41 DETERMINAREA TERMOTOLERANŢEI LA Quercus roBur L. CU ...

DETERMINAREA TERMOTOLERANŢEI LA Quercus roBur L.
CU AJUTORUL METODEI DE SCURGERE A ELECTROLIŢILOR
Al. Dascaliuc 1 , P. Cuza 2 , L. Ţîcu 2
institutul de Genetică şi Fiziologia Plantelor 1 ,
rezervaţia Ştiinţifică „Plaiul Fagului” 2
Introducere
Regionarea şi cultivarea raţională a plantelor este posibilă doar după aprecierea
rezistenţei lor la influenţa temperaturilor extremale şi secetă. Problema în cauză devine
din an în an tot mai acută în lumina tendinţei de încălzire a climei pe Pământ. Cu
părere de rău, din acest punct de vedere speciile forestiere sunt încă slab studiate.
Având în vedere faptul că rezistenţa plantelor la temperaturi ridicate include mai
multe mecanisme şi tendinţe contradictorii, un component care determină rezistenţa
lor la temperaturi excesive, îl constituie termostabilitatea membranelor celulare [9].
Sub influenţa temperaturilor ridicate are loc deteriorarea membranelor, fapt care
condiţionează dezintegrarea funcţională şi fizică a celulelor. Pe plan general deteriorarea
membranelor celulare este asociată de scurgerea proporţională a electroliţilor din celule
în apoplast şi după aceea în mediul extern. Pe acest fenomen se bazează şi metoda
de determinare a termotoleranţei celulelor, ţesuturilor şi organelor plantelor în baza
scurgerii electroliţilor. După incubarea unor fragmente ale plantei în mediul apos
şi expunerea lor la şocul termic, celulele elimină cu atât mai mulţi electroliţi, cu cât
este mai mare gradul de deteriorare a membranelor şi funcţiilor lor. Conductibilitatea
mediului apos este proporţională cu concentraţia electroliţilor care s-au scurs din
celulele ţesuturilor şi organelor plantelor. Anume conductibilitatea mediului de incubare
este deseori măsurată pentru a determina influenţa diferitor factori asupra scurgerii
electroliţilor din celulele plantelor [9]. Metoda a fost pe larg utilizată în agricultură
pentru a evidenţia influenţa temperaturilor ridicate asupra diferitor soiuri de citruşi
[1, 6]; pentru a determina efectele temperaturilor înalte asupra ţesuturilor roşiilor în
perioada păstrării şi livrării [5]; pentru a evalua acţiunea temperaturilor ridicate asupra
recoltei [7]. Există şi exemple de folosire a metodei de scurgere a electroliţilor în
silvicultură. Ea a fost utilizată pentru evaluarea rezistenţei la frig şi la cald a puieţilor
de stejar pedunculat pe perioada de păstrare [2, 3]. Scurgerea electroliţilor determinată
de îngheţul întregii plante şi reducerea cantităţii de apă din xilem a servit ca indicator
pentru aprecierea calităţii puieţilor [8]. După cum au menţionat unii cercetători [4],
evaluarea potenţialului de reţinere a apei de către xilem în timpul păstrării la frig a
puieţilor este foarte utilă în cadrul programelor de regenerare şi extindere a masivelor
forestiere.
Studiile efectuate de noi au avut drept scop determinarea cantităţii de electroliţi
eliberaţi din ţesuturile frunzelor stejarului pedunculat (Quercus robur L.) supuse
şocului termic şi stabilirea pe această cale a termotoleranţei acestei specii. În plus, a
fost cercetată capacitatea de reparaţie a frunzelor la perioade diferite după şocul termic
de diferită intensitate.
41

42
Materiale şi metode
Pentru analize frunzele au fost colectate de pe acelaşi arbore de stejar pedunculat
(Quercus robur L.), experienţele fiind repetate de mai multe ori pe parcursul întregii
perioade de vegetaţie. Primele recoltări au fost realizate atunci când frunzele din prima
creştere au devenit mature. Lujerii au fost recoltaţi din partea de sud a etajului inferior
al coroanei. Frunzele au fost extrase de pe lujeri la întâmplare evitându-se doar cele
vătămate.
Pentru a înlătura praful, microbii şi electroliţii ce se aflau la suprafaţă, frunzele
au fost spălate intens cu apă distilată.
1. Experimentele de scurgere a electroliţilor.
După zvântare, cu ajutorul ştanţei, din partea apicală a frunzelor au fost decupate
porţiuni circulare de limb foliat cu diametrul de 9 mm. La ştanţare au fost evitate porţiunile
de ţesut cu nervuri principale. În eprubete bine spălate cu apă distilată şi uscate au fost
turnate câte 3 ml de apă deionizată. După anumite intervalele de timp, câte 3 eprubete
se introduceau în interiorul termostatului cu apă (Universal ultrathermostat „UTU-4”)
şi după încălzirea lor până la temperatura apei în fiecare din ele se imersau câte şase
segmente circulare de limb foliat, care au fost supuse şocului termic la temperatura şi
durata de timp stabilită.
1.1. Influenţa temperaturii şocului termic asupra scurgerii electroliţilor.
Şocul termic a fost aplicat la diferite temperaturi pe parcursul a 5 minute. Au fost aplicate
15 temperaturi diferite, în diapazonul de la 25 până la 100°C. După tratare eprubetele
au fost imediat transferate în apă rece (la 25°C). În continuare probele se lăsau timp
de 2 ore la temperatura camerei, agitându-le constant pentru a se echilibra concentraţia
de electroliţi în simplastele segmentelor foliate şi mediul apos. Alte 3 eprubete, fiecare
conţinând câte şase segmente de limb foliat, nu au fost tratate cu temperaturi înalte,
fiind luate ca martor. Ele la fel au fost agitate la temperatura de 25°C timp de 2 ore.
În definitiv, pentru a determina totalitatea electroliţilor în discurile foliate, eprubetele
variantelor experimentale şi a martorului au fost incubate la temperatura de 100°C
(asigură deteriorarea completă a celulelor), în decurs de 10 minute. Conductibilitatea
mediului apos a fost determinată pentru toate probele martor şi variantele experimentale
după 2 ore de scurgere a electroliţilor cu ajutorul conductometrului de tip N 5721
(Polonia). Influenţa şocului termic a fost apreciată în baza creşterii conductibilităţii
mediului apos din variantele experimentale (incubate la temperaturile menţionate)
in comparaţie cu cea a martorului. A fost calculată scurgerea relativă (Sc. rel.) a
electroliţilor din ecuaţia (1):
Sc. rel. = (µ t – µ 25 ) / (µ 100 – µ 25 ) (1)
în care:
µ t – conductibilitatea variantei experimentale (expusă şocului termic la temperatura t),
în mS/m;
µ 25 – conductibilitatea variantei martor (incubată la temperatura camerei), în mS/m;
µ 100 – conductibilitatea totală (măsurată după incubarea finală la 100°C), în mS/m.
Diferenţa dintre conductibilitatea la o anumită temperatură şi cea iniţială (adică
la 25°C) este proporţională cu cantitatea suplimentară de electroliţi care s-au scurs
din celulele ţesuturilor frunzelor în urma aplicării şocului termic, iar diferenţa dintre

conductibilitatea după deteriorarea totală şi cea a variantei martor caracteriza integral
sporirea cantităţii de electroliţi care se scurg în urma deteriorării totale. Raportând
mărimea obţinută la cea a conductibilităţii datorită incubării la temperatura de deteriorare
totală (100°C) a fost obţinut indicele scurgerii relative a electroliţilor sub influenţa
temperaturii indicate. Valoarea acestui indice este proporţională cu gradul de afectare a
funcţiilor de menţinere şi reglaj a electroliţilor de către membranele celulare.
1.2. Influenţa duratei şocului termic asupra scurgerii electroliţilor.
Rezistenţa stejarului la temperaturi înalte în dependenţă de durata şocului termic a
fost realizată la temperatura de 58°C. Alegerea acestei temperaturi rezultă din faptul
că în urma efectuării experimentelor descrise în punctul 1.1., a fost stabilit că tratarea
segmentelor de limb foliat la această temperatură precede faza liniară de creştere a
scurgerii electroliţilor în dependenţă de temperatură. Şocului termic la temperatura de
58°C a fost aplicat pe parcursul a 0, 1, 2, 3 ... 10, 15, 20 şi 30 minute. Mostrele pentru
acest experiment au fost pregătite în mod similar cu cele din experimentele expuse în
punctul 1.1. Tehnica de lucru şi de prelucrare a datelor este la fel identică, numai că în
cazul dat nu a fost determinată conductibilitatea în dependenţă de temperatură (µ t ), însă
apreciată conductibilitatea în dependenţă de durata expoziţiei la temperatura de 58°C
(µ T ).
1.3. Reparaţia frunzelor la perioade diferite după aplicarea şocului termic
de diferită intensitate. Din arborele selectat au fost tăiaţi mai mulţi lujeri de pe care
au fost extrase frunzele fără vătămări evidente. Ele au fost spălate cu apă distilată, după
aceea au fost adunate în mod arbitrar în cinci grupe.
Frunzele din grupa întâi au fost incubate la temperatura camerei pentru anumite
perioade de timp indicate mai jos, iar după aceea imersate în apă deionizată la 25°C
în decurs de 2 ore (ele au servit în calitate de martori generali). Celelalte frunze au
fost supuse şocului termic prin scufundare în apă distilată la temperatura de 50°C pe
parcursul a 7 minute (grupa a 2-a), 10 minute (grupa a 3-a), 30 minute (grupa a 4-a)
şi 40 minute (grupa a 5-a). În aşa fel frunzele din grupa 2, 3, 4 şi 5 au fost supuse
şocului termic la perioadele de incubare indicate. După şoculi termic, frunzele au fost
răcite 2 minute la temperatura camerei, clătite în apă distilată, scuturate şi puse pentru
incubare la temperatura şi iluminarea camerei (23-25°C şi FAR circa 20 lucşi). Durata
acestor perioade au fost de 0, 2, 4, 6, 8, 12 şi 24 ore.
După perioadele de timp indicate au fost decupate porţiuni circulare de limb
foliat şi determinată capacitatea de reţinere a metaboliţilor în corespundere cu punctul
1.1. pentru varianta martor. Aceste variante au dat posibilitatea de a determina cum se
schimbă capacitatea de menţinere a electroliţilor de către frunze după anumite perioade
de timp (0, 2, 4, 6, 8, 12 şi 24 ore) care au fost supuse şocului termic la temperatura de
50°C şi durate diferite a şocului termic (7, 10, 30 şi 40 minute).
Influenţa perioadei de incubare după prima doză a şocului termic a fost
determinată din ecuaţia:
Sc. rel. = (µ T – µ 25 ) / (µ 100 – µ 25 ) (2)
µ T – conductibilitatea apreciată după perioada de timp T de incubare a probelor la
temperatura camerei, în mS/m;
µ 25 – conductibilitatea martorului general, în mS/m;
µ 100 – conductibilitatea totală (măsurară după incubarea finală la 100°C), în mS/m.
43

Datele obţinute au fost prelucrate statistic, determinând media şi devierea medie
pătrată [10].
Rezultate şi discuţii
Pentru a determina temperaturile critice pentru integritatea şi funcţionarea
membranelor celulare ale segmentelor frunzelor, ele au fost expuse şocului termic pe
parcursul a 5 minute la diferite temperaturi. Rezultatele cercetărilor sunt expuse în
figura 1. Datele obţinute demonstrează că schimbarea scurgerii relative a electroliţilor
după această perioadă de incubare la diferite temperaturi este descrisă de o curbă de
tip sigmoidal. Incubarea probelor de frunze la temperaturile de până la 54°C determină
o creştere slabă a scurgerii electroliţilor (faza I; lag-faza). Temperaturile mai înalte
devin critice, ceea ce se manifestă prin sporirea bruscă a scurgerii electroliţilor din
frunze. Această regiune cuprinde temperaturile dintre 54 şi 69ºC (faza II; faza
logaritmică). Temperaturile mai înalte sunt supercritice, iar expoziţia frunzelor la ele
determină trecerea curbei în faza III, faza staţionară. Parametrii de bază care descriu
curba sigmoidală reprezintă temperaturile care cauzează scurgerea a 17, 50 şi 83%
de electroliţi. Din figura 1 rezultă că pentru frunzele de stejar aceste temperaturi sunt
de 55,6, 59,2 şi 69,1°C. Anume în acest interval de temperaturi ale şocului termic se
produce diminuarea rapidă a capacităţii membranelor celulare ale frunzelor de stejar de
a reţine electroliţii odată cu creşterea masivă a valorii temperaturii şocului termic.
44
(µt – µ25) / (µ100 – µ25)
1,1
1
0,9
0,8
0,7
0,6
0,5
0,4
0,3
0,2
0,1
faza I faza II faza III
0
25 35 45 55 65 75 85 95 105
o C
15.06.2005
24.06.2005
15.08.2005
17.08.2005
Media
Figura 1. Scurgerea electroliţilor din frunzele de Quercus robur l.
supuse şocului termic la diferite temperaturi pe parcursul a 5 minute
Având în vedere faptul că regiunea de creştere rapidă a scurgerii electroliţilor
din frunze are loc în intervalul de temperaturi cuprins între 55,6 şi 69,1°C, care este
destul de larg, în experienţa care vizează determinarea influenţei duratei de incubare
a segmentelor de frunze asupra scurgerii electroliţilor ne-am propus să alegem
temperatura de 58°C, care precede faza liniară de sporire a scurgerii electroliţilor în
rezultatul creşterii temperaturii şocului termic. Şocul termic la temperatura de 58°C

pe parcursul a 5 minute a determinat scurgerea din frunze a circa a 36% din electroliţii
totali. Datele prezentate în figura 2 consemnează scurgerea electroliţilor din segmentele
frunzelor de stejar pedunculat în funcţie de perioada şocului termic la temperatura de
58°C. Creşterea duratei şocului termic a asigurat sporirea scurgerii electroliţilor în
aceiaşi măsură la frunzele prelevate la diferite etape de vegetaţie, fapt demonstrat de
coincidenţa curbelor obţinute. În dependenţă de durata expoziţiei se deosebesc clar trei
zone de schimbare a cineticii de scurgere a electroliţilor. Primele 2 minute de expoziţie
a probelor de frunze la şocul termic cu 58°C induc o creştere masivă (exponenţială)
a scurgerii electroliţilor. În intervalul de timp care cuprinde 2-5 minute de expoziţie
influenţa duratei de tratare a frunzelor asupra scurgerii electroliţilor este mai slab
pronunţată. În continuare în intervalul de timp dintre 5 şi 10 minute de expoziţie se
manifestă sporirea substanţială a scurgerii electroliţilor în funcţie de durata tratării
frunzelor la 58°C. Mărirea de mai departe a duratei tratării frunzelor la 58°C, practic nu
influenţează scurgerea electroliţilor. Datele obţinute sugerează concluzia că temperatura
de 58°C este destul de stresantă pentru frunzele stejarului pedunculat. Chiar perioade
mici de incubare a frunzelor duc la o eliberare masivă a electroliţilor din frunze. Deja
2 minute de incubare a frunzelor determină creşterea cu 23% a scurgerii electroliţilor
în comparaţie cu cea totală (zona I). Mărirea duratei de incubare cu 3 minute (de la 2
minute până la 5 minute) cauzează sporirea scurgerii electroliţilor cu doar circa 13%
(zona II). În următoarea regiune (dintre 5 şi 10 minute de expoziţie) se manifestă
sporirea scurgerii electroliţilor cu 56% (zona III) în raport cu cea totală. Expoziţia
frunzelor pe parcursul a 10 minute la 58ºC generează scurgerea a 90-94% din cantitatea
maximă de electroliţi. După 10 minute de expoziţie membranele celulare devin complet
deteriorate, de aceea incubarea mai prelungită practic nu asigură o creştere substanţială
a concentraţiei electroliţilor (zona IV) în mediul de incubare, creşterea fiind, probabil,
determinată doar de deteriorarea complexelor macromoleculare. De aici rezultă că în
prima zonă se manifestă dezintegrarea structurii native a membranelor celulare; în zona
a doua procesele de regenerare concurează eficient cu cele de degradare; in zona a treia
resursele de recuperare se epuizează, dominând procesele de degradare; în zona a patra
procesele de recuperare practic lipsesc. Este de menţionat, că devierile standarde dintre
rezultatele diferitor experimente sunt extrem de mici, ceea ce manifestă veridicitatea
înaltă a datelor obţinute. Totodată, aceste date sugerează ideea despre eterogenitatea
proceselor de care depinde scurgerea electroliţilor, unele din ele fiind mai sensibile
faţă de durata aplicării temperaturii ridicate (ele determină scurgerea electroliţilor în
zona II), iar altele mai puţin sensibile (ele determină scurgerea electroliţilor în zona III,
inhibarea lor având loc după o perioadă mai lungă de incubare).
Reieşind din cele menţionate mai sus, concluzionăm că expoziţia frunzelor la
temperatura 58ºC pe parcursul a 5 minute este întradevăr critică pentru integritatea
membranelor celulare ale frunzelor de stejar pedunculat.
Coincidenţa curbelor expuse pe figura 1 şi 2 demonstrează că în perioada de
vegetaţie a stejarului pedunculat există un interval de timp îndelungat când pot fi
întreprinse experimentări de determinare a termotoleranţei prin scurgerea electroliţilor.
Totodată trebuie de menţionat că experimentele au fost realizate cu frunzele ce au
obţinut dimensiunile finale. La frunzele mai tinere şocul termic provoca leziuni grave,
ceea ce ducea la moartea lor. Aşadar, doar după finisarea proceselor de creştere şi
45

dezvoltare a frunzelor, adică după maturizarea completă a lor, membranele celulare
au căpătat termorezistenţa specifică speciei date. Frunzele mature apăreau la începutul
lunii iunie, rămânând neschimbate din punct de vedere a scurgerii electroliţilor sub
influenţa şocului termic până la sfârşitul lunii august. De aceea, cercetările efectuate cu
ajutorul scurgerii electroliţilor privind termotoleranţa la stejar pot fi efectuate cu succes
pe parcursul lunilor iunie – august.
46
(µT – µ25) / (µ100 – µ25)
1
0,9
0,8
0,7
0,6
0,5
0,4
0,3
0,2
0,1
zona I
zona II
zona III
0
0 5 10 15 20 25 30
minute
zona IV
Figura 2. Scurgererea relativă a electroliţilor din frunzele de Quercus
robur l. tratate la 58 o C în dependenţă de durata şocului termic
05.07.2005
06.07.2005
07.07.2005
Media
Datele prezentate în figura 3 demonstrează că la frunzele variantei martor,
menţinute pe parcursul diferitor perioade de timp la temperatura camerei şi umiditatea
relativă 100% nu s-a schimbat semnificativ starea fiziologică. Ca urmare, scurgerea
electroliţilor a rămăs practic neschimbată pe parcusul primelor 12 ore de menţinere
a frunzelor în condiţii controlate, iar ulterior s-a observat o diminuare lentă a
nivelului de scurgere (curba 0 minute). De aici rezultă că condiţiile artificial create
erau benefice pentru frunzele izolate, fapt demonstrat de fenomenul de îmbunătăţire
a capacităţii de menţinere a electroliţilor odată cu înaintarea perioadei de incubare.
Sub influenţa şocului termic cu temperatura de 50°C pe parcursul a 7, 10, 30 şi 40
minute (vezi fig. 3, curbele 7, 10, 30 şi 40 minute) se manifesta sporirea nivelului
de scurgere a electroliţilor în raport cu creşterea perioadei şocului termic. Incubarea
frunzelor supuse şocului termic în condiţiile camerei şi umiditatea relativă 100% a dus
la diminuarea continuă a nivelului de scurgere a electroliţilor pe parcursul celor 24 ore
de realizare a cercetărilor. Procesele surprinse sugerează despre restabilirea capacităţii
membranelor celulare ale frunzelor supuse şocului termic de a menţine electroliţii.
După 24 ore de incubare în condiţiile menţionate nivelul de scurgere a electroliţilor la
variantele experimentale a devenit aproximativ acelaşi ca şi la varianta martor. Este de
menţionat că numai în cazul frunzelor cărora le-a fost aplicat şocul termic îndelungat
(pe parcursul a 40 minute) procesul de restabilire a membranelor celulare au încetat
după 12 ore de incubare a frunzelor la temperatura camerei. În aceste condiţii circa

30,5% din nivelul creşterii de scurgere a electroliţilor obţinute imediat după aplicarea
şocului termic a rămas ne restabilit. Este evident că procesul de reparaţie a structurilor
celulare ale frunzelor stejarului supuse şocului termic pe o durată de 7 minute a decurs
foarte repede. Deja la 4 ore de la aplicarea şocului termic procentul de electroliţi scurşi
din frunzele variantei experimentale a fost cu 1,6% mai mic în comparaţie cu cel din
frunzele variantei martor. În general peroada de restabilire a scurgerii electroliţilor
este proporţională perioadei şocului termic, dar cum a fost menţionat mai sus, acest
fenomen are loc doar la durate de aplicare a şocului termic mai mici decât 40 minute.
Valorile negative a procentului de scurgere a electroliţilor după anumite intervale de
timp prezentate pe curbele 7 şi 10 (fig. 3) demonstrează că şocul termic de scurtă durată
induce o stare fiziologică a membranelor celulare, care determină menţinerea mai bună
a electroliţilor în comparaţie cu cea evidenţiată la frunzele variantei martor. Totodată
după şocul termic de lungă durată (de 30 şi 40 minute) scurgerea electroliţilor în toată
perioda experimentului depăşeşte valorile caracteristice pentru frunzele din varianta
martor.
Pe marginea celor relatate se poate deduce că aplicarea şocului termic pe durată
diferită cu temperatura de 50°C induce leziuni celulare la un nivel proporţional cu
durata şocului. Forma curbelor demonstrează că gravitatea leziunelor celulare este
diferită: unele din ele se repară rapid, iar altele mai lent. Reparaţia primelor determină
scăderea rapidă a scurgerii electroliţilor în primele 4 ore după aplicarea şocului termic,
iar reparaţia celor din grupa a doua determină diminuarea mult mai lentă a nivelului
de scurgere a electgroliţilor în perioada următoare. Leziunile grave determinate de
perioada îndelungată a şocului termic (pe parcursul a 40 minute) provoacă iniţial
sporirea substanţială a scurgerii electroliţilor, dar leziunile provocate de şoc se repară
foarte lent. Probabil, din această cauză nivelul de scurgere a electroliţilor la această
variantă, chiar după 24 de ore de incubare la temperatura camerei rămâne mult mai
înalt în comparaţie cu cel caracteristic pentru frunzele din varianta martor.
