DAVID DUKE Trezirea la realitate - Der Stürmer

Faptele nici n-ar fi putut să fie mai limpezi. Sioniştii, cu ajutorul cohortelor lor din
întreaga lume, furaseră o națiune întreagă: națiunea numită Israel. Nici un subterfugiu, nici
un munte de propagandă pro-israeliană, nici o difuzare a „Exodului“ la radio şi nici oricât de
multe reluări ale milioanelor de metri de filme hollywoodiene care-i prezintă pe arabi ca pe
nişte terorişti brutali şi pe evrei în postura de victime nevinovate, nimic din toate acestea n-ar
fi putut schimba faptele evidente şi inevitabile.
Propaganda pro-israeliană pe care o citisem sugera că Palestina fusese, în esență, o țară
pustie. Să le fi spus asta celor peste un milion de oameni care fuseseră alungați din ea
începând din 1948. Liderii sionişti au înțeles de la început că Israelul urma să fie dobândit
prin colonizare şi cucerire forțată. Devotatul conducător sionist Vladimir Jabotinsky exprimă
clar acest lucru în cartea sa din 1923 Zidul de fier: Noi şi arabii.379
Colonizarea sionistă trebuie să fie sau abandonată, sau îndeplinită împotriva voinței
populației băştinaşe (...) un zid de fier (...) pentru a rezista presiunilor populației băştinaşe
(...). O reconciliere voluntară cu arabii nici nu intră în discuție (...) căci fără o forță armată
(...) colonizarea e imposibilă. (...) Sionismul este o aventură colonizatoare (...). E important
(...) să vorbească ebraica, dar (...) mai important este să poată trage cu puşca (...).380
Israel: statul bazat pe terorism
Primul obstacol în calea obiectivelor sionismului era faptul că Marea Britanie imagina
Palestina aşa cum fusese înfățişată în Declarația Balfour – o societate care să apere drepturile
civile şi religioase ale tuturor locuitorilor ei.
Pentru a-i disloca pe britanici, pe care Liga Națiunilor îi mandatase să guverneze
Palestina, sioniştii au rafinat până la un nivel artistic folosirea terorismului ca armă modernă
a revoluțiilor politice. Menahem Begin, Abraham Stern, Yitshak Shamir, David Ben-Gurion şi
mulți alții au început o campanie de bombardamente şi asasinate. Legau şi spânzurau soldații
britanici cu corzi de pian, lăsându-le cadavrele mutilate să fie găsite de autoritățile britanice.
Teroriştii israelieni au aruncat în aer Hotelul King David din Ierusalim, ucigând peste o sută
de persoane. Agenții lor operativi au inventat tehnica scrisorilor-capcană. Ucigaşii evrei au
asasinat până şi un mediator al Națiunilor Unite în Palestina, pe Contele Folke Bernadotte,
pentru că îndrăznise să-şi exprime îngrijorarea față de drepturile palestinienilor. În raportul
său final către O.N.U. dinaintea morții, Bernadotte se referea în termeni usturători la:
Jafurile sioniste pe scară largă şi distrugerea satelor fără nici o necesitate militară
vizibilă.381 (Arhivele O.N.U.)
Ar fi o ofensă la adresa celor mai elementare principii ca aceste victime nevinovate ale
conflictului să fie împiedicate să se întoarcă la casele lor, în timp ce emigranții evrei inundă
Palestina (...) amenințând să-i înlocuiască permanent pe refugiații arabi deposedați care au
locuit aici secole de-a rândul.382
Campania sionistă a dat rezultate. Săturându-se în cele din urmă de ofensiva teroristă
dezlănțuită împotriva lor şi împinşi la deznădejde de o presă mondială care muşamaliza
aceste crime, britanicii au sfârşit prin a renunța la orice acțiuni, anunțându-şi retragerea din
regiune. O dată englezii plecați, sioniştii îşi puteau face de cap cu populațiile localnice care
îndrăzneau să trăiască pe pământurile râvnite de ei. Nu mai rămăsese nici o forță care să-i
oprească. Ajutați de sprijinul militar şi financiar al Statelor Unite capitaliste şi Uniunii
Sovietice comuniste, precum şi de sumele fabuloase de bani care şiroiau din seifurile sioniste
ale întregii lumi, războiul-fulger evreiesc s-a dezlănțuit asupra inamicilor la fel de hotărât ca
valurile Mării Roşii înecându-i pe egipteni, în paginile Bibliei.
Victoria militară fiind sigură, sioniştii continuau să se confrunte cu două probleme
semnificative. Prima consta în existența a sute de mii de palestinieni care era clar că n-aveau
să stea cu mâinile în sân, lăsând noul stat evreu să le răpească drepturile şi pământurile. În al
doilea rând, palestinienii aveau în proprietate peste nouăzeci şi trei la sută din pământurile
noii națiuni – un obstacol serios în calea noului „Israel Mare“.
Citând textual din Cartea lui Joshua, liderii religioşi evrei au avertizat că Israelul trebuia
să-i alunge pe palestinieni dintre granițele sale:
23:12. Iar de vă veți abate şi vă veți alipi de rămăşița acestor popoare, care a mai rămas cu
voi, şi vă veți încuscri cu ei şi veți intra între ei şi ei între voi,
23:13 Atunci bine să ştiți că Domnul Dumnezeul vostru nu va mai goni aceste neamuri
din fața voastră şi ele vor ajunge pentru voi laț şi spânzurătoare şi bici pe spetele voastre şi
spini în ochii voştri, până ce veți pieri de pe acest pământ mănos, pe care vi l-a dăruit
Domnul Dumnezeul vostru. (Cartea lui Joshua, 23:12-13)383