DAVID DUKE Trezirea la realitate - Der Stürmer

Capitolul opt
Israel: supremația evreiască în acțiune
Nici Iisus Christos n-a putut să-i mulțumească, atunci când a venit pe Pământ, deci cum
s-ar putea aştepta cineva ca eu să am mai mult noroc? – Preşedintele Harry S. Truman, supus
presiunilor de a recunoaşte statul sionist recent anunțat în Israel.374
Cu toate dezamăgirile sale, Israelul suntem noi, necamuflați şi neîmpodobiți. – Hillel
Halkin375
Evreii americani trebuie să aibă curajul de a declara deschis că au o dublă loialitate față
de țara în care trăiesc şi față de statul Israel. Evreul nu trebuie să se lase dus cu vorba spre a
nu fi decât un bun patriot al unei țări în care locuieşte.376
În noua campanie a mişcării sioniste de a cuceri comunitățile din Diaspora Liberă,
guvernul Israelului va acorda tot sprijinul moral şi politic (...) până la limitele capacității
sale.377
Pe măsură ce studiam tot mai profund problema evreiască şi sionismul, încercând să
înțeleg cât mai clar acest popor enigmatic, mi-am dat seama că explorarea temeliilor şi a
politicii actualului stat Israel va răspunde la unele dintre întrebările mele. Pentru prima oară
în peste două mii de ani, evreii aveau propriul lor stat suveran, o națiune creată în întregime
după chipul şi asemănarea lor.
La vremea când mi-am început cercetările, era evident pentru mine că presa şi industria
de divertisment erau foarte pro-israelite. Ele îmi inculcaseră prejudecățile inițiale în favoarea
Israelului. Acum am observat că reporterii care realizau reportajele pentru posturile de
televiziune şi pentru principalele ziare sunt de obicei evrei. Bănuind că o mare parte din
sentimentele mele pro-israeliene proveniseră din surse subiective, am căutat să descopăr
originile nedisputate ale conflictului din Orientul Mijlociu, apelând pentru început la
enciclopedii.
Am găsit în enciclopedii informații similare cu cele care se pot găsi azi în articolul „Israel“
din foarte populara „Encarta Encyclopedia“.
Dintre cei peste opt sute de mii de arabi care au locuit înainte de 1948 pe teritoriile
deținute de Israel au mai rămas doar aproximativ o sută şaptezeci de mii. Restul au devenit
refugiați în țările arabe înconjurătoare.378
În 1948, anul înființării națiunii israeliene, peste trei sferturi din totalul populației
palestiniene care trăia pe teritoriile preluate de Israel au dobândit statutul de refugiați.
Conform enciclopediei „Encarta“, şase sute treizeci de mii de oameni n-au mai putut să
locuiască în casele lor şi să lucreze pământul unde familiile lor trăiseră de mii de ani. De
atunci, Israelul şi-a extins granițele prin războaiele din 1956, 1967, 1973 şi prin invazia
Libanului din 1982 creând sute de mii de refugiați palestinieni suplimentari.
Şi-ar părăsi oamenii de bunăvoie casele, locurile de muncă, fermele? m-am întrebat eu.
Ar alege nesiliți de nimeni să trăiască fără un ban şi fără o țară a lor, în insalubrele tabere de
refugiați? Evident, sioniştii îi alungaseră din casele şi de pe proprietățile lor; şi, mai mult,
expulzarea fusese în mod evident intenționată, căci palestinienilor li se interzisese să se mai
înapoieze la casele lor, după încheierea luptelor.
În liceu, am scris la o organizație palestiniană de informații din Washington D.C., cerând
unele cărți care să prezinte punctul lor de vedere în conflictul arabo-israelian. Am găsit în
cărțile primite de acolo şi consultate în biblioteci numeroase surse bine documentate inclusiv
câteva uluitoare surse sioniste care prezentau o imagine cu totul diferită a situației din
Orientul Mijlociu. Am aflat că guvernul israelian în curs de formare dăduse dispoziții care le
interziceau palestinienilor expulzați să se întoarcă la casele şi pe proprietățile lor. De
asemenea, promulgase o lege specială care considera aceste proprietăți arabe „abandonate“ şi
pasibile de confiscare fără despăgubiri. Nici naziştii din Reich-ul lui Hitler n-ar fi putut
rezolva problema cu mai multă eficiență şi sânge rece.
Am verificat cifrele obținute cu ajutorul Recensământului Britanic din 1922. În acea
perioadă, evreii reprezentau cam zece la sută din populație. La ultimul recensământ similar,
realizat cu un an înainte de înființarea statului Israel, evreii alcătuiau cam jumătate din
populația zonei ce urma să devină în curând Israelul. Pe-atunci, palestinienii aveau în
proprietate 93,5 la sută din pământuri. Faptele erau irefutabile şi incriminatoare: emigranții
sionişti intraseră cu forța în Palestina, împotriva voinței locuitorilor țării, după care, prin
teroare şi forța armelor, îi alungaseră pe localnici din casele lor, jefuindu-i de pământuri şi
bunuri.