În ansamblu datele prezentate mai sus demonstrează că metoda de scurgere a
47

electroliţilor din segmentele foliate ale frunzelor poate fi cu succes utilizată atât pentru
determinarea termotoleranţei stejarului pedunculat, cât şi pentru aprecierea capacităţii
de reparaţie a leziunilor provocate de diferite doze ale şocului termic. Efectele nocive
ale temperaturilor înalte sunt determinate atât de valoarea lor, cât şi de durata expoziţiei.
Temperaturile de la 25°C până la 35°C practic nu influenţează scurgerea electroliţilor
şi constituie temperaturile de toleranţă absolută. Temperaturile dintre 35°C şi 55°C
provoacă sporirea lineară a scurgerii electroliţilor, demonstrând rezultatul echilibrului
dintre procesele degenerative şi cele de reparaţie, de aceea reprezintă temperaturile de
toleranţă relativă.
Concluzii:
1. Metoda de conductibilitate poate fi utilizată pentru determinarea influenţei
temperaturilor înalte asupra scurgerii electroliţilor din celulele frunzelor de stejar
pedunculat.
2. Frunzele mature ale stejarului pedunculat manifestă o termostabilitate constantă
pe parcursul perioadei de vegetaţie (lunile iunie – august).
3. Celulele frunzelor stejarului pedunculat supuse şocului termic demonstrează o
capacitate pronunţată de restabilire a proprietăţilor de menţinere a electroliţilor. Viteza
şi gradul de restabilire este determinată de doza şocului termic.
4. Metoda de scurgere a electroliţilor poate fi propusă atât pentru determinarea
termotoleranţei diferitor genotipuri de stejar pedunculat, cât şi a diferitor speciei din
genul Quercus.
Bibliografie:
1. Ahrens M. J., Ingram D. L. Heat tolerance of citrus leaves. // Hort Science. 1988. Vol. 23. Nr. 4. P.
747-748.
2. Brønnum P. Assessment of seedling storability of Quercus robur and Pinus sylvestris. // Scand. Jour.
For. Res. 2005. Vol. 20. Nr. 1. P. 26-35.
3. Cabral R., O’Reilly, C. The physiological responses of oak seedlings to warm storage. // Can. Jour.
For. Res. 2005. Vol. 35. Nr. 10. P. 2413-2422.
4. Cleary B. D., Zaerr J. B. Pressurechambertechniques for monitoring and evaluating seedling water
status. // New Zealand Jour. For. Sci. 1980. Nr. 10(1). P. 133-141.
5. Inaba M., Crandall P. G. Electrolyte leakage as an indicator of high-temperature injury to harvested
mature green. // Jour. Amer. Soc. Hort. Sci. 1988. Vol. 133. Nr. 1. P. 96-99.
6. Ingram D. L., Buchanan D. W. Lethal high temperatures for roots of three citrus rootstocks. // Jour.
Amer. Soc. Hort. Sci. 1984. Vol. 109. Nr. 2. P. 189-193.
7. Martineau J. R., Specht J. E., Williams J. H., Sullivan C. Y. Temperature tolerance in soybeans. I.
Evaluation of a technique for assessing cellular membrane termostability. // Crop Science. 1979. Vol. 19.
P. 75-78.
8. Sarvaš V. M. Bestimmung des Elektrolytverlustes als Indikator für Froststress von Eichen und
Buchen Containerpflanzen Measurement of electrolyte leakage – a possibility to assess frost damage of
containerized oak and beech planting stock. // Heft. 2004. Nr. 4. S. 209-223.
9. Sullivan C. Y. Mechanisms of heat and drought resistance in grain sorghum and methods of
measurement. // In: N. G. Rao and L. R. House (eds.). Sorghum in the seventies. Oxford & I.B.H. New
Delhi, 1972. India. P. 267-274.
10. Зайцев Г. Н. Математическая статистика в экспериментальной ботанике. Москва: Наука,
1984. 424 с.
/Articolul este prezentat de academicianul Gheorghe Şîşcanu/
48