christinae, 1948,11,2.<br />
93 Despre natura psihologică a afirmaţiilor gnostice, vezi<br />
Quispel: Philo<br />
und altchristliche Hâresie, p. 432, unde îl citează pe Ireneu, Adv.<br />
Haer., II, 4,<br />
2: "Id quod extra et quod intus dicere eos secundum agnitionem el ignorantiam,<br />
sed non secundum localem sententiam " (ceea ce spun ei despre interior<br />
şi exterior se raportează la cunoaştere şi la ignoranţă, dar nu la<br />
localizare).<br />
Iată de ce trebuie să înţelegem ceea ce urmează ca o descriere a<br />
conţinuturilor<br />
inconştiente: "In pleromate autem, vel in his quae continentur a patre,<br />
facta<br />
a Demiurgo aut ab angelis... contineri ab inenerrabili magnitudine, velut in<br />
circulo centrum " (Ceea ce, în plero ma sau în ceea ce este conţinut de<br />
către<br />
Tatăl, a fost făcut de către demiurg sau de către îngeri [...] este<br />
conţinut de<br />
către o mărime inexprimabilă, ca şi centrul într-un cerc). Modul<br />
în care vede<br />
Quispel proiecţia nu-i răpeşte nimic din realitatea sa unui<br />
conţinut psihic şi<br />
nu înseamnă că un fapt ar fi ireal pentru că nu poate fi<br />
calificat ca psihic.<br />
Psihicul este realitate prin excelenţă.<br />
94 Cf. Ps ihologie şi alchimie ("Mandala") ca şi Gesta ltun gen<br />
des Un<br />
bewussten.<br />
95 Vezi în această privinţă Gestaltungen des Unbewussten şi în<br />
special ultimile<br />
două capitole.<br />
CUPRINS:<br />
I n t r o d u c e r e............................ .................7<br />
Psihologia abisală şi<br />
experienţa religioasă la<br />
C.GJung................... .11<br />
1 .Spiritul şi viaţa.............................<br />
............................................... .........................47<br />
2.Psihologia modernă şi "calea" taoistă<br />
...........................................................75<br />
3.Despre înviere............................................. ..90<br />
4.Psihologia transferului şi alchimia. ..99<br />
5.Christosul, un simbol al Sinelui....................156
Citiţi<br />
O M E N<br />
ASOCIAŢIA AROPA ROMÂNĂ<br />
revistă de<br />
PSIHANALIZEI<br />
cultură<br />
(asociaţie publicaţie non-profit)<br />
editată de<br />
PENTRU PROMOVAREA<br />
Pentru CP 61-91, sau (01)683 comenzi scrieţi Bucureşti, 26 sunaţi 58 la la<br />
sector IV.<br />
MARCON<br />
CONSTRUCŢII CIVILE SI<br />
INDUSTRIALE
într-un interviu acordat televiziunii BBC, în<br />
anul 1959, Jung răspundea senin la<br />
întrebarea "credeţi în Dumnezeu"<br />
cu un "Nu am nevoie să cred, acum<br />
ştiu". El lăsa astfel impresia că nu se<br />
îndoieşte de existenţa lui Dumnezeu,<br />
că într-un fel sau altul s-a convins de<br />
existenţa Lui şi că, prin urmare, nu<br />
are nevoie să creadă. Credinţa<br />
pentru Jung este afirmarea unui<br />
adevăr dogmatic şi nicidecum<br />
garanţia unei experienţe<br />
nemijlocite a adevărului afirmat.<br />
Dacă Jung ştia că Dumnezeu există,<br />
trebuie să înţelegem, aşadar, că<br />
"ştiinţa" lui nu era expresia unei<br />
convingeri metafizice sau <strong>religioase</strong>,<br />
că Dumnezeu sau prezenţa<br />
sacralităţii Lui i se va fi revelat în<br />
cursul experienţei sale de psiholog al<br />
profunzimilor.<br />
<strong>Psihanaliza</strong><br />
<strong>fenomenelor</strong> religioa: